Biochimia tesutului osos

Tesutul osos este o specie particulara de tesut conjunctiv cu

constitutie complexa din punct de vedere chimic si cu proprietati fizice
caracteristice. In afara de o fractiune celulara , in tesutul osos se disting
trei faze structurale: matricea organica, faza minerala si apa. Aceasta din
urma intra in proportia cea mai mica: 2-10% din greutatea osului(matur).
Faza minerala este predominata aproximativ 70%-iar matricea organica
reprezinta 20%. Datorita unei asemenea constitutii, tesutul osos se
caracterizeaza prin doua insusiri fizice fundamentale : rezistenta
mecanica mare si elasticitate apreciabila. Combinarea si conlucrarea
matricei organice cu constituentii minerali asigura in permanenta nu
numai proprietatile mecanice particulare ale tesutului osos, dar si intreaga
lui vitalitate.
Compozitia tesutului osos
Constituentii minerali ce reprezinta asa-numitele saruri ale osului
Anioni- fosforici, carbonici, citrat, lactat
Cationi-sodiu, calciu, magneziu.
Azot
Mai mult de 95% din substantele minerale sunt reprezentate de calciu,
fosfati si carbonati. Combinatiile rezultate in cea mai mare masura sunt:
fosfatul tricalcic si carbonatul de calciu. Acestea pot fi asociate in apatite
microcristaline complexe, putand forma hidroxiapatita. Retele cristaline au
puncte de nesaturare in care adesea sunt fixati si alti ioni( Pb, Hg, F).
Constituentii organici
Substantele organice din constitutia osului , in proportie de 20%,
alcatuiesc matricea lui- numita si osteoid. 95% din matricea osului este
reprezentata de colagen. Acesta se afla, ca si in tesutul conjunctiv, sub
forma de fibre rezultate din agregarea fibrilelor, cu structura periodica.
In osteoid s-au identificat cca 18 proteine. Dintre acestea, 7 proteine se
gasesc in circulatia sangvina, asa cum si unele proteine plasmatice se afla
in matricea osoasa. In afara de colagen, se mai remarca si osteocalcina,
bogata in acid carboxiglutamic, si proteina osoasa morfogenetica. Aceasta
din urma este abundenta in matrice si are capacitatea de a induce
diferentierea, in cartilaj si os, a celulelor tesutului conjunciv perivascular
din maduva osoasa. Cca 4% din matricea organica a osului este
constituita din proteoglicani care cuprind, aceeasi glicozaminoglicani
intalniti si prezentati la tesutul conjunctiv. In osteoid se mai gasesc :
glicogen, glucoza si fosfolipide.

Biochimia procesului de formare si dislocare a osului

Formarea osului
Din punct de vedere biochimic, formarea osului presupune: sintetizarea si
asamblarea constituentilor matricei organice si mineralizarea ei . In
realizarea acestor procese rolurile hotaratoare le implinesc, osteoblastele.
La nivelul lor se formeaza proteoglicanii, fibrele de colagen si se
promoveaza mineralizarea. Acest ultim proces , cunoscut si sub numele de
calcifiere, consta in formarea fosfatilor de calciu cristalini si depunerea lor
pe matricea organica. S-a constatat ca la oasele din scheletul omului
mineralizarea se face in foarte mica masura in primele 10 zile de la
depunerea matricei. In schimb, in urmatoarele 4 zile matricea se
mineralizeaza repede, in proportie de 70%. Completa mineralizare , sau
maturarea osteoidului se perfecteaza in cca trei luni.
La randul ei, mineralizarea osului presupune desfasurarea simultana a trei
procese: cresterea concentratiei ionilor fosforici, cresterea concentratiei
ionilor de calciu si cresterea pH-ului(realizarea unui pH bazic).
Cresterea concentratiei ionilor fosforici se explica luandu-se in considerare
pe de o parte , sursele care furnizeaza radicali fosforici, iar pe de alta
parte, enzimele care inlesnesc dislocarea acestor radicali din substrate. O
prima sursa de ioni fosforici o reprezinta ionii fosforici plasmatici. O a doua
sursa o formeaza diversii esteri fosforici (tot din plasma). Sub actiunea
fosfatazelor , din acesti esteri se elibereaza radicali fosforici.
Cresterea concentratiei ionilor de calciu are loc prin fixarea acestora pe
condroitin-sulfatii din constitutia proteoglicaniilor matricei.
Cresterea pH-ului ar putea fi atribuita influentei exercitata de hormonii
steroizi. Ei inhiba glicoliza propriu-zisa, deci formarea de acid piruvic si
acid lactic( care ar acidifia mediul).
Pentru mineralizarea osului ionii fosforici si de calciu sunt fixati imediat
dupa mobilizarea lor, independent unii de altii, pe matricea osului. Ulterior

ei se combina, iar sub influenta mediului alcalin se formeaza cristalitele

complexe de hidroxil apatita.

