Organismul uman ca unitate morfologic i funcional.

Organismul uman, ca orice fiin vie, exist graie corelrii fine i perpetue a tuturor structurilor i proceselor sale, cu scopul realizrii funciilor acestora. El constituie un sistem ierarhizat, ce dispune de sisteme de autoreglare integrate. Dei majoritatea funciilor sunt ndeplinite de structuri specializate, acestea nu acioneaz izolat, ci n strns dependen de celelalte. Convenii i terminologie folosite n anatomie. Poziia anatomic normal Prin poziie antomic normal (PAN) se nelege poziia care se ia n considerare atunci cnd se descriu diferitele elemente anatomice i raporturile dintre ele. Este aleas prin convenie internaional i are o deosebit importan, fiind indispensabil pentru studiul anatomiei. La om, este: ortostatism (subiectul st n picioare) [de fapt, e clinostatism [culcat pe spate], cel putin conform prof.dr. Alex Croitoru], toate cele patru membre paralele ntre ele, privirea nainte, palmele orientate n fa. Axe Axul longitudinal (vertical) - cel mai lung segment de dreapt ce se poate trasa imaginar n poziie anatomic normal a subiectului. n cazul omului este dat de vertex i de planul poligonului de susinere (podeaua). Axe transversale - sunt orientate de la dreapta la stnga i perpendiculare pe cel longitudinal. Axe sagitale - sunt orientate antero-posterior (ventro-dorsal) i sunt perpendiculare pe cel longitudinal. Planuri Planul mediosagital (median sau al simetriei bilaterale) - planul determinat de ombilic i de axul longitudinal al corpului, respectiv de axele longitudinal i sagital. Prin intersectarea cu suprafaa corpului determin pe aceasta linia median anterioar i posterioar. Planuri paramediane (parasagitale sau sagitale) - toate planurile paralele cu cel mediosagital. Planuri frontale - toate planurile verticale, paralele cu fruntea n PAN. Planuri transversale (orizontale) - toate planurile perpendiculare pe axul longitudinal. Termeni de direcie i de poziie De obicei se folosesc n contexte relative (pentru a indica poziia sau situarea una fa de alta a unor elemente anatomice): Superior sau cranial - deasupra unui plan orizontal. Inferior sau caudal - sub un plan orizontal. Anterior sau frontal - n faa unui plan frontal. Posterior sau dorsal - n spatele unui plan frontal. Proximal - doar pentru membre: [mai] apropiat de trunchi. Distal - doar pentru membre: [mai] deprtat de trunchi. Lateral - [mai] deprtat de planul mediosagital. Medial - [mai] apropiat de planul mediosagital.

Volar - spre faa palmar a minii. Plantar - spre talp. Organizarea general a organismului uman Ca orice organism, i cel uman este alctuit din unitile fundamentale ale lumii vii - celulele. Acestea alctuiesc esuturi, iar prin asocierea lor, diferite tipuri de esuturi alctuiesc organele. Organele pot fi asociate n sisteme sau aparate pentru ndeplinirea unei funcii. Corpul uman este alctuit din urmtoarele pri majore: Capul - conine cea mai mare parte a sistemului nervos central i cei mai importani analizatori Gt - realizeaz legtura dintre cap i trunchi Trunchi - conine cavitatea toracic i pe cea abdominal, cu viscerele din acestea Membre - inferioare (legate de trunchi prin centura pelvin) i superioare (legate de trunchi prin centura scapular). Aceasta este o mprire grosier, strict morfologic. Din punct de vedere att anatomic ct i funcional, organismul uman a fost organizat n sisteme i aparate. Diferena dintre sistem i aparat nu este foarte clar, asupra acestui subiect existnd destule confuzii i controverse. De foarte multe ori ele sunt utilizate ca sinonime. Discriminarea ntre sistem i aparat se face pe baza faptului c sistemul conine structuri cu aceai origine embriologic, pe cnd aparatul are pri de origine embriologic diferit, dar i acest lucru este discutabil. De exemplu: sistemul nervos este n totalitate derivat din ectoderm, pe cnd aparatul respirator are cea mai mare parte de origine endodermal, dar i segmente derivate din ectoderm. n raport de categoria de funcii pe care o deservesc, la om i la toate mamiferele exist urmtoarele aparate i sisteme1,2: Pentru funciile de nutriie: Aparatul respirator Aparatul digestiv Aparatul circulator Aparatul excretor Pentru funciile de relaie: Sensibilatea:Sistemul nervos;organele de simt;glandele endocrine Locomotia:Sistemul osos;Sistemul musculos Pentru funcia de reproducere: Aparatul reproductor masculin sau feminin Aparatul respirator este format din plamani si caile respiratorii(fosele nazale,faringe,laringe,trahee si bronhii). Aparatul digestiv este aslcatuit din tub digestiv(cavitate bucala,faringe,esofag,stomac,intestin subtire si intestin gros),dar si din glande anexe(pancreaas,ficat,glandele salivare) Aparatul circulator:sange,lichid interstitial,limfa.Sangele are in componenta sda plasma si celule(globule rosiii

numite si hematii,globule albe numite si leucocite,trombocite numite si plachete sangvine). Aparatul excretor este alcatuit din:2 rinichi si caile urinare(2 uretere,vezica urinara,uretra) 1Denumirile de aparate sau sisteme pentru fiecare element reprezint formulele mpmntenite n limba romn. n prezent se tinde ctre eliminarea termenului "aparat", din cauza literaturii de specalitate n limba englez, care nu l utilizeaz. 2Acestea sunt sistemele i aparatele descrise clasic n nvmntul preuniversitar romnesc. n afar de acestea, tratatele de specialitate mai descriu i alte entiti: Sistemul tegumentar, Sistemul circulator limfatic (separat de cel cardiovascular), sistemul imunitar s.a. Sistematizarea didactic a anatomiei umane De obicei literatura de specialitate trateaz anatomia uman pe urmtoarele capitole: Cap i gt: toate regiunile de deasupra aperturii toracice superioare. Membru inferior (old, coaps, gamb, genunchi, picior) Membru superior (umr, bra, antebra, mn) Pereii trunchiului (toracic i abdominal) cu regiunile respective. Anatomia sistemului nervos sau neuroanatomia. Viscere: toracice (inima, plmnii, vasele mari, ci respiratorii, timusul, eventual segmentul supradiafragmatic al tubului digestiv) i abdominale (restul tubului digestiv, glandele anexe acestuia ficat, pancreas, peritoneul, organe retroperitoneale - rinichi, ci urinare etc.)

