Anatomia și fiziologia omului

„Tratat de fiziologie a omului” - A. C. Guyton, ed. a XI-a, Editura

medicală Callisto, 2007.

Anatomia clinică. Fundamente și aplicaţii - K. L. Moore, A. F. Dalley,

A. M. R. Agur, Editura medicală Callisto, 2012.
 Noţiuni de anatomie

Anatomia se ocupă cu examinarea structurilor

corpului uman.

Există trei abordări principale în studiul anatomiei:

• Topografică
• Sistemică
• Clinică (practică).

Anatomia Topografică (anatomia regională)

Priveşte corpul uman ca fiind alcătuit din părți sau

segmente mari:
- Cap
- Gât
- Trunchi (torace, abdomen, spate, pelvis/perineu)
- Membre superioare
- Membre inferioare
Anatomia Topografică

Este o metodă de studiu a structurii corpului care se concentrează asupra unei anumite părți, arii
sau regiuni, examinează poziția şi raporturile diferitelor componente sistemice (muschi, vase, nervi)
la nivelul zonei respective.

Anatomia topografică consideră că organismul este alcătuit din straturi: tegumentul, țesutul
subcutanat şi fascia profundă, acoperind structurile profunde: muşchi, schelet, cavitățile care
conțin viscerele (organele interne).

Anatomia pe viu (anatomia de suprafată) este o parte esențială a anatomiei topografice.

Examenul obiectiv reprezintă punerea in practică a anatomiei de suprafață şi constă in:
- palpare
- inspecție
- auscultație.

Studierea structurilor profunde ale omului in vivo este posibilă utilizând tehnici de imagistică
medicală: - endoscopie
- ecografie
- imagistica radiologică şi tomografia computerizată (TC)
- imagistica de rezonantă magnetică nucleară (IRMN)
 Radiografie toracica

Ecografie abdominala
Tomografie computerizată Imagistica de rezonantă magnetică nucleară
Anatomia Sistemica

Anatomia sistemica se ocupa cu studiul sistemelor de organe care indeplinesc o anumita categorie
de functii complexe.

Principalele sisteme si ramurile medicale care le studiaza sunt urmatoarele:

- Sistemul cutanat (dermatologia) – alcatuit din tegument si anexele sale (par, unghii, glandele
sudoripare) si din tesutul subcutanat care se gaseste imediat adiacent. Tegumentul este un
organ senzitiv de mari dimensiuni care formeaza invelisul exterior al organismului cu rol de
protectie si contentie.

- Sistemul osos (osteologia) – alcatuit din oase si cartilaje; asigura forma de baza a corpului si
este suportul pe care actioneaza sistemul muscular. Protejeaza organe vitale: creierul, cordul,
plamanii si organele pelvine.

- Sistemul articular (artrologie) – este alcatuit din articulatii si ligamentele asociate acestora.
Face legatura intre componentele osoase ale scheletului.

- Sistemul muscular (miologia) – este alcatuit din muschii scheletici care actioneaza pentru a
mobiliza sau pozitiona parti ale corpului, precum si din muschii netezi si muschiul cardiac care
propulseaza sau controleaza fluxul fluidelor din organele cavitare.

Sistemele osos, articular si muscular formeaza sistemul sau aparatul locomotor (ortopedia).
Anatomia Sistemica

- Sistemul circulator (angiologia) – este alcatuit din sistemul cardiovascular si sistemul limfatic
care functioneaza paralel transportand fluidele organismului.
- Sistemul cardiovascular (cardiologia) – este alcatuit din cord si vasele de sânge care
propulseaza si transporta sângele prin organism, furnizand oxigen, nutrienti si
indepartand produsii de catabolism.
- Sistemul limfatic este format dintr-o retea de vase care colecteaza excesul de lichid
tisular (limfa) din compartimentul interstitial (intercelular) il filtreaza prin ganglionii
limfatici si il reintroduc in fluxul sanguin.

- Sistemul nervos (neurologia) - este alcatuit din sistemul nervos central (creierul si maduva
spinarii) si sistemul nervos periferic (nervi si ganglioni impreuna cu terminatiile lor senzitive si
motorii). Sistemul nervos controleaza si coordoneaza functiile organelor determinând
raspunsurile si activitatile organismului in cadrul mediului inconjurator.

