Studiu comparativ privind administraţia

publică centrală pe exemplul unor state

unitare: Marea Britanie şi Franţa

Titular curs : Prof. Dr. Mihaela ONOFREI

Titular seminar : Lect. Dr. Ana-Maria BERCU
MS-AP, an I, gr. 1.2.

Iaşi, 2010

Cuprins:

Capitolul I : Fundamente conceptuale ale organizării şi funcţionării

administraţiei centrale de stat..................................................................................- 3 -
Studiu comparativ privind administraţia publică centrală pe exemplul unor state unitare
1.1. Consideraţii generale privind administaţia publică centrală.................- 3 -
1.2. Abordarea funcţionării sistemului administrativ în statele unitare.....- 3 -

Capitolul II : Studiul comparativ privind sistemele administrative din Franţa şi

Marea Britanie...............................................................................................................- 4 -

2.1. Prezentarea particularităţilor sistemului administrativ din Franţa.....- 5 -

2.2.Prezentarea particularităţilor sistemului administrativ din Marea
Britanie......................................................................................................................- 8 -
2.3. Identificarea si explicarea asemănărilor şi deosebirilor între sistemele
administrative din Franţa şi Marea Britanie......................................................- 9 -
2.4. Sistemele administrative din Franţa şi Marea Britanie – exemple
benefice pentru sistemul administrativ din România.....................................- 19 -

Concluzii:.....................................................................................................................- 22 -

Anexa 1.........................................................................................................................- 23 -
Anexa 2.........................................................................................................................- 24 -

Bibliografie:.................................................................................................................- 25 -

2
 Studiu comparativ privind administraţia publică centrală pe exemplul unor state unitare

Capitolul I : Fundamente conceptuale ale organizării şi funcţionării

administraţiei centrale de stat

1.1. Consideraţii generale privind administaţia publică centrală

Administraţia publică constă în folosirea teoriilor şi proceselor manageriale, politice
şi juridice în vederea realizării mandatelor guvernării legislative, executive şi judecatoreşti
pentru a asigura reglementarea şi serviciilor pentru societate. Administraţiile publice se
prezintă în general sub forma ministerelor plasate sub autoritatea unui ministru.1
Distincţia dintre administraţia publică centrală şi cea locală are la bază utilizarea
multor criterii. Ele au în vedere competenţa teritorială şi materială a organelor ce compun
administraţia publică şi natura interesului pe care il promovează. Astfel, administraţia publică
centrala îşi exercită competenţa teritorială la nivelul întregului teritoriu naţional, iar cea
locală doar la nivelul unităţilor administrativ teritoriale în care au fost alese autorităţile
respective. Pe de altă parte, organele ce compun administraţia publică centrală dispun fie de
competenţă materială generală - Guvernul, pe când autorităţiile locale au o competenţă
materială ce se circumscrie în jurul realizării interesului local. Nu în primul rând, în timp ce
administraţia centrală promovează interesul general - naţional, cea locală promovează
înteresul localităţii respective.
Structurile organizaţionale din cadrul guvernelor s-au dezvoltat în moduri diferite, de la
ţară la ţară, ca rezultat al creşterii dimensiunii administraţiilor – adică al numărului de
persoane implicate în funcţiile administrative şi guvernamentale, ca şi al diversificării
funcţiilor administrative publice.

1.2. Abordarea funcţionării sistemului administrativ în statele unitare

Statele unitare sunt cele care posedă un singur centru de impulsuri politice şi
guvernamentale. Puterea politică în plenitudinea atribuţiilor şi funcţiilor sale, aparţine unui
titular unic care este persoana juridică a statului.

1
Lazăr I. - Aspecte privind administraţia publică şi structurile etatice în Uniunea Europeană 
www.uab.ro/reviste_recunoscute/reviste_drept/...10.../Ioan_Lazar_ro.pdf;

3
 Studiu comparativ privind administraţia publică centrală pe exemplul unor state unitare
Toţi indivizii plasaţi sub suveranitatea statului sunt supuşi aceleiaşi autorităţi unice,
trăiesc sub acelaşi regim constituţional şi sunt dirijaţi de aceleaşi legi. Deşi statul unitar nu
este incompatibil cu autonomia autorităţilor locale, aceasta este însă limitată faţă de puterea
centrală.
În Franţa caracterul de stat unitar a fost consacrat prin diverse texte constituţionale şi
regimul juridic este uniform pe întreg teritoriul. Sistemul administrativ al Franţei s-a bazat în
ultimii 150 de ani pe folosirea conceptului de „descentralizare funcţională” a structurilor
organizaţionale, care au o personalitate juridică separată de cea a administraţiilor locale,
regionale sau ale statului. Structurarea administrativă a Franţei contemporane este rezultatul
unei politici teritoriale în care centralizarea a fost elementul definitoriu.2
Marea Britanie reprezintă un caz special. De mult ea este considerată un stat
unitar în care toate competenţele legislative revin la Westminster. Totuşi, o schimbare
radicală s-a produs de curând. Procesele de delegare a responsabilităţii către Ţara
Galilor şi Scoţia a antrenat crearea unei Adunări galeze şi a unui Parlament scoţian
care exercită competenţe legislative. Acest proces, conjugat cu stabilirea Adunării
Irlandei de Nord şi a Comitetului său executiv de miniştrii a modificat caracterul unitar
al Regatului Unitar al Marii Britanii.
Sistemul britanic al administraţiei s-a bazat mai bine de o sută de ani pe delegarea
implementării politicilor guvernamentale către administraţiile locale. Sistemul se bazează pe
dubla raportare a celor ce funcţionează în administraţia locală: odată în faţa consiliilor locale
alese şi a doua oară către guvernul central de la Londra (valabil pentru toată Marea Britanie
cu excepţia Scoţiei şi Ţării Galilor, care şi-au modificat sistemul de raportare prin Legea
Deconcentrării din 1998). Un număr esenţial de funcţii care în Franţa sunt exercitate la
nivelul central al administraţiei de stat sau la nivelul local al administraţiei sunt exercitate în
3
Marea Britanie de funcţionari ai administraţiei locale.