Ochiul

O parte din activitatea umana depinde de vedere. Ochiul, pentru a primi informatii despre forma, marime, culoare, miscarea obiectelor, are nevoie de un excitant natural, care este lumina. Ochiul este organ pereche situat intr-o cavitate osoasa, numita orbita, cu rol protector. Este alcatuit dintr-o parte principala, numita globul ocular si organe anexe.

Globul ocular are un diametru de 2,4 cm si o forma aproape sferica. Este format din 3 tunici concentrice si o cavitate in case se afla mediile transparente. Tunica externa se numeste sclerotica ( albul ochiului ). Este albasidefie, fibroasa, cu rol protector. In partea anterioara, sclerotica este transparenta, subtire, bombata si se numeste cornee. Tunica mijlocie este coroida, de culoare bruna-inchisa, puternic vasculatizata si cu rol de hranire. In dreptul corneei, coroida formeaza irisul ( floarea ochiului ). Irisul, de forma unui disc, are in centru un orificiu numit pupila.

Irisul este alcatuit din fibre musculare orientate circular si radiar, cu rol in micsorarea sau marirea diametrului pupilei si din celule pigmentare, care dau culoarea ochiului ( negru, brun, albastru, verde) Rolul protector al globului ocular este asigurat si de conjunctiva si glandele lacrimale. Conjunctiva este o membrana subtire si lucioasa care captuseste fata interna a pleoapei si fata anterioara a globului ocular. Glandele lacrimale, situate in unghiul extern al orbitei, secreta lacrimile, care mentin umeda suprafata globului ocular si indeparteaza impuritatile. Organele de miscare sunt reprezentate de 6 muschi, care asigura miscarea globului ocular in diferite parti. Formarea senzatiei de vaz.Imaginile sunt proiectate intr-o zona a creierului, numita arie vizuala, undeia nastere senzatia de vaz. Creierul analizeaza si apreciaza marimea si pozitia normala o obiectelor in spatiu. Dupa disparitia obiectului privit, imaginea persista pe retina o fractiune de secunda. Cand imaginile se succed cu o anumita frecventa acestea se suprapun si dau impresia de miscare continua a obiectului, care se deplaseaza in spatiu. Pe aceasta proprietate a ochiului se bazeaza cinematografia.

Nasul
Termenul "nas" implic de obicei numai structura extern, dar din punct de vedere anatomic include i cavitatea nazal. Nasul este organul mirosului i, ca orice orificiu al tractului superior, servete la nclzirea i filtrarea aerului. Nasul extern este structura n form de piramid din centrul feei, n care vrful nasului formeaz apexul piramidei. Cavitatea nazal este un spaiu relativ mare i reprezint prima parte a tractului respirator. Cavitatea nazal se afl deasupra cavitii bucale i este separat de aceasta printr-o plac orizontal de os, numit palatul dur. Ambele caviti se deschid n faringe, un canal musculo-membranos ca un tub. Regiunea nazal cuprinde mai multe straturi i anume: I. Stratul cutanat reprezentat de piele ce prezint n partea superioar o regiune mobil pe planurile subiacente, iar n poriunea inferioar o piele mai groas i aderent de pericondru. esutul cutanat se extinde i la nivelul vestibulului nazal, unde prezint suplimentar numeroase fire de pr ce poart denumirea de vibrize ce au ca principal scop reinerea impuritilor din aer. De asemenea, pielea de la nivelul regiunii nazale prezint numeroase glande sebacee a cror canale excretoare sunt vizibile. II. esutul celular subcutanat este n cantitate redus. III. Stratul muscular este reprezentat de muchii ce realizeaz expresia facial:

~ muchiul nazal ndeplinete funcia de dilatare a narinelor ~ muchiul ridictor al buzei superioare i a aripei nasului; ~ muchiul procerus ce este localizat la nivelul rdcinii nasului. IV. Stratul osteofibrocartilaginos este alctuit din: ~ un schelet osos reprezentat de oasele proprii nazale i apofizele montante ale oaselor maxilare; ~ un schelet cartilaginos reprezentat de cartilagiile alare ce alctuiesc aripile nazale, cartilagiile laterale i accesorii. V. Stratul mucocutanat alctuit din pielea de la nivelul vestibulului nazal i mucoasa nazal Cavitatea nazal - seciune tranversal

Cornetul nazal superior aici se gsesc celulele olfactive receptoare, iar pe membrane mucoas din aceast regiune se gsesc cilii olfactivi Meatul mijlociu Fiecare meat servete drept culoar de trecere pentru aer Lama cribriform a osului etmoid nervul olfactiv ptrunde de la encefal spre cavitatea nazal Sinusul pneumatic frontal Dreneaz n meatul mijlociu prin canalul frontonazal Sinusul sfenoid Unul dintre sinusurile paranazale pneumatice; membranele mucoase ale cavitii nazale se continu n sinusuri; tumorile hipofizei sunt de obicei nlturate chirurgical prin sinusul sfenoid Vestibulul Intrare n nar; firele de pr filtreaz aerul care intr Palatul dur Os care separ cavitatea bucal de cavitatea nazal; este format din osul palatin i de pri ale maxilarului Mandibula Os n form de U; este cel mai mare i cel mai puternic os al feei Coana Deschidere a cavitii nazale n faringe Palatul moale Desparte cavitatea nazal de cavitatea bucal n timpul deglutiiei (nghiire) Hipofiza Aezat pe aua turceasc a osului sphenoid, hipofiza (glanda pituitar) produce mai muli hormoni importani Epiglota Membran fibrocartilaginoas care astup glota n momentul nghiirii, pentru a mpiedica ptrunderea alimentelor pe cile respiratorii Cavitatea nazal se ntinde de la nri pn la faringe i este divizat de sept n dou jumti. Plafonul formeaz o parte din planeul cavitii craniene.Cavitatea nazal este mprit n dou jumti de o lam vertical, numit sept nazal, care este parial os, parial cartilaj. Fiecare jumtate a cavitii nazale se deschide frontal prin nar i se deschide posterior n faringe, printr-un orificiu numit coan (plnie). Plafonul cavitii nazale este arcuit din fa spre spate. Partea central a acestui plafon este format din lama cribriform a osului etmoid, o fie de os perforat cu mai multe orificii. Aceasta formeaz o parte din planeul cavitii craniene, care conine encefalul. Prin lama cribriform n form de sit trece nervul olfactiv, care transmite senzaiile olfactive de la

