Universitatea ”Lucian Blaga” Sibiu

Facultatea de Jurnalistică
Specializarea Comunicare și Relații publice
Coordonator: Conf. Univ. Dr. Lucian Grozea

Manifestari ocultiste

Anul I, Grupa I
Mucălău Alina-Iuliana
Sibiu, 2011

1
Introducere

Dovezile sunt incontestabile. Europa trece actualmente printr-o

reînviere a ocultismului. În prezent avem mii de vrăjitori (mediumi
spiritiști) care se întâlnesc cu regularitate să practice ritualurile pagâne
și să invoce în mod deschis puterile întunericului. S-a estimat că în
Anglia de astăzi există mai mulți vrăjitori și vrăjitoare decât au fost
vreodată în Evul Mediu! Practici care cu puțin timp în urmă erau făcute
numai în secret și care erau disprețuite de omul de rînd, sunt
popularizate acum prin intermediul teatrului, cinematografului,
televizorului, video-ului, cărților și jocurilor computerizate. Se pare că
marele interes arătat demonismului și magiei negre se datoreaza
faptului că omul este nemulțumit cu o explicatie pur științifică asupra
universului. Mulți oameni de astăzi sunt gata să creadă că mai există
„altceva”, o realitate spirituală care se află în spatele lumii fizice din
jurul nostru. Nedorind sau incapabili din cauza neștiinței să se adreseze
Evangheliei creștine pentru aflarea adevărului despre „cealaltă lume”,
ei caută în ocultism o explicație și o trăire a acestei realitați spirituale.
Mulți nu-și dau seama de lucrul acesta, dar Biblia are multe de spus
despre ocultism, așa cum este exprimat el în magie și în prezicerea
viitorului. Magia (vrăjitoria) este arta de a face lucrări cu puteri
supranaturale apelănd la duhuri rele. Ghicirea e arta de a prezice
evenimente viitoare apelănd la aceiași agenți. Acești agenți (demoni)
imită adesea persoanele decedate pentru a-i înșela pe bărbații și
femeile care li se adresează pentru informații. Magia este imitarea
minunilor lui Dumnezeu de către Satan. Ghicirea este imitarea falsă
făcută de el a profeției de inspirație divină. Este adevarat, desigur, că
unele dintre activitățile de astăzi care trec drept magie sau ghicire se
dovedesc a nu fi altceva decît o minciună și înșelătorie. Totuși, în multe

2
cazuri, asemenea activități implică, în mod efectiv, contactul direct și
comunicarea cu spiritele rele. Scriptura n-a negat niciodată realitatea
ocultismului. Departe de aceasta! Recunoscînd forțele satanice care se
ascund în spatele lui, Biblia pronunța avertismente sonore și clare
împotriva credincioșilor care au vreo implicație în ocultism.1

Metode

Ocultul și lumea modernă

În tema pe care am ales-o “Manifestări ocultiste”voi încerca mai întâi

să precizez sensul termenilor “ocult” și “ocultism”.Apoi voi reconstitui
o scurta istorie a interesului pentru ocultism ,începînd de la mijlocul
secolului al XIX lea pînă în zilele noastre .Această privire retrospectivă
este necesară pentru a ne da seama de schimbarea radicală la care
suntem martori în lumea occidentală contemporană ,în special în
America.Mă voi ocupa după aceea de o serie de practici
secrete.discipline oculte în special de cele cărora li se face publicitate
în literatura pentru tineretul din America.Conform Dicționarului
Oxford .termenul “ocult”(din lat occultus.”ascuns”)a fost folosit pentru
prima dată în 1545.în sensul de ceea ce”nu este perceput sau nu este
perceptibil prin puterea minții;ceea ce este dincolo de înțelegerea sau
cunoașterea comuna”.Cu aproape un secol mai tîrziu ,în 1663,cuvîntul
a căpătat o semnificație suplimentară ,și anume de obiect de studiu al
“acelor faimoase științe antice și medievale ce impuneau cunoașterea
sau utilizarea unor influențe de natură secretă sau misterioasă așa
cum este vrăjitoria.

