UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ “JUSTINIAN PATRIARHUL”

Referat la disciplina Literatură post-patristică

Student:
Bányai Rafael
Grupa 1
An III
Specializarea Teologie Pastorală
Semestrul I

București, 2023
 I. Viața Sfântului

Viaţa Sfântului Antonie cel Mare a fost scrisă, la scurtă vreme după trecerea la cele
veşnice, de către ucenicul său, Sfântul Atanasie cel Mare, arhiepiscop de Alexandria. În „Vita
Antonii” (Viaţa lui Antonie), Sfântul Atanasie cel Mare spune că Avva Antonie s-a născut în
anul 251 în localitatea Coma, în Egiptul de Mijloc, într-o familie creştină înstărită. 1

La 20 de ani a rămas orfan de ambii părinţi iar în grija lui a rămas sora mai mică şi
gospodăria. Foarte des îşi punea întrebări despre calea pe care trebuie să o urmeze în viaţă. A
găsit răspunsul într-una din zile, după ce ascultase cuvântul Sfintei Evanghelii în care
Mântuitorul spune: „Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei
avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi” (Matei 19, 21). A considerat că acest
îndemn îi era adresat direct, astfel că şi-a împărţit averea săracilor, a lăsat-o pe sora mai mică
în grija unei comunităţi de fecioare şi s-a retras în singurătate. 2 Cum în acei ani nu existau
schituri şi mănăstiri, cei care voiau să ducă viaţă schimnicească, în post, rugăciune şi feciorie
nu plecau din sat, ci îşi construiau mici colibe la marginea lor. O vreme, Sfântul Antonie a
trăit într-o astfel de colibă, sub ascultarea unui alt ascet din zonă însă, după o vreme, a lăsat
bordeiul şi s-a stabilit într-un mormânt antic abandonat, unde a dus o viaţă de despătimire, cu
post sever, rugăciune şi teribile lupte cu demonii.3 

Anul 310 îl găsește la Alexandria, îmbărbătând martirii creştini prigoniţi de stăpânirea

romană, în timpul persecuţiei împăratului Maximian.4

În anul 312, Sfântul Antonie cel Mare s-a afundat mai mult în deşert, pe muntele Qalzam,
nu departe de malul Mării Roşii, unde se află astăzi mănăstirea care-i poartă numele. Aici a
trăit până la mutarea sa la Domnul, petrecută în anul 356. Nu a părăsit acele locuri decât
pentru a-şi vizita ucenicii sau pentru a face o a doua călătorie la Alexandria, dorind a-l susţine
pe Sfântul Atanasie cel Mare, care era persecutat de arieni.5

Înainte de trecerea la cele veşnice, Sfântul Antonie le-a lăsat ucenicilor un testament. I-a
rugat să-l îngroape într-un loc ferit, pe care să nu-l descopere nimeni. Ruga i-a fost ascultată,

1
Sf Atanasie cel Mare, Viata cuviosului Parintelui nostru Antonie, in P.S.B. vol. 16, Ed. IBMBOR, Buc. p. 231
2
Protos.Prof. Ioasaf Popa, 1600 de ani de la moartea Sfantului Antonie cel Mare, in S.T. nr. 9-10, 1956, p. 644-
647
3
Sf Atanasie cel Mare, Viata cuviosului Parintelui nostru Antonie, in P.S.B. vol. 16, Ed. IBMBOR, Buc. p. 232
4
Ibidem, p. 244
5
Ibidem, p. 245
iar ucenicii  au păstrat taina locului în care a fost înhumat. Totuşi, în timpul lucrărilor de
restaurare a mănăstirii Sfântului Antonie din Egipt, cercetătorii au ajuns la concluzia că
mormântul s-ar afla sub sfânta masă a bisericii centrale a mănăstirii, însă, din respect faţă de
testamentul lăsat de Avva, locul a rămas pecetluit, aşa cum Sfântul şi-a dorit: „(...) voi
îngropaţi trupul meu (...) nimeni să nu ştie locul, afară de voi singuri. Iar eu, la Învierea
morţilor, îl voi lua nestricăcios de la Mântuitorul”6.

„Părintele monahilor”, aşa cum este numit Sfântul Antonie cel Mare, este considerat în
tradiţia creștină drept întemeietorul monahismului, alături de Sfântul Pahomie cel Mare.7

II. Descoperirea moaștelor Sfântului Antonie cel Mare

Comform literaturii ortodoxe răsăritene, nu găsim informații în limba română care să facă
referire la descoperirea moaștelor Sfântului Antonie cel Mare. De asemenea, nu se știe cum
au ajuns acestea în Occident. Dar s-a constatat faptul că, descoperirea moaștelor s-a făcut prin
“revelație divină”. Sfântul Antonie, cu toate că a dorit din smerenie ca trupul său să rămână
ascuns, voința Domnului a fost ca el să fie aflat, așa cum mărturisește și Sfântul Atanasie cel
Mare: “Domnul îi arată pe sfinți ca pe niște sfeșnice8”.
Se consideră a exista două motive pentru care Dumnezeu a îngăduit ca moaștele sfântului
să fie descoperite. Primul motiv ar fi acela că „prin acest fel, cei care aud să cunoască câtă
putere dau poruncile lui Dumnezeu când sunt împlinite 9”. Al doilea motiv ar fi acela, „de a se
aprinde și în ei râvnă pentru a porni pe calea virtuții” 10. Descoperirea Sfintelor sale Moaște
este atestată istoric de pelerinul Antonini Placentini, de Episcopul Victor de Tunnuna (†570),
de scriitori bisericești precum Isidor de Sevilla (†636), Beda Venerabilul (†735), Rabanus
Maurus (†856), texte patristice, martirologii, dicționare și enciclopedii. Toate aceste
informații au constituit baza cercetărilor vieții Sfântului Antonie care a fost adusă ulterior la
cunoștința cercetătorilor și credincioșilor11.