cavitatea nazal la creier. Aceste trsturi anatomice explic de ce leziunile la nivelul capului, care implic fracture ale plafonului cavitii nazale, produc uneori o scurgere de lichid cefalorahidian n nas. Dac leziunea la nivelul capului provoac afeciuni semnificative ale nervului olfactiv, poate aprea o pierdere a capacitii de percepere a mirosului. Peretele lateral al cavitii nazale este format din mai multe oase, dintre care unele se suprapun parial. Totui, complexitatea arhitecturii osoase a peretelui lateral al nasului nu este uor de perceput deoarece este acoperit de membrane mucoas, care cptuete cavitatea. Vzut din interior, peretele lateral al cavitii nazale prezint trei proeminene interne, orizontale, flotante: una inferioar, una mijlocie i una superioar. Aceste proeminene se numesc cornete nazale i fiecare este situate pe o lam osoas curbat. Sub fiecare cornet se afl un spaiu care se numete meat. Astfel, exist un meat superior, un meat mijlociu i un meat inferior, fiecare alocat cornetului corespunztor. Oasele din vecintatea cavitii nazale conin caviti pneumatice care poart numele de sinusuri paranazale. Acestea sunt legate de cavitatea nazal prin orificii mici din peretele lateral al nasului, situate ntr-unul sau altul dintre meaturi. Cptueala mucoas a cavitii nazale se continu prin ele i cptuete interiorul sinusurilor paranazale. Canalul nazolacrimal este un orificiu din meatul mijlociu. Acesta este un tub care coboar de la sacul lacrimal (din orbit), permind lacrimilor sa fie drenate n cavitatea nazal. Vascularizaia nasului Este realizat n principal din artera facial ce ia natere din artera carotid extern i din artea oftalmic ce ia natere din artera carotid intern. Cavitaile nazale sunt vascularizate i prin intermediul unor ramuri din artera sfenopalatin ce ia natere din artera maxilar i din arterele etmoidale anterioare i posterioare ce iau natere din artera oftalmic. Inervaia nasului Inervaia senzitiv este realizat de ramuri terminale din nervul trigemen ce ajung la nivel facial prin foramenul supraorbitar, infraorbitar sau mentonier. Numai pielea de la nivelul unghiului mandibular i de la nivelul poriunii inferioare a urechii externe este inervat de nervul mare auricular. Muchii faciali ai mimicii sau masticaiei prezint o inervaie motorie ce este realizat de nervul facial mpreun cu nervul trigemen. Urechea

Structura - urechea cuprinde trei parti: externa, medie si interna.

- urechea externa este formata din pavilionul cartilaginos si din conductul auditiv extern.Pielea care tapeteaza conductul contine glande ce secreta cerumetrul (ceara). - urechea medie cuprinde casuta timpanului, cavitate cubica separata de urechea externa prin membrana timpanului si de urechea interna prin doua mici membrane, fereastra rotunda si fereastra ovala. Intre timpan si fereastra ovala sunt situate trei oscioare, in ordine, ciocanul, nicovala si scarita.Urechea medie contine si trompa lui eustachio, canal care leaga casuta timpanului de rinofaringe. - Urechea interna este formata din labirint, un ansamblu de canale avand o forma complexa. Labirintul este impartit in doua portiuni, anterioara si posterioara. Labirintul posterior (denumit uneori si vestibul) cuprinde o zona dilatata, vestibulul propriu-zis, in care se deschid trei canale in forma de semicerc, canalele semicirculare; aceste structuri controleaza echilibrul. Nervul cohlear, care pleaca din labirintul anterior, si nervul vestibular, care pleaca din labirintul posterior, se unesc pentru a forma nervul cohleovestibular, ori nervul auditiv, care isi continua drumul in conductul auditiv intern.

Fiziologie - Urechea cuprinde doua tipuri de structura, sistemul auditiv si sistemul vestibular. - Sistemul auditiv cuprinde un aparat de transmisie, format din urechea externa si medie si un aparat de perceptie, format din labirintul anterior (cohleea urechii interne). - Sistemul vestibular este format din vestibul, care da informatii privind acceleratia lineara a capului si canalele semicirculare, care dau informatii in ce priveste acceleratia unghiulara a capului.

Patologie - Se deosebesc bolile sistemului auditiv si cele ale sistemului vestibular. - Bolile sistemului auditiv pot afecta diferitele parti ale urechii. Tulburarea cea mai frecventa a urechii externe este dopul de cerumen. Infectiile conductului auditiv extern sunt otitele externe. Principalele boli ale urechii medii sunt otitele acute si cronice, traumatismele timpanului, indeosebi cele cauzate de betitioarele speciale cu vata si otospongioza. Patologia urechii interne este provocata mai ales de imbatranire, de traumatismele legate de zgomot, de medicamentele ototoxice, de traumatismele craniene si de labirintite. - bolile sistemului vestibular sunt reprezentate, in principal, de boala lui meniere.

Dintii
Dintele este un organ osos, dur, albicios, n general compus dintr-o coroan liber i una sau mai multe rdcini implantate n cavitatea bucal, mai precis n osul alveolar al oaselor maxilare (maxilar i mandibul), i destinat ndeosebi la tierea, la zdrobirea i la mcinarea alimentelor.

Descriere

- Dinii sunt cele mai dure formaiuni ale organismului care prezint 3 componente i anume rdcina implantat printr-o gomfoz (articulaie fix) n alveola dentar, continuat cu colul n raport cu gingia, iar la exterior coroana vizibil i albicioas.

La copii exist dentiia de lapte sau decidua, format din 20 de dini, nlocuit treptat spre vrsta adult prin nmurguriri succesive pornite din maxilare, de dentiia definitiv cu 32 de dini, cte 16 pe fiecare arcad. O hemiarcad la adult cuprinde de la linia median i anterior spre lateral i posterior, urmtorii dini: 2 incisivi, 1 canin, 2 premolari i 3 molari. Funcional, dinii au rol att n pronunia unor consoane ct i n masticaie, fiind adaptai perfect pentru tierea, zdrobirea i mcinarea alimentelor.

