Sunteți pe pagina 1din 113

ELABORAREA METODICĂ Nr 1

TEMA: Edentaţia parţială. Etiopatogenia. Tabloul clinic. Metodologia examenului clinic.

1. Etiologia edentaţiei parţiale.

Edentatia partiala – o patologie care implica absenta de la 1 la 13 dinti pe una sau ambele
arcade ce apare in perioada pasteruptiva.

 Factorii ereditari (congenitali) – dereglări în etapa de embriogeneză a țesuturilor dentare,


dereglări în procesului de erupție a dinților permanenți
– Lipsa mugurilor dentari
– Anodontia
– Hipodontia

 Factori dobândiți (post-natali)


-caria complicata netratată sau incorect tratată
-boli ale țesutului parodontal
-etiologia mixta - carie si parodontopatie;
-parodontopatiile marginale cronice progresive;
-distructiile coronare masive, insotite de leziuni radiculare
-intervenții chirurgicale care au implicat îndepărtarea tumorilor
- tratamentele stomatologice si protetice incorecte care nu respecta principiile
biomecanice, biofunctionale si creeaza conditii pentru aparitia dizarmoniilor ocluzale si
instalarea sindromului de disfunctie a aparatului dento-maxilar (iatrogeniile);
-leziuni
-traume

- boli generale ale organismului (diabet, hipertensiune arterială, tulburări endocrine etc.)
-procese inflamatorii (osteomielită)
- factori socio-economici etc.

Clasificarea edentaţiei parţiale după Kennedy.

în funcție de numărul de dinți lipsă:


a)mici - de la 1 la 3 dinți;
b)mediu este de la 4 la 6 dinți;
c)Edentația extinsă - de la 6 la 8 dinți;
d)Edentația subtotală - prezența de la 1 la 2-3 dinți.

după topografie:
a)În zona frontală;
b)În zona laterală;
c)În fronto-lateral (unic sau bilateral).

în funcție de maxilar:
a)Pe maxilarul inferior;
b)Pe maxilarul superior;
c)Pe ambele maxilare ;
în funcție de poziția dinților rămași:

*Defect nelimitat
*Defect limitat

Clasificarea edentației parțiale după Costa


I -edentația frontală.
II - laterală pe o singură hemiarcadă și pe toată arcada dentară.
III -edentația terminală mixtă
IV – edentația extinsă.
V – edentația extinsă în regiunea frontală și laterală.
VI – edentația subtotală –– 1-2 dinți rămași.

Clasificarea edentatiei partiale dupa Kennedy


 Clasa 1 – edentatie terminal bilaterala
– Subclasa 1 – cu 1 edentatie intercalate
– Subclasa 2 – cu 2 edentatii intercalate
– Subclasa 3 – cu 3 edentatii intercalate
– Subclasa 4 – cu 4 edentatii intercalate
 Clasa 2 – edentatie terminal unilaterala
 Clasa 3 – edentatie/bresa laterala intercalate
 Clasa 4 – bresa frontal ce trece linia mediana

2. Tabloul clinic al edentaţiei parţiale.

-numărul dinților absenți


-topografia defectului și funcției dinților lipsă;
-starea țesuturilor dure și a țesuturilor parodontale ale dinților rămași;
-tipul de ocluzie;
-timpul scurs după apariția edentației parțiale;
-etiologia edentației parțiale;
-vârsta și starea pacientului ;
Durere
Tulburari fizionomice\tulburari fonetice
Tulburari de masticatie, incizie
Dureri articulare

Tulburari fizionomice (misc etaj inf, coborarea comisurii gurii, proeminenta santului nazo-labial,
mentonier, prabusirea buzelor, obraji supti)
Lipsa partial a dintilor
Lipsa punctelor de contact cu antagonistii
Atrofia apofizei alveolare, hipertrofie compensatory
Atrofia mucoasei
Fosa articulara mai plata
Mobilitatea patologica a dintilor ramasi
Dereglari ATM
Tulburari masticatorii

3. Care sunt factorii de care depinde gradul de pronunţare a simptoamelor în edentaţia


parţială.
-numărul dinților absenți
-topografia defectului și funcției dinților lipsă;
-starea țesuturilor dure și a țesuturilor parodontale ale dinților rămași;
-tipul de ocluzie;
-timpul scurs după apariția edentației parțiale;
-etiologia edentației parțiale;
-vârsta și starea corpului pacientului ;

4. Tabloul clinic al pacienţilor cu edentaţii frontale.


– Prabusirea buzei superioare spre oral
– Dereglari de integritate a arcadelor dentare
– Dezintegrarea arcadelor dentare
 Grupa care functioneaza
 Grupa care cu functioneaza
– Migrarea dintilor restanti
– Dereglari de functie (incizie, masticatie, fonatie)
– Abraziune patologica
– Dereglari fizionomice, psihice

5. Tabloul clinic al pacienţilor cu edentaţii laterale.

Prabusirea obrajilor
Obraji supti
Asimetrie faciala
Micsorarea 1/3 inferioara a fetei
Pronuntarea plicii nazolabiale, mentoniere
Coborarea comisurilor

Dereglari de integritate a arcadelor


Dezintegrarea arcadelor
 Grup care functioneaza
 Grup care nu functioneaza
Suprasolocitari functionale a dintilor restanti
Abraziune patologica a d
Mobilitate patologica
Migrarea d restanti
Dereglari de functie(fonatie, masticatie)
Dereglarea ATM
Dereglari functionale musculare
Dereglari psihice
Dureri

6. Caracteristica grupelor de dinţi funcţionale şi nefuncţionale.


La examenul endobucal vom observa următoarele simptome:
1) dereglări de integritate a unei sau a ambelor arcade dentare;
2) dezintegrarea arcadelor dentare în care apar două grupe de dinti:
a) grupa care funcționează şi
b) grupa care nu funcționează.
Din grupa funcțională fac parte dinții care si-au păstrat antagoniştii şi participa
la actul de masticație. Această grupă de dinți capătă calități noi care, ca regulă,
constau în combinarea celor două funcții principale: incisie și masticație.
De exemplu, lipsa dintilor laterali de pe una sau ambele arcade dentare şi
păstrarea dinfrontali pe ambele arcade va duce la o combinare a funcției de bază
a dinților restanți - incizie, cu funcția de masticație, la care ei nu sînt adaptați.
Fiind puşi în condiții nefavorabile la aplicarea fortelor de masticație, treptat apar
alte simptome ca urmare a suprasolicitării funcționale:
• suprasolicitarea funcțională a dinților restanți care şi-au păstrat
antagoniştii;
• abraziunea patologică a țesuturilor dure ale acestor dinți;
• apariția mobilității patologice din cauza schimbărilor care au loc în
tesuturile parodontului.
• migrarea dințilorestanți;
• dereglări de funcție (incizie, masticație, deglutiție, fonație);
• dereglări de funcție a ATM
• dereglări funcționale musculare, fizionomice, psihice, dureri.

Din grup functional – fac parte d care si-au pastrat antagonistii si participa la actul de
masticatie, Combina cele 2 functii-incizie + masticatie. Ex: lipsa d laterali pe una / ambele
arcade si pastrarea d frontali pe ambele arcade => o combinare a functiei de baza a d, restanti
(incizie+masticatie) la are ei nu sunt adaptati.
Fiind supusi in conditii nefavorabile la aplicarea fortelor masticatorii, apoi apar alte simptome –
suprasolicitari functionale a d restanti, abraziune patologica a t. , mpbilitate patologica, migrarea
d, dereglarea functiei, dereglarea ATM, functionale, fizionomice, psihice, dureri.
Grup nefunctional - d care nu au antagonisti si nu participa la actul de masticatie.

7. Tabloul clinic a suprasolicitării funcţionale a dinţilor restanţi în edentaţie parţială.


Fiind puşi în condiții nefavorabile la aplicarea fortelor de masticație, treptat apar
alte simptome ca urmare a suprasolicitării funcționale:
• suprasolicitarea funcțională a dinților restanți care şi-au păstrat
antagoniştii;
• abraziunea patologică a țesuturilor dure ale acestor dinți;
• apariția mobilității patologice din cauza schimbărilor care au loc în
tesuturile parodontului.
• migrarea dințilorestanți;
• dereglări de funcție (incizie, masticație, deglutiție, fonație);
• dereglări de funcție a ATM
• dereglări funcționale musculare, fizionomice, psihice, dureri.

8. Metodologia examenului clinic.


Anamneza - (Nume, renume, datele de pasaport, IDMP, varsta, profesia, adresa, telefon)
Acuzele -(plangerile, dureri, discomfort
Aţi avut vreodată:
reacţie neobişnuită la vreo injecţie sau medicament? (penicilină, iod),
Astm, rinită alergică, sau alergii
Boli de inimă, HTA,
Rheumatism, afectiuni articulare
Incter, DZ,
Afectiuni respiratorii
Boli infecţioase(TBC, Hepatita, SIDA, boli dermato - venerice
Instoricul bolii - localizarea, caracterul durerii, intensitatea, iradierea, conditii de aparitie, cauza,
debutul)
Inspectia generala
Examenul exobucal (inspectia, palparea, ATM (dinamica- inchiderea, deschiderea), auscultarea
directa(cu urechea), indirecta(stetofonendoscopul), grad de deschidere gurii, aprecierea excursiei
mandibulei, mentonului
Examenul intraoral (grad de deschidere, vestibulul, mucoasa, arcadele, starea d restanti, starea
apofizei alveolare, in spatii edentate, )

9. Frecvenţa edentaţiei parţiale în RM.


În zonele rurale - 653 la 1000 de pacienți;
În zonele urbane - 599 din 1000 de pacienți; mai des în rândul bărbaților).
Conform clasificării Edentațiai după Kennedy:
Clasa I - 87,8 la 1000 de pacienți;
Clasa II - 67,9 la 1000 de pacienți;
Clasa a III-a - 430 la 1000 de pacienți;
Clasa a IV-a - 25 la 1000 de pacienți.
Zona de sud este de 711 la 1000 de pacienți,
zona centrală este de 626 la 1000 de pacienți,
zona de nord 538 la 1000 de pacienți.

10. Principiile de tratament protetic a edentaţiei parţiale.


Planul de tratament cu punți dentare, indiferent de particularitățile constructive
de tehnică prin care sînt realizate, va avea în vedere realizarea unor principii
cunoscute sub denumirea de: principiul biofuncțional, biomecanic profilactic.
Principiul biofuncțional include restabilirea funcțiilor majore ale sistemului
stomatognat: masticație, fonație, fizionomie.
Principiul biomecanic urmăreşte realizarea dinamicii mandibulare cu şi fără
contact dentar asigurînd în acest scop lucrării protetice următoarele
caracteristici: rezistență fizică, chimică, inserție și stabilitatea static și dinamică
a raportului dintre proteză și suport.
Principiul profilactic de tratament prin punți dentare urmăreşte asigurarea unei
profilaxii generale şi locale prin restabilirea unui echilibru ocluzal, evitarea
modificărilor patologice a procesului trofic în formațiunile anatomice cu care au
relații de contact (dinții- stīlpi, dinții antagonişti, parodont, apofiza alveolara si
mucoasa).

ELABORAREA METODICĂ Nr 2
TEMA: Examenul clinic şi paraclinic a pacienţilor cu edentaţii parţiale.
1. Consecutivitatea examenului clinic a pacienţilor cu edentaţii parţiale.

Examenul clinic avand scopul culegerea datelor, simptomelor si care apreciaza ca rezultat un
diagnostic corect si respectiv o intocmire a unui plan corect de tratament protetic.
Etapele:
I. Anamneza ( datele personale, motivele prezentarii, istoricul actualei maladii);
II. Examenul exobucal (se face prin inspectie, palpare, auscultare ; se atrage atentia la
configuratia si simetria fetei, pozitia forma buzelor, se va depista inaltimea etajului
inferior al fetei ).
III. Examenul endobucal ( se urmareste gradul de deschidere si inchidere a cavitatii
bucale, prin inspectie vizuala si instrumentala se va aprecia starea mucoasei
vestibulului oral, obrajilor, limbii, planseului bucal, palatului dur si moale; se trece la
aprecierea fiecarui dinte din arcade, se apreciaza forma arcadei dentare dupa
necesitate aplicand metoda de inspectie, sondare, palpare, percutie, apreciind gradul
de mobilitate a fiecarui dinte si respectiv examinand mai ales starea tesuturilor
dintilor lezati)

2. Examenul subiectiv, importanţa.

Anamneza

Istoricul medical reprezinta o informatie care poate influenta tipul de tratament protetic, tipul de
proteza partiala, profilaxia tesuturilor de sprijin pentru proteza.

 Varsta si sexul pacientului

Pot indica anumite particularitati privind starea fiziologica a organismului. Climacteriul, sarcina,
senilitatea influenteaza conduita terapeutica.

 Starea generala a sanatatii

Intereseaza in special bolile generale trecute sau prezente care pot influenta tratamentul protetic.
Dintre acestea se pot aminti: anemiile, diabetul, hiperparatiroidismul, hipertiroidismul,
artritismul, tulburarile de metabolism, avitaminozele.

 Profesiunea pacientului

Explica cauza pierderii dintilor sau impune exigente estetice deosebite.

 Istoricul dentar

Indica cauza care a dus la pierderea dintilor.

Daca dintii au fost pierduti prin parodontopatie, prognosticul pentru dintii restanti si crestele
edentate este nefavorabil. Se impune un tratament preprotetic parodontal pentru dintii restanti.

Daca dintii au fost pierduti prin carie se impun masuri de protectie a dintilor stalpi prin
acoperirea acestora cu microproteze in cadrul tratamentului proprotetic. Parodontiul dintilor
stalpi si crestele edentate au un prognostic mai favorabil.

Pierderea dintilor poate avea si o cauza mixta - carie si parodontopatie.

De asemenea, se mai intalnesc si alte cauze ale pierderii dintilor si anume: trauma ocluzala,
traumatismele dentare, faciale, eventuale tumori, iatrogenii, etc.
 Experienta protetica anterioara a pacientului

Ne intereseaza in mod deosebit atitudinea pacientului fata de proteza anterioara (daca a avut)
purtata sau nepurtata, precum si motivele care il determina sa o schimbe sau sa solicite tratament
protetic.

Este necesar de stiut ce asteapta pacientul de la acest tratament protetic si daca cerintele lui nu
sunt exagerate si se pot concretiza intr-o lucrare protetica care-l va multumi.

Se va examina proteza veche din toate punctele de vedere.

 elemente de mentinere, sprijin si stabilizare;


 baza protezei - intindere, material;
 dintii artificiali si daca refac fizionomia;
 mentinerea;
 stabilitatea;
 ocluzia.

3. Examenul obiectiv, consecutivitatea.

Examenul obiectiv include examenul clinic local (exobucal si endobucal)


 Examenul extraoral prin inspecție vizuală și inspecție palpativă
 Examenul intraoral prin :- inspecție
-percuție
-sondare
Se realizează cu ajutorul oglinzii stomatologice,pensei dentare,sondei dentare
Examenul extraoral
Se face prin inspectie si palpare, urmarind aspectul fetei incepand din norma frontala si apoi din
norma laterala.
 Inspectia va urmari prezenta sau lipsa simteriei faciale din fata si profil atraghind atentie
la culoarea tegumentelor.
 Palparea ne da informatii in legatura cu consistenta partilor moi (eventuale induratii,
noduli) precum si tonicitatea musculara (normala, hipoton, hiperton - cel mai
nefavorabil).
 - este obligatorie palparea ganglionilor (submandibulari, submentonieri, pre- si
retroauriculari, laterocervicali), intrucat face parte din examenul oncologic preventiv.
 - examenul articulatiei temporo-mandibulare trebuie sa constituie un punct aparte.
Articulatia se examineaza static si dinamic, prin inspectie, palpatie si auscultatie

Inspectia faciesului atat din norma frontala cat si din norma laterala.


Se vor urmari:
 simetria faciala;
 proportionalitatea etajelor;
 eventualele ticuri ale pacientului;
 respiratia orala;
 santurile labionazale si labiomentonier;
 treapta buzelor;
 profilul facial (convex sau concav);
 aspectul tegumentelor
 amplitudinea de deschidere  a gurii (normal 4 cm). Se constata daca deschiderea este
rectilinie, deviata sau dureroasa.
Prin palpare se cerceteaza:
 zonele de emergenta ale nervilor cranieni, supraorbitari, infraorbitari si mentonieri;
 contururile osoase;
 punctele sinusale (frontale, etmoidale, maxilare);
 zona mastoida;
 muschii mobilizatori ai mandibulei si muschii orofaciali. Eventualele puncte dureroase
pot fi semne ale unei disfunctii ocluzale.
 Prin introducerea indexului in conductul auditiv extern se poate percepe condilul articular
care in mod normal nu se percepe in repaus si IM.
Auscultatia poate evidentia zgomote sub forma de crepitatii, cracmente sau frecaturi in
ATM in timpul deschiderii si inchiderii gurii, ce pot trada o disfunctie ocluzala sau
fenomene degenerative ale ATM.
 La inchiderea gurii in IM un sunet clar si net inseamna contacte dento-dentare normale,
iar un sunet in 2 timpi tradeaza anormalul.
Percutia in cadrul examenului exobucal evidentiaza hipocalcemiile severe.

Examenul endobucal

Urmeaza examenului facial si precede orice tratament.

Se va examina vestibulul bucal, consemnandu-se aspectele patologice (abcese, formatiuni


tumorale, fistule, cicatrici), insertia frenurilor si plicilor alveolo-jugale in raport cu festonul
gingival. In cazul in care sunt prezente edentatii terminale, care apeleaza la o protezare partial
amovibila, este absolut obligatorie descrierea zonelor functionale periferice adiacente spatiului
protetic potential.

Examenul intraoral se face prin inspectie, palpare si percutie adeseori combinand metodele
pentru a delimita si preciza anumite detalii.

1)Raportul dintre buze și gradul de deschidere a gurii, mobilitatea m. Orbicular al buzelor;

2)Dinții

3)Arcadele dentare

4)Raportul dintre arcadele dentare (tipul de ocluzie)

5) Mucoasa cav. Bucale

6) Apofizele alveolae și maxilare

Orificiul bucal static

Textura labiala: -diminuata


-normala

-in exces

Fanta labiala: -inchisa

-intredeschisa

-deschisa

Treapta labiala: -pastrata

Arcul Coupidon: -simetric/asimetric

-continuu/discontinuu prin depigmentari, cicatrici, etc

Filtrul buzei superioare:-accentuat

- sters

Culoarea: -palida

-accentuata

-inversata

Examenul vestibulului si al mucoasei

Mucoasa labio-juagala: -culoare

-integritate

-textura

Interliniu ocluzal: -prezent: atenuat/accentuat

-absent

Orificiul canal Stenon: -aspect

-integritate

-permebilitate

-calitatea salivei

Frenuri si plici alveolo-jugale: -numar

-aspect

-integritate
-baza de implantare

-insertia

Zone functionale periferice: -amplitudinea

-inaltimea

-latimea

Cavitatea bucala propriuzisa:

 Examenul arcadelor dentare


 Examenul dintilor
 Examenul apofizelor alveolare
 Examenul relatiei si raportului de ocluzie centrica

Examenul arcadelor dentare Se executa prin inspectia separata, initial a arcadei dentare
inferioare, apoi a celei superioare evidentiind: 1) forma arcadelor dentare; 2) existenta,
marimea, numarul si topografia breselor; 3) existenta, caracterul si starea protezelor dentare
care restabilesc integritatea arcadelor dentare; 4) caracterul si nivelul ariei ocluzale; 5)
raportul fiecarui dinte fata de planul de ocluzie.
 Arcadele dentare vor avea diverse forme in dependenta de varietatea tipului de ocluzie.
 Fiziologice: Ortognata – fiecare dinte este in contact cu doi dinti antagonishti, linia
median a fetei coincide cu linia dintre incis centrali super shi infer, 
 O. dreapta (cap la cap)- se deosebeste de cea ortognata numai prin contactul dintre dintii
din zona frontala dupa tipul cap la cap.
 O. opistognata- dintii din zona frontala la ambele maxilare impreuna cu apofizele
alveolare au o inclinare usoara in directie orala.
 Patologice:  Prognatia(ocluzia distala) - protruzia frontalilor superiori care apare un
spatiu de inocluzie in plan sagital
 Progenia- deplasarea anterioara a mandibulei.
 Ocluzia deschisa- caracteristic printrun spatiu mai mic sau mai mare de inocluzie
verticala.
 Ocluzia adinca- e o supraocluzie frontala accentuata, cind dintii frontali superiori ii
acopera pe cei inferiori mai mult de 1/3.
 Ocluzie incrucisata- dereglare a arcadelor in plan transversal, in zona frontala deplasarea
liniei incisivale dintre incisivul central superior si inferior

Dintii restanti
- La inspectia dintilor restanti intereseaza in primul rand numarul si repartitia
topografica a acestora.
- Se examineaza forma si inaltimea dintilor stalpi pentru a determina o alegere
corecta a mijloacelor de mentinere.
- Se evalueaza apoi rezistenta mecanica a dintilor restanti si mai ales a dintilor
stalpi.
- Dintii care prezinta carii intinse in suprafata si in profunzime, obturatii mari sau
pierderi de substanta dentara necesita acoperirea acestora cu microproteze sau
inlocuirea coroanei naturale cu un dispozitiv corono-radicular acoperit de o
microproteza cu o coroana de substitutie.
- Daca se observa o tendinta la carie precum si o igiena deficitara a cavitatii bucale
se impune acoperirea dintilor stalpi cu microproteze.
- Resturile radiculare se vor recupera numai dupa examenul radiologic, printr-un
tratament endodontic corect.
- Tot prin inspectie se pot evidentia modificari de culoare ale unor dinti, distrofii,
prezenta leziunilor cuneiforme (semn patognomonic de trauma ocluzala),
abraziuni ce tradeaza eventuale obiceiuri vicioase (bruxism), precum si uzura
generalizata normala a dintilor (atritia).
- Se examineaza punctele de contact interdentare care frecvent dispar ca urmare a
migrarilor orizontale si verticale ale dintilor. Lipsa punctelor de contact proximale
duce la aparitia cariilor si a parodontopatiei marginale prin tasarea resturilor
alimentare intre dinti si acumularea lor la acest nivel datorita lipsei de autocuratire
si curatire artificiala
- Punctele de contact se vor reface prin mijloace ortodontice sau protetice pentru a
asigura o distributie a fortelor orizontale pe un numar cat mai mare de dinti,
pentru a proteja papilele interdentare si pentru a asigura protezei conditii de
stabilitate sagitala.
- Se observa, de asemenea, migrarile dintilor restanti migrari care pot fi orizontale
(inclinari, translatii, rotatii) si verticale (extruzii sau/si egresiuni) precum si gradul
de expunere al furcatiei radiculare.
- Radiologic se va aprecia raportul coroana clinica/radacina.
- Cand acest raport este in favoarea coroanei, dintele respectiv nu mai are valoare
protetica.
- Se vor examina si lucrarile protetice vechi, daca acestea sunt prezente (punti,
coroane) din punct de vedere al adaptarii lor axiale si transversale, a corectitudinii
refacerii reliefului ocluzal, al raportului corpului de punte cu creasta, a pozitiei
fata de planul de ocluzie precum si din punct de vedere al satisfacerii pretentiilor
fizionomice pe langa cele masticatorii si fonetice.
- De multe ori aceste lucrari trebuie indepartate din cavitatea bucala datorita
vechimii lor, controlati dintii stalpi pe care au fost realizate acestea din punct de
vedere radiologic si refacute corespunzator situatiei prezente.
- Examinarea parodontala a dintilor restanti si mai ales a dintilor stalpi este foarte
importanta deoarece afectarea parodontala este foarte frecventa la pacientii
edentati partial, iar aplicarea unei proteze pe un teren parodontopatic netratat duce
sigur la agravarea imbolnavirii parodontale. Se va examina parodontiul marginal
si papila interdentara evidentiindu-se inflamatia si intinderea ei, atrofiile,
ulceratiile, infectiile, depozitele moi, placa bacteriana, tartrul supra- si
subgingival, gradul de retractie gingivala, hipertrofiile si hiperplaziile.
- Palparea urmeaza inspectiei si se face cu sonda pentru explorarea cavitatilor
carioase, aprecierea adaptarii marginale a obturatiilor, depistarea cariilor
secundare, cercetarea pungilor parodontale, evidentierea depozitelor moi,
examinarea adaptarii microprotezelor sau puntilor.
- Sonda parodontala se va folosi pentru masurarea pungilor care apar de obicei la
dintii stalpi pe fetele proximale vecine edentatiei. O adancime mai mare de 3 mm
necesita obligatoriu tratament.

4.Simptomele exobucale ale edentatului parţial.

Simptomele exobucale sunt asimetrii faciale,prăbușirea buzelor,obrajilor,adâncirea șanțurilor


periorale,căderea comisurilor orale,proeminența mentonului,micșorarea treimii inferioare a
feței,modificarea ungiurilor mandiluei.

5. Simptomele endobucale ale edentatului parţial.

6. Examenul arcadelor dentare şi ocluziei.

Examenul arcadelor dentare Se executa prin inspectia separata, initial a arcadei dentare
inferioare, apoi a celei superioare evidentiind: 1) forma arcadelor dentare; 2) existenta,
marimea, numarul si topografia breselor; 3) existenta, caracterul si starea protezelor dentare
care restabilesc integritatea arcadelor dentare; 4) caracterul si nivelul ariei ocluzale; 5)
raportul fiecarui dinte fata de planul de ocluzie.
 Arcadele dentare vor avea diverse forme in dependenta de varietatea tipului de ocluzie.
 Fiziologice: Ortognata – fiecare dinte este in contact cu doi dinti antagonishti, linia
median a fetei coincide cu linia dintre incis centrali super shi infer, 
 O. dreapta (cap la cap)- se deosebeste de cea ortognata numai prin contactul dintre dintii
din zona frontala dupa tipul cap la cap.
 O. opistognata- dintii din zona frontala la ambele maxilare impreuna cu apofizele
alveolare au o inclinare usoara in directie orala.
 Patologice:  Prognatia(ocluzia distala) - protruzia frontalilor superiori care apare un
spatiu de inocluzie in plan sagital
 Progenia- deplasarea anterioara a mandibulei.
 Ocluzia deschisa- caracteristic printrun spatiu mai mic sau mai mare de inocluzie
verticala.
 Ocluzia adinca- e o supraocluzie frontala accentuata, cind dintii frontali superiori ii
acopera pe cei inferiori mai mult de 1/3.
 Ocluzie incrucisata- dereglare a arcadelor in plan transversal, in zona frontala deplasarea
liniei incisivale dintre incisivul central superior si inferior

7. Metodele paraclinice de examinare, indicaţii.

8. Metodele radiografice de examinare.

Radiografii dentare se utilizează pentru stabilirea unui diagnostic precis si pentru efectuarea
corecta a tratamentului pre- si proprotetic.
Se vor indica radiografii pentru:
 procesul alveolar la nivelul dintilor stalpi;
 dintii stalpi (radacina, spatiul parodontal, coroana);
 crestele edentate;
 dintii restanti care ridica probleme (distructie coronara masiva, microproteze,
modificari de culoare, mobilitate, dureri, resturi radiculare dar au importanta pentru
proiectul protezei).
Radiografia este unul din examenele complementare de baza la precizarea modificarilor
tesutului osos, rapoartelor dintre diferite segmente si elemente ale scheletului sistemului
stomtognat, iar uneori si a modificarilor functionale.
 Radiografia intraorala ne da posibilitate de a preciza starea tesuturilor dure ale dintilor,
depistarea diverselor leziuni odontale, cum ar fi prezenta cavitatilor provocate de caria
dentara in zonele proximale sau a coletului. Ne da posibilitatea sa precizam topografia,
forma, marimea camerei pulpare si starea canalelor radiculare.

 Ortopantomografia
Acest tip de investigare radiologica se efectueaza cu ajutorul radiografiei panoramice prin
proiectie desfasurata a celor doua arcade dentare si a maxilarelor in ocluzie centrica, stare de
postura a mandibulei sau la o deschidere maxima a gurii. Pe asa pelicula vom studia aceeasi
particularitati de structura a parodontului si tresutului osos, insa in acest caz apare
posibilitatea de studiu in ansamblu, comparativ si concomitent a rapoartelor dintre arcadele
dentare si elementele articulatiei temporomandibulare
 Radiografiile simple retroalveolare sunt cele mai bune deoarece arata in detaliu
situatia locala. Se pot realiza si radiografii panoramice pentru vizualizarea in ansamblu
a ambelor maxilare. Radiografiile care intereseaza ATM sunt necesare atunci cand
sunt semne clinice de afectare a articulatiei.

9. Metodele de examinare ATM, indicaţii.

 Examenul articulaţiei temporo-mandibulare (ATM) se face prin inspecţie şi palpare clinică.


Se observă amplitudinea deschiderii gurii, măsurând distanţa dintre marginile incisivilor
superiori şi ale celor inferiori. Se observă concomitent dacă mişcarea descrisă de mandibulă la
deschiderea gurii se face lin, în arc de cerc, sau este sacadată, în doi timpi şi dacă este însoţită
sau nu de laterodeviaţie. Evidenţierea unei laterodeviaţii se face mai bine marcând un punct cu
creionul pe menton, la nivelul liniei mediene şi observându-i excursia în timpul mişcărilor de
deschidere şi închidere a gurii; concomitent, în timpul acestor mişcări ale mandibulei, se execută
şi examenul palpatoriu, ţinând indexul ambelor mâini în conductul auditiv extern (CAE) drept şi
stâng, iar policele pretragian. Se decelează cracmentele articulare în caz de artrită.
Mişcările articulare pot fi limitate (în inflamaţii ale articulaţiei sau ale părţilor moi, trismus,
miozite) sau blocate (în constricţii de maxilar, datorită unor obstacole tumorale sau bride
cicatriceale). În anchiloza temporo-mandibulară, deschiderea gurii este de doar câţiva milimetri
sau nu se face deloc, datorită modificărilor osoase intraarticulare.

