TERMENI UTILIZAȚI ÎN ANATOMIE

Def. ANATOMIA OMULUI: = este disciplina care se ocupă cu studiul structurilor

corpului.

FIZIOLOGIA = este știința medicală care se ocupă cu studiul modului de funcționare

a structurilor corpului.

Structura corpului:

- celula,

- țesuturi,

- organe,

- aparate

- sisteme.

POZIȚIA ANATOMICĂ NORMALĂ ( PAN)

Subiectul este în ortostatist, cu membrele paralele între ele, privirea către înainteși
fețele palmare către în față.
ORTOSTATIST = subiectul stă în picioare ( vertical).
CLINOSTATIST= subiectul se găsește culcat pe planul patului(orizontal).

A). AXE:
- Axul longitudinal este acel ax care se poate trasa în ortostatist
- Axul transversal este axul de la dreapta la stînga.
- Axul sagital este oriental între anterior și exterior.

B). PLANURI:
- planul mediosagital este determinat de axul longitudinal și ombilic el împarte
corpul în 2 jumătăți simetrice.
- planul transversal este acel plan perpendicular pe planul sagital.
- planul frontal – cuprinde planuri paralele cu fruntea.

C) ANTERIORI:
- în față, - adică înainte
- posterior – înapoi sau spate,
- mediali – către înăuntru ( este folosit ptr membre)
- laterali - către înafară( folosit ptr membre)
1
Membrul superior cuprinde:
- Umăr;
- Braț;
- Antebraț;
- Mână. ( degete)

Membrul inferior este format din:

- șold;
- coapsă;
- gambă;
- picior.(laba piciorului)

2
 CELULA
Definiție: Celula este unitatea de bază structurală și funcțională a tuturor organismelor
vii.

Forma: Inițial este globulară, ca apoi să se modifice în raport cu funcția pe care o

îndeplinesc. Astfel celulele pot fi:

- Globulare sau sferice;

- Cilindrice,
- Pavimentoase ( adică la sistemul nervos);
- Cubice.

Dimensiunea: Este foarte mică încât ele nu pot fi observate cu ochiul liber ci prin
intermediul microscopului.

Ex. Hematia – (globulul rosu sau eritrocitul) este una dintre cele mai mici celule având
dimensiunea de 7 microni.

Ex. Ovulul – celula sexuală feminină, este una dintre cele mai mari celule din corp
având dimensiunea de 200 microni.

Celula este formată din:

- NUCLEU,
- MEMBRANĂ CELULARĂ,
- CITOPLASMĂ.

1. NUCLEUL - reprezintă sediul informației genetice prin care se transmit

caracterele ereditare de la o generație la alta. Unele celule nu prezintă nucleu și se
numesc celule anucleate, altele pot prezenta mai mulți nucleii purtând numele de
celule polinucleate. Majoritatea celulelor au nucleul dispus în centrul, existând și
celule în care nucleul este așezat la periferie( ex. Celulele musculare și celulele
adipoase).

Nucleul este format din:(cromozomi)

- Pentru celulele sexuale, este format din 23 de cromozomi;

- Pentru celulele somatice este format din 46 de cromozomi.
Toate celulele corpului sunt somatice.

Cromozomii sunt formați din: AND și ARN.

AND = acid dezoxi ribo nucleu;
ARN = acid ribo nucleu.

3
 2. MEMBRANA CELULARĂ - se găsește la exteriorul celulei constituind
învelișul extern al acestuia.
Membrana celulară prezintă o anumită încărcătură electrică.
- În repaus ea prezintă sarcini electrice pozitive la exterior și sarcini electrice
negative la interior.
- În activitate sarcinile electrice se inversează.
Această încărcătură electrică poartă numele de potențial de membrană ce are un
rol important în activitatea celulară și ptr înregistrarea:
- ECG (electrocardiograma) inimă,
- EEG (electroencefalogramă)cap,
- EMG (electromiogramă) electrozi la nivelul unui mușchi.

3. CITOPLASMA este masa celulară cuprinsă între nucleu și membrana celulară.

Este formată din:
A). Citoplasmă nestructurată sau (citoplasmă fundamentală și are aspect omogem).
b). Citoplasma structurată se găsește sub forma organitelor celulare.
Organitele celulare sunt organite celulare comune ce se găsește în toate celulele
corpului, acestea sunt:
- retilculul endoplasmat = reprezintă un sistem circulator în miniatură.
- Aparatul GOLGI = are rolul în sinteza și eliminarea produselor de secreție.
- Ribozomii = se mai numesc și granulațiile lui PALADE, au rolul de a sintetiza
proteine.
- Mitocondriile = au rolul de a produce energia necesară activității celulare. De
aceea se mai numesc și uzinele energetice celulare.
- Lizozomii = au rol de apărare
- Centrozomul = au rol în diviziunea celulară.

ORGANITE CELULARE SPECIFICE: se găsesc doar în anumite celule pe lângă

organitele celulare comune.

Ex. Microfibrilele care se găsesc la nivelul celulelor musculare.

Corpusculii NISST care se gasesc la nivelul neuronilor (celule norvoase).

4
 ȚESUTURILE
Definiție: Țesuturile sunt grupări de celule de formă și structură asemănătoară ce
îndeplinesc aceeași funcție în organism.

COMPONENTE:
- Celule;
- Substanța fundamentală (sunbstanță intercelulară).

CLASIFICAREA ȚESUTULUI:
I). Țesutul epitelial – constituit din celule epiteliale.
II). Țesut conjuctiv – format din celule conjuctive.
III). Țesut muscular – format din celule musculare.
IV). Țesut nervos – format din celule nervoase (neuroni).
V). Sângele - este țesutul lichid în care se găsesc elemente figurate ( eritrocit, leucocit,
trombocit).

I). ȚESUTUL EPITELIAL

Clasificări:
1. țesut epitelial de acoperire;
2. țesut epitelial glandular;
3. țesut epitelial senzorial.

1. ȚESUT EPITELIAL DE ACOPERIE - are rolul de a acoperi suprafețele

externe ale corpului formând tegumentul ( pielea), și suprafețele interne
constituind mucoasele.
2. ȚESUT EPITELIAL GLANDULAR - intră în structura tuturor glandelor
din organism. Glandele sunt de 3 tipuri:
a). Glande exocrine – sunt acele glande al căror produs de secreție se varsă
printr-un tub la exterior.
Ex: glandele sudoripare, glandele salivare, glandele sebacee, glande lacrimare.
b). Glande endocrine – sunt acele glande ce își varsă produsul de secreție
direct în sânge. Produsul de secreție poartă numele de hormoni.
Ex: hipofiza este glanda endocrină situată în cutia craniană la nivelul osului
sfenoid în ** șaua turcească**. Ea are rolul de a coordona activitatea tuturor
glandelor endocrine din corp.
Ex: glanda tiroidă.
c). Glande mixte – sunt acele glande care prezintă atât secreție exocrină cât și
secreție endocrină.
5
 Ex: pancreasul este o glandă cu secreție mixtă secretând pe de o parte sucul
pancreatic ce-l varsă printr-un tub în duoden și pe de altă parte secretă insulina
pe care o varsă direct în sânge.
Glicemie = cantitatea de glucoză din sânge
Insulină – hormon
Ex: ovarul este o glandă sexulă feminină care secretă ovulul pe de o parte și
hormon sexual feminin pe de altă parte ( extrogeni)
Testiculul – spermatozoizi (testosteroni = endocrini)

3. TESUT EPITELIAL SENZORIAL - este acest tip de țesut care prin

intermediul căruia se percep diferitele tipuri de senzații.

Țesutul epitelial senzorial este alcătuit din:

- Receptori cutanați care pot fi tantili, termici și durerosi;

- Receptori gustativi ;
- Receptori olfactivi prin intermediul cărora se percep diferitele mirosuri;
- Receptori vizuali;
- Receptori acustico vestibulari – sunt celulele specializate în perceperea
zgomotelor și a informațiilor despre echilibru.

II). ȚESUT CONJUCTIV

Este cel mai răspândit țesut din oragnism

COMPONENTE:
- Celule;
- Sunstanță fundamentală;
- Fibre.

ROLUL:
- Are rol de susținere intrând în alcătuirea tuturor organelor corpului;
- Are rol trofic ( de nutriție)
- Are rol de apărare împotriva microorganismelor, bacteriilor , virusuri.

CLASIFICARE:
1. țesut conjuctiv LAX;
2. țesut conjuctiv DENS;
3. țesut conjuctiv ADIPOS;
4. țesut conjuctiv CARTILAGINOS;
6
 5. țesut OSOS.

1.ȚESUTUL CONJUCTIV LAX – se găsește la nivelul organelor interne

având rol de susținere și rol trofic.
VISCER = organ intern.
2.ȚESUTUL CONJUCTIV DENS – conține preponderent fibre elastice și de
colagen. Are rolul de a forma capsulele organelor interne, tendoanele prin
care mușchii se fixează de oase și ligamente.
3.ȚESUTUL CONJUCTIV ADIPOS - formează paniculul adipos (țesut
subcutanat) al corpului uman.
4.ȚESUT CONJUCTIV CARTILAGINOS intră în alcătuirea:
- Cartilajului nazal;
- Pavilionul urechii;
- Capetelor costale prin care acestea se fixează de stern;
- Capetele osoase având rol de amortizare a greutății corpului;
- Discurile intervertebrale.

5.ȚESUTUL OSOS – este cel mai dur țesut din organism, el are rol de
susținere a corpului formând scheletul. Celulele se numesc ORTEOBLASTE
și OSTEOCITE.
Sunstanța fundamentală conține oseină și săruri minerale de calciu și fosfor.

OASELE:
Oase în corp = 206 bucăți
Oase:
- lungi;

- scurte;

- plane (late).

La oasele lungi țesutul osos se împarte în:

- țesut osos compact;
7
 - țesut osos spongios.

1.Țesut osos compact - se găsește la nivelul diafizei oaselor lungi, la nivelul

suprafeței, epifizelor oaselor lungi, la nivelul suprafeței oaselor scurte și plane.
Acest tip de țesut conferă rezistență și protecție.

2.Țesutul osos spongios - conține niște spații libere numite areole în care se
găsește măduva roșie hematogenă ce are rolul de a produce elemente figurate
(eritrocite, leucocite, trombocite). Acest tip de țesut se găsește în interiorul
diafizei și epifizelor oaselor mici, în interiorul oaselor scurte și late.

Un os lung prezintă un corp numit diafză și două extremități numite

epifize.
(MĂDUVA SPINĂRII CONȚINE NEURONI.)

III).TESUTUL MUSCULAR

Țesutul muscular este format totalitatea celulelor musculare (fibre musculare)

care s-au diferențiat și specializat ptr funcția de contracte datorată prezenței în
citoplasma lor a miofibritelor (organite celulare specifice).

După aspectul miofibritelor țesutul muscular este de 3 tipuri:

- Țesut Muscular Striat = are miofibritele de aspect neomogen și se contractă în
mod voluntar;
- Țesut Muscular Neted = are miofibrilele de aspect omogen și se contractă
involuntar.

8
- Țesut Muscular Cardiac = are miofibritele de aspect neomogen și se contractă
involuntar.

1). Țesut Muscular Striat – formează mușchii scheletici. Formează musculatura

de la nivelul faringele, laringele, limbii - partea superioară a esofagului și sfintele
anal și rectal. Țesutul muscular striat se contractă voluntar.
Are inervații motorie = adică neuronul care ajunge la nivelul mușchiului
formează cu acesta placa neuromotorie.

2). Țesut Muscular Neted – intră în componența viiscerelor ( organe interne)

- El formează tunica ( stratul mediu a tubului digestiv din treimea inferioară a
esofagului și până la sfintesul anal.
- Formează tunică medie a vaselor de sânge.
- Formează musculatura traheei, bronhiilor, uterului, vezicii urinare, uretrele.
- Miofibrilele au aspect omogen și se contractă involuntar

3). Țesut Muscular Cardiac = formează mușchiul inimii numit miocard.

- este format din celule musculare dispuse în mănunchiuri și se contractă simultan
la primirea influxului nervos.
- în structura miocardului se găsește un tip particular de țesut muscular numit
țesut nodal. Acesta are rolul de a asigura automatismul și restructurarea activității
cardiace.
Vasculația țesutului muscular este asigurată prin intermediul arterelor care se
ramifică și ajung la fiecare fibră musculară adică sunt O2 și substanțe nutritive și
prin intermediul venelor sunt preluați CO 2 și produși de degradare spre a fi
eliminați.

IV).TESUTUL NERVOS

ȚESUTUL NERVOS = este format din totalitatea celulelor nervoase (neuroni),

care s-au diferențiat și specializat ptr a genera și conduce un fluxul nervos.
Neuronii se impart după funcția lor în :
- NEURONI MOTORI = au rolul de a conduce influxul nervos în vederea
realizării contracției musculare.
9
- NEURONI SENZITIVI = sunt aceeia care preiau informațiile din mediul extern
de la receptori și le transmit către scoarța cerebrală.
- NEURONI DE ASOCIATE = au rolul de a face legătura dintre neronii și
senzitivi.
Neuronul reprezintă unitatea de bază structurală și funcțională a sistemului
nervos.
Are 2 componente. Corp celular și prelungiri (dendrite și axoni).
Dendritele sunt prelungiri multiiple și scurte.
Axon=prelungie unică și mai lungă.
La capătul distral al axonului se găsesc butonii terminali. Acestea sunt uzinele ce
conțin acetiliconă ce are rolul de a transmite influxul nervos la nivelul sinoptei.
Sinopta reprezintă legătura dintre 2 neuroni.
Capătul distral al axonului primului neuron se continuă cu dendritele celui de-al
doilea neuron.

