Protetica Cursuri

UNIVERSITATEA ,,DUNĂREA DE JOS'' GALAȚI
DISCIPLINA PROTETICĂ DENTARĂ FIXĂ

An universitar 2020-2021
AN IV
Edentația Parțială
CURS 1:
ISTORIC. DEFINIȚIE, TERMINOLOGIE, ETIOLOGIE, FORME CLINICE
Prof. Dr. Habil. Kamel Earar

1. Perioada Antică (5000 î.e.n- 400 e.n)
• Preocuparea de înlocuire a dinţilor absenţi este

foarte veche
• Încă din antichitate, s-au făcut cercetări în acest

sens folosindu-se diferite materiale şi metode
pentru confecţionarea şi fixarea protezelor
dentare
 Cea mai veche lucrare dentară - Egipt (mijlocul
celui III mileniu IHr) = ligatură de sârmă de aur
pentru imobilizarea dinţilor mobili
În ceea ce priveşte fixarea dinţilor artificiali se
foloseau: fire de păr de cal sau mătase, fibre de
plante sau sârmă de argint sau aur pe care le
treceau prin tunele săpate în dinţii artificiali şi ale
căror capete le răsuceau în jurul a 2 – 4 dinţi
La început înlocuirea dinţilor
urma să satisfacă numai
estetica şi fizionomia şi mult
mai târziu când metodele de
ancorare a dinţilor artificiali
de cei naturali au progresat
s-a pus problema
îmbunătăţirii funcţiei
masticatorii
2. Evul Mediu
•Nu se remarcă progrese deosebite în domeniul protezării

dentare
•Dinţii artificiali care s-au utilizat pentru confecţionarea

protezelor în această perioadă au fost:
- dinţi din oase bovine (care erau însă poroşi şi se alterau
rapid în mediul bucal)
- dinţi de bovine, cai şi alte mamifere (erau mai rezistenţi
în mediul bucal însă şi aceşti dinţi din cauza mărimii trebuiau
şlefuiţi, ajungându-se la stratul de dentină mai puţin rezistent)
- dinţi din fildeş (dar din cauza porozităţii fildeşul devenea
urât mirositor, iar rezistenţa mecanică era redusă)
- dinţi de hipopotam, erau mai rezistenţi decât cei
menţionaţi mai sus.
3. EPOCA
MODERNĂ
Secolul XVIII
Dacă din antichitate şi întreg Ev mediu stomatologia era
considerată ca o parte neesenţială a medicinii, nefiind practicată
de medici, secolul XVIII aduce o revoluţie în acest domeniu.
• P. Fauchard trebuie considerat creatorul stomatologiei
moderne.
- realizează pentru prima dată proteze totale şi parţiale care se
menţin graţie unor arcuri.
- realizează prima punte dentară,
- utilizează porţelanul roz pentru baza protezei
- imaginează dinţii cu ştift radicular.
• În sec al XVIII protezele dentare erau realizate din fildeș
(fildeșul provenea de la elefanțI, hipopotami)
• Dinții folosiți ”Waterloo teeth” (provin din cimitire sau de la
soldații de pe câmpurile de luptă) erau introduși în baza
protezei
 1790 protezele din fildeș sunt înlocuite cu proteze din porțelan
Dezavantaj:
- fracturări frecvente ale protezei dentare
- culoare strălucitoare
 La Forgue realizează baze protetice metalice care se menţin

cu ajutorul ventuzelor.
• J. Gardette a realizat prima proteză totală menţinută
prin adeziuni şi succiune,
• Din 1825 dinţii din porţelan încep să fie fabricaţi pe
scară largă.
• Baza protezelor se confecţiona din os prin sculptură,
din cositor (erau prea grele), aliaje nenobile (1865, la
Londra, A Blandy) pe care îl turna în tipare din ghips,
macheta fiind realizată din ceară. Acest aliaj coroda în
cavitatea orală.
Epoca contemporană
În ultimele decenii, asistăm la implementarea unor noi
tehnologii în stomatologie, tehnologii care au devenit posibile
datorită apariţiei a noi materiale cu calităţi performante.
 Utilizarea curentă a acestor materiale dentare a fost principalul

factor care a imprimat o creştere calitativă rezultatelor
tratamentelor stomatologice.
Date succinte de
epidemiologie
• Incidența ridicată în rândul populației, explicată
prin factorul civilizație
o Diversificarea alimentației
o Creșterea incidenței cariilor, parodontopatiilor
edentație
11
Studii statistice sustin valori
mari epidemiologice
• Țări dezvoltate (Germania, Finlanda, Suedia, Anglia) – 30%
afectare prin edentație
o Axelsson G. 1995
o Micheelis 1992
o Saaki 1994
• SUA – studii National Institute of Dental Research (NIDR) –
incidența 4% la adult tânăr, 41% populația vârstnică
o Hidenkari 1996
o Marcus 1991, 1996
• Europa – 30 milioane de persoane sunt edentate (aprox. 35%
din populația totală)
o Micheelis 1996
• România – (noiembrie 2003) – studiu coordonat OMS pe
un lot de 10,000 subiecți – aprox. 35% afectare prin diferite
forme de edentație parțială
12
• Datorita valorii crescute epidemiologice, s-a crezut că
edentația este un proces normal de îmbătrânire
13
• Cercetări gerontologice privind îmbătrânirea
normala a sistemului stomatognat au diferențiat:
o Procese fiziologice de îmbătrânire

o Efectele bolilor parodontale produse la nivelul
cavității orale (caria și parodontopatia)
o Daniell 1983
o Osterberg 1995
o Slade 1996
o Papas 1998
14
• Edentația nu reprezintă doar procesul
normal de îmbătrânire
• Edentația reprezintă sechele ale unor

procese patologice orale dobândite în
cursul vieții
oHolm 1994
oONG 1996
• Există o multitudine de factori etiologici care

contribuie în proporții variabile
15
ETIOLOGIA EDENTAȚIEI PARȚIALE
1. Factori determinanţi
1.a. cauze congenitale
1.b. cauze aparente
1.c. cauze dobândite
2. Factori favorizanţi
2.a. factori genetici
2.b. factori de risc
2.c. factori socio-demografici/
economici
 hipodonţie: agenezia interesează unul până
la 4 muguri dentari
 oligodonţie: absenţa unui număr mai mare

de 8 unităţi dentare
 anodonţie: absenţa tuturor unităţilor dentare

de pe arcadă
B. CAUZE APARENTE ALE EDENTAŢIEI
INCLUZIILE DENTARE
• Se pot manifesta clinic prin

prezenta unei breșe edentate
• Examinarea radiologică este

obligatorie pentru
excluderea unui dinte inclus
CAUZE DOBÂNDITE ALE EDENTAȚIEI
CA URMARE A:
 AFECȚIUNILOR ODONTALE
 AFECȚIUNILOR PARODONTALE
 EXTRACȚIILOR DENTARE
 AVULSIILOR TRAUMATICE
 TRAUMELOR OCLUZALE
 INFLAMAȚIILOR OASELOR
MAXILARE
 TUMORI ALE OASELOR MAXILARE
AFECȚIUNI ODONTALE
 Prin prisma descoperirilor actuale privitoare la etiologia bolii

carioase, aceasta este considerată, la acest moment, cea mai
mare epidemie din istoria umanitaţii, indicii de afectare variind
între 60-65% din populaţie în ţările dezvoltate, 85-90% în ţările
în curs de dezvoltare şi 98-100% în ţările subdezvoltate.
 În aceste condiţii, boala carioasă poate fi considerată ca fiind

principala cauză a edentaţiei parţiale întinse, în special prin
complicaţiile pe care le induce.
AFECȚIUNI PARODONTALE
• Diminuarea suportului dentar induce modificarea

biomecanicii dento-parodontale prin creşterea mobilităţii
dentare, datorită apariţiei forţelor nocive pentru osul
parodontal (atât ca sens cât şi ca valoare), suplimentându-se
factorii favorizanţi ai osteolizei.
• Alveoliza avansată reprezintă (în multe situaţii clinice)

indicaţie de extracţie a dintelui, netratată ducând la expulzia
“spontană” a dintelui/dinţilor afectaţi.
22
EXTRACȚIA ÎN SCOP ORTODONTIC

TRAUMATISME COMPLEXE
Extracția dentară –
iatrogenică
Nevralgia de trigemen :
Cu o etiologie incertă,
nevralgia de trigemen,
prin durerile atroce pe
care le cauzează, poate
determina în mod
eronat extracţia, în
cazul unor confuzii de
diagnostic.
Edentaţia parţială reprezintă o stare fiziopatologică a
sistemului orofacial, caracterizată prin absenţa unui număr
oarecare de dinţi la nivelul unei arcade, până la rămânerea
unuia singur.
Clasificările și sistematizările formelor
clinice au la bază două criterii principale:
Criteriul numărului de
Criteriul topografic
dinți absenți
Terminale uni- Reduse (1-2

/biterminale dinți)
Intercalate Întinse (3-4 dinți)
Mixte Extinse
Subtotale
• Să utilizeze o terminologie topografică
unanim acceptată
• Să țină cont de valoarea intrinsecă (morfologia
coronară, rezistenta și integritatea dintelui
posibilităție de retenție pe care acesta le oferă)
și extrinsecă (calitatea implantării dintelui,
raportul coroană-radăcină, poziția
topografică, abraziunea mobilitatea) a dinților
prezenți
• Să fie o clasificare simplă și ușor de reținut, să
permită o vizualizare a cazului
• Să nominalizeze dinții restanți
Terminologia la care apelează
sistematizarea lui E. Costa
utilizează următoarele denumiri:
- edentație frontală (F)

- edentație laterală (L)
- edentație terminală (T)
- edentație mixtă Edentație frontală
Edentație laterală Edentație terminală Edentație mixtă

 Citirea breșelor se face de la
drepta la stânga, întâi la
maxilar
 Se citesc breșele, nu dinții Edentație L – F,L,T
care lipsesc
 Între breșele de pe aceeași
hemiarcadă se pune ”,”
 La trecerea de lina mediană se
pune ”-”
 “M” la maxilarul superior și
“m” la mandibulă
Edentație L,L,F-F,F,L,T
L,F-F,L L,L,F-F,F,L
• Clasificarea se face totdeauna numai după tratamentul
preprotetic;
• Molarul 3 absent nu se ia în considerare în clasificare;
• molarul 2 absent care nu necesită a fii înlocuit nu se ia
în considerare;
• Breşele cele mai posterioare sunt cele care determină
clasa de edentaţie; alte suprafeţe edentate adiţionale se
numesc modificări, sau subclase ale clasei de bază;
• Cu excepţia clasei a IV-a, fiecare clasă poate avea mai
multe modificări;
• Întinderea spaţiilor edentate nu se ia în considerare, ci
numai numărul suprafeţelor edentate.
Clasa I, cu 2 Clasa III, cu 1
modificări modificare
Clasa II, cu 1
modificare
Este o clasificare utilă de fapt mai mult în
tratamentul edentației parțiale prin proteze fixe, dar
este aplicabilă și protezării mobilizabile.
Are trei tipuri de deformități ale crestei edentate, la

care se adaugă situația normală (N)
Clasa I-a
Creastă edentată cu pierdere
de substanță în sens
vestibulo-oral, cu înălțime
normală în sens apico-coronar
•Clasa a II-a:
Pierdere de substanță
în înălțime la nivelul
crestei, cu lățime
normală;
•Clasa a III-a:
Pierdere de substanță
la nivelul crestei
edentate atât vertical,
cât și în lățime.
•Clasa a IV-a
Reprezintă configurația normală a
crestei
SFÂRȘIT!
UNIVERSITATEA ,,DUNĂREA DE JOS'' GALAȚI
AN IV
An universitar 2020-2021, semestrul II
Curs 2
EXAMINAREA CLINICĂ
Prof. Dr. Habil. Kamel Earar

FIŞA DE EXAMINARE CLINICĂ
• Anamneza
• Examinarea exobucală
• Examenul endobucal
• Examinările paraclinice
• Formularea diagnosticului
• Planul de tratament
• Prognosticul
• Dispensarizarea pacientului
ANAMNEZA
• Este definită ca fiind o conversaţie ce permite

pacientului să comunice medicului simptomele,
senzațiile şi temerile, pentru ca acesta să aibă o
perspectivă asupra bolii pacientului şi a
atitudinii acestuia faţă de ea.
• În general anamneza este o
evaluare a pacientului înainte de
orice tratament.
Care sunt etapele anamnezei?
• Date personale de identificare
• Motivul prezentării
• Istoricul afecţiunii
• Antecedente personale medicale
• Antecedente personale stomatologice
• Antecedente heredocolaterale medicale
• Antecedente heredocolaterale stomatologice
• Obiceiuri vicioase orale
• Starea afectiv emoţională a pacientului
• Starea generală de sănătate a pacientului
Care sunt obiectivele
anamnezei?
• Stabilirea unui diagnostic
• Stabilirea problemelor medicale care pot
modifica starea de sănătate orală sau
abilitatea pacientului de a suporta
tratamentele
• Descoperirea afecţiunilor cronice
• Prevenirea urgenţelor medicale asociate cu
tratamentul stomatologic
• Stabilirea unui raport medic – pacient
Date personale de identificare
• Numărul de înregistrare al fişei
• Data examinării
• Numele şi prenumele
• Vârsta
• Sexul
• Educația
• Adresa
• Ocupația
• Religia
MOTIVUL
PREZENTĂRII
• Reprezintă motivul pentru care pacientul solicită asistenţă

medicală, descris în cuvintele pacientului.
• Se stabileşte prin chestionarea pacientului asupra
motivului pentru care solicită tratament.
• În fişă motivul prezentării este consemnat utilizând pe cât
posibil cuvintele pacientului, fără a fi utilizaţi termeni de
specialitate.
MOTIVUL
PREZENTĂRII
• Problemele descrise de pacient sunt

înregistrate în ordine cronologică şi în
funcţie de severitate.
• Motivul prezentării ajută la stabilirea

diagnosticului şi a planului de tratament,
acesta având prioritate.
ISTORICUL AFECŢIUNII
= Descrierea cronologică a simptomelor ce trebuie

să includă informaţii despre durată, localizare,
caracter şi tratamentele anterioare.
Practicianul trebuie să obţină informaţii despre

afecţiune utilizând un set de întrebări despre
simptome.
ISTORICUL AFECŢIUNII
Întrebările pot fi:
 Când a apărut pentru prima oară problema?

 Aveţi anumite probleme şi simptome asociate?
 Ce vă agravează sau ce vă îmbunătăţeşte situaţia?
 Aţi consultat un alt specialist?
 Ce aţi făcut pentru a vă rezolva problema?
ANTECEDENTE
PERSONALE GENERALE
• Trebuie să includă informaţii despre bolile pacientului, tratamentele

efectuate şi eventualele internări, precum şi o evaluare a sănătăţii
generale a pacientului bazată pe informaţiile furnizate de acesta
• Toate bolile prezentate de pacient trebuie înregistrate în ordine

cronologică
• Pacientul trebuie evaluat pentru: afecţiuni cardiovasculare,

respiratorii, gastrointestinale, endocrine, hematologice, neurologice,
psihologice, articulare şi alergii
ANTECEDENTE PERSONALE
STOMATOLOGICE
• Ne informează de atitudinea pacientului faţă de tratamentele

dentare.
• Ne oferă informaţii generale despre modul în care pacientul este

conştient de întreţinerea sănătăţii orale.
• Ne dă informaţii dacă în cadrul tratamentelor anterioare a avut
experienţe neplăcute, utile pentru a putea aplica diverse tehnici de
management comportamental.
• Informaţiile importante despre tratamentele anterioare pot fi de

ajutor pentru situaţia prezentă.
Care sunt elementele ce trebuie incluse în
antecedentele stomatologice?
 Consultaţiile dentare anterioare incluzând frecvenţa,

motivul, tratamentele anterioare şi complicaţiile
 Modalităţile de igienizare orală
 Alte simptome şi semne orale, inclusiv durere sau
sensibilitate dentară, sângerare sau durere gingivală,
mobilitate dentară, abcese
 Traumatisme dentare sau maxilo-faciale
ANTECEDENTE HEREDOCOLATERALE
MEDICALE
• Antecedentele heredocolaterale oferă adesea informaţii
despre boli cu caracter genetic sau cu transmitere
ereditară:
o tulburări de coagulare
o afecţiuni aterosclerotice cardiace
o afecţiuni psihice
o diabet zaharat
ANTECEDENTE HEREDOCOLATERALE
STOMATOLOGICE
• Sunt importante pentru că există o serie de afecţiuni care au

transmitere ereditară:
o Parodontopatiile
o Afecţiunile ortodontice – prognatismul mandibular
o Incidenţa proceselor carioase
o Malformaţii congenitale
OBICEIURI VICIOASE ORALE
• Parapraxii
o Sugerea degetului – poate avea ca rezultat afectarea întregului
aparat dento-facial. Hiperactivitatea muşchiului mentonier,
proalveolodenţie, tendinţă la ocluzie încrucişată.
o Onicofagie – modificările ce pot apărea sunt următoarele:

retroînclinarea incisivilor superiori, abrazia marginii incisivilor
inferiori.
OBICEIURI VICIOASE ORALE
 Ţinerea de diverse obiecte între dinţi

 Aspiraţia părţilor moi ale feţei
 Muşcarea buzei
 Respiraţia orală – îngustarea arcadei
superioare, boltă ogivală, ocluzie
încrucişată laterală, posibil
incontinenţă labială
 Malpraxii » Masticaţie unilaterală

 Parafuncţii
 Bruxism
 Ticuri mandibulare
 Ticuri linguale
 Malfuncţii
 Deglutiţie infantilă – pacientul poate prezenta
ocluzie deschisă, gingivită, incontinenţă labială
 Hipertonia limbii
 Hipertonia buzei inferioare
 Alte obiceiuri vicioase

 Fumat
 Consumul de alcool
• ATITUDINI POSTURALE VICIOASE
o Dormitul cu capul în poziţii extreme

o Hiperextensie – retropulsia şi coborârea mandibulei
o Hiperflexie – realizează în timp propulsia mandibulei
o Sprijinit în pumn – de obicei unilateral, declanşează
treptat asimetrii faciale
o Poziţia incorectă la lecţii la şcoală

STAREA AFECTIV EMOŢIONALĂ -
COMPORTAMENT
• Receptiv cooperant
• Receptiv necooperant
• Indiferent
• Ostil
• Sceptic
STAREA DE SĂNĂTATE GENERALĂ
•Tensiunea arterială este importantă pentru

determinarea severităţii hiper şi hipotensiunii.
Valorile normale sunt de 120/80mmHg
•Rata respiratorie – 16 – 20 resp/min
•Temperatura 36.5 - 37°