2
Chirleşan D. – Administraţia publică. Sisteme, Ed. Universităţii "Al.I.Cuza", Iaşi, 2007, p. 266
3
Organizarea administraţiei centrale de stat. Politici şi instrumente ; Publicaţie
Sigma nr. 43 http://www.oecd.org/dataoecd/58/27/40960602.pdf;

4
Studiu comparativ privind administraţia publică centrală pe exemplul unor state unitare

Capitolul II : Studiul comparativ privind sistemele administrative din

Franţa şi Marea Britanie

2.1. Prezentarea particularităţilor sistemului administrativ din

Puterea legislativă

Franţa este o republică prezidenţială, democratică şi socială. Administraţia

publică franceză beneficiază de o structură bine organizată, datorită Constituţiei din 1958,
promovată de către Charles de Gaulle. 4
Puterea legislativă în Franţa este de structură bicamerală. Camera inferioară este
Adunarea Naţională care este compusă din 577 de deputaţi aleşi pe o perioada de cinci
ani. Camera superioară, adică Senatul, este compusă din 321 de membri aleşi pe o
perioadă de nouă ani de către un colegiu electoral la care participă membrii aleşi de către
colectivităţile teritoriale. Senatul se reînnoieşte la fiecare trei ani de către terţi.

4
Albu E., - Adminisraţia ministerială în România, Ed. All Beck, Buc, 2004, p. 226

5
Studiu comparativ privind administraţia publică centrală pe exemplul unor state unitare
Organizarea ambelor camere urmează liniile tradiţionale. Fiecare cameră este
prezidată de către un preşedinte, care este secundat de mai mulţi vicepreşedinţi. Fiecare
vicepreşedinte reprezintă, în mod normal, grupurile politice majoritare în Cameră.
În principiu, ambele camere dispun de aceeaşi putere cu unele excepţii: proiectele
legii bugetare trebuie trimise Adunării Naţionale în primul rând, iar Guvernul poate fi
dizolvat doar de către Adunarea Naţională.

Puterea executivă
Administraţia centrală se caracterizează prin centralizarea ridicată. În vârf se
găsesc preşedintele republicii, care controlează Ministerul Apărării şi relaţiile externe şi
primul ministru, care are responsabilitatea asupra celorlalţi miniştri. Puterea executivă a
sistemului francez este de natură duală: puterea preşedintelui republicii este echilibrată de
puterile pe care constituţia le conferă primului ministru.
Desemnarea preşedintelui republicii se face în mod direct de către întreaga
populaţie, acesta fiind ales în mod direct de către întreaga populaţie. Preşedintele este
ales prin vot universal prin sistem majoritar uninominal în două runde. Durata mandatului
este de cinci ani şi poate să se prezinte la realegeri ori de atâtea ori doreşte.
În prezent, preşedintele republicii este Nicolas Sarkozy. Acesta hotărăşte şi asupra
armatei, alege primul ministru şi conduce întâlnirile oficiale. Este ales de către alegători
pentru un termen de cinci ani în timp ce primul-ministru este şeful guvernului.
În ceea ce priveşte puterile preşedintelui, acestea sunt: numirea primului ministru,
dreptul de a se adresa parlamentului cu mesaje, numirea preşedintelui şi a membrilor
Consiliului constituţional, sesizarea Consiliului Constituţional. Există un număr de puteri
ale preşedintelui care sunt împărţite cu alte organe, situaţie în care este necesară
contrasemnarea de către parlament a unor acte ale preşedintelui. Printre atribuţiile
preşedintelui în raporturile acestuia cu guvernul se numără şi semnarea ordonanţelor şi
decretele acestuia, precum şi numirea unor înalţi funcţionari.
Preşedintele poate numi diferite funcţii politice. Cu toate că primul ministru
formează guvernul fără intervenţia preşedintelui, în practică, unii preşedinţi au avansat
preferinţele lor în numirile pe care le face primul ministru. Preşedintele poate numi

6
Studiu comparativ privind administraţia publică centrală pe exemplul unor state unitare
oficialii militari de înalt rang, consilierii politici, ambasadorii şi membrii diferitelor
organe judecătoreşti – cu consultarea primului ministru.
Pentru dezvoltarea funcţiilor sale, preşedinţia dispune de o structură
administrativă minimă, formată din colaboratori numiţi direct de către preşedinte. Din
1981, organizarea administrativă în jurul preşedintelui este formată dintr-un secretariat
general, un cabinet şi un stat-major particular. Cabinetul preşedintelui are misiunea de a
gestiona agenda preşedintelui şi de a asigura resursele financiare pe care preşedinţia
contează pentru a-şi asigura funcţiile. Statul-major este însărcinat cu toate toate temele
relaţionate cu chestiunile militare şi cu apărarea naţională şi trebuie să pregătească
rapoartele pentru reuniunile comisiilor de apărare.
Primul Ministru este numit de către preşedinte şi provine din partidul sau coaliţia
care obţine majoritarea parlamentară, Guvernul fiind întotdeeauna expresia majorităţii
Adunării Naţioanale.

