Dr.

Alina Florentina Suditu

NUTRIŢIA

Alimentele : reprezintă baza existenţei noastre, ceva ce mâncăm pentru a da

corpului energie : apă, aer, plante, carne, seminţe, uleiuri, vitamine,
minerale, aminoacizi, proteine, grăsimi, zaharuri;
( in medicina holistică ne hrănim şi cu sentimente : iubire, prietenie, stimă,
înţelegere, empatie )
şi excretăm deşeuri metabolice : urină, fecale, transpiraţie, menstră, CO2, şi
mai excretăm : supărare, mânie, furie, invidie, etc.
Nutriţia este o sumă a tuturor proceselor prin care alimentele ajung în corpul
uman şi sunt utilizate pentru susţinerea vieţii. Alimentele sunt mai întâi
consumate, apoi digerate - absorbite – transportate – depozitate –
metabolizate şi excretate. Astfel, ele asigură menţinerea funcţiilor
organismului – creşterea şi refacerea. Corpul nostru este o unitate dinamică,
tot timpul se transformă. Refacerea se face sub efectul matricei energetice.
Statusul nutriţional poate fi bun – slab şi depinde de calitatea şi cantitatea
alimentelor ingerate, precum şi de modul în care acestea sunt utilizate.
MALNUTRIŢIA ( nutriţie insuficientă ) – rezultă din : deficitul, excesul sau
dezechilibrul nutrienţilor. Aici includem şi subnutriţia = deficit caloric sau
deficit al unuia sau mai multor nutrienţi.
SUPRANUTRITIA – rezultă din excesul unuia sau mai multor nutrienţi, de
obicei exces caloric.
RDA “ RECOMMANDED DIET ALLOWANCE’’ = doza zilnică
recomandată ( DZA )
Funcţia alimentelor : - eliberare de energie,
- construcţie,

1
- reglarea proceselor fiziologice.
ENERGIA – alimentele sunt utilizate pentru asigurarea aportului energetic.
Corpul nostru are nevoie de energie pentru susţinerea funcţiilor vitale =
metabolism bazal, ce au loc independent de voinţa noastră, şi mai are nevoie
de energie pentru desfăşurarea activităţilor volitive : mişcare, muncă,
învăţare. Energia se eliberează din alimente în urma proceselor de oxidare (
ardere ), produşii finali fiind apa, CO2 şi reziduurile metabolice.
1 kilocalorie este cantitatea de căldură necesară pentru a creşte temperatura
unui litru de apă cu 1 grad Celcius. ( centigrad )
1 gram carbohidraţi = 4,1 kcal,
1 gram grăsimi = 9,3 kcal,
1 gram proteine = 4,1 kcal.
Cantitatea si calitatea corespunzatoare a alimentelor asigura constructia si
cresterea organismului.
Pe lângă funcţia energetică, alimentele au şi rol psihologic şi social. Ele
satisfac senzaţia de saţietate sau ne acoperă senzaţia numită foame. De
aceea, alimentele asigură anumite stări emoţionale : securitatea, siguranţa,
iubirea, afecţiunea, atunci când împărtăşim cu alte persoane şi oferim
prietenie şi acceptare. Alimentele gătite de persoana iubită ne conferă
bucurie în momentul în care le consumăm. Cu ajutorul alimentelor putem să
fim o parte centrală a societăţii în care trăim, putem menţine relaţiile sociale,
putem să apropiem persoane din diferite categorii sociale şi din culturi
diferite. Anumite alimente sunt legate de tradiţii şi evenimente speciale din
viaţa unei colectivităţi, a unei culturi ( sarmalele, coliva, pasca, pâinea cu
sare ).

2
 ANATOMIA TUBULUI DIGESTIV
In alcătuirea sistemului digestiv intră tubul digestiv şi glandele anexe ( ficat,
pancreas ). In tubul digestiv, care porneşte de la gură şi ajunge la anus, hrana
se descompune în părţi componente, în aşa fel încât să facă posibilă
absorbţia în organism a vitaminelor, sărurilor minerale, glucidelor,
grăsimilor şi proteinelor.
Hrana ingerată, pe măsură ce străbate tubul digestiv, este supusă unui
ansamblu de transformări, proces numit digestie.
Digestia începe în cavitatea bucală ( gură ) cu următoarele transformări :
masticaţia – tăierea şi înmuierea alimentelor cu salivă; descompunerea
amidonului din pâine în produşi glucidici mai simpli, cu gust dulce.
Rezultatul digestiei bucale este bolul alimentar ( forma pe care o iau
alimentele după ce sunt masticate şi amestecate cu saliva, imediat înainte de
înghiţire ), pe care limba îl impinge în faringe - proces numit deglutiţie (
înghiţire ). Hrana amestecată cu salivă ajunge din faringe în esofag şi, de
aici, în stomac.
Cavitatea bucală
Aici se mestecă hrana şi se mestecă cu salivă. Mestecarea este un proces
ritmic, coordonat de trunchiul cerebral; ea se face cu ajutorul dinţilor, al
limbii, al planşeului bucal, al buzelor şi, nu în ultimul rând, al salivei.
Dinţii. Avem 2 tipuri de dinţi : dinţii de “lapte” şi dinţii definitivi. Dentiţia
de lapte apare între 6 luni şi 3 ani. Un rol important în creşterea dinţilor şi în
menţinerea structurii acestora îl joacă siliciul ( alături de calciu şi alte
minerale ). Numărul dinţilor definitivi poate varia de la o persoană la alta.
Majoritatea avem 32 dinţi ( 8 incisivi, 4 canini, 20 molari), iar unii au 28
dinţi ( 8 incisivi, 4 canini, 16 molari ).

3
Saliva. In cavitatea bucală, alimentele sunt amestecate cu salivă. Saliva
conţine o enzimă ”ptialina” - amilaza salivară - care acţionează asupra
amidonului. Pentru ca alimentele să treacă din cavitatea bucală, este necesar
ca acestea să fie mestecate de 25 - 40 de ori, pentru a se amesteca bine cu
saliva. Zilnic, glandele salivare produc aproximativ 1000 ml de salivă, care
conţine electroliţi, apă şi amilază salivară. Secreţia de salivă este coordonată
exclusiv de centrii nervoşi.
Esofagul
Este tubul prin care înghiţitura ( denumită şi bol alimentar ) ajunge în
stomac. Bolul alimentar este împins de limbă în faringe, de unde ajunge în
esofag, iar de aici în stomac.
Stomacul
In funcţionarea mecanică a stomacului distingem două faze principale :
amestecare şi depozitare. Mâncarea înghiţită împinge în prima fază pereţii
stomacului, făcându-l pe acesta să se destindă. Partea inferioară a stomacului
realizează amestecul conţinutului, împingându-l spre intestinul subţire.
Stomacul gol conţine o cantitate mică de suc gastric, dar, ca urmare a
consumului de alimente, acesta poate să depoziteze o cantitate considerabilă
de substanţe. Când bolul alimentar ajunge în contact cu limba, papilele
gustative hotărăsc cantitatea şi aciditatea sucului gastric. Alimentele înghiţite
unul după altul, în stomac formează straturi. Substanţele solide cu diametrul
mai mare de 3 mm nu pot fi digerate.
Cantitatea şi calitatea conţinutului gastric influenţează considerabil golirea.
Stomacul se goleşte în aproximativ 3 ore, eliminându-se mai întâi apa. Hrana
grasă încetineşte acest proces. Sucul gastric :

4
Zilnic în stomac celulele învelitoare principale şi secundare produc
aproximativ 2 000 ml de suc gastric şi acid clorhidric. In afară de acestea, în
stomac se mai produc apă şi molecule necesare în procesul
de asimilare a vitaminei B12. La nivelul stomacului se secretă şi enzime :
pepsina, care ajută în digestia proteinelor, a cărnurilor, şi renina gastrică ce
ajută în digestia proteinelor din lapte.
Voma :
Reprezintă un reflex de apărare, prin care se elimină substanţele care
periclitează stomacul sau organismul, prin esofag şi gură. Acesta este un
proces complex, coordonat din centrul vomei, aflat în bulbul rahidian. Voma
este un proces natural, nu un tip de cură de slăbire. Curele de slăbire cu
ajutorul medicamentelor vomitive sau laxative sunt extrem de periculoase,
prescrierea sau folosirea acestora fiind strict interzisă, pentru că ele încarcă
organismul atât de mult, încât determină apariţia unor boli grave.

Intestinul subţire
Intestinul subţire este alcătuit din duoden, jejun, ileon.
Este un tub lung de aproximativ 6 – 8 m. Mâncarea poate să stea timp de mai
multe ore în stomac, unde se amestecă şi, prin efectul de descompunere
parţială a acidului clorhidric, a enzimelor, se transformă într-o pastă
semilichidă, numită “chil gastric”. Aceasta, ajunsă din stomac în duoden, va
fi descompusă mai departe de fierea produsă de ficat şi de enzimele
pancreasului.
Pe partea interioară a membranei mucoase se găsesc celule limfatice şi pliuri
circulare – valvule conivente. Mişcările ritmice ale valvulelor conivente,
produse în mod reflex, amestecă substanţele eliminate de stomac cu umorile
digestive şi le împing mai departe în intestinul gros. Peristaltismul intestinal,

5
mişcarea caracteristică intestinului, este indus de muşchii longitudinali şi
transversali, pentru a permite înaintarea conţinutului intestinal.
Digestia se termină în intestinul subţire, unde substanţele alimentare se
descompun în mici componente chimice. Apoi, prin peretele intestinal, ajung
în vasele sangvine şi în vasele limfatice - proces numit absorbţie. Sucul
intestinal :
Pereţii intestinului subţire produc zilnic 2-3 litri de suc intestinal. Acesta se
compune din mare parte apă, electroliţi şi substanţe care protejează pereţii
intestinali, a căror încordare induce reflexe locale ce stimulează secreţia
sucului intestinal.
Intestinul gros
Resturile nedigerate din intestinul subţire ajung în intestinul gros, unde cea
mai mare parte a conţinutului de apă va fi absorbită înapoi în organism. Are
o lungime de aproximativ 1,5 m şi are rol în amestecarea şi transportul
hranei. Diametrul lui se micşorează treptat spre rect, dar aici se dilată din
nou. Pereţii săi prezintă şanţuri transversale şi bombări. Intre părţile sale din
stânga şi din dreapta sunt diferenţieri importante din punct de vedere
fiziologic. In partea dreaptă se amestecă încă hrana şi chiar are loc o
absorbţie minimă, iar partea stângă a intestinului gros are rol de acumulare şi
eliminare a reziduurilor prin rect.
Rectul, în stare de repaus, este gol, muşchii lui asigurând o închidere atât de
bună, încât nu trec nici gazele intestinale. Substanţele reziduale ajung în rect,
unde vor fi stocate până când mişcările intestinale le vor elimina prin anus -
proces numit defecaţie.
Defecaţia este un proces reflexiv, care poate fi influenţat în mod voluntar.

6
 Excrementele
Acestea reprezintă restul rămas dupa digestie. Culoarea, consistenţa sau
mirosul lor pot furniza multe informaţii despre starea de sănătate a
organismului. Dacă timpul de digestie este scurt, trebuie să mărim consumul
de hrană fibroasă şi să ne concentrăm asupra mestecării alimentelor. In cazul
în care procesul de digerare este prea lung, este indicată consumarea
uleiurilor presate la rece şi a 2-5 linguriţe de in, cu apă sau fără,
neamestecate. Observaţi-vă digestia pentru a afla dacă sunteţi predispuşi la
constipaţie sau la diaree. Puteţi afla în cât timp trece hrana prin organismul
dumneavoastră consumând la micul dejun alimente care conţin boabe de
porumb şi urmărind cu atenţie când sunt eliminate acestea din organism.

Afecţiunile intestinelor
Stratul celular care acoperă intestinele se reproduce la fiecare 24 ore, putând
să facă faţă cantităţii imense de substanţe care trec zilnic prin intestin.
Sistemul digestiv reactionează rapid la substanţele excitante, cum ar fi
alimentele stricate, prin vomă şi diaree. Dacă în intestine se produce o mare
cantitate de gaze, apare o stare incomodă, încordată, şi se aud sunete de
chiorăit în abdomen. Eliminarea gazelor – atât prin gură, cât şi prin rect –
aduce cu sine o stare de uşurare. Cu toate că producerea gazelor şi
eliminarea lor poate fi incomodă, jenantă, de obicei nu prevesteşte o boală.
In cele mai multe cazuri, aceste manifestări sunt produse de înghiţirea de aer
sau de consumarea unor alimente, care nu pot fi digerate şi fermentează în
intestine, iar această fermentaţie este urmată de producerea gazelor. Hrana se
descompune diferit la fiecare individ în parte, dar ceapa, varza şi fasolea duc
aproape la toată lumea la producerea gazelor.

7
 Pancreasul
Este o glandă cu funcţie dublă. Un prim rol îl are în digestie, el producând
enzime care se elimină prin duoden. Pancreasul exocrin secretă enzime :
tripsină, proteaze, lipaze, amilaze şi 2 hormoni - chimotripsina şi
carboxipeptidaza. Pancreasul endocrin secreta insulină şi glucagonul pentru
controlul glicemiei.
Sucul pancreatic. Este un lichid care conţine enzime, ioni produşi de
pancreas, compunându-se în total din 15 tipuri de enzime, care pot
descompune proteinele, grăsimile şi carbohidraţii. Ionii produşi de pancreas
( din bicarbonatul de sodiu ) au rol de neutralizare a chimului gastric, care la
trecerea în duoden este încă acid. Secreţia acestuia este coordonată de
factorii nervoşi şi hormonali.
Ficatul
Ficatul se află în cavitatea abdominală, în spaţiul din partea dreaptă, sub
coastele cutiei toracice şi are culoarea roşu-maronie, datorită conţinutului
mare de sânge. Este un organ glandular cu funcţii multiple şi importante în
cadrul economiei generale a organismului. El intervine în metabolismul
intermediar al glucidelor, proteinelor şi lipidelor; detoxifică organismul,
transformând unele substanţe toxice în compuşi nenocivi sau uşor solubili
pentru a putea fi eliminate din organism. Ficatul nu primeşte numai sânge
arterial, ca oricare organ. La el este dus prin vena portă şi sânge încărcat cu
principii nutritive din teritoriul organelor digestive abdominale. Este cel mai
mare organ, cântăreşte aproximativ 1400g. Ficatul joacă rol decisiv în
reglarea compoziţiei sângelui prin producerea şi stocarea părţilor
componente ale globulelor roşii, participă în procesul de descompunere a
unor globule roşii îmbătrânite, care conţin hemoglobină, are rol de

8
depozitare a hidrocarburilor şi a grăsimilor. La nivelul ficatului se secretă
bila.
Vezicula biliară
Vezicula biliară sau colecistul este un rezervor anexat căilor de excreţie a
bilei, în care aceasta se acumulează în intervalul dintre mese. Are o lungime
de aproximativ 10 cm, o lărgime de 4 cm şi o capacitate de 50-60 ml. Bila :
Este lichidul galben, brun sau verde, secretat de ficat şi depozitat în vezicula
biliară, ce se compune din săruri şi substanţe biliare, colesterol, lecitină,
pigmenţi biliari şi electroliţi. Are rol important în emulsionarea grăsimilor,
în depozitarea colesterolului şi menţinerea echilibrului florei microbiene a
intestinului şi a pH-ului acestuia. Culoarea fecalelor este dată de pigmenţii
biliari.

FIZIOLOGIA APARATULUI DIGESTIV

Aparatul digestiv aprovizioneaza organismul cu substante nutritive:
apa, vitamine, sarurui minerale. El se interpune intre mediul intern si cel
extern. Este format din tub digestiv si organe anexe.
Tubul digestiv este alcatuit din:
- cavitatea bucala;
- faringe;
- esofag;
- stomac;
- intestin subtire ( duoden, jejun, ileon);
- intestin gros (cec, colon ascendent, colon transvers, colon descendent,
colon sigmoid si rect)
Organele anexe sunt: limba, dintii, glandele cu secretie externa
(salivare,pancreas si ficat).

9
 Peretele tubului digestiv este format din 4 tunici: mucoasa, submucoasa,
musculara si adventice.
1. mucoasa (spre interior) – formata din celule epiteliale ce difera de la o
regiune la alta;
- musculatura mucoasei a carei contractie formeaza pliurile mucoasei;
2. submucoasa cu tesut conjunctiv, glande, fibre nervoase si vase de sange.
3 .Stratul muscular din doua componente:
- Musculatura circulara spre interior, de 3-5 ori mai groasa decat
musculatura longitudinala dispusa spre exterior.
4. Adventicea – (tunica externa) un invelis conjunctiv dispus la suprafata.

