Motilitatea și tipuri de motilitate

Căi piramidale și extrapiramidale

 Motilitatea și tipuri de motilitate

Motilitatea sau motricitatea reprezintă totalitatea actelor motorii dinamice. Există o

motilitate normală și una patologică.

I. Motilitatea normală este caracteristică pentru condiția de normalitate și include :

1. Motilitatea activă idiokinetică – voluntară : mișcări active, nuanțate, cu caracter analitic;
2. Motilitatea automată : mersul, balansul brațelor etc.
3. Motilitatea reflexă.
II. Motilitatea patologică cuprinde mișcări care apar doar în condiții de boală și
include:
1. Motilitatea activă holokinetică : mișcări cu caracter global, asociate, sinkinetice.
Reprezintă echivalentul patologic al motilității active idiokinetice. De exemplu, într-o
hemipareză spastică, la nivelul hemicorpului afectat va fi absentă motricitatea activă
idiokinetică (mișcările voluntare), dar este prezentă motricitatea activă holokinetică,
manifestându-se prin sincinezii, cum ar fi extensia activă a degetelor și pumnului, care nu
este posibilă în mod activ la un astfel de bolnav, dar care poate fi produsă ca mișcare
sinkinetică, în urma unei flexii active a brațului.
2. Motilitatea involuntară cuprinde acte motorii involuntare de tipul convulsiilor,
tremurăturilor, ticurilor, mișcărilor coreice, atetozice etc.
3. Motilitatea reflexă patologică include o serie de reflexe apărute în condiții patologice,
dintre care cel mai cunoscut este reflexul Babinski (reflexul palmo-mentonier, „grasping-
ul” etc.)

I.1. Motilitatea activă :

Mișcările active sau voluntare sunt mișcări executate în mod conștient. Motricitatea
activă idiokinetică reprezintă totalitatea actelor motorii ce decurg dintr-un act de intenție, în
condiții de normalitate. Realizarea unei mișcări voluntare are la bază o activitate
condiționată bazată pe activitatea analizatorului motor cortical. În plus, în realizarea unei
mișcări active sunt implicate o componentă efectoare propriu-zisă (mușchii striați) și o
componentă de coordonare.

Analizatorul motor are segmentul central situat în aria motorie și premotorie , în

aria somestezică, în aria motorie suplimentară și în cea motorie secundară. Aici au originea
fasciculele piramidale.

Calea eferentă a analizatorului motor (calea motricității voluntare) este formată din
doi neuroni : neuronul motor central și neuronul motor periferic.
 Mușchii striați sunt formați din fibre care primesc o inervație proprie și sunt diferite
ca proprietăți biochimice, histochimice și contractile, precum și din punctul de vedere al
rezistenței la efort. După Burke (1991), există 2 tipuri de fibre musculare :

 tip I (lente, predominând în mușchii posturali, „roșii”), cu viteză mică de contracție și

rezistență crescută la oboseală;
 tip II (rapide, specifice mușchilor „albi”, implicați în activitățile fazice) sunt
reprezentate de :
- fibrele II A - asemănătoare cu tipul I ca rezistență la oboseală, dar având o
viteză de contracție mai mare și o tensiune tetanică maximală crescută;
- fibrele II B - cu viteză rapidă de contracție și tensiune tetanică maximală
mare, dar având o rezistență scăzută la oboseală.

Calea aferentă : mușchii striați posedă un „aparat senzorial” propriu, destinat să

informeze etajele nervoase superioare despre forța, lungimea mușchiului, precum și despre
viteza de contracție.

Realizarea mișcărilor active parcurge trei faze :

 Înțelegerea direcției de efectuare a mișcării :

Pentru realizarea acestei faze este indispensabilă integritatea și buna funcționare a scoarței
emisferelor cerebrale. Leziunile corticale determină perturbarea mișcării active prin apariția
apraxiei și akineziei.

Apraxia reprezintă incapacitatea efectuării gesturilor adecvate unui scop.

Akinezia este o tulburare a mișcării active, constând în perturbarea inițierii mișcării.

 Realizarea propriu-zisă a mișcării prin trecerea de la o poziție la alta :

Se realizează prin transmiterea comenzii motorii de la cortex la efector, care prin contracție
asigură mișcarea. Această fază de realizare a mișcărilor active necesită integritatea
neuronului motor central, a celui periferic, a joncțiunii neuromusculare și a aparatului mio-
artro-kinetic.