Puterea judecătorească
Constituţia franceză stabileşte că Preşedintele Republicii este garantul
independenţei autorităţii judecătoreşti. El este asistat de către Consiliul Superior al
Magistraturii. Însă, acest lucru nu înseamnă că şeful statului ar fi component al puterii
judecătoreşti sau că ar avea atribuţii jurisdicţionale. Consiliul Superior al Magistraturii
este prezidat de Preşedintele Republicii, iat Ministrul Justiţiei este de drept vicepreşedinte
al Consiliului, putând ţine locul Preşedintelui Republicii.

7
Studiu comparativ privind administraţia publică centrală pe exemplul unor state unitare

2.2. Prezentarea particularităţilor sistemului administrativ din

Marea Britanie este o monarhie constituţională ereditară, în care monarhul, ca şef

al statului, guvernează printre miniştrii săi. În sistemul britanic se face distincţia între cele
două instituţii: Coroană şi Monarh, Coroana fiind instituţie impersonală, care însumează
totalitatea puterilor, inclusiv prerogativele executive, în timp ce Monarhul este persoana
care dispune de o serie de prerogative.5
Mare Britanie este un regat cu un statul special din punct de vedere al structurii si
modului în care ale loc desfăşurarea procesului politico-administrativ.
Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord este compus din patru mari
unităţi teritorial-administrative: Anglia, Scoţia, Tara Galilor şi Irlanda de Nord. Acesta
beneficiază de un grad variat de autonomie. Coordonarea la nivel executiv şi legislativ se
efectuează prin Parlamentul Westminister şi Guvernul Whitehall. Un rol simbolic este
încă deţinut de Regina Marii Britanii şi Curtea Regală, având datoria de a promulga
actele oficiale.

5
Albu E., - Adminisraţia ministerială în România, Ed. All Beck, Buc, 2004, p. 235-236

8
Studiu comparativ privind administraţia publică centrală pe exemplul unor state unitare
Parlamentul Wetsminister din Londra îşi rezerva prerogativele cele mai
importante din regat. Acesta are şi dreptul de a dizolva celelalte adunări legislative. Este
de menţinat faptul că Parlamentul Wetsminister are dreptul de a delega atribuţii celorlalte
adunări lgislative dar, în domeniile mai importante, precum apărarea si politica externă,
îşi rezervă exclusivitate. Parlamentul Wetsminister este instituţia care emite legi atat
pentru întreg regatul cât şi pentru Anglia.
Parlamentului Scoţiei, constituit în anul 1707, reînfiinţat în 1999, este un
parlament unicameral care are în componenţă 129 de membri. Parlamentul Scoţiei, are
putere legislativă redusă în domenii considerate de politică internă: educaţie, sănătate,
etc.
Adunarea Naţională a Irlandei de Nord, a fost înfiinţată iniţial în 1972, şi
reînfiinţată în 1998. Această adunare are 108 membri.
Adunarea Naţională a Ţării Galilor, înfiinţată în anul 1999 are în componenţă 60
de membri.
Guvernul central, denumit Whitehall, are rol de coordonare a executării actelor
normative pe întreg teritoriului britanic. Whitehall îşi exercită acest rol şi prin delegarea
de competenţe către guvernele regionale.
Corpul funcţionarilor publici din Marea Britanie este un grup foarte puternic în
ceea ce priveşte procesul de iniţiere şi implementare a politicilor publice. Orice iniţiativă
ministerială sau a unui consilier local se bazează pe date şi experianţa puse la dispoziţie
de către coprul funcţionarilor publici. Funcţionarii publici contribuie prin experienţa lor
la procesul de luare al deciziilor de interes public; în acelaşi timp reprezentanţii politici
fac uz de autoritatea politică şi publică cu care au fost investiţi pentru a susţine politicile
publice.

2.3. Identificarea si explicarea asemănărilor şi deosebirilor între sistemele

administrative din Franţa şi Marea Britanie

Marea Britanie şi Franţa sunt state unitare, deşi teritoriile care intră în
componenţa lor îşi menţin particularităţile locale. În Marea Britanie, guvernul central a
acordat o largă autonomie colectivităţilor locale considerând că pot soluţiona cel mai

9
Studiu comparativ privind administraţia publică centrală pe exemplul unor state unitare
bine problemele importante la nivelul lor. Pentru acest tip de guvernare locală, englezii
folosesc termenul de "self-government". Organizarea administraţiei publice în Franţa
este caracterizată de înalt grad de centralizare, însă reformele începute în 1972 şi
continuate în 1983 şi 1992, au marcat o nouă orientare spre descentralizarea şi
deconcentrarea serviciilor publice naţionale.
În Marea Britanie, atribuţiile Reginei sunt formale, aceasta numind Primul-
Ministru. Regina invită liderii partidelor politice care conduc majoritatea în Camera
Comunelor petru a-i asculta în vederea formării unui Guvern. Astfel, Regina Marii
Britanii este cea care îl numeşte pe primul-ministru, această prerogativă fiind astăzi
limitată de regula potrivit căreia liderul partidului care, în urma alegerilor, a câştigat
majoritatea, devine automat primul-ministru. De asemenea, Regina este ce care, la
propunerea primului-ministru, numeşte pe membrii cabinetului şi, după aceeaşi
procedură, îi poate demite din funcţie.6
În Franţa, Primul Ministru este numit de către preşedinte şi provine din partidul
sau coaliţia care obţine majoritarea parlamentară, Guvernul fiind întotdeeauna expresia
majorităţii Adunării Naţionale. Potrivit art.20 din Constituţia din 1958, Guvernul are la
dispoziţia administraţia, ceea ce înseamnă că primul-ministru este totdeauna şeful
administraţiei publice franceze, dar sarcinile sale administrative sunt realizate de către
miniştri şi de alte instituţii administrative ale statului. 7
Se poate observa, aşadar, Şeful Guvernului în cele două ţări este Primul Ministru.
În Franţa, Primul Ministru răspunde în faţa Adunării Naţionale, iar în Marea Britanie
Primul Ministru are o comunicare regulată cu membrii Camerei Comunelor cu privire la
activitatea guvernamentală.
În cele două ţări conform legislaţiei în vigoare autoritatea executivă este
reprezentată de Guvern. În Marea Britanie acesta dispune de libertate de decizie iar în
Franţa executivul executivul dispune de o libertate de apreciere.
În Marea Britanie Primul Ministru conduce şedinţele Cabinetului, selectează
miniştrii şi are puterea să-i demită. El intervine în toate problemele politice apărute la
nivel de departament şi răspunde timp de 15 minute de două ori pe săptămână la
6
Albu E., - Adminisraţia ministerială în România, Ed. All Beck, Buc, 2004, p. 236
7
Idem, p. 226

