Sunteți pe pagina 1din 45

an.III-sVI, ro, întreb.

examen

1. Etiologia și patogeneza edentaţiei parţiale. Frecvenţa edentaţiei parţiale în RM.


Factorii congenitali:
-lipsesc mugurii dentari;
-dereglarea procesului de formare si situare a mugurilor;
-dereglarea procesului de eruptie a dintilor ( retentie in os );

Factorii postnatali:
-afectiuni odontale parodontale;
-procese inflamatorii distructive;
-interventii chirurgicale;
-traumatism;

Aproximativ 50-60% din populatia RM sufera de edentatia partiala, in special persoanele dupa varsta de
35 de ani si predominant populatia din sudul tarii.

2. Care sunt factorii de care depinde gradul de pronunţare a simptomelor în edentaţia


parţială.
-particularitatile edentatiei;
-timpul ce s-a scurs de la pierderea dintilor;
-varsta;
-starea generala a organismului;
-factorul care a provocat edentatia: -traumatism;
                                                        -afectiuni odontale;
                                                        -afectiuni parodontale;
                                                        -varsta;

3. Tabloul clinic al pacienţilor cu edentaţii frontale, laterale, combinate.


Tabloul clinic al pacienţilor cu edentaţii frontale.
Exobucal:
-prabusirea buzei/buzelor;
-accentuarea plicilor nazolabiale;
-varful nasului se deplaseaza inferior;
-mentonul se deplaseaza superior;
-comisurile gurii se deplaseaza spre inferior;
-dereglari estetice;

Endobucal:
-dereglarea continuitatii/integritatii arcadei;
-migrarea dintilor limitrofi bresei;
-extruzia dintilor care au ramas fara antagonisti;
-atrofia apofizei alveolare edentate;
-dereglari de fonatie;
-parafunctii musculare;

Tabloul clinic al pacienţilor cu edentaţii laterale.


Exobucal:
-prabusirea obrajilor/obrazului;
-asimetria faciala;

Endobucal:
-prezenta breselor;
-dereglarea integritatii arcadei dentare;
-dintii frontali sunt abraziati pentru ca preiau functia masticatorie;
-migrari dentare, extruzii;
-atrofia apoufizei alveolare;

Combinate :????

4. Simptomele exobucale ale edentatului parţial.


Examenul obiective:exo, endo
Simptomele exobubucale(faciale)- acesta pot lipsi, sau pot fi putin observat sau contrast evidențiate.
Manifestarea simptomele faciale :

 Asimetrie facială
 Prabușirea buzelor, obrajilor, adincirea șanțurilor periorale,
 Caderea comisurilor orale
 Proeminenta mentonului
 Micsorarea treimii inferioare a fetii
 Modificarea ungh mandibulei

Toate aceste simptome depend de edentatia partiala intinsa, totala, subtotala, abraziunea generalizata a
dintilor.

5. Simptomele endobucale ale edentatului parţial. Caracteristica grupelor de dinţi


funcţionale şi nefuncţionale.
 brese a unor grupe de dinti
 deformarea aracdelor dentare
 suprasolicitarea funtionala a dintilor restanti
 timpul care a trecut de la pierderea dintilor
 pastrarea sau reducerea DVO

Grupele functionale- sunt dintii care au antagonisti, ei participa la masticatie. Daca brisa este mica,
acestia nu sufera modificari severe, iar daca bresa este intinsa, grupa functionala este supusa
suprasolicitarii functionale, ceea ce provoaca abraziunea patologica, afectiunea parodontului. Dintele
limitpof eresei migreaza spre bresa in tendinta de a o completa, isi schimba pozitia, apar contacte
premature, spati intre dinti, se pierde contactul interdentar, nu se mai echilibreaza presiunea
masticatorie, se lezeaza papila interdentara, se retrage gingia si se dezgoleste radacina.
Grupele nefunctionale- dintii care nu au antagonsti, nu au contacte ocluzale, de aceea au tendinta de
extruzie (migreaza in sens vertical), pot migra numai dintii, dar se pot deplasa si apofizele alveolare. De
asemenea se deregleaza planul de ocluzie, daca migreaza numai dintii, se mareste coroana clinica si se
dezgoleste radacina.

6. Tabloul clinic a suprasolicitării funcţionale a dinţilor restanţi în edentaţia parţială.


La nivelul arcadelor integre, asupra dintilor se exercita o serie de presiuni. Acestea sunt variabile
ca intensitate si au caracter intermitent, se datoreaza activitatii fiziologice a muschilor
buccinatori, orbiculari ai buzelor, ridicatori ai mandibulei si muschii limbii in timpul desfasurarii
functiilor ADM. De mentionat sunt si fortele ce apar la nivelul fetelor ocluzale in timpul
masticatiei. Toate aceste presiuni determina la nivelul parodontiului variatii ale presiunii capilare
In mod normal, fortele ca apar la nivelul arcadei se neutralizeaza reciproc,
rezultand un echilibru perfect.Pierderea unui sau a mai multor dinti de la nivelul arcadei
determina ruperea echilibrului fortelor, cu aparitia de modificari de pozitie asupra dintilor
restanti: migrari dentare.Dintii adiacenti bresei sufera o miscare de translatie, basculare
(versiune) sau rotatie.Dintii antagonisti bresei, sub efectul presiunii capilare din spatiul
parodontal, sufera o extruzie sau o egresiune.
Egresia: deplasarea dintelui in sens vertical, insotit de tesutul alveolar (coroana clinica
ramane constanta)
Extruzia: deplasarea dintelui in sens vertical, fara a fi urmat de tesutul osos alveolar
(coroana clinica  dintelui creste).
2. modificari osoase
Clinic, se paote observa frecvent o egresiune a osului alveolar care duce la disparitia  sau
reducerea spatiului protetic util. in lipsa unui spatiu protetic util utilizabil, care face imposibila
aplicarea oricarui tip de tratament protetic, se face apel la tratamentul chirurgical.
3. modificari la nivelul mucoasei
Modificarile la nivelul mucoasei pot fi observate atat la nivel anatomic cat si histologic
Dpdv anatomic: in mod normal tesutul alveolar  si mucoasa care il tapeteaza sufera
simultan un proces de atrofie. Ritmul de progresie al acestui fenomen depinde de o serie de
factori generali care tin de metabolismul fosfo-calcic si de diferiti factori locali. In situatia in
care ritmul de progresie al atrofiei osoase este mult mai rapid decat cel al tesutului mucos
supraiacent, clinic se observa aparitia “crestelor balante”.
Dpdv histologic: se constata o proliferare a stratului cheratinizat al epiteliului superficial
cu aparitia unei neo-mucoase mult mai ferma, rezistenta si putin depresibila (rezilienta redusa) in
situatia in care pacientul a fost protezat corect si la mom oportun.
4. modificari la nivelul rapoartelor de ocluzie
In cazul unei ocluzii fiziologice, ocluzia de intercuspidare maxima corespunde unei
relatii centrice articulare de referinta definita ca fiind RC.
Versiunea anterioara a unui dinte modifica radical rapoartele de ocluzie ale lui. In aceasta
situatie, zona distala a fetei ocluzale va depasi ul de orientare ocluzala, in timp ce zona anterioara
a fetei ocluzale va fi in infraocluzie. Acest fenomen va determina aparitia de contacte premature
si interferenta care, la randul lor, det modificari ale cinematicii mandibulare, cu modificarea
ocluziei de intercuspidare maxima si instalarea unei “ocluzii habituale”.
Ca si o complicatie, din aproape in aproape, se produc alte deplasari denatare parazite
care agraveaza patologia deja instalata.
In situatia clinica in care lipsesc un numar important de dinti din zona laterala a arcadei,
se va produce in timp o suprasolicitare a dintilor anteriori. Ca si rezultat in timp se observa
vestibularizarea grupui dentar frontal precum si retropulsia mandibulei urmata de scaderea
consecutiva a DVO.
5. modificari la nivelul muscular si al ATM-ului
Modificarile patologice survenite la nivelul ului de orientare ocluzala datorita migrarii
dentar implica si modificarea cinematicii mandibulare cu evitarea contactelor premature
si a interferentelor. Activitatea musculara masticatorie anormala datorita scaderii eficientei
masticatorii determina suprasolicitarea mm masticatori si in final aparitia spasmului muscular
insotit de senzatia de durerede intensitate variabila.
Contactele dentare anormale det aparitia unor puncte de sprijin (contacte premature)
anormale si respectiv a unor sisteme de parghii care exercita tractiuni asupra ATM-ului.  ATM-
ul este adaptata sa lucreze sub presiune, motiv pt care solicitarea sa repetata si intensa prin
tractiune det aparitia fenomenelor degenerative la nivelul meniscului articular.
7. Consecutivitatea examenului clinic a pacienţilor cu edentaţii parţiale.
EXobucal:
 starea și culoarea pielii, mucoasei buzelor (afecțiuni generale, infecțioase sau ale
pielii);
 forma și tipul feței (alegerea dinților artificiali);
 prezența sau lipsa asimetriei faciale;
 linia de contact și poziția buzelor, comisurii gurii, obrajilor;
 gradul de exprimare a șanțurilor perilabiale;
 poziția mentonului;
 mărimea unghiului mandibulei;
 conturul obrajilor (adaptarea lingurii individuale, modelarea versantului
vestibular);
 starea etajului inferior al feței (în edentație totală este mai mic);
 palparea articulației temporo-mandibulare, mușchilor, ganglionilor limfatici.
Endobucal
 raportul dintre buze, gradul de deschidere a gurii și mobilitatea mușchiului
orbicular al
buzelor (dereglări musculare și articulare);
 dinții;
 arcadele dentare;
 raportul dintre arcadele dentare (tipul de ocluzie);
 mucoasa cavității bucale;
 apofizele alveolare și maxilarele.
8. Examenul subiectiv, importanţa. Examenul obiectiv, consecutivitatea.
Examenul subiectiv. Acest compartiment include: motivaţia, isto r i a actualei maladii
(anamnesis) :
motivația: pacientul este încurajat să relateze despre cauza adresării la medic, se
dau întrebări suplimentare pentru a elucida tabloul clinic;
b. istoricul bolii: (studiul evoluției bolii și eficiența tratamentului); pacientului i se
adresează așa întrebări: când, după părerea sa a început boala?, care sunt cauzele?
cum a început și cum a decurs (acut/cronic)?, s-a aplicat vre-un tratament și care a
fost eficiența lui?
c. istoricul vieții: locul de naștere, trai, condiții de viață și alimentare (consistența
alimentelor, tipul de masticație), alte maladii generale (boli infecțioase (HIV, SIDA,
HBV, sifilis), reacții alergice la medicamente, substanțe anestezice, materiale
dentare, maladii cardio-vasculare, epilepsia, diabet, psihoze acute, astm bronșic),
xerostomie (sdr. Sjogren), hipoglicemie, obiceiuri vicioase, condiții de muncă, tipul
de activitate nervoasă superioară.
Examenul exobucal. Se execută prn inspecţia regiunii maxilofaciale din faţă şi profil
atrăgînd atenţia la starea şi culoarea pielii, a mucoasei buzelor, prezenţa sau lipsa
asimetriei faciale, la linia de contact şi poziţia buzelor, obrajilor, comisurilor gurii,
gradul de exprimare a şanţurilor perilabiale, poziţia mentonului, mărimea unghiurilor
mandibulei, starea etajului inferior al feţei.
Etajul superior prezintă porţiunea frontală a feţei situată între liniile de la nivelul
începerii (sau unde începea) creşterii părului şi cea care uneşte ambele margini
supraorbitalc.
Etajul mijlociu este situat între liniile care unesc ambele margini supraorbitalc şi cea
care trece la nivelul marginilor inferioare ale aripilor nazale.
Etajul inferior prezintă porţiunea dintre linia care trece la nivelul marginilor
inferioare ale aripilor nazale şi marginea inferioară a mentonului. Inaltimea treimii
inferioare, fiind menţinută de prezenţa dinţilor, nu este constantă şi în caz de leziuni la
nivelul arcadelor dentare (edentaţii parţiale întinse, totale, abraziunea patologică a
dinţilor etc.) proporţiile treimii inferioare a feţei în corelaţie cu etajul mijlociu, care este
constant, se micşorează.

Lipsa unui molar nu va duce la dereglări de structură a feţei, pe cînd lipsa dinţilor
frontali va duce la căderea spre oral a buzelor. In caz de edentaţii laterale întinse
vom observa căderea obrajilor spre oral creînd aspectul de obraji supţi.
In edentaţii unilaterale întinse vom avea asimetrii faciale, iar în edentaţii întinse cu
pierderea dimensiunii verticale de ocluzie, ca şi în caz de edentaţie totală, sau abraziune
generalizată a dinţilor, va fi micşorat etajul inferior al feţei, iar comisurile gurii vor fi
coborîte.
ATM :In continuare se execută palparea digitală a regiunii maxilofaciale, atrăgînd
atenţia la apariţia durerilor în zonele articulaţiei temporomandibulare, a muşchilor,
ganglionilor limfatici submandi- bulari, evidenţiind starea lor. La fel se examinează
cinematica mandibulară de închidere şi deschidere a gurii.
Poziţia şi caracterul e x c u r s i i l o r condililor articulari ai mandibulei se examinează prin
palpare cu ajutorul indexului introdus în duetul auditiv extern p r o - punînd
pacientului să e x e c u t e mişcări de d c s c h i d e r e ş i închidere a gurii, i a r prin
auscultaţie depistăm z g o m o t e l e articulare.
Examenul obiectiv endobucal.
Examenul endobucal. Se execută prin inspecţia cavităţii bucale cu ajutorul
instrumentelor (oglinda stomatologică, sonda, pensa dentară etc.) în condiţii de
iluminare perfectă. Examenul organelor şi al ţesuturilor cavităţii bucale urmăreşte
scopul de a scoate la iveală dereglările morfologice, comparînd starea lor prezentă cu
structura morfologică.

La realizarea acestor sarcini afară de inspecţia vizuală se aplică metodele de palpare,


percuţie şi sondare, iar la necesitate şi cele paraclinice. Examenul endobucal se execută
intr-o anumită ordine:
1) raportul dintre buze, gradul de deschidere a gurii şi mobilitatea muşchiului orbicular
al buzelor;
2) dinţii;
3) arcadele dentare;
4) raportul dintre arcadele dentare (tipul de ocluzie);
5) mucoasa cavităţii bucale;
6) apofizele alveolare şi maxilarele.