- Sistemul digestiv (gastroenterologia) – este alcatuit din tractul digestiv de la cavitatea bucala
pana la anus, cu toate organele care au rol in ingestia, masticatia, deglutitia, digestia si absorbtia
alimentelor, precum si in eliminarea reziduurilor solide care raman dupa absorbtia principiilor
nutritive.
Anatomia Sistemica

- Sistemul respirator (pneumologia) – este alcătuit din căile respiratorii (aeriene) si din plămâni
care transfera in sânge oxigenul pentru respirația celulara si elimina dioxidul de carbon.

- Sistemul urinar (nefrologia si urologia) – este alcătuit din rinichi, uretere, vezica urinara si
uretra. Toate aceste componente produc, transporta, depozitează si excreta intermitent urina
(rezultata prin filtrarea sângelui la nivel renal).

- Sistemul genital sau reproductiv (ginecologia pentru femei; andrologia pentru bărbați) – este
alcătuit din gonade (ovare sau testicule), care produc ovocite sau spermatozoizi, ductele care le
transporta si organele genitale externe. După concepție, tractul genital feminin asigura hrănirea
si dezvoltarea fătului pana in momentul nașterii.

- Sistemul endocrin (endocrinologia) – este alcătuit din structuri specializate (glande endocrine)
care secreta hormoni. Hormonii sunt molecule organice transportate de sistemul circulator la
celule efectorii aflate la distanta in tot organismul. Efectele sistemului endocrin sunt extinse
influențând metabolismul si alte procese (ciclul menstrual, sarcina, nașterea).
Terminologia anatomica

Terminologia anatomica internațională.

Anatomia este o știință descriptiva care are nevoie de termeni pentru a defini numeroasele
structuri si procese din organism.

Mulți termeni oferă informații despre forma, dimensiunile, localizarea, funcția unei structuri sau
despre asemănările cu o alta structura.
Exemple: - mușchiul deltoid, care acoperă articulația umărului este triunghiular (asemenea literei
grecești delta, D). Sufixul –oid înseamnă “asemănător ”;
- mușchiul temporal este localizat in zona temporala a capului;
- mușchiul biceps are doua capete;
- mușchiul ridicător al scapulei.

Poziția anatomica se refera la poziția corpului când persoana sta in picioare (ortostatism) cu capul,
privirea si degetele de la picioare îndreptate anterior; cu brațele întinse pe lângă corp, cu palmele
îndreptate anterior si cu membrele inferioare lipite cu picioarele paralele. Aceasta este poziția
adoptata la nivel global pentru descrierile anatomo-clinice.

In aceasta poziție viscerele prezinta o alunecare descendenta datorita gravitației in raport cu

poziția de decubit dorsal.
Planurile anatomice

Planul median – plan vertical care trece longitudinal prin corp impartindu-l in doua jumatati: dreapta
si stanga. Linia mediana – intersectia planului median cu suprafata corpului.

Planuri sagitale – planuri verticale care trec prin corp paralel cu planul median.

Planuri frontale (coronale) – planuri verticale care formeaza unghiuri drepte cu planul median.

Planuri trasnsversale – planuri orizontale care formeaza unghiuri drepte cu planul median si
planurile frontale.

Clinically oriented anatomy / Keith L. Moore, Arthur F. Dalley, Anne M.R. Agur. — 7th ed.
Sectiuni anatomice

Sectiuni longitudinale – se desfasoara de-a lungul sau paralel cu axul lung al corpului sau al oricarei
parti a acestuia.

Sectiuni trasnsversale – planuri ale corpului sau partilor sale care formeaza unghiuri drepte cu axul
longitudinal.

Sectiuni oblice – planuri care nu sunt sectionate dupa nici unul din planurile mentionate anterior.

Clinically oriented anatomy / Keith L. Moore, Arthur F. Dalley, Anne M.R. Agur. — 7th ed.
Terminologie pentru raporturi si comparatii

Superior – se refera la o structura care este mai aproape de vertex (cel mai inalt punct al craniului);
Inferior - se refera la o structura care este mai aproape de planta;

Cranial – termen util pentru directie – situat catre craniu;

Caudal - termen util pentru directie – situat catre picioare;

Posterior (dorsal) – se refera la partea din spate a corpului;

Anterior (ventral) - se refera la partea din fata a corpului;
Rostral – termen folosit pentru anterior pentru a descrie parti ale creierului (rostrum – cioc in latina);

Medial – structura mai apropiata de planul median;

Lateral - structura mai indepartata de planul median;

Dorsal – se refera la fata superioara a oricarei parti care proemina anterior de corp (nas, picior)
Palmar sau Plantar

Termeni combinati: inferomedial, superolateral;

Superficial, intermediar, profund – descriu pozitia in raport cu suprafata corpului;

Extern, intern - descriu pozitia fata de centru unui organ;

Proximal, distal – descriu pozitia fata de radacina unui membru.

