Întru slava Sfintei şi Celei de o fiinţă, de viaţă făcătoarei şi nedespărţitei Treimi!

Sfintele Taine
Ale Bisericii Ortodoxe

Dezbatere esenţială asupra celor 7 Sfinte Taine

ale Sfintei Soborniceştii şi Apostoleştii Biserici Ortodoxe

Autor: Pr. Veniamin Ilie

Brăila – 14/27 Mai 2010

1
 TAINA SFÂNTULUI BOTEZ
iecare creştin ortodox trebuie să fie botezat, pentru că, zice Domnul nostru
Iisus Hristos: „dacă nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să
intre în Împărăţia Lui Dumnezeu” (Ioan. III, 5). Când pentru prima oară a
rostit Domnul acest cuvânt, toţi erau plini de uimire. Nu li se părea ceva
firesc o a doua naştere. Unii îşi închipuiau că va trebui să se renască pentru a
putea intra în Împărăţia Lui Dumnezeu. Mântuitorul nu se referea la o a doua
naştere trupească, ci se referea la înnoirea trupului şi a sufletului, adică la
Sfântul Botez.
Taina Botezului, prin afundare şi scoatere din apă, reprezintă naşterea din „apă şi din
Duh”. Botezul cu care boteza Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul, nu are niciun fel de legătură
cu Botezul pe care-l săvârşeşte Biserica Ortodoxă după ce Mântuitorul a predicat şi a
întemeiat-o pe Ea.
Într-un alt înţeles, Botezul reprezintă moartea cu Hristos, când Domnul a apus pe Cruce,
în Vinerea răstignirii, şi totodată reprezintă învierea şi mergerea la Împărăţia Lui Dumnezeu,
împreună cu Hristos, prin scoaterea din apă.
Încă din primele veacuri şi până astăzi, preoţii şi episcopii au săvârşit Sfântul Botez
conform poruncii Mântuitorului, în care zice:„Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-
le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Matei, XXVIII, 19). Înainte de vremea
când s-a botezat Domnul, Sfântul Ioan Botezătorul, ca un înaintemergător ce era, îi boteza pe
cei ce veneau la râul Iordan şi îşi mărturiseau păcatele lor. Acesta era botez doar prin apă şi
prin pocăinţă. Dar, prin pogorârea Domnului la botezul lui Ioan, s-a pogorât şi Sfântul Duh
peste această Taină. Imediat după Învierea Domnului, când toate valorile Botezului au fost
date, fiecare creştin pentru a putea să poarte acest Sfânt şi sfinţitor nume, şi pentru a se face
părtaş al Împărăţiei Cereşti, trebuia să i se săvârşească Sfântul Botez, după porunca
Domnului.
Sunt unii care, deşi se consideră creştini, nu săvârşesc Botezul copiilor, ci doar celor
care depăşesc vârsta de 30 de ani. Acest lucru este total împotriva învăţăturii Bisericii
Ortodoxe. Acest lucru este un pericol inevitabil în faţa morţii, pentru că mulţi dintre prunci
mor imediat după naştere, iar dintre cei ce se includ între vârsta de un an şi de 30 de ani, de
asemenea moartea le este neştiută şi vremea ei necunoscută. Fără îndoială Botezul trebuie
săvârşit şi pruncilor, şi copiilor, şi celor în etate mai mare. După cum Sfinţii Apostoli au
botezat copii (Faptele Apostolilor: X, 44; I Corinteni: I, 16). Se săvârşeşte Botezul şi
pruncilor, pentru ca nu cumva aceştia, fiind în prag de moarte, să nu meargă din lumea aceasta
şi să fie număraţi la Judecata de apoi printre neamurile păgâneşti şi care nu au primit Sfântul
Botez. În această privinţă, Sfântul Irineu, care a primit credinţa Creştină de la Sfântul Apostol
şi Evanghelist Ioan, ne învaţă: „Pentru că El a venit să-i mântuiască pe toţi prin Sine – când
spun toţi,mă refer la toţi care prin El s-au născut din nou în Dumnezeu – prunci şi copii,
2
tineri şi oameni în vârstă. De aceea, a trecut El Însuşi prin fiecare vârstă, devenind un prunc
pentru prunci, pentru a-i sfinţi astfel pe prunci; un copil pentru copii, pentru a-i sfinţi pe cei
care sunt de această vârstă, făcându-se pentru ei un exemplu de evlavie, de dreptate şi de
ascultare”(Sfântul Irineu 130 – 202). Acest Sfânt Apostolesc Părinte ne lămureşte destul de
bine în ceea ce priveşte vârsta indiferentă la care se săvârşeşte Botezul. În cazul pruncilor,
mărturisirea de credinţă o face naşul, care este garant pentru a-l învăţa pe prunc, la vremea
cuvenită, Învăţătura Sfintei Evanghelii, şi a-l determina cu dragoste să păzească Creştineasca
şi mântuitoarea Credinţă dreaptă.
Acum, în acest veac destul de tulburat de valurile sectare şi eretice venite din apus,
lumea este derutată de către aceste amăgiri şi de către sectele şi confesiunile care botează
numai pe cei trecuţi de 20 – 30 de ani. Ei bine, iată cu Sfinţii Apostoli şi Sfinţii părinţi ne
acreditează Botezul săvârşit indiferent de vârstă. Şi ca să adăugăm un cuvânt al acestui veac,
despre care şi vorbim, pot spune că sectarii urmăresc să corupă cât mai mulţi oameni; şi cum
prozelitismul este interzis prin lege, ca nu cumva ei să fie supuşi consecinţelor actuale, au
căutat un temei după care să se ascundă, considerându-se pe sine drepţi şi exemple bine.
Acestea ei le fac pentru a corupe cât mai mulţi oameni cu putere materială şi cu mentalitatea
oarecum dezvoltată, nicidecum având vreun folos de la copii… Dar, să evităm discuţia despre
greşelile acestea pentru care ei împiedică copiii să fie părtaşi la Împărăţia Lui Dumnezeu,
călcând în picioare prunca Domnului, care zice: „Lăsaţi copiii să vină la Mine” (Marcu
X,14), şi să să ne întoarcem iarăşi la discuţia anterioară ca să vedem ce mai cuprinde această
Taină a Sfântului Botez.
Săvârşirea Botezului pruncilor este o bucurie atât pentru cer cât şi pentru pământ. Prin
Botez, încă de mic pruncul primeşte iertare de păcatul strămoşesc, dar nu numai, pentru că
fiecare om are păcat în el, şi pentru păcat se osândeşte pe sine însuşi. De aceea, Sfânta
Scriptură iarăşi arată o faptă deosebită a se boteza copii, şi nu numai, după cum
scrie: „Pocăiţi-vă, şi să se boteze fiecare dintre voi în numele Lui Iisus Hristos, spre iertarea
păcatelor voastre, şi veţi primi darul Duhului Sfânt” (Fapte: II, 38), că prin Botez se iartă
orice păcat. În ceea ce priveşte primirea celor mai în vârstă ce vin la credinţa Creştină de la
eresuri s-au credinţe păgâneşti, pe care Biserica îi primeşte şi îi Botezată doar după ce aceştia
se pocăiesc şi-şi leapădă credinţa greşită. Dar, pentru că pruncul nu are de ce să se pocăiască
aşa mult, Sfinţii Apostoli dar întâietate Tainei Sfântului Botez, şi apoi, la venirea vremii
cuvenite, se desăvârşeşte şi pocăinţa. De aceea Sfântul Apostol Petru, zice în continuarea
versetului citat mai sus: „Căci vouă vă este dată făgăduinţa şi copiilor voştri şi tuturor celor
de departe, pe oricâţi îi va chema Domnul Dumnezeul nostru” (Fapte II, 39). Deci, nu numai
celor în vârstă li s-a dat făgăduinţa, ci tuturor, şi părinţilor şi copiilor, şi rudeniilor şi celor ce
nu-s de acelaşi neam. Pe toţi îi aşteaptă Hristos la Biserica Ortodoxă. De aceea nu se cuvine
nimănui să oprească pe nimeni să vină la Hristos, şi nici să nu le dea ocazia, pentru că Hristos
este bucuria lumii, veselia neamurilor, fericirea cea veşnică. Prin El s-au împlinit toate
vârstele, prin El s-au schimbat cele vechi în cele noi, prin El a venit mântuirea în lume. Din
contră, nu se cuvine nimănui să nu primească pe prunci în familia creştină ce a prosperat de
peste 2000 de ani, ci să-I primească pe toţi, fie ei prunci, tineri, bătrâni, fie de naţionalitate,
rasă, culoare s-au etnie. Pentru că Hristos nu priveşte la exteriorul omului, ci la interiorul său,
aceasta pentru că nu tot cel ce este negru la înfăţişare, este şi rău; dar nici tot omul ce este alb,
nu este deplin curat, ci toţi negreşit avem păcate. Dar, prin Hristos şi prin Tainele iniţiate de
El, toţi se sfinţesc, se blagoslovesc, se împărtăşesc din darurile mântuirii. Domnul nu s-a
răstignit numai pentru cei bătrâni, dar nici pentru cei tineri, şi nici numai pentru prunci. El s-a
răstignit pentru toţi, ca în unitatea creştinească toţi să fie în acelaşi cuget şi să primească
făgăduinţele Împărăţiei Lui Dumnezeu şi darurile Duhului Sfânt din belşug.
Cele trei afundări ale Sfântului Botez reprezintă moartea pentru fiecare păcat ce se
împotriveşte Sfintei Treimi, după cum se şi rosteşte la fiecare afundare numele fiecărei dintre

