ANATOMIA OMULUI

note de curs
Anatomia este stiinta care studiaza alcatuirea corpului omenesc, structura
aparatelor, sistemelor si organelor.
Anatomie = morfologie

Niveluri de organizare a materiei vii:

1. Atomic 5. Nivelul organelor

2. Molecular 6. Nivelul aparatelor si sistemelor
3. Celular 7. Nivelul individual
4. Nivelul tesuturilor

Axele si planurile de simetrie:

1. Axele sunt drepte imaginare care strabat corpul pentru a descrie cele 3 caracteristici
esentiale ale unui organism si anume: inaltimea, latimea si grosimea
a) Axul longitudinal: pleaca din varful capului (crestet), trece prin centrul corpului
si se termina in talpa. Este axul inaltimii
b) Axul transversal taie organismul dintr-o lateral in cealalta si descrie latimea.
c) Axul sagital strapunge corpul din fata in spate sau invers si descrie grosime.

2. Planurile de simetrie se formeaza prin unirea capetelor axelor si au rolul de a imparti

organismul in regiuni de referinta.
- Planul frontal este paralel cu fruntea si imparte organismul in doua jumatati
diferite, una anterioara, cealalta posterioara.
- Planul transversal imparte organismul in doua jumatati diferite, una superioara
si una inferioara.
- Planul sagital imparte organismul in doua jumatati asemanatoare, cel putin la
exterior. Este planul simetriei bilateral, simetrie caracteristica organismelor
superioare.

Alcatuirea generala a corpului omenesc:

1) Capul 3) Trunchiul
2) Gatul 4) Membrele

1. Capul este impartit in doua zone:

- Neurocraniul
- Viscerocraniul (craniul cu organe)

1
 Neurocraniul sau cutia craniana protejeaza encefalul.

Viscerocraniul (oasele fetei) este locul in care se gasesc majoritatea organelor de

simt (ochi, mucoasa nazala, mucoasa limbii, urechile) si segmentele initiale ale aparatelor
digestive si respirator (cavitatea bucala, nasul). Viscer = organ

2. Regiunea gatului
Se pot observa urmatoarele organe (din partea anterioara catre cea posterioara):
tiroida, laringele, esofagul, regiunea cervicala a coloanei. In partea superioara se afla
faringele.

3. Trunchiul este impartit in trei subregiuni sau subcomponente: toracele, abdomenul,

pelvisul

a) Pe suprafata toracelui exista mai multe zone:

- Anterioar: zona supraclaviculara, subclaviculara, sternala, zonele mamare.
- Posterioar: zona suprascapulara, subscapulara, latero-vertebrala

Cutia toracica prezinta urmatoarele organe:

- Inima
- Plamanii
- Mediastinul = spatial dintre cei 2 plamani in care se pot observa capatul terminal
al traheei, bronhiile, vase de sange, esofagul – portiunea toracica.

b) Cutia toracica este delimitata in partea superioara de santul subclavicular si in

partea inferioara de muschiul diafrag care o separa de cavitatea abdominala.

c) Abdomenul este impartit in mai multe subregiuni, astfel:

- Epigastru
- Hipocondrul drept
- Hipocondrul stang
- Hipogastru
Epigastrul se afla in partea superior central a cavitatii abdominale.
Hipocondrul drept se afla in partea dreapta superioara. Hipocondrul stang se afla in
partea stanga superioara. Hipogastrul se afla in partea inferioara a ombilicului. Bila
reprezinta secretia acumulata in colecist.

d) Pelvisul sau bazinul este localizat in partea inferioara a cavitatii abdominale si

contine ca organe de interes:
- Uterul - Ureterele
- Vezica urinara - Trompele uterine
- Rectul - Uretra
- Ovarele - Prostata

2
 Pe laturile pelvisului catre cavitatea abdominal ca localizare externa se
delimiteaza fosa iliaca dreapta si fosa iliaca stanga.
Ca localizare, rinichii sunt in partea superioara a cavitatii abdominale de o parte
si de cealalta a coloanei vertebrale in zona lombara.

4. Membrele
Membrul superior are 3 regiuni: bratul, antebratul si mana (palma).
Membrul inferior are 3 regiuni: coapsa, gamba si talpa piciorului (planta).

CELULA

Primele cercetari asupra structurii celulare  Robert Hooke

Teoria celulara defineste celula  unitatea de baza structurala, functionala si
genetica a tuturor organismelor vii.

Dimensiunea celulelor
Majoritatea celulelor cuprinse intre 10 - 100µ (micron).
Exceptii: dimensiuni macroscopice (ex: ovulele, fibrele musculare), cellule cu
dimensiuni extrem de mici (hematiile adulte – globulele rosii) care au 7 µ.

Forma celulelor
Initial sunt sferice.
Pe masura ce se formeaza tesuturile, celulele pot avea forma de stea (ex. neuronii), fus
(cele muscular), cub (celulele din caile respiratorii), cilindru (intestinul subtire), etc.

Alcatuirea celulei

1. Compozitia chimica a celulei

Materia vie  6 elemente chimice fundamentale si un nr. de elemente auxiliare sau
secundare.
Elementele fundamentale sunt: carbon, oxigen, hidrogen, azot, sulf si fosfor.
Elementele auxiliare sunt: magneziu, calciu, potasiu, sodiu, clor, fier, zinc si
seleniu.
Aceste elemente chimice formeaza peste 600 tipuri de combinatii chimice
organice si anorganice.
Substantele organice: proteine, glucide si lipide.

Proteinele sunt substante organice complexe, au rol structural in alcatuirea

membranelor celulare, in structurile musculare, osoase, in hemoglobina, etc.
Subunitatile chimice ale proteinelor se numesc aminoacizi.
Exista si proteine functionale, ca de exemplu enzimele care faciliteaza
desfasurarea unor reactii chimice, si nucleoproteinele (ADN si ARN).

3
 Glucidele, carbohidrati sau zaharuri, sunt substante organice complexe care au
principalul rol energetic in organism.
Lipidele sau grasimile sunt de asemenea substante complexe care au atat rol
structural cat si functional.
Substantele anorganice sau mineralele: cea mai importanta este apa (60 – 90% din
citoplasma este apa), reprezinta principalul solvent si mediu de reactie.
In afara de apa gasim saruri, cloruri, fosfati, sulfati, etc.
2. Cele 3 componente fundamentale ale unei celule sunt:
a) Membrana
b) Citoplasma
c) Nucleul
a) Membrana este foita externa care acopera continutul celular. Dpdv chimic este formata
din doua straturi de fosfolipide printre care se gasesc moleculele de proteine.
Uneori pe suprafata fosfolipidelor se pot afla molecule de cholesterol si chiar glucide.
Proteinele din structura membranei pot indeplini urmatoarele functii:
- Participa la transportul activ al unor substante intre interiorul si exteriorul
celulei (transporta sodium, potasiu, glucoza si aminoacizi).
- Leaga celulele intre ele intr-un tesut
- Receptioneaza stimuli externi si hormoni
Functiile membrane celulare:
- Rol de protective
- Da forma celulei
- Este permeabila selectiv sau semipermeabila
- In cazul unor cellule (nervoase sau musculare), membrana este polarizata
electric in stare de repaus cu sarcini pozitive la exterior si negative la interior
b) Citoplasma
- Umple continutul cellular si are 2 subcomponente structural: hialoplasma sau
citoplasma fundamental si organitele celulare.
Hialoplasma este o solutie coloidala care contine apa, saruri minerale si substante
organice sub forma de picaturi. Este sediul principal al tuturor reactiilor celulare.
In functie de temperatura, hialoplasma se gaseste in stare de gel sau gelatina, cand
e frig si stare de sol cand e cald.
Organitele celulare pot fi impartite in doua categorii:
1. Organite comune
2. Organite specifice
Organitele comune sunt :
- reticolul endoplasmatic (RE),
- aparatul Golgi
- mitocondrii
- ribozomi
- lizozomi
- centrul cellular

4
 Reticolul endoplasmatic are aspectul unui sistem de canale care strabat toata
citoplasma de la membrana nucleului pana la membrana celulara.
Exista doua tipuri de RE: neted si rugos (aspru) cand pe suprafata lui se gasesc
ribozomi.
Rolul RE este acela de a transporta substante intre membrane nucleului si membrana
celulei, de a participa la sinteza proteinelor impreuna cu ribozomii si mai rar de a depozita
diferite substante.
Aparatul Golgi se mai numeste si dictiozom si este format dintr-un system
membranar asemanator unor saci turtiti care se termina la capete cu mici vezicule.
Rolul lui este de a elimina si excreta diferite substante.
Mitocondriile sunt formatiuni ovale cu membrane dubla in care membrane interna
formeaza adancituri numite criste care contin enime oxidoreducatoare (enzime care ard
elementele nutritive).
Rolul mitocondriilor este de a realize respiratia celulara pentru a elibera energia
necesara organismului.
Ribozomii se mai numesc si granulele lui Palade,dupa numele cercetatorului
American de origine romana care i-a descoperit si anume George Emil Palade. A primit
premiul Nobel.
Rolul lor este de a fi sediul sitezei proteinelor.
Lizozomii sunt formatiuni sferice prezente in majoritatea celulelor animale, dar mai
ales in globulele albe, leucocite, pentru ca ei contin substante cu proprietati antimicrobiene.
Centrul celular sau centrozomul se afla in apropierea nucleului. Contine ARN si
participa impreuna cu nucleul la inmultirea celulelor.
Neuronii sunt singurele celule care nu contin central celular pentru ca nu se
inmultesc.
Organitele specifice sunt neurofibrile, corpii nissl (doar in neuron), miofirbilele (doar
in celulele muscular), cilii si flagelii care sunt firisoare care apar pe suprafata membrane
unei celule cu rol in miscare (de ex. flagelul spermatozoizilor).

Nucleul se afla de obicei in central celulei, majoritatea celulelor avand un singur

nucleu. Exista si celule cu 2 nuclei – celulele ficatului, cu foarte multi nuclei – celulele
muscular, dar si fara nucleu – globulele rosii ale sangelui. Nucleu este delimitate printr-o
membrane nuclear dubla, starabatuta de pori, de la care pronesc tuburile RE. In interior se
afla plasma nuclear bogata in ADN.
Intr-o celula in repaus AND-ul se prezinta sub forma filamentelor de cromatina
intens colorata. Din cromatina in timpul diviziunii celulare se formeaza cromozomi.
Printre filamentele de cromatina se gasesc si unul sau doi nuclei.
Rolul nucleului este acela de a realiza diviziunea celulara sau inmultirea celulelor.

