Sunteți pe pagina 1din 12

http://www.traditii.ro/botez.php?

nr_articol=58

DESPRE BOTEZ
Botezul, ca practica, este cea mai veche Taina. Primul botez, simbolic, a fost potopul. Oamenii
in aceea vreme, ca si in zilele noastre, erau incarcati de pacate si numai o inundatie universala,
un potop, a putut sa spele toate pacatele lumii. A ramas numai Noe cu copiii sai si cu cei pe
care i-a luat impreuna in corabia si animalele de toate felurile.

Deci, primul potop a spalat pacatele pamantului, pentru ca pacatele oamenilor - unele mai mari,
altele mai mici , altele foarte mari -, se revarsa si asupra pamantului, au influenta universala
asupra vietii de pe glob. In rugaciunile de ploaie se spune ca nu ploua, din cauza pacatelor
oamenilor. Si de aceea, cand se va implini ceea ce a spus Mantuitorul Hristos, va veni intr-o
buna zi sfarsitul acestui pamant, care nu va fi prin apa, cum a fost pe vremea lui Noe, ci prin
foc.

Deci, primul botez universal a fost potopul. Al doilea botez, mai restrans, a fost botezul
poporului evreiesc cand a trecut prin Marea Rosie. Si acest botez a fost curatitor de pacate, caci
a curatit pe fiii lui Israil cat au stat in Egipt. Erau poporul lui Dumnezeu, insa aveau si ei pacate
si, trecand prin Marea Rosie, au fost curatiti de pacatele lor. Au trecut pe o adevarata carare
prin mijlocul marii; iar valurile stateau de parte si de alta, ca si cum erau inchegate. Numai cand
au trecut armatele lui Faraon pe aceasta cale a marii atunci s-au revarsat valurile si au inecat
pe egipteni, care voiau sa ucida pe cei fugiti din Egipt, adica pe acest popor al lui Dumnezeu.

Un botez mai apropiat de crestinism este botezut Sfantului Ioan Botezatorul de la raul
Iordanului, care, dupa cum stiti, a fost un botez de pocainta : Si se botezau de catre el - de catre
Sfantul Ioan Botezatorul - in raul Iordan, marturisindu-si pacatele. Acest botez era curatator de
pacate.

Iar Botezul Sfantului Ioan a fost asa : Sfantul Ioan a iesit din pustie si a inceput sa invete lumea
care venea la el. A avut de la inceput o mare popularitate. Firea lui uscativa, prin post si
rugaciune, trupul lui sfintit prin nevointa pustiei, pentru ca nu a mancat niciodata paine, cum
spune in Evanghelie, ci lacuste si miere salbatica, acest inger in trup, cum este infatisat in
iconografie, a practicat botezul pocaintei, invatand pe oamem sa se caiasca de pacate, si ii
boteza in Iordan. Botezul lui Ioan pregatea pe evrei sa creada in Hristos.

In sfarsit este si botezul Mantuitorului, pe care l-a primit de la Ioan in Iordan. Acesta nu era
izbavitor de pacate, ci era un botez pentru sfintirea naturii si mai ales pentru sfintirea apelor.
Iisus nu avea pacate, asa cum El Insusi spune : Cine Ma poate vadi pe Mine de pacat ?

Intre botezut Sfantului Ioan Botezatorul si botezul Mantuitorului Hristos este o mare deosebire.
Botezul Sfantul Ioan este un botez al pocaintei, un botez numai cu apa. Botezul Mantuitorului
este botez cu apa, cu Duh Sfant si cu foc. Botezul Mantuitorului este cu totul superior acestui
botez al pocaintei. Botezul nostru, al crestinilor, isi are temeiul tot in aceasta mare zi a Botezului
Domnului. Dar este o porunca speciala data de Mantuitorul Hristos dupa invierea Sa, o porunca
lasata catre Sfintii Apostoli, ca, mergand in toata lumea, sa invete pe oameni si sa-i boteze in
numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh.
Abia in viata crestina botezul are un caracter special, de Taina, fiind una din cele sapte Taine
ale Biserica crestine. Stiti care sunt cele sapte taine ale Biserica ? In primul rand Botezul, apoi
Mirungerea, sau Ungerea cu Sfantul Mir, Sfanta Impartasanie, Spovedania, Casatoria, Preotia
si Sfantul Maslu.

Sapte Taine legate cu cele sapte daruri ale Duhului Sfant. Aceste Sfinte Taine se pot compara
cu cele sapte Laude ale Bisericii, pe care le stim : Rugaciunea de la miezul noptii sau
Miezonoptica, Utrenia, Ceasul intai, Ceasul al treilea, Ceasul al saselea, Ceasul al noualea,
Vecernia si Pavecernita.

Deosebirea intre cele sapte Laude si cele sapte Sfinte Taine este si aceasta : cele sapte Laude
au timpul lor bine precizat prin slujbele Bisericii si sunt publice, adica rugaciunile se citesc la
strana. Sfintele Taine, unele din ele sunt savarsite in biserica, mai ales Sfanta Impartasanie, si
se savarsesc pentru diferiti credinciosi.

Celelalte Sfinte Taine, Spovedania de pilda - este o taina foarte intima. Adica, ceea ce se
marturiseste la spovedanie, preotul nu are voie sa spuna altora. Era un canon si o randuiala in
vechime : preotului care divulga Taina Sfintei Spovedanii, i se taia limba ! Inchipuiti-va ce
pedeapsa cumplita !

