Rezumat anatomie

C/1 Elev :Giubega Alexandru –Marin

Corpul uman este alcătuit din următoarele părţi majore:

Capul - conţine cea mai mare parte a sistemului nervos central şi cei mai importanţi analizatori

Gât - realizează legătura dintre cap şi trunchi

Trunchi - conţine cavitatea toracică şi pe cea abdominală, cu viscerele din acestea

Membre - inferioare (legate de trunchi prin centura pelvină) şi superioare (legate de trunchi prin centura
scapulară).

Pentru funcţiile de nutriţie:

Aparatul respirator

Aparatul digestiv
Aparatul circulator
Aparatul excretor
De obicei literatura de specialitate tratează anatomia umană pe următoarele capitole:
Cap şi gât: toate regiunile de deasupra aperturii toracice superioare.
Membru inferior (şold, coapsă, gambă, genunchi, picior)
Membru superior (umăr, braţ, antebraţ, mână)
Pereţii trunchiului (toracic şi abdominal) cu regiunile respective.
Anatomia sistemului nervos sau neuroanatomia.
Viscere: toracice (inima, plămânii, vasele mari, căi respiratorii, timusul, eventual segmentul
supradiafragmatic al tubului digestiv) şi abdominale (restul tubului digestiv, glandele anexe
acestuia - ficat, pancreas, peritoneul, organe retroperitoneale - rinichi, căi urinare etc.)

AXE ṢI PLANURI DE ORIENTARE ÎN ORGANISM

Prin poziţie antomică normală (PAN) se înţelege poziţia care se ia în considerare atunci când se descriu
diferitele elemente anatomice şi raporturile dintre ele. Este aleasă prin convenţie internaţională şi are o
deosebită importanţă, fiind indispensabilă pentru studiul anatomiei. La om, este: ortostatism (subiectul
stă în picioare)

Axele

Axele corespund dimensiunilor spațiului și se întretaie în unghi drept.

Axul logitudinal, axul lungimii corpului este vertical la om și are doi poli: superior (cranial) și inferior
(caudal). El pleacă din creștetul capului și merge până la nivelul spațiului delimitat de suprafața tălpilor.

Axul sagital sau anteroposterior este axul grosimii corpului. Are un pol anterior și altul posterior.

Axul transversal corespunde lățimii corpului. Este orizontal și are un pol stâng și altul drept.
Planurile

Planul sagittal , Planul frontal , Planul transversal

Termeni de direcţie şi de poziţie

Subiectul din imagine nu se află în PAN deoarece palmele nu sunt îndreptate anterior.

Pozitiile:

Superior sau cranial - deasupra unui plan orizontal.

Inferior sau caudal - sub un plan orizontal.

Anterior sau frontal - în faţa unui plan frontal.

Posterior sau dorsal - în spatele unui plan frontal.

Proximal - doar pentru membre: [mai] apropiat de trunchi.

Distal - doar pentru membre: [mai] depărtat de trunchi.

Lateral - [mai] depărtat de planul mediosagital.

Medial - [mai] apropiat de planul mediosagital.

Volar - spre faţa palmară a mâinii.

Plantar - spre talpă.

Mişcări

flexiuni – extensiune – ax transversal

rotaţie exterior-interior – ax longitudinal
abducţie – adducţie – ax A-P
circumducţie –flexie, abducţie, extensie, adducţie şi revenire
pronaţie – supinaţie

C/2/3

Corpul uman este format din: cap, gât, trunchi şi membre.

Capul şi gâtul alcătuiesc împreună extremitatea cefalică a corpului.
Capul este alcătuit din două părţi:
Gâtul este partea corpului care leagă capul de trunchi.Trunchiul este format din trei părţi
suprapuse: torace, abdomen, pelvis
Membrele: - superioare se leagă de trunchi prin centura scapulară. Partea liberă a membrelor
superioare este formată din: braţ, antebraţ şi mână.
Inferioare se leagă de trunchi prin centura pelviană. Partea liberă a membrelor inferioare este
alcătuită din trei părţi: coapsă, gambă şi picior.
Viscerele sunt organele interne ale corpului
CELULA
Celula este o unitate morfo-funcţională elementară a tuturor organismelor procariote şi
eucariote, cu capacitatea de autoreglare, autoconservare şi autoreproducere.”
Celula a fost descoperită de Robert Hoock în 1665 care făcea studii pe tulpini de plută
Membrana celulara este o structura cululara ce delimiteaza si compartimenteaza continutul
celular
Rolurile membranei celulare transport de substante asigurarea homeostazei
Structura membraneni celulare este forma din lipide si proteine
Modelul mozaicului fluid
Transport membranar, este de două tipuri:
1. Transport activ, se face contra sensului gradientului de concentraţie sau a sensului spontan
de difuzie– din regiunea unde concentraţia atomilor sau a moleculelor este mai mică în
regiunea unde este mai mare.
2. Transport pasiv se realizează după gradientul de concentraţie – din regiunea unde
concentraţia atomilor sau a moleculelor este mai mare în regiunea unde concentraţia lor este
mai mică cu consum de energie şi are loc pe calea difuziunii simple sau a difuziunii facilitate
PERETE CELULAR
Este o structură ce înconjoară membrana plasmatică a celulelor (din bacterii), având rolul
principal de a păstra forma celulelor şi de a le conferi rezistenţă mecanică
CITOPLASMA
Citoplasma reprezintă mediul intracelular, situat între membrana celulara şi nucleu, al unei
celule, constituind masa fundamentală a acesteia
Citoplasma este alcatuită din două părţi : hialoplasma, granuloplasma
Hialoplasma este formata din: citosol si citoschelet.
Granuloplasma este formată din organite citoplasmatice ancorate de citoschelet.
Organitele pot fi: -comune( prezente in toate celulele) şi specifice( prezente doar in anumite
celule).
Organitele celulare sunt structuri specializate din citoplasma celulară, care îndeplinesc funcţii
specifice şi posedă membrană proprie.
Clasificarea organitelor
Organitele celulare sunt de două tipuri:
comune se găsesc în majoritatea celulelor eucariote (Reticulul endoplasmatic, ribozomi,
Aparatul Golgi, mitocondrii, lizozomi.
specifice: intră în alcatuirea anumitor tipuri de celule (Miofibrile -din fibra musculară;
Neurofibrile şi Corpusculii Nissl -din celula nervoasă)
.PERETE CELULAR
Este o structură ce înconjoară membrana plasmatică a celulelor
3.CITOPLASMA
Citoplasma reprezintă mediul intracelular
4.CITOSCHELETUL (schelet celular)
Reprezintă o structură subcelulară, care are o forma unor tuburi şi filamente
.Organitele celulare , Organitele celulare sunt structuri specializate din citoplasma celulară, care
îndeplinesc funcţii specifice şi posedă membrană proprie.

