Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași

Facultatea de Geografie și Geologie

Biodiversitatea parcurilor şi rezervaţiilor

naturale din România

Profesor coordonator: Realizat de:

Asist.Dr.Aniţei Liliana-Gabriela Student: Radu Ilie-Gabriel
Grupa: GR24
Cuprins
CUPRINS
Cuprins..................................................................................................................................................... 2
Introducere.............................................................................................................................................. 3
Motivaţia alegerii temei este următoarea: ......................................................................................... 3
Scurt istoric .......................................................................................................................................... 4
CAPITOLUL I. Caracterizarea Fizico-Geografică ....................................................................................... 5
Subcapitolul I.1 – Localizarea geografică ............................................................................................ 6
Subcapitolul I.2 – Scurtă caracterizare geologică.............................................................................. 16
Subcapitolul I.3 – Relieful .................................................................................................................. 18
Subcapitolul I.4 – Climatul ................................................................................................................. 21
Subcapitolul I.5 – Hidrologia ............................................................................................................. 22
Subcapitolul I.6– Solurile ................................................................................................................... 23
Subcapitolul I.7- Modul de folosință al teritoriului Parcurilor şi Rezervaţiilor Naturale din România
........................................................................................................................................................... 24
Capitolul II – Caracterizarea biodiversității floristice ............................................................................ 25
Capitolul III – Caracterizarea biodiversității faunistice.......................................................................... 39
Capitolul IV – Importanța științifică și istorică ...................................................................................... 53
Bibliografie ............................................................................................................................................ 60

2
Introducere
o Oricât s-ar strădui omul, geniul naturii nu poate fi egalat. Natura a creat forme uimitoare
care bucură şi încantă privirea unor locuri unice de pe Terra.
o Pămantul, în decursul evoluţiei sale, a dobândit o zestre bogată de minereuri, animale şi
plante pentru protejarea zonelor a căror vegetaţie sau faună prezintă caractere deosebite.
o Au fost înfiinţate rezervaţii naturale, ştiinţifice, forestiere, faunistice, geologice, etc.,
parcuri naţionale, parcuri naturale, iar anumite plante şi animale (specii sau indivizi
izolaţi) au fost declarate monumente ale naturii şi puse sub ocrotirea legii.
o România se bucură de unele dintre cele mai vechi păduri din Europa, de văi bogate,
munți și peisaje care capătă o frumusețe de neegalat în simfonia culorilor din timpul
verii.
o Parcurile naționale din România se întind pe arii mari, uneori cuprinzând teritorii din
mai multe județe, iar majoritatea cuprind arii montane vaste, păduri de foioase și
conifere, zone cu specii rare și periclitate, atât din faună, cât și din flora locală.
o Aceste aspecte sunt legate în primul rând de enumerarea principalelor parcuri și
rezervații naturale din România.În al doilea rând se urmărește descrierea acestor resurse
naturale ce compun patrimoniul turistic al zonelor cercetate.

Motivaţia alegerii temei este următoarea:

o Am ales tema “Biodiversitatea parcurilor şi a rezervaților naturale din România”
deoarece mi-a făcut plăcerea să aflu informaţii despre ariile protejate de la noi din ţară
care adăpostesc o diversitate geografică şi biologică remarcabilă, cu specii rare și
endemice ce își găsesc refugiul în aceste medii naturale conservate. Parcurile și
rezervațiile naturale din România oferă oportunități valoroase pentru educație și
cercetare în domeniul biologiei,geografiei,ecologiei și conservării naturale,iar aceste
locuri devin adevărate laboratoare în aer liber pentru studenți și cercetători.
o Din punct de vedere cultural şi tradiţional multe parcuri naționale și rezervații naturale
din România reprezintă nu doar resurse naturale, ci și părți importante ale moștenirii
culturale locale,iar din punct de vedere a schimbărilor climatce pădurile din parcurile și
rezervațiile naturale de la noi din ţară contribuie la stocarea carbonului și,astfel,la
atenuarea efectelor schimbărilor climatice.Conservarea acestor habitate naturale ajută
la menținerea echilibrului climatic.

3
Scurt istoric
o Pe tărâmul ocrotirii naturii româneşti sunt deosebit de valoroase contribuţiile prof. Al.
Borza (1877-1971) de la Universitatea din Cluj. Acesta, publică din anul 1916 articole
pentru sensibilizarea publicului în ceea ce priveşte necesitatea ocrotirii naturii în unele
regiuni cum ar fi: Munţii Retezat şi Făgăraş. În 1923, Al.Borza a cerut Ministerului
Agriculturii şi Domeniilor exproprierea şi declararea de rezervaţii botanice a 14 teritorii
cu suprafeţe variate, iar cu un an înainte a publicat la Cluj o broşură cu titlul „Ne trebuie
o lege pentru protecţia naturii”) .
o Până la 1 ianuarie 1944 au fost declarate 39 de rezervaţii, 1 parc natural şi 32 de
monumente ale naturii, pe o suprafaţă totală de circa 15000 ha. În anul 1935 s-a înfiinţat
primul Parc Naţional din România-Retezatul, al cărui promovatori au fost E. Racoviţă
şi Al. Borza. În anul 1965, numărul rezervaţiilor şi monumentelor din România au ajuns
la 130, pe o suprafaţă totală de circa 75000 ha (Pop, Sălăgeanu, 1965). Ulterior,în anul
1970 numărul rezervaţiilor erau de 140 pe o suprafaţă totală de peste 80000 ha, în 1982
erau 310 rezervaţii, în 1989 ajunsese la 470 (Boşcaiu, Purdelea, 1989), iar în anul 1991
s-a ajuns la 586 arii protejate pe o suprafaţă de circa 1,1 mil. ha. Conform legii nr.
9/1973 referitoare la protecţia mediului înconjurător, rezervaţiile au fost clasificate în:
rezervaţii
botanice,forestiere,geologice,geomorfologice,peisagistice,mixte,paleontologice,
speologice şi zoologice.
o În anul 2000 au fost declarate 844 de areale protejate cu statut de 11 parcuri naţionale,
6 parcuri naturale, 3 rezervaţii ale biosferei, 52 rezervaţii ştiinţifice, 228 de monumente
ale naturii şi 527 de rezervaţii naturale. În 2003, printr-un ordin al Ministrului
Agriculturii, pădurilor, apelor şi mediului, s-a aprobat şi zonarea interioară a parcurilor
naţionale şi naturale, iar prin Hotărârea Guvernului României , în anul 2004 s-au mai
declarat 2 rezervaţii stiinţifice, 1 parc naţional, 3 monumente ale naturii, 74 rezervaţii
naturale, 7 parcuri naturale şi 27 de arii de protecţie avifaunistică.
o În prezent ariile protejate deţin 7,8 % din teritoriul naţional. Din această suprafaţă 8%
reprezintă rezervaţiile naturale şi 92% parcuri naturale, naţionale şi rezervaţii ale
biosferei. Pe unităţi de relief, cele mai multe sunt în regiunea montană (52%), mai puţine
fiind în regiunile deluroase (35%) şi de câmpie (13%). Cele mai întinse arii protejate
sunt: Delta Dunării, Porţile de Fier şi Munţii Apuseni.

4
CAPITOLUL I. Caracterizarea Fizico-Geografică
o PARC NATURAL, repezintă o arie naturală protejată a cărei scopuri sunt protecţia şi
conservarea unor ansambluri peisagistice în care interacţiunea activităţilor umane cu
natura de-a lungul timpului a creat o zonă distinctă, cu valoare semnificativă peisagistică
şi/sau culturală, deseori cu o mare diversitate biologică. Comparativ cu un parc naţional,
într-un parc natural, activităţile umane au un loc bine stabilit și se integrează într-un tot
unitar cu cadrul natural din care fac parte.
o PARC NAȚIONAL, reprezintă o arie naturală protejată a cărei scopuri sunt protecţia
şi conservarea unor eşantioane reprezentative, cuprinzând elemente naturale cu valoare
deosebită sub aspectul fizico-geografic, floristic, faunistic, hidrologic, geologic,
paleontologic, speologic, pedologic sau de altă natură, oferind posibilitatea vizitării în
scopuri ştiinţifice, educative, recreative şi turistice
o Rezervaţia biosferei, reprezintă o zonă extinsă și bine delimitată, în care se aplică
principii de conservare și dezvoltare durabilă pentru a asigura păstrarea biodiversității,
protejarea ecosistemelor și promovarea utilizării durabile a resurselor naturale. Această
rezervaţie este definită de UNESCO, ce are ca scop protecția și conservarea unei zone
de habitat natural și a diversității biologice specifice acesteia în cadrul proiectului
„Omul și Biosfera” („Man and the Biosphere Programme”).
o Rezervaţia naturală, reprezintă o arie în care întregul cadru natural sau anumite
exemplare floristice, faunistice sau geologice sunt ocrotite de lege. Sunt protejate,
pentru conservarea lor, ecosisteme, specii de plante sau de animale, elemente geologice
etc.
o Rezervaţia speologică,reprezintă o arie protejată, destinată conservării și studiului
peșterilor și a altor fenomene legate de mediul subteran.Aceste rezervații au ca scop
protejarea caracteristicilor unice ale peșterilor, precum și a faunei și florei subterane.
o Rezervaţia botanică, reprezintă o arie protejată destinată conservării și studiului
plantelor, inclusiv a speciilor rare, endemice sau amenințate. Aceste arii sunt create
pentru a proteja biodiversitatea vegetală, pentru a sprijini cercetarea științifică și pentru
a promova educația și conștientizarea cu privire la importanța plantelor în cadrul
ecosistemelor.
o Rezervaţia forestieră, reprezintă o arie protejată în care se aplică măsuri speciale
pentru conservarea și protejarea ecosistemului forestier și a biodiversității asociate.

5
 Aceste arii sunt create pentru a proteja pădurile naturale, pentru a facilita cercetarea
științifică asupra ecologiei forestiere și pentru a promova utilizarea sustenabilă a
resurselor forestiere.
o Rezervaţia geologică, reprezintă o zonă de conservare a naturii, o arie protejată prin
lege pentru importanţa ei geologică sau paleontologică. Astfel de rezervaţii sunt fie
aflorimente bogate în fosile (puncte sau locuri fosilifere), fie roci sau minerale de
diferite tipuri, fie deschideri naturale care ilustrează diferite procese geologice
(tectonica plăcilor, formarea munţilor, sau vulcanism, etc.) şi sunt protejate atât pentru
conservar, cât şi pentru studiu sau cercetare.
o Rezervaţia geomorfologică, reprezintă o arie protejată care are ca obiectiv
conservarea și protejarea formelor de relief naturale și a proceselor geomorfologice
asociate. Aceste arii sunt desemnate pentru a proteja caracteristicile unice ale reliefului,
cum ar fi forme specifice de relief, carsturi, canioane, ghețari, stânci sau alte elemente
geomorfologice remarcabile.
o Rezervaţia complexă, reprezintă o arie protejată care include o diversitate mare de
ecosisteme, cum ar fi: păduri, mlaștini, zone umede, lacuri și alte forme de relief,
împreună cu fauna și flora asociată.

Subcapitolul I.1 – Localizarea geografică

Zona Moldova
o Rezervaţia Fâneţele montane Todirescu, este o rezervaţie botanică / fâneață cu o
suprafaţă de 38,10 hectare, situată în masivul Rarău, pe versantul estic al muntelui
Todirescu ce se desface din Vârful Rarău spre sud-est. Această rezervaţie este o pășune
alpină ,situată deasupra Codrului Secular Slătioara şi adăpostește o bogată floră
montană cu specii monumentale botanice ale naturii.

o Parcul Național Munţii Ceahlău, reprezintă o rezervație naturală de tip științifică-

botanică şi este situat în grupa Centrală a Carpaților Orientali, în partea de sud-est a
Munţilor Bistriței. Parcul se întinde de la sud la nord între vârful Făgețel (1165 m) și
Poiana Coacăzului Piciorul Humăriei) pe o suprafaţă de aproape 15 km.
o Rezervaţia naturală geologică Pietrele Doamnei, se află la 14 km de Câmpulung
Moldovenesc, pe creasta Masivului Rarău şi prezintă un relief ruiniform de turnuri şi
grohotişuri.