Taina Sfintei Impartasanii se savarseste tot in taina, insa in biserica. Nu stie nimeni sufletul celui
care se impartaseste; numai Dumnezeu stie si el singur.

De asemenea si celelalte Sfinte Taine, tot asa se savarsesc, in intimitate fiecare. Numai Taina
Sfantului Maslu, de obicei, se savarseste in public si pentru toti bolnavii din comunitatea
imediata sau din toata lumea ortodoxa.

Asa incat acestea sunt deosebirile. Cele sapte Laude se savarsesc public, in anumite momente
fixate, in timpul slujbelor bisericesti, iar cele sapte Taine sunt rezervate fiecarui individ la timpul
cuvenit, pentru ca fiecare are nevoie de o anumita taina.

Taina Mirungerii este taina separata, insa este savarsita impreuna cu botezul, pentru ca se
savarseste indata dupa Sfatul Botez.

Botezul inseamna scufundare, dupa un cuvant grecesc. De aceea botezurile se savarseau in


rauri, in catacombe, cand erau in prigoana crestinii din primele veacuri, si in locasurile sfinte,
adica in biserici. Prin secolele IV si V, credinciosii care veneau la crestinism din paganism, erau
botezati in baptisterii, niste biserici speciale pentru botez. Am fost intr-un asemenea baptisteriu,
in Siria, la manastirea Sfantului Simeon Stalpnicul, din secolul V. 0 biserica rotunda, ce se
numeste rotonda. Acolo era locul unde se botezau catehumenii, adica cei care erau in varsta si
veneau la botez. Mai pe urma, insa, cand crestinismul s-a mai dezvoltat, se botezau in aceste
baptisterii atat oameni mari, cat si pruncii. Dupa botez erau imbracati in haine albe si veneau de
la baptisteriu - cum v-am spus ca era in Siria, la Manastirea Sfantului Simeon Stalpnicul - pana
la biserica in procesiune, - preoti, diaconi si cantareti. Cantau din cantarile botezului si mergeau
catre biserica. Apoi inconjurau de trei ori biserica cantand si, dupa aceea, intrau in biserica si
asistau la Liturghia credinciosilor, dupa care se impartaseau cu Trupul si Sangele Domnului.

Asa era botezul in vechime. Cu vremea, botezul a inceput sa se savarseasca in biserici, la


nevoie in case sau in spitale.

Cine face botezul, cine este indatorat sa faca botezul ?


La inceput au fost numai episcopii, iar mai tarziu preotii. Mantuitorul a spus in Evanghelia Sa
Apostolilor : Mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al
Sfantului Duh, adica in numele Sfintei Treimi. Si Apostolii au practicat la inceput botezul dupa
cuvintele Mantuitorului. Apoi au lasat preotilor si arhiereilor sa savarseasca taina Botezului.

Botezul era facut si de diaconi, in lipsa de preoti; sau de calugari. La nevoie se poate boteza un
copil si de mama sa, sau de moasa lui, in cazuri cand este bolnav acasa sau in spital, ca nu
cumva sa moara copilul nebotezat. Caci prin taina Botezului, cel care se boteaza devine fiu al
lui Dumnezeu prin har, este frate cu Iisus Hristos, prin Duhul Sfant : Iata, voi sunteti fratii Mei si
prietenii Mei, spune Apostolul Ioan. Prin botez fiecare, credincios devine membru al Bisericii si
este unit cu Trupul lui Hristos, formand intreaga multime a credinciosilor. Capul acestui trup
duhovnicesc este Iisus Hristos, iar cel botezat este fiu at lui Dumnezeu si face parte din acest
Trup tainic al Mantuitorului Hristos.

Primitorul Botezului este om care vrea sa faca parte din crestinism. Pe prunci ii aduc crestinii la
botez. Insa, sunt oameni maturi din celelalte confesiuni, evrei sau pagani, care vor sa devina
crestini, si atunci cer Sfantul Botez si sunt botezati. Mantuitorul spune in Evanghelie : Cel ce va
crede si se va boteza, se va mantui, iar cel ce nu va crede, se va osandi; adica nu are parte cu
Hristos, nu intra in Imparatia lui Dumnezeu.

Usa de intrare, in crestinism este Botezul. Cine nu se boteaza nu are parte de vesnicia crestina,
venicia in lumina si bucurie, asa cum ne descrie Mantuitorul viata de dincolo. Este o viata de
mare fericire pentru toti care ajung sa mosteneasca imparatia cea de sus.

Dar sunt copiii avortati, copii care sunt nascuti si aruncati de mamele lor. Au lost gasiti pe la
marginile orasului, pe la anumite usi sau pe strada copii ale caror mame sunt mai rele decat
niste animale. Nasterea unui copil este o bucurie si o fericire si trupeasca si sufleteasca, intre
sot si sotie, sau intre femeie si babat. Dar, adeseori nu sunt sot si sotie, nu sunt cununati. Si
atunci femeia mama, aceasta mama rea nu vrea sa se rusineze, nu vrea sa se osteneasca sa-si
creasca copilul, ci il arunca. Si-l gasesti plangand intr-un invelis, adeseori mizerabil, si cineva
care are suflet omenesc, il ia si se hotaraste sa-l creasca.