Componenta abdominala a tubului digestiv este acoperita de seroasa

peritoneala avand o foita parietala aplicata pe peretele abdomenului si una
viscerala ce inconjoara stomacul, intestinul subtire, colonul transvers si
sigmoid si se continua cu mezenter care contin vase de sange si nervi.
Peritoneul trece peste colonul ascendent si descendent si peste
pancreas (organe retroperitoneale)
Vascularizatia provine din:
- Aorta descendenta pentru organele din abdomen (splanhne);
- aorta abdominala prin:
 trunchiul celiac
 artera mezenterica superioara;
 artera mezenterica inferioara;
 artera hiogastrica.

Intoarcerea venoasa se face prin:

- vena porta care se varsa in capilarele sinusoide ale ficatului;

10
 - vena centro-lobulara;
- venele suprahepatice;
- vena cava inferioara.
In acest fel, in calea substantelor absorbite se gaseste ficatul care prin
celulele reticulo-endoteliale – celulele Kapfer, opreste microorganismele
si particulele straine patrunse pe cale digestiva.
Ficatul opreste si prelucreaza ½ - 2/3 din substantele absorbite.
Circulatia splanhnica se intensifica in timpul digestiei deoarece:
- unii hormoni secretati in timpul digestiei produc vasodilatatie (CCK,
gastrina, VIP, secretina);
- in timpul activitatii secretorii se formeaza bradikinina – substanta
vasodilatatorie;
- in timpul digestiei se consuma oxigen – scade presiunea oxigenului
ceea ce produce vasodilatatie.

Parasimpaticul produce vasodilatatie indirect prin stimularea

activitatii glandelor.
Simpaticul produce vasoconstrictie, dar tesutul scapa repede de
aceasta actiune prin factorii vasodilatatori rezultati din metabolism.
Constrictia venelor din teritoriul splanhnic sub actiunea SNS (sistem
nervos simpatic) indreapta sangele spre teritorii cu importanta vitala in
situatii cum ar fi socul hemoragic (se pot mobiliza 200-300 ml de sange).

Inervatia este asigurata in primul rand de SNE (sistemul nervos

enteric). SNE este reprezentat de cele 2 plexuri:
1. mienteric sau Auerbach (vegetativ) -situat intre cele 2 straturi
musculare circular si longitudinal.

11
 2. submucos sau Meissner (vegetativ) situat in submucoasa.

SNE e format din cca 100 milioane de neuroni (aproximativ numarul

neuronilor din maduva spinarii) si prelungirile lor amielinice.
Neuronii sunt:
- senzitivi;
- efectori;
- interneuroni.

Neuronii senzitivi (1/3) trimit dendritele spre mucoasa si spre muschi.

Ele (dendritele) joaca rol de receptori fiind excitate de distensie, tact, factori
chimici din compozitia chimului.
Stimulii sunt transmisi direct sau prin inmtermediul neuronilor efectori.
Neuronii efectori (motori) din plexul mienteric trimit axonii spre
muschii celor doua straturi, determinand contractia lor.
Neuronii efectori din plexul submucos inerveaza glandele, celulele
endocrine, epiteliile si vasele de sange comandand vasoliditatia.
Neuronii din SNE elaboreaza un numar mare de mediatori chimici cum
ar fi: Acch (acetilcholina), NA (noradrenalina), serotonina, Substanta P,
somatostatina, VIP, neurotensina, bombezina, encefalina, NO etc, unii cu
actiune incomplet elucidata (Acch si VIP – vasodilatatie, Acch, substanta P
– contractie musculara, VIP si NO – relaxare musculara) etc.
SNE este cel care regleaza activitatea aparatului digestiv. Asupra lui se
exercita influenta din partea sistemului nervos vegetativ (SNV).

Parasimpaticul
Este reprezentat de nervii vagi si nervii pelvici.

12
 Nervii vagi au originea in nucleul dorsal al vagului din bulb.
Cel de-al 2-lea neuron se gaseste in SNE- neuronul efector din plexuri.
Nervii pelvici au originea in maduva sacrala (S2-S4).
Al doilea neuron se afla in plexuri.

Sistemul nervos simpatic (SNS)

SNS are primul neuron in coarnele laterale al maduvei spinale (T2-L5),

axonul acestuia prin nervii splanhnici strabat ganglionii paravertebrali.
Al 2-lea neuron este situat in ganglionii prevertebrali: celiac, mezenterici,
hipogastric.
Axonii acestui neuron ajung in plexuri unde:
- unii inhiba activitatea neuronilor efectori;
- altii produc vasoconstrictie sau influenteaza negativ direct activitatea
musculara.
Simpaticul stimuleaza contractia musculaturii mucoasei. In general
reduce activitatea digestiva.
La nivelul SNE se inchid reflexele scurte, locale de reglare a activitatii
digestive (arcul reflex e format din receptor-neuron senzitiv – neuron efector
– efectori).
Unele reflexe se inchid in ganglionii prevertebrali (gastro-colic, entero-
gastric etc.)
SNE participa si la realizarea unor reflexe lungi ce se inchid in axul
cerebro-spinal (de ex. de defecatie – in maduva; vago-vagal – in nucleul
dorsal din bulb) aceasta deoarece nervii vegetativi (vagi, pelvici) pe langa
fibre eferente are si foarte multe fibre aferente, (senzitive).

13
 Aceste fibre senzitive au corpul neuronal in ganglionul atasat nervului,
dendrita ajunge la mucoasa sau musculatura jucand un rol de receptor sau
face sinapsa cu un neuron senzitiv din plex.
Stimulul ajunge in nucleul din axul cerebro-spinal unde se inchide
reflexul.

FUNCTIILE APARATULUI DIGESTIV

1. Functie motorie – aparatul digestiv fragmenteaza si transporta

alimentele;
2. Functie secretorie - secreta sucurile digestive necesare digestiei;
3. Functia de digestie – sucurile contin enzime ce degradeaza prin
hidroliza principiile alimentare in componente simple;
4. Functia de absorbtie – componentele simple sunt trecute prin
peretele digestiv in mediul intern.
Functia secretorie – e realizata de glande. Pe toata suprafata
mucoasei digestive sunt bilioane de glande unicelulare, celule mucoase
care secreta mucus cu rol de protectie si de favorizare a alunecarii
continutului digestiv ca si de formarea bolului din cavitatea bucala si din
colon.
In submucoasa se gasesc glande tubuloase ce secreta pe langa mucus
si enzime.
In afara tubului digestiv exista glannde anexe:
- Salivare (seroase, mucoase, mixte);
- pancreas;
- ficat.

14
 Secretiile sunt declansate de actiunea unor substante specifice :
1. produsi ai secretiei neurocrine;
2. produsi ai secretiei endocrine;
3. produsi ai secretiei paracrine.

1. Produsii secretiei neurocrine sunt eliberati de terminatiile nervoase din

jurul celulelor secretoare. Stimularea SNP (sistem nervos parasimpatic)
prin Acch stimuleaza secretiile SNS (sist. nervos simpatic) in unele
regiuni stimuleaza secretiile, dar actiunea e tranzitorie deoarece produce
vasoconstrictie.
2. Produsii endocrini sunt hormoni, se varsa in sange si transportati prin
sange ajung la locul de actiune.
3. Produsii paracrini sunt elaborati in vecinatatea celulelor secretoare
ajungand la ele prin difuziune.
Substantele ce stimuleaza secretia se numesc secretogoge. Ele
actioneaza printr-unul din urmatoarele doua mecanisme:
- dupa interactiunea cu receptorul activeaza adenilciclaza, se formeaza
cAMP care actioneaza prin proteinkinaze, enzime ce fosforileaza deci
activeaza diferite procese;
- dupa interactiune cu receptorul activeaza fosforilaza C din membrana,
care prin fosforilare activeaza fosfatidil-inozitolu rezultand
inozotoltrifosfatul. Acesta mobilizeaza Ca++ din depozite si stimuleaza
transportul transmembranar de Ca++ .
Materialul necesar secretiei provine din sangele capilar iar energia – din
scindarea ATP.

Mecanismul secretiei

15
 Substantele proteice sunt sintetizate pe ribozomi, trecute in reticolul
endoplasmatic si transportate la aparatul Golgi unde se desavarseste
sinteza.
Sunt inconjurate de membrana si depozitate sub forma de vezicule la
extremitatea apicala a celulei. Eliminarea se face la sosirea stimulului
cand creste permeabilitatea pentru Ca++ , patrunderea Ca++ determina
fuzionarea veziculelor cu membrana apicala, ruperea membranei si
eliminarea continutului veziculei in lumenul glandei (exocitoza) .
Apa si sarurile, dupa una din teorii se elibereaza astfel: La sosirea
stimulului creste permeabilitatea membranei pentru Cl, care patrunde in
celula. Negativitatea din celula atrage ionii pozitivi, creste presiunea
osmotica din celula, ceea ce atrage apa prin osmoza. In celula creste
presiunea, apar mici rupturi ale membranei apicale si continutul de apa si
saruri este eliminat in lumenul glandei.
Parasimpaticul stimuleaza secretiile la nivelul cavitatii bucale, a
stomacului, duodenului si portiunii distale a colonului.
In intestinul subtire si 2/3 proximale ale colonului secretia e stimulata
prin reflexe scurte si hormonal (gastrina, secretina, CCK).

Functia motorie e realizata de musculatura neteda formata din fibre

cu lungime de 500 µm si latime de 5-20 µm.
Ele sunt aranjate in benzi, fiecare din cateva sute de fibre, intre care
transmiterea impulsului se face cu usurinta atat longitudinal cat si
transversal incat se considera ca unitatea functionala o reprezinta banda si
nu fibra musculara. Benzile se ramifica si vin in contact cu benzile
vecine.

16
 La nivelul acestor muschi exista o stare de semicontractie continua
numita tonus , peste care se suprapune contractia fazei.
Aceasta activitate mecanica are la baza fenomene electrice ale
mambranei .
In repaos membrana prezinta un potential de -50 - -60 mV. Acest
potential poate deveni mai negativ – hiperpolarizare sau mai putin
negativ – depolarizare.
Hiperpolarizarea se insoteste de scaderea excitabilitatii, depolarizarea
– de crestere.
De valoarea acestui potential depinde tonusul. Peste acest fond au loc
variatii de potential de 10-15 mV cu o frecventa de 3-12/min care se
numesc “unde luate” sau “ritm electric de baza” (BER).
Ele se datoreaza generarii de PA in niste celule interstitiale situate
intre cele 2 straturi musculare, intr-un strat cu o grosime de 3-5 celule.
Ele elaboreaza spontan PA. Aceste celule trimit prelungiri ce fac
jonctiuni cu celulele musculare, prin care transmit PA generand undele
lente.
Pe partea ascendenta sau pe platoul undelor lente pot apare niste PA. Ele
apar cand potentialul de membrana a devenit mai putin negativ de -40mV
ce reprezinta pragul electric si sunt cu atat mai frecvente cu cat stimulul
care le-a declansat este mai puternic sau depolarizarea mai mare.
PA se datoresc deschiderii canalelor lente de Ca++ . Cum Ca++
cupleaza excitatia cu contractia, aparitia PA coincide cu raspunsul
mecanic-contractia.
Controlul activitatii motorii se face predominant prin SNE, SNV doar
o moduleaza.
Activitatea motorie fazica e reprezentata de:

17
 - miscari de propulsie;
- miscari de amestecare.

Miscarile de propulsie sunt miscari peristaltice. Oridecate ori o portiune

de tub prezinta distensie sau o excitare printr-un factor iritativ, se produce
o contractie a musculaturii circulare in sens oral si o relaxare in sens ab
oral , ceea ce propulseaza continutul (legea intestinului).
Aceasta contractie si relaxare se propaga propulsand continutul pe o
distanta variabila. Miscarea peristaltica necesita integritatea plexului
mienteric.
Miscarile de amestecare se pot datora:
- fie prezentei unui sfincter contractat in fata undei peristaltice;
- fie sunt contractii segmentare adica contractii ale musculaturii
circulare ce impart tubul digestiv in segmente, urmeaza relaxarea lor
si contractia musculaturii circulare la mijlocul segmentelor anterioare.

FIZIOLOGIA CAVITATII BUCALE

Cavitatea bucala este formata din:
- vestibul , situat intre buze si arcadele dentare;
- cavitatea propriuzisa, delimitata de:
a) palatul dur superior;
b) planseul bucal inferior;
c) arcadele dentare anterioare;
d) orificiul buco-faringian, delimitat de pilierii amigdalieni posterior.

Mucoasa acestei cavitati e formata dintr-un epiteliu pavimentos

stratificat. Scheletul prezinta o parte mobila – mandibula, ale carei miscari se

18
datoreaza articulatiei temporo-mandibulare si este determinata de contractia
unor grupe musculare.
In cavitatea bucala se gaseste un organ muscular – limba, pe suprafata
careia exista receptori gustativi sub forma mugurilor gustativi.
Vascularizatia este asigurata de ramuri ale arterei carotide externe.
Inervatia senzitiva se face prin:
a) nervul facial (nVII) care are receptorii in 2/3 anterioare ale limbii,
are soma in ganglionul geniculat si fibrele senzitive se termina in
centrul salivar superior din punte;
b) nervul glosofaringian (nIX) cu receptorii in 1/3 posterioara a
limbii, soma in ganglionul pietros si terminatiile nervoase in centrul
salivar inferior din bulb;
c) nervul vag (nX) cu receptorii in mucoasa faringiana si esofagiana,
soma in ganglionii jugular si plexiform;
d) nervul trigemen (nV), cu receptorii pentru tact, termici si durerosi
din mucoasa cavitatii bucale si cu soma in ganglionul Gasser.

Inervatia secretorie parasimpatica

- Cu punct de plecare din centrul salivar superior, prin nervul facial,
face sinapsa in ganglionii din hilul glandelor submaxilare si
sublinguale, fibrele postganglionare terminandu-se in glandele
respective.
- Cu punct de plecare din centrul salivar inferior din bulb, prin nervul
glosofaringian, face sinapsa in ganglionul otic, fibrele postganglionare
se termina in glanda parotida.

19
 Inervatia simpatica are primul neuron in coarnele laterale T1 , T2,
sinapsa se face in ganglionul cervical superior, fibrele postganglionare in
jurul carotidei externe si ramurile sale ajung la glandele salivare.

La nivelul cavitatii bucale are loc:

1. o functie secretorie – secretie salivara;
2. o functie motorie – masicatia.

1. Secretia salivara este produsa de trei perechi e glande exocrine si de

un numar mare de glande unicelulare de pe suprafata mucoasei.

Cele trei perechi de glande sunt:

- Glandele parotide – sunt situate in lojele parotidiene de langa
conductul auditiv extern. Au o greutate de 25-30 gr., fiecare si isi
varsa produsul de secretie prin canalul lui Stenon in vestibul, la
nivelul molarului II superior.
- Glandele submaxilare – sunt situate in planseul bucal, in vecinatatea
unghiului intern al mandibulei. Au fiecare cate 7 gr. greutate si isi
varsa produsul de secretie prin canalul Warton lateral de fraul limbii;
- Glandele sublinguale – sunt situate deasupra planseului bucal in loja
sublinguala, au greutate fiecare de 3-5 gr., iar produsul de secretie se
varsa in apropierea fraului limbii prin 5-6 canale Rivinus (sau canal
unic Bartholin).
Toate sunt glande tubulo-acinoase formate din acini si ducte.

20
 Acinii sunt captusiti cu celule piramidale, avand apexul spre
lumen.Celulele au caracter secretor (prezinta reticul endoplasmatic si aparat
Golgi) si granulatii de secretie.
Celulele sunt de doua feluri:
a) seroase, cu granulatii de zimogen, ce secreta ptialina (amilaza);
b) mucoase, cu granulatii de mucinogen, ce secreta mucina.

Acinii sunt serosi in glandele parotide, mucosi in glandele sublinguale si

micsti in glandele submaxilare.
Ductele sunt:
a) intercalate;
b) striate;
c) excretoare.

Ductele intercalate si excretoare joaca rol de conducte.

Ductele striate sunt marginite de celule cuboidale, inalte cu microvili spre
extremitatea luminala, cu aspect striat spre baza determinat de prezenta
invaginatiilor membranei si a mitocondriilor ( la fel ca cel din tubul
proximal renal).
Ductele striate participa la formarea salivei, ele lipsesc la glandele
sublinguale.
Acinul si cele 3 ducte formeaza o unitate morfofunctionala numita
salivon.
Atat in acin cat si in ducte exista celule mioepiteliala cu rolin eliminarea
salivei. In citoplasma celulelor acinare exista miofilamente cu acelasi rol.