Structur

- Coroana dintelui este acoperit de smal, care este un esut ectodermic format n perioada embriogenezei. Smalul este mai gros nspre rdcin, i are n compoziia sa substane minerale, ap i substane organice. Rdcina prezint la suprafa cement, o substan organo-mineral de origine mezodermic, proliferat pe ntreaga perioad a existenei dintelui i dispus sub form de fibre de colagen. Att n rdcin ct i n coroan exist la interior o alt substan de origine mezodermic numit dentin, format n perioada embrionar. Profund n dinte se gsete pulpa dentar, plin cu esut moale conector. Aici se gsesc nervi i vase de snge care ptrund n dinte printr-un canal apical al rdcinii. Pulpa este adesea denumit nervul dintelui. ntre pulp i dentin se gsesc odontoblastele, care formeaz dentina.

Dentitia temporara
"Dintii temporari apare in trei etape caracteristice. In prima etapa erup incisivii, apoi primii molari (molar 1 temporar /schema), caninii si apoi molarii secunzi (molar 2 temporar/schema). - Incisivul central inferior apare in intervalul 6-10 luni (aproximativ la 8 luni) - Incisivul central superior apare in intervalul 7-11 luni (aproximativ la 10 luni) - Incisivul lateral superior apare in intervalul 11-13 luni (aproximativ la 11 luni) - Incisivul lateral inferior apare in intervalul 12-15 luni (aproximativ 13 luni) - Primul molar erupe in intervalul 15-17 luni (aproximativ 1 an si 4 luni) - Caninul erupe in intervalul 19-22 luni (1 an si 7 luni sau 1 an si 8 luni) - Molarii secunzi inferiori erup aproximativ la 2 ani si 3 luni - Molarii secunzi superiori erup la 2 ani si 3 sau 5 luni. Intervalul normal de eruptie temporara este in general pentru primul dinte intre luna 4 si 10, iar pentru ultimul dinte intre un an si 8 luni /3 ani. Exista si eruptii precoce cand primul dinte apare inaintea varstei de 4 luni, iar ultimul inaintea varstei de 2 ani.

Dentitia permanenta

Eruptia dintilor pe maxilarul superior: - incisivii centrali: 7 - 8 ani; - incisivii laterali: 8 - 9 ani; - caninii: 11 - 12 ani; - primul premolar: 10 - 11 ani; - al doilea premolar: 10 - 12 ani; - primul molar: 6 - 7 ani; - al doilea molar: 12 - 13 ani; - al treilea molar (maseaua de minte) : 17 - 21 ani; Eruptia dintilor pe mandibula: - al treilea molar (maseaua de minte) : 17 - 21 ani; - al doilea molar: 11 - 13 ani; - primul molar: 6 - 7 ani; - al doilea premolar: 11 - 12 ani; - primul premolar: 10 - 12 ani; - caninii: 9 - 10 ani; - incisivii laterali: 7 - 8 ani; - incisivii centrali: 6 - 7 ani;

Limba

Limba este un organ mobil, muscular, situat in cavitatea orala, care are rol in deglutitie, masticatie, vorbire, supt si ca organ de simt.

Limba este alcatuita din radacina, situata spre faringe si un corp, situat in cavitatea orala. Radacina limbii este fixata de osului hioid si de baza epiglotei. Exista 3 ligamente care leaga baza limbii de epiglota, intre care se afla adancituri numite valecule. Fata inferioara a corpului limbii este legata de mucoasa planseul bucal prin fraul limbii. Intre radacina limbii si corp se gaseste santul terminal, anterior de care se afla papilele caliciforme, dispuse sub forma literei V. Deoparte si de alta a fraului limbii se afla caruncula sublinguala, in care se deschide canalul glandei sublinguale si canalul glandei submandibulare. Pe fata posterioara a radacinii limbii se afla amigdala linguala. Structura limbii Limba este alcatuita din muschi stiriati , mucoasa si un schelet osteofibros.

Scheletul osteofibros este alcatuit din osul hioid si doua membrane fibroase. Muschii limbii sunt intrinseci si extrinseci. Muschii intrinseci, proprii limbii sunt: muschiul transvers muschiul vertical muschiul linguala longitudinal superior muschiul lingual longitudinal inferior stang si drept Muschii extrinseci prezinta un capat cu insertia de oase (muschiul hioglos, genioglos si stiloglos) sau pot fi muschi cu un capat pe palatul moale (palatoglos) sau amigdaloglos, cu un capat de amigdala palatina si celalalt pe limba). Mucoasa linguala este alcatuita din epiteliu pluristratificat, pavimentos, nekeratinizat. Pe fata dorsala a limbii se afla papilele linguale. Principalele categorii de papile linguale sunt: papilele circumvalate sau caliciforme - formeaza un V lingual cu deschidere spre inainte si sunt in numar de 7 - 11. Fiecare dintre aceste papile prezinta in centru o ridicatura centrala, inconjurata de un sant circular in care se gasesc muguri gustativi papilele foliate - sunt localizate in portiunile posterioare ale marginilor limbii si se prezinta ca 8 - 10 pliuri mucoase, dispuse perpendicular papilele fungiforme - sunt aflate inaintea V lingual si sunt asemanatoare unor ciuperci papile filiforme - conice, cu varful ramificat, nu au muguri gustativi Vascularizatia limbii Vascularizatia este asigurata de artera linguala. Sangele venos este drenat de vena jugulara interna. Limfaticele dreneaza in ganglionii submandibulari si cervicali. Inervatie Inervatia motorie este asigurata de nervul hipoglos pentru muschii intrinseci ai limbii si de nervul glosofaringian pentru muschii extrinseci. Inervatia senzoriala gustativa este realizata de nervii: VII (facial) - corpului limbii IX (glosofaringian) pentru radacina limbii X (nervul vag) - pentru baza radacinii limbii Inervatia senzitiva, pentru durere, presiune, temperatura este realizata de nervul trigemen pentru corpul limbii, de nervul glosofaringian pentru radacina limbii si nervul vag pentru baza radacinii limbii si mucoasa valeculelor.

Gtul

http://imgur.com/ZtzbE

Gtul este segmentul care leag capul de trunchi. Are o regiune posterioar sau nucal (cervix), alctuit din elemente somatice - muchi, oase , articulaii - , i alta anterioar , gtul propriu-zis (collum), care, pe lng elementele somatice - muchi, fascii i osul hioid - conine i viscere - laringe, trahee, esofag, tiroid etc. Cele dou regiuni se mai numesc i regiuni cervicale : posterioar i anterioar.

Oasele

Oasele gtului sunt: oasele din componena coloanei vertebrale cervicale (apte vertebre): C1, C2, C3, C4, C5, C6, C7, osul hioid .

