- DREPT BISERICESC -

I. Puterea in Biserica
Activitatea Bisericii, consta in ceea ce priveste administrarea puterii bisericesti. Puterea
in biserica e diferita de puterea seculara.Puterea pastorala: deliberativa, executiva,
judecatoreaesca.
Un alt aspect al puterii in activitatea de cult: sfintitoare= administrarea oricarui act care
se regaseste in cult. De asemenea puterea invatatoreasca, este a treia. Administrarea acestor 3
 tipuri de puteri, clasifica si activitatile eclesiale. Administrare (lat. Ad, ministrare= la, slujire).
Puterea este una singura pt ca Insusi Dumnezeu este Unul. In biserica sunt de asemenea 3
activitati: invatatoreasca, sfintitoare, pastorala.

1. Activitatea invatatoreasca
Activitatea eclesiala, constituie modul practic de aplicare al puterii bisericesti sau al
administrarii acesteia in situatiile concrete ale vietii bisericesti. Avand in vedere ca puterea
bisericeasca poate fi clasificata in functie de natura aplicarii in trei categorii ( invatatoreasca,
sfintitoare, pastorala) rezulta ca si activitatea eclesiala este clasificata dupa cele 3 moduri de
administrare a puterii bisericesti. Rezultand astfel o clasificare a activitatii bisericesti in activitate
invatatoreasca, sfintitoare si pastorala.
Activitatea pastorala, este la randul ei clasificata in 3 subcategorii de asemenea bazata pe
modul distinct de aplciare a puterii pastorale in biserica (puterea deliberativa, executiva si de
judecata bisericeasca), avandu-se astfel o subclasificare a activitatii pastorale in activitate
pastoral-deliberativa, pastoral-executiva si pastoral-judecatoreasca. Jurisdictio=calitatea unui
magistrat de a imparti dreptul . Pastorala se mai numeste si jurisdictionala.
Puterea Invatatoreasca . Activitatea invatatoreasca nu se desfasoara doar in interiorul
bisericii, ci prin natura sa, activitatea invatatoreasca este menita sa se desfasoare si in afara
bisericii (indemnul Mantuitorului `Mergand invatati...` + Matei, 10, 5-6 “Sa nu intrati in casele
de pagani”). In special , activitatea invatatoreasca se desfasoara in afara ei. Crestinul laic si mai
ales clericii, au datoria de a propovadui cuvantul lui Dumnezeu tuturor. Indiferent de identitatea
acestora, atat femeilor cat si barbatilor. La aceasta chemare, de a propovadui cuvantul lui
Dumnezeu, au fost solicitate si femei (in vechime diaconite, vaduve; astazi femei prof. De
religie).
Activitatea invatatoreasca nu este o activitate optionala pt crestini ci obligatorie pt
fiecare crestin care a fost primit in biserica prin botez, mirungere si euharistie. Aceasta
obligativitate a activitatii invatatoresti pt orice crestin, rezulta din cuv Mant. Care spune ca “Tot
cel ce ma va marturisi pe mine inaintea oamenilor...”( Matei cap 10, 32).
Din punct de vedere didactic, in cadrul activ invatatoresti au fost stabilite unele etape.
 O prima etapa a activ invat e pastrarea adev revelat. A doua etapa e a lucrarii misionare
de propovaduire a adevarului revelat. O a 3 etapa e aceea a lucrarii de precizare si de aprofundare
a adevarului revelat. A 4 etapa e aceea de aparare a adevarului revelat (acitv. Apologetica).
1.Activitatea de pastrare nealterata a adevarului revelat. A fost incredintata inca de la
inceput Bisericii, care a folosit pt aceasta consensul eclesial manifestat in mod expres sau in mod
tacit. Regula de baza pt pastrarea adev revelat a fost sintetizat de Vicentiu de Lerin: “It
temeamus quod semper, quod ubicue et quod omnibus creditum est” ( pastrata de toti peste tot).
Biserica inca de la inceput a avut dca si mod de functionare sinodalitatea, manifestata in cadrul
unui sinod (manifestare expresa) sau in mod tacit prin consensul tuturor bisericilor (ex: scrisori).
2 tipologii de manifestare a consensului in biserica: unirea episcopilor la adunare si consensul
tacit cand nu se pot intalni. Nu sinodul e infailibil ci Biserica in intregu ei.
Bisericii i-a fost incredintata misiunea de a pastra adev de credinta in calitatea ei de trup
al lui Hristos, care este infailibil. Astfel, desi unele persoane din Biserica au primit
responsabilitati specifice (clericii) in ceea ce priveste pastrarea adev de credinta, Bis e cea care
are responsabilitatea de a recepta hotararile doctrinare, in vederea pastrarii adev de cred. Ex: can
33 apostolic se vb despre cartile pe care acestia ar trebui sa le priveasca si despre adev de
credinta. Can 60 apostolic. Can 85 apostolic- marturie despre canonul Sf Scripturi.
In pastrarea adev de cred intra si Sf Traditie in care sunt incluse adevarurile de cred si pe
baza careia Biserica, a fixat in scris adev de cred.
2.Activitatea fixarii in scris a adev de credinta. A fost realizata de catre Sfintii
Apostoli si de unii urmasi ai acestora, iar mijloacele de fixare in scris a adevarului revelat sunt de
obicei cuprin sub numele insuflare divina (a Sf. Duh) “parutu-s-a noua si Duhului Sfant”, care
consta in partasia sau decoperirea adevarului de credinta din partea Mantuitorului Iisus Hristos.
Apoi, stimularea si ajutorarea prin asistenta Duhului Sfant a celor alesi in acest scop. Pentru
fixarea in scris a adevarului pe care acestia l-au cunoscut fie prin traditia orala anterioara fie prin
descoperire sau revelatie descoperita ulterioara. Acest mijloc de pastrare a dev revelat nu s-a
pastrat in Biserica dupa epoca apostolica.
3.Activitatea intocmirii marturisirilor de credinta sau a simbolurilor de credinta.
Acestea au fost intocmite de slujitori ai Bisericii, care au exprimat elementele fundamentale sau
de baza ale invataturii crestine intr`o forma scurta si simpla pentru a putea fi usor retinute si
insusite. Initial aceste simboluri erau atribuite in mod fals apostolilor. Ele sunt numite
“pseudoepigrafe”.(semnatura falsa). Din sec 4 , sinoadele au intocmit astfel de simboluri de cred.
325 simbolul nicean, 381 simbolul niceo-constantinopolitan(o dezvoltare a primului)/
4.Activitatea de expunere detaliata a invataturii de credinta. Apar inca din primele
secole (expunerile) mai ales ca raspunsuri la anumite invataturi gresite. Aceste adev de cred au
fost ulterior dezvoltate sub forma de manuale sau catehisme/carti de invatatura crestina/carti
simbolice. De asemenea , au existat si expuneri amanuntite: Marturisirea lui Petru Movila 1642.
1672-Dositei al Ierusalimului. Raspunsul Patriarhilor Rasariteni 1848 .
5.Activitatea de pastrare a adev revelat prin randuielile cultice. Adevarul revelat e
pastrat si in forma autentica si in cultul religios. In sensul ca textul randuielilor cultice exprima
intr-o forma literara, poetica, imnografica adevarurile de cred sau doctrina bisericii, care prin
lecturare , repetare si cantare se face cunoscuta credinciosilor fiind insusita de acestia.
6.Pastrarea Adevarului de cred prin folosirea artei. Arta a constituit un mijloc de
afirmare constanta a adevarului de credinta si de propovaduire a acestuia pe cale vizuala. Astfel,
fie ca vorbim despre pictura murala, mozaic, icaona sau desen, Biserica a vazut in acestea modul
de exprimare vizuala a adevarului de credinta. Avem in unele biserici din Moldova mai vechi ,
picturi micute cu scene din biblie (biserici biblii pictate).
Lucrarea misionara de propovaduire a adevarului revelat. Are 2 aspecte: intern si
extern, rezultand 2 lucrari de misiune: interna , cand e vorba despre raspandirea adevarului
printre crestini, iar a doua (externa) printre necrestini.Inca din primele secole au fost infiintate
unele grupuri destinate “evanghelizarii”. Aceste organu nu au atat de mare activitate
universalista ci mai degraba locala (ex:ASCOR). O alta misiune o au preotii din diaspora care
predica atat crestinilor cat si celor necrestini.
Lucrarea de precizare si de aprofundare a adev revelat. Aceasta poate fi facuta prin 4
mijloace:
1.- prin hotarari sinodale receptate eclesial (can 37 apostolic) arata obligativitatea sinaodelor de
a se uni cel putin de 2 ori pe an (primav/toamna), inseamna constanta sinoadelor.
2.- predica (can 19 trulan-intaistatatorii trb sa invete in toate zilele mai ales duminica , iar clericii
care nu predica trb sa fie sanctionati:suspendare sau catersire, can 58 apostolic, can 2 sin 1
ecumenic, can 19 laodiceea, can 19 trulan, can 71,121, 123 cartagina).Can 58 apostolic –ffff
important!!! –vezi studii Nicolae....norme canonice, mitrop banat 1983, norme canonice privind
dreptul si obligatia bis de a publica , Glasul Bis 1972.
 Predica trebuie sa fie bazata pe Sf Scriptura (can 19 trulan) si trb sa fie rostita dupa citirea
Sf Evanghelii (can 19 laodiceea). Predica nu poate fi rostita de episcop, decat in eparhia sa...iar
de preot doar in parohia sa. Clericii pot predica in alte biserici, cand sunt invitati si au aprobarea
autoritatii bisericesti (can 35 apostolic si 20 trulan) . Predica poate fi tinuta si de laici ( can 64
sin 4 ecumenic ). Femeilor le e interzis (can 70 trulan). Can 26 laodiceea, in eparhia sa, episcopul
e cel care randuieste cine sa predice.
3.- cateheza. can 26 laodiceeasi pt cateheti tot chiriarhul stabileste cine indeplineste activitatea
catehetica.Clericii au datoria de a catehiza pe toti credinciosii de toate varstele barb si femei
(can 10 al sin 7 ecumenic). De asemenea , celricii trb sa ii catehizeze si oe cei care urmeaza sa fie
primiti in biserica (can 7 sin 2 ecumenic, can 95 trulan). Astazi avem o cateheza publica(ora de
religie, se desf in instit de invatam public) si cateheza privata ( in bis,manastiri).
4.- al organizarii invatam religios si teologic. Adica organizarea orei de religie in scoli private si
publice. Iar cel teologic are 2 parti...seminar si invatam universitar.
Ultima etapa a activ invatatoreasca este activitatea apararii, activitatea apologetica. La
aceasta activitate sunt chemati toti crestinii, neexistand diferente. Initial aceasta s-a manifestat
prin publicarea de epistole, scrisori cu continut apologetic. Ulterior au aparut si scrieri de acest
gen. Apararea adev de cred trb facuta prin cuvant si fapt. De aceea spun autorii bis ca “atunci
cand apare o spartura in corabia biss, toti membrii ei sunt chemati sa se implice in solutionarea
respectivei probleme, in special prin manifestarea invat de cred, in cuvant si fapta.Atunci cand
cuv nu se impleteste cu fapta, activit apologetica devine ridicola”.

