ANATOMIA, FIZIOLOGIA SI PATOLOGIA OMULUI

1. PRILE CORPULUI SI TERMENII GENERALI DE ORIENTARE

Pentru ncadrarea si exprimarea relaiilor spaiale ale corpului uman, ct si a prilor sale componente au fost acceptai o serie de termeni
generali de orientare ce cuprind axele si planurile de referin si termeni cu caracter particular.

A. PRILE CORPULUI
Corpul uman este alctuit din:
cap; extremitatea cefalic
gt; a corpului.
trunchi;
membre.
Capul = alctuit din:
neurocraniu, situat superior si posterior;
viscerocraniu, asezat anterior si inferior.
Gtul = partea corpului care leag capul de trunchi;
prezint:
regiunea posterioar alctuit din elemente somatice (vertebre, articulaii si muschi);
regiunea anterioar care pe lng elemente somatice (muschi, fascii si osul hioid) conine si organele gtului
reprezentate de: laringe, trahee, esofag, tiroid etc.
Trunchiul = alctuit din:
torace; alctuiesc cavitile viscerale ce protejeaz organele interne
abdomen; viscerele toracice, abdominale si pelvine.
pelvis.
cavitatea toracic este desprit de cea abdominal prin muschiul diafragma.
cavitatea abdominal se continu caudal cu cavitatea pelvin, care este nchis inferior de diafragma pelvin si
diafragma urogenital.
pereii trunchiului sunt alctuii din elemente somatice: oase, articulaii, muschi, fascii, vase si nervi:
peretele posterior al toracelui si abdomenului formeaz spatele;
peretele anterior si lateral formeaz pereii antero-laterali.

1
 Membrele:
membrele superioare se leag de trunchi prin centura scapular;
- partea liber a membrelor superioare: bra, antebra si mn.
membrele inferioare se leag de trunchi prin centura pelvin;
- partea liber a membrelor inferioar: coaps, gamb si picior.
Soma (de unde si denumirea masajului somatic) sau partea somatic a corpului cuprinde totalitatea formaiunilor anatomice, cu excepia
celor viscerale, fiind constituit n special din organele aparatului locomotor care reprezint aproape 2/3 din greutatea corpului.

B. TERMENI GENERALI DE ORIENTARE

Pentru a nelege ncadrarea si exprimarea relaiilor spaiale ale corpului uman si a prilor sale componente sunt utilizai o serie de termeni
generali de orientare. Acestia cuprind axele si planurile de referin, punctul de plecare n definirea lor fiind constituit de poziia anatomic a
corpului uman, respectiv poziia ortostatic sau vertical cu membrele pe lng trunchi, cu capul si ochii privind nainte si cu faa palmar a
minii orientat anterior, n supinaie.
Corpul uman este tridimensional si prin urmare prezint trei axe si trei palnuri spaiale principale.
Axele:
sunt dispuse:
- vertical sau longitudinal;
- sagital;
- transversal.
o Axul vertical sau longitudinal strbate corpul n lungimea sa si este perpendicular pe sol, prezentnd o extremitate
superioar sau cranian si una inferioar sau caudal, fapt pentru care a mai fost numit si axul cranio-caudat. Axul care
pleac din vertex (crestetul capului) si cade n centrul poligonului de susinere, reprezentat de suprafaa tlpilor si
spaiul dintre ele, constituie axul vertical principal sau axul nlimii;
o Axul sagital sau antero-posterior corespunde grosimii corpului; el are un pol anterior sau ventral si altul posterior sau
dorsal, motiv pentru care este numit si axul ventro-dorsal, formnd cu axul vertical un unghi de 90;
o Axul transversal, numit si axul orizontal, strbate corpul de la stnga la dreapta si exprim limea.
Din axele prezentate deriv termeni de direcie:
- superior si inferior;
- cranial si caudal;

2
 - anterior si posterior/ventral si dorsal;
- sinister (stng) si dexter (drept).
Planurile:
se refer la seciunile corpului si trec prin cte dou din cele trei axe;
sunt orientate: median, frontal si transversal.
Planul median/planul simetriei bilaterale trece prin axul longitudinal si sagital, strbtnd corpul pe linia median mprindu-l n dou
jumti numite antimere; simetria celor dou antimere corespunde mai mult prilor somatice ale corpului, viscerele fiind, n mare parte,
asimetrice.
Planul frontal trece prin axul longitudinal si transversal, diviznd corpul n dou pri:
- anterioar/ventral;
- posterioar/dorsal.
Planul transversal/planul orizontal, trece prin axul sagital si transversal si este perpendicular pe planurile sagital si frontal; seciunile
corpului prin acest plan l taie n felii paralele, unele superioare si altele inferioare, motiv pentru care mai este numit si planul metameriei
corpului.
n raport cu cele trei axe si planuri se mai folosesc si ali termeni, cum ar fi:
- medial (apropiat de planul median);
- lateral (deprtat de planul median).
La membre:
- formaiunile din apropierea rdcinii se numesc proximale;
- formaiunile deprtate sunt distale;
- la antebra termenul ulnar corespunde celui medial, iar radial celui lateral;
- la gamb pentru medial se mai foloseste termenul tibial si pentru lateral cel de fibular sau peronier;
- feele flexoare ale membrelor au poziii inversate:
o la membrele superioare faa flexoare priveste anterior;
o la membrele inferioare faa flexoare este orientat posterior;
- feele extensoare sunt poziionate invers:
o la membrele superioare posterior;
o la membrele inferoare anterior.
- termenul de volar corespunde feei palmare;
- termenul de plantar corespunde feei flexoare a piciorului sau tlpii.

3
 Termenii de superficial sau profund arat deprtarea de suprafaa corpului;
Termenii de exterior si interior se raporteaz la cavitile viscerale.

2. ORGANISMUL CA UN TOT UNITAR

ntre organism si mediul ambiant n cazul omului mediul biologic si social exist o unitate indisolubil constituit pe baza evoluiei
tuturot formelor organice din natur care au determinat transformrile din evoluia filo- si ontogenetic a organismelor animale pn la trapta cea
mai nalt de organizare a materiei vii.
Organismul uman = sistem biologic deschis alctuit la rndul su din subsisteme.
Ca toate sistemele biologice, corpul uman este format din: celule, esuturi, organe, sisteme, aparate.
Trstura dominant a organismului, ca ntreg sau ca sistem biologic, ct si a prilor sale componente, o constituie unitatea indisolubil
dintre structur si funcie. Cu toate acestea, prile unui organism posed o oarecare autonomie, fapt demonstrat de culturile de esuturi care, n
anumite condiii de mediu, pot tri in vitro sau, anumite organe, pot fi consevate pentru transplant.
Pe de alt parte, o alt condiie important a integritii organismului este cea a unitii dintre psihic si som, unitatea morfofuncional a
organismului uman fiind neleas n diversitatea ei conform principiului unitate prin diversitate. Prin urmare, organismul, ca ntreg, reprezint
rezultatul interaciunii esuturilor, organelor, aparatelor din constituia corpului.
Organele = grupuri de celule si esuturi care s-au difereniat n vederea ndeplinirii anumitor funcii n organism, funcii reflectate fidel n
forma si structura lor. Organele nu funcioneaz izolat n organism, ci n strns corelaie.
Prin noiunea de viscer (cf. lat. viscera) se neleg organele nvelite de seroase (pericard, pleur, peritoneu), situate n cavitile viscerle ale
corpului, care deservesc schimburile metabolice. Ele cuprind sisteme diferite sau sunt pri ale unui sistem.
Aparatele = grupri de organe cu funcie principal comun, desi prezint o structur morfologic diferit. Ele sunt uniti funcionale ale
corpului, de unde deriv si denumirea de aparat, cum ar fi: aparatul locomotor, alctuit din oase, articulaii si muschi cu funcii principale de
susinere a corpului si locomoie, aparatul digestiv cu funcia principal de digestie etc.
Sistemele = uniti morfologice si funcionale alctuite din organe care au aceeasi structur, fiind formate din acelasi esut: sistemul osos,
sistemul muscular, sistemul cardio-vascular, sistemul nervos.
Sistemele biologice sunt sisteme deschise cu capacitate de:
- autoreglare se realizeaz prin conexiunea invers sau feed-back.
- autoorganizare;
- autoreproducere.

4
 = Organismul uman este alctuit dintr-un complex de celule, organe, sisteme si aparate care formeaz un tot unitar (cf. principiului
holografic si holistic).

3. APARATUL DE SUSINERE SI MISCARE / APARATUL LOCOMOTOR

Aparatul locomotor este compus din:

Sistemul osos;
Sistemul articular;
Sistemul muscular.
> Oasele si articulaiile = sistemul osteoarticular: rol pasiv n miscare;
> Muschii = sistemul muscular: rol activ n miscare.

A. SISTEMUL OSOS / OSTEOLOGIA

Sistemul osos este alctuit din totalitatea oaselor = scheletul.

Oasele = organe dure si rezistente datorit compoziiei chimice a esutului osos si arhitecturii acestuia.
Dup raportul celor trei dimensiuni (lungime, lime, nlime) se clasifica n:
1. lungi predomin lungimea: femur, tibie, perone, humerus, radius, ulna;
alctuire:
corp/diafiz; ntre diafiz i epifize, n perioada de cretere
extremiti/epifize. se gsete un cartilaj de cretere = metafiz.
2. late predomin limea i nlimea/grosimea;
prezint dou fee i mai multe margini: omoplat, stern, coxal, oasele craniului (parietal, frontal,
occipital, temporal);
3. scurte cele trei dimensiuni sunt aproape egale: tarsiene, carpiene;
4. neregulate ridicturi si adncituri: vertebre, sphenoid, etmoid, mandibula;
5. pneumatice prezint caviti cu aer/sinusuri: frontal, maxilar, etmoid, sphenoid;
6. sesamoide se gsesc n grosimea unui tendon: rotula situat n tendonul cvadricepsului femural;
7. oase alungite predomin lungimea ns nu prezint diafiza si epifize: coastele, clavicula.

5
ALCTUIREA SCHELETULUI

Scheletul omului (223 de oase: 95 perechi, 33 neperechi):

scheletul capului;
scheletul trunchiului;
scheletul membrelor superioare;
scheletul membrelor inferioare.
SCHELETUL CAPULUI
este format din 22 de oase
se mparte n:
- craniul cerebral/neurocraniu;
- craniul facial/viscerocraniu.
Craniul cerebral (adpostete encefalul) este alctuit din 8 oase:
- 4 neperechi: frontal, etmoid, sfenoid, occipital;
- 2 neperechi: parietal, temporal.
Craniul visceral conine segmentele periferice ale unor analizatori, fiind alctuit din 14 oase:
- 6 perechi: maxilar, palatin, zigomatic, lacrimal, nazal, cornetul nazal inferioar.
- 2 neperechi: vomerul, mandibula.

SCHELETUL TRUNCHIULUI

Scheletul trunchiului este alctuit din:

- coloana vertebral;
- scheletul toracelui;
- scheletul bazinului osos.

Coloana vertebral :
situat pe linia median n partea posterioar a trunchiului;
lungimea medie este de 70 cm la brbat si 60 cm la femeie;
alctuire:
- 33-34 de vertebre/formaiuni osoase grupate n cinci segmente:

6
 1. segmentul cervical = 7 vertebre;
2. segmentul toracic = 12 vertebre;
3. segmentul lombar = 5 vertebre;
4. segmentul sacral = 5 vertebre sudate ntre ele;
5. segmentul coccigian: 4-5 vertebre sudate ntre ele;
- 24 discuri intervertebrale (formaiuni fibrocartilaginoase);
- 344 suprafee articulare;
- 365 ligamente cu 730 inserii musculare care i confer rezisten i flexibilitate.
are triplu rol:
- constituie axul de susinere al scheletului;
- protejeaz mduva spinrii;
- particip la executarea miscrilor trunchiului si capului;
n plan sagital (antero-posterior) prezint 4 curburi fiziologice: curburile antero-posterioare;
n plan frontal: curburile laterale.
Curburile antero-posterioare:
1. curbura cervical are convexitatea ndreptat anterior, fiind cuprins ntre atlas (C1) si (T2);
2. curbura toracal/dorsal are convexitatea ndreptat posterior si este cuprins ntre T3 si T12;
3. curbura lombar are convexitatea ndreptat anterior, ntinznd-se de-a lungul celor cinci vertebre lombare;
4. curbura sacrococcigian are convexitatea dispus posterior si cuprinde toat lungimea sacrului si coccisului.
curburile care au convexitatea ndreptat anterior = lordoze (lordoza cervical si lordoza lombar);
curbura toracal = cifoza toracal.
Curburile laterale:
1. curbura cervical cu convexitatea spre dreapta; = scolioze; n anumite cazuri ele se pot
2. curbura lombar cu convexitatea spre stnga. accentua, provocnd deformarea corpului.
Vertebrele:
vertebre propiu-zise (n numr de 24): se articuleaz ntre ele prin discurile intervertebrale;
vertebre false (n numr de 9-10): sudate ntre ele (vertebrele sacrale si coccigiene);
alctuirea unei vertebre:
- corp vertebral (n partea anterioar/ventral);
- arc vertebral (n partea posterioar/dorsal) prezint 3 prelungiri = apofize:

7
 apofizele de inserie (median = apofiza spinoas si dou laterale = apofize transverse) care servesc pentru inseria
muschilor;
apofizele de articulare (dou superioare si dou infrioare) care servesc la articulaia vertebrelor ntre ele sau cu coastele;
- orificiul vertebral situat ntre corpul vertebral si arcul vertebral care, prin suprapunerea metameric a vertebrelor, formeaz
canalul vertebral/medular ce adposteste mduva spinrii.

Scheletul toracelui este format din:

coloana vertebral toracal de care se articuleaz 12 perechi de coaste;
coastele, n numr 12 perechi mprite n 3 categorii:
- adevrate: primele 7 perechi - se articuleaz cu sternul prin cartilaje costale proprii;
- false: urtoarele 3 perechi - se articuleaz indirect cu sternul;
- flotante: ultimile 2 perechi - nu se articuleaz cu sternul.
sternul = os lat, situat anterior, alctuit din: manubriu, corp si apendice xifoid;
- se articuleaz superior cu claviculele, iar lateral cu primele 7 perechi de coaste.
Segmentul toracal al coloanei vertebrale + coastele + sternul = cutia toracic.

Scheletul bazinului osos cuprinde:

centura pelvin: 2 oase coxale articulate posterior cu osul sacrum (articulaia sacroiliac) si anterior ntre ele prin simfiza pubian;
segmentul sacral al coloanei vertebrale + cele dou oase coxale = bazinul (adposteste vezica urinar, uterul, o parte din intestinul gros
i din intestinul subire, precum i ramurile principale ale aortei i venei cave inferioare).

SCHELETUL MEMBRELOR SUPERIOARE

Scheletul membrelor superioare cuprinde:

centura scapular format din:
- clavicul = os alungit, pereche, n form de S, aezat ntre stern i omoplat, parte sub pielea gtului, parte sub m. sternocleidomastoidian
i deltoid;
- scapula / omoplatul = os lat, pereche, form triunghiular cu baza n sus, aezat posterioar cutiei toracice.
scheletul extremitii libere a membrului superior format din:
- scheletul braului: humerusul = os lung, pereche, a crui extremitate superioar + centura scapular articulaia umrului; extremitatea
lui inferioar se articuleaz cu capul cubitusului i radiusului;

8
 - scheletul antebraului: ulna (cubitus) i radiusul = oase lungi, pereche, solidarizate ntre ele printr-o membran interosoas; legtura
dintre bra i antebra se realizeaz prin articulaia cotului, alctuit din extremitile humerusului, ulnei i radiusului dispuse ntr-o capsul
articular protejat de ligamente i muchi (flexori i extensori);
- scheletul mini: 8 oase carpiene, 5 oase metacarpiene, 14 falangele si 30 de articulaii ntrite prin ligamente.

SCHELETUL MEMBRELOR INFERIOARE

Scheletul membrelor inferioare cuprinde:

centura pelvian alctuit din 2 oase coxale (articulate anterior la nivelul simfizei pubiene si posterior cu osul sacrum = bazinul) provenite
din sudarea altor trei oase: ilium, ischium si pubis; rol: susinere, protecie si locomoie;
scheletul extremitii libere a membrului inferior alctuit din scheletul coapsei:
- femur = cel mai lung os pereche, a crui extremitate superioar se articuleaz cu bazinul (centura pelvian) articulaia oldului;
- la extremitatea inferioar, femurul se articuleaz cu tibia, fibula si rotula articulaia genunchiului;
scheletul gambei:
- tibia aezat medial; oase lungi, pereche, solidarizate ntre ele printr-o membran
- fibula/peroneul asezat lateral; interseroas tibio-peronian
legtura dintre coaps i gamb este realizat prin articulaia genunchiului, alctuit din extremitile femurului, tibiei, peroneului i de
un os propriu numit rotul/patella (os scurt i turtit de form triunghiular situat n masa tendonului cvadriceps femural, n partea anterioar a
genunchiului);
n aceast regiune se afl trei articulaii:
- articulaia femuro-tibial; protejate de dou meniscuri
- articulaia femuro-rotulian; (cartilaje tampon)
- articulaia tibio-peronian. aezate intern i extern.
scheletul piciorului = constituit din 26 de oase scurte (legate ntre ele prin 32 de articulaii) dispuse n:
- oasele tarsiene: 7 (astragalul, calcaneul, scafoidul, cuboidul i trei oase cuneiforme) = tarsul/scheletul posterior al piciorului;
- oasele metatarsiene, numerotate de la I la V = segmentul mijlociu al scheletului piciorulu;
- falangele: 14, alctuiesc segmentul scheletului anterior al piciorului; cu excepia halucelui care are 2 falange (1-3), celelalte degete
au cte trei falange (1, 2, 3): proximal, mijlocie/medial i distal (rndul proximal al falangelor se articuleaz cu capetele metatarsienelor
corespunztoare fiecrui deget n parte, precum i ntre ele.

9
 B. ARTICULAIILE / ARTROLOGIA

Contactul dintre dou capete osoase, cu sau fr miscare ntre ele, mpreun cu toate elementele ce le nconjoar formeaz o articulaie.
Articulaiile = organele de legtur dintre oase care, asigurd diferite grade de mobilitate, permite acestora s-i ndeplineasc funcia de prghie
n cursul efecturii micrilor imprimate de muchi.
dup gradul de mobilitate articulaiile se mpart n dou categorii:
Sinartrozele = articulaii fixe, imobile, fr cavitate articulr care se clasific n:
- sindesmoze: ntre cele dou oase exist esut fibros (ex: suturile craniene);
- sincondroze: ntre cele dou oase exist esut cartilaginos (ex: simfiza pubian);
- sinostoze: articulaii care se formeaz prin osificarea la adult a sindesmozelor si sincondrozelor;
Diartrozele sunt articulaii cu grad variat de mobilitate:
- amfiartroze (articulaii semimobile): ntre oasele care se articuleaz se interpune un esut fibrocartilaginos (ex: la nivelul simfizelor,
ntre vertebre, ntre oasele tarsometatarsiene);
- artrodiile/articulaii sinoviale (articulaii mobile).
elementele unei articulaii sinoviale:
1) Suprafeele articulare sunt acoperite de cartilagiu (esut hialin fr nervi si vase de snge) cu rol de:
- tampon ce amortizeaz presiunea exercitat de greutatea corpului;
- protecie, usurnd alenecarea n timpul miscrii; distrugerea cartilajului anchiloz = lipsa miscrii.
se clasific n:
- sferice (capul humerusului, condilul radiusului, capul femurului);
- concave (cavitatea glenoid a scapulei, cavitatea acetabular);
- mosoras (trohleea humerusului);
- plane: (platoul tibial).
2) Capsula articular:
prezint un strat extern fibros si unul intern = membrana sinovial;
ntrit de ligamentele articulare (menin n contact ambele capete osoase participante la articulaie) aflate:

10
 - n interiorul articulaiei, fcnd legtura ntre cele dou oase = ligamente interosoase;
- la exteriorul articulaiei, ntrind capsula articular = ligamente capsulare;

rol:
- protecie fa de procesele patologice;
- mpiedic rspndirea lichidului sinovial.
3) Membrana sinovial:
este un esut conjunctiv subire care cptuete faa intern a capsulei articulare;
de pe faa ei intern pornesc ctre cavitatea articular prelungiri = franjuri sinoviale, care secret lichidul sinovial/sinovia cu aspect
glbui, vscos, unsuros cu rolul de a uura alunecarea suprafeelor articulare;
acoper si formaiunile intracapsulare: ligamente, tendoane, meniscurile;
constituie un mediu nutritiv pentru cartilajul articular;
4) Cavitatea articular = spaiul virtual cuprins ntre capetele osoase;
5) Cadrul glenoidal = formaiune fibrocartilaginoas de forma unui colac prismatic, dispus n jurul anumitor caviti articulare; are rolul de a
stabili un contact mult mai strns ntre oasele articulaiei;
6) Discurile interarticulare = formaiuni fibrocartilaginoase cu rol de a face adaptabile suprafeele celor dou oase din diartroz (ex:
articulaia temporomandibular i sternoclavicular);
7) Meniscurile = elemente articulare formate din esut fibrocartilaginos care prezint un orificiu central prin care se stabilete o comunicare
ntre cele dou caviti articulare (ex: articulaia genunchiului).
Clasificarea articulaiilor mobile (artrodiilor):
dup numrul oaselor care intr n alctuirea lor:
- simple;
- compuse;
dup forma feelor articulare:
- plane;
- trohleare;
- trohoide;
- condiliene;
- n sa;

11
 - cotilice (sferoide);
- elipsoidale.

AXELE SI TIPURILE MISCRILOR N ARTICULAII

Prin axul micrii nelegem o linie imaginar care trece prin articulaie i n jurul creia se face o micare de rotaie. Miscrile se pot
realiza n jurul unui ax, dou sau trei axe. Oasele unei articulaii sinoviale pot efectua urmtoarele tipuri de micri:
flexie/extensie = apropierea/ndeprtarea a dou segmente articulare, realizate n jurul unui ax transversal;
abducie/adducie = ndeprtarea/apropierea segmentelor fa de axul median al corpului;
rotaie = miscarea realizat n jurul axului care trece prin lungul segmentelor articulare (membrele sau trunchiul se rotesc n jurul unui ax
vertical); poate fi rotaie intern sau extern:
- pronaia = miscarea de rotaie a minii, prin care policele se roteste medial, palma privind n jos; la picior planta priveste n lateral, iar
marginea extern se ridic;
- supinaia = miscarea de rotaie a minii prin care policele se roteste lateral, palma privind n sus; la picior, planta priveste medial, iar
marginea intern se ridic;
circumducie = micarea de rotaie care totalizeaz flexia, extensia, adducia, abducia;

SISTEME DE PRGHII

Oasele = structuri rigide care se misc datorit articulaiilor sinoviale;

oasele = asemnate cu sisteme de prghii, caracterizate prin trei mrimi:
- punctul de sprijin (S) articulaie;
- fora activ (F) muschi;
- rezistena (R) oase.
n organism exist trei categorii de prghii:
a) prghie de ordinul I, n care punctul de sprijin este situat ntre fora activ si rezisten, aflate n planuri opuse
(articulaia craniului la coloana vertebral);
b) prghie de ordinul II, n care punctul de sprijin este situat dup si n plan opus rezistenei si forei active, aflate n

12
 acelasi plan (articulaia oaselor gambei si piciorului);
c) prghii de ordinul III, n care punctul de sprijin este situat naintea si n plan opus rezistenei si forei de aciune
(articulaia dintre osul braului si oasele antebraului).

C. SISTEMUL MUSCULAR/ MIOLOGIA

Sistemul muscular = principalul sistem efector prin intermediul cruia organismul reacioneaz la modificrile mediului ambiant si la
comenzile voluntare.
Clasificarea muschilor:
striai formeaz n principal musculatura scheletic si o parte din musculatura digestiv;
muschii viscerali (netezi) formeaz musculatura unor organe interne; se caracterizeaz prin contracii lente i involuntare, rezisten la
oboseal, cu capacitatea de a susine mai mult vreme starea de contracie i de a dezvolta o for mai mare.
muschiul striat de tip cardiac.

STRUCTURA ANATOMIC A MUSCHIULUI STRIAT

Muculatura striat reprezint 45 % din greutatea corpului, cei mai bine reprezentai fiind muschii scheletici care intr n alctuirea aparatului
locomotor, constituind elementele active ale acestuia cu rol n meninerea poziiei corpului si a segmentelor sale (prin contracie permanent =
tonus), precum si n miscarea si deplasarea acestora (prin contracii rapide, bruste si voluntare).
Funciile muschilor somatici:
- realizeaz mersul;
- realizeaz poziia ortostatic;
- scrisul si vorbitul;
- masticaia;
- mimica feei.

ALCTUIREA MUSCHIULUI SOMATIC

muschiul este alctuit din:
corp = pntec;
dou extremiti = capete/tendoane.

13
 Structura corpului muchilor:
- esut muscular striat;
- esut conjuctiv;
- vase sanguine + vase limfatice;
- nervi.
esutul muscular striat
- unitatea morfologic/structural a muschiului = fibra muscular;
- mai multe fibre musculare se organizeaz n fascicule musculare
- mai multe fascicule = un muschi.
Fibra muscular striat = celul alungit cu diametrul cuprins ntre 10-100 si o lungime variabil de la 1mm pn
la 10-12 cm alctuit din:
- membran = sarcolema;
- puin citoplasm = sarcoplasma;
- numerosi nuclei asezai periferic;
- miofibrile;
- alte organite celulare.
Miofibrilele = alctuite din miofilamente de miozin (groase) si actin (subiri) care confer fibrei musculare proprieti contractile;
esutul conjunctiv se gsete ntre fibrele i fascicolele musculare, precum i la suprafa n jurul muchiului:
- membrana conjunctiv de la suprafaa muchiului = perimisium extern/epimisium;
- din epimisium se desprind septuri formate din esut conjunctiv lax, bogat n vase i nervi, care separ fasciculele musculare ntre
ele = perimisium intern;
- din perimisium intern pornesc lame fine de esut conjunctiv lax, care nvelesc fiecare fibr muscular = endomisium - bogat n
fibre colagene i elastice cu rol de a lega fibrele i fasciculele musculare ntre ele;
Vasele sanguine: arterele, arteriorele, capilarele, venulele i venele;
rol nutritiv:
- cnd muchiul se afl n repaus, capilarele se deschid i se nchid alternativ;
- n timpul contraciei toate capilarele sunt deschise pentru a mri suprafeele de schimb nutritiv, satisfcnd necesitile crescute de
oxigen ale muchiului din timpul contraciei;
n perimisium intern i extern se gsesc vase limfatice.
Nervii muchiului scheletic: ramuri ale nervilor spinali i cerebrali care asigur inervaia motorie i senzitiv a muchilor:

14
 inervaia motorie reprezentat de un nerv motor care mpreun cu fibrele muculare pe care le inerveaz = unitate motorie
= unitatea funcional a muchiului scheletic;
inervaia senzitiv format din dendridele neuronilor senzitivi din ganglionii spinali i cei aflai pe traiectul
neuronilor cerebrali senzitivi i micti, care stimulai de starea de tensiune a muchilor, tendoanelor i a
capsulelor articulare conduc impulsurile n centrii medulari, informnd despre starea funcional a acestora.
Structura capetelor / tendonului
Capetele sau tendoanele sunt de dou feluri:
a) captul de origine, care se leag de osul ce rmne fix n timpul contraciei musculare;
b) captul de inserie, care se fixeaz de osul mobil ce se deplaseaz n timpul contraciei musculare.
n funcie de micarea execut, cele dou capete se pot schimba ntre ele, originea devenind inserie i invers.
prin tendoane, muchii somatici se prind de oase:
tendoanele au forme variabile:
- cilindrice;
- turtite;
- late = aponevroze.
tendonul este alctuit din:
- esut conjunctiv fibro-tendinos; n care se gsesc: vase, nervi,
- esut conjunctiv lax. corpusculi senzitivi.
tendonul este nconjurat de o capsul conjunctiv format din esut conjunctiv lax = peritenonium extern, din care ptrund n interiorul
tendonului septuri conjunctive n care se afl vasele i nervii ce alctuiesc peritenonium intern.
legtura dintre corpul muchiului i tendon este realizat de ctre elementele conjunctive de nveli din
ambele organe.

FORMA MUSCHILOR SOMATICI

1. Dup numrul capetelor de inserie:
cu un singur capt de inserie;
cu dou capete de inserie (biceps);
cu trei capete de inserie (triceps);
cu patru capete de inserie (cvadriceps).
2. Dup unghiul pe care fibrele musculare l fac cu tendonul:

15
 muchi cu fibre drepte, care nu fac unghi cu tendonul;
muchi cu fibre oblice, care fac unghi cu tendonul.
3. Dup dimensiuni:
muchi lungi: lungimea este mai mare dect limea i grosimea;
- sunt fusiformi cu partea central mai ngroat i cu cele dou extremiti subiate;
- sunt muchi de vitez care se contract repede, micrile provocate fiind ample datorit lungimii lor;
muchi lai (majoritatea muchilor trunchiului): grosimea este mult mai mic dect celelalte dimensiuni;
- sunt lamelari cu forme variate: triunghiular (deltoidul), patrulater (m. frontal), n evantai
(m. temporal) etc;
muschi scuri: limea este mai mare dect lungimea;
- sunt considerai muchi de efort pentru c sunt plasai pe regiuni n care se efectueaz micri reduse
i n care este necesar o for muscular mare (ex: m. intervertebrali);
muchii circulari: caracterizai prin dispoziia circular sau semicircular a fibrelor i fasciculelor musculare;
- se afl n jurul unor orificii, constituind sfinctere ( ex: sfincterele anal, vezical, uretral);
- n jurul orificiului bucal, orbicular, formnd muchii orbiculari ai gurii i ai ochiului.

PROPRIETILE MUSCHILOR STRIAI

Proprietile fundamentale:
- excitabilitatea;
- contractilitatea;
- extensibilitatea;
- elasticitatea;
- tonicitatea.
Excitabilitatea este proprietatea fibrei musculare de a reaciona prin contracie la diferii ageni = stimuli. Contractilitatea = capacitatea
muchilor de a reaciona prin contracie la diferii stimuli sau excitani naturali sau artificiali (mecanici, electrici, chimici, termici) prin
schimbarea formei i de a transforma energia chimic potenial n lucru mecanic cu ajutorul prghiilor osoase.
pentru a se produce contracia, intensitatea stimulului trebuie s ating un anumit nivel = prag liminal.
contraciile sunt de 2 tipuri:
- contracii izotonice muschiul se scurteaz sub o tensiune pasiv constant: sunt specifice
musculaturii membrelor care produc diferite forme de miscare;

16
 - contracii izometrice muschiul nu-si modific dimensiunile, ci doar starea de tensiune.
Elasticitatea = proprietatea muchilor de a se ntinde i de a se comprima sub aciunea unei fore externe i de a reveni la starea iniial dup
ce fora a ncetat.
Tonicitatea = starea permanent de uoar contracie a muchilor n repaus;
este meninut de impulsuri nervoase succesive care stimuleaz alternativ fibrele musculare;
rol:
- meninerea oaselor n articulaii i a unor organe cavitare;
- n mecanismele de termoreglare;
- n expresia feei;
- n procesele de amortizare a ocului contraciei.
Termoreglarea si termogeneza = calitatea muschilor de a elibera o cantitate mare de cldur prin contracie (ex. ntr-un mediu rece apar
frisoanele care sunt de fapt contracii repetate ale musculaturii striate care produc cldur).
Dezvoltarea fori musculare = proprietatea muschilor lungi de a dezvolta o for mai mare dect cei scuri;
efortul prelungit oboseala muscular si implicit la scderea forei.
Travaliul muscular = direct proporional cu fora de contracie, grosimea muschiului si intensitatea contraciei.
contracia fr nicio greutate nu realizeaz un travaliu;
la greuti mari pe care nu le pot deplasa, lucrul mecanic este deasemenea zero
n condiiile deplasrii unei greuti lucrul mecanic creste proporional cu greutatea;
Oboseala muscular = reducerea temporar a capacitii funcionale a muchilor;
se manifest:
- dup activiti prelungite sau excesive prin acumulare excesiv de acid lactic n muchi, intoxicnd fibrele;
- n ncordarea neuro-psihic;
- cnd munca se desfsoar ntr-un mediu poluat cu substane toxice.
idiciile oboselii musculare:
- scderea forei musculare;
- scderea excitabilitii;
- prelungirea perioadei de relaxare;
- contractur fiziologic prin dispariia relaxrii;
- dureri musculare.

PRINCIPALELE GRUPE DE MUCHI SOMATICI

17
 Dup regiunile n care se situeaz, muchii somatici se mpart n:
- muchii capului;
- muchii gtului;
- muchii trunchiului;
- muchii membrelor.