5
 TESUTURILE

Tesutul reprezinta o grupare de celule care au acceasi origine, forma, structura si

functie. Toate celulele tesuturilor se formeaza prin diviziunea mitotic a celulei ou (sau
zigot).
In corpul omului exista 4 tipuri principale de tesuturi:
1. Tesutul epitelial
2. Tesutul conjunctiv
3. Tesutul muscular
4. Tesutul nervos

Tesutul epitelial

Este format din celule strans lipite intre ele, asezate pe o membrana bazala
(membrane de sprijin).
Caracteristic este faptul ca nu au sursa proprie de hrana pentru ca nu sunt strabatute
de vase de sange. Se hranesc prin difuziune, din tesuturile conjunctive, deasupra carora se
afla.
Exista 3 tipuri de epitelii:
1. Epitelii de acoperire
2. Epitelii glandular
3. Epitelii senzoriale.
1. Epiteliile de acoperire se gasesc la suprafata corpului – epiderma sau pot sa captuseasca
peretii interni ai unor organe cavitare unde formeza mucoase sauendotelii.
Celulele tesutului pot fi pavimentoase, cubice, cilindrice, asezate pe unul sau mai
multe straturi.
In sacul epidermei, celulele pavimentoase sunt asezate pe mai multe straturi,
straturile de la suprafata avand pereti puternic ingrosati, cu keratina si celule moarte care
se cojesc (deshuameaza periodic).
Un tip special de epitelii de acoperirre este uroteliul caracteristic cailor de excretii
(uretere, vezica si uretra) care favorizeaza eliminarea urinii.
2. Epiteliile glandulare sunt formate din celule care au proprietatea de a produce si elimina
anumite substante.
Atunci cand aceste celule se asociaza cu vase de sange si nervi se formeaza glande.
Glandele pot fi endocrine, exocrine si mixte.
Glandele endocrine sunt cele care produc hormoni pe care ii elibereaza direct in
sange. Glanda tiroida, hipofiza, suprarenalele, pancreasul endocrine, glandele sexuale
(ovare si testicolele), timusul, epifiza.
Glandele exocrine sunt cele care isi elimina produsul de secretie la suprafata
corpului sau un anumite cavitati printr-un canal de secretie. Glandele lacrimare, salivare,
sudoripare, sebacee, mamare, gastrice, pancreasul exocrine – suc pancreatic, glandele
sexual (ovulele si spermatozoizii).
Glandele mixte au si productie endocrina si exocrina.

6
3. Epiteliile senzoriale sunt alcatuite din celule care au proprietatea de a receptiona
actiunea unor stimuli din mediul intern sau extern
Intra in alcatuirea organelor de simt: ochi, urechi, mucoasa nazala, mucoasa limbii,
piele, etc.

Tesutul conjunctiv

Se afla sub tesutul epitelial si poate sa indeplineasca urmatoarele functii:

1. Hraneste epiteliul sub care se afla, prin vasele de sange pe care le contine.
2. Reprezinta un deposit de saruri pentru intregul organism
3. Protejeaza organe vitale si mentine temperatura corpului participand la
termoreglare.
Tesutul conjunctiv are 3 componente principale:
- Cellule conjunctive
- Fibre elastice, de reticulina si de colagen
- Substante fundamentale care umple spatiile dintre celule si fibre
In functie de cantitatea de saruri din substantele fundamentale deosebim:
- Tesut conjunctiv moale
- Tesut conjunctiv semidur sau cartilaginos
- Tesut conjunctiv dur sau osos
1. Tesutul conjunctiv moale contine o cantitate foarte mica de saruri si se prezinta sub
forma de:
- Tesut moale, lax sau omogen. Este cel mai raspandit tip de tesut care umple spatiile
dintre organelle corpului
- Tesutul moale elastic prezent in peretele vaselor de sange
- Tesut moale fibros, intra in alcatuirea foitelor care protejeaza muschii si tendoanele
- Tesutul moale reticulat in care predomina fibrele de reticulina sub forma de retea in
ochiurile careia se gasesc celule. Se afla in ganglionii limfatici, splina si maduva rosie a
oaselor.
- Tesutul moale adipos sau gras in care predomina celulele care acumuleaza grasime si
se gaseste in hipoderm si in jurul organelor vitale.
2. Tesutul conjunctiv semidur sau cartilaginous contine o cantitate medie de saruri si
poate fi:
- Tesut cartilaginos elastic: se gaseste in pavilionul urechii, varfului nasului si epiglota.
- Cartilaginos fibros: este cel mai rezistent si se gaseste in discurile dintre vertebre si
meninscuri.
- Hialin sau omogen se gaseste in cartilajele articulare, laringe, trahee si cartilajele
costale
3. Tesutul dur sau osos se caracterizeaza prin faptul ca substanta fundamentala este
puternic impregnata cu saruri de Ca si fosfor si se numeste oseina.
In functie de modul in care se distribuie lamele de oseina si celelalte componente
ale tesutului, deosebim:

7
 a) Tesut osos compact
b) Tesut osos spongios
a)Tesutul osos se gaseste in diafiza oaselor lungi si la suprafata oaselor scurte si late.
Este cel mai rezistent tip de tesut pentru ca oseina se dispune sub forma de lamele
concentrice foarte ordonate intre care se distribuie celulele osoase.
b) Tesutul osos spongios se afla in epifizele oasleor si in interiorul oaselor scurte si
late. Lamelele sunt asezate la intamplare ramanand spatii care dau aspectul de burete, spatii
in care se afla maduva rosie osoasa (este sediul formarii celulelor sangelui, mai ales
globulele rosii).

Tesutul muscular
Exista 3 tipuri de tesut muscular:
1. Tesut muscular striat
2. Tesut muscular neted
3. Tesut muscular cardiac
1. Tesutul muscular striat intra in alcatuirea muschilor scheletici, limbii, faringelui si
primei portiuni a esofagului.
Celulele (fibrele) musculare striate au urmatoarele caracteristici:
- Au forma de fus sau de cilindru
- Prezinta foarte multi nuclei, localizati la periferie
- In citoplasma, in afara organitelor commune tuturor celulelor se gasesc organite
specific denumite miofibrile.
Miofibrilele sunt formate din proteine contractile. Unele au filament mai groase de
miozina, altele au mai subtiri de actina.
Miozina formeaza discuri intunecate, iar actina discuri clare. Discurile clare sunt
strabatute de fasii numite membrane “Z”.
Unitatea functionala cuprinsa intre 2 membrane “Z” successive se
numestesarcomer. Asezarea ordonata a miofibrilelor la acelasi nivel in toate celulele
invecinate face ca muschii striate sa aiba contractii rapide, puternice si voluntare sau
constiente.
2. Tesutul muscular neted intra in alcatuirea peretilor organelor interne, iar fibrele
muscular prezinta urmatoarele caracteristici:
- Au forma de fus
- Au un singur nucleu
- miofibrilele sunt asezate dezordonat, ceea ce face ca si contractile sa fie slabe, lente,
difuze si involuntare

3. Tesutul muscular cardiac intra in alcatuirea peretelui inimii. Se mai numeste si

miocard. Dpdv structural seamana cu muschiul strait, dar dpdv functional seaman cu
muschiul neted.
O proprietate deosebita este automatismul, adica proprietatea de a se contracta sub
influenta impulsurilor autopropagata fara declansare nervoasa.

8
 Tesutul nervos

Intra in alcatuirea sistemului nervos si este format din 2 tipuri de celule:

1. Celule nervoase sau neuroni
2. Celule gliale sau de sustinere

1. Neuronul este singura celula care nu se divide, formata din corp celular si prelungiri.
Corpul celular are forma de stea; un singur nucleu asezate central si organite celulare
comune si specific: meurofibrilele si corpi nissl sau tigroizi.
Neurofibrilele au rolul de a sprijini celelalte componente celulare, iar corpii nissl de
a participa la sinteza proteinelor implicate in realizarea memoriei.
Prelungirile neuronilor sunt dendritele si axonul.
Dendritele sunt prelungiri scurte si ramificate prin care impulsul nervos vine dinspre
alti neuroni spre corpul celular al neuronului proprie.
Axonul este o prelungiri unica, lunga prin care impulsul nervos pleaca spre alti
neuroni. La capatul axonului se gasesc ramificatii cu butoni terminali, in care se afla
substante cu rol de mediator chimic (adrenalina de exemplu), care faciliteaza trecerea
impulsului de la un neuron la altul.
Axonul este protejat de 3 invelisuri sau teci, cel mai important fiind invelisul de
mielina cu rol de izolator electric.
Proprietatile neuronilor:
1. Excitabilitatea
2. Conductibilitatea
Excitabilitatea este proprietatea neuronului de a raspunde printr-o manifestare
electrica sau chimica la actiunea unui stimul care are o anumite intensitate denumite prag.
Conductibilitatea reprezinta proprietatea de a conduce impulsul. Este mai mare in
cazul axonilor cu teaca de mielina pentru ca impulsul sare din strangulatie in strangulatie.
Legaturile dintre neuroni se numesc sinapse si ele se pot realiza intre axonul unui
neuron si dendritele sau corpul celular ale altui neuron.
2. Celulele gliale se gasesc printre neuroni, sunt mai numeroase decat acestia. Spre
deosebire de neuroni se pot inmulti si au rolul de a hrani neuronii, de a-i sprijini, de a
inlatura resturile neuronilor morti si foarte rar de a ocupa locul neuronilor distrusi.

SANGELE

Sangele reprezinta cea mai importanta componenta a mediului intern (mediul intern
reprezinta totalitatea lichidelor care circula printr-un organism, adica in afara de sange,
intra limfa si lichidul intracelular).
Ca tip de tesut, sangele este un tesut conjunctiv de tip particular pentru ca este
format din substanta fundamentala si celule sanguine, dar nu are fibre conjunctive.