3
cele trei persoane ale Sfintei Treimi, adică „în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului
Duh” . Fiecare afundare înseamnă moartea pentru păcatele împotriva Sfintei Treimi, iar
scoaterea din apă de fiecare dată, reprezintă şi iertarea, pe de altă parte, şi învierea; iar în
sensul cel mai corect reprezintă învierea cu Hristos şi pentru Hristos, adică moartea pentru
păcat şi înălţarea pentru Dumnezeu, pentru Sfânta Treime.
Botezul nu este desăvârşirea urmării lui Hristos, ci este doar începutul. Pentru a fi
desăvârşirea mântuirii oamenilor, Învierea cu Hristos, prin Sfântul Botez, trebuie să nu se
sfârşească niciodată, iar cămaşa tainică a sufletului trebuie să fie mereu nepătată de patimile
cele care-l depărtează pe om de mântuirea sufletului său şi de protectorul său – Dumnezeu.
Botezul, în sine, nu face nimic altceva decât îl iniţiază pe om în marea familie a mântuirii, a
creştinismului; însă, asupra mântuirii sale decizia va aparţine propriilor sale fapte. Dacă omul
va necinsti valoarea Sfântului Botez, părăsind dreapta credinţă, sau se va face neascultător
faţă de Poruncile lui Dumnezeu, mântuire nu va avea, ci osândă veşnică, chiar şi dacă a fost
iniţiat, prin Botez, în creştinism. Pentru că mântuirea nu este o moştenire din tată-n fiu, nu
este un dar ce se dă oamenilor membri ai unei Biserici, ci mântuirea se dă oricui o doreşte, şi
în schimbul dobândirii acesteia, trebuie să se lepede de sine şi de toate păcatele sale, urmând
în curăţie şi dragoste deplină poruncilor Lui Dumnezeu, Sfintei Evanghelii şi Predaniei
Soborniceşti şi Apostoleşti.

(Catedrala Sfânta Sofia, din Ţarigrad)

SFÂNTA TAINĂ A MIRUNGERII

sau Ungerea cu Sfântul şi Marele Mir

fânta Taină a Mirungerii se săvârşeşte după Sfânta Taină a Botezului,

conform Sfintei Tradiţii şi Sfintei Scripturi. Această Taină o săvârşeşte numai
preotul sau arhiereul, cu Sfântul şi Marele Mir, sfinţit doar de către Arhierei.
- Ce reprezintă Taina Mirungerii?
Taina Mirungerii reprezintă sfinţirea cu Duhul Sfânt a celui botezat în
numele Sfintei Treimi, după cum şi creştinii, la început, întâi au fost Botezaţi
prin apă (Ioan, III, 5), spre iertarea păcatelor strămoşeşti de care a fost ruşinat
Adam în tot locul, de când a fost izgonit din Rai, apoi prin sfinţirea Sfântului Duh. Botezul
reprezintă doar curăţirea de păcate, iar Taina Mirungerii este sfinţirea de către Sfântul Duh a
celui botezat.
În vremurile vechi-testamentare, Mirungerea Noului Testament era pre-închipuită prin
ungerea regilor (l Regi X, 1; XVI, 13; Psalmii LXXIX, 20). Acum, creştinii trebuie să fie
împăraţi peste ei înşişi, peste poftele lor trupeşti, mai ales peste voia lor proprie, şi de aceea ca
pe nişte împăraţi ne-a făcut pe noi, creştinii, Domnul (Apocalipsa 1, 6).
- De când se săvârşeşte Taina Mirungerii în Biserică?

