Universitatea din București

Facultatea de Teologie Ortodoxă

Secția: Teologie Pastorală

Lucrare științifică întocmită în cadrul orelor de seminar la

disciplina Drept Bisericesc

Participarea mirenilor la activitatea în Biserică

ÎNDRUMĂTOR:

Pr. Dr. Lect. George Grigoriță

STUDENT: Cristea Silviu

Anul: III Pastorală

Grupa: II

BUCUREȘTI

2021
 Participarea mirenilor la activitatea în Biserică

Al doilea element care intră în alcătuirea Bisericii şi fără de care Aceasta nu ar putea
să existe, este elementul laic.
Prin acest element se înţelege totalitatea credincioşilor creştini, membrii ai Bisericii,
care nu au starea preoţească, în nici una din treptele sale şi nici calitatea de slujitori inferiori ai
Bisericii, instituiţi prin hirotesie sau în alt chip.1
Membrii Bisericii din această categorie se numesc fie laici (termen preluat din limba
greacă), fie mireni, folosindu-se un cuvânt luat din limba slavonă. Cuvântul “laic” înseamnă
în greceşte “om profan”, pe când cuvântul slav “mirean” înseamnă “om din lumea mare”, din
masă, adică om care nu face parte din lumea de sus sau din lumea înaltă ci din lumea de jos, a
celor mulţi şi nepricepuţi sau neiniţiaţi în lucruri deosebite. De fapt nici cuvântul grecesc şi
nici cel slav nu exprimă în mod real starea în care se găsesc credincioşii simpli, adică starea
laică propriu-zisă, întrucât aceasta nu este o stare profană, o stare căreia i-ar aparţine cei
neiniţiaţi şi nici o stare a lumii de jos.2
Credincioşii simpli, care nu sunt părtaşi la starea clericală, au o stare harică destul de
complexă care începe Taina Sfântului Botez şi care se poate amplifica prin harul oferit prin
restul tainelor. “Drept aceea, mergând învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele
Tatălui, şi-al Fiului şi-al Sfântului Duh”(Mt 28, 19).
Ca ei au o poziţie şi o importanţă deosebită în Biserică, ne-o arată mai întâi însuşi
Domnul, care îi numeşte mlădiţe ale „corpului”, sau trupului tainic al Bisericii care este
Trupul Domnului: “Eu sunt viţa şi voi mlădiţele”(Ioan 15, 1-8), zice Domnul adresându-se
tuturor membrilor Bisericii, tuturor celor care primesc credinţa cea nouă şi care trebuie să o
facă să rodească aşa cum rodesc mlădiţele ei. El nu-i deosebeşte pe credincioşii simpli de alţi
membri ai Bisercii, nu face abstracţie de ei ci se adresează tuturor, relevând importanţa pe
care o au ca mlădiţe sau ca elemente constitutive ale Trupului Său.
De altfel, Sfântul Apostol Pavel în toată lucrarea sa misionară nu recurge numai la
ajutorul clericilor pe care îi instituie sau al altor slujitori bisericeşti, inclusiv al harismaticilor,
ci pretutindeni cheamă să fie împreună lucrători diverşi, simpli credincioşi. Pe aceştia îi
antrenează atât în lucrarea misionară, cât şi în lucrări auxiliare cum sunt colectele, soliile,

1
Arhid. Pr. Prof. Dr. Nicolae Floca, Drept canonic ortodox, legislaţie şi administraţie bisericeascã, Vol I,
Ed.I.B.M.B.O.R., p. 245.
2
Ibidem., p. 245.

2
lucrarea de organizare, niciodată nu lasă a se înţelege că Biserica s-ar împărţi în două mari
părţi şi anume: în biserica conducătoare şi cea ascultătoare.3
La propovăduirea cuvântului au fost trimişi în special Apostolii şi prin ei ierarhia dar
n-au fost lipsiţi de trimitere la această slujbă nici mirenii. Sunt şi ei trimişi dar e o trimitere
generală, slujba lor învăţătorească nu e specificată şi nu e învestită cu autoritate. Ei pot
mărturisi credinţa lor înaintea oamenilor, ei pot învăţa pe alţii şi pot apăra credinţa fără ca
cineva să-i poată împiedica de la aceasta. Creştinii laici puteau predica în adunările
credincioşilor. În trecut pe mirenii instruiţi de bună seamă nu-i împiedică nimic să vorbească
în adunările de învăţătură. “Ce este dar fraţilor? când vă adunaţi, fiecare dintre voi psalm are,
învăţătura are, limbă are, descoperire are, tălmăcire are, toate spre zidire să le facă.”(I
Corinteni 14, 26).4
Laicii pregătiţi, puteau purta discuţii publice cu ereticii, chemaţi fiind la aceasta chiar
de episcopi. Însă, femeilor, deşi au avut un oarecare rol în slujba misionară a Bisericii, nu le
este lor permis a învăţa pe alţii. Sinodul Trulan în canonul 70 afirmă acestea ca pe o poruncă
zicând: “nu este permis femeilor să vorbească în timpul dumnezeieştii liturghii, ci după glasul
apostolului să tacă”.
Sinodul I Ecumenic interzice laicilor să citească în biserică din cărţile sfinte, dacă nu
erau orânduiţi ca anagnoşti. Introducându-se acest oficiu de citeţ, Biserica a interzis oricui să
mai citească de pe amvon în biserică, chiar şi celor număraţi în rândul candidaţilor, dacă nu
aveau rând clerical şi binecuvântarea episcopului, hirotesia. Cele mai de seamă acţiuni ale
puterii jurisdicţionale la care au participat mirenii şi la care participă şi azi sunt:
I - lucrările sinoadelor
II - alegerea clerului
III - administrarea averii bisericesti
Prin aceasta se realizează şi se exprimă constituţionalismul bisericesc. Principiul
reprezentativ se realizează la participarea mirenilor la sinoade şi la administrarea averii
bisericeşti iar cel electiv, la instituirea clerului. Un alt plus al mirenilor în activitatea
bisericească este acela al alegerii clerului, act deosebit faţă de cel al hirotoniei. Participă
elementul laic împotriva voinţei căruia nu se poate impune un cleric. La alegerea persoanelor
apte pentru a ocupa un oficiu bisericesc vacant nu se poate precede fără consultarea şi