9
 Volumul de sange din corpul unei persoane reprezinta volemia persoanei
respective. La o persoana de 70 kg volemia este de aproximativ 5 l de sange (circa 7 -8 %
din greutatea corpului).
Din cei 5 l de sange 3 l reprezinta volumul circulant (sangele care circula prin vase)
si 2 l reprezinta sangele stagnat sau sangele de rezerva (cel care se gaseste in anumite
organe ca splina si ficatul, din aceste depozite sangele este imobilizat in timpul efortului
prelungit sau in cazul in care oamenii traiesc la altitudine de peste 2000 m).
Temperatura sangelui normal este intre 36,5 0C si 370C. In interiorul corpului
temperatura este de 400C, iar la suprafata este de 35 – 35,50C, deci rolul sangelui este de
a uniformiza temperaura corpului.
Sangele este alcatuit din :
I. Plasma sanguina
II. Celule sanguine
Raportul dintre volumul de elemente figurate si volumul de plasma se numeste
HEMATOCRIT si este de aproximativ 46/54 (46% aprox. Sunt celulele, iar 54% etse
plasma).
I. Plasma
- Este un lichid galbui, semitransparent, indoor
- Contine aproximativ 90% apa si 10% reziduu uscat, acesta este reprezentat de 1% saruri
de fosfor, calciu, sodiu, potasiu, etc. si 9% substante organice de tipul proteinelor,
glucidelor (glucoza in special) si lipidelor. Dintre proteine, cele mai importante sunt:
albuminele, gama globulinele ( cu rol in imunitate), si fibrinogenul (cu rol in coagularea
sangelui).
Functiile plasmei:
- Transportul de O2 si CO2
- Transportul nutrientilor rezultati in urma digestiei
- Transportul vitaminelor si hormonilor
- Transportul unor substante toxice care trebuie eliminate (exemplu: uree si acid uric).
II. Celulele sangelui
1. Globulele rosii
2. Globulele albe
3. Trombocitele
1. Globulele rosii pot avea doua denumiri in functie de varsta si rol:
- Eritrocite: sunt celulele foarte tinere, imediat dup ace se formeaza din maduva rosie a
oaselor. Sunt celulele cu nucleu care patrund in circulatie. Maduva rosie se mai numeste si
maduva hematogena si se poate transforma in maduva galbena atunci cand necesitatile in
oxigen scad. Maduva galbena poate redeveni maduva rosie. La batrani, maduva galbena
ramane inactiva si se transforma in maduva cenusie. Procesul prin care se formeaza
eritrocitele se numeste ERITROPOIEZA. Nu sunt celule functionale.
- Hematiile sau celulele mature, cu forma de disc biconcave (seamana cu gogoasa turtita
la mijloc), fara nucleu. Contin o substanta proteica numita hemoglobina, foarte bogata in
fier. Fierul se combina foarte usor cu O2 si CO2 formand combinatii labile (se leaga si se

10
 desfac usor) si anume: OXIHEMOGLOBINA (prescurtare Hb O2) cand se combina cu
O2 si CARBOHEMAOGLOBINA (prescurtare Hb CO2) cand se combina cu CO2.
Hemoglobina combinata cu O2 are culoare rosie pentru ca fierul oxidat are culoare
rosie. Cantitatea de fier din hemoglobin se numeste sideremie. Daca sideremia este mica
sau daca numarul de hematii este mai mica pare anemia feripriva.
Numarul normal al hematiilor este de 4,5 mil/mm3 de sange la femei si 5mil/mm3la
barbati.
Scaderea numarului de hematii poate sa apara in diferite forme de leucemie, iar
cresterea denumita poliglobuluie, apare in cazul efortului fizic sau in cazul persoanelor care
traiesc la altitudini mari sau in boli grave pulmonare.
Hematiile traiesc 120 zile dupa care sunt distruse in splina si ficat.
2. Globulele albe sau leucocitele
- Se formeaza in mare parte tot in maduva rosie, dar unele se pot forma si maturiza in
ganglionii limfatici, splina si timus.
- Formeaza sistemul imunitar al organismului
- Numarul normal al leucocitelor este de aproximativ 5 mii/mm3
- Cresterea numarului de leucocite apare in infectii microbiene (15 mii – 30 mii).
- Celulele sunt mari, au nucleu permanent si pot prezenta in citoplasma mici granulatii
care sunt de fapt lizozomi producatori de substante antimicrobiene.
In functie de forma nucleilor si prezenta granulatiilor in citoplasma deosebim 2
tipuri de globule albe.
a) Polimorfonucleare (PMN) (granulare)
b) Mononucleare (agranulare)
a) PMN-urile pot fi:
- Neutrofile
- Acidofile
- Bazofile
Neutrofilele reprezinta 65% din masa leucocitara si sunt primele celule care ajung
la locul unei infectii.
Au proprietatea de diapedeza (pot sa emita picioruse false cu ajutorul carora strabat
peretii vaselor de sange pentru a ajunge mai repede la locul unei infectii. O data ajunse
fagociteaza microbii, adica inglobeaza microbii si ii digera.
Acidofilele se mai numesc si eozinofile si reprezinta aprox. 2% din masa
leucocitara. Ele intervin in apararea organismului in procese alergice si parazitare.
Bazofilele reprezinta in jur de 1% din masa leucocitara si au rolul de a reduce
inflamatiile. Ele produc heparina.
b) Mononuclearele sunt reprezentate de monocite (macrofage) si limfocite.
Monocitele sunt celule foarte mari care ajung ultimele la locul unei infectii cu rolul
de a ingloba si digera resturile celulare moarte (puroiul) rezultat in urma “luptei” dintre
neutrofile si microbi.
Reprezinta aproximativ 7% din masa leucocitara.
Limfocitele reprezinta 25% din masa leucocitara si sunt celule care apartin
sistemului limfatic. Sunt celule care se maturizeaza in timus si ganglionii limfatici. Produc

11
 anticorpi si au rol in realizarea imunitatii de lunga durata. Sunt celule care pot trai mai
multi ani.
Imunitatea reprezinta capacitatea de aparare a organismului fata de agresorii externi
(virusuri, bacteria, ciuperci sau toxinele acestora), dar si apararea fata de moleculele sau
celulele proprii care si-au modificat structura. Imunitatea poate fi innascuta sau ereditara
si dobandita pe timpul vietii.

3. Trombocitele sunt fragmente citoplasmatice al caror numar variaza intre 150 mii si 300
mii /mm3. Se formeaza tot in maduva rosie, traiesc 1 saptamana si au rol important in
procesul de hemostaza, adica oprirea sangerarii sau coagularea sangelui.

Grupele de sange

1. Sistemul A, B, O
2. Sistemul Rh

1. Sistemul A, B, O este determinat de existenta pe globulele rosii a unor antigene

(aglutinogene), notate cu A si B, si de existent in plasma a unor aglutinine notate cu α si β.
Pentru ca o transfuzie sau un transplant sa fie considerat reusit, fara risc este important ca
antigenele de un tip sa nu vina in contact cu aglutininele de acelasi tip.

GRUPA ANTIGEN AGLUITININA

0 SAU I - α,β
A SAU II A β
B SAU III B α
AB SAU IV AB -

Compatibilitatile
Grupa 0 este considerate donatorul universal, pentru ca doneaza la toate grupele, dar
primeste doar de 0.
Grupa A primeste de 0 si A, doneaza la A si AB.
Grupa B primeste de 0 si B, doneaza la B si AB.
Grupa AB primitor universal, doneaza doar la AB.

2. Sistemul Rh este al doilea sistem de determinare al grupelor de sange.

A fost descoperit pentru prima data la maimuta Rhessus, de unde si numele de Rh.
Sistemul este determinat de existent pe suprafata globulelor rosii a unei antigene
determinate de o gena dominant notata cu litera D. Persoanele care poarta antigenul
(antigena) sunt considerate Rh+, iar cele care nu poarta Rh-.
Riscul major in cazul transfuziilor sarcinilor apare atunci cand primitorul, respectiv
femeia insarcinata are Rh-, iar donatorul, sotul in acest caz, are Rh+.

12
 APARATUL LOCOMOTOR

Este format din:

I. Sistemul osos
II. Sistemul muscular

I. SISTEMUL OSOS – scheletul corpului este format din aproximativ 204 oase legate
intre ele prin articulatii (fara codita si oasele urechii)
Scheletul este impartit in mai multe regiuni:
1. Scheletul capului
2. Scheletul trunchiului
3. Scheletul membrelor
1. Scheletul capului este reprezentat de:
a) Neurocraniu
b) Viscerocraniu
a) Neurocraniul este format din oase perechi si neperechi
Oasele perechi sunt: temporalele si paretalele
Oasele neperechi sunt: frontalul, occippitalul, sfenoidul (arcadele ) si etmoidul (saua
de la nas).
b) Oasele viscerocraniului sunt mandibula, care este singurul os mobil al craniului,
maxilarul, oasele zigomatice (oasele pometilor), osul palatin (formeaza palatul dur – cerul
gurii), nazalul, cornetele nazale, lacrimal si osul vomer.
2. Scheletul trunchiului este format din:
a) Coloana vertebrala
b) Coaste
c) Stern
a) Coloana vertebrala numara 33 – 34 vertebre impartite in urmatoarele regiuni:
1. Regiunea cervicala cu 7 vertebre. Primele 2 avand denumiri particulare si
anume atlas si axis.
2. Regiunea toracica numara 12 vertebre si inchide in partea posterioara cutia
toracica.
3. Regiunea lombara in care se gasesc 5 vertebre
4. Regiunea sacrala in care se gasesc 5 vertebre modificate in sensul ca s-au redus
ca dimensiune, s-au aplatizat pentru a forma un singur os numitsacrum sau
sacral. Acesta contribuie impreuna cu ileococsalele la formarea centurii pelviene
sau bazinul. Sunt oase late, puternice pentru ca au rolul de a sustine greutatea din
partea superioara a corpului in statiune bipeda.
5. Zona coccigiana formata din 4-5 vetrebre modificate, mult mai mici, unite intr-un
singur os numit coccis.
Alcatuirea unei vertebre: corp vertebral si arc vertebral. Intre corp si arc se afla
cananul medular care adaposteste maduva spinarii.
Arcul este format din prelungiri numite apofize si anumite:

13
- Apofiza spinoasa
- Apofize laterale
Intre apofize se gasesc muschii latero-vertebrali.
Coloana vertebrala prezinta mai multe tipuri de curburi fiziologice (normale) care
ii dau forma de arc sau de “S”.
Curburile fiziologice sunt numite cifoze si lordoze (vazute din plan sagital) si
scolioze vazute din plan frontal (modificate dreapta sau stanga). Prin accentuarea acestor
curburi se formeaza curburile patologice.
b) Coastele sunt 12 perechi de arcuri osoase care impreuna cu sternul si regiunea toracica
a coloanei formeaza cutia toracica.
Primele 7 perechi de coaste sunt coaste fixe pentru ca se articuleaza relativ fix pe
stern. Urmatoarele 3 perechi sunt coaste false pentru ca se articuleaza pe stern prin cartilaje
lungi care le ofera mobilitate in timpul inspiratiei pentru a mari volumul cutiei toracice.
Urmatoarele 2 perechi sunt coaste flotante pentru ca nu se mai articuleaza deloc pe stern,
permitand o marire accentuate a cutiei toracice.
c) Sternul este osul lat din partea anterioara a cutiei toracice.

