TEHNOLOGIA

PROTEZELOR DENTARE.
PROTEZA MOBILĂ ȘI
MOBILIZABILĂ
ANUL II MD SEMESTRUL II
CONF. UNIV. DR. CLAUDIA BOGDAN-
ANDREESCU
 La această disciplină are loc însuşirea de
cunoştinţe de bază privind edentaţia parţială și
totală și tratamentul acestora cu ajutorul
protezelor parţiale și totale.

 La finalul cursului studentul va cunoaște

algoritmul clinico-tehnologic de realizarea a unei
proteze totale și parţiale.
 INTRODUCERE
 În ciuda tuturor îmbunătaţirilor survenite în
ultimii ani in sănătatea orală, vor exista
întotdeauna persoane care îşi vor pierde dinţii
naturali permanenţi devenind edentaţi totali.
 Cu cât durata de viaţă creşte şi edentaţia totală
se instalează mai târziu.
 Instalarea acestui proces de edentaţie nu este
un proces fiziologic, dar rezultă în urma bolilor şi
accidentelor determinând modificări ale
fizionomiei, fonaţiei şi masticaţiei pacientului.
 Obţinerea unei proteze reuşite este mai dificilă, iar
tranzacţia de la arcadele dentare naturale la cele
artificiale devine critică, iar odată cu instalarea
procesului de edentaţie apare şi perturbarea echilibrului
fiziologic, generat de îmbătrânirea structurilor anatomice
ale întregului organism, cu implicaţii şi asupra aparatului
dento-maxilar.
 Cu toate că medicina dentară dispune în prezent de
cunoştinţe biomecanice, materiale, aparate şi tehnici de
mare precizie în protetică, rezultatele protezării
edentaţiei totale sunt adesea nesatisfăcătoare, iar
integrarea “perfectă” a pieselor protetice nefiind obţinută
întotdeauna.
EDENTAȚIA TOTALĂ

Definiție și clasificare. Etiologie. Simptomatologie.

Evoluție și prognostic. Modificările morfo-funcționale
ale ADM. Complicații. Câmpul protetic edentat total.
 Starea optimă:
dentat și fără afecțiuni
Edentația totală
 DEFINIȚIE
 Edentația este definită prin pierderea unuia sau
a mai multor dinți de pe arcadele dentare.
Edentația poate fi totală (când lipsesc toți dinții)
sau parțială.
 Prin edentaţie totală înţelegem lipsa tuturor
dinţilor din cavitatea bucală produsă după
erupţia lor. Această precizare este necesară
deoarece edentaţia totală trebuie diferenţiată de
anodonţia totală. Prin anodonţia totală se
înţelege lipsa tuturor dinţilor din cavitatea bucală
datorită absenţei mugurilor dentari,
manifestându-se prin lipsa erupţiei dentare.
 CLASIFICARE
 Edentaţia totală se poate întâlni la unul din
maxilare și se numește edentație totală
unimaxilară,
– la maxilar – edentaţie totală maxilară,
– la mandibulă – edentaţie totală
mandibulară
 sau la ambele maxilare - edentaţie totală
bimaxilară.
 CLASIFICAREA EDENTAȚIEI
TOTALE BIMAXILARE
 Sistem de clasificare propus de:
McGarry TJ, Nimmo A, Skiba JF, Ahlstrom
RH, Smith CR, Koumjian JH
J Prosthodont. 1999 Mar;8(1):27-39
 Acceptat de American Dental Association
(ADA)
 Ideal sau minim
Clasa I compromisă

Moderat
Clasa II compromisă Criterii de diagnostic
1. Înălțimea osului mandibular
2. Relațiile intermaxilare
3. Morfologia crestei reziduale
maxilare
Substanțial
Clasa III compromisă
4. Inserțiile musculare

Sever
Clasa IV compromisă
Înălțimea osului mandibular -
stadiile atrofiei mandibulare
 mandibula la dentat;
 mandibula edentată cu
atrofie recentă (clasa I),
 mandibula edentată cu
atrofie medie (clasa II);
 mandibula edentată cu
atrofie tardivă (clasa III);
 mandibula edentată cu
atrofie foarte avansată
(clasa IV).
Relațiile intermaxilare
Morfologia crestei reziduale
maxilare
Inserțiile musculare
Clasa I și Clasa III (necesită intervenție
chirurgicală anterior de protezare)
 ETIOLOGIA EDENTAȚIEI
TOTALE