.RIBOZOMII
Ribozomii sau corpusculii lui Palade, sunt constituiţi din ARN
7. Mitocondriile sunt organite celulare întâlnite în toate tipurile de celule. Ele mai sunt
denumite şi „uzine energetice
8. CENTROZOMUL
Centrozomul este un organit celular, specific majorităţii celulelor eucariote animale,situat lângă
nucleu
. APARATUL GOLGI
este un organit celular găsit la majoritatea eucariotelor, situat în centrul celulei
10. VACUOLA
Vacuola este organitul celular, specific mai mult celulelor vegetale, (însă sunt şi prezente la
unele celule animale).
11. LIZOZOMUL, este un organit celular, cu rol în: -digestie,-depozitarea enzimelor; - distrugerea
corpurilor străine sau bătrâne ale celulei
12. RETICULUL ENDOPLASMATIC
Reticulul endoplasmatic (RE) este un organit care se găseşte la celulele eucariote
13. NUCLEUL CELULEI, este un organit celular, ce conţine materialul genetic şi care
coordonează toate procesele intracelulare.

/3. Funcţiile generale ale celulelor

1. Metabolismul presupune schimbul permanent de substanţe dintre celulă şi mediul
extracelular şi cuprinde procesele fizico-chimice de dezintegrare şi de refacere a componentelor
intracelulare, în urma cărora rezultă energie, ulterior utilizată în diferitele activităţi celulare.
2. Excitabilitatea
În mediul natural de viaţă, celula este supusă continuu acţiunii factorilor excitanţi, ce au
tendinţa de a tulbura echilibrul dinamic al celulei. În general, celula răspunde la aceşti stimuli
3. Adaptabilitatea( diferentierea specializarea)
Acţiunea permanentă a factorilor ambianţi asupra celulei au o influenţă durabilă, iar dacă
repetarea continuă, influenţa se întăreşte şi modifică comportamentul celulei fie prin creşterea
răspunsului pozitiv
4. Multiplicarea celulelor
Multiplicarea celulelor (reproducerea celulară). Este însuşirea celulelor prin care se asigură
creşterea şi dezvoltarea organismelor, înlocuirea celulelor uzate, îmbătrânite
Meioza
Meioza (diviziunea reducţională) este tipică în perioada de evoluţie spre maturare a celulelor
sexuale, ovocitul şi spermatozoidul. În final, garnitura de cromozomi se reduce la jumătate,
gameţii fiind celule haploide (n cromozomi).
ACIZII NUCLEICI sunt macromolecule complexe, ce conţin informaţia genetică din celula dată.
Acesta este alcătuit din mii de nucleotide. Termenul de acid nucleic a fost propus pentru prima
dată de Richard Altmann.
Structura
Acizii nucleici reprezintă lanţuri polinucleotidice, formate din nucleotide, care la rândul lor sunt
formate dintr-un radical fosforic, o pentoză şi o bază azotată
Tipuri de acizi nucleici
Acizi nucleici naturali: acizi dezoxiribonucleici: ADN; acizi ribonucleici: ARN
Rol: păstrarea informaţiei genetice (atat ADN-ul, cât şi ARN-ul); sinteza proteinelor (numai ARN-
ul), acizii nucleici reprezintă substratul eredităţii. Ei au inscrisă, sub formă de codificare
biochimică informaţia ereditară în catena polinucleatidică.
c/4
ŢESUTUL EPITELIAL
Clasificare:
1. epitelii de origine ectodermică: epiteliul epidermic, ependimar, plexurile coroide etc
2. . epitelii de origine endodermică: epiteliul diferitelor segmente ale tractului digestiv şi
epiteliul glandular al pancreasului exocrin.
3. . epitelii de origine mezodermică: epiteliul care intra în alcătuirea pleurei, a peritoneului şi a
pericardului.
După modul de grupare a celulelor, ţesuturile epiteliale se pot împărţii în două categorii :
1. epitelii în care celulele sunt dispuse într-un singur strat şi, se numesc
epitelii unistratificate sau epitelii simple (ex: epiteliul bronhiilor mici);
2. epitelii în care celulele sunt dispuse în mai multe straturi şi, se
numesc epitelii stratificate (de exemplu, epidermul).
1. EPITELIILE DE ACOPERIRE
Acoperă suprafaţa corpului sau căptuşesc cavităţile corpului sau ale unor organe.
a. EPITELIUL SIMPLU PAVIMENTOS
Celulele sunt turtite, de forma unor lame (solzi), cu contur poligonal, şi sunt dispuse într-un
singur strat având aspectul plăcilor unui pavaj
b. EPITELIUL SIMPLU PRISMATIC celulele au formă prismatică sau cilindrică şi sunt dispuse cu
axul longitudinal perpendicular pe suprafaţa epiteliului.
c. EPITELIUL PSEUDOSTRATIFICAT
Este tot un epiteliu simplu, ale cărui celule au însa forme şi dimensiuni diferite şi din aceasta
cauza sunt stratificate .
2.EPITELIILE DE ACOPERIRE STRATIFICATE După natura stratului superficial al epiteliului
celui mai depărtat de membrana bazală
a. EPITELIUL STRATIFICAT PAVIMENTOS
Este format din mai multe straturi de celule, dintre care stratul superficial, este alcătuit din
celule pavimentoase (turtite)
b. EPITELIUL STRATIFICAT PRISMATIC, este format din mai multe straturi de celule, stratul
superficial fiind alcătuit din celule prismatice sau cilindrice, uneori prevăzute cu cili
2.EPITELIILE GLANDULARE
Sunt formate din celule capabile să producă anumite substanţe, pe care le elimină în mediul lor
înconjurător.
GLANDE TUBULOASE, caracterizate printr-un adenomer de forma tubulară care se deschide la
suprafaţa unui epiteliu sau se continuă cu un canal excretor
3.EPITELIILE DE RESORBTIE
În procesul de resorbţie, celulele epiteliale primesc prin polul apical diferite substanţe care,
după ce străbat celula, o părăsesc prin polul bazal, trecând în interstiţiile conjuctive, unde se
găsesc capilarele sanguine
4.EPITELIILE SENZORIALE
Sunt epitelii care s-au diferenţiat pentru a recepţiona excitaţii din mediul înconjurător, formate
din două feluri de celule : celule senzoriale şi celule de susţinere
Țesut conjunctiv
Ţesutul conjunctiv este format din celule distanţate, între care se află fibre şi substanţă
fundamentală.
I. Fibrele conjunctive sunt de natură proteică. În funcţie de această proteină, ele pot fi: de
colagen, elastice şi de reticulină.
a.Fibrele de colagen se gasesc în toate ţesuturile conjunctive, în alcatuirea ligamentelor şi
tendoanelor. Colagenul se reînoieşte încet, dar cu varsta, fibrele se înmultesc şi se impregnează
cu substanţe minerale şi organice (colesterol), proces numit sclerozare.
b.Fibrele elastice conţin elastină, o proteină elastică, au o compozitie asemanatoare cu
colagenul; prin fierbere elastina nu da gelatina. Ele sunt mai subtiri decat fibrele conjunctive si
mai ramificate.
c.Fibrele de reticulina se gasesc in organele limfopoietice si hematoformatoare: splina, ficat,
maduva rosie, ganglionii limfatici.