6
o Rezervaţia naturală Codrul Secular de la Slătioara, este o rezervaţie forestieră,
situată pe versantul sud-estic al masivului Rarău, în județul Suceava, comuna Stulpicani,
pe teritoriul satului Slătioara. Rezervaţia Codrul Secular de Slătioara a fost declarată
rezervație naturală 1941, iar de atunci copacii mor în picioare, se descompun și oferă
hrană pentru generațiile viitoare.

o Rezervaţia speologică Peștera Liliecilor, este o arie protejată de interes național,

situată în județul Brașov, pe teritoriul administrativ al comunei Moieciu. Peștera
Liliecilor are o suprafață de 4,80 ha, are un statut de monument natural național și se
înscrie în zona specială de protecție a Parcului "Piatra Craiului". Spațiu din interiorul
peşterii are o lungime de 162 m, iar existența acestei peșteri, este cunoscută sub numele
de Peștera Mare sau Peștera Badichii. A fost semnalată în documente cu multe secole
în urmă, primele săpături arheologice datând din anii 1957-1958, iar grota este populată
de colonii de lilieci, care au fost de-a lungul timpului cercetate din punct de vedere
biospeologic de către cercetătorii Institutului de Speologie București.

o Parcul Natural Putna din Vrancea, este situat în sectorul central nord-vestic al
Munţilor Vrancei şi acoperă bazinul hidrologic al râului Putna, dar şi masivele Goru şi
Mordanu.

Figura 1. Broşura Parcului Natural Putna-Vrancea

o Parcul Natural Vânători, este situat în partea nordică a judeţului Neamţ, pe versantul
estic al Munţilor Stănişoarei, având o suprafaţă de 30.818 hectare. În cadrul rezervaţiei

7
 sunt incluse rezervaţiile forestiere Codrii de Aramă şi Pădurea de Argint, iar ambele
sunt situate pe teritoriul comunei Agapia.

Figura 2. Broşura Parcului Natural Vânători

o Parcul Natural Lunca Joasă a Prutului Inferior, este situat în judeţul Galaţi şi se
află pe sectorul a trei coridoare majoare de migraţie a pasărilor care clocesc pe teritoriul
Eurasiei: traseul East Elbic – pe râul Prut, traseul Carpatic – pe râul Siret şi traseul
Pontic – spre nordul continentului european. Are o suprafaţă de 8247 ha, conţine patru
zone de conservare specială şi patru zone cu regim de rezervaţie naturală cum ar fi:
Lunca Joasă a Prutului, Lacul Pochina, Lacul Vlăscuţa şi Ostrovul-Prut, având o
suprafaţă de 62 hectare fiind situate pe Dunăre, în dreptul vărsării râului Prut în fluviu.

Zona Maramureş
o Parcul Național Munții Rodnei, este localizat în partea de Nord a României, se întinde
în județele: (Maramureș, Bistrița-Năsăud). De la Vest la Est, se întinde de la Pasul Şetref
până la Pasul Rotunda pe o lungime de 55 de km, iar de la Nord la Sud, pe o lungime
de 25 km, de la Pasul Prislop până în localitatea Valea Vinului – judeţul Bistriţa-Năsăud.

8
 Figura 3. Broşura Parcului Naţional Munţii Rodnei

o Parcul Național Munţii Rodnei, a fost înființat în anul 1932, prin Jurnalul Consiliului
de Miniștri. Este o arie protejată de interes național și internațional şi al doilea parc
național din țară ce are o suprafață de 47.202 ha, din care 3.300 hectare au fost declarate
Rezervație a Biosferei din anul 1979.
o Rezervaţia Scaunul Domnului, este o rezervaţie geomorfologică, situată în partea
sud-vestică a Munților Călimani, cu o înălțime de 1.381 m, are un versant teșit care
atinge cerul, asemănător unui scaun şi se intinde pe o suprafață de 71 ha. Este cel mai
cunoscut punct de atracție al defileului Mureșului, deasupra satului Bistra Mureșului.

Zona Muntenia
o Parcul Natural Bucegi, reprezintă o rezervație naturală de tip mixt, o arie protejată de
interes naţional şi se întinde pe teritoriul județelor Dâmbovița, Prahova și Brașov. În
partea estică a Carpaților Meridionali cuprinde întreg Masivul Bucegi, desfășurat sub
forma unei potcoave cu deschidere sudică şi este delimitat de abrupturi ce depășesc
frecvent 1000 m.

Figura 4. Broşura Parcului Natural Bucegi

9
o Parcul Natural Balta Mică a Brăilei, este o arie protejată, o zonă umedă de interes
internațional, situat în Sud – Estul României pe teritoriul județului Brăila și ocupă un
segment de 62 de km din Cursul Inferior al Dunării, între podul rutier Giurgeni-Vadu
Oii (237 km, pe Dunăre, în amonte) și municipiul Brăila ( 175 km în aval).

Figura 5. Broşura Parcului Natural Balta Mică a Brăilei

Zona Transilvania
o Rezervaţia geologică Oul Arșiței, este situată în vestul Transilvaniei pe teritoriul
județului Alba şi se află în nord-estul Munților Șureanu (grupă muntoasă a Munților
Șureanu, Parâng, Lotrului şi aparţine lanțului Carpatic al Meridionalilor), în sud-estul
Delului Arșiței. Este o rezervaţie de interes național, de tip geologic și peisagistic.
Această rezervaţie se află în extremitatea sudică a județului Alba, pe teritoriul
administrativ al Comunei Săsciori, ce se întinde pe o suprafață de 0,20 ha şi a fost
declarată arie protejată din 6 martie 2000.

o Rezervaţia Râpa Roșie, este o arie protejată, o rezervație geologică și floristică de

interes național, cu o suprafață de 10 ha, situată în județul Alba, pe teritoriul
administrativ al orașului Sebeș, la circa 4 km nord de acesta. Rezervația complexă
Râpa Roșie, este situată în extremitatea sud-vestică a Podișului Secașelor, pe malul
drept al Secașului Mare, se întinde pe o lungime de 800 m și are înălțimi ce variază între
50 și 425 m (300 - 425 m altitudine absolută).

10
o Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului, este o rezervație naturală de tip
paleontologică-botanică, o arie protejată şi se află în partea sud-vestică a județului
Hunedoara, pe teritoriul administrativ al orașului Hațeg. Geoparcul Dinozaurilor, este
singurul areal din România membru al Rețelei Europene și al Rețelei Globale a
Geoparcurilor. A fost primul geoparc din Europa de Sud-Est care a obținut acest statut
internațional în anul 2005.

o Parcul Natural Apuseni, reprezintă o rezervație naturală de tip mix şi se întinde pe

teritoriul administrativ a judeţelor: Cluj, Bihor, Alba. Zona a fost vizitată și studiată încă
de pe vremea Imperiului Austro-Ungar, iar cele mai vechi trasee turistice din zona
actualului Parc Natural Apuseni datează încă de prin anii 1900. În octombrie 2009,
Parcul Natural Apuseni a fost premiat ca destinație turistică de excelență în cadrul Galei
Premiilor EDEN (European Destinations of Excellence) de la Bruxelles.

Figura 6. Broşura Parcului Natural Apuseni

o Parcul Național Munţii Retezat, reprezintă o rezervație naturală de tip științific, o

arie protejată ce se află în extremitatea sud-vestică a județului Hunedoara (la limita de
graniță cu județele Caraș-Severin și Mehedinți. Are ca scop protejarea biodiversității și
menținerii într-o stare de conservare favorabilă a florei spontane și faunei sălbatice,
precum și a unor habitate naturale de interes comunitar aflate în arealul zonei protejate.

Figura 7. Broşura Parcului Naţional Munţii Rodnei

11
o Peștera Scărișoara sau Ghețarul de la Scărișoara, reprezintă o rezervaţie
speologică ce adăposteşte cel mai mare ghețar subteran din România. De aici îi vine și
numele de „ghețar” iar „Scărișoara” provine de la comuna Scărișoara, situată la 16 km
mai jos, de care aparținea administrativ în vremea când a fost numită astfel, iar acum
aparține comunei Gârda de Sus, județul Alba. Drumul spre peșteră pornește din
comuna Gârda de Sus, situată pe valea Arieșului Mare la 32 km amonte de Câmpeni.
Din centrul comunei se desprinde drumul carosabil de pe Gârda Seacă pe care se
ajunge, după aproximativ 1 km, la gura Văii Ordâncușa. "Rezervațiile" Ghețarului
sunt explorate de-abia în 1947 de Maxim Pop și Mihai Șerban.

o Peştera Coiba Mare, reprezintă o rezervaţie speologică, situată în județul Alba, la 300
de metri de cătunul Casa de Piatră. Lungimea totală a tuturor galeriilor depășește 4 km,
iar partea cea mai interesantă la această peșteră este portalul (intrarea în peșteră) ale
cărei dimensiuni sunt de 47 de metri înălțime și 74 de metri lățime.

Zona Dobrogea
o Rezervaţia Canaraua Fetei, reprezintă o rezervaţie geologică , o zonă protejată şi o
arie de protecție specială avifaunistică. Este situată în extremitatea sud-vestică a
județului Constanța (în sud-vestul Dobrogei), pe teritoriile administrative ale comunelor
Lipnița și Oltina; și pe cel al orașului Băneasa. Rezervația naturală începe de lângă balta
Iormac, situată în apropiere de Băneasa și ajunge până în Bulgaria, unde a fost numită
Suha Reka sau Râul Secat. Canaraua Fetii este un canion stâncos, ai cărui versanți cu
pereți verticali abrupți sunt brăzdați de numeroase fisuri și grote. Pe alocuri, eroziunea
a fost atât de intensă, încât a izolat blocuri înalte de aproape 50 de metri, asemănătoare
unor turnuri de cetate. Potrivit legendei, în stâncile de pe Valea Ceairului, în apropierea
graniței cu Bulgaria s-au stabilit niște tâlhari. Câteodată, ei le răpeau pe cele mai
frumoase fete din satele vecine. Revoltați de situație, țăranii au dat foc locului în care
se aflau hoții și au reușit să îi omoare pe toți cei care se aflau în grotă. Ei au numit acel
loc Canaraua Fetii, o denumire parțial bulgărească, deoarece în bulgară, kanara
înseamnă stâncă.
o Rezervația Biosferei Delta Dunării, este o rezervație a biosferei, cu o suprafaţă de
3446 km², este aflată în mare parte în Dobrogea, parţial şi în Ucraina, este a doua ca

12
mărime și cea mai bine conservată dintre deltele europene. Delta creşte an de an cu
aproximativ 40 m². În momentul de faţă suprafaţa deltei este de peste 5 700 km².

Figura 8. Broşura Rezervaţiei Biosferei Delta-Dunării

Figura 9. Harta Parcurilor Naţionale şi Naturale din România

13
 Zona Banat
o Parcul Naţional Semenic – Cheile Caraşului, este situat în centrul Banatului, în zona
nordică a Munţilor Aninei şi zona estică a Munţilor Semenic şi are o suprafaţă de 36.365
ha.

Figura 10. Broşura Parcului Naţional Semenic-Cheile Caraşului

o Rezervaţia speologică Peștera Comarnic, este situată în inima Munţilor Banatului,

aproximativ la jumătatea distanţei dintre Reşiţa şi Anina, în apropierea confluenţei
dintre pârâul Comarnic şi râul Caraş. Peştera are două intrări principale: una în amonte
în direcţia sud-est, la o altitudine de 473 m pe unde pătrunde şi pârâul Ponicova şi o a
doua, în aval la nord, situată pe versantul Navesu Mic, la altitudinea de 443 m, din
imediata apropiere a Cantonului Comarnic 200 m; diferenţa de nivel dintre cele două
intrări este de 30 m. Peştera Comarnic este cea mai frumoasă şi sălbatică peşteră din
Banat şi chiar din România. Ea este a doua ca lungime din Banat 6201 m , fiind întrecută
ca întindere doar de Peştera Buhui 6547m.

Zona Oltenia
o Parcul Natural Porțile de Fier, este o arie protejată de interes național şi se află pe
teritoriile administrative ale județelor Caraș-Severin și Mehedinți. La est se învecinează
cu localitatea Drobeta Turnu Severin (Mehedinți), la vest cu localitatea Socol (Caraș-
Severin), iar la nord cu Vârfurile Tâlva Blidarului, confluența Nerei cu Dunărea,
Svinecea Mică și Mare. Acesta se întinde pe o suprafață de aproximativ 115.665,8 ha ,
este unul dintre cele mai mari parcuri naturale din România, iar din 6 martie 2000 a fost
declarat parc natural.