10. Examenul musculaturii aparatului stomatognat, metode.

Miotonometria este metoda de investigare a tonusului muscular care va fi modificat in raport cu


schimbarile de functii ale sistemului stomatognat si cele motorice ale mandibulei. Practic se
determina tonicitatea muschilor ridicatori ai mandibulei.
In acest scop se poate utiliza tonometrul Szirmai. Masurarile se fac in starea de repaus si
contractie musculara maxima. Pe cadran indicatorul ne arata marimea tonusului muscular in stare
de repaus, iar in urma contractarii musculare maximale, pe cadran citim marimea tonusului
muscular in contractie functionala.
Electromiografia este o metoda de examinare a muschilor care permite depistarea afectiunii
neuromusculara care de obicei insoteste disfunctiile ocluzale. Se inregistreaza biocurentii fibrelor
musculare si fasciculelor musculare care sunt inervate de aceiasi neuroni motorici.
Acest examen se recomanda sa fie efectuat intr-o camera linistita unde se instaleaza cusca
Faraday pentru a preintimpina perturbarile atmosferice care pot sa modifice inregistrarea
biocurentilor. Se utilizeaza electrozii de suprafata care culeg potentialele din intreaga masa
musculara din care cauza se numeste electromiografie globala.
11. Metode de examinare a modelelor de studiu.

Metodei analizei modelelor de studiu prezinta o vasta metoda complementara nu numai la


stabilirea diagnosticului, dar si la intocmirea unui plan de tratament protetic corect. Avantajul
metodei respective mai consta si in posibilitatea efectuarii examenului in absenta pacientului, in
efectuarea unor masurari de precizie care nu pot fi facute in cavitatea bucala, ca de exemplu:
determinarea inaltimii spatiului edentat, pozitiei dintilor ce delimiteaza bresele dentare, fapt ce
permite alegerea corecta a variantelor de insertie a protezei.
Modelele diagnostice pot fi studiate si analizate separat si in pozitie de ocluzie centrica. In acest
scop modelele de studiu se vor ghipsa in asa-numitele simulatoare cu ajutorul cheii de ocluzie
obtinute in cadrul determinarii ocluziei centrice sau a relatiei de ocluzie imediat dupa
amprentare. Alegerea simulatorului va depinde de scopul investigatiei. Daca este nevoie de un
studiu al relatiilor interdentare in raport de miscarile mandibulare, modelele se vor ghipsa in
articulator, care permite imitarea acestor miscari. Analiza relatiilor interdentare numai in plan
vertical se va face dupa ghipsarea modelelor in ocluzor, care imita miscarile mandibulei numai in
plan vertical.

12. Metode de apreciere a eficacităţii masticatorii.

Metodele statice.
La baza metodelor statice au fost puse datele lui Haber obtinute la determinarea presiunii
masticatoare cu ajutorul gnatodinamometrului, comparind indicii de rezistenta a diversilor dinti
la procesul de masticatie luinduse drept unitate de masura valoarea celui mai slab dinte
(inclusivul lateral) fiind comparata cu valoarea celorlalti dinti.
Mamlok, Agapov, Oksman s. a. au simplificat aceasta metoda socotind eficacitatea
masticatoare a sistemului stomatognat egala cu 100 unitati calculind astfel coeficientul fiecarui
dinte dupa acest criteriu. Drept unitate de calcul ei au luat capacitatea de rezistenta a incisivului
lateral egala cu 1. Dupa Agapov: 2134465- total 25.
Metodele dinamice (functionale).
Masticatiografia dupa Rubinov. Metoda de inregistrare a functiei motorice a mandibulei in
actul de masticatie cu ajutorul masticatiografului. Prin analiza ei se studiaza nu numai eficienta
masticatoare dar si caracterul miscarilor mandibulare. Masticatiograma ne va da posibilitate sa
studiem si eficacitatea tratamentului ortopedoprotetic si stereotipul actului de masticatie.

13. Clasificarea edentaţiei parţiale după Kennedy, Gavrilov, Costa.

Kennedy

1.Edentație bilaterală și biterminală(lipsa dinților posteriori pe ambele părți ale arcadei)


2.Edentație unilaterală și uniterminală(lipsa dinților posteriori doar într-o singură parte a
arcadei)
3.Edentație intercalată(lipsesc dinții în zona posterioară a arcadei.Breșa edentată este
mărginită atât mezial cât și distal de dinți)
4.Edentație în zona frontală
Gavrilov

1. Edentație unilaterală și uniterminală(breșe ale arcadelor dentare de dinți numai


medial,Kennedy2)
2. Edentație bilaterală(kennedy 1)
3. Breșe ale arcadelor dentare mixte(Kennedy3)
4. Edentație parțială cu prezența minimă a unui singur dinte

Costa

1. Edentație frontală( cuprinde breșe intercalate situate în zona frontală,formate din lipsa
unor dinți incisivi sau/și canini )
2. Edentație laterală( cuprinde breșe uni sau bilaterale din zona laterală)
3. Edentație terminală(include breșe uni sau bilaterale din zona laterală mărginite de
dinți restanți numai anterior,formate de lipsa dinților molari sau premolari)
4. Edentație mixtă(edentații la care pot coexista breșe frontale,terminale,laterale)
5. Edentație întinsă(cuprinde breșe situate în zonele frontală și laterală marginite de dinți
restanți)
6. Edentație subtotală(cuprinde arcadele dentare pe care au rămas unul sau doi dinți
restanți)

14. Diagnosticul, elemente componente, formularea.

In protetica dentara diagnosticul se reduce nu numai la stabilirea formei nozologice a afectiunii,


dar si la descrierea dereglarilor morfologice, topografice, de functie, a factorilor etiologici,
patogenetici, complicatiilor.
Diagnosticul e compus din 3 parti:
1)afectiunea principala
2)complicatiile provocate de afectiunea principala
3)afectiunile concomitente.
Afectiunea principala- reprezinta forma nozologica cu concretizarea dereglarilor morfologice,
topografice, determinarea gradului si caracterului durerilor (acut, cronic). Tot aici sunt incluse si
dereglarile functionale (masticatie, fonatie, deglutitie, etc), apoi factorul etiologic si patogenia
leziunii
Complicatii provocate de afectiunea principala - migrari dentare, deformatii ale arcadelor
dentare, dezocluzie, aparitia mobilitatii patologice a dintilor
Partea a treia a diagnosticului o alcatuiesc maladiile concomitente care pot fi generale si
stomatologice.

ELABORAREA METODICĂ Nr 3

TEMA: Examenul suportului dento-paradontal şi a breşelor arcadelor dentare. Varietăţi


de situaţii clinice.

1. Particularităţile examenului arcadelor dentare la pacienţii cu edentaţii parţiale.

Prin inspecție se examinează:


a) Dinții restanți din punct de vedere al:

# Numărului, al topografiei;

# Leziunilor carioase tratate sau netratate, stadiul tratamentului și corectitudinea lui;

# Tipului de abraziune(fațete de abraziune, abraziuni localizate, abraziune generalizată,


abraziune ad-palatum);

# Gradul de mobilitate dentară;

# Defecte cuneiforme de colet;

# Distrofii dentare.

b) Lucrările protetice, din punct de vedere al:

# Elementelor de agregare;

# A corpului de punte;

# A numărului de stîlpi aleși.

c) Poziția dinților , acestea pot prezenta:

# Rotații;

# Treme;

# Disteme;

# Înclinări.

d) Migrările dentare secundare edentației pot fi:

# Orizontale de tip basculare-înclinare(cînd dintele se înclină cu coroana dentară spre spațiul


edentat, rădăcina rămîne pe loc) sau prin translație(cînd dintele migrează corporal către spațiul
edentat, uneori îl inchide);

# Verticale de tip egresiune(cînd dintele migrează spre spațiul edentat cu tot cu procesul
alveolar) sau de tip extruzie(cînd dintele migrează fără process alveolar).

Palparea cu sonda dentară urmărește:

# Prezența cariilor și adîncimea lor, carii secundare sau sub elementul de

agregare;

# Calitatea țesuturilor dentare de la nivelul resturilor radiculare;

# Adaptarea obturațiilor, incrustațiilor, calitatea obturației de canal;


# Fracturarea obturațiilor sau mobilitatea lor;

# Adaptarea cervicala a coroanelor, incrustațiilor, obturațiilor;

# Adîncimea pungilor parodontale;

# Mobilitatea dentară;

# Eventualele decimentări ale punților dentare sau existența cimentului sub

corpul de punte.

2. Examenul dinţilor stîlpi aleşi ca elemente de sprijin în punţile dentare.

1) se inspectează numărul si repartiția topografică

2) Se examinează forma și înălțimea dinților stîlpi pentru a determina o alegere corecta a


mijloacelor de menținere

3) Se evaluează rezistența mecanică

4) se evidențiază modificări de culoare , distrofii, prezenta leziunilor cuneiforme (semn


patognomonic de trauma ocluzala), abraziuni ce tradeaza eventuale obiceiuri vicioase (bruxism),
precum si uzura generalizata normala a dintilor (atritia)

5) Se examinează punctele de contact interdentare care frecvent dispar ca urmare a migrărilor


orizontale și verticale ale dinților. Lipsa punctelor de contact proximale duce la apariția cariilor
și a parodontopatie marginale prin tasarea resturilor alimentare intre dinți și acumularea lor la
acest nivel datorită lipsei de autocurățire și curățire artificială

6) Se observă, migrările dinților restanți ,migrări care pot fi orizontale (înclinări, translații,
rotații) și verticale (extruzii sau/și egresiuni). precum și gradul de expunere al furcației radiculare

7)Se examinează lucrările protetice vechi, daca acestea sunt prezente(punti, coroane) din punct
de vedere al adaptarii lor axiale sau transversale, a corectitudinii refacerii reliefului ocluzal, al
raportului corpului de punte cu creasta, a pozitiei fata de planul de ocluzie precum si din punct
de vedere al satisfacerii pretențiilor fizionomice pe langa cele masticatorii si fonetice.

8)Examinarea parodontala este foarte importanta , deoarece afectare parodontala este foarte
frecventa la pacientii edentati partial, iar aplicarea unei proteze pe un teren parodontopatic
netratat duce sigur la agravarea imbolnavirii parodontale. Se va examina parodontiul marginal si
papila interdentara evidentiindu-se inflamatia si intinderea ei, atrofiile, ulceratiile, infectiile,
depozitele moi, placa bacteriana,tartrul supra- si subgingival, gradul de retractie gingivala,
hipertrofiile si hiperplaziile

9)La palpare se explorează cavitățile carioase, se apreciază adaptarea marginală a obturațiilor,


se depistează cariile secundare, se ercetează pungile parodontale, se evidentiază depozitele moi,
se examinează adaptarea microprotezelor sau puntilor.
10)Sonda parodontala se va folosi pentru masurarea pungilor care apar de obicei la dintii stalpi
pe fetele proximale vecine edentatiei. O adancime mai mare de 3 mm necesita obligatoriu
tratament.

11)Mobilitatea dintilor se va aprecia cu manerul unui instrument si nu cu pulpa degetului.


Mobilitatea fiziologica, numita si rezilienta parodontala, se apreciaza a fi 0,1 mm in sens
orizontal (V-O) si in sens axial mult mai mica - 0,01 mm.

Exista 3 grade de apreciere a mobilitatii patologice a dintilor:

- gradul I - mobilitate V-O;

- gradul II - mobilitate V-O si M-D;

- gradul III - mobilitate V-O, M-D si axiala.

Punțile dentare fiind fixate pe dinții-stîlpi, transmit presiunea masticatoare și alte forțe
funcționale asupra parodontului. Prin urmare, la alegrea dinților-stîlpi este necesară cunoașterea
căilor și modalității de repartizare a presiunilor masticatorii pe puntea dentară, cît și modul de
transmitere a lor la parodont. Pentru a putea fi selecționat ca stîlp de punte, un dinte trebuie să
indeplinească anumite condiții generale obligatorii:

* Sa fie sanatos sau corect tratat

* Sa nu prezinte distructii avansate(uneori, daca coroana dintelui este distrusa, se poate


confectiona un pivot dentar. Apoi, daca se indeplinesc celelalte criterii,puntea va putea fi
confectionata folosind ca stalp acest pivot)

* Sa nu prezinte mobilitate sau retractie gingivala accentua graduri de resorbtie osoasa pe


radiografia dentara

Conditii specifice fiecarui dinte:

* Numarul de radacini : cu cat este mai mare, cu atat stabilitatea dintelui este mai mare.

* Lungimea si grosimea radacinilor : cu cat sunt mai mari, cu atat stabilitatea

dintelui este mai mare

* Divergenta radacinilor : cu cat radacinile sunt mai divergente cu atat dintele este mai puternic
ancorat in os

* Gradul de implantare osoasa : se refera la cantitatea si calitatea osului in care este implantat
dintele

În vederea asigurării acestor condiții , V. Kurleandski recomandă ca in timpul examenului


medical al pacientului să fie completată odontoparodontograma.
3.Caracteristica poziţiei şi gradul implantării dinţilor în arcada alveolară.

Conform afirmarilor lui Villan fiecare dinte este implantat in maxilare intr-o pozitie specifica, ce
variază de la individ la individ.

Dinții frontali superiori sint înclinați cu 5-10° cu orientare vestibulară în zona incizală, iar cei
inferiori numai cu 2-3°.

Molarii 1 și 2 la maxilă sînt înclinați în direcția vestibulodistală, iar la mandibulă-


lingualomezială.Aceasta asigură un echilibru morfofuncțional statico-dinamic optim față de
forțele de presiune ce se dezvoltă în timpul funcțiilor principale(masticație, deglutiție etc.) și
parafuncțiilor (scrîșnitul dindinți ș.a.). Cu dereglarea integrității arcadei denatre, această armonie
se destramă ți dinții vecini spațiului edentat, ca și antagoniștii celor absenți, pot să-și schimbe
poziția inițială migrînd în diferite direcții.

4.Examenul proceselor alveolare la pacienţii cu edentaţii parţiale.

Acest examen se efectueaza prin inspectie si palpare digitala, fapt ce ne dă posibilitatea să


evidențiem și să precizăm:

* Limitele breșelor denatre;

* Înălțimea , forma , lățimea și direcția apofizelor

* Distanța de la planul de ocluzie la zona edentată

Cu deosebită atenție se examinează apofizele alveolare la edentațiile terminale, întinse,


subtotale și totale, cînd va fi necesar un tratament protetic cu proteze mobile, deoarece ele vor fi
instalate pe acest cîmo. În așa cazuri se ia în considerație:

* Retentivitatea versanților vestibulari și orali;

* Prezența marginilor ascuțite

* Prezența exostoazelor;

* Proeminențelor care deformează osul datorită dinților incluși;

* Odontoamelor, chisturilor etc.

5.Clasificarea proceselor alveolare după formă şi lăţime

După lățime deosebim apofize alveolare:

* Înguste > 5mm

* Medii = 5-8mm

* Late < 8mm

Aceste dimensiuni servesc pe viitor modelării configurației viitorului corp de punte.


6.Clasificarea breşelor după numărul de dinţi lipsă.

Deosebim edentație parțială:

* Redusă (absenți 1-2 dinți);

* Întinsă (absenți 3-4 dinți);

* Subtotală (prezenți 1-4 dinți).

7. Examenul mucoasei cavităţii bucale la pacienţii cu edentaţii parţiale

Examenul mucoasei bucale se execută prin inspectie și palpare digitală la nivelul


buzelor,apofizelor alveolare, obrajilor, bolții palatine,limbii, planșeului bucal. Astfel se poate
aprecia gradul de reziliență a mucoasei în diferite zone,dar și gradul de sensibilitate.

Din punct de vedere al mobilit[‘ii deosebim 3 tipuri de mucoasă:

* Activ mobilă(acoperă buzele, obrajii, palatul moale, planșeul bucal, limba).

* Pasiv mobilă(acoperă apofizele alveolare,versantele lor vestibulare și orale și bolta palatină).

* Imobilă.

Rezilienta dento-parodonotala=rezilienta ligamentului=28microni

Reziliența implantului = reziliența osului= 5 microni

Rezilienţa mucoasei = 0.4-2 mm

8.Varietăţi de situaţii clinice în edentaţia parţială.

Varietati de situatii clinice:

1. Exobucal

a. Prabusirea buzei superioare

b. „obrajii supti”

c. Comisurile labiale coborite.

2. Endobucal

a. Dereglarea de integritate a uneia sau ambelor arcade dentare

b. Dezintegrarea arcadelor dentare in care apar 2 grupe de dinti:


- Grupa functionala (care au antagonisti)

- Grupa nefunctionala

c. Migrarea dintilor restanti

d. Dereglari functionale

e. Dereglarile functiei ATM

f. Dureri

9.Varietăţi de proteze dentare folosite la tratamentul edentaţiei parţiale.

Protezele dentare utilizate in tartamentul edentatiei partiale se impart in :

* Punți dentare;

* Proteze parțiale mobilizabile acrilice cu placă;

* Proteze parțiale mobilizabile scheletate(arcate).

Alegerea construcției este determinată de diferiți factori:

* Topografia zonei edentate;

* Gradul de Întindere a breșei;

* Starea țesuturilor dure și a parodontului dinților restanți;

* Tipul de ocluzie;

* Relațiile interdentare;

* Starea generală a organismului ;

* Unele momente legate de profesia pacientului, condițiile tehnico-

materiale existente etc.

10.Principiile de alegere a construcţiei prezente în edentaţia parţială.

Alegerea construcției este determinată de diferiți factori:

* Topografia zonei edentate;

* Gradul de Întindere a breșei;


* Starea țesuturilor dure și a parodontului dinților restanți;

* Tipul de ocluzie;

* Relațiile interdentare;

* Starea generală a organismului ;

* Unele momente legate de profesia pacientului, condițiile tehnico-

materiale existente etc.

11.Punţile dentare, elementele componente.

Puntea dentara este o lucrare protetica fixa utilizata in stomatologie pentru restaurarea
morfologica a dintilor absenti de pe arcadele dentare sau pentru protectia si remodelarea dintilor
ce au suferit distructii importante.

Puntea dentara este utilizata in special in tratamentul edentatiilor partiale avand rolul de a
compensa functiile masticatorie, estetica si fonetica dintilor absenti, precum si de a preveni
complicatiile ce pot surveni ca urmare a pierderii dintilor.

Părțile unei punți dentare

Puntea dentara este alcatuita din 2 componente :

 Elementele de agregare : sunt coroane dentare cu ajutorul carora puntea se sprijina pe


dintii stalpi. O punte dentara trebuie sa aiba minim 2 elemente de agregare. In functie de
intinderea puntii, numarul lor poate varia.
 Corpul puntii : este partea care inlocuieste dintii absenti. Este pozitionata de obicei intre
elementele de agregare, desi exista cazuri in care se situeaza in afara lor ( punti in
extensie ). O punte poate avea mai multe corpuri in functie de numarul breselor pe care le
restaureaza.

12.Clasificarea punţilor dentare.

Criteriul clasificării corpului punții după materialul din care este realizat:

 corp de punte metalic (din aliajele metalelor nobile și inobile) care sînt considerate
nefizionomice;
 Corp de punte nemetalic (din acrilate, composite sau porțelan) care sînt considerate
fizionomice;
 Corp de punte mixt (metaloacrilic, metaloceramic) fiind parțial fizionomic sau total
fizionomic.

După raportul corpului de punte cu apofiza alveolară deosebim:

 Corp de punte cu raport în șa;


 Corp de punte cu raport în semișa;
 Corp de punte tangent linear;
 Corp de punte cu raport punctiform;
 Corp de punte suspendat.

Dupa metoda de fixare :

 Fixe
 Mobile

Dupa metoda de confectionare :

 Lipite,
 Sudate,
 Turnate,

Dupa particularitatile de constructie:

 Monolite (dintr-o bucata)


 Separate (din doua bucati)
 Pliante
 Atipice.

Dupa numarul dintilor stalpi :

 Cu un dinte (puntile extinse),


 Cu doi dinti care marginesc bresa din ambele parti,
 Cu trei sim ai multi dinti.

13.Avantajele şi dezavantajele punţilor dentare.

Avantaje :

Sunt lucrari cimentate definitiv care nu necesita indepartarea periodica pentru igienizare.Datorita
acestui aspect, multi pacienti prefera puntile in detrimentul protezelor. Puntile se fixeaza prin
cimentarea definitiva a elemetelor deagregare pe dintii stalpi, nemaifiind nevoie de indepartarea
lucrarii pentru igienizare.De obicei, din punct de vedere psihologic, pacientii se vor obisnui mult
mai repede cu ideea unei lucrari fixe decat cu cea a unei lucrari mobilizabile.
 Obisnuirea cu puntile dentare se face extrem de rapid
Puntile sunt lucrari cu o greutate redusa si putin voluminoase. De aceea,obisnuirea (sau
adaptarea) cu puntile se face mult mai rapid decat cu protezelor mobilizabile, care sunt
lucrari intinse si cu o greutate mai mare.

 Puntile asigura un confort masticator excelent

Aceasta deoarece toate fortele masticatorii se transmit dintilor stalp si nu gingiei de sub corpul
de punte. Daca in cazul protezelor masticatia se realizeaza practic pe gingie, puntile dentare vor
asigura un proces masticator care se va efectua exclusiv pe dintii naturali.

 Refacerea esteticii este foarte buna

Acest aspect este conditionat de executarea puntilor din materiale de calitate superioara :
ceramica, zirconiu. Puntile metalo acrilice de exemplu nu se remarca printr-o estetica
deosebita.

 Pentru realizarea puntilor dentare sunt necesare mai putine sedinte


Puntile pot fi finalizate si in 2 sedinte, pe cand protezele mobilizabile au nevoie de
minim 4 sedinte pentru finalizare. Implanturile au nevoie de 3 pana la 6 luni, timp
necesar osteointegrarii dupa operatia de implantare.
 Durata de viata si prognosticul sunt bune
Pentru a asigura acest deziderat, este obligatorie respectarea minutioasa a indicatiilor
privind ingrijirea acestor lucrari.

Dezavantajele puntilor dentare:

 Necesita slefuirea dintilor stalpi

Pentru asigurarea sprijinului, este nevoie de slefuirea dintilor stalpi. Pentru ca elementele de
agregare sa se poata insera pe dintii stalpi, aceasta operatiune este absolut obligatorie.Este cel
mai mare dezavantaj al puntilor dentare deoarece duce la pierderea unor mari cantitati de tesut
dentar sanatos si, uneori, chiar la devitalizarea dintilor. De aceea, lucrarile pe implanturi au
avantajul neafectarii dintilor vecini bresei edentate.

 Sensibilitatea la cald si rece a dintilor slefuiti

Daca nu se realizeaza lucrari provizorii, dintii slefuiti care au ramas vitali pot prezenta
sensibilitate la stimuli termici pe perioada confectionarii puntii la laboratorul dentar.