3. Scheletul membrului superior se prinde de scheletul trunchiului prin oasele centurii

scapulare reprezentate de clavicula si omoplat.
Membrul propriu-zis este format din:
- Humerus
- Radius
- Ulna (sau cubitus)
- Carpiene
- Metacarpiene
- Falange
Denumirile degetelor: police, index, median, inelar si auricular (degetul mic sau
minimus).

4. Scheletul membrului inferior se leaga de scheletul trunchiului prin oasele centurii

pelviene (bazinului):
- Ileococcsalele articulate anterior la nivelul simfizei pelviene
- sacrumul posterior articulate posterior
Membrul propriu zis este format din:
- femur
- tibie
- peroneu (sau fibula)
- tarsiene
- metatarsiene
- falange
- rotula (sau patela la nivelul articulatiei genunchiului)
Degetul mare se numeste si haluce.

14
 Articulatiile sunt legaturile dintre oase clasificate in:
- articulatii fixe sau immobile: articulatiile dintre oasele cutiei craniene (suture),
articulatii simfizei pubiene
- articulatiile semimobile contin capete cartilaginoase de articulare si ofera o mobilitate
redusa
- articulatiie mobile contin capete cartilaginoase acoperite intr-o capsula fibroasa care
contine si un lichid sinovial (articulatia genunchiului)
II. SISTEMUL MUSCULAR reprezinta componenta activa a aparatului locmotor,
reprezentata de muschii scheletici.
Grupele musculare sunt:
1. Muschii capului
2. Muschii gatului
3. Muschii pieptului
4. Muschii spatelui
5. Muschii abdomenului
6. Muschii membrelor

1. Muschii capului sunt:

a) Muschii mimicii
b) Muschii masticatori
a) Muschii mimicii realizeaza expresia fetei:
- Orbiculari asezati circular in jurul gurii, nasului, ochilor
- Muschiul frontal pe osul frontal
b) Muschii masticatori sunt reprezentati de:
- Maseter asezat pe mandibula si maxilar
- Muschiul temporal
2. Muschii gatului sunt reprezentati de:
- Sternocleidomastoidian
- Hiodieni
- Pielosul gatului
3. Muschii pieptului sunt:
- Marele pectoral
- Intercostalii interni si externi
- Dintatii
- Diafragmul
4. Muschii spatelui:
- Trapez
- Marii dorsali
- Romboizi
5. Muschii abdomenului:
- Dreptii abdominali (patratele)
- Oblicii interni si externi

15
6. Muschii membrelor
a) Muschii membrului superior se leaga de muschii trunchiului prin muschiul deltoid
(muschiul umarului), urmeaza bicepsul si tricepsul brachial si muschii flexori, extensori,
pronatori si supinatori ai incheietuirii mainii si degetelor
Miscarea de supinatie – palma priveste in sus
Miscarea de pronatie – palma priveste in jos
Miscarea de aductie – membrul este adus spre corp
Miscarea de abductie – membrul este indepartat de corp
b) Muschii membrului inferior se prind de musculature trunchiului prin muschii fesieri
(gluteus).
Muschii membrului propriu zis:
- Croitor
- Cvadriceps femural
- Aductori
Cei de sus sunt muschii coapsei (bazin – genunchi) pe partea anterioara
- Muschiul biceps femural – pe partea posterioara a coapsei
- Tensor – pe partea lateral a coapsei
- Muschii gastrocnemieni (gemeni) – se afla pe partea posterioara a gambei
- Flexori, extensori, pronatori, supinatori ai incheieturii piciorului si degetelor
Proprietatile muschilor:
1. Contractilitatea
2. Elasticitatea

1. Contractilitatea reprezinta proprietatea muschilor de a raspunde printr-o manifestare

electrica si chimica la actiunea impulsului nervos venit de la creier. Exista mai multe tipuri
de contractii in functie de modul in care actioneaza stimulul:
- Contractii de tip SECUSA, cand stimulul actioneaza rapid si este unic. Contractiile
de acest gen sunt rare in organism, de exemplu clipitul este un impuls si o singura
contractie.
- Contractii de tip TETANOS incomplete cand actioneaza mai multi stimuli intre care
exista interval de timp cu durata relativa. Astefl, intre contractii exista si perioade scurte
de relaxare.
- Contractii de tip TETANOS COMPLET cand intre stimuli nu exista perioade de
relaxare, sunt contractii puternice sustinute, caracteristice muschilor scheletici.

Dpdv al modificarilor survenite in interiorul muschiului, in timpul contractiei

deosebim:
- Contractii izometrice (izo = uniform, la fel, metric = lungime)
- Contractii izotonice
Contractiile izometrice inseamna ca se petrec fara modificarea lungimii muschiului,
dar cu modificarea starii de tensiune (tonusul). Sunt contractii pe care le realizeaza muschii
postural, adica muschii ce realizeaza mentinerea pozitiei vertical a corpului si capului.

16
 Contractiile izotonice sunt contractii in care tonusul ramen constant, dar lungimea
muschiului se modifica (contractile muschilor care realizeaza lucrul mechanic (miscari
concrete)).
Tonusul muscular reprezinta starea de usoara tensiune in care fiecare muschi se afla
si in stare de repaus.
Elasticitatea reprezinta proprietatea muschilor de a se intinde si de a reveni la
dimensiunea initiala.

FUNCTIA RESPIRATORIE

Respiratia reprezinta procesul prin care organismele ard elementele nutritive in

scopul eliberarii energiei necesare cresterii si dezvoltarii, si activitatilor zilnice.
In functie de modul in care se realizeaza arderile, deosebim doua tipuri de respiratie:
a) Respiratie aeroba
b) Respiratie anaeroba
Respiratia aeroba este caracteristica celulelor organismelor superioare si consta in
arderea complete a elementelor nutritive cu ajutorul oxigenului pana la dioxid de carbon,
apa, cu eliberarea unei mari cantitati de energie.
Respiratia aeroba se petrece in toate celulele organismului in mitocondrii.
Respiratia anaeroba este caracteristica organismelor primitive unicelulare si
consta in transformarea substantelor organice incomplete pana la formarea unui produs
intermediar a dioxidului de carbon si unei mici cantitati de energie. In celulele superioare
acest tip de respiratie poate sa apara in celulele musculare striate, cand functioneaza pe
datorie de oxigen (febra muscular).

APARATUL RESPIRATOR

Este alcatuit din:

1. Cai respiratorii
2. Plamani

1. Caile respiratorii sunt reprezentate de:

a) Cavitatea nazala
b) Faringe
c) Laringe
d) Trahee
e) Bronhii

a) Cavitatea nazala este separat de septul nazal in doua fose nazale. Acestea comunica in
partea anterioara prin nari cu mediul exterior si in partea posterioara prin cornetele nazale
inferioare cu faringele. In cavitatea nazala aerul este filtrat, incalzit si umezit.

17
b) Faringele prezinta trei etaje:
Nazofaringele aflat in zona cornetelor nazale inferioare la limita dintre cavitatea nazala
si cavitatea bucala. In jurul lui se gasesc portiuni de tesut limfatic cu rolul de a distruge
microbii care pot patrunde o data cu aerul. In cazul in care in acest tesut se acumuleaza
mucozitati, se pot forma vegetatii adenoide sau polipi.
Orofaringele este faringele din dreptul cavitatii bucale unde se afla epiglota si
amigdalele (tesut linfoid) cu rol de aparare antimicrobian. In orofaringe se intretaie
calea digestiva cu calea respiratorie
Laringofaringele este un compartiment redus, slab repzerentat, la intrarea in laringe
unde se afla glota (glota si epiglota deschid si inched intrarea in laringe).
c) Laringele este un organ cu forma unui trunchi de con aflat in regiunea gatului. Este
format din mai multe tipuri de cartilaje, cal mai bine reprezentat fiind cartilajul anteriorpe
care se sprijina tiroida (cartilaj tiroidian). La barbati, partea superioara a acestuia este mai
proeminenta, se numeste “marul lui Adam” si este character sexual secundar. Mucoasa
laringelui prezinta numeroase pliuri numite corzi vocale. Deci, laringele este organul
fonatiei.
d) Traheea porneste de la baza laringelui si are aspectul unui tub de aprox. 7 – 9 cm care
patrunde in cavitatea toracica si in dreptul hilului plamanilor se bifurca pentru a forma cele
doua bronhii extrapulmonare. Traheea se formeaza prin suprapunerea mai multor inele
cartilaginoase incomplete in partea posterioara unde se continua cu o pielita conjunctiva
elastica.
e) Hilul plamanilor reprezinta orificul prin care patrund in plamani bronhiile, vasele de
sange, nervi si vasele limfatice. Dupa patrunderea in plamani, bronhiilr incep sa se ramifice
in bronhii de ordinul I, II, III, samd pentur a forma “arboreal bronsic”.
Ultimele ramificatii se numesc bronchiole terminale, se continua cu canalele
alveolare care isi dilate peretii si formeaza alevolele pulmonare. Mai multe alveole
formeaza un acin pulmonar.
Alveolele reprezinta unitatile structurale si functionale ale plamanilor mamiferelor.
Fiecare plaman prezinta cateva milioane de alveole pulmonare. Fiecare alveola este
infasurata cu cate un capilar nervos si unul arterial. Atat peretele alveolei cat si peretele
capilarului prezinta un singur strat de celule. Impreuna formeaza membrana alveo-capilara
pe care o strabat gazele respiratorii.
Ventilatia pulmonara reprezinta succesiunea celor doua procese respiratorii,
inspiratia si expiratia.
Inspiratia reprezinta un proces activ declansat de centrii respiratiei din trunchiul
cerebral. Acestia pot receptiona cresterea concentratiei dioxidului de carbon din sange si
automat decsarca impulsuri care determina contractia muscilor inspiratori (intercostali si
diafragm). Acestia ridica rebordul costal, maresc volumul cutiei toracice, iar cutia trage
dupa ea prin cele doua pleure si plamanii.
Plamanii isi maresc volumul in timp ce presiunea aerului din interiorul lor scade.
Conform legilor difuziunii aerul patrunde din atmosfera, adica la presiune mai mare,
in plaman la presiune mai mica, pana cand cele doua presiuni se egaleaza. In acest moment

18
 centrii nu mai trimit impulsuri de contractie, muschii se relaxeaza, cutia revine la normal,
apasa pe plamani si aerul este eliminat, astfelt expiratia este un proces pasiv.
Plamanii ocupa aproape in totalitate cutia toracica, sunt acoperiti de doua foite subtiri
numite pleure. O pleura parietala, care adera pe cutia toracica si o pleura viscerala care
adera pe plaman.
Intre cele doua pleure se afla o camera virtual, cu o pelicula fina de lichid pleural cu
rol important in inspiratie.
Plamanul drept este mai mare, format din 3 lobi, iar plamanul stang are douar 2 lobi.
Pleura viscerala patrunde sin in santurile dintre lobi.