9. Examenul arcadelor dentare şi a ocluziei. Particularităţile examenului arcadelor


dentare la pacienţii cu edentaţii parţiale.
prin inspecție; • se începe cu arcada inferioară, apoi cea superioară; 

• forma

✓ ocluzie ortognată: arcada superioară e semieliptică, inferioară – hiperbolică ; 


✓ ocluzie dreaptă: ambele arcade se apropie de forma semieliptică;
✓ forme atipice: V, U, M, liră, trapezoidă ș.a. 
• existența, mărimea, numărul și topografia breșelor (pentru fiecare arcadă în parte); 
✓ edentație redusă (1-2 absenți), întinsă (3-4 absenți), subtotală (1-4 prezenți);
✓ breșe intercalate sau terminale sau mixt; 
✓ pe o hemiarcadă sau pe ambele;
✓ în zona frontală sau laterală; 
• existența, mărimea și starea protezelor dentare 
✓ proteze fixe: închiderea marginală, integritatea feței ocluzale, prezența fracturilor,  raportul cu
antagoniștii și apofiza alveolară;
✓ proteze mobile: starea protezei, a fibromucoasei și țesutului osos . 
• caracterul și nivelul ariei ocluzale (suprafața ocluzală a tuturor dinților de pe o arcadă); 
• raportul fiecărui dinte față de planul de ocluzie. 

Examenul relatiei de ocluzie centrica.


• se studiază în plan vertical, transversal și sagital; 
• pacientul închide repede gura sau face deglutiția; 
• se determină tipul de ocluzie; 
• se examinează relațiile ocluzale în intercuspidare maximă (între suprafețele ocluzale se stabilește un
contact intercuspidian și fiecare dinte se găsește în ocluzie cu doi antagoniști, în afară de incisivii centrali
inferiori și ultimii molari superior) 
• se examinează contactele ocluzale în statică și dinamică (se folosește hârtie de articulație); 
• la propulsie se examinează ghidajul anterior al ocluziei; (apare o inocluzie laterală); 
• la mișcările de lateralitate se examinează ghidajul de canin sau de grup; (apare inocluzie pe
hemiarcada opusă direcției de deplasare); 
• se apreciază contactele premature; 
• se determină spațiul de inocluzie în relația de postură (repaus relativ) (în normă 2-3mm); acest spațiu
poate fi mărit (abraziune dentară sau proteze realizate în subocluzie), sau micșorat (proteze realizate în
supraocluzie); 
• spațiul de inocluzie pate fi determinat vizual când pacientul vorbește sau se determină DVO și se scad
2-3 mm. 

Examenul de ocluzie dinamica.

După examenul relaţiilor ocluzale statice se supun unei analize şi relajiile de ocluzie
dinamică (mişcări de propulsie şi latera- litate). La mişcările de propulsie se atrage
atenţia asupra caracterului de ghidaj anterior al ocluziei. Datorită supraacoperirii
dintilor frontali inferiori de c e i superiori, la deplasarea mandibulei anterior, incisivii
inferiori alunecă pe suprafeţele palatinale ale an-tagoniştilor pînă la marginea incisivală.
In aşa m o d incisivii supe- liori dirijează mişcarea de propulsie. In poziţia de contact
cap-la- i-sip a incisivilor, datorita ghidajului anterior, apare o inocluzie laterală, care
depinde de gradul de supra-acoperire frontală. Cu cît mai mare va fi gradul de acoperire
a dinţilor frontali inferiori, cu atît mai mare va fi şi spaţiul de in ocluzie laterală.
La examenul mişcărilor de lateralitate medicul propune pacient u l u i să deplaseze
mandibula din poziţia ocluziei c e n t r i c e spre dreap- la sau stingă pînă la poziţia de
cap-la-cap a caninilor sau a cuspi- ilor v e s t i b u l a r i ai dinţilor laterali. In a c e s t timp
e s t e n e c e s a r d e - o b s e r v a caracterul de c o n d u c e r e al mandibulei.

10. Metodele paraclinice utilizate la examinarea pacienților cu edentații parțiale, indicaţii.


Pentru stabilirea diagnosticului definitiv este insuficient numai examenul clinic exo și endobucal, de
aceea se face examenul paraclinic, pentru a elucida unele particularități anatomice și funcționale ale
pacientului. 
Necesitatea unui anumit examen paraclinic reiese din particularitățile tabloului clinic al maladiei și
starea generală a organismului 
1. Studiu modelelor
2. Examen radiologic, OPG, tomografie, teleradiografie, cineradiografie,artrografie
3. Electrodontometria
4. Termodiagnosticul
5. Eficienta masticatorie
6. Ocluziografe
7. Index iLsod
Examenul fotostatic.
Fotografierea extraorală și intraorală;
Scop diagnostic științific, documentar și medicolegal
Pe fotografia extraorală de profil și față se pot trasa diverse planuri care ne permit
efectuarea măsurărilor în scopul studierii structurii faciale (etajele feței, asimetrii ș.a.);
Pe fotografia intraorală se văd simptome importante în stabilirea diagnosticului și se poate
de făcut comparație între imaginile înainte și după tratament
Examenul microcurenţilor electrici în cavitatea bucală.
Dacă pacientul are lucrări protetice metalice, în cavitatea bucală pot apărea microcurenți
care se manifestă ca galvanism (oxidarea metalelor); el poate dezvolta galvanoza, sindrom
caracterizat prin gustul metalic, gust sărat, senzație de aciditate, frigerea limbii, a buzelor,
schimbări de salivație, dureri de cap, iritabilitate. La examenul microcurenților se folosește
microampermetrul și potențiometrul; în normă un pacient cu proteze din aliaje nobile are în
cavitatea bucală microcurenți electrici (1-3 mkA sau 50 μV).
Gnatosonia.Gnatofonia.
Gnatosonia: cu un microfon sensibil se înregistrează zgomotele produse de contactele
premature și de afecțiunile ATM; impulsurile sonore sunt transmise spre osciloscop sau
înregistrate cu oscilograful. Se analizează frecvența, momentul apariției, amplitudinea ș.a. la
un aparat special.
Gnatofonia: metodă spectrală de studiu a funcției fonetice la pacienții cu anomalii
dentomaxilare, edentație parțială, tratament protetic
 Radiologic: OPG
 Electroodontodiagnosticul – stabilirea pragului de sensibilitate a sistemului nervos dentar care
indică starea pulpei și a periodonțiului; 
Se izolează și usucă dintele apoi se aplică electrodul activ pe suprafața ocluzală/ marginea incisivă, după
care, se pune în funcție aparatul. Aparatul are un ecran care arată mărimea curentului electric în mkA;
se fixează acea valoare la care pacientul reclamă durere; 
• dintele sănătos este sensibil la 2-6 mkA, 
• în pulpită la 40 mkA, 
• în necroză pulpară la 60 mkA, 
• afectarea pulpei radiculare – 60-90 mkA, 
• afectarea țesuturilor periapicale – 120 mkA. 
• cu cât e mai mare valoarea curentului, cu atât mai profundă este leziunea. 
 Termodiagnosticul. Presupune determinarea reacției dintelui la excintanți termici
(fierbinte, rece), cu ajutorul caruia se determină starea pulpei dentare.Pe dinte se aplică in bulet
de vată îmbibat cu apă la 50° pentru cald sau de 10° pentru rece; dintele sănătos nu
reacționează la temperatura din acest diapazon. 
Termoodontocronometrul – un aparat care permite aplicarea căldurii asupra unui anumit punct de pe
suprafața coronară; temperatura poate avea valori între 0° și 70° și poate fi ușor reglată. 

11. Metodele radiografice utilizate la examinarea pacienților cu edentații parțiale.


• intraorală (dentoparodontală): oferă informație despre: ➢ starea țesuturilor dure ale dinților, ➢
prezența leziunilor odontale, ➢ caracterul implantării dinților, ➢ direcția axului și a rădăcinii, ➢
raportul coroană-rădăcină (în sens vertical și orizontal), ➢ topografia, forma, mărimea camerei pulpare
și starea canalelor radiculare, ➢ calitatea obturării canalului radicular, ➢ starea spațiului periodontal și
osului alveolar (distrucția laminei dure, resorbția 
septurilor interradiculare și interdentare), ➢ dinți în retenție, resturi radiculare, fracturi radiculare și
osoase, distrucția osului ș.a. 
• extraorală: ➢ OPG
. ➢ tomografia (stratigrafie)-strcutura organului
. ➢ teleradiografia (radiografia cefalometrică): se obține imaginea scheletului maxilo-facial și al
craniului;
. ➢ cineradiografia: studiul mișcării condililor articulari; se face și în culori.
➢ artrografia: studiază starea meniscului; este dureroasă și dificilă de efectuat.
➢ electroradiografia: anomaliilor generale dentomaxilare și când nu este necesară evidențierea
structurilor țesuturilor organului filmat. 

12. Metode de examinare ATM utilizate la examinarea pacienților cu edentații parțiale.


ATM :In continuare se execută palparea digitală a regiunii maxilofaciale, atrăgînd
atenţia la apariţia durerilor în zonele articulaţiei temporomandibulare, a muşchilor,
ganglionilor limfatici submandi- bulari, evidenţiind starea lor. La fel se examinează
cinematica mandibulară de închidere şi deschidere a gurii.
Poziţia şi caracterul e x c u r s i i l o r condililor articulari ai mandibulei se examinează prin
palpare cu ajutorul indexului introdus în duetul auditiv extern p r o - punînd
pacientului să e x e c u t e mişcări de d c s c h i d e r e ş i închidere a gurii, i a r prin
auscultaţie depistăm z g o m o t e l e articulare.

13. Examenul musculaturii aparatului stomatognat utilizate la examinarea pacienților cu


edentații parțiale. Metode. Caracteristica.
Miotonometria: se determină tonusul mușchilor ridicători ai mandibulei în repaus
și în contracție musculară maximă; se utilizează tonometrul Szirmai, care are o tijă
cu resort elastic pentru compresiune și un cadran cu indicator. Fotoliul este în
poziție orizontală, pacientul strânge maximal arcadele dentare iar medicul
palpează mușchii maseteri sau temporali și determină punctul maximal
proeminent; pacientul se relaxează iar medicul aplică miotonometrul în punctul
determinat. Cît pacientul nu contractă mușchiul, aparatul arată mărimea
tonusului muscular în repaus iar când pacientul strânge din nou arcadele, aparatul
rată mărimea tonusului muscular în contracție funcțională.
14. Examinarea modelelor de studiu în examinarea pacienților cu edentații parțiale.
Metode. Carsacteristica.
Se amprentează ambele arcade, se confecționează modelele și se gipsează în simulator; Dacă se
gipsează în ocluzor, se va putea imita doar mișcarea verticală, dacă în articulator adaptabil individual,
atunci se vor putea efectua toate mișcările exact așa cum le face pacientul în gură. 
Modelele se pot studia și în absența pacientului. Pe model se pot studia: 
• contactele interdentare în zona cuspizilor orali ai dinților laterali, 
• axul longitudinal al dinților, 
• raportul dinților lipsiți de antagoniști față de planul de ocluzie, 
• înălțimea spațiului edentat, 
• poziția dinților care delimitează breșa, 
• alegerea axului de inserție a protezei, 
• localizarea contactelor premature, 
• traiectoria pe care o parcurg incisivii inferiori pe fața palatinală a frontalilor superiori, 
• înclinarea pantelor cuspidiene a dinților laterali și modul de alunecare intercuspidiană, 
15. Metode de apreciere a eficacităţii masticatorii.
Eficienta masticatorie se foloseste in caz de diverse dereglari ale actului de masticatie. Ea poate fi
determinata in procente prin comparatie cu cea a sintemului stomatognat sanatos considerata egala cu
100%.
Sunt 2 metode:
 statice
 dinamice
• metode statice: Mamlok, Agapov, Oksman ș.a. notează eficacitatea masticatorie a sistemului
stomatognat cu 100 de unități și calculează un coeficient pentru fiecare dinte în  parte, luând drept
unitate de calcul capacitatea de rezistență a incisivului lateral (cel mai slab dinte).
➢ dacă dintele nu are antagoniști, eficiența masticatorie este 0 (zero);
➢ dacă un maxilar este dentat iar celălalt este edentat, eficiența masticatorie este tot 0.
➢ dinții cu mobilitate de gradul I participă 100 % la actul de masticație;
➢ dinții cu mobilitate de gradul II participă 50 %;
➢ dinții cu mobilitate de gradul III sunt socotiți absenți;
➢ Parodontograma Kurleandschi:
Paradontograma prezinta o schema a formulei dentare unde se noteaza date despre starea fiecarui
dinte. Schema este completata conform datelor examenului clinic, radiologic si gnatodinamometriei prin
scheme conditionale:
N – norma,,,gradyl de reasorbtie ,,pt o punte
O - lipsa dintelui
¼ - resorbtia tesutului osos de gradul I
½ - resorbtia tesutului osos de gradul II
¾ - resorbtia tesutului osos de gradul III
Daca gradul de resorbtie este mai pronuntat, dintele este considerat absent
Metodele dinamice (funcţionale).
 Metoda lui Christensen: pacientul ia un miez de nucă/alună/migdale și face 50 de mișcări de
masticație, apoi masa căpătată se colectează, se spală și se usucă în termostat la 100°C; masa
uscată se cerne prin 4 site cu diametrul găurilor diferit; ceea ce rămâne în ultima sită se
cântărește și se determină procentul de pierdere a eficienței masticatorii.
 Metoda lui Ghelman: el susține că sistemul stomatognat sănătos fărâmițează 5 grame de miez
de alune timp de 50 de secunde până la așa un grad, că masa obținută, după uscare, se cerne și
trece complet prin sita cu orificii de 2,4mm diametru. În edentație parțială în sită rămân
resturi; aceste resturi sunt cântărite și se calculează procentul pierderii eficienței masticatorii
(5 grame – 100%, 1 gram rămas în sită – 20%).
 Metoda lui Rubinov (fiziologică): el propune pacientului să mestece o alună până când apare
actul de deglutiție; pentru asta, un sistem stomatognat integru are nevoie de 14 secunde;
prezența breșelor mărește timpul de masticație dar și resturile ce rămân în sită sunt mai mari.
Resturile se usucă și se cern apoi se calculează procentul pierderii eficienței masticatorii în
condiții fiziologice (ca la metoda lui Ghelman).
 Masticaţiografia Rubinov : înregistrarea funcției motorice a mandibulei în actul de masticație;
se studiază eficiența masticatorie, caracterul mișcărilor mandibulei, stereotipul masticației dar
și eficacitatea tratamentului ortopedo-protetic. Pe masticațiogramă se deosebesc câteva faze:
I. repaus fiziologic (linie dreaptă);
II. se deschide gura pentru a introduce produsul alimentar;
III. adaptarea sau orientarea pentru a începe zdrobirea alimentelor;
IV. faza de bază a actului de masticație (durata ei indică eficiența masticatoare);
V. faza de formare a bolului alimentar și deglutiția.
16. Clasificarea edentaţiei parţiale după Kennedy, Gavrilov, Costa.
Clasificarea edentaţiei parţiale după Kennedy.