1. Muschii capului
Muchii mimicii:
- sunt muchi subiri situai sub piele care n general se prind cu un capt de stratul profund al pielii, iar cu cellalt de unul din oasele
faciale;
- sunt dispui n jurul orificiilor bucal, nasal, orbital si auditiv, avnd rol dilatator sau constrictor.
n jurul orificiului bucal se afl:
- m. orbicular al gurii nchide orificiul bucal;
- m. ptrat al buzei superioare ridic buza superioar;
- m. ptrat al buzei inferioare coboar buza inferioar;
- m. buccinator trage nainte colul gurii i mreste orificiul bucal n sens transversal.
n jurul orificiului orbital: m. orbiculari ai ochilor nchid pleoapele i rspndesc lichidul lacrimal pe suprafaa
globilor oculari.
n jurul orificiilor nazale: m. nazal, m. dilatator al nrilor = muchii constrictori i dilatatori al nrilor;
n jurul orificiului auditiv extern: m. auriculari.
n grosimea sprncenei: m. sprncenos;
deasupra regiunii orbitale: m. frontal ncreete pielea frunii i ridic sprncenele, n timp ce m. occipital ntinde pielea de pe frunte.
Muchii masticatori:
- sunt muchi pereche, n numr de patru, cu rol n actul masticaiei, imprimnd mandibulei micri de ridicare, de mpingere nainte i lateral,
contribuind la mcinarea alimentelor:
m. temporal originea: oasele temporale; inseria: mandibul;
m. maseter originea: arcada zigomatic; inseria: faa lateral a mandibulei;
m. pterigoidian medial originea: fosa pterigoidian; inseria: faa intern a unghiului mandibulei;
m. pterigoidian lateral originea: sfenoid i apofiza pterigoidian; inseria: condilul mandibulei.

18
2. Muschii gtului:
muchii regiunii anterioare a gtului;
muchii regiunii posterioare a gtului sau ai cefei.
rol:
- nclin, roteste i aplec capul;
- intervine n actul masticaiei, deglutiiei, respiraiei i fonaiei.
Muchii regiunii anterioare a gtului:
m. pielos al gtului (situat imediat sub piele):
- originea: fascia muchiului pectoral i deltoid;
- inseria: pielea din dreptul colului gurii i de sub buza inferioar;
m. sternocleidomastoidian (situat sub muchiul pielos al gtului, pe partea antero-lateral a gtului):
- originea: stern i clavicul;
- inseria: apofiza mastoid a osului temporal;
m. suprahioidieni (situai pe partea mijlocie a regiunii anterioare a gtului, deasupra osului hioid):
- originea: osul hioid;
- inseria: osul temporal i pe mandibul;
m. subhioidieni (se afl pe partea mijlocie a regiunii anterioare a gtului, sub osul hioid):
- originea: osul hioid;
- inseria: stern, marginea superioar a omoplatului i cartilajul tiroid;
m. scaleni anterior, mijlociu i posterior (localizai pe partea lateral i profund a gtului) se prind de
apofizele transverse ale vertebrelor cervicale i de primele dou coaste;
m. perevertebrali = aezai profund napoia viscerelor gtului i naintea coloanei vertebrale cervicale.
Muchii regiunii posterioare a gtului sunt prezentai mpreun cu muchii spatelui.

3. Muschii trunchiului se grupeaz n:

- muschii spatelui si ai cefei;
- muschii toracelui;
- muschii abdomenului;
- muschii diafragmei pelvine si ai perineului.
Muchii spatelui i ai cefei sunt dispusi n plan superficial i n plan profund.

19
 Muchii superficiali ai spatelui i ai cefei:
m. trapez = muchi lat;
- originea: osul occipital i apofizele spinoase ale vertebrelor toracale;
- inseria: clavicul, acromion i spina omoplatului;
- dup dispoziia descendent, orizontal i ascendent a fibrelor este format din trei pri:
o superioar;
o mijlocie;
o inferioar;
m. marele dorsal = muchi lat;
- originea: creasta osului coxal i sacral, apofizele spinoase ale vertebrelor lombare ultimile ase vertebre toracale si ultimele 3-4 coaste;
- inseria: anul intertubercular al humerusului;
m. romboid
- originea: apofizele spinoase ale vertebrelor cervicale 6-7 i toracale 1-4;
- inseria: marginea median a scapulei;
m. ridictor al scapulei
- originea: apofizele transverse ale vertebrelor cervicale 1-4;
- inseria: unghiul superior al scapulei;
m. dinat posterior superior
- originea: apofizele spinoase ale vertebrelor cervicale 6-7 i toracale 1-2;
- inseria: coastele II-V;
m. dinat posterior i inferior
- originea: apofizele spinoase ale coloanei vertebrale toracale 11-12 i lombarer 1-2;
- inseria: ultimele patru coaste.
Muchii profunzi ai spatelui i ai cefei sunt dispui n dou planuri:
n primul plan: m. sacrospinal;
n al doilea plan: semispinali, multifizi, intertransversali, interspinali, drepi posteriori ai capului, oblici ai
capului etc.
Muchii toracelui : m. extrinseci i m. intrinseci ai toracelui.
Muchii extrinseci ai toracelui:
m. pectoralul mare = muchi lat;
- originea: clavicul, stern, cartilajele costale si teaca dreptului abdominal;

20
 m. pectoralul mic = aezat sub m. pectoralul mare;
- originea: coastele III-V;
- inseria: apofiza coracoid a omoplatului;
m. dinat anterior = muchi lat n form de evantai, aezat pe peretele lateral al toracelui;
- originea: primele dou coaste;
- inseria: marginea vertebral a scapulei.
Muchii intrinseci ai toracelui:
m. intercostali externi (11 perechi):
- alctuii din fibre musculare oblice orientate n jos i nainte;
- se prind pe marginile a dou coaste vecine;
m. intercostali interni (11 perechi):
- se ntind de la stern pn la unghiurile costale;
- sunt alctuii din fibre musculare oblice care se prind de marginile a dou coaste vecine;
m. diafragm = muchi lat nepereche, n form de cupol;
- separ incomplet cavitatea toracic de cea abdominal, fiind prevzut cu orificii strbtute de organe care trec dintr-o cavitate n alta:
orificiul venei cave inferioare, orificiul esofagului, orificiul aortei;
- este muchiul esenial al inspiraiei;

Muchii abdomenului:
- m. pereilor anterolaterali;
- m. peretelui posterior ai abdomenului.
Muchii pereilor anterolaterali ai abdomenului:
m. drept abdominal = muchi lung cu fibrele dispuse vertical aezate de o parte i de alta a liniei albe (band
fibrotendinoas care se ntinde de la apendicele xifoid pn la simfiza pubian);
- originea: apendicele xifoid i coastele V, VI, VII;
- inseria: pubis i simfiza pubian;
m. oblic extern al abdomenului = muchi lat cu fibrele dispuse oblic pe direcia muchilor intercostali externi;
- originea: coastele V-XII;
- inseria: creasta osului coxal, pubis i linia alb;
m. oblic intern al abdomenului = muchi lat cu fibrele dispuse oblic pe direcia muchilor intercostali interni;
- originea: creasta iliac;

21
 - inseria: cartilajele costale, linia alb i pubis;
m. transvers al abdomenului = muchi lat cu fibrele dispuse transversal fa de axul longitudinal;
- originea: creasta iliac i ultimile cartilaje costale;
- inseria: linia alb.
Muchii peretelui posterior al abdomenului:
m. ptratul lombelor = muchi lat;
- originea: creasta iliac;
- inseria: coasta XII i apofizele transverse ale primelor vertebre lombare;
psoasul i iliacul vor fi prezentai la muchii membrelor inferioare.

Muchii diafragmei pelvine i ai perineului:

m. ridictor anal:
- originea: faa intern a osului pubis, spina ischiatic i fascia care le leag;
- inseria: prile laterale ale osului sacru, coccis i o formaiune fibrotendinoas ce se ntinde de la vrful
coccisului la anus;
m. coccigian:
- originea: spina inschiatic;
- inseria: coccis i sacru;
m. sfincerul anal extern:
- originea pe vrful coccisului;
- inseria: perianal;
perineul = structurat din mai muli muchi: ischiocavernos, bulbocavernos, transvers superficial i profund i muchiul sfincter al
uretrei.

4. Muschii membrelor superioare:

- muchii umrului;
- muchii braului;
- muchii antebraului;
- muchii minii.
Muchii umrului:
m. deltoid:

22
 - form triunghiular;
- originea: clavicul, acromion i spina scapulei;
m. subscapulari, supratendinos, infraspinos, rotundul mare i rotundul mic:
- muchi profunzi ai umrului;
- originea pe scapul i humerus.

Muchii braului:
m. biceps brahial = muchi lung situat anterioar;
- originea: tuberculul supraglenoidian i apofiza caracoid;
- inseria: tuberozitatea radial;
m. brahial = muchi lung aezat ntre biceps i humerus;
- originea: faa anterioar a humerusului;
- inseria: tuberozitatea ulnei;
m. coracobrahial
- originea: apofiza coracoid a scapulei;
- inseria: humerus;
m. triceps brahial ocup regiunea posterioar a braului;
- originea: un capt pe scapul, iar celelalte dou pe humerus;
- inseria: olecran.
Muchii antebraului:
m. regiunii anterioare a antebraului = dispui n dou straturi:
- stratul superficial (m. rotundul pronator, m. flexor radial al carpului, m. palmar lung, m. flexor ulnar al carpului);
- stratul profund (m. flexor profund al degetelor, m. flexor lung al policelui i m. ptrat pronator);
m. regiunii posterioare a antebraului = dispui n dou straturi:
- stratul superficial (m. anconeu, extensor al degetelor, extensor al degetului mic, extensor ulnar al carpului);
- stratul profund (m. supinator, abductor lung al policelui, extensor scurt al policelui, extensor lung al policelui i extensor al indexului);
m. regiunii laterale a antebraului: m. brahioradial, m. lung extensor radial al carpului i m. scurt extensor radial al carpului.
Muchii minii:
m. policelui formeaz o mas voluminoas = eminen tenar (m. abductor al policelui, flexor scurt al policelui, opozant al policelui,
adductor al policelui);

23
 m. degetului mic formeaz o mas muscular = eminen hipotenar (m. palmar scurt, abductor al degetului mic, opozant al degetului
mic, flexor scurt al degetului mic);
m. regiunii palmare mijlocii dispui n dou straturi:
- superficial format din patru muchi lombricali;
- profund format din apte muchi interosoi.

5. Muschii membrelor inferioare:

- muchii bazinului;
- muchii coapsei;
- muchii gambei;
- muchii piciorului.
Muchii bazinului sunt dispui n dou loji:
- regiunea anterioar;
- regiunea posterioar.
Regiunea anterioar (iliac) prezint doi muchi, care datorit inseriei lor comune pot fi considerai ca un singur muchi = iliopsoas (rol
important n mers):
m. psoasul mare:
- originea: coloana lombar;
- inseria: trohanterul mic al femurului;
m. iliac:
- originea: fosa iliac a osului coxal;
- inseria: trohanterul mic al femurului.
Regiunea posterioar (fesier) prezint trei muchi cu rol important n meninerea poziiei ortostatice a corpului, n micrile bazinului i
n mers:
m. fesier mare:
- originea: fosa iliac a osului coxal i osul sacru;
- inseria: femur;
m. fesier mijlociu:
- originea: osul coxal;
- inseria: trohanterul mare al femurului;
m. fesier mic:

24
 - originea: osul coxal;
- inseria: trohanerul mare al femurului.
Muchii coapsei:
- muchii regiunii anterioare;
- muschii regiunii mediale;
- muschii regiunii posterioare.
Muchii regiunii anterioare:
m. tensor al fasciei lata = muchi lung;
- originea: spina i creasta iliac;
- inseria: tractul iliotibial;
m. croitor = cel mai lung muchi; strbate n diagonal faa anterioar a coapsei;
- originea: spina iliac;
- inseria: extremitatea superioar a tibiei;
m. cvadriceps femural = patru capete de origine i o singur inserie (printr-un tendon comun = tendonul rotulian) pe tibie.
Muchii regiunii mediale:
m. gracilis = muchi lung cu originea pe pubis i inseria pe tibie;
m. pectineu = muchi lat cu originea pe pubis si inseria pe extremitatea superioar a femurului;
m. adductori (lung, scurt i mare);
- originea: pubis i tuberozitatea ischiatic;
- inseria: pe linia aspr a femurului.
Muchii regiunii posterioare:
m. biceps femural:
- originea: tuberozitatea ischiatic si linia aspr a femurului;
- inseria: capul fibulei;
m. semitendinos:
- originea: tuberotitatea ischiemic;
- inseria: extremitatea superioar a tibiei;
m. semimembranos:
- originea: tuberozitatea ischiemic;
- inseria: tibie.
Muchii gambei:

25
 - muchii regiunii anterioare;
- muschii regiunii posterioare;
- muschii regiunii laterale.
Muchii regiunii anerioare:
- m. tibial anterior; - originea: extremitatea superioar a tibiei, fibulei
- m. extensor lung al degetelor; i pe membrana inerosoas;
- m. extenser lung al halucelui. - inseria: oasele piciorului;
Muchii regiunii posterioare sunt dispui n dou straturi:
stratul superficial: m. triceps sural (m. solear, m. gemeni medial i lateral) i plantar;
stratul profund: m. popliteu, tibial posterior, flexor lung al degetelor, flexor lung al halucelui.
Muchii regiunii laterale
m. peronier lung i scurt:
- originea: tibie i fibul;
- inseria: oasele metatarsiene.
Muchii piciorului:
- m. regiunii dorsale;
- m. regiunii plantare a piciorului.
Muchii regiunii dorsale:
muchiul extensor scurt al degetelor:
- originea: osul calcaneu;
- inseria: falangele proximale ale primelor patru degete.
Muchii regiunii plantare:
m. regiunii plantare mediale / m. halucelui: m. abductor, m. flexor i adductor al halucelui;
m. regiunii plantare laterale / m. degetului mic: m. abductor, m. flexor i m. opozant al degetului mic;
m. regiunii plantare mijlocii: m. flexor scurt al degetelor, m. ptrat al plantei, m. lombricali, m. interosoi ai piciorului, m. interosoi
plantari, m. interosoi dorsali rol izotonic i izometric n meninerea bolii piciorului.

PATOLOGIA APARATULUI LOCOMOTOR

1. Traumatismele:
- fractura;

26
 - luxaia;
- entorsa;
- contuzia;
- rupturile tendinoase;
- redorile articulare (consecin a traumatismelor neglijate sau incorect tratate limitarea miscrii articulaie).
Fractura = ntreruperea continuitii unui os;
intervine frecvent n urma unui traumatism;
intervine n lipsa unui traumatism semnificativ dac osul este afectat de un proces patologic (osteoporoza,
infecii, tumoar).
Luxaia = deplasarea a dou extremiti osoase ale unei articulaii ce antreneaz o pierdere a contactului normal a dou suprafee articulare;
este provocat de un soc sau de o miscare forat, mai rar de o malformaie;
luxaia parial/subluxaia apare cnd osul deplasat a alunecat ntr-o parte, dar rmne nc n contact pe o
anumit suprafa cu al doilea os al articulaiei;
n luxaie incidentul traumatic provoac ruptura capsulei articulare, iar cele dou oase nu mai au legtura,
unul dintre ele sare de la locul lui prin bresa aprut n capsul;
= prima intervenie a ortopedului: readucerea suprafeelor osoase n contact si imobilizarea articulaiei.
simptome: durere, deformaie, imposibilitatea de a misca articulaia.
diagnostic:
- radiografia permite confirmarea;
- luxaia poate fi asociat cu fractura unuia sau ambelor oase;
- se poate complica cu o compresie a arterelor/nervilor nvecinai/mduvei spinrii n cazul vertebrelor;
- o luxaie veche poate reaprea cu ocazia unor traumatisme = luxaie recidivant.
tratament: se urmreste imediat controlul durerii si limitarea tumefierii esuturilor moi prin aplicarea RICE:
- Rest = repaus a prii traumatizate;
- Ice = ghe aplicat indirect pe piele;
- Compression = compresie cu un bandaj elestic;
- Elevation = ridicarea membrului afectat;
RICE trebuie aplicat n primele 72 de ore dup traumatism.
ortostatismul se menine n limita toleranei fr apariia durerii si cu minim schioptare;
articulaia afectat trebuie pus n repaus, pe ct posibil cu ridicarea acesteia deasupra nivelului inimii;

27
 pentru a reduce durerea si tumefierea se aplic direct pe piele ghea spart ntr-o pung de plastic bine
nchis, meninnd pielea uscat, timp de 15-20 minute, la fiecare trei sau patru ore;
pentru compresie ar trebui purtat tot timpul un bandaj elastic, inclusiv n timpul somnului;
pentru reducerea durerii si inflamaiei este recomandat tratament alopat numai la indicaia medicului
dac luxaia nu este tratat corespunztor se ajunge la artroze timpurii si la limitarea miscrilor.
luxaia genunchiului este mai grav deoarece antreneaz ruptura tuturor ligamentelor articulaiei
necesit o reparaie chirurgical si o imobilizarea a membrului inferior timp de 6 sptmni.
sechele: redoare sau o instabilitate a genunchiului.
Entorsa se produce n urma unei miscri bruste care provoac ntinderea sau chiar ruptura ligamentelor si capsulei articulare, provocnd
hemoragii locale.
se ntlnesc frecvent la obezi, sportivi, sedentari si la cei care poart nclminte necorespunztoare (tocuri
nalte, talp groas);
primul ajutor:
- repaus absolut al articulaiei respective, cu piciorul mai ridicat (ex: entorsa la glezn);
- comprese locale cu ap rece sau ghea, schimbate des;
- cataplasme cu frunze varz sau de ment, fin de in, cartofi cruzi rasi.
2. Osteoporoza, pn nu demult considerat o stare normal a vrstnicului, este considerat n prezent o boal caracterizat prin reducerea
densitii minerale osoase, asociat cu compromiterea structurii osoase trabeculare, ceea ce predispune osul la fractur n urma unui traumatism
de mic intensitate sau chiar n lipsa caestuia. Dup vrsta de 35 de ani osul pierde n mod continuu din substana sa, fenomen normal si natural
odat cu naintarea n vrst. Aceast pierdere poate deveni ns o problem serioas dac rezerva osoas iniial a fost prea mic sau dac
pierderea de substan osoas se face prea repede. Rezultatul este cresterea riscului de fractur fie printr-o cdere obisnuit (nchietura minii sau
soldului), fie printr-un efort moderat de ridicare (n cazul vertebrelor).
factori de risc:
- aproape oricine poate face osteoporoz, ns sunt predispuse mai ales pesoanele se sex feminin ( 80%) mai ales n perioada de
postmenopauz, si chiar mai mult dac menopauza a survenit naintea vrstei de 45 de ani;
- la vrste de peste 65 ani;
- tratament cronic cu corticoizi;
- aport inadecvat de calciu alimentar;
- greutate corporal prea mic.

28
 3. Rahitismul infantil = boal care apare ca urmare a tulburrii metabolismului calciu-fosfor cu consecine n ce privete osificarea deficitar
i apariia unor deformaii osoase (picioare n X, gambe arcuite, deformri ale toracelui, bazin strmb). Boala este provocat de carena de
vitamina D i de ali factori. Rahitismul tardiv juvenil = identic cu cel infantil, apare la copii de 4-16 ani.
4. Boala lui Recklinghausen = provocat de o cretere a secreiei de hormon paratiroidian;
se caracterizeaz prin:
- decalcifierea oaselor;
- formarea unor caviti chistice i resorbia esutului osos care va fi nlocuit cu esut fibros
fracturi spontane, deformri ale oaselor membrelor sau coloanei vertebrale etc.
5. Deformrile coloanei vertebrale se caracterizeaz prin exagerarea curburilor coloanei vertebrale:
scolioza;
cifoza;
hiperlordoza;
cifoscolioza.
6. Artrita reumatoid = afeciune inflamatorie manifestat ca rezultat al uzurii articulaiilor, cauza posibil fiind sistemul imunitar care atac
esutul protector al articulaiilor (esutul sinovial);
simptome: durerea si limitarea activitii fizice;
este una dintre formele cele mai invalidante ale artritei, provocnd dureri ale articulaiilor si deformarea
acestora, astfel nct si cele mai simple activiti pot deveni foarte dificile.
incidena acestei afeciuni este de 2 3 ori mai crescut n rndul femeilor dect la brbai;
persoanele afectate au n general ntre 20 50 ani;
nu exist tratament de vindecare, ns cu ajutorul unui tratament adecvat, a unor msuri de protejare a
articulaiilor si modificrii stilului de via bolnavii pot duce o via lung si activ.
7. Crampele musculare = contracii involuntare ale unui muschi sau ale unui grup muscular care provoac durere intens si incapacitatea
folosirii muschilor afectai;
cauze:
- suprasolicitarea fizic;
- deshidratarea;
- ntinderile musculare;
- tulburri ale metabolismului fosfor-calciu.
8. Osteofitoza = dezvoltarea unor excrescene osoase care apar pe capetele osoase;
nu sunt dureroase, ns n contact cu alte oase sau nervi pot provoca simptome algice;

29
 localizare:
- suprafeele de legtur dintre dou oase;
- pe zonele n care ligamentele si tendoanele se unesc cu oasele;
- la articulaiile genunchilor, soldurilor, coastelor, umerilor si degetelor;
- la nivelul vertebrelor.
cauzele apariiei proliferrilor osoase nu se cunosc cu precizie, ns medicii cred c este vorba despre:
- o reacie la modificrile pe care le sufer articulaiile datorit bolilor si mbtrnirii (ex: osteoartrita);
- tulburri ale metabolismului calciului.
9. Distrofia muscular = muschii care sunt controlai de creier n mod voluntar devin din ce n ce mai slabi;
n stadiile avansate ale bolii, esutul conjunctiv nlocuieste fibrele musculare;
n unele forme sunt afectai: miocardul, ali muschi involuntari (netezi) si alte organe;
nu exist tratament pentru aceast boal, medicaia avnd doar rolul de a ncetini evoluia bolii.
10. Osteomielita = inflamaia oaselor.
cauze:
- infeciile care pot ptrunde n os prin fluxul sanguin;
- infecia unui esut nvecinat;
- leziunile care expun osul germenilor patogeni, favoriznd apariia unei infecii.
sunt afectate n general oasele lungi ale membrelor, oasele coloanei vertebrale (vertebrele), oasele piciorului,
pelvisului si clavicula.
este o boal grav care necesit tratament intensiv pentru a preveni rspndirea infeciei si pentru a salva osul
afectat.
11. Spondiloza/osteoartrita cervical = afeciune degenerativ a coloanei vertebrale localizat la nivelul vertebrelor si discurilor
intervertebrale cervicale.
afeciunea se manifest n general la persoanele cu vrste peste 40 ani si evolueaz n timp, la brbai
survenind mai devreme dect la femei;
procesul de degenerare caracteristic spondilozei cervicale este rezultatul uzurii oaselor din partea posterioar a
gtului pe msura naintrii n vrst;
modificrile ce nsoesc aceast afeciune, cum ar fi proliferarea anormal a esutului osos (osteofite), pot
duce la cresterea presiunii exercitate asupra nervilor spinali si, uneori, asupra mduvei spinrii;
formele usoare rspund foarte bine la tratamentul conservator (purtarea unei orteze, administrarea de
analgezice);

30
 formele grave, n special cele care implic comprimarea nervilor spinali sau a mduvei, necesit n afartr
de tamentul anterior fizioterapie, administrarea de medicamente puternice sau chiat intervenia chirurgical.
12. Tendinita = inflamaie a tendoanelor care provoac durere si slbiciune la nivelul articulaiilor, afectnd n general umerii, coastele,
soldurile, clciul si articulaia minii.
n formele severe care provoac ruperea tendonului se intervine chirurgical;
n majoritatea cazurilor tratamentul const doar n repaus (limitarea miscrilor care solicit tendonul afectat)
si administrarea medicamentelor analgezice si antiinflamatoare.

NOIUNI DE ANATOMIE SI FIZIOLOGIE A SISTEMUL NERVOS

Sistemul nervos (SN):

- asigur relaiile dintre organism si mediul extern;
- coordoneaz activitatea esuturilor, organelor, aparatelor si sistemelor de organe;
SN se mparte n:
1. Sistemul nervos al vieii de relaie/somatic care asigur:
- sensibilitatea senzitiv si senzorial;
- activitatea motorie somatic.
este alctuit din:
- sistemul nervos central (SNC) format din:
- mduva spinrii;
- encefal;
- sistemul nervos periferic format din:
- nervi: cranieni;
spinali.
- ganglioni: spinali si omologii lor cranieni;
vegetativi (laterovertebrali, previscerali, intramurali)
2. Sistemul nervos vegetativ care regleaz activitatea organelor interne;
cuprinde:
- centrii nervosi situai n axul cerebrospinal;
- ganglioni nervosi vegetativi;

31
 - fibre nervoase vegetative
cuprinde dou componente: sistemul nervos vegetativ simpatic si parasimpatic.

SISTEMUL NERVOS CENTRAL

corpul uman, supus schimbrilor permanente ale mediului nconjurtor, si adapteaz rspunsurile fiziologice la fluxul continuu al informa iilor
care i parvin din exterior Sistemul nervos central este sediul analizei si integrrii datelor senzoriale si motrice. Acest centru de comand
si control conine dou pri: mduva spinrii si encefalul.
1. Mduva spinrii:
se prezint ca un cordon fin, albicios, cu o lungime de 45 cm, situat n canalul vertebral;
se ntinde de la orificiul occipital pn la a doua vertebr lombar, de unde se continu cu conul terminal si se termin cu filum terminale care,
mpreun cu nervii spinali, alctuiesc coada de cal;
este si un organ autonom capabil s analizeze informa ii simple si s dea instruciuni rapide cu efect local (ex: la arsur, retragerea automat a
minii se face sub controlul mduvei spinrii);
structural este format din:
- substana cenusie dispus central n forma literei H, prezentnd:
dou coarne posterioare care conin neuroni senzitivi somatici;
dou coarne anterioare ce nglobeaz neuronii motori somatici;
dou coarne laterale care conin neuroni vegetativi, senzitivi si motori.
- substana alb:
nconjurat de substana cenusie;
constituit din fibre nervoase care fac legtura dintre mduva spinrii si encefal;
mprit n trei perechi de cordoane: anterioare, laterale si posterioare organizate n fascicule care conduc pe ci ascendente
sensibilitatea si pe ci descendente influxurile motorii;
este conectat cu organele receptoare si efectoare prin 31 de perechi de nervi spinali dispusi paravertebral;
2. Encefalul
este partea SNC situat n cutia cranian;
este format din:
A. Trunchiul cerebral
implicat n controlul funciilor vitale: funcia cardiac, respiratorie, digestiei etc.
constituit din: bulbul rahidian, puntea lui Varolio si mezencefal.
Bulbul rahidian:

32
 - se prezint ca o prelungire a mduvei;
- prezint urmtoarele formaiuni medulare:
fisura median anterioar;
lateral piramidele bulbare delimitate de:
cordoanele laterale bulbare;
olivele bulbare n partea superioar a cordoanelor;
posterior: cordoanele posterioare medulare;
ascendent si lateral: pedunculii cerebrali = ci de legtur ntre bulb si cerebel.
Puntea lui Varolio:
- este dispus anterior si transversal ntre bulb si pedunculi cerebrali;
- se continu lateral cu pedunculii cerebelosi mijlocii care merg posterior la cerebel.
Mezencefalul:
- este situat ntre punte si diencefal;
- este legat de cerebel prin pedunculii cerebelosi superiori;
- faa anterioar = format din doi pedunculi cerebrali;
- faa posterioar prezint patru coliculi (2 superiori, 2inferiori).
B. Cerebelul/creierul mic
- este situat pe partea dorsal a trunchiului cerebral, n etajul posterior al cutiei craniene;
- este alctuit din dou emisfere cerebeloase unite printr-o formaiune numit vermis;
- ca funcie contribuie la:
coordonarea miscrilor voluntare;
meninerea tonusului muscular;
coordonarea echilibrului static sau n miscare a organismului.
C. Diencefalul/creierul intermediar
- se afl n continuarea mezencefalului, sub emisferele cerebrale;
- este alctuit din dou pri mai importante:
talamus are funcia de staie de releu ntre segmentele inferioare ale sistemului nervos si emisfere,
reprezentnd centrul de integrare a ntregii sensibiliti a organismului.
hipotalamus:
situat sub talamus, este alctuit din mai multe formaiuni, dintre acestea prelungirea
tuberculului cenusiu realizeaz legtura cu glanda hipofizar;

33
 reprezint zona centrilor vegetativi superiori, subcorticali;
centrul de reglare a foamei, a setei si a temperaturii;
mpreun cu hipofiza comand secreiile hormonale.
D. Emisferele cerebrale (creierul mare/telencefalul)
reprezint partea cea mai dezvoltat a encefalului, acoperind diencefalul, trunchiul cerebral si, parial, cerebelul;
au form ovoidal si sunt separate incomplet printr-un san = fisura interemisferic;
cele dou emisfere cerebrale sunt interconectate printr-un pachet de fibre nervoase = corp calos
emisfera dreapt si stng comand si percep senzaiile primite din partea opus a corpului;
scoara cerebral (cortexul) are o grosime de 1,2 4,5 mm si conine 18 miliarde de neuroni;
pe regiunea periferic a creierului se afl circumvoluiuni care definesc 45 de zone/arii corticale specializate n prelucrarea informaiilor:
- ariile senzoriale, bogate n celule rotunde;
- ariile motorii cu celule sub form piramidal;
- ariile asociative, conin celule de diferite tipuri.
ntregul sistem nervos central este nvelit ntr-o pelicul, numit menige, de trei tipuri:
- duramater, groas si fibroas, situat direct pe esutul osos;
- arahnoida, scldat de lichidul cefalo-rahidian (lichid nutritiv cu rolul unei perne pentru amortizarea socurilor);
- piamater care ader la suprafaa esutului nervos.
dou esuturi nervoase sunt specifice pentru sistemul nervos central:
a. substana gri:
formeaz scoara cerebral/cortexul, ca si mici aglomerri gri, respectiv nucleele grii/bazale localizate n profunzimea creierului;
se gseste n interiorul mduvei spinrii;
este constituit din corpurile celulare ale neuronilor celulelor nervoase;
ea interpreteaz mesajele senzitive si elaboreaz rspunsurile adecvate;
organizarea sa ntr-o reea complex si evolutiv ofer fiinei umane capacitatea de a gndi;
b. substana alb:
situat n mduva spinrii si interiorului encefalului;
cuprinde lungile ramificaii ale celulelor nervoase = axoni, nconjurate de o teac de substan groas, responsabil de culoarea lor albicioas =
mielina; axonii = cabluri care asigur conducerea influxului nervos.
interstiiile esutului nervos sunt umplute cu celule nutritive ale esutului interstiial/nevroglii = esut protector care aduce celulelor nervoase
elemente energetice.

34
SISTEMUL NERVOS PERIFERIC
organismul = parcurs de lungi cordoane albicioase = nervii, care formeaz sistemul nervos periferic prin care esuturile si organele sunt
conectate permanent la centrele de comand:
este reprezentat de:
- nervii cranieni;
- nervii spinali.
Nervii cranieni n numr de 12, sunt de trei tipuri:
- motori: oculomotori-III, trohleari-IV, abducensi-VI, accesori-XI si hipoglosi-XII;
- senzoriali: olfactivi-I, optici-II, acustico-vestibulari-VIII;
- micsti: trigemeni-V, faciali-VII, glosofaringieni-IX si vagi-X;
Nervii spinali:
- sunt nervi micsti alctuii din fibre:
motorii si senzitive;
somatice si vegetative.
fiecare nerv spinal prezint:
- dou rdcini:
anterioar, motorie, fiind alctuit din axonii neuronilor motori somatici din coarnele anterioare
si axonii nervilor motori vegetativi din coarnele laterale;
posterioar, vegetativ, prezint ganglionul spinal, ce nglobeaz neuroni senzitivi
psedounipolari somatici si vegetativi;
- un trunchi, rezultat din unirea rdcinilor anterioar si posterioar nainte de a prsi canalul vertebral;
- patru ramuri, rezultate din mprirea trunchiului dup ce a prsit canalul vertebral:
ramura dorsal distribuie fibrele bilateral n tegumentele si musculatura regiunii dorsale trunchiului;
ramura ventral:
inerveaz muschii si pielea regiunii anterolaterale gtului, trunchiului si membrelor;
unindu-se cu cele supadiacente si subdiacente plexuri:
plexul cervical (C1 C5);
plexul brahial (C5 T1);

35
 plexul lombar (T12 L4);
plexul sacral (L5 S5).
ramura meningeal conine fibre nervoase vegetative vasomotoare; inerveaz meningele rahidian;
ramura comunicant alb si cenusie: cea alb conine fibre vegetative preganglionare ce fac legtura
cu ganglionii vegetativi, iar cea cenusie conine fibre postganglionare simpatice.

