Universitatea Lucian Blaga Sibiu

Facultatea de Teologie Ortodoxa Andrei Șaguna

Mirenii în Biserică
-lucrare seminar-

Prof. Conf. Univ. Dr. Irimie Marga

Student Dimitrie Daniel Piloiu

Sibiu

2018
Dimitrie Daniel Piloiu Seminar Drept Canonic

Mirenii în Biserică
După părerea mea, mirenii sunt un element constitutiv al bisericii. Etimologic vorbim,
cuvantul “mirean” este un termen cu conotație bisericească provenind de la grecescul “miro”
care înseamnă a unge cu undelemn impregnat cu mirodenii, cu aromate.

Clerul singur nu poate reprezenta Biserica, precum nu o poate constitui nici poporul
credincios singur, ci ambele aceste doua stări sunt componentele organismului bisericesc. Se
poate spune ca acolo unde este episcopul este si biserica însă tot atât de adevărat este ca
episcopul fără credincioși nu este biserica.1

Sfinții Apostoli înșiși au fost la început primii credincioși ai capului și

înaintemergătorului bisericii. Daca acestora li s-a dat darul apostoliei, nu li s-a dat pentru ei, ca
să formeze ei înșiși biserica, ci ca pe aceasta să o zidească pe temelia pusă de Mântuitorul,
cucerind lumea, dobândind credincioși. Ei și urmașii lor episcopii și clerul întreg, n-au un scop în
sine, ci acest scop li-l dă mântuirea pe care o servesc, ei sunt instrumente necesare în iconomia
mântuirii care nu s-a realizat obiectiv prin Hristos numai pentru ei, ci pentru întreaga omenire.

Biserica nu este formată numai din ierarhie ci din toți aceia care sunt botezați într-o
credință, luptă prin ei înșiși, prin colaborare cu harul și cu mijlocitorii mântuirii, membrii
clerului, pentru dobândirea mântuirii.

Într-o biserică normal organizată, mirenii ca și ierarhia sunt un factor viu, un element
activ care participă intens la viața bisericască și nu reduși la un simplu subiect pasiv al
administrației bisericești. Mirenii, ca element constitutiv al bisericii, au o responsabilitate
generală pentru biserică, pentru soarta ei (I Cor. III, 9, 16, 17) ceea ce implică un anumit număr
de drepturi și reclamă o considerație deosebită a stării mirenești, iar nicidecum tratarea lor ca
TURMĂ! Demnitatea de om și starea privilegiată de creștin, crează credincioșilor o situație pe
deasupra oricărei asemănări reale cu o turmă, deși știm cu toții de asemănarea scripturistică, care
se servește de termenii: turmă și păstor. Sigur, această comparație sugestivă este folosită pentru a
înlesni înțelegerea omenească. Ei se consideră cu adevărat “viță aleasă, neam sfânt”, “preoție
împărătească”, “preoție sfântă” (I Petru 2, 5, și 9), (Apoc. I.6; V, 10). Preoția creștinilor mireni se
întemeiază pe botez prin care taină ei devin membrii ai trupului mistic al lui Hristos și ca atare li
se împărtășește un dar, o sfințire, care-l face pe om capabil de a fi părtaș mântuirii și tuturor
darurilor Duhului Sfânt prin care viază și se întărește biserica.

Creștinii sunt într-un contact viu cu Hristos, întocmai asa precum sunt mladițele viței cu
însăși vița. Ca mlădițe ale viței2 creștinii sunt membre ale trupului lui Hristos care este biserica 3

1
Pr. Prof. Univ. Dr. Liviu Stan, Biserica și dreptul,4. Structura, organizarea și membrii Bisericii, p. 244
2
Ioan 15, 1-8; Rom. 11, 16-18.
3
Col. I, 24; Ef. I, 22-23; 4, 3-6, 11, 13, 15-16; 5, 23, 28-32; I Cor. 6, 15-17; 12, 12-13, 27; Col. I, 18-20; Rom. 12, 4-
5; I Cor. 10,16-17.
Dimitrie Daniel Piloiu Seminar Drept Canonic

și sunt ca atare, în contact permanent și viu cu Domnul împărtășindu-se din seva vieții harice,
care vivifică acest trup mistic a lui Hristos.

