METABOLISMUL AMINOACIZILOR

Proteinele sunt componente fundamentale ale tuturor celulelor animale, ce îndeplinesc funcţii
biologice variate în funcţie de complexitatea proceselor ce se desfăşoară în fiecare ţesut.
În condiţii normale, ele nu au rol energetic dar, în inaniţie, aminoacizii sunt degradaţi fie
direct, fie după transformare în glucoză, pentru obţinerea energiei necesară supravieţuirii.
Proteinele sintetizate în organism conţin cei 22 aminoacizi proteinogeni, 8 dintre ei nefiind
sintetizaţi în organism ci preluaţi din proteinele animale şi vegetale exogene. Cei 8 esenţiali sunt:
valina, leucina, izoleucina, triptofanul, metionina, lisina, fenilalanina, treonina, histidina şi
arginina
fiind aminoacizi semiesenţiali.
Fondul metabolic comun al aminoacizilor reprezintă totalitatea aminoacizilor liberi existenţi
în fluidele organismului, proveniţi din:
♦ hidroliza proteinelor alimentare;
♦ hidroliza proteinelor tisulare;
♦ sinteza de novo din compuşi neproteici.
Dinamica fondului comun al aminoacizilor constă în echilibrul care există între procesele prin
care se formează şi cele prin care se consumă astfel încât să nu existe aminoacizi liberi
intracelular.
Bilanţ azotat
Proteinele din organism se degradează continuu pentru a fi resintetizate într-o altă
secvenţă.
Viteza de reînnoire a unei proteine este evaluată prin timpul de înjumătăţire (turnover)
care
poate fi diferită.
Exemplu: proteinele hepatice cu activitate metabolică intensă au timp de înjumătăţire
mai mic,
comparativ cu proteinele din piele, os, muşchi care au timp de înjumătăţire mai mare.
În funcţie de cantitatea de azot introdusă ca proteine şi cea eliminată sub formă de
compuşi
azotaţi se evaluează bilanţul azotat.
N ingerat
Bilanţ azotat =
N excretat
Balanţa echilibrată: N ingerat = N excretat – la omul sănătos şi matur;
Balanţa pozitivă: N ingerat > N excretat – creştere, convalescenţă, sarcină;
Balanţa negativă: N ingerat < N excretat – stări febrile, inaniţie, boli infecţioase.
Bilanţul azotat este important pentru a stabili necesarul de proteine din organism pentru
menţinerea funcţională a acestuia.
 Digestia proteinelor şi absorbţia
aminoacizilor
• Proteinele alimentare sunt hidrolizate până la α-aminoacizi sub
acţiunea enzimelor hidrolitice din sucurile digestive, enzime
proteolitice (peptidaze, proteaze). Majoritatea enzimelor digestive,
cu excepţia celor intestinale, sunt sintetizate sub formă de
proenzime (zimogeni) inactive. Activarea se face în prezenţa H+ sau
sub acţiunea unor peptidaze (de ex. enterokinaza) ce au rolul de a
detaşa anumite oligopeptide realizând expunerea centrilor activi.
• Sucurile digestive conţin enzime variate ce acţionează diferit asupra
proteinelor alimentare şi a produşilor rezultaţi din acestea.
• Pătrunderea alimentelor în stomac determină eliberarea gastrinei
care stimulează secreţia de HCl şi pepsină.
• Pătrunderea conţinutului gastric în intestin determină eliberarea
secretinei ce stimulează eliberarea HCO3¯ din pancreas. Aminoacizii
determină eliberarea colecistokininei ce stimulează secreţia
enzimelor.
Absorbţia aminoacizilor
Este mediată de proteine specializate, numite translocaze. Există cinci sisteme de
transport
pentru aminoacizi în funcţie de caracteristicile lor structurale:
1. pentru aminoacizii neutri cu moleculă mică; 2. pentru aminoacizii neutri cu
moleculă mare;
3. pentru aminoacizii bazici; 4. pentru aminoacizii acizi; 5. pentru prolină şi
hidroxiprolină.