1.Tesuturile conjunctive moi

Ţesutul lax Celulele
au formă stelată. Celulele, fibrele şi substanta fundamentală se află în proportii aproximativ
egale
Ţesutul reticulat
Are celule cu prelungiri ramificate. Prezintă numeroase fibre de reticulină care sunt dispuse sub
formă de retea
Ţesutul adipos
Prezintă numeroase celule adipoase, care au nucleul înpins spre periferie şi prezintă o picatură
mare de grasime
Ţesutul fibros
Celulele şi substanţa sunt puţine, fibre de colagen şi elastice, sunt multe dispuse paralel.
Ţesutul elastic
Celulele şi substanţa se află în cantităţi mici
.Ţesuturile conjunctive semi-dure
Substanţa fundamentală conţine o proteină numită condrina, care îi dă aspectul de cartilaj, şi
multe săruri minerale, mai ales cele de Na (95%). Conţin fibre de colagen şi elastice. Celule
conjunctive sunt reprezentate de condroblaste (celulele tinere), din care vor lua naştere
condrocitele (celulele mature, adulte), care se află în nişte cavităţi numite condroplaste.
Celulele sunt protejate în partea superioară de mai multe straturi de celule ce formează
pericondrul. Nu sunt vascularizate.
Ţesutul cartilaginos hialin
Predomină substanţa fundamentală. Se află în inelele cartilaginoase traheale, în scheletul
embrionului, cartilaje costale şi laringiene, legăturile cartilaginoase dintre oase.
Ţesutul cartilaginos elastic
Predomină fibrele elastice. Se gaseşte în epiglotă, pavilionul urechii şi conductul auditiv extern.
Ţesutul cartilaginos fibros
Predomină fibrele de colagen.
3. Ţesuturile conjunctive dure (oase)
Substanţa fundamentală este structurată în lamele osoase formate dintr-o proteina (oseina) şi
impregnate cu săruri fosfocalcice. Au numai fibre de colagen.
Ţesutul osos compact
Unitatea anatomo funcţională este osteonul format dintr-un canal Hawers înconjurat de lamele
osoase dispuse concentrice ce conţin osteocite dispuse în osteoplaste şi un vas de sânge.
Ţesutul osos spongios
Are areole (cavităţi) pline cu măduvă roşie; ele comunică între ele fără a avea continuitate.
Măduva roşie se găseşte la nou-născut în toate oasele acestuia, iar în adolescenţă în oasele
scheletului axial se înlocuieşte cu măduva galbenă care este mai puţin activă.
ŢESUTUL MUSCULAR
Ţesuturile musculare sunt adaptate funcţiei de contracţie.
Celula sau fibra musculară prezintă unul sau mai mulţi nuclei, după tipul de ţesut muscular, o
membrană celulară numită sarcolema şi citoplasmă denumită sarcoplasmă, în interiorul căreia
se găsesc organitele celulare comune şi organitele spe¬cifice (contractile) - miofibrilele —
apărute în urma diferen¬ţierii şi adaptării celulei are funcţia de contracţie.
După particularităţile miofibrilelor, ţesuturile musculare se împart în trei tipuri:
- ţesut muscular neted, în care miofi¬brilele sînt omogene şi se contractă involuntar;
-ţesut muscular striat, cu miofibrile heterogene, de aspect striat, care se con¬tractă voluntar;
-ţesut muscular cardiac, în care miofibrilele sunt striate dar ţesutul se contractă involuntar.
ŢESUTUL MUSCULAR NETED
Fibra musculară netedă este unitatea morfofuncţională a ţesutului muscular neted
ŢESUTUL MUSCULAR STRIAT
Este alcătuit din fibre care intra în constituţia muşchilor scheletici (40% din greutatea cor-pului),
iar la nivelul viscerelor le întâlnim în musculatura limbiii, laringelui, a porţiunii superioare a
esofagului şi în cea a unor sfinctere (anal extern şi cel extern al uretei) cât şi în muşchii
extrinseci ai globului ocular.
1. ŢESUTUL MUSCULAR STRIAT DE TIP CARDIAC (MIOCARDUL)
Miocardul este constituit din fibre musculare cu structură asemănătoare fibrelor musculare
striate şi cu fibrele muscu¬lare netede prin poziţia centrală a nucleului. Celulele muscu¬lare
individualizate, alungite şi ramificate, vin în contact unele cu altele la nivelul unor benzi numite
discuri intercalare, ce reprezintă joncţiuni intercelulare spe¬cializate
TESUTUL NERVOS
STRUCURA NEURONILOR:
A. CORPUL CELULAR
formează substanţa cenuşie a nevraxului şi este delimitat de neurilemă;
în neuroplasmă se află: mitocondrii, reticul endoplasmatic, aparat Golgi, lizozomi, neurofibrile
(cu rol de susţinere şi transport), corpi Nissl (cu rol în sintezele neuronale) şi nucleul (unic, situat
central).
B. AXONUL
este o prelungire unică, obligatorie, delimitată de axolemă;
în axoplasmă conţine mitocondrii, lizozomi, neurofibrile;
conduce influxul nervos eferent (centrifug);
este protejat de 3 teci: de mielină (la interior), Schwann , Henle (la exterior)
1.Teaca Henle, - este formată din substanţă fundamentală amorfă şi fibre conjunctive aşezate în
reţea, - este situată la interior, - are rol trofic şi de protecţie.
2. Teaca Schwann, - este formată din celule gliale;- este dispusă concentric în jurul tecii de
mielină;- între două celule Schwann se află o strangulaţie Ranvier;- secretă teaca de mielină şi
conduce saltatoriu influxul nervos.
3. Teaca de mielină, - este secretată de celulele gliale Schwann sau de oligodendrologie; are rol
nutritiv, de protecţie şi izolator.Depusă sub formă de lamele lipoproteice concentrice , albe, în
jurul fibrei axonice (axoni mielinizati).
c/5
Modificări de număr
1) Involuţia - scăderea numărului de celule
2) Hiperplazia - creşterea numărului de celule
Modificări de mărime
3) Atrofia - scăderea dimensiunilor celulelor
4) Hipertrofia - creşterea dimensiunilor celulelor
Modificări de diferenţiere
5) Metaplazia - transformarea reversibilă a unui ţesut matur în alt tip de ţesut matur
6) Displazia - modificări arhitecturale şi citologice
Atrofia reprezintă scăderea dimensiunilor celulelor, cu scăderea dimensiunilor şi diminuarea
funcţiilor unui organ sau ţesut.
Celulele atrofice îşi pierd funcţiile specializate şi acumulează un pigment de uzură galben-brun,
numit lipofuscină .
Metaplazia .
reprezintă transformarea reversibilă a unui tip de ţesut matur în alt tip de ţesut matur.Ea poate
fi de tip epitelial sau mezenchimal, tipică sau atipică
Displazia .Uneori celulele au o rată de proliferare mare şi atunci nu mai pot atinge maturaţia
completă (cu dezvoltarea în întregime a citoplasmei) înainte de a intra într-un nou ciclu celular;
aceasta duce la apariţia unei populaţii celulare cu structură anormală.
c/6/7