 Clasa I: include arcadele dentare edentate parţial cu prezenţa obligatorie a breșelor bilaterale
terminale, adică mărginite de dinţi numai mezial.
 Clasa II: include arcadele dentare edentate parţial cu prezenţa obligatorie a unei breșe
unilaterale terminale, adică mărginită de dinţi numai mezial.
 Clasa III: include arcadele dentare edentate parţial cu prezenţa obligatorie a breșei laterale
intercalate, adică mărginite de dinţi și mezial și distal.
 Clasa IV: include arcadele dentare edentate parţial cu prezenţa obligatorie a breșei numai în
zona frontală.

Primele 3 clase sunt împărţite în câte 4 subdiviziuni, în


dependenţă de numărul breșelor în zona dinţilor
restanţi. *(De ex: dacă pe o arcadă dentară cu lipsa
bilaterală a toturor molarilor mai este prezentă o breșă
în zona frontală sau la nivelul premolarilor, este
edentaţie de clasa I subdiviziunea 1, dacă sunt 2 breșe –
subdiviziunea 2, dacă 3 breșe – subdiviziunea 3, 4 breșe
– subdiviziunea 4.) *Dacă lipsesc molarii III nu este
edentaţie
17. Diagnosticul edentației parțiale, elemente componente, formularea. Exemple.
Diagnosticul este ansamblul de investigații clinice și paraclinice care au ca obiectiv
definirea stării patologice a unui pacient.
Se face diagnosticul prezumtiv (prima idee despre maladie), definitiv (se determină
maladia după examenul clinic și paraclinic) și diferențial (se compară cu simptomele altor
maladii);
Formularea diagnosticulu in edentatie pșartiala nu prezinta dificultati avind la baza rezultatele
examenenului clinic si paraclinic
Diagnosticul include :
 Dereglări morfologice(clasa breșelor)/( Nozologia-asa a zis profu)
 Etiologia
 Topografia
 Dereglari funcționale- afecțiunea principală ( masticatie, incizie, fonație, deglutiție,)
 Complicatii provocate de edentatie partiala(deformatiei ale arcadelor dentae, migrari
ale dintilor restnati., modif DVO
 afecțiuni concomitente – generale (le comunică pacientul) și stomatologice (sunt
depistate în timpul examenului obiectiv); (leucoplachia, lichen ș.a.)

Se face diagnosticul prezumtiv (prima idee despre maladie), definitiv (se determină
maladia după examenul clinic și paraclinic) și diferențial (se compară cu simptomele altor
maladii);

18. Examenarea dinţilor restanți în edentația parțială. Criterii. Caracteristica poziţiei şi


gradului implantării dinţilor în procesul alveolar.
Examenul arcadelor dentare Se executa prin inspectia separata, initial a arcadei dentare
inferioare, apoi a celei superioare evidentiind: 1) forma arcadelor dentare; 2) existenta, marimea,
numarul si topografia breselor; 3) existenta, caracterul si starea protezelor dentare care
restabilesc integritatea arcadelor dentare; 4) caracterul si nivelul ariei ocluzale; 5) raportul
fiecarui dinte fata de planul de ocluzie.
Ne uitam la starea integritatii dintelui si periodontiului, zona periapicala
Efctul ferulle-fenomen de incercuire, , este o bandeleta metalica care incercuieste suprafata
externa 1mm inaltime si 2 latime .
Examenul endobucal:
Consecutivitate:
  Raportul dintre buze, gradul de deschidere a gurii și mobilitatea m.orbicular al buzelor
  Dinții 
   Arcadele dentare
  Raportul dintre arcadele dentare
  Mucoasa
   Apofizele alveolare
La examenul endobucal se determină starea dinților restanți, a apofizei alveolare
 în spațiile edentate și a mucoasei cavității bucale. O atenție deosebită se acordă dinților ce
delimitează breșele. 
-  Gradul de inclinare a dinților frontali – 5-10o, a dinților laterali – 2-3o, molarii
maxilari – inclinați vestibulodistal, cel mandibulari – lingulomezial. Aceasta asigură un echilibru
morfofuncțional static-dinamic optim față de forțele de presiune. ce dereglarea integrității
arcadei această armonie se destramă – dinții limitrofi si cei fără antagoniști pot migra. 
-   Apofiza alveolară va fi pronunțată individual in dependentă de etiologie – 
atrofia mai pronunțată în EP cauzată de leziunile parodontale si mai mică ca urmare a
complicațiilor cariei. Depinde la fel de timpul scurs de la edentare si traumatismul produs la
nivelul pereților alveolaro în momentul extracției.
După dimensiunea sp.edentate: mici – 1-3 dinți, mijlocii – 4-6, mari – mai mult de 6 dinți. 
După forma ap.alveolare – model îngust – pînă la 5,0mm, mediu – 5,0- 8,0mm, lat – mai mult de
8,0mm
Arcadele dentare vor avea diverse forme in dependenta de varietatea tipului de ocluzie. 
Fiziologice: Ortognata – fiecare dinte este in contact cu doi dinti antagonishti, linia median a
fetei coincide cu linia dintre incis centrali super shi infer, 
O. dreapta (cap la cap)-  se deosebeste de cea ortognata numai prin contactul dintre dintii din
zona frontala dupa tipul cap la cap.
O. opistognata-  dintii din zona frontala la ambele maxilare impreuna cu apofizele alveolare au o
inclinare usoara in directie orala.
Patologice:  Prognatia(ocluzia distala) - protruzia frontalilor superiori care apare un spatiu de
inocluzie in plan sagital
Progenia- deplasarea anterioara a mandibulei.
Ocluzia deschisa- caracteristic printrun spatiu mai mic sau mai mare de inocluzie verticala.
Ocluzia adinca- e o supraocluzie frontala accentuata, cind dintii frontali superiori ii acopera pe
cei inferiori mai mult de 1/3.
Ocluzie incrucisata- dereglare a arcadelor in plan transversal, in zona frontala deplasarea liniei
incisivale dintre incisivul central superior si inferior
1. Caracteristica poziţiei şi gradul implantării dinţilor în arcada alveolară.
Stabilitatea, mentinerea si sprijinul protezelor pariale sunt dependente de:
1. Numarul dintilor restanti: influenteaza stabilizarea protezei. In general, acest factor este in
corelatie directa cu repartizarea lor topografica. Repartizarea dintilor in zone diferite este mult mai
favorabila stabilizarii protezelor, fata de dintii grupati pe o singura hemiarcada. Teoretic, un numar mai
mare de dinti restanti este mai favorabil pentru stabilizarea protezelor, dar la un numar egal de dinti
restanti intervine modul cum sunt repartizati pe arcada.
2. Repartizarea topografica a dintilor restanti: ei pot fi prezenti intr-o singura zona, sau pot fi
prezenti in mai multe zone, aflandu-se in planuri diferite, separate de bresele de edentatie. Dintii situati
in mai multe planuri, chiar daca sunt in numar mai redus, ofera conditii mai bune de stabilizare.
3. Pozitia de implantare a dintilor restanti: dintii nu sunt implantati perpendicular in oasele
maxilare. Forma semieliptica a arcadelor, face ca fiecare dinte sa prezinte o implantare caracteristica la
nivelul arcadelor. La maxilar, axele de implantare converg catre apex, iar la mandibula sunt divergente
spre apex. Aceste axe prelungite alcatuiesc un con, descris de Villain si numit “con de sustentatie”.
Analizand acest con, se evidentiaza:
- Perimetrul in care se situeaza apexurile dintilor, la maxilar este mai mic decat perimetrul apexurilor de
la mandibula.
- La maxilar, perimatrul apical este mai mic decat perimetrul coronar, iar la
mandibula, perimetrul apical este mai mare fata de perimetrul coronar. Rezulta ca, dintii superiori sunt
inclinati in jos si spre exterior, iar dintii inferiori sunt inclinati in sus sis pre interior.
Aceste inclinari pe grupe de dinti se prezinta astfel:
- Dintii din grupul frontal superior sunt inclinati in sens vestibulo- oral cu 5 – 10
°, iar dintii din grupul frontal inferior cu 0 - 5° in acelasi sens.
- Premolarii si primul molar la maxilar sunt inclinati cu 2 - 3° spre vestibuar, iar la mandibulacu 2 – 3°
spre lingual.
- Molarii 2 si 3 sunt inclinati vestibular si mezial la maxilar, iar cei mandibulari
vestibular si lingual mai accentuat.
In edentatii partiale, dintii vecini spatiului edentate si dintii antagonisti, isi modifica pozitia initiala,
intensitatea si amplitudinea schimbarii pozitiei, sunt dependente de urmatorii factori:
- Varsta edentatiei.
- Structura osului alveolar.
- Malpoziitiile primare.
- Contactele statice si dinamice dintre perechile de dinti antagonisti.
- Starea de troficitate generala a intregului organism.
Modificarile de pozitie ale dintilor restanti sunt numite malpozitii secundare. Deplasarile dintilor in
cadrul malpozitiilor secundare se produc in directie orizontala si verticala, fiind cunoscute sub
denumirea de migrari.
Migrarile orizontale se produc in plan orizontal in 2 directii:
- Mezial (meziogresiune) sunt mai ample si mai numeroase.
- Distal (distogresiune)
Astfel, incisivul central si lateral, de cele mai multe ori se mezializeaza, caninul de regula ramane pe locul
initial sau se poate deplasa in ambele sensuri, premolarii se distalizeaza, iar molarii intotdeauna se
mezializaza. In general, migrarea orizontala se face catre bresa edentata, fiind determinate de directia
fortelor ocluzale care cad oblic fata de planul de ocluzie, si se descompun in componente orizontale.
Migrarile orizontale au la maxilar o viteza si amplitudine mult mai mare, datorita structurii spongioase
a osului care opune o rezistenta mai mica tendintei dedeplasare, in timp ce la mandibula se produc
mai lent, datorita stucturii complacte a osului. Aceste migrari se manifesta clinic sub 2 forme:
a) prin inclinare sau basculare, cand axul dintelui este inclinat, coroana este deplasata spre edentatie, iar
radacina in directie opusa sau ramane implantata in pozitia initiala.
b) prin translatie axiala, care se produce mai rar si dintele se deplaseaza in acelasi sens in totalitate.
Migrarile verticale sunt deplasarile dintilor in directie verticala spre spatial edentate, in cautarea dintilor
antagonisti absenti. Clinic se prezinta sub 2 forme: a) egresiunea, cand dintele inainteaza impreuna cu
procesul alveolar in directia ocluzala, raportul dintre coroana clinica si coroana anatomica ramanand
nemodificat.
b) extruzia, dintele se deplaseaza in directie verticala spre spatiul edentat, fara procesul alveolar. Astfel,
coroana clinica devine mai mare decat coroana anatomica, iar implantarea dintelui devine deficitara.
Morfologia coronara: este examinata anterior protezarii, atat clinic cat sip e modelul de studio, deoarece
pe coroana dintilor stalpi se aplica elementele de stabilizare ale protezelor. Coroanele dentare prezinta
convexitati pe cele 4 fete laterale, linia care uneste convexitatile maxime fiind numita ecuator anatomic.
Acest ecuator determina un diametru maxim in treimea de colet pe fetele proximale si un diametru
maxim in treimea ocluzala pe fetele vestibulara si orala.
Acest ecuator anatomic este luat in considerare numai in pozitia verticala a dintelui si are o valoare in
studiul morfologiei dentare.
Dintii au insa o pozitie de implantare pe oasele maxilare, caracteristica fiecuruia, care ii corespunde un
ecuator de implantare, diferit de cel anatomic. Linia ecuatorului de implantare a dintilor prezinta un
grad de paralelism cu linia de colet, fata de care se afla la o distanta de 2,5 mm.

19. Examenul proceselor alveolare la pacienţii cu edentaţii parţiale. Clasificarea proceselor


alveolare după formă şi lăţime. Clasificarea breşelor arcadelor dentare după numărul
de dinţi lipsă.
Apofiza alveolară va fi pronunțată individual in dependentă de etiologie – atrofia mai pronunțată în EP
cauzată de leziunile parodontale si mai mică ca urmare a complicațiilor cariei. Depinde la fel de timpul
scurs de la edentare si traumatismul produs la nivelul pereților alveolaro în momentul extracției.

După dimensiunea sp.edentate: mici – 1-3 dinți, mijlocii – 4-6, mari – mai mult de 6 dinți.

După forma ap.alveolare – model îngust – pînă la 5,0mm, mediu – 5,0- 8,0mm, lat – mai mult de 8,0mm.

Examenul crestelor alveolare:

• formă ;

• înălţime;

• lăţime;

• direcţie;

• prezenţa unor neregularităţi la nivelul crestelor;

• dimensiunea spaţiului protetic vertical şi mezio-distal;

• lipsa ţesuturilor mucoosoase;

• inserţia bridelor şi frenurilor;

1. Clasificarea proceselor alveolare după formă şi lăţime


Dupa forma: – model îngust – pînă la 5,0mm, mediu – 5,0-8,0mm, lat – mai mult de 8,0mm
Pg 238 dupa lejoyeux
2. Clasificarea breşelor după numărul de dinţi lipsă.