 1. Caria dentară şi complicaţiile ei – reprezintă cauza

principală a edentaţiei totale. Lipsa de educaţie sanitară din
partea populaţiei, care fie că neglijează tratamentul, fie că
refuză tratamentul, preferând extracţiile dentare care continuă
să fie pe primul loc.
 2. Boala parodontală (parodontopatia) - cauză, frecvent
răspândită. Afecţiunea debutează insidios şi se caracterizează
prin distrucţia progresivă a ţesuturilor de susţinere a dinţilor
(gingia, cementul radicular, osul alveolar, ligamentul alveolo-
dentar) urmată de mobilizarea şi apoi de eliminarea spontană
sau extracţia dinţilor datorită complicaţiilor dureroase sau
disfuncţiilor ocluzale pe care le provoacă. Afectarea osului
alveolar în cadrul acestei boli este însoţită de resorbţii şi atrofii
osoase accentuate, provocând astfel situaţii cu totul
nefavorabile protezării.
 Etiologie mixtă: carie și boală parodontală.
 3. Alte afecţiuni - mai rar întâlnite. Apar de
obicei în patologia maxilo-facială:
– procese infecţioase ale părţilor moi sau ale oaselor
(osteomielite),
– tumori care necesită rezecţii osoase întinse asociate
cu extracţii,
– traumatisme faciale cu avulsia dinților sau care impun
extracţia dinţilor din linia de fractură.
 4. Iatrogenia – tratamente incorecte care
cuprind toate sferele medicinei dentare.
 SIMPTOMATOLOGIA
EDENTAȚIEI TOTALE
 Lipsa unităţilor odonto-parodontale (dinţilor)
perturbă toate funcţiile aparatului dento-maxilar:
– masticaţia,
– fizionomia,
– automenţinerea,
– fonaţia.
 Pacientul poate acuza tulburări legate numai de
o funcţie sau în legătură cu toate funcţiile.
 Tulburările masticatorii
 Tulburările masticatorii importante apar la pacienţii cu
extracţii multiple recente sau după ablaţia unor punţi.
Lipsa arcadelor dentare face imposibilă incizia, zdrobirea
şi măcinarea alimentelor.
 Tulburările masticatorii apar fie la pacientul neprotezat,
fie la pacientul protezat.
 Tulburări masticatorii evidente pot apare şi în cazul unor
pacienţi vechi purtători de proteze parțiale mobilizabile,
care după extracţia ultimilor dinţi constată o mare
instabilitate a protezelor.
 Tulburări masticatorii pot apare şi în cazul unui edentat
total protezat prin proteze totale care necesită retuș sau
refacere în caz de deficiențe grave.
Tulburări fizionomice

 prăbuşirea etajului inferior al

feţei,
 adâncirea şanţurilor
peribucale,
 dispariţia roşului buzelor,
 îmbătrânire bruscă.
Tulburări fonetice:
 Cavitatea bucală are un rol esenţial în emiterea sunetelor
fonetice articulate.
 Foarte rar pacientul vine pentru fonaţie (actorii).
Tulburări psihice:
 Tulburările masticatorii, fizionomice şi fonetice care apar
în urma edentaţiei totale vor afecta în mod inevitabil şi
starea psihică a pacientului.
 Apar dereglări în comportamentul normal al pacientului:
– nu poate ieşi din casă fără dinţi – se creează
complexe.
– pierderea încrederii în propria persoană.
 EVOLUŢIA ŞI PROGNOSTICUL
EDENTAŢIEI TOTALE
 Edentaţia totală va evolua în timp prin producerea unor
modificări morfologice şi funcţionale ale aparatului
dento-maxilar care vizează structura osoasă, mucoasa
fixă, musculatura şi articulaţia temporo-mandibulară.

 Gravitatea acestor modificări este diferită de la caz la

caz.

 Prognosticul poate fi:

– favorabil, prognostic bun;
– relativ favorabil;
– nefavorabil, prognostic rezervat.
 Evoluţia favorabilă se petrece în condiţiile în care:
– pierderea dinţilor a fost de etiologie carioasă,
– edentaţia e urmată de o restaurare protetică corectă,
– individ sănătos cu stare generală bună,
– sistem nervos echilibrat,
– vârsta nu prea înaintată.
 Evoluţia nefavorabilă poate fi prognosticată când:
– etiologia pierderii dinţilor a fost parodontopatia;
– pacientul refuză protezarea (mult timp a stat
neprotezat);
– starea generală este afectată prin prezenţa unor boli
generale dismetabolice (boli cronice sau endocrine);
– vârsta avansată – osteoporoza intervine mai intens;
– sistem nervos dezechilibrat (consumatori de toxice:
alcool, alte cauze).
 Evoluţia nefavorabilă poate fi ameliorată,
încetinită, prin aplicarea tratamentului
protetic optim.

