Botezul şi Ungerea cu Sfântul Mir

Update 2017

A. NOŢIUNI INTRODUCTIVE ŞI RÂNDUIALA SLUJBEI

1. Ce sunt botezul şi mirungerea?

Botezul este taina iniţierii creştine, poarta de intrare în creştinism sau taina fundamental
şi indispensabila pentru mântuire, prin care omul se renaşte pentru viaţa spirituală, adică devine
membru al Bisericii lui Hristos, dobândind iertarea de păcatul strămoşesc (la prunci), precum şi
de toate celelalte păcate personale, făcute până la botez (la adulţi); iar ungerea cu Sfântul Mir
(numită la catolici confirmare, adică pecetluire sau întărire a botezului) este taina prin care se
împărtăşesc noilor botezaţi puterea şi darurile Sfântului Duh, necesare pentru creşterea, sporirea
şi întărirea credincioşilor în viata cea nouă, întru Hristos.
Spre deosebire de romano-catolici, la care de prin secolul XIII înainte - ungerea cu Sfântul
Mir se administrează separat de botez, abia după ce pruncii au ajuns la vârsta de 7-12 ani, în
Biserica Ortodoxă, ca în toate Bisericile răsăritene, această sfântă taină se administrează îndată
după botez ; Încă de la început şi până azi, rânduiala ortodoxă a mirungerii nu constituie o slujbă
aparte, de sine stătătoare, ci e împreunată cu aceea a botezului, făcând una cu ea. De aceea vom
vorbi despre amândouă deodată.

2. Săvârşitorul Sfântului Botez. Cine poate boteza ?

În condiţii normale, dreptul de a săvârşi botezul, îl au numai episcopii şi preoţii. Numai în

lipsă de preot, pentru ca să nu rămână cineva nebotezat, poate boteza şi monahul simplu sau
diaconul, iar la caz de mare nevoie - ca, de exemplu, când pruncul e în primejdie să moară
nebotezat - poate să boteze orice creştin ortodox, bărbat sau femeie, şi chiar părinţi pruncului,
prin împlinirea ritualului sumar care constituie partea esenţială a slujbei botezului, adică
afundând pruncul de trei ori in apă curată (în lipsă de apă, numai stropindu-1) şi rostind de
fiecare dată formula sacramentală: "Botează-se robul (roaba) lui Dumnezeu (X), în numele
Tatălui, Amin...» etc. În acest caz, dacă cel botezat astfel supravieţuieşte, preotul va complete
ulterior restul slujbei botezului, după rânduiala obişnuită (dar numai de la afundare înainte).
După o veche credinţă, in condiţii normale, preotul ar fi de preferat să nu săvârşească botezul
propriului său copil, deoarece în acest caz 1-ar naşte de două ori: o dată pentru viata fizică
(trupească) şi altă dată pentru cea spirituală. Dar in lipsă de alt preot, preotul poate să-şi boteze
pe propriul său copil .

3.Primitorul botezului.