După dimensiunea breselor .edentate: mici – 1-3 dinți, mijlocii – 4-6, mari – mai mult de 6
dinți.
EP se imparte in
- EP reduse -----1-3 dinti cu exceptie a celor 4 incisivi (tot e redusa)
- EP intinsa - 4-7, iar daca este inclus si caninul-------------poarta denumirea de
extinsa
- EP subtotala - 7-12, cand raman in arcada numai mult de ---------------------- dinti
cind sunt 2 dinti
- EP totala lipsa tuturor dintilor 

20. Examenul mucoasei cavităţii bucale la pacienţii cu edentaţii parţiale.


Clasificarea după suple

Fibromucoasa campului protetic care acopera crestele alveolare si bolta palatine la maxilar si
crestele alveolare la mandibula, fiind aderenta de os.
Bolta palatina este acoperita de fibromucoasa, cu aspecte histologice differentiate in 3
zone:
a) In treimea anterioara este aderenta de os, formeaza pliuri numite rugi
palatine (3 – 7 – 11 perechi), fiind zona activa fonatorie pe care se sprijina varful
limbii in pronuntarea unor foneme. In partea frontala a acestei zone se afla papila
incisiva.
 b) In treimea medie, pe linia medio – sagitala, fibromucoasa acopera
torusul palatin cand exista. Aici mucoasa este subtire si sensibila la
presiune.
c) In treimea posterioara, mucoasa este neteda, contine glande secretorii si
un
 bogat tesut submucos adipos. Are un grad de rezilienta mai mare ca in celelalte
zone. Crestele alveolare sunt acoperite de o fibromucoasa care este mai groasa
la maxilar decat la mandibula. Fibromucoasa campului protetic poseda mai
putini proprioreceptori decat parodontiul, ceea ce ii scade rolul de autoaparare.
Ea, comparative cu parodontiu, are capacitatea de a suporta presiuni de 5 ori
mai mici.
Fibromucoasa nu este structurata morphologic sa suporte presiuni, dar are capacitatea de
a se comprima sub actiunea unei presiuni si de a reveni la forma initiala. Aceasta calitate
este diferita de la o zona la alta, fiind dependenta de grosimea substratului submucos.
Mucoasa pasiv mobila (neutra) incojoara mucoasa fixa la periferia campului protetic, fiind
localizata la maxilar in fundul de sac vestibular si in zona “Ah” , limita dintre palatal dur si
palatal moale. La mandibula, se afla localizata in fundul de sac vestibular si in fundul de sac
lingual. Aceasta mucoasa inconjoara ca o bandeleta mucoasa fixa si reprezinta limita
maxima a marginilor protezei mobilizabile.
Mucoasa mobile continua zona de mucoasa pasiv mobila, completand
fundurile de sac. Ea ramane fixate de mucoasa aderenta sub forma frenurilor
buzelor, frenului lingualsi a bridelor laterale, formatiuni care vor fi ocolite de
marginile protezelor. De asemenea, marginile protezei nu trebuie sa ajunga
niciodata in zona mucoasei mobile.

Inspecţia mucoasei:
• bucale,boltă,planşeu,obraz,limbă,buze;
• orificiul canalelor glandelor salivare Wharton,Stenon;
• leziuni inflamatorii,tumefacţii,abces;
• leziuni de tipul leucoplaziei,lichen plan,ulceraţii,afte bucale;
• formaţiuni tumorale-polipi,epulide;
• fistule ece exprimă resturi radiculare în profunzime;
• cordoane fibroase pe mucoasa jugală la locul de proiecţie
interaarcadică;
• semne de intoleranţă la diferite materiale(stomatopatii protetice

21. Varietăţi de situaţii clinice în edentaţia parţială.

a. Prima situatie clinica include arcadde dentare cu ocluzie stabila


datorita prezentei unui numar mare de dinti restanti pe ambele
arcade,intre care se stabilesc contacte dento dentare multiple,stabile
cu pastrarea dimensiunii
 verticale de olcuzie
 b. A doua situatie clinica include arcadele dentare cu ocluzie instabila din cauza
contactelor premature si a interferentelor, ci si a reducerii contactelor
dento- dentare. Dimensiunea verticala de ocluzie poate fi pastrata sau
modificata

c. A treia situatie clinica este caracteristica lipsa ocluzie arcadelor dentare daorita
numarului redus de dinti restanti sau a repartizarii lor pe arcadele dentare in asa
mod ca practic sa nu existe contacte dento dentare, dimensiunea verticala
de ocluzie,cit si planul de ocluzie

22. Principiile de tratament protetic a edentaţiei parţiale.


 Principiul profilactic al tratamentului protetic

Procesele patologice de la nivelul sistemului stomatognat pot influența negativ starea altor sisteme din
organism (de ex. tractul gastrointestinal), de aceea principiul profilactic are rolul de a reduce cât mai
mult posibil această influență.

Principiu profilactic local – prevenirea afecțiunilor organelor și țesuturilor de la nivelul sistemului


stomatognat; se urmărește păstrarea integrității sistemului stomatognat pe o perioadă de timp cât mai
îndelungată prin respectarea igienei orale și protezarea efectuată la timp. Proteza trebuie să ofere o
echilibrare morfofuncțională, fizionomică și psihică.

Principiu profilactic general – prevenirea afecțiunilor altor organe, sisteme și chiar a întregului
organism; se urmărește restabilirea funcției masticatorii (tractul gastrointestinal) și fizionomice (sistemul
nervos).

 Principiul curativ al tratamentului protetic

Prevede refacerea integrității morfologice și reabilitarea funcțională a sistemului stomatognat prin


intermediul protezelor și a diferitor dispozitive. Include în sine realizarea și fixarea lucrării protetice dar
și perioada de acomodare cu aceasta.

 Principiul biologic al tratamentului protetic

Prevede ca orice metodă de tratament sau intervenție să aibă o influență pozitivă asupra organelor și
țesuturilor atât ale sistemului stomatognat, cât și a întregului organism. Se alege cel mai rațional plan de
tratament, se face prepararea minim invazivă, se tinde spre conservarea pe cât de mult posibil a
țesuturilor dure, se aleg materiale care nu au toxicitate sau nu provoacă reacții alergice, nu prezintă
modificări de volum, culoare, duritate, elasticitate etc. Se ia în calcul și starea generală a organismului,
precum și caracterul pacientului

 Principiul biomecanic al tratamentului protetic

Trebuie să fie un echilibru între presiune și capacitatea de a o recepționa; complexul dinteparodont


poate suporta o oarecare presiune, suportul muco-osos nu este prevăzut pentru așa ceva: asta trebuie
de luat în considerație la echilibrarea presiunilor masticatorii;

 Principiul homeostazic al tratamentului protetic

Conservarea morfofuncțională a SS pentru un timp îndelungat, pentru asta trebuie de creat un echilibru
între toate elementele SS; când se dereglează un component, sunt influențate celelalte;

 Principiul ergonomic al tratamentului protetic


Amenajarea cabinetului, ținuta medicului, poziția pacientului, organizarea lucrului ș.a. care sporesc
productivitatea și eficacitatea muncii medicului.

. Metode de tratament protetic. Caracteristica

Deosebim tratament protetic

 imediat – proteza este confecționată până la extracția dinților sau altă operație în zona OMF și este
instalată pe câmpul protetic pe masa de operație sau în fotoliul stomatologic după operație nu mai
târziu de 24 de ore după aceasta; pacientul nu are dereglări psihice din cauza absenței dinților, dinții
restanți nu sunt suprasolicitați iar sub baza protezei are loc formarea unei apofize alveolare mai
favorabile (denumire: protezare postoperatorie, proteze imediate);  în timpul apropiat după operație –
tratamentul începe în primele 2-4 săptămâni după operație când încă are loc epitelizarea plăgii;  tardiv
– tratamentul începe după 3-4 luni după intervenție când apofiza deja s-a format

23. Complicațiile locale, loco-regionale și generale a edentației parțiale.

24. Varietăţi de proteze dentare folosite la tratamentul edentaţiei parţiale. Principiile de


alegere a construcţiei.
Protezele dentare utilizate în tratamentul edentației
parțiale: 
-  Punți dentare 
-  Proteze parțiale mobilizabile acrilice cu placă  
- Proteze parțiale mobilizabile scheletate 
. Principiile de alegere a construcţiei prezente în edentaţia parţială.

Alegerea construcției este determinate de mai mulți factori: topografia zonei edentate,
gradul de întindere a breșei, starea țesuturilor dure și a parodontului dinților restanți,
tipul de ocluzie, relațiile interdentare, starea generală a organismului; unele momente
legate de profesia pacientului, condițiile tehnico- materiale existente.
 Specialistul trebuie să ia în considerare cîtiva factori: biomecanic, parodontal, esthetic și
financiar. Pe lîngă acestea și să țină cont de doleanțele pacientului. 
Terapia EP se poate realiza prin 2 categorii de restauri protetice:

-    RP fixe –  proteze parțiale fixe, care se sprijină pe dinții naturali, pe implante


dentare sau pe dinținaturali și implante. 
-    R mobilizabile –  proteze mobilizabile cu baze acrilice sau scheletate.
 Aceste 2 categorii se deosebesc prin modalitatea de transmitere a presiunilor
masticatori  i (sprijinul) și prin sistemul de retentive (modul de ancorare la dinți
restanți) și prin volumul restaurării. 
Cele fixe transmit PM osului fie prin intermediul dinților naturali și parodontului lor
prin intermediul implantelor osteotolerate lipsite de
  parodonțiu. Volumul lor se inscribe în cel al arcadelor dentare naturale. 

Cele mobilizabile transmit PM doar prin intermediul mucoasei crestelor alveolare


(sprijin muco-osos), sau atat prin ntemediul dinților și parodontului cît  și muco-osos
(sprijin mixt). Volumul lor depășește cu mult cel al arcaelor dentare naturale. 
  La elaborarea planului de tratament șe tine cont de cle puțin 3 deziderate: 

-  Tratamentul trebuie să fie cît mai simplu și concomitent eficient 


-    Pentru fiecare procedură sau variant terapeutică trebuie să dispunem de o
bază tehnico-materială adecvată; 
-  Terapia trebuie să fie adaptată la condițiile biologice, mecanice și financiare cît și la
disponibilitatea pacientului la tratament

25. Punţile dentare, elementele componente. Clasificarea punţilor dentare.


Elemente de agregare de care este
solidarizat corpul de punte la extremitati si care
contribuie la fixarea de dintii-stilpi a intregii
proteze –microprotezele – coronae de invelis,
de substitutie, incrustatii.
Corpul de punte care reprezinta un dinte sau un
bloc de dinti artificiali si inlocuiesc dintii pierduti
de pe arcada dentara.
Poate fi metallic, nemetalic, mixt.
Clasificarea punţilor dentare.
Materialele din care sunt confectionate:

  Metalice, nefizionomice
  Nemetalice, fizionomice
  Mixte, total sau partial fizionomice

  Metoda de fixare:
  Fixe
  Mobile?

  Metoda de confectionare:
  Lipite
  Sudate
  Turnate

  Numarul dintilor-stilpi:
  Cu un dinte (punti cu extensie)
  Cu doi dinti care marginesc bresa din ambele parti
  Cu trei si mai multi.

  In dependent de aranjarea si nr dintilor stilpi –dupa V.Kopeikin


  PD cu doua elemente de agregare asezate pe cei doi
dinti ce marginesc bresa
  PD cu un element de sprijin adaugator la mijloc
  PD cu elemente de agregare duble situate medial sau distal
  PD cu elemente de agregare duble situate la ambele extremitati
  PD cu doua elemente de agregare asezata pe cei doi dinti ai bresei si
cu o extensie unilaterala.

  Dupa raportul corpului de punte cu apofiza alveolara:


  In sa
  Semisa

  Tangent linear
  Punctiform
  Suspendat
  Dupa particularitati de constructive:
  Monolie
  Separate
  Pliante
  atipice

26. Avantajele şi dezavantajele punţilor dentare. Cerințe către puntea dentară.


Avantajele puntilor dentare

 Sunt lucrari cimentate definitiv care nu necesita îndepărtarea periodică pentru


igeiniziare
Datorita acestui aspect multi pacienti prefera puntile in detrimentul protezelor.Puntile se
fixeaza prin cimentare deinitiva a elementelor de agregare a dintilor stilpi, nemaifiind
nevoie de indepartarea lucrarii pentru igeinizare
De obicei din punct de vedere psihologic, pacientiii se vor obisnui mult mai repede cu
ideea unei fixari protetice fixe decit cea mbila
 Obisnuirea cu puntile dentare se face frt rapid
puntile sunt lucrrai cu greutate frt redusa si putin voluminoase ,de accea adaptarea este frt
rapida decit cu cele mobilizabile care sunt lucrari extinse si destul de voluminoase
 Puntile asigura un confort asticator excelent
Aceasta deoarece toate fortele masticatorii se transmit dintilor stalpi si nu gingiei de sub corpul de
punte.
 Refacerea estetica este buna
materiale de calitate inalta:ceramica,zirconiu, dar puntile metalo-acrilice ny se remarca
printr-o estetica deosebita
 Pentru realizarea puntilor dentare sunt necesare mai putine sedinte
 Durata de viata si prognosticul este mai bun
Dezavantajele:
-necesar slefuirea dintilor stilpi
-pierderea unei cantitati mari de tesut dentar
-necesara devitalizarea dintilor
27. Indicaţii generale și locale către tratamentul edentaţiei parţiale cu punţi dentare.
Depinde de:
 Gradul de întindere și Topografia edentatiei
 Valoarea funcțională a dintilor restanțieri
 Profesie
 Virsta
 Sex
 Constituția psihică a pacientului
Indicatii Generale:
 bolnavi cu igiena orala satisfacatoare
 starea generala buna
 la pacienti tineri la care solutiile djuvante sunt greu acceptate
 la pacienti cu ocluzie normala
Indicații:-locale
 -migrarea de dinti adiacenti
 -pierderea de contact
 -Retentii alimentare
 -Risc crescut de carii
 Refacerea morofologică a dintilor cu distructii avansate,eroziuni sau obturatii extinse
 Restauraea edentatiei partiale daca exista suficienti dinti care va sustine lucrarea
 Dinti cu modificari de culoare forma sau pozitie
 Dinti cu grad avansat de abrazie
 Corectarea defectelor de fonatie
 Înlocuirea a 1-3 dinti la nivelul unei singure breșe, se permite inlocuirea a 4 dinti numai
dacă aceștia sunt cei 4 incisivi
 Edentatia intercalata, multipla
 Edentatia terminala ca excepție
 Dacă dinții stâlpi au mobilitate nu mai mare de gradul 1/2 și nu sunt dureroși la presiunea
verticala sau vestibular orala
 Punțile cu corp de punte suspendat sunt indicate pentru zonele laterale cind dinții stâlpi
sunt înalți sau apofiza alveolara atrofiata

28. Biomecanica punților dentare.


Principiul biomecanic este caracteristic pentru protetica dentara si prevede un echilibru eficient
al raportului de rezistenta dintre substratul biologic al cimpului protetic si proteze sau alte
dispositive. In vederea realizarii cu succes a acestui principiu trebuie cunoscute legitatile
influentei fortelor ce se dezvolta in timpul functiei piesei protetice si mecanismului de
transmitere a acestor forte substratului biologic al cimpului protetic. Ca substratul biologic sa
suporte aceste actiuni este necesar ca materialul din care va fi confectionata piesa sa posede
insusiri mecanice si fizice respective. Totodata trebuie luat in consideratie si gradul rezistentei
biologice a tesuturilor campului protetic in vederea suportarii presiunii asupra lor.
29. Contraindicaţii relative și absolute către tratamentul edentaţiei parţiale cu punţi
dentare.
Contraindicatie absoluta la tratamentul edentatiei parțiale cu punți dentare.
-Edentatia terminala
-Dinti stâlpi cu edentatie de gradul 3
-Dinti cu process inflamator la nivelul paradontiului
-Dinti stâlpi cu pulpite
- Breșe ma imari de 5 dinti
-Maladi igenerale infecțioase
-Procese inflamatorii locale
-Virsta pina la 18 ani
Contraindicatie relative la tratamentul edentatiei parțiale cu punți dentare.