EXAMINAREA EXTRAORALĂ
• Care sunt tehnicile de examinare fizică a

pacientului? Cum sunt utilizate acestea în
medicina dentară?
o Inspecţia – se bazează pe evaluarea vizuală a
pacientului
o Palparea - atingerea şi aprecierea senzitivă
(consistența şi forma formaţiunilor oro-faciale)
o Percuţia – implică diferenţe de transmitere a

sunetului de structuri (aplicabilitate limitată la
nivelul structurilor capului şi gâtului)
o Auscultarea – tehnica de
ascultare a diferenţelor de
transmitere a sunetului realizată
de obicei cu stetoscopul – în
medicina dentară articulaţia
temporo-mandibulară şi
determinarea tensiunii arteriale
• Examenul general
Inspecţie
• Conturul geometric facial
• Simetria facială
• Profilul facial
• Proporţionalitatea etajelor feţei
• Inspecţia buzelor
• Aspectul tegumentelor faciale
• Evaluarea şanţurilor periorale şi nazogeniene
• Examenul fantelor palpebrale, al
pavilioanelor urechilor şi pupilelor
• Palparea reliefurilor osoase
• Palparea grupelor limfatice

ganglionare
• Palparea punctelor de emergenţă

nervoasă şi sinusale
• Aprecierea sensibilităţii generale a

feţei
• Palparea musculaturii
• Examinarea ATM
• Examen funcţional
EXAMENUL
GENERAL
• Dezvoltarea generală (somatică)
o normotrof sau normosom (dezvoltarea generală

corespunde vârstei)
o hipotrof sau hiposom (pacientul este mai mic decât

vârsta cronologică)
o hipertrof sau hipersom (pacientul este mai mare decât

vârsta cronologică)
EXAMENUL GENERAL
• Tip constituţional
o ectomorf sau longilin (înalt, suplu, creştere
predominant antero-posterioară, anomalii
dento-maxilare în plan sagital)
o endomorf sau digestiv (scund, dezvoltare în
plan transversal)
o mezomorf sau atletic (creștere echilibrată,
transversală şi sagitală)
• Sistem nervos
o tare, slab echilibrat
sau neechilibrat
Conturul geometric facial
• Se apreciază de la zona orbitară în jos, din normă frontală.
o Ovală
o Pătrată
o Triunghiulară
o Rotundă – incidenţă crescută
la copii
o Pentagon/trapez:
• Pentagon drept – diametrele bizigomatic şi bigoniac relativ
egale
• Pentagon cu baza în sus – predomină diametrul bizigomatic
• Pentagon cu baza în jos – predomină diametrul bigoniac
PROPORŢIONALITATEA ETAJELOR FEŢEI
• Din normă frontală

• Se poate realiza şi din normă laterală
• Delimitarea etajelor feţei:

o Superior: trichion – nasion
o Mijlociu: nasion/ophrion – subnazale
o Inferior: subnazale – gnathion
• Proporţionalitatea normală a
etajelor - egale
INSPECŢIA BUZELOR
• Se apreciază fanta labială, aspectul buzelor,
vizibilitatea dinţilor în poziţia de repaus.
• Grosimea buzelor: groase, mijlocii, subţiri

• Treapta labială – normal buza superioară o depăşeşte uşor
(2 mm) anterior pe cea inferioară şi este mai groasă.
• Tonicitatea buzelor - introducerea a două degete la

comisuri, iar pacientul execută o mişcare de apropiere a
acestora. După intensitatea forţei se poate face aprecierea de
normo-, hipo- sau hipertonie a buzelor.
Aspectul tegumentelor faciale
• Se urmăreşte:
o Aspectul – scoriaţii, răni, zone eritematoase
o Culoarea – pacienţii cu anemie prezintă o
paliditate accentuată, pacienţii cu icter
prezintă o coloraţie a tegumentelor gălbuie
o Textură
o Semne - cicatrici
o Pigmentări
o Edeme
Evaluarea şanţurilor periorale şi
nazogeniene
• Se apreciază reprezentarea acestora
o În conformitate cu vârsta
o Accentuate
o Şterse
Examenul ochilor, al pavilioanelor
urechilor şi nasului
• Examenul ochilor
o Sprâncenele
• Simetrice, coliniare
• Egal distribuite faţă de linia mediană
o Fantele palpebrale se urmareşte:

• Poziţionare
o Drepte
o Mongoloide
o Antimongoloide
• Egalitate stânga – dreapta
o Pupilele
• De mărime egală (până la
1 mm diferenţă - normal)
• Forma - rotundă
• Reacţia la lumină şi capacitatea
acestora de acomodare
• Examenul pavilioanelor urechii – se inspectează:

o Paralelism
o Poziţie
o Aspectul şi tegumentele
• Normal:
o Lobii urechilor – sunt simetrici, paraleli
o Inserţia superioară a pavilioanelor este
paralelă cu linia ce uneşte cantusurile ochilor
o Tegumentele de aceeaşi culoare
o Fără leziuni la inspecţie
• Examenul nasului – se examinează:
o Plasarea şi simetria
o Tonusul narinelor
o Lăţimea nasului
o Mărimea – înălţimea ar trebui să fie 1/3 din înălţimea
feţei
o Patologic:
• Deviaţia de sept – respiraţie orală
• Nas sub formă se şea – sifilis congenital
Palparea reliefurilor osoase
 Se face efectuează comparativ stânga
dreapta
 Se apreciează continuitatea
reliefurilor osoase
 Prezenţa/absenţa durerii
 Prezenţa/absenţa unor procese
tumorale
 Prezenţa/absenţa fluctuenţei unui
abces
Palparea grupelor
limfatice ganglionare
• Se apreciază
o Localizarea
o Numărul nodulilor
o Sensibilitatea – spontană sau provocată
o Consistenţă – dură, moale, renitentă
o Mărimea - se apreciază bidimensional
o Mobilitatea
• Se palpează următoarele grupuri ganglionare: submandibulari,

submentonieri, laterocervicali, occipitali, preauriculari.
• Pacientul este poziţionat astfel încât ţesuturile supradiacente să fie
relaxate.
Palparea punctelor de emergenţă
nervoasă şi sinusale
• Se palpează bimanual, simetric şi simultan:
o Supraorbital
o Infraorbital
o Mentonier
o Peretele anterior sinusal
• Se determină dacă există sensibilitatea

dureroasă (durere)
Palparea musculaturii
• Se cercetează: volumul, simetria, tonusul
• Se palpează
o muşchii paravertebrali cervicali;
o muşchii vertexului;
o muşchii temporali;
o muşchii maseteri;
o muşchii digastrici;
o capetele externe ale muşchilor pterigoidieni
interni;
o muşchii sternocleidomastoidieni;
o muşchii trapezi.
• Palparea se realizează exooral şi intraoral

Examinarea ATM
• Inspecţia - examinarea comparativă a regiunii pretragiene atât
în repaus cât şi în timpul desfăşurării mişcărilor mandibulare, în
special în timpul deschiderii maxime a cavităţii bucale.
• Palparea - indexul medicului introdus în conductul auditiv

extern al pacientului, în timp ce policele este situat pretragian,
iar pacientul realizează mişcări lente de deschidere şi închidere
a cavităţii bucale.
• Examinarea clinică a ATM:
o Amplitudinea maximă a deschiderii

cavităţii bucale
• Amplitudinea blocată – valori sub 20 mm.
o Excursia mentonului
• Din normă laterală – formă arc de cerc
• Din normă frontală – fără abateri de la linia mediană
o Excursia condililor – prin palpare
• Normală (amplă) a condililor în
fosa mandibulară;
• Limitată (redusă);
• Blocată în fosa mandibulară.
EXAMINAREA
INTRAORALĂ
EXAMENUL INTRAORAL
• Deschiderea cavității orale
• Forma şi mărimea arcadelor dentare
• Examenul crestelor edentate
• Examenul tuberozităţilor maxilare şi a tuberculilor
piriformi
• Examinarea bolţii palatine
• Examenul zonei linguale
• Examenul limbii
• Examenul mucoasei
• Examenul cantitativ şi calitativ al salivei
• Examenul ocluzal static
• Examenul ocluzal dinamic
Deschiderea
cavității orale
• Limite – normal 30 – 40 mm (40 – 50 mm)
o Deschidere micşorată
• Probleme articulare
• Probleme musculare
• Traiect – rectiliniu se consideră normală o abatere până la 2
mm
o În baionetă
o În zig-zag
• Durere
o Articulară – localizată
o Miogenă - iradiantă
Forma şi mărimea arcadelor
dentare
• La adulţi
o Parabolă - arcada superioară
o Semielipsă - arcada inferioară
• La copii
- semicerc ambele arcade
Examenul bolţii
palatine
• Înălţime
o Medie 5 -10 mm
o Joasă sub 5 mm
o Adâncă peste 10 mm
o Ogivală
• Prezenţa torusului maxilar

• Aspectul suturii palatine
• Examinarea mucoasei şi a
rugilor palatine
• Examinarea vălului palatin
Examenul zonei sublinguale (planşeul bucal) şi
al limbii
• Zona sublinguală
o Mușchiul milohioidian
o Glanda sublinguală
o Orificiile de deschidere a
glandei sublinguale
• Limba
o Formă
o Culoare
o Aspect
o Poziţie
Examenul mucoasei
• Se urmăreşte:
o Prezenţa ulcerațiilor,
abceselor, fistulelor, pigmentărilor
o Orice modificare patologică
o Orificiul de deschidere a canalului Stenon
Examenul gingiei
 Culoare
 Formă şi consistenţă
 Conturul
 Simetria gingivală
 Pigmentare
 Tendinţa la sângerare a
gingiei afectate
Examenul gingiei
 Eritem gingival
 Retracţii gingivale
 Existenţa fisurilor lui

Stillman
 Hiperplazie
 Pungi gingivale
Examenul
parodonţiului
• Prezenţa plăcii bacteriene dentare şi a tartrului
• Prezenţa pungilor parodontale
• Gradul de mobilitate a dinţilor

o Gr I – mobilitate V – O
o Gr II – V – O şi M – D
o Gr III – V – O, M – O şi în ax.
• Gradul de implicare a furcaţiilor

o Grad I – pierderea ataşamentului orizontal până la 3 mm
o Grad II – pierderea ataşamentului orizontal mai mult de 3 mm (dar
nu este implicată întreaga furcaţie)
o Grad III – este implicată furcaţia de jur înprejurul dintelui
Examenul dinţilor
• Apelul dinţilor 1.8→2.8→3.8→4.8
• Integritatea dinţilor:
o Integru, neintegru
o Obturaţii
o Reconstituiri protetice
o Abrazie patologică - după
BROCA:
• Gradul 1 - abraziune limitată
la smalţ, fără expunerea
dentinei, nici măcar prin
transparenţă
Examenul dinţilor
• Gradul 2 – suprafaţa smalţului este mai degradată,

prezentând expunerea a zone de dentină sub formă de
insule.
• Gradul 3 – smalţul este dispărut în totalitate,

evidenţiindu-se dentina.
• Gradul 4 – uzura dentară

patologică excesivă, cu depăşirea
mijlocului coroanelor dentare,
uneori până la nivelul coletului,
caz în care camera pulpară este în
general deschisă.
Examenul
dinţilor
 Forma
 Culoarea dinţilor
 Structura dinţilor:
 Hipercalcifieri
 Distrofii
 Displazii
 Poziţia dinţilor
Examenul ocluziei
aprecierea parametrilor morfologiei ocluzale
rapoartele ocluzale statice şi dinamice
57
Examenul stării de igienă
Evaluarea gradului de igienă a cavităţii orale

reprezintă baza profilaxiei protetice.
Pentru aprecierea ei se pot utiliza revelatorii de placă, suprafaţa

colorată fiind ulterior cuantificată.
Determinarea vizează feţele vestibulare ale dinţilor 1.6, 1.2, 2.1 şi

feţele orale ale dinţilor 3.6, 3.2, 4.1.
Similar se procedează şi pentru evaluarea depozitelor de tartru.
58
Vă mulțumesc pentru atenție!!!
AN IV
Principii funcţionale, estetice şi profilactice în

protezarea prin punți dentare a pacientului
edentat parțial.
Curs 3
Prof. Dr. Habil. Earar

Kamel
Principii generale în tratamentul edentaţiei
parţiale prin punţi dentare
Toate puntile dentare, indiferent de tehnica

prin care sunt realizate (dintr-o bucată sau
mai multe elemente), trebuie să corespundă
unor principii general valabile, cunoscute
sub numele de:
• Principiul biofunctional;
• Principiul biomecanic;
• Principiul profilactic.
1.Principiul biofuncțional
Restaurarea integrităţii arcadei dentare cu ajutorul
punţilor dentare, se realizează în scopul
restabilirii funcţiilor majore ale aparatului dento-
maxilar:
- masticatie,
- fonaţie,
- fizionomie.
Restaurarea masticaţiei
Arcadele dentare, restaurate prin punți, pot realiza o masticaţie
eficientă dacă sunt asigurate următoarele condiţii:
• feţele ocluzale ale construcţiei protetice să prezinte dimensiuni
identice sau asemanatoare cu feţele ocluzale ale dinţilor naturali
pierduți;
• relieful feţelor ocluzale să fie cuspidat cu toate elementele bine
exprimate în concordanţă cu individualizarea stereotipiilor
musculare;
• raportul de contact cu dinţii antagoniști să fie funcţional, cu
multiple contacte, stabile şi simultane pentru a favoriza
transmiterea presiunilor în axul dinților stâlpi.
Restaurarea fizionomiei
Aceasta presupune realizarea unui aspect cât mai natural.
Condiţii:
• forma feţelor vestibulare ale dinţilor artificiali trebuie să fie identice cu cea
a dinţilor naturali de pe aceeaşi arcadă şi în corelaţie cu a dinţilor arcadei
antagoniste;
• dimensiunile feţelor vestibulare egale cu ale dinților naturali absenţi şi în
armonie cu a dinţilor restanţi;
• culoarea trebuie să fie cât mai apropiată de dinţii restanţi în cavitatea
bucală;
• se poate realiza animarea punţii care constă în realizarea unor malpoziţii
dentare sau individualizarea coroanelor;
• dacă dinţii stâlpi au înălţime redusă şi spaţiul protetic între creastă şi planul
de ocluzie este micşorat se intervine prin gingivo şi alveoloplastie asupra
dinţilor stâlpi şi plastie de creastă la nivelul crestei edentate;
• se ţine cont de curba vestibulară a arcadelor dar şi de curbele de ocluzie;
• gradul de vizibilitate al dinţilor artificiali este dat de gardul de ridicare al
buzei superioare.
Restaurarea fonaţiei
În emiterea consoanelor dinţii frontali reprezintă, prin feţele
palatinale, suportul fix pe care se sprijină vârful limbii.
Prin acest sprijin, forma şi volumul cavităţii bucale, ce reprezintă
camera de rezonanţă, se modifică, dar întotdeauna la fel,
menţinâdu-se nealterată pronunţarea şi timbrul vocii.
Limba, cu sensibiliatetea ei tactilă atât de pronunţată, întâlneşte
suportul într-o singură poziţie şi cu un singur relief morfologic.
Fiind cunoscute aceste elemente morfo – fiziologice, se impune să
se creeze condiţii identice şi după confecţionarea corpului de
punte în edentaţii frontale.
Modelajul feţei palatinale a corpului de punte şi poziţia sa în sens
vestibulo – oral, dimensiunea în sens cervico – incizal şi
vestibulo – oral să fie identice cu a dinţilor naturali.
2. Principiul biomecanic
 se referă la asigurarea unei rezistenţe fizico-clinice a protezei, fără a se deforma,
abraza sau fractura.
Rezistenţa:
 Morfologie pe secţiune în formă de « T » sau « L », rotunde, pătrate;
 Se indică aliaje nobile (Au, Pt) sau nenobile (Ni-Cr) şi masele ceramice;
 Se contraindică restaurările fixe integral ceramice, din răşini acrilice simple sau
compozite; excepţie se face numai în caz de edentaţii frontale cu inocluzii frontale.
Inserţia-stabilitatea:
 Este facilitată când preparaţiile dentare sunt paralele;
 Este uşurată când se utilizează coroane cu grosime dirijată, iar preparaţiile sunt uşor
conicizate;
 Stabilitatea se asigură prin fricţiunea rezultată între faţa interioară a coroanelor şi
bont; frictiunea poate fi parţială sau totală;
 Stabilitatea este augmentată de filmul de ciment (dacă se utilizează tehnica adezivă
cu cimenturi ionmere).
3.Principiul bioprofilactic
Conform principiului profilactic, punţile dentare trebuie astfel
concepute şi executate,încât toate ţesuturile cu care proteza vine în
contact (dinţi, parodonţiul, creastă edentată, mucoasă bucală) să nu
fie agresate, inducându-li-se modificări patologice.
Punerea în practică a confecţionării punţilor dentare a principiului
profilactic, presupune respectarea normelor privind:
 direcţia corpului de punte,
 relieful ocluzal al corpului de punte,
 lãţimea vestibulo-orală a corpului de punte,
 raportul corpului de punte cu creasta edentată,
 protecţia papilei interdentare,
 calităţile fizico-chimice ale materialelor din structura
punţii.
Principii generale în tratamentul
edentaţiei parţiale prin punţi dentare
Direcţia corpului de punte

 Dinţii stâlpi au rolul de a transmite prin parodonţiul lor de susţinere
presiunile masticatorii pentru a ajunge la osul alveolar.
 Aceste forţe sunt adunate atât de la feţele ocluzale ale dinţilor stâlpi cât şi
de la suprafeţele ocluzale ale dinţilor de înlocuire a dinţilor absenţi (corpul
de punte).
 Supraîncărcarea dinţilor stâlpi este posibilă datorită receptorilor parodontali
care au rol de autoprotecţie la forţele supraliminare.
 Nocivitate forţelor masticatorii asupra implantării dinţilor stâlpi apare
doar pentru componentele orizontale ale acestora sau când forţele sunt
proiectate în afara poligonului de susţinere şi anume, în poligonul de sprijin
parodontal al dintelui.
 Din aceste considerente, corpul de punte (dinţii de înlocuire) se va realiza în
linie dreaptă între dinţii limitanţi breşei.
 Respectarea acestui deziderat profilactic poate fi îndeplinit pentru punţile
zonei laterale a arcadei.
 Curbura arcadei antagoniste, ca şi estetica facială nu permit realizarea în
linie dreaptă a corpurilor de punte, din zona frontală a arcadei.
Realizarea curbă a corpului de punte situează forţele masticatorii

în afara poligonului de sprijin parodontal al dinţilor stâlpi.
Astfel se creează un moment de rotaţie în jurul liniei drepte ce
uneşte dinţii stâlpi, cu efecte nocive, ce favorizează
îmbolnăvirea parodontală a acestora.
Anularea rotaţiei este posibilă prin mărirea suplimentară a
numărului de dinţi stâlpi, căutându-se ca braţul de rezistenţă să
fie cel puţin egal, dacă nu mai mare, decât braţul de forţă.
Lăţimea vestibulo-orală a corpului de punte

 Afectarea parodontală apare şi în cazul nerespectării
dimensiunii vestibulo-orale a corpului de punte. Lăţimea
punţii va corespunde lăţimii dinţilor limitanţi ai breşei.
 Mărirea dimensională a lăţimii corpului de punte situează
forţele de masticaţie în afara poligonului parodontal de
susţinere şi apare tendinţa de rotaţie vestibulo-orală a
punţii.
 S-a încercat ca măsură profilactică, subdimensionarea
vestibulo-orală a corpului de punte, în dorinţa eliminării
unor posibile forţe de rotaţie, aplicate în afara poligonului
de sprijin parodontal al dinţilor stâlpi.
Între mărirea şi micşorarea dimensiunii vestibulo-orale a

corpului de punte este de preferat micşorarea.
Atenţie însă la respectarea cuspizilor de sprijin (palatinali la
dinţi maxilari, vestibulari la dinţii mandibulari), care nu
trebuie afectaţi dimensional, reducerea făcându-se din
cuspizii inactivi: vestibulari la maxilar, linguali la
mandibulă.
Relieful ocluzal
 Eficienţa masticatorie şi troficitatea parodontală sunt indisolubil legate de
modul de angrenare al dinţilor celor două arcade: rapoartele ocluzale.
 Morfologia ocluzală este rezultatul funcţiei acesteia, având ca şi consecinţă
stereotipul dinamic de masticaţie al individului. Sunt cunoscute corelaţiile
care se fac între panta tuberculului articular, gradul de cuspidare ocluzală,
rapoartele interdentare ale zonei frontale, curbele de compensaţie,
stereotipul dinamic de masticaţie.
 Panta condiliană accentuată este corelată cu un cuspidaj accentuat, cu o
supraocluzie frontală şi cu un stereotip de masticaţie pe verticală, tocător.
 Panta condiliană orizontală este corelată cu un cuspidaj aplatizat, şters, cu
raport frontal labiodont şi cu un stereotip dinamic de masticaţie pe
orizontală, frecător.
 Migrările dinţilor stâlpi şi ale dinţilor antagonişti îngreunează restaurarea
făcând uneori imposibilă refacerea normală a rapoartelor ocluzale.
Contactul tripodic
 Reprezintă o posibilă variantă de întâlnire ocluzală a dinţilor laterali ai celor două
arcade.
 Este caracteristic situaţiei clinice când un cuspid angrenându-se într-o fosetă
antagonistă, se fixeazã în aceasta prin trei puncte, fără a avea posibilitatea atingerii
fundului fosetei.
 Rapoartele ocluzale sunt stabile, mandibula păstrându-şi poziţia spațială faţă de
maxilar.
 Eficienţa masticatorie este maximă.
Contactul vârf cuspid-planşeu fosetă

