Sunteți pe pagina 1din 10

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ JUSTINIAN PATRIARHUL

Lucrare de seminar la disciplina Drept Bisericesc

Rolul și locul mirenilor în misiunea Bisericii secolelor I-IV

Student :

Bányai Rafael

Grupa 1

An III

Teologie Pastorală

București, 2023
I. Etimologia cuvântului mirean

Pentru a putea înțelege care este etimologia cuvântului mirean, sunt folosiţi în egală
măsură doi termeni: pe de o parte este folosit termenul grecesc XaϊKoς, care îi desemnează atât
pe cei care sunt credincioşi şi care nu fac parte din ierarhie, cât şi tot ceea ce nu este bisericesc,
adică profan. Pe filieră slavă avem cel de al doilea termen care desemnează a doua categorie de
membri ai Bisericii, respectiv termenul de mirean. Putem astfel să înțelegem că, prin acest
termen sunt desemnaţi credincioşii care nu aparţin clerului, deci un apărător, şi nicidecum un
străin de Biserică1.
De asemenea, un alt înțeles al cuvântului mirean, vine de la verbul grecesc “miro” care
înseamnă a unge cu untdelemn impregnat cu mirodenii, rezultând cuvântul miron, iar de aici, la
noi mir.

Astfel, Sfântul și Marele Mir are o altă semnificație față de untdelemnul sfințit, care se
sfințeste și se folosește la Taina Sfântului Maslu sau la miruit, după slujbă. Sfântul și Marele Mir
este un untdelemn impregnat cu diferite mirodenii și aromate, după o rețetă prescrisă de Biserică,
fiind sfințit, o dată la patru ani, de către toți membrii Sfântului Sinod al Bisericii. Acest Sfânt si
Mare Mir este împărțit la parohii, iar parohiile îl folosesc pentru sfintirea unei biserici dar și a
copiilor, imediat după ce sunt botezați. Pentru că prin Taina Botezului, copilul a devenit templu
al Duhului Sfânt, ungerea cu Sfântul și Marele Mir definește această calitate. Astfel, mirean este
orice om care a primit botezul și a fost uns cu Sfântul și Marele Mir, fie bărbat, fie femeie, deci
mirenii sunt parte din trupul Bisericii.2

1
Drd. Sorin Joantă, Participarea laicilor la viaţa Bisericii, în Revista Teologică, XI , nr. 3 (2001), p. 25.
2
Bartolomeu Anania, Mirenii in Biserică , art, www.monitorulcj.ro, accesat la data de 25/03/2023.
II. Rolul și locul mirenilor în Biserica Ortodoxă

Participarea mirenilor la viața activă a Bisericii Ortodoxe reprezintă un element


constitutiv în lipsa căruia nu poate fi închipuită existența acesteia. Biserica nu poate exista fără
mireni, asa cum nu se poate închipui nici fară starea clericală cu cele trei treptele de instituire
divină, la care se adaugă cele instituite de Biserică, dar fără necesitate absolută lucrării
mântuitoare.3 

Odată cu formarea primelor comunități creștine din primele patru secole, putem vorbi de
viața mirenilor din Biserică ca despre cei care vor duce din vorbă în vorbă mărturia de credință în
Fiul lui Dumnezeu care a fost trimis de Tatăl și care prin puterea Duhului Sfânt s-a întrupat, a
pătimit, s-a jertfit pentru răscumpărarea noastră din păcatul strămoșesc, Înviind a treia zi din
morți și dăruindu-ne un nou început de viață mântuitoare. Această mărturie vine în completarea
mesajului transmis de Sfinții Apostoli.4
Prin mireni se înţelege “totalitatea credincioşilor creştini membri ai Bisericii, care nu au
starea preoţească în nici una din treptele sale şi nici calitatea de slujitori inferiori ai Bisericii
instituiţi prin hirotesie, sau prin alt mod”5. Mirenii ca parte vie a Bisericii, au un rol la fel de
important ca treptele ierarhice prin participarea activă la viaţa Acesteia. Mai mult decât atât şi ei
devin responsabili de „soarta” Bisericii (I Corinteni 3, 9,16,17), fapt pentru care toate mădularele
Bisericii sunt chemate să facă parte din Aceasta și să contribuie prin anumite activităţi la zidirea
duhovnicească6.
Pentru a exercita slujirea harică, clericii dețin dreptul şi puterea ierarhiei superioară de
drept divin în baza succesiunii apostolice, iar mirenii ca membrii ai Bisericii, participă sub
diferite forme. Caracterul sacramental, mistic se primeşte prin Taina Hirotoniei. Pe lângă puterea
sacramentală, ierarhii deţin puterea jurisdicţională şi de a învăţa. La această din urmă putere sunt
chemaţi să colaboreze şi laicii, în funcţie de pregătirea şi rolul pe cate îl au în familie şi societate.
Astfel, în Enciclica Patriarhilor Ortodocşi de la 1848 întregul trup al Bisericii format din mireni
și clerici, au moştenit, păstrează şi transmit învăţătura Mântuitorului Hristos.7

