Activitățile in Biserica

In biserica, slujirea, o putem clasifica/imparti in 3 categorii

1. Activitatea invatatoreasca
2. Activitatea sfintitoare
3. Activitatea pastorală – de conducere (sau activitatea jurisdictionala = juris+diction –
de la catolici)
3.1. Deliberativa
3.2. Executiva
3.3. Judecatoreasca

Activitatea invatatoreasca: care se exprima prin exprimarea puterii invatatoresti. Din

punct de vedere didactic aceasta, activitatea invatatoreasca, poate fi sintetizata in 4 lucrari
fundamentale:
1. lucrarea de pastrare a adevarului revelat (sau de conservare)
2. lucrarea de raspandire a invataturii de credinta (lucrarea misionara)
3. lucrarea de precizare si de adancire a adevarului de credinta = aspectele
principale:
- precizarea adevarului de credinta prin hotararile sinodale locale sau
ecumenice receptate de biserica (dogma)
- propovaduirea adevarului de credinta prin predica
- adancirea adevarului de credinta
- pastrarea adevarului de credinta prin intermediul școlilor de teologie
4. lucrarea de aparare a adevarului de credinta (apologetica)
O prima observatie este ca activitatea invatatoreasca nu se desfasoara doar in
interiorul bisericii, ci prin natura sa este destinata sa se desfasoare si in afara bisericii
„Mergand invatati toate neamurile…” – Mt. 28, 19.
A doua observatie este ca fiecare membtru al bisericii, cleric sau laic, are datoria de a
propovadui Cuvantul Mantuitorului indiferent de identitatea auditoriului „Oricine ma va
marturisi pe Mine inaintea oamenilor, marturisi-voi si Eu pentru el inaintea Tatalui Meu” –
Mt. 10,32.
A treia observatie: inca de la inceput, in biserica, in activitatea invatatoreasca, au fost
implicate si femei care propovaduiau despre credinta. Activitatea invatatoreasca in biserica
nu este una optionala ci una obligatorie,caci Mantuitorul spune, ca „Oricine ma va marturisi
pe Mine inaintea oamenilor, marturisi-voi si Eu pentru el inaintea Tatalui Meu” – Mt. 10,32.

Lucrarea de pastrare a adevarului revelat: Cine? = biserica; Cum? = Sfanta Scriptura

 Aceasta lucrare a fost incredintata bisericii intrucat ea este infailibila, este trup al lui
Hristos. În pastrarea nealterata a adevarului de credinta, metoda folosita de biserica este
consensul eclesial care poate fi exprimat tacit sau expres, fie in cadrul unui sinod fie prin
consultarea tuturor (consensus eclesie dispersae - cand biserica nu poate intruni sinod poate
lua decizii prin consensul bisericii dispersate; se trimiteau scrisori).

Activitatea sfințitoare
Cuprinde si activitatea invatatoreasca, ca nu putem sfintii ceea ce nu cunoastem
Cuprinde lucrarea prin care se sfinteste viata credinciosilor administrandu-se atat harul pe
care il impartasesc sfintele taine cat si pe acela pe care il impartasesc ierurgiile. Aceasta e
lucrarea principala a activitatii sfintitoare. Acesteia I se mai adauga si savarsirea unei alte lucrari
prin care se determina unele forme sau randuieli specifice pentru savarsirea lucrarilor sfinte (a
sfintelor taine si a ierurgiilor).
Activitatea sfintitoare - intreaga lucrare prin care credinciosilor li se impartaseste harul.
Administrarea sfintei taine a botezului.
O importanta deosebita o are administrarea Sf Taine a botezului, intrucat este primul act
prin care se aplica / administreaza puterea sfintitoare. Aceasta putere nu se aplica unui membru
al bisericii, ci unei persoane care este situata in afara Bisericii. Din acest punct de vedere lucrarea
sfintitoare din cadrul administrarii sfantului botez se aseamana cu lucrarea misionara din cadrul
activitatii invatatoresti.
Este o lucrare externă.
Etapele administrare a tainei botezului, din punct de vedere scolastic.
Din punct de vedere logic, aceste etape se pot clasifica in 4 categorii:
1. Cine poate savarsi taina botezului
2. Cine poate primi
3. Cum se savarseste
4. Efectele administrarii tainei
I) Cine poate administra Sf Taina a Botezului?
Botezul poate fi administrat de episcop sau de preot, putand fi ajutati prin impreuna
lucrare harica de unul sau mai multi diaconi. In cazurile speciale botezul poate fi administrat si
de catre un diacon sau un laic ori de catre un monah. (ca. 46 apostolic, 47 apostolic, 49, 50
apostolic, 44, 45 Sf Nichifor marturisitorul).
 În cazuri de necessitate = botez de necesitate = un botez valid prin iconomie iar dupa
savarsirea lui se pot completa randuielile stabilite de un preot sau episcop.
In cazul in care o persoana este cazuta in erezie, ea nu poate administra valid taina Sf
Botez. Can 68 apostolic - cei ce sunt botezati de eretici nu este cu putinta sa fie nici credinciosi
nici clerici.
In cazul unui cleric sanctioinat el poate savarsi taina Sf Botez daca nu a fost sanctionat
pentru erezie.
Cui i se poate administra?
1. Persoana umana 2. Sa fie viu, indiferent de varsta sau sex
Taina Sf Botez poate fi administrata oricarei fiinte umane in viata, indiferent de varsta
acesteia ( C2, C14 sin 1 ec, 78 Trulan, 19, 46 Laodiceea, 110 Cartagina)
Cel care primeste botezul trbuiue sa isi isuseasca invatatura de credinta - ce facem cu
copilul. Nasii sunt marturisitorii invataturii de credinta in locul copilului ce nu poate marturisi si
se vor ocupa pt a o invata dreapta credinta =.> nasul nu poate fi de alta credinta. Can 53 trulan -
intre nas si fin se stabileste o relatie de rudenie spirituala de gradul 1. Aceata rudenie e mai inalta
decat rudenia de sange.
Exista situatia ca la nastere unii copii sa fie in pericol de moarte. In aftfel de situatii
copilul poate fi botezat de urgenta si cel care boteaza sa fie si marturisitorul.
Nasii trebuie sa fie de credinta crestin ortodoxa si trebuie sa aiba o viata de bun crestin.
Pedo-baptism=botezul copiilor
Inca din primele secole au existat dezbateri privtoare la botezul copiilor in care spuneau
ca nu trebuie sa fie botezati copii ca nu pot sa-si asume invatatura de credinta.
C110 Cartagina - toti care refuza botezul copiilor trebuie sa fie anatemizati.
Oameni bolnavi: Familia spune sa-l boteze. Copilul nu are capacitatea de a marturisi dar
e viu si constient. O persoana inconstienta = nu i se poate adminstra ceva fara voia lui. Pentru
bolnavi (45 Cartagina) pot fi botezati doar daca, fiind constienti marturisesc ei sau altcineva ca
nasi.. Nu putem boteza oameni care nu sunt constienti.
Persoane care nu se stiu daca au fost botezati sau nu. Pentru cei care nu se stie daca au
primit sau nu Botezul, se administraza taina botezului cu formula prin care se face rezerva ca
botezaul se administreaza numai daca nu a fost botezat valid (73 cartagina, 84 trulan).
Copii nascuti morti - nu pot fi botezati 18 cartagina interzice botezul oricarei persoane
decedate.
Can 7 sin 2 ecumenic - 2 modalitati pentru cei reprimiti: 1. Mirungerea 2. prin botez -
pentru ereziile antitrinitare
 !!! Can 95 trulan - 3. doar prin euharistie (nu ataca invatatura de credinta).
Pentru crestinii care au cazut in erezii antitrinitare C7 sin 2 ecu si C95 trulan prevad ca
acestia sa fie reprimiti prin amdinistrarea sf taine a botezului.

Cum se poate administra?

Can 49 apostolic, 50 apostolic, repetate si in altele.
Prima conditie: botezul in numele Sfintei Treimi (49 apostolic). Pentru clericii care
savarsesc botezul altfel, canonul prevede caterisirea.
A doua conditie: 50 apostolic - prin intreita afundare (o singura afundare => caterisire).
C31, C59 Trulan si C12 sin Protodeftera Constantinopol - in biserica.
Cand e vorba despre un botez savarsit in afara bisericii clericul trebuie sa aiba aprobarea
autoritatii bisericesti.
47 apostolic - un botez administrat corect nu se repeta, pentru cel cazut in erezie are
obligatiea de a-l repeta pentru a face diferenta intre preotii mincinosi si adevarati.

