UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE GEOGRAFIE
SPECIALIZAREA CARTOGRAFIE

Valorificarea turistică a învelișului biotic din

ariile protejate: beneficii și constrângeri.
Studii de caz în România
-Rezervația biosferei Delta Dunării-

Student :

Bányai Rafael
Grupa 211
 Cuprins

INTRODUCERE
Cap.1. PROBLEME DE ORDIN GENERAL
1.1. Aspecte privind conceptul de arie protejata
1.2. Categorii de arii protejate din Romania
1.3. Localizarea si marimea ariei protejate
Cap.2. POTENTIALUL ECOLOGIC AL ARIEI PROTEJATE
2.1. Geodiversitatea ariei protejate
2.2. Caracteristici climatice
2.3.Variatia spatiala si anuala a duratei sezonului de vegetatie
2.4. Elemente de hidrogeologie si hidrografie
2.5. Invelisul edafic
2.6. Caracteristici ale vegetatiei
2.7. Comunitati de plante specifice ariei protejate
2.8. Lumea animala
2.9. Areale si specii caracteristice
2.10. Specii de plante si animale endemice, extincte, rare
Cap.3.VALORIFICAREA TURISTICA A INVELISULUI BIOTIC DIN ARIA
PROTEJATA
3.1. Beneficii
3.2. Constrangeri
3.3Recomandari pentru promovarea turistica a ariei protejate
Cap. 4. CONCLUZII

 
INTRODUCERE

Cap.1. PROBLEME DE ORDIN GENERAL

1.1. Aspecte privind conceptul de arie protejată

Ariile protejate sunt zone terestre sau marine destinate special pentru protecția și
menținerea diversității biologice, a resurselor naturale cât și a celor culturale asociate.
La baza constituirii ariilor protejate a stat în primul rând faptul că acestea satisfac nevoi ale
oamenilor. Din necesitatea ariilor protejate au rezultat o varietate de tipuri de arii protejate, care
se diferențiază în principal funcție de gradul de protecție (sau gradul permis al intervenției
umane) și funcție de scopul ariei protejate. S-au constituit astfel arii protejate care protejează cele
mai naturale zone de pe glob, în care intervenția omului este aproape inexistentă, dar și zone în
care intervenția omului este prezentă, cum e cazul peisajelor modificate ce au o importanță
peisagistica sși culturală deosebită.

Asfel, forul care și-a propus să rezolve această problemă dificilă a fost Uniunea Internațională de
Conservarea Naturii (IUCN – The World Conservation Union) care prin misiunea sa avea
competența necesară să o facă. IUCN încearcă să influențeze, să încurajeze și să asiste societățile
din toata lumea pentru conservarea integrității și diversității naturii și pentru a asigura ca orice
utilizare a resurselor naturale este echitabilă și durabilă.

Un sistem pentru definirea și clasificarea ariilor protejate a rezultat ca urmare a activitatății

desfașurată de IUCN în acest domeniu timp de aproape un sfert de secol. Acest sistem a fost
adoptat de caătre guverne și explicat prin linii directoare.

În prezent categoriile IUCN sunt răspandite în întreaga lume și sunt luate drept referință în orice
dezbateri privind ariile protejate. Scopul acestui sistem de definire sși clasificare a ariilor
protejate este acela de a contribui la cresșterea gradului de înțelegere a tuturor celor interesați, a
diferitelor categorii de arii protejate.

Principiul central pe care se bazează liniile directoare este acela ca ariile protejate trebuie să fie
definite de obiectivele lor de management, nu de titlul ariei și nu de eficiența managementului în
îndeplinirea respectivelor obiective. Problema eficienței management-ului trebuie desigur luată
în considerare, dar ea nu este vazută ca un criteriu de categorisire.

1.2. Categorii de arii protejate din România

Arii naturale protejate de interes național

 Rezervație naturală strictă (protecția biodiversității, control strict și limitarea vizitării,

monitorizare și cercetare științifică)
 Zonă de sălbăticie corespunzătoare categoriei Ib IUCN (aria protejată en:Citico Creek
Wilderness, din Tennessee, SUA)
 Parc național (protejarea la nivel de specii cât și la nivel de ecosisteme, vizitare și recreere)
 Parc natural (protejarea peisajului și recreere)
 Monument al naturii (protecție și conservare cu scopul de a asigura păstrarea trăsăturilor
naturale specifice)
 Rezervație naturală (protejarea anumitor specii sau habitate)

Situri Natura 2000

Siturile Natura 2000 sunt acele arii naturale protejate ce aparțin rețelei ecologice
europene Natura 2000 în România, rețea realizată prin implementarea a două acte normative
elaborate de Consiliul Europei: Directiva Păsări (conservarea speciilor de păsări sălbatice)
și Directiva Habitate (conservarea speciilor de plante și animale sălbatice și a habitatelor
naturale), astfel:

 Arii de Protecție Specială Avifaunistică (SPA) - constituite (conform Directivei Păsări Nr.

79/409 din 1979) cu scopul menținerii în stare favorabilă a speciilor de păsări sălbatice și
conservare a acestora.
 Situri de Importanță Comunitară (SCI) - constituite (conform Directivei Habitate Nr. 92/43
din 1992) cu scopul menținerii și conservării speciilor de plante și animale sălbatice și
habitatelor naturale de interes comunitar reprezentative pentru regiunea biogeografică în care
se încadrează.
Arii naturale protejate de interes internațional

 Rezervație a biosferei (Delta Dunării), arie naturală protejată căreia i se atribuie un calificativ

internațional și ale cărei caracteristici sunt definite de UNESCO, conform cu necesitățile
privind scopul de protecție și conservare a unei zone de habitat natural și a diversității
biologice specifice a acesteia, în cadrul programului „Omul și Biosfera” („Man and the
Biosphere Programme”)
 Zonă umedă de importanță internațională (situri Ramsar), ca urmare a aderării României
la Convenția asupra zonelor umede, în special ca habitat al păsărilor acvatice
 Sit natural inclus în patrimoniului mondial al UNESCO (Delta Dunării, Parcul Național
Retezat și Pietrosul Mare)
 Geoparc (Geoparcul Dinozaurilor „Țara Hațegului”, arie naturală protejată inclusă
în Rețeaua europeană și membru în Rețeaua mondială a Geoparcurilor - Global Network of
National Geoparks) sub egida UNESCO.
Arii naturale protejate de interes local
Aceste arii naturale (cu rol de protecție a habitatelor sau speciilor) sunt stabilite
(conform Ordonanței de urgență 57/2007) pe domeniul public sau privat al unităților
administrativ-teritoriale, având reprezentativitate doar la nivel județean sau local.