14
 Figura 11. Broşura Parcului Natural Porţile de Fier

o Parcul Național Buila-Vânturariţa, este o arie protejată de interes național, situată în

Subcarpații Getici, pe teritoriul administrativ al județului Vâlcea. În arealul parcului
național se află și Mănăstirea Pătrunsa, cu biserica veche (monument istoric) având
hramul „Cuvioasa Parascheva”. Aria naturală se află în partea vestică a județului Vâlcea
aproape de limita teritorială cu județul Gorj, în sudul Munților Căpățânii, pe teritoriul
localităților Costești, Bărbătești și Băile Olănești şi are o suprafață de 4.186 hectare. A
fost declarat arie protejată prin Hotărârea în noiembrie 2004 şi publicată în Monitorul
Oficial al României in 2005 şi este cel mai mic parc național din România.

Figura 12. Broşura Parcului Naţional Buila-Vânturariţa

o Rezervația Ocnele Mari, reprezintă o rezervaţie naturală geologică, situată în judeţul

Vâlcea, cu dimensiuni de cca. 200 m lungime şi cca. 150 m lăţime, are o adâncime de
cca. 70 – 80 m, iar cota cea mai ridicată este de 440 m.

15
Subcapitolul I.2 – Scurtă caracterizare geologică

o Parcul Natural Putna-Vrancea, face parte din Munţii Vrancei, care reprezintă din
punct de vedere geologic rezultatul orogenezei alpine, cu relevarea în peisajul actual a
intensităţilor diferite în spaţiu şi timp a manifestărilor ei. Ca parte integrantă a Carpaţilor
Orientali, Munţii Vrancei şi implicit arealul Parcului Natural Putna-Vrancea, aparţine
unităţii de fliş, cu subunităţile sale.

Figura 13. Parcul Natural Putna-Vrancea

o Suprafaţa Parcului Natural Vânători-Neamț, este amplasată în extremitatea estică a

Orogenului Carpatic la contactul cu Platforma Moldovenească, iar constituţia
petrografică a acestui parc este dată de gresii, calcare, marne.

o Parcul Natural Bucegi, este alcătuit dintr-o mare varietate de roci calcaroase, șisturi
cristaline, iar aici se întâlnesc următoarele forme de relief: forme de ciuperci (Babele),
cap de om (Sfinxul), turnuri, ace, peșteri (Ialomiței) și chei (Zănoagei).

16
 Figura 14. Babele-Munţii Bucegi

o În Parcul Natural Apuseni, predomină calcarele masive ce alternează cu pachete mai

subţiri de conglomerate, gresii şi şisturi, ce au dus la formarea următoarelor masive
Masivul Tătăroaia, Dealul Munţilor, Măgura Ferice, Ţapu şi Pietrele Galbenei.

Figura 15. Pietrele Galbenei

17
 o Geoparcul Dinozaurilor din Țara Hațegului, este un bazin format prin afundarea
fundamentului cristalin pre-alpin şi a cuverturii sale sedimentare în contextul şariajului
Pânzei Getice şi Supragetice peste Domeniul Danubian.
o Structura geologică a Rezervației Biosferei Delta Dunării, este alcătuită dintr-un
fundament cristalin peste care se dispune transgresiv o cuvertură sedimentară
reprezentată printr-o succesiune de depozite paleozoice, triasice, jurasice, cretacice,
neogene și cuaternare, derminate prin forajele de mare și mică adâncime efectuate în
zonă. Delta Dunării, este plasată, din punct de vedere geologic, într-o regiune mobilă a
scoarței terestre numită Platforma Deltei Dunării.
o Parcul Natural Portile de Fier, s-a format din roci cristaline, magmatice şi
sedimentare, ce au dus la individualizarea unui peisaj foarte complex, cu multe
elemente spectaculoase cum ar fi: creste şi abrupturi calcaroase, chei şi peşteri.

Figura 16. Porţile de Fier

Subcapitolul I.3 – Relieful

o Relieful Parcului Național Ceahlău, este un imens sinclinal suspendat, dezvoltat pe
conglomeratele Munţilor Ceahlău. Platoul superior corespunde cu suprafaţa boltită a
sinclinalului, ale cărui extremităţi reprezintă și cele mai mari altitudini: vârful Ocolașul
Mare - 1907 metri, în extremitatea sudică și vârful Toaca - 1904 metri, în partea de nord,
iar între cele două vârfuri, platoul se extinde pe o lungime de aproximativ 5 kilometri.

18
 Figura 17. Vârful Ocolaşul

o Parcul Natural Lunca Joasă a Prutului Inferior, se încadrează în marea unitate

geomorfologică a Podișului Moldovei, Platforma Bârladului cu sectorul său Platforma
Covurlui, care este subdivizată la rândul ei în colinele Covurluiului și Câmpia
Covurluiului, iar din fragmentarea reliefului s-au separat trei unitătăți geomorfologice:
platouri, văi și Lunca Prutului.

o Parcul Natural Putna-Vrancea, se suprapune unor unităţi de relief variate, bine

individualizate, dispuse în trepte ce coboară de la vest către est, dând regiunii aspectul
unui imens amfiteatru. Principalele subunităţi de relief din cadrul Parcului Natural
Putna-Vrancea sunt: Munţii Lăcăuţi-Goru, Munţii Coza, Munţii Lepşei, Munţii Zboina
Neagră.

o Parcul Natural Bucegi, este bine delimitat ca unitate geografică de abrupturi cu

dimensiuni mari, care se opresc în văile Prahovei, Cerbului şi Brateiului ori se continuă
pe culmi mai joase, spre culoarele depresionare ale Branului, iar înălţimea maximă
atinsă în Parc este de 2505 metri la Vârful Omu.

19
 Figura 18. Vârful Omu

o Relieful Parcului Naţional Retezat, este modelat în principal, în conformitate cu

structura geologică şi cu caracteristicile substratului litologic, iar mai jos se regăsesc
următoarele forme de relief periglaciar: câmpuri formate de grohotişuri, torenţi de
pietre, nişe,potcoave nivale.
o Relieful Parcului Natural Apuseni, se caracterizează printr-o succesiune de culmi
prelungite şi domoale, pe alocuri apărând chiar mici platouri, ca rezultat al unei eroziuni
îndelungate, formate în mai multe etape geologice, iar tipurile de relief întâlnite sunt:
carstic şi de tip horst.
o Geoparcul Dinozaurilor din Ţara Haţegului, este o zonă bine individualizată,
înconjurată la est de Munţii Şureanu, la sud de Munţii Retezat, la vest de Munţii Poiana
Ruscă, iar la nord, de Dealurile Hunedoarei. Depresiunea Haţeg, este considerată o
adevărată câmpie intercalată şi etajată, cu dispunerea reliefului în trei trepte concentrice.

20
 Figura 19.Depresiunea Haţeg

o Rezervația Biosferei Delta Dunării, este caracterizată prin forme de relief pozitive
numite grinduri și forme de relief negative ce sunt reprezentate prin depresiuni umplute
cu apă. În prezent, delta se prezintă sub forma unei suprafețe plane cu o pantă de 0,006
‰ şi este străbătută de un păienjeniș de ape cu brațe de fluviu, canale și gârle.
o Parcul Natural Portile de Fier, se regăseşte în următoarele unităţi de relief: Munţii
Locvei, Munţii Almajului şi Podiţul Mehedinţi.

Subcapitolul I.4 – Climatul

o Parcul Național Ceahlău, este incadrat în ţinutul climatic alpin sau montan, unde se
află munţi joşi, cu altitudinea între 800 și 1900 metri, subţinutul climatic al Carpatilor
Orientali. Este supus în special influenţelor de aer atlantic, unde numărul de zile cu
precipitaţii este mare de 208,8 zile/an, din care 50% sunt ninsori.
o Parcul Natural Lunca Joasă a Prutului Inferior, are o climă de tip temperat –
continentală.
o Parcul Natural Balta Mică a Brăilei, se află în zona cu climat - continental, în ţinutul
climei de câmpie la contact cu clima specifică Luncii Dunării. Clima este influenţată de
Munţii Măcinului, care reprezintă un baraj natural în calea vânturilor din est şi trec
masele de aer cald şi uscat.
o Clima Parcului Natural Bucegi, se caracterizează prin temperaturi medii de 2-6°
Celsius și 0-2° C s la peste 1800 m altitudine, cu precipitații abundente de 800–1200

21
 mm/an și vânturi puternice, iar Platoul Bucegi are un climat alpin , cu temperaturi medii
anuale sub 2° C , precipitații puține și vânturi foarte puternice.
o Parcul Naţional Retezat, este situat într-o zonă cu climat temperat-continental, ce se
caracterizează printr-un topoclimat complex de munte, cu numeroase particularităţi , ce
sunt determinate de altitudinea şi orientarea culmilor muntoase faţă de direcţia maselor
de aer maritim din vest şi a celui continental din est şi nord-est.
o Parcul Natural Apuseni, are o climă de tip alpină, în general umedă şi rece pe culmile
înalte, iar temperatura medie anuală a aerului, este de 2°C în masivele Biharia şi
Vlădeasa, 4°C în zona Platformei calcaroase şi ajunge la 10°C, în Depresiunea Beiuş.
o Geoparcul Dinozaurilor din Țara Hațegului, are o climă de tip temperat -
continentală puternic influenţată de relief, iar temperatura medie anuală este de 6 - 8ºC
şi oscilează între -6 şi -4ºC în luna ianuarie şi 12 - 19ºC în iunie,
o Rezervația Biosferei Delta Dunării, are un climat temperat semiarid, specific stepelor
pontice şi are cele mai puține precipitații din ţară.
o Parcul Natural Porţile de Fier, se încadrează în zona cu climat temperat continental
şi cu influenţe mediteraneene semnificative. Datorită influenţei circulaţiei aerului cald
de origine mediteraneană, temperatura aerului în Parcul Natural Porţile de Fier
înregistrează valori mai ridicate în comparaţie cu alte unităţi montane ale ţării.

Subcapitolul I.5 – Hidrologia

o Parcul Național Munţii Ceahlău, este un adevărat “castel de ape”, reţeaua

hidrografică are un caracter divergent și este colectată, în final de râul Bistrița, iar
alimentarea râurilor și parâielor, este asigurată în special din izvoarele freatice.
o Bazinul hidrografic a Parcului Natural Putna din Vrancea, este cel al râului Putna,
din care 31% aparţin sectorului montan care drenează aproape în exclusivitate flancul
răsăritean al Munţilor Vrancei. La alcătuirea bazinului hidrografic participă şi râul
Zăbala (unit cu Năruja), precum şi totalitatea pâraielor montane.
o Dunărea, este principala arteră hidrografică a zonei Parcului Natural Balta Mică a
Brăilei.
o Principalele artere hidrografice ale Parcului natural Bucegi, sunt râurile Ialomiţa care
formează un bazin simetric şi Prahova care prin afluenţii săi deţine suprafaţa cea mai

22
 mare din Bucegi, iar periferia nordică este drenată de văi afluente ale Raşnoavei şi partea
de vest este drenată de afluenţii colectaţi de văile Poarta si Bratei.
o Parcul Naţional Munţii Retezat, este zona cu cea mai ridicată umiditate şi cu scurgere
din Carpaţii Româneşti. Reţeaua hidrografică este bogată şi se drenează în două direcţii:
spre nord, către râul Strei (bazinul hidrografic Mureş) şi spre sud, către Jiul de Vest (
bazinul hidrografic Jiul Românesc).
o Parcul Natural Munţii Apuseni, reţeaua hidrologică a acestui parc, aparţine bazinelor
Crişului Negru la vest, Someşului Mic spre nord şi Văii Arieşului Mare la sud.
o Reţeaua hidrologică a Geoparcului Dinozaurilor din Țara Hațegului, este
reprezentată de o reţea însemnată de ape curgătoare, cea mai importantă fiind râul Strei
care colectează toate apelecurgătoare ale depresiunii. În zonele joase se formează
mlaştini şi zone umede dintre care două sunt declarate arii protejate: mlaştina de la
Peşteana şi Poiana cu Narcise.
o Reţeaua hidrografică a Rezervației Biosferei Delta Dunării, este destul de complexă,
iar această reţea hidrografică cuprinde cele 3 braţe ale Dunării, lacurile, balţile,
mlaştinile, gârlele, japsele, canalele, sahalele, iar cele 3 braţe ale Dunării: Chilia, Sulina
şi Sfântu Gheorghe, au guri de vărsare în mare.
o Reţeaua hidrologică a Parcului Natural Porţile de Fier, este construită din complexul
hidroenergetic Porţile de Fier I, ce a produs modificări ale regimului Dunării şi
afluenţilor direcţi. Fluviul Dunărea, este principala arteră hidrografică, care colectează
peste 21 de râuri.