ELABORAREA METODICA NR3


EXAMENUL SUPORTULUI DENTO-PARODONTAL SI A
BRESELOR ARCADELOR DENTARE. VARIETATI DE SITUATII
CLINICE.
1. Particularitatile examenului arcadelor dentare la pacientii cu
edentatii partiale.
Examenul arcadelor dentare se execută prin inspecţia separată, iniţial a arcadei
inferioare, apoi a celei superioare evidenţiind: forma, existenţa, mărimea , numărul
și topografia breșelor, existenţa, caracterul și starea potezelor dentare , caracterul și
nivelul ariei ocluzale, raportul fiecărui dinte faţă de planul de ocluzie.
Forma – superioara – semieliptica, inferioare – hiperbolică.
Examenul endobucal:
Consecutivitate:
• Raportul dintre buze, gradul de deschidere a gurii și mobilitatea
m.orbicular al buzelor
• Dinţii
• Arcadele dentare
• Raportul dintre arcadele dentare
• Mucoasa
• Apofizele alveolare
La examenul endobucal se determină starea dinţilor restanţi, a apofizei alveolare
în spaţiile edentate și a mucoasei cavităţii bucale. O atenţie deosebită se acordă
dinţilor ce delimitează breșele.
- Gradul de inclinare a dinţilor frontali – 5-10o, a dinţilor laterali – 2-3o, molarii
maxilari – inclinaţi vestibulodistal, cel mandibulari – lingulomezial. Aceasta
asigură un echilibru morfofuncţional static-dinamic optim faţă de forţele de
presiune. ce dereglarea integrităţii arcadei această armonie se destramă –
dinţii limitrofi si cei fără antagoniști pot migra.
- Apofiza alveolară va fi pronunţată individual in dependentă de etiologie –
atrofia mai pronunţată în EP cauzată de leziunile parodontale si mai mică ca
urmare a complicaţiilor cariei. Depinde la fel de timpul scurs de la edentare si
traumatismul produs la nivelul pereţilor alveolaro în momentul extracţiei.
După dimensiunea sp.edentate: mici – 1-3 dinţi, mijlocii – 4-6, mari – mai
mult de 6 dinţi.
După forma ap.alveolare – model îngust – pînă la 5,0mm, mediu – 5,0-
8,0mm, lat – mai mult de 8,0mm.
2. Examenul dintilor stipli alesi ca elemnte de sprijin in puntile dentare.
3. Caracteristica pozitiei si gradului de implantare a dintilor in arcada
alveolara.
Stabilitatea, mentinerea si sprijinul protezelor pariale sunt dependente de:
1. Numarul dintilor restanti: influenteaza stabilizarea protezei. In general, acest
factor este in corelatie directa cu repartizarea lor topografica. Repartizarea
dintilor in zone diferite este mult mai favorabila stabilizarii protezelor, fata de
dintii grupati pe o singura hemiarcada. Teoretic, un numar mai mare de dinti
restanti este mai favorabil pentru stabilizarea protezelor, dar la un numar egal de
dinti restanti intervine modul cum sunt repartizati pe arcada.
2. Repartizarea topografica a dintilor restanti: ei pot fi prezenti intr-o singura
zona, sau pot fi prezenti in mai multe zone, aflandu-se in planuri diferite,
separate de bresele de edentatie. Dintii situati in mai multe planuri, chiar daca
sunt in numar mai redus, ofera conditii mai bune de stabilizare.
3. Pozitia de implantare a dintilor restanti: dintii nu sunt implantati
perpendicular in oasele maxilare. Forma semieliptica a arcadelor, face ca fiecare
dinte sa prezinte o implantare caracteristica la nivelul arcadelor. La maxilar,
axele de implantare converg catre apex, iar la mandibula sunt divergente spre
apex. Aceste axe prelungite alcatuiesc un con, descris de Villain si numit “con de
sustentatie”. Analizand acest con, se evidentiaza:
- Perimetrul in care se situeaza apexurile dintilor, la maxilar este mai mic decat
perimetrul apexurilor de la mandibula.
- La maxilar, perimatrul apical este mai mic decat perimetrul coronar, iar la
mandibula, perimetrul apical este mai mare fata de perimetrul coronar. Rezulta
ca, dintii superiori sunt inclinati in jos si spre exterior, iar dintii inferiori sunt
inclinati in sus sis pre interior.
Aceste inclinari pe grupe de dinti se prezinta astfel:
- Dintii din grupul frontal superior sunt inclinati in sens vestibulo- oral cu 5 – 10
°, iar dintii din grupul frontal inferior cu 0 - 5° in acelasi sens.
- Premolarii si primul molar la maxilar sunt inclinati cu 2 - 3° spre vestibuar, iar
la mandibulacu 2 – 3° spre lingual.
- Molarii 2 si 3 sunt inclinati vestibular si mezial la maxilar, iar cei mandibulari
vestibular si lingual mai accentuat.
In edentatii partiale, dintii vecini spatiului edentate si dintii antagonisti, isi
modifica pozitia initiala, intensitatea si amplitudinea schimbarii pozitiei, sunt
dependente de urmatorii factori:
- Varsta edentatiei.
- Structura osului alveolar.
- Malpoziitiile primare.
- Contactele statice si dinamice dintre perechile de dinti antagonisti.
- Starea de troficitate generala a intregului organism.
Modificarile de pozitie ale dintilor restanti sunt numite malpozitii secundare.
Deplasarile dintilor in cadrul malpozitiilor secundare se produc in directie
orizontala si verticala, fiind cunoscute sub denumirea de migrari.
Migrarile orizontale se produc in plan orizontal in 2 directii:
- Mezial (meziogresiune) sunt mai ample si mai numeroase.
- Distal (distogresiune).
Astfel, incisivul central si lateral, de cele mai multe ori se mezializeaza, caninul de
regula ramane pe locul initial sau se poate deplasa in ambele sensuri, premolarii
se distalizeaza, iar molarii intotdeauna se mezializaza. In general, migrarea
orizontala se face catre bresa edentata, fiind determinate de directia fortelor
ocluzale care cad oblic fata de planul de ocluzie, si se descompun in componente
orizontale.
Migrarile orizontale au la maxilar o viteza si amplitudine mult mai mare, datorita
structurii spongioase a osului care opune o rezistenta mai mica tendintei de
deplasare, in timp ce la mandibula se produc mai lent, datorita stucturii
complacte a osului. Aceste migrari se manifesta clinic sub 2 forme:
a) prin inclinare sau basculare, cand axul dintelui este inclinat, coroana este
deplasata spre edentatie, iar radacina in directie opusa sau ramane implantata in
pozitia initiala.
b) prin translatie axiala, care se produce mai rar si dintele se deplaseaza in
acelasi sens in totalitate.
Migrarile verticale sunt deplasarile dintilor in directie verticala spre spatial
edentate, in cautarea dintilor antagonisti absenti. Clinic se prezinta sub 2 forme:
a) egresiunea, cand dintele inainteaza impreuna cu procesul alveolar in directia
ocluzala, raportul dintre coroana clinica si coroana anatomica ramanand
nemodificat.
b) extruzia, dintele se deplaseaza in directie verticala spre spatiul edentat, fara
procesul alveolar. Astfel, coroana clinica devine mai mare decat coroana
anatomica, iar implantarea dintelui devine deficitara.
Morfologia coronara: este examinata anterior protezarii, atat clinic cat sip e
modelul de studio, deoarece pe coroana dintilor stalpi se aplica elementele de
stabilizare ale protezelor. Coroanele dentare prezinta convexitati pe cele 4 fete
laterale, linia care uneste convexitatile maxime fiind numita ecuator anatomic.
Acest ecuator determina un diametru maxim in treimea de colet pe fetele
proximale si un diametru maxim in treimea ocluzala pe fetele vestibulara si orala.
Acest ecuator anatomic este luat in considerare numai in pozitia verticala a
dintelui si are o valoare in studiul morfologiei dentare.
Dintii au insa o pozitie de implantare pe oasele maxilare, caracteristica fiecuruia,
care ii corespunde un ecuator de implantare, diferit de cel anatomic. Linia
ecuatorului de implantare a dintilor prezinta un grad de paralelism cu linia de
colet, fata de care se afla la o distanta de 2,5 mm.
4. Examenul proceselor alveolare.
Apofiza alveolară va fi pronunţată individual in dependentă de etiologie – atrofia
mai pronunţată în EP cauzată de leziunile parodontale si mai mică ca urmare a
complicaţiilor cariei. Depinde la fel de timpul scurs de la edentare si
traumatismul produs la nivelul pereţilor alveolaro în momentul extracţiei.
După dimensiunea sp.edentate: mici – 1-3 dinţi, mijlocii – 4-6, mari – mai
mult de 6 dinţi.
După forma ap.alveolare – model îngust – pînă la 5,0mm, mediu – 5,0-
8,0mm, lat – mai mult de 8,0mm.
Examenul crestelor alveolare:
• formă ;
• înălţime;
• lăţime;
• direcţie;
• prezenţa unor neregularităţi la nivelul crestelor;
• dimensiunea spaţiului protetic vertical şi mezio-distal;
• lipsa ţesuturilor mucoosoase;
• inserţia bridelor şi frenurilor;
5. Clasificarea proceselor alveolare dupa forma si inaltime.
Dupa forma: – model îngust – pînă la 5,0mm, mediu – 5,0-8,0mm, lat – mai
mult de 8,0mm.
6. Clasificarea breselor dupa nr dintilor lipsa.
După dimensiunea sp.edentate: mici – 1-3 dinţi, mijlocii – 4-6, mari – mai mult
de 6 dinţi.
EP se imparte in
- EP reduse - 1-3 dinti cu exceptie a celor 4 incisivi (tot e redusa)
- EP intinsa - 4-7, iar daca este inclus si caninul - poarta denumirea de extinsa
- EP subtotala - 7-12, cand raman in arcada numai mult de 3-4 dinti
- EP totala - lipsa tuturor dintilor
7. Examenul mucoasei cavitatii bucale.
Fibromucoasa campului protetic care acopera crestele alveolare si bolta palatine
la maxilar si crestele alveolare la mandibula, fiind aderenta de os.
Bolta palatina este acoperita de fibromucoasa, cu aspecte histologice differentiate
in 3 zone:
a) In treimea anterioara este aderenta de os, formeaza pliuri numite rugi palatine
(3 – 7 – 11 perechi), fiind zona activa fonatorie pe care se sprijina varful limbii in
pronuntarea unor foneme. In partea frontala a acestei zone se afla papila incisiva.
b) In treimea medie, pe linia medio – sagitala, fibromucoasa acopera torusul
palatin cand exista. Aici mucoasa este subtire si sensibila la presiune.
c) In treimea posterioara, mucoasa este neteda, contine glande secretorii si un
bogat tesut submucos adipos. Are un grad de rezilienta mai mare ca in celelalte
zone. Crestele alveolare sunt acoperite de o fibromucoasa care este mai groasa la
maxilar decat la mandibula. Fibromucoasa campului protetic poseda mai putini
proprioreceptori decat parodontiul, ceea ce ii scade rolul de autoaparare. Ea,
comparative cu parodontiu, are capacitatea de a suporta presiuni de 5 ori mai
mici. Fibromucoasa nu este structurata morphologic sa suporte presiuni, dar are
capacitatea de a se comprima sub actiunea unei presiuni si de a reveni la forma
initiala. Aceasta calitate este diferita de la o zona la alta, fiind dependenta de
grosimea substratului submucos.
Mucoasa pasiv mobila (neutra) incojoara mucoasa fixa la periferia campului
protetic, fiind localizata la maxilar in fundul de sac vestibular si in zona “Ah” , la
limita dintre palatal dur si palatal moale. La mandibula, se afla localizata in
fundul de sac vestibular si in fundul de sac lingual. Aceasta mucoasa inconjoara
ca o bandeleta mucoasa fixa si reprezinta limita maxima a marginilor protezei
mobilizabile.
Mucoasa mobile continua zona de mucoasa pasiv mobila, completand fundurile
de sac. Ea ramane fixate de mucoasa aderenta sub forma frenurilor buzelor,
frenului lingualsi a bridelor laterale, formatiuni care vor fi ocolite de marginile
protezelor. De asemenea, marginile protezei nu trebuie sa ajunga niciodata in
zona mucoasei mobile.
Inspecţia mucoasei:
• bucale,boltă,planşeu,obraz,limbă,buze;
• orificiul canalelor glandelor salivare Wharton,Stenon;
• leziuni inflamatorii,tumefacţii,abces;
• leziuni de tipul leucoplaziei,lichen plan,ulceraţii,afte bucale;
• formaţiuni tumorale-polipi,epulide;
• fistule ece exprimă resturi radiculare în profunzime;
• cordoane fibroase pe mucoasa jugală la locul de proiecţie
interaarcadică;
• semne de intoleranţă la diferite materiale(stomatopatii protetice).
8. Varietati de situatii clinice in edentatii partiale.
⦿ a. Prima situatie clinica include arcadde dentare cu ocluzie stabila datorita
prezentei unui numar mare de dinti restanti pe ambele arcade,intre care se
stabilesc contacte dento dentare multiple,stabile cu pastrarea dimensiunii
verticale de olcuzie
⦿ b. A doua situatie clinica include arcadele dentare cu ocluzie instabila din cauza
contactelor premature si a interferentelor, ci si a reducerii contactelor dentodentare.
Dimensiunea verticala de ocluzie poate fi pastrata sau modificata
⦿ c. A treia situatie clinica este caracteristica lipsa ocluzie arcadelor dentare daorita
numarului redus de dinti restanti sau a repartizarii lor pe arcadele dentare in asa
mod ca practic sa nu existe contacte dento dentare, dimensiunea verticala de
ocluzie,cit si planul de ocluzie
9. Varietati de proteze dentare folosite in tratamentul edentatiei
partiale.
Protezele dentare utilizate în tratamentul edentaţiei parţiale:
- Punţi dentare
- Proteze parţiale mobilizabile acrilice cu placă
- Proteze parţiale mobilizabile scheletate
10. Principii de alegere a contructiei pezente in EP.
Alegerea construcţiei este determinate de mai mulţi factori: topografia zonei
edentate, gradul de întindere a breșei, starea ţesuturilor dure și a parodontului
dinţilor restanţi, tipul de ocluzie, relaţiile interdentare, starea generală a
organismului; unele momente legate de profesia pacientului, condiţiile tehnicomateriale
existente.
Specialistul trebuie să ia în considerare cîtiva factori: biomecanic, parodontal, esthetic
și financiar. Pe lîngă acestea și să țină cont de doleanțele pacientului.
Terapia EP se poate realiza prin 2 categorii de restauri protetice:
- RP fixe – proteze parțiale fixe, care se sprijină pe dinții naturali, pe implante
dentare sau pe dinținaturali și implante.
- R mobilizabile – proteze mobilizabile cu baze acrilice sau scheletate.
Aceste 2 categorii se deosebesc prin modalitatea de transmitere a presiunilor
masticatorii (sprijinul) și prin sistemul de retentive (modul de ancorare la dinți
restanți) și prin volumul restaurării.
Cele fixe transmit PM osului fie prin intermediul dinților naturali și parodontului lor –
sprijindento-parodontal, fie prin intermediul implantelor osteotolerate lipsite de
parodonțiu. Volumul lor se inscribe în cel al arcadelor dentare naturale.
Cele mobilizabile transmit PM doar prin intermediul mucoasei crestelor alveolare
(sprijin muco-osos), sau atat prin ntemediul dinților și parodontului cît și muco-osos
(sprijin mixt). Volumul lor depășește cu mult cel al arcaelor dentare naturale.
La elaborarea planului de tratament șe tine cont de cle puțin 3 deziderate:
- Tratamentul trebuie să fie cît mai simplu și concomitent eficient
- Pentru fiecare procedură sau variant terapeutică trebuie să dispunem de o
bază tehnico-materială adecvată;
- Terapia trebuie să fie adaptată la condițiile biologice, mecanice și financiare
cît și la disponibilitatea pacientului la tratament.
11. Puntile dentare – elemente componente.
• Elemente de agregare de care este solidarizat corpul de punte la extremitati
si care contribuie la fixarea de dintii-stilpi a intregii proteze – servesc
microprotezele – coronae d einvelis, de substitutie, incrustatii.
• Corpul de punte care reprezinta un dinte sau un bloc de dinti artificiali si
inlocuiesc dintii pierduti de pe arcada dentara.
Poate fi metallic, nemetalic, mixt. Dup[ raport cu apofiza alveolara –
raport in sa, raport in semisa, tangent linear, raport punctiform,
suspendat.
12. Clasificarea punctilor dentare.
• Materialele din care sunt confectionate:
• Metalice, nefizionomice
• Nemetalice, fizionomice
• Mixte, total sau partial fizionomice
• Metoda de fixare:
• Fixe
• Mobile?
• Metoda de confectionare:
• Lipite
• Sudate
• Turnate
• Numarul dintilor-stilpi:
• Cu un dinte (punti cu extensie)
• Cu doi dinti care marginesc bresa din ambele parti
• Cu trei si mai multi.
• In dependent de aranjarea si nr dintilorstilpi –dupa V.Kopeikin
• PD cu doua elemente de agregare asezate pe cei doi dinti ce marginesc
bresa
• PD cu un element de sprijin adaugator la mijloc
• PD cu elemente de agregare duble situate medial sau distal
• PD cu elemente de agregare duble situate la ambele extremitati
• PD cu doua elemente de agregare asezata pe cei doi dinti ai bresei si cu o
extensie unilaterala.
• Dupa raportul corpului de punte cu apofiza alveolara:
• In sa
• Semisa
• Tangent linear
• Punctiform
• Suspendat
• Dupa particularitati de constructive:
• Monolie
• Separate
• Pliante
• atipice

ELABORAREA METODICĂ Nr 4
TEMA: Indicaţii şi contraindicaţii la tratamentul edentaţiei parţiale cu punţi dentare.

1.Indicaţii către tratamentul edentaţiei parţiale cu punţi dentare.

Depinde de:
 Gradul de întindere și Topografia edentatiei
 Valoarea funcțională a dintilor restanțieri
 Profesie
 Virsta
 Sex
 Constituția psihică a pacientului

Indicații:
 Înlocuirea a 1-3 dinti la nivelul unei singure breșe, se permite inlocuirea a 4 dinti numai
dacă aceștia sunt cei 4 incisivi
 Edentatia intercalata, multipla
 Edentatia terminala ca excepție
 Dacă dinții stâlpi au mobilitate nu mai mare de gradul 1/2 și nu sunt dureroși la presiunea
verticala sau vestibular orala
 Punțile cu corp de punte suspendat sunt indicate pentru zonele laterale cind dinții stâlpi
sunt înalți sau apofiza alveolara atrofiata

 brese intercalate cu lipsa 1-4 dinti;


 lipsa unui singur dinte in zona frontala;
 mobilitate de gradul 1-2;
 profesia (artist, lector);
 refacerea morfologica adintilor cu distructii avansate, eroziuni, abraziune dentara sau
obturatii extinse;
 refacerea estetica a dintilor cu modificari de culoare, forma sau pozitie;
 tratamentul tulburarilor ocluzale;
 Inlocuire unor lucrari vechi necorespunzatoare.

1.Restaurarea edentatilor partiale daca exista suficienti dinti care sa sustina lucrarea :
Este cea mai importanta indicatie a puntilor dentare. Edentatia reprezinta lipsa dintilor de pe
arcadele dentare. Daca nu exista suficienti dinti pentru a sustine puntea dentara, va trebui sa se
opteze pentru un alt tip de lucrare dentara : proteza mobilizabila, lucrari pe implanturi.

2.Refacerea morfologica a dintilor cu distructii avansate, eroziuni sau obturatii extinse :


Aceasta indicatie se refera la cazurile in care exista mai multi dinti care prezinta distructii
avansate sau obturatii mari inestetice. Intre acesti dinti pot exista si spatii edentate ( adica fara
dinti ).
Puntea dentara ce va fi realizata, pe langa inlocuirea dintilor lipsa, va reface din punct de vedere
morfologic si dintii cu distructiile amintite.
3.Refacerea estetica a dintilor cu modificari de culoare, forma sau pozitie :
Indicatia se refera la dinti, situati mai ales in zone vizibile ale cavitatii bucale, care prezinta
modificari de culoare, forma sau sunt situati in pozitii inestetice.
Puntea dentara proiectata va incerca sa restaureze cat mai estetic posibil zonele afectate.

4.Refacerea dintilor ce prezinta un grad avansat de abrazie :


Abrazia dentara este un fenomen care poate aparea atat din cauza uzurii fiziologice a dintilor, cat
si datorita unor afectiuni patologice ( de exemplu, bruxismul ).
Daca dintii devin mici si inestetici exista posibilitatea restaurarii lor prin punti dentare. Este
importanta stabilirea unei ocluzii finale adecvate.
5.Tratamentul tulburarilor ocluzale :
Exista situatii in care, din diverse motive, ocluzia ( sau "muscatura" ) pacientului devine
necorespunzatoare. Aceste tulburari sunt de obicei insotite de dureri la nivelul muschilor
masticatori sau a ATM ( articulatia ce realizeaza legatura mandibulei cu oasele craniului ).
In asemenea cazuri este necesara o reajustare a ocluziei. Aceasta se poate realiza si prin
confectionarea unor punti totale care vor avea alt tip de contacte cu dintii situati pe arcada opusa
si alta inaltime a ocluziei.
6.Inlocuirea lucrarilor vechi, necorespunzatoare :
Lucrarile dentare care nu mai corespund din punct de vedere functional sau estetic trebuie
inlocuite. De obicei, dupa indepartarea lucrarilor, se reevalueaza situatia din cavitatea bucala a
pacientului.Daca exista suficienti dinti de sustinere, puntea dentara poate fi o solutie de
tratament.
7.Dupa efectuarea implanturilor dentare :
Puntile pe implanturi sunt o categorie aparte de lucrari care se sprijina doar pe implanturi
dentare.

2.Indicaţii către tratamentul edentaţiei frontale cu punţi dentare.

 Sunt indicate punți dacă lipsesc pina la 4 dinti


 Mobilitatea dintilor stâlpi pina la gr 1 sau 2
 Sunt indicate punți fizionomice sau semi- fizionomice precum metalo-acrilice, metalo-
ceramice, acrilice-ceramice, oxid de zirconiu, pentru restabilirea nu numai a morfologiei
dar și a esteticii
 Este indicat raportul in șa sau semișa a corpului de punte cu apofiza alveolara
 Culoarea materialului fizionomic trebuie sa aibă culoarea dintilor restanți

3.Indicaţii către tratamentul edentaţiei parţiale laterale cu punţi dentare.

 Dereglarile integritatii a uneia sau a ambelor arcade dentare

 Edentatii multiple intercalate


 Restabilirea integritatii arcadei dentare
 Restabilirea functiilor fiziologice pierdute,in special eficacitatea masticatiei pina la 85-
100%
 Refacerea morfologica a dintilor cu abraziuni, distructii masive (LOC), eroziuni, obturatii
extinse, dinti cu modificari de forma, volum, pozitie
 Tratamentul tulburarilor ocluzale

 Sunt indicate punți dacă lipsesc pina la 3 dinti


 Dinții stâlpi sa prezinte mobilitate maxim de gr 1 sau 2
 Punți nefizionomice sau semi-fizionomice și fizionomice (care au rezistența mare -din
zirconiu, metalo-ceramice)
 Este indicat orice tip de raport a corpului de punte cu apofiza alveolara in dependentă de
situația clinica

4.Indicaţii către tratamentul edentaţiei fronto-laterale cu punţi dentare.


 Dereglarile integritatii a uneia sau a ambelor arcade dentare
 Lipsa mai multor dinti frontali intercalati cu lipsa dintilor laterali
 In cazul asimetriei faciale aparute in urma prabusirii buzelor sau a obrazilor
 Restabilirea funtiilor lezate
 In cazul dereglarilor ocluzale
 In cazurile favorabile (cind sunt prezenti dinti stilpi pentru confectionarea unei punti
dentare)
 Dinti cu modificari de forma, volum, pozitie .

5.Indicaţii către tratamentul edentaţiei mixte cu punţi dentare.

 Dacă breșele sunt in zone diferite ale arcadei, depărtate une de alta, se indica punți pentru
fiecare in parte
 Dacă breșele sunt aproape una de alta și se despart printr-un dinte, se poate alege o punte
care sa cuprindă ambele breșe, dintele intermediar sa fie ales ca dinte stâlp intermediar
 Dacă sunt mai multe breșe, se poate face o punte fixa totala, care restabilește morfologia
întregii arcade, cu condiția ca se creează paralelism între dinții stâlpi.

6.Contraindicaţii absolută la tratamentul edentaţiei parţiale cu punţi dentare.

 Boli generale cu risc major,decompensate,afectiuni acute sau cornice (infarct miocardic


recent, afectiuni neuropsihice,etc.)
 Afectiuni cornice care contraindica anumite afectiuni cornice,
 Discrazii sanguine (leucemia,hemofilia,),alergiile,
 Afectiuni precanceroase sau maligne ,
 Procese suppurative acute (pericoronarite acute,cellulite,abcese periosoase,)
 Leziuni ale mucoasei orale (afte,cheilite,herpes,candidoze)

7.Contraindicaţii relative la tratamentul edentaţiei parţiale cu punţi dentare.

 Stari patologice temporarizate a tartamentului protetic : afectiuni infecto-


contagioase,hepatice,renale,
 Bolanvi care nu sunt cu medicatia la zi : diabetic,hipertensivi,
 Bolnavi cu diverse afectiuni psihice
 Varsta : bv. in varsta suporta greu sedintele de tratament care sunt lungi si traumatizante.
 Cavitati orale neasanate,
 Pe dinti cu radacina insufficient dezvoltata,
 Dinti cu abateri mari de la axul de implantare normala,
 Pc foarte tineri (sub 18 ani )
8. Forţele de rezervă a parodontului, caracteristica şi folosirea lor la planificarea punţilor
dentare.

Paradontiul este structura care recepționează și amortizează presiunea masticatorie.


- La edentatia parțiala, dinții restanti primesc o presiune mai mare iar cei stâlpi (sub punte)
primesc presiunea care acționează asupra întregii punți.
- Fiecare dinte utilizează numai 50% din posibilitatea sa funcțională, adică un dinte sănătos poate
suporta presiunea care revine a 2 dinti
- Când se aleg dinții stâlpi, se analizează starea paradontiului lor și capacitatea funcțională de a
recepționa presiunea masticatorie (după odontoparadontograma).
-Dacă lipsește un dinte și este indicată o punte, se poate opta pentru o punte cu extensie (dacă
dintele stâlp va face fata presiunii masticatorii. Dacă nu, atunci se mai ia un dinte stâlp. Dacă
lipsesc 2-4 dinti, dinții stâlpi trebuie sa fie la ambele extremități ale bresei.

9.Factorii ce contribuie la micşorarea forţelor de rezervă a parodontului.

Dintele stâlp primește o presiune masticatorie mai mare decit in mod normal, de aceea dacă
aceasta este mai mare decit forța de rezerva a paradontiului, se atesta o suprasolicitare
funcțională care treptat va provoca atrofia paradontiului urmată de pierderea dintelui.
Intervine și starea generală, igiena, alimentatia, depuneri dentare (depunerile masive de pe dinții
vecini care pătrund sub corpul punții) plus închiderea marginala realizată incorect.

10.Odontoparadontograma şi însemnătatea ei practică.

Odontoparadontograma este o metodă statică de evidență a stării funcționale a dinților și nu


este o parte componentă a metodelor de determinare a eficienței masticatorii. Ea ne redă starea
funcțională a sistemului dentar în poziție statică și medicul indirect își imaginează eficiența
funcțională a sistemului Stomatognat.
Odontoparadontograma este reprezentarea grafică a stării țesuturilor parodontale și a dinților
stîlpi. La includerea dinților-stîlpi în componența punții dentare trebuie să se țină cont de: starea
parodontului dinților-stîlpi; mărimea și topografia breșei edentate; starea dinților antagoniști. În
vederea asigurării acestor condiții, V. Kurleandski a propus ca în timpul examenului medical al
pacientului sa fie completată odontoparodontograma.
În normă parodontul fiecărui dinte are o anumită rezistență. Această rezistență se determină
după presiunea pe care fiecare dinte o poate suporta pînă la apariția durerii. Rezistența fiecărui
dinte a fost determinată cu ajutorul gnatodinamometrului. (Pentru a facilita lucrul, fiecărui dinte i
s-a dat un anumit coeficient.)

ELABORAREA METODICĂ Nr 5
TEMA: Principiile alegerii şi includerii dinţilor stîlpi în punţile dentare. Prepararea
dinţilor stîlpi. Amprentarea.
1. Principiile de alegere a dinților stîlpi în punțile dentare în punțile dentare

Biomecanice
Biologice
Estetice
 
Biomecanice:
 Conservarea țesuturilor dure dentare
 Asigurarea formei de retenție sistabilitate
 Rezistența structural
 Integritate marginală

 
Biologice:
 Integrarea sistemului stomatognat încontextul organismului
 Integrarea ocluzală a restaurării
 Protecția biologică a pulpei dentare
 Protecția paradonțiului marginal

 
Estetice:
 Vizibilitatea minimă a metalului (dacă esteVizibilitatea minimă a metalului (dacă
esteprezent)prezent)
 Suprafețe ocluzale din ceramicăSuprafețe ocluzale din ceramică
 Grosime maximă a materialului de placareGrosime maximă a materialului de placare
 Margini subgingivaleMargini subgingivale

Conservarea structurilor dure dentareeste unul din principiile de bază alepreparării dinților pentru
o protezarefixă . Acesta reprezintă conservareaunei cantități cît mai mari de țesuturidure dentare
și protejarea acestora înlimita respectării principiilorbiomecanice , biologice,estetice.Scurtarea
excesivă a bontului șicrearea unei convergente ocluzaleexagerate a pereților săi axiali
reducretenția și stabilitatea .Unghiul deconvergenta exagerat determinăpierderea unei cantități
considerabilede substanță dentară
 

 
2.  Argumentarea matematică a alegerii Argumentarea matematică a alegeriidinților
stîlpi în punțile dentaredinților stîlpi în punțile dentare
Includerea dinților stîlpi în punțile dentare estebazată pe forțele de rezervă
aparadontului.Teoretic se admite ca din 100% aleposibilității funcționale se consumă 50%
încondiții normale, iar restu rămân derezervă.Suma coeficienților dinților incluși încorpul de
punte trebuie să fie egală sau maimica ca suma coeficienților dinților stîlpi.Aceastămetodă
matematică poate fi ușor determinată cuajutorul tăblițelor concepute de Agapov,Oksman.

 
 
3.  Argumentarea biofuncțională a alegerii Argumentarea biofuncțională a
alegeriidinților stîlpi în punți dentaredinților stîlpi în punți dentare

Principiul biofunțional include restabilireafuncțiilor majore ale sistemuluistomatognat:
 masticație
 Fonație
 fizionomie.

 
4. Odontoparadontograma după Odontoparadontograma după Kurleandski

 
 
Este o metodă de evidențiere a stării funcționale adinților
Este reprezentarea grafică a stării țesuturilor paradontaleși a dinților stîlpi.La includerea dinților stîlpi
incomponența punții dentare trebuie să se țina cont de :-starea paradontului dinților stîlpi-mărimea și topografia
breșei edentate-starea dinților antagoniști

In normă paradontul fiecărui dinte are oanumită rezistență. Această rezistență sedetermină după


presiunea pe care osuportă pînă la apariția durerii . Rezistențafiecărui dinte a fost determinată
cu ajutorulgnatodinamometrului.Pentru a facilitalucrul fiecarui dinte i s-a atribuit un
anumitcoeficient.

 
5. Alegerea dinților stîlpi la tratamentulAlegerea dinților stîlpi la tratamentulprotetic
cu punți dentare în caz de lipsaprotetic cu punți dentare în caz de lipsaincisivilor la
maxilăincisivilor la maxilă
 Să fie sănătoși sau corect tratați
 Să nu prezinte distrucții avansate
 Să nu prezinte mobilitate avansată
 Să nu prezinte retracție gingivală avansată
 Să prezinte o implantare buna
 In baza odontoparadontogramei
 Conform aprecierii eficienței masticatorii

 
6. Indicații și contraindicații laIndicații și contraindicații latratamentul protetic cu
punțitratamentul protetic cu punțidentare din 2 bucăți îndentare din 2 bucăți
înedentațiile parțiale.edentațiile parțiale.

 
Indicații
 -breșe intercalate cu lipsa 1-4 dinți
-refacerea morfologica a dinților cu distrucțiiavansate , eroziuni, abraziune , obturații extinse
-refacerea estetica a dinților cu modificări deculoare, fosrma , poziție
-tratamentul tulburărilor ocluzale
-înlocuirea unor lucrări vechi necorespunzătoare
-mobilitate de gradul l-ll-refacerea morfologiei arcadei
-refacerea functionalității arcadei

 
Contraindicații
 -lipsa a mai mult de 4 dinți la nivelul unei breșe
-în edentații terminale
-prezența dinților restanți cu mobilitate de gradul lll
-vârsta pâna la 18 ani
-afecțiuni locale:gingivite,procese inflamatorii ,tumorale, leziuni ale mucoasei cavității bucale
-când rezorbția osoasa depășește 2/3 din în înălțimearadiculară
-tratament endodontic efectuat incorrect
-leziuni periapicale

 
7. Complicațiile posibile în timpul și dupăComplicațiile posibile în timpul și
dupăprepararea dinților stîlpi, profilaxia.prepararea dinților stîlpi, profilaxia.
 -apariția durerii în cazul preparării dințilorvitali
 Derapajul instrumentelor abrazive cutraumarea țesuturilor moi
 Deschiderea camerei pulpare
 Traumatizarea dintelui adiacent sauantagonist
 Fractura coroanei dentare
 Paralelizm incorect
 Apariția pulpitei traumatice
 Gangrena pulpara
 Necroza pulpara
 Dureri gingivale la patrunderea cu freza subgingival
 Daca dintele e vital și nu s-a confecționat coroaneprovizorii atunci pot apărea dureri la stimuli termici
saualimentari

 
Profilaxia
 Prepararea dinților cu răcire și mișcări întreruptepentru a nu supraîncălzi dintele
 Punct de spijin a mîinii pentru a evita derapajulinstrumenteleor 
 Cunoașterea topografiei camerei pulpare pentrua evita deschiderea acesteia
 Presiune moderată pentru a nu fractura coroanadentară

 
8. Metodele menajării plăgii dentinare aMetodele menajării plăgii dentinare adintelui
preparatdintelui preparat
Pentru a proteja plaga dentinară deacțiunea nociva a mediului înconjurator seutilizează diverse
metode de menajare aplagii dentinare.

 Din mijloacele chimice mai des utilizate sunt


 nitratul de argint sub forma de soluțiea poasă de 30% sau
 clorura de zinc de30-40%
din lacuri mai des se folosește
 lacul de flor
 lacul celuloid de 5%

Din mijloacele mecanice fac parte


coroanele provizorii confecționate din acrilate individual sau sub form aprefabricată din
celuloid, policarbonat sau acrilat care se fixează pe bontul dintelui șlefuit cu ajutorul cimentului
zinc-eugenol,zinc-fosfat sau dentin-past.

 
9. Complicațiile posibile la obținereaComplicațiile posibile la obținereaamprentelor și
profilaxia lor.amprentelor și profilaxia lor.
 Deformarea amprentei la îndepărtarea de pecâmpul protetic
 Prezența bulelor de aer sau lipsa materialelor inanumite zone
 Amprentarea insuficientă sau parțială a șanțuluidento-gingival,dinților antagoniști sau
vecini
 Repartizarea neuniforma a materialuluiamprentar pe suprafața cîmpului protetic

 
Profilaxia
 Respectarea timpului de preparare a materialului
 Respectarea timpului de priza a materialului
 Evitarea mișcărilor lingurii amprentare in timpul prizei
 Uscarea cîmpului protetic pentru evitarea formarii bulelor 
 Utilizarea unei cantități suficiente de material amprentar 
 Presarea suficientă a lingurii pe cîmpul protetic
 Aprecierea corecta a masurii lingurii amprentare

ELABORAREA METODICĂ Nr 6

TEMA: Determinarea ocluziei centrice sau relaţiilor intermaxilare centrice la pacienţii cu


edentaţii parţiale.

1.Definiţie de „Ocluzie”.
Termenul de ocluzie derivă de la cuvântul latin „occlusio”

Ocluzia = interdigitaţia dinţilor de pe cele două arcade, maxilară şi mandibulară

Defineşte relaţia dintre toate componentele sistemului stomatognat în cazul funcţiei normale a
acestuia, a disfuncţiilor şi a parafuncţiilor

Ocluzia - (lat. Occlusio) "fiecare contact a dinților maxilarelor superior și inferior." O înțelegere
modernă a ocluziei include relația dintre dinți, mușchii mastecători și articulațiile
temporomandibulare cu funcție și disfuncție.

