BIOCHIMIA-DIGESTIEI

Elev : Giubega Alexandru - Marin

 Definiție a sistemului digestiv
Ansamblu al proceselor mecanice si biochimice care asigura
transformarea si absorbtia alimentelor. Dupa ce a fost inghitit,
bolul alimentar trece in faringe, apoi in esofag si ajunge in
stomac datorita unui mecanism involuntar care pune in
actiune muschii peretelui esofagian (peristaltism).
In stomac, alimentele sufera modificari care permit absorbtia
lor ulterioara de catre intestinul subtire.
In intestinul subtire (duoden, jejun, ileon), digestia continua
prin reducerea glucidelor la nivelul de zaharuri simple, a
lipidelor in monogliceride si in acizi grasi, a proteinelor in acizi
aminati sau in peptide
 Sistemul digestiv

Aparatul digestiv (cunoscut şi sub numele de canal alimentar sau tract

gastrointestinal) este ansamblul de organe responsabil cu digestia
alimentelor şi eliminarea materiilor ce nu au putut fi digerate.
Peritoneu → membrană seroasă subsire care căptuşeşte peretele cavităţii
abdomenului şi acoperă organele cuprinse în această cavitate.
Flora intestinală reprezintă totalitatea microorganismelor, ce trăiesc în
cadrul intestinului gros al vertebratelor, inclusiv al omului. Aceasta se află
într-o relaţie simbiotică cu organismul – gazdă, fiind atât de importantă
încât, de cele mai multe ori, aceste organisme n-ar putea trăi fără
ajutorul florei intestinale.
Funcţii :
- sinteza substanţelor esenţiale → în cadrul florei intestinale sunt
sintetizate numeroase substanţe necesare corpului uman, precum
vitamina K, biotină, acid pantotenic şi acid folic (în cantităţi mai mici);
- prevenirea alergiilor şi maladiilor;
- digestia carbohidraţilor .
2. Tractul gastrointestinal inferior
a). Intestinul subţire
Un tub de muşchi şi membrane intestinale, ce stă strâns răsucit în cavitatea
abdominală. Este compus din trei părţi: duodenul, jejunul şi ileonul. Are
lungimea de aproximativ 5 m şi diamterul de 3 cm.
- duodenul → fiziologic, duodenul are două funcţii principale: motorie şi
secretorie. Motilitatea duodenală împinge chimul alimentar foarte repede în
jejun (în câteva secunde). Secreţia duodenală elaborează secretina (cu rol în
stimularea pancreasului şi a intestinului). La nivelul duodenului începe să se
amestece chimul alimentar sosit din stomac cu sucul duodenal, bila şi sucul
pancreatic.
Dintre porţiunile intestinului subţire, duodenul are o importanţă mare în digestie
deoarece, pe de o parte, aici se varsa bila şi sucul pancreatic, iar pe de alta, prin
pereţii duodenali pornesc reflexe ce controlează activitatea veziculei biliare şi a
sfincterului Oddi situat la locul de „vărsare” a canalului coledoc în duoden.
Datorită acestui fapt, bila şi sucul pancreatic ajung în duoden doar atunci când
este nevoie de acţiunea lor digestiva;
- Jejuno – ileonul → are un calibru mai mic şi umple cea mai mare parte a
cavităţii peritoneale. Fiziologic, jejunoileonul are trei funcţii: motorie, secretorie
şi de absorbţie.
b). Intestinul gros
Segmentul terminal al tubului digestiv; el începe de la valva ileocecala şi se
termină cu anusul. Se distinge de intestinul subţire prin volumul lui mult mai
mare şi prin cele trei benzi musculare longitudinale.
Lungimea lui variază între 1,5 şi 3 metri. Intestinul gros este împărţit în
următoarele segmente: cecul, colonul ascendent, colonul transvers, colonul
descendent, colonul sigmoid şi rectul.
Fiziologic, intestinul gros are funcţii de motricitate, secreţie şi absorbţie.
Motricitatea asigura progresiunea bolului fecal prin contracţii peristaltice,
segmentare, şi prin contracţii masive. Bolul fecal se aduna în sigmoid; trecerea
materiilor fecale în rect duce la expulzarea lor prin actul fiziologic al defecaţiei.
 Digestia
Digestia implică mestecarea hranei, transmiterea acesteia de-a lungul tractului digestiv
şi descompunerea moleculelor de hrană în molecule mai mici ce pot fi asimilate de
