1

Anatomia şi fiziologia omului

Cursul 1 (10-14.09.2018)

ORGANIZAREA GENERALĂ A CORPULUI UMAN

Anatomia este ştiinţa care are ca obiect de studiu forma şi structura organismului.
Din latina:
Ana = de-a curmezisul
Tome = a taia
Fiziologia este ştinţa care are ca obiect de studiu funcţiile părţilor componente ale organismului şi legăturile dintre ele.
Anatomia și fiziologia se completează reciproc, legătura dintre cele două discipline fiind foarte strânsă.

La baza studiului anatomiei şi fiziologiei umane stau următoarele principii:

o Principiul complementarităţii dintre structură şi funcţie potrivit căruia forma şi structura organelor sunt strâns
legate de funcţiile acestora. Orice modificare de structură induce modificări în funcţia unui organ şi de asemenea,
modificarea activităţii unui organ atrage după sine modificări în structura sa.
o Principiul ierarhizării organizării structurale. Corpul omenesc – sistem biologic – are mai multe niveluri de
organizare morfofuncţională. Fiecare nivel are propriile sale legi, care se subordonează legilor nivelului superior.
 Nivelul chimic este constituit din diferite tipuri de atomi care se combină pentru a forma molecule
complexe, care la rândul lor, formează subansambluri celulare - organitele celulare. (pe scurt: atomi,
molecule, organite celulare)
 Nivelul celular. Celula este unitatea de bază structurală, funcţională şi genetică a organismului. Celulele
formează unităţile cele mai mici ale organismelor vii, la nivelul cărora au loc procese fundamentale:
metabolismul, creşterea, dezvoltarea şi reproducerea. În organismul uman există peste 200 de tipuri diferite
de celule. Fiecare tip de celulă este rezultatul exprimării preferenţiale a acelor gene din genomul celular
comun, care se leagă de funcţia sa specializată. Bolile îşi au originea la nivel celular şi afectează celulele,
indiferent de nivelul lor de manifestare (organism, sistem, organ sau ţesut).
 Nivelul tisular. Ţesuturile sunt grupări de celule organizate în scopul efectuării unei anumite funcţii. Cu
toată marea varietate de celule din corpul nostru (peste 200), există patru tipuri fundamentale de ţesut:
epitelial, conjunctiv, muscular şi nervos, fiecare având o funcţie caracteristică.
 Nivelul de organ. Organul este o structură formată din cel puţin două tipuri de ţesut, dar cele mai multe
sunt constituite din cele 4 tipuri fundamentale. Organul este un centru funcţional ultraspecializat,
îndeplinind o funcţie specifică. Funcţia unui organ se reflectă în forma şi structura sa. Termenul de viscere
se foloseşte în general pentru a desemna organele interne, situate în cavităţile corpului.
 Sistemul de organe reprezintă nivelul de organizare format din mai multe organe care lucrează coordonat,
pentru îndeplinirea unei funcţii comune şi specifice. În corpul nostru există mai multe sisteme de organe
(sistemul osos, muscular, nervos, endocrin, cardiovascular, respirator, digestiv, excretor, reproducător).
 Nivelul de organism reprezintă nivelul superior de organizare. Organismul uman este un tot unitar
morfologic şi funcţional, care include toate celelalte niveluri, care lucrează coordonat pentru menţinerea
vieţii. Organismul, prin sistemele sale, îndeplinește trei categorii de funcţii principale: de relaţie, de nutriţie
şi de reproducere.
o Homeostazia este capacitatea organismului de a-şi menţine constantă compoziţia chimică şi proprietăţile chimice ale
mediului intern, în pofida variaţiilor permanente ale mediului extern.

Mediul intern cuprinde toate lichidele extra-celulare:

- sange,
- limfa (alb laptos),
- lichid interstitial (incolor, e lichidul dintre celule). Rolul de a facilita schimbul de substante si gaze in celule.
Mediul intern nu se refera la apa din celule.