10
 V). SÂNGELE
SÂNGELE = Este țesutul lichid de culoare deschisă ptr sângele arterial
(încărcat cu O2 și substanțe nutritive ) și de culoare mai închisă ptr sângele venos
(încărcat cu CO2 și produși de degradare).
Sângele este format din:
- Plasmă;
- Elemente figurate.

ELEMENTE FIGURATIVE:

- Eritrocitele = globule roșii = hematii se găsesc în număr de (VN- valoare

normală)
VN = 4.500.000 – 5.000.000 / mm3 de sânge

- Leucocite = globule albe sau celule albe

VN = 4.000 – 11.000 / mm3 de sânge

- Trombocite = plachete sanguine

VN = 250.000 – 400.000 / mm3 de sânge

PLASMA = este formată din:

- Apa = 90%
- Reziduu uscat = 10%
Reziduu uscat este reprezentat de substanțe anorganice (potasiu, clor, magneziu,
natriu, fier) și substanțe organice (glucoză, proteine, lipide, colesterol).
Volumul sanguin reprezintă aproximativ 8% din greutatea corpului (5-6 l de
sânge).

FUNCȚIILE SÂNGELUI
1). FUNCȚIA RESPIRATORIE = intervenind în transportul gazelor sanguine
(O și ........)
2). FUNCȚIA NUTRITIVĂ = se realizează prin transportul către celule a
substanțelor nutritive ( de la nivelul ap. digestiv)
3). FUNCȚIA EXCRETORIE = este realizată prin transportul produșilor de
degradare rezultat în urma activităților celulare către organele excretoare ( piele,
ap. excretor sau urinar, ap. digesiv).
11
4). FUNCȚIA DE APĂRARE = prin prezența în sânge a leucocitelor și a
anticorpilor.
5). FUNCȚIA DE TRANSPORT = pentru medicamente.

HEMATIILE
Hematiile = reprezintă cea mai mică celulă având dimensiunea de
aproximativ de 7 micromi. Este o celulă de culoare roșie verzuie, are o formă
biconcavă și este o celulă anucleată.
La nivelul hematiei se găsește hemoglobina ce are rolul de a transporta
gazele sanguine (oxigen și dioxid de carbon).
Legarea oxigenului de hemoglobină formează un compus labil ce poartă
numele de OXIHEMOGLOBINĂ.
Legarea bioxidului de carbon de hemoglobină formează un compus labil ce
poartă numele de CARBOHEMOGLOBINA.
Legarea monoxidului de carbon de hemoglobină formează un compus
stabil denumit CARBOXIHEMOGLOBINĂ.
Hematiile au o durată de viață de aproximativ 120 zile, după care
îmbătrânesc și se distrug la nivelul splinei (splina=cimitirul hematiilor).

LEUCOCITELE
Leucocitele = au rolul de apărare împotriva infecțiilor. Ele sunt de mai
multe tipuri e formează formula leucocitară.
1.leucocite polinucleare sau granulocite:
a.neutrofile 65%;
b.enzinofile 2,5%;
c.bazofile 0,5%.
2.Leucocite mononucleare (agranulocite):
a.monocite 7%;
b.limfocite 25%;

TROMBOCITE
Trombocitee = se mai numesc și pachete sanguine, intervin în coagularea
sângelui și VN 250000-400000mm3 de sânge.

12
 SISTEMUL OSOS

Regiunea capului cuprinde:

- oasele capului;

13
 - articulația temperomandibulară;

- mușchii capului.

Craniul este format din 2 părți:

- neurocraniul (în care se adăpostește encefalul);

- viscerocraniul (oasele feței).

1). Neurocraniul cuprinde:

- frontalul = 2 parietale;

- occipitalul = 2 temporale;

- etmoidul = 2 cornete inferioare nazale;

- sfenoidul = 2 oase nazale;

- vomerul = 2 lacrimate.

FRONTALUL = este un os plan, neregulat, nepereche situat în partea anterioară și

superioară a craniului. Prezintă o față externă convexă unde gasim:

a). 2 proieminențe rotunjite situate de o parte și de alta a liniei mediane ce poartă

numele de eminențe frontale.

b). dedesubtul eminentelor frontale se găsesc 2 proeminențe alungite transversale ce

partă numele de arcuri supraciliare.

c). între cele 2 arcuri supraciliare se găsește o zonă ce poartă numele globelă.

d). dedesubtul arcurilor supraciliare se găsesc 2 margini ascuțite ce poartă numele de

margini supraorbitale.

OCCIPITALUL = este un os lat neregulat nepereche situat în partea posterioară și

inferioară a craniului. În partea sa centrală se găsește gaura occipitală.

Pe fața externă de jur împrejurul găurii occipitale se găsesc:

a). porțiunea bazilară situată anterior găurii occipitale.

b). porțiunea scuamoasă situată în partea posterioară a găurii occipitale. Pe fața sa

externă de la gaura occipitală în sus pornește creasta occipitală care se termină la
nivelul protuberanței occipitale externe.
14
De la protuberanța occipitală externă pornesc de o parte și de alta câte 3 perechi de linii:

- linia nucală-supremă, superioară și inferioară.

c). de o parta și de alta a găurii occipitale se găsesc cele 2 mase laterale ce prezintă o
suprafață articulară pentru articularea cu atlasul ( I vertebră cervicală).

PARIETAL = este un os lat, pereche, situat în partea superioară a craniului. Prezintă o

suprafață externă, netedă pe care se găsește o proieminență rotunjită ce poartă numele
de eminență parietală.

Dedesuptul acesteia se găsesc 2 linii semicirculare ce poartă numele de linia temporară

superioară și inferioară.

TEMPORALUL = este un os lat, neregulat, pereche situat în partea laterală și

inferioară a craniului , el prezintă mai multe componente:

- Porțiunea solzoasă;
- Porțiunea timpanică;
- Porțiunea pietroasă;
- Procesul stiloid;
- Mastoida.
Porțiunea solzoasă prezintă o circumferință, o fața celebrală și o față temporală.
Pe fața temporală se găsește o proieminență ascuțită ce poartă numele de proces
zigomatic care se articulează cu osul zigomatic formând arcada zigomatică.
înapoia procesului zigomatic se găsește o cavitate ce poartă numele de fosă
mandibulară, în care pătrunde capul mandibulei formând articulația tempero
mandibulară.

VISCEROCRANIUL – cuprinde oasele feței, acestea sunt:

- Maxilarul superior format din maxila, palatin și zigomatic;
- Maxilarul inferior care poartă numele de mandibulă;
- Osul hioid.

MANDIBULA – este un os lat, nepereche, situat în partea inferioară a

viscorocraniului, este format dintr-un corp și 2 ramuri.
Corpul mandibulei are forma unei potcoave cu concavitatea către posterior,
corpul este format din 2 părți:
15
- Porțiunea bazală;
- Porțiunea ameolară.
Pe linia mediană corpul prezintă simfiza mentonieră. La limita dintre corp și
ramuri șe găsește unghiul mandibulei. Ramura mandibulei are formă patrulateră
și este orientată ușor posterior și superior.
Pe marginea superioară a ramurii se găsește procesul coronoid (anterior) și capul
mandibulei (posterior).

16
 SCHELETUL TRUNCHIULUI

SCHELETUL TRUNCHIULUI = cuprinde:

17
- COLOANA VERTEBRALĂ;
- COASTELE;
- STERNUL;
- OASELE BAZINULUI.

COLOANA VERTEBRALĂ

COLOANA VERTEBRALĂ:

- Reprezintă scheletul axial al corpului

- având rolul de a susține corpul, de adăposti măduva spinării și de a permite o
mobilitațe crescută corpului.
- C.V. este formată din 33 – 34 de piese osoase numite vertebre. Ea prezintă mai
multe regiuni care răspund gâtului, toracelui, regiunii lombare și pelvisului.

CARACTERELE GENERALE ALE UNEI VERTEBRE:

18
- O vertebră este formată dintr-un CORP VERTEBRAL și UN ARC
VERTEBRAL.

CORPUL VERTEBRAL este unit de arc prin intermediul a 2 punți osoase numite
pediculi vertebrali. Corpul vertebral împreună cu arcul și pediculii delimitează
gaura vertebrală. Prin suprapunerea vertebrelor și a găurilor vertebrale se formează
canalul vertebral.

ARCUL VERTEBRAL este format din:

- Un proces spinos;
- 2 procese transverse;
- 2 lame vertebrale.

19
20
VERTEBRELE CERVICALE

- formează coloana vertebrală, ele răspund gâtului, sunt în nr de 7 și se

numerotează de la C1 până la C7.

C1 = atlas = este format din 2 mase laterale ce corespund maselor laterale ale
occipitalului (condilii occipitali).

C2 = axis = prezintă deasupra corpului vertebral o prelungire ce poartă numele de

dintele axisului.

Corpul vertebral este alungit tranversal la procesul spinos bifid ( se împarte în 2).

VERTEBRELE TORACALE

Formează coloana toracală sau dorsală.

- Este format din 12 vertebre numerotate de la T1 la T12.

Corpul vertebral este alungit anterior posterior și prezintă 2 scobituri
superioare și 2 scobituri inferioare.
Între scobitura superioară a unei vertebre și scobitura inferioară a vertebrei de
deasupra pătrunde capul coastei.
Procesul transversal prezintă în partea anterioară câte o suprafață articulară ptr
tuberculul coastei.
Procesele spinoase sunt mai alungite și orientate către inferior.

VERTEBRELE LOMBARE
- Formează coloana lombară;
- Sunt în nr de 5 și se notează L1 la L5;
- Corpul vertebral este voluminos și alungit transversal;
- Procesele spinoase sunt mai groase și orizontale;
- Răspund regiunii lombare.

VERTEBRELE SACRALE
- Cele sacrale sunt în nr de 5 și vertebrele cocigiene în nr de 4 sau 5 se unesc
formând 2 oase: sacrul și coccigele ce răspund regiunei sacro - coccigiene

Sacrul se găsește în continuarea coloanei lombare și i se descriu:

- O bază;
21
 - Un vârf;
- O față pelvină;
- O față dorsală;
- 2 suprafețe articulare laterale.
Între porțiunea vertebrelor lombare și sacru se formează un unghi ce poartă
numele de promontoriu.

TORACELE OSOS

Toracele osos este format din:

- STERN;

- COASTE;

- COLOANA VERTEBRALĂ TORACALĂ.

STERNUL = este un os lat, median (mijloc), nepereche situat în partea anterioară a

toracelui.

Este format din 3 piese osoase:

22
 - Porțiunea superioară = ( MANUBRIU);
- Porțiunea mijlocie = corpul sternului sau porțiunea intermediară;
- Porțiunea inferioară = procesul xifoid sau ampendicele xifoid.

MANUBRIUL sternal la unirea cu corpul sternului formează unghiul lui LOUIS

care corespunde cartilajului celei de a II a coastă.

Sternului i se descriu:
- O bază în partea superioară;
- Un vârf în porțiunea inferioară;
- 2 margini laterale.
Pe marginile laterale - se găsesc câte 7 scobituri costale ptr cartilajele primelor 7
perechi de coaste.

Baza sternului - prezintă în porțiunea mijlocie scobitură jugulară și de o parte și de

alta cele 2 scobituri claviculare.

VÂRFUL STERNULUI = este reprezentat de apendicele xifoid.

COASTELE = sunt niște arcuri osoase ce pornesc de la nivelul coloanei vertebrale

toracale și se termină în partea anterioară unde se prind de stern.

Coastele sunt în nr de 12 perechi (24 coaste ) și sunt numerotate CI până la CXII. În

funcție de prinderea lor pe stern coastele se împart în :

- Coaste adevărate;
- Coaste false.

COASTELE ADERVĂRATE = sunt reprezentate de primele 7 perechi și se prind de

stern printr-un cartilaj individual.
COASTELE FALSE = ajung și se prind în partea anterioară printr-un cartilaj comun,
de cartilajul coastei a VII a ( se întâmplă la coastele CVIII, CIX, și CX).
Coastele CXI și CXII rămân în partea anterioară libere, nearticulate și se numesc coaste
flotante.

O COASTĂ ARE 2 PĂRȚI:

- O parte osoasă;
- și o alta cartilaginoasă.

23
În partea posterioară coasta prezintă:
- cap;
- gât;
- tuberculi.

Pe marginea inferioară a coastei se găsește un șanț ce poartă numele de șanț costal la

nivelul căruia se găsește pachetul vasculo nervos costal ( arteră, venă și nerv).

SCHELETUL BAZINULUI

Scheletul bazinului = cuprinde 2 oase coxale:

Coxalul = este un os lat, neregulat, pereche situat la nivelul bazinului.

Este format prin sudarea a 3 oase:

- ILION;
- ISCHION;
- PUBIS.

1). ILIONUL = este situat în partea centrală și superioară a coxalului.

Este format dintr-un corp și o aripă care se termină prin CREASTA ILIACĂ.