3
Idem
4
Idem
5
Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe – Note și Comentarii, Ediția a III-a îmbunătățită și îngrijită de Drd.
Sorin Joantă, Sibiu, 2005, p. 245.
6
Pr. Prof. Dr. Liviu Stan, Mirenii în Biserică, Tiparul Tipografiei Arhidiecezane, Sibiu, 1939.
7
Drd. Sorin Joantă, Poziţia laicilor în Biserica Ortodoxă, p. 197.
Iisus Hristos Își exercită dreptul în Biserică prin cele trei atribute ale Sale de Împărat, de
Profet și de Arhiereu. De Împărat, prin faptul că este Stăpânul tuturor, de Profet, în sensul că este
Învățător, de Arhiereu, prin faptul că aduce în același timp jertfă și Se aduce pe Sine jertfă.8
Preotul însuși este înzestrat cu aceste atribute: de împărat, în sensul de cârmuitor și
responsabil al unei comunități care i s-a încredințat, profet, pentru că el este dator să învețe,
arhiereu, pentru că slujește Sfânta Liturghie, aducând Jertfa cea de Taină, pâinea și vinul, care se
prefac în Euharistie, adică în Trupul si Sângele Domnului, cu care noi ne împărtășim.9
Chiar și mireanului îi sunt atribuite asemenea calități, așa cum afirmă și Părintele
Dumitru Stăniloae: “aceea de împărat, de conducător, dar nu în sensul că ar stăpâni o comunitate,
cum ar fi parohia, ci în sensul în care își stăpânește propriile simțuri, propriile patimi. El poate fi
considerat stăpân pentru că este în stare, prin voința, prin credința și prin cultivarea virtuții, să-și
controleze pornirile nefaste din ființa lui.”10
Mirenii reprezintă al doilea element oblogatoriu ca parte a Bisericii după clerici, fără de
care aceasta nu se poate concepe. Astfel, mărturisirea credinței în viața creștinilor din Biserica
primară făcea parte din datoriile de suflet, pe care nu pregetau să le îndeplinească. Bune exemple
în acest sens sunt Aquila şi Priscila (Romani 16,3), care au predicat ca laici la Efes înaintea
Sfântului Apostol Pavel, precum şi predicatorii laici din Tesalonic care au vestit cuvântul lui
Dumnezeu în Ahaia şi Macedonia (I Tesaloniceni 1, 7-8).11 Prin întreaga lor activitate de
propovăduire laicii au devenit misionari, vestind cuvântul Evangheliei ori de câte ori aveau
ocazia, dar şi ca persoane special autorizate pentru acest lucru. În acest sens avem exemplul
cateheţilor care îi instruiau pe catehumeni, al didascălilor, al apostolilor, al învăţătorilor, etc.12

Chiar dacă primul aspect al poruncii date de către Mântuitorul Apostolilor a fost acela de
a învăţa (Mergând învăţaţi… (Matei 27, 26), totuşi, în perioada Bisericii primului mileniu
această funcţie a fost exercitată deopotrivă de către laici şi clerici, aceştia urmând a avea de
îndeplinit două dintre funcţiile specifice, care nu puteau fi încredinţate mirenilor, deoarece este
vorba despre puteri izvorâte din Taina Hirotoniei. Acestea fac referire la activitatea sacerdotală şi
jurisdicţională, lucru care l-a determinat pe teologul român Teodor M. Popescu să afirme că, în
ceea ce priveşte „clerul, nu avea nici prerogativă exclusivă a predicii, nici cel puţin un privilegiu
8
Ibidem, p. 198.
9
Idem
10
Bartolomeu Anania, op. cit. p.4.
11
Teodor M. Popescu, Didascalii, Bucureşti, 1932, p. 8.
12
Idem
al ei, deosebitor de laici, întrucât funcţiunea lui principală nu era cea învăţătorească, ci cea
liturgică, pastorală şi administrativă”13.