 Dar chiar şi în aceste condiţii, la pacienţii

vârstnici modificările evolutive nu pot fi
oprite deoarece merg în strânsă legătură
cu procesul de îmbătrânire.
 MODIFICĂRILE
MORFOFUNCȚIONALE ALE ADM ÎN
EDENTAȚIA TOTALĂ

 Modificări ale maxilarelor (modificări

osoase),
 Modificări ale mucoasei crestelor alveolare
și a fundurilor de sac vestibulare,
 Modificări ale mușchilor ADM și limbii,
 Modificări ale ATM.
 Modificări ale maxilarelor
(modificări osoase)
 sunt primele care apar după extracţia dinţilor,
 procesul alveolar al oaselor maxilare, parte
componentă a paradonţiului de susţinere se va
transforma în creastă alveolara reziduală,
denumită frecvent creastă alveolară, creastă
reziduală sau creastă edentată,
 procesul de remaniere şi de transformare osoasă
începe imediat după extracţia dinţilor şi continuă
toată viaţa.
 Resorbţie - Proces de dispariţie lentă, a unui
ţesut sau organ.
 Resorbţie osoasă - Scăderea consistenţei
osului, prin pierderea conţinutului său mineral
sau organic.
 Atrofie - Degenerare morfologică și funcțională
a unui țesut sau organ, cauzată de tulburări de
nutriție sau de inactivitate.
 Se manifestă clinic prin scăderea volumului
maxilarelor.
 Proces cronic, progresiv, ireversibil.
 Particularități