10
Studiu comparativ privind administraţia publică centrală pe exemplul unor state unitare
întrebările membrilor Camerei Comunelor, întrebări care de regulă acoperă mare parte
din activitatea guvernamentală. Primul-Ministru ia cuvântul la majoritatea dezbaterilor
din cadrul Parlamentului şi ori de câte ori este nevoie formulează puncte de vedere
referitoare la politica exeternă şi la alte iniţiative politice.
În Franţa, autoritatea executivă este exercitată de preşedinte, care numeşte
Consiliul de Miniştrii, condus de un prim-ministru. Autoritatea executivă este divizată
între Preşedintele Republicii şi Primul-Ministru. Nominalizările pentru posturile de
activităţi publice şi militare, de la cel mai înalt nivel al statului, sunt de competenţa
Preşedintelui Republicii. Nominalizarea pentru posturile de consilieri de stat, prefect şi
director de administraţie, sunt făcute de Consiliul de Miniştrii.8
Constituţia din 1958 a Franţei a organizat o împărţire a atribuţiilor administrative
între primul-ministu şi Preşedintele Republicii, ambii emiţând decrete în realizarea
atribuţiile legale proprii, fie că este vorba de atribuţii privind numirea funcţionarilor
militari şi civili ai statului, care aparţin în general şefului statului, fie că este vorba de
atribuţii legate de competenţa de reglementare, care aparţine, în principiu, primului-
ministru. După Constituţia din 1958, preşedintele poate să exercite atribuţii de
reglementare numai în situaţii excepţioanle atunci când instituţiile statului, independenţa,
integritatea teritorială sunt ameninţate grav.9
Se poate afirma că puterea executivă a sistemului francez este de natură duală:
puterea preşedintelui republicii este echilibrată de puterile pe care constituţia le conferă
primului ministru.10
Printre prerogativele ale primului-ministru ale Marii Britaniei se regăsesc
următoarele:11
 este liderul partidului majoritar, ca organizaţie politică a ţării şi ca grup
parlamentar în Camera Comunelor;
 este responsabil de desemnarea şi demiterea miniştrilor;
 selectează miniştrii care constituie Cabinetul;
8
Androniceanu A., - Sisteme administrative în statele din Uniunea Europeană. Studii comparative, Ed.
Universitară, Buc, 2007, p. 98
9
Albu E., - op.cit., p. 226
10
Chirleşan D. – op.cit, p. 268
11
Albu E., - op.cit., p. 236

11
Studiu comparativ privind administraţia publică centrală pe exemplul unor state unitare
 prezidează şedinţele Cabinetului, care se desfăşoară în fiecare zi de joi a
săptămânii sau ori de câte ori este nevoie;
 coordonează întreaga politică a regatului.
Marea Britanie este condusă de un Guvern ale cărei atribuţii sunt bine
structurate. Majoritatea ministerelor şi departamentelor sunt conduse de către un membru
în Cabinetul Primului Ministru şi de un grup de miniştri juniori care au responsabilităţi în
domeniul politicii departamentului. Aceste ministere sunt, în general, create şi
funcţionează sub prerogativele puterii regale. Echipa guvernamentală este formată din
persoane numite direct de către primul minsitru, cuprinzând miniştrii de stat, subsecretari
parlamentari, chestori şi chestori asistenţi. În Franţa, responsabilitatea pentru fiecare
minister este precizată prin ordinele Consiliului de Miniştri după consultarea Consiliului
de Stat. Fiecare minister se află sub conducerea propriului ministru, care poate fi asistat
de miniştri, miniştri delegaţi sau secretari de stat.
În ceea ce priveşte numirea membrilor guvernului, între cele două state există
diferenţieri ale prevederilor constituţionale: de exemplu, în cazul Franţei există
Constituţia care extinde sfera statutului de membru al Guvernului şi la alte funcţii de
demnitari (miniştrii de stat, miniştrii delegaţi, secretari de stat). În Regatul Unit există o
separare între funcţiile politice şi cele publice.
O altă deosebire este remarcată în procedura de investitură a membrilor
guvernului. Astfel, în Marea Britanie, liderul partidului care a câştigat alegerile pentru
Camera Comunelor devine automat Primul-Ministru, actul de numire al Reginei având
un caracter pur protocolar. Datorită sistemului politic englez, alegerile sunt câştigate, fie
de Partidul conservator, fie de Partidul laburist, astfel că, problema unui vot de încredere
este lipsită de sens. De aici nu trebuie înţeles că, Primul-Ministru nu vine în faţa Camerei
Comunelor să-şi prezinte Programul de guvernare, dar această operaţie ţine exclusiv de
politic şi de etica guvernării, nu de procedurile parlamentare, în sens strict juridic.
Sistemul nu exclude controlul exercitat permanent de către Parlament asupra Guvernului,
existând practica prezentării săptămânale a Primului-Ministru în faţa Camerei
Comunelor.12