Subcapitolul I.6– Solurile

o Parcul Natural Lunca Joasă a Prutului Inferior, are soluri din clasa cernisolurilor,
iar procesul pedogenetic de formare şi acumulare a humusului într-un orizont
bioacumulat, este favorizat de clima semiaridă-semiumedă şi de substratul bogat în
calciu.
o Solurile Parcului Natural Bucegi, în zona forestieră, sunt de la cele brune slab acide
(saturate, eubazice) de pădure, până la podzolurile humico-feriluviale şi turbele
oligotrofe, iar în zona alpină, de la solurile brune, tinere, de pajişti pe abrupturi, până la
cele humicosilicatice podzolice.

23
 o Tipurile specifice de sol din Parcul Naţional Retezat, sunt cele brune acide, de
rendzină, de eumezobazic, de humicosilicatic, litosol, şi podzol, iar podzolul este tipul
genetic cel mai frecvent, în golurile alpine, cât şi în păduri.
o Principalele tipuri de soluri existente ale Parcului Natural Apuseni, sunt : molisolurile,
argiluvisolurile, cambisolurile, spodosolurile, solurile hidromorfe şi solurile organice.
o Cele mai răspândite tipuri de soluri din Geoparcul Dinozaurilor din Țara Hațegului,
sunt cele din clasa cambisoluri şi anume: solul brun-eumezobazic, regăsit în toată zona
păduroasă, solul brun-luvic, cu o mare răspândire, din zona muntoasă până în zona
Depresiunii Haţeg şi luvisolul albic, întâlnit mai ales în zona depresionară Haţeg.
o Principalele tipuri de sol din Rezervația Biosferei Delta Dunării sunt: solurile
aluviale, limnosolurile, gleisolurile şi psamosolurile.
o Principalele tipuri de sol ale Parcului Natural Porţile de Fier, se încadrează în
următoarele clase de soluri zonale: cernisoluri, luvisoluri, cambisoluri şi spodisoluri.
Apar şi soluri azonale care se dezvoltă cu deosebire în ariile depresionare, iar din această
categorie cea mai largă răspândire este a hidrosolurilor.

Subcapitolul I.7- Modul de folosință al teritoriului Parcurilor şi Rezervaţiilor

Naturale din România
o Teritoriile parcurilor naționale și rezervațiilor naturale din România, sunt stabilite cu un
regim special de protecție pentru a conserva biodiversitatea și a asigura utilizarea
durabilă a resurselor naturale. Zonele cu regim special de protecție pot include zone
strict protejate și zone tampon, fiecare având reguli specifice de utilizare.
o Parcurile și rezervațiile naturale de la noi din ţară sunt supravegheate și monitorizate
pentru a asigura respectarea reglementărilor și a preveni activitățile ilegale care ar putea
afecta biodiversitatea sau habitatul natural.

24
Capitolul II – Caracterizarea biodiversității floristice

Parcul Național Munţii Ceahlău.

o Flora Parcului Naţional Munţii Ceahlău, este alcătuită din arbori și arbusti cu specii
de Brad (Abies alba), Laricele sau Zada (Larix decidua), Zâmbru (Pinus cembra), Tisă
(Taxus baccata), Pin de pădure (Pinus sylvestris), Jneapăn (Pinus mugo), Ienupăr
(Juniperus communis), Fag (Fagus sylvatica), Gorun (Quercus petraea), Stejar (Quercus
robur), Carpen (Carpinus betulus), Arțar (Acer platanoides), Tei (Tilia cordata), Frasin
(Fraxinus excelsior), Mesteacăn (Betula pendula), Arțar (Acer platanoides) şi Salcie
albă (Salix eleagnos), iar vegetația ierboasă are în componență specii de Pelin
(Artemisia eriantha) şi Coada șoricelului (Achillea millefolium).

o Bradul-Abies alba, este un gen de copaci care cuprinde

aproximativ 45–55 de specii de conifere din familia
Pinaceae, răspândite preponderent în zonele muntoase ale
emisferei nordice. Sunt arbori de talie mare cu înrădăcinare
pivotantă. Coroana este piramidală deasă, umbroasă,
scoarța mult timp netedă cu pungi de rășină. Lujerii sunt
netezi, iar mugurii dispuși terminal întotdeauna câte trei.
Prezintă frunze aciculare lățite, pe dos cu două dungi
albicioase de stomate, persistente, care se schimbă la 6–15
ani. Conurile sunt erecte, cilindrice, cu bractei obișnuit
vizibile și răsfrânte; solzul carpelar cade la maturitate odată
cu semințele, iar pe lujer rămâne axul erect. Semințe relativ
mari, triunghiulare, cu pungi de rășină pe tegument și
prinse strâns de aripioară.
Figura 20. Bradul-Abies alba

25
 o Arborele Zâmbru - Pinus cembra, poate atinge
Figura 21. Zîmbru-Pinus cembra
o înălțime de până la 20–25 m și un diametru de 2
m. Are o înrădăcinare pivotantă cu o bună
rezistență la doborâturile de vânt, coroana la
tinerețe este îngustă-piramidal, iar apoi largă și
rotunjită, adesea neregulată, cu multe vârfuri.
Scoarța este verde-cenușie, netedă. Zâmbrul are
acele subțiri, în trei muchii, rigide și grupate câte
5 pe un brahiblast, cu o lungime de până la 10 cm,
de culoare verde-întunecat, lucitoare. Conurile,
ovoidale și erecte, conțin semințe mari, nearipate,
cu miezul comestibil, apreciate în unele părți ca
alunele la noi, de 10 cm lungime, și semințe de 5
mm. Lemnul său este maro-închis, foarte
rezistent, folosit la fabricarea mobilei şi în
sculptură. Produce lemn valoros și foarte trainic.

Figura 22. Coada şoricelului-Achillea Millefolium

o Coada șoricelului-Achillea millefolium este o plantă erbacee, perenă, din familia Asteraceae, cu
frunze penate, păroase și flori albe sau trandafirii, originară din Europa și din vestul Asiei. Este
întâlnită din câmpie până în regiunile subalpine.Numele generic de Achillea provine de la Ahile,
eroul legendar al războiului troian, care a descoperit planta și a folosit-o pentru tratarea rănilor
soldaților săi. Numele speciei, millefolium, descrie frunzele penate, păroase.

26
 Parcul Natural Vânători-Neamț.

o Flora Parcului Natural Vânători- Neamţ, este una diversificată cu arbori și arbuşti cu
specii de Fag (Fagus silvatica), Stejar (Quercus robur), Mesteacăn (Betula pendula),
Paltin de munte (Acer pseudoplatanus), Tei (Tilia cordata) şi Frasin (Fraxinus
excelsior), iar speciile de plante floristice rare din acest parc sunt: Clopoțelul de munte
(Campanula serrata), Papucul doamnei (Cypripedium calceolus), Angelică (Angelica
archangelica), Breabăn (Cardamine glanduligera) şi Brândușa de toamnă (Colchicum
autumnale).

Figura 23. Clopoţelul de munte-Campanula serrata

o Clopoţelul de munte-Campanula serrata, tulpina este dreaptă și scundă, cu înălțimea de 50–150

mm, lânos-păroasă în întregime. Frunzele sunt înguste, alungite, cele de jos mai late. Florile sunt
albastru-spălăcit, puține la număr, stau aplecate în jos, pe codițe lungi. Corola are formă de clopot cu
20–30 mm lungime, cu cinci dinți înguști, ascuțiți şi înflorește în lunile iulie-august.

Figura 24. Brânduşa de toamnă

27
o Brândușa de toamnă-Colchicum autumnale, este o plantă relativ mică, toxică, care crește pe câmp sau
pășuni. Ea aparține de familia Colchicaceae, iar substanța activă, colchicina, este folosită în medicină. Este o
plantă erbacee, toxică, înaltă de 10–13 cm, cu frunze mari alungite și flori liliachii, care înfloresc toamna.
Fructul este o capsulă lungă care ajunge la maturitate în primăvara următoare,de culoare brună, ce se deschide
prin trei valve și conține numeroase semințe. Brândușa de toamnă, fiind una din cele mai toxice plante de la noi
nici vacile nu se ating de această plantă. În scopuri medicinale se utilizează doar semințele recoltate la
maturitate ce au o formă sferică cu diametrul de 1–2 mm, de culoare negricios-violacee, fară miros şi cu un
gust amar și iute. Capsulele se recoltează când au o culoare albă cu un început de brun spre vârf, în luna august.

Parcul Natural Balta Mică a Brăilei.

o În Parcul Natural Balta Mică a Brăilei, au fost identificate până în prezent un număr
de 218 specii de plante superioare. Speciile lemnoase sunt cele caracteristice zonelor
de luncă inundabilă, iar cele mai răspândite specii sunt: Salcia (Salix alba, Salix
cinerea, Salix fragilis), Plopul (Populus alba, Populus nigra), Ulmul (Ulmus foliacea),
Catina mică (Myricaria germanica) şi Murul (Rubus caesius), iar în mlaştinile cu stuf,
speciile de plante des întâlnite sunt: Stuful (Phragmites australis) şi Papura (Typha
latifolia, Typha angustifolia).

o Plopul-Populus alba, este un gen de arbori

din categoria foioaselor (arbori ale căror
frunze cad toamna). Plopul în prezent este
atacat masiv de o ciupearcă parazită-
Marssonina brunnea, poate atinge înălțimea
de 35–40 m, iar frunzele capătă culoarea
galbenă înainte de a cădea în timpul toamnei.
o Plopul creşte repede, are un lemn moale, este
un arbore puțin pretențios, iar din acest motiv
este folosit la confecționarea pantofilor de
lemn şi fabricarea hârtiei.
Figura 25. Plopul-Populus alba

28
 Figura 26. Salcia-Salix alba

o Salcia-Salix alba, este un gen de arbust din familia Salicaceae, cu o tulpină noduroasă, o scoarță cu
crăpături, iar înălțimea nu atinge mai mult de 3-4 metri, dar unele specii de salcii pot atinge până la 10-15
metri. Frunzele salciei sunt întregi (rar lobate), stipelate, cu pețioli scurți, dispuse altern pe ramurile
elastice, netede. Florile unisexuate sunt dispuse în amenți drepți (care apar înaintea frunzelor sau odată cu
acestea), cu 2-10 stamine, ovarul bicarpelar și stilul cu 2-4 stigmate bifurcate. Mugurii pufoși semi-deschiși
ai salciei, înainte să înflorească, sunt numiți mâțișori, iar fructul este o capsulă cu 2-4 valve.Semințele sunt
mici, în număr mare și acoperite cu perișori argintii şi se înmulțește pe cale asexuată și sexuată.

Parcul Natural Bucegi.

o Flora Parcului Natural Bucegi, este construită din arbori și arbuşti cum ar fi: Bradul
(Abies alba), Frasinul (Fraxinus), Fagul (Fagus sylvatica) şi Mesteacănul (Betula
pendula), iar florile și ierburile cu specii rare, unele chiar protejate prin lege sau
endemice acestei zone sunt: Floarea de colț (Leontopodium alpinum Cass), Papucul
doamnei (Cypripedium calceolus), Bujorul de munte (Rhododendron kotschyi),
Argințica (Dryas octopetala) şi Sângele voinicului (Nigritella rubra).