Cine poate primi botezul ? Poate primi botezul orice om, indiferent de vârstă (fie prunc,
fie adult), care n-a mai fost botezat o data cu botezul creştin valid ; de exemplu, când este vorba
de adulţi, orice necreştin (evreu sau păgân), precum şi membri ai confesiunilor si ai sectelor
creştine care nu recunosc botezul sau care nu cred în Sfânta Treime . Toţi aceştia, înainte de a fi
botezaţi, trebuie să fie catehizaţi sau instruiţi în credinţa ortodoxă, după rânduiala prescrisă in
Molitfelnic.
Biserica Ortodoxă recunoaşte şi botezul confesiunilor neortodoxe, dacă el îndeplineşte
condiţia fundamentală, adică dacă e făcut în numele Sfintei Treimi (can. 19 sin. I ec.).
De aceea, foştii apostaţi de la Ortodoxie (cei care s-au lepădat de numele lui Hristos), precum
şi membrii sectelor care recunosc botezul ca taină şi îl săvârşesc în numele Sfintei Treimi, dacă
revin la dreapta credinţă, sunt reprimiţi numai prin ungerea cu Sfântul Mir şi tot aşa sunt primiţi
protestanţii, adică luteranii şi calvinii precum şi romano-catolicii şi armenii, in cazul că n-au
primit Mirungerea in Biserica lor.
Adulţii lipsiţi de minte, dacă sunt aşa din naştere, sunt consideraţi ca nişte prunci în vârstă şi
pot fi botezaţi, iar dacă au devenit aşa la vârstă înaintată, pot fi de asemenea botezaţi, dacă in
momentele de luciditate sau înainte de nebunie şi-au exprimat dorinţa de a primi botezul.
Pruncii născuţi morţi nu se botează, dar se dă mamelor lor canon de pocăinţă, dacă lucrul s-a
întâmplat din vina lor; este interzis, de asemenea, botezul copiilor morţi fără să fi fost botezaţii.
Cât priveşte copiii părăsiţi (lepădaţi sau găsiţi), despre care nu se ştie dacă au fost botezaţi sau
nu, aceştia se botează negreşit, pentru ca nu cumva să rămână necurăţaţi prin botez.
În ceea ce priveşte condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească primitorii botezului, se cere
de la cei vârstnici: dorinţa de a primi botezul, credinţă (vezi Mc. XVI, 15 5i Fapte VIII, 37-38),
pocăinţă (vezi Fapte II, 38) şi cunoaşterea elementară a adevărurilor de credinţă. La prunci, pen-
tru îndeplinirea acestor condiţii mărturisesc şi garantează naşii.

4. Naşii sunt credincioşi în vârstă care asistă pe cel ce vine la botez, rostind răspunsurile şi
făcând cuvenita mărturisire de credinţă în locul şi în numele celui ce se botează. Ei sunt deci
garanţi sau chezaşi ai acestuia, luându-şi prin aceasta angajamentul solemn, înaintea lui
Dumnezeu şi a Bisericii, că pruncul (finul) va fi crescut ca un adevărat creştin şi că va fi un bun
credincios al Bisericii lui Hristos. Prin participarea lor activă la slujba botezului, alături de preoţi,
naşii devin părinţii spirituali ai pruncului, născîndu-1 pentru viata cea noua, în Hristos, aşa cum
părinţii cei după fire 1-au născut pentru viata trupească; ei au aceleaşi obligaţii şi răspunderi în
ceea ce priveşte viata religioasă-spirituală a finului lor, ca şi părinţii pentru viaţa fizică (ma-
terială) a copiilor lor.
Naşul trebuie să fie creştin ortodox şi bun credincios, în vârstă (nu prunc sau copil) şi de
acelaşi sex cu cel ce se botează. Călugării nu pot fi naşi (căci ei trăind în mănăstiri, nu pot să
îngrijească de fini).Nu pot fi de asemenea naşi părinţii copilului. De regulă, pentru fiecare
candidat la botez se cere un singur naş; el poate lipsi atunci când botezul se săvârşeşte în condiţii
anormale sau excepţionale.
Naşul este dator să îngrijească de viata religioasă-morală a finului său şi la vremea cuvenită
să-1 înveţe - dacă poate - adevărurile credinţei creştine. Cu un cuvânt, ca un îndrumător si
învăţător în cele sufleteşti, să se sârguiască a face din el un bun credincios. La rândul său, finul
este dator să asculte pe naş şi să-1 respecte, la fel ca pe părinţii săi după trup.

5. Timpul şi locul săvârşirii botezului.

În vechime, şi mai ales în perioada de înflorire a catehumenatului (secolele IV-VI),