4
 Însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos a înfiinţat această Sfântă Taină, El primul
trecând prin ea. Şi aceasta se adevereşte când, după ce a ieşit din apa râului Iordan, Duhul
Sfânt s-a pogorât peste El, iar glasul Tatălui s-a auzit (Matei III, 16). Chiar şi Sfinţii Apostoli
au trecut prin Taina Mirungerii, adică a pogorârii Duhului Sfânt, pe ei ungându-I Dumnezeu,
după cum spune Sfântul Apostol Pavel: „Iar Cel ce ne întăreşte pe noi împreună cu voi, în
Hristos, şi ne-a uns pe noi, este Dumnezeu, care ne-a şi pecetlui pe noi şi a dat începătură
Duhului, în inimile noastre” (II Corinteni, I, 21-22).De aceea când se săvârşeşte Taina
Mirungerii, preotul ungând fruntea, pieptul şi spatele, ochii, obrajii, gura, urechile, mâinile şi
picioarele, pronunţă formula: „Pecetea darului Sfântului Duh”.Astfel, ungerea frunţii,
înseamnă pecetluirea şi sfinţirea cugetului cu Legea Lui Dumnezeu, ca omul să cugete la
mântuirea sufletului său; ungerea pieptului şi a spatelui semnifică pecetluirea şi sfinţirea
inimii pentru a iubi pe Dumnezeu din toată inima şi din tot sufletul său, mai presus de orice, şi
pe aproapele ca pe el însuşi, având pretutindeni dragostea, care este începătura tuturor
virtuţilor; ungerea ochilor simbolizează pecetluirea şi sfinţirea acestor organe, luminătoare ale
trupului şi sufletului, cu care să vadă toată frumuseţea creaţiei mâinilor şi cuvintelor Lui
Dumnezeu, de a vedea cu ochii cei tainici ai sufletului tainele Sfintei Scripturi; prin ungerea
obrajilor se pecetluieşte şi se sfinţeşte veselia omului de Dumnezeul său şi fericirea veşnică;
apoi, ungerea gurii sfinţeşte acest organ spre cuvântarea celor mântuitoare, spre rugăciune şi
spre cântări duhovniceşti; urechile se ung spre auzirea chemării Lui Dumnezeu, şi pentru a
asculta cu luare aminte Poruncile Sale; după aceea se ung mâinile, pentru a le sfinţi, ca toată
milostenia şi toate faptele cele bune să fie spre mântuirea sufletului şi spre viaţa veşnică; iar în
cele din urmă se sfinţesc şi se pecetluiesc picioarele, prin ungerea cu Sfântul Mir, spre păşirea
în calea mântuirii, spre a merge plăcut înaintea Lui Dumnezeu, în credinţă dreaptă, în adevăr
şi-n virtute. Acestea toate desăvârşindu-se, tot omul se sfinţeşte, şi trupeşte şi sufleteşte. Iată,
Mirungerea este ajutorul trimis de către Iisus Hristos, prin Sfântul Duh, după cum l-a trimis la
cincizeci de zile după Învierea Sa, spre a le fi de folos, spre a le dărui puterea de a grăi în toate
limbile pământului.
Taina Mirungerii nu se poate săvârşi de către mireni, monahi sau diaconi, ci numai de
către preoţi şi arhierei, pentru că aceştia au succesiunea apostolică, prin punerea mâinilor de
către arhierei. Fără de Sfântul şi marele Mir, nici preoţii şi nici arhiereii nu pot săvârşi Sfânta
Taină a Mirungerii.
- Ce este Sfântul şi Marele Mir?
Sfântul şi marele Mir este un untdelemn amestecat cu felurite plante, dându-i un frumos
miros. Acesta se prepară în primele trei zile ale Săptămânii Patimilor, şi se sfinţeşte de către
întâi-stătătorul Bisericii, sau de către un alt arhiereu rânduit de sfântul Sinod. După Sfinţire,
fiecare episcop primeşte un vas cu Sfântul Mir, pe care-l împarte la toate parohiile şi
mănăstirile din eparhia sa. Sfântul Mir se mai foloseşte la Sfinţirea Sfintelor Antimise,
Sfintelor Altare şi Bisericilor noi, sau refăcute.
De Sfânta Taină a Mirungerii, precum şi de cea a Botezului, omul se bucură o singură
dată în viaţă. Aceasta nu se poate repeta niciodată. Preotul care repetă taina Mirungerii,
săvârşeşte păcat împotriva Duhului Sfânt, şi în acelaşi timp pierde preoţia. Însă, în cazul în
care cineva părăseşte Biserica Ortodoxă, mergând la schismatici, şi venind înapoi la adevărata
Biserică, cu pocăinţă, preotul este dator să-l primească numai prin Taina Sfintei
Mirungeri(Sinod II Ecumenic, Canonul 7; Sinodul 6 Ecumenic, Canonul 95; III Calcedon,
Canonul 1). Şi cei ce s-au născut în confesiuni schismatice, dacă acestea ar fi botezat în
conformitate cu Sfântul Canon, botezul i se primeşte aceluia ce vine la dreapta credinţă, însă
nu şi Mirungerea. De ce? Pentru că a boteza pe cineva, poate chiar şi un mirean, în cazuri în
care nu găsesc un preot în preajmă; însă, Sfântul Mir nu se sfinţeşte de către mireni; iar,
schismaticii au aceeaşi putere ca a mirenilor (Canonul 46 al Sfinţilor Apostoli). Deci,
schismaticii care vin la Dreapta Credinţă, se primesc numai prin Mirungere.

5
 - De ce schismaticii se primesc la Biserica Ortodoxă numai prin Mirungere?
În primul rând, confesiunile schismatice nu au harul şi darul dat prin succesiunea
apostolică neîntreruptă de la Pogorârea Sfântului Duh peste Sfinţii Apostoli; sau că l-au
pierdut prin hirotonii necanonice, sau că s-au abătut de la dreapta credinţă. În ceea ce priveşte
Botezul, acesta îl poate săvârşi chiar şi un mirean, dacă nu este un preot în preajmă, în cazul
în care un om este pe moarte, şi pentru a nu-i lua dreptul de a fi şi el membru al marii familii
creştine, dator este acel mirean botezat să-l boteze pe acela. Iar, dacă din darul Lui Dumnezeu,
acela va trăi, mergând la preot, va primi Taina Mirungerii, după cum ne învaţă Sfântul Ierarh
Nicolaie Velimirovici (Catehismul Bisericii Ortodoxe: despre Sfintele Taine – Taina
Mirungerii).
Dintre cunoscutele confesiuni religioase, papistaşii şi protestanţii nu pot veni la Dreapta
Credinţă prin Mirungere, ci prin Botez, pentru că aceştia nu au botezul corect, săvârşit din apă
şi din duh, ci prin stropire. De asemenea, cei ce s-au abătut de la Dreapta Credinţă, de la
tradiţia Bisericii, de la Sfintele Canoane, făcându-se schismatici, însă având botezul săvârşit
corect, întreit în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, pe aceştia numai prin Sfânta
Taină a Mirungerii se primesc la Biserica Lui Hristos.

TAINA SFINTEI SPOVEDANII

(Mărturisirea păcatelor sau Pocăinţa)

