Universitatea din București

Facultatea de Teologie Ortodoxă

Secția: Teologie Pastorală

Lucrare științifică întocmită în cadrul orelor de seminar la

disciplina Catehetică

Magie, Vrăji și Farmece – Generalităţi

ÎNDRUMĂTOR:

Pr. Lect. Dr. Vasile Crețu STUDENT:

Cristea Silviu

Anul de Studiu: III Pastorală

Grupa: II

București

2020
 CUPRINS

I. Despre Magie................................................................................ 3

II. Problema vrăjitoriei în Sfânta Scriptură........................................ 5

III. Puterea și efectele vrăjitoriei......................................................... 8

IV. Concluzii....................................................................................... 9

V. Bibliografie................................................................................... 10
 I. DESPRE MAGIE

Magia a reprezentat dintotdeauna un subiect atractiv şi ispititor pentru oameni,

deoarece la prima vedere reprezenta o modalitate simplă și eficientă prin intermediul căreia ei
considerau că puteau avea acces la diferite informații din viitor, la conversații cu spiritele şi
puteau beneficia de vindecări miraculoase sau chiar puteau face rău unei persoane. Indiferent
de scopul urmărit, magia le putea sta la dispoziție sub toate formele ei. ”Magia (care este
supranumită și vrăjitorie) reprezintă o practică mistică prin intermediul căreia practicantul
(vrăjitorul) reușește să manipuleze forțele supranaturale (atât ale binelui cât și ale răului)
pentru a obține diferite lucruri.”1
De-a lungul istoriei fenomenul magiei a evoluat atat de mult încât a câştigat numeroşi
adepți, fie că vorbim despre vrăjitori sau doar despre simpli clienți care veneau la cei inițiați
pentru a-și satisface diferite nevoi sau dorințe. Din capul locului, putem clasifica magia în
două categorii principale: magia albă și în antiteza celei dintâi, magia neagră. Între cele două
putem identifica diferențe nu doar în denumire ci mai degrabă în sensul pe care îl capătă și în
efectul acestora. Astfel, dacă magia neagră reprezintă acel tip de magie care se folosește de
așa zisele forțe ale răului pentru a vătăma o persoană, magia albă are rol tămăduitor, ba chiar
în unele practici are rolul de a anula efectele celei dintâi, de a neutraliza acele forțe malefice,
și în fine, de a reda liniștea persoanei asupra căreia s-au făcut vrăjile. 2 Indiferent de scopul
acesteia sau de efectul pe care îl are asupra omului, puterea ei vine de la diavol, așadar mirajul
”magiei albe” este la fel de păgubitor pentru suflet asemenea magiei negre.
Magia se împarte în mai multe așa-zise ramuri, printre care amintim : Hermetismul,
Magia Albă, Magia Neagră, Spiritismul, Numerologia, Parapsihologia, Magia Naturii,
Comunicarea cu Îngerii/ Demonii, Științele divinatorii, etc.
În ceea ce privește dezvoltarea ei și adaptarea la o anumită cultură, acest aspect este
vast și este influențat de zona în care s-a practicat și de spiritualitatea oamenilor de acolo.
Practic este vorba de creativitatea acestora pe de o parte și mai apoi de importanța care este
dată acestor practici . Astfel, dacă în occident s-a ridiculizat și cu timpul s-a ajuns la
excluderea acesteia de noua generație (știm ca vrăjitoarele erau arse pe rug de Biserica

1
https://www.astromagie.com/ce-este-magia/, Accesat la data 12.10.2020, ora 21:27.
2
https://svcministry.org/ro/dictionary/what-is-the-difference-between-white-magic-and-black-magic/, Accesat la
data 12.10.2020, ora 21:42.
Catolică), în zona orientală magia este privită altfel, fiind practicată în continuare și dată mai
departe generațiilor viitoare prin intermediul tradiției. Spațiul carpato-danubiano-pontic are
tradiții păgâne, așa cum le numește biserica, încă din vremea dacilor care au fost transmise
mai departe prin intermediul tradiției (descântecul, credința în semnele bune și semnele rele,
magia neagră, astrologia, etc.)3 și mai apoi diverse practici și ritualuri care au fost asumate în
timp, de la diversele popoare care și-au lăsat influența pe teritoriul nostru. Indiferent de
proveniența acestora, cert este faptul că teritoriul țării noastre nu este lipsit de astfel de
practici, oamenii găsind în ele ”soluții” pentru diverse probleme, de la dragoste, sănătate, la
blestem și moarte.