♦ Absorbţia este selectivă, unii aminoacizi (leucină, izoleucină, metionină, triptofan) fiind mai
uşor absorbiţi.
♦ Absorbţia se face cu consum de energie.
♦ Aminoacizii absorbiţi constituie fondul metabolic care-i dirijează spre biosinteza proteică sau
spre degradare
Metabolismul general al aminoacizilor
Include procesele prin care aceştia se degradează cu formare de intermediari ai
metabolismului glucidic şi lipidic, precum şi procesele de sinteză a aminoacizilor şi
proteinelor.
În general, toţi aminoacizii pot să participe la:
♦ decarboxilare;
♦ transaminare;
♦ dezaminare oxidativă;
♦ biosinteza proteinelor.
Procesele de dezaminare oxidativă şi transaminare se încadrează în procesele de
catabolism al aminoacizilor în scopul utilizării scheletului de atomi de carbon pentru
obţinere de energie (prin interrelaţia cu procese din metabolismul oxidativ şi glucidic),
cu formare de amoniac şi compuşi de catabolism azotaţi sau neazotaţi, în timp ce prin
decarboxilare aminoacizii se transformă în compuşi cu funcţii biologice specifice în
organism.
Dezaminarea oxidativă
Reacţia generală de dezaminare este:

L-aminoacid oxidaza din reticulul endoplasmic nu acţionează asupra AA MADC şi

DAMC.
Cea mai importantă este glutamatdehidrogenaza/NADP+. Este localizată în ficat,
rinichi, creier, intestin.
Transaminarea
Este procesul de transfer al grupării amino de la un aminoacid pe un cetoacid.La această
reacţie participă toţi aminoacizii, excepţie treonina şi lisina.

α-cetoacizii care participă la reacţia de transaminare sunt: acidul piruvic, acidul

oxalilacetic,acidul α-cetoglutaric. Acidul oxalilacetic şi acidul α-cetoglutaric sunt
intermediari ai ciclului Krebs.
Cele mai importante reacţii sunt catalizate de 2 enzime:
GOT (glutamat-oxalacetat-transaminază) – prezentă în inimă, ficat, muşchi,
rinichi
GPT (glutamat-piruvat-transaminaza) – prezentă în ficat, rinichi, inimă, muşchi.
Intracelular, GOT este o enzimă cu localizare mixtă (citoplasmatică şi mitocondrială) iar
GPT este localizată doar în citoplasmă.
 Metabolismul amoniacului
• Amoniacul rezultă în organism din:
• ♦ dezaminarea aminoacizilor;
• ♦ dezaminarea bazelor purinice şi pirimidinice;
• ♦ hidroliza ureei în intestin.
• Degradarea amoniacului începe prin trei reacţii majore care se desfăşoară
în toate celulele şi prin care amoniacul este transformat în compuşi ce pot
fi metabolizaţi, netoxici.
• Carbamoil fosfat sintetaza este enzima care trasformă amoniacul în
carbamoil fosfat şi care prezintă două izoenzime: una mitocondrială ce
acţionează în prima etapă a ciclului ureogenetic şi care este reglată de
acidul N-acetil glutamic şi alta citosolică ce acţionează în sinteza bazelor
primidinice.
• Glutamina sintetizată sub acţiunea glutaminsintetazei este preluată de
fluxul sanguin şi dusă la rinichi şi ficat unde este scindată în componentele
iniţiale sub acţiunea glutaminazei.
• În rinichi, amoniacul difuzează prin membrana celulelor tubulare şi se
transformă în NH4+ ,acesta se elimină în urină. În ficat, glutamina
contribuie la procese de biosinteză (biosinteza purinelor, pirimidinelor, a
unor aminoacizi) sau eliberează amoniac pentru ciclul ureogenetic.
Ciclul ureogenetic (Krebs - Henseleit)
Enzimele ce acţionează în procesul de transformare a amoniacului în uree la nivelul
ficatului au localizare diferită
În mitocondrie se desfăşoară primele două reacţii:
1. Sinteza carbamoil fosfatului: carbamoil fosfat sintetaza / Mg2+

2. Sinteza citrulinei: ornitintranscarbamoilaza (OCT)

3. Sinteza acidului argininsuccinic: argininsuccinatsintetaza
Eliberarea histaminei din mastocite cauzează simptomele diferitelor alergii. Histamina
se leagă de receptori şi determină dilatarea vaselor de sânge, creşte permeabilitatea
capilarelor permiţând anticorpilor să treacă din capilar în ţesutul înconjurător, determină
constricţia bronhiolelor, stimulează secreţia acidă în stomac.