Etapele botezului
1. 91 Sf Vasile - binecuvantarea apei a untdelemnului si a celui ce vine la botez.
2. 7 ecu - lepadarea de cel rau, exorcisme.
3. ungerea cu untdelemn.
4. savarsirea botezului prin intreita afundare în numele Preasfintei Treimi.

Efectele administrarii:
1. Cel botezat devine membru al Trupului lui Hristos, al Bisericii și astfel devenea
subiect de drepturi si de indatoriri in Biserica. In aceasta calitate poate primi si
celelalte Sfinte Taine si ierurgii.
2. Bolnavii care se boteaza nu puteau deveni clerici ( C80 apostolic, C2 sin 1 ecumenic,
C12 sin neocezareea, C3 Laodiceea, C10 Sardica). De ce? - pentru a fi botezat era
nevoie de o periada lunga de catehumentat, unii mai „descurcareti” incercau sa scape
de perioada asta, asa ca pentru ei s-au luat hotararile astea.
3. Harul Sf Botez este personal si produce efecte doar pentru persoana botezata,
netransmitandu-se urmasilor.
4. Taina care se adminstreaza cu botezul - administrarea Mirunferii este taina prin care
Biserica se roaga ca noul botezat sa primeasca darurile Duhului Sfant ( C7 sin 2 ec -
formula). Nu se poate savarsi de laici. Savarsitorii sunt doar episcopul sau preotul.
 Primitorii: cei botezati. Se administreaza pentru reprimire pentru a arăta ca e valid
botezul anterior. Deci, doar celor care au in mod valid botezul.
In occident exista o practica - mirungerea sa fie administrata mult mai tarziu. - intre 7 si
14 ani. Ce se intampla daca moare? Nu are cine => pracica gresita liturgic si doctrinar.
Mirungerea se repeta pentru credinciosii care au cazut in erezie si se intorrc (C7 sin 2 ec,
C95 Trulan, 7 Laodiceea, 1 Vasile cel Mare).
Sf și Marele Mir se sfinteste in Joia Mare de sinodul bisericilor autocefale. Materia
pentru savarsirea Tainei e Sf si Marele Mir. In biserica Ortodoxa a existat o tendita a patriarhiei
ecumenice de a avea o atitudine primatiala, de a spune ca doar Patriarhul Ecumenic poate sfinti
Marele Mir.
Locul - in biserica, pot exista exceptii cu instintarea autoritatii bisericesti.
Formula la can 7 sin 2 ec – „pecetea darului Duhului Sfant”.
Efecte: noul membru primeste darurile Duhului Sfant si e considerat membru al Bisericii.

Administrarea Sfintei Taine a Euharistiei

Savarsitorii tainei – episcopii si preotii
Sfata Taina a Euharistiei este administrata de catre ierarhi si de catre presbiteri, care sunt
ajutati,in slujirea lor de diaconi, laici si monahi.
Administrarea Sfintei euharistii in sensul de impartasire a credinciosilor poate fi
administrata doar de catre ierarhi si presbiteri si in niciun caz de catre diaconi, monahi sau laici.
Cei indreptatiti sa primeasca Sfanta Taina a euharistiei sunt crestinii botezati in mod valid
si mirunși, care au primit dezlegarea de pacate prin Sfanta Taina a marturisirii si binecuvantarea
lor de catre duhovnic. Copilul botezat nu mai trebuie sa se marturiseasca pentru ca prin Botez i
s-au iertat toate pacatele. Botezul, Mirungerea si Euharistia se administreaza impreuna pentru ca
Botezul iarta toate pacatele.
Cazuri special – o persoana care este in primejdie de moarte: Canonul 13 al Sinodului I
ecumenic: „Daca cineva sta sa moara sa nu fie lipsit de cea din urma merinda”.
Catehumenii in caz de primejdie de moarte sau grav bolnavi pot fi impartasiti iar in
situatia in care raman in viata se reintorc la stadiul lor de pocainta urmand a fi botezati, mirunsi
si bineinteles impartasiti. Prin analogie, si crestinilor care erau sanctionati prin oprirea de la
sfanta impartasire, li se permite totusi sa fie impartasiti in situatii incare acestia s-ar afla in
pericol de moarte (C13 sin 1 ec, 6 sin ancira, c73 al Sf Vasile cel mare, c2 si 3 al Sf Grigorie de
Nyssa, c9 al lui Nechifor Marturisitorul).
 C9 si C5 Trulan prevăd ca anumiti schismatici sa fie reprimiti in biserica doar cu
administrarea sfintei taine a euharistiei.
O alta regula – interdictia de a se administra persoanelor decedate. Euharistia nu se da
persoanelor decedate (trupurilor celor morti) – 83 sin Trulan – nimeni sa nu dea euharistia
trupurilor care au murit – luati, mancati, iar trupurile mortilor nu pot nici lua nici manca.
Tot referitor la cine poate primi, regasim reguli la cum se poate lua, cine?
Regula generala este aceea ca orice crestin miruns si primeste binecuvantarea
Duhovnicului se poate impartasi. Este distinctie intre clerici si laici. Clericii se impartasesc in
Sfantul Altar, iar credinciosii in fata Sfintelor Usi. C8 apostolic – orice cleric care savarseste
Sfanta Liturghie are obligatia sa se impartaseasca, iar atunci cand nu se impartaseste sa spuna
motivul pentru a nu se crea suspiciune ca jertfa nu at fi fost adusa dupa randuiala.
Clericii se impartasesc la fiecare Sfanta Liturghie la care participa, iar in situatia in care
nu s-ar impartasi, au obligatia de a spune motivul/cauza abtinerii sale. Daca respectivul motiv
este unul binecuvant, el are binecuvantarea de a nu se impartasi, iar de nu o spune, c8 Apostolic
stabileste ca el sa fie oprit de la comuniunea euharistica (pentru a nu sminti pe credinciosi ca
Sfanta Jertfa nu at fi adusa dupa randuiala).
!!! Canoanele apostolice nu sunt date de sfintii apostoli in cadrul sinodului apostolic.
1Corinteti 2,29 cel care se imaprtaseste cu nevrednicie acela isi bea isi mananca osanda.
Laicii si monahii, potrivit C9 apostolic, se pot impartasi la fiecare sfanta liturghie la care
participa, bineinteles, indeplinind conditiile morale si religioase necesare (taina pocaintei),
pentru ca potrivit Sf Ap Pavel, cel care se impartaseste cu nevrednicie, Acela bea si mananca
osanda, nesocotind trupul Domnului. Exista si au existat discutii cu privire la periodicitatea
impartasirii laicilor si a monahilor. Unii au propus o periodizare a administrarii Tainei Sfinteii
Euharistii potrivit propriilor convingeri personale. Din punct de vedere al ritmicitatii, Sf Ioan
Gura de Aur in cuv sau catre ep catre evreii: multi se ipartasesc unii o data pe an, altii de doua ori
altii mai des. Care trebuie laudati, cei care o data, sau cei care adeseori sau arareori? Nici cei care
se impartaesc o singură data, nici cei de 2 ori nici cei de mai multe ori sau de putine ci doar cei
care se impartasesc cu constiinta curată si a caror viata este ireprosabila, unii ca acestia,
intotdeauna, iar cei ce nu sunt de acest fel, niciodata sa se apropie de Sfanta Euharistie. Lucrul
principal nu este acela de a impartasi in fiecare Duminica si de Sarbatori ci de a se impartasi
dupa toata randuiala, curatindu-si mai intai constiinta.
Principala datorie este deci curatia, sufleteasca si trupeasca. Iar altfel sa nu se
impartaseasca niciunul dintre crestini pentru ca isi primesc osanda.
Conditii pentru a putea primii euharistia – ajunarea.
Inainte de a primi Sfanta Euharistie, atat credinciosii cat si clericii trebuie sa ajuneze si
apoi sa se impartaseaca c29 trulan si 41 cartagina, iar inainte de a primi Taina Euharistiei,
credinciosii au oblogatia de a ... c16 a lui timotei al alexandrei.
 Exceptii – in cazuri de neputinta sau forta majora. Cei bolnavi pot primi Sfânta Euharistie
daca au gustat ceva inainte: c9 a lui nechifor marturisitorul. Cei in primejdie de moarte se poate
da Sfânta Euharistie chiar daca sunt sub epitimie.
In ceea ce priveste marturisirea – administrarea Tainei pocaintei.
Oprirea de la administrarea Tainei Euharistiei, poate fi o epitimie administrate de catre
duhovnic, sau poate fi o sanctiune bisericeasca data de autoritatea bisericeasca. Poate fi pe o
perioada mai scurta de timp sau pe o perioada nedeterminata pana la indreptare: c28 a lu
iNechifor Marturisitorul.
Diferenta intre epitimie si sanctiune. Epitimie – act personal si privat dat de duhovnic.
Sanctiunea este o chestiune publica – sanctio excomunicatio.
Administrarea prorpiu-zisa a sfintei euharisti
Clericii trebuie sa se impartaseasca in Sf Altar c19 Laodiceea. In altar clericii se
impartasesc intro ordine: episcopii, preotii, diaconii c18 Sin 1 Ec.
Ipodiaconii si toti cei care nu sunt hirotoniti nu pot sa ii impartaseasca pe credincioși:
C28 Laodiceea. Monahul tanar nu poate impartasi maicile c23 Nechifor marturisitorul.
Diaconul poate impartasi credinciosii doar daca are preotul o neputinta si nu poate. In caz
de forta majora chiar si mireanul poate sa isi dea siesi Sfanta Euharistie.
Este interzis in mod absolut a se solicita si a se accepta orice fel de plata pentru Sfânta
Euharistie: C23 trulan si Ghenadie al Constantinopolului.
Efectele administrarii Sfintei Taine a Euharistiei.
1. C95 trulan – cand o persoana este primita din afara bisericii
2. In situatia in care o persoana este oprita de la impartasire. Prin primire la impartasire
capata plinatatea comuniunii cu biserica
3. Spiritual – impartasirea credinciosilor si clericilor ofera acestora o crestere/elevare
duhovniceasca in ceea ce priveste comuniunea cu Mantuitorului Iisus Hristos