 Leziunile neuronului motor central și periferic determină apariția unui deficit motor.
Acesta va fi însoțit de spasticitate (în cazul afectării neuronului motor central) sau
flasc (dacă leziunea este la nivelul neuronilor motori periferici). În funcție de
intensitate, deficitul motor poate fi accentuat (plegie) sau de intensitate mică
(pareză). După localizarea deficitului la nivelul segmentelor corpului, poate să apară :
- hemiplegia/hemipareza (când deficitul motor afectează un hemicorp);
- tetraplegia sau tetrapareza (dacă tulburările motorii sunt localizate la
nivelul tuturor celor 4 membre);
 - paraplegia sau parapareza (deficitul motor afectează ambele membre
inferioare; o interesare izolată a membrelor superioare este extrem de
rară);
- monoplegia/monopareza (un singur membru este afectat).
 Leziunile joncțiunii neuromusculare (ale plăcii motorii) produc sindroamele
miastenice și miotonice.
 Bolile primitive ale mușchilor (efectorul propriu-zis) se numesc miopatii.
 Controlul realizării mișcării (și, eventual, corectarea ei) este de tip feed-back negativ
și este realizat de o serie de formațiuni și structuri nervoase; cele mai importante
sunt : căile sensibilității proprioceptive inconștiente și conștiente, cerebelul,
analizatorul vestibular, analizatorul optic și formațiunea reticulată.
 Leziunile la nivelul căilor sensibilității proprioceptive, cerebelului și analizatorului
vestibular produc ataxii.

Examinarea mișcărilor active se realizează cerându-i pacientului să efectueze-în

mod sistematic-toate mișcările posibile la nivelul tuturor articulațiilor. Se vor urmări o
serie de parametri elementari :

- inițiativa de mișcare;
- viteza de efectuare a mișcărilor;
- amplitudinea mișcărilor active;
- forța musculară (prin bilanț/testing muscular și dinamometrie);
- anduranța;
- decontracția musculară.

I.2.Motilitatea automată :

Mersul, saltul uniped, alergarea reprezintă acte motorii complexe, necesitând

integrarea funcţiilor sistemului piramidal, extrapiramidal, cerebelos, vestibular, a aferenţelor
proprioceptive şi a sistemului muscular. În timpul mersului se urmărește : mărimea bazei de
susţinere, amplitudinea flexiei şi extensiei membrului inferior, mişcările pendulare asociate
ale membrelor superioare, mărimea pasului, modul aplicării şi desprinderii plantei de pe sol,
direcţia, raportul dintre trunchi şi membre şi dintre cap şi trunchi, oprirea şi întoarcerea din
mers.

În unele situații, la pacienții cu afecțiuni neurologice, se pot observa tulburări de

mers caracteristice :

1. mersul stepat - apare în paralizia de sciatic popliteu extern;

2. mersul talonat - apare în leziuni ale căilor sensibilității profunde;
3. mersul „cosit” - apare la pacienții cu hemiplegie spastică;
4. mersul „forfecat” - apare în boala Little, denumită și diplegie spastică infantilă;
 5. mersul dansant - apare la pacienții cu atetoză, datorită mișcărilor involuntare, lente și
bizare;
6. mersul țopăit - apare în coree, datorită mișcărilor coreice bruște, rapide, ilogice,
dezordonate;
7. mersul din boala Parkinson - este un mers cu pași mici, cu corpul rigid, aplecat
înainte, ca și cum „ar fugi după centrul de greutate”;
8. mersul ebrios (în zig-zag) - apare la pacienții cu afecțiuni cerebeloase;
9. mersul „de rață” - apare în miopatii.

I.3.Motilitatea reflexă :

Actul reflex reprezintă răspunsul la un excitant. Acest răspuns poate fi motor,

vasomotor și secretor. Reflexele pot fi necondiționate sau condiționate. În cadrul examenului
neurologic se cercetează reflexele osteotendinoase și reflexele cutanate (denumite astfel
după locul de aplicare a excitantului).

Reflexul miotatic (reflex de întindere sau stretch-reflex) constă în contracția

musculară reflexă a unui mușchi care a fost întins. Stimulul este întinderea bruscă. Cele mai
importante reflexe osteotendinoase pentru membrul superior sunt : reflexul stilo-radial,
reflexul bicipital, reflexul tricipital, iar pentru membrul inferior sunt : reflexul
rotulian/patelar și cel achilean.

Reflexele cutanate constau în contracții involuntare ale unui mușchi sau al unui grup
muscular, provocate prin excitația regiunii corespunzătoare a pielii. Cele mai importante
reflexe cutanate sunt : reflexele cutanate abdominale, reflexul cremasterian, reflexul cutanat
plantar.

II.2.Mișcările involuntare pot fi clasificate în : hiperkinezii, convulsii și distonii.