Clasificare IUCN
Există mai multe sisteme de clasificare - dintre acestea, IUCN este cel mai cunoscut, fiind
adoptat și în România.
În urma discuțiilor și consultațiilor in acest domeniu, s-au stabilit în anii '90 șase categorii de arii
protejate, categorii valabile în mod curent:

 Categoria Ia - rezervație naturală strictă

 Categoria a II-a - parc național
 Categoria a III-a - monument natural
 Categoria a IV-a - arie de administrare a speciilor/habitatelor
 Categoria a V-a - parc natural, arie(peisaj) marină protejată
 Categoria a VI-a - arie protejată cu resurse gestionate

1.3. Localizarea și mărimea ariei protejate

Prin Delta Dunării se înțelege zona de vărsare a Dunării, situată între paralele nordice 46°42’
și 44°24’ si longitudinile estice 28°14’ si 29°46’.
 Este mărginită la nord de podișul Bugeacului, spre vest de horstul Dobrogean, iar spre est și
sud est de Marea Neagră, fiind poziționată în sud estul României. Suprafața totală de 5240 km2,
din care 4340 km2 sunt pe teritoriul României. Este a doua ca deltă ca mărime din Europa după
delta Volgăi (18000 km2) și înaintea Deltei Padului (1500 km2).Teritoriul Deltei Dunării, unitate
de relief recent formată, prin colmatarea unui golf marin transformat în liman, este împărțit în
două subregiuni geografice, delta propriu-zisă, situată între brațele Dunării, și complexul
lagunar, Razelm-Sinoe.

Figura 1.Poziționare geografică

 Figura 2.Arealul Deltei Dunării

Localizare biogeografică

La nivel global, continentul Europa face parte din marea Regiune Holarctică sau Boreală, care
este bine delimitaăa, cu precădere în emisfera nordică a Terrei, dominată de climatul temperat și
rece. Regiunea Holarctică se împarte în mai multe subdiviziuni: Subregiunea arctică,
Subregiunea euro-siberiană, Subregiunea pontico-central-asiatică, Subregiunea chino-
japoneză.Subregiunea pontico-central-asiatica este raspandită din estul Europei până în estul
Asiei, cuprinzând Ungaria, România,Ucraina pâna la sud,Siberia Apuseană, Asia Centrală și o
parte din Tibet.
 Figura 3.Regiunile biogeografice ale Europei

Cap.2. POTENTIALUL ECOLOGIC AL ARIEI PROTEJATE

2.1. Geodiversitatea ariei protejate

De-a lungul timpului, observând frumusețea și biodiversitatea acestei minunate zone,mulți

geografi și oameni de știință au simțit nevoia de a așeza în scris frumoasele peisaje descoperite
aici.Grigore Antipa, marele om de ştiinţă, a fost preocupat în timpul vieţii  sale de comunităţile
pescăreşti din Delta Dunării.
 După experienţele de neuitat, savantul român a scris o carte:„Pescăria şi Pescuitul în România“.
 Pe langă aceasta se mai adaugă și Raul Călinescu prin cartea „Biogeografia României  sau Mihai
Ielenicz – „Relieful litostructural din podișul Dobrogei”, unde este abordată și chestiunea Deltei
Dunării, geneza și biodiversitatea.

2.2. Caracteristici climatice

Clima este de stepă temperat – continentală influențată de vecinătatea Mării Negre și de

suprafețele întinse de apă.Condițiile climaterice sunt deosebite, cu mici variații de temperatură,
cu ierni blânde sărace în zăpadă și veri fără caniculă. Temperatura medie anuală în Delta
Dunării este de peste 10 °C.Precipitatiile sunt sub media anuală, fiind regiunea cu cele mai
puține precipitatii din țară (300-450 mm / an), precipitatii ce scad spre est, lipsa lor fiind
compensată de umiditatea datorată evaporației de pe suprafețele acvatice. Fenomenul
caracteristic Deltei este vântul (peste 300 de zile pe an) preponderent primavara, când se produc
furtuni puternice datorită vânturilor din nord-est, iar toamna ca fenomen caracteristic este ceața,
influiențând în mod negativ navigarea pe brațele Dunării.Verile în Delta Dunării sunt mai
răcoroase decât în restul țării, umiditatea relativă a aerului fiind mai mare, gradul de ariditate este
mare, la fel si radiația solară fiind cea mai ridicată în această zonă a țării, date comparative cu
restul teritoriului României.Și în zonele cu stufăriș se constată o creștere de temperatură la
nivelul uscatului, o scădere a temperaturii la nivelul apei și o reducere a vitezei vântului.În zona
dunelor de nisip se semnalează unele particularități climatice, o ridicare a temperaturii aerului în
timpul zilei, atingand valori la sol de peste 52°C, fiind cu 10°C mai ridicate decât cele din zonele
vecine, iar în timpul nopții temperaturile scad intens.În zonele de plajă, se observă diferențieri
termice. În imediata apropiere a liniei țărmului, temperaturile sunt mai mici, observându-se o
creștere de temperatură de 5°C- 6°C în plus înaintând înspre uscat.Cantitățile de zăpadă nu sunt
prea mari, cu grosimi ale stratului de zăpadă ce nu depășesc 60 -70 cm. Numărul mediu al zilelor
cu ninsoare este de 15 la Tulcea și 9 la Sulina.

2.3.Variația spațială și anuală a duratei sezonului de vegetație

Formele de relief din horstul nord-dobrogean determină și ele zonarea vegetației.

Zona de stepă se întinde tentacular în depresiunile dintre formațiunile înalte.Solurile fiind foare

fertile sunt folositoare pentru agricultură: vegetația spontană ocupă suprafețe restrânse pe pantele
mult înclinate și coastele văilor. O mare răspândire o au gramineele adaptate regiunilor uscate:
păiușul ( Festuca sulcata și Festuca vaginata), negara (Stipa capillata) si colilia
(Stipastenophyla si Stipa joannis). Pe langă speciile autohtone, apar elemente pontice:
otratelul (Onosmaarenarium), garoafa ( Dinthus pallens si Dianthus leptopetalus), iarba mare
( Inulaoculus-christi), elemente mediteraneene: aisor ( Aspho-deline lutea). Vegetația lemnoasă
este reprezentată prin arbuști: păducel (Crataegus monogyna), porumbar ( Prunus spinosa) și
specii caracteristice Dobrogei: pailur ( Paliurus spina-christi) și iasomie (Jasminum fructicans).

Zona de silvostepă situată la contactul dintre stepă și pădure este acoperită de pajiști presărate
cu pâlcuri de arbori. Învelișul ierbos este format din: barboasa( Andropogon ischaemum), firuța
( Poa bulbosa) etc. Pâlcurile de arbori sunt alcătuite din stejar (Quercus pubescens), ulm (Ulmus
foliacea), arțar (Acertataricum), la care se adaugă elemente caracteristice Dobrogei:
vișin turcesc(Padus mahaleb), cărpiniță (Carpinus orientalis) și mojdrean ( Fraxinus ornus).