Administrarea Sfintei Taine a Spovedaniei sau a Marturisirii

Savarsitorul acestei taine
Acesta nu poate fi decat episcopul sau preotul, neexistând vreo situatie exceptionala sau
vreo posibilitate de dispensa in ceea ce priveste administrarea tainei spovedaniei de catre alta
persoana. Temeiul Scripturistic pentru capacitatea preotului si a episcopului de a administra
Sfanta Taina a spovedaniei este Mt. 18,18 – „Oricate veti lega pe pamant, vor fi legate si in
ceruri si oricate veti dezlega pe pamant,vor fi dezlegate si in ceruri” si In. 20, 22-23 „Luati Duh
Sfant, celor care veti ierta pacatele, iertate vor fi”. Asadar, fundamentul pentru administrarea
tainei spovedaniei este unul scripturistic insa ulterior s-au adaugat si unele reguli pastorale.
 Astfel, impotriva celor decise in scaunul spovedaniei de catre episcop sau preot nu se
poate face recurs sau apel si nicio autoritate nu o poate schimba ( a se vedea aici diferenta intre
epitimie – preotul este doctor de suflete - si sanctiune bisericeasca – unde preotul este judecator).
O alta restrictie legata de savarsitori este cea care a fost impusa in unele biserici prin
hirotesia intru duhovnic. In NT nu se face distinctie, insa, ulterior biserica a restrictionat aceasta
calitate de duhovnic. In ceea ce priveste capacitatea preotilor de a spovedi, aceasta a fost
restrictionata in unele biserici, in situatia in care s-a decis hirotonia de preot sub varsta canonica
de 30 de ani - C14 Trulan. Astfel, unele biserici, din motive de preventie pastorala, au ales sa
acorde dreptul de a exercita capacitatea de a spovedi a preotilor, primita la hirotonie, printr-una
act subsecvent de hirotesie intru duhovnic. Hirotesia intru duhovnic se face de catre chiriarh in
urma unei examinari amanuntite a respectivului cleric.
!!La hirotonie preotul primeste toate drepturile lui de preot, doar ca la hirotesie primeste
dreptul de a exercita aceasta capacitate sacramentala, pe care o primeste la hirotonie.
Cine poate primi taina spovedaniei?
Taina spovedaniei poate fi administrata tuturor membrilor bisericii care au fost primiti
(botez, mirungere, euharistie) valid in biserica. In perioada primara in biserica, spovedania, se
administra in public, cu voce tare si in comun. Ulterior, biserica a restrictionat aceasta practica,
pentru ca nu era folositoare dpvd pastoral si duhovnicesc, si marturisirea sa face in cadru
personal si privat. Au existat in trecut si clerici dedicati spovedaniei (penitentiarii – se dedicau,
in intreaga lor slujire pentru administrarea Sfintei Taine). Asadar, in prezent, taina Sfintei
Spovedanii, se administreaza de catre episcop sau preot, personal – fiecarei persoane in parte, si
in cadru privat, nu public.
In cadrul administrarii Tainei Sfintei Spovedanii, duhovnicul, are intotdeauna, datoria de
a identifica epitimiile necesare penitentului pentru a ramane in comuniunea cu Hristos, pentru a
reveni la comuniunea cu Hristos sau pentru a creste in aceasta. Epitimiile necesare – preotul
trebuie sa aiba cunostinta a ceea ce spun canoanele; pentru unele pacate sunt prevazute anumiti
termeni foarte mari de timp de oprire de la impartasanie; preotul trebuie in primul rand sa vada
ce se intampla in sufletul penitentului, apoi trebuie sa cunoasca canoanele. C2 al Sf Vasile cel
Mare – pentru avort 10 ani, dar sa nu se hotareasca dupa „chipul pocaintei”.
Epitimiile sunt „medicamente duhovnicesti” care se administreaza persoanelor care isi
marturisesc pacatele si care nu primesc dezlegare/dreptul de a se impartasi cu Sfantul Trup al
Domnului Iisus Hristos. Aceste epitimii nu sunt vindicative ci vindecatoare, pentru ca Hristos nu
doreste moartea pacatosului, ci sa se intoarca si sa fie viu. Vindecarea duhovniceasca trebuie sa
se hotarasca nu dupa timpul pocaintei ci dupa chipul acesteia, conform C2 al Sf Vasile cel Mare.
In C84 al Sf Vasile cel Mare – modul de penitenta, cum se pocaieste fiecare. Potrivit C74 al Sf
Vasile cel Mare in administrarea Tainei Spovedaniei duhovnicul are un rol esential in a
identifica Chipul pocaintei penitentului in functie de care poate decide diminuarea sau
augmentarea timpului de pocainta si a epitimiilor. In acest sens penitentului nu trebuie sa i se ia
niciodata nadejdea indreptarii si prin urmare nadejdea mantuirii. C102 Trulan – despre
maiestria duhovnicului !!!! de citit de cel putin 2-3 ori – sa nu duci catre deznadejde dar nici
spre molesire; duhovnicul trebuie sa foloseasca toate epitimiile (dure sau usoare) pentru
închiderea ranii (vindecare duhovniceasca), adica anularea pacatului =mântuirea; Atentie, baza
acestui canon sunt canoanele Sf Vasile. Pe baza acestui canon, in scrierile ulterioare, duhovnicul,
a fost de cele mai multe ori asimilat medicului. Astfel, de multe ori duhovnicul in scaunului de
spovedanie este numit doctor al sufletelor. In pravila cea mica in cap 18 „duhovnicul trebuie sa
fie mai aspru, ca un vraci (medic)”.
4 perioade pentru taina spovedaniei
 C 83 al Sfantului Vasile cel Mare – osanda celor care alearga la vrajitori – 6 ani; in
primele secole taina spovedaniei cunostea 4 etape distincte: tânguirea (plangerea),
apoi ascultarea, prosternarea iar ultima starea impreuna (comuniunea). La fel in C11
al Sf Grigorie aceleasi 4 etape distincte. Ulterior, biserica iesita din perioada
persecutiilor a renuntat la acestea lasand duhovnicilor libertatea de a stabili lungimea
si intensitatea pocaintei fiecarui penitent. Prima observatie: in Occident a existat o
practica a cumpararii dezlegarii de pacat – indulgente (plenare, particulare se putea da
unei tari, persoane); era de fapt un troc, un schimb de bunuri materiale cu unele efecte
duhovnicesti. Dpdv practic, ca sa nu ami indeplinesti perioada de penitenta, plateai.
Este o practica simoniaca – nu poti sa cumperi harul prin bunuri materiale. Romanul
pontif poate sa dea indulgente fara sa mai ceara bunuri materiel. A doua observatie:
unii catolici i-au acuzat pe ordocsi de asemenea practica in primirea banilor pe
pomelnice.