botezul se săvârşea, de regulă, în ajunul următoarelor sărbători din cursul anului bisericesc :
a) La Naşterea Domnului (25 decembrie); deoarece botezul este naştere din nou (renaştere)
pentru viata în Hristos;
b) La Epifanie sau Teofanie, adică Arătarea Domnului sau Boboteaza (6 ian.), când S-a botezat
Mântuitorul însuşi;
c) La Paşti, pentru că botezul, fiind icoana morţii şi a învierii lui Hristos, cei ce se
înmormântează, în chip simbolic, cu Hristos prin botez, să învieze, ca şi El, la Înviere, pentru o
viaţă nouă;
d) La Rusalii (Cincizecime), căci atunci serbăm pogorârea Sfântului Duh, care este botezul cel
mai desăvârşit: botezul cu Duhul Sfânt.
La toate aceste date, botezul se săvârşea înainte de Liturghie,) în timpul căreia toţi cei
botezaţi atunci se şi împărtăşeau pentru prima dată. De aceea, la Liturghia din aceste sărbători se
cântă şi astăzi, in loc de « Sfinte Dumnezeule», cântarea din slujba botezului: «Câţi in Hristos v-
aţi botezat, în Hristos v-aţi şi-mbrăcat, Aliluia !». Numai in cazuri excepţionale se săvârşea
botezul şi in alte zile sau sărbători din cursul anului.
Aceste date pentru botez trebuie observate şi astăzi, pe cât este cu putinţă, când e vorba de
botezul celor vârstnici. Dar pentru botezul pruncilor, nu există zile sau ceasuri hotărâte, pentru ca
să nu se întâmple ca pruncii să moară nebotezaţi. De aceea, dacă pruncul e debil şi există teama
că nu va trăi, poate fi botezat îndată după naştere. Dacă nu, botezul se face de obicei la şapte zile
după naşterea pruncului (sau intre 7 şi 40 de zile), în orice zi de sărbătoare (mai ales duminica).
Vechile pravile interziceau în general amânarea botezului după 40 de zile de la naştere . În
cazuri normale nu se făcea botezul in timpul Postului Mare, avându-se în vedere mesele de
ospeţe care însoţeau prin case botezul; dar în caz de primejdie de moarte pentru prunc, se
admitea botezul chiar în Săptămâna Patimilor . Astăzi în regulă generală, botezul pruncilor se
face după Sfânta Liturghie.
În ceea ce priveşte locul săvârşirii în vechime botezul se săvârşea la început în orice apa
curgătoare, uneori în catacombe ori în casele particulare care în primele trei secole erau folosite
ca biserici (locaşuri de adunare şi de rugăciune) ; dar în epoca de masivă convertire a păgânilor
la creştinism şi de înflorire a disciplinei catehumenatului (secolele IV-VI) botezul se săvârşea în
locaşuri anume destinate pentru aceasta, construite pe lângă biserici şi numite baptisterii. De la o
vreme, şi anume după generalizarea pedobaptismului, baptisterele nu s-au mai întrebuinţat şi
botezul se săvârşeşte în biserică şi anume prima parte a slujbei (rânduiala facerii catehumenului)
în pridvor (în faţa uşilor bisericii), iar partea a doua (botezul propriu-zis) în pronaos sau tindă,
locul destinat odinioară catehumenilor.
Canoanele opresc săvârşirea botezului nu numai în case, ci chiar în paraclisele din casele
particulare. Numai în cazuri de mare nevoie (ca de ex. frig grozav, pericol de moarte pentru
prunc ş.a.) sau în împrejurări excepţionale (vreme de război, lipsă de preoţi etc.) se îngăduie
săvârşirea botezului in case.
6. Rânduiala slujbei botezului şi a mirungerii e alcătuită din două părţi
distincte: una premergătoare (introductivă), a catehumenatului, şi alta, a botezului propriu-zis, în
care este încadrată şi mirungerea.
a) Preotul, cu epitrahil, întâmpină pe prunc (care e ţinut în braţe de naş) la intrarea in pronaos
şi îi desface faşa (cînd candidatul la botez e adult, preotul îl dezbracă până la cămaşă). Naşul stă
cu faţa spre răsărit, iar preotul suflă peste faţa pruncului de trei ori în chipul Sfintei Cruci şi
face cu dreapta semnul crucii asupra pruncului, întâi la frunte, apoi la gură şi apoi la piept, zicând
de fiecare dată: «Mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit». Apoi pune mâna dreaptă pe capul
pruncului şi citeşte rugăciunea de primire în rîndul catehumenilor («În numele Tău, Doamne
Dumnezeul adevărului...]
Preotul citeşte apoi cele patru rugăciuni de exorcizare (numite în Molitfelnic, inexact,
lepădări), dintre care pe primele două le citeşte stând cu faţa spre apus (pentru că acestea se
adresează diavolului), iar pe celelalte două stând cu faţa spre răsărit (căci sunt adresate lui
Dumnezeu) ; la ultima rugăciune, după ce rosteşte cuvintele: «Însoţeşte viaţa lui de înger
luminat, ca să-1 izbăvească pe el de toată bântuiala potrivnicului, de întâmpinarea vicleanului,
de demonul cel de amiază şi de nălucirile rele, preotul suflă din nou peste faţa pruncului, de trei
ori (în chipul Sfintei Cruci) şi-i face apoi cu dreapta semnul crucii la frunte; la gură şi la piept,
zicând de fiecare dată: « Îndepărtează de la dânsul pe vicleanul şi necuratul duh, care se ascunde
şi se încuibează în inima lui».
După sfârşitul acestei rugăciuni, naşul cu pruncul e întors cu faţa spre apus (când candidatul
e matur, îşi ridică şi mâinile în sus) si urmează lepădările (abjurările sau renunţările), cu
formulele şi ritualul din Molitfelnic.
Apoi naşul cu pruncul se întoarce din nou cu fata spre răsărit (când candidatul e adult, îşi
ţine mâinile în jos) şi se face unirea cu Hristos şi mărturisirea credinţei, precum arată în
Molitfelnic.
După acestea, preotul zice: Binecuvântat este Dumnezeu, Care voieşte ca toţi oamenii să se
mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină, acum şi pururea...» etc. şi citeşte rugăciunea de
primire a candidatului la botez («Stăpâne, Doamne, Dumnezeul nostru, cheamă pe robul Tău
(roaba Ta) X către lumina Ta cea sfântă...»), intrând cu toţii în biserică (în pronaos).
b) şi c) Rânduiala botezului propriu-zis şi a Mirungerii, care urmează acum, se poate
împărţi în următoarele acte componente, distincte unul de altul:
- sfinţirea apei de botez,
- binecuvântarea untdelemnului bucuriei şi ungerea pruncului cu el (ungerea
prebaptismală),
- afundarea în apă - care este partea principală a slujbei botezului,
- ungerea cu Sfântul Mir,
- ritualul înconjurării mesei şi cristelniţei,
- citirea Apostolului şi a Evangheliei,
- ritualul spălării pruncului,
- ritualul tunderii părului,
- ectenia întreită şi otpustul.