Arterele
Cele mai importante artere ale gtului sunt: artera carotid, aflata n antul dintre trahee i muchiul sternocleidomastoidian (cel mai bine se simte pulsul pe artera carotid), artera transversal, artera facial.

Venele
Cele mai importante vene ale gtului sunt: vena jugulara intern, vena jugular extern, vena facial.

Nervii
Nervii gtului sunt: nervul vag

Muchi
Muchii gtului sunt: muchiul omo-hiodian,

muchiul sternotirodian, muchiul digastric, muchiul sterno cleido mastoidian( pozitie oblica), muchii cricotirodieni

Cartilaje
Cartilajele gtului sunt: cartilajul tirodian, cartilajul cricoid,

Boli
Amigdalita este inflamarea amigdalelor care au un aspect buretos i roiatic Infectia stafilococa infectarea cu stafilococul auriu Bolile tiroidei - Gtul ne ajut s procesm hrana, s rostim cuvintele sau s cntm. Proeminena care se observ n partea anterioar a gtului se numete mrul lui Adam i oamenii au dat aceast denumire ntruct au presupus c o bucat din mrul pe care i l-a dat Eva lui Adam i-a rmas acestuia n gt. Paradoxal este ns faptul c i femeile au un mr al lui Adam. O proeminen localizat sub mrul lui Adam poate fi o gu, adic o boal a tiroidei. Cum putem verifica dac avem gu. Asociaia American a Medicilor Endocrinologi a pus la punct o procedur de verificare a gtului tiroidian, pentru detectarea guii. Cum? Ne ezm n faa oglinzii. ntindem gtul ridicnd brbia. nghiim puin ap. Verificm dac a aprut o dilatare, o umflare a gtului sub mrul lui Adam i deasupra claviculei. Dac nu suntem siguri, bem mai mult ap pentru a avea confirmarea sau infirmarea existenei dilataiei sau proeminenei tiroidei. Dac este, ne vom adresa unui endocrinolog.

Carena de iod Deoarece gua crete lent i nu doare, de cele mai multe ori aceast boal trece neobservat pn ncepe s ne strng gulerul de la cma. Femeile au un risc de trei ori mai mare dect brbaii de a face gu (de obicei n timpul sarcinii tiroida se mrete i se poate transforma uor n hipotiroidism autoimun sau tiroidita Hashimoto- cel mai ntlnit tip de hipotiroidism). Dar cea mai frecvent cauz de apariie a guii, la nivel mondial, este carena de iod element care este necesar pentru producerea hormonilor tiroidieni. Alte proeminene sau umflturi aprute n zona gtului pot fi lipoame (tumori de grsime, moi, elastice, mobile, nedureroase, localizate sub piele) sau chiste sebacee (foliculi de pr inflamai plini cu substane fetide, brnzoase, pstoase, care uneori ncep s curg).

Alte probleme ale gtului

Glanda salivar inflamat, dureroas, care crete rapid i care se asociaz cu rgueal poate fi o tumoare canceroas. Un nodul limfatic nedureros i dur pe partea lateral a gtului poate fi un prim semn de limfom Hodgkin sau non-Hodgkinian. Senzaia de nod n gt este denumit de medici globus histericus i are cauze psihologice (semn de anxietate). Anumite persoane care au avut traumatisme faciale sau mandibulare au dificulti n a deschide bine (complet) gura. Pentru a aprecia sntatea mandibulei putem efectua singuri testul celor trei degete. ncercm s amplasm trei degete lipite unul peste altul n spaiul dintre incisivii de sus i de jos i dac am reuit este un semn de sntate al maxilarului. Cnd muchii maxilarulu,i umflai i inflamai, i pierd tonusul, mandibula se retrage.

Inima

Inimile noastre sunt mici motorase care mentin organismul nostru in forma. In fiecare zi inima bate de circa 100.000 de ori care asigura pomparea unui volum echivalent cu 6000 de litri de sange. Inima lucreaza din greu pentru noi iar noi putem face cu putin efeort atatea lucruri spre a-i prelungi viata.

Putina anatomie Inima este alcatuita din muschi de o constitutie speciala (sunt diferiti de muschii bratelor sau ai intestinelor). Miscarea acestor muschi asigura circularea sangelui, si cu acesta a oxigenului si nutrientilor, toate necesare celulelor corpului. O inima care bate regulat livreaza un flux constant de sange celuleor corpului. Fiecare bataie este vitala; fara un aport constant de sange calulele corpului pot functiona defectuos sau pot muri. Interiorul inimii este format din 4 camere: doua camere in dreapta si doua in stanga. Camerele de sus se numesc antricule iar cele de jos ventricule. Sangele circula din camerele de sus in cele de jos in ambele parti ale inimii. Intre camere sunt niste valve care actioneaza ca niste porti/usi pentru trecerea sangelui, deschizandu-se si inchizandu-se ritmic. Valvele se deschid cand sangele trece din camerele de sus si cele de jos si se inchid pentru a opri sangele sa se intoarca inapoi. Pacemaker-ul natural Fiecare bataie de inima este rezultatul unui impuls electric (care genereaza miscarea anumitor zone ale muschilor inimii). Primul impuls incepe din partea superioara a camerei de sus din dreapta de la un grup de celule nervoase numite nodul SA (Sino-Atrial). Acest grup de celule formeaza ceea ce se numeste "pacemaker-ul natural". Acesta initiaza un impuls electric in muschiul inimii stimuland astfel contractia acestuia. Nodul SA controleaza viteza si forta batailor inimii. Creierul si alte parti ale corpului trimit semnale nodului SA de a grabi sau atenua bataile inimii. In acest fel, bataile inimii sunt reglate spre a asigura fluxul optim de sange. El este diferit in stare de veghe fata de cel de somn, efort-odihna, calmnervozitate, etc. etc.