fânta Taină a Spovedaniei a fost lăsată tot de către Mântuitorul nostru Iisus
Hristos. De fapt, Sfânta Spovedanie îşi are originea în porunca Lui Dumnezeu
dată Proorocului şi Înaintemergătorului Ioan Botezătorul. La porunca Lui
Dumnezeu, Sfântul Ioan boteza şi mărturisea pe oameni, după cum zice
Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca: ,,Cuvântul Domnului a fost către
el” (Luca 3, 2), şi astfel, poporul venea la Ioan, îşi mărturisea păcatele, după
care erau botezaţi cu apă, pentru a-i pregăti să-l primească pe Hristos. De asemenea, şi
Spovedania tot acelaşi scop îl are, adică de a-i pregăti pe dreptslăvitorii creştini să-l primească
pe Hristos. Iată, aceasta este cea dintâi origine a Sfintei Spovedanii. Chiar şi Sfinţii Apostoli
spovedeau, botezau, împărtăşeau, hirotoneau, miruiau, vindecau bolnavi, după cum spune
Sfânta Scriptură, Faptele Apostolilor.
- Cum se săvârşeşte Sfânta Spovedanie?
Sfânta Spovedanie o săvârşeşte numai preotul duhovnic sau arhiereul. Înainte de a
merge la Sfânta Spovedanie, creştinul trebuie să se pregătească moral, stând cu pace şi linişte
şi notându-şi toate păcatele cu câte l-a mâniat pe Dumnezeu şi pe aproapele, având nevoie de
îndreptarul de spovedanie. După ce s-a pregătit şi consideră că a scris tot ce a făcut, citeşte
rugăciunile dinaintea Sfintei Spovedanii, după care merge să-şi mărturisească păcatele, cu
frică de Dumnezeu, cu credinţă, cu luare aminte şi cu multă părere de rău pentru greşelile
săvârşite. După ce preotul duhovnic citeşte toate rugăciunile şi-i dă dezlegare, în numele
Preasfintei Treimi, să se mărturisească, creştinul citeşte toate câte a făcut, dacă are notat, iar
dacă nu, răspunde la întrebările adresate de către duhovnic. Fiecare păcat, pentru a fi iertat,
trebuie spus cu pocăinţă, nu cu nebăgare de seamă, pentru ca Dumnezeu să privească pocăinţa
omului şi să se milostivească spre dânsul, iertându-l de păcatele sale. Dacă din ruşine, din
6
teamă de canon sau din alt motiv, va trece cu vederea vreun păcat şi nu-l va mărturisi, negreşit
toate celelalte se vor întoarce împotriva lui, cu mult mai mare păgubire. De aceea, toate
păcatele trebuie mărturisite, înaintea Lui Dumnezeu, pentru că preotul este doar un martor, iar
Dumnezeu primeşte pocăinţa.
- Preotul are puterea să ierte păcatele?
Puterea de a lega şi dezlega păcatele, a dat-o Domnul nostru Iisus Hristos, spunând
Apostolilor Săi: „Luaţi Duh Sfânt! Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate si cărora le veţi
ţine, vor fi ţinute” (Ioan XX, 22-23). Deci, iată că Domnul a dat această putere Apostolilor,
pentru a lăsa omului posibilitatea de a se spăla de păcatele sale, cu un al doilea botez, pentru
că aşa mai este numită Sfânta Spovedanie. Această putere de a lega şi de a ierta păcatele,
Sfinţii Apostoli au dat-o arhiereilor şi preoţilor, aşa încât, prin continuitate neîntreruptă, prin
hirotonie, fiecare arhiereu şi preot are puterea de a ierta şi de a lega păcatele oamenilor. Cu
toate acestea, sunt păcate care nu pot fi iertate, după cum spune Mântuitorul nostru Iisus
Hristos „celui care va zice împotriva Duhului Sfânt, nu i se va ierta lui, nici în veacul acesta,
nici în cel ce va să fie” (Matei XII, 32). Păcatele împotriva Duhului Sfânt nu se mai pot ierta
niciodată. Printre acestea se numără: prunc-uciderea, sinuciderea, uciderea, erezia,
răspândirea ereziilor şi a învăţăturilor care omoară sufletul. Peste aceste păcate, nu se mai
poate vărsa apa cea curăţitoare, duhovniceşte, a Sfintei Spovedanii.
Când greşim împotriva semenilor noştri, chiar dacă aceştia ne iartă, trebuie să
mărturisim şi acele păcate. Pentru că nu este destul iertarea de la om, ci trebuie să vină şi
iertarea de la Dumnezeu, fiindcă orice păcat îl mânie pe Dumnezeu, iar orice om care se
pocăieşte, îl face pe Domnul să fie bucuros de dânsul.
- Ereticii sau schismaticii se pot Mărturisi?
Atâta vreme cât ereticii nu au sfinţirea Duhului Sfânt asupra lor, nu le este de folos nici
spovedanie, nici altceva. Întâi de toate trebuie să se lepede de învăţăturile greşite, de
obiceiurile din nerînduială bună, şi apoi să meargă să ceară sfat arhiereului sau unui preot
duhovnic. Mântuirea dreptslăvitorilor creştini ţine şi de Mărturisirea păcatelor, precum de
Sfânta Împărtăşanie, de faptele cele bune, de milostenie şi de toate celelalte; însă, pentru
eretici şi schismatici, doar faptele bune, milostenia şi întoarcerea la Dumnezeu şi la Biserica
Ortodoxă îi mai poate mântui. Atâta vreme cât stau în întuneric, nu le este de niciun folos
spovedania. Dar, dacă se pocăiesc pentru păcatele de până atunci, au o nădejde să ceară
această Sfântă Taină, numai dacă sunt convinşi că voiesc a se lepăda de erezie sau de schismă
şi să urmeze acestei Sfinte Biserici Ortodoxe pe care Dumnezeu ne-a lăsat-o ca pe o corabie a
mântuirii neamului omenesc din potopul ispitelor şi ale păcatelor ce vin de la trupul
zburdalnic, de la lumea cea întunecată de păcat şi de la cel viclean, adică de la înşelătorul
diavol.
Sfânta Spovedanie este necesară tuturor sufletelor care doresc să se mântuiască. De
aceea, trebuie săvârşită cât mai des. Chiar şi atunci când nu este unul dintre cele patru mari
posturi din anul bisericesc, credincioşii se pot spovedi. Este la fel de necesar ca fiecare creştin
să aibă un singur duhovnic, adică de a nu se spovedi la mai mulţi preoţi, ci numai la unul
singur, dacă este cu putinţă toată viaţa. La parohii, enoriaşii trebuie să se spovedească la
preotul rânduit de arhiereu pentru locul respectiv. Însă, dacă din vreo oarecare necesitate,
cineva doreşte să aibă alt duhovnic, va trebui să ceară blagoslovenia şi dezlegarea
duhovnicului actual, şi apoi să meargă la celălalt.