In Orient, mai ales in Orientul indepartat, in India, in China, in Japonia, sunt asemenea cazuri
foarte dese, de copii lepadati. In India sunt copii lepadati pe gunoaie, la marginea oraselor,
aruncati ca niste carpe, afara de cei care sunt avortati, ucisi de mamele lor. Avortul este crima
dubla, caci se lipsesc copiii si de viata aceasta si de cea vesnica, fiind ucisi inainte de Botez.
Caci nimeni din cei nebotezati nu poate intra in imparatia lui Dumnezeu.

Daca cineva nu stie de este sau nu botezat, el se poate boteza de preot, dar sa i se rosteasca
formula aceasta : " Se boteaza robul lui Dumnezeu ( cutare ), daca nu a fost botezat, in numele
Tatalui. Amin. Si al Fiului. Amin. Si al Sfantului Duh. Amin. Acum si pururea si in vecii vecilor.
Amin.

Aceasta este randuiala pentru cei nebotezati. Botezul se face de obicei cu apa, dar, in lipsa de
apa, se boteaza si cu alte materii : nisip, tarana, etc. Deci trebuie sa fie aruncata o materie
peste cel ce se boteaza, caci toate Sfintele Taine au ceva materie in ele, prin care se revarsa
harul Duhului Sfant. Astfel Botezul are apa, Mirungerea are Sfantul Mir, Spovedania are insasi
formula spovedaniei, Sfanta Impartasanie are painea si vinul, care se prefac in Sfantul Trup si
Sange al Domnului. Casatoria are cununiile si inelul, ca materie, iar Sfantul Maslu, untdelemnul
si faina, care se aduc si se sfintesc si se folosesc mai departe, ca vindecatoare pentru boala pe
care o are cineva.

Cand se boteaza copiii ?

Dupa randuiala veche crestineasca, se boteaza incepand de la sapte zile pana la patruzeci de
zile, nu mai tarziu. Am aflat acum, dupa comunismul acesta care s-a abatut peste noi, ca au
ramas multi oament majori, oameni in varsta nebotezati si vin si cer Botezul de la noi. Se poate
sa fie botezati acesti oameni, insa sa vorbeasca cu preotul respectiv si preotul stie ce are de
facut.

Sunt si anumiti sectanti, care au fost botezati la secta lor. Acestia, daca vin la Ortodoxie, trebuie
sa fie botezati din nou.

Sunt si sectanti care au fost mai intai botezati ortodox, apoi s-au dus la secte. Daca revin la
Biserica Ortodoxa, singura care este mantuitoare, ei nu se mai boteaza din nou, ci li se face
randuiala de revenire si se ung cu Sfantul si Marele Mir.

Centrul sau esenta Botezului consta in afundarea de trei ori in apa si in rostirea formulei
Botezului : " Se boteaza robul lui Dumnezeu ( cutare ), in numele Tatalui. Amin. Si al Fiului.
Amin. Si al Sfantului Duh. Amin ". Si cel ce se boteaza trebuie introdus si scufundat de trei ori in
apa botezului.

Sunt si botezuri prin turnare. De pilda, lumea catolica asa boteaza, prin turnare. Ori, turnarea
aceasta este o abatere de la traditia crestina. Insusi Mantuitorul S-a scufundat in apa, desi
Mantuitorul nu avea nici un pacat. Cei care intrau in raul Iordanului, si ei, de asemenea, erau
scufundati in apa si se ridicau, tot in apa, si-si marturiseau pacatele lor, stand in apa in acest
timp.

Slujba botezului. Sunt doua parti distincte in slujba Botezului. Intai se citesc exorcismele,
formate din patru rugaciuni : doua rugaciuni sunt catre Dumnezeu, catre Care vine acest
catehumen, si doua rugaciuni impotriva duhurilor necurate, impotriva diavolului, care este
blestemat, alungat, defaimat, fiind duh necurat, care tine sub stapanire aceste suflete omensti,
si este indepartat de la acest suflet, fie ca este prunc, fie ca este om in varsta.

A doua parte a Botezului consta in insasi taina Botezului. Se sfinteste intai apa botezului in
cristelnita, vasul in care se boteaza se numeste cristelnita si vine de la cuvantul Hristos sau
crestin. Dupa aceea se savarseste slujba Botezului in aceasta apa binecuvantata, sfintita. Cel
care se boteaza se scufunda, cum am spus, de trei ori in apa. Apoi este scos din apa, este uns
peste tot trupul cu Sfantul si marele Mir si dupa aceea se citeste Apostolul si Sfanta Evanghelie
de la Matei : Mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al
Sfantului Duh. Aceasta este porunca Mantuitorului.

Dupa aceea pruncul este sters in locurile unde a fost uns cu Mir si cu untdelemn sfintit si dupa
aceea este momentul cand se tunde, prima tundere. Tunderea aceasta era folosita si in
vechime si este folosita si astazi, mai ales in zilele noastre la calugarie si la taina Hirotoniei,
cand un preot este tuns in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh.

Deci, oricarui prunc i se aplica trei Taine : Botezul, Ungerea cu Sfantul Mir si Sfanta
Impartasanie. Asa intra el in viata.

Un asemenea prunc botezat, in care nu au fost pacate, decat pacatele parintilor, care se spala
prin botez, dobandeste prin harul Botezului, harul Sfantului Duh, o adevarata lumina, ca o faclie;
mai mult decat aceste becuri straluceste trupul si sufletul botezat. Daca am vedea noi, cu ochii
nostri trupesti, ne-am spaimanta de aceasta lumina, de acest copil al lui Dumnezeu, al lui Iisus
Hristos. Si datoria noastra a crestinilor este ca sa ne straduim de-a lungul vietii noastre, sa
pastram aceasta curatie, aceasta nevinovatie, aceasta sfintenie, primita prin Taina Botezului in
pruncia noastra. Aceasta este marea grija a credinciosilor.