Odata initiat impulsul electric generat acesta circula in jos de nodul SA producand contractarea auriculului. Impuls este preluat de un alt grup de celule nervoase numite nodul AV (nodul AtrioVentricular) care il transmite la randul lui in zona ventriculara, stimuland contractia ventricolelor. Atata timp cat impulsul electric circula in aceasta succesiune, inima va bate regulat si cu un ritm normal. Daca pacemakerul natural (nodul SA), nodul AV sau oricare alt segment al "cablajului" nervilor inimii este "stricat" sau este obosit, impulsurile electrice nu mai sunt regulate si ritmul inimii devine neregulat. Acesta poate rezulta in: - bataile inimii se incetinesc ; - anumite zone ale inimii bat mai repede altele mai incet; - o completa blocare a impulsului care stimuleaza ventriculele. Palpitatile.. Daca bataile inimii devin neregulate (aritmia) sau prea rapide (tahicardia) ele se mai numesc si palpitatii. La un persoana "sanatoasa" palpitatiile se produc datorita stresului, regimului alimentar defectuos (prea mult, prea putin, prea multe grasimi - colesterolul, dragutul de el, etc), suprasolicitarilor fizice sau intelectuale, obosealii excesive sau sedentarismului. Alte cauze ale palpitatiilor sunt febra, anemia, hipertiroidismul, neurastenia, embolismul pulmonar, reumatismul, menopauza, "defectiunile" anatomice si functionale ale diferitelor parti ale inimii. Nu in ultimul rand cafeina, alcoolul (indirect fumatul) si medicamentele (amfetamine, salbutamol, antidepresantele, adrenalina, atropina) pot fi o cauza a aparitiei palpitatiilor. ...si medicina alternativa In Medicina Traditionala Chineza palpitatiile reprezinta cel mai semnificativ simptom cu referire la organul inimii sau a meridianului energetic al acesteia alaturi de insomnie, memorie deficitara, ameteli si tiuit in ureche. Cauzele pot fi legate de deficiente ale energiei (Yin, Yang sau qi) ale inimii, splinei, vezicii biliare, stagnari ale sangelui si obstructiilor (gen flegma sau colesterol). Daca alte simptome proprii medicinei alopate lipsesc sau cand rezultatele analizelor apar normale pentru medicul alopat, cauza palitatiilor poate fi stabilita cu exactitate de catre un acupuncturist sau practician de Medicina Traditionala Chineza (din experinta va spun.. ca pacient si ca practican TCM). Referitor la tratamentul de medicina alternativa sau complemetara, avand in vedere organul afectat va sfatuim sincer sa apelati la un practician de Medicina Traditionala Chineza. Nu incercati sa tratati singur si nu intarziati sa rezolvati problema. Tratamenul TCM consta din acupunctura, herbologie chineza si masaj terapeutic. De obicei, functie insa si de cauza lor, palpitatile dispar dupa un tratament TCM de 10 sedinte (cate 2-3 pe saptamana).

Plmnii
Plmnii sunt principalul component al sistemului respirator, alturi de o ntreag reea de organe i nervi. Sistemul respirator este alctuit din: - ci respiratorii superioare (cavitatea nazal, faringe, laringe) - ci respiratorii inferioare (trahee, bronhii) - unitatea respiratorie - cutia toracic - diafragmul - structurile subdiafragmatice Sistemul respirator are ca funcie principal schimbul de gaze. Alturi de aceasta, el mai ndeplinete i roluri ca: generarea vocii, condiionarea aerului, echilibrul acido-bazic, mirosul. Plmnii sunt organe de respiraie pereche, n form de con, cu aspect buretos i culoare roz-gri (pot deveni negricioi de la fumat, chiar i la nefumtori din cauza aerului poluat) care ocup cavitatea toracic i se poziioneaz de o parte i de alta a inimii, a vaselor sangvine i a altor structuri ale mediastinului central. Plmnul drept i cel stng sunt entiti separate, fiecare fiind nchis ntr-un sac pleural drept i stng. Fiecare plmn este flotant n cavitatea toracic, prins de mediastin numai printr-o rdcin alctuit din bronhiile principale i vase de snge mari. Plmnii cntresc aproximativ 700g fiecare, cel drept fiind puin mai greu dect cel stng. Capacitatea total a plmnilor este de aproximativ 5.000 cmc de aer. esutul pulmonar este moale, spongios i are o elasticitate mare. La copii, plmnii sunt de culoare roz, dar odat cu vrsta culoarea lor se nchide, devin mai pestrii, deoarece sunt expui la praf, care este preluat de celulele protectoare ale cptuelii de pe cile respiratorii. Fiecare plmn are: - un apex, care este proiectat n sus, n baza gtului, n spatele claviculei - o baz, cu suprafa concav, care se sprijin pe suprafaa superioar a diafragmei - o suprafa mediastinal concav, care acoper diferite structuri ale mediastinului

Plmnii sunt divizai de ctre fisuri profunde(scizuri) n seciuni numite lobi. Plmnul drept are trei lobi, iar plmnul stng, care este puin mai mic (din cauza poziiei inimii), are doi lobi. Fiecare lob este independent fa de ceilali, primind aer prin propriile lui bronhii lobare i snge de la arterele lobare. Fisurile sunt profunde i sunt cptuite cu membran pleural. Lobii plmnului sunt la rndul lor subdivizai n segmente bronhopulmonare, separate unele de altele de un strat de esut conjunctiv. Fiecare segment are, n general, form piramidal, cu baza pe suprafaa pleural i cu apexul la rdcina plmnului, unde intr i ies bronhiile i vasele importante. Cunoaterea schemei i structurii segmentelor bronhopulmonare este de o deosebit importan pentru chirurgia toracic, cnd medicii trebuie s nlture o tumoare sau un abces pulmonar. la fel ca ntregul lob, fiecare segment are propria sa irigare sangvin i primete aer de la o bronhie segmentar, fapt care l face independent de celelalte. Din acest motiv, pot fi nlturate chirurgical unul