organism. În gura se formează bolul alimentar care este împins prin faringe în esofag,
iar de aici în stomac. O dată ajuns în stomac, bolul este amestecat cu sucul gastric,
formând chimul. Fenomenele chimice consta in actiunea sucului gastric asupra
proteinelor si grasimilor.
Ca rezultat al digestiei gastrice, alimentele sunt transformate intr-o materie pastoasa,
numita chim gastric, bogat in acid clorhidric. Sucul gastric este format din 90 % apa si
10 % acid clorhidric, fermenti, substante minerale si mucus, fiind secretat in cantitate
de circa 1,5 l in 24 de ore la omul adult normal. Elementele continute in sucul gastric
au actiuni diferite: apa inmoaie bolul alimentar, ajuta contactul fermentilor cu
alimentele si favorizeaza framantarea si evacuarea continutului gastric; acidul clorhidric
distruge microbii si bacteriile introduse prin alimentatie si ataca proteinele,
preparandu-le pentru actiunea fermentilor, el ajutand si la digestia glucidelor si
favorizand desfacerea zaharozei.
Chimul este împins, prin contracţii ale muşchilor stomacului, prin duoden, în intestinul
subţire. Aici sucurile intestinale continuă descompunerea macromoleculelor, iar prin
epiteliul intestinal (membrana ce acoperă intestinul) substanţele nutritive rezultate din
digestie sunt absorbite în sânge. In intestinul subtire se continua procesul de digestie si
absorbtie a hranei prin peretele intestinal, iar reziduurile si lichidul in exces sint impinse
in intestinul gros, de unde sint evacuate. Substantele absorbite la nivelul intestinului
trec in singe si sint transportate in ficat, unde au loc foarte multe procese chimice.
Aici, in functie de necesitatile organismului sunt fie stocate sub forma de glicogen, un
glucid complex, fie transformate in lipide sau aminoacizi, fie eliberate in circulatia
sanguina sistemica pentru a fi consumate de catre celule.
Enzimele din tractul intestinal descompun hrana în particule: grăsimi, proteine şi
carbohidrati. Carbohidratii sunt: amidonul (polizaharidă) ce este descompus în glucoză,
dizaharidele (sucroza-descompusă în glucoză şi fructoză, lactoza-descompusă în
glucoză şi galactoză şi maltoza-descompusă în glucoză).
Proteinele sunt digerate ca aminoacizi şi mici lanturi de peptide de 2 ori 3 aminoacizi.
Grăsimile sunt constituite din trigliceride şi sunt digerate ca monogliceride şi acizi graşi
 Ficatul
Glanda anexa voluminoasa a tubului digestiv, cu funcţiuni multiple şi
complexe de sinteză şi de transformare a diverselor substanţe.
Ficatul este situat deasupra şi în dreapta abdomenului, sub cupola
dreaptă a diafragmului, care îl separă de plămânul corespunzător şi
înconjurat în toate părţile de coaste. Este un organ de culoarea roşie
– închisă, ce cântăreşte 2 – 2,5 kg, fiind cel mai greu organ al
corpului uman.
Funcţiile ficatului :
→ funcţia metabolică:
- sinteza colesterolului, fosfolipidelor, lipoproteinelor şi a lipidelor;
- participă în metabolismul glucidelor şi proteinelor;
- sinteza unor elemente ale sângelui, precum albuminele, globulinele,
şi antitrombina.
Pancreasul
Glandă situată sub stomac, de formă alungită, cu o greutate de circa
70 g. Are atât o secreţie externă (exocrină) necesară digestiei, cât şi
o secreţie internă (endocrină) necesare în reglajul glicemiei. Secreţia
externă numită şi suc pancreatic, se varsă în duoden. Este bogată în
enzime: amilază (care transformă glucidele în glucoză), maltaza
(maltoza, în glucoză), tripsina (care scoate aminoacizii pe rând din
protide şi peptide), lipaza (grăsimile cu acizi graşi şi glicerina),
carbonaţi şi bicarbonaţi de Na, care dau alcalinitatea sucului
pancreatic. Secreţia endocrină consta în insulina şi glucagon, care
reglează glicemia, reţinând surplusul de glucoză sub formă de
glicogen, la nivelul ficatului. Lipsa insulinei duce la o boală potenţial
gravă, numită diabet zaharat.
Afecţiuni ale faringelui