2). ISCHIONUL = este situat posterior și inferior coxalului.

Este format dintr-un corp și o ramură.
La limita dintre corp și ramură se găsește TUBEROZITATEA ISCHIADICĂ.

3). PUBISUl = este situat anterior și inferior coxalului.

Cele 2 oase pubis se unesc în partea anterioară și formează SIMFIZA PUBIANĂ.
Coxalul = prezintă în partea laterală o cavitate mare articulară ce poartă numele de
ACETABUL în care pătrunde capul femurului formând ARTICULAȚIA
COXAFEMURALĂ.
Dedesubtul acetabului se găsește GAURA OBTURATORIE.

SCHELETUL MEMBRULUI SUPERIOR

24
Este format din:
- scheletul centurii scapulare;
- schetetul membrului superior propriu – zis.
Membrul superior prezintă 4 regiuni:
- umăr;
- braț;
- antebraț;
- mâna.
Scheletul centurii scapulare = este format din claviculă și scapulă (omoplatul)

CLAVICULA = este un os lung, pereche, situat la limita dintre torace și gât (

anterior și superior toracelui).
I se descriu :
- 2 extremități,
- 2 fețe
- 2 margini.
Clavicula este așezată transversal între manubriu în partea medială și
acromion în partea laterală.
Clavicula are forma literei S culcat fiind ușor turtită supero – inferior.

25
1). Fața superioară:

- în partea mijlocie este netedă astfel încât o putem palpa sub piele;

- în partea medială prezintă mușchiul SCM ( sterno-cleido-mastoidian);

- în partea laterală se găsesc inserțiile : - mușchiului deltoid,

- mușchiul trapez.

2). Fața inferioară = prezintă un șanț numit șanț subclavicular.

3). Marginea anterioară:

- în partea medială se găsește inserția mușchiului mare pectoral;

- în partea laterală se găsește inserția mușchiului deltoid.

4). Marginea posterioară = prezintă în partea laterală inserția mușchiului trapez.

SCAPULA SAU OMOPLATUL

- Este un os lat, pereche, situat în partea posterioară și superioară a toracelui.
- Este așezat de la primul spațiu intercostal și la coasta a VIII a.

Are formă triunghiulară și astfel i se descriu:

- 2 fețe;
- 3 unghiuri;
- 3 margini.
26
27
A). FAȚA ANTERIOARĂ = se găsește o cavitate ce poartă numele de FOSĂ
SUBSCAPULARĂ.

B). FAȚA POSTERIOARĂ = de pe această se desprinde o lamă osoasă ce poartă

numele SPINA OMOPLATULUI, care se continuă lateral cu acromion. Spina
omoplatului împarte fața posterioară în 2 regiuni:
- regiunea supraspinoasă;
- regiunea subspinoasă.

C). UNGHIUL LATERAL = prezintă 2 formațiuni procesul coracoid și cavitatea

glenoidă. În cavitatea glenoidă pătrunde humerusul formând articulația scapulo
humerală.

28
29
HUMERUSUL

Humerul = este un os lung, pereche situat la nivelul brațului este format dintr-un corp
diafiză și 2 extremități numite epifize.

EPIFIZA PROXIMALĂ SAU SUPERIOARĂ: = prezintă următoarele elemente:

- capul humerusului
- colul anatomic = ce se găsește în jurul capului humerusului.
- Tubercolul mare și tuberculul mic.
- șanțul interbertucular
- colul chirurgical.

EPIFIZA DISTALĂ SAU INFERIOARĂ = este mai lățită și prezintă în partea

centrală un CONDIL și lateral 2 EPICONDIL.

CONDILUL este format din:

30
 - TROHLEE = ce se articulează cu ulna;( pe partea internă)
- CAPITUL = ce se articulează cu radiusul.

SCHELETUL ANTEBRAȚULUI

SCHELETUL ANTEBRAȚULUI = cuprinde 2 oase lungi paralele între ele ce se

numesc RADIUS și ULNA.

RADIUS = os lung, pereche , situat în partea laterală a antebrațului, în prelungirea

degetului mare care ese numește police.

Are = 1 diafiză ( corpul);

= 2 epifize ( extremități).

EPIFIZA PROXIMALĂ = prezintă capul radiusului care se articulează cu capitulul

humerusului.

EPIFIZA DISTALĂ = este mai voluminoasă și prezint lateral o prelungire ce poartă

numele de proces stiloid.

ULNA = os lung, pereche situat în partea medială a antebrațului în prelungirea

degetului mic ( auricular).

Are := 1 diafiză;

= 2 epifize.

31
EPIFIZA PROXIMALĂ = prezintă 2 proeminențe ce formează între ele un unghi de
90o .

Proeminența verticală = este numită olecran.

Proeminența orizontală = proces coronoid – între cele 2 procese se formează scobitura

trohleară în care pătrunde trohleea humerusului.

EPIFIZA DISTALĂ = prezintă o prelungire numită proces stiloid.

SCHELETUL MÂINII
SCHELETUL MÂINII – format din 3 tipuri de oase:

- Carpiene = corpul;
- Metacarpiene = metacorpul;
- Falange = oasele degetelor.

Corpul = cuprinde 8 piese osoase așezate în 2 rânduri.

I). = în primul rând de la exterior către interior se găsesc: scafoid; semilunar;
piramidal; pisiform (SSPP)
II). = de la interior către exterior: trapez; trapezoid; osul capitat; osul cu cârlig –
fața anterioară a corpului formează podul palmei.
Metacarpul – cuprinde 5 oase numerotate latero – medial de la I (1) la V (5).
Oasele degetelor - falange = se găsesc în nr. de 2 ptr. police și câte 3 ptr. celelalte
degete.
Degetele se numesc:
- I = police;
- II = index (indice);
- III = mediu;
- IV = inelar;
- V = auricular ( deget mic).

Numerotarea se face din exterior.

32
 SCHELETUL MEMBRULUI INFERIOR

MEMBRUL INFERIOR = cuprinde următoarele regiuni:

COAPSA = la nivelul căruia se găsesc femurul și rotula / sau patela,

GAMBA = la nivelul căreia se găsesc tibia și peroneul ( fibula) și piciorul.

33
1). FEMURUL = este un os lung, pereche, situat la nivelul coapsei.

Prezintă o diafiza și două epifize.

a). Epifiza proximală prezintă următoarele elemente:

- capul femural ce are forma a 2/3 dintr-o sferă, el pătrunde în acetabul formând
articulația coxso-femurală.

- Colul anatomic.

- Trohanterul mare.

- Trohanterul mic.

- Colul chirorgical

34
b). Epifiza distală prezintă 2 condili medial și lateral, ce se articulează cu tibia formând
articulația genunchiului

2). ROTULA SAU PATELA = este un os scurt, pereche, turtit antero-posterior, situat
în tendonul mușchiului cvadriceps femural.

SCHELETUL GAMBEI

Scheletul gambei = cuprinde 2 oase lungi, paralele între ele.

Tibia în partea medială și peroneul în partea laterală.

TIBIA = este un os lung, pereche, situat în partea medială a gambei. Este singurul os de
la nivelul gambei ce se articulează cu femurul formând articulația genunchiului.

Tibia preia astfel întreaga greutate a corpului.

Prezintă o diafiză și 2 epifize.

a). Epifiza proximală = prezintă 2 condili medial și lateral ce se articulează cu

condilii corespunzători ai femurului formând articulația genunchiului.

Diafiza tibiei = are formă de prismă triunghiulară a cărei muchii anterioară o putem
palpa sub piele și este numită creasta tibiei.

b). Epifiza distală = prezintă o prelungire numită maleola medială ( sau oușorul).

PERONEUL = este un os lung, pereche, situat în partea laterală a gambei.

Prezintă o diafiză și 2 epifize.

Epifiza proximală = prezintă capul peroneului, ce se articulează în partea medială cu

tibia.

El nu participă la articulația genunchiului.

Epifiza distală sau inferioară = prezintă maleola laterală

SCHELETUL PICIORULUI.

Scheletul piciorului cuprinde 3 grupe de oase:

35
 - Tarsul.
- Metatarsul,
- Falangele.

Tarsul = cuprinde 7 piese osoase:

- Talus,
- Calcaneu,
- Navicular,
- Cuboid,
- 3 cuneiforme

Metatarsul = este format din 5 oase numerotate medio-lateral de la I (1) la V(5), (

interior la exterior).

Oasele degetelor se numesc falange care sunt în număr de 2 ptr. degetul 1 și câte 3 ptr.
celelalte degete. Degetul 1 se numește haluce.

36
37
 ARTROLOGIE
( symdesmologie)
ARTROLOGIE = este partea anatomiei ce se ocupă cu studiul articulațiilor. Prin intermediul
articulațiilor oaselor se unesc între ele.

ARTICULAȚIILE SUNT COMPUSE DIN ȚESUT CONJUCTIV.

Factorul determinant al unei articulații este mișcarea pe care aceasta o permite.
În funcție de mișcare, ARTICULAȚIILE SE ÎMPART ÎN 3 GRUPURI:

1). ARTICULAȚII FIXE SAU FIBROASE:

Ex: suturile craniului, sudarea componentelor caxalului, simfiza mentoniră.

2). ARTICULAȚII SEMIMOBILE SAU CARTILAGINOASE:

Ex: cartilajele costale, simfiza pubiană, coloana vertebrală.

3). ARTICULAȚII MOBILE SAU SINOVIALE:

Ex: scapulo –humerală.

COMPONENTA UNEI ARTICULAȚII SINOVIALE sunt:

- SUPRAFEȚELE ARTICULARE= articulația scapulo humerală. Suprafețele articulare

sunt reprezentate de suprafețele osoase ce vin în contact ( cavitatea glenoidă + capul
humeral).
- CARTILAJUL ARTICULAR ( țesut conjuctiv cartilaginos ) = îmbracă suprafețele
osoase ce vin în contact. Ele are culoare albă, translucidă, cu reflexe albastrui. Cartilajul
articular nu prezintă vase de sânge. Are o grosime ce variază de la 1 mm până la 12 mm în
funcție de forțele de presiune din articulații. ( articulația genunchiului are 12-15 mm).
- CAPSULA ARTICULARĂ = este alcătuită dintr-un strat extern fibros ce acoperă ca un
manșon articulația și un strat intern numit membrană sinovială.
Membrana sinovială are rolul de a produce lichidul sinovial. Acesta asigurând nutriția
cartilajului și lubrefierea lui.
- LIGAMENTELE ARTICULARE = ce au rolul de a consolida articulația. TIPURI DE

- MIȘCĂRI LA NIVELUL ARTICULAȚIEI SINOVIALE.

- FLEXIUNEA = este mișcarea prin care 2 segmente de membru de aproprie între ele (
antebrațul se aproprie de braț).
- EXTENSIUNEA = este mișcarea prin care 2 segmente de membru se îndepărtează (
mâna se îndepărtează în sus).
- ADDUCȚIA = este mișcarea prin care un membru sau un segment de membru se
aproprie de planul medio-sagital al corpului ( antebrațul este adus din lateral la piept).
- ABDUCȚIA = este mișcarea prin care un membru sau un segment de membru se
îndepărtează de planul medio-sagital ( invers ).
- CIRCUMDUCȚIE = este o mișcare complexă ce însumează toate mișcările de mai
sus. ( umăr, coxal)
38
- PRONAȚIA ( ține) = este mișcarea de rotire a unui membru în care policele sau
halucele se aproprie de corp.
- SUPINAȚIA ( nu ține) = este mișcarea inversă pronației

MUȘCHII CAPULUI
1). Mușchiul occipitofrontal.

2). Mușchii masticatori:

- mușchiul temporal;

- mușchiul maseter;

- mușchiul pterigoidieni.

3). Mușchii mimicii = care se găsesc la nivelul feței și au rolul de a exprima stările sufletești
ale individului. ( facesul = reprezintă aspectul caracteristic al feței în cursul unei boli).

Mușchii mimicii redau la nivelul feței următoarele cute:

- șanțul nazopalpebran;
- șanțul nozogenial;
- șanțul nazolabrial;
- șanțul mentolabial;
- șanțul palpebral superior;
- șanțul palpebral inferior;
- șanțul piciorul ciorii.

MUȘCHII POSTERIORI AI CEFEI ȘI SPATELUI

1).În plan superficial se găsesc:

- Mușchiul trapez;

- Mușchiul mare dorsal.

2). În plan mai profund se găsesc:

- Mușchiul ridicător al scapulei;

- Mușchiul supra-spinos;

- Mușchiul subspinos;

- Mușchiul romboizi;

- Mușchiul pătrat lombar.

39
MUȘCHII REGIUNII ANTERIOARE A GÂTULUI
1). Mușchiul sternocleidomastoidian;

2). Mușchiul omohioid;

3). Mușchii scaleni;

4). Mușchiul sternoliroid;

5). Mușchiul tirohioid.

MUȘCHII REGIUNII ANTERIOARE A TORACELUI

1). Mușchiul mare pectoral;

2). Mușchiul mic pectoral;

3). Mușchiul dințat anterior;

4). Mușchii intercostali externi – ce participă în inspir;

5). Mușchii intercostali interni – ce participă în expir;

6). Mușchiul diafragm sau diafragma – este cel mai lat mușchi al corpului ce separă cavitatea
toracică de cavitatea abdominală.

