BIOCHIMIA PLĂCII DENTARE

După erupţia dinţilor, la suprafaţa lor se dezvoltă, în timp, mai multe

straturi de depozit care se dispun sub formă de filme. În funcţie de caracteristicile
pe care le prezintă acestea au fost clasificate în trei categorii:

• pelicula dentară,

• placa dentară,

• tartrul.

1. Pelicula dentară

Pelicula dentară se prezintă sub forma unui film acelular, de natură organică,
dispus imediat la suprafaţa dintelui. Dezvoltarea peliculei se face foarte repede:
suprafaţa dentară perfect curată (curăţirea se face, în general, cu un abraziv, de
tipul şmirghelului, pentru a îndepărta toată substanţa care acoperă smalţul), în
contact cu saliva, dezvoltă peliculă dentară în cca. 90 minute.

Pelicula, ca şi placa dentară, se formează pe dinţi în toată cavitatea bucală,

dar se deosebeşte de aceasta prin relativa absenţă a bacteriilor şi prin faptul că
nu poate fi îndepărtată prin simpla spălare cu periuţa de dinţi.

Rolul peliculei dentare

Studiile efectuate asupra peliculei au condus la concluzia că aceasta are

atât un rol protector pentru dinte, cât şi unul distructiv.

Efectul protector al peliculei se manifestă prin două mecanisme:

• Pelicula constituie o barieră în calea acizilor produşi la nivelul plăcii

dentare şi care au tendinţa să difuzeze către suprafaţa smalţului. Datorită
acestei frânări, demineralitarea smalţului sub acţiunea acizilor (principalii
agenţi demineralizanţi) este întârziată.

• Pelicula constituie, totodată, o barieră în calea ionilor de calciu şi de fosfat

eliberaţi prin demineralizarea smalţului şi care au tendinţa să difuzeze spre
mediul bucal. Ca urmare a acestei întârzieri a difuziei, concentraţia ionilor
este menţinută, eventual crescută, la nivelul suprafeţei smalţului ceea ce
favorizează remineralizarea.

1
 Rolul distructiv al peliculei se exercită prin faptul că ea funcţionează ca
o matrice organică iniţială pe care se fixează bacteriile orale generatoare
de placă dentară.

2. PLACA DENTARĂ

De foarte multă vreme s-a constatat că lipsa igienei orale favorizează

depunerea, la suprafaţa dinţilor, a unei substanţe cu aspect gelatinos, constituită,
în cea mai mare parte, din microorganisme. Această substanţă a fost numită
placă dentară. Placa se depune pe pelicula dentară, având grosimi variabile în
raport cu natura dinţilor iar pentru acelaşi dinte, în raport cu suprafaţa luată în
considerare.

Deoarece s-a constatat că placa dentară acoperă, de preferinţă regiuni în

care se observă şi degradarea dinţilor, ea a fost considerată multă vreme ca fiind
implicată direct şi exclusiv în producerea cariilor. De asemenea, s-a mai constatat
că placa dentară este responsabilă şi de numeroase boli ale parodonţiului.

Pe de altă parte, în împrejurări favorabile calcificărilor, placa însăşi se

calcifică şi se transformă în tartru.

În concluzie, se demonstrează astfel că placa dentară nu este o masă

inertă de bacterii la suprafaţa peliculei dentare, ci trebuie concepută ca având o
anume constituţie şi fiind generatoare de diverse procese. Într-adevăr, aşa cum
se va arăta mai departe, placa dentară este un sistem ecologic complex şi
dinamic: ea posedă o structură care se desăvârşeşte după anumite mecanisme,
are o compoziţie chimică bine determinată, iar la nivelul său se desfăşoară unele
procese metabolice.

2
 Modul de constituire al plăcii

Iniţial, la suprafaţa peliculei dentare se depune matricea plăcii. Ca

provenienţă, matricea plăcii dentare este în mare măsură de origine salivară şi în
mai mică măsură derivă din fluidul gingival.

Matricea plăcii este constituită, în special, din componentele proteice ale

glicoproteinelor salivare, iar dezvoltarea ei durează, în medie, 24 ore.

