Colegiul Economic “Dimitrie Cantemir” Suceava

Proiect pentru susținerea examenului de certificare a calificării

profesionale – Nivel 4

Calificare: Turism si alimentație

Profesor coordinator: Reindl Alexandra

Elev: Dorneanu Eusebiu-Corneliu

1
Tema: Pune preț pe natură-ariile protejate

2
Cuprins
Cuprins..................................................................................................................................................................3
1. Introducere.....................................................................................................................................................4
1. 2. Necesitatea ariilor protejate...................................................................................................................5
2.Definiţii si clasificari ale Ariilor Protejate.............................................................................................................7
3.Ariile Protejate in lume......................................................................................................................................14
4. Ariile Protejate in Romania..............................................................................................................................21
5. Amenintari asupra ariilor protejate..................................................................................................................31
Bibliografie:..........................................................................................................................................................40

3
 1. Introducere

Cu toate ca primele arii protejate au fost infiintate in România

in anul 1932, iar primele acte normative in domeniu dateaza din 1928
- anul infiintarii Comisiei Monumentelor Naturii si aparitiei in
legislatia româna a termenului de monument al naturii pentru actualul
termen de arie protejata - totusi Managementul Ariilor Protejate in
Romania, reprezinta un domeniu nou care abia de curând a inceput sa
se dezvolte, odata cu infiintarea prin lege in 1992 a Rezervatiei
Biosferei Delta Dunarii (RBDD).

In prezent, Reteaua Nationala de Arii Protejate (AP)

insumeaza 1035 arii protejate, cu o suprafata totala de 1.110.000 ha. Cu exceptia RBDD, pentru nici o
alta arie protejata nu exista institutii administrative care sa-i asigure managementul. Majoritatea ariilor
protejate din România apar doar ca fiind constituite fara a avea alte reglementari sau organisme
administrative. Totusi pentru majoritatea AP constituite in fond forestier, Romsilva, prin filialele
teritoriale asigura managementul forestier, dar care doar in putine cazuri corspunde viziunii ecologilor.
Trebuie recunoscut faptul ca anumite AP au fost protejate datorita interventiei silvicilor, dar in orice
caz managementul acestora a fost doar unilateral-forstier. E la fel de adevarat ca destul de multe AP
au suferit si inca mai sufera datorita interventiei silvicilor pentru obtinerea beneficiilor de pe urma
masei lemnoase.

Principala problema o constituie inadvertenta intre cerintele economice si cele de conservare cât
si intreaga structura a domeniului silvic (legislativ, institutional, uman si managerial). si cum nu toate
AP, si mai ales AP mari doar partial sunt in fond forestier, exista mari conflicte intre institutiile cu
expertiza in domeniu datorita punctelor de vedere diferite asupra managementului AP. Si, din nou,
trebuie recunoscut faptul ca majoritatea ariilor protejate din România s-au autoconservat in conditiile in

4
care interventiile umane asupra acestora a fost in regimul trecut minim sau inexistent. Dar, la fel de
bine exista nenumarate exemple in care arii protejate au fost pur si simplu distruse, cu toate ca inca mai
figureaza ca existente.

Se poate observa ca in ultimul timp tot mai multe organizatii neguvernamentale si-au adus intr-
o oarecare masura aportul in protejarea unor arii protejate, chiar dacă nivelul profesional al acestora nu
este la asteptarile specialistilor. Dar este la fel de adevarat ca in România nu exista persoane
specializate in domeniu, ci numai in domenii colaterale, fapt pentru care exista mari conflicte de idei
insurmontabile intre forestieri, biologi, ecologi s.a.

1. 2. Necesitatea ariilor protejate

5
 Ariile Protejate sunt percepute inca de foarte multi oameni doar in sensul lor "conservationist"
fiind considerate adevarate oaze ale naturii salbatice intr-un desert al dezvoltarii economice, care
trebuie protejate numai pentru conservarea speciilor care le populeaza.

Foarte putin este recunoscut faptul ca zonele aflate in regim natural si seminatural constituie de
fapt suportul "vietii" si implicit al dezvoltarii socio-economice.

De asemenea, dezvoltarea socio-economica s-a facut avand la baza resursele si serviciile oferite
de capitalul natural, insa pana in prezent in foarte putine cazuri s-a tinut cont de capacitatea productiva
si capacitatea de suport a capitalului natural atunci cand s-a proiectat dezvoltarea economica.

Ariile protejate prin valoarea lor naturala si gradul redus al interventiei umane pe teritoriul lor
sunt cele mai bune exemple si modele pentru sistemele ecologice naturale si seminaturale. Totodata
pentru a realiza tranzitia de la actualul model de dezvoltare la un model de dezvoltare durabila este
necesara cercetarea, cunoasterea si experimentarea teoriilor pentru implementarea conceptului de
dezvoltare durabila. Astfel, atat evaluarea si monitorizarea starii capitalului natural, cat si dezvoltarea
cunoasterii se poate realiza in cadrul unor zone pilot cum sunt ariile protejate.

Capitalul Natural al tarii se constituie din reteaua sistemelor ecologice care functioneaza in
regim natural si seminatural si din reteaua sistemelor antropizate prin transformarea si simplificarea
primelor categorii.

Resursele naturale regenerabile (inclusiv apa si solul) si neregenerabile (petrol, carbune),

precum si serviciile (controlul climei, al calitatii apei si aerului etc.) asigurate de catre componentele
Capitalului Natural constituie unul dintre factorii cheie ai functiei de productie a sistemelor economice
si de suport al dezvoltarii sistemelor socio-economice.

Capitalul Natural si componentele sale au o anumita capacitate productiva care trebuie

cunoscuta pentru a evita supraexploatarea si, respectiv, o anumita capacitate de suport (parametru
esential pentru a dimensiona corect presiunea antropica si a evita deteriorarea).

Pentru a garanta dezvoltarea socio-economica durabila este absolut necesar sa se asigure

conservarea unei structuri diverse si echilibrate a CN si utilizarea resurselor si serviciilor produse de
acesta in limitele capacitatii de suport a componentelor sale.

6
 Conservarea Capitalului Natural presupune in principal mentinerea unui raport acceptabil intre
ecosistemele naturale, seminaturale si antropizate, cu mentinerea heterogenitatii in cadrul fiecarui tip de
ecosisteme si asigurarea conectivitatii intre aceste ecosisteme. Pentru conservarea structurii ecologice
la scara complexelor macroregionale de ecosisteme este necesar sa se identifice configuratia viabila a
unui mozaic de ecosisteme naturale si seminaturale care sa includa toate tipurile de ecosisteme.

Conectivitatea dintre diferitele tipuri de ecosisteme naturale si seminaturale, asigurata prin

coridoare naturale si/sau obtinuta prin diferite lucrari de reconstructie ecologica, este o conditie
fundamentala pentru atingerea obiectivelor conservarii diversitatii habitatelor si a sistemelor ecologice.
In spatiile acestei matrice trebuie sa se distribuie ecosistemele antropizate, ecosistemele urbane si
rurale, complexele industriale si reteaua rutiera.

Dacă am trai intr-o lume ideala, atunci toate aceste consideratii ar fi puse in practica si ar fi
integrate in toate politicile si strategiile sectoriale (agricultura, transporturi, industrie, turism etc.). Dar
totusi noi traim intr-o lume reala, in care sistemele ecologice naturale se confrunta cu nenumarate
amenintari la adresa biodiversitatii si in care exista tendinta degradarii ireversibile a capitalului natural.

Infiintarea de arii protejate si managementul eficient al acestora e o necesitate deoarece:

- ariile protejate sunt exponente ale ecosistemelor naturale si seminaturale care pot fi evaluate si
monitorizate, exprimand intr-o anumita masura starea acestora la un moment dat. Ecosistemele
naturale si seminaturale reprezinta principalele componente ale capitalului natural care asigura
resursele si serviciile ce stau la baza dezvoltarii socio-economice.

- ariile protejate sunt zone in care se dezvolta cunoasterea necesara pentru asigurarea tranzitiei la un
model de dezvoltare durabila.

- ariile protejate sunt adevarate "sali de clasa in aer liber" in care oamenii pot fi educati cu privire la
rolul naturii si necesitatea conservarii naturii si a dezvoltarii durabile.

2.Definiţii si clasificari ale Ariilor Protejate

La baza constituirii ariilor protejate a stat in primul randul faptul ca acestea satisfac nevoi ale
oamenilor. Din necesitatea ariilor protejate au rezultat o varietate de tipuri de arii protejate, care se
7
diferentiaza in principal functie de gradul de protectie (sau gradul permis al interventiei umane) si
functie de scopul ariei protejate.

S-au constituit astfel arii care protejeaza cele mai naturale zone de pe glob, in care interventia
omului este aproape inexistenta, dar si zone in care interventia omului este prezenta, cum e cazul
peisajelor modificate ce au o importanta peisagistica si culturala deosebita.

Forul care si-a propus sa rezolve aceasta problema

dificila a fost Uniunea Internationala de Conservarea Naturii
(IUCN – The World Conservation Union) care prin misiunea sa
avea competenta necesara sa o faca. IUCN incearca sa
influenteze, sa incurajeze si sa asiste societatile din toata
lumea pentru conservarea integritatii si diversitatii naturii si
pentru a asigura ca orice utilizare a resurselor naturale este
echitabila si durabila.

Un sistem pentru definirea si clasificarea ariilor protejate a rezultat ca urmare a activitatii

desfasurata de IUCN in acest domeniu timp de aproape un sfert de secol. Acest sistem a fost adoptat de
catre guverne si explicat prin linii directoare.

In prezent categoriile IUCN sunt raspandite in intreaga lume si sunt luate drept referinta in orice
dezbateri privind ariile protejate. Scopul acestui sistem de definire si clasificare a ariilor protejate este
acela de a contribui la cresterea gradului de intelegere a tuturor celor interesati a diferitelor categorii de
arii protejate.