 Este rezultatul situaţiei clinice în care foseta fiind largă şi cuspidul ascuţit, acesta
(cuspidul) îşi găseşte cu uşurinţă locul în fosetă, luând contact numai cu planşeul
fosetei.
 Este inferior contactului tripodic, ca şi eficienţă masticatorie şi stabilitate a
mandibulei în poziţia de intercuspidare maximă.
 Asigură dinamicii mandibulare mişcări libere, eficienţa masticatorie fiind bună.
Contactul în suprafaţă
 Este rezultatul trecerii de la morfologia ocluzală primară, la
morfologia ocluzală secundară, care a transformat punctele de
contact în suprafeţe de contact. Între pantele cuspidiene se produc
contacte întinse.
 Stabilitatea mandibulei în intercuspidare maximă este perfectă.
 Eficienţa masticatorie este redusă comparativ contactului tripodic
şi contactului vârf cuspid-planşeu fosetă.
 Mişcările mandibulei pot fi blocate de interferenţe dentare,
situaţie în care piesa protetică poate deveni un factor iatrogen al
disfuncţiei ocluzale.
Raportul corpului de punte cu creasta alveolară edentată

 Configuraţia morfologică a corpului de punte poate influenţa decisiv
fizionomia, fonaţia, dar şi posibilităţile de curăţire artificială şi
autocurăţire.
 Aspectul feţei mucozale a corpului de punte şi raportul acesteia cu
creasta alveolară edentată poate favoriza menţinerea unei igiene
riguroase şi implicit starea de sănătate a ţesuturilor moi din
vecinătate.
 O igienă nesatisfăcătoare atrage după sine apariţia depozitelor
alimentare, halena caracteristică, precum şi reacţia inflamatorie a
ţesuturilor moi periprotetice (gingivale, parodontale).
 Profilactic, aceste inconveniente trebuie eliminate din start prin
conceperea şi realizarea unui raport al corpului de punte cu creasta
edentată, care să îmbine necesităţile fizionomice, fonetice şi igienice
în concordanţă cu topografia breşei edentate şi ierarhizarea
atributelor funcţionale ale zonei ce urmeazã a fi protezată.
Protecţia papilei interdentare

 Se va realiza, atât la nivelul trecerii dintre corpul de punte
şi elementele de agregare, cât şi la nivel interdentar (dinte
stâlp-dinte vecin).
 Traumatizarea papilei interdentare poate cauza inflamaţia
acesteia, cu repercursiuni asupra parodonţiului de susţinere
şi deci, asupra implantării dintelui stâlp.
 Protecţia papilei se va asigura, atât în faza de modelare a
machetei punţii dintr-o bucată, cât şi în faza de solidarizare
a elementelor componente ale unei punţi, în tehnologia
realizării punţilor din elemente separate (lipire).
Protecţia papilei interdentare
LIMITA CERVICALĂ A PREPARAŢIEI ŞI PARODONŢIULUI

În decursul anilor s-au preconizat şi practicat multiple localizări:
 la nivelul fundului şanţului gingival;
 la jumătatea distanţei dintre fundul şanţului gingival şi creasta
marginală a gingiei libere;
 puţin sub nivelul crestei marginale;
 supragingival.
Cercetările ulterioare au demonstrat că unele din aceste localizări au un
potenţial nociv asupra parodonţiului preferându-se preparaţiile
supragingivale.

Avantajele preparaţiilor supragingivale:
 preparare mai uşoară şi cu mai mare precizie;
 finisare foarte bună;
 sunt plasate frecvent în smalţul dur;
 amprentare facilă;
 pot fi evaluate mai uşor la controalele periodice.
Marginile restaurărilor protetice trebuie plasate supragingival ori

de câte ori este posibil.
Situaţiile clinice care indică plasarea marginilor protezei unitare în şanţul gingival:
 mascarea marginii protetice din considerente estetice;
 leziuni carioase şi fracturi dentare extinse în zona sulculară;
 acoperirea unor restaurări intratisulare existente;
 îmbunătăţirea retenţiei restaurării prin alungirea bontului;
 asigurarea unui contur coronar mai favorabil la dinţii cu furcaţiile interradiculare
dezvelite;
 extinderea restaurării apical de o arie de contact proximală.
Estetica este motivul cel mai des invocat pentru a justifica plasarea marginilor
protetice în şanţul gingival ,mai ales pe suprafaţa vestibulară.

Când se impune plasarea marginilor protetice în şanţul gingival trebuie să se
acorde o atenţie deosebită conturării subgingivale a restaurării.
Terminaţia în muchie de cuţit este considerată de către parodontologi ca
normalul la nivel de gingie liberă.
Când conturul subgingival este turtit, el nu va mai putea susţine gingia liberă,
care va lua forma de “rulou” peridentar, şanţul gingival va fi paralel cu cu
axul lung al dintelui iar placa dentară se va depune cu uşurinţă la nivelul
şanţului gingival.
Când conturul este excesiv de voluminos, gingia liberă este presată, fibrele
circulare sunt rupte iar capacitatea de adaptare fiziologică este depăşită.
Apare inflamaţia gingivală, creşteri în volum, sângerare, acumularea de
placă dentară se accentuează.

Prepararea dinţilor pentru coroane de înveliş are drept scop

realizarea bontului dentar peste care să se poată insera prin
alunecare dispozitivul protetic.
Şlefuirea este necesară pentru a se crea condiţii prin care
marginile viitoarei micropreteze să fie intim aplicate la nivelul
coletului, fără a leza ţesutul parodontal marginal şi pentru ca
dimensiunile şi forma finală a microprotezei să poată reface
raporturile normale morfofuncţionale cu dinţii adiacenţi şi
antagonişti.
Forma finală a bontului dentar trebuie să ofere condiţii de
retentivitate şi stabilitate microprotezei. Acestea din urmă
depind de mărimea suprafeţelor de fricţiune între preparaţia
dentară şi pereţii microprotezei dar şi de precizia cu care se
realizează formele specifice şlefuirii.
Forma finală a bontului dentar variază în funcţie de tipul de

microproteză pentru care se realizează şlefuirea.
Bontul coronar va avea în general o formă uşor tronconică,aproape
cilindrică,cu diametrul mai mare la colet decât la perimetrul
feţei ocluzale.
Particularităţile de modelare a bontului dentar sunt legate de
morfologia şi topografia dintelui ce urmează a fi şlefuit şi
prezintă unele caracteristici în legătură cu destinaţia
microprotezei ca element singular sau element de agregare într-
o punte dentară.
În general feţele vestibulo-orale şi proximale prezintă convexităţi
de diferite grade,care trebuie suprimate prin şlefuire pentru a
ajunge la cea mai adecvată formă geometrică.
Korber diferenţiază 4 forme de preparare:

 Preparare tangenţială - şlefuirea tangentă la toate feţele
coroanei dintelui, cuprinde şi coletul astfel încât limita
preparaţiei ajunge subgingival.
Trecerea între suprafaţa dentară şlefuită şi cea neşlefuită a fost
denumită ,,linia sau graniţa de demarcaţie” - ea va coincide
obligatoriu cu marginea coroanei.
 Prepararea cu prag - crearea unui prag circular, orizontal
nivelul închiderii marginale a coroanei, bontul devine mai mic
comparativ cu dimensiunea lui de la nivelul secţiunii
transversale radiculare.
 Prepararea mixtă (cu prag-fără prag) - combinarea între

prepararea tangenţială şi cea cu prag astfel încât pragul să fie
realizat numai în zona vizibilă şi să se piardă la nivelul feţelor
proximale.
Procedeu indicat pentru prepararea coroanelor mixte unde
vestibular trebuie îndepărtată o cantitate mai mare de
substanţă.
 Prepararea escavată - cu o piatră diamantată de tip flacără
rotunjită se realizează o suprafaţă escavată în jurul coletului
dintelui.
Plasarea coroanei se relizează în perimetrul dintelui,fără a mai fi
necesară crearea pragului propriu-zis.
Tipuri de prag
1.Pragul sub forma de pană (featheredge)
 Avantajul său constă în conservarea structurii dintelui.
 Dezavantajul este datorat faptului că nu oferă suficient spațiu pentru componentele
coroanei.
 Realizarea sa nu este îndeosebi recomandată de majoritatea practicienilor.
2.Pragul în muchie de cuțit (chiesel)

 Avantaje: conservă structura dintelui.
 Dezavantaje: localizarea marginilor greu de controlat.
 Indicat ocazional la dinții înclinați.
3.Chamfer -chainfrein-( en conje`)

 Avantaje: margini distincte, spațiu suficient, ușor de controlat.
 Dezavantaje: prezența unei zone cu smalț nesusținut.
 Indicatii : restauăari metalice; marginea orală a coroanei metalo-ceramice.
4.Prag înclinat (bevel)

 Avantaje: îndepărteaăa zona de smațt nesusținut și
permite finisarea marginei metalice
 Dezavantaje: extinde preparația în sulcusul gingival
 Indicații: marginea vestibulară a coroanelor mixte
5.Prag drept (shoulder)
 Avantaje: oferă spațiu suficient pentru materialul
restaurator
 Dezavantaje: puțin conservativ cu structurile dentare
 Indicații: marginile vestibulare ale coroanelor metalo-
ceramice și total ceramice
6.Prag drept înclinat 90-120 grade (sloped shoulder)

 Avantaje: elimină smalțul fără susținere, oferă spațiu
pentru
material, fapt satisfăcător esteticii
 Dezavantaje: puțin conservator cu structurile dentare
 Indicații: marginile vestibulare ale coroanelor
metalo-ceramice
7.Prag cu bizou (beveled shoulder)
 Realizat în cazul confecționarii coleretelor metalice,
oferind posibilitatea finisării marginii metalice,
preferat din considerente biologice și estetice.
Vă mulțumesc pentru atenție!
An universitar 2020-2021, AN IV
EVALUĂRI PARACLINICE ÎN
VEDEREA REALIZĂRII PUNȚILOR
DENTARE
Prof. Dr. Habil. Earar Kamel

Evaluarea loco-regională
EVALUAREA
PARACLINICĂ A
CONTURURILOR OSOASE
Radiografia panoramică
2
Avantajele acestei tehnici constau în
posibilitatea examinării concomitente a:
- rapoartelor de intercuspidare
- rapoartelor de postură
- A.T.M.
- rapoartele între elementele anatomice
- structura osoasă
- ramul ascendent al mandibulei
3
-apofizele coronoide
-forma şi structura condililor temporali şi
mandibulari
-sinusurile maxilare, fosele nazale, canalul
mandibular
- deformarea filmului este minimă;
- cantitatea de radiaţii X este mult diminuată.
4
Radiografia cefalometrică
(faţă, profil, axială)
precizează diagnosticul unor:

- modificări morfologice ale substratului
osos
- anomalii primare sau secundare
- asimetrii craniofaciale
5
Teleradiografia
Incidență antero-posterioară
O. Merrot et col. - Changes

in the edentate mandible
in the elderly, Surg Radiol
Anat (2005) 27: 265–270
6
Teleradiografia de profil
- studiul anomaliilor dento-maxilare şi

al disproporţiilor scheletice care coexistă
cu prezenţa edentaţiilor.
- este o modalitate indispensabilă de

evaluare a proporţiilor dento-faciale şi
de elucidare a cauzei anatomice a
anomaliilor dento-maxilare, făcând
posibilă analiza rapoartelor existente
între componentele masivului cranio-
facial (baza craniului, maxilare, alveole,
dinţi, părţi moi).
Teleradiografia de profil, cu
marcarea punctelor şi traseelor
cefalometrice
7
EVALUAREA PARACLINICĂ
Electromiografia
8
Este o metodă bazată pe Electromiografia
recoltarea biocurenţilor de la
nivelul muşchilor sistemului
stomatognat
utilizează electrozi de
suprafaţă sau de profunzime.
Electromiograf
Investigarea se face în paralel, grupele musculare de pe

partea dreaptă comparativ cu partea stângă.
9
Electromiografia
Spasmele musculare şi contracţiile inegale apar pe E.M.G.

cu amplitudini şi frecvenţe ridicate.
Analiza componentei neuromusculare este

utilă nu numai în diagnosticul şi evoluţia
disfuncţiilor, ci şi în restabilirea terapeutică
a planului de ocluzie.
10
Tonometria
- oferă informaţii cu privire la tonusul muscular
evaluază inegalitatea tensiunilor musculare în fazele de

repaus şi în fazele funcţionale ( masticaţie-deglutiţie, fonaţie)
evidenţiază prezenţa dezechilibrelor neuro-musculare.
Metodele variază în funcţie de grupele musculare, fiind diferite la

muşchii orbiculari şi ai limbii faţă de muşchii manducatori.
11
EVALUAREA PARACLINICĂ
ATM
TOMOGRAPHY
ARTROSCOPY 12
TELERADIOGRAPHY
Radiografia simplă ATM
- se bazează pe efectul
fotochimic al radiaţiilor
- se execută sub incidenţe diferite Incidenţa Schuller (gura deschisă)

care urmăresc evitarea
suprapunerilor osoase: PARMA,
SCHULLER , LACRONIQUE,
FRANK.
Pe imaginile obţinute se analizează:

- structura şi integritatea contururilor
osoase
- modificările interliniului articular
- poziţia condilului în cavitatea glenoidă şi
în excursia de deschidere.
13
Incidenţa Schuller (gura închisă)
Artrografia temporomandibulară
- este examenul radiologic al spaţiilor intraarticulare şi periarticulare

practicat cu ajutorul substanţelor de contrast iodate sau cu ajutorul
aerului.
reprezintă o posibilitate de a evidenţia meniscul articular după

ce în prealabil se efectuează o puncţie articulară uni- sau bi-
camerală şi se introduce un mediu de contrast opac sau gazos
(contrast negativ).
Această metodă traumatică de explorare este din

ce în ce mai rar folosită, fiind înlocuită de
explorarea computer-tomografică (inclusiv
CBCT- pentru studiul dinamic).
14
Artroscopia cu fibră optică
Este o metodă de explorare care renunţă la folosirea

substanţei de contrast şi la iradierea pacientului
- permite, sub anestezie, o vizualizare directă a

elementelor articulare prin intermediul endoscopului
prevăzut cu fibră optică.
Are avantajul de a evidenţia caracteristicile de dinamică articulară în timp real.
- oferă posibilitatea examinării precise a tuturor structurilor interne articulare, cu

posibilitatea obţinerii unor imagini foto sau video relevante.
- Se pot inspecta astfel fibro-cartilajele temporal şi condilian, discul articular, fixarea

lui, pereţii capsulari şi aspectul membranei sinoviale din spaţiul articular superior.
Se poate preleva, de asemenea, lichid sinovial sau material biopsic, permiţând în

urma unor examene complementare, citologice, histologice sau biochimice, stabilirea
unui diagnostic de certitudine. 15
Cine-radiografia
este o metodă evoluată de studiu radiologic al

articulaţiei, în poziţie statică şi dinamică.
Utilizează un amplificator de luminescenţă pentru o mai bună

definiţie a imaginii
- pe mandibulă şi maxilar se aşează câţiva markeri metalici
pentru reperarea exactă a rapoartelor intermaxilare.
Varianta modernă a cineradiografiei: CINE-FLUORO-GRAFIA
- se bazează pe efectul de fluorescenţă şi legea absorbţiei selective,

utilizând imagini color cu posibilităţi sporite de prelucrare. 16
- permite studiul pe secţiuni în plan sagital cu
Tomografia ştergerea structurilor de deasupra şi sub planul
de secţiune
Pe imagine apare evidenţiat stratul de

ţesut străbătut continuu de fascicolul de
radiaţie, straturile supra şi subiacente
planurilor de secţiune fiind şterse din
cauza mişcării.
Cuantificarea modificărilor rapoartelor

articulare urmează analizei morfologice Tomografie ATM Gura închisă. Gura deschisă
descriptive şi este reprezentată de bilanţul
Rickets.
Se are în vedere forma cavităţii glenoide, a

condilului mandibular şi temporal,
centrarea condilului în cavitatea glenoidă,
aprecierea interliniului articular, forma şi
dimensiunea pantei articulare,
circumferinţa şi structura circumferinţelor
osoase (resorbţii, uzuri, scleroze).
17
Tomodensitometria
- permite studiul unor imagini de secţiuni succesive, al

dimensiunilor morfologice şi al structurilor
elementelor ATM.
- este mai puţin iradiantă decât tomografia
- permite aprecierea stării suprafeţelor osoase (geode,

neregularităţi), interliniului articular, dar mai ales evaluează
starea muşchilor.
18
Computer-tomografia
- este utilizată în diagnosticarea tulburărilor interne la

nivelul A.T.M. survenite în urma stării de edentaţie, cât şi a
altor anomalii articulare.
- face parte din explorările imagistice secţionale
- este o metodă relativ recentă rezultată din combinarea

utilizării razelor X şi a computerului.
19
CT relevă modificările de structură şi de volum ale osului,
face posibilă aprecierea statică şi dinamică a poziţiei
meniscului, precum şi corelarea cu tulburările articulare.
Poziţie normală a meniscului articular, Menisc dislocat, anterior de condil

posterior şi superior de condil
20
CT articulaţie temporo-mandibulară
Computer-tomografia de transmisie de
raze X în geometrie cone-beam (CBCT)
este uşor de utilizat în practica dentară
curentă, unde se pune accent pe cost şi
bineînţeles cantitatea de doză iradiantă;
-spaţiul de depozitare este limitat şi zona
de scanat se află exclusiv în regiunea
capului.
- CBCT oferă posibilitatea obţinerii Secţiune panoramică îngustă (5,3
imaginilor secţionate în plan axial, coronal mm) (a) şi largă (25,6 mm) (b), ce
şi sagital, în timp real oferă acurateţe măsurătorilor
anatomice 21
Un avantaj major îl constituie faptul
că există posibilitatea ajustării
rezoluţiei de densitate pentru
perceperea mai bună a limitei dintre
două ţesuturi.
Imagine panoramică reformatată (a), cu

detalii asupra mai multor secţiuni
transaxiale (b) ce reflectă patologia osoasă
mandibulară stângă şi poziţia canalului
alveolar inferior
CBCT – utilizări:
- în terapia implantară
- în terapia chirurgicală OMF
- afecţiuni ATM
- evaluarea fracturilor cranio-faciale pre- şi post-operatorii.
22
Rezonanţa magnetică nucleară
- constituie o metodă non-invazivă de examinare a

afecţiunilor neuro-musculo-scheletale.
Imaginile prin rezonanţă magnetică nucleară se

obţin ca urmare a absorbţiei şi emisiei energiei din
domeniul radiofrecvenţelor (RF) al spectrului
electromagnetic de către spinii protonilor.
În comparaţie cu CT-ul, investigaţiile prin RMN

redau ţesuturile moi, din acest punct de vedere Fenomene artrozice la nivelul ATM observate
prin RMN în plan sagital (1-canal auditiv
fiind superior CT-ului. extern, 2-condil, 3-tubercul articular)
Imaginile de RMN pot fi obţinute în planurile sagital, axial şi frontal.
Cu ajutorul RMN, se poate stabili diagnosticul de articulaţie normală, de dislocare

anterioară a discului, cu sau fără repoziţionare la deschiderea gurii, modificări
preartrozice. 23
Scintigrafia osoasă
-permite aprecierea funcţională a ţesutului osos (activitatea osteoblastică,

