Curs introductiv: definiţia anatomiei,

diviziuni,
terminologie anatomică uzuală.
Ţesuturi: definiţie, clasificare,
noţiuni de ontogeneză
ANATOMIA este ştiinţa care se ocupă cu studiul
formei şi structurilor corpului omenesc viu în
dinamica ontogenetică şi funcţională.

Anatomia macroscopică este de fapt anatomia

propriu-zisă ce cuprinde studiul corpului
omenesc considerat ca un intreg, a formei
organelor şi raporturilor dintre ele.

Anatomia microscopică studiază elementele şi

structurile subsistemelor corpului uman cu
ajutorul microscopului.
NIVELE DE ORGANIZARE ÎN CORPUL UMAN
La nivel infrastructural corpul omenesc este format din
structuri chimice:atomi, ioni, molecule. Moleculele
formează organitele celulare din interiorul celulelor.
Grupe de celule similare formează ţesuturi şi acestea
la rândul lor formează organe.
Organele se grupează în sisteme prin însumarea
cărora rezultă organismul ca întreg.
Celula este unitatea de bază a materiei vii; la nivel
celular se desfăsoară toate funcţiile necesare
menţinerii vieţii. Fiecare celulă prezintă o membrană
care o separă de mediul inconjurător şi o citoplasmă
în care se găsesc organite celulare comune şi
specifice, incluziuni, unul sau mai mulţi nuclei.
Există şi celule anucleate (hematia adultă).
 Un ţesut reprezintă un grup de celule asemănătoare,
specializate în realizarea unor funcţii specifice. In organismul
uman există 4 tipuri de ţesuturi:
- epitelial
- conjunctiv
- muscular
- nervos.
Concepţia clasică a organizării corpului omenesc include
trei categorii de noţiuni:
- organ
- aparat
- sistem.
Se înţelege prin noţiunea de organ o asociere a unor
ţesuturi diferenţiate în vederea îndeplinirii anumitor funcţii.
Noţiunea de aparat era folosită pentru a indica o reuniune de
organe cu structură diferită, dar cu funcţie principală comună
(exemplu aparatul digestiv, aparatul respirator, aparatul de
reproducere etc.
 Un grup de organe integrate ca structură şi
funcţie formează un sistem.
Sistemele corpului uman funcţionează în
stransă corelaţie pentru a asigura procesele
bazale ale vieţii: protecţie, mişcare, suport,
excitabilitate, transport, respiraţie,ingestie,
digestie, excreţie, reproducere şi integrare
(coordonarea tuturor activităţilor menţionate).
Asa cum s-a arătat sistemul este definit ca o
sumă de organe cu aceeaşi structură, adică
formate în mod predominant dintr-un anumit
ţesut (exemplu:sistemul osos, sistemul
muscular, sistemul nervos).
Se descriu clasic trei grupe de aparate care alcătuiesc
corpul omenesc:
• - grupa aparatelor vieţii de relaţie (aparatul
locomotor, sistemul nervos);
• - grupa aparatelor de nutriţie (aparatul digestiv,
aparatul circulator, aparatul respirator, aparatul
excretor)
• - grupa aparatelor de reproducere (aparatul
genital masculin, aparatul genital feminin).
Ulterior schema de alcătuire a corpului omenesc
a fost completată cu sistemul glandelor endocrine
care participă la reglarea hormonală a funcţiilor
celorlalte aparate şi sisteme. Mai nou, s-a conturat
morfologic şi funcţional sistemul de apărare, în care
un rol central este deţinut de timus.
TERMINOLOGIA ANATOMICĂ INTERNAŢIONALĂ
Principiile adoptate în Nomina anatomica sunt:
• 1. fiecare structură este desemnată printr-un
singur termen;
• 2. fiecare termen din lista oficială trebuie să
fie in limba latină, dar fiecare ţară are
libertatea de a-i traduce în propria-i limbă în
raport de necesităţile învăţămantului;
• 3. termenii anatomici trebuie să aibă o
valoare informaţională sau descriptivă;
• 4. nu se recomandă folosirea numelor proprii
ŢESUTURI ;DEFINIŢIE, CLASIFICARE,
SCURTĂ CARACTERIZARE
Aşa cum s-a arătat anterior, ţesutul reprezintă
o grupare de celule cu aceeaşi organizare
structurală şi diferenţiere funcţională.
ŢESUTUL EPITELIAL
Are ca elemente structurale celulele
epiteliale.După formă, celulele epiteliale pot fi
pavimentoase, cubice, prismatice,cilindrice.
Pot avea funcţii de acoperire, secretorii, de
resorbţie, receptoare.
• Epiteliile de acoperire formează epiderma la
suprafaţa corpului sau captuşesc cavităţi.
• Tipuri de ţesut epitelial