Principiul central pe care se bazeaza liniile directoare este acela ca ariile protejate trebuie sa fie
definite de obiectivele lor de management, nu de titlul ariei si nu de eficienta managementului in
indeplinirea respectivelor obiective. Problema eficientei managementului trebuie desigur luata in
considerare, dar ea nu este vazuta ca un criteriu de categorisire.

Se spera ca aceste linii directoare sa fie utilizate pe scara larga de catre toti cei implicati in
procesul declararii de noi arii protejate si in revizuirea celor existente. Ele sunt proiectate pentru a
forma o baza utila pentru crearea planurilor sistemelor nationale de arii protejate. Trebuie subliniat
faptul ca aceste linii directoare nu sunt mecanismul “de conducere” pentru guverne sau organizatii in
procesul de decidere a scopurilor ariilor protejate potentiale. Ariile protejate trebuie sa fie declarate

8
pentru a indeplini obiectivele conforme cu scopurile si cerintele nationale, locale sau private (sau un
amestec al acestora) si numai dupa aceea “etichetate” cu o categorie IUCN corespunzatoare
obiectivelor de management. Aceste categorii au fost elaborate pentru facilitarea comunicarii si
informarii, si nu pentru a conduce sistemul.

Din punct de vedere stiintific aria naturala protejata este acea zona terestra, acvatica si/sau
subterana, cu perimetru legal stabilit si având un regim special de ocrotire si conservare, in care exista
specii de plante si animale salbatice, elemente si formatiuni biogeografice, peisagistice, geologice,
paleontologice, speologice sau de alta natura, cu valoare ecologica, stiintifica sau culturala deosebita.

Se folosesc astfel 6 categorii pentru ariile protejate care implica si o gradatie a interventiei
umane, variind de la o interventie umana nula proprie categoriilor Ia/Ib, pana la o interventie umana de
un nivel mai ridicat in cazul categoriei V. Categoria VI este singura care a fost adaugata ulterior, astfel
incat din punctul de vedere al interventiei umane se intercaleaza intre categoriile III si IV. Oricum,
toate categoriile sunt la fel de importante si relevante pentru conservarea biodiversitatii.

Comisia Monumentelor Naturii din cadrul

Academiei Române a stabilit categoriile de zone
protejate existente in tara noastra, tinând cont de
clasificarea IUCN, luând in considerare si
reglementarile UNESCO si FAO:

a.Rezervatiile stiintifice sunt acele arii naturale

protejate al caror scop este protectia si conservarea unor
habitate naturale terestre si/sau acvatice, cuprinzând
elemente reprezentative de interes stiintific sub aspect
floristic, faunistic, geologic, speologic, paleontologic, pedologic sau de alta natura. Marimea
rezervatiilor stiintifice este determinata de arealul necesar pentru asigurarea integritatii zonei protejate.
Managementul rezervatiilor stiintifice asigura un regim strict de protectie prin care habitatele sunt
pastrate intr-o stare pe cât posibil neperturbata. in perimetrul lor se pot desfasura numai activitati
stiintifice, cu acordul forului stiintific competent. Rezervatiile stiintifice corespund categoriei I IUCN -
"Rezervatie Naturala Stricta: arie protejata, administrata in principal in scopuri stiintifice".

b.Parcurile nationale sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si conservarea unor
esantioane reprezentative pentru spatiul biogeografic national, cuprinzând elemente naturale cu valoare
9
deosebita sub aspect fizico-geografic, floristic, faunistic, hidrologic, geologic, paleontologic, speologic,
pedologic sau de alta natura, oferind posibilitatea vizitarii in scopuri stiintifice, educative, recreative si
turistice. Managementul parcurilor nationale asigura mentinerea cadrului fizicogeografic in stare
naturala, protectia ecosistemelor, conservarea resurselor genetice si a diversitatii biologice in conditii
de stabilitate ecologica, excluderea oricarei forme de exploatare a resurselor naturale si a folosintelor
terenurilor incompatibila scopului atribuit. Parcurile nationale corespund categoriei II IUCN - "Parc
national: arie protejata administrata in special pentru protectia ecosistemelor si pentru recreere".

c.Monumente ale naturii sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si conservarea
unor elemente naturale cu valoare si semnificatie ecologica, stiintifica, peisagistica deosebite,
reprezentate de specii de plante sau animale salbatice rare, endemice sau amenintate cu disparitia,
arbori seculari, asociatii floristice si faunistice, fenomene geologice - pesteri, martori de eroziune, chei,
cursuri de apa, cascade si alte manifestari si formatiuni geologice, depozite fosilifere, precum si alte
elemente naturale cu valoare de patrimoniu natural prin unicitateasau raritatea lor. Dacă monumentele
naturii nu sunt cuprinse in perimetrul altor zone aflate sub regim de protectie, pentru asigurarea
integritatii lor se vor stabili zone de protectie obligatorie, indiferent de destinatia si de detinatorul
terenului. Managementul monumentelor naturii se face dupa un regim strict de protectie care asigura
pastrarea trasaturilor naturale specifice. in functie de gradul lor de vulnerabilitate, accesul populatiei
poate fi limitat sau interzis. Monumentele naturii corespund categoriei III IUCN - "Monument natural:
arie protejata administrata in special pentru conservarea elementelor naturale, specifice".

d.Rezervatiile naturale sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si conservarea unor
habitate si specii naturale importante sub aspect floristic, faunistic, forestier, hidrologic, geologic,
speologic, paleontologic, pedologic. Marimea lor este determinata de arealul necesar asigurarii
integritatii elementelor protejate. Managementul rezervatiilor naturale se face diferentiat, in functie de
caracteristicile acestora, prin masuri active de gospodarire pentru a asigura mentinerea habitatelor
si/sau in vederea protejarii anumitor specii, grupuri de specii sau comunitati biotice. Pe lânga
activitatile stiintifice, dupa caz, pot fi admise activitati turistice, educationale, organizate. Sunt admise
unele activitati de valorificare durabila a unor resurse naturale. Sunt interzise folosinte ale terenurilor
sau exploatarea resurselor care dauneaza obiectivelor atribuite. Potrivit scopului pentru care au fost
desemnate, rezervatiile naturale pot avea caracter predominant: botanic, zoologic, forestier, geologic,
paleontologic, peisagistic, speologic, de zona umeda, marina, de resurse genetice si altele. Aceste

10
rezervatii corespund categoriei IV IUCN, si anume arie de gestionare a habitatelor/speciilor: arie
protejata administrata in special pentru conservare prin interventii de gospodarire.

e. Parcurile Naturale sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si conservarea unor
ansambluri peisagistice in care interactiunea activitatilor umane cu natura de-a lungul timpului a creat o
zona distincta, cu valoare semnificativa peisagistica si/sau culturala, deseori cu o mare diversitate
biologica. Managementul parcurilor naturale urmareste mentinerea interactiunii armonioase a omului
cu natura prin protejarea diversitatii habitatelor si peisajului, promovând pastrarea folosintelor
traditionale ale terenurilor, incurajarea si consolidarea activitatilor, practicilor si culturii traditionale ale
populatiei locale.

De asemenea, se ofera publicului posibilitati de recreere si turism si se incurajeaza activitatile

stiintifice si educationale. Parcurile naturale corespund categoriei V IUCN - "Peisaj protejat: arie
protejata administrata in principal pentru conservarea peisajului si recreere".

f.Rezervatiile biosferei sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si conservarea
unor zone de habitat natural si a diversitatii biologice specifice. Rezervatiile biosferei se intind pe
suprafete mari si cuprind un complex de ecosisteme terestre si/sau acvatice, lacuri si cursuri de apa,
zone umede cu comunitati biocenotice floristice si faunistice unice, cu peisaje armonioase naturale sau
rezultate din amenajarea traditionala a teritoriului, ecosisteme modificate sub influenta omului si care
pot fi readuse la starea naturala, comunitati umane a caror existenta este bazata pe valorificarea
resurselor naturale pe principiul dezvoltarii durabile si armonioase. Marimea rezervatiilor biosferei este
determinata de cerintele de protectie si conservare eficienta a mediului natural si a diversitatii biologice
specifice. Managementul rezervatiilor biosferei se realizeaza conform unor regulamente si planuri de
protectie si conservare proprii, in conformitate cu recomandarile Programului Om si Biosfera de sub
egida UNESCO. Dacă in perimetrul rezervatiilor biosferei sunt cuprinse si situri naturale ale
patrimoniului universal, managementul rezervatiei se realizeaza cu respectarea prevederilor Conventiei
privind protectia patrimoniului mondial cultural si natural, de sub egida UNESCO.

In cuprinsul rezervatiilor biosferei se pot delimita zone cu regim diferentiat de protectie

ecologica, de conservare si de valorificare a resurselor, dupa cum urmeaza:

1. zone strict protejate, având regimul de protectie si conservare al rezervatiilor stiintifice;

11
 2. zone tampon, cu rol de protectie a zonelor strict protejate si in care sunt admise activitati limitate de
valorificare a resurselor disponibile, in conformitate cu autorizatiile date de administratia rezervatiei;

3. zone de reconstructie ecologica, in care se realizeaza masuri de refacere a mediului deteriorat;

4. zone valorificabile ecologic prin practici traditionale sau noi, ecologic admise, in limitele capacitatii
de regenerare a resurselor.