II. Puterea Sfintitoare

Din punct de vedere al conținutului, activitatea sfințitoare este în general definită ca fiind
lucrarea prin care se sfințește viața credincioșilor creștini, administrându-se atât harul pe care
îl împărtășesc Sfintele Taine, cât și pe acela pe care îl împărtășesc ierurgiile. Această activitate
(prin Sfinte Taine și ierurgii) este principala lucrare sfințitoare dion Biserică. Acesteia i se mai
adaugă și săvârșirea altei lucrrări prin care se determină unele forme sau rânduieli pentru
săvârșirea lucrărilor sfinte.
 Activitatea sfințitoare poate fi împărțită în două subcategorii:
1. Administrarea Sfintele Taine;
2. Administrarea Ierurgiile;
a. Administrarea Sfintelor Taine:
Sfânta Taină a Botezului este primul act prin care se administrează puterea sfințitoare.
Aceasta se aplică nu unui membru al Bisericii, ci unei persoane care este situată în afara Bisericii
și care își exprimă expres voința de a-L mărturisi pe Hristos și de a fi în comuniune cu El și ce
cei care îl mărturisesc. Din acest punct de vedere administrarea Taine Botezului se aseamănă cu
lucrarea misionară din cadrul activității învățătorești, întrucât se adresează celor din afara
Bisericii. Inițial, prevederile Noului Testament referitoare la administrarea Botezului se rezumă
doar la obligativitatea săvârșirii în numele Sfintei Treimi. Ulterior, pentru a evita orice confuzie
cu administrarea acestei Taine de către eretici, Biserica a stabilit reguli precise ( canonul 46
Apostolic: ”Orice lucrare pretinsă de către eretici nu este validă.”).
Regulile referittoare la administrarea Sfintei Taine a Botezului pot fi clasificate în 4
categorii distincte:
a. Cei care au dreptul să săvârșească Sfânta Taină a Botezului;
b. Cei care au dreptul să primească Sfânta Taină a Botezului;
c. Activitatea de săvârșire a Sfintei Taine a Botezului;
d. Efectele administrării Sfintei Taine a Botezului;
a.Taina Sfântului Botez poate fi administrată de episcop sau preot care pot fi ajutați prin
împreuna- lucrare harică de către diaconi. În cazuri speciale (atunci când nu există clerici sau
când există pericolul de moarte a unei persoane nebotezate) administrarea Tainei Botezului poate
fi făcută și de către un diacon, de un monah sau o monahie sau de către un mirean sau o mireană,
cu condiția ca aceștia să fie botezați valid și să le fi fost administrată Taina Mirungerii (canonul
45 al Sfântului Nichifor Mărturisitorul: Dacă nu este de față preot, se cuvine ca pe pruncii cei
nebotezați să-i boteze orice s-ar afla acolo, numai să fie creștin; Dacă i-ar boteza chiar și tatăl
lor; canonul 44 al Sfântului Nichifor Mărturisitorul: La nevoie și monahul să boteze; de
asemenea și diaconul să boteze la nevoie). În cazul botezului de necesitate, teologia canonică îl
reține ca fiind valid, iar după săvârșirea acestuia, nu se mai poate repeta Botezul, ci doar se mai
pot rosti unele rugăciuni speciale de către episcop sau preot (canonul 68 Apostolic: Creștinii
căzuți în erezie nu pot boteza iar în cazul în care ar săvârși abuziv administrarea Sfântului
Botez, acela nu este valid). În cazul clericilor sancționați, acesția nu pot administra Taina
Sfântului Botez decât în caz de necesiatate și numai dacă nu au căzut în erezie.
b.Taina Sântului Botez poate fi administrată oricărei persoane umane în viață, indiferent
de vârstă, naționalitate, sex ( canoanele 2, 14 ale Sinodului 1 Ecumenic; canoanele 19, 46 ale
Sinodului de la Laodiceea; canoanele 110 al Sinodului din Cartagina).
Pentru copiii care nu pot mărturisi singuri credința creștină, Biserica a stabilit ca aceștia
să fie asistați de o altă persoană botezată și cu viață aleasă în Biserică care mărturisește pentru
cel botezat credința în Hristos și își asumă responsabilitatea de a-l crește în credința în Hristos,
îndeplinind, astfel, rolul de părinte spiritual care se numește naș sau nan. Persoana botezată este
definită în raport cupărintele său spiritual (naș,nan) cu numele de fin, iar între cele două persoane
și între rudele acestora se stabilește o relație de înrudire spirituală cu caracter religios, numită
nășie care din punct de vedere canonic este considerată superioară rudeniei de sânge (canonul 53
al Sinodului Trulan: De vreme ce înrudirea cea după suflet este mai mare decât legătura
trupului ... daca cineva ar fi prins făcând acest lucru). Nașii pentru Botez trebuie să fie botezați
și creștini drept-credincioși, de preferință de același gen cu cel botezat.
Copiii aflați în primejdie de moarte trebuie să fie botezați imediat (canonul 38 al
Sfântului Nichifor Mărturisitorul). Cei care ar refuza să boteze copiii sunt anatematizați
(canonul 110 Cartagina). Persoanele bolnave pot fi botezate dacă, fiind conștienți, își exprimă
dorința de a fi botezați sau dacă o altă persoană îi mărturișește dorința acestuia de a fi botezat
(canonul 45 Cartagina). Pentru persoanele la care nu este sigur dacă au fost sau nu botezate,
administrarea Tainei Botezului se face cu o formulă specială, prin care se face rezerva că Sfântul
Botez se săvârșește numai dacă primitorul nu a fost botezat valid (canonul 72 al Sinodului de la
Cartagina). O altă situație există în canonul 7 al Sin II Ecumenic unde se prevede
administrarea Tainei Sfântului Botez pentru creștinii căzuți în erezie, reluat în canonul 95
Trulan. Administrarea Tainei Sfântului Botez se poate face și celor căzuți în erezie care prin
învățătura lor eronată aduc răstălmăcirea învățăturii despre Sfânta Treime (canonul 49 Apostolic
clericul este caterisit dacă săvârșește un astfel de Botez neconform cu învățătura despre Sfânta
Treime a Bisericii). Botezul nu se poate administra celor morți (canonul 18 Cartagina).
c.Prima regulă pentru sâvărșirea Sfântului Botez este ca acesta să fie făcut în numele
Sfintei Treimi (canonul 49 Apostolic) și prin întreita afundare (canonul 50 Apostolic) și trebuie
săvârșit în Biserică (canonul 12 al Sinodului 1-2 Constantinopol). Cu aprobarea chiriarhului,
 Botezul poate fi administrat și în afara Bisericii pe baza unei motivații pastorale. Pentru
necesitatea săvârșirii Botezului în numele Sfintei Treimi avem Canonul 50 Apostolic !!!- de
știut. Botezul valid nu se repetă (canonul 47 Apostolic- textul; canonul 48 al Sinodului din
Cartagina).
Referitor la structura slujbei Sfântului Botez, canonul 99 al Sfântului Vasile cel Mare
stabilește patru etape ale acestei slujbe:
- Binecuvântarea apei, a untdelemnului și a celui care vine la Botez;
- Lepădările de satana;
- Ungerea cu untdelemn
- Însuși actul de botez care se săvârșește în numele Sfintei Treimi și prin întreita cufundare;
d.Un prim efect al Botezului este aceala că cel botezat primește calitatea de creștin sau
membru al Bisericii și, astfel, capătă drepturi și îndatoriri. Pe baza administrării Tainei Sfântului
Botez, persoanele pot primi și celelalte Sfinte Taine. Un alt efect al Botezului este acela că prin
Botez calitatea de membru este neîntreruptă, ea putând fi pierdută prin erezie. Bolnavii care au
fost botezași în astfel de situații nu pot fi preoți (canonul 3 Laodiceea; canonul 10 al Sinodului
de la Sardica).
Sfânta Taină a Mirungerii se administrează imediat după Botez dacă este vorba de o
persoană care intră în Biserică și se administrează individual dacă este vorba despre reprimirea
ereticilor în Biserică.
Taina Mirungerii este administrată doar de episcop sau preot, ea putând fi primită de
două categorii de oameni: cei care au primit Botezul și ci care au căzut și se întorc în Biserică-
în acest caz ea se administrează după o cateheză și după ce respectivele persoane au semnat o
mărturisire de credință prin care condamnă resprectiva erezie (canonul 7 al Sinodului II
Ecumenic care se referă la primirea ereticilor în Biserică).
Cel mai important element din cadrul acestei Sfinte Taine este Sfântul și Marele Mir.
Sințirea Sfântului Mir constituie un drept specific doar Bisericilor autocefale. Prin canonul 6 al
Sinodului de la Cartagina sfințirea era rezervata doar episcopilor iar ulterior a fost rezervat
sinodului Bisericilor autocefale.
În secolul VI a existat o tentativă de centralizare a puterii bisericești în persoana
episcopului Constantinopolului. Începând cu secolele IX-X, această politică de centralizare a
Patriarhiei Ecumenice a avut și o tentativă de a monopoliza sfințirea Marelui Mir.
 Locul săvârșirii acestei Sfinte Taine este Biserica. Formula este menționată în canonul 7
al Sinodului II Ecumenic.
Efectele sunt date de primirea darurilor Duhului Sfânt. În același timp, dacă ea este
administrată ca mijloc de reprimire în Biserică, această Taină are ca efect dobândirea calității de
membru al Bisericii.