Terminologie pentru
raporturi si comparatii

Clinically oriented anatomy / Keith L. Moore, Arthur F. Dalley, Anne M.R. Agur. — 7th ed.
Terminologie pentru
raporturi si comparatii

Clinically oriented anatomy / Keith L. Moore, Arthur F. Dalley, Anne M.R. Agur. — 7th ed.
 Terminologie pentru
raporturi si comparatii

Clinically oriented anatomy / Keith L. Moore, Arthur F. Dalley, Anne M.R. Agur. — 7th ed.
Terminologie pentru miscari

Flexie, extensie – apar, de obicei, in planurile sagitale in jurul unui ax transversal

Flexia – reducerea unghiului dintre oasele articulatiei respective;
Extensia - cresterea unghiului dintre oasele articulatiei respective;

Abductia – indepartarea de planul median;

Adductia – apropierea de corp;

Circumductia – miscare circulara care implica flexie secventiala, abductie, extensie si adductie (sau in
ordine inversa) astfel incat partea distala a segmentului sa descrie o miscare circular;

Rotatia – rotirea unei parti a corpului in jurul axului longitudinal (rotatia medial, rotatia laterala);

Pronatia
Supinatia

Eversia
Inversia

Opozitia
Repozitia

Ridicarea
Coborarea
Terminologie pentru miscari

Flexie, extensie – apar, de obicei, in planurile sagitale in jurul unui ax transversal

Flexia – reducerea unghiului dintre oasele articulatiei respective;
Extensia - cresterea unghiului dintre oasele articulatiei respective;

Clinically oriented anatomy / Keith L. Moore, Arthur F. Dalley, Anne M.R. Agur. — 7th ed.
Terminologie pentru miscari

Clinically oriented anatomy / Keith L. Moore, Arthur F. Dalley, Anne M.R. Agur. — 7th ed.
Terminologie pentru miscari

Clinically oriented anatomy / Keith L. Moore, Arthur F. Dalley, Anne M.R. Agur. — 7th ed.
Notiuni de Fiziologie

Fiziologia umana isi propune sa identifice care sunt factorii fizici si chimici care determina
dezvoltarea si functionarea organismului uman.

Celula este unitatea vie elementara a organismului. Fiecare tip de celula este special adaptat
pentru a indeplini una sau multe functii particulare. Desi difera semnificativ intre ele, toate
celulele au anumite caracteristici elementare comune.
Aproape toate celulele au capacitatea de a se reproduce, dand nastere unor celule de acelasi tip.

Organismul uman adult contine aproximativ 60% lichid, reprezentat de o solutie apoasa
continand ioni si alte substante:

- lichidul intracelular – contine mai ales ioni de potasiu, magneziu, fosfat;

- lichidul extracelular (mediul intern) – contine mai ales ioni de sodiu, anioni clorura,
bicarbonat, precum si elemente nutritive: oxigen, glucoza, aminoacizi, acizi grasi. Contine si
dioxid de carbon transportat catre plamani pentru a fi eliminat.

Homeostazia – mentinerea aproximativ constanta a parametrilor mediului intern, ca urmare a

echilibrului intre aportul de elemente nutritive si eliminarea produsilor de catabolism.
Principalele sisteme funcționale ale organismului și contribuția lor la menținerea
homeostaziei

Organismul uman poate fi privit in mod primar ca fiind compus din diverse compartimente apoase
separate prin bariere membranare.
Delimitarea unor compartimente
prin membrane incepe de la nivelul
structurilor celulei.
Principalele sisteme funcționale ale organismului și contribuția lor la menținerea
homeostaziei

Organismul uman poate fi privit in mod primar ca fiind compus din diverse compartimente apoase
separate prin bariere membranare.

Sistemul de transport și distribuție a lichidului extracelular – sistemul circulator sangvin

Lichidul extracelular este transportat la nivelul tuturor regiunilor corpului în doua etape:
- deplasarea sângelui prin organism in interiorul vaselor de sânge;
- deplasarea bidirecțională a lichidului intre capilarele sangvine si spatiile intercelulare.
Sistemul de transport si distribuție a lichidului extracelular –
sistemul circulator sangvin

Tot sângele circulant parcurge întregul circuit in medie o data pe

minut când corpul este in repaus si de pana la șase ori pe minut când
persoana este foarte activa.