SISTEMUL NERVOS VEGETATIV

coordoneaz funcionarea organelor interne si a glandelor;
este organizat n dou componente: sistemul nervos simpatic si sistemul nervos parasimpatic;
fiecare component este alctuit dintr-o:
- parte central format:
din neuroni vegetativi situai n:
mduva spinrii; unde alctuiesc centrii nervosi vegetativi (simpatici si
trunchiul cerebral. parasimpatici) situai n coarnele laterale T1 T12 si L1 L2.
- parte periferic format din:
neuroni situai n afara SNC, unde constituie ganglioni, fibre pre- si postganglionare la nivelul trunchiului cerebral si
mduvei spinrii sacrale;
plexuri vegetative:
prevertebrare: celiac, mezenteric superior si inferior;
previscerale: faringian, laringian, tiroidian, esofagian, cardiac, pulmonar, hepatic, gastric, pancreatic, splenic,
hipogastric superior si inferior;
intramurale: Meissner si Auerbach (n peretele tubului digestiv), plexuri situate n pereii vaselor de snge.
SNV formeaz la nivelul viscerelor plexuri simpatico parasimpatice, de unde pleac fibre postganglionare la viscere;
efectele stimulrii SNV:
- aciunea simpaticului:
asociat cu cea a medulosuprarenale mobilizeaz si ntreste mijloacele de aprare a organismului la factorii agresivi din
mediu;
creste intensitatea reaciilor catabolice.
- aciunea parasimpaticului:

36
 este antagonic cele simpatice;
genereaz efecte localizate care au rol de refacere;
genereaz reacii anabolice.

Sistemul nervos somatic:

are dou componente importante:
- sistemul senzorial;
- sistemul motor.
informaiile venite din mediul exterior sunt culese de organele de sim prin intermediul receptorilor;
din receptori, impulsurile rezultate n urma excitaiei ajung prin fibrele nervoase senzitive n sistemul nervos central;
rolul sistemului nervos somatic este de a centraliza datele adunate din mediul exterior pentru a adapta ct mai bine miscrile organismului;
sistemul nervos somatic trebuie s ndeplineasc mai multe sarcini n paralel (ex: situaia n care ne aflm la volanul masinii, condusul
implicnd nti de toate a privi, a auzi si a-i coordona miscrile; n plus trebuie s-i alegi itinerarul, s evaluezi situaii, s reacionezi la situaii
neprevzute etc.; n cursul acestor secvene, aciuni/reacii, neuronii senzitivi ne informeaz n permanen despre crisparea minilor pe volan,
concomitent fiind mobilizate vzul si auzul).
oricare ar fi situaia ntlnit, sistemul nervos elaboreaz rspunsuri instantanee opernd ntotdeauna n acelasi mod;
fibrele nervoase senzitive furnizeaz informaiile, colectnd senzaiile tactile, dureroase cu ajutorul unor terminaii situate n piele, ns
percepia asupra lumii exterioare se mbogeste si prin senzaii auditive, olfactive, gustative si vizuale adunate de fibrele senzitive specializate.
cile nervoase ascendente fac ca informaiile s urce pn la cortexul cerebral;
la nivelul mduvei spinrii sau al bulbului, cile nervoase trec de partea cealalt:
senzaiile ce iau nastere n dreapta organismului vor fi analizate de emisfera stng a creierului si invers.

PATOLOGIA SISTEMULUI NERVOS

1. Encefalita
reprezint inflamaia substanei cerebrale;
este provocat de
- ageni infeciosi (virusul gripal, rujeolic, rubeolic, varicelei, poliomielitei, oreionului etc.);
- ageni neinfeciosi (stri alergice, intoxicaii, vaccinuri etc.).
encefalita alergic debuteaz cu:

37
 - temperatur ridicat;
- tendin accentuat de somn;
- este nsoit paralizia muschilor oculari strabism si diplopie (vedere dubl);
- produce:
boli de inim: endocardita;
miscri dezordonate ale corpului.
2. Meningita
reprezint inflamaia meningelor cerebrospinale;
este provocat de ageni infeciosi:
- meningococul Neisseria meningitidis;
- bacilul Koch;
- virusul West-Nile (vector este narul comun).
simptome: febr, cefalee, vrsturi, dureri si contrac ii musculare, fotofobie, membre inferioare flectate pe abdomen, sensibilitate exagerat
a pielii, ceaf ncordat.
3. Hemoragiile cerebrale
ruperea vaselor creierului;
factori favorizani:
- hipertensiunea arterial;
- ateroscleroza cerebral;
- inflamaiile vaselor cerebrale;
- tumorile cerebrale;
- traumatismele craniene.
apar brusc, cu durere intens de cap nsoit de pierderea cunostinei si intrarea n com;
alte manifestri: fa congestionat, respiraie profund si zgomotoas, incontinen de urin si fecale, capul si ochii ndreptai ctre partea
focarului hemoragic.
4. Comele
se caracterizeaz prin pierderea cunostinei si imobilizarea bolnavului;
cauze: hemoragia cerebral, ramolismentul cerebral, traumatismele craniene, infec iile generale (septicemii), diabetul zaharat, epilepsia,
hipertensiunea arterial, insuficiena hepatic, intoxicaiile medicamentoase si uremia.

38
 ANALIZATORII

Sistemul nervos coordoneaz funciile organismului si l integreaz n mediu numai dac primeste informaii exogene si/sau endogene prin
intermediul analizatorilor.
analizatorii sunt alctuii din trei segmente:
- periferic;
- de conducere;
- central.
1. Segmentul periferic este reprezentat de:
- receptorul specializat pentru a recepiona stimulii din mediul extern si intern;
- excitarea receptorului potenial de receptor care genereaz potenialul de aciune/influx nervos;
- receptorii se clasific n:
exteroceptori: situai la suprafaa corpului proprietile obiectelor si fenomenelor;
propriceptori: informeaz asupra poziiei si miscrii corpului si diverselor organe;
interoceptorii/visceroceptorii: percep modificrile biochimice aprute la nivelul diferitelor organe.
2. Segmentul intermediar/conducere este alctuit din ci nervoase prin care influxul nervos este transmis
scoarei cerebrale.
3. Segmentul central este reprezentat de ariile corticale la nivelul crora se face prelucrarea, analiza si sinteza
informaiilor primite de la receptori si se formeaz senzaiile constiente.

(1) NOIUNI DE ANATOMIE SI FIZIOLOGIE A PIELII

pielea reprezint nvelisul exterior al corpului.

funciile pielii:
- organ de sim datorit receptorilor cutanai din grosimea ei;
- organ de excreie deoarece elimin unii produsi metabolici;
- organ de absorbie datorit proprietii de a absorbi unele substane (cremele nutritive, ingredientele farmaceutice, uleiuri de
protecie solar sau terapeutice, tincturi etc);
- organ de protecie fa de unii ageni chimici, mecanici, termici;

39
 - rol n termoreglare prin intermediul stratului adipos hipodermic care mpiedic pierderile de cldur;
- funcie hemodinamic prin mobilizarea unei cantiti mari de snge cnd organismul are nevoie.
alte funcii ale pielii asigur:
- protecia mecanic a organismului (aprrndu-l de socurile din exterior: tieturi, zgrieturi etc.);
- protecia termic ntruct nveleste corpul si particip la termoreglare ( transpirm cnd e prea cald si prin apariia pielii de
gin pentru a ne nclzi cnd ne e frig);
- protecia contra radiaiilor solare deoarece apr organismul de cancere si de arsurile cauzate datorit expunerii nejudicioase la
soare;
- protecia mpotriva ptrunderii microbiene prin excreia sebacee care determin formarea la suprafaa pielii a unui strat subire
gras-protector (filmul hidrolipidic);
- protecia sudoral prin care transpiraia elimin din organism o parte din toxine, n acelasi timp sigurndu-se rcirea si
umedifierea pielii.

MORFOLOGIA PIELII NORMALE

Relieful pielii
apare plan si neted, exceptd anumite regiuni unde este brzdat de numeroase proeminene, depresiuni, din care unele sunt permanente
altele tranzitorii.
- Depresiunile/retraciile = sanuri/adncituri permanente si/sau tranzitorii;
- Proieminenele/turgescenele = ridicturi/cute tranzitorii si/sau permanente:
- cele tranzitorii sunt condiionate de diferii factori externi si interni, producndu-se pe cale reflex prin contracia anumitor
muschi;
- cele permanente le ntlnim n general la nivelul articulaiilor;
Culoarea pielii
varieaz dup ras: de la alb deschis pn la negru nchis, cu nuane si culori ntre cele dou extreme;
vrsta si sexul condiioneaz modificri de coloraie:
- copiii si femeile tinere au culoarea mai deschis dect brbaii aduli;
- la ambele sexe, la btrnee, culoarea pielii este mai nchis.

40
 sub epiderm se gsesc celulele pigmentare = melanocitele, care produc pigmeni = melanin cu rol n:
- protecie mpotriva efectelor duntoare ale radiaiilor ultraviolete:
melanina absoarbe energia luminii, devenind mai nchis la culoare, acesta fiind motivul pentru
care pielea se bronzeaz, dac este expus la soare;
melanina se desprinde mpreun cu celulele moarte dup ce migreaz spre suprafaa pielii:
melanina este produs n cantiti diferite:
se gseste n toate straturile epidermei oamenilor din zonele tropicale, pielea lor fiind de culoare nchis;
oamenii cu piele alb au melanin doar n straturile epidermice inferioare;
melanina mpreun cu un anumit picment de carotin se afl la oamenii cu o piele galben.
Grosimea pielii
varieaz ntre 0,5 4 mm:
- este relativ subire n regiunile corporale puin expuse la uzur sau presiune;
- este mai groas pe suprafeele mai solicitate (tlpi);
- copiii au pielea mai subire dect adulii, iar adulii mai groas dect btrnii;
- pielea femeilor este mai subire dect a brbailor.
Suprafaa pielii este de 2 m;
Greutatea pieli este de 3-4 kg reprezint a doua-zecea parte din greutatea corpului.
Consistena pielii
moale;
gras; aceste caliti sunt condiionate si de cantitatea secreiilor fiziologice.
catifelat;
usor umed.
Elasticitatea pielii
este foarte mare, ntinzndu-se fr a se rupe;
o suprafa de 2 cm suport o greutate de 2 kg fr a se rupe;
o ntindere lent poate produce o ruptur de fibre n derm fr plag exterioar = vergeturile.
Mobilitatea pielii variaz dup regiunea si grsimea care o cptuseste.
Luciul pielii este evident n regiunile unde hasurarea reliefului lipseste (buz, pavilionul urechii etc.).

ANATOMIA / STRUCTURA PIELII

41
Pielea este alctuit din 3 straturi:
- epiderm;
- derm;
- hipoderm.
Epidermul
reprezint stratul superficial al pielii alctuit din esut epitelial pluristratificat pavimentos;
este separat de derm printr-o membran bazal care aparine dermului;
este stratificat de la interior la exterior astfel:
1. stratul generator/germinativ:
- toate straturile provin din stratul germinativ, ale crui celule, pe msur ce se multiplic sunt mpinse spre suprafa, schimbndu-
si necontenit forma si structura;
- este asezat pe membrana bazal;
- este format dintr-un strat de celule cilindrice, care conin n citoplasm ribozomi;
- la acest nivel au loc frecvente diviziuni celulare de tip mitotic n citoplasma crora se gsesc granule de melanin (pigment preluat
de la nivelul dermului cu rol de protecie al tegumentului).
2. stratul spinos:
- este asezat peste stratul generator;
- este alctuit din celule poliedrice apropiate de o substan intercelular, numit cement, cu spaii intercelulare mici, fiind unite
prin formaiuni citoplasmatice = desmozomi;
3. stratul granulos:
- este format de 1 5 straturi de celule care se aplatizeaz datorit presiunii create de stratul generator;
- celulele acumuleaz granule de cheratin, iar nucleul ncepe s se degenereze;
4. stratul lucid:
- este format din celule aplatizate cu citoplasm limpede, transparent (datorit unei substane numit eleidin rezultat prin
degradarea cheratinei) la nivelul crora nucleul este deja pe cale de dispariie;
- eleidina este o substan gras, care confer pielii impermeabilitate, absorbie selectiv si suplee;
5. stratul cornos:
este format din celule aplatizate anucleate (fr nucleu) asezate pe mai multe straturi:
- celulele conin n citoplasm paraeleidina, prezentnd la exterior o capsul ngrosat;
- stratul extern cornos al epidermei este format din 20 30 de rnduri de celule moarte asezate unele peste altele, asemenea unor
igle pielea se ntinde cu usurin n timpul miscrii;

42
 zilnic, mii de celule moarte se desprind de pe piele, ns ele sunt nlocuite n permanen cu altele noi;
6. stratul descuamat:
- este format din celule pavimentoase, degradate;
- fenomenul de descuamare variaz n funcie de zona de expunere si presiune exercitat (ex: la palme si clcie descuamarea este
frecvent).
Dermul
este stratul mijlociu al pielii, asezat sub epiderm;
este alctuit din esut conjunctiv lax, bogat vascularizat si inervat;
are rol de legtur, susinere, hrnire, depozit, reglare si aprare mpotriva infeciilor
este format din trei componente principale:
- substana fundamental;
- fibrele conjunctive;
- celulele conjunctive;
Substana fundamental
are structur amorf;
este format dintr-un amestec de mucopolizaharide, proteine, sruri minerale si ap.
Fibrele conjunctive sunt de trei feluri:
- colagene;
- elastice; dispuse sub form de reea.
- reticulare
Celulele conjunctive situate n substana fundamental si n spaiile reelei conjunctive sunt celule fixe si celule
mobile provenite din vasele sangvine.
dermul conine:
- glande sebacee:
- canalele glandelor sudoripare;
- partea superioar a foliculului pilos:
- muschii erectori/ridictori ai firului de pr/piloerectori;
- reeaua vascular;
- majoritatea receptorilor cutanai.
dermul este dispus pe 2 straturi: stratul papilar si stratul profund.
- stratul papilar:

43
 - dispus superficial n vecintatea epidermului;
- formeaz nspre epiderm proieminene conice = papile dermice;
- la acest nivel, esutul conjunctiv conine fibroblasti, melanoblasti, fibre conjunctive elastice de
colagen si puine reticulare;
- stratul profund/reticular:
- situat n vecintatea hipodermului;
- conine predominant fibre de colagen si reticulin, fiind stratul care confer rezisten pielii.
Hipodermul
reprezint stratul subcutanat al pielii;
este alctuit din esut conjunctiv bogat n celule adipoase, numite adipocite, care acumuleaz grsime si
mping nucleul ctre periferie;
totalitatea celulelor adipoase formeaz paniculul adipos, care se identific cu stratul de grsime prezent la
persoanele obeze:
- grsimea este distribuit inegal n funcie de segmentele corpului, sex, vrst si regimul alimentar;
- depozitul adipos este si un strat izolant ce funcioneaz ca un termoizolator, astfel nct n caz de necesitate, organismul poate
folosi acest depozit de grsime si ca surs de energie;
- sub stratul adipos se gsesc muschii, ganglionii limfatici, principalii nervi si vase sanguine.
la nivelul hipodermului se gsesc:
- partea inferioar a folicului pilos;
- glandele sudoripare;
- reeaua vascular subcutanat;
- o parte din receptori cutanai.

ANEXELE PIELII:
- cornoase;
- glandulare.
A. Anexele cornoase:
- prul; - sunt vizibile la exteriorul corpului si epidermului;
- unghiile. - sunt de origine ectodermic.
Prul
se prezint ca o formaiune tubular, flexibil ce se gseste ntr-un spaiu = folicul;

44
 firul de pr + folicul = folicul pilos, cruia i sunt anexate una sau mai multe glande sebacee;
prul este format din dou pri:
- una care se afl sub piele = rdcin;
- alta la exterior = tulpin/pr.
partea terminal a rdcinii este mai umflat si are forma unui tub = bulbul prului/bulbul folicular:
- prezint la baz o scobitur = papila folicular, care conine vase sangvine si nervi cu rol de a asigura hrana prului;
- deasupra papilei foliculare se afl celulele germinative bulbare din care, prin multiplicarea lor, rezult prul.
dac secionm longitudinal un fir de pr, putem observa trei zone:
- la centru: mduva; - mduva si scoara conin pigmeni, iar toate zonele ncep s se
- la mijloc: scoara/corticala; cheratinizeze progresiv pe msur ce se deprteaz de bulb.
- la exterior: epidermicula/cuticula (membrana de protecie din exterior).
cheratina:
- substan dur care asigur forma si rezistena firului de pr;
- este format dintr-o substan bogat n sulf si azot, rezistent la acizi, fermeni si temperaturi ridicate;
- se prezint sub dou forme:
(1) cheratina dreapt substan stabil;
(2) cheratina buclat instabil;
- sub aciunea diferiilor factori fizici (umezeala, cldura) sau chimici (substane oxidante) cele dou cheratine se pot contopi si vor
conferii prului un aspect ondulat.
pigmenii:
- dau culoare prului, fiind constituii din melanine si substane proteice complexe, care n general au culoarea neagr, dar si cu
variaii de la galben, brun nchis pn la negru;
- sunt insolubili n ap, ns solubili n hidroxid de potasiu si acizi concentrai cnd dorim s ne vopsim prul, mai nti trebuie
s decolorm firul de pr cu ajutorul apei oxigenate, amoniac sau alte substane;
- melaninele se prezint sub form difuz si granular n firele de pr exist ambele forme de melanin, iar de raportul dintre ele
depinde culoarea prului:
melanina difuz culoare glbuie cnd este puin concentrat si roscat cnd este foarte concentrat;
melanina granular culoare de la brun la negru; decoloranii acioneaz asupra melaninei granulare pe care o transform
n melanin difuz;
cularea rosie a prului este dat de un pigment special care conine fier = tricosiderin.

45
 viteza de crestere a firului de pr:
- ntre 0,3 0,5 mm/zi; ntre 1 1,5 cm/lun, ntre 15 20 cm/an;
- cresterea firului de pr dureaz ntre 3 4 ani;
- de la moartea firului de pr pn la cderea de pe cap, trec n medie trei luni si n mod normal cad zilnic 40 50 fire de pr;
rezistena firului de pr este mare la agenii fizici, biologici si variabil la cei chimici:
- firul de pr nu poate fi spart cu o lovitur de ciocan;
- firul de pr este rezistent la traciune (pentru a rupe un fir de pr este necesar o greutate ntre 50 100 g sau chiar 160 g);
- rezistena firului de pr este mai mic la copii si vrstnici si mai mare la aduli;
- firul de pr este rezistent si la putrefacie (se gsesc fire de pr intacte la persoanele decedate chiar dup 10 ani);
firul de pr este flexibil si elastic:
- se poate lungi chiar cu 20 30 % sub aciunea unei traciuni, revenind la forma iniial dup ncetarea acesteia;
- sub aciunea cldurii, elasticitatea dispare, iar prul devine casabil;
datorit sebumului, prul prezint proprieti absorbante de praf si microparticule.
Unghia
lam cornoas care acoper faa dorsal a extremitii degetelor la mini si picioare;
ndeplineste funcia de a proteja ultimile falange (distale);
alctuire:
(1) corpul unghial = partea pe care o vedem;
(2) rdcina = partea inclus n piele.
organul regenerator al unghiei l reprezint matricea sa ce deriv din epidermul de suprafa;
cresterea unghiei = proces permanent n tot parcursul vieii: 0,5 1,2 mm/sptmn.
B. Anexele glandulare:
- glandele sudoripare;
- glandele sebacee;
- glandele mamare.
1. Glandele sudoripare
sunt glande de tip tubular simple, exocrine (produsul de secreie se elimin la exterior);
se gsesc pe toat suprafaa pielii, n profunzimea dermei;
sunt formate dintr-o aglomerare de tubulee ntortocheate (canale sudoripare);
au rol important n reglarea temperaturii corporale;
sunt mai aglomerate si mai dezvoltate n anumite regiuni;

46
 secreia lor = sudoare:
- un lichid limpede puin srat, cu miros caracteristic care varieaz de la individ la individ;
- bogat n sruri minerale si acizi volatili care, n cazuri de mbolnvire, poate conine uree si zahr;
- secreia glandelor sudoripare este imperceptibil, desi se vars continuu la suprafaa pielii;
- transpiraia n timp ce se evapor rceste corpul;
- glandele sudoripare produc pe perioada unei zile ntre 600 800 ml de transpiraie;
- n zilele foarte clduroase putem evapora chiar si 2 litri de sudoare.
un om are n total n jur de 3 milioane de glande sudoripare, greutatea lor total atingnd 100 g;
glande sudoripare au o densitate mai mare pe fa , sub bra, n palm (n palm se afl 350 glande sudoripare/cm, n timp ce pe dosul
palmei doar 200) si n talp;
alctuire:
- corpul glandei = adenomer;
- canalul de excreie.
Adenomerul: este alctuit dintr-un epiteliu cilindric unistratificat, dublat de un strat de celule mioepiteliale cu capacitate de contracie care
produce expulziea produsului de secreie.
Canalul de excreie are form tubular, linear, cu perei proprii la nivelul dermului ce prezint un epiteliu cubic bistratificat, sinuos, lipsit de
perei proprii la nivelul epidermului, servind la eliminarea produsului de secreie.
2. Glandele sebacee
sunt glande exocrine acinoase ramificate;
la fiecare folicul pilos este anexat o gland sebacee, situat superficial fa de glanda sudoripar;
produsul lor = sebum:
- format dintr-o substan de secreie grsoas, pe care celula o colecteaz din grsimile din snge;
- transmite impermeabilitate firelor de pr si epidermei;
- se elimin prin spaiul dintre pr si teaca lui;
- are rolul de a lubrefia prul si tegumentele;
cnd secreia acestor glande este insuficient, pielea devine uscat;
cnd secreia este exagerat produce seborea;
sunt influenate de glandele sexuale: apariia seborei coincide cu apariia pubertii.
alctuire:
- corpul glandei = adenomer;

47
 - canal de excreie.
Adenomerul:
- situat n derm, n vecintatea firului de pr;
- este format din celule de tip epitelial;
- produsul de secreie = sebum;
- prezint la exterior o membran bazal care se continu cu nvelisurile firului de pr.
Canalul de excreie:
- se deschide la exterior, servind la eliminarea sebumului.

3. Glanda mamar
este gland specific mamiferelor de tip tubulo-acinos, format din 12 20 lobi de la nivelul crora pleac un canal galactofor ce converg si
se deschid la exterior la nivelul unei proieminene = mamelon (n jurul mamelonului se observ areola mamar cu un diametru de 2-3 cm, unde
epiderma este slab cheratinizat spre deosebire de celelalte zone ale pielii);
este prezent la ambele sexe, ns la femei, ea secret laptele care asigur hrnirea copilului mic prin coninutul crescut de proteine, glucide,
sruri minerale.

PARTICULARITILE PIELII N RAPORT CU VRSTA

Pielea sugarilor si a copiilor se deosebeste structural de pielea adultului:
- este mai supl, straturile epidermului nu sunt complet dezvoltate, ele fiind constituite din mai puine rnduri de celule, astfel nct
grosimea epidermului este mai mic;
- stratul cornos este discret, cheratinizarea este mai redus, determinnd o transparen mai mare a pielii;
- dermul este bogat vascularizat, determinnd o piele de culoare roz;
- este mai permeabil unele medicamente acioneaz mai bine pe cale cutanat;
- este acoperit cu un nvelis gras care apr pielea de maceraiile pe care le poate produce lichidul amniotic;
- glandele sudoripare si ncep funcia abia dup cteva luni dup nastere lipsa sudorii si cantitatea redus de grsime fac ca
mantaua acid, care ofer n mod normal o protecie mpotriva infeciilor microbiene s nu-si poat ndeplini rolul fiziologic
pielea copiilor este foarte receptiv fa de infeciile microbiene, ceea ce explic frecvena dermatozelor microbiene la copii;
- nu poate ndeplini rolul imunizator printr-o reactivitate mai redus caracteristic acestei etape de dezvoltare (reaciile alergice apar
la copii abia dup a treia lun).
Pielea la btrni

48
 dup 40 de ani ncepe instalarea mbtrnirii organului cutanat;
semnele clinice ale mbtrnirii pielii sunt vizibile mai ales la prile descoperite ale corpului asupra crora
acioneaz radiaiile ultraviolete solare:
devine aspr, atrofic, uscat, prin diminuarea secreiei sebacee si sudoripare, concomitent cu descresterea
coninutului n ap;
dermul, ca si hipodermul se atrofieaz, modificrile cele mai importante obsevndu-se la nivelul colagenului
a crui fibre se subiaz, modificndu-si coninutul biochimic si capacitatea de hidratare prin tendine de
hipermineralizare cu depuneri de Ca;
reeaua vascular este mult diminuat;
sunt diminuate reaciile oxidative a metabolizrii glicogenului, scznd activitatea enzimelor.
n procesul de mbtrnire, metabolismul tegumentului este mult sczut si de aici posibilitatea apariiei mult mai
usor a unor afeciuni dermatologice si rspunsul ntrziat la anumite tratamente.

TIPURI DE PIELE
- normal;
- gras;
- uscat;
- mixt.
Pielea normal
ntlnit numai la copilul mic, sntos, nainte de pubertate;
caracteristici: fin, catifelat, mat si elastic ntruct esutul su conjunctiv de susinere este dens, iar fibrele de
colagen si elastin sunt de bun calitate.
Pielea gras
se recunoaste usor prin faptul c este gras, prezentnd o crestere a numrului si activitii glandelor sebacee;
privit atent se vd porii dilatai, uneori nchisi de puncte negre, galbene sau cenusiu murdar.
Pielea uscat
rugoas, aspr, lipsit de elasticitate care poate apare la toate vrstele:
- prin pierderea sau diminuarea filmului hidro-lipidic de suprafa;
- prin deshidratarea stratului cornos;
- prin tulburarea procesului de keratinizare.
acest tip de piele este fragil, brzdat de riduri si se irit usor;

49
 privit de aproape se poate observa descuamarea, dezlipirea celulelor moarte si uscate de pe stratul superior.
Piele mixt
se ntlneste la persoanele la care fruntea, nasul, brbia are un aspect strlucitor, gras, n timp ce obrajii au o piele
fragil si fin.

RENOIREA PIELII
sub epiderm, n stratul germinativ, celulele se afl ntr-o continu diviziune;
celulele nou formate sunt apoi ncrcate cu o protein rezistent, cheratina, care determin cheratinizarea celulelor;
pe msur ce iau nastere celulele noi, cele cheratinizate vor fi mpinse spre exterior;
timpul necesar unei celule s ajung din stratul bazal pn n stratul cornos si s se elimine este evaluat ntre
26 28 zile = durata ei de via;
celulele moarte se desprind de piele sub forma unor solzisori abia vizibili: n timpul vieii omul pierde sub aceast
form 18 Kg de piele.

PIELEA: ORGAN DE SIM

pielea reprezint un imens cmp receptor datorit numeroaselor terminaii ale analizatorului cutanat prin care
experimentm si aflm proprietile obiectelor si fenomenelor cu care organismul vine n contact:
pielea reprezint componenta/segmentul periferic al analizatorului cutanat (analizatorul = sistem complex si unitar care are
rolul de a recepiona, conduce si transforma n senzaii specifice informaiile/excitaiile adecvate primite din mediul extern sau
intern).
prin numeroasele si variatele tipuri de receptori, pielea deserveste sensibilitatea:
- tactil;
- termic;
- dureroas.
Sensibilitatea tactil, presional si vibratorie are ca stimul comun deformarea tegumentului:
- superficial pentru tact;
- profund pentru presiune;
- rapid-repetat pentru vibraii.
receptorii tactili sunt:
- terminaiile nervoase libere specializate pentru tact, presiune, durere si rece;
- corpusculii Meissner: prezeni n derm n numr foarte mare, sensibili la atingeri foarte fine si vibraii de joas frecven;

50
 - discurile Merkel specializate pentru presiune sensibile la atingeri puternice;
- corpusculi Pacini situai ndeosebi n esutul subcutanat, muschi, articulaii sunt sensibili la vibraii.
capacitatea tactil de difereniere a dou puncte de contact difer n funcie de numrul receptorilor prezeni
pe unitatea de suprafa, precum si de ali factori cum ar fi: fa, buxe, limb, degete.
Sensibilitatea termic reprezint percepia temperaturilor superioare/inferioare temperaturii corpului (cald/rece).
receptorii termici sunt:
- corpusculii Ruffini pentru cald;
- corpusculi Krause pentru rece;
- terminaiile nervoase libere pentru rece.
Sensibilitatea dureroas nu are un stimul specific:
durerea poate fi declansat de stimuli extrem de puternici care produc leziuni celulare;
senzaia de durere este foarte important deoarece:
- poate evidenia prezena unor boli, ajutnd la diagnosticarea lor;
- declanseaz reflexe de aprare (ex: arsura, zdrobirea, lovirea etc).
stimulii care declanseaz senzaia de durere:
- la nivelul tegumentului: ageni mecanici, termici, electrici, chimici etc;
- la nivelul organelor interne sunt reprezentai de distensia brusc sau spasmul viscerelor cavitare, traciunea mecanic, compresiunea,
inflamaia.
receptorii durerii sunt terminaiile nervoase libere prezente n tegumente, tendoane, muschi, periost,
adventicea vaselor, submucoasa viscerelor;
densitatea mai mare a acestor terminaii nervoase libere este la nivelul pielii, ceea ce explic posibilitatea
localizrii precise a durerii cutanate si implicit caracterul vag si imprecis al durerii viscerale;
adaptarea la durere = foarte slab, deoarece ea semnalizeaz aciunea unor factori nocivi asupra organismului.

FIZIOLOGIA PIELII

pielea, ca nvelis al corpului si ca organ protector interpus ntre mediul extern si intern, ndeplineste multe funcii
vitale aflate n strns dependen cu ntregul organism;
pielea fiind nzestrat cu un sistem vascular si nervos foarte dezvoltat se afl ntr-o legtur strns cu ntregul
organism, mai ales cu sistemul nervos:

51
 - segmentul periferic = specializat pentru recepionarea unei anumite forme de energie;
reprezentat de receptorii tactili, termici, de presiune si vibratori plasai n organele de sim;
prin excitarea receptorului se produce potenialul de receptor, care genereaz potenialul de aciune/influxul nervos care se
propag n segmentul urmtor.
- segmentul de conducere = format din ci cile sensibilitii tactile, termice si dureroase, respectiv vi nervoase extra- si intranevraxiale
ascendente (senzitivo-senzoriale);
- segmentul central = reprezentat de zona de proiecie a sensibilitii generale din scoara cerebral:
informaiile exteroceptive din jumtatea dreapt a corpului este proiectat n girul postcentral stng, iar cele din partea
stng n cel stng;
acest reflex explic parial mecanismul funcional al reflexologiei (vezi cursul de masaj reflexogen).

METABOLISMUL SI FUNCIILE PIELII

Metabolismul pielii
reprezint totalitatea proceselor fizico-chimice, schimburile dintre celule si nsumeaz funciile vitale elementare ale pielii si sarcinile
fiziologice pe care pielea trebuie s le ndeplineasc n raport cu mediul extern si intern;
desfsurarea proceselor metabolice ale pielii necesit un mediu care conine substanele necesare schimburilor,
transformrilor fizico-chimice si energetice:
- substane anorganice;
- substane organice.
Substanele anorganice
apa este elementul cu proprieti fizico-chimice speciale:
- pielea conine o cantitate mare de ap apa pe care o bem este fixat dup ingerare de ficat, unde este izonizat pentru a putea trece n
snge prin circulaie, ea ajunge n capilare, unde tinde s intre n echilibru cu apa esuturilor surplusul de ap se depune n muschi
si n piele, care constituie unul dintre cele mai importante rezervoare de ap din organism din ambele locuri apa este mobilizat dup
nevoi;
- reinerea si eliminarea apei din organism trebuie s fie proporionale cu cantitatea de ap ingerat;
- n numeroase afeciuni dermatologice se produce o retenie de ap, condiionat de o reinere clorurat, constituind starea de preedem sau
de edem;
- apa, n afar de rolul de vehicul al substanelor anorganice si organice, are un rol esenial n respiraia celular;

52
 srurile minerale sunt stabilite cantitativ prin analiza integral a cenusii pielii la 100 g pielea conine:
- 45 mg calciu;
- 260 mg potasiu;
- 350 mg sodiu;
- 30 mg magneziu;
- apoi clor, fosfor, sulf, cupru, zinc.
substanele minerale se gsesc n organism n stare de electrolii ncrcai cu o anumit sarcin electric:
- clorura de sodiu, ajuns n snge se disociaz n ioni de clor si sodiu pielea este organul cel mai bogat n clor, fiind rezervorul si
reglatorul clorului n organism, echilibrul apei fiind strns legat de cel al clorului;
- potasiul este ionul protoplasmei si al nucleilor n piele, potasiul se gseste mai mult n epiderm si anexe;
- calciul, fosforul si magneziul sunt strns legate funcional ntre ele, astfel nct metabolismul lor nu poate fi tratat separat;
rezerva mare de calciu si fosfor o reprezint oasele;
n celelalte esuturi calciul se cseste n cantitate mic, abia 1%;
sngele conine o cantitate constant de 100 mg calciu la mie, fiind cuprins n plasm;
n pielea normal, calciul se gseste aproape exclusiv n derm;
metabolismul intermediar al calciului este legat de al fosforului;
orice mobilizare, eliminare si depunere de calciu se face paralel cu cea a fosforului, orice exces de fosfor sangvin, pentru a se
elimina, se fixeaz de calciu;
calciul joac un rol important n excitabilitatea neuro-muscular si nervoas, n mecanismul coagulrii, n impermeabilitatea
membranelor epiteliale si endoteliale, el ncetineste si moderaz activitatea celulei.
- sulful se gseste n cantiti mari n albumine si n cheratin.
pentru viaa celulei este important ca amestecul fraciunii minerale s se menin ntr-un echilibru constant:
- un exces de potasiu, calciu si sodiu duce la un pH ridicat;
- excesul de sodiu determin o retenie de ap pentru corectarea hiperosmozei;
- potasiul sangvin creste n socul anafilactic.
prin participarea glandelor sudoripare la eliminrile de electroli i din mediul extracelular, pielea joac un rol important n reglarea
metabolismului hidro-mineral.
cercetrile fcute asupra pielii au artat c:
- pielea normal are o reacie acid;
- pielea eczematosilor tinde spre alcaloz;
- pielea psoriazicilor tinde spre acidoz cnd dezechilibrul este corectat, dermatoza se vindec.