III. Sf. Taina a Euharistiei

Savarsitorii Tainei Euharistiei sunt episcopii si preotii si in niciun caz diaconii. Cei
indreptatiti sa primeasca Sf. Euharistie sunt toti crestinii botezati in mod valid , mirunsi, care au
primit dezlegarea de pacate de la duhovnic in cadrul Sf. Tainei a Marturisirii/
Spovedaniei/Pocaintei.
In cazul in care catehumenii se afla in situatia unei primejdii de moarte sau sunt grav
bolnavi, acestora li se poate administra Taina Euharistiei (Can 13, Sin 1 Ecumenic, Can 6 Sin
Ancira , Can 7 Sin Cartagina, Can 73 al Sf Vasile cel Mare, Can 2-3 ale Sf Grigorie de
Nyssa, Can 9 al Sf Nichif Marturisitorul).
O alta situatie: celor care au fost opriti de la Sf Impartasire sau au fost sanctionati cu
sanctiuni sau epitimii asemanatoare, atunci cand acestia se afla aproape de obstescul sfarsit, li se
poate administra Sf Taina a Euharistiei (Can 13, Sin 1 Ecumenic).
In cazurile exceptionale in care Sf Taina a Euharistiei poate fi administrata, trebuie sa fie
indeplinite 2 conditii in mod simultan : cercetarea respectivei persoane de catre duhovnic si ca
persoana respectiva sau familia lui sa solicite preotului impartasirea. Intr`o astfel de situatie,
catehumenii care primesc in mod exceptional Euharistia si supravietuiesc dupa, nu sunt primiti
ca membrii ai Bisericii, ci se reintorc in stadiul lor de urcus duhovnicesc (catehumeni).
O A TREIA SITUATIE EXCEPTIONALA: a reprimirii ereticilor sau eteredocsilor in
Biserica (sunt 3 posibilitati de reprimire in functie de gradul lor de indepartare de la invat de
cred) atunci cand se administreaza Euharistia. Can 95 Trulan.Cand acestia sunt reprimiti in
Biserica, trb sa confirme in scris. Astfel, a 3 situatie exeptionala este a primirii unor eterodocsi in
Biserica, adica a reprimirii in comuniunea Bisericii a celor care s-au indepartat de invatatura de
credinta si se reintorc prin anatemizarea respectivelor invataturi de credinta gresite si
administrarea Sf. Euharistii.
Taina Euharistiei nu se poate administra sub nici o forma persoanelor decedate. Can 83
Trulan : “Nimeni sa nu dea Euharistia celor care sunt morti” si Matei 23, 26. ?!?
Pentru membrii Bisericii , clerici laici si monahi, sunt prevazute numeroase reguli pentru
administrarea Tainei Euharistiei: mai des pt clerici (la fiecare Sf. Liturghie) – Can 8 Apostolic
si de asemnea pt laici – Can 9 Apostolic. Bineinteles, indeplinind toate conditiile morale si
religioase necesare, caci Sf. Ap Pavel spune ca “cel care se impartaseste cu nevrednicie isi
mananca si isi bea osanda, nescotind Trupul Domnului” 1 Cor 2, 29.
Can 8 Apostolic- Clericii care nu se impartasesc la Liturghiile la care participa, au
obligatia de a spune cauza pt care nu se impartasesc. In cazul in care nu motiveaza
neimpartasirea, acestia sunt afurisiti pt ca produc sminteala in comunitate si desconsidera jertfa
adusa in cadrul respectivei Sf Liturghii.
Can 9 Apostolic- “Toti credinciosii care intra in Bis si asculta Scripturile dar nu raman la
rugaciuni si la Sf Impartasanie, trebuie sa fie afurisiti ca facand neoranduiala in Biserica”.
Sf. Ioan Gura de Aur : “ Multi se impartasesc doar o data pe an, altii doar de 2 ori (Paste
si Craciun), altii mai des, cine trebuie laudat? Cei care se imp o data, de 2 sau de mai multe ori?
Raspuns: Nici cei care se impartasesc o sg data, nici cei care se impartasesc de mai multe ori,
nici cei care se impartasesc de mai putine ori, ci doar aceia care se impartasesc cu constiinta
curata si care au o viata crestina ireprosabila. Unii ca acestia, intotdeauna , iar cei ce nu sunt ca
acestia, niciodata”. (Cuvant referitor la Ep. Catre Evrei) “cei care doresc sa se impartaseasca trb
mai intai sa isi curete constiinta lor, sa aiba o viata conforma cu invatatura crestina si apoi sa se
impartaseasca (Ep catre Corinteni). Deci, cei conditiile :curatia trupeasca si sufleteasca. Altfel,
cei care se prezinta la Euharistie neimpartasiti, isi primesc osanda.
Slujitorii Bis si laicii si monahii trb sa indeplineasca ssi anumite conditii religioase: 1.
Spovedanie, 2. A ajuna /a posti. Slujitorii Bis care savarsesc jertfa eeuharistica, trb mai intai sa
ajuneze si apoi sa se impartaseasca (can 29 Trulan, si 48 Cartagina) “Credinciosii care doresc
sa se impartaseasca, trb sa posteasca, sa se marturiseasca, sa ajuneze si apoi sa se impartaseasca”.
 EXCEPTII:1. In cazurile in care o persoana din cauza neputintei (grav bolnav) sau in
cazuri de forta majora, acestora li se poate administra Euharistia , chiar daca au si gustat ceva
inainte (Can 9 Sf Nichifor Marturisitorul).
2.Situatia in care o persoana grav bolnava sau in primejdie de moarte este oprita de la
Euharistie sau nu a primit dezlegarea de pacate in cadrul Tainei Pocaintei, poate totusi primi
Euharistia (Can 13, Sin 1 Ecumenic, Can 6 Anicra, Can 7 Cartagina, Can 73 Sf. Vasile cel
Mare).
REGULI PRACTICE . Clericii se impartasesc in Sf. Altar (Can 19 Sin Laodiceea).
Ordinea in care se impartasesc clericii este urmatoarea: Episcopul, preotul, diaconul , potrivit
Can 18 Sin 1 Ec . Credinciosii sunt impartasiti doar de catre clerici. Ipodiaconii, neavand
dreptul de a-i impartasi pe laici sau monahi – Can 25 al Sin Laodiceea, In manastiri , o
prevedere ca Ieromonahul Taanar nu are voie sa impartaseasca maicile – Can 23 al Sf Nichifor
Marturisitorul.
Laicul, in situatii exceptionale (moarte), isi poate da siesi singur Euharistia – Can 58
Trulan. Aspectul mercantil : Este absolut interzis ca pt administrarea Sf Taine a Euharistiei, sa
se solicite in vreun fel vreo plata – Can 23 Trulan, Can 1 Sf Ghenadie al C-pol.
Efectele administrarii Tainei Euh: 1. Prin administrarea Tainei ereticilor care se intorc in
curtea Bis ( 95 Trul), acestia dobandesc calitatea de membrual Bisericii. Un al doilea efect
canonic este acela ca atunci cand Euh este administrata celor care sunt opriti sau sunt sub astfel
de epitimii, respectivii crestini sunt repusi /readusi in situatia anterioara de membrii ai Bis (nu
mai este sub epitimie adica).

1. Sf. Taina a Marturisirii

Savarsitorii Tainei Pocaintei sunt : Episcopul si Preotul, care in cadrul Tainei Pocaintei,
pot da dezlegare pt pacatele marturisite si pot stabili epitimii pt cei carora nu li se poate
administra Sf. Euharistie. Impotriva celor stabilite de catre episcop sau preot in cadrul Tainei
Pocaintei, nu se poate face nici recurs si nici vreo alta autoritate nu o poate schimba, caci spuune
Mantuitorul “ Oricate veti lega pe pamant...” ( Matei 18,18). “Luati duh Sfant, carora le veti ierta
pacatele iertate vor fi si carora le veti tine, tinute vor fi” (Ioan 20, 22-23). Asadar, episcopul si
preotul au libertatea de a decide modul de urcus duhovnicesc al fiecarui crestin care se pocaieste.
La hirotonie, preotul primeste tot ceea ce are nevoie pt slujirea preoteasca.
 Primitorii: Toti membrii Bisericii, clerici, laici si monahi, care doresc si solicita sa isi
marturiseasca pacatele.
Ce inseamna EPITIMIILE? (medicamente duhovnicesti date pe baza unor prevedari
date in baza unor canoane; ele se deosebesc de sanctiunile bisericesti).Epitimiile pe care
episcopul sau preotul le stabilesc in cadrul adinistrarii Tainei Pocaintei sunt medicamente
duhovnicesti care se administreaza celor care isi marturisesc pacatele, fie pt indreptarea
acestora , fie pt elevarea lor duhovniceasca.
Epitimiile sunt private si personale pt ca sunt date doar in cadrul Tainei Pocaintei. Epitimiile nu
sunt vindicative ci vindecatoare sufleteste.
“EPITIMIA NU SE DA IN FUNCTIE DE CANTITATEA PACATULUI CI IN FUNCTIE DE
INTENSITATEA POCAINTEI PENITENTULUI”- SF. VASILE CEL MARE.
Epitimiile deci, trebuie sa se hotarasca nu dupa timpul penitentei (12 ani ex) ci dupa
chipul pocaintei (Can 2 Sf Vasile cel Mare), caci duhovnicul trebuie sa verifice constant roadele
pocaintei (Can 84 Sf Vasile C Mare). ‘Nu dupa cantitate, ci dupa intentia penitentului de a se
indrepta trbuie duhovnicul sa dea epitimiile’- Sf. Ioan Gura de Aur. Asadar, duuhovnicul nu
trebuie niciodata sa ia nadejdea indreptarii caci astfel ii va lua si nadejdea mantuirii. Can 74 Sf.
Vasile cel Mare- duhovnicul poate micsora timpul de pocainta. Citesc CAN 102 TRULAN –
Canon al duhovnicului, cum trebuie fi un duhovnic.
In pravila cea mica, lavra 18?!?, duhovnicul sa fie ca un vraci?
EFECTELE ADMINISTRARII Tainei Pocaintei: 1. Iertarea pacatelor si redobandirea de
calitatii de membru a Bisericii ( daca a fost oprit de la impartasire). 2.legarea celor nevrednici de
a primi Euharistia, care poate fi o oprire simpla (2 sapt ex) sau continua (excomunicarea).
In trecut , Pocainta era organizata in 4 etape: (Can 11 al Sf Grigorie Taumaturgul) care e
preluat din Can 75 al Sf Vasile cel Mare.
1.Plangerea
2.Ascultarea
3.Prosternarea
4.Starea impreuna
Disctinctia intre epitimie in mod privat si sanctiunea bisericeasca data in mod public
(cand un preot e caterisit).
 In Occident/Apus, pe baza Tainei Pocaintei a luat nastere o pracatica eronata, aceea a
indulgentelor pe care papa sau episcopii le acorda. In trecut ele erau platite si erau date in mod
public. Se mai dau si acum dar nu cu plata. Unii autori greco-catolici afirma ca in Bis Ortodoxa,
faptul ca in tp Sf Liturghii credinciosii merg la altar cu pomelnic si jertfa (in bani sau alimente) ,
este tot o indulgenta- GRESIT!!! Faptul ca un credincios aduce o jertfa a sa, asta nu inseamna ca
preotul ii ofera iertarea de pacate automat, deci nu poate fi considerata o indulgenta, ci
comuniunea comunitatii laic-cler.

IV. Taina Sfantului Maslu

A fost dintotdeauna administrata de episcop si de preot. In cea de-a doua parte a mil 1
crestin, s-a formulat o traditie potrivit careia Taina Sf Maslu , trb sa fie savarsita doar de catre
minimum 2 preoti si recomandabil de catre 7 preoti “Cand cineva este bolnav, sa cheme preotii
bisericii...”. Aceasta practica nu se refera insa si la nr de episcopi, neexistand o norma in acest
sens, el putand sluji singur aceasta taina.
In Rasarit, Taina a fost dintotdeauna aceeasi, cu lecturi biblice si cu rugaciuni. In Apus,
aceasta taina a fost restrictionata la un moment dat, doar pt cei care se aflau pe patul de moarte.
Taina poate fi savarsita si de un singur preot , dar nu este recomandat, pentru ca e vorba de o
lupta spirituala si e nevoie de mai multi slujitori.