Volume si capacitati respiratorii

1. Volum current: reprezinta volumul de aer inspirit si expirat in mod normal cu o valoare
de 500 ml. Se prescurteaza VC.
2. Volumul inspirator de rezerva reprezinta volumul introdus in plaman printr-o
inspiratie fortata, poate ajunge pana la 3000 ml aer. Se prescurteaza VIR.
3. Volumul expirator de rezerva reprezinta volumul de aer eliminat printr-o expiratie
fortata, este de aprox. 1500 ml si se noteaza VER.
4. Volumul rezidual reprezinta volumul de aer care poate sa ramana in plaman si dupa o
expiratie fortata si este de aprox. 1500 ml. Se prescurteaza VR.

Capacitatea vitala (CV) = suma dintre VC, VIR si VER.

Capacitatea pulmonara totala (CPT) = suma tuturor volumelor respiratorii
(VC+VIR+VER+VR sau CV+VR).

Etapele respiratiei:
a) Etapa pulmonara
b) Etapa de transport
c) Etapa tisulara

a) Etapa pulmonara se realizeaza la nivelul alveolelor pulmonare si consta in trecerea

oxigenului din alveola in capilarul venos si trecerea dioxidului de carbon din capilarul
arterial in alveola pentru a fi eliminate.
b) Etapa de transport este realizara de catre sange prin plasma sub forma dizolvata si
hematii sub forma de oxihemoglobina si carbohemoglobina
c) Etapa tisulara are loc in tesuturi si consta in trecrea oxigenului din capilarele arteriale
in celule si a dioxidului de carbon rezultat in urma metabolismului din celule in sange.

Frecventa respiratorie este in medie de 16 – 18 respiratii / minut si reprezinta

numarul de respiratii pe unitatea de timp. Variaza in functie de vartsa (bebelusi 20 – 22,
batrani 10), in functie de sex, de efort, stari patologice, emotionale.

19
 APARATUL CARDIO-VASCULAR

Este alcatuit din:

1. Inima
2. Vase de sange

1. Inima este localizati in cavitatea toracica, intre cei 2 plamani, in centru, cu varful
orientat si sprijinit pe plamanul stang si muschiul diaphragm.
Are marimea pumnului drept si o greutate de aproximativ 300gr.
Peretele inimii este alcatuit din 3 straturi:
1. Pericard
2. Miocard
3. Endocard
1. Pericardul este capsula fibro-conjunctiva care acopera si protejeaza inima. Stratul intern
al pericardului = epicardul adera pe suprafata inimii.
2. Miocardul este un tesut muscular cu proprietati particulare care realizeaza prin
contractie functia de “pompa” a inimii. Miocardul/muschiul inimii este mai gros in dreptul
ventriculului (varful inimii) pentru ca de acolo sangele este pompat prin artere in organism.
3. Endocardul imbraca peretii celor 4 camarute si este un tesut epitelial de acoperire.

Structura interna a inimii

- Inima este un organ tetracameral format din 2 atrii la baza si 2 ventricule in varf
- Cele 2 atrii, ca si cele 2 ventricule sunt complet separate prin cate un perete
interatrial, respective interventricular.
- Acesti pereti impart inima in doua jumatati si anume jumatatea drepata prin care
curge sangele cu CO2 si jumatatea stanga prin care curge sangele cu O2.
- Prin inima mamiferelor sangele circula intr-un singur sens, din atrii (care primesc
sangele) in ventricule care il trimit in corp.
- Sangele nu se poate intoarce din ventricule in atria pentru ca la nivelul orificiilor atrio-
ventriculare se gasesc niste valve. In partea drepata se afla valva tricuspida, iar in partea
stanga valve bicuspida (mitrala).
- Valvele sunt inchise si deschise cu ajutorul unor cordaje care le leaga de muschii
papilari ai miocardului ventricular.

Activitatea electrica a inimii

- Miocardul este singurul tip de tesut muscular cu proprietatea de automatism

- Acesta contine un tip de celule care pot sa-si modifice incarcarea electrica a
membranelor celulare si sa declanseze unde electrice de contractie care se propaga in tot
miocardul

20
- Tesutul care genereaza aceste unde se numeste TESUT EXCITOCONDUCTOR
NODAL. El este alcatuit din urmatoarele formatiuni:
I. – nodulul sinoatrial
II. – nodulul atrioventricular
III. – fascicolul HISS
IV. – reteaua PURKINJE

I. Nodulul sinoatrial se afla in peretele atriului drept si contine celulele care

genereaza undele de contractii. Frecventa cardiaca pe care o imprima acest nodul
este de 70 – 75 batai/minut
II. Nodulul atriventricular se afla tot in peretele atriului, dar in apropierea peretelui
atrioventrular. El preia unda de contractie si o trimite catre miocard.
III. Fascicolul HISS se afla in peretele interventricular si se ramifica in reteaua
PURKINJE, in miocard unde distribuie unda de contractie.

- Afectarea nodului sinoatrial duce la preluarea activitatii de catre nodulul

atrioventricular, dar cu reducerea frecventei cardiac la 40 contractii/minut
- Daca activitatea este generate doar de fascicolul HISS frecventa scade la 25
contractii/minut
- Ciclul cardiac reprezinta alternanta dintre contractii si relaxari, adica dintre sistole si
diastole (sistola = contractie; diastola = relaxare)
- In mod normal un ciclu cardiac dureaza 0,8 sec (sistola atriului drept – 0,1 sec, sistola
ventriculului drept – 0,8 sec; sistola atriului stang – 0,3 sec; sistola ventriculului stang –
0,5 sec)
- Dupa fiecare ciclu cardiac urmeaza o perioada de diastole generala de 0,3 – 0,4 sec
.
- Vascularizatia inimii este realizata de arterele si venele coronariene care se desprind
de la baza arterei aorte si se ramifica in tot miocardul pe care il aprovizioneaza cu O2,
elemente nutritive si glucoza. Infundarea arterelor cu colesterol duca la perturbarea
activitatii cardiac, preinfarct si infarct.

2. Vasele de sange sunt:

a) Arterele
b) Venele
c) Capilarele
a) Arterele sunt vase mari care transporta sangele de la inima la organe si tesuturi.
- Majoritatea arterelor transporta sange cu O2, cu exceptia arterelor pulmonare care
duc spre plamani sange cu CO2
b) Venele sunt vase mari care aduc sangele din corp la inima. Majoritatea aduc sange
cu CO2 produs in urma metabolsimului. Exceptie fac venele pulmonare care aduc de la
plamnai sange cu O2.

21
c) Capilarele sunt cele mai mici vase de sange care formeaza retele vasculare in piele
si in peretii organelor interne. Sunt foarte importnate pentru ca participa la schimburile
directe de gaze respiratorii si elemente nutritive cu celulele din tesuturi.

Vasele de sange participa la realizarea a doua tipuri de circulatie:

1. Circulatia mare sau sistemica, care se realizeaza intre inima si majoritatea organelor
corpului
2. Mica circulatie sau circulatia pulmonara care se realizeaza intre inima si plamani.
Sangele cu CO2 produs in urma metabolsimului este colectat de la nivelul celulelor,
de catre capilarele venoase. Acestea se unesc in vene din ce in ce mai mari astfel incat in
atriul drept al inimii se varsa doar doua vene mari vena cava inferioara care adduce
sangele cu CO2 din partea de jos a corpului si vena cava superioara care adduce sangele
de la cap si gat. Din atriul drept sangele trece in ventriculul drept, iar de aici este trimis
prin arterele pulmonare in cei 2 plamani unde se realizeaza schimbul respirator.
Sangele incarcat cu O2 se intoarce la inima prin venele pulmonare in atriul stang.
Trece in ventriculul stang si de aici prin artera aorta este trimis in organism. Din artera
aorta se despirnd arterele care vascularizeaza toate organele corpului.

Circulatia arteriala se desfasoara relativ usor pentru ca peretii arterelor sunt elastici,
air sangele are presiunea imprimata de sistola ventriculara
Presiunea pe care fluxul sanguin o exercita asupra peretilor arterelor se numeste
TA (tensiune arteriala)
Valoarea normala a TA este cuprinsa intre 120mmHg – maxima, sau valoarea
sistolica, cu 70 mmHg minima – valoare diastolica.

Valorile TA pot varia in functie de varsta, sex, stare patologica sau activitate fizica.
Circulatia venoasa se desfasoara mai greu decat circulatia arteriala pentru ca peretii
venelor sunt mai putin elastici, iar pe venele din partea inferioara a corpului intervine
atractia gravitationala care se opune ascensiunii fluxului sanguin.

Pentru ca circulatia sa se desfasoare normal exista mai multi factori favorizanti:

1. Aspiratia toracica exercitata de golirea atriilor in ventricule, golire care creaza

un vid atrial ce functioneaza ca o pompa aspiratoare pentru sangele din vene;
2. Presiunea exercitata de catre muschi in contractie;
3. Presine exercitata de catre arterele care pulseaza;
4. Prezenta in interiorul venelor de la picioare a unor valve care nu lasa sangele
sa se intoarca o data ce a urcat.

22
 DIGESTIA SI APARATUL DIGESTIV

Digestia reprezinta totalitatea transformarilor fizice, chimice si mecanice pe care

alimentele le sufera in aparatul digestiv (trasnformari fizice: dizolvarrea si incalzirea;
trasnformari mecanie inseamna maruntirea, transformari chimice: descompunerea
substanetlor complexe in molecule organice mici usor de absorbit).
Aparatul digestiv este alcatuit din:
1. Tub digestiv:
a) Cavitatea bucala
b) Faringe
c) Esofag
d) Stomac
e) Intestin subtire
f) Intestin gros
2. Glande anexe
a) Glandele salivare
b) Ficatul
c) Pancreasul

1. A) CAVITATEA BUCALA este despartita de arcadele dentare in doua compartimente:

- vestibulul bucal in partea anterioara a dintilor
- cavitatea bucala propriu-zisa in care se gasesc organe specializate pentru digestie, dintii
si limba
Dintii sunt formatiuni osoase implantate pe arcadele dentare in gingii sau alveole dentare.
La om exista doua ditpuri de dentitie:
1. dentitia de lapte sau provizorie
2. dentitia definitiva
Dentitia de lapte numara 20 dinti (lipsesc premolarii). Incepe sa apara in jurul varstei
de 6 luni si se schimba in jurul varstei de 6 ani.
Dentitia definitiva numara 32 dinti specializati pe functii astfel:
- incisivii cu rol de taiere
- caninii
- premolarii
- molarii
Formula dentara pentru arcada superioara este:
- incisivii 4
- caninii 2
- premolarii 4
- molarii 6
Structura interna a dintilor (de la exterior la interior):
- smalt (substanta osoasa)
- dentina sau cementul (substanta preosoasa)
- pulpa dintelui in care se gasesc capilare si nerv.