Rezervatiile biosferei cu asezari umane sunt astfel gestionate incât sa constituie modele de dezvoltare a
comunitatilor umane in armonie cu mediul natural.

g. Zonele umede de importanta internationala sunt acele arii naturale protejate al caror scop este de a
se asigura protectia si conservarea siturilor naturale cu diversitatea biologica specifica zonelor umede.
Managementul acestor zone se realizeaza in scopul conservarii lor si al utilizarii durabile a resurselor
biologice pe care le genereaza, in conformitate cu prevederile Conventiei privind conservarea zonelor
umede de importanta internationala in special ca habitat al pasarilor acvatice.

h. Siturile naturale ale patrimoniului natural universal sunt acele arii naturale protejate al caror scop
este ocrotirea si conservarea unor zone de habitat natural in cuprinsul carora exista elemente naturale a
caror valoare este recunoscuta ca fiind de importanta universala. Marimea arealului lor este determinata
de cerintele pentru asigurarea integritatii si conservarii elementelor supuse acestui regim de protectie.
in cuprinsul acestor zone pot exista comunitati umane ale caror activitati sunt orientate pentru o
dezvoltare compatibila cu cerintele de ocrotire si conservare a sitului natural. Managementul siturilor
naturale ale patrimoniului natural universal se realizeaza in conformitate cu regulamentele si planurile
proprii de ocrotire si conservare, cu respectarea prevederilor Conventiei privind protectia patrimoniului
mondial cultural si natural, de sub egida UNESCO.

i. Ariile speciale de conservare sunt acele arii naturale protejate al caror scop este de a conserva, de a
mentine si, acolo unde este cazul, de a readuce intr-o stare de conservare favorabila habitatele naturale
si/sau populatiile speciilor pentru care situl este desemnat.

Managementul ariilor speciale de conservare necesita planuri de management adecvate

specifice siturilor desemnate sau integrate in alte planuri de management si masuri legale,
administrative sau contractuale in scopul evitarii deteriorarii habitatelor naturale si a habitatelor
speciilor, precum si a perturbarii speciilor pentru care zonele au fost desemnate.

12
 Orice plan sau proiect indirect legat sau necesar pentru gestiunea sitului, dar susceptibil de a-l
afecta intr-un mod semnificativ, va face obiectul unui studiu pentru evaluarea impactului, tinându-se
seama de obiectivele de conservare a ariei.

Nu vor fi acceptate planuri sau proiecte in ariile

respective care afecteaza aria, orice activitate in aceste
zone facându-se cu consultarea publicului. Ariile
speciale de conservare sunt desemnate de stat in
conformitate cu prevederile Directivei 92/43/CCE din
21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale, a
florei si faunei salbatice si vor face parte din reteaua
europeana NATURA 2000 dupa recunoasterea
statutului lor de catre Comisia Europeana.

j. Ariile de protectie speciala avifaunistica sunt acele arii naturale protejate al caror scop este de a
conserva, de a mentine si, acolo unde este cazul, de a readuce intr-o stare de conservare favorabila
habitatele specifice, desemnate pentru protectia speciilor de pasari migratoare salbatice. Managementul
ariilor speciale de protectie se realizeaza ca si pentru ariile speciale de conservare. Ariile speciale de
protectie sunt desemnate de stat in conformitate cu prevederile Directivei 79/409/CCE din 2 aprilie
1979 privind conservarea pasarilor salbatice si vor face parte din reteaua europeana NATURA 2000
dupa recunoasterea statutului lor.

Acest sistem de clasificari are la baza o serie de obiective de management: cercetare stiintifica,
protectia salbaticiei, protectia diversitatii speciilor si a diversitatii genetice, mentinerea serviciilor,
protectia unor trasaturi naturale si culturale specifice, turism si recreere, educatie, utilizarea durabila a
resurselor ecosistemelor naturale, mentinerea caracteristicilor culturale si traditionale.

13
 3.Ariile Protejate in lume

Este unanim recunoscut pe intreg globul ca ariile protejate sunt printre cele mai eficiente
mijloace destinate conservarii biodiversitatii. De-a lungul ultimului secol, au fost investite resurse
importante pentru constituirea de arii protejate in intreaga lume. Aceste eforturi au avut ca rezultat
pentru majoritatea tarilor crearea sau cel putin planificarea unui sistem national de arii protejate.

In prezent exista in lume peste 1388 de titluri care desemneaza arii protejate, fiecare dintre ele
fiind desemnata prin lege la nivel national. Se pot gasi astfel arii protejate care au denumiri diferite, dar
care au acelasi scop: rezervatie naturala stricta in Bhutan; rezervatie pentru managementul naturii in
Bahamas; rezervatie naturala in Ontario - Canada; rezervatie naturala nationala in Cehia; rezervatie
naturala marina in Indonesia; arie pentru conservarea naturii in Japonia si rezervatie naturala stricta in
Sri Lanka- toate reprezentand acelasi lucru, si anume, o Rezervatie Strict Protejata - categoria I-a
conform IUCN.

De asemenea, acelasi titlu al unei arii protejate poate implica obiective de mangement si
caracteristici foarte diferite in tari diferite. Exemplul clasic este dat de larg utilizata denumire de Parc
National, care a inceput sa fie uzitata odata cu infiintarea Parcului National Yellowstone in anul 1872.
Astfel, in timp ce in multe parti ale lumii (America, Africa, Asia de Sud si Sud-Est, Australia si Noua
Zeelanda) parcurile nationale sunt mari teritorii naturale, in Europa se gasesc arii protejate care poarta
denumirea de parc national dar in care
interventia omului este evidenta, cum ar fi toate
cele 11 parcuri nationale din Anglia si Tara
Galilor, majoritatea parcurilor nationale din
Germania si Parcul National Cevennes din
Franta.

Eliminarea acestor diferente de

terminologie se poate face doar utilizand sistemul IUCN de clasificare care se bazeaza pe principalul
obiectiv de management al ariei protejate. Colectarea
datelor referitoare la ariile protejate din intreaga lume a fost
initiata de catre IUCN prin comisia sa: "Comisia pentru
Parcuri Nationale si Arii Protejate" (CNPPA) ca raspuns la doua

14
rezolutii ale Natiunilor Unite care recunosc importanta ariilor protejate si care a condus la realizarea
primei liste a ariilor protejate (World List of National Parks and Equivalents Reserves -1961/1962). in
1981, CNPPA a constituit Protected Areas Data Unit care a devenit parte a World Conservation
Monitoring Centre (Centrul Mondial pentru Monitorizarea Conservarii ) care mentine o baza de date a
ariilor protejate din intreaga lume.

Baza de date a ariilor protejate realizata de catre World Conservation Monitoring Centre
contine 30.350 de inregistrari de arii protejate recunoscute de catre IUCN, 13.915 de inregistrari ale
unor arii care nu sunt recunoscute de catre IUCN si alte 16.288 de arii protejate care au un statut incert.
Baza de date se actualizeaza periodic, aproximativ la fiecare trei ani pentru a asigura producerea unei
noi editii a Listei cu Arii Protejate a Natiunilor Unite.

Prin integrarea datelor specifice acestui numar impresionant de arii protejate a rezultat
urmatoarea analiza, care in limita erorilor acceptate, defineste intr-o anumita masura situatia ariilor
protejate la nivel global.

Reteaua mondiala a ariilor protejate cuprinde 30.350 de arii protejate care se intinde pe o
suprafata de 13.232.275 km² ce reprezinta 8.83% din suprafata terestra a globului. Oricum acest
procentaj trebuie considerat cu precautie deoarece poate fi mai mare cu peste un procent datorita
numarului mare de arii protejate marine sau care au in componenta teritorii marine. Aceasta retea a
ariilor protejate pare a fi foarte intinsa d intr-o perspectiva globala, insa are foarte multe goluri la nivel
national.

Ariile protejate sunt considerate adesea insule

naturale intr-un ocean al dezvoltarii, astfel cu cat acestea au
o suprafata mai mare cu atat ele sunt mai protejate de
presiunile exterioare. Situatia actuala releva faptul ca
17.892 (59%) de arii protejate au o suprafata mai mica de
1.000 ha care totalizeaza o suprafata de 28.713 km² care
inseamna doar 0.2% din suprafata totala a ariilor protejate.
in schimb doar 1.673 (6%) din ariile protejate depasesc
1.000 km² dar care totalizeaza 11.56 mil. km², adica 87%
din suprafata totala a ariilor protejate. Distributia ariilor protejate functie de obiectivele de management

15
ale acestora, bazata pe categoriile IUCN arata preucuparile la nivel global pentru diferitele scopuri ale
ariilor protejate.

Tabelul 1

supraf. medie
Categoria de management (%)supraf.
număr  (%) supraf. (km²)  (%) a unei AP
IUCN terestră
(km²)

la 4.389 14% 978.698 7% 223 0.65%

lb 809 3% 940.360 7% 1.162 0.63%

II 3.384 11% 4.001.605 30% 1.183 2.67%

III 2.122 (7%) 193.021 1% 91 0.13%

IV 11.171 37% 2.459.703 19% 220 1.64%

V 5.578 18% 1.057.448 8% 190 0.71%

VI 2.897 10% 3.601.440 27% 1.243 2.40%

TOTAL 30.350 100% 13.232.275 100% 436 8.83%

Este evident din tabel ca intreg spectrul serviciilor oferite de catre ariile protejate este foarte
bine reprezentat la nivelul retelei globale a ariilor protejate. Exceptie face totusi Categoria III IUCN -
Monumente ale Naturii, care este mai putin aplicata, ceea ce invita la reflectii asupra rolului limitat ce
se atribuie conservarii trasaturilor naturale specifice.

Categoria IV este cea mai numeroasa dintre categoriile aplicate, cuprinzand peste o treime din
totalul ariilor protejate, ceea ce indica importanta managementului activ si a interventiilor in
mentinerea biodiversitatii, acestea fiind insa printre cele mai mici arii ca suprafata.

O alta categorie care apare cu o frecventa ridicata este Categoria V, dar care in ciuda rolului
important pe care il au "peisajele protejate" pentru conservarea biodiversitatii in special in Europa si
America de Nord, acestea sunt printre cele mai mici arii.