sau mai multe segmente din cauza unei boli sau a unui traumatism fr afectarea celorlalte. Plmnii sunt acoperii de o membran subire, cunoscut sub numele de pleur. Ea asigur o suprafa moale, alunecoas pentru plmn, permindu-i s alunece uor pe cutia toracic n timpul respiraiei. Pleura cptuete att suprafaa extern, ct i pe cea intern a cutiei toracice. Stratul pleurei care acoper plmnul se numete foi visceral (pleur visceral), n timp ce pleura care cptuete cutia toracic se numete foi parietal (pleur parietal). Pleura visceral - membran subire care acoper suprafaa plmnului, mergnd n profunzimea fisurilor dintre lobii plmnului. Este prins direct de esutul pulmonar i astfel nu poate fi ndeprtat. Pleura parietal - vine n continuarea pleurei viscerale, ntlnindu-se n hilul plmnului. Aici, membrana se rsfrnge pe hil i cptuete toate suprafeele interne ale cavitii toracice. Pleura parietal este o membran continu, divizat n arii, care au fost denumite dup suprafaa pe care o acoper: ~ pleura costal - cptuete interiorul cutiei toracice, partea posterioar a sternului i laturile corpurilor vertebrale ale coloanei ~ pleura mediastinal - acoper mediastinul, zona central a cutiei toracice ~ pleura diafragmatic - cptuete suprafaa superioar a diafragmei, exceptnd zona unde este acoperit de pericard ~ cupola pleural - acoper vrful plmnului, ieind din cavitatea toracic Pleura parietal se afl pe un strat de esut conjunctiv flotant, ceea ce i permite s fie ndeprtat de pe peretele toracic i de pe diafragm dac este necesar din motive chirurgicale. Vascularizaia plmnului La nivelul plmnului exist dou circulaii sanguine: a) circulaia funcional - este asigurat de artera pulmonar care ia natere din ventriculul drept i se capilarizeaz la nivelul alveolelor pulmonare. Circulaia funcional de ntoarcere este asigurt de venele pulmonare, care se vars n atriul stng. Se incheie astfel, circulaia mic, n care artera pulmonar coninnd snge neoxigenat, cu CO2; se ncarc cu O2 i se ntoarce prin venele pulmonare care conin snge oxigenat, rou, la atriul stng. b) circulaia nutritiv - face parte din marea circulaie i aduce plmnului snge ncrcat cu substane nutritive i oxigen. Este asigurat de arterele bronice, ramuri ale aortei toracice; ele irig arborele bronic. O parte din snge se ntoarce n venele bronice, care se vars n venele azygos i acestea n vena cav superioar i atriul drept; o alt parte din snge se ntoarce prin venele pulmonare n atriul stng.

Stomacul

Stomacul este un organ cavitar mobil, in forma de cimpoi sau litera J, reprezentand portiunea cea mai dilatata a tubului digestiv, cu rol de depozitare si digestie a alimentelor.
Rol

Predigestia bolului alimentar, n special al proteinelor, care este continuat la nivel intestinal.

 In stomac, prin pH-ul acid al sucului gastric are loc distrugerea majoritatii bacteriilor (cu excepia anumitor bacterii ca Helicobacter pylori care se dezvolt n mucoasa gastric fiind n mod frecvent rspunztor de ulcerul gastric) Stomacul are un rol i de depozitare a hranei. Numai dup golirea intestinului va fi admisa o noua cantite de hran predigerat. Functionare Hrana, care n prealabil este faramitata la nivelul gurii cu ajutorul dinilor, va fi amestecat n interiorul compartimentului gastric cu sucul gastric (compus din acid clorhidric) i enzime (pepsina) care descompun moleculele mai mari, n special proteinele. Pentru digestie este stimulat secretia perstaltismului i a sucului gastric. Prin masticatie, miros si gust, creste cantitatea de suc gastric de la la 10 ml/or n stare de repaus stomacal, pn la 1000 ml/or. Pentru a realiza digestia, hrana este oprit timp de 2-4 orein stomac, cu ajutorul pilorului - orificiul de continuare a stomacului cu duodenul. Dimensiuni Dimensiunile medii ale unui stomac umplut moderat sunt : lungime totala : 25 cm latimea de la marginea stanga la cea dreapta, la nivelul corpului stomacului : 8,5 - 10 cm distanta dintre cele doua margini ale canalului piloric : 3 cm diametrul anteroposterior: 8 cm inaltimea fundului stomacului : 4 cm lungimea vestibulului piloric : 7 cm lungimea canalului piloric : 3 cm capacitatea stomacului: variaza intre 600 2000 ml, in functie de varsta, sex, regimurile alimentare si starile patologice. Pozitionare Stomacul se afla in cavitatea abdominala, in partea stanga, in loja gastrica, imediat sub diafragma. La omul viu are pozitia verticala, iar la cadavru este aproape orizontal. Stomacul este mentinut in locul sau datorita tubului digestiv, conexiunilor cu ficatul, intestinul gros, splina si peretelui posterior al abdomenului

Structura Prile anatomice a stomacului Cardia (orificiu cardiac) este intrarea n stomac din esofag. Importanta cardiei este data de rolul sau de sfincter care asigura trecerea bolurilor din esofagul terminal spre stomac, pe de o parte si impiedicarea refluxului gastroesofagian, pe de alta parte. Mica curbura este concava, groasa, cu o lungime aproximativa de 15 cm. Incepe de la cardia, prezinta o portiune verticala apoi un unghi incizura gastrica si devinde orizontala spre pilor. Marea curbura este convexa, subtire, cu o lungime aproximativa de 40 cm. Contureaza marginea stanga a stomacului, formand cu terminarea esofagului un unghi, numit incizura cardiaca. Fundul stomacului (zona fundica) reprezinta partea cea mai larga si mai inalta a stimacului, stomacului situat mai sus de cardie, imdeiat sub diafragm. De obicei este plin cu gaze si aerul inghitit in timpul deglutitiei. Se mai numeste si camera cu aer a stomacului. Corpul gastric - este partea cea mai mare a stomacului.

 Orificiul piloric (pilorul) - orificiu inferior al stomacului, care face legtura intre corpul gastric si o zon mai dilatat - antrul piloric, continuat cu o poriune ngustat - canalul piloric - care se termin inspre duoden cu un sfincter muscular numit sfincter piloric. Din punct de vedere structural, in stomac se pot distinge 4 tunici. Tunica seroasa - este reprezentata de peritoneul visceral care acopera stomacul aproape in intregime Tunica musculara este formata din fibre musculare netede, dispuse in 3 straturi concentrice (stratul longitudinal, stratul circular, fibrele oblice). Tunica submucoasa este formata dintr-un tesut conjuctiv lax, vase de sange si limfatice si nervi care constituie un plex secretor pentru glandele mucoase. Rolul ei este de a captusi musculatura si a ajuta la alunecarea mucoasei. Tunica mucoasa captuseste toata suprafata endogastrica; find mai mare ca intindere decat aceasta, tunica se cuteaza, formand o retea de plici mucoase, ceea ce permite stomacului sa se mareasca la o dimesniue cu pana la 20 de ori mai mare decat dimensiunea initiala. Tunica mucoasa se continua superior cu mucoasa esofagului si inferior, la nivelul pilorului, cu mucoasa duodenala. Mucoasa gastrica este alb-cenusie pe stomacul gol si roz-rosiatica in timpul digestiei. Vascularizatia si inervatia stomacului Importanta secretiei gastrice si energia necesara functionarii tunicii musculare explica vascularizatia bogata a stomacului. Arterele stomacului provin din cele trei ramuri care pornesc din trunchiul celiac: artera hepatica, artera splenica si artera gastrica stanga. Venele stomacului corespund in general arterelor. Ele se formeaza din retele capilare situate in submucoasa; strabat grosimea peretilor gastrici, se aduna sub seroasa si se arunca apoi in trunchiuri colectoare. Acestea sunt dispuse de-a lungul celor doua curburi, alaturi de arcurile arteriale, si se varsa in vena porta. Nervii stomacului - sunt nervi vegetativi, de origine simpatica si parasimpatica: sistemul simpatic participa la inervarea stomacului prin intermediul filetelor nervoase, plecate din plexul celiac, pe calea ramurilor arteriale sistemul parasimpatic este reprezentat de nervul vag drept si stang.