Zona de pădure acoperă dealurile și colinele din partea de nord-vest a horstului și este formată
din amestecuri de stejar (Quercus robur ), tei (Tillia argentea), păr pădureț ( Pyrus pyraster ),
arțar ( Acer campestris și Acer tataricum), carpen(Carpinus betulus).
 Delta Dunării este un regn vegetal unic și neegalabil, un adevărat paradis faunistic.Biotopurile
întâlnite în Delta Dunării sunt diverse: mlaștini stuficole, lacuri, plaur plutitor sau fix, păduri
de foioase, vegetație de grind cu sol sărat, vegetație de pajiște, pădure luxuriantă, zăvoaie. Un
ținut exotic cu peste 1830 de specii de copaci și plante, specificul deltei fiind vegetația plutitoare,
a cărei bază este stuful, o plantă perenă care acoperă peste 1500 de kmp din suprafața totală a
deltei, constituit în plauri.
2.4. Elemente de hidrogeologie si hidrografie

Rețeaua hidrografică a Deltei Dunării este destul de complexă, prezentând un interes deosebit din
punct de vedere geografic, economic, precum și turistic. Ea asigură alimentarea cu apă a
lacurilor, precum și navigabilitatea.Această retea hidrografică cuprinde: brașele Dunării,
lacurile, bălțile, mlaștinile,gârlele, japsele, canalele, sahalele.Brațele Dunării, în număr de 4,
dintre care numai Chilia, Sulina și Sfântu Gheorghe au guri de varsare în mare, cel de-al 4-lea,
brațul Tulcea , fiind delimitat între Chilia și Sfântu Gheorghe.Lacurile, acumulări permanente de
apă, localizate în special între brațele principale, cu margini invadate de stuf și papură .Bălțile
sunt acumulări temporare de apă, de mică adâncime, putând disparea complet la secete mari,
acoperite parțial de stuf și papură.Mlaștinile sunt bălți colmatate complet, cu un sol îmbibat de
apă, cu vegetație de stuf.Japsele sunt gârle mai putin adânci, expuse secării mai ales în timpul
verii, cu vegetatie de baltă în zonele mai adânci și pășune în cele mai ridicate.Gârlele și sahalele
sunt căi naturale, cel mai usor expuse colmatării. Ele se înfundă mai ales la capete, fapt ce a
impus amenajarea lor totală sau parțială.

2.5. Invelișul edafic

Zona deltaică are forma unui triunghi cu vârful la Patlageanca. S-a dezvoltat,geologicește, pe

Depresiunea Predunăreană, sau pe un fost golf, ocupat de mare în transgresiunea neolitică,
atunci când nivelul apei a oscilat între -8 si +4m. Relieful fosilizat de formațiunile deltaice era
fragmentat de văi (Dunărea și cele din sudul Basarabiei) în timpul regresiunii würmiene.
De aceea, grosimea aluviunilor deltaice variaza între 5-80m, pe alocuri acoperind și loessuri. Se
pot distinge următoarele faze în formarea Deltei: golf liman, delta fluviatilă de tip Mississipi (cu
multe brațe), delta barată de cordonul litoral Jibrieni-Letea-Caraorman și delta fluvio-
maritimă.Delta Dunării prezintă nisipuri fluviatile pe grindurile dunărene și fluvio-marine(Letea,
Caraorman, Sărăturile). Acestea din urmă sunt modelate și eolian, în partea supeiroară, ridicând
dune până la 7-12 m.Relieful este de tip câmpie deltaică, având două subtipuri: fluviatilă
și marină, la care se poate adăuga și complexul deltaic submarin. În cadrul celor 3 subtipuri de
câmpii există și alte forme mai mici precum: resturile de câmpii continentale, grindurile
fluviatile, grindurile marine, câmpii și depresiuni mlăștinoase, etc.

Delta Dunării este caracterizată printr-o varietate mare de soluri hidromorfe, de la unele în curs
de formare până la soluri evoluate în timp.Principalele tipuri de soluri sunt:

Solurile aluviale sunt soluri foarte tinere caracteristice în principal grindurilor din partea fluvială
(vestică) a deltei, care în mod regulat primesc aluviuni proaspete. Aceste grinduri sunt suficient
de înalte (2-5mrMN) pentru a fi moderat drenate si aerate, cel putin în partea superioară a
profilului de sol (după inundări, apa freaticp coboară la adâncimi de 2-3m).

Limnosolurile, includ depozitele lacustre/lagunare de pe fundul lacurilor.Aceste sedimente sunt

in marea lor majoritate alcatuite din suspensii minerale adusede apele Dunarii si cele provenite in
urma proceselor chimice si biologice care au locla nivelul masei de apa si sedimentelor.

Gleisolurile, reprezintă principalul component al învelișului de sol caracteristic formelor de

relief cuprinse între 0,0 si 0,5mrMN. Sunt dezvoltate pe depozite aluviale,dar câteva dintre ele s-
au format și pe depozite de loess (Câmpia Chiliei). Dacă nu sunt drenate și cultivate, gleisolurile
sunt acoperite, predominant, cu stufărișuri, păpurișuri și rogozuri.La acestea se adaugă și
psamosolurile sau nisipurile, solonceacurile, histosoluri,solurile bălane și antroposolurile sau
non-solurile.

2.6. Caracteristici ale vegetației

Vegetația Deltei Dunării are aspecte variate ocupând diferite medii: ape curgătoare, ape
stătătoare, (lacurile, mlaștinile), terenurile inundabile, grindurile, dunele, plajele. Se apreciază că
flora Deltei Dunării cuprinde în jur de 1150 specii de plante. Prin unele locuri vegetația este atât
de bogată, încât apele apar ca niște ochiuri de oglinzi ce strălucesc din vasta întindere de stuf sau
printre zăvoaiele răzlețe de salcie. În alte locuri, pe grinduri, se găsesc păduri, pășuni, fânețe
chiar și terenuri agricole. Caracteristica principală a vegetației naturale este dominația plantelor
acvatice.
În apele Deltei crește o bogată floră submersă (plancton - format din plante microscopice ce
plutesc în apă și alge), plutitoare și amfibie, pe care o întâlnim de regulă în apele bălților. De-a
lungul unor gârle și canale străjuiesc coloane de sălcii. O fitocenoză specifică Deltei
este stufărișul, ce acoperă suprafețe întinse până la linia orizontului, oprindu-se ca un perete
verde în jurul ghiolurilor, al japșelor, pe marginile gârlelor și canalelor. În apele cu adâncime
mică, rizomul stufului se găsește în nămolul de pe fund. În apele mai adânci masivele de stuf
formează plaurul, o pătură plutitoare de stuf, ce se formează din împletirea rizomilor, a
rădăcinilor, legate între ele cu humus și aluviuni aduse de Dunăre și depuse aici. Într-o formație
de plaur putem întîlni nu mai puțin de 20 de plante, strîns unite între ele și așezate, într-o anumită
ordine, la marginea apei: săgeata apei (Sagittaria sagittifolia), feriga de apă (Nephrodium
thelypteris), măcrișul de apă (Rumex hydrolapathum), papura (Typha angusttfolia), pipirigul
(Scirpus schoenplectus) și buzduganul (Sparganium ramosum); în interiorul plaurului: rogozul
(Carex pseudocyperus), jaleșul (Stachys palustris), joianul (Oenanthe aquatica), cucuta de apă
(Cicuta virosa), drăgaica (Galiun palustre), năsturelul-de-baltă (Roripa amphibia), năsturelul
obișnuit (Roripa austriaca), ochii păsăruici (Myosotis palustris), răchitanul (Lythrum salicaria)
troscotul (Polygonum pernicaria), boglarii (Ranunculus sceleratus), gălbășoara (Lysimachia
vulgaris), sulfina (Melilotus officinalis) și zăloaga (Salix cinerea).
Uneori se desprind porțiuni din plaur sub forma unor insule plutitoare mișcate de vânt. Pe
plaur, stuful este în asociație cu numeroase alte plant care se înfășoară pe tulpina sa: cupa vacii
(Calystegia sepium) și lăsniciorul (Solanum dulcamara). Grindurile inundabile sunt favorabile
zăvoaielor, formate din sălcii, răchite și plopi. Japșele sunt bălți puțin adânci, mai mici ca
suprafață, cu durată limitată, cu formă și poziție schimbătoare după fiecare inundație. Izolate și
liniștite, japșele sunt elemente pitorești, având multe plante cu flori și covoare de nuferi.

