Biologie

Cuprins
Alcătuirea corpului uman…………………………………………………………
2
Planuri și raporturi
anatomice……………………………………………………..3
Nomenclatură
anatomică…………………………………………………………..4
Segmentele corpului
uman…………………………………………………………5
Celula………………………………………………………………………………
.6
Țesuturile……………………………………………………………………….…
16
Neuronul…………………………………………………………………………..
20
2
 3

Alcătuirea corpului uman

CELULA OU  EMBRION  FĂT  NOU-NĂSCUT  ADULT

3 țesuturi embrionare:

 Ectoderm: sistemul nervos, organele de

simț, glandele endocrine
 Mezoderm: sistemul circulator, excretor,
reproducător, locomotor
 Endoderm: sistemul digestiv, respirator

Nivelurile de organizare ale corpului uman

 ATOM
 MOLECULĂ
 MACROMOLECULĂ
 ORGANIT
 CELULĂ
 ȚESUT
 ORGAN
 SISTEM DE ORGANE
 ORGANISM

Organele sunt formate din grupări de celule și țesuturi care s-au diferențiat
în vederea îndeplinirii anumitor funcții în organism. (organele interne = viscere)
Sistemele de organe sunt unități morfologice care îndeplinesc principalele
funcții ale organismului:
1. Funcții de relație: sensibilitatea și mișcarea
2. Funcții de nutriție: digestia, circulația, respirația, excreția
3. Funcții de reproducere

Planuri și raporturi anatomice

 4

Corpul uman este alcătuit după principiul simetriei bilaterale, fiind un corp
tridimensional cu 3 axe și 3
planuri.

Axul longitudinal, axul lungimii

corpului:

 Vertical
 2 poli, superior (cranial) și
inferior (caudal)
 Pleacă din creștetul
capului și merge până la
nivelul spațiului de
delimitare de la suprafața
tălpilor.

Axul sagital, axul grosimii

corpului, descrie 2 poli, anterior și posterior.

Axul transversal, axul lățimii corpului, orizontal, 2 poli, stâng și drept.

Planurile – trec prin câte 2 axe ale corpului

Planul sagital (medio-sagital sau planul simetriei bilaterale)

 Trece prin axul longitudinal și sagital

 Împarte corpul în 2 jumătăți simetrice

Planul frontal

 Merge paralel cu fruntea

 Trece prin axul longitudinal și transversal
 Împarte corpul în 2 jumătăți, anterioară și posterioară
Planul transversal (metameriei corpului)

 Orizontal
 Trece prin axul sagital și transversal
 Împarte corpul într-o jumătate superioară (craniană) și una inferioară (caudală)
 5

Nomenclatură anatomică

1. Axe și planuri
2. Formațiunile membrelor:
 Proximal-pentru formațiuni apropiate de centură
 Distal-pentru formațiuni depărtate de centură
3. La mână : palmar/volar (formațiunile palmei)
4. Pentru picior:
 Plantar-formațiuni din talpă
 Dorsal-formațiuni superioare ale labei piciorului (șiret)
5. Gradul de apropiere de suprafața corpului:
 Superficial
 Profund
 6

Segmentele corpului uman

1. Capul
 Parte craniană – neurocraniu
 Parte facială – viscerocraniu
2. Gâtul
 Elementele somatice (oase, mușchi, articulații)
 Viscere (trahee, laringe, esofag, tiroidă, paratiroidă)
3. Trunchi
 Torace, diafragmă
o Cavitate pleurală
o Cavitate pericardială
o Mediastin (antero-posterior)
 Abdomen
o Epigastru, periombilical,
hipogastru
o Hipocondru
o Abdomen lateral stâng/drept
o Inginal
 Pelvis – delimitat în partea inferioară de
o diafragmă pelvină
4. Membre
 Superioare
o Centura scapulară
o Porțiunea liberă: braț, antebraț, mână
 Inferioare
o Centura pelviană
o Porțiunea liberă: coapsă, gambă, picior
 7

Celula

Definiție: Unitatea de bază morfofunțională și genetică a organizării materiei vii.

Forma, este legată de funcția lor, inițial toate celulele au o formă globuloasă, iar
ulterior pot deveni:

 Fusiforme
 Stelate
 Cubice
 Cilindrice
 Pavimentoase

Există celule care rămân în formă globuloasă: celula sanguină, ovulul, celulele
adipoase și cartilaginoase.