21
 Glandele unicelulare raspandite pe suprafata mucoasei secreta mucus sub
actiunea stimulilor locali. Ele sunt mai numeroasa in regiunea palatina si
labiala.
Vascularizatia e asigurata de ramuri din carotida externa si realizeaza un
sistem port avand primul rand de capilare in jurul ductelor si al doilea in
jurul acinilor, acinul primind sangele ce a irigat ductul.
Inervatia e vegetativa – decrisa mai sus.

FORMAREA SALIVEI
Saliva formata in acini este saliva primara. Ea contine ptialina (amilaza),
mucina, intr-un mediu ionic asemanator lichidului extracelular deci
izoosmotic cu plasma.
Substantele proteice sunt sintetizate pe ribozomi, transportate prin reticul
endoplasmatic la aparatul Golgi si depozitate sub forma de vezicule la
extremitatea apicala a celulei de unde sunt eliminate in acin prin exocitoza.
In ceea ce priveste substantele anorganice, semnalul secretor creste
permeabilitatea pentru Cl- la nivelul membranei bazale si laterale. Cl- e
transportat activ, ceea ce atrage ionii pozitivi in celula. Creste osmolaritatea
ceea ce atrage apa. Creste presiunea in celula, aceasta isi mareste volumul,
apar mici rupturi ale marginii apicale prin care se elimina continutul celular
in acin.
Saliva primara ajunsa in ductul striat isi modifica compozitia. Aici Na +
este reabsorbit activ iar K+ secretat.
Reabsorbtia Na+ este mai puternica ceea ce determina in interiorul
ductului un potential de -70mV. Acest potential determina reabsorbtia pasiva
a Cl- . Prin schimb cu Cl dar si printr-un proces activ este secretat HCO3- .

22
 In consecinta, in repaos secretor concentratia in saliva a Na si Cl este
scazuta (Na+ 15 mEg/l fata de 142 in plasma), cele ale K+ si HCO3- sunt
crescute (K+ - 30 mEg/L fata de 4 in plasma, HCO3- 50-70 mEg/L fata de 24
in plasma).
Cum reabsorbtia este mai puternica decat secretia iar ductele sunt f.putin
permeabile pentru apa, saliva finala este hipotona ( cu xceptia celei
sublinguale unde nu exista ducte striate).
In cresterea debitului salivar, saliva trece mai repede prin ducte,
procesele de la acest nivel sunt mai reduse.
In exces de aldosteron, care ca si la nivel renal stimuleaza absorbtia de
Na+ si secretia de K+ , ClNa din saliva poate fi redua chiar la zero, iar
eliberarea K+ creste.
Prin ducte se elimina o serie de ioni, fenomen constatat prin injectarea
unor ioni radioactivi intr-o artera din apropierea glandei. In ordinea aparitiei:
HCO3- ,Cl- ,B2- ,K+ ,I- , ureea.

COMPOZITIA SALIVEI
Parnchimul glandular de cca 60 gr. Secreta in 24 de ore 1000-1500 ml
saliva, adica 0,5-1ml pe gr. /pe ora, in conditii bazale.
In timpul masticatiei 1-2 ml, iar in secretie maxima – 5-8ml pe gr. Si pe
ora.
Saliva este un lichid incolor, transparent, filant (din cauza mucinei) usor
opalescent ( celule descuamate, leucocite), hipoton – densitatea de 1003-
1008, presiunea osmotica 50 mosm/L, cu un pH acid in repaos (5,4-6), ce se
alcalinizeaza cand secretia creste (7,8).
Compozitia se modifica cu tipul alimentelor ingerate:
- devine abundenta si apoasa cand se consuma alimente uscate;

23
 - abundenta in cazul substantelor acide;
- bogata in mucus cand se consuma carne.

Este formata din:

- 99,4% apa;
- 0,6% rezidu uscat: 0,2% substante anorganice
0,4% substante organice.

Substantele anorganice sunt saruri de Na, K, sub forma de cloruri,

bicarbonati, fosfati.
Exista si Ca++ care creste cu fluxul salivar.
In mediul acid Ca++ e mobilizat din smaltul dentar.
In mediul alcalin se formeaza saruri insolubile de Ca++ dand calculi-
sialolati in ductele salivare. Ca++ participa si la formarea tartrului dentar. In
saliva exista si sulfocianat - forma de eliminar a ionului CN rezultat din
metabolizarea proteinelor. El are rol antiseptic. Prin saliva se elimina si iod,
glandele salivare il concentreaza de 60 de ori (rol necunoscut). Se elimina si
Fl- necesar mentinerii integritatii dentare.

Substantele organice sunt reprezentate in primul rand de proteine,

cele mai importante fiind enzimele:
Amilaza (ptialina) este o αamilaza ce desface legaturile α 1-4
glicozidice din amidonul sau glicogenul preparate.
E activata de Cl- , are pH-ul optim de 6,8 si temperatura optima de 370
C.Este activa intre pH 4-11, de aceea isi continua actiunea in stomac pana
cand pH-ul bolului scade sub 4.

24
 Degradarea amidonului preparat are loc pana la maltoza, maltotrioza
si dextrine (dextrinele rezulta deoarece ptialina nu scindeaza legaturile 1-6
glicozidice de la nivelul ramificatiilor).
Lizozimul hidrolizeaza capsula glicozidica a bacteriilor ajutand
patrunderea sulfacianatului.
Kalicreina formeaza bradikinina, o substanta vasodilatatoare.
In saliva mai exista mucoproteine care participa la formarea
mucusului ce adera de alimente favorizand formarea bolului alimentar. De
asemenea adera de mucoasa bucala formand un filtru protector.
Mucusul favorizeaza alunecarea bolului si prin HCO3 neutralizeaza
substantele acide.
Mai exista antigene de grup sanguin care se intalnesc la persoanele
secretoare (80%) – sunt glicoproteine.
Exista si IgA, anticorp cu rol de aparare impotriva bacteriilor.

Substante cu rol bactericid :

- bactericidina – impotriva lactobacilului si a streptococului;
- lactoferina – ce s-a gasit la persoanele fara carii.

Substante azotate neproteice:

- uree;
- acid uric;
- creatinina;
- aminoacizi;
- glucoza 0-5 mg%;
- acid lactic;
- lipide: colesterol, acizi grasi, fosfolipide.

25
 Rolurile salivei

1). Faciliteaza masticatia si deglutitia;

2). Lubrefiaza mucoasa favorizand vorbirea;
3). Solubilizeaza multe substante excitand papilele gustative;
4). Rol digestiv – descompune amidonul preparat;
5). Are proprietati bactericide;
6). Reprezinta calea de eliminare a unor substante toxice (Hg, Pb), a
microorganismelor, a ureei.

In lipsa salivei apar ulceratii ale mucoasei bucale deoarece saliva o spala
indepartand microorganismele si resturile alimentare si are efect bactericid.

Reglarea secretiei salivare se face exclusiv pe baza nervoasa, prin

reflexe neconditionate si conditionate.
Reglarea reflex neconditionata este innascuta, se face pe calea unui arc
reflex existent, se mentine cat timp acest arc exista si e declansat de un
stimul cu importanta biologica.
Receptorii sunt cei gustativi, tactili sau durerosi din cavitatea bucala.
Calea aferenta (descrisa anterior) e reprezentata de fibrele senzitive
ale nervilor: facial, glosofaringian, vag si trigemen.
Centrii:
- salivari superiori din punte;
- salivari inferiori din bulb.
Calea eferenta (descrisa anterior) prin nervii facial si glosofaringian.

26
 Reflexul desfasurat pe aceasta cale este parasimpatic si declanseaza o
secretie abundenda dar saraca in amilaza.
Concomitent se produce vasodilatatie prin badikinina.
Sistemul nervos parasimpatic stimuleaza dezvoltarea glandelor
salivare, metabolismul lor. Denervarea parasimpatica duce la atrofia
glandelor salivare.
Sistemul nervos simpatic stimuleaza secretia amilazei, dar secretia
este putin abundenta deoarece contracta vasele.
Denervarea simpatica nu duce la modificari ale glandelor salivare.
Reglarea reflex conditionata are o importanta redusa la om. E
declansat de stimuli care nu au importanta biologica daca acestia se asociaza
repetat cu administrarea mancarii.
Acesti stimuli capata astfel semnificatie de semnal.
Reflexele conditionate se formeaza in timpul vietii, arcul lor reflex
fiind completat la nivelul scoartei cerebrale prin stabilirea unei conexiuni
temporare intre centrul stimulului indiferent (vaz, auz,etc.) si proectia
corticala a centrilor salivari.
In acest fel, la aparitia excitantului indiferent se declanseaza salivatia
inainte de aparitia excitantului cu semnificatie biologica-alimentul.
Deci prin reflex conditionat organismul este pregatit pentru a incepe
digestia inainte de introducerea alimentului in cavitatea bucala, reprezinta un
mijloc mai fin de adaptare.
Reflexul conditionat se poate stinge daca excitantul care l-a produs nu
e intarit prin administrarea alimentului.
Exista factori umorali ce pot influenta activitatea secretorie salivara
astfel:
- aldosteronul stimuleaza reabsorbtia Na+ si eliminarea K+ ;

27
 - ADH (vasopresina) stimuleaza si la acest nivel reabsorbtia apei;
- STH ( hormon somatotrop) are actiune trofica asupra acinilor salivari.

Activitatea centrilor salivari bulbo-pontini este influentata de alti centrii:

1- participarea scoartei este demonstrata de:
- disparitia secretiei salivare in timpul somnului:
- formarea reflexelor conditionate;
- modificari ale secretiei salivare in dereglari psihice (scade la maniaci,
creste la schizofrenici).
2. participarea sistemului limbic e dovedita prin modificari ale secretiei
in timpul reactiilor emotionale.

Secretia salivara are si rol endocrin.

In saliva se secreta substante biologic activ in functie de specie (de ex.
veninul , panza de paianjen etc.)
La soareci s-a gasit somatostatina si glucagon.
De asemenea NGF (factor de crestere al nervilor in ganglionii
submandibulari) cu rol in dezvoltarea ganglionilor simpatici si in ser la om.
Administrata creste concentratia NA (noradrenalinei) in tesuturi. Serul
antiNGF e folosit pentru desimpatizare.
Un alt factor, tot la soareci EGF (factor de crestere al epidermei) produce
keratinizarea epidermei, fiind necesar pentru eruptia dintilor, deschiderea
fantei palpebrale (deschiderea ochilor la puii de pisica si caine).
S-au gasit sialogastrona – un inhibitor al secretiei gastrice, parotina cu rol
in metabolismul glucidelor.
Azi s-a realizat un extract din glanda parotida, ce usureaza fixarea Ca ++ in
oase.

28
 MASTICATIA

Masticatia reprezinta primul act motor digestiv , poate fi efectuata

voluntar, dar in general este un act reflex.
Consta in farmitare prin taiere si zdrobire a alimentelor introduse in
cavitatea bucala si amestecarea lor cu saliva.
Se realizeaza prin apropierea suprafetelor ocluzale ale dintilor ,prin
ridicarea mandibulei, emailul dentar fiind cel mai dur tesut din organism.
In timpul masticatiei se dezvolta o forta de 6-30 Kg.
Amortizarea socului ocluzal se face prin elasticitatea dintelui si prin
ligamentul periodental.
La masticatie participa:
1. articulatia temporo-mandibulara care permite miscari de:
- coborare-ridicare;
- propulsie-retropulsie;
- lateralitate;
- circumductie.

In timpul masticatiei miscarile sunt combinate. Punctul de sprijin al

articulatiei, forta dezvoltata de contractia musculaturii si rezistenta opusa de
alimente realizeaza parghii.
La masticatie participa muschii masticatori, in primul rand cei
mandibulari, care dezvolta forta necesara.
Muschii auxiliari sunt cei ai limbii care plaseaza alimentele intre
arcadele dentare si muschii orofaciali ce mentin saliva si alimentele in
cavitatea bucala si le plaseaza intre arcadele dentare.

29
 Muschii mandibulari sunt:
1. Ridicatori ai mandibulei:
- m. maseter;
- m. temporal;
- m. pterigoidian intern.
2. Coboratori ai mandibulei:
- m. digastric;
- m. milohioidian;
- m. geniohioidian ;
- m. pterigoidian extern.
Muschii sunt inervati de ramura mandibulara a nervului trigemen
(nVc).

Reflexul masticator

In repaos cand cavitatea bucala e inchisa arcadele dentare sunt in

raport ocluzal prin tonusul muschilor ridicatori.
Coborarea mandibulei pentru prinderea alimentelor este voluntara.
Ridicarea mandibulei care urmeaza este reflexa si se datoreste
intinderii fusurilor musculare din muschii ridicatori alungiti in timpul
coborarii mandibulei.
Stimulul ajunge prin N.trigemen la nucleul senzorial din mezencefal,
apoi trece la nucleul motor al trigemenului din portiunea ventrala a puntii,
iar de aici sunt comandati muschii ridicatori. Este un reflex miotatic,
monosinaptic.
Coborarea mandibulei care urmeaza este si ea reflexa.

30
 Prin ridicarea mandibulei sunt stimulati presoreceptorii din
ligamentele periodentale, din pulpa dentara, mucoasa gingivala (5-6 mm)
apasati de alimente.
Intervin si mecanoreceptorii de pe suprafata dorsala a limbii si din
mucoasa palatului dur. Stimulul ia calea N.trigemen – nucleul senzitiv
mezencefalic – nucleul motor din punte si se comanda contractia m.
ridicatori si relaxarea celor coboratori. Acest reflex protejeaza arcadele
dentare de o supraincarcare.
Activitatea motorie a mandibulei e controlata si de impulsuri
proprioceptive din articulatia temporo-mandibulara. Intre nucleul senzitiv
din mezencefal si cel motor din punte exista nucleul supratrigemenal, care
este un nucleu integrator al masticatiei.
El e stimulat de impulsuri de la presoceptori dar si de la proprioceptori
(deci cu semnificatii diferite) si are rolul de coordonare a miscarilor
complexe de masticatie.
Centrii masticatiei sunt stimulati si de la nivelul amigdalei, a
hipotalamusului ventro-medial(centrul satietatii). Hipoglicemia produce
PPSE in muschii ridicatori.

Valoarea functionala a masticatiei – pregateste alimentele pt.digestia

chimica favorizand contactul cu enzimele.
O dantura proasta afecteaza alimentatia prin selectia alimentelor pe
criterii mecanice si nu gustative.
In cazul consumului de fructe masticatia sparge camasa de celuloza.
Masticatia fereste mucoasa digestiva de escoriatii si usureaza golirea
diferitelor segmente ale tubului digestiv.

31
 Deglutitia

Reprezinta trecerea bolului alimentar din cavitatea bucala prin faringe

si esofag in stomac.
Ea presupune trei timpi:
1. Timpul bucal;
2. Timpul faringian;
3. Timpul esofagian.

1.Timpul bucal este voluntar, incepe prin plasarea bolului alimentar

pe partea dorsala a limbii, aplicarea limbii pe palatul dur si contractia
muschilor limbii. Bolul este impins ca de un piston in faringe care il aspira (
P= -20 cm H2O).
2.Timpul faringian
Faringele are o lungime de 12-14 cm si e format din nazo-buco si
hipofaringe.
In pereti se gaseste musculatura striata bogat inervata ceea ce permite
o fina coordonare a miscarilor in timpul respiratiei, vorbirii, deglutitiei (in
deglutitie respiratia se opreste).
Timpul faringian este reflex. Reflexul incepe la contactul bolului
alimentar cu receptorii din jurul orificiului buco-faringian(mai ales pilierii
amigdalieni).
Contractia limbii impiedica refluxul spre cavitatea bucala, ridicarea
valului palatului impiedica refluxul spre cavitatea nazala.
Trecerea spre trahee e impiedicata de ridicarea laringelui si plasarea
lui sub epiglota si de contractia corzilor vocale.

32
 Unda peristaltica incepe in nazofaringe si parcurge faringele in 1
secunda, sfincterul esofagian superior deschis, permite trecerea bolului in
esofag.
Deschiderea acestui sfincter are loc in momentul declansarii undei
peristaltice.
3.Timpul esofagian
Esofagul este un organ musculotubar in forma de tub, cu o lungime de
25 cm. in perete sunt 2 straturi de muschi:
- circulari;
- longitudinali.