2.7. Comunități de plante specifice ariei protejate

Plaurul care este format dintr-o împletitură de rizomi de stuf și de rădăcini ale altor plante
acvatice în amestec cu resturi organice și sol,asociate într-un strat gros de 0,5 - 1,6m. Plaurul
se poate desprinde de fundul ghiolurilor și bălților, transformându-se în insule plutitoare cu
diferite mărimi.Terenurile mlăștinoase, sunt acoperite cu papură, rogoz, salcie cenușie, izma
de baltă, măcrișul de apă, etc.Pe grindurile fluviatile cresc mai multe specii desalcie, plopi negri,
plopi albi,vascul, cătină, tufe de mure, iar în apropierea malului mării, pelinul, iarba
sărată,volbura de nisip. În rezervația naturală Erenciuc găsim arinul negru, aici fiind singura
zonă din Europa unde mai crește.În rezervația naturală Pădurea Letea, declarată monument al
naturii, găsim numeroase specii de plante printre care:
frasinul pufos, vița sălbatică,volbura,hameiul,garoafa de nisip, obsiga, pipirigul stejarul
brumariu, cornul, păducelul, măceșul.
 În Delta Dunării întâlnim plante acvatice precum:
nufarul alb, nufărul galben,stomata, lintita, pestișoara, urticularia, aldrovanda.
Ecositemul acvatic este foarte bine reprezentat de către fitoplancton, diverse specii de alge brune,
verzi și albastre și de zooplancton, cu care se hrănesc organismele care trăiesc în mal și pe fundul
apei (nevertebrate, moluște).

Figura 4.Nufăr galben Figura 5.Nufăr alb

Figura 6.Stuf Figura 7.Arinul negru

2.8. Lumea animală

Biotopii atât de diferiți din Delta Dunării permit dezvoltarea unei faune deosebitde bogate.

Peștele constituie una din bogățiile deltei, cunoscută și valorificată din timpuri străvechi. În
general, peștii de aici sunt buni înotători, speciile sedentare fiind puține: somnul (Silurus glanis),
țiparul ( Misgurnus fossilis), zvarluga(Cobitis).
Cei mai mulți dintre peștii deltei aparțin familiei Cyprinidae, cu foarte multe specii: crapul
(Cyprinus carpio), roșioara (Scardinius erythrophthalmus), plătica și cosacul (Abramis brama și
Abramis sapa), babusca (Rutilus carpathorossicus),carasul (Carassius auratus gibelio), avatul
( Aspius aspius) etc.
În apele deltei, precum și în cele de litoral, apar specii salmastre. Sturionii constituie resturi
din fauna vechiului ac pontic: nisetrul (Acipenser guldenstaedti), păstruga ( Acipenser stellatus),
morunul ( Huso huso) și scrumbia de Dunăre (Alosa pontica).Milul de pe fundul apelor, plantele
submerse, frunzele plantelor natante adăpostesc diverse viețuitoare microscopice, viermi,
crustacel și melci.Fauna terestră a Deltei Dunării se remarcă prin abundența păsărilor.
Cele mai numeroase sunt rațele: rața mare (Anas platyrhynchos), rața pestriță ( Anas strepera),
rața sulițar ( Anas acuta), rața cu ciuf ( Netta rufina), rața cu cap brun(Aythya marila).
Stârcii sunt și ei de o mare varietate: egretele ( Egretta alba și Egretta garzetta),stârcul roșu
(Ardea purpurea), stârcul cenușiu ( Ardea cinerea).
Stufărișurile oferă condiții optime de viața pentru unele specii ca pițigoiul de stuf (Panurus
biarmicus), grelușelul de stuf ( Locustella luscinioides), lacarul( Aerocephalus arundinaceus).
Plaurii si uscăturile din deltă sunt ocupate de mamifere, între unele cu o deosebită importanță
economică: vidra ( Lutra lutra), nurca ( Mustela lutreola), mistrețul(Sus scrofa), hermina
(Mustela herminea). Sunt și specii pătrunse recent în fauna zonei: câinele enot ( Nyctereutes
procyonoides) și bizamul (Ondatra zibetica).Aceștia s-au aclimatizat repede, numărul lor
cunoscând o creștere continuă.Există și specii considerate rarități pentru Delta Dunării:nutria (
 Myocastorcoypus), originaăa din America de Sud, crescută la noi numai în captivitate și rața
mandarin (Aix galericulata), răspândită în partea răsăriteană a Asiei.

Figura 8.Nutria Figura 9.Vidra

 Figura 10.Rața mandarin Figura 11.Egreta

2.9. Areale si specii caracteristice

ROSCA- BUHAIOVA ( 9625 ha )

Se afla localizata in nordul lacului Merheiul Mare, intre canalul Sulimanca si grindul Chilia.

Zona include o mare diversitate de biotopi reprezentativi pentru delta fluviala (plauri plutitori si
fixati, mlastini stuficole, lacuri, grinduri fluviale, garle naturale, terenuri inundabile, zavoaie de
salcii, etc.).
Fauna prezinta o remarcabila diversitate, fiind reprezentata de mamifere: vidra (Lutra lutra),
nurca (Mustela lutreola), hermelina (Mustela erminea), bizamul (Ondathra zibethica), cainele
enot (Nyctereutes procyonoides), vulpea (Vulpes vulpes crucigera), mistretul (Sus scrofa), si
pasari: prezenta celei mai mari colonii de pelican comun (Pelecanus onocrotalus) din Europa,
alaturi de care mai cuibaresc si pelicani creti (Pelecanus crispus), a coloniilor mixte de starci
(ardeidae), majoritatea speciilor de rate (anatidae) si pasari mici (paseriforme) caracteristice
deltei precum si de nevertebrate.

Aceeasi bogata diversitate este prezenta si sub aspectul lumii vegetale. Bazinele acvatice
stagnante sunt invadate de specii de nufar (alb si galben), piciorul cocosului, iarba broastelor
(Hydrocharis morsus ranae), plutica (Limnanthemum), ciulini de balta (Trapa natans), rizacul
(Stratiotes aloides). In apele sarace in nitrati din unele japse sau ochiuri de apa dintre plauri apar
plantele carnivore: otratelul de balta (Utricularia vulgaris) si Aldrovanda vesiculosa. In
stufarisurile compacte se intalnesc specii ca: feriga de apa (Dryopteris thelypteris), lasniciorul
(Solanum dulcamara), aliorul de balta (Euphorbia palustris), diverse specii de papura (Carex),
dar si specii rare cum ar fi obligeana (Acorus calamus) sau cala de balta (Calla palustris).

Intrarea in aceasta zona strict protejata este INTERZISA. Atat ca aspect legal cat si moral,
pelicanii deranjati din cuibarit isi pot parasi ouale si puii, abandonand complet locul deranjat.

PADUREA LETEA ( 2 825 ha )

Se afla pe grindul cu acelasi nume, in NE-ul Deltei Dunarii.