Ocluzia- un anumit tip de închidere a arcadelor dentare, care indică poziția maxilarului inferior,
în care un anumit număr de dinți este în contact.

Din punct de vedere practic, pot fi definite 5 tipuri principale de ocluzie statică:

- ocluzia centrică

- anterioară
- posterioară
- laterală dreapta

- laterală stînga

Ocluzia este rezultatul unui proces complex de dezvoltare care constă în trei evenimente
principale:
- creşterea maxilarelor,

- formarea dinţilor şi

- erupţia dentară

Dinamica ocluziei :

- procesul este sub influenţă genetică puternică, dar şi a factorilor funcţionali


- termenul de ocluzie implică atât aspectele statice cât şi cele dinamice

- ocluzia statică se referă la forma, alinierea şi rapoartele dentare intraarcadice şi interarcadice şi


la relaţia dinţilor cu ţesuturile lor de susţinere

- ocluzia dinamică se referă la relaţia de contact a dinţilor în cazul desfăşurării funcţiilor şi


parafuncţiilor

Ocluzia ideală
- interdigitaţia perfectă dintre dinţii superiori şi cei inferiori
- concept teoretic al relaţiilor ocluzale structurale şi funcţionale care include principiile ideale pe
care ocluzia trebuie să le aibă

Ocluzia normală
- relaţia de clasa I molară în ocluzie centrică

Ocluzia fiziologică
- se abate într-un mod sau mai multe de la ideal, dar totuşi este bine adaptată la mediul respectiv
particular, este estetică şi nu prezintă manifestări patologice

Ocluzia funcţională
- interdigitaţia dintre dinţii superiori şi cei inferiori care oferă eficienţa cea mai mare în timpul
mişcărilor mandibulare, în momentul exercitării funcţiilor sistemului stomatognat

Ocluzia echilibrată

- este ocluzia în care sunt contacte echilibrate la nivelul întregii arcade în timpul tuturor
mişcărilor mandibulare.

2. Definiţie „ocluzia centrică”. Două elemente fundamentale ale o.c.

Ocluzia centrică sau poziția de intercuspidare maximă, sau ocluzia obișnuită - o astfel de
închidere a dinților, în care există un număr maxim (obișnuit) de contacte interdentare. Mușchii
care mișcă arcada inferioară (temporal, pterygoid intern și medial) sunt contractați simultan și
uniform. Din această poziție se efectuează mișcări excentrice (din centru) ale maxilarului
inferior.

Poziția de ocluzie centrică este o poziție de contact multiplu interdentar maxim dintre arcadele
dentare ce rareori coincide cu intercuspidarea maximă. Pentru realizarea acestui contact
mandibula se deplasează din poziția de relație centrică anterior, mișcînd în acestă direcție
condilii articulari cu 0,1 – 0,15 mm poziționîndu-i la baza pantei tubercurilor articulari. Astfel de
poziționare a mandibulei față de maxilă este manifestată prin contractarea bilaterală, uniformă și
simetrică a mușchilor ridicători, ce totodată creează condiții favorabile pentru efectuarea actului
de deglutiție.

Deci, ocluzia centrică fiind statică poate fi definită ca raport dintre arcadele dentare în plan
sagital, transversal și vertical, cînd mandibula ocupă o poziție centrică față de baza craniului și
maxilă. Această singură poziționare anterioară a condililor articulari în fose articulare, la baza
pantei tuberculilor articulari și un contact maxim interdentar, manifestat de contracția bilaterală,
uniformă și simetrică a mușchilor ridicători ce coincide cu mișcarea de deglutiție.

Semnele caracteristice: dentar, articular, muscular și faringoglandular.

Componente-arcadele dentare, ATM,planul ocluzal.

Planul de ocluzie-dacă trasăm o linie convenţională care ar uni cuspizii vestibulari


ai primilor premolari inferiori cu cei distali vestibulari ai ultimilor molari, obţinem
un plan, care în zona frontală trece pe marginea incisivă a incisivilor centrali
superiori, primind denumirea de plan de ocluzie. Datorită curbării arcadelor dentare
în plan sagital şi transversal fiecare dinte se află faţă de planul de ocluzie într-un
anumit raport. Aşa, la închiderea arcadelor dentare în ocluzia centrică, dinţii laterali
superiori întretaie acest plan, iar cei inferiori nu-1 ating. In zona frontală a
arcadelor dentare incisivii centrali şi caninii superiori ating planul de ocluzie, iar cei
inferiori îl întretaie.Prin urmare, acest plan de ocluzie este alcătuit din trei segmen -
te: unul frontal şi două laterale. S-a constatat că segmentul frontal este curbat şi
paralel cu linia bipupilară, iar cele laterale — cu planul orizontal Camper, care
trece de la spina nazală anterioară şi pînă la centrul conductelor auditive externe.
Migrările dentare pot modifica raportul dinţilor deplasaţi faţă de acest plan,
dereglînd relieful ariilor ocluzale.

3. Ocluzia centrică. Caracteristica.

Poziția de ocluzie centrică este o poziție de contact multiplu interdentar maxim dintre arcadele
dentare ce rareori coincide cu intercuspidarea maximă. Pentru realizarea acestui contact
mandibula se deplasează din poziția de relație centrică anterior, mișcînd în acestă direcție
condilii articulari cu 0,1 – 0,15 mm poziționîndu-i la baza pantei tubercurilor articulari. Astfel de
poziționare a mandibulei față de maxilă este manifestată prin contractarea bilaterală, uniformă și
simetrică a mușchilor ridicători, ce totodată creează condiții favorabile pentru efectuarea actului
de deglutiție.
Semnele caracteristice: dentar, articular, muscular și faringoglandular.
Deci, ocluzia centrică fiind statică poate fi definită ca raport dintre arcadele dentare în plan
sagital, transversal și vertical, cînd mandibula ocupă o poziție centrică față de baza craniului și
maxilă. Această singură poziționare anterioară a condililor articulari în fose articulare, la baza
pantei tuberculilor articulari și un contact maxim interdentar, manifestat de contracția bilaterală,
uniformă și simetrică a mușchilor ridicători ce coincide cu mișcarea de deglutiție.

Semnele de o.c.caracterisice pentru toţi dinţii în ocluzia ortognată.


Propunand pacientului sa inchida cavitatea bucala,in ocluzia centrala prin aplicarea diferitor
probe determinand caracterul contactului dintre fiecare dinte.
Pentru ocluzia ortognata,ca si pentru celelalte tipuri de ocluzii fiziologice,este caracteristic
raportul cand fiecare dinte este in contact cu doi dinti antagonisti- cel principal si cel secundar.
Fiecare dinte din arcada dentara superioara vine in contact cu omogenul din arcada
dentara inferioara si suplimentar cu cel situat distal ,iar fecare dinte din arcada dentara inferioara
vine in contact cu cel omogen de pe arcada superioarasi suplimentar cu cel situat median .
La examenul dintilor in zona frontala se va observa ca linia mediana a fetei coincide cu linia
dintre incisivii centrali ai maxilei si mandibulei. Asa situatie creaza un ansamblu fizionomic
simetric.
Al doilea criteriu important este ca dintii frontali superiori acopera fata vestibulara a
dintilor inferiori pana la treimea din dimensiunile lor verticale,ceea ce se egaleaza cu 2-3 mm.

Semnele de o.c caracteristice pentru dinţii frontali în ocluzia ortognată.


La examenul dintilor din zona frontala se va observa ca linia mediana a fetei coincide cu linia
dintre incisivii centrali ai maxilei si mandibulei. Asa situatie creeaza un ansamblu fizionomic
simetric. Al doilea criteriu important este ca dintii frontali superiori acopera fata vestibulara a
dintilor inferiori pina la o treime din dimensiunile lor verticale, ceea ce se egaleaza cu 2-3 mm.
Datorita acestui fapt relatia interdentara data sau tipul de ocluzie a mai primit denumirea de
supraocluzie normala. In asa pozitie partile incisivale ale incisivilor inferiori vin in contact cu
tuberculii palatinali ai dintilor frontali superiori.

Semnele de o.c.caracteristice pentru dinţii laterali în plan sagital în ocluzia


ortognată.
La examenul dintilor din zonele laterale in sens sagital observam o manifestare de
angrenare dintre cuspizii vestibulari ai dintilor superiori si cuspizii vestibulari ai dintilor
superiori si cuspizii vestibulari ai dintilor inferiori in asa mod incat fiecare cuspid al dintilor
supetiori se incadreaza intre cei doi cuspizi inferiori astfel o interuspidare maxima in acest plan.
Ca reper Angle a propus raportul in acest sens dintre primii molari, afirmind ca in conditiile
normale cuspidul meziovestibular al primului molar superior este situate intre cuspizii mezio- si
centrovestibular al primului molar inferior. Acest raport a mai fost numit raport neutru sau cheia
ocluziei si a fost propus de autor drept criteriu in clasificarea anomaliilor de ocluzie. In sfirsit,
distalizarea dintilor superiori manifestata de volumul mai mare ai incisivilor superiori decit al
celor inferiori duce la aceea, ca suprafetele distale ale ultimilor dinti de pe maxilla si mandibular
se gasesc in acelasi plan.
Semnele de o.c. caracteristice pentru dinţii laterali în plan transversal în ocluzia
ortognată.
Examinand raportul interdentar in aceste zone ale arcadelor dentare in plan transversal
observam ca pentru acest tip de ocluzie este caracteristic raportul,cand cuspizii vestibulari ai
dintilor superiori ii acopera pe cuspizii amogenilor de pe mandibula,obligand ca cuspizii
vestibulari ai dintilor laterali inferiori sa contacteze cu santul intercuspidian meziodistal al
arcadei dentare superioare . In asa pozitie cuspizii lingual ai dintilor laterali inferiori ii acopera
pe cuspizii dintilor antagonisti superiori, care sint situati in santul intercuspidian meziodistal al
arcadei dentare inferioare. Asa cuspidare a arcadelor dentare se mai lamureste si prin faptul ca
arcada dentara superioara este mai mare decit cea inferioara datorita inclinarii coroanelor dintilor
superiori spre vestibular, iar a celor inferioari spre oral. Astfel de angrenare intercuspidiana
permite crearea unui contact maximal intre suprafetele ocluzale ale dintilor.

4. Ocluza anterioară şi caracteristica ei.

Ocluzie anterioara-propulsia mandibulei si contactul interdentar al dintilor frontali. In


asa pozitie a mandibulei uneori poate lipsi contactul dintre dinti in zonele laterale ale
arcadelor dentare. Prin urmare, intercuspidarea maxima a arcadelor dentare va lipsi,
condilii articulari ai mandibulei vor fi deplasati anterior si se vor situa undeva pe panta
tuberculului articular, iar muschii mobilizatori nu se vor gasi intr-o stare de contractie
maxima si echilibrata.

5. Ocluzia distală şi caracteristica ei.

Ocluzia posterioara-apare in caz de deplasare a mandibulei in directia posterioara, fapt


posibil datorita aplicarii unei forte, de exemplu, in momentul determinarii ocluziei
centrice cind medicul apasa pe mentonier in directie distala. Mandibula fiind deplasata
distal,arcada dentara inferioara va contacta ciu cea superioara numai in zonele laterale, iar
condilii articulari vor ocupa in fosele articulare o pozitie distalizata.
6. Ocluzia laterală şi caracteristica ei.

Ocluzia laterala-poate fi din stinga sau din dreapta, in dependenta de directia deplasarii
mandibulei. La o latero-propulsie mandibulara la stinga, in aceasta zona a arcadelor
dentare, contactul dintre dinti depinde de gradul deplasarii,pe cind din partea dreapta el
va lipsi sau se va crea in citeva puncte,si invers. Totodata se va observa o asimetrie a
liniei dintre incisivii centrali superiori si cei inferiori, iar condilii articulari vor avea
diferita pozitia in fosele articulare in dependenta de directia deplasarii mandibulei.

7. Enumeraţi semnele ocluziei centrice în ocluzia ortognată.

Semnele de o.c.caracterisice pentru toţi dinţii în ocluzia ortognată.


Propunand pacientului sa inchida cavitatea bucala,in ocluzia centrala prin aplicarea diferitor
probe determinand caracterul contactului dintre fiecare dinte.
Pentru ocluzia ortognata,ca si pentru celelalte tipuri de ocluzii fiziologice,este caracteristic
raportul cand fiecare dinte este in contact cu doi dinti antagonisti- cel principal si cel secundar.
Fiecare dinte din arcada dentara superioara vine in contact cu omogenul din arcada
dentara inferioara si suplimentar cu cel situat distal ,iar fecare dinte din arcada dentara inferioara
vine in contact cu cel omogen de pe arcada superioarasi suplimentar cu cel situat median .
La examenul dintilor in zona frontala se va observa ca linia mediana a fetei coincide cu linia
dintre incisivii centrali ai maxilei si mandibulei. Asa situatie creaza un ansamblu fizionomic
simetric.
Al doilea criteriu important este ca dintii frontali superiori acopera fata vestibulara a
dintilor inferiori pana la treimea din dimensiunile lor verticale,ceea ce se egaleaza cu 2-3 mm.

Semnele de o.c caracteristice pentru dinţii frontali în ocluzia ortognată.


La examenul dintilor din zona frontala se va observa ca linia mediana a fetei coincide cu linia
dintre incisivii centrali ai maxilei si mandibulei. Asa situatie creeaza un ansamblu fizionomic
simetric. Al doilea criteriu important este ca dintii frontali superiori acopera fata vestibulara a
dintilor inferiori pina la o treime din dimensiunile lor verticale, ceea ce se egaleaza cu 2-3 mm.
Datorita acestui fapt relatia interdentara data sau tipul de ocluzie a mai primit denumirea de
supraocluzie normala. In asa pozitie partile incisivale ale incisivilor inferiori vin in contact cu
tuberculii palatinali ai dintilor frontali superiori.

Semnele de o.c.caracteristice pentru dinţii laterali în plan sagital în ocluzia


ortognată.
La examenul dintilor din zonele laterale in sens sagital observam o manifestare de
angrenare dintre cuspizii vestibulari ai dintilor superiori si cuspizii vestibulari ai dintilor
superiori si cuspizii vestibulari ai dintilor inferiori in asa mod incat fiecare cuspid al dintilor
supetiori se incadreaza intre cei doi cuspizi inferiori astfel o interuspidare maxima in acest plan.
Ca reper Angle a propus raportul in acest sens dintre primii molari, afirmind ca in conditiile
normale cuspidul meziovestibular al primului molar superior este situate intre cuspizii mezio- si
centrovestibular al primului molar inferior. Acest raport a mai fost numit raport neutru sau cheia
ocluziei si a fost propus de autor drept criteriu in clasificarea anomaliilor de ocluzie. In sfirsit,
distalizarea dintilor superiori manifestata de volumul mai mare ai incisivilor superiori decit al
celor inferiori duce la aceea, ca suprafetele distale ale ultimilor dinti de pe maxilla si mandibular
se gasesc in acelasi plan.
Semnele de o.c. caracteristice pentru dinţii laterali în plan transversal în ocluzia
ortognată.
Examinand raportul interdentar in aceste zone ale arcadelor dentare in plan transversal
observam ca pentru acest tip de ocluzie este caracteristic raportul,cand cuspizii vestibulari ai
dintilor superiori ii acopera pe cuspizii amogenilor de pe mandibula,obligand ca cuspizii
vestibulari ai dintilor laterali inferiori sa contacteze cu santul intercuspidian meziodistal al
arcadei dentare superioare . In asa pozitie cuspizii lingual ai dintilor laterali inferiori ii acopera
pe cuspizii dintilor antagonisti superiori, care sint situati in santul intercuspidian meziodistal al
arcadei dentare inferioare. Asa cuspidare a arcadelor dentare se mai lamureste si prin faptul ca
arcada dentara superioara este mai mare decit cea inferioara datorita inclinarii coroanelor dintilor
superiori spre vestibular, iar a celor inferioari spre oral. Astfel de angrenare intercuspidiana
permite crearea unui contact maximal intre suprafetele ocluzale ale dintilor.

8. Definiţie DVO.

Distanta calculata dintre punctul de sub nas si pe menton; calcularea spatiului de inocluzie in
relatiile mandibulare de postura individuala.
DVO-reprezinta inaltimea etajului inferior al fetei, ce este masurat prin distant ce separa
punctual subnazal de proeminenta mentoniera
In pozitia de contact maximal al arcadelor dentare, etajul inferior al fetei reprezinta o inaltime
individuala la fiecare pacient. Contactul maximal dintre arcadele dentare apare la actul de
masticatie si deglutitie la o participare musculara optima.
In edentatia totala, DVO, necesita o redare corecta pentru ca eficienta protezelor sa fie
satisfacatoare.
In cazul edentatului total DVO lipseste insa ramine relative constanta dimensiunea vertical de
repaos fiziologic , care pe parcurs va devein importanta in determinarea DVO.
Dimensiunea vertical de repaos fiziologic este egala cu DVO+spatial fiziologic de incluzie (2-
3mm).
Pentru determinarea DVO se folosesc doua metode:
1)Metoda antropometrica
2)Metoda anatomofiziologica

Metoda antropometrica- se bazeaza pe masurarea celor trei etaje ale fetei cu ajutorul
compasului APPENRODT-GHERINGHER.
*Pacientul este rogat sa deschida gura maximal iar medical aplica doua puncte corespunzator,
unul pe virful nasului si altul pe menton.
*Fara a schimba pozitia compasului, pacientul inchide gura pina la momentul in care bratul
intermediar va ocupa pozitia pe virful nasului in punctual unde s-a aflat extrema compasului
mare. Aceasta inaltime va corespunde dimensiunii vertical de repaos fiziologic relative al
mandibulei. DVO va fi mai mica cu 2-3mm.
Metoda anatomofiziologica – are la baza date anatomice si fiziologice ale sistemului
stomatognat.
*La edentatul total are loc: prabusirea buzelor, obrajilor, plicile nazolabiale devin mai
pronuntate, barbia se deplaseaza anterior. Deci pentru a determina un calcul correct al DVO
trebuie sa trinem cont de faptul ca buzele trebuie sa se aseze fara tensiune, comisurile labiale
trebuie sa fie putin ridicate, iar plicile nazolabiale nu trebuie sa die tare exprimate
*tehnica data are urmatoarele etape:
-la baza nasului sip e menton se aplica cite un punct
-se determina distanta dintre aceste doua puncte cu ajutorul riglei, astfel determinindu-se
dimensiunea vertical de repaos fiziologic. DVO se va determina prin miscararea cu 2-3mm din
dimensiunea vertical de repaos fiziologic.
-apoi introducem in cavitatea bucala a pacientului sabloanele cu bordure de ocluzie si rugam
pacientul sa inchida gura. Apoi determinam distanta dintre reperele indicate pe fata. Daca
aceasta distant este mai mare sau mai mica se face corectia prin adaugare sau radere a cerii
din contul bordurilor de ocluzie

9. Definiţie „poziţie neutră a mandibulei faţă de maxilă”

10. Caracteristica poziţiei de postură a mandibulei după Burlui.

Poziţie de Postură a Mandibulei-se caracterizeaza ca o stare de relaxare relativa a muschilor


mobilizatori(mm.ridicatori si coboritori ai mandibulei) cu formarea unui spatiu interdentar de
inocluzie, de 1-6mm la nivelul arcadelor denatre,iar in mediu 2-3mm.
V. Burlui (1989) determină această poziționare a mandibulei ca «... suma rapoartelor
mandibulocraniene atunci, când mandibula se află în poziție posturală față de craniu sub efectul
echilibrului tonic al musculaturii manducatoare antigravific».
11. Metodele de apreciere a poziţiei neutră a mandibulei.

Se recomanda pacientului sa se relaxeze lasind ca mandibula, sub influenta gravitatii, sa ocupe


pozitia necesara de maxila.In asa mod se utilizeaza unele teste functionale:
- Wild a propus testul fonetic prin pronuntarea cuvintelor ce contin fonema
„a”; Silvermann-„s”; Robinson-„f”(mama,casa,soare,sus,fon) sau
numaratoarea de la 60 la 70.
- Se mai utilizeaza testul functional al actului de deglutitie-pacientul i se
propune sa efectueze actul de deglutitie dupa ce mandibula reflector ocupa
pozitia de postura, cind spatiu de inocluzie in mediu egal cu 2-3mm.
- O alta metoda se efectueaza prin masurari,astfel se determina dimensiunea
verticala de postura si a dimensiunii verticale de ocluzie centrica. Pentru
aceasta,se ia un creion chimic,pe treimea inferioara a fetei in zona
proiectarii liniei mediane se noteaza 2 puncte: unul subnazal,altul pe
proeminenta mentonului. Se propune pacientului sa se relaxeze si
pozitionam mandibula in relatie de postura; masurind cu o rigla sau
compas distanta dintre punctele notate,astfel apreciem dimensiunea
verticala de postura.

12. Metodele de apreciere a DVO.

Cu creion chimic pe treimea inferioara a fetei in zona proiectarii liniei mediane in 2 puncte:
subnazal si la proeminenta mentonului,se masoara distanta cu o rigla in cazul relatiei de
postura apoi in OC.
DVO:
 Anatomo-fiziologica:
- Litera S-pozitia de postura,neutra a mandibulei:
o Litera „S”;
o Pronuntarea fenomenelor;
o Numararea;
o Dupa deglutitie.
- DVO=DVR-dimensiunea fiziologica;
- DVpostura + spatiu liber de inocluzie=DVO
o Point centric-coincide cu intercuspidare 15%;
o Long centric-cu 0,1-0,2 mm ca sa coincida,depinde de miscarea
mandibulara.
 Anatomica:
- Subnasion;
- Gnation.
 Topografic:
- Arcul facial Frankfurt;
- Arcul Facial Camper.
13. Determinarea relaţiilor intermaxilare centrice la absenţa ocluziei.

A)
 Multiple contacte dentodentare;
 Ocluzie stabila;
 DVO nemodificata se inregistreaza cu amprenta in ocluzie(blocuri de ocluzie);

B)
 Contacte dento-dentare in numar redus (1,2);
 Ocluzie instabila;
 DVO cel mai des nemodificat;
 Aparatul ce inregistreaza este sablonul de ocluzie-95% si 5%-blocuri de ocluzie in
dependenta de situatia clinica.

C)
 Lipsa contactelor dento-dentare;
 Lipsa ocluzie;
 DVO micsorat -100% sablonul cu bordura de ocluzie.

14. Metodele de înregistrare a ocluziei centrice sau a relaţiilor intermaxilare centrice.

Se foloseste: ceara,materiale amprentare termoplastice,elastice,pasta de oxid de Zn.


Materialul ales se introduce in cavitatea bucala, si se aranjeaza pe ocluzal a dintilor lipsiti de
contact apoi arcadele dentare se aduc in contact de intercuspidare maxima.
Dupa consolidarea materialului, dispozitivul este indepartat de pe arcadele dentare si se transfera
pe modele. Astfel sunt pozitionate in OC apoi sunt montate in articulator sau ocluzor. Pentru
ocluzie instabila pozitionarea modelelor se poate efectua a blocuri de ghips, materiale
termoplastice sau silicon viscos sau sabloane de ocluzie.

ELABORAREA METODICĂ Nr 7

TEMA: Punțile dentare din două bucăți. Fazele clinico-tehnice.

1.Cerinţele către microprotezele aplicate ca elemente de agregare în puntea dentară din
două bucăţi.

 Reproducerea forma și morfologia coroanei dintelui respectiv.

 Să armonizeze cu dinții învecnați și cu dintele omolog.


 Să restabilească punctele de contact interdentare.

 În timpul mișcorilor trebuie să aibă loc o alunecare liberă fără obstacole.

 Să cuprindă strîns coletul.

 Să nu fie în supraocluzie sau în subocluzie.

 să aibă suprafață netedă, fără margini ascuțite; versantele cuspizilor să aibă înclinație de
20 de grade.

 să aibă o grosime uniformă, să nu aibă perforații, să nu producă efectul de galvanism.

 ambele elemente de agregare trebuie să aibă un ax de inserție comun.

 să se adapteze intim la bont (ceea ce nu este totdeauna realizabil) și să nu se rotească în
jurul axului lung al dintelui;

 să redea morfologia dintelui restaurat;

 să stabilească contacte fiziologice cu dinții vecini și antagoniști;

 să restabilească funcția masticatorie a dintelui acoperit

Cerințele biologice:
• Sacrificiu minim de substanță amelo-dentinară: se interzice total acoperirea în cazul
apropierii de camera pulpară,stratul amelo-dentinar este subțire( se realizează
devitalizarea dintelui)

• Când dintele este integru se indică utilizarea coroanelor parțiale și a inlay-urilor

• Profilaxia dentară: ea nu trebuie să transmită diferențe de temperatură preluate din


cavitatea orală către organul pulpar, pentru coroanele mixte,metalo-ceramice sau
ceramice este necesar depulparea dinților pentru a putea respecta morfologia anterioară
preparației

• Profilaxia parodontală: ea trebuie să respecte conturul parodontal și să realizeze o


închidere marginală perfectă

• Recuperarea morfologică: ea trebuie să aibă o morfologie corect realizată în raport cu


structura organică pe care se aplică conturul gingival, nu trebuie să aibă nici
surplusuri,nici minusuri,trebuie refăcute punctele de contact,iar morfologia ocluzală
trebuie să se încadreze în parametrii optimi ai ocluziei statice și dinamice

• Recuperarea funcțională: ea trebuie să refacă funcțiile masticatorii, fizionomice, fonetice


și de deglutiție
Cerințele biomecanice:
• Ea trebuie să aibă o bună rezistență la solicitările mecanice complexe la care sunt supuse

• Ea trebuie să transmită forțele de masticație de la nivelul corpului de punte la dinții de


suport în axul acestora.

2. Examinarea contactelor coroanelor metalice ştanţate cu dinţii vecini şi antagonişti.

 Suprafața ocluzală a corpului de punte se modelează în concordanță cu morfologia


dinților antagoniști, cu un relief aplatizat și cu pantele cuspizilor înclinate într-un unghi
de 20- 25°

 În caz de lipsă a dinților antagoniști se modlează inițial corpul de punte al arcadei


inferioare, apoi al arcadei inferioare superioare,contactele dento-dentare sunt refăcute
conform principiilor ocluziei dinamice.

 Verificarea contactului ocluzal se efectuează vizual, apoi cu ajutorul hîrtiei de articulație


sau cu o folie de ceară, atrăgînd atenția la contactul cuspizilor, și l dinții
vecini.Examinarea conactelor coroanelor metalice

 Aceasta se determină vizual,cu ajutorul hârtiei de articulație sau cu o folie de


ceară,atrăgând atenția la contactul cuspizilor, le fel și cu dinții vecini.Ulterior coroana în
laborator se va finisa prin șlefuire și lustruire.

 să aibă suprafață netedă, fără margini ascuțite; versantele cuspizilor să aibă înclinație de
20 de grade.

 să aibă o grosime uniformă, să nu aibă perforații, să nu producă efectul de galvanism.

 ambele elemente de agregare trebuie să aibă un ax de inserție comun.

se apreciază contactele cu dinții vecini și antagoniști cu ajutorul hârtiei de articulație: aceasta de
interpune între coroană și dintele natural și se presează: zona de contact se colorează;

3. Examinarea contactelor coroanelor metalice ştanţate cu dinţii stîlpi la nivelul


coletului şi parodontului marginal.

Pentru a evita lezarea lui coroana trebuie lent mișcată spre colet,ținând cont de raportul ce se
creează.Acele sectoare care ajung primele la nivelul parodonțiului marginal, se supun șlefuirii
,până nu vom atinge scopul necesar.
• În privința rapotului marginii coroanei metalice ștanțate cu parodontul marginal există
trei opinii:
1. Marginea coroanei trebuie să pătrundă în șanțul dento-gingival cu 0,2-0,3 mm (conform
acestei opinii dacă marginea coroanei nu este înfundată în șanțul dento-gingival, în zona
terminală ea creează un punct de retenție pentru produsele alimentare)

2. Marginea coroanei trebuie numai să ajungă la marginea gingivală (această opinie


confirmă că marginea coroanei cu o grosime de 0,2-0,3 mm nu poate fi introdusă în
șanțul gingival, iar fiind introdusă cu forța poate cauza lezarea țesuturilor din această
zonă ,ca rezutat apare inflamația, retracția gingiei și apariția pungilor dento-parodontale)

3. Marginea coroanei să nu ajungă la cea gingivală cu 1,5-2,0 mm (astfel prevenindu-se


acțiunile nocive ale marginii coroanei asupra parodontiului marginal )

• Cel mai corect ar fi ca acest raport sa fie apreciat individual reieșind din particularitățile
tabloului clinic , iar marginea coroanei să cuprindă strâns dintele unde ea nu se va termina ,
și pentru efectuarea controlului respectiv se folosește sonda în unghi.

• la nivelul coletului, coroana trebuie să aibă un contact intim la nivelul preparației, care se
face fără prag;

• în privința raportului marginii coroanei ştanțate cu parodontul marginal exista trei opinii:

• a) marginea coroanei pătrunde în sulcusul dentogingival cu 0,2— 0,3 mm;

• b) marginea coroanei este tangentă la marginea gingivală;

• c) marginea coroanei nu ajunge la cea gingivală cu 1,5-2mm.

Conform primei opinii dacă marginea coroanei nu este înfundată în sulcusul dentogingival, în
zona terminală ea creează un punct de retenție pentru produsele alimentare;

• A doua opinie confirmă că marginea coroanei cu o grosime de 0,25—0,3 mm introdusă în
sulcusul dentogingival provoacă leziunea țesuturilor din această zonă ca rezultat al căreia survin
inflamația, retracția gingiei şi apariția pungii dento-parodontale.