Stiti si dumneavoastra ca la Botez sunt nasi, pentru un baiat sa fie un barbat, pentru fetita, o
femeie.

Dar trebuie si fie si ei botezati ortodocsi si sa fie crestini. Ei tin in brate pruncul si, din clipa
botezului, ei devin parinti spirituali ai celui botezat. Nasii sunt, datori toata viata pruncului, cat va
creste, pana la batranetile lui, sa-l supravegheze ca niste adevarati parinti sufletesti, sa aiba
grija de el si sa-l calauzeasca pe calea cea buna si sfanta a vietii crestine pana la sfarsitul vietii
lor.

Daca se intampla de-a lungul vietii anturaje pacatoase, ori caderi din nebagare de seama,
alteori din influentele cele din afara, Hristos a randuit Taina Sfintei Marturisiri, Taina Pocaintei,
Taina Lacrimilor, prin care cei pacatosi au nevoie sa-si spele multele lor pacate.

De aceea, datoria, noastra este sa pastram sfintenia vietii noastre, a Sfantului Botez si atunci,
fara imdoiala ca ramanem in legatura harica si intima cu Dumnezeu, daca ne pastram curati si
pazim poruncile lui Dumnezeu. Daca pazim toate acestea, harul Duhului Sfant ramane
neintrerupt in noi, din momentul Botezului si pana la sfarsitul vietii noastre.

Ne oprim aici cu Taina Botezului, usa de intrare in crestinism, momentul infierii si al initierii in
viata crestina prin Botez. Aceasta viata crestina trebuie sa dureze de la nasterea noastra in
Hristos si pana cand ne intoarcem la Dumnezeu.

Indatoririle nasilor la Botez


Intrebare:

Mi se pare o responsabilitate mare sa botez un copil, ma emotioneaza ideea asta, de aceea


vreau sa fac totul perfect, dar nu stiu ce indatoriri au nasii de botez, de aceea, va rog sa ma
ajutati - ce trebuie sa stim in legatura cu botezul? ce sa cumparam, ce obiceiuri sunt legate
de ceremonial..., orice mi-ar putea fi de ajutor ?

Raspuns:

Parintii vor aduce a copie a certificatului de nastere a pruncului

Iata, pe scurt, indatoririle nasilor:

Nasii sa fie crestini, membri traitori ai Bisericii Ortodoxe


Donatia la Biserica, pentru Taina Botezului, o fac nasii.
Nasii trebuie sa cumpere:

1. Hainute, de la piele pana la costumas (mai multe body-uri, costumase, bluzite,


pantalonasi, jucarii, paturici, crasma si scutecele, etc). Crasma este panza in care nasa
primeste copilul atunci cand preotul il scoate din cazan, dupa Botez.
2. O pereche de ghetute
3. O lumanare impodobita cu flori.
4. Doua (2) prosoape si un sapun (unul mijlociu, si unul mare: culoarea albastra bentru
baietei; si culoarea alba sau roza pentru fetite).
5. Cruciulite de botez (marturii), pentru toti participantii la botez - cruciulite ornate cu
siretel (culoare in functie de copil)

La biserica, in timpul slujbei - nasii raspund preotului in locul copilului:


"Te lepezi de satan? Ma lepad! / Te-ai unit cu Hristos? TU-M-am unit cu Hristos! de 3 ori".
Apoi CITIREA CREZULUI.

Nasa va dezbraca pe copil, cand ii va spune preotul, apoi preotul o sa il boteze, si nasa il va
primi pe pruncul botezat pe crasma (prosopul mare).

La rugaciuni nasa va tine copilul in brate, iar lumanarea va fi tinuta de nas.

Dupa botez, nasa inveleste copilul, si'l va aseza pe masa special amenajata.

Preotul va veni apoi sa il unga cu Sfantul Mir, sa tunda putin din perisorul pruncului, si dupa
botez, nasa il va imbraca pe prunc in hainutele tale.

La final, pruncul va fi impartasit. Nasa va tine in brate pruncul, iar nasul va tine lumanarea.

Dupa impartasanie, preotul va inchina pruncul la incoanele din fata iconostasului (daca
pruncul este fetita).

Daca este baietel preotul il inchina, nu numai in fata icoanelor din iconostas, ci il baga spre
inchinaciune si in Sfantul Altar.

Traditii legate de Botez:

La miezul noptii sau cum se stabileste de comun acord (parintii si nasii), pruncul va si
scaldat. Scaldatoarea este o baita pe care o fac nasii pruncului botezat intr-o cadita. Apa de
la scaldatoare se va arunca la radacina unui pom fructifer sau alt copac - sa creasca mare,
drept si sa rodeasca.

INSA, indatorirea cea mai mare a nasilor este ca sa creasca pruncul in credinta
ortodoxa, aducandu'l cu regularitate la Sfanta Biserica.