Efectele Tainei Spovedaniei:

1. Al dezlegarii/legarii de pacate.
2. Dezlegarea are ca efect primirea impartasaniei
3. Legarea de pacate poate avea si efecte publice, oprirea de la Sfanta euharistiei.

Administrarea tainei cununiei.

 In primele 9 secole aceasta taina se savarsea in interiorul Sfintei Liturghii, dupa sec 9 se
va scoate.
Termeni: casatorie, nunta, cununie.
Act civil prin care uniunea dintre un barbat si o femeie este recunoscut la nivel
contractual de stat. In fata ofiterului de stare civila care verifica conditiile: nu minori, sa fie
alegatori, sa nu fie in alta relatie contractuala cu alte persoane pentru a se evita poligamia sau
poliandria.. Partea constractuala e reglementata de fiecare stat cum vrea (unele mai dure: nu
poate fi desfacut decat…, in altele: un constract ce se poate desface doar in fata unui martor al
statului; statutul bunurilor: la comun, separat).
Cununia.
Din VT familia cea mai veche istitutie (a facut Dumnezeu barbat si femeie). In NT
ridicata la nivel de taina la Cana Galileei. Cununia este deci Taina a Bisericii => un act
sacramental.
Nunta - petrecerea de dupa.
Logodna - promisiunea dintre doua persoane ca vor incheia contractul casatoriei.

Administrarea sfintei taine a cununiei.

Taina cununiei este atacata de doua mari probleme: divortul, secularizarea (nu se
casatoresc / se casatoresc si cei ce nu indeplinesc conditiile)
In societatea de astazi, secularizata, desacralizarea si consumismul individual au provocat
si provoaca o multitudine de consecinte negative asupra vietii de familie a crestinului ortodox.
O prima provocare in acest sens este ca unii tineri opteaza doar pentru casatoria civila sau
parteneriatul civil fara sa mai primeasca binecuvantarea preotului si harul Duhului Sfant prin
oficierea Tainei Cununiei.
Cea de-a doua provocare este incheierea de casatorii intercrestine (intercofesionale) sau
interreligioase pentru care se solicita si binecuvantarea Bisericii (termen vechi - casatoria mixta).
Cea de-a treia plaga ce ataca familia astazi este constituita de desfacerea, uneori prea
lesne si rprea rapida a casatorie prin divort, ceea ce contrazice chiar porunca Mantuitorului: ceea
ce Dumnezeu a unit omul sa nu desparta.
Parteneriatul civil e o doctrina ? creat de francezi in sec. 20, aceea de a crea o forma de
recunoastere a unei uniuni dintre un barbat si o femeie, mai mic decat casatoria. Pactul civil /
parteneriatul civil nu e de aceeasi natura precum casatoria dar are acelasi statut civil (scopul nu
mai e nasterea si intemeierea unei case) si in alte state este aplicat si intre persoane asemenea.
 Institutia casatoriei este considerata ca fiind cea mai veche a dreptului divin. Can 51
Apostolic, 21 Flandra, 14 SIn ? ecumenic. Pt ca a fost instituita odata cu crearea primilor oameni.
Din referatul biblic reiese ca Dumnezeu a instituit casatoria monogama ca o legatura
indisolubila intre un barbat si o femeie, deoarece acestia trebuie sa formesze un singur si unic
trup: “pentru aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi de femeia sa si vor fi
amandoi un trup asa incat nu mia sunt doi ci un trup, deci ce a impreunat Dumnezeu omul sa nu
desparta”. Pentru ca din cauza pacatului stramosesc aceasta viziune a casatoriei cazuse aproape
total in desuetudine prin promovarea poligamiei si poliandriei Mantuitorul Iisus Hristos a redat
casatoriei cinstea cuvenita, ridicand-o la rang de Sf Taina prin participarea sa la nunta din Cana
Galileei. Sf Apostol Pavel, inaltand casatoria la maretia tainei legaturii intre Hristos si Biserica
(Epistola catre Efeseni, 5, 22-23), ii acorda o importanta deosebita, indicand si cadrul general de
realizare a acesteia si prezentand-o ca nucleul social organizat al societatii. (daca se distruge
familia se distruge orice forma de organizare sociala - neaga procreerea si orice relatie
interumana).
Referitor la indisolubilitatea casatoriei, textul NT indica doar doua situatii in care aceasta
dispare: moartea unuia dintre soti (Romani 7, 2,3) si al doilea motiv este desfraul (porneea)
Matei 5, 32. Ulterior, incepand cu sec 4 Biserica a stabilit numeroase prevederi canonice
referitoare la casatorie raspunzand la diversele situatii practice intalnite.
Prima definitie data: In primele secole, tinundu-se cont de faptul ca institutia casatoriei nu
se reduce doar la binecuvantarea mirilor, ci implica si consensul anterior al acestora (nu se pot
casatori cu forta) Biserica si-a insusit definitia data de juristconsultul roman Herennius
Modestinus din sec III, definitie ce a fost preluata si de imparatul Iustinian: Nuptiae sunt
conjunctio maris et feminae consortium omnis vitae, divini ac humani iuris comunicatio.
Casatoria este uniunea dintre barbat si femeie prin impreunastarea pentru toata viata, ghidata de
dreptul divin si uman. Dar definitia cea mai simpla data de bizantini: “consimtamantul face
nunta” consensum facem nuptium?.
Astazi, in majoritatea tratateor si manualelor de drept bisericesc casatoria este numita ca
fiind actul sacramental prin care Biserica, prin slujitorii ei, preoti sau episcopi,
binecuvanteaza uniunea dintre un barbat si o femeie care prin consens au decis sa fie un
singur trup. Din punct de vedere istoric, pana in sec 9, in Biserica nu a existat un ritual al
cununiei care sa fie celebrat separat de Sf Liturghie, mai precis, pana atunci sotii, dupa ce
incheiau casatoria civila primeau binecuvantarea Bisericii in cadrul Sf Liturghii printr-o
ceremonie care includea si acceptarea acestora la Sf Impartasanie. Prin urmare, un cuplu
necresitin care era primit in Biserica prin botez sau mirungere nu era recasatorit, ci casatroria lor
era binecuvantata in cadrul Sf Liturghiii prin acceptarea la Sf Impartasanie.
In sec 9 se intampla o schimbare: Imparatul Leon 6 filosoful a schimbat aceasta practica
prin novela 89 din 895: “In imperiu, in doua institutii pentru care nu exista o ceremonie publica:
a casatoriei, a inferii => prin novela, in imperiul Bizantin sunt valabile si legitime doar
casatoriile incheiate de Biserica printr-o ceremonie speciala => Biserica, pentru ca nu poate sa ii
acepte pe toti la casatorie (unii nu erau nici crestini) => Biserica creaza un nou ritual liturgic pe
care il scoate din Sf Liturghie. Biserica isi creaza deci o noua forma sacramentala pentru
binecuvantarea casatoriei. Toate Sf Canoane inteleg cununia ca cea cu acces la euharistiei, pe
cand dupa sec 9 cununia nu mai inseamna accesul direct la Euharistiei.
In respectivul text legislativ se prevedea ca doar casatoriile si infierile (adoptile)
binecuvantate de Biserica sa fie considerate valide si legitime. Absenta binecuvantarii Bisericii
priva casatoria de orice valoare juridica, iar sotii nu puteau beneficia de niciun drept specific
celor casatoriti, deoarece uniunea lor era considerata un simplu concubinaj. Astfel, prin acest act
eminamente juridic Bisericii i se conferea, in imperiu, o noiua responsabilitate sociala si juridica,
acceea de a conferi casatoriei un status legal in societate. Prin urmare, din acel moment Biserica
a fost nevoita sa abandoneze viziunea sa strict pastorala si sa renunte la disciplina penitentiala
referitoare la casatorie, deoarece, din acel moment trebuia sa reglementeze situatia tutror tipurilor
de casatorie (crestini, necrestini) pentru a se adopta noii sale responsabilitati, Biserica a facut un
comprimis: a creat un ritual liturgic matrimonial in afara Sf Liturghii, lucru ce a fost relativ usor
receptat in Biserica, in special datorita faptului ca astfel s-a pierdut si legatura intrinseca intre
casatorie si euharistie, caci cununia devenise in primul rand o exigenta legala.
Trebuie subliniat si faptul ca sfintele canoane fac intotdeauna referitre la Taina Cununiei
care includea impartasirea sotilor si niciodata la acest nou tip de casatorie religioasa creat prin
novela 89 al imparatului Leon 6. Ulterior, aceasta prevedere a lui Leon a fost confirmata si de
Alexios 1 Comnenul care preciza ca doar o casatorie celebrata in Biserica poate avea valoare
juridica de contract din punct de vedere civil. => pana in sec 9 un tip de administrare a tainei,
dupa un alt tip.
Pentru a putea fi administrata valid, Biserica a adoptat numeroase prevederi referitoare si
la savarsitori si la primitori si la forma de administrare (canoanele ce se refera la prima forma).
Astfel savarsitorii sunt preotul sau episcopul, iar primitorii sunt barbatul si femeia botezati valid
(C10 Laodiceea, 14 sin 4 ecu, C72 Trulan) care intrunesc conditiile stabilite de stat si de
Biserica. Neindeplinirea acestor conditii genereaza imposibilitatea administrarea Sf Taine a
Cununiei, iar respectivul motiv devine piedica sau impediment la cununie. In functie de
posibilitatea obitinerii unei dispense de al autoritatea bisericeasca, aceste impedmente se clasifica
in 2 mari categori:
1. impedimente absolute: nu se poate obtine niciodata dispensa.
A. Lipsa varstei legalea pentru contractarea casatoriei (in canoane nu exista varsta, lasata
la latitudinea bisericilor autocefale)
B. Lipsa consimtamantului liber exprimat al sotilor
C. Casatoria existenta a unuia dintre viitorii soti (38, 40, 42? Sf Vasile). Si statul impune
aceleasi impedimente in Romania.
D. Hirotonia (can 26 Apostolic, 3, 6 Trulan, 1 Neocezareea)
 E. Existenta voturilor monahale (can 6 Sf VAsile, 16 sin 4 ecu)
F. Eistenta casatoriei a 3-a (sin endemic 920)
G. Diferenta de identitate confesionala sau religioasa
(fac referirea la cununia in cadrul Sf Liturghii)
2. impedimente relative: se poate obtine dispensa in baza unei solicitari. Acestea rezulta
in special din raporturile de rudenie fizica dintre persoane sau de consangenitate. Can 54 Trulan
(defineste consangenitatea).
B. Relatii de rudenie spirituale intre persoane: cuscrie sau afinitate sau cuscrie presupusa
(logodna separata de Litughie) 53 Trulan - rudenia spirituala e mai mare decat cea fizica.