1. Faringita

Infectie bacteriana a peretelui posterior al faringelui si a

amigdalelor. Tesuturile sunt iritate si inflamate cauzand subit
durere severa a gatului. Etiologia este in general infectioasa, cu
40 – 60% cazuri de origine virala si cca 40% din cazuri de orgine
bacteriana. Alte cauze includ alergiile, traumatismele si toxinele.
Semne si simptome:

- durere la deglutitie (inghitire);

- senzatie de uscaciune la nivelul mucoasei faringiene;
- iritatie faringiana;
- senzatia de corp strain, cu prurit (mancarimi) si arsuri;
- crize de tuse;
- stare generala de rau, mai mult sau mai putin intensa;
- febra – frecventa la copii.

Tratamentul simptomatic → se recomanda inhalarea de solutii

mentolate, incetarea fumatului, ingestia de lapte cald cu miere si
umidificarea aerului
 Afecțiunile intestinului
. Duodenitele
Duodenita consta în inflamaţia acută sau cronică a mucoasei
duodenale şi, cel mai adesea, este asociată cu gastrita sau cu
o jejunita.
2. Enteritele
Enterita este o inflamaţie – fie parţială (jejunita, ileita), fie în
totalitate – a intestinului subţire. Poate fi acută sau cronică.
Colitele
O inflamaţie a mucoasei colonului, cu caracter acut sau
cronic, cauzată de infecţii, paraziţi sau substanţe toxice
Enterocolita
Inflamaţie a mucoasei intestinului subţire şi a colonului.Boala
este frecvenţa şi se întâlneşte la orice vârsta, putând să aibă
cauze infecţioase, chimice, toxice sau fizice.
Colonul iritabil ( colopatie funcţională )
Sindrom caracterizat prin diverse tulburări funcţionale, şi
colici fără substrat organic, în care, clinic, predomina durerea
colică, tulburările de tranzit
 Afecțiunile
pancreasului
Diabetul zaharat → poate fi trecut ca afecţiune la
Sistemul endocrin
Diabetul este o tulburare a metabolismului
(metabolismul înseamnă procesele prin care
organismul nostru utilizează mâncarea digerată
pentru creştere şi pentru obţinerea energiei).
Majoritatea alimentelor pe care le ingeram sunt
descompuse până la glucoză, care este forma sub
care există zahărul în sânge. Glucoza este
principala sursă de combustibil pentru organism.

Tipuri de diabet:

a). Diabet zaharat de tip I (insulino – dependent)

b). Diabet zaharat de tip II (non-insulino-dependent
sau insulino-independent)
c). Diabetul gestaţional
Afecţiune caracterizată prin hiperglicemia (nivel
ridicat al glucozei din sânge) descoperită în timpul
sarcinii
 Pancreatita
Inflamaţia pancreasului, o glandă cu secreţie mixtă
(exocrina şi endocrina) şi cu importanţă majoră în
funcţionarea corectă a organismului. Este localizată
anterior de coloană vertebrală, posterior de stomac şi
vine în raport cu splina (la extremitatea stângă) şi cu
duodenul (la extremitatea dreaptă).

a). Pancreatita acută

Inflamaţia brusc apărută a pancreasului (atac acut
într-un timp scurt).
Pancreatita cronică
Apare în mod obişnuit după un episod de pancreatita
acută şi este expresia evolutei procesului inflamator
pancreatic.

Pacientul va primi astfel de enzime toată viaţa, apoi,

pentru a stimula funcţia şi absorbţia nutrienţilor
esenţiali. Înlocuirea enzimelor pancreatice va trata şi
malabsorbţia şi steatoreea. O dietă cu conţinut redus în
grăsimi poate avea efecte protectoare.