1. Taina Cununiei
Nunta, cununia, casatoria, sunt sinonime, dar nu exprima intru totul acelasi lucru.
Nunta=petrecere, casatoriea= momentul in care cei 2 isi legalizeaza in fata societatii, in fata
sttatului, cununia= slujba religioasa.
Administrarea Tainei Cununiei in societatea contemporana, desacralizarea si promovarea
consumismului individual, au provocat numeroase consecinte negative asupra vietii de familie a
crestinului ortodox, in special in ceea ce priveste unitatea si integritatea familiei. Astfel, prin
procesul de decrestinare a omului si de eliminare a lui Dumnezeu din viata lui si implicit din
viata societatii contemporane, s-a ajuns la o serie de alternative nocive de invatatura si
spiritualitatea Bisericii noastre. Totodata, aspectul secular al vietii omului contemporan, a creat o
indiferenta fata de Sf Taina a Casatoriei, aceasta fiind vazuta ca o realitate perimata care nu mai
are niciun rol si nicio importanta in societate si in viata oamenilor.
 In acest context, putem vorbi de 3 mari provocari referitoare la Sfanta Taina a Casatoriei:
1.In prezent, tinerii crestini opteaza doar pentru casatoria civila, fara a mai solicita si primi
binecuvantarea preotului si harul Duhului Sfant prin savarsirea Sfintei Taine a Cununiei.
2.Administrarea Sfintei Taine a Cununiei pentru uniunea dintre o persoana ortodoxa si o
persoana eterodoxa.
3.Divortul, care incalca in mod flagrant si direct , chiar indemnul Mantuitorului HR Matei 19, 6
“Ceea ce Dumnezeu a impreunat, omul sa nu desparta”.
Asadar, vedem ca in prezent, Sfanta Taina a cununiei este contaminata in ceea ce priveste
administrarea ei de catre 3 mari pericole:
1.Neadministrarea ei
2.Administrarea ei intre un ortodox si un ne`ortodox
3.Ruperea ei (divortul).
In Biserica Ortodoxa , casatoria , este considerata ca fiind cea mai veche institutie de
drept divin, ea fiind intemeiata odata cu crearea primilor oameni. Din referatul biblic, reiese ca
Dumnezeu a intemeiat casatoria monogama , ca o legatura indisolubila, intre un barbat si o
femeie, deoarece, acestia trebuie sa formeze un singur trup.Pentru ca din cauza pacatului
stramosesc, aceasta viziune a casatoriei de-alungul timpului, cazuse aproape total in
desuetudine, fiind promovate poligamia si poliandria, Mantuitorul Iisus Hristos, a redat casatoriei
cinstea cuvenita, ridicand-o la rangul de Sfanta Taina, prin participarea sa la nunta din Cana
Galileii unde a savarsit si prima sa minune.
Sfantul Apostol Pavel, inaltand Taina Cununiei la maretia Tainei legaturii intre Hristos si
Biserica (Efeseni 5, 22-23) , ii acorda acesteia o importanta deosebita, indicand cadrul general de
realizare al acesteia si definind`o ca nucleul social ordonat al oricarei societati umane.
Referitor la indisolubilitatea casatoriei, textul NT afirma ca Exista 2 posibilitati in care
poate fi dispersata:
1.Desfraul (porneia)
2.Moartea unuia dintre soti
Ulterior, Biserica a adoptat numeroase reglementari privitoare la administrarea Sfintei
Taine a Cununiei. Astfel, inca din primele secole, tinand cont de faptul ca Taina Cununiei nu
consta doar in binecuvantarea mirilor , ci are nevoie si de consensul acestora , Biserica si-a
insusit o definitie data casatoriei, de catre un jusrist consul roman din sec 3 HEreis Modestinus.
Ea a fost ulterior preluata si in legislatia imperiala a lui Justinian, sec 6. “Nuptiae sunt conjunctio
maris et feminae, consortium omnius vitae, divini ac humane juris comunicatio” (Casatoria este
legatura dintre un barbat si o femeie prin insotirea pe intreaga viata, ghidata de dreptul divin si
uman).
Astazi, in majoritatea manualelor si tratatelor de drept ortodox, casatoria, este definita ca
fiind actul prin care Biserica , prin slujitorii ei (preoti sau episcopi), binecuvinteaza uniunea
dintre un barbat si o femeie, care prin consens , au decis sa fie un singur trup , pana la sfarsitul
vietii lor.
Din punct de vedere istoric, pana in secolul al IX- lea, in Biserica, nu a existat un ritual
al casatoriei, care sa fie celebrat/savarsit separat de Sfanta Liturghie. (pr Vasile Gavrila, teza de
doctorat). Mai precis, pana la acea data, sotii , dupa ce primeau recunoasterea casatoriei civile in
fata autoritatilor de stat, primeau binecuvantarea Bisericii , exprimata prin acceptarea lor la
Sfanta Impartasanie. Asfel se explica faptul ca un cuplu necrestin casatorit, care era primit in
biserica fie prin botez, fie prin mirungere, nu mai era inca o data recasatorit, ci primit doar la
Sfanta Impartasanie.
OBSV: In secolul al IX-lea , in Imperiul Bizantin, aceasta practica a administrarii
Cununiei in cadrul Sf Liturghii a fost schimbata in 895 de imparatul Leon al VI-lea, prin Novela
89. In respectivul text legislativ, se prevedea ca doar casatoriile binecuvantate de Biserica sa fie
considerate valide si legitime in imperiu. Absenta binecuvantarii Bisericii, priva asadar casatoria
de orice valoare juridica, iar sotii nu puteau beneficia de niciun drept specific celor casatoriti,
intrucat uniunea lor era considerata doar un concubinaj. In prologul acestei novele, Leon spune
ca in imperiu exista 2 institutii care nu au institutie bisericeasca :casatoria si infierea.
Astfel, prin acest act, eminamente jurdic, Bisericii i se incredinteaza in imperiul Bizantin,
o noua responsabilitate sociala si juridica si anume aceea de a conferi casatoriei un status legal in
societate. Prin urmare, Biserica a trebuit sa renunte la viziunea sa exclusiv pastorala si la
disciplina canonica in vigoare pana atunci si sa formuleze prin urmare , un ritual legal cultic
special, dedicat casatoriei.
Pentru a se adapta noi responsabilitati date de catre stat, Biserica a facut un compromis si
anume, a creat un ritual liurgic matrimonial in afara Sfintei Liturghii. Acest lucru a fost acceptat
relativ usor de catre Biserica, in special datorita faptului ca odata cu primirea noii responsabilitati
, s-a pierdut si legatura intrinseca dintre Euharistie si Cununie, deoarece casatoria religioasa
devenise doar o exxigenta legala impusa de autoritatea imperiala. In plus, trebuie subliniat faptul
ca Sfintele Canoane, fac referire intotdeauna la administrarea Tainei Cununiei in cadrul Sfintei
Liturghii si niciodata la administrarea Tainei Cununiei in afara acesteia , asa cum a fost ea
formulata ca urmare a Novelei 89 a Imparatului Leon VI.
Aceasta prevedere legala a fost ulterior reconfirmata si de imparatul Alexis 1 Comnenul,
care preciza faptul ca doar o casatorie incheiata in Biserica are valoare juridica de contract din
punct de vedere al dreptului civil. Cu toate acestea Biserica a sustinut dintotdeauna ca incheierea
casatoriei se desavarseste doar prin administrarea Sfintei Taine a Cununiei.
Din sec 12, exista o tendinta in intreaga Europa, ca aceasta institutie a casatoriei sa fie
inteleasa ca un contract, plecand de la acea viziune a juristului roman “consens” , latinii spuneau
“consensus nuptiae”, avand si ideea ca un contract e incheie pe baza acordului a 2 persoane,
apare in Occident o viziune potrivit careia casatoria este un contract incheiat intre cei 2 .
Initiatorul acestei teorii este un calugar Gratian, din Bolognia. Aceasta teorie a ramas si in
prezent in Biserica Romano`Catolica.
In Biserica Romano`Catolica actuala legislatie canonica afirma ca nu preotul este cel care
administreaza taina Cununiei ci, cei care se casatoresc si`o administreaza reciproc in prezenta
preotului care este considerat martor si al carui har face numai posibila aceasta lucrare pe care o
savarsesc cei 2. In Bis Romano `Catolica, casatoria este indisolubila si nu exista nicio
posibilitate de divort, ci Biserica recunoaste doar anularea castoriei, in cazul constatarii unor
vicii de forma, procedura sau fond, la incheierea respectivei casatorii.
Deci, in BRC, nu exista nicio posibilitate de recunoastere a disparitiei indisolubilitatii, ci
atunci cand autoritatea bisericeasca constata existenta unui viciu de procedura, declara respectiva
casatorie nula si o anuleaza. Din aceasta invatatura gresita, rezulta ca nici episcopul si nici
preotul, care nu sunt activi in administrarea sfintei taine a Cununiei si deci nu sunt ei care creeaa
legatura intre cei 2 miri, nu au calitatea de a dezlega casatoria. Prin urmare, pt ca legatura
respectiva se stabileste pt intreaga viata si intrucat nu exista posibilitatea de a fi dezlegata, in
BRC , nu se permite recasatorirea.
Totusi, in Biserica Romano Catolica, exista posibilitatea de a anula o casatorie atunci
cand se constata de catre autoritatea bisericeasca faptul ca aceasta a fost contractata in mod
nevalid si se poate contracta o noua casatorie.
 In Biserica , au fost adoptate numeroase prevederi canonice referitoare la savarsitorii
Tainei cununiei , la primitorii acesteia si la modul de administrare corecta al tainei. Astfel,
savarsitorii Sfintei Taine a cununiei sunt episcopul sau preotul, care pot fi ajutati de catre diacon,
iar primitorii sunt barbatul si femeia , botezati valid , care indeplinesc conditiile stabilite de catre
stat si de catre Biserica. Neindeplinirea uneia dintre aceste conditii, genereaza imposibilitatea
administrarii tainei cununiei, iar respectivele motive, devin “piedica” sau “impediment” la
casatorie.
In functie de posibilitatea obtinerii unei dispense , de la autoritatea bisericeasca, aceste
impedimente se impart in 2 categorii:
1.absolute ( nu se poate da dispensa)
2.relative (se poate obtine dispensa)
Impedimentele absolute valabile pt biserica sunt urmatoarele:
1.lipsa varstei legale pt contractarea casatoriei;
2.lipsa consimtamantului liber exprimat al viitorilor soti;
3.casatoria existenta a unuia dintre soti (nu promovam poligamia sau poliandria);
4.hirotonia;
5.voturile monahale depuse;
6.existenta casatoriei a treia;
7.deosebirea de identitate religioasa.
Impedimentele relative, impuse de Biserica rezulta in special din raporturile de rudenie
fizica dintre persoane sau de consingenitate. In plus in Biserica mai sunt preentate ca
impedimente relative si relatiile de rudenie spirituala, intre persoane, precum si cele de cuscriri
sau de afinitate sau cele de cuscrie presupusa care sunt produse de logodna savarsita inainte de
Taina Cununiei.