Cele mai mari ca suprafata sunt Categoriile II - Parc national si VI - Arie protejata cu resurse
gestionate, ceea ce reflecta rolul acestora in protectia unor intregi ecosisteme naturale.

16
 Putine la numar, ele totalizeaza 57% din reteaua globala a ariilor protejate datorita suprafetei lor
foarte mari care este adesea mai mare cu un ordin de marime decat celelalte tipuri de arii protejate.

Ariile strict protejate - Categoria I, sunt numeroase si tind sa aiba o suprafata mica. O parte
dintre acestea sunt zone centrale in cadrul zonarii functionale a unor arii protejate mai mari cum sunt
parcurile nationale, dar totusi foarte multe sunt zone izolate.

Categoria Ib - Arie naturala salbatica sunt mai putin numeroase dar prin definitie au o suprafata
foarte mare care contribuie semnificativ la suprafata totala a retelei globale a ariilor protejate. Acest tip
de arie protejate sunt intalnite in special pe teritoriile vaste din America de Nord si Asia de Est si mult
mai putin in celelalte regiuni ale globului.

Din punctul de vedere al reprezentarii tuturor biom-urilor (conform clasificarii biogeografice a

lui Udvardy) in cadrul retelei globale a ariilor protejate (tabelul 2), trebuie subliniat ca foarte multe
dintre biom-uri au ramas reprezentate sub pragul de 10% admisibil pentru protectia eficienta a acestora
conform cu prevederile adoptate la al-IV-lea Congres Mondial al Parcurilor.

Tabelul 2

Biomuri (Udvardy, 1975) Arii protejate

Suprafata % biom protejat

Denumire Numar Suprafata (km²)
(km²)

1. Tropical humid forests 10.513.210 1.030 922.453 8,77%

2.Subtropical/temperate rain
3.930.979 977 404.497 10,29%
forests/woodlands

3. Temperate needle-leaf
15.682.817 1.492 897.375 5,72%
forests/woodlands

4. Tropical dry forests/woodlands 17.312.538 1.290 1.224.566 7,07%

5. Temperate broad-leaf forests 11.216.659 3.905 403.298 3,60%

6. Evergreen sclerophylous forests 3.757.144 1.469 164.883 4,39%

7. Warm deserts/semi-deserts 24.279.843 605 1.173.025 4,83%

8. Cold-winter deserts 9.250.252 290 546.168 5,90%

9. Tundra communities 22.017.390 171 1.845.188 8,38%

17
 10. Tropical grasslands/savanas 4.264.832 100 316.465 7,42%

11. Temperate grasslands 8.976.591 495 88.127 0,98%

12. Mixed mountain systems 10.633.145 2.766 967.130 9,10%

13. Mixed island systems 3.252.563 1.980 530.676 16,32%

14. Lake systems 517.695 66 5.814 1,12%

TOTAL 145.605.658 16.636 9.489.665 6,52%

Arii protejate
Regiune
Numar Suprafata (km²) Suprafata medie  (km²)

Antarctica 99 3,788 38

Europa 9,325 603,601 65

Zona Pacificului  152 13,113 86

Zona Caraibelor   579 108,637 188

Australia/Noua Zeelanda   5,882 1,109,024 189

America Centrala   384 86,049 224

Asia de Sud 719 212,924 296

Asia de Sud-Est   1,524 518,864 340

America de Nord  6,711 4,083,806 609

Asia de Est 1,078 883,681 820

Eurasia de Nord   648 657,935 1,015

America de Sud   1,437 1,838,826 1,280

Africa (de Est/Sud)   927 1,318,615 1,422

Africa (de Nord/ mijloc Est) 542 1,037,576 1,914

18
 Arii protejate
Regiune
Numar Suprafata (km²) Suprafata medie  (km²)

Africa (Vest/Centrala)   343 755,836 2,204

Pe baza setului de date existente si admitand erorile generate de lipsa unor informatii de mare
importanta (cum ar fi absenta informatiilor despre suprafata a 75% din totalul de 30,350 de arii
protejate cunoscute), se pot trage urmatoarele concluzii:

1. reteaua globala a ariilor protejate ocupa o suprafata relativ mare care continua sa
creasca.Numai in cateva regiuni (Africa de Est/Sud, America de Nord, Caraibe si Pacific) exista unele
semnale privind declinul ratei de crestere a auprafetei ariilor protejate.

2. numarul ariilor protejate marine este foarte limitat in comparatie cu numarul ariilor protejate
terestre.

3. exista o preponderenta a ariilor protejate cu suprafata mica fata de cele cu suprafata mare
ceea ce pune in pericol integritatea acestora.

4. o lipsa a aplicarii tuturor categoriilor IUCN in unele regiuni, limitand astfel beneficiile date
de fiecare tip de arie protejata in parte.

5. neatingerea obiectivului privind reprezentarea tuturor biom-urilor in cadrul retelei globale a

ariilor protejate.

6. exista inca o majoritate a tarilor care au mai putin de 10% din teritoriul lor declarat ca arii
protejate si 20% din tari cu mai putin de 1% din teritoriu - arii protejate.

Monitorizarea cresterii retelei globale a ariilor protejate, distributia lor si obiectivele de

management ale acestora sunt vitale, dar este la fel de important de cunoscut starea reala in care se
gaseste o anumita arie protejata si mai ales cat este de eficient managementul ariei protejate.

Multe arii protejate exista doar prin legea de constituire (doar pe hartie), dar in realitate in teren
exista foarte putin din ceea ce scria pe hartie, in schimb se pot identifica activitati de braconaj, pasunat
intensiv, cultivare sau se gasesc asezari umane, drumuri. Astfel este foarte important ca odata ce aria
protejata a fost constituita sa se focalizeze toate resursele pentru a asigura un mangement eficient al
ariei.

Pentru a rezolva problema "eficientei

managementului", denumita adesea "sindromul
parcurilor de hartie" (paper park syndrom), Comisia
IUCN-ului - World Commission on Protected Areas

19
(WCPA) a stabilit un Departament pentru Eficienta Managementului (Task Force on Management
Effectiveness).

De asemenea se anticipeaza ca viitoarele editii ale Listei Ariilor Protejate a Natiunilor Unite va
include indicatori privind eficienta managementului.

In acelasi timp, informatiile valabile referitoare la nivelul fondurilor alocate si a stafului angajat
pentru arii protejate indica faptul ca resursele alocate sunt inadecvate pentru ceea ce presupune un
management eficient.

Un sondaj global realizat de catre WCMC arata ca in 1993 investitiile facute au fost in medie de
776 $ / km², variind de la 57 $ / km² in America de Sud pana la 11,552 $ / km² in Asia de Est (exclusiv
China).

De asemenea tarile dezvoltate au cheltuit pentru arii protejate in medie 1687 $ / km², cu aproape
un ordin de marime mai mult decat tarile mai putin dezvoltate care cheltuiesc 161 $ / km², cu toate ca
din punctul de vedere al valorii biodiversitatii comparatia este inversa.

In ceea ce priveste marimea personalului care administreaza ariile protejate diferenta este mult
mai mica, de la 27,3 oameni / 1000km² in tarile dezvoltate la 22,6 oameni / 1000km² in tarile mai putin
dezvoltate, dar diferenta se face intre investitiile care se fac in echipamentul necesar staffului si care
asigura eficienta activitatilor de protectie.

4. Ariile Protejate in Romania

Romania are un capital natural deosebit de divers. Acest fapt se datoreaza in parte conditiilor
fizico-geografice care includ munti, campii, retele hidrografice majore, zone umede si unul din cele
mai vaste sisteme de delta ale Europei (Delta Dunarii). De asemenea, datorita pozitiei geografice a
Romaniei, flora si fauna prezinta influente asiatice dinspre nord, mediteraneene dinspre sud si
componente continental europene dinspre nord-vest.

Relativa stabilitate a populatiei in ultimii 60 de ani, lipsa mecanizarii in sectorul forestier si

dezvoltarea economica redusa au determinat o exploatare mai redusa a resurselor decat in majoritatea
altor zone din Europa. Rezultatul general consta in diversitatea florei si faunei, inclusiv in existenta
unor populatii de lupi, ursi, capre negre si rasi, care sunt considerate ca fiind printre cele mai mari din
Europa, precum si in existenta unor extinse habitate forestiere si alpine nealterate, asociate lantului
muntos al Carpatilor. Astfel valoarea capitalului natural al Romaniei a impus de-a lungul timpului
luarea unor masuri de protectie a naturii. Analiza istorica a masurilor de protectie a naturii prin
intermediul ariilor protejate releva urmatoarele etape:

20
 1928-1944 - este o perioada de pionerat privind conservarea naturii si ariile protejate in
Romania in care primul pas a fost facut in anul 1928 cand la Cluj a avut loc primul congres al
naturalistilor din Romania, unde la propunerea lui Emil Racovita a fost adoptata o hotarare privind
elaborarea legii referitoare la protectia naturii in Romania. Astfel, in 1930 apare legea nr. 213 pentru
protectia monumentelor naturii din Romania. Pe baza acestei legi se infiinteaza "Comisiunea
Monumentelor naturii", apoi sunt declarate prin lege (Jurnalul Consiliului de Ministri) primele
monumente ale naturii in 1931 (floarea de colt si nufarul termal) si primul parc national in 1935 (Parcul
National Retezat). Sintetizand, in aceasta perioada, sunt puse sub ocrotire prin "Jurnale ale Consiliului
de Ministri" 36 de teritorii ca rezervatii naturale, parc national, monumente ale naturii, insumand o
suprafata de 15.000 ha.

Totusi datorita eforturilor specifice inceputurilor accentul a fost pus numai pe realizarea unui
cadru legislativ si institutional incipient si pe constituirea unui numar limitat de arii protejate si aproape
deloc pe administrarea ariilor protejate constituite.