FUNCŢIA DE RELAŢIE

Analizatorii sunt sisteme care au rolul de a recepţiona, conduce şi transforma în senzaţii specifice
excitaţiile primite din mediul extern sau intern. Ei contribuie la realizarea integrării organismului
în mediu şi la coordonarea funcţiilor organismului

FUNCŢIA DE NUTRIŢIE

Această funcţie este realizată de către aparatul respirator, digestiv, circulator (cardiovascular şi
limfatic) şi excretor. . Respiraţia în funcţia de nutriţie

Reprezintă procesul fiziologic prin care la nivelul celulei substanţei organice sunt oxidate
rezultând energie.

Schimbul de gaze tisular

Transferul oxigenului din sângele capilar către celule de utilizare are loc printr-un proces de
difuziune prin intermediul lichidului interstiţial. Difuziunea gazelor prin endoteliul capilar şi prin
membranele celulare depinde de aceiaşi factori care condiţionează difuziunea gazelor la nivelul
plămânilor.

Organisme anaerobe

Respiraţia anaerobă reprezintă oxidarea parţială a unor substanţe organice, cu formarea tot a
unorcompuşi organici, dar şi a CO2 şi cu eliberarea uneicantităţi mici de energieîn lipsa
oxigenului din aer.

Fermentatia alcoolica → un proces anaerob prin care glucidele fermentescibile sunt

metabolizate prin reacţii de oxidoreducere sub acţiunea echipamentului enzimatic al drojdiei în
produşii principali alcool etilic şi CO2.

Fermentatia lactica → proces biologic in care glucidele precum glucoza, fructoza si sucroza sunt
convertite in energie celulara, iar metabolitul rezultat este acidul lactic. Reprezintă forma
anaerobă a respirației, care are loc în unele bacterii și celule animale, precum celulele musculare,
în lipsa oxigenului.

Digestia în funcţia de nutriţie

Digestia este un proces chimic. În aparatul digestiv, alimentele sunt descompuse în mici
molecule numite substant nutitive. Aceste substanţe sunt transportae de sânge până la celule unde
suferă o serie de trasnformari.

Excreţia în funcţia de nutriţie

Excreţia este procesul prin care se elimină din organism produşi finali de metabolism (amoniac,
uree, acid uric), apă, săruri minerale, precum şi diferite substanţe ajunse incidental în organism,
ca medicamentele, substanţele aflate în exces, neutilizabile sau cu acţiune toxică.

Acesta este un proces esențial pentru toate formele de viață existente. Excreția reprezintă un
proces total opus secretiei, prin care substanțele secretate pot avea sarcini specifice după ce au
părăsit celula.Sistemul circulator în funcţia de nutriţieAcest sistem, compus din sânge, limfă şi
lichid interstiţial are un rol crucial în funcţia de nutriţie a organismului.Prin procesele de nutriţie,
ţesuturile şi organele primesc substanţe energetice din mediul extern, pe care le folosesc şi apoi
elimină resturile.

FUNCŢIA DE REPRODUCERESexualitatea are două faţete. Fiziologic, ea este destinată

asigurării reproducţiei. Ea are, de asemenea, aspecte emoţionale şi afective esenţiale. Vârsta
începerii vieţii sexuale sau alegerea unui partener nu sunt legate doar de nişte imperative
fiziologice.

ConcepţiaCelule responsabile de reproducere sunt celulele sexuale sau gameţii. În timp ce toate
celulele corpului poseda 23 de perechi de cromozomi, gameţii au doar câte un exemplar unic al
acestor 23 de cromozomi. Ei iau naştere din celule suşa cu 46 de cromozomi care au suferit o
diviziune deosebită, denumită meioza.

Homeostazia (din limba greacă, hómoios = aceeași, și stásis = stare) reprezintă în biologie
proprietatea unui organism de a menține, în limite foarte apropiate, constantele mediului său
intern. În mod general, din puncte de vedere multipleCare sunt mecanismele de control ale
homeostaziei?

Toate mecanismele de control homeostazic au cel putin trei componente interdependente pentru
a fi reglate. Receptorul este componenta sensibila care monitorizeaza si raspunde la modificarile
din mediu. Cind receptorul simte un stimul, trimite informatia la un centru de control,
componenta care care stabileste mentinerea variabilei. Centrul de control determina un raspuns
adecvat fata de stimul. In majoritatea mecanismelor homeostazice, centrul de control este
creierul. Acesta trimite apoi semnale unui efector, care poate fi musculatura, organele sau alte
structuri care primesc semnale de la creier. Dupa primirea semnalului, se produce o schimbare
pentru a corecta deviatia fie prin multiplicare prin feedback pozitiv, fie prin diminuare sau prin
feedback negativ.
Termoreglarea umana:

Oamenii sunt fiinte cu singele cald, care mentin o temperatura aproape constanta. Termoreglarea
este un aspect important al homeostaziei umane.