 Participarea mirenilor la exercitarea puterii învățătorești

În creștinism,învățătura,propovăduirea cuvântului adevărului într-o formă sau

alta,pe lângă un oficiu sau slujbă specială,pe care este chemată ierarhia s-o exercite, mai
este și o obligație generală a fiecărui creștin. Mirenii au un drept de colaborare ce nu li de
poate nega, nici refuza.

Creștinii, prin botez primesc nu numai obligația de a-ți păstra credința în care s-au
botezat, dar și s-o mărturisească și să o apere de dușmanii și să lumineze pe frații lor
rătăciți4 .

Apostolii predicau cu tărie și convigere a ceea ce auziseră de la Hristos. Ei

istoriseau viața Lui și propovăduiau învășătura Lui. Aceștia au fost trimiși în chip special
și pe umerii lor a apăsat sarcia slujbei misionare. Distingem, deci, mai întâi o învățătură
misionară .

Concomitent cu misiunea externă a început și misiunea internă, însă aceasta s-a

intensificat îm secolul II. Învățătura misionarilor și evangheliștilor nu era o învățătură
teologică propriuzisă,era mai mult o predicare simplă, o expunere a învățăturii creștine și
o istorisire a mântuirii. Era numai o ințiere 5. O explicare mai amănunțită a
doctrinei,adâncirea sensului ei,se făce la început de așa-zișii Didascali. Dacă didascalii au
format o clasă privilegiată, pe lângă aceștia, însă, au mai existat și alți laici care au
săvârșit slujba predicii cuvântului printre credincioși. Sfânta Scriptură ne dă o mulțime de
indicații în acest sens. Aceasta era și ceva natural și nu reclama un drept special,ci pentru
porunca dragostei fiecare era îndatorat a-l sprijinii pe aproapele, a-l lămurii dacă avea
posibilitatea.

În familie fiecare cresștin era învățător. Copiii se instruiau de părinții și de rude,

mai târziu de nași6. Femeile,în nedumeririle lor asupra credinței “ de voiesc să învețe
ceva, acasă să-i întrebe pe bărbații lor” ( I Cor. XIV, 35) poruncește Scriptura.

Dar creștinii laici puteau să învețe și în adunări,puteau predica în adunările

credincioșilor care erau,se pare,de două feluri: unele speciale pentru învățătură; iar altele
pentru cultul euharistic7.

Laicii pregătiți mai erau utilizați în discuțiile publice cu ereticii, chemați fiind la
acestea chiar de episcopi. Astfel, în secolul III, episcopul Arhelau al Mesopotamiei, în
4
Berdenicov, vol.2, p.25.
5
Cf. Tp. Popescu: Didascalii, p.6,nota 1.
6
Ibidem,p. 28.
7
Ibidem, p. 28 și 31, nota 1.
Dimitrie Daniel Piloiu Seminar Drept Canonic

disputele sale cu Manes ereticul, a ales dintre laicii chemați să asiste la dispută, pe patru
inși mai învățați, care să șijudece discuția lor 8. Se mai amintește participarea laicilor la
predicarea în Constituțiile apostolice din secolul II și III.

Mai târziu, un Sinod ecumenic, al VI-lea se ocupă de această chestiune a predicii

laice. Canonul 64 9 al acestui sinod a hotărât “că nu se cuvine ca laicul să cuvinteze sau
să învețe în public, arogându-și, de aici, acțiune învățătorească”, vrând săarate că în
biserică este o ordine ce trebuie respectată și demostrând în acest fel, se vede că sinodul
s-a ținut obligat a o face aceasta, pentru a curma oarecare abuzuri.

Femeile, în biserică,ele vor avea să tacă. “Femeia întru tăcere să se învețe, cu

toată ascultarea; iar femeiis ă învețe nu dau voie”(I Timotei II, 11-12). Sfântul Ioan
Gur[ de Aur consideră inaptă femeia pentu acest oficiu, căci ea “ a învățat odată (adică pe
Adam în paradis) și toatele-a nimicit pentu acee să mă învețe”10.

La început, în biserică, le era permis laicilor să citească din scripturi și să predice

în biserică. Însă, cu timpul, odată cu Sinodul I ecumenic, li se interzice laicilor să citească
în biserică din cărțile sfinte, dacă nu erau rânduiți la aceasta ca anagnoști(citeți), făcând,
așadar, parte din clerul inferior.