Dacă lipsește numai un dinte in zona lateral și dinții restanti nu au tendința de


deplasare(migrare) sau dacă dinții stâlpi sunt sănătoși

30. Forţele de rezervă a parodontului, caracteristica şi folosirea lor la planificarea punţilor


dentare. Factorii ce contribuie la micşorarea forţelor de rezervă a parodonțiului.
Paradontiul este structura care recepționează și amortizează presiunea masticatorie.
- La edentatia parțiala, dinții restanti primesc o presiune mai mare iar cei stâlpi (sub punte)
primesc presiunea care acționează asupra întregii punți.
- Fiecare dinte utilizează numai 50% din posibilitatea sa funcțională, adică un dinte sănătos poate
suporta presiunea care revine a 2 dinti
- Când se aleg dinții stâlpi, se analizează starea paradontiului lor și capacitatea funcțională de a
recepționa presiunea masticatorie (după odontoparadontograma).
-Dacă lipsește un dinte și este indicată o punte, se poate opta pentru o punte cu extensie (dacă
dintele stâlp va face fata presiunii masticatorii. Dacă nu, atunci se mai ia un dinte stâlp. Dacă
lipsesc 2-4 dinti, dinții stâlpi trebuie sa fie la ambele extremități ale bresei.
Cum diminuam forta : cuspizii mai pronuntati, pante mai putin abrupte, ,relioful ocluzal
mai mic, corpul de punte V-o mai ingust , puntea mai mica,
Factori ce contribuie la micșorare forțelor de rezerva a paradontului.
Dintele stâlp primește o presiune masticatorie mai mare decit in mod normal, de aceea dacă
aceasta este mai mare decit forța de rezerva a paradontiului, se atesta o suprasolicitare
funcțională care treptat va provoca atrofia paradontiului urmată de pierderea dintelui.
Intervine și starea generală, igiena, alimentatia, depuneri dentare (depunerile masive de pe dinții
vecini care pătrund sub corpul punții) plus închiderea marginala realizată incorect.

31. Odontoparadontograma după Kurleandski şi însemnătatea ei practică. Modificările


stării funcţionale a dinţilor în dependenţă de gradul de atrofie a procesului alveolar
după Kurleandskii.

- este un tabel in care sunt inclusi coeficientii tuturor dintilor, in dependenta de ce presiune
masticatorie pot receptiona;
Insemnatata ei practica este calcularea coeficientului de presiune pe care il v-or exercita dintii
antagonisti asupra puntii si presiunea care va putea fi receptionala in mod fiziologic de catre
dintii stalpi, asa ca sa se previna suprasolicitarea lor. Astfel tratamentul va fi cu succes, iar
puntea va avea o durata mai mare de exploatare.
Centru aceasta, se face o examinare clinica minutioasa a arcadelor dentare si a fiecarui dinte in
parte, evidentiind:
- starea coroanei ( carie, leziuni necarioase, fracturi, fisuri, obturatii, proteze unidentare ).
- starea parodontului ( retractie gingivala, dezgolirea radacinii, mobilitate, raportul coroana-
radacina ) .
Toate datele se noteaza in fisa de observatie.
32. Suportul dento-parodontal. Caracteristica şi importanţa practică la planificarea
punţilor dentare. Criteriile de apreciere a stării funcţionale a dinţilor stâlpi. Principiile
de alegere a dinţilor stâlpi în punţile dentare.
33. Indicii rezistenţei parodontului după Haber. Caracteristica.

34. Argumentarea matematică alegerii dinţilor stâlpi la tratamentul protetic cu punţi


dentare.

Argumentarea matematica: se fac calculi dupa odontoparodontograma si se aleg dintii stalpi suma
coeficientului parodontal a caror va fie gal sau mai mare decat al dintilor ce vor fi restanti prin corpul de
punte.

35. Argumentarea biofuncţională a alegerii dinţilor stâlpi la tratamentul protetic cu punţi


dentare.

Principiul biofunctional constta in restabilirea functiilor sistemului sttomatognat: masticatie, fonatie ,


fizionomie.

Masticatie- dintii stalpi trebuie sa asigure rezistenta presiunilor masticatorii , astfel incat sa nu se piarda
din eficienta masticatorie sis a nu se deterioreze parodontul.
Fonatie- dintii stalpi din grupul frontal trebuie sa asigure pronuntarea corecta a cuvintelor.

Fizionomie- microproteza care va fi cimentata pe d. stalpi in zona vizibila sa aiba un aspect estetic.

36. Complicaţiile posibile în timpul și după prepararea dinților stâlpi la confecționarea


punților dentare, profilaxia.

Prepararea unui strat prea mare de tesut> bontul dintelui se subtiaza prea tare si nu ofera rezistenta
necesara -> control visual al prepararii.

Deschiderea accidental a camerei pulpare-> controlul visual al prepararii si utilizarea frezelor


corespunzatoare si a pieselor corecte(turbina pentru smalt , micromotor pentru dentina).

Traumatizarea gingiei -> se face retractia gingiei si se manuieste cu atentie instrumental.

Supraincalzirea dintelui -> necroza pulpei-> racirea continua cu apa

Traumatizarea prin vibratiile cauzate de granulatie mare a frezei si viteza mica a piesei.

Dupa preparare:hiperestezie , necroza pulpei->pulpit-> racier cu apa.

37. Metodele menajării plăgii dentinare a dintelui preparat. Metoda propusă de prof.I.
Postolachi.

Sunt utilizate mijloace chimice(impregnare) si mecanice (lacuri sau coronae provizorii)

Chimice: nitratul de argint folosit in forma de solutie apoasa de 30% sau clorura de zinc de 30-40%

Mecanice: cel mai frecvent este folosit lacul de fluor sau lacul celluloid de 5%; coroanele provizorii de
protective pot fi confectionate din acrilat individual cat si sub forma prefabricate din celluloid
transparent, policarbonat sau acrilat, apoi se comenteaza pe dintele preparat.

38. Complicațiile posibile la obținerea amprentelor la confecționarea punților dentare și


profilaxia lor.

Amprenta nu reda limita preparatiei , sunt prezente lipsuri care pe model vor rezulta cu surplusuri-
modelul nu va reflecta corespunzator campul protetic.

Deasemenea amprenta se poate contracta , fractura , cadea din lingura amprentara.

Profilaxia:
Avem nevoie de un material care reda cu exactitate detaliile

Materialul – propritetaile – adaos de catalizator – pt duritatea materialului

Cantitatea corecta de material – pt portamprenta corespunzatoare

Aplicarea pe arcada – corect

Cu aceeasi presiune si punc de inserare pt ambele hemiarcade

Derentitivizarea amprentei – eliminarea suprlusurilor din acea amprenta (cu ajutorul unui bisturiu
inlaturam surprlusurile)
Respectarea timpului de priza

39. „Ocluzie”. Definiţie. Tipuri.

OCLUZIE – relatie de contact static sau dinamic dintre arcadele dentare indiferent de raporturile dintre
ele.

40. „Ocluzia centrică”. Definiţie. Caracteristica. Enumeraţi semnele ocluziei centrice în


ocluzia ortognată.

(Dupa costa)
raportul dintre arcadele dentare în cadrul căruia se asigură contactul acestora, iar

mandibulei o poziţie de relaţie centrică faţă de maxilar şi baza craniului. Atunci când coincide cu
intercuspidarea maximă, ocluzia centrică prezintă repere dentare, osoase,articulare, neuromusculare şi
feringo-glandulare.

(dupa I.Postolachi)- OC este o pozitie de contact multiplu interdentar maxim dintre arcadele dentare

(dupa E.Ravrilov) – OC este conactul dentar dintre arcade cu prezenta unui numar maxim de puncte de
contact interdentar,s i in acelasi timp linia mediana coincide cu linia ce trece intre cei doi incisivi centrali

Semnele in ocluzia ortognata:

a) fiecare dinte contacteza cu 2 dinti antagonishti, afara de incis centrali inferiori shi ultimii molari
superiori

b) linia mediana a fetei se gaseste intr-un plan cu linia interincisivala dintre incisivii centrali sup si infer

c) dintii centrali super ii acopera pe cei inferiori cu o treime

d) primul molar superior contacteza cu 1,2 molar inferior in asha mod ca pe primul il acopera cu aproxim
2/3 iar pe al 2 cu 1/3.
E) fiecare cuspid al dintilor sup se incadreaza intre 2 cuspizi inferiori creind astfel o intercuspidare
maxima.

(semnele per general)

Semnele caracteristice pentru ocluzia centrica :

⦿ Fiecare dinte din arcada dentara superioara vine in contact cu omogenul sau din arcada dentara
inferioara si suplimentar cu cel situat distal,iar fiecarre dinte de pe arcada inferioara vine in contact cu
omogenul si suplimentar cu cel localizat median.Exceptie sint doar incisivii centrali inferiori si molarii trei
superiori ce contacteaza doar cu dintele antagonist

⦿ Semnul iniei mediane a fetei coincide cu linia dintre incisivii centrali ai maxilei si mandibulei

⦿ Semnul dintilor frontali superiori care acopera fata vestibulara a dintilor frontali inferiori pina la o
treime din dimensiuniel lor verticale ,iar partile incisivale ale incisivilor inferiori vin in contact cu
tunerculii palatinali ai dintilor frontali superiori

⦿ Semnul dintilor laterali in plan sagital,observind o angrenare dintre cuspizii vestibulari ai dintilor
superiori si cuspizii vestibulari ai dintilor inferioriasa in cit fiecare cuspid al dintilor superiori se
incadreaza intre doi cuspizi inferiori creiind astfel o intercuspidare maxima la acest nivel.

⦿ Semnul cheii de ocluzie Angle-cuspidul meziovestibular al primului molar superior este situat intre
cuspizii mezio- si centrovestibular a primului molar inferior

⦿ Semnul dintilor laterali in plan transversal,se determina raportul cind cuspizii vestibulari ai dintilor
superiori ,acopera cuspizii vestibulari ai dintilor inferiori in asa mod ca cuspizii vestibulari a dintilor
laterali inferiori sa contacteze cu santul intercuspidian meziodistal al arcadei dentare superioare.

Iar cuspizii linguali a dintilor laterali inferiori ii acopera pe cuspizii antagonisti superiori,situindu-se in
santul intercuspidian meziodistal inferior.

Fapt ce se datoreaza dimensiunilor mai mari ale arcadei dentare superioare fata de cea inferioara

⦿ Semnul osos şi articular - se referă de fapt la poziţia centrică a mandibulei faţă de craniu, dar la o
dimensiune corectă verticală a etajului inferior, ceea ce fixează mandibula în plan orizontal, sagital,
frontal;

⦿ Semnul neuro-muscular - presupune controlarea neuroreflexă a acestei poziţii printr-o echilibrare a


contracţiilor musculare;

⦿ Semnul faringo-glandular -este asigurat prin pregătirea farigelui pentru a produce deglutiţia, precum
şi a glandelor salivare pentru a-şi exprima conţinutul.

41. Ocluzia anterioară. Caracteristica.

Ocluzia anterioara se caracterizeaza prin propulsia mandibulei si contactul interdentar al dintilor


frontali. In asa pozitie a mandibulri uneori poate lipsi contactul dintre dinti in zonele laterale ale
arcadelor dentare. Prin urmare, intercuspidarea maxima a arcadelor dentare va lipsi, condilii articulari ai
mandibulei vor fi deplasati anterior si se vor situa undeva pep anta tuberculului articular, iar muschii
mobilizatori nu se vor gasi intr-o stare de contractie maxima si echilibrata.
42. Ocluzia distală. Caracteristica.

Poate aparea in caz de deplasare a mandibulei in directia posterioara, fapt posibil numai datorita
aplicarii unei forte, de exemplu, in momentul determinarii ocluziei centrice cand medical apasa pe
mend\tonier in directive distala. Mandibular fiind deplasata distal, arcada dentara inferioara va contacta
cu cea superioara numai in zonele laterale, iar condilii articulari vor acupa in fosele articulare o pozitie
distalizata.

43. Ocluzia laterală. Caracteristica.

Ocluzia laterala poate fi de stinga sau din dreapta, in dependent de directia deplasarii mandibulei. La

o lateropropulsie mandibulara la stinga, in aceasta zona a arcadelor dentare, contactul dintre dinti
depinde de gradul deplasarii, pe cand din partea dreapta el va lipsi sau se va crea in cateva punctie, si
invers. Totodata se va observa o asimetrie a liniei dintre incisivii centrali superiori si cei inferiori, iar
condilii articulari vor avea diferita pozitie in fosele articulare in dependent de directa deplasarii
mandibulei

44. Definiţie ”Dimensiunea verticală de ocluzie”. Metode de apreciere a dimensiunii


verticale de ocluzie.

DVO - Dimensiunea verticalå de ocluzie este dimensiunea etajului inferior al fe¡ei când arcadele dentare
sunt în pozi¡ia de intercuspidare maximå

Cu un creion chimic pe treimea mediana a fetei in zona proiectarii linie mediene se noteaza 2 puncte:
unul subnazal, altul pe proieminenta mentonului.propunindui pacientului sa relaxeze si aplicinnd unul
din testele functionale pentru relatie de postura, apoi masuram cu rigla distanta dintre puncte shi
apreciem dimensiune verticala de postura. Pacientul opoi sa inchida gura in o.c. si deasemenea
masuram distanta. Diferenta dintre aceste 2 dimensiuni constituie marimea spatiului de inocluzie in
relatia mandibulei de postura.

45. Definiţie „Poziţie neutră a mandibulei faţă de maxilă”. Metode de apreciere.

Starea de echilibru dintre musc.ridicatori si musc.coboritori cind acestea se afla intr-o stare de relaxare
relativ fiziologica,care se individualizraza la nivelul arcadelor dentare printr-un spatiu de inocluzie egal
cu 2-3mm.

“ suma rapoartelor mandibulo-craniene atunci când mandibula se află în poziţie posturală faţă de craniu
sub efectul echilibrului tonic antigravific al musculaturii manducatoare”

În vederea obţinerii relaţiei de postură sunt necesare anumite condiţii: bolnavul va fi aşezat cu capul
nesprijinit, în cabinet atmosfera va fi calmă, plăcută, zgomotelecu capul nesprijinit, în cabinet atmosfera
va fi calmă, plăcută, zgomotele reduse,lumina şi culorile nestridente, iar conversaţia cu pacientul va fi
una obişnuită, fărăsemnificaţieafectivă.Bolnavulvarespiraliniştit,lăsând mandibula sub influenţa
reflexuluide poziţionare a mandibulei antigravific.