Un exemplu semnificativ este scriitorul bisericesc Origen, care a predicat la serviciul


divin, înainte de Liturghia propriu-zisă într-o biserică din Cezareea Palestinei şi Ierusalim. Pentru
acest lucru a fost mustrat de către episcopul Dimitrie care se adresează printr-o scrisoare
episcopilor Alexandru al Ierusalimului şi Teoctist al Cezareei Palestinei, arătându-și
nemulțumirea față de Origen pentru că predicase în cadrul cultului. Totuși, i s-a răspuns că dacă
se găsesc laici apţi pentru a învăţa credinţa, aceştia trebuie şi rugaţi să vorbească poporului, fiind
catalogați ca invitaţi14.

În acelaşi sens, chiar și Constituţiile apostolice subliniază posibilitatea mirenilor de a


propovădui: „cel care învaţă, chiar laic să fie, încercat în cuvânt şi curat în obiceiuri, să înveţe
căci toţi trebuie să fie învăţaţii lui Dumnezeu”15.
Totuși, au fost impuse unele restricții pentru a putea fi evitate abuzurile, făcând referire
în primul rând în ceea ce priveşte dreptul femeii de a vorbi, obligată fiind, să discute problemele
legate de credinţă doar în cadrul intim al familiei: „să nu se îngăduie femeilor să vorbească în
timpul Dumnezeieştilor Liturghii (Canonul 70 Trulan)16, ci, după cuvântul Apostolului Pavel, să
tacă, pentru că nu li s-a îngăduit lor a vorbi, ci să se supună, precum şi legea zice: “Iar de voiesc
să înveţe ceva, să-şi întrebe acasă pe bărbaţii lor” (I Corinteni 14, 34-35)”. Această restricţie nu
se referă şi la catehizarea la care era datoare femeia în cadrul familiei, ca mamă 17, ci despre ceea
ce vorbeşte în mod deosebit unul dintre Părinţii Bisericii a cărui mamă a avut o influenţă
deosebită asupra lui, cum ar fi bunica şi sora recunoscute în rândul sfinţilor.18

Se stabileşte de asemenea prin Canonul 64, interdicţia ca oricare dintre laici să-şi
însușească dreptul de a predica19, cerând fiecărui membru să-şi păstreze locul şi rolul său în
Biserică, pentru că „nu toţi sunt apostoli, nu toţi sunt profeţi…” (I Corinteni 12, 27). Canonul
stabilește foarte clar că „Nu se cuvine ca laicul să ţină cuvântare sau să înveţe în chip obştesc
însuşindu-şi de aici slujba învăţătorească, ci să se supună rânduielii predanisite de către Domnul,
13
Ibidem, p. 9.
14
Ibidem, p. 63.
15
Pr. Dr. Liviu Stan, Mirenii în Biserică, p. 82.
16
Ioan N. Floca, p. 160.
17
Maica Magdalena, Sfaturi pentru o educaţie ortodoxă a copiilor de azi, Ed. Deisis, Sibiu, 2006, p. 54.
18
Idem
19
Ioan N. Floca, p. 164.
şi să deschidă urechea spre cei care au darul cuvântului de dăscălie şi să înveţe cele dumnezeieşti
de la aceştia. Căci în Biserica cea una, osebite mădulare a făcut Dumnezeu, după cuvântul
Apostolului… Iar de s-ar prinde cineva atingând (călcând) canonul de faţă să se afurisească pe
40 de zile”.20 Acest canon îl oprește pe laic să predice dar cu o pregătire corespunzătoare poate să
o facă, dacă are binecuvântarea chiriarhului sau a preotului. Este singura soluție pe care
majoritatea canoniștilor o folosesc, fiind utilizată încă din primele veacuri creștine.

Astfel, trebuie să înțelegem că laicilor le este interzis să vorbească în Biserică fără


binecuvântare, tocmai pentru a evita diferitele abuzuri sau erezii. Limitarea acestui drept a venit
în urma unor situații reale în care aceștia și-au atribuit pe nedrept, diverse roluri în Biserică.