 La maxilar: rezorbţia şi atrofia se fac concentric (centripet) în sensul

că circumferinţa crestei alveolare se micşorează (se modifică direcţia
de inserţie a dinţilor, baza apicală fiind mai mică decât baza
coronară).
Particularități continuare
 La mandibulă: totul se
produce invers:
rezorbţia şi atrofia –
centrifug, direcţia de
inserţie a dinţilor se
modifică, baza apicală
fiind mai mare decât
baza coronară.
 Datorită acestor modificări rezultă apariţia unei
discordanţe între mărimea crestei alveolare la maxilar şi
mandibulă, creasta mandibulară va circumscrie creasta
maxilară atât în sens sagital (creasta mandibulară
depăşeşte creasta maxilară) cât şi lateral (creasta
mandibulară fiind în afara crestei maxilare).
Factorii care influenţează rezorbţia şi atrofia
osoasă la edentatul total. Factorii locali
 Cauza pierderii dinţilor. Complicaţiile cariei produc
atrofie osoasă mai uşoară în comparaţie cu
parodontopatia, unde atrofia osoasă este alertă.
 Vechimea edentaţiei. O edentaţie veche prezintă o
rezorbţie şi o atrofie mai accentuată; în caz contrar
structurile sunt bine reprezentate.
 Calitatea extracţiilor. Extracţiile dificile, asociate cu
pierderea osoasă vor crea o creastă reziduală mult
diminuată deja din prima fază (postextracţională). Cea
mai recomandată tehnică, mai ales în cazul extracţiilor
dentare în grup este extracţia alveoloplastică
(regularizarea de creastă însoţită de sutură şi vindecare
rapidă), astfel creasta alveolară va rămâne la o înălţime
corespunzătoare, cu contur neted, regulat.
 Factorii care influenţează rezorbţia şi atrofia
osoasă la edentatul total. Factorii locali continuare
 Momentul şi calitatea protezării. Lipsa protezării produce
o resorbţie de inactivitate. Protezarea imediată provoacă o
resorbţie modelantă prin exercitarea unor stimuli care
influenţează favorabil evoluţia substratului osos. O protezare
corectă, cu transmiterea judicioasă a presiunilor şi o
extindere corectă a bazei protezelor este benefică conservării
substratului osos.
 Numărul protezelor purtate. Fiecare proteză nou aplicată
va grăbi gradul de atrofie osoasă un timp, după care devine
constantă.
 Obiceiurile vicioase. Orice parafuncţie care prelungeşte
timpul de exercitare a forţelor ocluzale asupra zonei de
sprijin, va grăbi atrofia ososasă.
 Încărcătura ocluzală. Poate să apară în edentaţia totală
unimaxilară având ca antagonişti arcada naturală sau punţi
dentare. Forţele masticatorii crescute ce apar, vor provoca
atrofia osoasă.
 Igiena orală – influenţează rezorbţia şi atrofia.
Factorii care influenţează rezorbţia şi atrofia
osoasă la edentatul total. Factori generali
 Starea generală de sănătate. Rezorbţia se
accelerează in caz de afecțiuni generale (diabet,
tulburări endocrine, etc).
 Vârsta. Odată cu înaintarea în vârstă, atrofia
osoasă se accentuează ca urmare a încetinirii
procesului metabolic dar mai ales datorită
instalării osteoporozei senile.
 Sexul. Sexul feminin este mai vulnerabil unei
evoluţii nefavorabile. Se incriminează aici
tulburările endocrine şi osteoporoza
postmenopauză.
 Pierdere osoasă în regiunea anterioară a
mandibulei. O proteză înlocuiește atât dinții
cât și osul resorbit.
Clasificarea pierderii osoase în maxilare
edentate total după LEKHOLM și ZARB
Modificări ale mucoasei crestelor
alveolare și a fundurilor de sac
vestibulare
 Mucoasa care acoperă crestele
alveolare suferă modificări în
urma dispariției dinților și a
atrofiei maxilarelor.
 Ideal mucoasa are grosime și
consistență uniformă, fixă și bine
întinsă.
 Când mucoasa nu urmează
atrofia osoasă apare o mucoasă
mobilă care balansează în sens
orizontal ca o creastă de cocoș.
Necesită corecție chirurgicală.
 Mucoasă subțire, atrofiată
incapabilă să suporte presiuni
mari.
 La dentat fundul de sac vestibular este la aproximativ 5
mm de la planul apexian al dinților.
 La edentatul total mucoasa marginală a fundurilor de sac
vestibulare este mobilizată de mușchi și astfel fundul de
sac se apropie de muchia crestei alveolare.
 Datorită atrofiei osoase adâncimea fundurilor de sac
vestibulare se reduce tot mai mult astfel încât inserțiile
frenurilor labiale și linguale se apropie sau chiar ajung la
muchia crestei alveolare.
 În caz de atrofie accentuată mandibulară inserția
mucoasei planșeului bucal se face pe muchia crestei
alveolare.
 Modificări ale mușchilor
ADM și limbii
 Pentru a face prehensiunea alimentelor și zdrobirea lor
cu ajutorul crestelor, edentatul total face propulsia