7
 TAINA SFINTEI împărtăşanii
(Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos)

aina Sfintei Împărtăşanii a fost înfiinţată de către Mântuitorul nostru Iisus

Hristos, la cina cea de taină, când a împărţit pâine şi vin ucenicilor Săi,
spunându-le: „Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu” şi dându-le vinul, a
spus „Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care
pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor” (Matei XXVI, 26-28). Acest
moment a dat naştere acestei mântuitoare Taine a Împărtăşirii.
Sfânta Împărtăşanie se săvârşeşte în timpul Sfintei Liturghii, de către
episcop sau preot, la momentul epiclezei, adică atunci când sfinţiţii slujitori
cheamă Sfântul Duh care, în chip nevăzut, sfinţeşte Sfintele Daruri – pâinea şi vinul – trans
formându-le în Trupul şi Sângele Domnului. Aceste două ingrediente din care este alcătuită
Sfânta Împărtăşanie au fost alese de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos, pentru neputinţa
omenească de a se adăpa din sânge şi a se hrăni cu trup. Dar, jertfa aceasta este spre mântuirea
fiecărui suflet creştinesc ce o primeşte cu credinţă şi cu frică de Dumnezeu. Rolul Sfintei
Împărtăşanii nu este acela de a ne aminti de Cina cea de Taină, ci de întreaga viaţă a
Domnului nostru Iisus Hristos, începând de la naştere şi până la înălţarea la cer. În vremea
Sfintei Liturghii, Naşterea Domnului este preînchipuită prin Sfânta Proscomidie, adică
momentul în care preoţii pregătesc Trupul şi Sângele Domnului pentru a fi sfinţite. Momentul
ieşirii cu Sfânta Evanghelie ne aduce aminte de predica de pe munte, de ieşirea Lui Hristos la
Propovăduire, şi de aceea, prima predică a Domnului – Fericirile – constituie cel de-al treilea
antifon (cântarea Fericirilor). Intrarea Domnului în Ierusalim este reprezentată prin ieşirea cu
Sfintele Daruri, iar răstignirea şi îngroparea Sa ne sunt amintite de la momentul în care se
cântă „Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot!” şi până la „Luaţi, Mâncaţi, acesta este Trupul
Meu” şi „Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu”. Înălţarea Sa pe Cruce ne este
amintită de momentul în care preotul ridică Sfântul Agneţ(Partea tăiată din Prescuri, pe care
scrie IIS. HS, NI, KA), rostind cuvintele „să luăm aminte! Sfintele Sfintilor”. Acestea sunt
cele mai dramatice evenimente din cadrul Sfintei Liturghii, în care ni se aminteşte de vieţuirea
în lume a Domnului. Abia după toate acestea, Duhul Sfânt se pogoară în chip nevăzut peste
Sfintele Daruri şi le transfigurează în Trupul şi Sângele Domnului.
Prin Sfânta Împărtăşanie, toţi creştinii dreptslăvitori au parte la mântuirea sufletelor.
Căci precum trupul are nevoie de hrană pământească, fiind pământesc, aşa şi sufletul are
nevoie de hrană duhovnicească, fiind duhovnicesc. Prin această hrană, tot sufletul nu mai
însetează niciodată după Hristos Domnul, şi de aceea fiecare dintre creştini are datoria de a se
pregăti cât mai des pentru a primi Sfintele Taine, Trupul şi Sângele Domnului, spre viaţa de
veci. Acei care, având dezlegare la Sfânta Împărtăşanie, dar din îngâmfare nu se împărtăşesc,
pierd orice cale de mântuire, pentru că spune Mântuitorul: „dacă nu veţi mânca Trupul Fiului
Omului si nu veţi bea Sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi”„Cel ce mănâncă Trupul Meu şi
bea Sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi” (Ioan VI, 54; loan
VI, 53). De aceea, datori sunt toţi creştinii, de cel puţin patru ori pe an să se împărtăşească,
8
adică la sfârşitul fiecăruia dintre cele patru mari posturi de peste an, pentru a asculta cu
bucurie ceea ce zice Domnul:
Înainte de Sfânta Împărtăşanie, copii se pot pregăti numai cu rugăciune, dar numai aceia
până la 6-7 ani, care nu se spovedesc(până la această vârstă), însă, cei ce depăşesc vârsta
aceasta, trebuie să se pregătească cu post, rugăciune, Spovedanie şi canon, cu cel puţin 8 zile
de post.
- Dacă cineva este oprit de la Sfânta Împărtăşanie, prin canonul duhovnicului, nu se va
putea mântui?
Preotul sau arhiereul duhovnic, nu opreşte el pe nimeni de la Sfânta Împărtăşanie, că
oamenii se opresc singuri prin păcat. Pentru că de ar avea atâta dragoste încât să-l primească
pe însuşi Hristos Domnul, s-ar păzi de păcate, gândindu-se că în curând vor merge la Sfânta
Împărtăşanie. Preotul duhovnic nu stabileşte el canonul care trebuie dat la Sfânta Spovedanie,
pentru fiecare păcat în parte, ci are îndreptarul Sfintelor Canoane, după care se pocăieşte omul
pentru fiecare păcat, păşind cu osteneală spre împărăteasca cetate a Raiului. Oricum, înainte
de Sfânta Împărtăşanie, fiecare creştin trebuie să se pregătească cu foarte mare luare aminte,
ca nu cumva să se împărtăşească în nevrednicie, şi să se osândească mai rău, în loc să se
mântuiască. Sfânta Împărtăşanie nu este un dar ce se dă după obicei, ci fiecare credincios îl ia
pe propria răspundere, fie spre mântuirea sufletului, fie spre osânda veşnică. Dacă va fi oprit
de la Canon pentru a se putea împărtăşi, perioada în care are vreme de canon, se poate pocăi,
ca apoi să primească Sfintele cu vrednicie şi spre mântuirea sufletului.
- Cine nu se poate împărtăşi?
Atât timp cât Hristos ne-a chemat pe toţi la sine, evident că toţi avem posibilitatea şi de
a ne împărtăşi. Însă, Mântuitorul nu a spus că trebuie să venim după El, după cum dorim noi,
ci după cum ne învaţă El, adică după cum citim în Sfânta Evanghelie. Cu toate acestea, toţi
sunt chemaţi să vină, dar nu toţi vin spre mântuire, făcând acest lucru din curiozitate sau din
moştenire de familie. A fi creştin este lucru mare, dar ce fel de creştin? Ce înseamnă să fim
creştini? Acestor întrebări ne răspunde Sfânta Evanghelie. Dacă păzim Poruncile şi cuvintele
Domnului, cu desăvârşire ne numim creştini. Dacă unii vin la dreapta credinţă doar de a fi
creştini cu numele, asta nu-i ajută cu nimic spre viaţa cea veşnică, ci mai mult îi osândeşte.
Acei care nu păstrează în cugetul lor pe Dumnezeu, care nu au rugăciuni pe buzele lor şi nu
împlinesc Poruncile Lui Dumnezeu, nu se pot împărtăşi. De asemenea, ereticii, schismaticii şi
toţi cei ci calcă în picioare şi hulesc numele Lui Dumnezeu, prin ereziile şi schismele din care
fac parte, nu se pot împărtăşi până nu pun început bun de pocăinţă, până nu se pogoară Duhul
Sfânt ca să-i sfinţească şi să le desăvârşească spălarea de păcate, adică până nu primesc
Sfântul Botez şi Taina Mirungerii. Dar, toţi sunt aşteptaţi să vină către Hristos, pentru că El
pentru noi toţi s-a răstignit şi a murit, iar a treia zi a Înviat. Pentru toţi a lăsat Sfânta
Împărtăşanie, ca toţi să poată să se mântuiască.
Este bine a se aduce copiii la Sfânta Împărtăşanie, pentru că Hristos îi iubeşte foarte
mult pentru nepătimirea lor. De aceea nimeni nu poate opri copii de la Sfânta Împărtăşanie,
nici arhiereul, nici preotul, nici părinţii; pentru că ar greşi mult înaintea Lui Dumnezeu cel ce
ar face una ca aceasta. De aceea, Hristos a spus oamenilor:„Lăsaţi copii să vină la
Mine” (Marcu X,14). Nici bătrânii care sunt în pragul morţii, sau orice bolnav, nu poate fi
oprit în niciun chip de la Sfânta Împărtăşanie, pentru că şi aceştia au trebuinţă de Mântuire.
Iată, nu cu răutate trebuie priviţi păcătoşii care se apropie de sfârşitul vieţii acestea. Să ne
gândim la poporul din Vechiul Testament: aproape 5000 de ani Dumnezeu i-a aşteptat să se
întoarcă la El, dar nu s-au întors! Însă, în nemărginită bunătatea Sa, a venit însuşi Dumnezeu
la ei, ca să se jertfească El pentru păcatele lor. Tot aşa a venit şi pentru acei care aflaţi în prag
de moarte, au nevoie de mântuire, mai presus de orice. În această vreme, trebuie împărtăşiţi cu
Trupul şi Sângele Domnului, ca fiind ultima lor şansă spre mântuire.

