Sunteți pe pagina 1din 9

ADVENTIȘTII VS

BAPTIȘTII
ELEV: GOGA RALUCA

PROFESOR: VARAN SABIN

CLASA A 12-A B
ADVENTISM

• Adventismul este o denominațiune creștină întemeiată în jurul anilor 1830 de predicatorul


baptist William Miller .
• Adventiștii susțin dezvoltarea personală a credincioșilor prin programe educative
începând cu primii ani de viață și pun accent pe descoperirea naturii, sănătate și viață
spirituală echilibrată.
• Conceptul și termenul specific se folosesc însă și în Vechiul Testament latin, în pasajul
profetic și mesianic din Maleahi 3:2 (et quis poterit cogitare diem adventus eius? = și
cine se va putea gândi la ziua venirii Lui?)
BAPTIȘTII

• Baptiștii sunt creștini care cuprind un grup de culte și biserici ce urmează o doctrină în care
botezul este realizat numai persoanelor care au avut o mărturisire de credință și care trebuie
realizat prin imersiune(cufundare). Confesiunea baptistă pune accentul pe botezul adulților, care
trebuie să aibă loc prin scufundare completă după mărturisirea credinței în Iisus ca Mântuitor și
Domn. Alte credințe ale baptiștilor sunt libertatea sufletului, mântuirea numai prin credință.
• Biblia ca singura autoritate și autonomia bisericii locale.
• În general, cele mai multe biserici baptiste recunosc doar două simboluri care trebuie să
fie practicate în mod obișnuit: botezul și cina Domnului. Unii baptiști primitivi și baptiști
arminieni practică și spălarea picioarelor ca un al treilea simbol.
ASEMĂNĂRI

 Nu practică botezul nou-născuţilor. Fiecare alege singur momentul în care să fie botezaţi cu apă.

Cred în Trinitate (Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt) şi cred că Dumnezeu este creatorul lumii.

Isus Hristos, a doua Persoană a Dumnezeirii, Fiul cel veşnic al lui Dumnezeu, este singurul Mântuitor din păcat.
Mântuirea omului se realizează prin har, prin credinţa în El.

Nu îşi fac cruce, bisericile nu au cruci şi sălile de închinare nu sunt pictate. Oamenii nu trebuie să se închine în faţa
obiectelor, pentru a respecta astfel Porunca a II-a: „Să nu-ţi faci chip cioplit, nici altă asemănare, nici să te închini
lor“.

 Nu cred în purgatoriu şi consideră că morţii, aşa cum spune şi Biblia, nu mai ştiu nimic. Nu organizează pomeni şi
nu se roagă pentru sufletele morţilor.
DEOSEBIRI

1. Adventiştii interzic alcoolul, tutunul, cafeaua, hrana 1. Baptiștii interzic doar beția, iar îmbuibarea este un
nesănătoasă (adventiştii nu consumă carne de porc, pacat. Baptiştii dezaprobă petrecerile cu muzică şi
considerând că acest animal face parte din categoria dans, considerând că dansul duce la mişcări şi
animalelor necurate), dansul şi căsătoriile cu persoane gesturi indecente. Nu permit ca un credincios să se
de alte religii. Biserica Adventistă nu acceptă căsătoriile căsătorească cu o necredincioasă sau invers.
dintre membri săi şi membri altor culte religioase.
2. Cea mai importantă sărbătoare este Învierea lui Isus
2. Cea mai importantă sărbătoare a Bisericii Adventiste este „Sfânta (Paștele), deoarece atunci Isus a învins păcatul și pe
Cină“, care se ţine de patru ori pe an şi reface „Cina cea de Diavol.
Taină“, când Isus le-a spălat picioarele ucenicilor şi apoi au
mâncat împreună pâine nedospită şi au băut must.
3. Noi credem ca potrivit invataturii Noului Testament,
3. Morţii cei neprihăniţi vor fi înviaţi la cea Domnul Isus Hristos care s-a inaltat la cer va veni cu slava si
de‑a Doua Venire a lui Hristos. Împreună cu stralucire pentru a face judecata tuturor oamenilor. Venirea
Sa va fi vazuta de toti si se va petrece in clipa pe care o stie
cei drepţi aflaţi în viaţă, ei vor fi înălţaţi numai Dumnezeu Tatal. La revenirea Domnului Isus, mortii
pentru a întâlni pe Domnul în văzduh şi vor vor invia pentru a se infatisa inaintea scaunului de judecata,
iar cei care sunt in viata vor fi transformati si toti vor
merge cu El în ceruri, unde vor rămâne o primi trupuri pentru vesnicie. Cu acest trup se va mosteni
mie de ani (mileniul). Cei răi care vor fi în viata vesnica: cei mantuiti in fericirea vesnica, iar cei
viaţă la a Doua Venire a lui Hristos vor fi nemantuiti in pedeapsa vesnica. (1 Tes 4:13-17; Filipeni
3:21)
nimiciţi de strălucirea venirii Sale. Aceştia,
împreună cu morţii nelegiuiţi din toate
veacurile, vor învia la a Doua Înviere, la
încheierea celor o mie de ani.
4. Credinciosul adventist nu e stăpânit de 4. Sufletele celor mantuiti de Dumnezeu sunt
imaginea iadului, pentru că adventiştii nu duse in rai: un loc de fericire, odihna si desfatare
numit in Noul Testament rai sau sanul lui
cred în iad.
Avraam, iar sufletele celor nemantuiti sunt duse
5. Adventiştii au ca zi de închinare in iad: un loc de pedeapsa, chin si suferinta,
sâmbăta, şi nu duminica. Ei consideră că numit in Noul Testament iad, locuinta mortilor
sâmbăta este ziua a şaptea sau intunericul de afara. (Luca 16:22-26; 2 Cor
5:1-10)
5. Duminica este Ziua Domnului, considerată şi
ziua de adunare.
BIBLIOGRAFIE

• https://adevarul.ro/cultura/spiritualitate/religia-baptista-reguli-cultul-icoanelor-venerarea-
moastelor-interzise-1_54d6050a448e03c0fd5d2dad/index.html
• https://adevarul.ro/cultura/spiritualitate/regulile-religiei-adventiste-alimentatia-casatoria-d
ivortul-strict-reglementate-1_54da4996448e03c0fd79dc8b/index.html
• https://raduiacoboaie.wordpress.com/2014/09/24/despre-ereziile-sectei-adventistilor-radu
-iacoboaie-25-septembrie-2014/
• Biblia
VĂ MULȚUMESC!

S-ar putea să vă placă și