MUȘCHII REGIUNII ANTERIOARE A ABDOMENULUI

1). Mușchiul drept abdominal;

2). Mușchiul oblic extern;

3). Mușchiul oblicul intern;

4). Mușchiul transvers abdominal.

MUȘCHII MEMBRULUI SUPERIOR

1). Mușchiul umărului

- mușchiul deltoid

a). Mușchiul anterior = mușchiul biceps brahial.

b). Mușchiul posterior = triceps brahial.

2). Mușchiul antebrațului:

40
 - în partea anterioara se găsesc mușchii flexori ai mâinii și degetelor.

- în partea posterioară se găsesc mușchii exteriori ai mâinii și degetelor.

3). Mușchii mâinii = se găsesc la nivelul metacarpienelor și asigură flexia degetelor.

MUȘCHII MEMBRULUI INFERIOR

1). Mușchiul șoldului = în partea posterioară se găsesc:

- mușchiul (fesieri) gluten mare;

- mușchiul gluten mijlociu;

- mușchiul mic.

2). Mușchiul coapsei:

a). în partea anterioară avem :

- mușchiul cvadriceps femural;

- mușchiul cvast medial;

- mușchiul intermediar;

- mușchiul lateral și drept femural.

b). În partea medială se găsesc:

- mușchiul sartonus sau croitor este cel mai lung mușchi al corpului.

- mușchiul adductor mare.

- mușchiul adductor lung.

- mușchiul adductor gracilis.

c). În partea poterioară se găsesc:

- mușchiul biceps femural.

- mușchiul semitendinos.

Mușchiul semimembranos.

MUȘCHII GAMBEI
În partea anterioară avem mușchiul tibial anterior.

În partea posterioară se găsește mușchiul gastrocnelian.

41
 APARATUL RESPIRATOR

APARATUL RESPIRATOR = cuprinde toate acele organe ce îndeplinesc - respirația

pulmonară ( eliminarea bioxidului de carbon din organism și captarea oxigenului din aerul
atmosferic)

Există respirația pulmonară și respirația celulară.

Aparatul respirator este format din:

- căi respiratorii
- plămâni.

CĂILE RESPIRATORII sunt reprezentante de :

- cavități nazale;
- faringe;
- laringe;
- trahee;
- 2 bronhii principale.

Prima componentă a aparatului respirator e reprezentată de cavitățile nazale care sunt

adăpostite de piramida nazală ( nasul).

NASUL = are forma unei piramide căreia îi descriem:

- Rădăcina nasului situat sub - osul frontal;

- Baza nasului orientată către inferior și care prezintă 2 orificii numite = narine.
- 2 fețe laterale reprezinte de : oasele nazale și cartilajul nazal.
- 3 margini dintre care 2 sunt laterale ( fiecare dintre ele este formată de șanțul
nazopalpebral și șantul nazogenian)
- O margine anterioară ce poartă numele de - dosul nasului.

1). CAVITĂȚILE NAZALE = sunt 2 canale orientate antero-posterior și separate prin

intermediul septului nazal.
Cavitățile nazale sunt căptușite de mucoasa nazală în care se găsesc receptori olfactivi prin
care percepem mirosul.
Pe peretele lateral al cavității nazale se găsesc orificiile de deschidere ale sinusurilor
paranazale ( sinusul frontal, sinusul maximal, edmoidal, sfenoidal).
Cavitățile nazale comunică în partea anterioară cu mediul extern prin intermediul nărilor, iar
în partea posterioară comunică cu faringele.

2). FARINGELE = este un organ musculo-membranos situat între cavitățile nazale pe de

o parte și laringe și esofag de cealaltă parte. Lungimea este aprox. 14 cm.
Faringele comunică în partea anterioară cu:

42
CAVITĂȚILE NAZALE, CAVITATEA BUCALĂ, LARINGE, astfel i se descriu 3 etape:

- Etajul superior numit = NAZOFARINGE;

- Etajul mijlociu = BUCOFARINGE;
- Etajul inferior = LARINGOFARINGE.
Faringele reprezintă un loc de intersecție pentru calea digestivă cu cea respiratorie.

3). LARINGELE = se găsește între faringe și trahee. Laringele are lungimea aprox. 7cm. El
proiemină la nivelul gâtului ( mărul lui adam prin intermediul cartilajului tiroid).
Laringele este important în respirație cât și în fonație ( la nivelul său găsindu-se corzile
vocale).

4). TRAHEEA = este situată între laringe și cele 2 bronhii principale. Traheea este formată
din 15 – 20 de inele cartilaginoase cu formă de potcoavă.
Lungimea aproximativ de 6 cm.
Traheea se împarte în cele 2 bronhii principale.

5). FIECARE BRONHIE PRINCIPALĂ - pătrunde în plămân la nivelul hilului pulmonar după
care se ramifică în plămân formând arborele bronșic.
Bronhia principală dreaptă = este mai scurtă, de calibru mai mare și mai aproape de
verticală.
Bronhia principală stângă = este mai lungă, are un calibru mai mic și este mai aproape de
orizontal.

HIL PULMONAR = reprezintă locul de intrare sau ieșire a unor structuri anatomice în / sau /
dintr-un organ ( medială).

PEDICUL = reprezintă mănunchiul de structuri anatomice care intră sau ies în / sau / dintr-un
organ.

PEDICULUL PULMONAR CUPRINDE:

- Bronhia pricipală;
- Arterele bronșice;
- Artera pulmonară;
- Terminații nervoase (nervul vag);
- Venele bronșice;
- Venele pulmonare.

PLĂMÂNII: sunt în nr. 2: drept și stâng.

STRUCTURA PLĂMÂNULUI

1). COMPONENȚA BRONHIALĂ = ce are rolul de a permite trecerea aerului până la nivelul
componenței parinclimatoasă.

2). COMPONENȚA PARENCLIMATOASĂ = cuprinde totalitatea acinilor pulmonari.

3). STROMA = ce are rolul de a delimita celelate componente.

43
4). VASE ȘI NERVI:

44
COMPONENȚA BRONHIALĂ formează ramificații intrapulmonare bogate.

BRONHIILE INTRAPULMONARE grupeaza în jurul lor celelalte componente ale plămânilor:

- parenchimul,
- stroma,
- vasele
- nervii, realizând împreună cu acestea teritoriile bronhopulmonare.

BRONHIA PRINCIPALA DREAPTĂ = dă 3 bronhii lobare (superioară, mijlocie, inferioară),

în timp ce BRONHIA PRINCIPALĂ STÂNGĂ = dă 2 bronhii lobare (superioară și inferioară).

Numărul BRONHIILOR LOBARE corespunde numărului de lobi ai fiecărui plămân.

BRONHIILE LOBARE se divid în BRONHII SEGMENTARE. BRONHIILE SEGMENTARE

deservesc teritoriile bronhopulmonare numite SEGMENTE BRONHOPULMONARE.

- La nivelul PLĂMÂNULUI DREPT se întâlnesc 10 BRONHII SEGMENTARE care

deservesc prin ramurile lor același număr de SEGMENTE BRONHOPULMONARE.

45
 - La nivelul PLĂMÂNULUI STÂNG se intalnesc 8 BRONHII SEGMENTARE care
deservesc 8 SEGMENTE BRONHOPULMONARE.

COMPONENTA PARENCHIMATOASĂ

RAMURILE BRONHIILOR SEGMENTARE continuă să se dividă în BRONHIOLE

LOBULARE SAU TERMINALE.

BRONHILOLELE LOBULARE deservesc LOBULII PULMONARI.

BRONHIOLELE LOBULARE se ramifica apoi in BRONHIOLE RESPIRATORII. Acestea se

ramifică în DUCTE ALVEOLARE care se termină prin dilatații numite SACULETI
ALVEOLARI.

SACULEȚII ALVEOLARI sunt compartimentați în ALVEOLE PULMONARE. Bronhiola

respiratorie și ramificațiile ei formează ACINII PULMONARI.

LA NIVELUL PLAMANILOR sunt 2 feluri de circulație:

 CIRCULAȚIA NUTRITIVĂ : = formată din ARTERELE BRONȘICE și VENELE

BRONȘICE. Arterele bronșice sunt ramuri din aorta toracică iar venele bronșice se
varsă în vena cava superioara.
 CIRCULAȚIA FUNCȚIONALĂ = este formată din ARTERELE PULMONARE și
VENELE PULMONARE. ARTERELE PULMONARE ADUC SÂNGELE ÎNCĂRCAT
CU DIOXID DE CARBON DE LA VD LA PLĂMÂN. VENELE PULMONARE DUC
SÂNGELE ÎNCĂRCAT CU OXIGEN DE LA PLĂMÂN LA AS. PRIN INTERMEDIUL
ACESTEI CIRCULAȚII SE ASIGURĂ SCHIMBUL DE GAZE.

PLĂMÂNII sunt acoperiți de O FOIȚĂ DUBLĂ seroasă numită PLEURA. Foaia care acoperă
plămânul se numește PLEURA VISCERALĂ iar cea care vine în contact cu peretele toracic
se numește PLEURA PARIETALĂ. Între cele două foi se găsește un spațiu numit cavitate
pleurală iar atunci când această cavitate devine reală conține ceva; de exemplu, lichid numit
PLEUREZIE.

INERVAȚIA PLĂMÂNILOR este dublă:

- SIMPATICUL = are acțiune bronhodilatatoare,

- PARASIMPATICUL = produce bronhoconstricție și hipersecreție de mucus.

RESPIRAȚIA se compune din două etape fundamentale:

 Procesul de RESPIRAȚIE EXTERNA SAU PULMONARA = PRIN CARE SE FACE

SCHIMBUL DE OXIGEN ȘI DIOXID DE CARBON LA NIVEL PULMONAR.
 Procesul de RESPIRAȚIE INTERNA SAU CELULARA = prin care se face
SCHIMBUL DE GAZE LA NIVEL CELULAR. PROCESUL DE RESPIRAȚIE ESTE
CONTINUU. OPRIREA LUI DUCE LA SCURT TIMP LA MOARTEA CELULELOR,
deoarece organismul nu dispune de rezerve de oxigen.
Aerul atmosferic este introdus în plămâni prin procesul de VENTILAȚIE PULMONARĂ.

Schimburile gazoase la nivelul plămânului se realizează datorită succesiunii ritmice a două

procese : INSPIRAȚIA ȘI EXPIRAȚIA.
46
INSPIRAȚIA este procesul activ care este rezultatul CONTRACȚIEI MUȘCHILOR
RESPIRATORI: inspirul normal = 1secundă

EXPIRAȚIA NORMALĂ este un proces pasiv care urmează fără pauza după inspirație.
Durează aproximativ 2 secunde la adult.

Ciclul respirator are o durată de 3 secunde. Frecvența respiratorie este aproximativ 14

respirații/minut.

Creșterea frecvenței respiratorii peste 20 respirații/minut se numeste tahipnee.

VOLUMELE DE GAZE ce se găsesc în plămâni în timpul respirației sunt:

 Volum respirator curent – VC = 500ml este cantitatea de aer care mai poate pătrunde
în plămâni la sfârșitul unei inspirații normale.
 Volum inspirator de rezervă – VIR = 2000ml este cantitatea de aer care mai poate
pătrunde în plămâni la sfârșitul unei inspirații normale.
 Volum expirator de rezervă – VER = 1200ml este cantitatea de aer care mai poate fi
expirată forțat la sfârșitul unei expirații normale.
 Volum rezidual – VR = 1200ml este volumul de aer care rămâne în plămâni după o
expirație forțată.
 Cantitatea de aer vehiculat într-o respirație maximală – CV = 3700ml.
 Cantitatea pulmonară totală – CPT = 5000ml.

47
 APARATUL CARDIO-VASCULAR

APARATUL CARDIO-VASCULAR este format din :

- INIMA
- VASE DE SANGE.

CIRCULAȚIA SÂNGELUI DIN VENTRICULUL STÂNG spre organe și țesuturi și înapoi spre
atriul drept formează CIRCULAȚIA MARE sau sistemică.

CIRCULAȚIA SÂNGELUI DIN VENTRICULUL DREPT spre plămân și înapoi spre atriul
stâng alcătuiește CIRCULAȚIA MICĂ sau pulmonară.

INIMA are rolul de POMPA aspiro-respingatoare adică de a pune în circulație sângele din
tot corpul uman. Ea are formă de PARĂ având baza orientată în sus și spre dreapta și un
vârf orientat în jos și spre stânga. Are o greutate medie de 300 g și o capacitate medie de

48
500 cm3. Varful inimii (apex) corespunde spațiului V intercostal stâng pe linia
medioclaviculară stângă.

STRUCTURA INIMII

INIMA este alcătuită din 3 straturi:

1.ENDOCARDUL sau stratul intern care învelește toate cavitățile inimii, iar la nivelul orificiilor
se pliază și formează valvele care se deschid și se închid permițând ca sângele să circule
într-un singur sens.

2.MIOCARDUL sau stratul mijlociu este constituit dintr-o rețea de fibre musculare. Este mai
dezvoltat la nivelul ventriculelor și mai puțin la nivelul atriilor.

3.PERICARDUL este stratul extern.

CORDUL prezintă la interior 4 camere: 2 ATRII (drept și stâng) și 2 VENTRICULE (drept și

stâng).