3
Arhid. Pr. Prof. Dr. Nicolae Floca, op. cit., p. 260.
4
Pr. Prof. Dr. Gheorghios Metallions, Parohia Hristos în mijlocul nostru, traducere Pr. Prof. Ioan I. Ica, Ed.
Deisis, Sibiu, 2004, p. 43.

3
consensul mirenilor, pentru că aceştia au dreptul de a respinge o persoană ce s-ar încerca a li
se impune. O alegere făcută numai din parte ierarhiei, este legală şi fără colaborarea laicilor,
aceasta principial vorbind, căci doar şi la alegerea făcută prin mireni, cuvântul ultim îl are
ierarhia; ea cenzurează alegerea făcută, o aprobă sau nu.5
Caracterul drepturilor laicilor în Biserică e condiţionat de scopul general al Bisericii.
Ei sunt chemaţi şi împuterniciţi să lucreze pentru scopul acesta cu toate puterile lor sufleteşti,
folosindu-se de toate lucrările acelea prin care se ajunge la binecuvântarea lui Dumnezeu.
Apartenenţa la Biserica nu este apartenenţa la o simplă moştenire a trecutului ci la o
realitate teandrică actuală, însufleţită, dinamică şi mântuitoare. Ea este cuprinderea dinamică
în trupul lui Hristos actual însufleţit şi în creştere. Cine intră în Biserică prin Botez, nu poate
să se mulţumească să rămână pasiv în ea. Apartenenţa noastră la Biserică înseamnă o înaintare
spre ţinta proprie firii noastre, spre mântuire, un locaş în care suntem pregătiţi spre înviere şi
viaţă de veci.
La exercitarea puterii învăţătoreşti laicii au participat şi continuă să participe prin
drepturi afirmate şi recunoscute de-a lungul istoriei bisericeşti. Îndatoririle de conştiinţă îi
obligă să mărturisească dreapta credinţă după cuvântul Mântuitorului care spune: “tot cel ce
Mă va mărturisi pe Mine înaintea oamenilor, pe acela îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui
Meu celui Ceresc.”(Luca 12, 8) Pe acest temei, laicii au fost deosebit de activi la lucrarea
misionară a Bisericii, apoi în cea catehetica desfăşurată în cadrul vechilor şcoli creştine, cea
apologetică, teologică, şi deopotrivă în aceea de pastrare a tezaurului dreptei credinţe. 6

Participarea laicilor la exercitarea puterii sfinţitoare

În starea de har, laicii îşi lucrează propria mântuire, colaborând cu harul, primind cu
vrednicie Tainele, a căror eficacitate este condiţionată de credinţa şi vrednicia lor. În felul
acesta ei colaborează cu clerul, asigurând eficacitatea lucrării mântuitoare a Bisericii. Dar în
afară de mântuirea proprie ei sunt chemaţi să lucreze şi pentru mântuirea întregii obşti
creştine, nu numai prin răspunderea generală pe care o au, în calitate de element constitutive

5
Pr. Dr. Liviu Stan, Mirenii în bisericã, Sibiu, 1939, p. 93.
6
Pr. Dorel Pogan, Constituţia teandrica a Bisericii, Ed. I.B.M.B.O.R, Bucureşti, 1987, p. 67.

4
esenţial al Bisericii ci şi printr-un act pe care-l săvârşesc prin puterea stării lor harice, şi acesta
este legat de săvârşirea Sfântului Botez.7
Dată fiind strânsă legătură dintre viaţa credincioşilor şi viaţa liturgică a Bisercii, ei mai
participă la aceasta, pe lângă prezenţa şi rugăciune prin contribuţia constantă şi deosebit de
importantă la dezvoltarea formelor şi mijloacelor cultice ca şi la întărirea şi dezvoltarea în
fond a cultului divin, prin contribuţia la instituirea sărbătorilor şi a cultului sfinţilor.