vascularizaţia osoasă)
- este capabilă de a detecta remanierile osoase la acest nivel.
- este o metodă de explorare paraclinică care constă în injectarea

endovenoasă sau ingestia unui marker radioactiv cu afinitate selectivă
determinată de organul sau ţesuturile vizate.
Pe baza acestei afinităţi se studiază distribuţia topografică a izotopului

radioactiv.
Metoda foloseşte un detector special numit ,,cameră de scintilaţie” sau
cameră gama.
Această tehnică face posibil la nivelul ATM studiul calitativ şi cantitativ
al elementelor articulare, permiţând o evaluare anatomică şi structurală
complexă.
24
Evaluări paraclinice locale cu
aplicabilitate practică în
protetica dentară
25
Camera intraorală
Camera intraorală comportându-se ca o

cameră video, permite captarea unor imagini
inaccesibile vederii directe, precum şi
posibilitatea stocării şi prelucrării lor.
Camera intraorală produce un impact

semnificativ asupra comunicării
dintre medic şi pacient, în special la
tineri.
26
Studiul de model
- oferă posibilitatea vizualizării unor zone greu accesibile examenului clinic şi

aprecierii mai bune a unora dintre elementele pozitive şi negative ale câmpului
protetic.
Modelele vor fi examinate separat, în ocluzie şi montate în simulator.
În fazele pre- şi postprotetice analiza lui va urmări etapele examenului clinic
În fazele de stabilire a tentativei de proiect pentru protezele mobile se va analiza
şi echilibrul forţelor active şi de rezistenţă (prin diagramele statică, dinamică).
Modelul de studiu permite o analiză mai riguroasă a spaţiului protetic potenţial

decât la nivelul cavităţii orale, deoarece este mai accesibil măsurătorilor şi
proiectării planului terapeutic.
Se vor examina tuberozităţile maxilare şi tuberculii piriformi mandibulari :

volumul, sensul şi gradul de retentivitate.
Se recomandă ca ocluzia statică să fie analizată cu modelele montate în simulator,

apreciindu-se rapoartele în cele 3 planuri (sagital, transversal şi vertical) pentru
fiecare grup de dinţi, după reperele ocluzale ale lui Angle. 27
Analiza computerizată a modelului de
studiu
T. KOJIMA et col. - A preliminary report on a computer-

assisted dental cast analysis system used for the
prosthodontic treatment, Journal of Oral Rehabilitation
28
Examenul gnatofotostatic
Se utilizează atât în investigarea ocluziei cât şi a relaţiilor mandibulo- craniene ce

se însoţesc de dizarmonii dento-maxilare.
Se practică sub forma fotografiei extraorale în intercuspidare maximă şi relaţie
centrică şi a fotografiei extraorale de faţă şi profil.
29
Fotografia de profil oferă date importante în
diagnosticarea disfuncţiilor stomatognatice.
Pentru precizarea acestor date este necesară
trasarea următoarelor planuri:
- Simon (perpendiculara pe planul de la -
Frankfurt în punctul suborbitar trece prin
canin, comisură, gnation);
- Dreyfus (nasion – subnazale trece prin
marginea inferioară a buzei superioare,
tangenta gurii) uneşte spina nazală anterioară
cu porion;
- unghiul Hadjean (unghiul dintre tangentele
la frunte şi piramida nazală)
- unghiul dintre filtrul buzei superioare şi
cloazonul nazal (normal 90-1100).
Cu ajutorul acestor repere se stabilesc variaţiile de la normal ale cazului

investigat (poziţia buzei, a mentonului etc.).
Aceste investigaţii au o deosebită valoare documentar-ştiinţifică şi
medico-legală, oferind date suplimentare şi fundamentale stabilirii 30
unui
diagnostic corect şi complet.
Măsurarea ratei fluxului salivar
Condiţii: atmosferă de calm şi relaxare
Recomandare: pacienţii să nu se alimenteze cu cel
puţin o oră înainte de recoltare.
Materiale necesare:
Fluxul salivar de repaus: Fluxul salivar stimulat:
eprubetă gradată tablete de parafină
pâlnie
cronometru.
31
Indiferent de testul efectuat, pacientul este poziţionat
vertical cu capul aplecat înainte astfel încât saliva
colectată la nivelul planşeului bucal să poată fi eliminată
direct în recipientul gradat, timp de 15 minute.
Saliva stimulată se recoltează în aceeaşi manieră, după

triturarea parafinei standardizate.
Anterior recoltării se indică pacientului să înghită saliva

existentă.
Pentru rata fluxului de repaus sunt considerate

normale valorile cuprinse între 0.4-0.6 ml/minut.
Pentru rata fluxului salivar stimulat cele cuprinse

între 1-2 ml/minut. 32
Metoda Dentobuff de determinare a capacităţii tampon salivare
• este nevoie de un strips Dentobuff, o pipetă, parafină,

eprubetă şi un cronometru)
• se colectează saliva ca la testul anterior.
• cu o pipetă mică se ia o picătură din saliva stimulată şi
se plasează pe stripsul test
• stripsul conţine un acid şi un indicator de pH.
• după 2 minute se compară culoarea stripsului test cu
scala dată de fabricant.
33
Sistemul DIAGNODENT
Raza laser pătrunde aproximativ 2 mm în

fisurile din smalţ şi detectează modificările
patologice pe baza diferenţei de
fluorescenţă dintre substanţa dentară
sănătoasă şi cea afectată.
Utilizează o scală de valori şi un semnal
sonor de alertă şi nu expune pacientul la
radiaţii.
Este o metodă adjuvantă în depistarea

precoce a leziunilor carioase.
Scopul utilizării acestui dispozitiv pe bază

de lumină laser a fost de a investiga într-o
manieră non-invazivă gradul de
demineralizare a dinţilor, care ulterior
conduce către caria dentară.
34
Examenul radiografic
în medicina dentară în protetică
formează suportul
reprezintă principalul
paraclinic al
examen complementar
diagnosticului
utilizat
35
Radiografia retro-dento-alveolară
Este deosebit de utilă la nivelul

Principalele obiective vizate sunt:
dinţilor restanţi, în special al 1. Procesul alveolar la nivelul dinţilor stâlpi, analizat
celor limitrofi breşei edentate, din punct de vedere cantitativ (înălţimea procesului
care vor susţine viitoarele alveolar) şi calitativ (aspectul traveelor osoase);
construcţii protetice. 2. Lamina dura la nivelul dinţilor stâlpi (se urmăresc
zonele în care apar subţieri sau îngroşări ale acesteia);
3. Spaţiul periodontal, la care urmărim lărgirea
acestuia de cauză infecţioasă acută/cronică sau de
etiologie traumatică (traumatism ocluzal,
- se poate realiza prin:
suprasolicitări de cauză protetică, solicitări
tehnica bisectoarei nefiziologice date de EMSS);
tehnica paralaxei 4. Rădăcinile dinţilor stâlpi (numărul, lungimea,
tehnica bite-wing (permite morfologia, tratamentele endodontice, reacţiile
depistarea leziunilor apicale, raportul coroană-rădăcină);
interdentare). 5. Coroana dentară, la care se urmăresc cariile
secundare, raportul obturaţiilor sau leziunilor
odontale cu camera pulpară, aspectul adaptării la
colet a lucrărilor protetice existente;
6. Crestele edentate: existenţa sau inexistenţa
corticalei externe care acoperă creasta alveolară;
mărimea, continuitatea şi orientarea traveelor osoase.
36
Radiografia digitală
Avantaje:
- permite o mai bună vizualizare a
zonelor cu densităţi mici ale osului,
oferind imagini fidele; chiar dacă
rezoluţia geometrică este mai redusă faţă
de radiografia clasică, rezoluţia de
densitate este mult mai mică;
- oferă posibilitatea unei prelucrări
ulterioare a imaginii;
- expunerea la radiaţii este redusă până la
mai puţin de 10% comparativ cu tehnicile
convenţionale.
Sistemul utilizează un senzor plasat în
cavitatea orală, care reacţionează la
emisiile de raze X în mod asemănător
camerei video, înregistrând radiaţia
luminoasă şi transformând-o în
imagine.
Astfel, medicul poate beneficia de 37
datele radiologice aproape imediat.
MUCOASĂ
Evaluarea rezilienței mucoasei

Ex citologic (citologia exfoliativă)
Ex. stomatoscopic
Testul la vitamina C
Ex anatomo-patologic
Colorațiile intravitale
Ex. bacteriologic
38
Ex citologic (citologia exfoliativă)
Este o metodă de rutină utilizată ca mijloc de diagnostic al

proceselor morbide din cavitatea orală și ca instrument de studiu
al epiteliului mucoasei orale în diverse stări funcționale.
Este o metodă exclusiv de suprafață care oferă date despre:

- gradul de cheratinizare al celulelor epiteliale care se descuamează
- capacitatea mucoasei de a suporta presiuni
- utilizarea unor materiale și tehnici de amprentare în protezare
- alegerea momentului protezării
39
Ex. stomatoscopic
Permite studierea unor leziuni ale mucoasei sub limita de observare a

ochiului liber sau utilizarea unor teste de decelare “in vivo” care
completează examenul clinic macroscopic.
Metoda se bazează pe studiul mucoasei orale cu ajutorul unui sistem optic

special (o lupă binoculară care mărește imaginea de 16-30 ori) care permite
decelarea unor detalii morfostructurale caracteristice:
- modificări de culoare
- modificări de lobulație
- modificări vasculare
- modificări inflamatorii
- modificări de integritate
40
Testul la vitamina C
realizează o evaluare cantitativă a acestei vitamine la

nivelul organismului
Se utilizează o substanță reactiv test – 2,6 diclorfenol-indofenol

- se aplică pe fața dorsală a limbii, spre bază, după ștergerea limbii cu o
compresă
- se cronometrează timpul de la aplicare pînă la dispariția culorii:
0-20 secunde – cantitate normală
20-30 secunde – cantitate limită
30-60 secunde- stare carențială
mai mare de 60 secunde – avitaminoză care necesită tratament
medicamentos!!!
41
Ex biopsic
Indicații:
- în leziuni profunde și de durată, cînd evaluarea clinică și paraclinică a leziunii nu conduce
la un diagnostic definitiv concludent
- când evoluția clinică a unei leziuni diagnosticate pe baza semnelor clinice nu corespunde cu
diagnosticul clinic stabilit inițial
- cînd există cea mai mică suspiciune de tumoră malignă
Biopsia prin excizie: indicată în formațiuni mici care permit extirparea pînă în țesut sănătos
Biopsia prin incizie: indicată în leziuni întinse (ulcerative), cînd se recoltează un fragment de
țesut la limita țesutului normal cu patologic care să permită stabilirea unui diagnostic în scopul
planificării intervenției terapeutice.
Puncția biopsică: recoltarea țesutului prin puncții orale cu un ac gros, din profunzime
Forajul biopsic: indicat în formațiuni profunde în plan osos
Fragmentul recoltat pentru examen morfopatologic, introdus în fixator, este trimis laboratorului
însoțit de un formular tipizat care va conține: datele de identitate ale bolnavului, informații
privind identificarea probei (mucoasă palatină, jugală, os), descrierea leziunii cu un istoric sumar
(evoluție, simptome, durată), tehnica biopsiei. 42
Colorațiile vitale
Albastru de toluidină 1%
permite depistarea zonelor cu maximă concentrație nucleară în vederea

localizării biopsiilor în cazul leziunilor întinse.
Utilizarea testului Schiller (cu soluție Lugol modificată) permite aprecierea

zonelor de maximă cheratinizare și evidențierea glicogenului în zonele
intermediare ale epiteliului
43
Ex bacteriologic și micologic
Se poate realiza la diferite nivele și permite diagnosticarea unor

afecțiuni inflamatorii la nivelul mucoasei orale, parodonțiului,
pulpei dentare, fiind un bun indicator al eficienței tratamentului
- Prelevările se vor realiza dimineața, înainte de masă și înainte de orice manoperă

stomatologică
- Se utilizează tehnici variate în funcție de produsul, suprafața / leziunea de unde se
recoltează: mucoasă, salivă, exudatul pungii gingivale, colecții purulente, secreții din
fistule/canale ale glandelor salivare, canalul radicular (infecții pulpare, controlul sterilității
canalului înainte de obturația radiculară), oasele maxilare (afecțiuni inflamatorii)
-Tehnicile de recoltare sunt simple, utilizează tamponul de vată, benzi de hârtie de filtru,
meșe, conuri de hârtie.
-Prin examen direct, pe frotiu/cultură, se apreciază cantitativ și calitativ tipul de
microorganisme, patogenitatea acestora, care dintre microorganisme este direct răspunzător
de starea inflamatorie prezentă pentru a se putea interveni la timp.
-Atunci când este indicat un tratament cu antibiotice, se recurge la determinarea
sensibilității microorganismelor la antibiotice prin antibiogramă.
44
Ocluzia dentară
Examenul gnatosonic
Înregistrează zgomotele normale şi anormale
rezultate din contactele ocluzale sau la nivelul ATM.
Examenul gnatofonic
Metoda constă în aplicarea analizei spectrale a
sunetelor şi cuvintelor în medicina dentară, în scop
de diagnostic corect al modificărilor cantitative şi
calitative ale vorbirii şi al orientării tratamentului
recuperator.
Analiza T-Scan
Numită şi analiză ocluzală computerizată, metoda
investighează contactele dento-dentare, permiţând
echilibrarea planului de ocluzie la nivelul dinţilor
naturali sau artificiali, prin înregistrarea forţelor
ocluzale. 45
Analiza T-Scan
Cinematica mandibulară
Mandibulo-kinezio-grafia
-permite înregistrarea tridimensională a dinamicii

mandibulare
-se realizează prin:
• teste de mişcare mandibulară: deschidere, închidere,
lateralitate dreaptă – stângă, propulsie;
• înregistrarea diagramei Posselt;
• investigarea mişcărilor funcţionale (masticaţia şi deglutiţia).
46
Relaţiile mandibulo-craniene
Examinarea paraclinică a relaţiilor mandibulo-craniene se

realizează cu ajutorul:
simulatoarelor (mecanice /
electromecanice)
cheilor de ocluzie
articulatoarelor (neprogramabile,
semiadaptabile sau individuale)
arcurilor faciale
47
CONDYLOCOMP LR3, Dentron GmbH, Dental Measuring and Information Systems, Germania
Sistem electrono-optic pentru inregistrarea dinamicii mandibulare cu ajutorul48

computerului – software JAWS
SFÂRȘIT!
AN IV
Conceperea şi stadializarea planului

de tratament prin punți dentare
Prof. Dr. Habil. Earar

Kamel
OBIECTIVELE PLANULUI DE TRATAMENT
Obiectivele profilactice
realizarea unei profilaxii generale şi a unei profilaxii locale
(nespecifice şi specifice)
Profilaxia generală va fi individualizată cazului clinic şi are în

vedere:
 prevenirea agravării unor afecţiuni generale pe care le
prezintă bolnavul
 prevenirea apariţiei unor îmbolnăviri noi pe tot parcursul
tratamentului stomatologic
OBIECTIVELE PLANULUI DE TRATAMENT
Profilaxia locală nespecifică urmăreşte:
- păstrarea sănătăţii ţesuturilor de la nivelul cavităţii orale,

- prevenirea apariţiei leziunilor odontale, parodontale, mucozale
suplimentare făcând uz de mijloace de profilaxie locală:
educaţia sanitară, detartraj, tratament antiinflamator,
fluorizări, duşuri bucale, masaje gingivale, etc.).
Profilaxia locală specifică urmăreşte:
 conservarea unui metabolism optim
 şi a unei stări de sănătate optime a ţesuturilor cu care punțile

dentare vin în contact.
Tratamentul propus trebuie să aibă în vedere:
oprirea evoluţiei edentaţiei parţiale
încetinirea ei cu păstrarea pe arcadă a tuturor elementelor

odonto-parodontale pe o perioadă cât mai lungă
elementele protetice nu trebuie să creeze noi îmbolnăviri
să nu suprasolicite ţesuturile suport, să prevină dezechilibrele de

ansamblu ale sistemului stomatognat (dishomeostazia), malocluziile,
malpoziţiile mandibulo-craniene şi să conserve parametrii ocluzali
când este posibil.
Criteriile planului de tratament
1. Criteriul socio-economic ţine cont de:
 statutul socio-economic al pacientului,

 de distanţa faţă de cabinetul stomatologic,
 mediul din care provine (urban, rural), de timpul liber pe care
bolnavul îl poate aloca tratamentului stomatologic.
 profesia reprezintă un criteriu care ne poate influenţa conduita
terapeutică şi alegerea mijloacelor de protezare.
2. Criteriul dotării tehnice a serviciului urmăreşte:
• dotarea cabinetului stomatologic și al laboratorului cu
materiale și aparatură, astfel încât nivelul rezolvărilor
protetice să nu depăşească nivelul dotării tehnice.
3. Criteriul biologic este legat de starea clinică a organismului
şi a sistemului stomatognat. Va fi necesară o evaluare a
tuturor indicilor clinico-biologici stabiliţi prin:
- examenul clinic
- şi paraclinic,
astfel ca tratamentul să fie cât mai eficient.