• Autorii concepției a treia susțin, că marginea coroanei trebuie să se termine cu 1,5—2 mm pînă
la parodontul marginal prevenindu-se astfel leziunile mecanice. Ei recomandă ca marginea
coroanei să fie subțiată maximal prevenind retenția alimentelor.

4.Tactica medicului în cazul necorespunderii cerinţelor către coroanele ştanţate.

În primul rând se studiază cauza care a putut să ducă la confecționarea unei coroane ce nu
corespunde cerințelor.Dacă dintele este preparat corect, dar coroana ștanțată este îngustă ,ea ușor
poate fi lărgită la nivelul coletului cu ajutorul nicovalei și a ciocanului, cu cleștele-crampon sau
în cioc.
• În cazul când dintele nu a fost preparat corect,el este supus unei preparări adăugătoare.
• Dacă coroana nu cuprinde strâns coletul dintelui, ea poate fi conturată cu clește –crampon
sau în formă de cioc.

• În cazurile când coroana ștanțată nu corespunde cerințelor, medicul încearcă să o adapteze
îndoind-o cu cleștele sau șlefuind-o ușor cu freza;

• Dacă necorespunderile nu sunt de amploare mare, acestea pot fi remediate dar dacă coroana
este de dimensiuni mai mici sau prea subțire și perforată, atunci se face altă coroană;

5.Tehnica efectuării probei coroanei ştanţate ca elemente de agregare a punţii dentare din
2 bucăţi.

Primind coroana confecționată în laborator,medicul se convinge că ea este de pe dintele dat


,apreciază dacă corespunde formei anatomice, o prelucrează cu etanol,eter și efectuează proba.
•Apoi se încearcă mobilizarea coroanei spre vestibular și oral: coroana trebuie să aibă stabilitate
bună pe bont.
• În prealabil dacă dintele a fost protejat cu mijloace mecanice, se eliberează de materialul de
protecție. În cazul când bontul a fost pregătit corect și coroana corespunzător cerințelor
necesare, proba coroanei se va efectua fără dificultăți. Dacă forma bontului clinic nu
corespunde modelului sau au fost comise innexactități la obținerea amprentei sau realizarea
modelului apar dificultăți în procesul de probă a coroanei. Uneori și contactele proximale
modelate în surplus pot să împiedice inserția completă a coroanei.În acest caz se fac retusări
necesare până când marginea coroanei ajunge peste tot în limita coletului.

6.Cerinţele către modelele pentru modelarea corpului de punte în punţile dentare din două
bucăţi.

Modelul se realizează din gips simplu și trebuie să fie integru, să nu prezinte surplusuri, fisuri,
fracturi, să-și păstreze volumul după priză, să fie rezistent și cu o suprafață netedă care să redea
intim câmpul protetic.

• Modelul de bază trebuie să fie izolat pentru a preveni lipirea blocului de ceară de modelare.

7.Tehnica efectuării probei coroanei de substituţie aplicate ca element de agregare a punţii


dentare 2 bucăţi.

Când se efectuează proba se atrage o atenție deosebită raportului dintre marginea coroanei și
parodonțiului marginal; pentru a evita lezarea lui coroana trebuie atent mișcată spre colet ținând
cont de raportul ce se creează.

După adaptarea marginală a coroanei urmează verificarea contactului ocluzal care se determină
vizual cu ajutorul hârtiei de articulație sau cu o folie de ceară atrăgând atenția la contactul cu
antagoniștii și cu dinții vecini.
• O mare importanță o are și axul de inserție a coroanelor, care trebuie să fie paralel, pentru a fi
posibilă inserția protezei pe diții stâlpi.

1. Efectuarea amprentei împreună cu elementele de agregare

2. Obținerea amprentei totale a ambelor arcade sau în ocluzie

3. Amprenta obținută trebuie să fie integră și corectă reprezentând fidel poziția elementelor
de agregare

4. Deretentivizarea suprafețelor interne coronare ale elementelor de agregare pentru o


ușoară detașare a coroanelor de pe model

8.Proba preventivă și definitivă a punților dentare din două bucăți.

Proba preventivă reprezintă aprecierea clinică a punților dentare prin inspecția vizuală la etapa
clinică a probei componentei metalice.
Proba definitivă se efectuează înainte de cementare și cuprinde următorii indici:
• 1. Inserția punții pe dinții-slâlpi (prevede aplicarea ei în poziție corectă în axul vertical al
dinților stâlpi, în unele cazuri când există deficient de paralelism introducerea punții se
face oblic)

• 2. Examinarea contactelor elementelor de agregare cu dinții-stâlpi la nivelul coletului și


contactele cu dinții vecini ( se execută la fel ca și la proba elementelor de agregare)

• 3. Examinarea raportului corpului de punte cu apofiza alveolară (cuprinde controlul


spațiului necesar pentru protecția papilei interdentare și se verifică cu ajutorul sondei în
unghi,verificând nișele pentru autocurățire, cât și încadrarea punților în morfologia
arcadei respective, corijarea acestor contacte se face prin șlefuirea corpului de punte)

• 4. Examinarea rapoartelor cu dinții antagoniști la nivelul suprafețelor ocluzale( prevede


utilizarea hârtiei de articulație la nivelul cuspizilor și crearea echilivrului ocluzal prin
șlefuirea contactelor premature depistate)

Cerinţele către elementele de agregare


•să se adapteze intim la bont (ceea ce nu este totdeauna realizabil) și să nu se rotească în jurul
axului lung al dintelui;

•să redea morfologia dintelui restaurat;

•să stabilească contacte fiziologice cu dinții vecini și antagoniști;


•să restabilească funcția masticatorie a dintelui acoperit

•să aibă suprafață netedă, fără margini ascuțite; versantele cuspizilor să aibă înclinație de 20 de
grade.

•să aibă o grosime uniformă, să nu aibă perforații, să nu producă efectul de galvanism.

•ambele elemente de agregare trebuie să aibă un ax de inserție comun.

Examinarea contactelor
•se apreciază contactele cu dinții vecini și antagoniști cu ajutorul hârtiei de articulație: aceasta de
interpune între coroană și dintele natural și se presează: zona de contact se colorează;

•contactele trebuie să fie uniforme, să nu fie contacte premature sau infraocluzie;

Examinarea la nivelul parodontului marginal


•la nivelul coletului, coroana trebuie să aibă un contact intim la nivelul preparației, care se face
fără prag;
•în privința raportului marginii coroanei ştanțate cu parodontul marginal exista trei opinii:

a) marginea coroanei pătrunde în sulcusul dentogingival cu 0,2— 0,3 mm;


b) marginea coroanei este tangentă la marginea gingivală;
c) marginea coroanei nu ajunge la cea gingivală cu 1,5-2mm.

Conform primei opinii dacă marginea coroanei nu este înfundată în sulcusul dentogingival, în
zona terminală ea creează un punct de retenție pentru produsele alimentare;
•A doua opinie confirmă că marginea coroanei cu o grosime de 0,25—0,3 mm introdusă în
sulcusul dentogingival provoacă leziunea țesuturilor din această zonă ca rezultat al căreia survin
inflamația, retracția gingiei şi apariția pungii dento-parodontale.
•Autorii concepției a treia susțin, că marginea coroanei trebuie să se termine cu 1,5—2 mm pînă
la parodontul marginal prevenindu-se astfel leziunile mecanice. Ei recomandă ca marginea
coroanei să fie subțiată maximal prevenind retenția alimentelor.

ELABORAREA METODICĂ Nr. 8

TEMA: Tratamentul edentaţiei parţiale cu punţi dentare cu extensie. Indicaţii. Etapele de


confecţionare. Avantaje şi dezavantaje.

ÎNTREBĂRI DE CONTROL

1. Caracteristica punţilor dentare cu extensie.

Puntea dentară cu extensie – elementele de agregare sunt situate pe dinții stîlpi limitrofi breșei
(care margines breșa pe ambele părți)
Corpul de punte este situat in afara elementelor de agregare inlocuind dinti situati fie spre
anterior ( extensie meziala ) fie spre posterior ( extensie distala ).

1. corp intercalat cu sageata rosie


2. corp in extensie meziala cu sageata
neagra

2. Indicaţii şi contraindicaţii către tratamentul cu punţi dentare cu extensie.

Exista situatii cand, din diverse motive, nu se pot folosi dinti stalpi de ambele parti ale bresei.
Asemenea situatii pot aparea :

 cand din motive estetice nu se doreste slefuirea unuia din dintii ce marginesc bresa

exemplu: Lipseste premolarul 1 superior ( imagine jos ) si nu se doreste slefuirea caninului din


motive fizionomice. Se poate realiza o punte in extensie dar este nevoie de 2 dinti stalpi
posteriori. Oricum, acesti dinti sunt situati intr-o parte mai putin vizibila a cavitatii bucale
comparativ cu caninul. Imagine:
 cand nu exista dinti decat in una din partile bresei

Indicații la punți cu extensie mezială:

o Sa nu se realizeze extensii mai lungi de 1 element.


o Se pot realiza extensii meziale pentru a restaura lipsa premolarilor sau a incisivilor
laterali. Nu se indica decat in cazuri exceptionale extensii pe canini sau molari.
o Este nevoie de mai multi dinti stalpi la arcada inferioara pentru a asigura sprijinul
extensiei datorita presiunilor masticatorii mai mari.
o Trebuie luati cel putin 2 dinti stalpi pentru a sustine extensia.

Indicații la punți cu extensie distală:

o Extensiile distale se executa cand lipseste dintele stalp posterior iar pacientii nu doresc


o restaurare mobila ( proteza ). Chiar daca se iau suficienti dinti stalpi, din cauza fortelor
masticatorii foarte mari ce actioneaza asupra corpului de punte, evolutia este nefavorabila
in multe situatii.
Odata cu dezvoltarea implantologiei asemenea solutii se folosesc tot mai rar.

Contraindicații:

o Nu se recomandă extensia ce are margine incizală(canin) în locul suprafeței


ocluzale,deoarece va acționa ca un plan înclinat nociv.

3. Avantajele şi dezavantajele punţilor dentare cu extenzie.

Dezavantaje:

a. extensia meziala va exercita presiuni suplimentare asupra dintilor


stalpi datorate lipsei sprijinului anterior al puntii.

4. Clasificarea punţilor dentare cu extenzie.

a. corp de punte in extensie meziala - Este o extensie spre partea din fata a cavitatii
bucale sau spre anterior ( imaginea de mai sus ). Este varianta mai favorabila deoarece,
cu cat avansam spre zona din fata a cavitatii bucale, presiunile masticatorii scad. In
consecinta, asupra corpului de punte vor actiona forte mai mici.
b. corp de punte in extensie distală - Este o extensie spre partea din spate a cavitatii
bucale unde fortele masticatorii sunt mult mai mari. Este varianta mai putin favorabila si,
din acest motiv, se foloseste mai rar astazi. Puntile cu extensii distale, in special daca sunt
si gresit proiectate, pot conduce in timp la mobilizarea dintilor stalpi.

5. Etapele de confecţionare a punţilor dentare cu extensie.

Puntea dentară cu extensie poate fi realizată atît prin metoda clasică,cît și prin metoda modernă.

Prima metodă,fiind considerată clasică,se caracterizează prin confecționarea separată a pieselor


lucrării:elementele de agregare și corpul punții,care vor fi solidarizate prin lipire sau
supraturnare.Metoda a doua,modernă presupune confectionarea integrală a piesei prin turnarea
elementelor de agregare si a corpului de punte concomitent sau prin presarea actilatului,deci
puntea va fi dintr-o bucată.

Etapele clinico – tehnice: (dintro bucată)

1.      examinarea pacientului si stabilirea indicatiilor tratamentului

2.      pregatirea campului protetic, slefuirea dintilor, viitorii dinti stalpi si puntii

3.      amprentarea campului protetic


4.      turnarea modelului

5.      modelarea machetei elementelor de agregare si a corpului de punte, unite intre ele

6.      confectionarea tiparului ( ambalarea )

7.      turnarea metalului in tipar

8.      dezambalarea si prelucrarea piesei protetice

9.      proba puntii in cavitatea bucala si individualizarea reliefului ocluzal

10.  realizarea componentei estetice prin utilizarea tehnicilor specifice

11.  finisarea si lustruirea puntii ( componenta metalica)

12.  fixarea puntii, prin cimentare, pe dintii stalpi

Etapele clinico – tehnice: (din elemente suparate)

1.      examinarea pacientului si stabilirea indicatiilor tratamentului

2.      pregatirea campului protetic, slefuirea dintilor, viitorii dinti stalpi si puntii

3.      amprentarea campului protetic

4.      turnarea modelului

5.      modelarea machetei elementelor de agregare

6.      ambalarea machetei elementelor de agregare

7.      turnarea metalului in tipar

8.      dezambalarea si prelucrarea elementelor de agregare

9.      proba puntii in cavitatea bucala si individualizarea reliefului ocluzal

10.  amprentarea campului protetic in vederea realizarii corpului de punte

11.  confectionarea modelelor

12.  modelarea machetei corpului de punte

13.  confectionarea tiparului corpului de punte

14.  turnarea metalului in tipar

15.  dezambalarea si prelucrarea corpului de punte

16.  lipirea corpului de punte ca element de agregare


17.  proba puntii in cavitatea bucala si individualizarea reliefului ocluzal

18.  realizarea componentei estetice

19.  finisarea si lustruirea puntii

20.  fixarea puntii prin cimentare, pe dintii stalpi

6. Metodele de alegere a dinţilor stîlpi la planificarea punţii dentare cu extensie.

7. Biomecanica punţilor dentare cu extensie.

8. Tehnica probei a punţilor dentare cu extensie în cavitatea bucală şi cerinţele către
ele.

Această analiză prevede examenul punților dentare în cavitatea bucală cuprinzînd următorii
indici:

1.inserția punții pe dinții-stîlpi.Aceasta prevede poziționarea corecta a punții pe cîmpul protetic.

2.examinarea contactelor elementelor de agregarecu dinții-stîlpi la nivelul coletului și contactele


cu dinții vecini.Se realizează la etapa de proba a elementelor de agregare,cît și la proba punții.

3.examinarea raportului corpului de punte cu apofiza alveolară.Această etapă cuprinde controlul


spațiului necesar pentru protecția papileiinterdentare și se verifică cu ajutorul sondei în
unghi,verificînd nișele pentru autocurățire,cît și încadrarea punții în morfologia arcadei.

4.examinarea rapoartelor cu dinții antagoniști la nivelul suprafețelor ocluzale.Prevede crearea


echilibrului ocluzal prin șlefuirea conform concepției ocluziei funcționale,care cuprinde
verificarea contactelor ocluzale în intercuspidare maximă,la mișcările de propulsie,de
lateralitate,a curbelor ocluzale de compensare și a dimensiunii verticale de ocluzie.

9. Tehnica probei definitive şi fixarea punţilor dentare cu extensie

Aceesi info ca la ex 8

10. Erorile posibile la tratamentul edentaţiei parţiale cu punţi dentare cu extensie.

Elaborare metodica nr.9


Tema: Tratamentul edentatiei partiale cu punti dentare intreg turnate. Indicatii.
Prepararea dintilor stilpi. Obtinerea amprentelor.
1.Caracteristica puntilor dentare intreg turnate.
Puntile dentare intreg turnate reprezinta o constructie protetica care serveste la restabilirea
integritatii arcadei dentare si suspendarea dereglarilor de functie provocate de edentatia partiala,
constituita din elemente de agregare si corpul de punte.
-        sunt fixate pe dintii stalpi prin cimetarea elementelor de agregare, ceea ce le confera
stabilitate pe o lunga perioada de timp
-        volumul care il ocupa in cavitatea bucala este mai mic sau, cel putin, egal cu acela ocupat
de dintii naturali
-        formele suprafetelor vestibulare si orale sunt asemanatoare cu ale dintilor naturali
-        transmit fiziologic presiuni masticatorii, prin parodontiul dintilor stalpi, de la nivelul
fetelor ocluzale ale corpului de punte si ale elementelor de agregare osului alveolar
-        sunt constructii rigide, nedeformabile, rezistente la rupere si abraziune
-        d.p.d.v. fizionomic pot fi nefizionomice, fizionomice si partial fizionomice

2.Indicatii si contraindicatii catre tratamentul cu punti dentare intreg turnate.


Indicatii: Edentatii partiale in zona laterala;
Abraziuni dentare patologice;
Anomalii de forma, volum, pozitie;
Defecte ale arcadelor dentare;
Traume,
carii dentare
Contraindicatii: Lipsa a mai mult de 1 molar, 2 premolari si 4 incisivi intr-un rand;
Ocluzie patologica;
Afectiuni ale parodontiului,
forme grave;
Igiena orala deficitara
4.Aliajele utilizate la confectionarea puntilor intreg turnate.
Aliaje nobile;
Aliaj din titan;
Aliaj Cr-Co;
Aliaj inoxidabil cu poleire;
5.Particularitatile prepararii dintilor stilpi la confectionarea puntilor dentare intreg turnate.
1)          Preparatia coroanei dintelui

         Are ca obiectiv obtinerea unei figuri geometrice neretentive in sens cervico - ocluzal.
Coroana proprie a dintelui preparata cu forma caracteristica fiecarui dinte, este numita „bont
dentar”. Configuratia sectiunii transversale la orice nivel se inscrie in cea a zonei de colet.
Trunchiul de con (apropiat de cilindru) cu baza mare orientata cervical reprezinta forma
neretentiva. Fata ocluzala a coroanei dintelui este redusa aproximativ 1,5mm, cu respectarea
morfologiei. Fetele laterale sunt orientate prin slefuire usor convergente ocluzal, cu aspect plan.
Diametrul maxim al preparatiei este situat gingival.

Tehnici pentru prepararea coroanei dentare

1)          Tehnica clasica – utilizeaza instrumentarul abraziv diversificat din punct de vedere al


formelor si dimensiunilor

Instrumentarul este reprezentat de:

·       discuri plane, concave, convexe, active pe o fata, pe doua fete sau pe muchie;
·       pietre in forma de roata de moara sau carborund (Hetless) sau diamantate de 10mm diametru,
fixate la piesa dreapta;
·       pietre cilindrice sau con intors diamantate montate la piesa dreapta sau in contraunghi.

2)          Tehnica moderna – utilizeaza instrumente abrazive diversificate din punct de vedere al


formelor si dimensiunilor.
6.Tipuri de anestezie utilizate la prepararea dintilor stilpi.

7.Particularitatile prepararii dintilor stilpi in regiunea coletului. Tipuri de prag.


  Reprezinta momentul critic al prepararii bontului. Configuratia „limitei de preparatie” va fi
aleasa in functie de tipul de microproteza care urmeaza sa fie aplicata.
         Posibilitati de preparare la nivelul limitei cervicale.
Dupa Johnston, preparatia cervicala se poate prezenta sub urmatoarele aspecte:
·     poate fi cu o terminatie nedefinita subgingival, sub forma de „pana” ca in cazul preparatiei
tangentiale dupa Körber;
·     poate avea o forma de „dalta in unghi ascutit” care se realizeaza adeseori lingual si proximal,
cu rezultate satisfacatoare;
·     se poate prezenta ca o „dalta in bizou”, folosita acolo unde se impune o slefuire mai
profunda ( de exemplu, in cazul prezentei unei carii);
·     preparatia mai poate fi realizata cu „prag”- in unghi drept, ascutit sau obtuz – simplu sau
bizotat. Pragul poate fi schitat de jur imprejur sau numai partial – vestibular – ori vestibular si
oral, depinzand de tipul microprotezei cat si de situatia clinica a cazului respectiv;
·     poate avea si forma „escavata” (vest), denumita „en congé”.
     Shillingburg este adeptul unei limite de preparatie verificabila cu precizie atat in amprenta cat
si pe model, premise indispensabile pentru obtinerea unei turnari care sa se adapteze cu
exactitate la nivelul coletului. Dupa opinia autorului, prepararea cu prag complica amprentarea,
adaptarea si insertia microprotezei. In consecinta, el se pronunta, in special in cazul coroanelor
de aur, pentru modalitatea“en cougé”.
Totodata Shillingburg arata ca pentru coroanele de aur asa numita preparatie tangentiala nu este
indicata intrucat obliga lamodelarea unor margini coronare subtiri, in lama de cutit care, nefiind
suficient de rezistente, se deformeaza de cele mai multe ori sub actiunea fortelor masticatorii.
In consecinta, o serie de autori recomanda ca limitele preparatiei sa permita pe cat posibil
incastrarea marginii microprotezei in profunzimea smaltului, ceea ce pare ca se realizeaza, in
mod satisfacator prin preparatia escavata (en congé).
        Preparatiile cu prag se pot efectua cu diferite tipuri de pietre sau freze, la turatii
conventionale sau cu turbina. Forma definitiva se perfecteaza la turatie mica, iar finisarea se
recomanda sa fie facuta cu instrumente de mana.
         Situarea limitei preparatiei. Limita cervicala a preparatiei poate fi situata subgingival sau la
nivelul marginii libere gingivale. In general, se admite ca plasarea subgingivala a preparatiei
satisface principiul parodontoprofilactic, mai putin pe cel carioprofilactic si deloc pe cel
fizionomic. In opozitie cu tendintele existente in trecut, ca marginile coroanelor de invelis sa
(Prepararea dintilor pentru coroane de invelis) patrunda cat mai mult posibil subgingival,
conceptele actuale sunt in cautarea unor tehnici si metode diversificate care urmaresc ca, in
raport cu prioritatea obiectivelor urmarite, sa se realizeze si forma preparatiei.
        Scolile de stomatologie europene utilizeaza, de la caz la caz, situarea subgingivala sau
supragingivala a limitei preparatiei.
        In alegerea nivelului de plasare a marginii microprotezei nu trebuie sa existe idei
preconcepute, aceasta facandu-se individualizat, in functie de varsta pacientului, de starea
sanatatii sale parodontale si de necesitatile fizionomice.
         Pentru realizarea unei patrunderi subgingivale a marginii coronare, se face netezirea
muchiei de smalt de la nivelul festonului gingival – rezultata in urma slefuirii fetelor laterale.
        De asemenea, in raport cu adancimea fundului de sac gingival, se slefuieste cu 0,5-1mm in
profunzime, de jur imprejur sub jet puternic de apa, pentru indepartarea festonului. Instrumentul
abraziv trebuie deplasat paralel cu axul dintelui – in miscare continua – ca sa nu se formeze
santuri verticale; in aceasta faza se inlatura si eventualele praguri subgingivale.
        Adeseori, inainte de slefuire, ca masura  pregatitoare se aplica inele elastice, fire
subgingivale sau inele de pasla, cu scopul indepartarii marginii gingiei. In legatura cu prepararea
coletului s-a mai preconizat sa se realizeze nu numai o linie de demarcatie ci chiar o suprafata de
1-1,5mm latime, care sa faca mai retentiva baza cilindro-conica a bontului (Costa). Reamintim
ca bontul preparat trebuie sa aiba aceeasi forma pe care o are si sectiunea dintelui respectiv la
nivelul coletului, stiut fiind ca fiecare are forma sa proprie, ovala, circulara sau trapezoidala.
        Referitor la patrunderea subgingivala a marginilor coroanelor, Richter, intr-o cercetare
clinica efectuata intr-un timp mai indelungat pe un numar mai mare de pacienti, nu a putut
constata o diferenta semnificativa intre plasarea subgingivala si supragingivala a marginilor
microprotezelor. Dupa autor este mai importanta adaptarea si finisarea marginilor coroanelor
decat limita lor in raport cu festonul gingival. In general, in scop parodontoprofilactic, se
recomanda ca marginile microprotezelor sa se situeze supragingival. Atunci cand se urmaresc,
insa mai ales retentia si stabilitatea coroanelor se preconizeaza extinderea lor subgingival ca sa se
mareasca astfel suprafata de frictiune intre peretii bontului si microproteza.
        Situarea subgingivala poate fi conditionata de prezenta terenului cariogen sau de restaurari
de data mai veche, preexistente.
        In literatura de specialitate se remarca tendinta de a se acorda rolul cel mai important
perfectei finisari a marginilor coronare si intr-o mai mica masura nivelului la care se face
plasarea acestora.
        Consideram, in contextul general al conceptelor actuale ca decat sa se realizeze forme de
praguri neadecvate, acolo unde nu este neaparat necesar, cu instrumentar impropriu, este mai
important sa se faca o slefuire tangentiala corecta cu netezirea circulara a crestei de smalt, dupa
cum indica Ene Körber, sau o slefuire „en congé”. De asemenea, trebuie sa se urmareasca
evitarea spinilor iritativi, cu posibilele lor influente nocive asupra parodontiului marginal, evitare
realizabila prin obtinerea unor amprente perfecte a unei modelari si finisari corespunzatoare a
marginilor coroanelor. 
8.Erori posibile aparute in timpul si dupa prepararea dintilor stilpi.
  Greseli, accidente si complicatii in slefuirea dintilor.
*        Greseli cu consecinte asupra formelor slefuirii
*       forme de bont exagerat conicizate, cu consecinte asupra retentivitatii coroanelor si a
integritatii pulpare;
*       bonturi cu perimetrul ocluzal mai mare decat cel cervical;
*       zone retentive la nivelul coletului – consecinta unei incorecte preparari si finisari a
bontului;
*       santuri verticale pe suprafata bontului si la colet, fapt care denota ca instrumentul de slefuit
nu a fost manevrat in miscare continua;
*       prepararea coletului pentru coroanele cu patrundere subgingivala, insuficient de profund
efectuata (a nu se confunda cu preparatia escavata unde slefuirea limitei se face, in mod voit,
supragingival);
*       subminari retentive (praguri accidentale in profunzime), consecinta unei tehnici gresite in
orientarea instrumentelor de slefuit, au drept rezultat o insertie incompleta si incorecta a
coroanei;
*       spatiu interocluzal insuficient printr-o reducere prea mica de substanta dentara la acest
nivel.
Accidente posibile in timpul slefuirii:
-        durerea, care depinde de sensibilitatea individuala, in cazul dintilor vitali se foloseste
anestezia;
-        sectionarea buzei, limbii, planseului sau mucoasei jugale, prin lipsa unui punct de sprijin
ferm al mainii operatorului, greseala care poate determina deraparea instrumentului de slefuit;
-        in raport cu gravitatea leziunii se pot lua masuri ca badijonari cu H⒉O⒉, compresiuni
pentru hemostaza sau sutura chirurgicala;
-        deschiderea camerei pulpare, printr-o orientare gresita asupra dimen-siunilor organului
pulpar;
-        traumatizarea paradontiului marginal, consecutiva slefuirii, poate sa determine o lezare a
fibrelor subepiteliale, ceea ce duce la retractii cicatriceale sau la aparitia pungilor gingivale;
-        slefuirea din neatentie sau printr-o tehnica gresita a dintelui adiacent – punct de plecare
pentru dezvoltarea unei carii;
-        fracturarea coronara a dintelui vecin sau antagonist, prin neatentie sau prin manevrarea
gresita a instrumentelor de slefuit.
Complicatii posibile dupa slefuire:
·       pulpita insotita de durerile care apar in scurt timp dupa slefuire. In principiu, tratamentul
consta din extirparea vitala a pulpei, sau in unele cazuri se pot face tratamente cu substante
medicamentoase, cum sunt corticosteroizii.
        Sedarea durerilor nu inlatura pericolul afectarii pulpei, indeosebi prin cimentare, de aceea se
recomanda in astfel de situatii sa se aplice coroane de protectie provizorie cu Calxil, pe o
perioada de cateva saptamani, sau in cazul coroanelor singulare sa se cimenteze cu un ciment
neutru. In afara de incercarea de terapie medicamentoasa se indica extirparea vitala, mai ales
atunci cand bontul reprezinta unul din stalpii unei punti de o intindere mai mare;
·       durerea trecatoare, care apare provocata de agenti termici si chimici si cedeaza in urma
aplicarii coroanelor de protectie;
·       necroza pulpara tardiva si gangrena pulpara – complicatii ale slefuirii – cu consecinte
asupra integritatii tesuturilor periapicale (parodontite aplicate, cronice si acute);
·       fractura bontului coronar, consecinta lipsei de consolidare mecanica, in special a dintilor
monoradiculari depulpati.
10.Particularitatile obtinerii amprentelor la confectionarea puntilor dentare intreg turnate.
Cerintele catre ele.
AMPRENTAREA
      Campul protetic este o notiune de baza, intalnita frecvent in specialitate si defineste
totalitatea elementelor morfologice cu care coroana de acoperire prezinta raporturi de contact.
Amprenta transfera in negativ dintele preparat si restul elementelor campului protetic din
cavitatea bucala in laboratorul de tehnica dentara.
        In amprenta sunt inregistrate urmatoarele elemente:
-        bontul dentar
-        dintii vecini
-        dintii antagonisti
-        ocluzia dentara in pozitie de intercuspidare maxima.
       Amprenta este efectuata cu ajutorul urmatoarelor materiale:
-        materiale termoplastice (Stents si Kerr)
-        materiale elastice – elastomeri.
Examinarea amprentei
verificarea integritatii      controlul pozitiei elementelor de agregare     daca antagonistii sunt bine
reprezentati      daca ocluzia este corecta
ELABORAREA METODICĂ Nr 10

TEMA: Proba punţii dentare întregturnate.

1. ÎNTREBĂRI DE CONTROL

1. Etapele de confecţionare a punţii dentare întregturnate.


2. Necesitatea efectuării etapei probei punţii dentare.
3. Cerinţele către puntea dentară întregturnate.
4. Consecutivitatea efectuării probei punţii dentare întregturnate.
5. Erorile la axul de inserţie a punţii dentare: a) greşeli clinice, b)greşeli tehnice.
6. Metode de rezolvare a erorilor cauzate la axul de inserţie şi dezinserţie a punţii dentare pe dinţii stîlpi.
7. Metodologia verificării relaţiilor:

a)elementelor de agregare cu dinţii stîlpi, cu dinţii vecini,

b)corpului de punte cu creasta alveolară,

c)puntei dentare întregturnate cu dinţii antagonişti.