1
http://amorar.3x.ro/ocultism.htm

3
Rezultate
• VRĂJITORIA
Fenomenul vrăjitoriei s-a dovedit din ce in ce mai complex,și ,prin
urmare,mai greu de explicat printr-un singur factor.Treptat a devenit
evident că vrăjitoria nu poate fi înțeleasă în mod satisfăcător fără
ajutorul altor discipline;folclorul,etnologia,sociologia,psihologia și
istoria religiilor.În special materialele aflate la dispoziția istoricilor
religiilor sunt în masura să situeze vrăjitoria în contextul ei adevărat.De
exemplu chiar și o examinare rapidă a documentelor indiene și
tibetane va convinge cititorul lipsit de prejudecăți că vrăjitoria
europeană nu poate fi un produs al persecuției religioase sau politice
ori o sectă demonică devotată lui Satan și promovării răului.De
fapt,toate elementele asociate vrăjitoarelor europene sunt cu excepția
lui Satan și a sabantului revendicate de yoghinii și de magicienii indo-
tibetani.Și despre ei se crede că zboară prin aer ,devin invizibili ,ucid
de la distanță , demoni și stafii.Mai mult decît atît ,unii sectanți indieni
excentrici se laudă că încalcă toate tabuurile religioase și regulile
sociale ;că practică sacrificiul uman ,canibalismul,și tot felul de orgii
,inclusiv relațiile sexuale incestuoase ,că mănâncă excremente
,animale grețoase și devorează cadavre umane .Cu alte cuvinte ,îsi
revendică cu mîndrie toate crimele și ceremoniile oribile amintite ’ad
nauseam’în procesele intentate vrăjitoarelor în Europa occidentală .Din
nefericire ,puținele încercări de a investiga fenomenul vrăjitoriei
europene din perspectiva istoriei religiilor au fost iremediabil
inedacvate.O astfel de încercare a avut un succes neașteptat și s-a
facut cunoscută cu precădere printre diletanți ,aceasta fiind cartea
“Cultul vrăjitoarelor în Europa Occidentală”aparținînd dr Morgaret
Murray,publicată în 1921 la Oxford University Press.Peste jumătate de
secol ,teoria dr Murray a fost cea mai influentă iar articolul despre
vrăjitorie din Enciclopedia Britanică a fost retipărit pînă de curînd în

4
multe ediții succesive.Chiar de la bun început ,o serie de cercetători au
remarcat la Dr Murray nenumărate greșeli metodologice .2 Dar
influența Cultului vrăjitoarelor îm Europa occidentală a fost atît de
mare, încît abia în 1962 istoricul englez Elliot Rose a dedicat aproape o
carte întreagă, ”Un brici pentru un țap”. Acea teorie arată că: ”
vrăjitoarea era în esență membră a unei organizații de cult care nu se
revolta împotriva creștinismului, ci reprezenta o religie mai veche și pe
deplin independentă, de fapt păgînismul Europei occidentale
precreștine ce supraviețuia de secole după o convertite
nominala.Cultul ei era orientat către un zeu cu două fețe și coarne,
identificabil cu Ianus sau Dianus și cu divinitatea celtică Cernunnos.
Inchizitorii, în ignoranța lor au confundat această zeitate cu Satan din
Biserica creștină. Într-adevăr, acest cult a constituit adevărata religie
populară în Anglia și în mai multe țări vecine. Creștinismul era o simplă
fațadă oficială adoptată din prudență la care conducătorii au impus o
conformare exterioară. Cu toate acestea , chiar conducatorii care au
făcut acest lucru nu și-au putut permite să suprime cultul vrăjitoarelor
(sau cum preferau să-l numească dr Murray – dianismul). Căci
practicile erau în general considerate necesare pentru bunăstarea
comunității și din acest motiv au fost încurajate în secret pînă în epoca
Reformei de înaltele oficialități ale statului. Ni se spune că acest cult,
ce pare să fi fost monoteist, avea o organizare elaborată bazată pe
adunarea celor treisprezece, care cuprindea membri din toate clasele
sociale, inclusiv regi și slujitorii acestora, și, nominal chiar, prelați
creștini.”
Istoricii au subliniat nenumăratele și îngrozitoarele greșeli ce
discreditează reconstituirea vrăjitoriei europene facute de dr Murray.