Indici clinico-biologici generali:
 starea generală
 vârsta
 şi sexul
Indicii clinico-biologici loco-regionali se referă la:
•articulaţia temporo-mandibulară,
•muşchi,
•dinamică mandibulară,
• relaţii mandibulo-craniene
Suportul dento-parodontal posedă ca indici clinico-biologici
pozitivi:
numărul mare de dinţi restanţi; topografia lor pe arcadă ce

stabileşte clasa de edentaţie (breşele delimitate la ambele
capete de dinți restanţi când sunt reduse beneficiază de
protezare conjunctă);
implantarea normală;
morfologia coronară integră cu retentivităţi normale ale
feţelor laterale, cu abraziune fiziologică;
dinţi înalţi; puncte de contact prezente;
suportul parodontal sănătos ce va putea prelua o parte din
solicitările mecanice pe care le presupune un tratament prin
protezare.
Indicii clinico-biologici negativi ai suportului dento-parodontal
sunt reprezentaţi de:
• numărul redus de dinţi; absenţa punctelor de contact;

• implantarea deficitară (dinţi în malpoziţie cu înclinare mai mare
de 35° nu au valoare de suport în proteza conjunctă şi nu se vor
utiliza);
•morfologie coronară afectată (prin carie,
abraziune, coloraţii, distrofii); dinţi scurţi ce nu
oferă suprafeţe suficiente pentru aplicarea
coroanelor de înveliș;
•ţesutul parodontal afectat (cu indici de inflamaţie,

recesiune, mobilitate, resorbţie osoasă crescută).
Substratul muco-osos posedă indici clinic-biologici pozitivi
atunci când:
 crestele edentate sunt favorabile (înalte, late, rotunjite,
orizontale) cu grad redus de resorbţie osoasă, cu indici
Rubens-Duval favorabili (corticală continuă, trabeculaţie
îngroşată continuă; versant lingual al crestei mandibulare
înalt, cu înclinare favorabilă)
Indicii clinico-biologici negativi ai suportului muco-osos
sunt reprezentaţi de:
creste edentate ascuţite, joase, resorbite (cl. V, VI
Atwood) ascendente, descendente;
ETAPELE PLANULUI
DE TRATAMENT
16
16
Educația sanitară
• Scop :
o Prevenirea îmbolnăvirilor sistemului
stomatognat
o Furnizarea unei motivații pentru igiena bucală
o Argumentarea soluției terapeutice
o Etapizarea planului de tratament
17
17
Pregătirea generală
• Pregătirea psihică
o Comportamentul și atitudinea medicului,

climat favorabil pentru relația medic-pacient
o Comunicare nonverbală-verbală
o Medicația sedativă
o Depistarea bolilor acute și cronice
18
18
Pregătirea nespecifică
(preprotetică)
• Cuprinde ansamblul de măsuri necesare

pentru igienizarea și asanarea cavității orale
• Se realizează la toate elementele câmpului

protetic
19
19
PREGĂTIREA PREPROTETICĂ NESPECIFICĂ =
igienizare şi asanarea cavităţii orale
 suport odontal: extracţia resturilor irecuperabile,

extracţia dinţilor cu mobilitate de gr. III, extracţia
dinţilor incluşi, tratamentul chirurgical al leziunilor
periapicale, tratamentul leziunilor carioase simple şi
complicate;
 suport parodontal: detartraj, chiuretaj parodontal,

tratament antiinflamator, eliminarea focarelor de iritaţie
parodontală, chirurgie parodontală de asanare;
 suport muco-osos: leziuni inflamatorii cronice, leziuni

tumorale;
 părţi moi: leziuni inflamatorii cronice, leziuni tumorale; 20

20
PREGATIRI PROTETICE
NESPECIFICE
Suportul odonto-parodontal
Decelarea plăcii bacteriene dentare şi verificarea calităţii igienizării, cu

ajutorul revelatorilor de placă şi testul Snyder, trebuie să se realizeze încă din
etapa de educaţie sanitară (care trebuie să însoţească toate etapele planului
de tratament), când pacientul este conştientizat asupra stării de igienă pe
care o prezintă şi asupra tehnicilor de periaj pe care trebuie să le realizeze
22
22
Obiectivele urmărite prin tratament parodontal
sunt:
• eliminarea inflamaţiei gingivale;
• eliminarea semnelor de activitate ale bolii;
• stoparea pierderii de ataşament;
• ameliorarea morfologiei conturului gingival;
• crearea unor rapoarte ocluzale funcţionale;
• obţinerea regenerării ţesuturilor parodontale;
• stabilizarea dinţilor mobili.
23
23
Chirurgia endodontică
Este cunoscut faptul că în cazul necrozelor septice şi al
complicaţiilor acestora tratamentele conservatoare endodontice nu dau
întotdeauna rezultate.
Prin urmare chirurgia endodontică se adresează atât
proceselor acute, cât şi celor cronice, asigurând condiţiile necesare unei
vindecări complete, restaurarea osoasă şi recuperarea
morfofuncţională a dinţilor în cauză.
24
24
Osteotomia transmaxilară este indicată în:
•parodontita apicală acută în faza periapicală la dinţii la care nu se poate
realiza drenajul prin cateterizarea canalului şi deschiderea apexului, sau
când acest drenaj endodontic nu este suficient;
•parodontitele apicale cronice cu secreţie bogată.
25
25
Rezecţia apicală reprezintă o metodă de chirurgie ajutătoare
tratamentului endodontic, ce se poate aplica atât la nivelul dinţilor
monoradiculari, cât şi pluriradiculari, fiind diferită în funcţie de gradul
de dificultate a acestor situaţii clinice.
26
26
Timpii rezecţiei apicale vor fi adaptaţi în funcţie de aceste
situaţii clinice:
-Incizia
-Decolarea lamboului mucoperiostal
-Trepanarea tăbliei osoase
-Rezecţia apexului
-Chiuretajul periapical - îndepărtarea completă a ţesuturilor patologice din
jurul apexului
-Obturarea canalului radicular - în concordanţă cu situaţia clinică, în
funcţie de aspectele discutate anterior
-Sutura plăgii.
27
27
Amputaţia radiculară constă în îndepărtarea completă a uneia
dintre rădăcinile molarilor 1 şi 2 superiori şi inferiori, rădăcină la
nivelul căreia se află un proces apical ce nu mai poate beneficia de altă
metodă terapeutică.
28
28
Excizia hiperplaziilor de mucoasă
29
29
Pregătirea specifică (proprotetica)
1. Dinți pilieri și suport parodontal
2. Suportul muco-osos al crestei
3. Reechilibrarea ocluzală și repoziționarea

mandibulo-craniană
30
30
TRATAMENTUL PROPROTETIC
Tratamentul propropetic este denumit şi

tratament specific şi urmăreşte pregătirea
câmpului protetic pentru aplicarea
tratamentului protetic propriu-zis.
În această etapă sunt necesare modele de studiu

pe care se vor nota aspectele legate de toate
intervenţiile proprotetice.
Acest tratament este specific edentaţiei parţiale

pentru că el modifică morfologia câmpului
protetic în vederea obţinerii unor condiţii optime
de menţinere, sprijin şi stabilizare a viitoarei
construcţii protetice. 31
31
PREGĂTIREA PROPROTETICĂ SPECIFICĂ = obţinerea
unui câmp protetic favorabil pentru protezarea în condiţii
optime şi reechilibrarea sistemului stomatognat.
dinţii pilieri şi suportul lor parodontal: tratamentul leziunilor

odontale simple şi complicate, depulpări în scop protetic,
redresarea ortodontică a axelor dinţilor pilieri, chirurgie
corectivă parodontală şi RTG (regenerare tisulară ghidată);
32
32
 suportul muco-osos al crestei: excizii şi plastii modelante;
 restabilirea echilibrului ocluzal şi al relaţiilor cranio-

mandibulare;
 suprimarea disfuncţiilor sistemului stomatognat.
33
33
Dinţii pilieri şi suportul lor parodontal
Tratamentul leziunilor odontale simple şi complicate
Tratamentul acestor leziuni se adresează pierderilor de

substanţă amelo-dentinară existente la nivelul dinţilor
pilieri. În funcţie de profunzimea acestora, tratamentul se
poate realiza în etape diferite.
34
34
 în cazul cavităţilor medii, se începe prepararea cavităţii
încă din etapa preprotetică şi se obturează provizoriu, astfel
încât, în etapa proprotetică se reevaluează cavitatea restantă
urmând obturarea definitivă sau folosirea ei ca retenţie
suplimentară;
 în cazul cavităţilor profunde se impune o evaluare exactă

a distanţei faţă de camera pulpară, impunându-se, atunci
când este necesar, efectuarea pulpectomiei.
35
35
Depulparea în scop protetic
Există o serie de situaţii care impun depulparea dinţilor stâlpi:

 Dinți cu volum coronar redus ce vor fi acoperiţi prin coroane mixte metalo-
ceramice, metalo-compozite sau coroane total ceramice sau total
compozite;
 modificări ale axului de implantare ce nu coincid cu axul de inserţie al

puntii dentare (versii, rotaţii);
36
36
 modificări de poziţie de tipul translaţiilor ce duc, uneori, chiar la
amputarea coronară;
 modificări de poziţie în sens vertical, de tipul extruziilor şi

egresiilor ce impun aducerea la nivelul planului de ocluzie prin
sacrificiu mare de ţesut amelo-dentinar, făcând obligatorie
depulparea acestor dinţi.
Depulpare în scop protetic prin extruzia

molarului antagonist breşei edentate
37
37
Redresarea ortodontică a dinţilor stâlpi
Pentru a se evita sacrificiile ample de substanţă amelo-dentinară,

depulpările şi chiar extracţiile, se impun corectări ale poziţiei
dinţilor stâlpi prin tratamente ortodontice.
O alternativă la tehnicile de corecţie chirurgicală, fără intervenţii

asupra gingiei o reprezintă elongaţia coronară prin egresie
ortodontică.
38
38
Această metodă poate fi aplicată atunci când există o
malpoziţie în plan vertical, în această situaţie volumul
coronar putând fi bine reprezentat, integru sau atunci când
distrucţia coronară e întinsă şi parodontiul marginal
maschează acest volum coronar rezidual.
39
39
 Gingivectomia constă într-o excizie completă a peretelui gingival
al pungilor parodontale supraalveolare, îndepărtându-se
leziunile de pe cementul radicular, realizând o modelare a
conturului gingival.
 Refacerea conturului gingival se va face prin gingivoplastie.
 Gingivectomia este selectată în funcţie de starea ţesuturilor

parodontale, cel mai frecvent este indicată în situaţia pungilor
parodontale supraalveolare sau în pungi parodontale cu perete
gingival hiperplazic, fibrozat, cu absenţa leziunilor osoase sau a
osteolizei orizontale.
40
40
Intervenţiile chirurgicale de tipul gingivoplastiilor modelante,
frenoplastiile, frenectomiile, extinderea zonei de fibromucoasă aderentă
şi mărirea profunzimii fundului de sac vestibular sunt încadrate de către
F. Unger în chirurgia parodontală profilactică, dar care, în funcţie de
amplasarea câmpului protetic, pot fi considerate de noi ca fiind
intervenţii proprotetice, atunci când acurateţea protezării va depinde de
aceste corecţii.
41
41
INTERVENTII ASUPRA FRENULUI MAXILAR
42
42
Regenerarea tisulară ghidată (RTG) este o tehnică de
actualitate care acţionează pe principiul compartimentării
celulare utilizând membranele, “împiedicând celulele din
epiteliu şi din ţesutul conjunctiv sa ajungă la spaţiul
postexctracţional, astfel celulele osoase pot coloniza alveola
rămasă liberă”(F. Unger).
43
43
Reechilibrarea ocluzală şi repoziţionarea cranio-mandibulară
Urmăreşte crearea unui relief ocluzal armonios, care să permită

deblocarea mişcărilor mandibulare, transmiterea forţelor de ocluzie,
distribuirea uniformă a punctelor de contact în relaţie centrică şi
intercuspidare maximă, refacerea echilibrului morfologic al dinţilor, o
ocluzie dinamică, netraumatizantă care să permită glisarea liberă a
mandibulei de la relaţia centrică la intercuspidarea maximă precum şi în
protruzie şi lateralitate, o funcţionalitate articulară şi musculară optimă.
44
44
Repoziţionarea cranio-mandibulară.
Terapia de repoziţionare mandibulo-craniană corectă constituie

unul din scopurile majore ale tratamentului disfuncţiilor
sistemului stomatognat.
Tratamentul de repoziţionare mandibulară face parte

integrantă din schema terapeutică generală a disfuncţiilor,
neputându-se separa de aceasta.
45
45
Terapia de suprimare a durerii, tratamentul de relaxare
musculară, tratamentul tulburărilor articulaţiei temporo-
mandibulare, chineto- şi fizioterapia, tratamentul de reechilibrare
ocluzo-articulară, contribuie la crearea condiţiilor unei corecte
repoziţionări mandibulo-craniene în poziţie de relaţie centrică.
46
46
47
Aspecte ale poziției dinților pilieri
50
50
PRINCIPII GENERALE ÎN
TRATAMENTUL EDENTAŢIEI
PARŢIALE PRIN PUNŢI DENTARE
Prof. dr. habil. Earar kamel
1
Principiul biofuncțional – Masticația
Întrucât puntea dentară, prin sprijinul pur

dento-parodontal pe care îl asigură,
transmite fiziologic presiunile de masticaţie
osului alveolar prin intermediul ţesuturilor
parodontale ale dinţilor stâlpi de punte, ea
permite realizarea unei masticaţii în limite
fiziologice, asemănător celei posibile prin
intermediul arcadelor naturale, eficienţa
masticatorie fiind însă variabilă.
Principiul biofuncțional – Masticația
• relieful ocluzal al punţii să fie corespunzător

modelat, individualizat;
• cuspidarea elementelor de agregare şi a celor

ce compun corpul de punte să permită
rapoarte funcţionale de tip cuspid-fosetă;
• lucrarea protetică să nu se realizeze în

infraocluzie, sau în supraocluzie.
PRINCIPIUL BIOFUNCȚIONAL – FONAȚIA
Lungimea, poziţia pe arcadă şi modelarea orală a

elementelor punţii să respecte caracteristicile
anatomice ale dinţilor naturali.
5
5
PRINCIPIUL BIOFUNCȚIONAL – FONAȚIA
Asigurarea spațiului funcțional fonetic necesar limbii și buzelor

prin:
 Respectarea dimensiunii V-O
 Asigurarea unor stopuri în zona frontală stabile și
asigurarea unor ghidaje funcționale
 Utilizarea în zona frontală a unui raport al corpului de
punte care să nu modifice fonația
66
6
PRINCIPIUL BIOFUNCȚIONAL –
FIZIONOMIA
Asigurarea exigențelor
estetice în acord cu
particularitățile cazului
clinic
7
7
Principiul BIOMECANIC
• Asigurarea:
o Rezistenței
o Stabilității lucrării protetice conjuncte
o Echilibrului
8
8
• Beliard→teoria poligonului bazei
• Leriche → a stabilit valori de
rezistență parodontală fiecărui dinte
• Duchange→coeficient de rezistență
DINTE MAXILAR MANDIBULĂ
1 2 1
2 1 1
3 5 3
4 4 4
5 4 4
6 6 6
7 6 6
8 2-5 4-6
R=14 R<P
R=20 R>P P=25
P=12
Legea polinomului
Legea polinomului este nu este satisfacută
satisfacută
Forțele ce acționează asupra punților dentare
• Verticale
o Mișcarea de basculare
o Mișcarea de flexiune
• Orizontale
• Tangențiale
o Mișcarea de răsturnare
• Combinate
o Miscarea de torsiune=mișcare de
basculare+răsturnare (canin, premolar)
11
11
BIOMECANICA
DENTO-PARODONTALĂ
Forţele sistemului stomatognat sunt:
• modulate vectorial (mușchi și A.T.M.)
• modulate scalar (mușchi)
Forţe cu rezultante tangente la arcurile

de cerc cu centrul în A.T.M – în cadrul
unui sistem stomatognat echilibrat
12
CRITERIUL MORFOFUNCȚIONAL
→alegerea unor microproteze care să îmbine

calitățile estetice cu rezistența:
• Coroane de substituție
• Coroane mixte metalo-ceramice
• Coroane parțiale
13
CRITERIUL MECANIC
Retentivitatea
• Coroane de înveliș total turnate fără grosime dirijată
• Coroanele cu grosime dirijată
• Coroana stanțată
• Coroana de substituție
• Coroanele mixte
• Coroanele parțiale
• Incrustațiile
Rezistența depinde de
• Aliajul utilizat
• Forțele la care este supusă reconstrucția
• Topografia edentației
• Tipul microprotezei
• Paralelismul preparațiilor
14
• Criteriile biologice
• Topografia edentației
• Întinderea edentatiei
• Starea pulpei
• Malpozițiile
• Anomaliile
• Carioactivitatea
• Starea parodonțiului
• Rapoartele ocluzale
• Igiena bucală
• Vârsta pacientului
• Profesia
• Starea generală a pacientului
• Condițiile tehnice
15
REZISTENȚA CORPULUI DE
PUNTE
• Obiectivul morfofuncțional - redarea formei și funcționalitӑții
• Obiectivul profilactic→menținerea stării de sănătate a țesuturilor
• Trecerea de la elementele de agregare la corpul de punte – unghiuri rotunjite
• Relații dento-dentare funcționale
• Să se poată realiza curățirea și autocurățirea
• Relația corpului de punte cu creasta edentată
16
OBIECTIVUL BIOMECANIC
1. Grosime minimă de 3 mm
2. Modelare corespunzătoare orală și ocluzală
3. Materiale utilizate la realizarea punții
PRINCIPIUL BIOPROFILACTIC
Asigurarea
economiei de
substanță dură
dentară
18
ECONOMIE TISULARĂ
• Principiul dominant care trebuie să stea la baza
pregătirii proprotetice este acela al sacrificiului
minim de țesuturi dentare dure și al
conservării vitalității pulpare.
19
ECONOMIE TISULARĂ
• Piesa protetică trebuie realizată în sensul menținerii
vitalității pulpare și al unei economii stricte de țesuturi
dure dentare, care să ofere o capacitate reparatorie și un
potențial adaptativ superioare și o rezistență mecanică mai
bună, toate concurând la succesul final al tratamentului.
20
PREVENIREA ÎMBOLNĂVIRII PULPEI
DENTARE
• Protezarea fixă nu trebuie să afecteze vitalitatea pulpei
dentare. Factorul iatrogen este un factor etiologic important
al pulpopatiilor, a doua ca frecvenţă după leziunile carioase.
• Reactivitatea pulpară este solicitată în diversele faze ale
protezării. Reversibilitatea modificărilor apărute depinde de
cunoştintele medicului asupra biologiei pulpei şi de evitarea
sau, cel puţin, diminuarea diverselor traume.
21
PREVENIREA ÎMBOLNĂVIRII PULPEI
DENTARE
Principalele cauze ale pierderii vitalităţii pulpare după

prepararea bonturilor pentru o proteză fixă sunt:
• crearea unei plăgi dentinare extinse

• şi/sau lezarea termică a ţesutului pulpar.
22
PROTECȚIA PARODONȚIULUI MARGINAL
Între restaurarea protetică şi

parodonţiul marginal trebuie să
existe un raport de protecţie
reciprocă, cel puţin de „respect
reciproc".
23
Asigurarea profilaxiei parodonțiului
• Marginile elementelor de agregare supragingival

• Realizarea unor unghiuri rotunjite la trecerea dintre
elementele de agregare și corpul de punte
• Realizarea conturului elemetelor de agregare cât mai
apropiat de morfologia dintelui cu protecția papilei
interdentare și refacerea ariilor de contact
Asigurarea profilaxiei parodonțiului
• Materialele utilizate să nu provoace iritații să fie perfect lustruite și să nu
prezinte porozități
• Închidere marginală cât mai exactă la nivelul elementelor de agregare
• Îndepărtarea cât mai riguroasă a cimentului utilizat la cimentare

Prevenirea iritațiilor crestei edentate
• Prelucrare
• Modelare neretentivă
• Relația
corespunzătoare a
corpului de punte cu
creasta
26
Prevenirea aparițiilor disfuncțiilor
1. Refacerea DVO
2. Dimensiune V-O identică cu a dinților înlocuiți
3. Direcția corpului de punte – în linie dreaptă
4. Refacerea unui ghidaj anterior funcțional
5. Asigurarea ghidajului antero-lateral (canin sau grup)
6. Realizarea unur suprafețe ocluzale care să asigure
stabilitate în timp
7. Relief ocluzal realizat individualizat
8. Tehnici directe - Functionally Generated Path (miezul
funcțional)
9. Tehnici indirecte – tehnici aditive
10. Asigurarea posibilităților
de igienizare
PRINCIPIUL ESTETIC
Realizarea funcției
fizionomice este de
importanță majoră și
recomandă luarea în
considerare a unor
caracteristici individuale ale
bolnavului datorate:
- vârstei,
- sexului,
- profesiei etc
28
PRINCIPIUL ESTETIC
Topografia și gradul de vizibilitate al dinților

în cazul respectiv ne vor orienta în alegerea:
• formei,
• culorii,
• poziției aparatului gnatoprotetic.