În 2-4 zile de la formarea matricei, la suprafaţa ei apar acumulări discrete,

constituite din microorganisme (în fapt, colonii de bacterii). Ulterior, fiecare
colonie se înconjoară de un halou constituit, la rândul său, tot din
microorganisme. Halourile se dezvoltă rapid şi, întinzându-se la suprafaţa
matricei, devin confluente cu cele vecine. În acest mod, întreaga matrice ajunge
să fie invadată complet de microorganisme, desăvârşindu.se constituirea plăcii
dentare.

Dezvoltarea plăcii are loc întotdeuna pornind de la marginea gingivală spre

suprafaţa dinţilor.

Placa dentară este de două tipuri:

• Supragingivală

• Subgingivală;

Deosebiri:

• Provenienţa

• Natura populaţiei bacteriene.

Placa supragingivală (mai studiată pentru că este mai uşor de recoltat de

la suprafaţa dinţilor) primeşte componentele matriceale în special din salivă şi
alimente şi mai puţin din lichidul gingival;

Placa subgingivală – are o contribuţie mai mare din partea lichidului

gingival comparativ cu saliva şi raţia alimentară pentru formarea matricei.

Pe de altă parte, din cauza posibilităţilor de oxigenare, placa subgingivală

cuprinde mai multe bacterii anaerobe, iar cea supragingivale mai multe bacterii
aerobe.

3
 Microorganismele plăcii dentare

• Foarte numeroase. 250 milioane/mg greutate umedă de placă.

• Cel puţin 27 de tipuri diferite: predomină: streptococi, coci, bacili.

• În primele stadii de dezvoltare a plăcii apar microorganisme aerobe şi

numai după 9 zile apar şi cele anaerobe (ceea ce arată că existenţa
acestora din urmă este condiţionată de cea a microorganismelor aerobe).

• Modificările de compoziţie bacteriană a plăcii în curs de dezvoltare apar, în

mare parte, ca urmare a grosimii depozitului de placă supragingivală, ceea
ce are ca rezultat anaerobioza în straturile mai apropiate de suprafaţa
dintelui. Într-adevăr, oxigenul care pătrunde în păturile de la suprafaţa
plăcii este consumat de microorganismele aerobe aflate în aceste regiuni.
Concomitent, straturile mai profunde devin anaerobe.

• Complexitatea florei bacteriene creşte odată cu accentuarea anaerobiozei:

flora bacteriană la nivelul plăcii subgingivale (practic sechestrată anaerob)
se aseamănă cu flora de 1-2 săptămâni a plăcii supragingivale.

• Pe lângă matrice şi microorganisme, în constituţia plăcii dentare s-au pus

în evidenţă adesea şi incluziuni de celule epiteliale şi leucocite aflate în
diferite stadii de degradare.

Compoziţia chimică

• Fiind variată din p.d.v. constituţional şi variabilă în timp, compoziţia

chimică este greu de determinat cu exactitate.

• Placa de 2-3 zile: conţine cca. 80% apă şi 20% componente solide.

Constituenţi anorganici:

• Ionii de calciu, fluor şi fosfat se găsesc în proporţii mult mai mari decât în
salivă, dar nu sunt combinaţi în compuşi cristalini (de felul fosfatului
tricalcic). În faza iniţială, aceşti ioni formează un complex de tipul fosfat
de calciu-glucide-proteine. Ulterior, proporţia constituenţilor minerali în
comparaţie cu cea a proteinelor se schimbă, deoarece componenta
proteică este metabolizată de către bacteriile plăcii iar mecanismul de
depunere al fosfatului de calciu se modifică.

• Placa depusă pe dinţii incisivi inferiori cuprinde mai mult calciu şi este mai
uşor transformată, prin calcifiere, în tartru decât placa din jurul molarilor
(fapt explicabil prin contactul dinţilor incisivi inferiori cu saliva
submandibulară care conţine de cca. 2 ori mai mult calciu decât saliva
parotidiană, din imediata vecinătate a molarilor. Pe de altă parte, pH-ul din

4
 regiunea mandibulară este mai mare, ceea ce favorizează în plus
precipitarea fosfatului de calciu din placă).

Constituenţi organici:

• Glucidici: - polizaharide sau glicani de tip glucani (cu legături

predominante α1,3)

- Levani (fructani)

- Heteroglicani ( conţinând glucoză, galactozamină şi

hexozamine).