23
 Structura externa a dintelui:
- coroana dentara vizibila se afla la limita gingieie
- radacina este partea implantata in alveola.
Limba este un organ muscular cu rol in deglutitie, masticatie, formarea bolului
alimentar, perceperea gustului alimentelor si vorbire.
B) FARINGELE (VEZI RESPIRATIE)
C) ESOFAGUL este un tub musculo-elastic prin care bolul alimentar trece din
faringe spre stomac. In esofag alimentele nu sufera nici un fel de trasnformare. Are o
lungime de aprox. 20 -25 cm, strabate toata cutia toracica si muschiul diafragm si patrunde
in stomac prin orificiul cardia.
D) STOMACUL este situat in partea superioara a cavitatii abdominale, sub
muschiul diafragm.
Seamana cu un burduf in care alimentele stationeaza 3 – 4 ore, timp in care sunt
amestecate cu sucul gastric. Are forma literei J, sau forma de carlig de undita.
Prezinta 2 curburi:
1. curbura mica priveste catre ficat
2. curbura mare priveste catre flancul stang.
Prezinta 3 portiuni si anume:
1. fundul stomacului (o zona in care alimentele nu ajung niciodata si in care se
formeaza o bula de aer)
2. corpul stomacului in care are loc digestia gastrica
3. antrul pilonic este partea orizontala terminala a stomacului
Stomacul comunica prin orificiul cardia cu esofagul si prin orificiul pilor cu
intestinul subtire (duodenul).
Peretele stomacului este alcatuit din 4 invelisuri sau tunici.
1. Invelisul intern: mucoasa gastrica strabatuta de glande care secreta mucus si suc gastric
2. Tunica sub mucoasa: contine vase de sange si nervi
3. Tunica musculara: contine fibre musculare netede orientate circular, transversal si oblic.
Ele asigura amestecul alimentelor cu sucul gastric.
4. Invelisul exterior, fibros, cu rol protector.
e) INTESTINUL SUBTIRE este segmentul cel mai lung al tubului digestiv cu 2 portiuni,
una fixa numita duoden si una mobila numita intestin propriu zis sau jejuno-ileon.
Duodenul se afla in continuarea stomacului, are forma de potcoava si o lungime de
aprox. 20 cm. In potcoava duodenului se afla capul pancreasului.
In duoden se finalizeaza descompunerea chimica a alimentelor inceputa in stomac,
se realizeaza sub actiunea a 3 sucuri digestive:
1. Sucul pancreatic
2. Bula de la ficat
3. Sucul intestinal produs de glandele risipite in toata mucoasa duodenului.
Intestinul propriu zis, jejuno-ileon, are o lungime de aprox. 5 cm si este incolacit in
cadrul format de intestinul gros, sub forma de anse sau serpentine.

24
 In jejuno-ileon nu mai au loc procese de descompunere chimica a alimentelor ci
doar de absorbtie intestinala. Absorbtia reprezinta procesul prin care alimentele nutritive
rezultate in urma digestiei trec din lunenul intestinului in sange.
f) INTESTINUL GROS se mai numeste si colon. Are o lungime de aprox. 1,6 m si
prezinta 3 ramuri:
1. Colonul ascendent
2. Colonul transversal
3. Colonul descendent care se termina prin colonul sigmoid si rect cu orificul anal.
La limita dintre intestinul subtire si intestinul gros se afla valvula ileo-cecala, ea se
continua cu cecumul (prima portiune a intestinului gros), lateral de cecum se afla
apendicele.
Atat in peretele intestinului subtire, cat si in peretele intestinului gros se gasesc fibre
musculare netede prin a caror contractie se realizeaza tranzitul = peristaltism intestinal.

GLANDELE ANEXE

a) Glande salivare
- in cavitatea bucala sunt foarte multe glande salivare mici, raspandite in toata
mucoasa si 3 perechi de glande salivare mari care produc 1,5 litru de saliva zilnic.
Cele 3 perechi de glande mari sunt :
1. Glandele parotide (situate pe obraz)
2. Glandele submandibulare ( submaxilare)
3. Glande sublinguale

Saliva este un suc digestiv care contine 90% apa, ioni minerali, mucus, o substanta
antibacteriana numita LIZOZIM care are rolul de a distruge microorganismele patrunse
odata cu alimentele si de a activa o serie de produsi digestivi.
Saliva contine o singura enzima numita AMILAZA sau PTIALINA salivara care
incepe descompunerea amidonului inca din cavitatea bucala.

b) Ficatul este cea mai mare glanda anexa cu o greutate de aproximativ 1,5 kg la 70
kg greutate.
- se afla in partea dreapta superioara a cavitatii abdominale sub muschiul diafragm
(hipocondrul drept)
- celulele ficatului produc bila (fierea) colectata prin canalicule biliare in 2 canale hepatice
( drept si stang) care ies din cei 2 lobi ai ficatului.
Din unirea lor rezulta canalul hepatic comun care transporta bile in vezica
biliara = colecist
In vezica biliara aflata pe fata inferioara a ficatului, bila se concentreaza si se
transforma dintr-un lichid de culoare galbena intr-unul de culoare verde. Din vezica biliara
prin canalul coledoc bila este evacuata in duoden unde participa la digestia intestinala.
Bila contine apa, saruri biliare, colesterol, ioni minerali, pigmenti biliari,
BILIVERDINA si BILIRUBINA.

25
 Sarurile biliare sunt cele care se combina cu lipidele din alikmente facandu-le
hidrosolubile (usor de atacat de catre enzimele sucului pancreatic)

c) Pancreasul este o glanda mixta ppentru ca produce suc pancreatic ca si secretie

exocrina si insulina si glucagon ca hormon (secretie endocrina)
- este localizat in cavitatea abdominala sub stomac in curbura duodenului.
Sucul pacreatic este colectat de canalul pancreatic principal su eliminat tot in duoden
prin acelasi orificiu ca si canalul coledoc.
Sucul pancreatic se secreta in cantitate de 1,5-2 litri zilnic si contine apa, ioni
minerali, bicarbonat de sodiu ( necesar neutralizarii aciditatii chimului gastric care vine din
stomac). Mai contine 3 tipuri de enzime care finalizeaza descompunerea chimica a
substantelor organice descopunere inceputa in stomac.

Produsii finali ai descompunerii chimice sunt :

– in cazul proteinelor --- aminoacizi
– in cazul lipidelor --- acizi grasi si glicerol
– in cazul glucidelor --- glucoza si mai rar maltaza

APARAT EXCRETOR

Este format din : rinichi si cai de excretie.

Rinichii sunt organe pereche localizate in cavitatea abdominala retroperitoneal (in

partea posterioara a cavitatii abdomninale). Se regasesc in dreptul ultimilor doua perechi
de coaste, adica in dreptul ultimeilor doua vertebre toracice si primele 3 vertebre lombare.
Au forma unor boabe de fasole, o greutate de aproximativ 250 – 300 gr si o lungime
de 12 -13 cm. Pe sectiune transversala apar formati din doua zone si anume, o zona
periferica sau corticala unde are loc filtrarea sangelui si o zona centrala sau medulara unde
se definitiveaza formarea urinii.
Rinichiul drept este localizat cu o jumatate de vertebra mai fata de rinichiul stang.
Unitatile structurale si functionale ale rinichilor mamiferelor se numesc nefroni.
Fiecare nefron este alcatuit dintr-o capsula si un tub. In capsula patrunde un capilar arterial
care dupa ce paraseste capsula se spiralizeaza in jururl tubului. Tubul prezinta 3 portiuni:
1. Tubul proximal
2. Ansa Henle
3. Tubul distal
Tubii distali ai mai multor nefrono se unes in tubul colector. In fiecare rinichi se
gasesc aprox, 1 milion de nefroni care participa la formarea urinii.
Urina se formeaza prin 3 procese:
1. Filtrarea sangelui
2. Reasorbtia tubulara
3. Secretia tubulara

26
1. Filtrarea se realizeaza la nivelul capsulei cand aproape intreaga cantitate de plasma trece
din capilar in capsula. Astfel, se formeaza urina primara care este de fapt o plasma
fara proteine.
2. Reasorbtia tubulara se realizeaza la nivelul tubului proximal si consta in reintoarcerea
din tub in sage a unei parti din apa, glucozei si a unor ioni ca sodiul, potasiul, calciul, etc.
3. Secretia tubulara se realizeaza la nivelul ansei Henle si consta in adaugarea din capilar
in tub a unor substante toxice precum ureea, acidul uric, amoniacul, etc.
In urma ultimelor doua procese se formeaza urina definitiva care contine apa, ioni
(sodiu, potasiu, clor, etc.), mai contine uree, acid uric, amoniac, creatinina, bilirubina
(pigment al bilei de la ficat) si biliverdina.
Caile de excretie sunt:
- Calicele mici
- Calicele mari
- Bazinetul
- Ureterele
- Vezica urinara
- Uretra
Calicele preiau urina de la nivelul tubilor colectori ai nefronilor si o conduc spre
bazinet. Bazinetul se regaseste la nivelul hilului rinichiului (orificiul prin care intra si ies
arterele si venele renale, nervii, vasele limfatice, bazinetul).
Ureterele sunt doua canale subtiri prin care urina pleaca din bazinet spre vezica
urinara. Ele au traseu descendent usor anterior prin cavitatea abdominala. In uretere urina
nu mai sufera nici un fel de modificare chimica.
Vezica urinara se afla in pelvis (in bazin) si este un organ cavitar in care urina este
depozitata intre mictiuni. Vezica poate depozita intre 300 – 500 ml de urina, intre
mictionari.
Pentru a putea depozita, peretii vezicii trebuie sa aiba doua proprietati:
1. Elasticitatea, adica proprietatea de a se intinde si de a reveni la dimensiunea normala
dupa mictiune
2. Plasticitatea, adica proprietata de a se intinde fara sa se modifice semnificativ presiunea
din interior.
Uretra este canalul prin care urina este eliminata din vezica in exterior. La barbati
uretra este mai lunga pentru ca este un organ comun cu canalul ejaculator.
La nivelul uretrei se afla doua sfinctere si anume sfincterul intern si extern. Cel
extern prezinta fibre musculare striate care pot fi controlate voluntar.
Procesul prin care urina este eliminata din vezica urinare se numeste excretie sau mictiune.