9
 SFÂNTA TAINĂ A NUNŢII
(Cununia)

oate din cele şapte sfinte Taine ale Bisericii Lui Hristos, sunt blagoslovenii
ale Sfântului Duh, Taine prin care se manifestă lucrarea Lui Dumnezeu
asupra omului. De asemenea, Sfânta Taină a Cununiei este binecuvântarea
Lui Dumnezeu faţă de zidirea mâinilor Sale.
Această Sfântă Taină a fost înfiinţată încă de la început, când
Dumnezeu a luat din trupul lui Adam şi i-a făcut lui femeie, după chipul său.
Cu alte cuvinte, bărbatul este chipul Lui Dumnezeu, iar Eva, femeia în
general, este chip al bărbatului. Prima nuntă din istoria omenirii a fost
blagoslovită de Dumnezeu, care le-a zis bărbatului şi femeii sale, aceste
cuvinte: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul” (Fac. I, 27–28). Acesta era scopul
nunţii după Legea Vechiului Testament. Dar, o dată cu venirea Domnului nostru Iisus Hristos,
Legea cea Nouă a adus o altfel de nuntă, mai mare şi mai sfinţită decât nunta Vechiului
Testament. Dacă unitatea dintre bărbat şi femeia sa, în Vechiul Testament, avea ca scop
înmulţirea oamenilor, ei bine, în Legea Noului Testament, în Creştinism, Nunta are aproape
acelaşi chip, însă nu şi acelaşi scop; pentru că Nunta Creştină are ca scop înmulţirea Bisericii
Lui Hristos. Rodirea de prunci este unul dintre cele mai importante părţi ale unei cununii,
după care urmează dragostea şi convieţuirea paşnică, reciprocitatea şi respectul unuia faţă de
celălalt. Sfântul Apostol Pavel, vorbind efesenilor despre Taina Nunţii, le spune: „Taina
aceasta este mare; iar eu zic, în Hristos şi în Biserică” (Efeseni V, 32). Şi iarăşi Sfânta
Scriptură ne spune: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său si pe mama sa si se va uni cu femeia
sa si vor fi amândoi un trup” (Facerea II, 24). De aceea, Taina aceasta a nunţii este foarte
mare, având principalul scop al omului de la începutul său, adică înmulţirea oamenilor,
sporirea creştinătăţii.
Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos a blagoslovit Taina Nunţii, după cum citim în Sfânta
Evanghelie, făcând nuntaşilor un dar foarte mare, o minune pe care nimeni nu o poate uita.
Este vorba despre transformarea apei în vin (Ioan, capitol II). Această binecuvântare pe care a
făcut-o Domnul, a sfinţit nu numai Nunta, ci şi ospăţul nunţii. Dar, pentru a nu se înţelege
greşit, ospăţul limitat al nunţii a fost sfinţit de către Hristos, iară nu cel cu ameţeală de la vin
şi alte băuturi. De aceea Hristos a ales ca apa s-o transforme în vin, chiar în vasele pe care
evreii le foloseau după ce se ameţeau pentru a da afară băutura, umplându-le cu vinul sfinţit şi
cu bun gust. Acelaşi lucru ni-l spune şi Sfânta Scriptură (I Cor. 10, 7; I Petru 4, 3–6).
- Cum se săvârşeşte Taina Cununiei?
După ce doi oameni, un bărbat şi o femeie, decid că se aseamănă întru toate şi pot pune
temei unei familii fericite, merg la episcop sau la preot şi cer să fie binecuvântaţi de către
Dumnezeu spre întemeierea familiei. Astfel, după ce primesc Sfânta Taină a Spovedaniei, ei
merg împreună cu naşii şi cu nuntaşii la Sfânta Biserică, unde Sfântul Duh se pogoară asupra

10
lor şi le sfinţeşte cununia, legându-i amândoi pe vecie. De aceea zice Sfânta Scriptură că
bărbatul şi femeia sa sunt un singur trup, precum şi Hristos este un singur Trup cu Biserica.
Se pot face cununii între un ortodox şi o persoană de o altă confesiune religioasă,
schismatică sau eretică?
Sfânta Taină a Cununiei are ca scop binecuvântarea familiei creştine spre sporirea
Bisericii. În nici o taină din Biserica Lui Hristos nu se fac uniri între un ortodox şi
schismatică, nici între o femeie ortodoxă şi un eretic; precum nici păstorul nu închide oile
într-un loc cu lupii, ca nu cumva lupii să rănească oile. De asemenea, nici Taina Nunţii nu se
poate face între persoane de confesiuni diferite, pentru că niciodată Sfântul Duh nu va sfinţi o
împreunare de acest gen. Aceasta pentru că ereticii şi schismaticii s-au lipsit de către toate
darurile Sfântului Duh, prin depărtarea lor de la Sfânta Biserică şi de la Dreapta Credinţă (de
la Ortodoxie). Preoţii sau episcopii care săvârşesc astfel de nunţi, se lipsesc totalmente de
toate darurile preoţiei, căci s-au făcut pricină de vătămare unor suflete, în loc să le fie spre
învăţare şi îndreptare. Cu toate acestea, dator este preotul să-i povăţuiască şi să-i catehizeze în
învăţătura cea dreaptă a Sfintei Evanghelii, a Bisericii Ortodoxe; iar după ce se vor uni cu
Biserica Lui Hristos, prin Taina Sfântului Botez (botezând ereticii) sau a Mirungerii (primind
schismaticii), după care va putea primi Taina Cununiei, bineînţeles şi toate darurile Lui
Dumnezeu, date acestei taine.
Cununia, chiar şi dacă este o blagoslovenie de la Sfântul Duh, nu este şi o dezlegare
spre păcat, spre desfrânare, pentru că acest păcat este împotriva Sfintei Scripturi, împotriva
Duhului Sfânt, împotriva Lui Dumnezeu prin călcarea Poruncilor Lui (Evrei 13, 4; Apoc. 21,
8). Dezlegarea pe care o primesc mirii, pentru a fi un singur trup înaintea Lui
Dumnezeu „bine’vieţuind şi păzind în pace Poruncile Lui Dumnezeu” este o blagoslovenie
dumnezeiască, iar nu spre păcatul desfrânării, ci spre rodire de prunci. Desfrânarea este un
păcat împotriva Sfântului Duh, şi despre aceste păcate Domnul nostru Iisus Hristos ne
spune: „nu i se va ierta lui, nici în veacul acesta, nici în cel ce va să fie” (Matei XII, 32). De
asemenea, despărţirea mirilor, şi călcarea jurământului de credinţă înaintea Lui Dumnezeu,
este un mare păcat, socotindu-se ca fiind adulter. Despre despărţire mirilor, Hristos
spune: „Ceea ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă” (Matei 19, 6).
- Dacă cineva calcă jurământul cununiei, i se va mai putea face o a doua nuntă?
Precum Tainele Botezului, Mirungerii şi Hirotoniei, nu se pot repeta, tot aşa şi Taina
Cununiei nu se poate repeta. Însă, dacă din oarecare pricină s-a lepădat jurământul cununiei,
adică pentru păcatul desfrânării al unuia dintre miri (Matei 5, 31–32. Maleahi 2, 15–
16), conform Canonului 93 al Sinodului al V-lea Ecumenic, se poate săvârşi o a doua nuntă,
dar nu ca taină, precum ce-a dintâi, ci ca blagoslovenie a vieţuirii împreună. De asemenea,
prin Canonul 2, Sfântului Ierarh Nichifor Mărturisitorul, Patriarhul Constantinopolului,
întăreşte acest lucru; ca urmare, ce-a de-a doua nuntă nu este ca taină şi nu se pun cununiile pe
cap. Pe cei cununaţi cu această a doua cununie, Sfântul îi opreşte de la Sfânta Împărtăşire
vreme de doi ani. Şi iarăşi Canonul al 7-lea al Sfinţilor Apostoli, ne spune destul de clar că cel
ce a avut două nunţi după botez, nu mai poate fi hirotonit diacon, preot sau episcop. Însă,
acelaşi Sfânt Ierarh Nichifor Mărturisitorul, în Canonul al 8-lea precizează faptul că pruncii
rodiţi din ce-a de-a doua nuntă nu pot fi opriţi de la hirotonie, ci după vrednicia şi viaţa lor
curată, se primesc fără de îndoială.
- Dacă supă o perioadă de despărţire, cele două persoane doresc să fie iarăşi împreună,
cum procedează?
Dacă din oarecare pricină legiuită de Sfânta Scriptură, fie din pricina plecării la oaste a
ostaşului, femeia sa s-a recăsătorit, şi dacă după o vreme se întoarce mirele de la oaste şi
voiesc amândoi să fie iarăşi acelaşi trup, se dezleagă de călcarea jurământului, şi se reunesc
prin ce-a de-a doua nuntă, dar nu ca taina ce-a dintâi. Acest lucru ni-l relatează Canonul 93 al
Sinodului al 5-lea Ecumenic.