In 1/3 superioara muschii sunt striati, inervati de nervul vag (n.X) cu

originea in nucleul ambiguu, prin placi motorii.
In 1/3 medie musculatura este mixta: striata si neteda.
In 1/3 inferioara musculatura este neteda, inervata de nervul vag (nX)
cu originea in nucleul dorsal al vagului din bulbul rahidian, al 2-lea neuron
in plexul mienteric (si aici exista cele 2 plexuri).
Esofagul are doua sfinctere:
- superior sau faringo-esofagian, striat, format din ingrosarea
musculaturii circulare;
- inferior sau esofago-gastric , care nu are aspect de sfincter, e
reprezentat de ultima portiune de 2-5 cm a esofagului ce
functioneaza ca un sfincter.
Sfincterul superior in intervalele dintre deglutitie este contractat
(presiune = 40 mm Hg), ceea ce impiedica patrunderea aerului in esofag in
timpul miscarilor respiratorii.

33
 Sfincterul inferior, in intervalul dintre deglutitie are un tonus crescut
( presiune = 30 mm Hg), impiedicand refluxul gastric in esofag.
Unda peristaltica faringiana introduce bolul alimentar in esofag. La
contactul cu esofagul se declanseaza o unda peristaltica - unda primara
care strabate esofagul in 5-10 secunde (lichidele trec in 1 secunda datorita
gravitatiei).
Sfincterul inferior se deschide in momentul declansarii undei
peristaltice (prin interventia neuronilor inhibitori mienterici) si continutul
esofagian este eliminat in stomac.
Daca in esofag au ramas resturi, in locul distensiei esofagului se
declanseaza o unda peristaltica secudara, pana la completa eliminare a
continutului esofagian in stomac.

Controlul sfincterului inferior

Tonusul de repaus realizeaza o presiune de 30 mm Hg, reglat prin

n.vag, dar tonusul persista si dupa sectionarea vagului, deci un rol important
ii revine SNE. El depaseste cu 5 mm Hg presiunea din stomac impiedicand
refluxul gastro-esofagian.
Relaxarea are loc prin fibre vagale inhibitorii (VIP, NO) si scaderea
impulsurilor prin fibre vagale excitatorii (Ac ch) produce relaxarea
sfincterului.

Reglarea deglutitiei in timpul faringean si esofagian se face reflex.

Stimulii sunt mecanici - contactul mucoasei cu bolul alimentar.
Reflexul e declansat la contactul cu receptorii din pilierii amigdalieni, apoi
cu restul mucoasei.

34
 Caile aferente prin nervii: glosofaringian (n.IX), trigemen (n.V) si vag
(nX).
Centrul se afla in bulb .
Caile eferente prin nervii: hipoglos (n.XII), glosofaringian (n.IX),
facial (nVII), vag (nX).
Acest reflex declanseaza unda peristaltica in faringe si esofag.

DIGESTIA GASTRICA

Stomacul este un organ cavitar, situat intre esofag si duoden. E format

din trei portiuni:
- fundul stomacului (fornix) – deasupra orificiului esofago gastric ;
- corpul stomacului – portiunea verticala;
- antrul piloric – portiunea orizontala care se termina cu sfincterul
piloric – o portiune ingosata a musculaturii circulare gastrice.

Peretele stomacului e format ca tot restul tubului digestiv din:

- mucoasa;
- submucoasa;
- musculatura formata din 3 straturi:
circular;
longitudinal;
oblic intern.

La exterior stomacul e acoperit de seroasa peritoneala.

Vascularizatia provine din aorta descendenta.

35
 Inervatia – si aici exista cele 2 plexuri ale SNE (sistem nervos
enteric).
Inervatia vegetativa e realizata prin n. vag (SNP) – sistem nervos
parasimpatic si nervii splanhnici (SNS) – sistem nervos simpatic.
Si stomacul are:
- o functie secretorie;
- o functie motorie.
1. Functia secretorie e realizata de glande.
Pe intreaga suprafata a mucoasei exista numeroase glande unicelulare
ce secreta mucus.
Glandele tubuloase patrund in submucoasa si dupa regiunea in care se
gasesc se numesc:
- glande cardiale – pe o distanta de cativa cm in jurul orificiului
esofago-gastric. Ele secreta mucus.
- Glande pilorice – situate in antrul piloric din apropierea pilorului.
Secreta mai ales mucus dar si pepsinogen. Celulele gastrice din
aceasta regiune secreta hormonul gastrina, pe care il varsa in
sange.
- Glandele fundice sau oxintice – cele mai importante, se gasesc in
corpul si fundul stomacului si au un col si un cap. La nivelul
colului se gasesc celule ce secreta un mucus.
La nivelul corpului – celulele oxintice secreta HCl si factorul
intrinsec Castle , iar spre fundul glandei se gasesc celule principale ce
secreta pepsinogen.
Celulele epiteliale de pe suprafata mucoasei exfoliaza in timpul
functionarii normale si sunt inlocuite prin celulele mucoasei ce migreaza din
colul glandelor oxintice.

36
 Produsul de secretie al acestor glande este sucul gastric – un lichid
incolor, transparent sau usor opalescent, in volum de 1-1,5l/24 ore, hipoton
(densitate 1002-1005), foarte acid – cu un pH=1,5-2. E format din:
- 99% apa;
- 1% reziduu uscat:
 0,6% substante anorganice;
 0,4% substante organice.

Substantele anorganice

Sunt reprezentate de: HCl, cloruri de K si de Na, fosfat de calciu si

bicarbonat de Na.
Cl- e principalul anion, concentratia Na+ e invers proportional cu
secretia, K+ si HCO3 – se gasesc in concentratie mai mare ca in plasma.
HCl, la rate mari ale secretiei se apropie de o solutie izotona de HCl.

Substantele organice
Sunt reprezentate de:
1. enzime:
- pepsinogen;
- labfermentul la sugari;
- tributiraza;
- gelatinaza;
2. mucoproteine bogate in HCO3 –
3. factor intrinsec Castle

37
 Pepsinogenul se secreta in forma inactiva; - in mediu acid trece in
pepsina – forma activa, prin clivarea unor legaturi peptidice, cu atat mai
repede cu cat pH-ul e mai acid. PH-ul optim e de 1,8-3,5. La un pH de 5
pepsina este inactivata. Ea are si o actiune autocatalitica.
Pepsina incepe digestia proteinelor scindandu-le pana la albumoze si
peptone care sunt de fapt niste peptide.
Labfermentul are o actiune optima la un pH 4,5-5,5 fiind activa la
sugari la care coaguleaza laptele. Aceasta actiune la adult o are pepsina.
Tributiraza este lipaza ce actioneaza optim la pH peste 4-5, fiind
activa la sugari. Ea scindeaza trigliceridele gata emulsionate din alimente ca
laptele, smantana, frisca. Are o importanta redusa la adult.
Gelatinaza lichefiaza gelatina.

Factorul intrinsec Castle este necesar pentru absorbtia vit. B12. E o

glicoproteina secretata de celulele parietale care fixeaza vit. B12, complexul
fiind rezistent la digestie. Sub aceasta forma vit. B12 ajunge in ileon unde
este absorbita.
Eliberarea factorului intrinsec din celulele parietale e stimulata de
factorii ce stimuleaza secretia de HCl.
Alte substante organice din sucul gastric sunt mucoproteinele care
impreuna cu HCO3 – formeaza mucusul. Acesta acopera mucoasa cu un
strat de cca 1mm grosime avand rol de protectie a mucoasei de actiunea
factorilor mecanici dar si de actiunea HCl (il neutralizeaza) si de actiunea
pepsinei (inactivata de pH 5).
–
Mucusul este secretat permanent deoarece HCO3 si mucina sunt
permanent degradate de pepsina. Secretia de mucus e stimulata prin stimuli
mecanici si prin N vag.

38
 SN simpatic prin receptorii α inhiba secretia de mucus (aparitia
ulcerului gastric in stari de stres). Aspirina si factorii antiinflamatori
nesteroidieni inhiba si ei secretia de mucus.

Secretia de HCl

Celulele oxintice prezinta canalicule ce se deschid in lumenul glandei.

Pe suprafata canaliculelor exista numerosi cili. In interiorul acestor
canalicule se formeaza HCl printr-un mecanism incomplet elucidat.
1. Cl- e transportat activ din citoplasma in canalicul scazand potentialul
in canalicul la -40….-70 mV, ceea ce atrage pasiv ionii de K si Na.
2. In citoplasma apa se disociaza in H+ si OH- .
H+ e secretat activ in canalicul in schimbul K+ prin actiunea ATP-azei
H+ ,K+ dependente. Na e trecut in citoplasma printr-o pompa de Na+ ,
astfel in canalicul se formeaza HCl.
3. Apa trece in canalicul prin osmoza astfel incat HCl in canalicul are o
concentratie de 160 mmoli/L, un pH+0,8. Aici se formeaza si ClK in
concentratie de 15mEg/L. Cei doi componenti trec in lumenul glandei.
4. In citoplasma CO2 ( din metabolismul celulei sau din plasma
sanguina) se uneste cu OH rezultat din disocierea apei, sub actiunea
-
anhidrazei carbonice formand HCO3 . Acesta difuzeaza in afara
celulei in plasma sanguina in schimbul Cl- .
Secretia HCl se insoteste de alcalinizarea sangelui ce vine in contact cu
mucoasa gastrica.
Importanta anhidrazei carbonice in formarea HCl reiese din faptul ca
inhibitorii anhidrazei carbonice ca acetazolamida reduce formarea HCl.

39
 Factorii ce stimuleaza secretia de HCl

1. acetilcholina;
2. gastrina;
3. histamina;
1.Acetilcholina – secretie neurocrina – este mediatorul chimic
eliberat in terminatiile vagale sau prin reflexe scurte. Stimulii sunt mecanici
(distensia stomacului) si chimici ( substante rezultate din degradarea
proteinelor, aciditatea chimului).
2.Gastrina eliberata in sange din celulele G – secretie endocrina –
secretia sa e stimulata de n.vag prin bombezina (GRP) si inhibata de
somatostatina si pH mai mic de 2.
3.Histamina secretata de mastocitele mucoasei din apropierea
glandelor, ajunge la glande prin difuziune (secretie paracrina) . Ea
potenteaza actiunea celorlalti 2 factori (inhibitorii histaminei ca cimetidina si
ranetidina reduc secretia de HCl).
Secretia de HCl e inhibata de somatostatina eliberata de interneuronii
din plexuri. Somatostatina e stimulata de pH mai mic de 2 si de factorii
duodenali (GIP, VIP) si inhibata de acetilcholina.
PH acid (mai mic de 2) inhiba nu numai secretia de gastrina dar inhiba
si direct secretia de HCl. Este un mecanism de autoreglare.
Cat timp HCl este tamponat de substantele proteice din continutul
gastric pH-ul scade putin.
Cand substantele proteice sunt neutralizate, pH-ul scade inhiband
secretia de HCl.

40
 HCl format de celulele oxintice din glandele fundice se amesteca cu
secretia celorlalte glande gastrice. El se gaseste sub forma libera in sucul
gastric si combinat cu mucoproteine si da un pH de 1,5-2.
In timpul secretiei bazale HCl se formeaza in cantitate de 1,5-2
mEg/ora, dupa stimulare maxima (cu histamina) secretia sa ajunge la 22
mEg/ora la barbat si 15mEg/ora la femei.
Exprimat in mEg/L in sucul gastric se gaseste sub forma de aciditate
libera 15 mEg/L, combinat 25mEg/L, totala 40-60mEg/L.

Rolurile HCl
1. Activeaza pepsinogenul si creeaza pH-ul optim pentru actiunea
pepsinei.
2. Formeaza cu proteinele acid albuminele, labilizand structura
proteinelor care pot fi mai usor atacate de pepsina.
3. Impiedica procesele de fermentatie si putrefactie.
4. Impreuna cu pepsina desprinde Fe+++ din combinatiile organice
permitand actiunea substantelor reducatoare din alimente care reduc Fe+++ la
Fe++ absorbabil.
Principala enzima digestiva din sucul gastric este pepsina care
initiaza degradarea proteinelor.

Stimularea secretiei de pepsinogen

In general toti factorii ce stimuleaza secretia de HCl stimuleaza si pe
cea de pepsinogen, cei mai puternici stimuli fiind acetilcholina si gastrina.
HCl stimuleaza secretia de pepsinogen prin reflexe locale. In lipsa
secretiei de HCl, nu se secreta nici pepsinogenul.
Secretia si CCK stimuleaza secretia de pepsinogen.

41
 Reglarea secretiei gastrice se face in 3 faze in functie de locul de
actiune al stimulilor:
1.Faza cefalica
2.Faza gastrica
3.Faza duodenala

1.Faza cefalica asigura 1/5 din secretia gastrica.

In aceasta faza excitantul actioneaza asupra unor receptori mecanici
sau chimici inainte de introducerea bolului alimentar in stomac. Acesti
receptori pot actiona prin reflexe neconditionate sau conditionate asupra
secretiei gastrice.
In cazul reflexelor neconditionate introducerea alimentelor in
cavitatea bucala stimuleaza receptorii de tact si gustativi.
Calea aferenta e cea descrisa la reglarea secretiei salivare. Centrul
gastro-secretor se gaseste in bulb (nucleul dorsal al vagului). Calea eferenta
e reprezentata prin N. vag. Vagul stimuleaza direct celulele oxintice si
parietale, dar stimuleaza si secretia de gastrina (printr-un interneuron ce
elibereaza bombezina).
El inhiba secretia de somatostatina.Prin toate aceste actiuni vagul
stimuleaza secretia de HCl si pepsinogen.
Calea reflexa conditionata se explica la fel ca in cazul secretiei
salivare .Calea eferenta si aici e reprezentata de N.Vag.
Faza cefalica a fost demonstrata prin prin pranzul fictiv (fistula
esofagiana si gastrica).

2.Faza gastrica dureaza 3-4 ore, raspunde de 2/3 din secretia gastrica
(cca 1500ml).

42
 La patrunderea bolului alimentar in stomac sunt excitati receptorii
mecanici prin distensie si cei chimici prin produsii de degradare ai
proteinelor.
Se declanseaza:
- reflexe vago-vagale;
- reflexe scurte.
fiind stimulate secretia de HCl si pepsinogen.
Distensia antrului piloric prin:
- reflexe vago-vagale;
- reflexe scurte,
stimuleaza secretia de gastrina – deci de HCl si pepsinogen. HCl
stimuleaza prin refexe scurte secretia de pepsinogen.
3.Faza intestinala (duodenala) raspunde de o secretie gastrica
redusa, stimulata de prezenta chimului in duoden.
La inceputul golirii stomacului, cand pH-ul in duoden e mai mare de 3
predomina efectul stimulator.
Cand pH-ul scade sub 2 predomina efectul inhibitor.
Stimularea are loc prin:
- distensia duodenului (mecanic);
- produsii de digestie proteica (chimic)
Ca raspuns la acesti stimuli se secreta gastrina duodenala si e
stimulata secretia gastrica.
Enteroxintina secretata de mucoasa duodenala are efect stimulator
asupra secretiei gastrice.
Aminoacizii din sange pot stimula secretia de HCl.
Inhibarea secretiei de HCl are loc prin prezenta in duoden de:
- substante acide;

43
 - produsi de digestie ai lipidelor;
- hipertonie.
Substantele acide actioneaza prin determinarea secretiei de secretina
care inhiba eliberarea de gastrina si inhiba raspunsul celulelor parietale la
gastrina.
Substantele acide elibereaza si bulbogastrona cu aceleasi efecte.
Acizii grasi cu lant lung, monogliceridele elibereaza CCK
( colecistokinina) si GIP (gastroinhibitor peptid).
Ambele inhiba secretia de HCl.
Hipertonia elibereaza un hormon necunoscut ce inhiba secretia de
HCl.

FUNCTIA MOTORIE A STOMACULUI

Din punct de vedere motor stomacul:

- joaca un rol de rezervor pentru alimentele ingerate la o singura masa;

- joaca un rol de divizare a bolului alimentar si transformarea lui in
chim gastric, ceea ce permite inceputul digestiei;
- goleste continutul gastric in duoden in mod controlat, intr-un ritm ce
permite digestia in duoden;

Relaxarea sfincterului esofagian inferior este urmata de relaxarea

fundului si a corpului stomacului (relaxarea receptiva) ce se realizeaza prin
fibrele inhibitorii ale nervului vag (secreta VIP, NO).