Ultramediatizata in ultima vreme, Padurea Letea a ajuns o destinatie obligatorie pentru toti
vizitatorii Deltei Dunarii. Dunele sunt calcate in picioare zilnic de sute de persoane insotite de
"ghizi" de o calitate indoielnica, ce culeg flora locala pentru a o oferi turistelor. Daca nu sunteti
pasionati de natura, de diversitate biologica, daca doar vreti sa bifati Delta Dunarii pe lista
locurilor vizitate, NU mergeti la Letea, nu o sa va placa.

Padurea, care se dezvolta in spatiul interdunelor sub forma unor fasii late de 10-250 m
(hasmacuri) despartite de spinarile dunelor, este alcatuita, in principal, din: stejarul de lunca
(Quercus robur), stejarul brumariu (Quercus pedunculiflora), plopul alb (Populus alba), plopul
negru (Populus nigra), frasinul de lunca (Fraxinus angustifolia), frasinul de balta (Fraxinus
pallisiae), parul (Pyrus pyraster), teiul alb (Tilia tomentosa), ulmul (Ulmus foliacea) si foarte rar
arinul negru (Alnus glutinosa), completata de un subarboret bogat: paducel(Crataegus
monogyna), lemn cainesc (Ligustrum vulgare), salba moale (Evonymus europaeus), cornul
(Cornus mas), sanger (Cornus sanguinea), crusin (Rhamnus frangula), verigariu (Rhamnus
cathartica), calin (Viburnum opulus), dracila (Berberis vulgaris) s.a..

O caracteristica a zonei o constituie abundenta plantelor cataratoare liana greceasca (Periploca

graeca), iedera (Hedera helix), vita salbatica (Vitis silvestris), hamei (Humulus lupulus),
curpenul (Clematis vitalba) care confera padurii un aspect subtropical. In covorul vegetal se
intalnesc si alte specii rare: volbura de nisip (Convolvulus persicus), brandusa de nisip
(Merendera sobolifera) si carcel (Ephedra dystachia).

Fauna este reprezentata de codalb (Haliaeetus albicilla), soimulet de seara (Falco vespertinus),
pupaza (Upupa epops), dumbraveanca (Coracias garrulus), cateva raritati herpetologice soparla
de nisip (Eremias arguta), vipera de stepa (Vipera ursinii renardi) si cca. 1600 specii de
entomofauna identificate pana in prezent.

Intrarea in aceasta padure este permisa doar pe jos, recomandabil insotiti de un ghid (bun!), fara
sa calcati in piciore vegetatia sau sa culegeti flori, fructe sau animale.

LACUL RADUCU ( 2 500 ha )

Zona cuprinde lacuri cu apa dulce alimentate din ultimul brat al marelui "M", situate intr-o zona
tipica de dezvoltare a grindurilor fluvio-marine dintre Chilia si Sulina. Bazinele acvatice sunt
inconjurate de grinduri marine cu soluri sarace, mobile sau slab fixate cu perisorul de nisip
(Elymus sabulosus), rogoz (Carex ligerica) si grausor salbatic (Agropyron elongatum); pajisti
stepizate cu salcia de nisipuri (Salix rosmarinifolia) si aliorul de balta (Euphorbia palustris) sau
arii depresionare cu apa temporara caracterizate de tufe cu tipirigul (Juncus gerardii). 
Ghiolurile Raducu si Raduculet gazduiesc o ihtiofauna specifica zonei, bine reprezentata si
protejata prin izolarea bazinelor respective. Multa vreme, zona lacului Raducu a fost intens
folosita de gastele de vara (Anser anser) pentru cuibarit, dupa ce in ultimii ani vegetatia a fost
arsa cu insistenta, in fiecare iarna, gastele nu si-au mai reluat cuibaritul in aceasta zona.

Intrarea in Lacul Raducu este strict interzisa.

LACUL NEBUNU ( 115 ha )

Lacul Nebunu si imprejurimile sale reprezinta o zona lacustra de mica intindere, caracteristica
deltei fluviale ce gazduieste biocenoze specifice, adaptate la amplitudini mari ale undei de
viitura. Sunt asigurate in aceasta zona conditii bune de cuibarit pentru rate (anatidae) si pentru
hrana limicolelor in lunile de vara.
Datorita izolarii sale, lacul asigura conditii optime de reproducere si crestere pentru ihtiofauna
specifica lacurilor de intindere redusa si adancime mica.

Intrarea in Lacul Nebunu este strict interzisa.

VATAFU - LUNGULETU ( 1 625 ha )

Cuprinde forme diverse de relief: grinduri, japse, depresiuni, formatiuni de plauri plutitori si
fixati, pajisti halofile si este caracterizata, in principal, prin existenta biocenozelor1 adaptate la
conditiile de viata eurihaline2.

Complexul de lacuri si grinduri fluvio-marine reprezinta un important loc de cuibarit pentru

starcul pitic si cormoranul mic, in colonii mixte de starci (ardeidae).

PADUREA CARAORMAN (2250ha)

Zona cuprinde cele mai dezvoltate si reprezentative dune denudate din delta si padurea
Caraorman, dezvoltata indeosebi in partea sudica a grindului.
Alaturi de un variat arboret de lunca format din plop, frasin si stejar se poate intalni subarboret
de zalog, salcie (Salix sp), tamarin (Tamarix sp.), etc. Extremitatea sudica a padurii pastreaza
exemplare monumentale de stejari cu circumferinta intre 4,20 -4,70 m.
Asociatiile vegetale gazduiesc animale nevertebrate (indeosebi insecte) si vertebrate (mamifere).
Ca avifauna, in padure se intalneste codalbul (Haliaeetus albicilla) si corbul (Corvus corax).

Intrarea in Padurea Caraorman se face numai insotiti de un reprezentant silvic.

SARATURI MURIGHIOL (87 ha)

Apele lacului Saraturi Murighiol sunt puternic salinizate de tip cloruro- sulfatic, fiind
caracterizate prin marea diversitate a zoo si fitoplanctonului.
Complexul salmastru gazduieste colonii de chire (sternidae), aici cuibarind si piciorongul
(Himantopus himantopus), impreuna cu cioc–intors (Recurvirostra avosetta), rata cu ciuf (Netta
rufina) si prundarasul de saratura (Charadrius alexandrinus). In timpul iernii, inghetul tardiv al
luciului de apa determina o mare concentrare a limicolelor si gastelor care gasesc aici adapost si
hrana abundenta.

Zona strict protejata este limitata la 5 m distanta de luciul apei. Intrarea in apa sau pe apa este
strict interzisa. De asemenea, in perioada de cuibarit intrarea cu masini sau alte vehicule este
interzisa. Puteti lasa masina la sosea fi faceti observari cu binoclul sau luneta de la distanta.

ARINISUL ERENCIUC ( 50 ha)

Aceasta zona este singura zona forestiera din Delta Dunarii in care arinul negru (Alnus glutinosa)
se dezvolta compact. In prezent numai o mica parte a acestei deosebite paduri a scapat de sobele
localnicilor in Sf Gheorghe. In arinis uneori cuibareste codalbul (Haliaeetus albicilla).

Intrarea in aceasta zona este permisa doar cu barca, in tranzit pe canal. Debarcarea pe mal este
strict interzisa.