Pentru Taina Sfantului Botez mai sunt necesare


Pentru buna organizare a Tainei Sfantului Botez sunt necesare urmatoarele:

· 2 prosoape mari albe, noi, imaculate, fara NIMIC colorat pe ele;

· 1 sticla de ulei de masline;

· lumanarea se poate lua de la biserica, pe care o ornati ulterior sau pentru comanda online
- click here;

· 1 sapun solid;
· 1 fasa de cca 1 metru lungime (panglica);

· forfecuta;

· lumanari mici pe care le cumparati de la Biserica pentru Sfantul Altar;

· panza alba netivita, aprox. 1 m x 1m, in care se primeste copilul de catre nasi dupa botez;

· cutie (sau plic) in care sa se pastreaze parul copilului, cind este tuns pentru prima data;

· pomelnic cu membrii familiei si lumanare aprinsa care se da la Altar;

· Copie certificat de nastere;

· Petale de trandafir care se pun in apa Botezului.

Pruncul trebuie adus la Biserica de catre moasa/bunica, iar la scoaterea din apa Sfantului
Botez se imbraca cu haine noi cumparate de catre nasi.

Felicit familia pentru binecuvantarea divina, primirea darului ceresc, iar nasilor sincere si
simtite urari de sanatate alaturi de cuvenitele rugaciuni catre Tronul Prea Sfintei Treimi.

Doamne Ajuta!’
Indatoririle nasilor
Nasii au obligatia de a pregati copilul pentru botez. In cazul in care copilul murea, nasii se ocupau de inmormantare. Copiii
bolnavi erau botezati chiar si la o saptamana. In mod normal botezul se facea la 6 saptamani. unde?

Moasa impreuna cu nasa duc copilul la botez. Se considera ca moasa il aduce pagan, iar nasa il scotea crestin.

Nasii aduc daruri la botez.Pe vremuri se aduceau lumanarile, un rand de haine, camasuta alba si fase. Nasii aveau obligatia
sa cumpere lumina de botez, un metru de panza in care se infasa copilul la botez.

Baietilor, nasii le dadeau cate un colac in fiecare an de Craciun, pana se insurau, apoi tinerii le aduceau nasilor colaci.
Fetelor li se dadea numai hainele de botez. Acum fetelor li se dau si cercei la botez.

Nasii platesc preotul. Nasii mai aduceau o bucata de panza de doi metri, un canceu de sticla cu un fir de busuioc pentru
aghiazma, o bucata de fasa cu care se leaga copilul si o lumanare. Nasii aduc bautaura pentru masa de dupa botez. Astazi
se dau si bani la botezul copiilor. Pe vremuri nasii mai dadeau si cate un animal de curte la botezul copilului: un purcel, un
miel sau un vitel. Nasii mai fac cadouri copiilor si la sarbatorile mari. Nasii reprezinta parintii spirituali ai copiilor si ai
tinerilor casatoriti. Ei ajuta parintii copiilor cu bani, se implica in educatia acestora, se intereseaza de sanatatea lor, de
buna lor crestere. De asemenea ii ajuta cu sfaturi atat pe parinti cat si pe copii.

Dupa ce finul sau fina lor va creste, nasii sunt datori, impreuna cu parintii copilului, sa-l deprinda sa-si faca cruce, sa-l
învete rugaciunile si sa-i dea mereu sfaturi si îndrumari bune, si anume: cum sa-si cinsteasca parintii, cum sa se poarte
crestineste, cum sa îndeplineasca poruncile dumnezeiesti, cum sa iubeasca Biserica si Patria.

Stiati ca...

1. Copiii nasilor si cei ai finilor erau considerati frati, iar casatoria dintre acestia era interzisa.
2. Cei care traiesc fara cununie bisericeasca, cei îndepartati de la sf. Impartasanie, cu puterea arhiereului sau preotului, cei
care nu împlinesc poruncile Bisericii, — nu pot fi chemati ca nasi la botez.

Eu iti scriu care sunt obiceiurile in Bucovina, dar nu cred ca difera prea mult.
Deci:
A. Pentru BOTEZ
1. lumanare
2. hainute pentru botez; mama il imbraca acasa, nasa dupa botez, care va sa zica, trebuie de
toate: scutec, maieuas, body, bluzica, pantalonasi, sosetele, ciorapi, ghetuta, paturica, caciulita
(depinde de vreme)
3. crisma = in ea scoatepreotul copilul din cadelnita (unde il boteaza)
4. fasa (o foloseste preotul cand boteaza copilu; ulterior va fi legata la lumanare si o va folosi si
nasa a doua zi la scaldaciune)
5.material(se pune la lumanare si se da mamei copilului; eu nu am vrut la lumanare, naici cand
au fost botezati copiii mei, nici cand am botezat eu; l-am dat / primit acasa); deci, depinde ...
6. bani ptr. preot, dascal, etc.
7. sapun si proso ptr. preot
8. ulei ptr. biserica

B. Pentru SCALDACIUNE (a doua zi)


1. hainute (de toate, inclusiv chilot; se zice ca asa cum il imbraca nasa, asa va fi toata viata)
2. busuioc (care trebuie pus si la lumanare)
3. de toate in cadita (bani, creion, ou, flori, etc)
4. sapun
5. sampon
6. ulei ptr. masaj
7. betisoare uechi
La scaldaciune, nasa spala copilul absolut peste tot, nasu tine lumanarea aprinsa si face cruce cu
ea in cadita.
Dupa baita, apa se varsa la radacina unui pom, deci ceva care da roade, exista traditia ca o alta
persoana sa fie pusa cu fundul pe cadita, cica va ramane insarcinat anul care urmeaza, dragelor,
nu stiu ce sa zic, dar eu am patit-o. M-a pus cumatrul meu fortat pe cadita si uite-l pe Tudor,
pe bune, nu am crezut, dar ...
Sper sa-ti fi fost de ajutor.
Sa-ti traiasca finutul si sa fie sanatos!!!!