mandibulei pentru a prinde cu buzele.
 Poziția de repaus a mandibulei este apropiată de
maxilarul superior, ceea ce impune o mai mare întindere
a mușchilor coborâtori ai mandibulei și o scurtare mai
accentuată a mușchilor ridicători.
 Inserțiile mandibulare ale mușchilor milohioidian și
genioglos se apropie tot mai mult de creastă pe măsura
accentuării atrofiei osului mandibular.
 Limba își modifică forma, volumul și acțiunea. Se
relaxează și se lățește peste crestele alveolare, venind în
contact cu mucoasa obrazului.
Modificări ale ATM
 ATM se adaptează la noua
condiție, lipsa dinților care se
caracterizează prin mișcări
mandibulare mult mai libere.
 Mișcări predominant orizontale
care creează presiuni asupra
părții anterioare a tuberculului
articular.
 Resorbție a părții anterioare a
meniscului și tuberculului
articular.
 Perforarea meniscului.
 Sindrom disfuncțional dureros
(sindromul lui COSTEN).
Raporturile crestelor alveolare
edentate
 Când arcadele dentare
sunt intacte arcada
dentară superioară este
ușor excentrică față de
arcada dentară inferioară.
 În caz de edentație totală
bimaxilară situația se
inversează: arcada
dentară inferioară este de
obicei excentrică față de
arcada dentară
superioară.
 Consecințele atrofiei osoase:
modificarea relațiilor intermaxilare
 La edentații totali de dată recentă la care
anterior edentației tipul de ocluzie a fost normal,
linia interalveolară din dreptul incisivilor este
verticală.
 Când starea de edentație este veche și însoțită
de atrofia accentuată a ambelor maxilare, linia
interalveolară din dreptul incisivilor are o direcție
oblică, convergentă către creasta superioară.
 COMPLICAȚIILE
EDENTAȚIEI TOTALE
 Articulare:
– Modificări regresive ale elementelor componente,
– Proces de resorbție a elementelor osoase,
– Condilul se aplatizează,
– Deplasarea meniscului înaintea sau înapoia condilului.
 Digestive, datorită scurtării digestiei bucale:
– Gastrite,
– Colite
– Slăbirea generală a organismului.
 Psihice –alterarea stării psihice datorită modificărilor
fizionomice (înfățișare de om mult mai vârstnic decât în
realitate), digestive, alterarea stării generale.
 CÂMPUL PROTETIC
EDENTAT TOTAL
 Câmpul protetic reprezintă totalitatea
ţesuturilor pe care se sprijină proteza şi cu
care proteza vine în contact.
 Se disting două zone ale câmpului
protetic:
– Zona de sprijin.
– Zona de succiune.
Zona de sprijin
 Este reprezentată de
componenta câmpului
protetic care suportă
presiunile exercitate în
timpul masticaţiei şi
deglutiţiei, fiind adaptată
structural în acest sens.
 Este compusă din
substratul osos ce
reprezintă baza de sprijin
pentru protezele totale şi
din mucoasa fixă care
acoperă structurile
osoase.
Zona de succiune
 Delimitează la periferie şi
în exterior câmpul
protetic.
 Este alcătuită din zona de
mucoasă pasiv mobilă,
(mucoasa fundurilor de
sac vestibulare, fundul de
sac lingual), şi din
mucoasa mobilă de la
nivelul obrajilor, buzelor
şi limbii care vine în
contact cu suprafaţa
lustruită a protezei.
CÂMPUL PROTETIC EDENTAT
TOTAL MAXILAR
1. Zona de sprijin
a. Substratul osos
 suportă presiunile exercitate în timpul
masticaţiei şi deglutiţiei;
 este reprezentat de bolta palatină
alcătuită din elemente ale osului
maxilar (apofizele palatine în regiunea
anterioară), la care se adaugă şi
lamele orizontale ale osului palatin (în
regiunea posterioară).
 elementele osoase ale osului maxilar
sunt:
– creasta edentată,
– tuberozităţile maxilare,
– bolta palatină (apofizele palatine).
 b. Substratul mucos
 La nivelul zonei de sprijin, substratul osos este acoperit de mucoasa
fixă.
 În treimea anterioară a palatului şi muchia crestei edentate,
mucoasa fixă cu cele două straturi ale sale se insera direct pe os,
prin intermediul periostului. În celelalte zone, între ea şi periost se
interpune un strat de ţesut conjunctiv submucos, care îi oferă un
grad mai mare de înfundare, de deformare verticală, respective
rezilienţă mărită.
 În condiţii favorabile, întreaga suprafaţă a câmpului protetic este
acoperită cu o mucoasă groasă, bine vascularizată, aderentă de
periost, cu aspect de duritate.
 Alteori, mucoasa este subţire, atonă, slab vascularizată, puţin
rezistentă la presiunile masticatorii. “Câmp protetic dur".
 În alte cazuri stratul mucos este prevăzut cu o submucoasă bine
reprezentată însă legătura cu periostul este deficitară, rezilienţa este
accentuată, şi apar posibilităţi de glisare laterală a mucoasei pe plan
osos. “Câmp protetic moale".