V. Casatoriile mixte si divortul

Desacralizarea societatii actuale, dublata de o intensificare a imigratiei populatiilor , in
special din motive politice si economice, a produs efecte si asupra institutiei casatoriei si implicit
asupra administrarii Tainei Cununiei. (Familia crestina, o binecuvantare pentru biserica si pentru
societate). Astfel, in aceasta lume in continua miscare, avem prezente, din ce in ce mai intens si
doua fenomene care erodeaza taina cununiei si anume administrarea Tainei Cununiei unei
familii formate dintre un ortodox si un eterodox si divortul. Situatiile de acest gen , se intalnesc
cu preponderenta in comunitatile de ortodocsi din diaspora.
Referitor la divort, trebuie precizat ca desi este prevazut in textul scripturistic
posibilitatea lasarii sotului pe motiv de desfranare (Mt 19,9), doctrina canonica ortodoxa, nu
permite nicio forma administrativa de acordare a divortului bisericesc. Pentru eruditul ierarh sarb
Nicodim Milas, in Biserica Ortodoxa ar mai putea fi acceptate si urmatoarele motive de divort:
1.cursele care pun in pericol viata unuia dintre soti si care au fost puse la cale de celalalt sot;
2.provocarea avortului intentionat de catre sotie;
3.participarea sotiei cu intentii imorale la petrecerea unor barbati;
4.ramanerea sotiei peste noapte in casa altcuiva, fara stirea si acordul sotului;
5.vizitarea de catre unul dintre soti , al locurilor de petreceri indecente;
6.dezonorarea din partea sotului fata de alti barbati, a sotiei, acuzand`o in public pe nedrept de
adulter;
7.relatii nepermise ale unuia dintre soti in public sau in ascuns cu o alta persoana.
Cu toate ca BO nu permite acordarea unui asa zis divort bisericesc,in unele Biserici
autocefale, exista in prezent, practica de a se acorda divortul bisericesc chiar si prin intermediul
unui act administrativ bisericesc (B. Ciprului, art.88 din statutul de organizare, episcopii dau o
dovada a divortului bisericesc). Bis Romano catolica nu are divortul, pt ei nu exista divort, dar
in schimb se poate anula casatoria, dupa aceia cei 2 fiind considerati ca nefiind nicioata
casatoriti, astfel pot contracta o noua casatorie. Aceasta anulare sse face intr`un tribunal intitulat
“rota romana”.
Uneori, aceasta practica a divortului bisericesc, a fost asociata in mod eronat, cu practica
existenta in Biserica Romano`Catolica, de anulare a casatoriilor pentru anumite motive
constatate in cadrul unui proces canonic.Si aceasta , deoarece in Bis Romano`Catol, prin
anularea unei casatorii, se recunoaste NU desfacerea respectivei casatorii , ci inexistenta ei. A
existat chiar si in BO o astfel de tendinta, dar a esuat.
Alte motive de divort acceptate de Biserica Ortodoxa, sunt urmatoarele:
1.abandonul credintei de catre unul dintre soti. Acest motiv de divort, intemeiat pe
binecunoscutul pasaj de la 1 Cor 7, 11-15, prevede ca abandonul credintei de catre unul dintre
soti sa fie considerat motiv de divort doar daca partea nevinovata, solicita acest lucru in mod
expres pt desfacerea casatoriei. Acest motiv este reiterat si in Canonul 72 Sin Trulan.
2.primirea demnitatii de episcop. Potrivit Canoanelor 12 si 48 ale Sinodului Trulan, sotul
chemat la slujirea episcopala, poate divorta atunci cand sotia sa consimte sa mearga sa se retraga
intr`o manastire, unde cheltuielile ii sunt suportate de catre cel ales episcop. Din analiza acestor 2
canoane, reies cu claritate urmatoarele lucruri:
a) cei alesi la demnitatea episcopala (dintre clericii de mir) nu erau obligati sa intre in monahism,
inainte de hirotonia ca episcop. In cazul alegerii la slujirea episcopala a unui cleric caatorit ,
divortul sau desfacerea casatoriei se impune doar daca sotia isi da acordul in acest sens. Prin
urmare , unii autori au considerat ca aplicand aceasta logica, multi episcopi nu au mai aplicat
prevederile respectivelor canoane si au ramas cu sotiile lor si dupa hirotonie.Astfel, aceasta
situatie a continuat sa existe in imperiul Bizantin, pana in secolul al XII-lea, cand la sesizarea
mitropolitului Cizicului catre imparatul Isaac II, s-a reluat discutia celibatului episcopilor.
OBSV: In anul 1187, Imparatul Isaac II Anghelos a promovat Novela 86 prin care se
stabilea ca sotiile episcopilor hirotoniti de curand, sa fie trimise la manastiri de maici unde sa fie
tunse in monahism si sa traiasca dupa regulile monahale. In textul novelei se prevede ca in
situatia in care sotiile nu sunt de acord sa mearga la manastire, cei care le-au fost soti sa fie
demisi din slujirea de episcop iar in locul lor sa fie alesi altii. De asemenea, in aceasta novela se
preciza ca pt viitor, in situatia alegerii la demnitatea de episcop a unui cleric casatorit, acesta sa
nu fie hirotonit pana cand nu se desparte de sotia sa prin consens, consemnat in scris, iar sotia sa
nu intra in monahism.
O alta situatie in care se permite divortul este aceea a intrarii in monahism. In baza
Canonului 48 al Sin Trulan, desfacerea casatoriei, este acceptata si in cazul in care unul dintre
soti , avand acordul exprimat in scris al celuilalt sot, alege sa intre in monahism. Mai ales daca
familia respectiva NU are copii. In cazul in care ar avea copii, nu se poate accepta intrarea in
moonahism, decat dupa majoratul copiilor.
Un alt motiv este acela al asistarii ca nas la botez prin tinerea in brate al propriului copil .
In Can 53 al Sin Trulan, este interzisa casatoria nasului cu mama vaduva a finului botezat.
Pentru a putea divorta, unii parinti ocupau intentionat locul de nas de botez al copilului
lor , invocand apoi prevederile Canonului 53 pentru a divorta. Din acest motiv, ulterior a fost
interzisa o astfel de practica.
Referitor la asa zisul Divort bisericesc, am vazut ca nu exista o practica uniforma in
Biserica si ca aceasta problematica nu a existat pana in secolul al IX-lea, cand Biserica a fost
obligata de autoritatea imperiala sa confere o Recunoastere tuturor casatoriilor incheiate civil in
imperiul Bizantin.
Ulterior, in unele Biserici locale, s-a dezvoltat aceasta practica a divortului bisericesc,
inspirata din traditia BRC, de anulare a casatoriilor pe baza unor motive constatate in cadrul unui
proces canonic.Mai mult, au existat si unele propuneri de intocmire a unor slujbe de divort.
In Biserica Ortodoxa , divortul este considerat un pacat grav,iar casatoria a doua sau a
treia , este binecuvaantata doar prin iconomie, in urma unei perioade de penitenta ( Can 87
Trulan si Can 4 Al Sf Vasile cel Mare), deoarece , potrivit Sf Pavel “este mai bine sa se
casatoreasca decat sa arda” (1Cor 7,9). Prin urmare nu exista nicio baza teologica pt a justifica
prezenta sau existenta divortului bisericesc, ci Biserica acorda in anumite situatii unele dispense
pt administrarea Tainei Cununiei.
Administrarea Tainei Cununiei solicitata de un ortodox si un eterodox!!! Inca de la
inceput, Biserica a refuat categoric binecuvantarea casatoriei dintre un ortodox si un eterodox.
Astfel, in Can 10 al Sinodului de la Laodiceea (sec IV) se precizeaaza cu claritate ca “nu se
cuvine ca cei care sunt ai Bisericii , sa uneasca cu nebagare de seama pe fiii lor cu ereticii prin
legatura casatoriei”. Remarcam in acest text mai intai o ambiguitate si anume faptul ca in canon
nu este clar pe cine desemneaza expresia “cei care sunt ai Bisericii” . Este vorba doar de clerici
sau si de laici? Sf Dionisie Exiguul, afirma ca in acest canon este vorba doar de clerici. In timp
ce majoritatea comentatorilor bizantini, in special cei din sec XII (Zonara, Aristen si Balsamon),
afirma ca este vorba si de laici, intrucat aceasta expresie indica pe toti membrii Bisericii. Aceasta
opinie a fost preluata si in majoritatea manualelor de drept canonic. Cea de`a doua expresie
ambigua este cea referitoare la catalogarea “cu nebagare de seama”, care ar putea creea impresia
ca Biserica ar permite in anumite situatii, administrarea Tainei Cununiei intre un ortodox si un
eterodox.
OBSV:Astfel, in unele manuale si studii recente, se sustine ca Taina Cununiei poate fi
administrata si pt casatoria dintre un ortodox si un eterodox in anumite conditii, invocandu-se
canoanele 10 si 31 ale Sinodului de la Laodiceea. In respectivele manuale si studii,
administrarea Tainei Cununiei pt astfel de familii este indicata prin expresia de “casatorii mixte”.
Aceasta expresie , nu exista in textul sfintelor canoane si nici in scrierile Bisericii, ci ea este de
origine noua , regasindu-se in actuala legislatie canonica a Bisericii Romano-Catolice (Can 1124
din Codex juris Canonicii, 1983 si Can 813 din Codex Canonum Eclessiarum Orientalum din
1990). In BRC sunt 2 coduri de canoane unul pt latini si un altul este pt Bisericile Uniate,
Catolice. Pana in anul 1965, administrarea Tainei Cununiei intre un catolic si un necatolic a fost
interzisa si in BRC, pana la Conciliul Vatican II (1962-1965). Dupa adoptarea celor 2 corpusuri,
disciplina DREPT a devenit din ce in ce mai laxa, ajungandu`se chiar sa se administreze
Euharistia chiar si partilor necanonice.
Aceasta interdictie a administrarii Tainei Cununiei pt casatoria intre un ortodox si un
eterodox, este explicit exprimata si in Canonul 31 al Sinodului de la Laodiceea, in care se
spune ca : “cu niciun eretic nu se cuvine a se incheia casatorie sau a se da fii sau fiice dupa
eretici (nici macar logodna), ci doar daca acestia ar fagadui ca se fac crestini (s-ar boteza)”.
Desi textul canonului este foarte clar in ceea ce priveste restrictionarea casatoriei unui crestin cu
un eretic, totusi este prevazuta si o exceptie si anume, aceea in care partea necrestina ar promite
ca se va boteza. (ex: in vechime, erau catehumenii care se aflau la un anumit nivel, de aceea ei
erau pusi sa promita-in acest text se vorbeste doar despre catehumeni).
Unii comentatori orodocsi, interpretand superficial acest canon si lasandu-se influentati
de actuala practica din Biserica Romano`Catolica, au ajuns sa afirme ca prin exceptia indicata in
Can 31 al Sin Laodiceea, in Biserica Ortodoxa s-ar putea accepta orice tip de asa zisa `casatorie
mixta`, inter-crestina sau inter`religioasa, daca partea neortodoxa ar promite ca se va boteza.
Ceea ce nu au surprins comentatorii respectivi, este faptul ca in acest canon este vorba despre
persoane aflate in perioada de catehumenat (care cunosteau invatatura de credinta a Bisericii) si
nicidecum de necrestini care nu cunosc invatatura de credinta, caci altfel, cum ar putea sa
promita acceptarea botezului crestin , daca ei insisi nu stiu ce reprezinta taina Botezului. In plus,
este evident ca in textul Canonului de la Laodiceea, este vorba doar despre casatoria civila si nu
despre cununia religioasa, caci cum ar fi putut sfintii parinti sa accepte in sec IV, ca un pagan sa
se impartaseasca in momentul cununiei? (in acea vreme cununia era in cadrul Sf Liturghii). Mai
precis, aceasta exceptie nu poate fi inteleasa decat ca un pogoramant facut catehumenilor care
doreau sa se casatoreasca civil cu o persoana deja crestina, urmand ca dupa botez sa se si cunune
religios.
Prin Can 21 al Sin Cartagina din anul 419, s-a decis interzicerea copiilor clericilor de a
se casatori cu eretici sau cu pagani., deoarece in caz contrar s-ar creea o grava incompatibilitate
intre Cuvantul propovaduit si cel trait.
 In Can 14 al Sin 4 Ecum din 451, se precizeaza ca nu este ingaduit citetilor si
cantaretilor sa se casatoreasca cu femei eterodoxe eretice evreice sau pagane.
In Can 72 al Sin Trulan, aceasta interdictie este reluata intr`o maniera foarte clara si
argumentata teologic. In textul canonului prevazandu-se ca nu se ingaduie ca barbatul ortodox sa
se uneasca cu femeia eratica, nici ca femeia ortodoxa sa se uneasca cu barbat eretic si daca s-ar
face acest licru de catre vreunul, casatoria sa se considere nula, iar insotirea nelegiuita sa se
desfaca, caci nu se cuvine a amesteca cele ce nu sunt a fi amestecate , nici oii sa se uneasca cu
lupul si nici partii lui Hristos cu ceata pacatosilor”. “Iar daca cineva ar incalca acestea, sa se
afuriseasca”.
Vedem asadar ca, potrivit doctrinei canonice, este interzis sa se administreze Taina
Cununiei, unei persoane ortodoxe , casatorita cu o persoana eterodoxa (pana in sec IX). Dupa
secolul IX, casatoria fiind scoasa din Sf Liturghie, n`a mai existat obligativitatea impartasirii ,
din acest motiv, incepand cu sec XII a inceput si practica de a administra taina Cununiei si unor
persoane casatorite cu alti crestini (care aveau administrat botezul ). In astfel de situatii, s-a
acceptat ca pt astfel de crestini sa se administreze taina cununiei dar doar atunci cand primesc
dispensa de la autoritatea Bisericii (episcop). Nu se poate face asta in mod universal, ci doar
individual prin voia episcopului, vazuta ca un mijloc pastoral de apropiere a oamenilor de
Hristos. Aceasta NU este o regula ci este o exceptie .