1.Etapele de confecţionare a punţii dentare întregturnate.

Puntile dentare intreg turnate reprezinta o constructie protetica care serveste la


restabilirea integritatii arcadei dentare si suspendarea dereglarilor de functie
provocate de edentatia partiala, constituita din elemente de agregare si corpul de
punte.
Puntea intreg turnata face parte din metoda moderna de confectionare integrala a
piesei prin turnarea integrala a piesei, prin turnarea elementelor de agregare si a
corpului puntii concomitant sau prin presarea acrilatului . Aceasta este numita
punte dintr-o bucata.
Metoda clasica presupune confectionarea separata a pieselor lucrarii:
# elementele de agregare si corpul puntii, ce vor fi solidarizate prin lipire sau
supraturnare.
Machetele elementelor de agregare si ale corpului de punte solidarizate formeaza
un bloc de ceara unic care este inlocuit cu aliajul solicitat prin turnare, se obtine
componenta metalica dintr-o bucata.

Avantaje:
1.etape clinico-tehnice mai reduse
2.scutirea pacientului de adapptarea separate a fiecarui element de
agregare
3.nu se produce solidarizarea corpului de punte de elementele de
agregare
4. pentru ca sunt realizate dintr-un singur aliaj, nu risca sa apara
biocurentii.

Ele pot fi :
nefizionomice

Modul de confectionare :

1.Clinic – Prepararea dintilor stalpi, amprentarea si determinarea


ocluziei centrale, protectia dintilor vitali slefuiti
2.Laborator – Confectionarea modelelor din ghips dur cu bonturi mobilizabile ale
dintilor preparati, montarea modelelor in simulator si modelarea machetei puntii
din ceara si turnare aliajului solicitat, prelucrarea si adaptarea puntii pe model.
3.Clinic – Proba puntii in cavitatea bucala
4.Laborator – Finisarea si lustruirea puntii , pentru cele mixte aplicarea pe
componenta metalica a materialului fizionomic solicitat.
5.Clinic – Proba definitive si cimentarea puntii dentare.

2.Necesitatea efectuării etapei probei punţii dentare.

Scheletul de sustinere este partea care asigura rezistenta si stabilitatea lucrarii


dentare si ofera suport materialelor fizionomice, care poate fi confectionat din
aliaje metalice sau din zirconiu.
In cazul puntilor dentare intinse, este indicat sa nu se omite aceasta proba.
Pentru ca adapatarea scheletului sa fie perfecta, trebuie indeplinite mai multe
conditii.
Insertia scheletului pe dintii stalpi trebuie sa se realizeze usor si fara efort pina in
pozitia finala. Daca exista anumite obstacole care impiedica patrunderea pana la
capat a scheletului, acestea trebuie indepartata.
Se poate retuşa, dupa caz, atat din schelet cat si din dintii slefuinti (stalpi), de
obicei, adaptarile sunt minime.
Scheletul nu trebuie sa fie prea „larg”, acest lucru scazand si gradul de stabilitate al
lucrarii.
Scheletul trebuie sa patrunda usor subgingival la nivelul dintilor slefuiti.
Daca se realizeaza lucrari ceramice, intre schelet si dinti antagonisti trebuie sa
ramana suficient spatiu pentru aplica straturile ceramice. Verificarea se face dupa
ce pacientul intre arcadele dentare in ocluzia corecta.
In toate partile scheletului unde urmeaza a fi plasata semifizionomice (cermica,
compozit sau acrilat), trebuie sa existe spatiu suficient pentru aplicarea
corespunzatoare a acestora. In caz contrar, coroanele dentare vor aparea
„bombate”, sau vor exista probleme la insertia lucrarii.

Daca se confectioneaza lucrari metalo-acrilice sau metalo-compozite in aceasta


etapa se realizeaza si adapatarea ocluzala definitiva a restaurarii. In asemenea
situatii, materialele fizionomice nu se plaseaza pe fetele ocluzale ale coranelor
dentare.

3.Cerinţele către puntea dentară întregturnate.

 Sa pastreze ocluzia centrica si relatiile intermaxilare


 Sa restabileasca functia masticatorie, fonetica,
 Sa fie posibil realizarea unei igiene eficiente
 Sa asigure conditii ocluzale functionale
 Sa prezinte un raport adecvat corpul de punte cu creasta alveolara.

4.Consecutivitatea efectuării probei punţii dentare întregturnate.

5.Erorile la axul de inserţie a punţii dentare: a) greşeli clinice, b)greşeli


tehnice.

• a) greşeli clinice :
1. Nerespectarea paralelismului la prepărarea dinților stîlpi
2. Deformarea amprentei
3. modificarea pozitiei bonturilor dentare preparate, datorita migrarilor
b) greşeli tehnice :
1. puntea a fost realizata pe un model care nu este identic cu morfologia
campului protetic
2. Erori la realizarea machetei
3. Erori la turnare (dimensiuni incorecte, apărute în urma inegalității
coeficientului de dilatare și contracție ai masei de ambalat și aliajului utlizat)
4. Erori la lipirea corpului de punte de elementele de agregare

6.Metode de rezolvare a erorilor cauzate la axul de inserţie şi dezinserţie a


punţii dentare pe dinţii stîlpi.

 Slefuirea,
 remodelarea,
 recimentarea
 construirea elementelor auxiliare.

7.Metodologia verificării relaţiilor:

a)elementelor de agregare cu dinţii stîlpi, cu dinţii vecini:

• Examinarea contactelor elementelor de agregare in zona coletului dintilor-


stalpi si cu dintii vecini depinde de felul microprotezelor si se executa atat la
proba elementelor de agregare cat si proba puntii.

b)corpului de punte cu creasta alveolară:

 Examinarea raportului corpului de punte cu apofiza alveolara cuprinde


controlol spatiul necesar pentru protectia papilei interdentare si se
verifica cu ajutorul sondei in unghi, verificarea niselor pt autocuratire, cat
si incadrarea, puntii in morfologia arcadei respective. Corigirea acestor
contacte se efectueaza prin slefuirea corpului de punte

c)puntei dentare întregturnate cu dinţii antagonişti.

 Examinarea rapoartelor corpului de punte cu dintii antagonisti la nivelul


suprafetelor ocluzale prevede crearea echilibrului ocluzal prin slefuirea
conform conceptiei ocluziei functionale, care cuprinde verificarea
contactelor ocluzale in intercupidarea maximei. La miscarile de
propulsie, de lateralitate, a curbelor ocluzale de comprensare si a
dimensiuni verticale de ocluzie.

Tema 11: Proba definitivă şi fixarea punţilor dentare


1. Care este necesitatea realizării probei definitive a punţilor dentare
Aceasta analiza prevede examenul puntilor dentare in cavitatea bucala cuprinzind urmatorii indici:
1 insertia puntii pe dintii stilpi
2 examinarea contactelor elementelor de agregare cu dintii stilpi la nivelul coletului si contactele cu
dintii vecini
3 examinarea raportului corpului de punte cu apofiza alveolara
4 examinarea rapoartelor cu dintii antagonisti la nivelul suprafetelor ocluzale
2. Consecutivitatea realizării probei definitive a punţilor dentare.
1 Insertia puntii pe dintii stilpi
2 Examinarea contactelor elementelor de agregare in zona coletului dintilor stilpi wsi cu dintii vecini
3 Examenul raportului corpului de punte cu apofiza alveolara
4 Examinarea rapoartelor corpului de punte cu dintii antagonisti la nivelul suprafetelor ocluzale
5 Examenul contactelor ocluzale in intercuspidare maxima
3. Cerinţele verificării la etapa probei definitive a punţilor dentare.
?
4. Indicaţii la utilizarea fixării temporare a punţilor dentare.
Lucrarile dentare se cimenteaza provizoriu cand se doreste o perioada de adaptare a organismului cu
acestea sau cand se suspecteaza posibilitatea aparitiei unor complicatii la dintii situati sub lucrarea dentara.
Daca apar asemenea complicatii (de exemplu o inflamatie pulpara ), se poate indeparta lucrarea fara riscul de a
o sectiona, dupa care se trateaza dintele sau dintii care au dezvoltat complicatiile.
5. Materialele utilizate la fixarea temporară a punţilor dentare.
Se folosesc cimenturile provizorii, acestea se prepara prin amestecul a doua paste, timpul de prize
este scurt. Tipuri: P-cem, Repin (SpofaDental), Temp-Bond NE (kerr)
 Au o aderenta buna atat la dinte precum si la lucrarile dentare.
 Sunt foarte bine tolerate de tesuturile dentare.
 Lucrarile cimentate provizoriu se indeparteaza foarte usor.
 Se resorb intr-un timp destul de scurt. Din acest motiv, lucrarile dentare cimentate
provizoriu trebuie recimentate definitiv in maxim 3-4 saptamani.
 Au rezistenta scazuta
6. Indicaţii la fixarea permanentă a punţilor dentare
?
7 Materialele utilizate la fixarea permanentă a punţilor dentare.
Cimenturi glasionomere speciale pentru lipire. Aceste cimenturi se prepara prin amestecul unui
praf cu un lichid. Timpul de priza primar este de 1-2 minute dar priza definitiva a cimenturilor
poate dura pana la 2 zile. Este motivul pentru care este bine ca lucrarile proaspat cimentate sa
fie protejate la masticatie in primele zile. Proprietatile cimenturilor definitive:
 Au o aderenta foarte buna atat la lucrarile dentare cat mai ales la dintii naturali.
 Exista specialisti care sustin ca se formeaza o legatura chimicaextrem de rezistenta intre
cimenturile glasionomere si dinte.
 Sunt foarte bine tolerate de tesuturile dentare.
 Au o rezistenta excelenta si nu se resorb in timp. Din pacate, aceasta rezistenta scade
odata cu cresterea grosimii stratului de ciment.
!!!Daca o lucrare dentara are o adaptare precara pe dintii stalpi ( este prea "larga" ),
cimenturile de lipire nu vor putea compensa, decat in mica masura, acest neajuns.
Rolul primordial al cimenturilor de lipire este de a umple golul ramas intre peretii interiori
ai coroanei si dintele slefuit.
In cazul unor lucrari bine adaptate, cimenturile de lipire, prin calitatile pe care le au, vor creste cu mult
stabilitatea acestora
8. Pregătirea elementelor de agregare către fixarea punţilor dentare.
Elementele de agregare sunt piesele care asigura sprijinul puntii dentare. Daca ne gandim la
puntea dentara ca la un pod care face legatura intre 2 structuri, atunci elementele de agregare
( impreuna cu dintii pe care sunt fixate ) sunt stalpii acestui pod. Elementele de agregare sunt
practic coroane dentare care sunt atasate puntii. Acestea vor fi cimentate pe dintii special
preparati, asigurand sustinerea corpului de punte
Inainte de a cimenta lucrarea protetica se spala si se degreseaza interiorul coroanelor dentare
9. Pregătirea dinţilor stâlpi către fixarea punţilor dentare
10. Sfaturile şi recomandările pacientului după fixarea punţilor dentare
 Este normal ca masticaţia şi vorbirea să vă fie modificate o perioad ă de timp, de obicei de ordinul
zilelor, mai ales în
cazul lucrărilor de dimensiuni mari. Este de așteptat să constata ți o cre ștere a secre ţiei salivare, în general
cu caracter tranzitoriu.
 Evitaţi să mâncați pentru 2 ore minim, astfel încât cimentul s ă fac ă priz ă în condi ții optime. Nu
mancați alimente
dure (pâine prăjită, bomboane, semințe, etc) în special dac ă este vorba de lucr ări protetice confec ționate
inclusiv din porțelan (se pot fractura). Veți avea nevoie de o perioad ă de adaptare la noul mod în care
oclud dinții (~felul în care mușcați).
 Dacă practicaţi intensiv sportul, este necesar ă purtarea unei gutiere ocluzale de protec ţie, pentru a evita
dezvoltarea
de forțe prea mari între arcadele dentare care pot duce pân ă la decimentarea lucr ării, fracturarea acesteia
și/sau alte complicații la nivelul oaselor maxilare. Orice aliment, substan ţă sau obicei vicios care poate
fractura sau ciobi dintele natural poate avea acelaşi efect asupra noilor dumneavoastr ă restaur ări. Evita ţi
pe cât posibil acadelele, floricelele, alunele, semin ţele, ghea ţa, roaderea unghiilor sau a creioanelor etc.
 Dacă vă surprindeţi sau ştiţi că scrâşniţi din dinţi, staţi cu dinţii încle şta ţi, la trezirea din somn sim ți ți o
oboseală la
nivelul musculaturii feței (în special în zona preauricular ă – anterior de ureche), v ă "roade ţi" unghiile,
capătul creioanelor etc., contactaţi-ne pentru tratament, deoarece exist ă un risc foarte mare de fractur ă a
noilor restaurări și/sau apariția unor disfucționalități temporo-mandibulare.
 Periajul dinţilor şi utilizarea aţei interdentare se fac normal, inclusiv la nivelul noilor lucr ări. Fumatul
colorează
inestetic dinţii şi restaurările în maro-gălbui. Vinul roşu, cola, berea, cafeaua, ceaiul și orice alt aliment
sau lichid colorat pot modifica cromatic dinţii şi noile restaurări. Sp ăla ţi şi cl ăti ţi bine din ţii dup ă
consumarea alimentelor colorate.
 În funcţie de situaţia dumneavoastră particulară, medicul sau igienistul dentar v ă pot recomanda perii
sau aţe
interdentare speciale, precum şi alte mijloace de igienizare.
 Dacă după cimentarea finală, dinţii sunt sensibili la rece sau fierbinte, folosi ţi o past ă de din ţi
desensibilizantă și/sau
prezentați-vă pentru o consultație în cabinetul dentar.
 Nu luaţi nici un medicament fără recomandarea medicului.
 Contactaţi-ne în cazurile în care ocluzia (felul în care se ating din ţii între ei) vi se pare modificat ă
și/sau dureroasă
după 7-10 zile sau în cazul în care persistă mai mult de câteva zile sensibilitatea/disconfortul la nivelul
dinţilor sau zonelor (în cazul lucrărilor fixe pe implanturi dentare) pe care s-a aplicat lucrarea.
 Nu uitaţi să vă prezentaţi periodic pentru control (noi recomand ăm efectuarea unui control la fiecare 6
luni maxim
sau la o perioadă adaptată situației dvs. clinice) şi igienizare profesional ă, conform recomand ărilor
medicului dvs.

ELABORAREA METODICĂ Nr. 11

TEMA: Proba definitivă şi fixarea punţilor dentare

1. Care este necesitatea realizării probei definitive a punţilor dentare.


Detectarea erorilor făcute la etapa de finisare a punții și verificarea dacă au fost
corectate erorile făcute inițial.

2. Consecutivitatea realizării probei definitive a punţilor dentare.

1. inserția punții pe dinții stâlpi;


2. examinarea contactelor elementelor de agregare cu dinții stâlpi la nivelul
coletului și contactele cu dinții vecini;
3. examinarea raportului corpului de punte cu apofiza alveolară;
4. examinarea rapoartelor cu dinții antagoniști la nivelul suprafețelor
ocluzale;
5. examinarea aspectului estetic al restaurării.
6.

3. Cerinţele verificării la etapa probei definitive a punţilor dentare.

1. puntea trebuie să se însere ușor pe bonturile dinților stâlpi;


2. marginea elementului de agregare trebuie să se adapteze intim la limita
preparației, să nu fie nici mai sus, nici mai jos de nivelul preparării;
deasemenea, nu trebuie să fie mai largă și nici mai îngustă, dar să
corespundă cu dimensiunile bontului preparat, luând în considerație și
spațiul necesar pentru cimentul de fixare; trebuie să se asigure o închidere
marginală cât mai bună care să prevină dislocarea cimentului.
3. contactele cu dinții vecini nu trebuie să fie strânse sau slabe; în spațiul
interdentar trebuie să se pătrundă cu dificultate minimă doar cu o singură
folie cu grosime de 0,0005 inch;
4. suprafața mucozală a corpului de punte trebuie să contacteze sau nu cu
apofiza alveolară, în dependență de forma aleasă a acestuia;
5. restaurarea protetică trebuie să se integreze în funcția ocluzală, să asigure
contacte stabile, să solicite la minimum capacitatea de adaptare a
musculaturii și a parodonțiului de susținere; nu trebuie să fie spațiu de
inocluzie sau contacte primare;
6. toată suprafața restaurării trebuie să fie finisată și lustruită.

4. Indicaţii la utilizarea fixării temporare a punţilor dentare.

 verificarea adaptării pieselor protetice în cele trei sfere: proximală,


cervicală, ocluzală;
 asigurarea unei perioade de adaptare a țesuturilor moi endobucale la
contururile și gabaritul protezei fixe, ca și vindecare a unor posibile leziuni
gingivale;
 posibilitatea unei interpretări mai obiective a retenției;
 facilitarea cimentării de durată, întrucât înserarea protezelor parțiale fixe
este mai exactă;
 verificarea aspectului fizionomic și al fonației, în unele situații mai
deosebite.
5. Materialele utilizate la fixarea temporară a punţilor dentare.

Restaurările protetice provizorii sau de durată, care din diferite raţiuni trebuie
urmărite timp mai îndelungat, se fixează provizoriu. În acest scop se utilizează
cimenturile temporare pe bază de oxid de zinc, cu sau fără eugenol.
Cimentul zinc oxid - eugenol (ZOE)
Compoziţie: Pulberea este formată din oxid de zinc purificat. Unele produse
conţin şi cantităţi mici de bioxid de siliciu, iar pentru accelerarea prizei se adaugă
1 % acetat sau sulfat de zinc. Lichidul este eugenol purificat sau ulei de cuişoare
(85% eugenol). Mai poate conţine 1% acid acetic sau alcool pentru accelerarea
prizei şi o cantitate mică de apă, esenţială pentru prizâ. Priza se face printr-o
reacţie de chelatare a celor două componente de bazâ, cu formarea de eugenolat
de zinc. Prezenţa apei este esenţială pentru priză, ionii de zinc accelerând priza.
în mediul bucal cimentul se poate dezintegra în eugenol şi hidroxid de zinc,
datorită umidităţii. Proprietăţi. Viteza de reacţie dintre oxidul de zinc şi eugenol
depinde în special de puritatea şi conţinutul în apă al celor două componente.
Amestecul se face cu uşurinţă, spatularea trebuie să dureze cel puţin 90 de
secunde. Rezistenţa la compresiune este scăzută , mai ales la consistenţa
necesară cimentării. Rezistenţa la tensiune este şi mai scăzută. Dintre
proprietăţile biologice, cel mai remarcabil este efectul sedativ asupra pulpei,
indicându-1 pentru cimentări de bonturi proaspăt preparate, cu canaliculele
dentinare deschise. Trebuie menţionată şi acţiunea antibacteriană. In schimb, m
contact direct cu ţesutul conjunctiv are efect iritant, iar eugenolul este un alergen
potenţial.
Alte cimenturi temporare sunt fârâ eugenol şi se întăresc prin saponificarea
oxidului de zinc de către acizii graşi sau prin evaporarea unui produs volatil.
Pentru o adaptare mai bună a restaurării consistenţa pastei nu trebuie să fie
crescută. In cazul unor bonturi retentive, înainte de a amesteca pulberea de ZnO
cu lichidul, se adaugă vaselină (metodă contestată de mulţi autori).
Pentru cimentări temporare se pot utiliza şi cimenturi pe bazâ de hidroxid de
calciu fără uleiuri eterice (de exemplu produsul firmei VIVADENT - Reocap-Temp,
sau produsul firmei VOCO-Provicol).

6. Indicaţii la fixarea permanentă a punţilor dentare.

Cimenturile de durată realizează o legătură cât mai etanşă între suprafaţa


preparaţiei şi restaurare, cu scopul de a favoriza în primul rând menţinerea
vitalităţii pulpare şi profilaxia parodontală, şi abia în al doilea rând, de a asigura
retenţia protezei.
Punțile sunt fixate definitiv în cazul când s-a făcut proba definitivă și
restaurarea corespunde tuturor cerințelor.

7. Materialele utilizate la fixarea permanentă a punţilor dentare.

Fixarea de durată se poate face cu:


• Cimenturi tradiţionale: FOZ, CSF şi ZOE modificate.
• Cimenturi polielectrolitice: PCZ, CIS.
• Cimenturi răşini (acrilice, diacrilice şi adezive).
• Cimenturi „hibride" (între CIS şi RDC).
8. Pregătirea elementelor de agregare către fixarea punţilor dentare.

Resturile de ciment provizoriu se îndepărtează, apoi se curăţă suprafaţa


restaurârii implicată în fixare cu bulete de vată îmbibate cu apă oxigenată, alcool
şi/sau neofalină, după care se usucă cu spray-ul de aer. In cazul când această
suprafaţă se condiţionează prin oxidare, cositorire (?) sau sablare nu mai este
permisâ contaminarea ei (umiditate, grăsime etc.).

9. Pregătirea dinţilor stâlpi către fixarea punţilor dentare.

 câmpul operator se izolează de umiditate cu rulouri de vată sau aspiratorul


de salivă;
 în șanțul gingival se aplică un fir de bumbac pentru înlăturarea umidității,
înainte de fixare, el se înlătură;
 microhemoragiile gingivale se înlătură cu apă oxigenată 3%;
 bontul se curăță cu gume şi pulbere de piatră ponce, apoi se irigă cu apă
oxigenată 3%, ulterior ştergerea cu neofalina (?);
 chiar după o curățare minuțioasă rămâne stratul smear layer, care trebuie
înlăturat; pentru asta se face condiționarea;
 pentru condiționarea dentinei s-au recomandat agenţi de curăţire
(cleaning agents - soluţii apoase de acizi organici, de exemplu acid citric) şi
agenţi de mineralizare (soluţii apoase de săruri anorganice); agenții de
curățire au acțiune nocivă asupra pulpei;
 pentru bonturile vitale se recomandă condiționarea timp de două minute,
cu soluţii de acid tanic 25% sau CAUSTON'S ITS; ambele sigilează
canaliculele dentinare prin precipitarea stratului de impurităţi de pe
suprafaţa dentinei; în acelaşi timp, prin dispariţia microretenţiilor scade
retenţia mecanică a cimentului la dentină;
 pe bonturile devitale este posibilă dezvoltarea unei adeziuni optime.
Condiţionarea se face cu poli-(acid acrilic/alchenoic) 10% timp de 10-15
secunde, care îndepărtează pelicula lipidică. Se spală cu ajutorul unui jet de
aer-apă timp de 30 secunde, dupâ care se usucâ cu alcool. Reamintim
faptul câ uscarea trebuie sâ se facă fară deshidratare, iar aplicarea
cimentului, fară contaminări;

10. Sfaturile şi recomandările pacientului după fixarea punţilor dentare

 pacientul să nu consume lichide și să nu mănânce timp de 2 ore;


 să nu consume alimente foarte tari;
 să urmeze orarul vizitelor la medic;
 să respecte igiena protezei (tehnica de periaj);
 mastic și vorbirea vor fi schimbate un timp;
 va fi o creștere a salivației;
 la sportivi să poarte gutiere ocluzale;

ELABORARE METODICĂ NR. 12


TEMA: Tratamentul edentaţiei parţiale cu punţi protetice nemetalice (acrilice, ceramice,
compozite). Indicaţiile. Etapele de confecţionare. Avantaje şi dezavantaje.

Puntile dentare fizionomice reprezinta lucrari protetice utilizata in medicina dentare


pentrurefacerea morfologica a coroanelor dintilor absenti sau pentru protectia si remodelarea
dintilor ce ausuferit distructii importante, utilizand la confectionare material fizionomic (rasini
acrilice, ceramica).Utilizate in edentatii partiale in cazul prezentei breselor intercalate,reduse,
intinse, multiple.

1) Indicaţii şi contraindicaţii către tratamentul cu punţi dentare acrilice.


Aceasta punte dentara este indicate pentru
+ zona frontala a arcadelor dentare
+ edentate unidentar sau cel mult absenta a 2 dinti.

+ sunt mai ieftine ca lucrarile ceramice


+ utilizarea in calitate de punti dentare provizorii (calitate recara)

-deoarece au duritate slaba, nu se utilizeaza pentru grupul lateral de dinti ;

-modifica colarea in timp


- necesitatea refacerii in 2-3 ani
- Irita parodontul marginal
- Poate aparea perforarea, uzura, fracturarea acrilatului

- pe parcurs apare: porozitate


-coeficient ridiar de dilatare termica
- modul de elasticitate crescut
- nu pastreaza stopurile ocluzare 9migreaza antaginistii ->disfunctii mandibulare)

2. Etapele de confecţionare a punţilor dentare acrilice.


Puntea dentara acrilica metoda clasica
Clinic: prepararea dintilor stilpi;
amprentarea cimpului protetic.
Laborator: realizarea modelului din gips dur;
modelarea machetei viitoarei punti din ceara;
ambalareamachetei coroanei in chiuveta pru realizarea tiparului;
pregatirea acrilatului si introducerea lui prinpresare in tipar;
polimerizarea acrilatului, Urmeazâ termopolimenzarea (chiuveta se mentine la un anumit regim
termic în funcţie de produs: căldură umeda sau mai rar
uscată), urmată de o răcire lentă,

si dezambalarea coroanei din chiuveta;


prelucrarea,finisarea si lustruirea coroanei.
Clinic: proba coroanei si fixarea ei prin cimentare.

Tehnica moderna nu prevede modelarea machetei coroanei din ceara si nici realizarea tiparului. Aceasta
tehnica consta in - modelarea directa a coroanei din acrilat prin depunerea succesiva astraturilor pe bontul
dentar. Tehnica modelarii coroanei prevede depunerea acelorasi straturi (bazal,de dentina, de smalt, de
colet si incizal), apoi se modeleazâ cu spatula. Depunerile succesive se fac cu scopul de a obţine o
cromatică corespunzătoare., urmate de polimerizarea lor conform instructiunilor din prospect.
Polimerizarea se face în aparate speciale, gen miniautoclave cu vapori de apă sau
cu glicerină sub presiune. Pasta de acrilat se depune pe bontul mobil strat cu strat,
Această tehnologie exclude o serie de etape de laborator cum ar fi: machetarea, tiparul,
dezambalarea,

3. Prepararea dinţilor stîlpi în cazul confecţionării punţilor dentare acrilice. Metodica.


Bontul dentar este preparat fara retentii prin slefuirea de la nivelul tuturor suprafetelor a unui
stratuniform al tesuturilor dentare de 1,5-2,0 mm. Bontul dentar va avea o forma foarte apropiata
de ceaa cilindrului sau trapezoidala, cu suprafetele laterale usor convergente ocluzal, sub un
unghi nu maimare de 5-8 grade fata de axul central.
Preparaţiile sunt tangenţiale, deoarece coroanele acrilice se pot prelucra şi finisa marginal în
bizou. Pe de altâ parte nu se pot adapta corect la prag datorită contracţiei mari din cursul
polimerizarii.

4. Particularităţile de amprentare a cîmpului protetic în cazul confecţionării punţilor dentare acrilice.


Materialele utilizate.

Amprenta este reproducera in negativ a elementelor anatomice ale campului protetic. Este
efectuatade medic cu materiale in stare plastica depuse in linguri (portamprente ) speciale care se
introduc incavitatea bucala pentru amprentarea campului protetic. Materialele de amprenta
curent utilizatesunt cele elastice de tipul : alginatelor, siliconilor, si thiocauciucurilor.

5. Proba definitivă şi fixarea punţilor dentare acrilice.


Proba definitiva va urmari adaptarea perfecta
-proximala (slab);
-cervicala
-ocluzala ( sesizat de pacient de la 8mm);

6. Indicaţii şi contraindicaţii către tratamentul cu punţi dentare din compozite.

7. Etapele de confecţionare a punţilor dentare din compozite, avantajele lor.

8. Indicaţii şi contraindicaţii către tratamentul cu punţi dentare ceramice. Varietăți de mase ceramice.
+ Zona frontal
+ punte de durata

+ estetica excelenta
+ rezistenta la abraziune
+ nu retentioneaza placa bacteriana

-zona laterala , Molarii (rezistenta mecanica redusa)


-ocluzii adanci, acoperite, cap la cap
-d frontali cu strangulari cervicale (neadaptare)
-d depulpati

-tehnologie relative scumpa


-prea dura, stralucitoare
-greu de reparat
-Manipulare dificila

9. Tehnica de preparare a dinţilor stîlpi sub punţi dentare ceramice.

ELABORAREA METODICĂ N 13
TEMA: Tratamentul edentaţiei parţiale cu punţi dentare mixte metaloacrilice şi
metalocompozite (MA). Indicaţiile. Prepararea dinţilor stîlpi. Amprentarea.

1. Varietăţile punţilor dentare mixte metaloacrilice.

Cu componenta metalica stantata:


 -.acrilatul acopera numai corpul puntii
-.sunt acoperite cu acrilat si corpul de punte si elementele de agregare
Cu componenta metalica intreg Turnata:
cu elementele de a!re!are si corpul de punte:
 -. Semifi"ionomic/doar partea %esti+ulara este fetuitacu acrilat0
-. Fi"ionomic/componenta fi"ionomica acoprea inintre!ime componenta metalica0

2. Indicaţii şi contraindicaţii către tratamentul cu punţi dentare metaloacrilice

cand pacientul nu isi permite o lucrare ceramica. Pentrua preintampina consecintele nefaste
alepierderii dintilorestefoarteimportantarestaurareaspatiiloredentatecatmai repede cu putinta.

acesta este moti%ul pentru care este +ine sa se reali"e"emacar o punte metalo acrilica iar in
%iitor daca se %aputea se %a inlocui cu una ceramica.

e&ista un anumit numar de ca"uri / persoane in %arstaca"uri sociale persoane care au in ca


%itatea +ucala doarlucrari metalice lucrari pro%i"orii etc.0

puntea metaloacrilica fi"ionomica e indicata pentru "onafrontalacind dintii stilpi au o inaltime


necesara pentruslefuirea lor la o adincime de *2*3 mm.

deoarece acrilatul este un material foarte putinre"istent acesta se pune doar in partile e&terioare%i"i+ile
ale lucrarii si niciodata pe partea oclu"ala adintelui. Restul coroanei %a fi metalica.