53
 epidermul este mai acid dect dermul, aciditatea fiind foarte marcat la nivelul stratului cornos, unde poate s ating un pH de 5,5:
- reacia secreiilor sudorale si grsoase poate s coboare pn la un pH de 5;
- mantaua acid a pielii joac un rol protector fa de bacterii si parazii.
Substanele organice
metabolismul pielii este condiionat de prezena substanelor organice furnizate prin intermediul cilor sangvine
care deservesc nutriia celulelor;
substanele organice:
1. protidele/proteinele = constituite din acizi aminai;
se mpart n:
- proteine simple;
- proteine conjugate;
sunt descompuse:
- prin fibre cu acizi minerali;
- prin aciunea fermenilor naturali (pepsina, tripsina etc);
nafar de proteinele banale (albumine, globuline), n piele se mai gsesc si proteine particulare cum ar fi:
- colagenul (cunoscut prin structura lui fibrilar care macerat n ap se transform n clei);
- elastina (rezistent fa de influena substanelor chimice);
reticulina este proteina fibrelor reticulare.
2. glucidele = monozaharide si polizaharide;
se gsesc abundent n epiderm n prima jumtate a vieii fetale;
dispar treptat din profunzime spre suprafa si reapar la aduli n bulbul prului, n glandele sudoripare si sebacee.
3. grsimile/lipidele:
provin din secreia glandelor sebacee, din evoluia celulei epidermice si n mic parte din secreia glandelor sudoripare;
intr n compoziia materiei vii;
nu se dizolv n ap;
au rol energetic si fac parte din materialul plastic al celulei;
grsimea de rezerv adunat n esutul adipos are rol protector, mecanic si fizic (amortizarea socurilor mecanice si atenuarea pierderilor de
cldur).
4. fermenii pielii: reaciile chimice care stau la baza manifestrilor vitale se petrec prin intervenia unor ageni speciali, numii fermeni, a
cror aciune se aseamn cu cea a catalizatorilor (de unde si denumirea de biocatalizatori);

54
 provoac reacii de scindare si sintez fr a se uza;
acioneaz n cantiti extrem de mici
acesti catalizatori sunt numii: fermeni, enzime, diastaze.
5. vitaminele si mineralele;
vitaminele = factori alimentari eseniali vieii, aciunea lor asemnndu-se cu cea a fermenilor si hormonilor, constnd n catalizarea
reaciilor chimice din materia vie si determinarea coordonrii chimice a proceselor vitale energetice;
sunt considerate si biocatalizatori, stimulnd ca si fermen ii si hormonii reaciile chimice generatoare de energie si n special reaciile
de oxidare;
lipsa vitaminelor din alimentaie produce o serie de tulburri n metabolism care se manifest prin simtome variate, interesnd ntre altele si
pielea.
Funciile pielii
Funcia epidermului se concretizeaz n:
cheratinizarea si producerea unei substane grase/grsimea cornoas care imbib stratul cornos:
cheratinizarea rezult din procesele metabolice care se petrec fiziologic n celulele epidermice cu scopul de a se forma n stratul
cornos un nvelis compact si rezistent la aciunile variate din mediul extern;
grsimuea cornoas conine din abunden colesterol, acizi grasi nesaturai ce formeaz o grsime de culoare brun deschis.
Funcia dermului, spre deosebire de cea a epidermului a crui activitate tinde n special la formarea nvelisului cornos mbibat de grsime,
este mai variat si mai complex:
dermul este un mare laborator care intervine n nutriia pielii:
- n derm se desfsoar circulaia sangvin, care are ca scop:
asigurarea aportului substanelor nutritive;
transportul deseurilor de dezagregare a substanelor nutritive spre organele de eliminare cu excepia unor substane care
pot fi eliminate direct pe suprafaa pielii;
- circulaia n piele este asigurat prin vasele sangvine si limfatice (ultimile cercetri fiziologice au artat c n piele, pe lng circulaia
sangvin, exist o circulaie intra- si extracelular).
Pigmentul si melanogeneza
n piele si formaiunile anexe se gseste pigment a crui cantitate este condiionat de:
- ras;
- influena mediului;
- anumite stri fiziologice.

55
 n general, regiunile pielii care sunt expuse aciunii razelor solare sunt mai pigmentate dect cele acoperite;
pigmentul aflat n piele este format din melanin.
substanele chimice (cupru, fier, zinc, magneziu), radiaiile si factorii alimentari joac un rol important n pigmentogenez;

Schimburile pielii
a. Permeabilitatea.
nvelisul cornos, impregnat de grsime, face ca pielea s aib o permeabilitate redus, care varieaz n raport cu diferite stri fiziologice sau
patologice;
pielea este permeabil pentru grsimi, cu att mai mult cu ct ele sunt mai fluide:
- cea mai mare putere de penetrare o au uleiurile:
dac se face o aplicare simpl si lent ptrunderea dureaz ntre 2 5 ore; - vezi curs
dac se fac friciuni ptrunderea poate dura ntre 5 10 minute. mazaj somatic
puterea de ptrundere este favorizat de vscozitatea grsimii;
resorbia medicamentelor ncorporate n grsimi este posibil;
ntr-o mai mic msur, pielea este permeabil si pentru gaze;
pielea mai este permeabil pentru substanele volatile cum ar fi: terebentina, eterul, cloroformul, iodul, alcolul etc.
b. Conductibilitatea.
pielea este bun conductoare de cldur si electricitate;
umiditatea, congestia vascular, subierea stratului cornos mresc aceast conductibilitate;
pielea este mbibat de o soluie de electrolii care se gsesc n concentraii variabile
ea este sediul unor procese electrochimice si a unor cureni electrici caracterizai printr-un potenial de rezisten electric ntr-o
continu schimbare, n raport cu igiena sangvin si de asemenea cu electricitatea atmosferic;
pielea are rolul de a echilibra diferenele de potenial electrostatic ntre ncrcarea electric a mediului nconjurtor si mediul intern.

ROLUL PIELII

1. Rolul de protecie si aprare.

ca nvelis al corpului, pielea ndeplineste:

56
 - o funcie de protecie mpotriva influenelor nocive a unor factori din exterior de natur mecanic, chimic, fizic, microbian, precum si
a unor factori care acioneaz din interiorul organismului;
- prin mobilitatea, prin stratul de grsime si prin elasticitatea ei, pielea poate amortiza socurile mecanice:
pe regiunile expuse socurilor mecanice, stratul cornos este mai gros si mai compact, dermul este mai elastic si mai flexibil, iar
hipodermul le cptuseste cu un strat de grsime mai abundent;
stratul cornos mbibat cu grsime anihileaz pn la un anumit grad aciunea agenilor chimici si fizici.
- epidermul, prin proprietatea sa de a reflecta razele luminoase, prin pigmentul depozitat n stratul germinativ constituie un ecran protector
care mpiedic ptrunderea razelor luminoase n profunzime;
- stratul de grsime care acoper toat suprafaa epidermului si resturile de acizi rmasi dup evaporarea sudorii formeaz mpreun cu
grsimile epidermului o manta acid care constituie bariera cea mai eficace mpotriva ptrunderii microoganismelor n piele.
2. Rolul de termoreglare/termoreglarea.
sub epiderm se ntinde derma, care este mai groas;
n derm se gsesc numeroase vase sangvine:
- la cald, capilarele se dilat si se umplu cu snge dac suprafaa pielii este strbtut de mai mult snge, organismul pierde o cantitate
mai mare de cldur, adic se rceste;
- la frig, capilarele sangvine din derm se ngusteaz pentru a pierde mai puin cldur pielea devine palid.
rolul pielii n termoreglare este foarte important, fiind moderat n ceea ce priveste lupta mpotriva frigului,
dar extrem de important n lupta mpotriva cldurii;
mecanismul de punere n aciune a secreiei sudoripare si a reglerii termice este n general legat de sistemul nervos
si se realizeaz pe dou ci:
(a) prin excitarea receptorilor cutanai, influxul ajunge la centrii termoreglrii;
(b) prin aciunea direct a temperaturii urcate/sczute a corpului asupra centrilor.
aciunea frigului produce un reflex vasoconstrictor, prin care muschiul erector al prului se contract, producndu-se n acelasi timp o
vasoconstricie si o contracie a pielii care determin micsorarea suprafeei ei si n acelasi timp se elimin sebumul ce ajunge la suprafaa pielii;
la aciunea cldurii, suprafaa pielii se ntinde odat cu dilatarea concomitent a vaselor si cu un aflux arterial intensiv; aceast aciune
vasodilatatoare produce o iradiere mai mare de cldur si determin aciunea secretoare a glandelor sudoripare; sudoarea abundent se vars la
suprafaa pielii unde, prin evaporare, produce o rcire a organismului.
n timp ce la o temperatur obisnuit se elimin aproximativ un litru de sudoare n 24 ore, n caz de temperatur foarte ridicat se poate
elimina si un litru pe or aciunea glandelor sudoripare poate fi considerat ca o supap de siguran mpotriva aciunii cldurii prea ridicate.
3. Rolul de secreie si excreie.

57
 cele dou glande, sebacee si sudoripare, le revine rolul principal n procesul de secreie si excreie al pielii:
- glandele sebacee, sub influena sistemului nervos, secret sebumul care se vars pe suprafaa pielii:
sebumul menine supleea caracteristic pielii, o apr si mpiedic ptrunderea diferitelor substane lichide;
secreia de sebum atinge la om aproape 2 g/zi eliminarea este mai bogat n regiuni cu glande mai multe;
concomitent cu sebumul se elimin o serie ntreag de substane de dezagregare si substane heterogene (ex: iodul n
acneea iodic).
- glandele sudoripare secret sudoarea, care are reacie acid:
sudoarea conine 99% ap si 1% substane solide si sruri anorganice;
aciunea glandei st sub influena sistemului nervos central;
anumite stri care duc la mrirea coninutului n ap al esuturilor, cldura si factorii psihici produc o secreie sudoripar
mai bogat;
prin sudoare se elimin din organism o serie ntreag de substane heterogene, medicamente si substane toxice;
aciunea glandelor sudoripare serveste ntr-o mic msur drept compensator al activitii rinichilor;
aciunea favorabil a bilor fierbini si a bilor de soare, a curelor de transpiraii n diferite boli si intoxicaii
medicamentoase se bazeaz pe eliminarea unor substane toxice din organism prin sudoare.
4. Rol n sensibilitate.
pielea prin poziia ei exterioar este expus la aciunea factorilor nocivi din mediul extern;
pielea prezint o suprafa sensibil foarte mare:
- importana pielii ca organ de sim nu este apreciat suficient (la orbi ea poate compensa procesul de cunoastere prin dezvoltarea simului
tactil ajutndu-i s perceap forma si dimensiunea obiectelor n spaiu);
- se cunosc patru feluri de sensibilitate cutanat:
la cald;
la rece;
tactil;
dureroas.
- sensibilitatea cutanat este distribuit inegal, astfel nct pe un centimetru ptrat de piele se afl:
12 13 puncte reci;
1 2 puncte calde;
100 200 puncte dureroase;

58
 25 puncte de presiune;
- regiunile cutanate prezint densiti variate ale receptorilor, n fucie de care se poate determina acuitatea tactil:
dintre punctele tactile, cele mai multe se afl pe vrfurile degetelor, pe palm, pe vrful limbii etc.
5. Rolul endocrin si influena glandelor endocrine asupra pielii.
pielea nu prezint structura tipic a unei glande cu secreie intern;
clinic s-a constatat c pielea se gseste sub influen a hormonilor din organism, fapt care se manifest n toate transformrile ei structurale
survenite n decursul diferitelor perioade ale vieii, cnd unele glande ncep o activitate mai complex;
s-a constatat rolul important al hipofizei n meninerea echilibrului fiziologic al tegumentului:
suprimarea lobului anterior al hipofizei poate produce tulburri trofice la nivelul prului si unghiilor, epidermul devine
paracheratozic, n timp ce dermul sufer o atrofiere a esutului colagen;
lobul anterior al hipofizei intervine n pigmentogenez si n colorarea pielii.
rolul paratitoidei asupra tegumentului a fost evideniat mai puin, totusi:
hiposecreia paratiroidei cderea prului;
hipersecreia paratiroidei sclerodemie/cresterea calciului cutanat.
efectul hormonilor sexuali asupra pielii este att de marcant, nct poate fi utilizat ca test n studiul funcionrii hormonilor gonadotropi:
sub influena hormonilor sexuali se modific structura dermului si a epidermului, pielea se pigmenteaz, iar anexele se dezvolt
mai intens;
glanda suprarenal are un rol important n evoluia si metabolismul pielii:
o insificiena suprarenal (boala Addison) se manifest prin hiperpigmentarea pielii, care regreseaz sub aciunea
cortizolului si acidului ascorbic;
o se estimeaz c n psoriazis glanda suprarenal joac un rol foarte important.
insuficiena gsecreiei pancreatice tulbur metabolismul glucidelor n unele afeciuni dermatologice, cum ar fi:
furunculoza repetat, care se amelioreaz sub influna tratamentului cu insulin.
insuficiena timusului acioneaz asupra pielii n psoriazisul vulgar;
glandele endocrine au rol important n evoluia normal a pielii si n patologia multor afeciuni ale pielii.
6. Rolul imunologic.
pielea este n legtur intim cu reaciile de aprare ale organismului;
observaii clinice au demonstrat c pielea are o funcie defensiv n bolile infecioase:
introducerea intradermic a anatoxinei este mai eficace dect pe cale subcutanat, iar introducerea n derm a vaccinului antirabic
produce o imunitate solid dect dac ar fi introdus subcutanat;

59
 aceste particulariti demonstreaz rolul activ al pielii n desfsurarea proceselor imunologice, rol favorizat n parte prin elaborarea de
ctre piele a fermentului de antiinvazie cu scopul de a o apra de microorganismele patogene;
pielea particip la procesul alergiei, reactivitatea sa fa de anumii factori alergogeni ncadrndu-se n marea problem a imunitii;
rolul principal n procesele imunologice ale pielii este ndeplinit de celulele reticulo-histocitare prin influenele exercitate pe cale
reflex de ctre scoara cerebral.

IGIENA PIELII

fiind n contact permanent cu mediul nconjurtor, pielea este expus degradrii, agresiunilor;
meninerea strii ei de sntatea trebuie s fie pentru fiecare dintre noi o preocupare zilnic:
- ngrijirea pielii se rezum n primul rnd la splarea ei cu ap si spun:
apa constituie cel mai important curitor al pielii;
apa obisnuit poate conine o serie de substane care irit pielea ea trebuie s fie moale (dedurizat);
inconvenientul apei care conine multe sruri se poate remedia adugnd apei de toalet borat de sodiu sau bicarbonat de
sodiu;
spunul ntrebuinat trebuie s fie neutru, fr materii colorate sau fr parfum care ar putea provoca iritaii/reactivitate
pielii:
exist spun moale pe baz de potasiu si spun dur pe baz de sodiu potrivit pentru toalet;
spunurile moi pot irita pielea;
cele mai bune spunuri sunt cele care au la baz uleiuri vegetale, miere si glicerin.
- toaleta corpului se face printr-o baie cu ap si spun:
baia va avea temperatura de 35 37 grade celsius;
baia se face seara sau dimineaa;
baia ntre 15 20 grade este tonic;
baia cald ntre 25 35 grade este sedativ;
baia cald de 35 40 grade mreste activitatea inimii;
dup baie se vor evita friciunile prea energice care ar putea leza stratul cornos;
se recomand baia de dou ori pe sptmn;

60
 bile frecvente usuc pielea, suprimndu-se aprarea mpotriva agenilor patogeni;
baia prescris n scop terapeutic se poate modifica prin adaos de amidon (200 400 g), sulf, sare de mare si alte substane
indicate dup efectele pe care dorim s le obinem, sau, n funcie de patologie, pot fi recomandate bile cu plante
balneologice;
igiena feei, minilor, picioarelor sau regiunilor ano-genitale trebuie fcut zilnic;
baia de aer (ozon, aerosoli) si de soare are o influen favorabil asupra pielii si a organismului n general, stimulnd toate procesele
metabolice (baia de soare este binefctoare dac este practicat cu msur, exagerarea ei devenind periculoas).
mbrcmintea are scopul de a proteja corpul mpotriva influen elor nocive ale mediului extern, ajutnd la reglarea si meninerea
temperaturii corpului ntr-un echilibru favorabil, deaceea:
va fi permeabil pentru a nu mpiedica eliminarea bioxidului de carbon si a transpiraiei;
trebuie s fie conductoare de cldur (lna, bumbacul si mtasea), protejnd pielea de frig si cldur;
lenjeria de corp nu trebuie s conin substane colorate care pot produce dermite.
ngrijirea feei variaz dup particularitatea structural a pielii;
ngrijirea prului:
- sebumul (grsimea natural a prului si a pielii) favorizeaz fixarea n pr a unor resturi provenite din pielea
capului (scoame), care odat adunate ntre firele de pr se ndeprteaz mai greu;
- dup evaporatea transpiraiei, pe firele de pr se acumuleaz diferite sruri, uree, acizi grai si baze volatile care genereaz mirosuri
neplcute;
- igiena are scopul de a menine curate prul si pielea capului, si de a asigura vitalitatea si frumuseea frizurii:
prul se piaptn dimineaa si seara pentru a fi aerisit si debarasat de praf, de scoame si alte substane care se pot aduna n
timpul zilei (pieptenele si peria nu trebuie folosite de mai multe persoane, n special la copii, care pot fi infectai mai usor);
la brbai, prul se spal odat sau de dou ori pe sptmn, dup cum este gras sau uscat;
la femei, prul se spal de dou ori pe lun.
splarea minilor:
- se face obligatoriu diminea, seara, naintea meselor si ori de cte ori se murdresc;
- splarea prea frecvent cu spunuri moi dizolv stratul cornos, provocnd de multe ori eczeme;
- la persoanele cu piele uscat va fi urmat de lubrefierea cu o crem gras.
ngrijirea unghiilor:
- se tiate scurt si rotunjit;
- ajustarea pielii din jurul unghiilor se va face cu instrumente curate pentru a evita infeciile.

61
 toaleta picioarelor se face zilnic cu ap si spun, iar n hiperhidroz se vor face tratamente speciale;
la copii, ngrijirea pielii este de mare importan, deoarece pielea lor este mai fragil si mai expus la aciunea nociv a factorilor externi:
- pentru toaleta pielii, apa cldu si spunurile grase, neutre sunt mijloacele cele mai potrivite;
- copiilor cu faa uscat li se poate aplica o crem gras;
- toaleta ano-genito-inghinal este important pentru copii grasi, ntruct ei sunt predispusi la intertrigo (iritaie a pielii provocat de
transpiraie abundent), recomandndu-se pudrarea regiunilor respective.
igiena organelor genitale: splarea cu ap cald si spun ndeplineste pe deplin cerinele unei igiene bune.

PATOLOGIA PIELII

1. Acneea/cosurile:
este o boal parial determinat genetic care se manifest mai ales n perioada de pubertate, dar si la adult;
este o afeciune polimorf n care coexist leziuni retenionale si inflamatorii de cele mai multe ori pe fond de piele seboreic;
se localizeaz mai ales pe fa, umeri si spate.
2. Alergiile cutanate:
se manifest atunci cnd pielea ia contact cu o anumit substan (alergen) dermatita alergic de contact;
este o afeciune inflamatorie care poate avea consecine devastatoare asupra vieii pacienilor, ntruct ea nu afecteaz doar pielea de pe
unele poriuni, ci poate afecta pielea de pe ntregul corp.
3. Alopecia = cderea prului.
4. Arsurile solare:
semnele si simtomele arsurilor solare apar n mod obisnuit la cteva ore dup expunerea la soare si includ durerea, nrosirea pielii si
ocazional, apariia flictenelor (bsicue cu lichid), provocnd dureri de cap, febr si stri de oboseal.
5. Celulita:
este o infecie bacterian a pielii, ce poate avea forme grave;
se prezint sub forma unor poriuni de piele umflate, rosii, fierbini si moi la atingere, ce se pot extinde cu rapiditate;
se localizeaz cu precdere la nivelul membrelor inferioare (coapse, solduri), abdomen, ceaf, membre superioare (bra pe partea
exterioar), dar poate afecta pielea din orice regiune a corpului;
poate fi superficial, cnd afecteaz doar stratul exterior al pielii, sau profund cnd se poate rspndi chiar si n ganglionii limfatici si n
snge.
6. Dermatita seboreic reprezint o descuamare gras pe fond eritematos a pielii capului.
7. Eczema:

62
 este reprezentat de un grup de afeciuni care determin inflamarea pielii;
exist mai multe tipuri de eczeme, care se manifest n forme diferite, ns simptomele comune sunt nrosirea si inflamarea pielii si
senzaiile neplcute de mncrime ale poriunilor afectate.
8. Foliculita:
este o afeciune a pielii care const din inflamarea purulent a foliculilor pilosi;
are manifestri neplcute, iar n formele sale grave poate duce chiar la cderea prului;
apare n mod obisnuit sub forma unor bsicu e pline cu puroi, localizate n jurul unuia sau mai multor foliculi pilosi (sculeele din care
cresc firele de pr);
majoritatea cazurilor sunt superficiale vindecndu-se de la sine n cteva zile, ns formele grave (se pot transforma n furuncul) sau
recurente necesit tratament medical.
9. Furunculul:
este o inflamaie purulent care apare sub piele cnd foliculii firelor de pr se infecteaz datorit unor bacterii;
apare de regul sub forma unei umflturi rosii si moi la atingere, apoi creste, se umple cu puroi si devine dureroas, nainte de a se necroza
si de a se cicatriza (desi unele furuncule dispar la cteva zile dup apariie, majoritatea necesit circa dou sptmni pentru a se vindeca);
furunculul se poate localiza pe orice poriune a pielii, ns apare n special pe ceaf, axil, fese sau pe coapse, pe poriuni acoperite cu pr si
supuse frecrii.
10. Impedico:
se caracterizeaz prin apariia unor bule purulente si de pustule pline cu un lichid iniial clar, care ulterior devine tulbure; acestea se usuc
sau se rup, fiind nlocuite de o crust glbuie care se vindec fr cicatrice;
este produs de streptococi.
11. Hiperhidroza = transpiraia excesiv, mai ales la mini si picioare; nu se cunosc precis cauzele care o provoac.
12. Hirsutismul:
este caracterizat printr-o crestere exagerat a pilozitii:
la femei este cauzat frecvent de o disfuncie ovarian, suprarenal sau iatrogen, dar poate fi si idiopatic.
13. Micozele:
sunt boli provocate de ciuperci parazite localizate pe piele, pe firul de pr sau pe mucoase;
ciupercile (fungii) implicate n patologia uman sunt organisme cu nucleu eucariote nzestrate cu un bogat aparat enzimatic care permite
parazitarea prin mecanisme similare virusurilor sau bacteriilor (scderea mecanismelor de aprare a organismului si agresivitatea crescut a
agentului patogen pot avea drept consecin nu doar scarlatina sau un herpes labial, ci si o candidoz bucal);
ciupercile se deosebesc att de plante, prin absena clorofilei, ct si de animale, prin prezena membranei nucleare si a peretelui celular
bogat n celuloz si chitin:

63
- pentru a creste n bune condiii au nevoie de un mediu aerob, umed si cald: ntre 20 37 C;
- cresterea lor este inhibat de uscciune si lumin, lucru care explic de ce acesti doi factori sunt recomandai n tratamentul infeciilor
micotice.
dintre ciupercile ce afecteaz pielea amintim:

Herpes circinat:
- este o micoz a pielii corpului manifestat prin leziuni eritematoase reliefate, inelare, cu tendin de estompare a centrului leziunii,
pruriginoase (erupii cutanate nsoite de mncrime), acoperite de scuame fine care apar la nivelul zonelor expuse ale corpului, pe fa
sau brae;
- uneori se manifest ca mici pete rosii, pruriginoase (care provoac mncrime) care se descuameaz usor;
- dac este neglijat se poate complica prin afectarea foliculilor pilosi, devenind greu de tratat.
Tinea cruris:
- este o alt form de micoz care afecteaz regiunea inghinal, eventual si pliul interfesier, unde apar mncrimi, leziuni rosii bine
delimitate, eventual cu centrul mai palid;
- este nsoit si de micoza picioarelor si unghiilor;
- leziunile se pot extinde si la organele genitale externe, fese, abdomenul inferior, semnul caracteristic fiind pruritul care apare constant.
Tinea faciei:
- este micoza feei limitat la pielea glabr (fr pr) ceea ce nseamn c nu afecteaz barba sau mustaa;
- pe viscerocraniu pot aprea mici zone rosii, usor reliefate, cu sau fr scuame, nsoite frecvent de senzaia de prurit si arsura, mai ales
dup expunerea la soare.
Tinea pedis:
- este cea mai rspndit form de micoz cutanat, o dermatofiie a piciorului;
- sunt predispusi la astfel de afeciuni militarii, minerii, pescarii, sportivii;
- exist trei forme diferite de boal, deosebite prin tipul de leziuni de la nivelul piciorului:
forma hipekeratozic uscat n care tlpile sunt discret rosii, acoperite cu scuame fine si foarte pruriginoase, leziunile
putndu-se extinde si pe faa dorsal a piciorului;
forma intertriginoas cnd ntre degetele piciorului apar fisuri ca urmare a macerrii tegumentelor, leziuni care se pot
extinde si pe talp; ele sunt nsoite si de prurit (mncrimi) accentuat de cldur si suprainfecia bacterian; apariia
durerii este semn de suprainfecie bacterian;

64
 forma exudativ vezicular care se manifest prin apariia unor vezicule pe tlpi, uneori si la nivelul minilor; aceste
vezicule se rup, lsnd n urm un guleras scuamos; n spaiile interdigitate tegumentele sunt macerate.
Candidoza (candida albicans):
- se manifest mai rar la nivelul pielii si mai des la nivelul mucoaselor bucal si genitat;
- prezint simtome de mncrimi foarte puternice si secreii grunjoase albe (sporii ciupercii).
Pitiriazis: se manifest sub forma unor pete cafenii sau albe la nivelul trunchiului.
14. Vitiligo:
este o boal de piele care se manifest prin pierderea melaninei, pigmentul care d culoare pielii si prului cnd celulele care produc
melanin se distrug sau si pierd capacitatea de a produce pigmentul, pe piele apar pete albe cu un aspect variat;
apare mai nti sub forma unor pete mici depigmentate care se extind si cresc progresiv n dimensiuni;
aceste modificri ale pielii determin la bolnavi apariia strilor de stres si ngrijorare legate de aspectul lor fizic.
Altele: ectima, zbala, hidrosadenita, mtreaa, psoriazis, scabia etc.

(2) NOIUNI DE ANATOMIE SI FIZIOLOGIE A ANALIZATORULUI OLFACTIV

Segmentul periferic:
este reprezentat de celulele olfactive/receptorii olfactivi din mucoasa olfactiv:
- mucoasa olfactiv = epiteliu cu o suprafa de 2-3 cm format din:
celule receptoare;
celule de susinere.
- celulele olfactive = neuroni bipolari senzitivi care reprezint primul neuron senzitiv al analizatorului senzitiv.
Segmentul intermediar:
este alctuit din:
- axonii celulelor olfactive care formeaz nervii olfactivi;
- axonii celulelor mitrale care alctuiesc tracturile olfactive.
axonul unei celule olfactive, dup ce a strbtut lama ciuruit a etmoidului si a ptruns n bulbul olfactiv, face sinaps cu dendritele
celulelor mitrale;
axonii care alctuiesc fasciculele olfactive ajung la centrii primari si secundari de integrare a mirosului fr a face releu n talamus.
Segmentul central/de percepie:

65
 este reprezentat de:
- aria olfactiv din girul hipocampic;
- nucleul amigdalian din sanul lateral Sylvius.
Rolul fiziologic al analizatorului olfactiv:
prevenirea ptrunderii n organism a substanelor duntoare;
aprecierea calitii alimentelor;
declansarea secreiilor digestive.

(3) NOIUNI DE ANATOMIE SI FIZIOLOGIE A ANALIZATORULUI GUSTATIV

Segmentul periferic:
este reprezentat de mugurii gustativi din:
- mucoasa lingual;
- mucoasa bucofaringian (n numr redus).
mugurii gustativi (formaiuni ovoidale) sunt situai n pereii papilelor gustative:
- fungiforme: rspndite pe vrful si marginile limbii;
- foliate: dispuse pe toat faa dorsal a limbii si papilele filiforme cu rol tactil;
- circumvalate: dispuse n V spre baza limbii.
Segmentul intermediar:
este reprezentat de calea gustativ, format din fibrele nervoase senzitive care intr n alctuirea nervilor facial, glosofaringian si vag a cror
fibre se altur n bulb si fac sinaps n al doilea neuron;
axonii ajung n nucleii specifici din talamus, unde fac sinaps cu al treilea neuron care are proiecia n scoara cerebral.
Segmentul central:
se localizeaz n scoara cerebral, n partea inferioar a girusului postcentral.
Fiziologia analizatorului gustativ:
receptorii gustativi (chemoreceptori) sunt stimulai la contactul cu substane chimice dizolvate n saliv si ap;
stimulii gustativi ecit cilii celulelor gustative dup o perioad de laten scurt, care variaz n funcie de concentraia si natura
substanelor sapide;
adaptarea receptorilor gustativi are loc sub influen a unui stimul continuu (2-3 s); n timpul adaptrii gustative stimulul persist, ns
senzaia gustativ dispare pentru stimulul aplicat, intesificndu-se pentru ali stimuli gustativi;

66
 sensibilitatea gustativ se restabileste complet dup adaptare: 7 s pentru gustul srat si mai lent pentru amar;
senzaia gustativ se formeaz n aria gustativ:
- vrful limbii = sensibil pentru dulce;
- marginile laterale ale limbi = sensibile la acru si srat;
- baza libbii = sensibil la amar.

(4) NOIUNI DE ANATOMIE SI FIZIOLOGIE A ANALIZATORULUI VIZUAL

Segmentul periferic:
este reprezentat de retin, tunica intern a globului ocular;
globul ocular + organele sale anexe = ochiul;
globul ocular de form sferic este format din trei tunici concentrice:
- tunica extern, fibroas, care cuprinde:
partea posterioar opac = sclerotica;
partea anterioar transparent si bombat = cornee.
- teaca mijlocie, vascular, care cuprinde:
coroida asigur nutrisia ochiului;
dou formaiuni specializate:
corpul ciliar alctuit din:
o procesele ciliare alctuite din 70-80 de ghemuri vasculare;
o muschii ciliari alctuii din fibre musculare netede radiare si circulare cu rol n reflexele de acomodare;
irisul prezint:
o un orificiu = pupil;
o fibre musculare netede circulare care formeaz m. sfincter pupilar, constrictor al pupilei, inervat
parasimpatic;
o fibre radiare care formeaz m. dilatator al pupilei, inervat simpatic;
o vase sangvine si nervi;
o celule pigmentare culoarea ochilor (verde, albastru, negru, brun).