- Metilpentoze: ramnoza.

• Proteici:- proteine care provin din glicoproteinele salivare prin

îndepărtarea părţii glucidice.

• Acizi nucleici;

• Enzime.

• Lipide.

• Constituenţi organici ai microorganismelor din placă.

Procese metabolice din placa dentară

5
 Constituţia complexă a plăcii dentare şi echipamentul enzimatic asigură
dsfăşurarea, în permanenţă, a multiple şi variate procese metabolice, orientate în
2 direcţii:

• Constituirea plăcii;

• Deteriorarea plăcii.

Procese biochimice din placa dentară

Anabolice
Catabolice

Anabolism glucidic Catabolism

Catabolism
glucidic
proteic

Polizaharide Polizaharide
Degradează placa
extracelulare intracelulare

Construiesc asigură existenţa

matricea microorganismelor

construiesc placa

• Cele mai frecvente procese metabolice din placa dentară sunt acelea prin
care microorganismele care o populează produc polizaharide din zaharurile
simple aflate în mediul bucal. De fapt, chiar dezvoltarea microorganismelor

6
 din placa dentară este strict dependentă de aportul glucidic din mediul
bucal. Experienţe efectuate asupra a 4 grupe morfologice: coci
grampozitivi, bacili grampozitivi, coci gramnegativi şi bacili gramnegativi.
Studiile au arătat că toate grupele s-au dezvoltat apreciabil când aportul
de glucide din alimentaţie a fost substanţial şi s-au redus în cazul aportului
scăzut de glucide.

• Unele din polizaharidele sintetizate din microorganisme sunt înmagazinate

intracelular, ca glucide de rezervă, altele sunt depozitate extracelular,
constituind astfel componenţi glucidici importanţi ai terenului (matricei) pe
care se dezvoltă ulterior microorganismele.

• În majoritate, polizaharidele extracelulare sunt dextranul şi levanul.

Prezenţa acestor polizaharide nu este de loc surprinzătoare deoarece cel
mai frecvent glucid de subzistenţă pentru microorganismele din placa
dentară este zaharoza.

• În urma proceselor de catabolism glucidic rezultă, în principal, acidul lactic.

Faţă de un catabolit atăt de periculos, mediul bucal se „apără” în diverse
moduri: Ajută la difuzarea lui, îl neutralizează prin unele produse de
decalcifiere, îl predă altor microorganisme pentru a-l degrada. Pe de altă
parte, în mediu acid, însuşi ritmul glicolizei (proces prin care rezultă acidul
lactic) este încetinit, ceea ce duce la diminuarea producţiei de acid lactic,
printr-un proces de autoinhibare.

• Catabolismul proteic la nivelul plăcii dentare a fost pus în evidenţă prin

formarea de amoniac, atât din aminoacizi cât şi din uree. Datorită
producerii de amoniac, mediul plăcii se alcalinizează (pH-ul creşte). Un
asemenea mediu este favorabil dezvoltării tartrului dentar şi
remineralizării smalţului atacat.

 pH-ul plăcii este în strictă dependenţă de proporţia glucidelor

şi a proteinelor din mediu.

TARTRUL DENTAR

7
• după un timp relativ scurt de la constituirea plăcii dentare, începe
un proces intens de mineralizare a ei care conduce la formarea
tartrului.

• Constituirea tartrului dentar are loc atât subgingival, cât şi

supragingival.

• Supragingival: de obicei alb-gălbui

• Subgingival: nuanţe mai închise: verzui, brunsau chiar negru.

• Diferenţele de culoare – din cauza diferenţelor de compoziţie,

dependente de contribuţiile relative ale salivei sau fluidului gingival,
precum şi de populaţiile bacteriene din aceste regiuni.

• În funcţie de predispoziţia organismului de a forma mai uşor sau mai

greu tartru, s-a constatat că se pot scurge perioade de timp variabile
– de la luni la ani- până când placa ajunge să aibă compoziţia
cristalină caracteristică tartrului matur.

• Studii recente au demonstart că la persoanele care formează uşor

tartru există o cantitate redusă de fosfatază alcalină, enzimă
cunoscută ca inhibitor al formării fosfatului de calciu cristalizat şi
deci al constituirii tartrului dentar.