11
 Printre cununiile interzise în Biserică, enumerăm următoarele exemple: cununiile între
persoane de diferite confesiuni, cununiile între persoane de acelaşi trup, adică între două
persoane de acelaşi gen; de asemenea, sunt unii schismatici care săvârşesc un fel de taină a
nunţii, unor oameni ce făgăduiesc curăţia şi neunirea trupească. Acest fel de nuntă nu poate fi
admisă în Biserica Ortodoxă, pentru că destul este să păzească jurământul pe care l-au lăsat
Sfinţii Părinţi. Dacă mirii vor decide că vor sta în curăţie, pot sta aşa şi fără să adauge
jurământ peste jurământ.
Taina Cununiei este una dintre cele mai mari taine ale Bisericii, dar mai ales a omenirii.
Pentru că şi acum Biserica are nevoie de sporirea dreptslăvitorilor, iar omenirea are nevoie de
înmulţirea oamenilor. De aceea, cel mai frumos dar al acestei Taine, este pruncul, datori fiind
părinţii de a-l aduce pe calea mântuirii, ca dreptslăvitor credincios şi împlinitor al Poruncilor,
spre slava Lui Dumnezeu, şi spre mântuirea sufletului său şi al părinţilor care l-au rodit şi l-au
adus în calea aceasta frumoasă şi mântuitoare a Ortodoxiei.

SFÂNTA TAINĂ A HIROTONIEI

(Diaconia, Preoţia şi Arhieria)

recum Taina Cununiei, Taina aceasta a hirotoniei îşi are originile în Vechiul
Testament. Cu toate acestea, preotul vechi-testamentar era ales după
rânduiala lui Melchisedec, după cum citim în Sfânta Scriptură: ,,Tu eşti preot
în veac după rânduiala lui Melhisedec”(Psalmi 109, 4). În Vechiul
Testament, preotul care era ales, trebuia să fie din neam, adică un fel de
moştenire familiară, pe care arhiereul îl ungea cu untdelemn (Ieşirea 40, 12-
16), preânchipuind preoţia Legii Noului Testament. Ei bine, dacă preoţii din vechime erau
aleşi după rânduiala lui Melhisedec, preoţia Noului Testament este întemeiată chiar de către
Domnul nostru Iisus Hristos. Din Sfânta Tradiţie, adică din adevărul transmis prin viu grai al
Părinţilor, se adevereşte că însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, l-a hirotonit în treapta de
arhiereu pe Sfântul Apostol Iacov, care era unul dintre fii lui Iosif tâmplarul, de când acesta
fusese căsătorit.
Treptele principale ale preoţiei, sunt: Arhieria, preoţia şi diaconia. Primul Arhiereu a
fost însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, după cum ne relatează Sfântul Apostol Pavel,
zicând: ,,Iar Hristos, venind arhiereu bunătăţilor celor viitoare, prin sângele său au intrat
odată întru cele sfinte, veşnică răscumpărare aflând” (Evrei 9, 11-12). Însuşi Domnul nostru
Iisus Hristos le-a zis Sfinţilor Apostoli: ,,ci veţi lua putere, venind Duhul Sfânt preste voi, şi,
veţi fi mie mărturii în Ierusalim şi în toată Iudeea şi în Samaria şi până la marginea
pământului” (Faptele Apostolilor 1, 8), După praznicul Pogorârii Sfântului şi de viaţă
făcătorului Duh peste Sfinţii Apostoli, ei au primit vrednicia de Arhierei ai Bisericii Creştine.
După aceasta, chiar cu mâinile lor au hirotonit alţi episcopi, adică alţi arhierei (Faptele
Apostolilor 20, 28), au hirotonit preoţi în fiecare Biserică, după înţelesul nostru: în fiecare
parohie (Faptele Apostolilor 14, 23) şi diaconi, după cum a fost alegerea celor şapte bărbaţi
sfinţi, cu viaţă curată (Faptele Apostolilor 14, 23).

12
 Taina Hirotoniei se săvârşeşte în trei feluri: hirotonia de arhierei, hirotonia de preoţi şi
cea de diaconi. Hirotonia de Arhiereu (adică de Episcop) se săvârşeşte de către toţi Episcopii
Bisericii; iar dacă vre-o pricină împiedică acest lucru, cel puţin doi sau trei dintre toţi
săvârşesc hirotonia, conform Canonului care zice: „Episcopul să se hirotonească de doi
episcopi, sau de trei” (Canonul 1 al Sf. Apostoli). Aceştia – episcopii – adunaţi toţi la un loc,
în Biserică, punându-şi mâinile deasupra capului celui ce se hirotoneşte, şi ţinând Sfânta
Evanghelie deasupra sa, rostesc rugăciunile chemării Sfântului Duh şi de sfinţire în slăvita
treaptă a Arhieriei (I Timotei 4, 14). Tot aşa, adică prin punerea mâinilor se hirotonesc preoţii,
dar şi diaconii, doar rugăciunile şi darurile fiind diferite. De pildă, fiecare treaptă are puterea
ei: Arhiereul poate săvârşi toate cele şapte Sfinte Taine, şi are puterea de a transmite harul pe
care l-a luat, prin punerea mâinilor sale, ca arhiereu, după porunca Domnului, care zice: ,,în
dar aţi luat, în dar daţi” (Matei 10, 7-8). Arhiereul are deplinătatea harului, ca urmaş al
Sfinţilor Apostoli. Hirotonia de preot şi de diacon se săvârşeşte numai de către un singur
arhiereu (Episcop). Spre deosebire de Arhiereu, preotul nu are deplinătatea harului, adică nu
poate să sfinţească alţi preoţi sau diaconi; în schimb, are toată puterea pe care au luat-o şi
Apostolii de la Sfântul Duh, şi Episcopii şi urmaşii lor. Ca şi arhiereul, preotul are puterea de
a lega şi de a dezlega păcatele oamenilor, putere pe care au primit-o direct de la Domnul
nostru Iisus Hristos, care le-a zis Apostolilor: „Luaţi Duh Sfânt! Cărora veţi ierta păcatele, le
vor fi iertate si cărora le veţi ţine, vor fi ţinute” (Ioan XX, 22-23). Diaconul, deşi este
hirotonit şi el, împărtăşindu-se de slujire, nu are harul Sfântului Duh. Hirotonia de diacon este
doar un pas premergător spre primirea deplinătăţii harice. Diaconul nu poate sluji singur
niciuna dintre Sfintele Taine, şi nici ierurgiile Bisericii nu le poate săvârşi singur, pentru că el
este doar un ajutor al Episcopului sau al Preotului.
Această mare Taină a Preoţiei este unul din darurile cele mai mare pe care le-a dăruit
Sfântul Duh oamenilor. La glasul rugăciunii preotului, cerurile se cutremură şi îngerii toţi.
Arhiereul şi Preotul sunt singurii care pot chema Duhul Sfânt să prefacă vinul şi prescura în
însuşi Trupul şi Sângele Domnului, Dumnezeului şi Mântuitorului Iisus Hristos. De aceea, nu
oricine poate fi hirotonit în această măreaţă şi Sfântă Treaptă. Nu sunt principii după care se
alg cei ce vor fi hirotoniţi preoţi sau episcopi; însuşi Dumnezeu fiind Cel ce-i alege pe cei mai
vrednici dintre cei mai vrednici, cum ne zice Sfântul Apostol Pavel, spunând: ,,nimeni singur
nu-şi ia lui-şi cinstea, ci cel chemat de Dumnezeu, ca şi Aaron”,,Drept aceea, luaţi aminte de
voi şi de toată turma, întru care Duhul Sfânt v-au pus pre voi episcopi, ca să păstoriţi
biserica lui Dumnezeu, care o au câştigat cu sângele lui” (Faptele Apostolilor 20, 28). (Evrei
5, 4). Ei bine, conform Sfintelor Canoane, nici arhiereul nu poate lua o decizie ca aceasta,
adică să aleagă pe cineva spre hirotonie. Conform Sfintelor Canoane, preotul este ales de către
popor, precum şi arhiereul. Deci, poporul, sub luminarea Duhului Sfânt îşi aleg păstorul; iar,
pentru a nu fi vre-o înşelare, Arhiereul este dator să constate că alesul este vrednic de a primi
această treaptă. De aceea, Sfânta Scriptură ne zice: ,,Drept aceea, luaţi aminte de voi şi de
toată turma, întru care Duhul Sfânt v-au pus pre voi episcopi, ca să păstoriţi biserica lui
Dumnezeu, care o au câştigat cu sângele lui” (Faptele Apostolilor 20, 28).
Iată ce fel de om, ne zice Sfântul Apostol Pavel, că trebuie să fie arhiereul sau preotul:
,,se cuvine episcopului să fie fără de prihană, ca un iconom al lui Dumnezeu; nefăcând spre
plăcerea sa, nemânios, neocărâtor, negrabnic a bate, neagonisitor de dobândă urâtă; ci
iubitor de străini, iubitor de bine, întreg la minte, drept cuvios, înfrânat; ţiindu-se de cuvântul
cel credincios al învăţăturii, ca puternic să fie şi a îndemna cu învăţătura cea sănătoasă, şi
pre cei ce grăiesc împotrivă a-i certa” (Tit 1, 7-9). Aşadar, slujitorul Lui Dumnezeu trebuie
să fie model de urmat tuturor celorlalţi creştini şi păstoriţi ai lui. Să nu caute nimic al său, să
nu fie cuprins de patimile şi poftele trupeşti; să fie blajin şi cu multă dragoste faţă de toţi
creştinii, ca prin căldura duhului său să-i adune pe toţi într-o unire a credinţei în Iisus Hristos;
trebuie să fie înfrânat, iubitor de curăţie precum aşa el a fost ales de Dumnezeu în această