Metabolismul uman al fierului:

Fierul este un element esential pentru oameni. Controlul acestei substante necesare dar eventual
toxice este o parte importanta a sanatatii umaneEchilibrul energetic:

Sau homeostazia energiei in sistemele vii, este masurata printr-o ecuatie. Astfel aportul de
energie este egal cu caldura interna produsa plus lucrul extern plus depozitarea. Cind se
calculeaza echilibrul energetic in corp, energia este masurata in calorii, iar definitia unei calorii
impartindu-se in doua clase.

Homeostazia zaharului in singe:Glucoza sangvina este reglata de doi hormoni, insulina si

glucagonul, ambii eliberati de catre pancreas. Cind nivelul zaharului in singe este prea mare, se
elibereaza insulina din pancreas, invers cind glicemia este prea mica, se elibereaza glucagon,
care promoveaza eliberarea de glicogen, transformat inapoi in glucoza

Osmoreglarea:Este reglarea activa a presiunii osmotice a fluidelor corpului pentru a mentine

homeostazia continutului de apa a corpului, adica mentinerea lichidelor corpului de la a deveni
prea diluate sau prea concentrate.

Homeostazia calciului:

Cind calciul sangvin devine prea scazut, receptorii specifici din glandele paratiroide devin
activati, ducind la eliberarea parathormonului care actioneaza prin cresterea calciului din singe
prin eliberarea din oase (crescind activitatea celulelor care degradeaza osul denumite
osteoclaste).

Echilibrul fluidelor:

Mecanismele homeostazice de control ale corpului, care mentin un mediu intern constant,
asigura o balanta intre cistigul de fluide si pierderea acestora. Hormonii anti-diuretic si
aldosteron joaca un rol major in acest mecanism.

Hemostaza:

Hemostaza este procesul prin care sunt controlate coagularea si fluiditatea singelui. Acumularea
de trombocite duce la coagularea singelui ca raspuns la o intrerupere a continuitatii peretelui
vaselor de singe.
c/9 Totalitatea mușchilor și formațiunilor contractile din diverse organe ale corpului uman
constituie sistemul muscular. Mușchii asigură locomoția, munca fizică, activitățile motoare ale
organelor interne, adaptarea și menținerea poziției corpului.

După structură

Muşchii corpului uman se clasifică în 3 clase:

muşchii scheletici (somatici)

muşchii netezi (involuntari, viscerali)

muşchiul cardiac (miocardul)

Principalii muşchi ai corpului uman

Muşchii capului,se împart în două categorii: muşchii mimici şi muşchii masticatori. Muşchii
mimicii numiţi şi muşchi pieloşi deoarece unul din capete este legat de piele.

Muşchiul temporal – permite mişcarea sprâncenelor şi frunţii

Muşchiul orbicular al ochiului

Muşchiul orbicular al gurii, ridicătorul buzei superioare (levator labii superioris) – coordonează
mişcarea maxilarului şi a buzelor.

Muşchii mâinii- Muşchii interosoşi – muşchi mici ai mâinii permit o diversitate de mişcări ale
degetelor.

Muşchii braţului- Muşchii flexori (flexor carpii radialis) – muşchi al antebraţului care permite
flexarea încheieturii mâinii, mişcarea degetelor şi întoarcerea mâinii spre exterior

Muşchiul brachioradialis – flexează articulaţia cotului

Muşchiul triceps brahial (triceps brachii) – permite extensia braţului din cot

Muşchiul biceps brahial (biceps brachii) – permite îndoirea braţului din cot, realizând mişcarea
opusă celei efectuate de muşchiul triceps brahial

Muşchiul deltoid – muşchi mare al umărului care permite ridicarea şi rotirea braţului

Muşchiul sternocleidomastoidian – permite aplecarea şi ridicarea capului, rotirea şi înclinarea

gâtului şi a capului stânga/dreapta

Muşchiul trapez – permite ridicarea, rotirea şi mişcarea umărului şi mişcarea capului spre spate
Muşchiul pectoral mare (Pectoralis major) – principalul muşchi al pieptului contribuie la
mişcările laterale ale braţelor

Muşchiul rotund mare (Teres major) – contribuie la rotirea braţului

Muşchi oblic extern – contribuie la aplecarea corpului înainte şi la răsucirea lui; protejează
organele din cavitatea abdominală; coordonează mişcarea coastelor

Muşchiul drept abdominal (rectus abdominis) – coordonează mişcările în timpul respiraţiei,

strănutului, tusei, râsului, oftatului; ne permite să ne aplecam înainte şi să ne ridicăm din şezut

Muşchiul latissim (lattisimus dorsi) – muşchi dorsal mare, plat şi triunghiular care coordonează
mişcările trunchiului

Muşchiul gluteu mare (gluteus maximus) – muşchi al fesei care întinde coapsa la şold;
controlează aplecarea şi pastrea corpului în poziţie verticală

Muşchiul croitor (Sartorius) – cel mai lung muşchi al corpului; permite rotirea piciorului şi
încrucişarea picioarelor, controlează mişcrăile în timpul mersului, statului pe loc, păstrării
echilibrului

Muşchiul cvadriceps femural (quadriceps femoris) – 4 muşchi care asigura extensia articulaţiei
genunchiului şi mişcările gambei

Muşchiul biceps femural – muşchii posteriori ai coapsei care lucrează la întinderea coapsei şi
îndoirea genunchiului

Muşchiul gastrocnemius – muchi mare al gambei ce permite îndoirea labei piciorului în jos

Muşchiul tibialis anterior – muşchi situat pe fata laterală a tibiei care permite ridicarea labei
piciorului

Muşchiul soleus – cel mai mic muşchi al gambei, care trage laba piciorului în jos

Muschii contin: apa (75%), substante minerale, substante organice specifice (miozina,
actomiozina), substante energetice (adenozintrifosfatul, fosfocreatina, glicogenul, acidul lactic).

Alături de schelet, musculatura contribuie hotărâtor la determinarea şi influentarea formei

corpului, diferentierea ei fiind în stransă legatură cu dezvoltarea scheletului. Mişcările pe care
muşchii le efectuează în jurul axelor care trec prin articutii sunt:

- flexia (apropierea a doua segmente legate printr-o articulatie, micşorandu-se unghiul dintre ele)

- extensia (mişcarea contrară flexiei, unghiul dintre segmente putând ajunge la 180 grade sau
chiar mai mult)
- abductia (îndepartează un segment sau membrul în întregime de corp)

- adductia (apropie aceleaşi elemente de trunchi)

- rotatia internă (un segment sau întreg membrul se roteşte înspre corp, în jurul axului sau
vertical)

- rotatia externă (mişcarea inversă prin care membrul se învarte în afară în jurul aceluiaşi ax).