Din aceste canoane trebuie să înţelegem că Părinţii nu au interzis mirenilor să vorbească


în Biserici, ci au stabilit doar ca aceştia să o facă cu permisiunea ierarhilor, care au primit prin
Taina Hirotoniei puterea de a învăţa, mirenii fiind colaboratorii acestora.21

Totuși, mirenii nu sunt limitați de dreptul ierarhiei pentru a putea propovădui învățătura.
„Dacă laicii nu au dreptul să predice în timpul slujbelor, asta nu înseamnă că sunt lipsiţi de
dreptul de a predica în biserică, în afară de slujbe, ci cu atât mai mult ei pot să predice în afara
bisericii”22. Teologul de azi trebuie să fie din aceeaşi frământătură cu cea a Sfinţilor Părinţi, iar
concepţia lor teologică să fie în concordanță cu cea a înaintaşilor. Discursul lor trebuie să fie
actualizat la epoca culturală, fără însă a afecta deplinătatea învăţăturilor.23

Programa religioasă pusă la dispoziția profesorilor și învățătorilor mireni, urmărește


formarea conduitei religios-morale şi a identității culturale a tinerilor. Un profesor teolog vine în
faţa acestora, elevi sau studenţi, nu doar cu materia studiată, ci şi cu puternice argumente care să-
i facă pe aceștia să o accepte, întrucât cuvântul lui Dumnezeu trebuie actualizat nu doar sub
aspect moral, dar să fie integrat şi social şi istoric într-o unitate culturală. Acest lucru trebuie să-i
facă pe cei învățați să se definească şi să se identifice ca şi creştini adevăraţi.24

Formarea caracterului religios pe care trebuie să o facă profesorul de Religie de exemplu,


nu este deloc inferioară celei a ierarhilor Bisericii. De asemenea, să nu uităm că profesorii

20
Idem
21
Pr. Dr. Liviu Stan,’’Mirenii în biserică’’, p. 259.
22
Idem
23
Ibidem, p. 261.
24
Teodor M. Popescu, Biserica şi cultura, p. 138.
teologi mireni au rolul de a forma şi viitorii membri ai clerului, fapt pentru care nu putem
marginaliza această categorie de membri ai Bisericii din actul de propovăduire a dreptei
credinţe.25

Nu putem ignora rolul mirenilor în propovăduirea dreptei credinţe, din moment ce


părinţii Bisericii au stabilit şi pentru aceştia diferite forme de propovăduire, cum ar fi:
catehumenatul (Canonul 26 Laodiceea), învăţarea dreptei credinţe în familie (Canonul 70
Trulan), obligația păstrării bunei rânduieli pentru fiecare dintre cei care învăţau în diferite forme
şi locuri (Canonul 64 Trulan), nerogarea drepturilor şi obligaţiilor altora prin „a nu trece hotarele
cele ce sunt puse, sau predania de Dumnezeu purtătorilor Părinţi” 26 (Canonul 19 Trulan),iar, în
cazul în care vor să se dedice activităţii de răspândire a cuvântului Evangheliei în diverse forme
se recomandă ca aceştia să aibă aprobarea episcopului (Canonul 26 Laodiceea), lucru pe care îl
vedem şi astăzi în cazul tuturor dascălilor care, pentru a se angaja la o astfel de activitate trebuie
să obţină binecuvântarea episcopului, chiar dacă este vorba despre învăţământul preuniversitar
sau cel universitar.27

Așadar, mirenii colaborează cu clerul pentru a asigura eficacitatea lucrării mântuitoare a


Bisericii, iar în afară de propria lor mântuire sunt chemați să lucreze și pentru mântuirea întregii
obști creștine printr-un act pe care îl săvârșesc prin puterea stării lor harice, în special legată de
Taina Sfântului Botez28.

Datorită faptului că există o legătură strânsă între viața credincioșilor și viața liturgică a
Bisericii, ei mai participă la aceasta, prin prezența, rugăciunea și contribuția lor constantă în
dezvoltarea cultului divin, dar și prin sprijinul acordat instituirii sărbătorilor și cultului sfinților.