44
 Alimentele se dispun in corpul stomacului concentric, incepand cu
regiunea apropiata de peretii gastrici. Pana la volumul de 1,5 l presiunea in
stomac nu creste.
Mixarea continutului gastric alimentar cu sucul gastric se datoreste
contractiei stomacului care apare la 1-2 ore dupa alimentatie. Ele incep la ½
curburii mici si sunt in numar de 3/min. Sunt determinate de ritmul electric
de baza a carui pacemaker se gaseste intre stratul muscular circular si cel
longitudinal, pe curbura mare mai sus de mijloc.
Potentialul de actiune generat in acest pacemaker determina pe
membrana fibrelor musculare aparitia de unde lente.
Cand depolarizarea ajunge la pragul de -40mV declanseaza raspunsul
motor. Acetilcholina si gastrina cresc durata platoului acestor unde crescand
intensitatea contractiei. Noradrenalina, neurotensina, secretina, scad platoul
si reduc intensitatea contractiei.
La nivelul corpului stomacului aceste contractii sunt slabe. Ele pun in
contact suprafata mucoasei pe care se gasesc enzimele, cu alimentele.
Ele au un usor rol de mixare si propulsie.
La nivelul antrului piloric contractiile devin mai puternice. Inelele
peristaltice patrund profund intre alimente realizand propulsia spre pilor.
Portiunea terminala a antrului si pilorul se contracta simultan cu
contractia pilorului (contractia sistolica a antrului) impingand continutul
inapoi – retropulsie.
Prin aceste miscari ale propulsiei si retropulsiei antrul realizeaza
amestecarea si maruntirea continutului gastric transformandu-l intr-o pasta
semilichida numita chim ( antrul se numeste moara pilorica).

45
 Golirea stomacului se realizeaza prin intensificarea peristaltismului
antral. (de 6 ori mai intens decat undele de mixare). Cand tonusul
sfincterului piloric e normal, fiecare unda peristaltica puternica antrala
impinge in duoden cativa ml de chim gastric prin sfincterul piloric care in
cazul tonusului normal are un orificiu mic prin care permite si trecerea
lichidelor dar impiedica trecerea fragmentelor alimentare.
Functia jonctiunii gastro-duodenale este:
1. de a regla golirea continutului gastric cu o frecventa ce sa perimta
prelucrarea chimului de catre duoden;
2. de a preveni regurgitarea chimului din duoden in stomac ( mucoasa
gastrica poate fi atacata de bila).

Reglarea ratei golirii continutului gastric in duoden se face prin

factori nervosi si umorali avand ca punct de plecare stomacul si duodenul.
Factorii gastrici sunt:
- distensia stomacului ce actioneaza prin vag si reflexe locale;
- gastrina.
Acesti factori stimuleaza peristaltismul antral si distensia relaxeaza
sfincterul piloric.
Factorii duodenali in general reduc rata golirii. Rata golirii depinde de
capacitatea duodenului de a prelucra chimul.
Prezenta in duoden a acizilor grasi, a monogliceridelor, a produsilor de
degradare proteica, a pH-ului sub 3,5, a hipertoniei scad rata golirii prin
scaderea peristaltismului antral si cresterea tonusului piloric.
Mediul acid (sub pH 3,5) actioneaza pe cale nervoasa (sectionarea
vagului aboleste raspunsul) dar si prin secretina.

46
 Prin ambele cai se reduc peristaltismul antral si creste tonusul piloric.
Secretina stimuleaza secretia pancreatica si biliara favorizand neutralizarea
chimului din duoden.
Produsii de digestie ai grasimilor actioneaza prin colecistokinina
(CCK) care reduce peristaltismul antral si contracta pilorul. In acest caz se
secreta si G.I.P. cu aceeasi actiune.
Hiperosmolaritatea actioneaza prin osmoreceptorii din duoden si jejun
deci pe cale nervoasa dar si prin eliberarea unui hormon neidentificat.
Produsii de digestie proteica , prin gastrina duodenala contracta
sfincterul piloric, deci scad golirea stomacala.
In concluzie reglarea stomacului se face in mai mici masuri sub actiunea
factorilor gastrici, mai ales prin mecanisme de feed back de la nivel
duodenal, acestea din urma avand rol inhibitor.
O evacuare anormala este voma.
Este un reflex controlat si coordonat de centrul vomei din bulb.
Receptorii se gasesc in diferite regiuni ale corpului (distensia stomacului, a
duodenului, leziuni al sistemului genito-urinar, ameteala etc.).
Substantele emetirante actioneaza prin receptorii din stomac, duoden
sau de pe planseul ventriculului IV. Acest reflex incepe printr-un
peristaltism invers de la mijlocul intestinului subtire spre duoden.
Sfincterul piloric si stomacul se relaxeaza.Urmeaza o inspiratie cu
glota inchisa prin care scade presiunea intratoracica, iar prin coborarea
diafragmului crete presiunea abdominala. Are loc o contractie a musculaturii
abdominale, sfincterul esofagian inferior se relaxeaza reflex, de asemenea si
cel superior si continutul gastric e proiectat in faringe – cavitate bucala.

47
 Chimul gastric ajuns in duoden sufera procese de completare a
digestiei mai ales in partea superioara a intestinului subtire (duoden, jejun) si
procese de absorbtie mai ales la nivelul jejunului si a ileonului.
Procesele de digestie au loc sub actiunea secretiilor pancreatice si
biliare care se varsa in duoden si a secretiei intestinale.

Sucul pancreatic

Pancreasul, o glanda mixta situata inapoia stomacului, are capul

incadrat de potcoava duodenala si corpul ce se intinde spre splina.
Este un organ retroperitoneal. Are o secretie externa– sucul
pancreatic, realizata de acini si o secretie interna, realizata de celulele
insulelor Langerhans (care secreta hormoni cu rol predominant in
metabolismul glucidic).
Pancreasul exocrin se aseamana ca structura cu glandele salivare fiind
format din acini si ducte. Acestea se unesc in canalul pancreatic al lui
Wirsung, ce se deschide in ampula lui Vater impreuna cu canalul coledoc.
Ampula lui Vater se deschide in duoden prin orificiul prevazut cu
sfincterul lui Oddi.
Uneori exista un canal accesoriu – al lui Santorini.
Sucul pancreatic are un volum de cca 1000 ml/24 ore si contine
enzime pentru toate principiile alimentare secretate la nivelul acinilor si o
solutie de bicarbonat secretata de ducte.
Enzimele pancreatice :
1. tripsina;
2. chimiotripsina;
3. carboxipeptidaza;

48
 4. elastaza;
5. nucleaza;
6. amilaza pancreatica;
7. lipaza pancreatica;
8. colesterol esteraza;
9. fosfolipaza.
Cele trei enzime principale: tripsina, chimiotripsina si
carboxipeptidaza se secreta sub forma inactiva de:
- tripsinogen;
- chimiotripsinogen;
- procarboxipeptidaza.
Tripsinogenul este activat in duoden de enterokinaza in tripsina. Acesta
are o actiune autocatalitica, dar activeaza celelalte 2 enzime proteolitice.
Tripsina si chimiotripsina sunt endopeptidaze, ele actionand in interiorul
moleculelor proteice pe care le scindeaza pana la peptide.
Carboxipeptidaza este o exopeptidaza care desprinde aminoacidul de la
extremitatea ce se termina cu COOH, deci in urma acestei actiuni rezulta
niste aminoacizi.
Pentru a impiedica digestia pancreatica, celulele care secreta tripsina
secreta si un inhibitor al tripsinei. In leziuni pancreatice sau obstructii de
ducte, acumularea de enzime proteolitice poate depasi actiunea inhibitorului
si intreg pancreasul poate fi digerat in cateva ore (pancreatita acuta).
Degradarea glucidelor se face sub actiunea amilazei care se secreta sub
forma activa. Este mai puternica decat amilaza salivara, poate actiona asupra
amidonului crud pe care il degradeaza tot pana la maltoza si dextrine
maltotrioza.

49
 Pentru lipide exista:
- o lipaza secretata sub forma activa, ce degradeaza trigliceridele din
grasimile emulsionate de sarurile biliare pana la acizi grasi, glicerol si
monogliceride (nu scindeaza ac. gras de la C2 );
- o colesterol- esteraza, ce hidrolizeaza esterii colesterolului;
- o fosfolipaza, ce desprinde acizii grasi din fosfolipide.
Secretia bicarbonatului (HCO3-) are loc la nivelul ductelor, in secretii
mari bicarbonatul poate creste la 145 mEg/L avand rolul de neutralizare a
HCl.
Mecanismul secretiei
In celulele din ducte CO2 + H2O sub actiunea anhidrazei carbonice
formeaza H2CO3 (acid carbonic) care disociaza in bicarbonat ( HCO3- ) si
ioni de hidrogen ( H+), HCO3- e transportat activ in lumenul ductului. Ionii
de hidrogen se schimba cu Na+ din plasma sanguina prin proces activ.
Na+ trece in lumenul tubar prin proces activ, sau difuzeaza. Transportul
bicarbonatului si ionilor de Na creeaza un gradient osmotic fata de interiorul
celui ce determina osmoza apoi secretia din ducte asigura volumul secretiei
pancreatice.
Reglarea secretiei pancreatice se face prin:
- acetilcholina din terminatiile vagale sau neuronii din plexuri;
- gastrina din antrul piloric;
- CCK (colecistokinina);
- Secretina, ambele (CCK si secretina) secretate de mucoasa duodenala
si a jejunului superior.
Primele 3 stimuleaza secretia acinara, bogata in enzime dar in volum mic.
Secretina stimuleaza secretia ductala determinand volumul secretiei.
Cei patru factori se potenteaza reciproc.

50
 Fazele secretiei pancreatice , ca si a celei gastrice sunt:

1. Faza cefalica;
2. Faza gastrica;
3. Faza intestinala.
In faza cefalica actioneaza aceiasi stimuli ca pentru secretia gastrica,
calea eferenta e reprezentata de vag care stimuleaza secretia de enzime, dar
volumul de secretie este mic.
In faza gastrica – continua stimularea prin vag dar intervine si gastrina.
Faza intestinala incepe odata cu patrunderea chimului in duoden, este
faza cea mai importanta, in care se secreta:
a) CCK;
b) secretina.
Colecistokinina (CCK) se secreta sub actiunea alimentelor, mai ales de
natura lipidica. Este un peptid din 33 aminoacizi secreata de celulele “I” din
mucoasa intestinului superior. Stimuleaza secretia de enzime.
Secretina este un peptid din 27 aminoacizi secretat de celulele “S” din
mucoasa intestinului superior sub actiunea chimului (sub pH 4,5 – mai ales
pH 3). Stimuleaza secretia ductala bogata in bicarbonat si cu volum mare.
Secretina prezinta importanta deoarece bicarbonatul neutralizeaza acidul
clorhidric (HCl) din chimul gastric ajuns in duoden si astfel impiedica
aparitia ulcerului duodenal. De asemenea ceeaza un pH potrivit actiunii
enzimelor pancreatice (pH=8).

Secretia biliara

51
 Bila este secretia externa a ficatului, intr-un volum de 600-1200 ml/24
ore.
Unitatea structurala si functionala a ficatului este lobulul hepatic, de
forma piramidala (50.000-100.000).
Are in centru vena centrolobulara de la care sunt dispuse radiar
hepatocitele. Intre hepatocite se gasesc capilarele sinusoide in care se varsa
atat sangele din artera hepatica cat si cel din vena porta, iar capilarele se
deschid in vena centrolobulara .
Intre doua siruri ale hepatocitelor se gasesc canalicule biliare,
intralobulare, care nu au pereti proprii si in care hepatocitele elaboreaza
componentii bilei.
Canaliculele biliare intralobulare se continua cu cele extralobulare care
capata pereti proprii si care prin unire formeaza cele doua canale hepatice:
drept si stang, iar acestea unindu-se in dreptul hilului formeaza canalul
hepatic.
Canalul hepatic se continua cu canalul coledoc ce se deschide in ampula
lui Vater. O derivatie a canalului coledoc este canalul cistic care se deschide
in vezica biliara.
Secretia biliara se face in doua etape si este continua:

1. Secretia de hepatocite a componentilor bilei:

- sarurui biliare;
- pigmenti biliari;
- colesterol;
- lecitina.

52
 2. Secretia de HCO3 Na (bicarbonat de Na) si apa la nivelul ductelor,
secretie stimulata de secretina avand rolul de a neutraliza HCl din
duoden.
Secretia biliara are doua roluri:
a) in digestia si transportul grasimilor – prin sarurile biliare;
b) in excretia unor produsi de catabolism nehidrosolubili ca :
bilirubina si colesterolul.

Depozitarea in vezicula biliara

In vezica biliara cu un volum de 20-60 ml se depoziteaza secretia a 12

ore – cca 450 ml., deoarece apa si sarurile sunt absorbite continuu ca urmare
in special a absorbtiei active a Na+ , iar restul bilei se concentreaza de 5-20
de ori.
In compozitia bilei (difera bila hepatica de cea biliara) se gasesc:
- sarurui biliare;
- bilirubina;
- colesterol;
- lecitina;.
Sarurile biliare sunt formate din colesterol. Acesta este transformat in
acizi biliari primari : colic si chenodezocicolic care se combina cu
glicocolul si taurina ( acid glicocolic, taurocolic, etc) si se gasesc sub
forma de saruri biliare cu Na+ - (glicocolatul de Na, taurocolatul de Na,
etc).
Cantitatea de acizi biliari secretata in 24 de ore este de 0,5gr.
Sarurile biliare sunt singurul component al bilei cu rol in digestie:

53
 - ele emulsioneaza lipidele deoarece scad tensiunea superficiala a
particulelor de grasime care prin agitare se sparg oferind o suprafata
mare de contact lipazelor;
- favorizeaza transportul componentilor nehidrosolubili ai lipidelor spre
mucoasa intestinala, deoarece formeaza cu acestia complexe
hidrosolubile numite micelii (grupuri de acizi biliari dispusi cu partea
nehidrosolubila spre centru si cu extremitatile incarcate electric spre
periferie; in partea centrala se dizolva lipidele). In lipsa sarurilor
biliare se pierd prin scaun cca 40% din lipide.

Circulatia sarurilor biliare

In ileonul distal se absorb 94% din sarurile biliare, restul se elimina.
Cele absorbite pe calea venei porte ajung la ficat, unde, la prima trecere
sunt resecretate de hepatocite in bila. Acest circuit se numeste hepato-
entero-hepatic, recirculatia are loc de cca 18 ori pana la eliminare, iar
cantitatea eliminata prin scaun este inlocuita prin formarea la nivelul
hepatocitului.
In circuitul hepato-entero-hepatic exista cca 2,5 gr. saruri biliare.
Formarea sarurilor biliare e stimulata de ingerarea de saruri biliare.
Colesterolul se elimina cca 1-2 gr/24 ore. Este nehidrosolubil.
Sarurile biliare si lecitina formeaza cu el micelii hidrosolubile. In conditii
patologice poate precipita formand calculi biliari. Aceasta se intampla :
- daca absorbtia apei din bila este prea intensa;
- daca lecitina si sarurile biliare scad in bila;
- daca secretia colesterolului e prea mare;
- in caz de inflamare a epiteliului vezicii biliare, care modifica absorbtia
apei.

54
 Calciul, care se concentreaza in vezicula biliara poate precipita formand
calculi opaci la raze X.

Golirea vezicii biliare

Are loc in timpul digestiei, mai ales la patrunderea lipidelor in duoden,

prin contractia peretilor vezicali si relaxarea sfincterului Oddi.
Cel mai puternic stimul pentru golirea vezicii biliare este hormonul CCK
(colecistokinina), eliberat de prezenta lipidelor in duoden.
Alt stimul mai slab este acetilcholina, elibrata de fibrele colinergice din
vag si plexul enteric.
Relaxarea sfincterului Oddi are loc:
- sub actiunea CCK;
- e determinata de unda de relaxare ce precede peristaltismul
coledocului;
- relaxarea determinata de trecerea undei peristaltice peste duoden –
efectul relaxant cel mai puternic, de aceea bila patrunde in duoden pe
fractiuni, odata cu trecerea undei peristaltice duodenale.
Cand cantitatea de grasimi in duoden e suficienta, vezica biliara se
goleste intr-o ora.
Substantele care stimuleaza secretia biliara se numesc colagoge – saruri
biliare.
Substantele care stimuleaza golirea vezicii biliare se numesc coleretice
– rol important ii revine CCK.