67
- teaca intern, nervoas, este:
retina = receptorul analizatorului vizual:
pe faa intern prezint:
o macula luteea (pata galben), localizat n locul unde axul vizual ntlneste retina; aici se formeaz
imaginile cele mai clare;
o papila optic (pata alb), locul n care se concentreaz fibrele nervoase ce alctuiesc nervul optic;
are o structur stratificat (10 straturi celulare) dintre care cele mai importante sunt:
o stratul celulelor pigmentare este alctuit dintr-un rnd de celule ncrcate cu pigment melanic cu prelungiri
citoplasmatice n jurul celulelor receptoare;
o stratul celulelor vizuale este format din elemente fotoreceptoare:
(1) celule cu bastonase, care trimit stratului pigmentar prelungiri n form de bastonase; sunt receptorii vederii
nocturne; conin rodopsina;
(2) celule cu conuri, care trimit prelungiri conice; sunt receptorii vederii diurne; conin o substan fotosensibil
= iodopsina.
o stratul neuronilor bipolari a cror dendrite fac sinaps cu celulele conuri si bastonase, iar axonii cu
dendritele celulelor startului neuronilor multipolari, a cror axoni formeaz fibrele nervului optic.
organele anexe:
- de protecie: sprncenele, pleoapele, genele, conjunctiva si aparatul lacrimal;
- de miscare: sase muschi (4 drepi si 2 oblici).
mediile transparente:
- corneea cu o bogat reea de terminaii nervoase libere sensibile la cald, rece, tact si durere;
- cristalinul = o lentil biconvex situat n spatele irisului n plan frontal;
- umoarea apoas = lichid transparent produs de procesele ciliare;
- corpul vitros = substan gelatinoas, omogen si transparent care ocup spaiul dintre cristalin si retin.
Segmentul intermediar:
este reprezentat de calea optic alctuit din trei neoroni;
primi doi neuroni sunt reprezenta i de neuronul bipolar (protoneuronul), respectiv din neuronul multipolar (deutoneuronul) din retin;
axonii celui de-al doilea neuron intr n alctuirea nervului optic; dup ce intr n cutia cranian, cei doi nervi optici se apropie formnd
chiasma optic;
calea de conducere se continu dincolo de chiasm cu tracturi optice;

68
 fiecare tract conine fibre nervoase de la ochiul de pe aceeasi parte si de la ochiul de partea opus care ajung n talamus, unde face sinaps
cu cel de-al treilea neuron al cii optice.
Segmentul central:
este situat n lobii occipitali, unde se gseste segmentul central al analizatorului, respectiv aria vizual;
aria vizual se afl n jurul fisurii calcarine unde sunt percepute obiectele.
Fiziologia analizatorului vizual:
cu ajutorul vzului se percepe: forma, dimensiunea, culoarea, miscarea obiectelor n spaiu si distana dintre ele;
activitatea analizatorului vizual este asociat cu: analizatorul chinestezic, vestibular si cutanat orientarea n spaiu.
Formarea imaginilor pe retin:
este datorat aparatului optic care, prin procese de refracie, adaptare la intensitatea luminii si acomodare la distan, asigur focalizarea
razelor de lumin n pata galben, unde se formeaz o imagine real, mai mic si rsturnat;
la ochiul normal (emetrop) distana focal (dintre lentil cristalin si focarul principal situat pe retin) este de 17 mm, iar lungimea axului
antero-posterior este de 24 mm;
la distane mai mici de 6 m, este necesar acomodarea care se produce prin:
- modificarea curbei cristalinului;
- corectarea axelor oculare prin contracia musculaturii extrinseci a globului ocular.
Baza fotochimic a vederii:
razele luminoase ale spectrului vizibil ptrund n ochi si strbat retina pornind de la stratul neuronilor multipolari pn ajung la celulele
fotoreceptoare cu con si bastonas, unde determin descompunerea pigmenilor fotosensibili, rodopsina si iodopsina;
acest mecanism genereaz poteniale de aciune la nivelul membranelor celulare fotosensibile si apariia influxului nervos care, ajuns la
nivel cortical, produce senzaia de culoare corespunztoare;
vederea monocromatic si colorat implic acelasi tip de pigment = retinen, care se sintetizeaz din vit. A;
rodopsina este responsabil pentru vederea scotopic, n lumin difuz, cnd nu se disting culorile, detaliile si conturul obiectelor;
iodopsina este responsabil pentru vederea fotopic, diurn, cnd sunt sesizate detaliile si conturul obiectelor;
ochiul are capacitatea de a se adapta la ntuneric si lumin:
- adaptarea la ntuneric se face lent, n proporie de 60% n primele 5 minute; o adaptare complet: 30-45 minute;
- trecerea de la ntuneric la lumin puternic necesit 5-6 minute pentru o adaptare complet.

(5) NOIUNI DE ANATOMIE SI FIZIOLOGIE A ANALIZATORULUI ACUSTICO VESTIBULAR

69
Segmentul periferic:
este reprezentat de ureche, care dispune de aparatele receptoare a dou simuri:
- simul auzului, asigurat de analizatorul acustic;
- simul echilibrului, asigurat de analizatorul vestibular.

1. Analizatorul acustic
Urechea
alctuit din trei pri:
- urechea extern format din:
pavilionul cu schelet fibrocartilaginos prezentnd ridicturi si depresiuni;
canalul auditiv cptusit cu tegument prevzut cu peri si glande sebacee care secret cerumen;
- urechea medie format din:
cavitatea timpanic ce conine sistemul de oscioare si muschii anexai;
timpanul:
separ urechea extern de cea medie;
are grosime de 0,1 mm, structur fibroas, form circular, bombat spre interior;
spre fereastra intern se gsesc:
fereastra oval;
fereastra rotund;
ntre timpan si fereastra oval se afl un lan articular format din trei oscioare: ciocanul, nicovala, scria;
cavitatea timpanic comunic faringele prin trompa lui Eustachio.
- urechea intern este alctuit din labirint osos si labirintul membranos;
labirintul osos este format din:
vestibul;
trei canale semicirculare osoase;
melcul este format dintr-un canal spiralat rsucit n jurul unui ax = columel;

70
 o de pe columel se desprinde o lam osoas = lama spiral care se ntinde n cavitatea melcului pn aproape
de vrf unde las un spaiu = helicotrem;
o lama spiral se continu cu membrana bazilar, care separ interiorul melcului n:
rampa vestibular comunic cu fereastra oval;
rampa timpanic comunic cu fereastra rotund.
labirintul membranos este alctuit din:
vestibul cu dou vezicule: uticula si sacula;
canalele semicirculare membranoase formeaz aparatul vestibular;
melcul mebranos/canalul cohlear delimitat ntre mambrana bazilar, peretele extern al melcului osos si membrana
vestibular;
n interiorul canalului cohlear: organul Corti care conine celulele receptoare;
celulele receptoare au form alungit:
o la polul aplical prezint cili care strbat membrana reticular si inclaveaz n membrana tectoria;
o la baz se afl dentritele neuronilor senzitivi din ganglionul spinal Corti.
Segmentul intermediar/calea acustic:
este alctuit din nlnuirea a trei neuroni:
- primul neuron este situat n Ganglionul Corti; axonul lui formeaz nervul acustic;
- al doilea neuron este situat n nucleii cohleari din bulb;
- al treilea neuron se afl n talamus; axonul su ajung la scoara cerebral.
Segmentul central:
se afl n profunzimea scizurii Sylvius si pe fa a superioar a girului temporal, unde impulsurile nervoase sunt transformate n senzaii
auditive.
Fiziologia analizatorului auditiv
undele sonore sunt captate de urechea extern si le transmite timpanului care le transform n vibraii;
vibraiile timpanului se transmit ctre urechea intern prin miscarea lanului de oscioare ale urechii medii;
undele sonore se transmit periferiei din rampa vestibular, apoi, prin helicotrem, periferiei din rampa timpanic;

vibraiile periferiei produc vibraii care determin comprimarea membranei bazilare pe care se afl celulele receptoare auditive,
producndu-se excitatea lor;

71
 stimulii sonori se transform n influx nervos care, prin intermediul ramurii cohleare a nervului perechii a VIII-a ajunge n aria auditiv
unde excitaiile primite sunt analizate si se formeaz senzaia de auz.
2. Analizatorul vestibular
Segmentul periferic:
este reprezentat de:
- maculele (celulele receptoare si celulele de susinere) din utricul si sacul;
- crestele ampulare ale canalelor semicirculare;
Segmentul intermediar:
este reprezentat de calea vestibular care are protoneuronii n ganglionii Scarpa a cror axoni formeaz ramura vestibular a nervului
vestibulocohlear (VIII) si fac sinaps cu deutoneuronii (al doilea neuron) n nucleii vestibulari din bulb;
din bulb o parte din axoni talamus (al treilea neuron senzitiv) centrii corticali ai analizatorului vestibular.
Segmentul central:
este situat, probabil, n lobul temporal, girul temporal superior, partea posterioar. nregistreaz:
- prin receptorii crestei ampulare: miscrile de rotaie a capului;
- prin receptorii din macule:
variaiile de poziie a corpului n raport cu fora gravitaional n condiii statice sau dinamice;
variaiile de acceleraie liniar n miscrile diferite ale corpului n spaiu.
influxurile nervoase ajung la centrii nervosi din bulb;
prin numeroase conexiuni cu al i centrii nervosi scoara cerebral a lobului temporal si la cerebel care asigur meninerea strii de
echilibru.

Fiziologia analizatorului vestibular

analizatorul vestibular nregistreaz:
- prin receptorii crestei ampulare: miscrile de rotaie a capului;
- prin receptorii din macule:
variaiile de poziie a corpului n raport cu fora gravitaional n condiii statice sau dinamice;
variaiile de acceleraie liniar n miscrile diferite ale corpului n spaiu.
influxurile nervoase ajung la centrii nervosi din bulb;
prin numeroase conexiuni cu al i centrii nervosi scoara cerebral a lobului temporal si la cerebel care asigur meninerea strii de
echilibru.

72
(6) NOIUNI DE ANATOMIE SI FIZIOLOGIE A ANALIZATORULUI KINESTEZIC

analizatorul kinestezic informeaz SNC despre:

- poziia si miscrile corpului;
- poziia si miscrile diferitelor organe;
- gradul de contracie a muschilor.
-
Segmentul periferic:
este reprezentat de proprioceptorii situai n muschi, tendoane, articulaii, periost si ligamente:
- corpusculii Vater-Pacini: tendoane, capsula articular (n profunzime), ligamente, periost, pericondru sensibili la miscri rapide si
vibraii;
- fusurile neuromusculare:
au form alungit, fiind situate printre fibrele musculare striate si paralel cu acestea;
sunt alctuite din 2-10 fibre musculare modificate nvelite de o capsul conjunctiv;
au o poriune central necontractil si extremiti striate contractile;
au o inervaie senzitiv n zona central format din terminaii primare spiralate, iar la extremiti din terminaii
secundare;
au si o inervaie motorie reprezentate din fibre nervoase cu originea n neuronii motori gama medulari care se termin ca
plci motorii n extremitile contractile ale fibrelor intrafusale;
se alungesc cnd muschiul este ntins, terminaiile nervoase senzitive primare descrcnd impulsuri cu o frecven
proporional gradului de ntindere a muschiului impulsurile se transmit motoneuronilor medulari alfa determinnd
contracia reflex a fibrelor extrafusale ale muschiului; miscarea este iniiat prin descrcarea concomitent a impulsurilor
att din motoneuronii alfa, ct si din motoneuronii gama;
se scurteaz odat cu scurtarea muschiului descrcrile fusului continu n timpul contraciei fusul si menine
capacitatea de a rspunde la ntindere si de a ajusta reflex descrcrile motoneuronului n tot timpul contraciei;
- corpusculii neurotendinosi Golgi se afl la limita dintre corpul muschiului si tendon, fiind stimulai de tensiunea care ia nastere n tendon
n timpul contraciei muschiului;
- corpusculii Rufini sunt localizai la exteriorul capsulei articulare si percep variaiile de miscare si poziia oaselor n articulaii;

73
- terminaiile nervoase libere.
Segmentul de conducere:
este reprezentat de:
- fibrele senzitive ale nervilor spinali;
- fasciculele Goll si Burdach;
- fasciculele spinocerebeloase anterior si posterior.
Segmentul central:
se afl n zona senzitivo-motorie a lobilor frontal si parietal.
analizatorul kinestezic + analizatorii vizual, cutanat si vestibular regleaz activitatea reflex pentru meninerea echilibrului si
coordonarea fin a miscrilor, informnd permanent SNC despre poziia corpului n spaiu si despre gradul de contracie a muschilor.

NOIUNI DE ANATOMIE, FIZIOLOGIE SI PATOLOGIE A SISTEMUL ENDOCRIN

sistemul endocrin reprezint totalitatea glandelor endocrine;

glandele endocrine:
- sunt organe specializate care secret hormoni;
- nu au canal de excreie hormonii se vars direct n snge;
complexul glandular se afl ntr-un perfect echilibru disfuncionalitatea unei glande antreneaz hiperfuncia celorlalte;
cnd activitatea glandelor este sczut (hipofuncie) sau crescut (hiperfuncie) apar bolile endocrine;
hipotalamusul asigur legtura dintre cortex, sistemul endocrin si vegetativ;
sistemul endocrin este alctuit din urmtoarele glande:

1. Hipofiza/creierul endocrin:
- are legturi cu sistemul nervos central (SNC) si cu celelalte glande cu secreie intern;
- situat la baza diencefalului ntr-o retracie a osului sfenoid = saua turceasc;
- legat de hipotalamus prin tija hipofizar;
- greutatea la adult: ntre 0,4 0,6 g;
- format din trei lobi:
- anterior; = adenohipofiza
- intermediar;

74
 - posterior mpreun cu tija hipofizar = neurohipofiza.
Hormonii adenohipofizari:
h. somatotrop (STH)
- h. de crestere cresterea oaselor;
- secreia este controlat de hipotalamus si are loc tot timpul vieii;
h. tireotrop (TSH): stimuleaz dezvoltarea si secreia h. tiroidieni;
h. adenocorticotrop (ACTH): stimuleaz sinteza si descrcarea h. glucocorticoizi ai glandelor suprarenale;
h. Gonadotropi:
- regleaz activitatea hormonal a celorlalte glande hormonale:
h. stimulator al foliculilor ovarieni (FSH); formeaz si maturizeaz
h. stimulator al esutului germinativ testicular (ICSH), celulele sexuale
h. lutinizat (LH): controleaz ovulaia, dezvoltarea corpului galben si secreia de progesteron, iar la brbai
stimuleaz secreia de testosteron.
h. lactogen (prolactina): stimuleaz dezvoltarea glandelor mamare si menine secreia laptelui;
h. stimulator al melanocitelor: produce pigmentarea pielii.
Hormonii neurohipofizei:
ocitocina: stimuleaz contracia musculaturii netede a uterului la eliminarea ftului;
vasopresina (h. antidiuretic):
- dac este secretat n doze mari produce ceresterea tensiunii arteriale;
- lezarea nucleilor hipotalamici sau a neurohipofizei diabet insipid.

BOLI ENDOCRINE ALE HIPOFIZEI

hiposecreie la copil nanism hipofizar = piticism, cu organe dezvoltate proporional, intelect normal;
hipersecreie:
- la copil gigantism = cresterea exagerat n nlime;
- la adult acromegalie = cresterea extremitilor.

2. Epifiza
- are forma unui con de pin, situat n partea posterioar a diencefalului;
- msoar 8/5 mm si cntreste 0,25 g;
secret hormonul melatonina:

75
 - cu efecte inhibitoare asupra hormonilor gonadotropi hipofizari (FSH si LH), controlnd dezvoltarea si cresterea organismului;
- cu rol n metabolismul mineral, protidic si glucidic;
- inhibitor al dezvoltrii sexuale precoce.
menine echilibrul veghe somn;
leziunea ei pubertate precoce.

3. Tiroida
- este situat n partea anterioar a gtului ntr-o loj fibroas;
- format din doi lobi unii printr-un istm situai de o parte si de alta a laringelui si a traheei;
- cntreste cca. 25 g;
secret:
- tiroxina, triiodotiroxina:
o influeneaz cresterea si dezvoltarea creierului la copil;
o influeneaz metabolismul energetic, glucidic, lipidic si protidic;
- calcitonina: influeneaz meninerea echilibrului fosforic si ajut la fixarea calciului n oase.

BOLI ENDOCRINE ALE TIROIDEI

hipersecreie apariia bolii Basedow-Graves;
hiposecreie:
- la copil nanism nsoit de cretinism, deformri osoase, piele uscat, gus endemic;
- la adult mixedem nsoit de cresterea n greutate (obezitate), cderea prului, anemie;
gus endemic (apare datorit lipsei iodului din apa potabil sau alimentaie) .

4. Glandele paratiroide
- sunt patru glande mici situate cte dou pe faa posterioar a lobilor tiroidieni;
- cntresc 130 mg;
secret:
- parathormonul (PTH) = activ asupra osului, rinichiului, tractului digestiv fie prin efecte directe, fie prin efectele vitaminei B3;
- calcitonina a crei secreie controleaz metabolismul calciului si fosforului, asigurnd dezvoltarea normal a scheletului si fixarea
adecvat a calciului n oase.

76
BOLI ENDOCRINE ALE PARATIROIDEI
hipersecreia boala Recklinghousen, caracterizat prin decalcifiere osoas urmat de fracturi spontane;
depuneri fosfocalcice n esuturile moi si formarea de calculi urinari.
hiposecreia:
- la copil dezvoltarea defectuoas a dinilor si ntrziere mintal;
- la adult tetanie (cresterea excitabilitii neuromusculare si apariia spasmelor musculaturii striate sau
netede), slbiciune muscular, calcifiere intens.

5. Timusul
- este organ limfoid cu rol endocrin situat napoia sternului;
- prezint doi lobi cu form si dimensiuni variate;
- are rol de gland endocrin pn la pubertate apoi involueaz fr s dispar complet;
funcii:
- limfopoiez formarea limfoitelor T cu rol n imunitate;
- prin secreia de timocrescin:
o intervine n metabolismul calciului;
o n controlul cresterii scheletului;
o dezvoltarea organelor sexuale;
- timocrescina are aciune antagonist hormonilor sexuali degenerarea timusului n perioada postpuberal.

6. Glandele suprarenale
- sunt asezate deasupra polului superior al rinichilor;
- greutate ntre 8 10 g;
- sunt formate:
o zona cortical la exterior corticosuprarenala (CSR);
o zona medular la interior medulosuprarenal (MSR);
hormonii secretai de CSR (corticosteroizi):
- mineralocorticoizi: aldosteron;
- glicocorticoizi: cortizol, corticosteron, cortizon si predninson;

77
- sexosteroizi: androgeni, estrogeni si progesteron;
o aldosteronul: intervine n metabolismul apei si electroliilor meninnd echilibrul Na si K;
o glucocorticoizii: au efecte metabolice, sangvine, digestive, renale, nervoase;
o sexosteroizii: secretai n cantiti foarte mici au efect asemntor cu hormonii secretai de gonade.
hormonii secretai de MSR:
- adrenalina:
o determin o stare de alert cortical, anxietate si fric;
o creste fora de contracie a miocardului, frecvena cardiac si viteza sngelui;
o produce vasodilataia vaselor coronare, pulmonare, a celor din m. scheletici si a celor gastrointestinale;
o relaxeaz musculatura tractului digestiv, bronhiilor si vezicii urinare;
o produce contracia sfinterelor digestive, splinei, muschilor erectori si dilatatori ai pupilei;
o hipeglicemie, stimuleaz metabolismul lipidic.
- Noradrenalina aceleasi efecte ca mai sus, dat atenuate.

BOLI ENDOCRINE ALE GLANDELOR SUPRARENALE

hipersecreia:
boala lui Conn provocat de excesul de aldosteron (conduce la reinerea de ap si sare n organism);
boala lui Cushing provocat de excesul de glucocorticoizi;
sindromul androgenital provocat de excesul de hormoni sexuali (la femei apar efecte masculinizante).

7. Pancreasul endocrin
- situat n curbura duodenului, prezint dou poriuni:
exocrin: ocup 98-99% din pancreas reprezentat de acinii pancreatici;
endocrin: ocup 1-2% si este reprezentat de insulele Langerhans care au trei tipuri de celule:
- alfa secret glucagonul intervine n reglarea metabolismului glucidic, lipidic, protidic;
- beta secret insulina;
- delta secret somatostanina.
INSULINA
- primul hormon descoperit de un cercettor romn, Nicolae Paulescu n 1921;
- intervine n reglarea metabolismului glucidic, lipidic si protidic;

78
- la nivelul ficatului are rol hipoglicemiant, stimulnd sinteza de proteine si lipide;
- la nivelul esutului adipos stimuleaz ptrunderea glucozei.

BOLI ENDOCRINE ALE PANCREASULUI

hipersecreia hipoglicemie ce afecteaz SNC com;
hiposecreia:
diabetul zaharat = hiperglicemie (cresterea concentraiei de glucoz n snge);
poliurie (elimiarea unor cantiti mari de urin);
polifagie (ingerarea unor cantiti mari de alimente);
polidipsie (consum mare de lichide);
glicozurie (eliminarea de glucoz prin urin);
corpi cetonici (instalarea comei diabetice).

8. Ovarul endocrin
ovarele sunt organe pereche, situate n pelvis de o parte si de alta a uterului;
prezint dou poriuni:
exocrin reprezentat de foliculii ovarieni unde se formeaz ovulele;
endocrin reprezentat de
- celulele tunicii interne a foliculilor ovarieni secret n prima etap a ciclului ovarian h. estrogeni;
o h. estrogeni:
la fete determin cresterea glandelor mamare si apariia caracteristicilor sexuale secundare;
la femei determin proliferarea mucoasei uterine si a musculaturii trompelor uterine si au efecte metabolice;
influeneaz centrii hipotalamici care regleaz activitatea sexual;
scad concentraia glucozei n snge;
favorizeaz retenia apei si sodiului n organism si depunerea calciului n oase.
- celulele corpului galben secret n a doua etap cantiti mari de progesteron si inhibina n cantiti mici;
o progesteronul:
pregteste tractul genital pentru nidaie (fixare ovulelor fecundate n mucoasa uterin) si meninerea sarcinii;
o inhibina:
inhib secreia de FSH si LD.

79
 9. Testiculul endocrin
testiculele sunt organe pereche localizate n regiunea inghinal (n scrot);
prezint o poriune:
o exocrin reprezentat de tubii seminiferi ce produc sperma;
o endocrin: reprezentat de celulele interstiiale Leyding situate n esutul conjunctiv care secret testosteron si o cantitate mic de
estrogen.
Testosteronul:
produce dezvoltarea organelor genitale masculine;
determin apariia caracterelor primare si secundare;
mpreun cu STH-ul are aciune anabolizant asupra metabolismului protidic;
stimuleaz dezvoltarea muschilor, a secreiei de osein si depunerea calciului n oase.

Hipersecreia se manifest prin:

- eunocoidism, tulburare care se instaleaz nainte de pubertate pubertate tardiv si incomplet;
- regresia caracterelor sexuale secundare dup pubertate.

NOIUNI DE ANATOMIE, FIZIOLOGIE SI PATOLOGIE A APARATULUI DIGESTIV

Sistemul digestiv se compune din tubul digestiv alctuit din:

1. cavitatea bucal;
2. faringe;
3. esofag;
4. stomac;
5. intestin subire;
6. intestin gros;
7. glandele anexe (gl. salivare, ficat, pancreas)
1. Cavitatea bucal
reprezint poriunea iniial a aparatului digestiv;

80
 este alctuit din:
a. organe si diverse esuturi:
- superior: bolta palatin;
- inferior: planseul bucal;
- lateral: obraji;
- anterior: buzele/orificiul bucal;
- posterior: limba, faringe;
- mucoasa bucal (cptuseste cavitatea bucal);
- dou arcade dentare:
superioar (pe maxilar); dinii: 8 incisivi, 4 canini,
inferioar (pe mandibul) 8 premolari, 12 molari.
b. glande salivare(parotide, submaxilare si sublinguale) excret saliva.
funciile:
de masticaie pentru formarea bolului alimentar;
nceputul digestiei glucidelor sub aciunea ptialinei salivare;
de fonaie;
receptoare;
de aprare prin intermediul amilazei salivare;
fizionomic.
2. Faringele:
organ musculo-membranos;
reprezint locul de ncrucisare a cii digestive cu calea respiratorie;
situat n partea posterioar a cavitii bucale si se continu cu esofagul;
este cptusit cu o mucoas;
este bogat n esut limfoid;
gzduieste amigdalele palatine:
- amigdala faringian pe peretele posterior; legate ntre ele prin vase limfatice
- amigdala lingual la rdcina limbii. ce formeaz inelul limfatic Waldeyer.
funciile:
de conducere a bolului alimentar ctre esofag;

81
 de aprare mpotriva infeciilor care pot ptrunde pe cale digestiv sau respiratorie.
3. Esofagul:
organ musculo-membranos, tubular, care face legtura ntre faringe si stomac;
cuprins ntre C7 n dreptul cartilajului cricoid si D11 care corespunde orificiului cardia;
L = 25 32 cm cu un calibru care varieaz ntre 10 32 mm;
are trei strmtori fiziologice:
- strmtoarea cricoidian;
- strmtoarea de la nivelul ncrucisrii cu artera aort;
- strmtoarea de la nivelul cardiei.
este situat n mediastinul posterior;
afeciunile esofagului se pot rsfrnge asupra organelor cu care vine n contact, iar leziunile acestora pot provoca suferine esofagiene;
structural este alctuit din trei straturi:
- interior se afl mucoasa cu un epiteliu pavimentos stratificat;
- tunica mijlocie cu fibre musculare longitudinale dispuse pe dou straturi, intern si extern;
- tunica extern format din esut conjunctiv lax, care se continu cu esutul de susinere mediastinal;
fiziologic:
- reprezint un organ care face legtura dintre faringe si stomac;
- prin reflexul de deglutiie, bolul alimentar trece din faringe n esofag;
- prin coordonare nervoas musculatura formeaz unde contractile care mping bolul spre cardia;
- sfincterul cardiei se dilat, mpiedicnd si refularea coninutului gastric n esofag;
- se accept existena a dou zone anatomice prevzute cu activitate sfincterian:
jonciunea faringo-esofagian;
vecintatea inelului hiatal, la limita dintre esofagul propriu-zis si vestibulul gastro-esofagian.
4. Stomacul:
organ cavitar musculo-glandular situat ntre esofag si intestinul subire;
are form de par sau J cu vrful usor ndoit si ndreptat n sus, ns forma lui este variabil n funcie de:
- coninut;
- tonicitatea musculaturii proprii;
- tonicitatea peretelui abdominal;
- poziia individului;

82
- volumul organelor vecine;
ncepe de la cardia, care face legtura ntre esofag si stomac;
poriunea situat deasupra cardiei (adaptat cupolei diafragmatice) = marea tuberozitate (fomix sau fundus);
segmentul vertical = corpul stomacului se continu cu:
- mica tuberozitate;
- antrul piloric;
- se termin cu orificiul piloric;
ntre cardia si pilor se afl dou margini:
- marginea extern sau marea curbur;
- marginea intern sau mica curbur;
structural este alctuit din patru pturi:
(1) la interior mucoasa, alctuit dintr-un epiteliu cilindric (secret mucus) si din glandele stomacului:
- glandele fundice secretoare de acid clorhidric si pepsina;
- glandele pilorice; secretoare
- celulele muncipare, de mucus;
(2) submucoasa care se afl tunica tunica mucoas si musculoas;
(3) musculoasa, format din:
- strat intern cu fibre dispuse oblic;
- strat intermediar cu fibre circulare;
- strat extern cu fibre longitudinale;
- stratul circular este foarte puternic, constituind sfinterul piloric;
(4) seroasa peritoneal la exterior;
fiziologic:
- primeste alimentele pe care, datorit funciei sale motorii, le frmnt, le amestec cu sucul gastric si apoi le evacueaz n duoden;
- prin funcia secretoare intervine n digerarea proteinelor cu ajutorul acidului clorhidric si al pepsinei;
- secreia gastric este mai nti declansat printr-un mecanism reflex-nervos, apoi prin mecanisme neuro-chimice cu punct de plecare n
mucoasa gastric (faza gastric) si intestinul subire (faza intestinal);
- mucusul gastric are rol protector, aprnd mucoasa de aciunea sucului gastric.
5. Intestinul subire:
este cel mai lung organ al sistemului digestiv (peste 4 m)
ncepe de la pilor si se termin la nivelul valvei ileo-cecale;

83
 prezint trei segmente: duoden, jejun si ileon.
Duodenul (25 30 cm)
are forma unei potcoave formate din patru poriuni:
- bulbul duodenal care urmeaz imediat dup pilor;
- poriunea descendent situat n dreapta coloanei vertebrale n care se vars secreia biliar si pancreatic;
- poriunea orizontal;
- poriunea ascendent se continu cu jejunul, formnd unghiul duodeno-jejunal.
structural prezint:
- mucoasa;
- submucoasa (cu fibre musculare circulare si longitudinale);
- seroasa peritoneal, care l acoper numai pe faa anterioar;
fiziologic ndeplineste:
- funcie motorie - mobilitatea duodenal mpinge foarte repede chimul alimentar n jejun;
- funcie secretorie:
o secretina (cu rol n stimularea pancreasului si a intestinului);
o enterokinaza (care transform tripsinogenul n tripsin);
o mucus;
- la nivelul duodenului ncepe s se amestece chimul alimentar sosit din stomac cu sucul duodenal, bila si sucul pancreatic.
Jejuno-ileonul
are un calibru mai mic si acoper cea mai mare parte a cavitii peritoneale, formnd 14 16 anse;
structural prezint patru straturi:
- mucoasa (formeaz cute circulare = valvule conivente si numeroase viloziti intestinale suprafa foarte mare cu rol n
absoebia intestinal);
- submucoasa;
- musculoasa;
- seroasa (nveleste ntreaga circumferin a jejono-ileonului);
fiziologic are trei funcii:
- motorie, reprezentat de:
miscrile pendulare cu rol de frmntare si amestecare a coninutului intestinal;
miscrile peristaltice cu rol de propulsare a chimului intestinal;

84
 - secretorie prin elaborarea unor fermeni:
erepsina si nucleotidaza cu rol n digestia proteinelor si a acizilor nucleici;
lipaza intestinal cu rol n scindarea grsimilor neutre;
dizaharidele (maltaza, izomaltaza, zaharaza, lactaza) cu rol digerarea glucidelor pn la monozaharide;
- absorbie exercitat pe o suprafa foarte mare datorit vilozitilor intestinale prin care, odat cu principiile alimentare amintite,
se mai absoarbe apa, srurile minerale si vitaminele.
6. Intestinul gros:
este segmentul terminal al tubului digestiv: ncepe de la valva ileo-cecal si se termin cu anusul;
are un volum mai mare dect intestinul subire si prezint trei benzi musculare longitudinale (taenia coli);
lungimea lui varieaz ntre 1,5 - 3 metri;
este mprit n urmtoarele segmente:
- cecul;
- colonul ascendent;
- colonul transvers;
- colonul descendent;
- colonul sigmoid;
- rectul.
Cecul:
situat n fosa iliac dreapt;
legtura dintre ileon si cec se face prin sfincterul ileo-cecal;
pe partea intern se afl apendicele a crui poziie este variabil;
cecul are un anumit grad de mobilitate.
Colonul ascendent:
situat n flancul drept si continu cecul, urcnd vertical pn la faa inferioar a ficatului, n unghiul hepatic
(unghiul drept), de unde se continu cu colonul transvers;
este fixat de peretele posterior al abdomenului prin peritoneu.
Colonul transvers:
se ntinde de la unghiul hepatic pn la unghiul splenic (unghiul stng);
situat orizontal sau n forma literei V.
Colonul descendent:

85
 se situeaz n flancul stng si se ntinde de la unghiul splenic pn la nivelul crestei iliace.
Colonul sigmoid:
reprezint continuarea colonului descendent n fosa iliac stng si n pelvis;
are forma literei S si se ntinde pn la unghiul recto-sigmoidian;
Rectul:
poriunea terminal a intestinului gros;
se ntinde de la unghiul recto-sigmoidian pn la anus, fiind asezat n pelvis;
comunic cu exteriorul prin canalul anal.
structural, intestinul gros este alctuit din patru straturi:
- mucoasa: foarte bogat n celule mucipare;
- submucoasa;
- musculoasa caracterizat prin:
cele trei benzi musculare longitudinale;
benzile transversale care alctuiesc haustrele intestinului;
- seroasa.
fiziologic, intestinul gros are funcii de:
- motricitate asigur progresia bolului fecal prin contracii peristaltice segmentare si masive:
bolul fecal se adun n sigmoid;
materiile fecale trec n rect;
expulzarea lor prin actul fiziologic al defecaiei;
- secreie rezumat la mucus;
- absorbie mai redus care se exercit mai mult la nivelul cecului si segmentului ascendent la nivelul crora se absoarbe: apa,
srurile, vitaminele, glucoza;
o la nivelul rectului se absorb substanele medicamentoase si apa care ajung n vena cav inferioar.

GLANDELE ANEXE
a. Pancreasul exocrin:
secret sucul pancreatic (lichid limpede si incolor) condus prin dou canale n duoden;
situat n spatele stomacului, imediat sub acesta, seamn cu o sticl culcat;
secret sucul pancreatic imediat dup ce hrana a fost introdus n gur;

86
 funcie principal = producerea celor doi hormoni: insulina si glucagonul.
b. Vezica biliar:
are aspect de sac n form de par atasat de partea de jos a ficatului;
are funcia de a depozita bila care se produce n ficat si de a o elibera la nevoie;
bila este un lichid galben-verzui compus n cea mai mare parte din ap, colesterol, sruri biliare si acizi biliari;
bila se elimin prin canalul biliar comun n duoden unde se amestec cu chimul gastric pentru a digera grsimile.
c. Ficatul:
cea mai mare gland (1,5 2 Kg) situat n partea dreapt superioar a abdomenului, sub diafragm;
este alctuit din lobul drept (care este mai mare, ocupnd toat partea dreapt de sus a abdomenului) si lobul stng;
la exterior prezint o capsul conjunctiv fibros din care pornesc spre interior perei care separ ficatul n lobi;
produce zilnic 1 litru de bil, care alimenteaz n permanen vezica biliar;
este un adevrat centru de reciclare, n special pentru globulele rosii moarte (durata normal de via a globulelor
rosii este de 100 zile);
funciile principale:
- ajutor n digestia grsimilor;
- asigur rezerve de nutrieni;
- filtrarea toxinelor si a deseurilor din snge;
- sintetizarea unor varieti de proteine si reglarea nivelelor multor chimicale ce ajung n snge.
ficatul = unic ntre organele corpului uman datrit capacitii sale de regenerare.