29
 Figura 27. Floarea de colţ-Leontopodium alpinum Cass

o Floarea-reginei (Leontopodium alpinum Cass), numită și floarea-de-colț, este o specie de plantă erbacee,
perenă, din genul Leontopodium Cass., familia Asteraceae.Planta este lânat-tomentoasă, înaltă de 5 – 20 cm,
cu inflorescențe compuse din capitule, înconjurate de numeroase bractee lungi, alb - argintii, lânos – păroase.
Dacă în România planta ajunge doar până la înălțimea de maximum 20 cm, ea poate crește în alte țări până la
50 – 80 cm. Inflorescența este îmbrăcată cu frunze păroase, unele mai mari, altele mai mici și care iau forma
unei steluțe.Aceasta este formată până la zece inflorescențe cu numeroase și minuscule flori, încadrate de 5-
15 bactee albe, dispuse radiar, ce dau întregului ansamblu înfățișarea unei flori. Planta este acoperită cu peri
catifelați, argintii, ce îi conferă o eleganță deosebită, iar perioada de înflorire este iulie - august.Crește în
munți calcaroși, în pajiști de pe versanți abrupți și însoriți sau pe stânci. În România, crește în Munții Carpați,
este ocrotită şi declarată monument al naturii din anul 1933.

Figura 28. Arginţica-Dryas octopetala

30
o Argințica (Dryas octopetala, din greacă octo (opt) și petalon (petală)), este o plantă lemnoasă pitică
din familia Rosaceae, cu tulpini culcate, târâtoare, foarte ramificate. Frunzele sunt alungit-eliptice,
verzi chiar şi pe anotimpul de iarnă , iar florile sunt albe, cu diametrul de 20–40 mm, cu 8 petale și
numeroase stamine galbene. Fructele alcătuiesc ghemotoace păroase şi înflorește în lunile iunie-
august. În România Arginţica se găsește în Munții Carpați și Apuseni, pe coamele bântuite de vânt.

o Sângele voinicului (Nigritella rubra), este o

plantă din familia Orchidaceae cu tulpina
dreaptă, înaltă de 8–14 cm. Frunzele sunt
numeroase și înguste, alungite, îndreptate spre
cer. Florile sunt mici și numeroase, strânse la
vârful tulpinii într-un ghem oval. Florile au
culoarea roșie-purpurie întunecată, cu miros
plăcut de vanilie. Rădăcina este formată din
tubercule spintecate şi înflorește în luna iunie
și august. În România se găsește foarte rar, în
munții Carpați în nord-est și la sud.
Figura 29. Sângele voinicului-Nigritella rubra

Parcul Natural munţii Apuseni.

o Vegetaţia din Parcul Natural Apuseni, este alcătuită din Pajişti montane, Păduri de
molid (Picea abies) şi Păduri de foioase, în care se întâlnesc următoarele specii de arbori:
Fagul (Fagus silvatica), Carpenul (Carpinus betulus), Paltinul de munte (Acer
pseudoplatanus), Ulmul de munte (Ulmus montana), Frasinul (Fraxinus excelsior),
Cireşul sălbatic (Cerasus avium), iar ca specii de plante ierboase amintim: Papucul
doamnei (Cypripedium calceolus), Clopoțelul de munte (Campanula alpina),
Albăstreaua (Centaurea kotschyana), Garofița de munte (Dianthus tenuifolius) şi Roua
cerului (Drosera rotundifolia).

31
 o Paltinul de munte (Acer pseudoplatanus), este un
arbore din familia aceraceelor cu frunze groase, palmate,
cu fructele disamare și cu lemnul alb, foarte rezistent,
elastic și fin, folosit la fabricarea mobilei și a
instrumentelor muzicale.În șamanism, paltinul este
considerat ca arborele cu cea mai înaltă vibrație sonoră,
este denumit și „paltinul care cântă”, arborele matur este
în mare cautare de către lăutarii din Bihor, iar din el sunt
confecționate şi celebrele viori cu goarnă.

Figura 30. Paltin de munte-Acer pseudoplatanus

o Ulmul de munte (Ulmus montana), este un gen de

arbori sau arbuști din familia Ulmaceae, cu scoarța
netedă, cu coroana stufoasă, cu frunze alterne,
asimetrice și dințate, albicioase, și cu peri moi pe
partea inferioară, cu fructul o monosamară aripată,
iar lemnul tare , este folosit în rotărie.

Figura 31. Ulmul de munte-Ulmus montana

Figura 32. Papucul doamnei-Cypripedium calceolus

32
o Papucul doamnei-Cypripedium calceolus, este o specie de orhidee ce aparține genului Cypripedium, apare
în pădurile umbroase de foioase și mixte, creşte în grădinile de primăvară bogate în calciu și pe pajiștile
mlăștinoase. Planta este favorizată de climele suboceanice până la cele subcontinentale și este rară în regiunile
cu climă atlantică și mediteraneană.

Figura 33. Albăstreaua-Centaurea cyanus

o Albăstreaua-Centaurea cyanus, este o specie de plantă erbacee anuală, erectă, înaltă de 0,5–1 m, cu peri pe
organele aeriene din familia Asteraceae, ce crește în Europa. Albăstreaua este denumită și albăstrică,
albăstriță, vinețea, vinețică, (reg.) ghioc, zglăvoc, floarea-grâului, floarea-paiului, clopoțel, floare-vânătă, iarba
frigurilor, măturice, tătăișă vânătă.Tulpina este verde, muchiată, simplă sau ramificată, frunzele sunt alterne,
liniare, lungi până la 8–9 cm și înguste doar de 4–9 mm, alburii datorită perilor mătăsoși, iar florile sunt
albastre, grupate în antodii globuloase terminale. Deși toate sunt tubuloase, ele sunt diferențiate între 7 sau 12
marginale, sterile, cu formă de pâlnie și alte numeroase interne, fertile, mai mici, cu nuanțe spre violaceu.

Figura 34. Garofiţa de munte-Dianthus tenuifolius

33
 o Garofița de munte-Dianthus tenuifolius, este o plantă erbacee cu flori din familia
Caryophyllaceae, cu tulpini subțiri care pot avea și 300 mm, iar adesea formează tufe. La capătul
superior al tulpinii se găsește câte patru flori cu diametrul de circa 15–25 mm care are cinci petale
în stea de un roșu-purpuriu. Petalele sunt dințate și lățite la vârf, cu perișori, caliciul este îngust,
tubulos, acoperit cu câțiva solzi bruni, ascuțiți la vârf. Frunzele sunt înguste, așezate în perechi; cele
de la baza tulpinii sunt mai numeroase și ierboase şi înflorește în lunile iunie-iulie.

Figura 35. Roua cerului-Drosera rotundifolia

o Roua cerului (Drosera rotundifolia), este o plantă erbacee mică, insectivoră, perenă, hidrofită din familia
Droseracee, răspândită în Europa, Asia, America de Nord. Trăiește în regiunea montană și de dealuri, în
turbării, unde vegetează în pernele de (Sphagnum).Are frunzele circulare, roșiatice, dispuse în rozetă bazală,
acoperite pe fața superioară și marginal cu peri glanduliferi măciucați în vârf, a căror secreții lipicioase
strălucesc în lumina soarelui ca picăturile de rouă (de unde și denumirea populară). Are o tulpina floriferă
scapiformă, simplă, erectă, florile sunt mici, albe, dispuse într-o cimă scorpioidă, înflorește în lunile iunie-
august, fructul este o capsulă, iar semințele sunt fusiforme, galbene-deschis şi lungi până la 2 mm. Planta
ademenește insectele cu tentaculele (perii glanduliferi) acoperite cu o sevă vâscoasă de care se prind insectele.
Tentaculele de pe marginea petalelor se închid, iar seva plantei învelește insecta și o dizolvă complet, până
nu mai rămâne nimic decât chitina.
o

34
 Figura 36. Cireşul-Prunus avium

o Cireșul- Prunus avium, este un pom fructifer care face parte din familia Rosaceae. Termenul avium provine
din cuvântul latin avis (pasăre), denumire care se datorează faptului că cireșele sunt o hrană preferată de păsări.
Este un arbore ce atinge înălțimea de 6-8 metri, mai rar ajungând să aibă 10 metri înălțime, care are o coroană
circulară, sferică, iar crengile sunt în general scurte și groase. Coaja cireșului este friabilă, de culoare cenușiu-
roșcată, ramurile tinere la început au o scoarță netedă, iar apoi devin zgrunțuroasă. Frunzele sunt de formă
ovală, alungită, zimțate pe margini și ascuțite la capăt, lungimea frunzelor este de 6-15 cm, iar lățimea de 3,5-
7 cm. Florile au culoarea albă, iar fructele pot fi de culori diferite, cu nuanțe de la roșu spre galben până la
negru, având formă sferică sau elipsoidală, cu un diametru de 6-25 mm; în mijlocul fructului cărnos se află un
sâmbure rotund, cu mărimea de 7-9 mm.

Geoparcul Dinozaurilor din Țara Hațegului.

o Flora Geoparcului Dinozaurilor din Țara Hațegului, este compusă din arbori și
arbuşti cum ar fi: Stejarul (Quercus robur), Fagul (Fagus sylvatica), Jugastru (Acer
campestre), Cireșul sălbatic (Cerasus avium), Teiul pucios (Tilia cordata) şi Teiul
argintiu (Tilia tomentosa), iar specii de flori și ierburi avem: Papucul doamnei
(Cypripedium calceolus), Crinul galben de pădure (Lilium carniolicum), Narcisa
(Narcissus stellaris) şi Sânziana albă (Galium rotundifolium).

Figura 37. Sânziana albă-Galium rotundifolium

35
 o În flora României se întâlnesc varietățile Sânziana galbenă(Galium verum) și Sânziana
albă (Galium mollugo). Sânziana este o plantă erbacee perenă din familia Rubiaceae şi are
două denumiri zonale: sânziană (în Transilvania, Banat, Maramureș, Bucovina, nordul
Moldovei, Oltenia), iar drăgaică (Muntenia, Dobrogea, Moldova de sud și centrală).

Rezervația Biosferei Delta Dunării

o Flora Rezervației Biosferei Delta Dunării, este reprezentată de 2 383 de taxoni, iar
circa 70% din vegetaţia deltei este dominată de Stuf (Phragmites australis), Papura
(Typha angustifolia), iar în lacuri şi canale, se întâlnesc specii de plante acvaticecum
ar fi: Nufărul (Nymphea, Nuphar) şi Ciulinul de baltă (Trapa natans). Dunele sunt
caracterizează prin prezenţa asociaţiilor de Arenacee (Koeleria pyramidata, Koeleria
glauca) şi în zonele cu soluri sărate, sunt frecvente asociaţii de plante halofile cu
(Salicornia herbacea) şi (Suaeda maritima).

Figura 38. Nufărul-Nymphea

o Nuferii-Nymphea, Nuphar, sunt plante acvatice care fac parte din familia Nymphaeaceae, răspândite pe
toate continentele în afară de Antarctica, cuprinzând circa 40 de specii. Nuferii sunt plante perene (uneori
putând fi și plante anuale) care trăiesc în bălți, lacuri, ape curgătoare. Ele au tulpini lungi (rizomi) şi sunt
înfipte în mâl, iar frunzele lor se pot clasifica în două tipuri: un tip de frunze subacvatice și frunzele plutitoare
de la suprafața apei cu camere cu aer, în formă de inimă și cu un pețiol lung. Florile sunt frecvent aromate și
au petalele de culori diferite așezate pe mai multe rânduri.

36
 Figura 39. Stuful-Phragmites australis

o Stuful-Phragmites australis (stuf, trestie), este o plantă erbacee perenă din familia gramineelor
(Poaceae), care are un rizom târâtor, o tulpină erectă rigidă de 1–4 m, cu frunze lanceolate verzi-
albăstrui și flori dispuse în panicule terminale. Este uneori considerat ca fiind singura specie a genului
Phragmites, deși unii botaniști împart Phragmites australis în trei sau patru specii. În special stuful
Khagra (Phragmites Karka) din Asia de Sud este adesea tratat ca o specie distinctă.

o Papura-Typha latifolia, este singurul gen

taxonomic din familia Typhaceae din ordinul
Poales. Genul cuprinde cca. 13 specii, iar unii
botaniști includ aici și speciile din genul
Sparganium. Plantele din această categorie
sunt plante acvatice care trăiesc în regiuni
umede, de mlaștină. Caracteristica acestor
plante este forma tubulară a inflorescenței.