Facilitarea inducerii relaţiei de postură este realizată prin utilizar ea unor teste fonetice care au însă mai
mult semnificaţie funcţională decât de postură:

1.testul Wild

– pacientul pronunţă cuvinte ce conţin fonema „A”: mama, Ema, Ohio;


2.testul Silvermamn –

utilizează cuvinte ce conţin fonema „S”: pas. dus-întors,Mississippi; 3.testul Robinson– ferfeniţă, fe, ve;

4.numărătoarea de la 60 la 70.

După deglutiţie sau după utilizarea unuia din testele de| mai sus. În condiţiile menţionate, bolnavul
rămâne în relaţie de postură.

46. Caracteristica poziţiei de postură a mandibulei după Burlui.

Posselt defineşte poziţia sau relaţia de postură drept relaţia dintre mandibulă şi craniu care se întâlneşte
cel mai frecvent atunci când subiectul se află în poziţie ortostatică sau aşezat, într-o stare de relativă
pasivitate (prin pasivitate autorul înţelege: respiraţie liniştită şi un calm relativ, psihic şi emoţional).

După Lejoyeux, poziţia de postură (de repaus) este poziţia de echilibru tonic al complexului muscular, de
la care pleacă şi la care ajung toate mişcările mandibulei.

Poziţia posturală a mandibulei reprezintă de fapt efectul unei sume de reflexe neuromusculare, cu punct
de plecare în receptorii fuzoriali, tegumente, labirint, articulaţie temporo-mandibulară, care prin
acţiunea conjugată duc la poziţionarea mandibulei în fazele de repaus mandibular. Efectul acestor
reflexe se manifestă activator în cazul musculaturii ridicătoare şi inhibitor în cazul musculaturii
coborâtoare a mandibulei. Această acţiune diferenţiat coordonată face parte din reflexul de inhibiţie
reciprocă (Barrelle) ce realizează inhibiţia coborâtorilor şi creşterea tonicităţii ridicătorilor.

În concepţia lui Bril şi Tryde, la realizarea relaţiei de postură a mandibulei participă atât elemente active,
cât şi elemente pasive .

Elemente pasive:

-complex structural muşchi-tendon - cuprinde elementele contractile formate din fibrele musculare si
tesutul conjunctiv ce formeaza endomisium, perimisium, fascia si tendonul de insertie. In componenta
muschiului, o parte din tesutul conjunctiv este dispus in paralel cu elementul contractil (endomisium si
perimisium), iar alta parte (tendonul) este dispus in serie.

- acţiunea pasivă a elementelor articulare şi periarticulare - tesuturile articulare prezinta proprietati


vascoelastice care contribuie la conservarea unei anumite pozitii cranio-mandibulare.

-acţiunea barică negative (actiunea presiunii negative) - Atunci când gura este închisă, iar mandibula se
află în intercuspidare maximă, faţa dorsală a limbii este în contact cu palatul dur. Prin coborârea
mandibulei sub acţiunea forţei de gravitaţie se realizează o coborâre a limbii, astfel că între faţa dorsală
a acesteia şi palatul dur apare un spaţiu constant (spaţiul lui Donders). Coborârea mandibulei şi
închiderea ermetică a cavităţii orale – anterior prin chinga labială şi posterior prin contactul între faţa
dorsală a limbii şi palatul moale – generează un vid oral care are o valoare de 5-7 mm mercur (după
Donders) şi 9,7 cu variaţii între 3-18 mm mercur (după Faingenblum). Forţa de 300 g generată de vidul
oral este suficientă (după Timmer) pentru a contracara greutatea mandibulei iară a mai fi nevoie de
acţiunea altor factori. În favoarea acţiunii elementelor pasive de menţinere a poziţiei de postură a
mandibulei, pledează, înregistrarea liniei izoelectrice pe traseele electromiografice ale muşchilor
manducatori.

Elemente active:
Elementele active ale relaţiei posturale mandibulare sunt reprezentate de muşchi şi sistemul nervos care
fi activează. Unitatea morfologică şi funcţională care realizează tonusul necesar menţinerii mandibulei în
poziţie de postură, este unitatea motorie, formată din neuronul motor şi loialitatea fibrelor musculare
inervată de axonul său.Activarea sau inhibarea unităţii motorii se face prin stimuli centrali sau stimuli
veniţi de la periferie, care întreţin muşchiul într-o stare de contracţie tonică cu nivelul mai mult sau mai
puţin ridicat, după cum o cer condiţiile fiziologice. Controlul reflex al poziţiei posturale mandibulare
reprezintă o achiziţie mai recentă în gnatologie, importanţa clinică a conceptului constând în faptul că
admite variabilitatea poziţiei de „repaus fiziologic” a mandibulei. Brodie, Ackermann şi Lejoyeux au
sintetizat jocul muscular ce conduce la stabilirea poziţiei de postură în cadrul schemei bine cunoscute,
Completând schema lui Brodie şi Ackermann, Lejoyeux este de părere că poziţia posturală a mandibulei
depinde de un factor muscular şi unul nervos.

1. Antagonismul muşchilor cefei şi al muşchilor prevertebrali care echilibrează poziţia capului în


raport cu coloana vertebrală cervicală, asigurând totodată flexia şi extensia capului în timpul
flexiei, mandibula este împinsă către înainte şi în sus, în timp ce în extensie coboară şi se
retrudează. De aici rezultă consecinţa dependenţei poziţiei posturale mandibulare de echilibrul
celor două grupe musculare antagoniste: grupa muşchilor cefei şi a muşchilor prevertebrali.
2. Antagonismul muşchilor manducatori, care, având una din inserţiile lor pe osul mandibular,
determină deplasarea acestuia către grupul muscular a cărui contracţie predomină: ridicători
faţă de coborâtori, retractori faţă de propulsori.
3. Antagonismul muşchilor ce solicită limba, prin rezultanta lor se mobilizează şi mandibula
datorită fenomenului de homotropie linguo-mandibulară. Poziţia limbii rezultă ea însăşi din
echilibrul antagonic al muşchilor stiloglos, palatoglos şi faringoglos, care tind să ridice limba, şi
hioglos, lingual inferior, ceratoglos, care tind să coboare masa musculară a limbii. Dar aceasta
este fixată de corpul mandibular prin cel mai puternic muşchi al său – genioglosul – astfel încât
poziţia limbii influenţează direct poziţia mandibulară.

Relaţia posturală este influenţată şi de factorul nervos, care intervine direct în stabilirea nivelul
tonusului musculaturii striate de la nivelul extremităţii cefalice. Din coordonarea reflexelor tonus-
stimulatoare sau tonus-inhibitoare pe diferite grupe musculare, rezultă o poziţie posturală mai mult sau
mai puţin echilibrată

Posselt atrage atenţia asupra posibilităţii modificării poziţiei posturale normale la pacienţi cu modificări
patologice ale sistemului stomatognat (abraziune, edentaţie, etc.) sau modificări sistemice. Pentru acest
autor, poziţia posturală este influenţată de nenumăraţi factori cum ar fi: postura capului şi corpului,
starea de somn sau de veghe, factori psihici ce influenţează tonusul muscular, vârsta, aferente
proprioceptive de la dentiţie şi muşchi, schimbări ocluzale cum ar fi atriţia, durerea, bolile musculare şi
spasmul muscular, afecţiuni ale articulaţiei temporo-mandibulare. Poziţia de postură nu este, prin
urmare, o poziţie definitivă şi imuabilă, de unde posibilitatea apariţiei unor poziţii posturale
nefiziologice.

47. Determinarea relaţiilor intermaxilare la prezența și absenţa semnelor ocluziei centrice


și dimensiunii verticale de ocluzie.

48. Metode de înregistrare a ocluziei centrice sau a relaţiilor intermaxilare.

1.Etapa de adaptare a sabloanelor cu bordurile de ocluzie:

La maxila sablonul de ocluzie se adpateaza tinind cont de obtinerea curburii vestibulare

a bordurii si a planului de ocluzie


2.Determinarea dimensiunii verticale de ocluzie- sint mai multe metode de determonare DVO:
anatomica, antropometrica si anatomo-fiziologica

Practic insa se foloseste meoda anatomo-fiziologica:

---pentru aceasta pe fata pacientului se noteaza doua puncte,unul la baza nazala,iar altul pe barbie.Apoi
se determina pozitia de postura a mandibulei,inregistrindu-se distanta dintre puncte.

---dupa asta se adapteaza sabloanele cu bordura de ocluzie prin depunerea sau taierea cerei,obtinind o
distanta dintre cele doua puncte mai mica cu 2-3mm decit cea a pozitiei de postura

3.Determinarea pozitie neutre a mandibulei sau a relatiiei centrice si fixarea ei :pentru aceatsa sau
propus mai multe metode

a.Deschiderea maximala a gurii si mentinerea ei in aceasta pozitie circa 30sec,dupa aceasta se inchide
lent pina se simte saltul inapoi al condilului articular

b. Aplicarea probei fonetice dupa care la inchiderea gurii mandibula se pozitioneaza neutru

c. Metoda in care pacientului i se propune sa priveasca in departare si sa realizeze actul de


deglutitie,dupa care mandibula capata o pozitia de postura necesara medicului

d.Se propune relaxarea pacientului si concomitent masarea musculaturii functionale a fetei

Fixarea mandibulei are loc cu ajutorul unor placute de ceara, sau a rulourilor de material amprentar(in
istorie cu clame de sirma in forma de U)

⦿ C. Metoda Barrelle - LauritzenC. Metoda Barrelle - Lauritzen

În scopul înregistrării relaţiei centrice, Barrelle recomandă presiunea mandibuleicătre supero-posterior,


practicată cu o singură mână. Policele este aşezat prementonier,

iar indexul îndoit sub menton. Bolnavul este aşezat în fotoliu cu capul sprijinit în tetieră.Operatorul,
aşezat în dreapta şi în faţa subiectului, prinde mentonul acestuia cu mânadreaptă având indexul îndoit
sub menton şi policele prementonier. Realizând o presiunedirijată spre articulaţia temporo-

mandibulară, el imprimă mişcări de închidere şideschidere, cu amplitudine din ce în ce mai redusă,


urmărind plasarea centrică amandibulei în raport cu craniul .Pentru a nu realiza compresiunea în
articulaţia temporo-mandibulară se recomandă ca pe măsură ce amplitudinea scade în raza finală a
determinării presiunea să se reducă. Bolnavuleste invitat să păstreze poziţia mandibulo-craniană a
primului contact dentar, după care secontrolează reperele relaţiei centrice. Dacă reperele articular şi
muscular

sunt normale, iar contactul dentar inegal, atunci tulburarea ocluzaiă trebuie îndepărtată pentru a se
obţine relaţia centrica

⦿ Metoda Peter Dawson

⦿ Medicul se află în poziţie aşezat, postero-lateral, ţinând capul pacientului bine fixatîntre antebraţul
stâng şi cutia toracică. Ultimele 4 degete ale ambelor mâini se aşază submarginea bazilară a mandibulei,
fără a exercita presiuni pe ţesuturile moi ale gâtului, orientândmandibula în sus şi înapoi. Policele
ambelor mâini se aşază prementonier În dreptul sirnfizei,fără a produce presiuni dureroase pe părţile
moi, exefcitând presiune uşor în jos şi înapoi.Mâinile nu trebuie să fecă presiuni intempestive,
mandibula fimd dirijată uşor către relaţiacentrică. Se imprimă mandibulei mişcări de deschidere şi
închidere, de amplitudine redusă(2-3 mm), invitând pacientul la relaxare şi colaborare. După părerea
autorului, deschiderealargă pune muşchii în tensiune şi face ca pacientul să se opună mişcării; în cazul
unuitrismus strâns, o amplitudine de deschidere de 1 mm este suficientă pentru reperarearelaţiei
centrice.

Autorul este împotriva contactului dentar în fazele terminale cel puţin pentru începutul probei,
deoarece interferenţele ocluzale activează spasmele musculare şiduc la dureri şi imposibilitatea relaxării,
deviind mandibula de la relaţia centrică. Se repetă mişcarea până se simte absenţa oricărei opoziţii din
partea pacientului.O presiune dirijată spre înapoi şi superior face ca mandibula să, basculeze în
jurulinserţiei

ligamentare, determinând coborârea condilului în cavitatea glenoidă. Din această cauză, Peter Dawson
recomandă presiunea către superior, exercitată pe marginea bazilară

amandibulei imediat înaintea gonionului, în timp ce policele ambelor mâini acţionează prementonier,
către înapoi şi inferior, realizând astfel o basculare a mandibulei până cândextremitatea sa superioară şi
posterioară se fixează pe inserţia ligamentară şi panta articulară a tuberculului temporal anterior

⦿ Reperele ce se traseaza pe bordura de ocluzie

a. Linia mediana se traseaza in directie verticala dupa linia mediana a fetei,cit si dupa pozitita frenului
buzei superioare,daca este situat median

b. Linia caninilor se traseaza de ambele parti ale liniei mediane,la distante variabile care corespund cu
comisurile gurii si reprezinta locul de proiectie a virfului cuspidului caninului superior

c. Linia surisului este marcata printr=o linie orizontala cu planul de ocluzie,ce corespunde cu nivelu pina
unde se ridica marginea buzei superioare si constituie linia la care se va situa coletul dintilor frontali
superiori

Reperele sint trasate cu ajutorul spatulei, si are importanta la confectionarea corecta a protezelor
mobilizabile