12
Androniceanu A., - op.cit, p.99-100

12
Studiu comparativ privind administraţia publică centrală pe exemplul unor state unitare
În Franţa, Constituţia condiţionează investitura Guvernului exclusiv de voinţa
Preşedintelui Republicii. În practică însă, Preşedintele Republicii este influenţat de
configuraţia politică a Parlamentului, mai exact a Adunării Naţionale, care are rol de
cameră politică. Franţa, începând cu anul 1986, a trecut prin situaţii de coabitare politică,
în cadrul cărora, un Preşedinte socialist a fost nevoit, faţă de majoritatea parlamentară, să
numească un Prim-Ministru de centru-deapta. Astfel, problema votului de investitură
apare numai atunci când partidul care formează Guvernului deţine majoritatea absolută în
Adunarea Naţională.
Ministerele franceze s-au dezvoltat plecând de la o structură pusă în practică după
Revoluţia franceză. Numărul ministerelor a crescut ulterior, atingând 12 (1914) şi 17,
începând cu 1976.
Structura guvernamentală actuală cuprinde mai multe categorii de miniştri. Astfel,
în afară de miniştrii simpli există şi miniştri de stat, secretari de stat şi miniştri delegaţi.13
Miniştrii de stat sunt miniştri fără portofoliu, ale căror prezenţă este
indispensabilă guvernului, pentru că ei reprezintă, de fapt, nişte garanţii politice. Aceşti
miniştri servesc ca intermediari între relaţiile executivului cu Parlamentul şi au fost
numiţi “miniştri purtători de cuvânt”. Titlul poate fi atribuit unei persoane, pe care
guvernul doreşte să o onoreze în mod particular, chiar dacă ministrul respectiv este plasat
pe o poziţie secundară. În plus, miniştrii de stat trec, din punct de vedere al ordinii
protocolare, înaintea celorlalţi miniştri.
Secretarii de stat au rang inferior faţă de miniştri, dar sunt dependenţi de aceştia
şi de Primul-Ministru. Ei nu deţin puteri proprii, acestea le sunt delegate, fie de Primul-
Ministru, fie printr-un decret. Funcţia de secretar de stat este considerată ca fiind o şcoală
de deprindere şi învăţare a responsabilităţilor politice, pentru eventualii viitori miniştri. În
Franţa, există o nouă categorie de secretari de stat, şi anume - secretari de stat autonomi.
Aceştia se disting de secretarii de stat tradiţionali, prin faptul că îşi exercită atribuţiile
“prin delegare” sau sub autoritatea unui ministru. Ei contrasemnează deci singuri, actele
cele mai importante din domeniul în care îşi exercită atribuţiile.
Între cele două funcţii publice (ministru de stat şi secretar de stat) se plasează
miniştrii delegaţi. Ei îşi desfăşoară activitatea conform titulaturii, în apropierea Primului-

13
Chirleşan D. – op.cit., p. 279

13
Studiu comparativ privind administraţia publică centrală pe exemplul unor state unitare
Ministru şi răspund solicitărilor adresate de către acesta. Miniştrii delegaţi sunt însărcinaţi
de şeful guvernului cu supravegherea şi controlul unui sector determinat, numit
departament ministerial.
Structura unui minister în Franţa cuprinde:14
 ministrul;
 cabinetul ministrului;
 compartimentele administrative (birori).
Ministrul cumulează atât funcţii politice cât şi funcţii administrative. În plan
politic, participă la acţiunile guvernului şi este responsabil împreună cu ceilalţi miniştri,
în faţa parlamentului. Din punct de vedere adminstrativ, ministrul este şeful
departamentului ministerial care îi este încredinţat, iar din acest fapt, dobândeşte
numeroase atribuţii. Această prerogativă îi permite să dea instrucţiuni, să se pronunţe, să
se pronunţe asupra carierei funcţionarilor subordonaţi şi să aplice sancţiuni în condiţiile
prevăzute de statut. Însă, o parte dintre aceste prerogative sunt atribuite responsabilităţilor
de la nivelul administraţiei locale, puterea unui ministru fiind limitată, iar deciziile pe
care le adoptă au caracter general.
Cabinetul ministrului acţionează ca un organism restrâns, constituit la dispoziţia
fiecărui ministru, având un rol de coordonare a întregului minister. Compoziţia unui
cabinet este lăsată la latitudinea ministrului care are libertatea de a-şi alege singur
colaboratorii.
În Franţa s-s interzis prin lege practicarea “testamentelor” ministeriale. Acestea
constau în faptul că, un ministru demisionar putea să promoveze, în locul său, pe unul
dintre proprii colaboratori. Or, prin lege, promovarea persoanelor ataşate cabinetului unui
ministru demisionar este nulă, cu excepţia cazului când acestea au avansat înainte de
demisia şefului de cabinet. În concluzie, ministrul poate să acorde favoruri propriilor
colaboratori, înainte de a se declanşa criza ministerului său, care are ca punct final
propria demisie.
Structura unui cabinet pe funcţii este următoarea:15