DIGESTIA IN INTESTINUL SUBTIRE

55
 Intestinul subtire are forma unui tub situat intre sfincterul piloric si
valvula ileo-cecala. Are o lungime de cca 3 m la omul viu.La acest nivel are
loc:
- definitivarea digestiei;
- absorbtia produsilor rezultati din digestie;
- eliminarea rezidurilor in intestinul gros.
Intestinul subtire este format din 3 parti :
1. duoden;
2. jejun;
3. ileon.

Duodenul este partea fixa a intestinului subtire, cu o lungime de cca 25

cm si diametrul de 5 cm, are forma de potcoava si e situat retroperitoneal.
Partea mobila a intestinului subtire e formata din jejun (2/5) si ileon
(3/5), neexistand intre ele o separare distincta.
Peretele este format ca in tot restul tubului digestiv din mucoasa,
submucoasa, 2 straturi musculare si seroasa peritoneala care acopera
duodenul dar inconjoara restul intestinului subtire continuandu-se cu
mezenterul prin care trec vasele de sange si nervii si care se continua cu
peritoneul ce acopera suprafata posterioara a abdomenului.
Suprafata mucoasei intestinului este marita prin prezenta unor pliuri ale
mucoasei – valvule conivente si a numeroase prelungiri digitiforme –
vilozitati intestinale mai numeroase in duoden si partea superioara a
jejunului.
Vilozitatea este acoperita de un strat de celule epiteliale (enterococite),
care la suprafata dinspre lumen prezinta microvilozitati ce formeaza
marginea in perie.

56
 In interiorul vilozitatii se gaseste tesut conjunctiv strabatut de capilare
sanguine, in centru se gaseste chiliferul central (capilar limfatic).
Glandele din intestinul subtire sunt:
- glandele lui Brunner;
- glandele (criptele) lui Lieberkuhn

Glandele lui Brunner se gasesc in prima parte a duodenului. Ele secreta

mucus.
In tot intestinul subtire, la buza vilozitatilor se gasesc glande tubulare
numite criptele lui Lieberkuhn care sercreta sucul intestinal.
Functia motorie e reprezentata de:

- contractii de mixare – contractii segmentare

- contractii de propulsie – unde peristaltice.
De fapt ambele feluri de contractii produc si mixare si propulsie dar de
intesitati diferite.
Contractiile segmentare sunt contractii ale musculaturii circulare la
intervale regulate ce impart intestinul in segmente. Ele se relaxeaza si apare
un nou set de contractii la mijlocul segmentelor anterioare.
Aceste contractii deplaseaza chimul de 8-10 ori pe minut amestecandu-l
cu sucurile digestive.
Frecventa lor e determinata de ritmul electric de baza care este de 12/min
in duoden si de 8-9/min in restul intestinului.
Undele intestinului au o directie aborala, se deplaseaza mai repede in
intestinul proximal (0,5-2 cm/sec), ele mor dupa 3-5 cm (miscarea reala este
de 1 cm/min deci distanta de la pilor la valvula ileo-cecala este parcursa in
3-5 ore).

57
 Activitatea peristaltica este influentata de factori nervosi si umorali.
SNP stimuleaza, SNS inhiba activitatea motorie intestinala.

Factorii nervosi:
- reflexul gastro-enteric : distensia stomacului prin plexurile mienterice
stimuleaza peristaltismul;
- reflexul duodeno enteric :distensia duodenului are acelasi efect –
stimuleaza peristaltismul.
Distensia unei parti a intestinului subtire, declanseaza prin reflexe
mienterice contractia muschilor circulari deasupra distensiei si relaxare in
sens abortal, declansand o unda peristaltica (contractie precedata de
relaxare) acest aspect fiind considerat “legea intestinului”.

Factorii umorali sunt:

1. gastrina;
2. CCK;
3. Insulina;
4. Serotonina.
Cei patru factori umorali stimuleaza peristaltismul.
5. secretina;
6. glucagonul.
Factorii 5 si 6 inhiba peristaltismul.
La nivelul valvulei ileo-cecale peristaltismul se opreste pana la ingerarea
de noi alimente cand are loc reflexul gastro-ileal ce intensifica peristaltismul
la acest nivel.

58
 Functia valvulei ileo-cecale

Intre ileon si cec se gaseste o valvula, precedata de o ingrosare a

musculaturii circulare – sfincterul ileo-cecal. El ramane usor contractat
impiedicand trecerea chimului cu exceptia refluxului gastro-ileal cand se
relaxeaza.
Gastrina stimuleaza si ea peristaltismul din ileon si relaxeaza sfincterul
ileo-cecal.
Asupra eliminarii chimului din ileon actioneaza si stimuli de la nivelul
cecului. Destinderea sau iritarea cecului contracta sfincterul si inhiba
peristaltismul. Acesti stimuli actioneaza pe cale reflexa prin reflexe ce se
inchid in plexurile mienterice dar si in ganglionii prevertebrali simpatici.
In 24 de ore se elimina in cec un volum de 1500 ml chim.

Functia de secretie a intestinului subtire

Glandele Brunner din duoden secreta mucus, secretia fiind stimulata de

stimuli tactili si iritativi, stimuli vagali, hormoni mai ales secretina.
Mucusul protejeaza mucoasa de actiunea sucului gastric acid. Simpaticul
inhiba secretia de mucus ceea ce explica aparitia ulcerului duodenal in starile
de stres.
Criptele lui Lieberkuhn situate la baza vilozitatilor secreta sucul intestinal
intr-un volum de 1800 ml/24 ore care are compozitia lichidului extracelular,
cu un pH de 7,5-8. Acest lichid reprezinta vehicolul pentru absorbtia
substantelor din chim, fiind rapid reabsorbit la nivelul vilozitatilor.

59
 Secretia se datoreste unor procese active atat pentru clor cat si pentru
bicarbonat, care determina si secretia de natriu conform gradientului electric,
de asemenea osmoza apei.
Enterocitele contin enzime digestive in marginea in perie, digestia avand
loc la contactul cu suprafata luminala a microvilozitatilor (digestia de
contact) inainte de absorbtie. Enzimele sunt:
- peptidaze - scindeaza peptidele in aminoacizi;
- dizaharidaze:
 zaharaza - scindeaza zaharoza in glucoza si fructoza;
 maltaza – scindeaza maltoza in 2 molecule de glucoza;
 izomaltaza- scindeaza dextrinele in glucoza;
 lactaza – scindeaza lactoza in glucoza si galactoza.
Deci dizaharidele sunt scindate in monozaharide.
- lipaza (exista in cantitati mici) - ce scindeaza trigliceridele in glicerol
si acizi grasi.
Celulele epiteliale din profunzimea criptelor prezinta continuu mitoze,
celulele noi migreaza dealungul membranei bazale in afara capilarelor
spre varful vilozitatii se descuameaza si ajung in secretiile intestinale.
Ciclul lor de viata dureaza 5 zile.
In sucul intestinal propriuzis nu exista enzime.
Reglarea secretiei intestinului subtire se face predominant prin reflexe
locale declansate de stimuli tactili sau de iritare, deci depinde de sosirea
chimului si de cantitatea lui.
Secretina si CCK stimuleaza si ele secretia, dar rol dominant il au
enzimele.

DIGESTIA IN COLON

60
 Intestinul gros (colonul) are un diametru mai mare decat cel subtire,
are o lungime de cca 1,5 m si e format din:
- cec – o prima portiune largita la care este atasat apendicele;
- o portiune ascendenta – colon ascendent ce se termina cu flexura
hepatica;
- colon transvers – ce se intinde intre flexura hepatica si cea splenica;
- colon descendent, sigmoid, rect, ultimii centrimetrii poarta
denumirea de canal anal care se deschide la exterior prin anus
prevazut cu 2 sfinctere:
intern – din musculatura neteda, involuntar;
extern – din musculatura striata, supus vointei

Peretele intestinului gros e format din aceleasi straturi ca restul tubului

digestiv cu unele modificari:
- mucoasa nu prezinta nici valvule, nici vilozitati;
- stratul muscular longitudinal e discontinuu, format din 3 benzi numite
tenii. Din cauza tonusului acestor tenii peretii dintre tenii proemina
formand haustre .
Functia colonului consta in absorbtia apei si a electrolitilor din chim.
Aceasta absorbtie are loc in prima jumatate a colonului si se refera la 90%
din apa si electroliti, principalul mecanism fiind cel de absorbtie activa a
Na+.
In colon exista o bogata flora microbinana care ataca resturile
alimentare ajunse aici (inclusiv celuloza). Ea sintetizeaza vitamine: K, B12,
complex B absorbite de mucoasa colonului.

61
 Functia motorie

Si aici exista :
- contractii de mixare;
- contractii de propulsie.

Contractiile de mixare sunt contractii din loc in loc ale musculaturii

circulare pe o distanta de cca 2,5 cm. Contractia simultana a musculaturii
longitudinale produce formarea de haustre, aceste contractii numindu-se
haustrale.
Ele mixeaza continutul si il deplaseaza lent in directie anala. Se intalnesc
mai frecvent in cec si in colonul ascendent favorizand absorbtia apei si a
electrolitilor (din cei 1500 ml apa patrunsa in cec raman 80-200 ml).
In 8-15 ore chimul e transportat de la valvula ileo cecala la colonul
transvers devenind semisolid (bol fecal).
Miscarile de propulsie sunt “miscari in masa”.
Ele apar de cateva ori pe zi, mai frecvent in prima ora dupa dejun.
Constau in formarea unui inel de contractie apoi are loc o contractie pe o
distanta de cca 20 cm.
Contractia dureaza cca 30 de secunde, urmeaza o relaxare 2-3 minute,
apoi o noua contractie in masa (acest fel de contractie dureaza 10-30 minute)
continutul fiind impins in sens anal.
Cand materiile fecale au ajuns in canalul anal distensia acestuia
declanseaza senzatia de necesitate.
Aparitia contractiei in masa e facilitata prin reflexe gastro si
duodenocolice.
SNP le creste intensitatea, SNS o reduce.

62
 Iritarea colonului (colita ulceroasa) poate initia contractiile in masa,
deasemenea distensia unui segment de colon.

Defecatia

In cea mai mare parte a timpului rectul este gol deoarece exista un
sfincter functional la 20 cm de anus, la jonctiunea dintre rect colonul
sigmoid.
Aici exista si un unghi ce opune rezistenta la umplerarea rectului.
Cand contractiile in masa imping materiile fecale in canalul anal apar:
- senatia de necesitate;
- distensia peretelui, prin reflexe locale scurte initiaza o unda
peristaltica in colonul descendent.
Aceasta unda se asociaza cu relaxarea sfincterului intern prin stimuli
inhibitori din SNE.
Reflexul e slab, e intarit prin reflexul parasimpatic ce se inchide in
maduva sacrala, caile aferenta si eferenta sunt reprezentate de fibre din
nervii pelvici.
Ca urmare a acestui reflex se intensifica unda peristaltica din colonul
descendent si se relaxeaza sfincterul intern.
Simultan sunt declansate si alte reflexe:
- inspiratie profunda;
- expiratie cu glota inchisa.
Prin contractia muschilor abdominali creste presiunea in abdomen
deci si in colon.
Daca sfincterul extern voluntar se relaxeaza defecatia are loc.

63
 Defecatia e oprita de contractia voluntara a sfincterului extern striat.
In acest caz reflexul moare in cateva secunde si reapare cand o noua
cantitate de materii fecale ajung in rect.
La noii nascuti si la cei cu maduva sectionata reflexul de defecare
provoaca automat golirea colonului fara controlul sfincterului extern.

Functia secretorie a intestinului gros

Functia secretorie a intestinului gros consta in principal in secretia de

mucus de celulele mucoase de pe suprafata mucoasei colonului. Aici se
secreta se bicarbonat (HCO3 - ) prin transfer activ. Secretia de mucus si
bicarbonat e stimulata mecanic direct si prin reflexe scurte. Si aici se gasesc
criptele Liebrkuhn care secreta numai mucus. Stimularea parasimpaticului
(nerv vag, nervi pelvici) stimuleaza secretia.
Mucusul are rolul de a proteja mucoasa si fiind aderent favorizeaza
formarea bolului fecal.
In caz de iritare intensa la nivelul intestinului se secreta cantitati mari
de apa si electroliti care dilueaza factorii iritanti si determina o miscare
rapida a continutului intestinal spre anus producand diaree.

DIGESTIA SI ABSORBTIA
Digestia, adica descompunerea principiilor alimentare are loc prin
hidroliza sub actiunea enzimelor specifice.
Absorbtia consta in trecerea produsilor finali ai digestiei prin mucoasa
intestinala din lumenul intestinal in mediul intern (sange sau limfa).

64
 Acest proces este favorizat de suprafeta mare a mucoasei digestive
(250-300 m2 ) datorita valvulelor conivente (maresc suprafata de 3 ori), a
vilozitatilor (maresc de 10 ori) si a microvilozitatilor (maresc de 20 de ori).
Deasemenea mentinerea tonusului sfincterului ileo-cecal, mentine
chimul mai mult timp in intestin.
Absorbtia are loc la toate nivelele tubului digestiv dar cea mai mare
parte a procesului are loc la nivelul mucoasei intestinului subtire.
Mecanismele absorbtiei sunt:
- pasive
- active
In cazul mecanismelor pasive trecerea substantelor are loc conform
gradientilor de concentratie si electrici, fara consum de energie.
Aceste mecanisme pasive constau in:
- difuziune simpla;
- difuziune facilitata de un transportor;
- osmoza.
In cazul mecanismelor active trecerea se face impotriva gradientilor
de concentratie sau electrici, cu consum de energie rezultata din scindarea
ATP.
Mecanismele active sunt:
- Mecanism primar;
- Mecanism secundar.

a) Mecanismul activ primar se bazeaza pe un transportor cu actiune

ATP-azica, energia rezultata din scindarea ATP fiind folosita direct in
acest proces de transport.

65
 b) Mecanismul activ secundar consta intr-un cotransport; o substanta
transportata pasiv, dar pe un transportor (difuziune facilitata), o alta
substanta se fixeaza pe acelasi transportor dar e transportata activ
folosind energia data de diferenta electro-chimica pentru prima
substanta. Dar acest gradient electrochimic este realizat printr-un
mecanism activ primar ( ex. cotransport glucoza-Na+ ).
Astfel la nivelul membranei bazale, Na+ e trnsportat din celula in
sange cu ajutorul ATP-azei Na-K dependente, deci prin mecanism activ
primar. Acesta scade Na+ din celula creind un gradient de concentratie a
Na+ intre lumen si celula.
Din lumen Na+ se transporta prin difuziune facilitata deci cu un
transportor pe care fixeaza si o alta substanta – de ex. glucoza, care e
transportata activ.

Digestia si absorbtia glucidelor

Principalii hidrati de carbon din regimul alimentar sunt: amidonul,

zaharoza (fructe), lactoza (lapte).
In cavitatea bucala, sub actiunea amilazei salivare se digera 3-5%
din amidonul preparat, dar ageasta digestie continua in stomac cca 1 ora
(pana la pH 4) timp in care amidonul, in proportie de 30-40% este degradat
la maltoza, maltotrioza si dextrine.
In duoden, in 15-30 minute tot amidonul (inclusiv cel crud) e
degradat de amilaza pancreatica inn maltoza, maltotrioza, dextrine.
La contactul cu marginea in perie a enterocitelor din vilozitati
dizaharidele sunt degradate in monozaharide astfel:
- maltaza descompune maltoza in 2 molecule de glucoza;

66
 - izomaltaza descompune dextrinele in glucoza;
- zaharaza descompune zaharoza in glucoza si fructoza;
- lactaza descompune lactoza in glucoza si galactoza.
In regimul alimentar predomina amidonul, iar produsul final e
reprezentat in proportie de 80% de glucoza.
Absorbtia se face sub forma de monozaharide in duoden si partea
superioara a jejunului, in mai mica masura in restul intestinului subtire.
Principalele monozaharide absorbite sunt:
- galactoza (1,1);
- glucoza (1);
- fructoza (0,4).
Primele doua prin mecanism activ secundar, de contratransport cu
Na+ , iar fructoza prin difuziune facilitata. Ea este transformata in enterocit
in glucoza. Din enterocit in sange trecerea se face prin difuziune facilitata.
Din cele 20-60 gr. amidon, 6-10% nu sunt absorbite si se elimina,
servind in colon ca substrat pt. bacterii.