29
PRINCIPIUL ESTETIC
• Vizibilitatea minimă a
metalului (când acesta există)
• Suprafețe ocluzale din

ceramică
• Grosime maximă a
materialului de placare
30
PRINCIPIUL ESTETIC
• Restaurări metalo-ceramice
• Restaurări integral ceramice
• Restaurări parţiale (coroane parţiale, faţete colate)

31
PRINCIPIUL ERGONOMIC
• Principiul ergonomic stă la baza desfășurării activității

umane, ergonomia fiind denumită ,,preocuparea de a
adapta omul la muncă și munca la om´´
• Lucrul fără deplasare,

concentrarea mare aduce
în prim plan oboseala fizică
și psihică atunci când
acivitatea nu este
coordonată și organizată
ergonomic.
32
VĂ MULȚUMESC!
33
33
Curs 7
Principii generale ale preparării dinţilor stâlpi pentru

protezarea fixă
curs 8
Etapele clinicotehnice de realizare a punților dentare
amprentarea, determinarea relațiilor intermaxilare 1

Tratamentul protetic propriu-
zis
1. Pregătirea substructurilor organice

2. Amprentarea
3. Înregistrarea relațiilor mandibulo-craniene
4. Verificarea clinică și adaptarea
5. Cimentarea
2
2
PREPARAREA DINŢILOR
Algoritmul realizării punţilor dentare se derulează

într-o succesiune de faze clinice şi de laborator bine
determinate, începând cu amprentarea câmpului
protetic şi terminând cu adaptarea punţii dentare în
cavitatea orală.
Fiecare tip de proteză parţială fixă are indicaţii şi

contraindicaţii proprii, impune o anumită tehnică de
preparare a bonturilor sau a cavităţilor, prezentând
particularităţi legate de situaţia clinică.
Conservarea structurilor dure dentare în cursul
preparării bonturilor se realizează respectând
următoarele recomandări:
1. Se alege acel tip de restaurare care necesită o preparare cu

un sacrificiu cât mai mic de substanţă dură dentară.
2. Se va evita aplicarea nejustificată a unei coroane de înveliş

metalo-ceramice în cazurile când se indică o coroană
parţială metalică.
3. Pereţii axiali opozanţi ai bontului vor avea o convergenţă

ocluzală minimă.
Este necesară prepararea uniformă a suprafeţelor axiale ale
dintelui. În acest scop se recomandă:
• trasarea unor şanţuri de orientare cu freze calibrate din

carbură de tungsten sau folosirea unei chei din silicon chitos
pentru controlul adâncimii preparării
• repoziţionarea ortodontică a dinţilor migraţi, vertical sau

orizontal, înainte de prepararea bontului;
Geometria zonei terminale a bontului se alege
astfel încât să fie cât mai conservatoare, dar
compatibilă cu celelalte principii de preparare.
Zona terminală a coroanelor de înveliş va intra în contact cu
ţesuturi dentare sănătoase, nu cu suprafeţele unor restaurări (de
exemplu obturaţii). Se previn astfel posibilele fracturi dentare,
carii secundare.
Se va evita extinderea inutilă a preparării în şanţul gingival
Prepararea dinţilor cu un suport parodontal redus presupune
reducerea considerabilă de ţesuturi dentare dacă marginile
restaurării se plasează subgingival din motive estetice.
Principiul de conservare al structurilor dentare înseamnă mai
mult decât simpla evitare a preparării exagerate a bontului.
Restaurarea va fi concepută astfel încât să consolideze şi să

protejeze smalţul şi dentina restantă. În acest scop este uneori
necesară îndepărtarea intenţionată a unei cantităţi suplimentare
de substanţă dură pentru a evita pierderea necontrolabilă a unor
cantităţi mai mari
9
zis

2. Amprentarea
5. Cimentarea
10
10
Pregătirea şanţului gingival în vederea
amprentării
Relaţia dintre proteza fixă şi ţesuturile înconjurătoare dure

şi moi trebuie considerată un factor crucial al succesului
clinic pe termen lung. Marea majoritate a eşecurilor
restaurărilor turnate se datorează unei adaptări marginale
deficitare.
Pentru reproducerea fidelă a zonei terminale a bontului, se
impune pregătirea prealabilă a şanţului gingival, urmărind
obiective precise:
• îndepărtarea temporară a ţesuturilor gingivale de pe

suprafeţele dentare pentru a evidenţia zona cervicală şi o
parte din suprafaţa subiacentă; se asigură astfel acces în
plan vertical pentru elastomerul fluid.
• crearea unui spaţiu în plan orizontal care să asigure grosime

suficientă marginilor amprentei, evitându-se astfel
distorsionările, condiţie prealabilă a acurateţei; distanţarea
gingiei trebuie menţinută pe toată durata întăririi amprentei.
• spaţiul creat pentru materialul de amprentare trebuie să fie
uscat, fără salivă, secreţii sulculare sau hemoragie şi trebuie
să se menţină uscat în perioada polimerizării intrabucale,
pentru a nu influenţa negativ calităţile.
EVICŢIUNEA GINGIVALĂ
Pregătirea şanţului gingival
În vederea facilitării accesului materialului de amprentă în

zona subgingivală, atunci când limita cervicală a
preparaţiei a fost plasată la acest nivel, se recurge la
evicţiunea gingivală.
Această intervenţie trebuie să asigure în zona

subgingivală un spaţiu lipsit de fluide (pentru momentul
amprentării) cu o adâncime şi grosime care să permită
etalarea materialului de amprentă cu dimensiuni minime
asiguratorii ale calităţii amprentării.
14
Pentru realizarea evicţiunii gingivale uneori este necesară

anestezia, aceasta devenind obligatorie când se foloseşte
bisturiul electric.
Metode de evicţiune gingivală:
a.mecanice:
• inel (tub) de Cu, Al pregătit pentru amprentare cu material
termoplastic sau elastic (siliconi);
• şnurul de bumbac simplu, neimpregnat, cu diverse
grosimi, cu suport metalic;
• coroane provizorii;
• Fir de sutură, preferabil culoarea neagră;
15
b. chimice:
• substanţe caustice (acid sulfuric, tricloracetic, clorura de

Zn) – din ce în ce mai puţin folosite;
• vasoconstrictoare (epinefrina) – atenţie la pacienţii cu
contraindicaţii (HTA, hipertiroidism, tratamente cu
RAUWOLFIA blocante ganglionare);
• substanţe astringente (clorură de Al, alaun, sulfat feric);
• decongestionanţi nazali / oftalmici (VISINE);
16
Substanţe astringente
• Clorura de aluminiu;
• Sulfatul feric;
• Sulfatul dublu de potasiu şi aluminiu;
• Epinefrină racemică 8% .
17
Clorura de aluminiu
• A se evita concentraţiile ≥ 10%;
• 4min. aplicarea;
• Retracţie gingivală de 0,1 mm;
• fără C.I. & efecte sistemice minime.
Avantaje:
Hemostază moderată;
Deplasare tisulară moderată;
Dezavantaje:
Pierdere tisulară moderată;
Distrucţie locală tisulară dacă se folosesc conc mai mari de 10%;
Gust extrem de neplăcut.
18
Sulfatul feric
• Sulfatul feric soluţie15.5% ASTRIGEDENT
• Sulfatul feric soluţie 20% VISCOSTAT.
Caracteristici:
• Vindecarea este mai rapidă decât în cazul clorurii de aluminiu;
• Se foloseşte 1-3 min;
• Ţesuturile temporar colorate îşi vor reveni în 1-2 zile;
• După utilizare , ţesuturile trebuie bine spălate.
19
• Soluţie de sulfat feric 15.5% ASTRIGEDENT Soluţie de sulfat

feric 20% VISCOSTAT
Avantaje:
• Hemostază excelentă;
• Pierdere tisulară minimă;
• Deplasare tisulară moderată;
• Timp de acţiune lung.
20
Sulfatul feric
• Soluţie de sulfat feric 15.5% ASTRIGEDENT
• Soluţie de sulfat feric 20% = VISCOSTAT
Dezavantaje:
• Colorarea ţesuturilor tranzitorie;
• Traumă tisulară moderată;
• Gust neplăcut;
• Interferă cu priza unor materiale dacă nu este spălat.
21
Epinefrina
• Creşterea ritmului cardiac;
• Creşterea forţei contracţiilor cordului;
• Tahipnee;
• Cresterea TA;
• Anxietate .
TOTAL CONTRAINDICATĂ LA PACIENŢII CARDIACI!!!!
22
c. mecano-chimice:
• şnur preimpregnat;
• şnur impregnat după aplicare;
• inele cu diametre diverse, impregnate;
• benzi de retracţie MEROCEL;
• clorură de Al + caolin într-un amestec pregatit pentru
injectare subgingivală (EXPASYL);
• hidrocoloid reversibil injectat;
23
Metoda chemomecanică
CONDIŢII
• Sănătatea ţesutului moale
• Nivelul pragului
• Calitatea restaurării provizorii
• Ajutor suplimentar = 0.12% clorhexidină apa de gură cu 2 săpt.
înainte de amprentare
24
• pentru a obţine un bun acces al materialului de amprentă

subgingival;
• deplasarea laterală a ţesutului moale = cantitate
adecvată a materialului de amprentă;
• deplasarea verticală a ţesutului moale = expune zona
dentară neşlefuită dincolo de limita cervicală a
preparaţiei.
25
ŞNURURI DE EVICŢIUNE
Şnururi de evicţiune:
• Răsucite;
• Împletite;
• Cu mijlocul plin;
• Cu mijlocul gol;
26
ŞNURURI DE EVICŢIUNE
• Ţesute;
• Au mijlocul gol;
• Mai compresive şi ies mai greu din şanţ;
• Se pot îmbiba cu de 2,5 ori mai multă soluţie;
• Sunt mai des tăiate decât prinse de freze;
• Impregnate sau neimpregnate.
27
Instrumente pentru introducerea şnurului de evicţiune
28
AMPRENTAREA CÂMPULUI PROTETIC
• Amprenta, etapă clinică, deţine un rol important în reuşita elaborării

unei restaurări protetice fixe. De-a lungul anilor atât tehnicile cât şi
materialele de amprentă au evoluat mult, astfel încât o serie de
procedee utilizate cu succes multe decenii au devenit azi istorie.
29
29
MATERIALE DE AMPRENTĂ UTULIZATE ÎN
PROTETICA FIXĂ
Pogiolli clasifică materialele de amprentare în:

Rigide – ghips, polimetil-metacrilat, Mucoseal
Semirigide – termoplastice, bucoplastice
Elastice – hidrocoloizi reversibili şi ireversibili, elastomeri de sinteză
Clasificarea materialelor de amprentă după D.Munteanu şi D.Bratu:

• Rigide şi semirigide ireversibile- gipsuri, polimeri acrilici, paste ZOE
• Rigide reversibile-materiale termoplastice: compounduri Stents,
gutaperca, cerurile, materiale bucoplastice
• Elastice reversibile-hidrocoloizi agar – agar
• Elastice ireversibile- hidrocoloizi ireversibili: alginate, elastomeri de
sinteză, polisulfuri, siliconi, polieteri, poliuretano-dimetilmetacrilat
30
Executarea unei amprente ridică de la început
câteva condiţii demne de remarcat:
• câmpul protetic care se amprentează trebuie să aibă o

consistenţă cât mai fermă, pentru a putea produce
modificări materialelor de amprentare;
• pentru ca înregistrarea să aibă loc, obiectul de

amprentat nu trebuie să-şi schimbe forma în cursul
amprentării;
• materialul de amprentă trebuie să fie plastic în cursul

operaţiunii, adică să-şi modifice forma sub acţiunea
obiectului şi să nu mai revină la forma iniţială după
îndepărtarea de pe obiectul de amprentat;
• Materialul de amprentă trebuie să-şi păstreze forma
înregistrată, faptul realizându-se prin creşterea
consistenţei acestuia, până la valori care să nu mai
permită modificarea formei sale sub acţiunea factorilor
mecanici externi. Acest proces – de natură exclusiv
chimică – poartă numele de priză – şi are o durată
variabilă, de la material la material.
Alegerea materialelor şi metodelor de amprentare în tehnica
convenţională se face pe baza anumitor criterii. Amintim
câteva dintre acestea:
• gradul fidelităţii materialului de amprentă sau a instalaţiilor

moderne de omogenizare şi dozare a componentelor
materialelor de amprentare;
• intervalul de timp care stă la dispoziţia practicianului pentru

realizarea amprentei;
• stabilitatea dimensională a materialului de amprentă;
• particularităţile câmpului protetic în strânsă interrelaţie cu

particularităţile protezei fixe pe care dorim să o realizăm;
• posibilitatea de conservare şi de confecţionare repetată a

modelului;
• specificul metodelor şi materialelor de care dispunem pentru

realizarea modelului.
MATERIALELE DE AMPRENTARE AU EVOLUAT DE LA SILICONII
DE CONDENSARE LA AMPRENTA OPTICĂ
zis

2. Amprentarea
5. Cimentarea
36
36
ÎNREGISTRAREA RMC CU TRANSFER
• Poziţionarea manuală a modelelor

• Înregistrări interocluzale
• Chei vestibulare
• Metode grafice(arcul pantografic/gutierele
stereografice)
37
37
POZIŢIONAREA MANUALĂ A MODELELOR
SE POATE FACE DOAR ÎN IM
• RC coincide cu IM
• IM stabilă
• Absenţa obstacolelor ocluzale
• Modele complete exacte
38
38
ÎNREGISTRĂRI INTEROCLUZALE
• Metoda de transfer pentru RC cea mai frecventă.
• Condiţii:
• Amprenta feţelor ocluzale/marginilor libere ale ambelor
arcade în raportul dorit
• Precisă
• Până la ecuatorul clinic
• Vârfurile cuspizilor vestibulari
• Să nu acopere părţile moi(zone reziliente)
39
39
• Materiale nedeformabile în timpul

poziţionării modelelor:
• Cerurile (plăci din ceară dură pentru macheta bazei
protezei adjuncte/ ceară specială de ocluzie cu inserţie
textilă sau aluminiu)
• Pastele ZOE-colofoniu: pe suport textil/hârtie susţinut pe
cadru metalic
• Ceruri şi pasta ZOE-colofoniu
• Ghips
• Acrilat autopolimerizabil
• Materiale elastice(siliconi/polieteri) numai pentru IM
40
40
RC
• Metoda Lucia:
• Deprogramator/jig
• Materiale: ceară şi ZOE-colofoniu
• Se amprentează zonele laterale
• Înregistrarea se face fără contacte dento-dentare
• Se poate reaplica amprenta obţinută şi verifica
corectitudinea înregistrării.
• Grosimea cerii: 2-3mm.
• Transferul înregistrării permite poziţionarea
modelului mandibular în raport de cel
maxilar deja fixat în articulator.
41
41
RC
• Arcul facial pantografic

• Determinarea, înregistrarea şi transferul pe articulator.
• Metodă grafică extraorală
• Permite programarea articulatorului individual
• Gutierele stereografice
• Determinarea, înregistrarea şi transferul pe articulator
• Metodă grafică intraorală
• Permite programarea articulatorului individual
42
42
• Propulsie(incizie)
• Materiale: ceară de grosime 3-4 mm.
• Se înregistrează deplasarea din IM spre CCP pe o distanţă
mică foarte aproape de IM.
• Nu se reaplică înregistrarea pentru verificare.
• Permite reglarea pantei condiliene a articulatorului în plan
sagital.
• Lateralitate
• Materiale: ceară de grosime: 3-6 mm.
• Înregistrarea se face pe partea nelucrătoare
• Cu sau fără contacte dento-dentare
• Se reglează unghiul Bennett şi ulterior mişcarea Bennett
• Nu se reaplică pentru verificare.
43
43
IM
• Cheile vestibulare: amprenta vestibulară a dinţilor,
arcadele fiind în contact în IM.
• Poziţionarea manuală a modelelor
• Ceruri, paste ZOE-colofoniu
• Amprenta bimaxilară în ocluzie
• Cu siliconi sau polieteri speciali de ocluzie
44
44
TEHNICA FGP – CALEA GENERATĂ
FUNCȚIONALĂ
• Înregistrare intraorală stereografică
• Se utilizează pentru obţinerea unui model funcţional
care nu mai necesită montarea în articulator.
• Modelul funcţional reflectă traiectoriile mandibulei
în mişcările funcţionale.
• Se poate utiliza atât pentru restaurări unidentare
cât şi pentru punţi întinse (frontale)
• Materialul de înregistrare este acrilatul
autopolimerizabil/puntea provizorie
acrilică/şabloane de ocluzie aplicate pe aceeaşi
arcadă cu preparaţiile.
45
45
PLANURI DE REFERINŢĂ LA CARE SE
RAPORTEAZĂ RMC
• Planul de ocluzie - marginea liberă canini

mandibulari, vârful cuspizilor DL molari secunzi
mandibulari
• Planul Camper - subnazal-mijlocul tragusului
• Planul Frankfurt- orificiul infraorbitar - 1/3

superioară tragus
• Planul infraorbitar – marginea inf. orbită –

mijlocul tragusului 46
46
Simulatoarele
• Definiţie:
• Instrumente care imită parţial sau total mişcările
mandibulei şi permit înregistrarea şi transferul unor
date specifice şi a unor RMM de referinţă (Bratu).
• Clasificare:
Ash, Ramfjord,Siebert:
• Articulatoare simple - ocluzoare
• Articulatoare cu valori medii, neprogramabile
• Articulatoare parţial programabile
• Articulatoare individuale/ total programabile
47
47
Simulatoarele
• Clasificare:
Bratu
Simulatoare cu valori fixe:
Ocluzorul→deschidere, închidere,IM, DVO
Articulatorul cu valori medii, fixe →deschidere, închidere, propulsie,
lateralitate, PC, unghiul Bennett, DC.
Simulatoare reglabile individual:

1. Parţial programabile(semiadaptabile)→valori reglabile individual:
PC,PI,unghiul Bennett,distanţa ABT-punctul interincisiv
Se realizează în 3 variante:
• PC liniară
• PC curbă
• PC modelată anatoform prin frezare acrilică a articulaţiei artificiale.
2. Total programabile (individuale)
Toţi parametrii se reglează individual
Planuri de referinţă:Frankfurt, Camper.
→ electronice→programare computerizată/înregistrare şi redare
electronică a cinematicii mandibulare
Articulaţiile artificiale sunt modelate anatoform din acrilat 48
48
SIMULATOARELE
CLASIFICARE DUPĂ TIPUL CONSTRUCTIV
ARCON NON ARCON

Condilii sunt solidari cu braţul Condilii sunt solidari cu braţul
inferior superior
PC variabilă în plan sagital, braţul superior solidar cu
dar programarea este braţul inferior
precisă(condilii trebuie să
atingă pantele) PC solidară cu braţul inferior
Unghiul dintre PC şi PO este PC se reglează până când
constant indiferent de modele se potrivesc în
gradul de deschidere a gurii lateralitate
Menţinerea modelelor în RC Menţinerea modelelor în RC
este dificilă este simplă
Ideal pentru protezările fixe Utile pentru protezele totale
moblizabile
49
49
SISTEMUL ARCON ȘI NON ARCON
50
50
Ocluzorul
51
51
Articulator semiadaptabil
52
52
Arcul facial
• Dispozitiv specific fiecărui tip de articulator

• Instrument de determinare, înregistrare şi transfer a
parametrilor necesari pentru reglarea
articulatorului.
• Tipuri:
• De precizie( determinare/transfer ABT)
• Pantografic
• Cu montare rapidă- cu olive aplicate în CAE
53
53
ARCUL FACIAL CU MONTARE RAPIDĂ
54
54
ETAPELE MONTĂRII MODELELOR ÎN
ARTICULATOR
• Determinare ABT(arc facial de determinare cu
peniţe inscriptoare)
• Înregistrare ABT (cu tuş intradermic)
• Transfer ABT (arc facial de transfer)
• Montare model maxilar în articulator
• Determinare clinică RC(poziţionare)
• Înregistrare şi transfer RC
• Montare model mandibular
• Înregistrare de incizie→reglare PC
• Înregistrare lateralitate→reglare unghi, mişcare
Bennett
55
55
Determinarea ABT cu arcul facial
de determinare
56
56
Transferul ABT cu arcul facial de
transfer
57
57
zis

2. Amprentarea
5. Cimentarea
58
58
VERIFICAREA ADAPTĂRII SCHELETULUI METALIC INTRAORAL
PROBA ȘI
ADAPTAREA
INFRASTRUCTURII
PUNȚII
59
CIMENTAREA ÎN PROTETICA FIXĂ
• Cimentarea provizorie
• Cimentarea definitivă tradiţională
• Colarea
60
CIMENTAREA PROVIZORIE A
LUCRĂRII PROTETICE DEFINITIVE
• Motive
-evaluarea funcţionalităţii
-evaluarea esteticii
-evaluarea retenţiei
-evaluarea adaptării marginale
61
Cimentarea provizorie
• Cimenturi provizorii care nu fac
priză
-permit mici mişcări adaptative

ale dinţilor stâlpi
-nu se recomandă folosirea lor
pentru coroane solo
-au în componenţa lor vaselină
-puntea trebuie să aibă o bună
fricţiune
-2-3 zile
-ex: ciment ZOE – Optow Trial
Cement
62
CIMENTAREA PROVIZORIE
• Cimenturi provizorii care fac priză
- să permită îndepărtarea lucrării fără afectarea

preparaţiilor
- Să fie sedativ cu plaga dentinară
- Să fie uşor de curăţat
- Să nu cauzeze iritaţie pulpară
63
CIMENTURI PROVIZORII CARE FAC
PRIZĂ
• Cimenturi pe bază de hidroxid de calciu
• Cimenturi pe bază de oxid de zinc fără eugenol
• Cimenturi pe bază de oxid de Zn. Eugenol
-eugenolul: -iritant
-cauzează reacţii alergice
-inhibă priza răşinilor acrilice şi
compozite
64
65
Clasificarea cimenturilor
• Cimentul fosfat de zinc