Figura 40. Papura-Typha latifolia

37
 Parcul Național Semenic - Cheile Carașului.
o Flora Parcului Național Semenic, este alcătuiă din arbori precum: Bradul (Abies
alba), Molidul (Picea abies), Fagul (Fagus sylvatica), Stejarul (Quercus robur),
Carpenul (Carpinus betulus), iar ca specii de plante întâlnim: Floarea semenicului
(Antennaria dioica), Brândușa galbenă (Crocus moesicus), Brândușa de toamnă
(Colchicum autumnale) şi Şofranul (Crocus banaticus).

Figura 41. Şofranul-Crocus sativus

o Șofranul (Crocus sativus), este o plantă mediteraneană, din care se poate extrage condimentul șofran,
uleiurile aromatice, precum și numeroase alte substanțe cu utilizări în medicină și alimentație. Șofranul,
este o plantă erbacee, perenă, cultivată, şi poate atinge 30-40 cm în înălțime. Frunzele sale sunt lungi și
înguste, fructele sale sunt mici și albe, iar florile sunt violete, cu linii purpurii. Crește din bulbi numiti
`cormus` și aparține speciei Crocus. Din septembrie până în noiembrie, planta produce flori albastre-
violet, cu pistile lungi, roșii. Stigmatele roșii conțin uleiuri esențiale, substanțe amărui și colorant galben.
Foarte important este ca locul să fie cald și însorit, iar solul trebuie să conțină humus și să fie bine arat.

Parcul Natural Porţile de Fier.

o Flora Parcului Natural Porţile de Fier, este alcătuită din specii de arbori cum ar fi:
Cerul (Quercus cerris), Garnita (Quercus frainetto), Scumpia (Cotinus coggygria),
Mojdreanul (Fraxinus ornus), Liliacul sălbatic (Syringa vulgaris), Alunul turcesc
(Corylus colurna), dar şi din speciile de plante Laleaua galbenă a Cazanelor (Tulipa
hungarica) şi Colilia Porşilor de Fier (Stipa danubiali).

38
 Figura 42. Laleaua cazanelor-Tulipa hungarica

o Laleaua galbenă a Cazanelor sau Laleaua bănățeană (Tulipa hungarica), este o specie de plantă
endemică, de interes comunitar, al cărui habitat îl constituie versanții sudici, abrupți ai Ciucarului
Mare, care străjuiesc Cazanele Mari ale Dunării. Planta înflorește la începutul lunii aprilie și poate fi
observată înflorită până la începutul lunii mai, numai de la bordul ambarcațiunilor de pe Dunăre.
Fiindcă zona este foarte abruptă, planta nu poate fi culeasă de iubitorii de flori şi este foarte protejată.

Capitolul III – Caracterizarea biodiversității faunistice

Parcul Național Ceahlău
o Fauna Parcului Național Ceahlău, este una diversă și bine reprezentată din mai multe
specii de mamifere, păsări, reptile și amfibieni. Din mamifere reamintim: Cerbul
(Cervus elaphus), Căprioara (Capreolus capreolus), Capra neagră (Rupicapra
rupicapra), Pisica sălbatică (Felis silvestris), Mistrețul (Sus scrofa) şi Vulpea (Vulpes
vulpes crucigera), specii de păsări amintim: Acvila de munte (Aquila chrysaetos), Uliu
porumbar (Accipiter gentilis), Pescărușul albastru (Alcedo atthis) şi Cocoșul de munte
(Tetrao urogallus), iar ca specii de reptile și amfibieni amintim: Năpârca (Coronella
austriaca), Şopârla de câmp (Lacerta agilis), Şarpele de apă (Natrix tessellata), Şarpele
orb (Anguis fragilis), Vipera (Vipera berus), Broasca râioasă verde (Bufo viridis) şi
Broasca roșie de munte (Rana temporaria).

39
 Acvila de munte sau pajura (Aquila chrysaetos), este o
pasăre răpitoare de zi de talie mare, cu lungimea corpului
de 80 - 93 cm și anvergura între 190 – 225 cm. Sedentară
în România, este răspândită în zona de munte și de dealuri
piemontane, în special în zone cu masive calcaroase.

Figura 43. Acvila de munte sau pajura-Aquila chrysaetos

Figura 44. Uliul porumbar-Accipter gentilis

Uliul porumbar (Accipiter gentilis), este o pasăre răpitoare de talie mijlocie (50–65 cm) din familia accipitridelor
(Accipitridae), ordinul falconiformelor (Falconiformes), cu un penaj cafeniu-cenușiu pe spate, pieptul albicios cu dungi
transversale întunecate, mai rare pe coadă. Are o coadă lungă, aripi scurte, late și cu vârful rotunjit, tinerii prezintă
pete lunguiețe pe abdomen, iar dulții au deasupra ochiului o sprânceană de culoare deschisă. Are un zbor rapid și foarte
abil printre copaci, cu planări întrerupte de câteva bătăi dese din aripi, atacând și prăzi mai mari decât el. Atacă păsări
și mamifere mici, mai ales din mediul împădurit.

Figura 45. Pescăruşul albastru-Alcedo atthis

40
 o Pescărașul albastru (Alcedo atthis), este o pasăre care face parte din familia Alcedinidae, reprezentată
printr-o singură specie în Europa Centrală. Arealul lui de răspândire este Europa, Asia și Africa de Nord.
Pasărea trăiește pe malul apelor curgătoare repezi sau a celor stătătoare cu apa clară unde trăiesc pești.
Hrana principală sunt peștii mici, insectele acvatice, larvele acestora dar și crustaceii mici și mormolocii. În
ultimul timp, efectivul de păsări s-a refăcut după o perioadă în care această pasăre era o specie periclitată.

Figura 46. Cocoşul de munte-Tetrao urogallus

o Cocoșul de munte (Tetrao urogallus) ,este o specie de păsări din familia fazanului (Phasianidae), ordinul
Galliformes. Este o pasăre foarte sperioasă, care se poate vedea rar în natură, iar prâncenele și o parte din
coadă îi sunt roșii. Masculul, atinge o greutate de 4 –5 kg şi deschiderea aripilor măsoară 90 de cm, iar
înălțimea ajunge la 1 m . Penajul este pe spate, cap și aripi de un brun închis, iar pieptul are o culoare verde cu
lucii metalice. Femela, cântăreşte numai 2,5 kg, are o înălțime de 60 cm, iar deschiderea aripilor măsoară 70
cm. Culoarea penajului pe partea superioară a corpului pestriță brună cu dungi argintii, iar partea inferioară a
corpului alb gălbui.

Figura 47. Vipera-Vipera berus

41
o Viperele (Vipera berus), sunt un gen de șerpi veninoși din familia Viperidae, familie care cuprinde cca. 80 de
specii răspândite în Eurasia, regiunile tropicale și subtropicale din Africa. În general viperele au o lungime de
la 20 de cm și pot ajunge până la 2.5 m. Corpul este lățit şi are frecvent un desen ce seamănă cu litera „V” pe
cap, care are o formă triunghiulară. Spre deosebire de „Colubridae” (năpârcă) și „Elapidae”, au corpul acoperit
cu solzi mici. Toate speciile din cadrul familiei sunt veninoase, iar veninul fiind produs de o glandă cu venin.

Parcul Natural Putna-Vrancea

o Fauna Parcului Natural Putna-Vrancea, este una tipică pădurilor montane, cu
numeroase specii de mamifere cum ar fi: Cerbul (Cervus elaphus), Porcul mistreţ (Sus
scrofa), Jderul de copac (Martes martes), Vulpea (Vulpes vulpes), Bursucul (Meles
meles), Pisica sălbatică (Felis silvestris), Capra neagră (Rupicapra rupicapra), iar
Cocoşul de munte (Tetrao urogalus) şi Ierunca (Tetrastes bonasia), sunt pasări protejate
prin legislaţie.

Figura 48. Porcul mistreţ-Sus scrofa

o Mistrețul (Sus scrofa) este un mamifer sălbatic omnivor, în general nocturn. Mistrețul este un
mamifer artiodactil de circa 1,5 m lungime, 1 m înălțime și 200 kg greutate, cu capul mare, caninii
lungi și tăioși, păr aspru, de culoare sură-neagră. Trăiește în păduri şi este strămoșul porcului domestic.

Parcul Natural Vânători-Neamț.

o Fauna Parcului Natural Vânători-Neamț, este compusă din specii mamifere cum ar
fi: Ursul brun (Ursus arctos), Lupul cenușiu (Canis lupus), Râsul (Lynx lynx), Vidra
de râu (Lutra lutra), Zimbrul (Bison bonasus), Porcul mistreţ (Sus scrofa), Cerbul
(Cervus elaphus), Căprioara (Capreolus capreolus), Vulpea roșcată (Vulpes vulpes),

42
 Pisica sălbatică (Felis silvestris) şi Veverița (Sciurus carolineansis), iar în categoria
insectelor, intră Fluturele tigru (Callimorpha quadripunctaria) şi Croitorul mare al
stejarului (Cervus elaphus).

Figura 49. Cerbul-Cervus elaphus

o Cerbul (Cervus elaphus), este un mamifer erbivor din categoria rumegătoare, are coarnele ramificate
care, de obicei, cresc numai la masculi și culoarea brun-roșcată. Cerbii masculi sunt mai mari decât
ciutele (femelele) și, spre deosebire de acestea, prezintă coarne caduce. Ca ordin de mărime, masculii au
greutăți cuprinse între 180 – 300 kg, iar ciutele între 80 – 150 kg. Masculii pierd coarnele la începutul
fiecărei luni martie, fenomen care se întinde, în funcție de vârsta și vigurozitatea fiecăruia dintre cerbi,
chiar până în luna mai. La iezi , atunci când împlinesc vârsta de 1 an, în luna mai, începe creșterea
primului rând de coarne, creștere care se termină în septembrie. Aceste coarne sunt, de regulă, sulițe lungi
de 20–30 cm, fără rozete.Longevitatea cerbului este apreciată la circa 18-20 ani, însă în natură cerbii
ajung rar la această vârstă. La vârsta de 12-14 ani cerbii ajung la maturitate. Vârsta exemplarelor vii se
apreciază în funcție de aspectul exterior și trofeu, iar cea a animalelor împușcate după uzura danturii.

43
 Figura 50. Pisica sălbatică-Felis sivestris

Pisica sălbatică (Felis silvestris), este numită și mâță sălbatică, mârtan sălbatic sau cotoi sălbatic, este o felină
mică, nativă Europei, părții vestice a Asiei și Africii. Specia este carnivoră și se hrănește cu mamifere mici
precum rozătoare, pasări și alte animale de mărime asemănătoare. Pot să ajungă 45–80 cm de lungime, coada
de 25–40 cm și au o greutate de 3–8 kg. Pisica sălbatică se împerechează în lunile februarie-martie, iar după o
gestație de circa 70 zile, femela naște 2-4 pui. Aceștia sunt orbi timp de 10-12 zile. După numai o lună, puii
sunt capabili să își urmeze mama la vânătoare, iar de la aproximativ 3 luni pot vâna singuri. O caracteristică a
împerecherii la pisica sălbatică este glanda perianală, de secreție externă, ce secretă un lichid cu miros de
valeriană, folosit pentru marcarea teritoriului, dar și pentru atragerea partenerului.

Parcul Natural Balta Mică a Brăilei.

o Păsările sunt reprezentate de un numar de 206 de specii, care utilizează acest teritoriu
pentru cuibarit, hrănire şi ca loc de popas în timpul migraţiei sau pentru iernare. Dintre
speciile care cuibăresc sau migrează amintim: speciile de Corcodelul mic (Tachybaptus
ruficollis), Corcodelul mare (Podiceps cristatus), Corcodelul cu gât negru (Podiceps
nigricollis), Cormoranul mare (Phalacrocorax carbo) şi Cormoranul mic
(Phalacrocorax pygmaeus).

44
 o Corcodelul cu gât negru (Podiceps
nigricollis), este un scufundător desăvârșit, iar
prin această metodă reușește să-și procure
hrana, care este alcătuită din insecte, viermi,
moluște și pești, dar și să scape de prădători.
Când pericolul este aproape, se scufundă și
poate ieși la suprafață la 20-30 de metri distanță.