Sange:
- plasma,
a. saruri (putine),
b. 9% din plasma sunt substante organice (glucide, proteine – unele sunt enzime si hormoni, lipide – unii
hormoni, ca de ex cei sexuali), vitamine (pot fi factori enzimatici, adica catalizatori, si pot fi hidrosolubile –
C si complexul B, dar si liposolubile – vit A, D, K, E).
- elemente figurate (leucocite - albe, hematii- rosii, trombocite – fragmente de celule f mici, lipsite de nucleu. Se
mai numesc si plachete sangvine, pt ca sunt f mici.),
- glucoza,
- proteine (jumatate din ele sunt albumina serica, celelalte sunt imunoglobuline, adica anticorpi),
- hormoni,
- vitamine.

Glicemia masoara nivelul de glucoza (nu zahar!) din sange. Valori normale intre 90-120.

S1.2. FUNCŢIILE FUNDAMENTALE ALE CORPULUI UMAN

Amintiţi-vă care sunt cele 3 categorii de funcţii ale organismului uman! Care este baza lor anatomică?

Organismul uman îndeplinește 3 categorii de funcții:

1. Funcții de nutriție (digestia, circulația, respirația, excreția);
2. Funcții de relație (mișcarea și sensibilitatea)
3. Funcția de reproducere
 2

1. Digestia – proces complex prin care alimentele sunt transformate in compusi simpli, ce pot fi asimilati usor.
Baza anatomica a digestiei este sistemul digestiv.
Sistemul digestiv este format din:
a. Tubul digestiv este format din: cavitatea bucala, faringe, esofag, stomac, intestin subtire, intestin gros.
b. Glandele anexe:
- glandele salivare (saliva),
- ficatul (bila),
- pancreasul (sucul pancreatic, hormoni: insulina si glucagon, produsi doar de 1% din celule pancreatice).

Circulatia are ca baza anatomica sistemul cardiovascular si cel limfatic.

a. Sistemul cardiovascular:
- inima
- vasele de sange (artere, vene si capilare).
a. Sistemul limfatic:
- ganglioni limfatici
- vase limfatice

Respiratia are ca baza anatomica sistemul respirator:

a. 2 plamani
b. caile aeriene/respiratorii.
Caile respiratorii (exterioare plamanilor):
- cavitatea nazala,
- faringe,
- laringe,
- trahee,
- 2 bronhii principale (care intrate in plamani se ramifica si formeaza arborele bronsic).

Excretia are ca baza anatomica sistemul excretor/urinar

a. 2 rinichi,
b. caile excretoare/urinare:
- 2 uretere,
- vezica urinara
- uretra.

2. Miscarea e indeplinita de sistemul locomotor:

a. sistemul osteoarticular (parte pasiva)
b. sistemul muscular (parte activa).

Sensibilitatea are ca baza anatomica:

a. sistemul nervos,
b. sistemul endocrin
c. analizatori (organele de simt: analizatorul vizual, acustico-vestibular, cutanat, kinestezic, olfactiv).

3. De la o anumita varsta a maturitatii sexuale.

Baza anatomica este sistemul genital masculin si feminin.
a. Masculin:
- 2 gonade (testicule),
- caile spermatice,
- glandele anexe (prostata, veziculele seminale si glandele bulbo-uretrale)
- organul copulator/genital extern/penisul.
b. Feminin:
- 2 gonade (ovare),
- caile de conducere a ovulelor (trompe/tube/ducte uterine, uterul si vaginul),
- glandele anexe (mamare)
- organele genitale externe (vulva si clitorisul).

ELEMENTELE DE ORIENTARE ALE CORPULUI UMAN

Poziţia anatomică a corpului uman este poziţia de referinţă, care face posibilă orientarea corectă a segmentelor şi organelor.
Poziţia anatomică desemnează corpul în poziţie ortostatică sau verticală, caracteristică omului. Membrele superioare atârnă lângă trunchi, cu
mâna în supinaţie, adică cu faţa palmară orientată anterior. Membrele inferioare sunt lipite, cu picioarele în unghi drept pe gambe, iar
genunchii şi coapsele sunt extinse.
Corpul omenesc, construit pe principiul simetriei bilaterale, este un corp tridimensional, prezentând 3 axe şi 3 planuri spaţiale
principale.

Axele corpului uman sunt axul longitudinal, axul sagital şi axul transversal.