2
Mircea Eliade, Ocultism, vrajitorie și mode culturale, București 2006

5
 • Cazul vrăjitorilor benandanti

În anumite sate existau vrajitori care își spuneau benandanti și se

proclamau vrajitori ”buni” deoarece luptau împotriva vrajitorilor
”răi” (stregoni). Cercetările efectuate asupra primilor benandanti au
scos la iveală urmatoarele: se întalneau noaptea în secret de patru
ori pe an. Veneau la locul întîlnirii călare pe iepuri, pisici sau alte
animale, adunarea nu avea nici una din bine cunoscutele
aspecte”satanice” ale sabaturilor de vrajitoare, nu aveau loc nici
abjurări de la credință, nici defăimări ale sacramentelor sau Crucii,
nici omagii aduse Diavolului. Ritualul central e mai curînd enigmatic.
Benandanti inarmați cu crengi de molură, luptau cu vrăjitorii rai
(strighe sau stregoni) înarmați cu mături de papură. Benandanti
pretindeau că reneagă faptele rele ale vrăjitoarelor și că vindecă
victimele vrăjilor acestora. Dacă benandanti ieșeau victorioși în
luptă în cele patru săptămîni de post, recoltele anului erau bogate,
dacă nu, urma sărăcie și foamete.3
Cercetări ulterioare au scos la iveală unele detalii privind recrutarea
de benandanti și structura întrunirilor lor nocturne. Ei pretindeau că
un ”înger din ceruri” le cere să se alăture grupului și că sunt inițiați
secret între 20 și 28 de ani. Grupul era organizat militărește și era
condus de un căpitan; membrii se adunau cînd îl auzeau pe căpitan
bătînd toba. Erau legați prin jurămînt de taină iar la întîlnirile lor
uneori asistau pînă la 5000 de benandanti, unii proveniți din aceeași
regiune, dar cei mai mulți nu se cunoșteau. Aveau un steag alb
imaculat cu podoabe, în timp ce steagul vrăjitorilor răi era galben,
pictat cu patru diavoli. Toți benandanti credeau că s-au născut ”cu
căiță pe cap”, adică cu stea în frunte.
Când Inchiziția- urmărindu-și ideea stereotipica de sabat de
vrăjitoare- i-a intrebat dacă” îngerul” le-a promis o hrană delicioasă,
3
Mircea Eliade, Ocultism, vrăjitorie și mode culturale, Bucuresti 2006

6
 femei și alte distracții obscene, inculpații au negat cu mîndrie
asemenea insinuări. Au declarat că numai vrăjitorii răi dansau și se
veseleau la întruniri.Cel mai enigmatic element al acestor
benandanti era ”călătoria” spre locul adunării: pretindeau că o fac
în spirito, în timp ce dorm. Înaintea ”călătoriei” cădeau într-o stare
de profundă prostrație, o letargie aproape cataleptică, în timpul
căreia sufletul putea părăsi trupul. Benandanti nu foloseau alifii cînd
se pregăteau de ”călătorie”. Realizată în spirito, călătoria era pentru
ei reală.

Paralele romînești:
strigoiul și”alaiul Dianei”
Mă voi îndrepta acum spre altă zonă de cercetare, din păcate
neglijată de știința occidentală și anume spre tradițiile folclorice
romanești. Voi restrînge analiza analiza la doi termeni de
importanță hotărîtoare pentru tematica noastră: striga, cuvîntul
latin pentru ”vrajitoare”, și ”Diana”, zeița romană care în Europa
occidentală se află în fruntea vrajitoarelor. În limba romînă,
vocabula striga a devenit strigoi, însemnîmd”vrajitor”, viu sau mort
(în acest caz- vampir). Strigoii vii se nasc cu căița; cînd aju8ng la
maturitate și-o pun pe cap și devin invizibili. Se spune că dețin
puteri supranaturale, de exemplu pot să pătrundă în case cu uși
încuiate sau să se joace fără să fie vătămați, cu lupi și cu urși. Ei
săvîrșesc toate faptele rele ale vrăjitoarelor: aduc epidemii printre
oameni și vite, ”leagă” sau desfigurează oamenii, provoacă secetă
prin ” legarea” ploii, iau laptele vacilor și mai ales profeseaza vraji
rele.4 Strigoii se pot preschimba în cîini, pisici, lupi, cai, porci,
broaște-rîioase sau alte animale.5 Se presupune că ies în anumite