3
http://www.cunoastelumea.ro/credinte-magice-geto-dacice-magia-cu-radacini-in-lumea-geto-dacica-sau-chiar-
in-neolitic-este-inca-prezenta-in-satele-romaniei/, Accesat la data 16.10.2020, ora 15:09.
 II. PROBLEMA VRĂJITOTIEI ÎN TEXTELE SFINTEI SCRIPTURI

În ceea ce privește atitudinea oamenilor față de magie, totul se concretizează în două

direcţii. Cei care practicau și care se foloseau de efectele magiei, și cei care ascultau de
cuvintele proorocilor și Sfinților Apostoli, și se fereau de aceste practici care duceau la pieirea
sufletului.

a. Vechiul Testament

Nu poate nimeni să aproximeze perioada în care a apărut vrăjitoria și nici să

stabilească exact demersurile pe care le-a avut de-a lungul timpului, însă Sfânta Scriptură ne
oferă informații despre această practică în cartea Vechiului Testament, drept pentru care
putem afirma faptul că această practică a existat din cele mai vechi timpuri.
Un prim exemplu poate fi momentul în care Moise a avut un conflict cu vrajitorii
egiptului, atunci când Moise a prefăcut toiagul său în șarpe, asemenea făcând și magii
egipteni la porunca lui Faraon. Momentul culminant este atunci când toiagul lui Moise care
luase chip de șarpe, inghite pe ceilalți șerpi. De aici putem deduce faptul că vrăjitoria este de
la diavol și că puterea acesteia este limitată, astfel încât puterea dumnezeiască o copleșește,
neutralizand-o. ”S-au dus deci Moise şi Aaron la Faraon şi la slujitorii lui şi au făcut cum le
poruncise Domnul: a aruncat Aaron toiagul său înaintea lui Faraon şi înaintea slujitorilor lui şi
s-a făcut şarpe. Atunci a chemat şi Faraon pe înţelepţii Egiptului şi pe vrăjitori şi au făcut şi
vrăjitorii Egiptenilor asemenea lucru cu vrăjile lor: Fiecare din ei şi-a aruncat toiagul şi s-a
făcut şarpe. Dar toiagul lui Aaron a înghiţit toiegele lor.”( Ieșire 7, 10-12).
În ceea ce privește atitudinea față de vrăjitorie în acea vreme, numeroase pasaje
scripturistice ne lămuresc: „Să nu alergaţi la cei ce cheamă morţii, pe la vrăjitori să nu umblaţi
şi să nu vă întinaţi cu ei. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.”(Levitic 19, 31), așadar suntem
îndemnați prin cuvintele profeților să nu solicităm vrăjitorilor aceste servicii, ”ci să avem
conștiința că există un singur Dumnezeu și că această cale a vrăjitoriei este de la diavol.” 4
În cartile Ieșirea și Levitic întâlnim și pedeapsa pentru vrăjitorie: ”Pe vrăjitori să nu-i
lași să trăiască.” (Ieșirea 22, 18) și iarăși: ” Bărbatul sau femeia, de vor chema morţi sau de
4
Sfântul Ioan Gură de Aur, Diavolul și Magia, Ed. Panaghia, Bucureşti, 2002, p.19
vor vrăji, să moară neapărat: cu pietre să fie ucişi, că sângele lor este asupra lor”. ( Levitic 20,
27). De asemenea și Sfântul Vasile cel Mare spune că cel care se va duce la vrăjitoare se va
osândi asemenea ucigașilor: ”Cel ce se dă pe sine vrăjitorilor sau unora ca aceștia se va
canonisi cu timpul de pocăință a ucigașilor.” 5
Un alt exemplu este momentul în care Saul se duce la vrăjitoarea din Endor pentru a
vorbi cu Samuel care este mort: ”Apoi şi-a dezbrăcat Saul hainele sale şi a îmbrăcat altele şi s-
a dus el însuşi cu doi oameni şi au venit la femeie noaptea; şi i-a zis Saul: "Rogu-te, ghiceşte-
mi chemând un mort şi scoate-mi pe cine îţi voi spune eu.”(I Regi 28, 8). În acest caz
identificăm ceva ce numim în ziua de astăzi spiritism, întrucât vrăjioarea cheamă sufletul lui
Samuel care iese din pământ. ”Văd parcă un dumnezeu ieșind din pământ.”( I Regi 28, 13).
Conform Sfântului Iustin Martirul și Filosoful, sufletele celor din Vechiul Testament erau
ținute sub puterea diavolilor și tocmai în acest sens dă exemplu pe Samuel: „Iar că sufletele
rămân (şi după despărţirea de trup) v-am dovedit-o din aceea că şi sufletul lui Samuel, la
cererea lui Saul, a fost chemat de către ventrilocă. Se vede, deci, că toate sufletele drepţilor şi
profeţilor de felul acesta se găseau sub stăpânirea unor astfel de puteri, cum era şi aceea care
6
se mărturiseşte din faptă că era în ventrilocă.“ Pe de altă parte, Origen afirmă faptul că
sufletul lui Saul nu poate fi ținut în iad și ridicat de o vrăjitoare, drept pentru care mai degrabă
este vorba despre un demon care a l-a ridicat pe Samuel. Totuși, cel mai bun răspuns este dat
de către Sfântul Eustațiu al Antiohiei care scrie chiar o replică împotriva scrierii lui Origen, și
afirmă faptul că ”demonii nu au putere să ridice morții ci doar Dumnezeu.”7 Astfel, putem
deduce faptul că Samuel nu a fost ridicat nici de demon, nici de vrăjitoare, ci că mai degrabă
demonul a luat chipul lui Samuel și a vorbit cu Saul.