În primele timpuri ale propovăduirii crețtinismului, în epoca eroică, cei ce se

converteaula noua credință nu erau sipuși înaimte de botez niciunei instruiri în doctrina
bisericească. Credința mărturisită în Hristos era de ajuns pentru a fi botezați,cum a fost
cazul cu primii creștini(3000), botezați după predica lui Sfântului Petru, apoi alte
convertiri făcute de Sfinșii Apostoli ți discipolii lor. Mai târziu, însă, erau supuși înainte
de botez unei mărturisiri ceva mai detaliate asupre credinței. Deoarece, cu ocazia
încercărilor la care au fost supuși în persecuții, mulți creștini au căzut, lepădându-se de
credință, Biserica s-a văzut necesitată a nu mai primi în sânul ei decât persoane probate în
credință,instruite și convinse, de aceea a impus un timp de instucție premergătoare
botezului, în scop de a pregătiipe cei ce-și manifestau dorința de a devenii creștini. Deja
Didahia sec. II prescrie pentru cei ce se botezau un post pregătitor. Cei ce se pregăteau
pentru botez s-au numit catehumeni, iar cei ce ăi instruiau cateheți. Timpul
catehumenatului, scurt la început, s-a prelungitmereu, ajungând chiar la trei ani.

Mai târziu s-au dezvoltat școlile teologice. Sunt , apoi, atâea scrieri teologice
celebre, fruct al învățaților laici, a căror activitate, a unora a fost stâns legată de școlile
teologie ale timpului.

Am văzut în cele precedene cât de intens au luat parte laicii, colaborând cu

ierarhia la exercitarea purerii învățătorești. Pe laicul care își spijină biserica sa în
8
Mansi t. I col. 1161, despre aceasta ne spune și Epih. Heres. XVI, 21, 25 și 32.
9
Acest canon, cu comentariul lui Aristen se găsește în “Îndreptarea legii” Glava 63,ed. Lui Bujoreanu,p. 387.
10
Hrisostom, în cuvîntarea 9, la I Timotei..
Dimitrie Daniel Piloiu Seminar Drept Canonic

activitatea sa învățătorească, Bisrerica nu poate decât să-l primească cu bucurie și

dragoste.

 Participarea mirenilor la exercitarea puterii jurisdicționare.

Nimeni nu-și poate aroga, în aceată privință, nicin drep dependent de voința
ierarhiei, și tot cel ce exercită sau deșine o funcțiune, având un drept ce ține de puterea
jurisdicțională, o face din încredințarea autorității ierarhice. Ierarhia, însă, niciodată nu a
exercitat în chip absolutist aceeastă puere, și dacă a făcut altfel, atunci a făcut abuz de
putere.

În Sinoade se manifesă în chipul cel maipropriu conștiința unitară a unicului trup

mistic al lui Hristos. În viața Bisericii găsim sinodalitatea manifestată în chip divers, dar
pretutindenea și todeauna.

Dealungul veacurilor erei creștine s-au observat mai multe moduri în care au
participat mirenii la alegerea clerului.11 Modul participării mirenilor la alegerea clerului
rezultă din forma de guvernământ a Bisericii proprie Bisericii creștine. La instituirea
clerului, actul alegerii este esențial deosebit, de acel al hirotoniei. La primul, participă
elementul laic, împotriva voinței căruia nu se poate impune un cleric pe cale autoritativă.

În biserica ortodoxă, se recunoaște ierarhiei dreptul de a rândui clerici de orice

grad; o alegere făcută numai din partea ierarhiei este legală și fără colaborarea laicilor.
Dar o alegere făcută numai prin ierarhie, cu toată legalitatea ei, nu este menită în biserică
sa-și ajungă țelul, ci pentru ca o alegere să servească mai bine biserica trebuie sa fie
rezultatul colaborării întregii biserici, a credincioșilor și a ierarhiei. Evident că aceasta din
urmă principial, căci ei i s-a încredințat de la Dumnezeu conducerea bisericii, poartă
răspundere mai mare deci și un drept mai mare.