4
Mircea Eliade, Ocultism, vrăjitorie și mode culturale, București 2006
5
Mircea Eliade, Ocultism, vrăjitorie și mode culturale, București 2006

7
 nopți, în special de Sfantul Gheorghe și Sfantul Andrei; cînd se
întorc acasa se dau de trei ori peste cap și recapătă formă de om.
Sufletele lor părăsesc corpurile și călăresc cai, mături sau butoaie.
Strigoii se străng laolaltă în afara satelor, pe un cîmp anume sau ”
la capatul lumii unde nu crește iarba”. Odată ajunși acolo iau formă
de om și încep să se bată între ei cu bîte, topoare, coase și alte
unelte. Se bat toată noaptea dar la urmă plîng și se impacă. Se
întorc la casele lor epuizați și palizi, fără să știe ce li s-a întîmplat, și
cad într-un somn adînc.6
Să ne îndreptăm acum atenția spre cel de-al doilea cuvînt latin
”Diana”. Însuși numele zeiței a devenit în limba romînă zînă
(dziana), în sensul de vrăjitoare. Zînele, adică vrăjitoarele care
afirmă prin numele lor descendența din Diana au un caracter relativ
ambivalent. Ele pot fi crude, și din acest motiv e mai prudent să nu
li se pronunțe numele. Sunt numite ”sînziene”, ”drăgaice”, „rusalii”
sau pur și simplu ”ele”( iele). Vrăjitoarele sunt nemuritoare dar
arată ca fetele frumoase, jucaușe și fascinante. Sunt îmbrăcate în
alb, au sînii goi și sunt invizibile in cursul zilei. Au aripi și zboară prin
aer, în special noaptea. Vrajitoarelor le place să cînte și să danseze,
iar pe cămpurile unde au dansat iarba pare pîrjolită. Ele îi
îmbolnăvesc pe cei care le surprind dansînd sau care nu respectă
anumite interdicții. Printre bolile pe care le pricinuiesc cele mai
întîlnite sunt afecțiunile psihice, reumatismul, hemiplegia, epilepsia,
holera și ciuma.7

Orgiile rituale și nostalgia ”originilor”

La băștinașii Dyak Ngadju, sfîrșitul anului înseamnă sfîrșitul unei
epoci și totodată sfîrșitul unei lumi.Ceremoniile arată clar că există
o întoarcere la timpul precosmic, timpul totalității sacre. Orgia are

6
Mircea Eliade, Ocultism, vrăjitorie și mode culturale, Bucuresti 2006
7
Mircea Eliade, Ocultism, vrăjitorie și mode culturale, Bucuresti 2006

