Fiziologia sistemului

digestiv

Prof. Pop Aurel

 Transformările mecanice, fizice şi
chimice pe care le suferă alimentele de-a
lungul tubului digestiv poarta, în
ansamblul lor, numele de digestie.
Prin digestia mecanică, alimentele
sunt zdrobite, sfărâmate şi frământate.
Prin digestia fizică se produce
dizolvarea lor în salivă şi sucuri
digestive, iar prin digestia chimică
alimentele suferă transformări datorită
enzimelor.
Enzimele sunt substanţe care grăbesc
reacţiile chimice din timpul digestiei (au
rol catalizator).
 Digestia bucală se desfăşoară
în primul segment al tubului
digestiv.
Alimentele introduse în gura
sunt sfărâmate cu ajutorul dinţilor,
sub acţiunea muşchilor
masticatori, şi impregnate cu
salivă produsă de glandele
salivare.
În afară de apă, saliva conţine
săruri minerale şi o enzimă.
Datorită mişcărilor transformate
într-un cocoloş moale, numit bol
alimentar.
 În această zonă, digestia mecanică
are loc prin sfărâmarea alimentelor,
cea fizică prin dizolvarea lor în
saliva, iar digestia chimică prin
transformarea amidonului din unele
alimente (pâinea de exemplu) în
glucide mai simple, sub acţiunea
enzimei.
Deglutiţia, înghiţirea bolului
alimentar are loc astfel: când bolul
ajunge în faringe, valul palatin se
ridică şi omuşorul închide calea
respiratorie spre fosele nazale, iar
laringele este acoperit de un
căpăcel, numit epiglota.
Astfel, bolul alimentar nu mai are
altă cale deschisă decât cea a
esofagului. Muşchii din pereţii
esofagului se contractă succesiv şi
împing bolul alimentar, care, prin
orificul cardia, ajunge în stomac.
 Digestia gastrică se realizează
datorită mişcărilor muşchilor din
peretele stomacului; determină
atât dilatarea stomacului în timpul
depozitarii bolurilor alimentare, cât
şi amestecarea lor cu sucul
gastric şi înaintarea spre pilor.
 Digestia intestinală se
desfăşoară, în continuare, în
intestinul subţire.
Prin contracţia muşchilor din
peretele intestinului subţire,
chimul format în stomac este
mărunţit, amestecat cu enzime şi
împins în tot lungul intestinului.
Aici intervin sucul pancreatic,
bila şi sucul intestinal.
Bila, secretată de ficat, conţine
apă, săruri minerale şi pigmenţi
biliari care îi dau culoarea galben-
verzuie; nu conţine enzime, dar
pigmenţii biliari emulsionează
grăsimile (le desfac în particule
foarte mici) asupra cărora
acţionează enzimele aflate în
sucul pancreatic şi sucul
intestinal.
 În finalul digestiei intestinale, toate substanţele complexe din
alimente sunt transformate în substanţe simple, cu moleculă mica-
nutrimente- aşa cum puteţi constata urmărind datele cuprinse în schema ce
urmează:
O dată cu terminarea digestiei, intestinul subţire conţine un lichid
albicios, numit chil.
 Resturile rămase nedigerate
trec în intestinul gros, unde nu
există sucuri digestive.
Sub acţiunea unor bacterii,
resturile sunt transformate, iar
prin pierderea unei mari cantităţi
de apă, care trece prin peretele
intestinului gros din nou în sânge
(fiind absorbită), conţinutul acestuia
devine mai consistent, formându-
se materiile fecale.
Acestea ajung în rect, de unde
sunt eliminate prin anus.
Eliminarea materiilor fecale se
numeşte defecaţie.
În intestinul gros, sub acţiunea
unor bacterii, se sintetizează
vitaminele B şi K
(antihemoragica).
 Absorbţia intestinală
Intestinul subţire este sediul
principal al procesului de
absorbţie.
Absorbţia intestinală înseamnă
trecerea produşilor finali ai
digestiei (nutrimentele- glucoză,
acizi graşi, glicerina şi
aminoacizii- apă, săruri minerale)
în sânge, prin pereţii vilozităţilor
intestinale.
 Intestinul subţire este adaptat
acestei funcţii:
 este bine vascularizat
 peretele vilozităţilor este un
epiteliu unistratificat, care poate fi
străbătut uşor de moleculele
nutrimentelor.
 cutele şi vilozităţile intestinale
asigura o suprafaţă foarte mare (4-
5m2) de absorbţie.
 în interiorul vilozităţilor se află
capilare sangvine şi vase limfatice
care preiau nutrimentele
 Absorbţia intestinală are loc astfel:
 glucoza trece în sânge şi ajunge la ficat.
De aici, este transportată tot de sânge la celule, unde îşi îndeplineşte
rolul energetic (participă la oxidări, în urma cărora rezulta energia
necesară organismului) sau este depozitată sub formă de substanţe de
rezervă.
 Aminoacizii trec în sânge şi
ajung la ficat, de aici sângele îi
transporta la ţesuturi, unde îşi
îndeplinesc rolul plastic pe care îl
au (formarea noilor celule şi
refacerea ţesuturilor uzate).
 Acizii graşi şi glicerina
formează din nou lipide la nivelul
vilozităţilor intestinale şi trec în
vasul limfatic, de unde sunt
conduse în sânge.
Acesta le transporta la
ţesuturi, unde se depun ca
rezerve sau sunt oxidate pentru
eliberarea energiei necesare
organismului.
 Apa şi sărurile minerale sunt
transportate de sânge la nivelul