Dislocarea osului
Procesul de dislocare a osului consta in parcugerea inversa a etapelor
mentionate la formarea lui si este efectuat de catre osteoclaste. Trebuie
subliniat faptul ca proprietatea resorbtiva a osteoclastelor o au, in
oarecare masura, si osteocitele.
Inainte de degradarea matricei organice sub actiunea hidrolazelor
lizozomale eliberate din osteoclaste, osul este demineralizat. Aceasta
demineralizare trebuie sa preceada degradarea osteoidului, deoarece
substanta minerala este impermeabila pentru macromoleculele enzimelor.
Demineralizarea se realizeaza, relativ usor, prin solubilizarea cristalelor
osoase de hidroxilapatita( si alte apatite constitutive in mediul acid din
osteoclaste). Acidul predominant din acest mediu este acidul citric. Ulterior
resobtiei minerale are loc in osteoclast degradarea proteoglicanilor si a
proteinelor matricei.
Spre deosebire de etapele formarii osului , care sunt decalate la intervale
apreciabile de timp , in osteoblast , etapele inverse (de
dislocare)desfasurate in osteoclast se succed la intervale mai apropiate .
Intr-adevar , s-a constatat ca demineralizarea precede imediat degradarea
matricei organice ( in primul rand, a componentelor ei necolagenice si
apoi, a celor colagenice).

Reglarea hormonala a formarii si dislocarii osului

Atat formarea cat si dislocarea oaselor decurg sub reglaj hormonal. Pana in
prezent, s-a dovedit interventia sigura a patru hormoni individuali si a unui
intreg grup de hormoni steroizi(estrogenii). Actiunea lor este prezentata
rezumativ in cele ce urmeaza.
Parathormonul are actiune osteolitica exercitata atat asupra substantei
minerale, cat si asupra celei organice. De fapt, parathormonul intensifica,
in primul rand,metabolismul glucidic din osteoblastele , favorizand
formarea de acid lactic si de acid citric. Acest fapt antreneaza solubilizarea
substantei minerale. Pe de alta parte , tot parathormonul promoveaza si
depolimerizarea proteoglicanilor precum si a proteinelor din matricea
organica.
Tiroxina favorizeaza osificarea la nivelul epifizelor in oasele lungi.
Calcitonina intensifica procesul de fixare a calciului la nivelul osului,
contracarand dislocarea acestuia , stimulata de parathormon.
Somatotropina sau hormonul de crestere favorizeaza osificarea , in special,
la nivelul periostului, si promoveaza biosinteza colagenului precum si a
proteoglicanilor din osteoid.
Estrogenii intervin favorabil in formarea oaselor lungi, in genere. S-a
constatat totusi, relativ recent, ca raspunsul imun prin cresterea oaselor la
administrare de estrogeni variaza, atat cu specia animala cat si cu modul
de admnistrare al hormonului.
Din interventiile hormonale enumerate, se desprinde faptul ca
hipersecretia sau hiposecretia oricaruia din acesti hormoni poate antrena
tulburarea proceselor de formare ori dislocare osoasa. Un exemplu
edificator in aceasta privinta este osteoporoza care se manifesta odata cu
imbatranirea. Intr-adevar, in osteoporoza este perturbata (scazuta)
absorbtia ionilor de calciu din tubul digestiv si ca urmare se reduce
anabolismul osos. In schimb, este intensificat catabolismul osului si, in
consecinta, are loc o crestere marcata a calciuriei. Unele cercetari recente,
efectuate in aceasta problema, au demonstrat ca toate modificarile
enumerate se pot inlatura prin aport suficient de calcitonina. De fapt,
carenta de calcitonina este considerata ca unica responsabila a tuturor
perturbarilor din osteoporoza. Datorita ei fixarea calciului la nivelul osului
scade si, tot datorita acestei carente, nu se poate contracara dislocarea
osoasa, stimulata de parathormon.
Tulburari ale homeostaziei osoase
Dezechilibrul activitatii hormonilor implicati in formarea si dislocarea osului
poate tulbura usor homeostazia osoasa. Independent de acest dezechilibru
, o alta cauza majora de alterare a homeostaziei osului poate fi socotita
disfunctia celulelor osoase. In aceasta privinta, s-a constatat ca ori de cate
ori activitatea de baza a celulelor osoase este modificata, au loc si
tulburari ale homeostaziei minerale scheletice. Pe de alta parte,
intreruperea sau suprimarea interactiunii celulelor osoase afecteaza
integritatea si buna functionare a oaselor scheletice.

Trebuie remarcat insa faptul ca exista imprejurari fiziologice(normale si

patologice) in care tulburarile homeostaziei osoase sunt necesare. Astfel,
in timpul cresterii scheletului are loc un dezechilibru pozitiv caci se
formeaza mai multa masa osoasa decat se disloca. De asemenea, in cazul
vindecarii fracturilor tulburarea homeostaziei osoase se manifesta prin
formare prealabila de tesul organic fibros si ulterior de calus, la locul
fracturii. Desi calusul initial care ia nastere este un os spongios, mai putin
rezistent, formarea lui restabileste homeostazia osoasa. In continuare insa,
aceasta este din nou tulburata caci osul spongios se disloca si de resoarbe.
In sfarsit , urmeaza o noua tulburare a homeostaziei caracterizata prin
bilant pozitiv mineral- deoarece in locul calusului primar (spongios) se
formeaza cel definitiv, constituit din os compact.

Bibliografie
Tratat de biochimie medicala, Autori: Elena Cristea-Popa , Aurora
Popescu, E. Trutia, Veronica Dinu, volumul I, Editura Medicala-Bucuresti,
1991
Tratat de biochimie medicala , Autori: Marcela Zamfirescu-Gheorghiu,
Aurora Popescu, Volumul II, Editura Medicala-Bucuresti ,1991
https://ro.wikipedia.org/wiki/Os_(anatomie)
http://ro.scribd.com/doc/20125431/TESUTUL-OSOS#scribd