1.axul longitudinal (axul înălţimii corpului)

- pleacă din creştetul capului (vertex) şi cade în centrul poligonului de susţinere al corpului.
- este un ax vertical;
- prezintă 2 poli: polul superior (cranial) şi polul inferior (caudal)
 3

2.axul sagital (axul grosimii corpului sau axul antero-posterior)

- ax orizontal
- are 2 poli: polul anterior (ventral) şi polul posterior(dorsal).
3. Axul transversal (axul lăţimii corpului)
- este un ax orizontal;
- are 2 poli: un pol drept şi un pol stâng.

Planurile sunt suprafeţe imaginare care secţionează corpul uman. Un plan anatomic trece prin câte 2 axe de orientare. Planurile sunt
următoarele: planul sagital, planul frontal şi planul transversal.
1. Planul sagital
- este dispus vertical;
- trece prin axul longitudinal şi prin axul sagital;
- împarte corpul în 2 părţi: parte dreaptă şi parte stângă.
- planul sagital care trece prin mijlocul corpului (median), împărţindu-l în 2 jumătăţi simetrice (dreapta si stanga), se numeşte planul medio-
sagital. Este planul simetriei bilaterale a corpului. Formaţiunile corpului mai apropiate de acest plan se numesc mediale, iar cele mai
depărtate se numesc laterale. De exemplu, ochiul este situat medial sau intern în raport cu urechea care este plasată lateral sau extern.
- Toate celelalte planuri paralele cu planul medio-sagital se numesc planuri parasagitale.
2. Planul frontal
- este dispus paralel cu fruntea şi trece prin axul longitudinal şi prin axul transversal.
- este un plan vertical.
- împarte corpul într-o parte anterioară (ventrală) şi o parte posterioară (dorsală).
3. Planul transversal
- este dispus orizontal;
- trece prin axul sagital şi prin axul transversal;
- împarte corpul într-o parte superioară (cranială) şi o parte inferioară (caudală). Cauda = coada.
- este numit şi planul metameriei corpului.

Există un număr infinit de planuri sagitale, frontale şi transversale, toate paralele între ele şi fiecare perpendicular pe celelalte
două. Fiecare organ al corpului îşi are propriile sale planuri şi faţă de ele putem orienta faţa anterioară sau posterioară, extremitatea
superioară sau inferioară, faţa medială sau laterală.

NOMENCLATURA ANATOMICĂ

Cranial (superior)
Caudal (inferior)
Ventral (anterior)
Dorsal (posterior)
Medial (intern)
Lateral (extern)
Când se vorbeşte despre membrele corpului, se folosesc termenii proximal, pentru formaţiunile mai apropiate de centuri şi distal,
pentru structurile mai îndepărtate.
Pentru antebraţ se folosesc termenii: radial, în loc de lateral şi ulnar, în loc de medial;
Pentru gambă, termenii sunt fibular în loc de lateral şi tibial în loc de medial.
Pentru mână, se foloseşte termenul de volar sau palmar pentru formaţiunile palmei, iar la picior, termenul de plantar, pentru
formaţiunile din talpa piciorului şi dorsal, pentru formaţiunile superioare ale piciorului.
Superficial şi profund sunt termeni care arată gradul de apropiere faţă de suprafaţa corpului.
 4

Când între capetele osoase care se articulează există nepotriviri de formă (de exemplu la genunchi, articulaţia temporo-
mandibulară şi cea sternoclaviculară) se interpun formaţiuni fibrocartilaginoase numite meniscuri şi discuri, care corijează aceste nepotriviri.

Mişcările de la nivelul articulaţiilor mobile sunt mişcări de alunecare şi de rotaţie.

Într-o articulaţie mobilă se pot efectua următoarele tipuri de mişcări:
a. flexia/extensia - apropierea/îndepărtarea a două segmente învecinate, mişcare efectuată în jurul axului transversal.
b. pronaţia/supinaţia: mişcarea de rotaţie a mâinii şi piciorului. Pronaţia mâinii - policele se roteşte medial, palma privind în jos
sau în spate. Picior- se ridică marginea externă a piciorului. Supinaţia mâinii – policele se roteşte lateral, palma privind în sus sau în faţă.
Picior - se ridică marginea internă a piciorului.
c. Abducţie-adducţie – îndepărtarea sau apropierea faţă de axul median antero-posterior (sagital).