Langa tot ce ti-a scris Alina mai trebuie o sticla cu vin rosu.
La noi cel putin asa au cerut.Cand vei merge la biserica sa stabilesti ora botezului o sa iti dea o
listuta cu tot ce trebuie.Sa iti fie de bine si sa ai un finut sanatos.Daca se poate sa il si cununi
cand va veni timpul.

Nasii i-au mai luat lantisor cu cruciulita de aur ca asa se cere aici...apoi la biserica au luat vreo
16 lumanari mari (asa le-a spus popa sa fie aprinse in biserica odata cu cea de botez)...si i-au
luat si o pereche de cercelusi de aur in forma de cruciulite (la voi nu se aplica ca e baietel)...in
afara de ce ti-au mai scris fetele, trebuie pampersi pt voinic, iar la baita de a 2-a zi sapunel si
samponel...la noi, eu am adunat tot ce trebuia sa puna nasa in cadita (fulgi, ou, lapte, miere,
lipici, orez, grau, seminte, flori, aur, argint, menta, bani, busuioc, marar, sare etc) si ea le-a pus
si-a uns-o cu de toate...aaa, si la baita trebuie sa fie lumanarea de botez aprinsa si Karina mea a
avut si lantisorul cu cruciulita de la ei la gat, in cadita pui fasa, iar dupa ce termina, apa se
arunca la un copac (ai grija sa scoti aurul, ca noi am aruncat-o cu tot si orbecaiam pe urma sa
gasim bijuteriile ) si fasa se pune la uscat la oglinda (nu stiu de ce, am urmat fara sa caut vreo
explicatie)
Ps: abia stept sa te vad nasica cu rochia beton sa ne bagi in boala!

Bravo Diana! Ce minunat trebuie sa fie sa botezi un prichindel!


A doua zi la baita trebuie sa legi o crenguta de busuioc cu fasa cu care l-ai legat in biserica si sa-l
descanti inainte sa-l bagi in baita. Nasa a bagat bani sub cadita si NU in cadita, pentru ca banii
sunt murdari, parerea mea! Se unge bebele cu ulei sfintit (dat de la biserica) si il descanti tu
inainte de a-l baga in baie cu crenguta de busuioc- pe la ochi "sa vada lucruri bune si frumoase",
pe la urechi "sa auda numai invataminte si sa ia aminte la ele", pe la gura " sa vorbeasca cuvinte
intelepte si sa stie a respecta pe cei din jur", pe la manute "sa fie harnic si priceput", pe piept "sa
fie iubitor si cu suflet mare", pe cap "sa fie desteapt si luminat",, pe picioare "sa il duca acolo
unde trebuie si sa il aduca mereu acasa, langa cei dragi"... erau mai multe, dar atat a scris si
CrissB pe calalalat forum. Poate stie ea mai multe

La biserica fata a venit imbracata cu hainute luate de mine si apoi totul a fost pe ea de la nasa
.Noi am avut fasa alba si o legatoare tot alba, hainute albe, sau roz dupa preferinte. Eu as opta
pentru alb ,arata ca niste ingerasi. Cand te duci sa iei finutul, iesi tu prima din casa si il primesti
de la mamica peste prag de 3 ori cu respectivele vorbe "iti dau un pagan, adu-mi un crestin" .La
fel si dupa botez, peste pragul bisericii., tu i-l dai mamei " Mi-ai dat un pagan, ti-am adus un
crestin".

Delia, nici aici nu se gasesc lumanari de botez decorate ca la noi...noi am luat de la un magazin
rusesc o lumanare groasa lunga iar nasii au cumparat niste flori si funda roz, niste folie de
aluminiu si voal si au facut ei o lumanare care sa semene cat de cat cu cele obisnuite la noi la
botez...in privinta cadoului pt nasi nu te pot ajuta ca noi am avut nasi romani si le-am luat ce si-
au dorit: un digital si trepied...in general se fac cadouri pentru casa, iar ca sa-i "nimeriti" trebuie
sa-i spionati putin cam ce si-ar dori sau avea nevoie si sa le aduca aminte cu placere de finuta
lor.

Prima data ar trebui sa cautzi o SUPERBA HAINUTZA in care sa scotzi bebelusha din biserica dupa
botez............tre sa-i faci lumanarea.......

Dar cred ca cel mai bine este sa mergi sa vorbesti cu un parinte din zona voastra pentru ca poate
difera pusin obiceiurile, sigur discutia cu parintele e cea mai buna solutzie............asha si atentie, tu
vei tzine bebelusha in bratze (casa-biserica-casa) pentru ca mamika ei daca nu are 6 saptamani de la
nastere "nu are voie" sa intre in biserica.......

Sper ca am fost de ajutor!