Hiperkineziile sunt definite ca mișcări involuntare diverse ca aspect semiologic, ca

topografie și ca etiopatogenie, dar majoritatea sunt de origine extrapiramidală.

a) Tremorul (tremurăturile) reprezintă o mișcare involuntară, rapidă, stereotipă, de

intensitate variabilă, predominând la nivelul extremităților. Apare sub forma unor
oscilații ritmice, de amplitudine mică și cu diferite frecvențe/unitatea de timp. În
funcție de cauza determinantă există tremurături fiziologice și patologice (cum ar fi
tremurătura parkinsoniană/„de postură”/„de repaus”, tremurătura cerebeloasă,
tremurătura opozițională, tremurăturile permanente, stato-kinetice).
b) Mișcările coreice sunt mișcări involuntare, de obicei generalizate, dar predominând la
membrele superioare și la față. Uneori pot afecta doar un hemicorp (hemicoree).
Sunt mișcări bruște, dezordonate, ilogice, asimetrice, asincrone, de amplitudine
diferită. Ele sunt variabile de la un moment la altul și se intensifică la emoții, eforturi
și la efectuarea unor mișcări voluntare. Mișcările coreice dispar în somn și pot să se
atenueze până la dispariție, când subiectul este în repaus complet.
 c) Mișcările atetozice sunt mișcări involuntare lente, aritmice, localizate, de obicei, la
nivelul segmentelor distale ale membrelor. La nivelul degetelor apar mișcări
vermiculare, iar la nivelul antebrațelor și gambelor mișcările au aspectul unei
torsiuni. Mișcările atetozice sunt în somn și se pot însoți de mișcări coreice, în special
la copii cu paralizie cerebrală (IMC) sau cu contracturi tonice ale membrelor.
d) Miocloniile sunt mișcări involuntare bruște, de scurtă durată, cu ritm variabil. Sunt
asemănătoare contracțiilor musculare obținute prin excitație electrică. Pot să se
localizeze la un mușchi sau la un grup muscular și nu dispar în timpul somnului.
e) Sincineziile sunt caracteristice sindromului de neuron motor central și constau în
mișcări involuntare ce apar la nivelul membrelor hipertone, cu ocazia unor mișcări
voluntare sau însoțind o serie de mișcări automate. Sunt de 3 tipuri : sincinezii
globale, de coordonare și de imitație.
f) Fasciculațiile musculare (miokimiile) sunt contracții involuntare localizate la fibrele
musculaturii corespunzătoare unei singure unități motorii. Apar ca urmare a leziunii
pericarionului motoneuronilor din coarnele anterioare medulare sau din nucleii
motori ai nervilor cranieni. Sunt caracteristice sindromului de neuron motor periferic,
dar pot surveni și după efort muscular foarte intens, la persoane surmenate și la
hipertiroidieni.
g) Ticurile sunt mișcări involuntare care se repetă stereotip, imitând un gest. Pot să
îmbrace forme extrem de numeroase (ridicarea sprâncenelor, clipit des, grimase,
ridicarea unui umăr etc.). Au caracter semiconștient. Frecvența cu care apar ticurile
se accentuează la emoții, iar în somn sunt absente. Prezența unui număr mare de
ticuri, la care se asociază tulburări psihice se numește boala ticurilor.
h) Hemibalismul este o hiperkinezie unilaterală, bruscă, de mare amplitudine, care
cuprinde membrele unui hemicorp. Mișcările sunt rapide, violente și se produc la
rădăcina membrelor, antrenând și o pendulare bruscă a trunchiului.

Convulsiile sunt mișcări involuntare sub forma unor contracții musculare bruște,
neregulate, uneori intermitente, de durată variată, care duc sau/și mențin segmentele
corporale într-o anumită poziție.

După numărul de grupuri musculare implicate, convulsiile pot fi :

a) Generalizate;
b) Localizate.

După durată, există :

a) Convulsii tonice;
b) Convulsii clonice;
c) Convulsii tonico-clonice.
 Distoniile sunt mișcări involuntare cu caracter tonic. Ele determină, datorită
hipertoniei pe care o induc, apariția unor atitudini particulare, cu durată variabilă (de la
câteva secunde la câteva minute). Distoniile pot fi generalizate sau localizate :

a) Torticolisul spasmodic reprezintă o distonie localizată. Apare datorită instalării

unilaterale a contracturii la nivelul mușchilor sternocleidomastoidian, trapez și,
eventual, platisma. Consecința este rotația lentă și înclinația vicioasă a capului de
partea mușchiului sternocleidomastoidian interesat. Fenomenele cedează după o
scurtă perioadă și capul tinde să revină în poziția normală. Urmează alt spasm pe
mușchii menționați, capul se plasează din nou în poziție vicioasă ș.a.m.d.
b) Crampele funcționale sunt tulburări motorii sub formă de contractură tonică, uneori
dureroasă, apărută la nivelul unui grup muscular care participă la realizarea unui act
profesional. Se mai numesc și „crampe profesionale” (a scriitorului, a pianistului etc.).
Acestea survin nu numai în timpul executării actului respectiv, ci și la simpla intenție
de a-l realiza.