 2. Zona de succiune
a. Mucoasa pasiv mobilă:
 Mucoasa pasiv mobilă este situată la limita dintre mucoasa fixă şi
mucoasa mobilă. Între ea şi periost se interpune un strat submucos, care
îi permite o mobilizare faţă de planul osos, sub acţiunea manevrelor
efectuate de medic.
Localizare:
 Mucoasa pasiv mobilă se situează în apropierea fundurilor de sac
vestibulare şi la nivelul liniei "Ah", în regiunea posterioară a câmpului
protetic maxilar, la trecerea între palatul dur şi vălul palatin. în vestibul
mărgineşte versantele vestibulare ale crestelor edentate în apropierea
fundurilor de sac vestibulare. Poate fi sub formă de linie sau bandă de
mucoasă cu o lăţime de 1-3 mm.
 Cu cât este mai lată şi mai aproape de fundurile de sac, cu atât
realizează o succiune internă mai bună, implicit o menţinere favorabilă.
La nivelul de trecere între palatul dur şi moale, zona neutră poate fi de
lăţime variabilă (1-3 mm), în funcţie de poziţia vălului palatin. Se
reperează prin pronunţarea vocalei "A" sau manevra Valsalva.
 Succiunea internă este realizată la nivelul acestei zone de mucoasa pasiv
mobilă datorită elementelor glandulare, adipoase şi ţesutului conjunctiv
lax, care permite o înfundare a marginilor protezei şi o închidere
marginală ermetică de ventil.
Închiderea de ventil. Mucoasa pasiv-mobilă.
 b. Mucoasa mobilă
 Mucoasa mobilă sau activ mobilă tapetează obrajii,
buzele, vălul palatin şi pilierii.
 Este mobilizată de formaţiunile musculo-tendinoase
subiacente sau din apropiere în toate sensurile. Din
acest motiv marginile protezei nu se vor extinde la
nivelul inserţiilor musculare şi ligamentare, care prin
contracţie îndepărtează proteza de pe câmpul protetic.
 Mucoasa mobilă poate contribui la realizarea unei
succiuni externe, în cazul în care aceste formaţiuni sunt
ocolite sau când grosimea protezelor este astfel
concepută încât să nu împiedice funcţionalitatea
musculaturii şi ligamentelor de la periferia câmpului
protetic.
 Clasificarea câmpului protetic
edentat total maxilar
 Clasa A,
 Clasa B,
 Clasa C,
 Clasa D.
 Criterii: forma bolții palatine, creasta edentată, tuberozitățile
maxilare.
CÂMPUL PROTETIC EDENTAT
TOTAL MANDIBULAR
a. Substratul osos.
 Substratul osos are o
întindere mai mică
decât la maxilar fiind
reprezentat de
creasta edentată
mandibulară.
 b. Substratul mucos
 Substratul mucos al zonei de sprijin de la nivelul mandibulei este format,
ca şi la maxilar, din mucoasa fixă. Zona de mucoasă fixă este mai puţin
extinsă şi calitativ inferioară comparativ cu cea a maxilarului. Ea acoperă
creasta edentată mandibulară la nivelul muchiei şi pe cele două versante
(extern şi intern).
 Rezilienţa mucoasei este diferită în funcţie de zone: este minimă pe
muchia crestei şi la nivelul excrescenţelor osoase, iar apoi aceasta creşte
treptat în regiunea vestibulară, pe măsură ce ne apropiem de mucoasa
pasiv mobilă, ca urmare a interpunerii sub mucoasă a unui ţesut
conjunctiv lax.
 Variante de mucoase:
1. mucoasă sănătoasă, cu o grosime suficientă, deprimabilă dar nu în
exces, este capabilă să suporte aceste presiuni.
2. mucoasă subţire, palidă, puţin vascularizată, puţin elastică, reduce
valoarea mecanică şi funcţională a protezei totale mandibulare.
3. mucoasă prea groasă devine prea comprimabilă şi care determină
deplasări apreciabile ale bazei protezei, accelerând resorbţia crestei
edentate.
4. mucoasă la nivelul căreia apar bride longitudinale sau pliuri multiple
longitudinale de mucoasă paralele cu creasta, flotante, mobile.
 2. Zona de succiune
a. Mucoasa pasiv mobilă.
 La nivelul mandibulei, mucoasa pasiv mobilă este ştearsă,
nedefinită. Deseori mucoasa fixă se continuă cu cea mobilă, fără o
zonă de trecere.
 La nivelul mandibulei, singura zonă în care se poate pune în
evidenţă mucoasa pasiv mobilă este zona vestibulară.
b. Mucoasa mobilă.
 Mobilitatea mare a acestei mucoase, mai ales în regiunea linguală,
tinde să îndepărteze proteza de pe câmpul protetic.
 Mobilitatea mucoasei din regiunea vestibulară este mai mică şi mai
puţin periculoasă în dislocarea protezei. Ea poate fi utilizată în
asigurarea etanşeităţii externe a protezei.
 În regiunea linguală, în zonele laterale, se constată prezenţa glandei
sublinguale care poate să aibă un rol important în asigurarea
etanşeităţii.
Clasificarea câmpului protetic
edentat total mandibular
 Clasa A,
 Clasa B,
 Clasa C,
 Clasa D,
 Clasa E.
Criteriu – musculatura
de la periferia
câmpului protetic.
Vă mulțumesc pentru
atenție!