• Cimentul policarboxilat
• Cimentul glas-ionomer
• Cimentul glas-ionomer modificat cu răşină
• Cimentul compomer
• Cimentul compozit
66
CIMENTURI - RĂŞINI - AVANTAJE
Adeziune chimică ridicată

Sigilare bună
Solubilitate orală redusă
Rezistenţă de adeziune ridicată
67
CIMENTURI – RĂŞINI - DEZAVANTAJE
Dificil de folosit
Fără eliberare de fluor
Costisitor în timp şi materiale
Adaptare marginală deficitară
Control necesar al umidităţii
68
Tehnica de cimentare
• Pregătirea instrumentarului
• Pregătirea lucrării protetice
• Pregătirea câmpului protetic
• Prepararea cimentului
• Cimentarea propriu-zisă
• Îndepărtarea excesului de ciment
• Controlul ocluzal
• Indicaţii pentru pacient
69
Sfârșit
70
Protezarea provizorie şi de urgenţă

la pacienţii edentaţi parţial
1
Lucrările provizorii sunt uneori absolut necesare pentru ca
rezultatele finale să fie cât mai predictibile și la standarde cât
mai înalte, atât din punct de vedere estetic cât și funcțional.
De o importanţă egală cu celelalte etape clinico-tehnice
(stabilirea planului de tratament, prepararea
dintelui, amprentarea, laboratorul de tehnică dentară)
din cadrul tratamentului protetic, este şi protezarea
provizorie, care în stomatologia modernă reprezintă o
etapă obligatorie datorită rolurilor importante pe care le
îndeplineşte.
Restaurarea protetică provizorie este
concepută pentru a îmbunătăţi estetica şi pentru a
ameliora funcţionalitatea aparatului dento-maxilar
fiind înlocuită, după o perioadă limitată de timp,
de o proteză de durată.
În practica stomatologică datorită:
1. Progresului tehnologic de laborator

2. Dezvoltării tehnicilor clinice
3. Exploziei cunoştinţelor din domeniul
biomaterialelor
Tratamentul protetic conjunct

reflectă un abord multidisciplinar
complex care creşte potenţialul
estetic şi funcţional al restauraţiei
5
5
• Restauraţiile fixe sunt considerate
definitive, dar paradoxal sunt supuse
involuţiei fireşti biologice şi a deteriorării
în timp a materialelor din care sunt
construite.
În acest context nici o restauraţie nu poate fi

considerată definitivă.
D.p.d.v. didactic:
1. Restauraţii fixe provizorii (de urgenţă)
2. Restauraţii fixe provizorii de lungă
durată
3. Restauraţii fixe definitive
6
6
1.RESTAURĂRI FIXE PROVIZORII
Rezolvă cu caracter de urgenţă
edentaţia
a) Din acrilat autopolimerizabil,
foto în cabinet
b) Din acrilat termopolimerizabil,
foto în laborator
c) Elemente prefabricate
7
7
2.Restaurări conjuncte provizorii de lungă
durată
• Confecţionate divers:
• metalo-acrilice
• metalo-compozite
• din aliaje moi - aur
• compozite
Se utilizează când se aşteaptă rezultate
prin intervenţii pre şi proprotetice
specifice:
- Operaţii parodontale
- Corecţii chirurgicale mucogingivale
- Modificări ale planului de ocluzie +/-
D.V.
- Se urmăreşte reabilitarea ATM
Rolul protezării este de a menţine
relaţia ocluzală, pentru reeechilibrare
ocluzala ATM, restaurare terapeutică.
8
8
3.RESTAURĂRI FIXE DEFINITIVE
• Există o gamă variată de posibilităţi
• Alegerea soluţiei ideale cazului dat e în funcţie

de:
• criterii biomecanice si biologice (indici clinico-

biologici locali)
• dotare tehnică de laborator şi cabinet
• pregătirea profesională
• criteriul social
9
9
Tipurile de restaurări protetice provizorii pot fi
clasificate astfel:
1. Restaurări provizorii unidentare:

 Coroane provizorii - de acoperire
(totale, parţiale), de substituţie
 Încrustaţii provizorii
 Dispozitive corono-radiculare (DCR) provizorii
 Faţete vestibulare provizorii
2. Punţi provizorii:
 De urgenţă - după fracturi coronare, extracţii dentare,

deteriorarea posttraumatică a unor restaurări
preexistente, în special în zona frontală
 De testare - verificarea fonaţiei, ocluziei, fizionomiei
 De aşteptare - menținătoare de spaţiu, imobilizare
parodontală, postchirurgical, postimplantar,
postortodontic, de compromis socio-economic
 De protecţie - la prepararea dinţilor vitali (pentru
protecţia plăgii dentinare), protecţia parodonţiului
marginal
Fig.2. Menținător
de spațiu
3. Proteze parţiale mobilizabile provizorii:
 De urgenţă
 De testare
 De aşteptare
 Proteze parţiale mobilizabile cu gutieră ocluzală
Fig.3. Proteză
parțială de
așteptare
(postchirurgical)
Coroana provizorie este o lucrare temporară
care se cimentează provizoriu în cavitatea
bucală, în poziția în care va fi fixată coroana
definitivă, pe perioada în care lucrarea dentară
este în lucru.
13
13
Particularitățile plăgii dentinare, care rezultă în
urma preparării substructurilor organice, impun
măsuri urgente de protecție, și aceasta deoarece
plaga dentinară nu are posibilități de apărare
locală.
Scopul tratamentului plăgii dentinare și al

protecției substructurilor organice este de a opri
penetrarea toxinelor și a florei microbiene spre
țesutul pulpar, de a împiedica scurgerea limfei
dentare și de a păstra integritatea funcțională a
pulpei și a odontoblaștilor care o compun.
Sunt necesare mai ales pe dinții
monoradiculari, pentru a reface fizionomia până la
protezarea definitivă.
Când se utilizează pivoturi prefabricate, după

modelarea și amprentarea bontului coronar, se va
alege, adapta și cimenta provizoriu o coroană
fizionomică prefabricată (din acetat de celuloză,
policarbonat).
Când se va realiza un pivot turnat, se poate

efectua o coroană de substituție provizorie, dintr-un
pivot prefabricat metalic sau din plastic, și o coroană
fizionomică prefabricată.
Restaurările provizorii
• Restaurările provizorii denumite mult timp şi

proteze temporare, reprezintă la ora actuală,
o etapă obligatorie în protezarea fixă, având
aceeaşi importanţă ca şi oricare dintre
celelalte etape clinico-tehnice.
16
16
• Pe lângă protecţia pe care o oferă pulpei dentare şi ţesuturilor

gingivale, restaurarea protetică provizorie joacă un rol
important în:
- precizarea diagnosticului;
-
- perfectarea planului de tratament şi motivarea acestuia
pacientului;
- menţinerea igienei bucale;
- transmiterea unor informaţii laboratorului (favorizând

comunicarea cu tehnicianul dentar);
17
17
- vindecarea ţesuturilor restante;
- stabilirea schemei ocluzale şi a DVO;
- restabilirea şi evaluarea fonaţiei, masticaţiei şi

prospectarea fizionomiei;
- prevenirea migrărilor dentare precum şi aprecierea

paralelismului dinţilor preparaţi.
18
18
• Succesul final al RP şi colaborarea cu pacientul depind,
adeseori, de standardul calităţii acestei etape.
• Conform Glosarului American de Termeni (1999),

restaurarea protetică provizorie este piesa protetică
concepută pentru a îmbunătăţii estetica şi a ameliora
funcţionalitatea ADM pe o perioadă limitată de timp, după
care este înlocuită de o proteză de durată.
19
19
• Deoarece RP se confecţionează de cele mai multe

ori în aceeaşi şedinţă în care se prepară dinţii,
procedeul ei de realizare trebuie să fie rapid şi
eficient.
20
20
• O RPP necorespunzătoare, necesită, pentru

reoptimizare, o perioadă de timp mai scurtă
decât cea destinată, de exemplu, tratamentului
inflamaţiei gingivale.
• Aceste probleme pot fi evitate dacă practicianul

înţelege pe deplin obiectivele RPP şi depune toate
eforturile pentru îndeplinirea acestora.
21
21
OBIECTIVE
Aşa după cum am mai spus, RPP trebuie să îndeplinească o

serie de obiective, şi anume:
• să protejeze pulpa dentară,

• să asigure stabilitatea dimensională a etajului inferior,
• să asigure desfăşurarea funcţiei ocluzale,
• să permită o igienizare corectă,
• să nu irite parodonţiul marginal,
• să aibă rezistenţă sufîcientă, retenţie
• şi să satisfacă din punct de vedere estetic.
22
22
PROTECŢIA INTEGRITĂŢII
CÂMPULUI PROTETIC
Protecţia integrităţii câmpului protetic cuprinde:
• protecţia pulpară,
• protecţia suprafeţelor de smalţ
• şi a parodonţiului marginal.
23
23
STABILITATEA POZIțIONALă
• Prepararea bontului duce la pierderea ariei de

contact cu dinţii vecini şi antagonişti.
• Prin restabilirea ocluziei şi a morfologiei zonei de

contact interproximal, restaurările protetice
provizorii asigură o poziţie stabilă dintelui
preparat, cu menţinerea spaţiului necesar
restaurării permanente.
24
24
STABILITATEA POZIțIONALă
• Astfel, sunt împiedicate migrările verticale şi

orizontale (mezializări, distalizări) ale bontului şi
migrarea verticală a dintelui antagonist.
• Orice modificare a poziţiei necesită retuşuri

ulterioare sau chiar refacerea restaurării finale.
25
25
MENŢINEREA FUNCŢIEI OCLUZALE
• Prin restabilirea raporturilor cu dinţii antagonişti, RPP

permite exercitarea funcţiei ocluzale, oferind confort
pacientului.
• Totodată, printr-o modelare corespunzătoare, restaurarea

protetică provizorie contribuie la menţinerea poziţiei dinţilor
antagonişti.
26
26
FUNCŢIA FIZIONOMICĂ
• Restaurarea protetică provizorie trebuie să fie estetică, mai

ales în zona frontală şi premolară.
• În acelaşi timp, ea poate demonstra pacientului cum va fi

restaurată fizionomia sa cu restaurarea protetică finală.
• Este chiar indicat ca pacientul „să se studieze" până la şedinţa

următoare, când va relata medicului observaţiile sale.
27
27
REZISTENŢA ŞI RETENȚIA
• Restaurarea protetică provizorie trebuie să reziste

solicitărilor funcţionale.
• Nu trebuie să se fractureze sau să se desprindă de pe

bonturi.
• Este de dorit să rămână intactă după îndepărtarea de pe

dintele preparat, pentru a putea fi readaptată în caz de
necesitate.
28
28
29
29
Sfârșit
30
Aspecte clinice ale punților dentare
partea I
Noțiuni privind estetica dentară în

protetica fixă 1
Introducere în estetica dentară
• Cu toate progresele realizate în diverse domenii ale ştiinţei

şi tehnicii, stomatologia îşi păstrează şi în prezent atributul
de artă.
• Intervenind în sfera orală, cu multiple afecțiuni

psihoafective, stomatologul trebuie să privească actul
terapeutic şi din punct de vedere estetic.
• Adesea pacienţii sunt mai interesaţi de aspectul estetic al

restaurării decât de cel funcţional.
2
2
deziderate
• În contextul homeostaziei, crearea unei armonii faciale

şi funcţionale cu ajutorul dinţilor frontali devine o cerinţă
biologică şi comportamentală de o deosebită importanţă.
• Structurile anatomice, care în ansamblul lor formează

faţa, se dezvoltă concomitent şi sunt interdependente cu
funcţionalitatea lor.
3
3
DISPUNEREA DINŢILOR ÎN CADRUL
ARCADELOR DENTARE NATURALE
• Dispunerea dinţilor frontali şi laterali

în arcadele naturale prezintă multiple
variaţii.
• La unii indivizi se menţine armonia, la

alţii constituie factori de perturbare.
• Elementele de perturbare se accentuează în cursul vorbirii şi

râsului sub acţiunea muşchilor mimicii.
• Prin concentrarea observatorului asupra elementelor de

perturbare, caracterizarea unei fizionomii iniţial este obiectivă,
apoi devine din ce în ce mai subiectivă. 4
4
• În protezarea restauratorie, pericolul
schematizării rezidă mai ales în faptul
că se realizează arcade convenţionale
bazate pe percepţii vizuale.
• Aşa s-au realizat aşa numiţii dinţi de

„actori de cinema". Aceştia se
caracterizează prin forme echilibrate şi
culori deschise.
• Astfel de dinţi dau impresia de prestigiu,

tinereţe şi prosperitate, dar nu au nimic
comun cu dinţii naturali. În crearea
armoniei de ansamblu intervin multiplii
factori de integrare. 5
5
BUZELE ŞI VIZIBILITATEA DINŢILOR
În literatura de specialitate, factorul dento-facial este

cunoscut şi sub numele de factor LARS:
Lips length - înălţimea

buzelor
Age - vârstă
Rase - rasă
Sex - sex
6
6
Buzele pacienţilor prezintă multiple variaţii.
S-a descris chiar o „anatomie a zâmbetului",
configuraţia individuală a buzelor având o
deosebită valoare estetică.
Descrierea conformaţiei buzelor se face în

plan vertical şi orizontal.
 În plan vertical se poate face
distincţie între buze pline şi subţiri.
Buza superioară poate fi lungă sau
scurtă.
 În plan orizontal se pot diferenţia
buze largi şi înguste.
7
7
• Buzele definesc spaţiul care este separat prin aranjamentul dinţilor.
Din această cauză buzele impun stomatologului o grijă estetică
deosebită. Prin diminuarea sau accentuarea componentelor vizibile
ale dinţilor se poate obţine sau destrăma armonia cu celelalte
componente ale regiunii orale.
• Când gura este uşor deschisă, la unii oameni se văd doar dinţii
mandibulari. La alţi indivizi există o combinare a vizibilităţii dinţilor de
pe ambele arcade. Diferenţele pot fi legate de vârstă şi sex.
8
8
• La persoanele care au buza superioară
scurtă, vizibilitatea incisivilor maxilari este
mai marcată decât la persoanele cu buza
mai lungă. Corelaţia este logică, totuşi o
vizibilitate de 12 mm este independentă de
lungimea buzei.
• Vizibilitatea dinţilor variază constant în

cursul vorbirii şi surâsului datorită
dinamicii buzelor. Râsul debutează cu un
zâmbet. Colţul gurii se mişcă în afară în
timp ce buzele rămân apropiate. La
persoanele cu buze superioare scurte se
vizualizează dinţii doar parţial.
9
9
SPAȚIUL NEGATIV
• Când surâsul se transformă în râs, gura se deschide şi se

formează un spaţiu întunecat între dinţii maxilari şi
mandibulari. Acest spaţiu a fost denumit „spaţiu negativ".
El se observă de obicei şi în cursul conversaţiei.
10
10
• Dinţii maxilari, din cauza culorii deschise crează efect
de siluetă în raport cu spaţiul negativ închis, realizând un
contrast mare.
• De aceea, dispunerii acestui spaţiu trebuie să i se
asigure aceeaşi importanţă ca şi dinţilor, deoarece
efectul optic este tot atât de important ca şi al structurilor
care îl limitează.
11
11
• Fiecare dinte are individualitatea sa proprie şi se
caracterizează printr-un contur distinct al formei şi
gabaritului său.
• Ambrazurile incizale scot în evidenţă caracterul
particular al conturului şi poziţiei dintelui, mai mult decât
alte trăsături. Explicaţia constă în faptul că marginea
incizală este scoasă în evidenţă de fondul închis al
cavităţii bucale.
• Caninii ocupă o poziţie proeminentă în cadrul arcadei,
deoarece marchează trecerea dintre regiunea frontală şi
cea laterală. Ei dau astfel formă şi adâncime arcadei
dentare.
12
12
PRINCIPIUL GRADAȚIEI
• Privind arcada dentară din faţă, avem iluzia că dinţii

prezintă mărimi descrescânde înspre zonele situate
distal de linia mediană.
• Este vorba de principiul gradaţiei care se bazează pe

paralaxă (unghiul dintre dreptele care unesc un punct
foarte depărtat cu extremităţile unei baze de observare).
13
13
• Când privim două structuri la fel de largi, dar dispuse
la distanţe diferite, structurile mai apropiate par să fie
mai largi.
• Dacă structurile sunt mai deschise, se observă o

diminuare treptată a mărimii dinspre faţă spre
profunzime.
• În plus, obrajii reduc iluminarea iar efectul este

amplificat printr-o scădere treptată a strălucirii. Astfel
iluzia optică a micşorării este mai mare.
14
14
• Privind arcada dentară dintr-un unghi frontal, sunt vizibile
numai versantele externe ale cuspizilor mezio-
vestibulari.
• Numai la nivelul primului premolar se observă

versantul intern al cuspidului meziovestibular, dată fiind
poziţia cuspidului caninului. Distanţa de vizibilitate în
profunzime depinde de linia surâsului. De cele mai multe
ori se limitează la primul molar.
15
15
• Factori de perturbare a gradaţiei
Armonia arcadelor dentare poate fi perturbată prin:
• modificarea lungimii dinţilor laterali

• devierea axei dentare
• modificarea liniei surâsului
16
16
 Lungimea dinţilor. Un premolar prea scurt
prejudiciază principiul gradaţiei.
Traseul gingival este prea puternic, prea

evident dacă premolarul este prea scurt.
17
17
 Malpoziţiile sunt alte cauze ale
perturbării principiului gradaţiei.
Dacă un premolar este vestibularizat,

perturbarea armoniei este evidentă.
18
18
 Deplasarea liniei surâsului spre cervical amplifică
ponderea componentei gingivale.
Armonia nu este perturbată cât timp marginile gingivale

ale dinţilor au aceeaşi înălţime. Dacă apare o treaptă
gingivală între canin şi premolari, armonia este
perturbată prin destrămarea principiului gradaţiei.
Apare iluzia optică a unor raporturi lipsite de

proporţionalitate.
19
19
PRINCIPIILE FORMEI
Percepția
Percepţia vizuală este răspunsul ochiului la experienţe

trecute. Lumina, mişcarea, conturul, forma suprafeţei şi
textura, culoarea, toate la un loc sunt părţi cu ajutorul
cărora creierul asociază o experienţă trecută cu noi
stimuli.
Analizatorul vizual uman nu este suficient de sensibil să

deceleze variaţiile cromatice minime de culoare ce se
întâlnesc la dinţii naturali.
20
20
• Percepţiile asupra culorii, mărimii, formei, vârstei şi
sexului se bazează pe unele influenţe naturale care sunt
indigene unui fundal cultural al individului.
• Influenţele perceptuale sunt de două tipuri: culturale şi

artistice.
21
21
• Influențe culturale
• Influenţele culturale apar în mod firesc prin observarea mediului