??
pacientul trebuie să fie relaxat;
Relaxarea musculară:
• relaxarea psihologică: pregătirea psihologică a pacientului pentru a-i reduce hipertonia
musculară locală şi/sau generală;
• relaxarea farmacologică: miorelaxante la pacienţii cu spasme musculare;
• relaxarea mecanică: utilizarea unor aparate de decondiţionare (eliberare ocluzala) care permit
pierderea reflexelor habituale de închidere prin suprimarea angrenării dentare: placa palatinală
cu platou retroincizal, gutiera ocluzală, etc;
• relaxarea musculară prin exerciţii:
- deschidere forţată;
- propulsie mandibulară maximă;
- retropulsie mandibulară maximă;
- cu aparate de antrenament (retruzorul Hickok; dispozitivul Cohen). După 5-10 minute de
antrenament apare oboseala muşchilor solicitaţi, care este urmată de o relaxare reflexă a flbrelor
musculare.
• relaxarea musculară prin stimulare electrică. Stimulatorul electric (mio-monitorul lui
Jankelson) prin excitarea nervului mandibular provoacă contracţii puternice ale muşchilor
mobilizatori la 2,5 sec. pe o duratâ de 45 min urmate de relaxare.
Metodele de poziţionare mandibulară în Relatie centrica (pozitia mandibulo-craniana
fiziologica independenta de ocluzia dentara, pozitia cea mai inalta si cea mai anterioara de
contact condilo-disco-temporal, care favorizeaza rotatia pura a condililor dupa o axa balama
terminala) se pot grupa astfel: metoda unimanuală, metoda bimanuală, metoda mini-planului
retroincisiv, metoda poziţionării autoghidate.
1. Metoda unimanuală. o tehnică de conducere cu o singură mână a mandibulei în RC.
• Tehnica cu un deget. Operatorul aplică policele de la mâna dreaptă pe vârful mentonului
ghidând mandibula pacientului în direcţie condiliană.
• Tehnica cu trei degete. Operatorul aplică policele pe menton, iar indexul şi degetul mijlociu
pe marginea bazilară. Policele nu permite ca mandibula să fie împinsă anterior, iar celelalte
două degete ghidează mandibula superior.
Definitie: Ocluzia centrica
• raport dintre arcadele dentare in plan sagital, transversal si vertical, cand mandibula ocupa o
pozitie centrica fata de baza craniului si maxila.
Parametrii relatiei centrice
• -dentari:
• -un dinte – 2 antagonisti cu exceptia incisivii centrali inferiori si ultimii molari superiori care
au cate un antagonist
• primul molar superior contacteaza cu primul si al doilea molari inferiori in asa mod ca pe
primul il acopera aprox cu 2/3, pe al doilea cu 1/2, iar cuspidul mezio-vestibular este situat in
fisura dintre cuspizii mezio-vestibulari si centro-vestibulari ai primului molar inferior
• -circumscrierea arcadei mandibulare de catre cea maxilara
• -la nivel canin, cuspidul caninului maxilar se proiecteza in santul intre caninul mandibular si
PM1 mandibular.
• -liniile mediene ale cele 2 arcade sunt corespondente
• -fetele distale a M3 sunt in continuitate
• -osos – se refera la pozitia centrica a mandibulei fata de maxilar, dar la o dimensiune verticala
corecta ce fixeaza mandibula in cele 3 planuri spatiale, s, t, v/f
• -neuromuscular- presupune controlul neuroreflex a acestei pozitie printr-o echilibrare a
contractiilor muschilor ridicatori pentru a realiza o ocluzie miocentrica.
• -faringoglandular – aceasta pozitie de ocluzie centrica, faringele si glandele salivare sunt
pregatite pentru actul de deglutitie.
• 10-15% din cazuri I.M. coincide cu R.C. dar in restul de 85-90% RC este diferita de IM.
• Cand IM corespunde cu RC se numeste: point centric.
• Cand RC este diferita de IM se numeste: long centric.
• RC se gaseste intr-o pozitie mai posterioara astfel in cat cuspizii iau contact nu cu foseta sau
ambrazura ci cu panta cuspidiana opusa.
• Long centric poate fi redus 0,2; 0,9 – 1,7mm. (alunecare in sagital, anterior)
• Raportul cuspid-creasta marginala este un raport destul de labil, varful cuspidului pe muchie
este instabil.

49. Puntea dentară din două bucăți. Caracteristica. Avantaje și dezavantaje. Indicații și
contraindicații către utilizare în tratamentul edentației parțiale. Etapele clinico-tehnice
de confecționare.
50. Caracteristica punţilor dentare cu extensie. Clasificarea. Avantaje şi dezavantaje.
Indicaţii şi contraindicaţii către utilizare în tratamentul edentației parțiale.

 Se mai numesc restaurări protetice fixe cu extensie;


 Sunt proteze a căror elemente de agregare sunt situate de o singură parte a intermediarilor
(mezial sau distal);
 Elementele de agregare pot fi poziționate pe dinți stâlpi sau implanturi;
 Pot avea unul sau mai multe elemente de agregare;
 Se optează pentru restaurările dintr-o bucată, construcțiile din duoă bucăți fiind
contraindicate din motiv că zonele de lipire reprezintă puncte slabe de rezistență;
 Unele studii au raportat o rată de eșec de numai 8% cu privire la restaurările fixe cu extensie
ancorate pe dinți stâlpi cu deficit parodontal (după un prealabil tratament parodontal);
 Alte studii demonstrează că restaurările de acest tip care beneficiază de sprijin pe două
elemente de agregare prezintă o rată de eșecuri mai mică decât cele cu sprijin pe un dinte;
 Totuși rata de eșec a punților cu extensie este un pic mai mare decât a celor convenționale pe
doi sau trei stâlpi; plus la asta dinții stâlpi ai restaurărilor cu extensie necesită de 4-5 ori mai
multe tratamente endodontice decât ai punților cu elemente de agregare la ambele capete;
 mai multe eșecuri se înregistrează când dinții stâlpi sunt devitali;

Avantaj: este mai puțin voluminoasă și nu se prepară un dinte în plus;

Dezavantaj: are indicații restrânse

Indicații:
 puntea cu extensie mezială:
 absența incisivului lateral (cu elemente de agregare pe canin și primul premolar);
 absența primului premolar (cu elemente de agregare pe premolarul II și molarul I);
 puntea cu extensie distală:
 când este necesar de restabilit un singur dinte solidarizat la două elemente de agregare;
 când dinții stâlpi prezintă coroane voluminoase cu o foarte bună implantare parodonto-
radiculară;
 când arcada dentară antagonistă este scurtată sau reprezintă o proteză mobilă sau
mobilizabilă, ce nu dezvoltă presiuni ocluzale mari;
 pentru un premolar sau molar în extensie la o punte subtotală fixată pe un număr mare de
dinți stâlpi;
 pacienți tineri cu edentații molare unilaterale ce au hemiarcada opusă integră.

Contraindicații: absența a mai mult de un dinte în breșă, edentație terminală puntea fiind
agregată numai pe un dinte stâlp; ...

51. Alegerea dinţilor stâlpi la planificarea punţii dentare cu extensie.

reieșind din indicații și starea parodonțiului

????

52. Biomecanica punţilor dentare cu extensie.

Distribuţia stresului la o punte cu extensie este invers decât în cazul unei restaurări cu
elemente de agregare situate mezial şi distal.
Dinţii stâlpi situaţi mai aproape de extensie sunt supuşi în principal unor
solicitări de compresiune, în timp ce dinţii stâlpi situaţi mai departe de extensie sunt
supuşi mai ales unor forţe de tracţiune.
Aplicarea unei forţe la nivelul extensiei solicită dinţii stâlpi prin momente de basculare şi de
torsiune. Pentru optimizarea prognosticului acestui tip de restaurări, se realizează extensii cât
mai scurte şi mai înguste (dar care să pâstreze stopurile ocluzale), fixate pe un numâr cât mai
mare de dinţi stâlpi, în condiţiile unor rapoarte ocluzale riguros echilibrate

53. Erori posibile la tratamentul edentaţiei parţiale cu punţi dentare cu extensie. Profilaxia.

???

54. Caracteristica punţilor dentare întreg turnate. Tipuri. Avantage și dezavantage.


Cerinţele către puntea dentară întreg turnată.

Puntile dentare intreg turnate reprezinta o constructie protetica care serveste la restabilirea
integritatii arcadei dentare si suspendarea dereglarilor de functie provocate de edentatia partiala,
constituita din elemente de agregare si corpul de punte.
-        sunt fixate pe dintii stalpi prin cimetarea elementelor de agregare, ceea ce le confera
stabilitate pe o lunga perioada de timp
-        volumul care il ocupa in cavitatea bucala este mai mic sau, cel putin, egal cu acela ocupat
de dintii naturali
-        formele suprafetelor vestibulare si orale sunt asemanatoare cu ale dintilor naturali
-        transmit fiziologic presiuni masticatorii, prin parodontiul dintilor stalpi, de la nivelul
fetelor ocluzale ale corpului de punte si ale elementelor de agregare osului alveolar
-        sunt constructii rigide, nedeformabile, rezistente la rupere si abraziune
-        d.p.d.v. fizionomic pot fi nefizionomice, fizionomice si partial fizionomice

Avantaje:
 etape clinico-tehnice mai reduse
 scutirea pacientului de adapptarea separate a fiecarui element de agregare
 nu se produce solidarizarea corpului de punte de elementele de agregare
 pentru ca sunt realizate dintr-un singur aliaj, nu risca sa apara biocurentii.
Dez?

Ele pot fi:


 Nefizionomice
 Fizionomice
 Semifizionomice

55. Indicaţii şi contraindicaţii către tratamentul edentației parțiale cu punţi dentare întreg
turnate.

Indicatii: Edentatii partiale in zona laterala; Abraziuni dentare patologice; Anomalii de forma,
volum, pozitie; Defecte ale arcadelor dentare; Traume, carii dentare
Contraindicatii: Lipsa a mai mult de 1 molar, 2 premolari si 4 incisivi intr-un rand; Ocluzie
patologica; Afectiuni ale parodontiului, forme grave; Igiena orala deficitara

56. Aliajele utilizate la confecţionarea punţilor dentare întreg turnate.

Aliaje nobile;
Aliaj din titan;
Aliaj Cr-Co;
Aliaj inoxidabil cu poleire;

57. Particularităţile preparării dinţilor stâlpi la confecţionarea punţilor dentare întreg


turnate.
Tipuri de prag utilizate la prepararea dinților stâlpi.

1)          Preparatia coroanei dintelui

         Are ca obiectiv obtinerea unei figuri geometrice neretentive in sens cervico - ocluzal.
Coroana proprie a dintelui preparata cu forma caracteristica fiecarui dinte, este numita „bont
dentar”. Configuratia sectiunii transversale la orice nivel se inscrie in cea a zonei de colet.
Trunchiul de con (apropiat de cilindru) cu baza mare orientata cervical reprezinta forma
neretentiva. Fata ocluzala a coroanei dintelui este redusa aproximativ 1,5mm, cu respectarea
morfologiei. Fetele laterale sunt orientate prin slefuire usor convergente ocluzal, cu aspect plan.
Diametrul maxim al preparatiei este situat gingival.

Tehnici pentru prepararea coroanei dentare

1)          Tehnica clasica – utilizeaza instrumentarul abraziv diversificat din punct de vedere al


formelor si dimensiunilor
Instrumentarul este reprezentat de:

·       discuri plane, concave, convexe, active pe o fata, pe doua fete sau pe muchie;
·       pietre in forma de roata de moara sau carborund (Hetless) sau diamantate de 10mm diametru,
fixate la piesa dreapta;
·       pietre cilindrice sau con intors diamantate montate la piesa dreapta sau in contraunghi.

2)          Tehnica moderna – utilizeaza instrumente abrazive diversificate din punct de vedere al


formelor si dimensiunilor.

Particularitatile prepararii dintilor stilpi in regiunea coletului. Tipuri de prag.


  Reprezinta momentul critic al prepararii bontului. Configuratia „limitei de preparatie” va fi
aleasa in functie de tipul de microproteza care urmeaza sa fie aplicata.
         Posibilitati de preparare la nivelul limitei cervicale.
Dupa Johnston, preparatia cervicala se poate prezenta sub urmatoarele aspecte:
·     poate fi cu o terminatie nedefinita subgingival, sub forma de „pana” ca in cazul preparatiei
tangentiale dupa Körber;
·     poate avea o forma de „dalta in unghi ascutit” care se realizeaza adeseori lingual si proximal,
cu rezultate satisfacatoare;
·     se poate prezenta ca o „dalta in bizou”, folosita acolo unde se impune o slefuire mai
profunda ( de exemplu, in cazul prezentei unei carii);
·     preparatia mai poate fi realizata cu „prag”- in unghi drept, ascutit sau obtuz – simplu sau
bizotat. Pragul poate fi schitat de jur imprejur sau numai partial – vestibular – ori vestibular si
oral, depinzand de tipul microprotezei cat si de situatia clinica a cazului respectiv;
·     poate avea si forma „escavata” (vest), denumita „en congé”.
     Shillingburg este adeptul unei limite de preparatie verificabila cu precizie atat in amprenta cat
si pe model, premise indispensabile pentru obtinerea unei turnari care sa se adapteze cu
exactitate la nivelul coletului. Dupa opinia autorului, prepararea cu prag complica amprentarea,
adaptarea si insertia microprotezei. In consecinta, el se pronunta, in special in cazul coroanelor
de aur, pentru modalitatea“en cougé”.
Totodata Shillingburg arata ca pentru coroanele de aur asa numita preparatie tangentiala nu este
indicata intrucat obliga lamodelarea unor margini coronare subtiri, in lama de cutit care, nefiind
suficient de rezistente, se deformeaza de cele mai multe ori sub actiunea fortelor masticatorii.
In consecinta, o serie de autori recomanda ca limitele preparatiei sa permita pe cat posibil
incastrarea marginii microprotezei in profunzimea smaltului, ceea ce pare ca se realizeaza, in
mod satisfacator prin preparatia escavata (en congé).
        Preparatiile cu prag se pot efectua cu diferite tipuri de pietre sau freze, la turatii
conventionale sau cu turbina. Forma definitiva se perfecteaza la turatie mica, iar finisarea se
recomanda sa fie facuta cu instrumente de mana.
         Situarea limitei preparatiei. Limita cervicala a preparatiei poate fi situata subgingival sau la
nivelul marginii libere gingivale. In general, se admite ca plasarea subgingivala a preparatiei
satisface principiul parodontoprofilactic, mai putin pe cel carioprofilactic si deloc pe cel
fizionomic. In opozitie cu tendintele existente in trecut, ca marginile coroanelor de invelis sa
(Prepararea dintilor pentru coroane de invelis) patrunda cat mai mult posibil subgingival,
conceptele actuale sunt in cautarea unor tehnici si metode diversificate care urmaresc ca, in
raport cu prioritatea obiectivelor urmarite, sa se realizeze si forma preparatiei.
        Scolile de stomatologie europene utilizeaza, de la caz la caz, situarea subgingivala sau
supragingivala a limitei preparatiei.
        In alegerea nivelului de plasare a marginii microprotezei nu trebuie sa existe idei
preconcepute, aceasta facandu-se individualizat, in functie de varsta pacientului, de starea
sanatatii sale parodontale si de necesitatile fizionomice.
         Pentru realizarea unei patrunderi subgingivale a marginii coronare, se face netezirea
muchiei de smalt de la nivelul festonului gingival – rezultata in urma slefuirii fetelor laterale.
        De asemenea, in raport cu adancimea fundului de sac gingival, se slefuieste cu 0,5-1mm in
profunzime, de jur imprejur sub jet puternic de apa, pentru indepartarea festonului. Instrumentul
abraziv trebuie deplasat paralel cu axul dintelui – in miscare continua – ca sa nu se formeze
santuri verticale; in aceasta faza se inlatura si eventualele praguri subgingivale.
        Adeseori, inainte de slefuire, ca masura  pregatitoare se aplica inele elastice, fire
subgingivale sau inele de pasla, cu scopul indepartarii marginii gingiei. In legatura cu prepararea
coletului s-a mai preconizat sa se realizeze nu numai o linie de demarcatie ci chiar o suprafata de
1-1,5mm latime, care sa faca mai retentiva baza cilindro-conica a bontului (Costa). Reamintim
ca bontul preparat trebuie sa aiba aceeasi forma pe care o are si sectiunea dintelui respectiv la
nivelul coletului, stiut fiind ca fiecare are forma sa proprie, ovala, circulara sau trapezoidala.
        Referitor la patrunderea subgingivala a marginilor coroanelor, Richter, intr-o cercetare
clinica efectuata intr-un timp mai indelungat pe un numar mai mare de pacienti, nu a putut
constata o diferenta semnificativa intre plasarea subgingivala si supragingivala a marginilor
microprotezelor. Dupa autor este mai importanta adaptarea si finisarea marginilor coroanelor
decat limita lor in raport cu festonul gingival. In general, in scop parodontoprofilactic, se
recomanda ca marginile microprotezelor sa se situeze supragingival. Atunci cand se urmaresc,
insa mai ales retentia si stabilitatea coroanelor se preconizeaza extinderea lor subgingival ca sa se
mareasca astfel suprafata de frictiune intre peretii bontului si microproteza.
        Situarea subgingivala poate fi conditionata de prezenta terenului cariogen sau de restaurari
de data mai veche, preexistente.
        In literatura de specialitate se remarca tendinta de a se acorda rolul cel mai important
perfectei finisari a marginilor coronare si intr-o mai mica masura nivelului la care se face
plasarea acestora.
        Consideram, in contextul general al conceptelor actuale ca decat sa se realizeze forme de
praguri neadecvate, acolo unde nu este neaparat necesar, cu instrumentar impropriu, este mai
important sa se faca o slefuire tangentiala corecta cu netezirea circulara a crestei de smalt, dupa
cum indica Ene Körber, sau o slefuire „en congé”. De asemenea, trebuie sa se urmareasca
evitarea spinilor iritativi, cu posibilele lor influente nocive asupra parodontiului marginal, evitare
realizabila prin obtinerea unor amprente perfecte a unei modelari si finisari corespunzatoare a
marginilor coroanelor. 
58. Particularităţile obţinerii amprentelor la confecţionarea punţilor dentare întreg
turnate. Tipuri și tehnici utilizate.