Biserica ortodoxă, care, conform învățăturii sale despre biserică și despre forma ei
de guvernământ, a considerat pe laici ca un element activ, acordându-i în practică
importanța cuvenită, a privit întotdeauna participarea laicilor la alegerea clerului ca
necesară și utilă. Însă alegerea pe care o fac mirenii în Biserică îi conferă persoanei alese
numai dreptul de a fi luată în considerare de autoritatea competentă, la completarea unui
loc vacant. Prin urmare dreptul pe care il exercită mirenii, sub titlul de drept de alegere,
nu este în realitate un astfel de drept, ci numai unul de propunere, de prezentare; totusi
acest drept nu este atat de fictiv căci autoritatea bisericească trebuie să țină seamă de el.
Deci, prin actul alegerii, creștinii nu-și pot impune direct un păstor, deoarece autoritatea
bisericească îl poate respinge pentru serioase motive, dar totuși au mijlocul rezistenței de
care făcând uz , pot să nu accepte persoane neagreate.
11
Preot Dr. Liviu Stan, Mirenii în Biserică, p. 246
Dimitrie Daniel Piloiu Seminar Drept Canonic

Așadar, in Biserica Ortodoxă, dreptul laicilor la alegerea clerului se mișcă între

acela de prezentare și cel de rezistență.

În Biserica Apuseană de exemplu deși în trecut admitea participarea largă –

uneori chiar mai largă decât Biserica Ortodoxă – a mirenilor la alegerea clerului, totuși de
la o vreme a suspendat această practică. Normal că se invoca motivul abuzurilor, însă
adevaratul motiv rezidă în faptul că Biserica Apuseană “evoluând” în concepția ei despre
Biserică și despre forma de guvernământ a acesteia, adoptând sistemul absolutist al
papalității, a trebuit să tragă toate consecințele acestei evoluții, excluzându-i deci pe laici
de la alegerea clerului.

Biserica protestantă reprezintă extrema opusă a catolicismului. Protestantismul

asa cum se prezintă sub acest raport, reprezintă mai mult o organizație politică decât una
bisericească. Li se acordă laicilor toate drepturile posibile așa că pentru ei, starea de laic
propriu-zisă nici nu mai există, în baza preoției universale. În Biserica Protestantă laicii
au dreptul exclusiv de a alege pe clerici, care nu sunt decât reprezentanții lor autorizați și
care, ca și orice creștin, având darul preoției, nu primesc prin alegere decât dreptul de a
exercita, în numele comunității, slujba preoției. Alegerea dei este totul, nefiind numai o
simplă prezentare ci însuși actul care produce dreptul. Nu diferă cu nimic deci, de orice
alegere din ordinea civilă.

Concepția bisericii ortodoxe se plasează așadar ca o medie între aceste concepții

și practici opuse fiind însă cea primordială, din care, prin tendințe centrifuge
dezvoltându-se o extremă, a produs și pe cealaltă prin opoziție.12

În viața bisericii, laicii au luat parte mai ales la alegerii de episcopi, aceștia fiind
centrul vieții și a organizației bisericești. Deci dacă la alegerea episcopilor au colaborat
mirenii, cu atât mai vârtos au luat parte și la alegerea preoților și a diaconilor; dacă li s-a
permis la gradul cel mai înalt, nu li se putea refuza la celelalte două.

 Participarea mirenilor la administarea averii bisericești

Biserica în urmărirea scopului ei se servește pe lângă mijloacele spirituale, încă și

de unele materiale. Ea fiind o societate văzută creată pentru oameni și în mijlocul lor, nu
se poate dispensa de mijloacele omenești prin care se susține și perpetuează viața, încât
dintru început, ea a privit bunurile materiale ca pe un mijloc necesar în mod firesc pentru
realizarea scopului său, pentru asigurarea existenței slujitorilor ei, pentru propagandă și
pentru scopuri de caritate. În prima societate creștină se adoptase un nou sistem de
viețuire, se formase o societate comunistă ideală odrăslită din duhul iubirii aproapelui. Cu
timpul, societatea creștină a abandonat sensul colectiv al vieții, părându-i-se tot atât de
12
Ibidem, p. 250
Dimitrie Daniel Piloiu Seminar Drept Canonic

natural și cel individualist, deși inferioritatea lui e vădită dar e mult mai comod, nu cere
jertfa renunțării pentru alții, nu cere atâta virtute. Tot ceea ce câștigau primii creștini prin
muncă și tot ceea ce alții jertfeau total sau parțial din proprietatea lor, se aduna în mâinile
Sfinților Apostoli care purtau grija săracilor, văduvelor, orfanilor și neputincioșilor, în
acea vreme când nu exista nicio asistență de asistență socială. Înmulțindu-se ofrandele și
sporind munca împreună cu administrarea lor, invindu-se chiar și neînțelegeri, apostolii
au ridicat cuvânt în adunarea credincioșilor, zicând că nu este cu cale, ca ei lăsând
cuvântul lui Dumnezeu, sâ slujească la mese (Fapte VI, 2), și le-au cerut credincioșilor să
aleagă 7 bărbați de încredere, cărora să le fie încredințată de-acum grija celor materiale.
Astfel s-au ales cei 7 diaconi și, dupa apostoli, ei sunt cei dintâi administratori ai averii
bisericești.