1944-1989 - dupa 23 august 1944 masurile de protectie a naturii s-au bazat pe eforturile
institutionale facute inainte de razboi de oameni de stiinta de renume cum au fost Al. Borza sau Emil
Racovita. In 1972 numarul ariilor protejate constituite a crescut la 190 de obiective insumand aproape
100.000 ha. Din pacate masurile de protectie se rezumau numai la declararea de arii protejate si
aproape deloc la administrarea acestora, acestea confruntandu-se cu pericole din ce in ce mai mari.
Astfel investitiile alocate amenajarilor, pazei si masurilor practice de ocrotire ale ariilor protejate erau
sporadice si nu depaseau suma de 500.000 de lei pe intreaga tara la nivelul anului 1972. Totodata, desi
cresterea cantitativa a teritoriilor a fost insemnata, totusi suprafata protejata reprezenta in 1972 doar
0.0042% din teritoriul tarii, procent care nu acoperea nici pe departe intreaga diversitate specifica si
ecologica a tarii. Astfel s-au facut proiecte de catre institute de cercetare pentru constituirea de alte arii
protejate mari - parcuri nationale (Apuseni, Calimani, Ceahlau, Bucegi, Piatra Craiului, Cozia, Valea
Cernei, Cheile Bicazului, Rodna) dar care nu s-au concretizat, si de asemenea a urmat o perioada in
care s-au infiintat un numar mare de arii protejate cu suprafata mai mica (rezervatii naturale) prin
intermediul unor HCM-uri si Decrete, cat si initiative legislative la nivel judetean. De multe ori
initiativele locale pentru constituirea ariilor protejate s-au facut din "patriotism local" ci nu doar din
considerente bazate pe valoarea naturala a zonelor respective. Totodata se repeta vechea meteahna a
ariilor protejate romanesti, si anume acestea erau doar constituite dar nu si gospodarite.

Din punct de vedere legislativ in anul 1973 s-a adoptat Legea nr. 9 (Legea Mediului) in care
sunt incluse si prevederi legate de protectia rezervatiilor si monumentelor naturii si de asemenea "sunt
trasate sarcini ce revin organelor centrale si locale...", dar alaturi de aceasta lege cadru nu s-a mai
adoptat o lege specifica pentru ariile protejate care sa reglementeze administrarea acestora, asa cum s-a
intamplat in Polonia sau Cehoslovacia, tari care aveau parcuri nationale cu administratie propie. In
aceasta perioada s-au produs si primele recunoasteri internationale ale valorii ariilor protejate
romanesti, cand in 1979, Retezatul si Pietrosul Rodnei au fost recunoscute ca Rezervatii ale Biosferei
sub auspiciile programului UNESCO - Man and Biosphere (MAB). Dar nici macar aceasta
recunoastere internationala nu a condus la o administrare a acestor arii protejate.

21
 1990 - prezent - odata trecuta perioada comunista se astepta o deschidere si o eficienta mai mare
in ceea ce priveste realizarea unei retele nationale a ariilor protejate care sa acopere intreaga diversitate
a ecosistemelor la nivelul tarii dar si masuri concrete in plan legislativ si institutional care sa asigure un
management eficient al ariilor protejate. Rezultatele au dovedit ca aceste deziderate sunt foarte greu de
atins.

Una dintre dificultati a fost legata de interpretarea diferita de catre diversi factori de decizie a
masurilor ce trebuiesc intreprinse privind protectia naturii, pe fondul unei indecizii a autoritatii centrale
de mediu - Ministerul Apelor, Padurilor si Protectiei Mediului, in cadrul caruia abia dupa 1997 s-a
constituit o Directie de Conservare a Biodiversitatii care sa planifice si sa coordoneze toate activitatile
referitoare la conservarea naturii in arii protejate.

Ca o prima masura, in anul 1990, MAPPM da Ordinul nr. 7 privind constituirea unui numar de
13 parcuri nationale intre care Parcul National Retezat era deja constituit, ordin care provoaca o
oarecare confuzie deoarece se refera doar la suprafetele de fond forestier din parcurile nationale ci nu si
la suprafetele ce contin goluri alpine. Suprafetele declarate in fond forestier erau foarte mari
intinzandu-se si in zone in care se desfasurau activitati economice de exploatarea lemnului, care nu
puteau fi stopate brusc si de asemenea cuprindeau si asezari umane. Din aceasta cauza acest ordin a
primit multe contestari iar indrumarile tehnice pentru punerea in practica a ordinului au fost blocate.

O alta recunoastere internationala a valorii capitalului natural din Romania a reprezentat-o

desemnarea Deltei Dunarii in 1991 ca sit Ramsar si ca sit al Patrimoniului Natural Mondial pentru 50%
din suprafata sa. In 1992 este recunoscuta ca Rezervatie a Biosferei. Exista astfel paradoxul ca Delta
Dunarii sa fie recunoscuta ca arie protejata mare la nivel international, iar la nivel national sa nu fie
recunoscute decat anumite zone ca rezervatii naturale. Astfel, cu titlu exceptional, Delta Dunarii este
recunoscuta ca Rezervatie a Biosferei prin H.G 248 / 1994. Din 1994 a inceput derularea unui proiect
GEF (Fondul Global de Mediu) pentru constituirea administratiei parcului si realizarea planului de
management. Dar din pacate Delta Dunarii a ramas pana in prezent singura arie protejata cu
administratie proprie.

Ca urmare a faptului ca Romania a aderat la Conventia pentru Diversitatea Biologica (Rio), in

1996 s-a realizat cu asistenta financiara a Bancii Mondiale "Strategia nationala si planul de actiune
pentru conservarea diversitatii biologice si utilizarea durabila a componentelor sale in Romania" care
planifica pe termen scurt, mediu si lung activitatile care trebuiesc intreprinse in Romania. Din pacate
aceasta strategie nu s-a bazat pe o evaluare facuta recent pentru capitalul natural al Romaniei, singurele
informatii mai recente fiind date de un studiu terminat in 1994 privind Ecoregiunile Romaniei, care
clasifica functie de tipul solului si covorul vegetal principalele regiuni ale tarii, fiind identificate astfel
22 de Ecoregiuni.

In 1995 a fost adoptata Legea Mediului nr. 137 care cuprinde prevederi legate de conservarea
naturii si ariile protejate si totodata recunoaste toate ariile protejate declarate anterior prin orice lege,
ordin, hotarare, decizie.

22
 In prezent Reteaua Nationala de Arii Protejate include un numar de 579 de arii protejate (intre
care 13 parcuri nationale) ce reprezinta 4.8% din teritoriul Romaniei (1.140.590 ha). Trei dintre acestea
sunt recunoscute international ca Rezervatii ale Biosferei in cadrul Programului UNESCO - MAB, si
anume: Retezat, Pietrosul Rodnei si Delta Dunarii. Ultima este de asemenea inscrisa pe lista
Patrimoniului Natural Mondial si pe lista Ramsar, a zonelor umede de importanta internationala.

Din pacate aceasta Retea Nationala a Ariilor Protejate este doar o "retea pe hartie" ci nu una
pentru care sa existe planuri de mangement si care sa fie administrata eficient. Cu exceptia Deltei
Dunarii, restul parcurilor nationale sufera de asazisul "paper park syndrom" adica parcuri care nu sunt
decat infiintate pe hartie.

Pentru majoritatea ariilor protejate constituite in fond

forestier, Romsilva, prin filialele teritoriale asigura
managementul forestier, dar care doar in putine cazuri
corspunde viziunii ecologilor. Trebuie recunoscut faptul ca
anumite arii protejate au fost protejate datorita interventiei
silvicilor, dar in orice caz managementul acestora a fost doar
unilateral -forestier.

De asemenea, trebuie recunoscut faptul ca majoritatea

ariilor protejate din Romania s-au autoconservat in conditiile in
care interventiile umane asupra acestora a fost in regimul trecut minim sau inexistent.

Se poate observa ca in ultimul timp tot mai multe organizatii neguvernamentale si-au adus intr-
o oarecare masura aportul in protejarea unor arii protejate, chiar dacă nivelul profesional al acestora nu
este la asteptarile specialistilor. Dar este la fel de adevarat ca in Romania nu exista persoane
specializate in domeniu, ci numai in domenii colaterale, fapt pentru care exista mari conflicte de idei
intre silvici, biologi, ecologi s.a.

In acest context Guvernul Romaniei a solicitat acordarea unei noi finantari din partea Fondului
Global de Mediu (GEF) pentru conceperea si punerea in practica a unui proiect privind "Mangementul
Integrat si Conservarea Ariilor Protejate in Romania".

Scopul principal al proiectului GEF este intarirea capacitatii de pregatire si implementare a

planurilor de management al ariilor protejate la nivel local si national.

La nivel national se va acorda sprijin pentru realizarea si intarirea cadrului institutional necesar,
pentru adoptarea atat de necesarei legi a ariilor protejate si intarirea cadrului legislativ, pentru
pregatirea resursei umane si de asemenea exista o componenta de participare publica si de pupularizare
a ideii de conservare a naturii si a ariilor protejate.

La nivel local se vor realiza planurile de mangement si se vor constitui administratii (structuri
de mangement) pentru trei arii protejate: Parcul National Retezat, Parcul Natural Bucegi-Piatra Craiului
(obtinut prin insumarea a doua zone care in mod obisnuit erau nominalizate distinct ca doua parcuri
nationale), Rezervatia de Zimbri Vanatori-Neamt (creata pentru reintroducerea zimbrului in stare de
23
libertate), aceste trei zone urmand sa devina modele pentru replicarea structurilor de management si
pentru alte arii protejate.

Acest proiect a fost demarat la sfarsitul anului 1999.