13
dumnezeiască rânduială; să nu ridice vreo dată mâna asupra cuiva sau să lovească pe cineva,
ca nu cumva să cadă sub Canoanele Sfinţilor, căci Hristos niciodată nu a bătut pe oameni, ci
oamenii l-au bătut pe El; niciodată nu a cerut oamenilor să-i slujească, ci El a slujit oamenilor;
nu s-a mâniat niciodată pe nimeni, cu toate că evreii numai ură purtau împotriva Sa. Deci,
preotul trebuie să fie icoană a Lui Hristos. Şi de aceea zice Domnul nostru Iisus Hristos,
Ucenicilor Săi: ,,Amin, amin grăiesc vouă: cel ce primeşte pe care-l voi trimite Eu, pe Mine
mă primeşte; iar cela ce mă primeşte pe Mine, primeşte pre Cel ce m-a trimis pre Mine”(Ioan
13, 20). Şi iată cu ce cinstire trebuie să-i cinstim pe preoţii pe care Dumnezeu i-a ales să
păstorească Turma Sa ce-a cuvântătoare, spre păşunea Împărăţiei Cereşti; de aceea, cu
ascultare faţă de dânşii şi cu cinste, Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă să-i cinstim ,,ca pe un
înger al lui Dumnezeu, ca pe Hristos Iisus” (Galateni 4, 14). Prin aceste cuvinte nu trebuie să
se înţeleagă că trebuie să ne închinăm la preot, ci se referă la cinstea pe care trebuie să i-o
dăm preotului. Pentru că el se roagă pentru toţi creştinii. Pe când oamenii, osteniţi de munca
cea de fiecare zi, se odihnesc la miez de noapte, preotul înalţă rugăciuni către Dumnezeu
pentru sufletele lor. Şi iarăşi, arătând cinstea ce i se cuvine preotului rânduit în cea Una,
Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică, Mântuitorul sufletelor noastre, Domnul
nostru Iisus Hristos, le zice: ,,Cel ce vă ascultă pe voi, pe Mine mă ascultă; cel ce vă
nesocoteşte pe voi, pe Mine mă nesocoteşte; iar cel ce mă nesocoteşte pe Mine, nesocoteşte pe
Cel ce M-a trimis pe Mine” (Luca 10, 16).
Episcopii şi Preoţii sunt numiţi în Sfânta Scriptură ca fiind ,,îngerii
Bisericii” (Apocalipsa 1, 20; 2, 1), pentru că împreună cu îngerii se roagă neîncetat slăvind pe
Dumnezeu Cel întreit Sfânt. Aceştia mai sunt numiţi şi ,,trimişii Celui veşnic” (Agheu 1, 12-
14), pentru că au misiunea de a propovădui adevărul, după Porunca Domnului, care
zice: „Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată zidirea” (Marcu 16,
15); sau ,,săvârşitorii tainelor dumnezeieşti” (I Corinteni 4, 1), pentru că cele şapte Sfinte
Taine sunt dumnezeieşti, Tainele prin care Dumnezeu Sfântul Duh, sfinţeşte omul şi-l re
îndumnezeieşte, precum a fost Adam înainte de a cădea în păcat, adică om îndumnezeit,
purtând chipul Ziditorului său, chipul şi asemănarea după care a fost zidit.

14
 TAINA SFÂNTULUI MASLU

aina Sfântului Maslu se săvârşeşte în Biserica dreptslăvitoare, încă din

vremea Sfinţilor Apostoli. Prin această Sfântă Taină, Dumnezeu îşi varsă
harul Său tămăduitor asupra bolnavilor, prin ungerea cu untdelemnul sfinţit
de către arhierei şi preoţi. Însăşi Sfinţii Apostoli săvârşeau minuni prin
ungerea cu untdelemnul sfinţit, vindecând bolile, slăbiciunile şi neputinţele
oamenilor. Lucrarea Sfântului Duh în această Taină este una foarte
importantă, pentru că de sănătate trupească şi sufletească au nevoie toţi
oamenii. De aceea, Sfântul Apostol Iacov, zice cu mare înţelepciune: „Este
cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii si să se roage pentru el,ungându-l cu
untdelemn, în numele Domnului. Si rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav si Domnul îl
va ridica, si de va fi făcut păcate se vor ierta lui” (Iacob V, 14-15).
Taina Sfântului Maslu se poate repeta, precum şi Taina Spovedaniei şi a Împărtăşirii.
Această taină este săvârşită de către cel puţin doi preoţi, în zilele de post din anul bisericesc
ortodox, şi se săvârşeşte atât în Biserici, cât şi în locurile unde pătimesc bolnavii greu
încercaţi. Nu numai cei ce sunt spre moarte sau în boli cumplite au trebuinţă de această Sfântă
Taină, ci chiar şi cei ce sunt mai puţin bolnavi. La această Sfântă Taină pot participa toţi
credincioşii Bisericii, primind cu toţii ungerea cu untdelemnul sfinţit. În cadrul acestei Taine
se citesc felurite rugăciuni de sfinţire a untdelemnului, cele 7 Sfinte Evanghelii şi cei 7
Apostoli, adică diferite pilde culese de către Sfinţii Părinţi din Sfânta şi dumnezeiasca
Scriptură. Este tradiţia ca fiecare creştin, după posibilitatea sa, să aducă un vas cu untdelemn,
adăugând făină de grâu. După ce preoţii le blagoslovesc şi le sfinţesc, fiecare din creştini ia
acasă din acest untdelemn, ungându-şi bolnavii şi pe cei aflaţi în suferinţe, bineînţeles şi pe
dânşii, fie că sunt sau nu bolnavi. Acest lucru face ca Sfântul Duh să sfinţească pe fiecare
creştin ce primeşte această binecuvântată ungere, păzindu-l de bolile şi neputinţe.
…

15