În cazul antebratului, există o rotatie specifică care poarta numele de pronatie .

Muşchiul cardiac are o structură foarte asemănatoare cu cel voluntar, dar fibrele sunt mai scurte
şi groase, formând o reţea densă.

Inima este o mică structură a corpului compusă din muşchi striaţi de tip cardiac. Contracţiile
inimii sunt rezultatul impulsurilor produse de sistemul excitoconductor al inimii, care asigură
expulzarea sângelui din inimă în vasele sanguine.

Structura muşchilor

Muşchii voluntari pot fi priviţi ca o serie de fascicule paralele de fibre adunate împreună pentru a
forma o unitate completă. Cele mai mici dintre ele - unităţile de bază ale activitaţii musculare -
sunt filamente de actină şi miozină. Ele sunt proteine cunoscute sub numele de proteine
contractile, denumite şi miofibrile. Printre miofibrile se află depozitele energetice ale muşchiului

c/10/11/12/

Sistem nervos = totalitatea centrilor nervoși și a căilor de transmisiune centripetă(Care tinde să se

propie de centru) și centrifugă( Care tinde să se depărteze de centru) din organism.

Din punct de vedere structural sistemul nervos poate fi impartit in:

-sistem nervos central (SNC): cuprininde encefalul si maduva spinarii

-sistemul nervos periferic: include componenta somatica (nervii spinali si cranieni) si

componenta vegetativa (SNV – simpatico

Organele S.N.C. sunt:- măduva spinării, - trunchiul cerebral, - cerebelul, - diencefalul, -

emisferele cerebrale, învelite în sistemul meningeal

Măduva spinării
Este adăpostită în canalul vertebral. Se intinde de la vertebra C1 până la nivelul vertebrei L2 de
unde se continuă cu o formaţiune numită FILLUM TERMINALE până la nivelul vertebrei a
doua cociggiană.
La interior se găseşte substanţa cenuşie (haşurată) sub forma literei H sau fluture. Este alcătuită
din :- două coarne anterioare, -două coarne posterioare, -două coarne laterale (sunt mai
pronunţate în regiunea toracică şi lombară)
La exterior se găseşte substanţa albă ce înconjoară pe cea cenuşie şi este organizată în cordoane:
anterior, lateral şi posterior
Substanţa cenuşie este formată din corpii neuronali.
În coarnele anterioare se găsesc neuroni somato-motori.
Jumătatea inferioară a coarnelor conţin neuroni viscero-motori.
Jumătatea posterioară a coarnelor conţin neuroni viscero-senzitivi.
Substanţa albă este alcătuită din fibrele mielinice, neuronale.
Fibrele nervoase gliale.

Măduva spinării este conectată cu receptorii şi efectorii (muşchii) periferici prin 31 de

perechi de nervi spinali (sunt 8 perechi de nervi cervicali, 12 perechi toracali, 5 perechi de nervi
lombari şi o pereche de nervi cogcigieni). Aceşti 31 de perechi de nervi spinali sunt toţi mixti:
senzitivi, motori şi vegetativi.
Rădăcinile nervilor spinali:
Rădăcina posterioară. Are pe traiectul ei un ganglion spinal şi este formată din dendritele

Radăcina anterioară. Este formată din axonii neuronilor somatomotorii din coarnele anterioare şi
ai neuronilor vegetativi din coarnele anterioare.

1. Trunchiul nervilor spinali. Rezultă din alăturarea rădăcinilor anterioare şi posterioare.

Ramurile nervilor spinali. Se distribuie metameric la nivelul toracelui unde sunt inervaţi de cele
12 perechi de nervi toracali

Funcţia de conducere a măduvei spinării.

Este formată din căi lungi care se mai numesc de proiecţie. Aceste căi lungi au fibre
ascendente şi descendente. Dar mai există şi nişte căi scurte care se numesc „de asociaţie” sau
intersegmentare (fac legătura între diferitele segmente medulare).
A. Căile ascendente.
Transmit informaţiile recepţionate de diferiţi receptori.

Căile ascendente specifice.

Sunt alcătuite din 3 neuroni. Toate fibrele care conduc sensibilitatea exteroceptivă au
protoneuronul (primul neuron) în ganglionul spinal.
 a. Fibrele sensibilităţii termice, tactile, grosiere şi dureroase fac sinapsă în cornul posterior
cu al doilea neuron, care se numeşte deutoneuron. Axonul deutoneuronului trece în:
-Cordonul lateral de partea opusă formând fascicolul spinotalamic lateral, care conduce
sensibilitatea termică şi dureroasă grosieră.
B. Căile descendente sau ale motilităţii
Motilitatea voluntară este declanşată din centrii motori ai cortexului cerebral pe căi piramidale,
iar motilitatea involuntară (clipitul), stereotipă şi automată este transmisă de la nivelul centrilor

CAILE ASCENDENTE NESPECIFICE:-fac parte din substanta reticulata a trunchiului cerebral

si constituie SISTEMUL RETICULAT ACTIVATOR ASCENDENT (SRAA SAU SAA)-
format dintr-un număr mare de neuroni, care se intind de la bulb pana la thalamus. Acesti
neuroni primesc in permanenta informatii extero si interoceptive, prin colateralele desprinse pe
tot parcursul cailor ascendente specifice, precum si de la nervii cranieni si viscerali

CEREBELUL
Siutat in etajul inferior al cutiei craniene, înapoia trunchiului cerebral (TC).
Alcatuit din 3 parti:
-2 laterale: -anterior-paleocerebel- -posterir neocerebel (unite printr-o parte mediana numita
vermix).
Este legat de TC prin 3 perechi de pedunculi cerebeloşi (alcătuiţi din fibre aferente, eferente –de
proiectie)
Este alcatuit din :
Substanţa albă se află la interior şi este formata din : fibre aferente, fibre eferente, fibre
intracerebeloase care fac legatura dintre nuclei cerebelosi (fibre de asociatie) si comisurale (care
leaga cele 2 emisfere cebeloase
ARHICEREBELUL, are legaturi stranse cu ap. Vestibular si contribuie la reglarea
echiluibrului, extirparea lui determina pierderea echilibrului
PALEOCEREBELUL, este legat in special de sensibilitatea proprioceptive, are rol important in
reglarea tonusului muscular, extirparea lui determina exagerarea ROT si tulburari de mers
NEOCEREBELUL, participa la reglarea miscarilor fine, extirparea lui este urmata de pierderea
preciziei miscarilor fine si tulburari de mers

Extirparea totala a cerebalului este compatibila cu supravietuirea, provocand in primele zile

tulburari grave motorii.
Ulterior se instaleaza:-

NERVII CRANIENI
Nervii cranieni aparțin de sistemul nervos periferic mai exact - apartin trunchiului cerebral și
sunt 12 perechi la număr cu exceptia nervilor olfactivi (I) si optici (II).
Nervii cranieni au fost notați pentru prima dată cu cifre romane de către Sömmering, în anul
1787. Această notație e valabilă până în prezent.