27
 SISTEMUL NERVOS

Dpdv fiziologic deosebim doua tipuri de sistem nervos:

1. Sistem nervos somatic (al vietii de relatie) care controleaza adaptarea
organismului la variatiile conditiilor de mediu
2. Sistem nervos vegetativ care controleaza activitatea organelor interne

Ambele componente contin:

1. Sistem nervos periferic
2. Sistem nervos central (SNC)

Sistemul nervos periferic este format din reteaua nervoasa care leaga organele
corpului de SNC.
Nervii pot fi:
- Nervi senzitivi care aduc informatiile de la organele receptoare in SNC
- Nervi motori care transmit comenzile SNC catre muschi si glande
- Nervi mixti care au si fibre motorii si senzitive

Senzitiv – aduce o informatie

Motor – pune in miscare
SNC este format din maduva spinarii si encefal.

MADUVA SPINARII

Se afla in canalul medular al coloanei vertebral si se intinde de la nivelul primei

vetrebre cervicale (C1) pana in dreptul celei de a doua vertebre lombare (L2) sub forma
unui cordon usor turtit antero-posterior. De la nivelul L2 pana la terminarea coloanei, se
continua cu o formatiune filamentoasa care impreuna cu nervii din regiunea sacrala si
lombara formeaza „coada de cal“.
Pe suprafata maduvei se pot observa mai multe tipuri de santuri prin care intra si ies
nervii spinali si se pot observa doua dilatatii, una in zona lombara, cealalta in zona cervico-
toracala corespunzatoare dilatatiei, numar mare de nervi care vin de la organele din aceasta
zona.
SNC este protejat de sistemul celor 3 meninge.
Meningele sunt 3 membrane de protectie care acopera maduva si encefalul.
Cele 3 meninge sunt:
- Dura mater este foita externa, fibroasa, rezistenta, separata de peretele osos al coloanei
prin spatiul epidural.
- Arahnoida este foita de mijloc, cu structura conjunctiva
- Pia mater este foita conjunctiva care contine numeroase capilare cu rol nutritiv. Adera
pe maduva si patrunde si in santurile de pe suprafata ei.
Intre pia mater si arahnoida se gaseste lichidul cefalo-rahidian. (LCR).

28
 Structura interna a maduvei

Pe sectiune transversala maduva apare formata din 2 tipuri de substanta nervoasa:

substanta cenusie si substanta alba.
Substanta cenusie se afla la interior si are forma literei „H“ sau forma de fluture.
Prezinta trei tipuri de coarne:
- Coarnele posterioare in care se gasesc neuroni senzitivi, care primesc informatii de
la receptorii din piele si muschi.
- Coarnele anterioare contin neuroni motori de la care se duc comenzile spre organele
efectuare, respectiv muschi si glande.
- Coarnele laterale care contin neuroni viscerali care intervin in controlul organelor
interne.

Substanta cenusie contine corpii celulari ai neuronilor medulari.

Substanta alba se regaseste la exterior, formata din axonii neuronilor medulari

care se grupeaza in cordoane si fascicole conducatoare care fac legatura intre maduva
si encefal.

Maduva spinarii este conectata cu receptorii si efectorii prin 31 de perechi de

nervi spinali.
Nervul spinal este alcatuit dintr-o radacina posterioara, una anterioara si
trunchiul nervului spinal.
Radacina posterioara este senzitiva si aduce informatiile receptionate de la
nivelul pielii, muschilor si articulatiilor in coarnele posterioare ale substantei cenusii.
Radacina anterioara este motorie si trimite comenzile neuronilor din coarnele
anterioare catre muschi si glande.

Functiile maduvei spinarii:

Sistemul nervos central prezinta doua functii:
1. Functia reflexa
2. Functia de conducere
1. Functia reflexa se realizeaza prin substanta cenusie, are la baza actul reflex, materializat
prin arcul reflex

Alcatuirea arcului reflex:

1. Receptorul
2. Calea aferenta
3. Centrul de comanda
4. Calea eferenta
5. Efectorul

29
1. Receptorul este reprezentat de terminatii nervoase libere din piele, muschi si articulatii
asupra actioneaza stimulii si care genereaza impulsul nervos.
2. Calea aferenta este o cale senzitiva formata din fibre nervoase care transmit impulsul
catre centrul de comanda.
3. Centrul de comanda se afla in diferite zone ale substantei cenusii, fie din maduva,
fie din encefal cu rolul de a primi informatia, de a o analiza si de a elabora o comanda
adecvata.
4. Calea aferenta este motorie, formata din fibre nervoase care trimit comanda centrului
catre efector
5. Efectorii sunt muschii sau glandele care efectueaza comanda

In maduva spinarii se realizeaza 2 tipuri de reflexe:

1. Reflexe somatice
2. Reflexe vegetative

1. Reflexele somatice tin de activitatea muschilor si vaselor si receptie prin piele. La randul
lor se clasifica in:
a) Reflexe neurosomatice (cu 1 singura sinapsa (legatura) contin doar 2 neuroni
si sunt cele mai rapide reflexe (ex.: reflexele de aparare; reflexul rotulian)
b) Reflexe polisomatice contin mai multi neuroni si de aceea sunt mai lenti si se
intind pe zone mai mari ale organismului (ex: reflexul creat in urma electrocutarii)
2. Reflexele vegetative tin de activitatea organelor interne (ex: reflexele
pilomotorii ridicarea firelor de par/zbarlitul pielii; reflexele sudoripare; reflexele
pupilodilatatorii; reflexele de mictiune; reflexul de defecatie; reflexele sexuale)

2. Functia de conducere este realizta prin substanta alba formata din axoni care se
grupeaza in fascicole conducatoare si cordoane de substanta alba.

Fascicolele formeaza :
1. Cai ascendente
2. Cai descendente
1. Caile ascendente conduc toate tipurlie de sensibilitate exteroceptiva (temperatura,
durere, vibratii, atingeri fine), interoceptiva (din muschi si articulatii) si visceroceptiva din
organele interne.
Au pe traseul lor 3 neuroni, unul pe radacina posteriara a nervului spinal, al
doilea in maduva sau in trunchi si al treilea in talamus, la baza creierului mare. Aceste
cai leaga maduva de encefal.
2. Caile descendente pleaza din substanta cenusie a emisferelor, cu traseu descendent prin
maduva catre muschi pentru a controla miscarile voluntare

30
 ENCEFALUL

Ocupa in totalitate cutia craniana si este format din:

1. Trunchiul cerebral
2. Cerebel
3. Diencefal
4. Emisferele cerebrale
1. Trunchiul cerebral se afla la baza emisferelor cerebrale si este considerat
maduva cerebrala datorita asemanarii cu maduva.
Prezinta 3 sectoare diferite si anume: bulbul rahidian; puntea lui Varolio;
mezencefaul/creierul mijlociu.
Structura interna a trunchiului cerebral:
- Ca si la maduva aspinarii substanta cenusie se afla in interior, dar nu mai este
continua, ci freagmentata in numerosi nuclei datorita cailor de conducere ascendete si
descendente care se intretaie la nivelul trunchiului.
- Principalii nuclei sunt:
a) nuclei senzitivi
b) nuclei motori
c) nuclei vegetativi (ex.: muschii salivatori, lacrimali, inspiratori si cardio-vaso-motorii).
d) nuclei proprii (ex: nucleul rosu care controleaza tonusul muscular, nuclei vestibulari care
primesc informatii de la urechea interna in legatura cu echilibrul, substanta
neagra controleaza ritmul somn-veghe; nucleii olivari controleaza orientarea in spatiu
si coliculii cvadrigemeni din mezencefal care controleaza reflexe de intoarcere a capului
in functie de stimulii vizuali sau auditivi.

Trunchiul cerebral este concetat cu receptorii si efectorii prin 12 perechi de nervi

cranieni.
2. Cerebelul se mai numeste si creier mic si este localizat in etajul inferior al
cutiei craniene, in spatele trunchiului cerebral, de care este legat prin 3 perechi de
penduculi.
Este alcatuit din 2 emisfere cerebeloase unite printr-o portiune centrala. Pe suprafata
cerebelului se gasesc numeroare santuri, unele mai profunde acre delimiteaza lobii, altele
superficiale care delimiteaza lame.

Structura interna a cerebelului

Cerebelul este prima formatiune nervoasa la care substanta cenusie se afla la
exterior unde formeaza scoarta cerebeloasa care trimite raze si spre substanta alba din
interior, formatiune denumita „arborele vietii“.

Rolul cerebelului
Cerebelul intervine in controlul echilibrului, tonusului muscular, miscarilor
generale ale organismului, dar si miscarile fine, elaborate in colaborare cu creierul mare,
cu emisferele cerebrale.

31
 3. Diencefalul se afla deasupra trunchiului cerebral si este acoperit in totalitate
de emisferele cerebrale.
Cuprinde urmatoarele formatiuni:
1. Talamusul
2. Hipotalamusul
3. Metatalamusul
4. Epitalamusul
1. Talamusul se afla exact sub emisferele cerebrale si este o masa de substanta cenusie
cu mai multi nuclei cu functii variate, cei mai importanti fiind nucleii talamici, de releu.
Rolul acestor nuclei este acela de a proiecta informatiile fiecarui tip de sensibilitate in zone
specifice ale emisferelor cerebrale care au rolul de a le analiza.
2. Hipotalamusul se afla sub talamusul si este considerat creierul vegetativ al
organismului pentru ca influenteaza activitatea tuturor organelor interne. Sub
hipotalamus se afla o glanda endocrina numita hipofiza, de care este legat anatomic si
functional. Hipofiza impreuna cu hipotalamusul controleaza si sistemul endocrin. In
hipotalamusul se gasesc si centrii termoreglarii, ai foamei si setei si centrii de control
al unor comportamente alimentare si sexuale.
3. Metatalamusul se afla pe laturile talamusului si contine nuclei care primesc
informatii de la caile vizuale si auditive si le proiecteaza in ariile vizuale si auditive de
pe suprafata emisferelor.
4. Epitalamusul este cea mai redusa parte a diencefalului si contine un singur nucleu
care comanda intoarcerea capului in functie de stimuli olfactivi. La baza lui se afla o
glanda endocrina numita epifiza, activa numai in perioada adolescentei.

4. Emisferele cerebrale
Formeaza creierul mare si reprezinta cea mai evoluata si voluminoasa parte a
encefalului. Cele doua emisfere sunt separate in partea superioara printr-o forma
interemisferica si unite la baza prin trei formatiuni de substanta alba si anume: corpul
calos, trigonul cerebral si comisurile albe anterioara si posterioara.
Pe suprafata emisferelor se pot observa trei santuri adanci care delimiteaza lobii
si santuri mai superficiale care delimiteaza circumvolutiuni (girusuri).
Lobii sunt: lobul frontal; parietalele (2), temporalele (2), occipitali.