Epiteliu simplu pavimentos Epiteliu simplu cubic

Epiteliu simplu prismatic Epiteliu pseudostratificat cilindric ciliat

 Glanda este o structură epitelială complexă
adaptată funcţiei de secreţie şi alcătuită din epiteliu
glandular, ţesut conjunctiv, vase şi nervi. După
mărimea lor glandele se împart în glande vizibile la
microscop (glande microscopice:intestinale,
gastrice) şi glande vizibile cu ochiul liber (glande
anatomice).
După numărul unităţilor secretorii descriem
glande unicelulare şi pluricelulare. După funcţie
deosebim trei tipuri de glande:
- exocrine (secreţiile sunt eliminate pe o suprafaţă
acoperită cu epiteliu, cu canal de
excreţie);ex:glande salivare, glande sudoripare
- endocrine (produsul de secreţie numit hormon este
eliminat direct în sânge; nu au canale de excreţie)
ex: glanda tiroidă, glanda suprarenală;
- glande mixte sau amficrine (pancreas, ficat).
ŢESUTUL CONJUNCTIV
Tipurile de ţesut conjunctiv sunt denumite în funcţie de
tipul şi aranjamentul substanţei fundamentale
(matrix).
Principalele tipuri de ţesut conjunctiv sunt:
• A. ţesut conjunctiv embrionar
• B. ţesuturi conjunctive moi
• C. ţesut cartilaginos
• D. ţesut osos
• E. ţesut vascular (sânge).
Elementele conjunctive care participă la
structuralizarea sistemelor se grupează în trei clase:
celule conjunctive, fibre conjunctive şi substanţă
fundamentală.
Ţesutul cartilaginos
Ca şi celelalte ţesuturi conjunctive, ţesutul
cartilaginos conţine celule, fibre şi substanţă
fundamentală. Celulele tinere se numesc
condroblaste şi sunt responsabile de elaborarea
substanţei fundamentale şi a fibrelor care le
înconjoară treptat.
Celulele adulte se numesc condrocite, sunt
incluse în cavităţi numite condroplaste.
Cartilajul este lipsit de vase de sânge şi se
hrăneşte prin difuziune de la ţesuturile
înconjurătoare. În funcţie de natura şi aranjamentul
fibrelor distingem trei tipuri de cartilaje: hialin, elastic
şi fibros
Cartilajul hialin.
Dintre cele 3 tipuri de cartilaj prezintă cea mai scăzută rezistenţă
dar cea mai mare răspandire în corpul uman. Se întâlneşte la
nivelul cartilajelor costale, nazale, laringiene, traheale şi
bronşice.
Cartilajele articulare sunt un tip particular de cartilaj hialin
conţinand fibre de colagen cu rezistenţă crescută.
Cartilajul elastic
La nivelul acestui cartilaj predomină fibrele elastice. Se găseste
în pavilionul urechii, la nivelul trompei lui Eustachio,epiglotei.
Cartilajul fibros reprezintă forma cea mai rezistentă, conţinand
numeroase fibre de colagen şi o cantitate mai redusă de
substanţă fundamentală. Se intalneşte în zone supuse unor
solicitări de presiune cum sunt discurile intervertebrale,
simfiza pubiană.
Ţesutul osos reprezintă cel mai rezistent tip de ţesut conjunctiv,
dotat cu o bogată vascularizaţie.
ŢESUTUL MUSCULAR

Acest tip de ţesut este responsabil de

miscarea diverselor părţi ale corpului şi a
corpului ca întreg, fiind unic prin proprietatea
sa de a se contracta ca răspuns la acţiunea
unui stimul.
Exista 3 tipuri de ţesut muscular:
- neted
- cardiac
- striat.
Ţesutul muscular neted
- este prezent în principal în pereţii organelor interne
- la nivelul tractului gastrointestinal este implicat în
realizarea miscărilor peristaltice, asigurând componenta
mecanică a digestiei.
- se mai întâlneşte şi în pereţii arteriali, ai căilor
respiratorii, urinare şi ale aparatului reproducător.
- fibra musculară netedă este o celulă alungită,
uninucleată, fără striaţii.
Ţesutul muscular de tip cardiac
- formează miocardul din structura pereţilor cordului
- fibrele musculare sunt ramificate, uninucleate, unite prin
discuri intercalare.
- ca şi fibra musculară scheletică prezintă striaţii, dar spre
deosebire de aceasta realizează contracţii involuntare
ritmice (automatism).
Ţesutul muscular striat (scheletic) este responsabil de
mişcările voluntare ale corpului uman, fiind ataşat
scheletului.