14
Chirleşan D. – op.cit., 280
15
Idem, p. 281-282

14
Studiu comparativ privind administraţia publică centrală pe exemplul unor state unitare
- directorul de cabinet, responsabil cu funcţionarea în ansamblu a acestuia, şi care are
drept de semnătură acordat de către ministru;
- consilieri tehnici, însărcinaţi cu misiuni distincte care acoperă diferite domenii de
activitate. Ei pregătesc deciziile pe care le va lua ministrul şi sunt interlocutori obişnuiţi
ai tuturor membrilor birourilor din minister;
- şeful de cabinet, însărcinat cu aspectele protocolare şi politice ale activităţii ministrului.
El dispune de colaboratori pentru a organiza toate deplasările ministrului şi are dreptul
să-l reprezinte în circumscripţia electorală, la întâlnirile cu alegătorii;
- secretarul particular al ministrului, care se ocupă cu sarcini legate de persoana şi
programul ministrului (audienţe, recepţii etc.).
- birou al cabinetului, care este un organism permanent şi îndeplineşte un număr de
funcţii administrative (recepţia şi transmiterea corespondenţei, transmiterea actelor şi
semnarea lor, gestiunea personalului din cabinet etc). Numărul birourilor administrative
variază de la un minister la altul.
La nivelul anumitor ministere poate fi organizat câte un Secretariat general,
organ administrativ reprezentativ, având rolul de a coordona, sub autoritatea ministrului,
diferite direcţii din subordinea acestora şi fiind conduse de câte un secretar general.
Asemenea secretari generali se pot întâlni la Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul
Poştelor şi Telecomunicaţiilor, Ministerul Apărării, Ministerul Energiei sau Ministerul
Industriei.În Franţa, secretariatele generale ale ministerelor nu au avut un mare succes,
deoarece prin implantarea lor, intră în concurenţă directă cu activitatea exercitată de
cabinetele ministeriale care generează un sentiment de frustrare.
Numărul ministerelor în Marea Britanie variază în funcţie de priorităţi. Din
echipa guvernamentală fac parte şi asistenţii miniştrilor, numiţi şi “miniştri juniori”.
Exercitarea autorităţii executivului se face de către cabinet, format din şefii
departamentelor ministeriale cele mai importante. Primul-Ministru are misiunea de a fixa
numărul de membri ai cabinetului şi de a facilita accesul miniştrilor cei mai importanţi,
pentru a mări eficienţa activităţii.
Marea Britanie este, de peste cinzeci de ani, ţara cu cele mai numeroase remanieri
structurale. Încă din anul 1918 a fost constituită “Comisia Haldane”, având ca obiectiv
studiul distribuţiei raţionale a sarcinilor ministeriale. Astfel, atât Conservatorii, cât şi

15
Studiu comparativ privind administraţia publică centrală pe exemplul unor state unitare
Laburiştii au urmărit aceleaşi obiective de restructurare a ministerelor: desfiinţarea
posturilor inutile, ameliorarea calităţii propunerilor efectuate de către fiecare minister,
obţinerea unei mai bune eficienţe în acţiunea guvernului.
Câteva dintre cele mai importante atribuţii ale Cabinetului Marii Britanii sunt
următoarele:16
 elaborarea programului politic care se supune ulterior aprobării Parlamentului;
 controlul acţiunii Executivului;
 coordonarea permanentă a muncii ministerelor şi delimitarea responsabilităţilor
acestora.
Structura Guvernului britanic cuprinde 6 ministere tradiţionale şi 4 ministere de
creaţie mai recentă. Ministerele clasice sunt: al Trezoreriei, de Externe, de Interne,
Ministerul Comerţului, Ministerul Apărării, Ministerul Educaţiei şi Ştiinţelor. Ministerele
nou înfiinţate sunt: Ministerul Tehnologiei, Ministerul Serviciilor Sociale, Ministerul
Administraţiei Locale şi al Planificării Regionale, Departamentul Serviciilor Publice.
Structura personalului administrativ în sistemul britanic este formată din trei
clase:17
1. clasa administrativă (cuprinde aproximativ 2500 funcţionari);
2. clasa executivă (cuprinde 83000 funcţionari);
3. clasa clericilor (“clerical class”, cuprinzând aproximativ 200.000 funcţionari).

1. În structura clasei administrative se cuprind următoarele funcţii publice:18

 secretarul permanent - este un personaj remarcabil al administraţiei britanice şi se
situează pe cel mai înalt eşalon al clasei administrative. Tratamentul său general
este extrem de elevat, depăşindu-l în anumite situaţii, chiar şi pe cel al miniştrilor.
Poziţia sa este comparabilă cu cea a secretarului general întâlnit la ministerele
franceze. Atribuţiile pe care le îndeplineşte fac din secretarul
permanent,personajul-cheie al ministerului, el fiind este consilierul şi
colaboratorul imediat al ministrului. De asemenea, secretarul permannent îşi

16
Androniceanu A., - op.cit, p. 104
17
Idem, p. 104
18
Idem, p. 104-105

16
Studiu comparativ privind administraţia publică centrală pe exemplul unor state unitare
asumă coordonarea tuturor serviciilor din ministerul respectiv şi veghează la
realizarea unei bune activităţi de gestiune în acest context.
Secretarul permanent are drept de reprezentare al ministrului în faţa
Camerei Comunelor, elaborează proiecte de lege şi răspunde la interpelările
parlamentare. Importanţa funcţiei sale decurge din principiul inamovibilităţii,
poziţia sa nefiind afectată de remanierile ministeriale; de asemenea, se poate
observa, o strictă neutralitate în exercitarea funcţiilor sale;
 secretarul general adjunct îl secondează pe secretarul permanent. Competenţa sa
se poate întinde în ansamblul departamentului ministerial sau pe un anumit număr
de subdiviziuni ale acetuia;
 sub-secretarul - la nivelul fiecărui departament ministerial sunt câte doi sub-
secretari. Primul răspunde de conducerea financiară a departamentului fiind un fel
de contabil-şef, în timp ce al doilea coordonează politica de personal;
 secretarul-asistent - este prezent în fruntea fiecărei diviziuni departamentale. O
diviziune conţine mai multe specializări / secţiuni conduse de un director sau de
un şef de birou.
2) Clasa executivă cuprinde funcţionari însărcinaţi cu funcţii de control şi execuţie. O
parte din ei efectuează activităţi de coordonare, fiind responsabili cu luarea de decizii şi
cu furnizarea de anumite instrucţiuni; o altă parte a funcţionarilor din această clasă se
ocupă efectiv cu activităţi de execuţie.
3) Clasa clericilor este constituită din simpli funcţionari de birou, însărcinaţi cu treburi
modeste (munci de secretariat, comisioane etc). Această clasă cuprinde funcţionari de
grad înalt şi funcţionari simpli .