ATRIILE nu comunică între ele și sunt separate de septul interatrial.

VENTRICULELE nu comunică între ele și sunt separate de septul interventricular.

ATRIUL DREPT comunică cu VENTRICULUL DREPT prin orificiul atrio-ventricular drept

prevăzut cu VALVA TRICUSPIDĂ.

ATRIUL STÂNG comunică cu VENTRICULUL STANG prin orificiul atrio-ventricular stâng

prevăzut cu VALVA BICUSPIDĂ (mitrala).

ORIFICII CARE SE DESCHID LA NIVELUL ATRIILOR:

 AS: venele pulmonare, orificiul atrio-ventricular stâng.

 AD: vena cavă superioară și inferioară, orificiul atrio-ventricular drept.

ORIFICII CARE SE DESCHID LA NIVELUL VENTRICULELOR:

 VS: Aorta
 VD: Trunchiul arterei pulmonare
 Stenoza: Îngustarea unui orificiu.

ATRIUL DREPT și VENTRICULUL STÂNG reprezintă INIMA DREAPTĂ. La acest nivel se

găsește SÂNGE ÎNCĂRCAT CU DIOXID DE CARBON care va fi trimis din VD prin arterele
pulmonare la plămân unde sa face schimbul de gaze. Sângele încărcat astfel CU OXIGEN
ESTE CONDUS DE LA PLĂMÂNI prin venele pulmonare la inima în ATRIUL STÂNG. De
aici trece prin orificiul atrio-ventricular stâng în ventriculul stâng și de aici în aortă pentru a fi
distribuit la nivelul organelor și țesuturilor.

INERVAȚIA INIMII ESTE DUBLĂ:

49
1.prin nervul vag cu cele două componente ale sale (componența simpatică accelerează
bătăile inimii și componența parasimpatică care rărește bătăile inimii).

2.sistemul nodal propriu al inimii format din nodul sinoatrial, nodul atrio-ventricular, fasciculul
HISS și rețeaua PURKINJE de la care pornesc stimuli ce determină automatismul și
ritmicitatea inimii. Inima funcționează ritmic și spontan datorită impulsurilor pornite de la
sistemul nodal. Frecvența normală a ritmului cardiac este de 70-75 bătăi/minut.

CICLUL CARDIAC

Fazele activității inimii constau în contracții = SISTOLE, prin care se realizează evacuarea
cavității și relaxării = DIASTOLE, în timpul cărora are loc umplerea cavităților.

CIRCULAȚIA SÂNGELUI cuprinde MICA CIRCULAȚIE și MAREA CIRCULAȚIE. În pompa

activă inima realizează unele manifestări ce însoțesc ciclul cardiac. Acestea sunt:

 MANIFESTĂRI ACUSTICE ce se exteriorizează prin 2 zgomote: Z1 (sistolic) ce este

produs de închiderea valvelor orificiilor atrio-ventriculare drept și stâng și deschiderea
valvelor arterelor pulmonare și valvelor aortice: Z2 (diastolic) produs de închiderea
valvelor orificiului aortic și orificiul arterelor pulmonare.
 MANIFESTĂRI MECANICE care sunt: socul apexian ce se percepe în spațiul V
intercostal pe linia medio-claviculară stângă, pulsul arterial ce se percepe prin
comprimarea unei artere pe un plan dur (pulsul arterei radiale)
 MANIFESTĂRI ELECTRICE ce rezultă din diferența de potențial electric permițând
înregistrarea sub forma EKG.

RAMIFICAȚIILE AORTEI

AORTA ESTE CEA MAI MARE ARTERĂ DIN CORP. Din momentul în care părăsește VS
are mai multe porțiuni:

 Prima porțiune se numește BULBUL AORTIC din care pornesc și primele ramificații
numite ARTERE CORONARE (stânga și dreapta) care vor iriga inima.
 A doua porțiune este ARTERA ASCENDENTĂ care nu dă nici o ramură.
 A treia porțiune se numește CROSA AORTEI care dă următoarele ramificații:
- TRUNCHIUL BRAHIO-CEFALIC care cuprinde artera subclavie dreaptă, artera
carotidă comună dreaptă.

- ARTERA CAROTIDĂ COMUNĂ STÂNGĂ

- ARTERA SUBCLAVIE STÂNGĂ care se continuă cu artera axială stângă,

artera humerală, artera radială, artera ulnară.

 A patra portiune este AORTA DESCENDENTĂ care are 2 porțiuni:

- până la diafragm este AORTA DESCENDENTĂ TORACALĂ care dă ramuri
pentru toate organele din cavitatea toracică.

- de la mușchiul diafragm în jos se numește AORTA DESCENDENTĂ

ABDOMINALĂ care dă ramuri pentru toate organele din cavitatea abdominală. Aorta
50
descendentă abdominală ajunge până la nivelul vertebrei L4 unde se împarte în: artera iliacă
comună dreapta și artera comună iliacă stânga.

Pe măsură ce se îndepărtează de inimă arterele își micșorează calibrul: artere de calibru

mare, artere de calibru mijlociu și arteriole.

Arteriolele formează capilarele la nivelul celulelor de unde începe formarea venulelor care se
continuă cu venele mijlocii și apoi cu venele de calibru mare.

VENA PORTA

I se spune porta deoarece se capilarizează la ambele capete. Se capilarizează la nivelul

tubului digestiv (de la stomac, intestin subtire și gros), iar al doilea capăt se capilarizează la
nivelul ficatului, adică vena porta duce sângele venos de la stomac, intestin subțire, intestin
gros la ficat.

Ajunsă în ficat vena porta se capilarizează formând capilarele sinusoide din lobulul hepatic.

VENA PORTA ASIGURĂ CIRCULAȚIA FUNCȚIONALĂ A FICATULUI IAR CIRCULAȚIA

NUTRITIVĂ A FICATULUI ESTE DATĂ DE ARTERA HEPATICĂ (ramura din aorta
descendentă abdominală).

CAPILARELE SINUSOIDE se varsă în VENA CENTRALĂ A LOBULULUI HEPATIC și

constituie capătul de origine a venelor hepatice ce se varsă în VENA CAVĂ INFERIOARĂ.
Între arterele venei porte, ramurile venelor cave inferioară și superioară se formează legăturii
porto-cave care permit derivația sângelui din vena porta spre venele cave în cazul în unor
obstrucții pe traiectul venei porte.

SISTEMUL LIMFATIC

În acest sistem circulă LIMFA. Limfa începe să se formeze din lichidul interstițial (lichidul
dintre celule) și este dirijată prin vasele limfatice către 2 trunchiuri limfatice mari: canalul
limfatic drept și canalul limfatic toracic stâng. Ambele se varsă în venele cave.

LIMFA ESTE UN LICHID TRANSPARENT UȘOR GĂLBUI CARE CONȚINE ÎN SPECIAL

LIMFOCITE. Nu conține henatii.

GANGLIONII LIMFATICI-rol:

- produc limfocite, anticorpi, enzime

- au rol de apărare

- opresc substanțele străine pătrunse în organism

- constituie o barieră în lupta contra infecțiilor

- opresc celulele canceroase plecate din focarul neoplazic.

51
CIRCULATIA MARE = Porneste de la ventriculul stang al inimii, apoi prin artera principala -
aorta - se ramifica arterial la toate organele si tesuturile. La tesuturi, prin capilare, sangele
cedeaza oxigen si substante nutritive, se incarca cu bioxid de carbon si cu deseurile rezultate
din metabolism, apoi, prin vene, se varsa in auriculul drept al inimiii, unde se termina
circulatia mare si incepe circulatia mica...

CIRCULATIA MICA = Din auriculul drept, sangele trece in ventriculul drept din care porneste
circulatia mica. Aceasta trece prin artera pulmonara, in plamani. In capilarele pulmonare,
sangele cedeaza bioxidul de carbon adus, se incarca cu oxigen, pe care il transporta prin
vene pana in auriculul stang, unde se termina mica circulatie.

52
 APARATUL DIGESTIV

APARATUL DIGESTIV = CUPRINDE TOATE ACELE ORGANE CE ÎNDEPLINESC

IMPORTANTA FUNCȚIE DE NUTRIȚIE ȘI DE ABSORBȚIE A SUBSTANȚELOR
NUTRITIVE.

APARATUL DIGESTIV cuprinde:

- TUBUL DIGESTIV;

- ANEXELE TUBULUI DIGESTIV.

1. TUBUL DIGESTIV = reprezintă un conduct lung de aprox. 10 – 12 M ce comunică cu

exteriorul prin cee 2 extremități ale sale ( la partea superioară ORIFICIU BUCAL și în partea
inferioară ANUSUL).

TUBUL DIGESTIV începe din partea inferioară a feței străbate:

- Gâtul,
- Toracele,
- Abdomenul,
- Bazinul,
- Anusul.

53
TUBUL DIGESTIV ESTE FORMAT DIN URMĂTOARELE SEGMENTE:

- CAVITATEA BUCALĂ,
- FARINGE,
- ESOFAG,
- STOMAC,
- INTESTINUL SUBȚIRE,
- INTESTINUL GROS,
- ANUSUL.

2.ANEXELE TUBULUI DIGESTIV = sunt reprezentate de glande dispuse pe traiectul

acestuia ( glandele saivare, ficatul, pancreasul).

CAVITATEA BUCALĂ = reprezintă primu segment al tubului digestiv ce se găsește în partea

inferioară a feței sub fosele nazale și înaintea faringelui.
Cavitatea bucală comunică în partea anterioară cu mediu extern prin ORIFICIUL BUCAL, iar
în partea posterioară cu FARINGELE ( bucofaringele).

CAVITATEA BUCALĂ ESTE ÎMPĂRȚITĂ DE ARCADELE ALVEOLE DENTARE ÎN 2

COMPARTIMENTE:
- VESTIBULUL BUCAL;
- CAVITATEA BUCALĂ PROPRIU-ZISĂ

VESTIBULUL BUCAL = se găsește cuprins între buze și obraji pe de o parte și arcadele

alveolo dentare de cealaltă parte.

54
CAVITATEA BUCALĂ PROPRIU-ZISĂ = este determinată anterior și lateral de arcadele
alveolo dentare, iar în partea superioară separată de cavitățile nazale prin bolta palatină, iar
inferior se găsește limba.

BOLTA PALATINĂ = în 2/3 anterioară este dură și se numește PALATUL DUR, iar 1/3
posterioară se găsește PALATUL MOALE sau VĂLUL PALATIN.

VĂLUL PALATIN = se prelungește în partea mediană cu LUETA sau UVULA sau omușorul.

De o parte și de alta a acestuia pornesc câte 2 perechi de arcuri ce delimitează între ele
amigdalele palatine.

AMIGDALE = TONSILĂ

La limita dintre cavitatea bucală și faringe se găsesc:

- 2 tonsile tubare;
- O tonsilă faringiană;
- O tonsilă linguală
- și care împreună cu tonsilele palatine formează inelul limfatic al lui WALDAYER
acesta are rolul de apărare antiinfecțioase.

ROLURILE CAVITĂȚII BUCALE:

- digestie;
- respirație;
- relație = prin prezența receptorilor gustativi și prin participarea în fonație în formarea
cuvintelor.

LIMBA = este un organ musculo – membranos, foarte mobil ce formează planșeul cavătății
bucale, ea este fixată de osul hioid și de mandibulă prin mușchi.

Ea prezintă 2 porțiuni:

- rădăcina limbii;
- corpul limbii.

Limita dintre cele 2 porțiuni este marcată printr-un șanț în forma literei V numit ȘANT
TERMINAL.

Pe fața superioară a corpului limbii se găsesc PAPILELE LINGUALE în profunzimea cărora

se găsesc MUGURII GUSTATIVI.

Prin intermediul acestora se pot percepe cele 4 categorii de stimuli gustativi primari ( dulce,
amar, sărat, acid sau acru).

Pe fața superioară a limbii în aproprierea vârfului se percepe foarte bine acidul și mai slab
dulce și sărat ( pe vârful limbii).

Pe marginile laterale se percep în proporții legale acid / dulce / sărat.

Baza limbii prezintă numeroși receptori ptr. amar.

55
DINȚII = omul are 2 dentații:
1. = PRIMA DENTAȚIE TEMPORARĂ sau dinții de lapte: ( pe jumătate de gură)
- Incisivii = 2/ 2;
- Caninul = 1 / 1;
- Molari = 2 / 2.
Total 20
2. Cea de-a DOUA DENTAȚIE DEFINITIVĂ ( adulții)
- Incisivii = 2 / 2;
- Caninul = 1 / 1;
- Premolari = 2 / 2;
- Molari = 3 / 3.
Total 32

FARINGELE = la nivelul căruia se instalezaă calea digestivă cu cea respiratorie.

ESOFAGUL = este segmentul cuprins faringe și stomac.

Este UN ORGAN TUBULAR ce are o lungime de aprox. 25 cm.

56
El prezintă la cele 2 extremități ale sale 2 îngustări:

- SFINTERUL ESOFAGIAN SUPERIOR sau FARINGO–ESOFAGIAN ce are rolul de a

ÎMPIEDICĂ PĂTRUNDEREA AERULUI ÎN TUBUL DIGESTIV.
- SFINTERUL ESOFAGIAN INFERIOR = GASTROESOFAGIAN și are rolul de a
PREVENI REFLUXUL GASTROESOFAGIAN.