INSULA POPINA ( 98 ha )

Insula Popina reprezinta un loc de popas important pentru pasarile migratoare si de cuibarit
pentru califarul alb (Tadorna tadorna). Primavara, in aceasta zona se pot intalni pasari de
mlastina, pasari de padure: privighetoarea roscata (Luscinia megarhynchos), ciocarlia de Baragan
(Melanocorypha calandra) etc. 
Fauna de nevertebrate cuprinde raritati ca paianjenul veninos "vaduva neagra" (Lactrodectus
tredecimguttatus) si miriapodul gigant (Scolopendra cingulata).

Accesul pe insula este strict interzis.

SACALIN ZATOANE ( 21 410 ha)

Lacurile ofera conditii ideale pentru cuibaritul lebedei mute si pentru hrana speciilor limicole,
abundente si pe insula Sacalin unde se afla si cea mai mare colonie de chire de mare (Sterna
sandvicensis). 
Atat luciile de apa cat si grindurile si plaja litorala sunt locuri de maxima concentratie a
ornitofaunei in timpul migratiei de primavara-toamna. Insula Sacalin reprezinta zona cea mai
importanta de cuibarit, premigratie si migratie, un cartier de iernare important, iar o serie de circa
30 de specii cuibaresc aici.

In prezent se poate vizita aceasta rezervatie cu barca (cu viteza foarte redusa!!!), debarcarea pe
uscat fiind interzisa.

PERITEASCA- LEAHOVA (4125 ha)

Caracteristice sunt biocenozele dezvoltate pe nisipurile uscate ale grindurilor, pe nisipurile

scaldate de apele marii sau ale lacului Razim precum si biocenozele adaptate la variatii mari ale
salinitatii.
Este o zona predilecta pentru cuibaritul speciilor limicole, a califarilor (Insula Bisericuta) ca si a
pescarusilor (laridaelor) si chirelor (sternidaelor), pe grinduri halofile3, constituind un important
refugiu de popas si hranire pentru oaspetii de iarna. De asemenea, este refugiul preferat in timpul
migratiei diurne pentru populatia de gasca cu gat rosu (Branta ruficollis).

Intrarea in aceasta zona este interzisa.

CAPUL DOLOSMAN ( 125 ha )

Zona este importanta pentru conservarea vegetatiei xerofite4, pentru cuibaritul drepnelei negre
(Apus apus), pietrarul negru (Oenanthe pleschanka) precum si pentru protectia dihorului patat
(Vormela peregusna), a sarpelui rau (Coluber jugularis) si a sarpelui de apa (Natrix tesselata). 
Zona are si o importanta arheologica, existand aici vestigii ale vechilor civilizatii.
GRINDUL LUPILOR ( 2075 ha )

Zona reprezinta un important refugiu de cuibarit si hrana pentru pasari. Indeosebi in perioada
migratiei de toamna, zona devine o impresionanta concentrare a ornitofaunei si, in special, a
oaspetilor de iarna (gaste, rate).
Datorita cotelor reduse si a conditiilor favorabile, zona are o mare importanta pentru
reproducerea naturala a pestilor din speciile: crap (Ciprinus carpio), salau (Stizostedion
lucioperca), platica (Abramis brama).

Intrarea este permisa pana la bariera.

ISTRIA - SINOIE ( 400 ha )

In zona exista o mare varietate de specii de pasari: califarul alb (Tadorna tadorna), diferite rate,
gaste si foarte multe limicole. 
Din herpetofauna regasim aici testoasa de uscat (Testudo graeca), sarpele rau (Coluber jugularis)
si foarte numeros sarpele de apa (Natrix tesselata). 
Zona prezinta si o valoare arheologica deosebita.

GRINDUL CHITUC ( 2300 ha )

Zona este valoroasa pentru configuratia morfologica caracterizata de succesiunea de cordoane,

dune, lacuri, cu predominarea acestora din urma, orientate pe o directie piezisa pe linia actuala a
tarmului si avand o dispozitie in evantai.
Vegetatia este caracteristica zonelor litorale cu sol nisipos saraturat si are importanta pentru
migratia pasarilor si pentru iernatul acestora.

LACUL ROTUNDU ( 228 ha )

Lacul Rotundu este un lac tipic din lunca inundabila a Dunarii, complexul lacustru Somova-
Parches fiind ultima zona de acest fel neafectata de indiguiri. 
Zona lacului Rotundu prezinta interes deosebit, fiind reprezentativa pentru studiul si conservarea
biocenozelor adaptate la amplitudini mari ale undei de viitura, precum si pentru reproducerea
ciprinidelor.

LACUL POTCOAVA ( 625 ha )

Zona se caracterizeaza prin existenta unei colonii mixte de starci, tiganusi, egrete, cormorani
mici. Constituie un loc de cuibarit pentru starcul pitic (Ixobrychus minutus), buhaiul de balta
(Botaurus stellaris), rata pestrita (Anas strepera), rata cu ciuf (Netta rufina), corcodelul cu gat
rosu (Podiceps griseigena), codalb (Haliaeetus albicilla) precum si loc de hranire pentru
cufundaci, corcodei, cormorani mici, starci, egrete, rate lingurar, soim dunarean, etc. 
Zona constituie loc de refugiu pentru vidre, nurci, hermeline, mistreti. 
Fauna piscicola este reprezentata de o serie de specii periclitate: caracuda (Carassius carassius
carassius), linul (Tinca tinca).

Intrarea este interzisa

LACUL BELCIUG ( 110 ha )

Datorita izolarii si adancimii mari (circa 7 m) lacul constituie un loc deosebit de favorabil
conservarii unor specii ale faunei piscicole in pericol de disparitie (caracuda, linul, vaduvita). 
Zona este si un important loc de hranire pentru numeroase specii din fauna ornitologica
reprezentate de starci, egrete, rate, etc. In stufariile inconjuratoare s-a semnalat cuibarind cocorul
(Grus grus), specie amenintata cu disparitia.

Intrarea este interzisa

INSULA CEAPLACE (117 ha)

Aria include insula Ceaplace, respectiv o suprafata inconjuratoare a acesteia constand din luciul
de apa a lacului Sinoie, pana la o distanta de aproximativ 1km de centrul ariei. Insula este situata
in partea de nord a lacului Sinoie si reprezinta una dintre cele trei zone din Romania care
gazduiesc colonii de pelicani creti.

Intrarea este interzisa

INSULELE PRUNDU CU PASARI (187 ha)

Aria include cele 2 insule, respectiv o suprafata inconjuratoare a acestora, constand din luciul de
apa a lacului Sinoie, pana la o distanta de aproximativ 1km de centrul ariei.

Cele doua mici insule sunt situate in partea de sud-vest a lacului Sinoie, aproape de mal. Insulele
Prundul cu Pasari gazduiesc o colonie mixta de pasari dintre care de importanta majora este
lopatarul (Platalea leucorodia).

De asemenea, locatia este de importanta majora pentru pelicanul cret (Pelecanus crispus), pana in
prezent fiind intregistrate mai multe tentative de cuibarit ale acestei specii. Insulele sunt un
important loc de popas si pentru pelicanul comun (Pelecanus onocrotalus), respectiv si pentru
alte specii (in special pasari acvatice) cu statut de conservare nefavorabil.