Digestia si absorbtia proteinelor

Necesarul de proteine este de 0,5-0,7 gr/kg/24 ore, la care se adauga

proteinele din secretiile digestive (10-30gr/24 ore) si din celulele descuamate
(10-30 gr/24 ore). Toate sunt digerate.
Digestia proteinelor incepe in stomac sub actiunea HCl si a pepsinei,
care hidrolizeaza 10-20% din proteine pana la albumoze si peptone.
Importanta este degradarea colagenului ce se gaseste in carne intre
fibrele musculare si impiedica patrunderea enzimelor la fibrele musculare.

67
 In intestinul superior intervin tripsina, chemotripsina si
carboxipeptidaza care hidrolizeaza proteinele in peptide mici, rezultand si
putini aminoacizi (carboxipeptidaza).
In marginea in perie a enterocitelor se gasesc peptidaze care
hidrolizeaza peptidele la aminoacizi .
Absorbtia se face sub forma de amino-acizi dar si di si tripeptide care
sunt scindate in enterocit in aminoacizi de peptidazele din citoplasma
enterocitului.
Mecanismul absorbtiei este activ secundar, de cotransport cu Na
(exista cel putin 5 proteine transportoare diferite).
La nivelul membranei bazo-laterale (spre sange) absorbtia se face prin
difuziune facilitata.
In colon se adauga proteinele din mucus, bacterii, celule descuamate.

Digestia si absorbtia lipidelor

In alimente lipidele se gasesc sub forma de:

- trigliceride;
- colesterol si esteri ai acesuia;
- fosfolipide.
Digestia lipidelor incepe in stomac unde exista o tributiraza cu
actiune slaba, care actioneaza asupra lipidelor emulsionate din alimente.
In intestin are loc emulsionarea lipidelor sub actiunea sarurilor biliare,
ce permite contactul lipazelor cu lipidele pe o suprafata mare. Aici
actioneaza lipaza pancreatica , foarte puternica care hidrolizeaza in 1 minut
grasimile neutre patrunse in duoden, in glicerol, acizi grasi.
Rezulta si monogliceride (C2).

68
 Colesterolesteraza scindeaza esterii colesterolului.
Fosfolipaza desprinde acizii grasi din fosfolipide rezultand
lizofosfatidele.
Transportul de la locul hidrolizei la mucoasa intestinala se face sub
forma de micelii, ceea ce permite continuarea digestiei si absorbtiei
produsilor rezultati din hidroliza transportati intre microvili.
97% din lipide se absorb. In lipsa acizilor biliari se absorb doar 50%,
in lipsa lipazei pancreatice se absorb foarte putine deoarece lizofosfotidele
participa la formarea miceliilor.
Produsii reultati prin scindarea lipidelor traverseaza prin difuziune
membrana luminala a enterocitului.
Acizii grasi cu lant scurt sunt trecuti in in sange.
Dupa intrare in enterocit lipidele patrund in reticolul endoplasmatic
neted se resintetizeaza trigliceridele, esterii colesterolului, fosfolipidele.
Aici se sintetizeaza si trigliceride noi folosind pentru sinteza α
glicerofosfatul (forma activa a glicerolului) rezultat din metabolismul
glucozei.
In enterocit se formeaza chilomicronii din:
- colesterol 1%;
- trigliceride 85-92%;
- fosfolipide 6-8%.
Fosfolipidele se dispun cu gruparile polare spre exterior si acopera
82% din suprafata. Restul de 20% e acoperit de β lipoproteine sintetizate in
enterocit β lipoproteinele sunt necesare exocitozei chilomicronilor, in lipsa
lor enterocitul se incarca cu lipide si absorbtia lor inceteaza.
Chilomicronii trec in: chiliferul central- circulatia limfatica- circulatia
sanguina.

69
 Absorbtia lipidelor este totala la jumatatea jejunului.
Acizii biliari se absorb in ileon prin:
- proces activ de cotransport cu Na pentru acizii biliari conjugati;
- difuziune pentru acizii biliari neconjugati sau dehidroxilati.

Absorbtia apei si a ionilor

In 24 de ore se ingera 2l apa, in sucurile digestive – cca 7l in 24 ore,

deci in total, in tubul digestiv in 24 de ore sunt cam 9l de apa, din care 1,5l
trec in colon si cca 100-200 ml se elimina prin ,materiile fecale, restul se
absoarbe.
Absorbtia apei se face pasiv prin osmoza. De fapt prin osmoza apa
trece in ambele sensuri prin mucoasa digestiva.
In duoden, daca chimul care ajunge aici este hiperosmotic, apa din
sange trece in duoden pana cand chimul devine izoosmotic.
In jejun si ileon apa urmeaza prin osmoza substantele absorbite ( se
pot absorbi cca 5-7l in 24 ore, excesul se elimina ca diaree).
Na+ - 5-8 gr din alimente/24 ore si 25-30 gr din sucurile digestive. E
absorbit dealungul intregului intestin:
- din enterocit in sange trece prin transport activ primar cu ajutorul
ATP-azei Na+ - K+ dependente;
- la nivelul membranei luminale – prin difuziune facilitata.
In jejun rata absorbtiei este mai mare datorita prezentei glucozei,
galactozei, a aminoacizilor care folosesc acelasi transportor la nivelul
membranei luminale si astfel se stimuleaza reciproc.
Tot la nivelul membranei luminale are loc antiportul H+ K+ care se
secreta.

70
 In colon transportul de Na+ se face impotriva unui gradient mare (25
mM in lumen, 120 in plasma).
Absorbtia Na+ este urmata pasiv de Cl- . Procesul de absorbtie a Na+e
stimulat e aldosteron.

Cl- si HCO3-

In duoden HCO3- se secreta intra in structura mucusului.

In jejun Cl- si HCO3 se absorb proveniti din suc pancreatic si bila.
In ileon si colon Cl- se absoarbe, HCO3 – se secreta ( in antiport, cu o
proteina transportoare.)
HCO3 – se absoarbe ca CO2 (HCO3 – + H+ = H2 CO3 → H2O + CO2 )

K+ (potasiul)

In jejun si ileon se absoarbe, in colon se poate secreta sau absorbi ( in

lumen sub 25 mM – se secreta, peste 25 mM se absoarbe). In diarei se
pierde, putand duce la hipopotasemie ce determina aritmii.
Ca mecanism de absorbtie: apa si ionii pot traversa mucoasa prin
jonctiunile dintre enterocite deci paracelular sau prin celule transcelular.
In duoden predomina transportul paracelular (jonctiunile sunt mai
putin stranse) in rest – transcelular. Enterocitele de la varful vilozitatilor
participa la absorbtie (cele de la baza – la secretii).

Reglarea absorbtiei

71
 SN Simpatic, Adrenalina, Noradrenalina, somatostatina,
encefalina stimuleaza absorbtia apei si a electrolitilor, histamina si alte
substante eliberate de mastocite stimuleaza secretia (diarea din starile
inflamatorii).
SN Parasimpatic scade absorbtia.

Absorbtia Ca++

Este activa la nivelul duodenului si a jejunului. Prin marginea in perie

transportul se face cu ajutorul unei proteine transportoare, tot o proteina il
transporta prin enterocit fiind in schimb cu Ca++ din mitocondrii si din
reticulul endoplasmatic.
In membrana bazo-laterala exista:
- o ATP-aza dependenta de Ca++ ;
- scimb Na+/ Ca++ prin mecanism activ secundar.
Metabolitul vit.D – 1,25 dihidroxi vit.D se fixeaza pe receptorul
nuclear si induce sinteza proteinelor transportoare de Ca++ si ATP-azei
dependente de Ca++ .

Absorbtia fierului (Fe)

Se ingera 15-20mgr/24 ore din care se absoarbe 0,5-1mgr.
Absorbtia e limitata de tendinta Fe de a forma complexe insolubile cu
fosfati, tanin, fibre. Vitamina C reduce Fe trivalent la Fe bivalent (Fe +++ →
Fe++) ce are tendinta mai mica de a forma complexe insolubile.
Enterocitele din duoden si jejun elibereaza in lumen o transferina care
fixeaza Fe, receptorii de pe membrana enterocitelor fixeaza acest complex
care este introdus in enterocit prin endocitoza.

72
 In lipsa Fe din circulatie capacitatea de absorbtie creste. Pentru
prevenirea excesului, Fe se pierde odata cu descuamarea enterocitelor.

Vitaminele hidrosolubile ( complex B-uri, vit.C)

Vitaminele hidrosolubile sunt absorbite prin difuziune simpla sau

facilitata, vit.B12 necesita combinarea cu factorul intrinsec.

Vitaminele liposolubile (vit. A,D,E,F,K)

Vitaminele liposolubile se absorb la fel ca lipidele, fiind transportate

de micelii si trecute in limfa sub forma de chilomicroni. Absorbtia e
stimulata de prezenta lipidelor in alimentatie.

COMPORTAMENTUL ALIMENTAR

Comportamentul alimentar la omul sanatos asigura un echilibru intre

necesitatile organismului si aportul alimentar. Acesta se realizeaza prin
senzatiile de foame si de satietate de care depinde aportul alimentar.
Senzatia de foame, o senzatie a necesitatii ingestiei de alimente e
insotita de o stare de agitatie, uneori insotita de o jena epigastrica.
Senzatia de satietate e o senzatie de satisfactie, de placere, de lipsa
necesitatii ingestiei de alimente.
Aceste senzatii se datoresc existentei in hipotalamus a 2 centrii:
1. centrul foamei situat in hipotalamusul lateral;
2. centrul satietatii situat in hipotalamusul ventro-medial.
Acesti centrii au fost evidentiatipe animale.

73
 Experientele au aratat ca excitarea lor produce senzatiile de foame sau
satietate, iar distrugerea lor – lipsa acestor senzatii.
Centru foamei este activ permanent si este temporar inhibat de centrul
satrietatii.
Daca se face o sectiune sub hipotalamus dar deasupra mezencefalului
senzatiile amintite dispar dar se mentine salivatia, masticatia, acte legate de
alimentatie, a caror centrii se gasesc in trunchiul cerebral.
O serie de centrii situati mai sus, mai ales cei apartinand sistemului
limbic influenteaza activitatea centrilor hipotalamici, astfel lezari ale
amigdalei duce la hiperfagii insotite de orbire psihica, adica lipsa alegerii
mancarii ( consuma alimente alterate, chiar obiecte).
In mecanismele de functonare a acestor centrii intervin o serie de
factori umorali:
- noradrenalina inhiba centrul satietatii, determina aparitia senzatiei de
foame;
- dopamina, serotonina stimuleaza centrul satietatii;
- peptidele opioide (Endorfina) dezinhiba centrul foamei, ceea ce duce
la obezitate.
In acest fel se explica obezitatea in starile de stres.
Mecanismele de reglare a activitatii acestor centrii sunt:
- pe termen scurt;
- pe termen lung.

Cele pe termen scurt se numesc si mecanisme alimentare. Ele

regleaza aportul alimentar in timpul unei mese.
Cele pe termen lung sau nutritionale mentin depozitele energetice
deci greutatea corpului.

74
 Mecanismele pe termen scurt au la baza stimuli cu punct de plecare
din tubul digestiv, cum ar fi distensia stomacului, a duodenului. Secretia de
CCK, insulina, glucagon, ar avea si ele un rol in cadrul acestor mecanisme.
Si stimuli cu punct de plecare de la receptorii din cavitatea bucala
intervin in aparitia senzatiei de satietate deoarece un animal cu fistula
esofagiana, deci la care alimentele se elimina din tubul digestiv, ajunge la
satietate in timpul unei mese, dar aceasta actiune este mai slaba si de durata
mai scurta.
Mecanismele pe termen lung sunt incomplet elucidate. S-a constatat
ca functionarea centrului satietatii depinde de consumul de glucoza al lui.
Administrarea de glucoza marcata indica concentrarea glucozei in
acest centru, iar hiperglicemia sau administrarea insulinei (centrul este situat
in afara barierei hemato-encefalice) determina o utilizare crescuta a glucozei
si in acelasi timp cresterea frecventei PA in acest centru al satietatii (explica
senzatia de foame si tendinta la obezitate la diabetici).
In ultimul timp se acorda o tot mai mare atentiei influentei asupra
centrului satietatii, a concentratiei acizilor grasi din sange care il stimuleaza.
In acelasi timp s-a constatat ca depozitele lipidice mai ales cele
viscerale nu sunt doar simple depozite energetice ci, celule adipoase si
monocitele de la acest nivel secreta substante active cu diferite roluri printre
care si cel de reglare a aportului energetic.
Acum 12 ani s-a descoperit ca celulele adipoase secreta o substanta –
leptina, care la nivel central stimuleaza centrul satietatii, iar periferic creste
consumul acizilor grasi si scade depunerea de tesut adipos din viscere.
Cresterea concentratiei amino-acizilor in sange stimuleaza si ea
centrul satietatii.

75
 Deci ar exista teorii: glicostatica, lipostatica si aminostatica ce ar
participa le reglarea activitatii centrilor hipotalamici.
Expunerea la frig determina hiperfagie, la cald reduce consumul de
alimente, deci ar exista si o teorie termostatica a reglarii pe termen lung.
Principalela concluzie este ca scaderea depozitelor energetice
activeaza centrul foamei, iar cresterea lor, la omul sanatos – il inhiba.
Alimentatia este stiinta relatiei dintre produsele alimentare si om.
Principiile alimentare au rol:
- plastic (de refacere a structurii uzate);
- energetic (de furnizare a energiei);
- functional (de formare a unor substante ce indeplinesc niste functii
ca: enzime, hormoni, etc.)
Prin alimentatie trebuie stabilit un echilibru intre aportul alimentar si
consum.
Animalele pot alege alimentele in functie de substantele lipsa din
organism.De ex. un animal suprarenopriv , deci care din lipsa de aldosteron
pierde Na+ , mananca sare.
Omul are apetitul pervertit in sensul ca alege alimentele in special in
functie de gustul lor. De aici necesitatea stabilirii unei ratii alimentare care
sa-i asigure performantele fizice si intelectuale, adaptabilitate, longevitatea.
Ratia alimentara trebuie sa contina:
- glucide;
- lipide;
- proteine;
- vitamine;
- saruri minerale;
- fibre alimentare;

76
 - apa in cantitate adecvata.
Glucidele reprezinta sursa energetica principala pentru sistemul
nervos si muscular (1gr=4,1 Cal).
Necesarul minim este de 100 gr/24 ore. In mod normal trebuie sa
reprezinte 60-65% din necesarul energetic adica 400 gr/24 ore, din care
zahararurile rafinate sa nu depaseasca ¼ din aport.
Daca consumul de glucide este scazut, se consuma proteine ca sursa
energetica, de asemenea are loc degradarea acizilor grasi cu formarea de
corpi cetonici.
Excesul de glucide suprasolicita pancreasul, duce la carenta de vit.B1,
iar excesul de fainoase duce la scaderea Ca++ .
Copiii trebuie sa consume 300-500 gr./zi.
In efortul fizic consumul creste pana la 500gr/zi.
Oamenii in varsta e bine sa limiteze consumul la 200-300gr./zi.
Lipidele, trebuie sa reprezinte 15-35% din necesarul energetic adica
cca 1 gr/Kgr/24 ore. Trebuie sa predomine in alimentatie acizii grasi
nesaturati, esentiali din uleiurile vegetale, din peste.
In lipsa lipidelor din alimente apar: denutritia, tulburari de
termoreglare, oprire in crestere, chiar leziuni renale, micsorarea
randamentului la efort fizic, oboseala.
In exces apare hipercolesterolemia si tendinta la arteroscleroza.
Copiii trebuie sa consume 2-3 gr/kgr//zi.
Persoanele in varsta – 0,6 – 0,9 gr/kgr/zi.
In efort fizic intens sau in expunere la frig pana la 35% din necesarul
energetic.
De asemenea este necesar aportul de factori lipotropi in lipsa carora
are loc incarcarea grasa a ficatului.

77
 Proteinele
Minimul fiziologic este de 1gr/kgr/24 ore.
Optimul fiziologic este de 1,4 gr/kgr/24 ore sau de 12,5% din
necesarul energetic.
Proteinele animale trebuie sa reprezinte 40-50% din aportul proteic
deoarece aminoacizii esentiali se gasesc in proteinele animale.
Proteinele vegetale sunt incomplecte (de ex. zeina din malai nu are
lizina si triptofan). De asemenea proteinele de origine animala contin
aminoacizii in proportii optime.
In perioada de crestere sunt necesare 2-3gr/kg/zi, la varstnici –
1,5gr/kg/zi. La femei in timpul sarcinii, al alaptarii 2-2,2gr/kg/zi.
Vitaminele si mineralele sunt asigurate de alimentatia mixta
obisnuita.
Necesarul de fibre – 5-25gr/zi, din fructe, legume, paine integrala. Ele
retin apa, cresc volumul materiilor fecale accelerand tranzitul, fixeaza si
elimina toxine, virusuri, substante cancerigene, influenteaza favorabil
activitatea bacteriana.
Necesarul de apa : 2000-2500 ml/24 ore provenind din:
- apa exogena - 1000-1500 ml;
- din alimente – 700 ml;
- apa metabolica – 300 ml.