Dimensiunile variază în funcție de:

Ex: Hematia 7,5µ
 Specializarea lor
 Starea fiziologică a organismului Ovulul 150-200µ
 Mediul extern Celula muscular striată 5-15µ
 Vârsta
Media: 20-30µ
Structura

 Membrană celulară (plasmatică/plasmalema)

o Prelungiri: pseudopode (leucocite), microvili (epiteliul mucoasei
intestinale, epiteliul tubilor renali), cili (mucoasa traheei), desmozomii
(solidarizează celulele epiteliale)
 Citoplasma
o Hialoplasmă – partea nestructurată
o Organitele celulare – partea structurată
o Incluziunile citoplasmatice – caracter temporar
 8

a) Organitele comune
i. REN: metabolismul glicogenului
ii. RER (ergastoplasma): sinteza de proteine
iii. Ribozomii (corpusculii lui Palade): sediul sintezei
proteice
iv. Aparatul Golgi (dictiozomii): excreția unor substanțe
v. Mitocondriile: sediul fosforilării oxidative cu eliberare de
energie
vi. Lizozomii: digestie celulară
vii. Centrozom: diviziune celulară
b) Organite specifice
i. Fibrelor musculare: miofibrilele, elemente contractile din
sarcoplasma fibrelor musculare
ii. Neuronului: corpii Nissl (tigroizi), neurofibrilele
 Nucleul
o Învelișul celular
o Carioplasma
 Cromatina
 Cromozomii
o Nucleolii
9
 10

Membrana celulară

Înconjoară celula, îi conferă formă și separă strcuturile interne ale celulei de

mediul extracelular.

Este alcătuită în principal din fosfolipide și proteine.

Fosfolipidele sunt dispuse cu porțiunea lor hidrofilă la exterior unde formează un

bistrat, în interiorul căruia se află porțiunea hidrofobă (miezul) care restricșionează
pasajul transmembranar al moleculelor hidrosolubile și al ionilor.

Proteinele realizează funcții specializate ale membranei și mecanismele de

transport membranar. Se pot afla pe fața externă, internă precum și
transmembranar. Nu sunt uniform distribuite în cadrul structurii lipidice, iar acest
model structural a fost denumit modelul mozaicului fluid.

Glucidele (fie glicoproteine fie glicolipide) sunt atașate pe fața externă a

membranei și sunt puternic încărcate negativ.

Citoplasma

Are o structură complexă, la nivelul ei se desfășoară principalele funcții vitale.

Este un sistem coloidal dormat dintr-un mediu de dispersie (H2O) și o fază

dispersată care este un ansamblu de micelii coloidale ce se găsesc în mișcare
browniană.

Incluziunile citoplasmatice:

 Granule de substanță de rezervă

 Produși de secreție
 Pigmenți

Nucleul

Este partea constitutivă principală cu rolul de a coordona procesele biologice

celulare fundamentale (conține materialul genetic, controlează metabolismul
celular, transmite informația genetică).
 11

Poziția lui în celulă poate fi centrală sau excentrică (în celulele mucoase și
adipoase).

Majoritatea celuleor sunt mononucleate, dar exista celulele binucleate (celulele

hepatice), celule polinucleate (fibrele musculare striate), anucleate (hematiile
adulte).

Dimensiunile: 3-20µ, fiind în raport de 1:3 sau 1:4 cu citoplasma.

Structura

1. Membrana nucleară

 Poroasă, dublă
 Are o structură trilaminată
 Constituită din 2 foițe între care există un spațiu perinuclear:
o Foița externă spre matricea citoplasmatică, ce prezintă ribozomi și
care se continuă cu citomembranele RER
o Foița internă este aderentă miezului nuclear

2. Carioplasma

Este o soluție coloidală cu aspect omogen care prezintă la nivelul ei o rețea de

filamente subțiri formate din granulații de cromatină.

La începutul diviziunii celulare se formează cromozomii alcătuiți din: ADN,

ARN, proteine histonice, proteine non-histonice, cantități mici de lipide, ioni de Ca
și Mg.

3. Nucleolul

Are rol în biogeneza ribozomilor.

 12

Proprietățile celulei

1. PROPRIETĂȚI GENERALE

 Sinteza proteică (ribozomi, RER/corpusculii Nissl/tigroizi)

 Metabolismul celular (mitocondriile)
 Diviziunea celulară (centrozomul – lipsește la neuron)

2. PROPRIETĂȚI SPECIFICE

 Contractilitatea (celula musculară)

 Activitatea secretorie (gandele endocrine/exocrine)

3. PROPRIETĂȚI FOARTE IMPORTANTE

 Transportul transmembranar
 Potențialul de membrană

Transportul transmembranar

A). Difuziunea = deplasarea uniformă a moleculelor și a ionilor într-un volum

de gaz sau soluție dintr-un compartiment în care concentrația este mai mare
spre un compartiment în care concentrația este mai mică (după gradientul de
concentrație, până la distribuirea uniformă a moleculelor)

Membrana celulară nu reprezintă o barieră în calea difuziunii:

 Moleculelor nepolarizate (liposolubile): O2, hormonii steroizi

(testosteron, estrogen, progesteron, foliculinat)
 Moleculelor organice care prezintă legături covalente polare, dar care nu
sunt încărcate electric: CO2, etanol, uree.