Trebuie sa cumperi hainute, de la piele pana la costumas de iarna - mai multe body-uri, costumase,
bluzite, pantalonasi, etc, jucarii, paturici - una mai subtire, una mai grosutza -, crasma si scutecele.
A face cumparaturi pentru bebica este ceva minunat, desi costisitor. O pereche de ghetute poate fi si
peste 400 000... Un plovaras minunat tot cam atata, o pereche de dresuri aproximativ si peste 100
000. Adunate o sa cam usture, dar o faci pentru un inger si uiti!
O sa cumperi o lumanare impodobita cu flori roz/rosii pentru fetitza.
O sa mergi cu ea la biserica, preotul iti va citi dezlegarile - tu vei raspunde preotului in locul lui bebica:
"Te lepezi de satan? TU-Ma lepad! / Te-ai unit cu Hristos? TU-M-am unit cu Hristos! de 3 ori".
Urmatoarele rugaciuni vei sta cu bebita in brate iar lumanarea va fi tinuta de nas.
O sa il dezbraci pe bebe si apoi preotul o sa il boteze si ti-l va pune in brate. O sa il invelesti si vei
merge cu el la masa special amenajata. Preotul va veni apoi sa il unga cu mir, sa il tunda putin:)), si
apoi il vei imbraca in hainutele tale. Bebele va sta in crasma pana la scaldatoare care va fi la miezul
noptii sau cum stabiliti de comun acord!
Scaldatoarea este o baita pe care o faci intr-o cadita. In apa se pune lapte-sa fie dulce;)), flori, parca
si un galbenus de ou, un fulg si nu mai stiu ce alte minunatii. Tu ii faci baita, il schimbi, apoi mama lui
bebe iti va turna apa sa te speli pe maini si iti va da un prosop apoi.
Apa de la scaldatoare se va arunca la radacina unui pom fructifer sau alt copac - sa creasca mare,
drept si sa rodeasca.
Daca mai imi amintesc ceva iti spun!

Poti cumpara si o lumanare din ceara curata - poti cumpara de la biserica, e mare cat faclia de Pasti.
Nici nu curge ceara peste flori si miroase frumos.

Am uitat sa iti spun ca dupa ce l-ai imbracat, la final, o va impartasi. Tot tu o vei tine in brate - TU o
sa o tii tot timpul! Imbraca-te cu ceva mai subtire ca te vor taia toate apele si de greutate si de
emotii;-).
Apoi preotul o va inchina la incoanele de la iconostas o va pune jos si tu o vei ridica-sau se va face ca
o va pune. Atunci ti-o da increstinata!
Daca era baietel in baga prin altar, dar cum genul feminin nu are voie sa intre acolo....
Cand ajungi acasa, vei stinge lumanarea sus, de tocul usii!

Crasma e o plambica mai lata, o vei lua roz, dar nu foarte lunga-se zice ca daca e lunga se va marita
tarziu:D. Tu o vei baga in paturica si o sa o legi cu acea pamblica. Dupa ce ii pui costumasul sa ii pui si
scutecul in care ai luat-o dupa ce ti-a scos-o din cazan, asa, in jurul ei.
Nu o schimbi decat la scaldatoare, oricum ea o sa pape si va dormi foaaaarte bine!

Si inca ceva, depinde de biserica, dar am vazut la unele botezuri ca pe marginea cazanului sunt prinse
flori naturale. Acum nu stiu cine e responsabil cu asta, dar e frumos, schimba imaginea cazanului;)).

Nu uita sa-i iei fetitei cercei si se mai spune ca a doua zi la scaldatul copilulu trebuie sa -i piu in baita
ceva de argint care sa-i ramana fetei amintire(de exemplu nasa fetitei mele i-a pus un banut de
argint)
Si atentie trebuie sa o imbraci pe fetita cum se spune de la A la Z adica de la piele -
chilotei,sosete,dresuri,costumase ,botosei,caciulita,,fular chir si o canadiana - asta pt ca se spune ca
daca nu imbraci cum trebuie copilul(din cap pana in picioare) copilul va duce lipsa de acel obiect pe
care ai uitat sa-l cumperi.
Adoua zi la baita sa-i pui fetitei in baita -zahar,grau ,flori , bani , ceva de argint(care ii va ramane
finutei).
Dupa scaldatoare trebuie sa o ungi cu mirul(ulei pe care il duci la biserica sa-l sfinteasca)absolut peste
tot mai ales la incheieturi-subrat , talpi, la cutisoare , la urechi , chiar si in gurita -asta pt ca se spune
ca daca scapi vreo zona aceea va mirosi.
Dar sa stii ca la fata locului vei afla mai multe pt ca acolo(in Iasi) poate sunt si alte obiceiuri si iti vor
spune gazdele ce mai ai de facut.

Fetelor, la inceputul lui decembrie iau motzul. Ce trebuie sa fac in afara ca sa-i cumpar hainutze si sa-i
dau niste banutzi? Si s-o tund...evident =))!

Eu am luat motul saptamana trecut nepoatei mele. I-am cumparat tot asa, de la A la Z. Doua seturi
de chilotei cu maieutz, doua dresuri, doua perechi de sosete, o rochita frumoasa, un plovaras mai
maricel - avea capsunele pe el;))-, ghetutze, doua caciulite - graosa si subtire, pe care nu i le-am pus.
I-am luat 2 clamite cu floricele rosii si i le-am prins - ea are si parul ondulat;;).
I-am lasat banii care i-am pus pe tava 50 RON.
Cum e cu taiatul; motzului?