Divortul
Singurul temei pentru divort il spune Hristos, anume desfranarea=porneea. Dpdv teologic
nu are sens sa ceri Mantuitorului sa binecuvinteze o ruptura mai ales ca Sfanta Treime este
comuniune.
In BRC este prectica divortului bisericesc.

Cand divorteaza un cleric:

C5 Apostolic – episcopul sau presbiterul sau diaconul sa nu isi alunge sotia pe motiv de
elvlavie. Daca ar alunga-o sa se afuriseasca si ramanand neinduplecat sa se cateriseasca. In cazul
unui cleric nu se poate nici macar alunga sotia – ca raspuns la cei care sustineau casatoria alba
sau alte asemenea.
C 26 Trulan - presbiterul care din nestiinta s-a incurcat intr-o casatorie nelegiuita sa isi
pastrze scaunul, dar sa fie tinut de celelalte ascultari. Deci, poate sa fie caterisit.
Vina exclusiva a sotiei – clericul ramane cleric dar nu mai poate savarsi Taina Cununiei
si nu mai poate fi promovat.
În cazul cand este divort de comun acord - este caterisit ipso factum - din vina lui.
Cand e vina lui – caterisit.
Un laic nu se poate casatori cu o femeie divortata sau vaduva nu se poate hirotoni decat
cu dispensa.
Cand vina este exclusiv a sotiei iar clericul ramane cu copii - in B.O.R. este interzis
recasatoria clericului; laicii se pot recasatori. Nu se poate face o casatorie intre doi divortati. Se
face direct slujba casatoriei a doua, care este o binecuvantare, cum spune Sf Ap Pavel, pentru ca
cei doi sa nu arda. Daca unul nu a mai fost casatorit iar celalalt divortat = Taina cununiei pentru a
nu lipsi pe cel care nu a mai fost casatorit de Taina Cununiei = dispensa generala.
In biserica 2 motive pentru recasatorie= adulter si vaduvia. In cazul clericilor – discutabil,
daca da chiriarhul dispensa.
Se poate accepta divortul pentru abandonul credintei – daca unul dintre cei doi
abandoneaza credinta.
Divortul mai este admis atunci cand sotul devenea episcop, sotia trebuia sa mearga la
mananstire. In B.O.R. nu se mai accepta, decat in cazul in care sotia moare „văduv prin deces”
(atunci se accepta hirotonia intru episcop).

In prezent avem 2 mari problematici in administrarea Sfintei Taine a Cununiei:

1. divortul - trebuie sa avem in vedere pe cine „casatorim”, cel putin 3 intalniri pastorale
sa avem cu cei care vor sa se casatoreasca dar si pentru a cunoaste pe nasi.
2. casatorii intercrestine - un barbat si o femeie, unul de alta confesiune crestina. Între un
crestin si un necrestin nu se accepta casatorie. Între crestini se poate accepta dispensa (daca unul
dintre soti nu este ortodox).

La sfintele taine avem ca principal obiectiv comuniunea persoanei cu Hristos. Din acest
motiv sfintele taine sunt considerate lucrari fundamentale in biserica. Dupa sfintele taine
ierurgiile sunt principalele lucrari sfinte prin care se sfinteste viata credinciosilor in special si
creatia in general. Ierurgiile se deosebesc de sfintele taine prin faptul ca sunt acte auxiliare
(complementare sfintelor taine) si neesentiale (atat viata credinciosilor cat si creatia pot exista si
fara administrarea lor), atat prin caracterul lor cat si prin efectele lor. Prin administrarea sfintelor
taine credinciosilor li se impartaseste harul necesar pentru mantuire. Din acest motiv noi spunem
ca Tainele sunt lucrari fundamentale si esentiale, insa nu toate tainele sunt absolut necesare
pentru mantuire (Taina Cununiei nu este necesara monahilor, sau nu toti credinciosii trebuie sa
aiba administrata Taina Hirotoniei).

Ce insemana administrarea ierurgiilor?

Ierurgiile impartasesc harul sfintitor credinciosilor si creatiei, har care nu este absolut
necesar. Acest lucru nu inseamna ca harul impartasit prin administrarea ierurgiilor ar fi diferit de
harul primit prin administrarea sfintelor taine. Harul este unul prin natura sa, fiind insa impartasit
in mod diferit prin Sfintele Taine si prin ierurgii. Astfel ierurgiile sunt lucrari auxiliare si
neesentiale (facultative – tocmai pentru a arata caracterul lor neesential). Sfintele Taine sunt insa
lucrari esentiale si indispensabile omului. In ceea ce prinveste numărul Sfintelor Taine si al
ierurgiilor trebuie specificat ca Sfintele Taine sunt 7 (numar fix) stabilite de Hristos (origine
divina), transmis prin vocea Sfintilor Apostoli si a Traditiei.
Ierurgiile au origine eclesiala, bisericeasca, si nu au numar fix ci se dezvolta in functie de
necesitatile pastorale.
Numarul ierurgiilor nu este stabilit ci el poate fi diminuat sau augumentat in functie de
necesitatile spirituale ale unei biserici locale, autocefale (nu poate o eparhie sa isi faca propriile
ierurgii, pentru ca sunt hotarate de Sfantul Sinod). Ierurgiile fac pate din traditia bisericii si ele
impartasesc harul sfintitor care intareste si ajuta pe primitor in urcusul sau spiritual de dobandire
a mantuirii. Din acest punct de vedere, exista o legatura intrinseca intre ierurgii si sfintele taine.
(Mirungerea – se face cu Sfantul si Marele Mir primit de la sinod, sfintit printr-o ierurgie, deci
exista o legatura foarte directa intre ierurgie si o Taină. La Euharistie – savarsim pe Sfantul
Antimis, acesta trebuie sfintit, iar sfintirea antimiselor este iarasi o ierurgie, asadar este o
legatura intre Taina si ierurgie. La hirotonie, preotul poate primi diferite hirotesii, care nu sunt
Taine). Intre Sfintele Taine si ierurgii, desi exista o legatura intrinseca, aceasta nu creaza o
conditionare harica ci doar o coplementaritate in administrarea puterii sfintitoare in biserica.
Ordinea importantei:
1. Sfintirea Mirului
2. Sfintirea Sfantului Antimis
3. Hirotesii – cineva care raspunde la strana trebuie sa fie hirotesit cantaret, pentru a
administra sfintele taine – Logodna, pentru Taina cununiei
4. Sfintirea casei, a apei, inmormantare, la nastere de prunci