B). Osmoza = difuziunea apei dintr-o soluție

C). Difuziunea facilitată : se realizează după gradientul de concentrație, cu

ajutorul proteinelor transportoare pentru glucoză, aminoacizi.
 13

D) Transportul activ = deplasarea moleculelor și a ionilor împotriva

gradientelor de concentrație și se desfășoară cu consum de energie furnizată de
ATP, fiind de mai multe tipuri:

 Primar: pentru funcționarea proteinei transportoare se foosește hidroliza

directă a ATP-ului, proteinele transportoare alcătuiesc pompe, precum
pompa pentru Ca2+.
 Secundar (cotransport): energia necesară transferului de ioni sau molecule se
face împotriva gradientului său de concentrație și se obține prin transferul
altei energii, de exemplu pompa de Na+/K+.

E). Transportul vezicular, este o categorie specială de transport, prin:

 Exocitoză: captarea materialului intracelular în vezicule și în momentul

fuzionării veziculelor cu memmbrana celulară are loc eliberarea
conținutului în exteriorul celulei.
 Endocitoza: captarea materialului extracelular în vezicule formate prin
invaginarea membranei celulare și transformarea acestuia în intracelular.
Sunt 2 forme particulare de endocitoză:
o Fagocitoza-solide
o Pinocitoza-lichide

Potențialul de membrană

Membrana celulară prezintă:

 Permeabilitate selectivă
 Activitatea pompei Na+/K+
 Prezența intracelulară a unor molecule nedifuzibile încărcate negativ

creează o distribuție inegală a sarcinilor

electrice de-o parte și de alta a membranei.
 14

Potențialul membranar de repaus

 Are valoarea medie de -65mV până la -85mV (valoare apropiată de cea a

echilibrului pentru K+) și se datorează activității pompei Na+/K+ care:
a) Reintroduce în celulă K+ difuzat la exterior
b) Expulzează Na+ pătruns în celulă într-un raport 2K+:3Na+
 Celula își menține relativ constantă concentrația intracelulară a ionilor de
Na+ și K+ și un potențial membranar de repaus constant în absența unui
stimul.

Potențialul membranar de acțiune

 Este o modificare temporară a PR la aplicarea unui stimul

 Mecanismele de producere, aspectul și durata PA sunt diferite în funcție de
tipul de celulă: neuron, fibră musculară striată, fibra musculară netedă
 Principiul de bază este același, modificarea PR se datorează unor curenți
electrici care apar la trecerea ionilor prin canale membranare specifice ce se
închid și se deschid în funcție de potențialul de membrană.
15
 16

Parametrii excitabilității

1. Intensitatea de prag a stimulatorului (reobaza) reprezintă intensitatea

minimă a stimulilor care acționează un timp corespunzător și determină un
răspuns fiziologic
2. Timpul util este timpul aplicat unui stimul cu intensitatea de prag pentru a
produce un răspuns fiziologic
3. Cronaxia se determină experimental uitilizând un stimul cu intensitatea
dublă reobazei. Cu cât cronaxia este mai mica, cu atât țesutul este mai
excitabil. Valoarea ei este de 10-30 ori mai mică decât valoarea timpului
util. În cazul neuronilor senzitivi, motori, cronaxia are valori apropiate.
4. Perioada refractară reprezintă durata de timp pe parcursul careia este
dificil de obținut un PA. Este de 2 tipuri:
a. Perioada refractară absolută, pe parcursul căreia, indiferent de
intensitatea stimulului, nu se poate obține un nou PA. Ea cuprinde
panta ascendentă a potențialului de acțiune și o porțiune din cea
descendentă și se datorează inactivării canalelor pentru Na+.
b. Perioada refractară relativă, pe parcursul căreia se poate iniția un al
doilea PA dacă stimulul este suficient de puternic; PA astfel obținut
are o viteză de pariție a pantei ascendente mai mică și o amplitudine
mai redusă decât în mod normal.
5. Labilitatea reprezintă numărul de stimuli la care celula poate să răspundă în
unitatea de timp, depinde de durata perioadei refractare, fiind în relație
invers proporțională cu aceasta (PR i.p. labilitate)
6. Bruschețea este rapiditatea cu care acționează stimulul asupra celului
excitabile.
 17

