Sunteți pe pagina 1din 2

CLASA a X-a 18.05.

2020

FIȘĂ DE LUCRU

SUPERSTIȚIA ȘI MAGIA
Citește cu atenție următoarele și răspunde la întrebări:

a. Superstiția este o credință falsă a omului, care se bazează pe o multitudine de


practici și false credințe despre necunoscut: semne prevestitoare, prezicerea
viitorului, practici magice elementare, pentru a împiedica evenimentele nefaste din
viața sa. Superstiția falsifică credința prin asimilarea unor elemente străine
spiritualității ortodoxe, elemente împrumutate din mitologie.
 Exemple de superstiții: numere fatidice (numărul 13-considerat fără nici un temei
număr demonic, aducător de nenorociri), semne prevestitoare, horoscopul, ghicitul
în palmă și în cărți, zile nefaste (ziua de marți, sâmbăta – trei ceasuri rele),
interpretarea viselor, pisica neagră, potcoava aducătoare de noroc ce captează
energiile cerului și alungă duhurile rele.
b. Magia reprezintă un sistem de ceremonii și tehnici, care are la bază credința în
puterea omului de a acționa asupra realității cu ajutorul unor forțe proprii sau
supranaturale demonice, în interesul propriu sau al altora. Magia este practicată de
persoane inițiate (dar de cele mai multe ori inculte, „şcolite”doar pentru magie)
numite magicieni sau vrăjitori.
 După scopul pretins, magia poate fi:
- albă: care pretinde că are efecte pozitive;
- neagră: cu efecte negative, distrugătoare asupra unor persoane.
 Mijloacele folosite în cadrul practicilor magice: amulete, inele, baghete, ierburi,
descântece, invocarea demonilor, chemarea morților.
Rețineți!
Incantațiile magice constituie încălcarea poruncii a treia:
„Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert.”(Ieșirea20, 7)
Învățături morale și de credință
- Dumnezeu pedepsește pe vrăjitori și pe oamenii care se înstrăinează de adevărata
credință și recurg la aceștia. Biserica a condamnat întotdeauna superstițiile, magia
pentru că sunt păcate împotriva cinstirii lui Dumnezeu.
Argument biblic: „Şi când vă vor zice: Întrebaţi pe cei ce cheamă morţii şi ghicitorii
care şoptesc şi bolborosesc, să le răspundeţi: Nu se cuvine oare poporului să alerge
la Dumnezeul său?”(Isaia 8, 19)
- Numai atunci când este necesar pentru mântuirea lumii, Dumnezeu descoperă
evenimentele viitorului. Trebuie să priveghem și să lucrăm la mântuirea noastră.
- Credința creștin-ortodoxă este mântuitoare.

1
- Omul a fost creat cu voință liberă. El are libertatea de a alege binele sau răul. Dacă
ar fi fost condus de către stele ce rost ar mai avea Judecata de Apoi? Omului îi este
frică de răspundere, de spovedanie, și de aceea cade în aceste înșelări. Însă nu
trebuie să uite un singur lucru: judecata celor care cred în magie, superstiții va fi
aspră.

1. Cum i-ai convinge pe cei care merg la vrăjitorii despre care spun că fac
„magie albă” că, indiferent de culoarea sau forma ei, vrăjitoria este de
la diavol?

2. Dacă ai fi nevoit să alegi între a apela la vrăjitorie sau la Biserica lui


Hristos în rezolvarea unor probleme grave cu care te confrunți, ce ai
alege? Argumentează-ți răspunsul.

3. Care crezi că sunt motivele pentru care unii oameni aleargă mai ușor la
tot felul de practici superstițioase și vrăjitorești, în defavoarea alegerii
slujbelor Bisericii?

4. De ce crezi că vrăjitorii recurg la practicile lor mai ales în preajma


marilor sărbători creștine? Enumeră motivele.

5. Dați exemple de formule verbale, de semne prevestitoare, de gesturi


care exprimă superstiții, la care adaugă și semnificațiile pe care oamenii
le dau acestora. Argumentează de ce Biserica respinge credința în rolul
lor asupra vieții oamenilor.

6. Citește din Viețile Sfinților despre viața Sfântului Ciprian, prăznuit de


Biserica Ortodoxă la 2 octombrie.

S-ar putea să vă placă și