Sfintirea Mirului.
Initial in biserica sfintirea mirului putea fi facuta de preot si de episcop. In sec 4 si 5 se
contureaza din ce in ce mai mult practica sfintitrii mirului doar de catre chiriarh, pentru a
sublinia comuniunea ierarhica dintre acesta si biserica sa. La sinodul de la cartagina 419, prin C6
s-a interzis in mod expres sa mai sfinteasca sfantul mir, la fel si conscrarea fecioarelor.
Din secolul al VI incepe sa se cristalizeze in biserica practica de a sfinti Marele Mir doar
de catre sinodul unei biserici autocefale. Din secolul al IX-lea, Patriarhia Ecumenica devine
foarte puternica si incepe sa pretinda că doar ea ar putea sa sfinteasca Marele Mir. Aceasta
disputa a continuat pe intreaga perioada a celui de-al doilea mileniu. Tomosul de autocefalie al
B.O.R. arata ca am primit acest drept, dar biserica Graciei nu. In secolul XX aceasta tendinta a
Patriarhiei Ecumenice a continuat si in tomosul de autocefalie dat bisericii Poloniei dat in 1924,
dar va fi recunoscuta de biserica lor mama, biserica Rusiei, in 1948.
La ce se foloseste Sfantul si Marele Mir:
!!! C7 al sinodului I Ecumenic „ii pecetluim adica ii ungem mai intai cu Marele Mir... si
spunem Pecetea darului Duhului Sfant”
 !!!C95 Trulan – randuiala pentru primirea ereticilor in biserica – randuiala – pecetluindu-
i...zicem Pecetea darului Duhului Sfant”
Referitor la administrarea sfantului si marelui mir avem prevederi in C7 sin 1 ec, C95
Trulan, C7 Laodiceea, C1 Sfantul Ioan postitorul

Sfintirea antimiselor:
In primele secole a coexistat practica de a avea altare fixe si altare portatile sau
mobile, altarele mobile erau constituite dintr-o buncata de panza care avea inserata o
particica din sfintele moaste ale sfintilor sau martirilor, asa cum si in altarele fixe exista
Sfinte Moaste. In sec VIII, dupa criza iconoclasmului, sinodul .... iar ....se reitereaza regula
de a pune sfinte moaste in altarele bisericilor, hotarand ca cei care nu respecta aceasta
prevedere sa fie caterisiti. .....Sf nechifor...dupa sinodul...de la const s-a stabilit regula
folosirii generale a antimiselor. Tot din acea perioada s-a stabilit regula conform careia
antimisele trebuie sa fie sfintite de chiriarh pentru bisericile din eparhia sa, intru-cat prin
aceasta se evidentiaza comuniunea ierarhica dintre chiriarh si clericii sai. Baza canonica a
acestei practici o constituie C39 apostolic, care spune ca preotii si diaconii nu trebuie sa
savarseasca nimic fara incredintarea chiriarhului lor.... si de la el se va cere socoteala pentru
sufletele lor.

Hirotesii:
Sunt acte sfintitoare prin care se confera un har prin care unii crestini sunt instituiti
intr-o slujire ecleziala (anagnost,citet, ipodiacon etc) iar unii clerici primesc slujiri sau
ranguri ecleziale.
Potrivit c10 Antiohia, horepiscopii puteau hirotesii anagnosti, ipodiaconi si exorcisti.
C15, S7 ecumenic = staretilor li se permitea sa hiroteseasca anagnosti. O prima diferenta
intre hirotonie si hirotesie se administreaza in biserica, in sfantul altar, in timp ce hirotesiile
se fac in afara altarului, unele chiar si in afara bisericii. Harul sfintitor pe care o persoana il
primeste prin hirotesie se poate poate pierde prin erezie.

Sfintirea bisericilor
Se face doar de catre chiriarh sau de catre un delegat al acestora (episcop sau preot).
C6 Cartagina prevede ca doar episcopul poate sa sfinteasca biserici. C7 sin 7 ec = in sfintele
mese din altare tb sa fie asezate sfinte moaste.
Efectul principal al sfintiirii bisericii
Prin sfintire, biserica - imobil, primeste caracterul sacru, devenind un bun sacru.
Bunurile sunt inalienabile si imprescriptibile (nu se poate instraina nici grava cu
responsabilitati). Bisericilor sfintite nu li se poate da o alta destinatie nereligioasa sau profana
si nici nu pot fi secularizate (C74, 76 si 88 Trulan, C28 laodiceea, C42 cartagina sau C4
Teodor Studitul).
Atunci cand biserica este persecutata, statul poate interveni si transforma bisericile in
bunuri publice. In perioada comunista, biserici de mir = translatate (mutate) sau demolate; in
unele tari au fost demolate, sau transformate in sali de sport etc. In prezent exista o tendinta
mult mai periculoasa – secularizarea societatii (practica de a fi foarte unit de valorile lumesti,
excluzand ceea ce este spiritual). In aceste situatii biserica romano-catolică a instituit o
forma de desfintire – sconsacrare.
Ierurgiile care sunt legate de anumite actiuni ale persoanelor
Logodna, ca promisiune a unui barbat si a unei femei ca se vor casatori.
Logodna nu constituie decat o promisiune căreia biserica a stabilit sa ii acorde si o
slujire liturgica. Astfel promisiunea dintre cei doi este binecuvantata si printr-o slujire
liturgica. In cazul in care o persoana s-ar casatori cu logodnica altcuiva C98 Trulan stabilește
ca acesta sa fie considerat ca adulter ( si C22 al Sfantului ioan Postitorul). In B.O.R. Logodna
se savarseste intotdeauna impreuna cu Taina Cununiei. Pana in 2011, se putea si inainte
logodna, insa din cauza noului Cod Civil care prevede ca Logodna produce efecte juridice,
aprobat in 2010 si promulgat in 2011, acum, nu semai poate decât unită cu Taina cununiei.

Ierurgii legate de infiere: atunci cand o familie dorea sa adopte un copil

Infratire: cand doua persoane doareau sa fie frati, frati decruce, se infrateau.
Prin aceste doua tipuri de ierurgii stabileste o relatie de uniune morala si produce
efecte.

Inmormantarea:
Este ierurgia care se administreaza doar celor botezati. Este interzisa inmormantarea
celor care nu au primit Botezul valid sau care au apostaziat. Prin C14 al lui Timotei
Alexandrinul: este interzisa inmormantarea conform altui ritual liturgic decat cel stabilit, este
interzisa inmormantarea ereticilor, schismaticilor, excomunicati, anatemizati, sau cei care s-
au sinucis. Prin pravila lui Petru Movila, si a celor care au murit in duel – este o sinucidere
asumata.
De asemenea, in prezent, nu se poate face decat daca este prezent certificatul de
deces. Trebuie sa se constate de catre un doctor ca respectivul chiar e mort.
Prin iconomie, B.O.R. a decis ca se poate administra inmormantarea crestinilor care
nu au erezii antitrinitare. Interzis persoanelor incinerate.
 Tunderea in monahism.
Episcopul sau delegatul sau este cel care primea voturile monahale ale unei persoane
care se hotara sa isi dedice intreaga viata lui Hristos. In prezent, fie episcopul fie staretul unei
manastiri, pentru ca staretul este delegatul chiriarhului. Cei care se leapada de voturile
monahale sunt anatemizati (Sinodul 4 Ecumenic).
Tunderea in monahism sa fie facuta doar in prezenta staretului unde respectivul
calugar urmeaza sa fie membru. C16 sin 4 ec stabileste fara echivoc faptul ca monahii nu mai
au voie sa se casatoreasca. Viata pacatoasa nu constituie impdiment pentru calugarie C43 sin
trulan.
Varsta – C126 Cartagina - monahiile 25 de ani. Pentru calugari nu a existat o
prevedere expresa ci s-a tinut insa legatura cu varsta majoratului, insa si in functie de legile
statelor care prevad varsta majoratului, tocmai pentru ca cel care intra in manastire sa aiba
puterea de alegere. In general, nu se accepta sub 14 ani, dar nu e o regula generala.
Un monah nu trebuie sa aiba avere persoanala C6 sin 1,2 Const, stabilește ca monahii
nu trebuie sa aiba avere personala. In schimba daca primesc donatii in nume pesonal sau
mosteniri pot dona cui doresc.
Ierurgiile, ca si Sfintele Taine, pentru o evidenta corecta a celor care sunt membrii ai
bisericii, dpdv administrativ s-a stabilit ca acestia sa fie inscrisi in anume registre: botez,
cununii, inmormantare. Mitricale – registre. In cazul hirotoniilor exista aceste registre se tin
la centrul eparhial.