3. Etapele de confecţionare a punţilor dentare mixte cu componenta metalică ştanţată.

1.examinarea pacientului şi stabilireaindicaţiilor de tratament:


 examen clinic exobucal şi endobucal;
 examene complementare;
 modele de studiu;
 alegerea dinţilor stâlpi;
 alegerea elementelor de agregare;
 alegerea corpului de punte;
 alegerea materialelor;
 protezarea provizorie.2.pregătirea preprotetică
.măsuri n vederea protezării provizorie"
.pregătirea dinţilor stâlpi#.
Protezarea provizorie$.
Amprentarea n vederea realizării elementelor deagregare%.
Realizarea elementelor de agregare n laborator&.
Proba şi adaptarea elementelor de agregare
Amprentarea pentru corpul de punte1(.realizarea părţii metalice acorpului de punte şi
solidarizareaelementele
 
De agregare
11.proba şi adaptarea părţiimetalice)
Alegerea culorii
12.realizarea componentei *izionomice
1.proba şi adaptarea punţii1"
.cimentarea de*initivă.
6. Etapele de confecţionare a punţilor dentare metaloacrilice cu componenta metalică
întreg turnată.

-.Clinic 8 prepararea dintilor stilpi


amprentarea
determinarea oclu"iei centrice sau a relatiilor interma&ilare'
protectia dintilor slefuiti'*
.la+orator 8 reali"area modelelor
fi&area modelelor insimulator
se %a modela mac,eta puntii din ceara care%a fi inlocuita prin metal.dupa turnare puntea se
%aprelucra si %a fi !ata de pro+a'
9.clinic 8 pro+a puntii si indi%iduali"area ei
determinareaculorii acrilatului cu c,eia de culorirespecti%e
protectia dintilor preparati'
.la+orator 8 finisarea si lustruirea puntii metalice:
modelarea preala+ila a fatetelor din ceara siinlocuirea ei cu acrilat'3.
clinic 8 pro+a definiti%a si
cementarea puntii dentare.

7. Tehnica de preparare a dinţilor stîlpi sub punţi dentare metaloacrilice cu carcasul întreg
turnat.

Pre7atirea #ontului nece6ita creareapra7ului pe 6upra4ata $e6ti#ulara care6e $a termina la


;umatatea 6upra4etelorpro5imale.Supra4ata $e6ti#ulara adintelui e6te 6le4uita apro5imati$ de
*mmreie6ind din 7ro6imea componenteimetalice de 292 mm 6i a 4atetei deacrilat de
-3 mm. Supra4ata oclu<ala6au mar7inea inci6i$ala 6int 6le4uite inpro4un<imea de *
mm.Prepararea 6e4ace cu a6i7urarea paraleli6muluidintilor 6tilpi.

10. Indicaţii şi contraindicaţii către tratamentul cu punţi dentare metalocompozite.

In toate 6ituatiile in care 6unt indicate


lucrarile metaloacrilice;
  Coroana metalo compo<ita e6te 6uperioara calitati$dar 6i mai6cumpa.  In ca<urile unor
re6taurari intin6e cand 6ituatia=nanciara nu permite e5ecutarea unor lucrari ceramice.  Alte 6ituatii
in care e5i6ta o indicatie 6peci=ca dinpartea medicului 6tomatolo7 : lucrari pro$i<orii
oclu<iine4a$ora#ile

 

A$anta;ele 6i de<a$anta;ele puntilor dentaremetaloacrilice cu componenta metalica din *#ucati:
A%anta)e:
 tran6miterea pre6iunii oclu<ale pe cale =<iolo7ica prin a5ul lun7 al dintilor 6tilpi' re6ta#ilirea
totala a 4unctiei ma6ticatorii' re6ta#ilirea 4unctiei 4onetice' sint inte7rate in 6curt timp in
4unctionalitatea 6i6temului 6tomato7nat' nece6ita o 6le4uire u6oara a dintilor 6tilpi'
re6ta#ilirea a6pectului =<ionomic 6i a6i7urarea unei retentii 6u=ciente dintreacrilat 6i metal'
co6ta mai ie4tin decit lucrarile ceramice.

ELABORAREA METODICĂ N 14
TEMA: Proba şi cimentarea punţilor dentare metaloacrilice şi metalo-
compozite.

1.Proba carcasului metalic a punţii dentare metaloacrilice şi metalocompozite în cavitatea bucală.

Pentru ca adaptarea scheletului sa fie perfecta, trebuie indeplinite mai multe conditii: 

 Verificarea axului de insertie pe modelul de lucru.Puntea se aseaza pe bonturile


modelului,observandu-se cum patrunde pe model si pozitia finala.
 Se constata raportul corpului de punte cu creasta alveolara,cu papilla si cu dintii
antagonisti la nivelul fetelor ocluzale.

 Insertia scheletului pe dintii slefuiti trebuie sa se realizeze lin si fara


efort  pana in pozitia finala.
 Daca exista anumite obstacole care impiedica patrunderea pana in capat a scheletului,
acestea trebuie indepartate. Se poate retusa, dupa caz, atat din schelet cat si din dintii
slefuiti. De obicei, asemenea adaptari sunt minime. 
 Scheletul nu trebuie sa fie prea "larg", acest lucru scazand din gradul de stabilitate al
lucrarii. 
 Scheletul trebuie  sa patrunda usor subgingival la nivelul dintilor slefuiti
 In toate partile scheletului unde urmeaza a fi plasate materiale
fizionomice,trebuie sa existe spatiu sificient pentru aplicarea
corespunzatoare a acestora.In caz contrar,puntea dentara va aparea
“bombata” sau vor exista probleme la insertia lucrarii.
 Daca se confectioneaza lucrari metalo-acrilice,in aceasta etapa se realizeaza
si adaptarea ocluzala definitiva a resaturarii.

Tot la aceasta etapa medicul poate lua o amprenta a ocluziei,dup ace scheletul a
fost adaptat in cavitatea bucala,numita”supramuscatura”.Acesta amprenta s eva
lua peste schelet si I se va da tehnicianului informatii suplimentare despre
spatial existent intre acesta si antagonisti.

Scheletul impreuna cu “supramuscatura” si alte eventuale indicatii se trimit


inapoi la laboratorul dentar pentru aplicarea materialelor fizionomice.
2.Metodele de corecţie a carcasului metalic. Instrumentariu şi materiale utilizate.

Pentru corectia partilor interne a coroanelor de sprijin se utilizeaza spray-ul de corectie,stratul de corectie
a amprentelor duble.

3.Determinarea culorii materialului fizionomic.

La finele probei carcasului puntii dentare metalo-acrilice,metalo-compozit se va


determina culoarea matareialului fizionomic.

Se allege din cheia de culori nuanta care se aseamana cel mai bine cu restul dintilor
prezenti in cav.bucala.Daca dintii ramasi au nuante diferite,este indicat ca lucrarea
protetica sa aiba o culoare asemnatoare cu dintii din imediata apropiere a
restaurarii.

4.Cerinţele către puntea dentară metaloacrilică şi metalocompozită.

 Reproducerea forma și morfologia coroanei dintelui respectiv.

 Să armonizeze cu dinții învecnați și cu dintele omolog.

 Să restabilească punctele de contact interdentare.

 În timpul mișcorilor trebuie să aibă loc o alunecare liberă fără obstacole.

 Să cuprindă strîns coletul.

 Să nu fie în supraocluzie sau în subocluzie.

 să aibă suprafață netedă, fără margini ascuțite; versantele cuspizilor să aibă
înclinație de 20 de grade.

 să aibă o grosime uniformă, să nu aibă perforații, să nu producă efectul de
galvanism.

 ambele elemente de agregare trebuie să aibă un ax de inserție comun.

 să se adapteze intim la bont (ceea ce nu este totdeauna realizabil) și să nu se
rotească în jurul axului lung al dintelui;

 să redea morfologia dintelui restaurat;

 să stabilească contacte fiziologice cu dinții vecini și antagoniști;


 să restabilească funcția masticatorie a dintelui acoperit

Cerințele biologice:
• Sacrificiu minim de substanță amelo-dentinară: se interzice total acoperirea
în cazul apropierii de camera pulpară,stratul amelo-dentinar este subțire( se
realizează devitalizarea dintelui)

• Când dintele este integru se indică utilizarea coroanelor parțiale și a inlay-


urilor

• Profilaxia dentară: ea nu trebuie să transmită diferențe de temperatură


preluate din cavitatea orală către organul pulpar, pentru coroanele
mixte,metalo-ceramice sau ceramice este necesar depulparea dinților pentru
a putea respecta morfologia anterioară preparației

• Profilaxia parodontală: ea trebuie să respecte conturul parodontal și să


realizeze o închidere marginală perfectă

• Recuperarea morfologică: ea trebuie să aibă o morfologie corect realizată în


raport cu structura organică pe care se aplică conturul gingival, nu trebuie să
aibă nici surplusuri,nici minusuri,trebuie refăcute punctele de contact,iar
morfologia ocluzală trebuie să se încadreze în parametrii optimi ai ocluziei
statice și dinamice

• Recuperarea funcțională: ea trebuie să refacă funcțiile masticatorii,


fizionomice, fonetice și de deglutiție

Cerințele biomecanice:
• Ea trebuie să aibă o bună rezistență la solicitările mecanice complexe la care
sunt supuse

• Ea trebuie să transmită forțele de masticație de la nivelul corpului de punte


la dinții de suport în axul acestora.

5.Proba definitivă a punţii dentare metaloacrilice, metalocompozite în cavitatea bucală.

Proba definitivă se efectuează înainte de cementare și cuprinde următorii indici:


1.analiza pe modelul de lucrul,la care se verifica:

 calitatea lucrarii protetice


 Verificarea axului de insertie pe modelul de lucru.Puntea se aseaza pe bonturile,
observandu-se cum patrunde pe model si pozitia finala.

 Verificarea contactelor interdentare,cu dintii vecini si antagonisti

 Axa de insertie (din ce directie poti insera puntea pe bonturi,V-M-D)

 Pentru a verifica contactele iterarcadice

 Se constata raportul corpului de punte cu creasta alveolara,cu papilla si cu dintii antagonisti la


nivelul fetelor ocluzale.
 Raportul elementelor de agregare cu parodontul marginal al dintilor stalpi,cu ditnii vecini si
antagonisti
 Culoarea sa coincide cu cea transmisa de medic

 Adaptarea marginala(e pe prag nu e prag)

 Morofologia sa corespunda dintelui lipsa

• Se verifica cu stratul II grosimea cimentului sa fie uniforma(se pune str.II in


punte,se insera pe dinte,se asteapta timpul de priza a materialului,dupa se
demonteaza de pe bont si verifica ca stratul de ciment sa fie uniform
distribuit)

• Ocluzia ( cu hartia de articulatie,mai intai cu cea de 8 microni(subtire)

6.Metodele de corecţie a punţii dentare finite metaloacrilice şi metalocompozite.Instrumentariu şi


materiale utilizate.
Pentru corectii se va utiliza hartia de articulatie.Retusarile mici pot fi effectuate de
catre medical stomatology,pentru cele maim ai mari lucrare se transmite in
labortorul dentar pentru corectie.

In cabinetul dentar(instrumente):

Hartie de articulatie,freze si turbina

In laborator :

HZ ???????

7.Avantajele punţii dentare mixte metaloacrilice şi metalocompozite.

 Este o constructie usoara comparative cu cea de ceramica


 Nu este dura ca si ceramica
 Abraziunea este mai mare decat la metal si ceramica
 In caz de inocluzie,dintii naturali nu sunt supusi eroziunii
 Restabilesc aspectul fizionomic si asigura o retentie suficienta dintre metal
si acrilat
8.Dezavantajele punţii dentare combinate metaloacrilice şi metalocompozite întreg turnate.

 Se poate dezlipi corpul de punte de elementele de agregare si oxidarea


locului de jonctiune
 Folosirea aliajelor de lipire pot conduce la aparitia diferentei de potential si
a curentilor galvanici
 Restabilirea partiala a indicilor fizionomici
 Modificarea culorii si necesitatea refacerii dupa 2-3 ani
 Puntile metalo-compozite pot provoca reactive alergica si iritarea gingiei
din cauza monomerului
 Nu are o adeziune atat de buna a compozitului cu metalul,intrucat se
fixeaza doar in retentia mecanica,pe cand ceramica se fixeaza chimic de
metal
 Cu timpul isi poate pierde culoarea din cauza componentei chimice a
salivei.
9.Fixarea punţii dentare metaloacrilice în cavitatea bucală. Materiale utilizate.

 Izloarea campului operator(cu rulouri de vata)


 Degresarea bonturilor

 Daca margina prepartii este subgingivala,vom folosi firul de retractie pentru


a avea acces la marginea preparatiei

 Sablarea dintilor cu oxid de aluminiu de 50 de microni(aquacare)

 Daca cimentam cu glasionomer modificat cu rasina(ex.: fuji+),atunci folosi


toothconditioner,de la GC(acid poliaclirilic)

 Spalam cu ajutorul unui jet de apa-aer si uscam bine bine,dupa care


cimentam

 Cu o sonda inlaturam surplusurile de material

 Putem face si periaj la pacient

10.Complicaţiile posibile la tratamentul edentaţiei parţiale cu punţi dentare metaloacrilice.

Alergii la metal sau acrilat

Nu se reda forma necesara a bontului dentar, luandu-se fie prea mult fie prea putin
din dinte => fie nu este spatiu necesar pentru constructia calitativa a elementelor
de agregare, fie dintele stalp isi pierde din rezistenta;
• Nu se reda paralelismul dintilor stalpi => nu se poate insera puntea;
• Pacientul musca inainte de priza cementului ceea ce poate duce la
schimbarea pozitiei puntii dentare cu ulterioara jena;
• Nu se efectueaza corect proba si la colet fie e lasat spatiu cee ace duce la
acumularea alimentelor, fie marginea elementelor de agregare apasa gingia
provocand ischemia acesteia
• Durere la nivelul gingiei dintilor slefuiti. Deoarece coroanele dentare vor
patrunde usor subgingival, e posibil sa fie nevoie de un anumit timp pana cand
tesutul gingival se obisnuieste cu ele. Durerile sunt slabe si, de obicei, dispar in
cateva zile.
• Senzatie de disconfort la masticatie ( de exemplu : lucrarea dentara poate fi
"usor inalta") . In aceasta situatie este necesara apelarea la medicul stomatolog
pentru o adaptarea ocluzala a lucrarii. Aceasta este extrem de simpla si rapida.
• Usoare dureri la cald si rece sau in timpul masticatiei pe partea respectiva.
Daca durerile scad treptat in intensitate, de cele mai multe ori vor disparea odata cu
trecerea timpului. Daca acestea se accentueaza, este obligatorie apelarea la medicul
stomatolog.
 Inflamaţia pulpei dentare
 Inflamatia parodonţiului, de obicei a celui marginal.
 Mobilitatea patologica a dinţilor pe care s-au cimentat proteze fixe
unidentare.

ELABORAREA METODICĂ N 15

TEMA: Tratamentul edentaţiei parţiale cu punţi dentare mixte


metaloceramice. Indicaţii. Prepararea dinţilor stîlpi. Amprentarea.

ÎNTREBĂRI DE CONTROL

1. Caracteristica generală a punţilor dentare metaloceramice.


2. Indicaţii către tratamentul edentaţiei parţiale cu punţi dentare
metaloceramice.
3. Contraindicaţii către tratamentul edentaţiei parţiale cu punţi dentare
metaloceramice.
4. Avantajele punţilor denatre metaloceramice.
5. Dezavantajele punţilor denatre metaloceramice.
6. Etapele de confecţionare a punţilor dentare metaloceramice.
7. Particularităţile de preparare a dinţilor stâlpi la confecţionarea punţilor
dentare metaloceramice.
8. Tipurile de prag realizat în regiunea coletului la prepararea dinţilor stâlpi
pentru confecţionarea punţilor dentare metaloceramice.
9. Complicaţiile posibile la prepararea dinţilor stâlpi pentru confecţionarea
punţilor dentare metaloceramice.
10.Metodele de retracţie gingivală înaintea amprentării câmpului protetic la
confecţionarea punţilor dentare metaloceramice.
11.Particularităţile de amprentare a cîmpului protetic la confecţionarea punţilor
dentare metaloceramice.Materialele utilizate.
12.Metodele de protecţie a dinţilor preparaţi vitali.
1.Caracteristica generală a punţilor dentare metaloceramice.

Puntea dentară metalo – ceramică – reprezintă o construcție protetică mixtă, în


formă de pod, confectionată din metal și ceramică cu scopul de a restabili
integritatea morfo – funcțională a arcadelor dentare.

2.Indicaţii către tratamentul edentaţiei parţiale cu punţi dentare


metaloceramice.

 restaurarea morfologica a dintilor absenti si prevenirea complicatiilor ce


pot surveni in urma pierderii dintilor.
 Cand pacientul nu isi permite o lucrare ceramica integral. Pentru a
preintampina consecintele nefaste ale pierderii este foarte importanta
restaurarea spatiilor edentate cat mai repede cu putinta.
 Edentatii partiale in zona laterala;
 Anomalii de forma, volum, pozitie;
 Defecte ale arcadelor dentare;
 Traume, carii dentare ce nu mai pot fi restabiliti prin aplicarea unor
obturatii
 Pacienti tineri, dinti cu camera pulpara voluminoasa (pentru a pastra
vitalitatea dintelui)

3.Contraindicaţii către tratamentul edentaţiei parţiale cu punţi dentare


metaloceramice.

 Volum coronar redus a dinților – stîlpi, determinat de dimensiunea cervico


– incizală sau ocluzală foarte mică (în acest caz suprafețele bonturilor
preparate nu asigură obținerea retentivității protezei);
 la copii si adulti pana la 18-20 ani;
 Distructii avansate ale coroanei dintelui. ;
 Dinti cu tesuturi dure fragile si cind inaltimea si grosimea coroanei naturale
nu ne permite crearea unui bont favorabil pentru fixare.

 ocluzii adinci,traumatizate, la fel cand dintii-stalpi rezulta bontului prea


scurte ce nu pot asigura retentia protezei
 In tratamentul edentatiilor daca nu exista suficient suport
 Daca dintii stalpi nu sunt suficienti ca numar, sau acestia au o implantare
inadecvata, este indicat sa se opteze pentru un alt tip de lucrare protetica :
proteze mobile, lucrari pe implanturi.
 Igiena orala nesatisfacatoare
 Igiena bucala nesatisfacatoare contraindica realizarea oricarui tip de lucrari
protetice pana la remedierea impedimentului.
 Dinti cu mobilitate de gradul 3
 Resorbtie osoasa 2/3 din inlatimea radiculara
 Dinti cu tratament incorect
 Dinti cu radacini in stadiul de formare
 Procese patologice locale
 Leziuni ale mucoasei bucale
 Boli infectioase,respiratorii,cardiace si psihice
 Afectiuni generale care contraindica anestezia sau slefuitul dintilor
 Exista afectiuni generale care pot contraindica efectuarea acestor
manopere. In aceste situatii, medicul stomatolog va solicita un consult
interclinic
 Edentatii cu dinti limitrofi bresei cu coroane clinice foarte joase,cu forte de
rezerva a parodontiului foarte slab.
 In caz de tumori maligne

4.Avantajele punţilor denatre metaloceramice.

Avantaje:
- Reprezintă idealul fizionomic
- Sînt inerte față de țesuturi
- Au o duritate suficientă
- Stabilitate chimică
- Conductibilitate termică mică
- Păstrează culoarea constantă
- Nu necesită retenții mecanice ample (spre deosebire de acrilat), deoarece
în timpul arderii are loc și o joncțiune chimică cu componenta metalică.

5.Dezavantajele punţilor denatre metaloceramice.

Dezavantaje:
- Posibilitatea apariției unor fisuri sau fracturi, condiționate de lipsa
paralelismului într dinți, ceea ce duce la forțarea adaptării și fixării punții de
către medic
- Porțelanul este fragil la aplicarea unor lovituri puternice sau cînd pacientul
a mușcat obiecte tari
- Reparațiile fracturilor sau fisurilor sînt foarte dificile, sau chiar imposibil de
efectuat
- Defecte ale componenței metalice
- Nerespectarea tehnologiei de prelucrare a componenței metalice, de
oxidare ca și de depunere a grundului
- Unii autori susțin că datorită durității porțelanului, pot surveni
microtraume, leziuni parodontale și coronare atît ale dinților stîlpi, cît și ale
dinților antagoniști.

6.Etapele de confecţionare a punţilor dentare metaloceramice.

1.Clinic – examenul clinic al pacientului, stabilirea diagnosticului, planul de


tratament, prepararea dintilor stilpi,amprentarea,determinarea ocluziei centrice sau
a relatiilor intermaxilare;protectia dintilor slefuiti;
2.Laborator – realizarea modelelor,fixarea modelelor in simulator,se va modela
macheta puntii din ceara care va fi inlocuita prin metal.Dupa turnare puntea se va
prelucra si va fi gata de proba;
3.Clinic – proba puntii si individualizarea ei,determinarea culorii ceramicii cu
cheia de culori respective,protectia dintilor preparati;
4.Laborator – finisarea si lustruirea puntii metalice: modelarea prealabila a
fatetelor din ceara si inlocuirea ei cu acrilat;
5.Clinic – proba definitiva si cementarea puntii dentare.

7.Particularităţile de preparare a dinţilor stâlpi la confecţionarea punţilor


dentare metaloceramice.
Dinti stilpi trebuie sa fie paraleli, astfel incat peretii distali bresei edentate sa fie
convergenti, iar peretii limitrofi bresei edentate sa fie divergenti astfel incat sa
putem asigura o axa de insertie corespunzatoare puntii protetice.

Pentru a asigura paralelismul trebuie sa tinem cont de niste reguli:


1. Daca avem un dinte vital si unul devital, atunci dintele vital va ghida axa de
insertie comuna
2. Daca avem 2 dinti devitalizati atunci dintele cel mai putin inclinat va dicta
axa de insertie
3. Daca avem 2 dinti vitali, atunci ambii vor ghida axa de insertie
4. Daca dintele este inclinat <45 grade + devitalizat atunci ii vom corecta axa
cu DCR metallic, sau se va face tratament ortho.????

 Vestibular – cel puțin 1,5mm (0,3-0,5 metal, 0,2-0,3 opac, 0,8-1 ceramica);
 Incizal – cel puțin 2mm (ca să se modeleze o margine incizală din ceramică
subțire, translucidă, cu aspect natural);
 Ocluzal – 1,5-2 mm pentru zona ce va fi acoperită cu ceramică; 1,2-1,5mm
dacă zona va fi metalică;
 Proximal – cel puțin 1mm, mai mult în zona de contact interdentar (ca să fie
spațiu pentru masa translucidă);
 Palatinal – cel puțin 1mm dacă va fi acoperită de ceramică sau 0,5mm dacă
va fi metalică;
 Prag – se face prag circular: pe fața vizibilă variațiile pragului drept, pe fața
invizibilă prag chanfrein (rotunjit/excavat);

8.Tipurile de prag realizat în regiunea coletului la prepararea dinţilor stâlpi


pentru confecţionarea punţilor dentare metaloceramice.

Forma prepararii:

 Forma primitive a cuspidului,

 Se prepara forma anatomica,

 Forma cilindrica, peretii paraleli, trunci de con (ptr.retentie), se admite o


convergenta pana la 6-8 grade, studiile au aratat pana la 20 grade.
 Frezele conice pentru peretii dintelui.

Pragul drept

9.Complicaţiile posibile la prepararea dinţilor stâlpi pentru confecţionarea


punţilor dentare metaloceramice.

 Durearea – se prepara cu anestezie


 temperatura înaltă – ca rezultat al frecării frezei de țesutul dur dentar; cu
cât este mai mare viteza de rotație, diametrul frezei și presiunea asupra
dintelui, cu atât mai repede se mărește temperatura dintelui;
profilaxia : a se prepara cu pauze și răci cu apă;
 factorul traumatic datorită vibrațiilor; cu cât e mai mică viteza și mai mare
granulația frezei, cu atât e mai mare vibrația;
 deschiderea camerei pulpare – din cauză că se șlefuiește prea mult țesut
dentar;
profilaxia : a se controla grosimea de țesut preparat; controlul vizual și
utilizarea frezelor corespunzătoare și a pieselor corecte ( turină pentru
smalț, micromotor pentru dentină )
 necroza pulpară – datorită măririi temperaturii, vibrației excesive sau
traumatizarea în timpul deschiderii camerei pulpare;
profilaxie : racire cu apa
 lezarea gingiei libere – datorită acțiunii traumatice a frezei diamantate;
profilaxie : controlul visual al plagii
 lezarea epiteliului joncțional – datorită manipulării agresive a aței în
timpul îndepărtării gingiei libere;
profilaxie : manipulare acurata si fina .
 supraprepararea (reduceea prea mare a suprafetelor preparate);
 fracturarea bontului;
 hemoragii.

Profilaxia :

 Prepararea dinților cu răcire și mișcări întrerupte pentru a nu supraîncălzi


dintele
 Punct de spijin a mîinii pentru a evita derapajul instrumenteleor
 Cunoașterea topografiei camerei pulpare pentru a evita deschiderea
acesteia
 Presiune moderată pentru a nu fractura coroana dentară

10.Metodele de retracţie gingivală înaintea amprentării câmpului protetic la


confecţionarea punţilor dentare metaloceramice.

Evictiunea gingivala- rpr.deplasarea tesutului gingival din jurul dintilor pentru a


obtine un bun acces al materialului de amprenta.

Metodele cu fire de retractie:

Cu un fir de retractie,cand tesutul gingival este sanatos. Un singur fir este asezat
cu atentie in sulcus ,fiind lasat pe 5min. si apoi indepartat inainte de a lua
amprenta.

Cu doua fire- la obtinerea amprentei multiple,atunci cand tesutul este


compromise.

 Se utilizeaza cand marginea prep.este subgingivala.


 Se aplica doua fire: al doilea fir este cu o marime sau doua mai mic decat
primul
 Cu primul fir obtinem retractie verticala,cu al doilea-obtinem retractie
orizontala.

Geluri de retractie – deschiderea sulcusului fara a deteriora atasamentul


epithelial

11.Particularităţile de amprentare a cîmpului protetic la confecţionarea


punţilor dentare metaloceramice.Materialele utilizate.

Vom utiliza doar amprente duble,pentru acest tip de lucrare protetica :

# intr-un timp

# doi timpi

Amprenta este copia negativa si fidela a campului protetic.


Amprentele se impart
 in documentare,
 auxiliare si de baza.
In dependenta de tehnica realizarii deosebim:
 amprente realizate intr-un timp;
 amprente realizate in doi timpi,
 amprente de corectare,
 amprente in ocluzie,
 amprente partiale,
 amprente totale.

Amprenta realizata intr-un timp - este obtinuta prin depunerea materialului


amprentar in lingura de amprentare si presarea lui direct pe campul protetic.
Aceasta tehnica poate fi utilizata si la aplicarea a doua materiale amprentare de
diferita consistenta: unul vascos si altul fluid. In acest caz ambele materiale sunt
preparate concomitent: materialul vascos se depune in lingura amprentara, iar
materialul fluid cu ajutorul unei seringi se injecteaza imprejurul dintilor preparati,
in asa mod ca sa fie inglobat in materialul vascos.

Amprenta realizata in doi timpi este obtinuta prin realizarea unei amprente intr-
un timp, iar dupa ce este indepartata de pe campul protetic este acoperita de un
material amprentar fluid fiind reintrodusa in cavitatea bucala in faza a doua.
Etapele:
 Alegerea lingurii amprentare;
 Prepararea meterialului de amprentare;
 Depunerea materialului in lingura;
 Introducerea lingurii in cavitatea bucala si presarea materialului pe campul
 protetic, prelucrarea marginilor;
 Indepartarea amprentei de pe cimpul protetic;

Clasificarea materialelor amprentare dupa Postolachi, Birsa. Exemple.

 Materiale elastice reversibile ( hidrocoloizi reversibili – Gelin, Coltoloid)


 Materiale elastice ireversibile ( hidrocoloizi ireversibili – Stomalgin;
elastomeri de sinteza–Zeta Plus);
 Materiale dure reversibile ( materiale termoplastice –Stomaplast, Ortocor);
 Materiale dure ireversibile ( gips, paste din oxid de zinc si eugenol)

12.Metodele de protecţie a dinţilor preparaţi vitali.

Mijloace chimice:
- Impregnarea cu : - nitrat de argint (apoasă 30%); clorură de zinc 30 – 40%
Mijloace mecanice :
- Lacuri cu fluor
- Lacuri cu celuluoid 5%
- Coroană provizorie din acrilat individuală ( tenicca Scutan)
- Coroane prefabricate din celuloid transparent, policarbonat, acrilat, ce se
fixează pe bont cu ajutorul : cimentului zincfosfat, dentin-pasta etc.

# Protectia plagii dentinare o putem face cu adeziv de generatia a IV-a de


exemplu “Opti Bond FL “,inainte de amprenta.
# desensizaiter - un lac pe baza de glutaraldehida / hema

ELABORAREA METODICĂ Nr 16
TEMA: Proba şi fixarea punţilor dentare mixte m/c. Avantaje şi
dezavantaje.