2.10. Specii de plante si animale endemice, extincte, rare

Delta are o biodiversitate uimitoare, aproape 5 500 de specii, dintre care 1839 de
plante. Vegetația Deltei Dunării este preponderent specifică zonelor umede, 78% fiind
reprezentată de stuf, rogoz, papură, pipirig, salcie pitică. Este de menționat faptul că, în Deltă se
găsește cea mai întinsă zonă compactă de stuf din lume, având o suprafață de 1 750 km². Pe
grindurile fluviale speciile cele mai întâlnite sunt arbori și arbuști, plopul alb, plopul negru,
cătină, tufe de mure, etc. Pe marginea canalelor putem întâlni o varietate de nuferi, albi sau
galbeni, care sunt spectaculoși în perioada de înflorire, între lunile iunie și septembrie. Tot în
arealul rezervației se găsesc și două plante carnivore, aldrovanda și otrățelul de baltă.
 
Un loc aparte în flora Deltei îl ocupă Pădurea Letea, una dintre cele mai vechi rezervații naturale
din România și cea mai nordică pădure subtropicală din lume. Peisajul de aici este unul deosebit,
unde pâlcurile de pădure alternează cu dunele de nisip, formate cândva pe fundul mării.
Predomină stejarii, unii dintre ei cu vârste de peste 300 de ani. În pădure se mai pot întâlni și
peste 10 specii de orhidee, dar și o specie de liană ce poate ajunge până la 25m.
Suprafața mică de uscat, a făcut ca aici să se concentreze o faună preponderent reprezentată de
pești, amfibieni, reptile și păsări. Noaptea răsună de zgomotul amfibienilor, aici găsindu-se nu
mai puțin de 10 specii, printre care: broasca râioasă verde, broasca de lac mare, broasca râioasă
brună, buhaiul de baltă sau brotăcelul de copac. Fauna piscicolă este reprezentată de o varietate
de pești, 133 de specii, dintre care 66 se întâlnite doar în apele saline: hamsia, calcanul sau
stavridul; 54 de specii trăiesc în apele dulci: somnul, linul, bibanul, crapul, avatul, șalăul, știuca
și 13 de specii care trăiesc și în apele sărate și în cele dulci: sturionii (păstruga, cega, morunul,
nisetrul), scrumbia etc.
 
În ceea ce privește mamiferele prezente în arealul Deltei, găsim 54 de specii, care pot fi întâlnite
preponderent în zonele mai izolate de uscat sau în cele mlăștinoase. Dintre acestea amintim:
hermina, câinele enot, bizamul, vulpea, vidra, nurca europeană, pisica sălbatică, mistrețul,
castorul etc.
 
Cu siguranță cel mai mare spectacol oferit de Deltă este cel dat de păsări, nu mai puțin de 331 de
specii. Dintre acestea aproximativ 130 sunt migratoare. Pe lângă păsările mai cunoscute și mai
comune care pot fi regăsite aici (diferite specii de rațe și gâște, stârci, egrete, lebede, cormorani,
pescăruși și alte păsări specifice zonelor umede), în Deltă se întâlnesc și specii mai rare și mai
puțin prezente în alte zone din România, cum ar fi țigănușul, lopătarul, ciocântorsul, piciorongul,
alături de specii mai rare de gâscă cum ar fi gâsca cu gât roșu (50% din populația mondială),
specii rare de răpitoare sau cormoranul mic (60% din populația mondială).
 
Pelicanii sunt cu siguranță cele mai emblematice păsări ale Deltei și există aici două specii:
pelicanul comun, mult mai răspândit și pelicanul creț. În urmă cu 100 de ani, pelicanul era o
specie comună pe tot cursul inferior al Dunării. Astăzi însă, aproape întreaga populație
cuibăritoare a pelicanului comun se regăsește în Deltă, peste 18 000 de indivizi. Vine la noi în
migrație, în lunile calde și iernează pe o suprafață ce se întinde din nord-estul Africii și până în
India. Se hrănește de cele mai multe ori în grupuri mari, alături de cormorani cu care fac echipă
la pescuit. Poate mânca aproximativ 1kg de pește pe zi.
 
Dacă pelicanul comun are un penaj roz-gălbui, pelicanul creț are preponderent tonuri de gri
deschis. Denumirea îi vine de la penele crețe de pe cap, formate în perioada de reproducere. Este
puțin mai mare decât pelicanul comun și poate atinge peste 3 m cu aripile întinse. Este cea mai
mare pasăre de la noi din țară. Pelicanul creț este mult mai rar decât cel comun, populația
cuibăritoare fiind de doar aproximativ 500 de indivizi.
Cap.3.VALORIFICAREA TURISTICĂ A ÎNVELISULUI BIOTIC DIN ARIA
PROTEJATĂ

3.1. Beneficii

Datorită biodiversității și condițiilor climatice, arealul Deltei Dunării deține câteva plante cu o
însemnată importanță atât în domeniul medicinal sau decorativ.Una din aceste plante folosite
atat în scop medicinal, pentru combaterea hipertensiunii arteriale, dar și cu scop decorativ de
sărbători este vascul. Este considerată totodată o plantă parazită care crește pe coroana copacilor.
Pe lângă vasc, importante sunt și cătina sau pelinul. Arinul negru este cunoscut pentru mugurii
săi din care se prepară un sirop ce are efecte terapeutice. Efectele sale sunt vizibile asupra
sistemului circulator, ajutând la îmbunătățirea circulației la nivel cerebral și a circulației
arteriale.Cornacii sau ciulinii-de-baltă (Trapa Natans) sunt o specie plutitoare, întâlnită în flora
spontană a apelor dulci cu curs lin, nativă pe un teritoriu vast, din Europa până în marginile
estice ale Asiei. Datorită fructelor sale comestibile, cornacii au fost culeși și consumați încă din
preistorie, iar in timpurile noastre sunt cultivați pe suprafete extinse în Asia. La noi cornacii pot
fi intâlniți în special pe numeroasele canale ale Deltei, unde condițiile sunt excelente pentru
aceste plante.Fructele lor sunt duse de apă până la mare, iar de aici sunt împrăștiate de valuri de-
a lungul întregului litoral.Plantele decorative atrag prin frumusețe și culoare. Ele se numără
printre plantele care au inflorescențe fie albe sau colorate fie mari, ce atrag privirea și decorează
apele deltei. În Delta Dunării aceste plante sunt, în special, plantele plutitoare precum: nuferii
albi și galbeni.