Activitatea pastorală – 3 componente

Ne gandim la activitatea autorității bisericii – ierarhul (episcop sau arhiepiscop) sau
sinodul de ierarhi – au manadat de a conduce comunit ecleziala catre Hristos.
In primul rand este o activitate deliberativă – autoritatea bisericească are
responsabilitatea de a delibera si de a lua decizii. Ierarhul in eparhia sa poate sa ia decizii
pentru eparhie sa iar sinodul de ierarhi poate lua decizii pentru tara pe care o pastoreste.
Aceste decizii trebuie si receptate de către comunitatea eclasială, de pleroma bisericii.
Aceste hotărâri trebuie sa fie si pus in practica, atunci aceeasi autoritate bisericească
este si organ executiv. Sinodul ia decizii iar punerea in aplicare o pun ierarhiii – specific
bisericii ortodoxe, cei care decid pun si in aplicare.
A treia componenta – activitatea de judecată bisericească. In biserică, incă de la
inceput cei care luau hotărâri aveau capacitatea de a analiza, judeca, situații in care
respectivele hotărâri sau prevederi canonice nu sunt respectate. Fie ierarhul fie sinodul este si
organism de judecată bisericeasca.
 In eparhia sa ierarhul are intreaga autoritate C39 apostolic (!!! – l-am tot repetat).
Ierarhul este cel caruia i s-a incredintat poporul Domnului. Ierarhul nu poate sa exercite
intotdeauna singur aceasta autoritate ci impreuna cu personal sau administratia eparhiala.
Pentru deliberare este ajutat de Adunarea eparhiala. Impreuna iau decizii pentru eparhie. In
ceea ce priveste partea executiva, ierarhul poate actiona singur sau impreuna cu consiliul
eparhial. Daca acest consiliu eparhial nu se poate intruni foarte des, in unele consilii s-a creat
un consiliu permanent. In B.O.R. avem o Permanenta care se intalneste saptamanal.
Pe partea judecatoreasca ierarhul in eparhia sa este autoritatea bisericească
responsabilă cu judecata bisericească. Poate administra singur sau impreuna cu un organism
ajutator – Consistoriu (consistorium = consistere – a sta impreuna, a inconjura) = este un
consiliu – nu e in scrierile biblice nici canonice – care desemna un consiliu care era in jurul
unui principe = este un consiliu care din incredintarea autoritații desfăsura o activitate.
Consistorumul nu este o instanta care verifica ci doar judeca. Cel care verifica este ierarhul.
Consistorium-ul se numeste eparhial pentru ca este propriu fiecarei eparhii. Uneori impartire
- eparhial – pentru clerici,mireni – si monahal – pentru clerici monahi. Consistoriumul
analizeaza, judeca si propune chiriarhului un proiect de hotarare. Asadar aceste organisme nu
au o autoritate proprie ci doar de judecata, doar din incredintarea ierarhului iar hotararile
supuse ierarhului. Asadar autoritatea judecătoreasă apartine in intregime ierarhului.
Sinodul de ierarhi
Cine nu e multumit de hotărâre poate contesta la eparhie, apoi sinodul mitropolitan,
apoi sinodul de ierarhi. Asa e in B.O.R. pentru ca avem alcatuire patriarhala, deci 2 niveluri
de realizare a contestarii.
Se pot constesta doar acele decizii care schimba statutul unei persoane – caterisit,
destituit. Constestarea este intotdeauna pentru situatiile in care o persoana a fost sanctionata
prin schimbarea statutului sau eclezial. Autoritatea superioara – sinodul de ierarhi – nu
judeca direct ci exista un consistorium - mitropolitan sau patriarhal in functie de nivel (la noi
consistorium superior – ca sa arate ca e ultima treapta) – care judeca din incredintarea
sinodului.

Judecarea ierarhilor se face doar de catre sinodul sau de ierarhi, acela din care face
parte. C74 Apostolic – ierarhii sunt judecați de sinodul din care fac parte. Prima judecată nu e
facuta direct de sinod ci de o comisie sinodala, minim 12 membri si ofera sinodului mare o
solutie. Ierarhul poate sa faca apel la sinodul mare, catre intaistatator, si apoi judecada se face
in plenul de sinodali. Daca plenul sinodului nu are suficienti episcopi, pot fi invitati episcopi
din alte eparhii.
Cine poate sa acuze in consistoriile bisericesti?
 Oamenii de buna-credinta. Nu se pot accepta acuzatii de la cei care nu fac parte din
Biserică.
Pentru ce poate fi judecat un cleric?
Biserica nu este o instanta de judecata in sensul instantelor civile. Prima diferenta pe
care trebuie sa o facem este intre legile statului si canoanele bisericesti. In biserica nu avem
diferenta intre infractiune si contraventie. Biserica vede regulile ei ca niste jaloane, iar
comunitatea trebuie sa respecte acel drum catre Hristos. Cand sunt incalcate abateri de la
cale, constata ca s-a abatut de la acest drum comun. Deci, judecă doar acele situatii in care o
persoana se abate de la drum. Sanctioneaza prin sanctiuni. In bis avem doar abateri, nu avem
infractiuni sau contraventii iar sanctiunile au caracter de indreptare, de VINDECARE.

Categorii de abateri:
1. Atunci cand persoanele se abat de la invatatura de credinta – abateri doctrinare fie
abateri dogmatice. Cea mai grava este apostazia. Mai mica ca importanta este
erezia (o corupere a invataturii de credinta). Schisma (cand o comunitate se rupe
de Biserică). Cand invatatura de credință sau ob care invata acea credinta sunt
criticate (blasfemia, defaimarea). Nerecpectarea caracterului sacru al bunurilor
sale (sacrilegiu sau ierosilia). Nerespectarea marturisirii de credinta, mai ales in
cazul clericilor. Sperjurul (juramantul fals). Simonia – orice act care implica
cumpararea sau vanzarea harului.
2. Abaterile morale – cele care includ orice nerespectare a moralei crestine – cea mai
grava = omorul, orice forma de omor. La fel de grav ca omorul = omorul din
culpa.
3. Avortul sau eutanasia. Sf Vasile cel Mare – in biserica nu e viclesug = din
momentul conceperii acolo este viata. Violenta. Statutul social – divortul. Inainte
erau 2 categorii de divort – culpa unuia sau a amandorura. Acum este si de comun
acord. In unele tari, un singur act administrativ pentru divorț. Sau pact social sau
parteneriat. Teologii care divorteaza pierd dreptul de a mai fi hirotoniti.
Clericii, daca divorteaza sunt caterisiti. Iertati daca este parasit de sotie dar si
atunci sanctionat – nu mai săvârșește Taina Casatoriei. Adulterul sau
concubinajul. Alte abateri morale – legate de comportamentul clericilor sau
credinciosilor. Fumatul. Nu sunt permise de catre biserica participarile la
spectacole cu caracter violent sau indecent. Alte abateri morale sunt cele care fac
referire la jocurile de hazard. Sunt abateri de inseamna insusirea unor bunuri fara
drept. Orice forma de inselaciune este condamanata de Biserica. Camata este
condamanata. Falsul in documente oficiale sau inscrisuri, petrecerea in locuri
nepotrivite. Abateri legate de demnitatea persoanei – abateri referitoare la insulta,
la calomnie, la defaimare, si chiar la clevetire si in special biserica sanctioneaza
 orice contravine moralei crestine precum si instigarea la fapte sau actiuni
negative.
4. Abateri legate de pastoratie si de consecinta pastoratiei (abateri pastoral-liturgice):
aici, in special abaterile clericilor (de a nu predica), toate abateriele referitoare la
administrarea Sfintelor Taine. La situatia clericilor – au obligaia de a rezida in
parohie, evitand navetismul. Apoi, tot ce inseamna nerespectarea riturilor
liturgice. Refuzul de a savarsi anumite slujbe(inamormantare etc.)
5. Abaterile administrative - neascultarea de autoritatile bisericesti – apartenenta la
diferite structuri nebisericesti (fundatii asociatii etc.), nu au voie sa fie implicati in
activitati politice. Tot ce tine de partea administrativă se sanctionează de catre
biserica (de la ierarh pana la cleric).
Cum sunt sanctionate respectivele persoane
1. Sancțiunile bisericești au caracter de indreptare
2. Graduale – nu dam de la inceput cea mai grava sanctiune – avertisement daca a gresit
din neatentie sau poate fi foarte grav incat trebuie caterisit.
3. Specifice fiecarei trepte bisericesti – pentru clerici, laici sau monahi.