Prin intermediul nervilor spinali, sistemul nervos central primeste informatii de la trunchi si
membre, controland in acelasi timp diverse activitati efectuate de acestea.

Nervii spinali rezulta prin unirea radacinilor spinale ventrale si dorsale, legate in serie, lateral de
coloana vertebrala, iar termenul de “nerv spinal” ar trebui utilizat strict numai pentru segmentul
scurt de la unirea radacinilor pana inainte ca ramificarea acestuia sa aiba loc. Acest segment,
nervul spinal propriu-zis, se descopera la nivelul foramenului intervertebral si este uneori
denumit “radacina nervului”.

 Radacinile spinale
Radacinile ventrale contin axonii neuronilor din coarnele anterioare si laterale ale materiei
cenusii spinale, iar radacinile dorsale sunt constituite din formatiunile care conduc raspunsul
centripet, ale neuronilor situati in ganglionii spinali

Ganglionii spinali
Sunt ganglionii radacinilor dorsale ale nervilor spinali, de forma ovalara si dimensiuni pe masura
radacinii spinale corespunzatoare.

Nervii spinali propriu-zisi

Imediat distal de ganglionul spinal, radacina ventrala si cea dorsala se unesc si formeaza nervul
spinal, care dupa un scurt traiect se divide in ram ventral si ram dorsal

Nervi recurenti meningeali

Se intalnesc la toate nivelurile vertebrale.

Componentele functionale ale nervilor spinali

Nervul spinal clasic contine fibre eferente somatice si fibre aferente somatice si viscerale. Unii
nervi spinali contin fibre vegetative preganglionare.
 Ramurile nervilor spinali
In general, ramurile ventrale sunt mai mari decat cele dorsale, iar acestea se distribuie membrelor
si aspectului antero-lateral al trunchiului.
MODIFICARI DE FUNCTIONARE A SISTEMULUI  NERVOS
Sistemul nervos este cea mai complexa si cea mai importanta retea de control si
dedistributie a informatiilor si ne controleaza absolut toate activitatile de la o miscare la alta.
Sistemul nervos receptioneaza, transmite si integreaza informatiile din mediul extern
siintern, pe baza carora elaboreaza raspunsuri adecvate, motorii si secretorii. Deci,
sistemulnervos coordoneaza activitatea muschilor, monitorizeaza organele, primeste si
prelucreazainformatiile primite prin organele de simt si initiaza actiuni.
Factorii mecano - fizici
Cuprind in primul rand factori traumatici, precum si diferitifactori termici si electrici care pot
determina diverse suferinte la nivelul organelor nervoase
Factorii biologici
Pot provoca perturbari grave, mai ales daca actioneaza in copilarie sau chiar inainte de
nastere. Se stie, de exemplu, ca cei mai multi copii cu anomalii fizice s i cu un
intele ct s ubnormal dezvoltat
Defectele de dezvoltare afecteaza sistemul nervos, in functie de doi factori:- gradul de severitate
al defectului sau deficitul de dezvoltare si partea sistemului nervos care este
afectat a ,
Tulburarile vasculare In cazul bolilor vasculare, in care vasele de sange sunt afectate,
maduva spinarii si creierul vor suferi prejudicii mai serioase si rapide decat alte
organe. Furnizarea de sange catre creier si maduva spinarii este foarte importanta in
masura in care functia
Factorii chimici
Ingestia de substante chimice cum ar fi alcoolul, absorbtia de
metale: plumbul sau toxinele produse de anumiti germeni
de exemplu, cei care sunt caracteristici unor boli cum ar fi botulismul, tetanosul pot cauza
leziuni serioase ale creierului si ale tesuturilor sistemului nervos.
c/13/14
ANALIZATORII
Analizatorii (organele de simt) sunt formatiuni anatomo-functionale complexe prin care
sistemul nervos central receptioneaza informatiile din mediul extern sau intern, le conduce si le
transforma in senzatii specifice; astfel ei reprezinta canalele informationale ale sistemului
nervos, ei contribuie la realizarea integrarii organismului intr-un tot unitar si in acelasi timp, in
mediul inconjurator.
Analizatorul este alcatuit din trei segmente: periferic, de conducere si central.
.ANALIZATORUL CUTANAT ( PIELEA)
Este invelisul care protejeaza organismul uman de agresiunile mediului extern. In piele se afla un numar
mare de receptori foarte sensibili, care au rolul de a sesiza diferentele intre cald si rece, apasare,
mangaiere, durere.
Pielea este alcatuita din trei straturi principale.
1. Epiderma, stratul superficial al pielii, alcatuita dintr-un epiteliu stratificat de tip cornos, ale carui
celule se regenereaza in permanenta.
2. Derma, situata sub epiderma, este alcatuita din tesut conjunctiv. Stratul superficial al dermei
formeaza spre epiderma papilele dermice.
Receptorii sunt :
terminatiile nervoase libere (receptori ai tactului si presiunii);
discurile Merkel (de percepere a proprietatilor fine ale obiectelor);
corpusculii Meissner (de percepere a atingerilor ṣi vibratiilor foarte fine);
corpusculii Krause (de percepere a temperaturilor scazute).
3. Hipoderma este stratul profund care separa pielea de structurile subiacente. Este formata din tesut
conjunctiv lax, bogat in celule adipoase, cu rolul de rezerva nutritiva, de izolator termic si mecanic.
Hipoderma contine partea profunda a foliculilor pilosi, glomerulii glandelor sudoripare, o retea vasculara
si receptori nervosi (corpusculii Vater-Pacini, Ruffini si Golgi-Mazzom)..
Acuitatea tactila a degetelor este utila indeosebi nevazatorilor pentru citirea Braille. Simbolurile Braille
sunt puncte in relief, asezate in pagina la distante de 2,5 mm.
Receptorii tactili si de presiune se adapteaza, in general, foarte usor. De aceea contactele permanente
nu sunt percepute (imbracamintea, presiunea atmosferica).
ANALIZATORUL KINESTEZIC
Analizatorul kinestezic (motor) are rol important în reglarea tonusului muscular, în funcṭia
locomotorie şi perceptia fortei.
Rolul analizatorului kinestezic
n desfăşurarea normală a activităii motorii;
n analiza fină a mişcărilor;
în coordonarea mişcărilor.
Structura analizatorului kinestezic.
Creierul reuseste sa coordoneze miscarile voluntare printr-un reglaj central diferentiat, in care
informatiile emise de receptorii vestibulari si de receptorii musculari ajung la centrii nervosi
care coordoneaza tonusul, postura, gesturile in raport cu intentia. Printr-un sistem de feed-
back, comanda este controlata clipa de clipa prin efectul produs.
Miscarea este rezultatul actiunii de ansamblu a organului de simt kinestezic, format din
milioane de receptori microscopici (proprioceptori) dispusi in milioane de fascicule musculare,
tendoane, suprafete articulare, ligamente.
Dupa structura lor, exista mai multe tipuri de proprioceptori:
fusuri neuromusculare,
terminatii nervoase libere.
corpusculii Ruffini- corpusculii Paccini din:fasciile musculare, ligamente, periost, tendoane.
Toate acestea sensibili la mişcările rapide şi la vibraṭii.
organele tendinoase Golgi din ligamente şi tendoane.
Fusurile neuromusculare sunt receptori care contin 3-12 fibre musculare modificate, subtiri, in
forma de fus, numite fibre intrafusale, inconjurate si prinse intr-o capsula conjunctivă.
Structural, fusul are o portiune centrala, necontractila, plina de nuclei. Aceasta zona prezinta
doua categorii de terminatii nervoase senzitive, primare si secundare, care functioneaza ca
receptori senzoriali.
Terminatiile senzitive sunt dendrite ale neuronilor somatosenzitivi din ganglionul spinal.
Organele tendinoase Golgi sunt situate la jonctiunea fibrelor musculare cu tendonul. Aceste
terminatii nervoase sunt formate din dendritele neuronilor situati in ganglionul spinal.Cand
fasciculele musculare se contracta, trag de tendon pentru a efectua miscarea. Daca tensiunea
de contractie musculara este prea mare, atunci impulsul nervos format este transmis maduvei
spinarii, care reduce activitatea muschiului respectiv.
Segmentul de conducere: impulsurile de la proprioceptorii musculo-articulari se transmit la
centrii nervosi superiori pe doua cai.
Segmentul central:
Segmentul receptor este reprezentat de mucoasa olfactiva, o parte a mucoasei care captuseste cavitatea
nazala.
Receptorii olfactivi se numesc chemoreceptori, deoarece sunt stimulati de substante chimice volatile,
antrenate de aerul inspirat si dizolvate in lichid