La limita dintre esofag și stomac se găsește ORIFICIUL CARDIA sau GURA STOMACULUI.

STOMACUL
Stomacul – cand este gol are o lungime de 18 cm

- cand este umplut moderat are o lungime de 25 cm

Peretele tubului digestiv este format din 4 straturi : de la exterior la interior acestea sunt :

- seroasa

- musculara

- submucoasa

- mucoasa

la nivelul cardiei si pilorului se gasesc glande ce secreta mucus

Exista la nivelul stomacului glande fundice si parietale ce produc pepsina si acid clorhidric.

Vascularizatia stomacului – asigurata de artere ce sunt ramuri ale trunghiului celiac(ramura

din aorta abdominala si venele care se varsa in vena porta )
57
Stomacului îi descriem o porțiune verticală și una orizontală.

Partea verticală este formată din fundul stomacului ( formix sau camera cu aer ) și corpul
stomacului.

Partea orizontală este format din antrul piloric și canalul piloric.

INTESTINUL SUBTIRE - cel mai lung segment al tubului digestiv avand o

lungime de aproximativ 5-6 m

-cuprinde duodenul si jejun-ileonul

Duodenul –un organ tubular in forma de potcoava in cavitatea caruia se gaseste capul
pancreasului

-cuprins intre stomac si jejun-ileun

-are o lungime de 25 cm

-limita dintre stomac si duoden este marcata de orificiul pilor

-limita dintre duoden si jejun-ileun este marcata prin flexura duodeno-jejunala

La nivelul duodenului se deschid 2 canale :

-canalul pancreatic principal ( canalul lui wirsung)prin care se varsa in duoden sucul
pancreatic

-canalul coledoc –prin care se varsa in duoden produsul de secreti al ficatului numit bila

Bila –are rolul de a emulsiona grasimile si de a le pregati ptr actiunea sucurilor digestive

58
Cele 2 canale se deschid in duoden prin ampula hepatopancreatica a lui vater ,prevazuta cu
sfincterul oddi .

Jejun ileon –segment cuprins intre duoden si intestinul gros

-are o lungime de aprox .5cm

-limita dintre duoden si jejun-ileon este marcata de lexura duodeno-jejunala

limita dintre jejun-ileon si intestinul gros este marcata de valvula ileocecala.

Jejun –ileonul formeaza niste curburi semicirculare numite anse intestinale ,in nr de 14-16

-pe suprafata interna se gasesc plicele circulare si vilozitatile intestinale

Plicele circulare –cute transversale ale mucoase ce au rol de a mari suprafata de absortie a
……….

…………. INTESTINALE –mici proieminente conice sau 8 cilindrice ce indeplinesc finctia de

absortie intestinala

59
 INTESTINUL GROS –ultimul segment al tubului digestiv avand o lungime de
aprox.1,6-2 m ,cuprinde 3 segmente :

Cecul- se termina in fund de sac si prezinta o prelungire numita apendice verniform.

Colonul – realizeaza un cadru prin segmentele sale :

-colon ascendent ,transvers,descendent , sigmoid

Rectul –(rezervorul cumaterii fecale)

Intestinul gros prezinta teniile de flora bacteriana intestinala

FICATUL - un organ glandular cu o greutate de aprox.2.300 – 2.500 gr

- se găsește în cavitatea abdominală în loja hepatică

- proiectat la peretele abdominal ficatul este cuprins la nivelul hipocondrului

drept epigastrului și foarte puțin țn hipocandrul stâng.

Ficatul este cea mai mare glandă din corp. Tot ce se asimilează trece prin ficat.

60
ROLUL FICATULUI :

- detoxifiant,
- cuagularea sângelui,
- dubla vascularizație (CIRCULAȚIE NUTRITIVĂ ȘI FUNCȚIONALĂ).

61
Ficatul = CIRCULAȚIA NUTRITIVĂ = asigurată de arterele hepatice ( ce sunt ramuri din
aorta abdominală ) și de venele hepatice ( care se în vena cavă înferioară.

CIRCULAȚIA FUNCȚIONALA = este asigurată de vena portă ce adună tot sângele venos de
la organele digestive, abdominală fiind astfel încărcată cu substanțe nutritive absolute în
urma digestiei.

PANCREASUL = gladă salivară abdominală ( cea mai mare glandă salivară din
corp).

Pancreasul = este o GLANDA MIXTĂ având atât SECREȚIE EXOCRINĂ și SECREȚIE

ENDOCRINĂ.

PANCREASUL ESTE FORMAT : CAP, CORP ȘI COADĂ.

62
Capul pancreasului este incojurat de duoden.

COMPONENTA EXOCRINĂ = este reprezentată de cea mai mare parte a glandei și are
rolul de a SECRETA SUCUL PANCREATIC pe care îl varsă în duoden prin canalul lui
WIRSUMG.

COMPONENTA ENDOCRINĂ = este reprezentantă de mici insule dispuse în întreaga masă

pancreatică numită = INSULILE LUI LANGER HANS, acestea secretă în sânge 2 hormoni :

- Insulina
- Glucagonul
INSULINA = are rolul de a SCĂDEA valorile crescute ale glicemiei
GLUCAGONUL = are rolul în CREȘTEREA acesteia.

63
 APARATUL URINAR

APARATUL URINAR sau EXCRETOR = are rolul de a filtra sângele, cu separarea

compușilor toxici, ce rezultă din degradarea principiilor alimentare de către celule, și
eliminarea acestora din organism.

APARATUL URINAR SE COMPUNE DIN:

- rinichi: drept și stâng

- căile de eliminare: bazinet, ureter ,vezica urinară, uretră.

RINICHIUL
în mod normal se găsesc doi rinichi:drept și stâng.

L=10=12 cm

l=5-6 cm

g=3 cm
64
Rinichii sunt situați în regiunea cea mai profundă a cavității abdominale, de o parte și de alta
a coloanei vertebrale, proiectându-se pe o zonă cuprinsă între ultimele Două VERTEBRE
TORACALE și PRIMELE TREI VERTEBRE LOMBARE.

Rinichiul stâng este situat cu aproximativ o vertebră mai sus decât cel drept.

Rinichii sunt organe retroperitoneale (in spatele peritonului) și ocupă un spațiu numit loja
renală.

Fiecare rinichi în cadrul lojei sale renale este acoperit de tesut grasos care se numește
GRĂSIME PERIRENALĂ sau CAPSULA ADIPOASĂ PERIRENALĂ, care are rol de
protecție deoarece rinichii sunt ușor friabili, se pot rupe cu ușurinșă în diverse traumatisme.
Fiecare rinichi are o greutate de aproximativ 150g.

Forma rinichiului este asemănătoare unui bob de fasole. Cei doi rinichi sunt așezați față în
față cu concavitatea spre coloana vertebrală.

RINICHIUL PREZINTĂ:

- două margini:

 Una lateral convexă

 Una medială concavă, la mijlocul căreia corespunde hilul renal prin care pătrunde
pediculul renal.
PEDICULUL RENAL este format din:
- artera renală,
- vena renală,
- vase limfatice,
- terminații nervoase,
- bazinetul renal.
- două extremități:

 Extremitatea superioară numită polul superior al rinichiului la care se găsește

glanda suprarenală (glanda endocrină)
 Extremitatea inferioară numită polul inferior al rinichiului.
Extremitățile superioare ale rinichilor sunt mai apropiate de coloana vertebrală, iar cele
inferioare sunt mai indepărtate dând o poziție ușor oblică.

Rinichii au o culoare ROȘIE - BRUNĂ.

STRUCTURA RINICHIULUI
LA EXTERIOR RINICHIUL este acoperit de o membrană conjunctivă numită CAPSULA
RENALĂ sub care se găsește PARENCHIMUL RENAL.

PARENCHIMUL RENAL este format din două componente:

- la exterior se găsește zona corticală

65
- la interior se găsește zona medulară

în zona medulară se găsesc 9-14 piramide renale sau Malpighi care sunt dispuse cu baza
spre corticala și cu vârful spre bazinet.

Vârful piramidelor se termină prin calicele renale prin care se scurge urina definitivă în
bazinetul renal. Rinichii sunt formați din lobi renali unde se gâsesc nefronii.

66
 NEFRONUL
- este unitatea structurală și funcțională a rinichiului

- în fiecare rinichi se găsesc aproximativ 1 milion de nefroni.

- fiecare nefron este format din:

 Corpuscul renal ce cuprinde: glomeul renal și capsula Bowman

 Tubii uriniferi ce cuprind: tub contort proximal, ansa Henle, tub contort distal, tub
colector
Vascularizația rinichiului este realizată de arterele și venele renale.

Artera renala, ramura din aorta abdominală este scurtă și de calibru mai mare pentru a
permite menținerea unei tensiuni arteriale (presiunea sângelui) ce va ajuta la filtrarea
sângelui de către rinichi.

Artera renală după ce pătrunde în rinichi șe ramifică ajungând în final la nivelul nefromului
unde se capilarizează și dă glomerulul renal, iese din nefron și formează o vastă rețea
capilară după care se varsă în venele renale.

La nivelul glomerulului renal sângele se filtrează, iar filtratul renal ajunge în capsula Bowman
producând urina primară ce are aceeași compoziție cu a plasmei (fără proteine și lipide).

La nivelul glomerulului nu tre elemente figurate, proteinele, lipidele, în schimb vor trece apa,
glucoza, sărurile minerale și vitaminele.

Din capsula Bowman urina primară trece în tubii uriniferi: în tubul contort proximal, ansa
Henle, tub contort distal și tub colector.

La nivelul tubilor uriniferi se reabsorb și vor trece din nou în circulația sangvină apa, glucoza,
o mare parte din sărurile minerale, după care urina primară devine urina terminală în care se
vor găsi substațele toxice rezultate din activitatea celulelor ce se elimină prin urină.

în fiecare minut 1200 ml sânge ajung la nivelul glomerulului, sunt filtrati, rezultand 125 ml
filtrat care ia calea tubilor uriniferi restul de 1075 ml sânge sunt recirculati. Aproximativ 180 l
filtrat astfel format rezultă zilnic din glomerulii renali.

De la volumul de 180 l filtrat glomerular pe 24 h, volumul urinii definitive ajunge la 1,5 l pe 24

h. Dupa reabsorbtie urina definitivă trece din tubul colector prin calicele renale în bazinet
(pelvis renal) și de aici prin uretere ajunge în vezica urinară.

BAZINETUL = este primul rezervor de colectare a urinei din care urina trece mai departe
în ureter.

67
Ureterul este un conduct cu o lungime de aproximativ 20-25 cm ce face legatura dintre
bazinet și vezica urinară. Este format din 3 tunici: la exterior=adventicea, la mijloc=tesut
muscular neted, la interior=mucoasa.

VEZICA URINARA
- este un organ musculo-cavitar cu funcția de rezervor; acumulează urina, care se scurge
continuu prin uretere și elimină urina ritmic în exterior, de 4-5 ori în 24h, prin actul micțiunii.

- are o capacitate de 400-700 ml

- se găsește în loja vezicii urinare în pelvis, posterior simfizei pubiene.

- în ea se deschid cele douî uretere

- prezintă un fund situat inferior, un corp și un vârf situat superior.

Din vezică pornește uretra dintr-o porțiune numită colul vezicii urinare.

URETRA
- este ultimul segment al căilor urinare prin care se elimină în afara organismului

- ea este diferită la bărbat și la femeie astfel:

- la bărbat: este o cale comună atât urinară cât și genitală și are o lungime de 20-25 cm
având mai multe porțiuni: uretra prostatică, uretra membranoasă, uretra spongioasă.

- la femeie: este mai scurtă (aprox 4-5 cm) și mai largă decât la bărbat, fiind separată de
calea genitală.

în mod normal în urină nu se vor găsi elemente figurate, proteine, lipide și glucoză dar în
anumite suferințe la nivelul rinichiului în urină poate să apară:

- proteine = proteinurie

- glucoza = glicozurie

- albumine = albuminurie

- sânge = hematurie

- corpi cetonici = cetonurie

- puroi = piurie

NEFRITE = suferințe al nivelul parenchimului renal

Glomerulonefrite = suferințe la nivelul glomerulului și parenchimului renal

Nefroze = suferinșe la nivelul rinichiului determinate de cauze degenerative sau de uzură

68
Pielonefrite = suferințe la nivelul pelvisului renal (a bazinetului)

Cistite = inflamații ale mucoasei vezicii urinare.

Litiaza renală = formarea de calculi atât la nivelul rinchiului și a căilor urinare.

RINICHI ECTOPIC (ectopie renală) = este atunci când rinichiul nu se găsește la locul sau, ci
se găsește într-o altă regiune lombară sau iliaca datorită unei anomalii congenitale.

RINICHIUL PTOZAT (ptoza renală) = inseamnă deplasarea în jos a rinichiului ce se poate

datora unei scăderi ponderale bruște.

ROLURILE RINICHILOR:

1. elimină substanțele toxice din organism rezultate în urma activității celulare

2. menține constituienții sângelui la valorile normale

3. menține pH-ul sangvin la valorile normale

4. are o funcție endocrină secretând un produs numit renină care trece în sânge ți ajută la
formarea angiotensinei care are rol de creștere a tensiunii arteriale.