b. Noul Testament

În Noul Testament lepădarea de vrăjitorie este considerată un rod al pocăinței :  „Și

unii din cei ce făcuseră vrăjitorii și-au adus cărțile și le-au ars înaintea tuturor; prețul lor s-a
socotit la cincizeci de mii de arginți.” (Faptele Apostolilor 19,19). În epistola către Galateni 5,
19-21, între faptele firii pământești este arătată și vrăjitoria iar cei ce fac asemenea lucruri nu
vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu. În Apocalipsa 9, 21, între oamenii potrivnici lui
5
https://ortodoxinfo.ro/sfintele-canoane-ale-bisericii/sfintele-canoane-ale-sfintilor-parinti/sfintele-canoane-ale-
sfantului-vasile-cel-mare-%E2%80%A0379/, Accesat la data 15.10.2020, ora 14:59.
6
Dialogul cu iudeul Trifon, 105, în ”Apologeţi de limbă greacă”, trad. T. Bodogae, O. Căciulă, D.Fecioru,
EIBMBOR, Bucureşti, 1980, PSB 2, pp. 216-217
7
https://www.academia.edu/42605001/09_P%C4%82RIN%C8%9AI_
%C8%98I_SCRIITORI_BISERICESTI_ORIGEN_IV , Accesat la data 15:10.2020, ora 17:12
Dumnezeu, care nu vor să se pocăiască nici după pedepsele venite asupra lor, sunt pomeniți și
cei ce au făcut vrăjitorii, iar în capitolul 21, 8 și 22, 15 e arătată pedeapsa ce o vor lua
păcătoșii nepocăiți, între care și vrăjitorii. Ei sunt ”… aruncați afară în iazul cu foc”.8