Intrând în biserică (sau în pronaos), preotul îmbracă felonul (de culoare albă, luminoasă) şi
mânecuţele (necesare pentru ca mânecile largi ale hainei să nu-1 împiedice, sau să se ude, la
afundarea pruncului în apă). Se aprind lumânările din sfeşnicele de pe masă. Preotul ia cădelniţa
şi tămâiază împrejurul cristelniţei şi al mesei (analogului) pe care sunt aşezate luminile aprinse şi
lucrurile necesare pentru săvârşirea botezului, adică: Sfânta Evanghelie şi Sfânta Cruce, un
sfeşnic (sau două) de mină cu lumânări aprinse, vasul cu Sfântul Mir, vasul (sticluţa) cu
untdelemn şi cele necesare pentru ungere (un miruitor), o foarfecă pentru tundere, un prosop şi
(eventual) un săpun pentru spălarea mâinilor preotului. Apoi dă cădelniţa, se închină şi luând
Sfânta Evanghelie în mâini (unii iau şi Sfânta Cruce), face cu ea semnul Sfintei Cruci deasupra
apei din cristelniţă, dând binecuvântarea de început («Binecuvântată este împărăţia Tatălui...»).
Apoi zice ectenia şi rugăciunea pentru sfinţirea apei, cu ritualul prescris de Molitfelnic.
După aceea, cu faţa spre cei prezenţi, zice :«Pace tuturor !» şi «Capetele voastre...», după
care suflă de trei ori în chipul Sfintei Cruci peste vasul (sticluţa) cu untdelemn şi ciţeşte
rugăciunea pentru binecuvântarea untdelemnului («Stăpâne Doamne, Dumnezeul părinţilor noş-
tri...»), făcând semnul binecuvântării peste el, de trei ori, la cuvintele : Însuti binecuvântează şi
acest untdelemn...» (dacă însă untdelemnul e binecuvântat dinainte în acest scop, binecuvântarea
nu se mai face) 2'.
Preotul toarnă apoi cruciş, de trei ori, din untdelemnul binecuvântat în apa sfinţită din
cristelniţă, zicând de fiecare dată :«Să luăm aminte !, iar cântăreţii răspunzând tot de atâtea
ori :«Aliluia».
În timpul acesta, cei ce ţin pruncul îl pregătesc pentru ungere şi pentru botez, punîndu-1 pe
masa alăturată si desfăşându-1 complet, iar preotul, îndreptându-se spre prunc, îl binecuvântează,
zicând : «Binecuvântat este Dumnezeu, Care luminează şi sfinţeşte pe tot omul ce vine în
lume, acum şi pururea şi in vecii vecilor, Amin». Şi luând din untdelemnul binecuvântat, fie cu
două degete de la dreapta, fie cu miruitorul sau cu un beţişor de busuioc cu vată la cap, fie cu o
bucată de vată, unge pe prunc, în chipul Sfintei Cruci, la locurile şi cu formulele indicate de
Molitfelnic.
Apoi, răsfrângându-şi felonul, ia pruncul gol cu ambele mâini şi ţinîndu-1 cu faţa spre răsărit, îl
afundă repede de trei ori în apa din cristelniţă (in aşa fel ca apa să treacă peste creştet), zicând la
prima afundare: «Botează-se robul (roaba) lui Dumnezeu (X), în numele Tatălui Amin» • la a
doua •« şi al Fiului, Amin» iar la a treia - «şi al Sfântului Duh, Amin, acum şi pururea şi în vecii
vecilor, Amin». După aceasta, îl pune pe braţele naşului, care ţine în mâini o pânză albă , zicând:
«îmbracă-se robul (roaba) lui Dumnezeu (X) în haina dreptăţii, in numele Tatălui...>> etc.
Naşul aşează pe prunc pe masa alăturată, pe care s-au întins dinainte celelalte pânzeturi
(scutece) în care va fi înfăşat, iar preotul îşi spală mâinile, in timp ce cântăreţul citeşte Psalmul
31: «Ferice de acela căruia i s-au iertat fărădelegile şi ale cărui păcate i s-au acoperit.. (în unele
părţi, mai ales la oraşe, psalmul nu se mai citeşte). Apoi preotul binecuvântează lumânarea adusă
de naş şi o dă acestuia, cântând :«Dă-mi mie haină luminoasă» (în practică însă prin unele
părţi cântăreţii cântă această cântare mai înainte, în locul psalmului, adică în timp ce preotul dă
pe prunc naşului şi îşi spală mâinile).
Preotul citeşte apoi rugăciunea pentru primirea neofitului la a doua şi a treia taină, adică
la ungerea cu Sfântul Mir şi la împărtăşire (<<Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeule,
Atotţiitorule...»). ia miruitorul şi unge pe noul botezat, cu Sfântul Mir, în chipul Sfintei Cruci: la
frunte; la ochi, la nări, la gură, la amândouă urechile, la piept, pe spate, la mâini şi pe picioare
(genunchi), zicând de fiecare dată: «Pecetea darului Sfântului Duh, Amin».
După ce pruncul e îmbrăcat (înfăşat), îl ia în braţe nasul (care tine în mână şi lumânarea).
Preotul ia cădelniţa cu dreapta şi dând stânga naşului, înconjoară_masa (analogul) şi
cristelniţa, de trei ori, cădind şi cântând de fiecare dată, împreună cu cântăreţii: «Câţi în Hristos
v-aţi botezat...»
Apoi, stând la locul obişnuit, preotul zice :«Să luăm aminte ! Pace tuturor» şi celelalte ;
cântăreţul citeşte Apostolul, apoi preotul Evanghelia, cu regula ştiută (la Evanghelie nu se
îngenunchează, botezul fiind slujbă de bucurie, ca şi nunta).
După aceasta, preotul citeşte cele trei rugăciuni numite la spălarea pruncului. Ia apoi faşa
pruncului (sau în lipsă, o fâşie de pânză curată) şi udând amândouă capetele ei cu apă curată,
stropeşte fata pruncului, zicând : «îndreptatu-te-ai, luminatu-te-ai, sfinţitu-te-ai, spălatu-te-ai, in
numele Tatălui...» etc. Apoi şterge pe prunc (cu un burete nou, dacă are, dacă nu, cu aceeaşi faşă
sau pânzătură), la toate locurile unde l-a miruit, zicând:”Botezatu-te-ai, luminatu-te-ai, miruitu-
te-ai, sfinţitu-te-ai, spălatu-te-ai, în numele Tatălui...” etc.
Citeşte cele două rugăciuni la tunderea părului (pe a doua în taină) şi, luând foarfeca, taie
câteva fire de păr din creştetul pruncului, în formă de cruce (din patru locuri), zicând: «Tunde-se
robul (roaba) lui Dumnezeu (X), în numele Tatălui...» etc. şi le pune în apa din colimvitră.
Apoi zice ectenia întreită (scurtă), în care pomeneşte pe noul botezat şi pe naşii lui. După
ecfonisul ecteniei, face otpustul, cum scrie la Molitfelnic, şi apoi împărtăşeşte pe noul botezat, cu
Sfintele Taine, în faţa uşilor împărăteşti, după rânduială.