URINA = este produsul de filtrare a sângelui de către rinichi.

- cantitatea normală de urină în 24h este de aprox 1500ml

- este de culoare galben-citrin; densitatea este de 1010-1035, aceasta poate să scadă după
ingestii mari de lichide sau la bolnavii cu diabet insipid. Densitatea urinară poate să crească
în stări de deshidratare a organismului, adică în transpirații, diaree.

- cantitatea minimă în 24h este de 700ml, iar cea maximă este de 2500ml.

- reacția urinei este în general acidă având un pH de aprox 6. Regimul alimentar bogat în
proteine crește aciditatea urinei, iar regimul alimetar bogat în vegetale o alcalinizează.

- culoarea urinei în anumite situații se poate modifica; la administrarea unor medicamente:

albastru de metilen: culoare albastra; piramidon: brun roșcat

-mirosul urinei este ușor aromat și poate fi modificat în anumite boli: în DZ (diabet zaharat)
miros de acetonă sau de mere putrede; în suferințele renale urina capătă un miros de
amoniac datorită prezenței crescute de azot.

COMPOZIȚIA URINEI.

- SUBSTANȚE ORGANICE:

 Uree - este crescută în stările febrile și în diabetul zaharat, poate fi scăzută în bolile
hepatice
 Acid uric
 Aminoacizi
 Amoniac

69
 - SUBSTANȚE ANORGANICE:

 Cloruri în special NaCl, sulfați, fosfați. Oxalați.

MICTIUNEA = este un act reflex coordonat voluntar cât și automat declanșată de

creșterea presiunii urinei în vezica urinară.

70
 APARATUL GENITAL FEMININ

APARATUL GENITAL FEMININ este format din:

- ORGANE GENITALE EXTERNE: VULVA, GLANDA MAMARA.
- ORGANE GENITALE INTERNE: OVAR, TROMPE, UTER, VAGIN.

OVARELE = Sunt glandele genitale feminine care AU ROLUL DE A ELIBERA

OVULELE și de a SECRETA HORMONII SEXUALI FEMININI (estrogen, progesteron).

CULOARE = roz-cenușie cu suprafața exterioară netedă la copil și prezintă cicatrici la

supafață la femeia adultă.
DIMENSIUNI :
- L=3cm,
- l=2cm,
- grosime 1 cm.
GREUTATE = 6-8 grame

71
STRUCTURA :
Ovarul prezintă la exterior un înveliș numit ALBUGINEEA ovarului care este mai
subțire decât cea testiculară.
Ovarul prezintă o zonă periferică numită CORTICALĂ și o zonă centrală numită
MEDULARĂ.

CORTICALA:
- La nivelul ei se vor dezvoltă OVOCITELE și FOLICULII DE GRAAF.

- Foliculii prezintă stadii diferite de dezvoltare: cei tineri se numesc FOLICULI

PRIMORDIALI care la naștere sunt în număr de 200-300 de mii din care la
maturitate ajung 300-400, ceilalți involuând și atroiindu-se.
- Din FOLICULUL PRIMORDIAL se formează FOLICULUL PRIMAR din care se
formează FOLICULUL SECUNDAR sau CAVITAR care dă naștere
FOLICULULUI TERTIAR sau MATUR DE GRAAF.

- FOLICULUL MATUR AL LUI DE GRAAF se rupe la punctul slab(stigma) elimină

OVULUL care va suferi diviziunile de maturitate pregătindu-se pentru
FECUNDAȚIE.
- Foliculul după rupere și după eliminarea ovulului devine c-am în 10 zile un nodul
rotunjit de aprox. 2 mm diametru, numit CORPUL GALBEN (corpus luteus), iar
din a 12-a zi regresează dând o cicatrice pe suprafața ovarului, alcătuind
CORPUL ALBICANS.
- Dacă ovulul este fecundat atunci corpul galben persistă în prima jumătate a
sarcinii sub formă de corp galben de sarcină și ulterior se resoarbe.

MEDULARA = Este roșiatică, are foarte multe vase și prezintă filete nervoase, fibre
conjunctive și musculare netede.

TROMPELE UTERINE
- sunt în număr de 2: dreapta și stânga
- se mai numește și Trompa lui Fallope
- este un organ cavitar unde au loc fecundația și primele segmentări ale oului înainte de
nidație (fixarea în uter).
- are forma de trompetă cu extremitatea uterină îngustă și extremitatea ovariană lărgită
- are lungimea de 12-14 cm
- i se descriu 4 segmente: interstițial, istmic, ampular, pavilionar.

72
- i se descriu mai multe straturi care de la exterior spre interior sunt: seroasă,
musculoasă, submucoasă și mucoasă.

ARTERELE: artera tubară externă ram din artera ovariană și artera tubară internă ram
din artera uterină.
VENELE : se varsă în venele ovariene sau uterine.
LIMFATICELE se adună în cele ovariene și merg la ganglionii latero-aortici.
NERVII vin din plexul ovarian sau de la plexul hipogastric.

UTERUL
- Este un organ NEPERECHE

- Este situat în PELVIS între VEZICĂ și RECT, deasupra vaginului, acoperit de

ansele intestinale.

- Consistența este fermă la nulipare și moale la multipare

- Greutatea la nulipare este de 40-50 g, iar la multipare 60-70 g.

- Cuprinde 3 porțiuni: corp, istm si col.

- Uterul pezinta 3 straturi dispuse de la exterior spre interior: seroasă, musculară și

mucoasă.

- La fiecare ciclu uterin menstrual mucoasa uterină suferă modificări caracteristice.

- Artere: artera uterina ram din artera hipogastrică

- Vene: se varsă în venele uterine

- Inervația este asigurată de plexul hipogastric inferior.

VAGINUL:
- Servește la eliberarea sângelui menstrual și a produselor de concepție.

- Are forma unui cilindru turtit antero-posterior, mai îngust la partea inferioară și
îndreptat oblic în jos și înainte
- Are o lungime de ~ 8 cm

- La femeia adultă este situat deasupra vulvei, dedesubtul uterului, în spatele

vezicii urinare și a uretrei, și înaintea rectului.

- Prezintă 3 straturi: stratul extern alcătuit din șesut conjunctiv elastic, stratul
mijlociu cuprinde fibre musculare netede, stratul intern reprezentat de mucoasă.

VULVA = Prin vulvă se înțelege ansamblul formațiunilor genitale externe la femeie.

73
Vulva ocupă perineul anterior și prezintă:

- 2 REPLIURI TEGUMENTARE EXTERNE cunoscute sub denumirea de LABIILE

MARI
- 2 REPLIURI TEGUMENTARE INTERNE denumite LABIILE MICI

- Deschizatura anteroposterioară denumită vestibulul vulvar. In acesta se deschid

dinainte spre înapoi uretra, vaginul și glandele lui Bartholin.

In profunzime se găsesc organele erectile : în partea anterioară se găsește

CLITORISUL , iar deoparte și de alta a vestibulului vaginal se găsesc BULBII
VAGINALI ce corespund corpului spongios al penisului.
Clitorisul rezultă din cei 2 corpi cavernoși ce au inserție pe ramurile ischiopubiene.
LA VIRGINE LA NIVELUL DESCHIDERII VULVARE A VAGINULUI SE ÎNTÂLNEȘTE O
MEMBRANĂ NUMITĂ HIMEN.
GLANDELE LUI BARTHOLIN sunt situate lateral VESTIBULULUI VAGINAL, canalele
lor excretoare deschizându-se între labiile mici și himen. Ele secretă un LICHID
VÂSCOS cu rol in lubrifierea vaginului în timpul actului sexual.

VASCULARIZAȚIA SUPERFICIALĂ
ARTERE:
- Arterele rușinoase externe care sunt ramuri din artera femurală.
74
 - Artera perineală superficială care este ram din artera hipogastrică.
VENELE se varsă în venele rușinoase externe și interne.
LIFATICELE drenează în ganglionii înghinali.
INERVAȚIA este asigurată de ramuri ale nervilor genito - crurali, nervului rușinos intern,
nervului sciatic.

VASCULARIZATIA PROFUNDĂ
ARTERE: artera rușinoasă internă, artera cavernoasă.
VENELE drenează anterior în plexul lui Santorini și posterior în venele rușinoase
interne.
LIMFATICELE drenează în ganglionii iliaci profunzi și iliaci externi.
INERVAȚIA este asigurată de ramuri din nervul rușinos intern.

GLANDA MAMARA = mamela

- Aparține exclusiv mamiferelor și are rolul de a SECRETA LAPTELE.

- Este situată PE PERETELE TORACIC într-o regiune cuprinsă între coastele a 3

- a și a 7- a numită regiunea mamară.
- Este separată de torace prin sanțul submamar.

- Are forma HEMISFERICĂ fiind prevăzută cu un relief numit MAMELON. Volumul

este redus prepubertar după care crește brusc, iar la menopauză se reduce din
nou.

- În porțiunea sa mijlocie glanda mamară prezintă AREOLA și MAMELONUL.

- AREOLA este o regiune circulară care înconjoară mamelonul, de culoare brună,

care conține glande sebacee și sudoripare voluminoase ce predomină formând
tuberculii Morgagni. Areola este prevăzută cu peri mai mari la periferie și mai
subțiri spre centru.
- În timpul sarcinii diametrul ei crește, se pigmentează intens iar tuberculii
Morgagni devin glande mamare accesorii care secretă COLOSTRUL luând
numele de TUBERCULI MONTGOMERY. Sub tegumentul areolei se găsește
mușchiul subareolar care prin contracție determină erecția areolei.
- Mamelonul este porțiunea proeminentă situată în mijlocul areolei în al cărui vârf
se deschid 15-20 orificii ale canalelor galactofore.

STRUCTURA
Glanda mamară este formată din 12-20 lobi separați prin septuri conjunctive. Lobii se
divid în lobuli iar ultimele diviziuni se deschid în acinii glandulari care secretă laptele.
75
VASCULARIZAȚIA:
ARTERE: artera toracică internă care este ram din arterele subclavii, artera toracică
laterală ramura din artera axilară, arterele intercostale
VENELE însoțesc arterele și poartă același nume.
LIMFATICELE se varsă în ganglionii: axilari, supraclaviculari, toracici interni,
mediastinali anteriori.
INERVAȚIA este asigurată de: nervii intercostali 4, 5 si 6; ramurile supraclaviculare ale
plexului cervical, ramurile toracice ale plexului brahial.

76
 APARATUL GENITAL MASCULIN

ORGANE GENITALE INTERNE:

- TESTICULE = care au un dublu rol: de a PRODUCE SPERMATOZOIZII (celulele

sexuale masculine) și de a PRODUCE HORMONII SEXUALI MASCULINI.
- CĂILE SPERMATICE: care au rolul de A EXCRETA SECREȚIILE
- GLANDELE ANEXE: PROSTATA, VEZICULELE SEMINALE

ORGANE GENITALE EXTERNE - care sunt reprezentate de PENIS si BURSELE

SCROTALE.

SCROTUL - bursele scrotale = este situat dedesubtul regiunii pubiene și peniene

și adăpostește în mod normal cei doi testiculi.

STRUCTURA SCROTULUI de la exterior spre interior este:

1.PIELEA - care este subțire, plisată transversal și prezintă pe linia mediană un rafeu.

77
2.DARTOSUL - constă într-un strat de fibre musculare netede aderente la fața profundă
a pielii
3.CELULOASA - este o foiță subțire formată din șesut celular lax.
4.MUSCULOASA - din fibre musculare striate dispuse în 2 fascicule (intern și extern)
alcătuind mușchiul cremaster.
5.FIBROASA - țesut conjunctiv fibros ce învelește și cordonul spermatic.
6.VAGINALA - ia naștere din seroasa peritoneală odată cu coborârea testiculelor.
Invelește testiculul, epididimul și cordonul spermatic.

TESTICULELE =Sunt două organe glandulare care au rol dublu: secretă

spermatozoizii și hormonii sexuali masculini.
ASPECT EXTERIOR:
- sunt în nr de 2 situați în bursele srotale; forma - ovoidală turtită lateral; greutate-
20g; dimensiune: 4,5cm/2 cm
- consistența elastică, foarte sensibili la palpare.
- sunt acoperiți de un înveliș propriu numit albuginee.
Pe marginea posterioară se află un organ alungit de formă semilunară numit epididim,
traversat de canalul de excreție al spermatozoizilor.

ASPECT INTERIOR:
De la albuginee pornesc septuri conjunctive ce împart testiculele în 200-300 de
LOBULI. Fiecare lobul adaposteste 3-4 canale seminifere care au rolul de a produce
spermatozoizii.
Spermatogeneza este un act reflex indus de impulsuri pornite de la scoarța cerebrală și
centrul sexual de la nivelul hipotalamusului.

CELULA SEXUALĂ MASCULINĂ:

- cap = nucleu celular;
- gât = col;
- piesa intermediară;
- coada.
Volumul unui ejaculat este de 3 - 5 cm3, iar 1cm3 conține 60 mil - 120mil spermatozoizi

EPIDIDIMUL = Este situat deasupra testiculului, pe marginea superioară și posterioară,

are forma de virgulă și rezultă din aglomerarea tubilor de excreție a produselor tubilor
seminiferi. Prezintă: CAP, CORP SI COADA.
Coada se continuă cu CANALUL DEFERENT. CANALUL DEFERENT ESTE ACEA
PORȚIUNE DIN CĂILE SPERMATICE CE SE ÎNTINDE DE LA COADA EPIDIDIMULUI
PÂNĂ LA CANALUL EJACULATOR.(organ pereche) Canalul deferent este însoțit pe
traiectul sau de vase și nervi formând astfel CORDONUL SPERMATIC = FUNICUL .(
învelit de aceleași tunici ale scrotului mai puțin vaginală.