II.3. Numeroase reflexe patologice sunt caracteristice leziunilor piramidale, situație când
apar :

 Babinski – extensia halucelui și flexia celorlalte degete sau extensia halucelui și

abducția degetelor II-V; lipsa răspunsului este, de asemenea, patologică (semn
Babinski echivoc).În afara leziunilor piramidale, semnul Babinski apare și la nou-
născut și sugar, în timpul anesteziei generale, în come, după crize convulsive.

La nivelul membrelor superioare apar multiple reflexe și semne patologice, în cazul

leziunilor cortico-spinale, de exemplu :

 Reflexul de apucare forțată;

 Reflexul palmo-mentonier;
 Semnul Hoffman;
 Semnul Rossolimo.

Reflexe patologice apar și în leziunile medulare (reflexele de automatism medular) :

 Reflexul de triplă flexie;

 Reflexul de extensie încrucișată;
 Reflexul de masă.
 Căi piramidale și extrapiramidale

Comanda motorie de la nivelul cortexului motor pleacă prin căile piramidale și

extrapiramidale.

Căile piramidale răspund de motricitatea voluntară exercitându-și comanda în mod

special la musculatura distală a membrelor. Originea acestor căi este în aria motorie 4 (în cea
mai mare parte), dar și în zonele motorii învecinate. Aceste căi se încrucișează sau nu la
nivelul piramidelor bulbare (căi piramidale directe și încrucișate) și se distribuie
motoneuronilor medulari din coarnele anterioare medulare. Efectul exercitat de căile
piramidale asupra motoneuronilor medulari poate fi activator direct, intervenind în controlul
contracției musculare voluntare sau facilitator, intervenind în menținerea tonusului postural
(ca urmare a unei activități ritmice permanente a sistemului piramidal). Calea sistemului
piramidal are doi neuroni:

→ un neuron cortical, central, de comandă;

→ un neuron inferior, periferic sau de execuţie, care poate fi situat în măduvă sau în nucleii
motori ai nervilor cranieni.

Căile extrapiramidale prezintă sinapse la diferite nivele ale nevraxului, realizând un

circuit între cortex, zonele subcorticale și din nou cortex, dar și legatura cu cornul anterior
medular. Rolul impulsurilor motorii transmis de aceste căi este legat de motilitatea
involuntară, de menținerea tonusului postural și de ajustarea impulsurilor motorii
comandate prin căile piramidale, controlând amplitudinea de mișcare și de stabilitate. Pe
traiectul lor, aceste căi au ca relee motorii nucleii striați și nucleii mezencefalici. Din punct de
vedere al intervenției acestor căi asupra motoneuronilor medulari și implicit asupra
contracției musculare se poate afirma că prin sistemul extrapiramidal se intervine în
comanda unor mișcări ample, prin fixarea membrului respectiv pentru a putea realiza
mișcarea voluntară comandată prin sistemul piramidal. Cele două sisteme acționează
concomitent chiar în cadrul unei mișcări voluntare, în care primul moment este realizarea
unui anumit tonus postural, urmat de realizarea mișcării.

Prin căile descendente piramidale şi extrapiramidale, centrii encefalici exercită

controlul voluntar (calea piramidală) şi automat (căile extrapiramidale) asupra musculaturii
scheletice. În acest mod sunt reglate tonusul muscular şi activitatea motorie, fiind menţinute
postura şi echilibrul corpului.
Bibliografie :
A. Buzescu. Anatomie și biomecanică. A.N.E.F.S, București
R. Miroiu (2005). Kinetoterapia în afecțiunile neurologice. Editura Universității Naționale de
Apărare, București
https://www.academia.edu/34177082/Curs_1_Neurologie_-Motilitatea
https://www.physioanatomy.com/romanian/medicina/sistemul-nervos/caile-descendente-
ale-motricitatii-de-la-nivelul-maduvei-spinarii/
https://cis01.central.ucv.ro/educatie_fizicakineto/pdf/studenti/cursuri
%20master/note_curs_nervos.pdf