6
Mitropolit Nicolae Corneanu, Viata si petrecerea Sfantului Antonie cel Mare, Ed. Amarcord, Timisoara, 1998,
p. 113
7
Ibidem, p. 114
8
Sfântul Atanasie cel Mare, Viața Cuviosului Părintelui nostru Antonie, p. 235
9
Antonini Placetini Itinerarium, în Itineraria et Alia Geographica, Corpus Christianorum, Series Latina, p. 128
10
Idem
11
Ibidem, p. 129
 Moaștele Sfântului Antonie cel Mare au fost descoperite după mai bine de 200 de ani de
la trecerea sa la Domnul, în timpul Împăratului Justinian cel Mare (561), așa cum arată și
rezultatul cercetării făcute în acel moment. În cele din urmă, au fost depuse în Biserica
Sfântului Ioan Botezătorul din Alexandria, dar mutate apoi în Constantinopol între anii 639 –
642 în urma cuceririi Egiptului.12 Cultul moaștelor sale s-a dezvoltat atât în Răsărit cât și în
Apus, unde în secolul al XI-lea a ajuns la apogeu. Astfel că, s-au construit primele recicvarii,
care imitau atât capul cât și alte părți ale trupului, dar și întreg trupul laolaltă. Totodată au
apărut și procesiunile religioase, iar pelerinajele de la Locurile Sfinte, au devenit tradiție,
începând cu Biserica primară.13 De asemenea, înainte de Cruciade au fost aduse de către
pelerini, moaște din Orient în Occident. Acest lucru s-a întâmplat și cu moaștele Sfântului
Antonie, când în secolul al XI-lea, un anume nobil francez pe nume Jocelin, fiul lui
Guillaume, în urma războaielor câștigate de către Roman IV Diogene cu arabii, a primit
moaștele Sfântului Antonie cel Mare pe care le-a adus cu sine în Franța, în localitatea La
Motte-au-Bois, care va deveni, mai târziu, Saint-Antoine en Viennois.14
Mai târziu, Gigues de Didier a fost cel care a construit o biserică, sfințită de Papa Calist al
II-lea la 20 martie 1119, în care au fost depuse Moaștele Sfântului Antonie cel Mare. Această
biserică este cunoscută și astăzi ca L’église Abbatiale de Saint-Antoine en Dauphiné.15
Pentru a aduce o bucurie și în țara noastră, părintele Gheorghe Zaharia, parohul
Bisericii Sfântul Anton – Curtea Veche din București, împreună cu Părintele Profesor
Constantin Pătuleanu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” (care a
întocmit și un studiu referitor la descoperirea moaștelor), s-au adresat episcopului de
Grenoble-Vienne, Guy de Kerimel. Prin intermediul Înaltpreasfințitului Părinte Iosif,
Mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale, au adresat rugămintea de a primi un
fragment din Moaștele Sfântului Antonie cel Mare. Episcopul de Grenoble a răspuns
afirmativ acestei dorințe, aducând o părticică din Sfintele Moaște la data 15 martie 2017.16
Venirea la București a moaștelor Sfântului Antonie cel Mare, a reprezentat cea mai
mare dorință a părintelui paroh de la Biserica Sfântul Anton, ca și credincioșii să le poată
cinsti cu evlavie și rugăciunile lor să fie duse înaintea Domnului Hristos pentru tot poporul
binecinstitor.

III. BIBLIOGRAFIE
12
A. A. Vasiliev, Istoria Imperiului Bizantin, p. 230
13
Fericitul Augustin, Mărturisiri, trad. Nicolae Barbu, p. 175-176
14
Ibidem, p. 177
15
Idem
16
Pr. Prof. Dr. Constantin Pătuleanu, Sfântul Antonie în spiritualitatea răsăriteană și apuseană, p. 11
 Sfântul Atanasie cel Mare, Viata cuviosului Părintelui nostru Antonie, in P.S.B. vol.
16, Ed. IBMBOR, București, 1988
 Protos.Prof. Ioasaf Popa, 1600 de ani de la moartea Sfantului Antonie cel Mare, in
S.T. nr. 9-10, 1956
 Mitropolit Nicolae Corneanu, Viata si petrecerea Sfantului Antonie cel Mare, Ed.
Amarcord, Timisoara, 1998
 Antonini Placetini Itinerarium, în Itineraria et Alia Geographica, Corpus
Christianorum, Series Latina, Ed. Brepols, Turnhout, 1965
 A.A. Vasiliev, Istoria Imperiului Bizantin, Editura Polirom, Iași 2010
 Fericitul Augustin, Confessiones Mărturisiri, trad. și indici Nicolae Barbu, introd. și
note pr. Ioan Rămureanu, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, București, 1985
 Pr. Prof. Dr. Constantin Pătuleanu, Sfântul Antonie în spiritualitatea răsăriteană și
apuseană