La nivel capilar exista un schimb permanent de lichid extracelular

intre fracțiunea plasmatica a sângelui si lichidul interstițial care
umple spatiile intercelulare. Pereții capilarelor sunt permeabili
pentru majoritatea moleculelor din plasma sangvina cu excepția
moleculelor mari ale proteinelor plasmatice. Schimbul bidirecțional
de lichid si constituenți dizolvați este indicat de săgeți. Puține celule
sunt localizate la mai mult de 50 de microni fata de peretele capilar,
fapt ce asigura un timp de difuziune de câteva secunde pentru
aproape orice substanță din capilar spre peretele celular sau invers.
Originea elementelor nutritive din lichidul extracelular

Sistemul respirator. De fiecare data când sângele circula prin

organism, el circula si prin plămâni. Sângele se încarcă cu oxigen la
nivel alveolar. Membrana care separa alveolele si lumenul capilarelor
alveolare, membrana alveolara, are o grosime de 0.2-4 mm, iar
oxigenul difuzează in sânge prin porii acestei membrane datorita
agitației moleculare.

Tractul gastrointestinal. O mare parte a sângelui pompat de inima

se îndreaptă către pereții tractului intestinal. La acest nivel diferite
elemente nutritive de origine alimentara, precum carbohidrati, acizi
grași si aminoacizi, sunt absorbite din lichidul extracelular in
sistemul sangvin. Nu toate substanțele absorbite de la nivelul
tractului gastrointestinal sunt utilizate ca atare. Ficatul modifica
structura chimica a multora dintre acestea crescându-le gradul de
utilizare. Si alte țesuturi ale organismului - adipocitele, mucoasa
gastrointestinala, rinichii si glandele endocrine – contribuie la
modificarea substanțelor absorbite sau le stochează pana devin
necesare.

Sistemul musculo-scheletic contribuie la menținerea homeostaziei

asigurând deplasarea pentru obținerea alimentelor sau pentru
protecția organismului împotriva condițiilor potrivnice.
Epurarea produșilor finali de metabolism

Sistemul respirator. Asigura eliminarea dioxidului de carbon la nivel

pulmonar prin trecerea lui din sânge in alveolele pulmonare.
Deplasarea aerului in procesul de respirație transporta CO2 in
atmosfera. CO2 este cel mai abundent produs final de metabolism
celular.

Rinichii. La nivel renal sunt eliminate din plasma majoritatea

substanțelor (in afara de CO2) care nu sunt necesare celulelor
(produși finali ai metabolismului celular, uree, acid uric, ioni si apa in
exces, care provin din alimentație si s-au acumulat in lichidul
extracelular).
Rinichii își îndeplinesc funcția prin filtrarea inițială la nivel glomerular
a unor cantități mari de plasma, iar ulterior prin reabsorbția in sânge a
substanțelor necesare organismului (glucoza, aminoacizi si cantitățile
adecvate de apa si ioni).
Majoritatea substanțelor care nu sunt necesare organismului (de
exemplu ureea) prezinta reabsorbție minima fiind eliminate in urina
prin tubulii renali.
Reglarea funcțiilor organismului

Sistemul nervos. Sistemul nervos este alcătuit din trei componente principale:
- Calea senzoriala aferenta;
- Sistemul nervos central (componenta integrativa);
- Calea motorie eferenta.
Receptorii senzoriali detectează starea organismului sau starea mediului înconjurător. Sistemul
nervos central (creierul si măduva spinării) stochează informații, generează gândirea, este sursa
aspirațiilor si determina reacțiile organismului. Calea eferenta motorie transmite semnalele pentru
îndeplinirea dorințelor individuale.
Sistemul nervos autonom operează la nivel subconștient controlând numeroase funcții ale organelor
interne (activitatea cardiaca, mișcările peristaltice gastrointestinale etc.)

Sistemul hormonal de reglare. In organism exista 8 glande endocrine care secreta hormoni,
aceștia fiind transportați prin lichidul extracelular spre toate zonele corpului pentru a regla
funcționarea celulara.
- Hormonii tiroidieni cresc rata majorității reacțiilor chimice in toate celulele;
- Insulina si glucagonul controlează metabolismul glucozei;
- Hormonii corticosuprarenalieni controlează nivelul sodiului si potasiului, precum si metabolismul
proteinelor;
- Hormonii paratiroidieni controlează metabolismul calciului si fosfatului la nivel osos.