8
Ioan Marini, în Ziarul "Familia Creştina", Bucureşti, 1942, nr. 1, p. 3.
 III. PUTEREA ŞI EFECTELE VRĂJITORIEI

Vrăjile și farmecele au putere numai asupra oamenilor care nu sunt protejați de harul
lui Dumnezeu și care sunt slăbiți în credință. Cu siguranță, efectele acestora pot apărea la
orice om care din ignoranță devine vulnerabil la lucrarea diavolească, astfel” lipsa Sfintei
Împărtășanii, este unul din motivele principale deoarece, lipsește comuniunea directă a omului
cu Dumnezeu.” 9 Efectul acestora este întotdeauna unul care face rău omului și care îl duce pe
calea pierzaniei deoarece diavolul, care este lucrător al răutății, nu poate să facă altceva decât
rău . De reținut este faptul că acestea într-adevăr au efect și că sursa puterii acestora este una
demonică.
În ceea ce privește efectele magiei și ale vrăjitoriei, putem privi această problemă din
două poziții. În primul rând, odată ce diavolul găsește așa-zisa victimă vulnerabilă, începe să
lucreze și odată cu trecerea timpului, aceasta se simte neliniștită și cade în deznădejde, sau cea
de-a doua unde, părtaș la acest lucru este însăși victima care se duce la vrăjitor. În cea de-a
doua situație, este vorba de viclenia vrajitorului care, știe cum să combine anumite detalii
aflate de la client, astfel încât să pară ca poate să cunoască viitorul. Contribuția clientului
(victimei) vine atunci când începe să se gândească la asta, astfel contribuind puterea
autosugestiei. Practic asociază orice întâmplare mai puțin fericită cu vrăjile sau cu farmecele.
În oricare din cazuri, cauzele sunt comune: ”slaba credință, ignoranța, necunoașterea
Scripturii, dorința de a forța împlinirea unor idealuri, lipsa legăturii cu Biserica, lipsirea de
ajutorul duhovnicului ori neascultarea de acesta.” 10

IV. CONCLUZII
9
Pr. Prof. Dr. Gheorghe Drăgulin, Împotriva farmecelor și a altor superstiții, București, 2004, p. 43.
10
Pr. Prof. Dr. Vasile Gordon, Cateheze Pastorale pe înțelesul tuturor, Vol. 1, Ed. Sophia, Bucureşti, 2012, p.
179.
 Magia va rămâne mereu un subiect controversat care va stârni atât curiozitatea
oamenilor și care fără îndoiala va avea și adepți care să ducă mai departe ”tradiția”. Putem
afirma faptul că indiferent de scopul pe care îl avem când dorim să apelăm la vrăjitoare, este
greșit și cu siguranță tot ce putem câștiga este neliniște sufletească. Omul nu se folosește cu
nimic odată cu săvârșirea acestor fapte, ba mai mult, tot ce reușește să facă este să alunge de
la sine harul lui Dumnezeu și să-și dea sufletul diavolului, indiferent ca vorbim de vrăjitor sau
client .
De menționat este faptul că nu este imposibilă întoarcerea la credința adevărată, și că
întoarcerea celui care a săvârșit acest lucru este valoroasă: ” prețul lor s-a socotit la cincizeci
de mii de arginți.” (Faptele Apostolilor 19,19). Drept exemplu de pocăință în acest caz îl
putem da pe Sfântul Ciprian care a fost vrăjitor al zeului Apolo, deci care a slujit Satanei, și
care s-a întors la adevărata credință, căindu-se de greșeala sa și devenind Sfânt și alungător de
duhuri necurate și vrăji.
Așadar, singura rezolvare a problemelor noastre este comuniunea cu Dumnezeu prin
Sfânta Euharistie și păzirea de ispita aceasta a vrăjilor.
 BIBLIOGRAFIE

I. SURSE SCRIPURISTICE

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, EIBMBOR, Bucureşti, 2008.

II. LUCRĂRI MODERNE

2. Sfântul Ioan Gură de Aur, Diavolul și Magia, Ed. Panaghia, Bucureşti, 2002.
3. PSB, Volumul 2, Dialogul cu iudeul Trifon, în: “Apologeţi de limbă greacă”, trad. T.
Bodogae, O. Căciulă, D.Fecioru, EIBMBOR, Bucureşti, 1980.
4. Ioan Marini, Ziarul "Familia Creştina", Nr. 1, Bucureşti, 1942.
5. Pr. Prof. Dr. Gheorghe Drăgulin, Împotriva farmecelor și a altor superstiții, București,
2004.
6. Pr. Prof. Dr. Vasile Gordon, Cateheze Pastorale pe înțelesul tuturor, Vol. 1, Ed. Sophia,
Bucureşti, 2012.

III. SURSE ELECTRONICE

7. https://www.astromagie.com/ce-este-magia/
8. https://svcministry.org/ro/dictionary/what-is-the-difference-between-white-magic-and-
black-magic/
9. https://ortodoxinfo.ro/sfintele-canoane-ale-bisericii/sfintele-canoane-ale-sfintilor-
parinti/sfintele-canoane-ale-sfantului-vasile-cel-mare-%E2%80%A0379/
10. https://www.academia.edu/42605001/09_P%C4%82RIN%C8%9AI_
%C8%98I_SCRIITORI_BISERICESTI_ORIGEN_IV