VI. Taina Hirotoniei

Canonul 35 Apostolic: un episcop nu poate hirotoni decât in eparhia sa, și poate hirotoni
ierarh doar împreună cu episcopii din Biserica Sa și împreună cu întâistătatorul acelei Biserici.
Intr`o episcopie/eparhie, un ierarh dintr`o alta eparhie, poate hirotoni clerici doar la
invitatia chiriarhului si din incredintarea acestuia. (Can 35 apostolic). Pentru alegerea ierarhilor
avem can 34 apostolic, unde arata si raportul sau relatia care trebuie sa existe intre
/Intaistatatorul unei Biserici si ierarhii din respectiva Biserica.
Intotdeauna administrarea Tainei Hirotoniei se poate face doar pentru un spatiu bine-
determinat. Pentru a putea administra Taina Hirotoniei , este nevoie ca savarsitorii acestei Taine
sa verifice daca primitorii indeplinesc anumite conditii impuse de Biserica si de statul in care
aceasta este organizata si functioneaza. Cea mai importanta conditie in acest sens , identificata de
multi autori ca fiind conditia este vocatia (chemarea) preoteasca.
 Episcopii trebuie sa verifice daca canditatii au aceasta chemare pentru a sluji continuu,
constant si fidel pe Hristos. Alte conditii care au fost impuse treptat dea`lungul timpului pot fi
clasificate in urmatoarele tipuri de conditii:
1.conditii religioase
2.conditii morale;(etice)-dar etica e pt stat nu pt biserica;
3.conditii intelectuale;
4.conditii fizice;
5.conditii sociale.
1.Conditii religioase:
- Persoana respectiva sa fie barbat botezat valid, sa ii fi fost administrata Taina Mirungerii, sa
aiba o viata crestina aleasa;
- sa fi dovedit ortodoxia invataturii de credinta;
- are obligatia ca toata familia lui sa fie crestin`ortodoxa (Can 36 Cartagina:
“Episcopii,presbiterii si diaconii sa nu se hirotoneasca inainte de a face crestini ortodocsi pe
toti cei din casele lor”).
-sa fi fost deja hirotonit/hirotesit intr`o slujire inferioara (nu poti hirotoni episcop direct) – Can
10 Sardica, can 6 Trulan , can 17 C-pol sin 1-2.
2.Conditii morale, sunt esentiale atat inainte de casatorie si hirotonie cat si dupa, sunt
perpetue ; ele se refera in special la familia clericului si mai ales la sotie:
-sa se casatoreasca cu fecioare (can 18 apostolic) – Can 3 Trulan.
-nu poate fi hirotonit cineva care este divortat si recasatorit;
3.Conditii intelectuale:
-pregatirea persoanei (can 58 Apostolic), Can 2 Sin VII Ecumenic (preotul sa catehizese si sa
invete);
-cunoasterea invataturii de credinta;
4.Conditiile fizice se refera la:
-sanatatea persoanei
-varsta (In Constitutiile Apostolice episcopul se hirotonea la 50 de ani, dar s-a redus dupa aceea
prin Novela 122-123 data de imparatul justinian, de la 50 de ani la 40-45 de ani, iar dupa sinodul
6 varsta de 35 de ani.) Can 4 Neo-Cezareea , 14 trulan-episcop (peste 35 ani). 11Neo-Cez, 14
Trulan pt preot (30 ani), diacon 16 cartagina, 14 trulan (25 ani).
 Pentru clericii hirotoniti, nu li se permite sa fie direct administratori ai tainei pocaintei –
masura luata pt ca au existat si hirotonii ale minorilor.
Can 77-78 Apostolic –intergritatea fizica (nu e inteleasca ca impediment absolut).
5.Conditiile sociale :
-statutul de libertate al persoanei (statutul social)- persone (liberi), res (sclavi) , actiones .
Statutul de libertate al unei persoane, interzic hirotonia sclavilor; starea civilă-poligamie sau
poliandrie si starea ecleziastica(fiul al unei parohii sau inchinoviat la o manastire- ; nu pot fi
hirotoniti cei care au un serviciu care le cere purtarea armei (soldati, ofiteri).
-starea civila (casatorit) si starea eclesiastica.
Dpdvd ecclesial, trebuie sa fie fiu duhovnicesc al unei episcopii si a unei parohii.
Hirotonia se face in cadrul Sf. Liturghii dar treptat, astfel incat nu se pot face mai multe
slujiri la o sg Liturghie. Initial, canoanele interzic absolut orice transfer al clericilor de la o
episcopie la alta ( Can 20 Sin 4 Ecumenic, 14- 15 apostolic, 15 Sin 1 Ec)
O alta conditie, hirotonia sa se faca intotdeauna pt 1 sfant altar, fara o destinatie precisa,
este nula (can 6 sin 4 ecumenic). Hirotonia nu se poate face decat intr`o sf liturghie pt o sg slujire
preoteasca (17 sin 7 ecumenic, 10 Sardica). Au fost acceptate dupa invazia musulmanilor.
Hirotoniile se fac intotdeauna pentru un Sfant Altar, altfel este nula (6 4 Ec). De asemenea,
Hirotonia se face pentru o singura slujire intr-o singura Liturghie (17 Sin 7 Ec).
EFEctele tainei: Prin hirotonie, persoana respectiva primeste starea clericala,cel
hirotonit primeste in mod valid puterea bisericeasca si dreptul de a o administra, cel hirotonit , nu
are posibilitatea de a se recasatori in caz contrar este caterisit ipso-facto.

VII. Administrarea Ierurgiilor in Biserica Ortodoxa

Ierurgiile sunt lucrari sfinte prin care se sfinteste viata credinciosilor oferindu-se harul lui
Dumnezeu. Ierurgiile se deosebesc de Sfintele Taine, deoarece acestea sunt auxiliare si
neesentiale atat prin caracterul lor , cat si prin efectele administrarii acestora. Sfintele Taine
impartasesc credinciosilor harul sfintitor necesar pentru mantuire, insa nu toate sfintele Taine
sunt absolut necesare tuturor persoanelor.
Astazi, spre exemplu, Sf Taina a Cununiei nu trebuie administrata monahilor sau
femeilor. Ierurgiile impartasesc harul sfintitor credinciosilor , insa acesta nu este unul absolut
necesar. Acest lucru , nu inseamna ca harul primit prin administrarea ierurgiilor ar fi diferit de
cel primit prin administrarea Sfintelor Taine, intrucat harul este unul dupa natura sa, el fiind doar
diferit impartasit (fie Sf Taine , fie Ierurgii).
Prin prisma acestor precizari, ierurgiile pot fi definite ca lucrari Sfinte auxiliare si
facultative prin care harul sfintitor este impartasit crestinilor. Sfintele Taine sunt lucrari sfinte
esentiale si indispensabile , prin care se impartaseste harul sfintitor crestinilor.
Diferenta intre nr Sfintelor Taine si nr Ierurgiilor. Sfintele Taine sunt de instituire divina
pentru ca ele au fost expresia vointei Mantuitorului IH transmisa Bisericii prin Sf Apostoli si prin
Sfanta Traditie in timp ce Ierurgiile sunt de instituire bisericeasca sau eclesiala. Autoritatea
bisericii fiind cea care instituie/creeaza ierurgii care sa fie folositoare vietii crestinilor. Prin
urmare Tainele au un numar fix., in timp ce nr ierurgiilor poate fi diminuat sau augumentat de
autoritatea bisericii in functie de necesitatile pastorale.
Ierurgiile difera si de la o Biserica autocefala la o alta Biserica autocefala.
Numarul si forma ierurgiilor poate diferi in functie de : necesitatile pastorale specifice fiecarei
comunitati, de nivelul de elevare spirituala a acesteia si de traditia locala specifica unei Biserici
autocefale. Cu toate acestea, ierurgiile fac parte din traditia Bisericii impartasind un har sfintitor,
care intareste si ajuta pe cei care il primesc in urcusul lor pentru dobandirea comuniunii cu
Mantuitorul Iisus Hristos.
Intre Ierurgii si Sfintele Taine, exista o legatura intrinseca datorata faptului ca ambele
impartasesc acelasi har sfintitor si au acelasi scop final de a conduce , de a intari si de a-i ajuta pe
credinciosi sa obtina mantuirea. Intre taine si ierurgii nu exista relatii de conditionare , ci ele sunt
complementare pentru ca impartasesc acelasi har si au acelasi scop comun. (sfintirea Marelui
Mir- Sfanta Taina a Mirungerii, sfintirea antimisului- Sf Taina a Impartasaniei, hirotonia intru
preot-hirotesia intru duhovnic).
1.Sfintirea Marelui Mir.
Initial, sfintirea Marelui Mir era administrata de catre episcopi si de catre presbiteri. In
debutul secolului al V-lea, aceasta ierurgie este rezervata doar episcopilor. Canonul VI
Cartagina (419),“ne aducem aminte ca la sinoadele tinute mai inainte, s-a hotarat ca marele
mir..... sa nu se faca de presbiteri.Dar daca cineva se va dovedi ca va face acestea....”. Ulterior,
aceasta practica a sfintirii Marelui Mir, a cunoscut o dezvoltare atat in ceea ce priveste modul de
preparare cat si de sfintire . In prezent, e facuta in Joia Mare, doar de catre Sinodul unei Biserici
Autocefale , in functie de necesitatile pastorale(oridecateori este nevoie). Din sec VI aceasta
practica este rezervata doar Sinoadelor de Biserici care sunt Autocefale. (Antiohia, Ierus) in
Orientul Crestin, Biserica Constantinopolului e din ce in ce mai importanta, ea incepe sa solicite
diferite privilegii referitoare la intaietatea de onoare in diptice.
Dupa 1054, Biserica C-pol devine agresiva in revendicarea in drepturile primatiale. Una
dintre ele este aceea de a fi singura autoritate care sfinteste Sf si Marele Mir in Biserica,
patriarhul devine etnarh (capul natiunii). Atunci cand unele Biserici primeau autocefalia,
Patriarhia Ecumenica a impus ca acestora sa nu li se dea drepul de a sfinti Sfantul si Marele Mir.
Astfel, sunt unele biserici care nu au acest drept , ex (Biserica Ortodoxa a Greciei, primeste in
1850 tomosul de autocefalie dar fara sfintirea Marelui Mir primindu`l de la Patriarhia
Ecumenica; Biserica Ortodoxa Sarba-1879, Biserica Ortodoxa a Poloniei , dar in 1848 primeste
dreptul de a sfinti Marele Mir de la Patriarhia Moscovei).
In tomosul de autocefalia a Bisericii Ortodoxe Romane 1885, exista dreptul de a sfinti
Marele Mir pe teritoriul Tarii noastre. Biserica noastra, a avut parte si de o autocefalie de facto
chiar si inainte de autocefalie, sfintindu-si singura Sfantul si Marele Mir.
In Biserica Romano`Catolica, practica a ramas aceeasi din sec 5, anume ca fiecare
episcop are dreptul de a sfinti Marele Mir.
Exista totusi in prezent, in Ortodoxie, unele teninte de a centraliza aceasta taina doar pt
Patriarhia Ecumenica.
2.Sfintirea Antimiselor.
“Antimension-locul unei mese”. Ele erau considerate ca si altare mobile iar in Biserica
primara, acestea sa fie folosite alternativ cu altarele fixe.Aceasta practica a existat in Biserica
pana la Criza Iconoclasta, iar la Sinodul VII ecumenic cand a fost restaurat cultul icoanelor si
cinstirea sfintelor moaste , s-a hotarat prin Canonul VII sin VII Ec, ca bisericile sa fie sfintite
doar daca in altarul acestora sunt asezate sfinte moaste. Asadar, in secolul VII , prin acest
canon, se reinstaureaza aceasta regula a obligativitatii existentei a sfintelor moaste in altarele
bisericilor.
Pana in sec al VIII-lea, la Sin VII Ecumenic, practica folosirii alternative, atat a
antimiselor cat si a altarelor sfintite cu moaste, este folosita in Biserica. Sfantul Nechifor
Marturisitorul, in Canonul I, aminteste si de folosirea antimiselor in Biserica. Dupa Sin din
anul 842 de la C-pol, in Biserica Rasariteana, s-a statornicit regula folosirii generale si
obligatorii a antimiselor, care erau sfintite de catre chiriarh, intrucat acestea (antimisele),
reprezinta altare mobile ce materializeaza legatura dintre chiriarh si preot. Canonul 39 apostolic
(presbiterii si diaconii sa nu savarseasca nimic fara incuviintarea episcopului, pt ca el e cel de la
care se va cere socoteala pentru sufletele celor pastoriti).
Antimisul nu doar ca este sfintit de ierarh ci este si semnat de catre el.
3.Hirotesiile
In Biserica, in primele secole a fost folosit alternativ termenul de hirotesie cu cel de
hirotonie. Ulterior, termenul de hirotesie , a fost consacrat pt a defini actele sau lucrarile sfinte
prin care se confera un har unor crestini care sunt instituiti intr`o slujire eclesiala sau unii clerici
sunt promovati intr`o slujire superioara, ori primesc o distinctie bisericeasca. Astfel, in Canonul
10 Sin Antiohia, se precizeaza ca horepiscopii pot hirotesi citeti, ipodiaconi si chiar exorcisti. In
Canonul 14 al Sin VII Ecumenic, “este invederat tuturor ca in preotie trebuie sa domneasca
randuiala....instituirile in preotie sa se faca cu anumita precizie...”(vezi canoane).Vedem in acest
canon dinstinctia intre hirotesie si hirotonie. De asemenea, vedem ca si egumenul(staret) poate
savarsi hirotesii (intru citet/anagnost) pentru manastirea lor dar doar cu acordul episcopului
locului, de asemenea si horepiscopi.
Toate hirotesiile se fac in afara altarului, in timp ce hirotoniile se fac toate in altar. Exista
si hirotesia intru duhovnic, iar celelalte hirotesii sunt fie pentru promovarea intr`o slujire
superioara sau primirea unei distinctii.
4.Sfintirea Bisericilor.
Ea a fost initial in responsabilitatea episcopilor si a preotilor, dar din Can 6 Cartagina,
aceasta s-a limitat doar la episcopi, cu toate acestea , chiriarhul poate delega un preot pt sfintirea
unei biserici. La sfintire trebuie sa existe neaparat moaste in sfanta masa (can 7 sin VII Ec).
Prin administrarea acestei ierurgii, respectivul imobil dobandeste caracter sacru sau de
sacralitate, atunci el devine un bun sacru si inalienabil (nu poate fi instrainat sau grevat cu nicio
sarcina si nu poate primi nici o alta destinatie decat cea pt care a fost sfintit) -Can 74, 76, 88
Trulan. Cu toate acestea, exista si biserici care au fost desacralizate, fiind vorba de un act
abuziv.
In alte situatii, unele biserici au fost fie demolate fie reconvertite devenind locasuri de
cult pentru alte religii (Sfanta Sofia – a fost moschee si acum e muzeu).
In Biserica Romano`Catolica esxista practica desacralizarii unei biserici, fiind date si pt alte
intrebuintari.
 5.Logodna.
Aceasta a fost institutita inca din primele secole. In 2011 cu noul cod civil, s-a stabilit ca
logodna sa existe si efecte juridice, in cazul in care se despart dupa logodna, se pot cere
despagubiri. De aceea, Sfantul Sinod a luat hotararea ca logodna sa fie administrata numai unita
cu Taina Casatoriei.
6.Infierea si infratirea spirituala.
Infierea unor fii duhovnicesti sau infratirea spirituala prin botez sau nasirea unui cuplu.
7.Inmormantare.
Intotdeauna inmormantarea se adminstreaza doar celor care sunt Botezati. Can 14
Timotei Alexandriei, este interzisa inmormantarea ereticilor si schismaticilor, a
excomunicatilor, a anatemizatilor si sinucigasilor. In Pravila lui Petru Movila este interzisa
inmormantarea celor morti in duel. Pentru sinucigasi , este pregatita totusi o slujba dar pentru
familia indurerata, intrucat ea nu are nicio vina.
Inmormantarea celor care sunt neortodocsi. De obicei nu se permitea, dar din sec XIX s-a
acceptat ca in cimitirele ortodoxe, sa se permita sa fie inmormantati daca nu exista situatii
nedorite, asta pe fondul unei infratiri spirituale.
Intotdeauna clericul care administreaza ierurgia inmormantarii trebuie sa se asigure ca
familia lui a obtinut dreptul de a-l inmormanta (adeverinta de deces), intrucat cineva poate fi in
moarte clinica...In ceea ce priveste incinerarea, Biserica a refuzat administrarea ierurgiei
inmormantarii, intrucat aceasta practica este contrara teologiei creatiei “din pamant esti si in
pamant vei merge”.
Biserica Romano`Catolica a acceptat incinerarea. In manualul pr Floca se spune ca
“deocamdata nu e acceptata dar pe viitor se poate accepta”, insa era o perioada posterioara anilor
’50-/60 cu evolutia stiintifica, dar aceasta nu este un motiv pentru modificarea teologiei creatiei .
8.tunderea in monahism.