3.2. Constrângeri

Rata de conectare a populației din zona ITI la sistemul de alimentare cu apă variază de la zero în
unele zone îndepărtate din mijlocul Deltei, până la 100% în județul Tulcea. Rata de conectare la
sistemul de apă potabilă verificată din punct de vedere microbiologic este cea mai scăzută în
zona din mijlocul Deltei (doar 62% din gospodării au acces la apă curentă). Acest lucru se
datorează în principal condițiilor hidro-morfologice din zonă. Mijlocul Deltei este un pământ nou
format, alcătuit din straturi de sedimente depuse, și de aceea nu se pot fora puțuri în aceste zone.
Un număr de șapte sate din mijlocul Deltei nu au alimentare cu apă în prezent. Principalele
constrângeri sunt: (i) condițiile dificile ale solului pentru construirea puțurilor, solul fiind format
din straturi de materiale organice și minerale, care afectează calitatea oricărei ape colectate; (ii)
singura sursă de apă sigură este râul Dunărea și canalele sale, ceea ce duce la costuri mari de
rețea și pompare datorită distanței până la consumatori; (iii) capacitatea insuficientă a sursei de
alimentare locală, câteodată aceasta aflându-se în imposibilitatea de a acoperi cererea de energie
provenită din investițiile de apă; și (iv) capacitatea financiară redusă a populației locale de a plăti
2 costurile de operare si întreținere. Managementul de salubritate trebuie îmbunătățit în toate
localitățile din mijlocul Deltei (și în majoritatea comunelor și orașelor din zonele învecinate), fie
cu fose septice, fie cu sistem de canalizare centralizat, cu scopul de a reduce poluarea cu nitrați a
cursurilor mici de apă și a masei de apă subterană. Pentru ca orice sistem să fie durabil, costurile
de operare și întreținere trebuie să fie flexibile. De la un capăt la altul al României, acoperirea
incompletă a gospodăriilor în ceea ce privește colectarea deșeurilor , în special în zonele rurale, a
fost evidențiată de Comisia Europeană. În timp ce România are obligația să îndeplinească
obiectivul UE de 50% de reciclare a deșeurilor municipale solide până în 2020, rata curentă este
foarte scăzută. În orașul Tulcea, rata de reciclare este estimată la 6-7%, mult sub standardele UE
(peste 50%). Obiectivele specifice deșeurilor impuse de legislația națională și europeană
(obligația de colectare selectivă și sortare cel puțin pentru hârtie, metal, plastic și sticlă) nu pot fi
atinse decât printr-un sistem de management functional integrat al deșeurilor pentru a facilita
selectarea deșeurilor atât la nivelul sursei cât și centralizat, în zona de studiu. Până de curând, nu
au fost depuse eforturi semnificative în domeniul ITI pentru a promova selectarea deșeurilor –
cel puțin în materiale reciclabile, deșeuri organice și alte deșeuri/ deșeuri menajere – la nivel de
gospodărie. O serie de programe de investiții recente au contribuit la îmbunătățirea situației,
precum un program în curs, în valoare de 20 de milioane de euro care are ca scop dezvoltarea
unui Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Tulcea și care va fi operațional până
în 2016. Selectarea deșeurilor la sursă, reciclarea și compostarea acestora vor contribui la
reducerea fluxului de deșeuri care urmează să fie eliminat atât în interiorul cât și în afara zonei
Deltei Dunării. Printre beneficii enumerăm: (i) creșterea ratei de colectare a materialelor
reciclabile, ceea ce înseamnă reducerea ratei de stocare în depozite; (ii) evitarea costurilor de
transport și depozitare, incluzând salvarea resurselor de teren și reducerea poluării; (iii) evitarea
exploatării materiilor prime în urma reciclării materialelor de valoare separate din deșeurile
municipale solide; (iv) valoarea economică a energiei (biogaz) generată din tratamentul
deșeurilor provenite din alimente, precum și efectul de răspândire și demonstrare a îmbunătățirii
calității vieții publice și (vi) avantajele protejării mediului înconjurător precum și a schimbărilor
climatice la nivel global în urma reducerii a emisiilor cu efect de seră. Există o lipsă de
infrastructură turistică în Delta Dunării (poteci, locuri de campare, etc). O infrastructură nouă de
turism care va impulsiona vizitatorii va trebui completată cu puncte de colectare a deșeurilor
adecvate și facilități de transport al deșeurilor pentru a se asigura că deșeurile nu sunt lăsate în
urmă.

3.3.Recomandări pentru promovarea turistică a ariei protejate

Biodiversitatea este în mare parte menținută de eforturile actuale de protejare, dar sistemele
ecologice arată un declin. Acest declin al mediului, și al resurselor naturale, se datorează în parte
factorilor istorici, precum transformarea habitatelor la scară largă, dar, de asemenea, și datorită
unor factori în curs de desfășurare, cum ar fi pescuitul ilegal și construcțiile neautorizate.
Presiunile care conduc la aceste tendințe negative sunt de așteptat să continue. Speciile valoroase
de pești comerciali sunt în scădere datorită reducerii habitatelor din zona umedă,
supraexploatarea, și răspândirea speciilor exotice. Alte tendințe de distrugere a mediului o
reprezintă 3 sedimentarea accelerată și eutrofizarea, împreună cu înmulțirea algelor într-o serie
de lacuri deltaice și în unele zone adiacente din Marea Neagră. Capacitatea şi eficacitatea
Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) și a altor părți interesate trebuiesc
întărite pentru a îmbunătăți condițiile ecologice. Acești pași trebuie să fie includă atât pași
tehnici cât și instituționali. Principalele obiective pentru dezvoltarea durabilă a Deltei Dunării o
reprezintă conservarea activelor sale ecologice si a biodiversității și îmbunătățirea calității vieții
pentru locuitorii săi. Conservarea și dezvoltarea ar trebui văzute ca interdependente și aplicabile
funcționării celor trei zone ale Rezervaţiei Biosferei Deltei Dunării (de bază, de protecție și
zonele de tranziție). Delta este reprezentată de zonele joase întinse, care o fac vulnerabilă la
inundații și de aceea trebuie să facă față la stagnarea desecării. Acesta este motivul pentru care
viața în deltă are nevoie mereu de intervenția umană. Ameliorarea terenurilor, irigațiile,
ameliorarea solului și terasamentele au transformat delta într-un loc sigur în care să trăiești și să
lucrezi. Dezvoltarea durabilă a Rezervaţiei Biosferei Deltei Dunării necesită inovații în
cunoașterea comportamentului sistemelor naturale precum si în modul de planificare și
proiectare. O sursă importanta de inovare o reprezintă dezvoltarea tehnologiei informațiilor și
comunicațiilor (TIC). Progresele în tehnologia de detecție și simulare pot promova dezvoltarea
unui sistem de prevenire și prognoză mult mai rapide. Aceste tehnologii contribuie, de asemenea,
la dezvoltarea unor sisteme de diagnosticare si monitorizare pe scară locală și globală.

Cap. 4. CONCLUZII

Delta Dunării reprezintă o destinație specială, prin caracteristicile sale(patrimoniu natural

universal), una dintre cele mai importante regini turistice din România, prin originalitatea
peisajului (relief, apă, vegetație, faună, populație și așezări umane.Valorile naturale și culturale
ale Deltei Dunării constituie resursele turistice naturale și antropice ale RBDD, resurse
valorificabile prin practicarea turismului.În regiunea Deltei Dunării, se pot practica o varietate de
tipuri de turism:

Turism pentru odihnă și recreere –  șederea în hotelurile plutitoare sau combinația dintre

excursiile pe canale și lacuri pitorești cu băile de soare și apă marină pe plajele situate de-a
lungul coastei Mării Negre.
 
Turism specializat –  stiintific.
 
Turism pentru practicarea sporturilor nautice, foto-safari.
 
Turism pentru practicarea pescuitului sportiv și vânătoare sportivă.
BIBLIOGRAFIE

Raul Călinescu, Biogeografia României, Editura Științifică București 1969.

 N. Costache,Regiunea biogeografică a României, 1996.
Ion.V.,Geografia regională a României. Podișurile I, București,1979.
Viorel Ionascu, Dobrogea studiu de geografie a turismului, Editura Universitară București, 2011.
www.eea.europa.eu/ro
www.geografilia.blogspot.ro/