Exact, exact.#-o (:| :-\ Iei lumanarea de la botez si ii dai foc. Pregatesti 8 monede. Pui ceara de la
lumanare pe una si lipesti putin par din frunte si spui: In numele Tatalui si tai. Presezi apoi o alta
moneda peste parul taiat. Repeti in semnul Sfintei Cruci, spunand Si al Fiului, si al Sfantului Duh,
Amin.
Ii dai copilul mamei in brate impreuna cu restul de hainute, spunandu-i: Sa iti traiasca, etc.! Apoi
stingi lumanarea de partea de sus a tocului usii.
Eu asa am procedat. Apoi mica si-a ales obiectele de pe tavita, 3 la numar!

fetelor,din experientzele voastre,a parintzilor vostrii,a cunoscutilor........ce presupune a finas de


botez??\deci,dupa capul meu ,nasii sunt ca "parintii 2"..........si dc le sta in putere sa ajute micutzu ar
tb s o faca nu numai la nastere........de ex eu vreau sa mg cu mamica la eco,s o mai ajut cu una
,alta......

deci,dupa capul meu ,nasii sunt ca "parintii 2"..........si dc le sta in putere sa ajute micutzu ar tb s o
faca nu numai la nastere........de ex eu vreau sa mg cu mamica la eco,s o mai ajut cu una ,alta......

>>>>apoi,catzi bani se da la botez ca nasi (in bucuresti sau in alte parti) si ce se cumpara
micutzului??..........help[-o< [-o< .....baitza...tot

>>la motz,ce si cum??............cum se procedeaza??........cat se da,ce se cumpara??............cum se


taie??.....tot

ps>>haidetzi sa punctam cateva chestii,ca sunt in situatzia asta personal si cred ca vor fi multe
miresici si vreau sa stiau ce am de facut.....

Fluturas
5 mar 2007, 15:39
fetelor,din experientzele voastre,a parintzilor vostrii,a cunoscutilor........ce presupune a finas de
botez??\deci,dupa capul meu ,nasii sunt ca "parintii 2"..........si dc le sta in putere sa ajute micutzu ar
tb s o faca nu numai la nastere........de ex eu vreau sa mg cu mamica la eco,s o mai ajut cu una
,alta......

deci,dupa capul meu ,nasii sunt ca "parintii 2"..........si dc le sta in putere sa ajute micutzu ar tb s o
faca nu numai la nastere........de ex eu vreau sa mg cu mamica la eco,s o mai ajut cu una ,alta......

>>>>apoi,catzi bani se da la botez ca nasi (in bucuresti sau in alte parti) si ce se cumpara
micutzului??..........help

Hai sa-ncerc sa te-ajut.Noi am fost nasi in 2005 de Craciun in Bucuresti.Mi-am botezat nepotzelul,fiul
surorii mele.
Deci: trusou pentru bebitza (cand iese din spital):plapumioara (are si o alta denumire dar imi scapa
acum),pampersi,body,botosei,caciulitze,sampon,ulei de corp,sapun,servetele
umede,biberon,tetine,samd.Daca e fetita va trebui sa-i luati o pereche de cercei.Noi ,pentru ca e
baietzel, i-am luat o bratara de aur .Pentru botez i-am mai luat inca un rand de haine +un costumas
mai deosebit in care l-am imbracat in biserica.Obligatii biserica:lumanarea (pe noi ne-a costat 1
milion); onorariu preoti ( 2 milioane)..Bineinteles mai sunt si alte detalii de genul fasa, prosop +
sapun pentru biserica dar astea le vei afla la timpul potrivit de la preoti.
Baita se face prima zi dupa botez,iar motul se taie dupa cel putin 1 an.
Astept intrebari.

Cred ca depinde de obiceiurile locului.


Eu am fost nasa anul trecut, in Botosani si nici vorba de ulei, sapun si prosop pentru preot.:-B
Finutului i-am cumparat asa:
- cateva body-uri si hainute,
- un rand complet de hainute pentru biserica (pe care le-am spalat si calcat) - am gasit costumas
special de botez, foarte dragut (alb, cu niste ingerasi cusuti cu fir argintiu).
- cateva jucarii,
- o salteluta de joaca din aceea care are pe deasupra agatate niste jucarii (nu stiu cum se numeste,
dar sunt foarte scumpele),
- o icoana de argint
- un lantisor cu cruciulita.

Pentru biserica am luat doar lumanarea de botez (de care am legat cu o panglica aurie si vreo cativa
metri de material, sa-si faca mama bebelusului ceva din el - asta e obiceiul locului ;))), precum si o
paturica matlasata alba in care sa stea bebe invelit.
Nu am mai avut nevoie de crisma pentru ca bebelusul a avut probleme de sanatate la nastere si a fost
botezat de urgenta chiar din spital - o forma mult prescurtata a Botezului (din care au lipsit
Mirungerea si Sf. Impartasanie - care s-au facut mai tarziu, la botezul din biserica, un botez normal,
dar de la care a lipsit scufundarea in cristelnita, restul slujbei fiind la fel)

Iar la restaurant am dat si un mic dar in bani, pentru ca a fost ca un fel de nunta mai mica (de vreo
30-40 de persoane).

Nu am facut baitza de a doua zi. Nu are legatura cu religia, iar tatal finului e preot si nu au tinut
obiceiul.
Daca ar fi fost si baita, as fi luat inca un rand de hainute (spalat si calcat) si as fi pus in apa de la
baitza: petale de trandafir, miere, un mar frumos, rosu - ca sa fie sanatos, dulcel si frumsuel ;)) (stiu
ce i-as fi pus pentru ca m-am gandit). Bani in apa de baitza - nu-mi prea imi place ideea - dar daca
alegeti sa-i puneti, sa-i spalati bine inainte.

S-ar putea să vă placă și