Sanctiunea pleaca de la avertismentul verbal iar cea mai grea excomunicarea.

1. Prima sanctiune = dojana arhiereasca – verbala sau scrisa.
2. a doua sanctiune – oprirea de la impartasanie.
3. Canonisirea cu post si rugaciune la o manastire
4. Daca e paroh – destituire ?
5. Degradarea de gradele si distinciile bisericesti – nu poate un chiriarh sa ia ce nu a dat
el; poate lua doar ce a dat el
6. Laici teologi – pierderea posibilității de a fi hirotonit. Laic – dreptul de a fi promovat.
7. Pentru clerici – nu doar trimiterea la manastire ci participarea la toate slujbele – nu
mai mult de 30 de zile
8. De a opri clericii de la anumite lucrari sfinte – Sfânta Liturghie
9. Diminuarea salariului. Monahii – trecerea la ascultari inferioare sau mutati disciplinar
– de la manastire la schit. Pentru clerici – si oprirea totala de la toate lucrarile sfinte.
Sau mutati la o parohie de rang inferior
10. Pentru profesori laici – retragerea binecuvantarii de a preda; pt laici din administrația
bisericeasca – retragerea binecuvantarii. La cantareti – destituirea. Monahi –
exluderea din monahism si interdicția de a mai purta haina monahala.
11. Clerici – destituirea din slujirea clericala. Urmatoarea caterisirea. Cea mai grava –
excomunicarea
 Ralationarea unei biserici cu statul din care face parte si cu alte biserici
In prezent 14 biserici autocefale.
Relationarea bisericii cu statul in care functioneaza: 2 perspective
1. Perspectiva bisericii
2. Perspectiva statului

1. Din perspectiva statului: Mântuitorul spune „dati cezarului ce este al cezarului”. Statul
este o comunitate organizata social. Statul poate fi imperiu sau republica democratica
comunista etc. Biserica trebuie in primul rand sa se pozitioneze in societate. Biserica nu
este nici peste stat si nici sub stat. Astfel:
A. Biserica se pozitioneaza in stat.
B. Modelul relational dintre biserică si stat = cooperare distincta in respect
reciproc
Într-un stat democratic:
a. trebuie stipulat prin lege garantarea libertatii religioase (daca te invata ce sa crezi este
opresiv)
b. garantarea regimului juridic al cultelor religioase – statul accepta cultele respective si
intra in dialog cu ele: putem vorbi de separatie totala (Franta sau Olanda) sau poate
recunoaste respectiva comunitate si sa o sprijine (cooperarea – sistemul de culte
recunoscute; recunoaste toate comunitatile religioase de pe teritotiul sau si le sprijina
in functie de cat de mare este cultul – sistem proportional) sau chiar la identitate
(privilegierea) intre stat si un cult religios (Marea Britanie – seful statului este seful
cutului).
In Romania avem sistemul cultelor recunoscute. Desi a fost si este o tara majoritar
ortodoxa nu a aplicat in istoria ei sistemul cultului privilegiat ci a preluat pe filiera franceza acest
sistem. In Romania sistemul de libertate are o forma trapezoidala. In Romania orice persoana are
garantata libertatea religioasa. Daca se aduna mai multi formeaza un grup religios – nu are
personalitate juridica. Daca are o existenta mai consistenta si mai lunga = asociatie religioasa.
Daca are 12 ani de activitate, neintrerupti si 0.1% = poate cere statului sa fie inregistrat ca si cult.
In Uniunea Europeana: respecta si nu atinge existenta drepturilor religioase in statele
membre. Astfel avem diferite extreme: Franta, Olanda si in cealalata parte Marea Britanie dar si
de calea de mijloc: Romania etc.
Rezumat: biserica, in relatia cu statul, isi doreste o relatie de cooperare distincta si in
spirit de respect reciproc. Statul poate sa organizeze relatia sa cu comunitatile religioase:
separare totala, cooperare sau privilegiu.
 Relatia dintre o biserică autocefala si celelalte biserici autocefale (avto+kefalor=propriul
cap).
Biserica autocefala are un sinod de ierarhi prin care isi poate alege propriul intaistatator.
Acest tip de biserica exista numai in comuniune cu alte bis autocefale.
Bisc= o comuniune de bis autocefale. Din vechime au obligatia de a merge
impreuna=principiul autocefalitatii.
Comuniunea = dogmatica= aceeasi invatatura de credinta
Canonica= acelasi sfinte canoane
Liturgica = aceeasi expresie cultuala
Nu inseamna ca trebuie sa fie uniformitate.
Rel dintre biserici – prin scrisori sau prin prezenta fizica a unor reprezentanti =
apocrisiarh?
Reprez ai bis autocefale = apocrisiarhi (Ioan Scolasticul, avocat din Antiohia, trimis de
patrarhul Antiohiei pt a fi aprocrisiarh la Constatinopol si apoi a devenit chiar Patriarh al
Constantinopolului.
Ordinea de precedență = diptice.
Principiul fundamental pt aceasta ordine = locul (capitala – la inceput era la Roma). Sub
el= ceilalti. In functie de aceasta organizare politica a fost creat si dipticele, astfel: primul era cel
de la Roma, apoi din Alexandria. În sec IV, 331, Constantinopol devine capitala iar ierarhul de
aici in 381, sin 3 ec = scaunul constantinopolitan= pozitia 2 dupa Roma pt ca Const este Noua
Roma. Pt ca Mantuitorul a slujit in Ierusalim = Ierusalim pe locul 5. Apoi urmeaza alte biserici
(arhiepiscopii – Ohrida, Tarnovo). Din sec 15 apare si Bis Rusa. Azi dipticele = 14 biserici.
Azi, dipticele tine cont de
1. importanta scaunului episcopal
2. titlul administrativ – niciodata o arhiepiscopie nu va fi inaintea unei patriarhii
3. activitatea misionara si pastorala desfasurata de unele biserici – unele bis au disparut,
scaunul de la Roma a disparut pentru ca nu a mai vrut sa fie in comuniune – schisma
1054

Sinodalitatea se manifesta practic prin schimbul de scrisori; scriau scrisori unul celuilalt.
Daca aveau posibilitati ierarhii se intalneau in mod efectiv (sinod).
2 modalitati concret:
- ierarhii se intalneau in sinod.
 - luarea deciziilor prin consens - consensus ecclesiae dispersus – consensul bisericii
dispersate (daca o singura biserica se opune, nu mai exista consens).
Consens=unanimitate.
In sinod deciziile se iau cu majoritate de voturi, cei care sunt impotriva tb sa se opuna
deciziei. In prezent in biserica, cand se iau decizii importante = prin sinod sau prin scrisori.
In Creta, au venit doar 10 biserici. Sinodul a fost unul al unei biserici intregi. Niciodata in
istorie nu s-a intamplat ca la un sinod sa participe toti ierarhii. Mereu a lipsit cineva din anumite
pricini.
Cand tb acordata autocefalie – nu e consens asupra modului de acordarea a autocefaliei.
Dpdv canonic autocefalia se acorda de biserica mama. Recunoasterea autocefaliei apartine
intregii biserici – se poate face sinodal (cipru), sau prin consens – bis noastra cand toate celelalte
bis autocefale au raspuns prin scrisori ca recunosc autodcefalia noastra. 1970 - autocefalie a
Bisericii Ortodoxe din America, insa pana azi nu a fost recunoscuta de toata lumea.
Ucraina – o problema mai recenta. Este o biserica auto administrata, cu autonomie
largita. Functioneaza ca o biserica autocefala. Nu este autocefala dar se comporta asemenea unei
biserici autocefale.
Relatia intre bisericile autocefale – sinodala. In interiorul bisericii avem si o
ordine=diptice. Aceasta ordine nu creaza o ierarhie, o importanta, o subordonare, pentru ca o
biserica autocefala are toate atributele pentru a se organiza si functiona. Noi suntem pe locul 7.
Atunci cand se slujeste in sobor Patriarhul Romaniei este al 7-lea. Este o ierarhie onorifica.