In prezent pentru ariile protejate din Romania se ofera o noua sansa pentru a rezolva atat de
complexele probleme legate de ariile protejate cum ar fi:

 evaluare corecta a capitalului natural al tarii;

 constituirea unei retele de arii protejate care sa acopere intreaga varietate a ecosistemelor
din tara;
 administrarea eficienta a ariilor protejate pe baza unor planuri de managent si prin
intermediul unor administratii ale ariilor protejate.

ARIILE PROTEJATE CUPRIND:

1. Rezervaţii ale biosferei;

2. Parcuri naţionale;

3. Parcuri naturale;

4. Rezervaţii stiinţifice;

5. Rezervaţii naturale;

6. Monumente ale naturii;

Rezervaţiile biosferei – sunt zone destinate conservării diversităţii si integrităţii comunităţilor

biotice animale si vegetale in ecosistemele naturale si pentru protejarea diversităţii genetice a speciilor
de care depinde evoluţia viitoare. Cuprind exemple reprezentative de biomuri naturale,
comunităţiunice, având caracteristici naturale deosebite.

Rezervatii ale biosferei

Nr. crt. Denumire Suprafata (ha) Localizare (judet)

1. Rezervatia biosferei „Delta Dunarii” 576.216 TL, CT

2. Retezat 38.138 HD, CS, GJ

3. Rodna 46.399 BN, MM

TOTAL 660.831

24
 Parcurile naţionale si naturale. Parcurile naţionale – sunt zone naturale de importanţă naţională
sau internaţională protejate impotriva intervenţiilor sau instalării oamenilor si unde speciile de floră si
faună constituie subiect de mare interes stiinţific, educativ, recreativ sau estetic. Exploatarea resurselor
naturale naţionale este prohibitivă.

Parcurile naturale. Parcurile naturale – arii naturale protejate in scopul conservării unor
ansambluri peisagistice in care interacţiunea activităţilor umane cu o zonă distinctă, de mare valoare
peisagistică si culturală deseori cu mare diversitate biologică

Parcuri naturale in România

Zona Judeţele Suprafaţa(ha)

Grădistea Muncelului-Cioclovia HD 38184

Porţile de Fier CS, MH 128160

Munţii Apuseni AB, BH, CJ 76064

Balta Mică a Brăilei BR 20456

Bucegi BV, DB, PH 32624

Vânatorii Neamţ NT 30818

Parcuri nationale 

Nr.
Denumire Suprafata (ha) Localizare
crt.

1. Retezat 38.138 HD, CS, GJ

2. Rodna 46.399 BN, MM

3. Semenic - Cheile Carasului 36.214 CS

4. Calimani 25.613 BN, MS, HR, SV

5. Ceahlau 7.742 NT

25
 Nr.
Denumire Suprafata (ha) Localizare
crt.

6. Cheile Bicazului – Hasmas 6.937 HR, NT

7. Cheile Nerei – Beusnita 36.758 CS

8. Cozia 16.746 VL

9. Domogled - Valea Cernei 61.211 CS, MH, GJ

10. Muntii Macinului 11.345 TL

11. Piatra Craiului 14.795 AG, BV

12. Buila – Vânturarita 4.186 VL

TOTAL 306.989  

  

Parcuri naturale

Nr.
Denumire Suprafata (ha) Localizare
crt.

1. Balta Mica a Brailei 20.456 BR

2. Gradistea Muncelului – Cioclovina 38.184 HD

3. Portile de Fier 128.160 CS, MH

4. Apuseni 76.064 AB, BH, CJ

5. Bucegi 32.624 BV, DB, PH

6. Vânatori – Neamt 30.818 NT

26
 7. Muntii Maramuresului 148.850 MM

8. Putna – Vrancea 38.204 VN

9. Lunca Joasa a Prutului Inferior 8.247 GL

10. Comana 24.963 GR

Geoparcul Dinozaurilor Tara

11. 102.392 HD
Hategului

12. Geoparcul Platoul Mehedinti 106.000 MH

13. Lunca Muresului 17.166 AR, TM

TOTAL 772.128  

Alte rezervatii si monumente ale naturii

Nr.
Judet Nr. rezervatii Suprafata (ha)
crt.

1. Alba 83 822,1

2. Arad 15 1.125,8

3. Arges 31 23.711,1

4. Bacau 26 9.884,7

5. Bihor 63 1.346,4

6. Bistrita-Nasaud 25 3.309,0

7. Botosani 9 3.223,8

8. Brasov 25 10.422,0

9. Braila 2 9.313,0

10. Buzau 15 1.780,2

27
Nr.
Judet Nr. rezervatii Suprafata (ha)
crt.

11. Caras-Severin 57 37.304,5

12. Calarasi 5 3.224,3

13. Cluj 29 7.649,2

14. Constanta 34 17.827,7

15. Covasna 2 3.045,2

16. Dâmbovita 12 1.595,5

17. Dolj 19 1.012,7

18. Galati 16 1.184,6

19. Giurgiu 4 558,5

20. Gorj 36 4.521,9

21. Harghita 36 5.167,5

22. Hunedoara 41 2.488,4

23. Ialomita 6 1.892,4

24. Iasi 26 5.036,4

25. Ilfov 2 110,0

26. Maramures 33 5.439,7

27. Mehedinti 33 2.207,5

28. Mures 16 14.993,2

29. Neamt 28 25.800,2

30. Olt 7 7.101,7

31. Prahova 6 5.034,1

32. Satu Mare 8 6.507,5

33. Salaj 13 518,5

34. Sibiu 16 18.793,0

35. Suceava 28 4.959,2

28
 Nr.
Judet Nr. rezervatii Suprafata (ha)
crt.

36. Teleorman 3 1584,0

37. Timis 14 3.454,1

38. Tulcea 48 55.459,1

39. Vaslui 9 276,3

40. Vâlcea 29 613,8

41. Vrancea 31 5.713,5

TOTAL 941 316.012,6

In afara parcurilor nationale, parcurilor naturale si rezervatiilor biosferei exista circa 941 de
rezervatii stiintifice, monumente ale naturii si rezervatii naturale a caror suprafata totala este de
aproximativ 316.012,6 hectare. Tinând cont de faptul ca o mare parte a acestor arii protejate sunt
incluse in ariile protejate mari (in parcurile nationale, parcurile naturale si in rezervatiile biosferei) –
269.234 ha., suprafata totala a ariilor naturale protejate din România acopera 1.702.112 ha, ceea ce
reprezinta 7,14% din suprafata terestra a tarii la finele anului 2004.

Parcul National Muntii Rodnei – este situat in zona

centrala a Muntilor Rodnei. Importanta acestui parc se datoreaza
atât geologiei si geomorfologiei muntilor, cât si prezentei a
numeroase specii de fauna si flora, endemite si relicte glaciare. A
fost organizat in anul 1990 atunci când Ministerul Apelor,
Padurilor si Protectiei Mediului a emis Ordinul nr. 7 privind
constituirea unui numar de 13 parcuri nationale printre care si
Parcul National Rodna. Acest ordin a provocat o oarecare
confuzie deoarece se refera doar la suprafetele de fond forestier
din parcurile nationale, nu si la suprafetele ce contin goluri alpine. Suprafata actuala este cea stabilita in
anul 2002 de catre Ministerul Apelor si Protectiei Mediului. Din suprafata totala de 46.399 ha a PNMR,
3,300 ha au fost declarate Rezervatie a Biosferei in anul 1979.

29
 In Parcul National Muntii Rodnei se afla câteva arii naturale de un interes deosebit:

1. Rezervatia stiintifica „Pietrosul Mare”, 3300 ha - categoria I-a IUCN, se afla in partea nord-
vestica a Muntilor Rodnei. Aceasta se desfasoara de la circa 750 m alt. la 2303 m alt. incluzând in
arealul ei reliefuri apartinand diferitelor cicluri de modelare, precum si portiuni din principalele etaje
de vegetatie ale Muntilor Rodnei. A fost infiintata in anul 1932 si are o zona stiintifica de protectie
absoluta.

2. Rezervatia naturala Piatra Rea, 50 ha, categoria I-a IUCN, protejata in special pentru
abundenta exemplarelor de floare de colt (Leontopodium alpinum).

3. Rezervatia mixta „Pestera si Izbucul Izvorul Albastru al Izei”, 100 ha, categoria a III-a
IUCN, situata in partea estica a Muntilor Rodnei, pe versantul sudic al Muntelui Magura, a fost
declarata rezervatie in anul 1977. Denumirea acestei arii protejate geologice si peisagistice provine de
la nuanta verzui-albastruie a izvorului carstic, unul din afluentii de obârsie al râului Iza.

4. Rezervatia botanica Poiana cu narcise din Muntele Saca, 5 ha, categoria a III-a IUCN.

5. Rezervatia speologica Pestera Cobasel, 1 ha, categoria a III-a IUCN.

6. Rezervatia mixta „Ineu - Lala”, 2568 ha, categoria a III-a IUCN, prezinta o larga dezvoltare a
reliefului glaciar (custuri, circuri, vai glaciare, morene), cuprinzând elemente ale retelei hidrografice
deosebit de pitoresti (cascade, lacuri glaciare) si elemente ale florei si faunei caracteristice acestor
munti: tisa, zâmbrul si cocosul de mesteacan.

7. Rezervatia naturala „Pestera de la Izvorul Tausoarelor” a fost declarata monument al naturii

in principal datorita prezentei cristalelor de gips si a unor fosile cu importanta stiintifica descoperite in
cadrul ei (insecte, crustacei, lilieci).

8. Rezervatia naturala Izvorul Batrâna, 0,5 ha, categoria a III-a IUCN, este situata in zona estica
a Muntilor Rodnei si este constituita pentru protejarea izbucului din care izvoraste valea Batrânei.