Structura interna a emisferelor:

- Substanta cenusie se afla la exterior unde formeaza scoarta cerebrala sau cortexul
cerebral.
- Cortexul prezinta 2 zone:
Cortexul vechi: paleocortexul
Cortexul nou: neocortexul

32
 Neocortexul este specific uman format din mai multe arii cu functii diferite:
aria motorie principala din lobul frontal: HOMUCNULUS MOTOR si este
locul de unde pleaca comenzile voluntare, constiente catre muschi.
aria senzitiva principala: HOMUNCULUS SENZITIV este locul unde ajung
informatiile senzitive, localizat in lobul parietal.
aria vizuala – in lobul occipital
aria auditiva – in lobul temporal
centrul vorbirii – in lobul frontal stang
aria gustativa
Cele doua emisfere sunt usor inegale, in sensul ca una dintre ele domina activitatea
= EMISFERA DOMINATIVA

Procesele corticale fundamentale se realizeaza la nivelul neocortexului

emisferelor si constau in formarea reflexelor conditionate, baza invatari memoriei si
gandirii abstracte.
Formarea reflexelor conditionate a fost demonstrata de catre savantul rus Pavlov:
el a experimentat folosind un caine pe care l-a inchis, intr-o cusca dupa de in prealabil i-a
efectuat o fistula esofagiana pentru colectarea salivei. Inainte de a-i da mancare, pornea un
manometru. Dupa cateva asocieru intre sunetul aparatului si alimentatie a observat ca
animalul saliva inca din momentul in care auzea sunetul. Dupa un timp a incercat sa puna
numai sunetul fara sa mai hraneasca animalul si a constatat ca acesta nu a mai salivat.

SISTEMUL NERVOS VEGETATIV (SNV)

Este parte a sistemului nervos care controleaza activitatea organelor interne.
Functioneaza pe baza arcului reflex ca si cel somatic.
SNV are 2 componente:
- SN Simpatic
- SN Parasimpatic
SNS intervine in controlul organismului in conditii neobisnuite de viata cand il
pregateste pentru „lupta sau fuga“.
- Creste frecventa cardiaca si debitul cardiac
- Creste TA
- Produce vasodilatatie pe vasele de pe creier si pe vasele periferice
- Dilata pupila
- Se intensifica transpiratia
SNP controleaza organele interne in conditii obisnuite de viata si are efecte mult
mai slabe decat ale Simpaticului (SNS) si de efect invers.

33
 GLANDELE ENDOCRINE

 sunt organe specializate care secreta hormoni

 nu au canal de excretie, hormonii se varsa direct in sange, stimuland sau inhiband
activitatea organelor sau tesuturilor
 cand activitatea glandelor este scazuta (Hipofunctie), sau crescuta (Hiperfunctie),
apar bolile endocrine
 totalitatea glandelor endocrine formeaza sistemul endocrin
 sistemul endocrin este alcatuit din urmatoarele functii : 25351zod23chu3d
* epifiza, hipofiza, tiroida, paratiroidele, timusul, suprarenalele, partea endocrina a
pancreasului si a glandelor genitale

1. Hipofiza
 sau creierul endocrin
 are legaturi cu sistemul nervos central (SNC) si cu celelalte glande cu secretie
interna
 situat la baza diencefalului intr-o depresiune a osului sfenoid – saua
turceascaoh351z5223chhu
 legat de hipotalamus prin tija hipofizara
 are marimea unui bob de fasole
 greutatea de 0.4 - 0.6 g la adult.
 formata din trei lobi : anterior, intermediar si posterior
 lobu anterior si cel intermediar formeaza adenohipofiza
 lobul posterior impreuna cu tija hipofizara formeaza neurohipofiza
- hormonii adenohipofizari
 h. samatotrop (STH)
- h. de crestere, deoarece stimuleaza cresterea oaselor
- stimuleaza descarcarea de glucoza din ficat
- stimuleaza sinteza de corpi cetonic
- secretia este controlata de hipotalamus si are loc tot timpul vietii
 h. tireotrop (TSH)
- stimuleaza dezvoltarea si secretia h. tiroidieni
 h. adenocorticotrop (ACTH)
- stimuleaza sinteza si descarcarea h. glucocorticoizi ai glandelor suprarenale
 h. gonadotropi
- regleaza activitatea hormonala a organelor genitale
- sunt trei h. gonadotropi : h. stimulator al foliculilor ovarieni(FSH), h. stim. al tesutului
germinativ testicular (ICSH), acestea formand si maturizand celulele sexuale, si h.

34
luteinizat (LH), care controleaza ovulatia, dezvoltarea corpului galben si secretia de
progesteron, iar la barbati stimuleaza secretia de testosteron.
- secretia h. gonadotropi este controlata de hipotalamus
 h. lactogen (prolactina)
- stimuleaza dezvoltarea glandelor mamare si mentine secretia laptelui
 lobul intemediar al hipofizei secreta h.stimulator al melanocitelor care produce
pigmentarea pielii
 hormonii neurohipofizari
 ocitocina
- stimuleaza contractia musculaturii netede a uterului, cu rol in eliminarea fatului
- favorizeaza secretia lapteluidin glandele mamare
 vasopresina (h. antidiuretic)
- daca este secretat in doze mari produce cresterea tensiunii arteriale
- lezarea nucleilor hipotalamici sau a neurohipofizeiduce la diabet insipid

2. Epifiza
 are forma unui con de pin
 situata in partea posterioara a diencefalului
 parenchimul glandei este format din celule numite pinocite, celule gliale,celule
pigmentare si celule nervoase
 secreta hormonul numit melatonina, cu efecte inhibitoare asupra hormonilor
gonadotropi hipofizari (FSH si LH)
 in cazul leziunii glandei apare perturbarea precoce.

3. Tiroida
- situata in partea anterioara a gatului intr-o loja fibroasa
 format din doi lobi uniti printr-un istm situati de o parte si de alta a laringeluisi
a traheei
 cea mai voluminoasa glanda cantarind cca. 25 g
 secreta urmatorii hormoni :
 tiroxina
 triiodotiroina
- influenteaza cresterea si dezvoltarea creierului la copil
- infl. metabolismul energetic, glucidic, lipidic si protidic
 calcitonina
- infl. mentinerea echilibrului fosforic si ajuta la fixarea calciului in oase
- activitatea este coordonata de adenohipofiza

35
4. Paratiroida
 sunt patru glande mici situate cate doua pe fata posterioara a lobilor tiroidieni
 130 mg
 celulele secreta parathormonul (PTH) si calcitonina
 PTH
- activ asupra osului, rinichiului, a tractului digestiv, fie prin efecte directe, fie prin
efectele vitaminei B3, a carei secretie o controleaza
- efectul final este cresterea calcemiei si a continutului de sodiu (Na) si scaderea
fosfatomiei

5. Timusul

 organ limfoid curol endocrin

 situat inapoia sternului
 prezinta doi lobi cu forma si dimensiuni variate
 rol de glanda endocrina pana la pubertate apoi involueaza fara sa dispara complet
 are doua functi :
 limfopoieza
 formearea limfoitelor T cu rol in imunitate
 organ endocrin
- intervine in metabolismul calciului, in controlul cresterii scheletului si in dezvoltarea
org. Sexuale
- secreta timocrescina

6. Glandele Suprarenalele
 sunt doua
 situate deasupra polului superior al rinichilor
 8 – 10 g
 formata dintr-o regiune corticala la exterior ce formeaza corticosuprarenala (CSR)
si o reg. modulara la interior numita modulosuprarenala (MSR)
 CSR
 h secretati sunt de natura lichida, corticosteroizi
 rolul lor este vital
 indepartarea duce la moarte vietuitoarelor in cateva zile
1. mineralocorticoizi : aldosteron
2. glicocorticoizi : cartizol si carticosteron
3. sexosteroizi : androgeni, estrogeni si progesteron

36
- aldosteronul : intervine in metabolismul apei si electrolitilormentinand echilibrul Na si
K
- glucocorticoizii au urmatoarele efecte :
- metabolice
- sangvine
- ef. digestive
- ef. renale
- ef. nervoase
- sexosteroizii : secretati in cantitati foarte mici si au efect asemanator cu cel al h secretati
de gonade

7. Pancreasul Endocrin
 situat in curbura duodenului
 prezinta doua portiuni :
 o portiune exocrina care reprezinta 98-99% din pancreas si care este reprezentata
de acinii pancreatici
 o portiune endocrina care reprezinta 1-2% si care este reprezentata de insulele
Langerhans
 Langherhans au in structura lor 3 tipuri de celule :
 Alfa secreta glucagonul
 Beta secreta insulina
 secreta somatostatina
 INSULINA
 primul hormon descoperit de un cercetator roman, Nicolae Paulescu in 1921
 Intervine in reglarea metab. glucidic, lipidic si protidic
 la niv. ficatului are rol hipoglicemiant si stimuleaza sinteza de proteine si lipide
 la niv. fibrelor musculare favorizeaza glicogenogeneza
 la miv. Tesutului adipos stimuleaza patrunderea glucozei

8. Ovarul endocrin
 sunt organe pereche
 situate in pelvis de o parte si de alta a uterului
 prezinta doua portiuni :
 o p exocrina repr. de foliculii ovarieni unde se formeaza ovulele
 o p endocrina repr. de celulele tunicii interne a foliculilor ovarieni si de celulele
corpului galben
 fol.ov secreta in prima etapa a ciclului ovar h estrogeni
 corpul galben secreta in a doua etapa progesteron (in cantitati mari) si inhibina (in
cantitati mici)

37
 h estrogeni determina scaderea secretiei FSH
 infl. centrii hipotalamici responsabili de reglarea actului sexual
 la fete det cresterea gl mamare si ap. carac. sexuale secundare
 la femei det. proliferarea mucoasei uterine si a musc. trompelor uterine si
deasemenea au efecte metabolice
 PROGESTERONUL
 Pregateste tractul genital feminin pt nidatie (fixarea ov fecundate) si mentinerea
sarcinii
 INHIBINA
 Inhiba secretia de FSH si LH

9. Testiculul endocrin
 sunt organe pereche
 localizate in regiunea inghinala in scrot
 prezinta o portiune exocrina repr. de tubii seminiferi ce prod. sperm.
 o parte endocrina repr de celulele interstitiale Leydig sit. in tes. conj.
 secreta testosteron
 testiculele secreta si o cantitate mica de estrogen

 TESTOSTERONUL
 dezvolta organele genitale masculine
 determina aparitia caracterelor primare si sec.
 impreuna cu STH are actiune anabolizanta asupra metab protidic
 stimuleaza dezvoltarea muschilor

38