Ficatul
Generalitati
Ficatul este unic intre organele corpului uman datorita capacitatii sale de regenerare, de reintregire a celulelor ce au fost distruse de o boala sau de o leziune pe termen scurt. Daca ficatul sufera leziuni repetate, pe termen lung (boli cronice), modificarile devin ireversibile, interferand cu functia acestuia. Fiind un organ foarte activ, cand el este bolnav, intregul corp sufera. Cantitatea de alcool consumata ca si durata consumului sunt determinante in ceea ce priveste aparitia steatozei, hepatitei si a crizei hepatice. Cu cat acestea cresc, cu atat creste posibilitatea de atingere a pragului ireversibil de ciroza.Ficatul este unul dintre putinele organe, daca nu chiar singurul, carora li s-au ridicat un monument! Acesta a fost inaugurat in 1987 in orasul Balen, din nordul Spaniei, ca un omagiu adus organului care-si indeplineste functiile pe tacute, fara a se plange vreodata, sacrificandu-se. De fapt, monumentul reprezinta un ficat alcoolic si a fost dedicat ficatului de catre un medic, cu scopul declarat ca aceia care il vad sa-si reduca semnificativ consumul de alcool. Chiar daca ficatul este un organ extraordinar, puternic si rezistent, cu diverse capacitati si calitati surprinzatoare, nu inseamna ca este imun la toate agresiunile.

Grija la medicamente!
Utilizarea extensiva a medicamentelor si asocierile medicamentoase cresc frecventa efectelor toxice. Ficatul este un organ susceptibil la efectele daunatoare ale medicamentelor deoarece el este implicat in metabolizarea si inactivarea lor. In general, medicamentele folosite au o toxicitate redusa si nu produc leziuni hepatice prin actiunea proprie, dar unii dintre metabolitii lor (substante rezultate in urma variatelor transformari pe care le sufera medicamentele in corp) pot fi inalt reactivi daca depasesc mecanismele de inactivare. Cu totii stim ca un ficat sanatos inseamna un metabolism normal si un organism sanatos. Ficatul participa la functiile metabolice, curatand organismul de compusii toxici si constituindu-se astfel intr-o farmacie vie. Cu toate acestea, este bine de stiut ca si ficatul are limitele lui.

Emotii pentru sanatatea ficatului

Fiind expus la multe substante daunatoare, acest remarcabil organ este capabil sa se regenereze, sa se autorepare si sa inlocuiasca tesutul afectat. Chiar si zone extinse de necroza parcelara (in hepatitele acute virale, de exemplu) se pot vindeca total. Constructia in care micii lobuli performa aceeasi functie, arata ca, in momentul in care o sectiune este lezata, alta sectiune va prelua functia zonei lezate pana cand acesta va putea functiona din nou. Cu toate acestea, ficatul este subiectul multor boli care ii pot coplesi functiile regeneratoare. Ficatul este unic intre organele corpului uman datorita capacitatii sale de regenerare, de reintregire a celulelor ce au fost distruse de o boala sau de o leziune pe termen scurt. Dar, daca ficatul sufera leziuni repetate si pe termen lung (boli cronice), modificarile devin ireversibile, interferand cu functia acestuia. Fiind un organ foarte activ, cand el este bolnav, intregul corp sufera. Vechii greci considerau ficatul ca fiind centrul emotiilor si locul in care se formeaza sangele. Astazi stim ca doar a doua parte a afirmatiei este adevarata (si aceea numai in anumite circumstante). Cu toate acestea, toti oamenii ar putea simti emotii gandindu-se la organul care merita un monument nu doar in Spania, ci in fiecare cuget recunoscator!

Poluare voluntara?!
Avantajele vietuirii intr-o societate moderna sunt insotite de multe inconveniente, printre care se numara si o serie de substante toxice la care omul modern este, voit sau nevoit, expus. Poluarea aerului, a apei, "poluarea" alimentelor cu diversi produsi, poluarea fonica sunt mai greu (ori poate imposibil) de evitat intr-un oras mare. Ciudata este insa alegerea unora sa participe voluntar la intoxicatia suplimentara a propriului organism. Cum se simte plamanul cuiva care, desi traieste intr-un aer deja suficient de poluat, mai adauga si o doza "moderata" de 10 tigari pe zi? Sau ce "parere" are ficatul unei persoane care, desi are de luptat in fiecare zi cu metabolizarea lipidelor in exces, cu diverse E-uri alimentare, cu multiplele feluri de chimicale ascunse in semipreparate sau chiar in alimente proaspete, dar supertratate, mai are pe langa toate acestea de facut fata si unei doze "moderate" de, sa zicem, 80 grame alcool pur? Efectele nefavorabile ale consumului de alcool asupra ficatului au fost semnalate inca din secolul al XVI-lea. Astazi, in Occident, unde infectia cu virus B are o raspandire mai restransa, consumul de alcool reprezinta principala cauza a hepatopatiilor cronice.

Virusuri cu feblete pentru ficat

Virusurile cu tropism hepatic produc procese inflamatorii in care ficatul este organul tinta. Exista cel putin 5 agenti virali responsabili de leziuni hepatice acute: virusii A; B; C; E si delta. Ei au fost identificati, caracterizati si exista metode specifice de detectare a lor. Infectia cu virusul A este relativ usoara si se vindeca in general fara sechele. I se mai spune si "boala mainilor murdare", destul de sugestiv cred eu. Virusurile B si C sunt mult mai agresive se transmit prin sange, si nu "fecal-oral", ca virusul A.