Celulele receptoare sunt neuroni olfactivi bipolari (protoneuronul caii), ale caror dendrite sunt situate
printre celulele de sustinere.

Neuronul olfactiv (protoneuronul) intra, deci, in contact direct cu excitantul, fara nici un dispozitiv de
receptare, selectare sau dirijare a informatiei

Segmentul de conducere:
Axonii neuronilor olfactivi bipolari, care formeaza nervii olfactivi, strabat lama ciuruita a etmoidului (de
la baza craniului) si patrund in bulbii olfactivi

Segmentul central este localizat in aria olfactiva din paleocortex.

Analizatorul acustico-vestibular este format din doua componente – acustica si vestibulara, avand rolul
de a asigura auzul respectiv, echilibrul.
Analizatorul acustico-vestibular este format din doua componente – acustica si vestibulara, avand rolul
de a asigura auzul respectiv, echilibrul.
1.Urechea externa este formata din pavilion si conductul auditiv extern

2.Urechea medie (casa timpanului) situata tot in osul temporal, este ingusta transversal si comunica
posterior cu niste cavitati osoase – celulele mastoidiene, iar anterior, printr-un canal stramt -trompa lui

3.Urechea interna este sapata in stanca temporalului, si corespunde in partea laterala urechii medii, iar
intern conductului auditiv intern, care se deschide endocranian.
Analizatorul gustativ are rolul de a informa asupra calitatii alimentelor introduse in gura, dar intervine si
in declansarea reflexa neconditionata a secretiei glandelor digestive

Papilele au forme diferite:

- firisoare (filiforme), sunt alcătuite dintr-o parte centrală care se desface la vârf în mai
multe firişoare- ca filele unei carti (foliate), sunt reprezentate prin nişte lame
paralele,asemenea foilor unor cări. Se găsesc posterior şi pe marginile limbii având pe suprafata
lor corpusculi gustativi.
- ciupercute (fungiforme), se află pe vârful şi pe marginile limbii.Au forma unor
ciuperci,prezentând la vârf o umflătură numită cap sprijinită pe o porṭiune subtire numită
pedicul. Fata superioară a capului conṭine corpusculi gustativi.
- in formă de potir (caliciforme), în număr 7-11, sunt cele mai mari papile gustative şi se
găsesc la baza limbii, sub forma literei V, cu deschidere spre vârful limbii.
Omul percepe patru gusturi fundamental: acru, sarat, amar si dulce. Gustul variat al diferitelor
alimente rezulta din combinatiile celor patru gusturi fundamentale, asociate cu senzatiile
olfactive si buco-faringiene (tact, temperatura).
Gustul acru este localizat pe marginile limbii, la nivelul buzelor si al gingiilor.
Gustul sarat este perceput pe marginile stanga si dreapta ale limbii, in partea anterioara.
Gustul amar este perceput spre baza limbii.
Gustul dulce la varful limbii.
Cea mai mare parte a informatiilor din mediul exterior este receptionata prin vaz.Vederea are un rol
esential in adaptarea la mediu, orientarea spatiala, in mentinerea echilibrului si in activitatile specific
umane.
A)Segmentul receptor este inclus în globul ocular.
Globul ocular este constituit din : - invelisuri, -aparatul optic si receptorul
Globul ocular este constituit din : - invelisuri, -aparatul optic si receptorul
I.Învelisurile globului ocular:
a. tunica fibroasa, sclerotica,este o formatiune conjunctiva, albă la exterior ,cu rol protector, pe ea se
insera musculatura extrinseca a globului ocular b. tunica vasculara,coroida,este pigmentata si
vascularizata. c. tunica nervoasa,retina,cuprinde celulele fotoreceptoare

Aparatul optic cuprinde mediile transparente:

1.corneea transparenta este nevascularizata,
2. umoarea apoasa din camera anterioara este un lichid transparent,
3.cristalinul este o lentila biconvexa, transparenta, învelita într-o capsula-cristaloida.
4.corpul vitros este un gel transparent.