ţesuturilor, unde participa la diferite
procese fizice şi chimice.
În concluzie, digestia se încheie
cu desfacerea substanţelor din
alimente în nutrimente capabile să
traverseze peretele vilozităţilor
pentru a trece în sânge.
Igiena sistemului
digestiv
 Menţinerea echilibrului
funcţional al organismului
presupune, printre altele,
cunoaşterea regulilor referitoare
la alimentaţie şi la digestie:
 respectaţi cele trei mese
principale ale fiecărei zile, precum şi
orele la care le serviţi;
 în afară meselor, dezobisnuiti-
vă să gustaţi diverse alimente sau
să mestecaţi gumă, evitând astfel
pierderea poftei de mâncare;
 în alcătuirea meniului, ţineţi
cont de cantitatea şi calitatea
alimentelor şi evitaţi mâncărurile
prea condimentate;
 mâncarea trebuie să fie corect
pregătită, frumos prezentată, să
aibă gust şi miros plăcut;
 în timp ce mâncaţi, staţi liniştiţi la
masă, evitaţi alte preocupări
(lectură, televizor), discuţiile în
contradictoriu, pentru că acest
moment să fie agreabil şi plăcut
pentru întreaga familie;
 nu vă grăbiţi în timpul mesei,
mestecaţi foarte bine alimentele.
 Cunoaşterea factorilor de risc vă
va ajuta de asemenea să vă protejaţi
sănătatea sistemului digestiv.
Pentru a împiedica acţiunea
diverşilor factori de risc asupra
corpului omenesc, pe lângă
respectarea regulilor de igienă se
impune şi luarea unor măsuri de
prevenire a îmbolnăvirii:
 cunoaşterea alimentelor doar din
magazinele nespecializate, unde se
respectă în mod obligatoriu regulile de
igienă;
 verificarea termenului de
garanţie înscris pe fiecare produs
alimentar preambalat pe care îl
cumpăraţi;
 păstrarea, prepararea şi
consumarea alimentelor în condiţii
stricte de igienă;
 igiena perfectă a mâinilor în
momentul servirii mesei, precum şi
a cavităţii bucale după fiecare
masă.
 Zilnic, organismul uman are
nevoie de toate substanţele
anorganice şi organice din care
este alcătuit, precum şi de o
anumită cantitate de energie
rezultată din arderea nutrimentelor.
Aceste nevoi sunt variabile şi
depind de vârsta fiecărui individ,
de exemplu, un bărbat tânăr, în
greutate de 70 kg, lucrând iarna pe
un şantier, va avea nevoie de o
cantitate de alimente net superioare
unei femei, în greutate de 55 kg,
care lucrează într-un birou.
 Nevoile cantitative se măsoară
în kilocalorii sau în kilojouli.
Nutrimentele furnizează prin
ardere următoarea energie:
 4 kcal (17 kj) se obţin dintr-un
gram de glucide sau dintr-un gram
de proteine
 9 kcal (37kj) se obţin dintr-un
gram de lipide.
Atenţie! Pentru a ne orienta mai
uşor în alegerea diverselor produse
este bine să examinăm cu atenţie
datele înscrise pe ambalajele
acestora cu privire la conţinutul şi
valoarea lor energetică.
Regimul alimentar şi
implicaţiile sale
 Să te hrăneşti cu alimente care
să cuprindă toate substanţele
organice şi anorganice de care are
nevoie organismul este o
necesitate.
 O raţie alimentară echilibrată
constă în asigurarea unei juste
acoperiri a nevoilor organismului
(echilibru cantitativ), cât şi în
respectarea raportului dintre
diferitele elemente nutritive
(echilibru calitativ).
Dacă nevoile cantitative nu se
respectă şi se consuma prea
mult, se ajunge la obezitate
 Din păcate, se întâmplă şi
invers: pentru o mare parte a
populaţiei globului, deficienta în
proteine şi insuficientă caloriilor
duce la degenerescenta şi la
dispariţia prematură a celor în
suferinţă.
Această situaţie este, de fapt,
rezultatul subnutriţiei populaţiei, al
alimentaţiei cantitaiv insuficiente.
În prezent, în lume, un om din
opt suferă de foame.
 Prin malnutriţie se înţelege o
alimentare calitativ deficitară; de
pildă unul din doi locuitori ai
planetei are foame de proteine.
La copii, adolescenţi şi femeile
gravide, efectele malnutriţiei sunt
deosebit de grave.
 Dezvoltarea fizică şi mentală a
copilului vor fi afectate dacă, în
timpul sarcinii, mama este
insuficient hrănita şi îngrijită.
Chiar dacă, după ce se naşte, i
se oferă hrana echilibrată,
urmările pot fi uşor de
recunoscut:
 slabe, îmbătrânite prematur,
aceste fiinţe umane nu vor avea
niciodată putere de muncă, iar
speranţa lor de viaţă va fi mică.
 După cum se vede, hrănirea nu
este numai un act fiziologic, ci şi
un act social.
Tocmai de aceea, un regim
alimentar echilibrat, cantitativ şi
calitativ, se impune cu necesitate
în perioada de creştere a
organismului, cu atât mai mult cu
cât de dezvoltarea normală a
fiecărui individ depinde, în cele din
urmă, starea de sănătate a întregii
societăţi şi, implicit, viitorul
acesteia.
 Sigur că nu totdeauna individul
dispune de condiţii optime pentru
realizarea unui astfel de deziderat.
Ceea ce depinde, însă, în
exclusivitate, de propria sa voinţa
este formarea unui comportament
alimentar corect şi a unui regim
de viaţă raţional.
Sfârşit