Participarea laicilor la exercitarea puterii cârmuitoare sau

jurisdicţionale

Actele puterii jurisdicţionale se împart în 3 categorii exprimând 3 funcţiuni ale acestei

puteri şi anume: funcţia legislativă, judecătorească şi cea executivă.
Funcţia legislativă
La exercitarea acestei funcţiuni laicii au participat prin prezenţa şi lucrarea lor la
activitatea legiuitoare a sinoadelor ecumenice şi a celor locale de diverse tipuri ca alcătuire.
Contribuţia lor în cadrul acestor corpuri legiuitoare bisericeşti, este şi rămâne dintre
cele mai utile pentru elaborarea şi adoptarea normelor legale, potrivite în fiecare vreme pentru
viaţa bisericească.8

Funcţia judecătorească
La îndeplinirea acestei funcţiuni laicii au participat în primele 4-5 veacuri chiar într-o
formă care însemna contribuţia lor la îndeplinrea unei lucrări sfinţitoare specific preoţeşti,
care era administrarea sfintei taine a pocăinţei. După cum se ştie, în epoca aceea, mărturisirea
păcatelor ca şi dezlegarea de ele se făcea cu concursul efectiv al acestora. Mai târziu, în cadrul
unor instituţii disciplinare şi chiar judecătoreşti s-a admis prezenţa şi chiar colaborarea unor
reprezentanţi ai credincioşilor atât în cazul când se judecă abaterile cu caracter moral sau
general social al clericilor cât şi în cazurile când se tratau litigiile între clerici şi laici. 9

7
Pr. Dr. Liviu Stan, Mirenii în bisericã, Sibiu, 1939, p. 262.
8
Ibidem, p. 262.
9
Ibidem, p. 263.

5
 Funcţia executivă
Aceasta, după chipul în care se înfăţişează în viaţa Bisericii constă din executarea sau
aducerea la îndeplinirea hotărârilor instanţelor disciplinare şi judecătoreşti ale Bisericii. Apoi
aducerea la îndeplinire a imperativelor care emană din legile bisericeşti şi din hotărârile
organelor de conducere ale Bisercii . Participarea laicilor la indplinirea funcţiei executive în
viaţa Bisericii s-a afirmat dintru început cu deosebire prin colaborarea lor la actele de alegere
a clerului şi a altor organe de conducere a Bisericii şi la actele de administrare ale averii
bisericeşti. Acestea au rămas până azi actele la care participă credincioşii laici pe temiuri
tradiţionale şi canonice, adică atât pe baza unei practice îndelungate care a dobândit puterea
de lege cât şi pe baza unor rânduieli canonice pozitive, exprimate prin texte ale sfintelor
canoane şi prin legile bisericeşti care nu poartă acest nume.
Cât priveşte aceentul mai mare sau mai mic pe care autoritatea bisericească îl pune pe
colaborarea laicilor la fiecare dintre cele 3 ramuri ale puterii bisericeşti, aceasta depinde de
interesele vieţii bisericeşti şi de condiţiile în care se desfăşoară întreaga activitate bisericească.
În Biserica noastră s-au păstrat şi se aplică rânduielile tradiţionale şi canonice ale
ortodoxiei, în privinţa participării laicilor la exercitarea puterii bisericeşti, asigurandu-li-se
această participare în forme şi limite care nu depăşesc îndatoririle şi drepturile specifice ale
stării preoţeşti în toate treptele sale. În concluzie elementul laic se prezintă în biserică alături
de cler ca al doilea element constitutiv esenţial ce intră în alcătuirea bisericii în sensul că fără
de el nu poate să existe Biserica, după cum nu poate să existe nici fără cler.
Astfel, laicii, atât prin starea lor harică cât şi prin poziţia lor social-juridica, sunt
colaboratorii permanenţi ai clerului în lucrarea esenţial harică sau mântuitoare a Bisericii cât
şi în lucrarea ei auxiliară. În chip concret, această colaborare a laicilor cu clerul se exprimă
prin participarea laicilor la exerciţiul celor 3 ramuri ale puterii bisericeşti, adică a celei
învăţătoreşti, sfinţitoare şi cârmuitoare sau jurisdicţionale . Limitele acestei colaborări sunt
determinate de rânduieli tradiţionale şi canonice care nu permit substituirea funcţiilor stării
preoţeşti prin activităţi ale stării harice ci exprimă constant şi asigură o deosebire justă între
poziţia şi drepturile fiecăreia dintre aceste două stări.10

Bibliografie
10
Ibidem. pp. 263-264.

6
1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1978.
2. FLOCA, Arhid. Pr. Prof. Dr. Nicolae, Drept canonic ortodox, legislaţie şi administraţie
bisericească, Vol I, Ed.I.B.M.B.O.R.
3. METALLINOS, Protopresbiter Prof. Dr. Gheorghios D., Parohia Hristos în mijlocul nostru,
traducere Pr.Prof. Ioan I. Ica, Ed. Deisis, Sibiu, 2004
4. POGAN, Pr. Dorel, Constituţia teandrica a Bisericii, Ed. I.B.M.B.O.R, Bucureşti, 1987
5. STAN, Pr. Dr. Liviu, Mirenii în biserică, Sibiu, 1939