Țesuturile

Clasificare

1. Epitelial: celule solidarizate prin dezmozomi

2. Conjunctiv: celule distanțate, fibre conjunctive (formează diferite rețele) ,

substanță fundamentală

colagen elastină reticulină

Ț. fibros Ț. elastic Ț. reticulat

3. Muscular: fibre musculare

4. Nervos: neuroni+celule gliale

Țesutul epitelial

I. De acoperire
 la exteriorul corpului
 în cavități, formând mucoase (digestive, respiratorii)
o simple (unistratificate)
 pavimentoase: tunica internă a vaselor sangvine și limfatice, în
pleură și în pericard
 cubice: în mucoasa bronhiilor
 cilindrice ciliate și neciliate: mucoasa tubului digestiv
o pseudostratificate
 cilindrice ciliate și neciliate: formează epiteliul traheal
o pluristratificate
 pavimentoase
keratinizate: epiderma
nekeratinizate: mucoasa bucală
 cubice și cilindrice: canalele grandelor exocrine
 de tranziție: uroteliul
 18

II. Glandular
 Tip endocrin
o Tipul în cordoane celulare (adenohipofiza, glandele paratiroide)
o De tip folicular (tiroida)
 Tip exocrin
o Simplu (tubular, acinos)
o Compuse (tubulo-acinoase)
 Tip mixt
o Pancreas
o Testicul
o Ovar
III.Senzorial-intră în alcătuirea organelor de simț
 Limba (epiteliul gustativ)
 Urechea internă (epiteliul auditiv și vestibular)

Țesutul conjunctiv

 Moale
o Lax: însoțește alte țesuturi, leagă unele organe
o Reticulat: în ganglionii limfatici, în splină, în timus
o Adipos: în jurul unor organe (ochiul, rinichiul-protecție mecanică,
subcutanat, în hipoderm-rol termoizolator)
o Fibros: în tendoane, în ligamente, în aponevroze
o Elastic: predominant în fibrele elastice, în tunica medie a arterelor și
venelor
 19

 Semidure-cartilaginoase

Structural, prezintă:

i. Celule
a. Tinere (controblaste)
b. Mature (condrocite) adăpostite în cavități numite controplaste
ii. Substanța fundamentală: condrina (proteină) + săruri minerale
iii. Fibre conjunctive

o Hialin: cartilajele costale, laringele, traheea

o Elastic: epiglota, pavilionul urechii
o Fibros: discuri intervertebrale, meniscurile articulare

¥ Dur-osos

Structural, prezintă

i. Celule
a. Tinere (osteoblaste)
b. Mature (osteocite) adăpostite în cavități numite osteoplaste
c. Osteoclaste: modelează oasele
ii. Substanța fundamentală: oseină+săruri minerale
iii. Fibre conjunctive
o Haversian (compact): în diafiza oaselor lungi
o Spongios trabecular: în epifiza oaselor lungi și în interiorul oaselor
scurte și late

ð Fluid: sângele
o Elementele figurate: hematii, leucocite, trobocite
o Plasma (apă, protein plasmatice, săruri etc.)
 20

Țesutul muscular

 Striat: formează mușchii scheletici/somatici

 Neted
o visceral (stomac, intestin)
o multiunitar (iris)
 Striat de tip cardiac: miocardul

Țesutul nervos

Neuronul=celulă nervoasă, nevroglia=celulă glială

Clasificare

1. După formă
 Stelată: coarnele anterioare ale măduvei
 Sferică sau ovalară: ganglionii spinali
 Piramidală: zonele motorii ale scoarței cerebrale
 Fusiformă: în stratul profund al scoarței cerebrale
2. În funcție de numărul de prelungiri
 Unipolari: celulele cu conuri și bastonașe din retină
 Pseudounipolari: ganglionii spinali
 Bipolari: în mucoasa olfactivă, în retină, în ganglionul spiralar Corti, în
ganglionul vestibular Scarpa
 Multipolari: în scoarța cerebrală, în scoarța cerebeloasă și în coarnele
anterioare ale măduvei spinării
3. După funcție
Senzitivi (receptori)
o Somatosenzitivi SS
o Viscerosenzitivi VS
Motori (efectori)
o Somatomotori Sm
o Visceromotori VM
De asociație (intercalari)
 21

Neuronul

1. Corpul celular (pericarion)

 Neurilemă
 Neuroplasmă, conține organite celulare
o Comune: mitocondrii, ribozomi, RE, fără centrozom
o Neurofibrile și corpii Nissl
 Nucleul
o Unic pentru celulele senzitive , motorii, de asociație cu 1-2 nucleoli
o Excentric: celulele vegetative, centrale, periferice, nucleii pot fi dubli
saulltripli

2. Prelungirele neuronului

a) Dendritele, prelungiri celulipete, conțin neurofibrile, recepționează și conduc

impulsul spre corpul celular
 Dendrita neuronului senzitiv e mielinizată
b) Axonul, prelungire celulifugă unică, lungă și mai groasă
 Axolema
 Axoplasma, cu mitocondrii, vezicule ale RE, neurifibrile
 Ultimele ramificații sunt butonii terminali care conțin mici vezicule pline cu
mediatori chimici, mitocondrii, neurofibrile
 Colaterale perpendiculare pe direcția axonului
 Tecele axonului....
 22

Caile sistemului simpatic