AMPRENTAREA
      Campul protetic este o notiune de baza, intalnita frecvent in specialitate si defineste
totalitatea elementelor morfologice cu care coroana de acoperire prezinta raporturi de contact.
Amprenta transfera in negativ dintele preparat si restul elementelor campului protetic din
cavitatea bucala in laboratorul de tehnica dentara.
        In amprenta sunt inregistrate urmatoarele elemente:
-        bontul dentar
-        dintii vecini
-        dintii antagonisti
-        ocluzia dentara in pozitie de intercuspidare maxima.
       Amprenta este efectuata cu ajutorul urmatoarelor materiale:
-        materiale termoplastice (Stents si Kerr)
-        materiale elastice – elastomeri.
Examinarea amprentei
verificarea integritatii      controlul pozitiei elementelor de agregare     daca antagonistii sunt bine
reprezentati      daca ocluzia este corecta

59. Etapele clinico-tehnice de confecţionare a punţii dentare întreg turnate. Erori posibile
și profilaxia lor.

Puntile dentare intreg turnate reprezinta o constructie protetica care serveste la restabilirea
integritatii arcadei dentare si suspendarea dereglarilor de functie provocate de edentatia partiala,
constituita din elemente de agregare si corpul de punte.
Puntea intreg turnata face parte din metoda moderna de confectionare integrala a piesei prin
turnarea integrala a piesei, prin turnarea elementelor de agregare si a corpului puntii concomitant
sau prin presarea acrilatului. Aceasta este numita punte dintr-o bucata.
Metoda clasica presupune confectionarea separata a pieselor lucrarii:
 elementele de agregare si corpul puntii, ce vor fi solidarizate prin lipire sau supraturnare.
Machetele elementelor de agregare si ale corpului de punte solidarizate formeaza un bloc de
ceara unic care este inlocuit cu aliajul solicitat prin turnare, se obtine componenta metalica dintr-
o bucata.

Modul de confectionare:

1.Clinic – Prepararea dintilor stalpi, amprentarea si determinarea


ocluziei centrale, protectia dintilor vitali slefuiti
2.Laborator – Confectionarea modelelor din ghips dur cu bonturi mobilizabile ale dintilor
preparati, montarea modelelor in simulator si modelarea machetei puntii din ceara si turnare
aliajului solicitat, prelucrarea si adaptarea puntii pe model.
3.Clinic – Proba puntii in cavitatea bucala
4.Laborator – Finisarea si lustruirea puntii, pentru cele mixte aplicarea pe componenta metalica
a materialului fizionomic solicitat.
5.Clinic – Proba definitive si cimentarea puntii dentare.

Greşeli clinice:
1. Nerespectarea paralelismului la prepărarea dinților stîlpi
2. Deformarea amprentei
3. Modificarea pozitiei bonturilor dentare preparate, datorita migrarilor
Greşeli tehnice:
1. puntea a fost realizata pe un model care nu este identic cu morfologia campului protetic
2. Erori la realizarea machete
3. Erori la turnare (dimensiuni incorecte, apărute în urma inegalității coeficientului de
dilatare și contracție ai masei de ambalat și aliajului utlizat)
4. Erori la lipirea corpului de punte de elementele de agregare

60. Metodologia verificării relaţiilor: a) elementelor de agregare cu dinţii stâlpi, cu dinţii


vecini, b) corpului de punte cu creasta alveolară, c) puntea dentară cu dinţii
antagonişti.

Elementelor de agregare cu dinţii stîlpi, cu dinţii vecini:

Examinarea contactelor elementelor de agregare in zona coletului dintilor-stalpi si cu dintii


vecini depinde de felul microprotezelor si se executa atat la proba elementelor de agregare cat si
proba puntii.

Corpului de punte cu creasta alveolară:

Examinarea raportului corpului de punte cu apofiza alveolara cuprinde controlol spatiul necesar
pentru protectia papilei interdentare si se verifica cu ajutorul sondei in unghi, verificarea niselor
pt autocuratire, cat si incadrarea, puntii in morfologia arcadei respective. Corigirea acestor
contacte se efectueaza prin slefuirea corpului de punte

Puntei dentare întregturnate cu dinţii antagonişti.

Examinarea rapoartelor corpului de punte cu dintii antagonisti la nivelul suprafetelor ocluzale


prevede crearea echilibrului ocluzal prin slefuirea conform conceptiei ocluziei functionale, care
cuprinde verificarea contactelor ocluzale in intercupidarea maximei. La miscarile de propulsie,
de lateralitate, a curbelor ocluzale de comprensare si a dimensiuni verticale de ocluzie.
Avantajele la dirijate si nederijate :

Are un contact pe toată suprafața bontului - nedirijate ,


avantajul: transmit forțele pe tot bontul dentar

61. Punţi dentare acrilice. Caracteristica. Avantage și dezavantage. Indicaţiile şi


contraindicaţiile. Etapele clinico-tehnice de confecţionare.

Indicatii:
·        Defecte mici (1-2 dinti) in zona frontala;
·        Ca metoda provizorie de protectie a dintilor vitali;
Contraindicatii:
·        Copii si tineri;
·        Grosimea tesuturilor dentare dure este neinsemnata;
·        Ocluzie adanca;
·        Alergie la masele acrilice;
·        Bruxism;
·        Abraziuni dentare inseminate;

Clasic-
Clinic: prepararea dintilor stilpi;amprentarea cimpului protetic.

Laborator: realizarea modelului din gips dur;modelarea machetei viitoarei punti din ceara; ambalarea
machetei coroanei in chiuveta pru realizarea tiparului; pregatirea acrilatului si introducerea lui prin
presare in tipar; polimerizarea acrilatului si dezambalarea coroanei din chiuveta; prelucrarea, finisarea si
lustruirea coroanei.

Clinic: proba coroanei si fixarea ei prin cimentare

Puntea dentara ceramica metoda clasica

Clinic: prepararea dintelui; amprentarea culorii ceramicii; pretectia dintelui cu pulpa vie.

Laborator: confectionarea modelelor si pozitionarea lor in simulator; realizarea matricii din platina care
se depune stratul opac si se arde; matricea se depune pe bonturile dintilor stilpi intre care se adapteaza
o bara din portelan prefabricate care se lipeste cu ceara incolora pru a o solidariza; ansamblul bara-
matrice se detaseaza si I se confectioneaza un support termorezistent; dupa priza definitive a masei de
ambalat se prelucreaza termic la 1000 C; dupa racier se depun celelalte straturi: dentina, colet, smalt;
prelucrarea cu abrasive.

Clinic: proba in cavitatea bucala

Laborator: glazurarea; se inlatura matricea din platina din interiorul coroanelor

Clinic: Fixarea coroanei in cavitatea bucala


Moderna- Tehnica moderna nu prevede modelarea machetei coroanei din ceara si nici realizarea
tiparului. Aceasta tehnica consta in modelarea directa a coroanei din acrilat prin depunerea succesiva a
straturilor pe bontul dentar. Tehnica modelarii coroanei prevede depunerea acelorasi straturi (bazal, de
dentina, de smalt, de colet si incizal), urmate de polimerizarea lor conform instructiunilor din prospect.

62. Prepararea dinţilor stâlpi în cazul confecţionării punţilor dentare acrilice. Metode.
Complicații posibile. Profilaxia lor.
63. Particularităţile de amprentare a câmpului protetic în cazul confecţionării punţilor
dentare acrilice. Materialele utilizate. Complicații posibile. Profilaxia lor.
64. Punţi dentare din materiale compozite. Caracteristica. Avantage și dezavantage.
Indicaţii şi contraindicaţii către utilizare în tratamentul edentației parțiale. Etapele
clinico-tehnice de confecţionare.
65. Punţi dentare integral ceramice. Caracteristica. Varietăți de mase ceramice utilizate la
confecționarea lor. Avantage și dezavantage. Indicaţiile şi contraindicaţiile către
utilizare în tratamentul edentației parțiale.
66. Etapele clinico-tehnice de confecţionare a punţilor dentare integral ceramice.
Complicații posibile. Profilaxia lor.
67. Tipuri și tehnici de preparare a dinţilor stâlpi la confecționarea punţilor dentare
integral ceramice. Complicații posibile. Profilaxia lor.
68. Metode de amprentare la confecţionarea punţilor dentare integral ceramice.
Complicații posibile. Profilaxia lor.
69. Puntea dentară mixtă metalo-acrilică. Caracteristica. Varietăţi. Avantage și
dezavantage.
70. Punţi dentare metalo-acrilice cu componenta metalică ştanţată. Avantage și
dezavantage. Indicaţii şi contraindicaţii către utilizare în tratamentul edentației
parțiale.
71. Etapele clinico-tehnice de confecţionare a punţilor dentare mixte cu componenta
metalică ştanţată. Erori posibile. Profilaxia lor.
72. Puntea dentară metalo-acrilică cu componenta metalică întreg turnată. Varietăți.
Indicaţii şi contraindicaţii către utilizare la tratamentul edentaţiei parţiale. Etapele
clinico-tehnice de confecţionare.
73. Tehnica de preparare a dinţilor stâlpi la confecționarea punţilor dentare metalo-
acrilice cu componenta metalică întreg turnată. Instrumente utilizate. Complicații
posibile. Profilaxia lor.
74. Amprentarea la confecţionarea punţilor dentare metalo-acrilice cu componenta
metalică întreg turnată. Materiale și tehnici utilizate. Complicații posibile și profilaxia
lor.
75. Puntea dentară mixtă din materiale metalo-compozite. Indicaţii şi contraindicaţii către
utilizare la tratamentul edentaţiei parţiale. Etapele clinico-tehnice de confecţionare.
76. Caracteristica punţii dentare metalo-ceramice. Varietăți. Avantaje și dezavantaje.
Indicaţiile și contraindicațiile către utilizare la tratamentul edentaţiei parţiale.
77. Etapele clinico-tehnice de confecţionare a punţilor dentare metalo-ceramice.
Complicații posibile. Profilaxia lor.
78. Particularităţile de preparare a dinţilor stâlpi la confecţionarea punţilor dentare
metalo-ceramice. Instrumente utilizate. Complicații posibile. Profilaxia lor.
79. Tipuri de prag realizat la prepararea dinţilor stâlpi pentru confecţionarea punţilor
dentare metalo-ceramice. Avantage și dezavantage. Indicații și contraindicații.
80. Metode de retracţie gingivală la confecţionarea punţilor dentare. Avantage și
dezavantage. Indicații și contraindicații către retracția gingivală. Complicații posibile.
Profilaxia.
81. Particularităţile de amprentare a cîmpului protetic la confecţionarea punţilor dentare
metalo-ceramice. Materialele utilizate. Complicații posibile și profilaxia lor.
82. Proba punţii dentare mixte metalo-cerahmice în cavitatea bucală. Cerinţe.
Individualizarea reliefului morfo-funcţional a punţilor dentare mixte metalo-ceramice.
Tehnica executării. Individualizarea culorii componentei estetice a punţii dentare mixte
metalo-ceramice.
83. Care este necesitatea realizării probei definitive a punţilor dentare. Consecutivitatea
realizării. Cerinţele verificării la etapa probei definitive a punţilor dentare.
84. Complicațiile posibile ce pot apărea după fixarea punţii dentare. Clasificarea.
Profilaxia.
85. Indicaţii la fixărarea temporară a punţilor dentare. Materialele utilizate.
86. Indicaţii la fixarea permanentă a punţilor dentare. Materialele utilizate.
87. Pregătirea elementelor de agregare și dinţilor stâlpi către fixarea punţilor dentare.
Sfaturile şi recomandările pacientului după fixarea punţilor dentare.
88. Caracteristica acţiunii forţelor de compresie, tracţiune şi orizontale la nivelul punţilor
dentare. Caracteristica forţelor orizontale care acţionează asupra punţilor dentare.
89. Simptomele suprasolicitării dinţilor stâlpi după fixarea punţilor dentare.
Caracteristica. Factorii ce influienţiază rezistenţa punţilor dentare.
90. Complicaţiile posibile la etapele tratamentului protetic cu punţi dentare şi profilaxia
lor.