Participarea lor în cadrul Bisericii primelor veacuri creștine, s-a desfășurat prin exercitarea de
puteri cârmuitoare șau jurisdicționale. Aceste acte se impart în 3 categorii care exprimă 3
funcțiuni ale acestei puteri, și anume:

1. Funcția legislativă, prin care mirenii au participat prin prezența și lucrarea lor la
activitatea legiuitoare a sinoadelor ecumenice și a celor locale de diverse tipuri ca
alcătuire. În cadrul corpurilor legiuitoare bisericești, contribuția lor este și rămâne una
25
Ibidem, p. 139.
26
Liviu Stan, Mirenii, Elementul laic în Biserica Ortodoxă, p. 260.
27
Idem
28
Idem, Poziţia laicilor în Biserica Ortodoxă, p. 272.
dintre cele mai utile pentru elaborarea și adoptarea normelor legale, potrivite în fiecare
vreme pentru viața bisericească29.

2. Funcția judecătorească, prin care mirenii au participat într-o formă care avea drept scop,
contribuția lor care ducea la îndeplinirea unei lucrări sfințitoare cu specific preoțesc, prin
care era administrată Sfânta Taină a Spovedaniei. În acea epocă era cunoscut faptul că,
mărturisirea păcatelor ca și dezlegarea de ele, se făcea cu concursul efectiv al acestora. În
cele din urmă, s-a admis prezența și chiar colaborarea unor reprezentanți ai credincioșilor
în cadrul unor instituții disciplinare, atât în cazul judecării unor abateri cu caracter moral
sau social al credincioșilor cât și în diferitele cazuri în care se tratau litigiile între clerici și
laici30.

3. Funcția executivă care constă în executarea sau aducerea la îndeplinirea hotărârilor


instanțelor disciplinare și judecătorești ale Bisericii, a dus la îndeplinirea imperativelor
care emană din legile bisericești și din hotărârile organelor de conducere ale Bisericii.
Prin participarea mirenilor la îndeplinirea funcției executive din viața Bisericii s-a afirmat
cu precădere că, au colaborat la actele de alegere a clerului și a altor organe de conducere
a Bisericii dar și la actele de administrare ale averii bisericești. Acestea sunt valabile și
astăzi, acționând atât pe temeiuri tradiționale cât și legislative, participarea credincioșilor
fiind temelia unei practici îndelungate care a dobândit puterea de lege, dar și a unor
rânduieli canonice pozitive, exprimate prin texte ale Sfintelor Canoane și prin legile
bisericești care nu poartă acest nume.31

CONCLUZII

În concluzie, mirenii reprezintă pentru Biserică un element esențial, atât prin starea lor
harică cât și prin poziția lor social – juridică, fiind colaboratorii permanenți ai clericilor în
lucrarea mântuitoare sau harică a Acesteia. Limitele acestei colaborări sunt determinate de

29
Ibidem, p. 262.
30
Ibidem, p. 263.
31
Ibidem, p. 263 – 264.
rânduieli tradiționale și canonice care nu permit exercitarea funcțiilor stării preoțești prin
activități ale stării harice ci exprimă constant și asigură o deosebire importantă între poziția și
drepturile fiecăreia dintre aceste două stări.

III. BIBLIOGRAFIE

 ***Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii


Ortodoxe Române , 2002
 Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe – Note și Comentarii,
Ediția a III-a îmbunătățită și îngrijită de Drd. Sorin Joantă, Sibiu, 2005.
 Drd. Sorin Joantă, Participarea laicilor la viaţa Bisericii, în Revista Teologică XI nr. 3
iulie – septembrie, Editura Mitropoliei Ardealului, Sibiu, 2001.
 Bartolomeu Anania, Mirenii in Biserică , art, www.monitorulcj.ro, accesat la data de
25/03/2023.
 Teodor M. Popescu, Didascalii, extras din “Studii Teologice, an 3, nr. 2”, Editura
Tipografiei Cărților Bisericești, Bucureşti, 1932.
 Pr. Prof. Dr. Liviu Stan, Mirenii în Biserică, Tiparul Tipografiei Arhidiecezane, Sibiu,
1939, în Studii Teologice, XX (1968), nr. 3-4.
 Maica Magdalena, Sfaturi pentru o educaţie ortodoxă a copiilor de azi, Ed. Deisis,
Sibiu, 2006.
 Teodor M. Popescu, Biserica și cultura, Editura Institutului Biblic și de Misiune al
Bisercii Ortodoxe Române, București, 1996

S-ar putea să vă placă și