FIZIOLOGIA APARATULUI DIGESTIV

Alimentele = combustibilul organismului uman Ele conin substane cu structur chimic complex care pentru a ajunge la forma de
molecule simple sufer transformri mecanice, fizice si chimice care, prin prelucrare, produc energia necesar fiecrei celule. n acest scop s-a
dezvoltat aparatul digestiv. Exist patru tipuri de digestie:
- bucal;
- gastric;
- la nivelul intestinului subire;
- la nivelul intestinului gros.
1. Digestia bucal:
la nivel bucal exist o activitate motorie si una secretorie.
a. activitatea motorie cuprinde:

87
- masticaia;
- timpul bucal al deglutiiei.
Masticaia:
o este act reflex voluntar/involuntar;
o organele masticaiei:
- oasele maxilare, mandibula si dinii (pasive);
- muschii masticatori ai limbii si ai obrajilor (active).
reflexul masticator:
- coordonat de centrii nervosi ai trunchiului cerebral care determin miscrile de ridicare si coborre a
mandibulei;
- la deschiderea gurii sunt activai muschii maseter, pterigoid medial si temporar, iar la nchiderea gurii,
contactul cu receptorii bucali duce la activarea muschilor digastric si pterigoid lateral;
- alt rol important l au limba si muschii obrajilor.
rolul masticaiei:
- trituarea si frmntarea alimentelor;
- amestecarea alimentelor cu saliva aciunea amilazei salivare asupra amidonului si a lipazei linguale asupra lipidelor, asigur
contactul cu receptorii gustativi etc.
-
saliva:
- secretat de glandele salivare parotide, sublinguale si submandibulare;
- zilnic este secretat 800 1500 ml saliv care conine:
concentraii mari de K si mai mici de Na si Cl;
dou tipuri de proteine: enzime (amilaza salivar si lipaza lingual) si mucina;
substane bactericide de catabolism;
- ncepe procesul de digestie al amidonului si al lipidelor;
- lubrefiaz alimentele si protejeaz cavitatea bucal;
- elaboreaz senzaia gustativ.
Deglutiia:
o este act reflex n trei timpi, cuprinznd activitile motorii ce asigur transportul bolului alimentar n stomac:
timpul bucal = voluntar si const n mpingerea bolului alimentar n faringe de ctre limb;

88
 timpul faringian const n stimularea ariilor receptoare care produc contracii faringiane musculare automate; centrul deglutiiei
inhib centrul respiraiei pe perioada deglutiiei;
timpul esofagian const n transportul alimentelor n stomac prin contraciile musculaturii faringiene; de-a lungul esofagului se
propag unde de relaxare care ajung la stomac si o parte din duoden; n ultima parte a esofagului se afl sfinterul esofagian care
previne refluxul gastro-esofagian.
2. Digestia gastric:
const n transformarea bolului alimentar n chim gastric (past omogen);
stomacul ndeplineste trei funcii:
- stocarea alimentelor;
- amestecul cu secreiile gastrice;
- evacuarea coninutului gastric n duoden;
stomacul permite depozitatrea a 1-2 litrii coninut;
aici au loc contraciile peristaltice si retropulsia;
cnd particulele devin suficient de mici, ele sunt evacuate n duoden;
stomacul produce 2 litrii de secreii/zi:
- prima faz a secreiei gastrice = faza cefalic declansat de gnd, vedere, gust si miros;
- a doua faz = faza gastric declansat la intrarea alimentelor n stomac (produce tamponarea aciditii gastrice, cresterea pH-lui
etc);
- a treia faz = faza intestinal n care secreia este sczut.
principalele substane din secreiile gastrice sunt enzimele:
- pepsina (rol n procesul de digestie a proteinelor);
- lipaza gastric (rol n hidrolizarea lipidelor);
- mucina (protecia mucoasei gastrice);
- HCl (important n digestia proteinelor asigurnd pH-ul optim activitii pepsinei).
3. Digestia la nivelul intestinului subire const n contracii de amestec si de propulsie.
Secreia pancreatic:
- produs de partea exocrin a pancreasului care secret urmtoarele enzime: peptidaze, lipaze, amilaze si nucleaze.
- celulele ductale secret zilnic ntre 1200 1500 ml suc pancrealtic cu coninut mare de HCO3 ce neutralizeaz aciditatea gastric.
Secreia biliar:
este necesar pentru digestia si absorbia lipidelor si pentru excreia unor substane insolubile n ap;

89
 colesterolul:
- compus organic care se gseste n structura celulelor animale, mai ales n snge, care la dereglri metabolice se depune pe pere ii
vaselor sanguine;
- se gseste liber sau combinat n untura de peste, bil, snge, esut nervos, glbenus de ou etc;
bilirubina:
- substan galben maronie prezent n organism datorit provenienei din degradarea hemoglobinei (bilirubina liber) apoi captat de
ficat (bilirubina conjugat) si degradat;
- n icter bilirubina provoac nglbenirea tegumentelor;
- se elimin prin scaun transmind culoarea specific maronie;
- este stocat n vezica biliar n perioadele interdigestive si eliberat n duoden n perioadele digestive;
- conine acizi, pigmeni biliari, fosfolipide, colesterol si electrolii;
vezica biliar are o capacitate de 20 60 ml;
stimularea vagal a vezicii produce contracia ei si relaxarea sfincterului Oddi.
intestinul secret:
- mucus (gl. Brunner n duoden, criptele Lieberkuhn n epiteliul intestinal);
- enzime (peptidaze, dizaharide, lipaze);
- ap;
- electrolii.
la nivelul intestinului subire sunt absorbite: glucide, proteine, lipide, ap, electrolii, vitamine, minerale.
Glucidele:
- reprezint 50 60% din diet (250 800 g/zi);
- cele mai importante sunt: sucroza, lactoza si amidonul (celuloza, desi prezent n alimentaia noastr, nu poate fi digerat) care pentru
a fi absorbite ajung la stadiul de monozaharide;
- digestia amidonului ncepe n cavitatea bucal sub aciunea amilazei salivare si continu n intestinul subire sub aciunea amilazei
pancreatice si a dizaharidelor;
- produsii finali ai glucidelor sunt: fructoza, glucoza si galactoza care ajung n capilare prin transport activ sau prin difuziune
facilitat.
Proteinele:
- necesarul unui adult = 0,5 0,7 g/kg corp/zi;
- pentru a fi absorbite sunt transformate n polipeptide si aminoacizi.

90
 Lipidele:
- pentru a fi absorbite trebuie s devin solubile n ap;
- sunt transformate n monogliceride si colesterol, cu ajutorul secreiilor biliare, fiind absorbite n ileonul terminal;
- aportul zilnic de lipide este ntre 25 160 g/zi;
- n enterocite, 2-monogliceride n combinaie cu acizii grasi = trigliceridele;
- lipofosfatidele n combinaie cu acizii grasi = fosfolipidele.
Apa se absoarbe pasiv n intestin, vitaminele intr n alctuirea miceliilor si se absorb mpreun cu celelalte
lipide; absorbia calciului este facilitat de viatamina D, iar cea a fierului de vitamina C.
4. Digestia la nivelul intestinului gros:
scop:
- absorbia apei si electroliilor;
- depozitarea materiilor fecale.
la acest nivel au loc miscri de amestec si de propulsie;
colonul absoarbe pn la 2-3 litri ap/zi si cea mai mare parte a sodiului si clorului (potasiul = secretat de colon);
un rol extrem de important n fiziologie si patologie l joac flora intestinal.
bolul alimentar ndeplineste funcia de materie prim, combustibil al organismului, descompunndu-se n particule microscopice ce ajung la
nivel celular, producnd reacii anabolice si catabolice metabolismul intermediar.
Glucidele:
- prin oxidarea pn la CO2 si ap a unui gram de glucoz 4,1 kcal;
- fac parte din structura acizilor nucleici.
Lipidele:
- un gram de lipid catabolizat pn la CO2 si ap 9,3 kcal;
- intr n construcia membranelor celulare;
- izolator termic.
Proteinele:
- prin arderea unui gram de proteine 4,1 kcal;
- rol de enzime, pigmeni respiratori ai sngelui, anticorpi, n coagulare, n contracia muscular, n echilibrul acido-bazic,
precursori ai ciclului Krebbs.
Necesarul zilnic al unui om este ntre 2500 5000 kcal/zi alimentaia adecvat si variat poate oferi toate elementele de care avem nevoie.

91
PATOLOGIA APARATULUI DIGESTIV

1. Bolile cavitii bucale:

pot avea cauze diferite, ns cele mai des ntlnite sunt procesele inflamatorii, care provoac stomatitele si glositele:
- stomatitele apar ca infecii prin:
exacerbarea florei bucale, favorizate de iritaia unor carii dentare, tartru dentar;
iritaia cu nicotin, alcol si/sau substane chimice;
igien bucal deficitar.
- glositele sunt afeciuni inflamatorii ale limbii.
2. Bolile faringelui:
sunt procese inflamatorii care intereseaz lojile amigdaliene si zonele nvecinate;
se manifest prin tumefierea esuturilor interesate, disfagie, uneori febr si alterarea strii generale;
cele mai frecvente sunt anginele:
- simptome:
dureri spontane la deglutiie cu iradieri spre urechi;
vorbire rgusit si dureroas;
amigdalele si vlul palatin sunt rosii si tumefiate;
uneori ganglionii regionali sunt mrii si durerosi;
insomnie, astenie, adinamie (lipsa forei fizice), anorexie, febr.

3. Bolile esofagului:
esofagitele sunt procese inflamatorii esofagiene:
- simptome:
disfagie = nghiire dificil;
durere esofagian care nsoeste disfagia;
regurgitarea esofagian = revenirea n gur a alimentelor ingerate.
4. Bolile stomacului si duodenului:
gastritele:
- sunt procese inflamatorii ale stomacului cauzate de:
alimente insuficient masticate;

92
 abuz de condimente;
abuz de buturi alcoolice;
fumat;
comportament alimentar deficitar: alimentaia la ore neregulate, abuz de medicamente, alimente prea calde, prea reci sau prea prjite
etc.
ulcerul gastro-duodenal:
- se caracterizeaz prin prezena unei ulceraii pe duoden sau pe stomac si foarte rar pe poriunea inferioar a esofagului sau n restul
tubului digestiv;
- se manifest ca un sindrom dispeptic dureros sistematizat, ce respect periodicitatea alimentar, sezonier si de efort:
periodicitatea alimentar const n apariia durerilor pe nemncate si linistirea lor dup mncare;
periodicitatea sezonier const n apariia durerilor la nceputul primverii si toamnei, anual sau periodic, lsnd unii ani liberi;
ritmicitatea durerilor la eforturi fizice si psihice, precum si linistirea lor n perioada de repaus constituie o alt caracteristic a durerii
ulcerului simplu necomplicat.
5. Bolile intestinului:
duodenitele:
- sunt procese inflamatorii ale duodenului asociate, de regul, cu gastrite si enterite;
- simptomatologie:
dureri epigastrice;
greuri/vrsturi;
deshidratare;
diaree.
sindromul diareic:
- const n mrirea frecvenei scaunului (peste 2 scaune/zi), cu o consisten moale sau lichid si cu resturi alimentare accelerrii
peristaltismului si hipersecreiei mucoasei intestinale;
- cauze:
nervoase: diareea emoional excitabilitatea crescut a sistemului nervos;
endocrine: hipertiroidism, boala Basedow;
alergice: la fructe zemoase, lapte, ou etc;
intoxicaii exogene: ciuperci, alimente alterate etc;

93
 microbiene si virotice: toxiinfecii alimentare, dizenterie etc;
parazitare;
distrugerea florei microbiene intestinale dup administrarea de antibiotice;
procese intestinale locale: tuberculoza intestinal, cancer intestinal etc.
sindromul de constipaie:
- este caracterizat prin scderea frecvenei scaunului fa de normal (sacune la 3 zile sau mai rar), avnd o consisten tare, fr resturi
alimentare scderii peristaltismului intestinal si secreiei intestinale;
- cauze:
obisnuit: pudoare, comoditate, schimbarea mediului, WC-uri neigenice etc;
neurofuncionale: atonie, hipertonie;
sedentarismul;
endocrine: hipotiroidism, insuficiene poliendocrine;
mecanice: aderene, sarcin, perivisceritate, ptoza colonului;
alimentare: mese reduse, alimente uscate etc;
tumori intestinale: cancerul colonului;
leziuni ale tubului digestiv: hemoroizi, fisuri anale, rectite, anorectite, ulcer gastric/duodenal.
apendicita:
- este inflamaia apendicelui cecal ca urmare a unei infecii cu microbi variai;
- simtome:
durere spontan de intensitate violent cu nceput relativ brusc n fosa iliac dreapt;
greuri;
vrsturi;
febr;
constipaie.
hemoroizii:
- sunt dilataii varicoase la nivelul rectului si anusului favorizate de:
constipaie;
graviditate;
sedentarism;

94
 cancer rectal;
ciroze hepatice;
- neinflamai sunt bine suportai;
- se pot complica cu inflamaii, provocnd:
arsuri;
dureri;
flebotromboze;
ulceraii urmate de hemoragii;
fisuri anale;
- pot sngera anemii;
- scaunul este de constipaie cu snge pe suprafa.
parazitozele intestinale:
- sunt boli cauzate de prezena unor ageni biologici adaptai la viaa parazitar n intestinul subire;
- paraziii intestinali:
lamblia lambliaza;
limbricul ascaridoza;
trichocefal trichocefaloza;
oxiuri oxiuroza;
tenia teniazele;
trichina trichinoza.
6. Bolile ficatului si ale cilor biliare
hepatita acut:
- este mbolnvirea acut a ficatului, avnd cauze virale, microbiene si toxice.
hepatita epidemic viral:
- este produs de un virus de tipul A, B si C;
- se transmite pe cale digestiv si prin instrumente medicale nesterelizate corect.
ciroza;
- este o afeciune hepatic cronic progresiv care evolueaz cu alterarea strii generale si a structurii normale a ficatului, boal fiind
caracterizat prin apariia de friboze prin care esutul hepatic este nlocuit cu esut fibros;
- cauze:

95
 alcolismul;
infecia cronic cu virus hepatic C;
carenele alimentare;
infeciile biliare cu staz hepatic;
hepatitele acute.
insuficiena hepatic:
- se produce atunci cnd ficatul este grav bolnav si nu si mai poate ndeplini funciile;
- afeciunea este potenial fatal si necesit tratament de urgen.
colecistopatiile:
- sunt suferine ale cilor biliare si ale veziculei biliare;
- cauze:
factori alimentari de risc: abuzul de grsimi prjite si rntasuri;
factori infeciosi: microbi si virusuri;
factori nervosi si hormonali (la femeie): favorizarea infeciilor si litiazei biliare;
factori metabolici: obezitatea, dislipidemia (modificarea concentraiei lipidelor sanguine) litiaza biliar;
alergice colecistopatii alergice;
parazitozele colecistopatii parazitare.
litiaza biliar:
- const din formarea calculilor biliari;
- este condiionat de:
factori alimentari: grsimi, dulciuri etc;
tulburri metabolice;
staz biliar;
infecii biliare.

7. Bolile pancreasului
pancreatita acut:

96
 - se manifest la persoanele obeze, deseori cu litiaz biliar, dup abuz de grsimi si proteine;
- debuteaz brusc cu dureri n epigastru sau hipocondrul stng, greuri, balonri, alterarea strii generale.
pancreatitele cronice:
- se asocieaz cu alte afeciuni digestive (hepatobiliare, ulcerul duodenal etc.);
- se manifest prin slbire marcat n greutate, scaune abundente, lucioase, grsoase, durere epigastric sau n hipogondrul stng.
litiaza pancreatic:
- este o afeciune foarte rar;
- simtome: dureri n epigastru, n hipocondrul stng sau paraombilicare, cu iradieri n spate.

NOIUNI DE ANATOMIE SI FIZIOLOGIE A APARATULUI RESPIRATOR

Aparatul respirator este constituit din totalitatea organelor care contribuie la realizarea schimbului gazos dintre aerul atmospheric si organism.
alctuire:
cile respiratorii = organe cu rol n vehicularea aerului:
- cavitatea nazal; cile respiratorii
- faringe; superioare;
- laringe;
- trahea; cile respiratorii inferioare.
- bronhiile.
plmnii = organe la nivelul crora au loc schimbul de gaze (oxigen si dioxid de carbon.
Cile respiratorii superioare:
Cavitatea nazal:
- este divizat de septul nasal n dou caviti simetrice = fose nasale;
- fosele nazale se afl parial n piramida nazal care are rol estetic si de protecie.
Faringele:
- este organ cu dubl funcie:
respiratorie;
digestiv.
Cile respiratorii inferioare:
Laringele:

97
- situat n partea anterioar a gtului, sub osul hioid, deasupra traheei;
- are un schelet cartilaginos format din:
trei cartilaje neperechi: tiroid, cricoid, epiglotic;
trei perechi: aritonoide, corniculare, cuneiforme unite prin ligamente si articulaii.
- interior este cptusit de o mucoas care formeaz patru plici = corzi vocale (dou superioare, dou inferioare).
Traheea:
- conduct fibrocartilaginos situat anterior de esofag;
- se ntinde de la marginea anterioar a laringelui pn la bifurcarea ei n cele dou bronhii principale;
- are dou segmente: cervical si toracal;
- la exterior: esut conjunctiv, iar la interior mucoasa traheal este format dintr-un epiteliu pseudostratificat ciliad cu celule care secret
mucus.
Bronhiile principale:
- dou conducte fibrocartilaginoase rezultate din bifurcarea traheei;
- ajung la lobul pulmonar, ptrunznd n plmn unde se ramific = arboreal bronsic;
- structura: aceasi cu a traheei.
PLMNII:
principalele organe ale aparatului respirator;
situai n cutia toracic, deasupra diafragmului;
forma unor jumti de con secionai de la vrf spre baz;
masa medie a celor 2 plmni = 1300g.
prezint:
- o baz usor concav asezat pe diafragm si raportat la dreapta cu lobul drept al ficatului, iar la stnga cu lobul stng al ficatului, fundul
stomacului si cu splina;
- vrful care depseste prima coast si ajunge la baza gtului;
- faa extern care se raporteaz coastelor si spaiilor intercostale, prezentnd la plmnul drept dou fisuri, oblic si orizontal, iar la
plmnul stng numai o fisur oblic;
- faa intern mediastinal care este plan si prezint hilul plmnului = locul de intrare si iesire al elementelor pedicului pulmonar
(bronhia principal, artera si venele pulmonare, arterele si venele bronsice, nervii vegetative si vase limfatice).
Structura plmnului:
- reprezentat de glande tubuloacinoase, formate dintr-un sistem de canale aeriene si dintr-o multitudine de saci;
- lobii plmnului drept (superior, mijlociu, inferior) sunt delimitai de dou fisuri;

98
 - lobii plmnului stng (superior si inferior) sunt delimitai de o fisur;
- fiecare lob este alctuit din segmente = unitile anatomice, funcionale si clinice ale plmnului;
- fiecare segment este format din lobuli = unitile morfofuncionale ale plmnilor de forma piramidal cu baza spre suprafaa plmnilor,
iar vrful suspendat de o bronhie supralobular;
- n jurul lobului: esut conjuctiv bogat n fibre elastice, celule conjunctive si celule macrophage.
Arborele bronsic:
- dup ptrunderea n plmni bronhiilor principale bronhii lobare bronhii segmentare bronhii supralobulare bronhii
intralobulare bronhii terminale;
- bronhiile terminale sunt ultimile ramificaii ale arborelui bronsic si au rolul de a conduce aerul n bronhii respiratorii (acinoase)
canale alveolare a cror perei reprezint dilataii n form de saci alveolari, n care se deschid alveolele.
Totalitatea elementelor care continu o bronhiol terminal = acinul pulmonar.
epiteliul alveolar, membrana bazal a alveolei, esuturile conjunctive de sub ea, membrana bazal a capilarului si endoteliului capilar
formeaz bariera hematoaerian strbtut de oxigen si dioxid de carbon.
Vascularizaia plmnului:
- funcional;
- nutritiv.
Vascularizaia funcional:
- realizeaz schimburile gazoase
- reprezentat de trunchiul pulmonar si venele pulmonare care alctuiesc mica circulaie.
trunchiul pulmonar ncepe cu ventriculul drept, se mparte n artera pulmonar stng si dreapt care ptrund n plmni prin hilul
pulmonar, de unde urmreste ramificaiile arborelui bronsic ptrunznd n lobul pulmonar si capilarizndu-se n jurul alveolelor pulmonare. La
nivelul acestei reele capilare dioxidul de carbon este cedat alveolelor, iar din alveole ptrunde oxigenul care este preluat de venele pulmonare.
Aceste vene prsesc plmnul prin hilul pulmonar si transport sngele cu oxigen n atriul stng, de unde va trece n ventriculul stng care l va
impinge n tot organismul.
Vascularizaia nutritiv face parte din marea circulaie, fiind reprezentat de arterele si venele bronsice.
Pleura:
- este o membran seroas format din dou foie:
o una nveleste plmnii la exterior si ptrunde n fisuri;
o cealalt cptuseste pereii cutiei toracice;

99
 o ntre cele dou foie se formeaz cavitatea pleural = spaiu virtual cu presiune negativ cu rol n mecanica respiraiei n care se gseste
un lichid seros, care menine umed suprafaa celor dou foie (usurnd alunecarea plmnului n timpul miscrilor respiratorii;
o cavitatea pleural devine real n cazuri de boal: conine aer (pneumotorax), snge (hemotorax) sau puroi (piotorax).

RESPIRAIA:
este funcia esenial a organismelor vii, funcie prin care se realizeaz raportul de oxigen din aerul ambient pn la nivelul celular, n
paralel cu eliminarea n atmosfer a dioxidului de carbon rezultat din metabolismul celular.
se realizeaz cu participarea unor sisteme morfofuncionale n mai multe etape strns corelate, desfsurate ntr-o strict succesiune:
- ventilaia pulmonar;
- difuziunea si schimbul de gaze la nivelul membranei alveolo-capilare;
- transportul gazelor n snge si respiraia celular.
a. Ventilaia pulmonar:
reprezint procesul prin care se realizeaz circulaia alternativ a aerului ntre mediul ambient si alveolele pulmonare, mecanism ce
antreneaz ptrunderea aerului bogat n oxigen ctre alveolele si eliminarea dioxidului de carbon n mediul exogen.
Miscrile ventilatorii:
circulaia alternativ a aerului se realizeaz ca urmare a variaiilor ciclice ale volumului cutiei toracice urmate de miscarea n acealsi sens a
plmnului care este solidarizat de acesta prin intermediul foielor pleurale;
variaiile ciclice ale volumului aparatului toraco-pulmonar se realizeaz n cursul a dou miscri de sens opus definite ca miscare
inspiratorie si miscare expiratorie:
(1) miscarea inspiratorii/inspiraia:
- cresterea volumului cutiei toracice si a volumului pulmonar ca o consecina a cresterii celor trei diametre: anteroposterior, longitudinal si
transversal;
- expansiunea plmnilor este favorizat de abundena fibrelor elastice din structura parenchimului pulmonar si determinat de existena
unei aderene funcionale ntre cutia toracic si plmn;
- expansiunea plmnilor si cresterea volumului lor n timpul inspiraiei provoac o scdere a presiunii aerului din interiorul plmnilor sub
presiunea atmosferic ( cu 2-3 mm Hg), realiznd astfel un gradient de presiune datorit cruia aerul atmospheric ptrunde n interiorul
plmnilor.

(2) miscarea expiratorie/expiraia:

100
 - miscarea de sens contrar inspiraiei n cursul creia are loc revenirea la volumul iniial al cutiei toracice si al plmnului;
- n condiii de repaus expiraia este un act pasiv ce nu necesit contracia musculaturii respiratorii;
- revenirea cutiei toracice si a plmnului la volumul iniial este consecina refraciei esuturilor elastice ale aparatului toraco-pulmonar,
desprinse n timpul inspiraiei, care elibereaz sub form de energie cinetic energia potenial acumulat;
- scderea volumului pulmonar provoac cresterea presiunii aerului peste presiunea atmosferic (cu 2-3 mm Hg) crearea unui gradient
de presiune care favorizeaz eliberarea aerului din plmni ctre exterior.
b. Volumele si capacitile pulmonare:
n timpul miscrilor ventilatorii ptrund si ies din plmni cantit i de aer a cror mrime se raporteaz la talia, vrsta, sexul, postura
fiecrei personae;
cuantificarea volumelor de aer inspitat si expirat poate aduce informaii asupra integritii aparatului toraco-pulmonar a cror evaluare
se face prin:
- spirometrie se face cu ajutorul spirometrelor (cu ap / uscate);
- spirografie utilizeaz spirograful = aparat care permite nregistrarea grafic a volumelor expirate si efectuarea unor succesiuni de miscri
inspiratorii si expiratorii.
Volumul curent (VT) = volumul de aer care ptrunde n plmni n cursul unei inspiraii si unei expiraii de repaus; VT la aduli = 500 ml.
Volumul inspirator de rezerv (VIR) = volumul maxim de aer ce poate fi inspirit la sfrsitul unei inspiraii de repaus; VIR la aduli = 3000
ml; reprezint 60% din capacitatea vital.
Volumul expirator de rezerv (VER) = volumul maxim de aer care poate fi epirat la sfrsitul unei expiraii maximale; VER la aduli = 1200
ml; reprezint 25% din capacitatea vital.
Capacitile pulmonarea = valoarea sumei a dou sau mai multe volume pulmonare:
capacitatea pulmonar total (CPT) = volumul de aer cuprins n plmn la sfrsitul unei inspiraii maxime; CPT nsumeaz toate volumele
pulmonare menionate (valoarea ei variaz n funcie de sex, vrst) = 6000 ml;
capacitatea vital (CV) = volumul de aer ce poate fi scos din plmn printr-o expiraie forat efectuat dup o inspiraie maxim. CV =
VRI+VER+VT si are n medie o valoare de 4700 ml, reprezentnd 75% din CPT;
capacitatea rezidual funcional (CRF) = volumul de aer care rmne n plmn la sfrsitul unei expiraii de repaus; CRF = VER+VR,
reprezentnd 50% din CPT;
capacitatea inspiratorie (CI) = volumul de aer ce poate fi introdus n plmn printr-o inspiraie maxim care ncepe la sfrsitul unei
expiraii de repaus; CI = VT+VER, respectiv 50% din CPT.
c. Debitele ventilatorii:

101
 dac msurarea volumelor pulmonare confer o serie de parametrii statici ce caracterizeaz aparatul toraco-pulmonar, pentru ob inerea unor
informaii legate de funcia ventilatorie se utilizeaz msura debitelor ventilatorii.
Debitul ventilator de repaus (V) = cantitatea de aer ventilat timp de un minut n condiii de repaus si poate fi obinut prin produsul dintre
volumul curent si frecvena oscilaiei.
Debitul ventilator maxim (Vmax) = cantitatea maxim de aer ce poate fi ventilat ca urmare a cresterii maximale a frecvenei si amplitudinii
respiratorii.
c. Ventilaia alveolar (Va):
la sfrsitul unei respiraii de repaus, n interiorul plmnilor se afl 2500 ml aer din care doar n jur de 2350 ml particip la schimbul de
gaze (aer alveolar), n timp ce restul de 150 ml este condos n cile respiratorii la nivelul crora nu au loc schimburi de gaze, fapt pentru care
acest spaiu a fost numit spaiu mort anatomic (sma).
din cei 500 ml ce ptrund n plmni n cursul unei inspira ii n repaus, 150 ml vor primii aerul din spaiul mort anatomic, iar restul de 350
ml se adaug aerului alveolar;
ventilaia alveolar exprim cantitatea de aer care ptrunde n plmni dup scderea volumului spaiului mort anatomic (Vsma) n timp de
un minut: Va = V Vsma x f.

PATOLOGIA APARATULUI RESPIRATOR

1. Infeciile cilor respiratorii superioare:

sunt afeciuni rino-faringo-laringiene cauzate de virusuri, microbi, afeciuni favorizate de frig, umezeal, pulberi, fum, gaze, polen,
substane chimice sau medicamentoase;
sunt frecvente ca afeciuni acute si sezoniere;
pot provoca complicaii unor boli contagioase ca: rubeol, rujeol, varicel, tuse convulsiv etc;
netratate sau tratate incorect pot determina complicaii cum ar fi: bronsite sau bronhopneumonii;
sensibilizeaz organismul boli cu mecanism alergic: rinite, astm bronsic, reumatism acut, nefrite etc.
Rinita acut/rceala/guturaiul:
este sezonier si cu etiologie virotic, care se poate complica microbian si poate avea si o cauz alergic.
Rinita alergic:
este o form particular de rinit care se declanseaz la contactul cu factorii alergogeni;
se manifest prin:
- senzaie de gdilitur;

102
- strnut n salve;
- secreie seroas abundent.
Rinitele cronice:
cauzate de fum, praf, substane iritante;
se manifest prin nas nfundat si reducerea mirosului.
2. Traheobronsitele:
sunt inflamaii ale mucoasei traheobronsice cu evoluie acut sau cronic.
Bronsita acut:
debuteaz ca o infecie acut a cilor respiratorii superioare;
simptome:
- modificarea strii generale;
- subfebr sau febr;
- astenie;
- mialgii;
- transpiraii;
- tuse seac urmat de expectoraie.
Bronsita cronic:
caracterizat printr-o evoluie ndelungat: cel puin 2 ani;
bolnavul tuseste si expectoreaz minim 3 luni/an caracter astmatiform sau emfizem pulmonar.
3. Pneumopatiile acute:
sunt afeciuni inflamatorii care intereseaz parenchimul si interstiiul pulmonar, sau sunt focare bronhopneumonice diseminate (ex:
pneumonia pneumococic, congestia pulmonar, bronhopneumonia etc).
4. Enfizemul pulmonar:
este reprezebtat ca mrirea de volum a alveolelor pulmonare cu tulburri cunsecutive n schimburile gazoase si cresterea cantit ii aerului
rezidual;
5. Astmul bronsic:
este o boal cu un mecanism neuroalergic sau infecios alergic;
se caracterizeaz prin crize de dispnee ca urmare a constriciilor bronsice;

6. Sclerozele pulmonare:

103
 sunt proliferri mai mult sau mai puin extinse ale esutului pulmonar rezultate n urma unor boli (tuberculoz, pneumonii, supuraii
pulmonare etc.).
7. Cancerul bronhopulmonar:
este o tumoar malign care ia nastere fie din celulele bronsice, fie din alte tumori maligne cu alte localizri (hepatice, gastrice, rectale,
prostatice etc.).
8. Pleureziile:
sunt afeciuni de natur inflamatorie cantonate la nivelul pleurei si manifestate prin acumularea de lichid inflamator n cavitatea pleural.
9. Tuberculoza pulmonar:
este o boal infectocontagioas localizat de obicei la nivelul plmnului cu posibiliti de disiminare n ntregul organism.
10. Insuficiena respiratorie:
reprezint incapacitatea aparatului respirator de a face fa sarcinilor sale (n special asigurarea oxigenului necesar proceselor metabolice
tisulare).

NOIUNI DE ANATOMIE, FIZIOLOGIE SI PATOLOGIE A APARATUL CARDIO-VASCULAR

INIMA:
organul central al aparatului cardio-vasular;
situat n mediastin, ntre cei doi plmni;
are forma unei piramide triunghiulare cu axul ndreptat oblic n jos, la stnga si nainte:
o 1/3 este situat la dreapta;
o 2/3 la stnga planului mediosagital;
greutatea = 250-300 g;
prezint o fa convex sternocostal si o fa plan diafragmatic;
cele dou fee se unesc printr-o margine mai ascuit = marginea dreapt;
margine rotunjit care vine n raport cu plmnul stng = marginea stng;
prezint o baz situat posterior si la dreapta, unde se afl vasele mari ale inimii;
la baza inimii se afl atriile;
spre vrf se afl ventriculele.