VIII. Puterea pastorala

Puterea deliberativa- capacitatea autoritatii bisericesti, de a lua decizii (hotarari) pentru
viata bisericii. Mai exista in cadrul ei si Activitatea executiva, parte administrativa precum si
puterea judecatoreasca. In Biserica, puterea deliberativa o are chiriarhul si Sinodul la nivelul
Bisericii.
 Sinodul poate fi de 2 feluri:
1.in functie de locul sau teritoriul in care isi exercita puterea: local, regional si ecumenic.
2.in functie de componenta acestuia: de ierarhi (sinod), dar si de clerici si laici (adunare).

1. Activitatea judecatoreasca a autoritatii bisericesti

In Biserica Ordodoxa, Puterea judecatoreasca potrivit prevederilor scripturistice/canonice
si Sfintei Traditii, este exercitata de organismele de autoritate: la nivelul eparhiei – chiriarhul, la
nivelul mitropoliei – Sinodul, la nivelul Patriarhiei – Sinodul patriarhal, la nivelul intregii
Biserici – Sinodul Ecumenic sau Panortodox (al intregii Ortodoxii).
Natura si modalitatea de constituire a autoritatii bisericesti, precum si transmiterea
acesteia, difera in mod esential de natura autoritatii civile, de modalitatea acesteia de constituire
si de trasnmitere si in fine, chhiar si in functiile precise pe care le indeplineste. Astfel, autoritatea
bisericeasca , nu este o autoritate pur omeneasca, constituita doar din vointa omului (asa cum se
constituie autoritatea civila), ci ea este in mod esential o autoritate divina, in sensul ca punctul ei
central, adica factorul in putere pe care se fundamenteaza si din care se dezvolta, nu este derivat
din vointa oamenilor sau constituit de acestia, ci este un element cu care Insusi Mantuitorul Iisus
Hristos a inzestrat Biserica Sa.
Astfel, aceste organisme de autoritate ale Bisericii (Episcopul sau Sinodul de Episcopi),
isi exercita autoritatea, fie direct (judeca episcopul direct si dau sentinta), fie indirect prin
intermediul unor organisme constituite special pentru aceasta. Astfel, in exercitarea puterii
bisericesti, organismele de autoritate ale Bisericii, actioneaza fie direct emitand sentinte
disciplinare sau de judecata, fie prin intermediul unui organism ajutator , numit consistoriu.
Acest termen , provin din lat. Consistorium – din vb consistere = a sta pe langa, impreuna.
In Biserica Ortodoxa, exercitarea puterii bisericesti se face din incredintarea organismului
de autoritate prin intermediul unor instante proprii de judecata, numite consistorii bisericesti,
care instrumenteaza cauze si propun spre aprobare hotarari.
Ce judeca aceste consistorii? Ele ajuta organismele de autoritate. In cadrul consistoriilor sunt
instrumentate cauze care privesc nerespectarea invataturii de credinta sau nerespectarea
prevederilor canonice . In consistorii se judeca daca o persoana fie nu a respectat dogma (ceea ce
trebuie sa credem din invatatura de credinta), fie nu a respectat canonul (cum trebuie sa credem).
 Scopul puterii bisericesti este acela de a observa cand o persoana sau un grup de persoane
s-au indepartat de calea catre Hristos sau au pierdut comuniunea cu Acesta. Prin urmare, prin
aplicarea puterii bisericesti de judecata , se urmareste , se urmareste revenirea pe calea catre
Hristos, mentinerea acestei comuniuni ecleziale si/sau cresterea duhovniceasca a celor care sunt
in comuniune cu Hristos. In acest sens, organismele de judecata bisericeasca, atunci cand
constata ca o persoana sau mai multe persoane, s-au abatut de la calea catre Hristos, au
responsabilitatea de a formula sanctiuni, care sa le ajute pe respectivele persoane sa revina in
Biserica.
Legatura intre administrarea Tainei Pocaintei si a puterii judecatoresti? Distinctia intre
ele din pricina identitatii – Pocainta e un act privat, pe cand judecata bisericeasca este un act
public.
In Biserica Crestina, pentru indreptarea membrilor ei care gresesc, au fost stabilite
diferite modalitati de indreptare, catalogate in general in 2 categorii: epitimii si sanctiuni.
Epitimiile se aplica in cadrul Sfintei Taine a Spovedaniei avand caracter privat, iar sanctiunile
se aplica de catre organisemele de autoritate (episcop sau sinodul) si au caracter public
bisericesc.
Pentru abaterile savarsite, Biserica a stabilit sanctiuni graduale, proportionale cu gradul
de indepartare de la comuniunea eclesiala. De obicei, prima sanctiune care se acorda unei
persoane care a gresit este aceea a dojanei/mustrarii. Daca respectiva persoana nu se indreapta,
pot urma si alte sanctiuni: daca e cleric, poate fi oprit de la slujire, daca este laic poate fi
canonisit (lipsit de la Impartasanie), mai departe clericul poate fi caterisit, s.a.
In trecut se intelegea ca scoaterea respectivului cleric din catalogul clericilor - depositio (
depunere). In Biserica Ortodoxa Romana, caterisirea a fost descompusa in 2 : depunerea
(clericul e scos din catalogul preotilor dar poate detine in continuare anumite privilegii - poate
imbraca vesmintele, reverenda, se poate impartasi in altar cu preotii) si caterisirea.
In alte Biserici Ortodoxe surori exista un singur termen :caterisirea. In Biserica Ortodoxa
Romana, pentru cei care savarsesc abateri, sunt prevazute urmatoare tipuri de sanctiuni:
1.a dojanei (verbala/scrisa)
2.canonisirea laicilor (oprirea temporara de la impartasanie)
3.canon de post si de pocainta la o manastire sau schit
 4.suspendarea temporara sau destituirea dintr`un oficiu bisericesc (e de tip administrativ), ex:
depunerea parohului, protopopului etc.
5.degradarea din rangurile administrative/onorifice bisericesti sau retragerea distinctiilor
acordare de autoritatea bisericeasca.
6.oprirea clericilor de la savarsirea unor lucrari sfinte.
7.trecerea la ascultari inferioare a monahilor pentru o perioada determinata de timp.
8.mutarea disciplinara la o unitate administrativa inferioara (mutarea de la manastire la schit, de
la parohie de grad 1 la grad 3).
9. oprirea totala de la savarsirea lucrarior sfinte.
10. retragerea binecuvantarii (aprobarii scrise), pentru desfasurarea unei anumite activitati.
11.pentru clerul inferior, destituirea cantaretilor.
12.pentru monahi, excluderea din monahism si interdictia de a mai purta haina monahala.
13. pentru clerici, destituirea din slujirea clericala (dar poate pastra anumite drepturi, ex:
pastrarea hainei clericale).
14. caterisirea clericilor adica, pierderea calitatii de cleric si bineinteles a tuturor drepturilor
clericale.
15. excomunicarea laicilor (afurisirea) adica pierderea calitatii de membru al bisericii.
In unele manuale, abaterile se impart in 2 : abateri si delicte (cele mai grave).
Abatarea reprezinta fapta unei persoane sau a mai multor persoane care aduce atingere
invataturii de credinta ortodoxa, valorilor moral—duhovnicesti, randuielilor liturgice si ordinii
canonice ale bisericii ortodoxe. Asadar, avem :
1. abateri dogmatice: apostazia, erezia, schisma, blasfemia, sacrilegiul (ierosivia), nerespectarea
maarturisirii de credinta(sperjur), simonia.
2. abateri morale
3. abateri pastoral-liturgice
4. abateri administrative.
Puterea judecatoreasca