9. Rezervatia mixta Izvoarele Mihaiesei, 50 ha, categoria a III-a IUCN.

Plante ocrotite - tisa (Taxus baccata), zada (Larix decidua), smârdarul (Rhododendron kotshyi),
zâmbrul (Pinus cembra), floarea de colt (Leontopodium alpinum), angelica (Angelica archangelica),
narcisa (Narcissus stellaris), bulbuci de munte (Trollius europaeus), crucea voinicului (Hepatica
transsilvanica), ghintura galbena (Gentiana lutea), laleaua pestrita (Fritillaria meleagris) etc.
30
Animale ocrotite – capra neagra (Rupicapra rupicapra), marmota (Marmota marmota), ursul carpatin
(Ursus arctos), râsul (Lynx lynx), acvila de stânca (Aquila chrysaetos), acvila mica (Hieratus penatus),
ciuful pitic (Otus scops), buha (Bubo bubo), cucuveaua (Athene noctua), barza alba (Ciconia ciconia),
stârcul cenusiu (Ardea cinerea), corbul (Corvus corax), cocosul de munte (Tetrao urogallus), cocosul de
mesteacan (Lyrurus tetrix).

5. Amenintari asupra ariilor protejate

Politicile efective pentru ariile protejate vor reusi numai dacă exista si politici simpatizante in
toate celelalte sectoare ale politicii publice care afecteaza ariile protejate.

Este recunoscut ca exista foarte putine sectoare care nu influenteaza ariile protejate intr-un fel
sau altul, dar principalele domenii care dau cele mai puternice amenintari asupra ariilor protejate sunt:

 Agricultura
 Silviultura
 Turismul
 Transportul
 Industria

Agricultura inseamna atat o

folosire a terenului prin ea insasi cat
si exercitarea unei influente
puternice asupra activitatilor rurale.
Agricultura inseamna, de asemenea,
folosirea majora a terenului in
categoria V de peisaje protejate si
este importanta in multe rezervatii
naturale de categoria IV. Ca
activitate principala pe terenurile
invecinate, are o influenta profunda
asupra ariilor protejate din toate categoriile. Mai mult decat orice alt sector, agricultura demonstreaza

31
ca ariile protejate trebuie infiintate si administrate ca parte a politicilor generale de folosire a terenului
si nu separat.

Cateva terenuri agricole sunt de o valoare intrinseca de conservare asa cum flora, fauna si
peisajul depind de continuarea agriculturii de intensitate mica, deseori traditionale. Abandonarea
acestui fel de agricultura duce la mari pagube naturii si peisajului, dar totodata nu toate formele
traditionale de agricultura sunt inofensive ecologic. Majoritatea practicilor agricole moderne s-au
dovedit deosebit de nocive pentru natura si peisaje. Pentru cresterea productivitatii, au fost distruse
numeroase habitate rare, in special prin drenarea zonelor umede si irigarea zonelor aride. Pe alocuri,
practicile de tip industrial aproape au eradicat plantele si animalele salbatice. Folosirea intensiva a
fertilizatoarelor, pesticidelor si ierbicidelor a dus la poluarea si distrugerea ariilor naturale invecinate –
chiar si a marilor din apropiere.

Din fericire, politicile in privinta agriculturii se schimba. In trecut, scopul a fost concentrarea pe
cresterea productivitatii, deseori netinand seama de cost, dar
surplusurile de hrana, in special din Uniunea Europeana, au dus
la masuri de reducere a productivitatii – prin taierea
subventiilor, incurajarea „respingerilor” si in alte moduri.
Apelurile din partea Acordului General privind Tarifele si
Comertul (GATT) pentru Europa au crescut presiunile de a
reduce subventiile in productie.

Necesitatea de a reduce productivitatea inca mai ofera o

ocazie unica atat pentru reducerea intensitatii productiei cat si pentru scoaterea terenurilor din
agricultura, pentru crearea, restaurarea si administrarea habitatelor naturale la o scara mai mare. in
ciuda unui oarecare progres, oricum, protectia mediului nu este inca in atentia reformelor Politicii
Agricole Comune a Uniunii Europene. Multe habitate valoroase, sunt inca in pericol din cauza unei
intensificari a agriculturii, care este atat necesara cat si daunatoare naturii si peisajului. in mod similar,
noile guverne democrate din Europa de Est si Centrala au ocazia de a integra conservarea in politicile
pentru agricultura si folosire a terenurilor. Schimbarile fundamentale in politicile agricole pot aduce
mari beneficii conservarii si ariilor protejate – si pentru societate.

In intreaga Europa, doar fragmente izolate din adevaratele paduri naturale supravietuiesc si
majoritatea sunt in Feno-Scandia si Europa de Sud-Est. Aproape toate padurile au fost modificate prin

32
interventia umana in cursul a sute sau chiar mii de ani. Asemenea alterari pot reduce sau creste
biodiversitatea, dar intotdeauna schimba structura padurii. Acolo unde exista paduri virgine, ele ar
trebui conservate urgent, in marea majoritate prin arii protejate. Oricum, in general conservarea
padurilor in Europa se refera mai putin la conservarea padurilor originale si mai mult la asigurarea
faptului ca administrarea tuturor padurilor este durabila. Padurile naturale si seminaturale continua sa
fie transformate in forme mai intensive de paduri (cu pomi mai tineri, mai putine specii, mai putina
biomasa si o fragmentare mai mare a padurii cu efecte marginale).

Pasunatul poate devasta padurile. Poluarea aerului nu respecta nici o granita. Focul poate fi din
cauze naturale, dar in padurile modificate el poate deveni devastator, in special dacă este urmat de
pasunat intensiv.

Politicile nationale pentru o silvicultura durabila cer:

1. stabilirea unei paduri permanente garantate legal;

2. pregatirea in ecologie silvica si in management;

3. standarde pentru taieri anuale permise, cicluri de taiere, tehnici de recoltare si

infrastructura, metode de salvare a mediului;

4. controlul tuturor aspectelor recoltarii si tratamentului padurii pentru protectia mediului;

5. politicile economice si financiare care nu cer mai mult de la paduri decat poate fi
sustinut;

6. politici de folosinta multipla, pentru a asigura ca societatea primeste intregul beneficiu

(cherestea, locuri de munca, servicii ecologice, recreere etc.) de la toate padurile;

7. politicile ecologice care protejeaza serviciile ecologice, diversitatea biologica si baza de

resurse pentru toti cei care folosesc padurile;

8. standardele pentru compozitia speciilor care favorizeaza pomii nativi;

9. monitorizarea efectiva a tuturor celor de mai sus.

33
 Operatorii silvici comerciali – de stat si
privati – ar trebui sa permita unei parti a
proprietatii lor sa evolueze natural fara taieri sau
plantari, de ex. luminisuri cu pomi batrani de-a
lungul cursurilor de apa si pe marginea drumurilor
(in cateva cazuri managementul de conservare
activ poate fi necesar, de exemplu reducerea
numarului cerbilor in multe locuri din Europa).
Aceste abordari ar trebui sa constituie o parte a managementului care cauta sa mareasca valoarea
intregii paduri pentru mediul inconjurator.

Nu ar trebui sa existe nici o operatiune silvica in ariile protejate din categoriile I-III.
Exploatarea cherestelei ar trebui permisa doar in categoria a IV-a dacă aceasta slujeste obiectivelor de
conservare. Padurile din categoria a V-a ar trebui administrate astfel incat sa se mentina sau sa se
mareasca valoarea lor de conservare.

Turismul, ca activitate economica poate cauza pagube mari ariilor protejate, in special dacă nu
sunt administrate adecvat, dar poate aduce si mari beneficii. Presiunile din partea turismului cresc
rapid. Presiunile asupra locurilor turistice mai cunoscute cresc, astfel incat ariile naturale frumoase
devin din ce in ce mai mult locuri pentru turismul de lunga durata, vizite de o zi si chiar sport.

In cateva arii protejate exista pur si simplu atat de multi vizitatori in anumite parti, sau la
anumite momente incat natura – si calitatea experientei vizitatorilor – sufera. in altele, vizitatorii pot
patrunde in cele mai indepartate zone. Facilitatile turistice intra deseori in conflict cu telurile de
conservare si strica peisajele naturale; presiunile pentru dezvoltarea unor asemenea facilitati sunt
deosebit de puternice in fostul bloc al tarilor est-europene, iar in cateva arii protejate, turismul pur si
simplu nu are loc.

Dar, dacă este planificat si administrat pentru a fi durabil, turismul poate fi o forta foarte
pozitiva, aducand beneficii atat ariilor protejate cat si comunitatilor locale. Turismul va fi binevenit in
sau langa ariile protejate dacă respecta caracterul special al ariei – cum ar fi: turismul bazat pe
aprecierea naturii, turismul cultural si educational, sau activitatea grupurilor mici, linistite – si dacă
pagubele si poluarea sunt minime. Turismul poate ajuta la justificarea infiintarii ariilor protejate in

34
regiunile marginale, si poate duce la o inviorare a comunitatilor locale din punct de vedere economic si
a culturilor traditionale.

Tehnicile de administrare a vizitatorilor in medii sensibile nu sunt in general bine cunoscute.

Desi ele costa deseori timp si bani, venitul pe care il genereaza poate ajuta la acoperirea costurilor. De
asemenea, dezvoltarea ecoturismului poate fi legata de industria manufacturiera si de locurile de munca
alternative la ferme pentru a produce elementele pentru o economie rurala durabila.

Multi din industria turismului vad acum ca un mediu

sanatos si atragator este esential pentru supravietuirea pe termen
lung a comertului lor. Acest lucru este recunoscut in liniile
directoare pentru turism adoptate in 1982 de World Travel and
Tourism Council (WTTC). Cateva companii turistice europene
incearca acum sa actioneze in moduri durabile si sa lucreze cu
organismele de conservare pentru a investi in conservare. si acum
tot mai multi turisti cauta vacante care nu pagubesc mediul
inconjurator si nu ofenseaza cultura locala.