Figura 51. Corcodelul cu gât negru-Podiceps nigricollis

Parcul Natural Bucegi

o Fauna Parcului Natural Bucegi, este una diversificată și reprezentată de mai multe
specii de mamifere cum ar fi: Ursul brun (Ursus arctos), Lupul (Canis lupus), Cerbul
(Cervus elaphus), Cerbul lopătar (Dama dama), Capra neagră (Rupicapra rupicapra),
iar ca specii de păsări amintim: Cocoșul de munte (Tetrao urogallus), Acvila de munte
(Aquila chrysaetos), Vulturul pleșuv sur şi Corbul (Corvus corax).

Figura 52. Ursul brun-Ursus arctos

o Ursul brun (Ursus arctos), este o specie de urși din genul Ursus, răspândită în toată regiunea holarctică.
Este un animal deosebit de puternic, are un corp de până la 2,5 m lungime, o înălțime la greabăn de până la
1,5 m și o greutate maximă de 600 kg. Ursul brun poate trăi până la 30 de ani în natură și până la 50 de ani în
captivitate. Este un animal plantigrad, iar ghearele nu sunt retractile, imprimându-se în mers odată cu talpa și
degetele. Ursul brun are o blană deasă, mult apreciată, cu două rânduri de peri, spicul și puful. Deși culoarea
de bază este cea brun-cafenie, variațiile sunt deosebit de mari, de la urși roșcați la cei aproape negri.

45
 Parcul Național Retezat
o Fauna Parcului Național Retezat, este una diversă cu specii de mamifere cum ar fi:
Ursul carpatin (Ursus arctos), Lupul (Canis lupus), Râsul (Lynx lynx), Porcul mistreţ
(Sus scrofa), Capra neagră (Rupicapra rupicapra), Cerbul (Cervus elaphus) şi Căprioara
(Capreolus capreolus), ca specii de amfibieni şi reptile amintim: Broasca Roșie-de-
pădure (Rana dalmatina), iar ca specii de păsări amintim: Cocoșul de munte (Tetrao
urogallus), Potârnichea de tundră (Aegolius funereus), Pescărușul albastru (Alcedo
atthis) şi Acvila de munte (Aquila chrysaetos).

o Capra-neagră(Rupicapra rupicapra), are o înălțime între 110 și 130 cm, are o coadă scurtă
(maximum 7 cm) şi cântăreşte între 30 și 50 de kg. Are un corp relativ scund, picioare musculoase cu
copită despicată, un gât relativ lung terminat cu un cap scurt prevăzut la ambele genuri cu două coarne
inelate și încovoiate spre înapoi. În spatele coarnelor se găsesc două glande care secretă în perioada de
împerechere un lichid cleios cu miros neplăcut. În timpul verii capra-neagră, are o culoare spălăcită
brun-roșcată, partea inferioară a corpului este alb-gălbui şi pe spate are o dungă neagră. Iarna culoarea
caprei este brun închis, brun negricios şi alb pe abdomen și picioare, iar capul de culoare albă-gălbuie.

Figura 53. Capra neagră-Rupicapra rupicapra

46
 Parcul Natural Apuseni

o Fauna Parcului Natural Apuseni, este una diversă cu specii de mamifere cum ar:
Cerbul (Cervus elaphus), Capra neagră (Rupicapra rupicapra), Căprioara (Capreolus
capreolus), Ursul brun (Ursus arctos), Lupul (Canis lupus), Mistrețul (Sus scrofa),
Vulpea (Vulpes vulpes crucigera), Râsul (Lynx), ca specii de păsări amintim: Cocoșul
de munte (Tetrao urogallus), Acvila de munte (Aquila chrysaetos), Ierunca (Tetrastes
bonasia), iar ca specii de pești amintim: Păstrăvul curcubeu (Salmo gairderi irideus) şi
Păstrăvul brun (Truite fario) .

o .
Figura 54. Ierunca-Tetrastes bonasia

o Ierunca (Tetrastes bonasia), este o pasăre ce aparține familiei Tetraonidae şi trăiește în pădure, fiindcă este
foarte sperioasă. Ierunca are mărimea unei potârnichi (35–36 cm), are o coadă lungă, penajul fiind cenușiu-
roșcat pătat sau dungat cu alb-negru. Este răspândită în regiunile de pădure din Eurasia, în Europa Centrală
fiind foarte rar întâlnită, este o pasăre monogamă şi mperecherile au loc primăvara, dar perechile pot rămâne
împreună și iarna. Pasărea se hrănește cu insecte și fructe de pădure, iar puii eclozează la circa 25 de zile și
rămân toată vara cu femela, care le asigură locuri bune de hrană.

Figura 55. Păstrăvul curcubeu-Oncorhyncus mykiss

47
o Păstrăvul curcubeu sau păstrăvul american (Oncorhynchus mykiss), este un pește teleostean, răpitor,
dulcicol, din familia salmonide (Salmonidae). Are 25–30 cm lungime și poate ajunge până la 1,5 kg
greutate. Corpul este alungit, ușor comprimat lateral și acoperit cu solzi relativ mici. Capul este alungit, cu
botul obtuz și gura largă cu dinți, iar îotătoarea caudală este excavată. Are o înotătoare adipoasă şi un colorit
al corpului brun verzui, cu puncte negre pe spate, laturile cenușii cu puncte negre, iar abdomenul argintiu.
Pe mijlocul corpului prezintă o dungă irizantă, multicoloră, din care cauză i se spune păstrăv curcubeu.

Geoparcul Dinozaurilor din Țara Hațegului

✓ Geoparcul Dinozaurilor din Țara Hațegului, conservă mamifere cu specii de: Urs
brun (Ursus arctos), Lup (Canis lupus), Cerb (Cervus elaphus) şi Căprioară (Capreolus
capreolus), ca specii de păsări amintim: Şoimul rândunelelor (Falco subbuteo), Ciuful
de pădure (Asio otus), iar ca specii de nevertebrate amintim: Racul de ponoare
(Austropotamobius torrentium) şi Găndacul sihastru (Osmoderma eremita).

Figura 56. Şoimul rândunelelor-Falco subbuteo

o Șoimul rândunelelor (Falco subbuteo), este cel mai mic șoim din România şi are mărimea unui porumbel.
Hrana lui constă în lilieci, insecte mari, rozătoare şi păsări mici. Asemănător vânturelului de seară preferă să
vâneze în zbor, zboară la înălțime şi este confundat cu o drepnea. Este asemănător cu familia Falconidae,
une nu îşi construiește cuib, ci ocupă cuiburile altor păsări şi este o specie monogamă.

48
 Rezervația Biosferei Delta Dunării

✓ Fauna Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, o formează nevertebratele, fiind la număr

3.477 de specii. Din acestea sunt 73 de specii viermi şi rotifere, 91 specii de moluşte,
115 specii de crustacee, 168 specii de arahnide şi 2.244 specii de insecte. Fauna
piscicolă are o varietate remarcabilă,ce cuprinde 135 de specii, iar majoritatea acestor
specii de apă dulce,sunt specii marine. Fauna amfibienilor şi a reptilelor este bine
reprezentată, iar multe specii sunt protejate de lege. Amfibienii sunt reprezentaţi de 10
specii de broaşte cum ar fi: Broasca de lac mare (Rana ridibunda) şi Broasca râioasă
brună (Bufo bufo). Rezervația Biosferei Delta Dunării, este cea mai renumită pentru
fauna ornitologică, unde sunt înregistrate în total 331de specii (în afara celor 520 de
specii din toată Europa de Vest). Rezervația Biosferei Delta Dunării, are o importanţă
universală pentru cuibăritul multor populaţii de păsări cum sunt: Pelicanul comun
(Pelecanus onocrotalus), Pelicanul creţ (Pelecanus crispus) şi Buhaiul de baltă
(Bombina bombina)
✓ Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, este un loc major de popas, atât de primavară cât
şi de toamnă, pentru câteva milioane de păsări, în special pentru Raţe, numeroase specii
de păsări pradă şi Barza albă (Ciconia ciconia). Mamiferele sunt reprezentate de 54 de
specii incluzând specii de importanţă conservativă europeană cum sunt: Vidra (Lutra
lutra) şi Nurca europeană (Lutreola lutreola). Porcul mistreţ (Sus scrofa), are o
importanţă economică pentru blana sa, respectiv pentru vânatoare. Alţi prădători sunt:
Vulpea (Vulpes vulpes) şi Pisica sălbatică (Felis silvestris).

Figura 57. Buhaiul de baltă-Bombina bombina

49
 Figura 58. Nurca europeană-Lutreola lutreola

Figura 59. Pelicanul creţ-Pelecanus crispus

Figura 60. Pelicanul comun-pelecanus onocrotalus

50
o Pelicanul comun (Pelecanus onocrotalus), este o pasăre mare, migratoare, cu penaj alb, marginea
aripilor neagră și cu un cioc lung și încovoiat la vârf și un sac (pungă) de piele galbenă și elastică
sub maxilarul inferior în care adună peștii cu care se hrănește; Este un bun înotător și zboară cu
ușurință pe distanțe lungi, trăiește în colonii, în stufăriș, din sud-estul Europei (majoritatea în Delta
Dunării) până în estul Mongoliei și Africa. Este o specie rară, ocrotită la nivel internațional, fiind
inclusă în Cartea Roșie și o specie-simbol pentru Delta Dunării.

Figura 61. Barza albă-Ciconia ciconia

Figura 62. Raţe Delta Dunării

Figura 63. Vidra -Lutra lutra

51
 Parcul Natural Porţile de Fier.
o Fauna Parcului Natural Porţile de Fier, este alcătuită din speciile de amfibieni amintim
aici : Salamandra (Salamandra salamandra), Tritonul (Lissotriton vulgaris), Brotăcelul
(Hyla arborea), Broasca săpătoare (Pelobates fuscus), iar ca specie de reptilă amintim:
Broasca Ţestoasă de apă (Emys orbicularis). Aici se întâlnesc 34 de specii de mamifere,
iar carnivorele sunt prezente atât prin speciile de mari dimensiuni, cum ar fi: Ursul
(Ursus arctos), Lupul (Canis lupus) şi Râsul (Lynx lynx), cât şi prin specii de
dimensiuni mici cum ar fi: Jderul (Martes martes) şi Bursucul (Meles meles).

Figura 64. Salamandra-salamandra salamandra

o Salamandra (Salamandra salamandra), au corpul tetrapod cu trunchi cilindric și coadă lungă. Unele specii,
precum sirena (Siren lacertina), au membrele posterioare reduse sau absente, ceea ce le conferă aspect de
țipar. Pielea e lipsită de solzi, este umedă și netedă, cu excepția tritonilor, care pot avea pielea catifelată sau
verucoasă și uscată la atingere. Pielea poate fi cenușie sau viu colorată, cu diferite forme, dungi sau pete.
Tritonii masculi devin aprins colorați în perioada de împerechere. Speciilor de peșteră, care trăiesc în
întuneric, le lipsește pigmentarea și au un aspect roz semitransparent sau perlat.

Figura 65. Broasca săpătoare-Pelobates fuscus

52
Capitolul IV – Importanța științifică și istorică
✓ Parcul Național Ceahlău, dispune de numeroase obiective de interes istoric,
cultural și turistic cum ar: Biserica de lemn "Sf. Voievozi" din Bistricioara,
Ansamblul Mănăstirii Durău, Biserica de lemn "Înălțarea Sf. Cruci" din Telec,
Biserica de lemn „Sfântul Dumitru” din Bicazu Ardelean, Teatrul Sătesc "Ion
Calinderu" (azi muzeu) din Bicaz. Ariile naturale: Peștera Munticelu, Peștera
Toșorog, Lacul Izvorul Muntelui, Cascada Duruitoarea și Polița cu Crini
(rezervație naturală de tip științific).

o Peștera Munticelu (monument al naturii numit și Peștera Ghiocelu), este o arie

protejată de interes național şi face parte din complexul carstic al Cheilor Bicazului.
Este situată în județul Neamț pe teritoriul administrativ al comunei Bicazu Ardelean.
Rezervația naturală are o suprafață de 0,10 hectare, şi reprezintă o cavernă cu o mare
varietate de formațiuni concreționare, în abruptul calcaros al Masivului Munticelu. Cel
mai semnificativ element al peisajului cavernicol îl constituie stalagmitele – în special
cele lumânare, ce formează o adevărată pădure în partea de nord. Stalactitele fistulare,
formează aici uneori adevărate „ploi de macaroane”. Un lac mic ce este căptușit cu calcit
spongios, se află în partea de sud într-un diverticul şi se pot identifica într-un alt
diverticul câteva oase ale ursului peșterilor, printre care și cel al unui femur încastrat
într-o stalagmită.