7. Cazuri speciale.
 a) Molitfelnicul cuprinde şi o rânduială pe scurt a botezului, pentru cazurile în care slujba
trebuie făcută repede, pentru ca pruncul să nu moară nebotezat (aşa numitul «botez din
necesitate» sau «de urgenţă»). Aceasta constă din: binecuvântarea mare, rugăciunile începătoare,
o rugăciune prescurtată pentru sfinţirea apei de botez (în care se toarnă apoi şi picături din
untdelemnul binecuvântat), afundarea cu formula sacramentală a botezului, mirungerea,
înconjurarea cu cântarea <<Câţi în Hristos», apolisul şi împărtăşirea.
Dacă însă cel botezat astfel supravieţuieşte, atunci i se va face ulterior toată slujba botezului,
după rânduială, fără să se mai repete însă sfinţirea apei, afundarea şi mirungerea.
b) Când sînt mai mulţi prunci de botezat deodată, după practica generală a preoţimii noastre
(mai ales în Muntenia şi Moldova), ei se botează toţi deodată, în aceeaşi apă sfinţită, aşa cum de
altfel se şi făcea in vechime, când botezul se săvârşea în masă, în aceleaşi baptisterii, la anumite
date fixe din cursul anului. Uzul acesta a fost confirmat, de altfel, şi prin unele hotărâri ale
patriarhilor de la Constantinopol. La fel se procedează când e vorba de gemeni ; ei trebuie să
aibă însă fiecare câte un naş.
c) Când slujesc mai mulţi preoţi la botezul aceluiaşi prunc, lepădările le face preotul cel
mai tânăr; actele fundamentale ale botezului (binecuvântarea de început, sfinţirea apei,
afundarea şi mirungerea, citirea Evangheliei, şi otpustul) le săvârşeşte protosul, iar celelalte şi le
împart preoţii ceilalţi între ei. Înconjurarea la «Câţi în Hristos v-aţi botezat...», o fac toţi,
mergând protosul în frunte cu cădelniţa, iar ceilalţi după el.
d) Botezul adulţilor (al evreilor, al păgânilor convertiţi şi al celor proveniţi din secte care nu
recunosc botezul si Sfânta Treime) se face după o rânduială specială, care, până la lepădări, e
deosebită de cea a pruncilor, constând în întrebări care urmăresc examinarea amănunţită a
candidatului asupra sincerităţii lui, asupra temeiniciei lepădării lui de vechea credinţă ai asupra
cunoaşterii exacte a noii credinţe. De la lepădări înainte, slujba aceasta decurge exact ca la
botezul pruncilor, descris mai înainte.

+++