CANALELE EJACULATORII = sunt în nr de două și își au originea la unirea gâtului

veziculelor seminale cu canalele deferente. Ele străbat prostata și se varsă în uretra
prostatică.

URETRA MASCULINA = Reprezintă ultima porțiune a tractului de eliminare a lichidului

spermatic. Ea începe la POLUL VEZICAL ȘI SE TERMINĂ LA NIVELUL MEATULUI
URINAR situat la extremitatea distală a penisului. Meat = deschiderea unui canal
DE LA NIVELUL DESCHIDERII CANALELOR EJACULATORII IN PORTIUNEA
PROSTATICA DEVINE UN CONDUCT MIXT SERVIND ATAT LA ELIMINAREA
URINEI CAT SI LA ELIMINAREA LICHIDULUI SPERMATIC.

78
Uretrei i se descriu O PORȚIUNE PROSTATICĂ, O PORȚIUNE MEMBRANOASĂ la
nivelul trecerii prin planseul perineal mijlociu și O PORȚIUNE SPONGINOASĂ la nivelul
perineului și în porțiunea liberă peniană.
Calibrul uretrei prezintă 4 porțiuni mai îngustate: meatul, porțiunea spongioasă,
porțiunea membranoasă, colul vezicii.

GLANDELE ANEXE

PROSTATA
L=3cm, baza=4cm
Ea se dezvoltă la pubertate și poate căpăta dimensiuni mari la vârstnic la care putem
întâlni ADENOMUL DE PROSTATĂ. Este situată sub vezica urinara înaintea rectului.

VEZICULELE SEMINALE
L=5-6cm, l=15mm
Sunt situate între vezică și rect deasupra prostatei. Canalul veziculei seminale
împreună cu canalul deferent dau canalul ejaculator ce străbate prostata și se deschide
în uretra prostatică.

PENISUL = Este situat în regiunea pubiană, înaintea regiunii scrotale fiind străbătut
de porțiunea spongioasă a uretrei.
Prezintă 2 stări fiziologice diferite: flacciditate (lungime 8-12 cm) și în erecție (lungime
14-16)
Planuri superficiale
- piele – fină, mobilă, mai pigmentată și pliată.
- dartosul sau mușchiul peripenian format din fibre musculare circulare.
- țesut celular subcutanat.
ARTERA - ram din artera rușinoasă internă (ram din a. femurală comună)
VENA - v. dorsală superficială a penisului ce se varsă în v safena internă.
NERVUL - n. rușinos intern.

79
PLANURI PROFUNDE
a. fascia penisului.
b. corpii erectili ai penisului sunt reprezentați de CORPII CAVERNOȘI ( în nr de 2) și
CORPUL SPONGIOS.

În șanțul de pe fața superioară se găsește pachetul vasculornervos profund (adică

artera, vena și nerv), iar în șanțul de pe fața inferioară se găsește uretra învelită în
corpul spongios.
CORPUL SPONGIOS este format din:
- bulbul spongios,
- corpul spongios,
- landul penian.

ASPECT EXTERIOR
Corpul penisului prezintă:
- FAȚA DORSALĂ dată de corpii cavernoși.
- FAȚA INFERIOARĂ pe care se află uretra și corpul spongios
- DOUA FETE LATERALE ce corespund corpilor cavernoși
- EXTREMITATEA POSTERIOARĂ este în continuare cu rădăcinile corpilor cavernoși
fixate la ramurile ischiopubiene.
- EXTREMITATEA ANTERIOARĂ care prezint glandul penian. Acesta este o
proeminență în forma de con a corpului spongios și în partea anteroinferioară prezintă
orificiul de deschidere a uretrei (meatul uretral) iar apoi la nivelul bazei prezintă coroana
glandului despărțită de corpul penisului prin șanțul balano – prepuțial.

80
 SISTEMUL NERVOS

Sistemul nervos impreuna cu sistemul endocrin regleaza majoritatea functiilor organismului.

Sistemul nervos are rol in special in reglarea activitatii musculaturii si a glandelor secretorii.
Sistemul endocrin regleaza functiile metabolice.

Cuvântul „cibernetică” a fost creat de Norbert Wiener în 1948 și are la origine termenul grec
kybernetes (cârmaci, cârmă). În limba greacă Cibernetica este disciplina care studiază
comunicațiile și controlul între diferitele subsisteme ale unui organism viu sau ale unei mașini
construite de om. Principala sa componentă este feedback-ul.

Organismul uman este un sistem cibernetic. Un sistem cibernetic are cel putin doua
componente majore:
- centrul de comanda si control C
- dispozitiv de executie E
Calea de intoarcere a informatiei de la efector la centru se numeste circuit de feedback,
informatie recurenta sau conexiune inversa.

Mediul intern. Homeostazia

In organism celulele fac schimb de substante si energie cu lichidul extracelular. Lichidul

extracelular este reprezentat de lichidul care circula prin vasele de sange si limfatice si de
apa intercelulara sau interstitiala. Lichidul extracelular reprezinta mediul intern al
organismului. (mediu intern-Claude Bernard)
Homeostazia presupune mentinerea constanta a tuturor parametrilor biofizici, biochimici si
functionali ai organismului. (puls, temperatura) Homeostazia se mentine prin mecanisme de
autoreglare. Cannon

SISTEMUL NERVOS
Tesutul nervos este specializat in receptarea, transmiterea si prelucrarea excitatiilor sau
informatiilor din mediul intern sau extern.

Rolul fiziologic al sistemului nervos este de a face legatura intre mediul extern si organism,
de a regla activitatea tuturor tesuturilor, organelor si sistemelor ce alcatuiesc organismul.
Aceste functii complexe ale Sistemului Nervos se realizeaza prin acte reflexe care au ca
suport material arcurile reflexe.
Un arc reflex este alcatuit dintr-un receptor, o cale aferenta, centri nervosi, o cale
eferenta si un efector.

Receptorii sunt formatiuni sau organe specializate in receptionarea modificarilor fizice si/sau
chimice din mediul intern sau extern pe care le transforma in influx nervos.
Receptorii care recepteaza stimulii din mediul extern se numesc exteroceptori si se gasesc la
nivelul pielii, mucoasa linguala, urechea interna, mucoasa nazala si in retina. (analizatorii)
Receptorii care se gasesc in oase, tendoane si muschi se numesc proprioceptori. Receptorii
care se gasesc in organele interne se numesc interoceptori.
81
Calea aferenta poate fi alcatuita din unul sau mai multi neuroni care transmit influxul nervos
la centrii nervosi.
Centrii nervosi sunt grupe de neuroni situate in substanta cenusie a sistemului nervos
central.
Calea eferenta este formata din unul sau mai multi neuroni care transmit sub forma de influx
nervos comenzile elaborate de centrii nervosi la organele efectoare.
Organele efectoare pot fi: musculatura scheletica si viscerala si glandele secretorii.

Receptorii, calea aferenta, centrii nervosi formeaza componenta senzitiva a sistemului

nervos. Prin intermediul componentei senzitive se transmite influxul nervos de la periferie
spre centru.
Neuronii din centrii nervosi care transmit comanda impreuna cu calea eferenta formeaza
componenta motorie a sistemului nervos. Prin intermediul componentei motorii este condus
influxul nervos motor de la centru la periferie.

SISTEMUL NERVOS ARE DOUA COMPONENTE:

SISTEMUL NERVOS SOMATIC

SISTEMUL NERVOS VEGETATIV

SN SOMATIC realizeaza legatura cu mediul extern de aceea mai este numit si “al vietii de
relatie”. El poate fi impartit in SN CENTRAL si SN PERIFERIC.

SN Vegetativ (autonom) are rolul de a coordona functionarea tuturor organelor interne si a

glandelor secretorii. El este compus din SN SIMPATIC si SN PARASIMPATIC.

SISTEMUL NERVOS CENTRAL reprezentat de encefal (adapostit in cutia craniana si

cuprinde emisferele cerebrale, diencefal, trunchi cerebral si cerebel) si maduva spinarii
(adapostita in canalul rahidian).

MADUVA SPINARII
Este adapostita in canalul coloanei vertebrale.
Are forma unui cilindru plin turtit anteroposterior, care se intinde de la occipital (C1) pana la a
doua vertebra lombara (L2).
De la L2 maduva spinarii se continua cu filum terminale care ajunge la coccis pe fata
posterioara a celei de a doua vertebre coccigiene.
Lungimea MS este de 43-45 cm.
Pe traiectul ei MS prezinta doua umflaturi:

- umflatura cervicala (C4-T2) ce constituie originea nervilor plexului brahial

- umflatura lombara (T9-L2) reprezinta locul de origine a nervilor plexului lombar.

De-a lungul MS atat pe fata anterioara cat si pe fata posterioara se afla cate un sant(fisura):
=fisura mediana anterioara- mai larga si mai adanca;
=fisura mediana posterioara-mai ingusta si mai putin adanca.

Structura MS
Maduva este formata din substanta cenusie dispusa in centru sub forma literei H si substanta
alba la periferie sub forma de cordoane.
82
A.Substanta cenusie

Este constituita din corpul neuronilor. Prezinta urmatoarele structuri:

a.Comisura cenusie ce prezinta in centru canalul ependimar
b.Coarnele anterioare sunt mai late si mai scurte decat cele posterioare si contin neuroni
somatomotori. Axonii lor formeaza radacina anterioara a nervilor spinali. Axonii neuronilor
somatomotori ajung la muschiul striat cu care formeaza placa neuromotorie.
c.Coarnele posterioare contin neuroni somatosenzitivi si de asociatie care primesc
informatii prin fibrele senzitive ale nervilor spinali.
d.Coarnele laterale contin neuroni vegetativi care sunt dispusi astefel:

Jumatatea anterioara contine neuroni visceromotori care realizeaza motilitatea musculaturii

netede viscerale. Axonii acestor neuroni strabat cornul anterior si trec prin radacina
anterioara a nervului spinal in ganglionii simpatici latero-vertebrali.
Jumatatea posterioara a coarnelor laterale contine neuroni viscerosenzitivi care
receptioneaza sensibilitatea viscerala. Informatiile culese de receptorii viscerali ajung la
acesti neuroni prin fibrele nervoase din radacina posterioara a nervilor spinali.

B.Substanta alba - se afla la exteriorul MS si inconjoara substanta cenusie. Este formata din
trei perechi de cordoane: anterioare, posterioare si laterale. In aceste cordoane se afla fibre
nervoase grupate in fascicule ascendente ale sensibilitatii, descendente ale motricitatii si
fascicule de asociatie.

C.Substanta reticulata a MS este organizata in insule de celule nervoase dispuse in retea.

MS este conectata cu receptorii si efectorii prin 31 perechi de nervi spinali (8 cervicali, 12

toracali, 5 lombari, 5 sacrali, 1 coccigian)
Nervii spinali sunt nervi micsti. Se dispun metameric corespunzator celor 31 de segmente
medulare suprapuse.

Un nerv spinal este alcatuit din urmatoarele elemente:

a. radacina anterioara - este motorie si este alcatuita din manunchiuri de fibre nervoase
care sunt axoni ai neuronilor somatomotori (corn anterior) si axoni ai neuronilor
visceromotori (corn lateral).
b. radacina posterioara - este senzitiva, pe traiectul ei se afla un ganglion spinal, in care
se gasesc neuroni somatosenzitivi si viscerosenzitivi. Ea este formata atat din
dendritele acestor neuroni cat si din axonii lor care dupa ce patrund in MS fac sinapsa
in cornul posterior medular cu un neuron de asociatie sau direct cu motoneuronul din
coarnele anterioare sau laterale. Axonii mai lungi trec direct in cordonul posterior
avand traseu ascendent spre bulb.
c. trunchiul nervului spinal rezulta din unirea radacinii posterioare cu cea anterioara,
unire realizata inainte de a parasi canalul vertebral. Trunchiul iese din canalul
vertebral prin orificiile intervertebrale, iar dupa un scurt traiect se ramifica in: ramura
dorsala, ramura ventrala, ramura comunicanta alba si ramura meningeana.

1. Ramurile ventrale contin fibre motorii si senzitive care se distribuie la tegumentul si

muschii membrelor (superioare si inferioare), regiunii anterolaterale a trunchiului si
regiunii anterioare a gatului.
83
2. Ramurile dorsale contin fibre senzitive si motorii care se distribuie la musculatura
spatelui, muschii cefei si tegumentul spatelui.

Aceste ramuri se dispun metameric doar la nivelul regiunii toracice, formand cele 12
perechi de nervi intercostali.
Ramurile din celelalte regiuni participa la formarea plexurilor nervoase somatice (cervical,
brahial, lombar, sacral si coccigian)

3. Ramura comunicanta alba contine fibre preganglionare simpatice mielinice cu originea

in neuronul visceromotor din cornul lateral al maduvei.
4. Ramura meningeana contine fibre care inerveaza meningele spinal.

84