Guvernele nationale ar trebui sa implice administratorii

ariilor protejate si industria turismului in dezvoltarea si implementarea planurilor pentru turismul
durabil. Acestea ar trebui sa fie parte din strategiile nationale de dezvoltare durabila si ar trebui incluse
in planurile individuale de management ale ariilor protejate.

Masurile de care beneficiaza ariile protejate includ:

1. transformarea dezvoltarii existente nondurabile in forme mai durabile;

2. stabilirea standardelor durabile pentru noile dezvoltari, in special in mediile sensibile;

3. desemnarea unor zone pentru diferite grade de turism bazate pe capacitatea portanta a
ariilor protejate, incluzand sanctuare si zone linistite, ca si zone potrivite pentru diferite niveluri de
folosinta turistica si de dezvoltare;

4. reducerea poluarii si decongestionarea traficului de vacanta;

5. evitarea turismului si a recreerii excesive in ariile protejate;

6. asigurarea ca din turism beneficiaza si comunitatile locale;

35
 7. asigurarea de ajutoare si resurse pentru aplicarea din timp a planurilor;

8. pregatirea managerilor ariilor protejate in turismul durabil.

Totodata ar trebui sa se revizuiasca si, dacă este nevoie, sa imbunatateasca legislatia referitoare
la turism, si in special:

 sa dea managerilor ariilor protejate puterea de a controla dezvoltarea turismului;

 sa ceara evaluarea completa din punct de vedere ecologic a propunerilor care privesc ariile
protejate;
 sa conlucreze cu industria turismului, sa ceara ca pagubele ecologice create de turismul din
trecut sa fie reparate si sa se adopte tehnici manageriale pentru a face viitoarea utilizare
durabila.

Ar trebui sa se incurajeze schemele de pionierat in turismul durabil, de exemplu prin:

 imprumuturi, subventii sau taxe de concesiune pentru fermieri si comunitatile locale pentru
infiintarea de mici intreprinderi care sa foloseasca ariile protejate intr-un mod adecvat;
 proiecte administrative, pentru a arata abordarea inovatoare a turismului, adecvate economiilor
locale;
 folosirea fondurilor PHARE si a celor nationale pentru turism, pentru a incuraja turismul
durabil in blocul tarilor est europene.

Turismul durabil poate fi definit ca „toate formele de dezvoltari turistice, management si

activitati turistice care mentin integritatea ecologica, sociala si economica si bunastarea resurselor
naturale si culturale, construite in mod perpetuu”.

Turismul durabil in si in afara ariilor protejate cere:

 cooperare stransa cu autoritatile ariilor protejate;

 operatorii turistici si ghizii care lucreaza in ariile protejate sa aiba inalte cunostinte ecologice;
 contributii practice si financiare ale operatorilor turistici pentru conservarea ariilor protejate;
 reguli pentru promovarea si marketingul vacantelor bazate pe ariile protejate;

linii directoare pentru implicarea comunitatilor locale;

 standarde pentru proiectarea si operarea facilitatilor de turism durabil si a afacerilor.

36
 Transportul, in special cel rutier, are
un impact crescand asupra ariilor protejate:
prin poluarea aerului, congestie, zgomot si
intruziune vizuala si prin insasi construirea
drumurilor. Infiintarea unei retele de arii
protejate de-a lungul Europei, cu coridoare,
este impiedicata de faptul ca Europa este
fragmentata de o retea si mai densa de
drumuri.

Drumurile noi si „imbunatatite”

ameninta multe arii protejate; cateva proiecte de drumuri fac parte din drumurile europene strategice,
sprijinite de finantari internationale. Canalizarea raurilor poate pune in pericol tinuturile umede
riverane, iar traseele alese pentru caile ferate de mare viteza pot afecta habitate valoroase. si transportul
pe mare, al unor marfuri deseori periculoase, pot afecta zonele costale.

Deseori pagubele produse ariilor protejate sunt ignorate sau subestimate in planificarea
infrastructurii transporturilor. Dificultatile de reconciliere a marilor programe de construire a
drumurilor cu cerintele ariilor protejate sunt in mod special acute acolo unde arii protejate mari se
intind pe drumurile dintre centre majore de populatie.

Si totusi, exista alternative, cel putin pentru transportul local. Cateva arii protejate au
indicatoare pentru incurajarea (sau constrangerea) oamenilor de a-si lasa masinile langa marginea ariei
si sa foloseasca mijloace alternative de transport cum ar fi autobuzele, bicicletele sau barcile – sau sa
mearga pe jos. Unii incurajeaza chiar locuitorii oraselor sa faca intreaga calatorie cu mijloacele de
transport in comun.

Ca si masurile locale, sunt de dorit si masuri nationale prin adoptarea de catre tari de politici
durabile in sectorul transporturilor. Acestea sunt necesare urgent din motive ecologice mai largi – in
special reducerea gazelor cu efect de sera si poluarea cu noxe – dar ar fi necesare si ariilor protejate.
Progresul nu va fi usor: politicile de transport afecteaza in mod direct stilul de viata a milioane de
oameni si durabilitatea va cere reevaluarea relatiei noastre cu cea mai indragita proprietate dupa
locuinta – masina personala.

37
 Principalele elemente ale unei politici pentru durabilitate in transport:

 sa asigure faptul ca politica de transport tine cont pe deplin de costurile sociale si ecologice ale
fiecarei forme de transport;
 sa revizuiasca balanta curenta de cheltuieli intre constructia drumurilor si imbunatatirile in
domeniul feroviar si alte forme de investitii in transport;
 sa foloseasca instrumente economice, cum ar fi amenzi si taxe, pentru a promova folosirea
eficienta a transporturilor si a tehnologiilor mai curate;
 sa lege planificarea in transporturi cu planificarea folosirii terenurilor astfel incat sa se reduca
nevoia pentru calatorii, in special cu mijloace de transport privat;
 sa extinda mult cercetarile in domeniul vehiculelor nepoluante si curate si a transportului public
efficient.

Din sectorul industrial exista patru sectoare care au impact deosebit asupra ariilor protejate:

 generarea energiei;
 industria manufacturiera;
 industria extractiva;
 industria mestesugareasca la scara mica.

Generarea energiei poate afecta ariile

protejate in fiecare etapa a procesului
tehnologic: extragerea combustibililor,
transportul combustibililor, procesul de
generare a curentului electric si transmiterea
curentului electric catre consumatori. Mai mult
decat atat, poluarea cu petrol din mare
ameninta multe habitate costale si marine;
centralele hidroelectrice, barajele si
rezervoarele au adus pagube unei parti importante a parcurilor national iar liniile electrice desfigureaza
multe peisaje protejate. Chiar si schimbarea catre energii refolosibile, care ar trebui sa aduca beneficii
ecologice generale, pot crea in acelasi timp probleme catorva arii protejate. Hidroenergia a adus multe

38
pagube prin crearea de rezervoare deseori in parcuri nationale. Energia mareelor poate afecta estuarele
biologic productive. Si energia eoliana poate fi o intruziune vizuala asupra peisajelor sensibile de
coasta sau muntoase.

Industria manufacturiera poate afecta si ea ariile protejate din apropiere in principal prin
efectele poluarii si generarii de trafic greu.

Industria extractiva pune probleme speciale. Multe

arii protejate se suprapun cu locuri potentiale de
aprovizionare cu rocile necesare pentru industrie. Depozitele
de nisip si pietris sunt deseori descoperite in zonele umede,
iar depozitele alternative scoase din mare cauzeaza probleme
ecologice. Exploatarea acestor surse este deseori in conflict
direct cu scopurile unei arii protejate.

Dacă toate aceste sectoare produc dificultati ariilor protejate, pot exista si beneficii. Fostele
zone miniere adanci si fostele cariere ofera sansa refacerii unei paduri. Carierele abandonate pot fi
folosite pentru crearea de noi habitate. Acestea pot sa nu recompenseze ceea ce s-a pierdut, ci sa
demonstreze din nou ca exista oportunitati ca ariile protejate sa fie gasite in cele mai nepromitatoare
circumstante, cu conditia ca sa fie urmate politici durabile.

Industria mestesugaresca, la scara mica de

obicei are o relatie benigna cu ariile protejate, si
cateodata este benefica. Ea are rareori un
impact major asupra mediului, dar venitul pe care
il genereaza – din prepararea mancarii pe plan
local, sau din confectionarea de produse
artizanale bazate pe resursele locale, precum
cheresteaua sau lana, ajuta la sustinerea unei
populatii rurale; pe langa abilitatile lor
traditionale de administrare a terenurilor, acesti oameni pot fi necesari pentru a ajuta la mentinerea unui
peisaj protejat. Sau pot genera un venit partial pentru personalul parcurilor nationale si a familiilor lor.
Mai mult, asemenea industrii artizanale deseori beneficiaza de, si ajuta la sustinerea formelor adecvate
de turism.

39
 Bibliografie:

1. I. Scurtu, Cristiana Sima, Rozica Posircă - Ecologia si protecţia mediului inconjurător - Ed.
Independenţa Economică, 2005;

2. Legea 137/1995, Legea protecţiei Mediului completată prin L 159/1995; L 453/2001; OUG 91/2002;
L 26/1996 – Codul Silvic; L 107/1996 – Legea Apelor.

3. Departamentul Natiunilor Unite de economie si afaceri sociale – Directia Dezvoltare Durabila:

http://www.un.org/esa/sustdev/

4. IUCN: http://www.iucn.org/

5. Declaratia Rio cu privire la mediu si dezvoltare:

40
6. http://www.un.org/documents/ga/conf151/aconf15126-1annex1.htm

41