104
Cavitile inimii:
- atriile;
- ventriculele.
Atriile:
au form cubic;
capacitate mai mic dect a ventriculelor;
pereii mai subiri si prezint cte o prelungire = urechiuse.
la nivelul atriului drept se gsesc:
o orificiul venei cave superioare;
o orificiul venei cave inferioare;
o orificiul sinusului coronar;
o orificiul urechiusei drepte;
o orificiul atrioventricular drept, prevzut cu valva tricuspid;
la nivelul atriului stng:
o patru orificii de deschidere ale venelor pulmonare;
o orificiul de deschidere al urechiusei stngi;
o orificiul atrioventricular prevzut cu valva bicuspid (mitral);
cele dou arii sunt separate prin septul interatrial.
Ventriculele:
au form piramidal triunghiular cu baza spre orificiul atrioventricular;
pereii lor nu sunt netezi, ci prezint, pe faa intern, trabecule;
la baza ventriculelor se afl:
o orificiile atrioventriculare (drept si stng), fiecare prevzut cu valva atrioventricular;
o orificiile arteriale prin care ventricolul stng comunic cu aorta, iar cel drept cu trunchiul pulmonar;
fiecare orificiu arterial este prevzut cu trei valvule semilunare/sigmoide cu aspect de cuib de rndunic;
cele dou ventricule sunt separate prin septul interventricular;
Structura inimii:
alctuit din trei tunici:

105
 1. epicardul:
- foia visceral a pericardului seros acoper complet exteriorul inimii;
- cealalt foi a pericardului seros este parietal si acoper faa profund a pericardului fibros (forma unui sac rezistent cu fundul asezat
pe diafragm) cu rol protector si stabilizator, fiind legat prin ligamente de organele din jur (stern, coloana vertebral si diafragm);
2. miocardul:
- stratul cel mai gros din structura inimii care cuprinde:
o miocardul contractil (de execuie);
o miocardul embrionar (de comand);
o fibrele miocardului contractil sunt dispuse circular n atrii si oblic n ventricule;
- musculatura atriilor este complet separat de musculatura ventriculelor, legtura anatomic si funcional fiind realizat de esutul nodal,
alctuit dintr-o musculatur specific ce pstreaz caracterele embrionare;
- morfologic, esutul nodal se deosebeste de cel de execuie prin:
- aranjamentul neregulat al miofibrilelor care trec de la o celul la alta, formnd reele;
- abundena sarcoplasmei, bogat n glicogen;
- esutul nodal cuprinde:
- nodulul sinoatrial situat n atriul drept, n vecintatea vrsrii venei cave superioare;
- nodulul atrioventricular situat deasupra orificiului atrioventricular drept;
- fasciculul atrioventricular pleac din nodulul atrioventricular si se mparte n dou ramuri, stng si dreapt, care se divid si
coboar n ventricule, formnd n pereii ventriculari reeaua subendocardiac Purkinje.
3. endocardul:
- cptuseste ncperile inimii, trecnd fr ntrerupere de la atrii spre ventricule;
- endocardul de la nivelul atriilor se continu cu intima venelor, iar la nivelul ventriculelor cu intima arterelor;
- endocardul inimii drepte este independent de endocardul inimii stngi.

Vascularizaia si inervaia inimii

inima este irigat de cele dou artere coronare (stng si dreapt) cu originea n aorta ascendent;
din arterele coronare se desprind ramuri colaterale de tip terminal care irig anumite teritorii din miocard fr a se uni cu ramurile colaterale
vecine;

106
 dac una din aceste colterale se obtureaz, teritoriul respectiv nu mai este vascularizat si se necroseaz se produce infarctul;
sngele venos al inimii este colectat de sinusul coronar, situat n sanul atrioventricular stng care se deschide n atriul drept;
inervaia extrinsec a inimii este asigurat de nervii cardiaci, provenii din nervul vag si de simpaticul cervical.
Arborele vascular:
este format din:
- artere = vase prin care sngele circul dinspre inim spre toate esuturile si organele;
calibrul arterelor scade de la inim spre periferie artere mari, mijlocii si mici;
artere mari, prin ramificare, formeaz arterele mijlocii care, prin ramificare, formeaz arterele mici si apoi arteriolele (care se continu
cu capilarele);
- vene = vase prin care sngele este readus la inim;
sunt mari, mijlocii si mici;
ramificaiile cele mai mici = venule din unirea capilarelor venoase.
- capilare = vase cu calibru foarte mic, la nivelul crora se fac schimburile ntre snge si diferitele esuturi;
sunt ramificaii ale arteriolelor si fac legrura cu venulele;
numrul lor este mai mare cu ct activitatea metabolic a sesutului este mai intens.
Structura arterelor si venelor
arterele si venele au n structura pereilor trei tunici suprapuse care, de la exterior spre interior, sunt:
- adventicea;
- media;
- intima.
1. tunica extern/atventicea:
- format din esut conjunctiv, cu fibre de colagen si elastice;
- n structura adventicei arterelor, ca si la vene, exist vase mici de snge care hrnesc peretele vascular si care ptrund n tunica
medie;
- n adventic se gsesc si fibre nervoase vegetative cu rol vasomotor;
2. tunica medie:
are structur diferit, n funcie de calibru arterelor:
- la arterele mari/artere de tip elastic, media este format din:
- lame elastice cu dispoziie concentric;
- rare fibre musculare netede
- esut conjunctiv;

107
 - la arterele mijlocii si mici/artere de tip muscular, media este groas si conine numeroase fibre musculare netede, printre care sunt
dispersate fibre colagene si elastice;
3. tunica intern/intima:
alctuit dintr-un rnd de celule endoteliale turtite, asezate pe o membran bazal;
intima se continu cu endocardul ventriculelor.
peretele venelor, al cror calibru creste de la periferie spre intim, este structurat cu aceleasi trei tunici ca si la artere, cu cteva deosebiri:
- n venele situate sub nivelul cordului, unde sngele circul n sens opus gravitaiei, endoteliul acoper din loc n loc valvulele n form
de cuib de rndunic cu rolul de a fragmenta si direciona coloana de snge.
Structura capilarelor
Capilarele:
sunt vase de calibru mic, rspndite n toate esuturile si organele;
n structura lor se disting:
- la exterior, un strat format din esut conjunctiv cu fibre colagene si de reticulin n care se gsesc si fibre nervoase vegetative;
- la interior, un edoteliu format dintr-un singur strat de celule turtite, asezate pe membrana bazal;
- n ficat si gl. endocrine exist capilare de tip special, numite sinusoide, care au calibru mai mare, peretele ntrerupt din loc n loc pentru a
favoriza schimburile si un lumen neregulat ce prezint dilatri si strmtorri.

Marea si mica circulaie

n alctuirea arborelui vascular se disting dou teritorii de circulaie:
- circulaia mare/sistemic;
- circulaia mic/pulmonar.
Circulaia mic:
ncepe n ventricolul drept prin trunchiul arterei pulmonare, care transport spre plmn snge CO2;
trunchiul pulmonar se mparte n cele dou artere pulmonare care duc snge cu CO2 spre re eaua capilar din jurul alveolelor pulmonare,
unde este cedat pentru a fi eliminat prin expiraie;
sngele cu oxigen este colectat de venele pulmonare (cte dou pentru fiecare plmn) care sfrsesc n atriul stng.
Circulaia mare:
asigur transportul oxigenului si substanelor nutritive de la inim la esuturi prin sistemul arterial si capilar;
asigur ntoarcerea sngelui cu dioxid de carbon la inim;

108
 ncepe n ventricolul stng prin artera aort si ramurile ei n tot organismul la nivelul fiecrui esut al fiecrui organ unde are loc schimbul
de gaze si nutrimentecare prin sistemul capilar, de la nivelul crora sngele ncrcat cu dioxid de carbon este preluat de cele dou vene cave care
l readuc n atriul drept.

Sistemul aortic:
format din artera aort si din ramurile ei, care irig toate esuturile si organele corpului omenesc;
ncepe din ventricolul stng cu aorta ascendent din care se desprind cele dou artere coronare;
dup ce urc 5-6 cm se curbeaz si formeaz arcul aortic care se continu cu aorta descendent, submprit n:
- aorta toracal;
- aorta abdominal;
- terminal, aorta abdominal se bifurc n arterele iliace comune stng si dreapt.
Ramurile arcului aortic:
dinspre dreapta spre stnga, din arcul aortic se desprind:
- trunchiul brahiocefalic;
- artera carotid comun stng;
- artera subclavicular stng.
trunchiul brahiocefalic se mparte n:
- artera carotid comun dreapt;
- artera subclavicular dreapt.
ambele artere carotide comune, stng si dreapt, urc la nivelul gtului pn n dreptul marginii superioare a cartilajului tiroid, unde se
bifurc n artera carotid extern si intern; la acest nivel exist o mic dilataie, sinusul carotidic/carotidian, bogat n receptori.
artera carotid extern irig: gtul, regiunile occipital, temporal si viscerele feei;
artera carotid intern ptrunde n craniu, irignd creierul si ochiul.
arterele subclaviculare ajung de la originea lor pn n axil = artere axilare;
din arterele subclaviculare se desprind:
- artera vertebral, care intr n craniu prin gaura occipital, unde se uneste cu opusa, participnd la vascularizaia encefalului;
- artera toracic intern, din care iau nastere arterele intercostale anterioare.
artera axilar vascularizeaz pereii axilei si peretele anterolatearal al toracelui si se continu cu artera brahial care vasularizeaz
braul;
la plica cotului, artera brahial se bifurc n artera radial si artera ulnar, care vascularizeaz antebraul;
la mn se formeaz arcadele palmare, din care se desprind arterele digitale.

109
 Ramurile aortei descendente:
aorta descendent toracic are ramuri parietale si viscerale;
- ramurile viscerale sunt:
- arterele bronsice;
- pericardice;
- esofagiene;
aorta descendent abdominal are si ea ramuri parietale si viscerale;
- ramurile viscerale sunt:
- trunchiul celiac;
- artera mezenteric superioar;
- arterele suprarenale (stng si dreapt);
- arterele renale (stng si dreapt);
- arterele testiculare/ovariene (stng si dreapt);
- artera mezenteric inferioar.
trunchiul celiac, care se mparte n trei ramuri splenic, gastric stng si hepatic vasularizeaz stomacul, duodenul, pancreasul,
ficatul si splina;
artera mezenteric superioar vascularizeaz: jejuno-ileonul, cecul, colonul ascendent si partea dreapt a colonului transvers;
artera mezenteric inferioar vasularizeaz: partea stng a colonului transvers, colonul descendent, sigmoidul si partea superioar a
rectului.
Ramurile terminale ale aortei:
arterele iliace comune (stnga si dreapta), ajunse la articulaia sacro-iliac, se mpart fiecare n arterele iliace extern si intern:
- artera iliac extern iese din bazin si ajunge pe faa anteriar a coapsei, devenind arter femural care irig coapsa;
- artera femural se continu cu cu artera poplitee, care se afl n fosa/plica poplitee (faa posterioar a genunchiului), dup care se
mparte n dou artere tibiale:
(1) artera tibial anterioar care irig faa anterioar a gambei si laba piciorului si se termin prin artera dorsal a piciorului, din care
se desprind arterele digitale dorsale;
(2) artera tibial posterioar irig faa posterioar a gambei si care, ajuns n regiunea plantar se mparte n cele dou artere plantare,
intern si extern, din care se desprind arterele digitale plantare.
- artera iliac intern are ramuri parietale pentru pereii bazinului si ramuri viscerale pentru organele din bazin (vezica urinar, ultima
poriune a rectului) si organele genitale (vagin/penis, uter/prostat).
Sistemul venos:

110
 este reprezentat de dou vene mari:
- vena cav superioar;
- vena cav inferioar.
Vena cav superioar:
colecteaz sngele venos:
- de la creier, cap, gt prin venele jugulare interne;
- de la membrele superioare prin venele subclaviculare;
- de la torace (spaiile intercostale, esofag, bronhii, pericard si diafragm) prin sistemul azigos.
bilateral, prin unirea venei jugulare interne cu vena subclavicular venele brahiocefalice stng si dreapt;
fuzionarea venelor brahiocefalice vena cav superioar.
vena subclavicular se continu cu vena axilar care colecteaz sngele venos de la nivelul membrelor superioare;
sngele venos al membrelor superioare este colectat de dou sisteme venoase: unul profund si altul superficial.
- venele profunde poart aceeasi denumire cu arterele care le nsoesc;
- venele superficiale, subcutanate, se gsesc imediat sub piele si se pot vedea cu ochiul liber datorit coloraiei albastre (ele se vars n
venele profunde; la nivelul lor se fac injecii venoase).
Vena cav inferioar:
colecteaz sngele venos de la:
- membrele inferioare;
- pereii si viscerele bazinului: rinichi, suprarenale, testicule/ovare;
- peretele posterior al bazinului (venele lombare);
- ficat (venele hepatice).
vena cav inferioar se formeaz prin unirea venei iliace comune stngi cu cea dreapt;
fiecare ven iliac comun este format prin unirea venei iliace externe cu vena iliac intern;
vena iliac intern colecteaz sngele de la pereii si viscerele din bazin;
vena iliac extern continu vena femural care strnge sngele venos de la nivelul membrului inferior;
ca si la membrul superior si aici se disting vene superficiale si vene profunde cu aceleasi caracteristici.
vena cav inferioar urc la dreapta coloanei vertebrale, strbate diafragma si se termin n atriul drept.
o ven aparte a marii circulaii este vena port format din unirea a trei vene:
- mezenteric superioar;
- mezenteric inferioar;
- splenic.

111
 vena port transport spre ficat snge ncrcat cu substane nutritive rezultate n urma absorbiei intestinale.

Sistemul limfatic:
prin sistemul limfatic circul limfa care face parte din mediul intern al organismului si care, n final, ajunge n circulaia venoas;
sistemul limfatic se deosebeste de sistemul circulator sangvin prin dou caracteristici:
este adaptat la funcia de drenare a esuturilor din care cauz capilarele sale formeaz reele terminale, spre deosebire de capilarele
sangvine care ocup o poziie intermediar ntre sistemul arterial si venos;
pereii vaselor limfatice sunt mai subiri dect cei ai vaselor sangvine.
sistemul limfatic ncepe cu capilarele limfatice, care au aceeasi structur ca si capilarele sangvine;
- capilarele limfatice sunt foarte rspndite se gsesc n toate esuturile si organele;
- prin confluena capilarelor limfatice se formeaz vasele limfatice, prevzute la interior cu valve semilunare ce nlesnesc circulaia limfei,
pereii lor avnd o structur asemntoare venelor.
pe traseul vaselor limfatice se gsesc o serie de formaiuni caracteristice = ganglioni limfatici, prin care limfa trece n mod obligatoriu;
ganglionii limfatici formeaz grupuri de ganglioni la nivel:
- laterocervical;
- axilar;
- mediastinal;
- abdominal;
- inghinal.
ganglionii limfatici realizeaz mai multe funcii:
- produc limfocite si monocite;
- produc anticorpi;
- au rol n circulaia limfei;
- opresc ptrunderea unor substane strine;
- au rol de barier n rspndirea infeciilor.
organele limfoide cele mai importante cu rol n aprarea antiinfecioas sunt:
- amigdalele;
- timusul;

112
 - apendicele;
- splina.
limfa colectat din diferite esuturi si organe, dup ce a strbtut ganglionii regionali, circul spre trunchiurile limfatice mari care, n final,
ajung n cele dou colectoare limfatice mari:
- canalul toracic;
- vena limfatic dreapt.
Canalul toracic
- este cel mai mare colector limfatic care ncepe printr-o dilataie = cistern chyli, situat n faa vertebrei L2;
- urc anterior de coloana vertebral, napoia aortei, strbate diafragma si ptrunde n torace, deschizndu-se n unghiul venos format prin
unirea venei jugulare interne din stnga cu vena subclavicular stng;
- are o lungime de 25-30 cm, fiind prevzut cu valve n interior;
- strnge limfa din jumtatea inferioar si din ptrimea superioar stng a corpului.
Vena limfatic dreapt
- are o lungime de 1-2 cm si colecteaz limfa din ptrimea superioar dreapt a corpului;
- se deschide la confluena dintre vena jugular intern din dreapta si vena subclavicular dreapt;
- n fiecare minut se filtreaz, la nivelul capilarelor arteriale, 16 ml ap din acest volum, 15 ml se resorb n snge, la nivelul captului
venos al capilarelor;
- volumul de ap restant n esuturi nu stagneaz, ci ia calea capilarelor limfatice;
- debitul limfatic mediu este n jur de 1500 ml/zi, ns poate varia n funcie hemodinamici locali.
la nceput, limfa are o compoziie asemntoare cu a lichidului interstiial si cu a plasmei, de care se deosebeste prin coninutul mai srac n
proteine;
dup trecerea prin ganglionii limfatici, limfa se mbogeste cu elemente celulare si cu proteine:
- compoziia limfei varieaz n funcie de teritoriul drenat:
o limfa provenit din interitoriul intestinului subire este mai bogat n lipide, ceea ce i confer un aspect lptos;
o limfa provenit din ficat este bogat n proteine si enzime;
o limfa provenit din glandele endocrine conine hormoni.
circulaia limfatic este favorizat de urmtorii factori:
- miscarea membrelor n timpul mersului;
- pulsaiile arterelor;
- presiunea negativ din torace n timpul inspiraiei;

113
 - contracia vaselor limfatice cu un ritm ce depinde de volumul limfei din vase.
Funciile sistemului limfatic sunt:
- previne acumularea de lichide extracelulare (dac acumularea lichidului interstiial se face defectos, drenarea va fi inferioar acumulrii
de limf si se ajunge la edem caracterizat prin acumularea de lichide n spaiul interstiial);
- readuc n circulaie proteine din spaiul interstiial;
- transport proteine sintetizate n ganglionii limfatici cu rol n imunitatea organismului (imunoglobuline);
- transportul limfocitelor;
- ajut la funcia renal de concentrare a urinii care depinde de un drenaj limfatic adecvat.

FIZIOLOGIA APARATULUI CARDIO-VASCULA

Aparatul cardiovascular asigur circulaia sngelui si a limfei n organism, ndeplinind dou funcii majore:
1. distribuirea substanelor nutritive si a oxigenului tuturor celulelor din organism;
2. colectarea produsilor de catabolism pentru a fi excretai.
fora motrice a acestui sistem = inima;
arterele = conductele de distribuie;
venele = rezervoarele de snge, asigurnd ntoarcerea acestuia la inim;
microcirculaia (arteriole, metarteriole, capilare, venule) = teritoriul vascular la nivelul cruia au loc schimburile de substane si gaze.
Fiziologia inimii
rolul fundamental al inimii = de a pompa sngele;
inima poate fi considerat ca fiind alctuit din dou pompe dispuse n serie (pompa stng si pompa dreapt), conectate prin circula iile
pulmonar si sistemic;
fiecare parte a inimii este echipat cu dou seturi de valve care, n mod normal, impun deplasarea sngelui ntr-un singur sens:
- valvele atrio-ventriculare (mitral si tricuspid), care separ atriile de ventricule, se deschid n timpul diastolei, permind sngelui s
treac n ventricule; aceste valve se nchid n timpul sistolei, mpiedicnd trecerea sngelui napoi n atrii;
- valvele semilunare (aortice si pulmonare) se deschid n timpul sistolei, permind trecerea sngelui n artere si se nchid n diastol,
mpiedicnd revenirea sngelui n ventricule.
activitatea de pomp a inimii se poate aprecia cu ajutorul debitului cardiac:
- reprezint volumul de snge expulzat de fiecare ventricul ntr-un minut;
- este egal cu volumul de snge pompat de un ventricul la fiecare btaie (volum-btaie), nmulit cu frecvena
cardiac:

114
 - volumul-btaie al fiecrui ventricul este n medie de 70 ml, iar frecvena cardiac normal este de 70/75 bti/min debitul
cardiac de repaus = aproximativ 51/min.;
- volumul-btaie varieaz cu fora contraciei ventriculare, presiunea arterial si volumul de snge aflat n ventricul la sfrsitul
diastolei.
- frecvena cardiac este sub control nervos:
- activitatea sistemului nervos simpatic determin cresterea frecvenei cardiace, n timp ce activitatea parasimpatic o scade;
- pe parcursul efortului fizic intens, frecvena cardiac poate creste pn la 200 de bti/min., iar voluml-btaie pn la 150 ml,
determinnd o crestere a debitului cardiac de la 5 la 30 litri, deci de 6 ori;
- n somn debitul cardiac scade, iar n febr, sarcin si la altitudine creste.
funcia de pomp a inimii se realizeaz cu ajutorul proprietilor muschiului cardiac.
Proprietile fundamentale ale muschiului cardiac
depolarizarea unei celule cardiace este transmis celulelor adiacente, ceea ce transform miocardul ntr-un sinciiu funcional;
inima funcioneaz ca dou sinciii: unul arterial si unul ventricular, izolate din punct de vedere electric;
n mod normal, exist o singur conexiune funcional electric ntre atrii si ventricule: nodulul atrioventricular si continuarea sa, fasciculul
atrioventricular His.
musculatura cardiac este alctuit din dou tipuri de celule musculare:
1. celule care iniieaz si conduc impulsul;
2. calule care, pe lng conducerea impulsului, rspund la stimuli prin contracie si care alctuiesc miocardul de lucru.
ambele tipuri de celule sunt excitabile, dar, contrar situa iei ntlnite la muschiul striat, excitaia este generat n interiorul organului nsusi,
acest fapt constituind autoritmicitatea sau automatismul inimii.
Excitabilitatea:
- este proprietatea celulei musculare cardiace de a rspunde la un stimul printr-un potenial de aciune propagat;
- unele manifestri ale excitabilitii (pragul de excitabilitate, legea tot sau nimic) sunt comune cu ale altor celule excitabile;
- inima prezint particularitatea de a fi excitabil numai n faza de relaxare (diastol) si inexcitabil n faza de contracie (sistol) legea
inexcibilitii periodice a inimii;
- n timpul sistolei, inima se afl n perioada refractar absolut, astfel nct orict de puternic ar fi stimulul, el rmne fr efect; aceast
particularitate a excitabilitii miocardice prezint o mare importan pentru conservarea funciei de pomp ritmic;
- stimulii cu frecven mare nu pot tetaniza inima prin sumarea contraciilor;
- explicaia strii refractare a inimii rezid din forma particular a potenialului de aciune al fibrei musculare.
Automatismul:

115
 - reprezint proprietatea inimii de a se autoexcita (nu este specific inimii) scoas din corp, inima continu s bat; n lipsa influen elor
extrinseci nervoase, vegetative si umorale, inima si continu activitatea ritmic timp de cteva ore sau zile, dac este irigat cu un lichid
nutritiv special;
- automatismul este generat n anumii centri, care au n alctuirea lor celule ce iniieaz si conduc impulsurile;
- n mod normal, n inim exist trei centri de automatism cardiac:
a. nodulul sinoatrial la al crui nivel, frecvena descrcrilor este mai rapid, de 70-80/min., motiv pentru care activitatea cardiac este
condus de acest centru, inima btnd, n mod normal, n ritm sinusal;
b. nodulul atrioventricular la acest nivel, frecvena descrcrilor este de 40 de poteniale de aciune/min. acest centru nu se poate
manifesta n mod normal, desi el funcioneaz permanent si n paralel cu modulul sinoatrial; dac centrul sinusal este scos din funcie, comanda
inimii este preluat de nodulul atrioventricular, care imprim ritmul nodal sau joncional;
c. fasciculul His si reeaua Purkinje unde frecvena de descrcare este de 25 de impulsuri/min.;
- acest centru poate comanda inima numai n cazul ntreruperii conducerii atrioventriculare, imprimnd ritmul indioventricular;
- ritmul funcional al centrului de comand poate fi modificat sub aciunea unor factori externi (ex: cldura sau stimularea sistemului
nervos simpatic accelereaz ritmul inimii tahicardie; rcirea nodului sinusal sau stimularea parasimpaticului au efect contrar
bradicardie).
Conductibilitatea:
- este proprietatea miocardului de a propaga excitaia la toate fibrele sale;
- viteza de conducere difer (ex: este de 10 ori mai mare prin fasciculul His si reeaua Purkinje, dect prin miocardul contractil arterial si
ventricular);
- din momentul descrcrii nodulului sinusal si pn la completa invadare a atriilor si ventriculelor de ctre stimul, trec 0, 22 s, traseul
impulsului fiind bine definit se produce contracia ventricular.
Contractilitatea:
- este proprietatea miocardului de a dezvolta tensiune ntre capetele fibrelor sale n cavitile inimii se genereaz presiune, iar, ca urmare
a scurtrii fibrelor miocardice, are loc expulsia sngelui;
- geneza tensiunii si viteza de scurtare sunt manifestrile fundamentale ale contractilitii;
- fora de contracie este proporional cu grosimea pereilor inimii: mai redus la atrii si mai puternic la ventricule, respectiv mai mare la
ventriculul stng fa de cel drept;
- contraciile inimii se numesc sistole, iar relaxrile, diastole;
- fora de contracie a ventriculelor creste proporional cu alungirea diastolic a fibrelor componente;

116
 - cu ct inima se umple cu un volum mai mare de snge n timpul diastolei, cu att ea poate pompa un volum de snge mai mare n sistola
urmtoare.
Ciclul cardiac
un ciclu cardiac este format dintr-o sistol si o diastol;
datorit ntrzierii propagrii stimulului prin nodulul sino-ventricular, exist un asincronism ntre sistola atriilor si cea a ventriculelor;
durata unui ciclu cardiac este invers proporional cu frecvena cardiac:
- la un ritm de 75 de bti/minut, ciclul cardiac dureaz 0,8 s;
- el ncepe cu sistola atrial care dureaz 0,10 s.
ventriculele, la sfrsitul diastolei, sunt aproape pline de snge, iar sistola atrial definitiveaz aceast umplere;
n timpul sistolei atriale are loc o crestere a presiunii din atrii; sngele nu poate refula spre venele mari, datorit contrac iei fibrelor
musculare din jurul orificiilor de vrsare a venelor n atrii; singura cale deschis o reprezint orificiile atrio-ventriculare;
sistola atrial este urmat de diastola atrial care dureaz 0,70 s;
n paralel si corespunztor nceputului diastolei atriale, are loc sistola ventricular care dureaz 0,30 s si se desfsoar n dou faze:
- faza de contracie izovolumetric;
- faza de ejecie.
prima faz ncepe n momentul nchiderii valvelor atrio-ventriculare si se termin n momentul deschiderii valvelor semilunare; n acest
interval de timp, ventriculul se contract ca o cavitate nchis, asupra unui lichid incompresibil, fapt care duce la o crestere foarte rapid a
presiunii intracavitare, moment n care presiunea ventricular o depseste pe cea din artere, valvele semilunare se deschid si are loc ejecia
sngelui.
faza de ejecie ncepe cu deschiderea valvelor semilunare si se termin n momentul nchiderii acestora; la nceput are loc o ejec ie rapid
( 2/3 din debitul sistolic este expulzat n prima treime a sistolei), urmat de o ejecie lent. Volumul de snge ejectat n timpul unei sistole
(volum-btaie sau volum sistolic) este de 75 ml n stare de repaus si poate creste pn la 150-200 ml n eforturile fizice intense.
urmeaz, apoi, diastola ventricular care dureaz 0,50 s;
datorit relaxrii miocardului, presiunea intracavitar scade rapid: cnd presiunea din ventricule devine inferioar celei din arterele mari, are
loc nchiderea valvelor semilunare, care mpiedic rentoarcerea sngelui n ventricule; pentru scurt timp, ventriculele devin caviti nchise
(diastol izovolumetric); n acest timp, presiunea intraventricular continu s scad pn la valori inferioare celei din atrii, permi nd
deschiderea valvelor atrio-ventriculare; n acest moment ncepe umplerea cu snge a ventriculelor;
urmeaz o perioad de 0,40 s numit diastol general, n care atriile si ventriculele se relaxeaz;
la sfrsitul acestei faze, are loc sistola atrial a ciclului cardiac urmtor.
Manifestri ce nsoesc ciclul cardiac
n timpul activitii sale, cordul produce o serie de manifestri electrice, mecanice si acustice:

117
 - maniftrile electrice reprezint nsumarea vectorial a bio-curenilor de depolarizare si repolarizare miocardic: nregistrarea grafic a
acestora reprezint electrocardiograma, metoda foarte larg folosit n clinic pentru explorarea activitii inimii;
- manifestrile mecanice sunt redate de socul apexin, care reprezint o expansiune sistolic a peretului toracelui n dreptul vrfului
inimii (spaiul cinci intercostal stng) si de pulsul arterial, care nfiseaz o expansiune sistolic a peretelui arterei datorit cresterii
bruste a presiunii sngelui;
pulsul se percepe comprimnd o arter superficial pe planul dur osos (ex: artera radial);
prin palparea pulsului obinem informaii privind volumul sistolic, frecvena cardiac si ritmul inimii;
nregistrarea grafic a pulsului se numeste sfigmogram: ofer informaii despre artere si despre modul de golire a ventriculului stng.
- manifestrile acustice sunt redate de zgomotele cardiace:
zgomotul I, sistolic, este mai lung, de tonalitate joas si mai intens; el este produs de nchiderea valvelor
atrio-ventriculare si de vibraia miocardului la nceputul sistolei ventriculare;
zgomotul II, diastolic, este mai scurt, mai acut si mai puin intens; este produs la nceputul diastolei
ventriculare, de nchiderea valvelor semilunare.
zgomotele cardiace pot fi nregistrate grafic, rezultnd o fonocardiogram.
Fiziologia circulaiei sngelui
cu studiul circulaiei sngelui se ocup hemodinamica.
sngele se deplaseaz n circuit nchis si ntr-un singur sens;
deoarece mica si marea circula ie sunt dispuse n serie, volumul de snge pompat de ventricolul stng, ntr-un minut, n marea circula ie,
este egal cu cel pompat de ventriculul drept n mica circulaie.
Circulaia arterial.
arterele = vase prin care sngele iese din inim si au urmtoarele proprieti funcionale:
elasticitatea = proprietatea arterelor mari de a se lsa destinse cnd creste presiunea sngelui si de a reveni la calibrul iniial cnd presiunea
a sczut la valori mai mici. n timpul sistolei ventriculare, n artere este pompat un volum de 75 ml de snge peste cel con inut n aceste vase.
Datorit elasticitii, unda de soc sistolic este amortizat. Are loc nmagazinarea unei pri a energiei sistolice sub form de energie elastic a
pereilor arteriali. Aceast energie este retro-cedat coloanei de snge n timpul diastolei. Prin aceste variaii pasive ale calibrului vaselor mari, se
produce transformarea ejeciei sacadate a sngelui din inim n curgerea continu a acestuia prin artere;
contractilitatea = proprietatea vaselor de a-si modifica marcat diametrul lumenului prin contractarea/relaxarea muschilor netezi din peretele
lor permite un control fin al distribuiei debitului cardiac ctre diferite organe si esuturi;
- tonusul musculaturii netede depinde de:
- activitatea nervilor simpatici;

118
 - presiunea arterial;
- concentraia local a unor metabolii;
- activitatea unor mediatori.
- suprafaa total de seciune a arborelui circulator creste semnificativ pe msur ce avansm spre periferie;
- viteza de curgere va fi invers proporional cu suprafaa de seciune;
- circulaia sngelui prin artere se aprecieaz msurnd:
- presiunea arterial;
- debitul sanguin;
- rezistena la curgere a sngelui (rezistena periferic).
Presiunea arterial.
sngele circul n vase sub o anumit presiune, care depseste presiunea atmosferic cu 120 mm Hg n timpul sistolei ventriculare stngi
(presiunea arterial maxim/sistolic) si cu 80 mm Hg n timpul diastolei (presiuea arterial minim/diastolic);
n practica medical curent, la om, presiunea sngelui se apreciaz indirect prin msurarea tensiunii arteriale;
determinarea presiunii sanguine se face msurnd contrapresiunea necesar a fi aplicat la exteriorul arterei, pentru a egala presiunea
sngelui din interior.
Factorii determinani ai presiunii arteriale sunt:
debitul cardiac, presiunea arterial fiind proporional cu acesta;
rezistena periferic = totalitatea factorilor care se opun curgerii sngelui prin vase care este invers proporional cu puterea a 4-a a razei
vasului si direct proporional cu vscozitatea sngelui si lungimea vasului:
- cea mai mare rezisten se ntlneste la nivelul arteriolelor;
- cu ct vasul este mai ngust si mai lung, cu att rezistena pe care o opune curgerii sngelui este mai mare;
volumul sanguin (volemia) este n concordan cu variaia lichidelor extracelulare (LEC):
- n scderi ale volumului LEC, scade si volemia si se produce o diminuare a presiunii arteriale (hipotensiune);
- n cresteri ale LEC, creste volemia si se produce o crestere a presiunii arteriale (hipertensiune);
elasticitatea contribuie la amortizarea tensiunii arteriale n sistol si meninerea ei n diastol;
- scade cu vrsta.
ntre debitul circulant, presiunea sngelui si reziztena la curgere exist relaii matematice:
- debitul este direct proporional cu presiunea si invers proporional cu rezistena: D = P/R.
viteza sngelui n artere, ca si presiunea, scade pe msur ce ne deprtm de inim:
- n aort viteza = 500 mm/s;
- n capilare = 0,5 mm/s, deci de o mie de ori mai redus.