S2.3 SEGMENTELE CORPULUI UMAN

 Capul;
 Gâtul;
 Trunchiul;
 Membrele.

1. Capul (regiunea cefalică) este format din 2 porţiuni:

o Regiunea facială sau faţa, corespunzătoare viscerocraniului (scheletului feţei);
o porţiunea craniană, corespunzătoare neurocraniului (cutiei craniene).

2. Gâtul sau regiunea cervicală

o este segmentul anatomic care leagă capul de trunchi;
o în regiunea anterioară conţine:
 elemente somatice (muşchi, fascii şi osul hioid);
 organele gâtului: laringele, tiroida şi porţiunile superioare ale traheei şi esofagului.
o regiunea posterioară a gâtului, numită şi regiunea nucală, este formată din vertebrele cervicale şi muşchii cefei.

3. Trunchiul este format din 3 segmente suprapuse: toracele, abdomenul şi bazinul (pelvisul) care conţin în interior cavitățile
toracică, abdominală şi pelviană, cu viscerele respective. Cavitatea abdominala si pelvisul = cavitatea abdomeno-pelvina.

Cavitatea toracică este separată de cea abdominală prin muşchiul diafragm (transversal, in forma de cupola, cu rol in mecanica
respiratiei). Viscere: inima, plamanii.

Cavitatea abdominală se continuă cu cea pelviană, care este închisă de planşeul pelvi-perineal sau diafragma pelvină. Viscere:
rinichi, splina, ficat.

a. Toracele este alcătuit din următoarele regiuni (fig. 1):

 Anterioară ce cuprinde regiunea:
o Sternală (varful sternului este apendicele xifoid, cartilaginos – la resuscitare nu trebuie apasat pe el, pentru ca se
rupe usor)
o Infraclaviculară;
o Mamară.
 Laterală sau costală.
 Posterioară formată din regiunile:
o Suprascapulară;
o Scapulară;
o Interscapulară;
o Infrascapulară.

b. Abdomenul cuprinde următoarele regiuni:

 Etajul abdominal superior

o format median de regiunea epigastrică (între rebordurile costale),
o iar lateral de hipocondrul drept şi stâng, care se întind în sus până la linia convenţională care corespunde cupolei
diafragmatice. Hipo – mai jos, condru – de coaste.
 Etajul abdominal mijlociu este format:
o Median, de regiunea ombilicală sau mezogastrică;
o Lateral, de regiunile abdominale laterale, flancul drept şi stâng.
 Etajul abdominal inferior cuprinde:
o Median, regiunea hipogastrică sau supravezicală;
o Lateral, regiunile inghinale sau fosele iliace dreaptă şi stângă;
o Regiunile posterioare abdominale corespund regiunilor lombare.

Bazinul are:
o Anterior, regiunea pudentală, corespunzătoare organelor genitale externe;
o Inferior, regiunea perineală;
o Posterior, regiunea sacrală;
o Postero-lateral, regiunile fesiere.
o
 5

4. Membrele sunt formate din:

o centuri, care le leagă de trunchi
o şi din porţiunile libere sau membrele propriu-zise.

Membrul superior se leagă de trunchi prin:

- partea fixa: centura scapulară, formată din 2 oase: omoplat şi claviculă.
- partea liberă: braţ (cu osul humerus), antebraţ (2 oase:radius și cubitus/ulna) şi mâna (oasele
carpiene, metacarpiene și falange). Policele – degetul mare de la mana.

Membrele inferioare se leagă de trunchi prin:

- partea fixa: centurile pelvine, formate din oasele coxale, care se articulează posterior cu
regiunea sacrală a coloanei vertebrale.
- partea liberă: coapsa (osul femur), gamba (oasele tibia și peroneul/fibula) şi piciorul (oasele
tarsiene, metatarsiene și falange). Halucele – degetul mare de la picior.

Soma sau partea somatică a corpului este formată din totalitatea formaţiunilor anatomice, cu excepţia viscerelor.
Viscerele sunt organele interne ale corpului, adăpostite în cavităţile acestuia.
6
 7

Laborator tehnologic 1
a. Exerciții de orientare şi poziţionare a diferitelor organe şi structuri ale corpului uman
b. Modelarea diferitelor structuri şi a organizării ierarhice a organismului uman

CELULA

DEFINITIE. Celula este unitatea fundamentala structurala, functionala si genetica a organismelor vii deci si a corpului uman.