1. Proba componentei metalice a punţii dentare mixte m/c în cavitatea bucală. Cerinţe.

Adaptarea perfectă a scheletului de susținere este esențială reușitei lucrării. Pentru ca adaptarea
scheletului să fie perfectă, trebuie indeplinite mai multe conditii:
1.Insertia scheletului pe dintii slefuiti trebuie sa se realizeze lin si fara efort pana in pozitia
finala. Scheletul trebuie sa se adapteze pe toti dintii slefuiti simultan pana in pozitia finala.
2.Daca anumite obstacole impiedica patrunderea pana la capat a scheletului, acestea trebuie
indepartate.
• retusurile se pot face din dintii slefuiti
• retusurile se pot face din interiorul scheletului metalic
Daca sunt nevoie de retusuri mari, scheletul va fi trimis la laboratorul dentar impreuna cu o
amprenta noua pentru reconstructie.
3.Scheletul nu trebuie sa fie prea "larg", acest lucru scazand din gradul de stabilitate al lucrarii.

4. Scheletul trebuie sa patrunda usor subgingival la nivelul dintilor slefuiti pentru a masca linia
de contact dintre marginea scheletului si dinte.

2. Enumeraţi situaţiile clinice particulare, cînd nu este posibilă inserţia componentei metalice a
punţii dentare mixte m/c pe dinţii stîlpi. Metodele de înlăturare.
În unele cazuri cind există deficiență de paralelism, provocată de divergența sau convergența
bonturilor, se recomandă ca introducerea punții se facă oblic, întii pe bontul distal sau mezial, ca
apoi printr-o uşoară mişcare de retranslație să se insere pe al doilea bont în poziție corectă.
Uneori, pentru a putea introduce puntea este nevoie să se şlefuiască din lungimea bonturilor
sau din grosimea lor.
După repetate încercări de aplicare a construcției, reținîndu-se convingerea că există greşeli
tehnice în solidarizarea elementelor de agregare, în cazul punților realizate prin metoda clasică se
trece la dezlipirea parțială sau totală a corpului de punte și repetarea etapei precedente.
In cazul realizării punților dintr-o singură bucată, se obține o nouă amprentă și puntea se
reface.
În unele cazuri punțile se inseră pe dinții-stilpi, dar pot balansa, de aceea dacă retușările
efectuate nu lichidează aceste dezavantaje, ele se refac.

3. Metodele de verificare a joncţiunii dento-protetice a elementelor de agregare reprezentate de


coroane mixte m/c. Importanţa practică.
Aprecierea clinică a punților dentare se efectuează prin inspecție vizuală la etapa clinică a probei
componenței metalice, cít si la etapa probei definitive înainte de cementare. Această analiză
prevede examenul punților dentare în cavitatea bucală cuprinzînd următorii indici:
1) inserția punții pe dinții-stilpi;
2) examinarea contactelor elementelor de agregare cu dinții-stilpi la nivelul coletului și
contactele cu dinții vecini;
3) examinarea raportului corpului de punte cu apofiza alveolară;
4) examinarea rapoartelor cu dinții antagonişti la nivelul suprafetelor ocluzale.
Inserția punții pe dințiistilpi prevede aplicarea ei în poziție corectă pe protetic, operație ce
depinde de corectitudinea îndeplinirii lucrărilor la etapele clinice, de laborator, de respectarea
paralelismului la prepararea dinților-stilpi, turnarea pieselor și în special de modul cum se face
lipirea corpului de punte la elementele de agregare la punțile din două bucăți.

Examinara raportului corpului de punte cu apofiza alveolară


Intermediarii, sunt unităţile unei proteze fixe care înlocuiesc dinţii naturali absenţi. Ei trebuie să
satisfacă condiţii multiple. Trebuie să restaureze funcţiile şi în anumite situaţii estetice să
corespundă din punct de vedere igienic şi biologic.
Pentru îndeplinirea acestor criterii trebuiesc avuţi în vedere următorii factori:
1. Materialele dentare din care sunt confecţionaţi;
2. Designul intermediarilor;
3. Forma crestei edentate.
 
Este esenţial ca proteza parţială fixă să aibă o anumită rigiditate, deoarece asupra ei se exercită
multiple solicitări. Această cerinţă este condiţionată de scheletul metalic, care trebuie să aibă un
volum corespunzător. Condiţia este foarte evidentă la restaurările metalo–ceramice. Uneori se
fac concesii la grosimea scheletului metalic pentru a satisface cerinţele estetice.
Proteza fixă trebuie să asigure ambrazuri interproximale largi, atât pe faţa orală cât şi pe cea
vestibulară. Ele vor asigura lăcaşul necesar pentru papila interdentară. În acelaşi timp
ambrazurile asigură condiţii de igienizare adecvate, fără de care ţesuturile se vor inflama
inevitabil. Chiar în condiţiile unor ambrazuri de formă adecvată şi igienă foarte bună se pot
produce hiperplazii ale papilelor interdentare.
După raportul intermediarilor cu creasta:

•suspendate(zonele laterale la mandibulă și maxilă cînd dinții stâlpi sunt înalți sau apofiza
alveolară este pronunțat atrofiată)
•punctiforme(zona laterală la mandibulă, cu apofiza alveolară îngustă)
•tangenţiale(părțile laterale când apofiza alveolară este medie ca volum sau îngustă)
•în semişa(regiunea frontală cind apofiza alveolară este de mărimi medie în sens vestibulooral)
•în şa (regiunea frontală,când apofiza alveolară este lată, când este afectat parodontul dinților
stâlpi)
•intramucoase
•intraalveolare

4. Verificarea relaţiilor interocluzale a componentei metalice a punţii dentare mixte m/c cu


dinţii antagonişti.
După fixarea unei restaurări fixe nu se mai pot face decât eventual doar mici ajustări ocluzale.
De aceea, verifîcarea adaptării unei restaurări se face întotdeauna înainte de fixare, iniţial pe
model, apoi pe câmpul protetic. După verificarea pe model a gabaritului şi contururilor
restaurării, a adaptării ei în zona terminală a preparaţiei, precum şi a raporturilor ocluzale, se
trece la verificarea clinică a adaptării pe câmpul protetic în cele trei sfere:
• Proximală 1
• Cervicalâ 2
• Ocluzală 3

Un contact proximal normal trebuie să permită depăşirea lui doar cu dificultate de către o
matrice sau un fir de mătase dentară; procedând în mod similar, pot fi depistate şi zonele cu
contact prea strâns, care, dacă nu vor fi eliminate, pot împiedica inserarea restaurării sau pot
genera senzaţia de tensiune în arcadă. Această tensiune se percepe preponderent la nivelul
dinţilor vecini, fiind adeseori reclamată de către pacienţi.
Un contact proximal prea slab este, de asemenea, nedorit, deoarece va favoriza impactul
alimentelor cu gingia interdentară, traumatizarea gingiei interdentare şi retenţia alimentelor.
În mod tradiţional calitatea contactelor interdentare se verifică cu ajutoml unui fir de mătase
dentară. In cursul igienizării suprafeţelor proximale zona de contact interdentar este depăşitâ cu
o oarecare dificultate. Mai precis, este percepută o rezistenţă, care este totuşi relativă.
Dacă firul de mătase dentară nu poate depăşi zona de contact, se îndepârtează restaurarea de pe
bont şi se cautâ suprafeţele lucioase care apar în zona de frecare excesivă. Se corectează cu o
piatră mică montată, adecvată materialului. Operaţia se repetă până la inserarea optimă pe bont.

Adaptările marginale ale componentei metaloceramice la bontul dentar preparat depind de


forma pragu lui cervical, între care se formează spații diverse. Cercetările realizate (Gh. Bârsă, I.
Postolachi) au demonstrat că o adaptare mai intimă este obținută în cazul realizării unui prag în
unghi drept. De remarcat însă că componentele metalice la nivelul joncțiunii prag cervical-metal
formează un spațiu mai mic decât la nivelul prag cervical-ceramică, ceea ce indică că
componentele metalice sunt adaptate mai perfect la limitele pragului cervical.

5. Apreicerea culorii componentei estetice a punţii dentare mixte m/c.


Este un moment foarte important. Se utilizează un eşantion (“cheia de culori”), de dorit din cutia
(şarja) respectivă de material (pot exista diferenţe între şarje).

Culoarea nu este uniformă pe toată suprafaţa vestibulară, ci mai închisă (gălbuie) la colet şi mai
deschisă (alb transparent) spre incizal. Se împarte faţa vestibulară în trei sectoare:
cervical,mijlociu şi incizal şi se desenează pe fişă lăţimea fiecărui sector, deoarece fie că nu au
aceeaşi lăţime, fie că nu sunt plasate la acelaşi nivel pe toţi dinţii.
Unii specialişti recomandă a se împărţi faţa vestibulară şi vertical, realizând 9 cadrane şi aleg
culoarea adecvată pentru fiecare cadran, înainte de a prepara dintele, dacă este integru dar va fi
stâlp de punte (coroană mixtă), sau după culoarea omonimului.
În alcătuirea cheilor de culori utilizate în practica stomatologică se ţine seama de caracterul
tridimensional al culorii. Astfel cheile de culori cele mai uzuale, de tip VITA, sunt alcătuite din 4
tente alb galben, galben brun, gri şi galben gri corespunzătoare codificărilor A, B, C, D.
Fiecare dintre aceste culori (tente), prezintă apoi saturaţii şi intensităţi diferite (A1, A2, A3, A4
etc).
Dacă dintele se împarte in trei segmente egale atât în sens orizontal cât şi în sens vertical, rezultă
9 cadrane. Fiecărui cadran trebuie să i se asocieze o culoare din cheia de culori pentru a se obţine
restaurări optime din punct de vedere estetic.
Sfaturi în alegerea culorii:
1. suprafaţa dinţilor naturali trebuie să fie curăţată în ziua determinării culorii şi în ziua probei,
respectiv a fixării. De aceea este indicatâ o igienizare prealabilă a dinţilor;
2. determinarea culorii nu trebuie să se facă dupâ un tratament dentar prelungit, deoarece
suprafeţele dentare care nu sunt umezite de salivă sau apă se usucă. Astfel opacitatea dinţilor
creşte;
3. prin umezirea dinţilor naturali şi a dintelui din cheia de culori se poate realiza o egalizare a
stucturii de surprafaţâ (a texturii);
4. determinarea culorii trebuie să se facă la lumină naturală şi comparativ şi la lumină artificială
(incandescentă şi fluorescentă). Dacă e posibil se preferă lumina zilei. Cele mai favorabile sunt
zilele luminoase (ideal este un cer uşor înnorat, între orele 10-11 şi 14-15). Soarele putemic de
amiază trebuie evitat la alegerea culorii;
5. deoarece culoarea mediului înconjurâtor (şi aici menţionăm în special roşul buzelor)
influenţează culoarea dinţilor, determinarea trebuie să se facă cu buzele retractate şi relaxate.
Este sigur că nuanţa rujului şi a îmbrăcâmmtei pot influenţa culoarea dinţilor. De aceea este
indicat ca la determinarea culorii să nu se foloseasca în jul, fardurile şi îmbăcămintea colorată.
Mediul înconjurător trebuie să fie neutru din punct de vedere cromatic;
6. durata de privire trebuie să fie scurtă (maxim 5 secunde) pentru a preveni schimbarea
perceperii ochiului;
7. dintele din cheie trebuie ţinut în aceeaşi poziţie cu dintele natural;
9. cavitatea bucală a pacientului să fie la înălţimea ochilor practicianului;
10. determinarea culorii se face la începutul şedinţei pentru ca ochii medicului să fie odihniţi;
11. între determinări ochii se relaxează prin privirea unui obiect albastru;
12. prin îngustarea fantei palpebrale cantitatea de lumină ce ajunge la celulele cu conuri scade şi
permite celulelor cu bastonaşe (localizate la periferie) să discrimineze strălucirea culorilor;
13. mostrele se schimbă repede;
14. caninul, având cea mai mare saturaţie a nuanţei dominante corespunzâtoare dinților naturali,
va fî utilizat ca element de referinţâ în alegerea culorii;
15. pentru ca restaurarea protetică să aibă un aspect cât mai natural, va trebui să ţineţi cont de
variaţia culorilor pe arcadă, după cum urmează: incisivii superiori au aceeaşi saturaţie cu
premolarii, incisivii inferiori au un grad mai mic de saturaţie decât incisivii superiori, iar caninii
cu două grade mai mult decât incisivii superiori;
16. dacă întâmpinaţi greutăţi în alegerea culorii, alegeţi întotdeauna culoarea cu saturaţia mai
scăzută şi strălucirea mai crescută, deoarece saturaţia crescută şi strălucirea scazută dau opacitate
restaurării.

6. Proba punţii dentare mixte m/c în cavitatea bucală. Cerinţe

Proba preventivă reprezintă aprecierea clinică a punților dentare prin inspecția vizuală la etapa
clinică a probei componentei metalice.
 verificarea adaptării pieselor protetice în cele trei sfere: proximală, cervicală, ocluzală;
 asigurarea unei perioade de adaptare a țesuturilor moi endobucale la contururile și gabaritul
protezei fixe, ca și vindecare a unor posibile leziuni gingivale;
 posibilitatea unei interpretări mai obiective a retenției;
 facilitarea cimentării de durată, întrucât înserarea protezelor parțiale fixe este mai exactă;
 verificarea aspectului fizionomic și al fonației, în unele situații mai deosebite.

Proba definitivă se efectuează înainte de cementare si cuprinde Detectarea erorilor


făcute la etapa de finisare a punții și verificarea dacă au fost corectate erorile
făcute inițial.
și cuprinde următorii indici:
• puntea trebuie să se însere ușor pe bonturile dinților stâlpi;
• marginea elementului de agregare trebuie să se adapteze intim la limita preparației, să nu fie
nici mai sus, nici mai jos de nivelul preparării; deasemenea, nu trebuie să fie mai largă și nici mai
îngustă, dar să corespundă cu dimensiunile bontului preparat, luând în considerație și spațiul
necesar pentru cimentul de fixare; trebuie să se asigure o închidere marginală cât mai bună care
să prevină dislocarea cimentului.
• contactele cu dinții vecini nu trebuie să fie strânse sau slabe; în spațiul interdentar trebuie să se
pătrundă cu dificultate minimă doar cu o singură folie cu grosime de 0,0005 inch;
• suprafața mucozală a corpului de punte trebuie să contacteze sau nu cu apofiza alveolară, în
dependență de forma aleasă a acestuia;
• restaurarea protetică trebuie să se integreze în funcția ocluzală, să asigure contacte stabile, să
solicite la minimum capacitatea de adaptare a musculaturii și a parodonțiului de susținere; nu
trebuie să fie spațiu de inocluzie sau contacte primare;
• toată suprafața restaurării trebuie să fie finisată și lustruită.
1. Inserția punții pe dinții-slâlpi (prevede aplicarea ei în poziție corectă în axul vertical al dinților
stâlpi, în unele cazuri când există deficient de paralelism introducerea punții se face oblic)
2. Examinarea contactelor elementelor de agregare cu dinții-stâlpi la nivelul coletului și
contactele cu dinții vecini ( se execută la fel ca și la proba elementelor de agregare)

3. Examinarea raportului corpului de punte cu apofiza alveolară (cuprinde controlul spațiului


necesar pentru protecția papilei interdentare și se verifică cu ajutorul sondei în unghi,verificând
nișele pentru autocurățire, cât și încadrarea punților în morfologia arcadei respective, corijarea
acestor contacte se face prin șlefuirea corpului de punte)

4. Examinarea rapoartelor cu dinții antagoniști la nivelul suprafețelor ocluzale( prevede utilizarea


hârtiei de articulație la nivelul cuspizilor și crearea echilivrului ocluzal prin șlefuirea contactelor
premature depistate)

7. Individualizarea reliefului morfo-funcţional a punţilor dentare mixte m/c.

8. Proba definitivă şi fixarea punţii dentare mixte m/c.

Pregătirea piesei protetice se face înaintea pregătirii câmpului protetic. în mod uzual, resturile
de ciment provizoriu se îndepărtează, apoi se curăţă suprafaţa restaurârii implicată în fixare cu
bulete de vată îmbibate cu apă oxigenată, alcool şi/sau neofalină, după care se usucă cu spray-ul
de aer.
Izolarea câmpului operator de salivă şi secreţii din şanţul gingival trebuie facută cu cea mai
mare grijă, deoarece orice urmă de umiditate afectează calităţile cimentului şi longevitatea
agregării. Se folosesc mijloacele obişnuite: rulouri de vată, aspiratorul de salivă de la unitul
dentar, automatom. Secreţiile şanţului gingival pot fî controlate prin aplicarea unui fîr de bumbac
m şanţ, care va fi îndepărtat înainte de inserarea piesei protetice. Eventuale microhemoragii se
opresc cu un astringent sau cu apă oxigenată 3%.

10. Enumeraţi complicaţiiloe posibile ce pot apărea după fixarea punţilor dentare mixte m/c şi
profilaxia lor.
După fixarea de durată a protezelor fixe pot apare mai devreme sau mai târziu unele accidente:
• senzaţie de disconfort,
• mobilitatea protezei fixe,
• decompensare parodontalâ,
• carii şi complicaţii pulpare la nivelul dinţilor stâlpi,
• perforarea elementelor de agregare,
• fractura sau dezlipirea intermediarilor protezei fixe,
• fractura sau desprmderea faţetelor,
• lipsa de funcţionalitate a construcţiei protetice

ELABORAREA METODICĂ Nr 17
TEMA: Biomecanica punţilor dentare. Complicaţiile posibile şi
profilaxia lor la tratamentul protetic cu punţi dentare. Atestarea
practică.
biomecanica punţilor dentare se analizează în conformitate cu biomecanica mandibulei. Din punct
de vedere mecanic asupra punţii dentare acţionează forţe de: compresie, tracţiune, orizontale.
Acţiunea acestor forţe depinde de mişcările mandibulei, consistenţa alimentelor, construcţia
geometrică a punţii dentare şi locul unde se fixează. La planificarea punţilor dentare e necesar de a
obţine echilibrul biomecanic în complexul proteză-cîmp protetic. Fixarea şi stabilizarea punţilor
dentare este rezistenţa la acţiunile asupra punţilor a diferitor forţe şi se determină de liniile care
unesc dinţii stîlpi şi depind de topografia breşei.

1. Suportul dento-parodontal. Caracteristica şi importanţa practică la planificarea punţilor


dentare.
In vederea realizarii unei terapii protetice fixe se efectuiaza un diagnostic exact care include
statusul parodontal si alte anexe ale ADM.
La examenul endooral se atrage atntie asupra parodontiului: existent atasamentului gingival la
nivelul tuturor dintilor. Prezenta sau absenta inflamatiei noteaza aspectul si culoarea gingiei.
Prezenta pungilor parodontale trebuie consemnate in fisa, iar localizarea si adancimea trebuie
inregistrata. Prezenta si amploarea mobilitatii dentare se inregistreaza, acordand atentie
contactelor ocluzale premature si interferentelor pe d mobile.
Examenul clinic parodontal se va corela cu cel radiologic parodontal

2. Indicii rezistenţei parodontului după Haber. Caracteristica.

3. Modificările stării funcţionale a dinţilor în dependenţă de gradul de atrofie a procesului


alveolar după Kurleandskii.

4. Parodontograma după Kurleandskii şi utilizarea ei la tratamentul edentaţiei parţiale.

În vederea asigurării acestor condiții, V. Kurleandski a propus ca în timpul examenului medical


al pacientului sa fie completată odontoparodontograma.
Odontoparadontograma este o metodă statică de evidență a stării funcționale a dinților și nu
este o parte componentă a metodelor de determinare a eficienței masticatorii. Ea ne redă starea
funcțională a sistemului dentar în poziție statică și medicul indirect își imaginează eficiența
funcțională a sistemului Stomatognat.
Odontoparadontograma este reprezentarea grafică a stării țesuturilor parodontale și a dinților
stîlpi. La includerea dinților-stîlpi în componența punții dentare trebuie să se țină cont de: starea
parodontului dinților-stîlpi; mărimea și topografia breșei edentate; starea dinților antagoniști.
5. Forţele de rezervă a parodontului. Importanţa practică.

6. Criteriile de apreciere stării funcţionale a dinţilor stîlpi.

Odontoparadontograma este o metodă statică de evidență a stării funcționale a dinților și nu


este o parte componentă a metodelor de determinare a eficienței masticatorii. Ea ne redă starea
funcțională a sistemului dentar în poziție statică și medicul indirect își imaginează eficiența
funcțională a sistemului Stomatognat.

7. Principiul biomecanic la tratamentul edentaţiei parţiale cu punţi dentare.


Planul de tratament cu punți dentare, indiferent de particularitățile constructive
de tehnică prin care sînt realizate, va avea în vedere realizarea unor principii
cunoscute sub denumirea de: principiul biofuncțional, biomecanic profilactic.
Principiul biomecanic urmăreşte realizarea dinamicii mandibulare cu şi fără
contact dentar asigurînd în acest scop lucrării protetice următoarele
caracteristici: rezistență fizică, chimică, inserție și stabilitatea static și dinamică
a raportului dintre proteză și suport.
P r i n c i p i u l b i o m e c a n i c p r e s u p u n e cunoasterea in
detaliu a aspectelor legate d e   s t a b i l i t a t e a
b i o m e c a n i c a r e s t a u r a r i l o r f i x e si r e z i s t e n t a
t esuturilor. Binomul c d m p p r o t e t i c restaurare i x a
presupune condilii o s t a b i l i t a t e bi o m e c a n i c a . P entru
e xe r c i t a r e a a tributelor elementului o b s t i t si
inlocuirea, re s t a u r a r e a a t r i b u i e r e z i s t e n t a ,
a t r i b u i n d c o n g r u e n t a si stabilitate campului p r o t e t i c , a s t f e l s i n u
s u f e r e c a m p u l p r o t e t i c ( s o l i c i t a t pe o p o r t i u n e
l i m i t a t a ) s i n i c i r e s t a u r a r e a ( c e se p o a t e f r a c t u r a ) .
Indeplinirea functiilor s i s t e m u l u i s t o m a t o g n a t d evine
stabile in realizarea dinamicii mandibulare si in
c o n t a c t dentar. Alaturi de arcada restanta restaurare ii va
suporta solicitarea de d i r e c t i e , s e n s p u n c t de
aplicare,i n t e n s i t a t e .

8. Principiul biofuncţional al tratamentului edentaţiei parţiale cu punţi dentare.

Principiul biofuncțional include restabilirea funcțiilor majore ale sistemului


stomatognat: fizionomie. masticație, fonație,

9. Principiul profilactic la tratamentul edentaţiei parţiale cu punţi dentare.


Principiul profilactic de tratament prin punți dentare urmăreşte asigurarea unei
profilaxii generale şi locale prin restabilirea unui echilibru ocluzal, evitarea
modificărilor patologice a procesului trofic în formațiunile anatomice cu care au
relații de contact (dinții- stīlpi, dinții antagonişti, parodont, apofiza alveolara si
mucoasa).

10. Caracteristica acţiunii forţelor de compresie, tracţiune şi orizontale la nivelul punţilor


dentare.
Intensitatea acetor forte masicatorii dpinde de starea dentatieir , tipul alimentatiei, cel
constitutional, prezenta sau absenta unor restaurari protetice. Punctul de aplicare a fortelor este
la nivelul arcadelor dentare pe suprafetele ocluzale ce vin in contact in cursul exercitarii
functiilor de masticatie si deglutitie. Aceste forte prezinta mai multe caracteristici: directive,
sens, punct de aplicare, marime vectoriala, si marime scalar. Ele descompunanduse si
compunandu-se dupa regula paralelogramului.
Fortele se clasifica dupa directie:
 Forte vertical (de presiune, tractiune)
 Forte orizntale
o Tangentiale (actionand dea lundul arcadei dentare
o Radiare (cu directive dinspre arcada spre exterior
Forlele ce actioneaza la nivelul arcadelor dentare
Muschii manducatori au o capacitate variata de a declansa o
forta d i f e r e n t e l o r i n d i v i d u a l e f i i n d e v i d e n t e . E x i s t a b o l n a v i
ce p o t d e c l a n s a f o r t e m u s c u l a r e m a n d u c a t o a r e r i d i c a t e m a i
m a r i d e 8 0 k g , m e d i a   f i i n d   a p r o x i m a t i v 3 0k g .

I n t e n s i t a t e a a c e s t o r f o r t e m a s t i c a t o r i i depinde d e s t a r e a
dentatiei, tiPul a l i m e n t a t i e i , t ip ul c o n s t i t u t i o n a l
p r e z e n t a s a u a b s e n t a u nor re s t a u r i r i p r o t e t i c e . P u n c t u l d e
a p l i c a r e al f o r f e l o r e s t e l a n i v e l u l a r c a d e l o r d e n t a r e pe
s u p r a f e t e l e o c l u z a l e c e v i n i n c o n t a c t in c u r s u l
e x e r c i t a r i i f u n c t i i l o r d e m a s t i c a t i e si d e g l u t i t i e . A c e s t e
f o r t e p r e z i n t a m a i m u l t e c a r a c t e r i s t i c i de:- d i r e c t i e , -s e n s ,
-p u n c t de a p l i c a r e , -m a r i m e v e c t o r i a l i , -   m a r i m e   c a l a r d , e l e
descompunindu-se si compunindu-se dupa regula
paralelogramului E x i s t a mai multe criteriie d e
c l a s i f i c a r e a f o r t e l o r de la n i v e l u l s i s t e m u l u i
s t o m a t o g n a t , c l a s i f i c a r e a unde directionand cea mai
cuprinzatoare D u p a c e c riteriu, fo r t e l e   s e   c l a s i f i c a in:
a.F o r t e v e r t i c a l e - d e p r e s i u n e ; -d e t r a c t i u n e ;
b.F o r t e o r i z o n t a l e -   t a n g e n t i a l e ,   c f i o n A n d e - a u n g u l a r a r c a d e i
d e n t a r e ; -r a d i a r e , cu d i r e c t i e i n s p r e a r c a d a s pre e x t e r i o r u l
ac e s t ei a. Ele s u n t s a gi t al e , di r e ct i v e a nt e r o- p o s t er i o ar a
, t r a n s v e r s a l e - l a n i v e l u l PM, M, gio b l i c e , c a r e s e m a n i f e s t a
dinduntr-un arcadei acti on An d la nivelul caninilor.
Forfele verticale apar,mai ales, in t i m p u l m a s t i c a t i e i s i
d e g l u t i t i e i , in  t i m p u l   u n o r p a r a f u n c t i i . I n t e n s i t a t e a
a c e s t o r f o r f e d e p i n d e de c a p a c i t a t e a d e c o n t r a c t i e a m u s c h i l o r
m a s t i c a t o r i , d e n a t u r a a l i m e n t u l u i , mai a l e s , d e g r a d u l de
s e n s i b i l i t a t e ap a r o d o n t i u l u i d i n t r e c a r e , p r i n m e c h a n i s m
reflex, poate sista contractia musculara in caz ul in ter pu nerii
int r e a r c a d e a u n o r c o r p u r i d u r e . Fortele orizontale
t a n g e n t i a l e se e x e r c i t a la nivelul punctelor d e
c o nt a c t , anihilind d e p l a s a r e i ng e n e r a l s p r e m e z i a l a
tuturor dintilor. Ele f a c c a intreaga a r c a d a dentara sa
participe la s t a b i l i z a r e a d intelui in timpul efectuarii
f u n c t i i l o r . A c e s t o r se t r a n s m i t i n p u n c t de v e d e r e al
i n t e n s i t a t i i di n t i i vecini dintelui s o l i c i t a t suporta un
g r a d i e n t de f o r t a m a i c r e s c u t , . A c e s t e   f o r t e   s e p o t t r a n s m i t e
p a n a pe a r c a d a o p u s a . in e d e n t a t i i l e p a r t i a l e i n s i r u i r e a
naturala a dintilor e s t e i n t r e r u pt a , .
 
p u n c t u l dec o n t a c t e s t e   a b s e n t
a  niv elul spatiuluiproteticpotenlial.Fo(eletan ge nlial e,n emai p
u t d n d it r a n s m i s e d i n c o l o eb r e g e , ord e t e r m i n a e n d i n l a am i g r a r e a  
dinl ilor   s pre spatiul p r o t e t i c pote ntial. Aceeagimotivaliempu
ne,n cadrult r a t a m e n t u l u i o n j u n c t , e f a c e r e a u n c t e l o r de
contact  n  vederearansmiterii
ortelorta ng enti ale.M igr ar ea dintil or
l i m i t r o f i sep o a t e r e a l i z a iep r i n v e r s i e ,
i e p r i n t r a n s l a t i e , na m b e l e s i t u a l i i , m e c a n i s m u l relab a z d f e n o m e n
e ea p o z i l i e ir e s o r b l i e s o a s d C o m p r e s i u n e a eo s u l a l v e o l a r
e t e r m i n d r e s o r b t i e , arp u n e r e a nt e n s i u n e
fibrelorparodontalegi,d e c i ,
e x e r c i t a r e a det r a c t i u n i s u p r a o s u l u i a l v e o l a r
etermindapozifieosoasd.
Z o n e l e dea p o z i l i e gir e s o r b t i e s o a s d u n t d i f e r i t e , n s d ,
n celedoui cazuri.
II
Fig. 13.5.Forleleorizontaleqngen[iale
l n v e r s i e , r i m a z o n a d e c o m p r e s i u n e e s t e s i t u a t d a
n i v e l u l e b o r d u l u i l v e o l a r , ns e n s u l d e p l a s d r i i o ( e i , d e c i n s p r e b
r e g a e d e n t a t S . r e p l i c d a a c e s t u i e n o m e n ed a t o r e a z d n t i n d e r i i
iga me nt elor e n t o - alveolare,apdrAndo zandde
a p o z i f i e o s o a s d i t u a t d ns e n s o p u s a c t i u n i i o r t e i , d e c i s p r e d i n
l i i v e c i n i . Ad o u a z o n d dea t r o f i e a p a r e t o t p r i n p r e s i u n e , a
nivela p i c al e d at a a c e a s t a , nspredinliiv e c i n i , iar zonade
stimularesoasde s t e o p u s d a c e s t e i a , pres p at i ul d e nt a t