Apostzia- renuntarea la credinta fara trecerea la o alta confrsiuen crestina ori la o alta religie
facuta prin marturisire publica sau private a celui in cauza prinviu grsai sau prin scris. (can. 62 Ap., 10,
11, 14 sin I Ec., 7 sin 3 Ec., can 94 Trulan). Apostazia in cazul clericilor se sanctioneaa prin caterisire si
excom., iar in cazul monahilor prin exlud. Din monahism si excom., iar in caz laicilor prin excom. Pers.
Care au apostaziat pot fi reprimite in Bis. Daca au aratat pocainta sincera si indelungata si au marturisit in
scris invat. Ortodoxa de credinta, condamnand invat. Gresita sip e promotorii aceteia. Primirea facandu se
primirii specific. 9can 52 Ap., 45 cartagina).
Erezia – respingerea unei parti a invataturii de credinta ortodoxa si sustinerea intentionata si
constanta a unei invat gresite referit. La dogmele Bis. Precum si insusirea unei invat eretice savarsita prin
mart. Publica sau private verbal sau in scris. (44, 46, 64 Ap). Clericii care savarsesc abaterea erezie sunt
sanctionati prin caterisire si excom. In cazul monahilor care savarsesc abaterea erezie canoanele prevad
sanctiune excom. Din monahim si interdictia de a purta haine monahale. Iar mirenii se sanctioneaza prin
retragerea binecuvantarii a chiriarhului pt activitatile desfa in Bis sau prin oprirea de la Sf Impartasire.

Schisma – este despartirea de Bis prin actiuni sau interpretari publice deosebite ale unor norme de
disciplina morala si cult din invatatura si trad Bis ortodoxe sau nesupunerea ori refuzul de a asculta de
autoritatea ecleziala dupa ce I s-a atras atentia in scris. Clericii care savarsesc abaterea schismei sunt
caterisiti(31 Ap. 34 trulan, 18 IV Ec) laicilor li se retrage binecuvantarea de a savarsi active in Bis, iar pt
monahi, sunt exclusi din monahism si li se interzice purtarea haine monahale.
Blasfemia – fapta prin care sunt defaimate in public credinta, cultul, sau simbolurile Bis prin
cuvinte, scrieri, gesture sau chiar imagini(62 Ap, 10 sin I Ec, can 1,2 12 Ancira). Clericii care blasfemiaza
sunt sanctionati prin aterisire, iar mirenii prin pierderea binecuvantarii scrise a chiriarhului, iar monahii
prin excluderea din monahism si interzicerea de a purta haina monahala.
Sacrilegiu – este fapta prin care sunt profanate bunurile sacre sau sunt lipsite de respect bunurile
sfinte. (72, 73 Ap, 15 Ancira, 16 Cartagina64 sf vasile). Clericii care savarsesc sacrilegiu sunt caterisiti,
monahii sunt exclusi, iar laicii isi pierd binecuvantarea de a desfa activitati in Bis.
Nerespectarea mart de credinta- ( de fidelitate bis) care se depun la absolvirea fac de teologie, sau
la hirotonie. (sperjur juramanat fals). Caterisirea clericilor, (25 Ap, 94 Trulan), iar in cazul teologilor
nehirotoniti cu pierderea posibilitati de a mai fi hirotoniti.
Simonia - este fapta prin care in schimbul unor valori(bani,bunuri, sau avantaje) ori prin
prietenie, nepotism, influente sau presiuni politice si de orice alta nat , se obtine o hirotonie sau un oficiu
eclezial(parohiat), precum si admiterea, notarea, absolvirea sau promovarea in invat teologic( mat 10, 8,
fapt Ap 8, 18-24, 29-30 ap, 2 IV ec, 22,23 trulan, 2, 4 19 7 ec). Simonia este atat cel care pretinde un
folos necuvenit pt savarsirea unei hirotonii sau acordarea unui ofociu ecleziastic, cat sic el care ofera,
Accepta, mijloceste sau coordoneaza acestea. Cei care savarsesc abaterea simoniei sunt sanctionati astfel:
clericii prin caterisire, monahii prin excluderea, iar laicii prin pierderea binecuvantarii de a savarsi actiuni
in Bis si peredera dreptului de a fi hirotoniti.

Abaterile morale :
Omorul – este fapta involuntara, cauzatoare de moarte a unei pers umane. Caterisirea clericilor,
(65 ap) mirenii isi pierd binecuvantarea, teologii dreptul de hirotonie, monahii primesc un canon de post
si pocainata. Omorul savarsit fara voie, di greseala, ori in legitima aparare, prin lovire sau accident, se
sanctioneaza prin oprirea de la slujirea Sf Liturghii si sf taine, canon de pocinta de catre laici si oprirea de
a se hirotoni.
Comportament vilolent sau lovire – clericii sunt opriti de la savarsirea celor sf si se da un canon
de post la o manastire(27 ap,9 sin 1,2 Ec, ) sau caterisrea in functie de gravitatea faptei. In cazul mirenilor
sanctiunea merge de la dijana arhiereasca, oprirea de la sf impart, pierderea binecuvantarii, posibilitate
ade a fi hirotoniti pt teologi, in functie de gravitatea faptei. Monahii primrwc canon de post si rugaciuen,
iar in caz de nerespectarea excluderea din monahism.
Divort – este sanctionat dif , in functie de starea fiecaruia, o exigenta speciala fiind pt clerici.
Clerical care in afara situatiei de adultery al sotiei, dovedit, divorteaza din vina sa ori din propria vina , se
sanctioneaza prin oprirea de la savar tuturor lucarilor sfinte, pt o perioada nedeterminata. In caz de
neandreptare, se cateriseste. Clerical care divorteaza din vina sotiei dovedinat, este sanctionat prin
pierderea posibilittii de a mai fi promovat, (6,26 trulan). Daca acesta situaitie ar produce sminteala pt
comunitate, clerical respective tre sa fie mutat intr- o alta parohie(20 ancira, 8 neocezarea). Clerical
divortat sau vaduv care se recasatoreste se cateriste. (3 trulan, 17 ap). Clerical care nu se ingrijeste de
educarea copiilor sai, de pastrarea si promovarea credintei ortodoxe, precum si de comportamentul
cuviincios al fam, se sanctioneaza cu dojana arhi, cu canon, mutarea disciplinara, cu caterisirea(5,17,18
ap, 1,8 neocezarea).
Adulterul (desfranarea,sodomia, preacurvia) clericii care savarsesc astfel de abateri, canon si
rugaciuen, oprirea de la lucrari sf, catarisirea(17,23,25,67 ap, 9 sin I ec,)mirenii sunt sanctionati prin
oprirea de la sf impart. Monahii canon pana la exluderea din monahim.
Alte abateri :
Betia, fumat, droguri, jocuri noroc, furt, camata, inselaciunea, distruderea de bunuri ale Bis.
Falsul in documente, inscrisuri .
 Petrecrea in localuri nepotrivite.
Clevetirea in public, defaimarea, insulta, calomnia,
Fapte care sunt savarsite impotriva moralei crestine. Cum sa ne comportam in biserica.
Comunitate.

Relatia Stat – Biserica

Bis crestian urmand pe Mant Hristos: dati cezarului cele ce sunt ale cazarului, si Lui Dumnezeu,
…, a afirmat inca de la intemeierea sa, ca intre Bis si autoritati publice tre sa existe un raport ed cooperare
distinct,in spirit de respect reciproc. In practica are la baza unul dintre principiile canocice fundamentale
pt functionarea Bis. Princiupiul autonomiei bis. Prin acest principiu Bis afirma ca inceea ce priveste
chestiunile bis, ea este independent de orice alta autoritate.
Chiar daca acesta realitate dinstncte dintre stat –bis pevazuta scripturistic si canonic este astazi o
realitate evident se poate obiecta ca in trecut au existat numeroase cazuri in care autoritatea politica de o
maniera mai mult sau mai putin constistenta si a facut simtita prez in gestionare problemelor bis.
Exempul: imperiu roman de rasarit(bizant) unde auto politica si cea bis exista un raport de stransa
colaborare identificat pri term : simfonie sau sinalelie. In realitate imp bizantin prin pozitia pe care o avea
in cadrul ierarhic al bis, pozitie fund de unii autori de caracterul sacerdonatal, constituia miezeul acestui
raport atat de mult si intens discutat. Prin uermare problema raportului dintre bis-stat ar putea fi redusa in
cadrul bizantului la relatia dinter imparat si patriarhul capitalei imperial. Una din solutii a fost dezvoltarea
gradual a unei teorii potrivit careia basileu beneficiind de un character sacerdotal ar putea indervenii si in
probleme strict bis. Acesta teorie fundamentata prin figura lui melchisedec ca ex de rege arhiereu, pe
exemplu imp C-tin cel mare, ep pt trreburiele din afaraq abis, s a dezvoltat treptat in imp biz, ajungandu-
se la finalul sec 7, in can 69 trulan, nu este permis nici unui laic sa intre in int altarului; puterea si
autoritatea imp nu sunt sub nici o forma acestei regului, de fiecare data cand doreste sa ofere darul
Creatorului, dupa o veche traditie. De asemenea sustinatorii aceste teorii afirmau ca puterea imp putea fi
extinsa si in org bis, astfel in cel de-al patrulea rasp catre const cabasila, arhiep dimitrie comatioanos
afrima ca imp bizantin ar putea chiar reglementa ordinea precedentei scaunelor episcopale, de a legifera
asuprea conduitei clericilor, asupra org teritoriale a episcopiilor, alegerilor pt scaunele ep vacante si ca ar
putea sa promoveze o episcopie la rang de mitropolie sau sa reduca o mitropolie la rang de episcopie. In
plus chair can bis permitea auto politice astfel de interventii, cacvi prin can 17 4 ec. -38trulan se afirma ca
 : daca vreo cetate s-ar fi inaoit rin putere imp sau se va inoi , atunci org politice si obstesti sa urmeze si
org bis. Teodor balsamon sec 12 sustinea ca imp ar putea chiar binecuvanta ca episcopul. Inca de atunci
aceste teorii au fost contestate si response de teologi si bis. Locul imp este printer laici, nu are character
sacerdotal, ungerea lui nu era intru preot, ep sau deacon, cid oar imparat. Interventia lui tre sa fie cu
masura. Imp biz nu avea alta pozitie in bis decat aceea de deputatus- pers responsabila cu mentinea
ordinii in bis si in timpul procesiunilor bis. Aceiasi pozitie este confirmata si de sf simeon al tes care
afirma ca imp biz este situate in bis printer laici. Acesta situatie nu constituie redefinirea dintre stat si bis.
Bis este autonoma, dar nici nu tre sa fie peste stat. bis tre sa fie in stat(divino-umana). Statul este neutru.
Cum se raporteaza statul la bis – 3 posibilitati:
1. a separatiei totale
2. uneia ii da un statut special
3. a statului care se declara neutru si recunoaste ca toate religiile din stat sa fie egale. (Romania) 1925.