Pentru slujba de administrare a unor simple bunuri materiale, nu se cere niciun dar
al Duhului Sfânt. Capacitatea pentru îndeplinirea ei o poate avea orice creștin, însă
îndreptățirea pentru slujba aceasta trebuie să o dea autoritatea competentă.

Înmulțindu-se comunitățile creștine și unele devenind destul de bogate, alături de

diaconi au mai fost chemați și credincioși laici, să colaboreze la administrarea averii, mai
ales că de la o vreme își pierduseră și diaconii atribuțiile de economi.

Dreptul de a administra averea biserici nu revenea comunității 13, ci episcopului

căreia îi era încredințată conducerea bisericii sub orice raport. Episcopii, după ce ei
singuri nu ajungeau pentru slujba economatului, și dupa ce diaconii își pierduseră
atribuția aceasta, și-au ales desigur câte un cleric, pe care l-au însărcinat cu îndeplinirea
ei. În această funțiune însă, de timpuriu au fost angajați ca ajutor și laici. Nu există nicio
piedică de niciun fel, pentru a nu le se putea permite mirenilor să ocupe funcții de acest
gen; ei pot fi administratori ai averii sau ai fondurilor bisericești 14 în acelaș fel ca orice
cleric. Mărturiile sunt nenumărate în acest sens.. știm faptul ca în primele 3 secole
Bisericii nu-i era permis sa-și agonisească averi pe numele său propriu, astfel ca averea
era administrată mai ales de către mireni, bineînțeles sub supravegherea episcopului. În
biserica Alexandriei, ajutătorii economilor se recrutau și dintre catehumeni, apoi la
comunitățile Asiei Mici și Siriei, era un fel de șef econom laic. Însuși Sfântul Apostol
Pavel mărturisește în prima sa epistolă către Corinteni, în care recomandă credincioșilor
să încredințeze milostenia ce o vor aduna, unor bărbați pe care ii vor alege ei (I Cor. XV,
3).

Niciodată colaborarea mirenilor la chivernisirea bunurilor bisericii n-a fost

refuzată de autoritățile bisericești, ci întotdeauna a fost căutată, ba uneori colaborarea
aceasta a luat aspecte de drept. Drepturile ce se cuvin elementului laic de a lua parte la
adiministrarea averii bisericești, privite dintr-un punct de vedere mai larg , sunt mai mult
13
Cum susține Sohm
14
Pavlow: Kurs p. 232
Dimitrie Daniel Piloiu Seminar Drept Canonic

obligații ce decurg din îndatorirea generală de membru al Bisericii creștine, din

obligațiunea de a munci, de a lucra pentru propășirea Bisericii. Acestea însă raportate la
drepturile propriu-zise ale ierarhiei, n-au decât caracterul unor cencesiuni, sunt funcții
dependente de drepturile imprescriptibile ale ierarhiei și măsura lor variază după voința
acesteia. O situație privilegiată au, desigur, ctitorii în ceea ce privește administrarea
averii bisericești; lor li s-a recunoscut întotdeauna pe lângă dreptul de a-și alege clerici
pentru ctitoriile lor, încă și dreptul - aceasta fiind considerat ca ceva natural – de a
administra averiile ctitoriilor, fie biserici, fie alte institute. 15

Bibliografie:

15
Zhisman: Stifterrecht p.66.
Dimitrie Daniel Piloiu Seminar Drept Canonic

 Mirenii în Biserică; studiu canonic-istoric; seria

teologică; preot Dr. Liviu Stan; Sibiu, 1939;
 Sfânta Scriptură;
 Biserica și dreptul, 4. Structura, organizarea și membrii
Bisericii; Pr. Prof. Univ. Dr. Liviu Stan; Editura
Andreiană; Sibiu 2013.