DIMENSIUNI. Microscopice, cuprinse intre 20-30 micrometri.

1 micrometru = 10 la -6 m = 10 la -3 mm.
Exemple: Hematia are un diametru de apx. 7 micrometri. (celula mica). Ovulul are un diametru de 100 micrometri. (celula mare)

Figura 1. Hematia si ovulul.

TIPURI. In lumea vie se cunosc 2 tipuri de celule: procariote si eucariote (umane – cu nucleu adevarat, individualizat printr-o membrana
nucleala).

FORMA. Initial sferica, apoi ele devin cilindrice, cubice, prismatice, fusiforme, stelate (neuronul).
 8

ALCATUIRE.

Figura 2. Alcatuirea celulei.

Ultrastructura celulei eucariote (umana):

1. Membrana/plasmalema,
2. Citoplasma (unde sunt si organite celulare)
3. Nucleul.

1. Membrana/plasmalema. Structura. Plasmalema individualizeaza celula si permite schimbul de substante dintre celula si mediul
extracelular, fiind semipermeabila si selectiva (nu orice molecula poate intra si iesi din membrana). Din pdv chimic, membrana
are o structura deosebita, lipido-proteica. Lipidele ce intra in structura membranei sunt fosfolipide si se dispun pe 2 straturi
(formeaza un bi-strat lipidic), in care sunt incluse proteine globulare. Acest model de structura a membranelor plasmatice se
numeste „modelul mozaicului fluid”. Fosfolipidele au un cap hidrofil (polar) si o coada hidrofoba (apolara).

Fig. 3 Fosfolipidele

2. Citoplasma este substanta fundamentala din celula. 2 parti: hialoplasma/citosolul (partea nestructurata) si organitele celulare
(partea structurata).

a. Hialoplasma (partea nestructurata) se prezinta sub forma unui sistem coloidal in care mediul de dispersie este apa, iar faza
dispersata este reprezentata de particulele organice foarte mici aflate intr-o stare de miscare continua, dezordonata, numita
browniana. In functie de starea fiziologica a celulei, hialoplasma se prezinta fie in stare de gel fie in stare de sol (solutie). Cele
doua stari sunt deci reversibile.
b. Organitele celulare/constituentii celulari (partea structurata):
- mitocondriile (rol in respiratia celulara si producerea de energie. Au perete dublu si
membrana dubla. Lungime 2 micrometri. Membrana externa este neteda, cea interna este cutata.
Cutele se numesc criste. Substanta din interiorul mitocondriei se numeste matrix.),
- ribozomii/granulele lui Palade (rol in sinteza proteinelor),
- lizozomii (forma unor vezicule pline cu enzime hidrolitice/digestive si au rol in digestia
celulara),
- aparatul Golgi/dictiozomii (dispus in apropierea nucleului si are rol in producerea secretiilor
celulare. Celulele glandulare au mai multe Golgi – celula pancreatica, de ex.),
- reticulul endoplasmatic /RE. Formeaza o retea de canalicule cu rol in circulatia substantelor.
REN – neted, fara ribozomi pe suprafata, are rol in sinteza lipidelor. REG – rugos/granular, cu
ribozomi pe suprafata, are rol in sinteza proteinelor,
- centrozomul (format din 2 centrioli, rol in formarea fusului de diviziune. Centrozomul lipseste
in celulele care nu se divid - neuronul).

3. Nucleul

Fig. 4 Alcatuirea nucleului

Nucleul are:
a. membrana dubla, cu pori/anvelopa nucleara,
b. carioplasma/nucleoplasma,
c. 1 sau 2 nucleoli
d. cromatina (filament lung si subtire – ADN asociat cu proteine. Cromozomii sunt cromatina).

În celulă, nucleul poate fi dispus central sau excentric.

Fig. 5 Cromozomul monocromatinic.

(Cromatida ADN) La sfarsitul diviziunii celulare, cromozomul are un brat scurt, un brat lung si un centromer.
(2 cromatide surori) La inceputul diviziunii celulare, exista 2 cromatide surori, cu 2 brate scurte identice, 2 brate lungi identice si 1
centromer.