În tabelulul de pe pagina următoare se pot observa principalele asemenănări şi

deosebiri între sistemele administrative din Franţa şi Marea Britanie:
Tabelul nr. 1

ASEMĂNĂRI DEOSEBIRI

Marea Britanie şi Franţa În Marea Britanie, Regina numeşte Primul

17
Studiu comparativ privind administraţia publică centrală pe exemplul unor state unitare
sunt ţări unitare.
Atât în Marea Britanie, cât
şi cel din Franţa, Primul-
Ministru este numit.
Şeful Guvernului în cele
două ţări este Primul
Ministru.
Potrivit legislaţiei în vigoare
în cele două ţări autoritatea
executivă este reprezentată
de Guvern.
Secretarul permanent din
Marea Britanie este
funcţie ce se situează pe cel
mai înalt eşalon al clasei
administrative. Poziţia sa
este comparabilă cu cea a
secretarului general întâlnit
în ministerele franceze.
Ministru.
În Franţa, Preşedintele numeşte Primul
Ministru.
În Marea Britanie, guvernul central a
acordat o largă autonomie colectivităţilor
locale.
În Franţa, guvernul central acordă
autonomie colectivităţilor locale, dar nu
aşa de mare ca în Marea Britanie.
În Marea Britanie, Guvernul dispune de
libertate de decizie, iar în Franţa dispune
de libertate de apreciere.
În Marea Britanie, Primul Ministru
conduce şedinţele Cabinetului, selectează
miniştrii şi are puterea să-i demită.
În Franţa, autoritatea executivă este
exercitată de preşedinte, care numeşte
Consiliul de Miniltri, condus de un prim-
ministru. Consiliul de Miniştrii răspunde
în faţa Parlamentului.
În Marea Britanie, majoritatea
o ministerelor şi departamentelor sunt
conduse de către un membru în Cabinetul
Primului-Ministru şi de un grup de
miniştri juniori care au responsabilităţi în
domeniul politicii departamentului. Aceste
ministere funcţionează sub prerogativele
puterii regale.
În Franţa, responsabilitatea pentru fiecare
minister este precizată prin ordinele
Consiliului de Miniştri după consultarea
Consiliului de Stat. Fiecare minister se
18
Studiu comparativ privind administraţia publică centrală pe exemplul unor state unitare

află sub conducerea propriului ministru.

În ambele ţări, auoritatea Atât în Marea Britanie, cât şi în Franţan
legislativă este exercitată de există o procedură de investitură a
un parlament bicameral. În membrilor Guvernului diferită. În Marea
Parlamentul European, atât Britanie liderul partidului care a câştigat
Franţa, cât şi Anglia, au 81 alegerile pentru Camera Comunelor
de reprezentanţi. devine Primul-Ministru prin actul de
numire emis de Regină.
În Franţa, Constituţia condiţionează
investiture Guvernului exclusive de voinţa
Preşedintelui, însă, în practică, acesta este
influenţat de configuraţia politică a
Parlamentului.
Sursa: prelucrare proprie

Din analiza acestui tabel reiese faptul că sistemele administrative din Franţa şi
Marea Britanie sunt în unele privinţe asemmănătoare, dar au şi unele deosebiri pregnante
care conduc la diferenţierea celor două sisteme administrative luate în discuţie.

2.4. Sistemele administrative din Franţa şi Marea Britanie – exemple benefice

pentru sistemul administrativ din România

Sistemele administrative din Franţa şi Marea Britanie pot fi considerate pozitive

pentru sistemul administrativ din România.
Demersul francez al modernizării sistematice a administraţiei, iniţiat de către
Michel Rocard la 29 februarie 1989, se înscrie în cadrul general al reformei sectorului
public al ţărilor Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică. Originalitatea
reformei administraţiei publice franceze constă în înţelegerea necesităţii procesului de
descentralizare şi în încredinţarea către manageri, atât a rezolvării problemelor de
gestiune, cât şi a aplicării măsurilor în domeniul politicilor publice. Întregul proces al
modernizării este orientat în direcţia asigurării unor şanse egale de informare în privinţa

19
Studiu comparativ privind administraţia publică centrală pe exemplul unor state unitare
instituţiilor publice şi serviciilor furnizate de către acestea, atât pentru oamenii politici cât
şi pentru cetăţeni.
Guvernul britanic a iniţiat, începând din anul 1988, o reformă a administraţiei,
care a urmărit crearea de agenţii la nivel ministerial, asemănător modelului francez bazat
pe înfiinţarea centrelor de responsabilitate. Crearea de agenţii în interiorul ministerelor,
conferă serviciilor publice mai multă autonomie şi un grad ridicat de responsabilitate.
Reforma administraţiei publice britanice a contribuit la exercitarea mai eficientă a
funcţiilor de management, la un control riguros al rezultatelor, la autonomie de gestiune
şi la mai multă transparenţă în asumarea răsounderii individuale în prestarea de servicii.
În sistemul administrativ din România sunt necesaree schimbări importante,
unele dintre acestea pot fi prealuate din sistemele administrative din Franţa şi Marea
Britanie, astfel:19
 orientarea către cetăţean prin asiguare de servicii publice corespunzătoare pentru
populaţie;
 respectarea principiului autonomiei şi descentralizării sistemului administrativ;
 pregătirea sistematică şi specializarea funcţionarilor publici şi, în special a
managerilor publici pentru a identifica modalităţile de acţiune potrivite pentru
rezolvarea problemelor şi susţinerea efectivă a implementării lor;
În ultimii ani, atât în Franţa cât şi în Marea Britanie s-au făcut progrese
importante ca urmare a schimbărilor implementate. Acestea sunt în principal
următoarele:20
 privatizarea serviciilor publice;
 schimbarea viziunii şi a stilului de management în administraţia publică;
 schimbarea rolului şi a comportanemntului funcţionarului public, care trebuie să
valorifice capacitatea lui creativă şi flexibilitatea în gândire şi acţiune;
 orientarea către clienţi a oraganizaţiilor publice conduse de manageri publici;
 dezvoltarea în cadrul sectorului public a tipului de organizaţie care învaţă;
 selectarea şi promovarea managerilor publici profesionişti în funcţiile publice de
conducere;