Sistemul nervos reglează in special activitățile musculare si secretorii, in timp ce sistemul

endocrin reglează in principal funcțiile metabolice.
Limite normale si caracteristici fizice ale unor constituenți ai lichidului
extracelular

„Tratat de fiziologie a omului” - A. C. Guyton, ed. a XI-a, Editura medicală Callisto, 2007.

- Creșterea temperaturii corpului cu 7 grade C poate duce la accelerarea metabolismului celular cu

distrugere celulara.
- Creșterea concentrației ionilor K+ de doua ori peste normal poate deprima funcția miocardului.
- Scăderea concentrației ionilor Ca2+ la mai puțin de jumătate fata de normal poate determina
contracții musculare de tip tetanic la nivelul întregului corp datorita generării spontane de
impulsuri nervoase in exces la nivelul nervilor periferici.
- Scăderea concentrației de glucoza la mai puțin de jumătate fata de normal poate determina
iritabilitate psihica extrema si uneori convulsii.
 Caracteristici ale sistemelor de control

Majoritatea sistemelor de control din organism acționează prin mecanismul de feedback negativ.

De exemplu, in procesul de reglare a concentrației CO2, o concentrație ridicată a acestuia in

lichidul extracelular determină creșterea ventilației pulmonare. Creșterea ventilației pulmonare
determină scăderea concentrației CO2 la nivelul lichidului extracelular deoarece la nivel pulmonar
eliminarea CO2 se face cu o rată mai mare. Creșterea concentrației CO2 inițiază evenimente care
reduc concentrația către nivelul normal, iar această variație a concentrației este negativa in raport
cu stimulul inițial. In mod contrar, când concentrația CO2 scade prea mult mecanismele de
compensare vor tinde să crească nivelul către valorile normale prin mecanism de feedback. Si in
acest caz răspunsul este negativ față de stimulul inițial.

In general, dacă un anumit factor devine excesiv sau deficitar, un sistem de control inițiază un
mecanism de feedback negativ, care constă într-o serie de modificări ce au ca scop revenirea
factorului către valoarea normală, fiind astfel menținută homeostazia.
 Caracteristici ale sistemelor de control

Eficacitatea sistemelor de control – eficacitatea mecanismelor de feedback negativ

De exemplu, se presupune ca un volum mare de sânge este transfuzat unei persoane al cărei sistem
de control al presiunii arteriale prin baroreceptori nu funcționează, iar presiunea arteriala creste
de la nivelul normal de 100 mmHg la 175 mmHg. Apoi presupunem ca același volum sangvin este
transfuzat aceleiași persoane când sistemul baroreceptor funcționează. De data aceasta presiunea
arteriala creste doar cu 25 mmHg. Astfel mecanismul de control prin feedback a generat o
corecție de -50 mmHg. Creșterea presiunii cu 25 mmHg este denumita eroare, ceea ce înseamnă ca
sistemul de control nu este 100% eficient in prevenirea variației.

Eficacitatea = Corectie/Eroare

In exemplul de mai sus eficacitatea sistemului baroreceptor pentru controlul presiunii arteriale in
cazul persoanei respective este -2.
 Mecanismul de feedback pozitiv conduce cel mai adesea la instabilitate si poate iniția un cerc
vicios, generând decesul.

De exemplu, in cazul unei persoane care pierde brusc 2 litri de sânge, cantitatea de sânge din
organism scade la un nivel atât de redus încât nu mai exista suficient sânge ca inima sa pompeze
eficient (in mod normal inima unui om sănătos pompează 5 litri de sânge pe minut). Consecința este
scăderea presiunii arteriale cu diminuarea consecutiva a fluxului de sânge către miocard prin vasele
coronare. Acest efect are ca rezultat slăbirea inimii cu reducerea funcție de pompa si consecutiv a
fluxului sangvin coronarian. Inima va fi si mai slăbita, ciclul se repeta producând decesul.

Reacția organismului produce un efect similar cu al stimulului

inițial, însă cu o amplitudine mai mare, aceasta fiind esența
mecanismului de feedback pozitiv (apariția unui cerc vicios).

Mecanismul de feedback pozitiv poate sa fie util in anumite

situații (de exemplu, coagularea).
Când se rupe un vas sangvin si este inițiata formarea
cheagului mai multe enzime (factori de coagulare) sunt
activate. Unele dintre aceste enzime activează alte enzime
amplificând coagularea.