Medicamentele antihistaminice au proprietatea de a se lega la proteinele receptoare

histaminice fără să genereze acelaşi efect ca histamina în tratamentul alergiilor .
GABA este un neurotransmiţător inhibitor, fiind agent de blocare a transmiterii impulsului
nervos de la neuronul postsinaptic. Receptorii pentru GABA funcţionează ca şi canale ionice
(pentru Cl¯ au HCO3¯ ). O producţie scăzută de GABA este asociată crizei epileptice. Acţionează
numai încreier.
Efectul etanolului asupra creierului presupunne şi deschiderea canalelor pentru clor,
dependente de GABA, ceea ce duce la o hiperpolarizare a membranei postsinaptice, făcând
neuronul rezistent la neurotransmiţătorii excitatori.
Analogi ai GABA se utilizează pentru tratamentul epilepsiei şi hipertensiunii.
2. Amine toxice
Se obţin sub acţiunea microorganismelor din flora intestinală.
Aminele toxice au următoarele roluri:
intervin în procesele de putrefacţie;
în cantităţi mici sunt neurotransmiţători;
spermina participă la înmpachetarea ADN
În creier, ele se sintetizează în neuronii simpatici şi funcţionează ca neurotransmiţători.
Rezervorul de catecolamine din creier e independent de cel din medulosuprarenală,
datorită barierei hematoencefalice ce permite numai speciilor foarte hidrofobe să o
treacă.
Noradrenalina este neurotransmiţătorul în joncţiunile dintre nervii simpatici şi
muşchiul neted.
Dopamina este implicată în anumite boli neurologice:
producerea excesivă sau hipersensibilitatea receptorilor dopaminici sunt responsabile
pentru simptomele psihotice şi schizofrenie; scăderea sintezei de dopamină sau a
numărului de receptori determină boala Parkinson.
Decarboxilarea mai apare în biosinteza serotoninei şi melatoninei.
Serotonina (5-hidroxitriptamina) se găseşte în SNC, splină. La nivel periferic acţionează
asupra musculaturii din vasele sanguine, aparat respirator, tract intestinal, la nivelul
SNC este neuromodulator cu rol în reglarea ritmului somn/stare de veghe.
Excesul determină intensificarea activităţii cerebrale iar deficitul duce la depresie.
Unele droguri cu structură indolică pot influenţa sinteza sa.
Acetilcolina este un important neurotransmiţător. Este conţinută în cantitate mare în
veziculele sinaptice din sinapsele colinergice. Ca rezultat al unui potenţial de acţiune primit de
membrane se deschid canalele de calciu şi ionii de Ca2+ intră în umflăturile sinaptice determinând
ataşarea şi fuzionarea veziculelor cu membrana. Acetilcolina se eliberează în despicăturile
sinaptice,
se leagă la receptorii pentru acetilcolină din membrana postsinaptică şi determină apariţia unui nou
potenţial.
Sunt două tipuri de receptori:
♦ muscarinici – răspund la muscarină (substanţă toxică din Amanita muscaria);
♦ nicotinici – răspund la nicotină.
După fiecare transmisie sinaptică, acetilcolina se degradează rapid sub acţiunea
acetilcolinesterazei pentru a elibera receptorii pentru un nou potenţial.
Anumite toxine, cum ar fi tubocurarina, agentul activ din otrava curara, sunt analogi ai
acetilcolinei faţă de receptorii nicotinici. Atropina este un antagonist pentru receptorii muscarinici.
Acetilcolinesteraza este inhibată de anumite insecticide (paration) sau gaze toxice de luptă
(sarin, tabun) care blochează impulsul nervos, opreşte respiraţia şi cauzează moartea prin
sufocare.
Anumiţi inhibitori moderaţi ai acetilcolinestrazei sunt utili în terapeutică.
Fizostigmina din fasole şi neostigmina (sintetică) au fost folosite pentru tratarea miasteniei
gravis (boală autoimună în care organismul produce anticorpi împotriva receptorilor pentru
acetilcolină şi blochează răspunsul la aceasta).
Colina intră în structura glicerofosfolipidelor şi sfingomielinelor
Sinteza creatinei
Creatina este produsul de metabolizare a trei aminoacizi: arginină, glicocol şi metionină.
Procesul se desfăşoară în două etape, enzimele având localizare diferită, mai ales în rinichi,
pancreas şi ficat. Scopul este formarea unui compus care să poată forma în final compusul
macroergic
fosfocreatină ce înmagazinează o parte din energia necesară contracţiei musculare
Metabolismul specific al unor aminoacizi
Glicocolul:

aminoacid glucoformator;
sinteza proteinelor;
sinteza porfirinei;
sinteza sarcozinei şi betainei;
sinteza creatinei;
♦ sinteza glutationului;
♦ sinteza glicocol-conjugaţilor: acizi biliari, conjugaţi ai medicamentelor; acid hipuric (produs de
conugare al acidului benzoic).
Patologie. Glicinuria poate apărea ca deficit de reabsorbţie tubulară. Predispune la formarea de
calculi de oxalat.

Serina:
♦ sinteza proteinelor;
♦ aminoacid glucoformator;
♦ sinteza sfingozinei;
♦ sinteza colaminei, colinei;
♦ donori de grupări – CH2OH în acizii folici.
Cisteina:
♦ sinteza proteinelor;
♦ aminoacid glucoformator;
♦ sinteza taurinei şi acizilor biliari conjugaţi;
♦ sinteza glutationului;
♦ sinteza cisteaminei: coenzima A, acid pantotenic, .
Patologie. Cistinuria (însoţită de eliminarea de arginină, lisină, ornitină) apare datorită
unui deficit tubular genetic.
Histidina:
♦ biosinteza proteinelor;
♦ aminoacid glucoformator;
♦ sinteza histaminei;
♦ sinteza carnozinei
Arginina:
♦ sinteza proteinelor;
♦ aminoacid glucoformator;
♦ sinteza creatinei;
♦ sinteza ureei;
Triptofan

sinteza proteinelor;
aminoacid glucoformator;
sinteza serotoninei, melatoninei;
sinteza vitaminei PP;

Tirozina:
♦ sinteza proteinelor;
Fenilalanina:
♦ sinteza proteinelor;
♦ aminoacid glucoformator;
♦ sinteza catecolamninelor.
Patologie. Fenilalanina poate fi crescută în sânge în lipsa fenilalaninhidroxilazei. Se
metabolizează pe o cale alternativă cu formare şi eliminare urinară de acid fenil piruvic
(fenilcetonuria).
Acid glutamic:
♦ sinteza proteinelor;
♦ aminoacid glucoformator;
♦ sinteza GABA (acid γ-aminobutiric);
♦ sinteza glutaminei ce intră în structura bazelor purinice.
Acid aspartic:
♦ sinteza proteinelor;
♦ aminoacid glucoformator;
♦ sinteza ureei;
♦ sinteza bazelor purinice şi pirimidinice.
Ornitina:
♦ sinteza sperminei şi spermidinei cu rol în împachetarea ADN. Conţin două sau un rest de
propanolamină
Catabolismul oxidativ al aminoacizilor
Catabolismul aminoacizilor presupune realizarea unor reacţii de oxidare, dezaminare,
transaminare, decarboxilare pentru transformarea în intemediari glicolitici, ai ciclului Krebs sau
derivaţi de acetilCoA.
Aminoacizi glucoformatori (glucogeni)
♦ Transformare în piruvat:
- alanina;
- serina;
- glicina;
- cisteina;
- treonina;
- triptofan.
♦ Transformare în oxaloacetat:
- aspartat;
-asparagina.
♦ Transformare în α-cetoglutarat:
- glutamat;
- glutamina;
- prolina;
- arginina;
- histidina.
♦ Transformare în succinil CoA:
- metionina;
- valina;
- izoleucina. ♦

Transformare în fumarat:
- fenilalanina;
- tirozina.
♦ Transformare în acetil CoA:
- triptofan;
- izoleucina.
Aminoacizi cetogeni
♦ Transformare în acetoacetil CoA şi acetil CoA:
- triptofan;
- fenilalanina;
- izoleucina;
- leucina – nu este aminoacid glucogen;
- tirozina;
- lisina.