19
Androniceanu A., - op.cit, p. 109
20
Idem

20
 Studiu comparativ privind administraţia publică centrală pe exemplul unor state unitare
 eficientizarea activităţii din sectorul public.

Concluzii:

Franţa şi Marea Britanie sunt state unitare şi fac parte din Uniunea Europeană.
Sistemele administrative europene, în îndeplinirea sarcinilor care le revin în contextul

21
 Studiu comparativ privind administraţia publică centrală pe exemplul unor state unitare
executării legii, se caracterizează prin existenţa a două tipuri de structuri din punct de
vedere teritorial, acestea fiind administraţia centrală şi cea locală. Sarcinile centrale sunt
conferite, fie ministerelor, fie organismelor administrative specializate. Sarcinile locale sunt
îndeplinite, atât de instituţiile subordonate ierarhic organelor centrale sau de administraţii
specializate, cât şi de organe descentralizate autonome.
În statele federale puterea de decizie s-a transferat în seama organelor locale. În
statele centralizate structurile administrative au fost reconsiderate, deoarece centralizarea
excesivă şi autonomia absolută conduc la o lipsă de comunicare între organele de decizie
naţionale şi cele locale.
Din toate cele prezentate reiese faptul că sistemele administrative din Marea
Britanie şi din Franţa pot fi considerate în unele privinţe asemănătoare (de exemplu Şeful
Guvernului în cele două ţări este Primul Ministru sau că autoritatea executivă este
reprezentată de Guvern). Însă datorită faptului că Franţa este o republică prezidenţială şi
Marea Britanie este o monarhie constituţională, sistemele lor administrative se deosebesc în
multe privinţe.
Din acest studiu comparativ reiese faptul că Guvernul este, în lumea modernă,
componenta cea mai reprezentativă a oricărui sistem administrativ public.
Datorită progreselor importante în sistemele administrative din Marea Britanie şi
Franţe, acestea pot fi considerate exemple bune de urmat pentru ţara noastră.

Structura ministerială Britanică tipică 2002 ANEXA 1

22
Studiu comparativ privind administraţia publică centrală pe exemplul unor state unitare

Ministru politicieni

Subsecretar
Parlamentar

Secretar de Stat Secretar de Stat Secretar de Stat

1. Secretar General funcţionari

1A 2º Subsecretar

2
Director
General
Încetează odată
cu schimbarea
3 guvernului
Sub. General

Nu încetează
4 Şef Serviciu odată cu
schimbarea
guvernului

Şef Secţie
5

GRADE

Organizarea ministerială franceză tipică 2002 ANEXA 2

23
Studiu comparativ privind administraţia publică centrală pe exemplul unor state unitare

politicieni
Ministru

Cabinet Ministru
delegat
Cabinet

Funcţii de desemnare politică

Secretar de Stat

Secretar Cabinet
General

Organism Director de Director de Inspecţie Director

Autonom Administraţie Administraţie General

Responsabil
de misiune
Subdirector Subdirector Subdirector Director
General General General Admin.
Periferică

funcţionari
Şef serviciu

Încetează din funcţie Nu încetează din funcţie Între funcţionari

odată cu schimbarea odată cu schimbarea
guvernului guvernului

24
Studiu comparativ privind administraţia publică centrală pe exemplul unor state unitare

Bibliografie:

Cărţi
1. Albu E., - Adminisraţia ministerială în România, Ed. All Beck, Buc, 2004;
2. Alexandru, I., Administraţia publică, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1999;
3. Androniceanu A., - Sisteme administrative în statele din Uniunea Europeană.
Studii comparative, Ed. Universitară, Buc, 2007;
4. Androniceanu A, - Management public internaţional, Editura Economică,
Bucureşti, 2000.;
5. Chirleşan D. – Administraţia publică. Sisteme, Ed. Universităţii "Al.I.Cuza", Iaşi,
2007;
6. Gheorghe T. Zaharia – Sisteme administrative în context european, Ed. Tehnică –
INFO, Chişinău, 2005;
7. Onofrei M. – Administraţia publică. Fundamente ştiinţifice şi bune practici, Ed.
Universităţii "Al.I.Cuza", Iaşi, 2007;
8. Salvador Parrado – Sisteme administrative comparate, Ed. Universităţii
"Al.I.Cuza", Iaşi, 2006.

Webografie
1. Organizarea administraţiei centrale de stat. Politici şi instrumente ; Publicaţie
Sigma nr. 43  http://www.oecd.org/dataoecd/58/27/40960602.pdf;
2. Lazăr I. - Aspecte privind administraţia publică şi structurile etatice în Uniunea
Europeană www.uab.ro/reviste_recunoscute/reviste_drept/...10.../Ioan_Lazar_ro.
pdf;
3. http://europa.eu/abc/european_countries/eu_members/france/index_en.htm;

25