8
 loc în acord cu poruncile divine, iar cei care participă la ea își
regenerează întreaga divinitate. În cazul lor, orgia rituală periodică
se poate interpreta drept dorința de a reveni la totalitatea
primordială perfectă care a existat înainte de Creație. Triburile
Aranda din Australia Centrala proslăvesc periodic lucrările
strămoșilor mitici săvîrșite în timp ce hoinăreau prin ținut. La
triburile Aranda, acea epocă miraculoasă este echivalentă cu o
vîrstă paradiziacă. Nu doar faptul că diversele animale se lăsau
prinse cu ușurință iar apa și roadele se găsea din belșug, dar
strămoșii erau lipsiți de multitudinea de inhibiții ce constrîng ființele
umane care trăiesc impreună în comunități organizate.8 Oricine
ezită să creadă că asemenea practici orgiastice sălbatice pot exista
la creștini. Datorită demonizării sexualității la iudeo-creștini, orice
tip de orgie era considerată satanică și prin urmare un sacrilegiu,
meritînd cea mai aspră pedeapsă. Nuditatea rituală și relația
sexuală liberă ceremonială nu erau numai puternice forțe magico-
religioase; ele exprimau totodată nostalgia pentru o existență
umană cuprinsă de beatitudine. Este greu să distingem din
mărturiile vrăjitoarelor elementele reale de cele imaginare
privitoare la ”orgiile” lor secrete. Elementul dureros al orgiilor
vrăjitoarelor era bine cunoscut nu numai celor care ajungeau să fie
în cele din urmă suspectați de vrajitorie. Desigur, acuzatorii i-ar fi
putut constrînge pe acuzați să admită că au avut relații sexuale cu
diavolul. Există și cazuri de mărturii spontane ale fetelor tinere ce
descriu amănunțit violarea lor ”inițiatica” de catre Diavol , înainte
ca examenul medical să fi dovedit că erau virgine.
În concluzie, practicile orgiastice reale sau imaginare ale
vrăjitoarelor europene prezintă o anumită structură religioasă. Mai
întîi, orgiile sexuale evidențiază un protest radical împotriva
aspectelor religioase și sociale contemporane – o revoltă generată
8
Marcel Gauchet ,”Dezvrăjirea lumii”Editura Științifică,București 1995

9
 de speranța redobîndirii unei perfecțiuni a beatitudinii pierdute și
anume cea a ” începuturilor fabuloase.
În zilele noastre, în special în cultura tinerilor există o totală
insatisfacție față de instituțiile existente – religioase, etice, sociale,
politice. O astfel de ruptură cu trecutul este ambivalentă din punct
de vedere existențial: pe de o parte se exprimă prin agresivitate și
revoltă împotriva oricăror reguli, dogme și a așa- ziselor instituții. Pe
de altă parte, respingerea structurilor sociale și a valorilor morale
moderne, respingerea civilizației, are o semnificație religioasă, deși
această dimensiune religioasă este rareori recunoscută ca atare.

Concluzie
În concluzie,vrăjitoria în variate contexte istorice,antropologice
,religioase și mitice, presupune folosirea puterilor supranaturale sau
magice. Vrăjitoria se referă la folosirea unor astfel de puteri pentru a
provoca diverse schimbări asupra propriei persoane sau asupra altora,
ori in mediul înconjurător, aceste schimbări putând fi de natură
benefică sau malefică, în functie de rezultatul final dorit de către
persoana care folosește puteri sau practici vrăjitorești.
În credinta populară, vrăjitoarea era o femeie cu puteri magice, ce
putea realiza vindecări miraculoase, sau poate aduce nenoriciri, dupa
perioada de creștinizare fiind considerată ca fiind în legătură de aliantă
cu demonii lui Lucifer.
Începînd cu Evul Mediu și pînă în secolul al 18-lea, are loc o amplă
prigoană a vrăjitoarelor, Inchizitia creștină avînd cel mai important
rol,arzînd pe rug zeci de mii de oameni sub acuzatie de
vrăjitorie.Ultimul proces din lumea vestică ce a avut la bază acuzatii de
vrăjitorie și care s-a soldat cu moartea prin spânzurare acelor învinuiți
a avut loc in Salem, SUA, în 1693.
În prezent are loc o puternică revigoarare a practiciilor vrăjitoresti,
vrăjitoria contemporană făcînd adeseori uz de divinatie, magie și

10
apelarea la forțele elementale și nevăzute,precum spiritele și forțele
naturii.Practica medicinei populare, în special a fitoterapiei, este de
asemenea întalnită în mod frecvent.9

Bibliografie:
Mircea Eliade” Ocultism,vrajitorie și mode culturale” București 2006
Jean Palou,”Vrajitoria”,Colectia de Vest Inițierii 1990
Marcel Gauchet,”Dezvrăjirea lumii-O istorie politică a religiei”,Editura
Științifică ,București1995

9
Jean Palou, Vrăjitoria, Editura de Vest, Colecția Inițieri 1990

11