Principalele criterii ale unei alimentatii rationale

1. Asigurarea tuturor componentilor alimentari in cantitati optime si in

proportii optime;
2. Asigurarea unei bune stari de nutritie;

78
 3. Alimentatia sa fie adecvata varstei, activitatii, starii fiziologice;
4. Sa fie diversificata;
5. Regimul sa fie variat;
6. Evitarea alimentelor nocive sau insalubre;
7. Proprietatile organoleptice – conform obisnuintei
8. Repartizarea pe 3-4 mese; In cazul a 3 mese:
a. 30% dimineata
b. 50% la pranz;
c. 20% seara
9. Asigurarea cu material fibros;
10.Respectarea conditiilor fiziologice:ore fixe,ordinea felurilor,
ambianta, timp suficient.

METABOLISMUL ENERGETIC

Organismul necesita energie pentru:

- procesele de sinteza;
- contractia musculara;
- transport activ prin membranele celulare;
- conducere nervoasa;
- secretie glandulara.
Aceasta energie este furnizata de ATP, care se formeaza prin:
- degradarea oxidativa a glucozei, acizilor grasi, aminoacizilor;
- glicoliza anaeroba (2 moli ATP pe mol de glucoza).
In fiecare din cele 2 legaturi macroergice (legaturi fosfat) sunt
depozitate 12.000 Calorii/mol in conditii fiziologice.

79
 O alta substanta ce furnizeaaza energie este creatin fosfatul (CP),
legatura macroergica a acestuia contine 13.000 Cal/mol. Spre deosebire
de ATP, CP nu poate ceda energie pentru procesele vitale ci furnizeaza
energia pentru refacerea ATP.
In efort, energia din ATP e suficienta timp de 1 secunda, ATP se
reface pe seama CP (cateva secunde), pe seama glicolizei anaerobe (1-2
minute), degradarea oxidativa reface rezervele de ATP si CP. (datoria de
O2).
In timpul formarii ATP 35% din energie se transforma in caldura. In
timpul transferului energetic de la ATP la sistemele functionale celulare
se elibereaza o noua cantitate de caldura astfel incat cca 27% din energia
din alimente este folosita de sistemele functionale celulare.
Si in timpul acestei utilizari o mare parte se transforma in caldura
(frecarea singelui de peretii vasului, frecarea dintre structurile din muschi
in timpul contractiei).
Singura exceptie o reprezinta lucrul mecanic efectuat de muschi. Din
aceasta cauza se poate considera ca in repaos toata energia din alimente
este transformata in caldura, iar consumul energetic al organismului se
exprima in calorii.
Unitatea de masura – caloria – este cantitatea de caldura necesara pt.
a ridica temperatura 1 gr. de apa cu 10 C. Caloria mare sau kilocaloria
este de 1000 ori mai mare.
In repaos (in pat) un barbat de 70 kg consuma 1650 Cal/24 ore.
Factorii care influenteaza consumul energetic:
1. Efortul fizic – consumul energetic creste cu intensitatea efortului. O
persoana ce depune o activitate sedentara consuma 2000 – 2500

80
 Cal/24 ore. Consumul maxim – de 6000 – 7000 Cal/24 ore (cosasi,
alpinisti).
2. Actiunea dinamica specifica – este cresterea consumului energetic
dupa ingestii de alimente:
dupa glucide, lipide – de 4%;
dupa proteine – 30% si dureaza 3-12 ore
3. Varsta – consumul energetic scade cu varsta;
4. Hormonii tiroidieni:
in hipertiroidie consumul energetic creste cu 50-
100%;
in hipotiroidie consumul energetic scade la 40-
60%
5. Sistemul nervos simpatic prin Adrenalina si Noradrenalina
stimuleaza activitatea celulara;
6. Hormonii masculini cresc consumul energetic cu 10-15%;
7. STH – creste consumul energetic cu 15-20%;
8. Clima – consumul energetic este cu 10-20% scazut la tropice;
9. Somnul – scade consumul energetic cu 10-15%.
10.Malnutritia prelungita – scade cu 20-30% consumul energetic.

Pentru compararea consumului energetic intre indivizi se determina

metabolismul bazal = consumul energetic minim in conditii de veghe,
determinarea facandu-se in conditii bazale:
- inanitie de 12 ore, inanitie de proteine de 24 ore;
- repaos fizic 1-2 ore;
- la temperatura de confort;

81
 - se elimina factorii de excitare fizici, psihici, alimentari,
medicamentosi.
Metabolismul bazal se exprima in functie de valoarea standard, fiind
cuprins intre +10% si -5%.

TERMOREGLAREA

Temperatura orala este in medie 36,5-37 grade ( in rect cu 0,6 mai

putin). Ea variaza usor cu temperatura mediului si cu efortul fizic deoarece
mecanismele de reglare nu sunt perfecte ( in efort intens poate ajunge la 38
grade, in mediu rece – 36 grade Celsius).
Aceasta homeostazie termica (omul – animal homeoterm) se
realizeaza printr-un echilibru intre productia de caldura (termogeneza) si
pierdere de caldura (termoliza).
Termogeneza are loc prin mecanisme chimice:
- rata bazala a tuturor celulelor ( foarte ridicata in ficat, unde
temperatura sq e de 400 C);
-
activitatea musculara;
-
efectul tiroxinei;
-
efectul tonusului simpatic.
Termoliza are loc la nivelul pielii prin procese fizice.
Caldura produsa in organism e transferata pielii prin intermediul
sangelui si se pierde spre aer sau alt mediu inconjurator (apa in cazul
innotului).
Tesutul adipos din hipoderm reprezinta un strat izolator termic,
conductibilitatea lui calorica fiind scazuta (i/3 din a altor tesuturi). El

82
permite mentinerea temoeraturii centrale constanta chiar daca temperatura
pielii se apropie de cea a mediului extern.
Debitul sanguin prin plexul venos al pielii variaza intre 0 si 30%, din
debitul cardiac si este controlat de SNSimpatic care contracta arteriolele si
anastomozele arterio-venoase. In acest fel se modifica si conducerea caldurii
spre piele.

Mecanismele fizice ale termolizei sunt:

1. Iradierea;
2. Conductia;
3. Evaporarea.

Iradierea este pierderea de caldura prin radiatii infrarosii (λ=5-

20μm). Toate obiectele care nu sunt la 0 absolut emit aceste radiatii. Daca
temperatura corpului este mai mare ca a mediului inconjurator, corpul pierde
o mai mare cantitate de caldura decat primeste de la obiectele din jur.
O persoana dezbracata intr-o camera la temperatura normala pierde
prin iradiere 60% din caldura.

Conductia
Caldura e determinata de energia cinetica a miscarii moleculelor.
Moleculele cutanate prezinta continuu o miscare vibratorie, care este
transferata aerului mai rece crescand viteza de miscare a moleculelor din aer.
Cand temperatura aerului o egaleaza pe cea a corpului pierderea de
caldura inceteaza pana cand aerul este indepartat prin convectia curentilor de
aer. O mica convectie are loc permanent pentru ca aerul cald se ridica.

83
 Un om dezbracat intr-o camera fara miscarea aerului pierde prin
conductie 12% din caldura.
Vantul creste pierderea de caldura prin convectie.
In apa pierderea de caldura prin conductie este mai mare deoarece apa
are o caldura specifica mare deci absoarbe multa caldura si are o
conductibilitate calorica mare.
Evaporarea
Apa are o caldura latenta mare – la evaporarea 1 gr apa se pierd 0,58
Cal.
Apa de pe suprafata corpului provine din:
- perspiratie insensibila;
- transpiratie.
Perspitratia insensibila are loc prin difuziunea apei prin piele, are o
valoare de cca 600ml/24 ore, prin ea se pierd 12-14 Cal/ora. Ea nu poate fi
controlata.
Transpiratia este realizata de glandele sudoripare si este stimulata de
simpaticul colinergic controlat de hipotalamusul anterior.
Evaporarea transpiratiei reprezinta singurul mijloc de pierdere a
caldurii cand temperatura mediului egaleaza sau depaseste temperatura
corpului. Prin transpiratie se pierde Na+ .

Efectul hainelor
Hainele opresc aerul in apropierea pielii si intre straturile de haine. In
acest fel zona de izolare creste si actiunea curentilor de convectie scade. Un
costum obisnuit de haine reduce pierderea calorica la 50%. Eficienta
hainelor scade daca ele se uda (transmiterea caldurii creste de 20 de ori).
Aclimatizarea la caldura se face prin:

84
 - intensificarea transpiratiei;
- scaderea concentratiei Na+ din transpiratie prin secretie de aldosteron;
La neaclimatizati, expusi unui mediu cald transpiratia e de 700 ml/ora.
Dupa 1-6 saptamani creste la 2l/ora, iar concentratia Na+ scade de la
15-30 gr/zi la 3-5 gr/zi.
Reglarea temperaturii
Receptorii ce sesiseaza modificarile de temperatura sunt – centrali si
periferici.
Prin termode s-a demonstrat ca in hipotalamusul anterior, in aria
preoptica se gasesc neuroni termodetectori sensibili la cresterea temperaturii
sangelui si mai putini (cca /3) sensibili la scaderea temperaturii sangelui.
Frecventa PA in acesti termodetectori creste de 2-10 ori ca raspuns la
cresterea respectiv scaderea temperaturii cu 10 grade Celsius.
In piele se gasesc mai ales receptori pentru rece, pentru cald de 10 ori
mai putini.
Se gasesc termoreceptori si in restul corpului mai ales in : maduva
spinarii, rinichi, inima, viscere abdominale, in jurul venelor mari. Si aici
predomina receptorii pentru rece.
Receptorii periferici transmit impulsurile hipotalamusului.
Mecanismele efectoare au centrii in hipotalamusul posterior.

1.Mecanisme de scadere a temperaturii:

- vasodilatatia cutanata prin inhibarea centrului simpatic din
hipotalamusul posterior, ceea ce poate creste transferul de caldura spre piele
pana la de 8 ori;

85
 - transpiratia, la peste 37 grade Celsius, fiecare grad in plus determina
cresterea transpiratiei ce indeparteaza de 10 ori rata bazala de producere a
caldurii.
- scaderea producerii de caldura.
2. De crestere a temperaturii:
- vasoconstrictie cutanata prin centrii SN Simpatic din hipotalamusul
posterior;
- piloerectie – importanta la animale deoarece mentine un strat
izolator de aer;
- cresterea producerii de caldura prin : frison, tonus simpatic crescut,
secretie de hormoni tiroidieni.
Stimularea frisonului
Centrul primar pentru frison e localizat in regiunea dorso-mediana a
hipotalamulsului posterior. Aceasta regiune e inhibata de centrul detector
pentru cald din hipotalamusul anterior si e excitat de termoreceptorii pentru
rece din piele si organele interne.
Stimulul e transmis neuronilor motori si creste tonusul in muschii
scheletici. Cand acesta depaseste nivelul critic apare frisonul (probabil prin
mecanism oscilant de intindere a fusurilor neuromusculare.
In frison maxim producerea de caldura creste de 4-5 ori.
Excitarea simpatica creste rata metabolismului in parte ca rezultat al
decuplarii fosforilarii oxidative direct proportionala cu cantitatea de grasime
bruna (se gaseste la animal si la copil in regiunea interscapulara, nu si la
adult).
Cresterea eliberarii de hormoni tiroidieni se realizeaza ca urmare a
cresterii secretiei TRH. Hormonii tiroidieni cresc oxidarile celulare. Secretia

86
hormonilor tiroidieni se intensifica doar dupa cateva saptamani necsare
hipertrofiei glandei tiroide.
Reglarea temperaturii corpului
S-a constatat ca procesele de termogeneza si cele de termoliza incep
de la o anumita temperatura numita punct de referinta, la om in jur de 37,1
grade Celsius.
Termodetectorii din hipotalamusul anterior au un ritm spontan de
elaborare a PA ( activitate de pace maker). Ei sesizeaza temperatura
hipotalamica si o traduce intr-un anumit ritm de elaborare a PA care
corespunde unui anumit punct de referinta ce mentine temperatura corpului
la o anumita valoare.
Stimulii de la receptorii periferici modifica punctul de referinta in
sensul ca:
- termoreceptorii pentru rece cresc valoarea lui adica o scadere mai
mica a temperaturii hipotalamice initiaza raspunsul termogenetic;
- termoreceptorii pentru cald scad valoarea punctului de referinta,
reactiile termolitice fiind declansate la o crestere mai mica a
temperaturii hipotalamice.
Deci regiunea preoptica din hipotalamusul anterior integreaza stimulii de la
receptorii periferici cu cei de la termodetectorii hipotalamici.
Aceasta integrare determina marimea si sensul raspunsului
hipotalamic care declanseaza mecanismele termogenetice si termolitice
mentinand constanta temperatura corpului.
In ariile corticale cu care acesti centrii au legatura este initiata
activitatea termoreglatoare comportamentala.
Controlul comportamental

87
 Incalzirea centrala (hipotalamica) duce la senzatia psihica de
supraincalzire, iar cea de racire la senzatia de racire. Persoana ajusteaza
corespunzator mediul pentru a reface confortul termic.
La om este singurul mecanism eficient mai ales in regiunile reci.

Tulburarile de reglare termica

Febra apare in:

- afectiuni bacteriene;
- tumori cerebrale;
Substantele care produc febra se numesc pirogene. Ele sunt:
- proteine straine;
- proteine proprii denaturate;
- bacterii;
- toxine bacteriene.
Ele actioneaza direct asupra centrilor hipotalamici sau prin
interleukina I, deoarece bacteriile si toxinele fagocitate de de leucocite,
macrofagele tisulare sau de celulele Killer sunt digerate si se elibereaza
interleukina I numita si pirogen care actioneaza asupra hipotalamusului
anterior.
Pirogenul creste punctul de referinta deci face ca temperatura corpului
sa creasca. Organismul reactioneaza prin instalarea frisonului,
vasoconstrictie cutanata si temperatura creste pana la cea stabilita de noul
punct de referinta.
Leziuni la nivelul hipotalamusului sau compresia hipotalasmului prin
tumora determina si ele instalarea febrei.

88
 Hipertermia consta in cresterea temperaturii corpului in conditiile in
care capacitatea organismului de a se apara de excesul de caldura este
depasita.
Aceasta se intampla cand temperatura mediului a ajuns la 34,5 grade
Celsius si umiditatea este de 100%.
Cand temperatura corpului a ajuns la 41-42 grade Celsius se instaleaza
socul caloric caracterizat prin:
- ameteli;
- dureri abdominale;
- delir;
- pierderea cunostintei.
Apar hemoragii locale, leziuni celulare inclusiv in creier, ce pot fi letale.
Aclimatizarea la cald se instaleaza dupa cateva saptamani de lucru la
temperaturi si umiditate ridicata prin:
- cresterea volumului de transpiratie;
- cresterea volumului plasmatic;
- diminuarea pierderii de Na+ prin transpiratie si urinii sub actiunea
aldosteronului a carui secretie creste.

Expunerea la frig duce la hipotermie

Dupa 20-30 minute de imersie in apa inghetata, cand temperatura

centrala scade la 25 de grade Celsius se instaleaza moartea prin stop cardiac
sau fibrilatie ventriculara.
Se poate evita daca se aplica caldura extern.

89
 Scaderea temperaturii sub 26 de grade Celsius duce la pierderea
capacitatii de reglare termica (scade rata termogenezei).Se dezvolta
somnolenta sau coma ce deprima activitate SNC.
Scaderea locala a temperaturii produce degeraturi.
Daca in celule s-au format cristale de gheata afectarea e permanenta,
poate duce la gangrena.
Hipotermia artificiala se foloseste in interventii chirurgicale pe cord
deoarece scade frecventa cardiaca si intensitatea proceselor metabolice
permitand oprirea circulatiei pentru cateva minute.
Se administreaza un sedativ puternic (scade activitatea centrilor
hipotalamici), apoi se face racirea corpului prin aplicare de gheata (sau alte
mijloace).
Poate fi mentinuta temperatura la 32 grade Celius cateva zile, chiar o
saptamana.

90