Figura 66. Peştera Munticelu

53
 ✓ Parcul Natural Putna-Vrancea, dispune de numeroase obiective de interes
istoric, cultural și turistic cum ar fi: Biserica de lemn "Adormirea Maicii
Domnului" din Lepșa, Biserica de lemn "Sf. Nicolae" din Nistorești, Biserica
de lemn "Sf. Nicolae" din Păulești, Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din
Valea Neagră, Biserica de lemn " Sf. Voievozi" din Vetrești, ăar ariile protejate
sunt: Oituz - Ojdula (sit de importanță comunitară), Lacul Negru - Cheile
Nărujei I, Pădurea Verdele - Cheile Nărujei II, Cascada Mișina, Râpa Roșie -
Dealul Morii.

o Cascada Mişina, este o arie protejată de interes național, situată în județul Vrancea, pe
teritoriul administrativ al comunei Nistorești, în Munții Vrancei (grupare muntoasă a
Carpaților de Curbură) la o altitudine medie de 1200 m, în bazinul superior al râului
Mișina (afluent de dreapta al văii Nărujei). Rezervația naturală a fost declarată arie
protejată din anul 2000 și se întinde pe o suprafață de 183,50 hectare. Aceasta reprezintă
o zonă naturală de un deosebit interes geologic, floristic, faunistic și peisagistic din zona
muntoasă a Vrancei. În arealul rezervației naturale sunt prezente trei tipuri de habitate
(Păduri de fag de tip Luzulo-Fagetum, Păduri dacice de fag (Symphyto-Fagion) și
Fânețe montane), ce adăpostesc o gamă floristică și faunistică, specifică Subcarpaților
de Curbură.

Figura 67. Cascada Mişina

54
✓ În apropierea Parcului Natural Vânători-Neamț, sunt numeroase obiective de
interes istoric, cultural și turistic cum ar fi: Ansamblul Mănăstirii Văratec, Ansamblul
Mănăstirii Agapia, Schitul Sihla și Biserica de lemn Nașterea Sf. Ioan Botezătorul din
Vânători, Muzeul de Istorie, Arheologie și Etnografie Târgu Neamț, Muzeul de
Etnografie, Folclor, Istorie și măști tradiționale "Nicolae Popa" de la Târpești, Cetatea
Neamțului, Casa memorială Ion Creangă de la Humulești, Casa memorială Veronica
Micle din Târgu Neamț, Casa Memorială „Mihail Sadoveanu” din satul Vânători și
Lacul Cuejdel.
✓ Casa memorială Ion Creangă de la Humuleşti, a fost construită între anii 1830-1831
de către Petre Ciubotariu (conform LMI datarea este 1833, bunicul povestitorului.
Acesta a dăruit-o fiului său Ștefan, care în 1835 s-a căsătorit cu Smaranda, fiica lui
David Creangă din Pipirig. Ion Creangă a locuit aici permanent de la naștere până în
1846, apoi cu întreruperi până în 1855,când a plecat spre Iași, la Seminarul de la Socola.
După moartea lui Ștefan a Petrii și a Smarandei, casa a fost moștenită de fiica lor cea
mai mică, Ileana. Ulterior, aceasta, neavând copii, a donat-o nepoatei sale, Sofia, fiica
Mariei, o altă soră a lui Creangă. Construcția a fost restaurată în 1937 prin grija
istoricului Nicolae Iorga. În 1944 Sofia Grigoriu, născută Creangă, donează casa
Asociației Învățătorilor din România. Casa a fost în continuare îngrijită de doi dintre
copiii Sofiei, Zahei și Antonică Grigoriu și a funcționat neoficial ca muzeu până la 1951.
Atunci, la inițiativa lui Zahei, a avut loc deschiderea propriu-zisă a actualului muzeu
memorial. Cele mai importante reparații (restaurări s-au mai realizat în 1960 și 1988)
au avut loc în 1975, când a fost refăcut acoperișul și s-a înlocuit tavanul.

Figura 68. Casa memorilă a lui Ion Creangă de la Humuleşti

55
✓ Parcul Natural Bucegi, are numeroase obiective turistice în apropierea sa, din care
menționăm: Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Bran, Mănăstirea Sinaia,
Biserica Domnească din Bușteni, Castelul Bran, Castelul Peleș, Castelul Pelișor,
Ansamblul Castelului Cantacuzino din Zamora și Muzeul satului Bran.

✓ Castelul Pelișor, este un palat de mici dimensiuni construit pe domeniul castelului

Peleș (în Valea Prahovei). Ridicat între 1899 și 1902 de arhitectul ceh Karel Liman și
decorat de artistul vienez Bernhard Ludwig, castelul Pelișor a devenit, începând cu
anul 1903, reședința de vară a principilor moștenitori ai României. A fost construit din
dorința regelui Carol I, ca reședință a principilor moștenitori Ferdinand și Maria.
Mobilierul și decorațiunile interioare, realizate în bună măsură de către Bernhard
Ludwig, indică un spațiu rezidențial (hall, cabinete de lucru, capela, "camera de aur"),
tributar inovațiilor mișcărilor artistice de la începutul secolului al XX-lea.
✓ Castelul Pelișor, are doar 99 de încăperi, față de Castelul Peleș cu 160 de încăperi,
iar întreaga încăpere a fost decorată pentru a fi o reședință princiară și poartă amprenta
unei personalități puternice a Reginei Maria. Holul de onoare este lambrisat cu lemn
de stejar, dormitorul de aur este decorat după planurile și desenele reginei cu mobilă
sculptată în lemn de tei aurit.

Figura 69. Castelul Pelişor

56
✓ În apropierea Parcului Național Retezat, are următoarele obiective turistice: Biserica
Sfântul Ioan Botezătorul din Clopotiva, Biserica "Pogorârea Sf. Duh" din Ostrov,
Biserica Pogorârea Sfântului Duh din Paroș, Biserica Duminica Tuturor Sfinților din
Râu de Mori, Biserica de zid Sfinții Atanasie și Chiril din Sălașu de Sus, Curtea cnezilor
Cândreș din Sălașu de Sus, Situl arheologic de la Ohaba-Ponor. Locul fosilifer Ohaba-
Ponor, Peștera Șura Mare, Fânațele Pui, Rezervația științifică Gemenele, Calcarele de
la Fața Fetii, Vârful Poieni, Fânațele cu narcise Nucșoara, Peștera cu Corali, Peștera
Zeicului, sun arii protejate.
✓ Primii exploratori ai porțiunilor de la intrarea Peşterii Şura Mare au fost T. Ionescu
și F. Schadler în 1929. Ulterior, I. Gherman a străbatut aproximativ 700 m în interior
cu ajutorul unei bărci, publicând descrierea traseului în 1934. În 1950, T. Orghidan și
M. Codreanu, în urma informaților date de V. Pușcariu, reiau explorările fără rezultate
notabile. Harta prezentând primii 1000 m explorați ai peșterii a fost publicata in 1967.
✓ Interesul pentru Peştera Șura Mare ,devine tot mai accentuat, în timp stabilindu-se
numeroase colaborări între cercetători ai Institutului de Speologie și cluburi ale
speologilor amatori din străinătate. Ca urmare a acestor colaborări peștera atinge o
dezvoltare de 6639 m si o denivelare de +405m. După expedițiile româno-engleze din
anii 1968-1969 se consideră că sifonul aflat la circa 800 m de Sala Mendip (sala aflată
pe galeria principală activă la aproximativ 3,3 km de intrare) este finalul peșterii. De
aici si denumirea de "Sifonul Englezilor".

Figura 70. Peştera Şura Mare

57
✓ Pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, se află mai multe obiective de
interes turistic, cum ar fi: Biserica ortodoxă „Buna Vestire” din Tulcea, Cetatea
Argamum - Orgame, sit arheologic aflat în partea de est a județului Tulcea, Histria,
cetate grecească (ruine) aflată pe teritoriul administrativ al comunei Istria, în județul
Constanța; Munții Măcinului şi Marea Neagră.
✓ Munţii Măcinului, sunt o grupă montană din Podișul Dobrogei, cel mai înalt pisc este
Vârful Țuțuiatul, şi are o altitudine de 467 m. Acești munți reprezintă martorul rezidual
cel mai evident al orogenezei hercinice de la sfârșitul Paleozoicului cu aspect de
inselberg (munte insulă). Ei ocupă colțul de nord-vest, ridicându-se deasupra Ostrovului
Brăilei cu peste 300-400 m și se prelungesc sub forma unei culmi înguste deluroase
(numită Pintenul Bugeacului) până în apropiere de Galați.

Figura 71. Munţii Măcinului

✓ În Parcul Natural Porţile de Fier,se află mai multe obiective turistice: Cetatea
Ladislau, Cetatea Tri Kulem, Mânăstirea Sfânta Ana, Biserica Sf. Nicolae cel Sărac din
Orșova, Chipul lui Decebal, Peștera Veterani și Peștera Haiducilor.

58
 Mănăstirea Sfânta Ana
✓ În 1935 a fost construit un drum de acces pietruit și lung de un kilometru și jumătate ce
urca din centrul Orșovei până în Dealul Moșului. Drumul a fost numit Drumul Eroilor
și era străjuit de șapte troițe sculptate din lemn de stejar masiv, aceste troițe erau
închinate regimentelor care au luptat în zonă în Primul Război Mondial. Troițele au
dispărut prin anii 1960.
✓ Mănăstirea Sfânta Ana, a fost construită între anii 1936 și 1939, perioada în care
Șeicaru, era director al ziarului Curentul și deputat în Parlamentul României.
Mănăstirea, care trebuia să poarte hramul Sfânta Ana (după numele mamei lui Șeicaru),
nu a fost sfințită imediat după încheierea lucrărilor de construcție. După anul 1945,
odată cu venirea comuniștilor, clădirea a fost transformată în restaurant, iar în anul 1990
Mănăstirea Sfânta Ana, a fost preluată de Mitropolia Olteniei și la 2 decembrie 1990 a
fost sființită de episcopul Damaschin Coravu, vicar al Mitropoliei Olteniei.

Figura 72. Mănăstirea Sfânta Ana

59
Bibliografie
1. Lupașcu A. – Biogeografie, Ed. România de Mâine, București, 2001
2. Mohan Gh. – Monumente si rezervatii ale naturii din Romania
3. Dr. Sorin GEACU, dr. Monica DUMITRAŞCU, REZERVAŢIILE ŞI PARCURILE
NATURALE ŞI
NAŢIONALE DIN ROMÂNIA Academia Română, Institutul de Geografie, Bucureşti,
NR. 4 (28) august 2006
Surse Bibliografice Online

2. https://ro.wikipedia.org/wiki/Mănăstirea Sfânta Ana din Orşova

3. https://ro.wikipedia.org/wiki/Pester Sura Mare

4. https://ro.wikipedia.org/wiki/Castelul Pelişor

5. https://ro.wikipedia.org/wiki/Parcul National Ceahlău

6. https://ro.wikipedia.org/wiki/Parcul Naţional Piatra Craiului

7. https://ro.wikipedia.org/wiki/Geoparcul Dinozaurilor din Ţara Haţegului

8. https://ro.wikipedia.org/wiki/Parcul Naţional Semenic-Cheile Caraşului

9. https://ro.wikipedia.org/wiki/Parcul Natural Bucegi

10. https://ro.wikipedia.org/wiki/Parcul Natural Apuseni

11. https://ro.wikipedia.org/wiki/Parcul Natural Balta Mică a Brăilei

12. https://ro.wikipedia.org/wiki/Parcul Natural Lunca Joasă a Prutului Inferior

13. https://ro.wikipedia.org/wiki/Parcul Natural Porţile de Fier

14. https://ro.wikipedia.org/wiki/Parcul Natural Putna Vrancea

15. https://ro.wikipedia.org/wiki/Parcul Natural Vânători-Neamţ

60