119
 Microcirculaia
cuprinde toate vasele cu diametrul sub 100 de microni si include:
- metarteriolele;
- arteriorele;
- capilarele;
- venulele postcapilare.
capilarele se formeaz direct din arteriole sau din metarteriole;
la locul de origine al capilarelor exist sfincterul precapilar, constituit din fibre musculare netede;
nu toate capilarele unui esut sunt funcionale n acelasi timp:
- n condiii bazale, ntre 1 10% din capilare sunt funcionale;
- n timpul unor activiti metabolice intense, mult mai multe capilare devin funcionale, ceea ce creste aportul de oxigen si
substane nutritive la esuturi deschiderea si nchiderea acestor vase si modificrile consecutive n debitul sanguin constituie
vasomotricitatea capilarelor.
microcirculaia = locul unde se realizeaz schimburile ntre snge si lichidele interstiiale care, la rndul lor, se echilibreaz cu coninutul
celulelor; la acest nivel, suprafaa total de seciune este de 0,4 0,5 m, ceea ce determin o vitez de circulaie a sngelui de 0,3 0,4 mm/s n
capilare, dar aceasta poate varia mult mai mult innd cont de vasomotricitatea acestui sector;
microcirculaia asigur o suprafa de schimb total de 700 m ntre sistemul circulator si compartimentul interstiial: schimburile care se
realizeaz la acest nivel sunt posibile datorit permeabilitii capilare, aceasta fiind cea de-a doua proprietate a capilarelor, alturi de
vasomotricitate.
Permeabilitatea = proprietatea capilarelor de a permite transferul de ap si substane dizolvate prin edoteliul lor; ea se datoreaz structurii
particulare a peretelui capilar ai crui pori pot fi strbtui de toi componenii plasmei, cu excepia proteinelor
schimburile capilare - esut, difuziunea si osmoza se fac prin filtrare si, parial, prin pinocitoz.
Difuziunea = principalul mecanism de schimb la nivelul microcirculaiei si este caracterizat de rata de difuziune care depinde de:
- concentraia si de solubilitatea substanei respective n esuturi;
- temperatur si de suprafaa de schimb disponibil;
- mrimea moleculelor;
- distana la care se realizeaz.
deplasarea gazelor respiratorii se face n sensul dictat de diferenele de presiuni pariale;
oxigenul difuzeaz din sngele capilar, unde presiunea sa parial este de 100 mmHg, spre esuturi, unde acesta este de 40 mmHg;
dioxidul de carbon difuzeaz de la presiunea tisular de 46 mmHg spre capilar, unde presiunea sa parial este de 40 mmHg.

120
 Filtrarea.
- existena unei diferene de presiune hidrostatic de o parte si de alta a endoteliului capilar determin filtrarea apei si a solviilor din capilare
n esuturi, la captul arterial al acestora;
- la captul venos, fenomenele se produc n sens invers: apa intr n capilar si, odat cu ea, si produsii de catabolism celular;
ntreaga activitate metabolic celular depinde de buna desfsurare a acestui schimb necontenit.

Circulaia venoas.
venele sunt vase prin care sngele se ntoarce la inim;
volumul venos este de trei ori mai mare dect cel arterial, nsemnnd c n teritoriul venos se afl circa 75% din volumul sangvin;
presiunea sngelui n vene este foarte joas;
datorit structurii pereilor lor, care conin cantiti mici de esut elastic si esut muscular neted, venele prezint distensibilitate si
contractilitate.
cauza principal a ntoarcerii sngelui la inim este nssi activitatea de pomp cardiac;
inima creeaz si menine permanent o diferen de presiune ntre aort (100 mmHg) si atriul drept (0 mmHg);
desi presiunea sngelui scade mult la trecerea prin arteriole si capilare, mai rmne o for de mpingere de 10 mmHg, care se manifest la
nceputul sistemului venos;
inima funcioneaz simultan ca o pomp aspiro-respingtoare: ea trimite snge spre aort, n timpul sistolei ventriculare si, concomitent,
aspir sngele din venele cave n atriul drept.
Factorii determinani ai circulaiei venoase:
Aspiraia toracic reprezint un factor ajuttor care contribuie la meninerea unor valori sczute ale presiunii n venele mari din cavitatea
toracic; ea se manifest mai ales n inspiraie.
Presiunea abdominal reprezint presiunea pozitiv din cavitatea abdominal care mpinge sngele spre inim; n inspiraie, datorit
coborrii diafragmului, efectul de pres este accentuat.
Pompa muscular. n timpul contraciilor musculare, venele profunde sunt golite de snge, iar n perioadele de relaxare dintre dou
contracii, ele aspir sngele din venele superficiale; refluxul sanguin este mpiedicat de prezena valvelor (la nivelul venelor membrelor
inferioare).
Gravitaia favorizeaz curgerea sngelui din venele situate deasupra atriului drept; are efect negativ asupra ntoarcerii sngelui din venele
membrelor inferioare.
Masajul pulsatil efectuat de artere asupra venelor omonime, aflate mpreun n acelasi pachet vascular, are efect favorabil asupra ntoarcerii
venoase.

121
 ntoarcerea sngelui la inim are o mare importan pentru reglarea debitului cardiac, deoarece o inim sntoas pompeaz att snge
ct primeste prin aflux venos.

Reglarea nervoas a circulaiei sangvine

sistemul nervos afecteaz n special funciile globale:
- redistribuia sangvin n diverse teritorii ale organismului;
- cresterea activitii pompei cardiace;
- asigur controlul rapid al presiunii arteriale.
sistemul nervos controleaz circula ia exclusiv prin intermediul sistemului nervos vegetativ, mai ales prin sistemul nervos simpatic,
sistemul nervos parasimpatic fiind important n reglarea funciilor cordului:
- nervii simpatici conin un numr foarte mare de fibre vasoconstrictoare si doar puine fibre vasodilatatoare;
Fibrele vasoconstrictoare sunt distribuite tuturor segmentelor aparatului circulator, gsindu-se n numr mai mare n unele esuturi
(rinichi, intestin, splin si piele).
n substana reticulat bulbar si n treimea inferioar a punii, bilateral, se afl centrul vasomotor care transmite impulsuri eferente prin
mduva spinrii si, de aici, prin fibrele simpatice vasoconstrictoare, la aproape toate vasele sanguine care prezint o zon vasoconstrictoare si o
zon vasodilatatoare.
Controlul efectuat de ctre centrul vasomotor asupra activitii cardiace.
centrul vasomotor controleaz, n acelasi timp, diametrul vascular si activitatea cordului;
poriunile laterale ale centrului vasomotor transmit, prin intermediul fibrelor nervoase simpatice, impulsuri excitatorii cordului, crescnd
frecvena si contractilitatea cardiac;
poriunile mediale, situate n apropierea nucleului dorsal al vagului, transmit cordului, prin nervii vagi, impulsuri care determin scderea
frecvenei cardiace centrul vasomotor poate fie s creasc, fie s descreasc activitatea cordului, aceasta intensificndu-se de obicei
concomitent cu vasoconstricia periferic si scznd concomitent cu inhibiia vasoconstriciei.
un numr mare de arii din substana reticulat pontin, mezencefalic si diencefalic pot s stimuleze sau s inhibe centrul vasomotor;
hipotalamusul joac un rol special n controlul sistemului vasoconstrictor, deoarece poate exercita efecte stimulatorii sau inhibitorii
puternice asupra lui:

122
 - regiunile postero-laterale ale hipotalamusului determin n special excitaie;
- regiunile anteriore pot determina fie o usoar excitaie, fie inhibiie, n funcie de zona stimulat a hipotalamusului anterior.
hipotalamusul asigur integrarea activitii cardiovasculare cu alte activiti vegetative:
- termoreglarea;
- digestia;
- funciile sexuale.
stresul emoional influeneaz, de asemenea, frecvena cardiac si presiunea arterial.

PATOLOGIA APARATULUI CARDIO-VASCULAR

Inima este o pomp puternic, muscular, de mrimea unui pumn, care pompeaz sngele prin sistemul circulator. n fiecare zi, inima bate (se
dilat si se contract) de 100 000 ori si pompeaz 7200 litri de snge. ntr-o via de 70 ani, inima bate de peste 2,5 miliarde de ori. Dac vasele
de snge ar fi puse cap la cap, ar avea 100 000 km, suficient pentru a nconjura Pmntul de dou ori.
1. Aritmiile se refer la orice modificare a ritmului normal al impulsurilor electrice care determin un ritm cardiac neregulat (ritm rrit,
accelerat, normal ns neregulat). Cele mai frecvente aritmii sunt:
- tahicardia sinusal;
- bradicardia sinusal;
- aritmia extrasistolic;
- tahicardia paroxistic;
- flutterul atrial;
- fibrilaia atrial;
- fibrilaia ventricular;
- blocul cardiac.
Fibrilaia atrial reprezint cea mai frecvent tulburare grav de ritm cardiac. Ea nu este un pericol n sine, dar poate conduce la alte
tulburri de ritm, oboseal cronic, insuficien cardiac congestiv si, cel mai grav, la accident vascular cerebral (AVC). n unele cazuri,
impulsurile electrice din inim pot pierde ritmul normal. n aceast afeciune numit fibrilaie arterial (FA), mai multe pri ale atriilor ncep s
genereze impulsuri electrice necoordonate. Atriile pompeaz sngele prea repede si neregulat. Ele se pot contracta de 5-7 ori mai repede dect
normal (pn la 300-400 bti/minut). Nu toate impulsurile ajung la ventricule, astfel nct acestea pot pompa sngele, desi cu un ritm neregulat.
Fibrilaia ventricular = afeciune n care, datorit activitii electrice necontrolate a inimii, ventriculele se contract rapid, nesincronizat si
necoordonat. n acest caz inima pompeaz puin snge sau si ntrerupe complet activitatea de pomp. Aceast afeciune poate provoca un colaps
cardio-vascular sau moarte subit dac pacientul nu primeste ngrijiri de urgen.

123
 Blocul cardiac/atrioventricular (AV) se produce atunci cnd impulsurile din camerele superioare ale inimii (atrii) nu se transmit ctre
camerele inferioare (ventricule); aceasta nu nseamn c vasele sanguine sunt blocate.
2. Ateroscleroza = cauza principal de deces si invaliditate n rile dezvoltate. Ea const din ngrosarea intimei arteriale (stratul cel mai
intern al peretelui arterial care vine n contact cu sngele) si acumularea de lipide. Ateroscleroza arterelor coronariene produce angina pectoral si
infarct miocardic.
3. Cardiopatiile apar ca urmare a aterosclerozei arterelor coronare, care provoac stenoza/ngustarea acestora si la ischemia/diminuarea
irigrii miocardului. Exist urmtoarele tipuri de cardiopatii:
- angina pectoral;
- sindromul intermediar;
- infarctul miocardic.
Angina pectoral = sindrom clinic datorat ischemiei miocardice, caracterizat prin disconfort sau presiune precordial, favorizat de efortul
fizic si ameliorat de repaus. Cauza este reprezentat de obicei de obstrucia critic a arterelor coronare datorit aterosclerozei. Poate fi o jen
surd, vag, puin ngrijortoare sau poate deveni rapid o senzaie sever, intens, de presiune precordial. Are localizare variabil, ns cel mai
frecvent este resimit lng stern. Poate iradia n umrul stng si n jos pe marginea intern a braului stng, chiar si n degete. Se mai poate
manifesta n spate, n gt, maxilare si dini, si ocazional n jos pe marginea intern a braului drept. Declansat de activitatea fizic nu persist
mai mult de cteva minute, disprnd la repaus.
Sindromul intermediar este preludiul infarctului miocardic, n care durerea apare si n repaus si nu cedeaz la nitroglicerin.
Infarctul miocardic se produce atunci cnd muschiul inimii (miocardul) nu este irigat corespunztor. Acest lucru se datoreaz faptului c una
sau mai multe artere coronare care hrnesc miocardul sunt obturate datorit depunerilor de grsimi (plci de aterom), proces numit ateroscleroz.
Placa se poate rupe sau perfora, ducnd la formarea unui cheag de snge, care blocheaz artera infarct/tromboza coronarian/ocluzie
coronarian.
Apare ca o durere brusc, atroce, retrosternal, persistent, nsoit de anxietate, transpiraii reci si palpitaii.
4. Hipertensiunea arterial (HTA) reprezint o crestere a tensiunii arteriale peste limitele normale. Valorile normale ale tensiunii arteriale:
TA = 130/80 mmHg, iar tensiunea optim fr risc cardiovascular = 120/80 mmHg.

NOIUNI DE ANATOMIE, FIZIOLOGIE SI PATOLOGIE A APARATUL RENAL/EXCRETOR

Metabolismul celular produce CO2 si anumite substane finale provenite n special din catabolismul proteic, aportul oxigen poate si el realiza
cantiti excesive de anumii electrolii (apa, Na Cl, diferite sruri minerale) care trebuie eliminai.

124
 Plmnii elimin CO2 si alte substane volatile, iar substanele nevolatile inutilizabile sau n exces sunt eliminate mpreun cu o anumit
cantitate de ap, n cea mai mare parte prin rinichi si accesorii prin sudoare si materii fecale.
Prin eliminarea substanelor nevolatile, rinichiul reprezint principalul organ care menine constant volumul, concentraia electrolitic si
reacia chimic a lichidelor organismului.
Rinichiul mai are si alte funcii:
- prin secreia de renin contribuie la reglarea tensiunii arteriale;
- prin eritropoietina contrleaz eritropoieza;
- prin schimbrile ionice contribuie la meninerea echilibrului acido-bazic.
Aparatul excretor se compune din:
- rinichi = organe de excreie;
- ci urinare:
calicele mici;
calicele mari;
uretere;
vezica urinar;
uretra.
Rinichii:
sunt organe pereche situate retroperitonal, de o parte si de alta a coloanei vertebrale lombare;
au forma caracteristic a unor boabe de fasole cu o greutate de cca. 300 g;
au dou fee (anterioar si posterioar) si dou margini (lateral convex si median concav):
- n zona marginii concave se gsesc hilul, sinusul care adpostesc pediculul renal format din:
- vasele renale (artera si vena);
- ureterul;
- fibre nervoase vegetative.
secionnd rinichiul n lungul liniei mediane, din partea convex spre cea concav se observ:
papilele si calicele renale: formaiuni membranoase prin care se scurge urina;
parenchimul renal cu structura zonal cortical si medular.
Zona cortical este format n principal din:
- glomeruli;
- tubi uriniferi;

125
 - vasele de snge care le aparin.
Zona medular conine:
- 6-18 piramide renale Malpighi, alctuite din tubi colectori care dreneaz mai muli nefroni;
- piramidele sunt orientate cu baza spre periferie si vrful spre sinusul renal, deschizndu-se n papilele
renale;
- papilele renale se deschid n calicele mici care conflueaz formnd calicele mari (2-3) si apoi pelvisul
renal (bazinet) continuat cu ureterul.
- o piramid Malpighi cu substana cortical din jurul su formeaz un lob cortical.
Nefronul:
este unitatea morfofuncional renal;
ndeplineste toate procesele complexe n urma crora rezult formarea urinii;
este alctuit din:
- corpusculul renal Malpighi
- un tub unifer lung.
Corpusculul renal este alctuit din:
- Capsula Bowman:
reprezint extremitatea proximal nchis a nefronului;
are forma unei cupe cu pereii dubli, mrginind o cavitate ce continu lumenul tubului;
n adncitura capsular se afl un ghem de 4 12 bucle capilare (glomerul) rezultate prin diviziunea
arteriolei aferente care se reunesc la iesirea din capsul, n arteriola aferent;
capsula mpreun cu glomerul alctuiesc capsulul renal Malpighi;
Tubul urinifer:
- are un segment proximal constituit dintr-o poriune contort, tubul contort proximal (aflat n cortica renal), format dintr-un strat de
celule a cror memebran prezint o margine n perii, format din microvili care mresc mult suprafaa membranei;
- segmentul intermediar, Ansa Heule, are epiteliul turtit, fr microvili, subire si format din dou brae (descendent si ascendent) unite
ntre ele printr-o bucl;
- segmentul distal este format dintr-o poriune dreapt, ascendent, carea ajunge n cortical n vecintatea glomerului propriu, n
imediat contact cu arteriala aferent; la acest nivel epiteliul tubular, la fel ca si celulele musculaturii netede a arteriolei aferente,
prezint modificri si formeaz aparatul juxtaglomerular care secret renin; urmeaz o poriune contort situat n ntregime n
cortical;
- mai muli tubi distali se unesc si se deschid n tubul colector din structura piramidelor Malpighi.

126
 Vascularizaia renal:
este asigurat de Aorta abdominal care se ramific n artera renal, ptrunde prin hil si apoi se mparte n ramuri interlobare (ntre
piramide) din care se desprind arterele arcuate si arterele interlobulare;
din arterele interlobulare se desprind arteriolele aferente care intr n capsula Bowman unde se capilarizeaz si formeaz glomerulul renal
din care ia nastere arteriola eferent;
artera eferent se capilarizeaz din nou n jurul tubului urinifer si se deschide n venele interiolobulare, apoi n venele arcuate, venele
interlobare;
venele arcuate si interlobare, avnd un traiect aproape asemntor cu cel al arterelor, converg n vena renal care se deschide n vena cav
inferioar.
Inervaia renal:
provine din plexul situat n hilul organului format din fibrele simpatice toracolombare, dar si din cteva fibre parasimpatice venite prin
nervul vag;
fibrele nervoase, situate perivascular, se distribuie celulelor musculare din peretele arteriolar si componentelor tubulare.

FIZIOLOGIA APARATULUI EXCRETOR

rinichii ndeplinesc n organism trei funcii de baz:
1. funcia de epuraie sanguin;
2. funcia de meninere a echilibrului osmotic;
3. funcia de meninere a echilibrului acido-bazic.
rinichiul = organ de importan vital a crui funcie principal const n formarea urinei prin care se asigur curirea/epurarea
organismului de substane toxice;
formarea urinei se datoreaz unui mecanism complex de:
filtrare la nivelul glomerulilor = faza glomelular este procesul de trecere a plasmei sanguine prin membrana
filtrant glomerular urina primitiv (150 litri/24 ore din filtrarea a 1 500 litri plasm);
urina primar:
- are compoziia plasmei, dar fr proteine, lipide si elemente figurate;
- conine ap, glucoz, uree, acid uric si toi electroliii sngelui;
urina primar din cavitatea capsulei Bowman trece n tubul urinifer;
resorbia si secreia la nivelul tubilor uriniferi = faza tubular din care rezult urina definitiv (1,5 litri/zi);
mecanismul funcional este selectiv:

127
 - tubii resorb total sau n mare cantitate substanele utile si n cantitate mic pe cele toxice:
substanele utile sunt substanele cu prag, care sunt eliminate prin urin numai cnd concentraia lor sanguin
a depsit limitele fiziologice (apa, glucoza, NaCl, bicarbonai etc);
substanele toxice sunt substane fr prag, eliminarea lor urinar producndu-se imediat ce apar n snge:
- apa este reabsorbit n proporie de 99%;
- glucoza se resoarbe n ntregime cu condiia ca n snge s existe mai puin de 1,60 g glucoz;
- srurile si n particular clorura de sodiu, n proporie variabil (98 99%);
- substanele toxice sunt reabsorbite n proporie mic: 33% uree, 75% acid uric.
Proprietile secretorii ale rinichiului:
rinichiul elimin si secret unele substane:
- amoniacul cu rol foarte important n meninerea echilibrului acido-bazic;
- acizii si crutarea bazelor menin pH-ul = 7,35.
secretarea unor substane ca renina are rol n meninerea constant a tensiunii arteriale.
caracterul de urin definitiv este dobndit de tubii distali prin procesul de concentrare, sub influena hormonului retrohipofizar;
dup cantitatea de ap pe care o are la dispozi ie, rinichiul elimin unele substane ntr-o cantitate mai mare sau mai mic urin are o
densitate variabil.
urina format permanent (diureza: 1,5 2,5 ml/min.) se depoziteaz n vezica urinar; cnd la nivelul ei se acumuleaz o anumit cantitate
(250 300 ml), se declanseaz reflex miciunea (deschiderea sfincterului vezical si golirea vezicii)
miciunea = act constient, deschiderea si nchiderea sfincterului vezical fiind comandat voluntar;
factorii favorizani ai miciunii: contraciile musculare abdominale si ale diafragmei;
reflexul medular al mic iunii se afl sub controlul unor centrii nervosi superiori din diencefal si din scoara cerebral cu rol excitator sau
inhibitor.
Rinichii asigur constant presiunea osmotic a plasmei eliminnd sau reinnd, dup caz, apa, diferii alectrolii, unele medicamente,
substane toxice etc.
presiunea osmotic = presiunea care trebuie s fie exercitat din exterior asupra unei solu ii pentru a mpiedica o penetrare a solventului
prin osmoz/printr-o membran semipermeabil (adic permeabil numai la solvent).

alterarea funciilor rinichiului conduce la apariia sindromului de insuficien renal, urmat uneori de instalarea comei uremice.

PATOLOGIA APARATULUI RENAL

128
1. Glomerulonefrita acut:
este o inflamaie a capilarelor glomerulare din cauza streptococului beta-hemolitic care, elibernd toxine, sensibilizeaz aceste capilare.
2. Glomerulonefrita cronic:
este consecina glomerulonefritei acute nevindecate.
3. Hidronefroza:
se caracterizeaz prin dilataia calicelor si a bazinetului;
progresiv duce la insuficien renal prin distrugerea rinichiului;
determin uneori dureri paroxistice (colici renale).

4. Litiaza renal:
prezena de calculi (pietre) situate n bazinet sau de-a lungul cilor urinare;
cauze: precipitarea unor sruri (oxalai de calciu, urai, fosfai).
5. Nefropatiile:
sunt stadii avansate ale unor inflamaii care n final intereseaz:
- vasele glomerulare (nefropatiile vasculare);
- tubii glomerulari (nefropatiile cu predominan tubular);
- stroma renal/interstiiu renal si n final nefronul (nefropatiile interstiiale);
sunt provocate de microorganisme, n special de streptococi;
sunt favorizate de: umezeal, rceli, traumatismele din regiunea renal etc;
simptome: cefalee, ameeal, grea, vrsturi spontane, dureri n lojile renale edeme la pleoape si glezne, urin rosiatic, tulburri de
vedere, palpitaii si nepturi precardiace.
6. Pielonefrita:
este o nefrit interstiial inflamatorie cauzat de infecii cisto-uretero-pielitice;
este mai frecvent la femei datorit structurii anatomice a aparatului uro-genital.
7. Cistita:
reprezint inflamaia vezicii urinare datorit microorganismelor;
se manifest printr-o jen dureroas n regiunea abdominal inferioar si urinare deas;
survine mai ales la femeile gravide;
cauze:
- afeciunile ginecologice;

129
 - frigul;
- menstruaia;
- constipaia;
- infecii ale cilor respiratorii superioare.
8. Tulburri n emisiunea urinii:
- polachiurie (urinare frecvent: cistite);
- disurie (dificultate la urinare);
- nicturie (urinare nocturn/enurezis nocturn);
- retenie/reinere de urin;
- incontinen urinar (eliminare involuntar de urin).
9. Tulburrile diurezei (tulburri ale volumului urinii):
- poliuria: cresterea cantitii de urin peste 2 litri/24 ore.
10. Insuficien renal:
este consecina acumulrii n organism a produsilor toxici ce nu pot fi eliminai datorit scderii numrului
nefronilor;
se manifest prin tulburri cardiovasculare, digestive, neurologice, osteoporoz etc.
11. Blocajul renal:
reprezint incapacitatea rinichiului de a mai asigura echilibrul electrolitic si de a elimina produsii de metabolism;
blocajul renal acut este determinat de soc, hemoragii sau traumatizarea fizic a rinichilor;
blocajul renal cronic este rezultatul unor afeciuni care au distrus progresiv esutul renal:
persoanele cu blocaj renal cronic pot supravieui prin dializ sau transplant renal.

NOIONI DE ANATOMIE, FIZIOLOGIE SI PATOLOGIE A APARATULUI GENITAL

reproducerea = funcia care asigur perpetuarea speciei;

celulele sexuale, spermatozoidul si ovulul, sunt produse si coninute de organele sexuale care formeaz sistemul
genital.

SISTEMUL REPRODUCTOR MASCULIN

este alctuit din:

130
 - testicule;
- ci excretoare;
- glande anexe:
veziculele seminale;
prostata;
- organ copular (penis).

Testiculul
organe ovoidale asezate scrot (pung inghinal tegumentar);
este nvelit de albuginee, ngrosat pe partea posterioar unde formeaz mediastinul testicular ce cuprinde:
- canale excretoare;
- vase de snge;
- nervi.
din mediastin pornesc septuri conjunctive care mpart testiculul n 200 300 lobuli;
lobulul testicular prezint 1 4 tubi seminiferi contori n interiorul crora se formeaz spermatozoizii;
ntre tubii seminiferi se gsesc celulele interstiiale care secret hormoni androgeni;
tubii unui lobul se unesc ntr-un tub colector care de deschide ntr-o reea de canale neregulate, apoi n 10 12
canale eferente, care se ndreapt spre epididim, unde se deschid n canalul ependimar;
canalul ependimar se continu cu canalul ejaculator care, unindu-se cu canalul de excreie al veziculelor seminale,
strbate prostata si ajunge la uretr.
funciile testiculului:
- spermatogeneza = producerea de gamei masculini (spermatozoizi);
- secreia de hormoni androgeni = secreia de testosteron de ctre celulele interstiiale Leyding.
Vezica seminal
gland pereche care secret o substan ce ia parte la formarea lichidului spermatic;
are rol nutritiv pentu spermatozoizi.
Prostata
gland voluminoas, tubuloacinoas situat sub vezica urinar si nconjurat de o poriune a uretrei;
secret un lichid lptos care n amestec cu lichidul seminal secretat de veziculele seminale = sperma.
Penisul

131
 este organul copulator alctuit din:
- doi corpi cavernosi; acoper
- corpul spongios. uretra.
uretra se deschide n vrful penisului prin orificiul urogenital.

SISTEMUL REPRODUCTOR FEMININ

alctuire:
- ovare;
- cile genitale:
trompele uterine;
uterul;
vaginul;
- glanele anexe.
Ovarele
organe ovoide situate n pelvis;
produce gameii sexuali feminini = ovule:
este format din:
- zona medular/stroma ovarian situat central conine: esut conjunctiv; vase de snge, nervi, muschi netezi;
- zon cortical care prezint la suprafa epiteliu de acoperire si sub el foliculii ovarieni n care se gseste cte un ovul.
ovulul = celul sferic cu diamentrul de 0,2 mm ce prezint n citoplasm rezerve nutritive care hrnesc embrionul n primele stadii de
dezvoltare;
n fiecare lun se maturizeaz cte un folicul care expulzeaz un ovul mpreun cu lichidul folicular.
funciile ovarului:
- ovogeneza = producerea de gamei feminini (ovule);
- secreia de hormoni ovarieni = secreia de hormoni estrogeni si progesteron.
Trompa uterin
este un conduct pereche situat ntre ovar si uter;

132
 extremitatea dinspre ovar are form de plnie cu rol de a capta si conduce spre uter ovulul expulzat.
Uterul
este un organ muscular cavitar situat median n pelvis ntre vezic si rect;
are form de par cu extremitatea mare n sus;
este format din:
- corp lit;
- colul uterin.
pereii uterului prezint:
- musculatur foarte puternic format din fibre netede dispuse longitudinal, radiar si spiralat;
- mucoas/endometrul aplicat pe musculatur care sufer modificri ciclice, lunare, de 28 de zile, influenate de hormonii ovarieni,
transformri care trec prin urmtoarele faze:
faza menstrual cu durata de 2 3 zile n care stratul superficial al mucoase uterine distruse se elimin n vagin cu o cantitate de
snge;
faza proliterativ pn n ziua a 14-a n care mucoasa prolifereaz si se ngroas;
faza secretorie de la a 15-a zi pn la o nou menstruaie.
Vaginul
este organ cavitar bulbar turtit anteroposterior care se inser pe laturile colului uterin, formnd funduri de sac si se deschide spre exterior la
nivelul vulvei;
vulva este delimitat lateral de: labiile mari si labiile mici care n partea superioar prezint o comisur la nivelul cruia se afl un corp
erectil, numit clitoris, sub care se afl meatul urinar uretral.

PATOLOGIA APARATULUI GENITAL MASCULIN SI FEMININ

1. Sifilisul
este o infecie general datorat uni microb spiralat (Spirocheta palida/Treponema pallidum);
are efecte grave n timp asupra organelor, n special asupra sistemului nervos si cardiovascular;
contaminarea:
- contact sexual neprotejat cu o persoan suferind de aceast boal;
- rareori, prin intermediul unor obiecte contaminate de bolnav;
- pe cale congenital.
evolueaz n trei etape: primar, secundar si teriar.

133
a. perioada primar:
- perioada de incubaie = 21 25 zile;
- apoi apare o eroziune nedureroas, rotund, mic, avnd o baz indurat rosiatic inchis, fr supuraie;
- ganglionii limfatici regionali se mresc, devin duri, ns rmn nedurerosi;
- dup 2 6 luni, adenopatia dispare.
b. perioada secundar: apariia pe corp a unei erupii de pete rozate (spirochetele trece n snge);
c. perioada teriar: se manifest la 2 3 ani de la contactul infestat prin leziuni profunde, distructive pe orice organ.
2. Blenoragia (gonoreea)
este o inflamaie acut a uretrei la brbai si a vulvei, uretrei, vaginului la femei;
contaminarea:
- prin raport sexual;
- folosire prosopului sau a lenjeriei intime a persoanei contaminate.
clasificare:
- blenoragia acut:
la brbai se manifest prin senzaii de mncrime la nivelul meatului, senzaii de arsur la miciune;
dac nu se face tratament, infecia trece la prostat si testicule.
- blenoragia cronic:
la brbai se manifest prin senzaie de mncrime n canalul uretral, perineu si jen la ejaculare;
la femei apar dureri si usturimi la miciune, scurgere abundent verzuie, uneori cu snge; infecia poate trece la restul sistemului
genital, inflamnd uterul, trompele, ovarele.
3. Vaginitele
sunt inflamaii vaginale provocate de diferii ageni patogeni (stafilococ, streptococ, gonococ etc.);
se manifest prin mncrimi intense, usturimi, dureri la miciune si n timpul actului sexual.
4. Metritele
sunt inflamaii ale uterului produse de diversi ageni patogeni;
n faza acut se manifest prin febr, secreii purulente, sensibilitatea uterului si dureri radiante n sezut;
la inflamaie puternic apar scurgeri de snge care nu au legtur cu ciclul menstrual.
5. Anexitele
sunt inflamaii ale trompelor uterine si ovarelor;

134
 n faza acut simptomele sunt: febr, dureri n eptoare n coapse si solduri, iritaie peritoneal, hemoragii, scurgeri albe abundente si
continue, greuri, vrsturi, balonri, constipaie, dereglri ale ciclului menstrual.
6. Sanclul moale
este provocat de un microb;
se caracterizeaz printr-o ulceraie dureroas n regiunea organelor genitale;
7. Tricomoniaza
este cauzat de un parazit care se localizeaz:
- la nivelul mucoasei genitale la femei; produce mncrimi,
- la nivelul uretrei la brbai. arsuri.
contaminarea se poate face chiar de la strand sau WC-uri publice.
8. adenomul de prostat
este o neoformaie benicn produs la nivelul glendelor genitale anexe situate n jurul uretrei si a gtului uretral = apare o jen n timpul
golirii vezicii;
cauzele nu sunt bine cunoscute, totusi principala cauz o reprezint tulburrile hormonale ce apar n jurul vrstei de 50 60 de ani;
n etapa iniial simptomele sunt:
- dificultate de micionare;
- scderea forei jetului urinar si reducerea calibrului acestuia;
- prelungirea perioadei de evacuare si senzaia de evacuare incomplet.
n etape mai avansate apar:
- urinri mai dese;
- senzaie de greutate n bazin;
- incontinen urinar.
n aceste etape se poate instala:
- disfuncia renal;
- suprainfecii cu dezvoltarea unor nefrite;
- insuficien renal;
- calculi urinari;
- infecii sau sngerri genitale.
9. SIDA
este o boal foarte grav cu transmisie sexual (72 82% din cazuri);
virusul care provoac boala = HIV (virusul imunodeficienei umane);

135
 infecia HIV determin slbirea capacitii de aprare a organismului pn la pierderea acesteia;
perioada de icubaie dureaz civa ani, timp n care persoana infectat arat si se simte bine, dar poate transmite
virusul;
msuri de prevenire:
- evitarea contactelor sexuale neprotejate;
- folosirea seringilor de unic ntrebuinare;
- folosirea instrumentarului medical corect si bine sterilizat;
- control medical la orice semn genital deosebit de starea normal;
- tratarea timpurie a orice suferine genitale;
- clirea organismului prin miscare, practicarea exerciiului fizic, ap, aer, soare, alimentaie judicioas pentru cresterea rezistnei la
mbolnviri.

Recomandri: pentru a nelege si pentru a fixa mai bine cunostinsele, acest curs se parcurge n paralel cu un atlas de
anatomie uman.

136