înconjurător.
• Observăm (şi credem) că dinţii mai închişi la culoare, cu
uzură accentuată, coloraţi, alungiţi, aparţin unei persoane mai în
vârstă, deoarece ştim că o dată cu înaintarea în vârstă dinţii se
închid la culoare, se uzează şi se pigmentează în şanţuri şi în
zona de colet.
• Observăm (şi credem) că formele rotunjite, cu contururi
netede sunt feminine, în timp ce formele mai aspre, mai
colţuroase sunt masculine.
22
22
• Influențe artistice
• Obiectele nu pot fi distinse fără lumină.
• Iluminate, obiectele fundamentale prezintă două

dimensiuni: înălţime şi lăţime.
• Lumina naturală este multidirecţională, relevând

textură, creând umbre, ceea ce adaugă profunzimea, ca a
treia dimensiune a realului.
23
23
• A. În perceperea formelor, influenţele
artistice sunt inerente în subconştientul
nostru.
• Cea mai importantă dintre acestea este

percepţia că lumina apropie şi întunericul
îndepărtează. Acesta este principiul
iluminării, care crează iluzia unei a treia Interpretarea plierii hârtiei
dimensiuni (profunzimea), deşi pagina (înăuntru sau înafară) este

subliniată de umbre
tipărită are doar două dimensiuni: lungime

şi lăţime.
• Principiul se aplică în egală măsură la

înbrăcăminte, machiaj sau dinţi. Scopul
Principiul iluminării. Lumina
machiajului este de a oferi contur feţei. În apropie şi întunericul
îndepărtează. Iluzia conturului
arta ceramicii folosim şi noi machiajul. este produsă de către machiajul
24
aplicat pe faţâ.
• B. A doua influenţă artistică, care are o importanţă
mare în stomatologie este folosirea liniilor orizontale
şi verticale.
• O linie orizontală va face un obiect să pară mai lat în

timp ce o linie verticală va face un obiect să pară mai
înalt.
• Deşi ambii dinţi au mărimi egale, liniile trasate sugerează

că primul dinte este mai lung şi al doilea mai lat.
25
25
ILUZIA
Iluzia este arta schimbării percepţiei astfel încât un obiect

să pară diferit decât este în realitate.
Iluzia de diferenţă de lăţime dată Iluzia de diferenţă de mărime dată

de diferenţa de lungime de diferenţa de luminozitate
26
26
Crearea de iluzii este una din cele mai importante obiective ale
stomatologiei estetice.
Abilitatea de a face ca un dinte să arate mai lat sau mai îngust, mai mic
sau mai înalt, este de un deosebit ajutor când trebuie rezolvate
anumite probleme dificile estetice.
Efectele estetice ale restaurărilor sunt controlate de factori ca:

• formă,
• mărime,
• aliniere,
• contururi,
• textura suprafeţei
• şi culoarea dintelui original.
27
27
• Lumina are capacitatea de a modifica aspectul unei suprafeţe
prin relaţia ei cu forma.
• Această capacitate se bazează pe percepţia observatorului,

care este învăţată. De exemplu, învăţăm că lumina soarelui
vine de sus; de aceea când privim o figură geometrică
desenată, cu altă sursă de lumină, se crează o iluzie.
• Exemplul clasic este reprezentat de trei cuburi care apar

cinci când imaginea este răsturnată.
Similar iluziilor create prin
dispunerea cuburilor,
percepţia şi manipularea
luminii este folosită în
stomatologia estetică prin
colorarea, conformarea şi
conturarea restaurărilor 28
Ghidul lui Lombardi pentru aranjarea dinţilor.
Rolul marginii incizale în sugerarea

caracteristicilor legate de:
• personalitate
• sex
• vârstă Ghidul 1: se referă la incisivul central, care
exprimă vârsta;
Ghidul 2: se referă la incisivul lateral care
exprimă caracteristicele sexului;
Ghidul 3: se referă la canin, care denotă
vigoarea.
Acest ghid sugerează cum să se
folosească spaţiul „negativ“.
Modificarea marginilor incizale, care sunt

apoi „proiectate" pe fundalul spaţiului
negativ intraoral ajută la crearea unei
variaţii aproape nelimitate de iluzii. 29
29
ZÂMBETUL ŞI ESTETICA FACIALĂ
• Estetica nu se referă doar la culoarea şi forma dinţilor, ci

și la mediul gingival. Estetica analizează şi raporturile
dintre cavitatea bucală, expresiile surâsului şi ale feţei.
• Zâmbetul, când este plăcut şi atractiv, îmbogăţeşte nu

numai individul care zâmbeşte, dar şi pe cei care
privesc.
• Medicul stomatolog va avea în vedere vârsta

pacientului, mişcarea buzelor, anatomia dinţilor şi
spaţiul întunecat.
30
30
• Pentru a obţine rezultate estetice maxime cu ajutorul restaurărilor
protetice se impune conceperea unui plan de tratament, în care
evaluarea zâmbetului are un rol deosebit.
• Prin evaluarea atentă a structurilor faciale şi a zâmbetului se va

aprecia poziţia liniei surâsului: înaltă, medie, coborâtă.
• Pe baza rezultatului obţinut se apreciază dacă interfaţa dintre

restaurare şi gingie este corespunzătoare şi este în armonie cu restul
arcadelor dentare.
• Linia înaltă a buzei reprezintă cea mai mare provocare în orice fel de
restaurare protetică.
Linia surâsului: a) coborâtă, b) medie, c) înaltă

31
31
• Se pot formula şi criterii estetice ale zâmbetului, care
să fie apoi înregistrate pe o fişă.
1. Poziţia buzei superioare.

2. Curbura buzei superioare.
3. Paralelismul curbei incizale maxilare cu buza inferioară.
4. Relaţia dintre frontalii maxilari cu buza inferioară.
5. Numărul dinţilor care sunt vizibili în timpul surâsului.
32
32
Fişa anatomică a zâmbetului
• La fiecare pacient nou,
examenul clinic
amănunţit este
indispensabil.
• La fel de necesară este

aprecierea clinică a
fiecărui pacient după
criterii estetice.
33
33
• Schema pentru analiza râsului
1. La un râs uşor, cu buzele întredeschise, sunt vizibile vârfurile frontalilor?

2. Incisivii centrali maxilari sunt ceva mai lungi decât dinţii vecini?
3. Sunt ei prea lungi?
4. Cei şase frontali maxilari au aceeaşi lungime?
5.Au toţi frontalii contact între ei?
6. Sunt frontalii drepţi şi aliniaţi pe aceeaşi linie?
7. Au toţi dinţii aceeaşi culoare?
8. Sunt dinții mai colorați (alb sau maro)?
9. Sunt estetice obturaţiile de pe dinţii frontali, astfel încât să nu frapeze?
10. Este un frontal mai închis la culoare decât altul?
11. Sunt cei şase frontali mandibulari drepţi?
12. Arată toţi dinţii la fel?
13. La un râs larg devin vizibili şi dinţii laterali?
14. Există eroziuni la nivelul coletelor dinţilor?
15. La un râs larg, buza se retrage atât de mult de pe coletul dinţilor încât să se
vadă gingia?
16. Gingia are un aspect normal sau nu? 34
34
• Analiza râsului dă informaţii, care sunt indispensabile
pentru cunoaşterea şi înţelegerea comportamentului
pacientului, care nu trebuie omis niciodată.
• Pacienţii pot întreba lucrurile cele mai imposibile sau să

facă observaţii care relevă dorinţe şi reprezentări
profunde.
• Medicul nu trebuie să fie atent la ceea ce spune

pacientul, ci la ceea ce exprimă acesta.
35
35
PROPORŢIA DE AUR (DIVINĂ)
• Proporţia de aur este o entitate pe care mintea o

înregistrează la nivel subconştient şi care asigură
fmmuseţe, confort şi plăcere simţurilor. Relaţia
matematică este de 1,0 la 1, 618 şi se numeşte
secţiunea de aur.
• Deoarece dinţii, maxilarele şi faţa sunt structuri

geometrice, cu cât se integrează mai mult în această
proporţie, cu atât mai plăcute sunt senzațiile estetice pe
care le generează. Adesea este definită ca proporţie
divină, iar părţile care sunt în relație se spune că sunt de
aur una faţă de cealaltă.
36
36
• Lăţimea totală a celor doi centrali inferiori
este în raport de aur cu cea a centralilor
superiori. Pentru măsurarea cu precizie a
raporturilor se poate folosi compasul
proporţiei de aur.
• Incisivul central mandibular (cel mai mic

dinte din arcadele dentare) poate fi folosit
ca etalon. Incisivul central maxilar are o
proporţie de aur faţă de incisivul inferior
(phi sau 1.618). Incisivii centrali maxilari
sunt dinţii cei mai proeminenţi şi coroana
lor este cea mai lată. În ordinea
dimensiunii urmează caninul, incisivul
lateral fiind cel mai îngust.
37
37
• Formele de aur
Relaţiile de aur se regăsesc la
persoanele cu surâsul cel mai
Privind din faţă fiecare dinte în parte (A),
plăcut, cu cea mai frumoasă faţă caninii urmează ca lăţime incisivii
centrali. Totuşi privind dinspre linia
şi la corpurile graţioase. mediană fiecare dinte este mai îngust
decât dintele situat mezial de el (B).
• Formele de aur se concretizează
în diverse forme geometrice:
triunghi, dreptunghi, pentagon.
Dreptunghiurile care se găsesc în
proporţia de aur sunt foarte
plăcute vederii.
• Ele se regăsesc în proporţiile Dreptunghiurile B și C sunt mai plăcute
vederii fiind dreptunghiuri cu proporţia
celor trei etaje ale feţei. de aur.
38
38
PARTEA II
SISTEME INTEGRAL CERAMICE PENTRU
PUNŢI DENTARE.
39
sisteme integral ceramice
Vechea clasificare a ceramicii dentare după temperatura de

fuziune:
•De înaltă fuziune 1280-1390 grade C

•De medie fuziune 1090-1260 grade C (pentru Jacket-urile
arse pe folie de Pt)
•De joasă fuziune 870-1065 grade C (metalo-ceramică)
•De foarte joasă fuziune 660-780 grade C (emailarea Ti, a
aliajelor cu conţinut mare de Au)
Proprietăţile finale ale unei proteze ceramice (rezistenţa
mecanică, microstructura, precizia adaptării, proprietăţile
optice) rezultă din natura chimică a materialului şi din
procedeul de obţinere al piesei finite.
Se impune deci o clasificare în funcţie de:
• Natura chimică a materialului ceramic,

• Tehnologia de obţinere a piesei protetice.
A. După natura chimică:
1. Ceramica feldspatică
a. Din vechea generaţie (utilizată pentru coroane Jacket clasice
arse)
b. Noua generaţie include ceramici cu conţinut ridicat de
leucit, utilizate în realizarea restaurărilor integral ceramice
2. Vitroceramica (procedeele Dicor, Cerapearl) se referă la

materialele ceramice obţinute în forma sticloasă, care suportă
ulterior un tratament termic de cristalizare voluntară,
controlată, parţială
3. Ceramica aluminoasă
A fost utilizată pentru prima dată de McLean în 1965 (cea

conţinând 40% în greutate alumină) pentru acoperirea unei
infrastructuri metalice.
4. Materiale ceramice noi:
S-a apelat la anumiţi oxizi (ZrO2, Al2O3) care găsindu-

se sub formă cristalină în masele ceramice,
îmbunătăţesc parametrii de rezistenţă mecanică a
acestora, permiţând realizarea unor construcţii integral
ceramice în zonele laterale ale arcadei.
Cristalele de oxizi dispuse omogen în masa sticloasă,
împiedică propagarea fracturilor (asemănător
nodurilor din lemn la încercarea de despicare a unui
buştean).
B. După microstructură (care determină proprietăţile
mecanice, optice şi termice):
Microstructura maselor ceramice moderne este bifazică: o

fază sticloasă şi una cristalină. Proporţia crescută a fazei
cristaline îmbunătăţeşte caracteristicile mecanice.
C. După tehnologia de obţinere a restaurării protetice:
1. Cu suport metalic (aparţin metalo-ceramicii)
2. Fără suport metalic (sisteme integral ceramice)  folosesc
următoarele procedee tehnologice:
a) Sinterizarea pulberii de ceramică pe suport refractar

(tehnica stratificării)
b) Turnarea prin procedeul cerii pierdute, urmată de
ceramizare
c) Injectarea într-un tipar
d) Barbotina + sinterizare + infiltrare
e) Uzinare
a. Sinterizarea pulberii de ceramică pe suport
refractar (tehnica stratificării)
b. Turnarea prin procedeul cerii pierdute, urmată de

ceramizare - Sistemul Dicor şi Cerapearl
• Injectarea într-un tipar (Cerestore, Empress)

d. Barbotina + sinterizare + infiltrare (InCeram)
e. Uzinare
Se prelucrează blocuri de ceramică prefabricate obţinute

industrial prin diverse procedee.
2 categorii de metode de prelucrare:
Sisteme analoage
Sisteme digitale
1. Sistemele analoage = de copiere prin frezare şi prin
eroziune
2. Sistemele digitale = sisteme CAD/ CAM (computerul

utilizat în proiectare şi execuţie)
Tehnologii computerizate CAD/CAM
• CARACTERISTICI
• Indicat pentru realizarea restaurărilor fără schelet metalic, coroane,
infrastructuri pentru punţi
• Scanarea şi frezarea sunt coordonate computerizat (PC)
• Programul este bazat pe soft Windows
• Softul 3D permite realizarea designului scheletului virtual pe ecran
• Elimină etapele de machetă, ambalare, dezambalare, topire şi turnare
• Substructurile sunt frezate dintr-un bloc solid de ceramică (Vita In-Ceram
Spinell, Alumina, sau Zirconia)
• Intregul proces durează maxim 30 minute
• Restauraţiile pot fi cimentate pe preparaţii cu prag sau chainfrein
50
Tehnologii computerizate CAD/CAM
51
52
ALEGEREA CULORII
Este un moment foarte important. Se utilizează un eşantion (“cheia

de culori”), de dorit din cutia (şarja) respectivă de material (pot
exista diferenţe între şarje).
Culoarea nu este uniformă pe toată suprafaţa vestibulară, ci mai

închisă (gălbuie) la colet şi mai deschisă (alb transparent) spre
incizal. Se împarte faţa vestibulară în trei sectoare: cervical,
mijlociu şi incizal şi se desenează pe fişă lăţimea fiecărui sector,
deoarece fie că nu au aceeaşi lăţime, fie că nu sunt plasate la
acelaşi nivel pe toţi dinţii.
Unii specialişti recomandă a se împărţi faţa
vestibulară şi vertical, realizând 9 cadrane, şi aleg
culoarea adecvată pentru fiecare cadran, înainte de
a prepara dintele, dacă este integru dar va fi
stâlp de punte (coroană mixtă), sau după culoarea
omonimului.
Terapia de restaurare, şi în special cea cu

caracter estetic, cere ca medicul stomatolog
să fie un artist şi un om de ştiinţă în acelaşi
timp.
Elementele estetice cum ar fi forma,
simetria, proporţionalitatea, poziţia, alinierea,
textura,culoarea, trebuie continuu avute în
vedere, mai ales la pacientul tânăr, care
prezintă exigenţe estetice crescute şi la care
ţesuturile în vecinătatea cărora se vor aplica
restaurările stomatologice sunt
sănătoase, mimetismul tisular, iluzia
naturalului trebuind să fie perfectă pentru
obţinerea unor rezultate optime.
PARTEA III
Compozitele întărite cu fibre folosite în

realizarea protezelor parţiale fixe.
• Alegerea unui material estetic ideal pentru
restaurările dentare a condus la îmbunătăţirea
semnificativă a materialelor disponibile şi a
tehnicilor de utilizare.
• Recent s-au introdus pe piaţă variate compozite

pe bază de răşini (RBC, resin-based
composite), care oferă proprietăţi estetice şi
fizice îmbunătăţite.
56
DezavantajeLE lucrărilor protetice conjuncte metalo-
ceramice
Metalul corodează în cavitatea orală
Metalul este responsabil de reacții alergice
Unii constituenți metalici pot cauza boli acute

și cronice
57
- Ceramica este un material fragil ce se poate
fractura
- Reparația cea mai facilă se face cu compozit
- Porțelanul este abraziv față de antagoniști
- Când nu e preparat corect determină probleme
ocluzale
Avantaje - compozit
• - Estetică bună (culoare și translucență)

• - Nu cer plasarea sub colet a marginii coroanei
• - Permite tratament minim invaziv
• - Versabilitate terapeutică
• - Transluciditate, fizionomie optimă
• - Toleranță ocluzală mai mult decât adecvată
• - Placă acumulată redusă în timp
60
Dezavantaj compozit
Rezistență la flexiune insuficientă
Se impune ranforsarea cu fibre de sticlă

-structura translucidă
-conferă rezistență
-utilizabilă cu toți polimerii dentari
61
Armarea cu fibre a rășinilor, pentru obținerea substructurilor
restaurărilor integral polimerice, reprezintă unul din
scopurile care tind să se impună în protetica dentară, având
în vedere faptul că prin ranforsarea cu fibre, indicațiile s-au
putut extinde de la restaurări unitare la proteze parțiale
fixe.
Compoziţie
Componentele structurale ale RBC ranforsate cu fibre

constau:
- matrice (formează faza continuă şi leagă particulele de

umplutură)
- particule de umplutură (fibre)
- agent de cuplare (favorizează adeziunea dintre
umplutură şi matricea răşinică)
63
Clasificare
1. Tipul de fibră
2. Orientarea fibrelor
3. Impregnarea fibrelor realizată de medic, de tehnician
sau din prefabricate
64
TIPUL DE FIBRĂ
Sunt utilizate actual:

• Fibrele de sticlă
• Fibrele din polietilenă
• Fibrele de carbon
65
Fibre împletite (Kerr)
Arhitectura fibrei Fibre încrucișate
Fibre unidirecționale
Unidirecționale cu polimetacrilat
66
Impregnarea fibrelor
Se comercializează:
1. Fibre neimpregnate din polietilen (Ribbond,

Construct)
fibre neimpregnate de sticlă (GlasSpan)

(Aceste fibre necesită adăugarea unei rășini prin
manipulare manuală)
2. Fibre impregnate StickNet ; Splint-It
67
68
CURS 11
I. STRUCTURA LUCRĂRILOR PROTETICE
CONJUNCTE
II. SOLUȚII TERAPEUTICE ÎN EDENTAȚIA

PARȚIALĂ REDUSĂ
1
• Elemente componente:
Stâlp de punte = suportul dento-parodontal
element de agregare
Corp de punte =
element care completează
dinţii lipsă
• STÂLPUL DE PUNTE
• Asigură suportul dento-parodontal

• Transformă forţele masticatorii care acţionează asupra
lucrării în forţe de tracţiune
Dinţii limitanţi breşei = stâlpi principali
Dinți Corp de
stâlpi punte
Stâlpi auxiliari = dinţi utilizaţi în afara stâlpilor principali
Stâlpi terminali
Punte cu stâlpi terminali
= amândouă capete sunt ancorate
pe stâlpi
Punte cu extremitate liberă

= puntea nu are stâlp la un capăt Stâlpi
auxiliari
!!! Foarte nociv
Forţele de basculare sunt transmise dinţilor stâlpi - presiune laterală
la nivelul peretelui alveolar - distrucţie osoasă masivă
!!! Pentru ancorare este recomandată utilizarea unui stâlp auxiliar

I. Elementele de agregare
• Sunt cel mai frecvent coroane de înveliș;

• Număr minim - 2;
• Pot fi extinse la utilizarea întregii arcade;
• Extensia distală pe un element de agregare este o
soluție eronată;
5
• ELEMENTUL DE AGREGARE
• Elementul component prin intermediul căruia corpul de
punte se fixează pe dinţii stâlpi
• Coroană de înveliş, coroană parţială, microproteze.
Element de agregare
II. Corpul de punte
• Are rolul de a substitui dinții absenți

• Răspunde obiectivelor: - biologice
- biomecanice
7
• După raportul cu creasta
edentată:
• cu contact în şa;
• cu contact în semişa;
• cu contact tangenţial liniar la
versantul vestibular al
crestei;
• cu contact tangenţial liniar la
mijlocul crestei;
• cu contact punctiform;
• suspendat (fără contact).
sferoidal (a);suspendat (b); ovalar

(c); în şa (d); semişa (e);semişa
modificat tangenţial (f).
8
Contact în şa cu creasta edentată
Contact în semişa cu creasta edentată
Corp de punte ovalar (ovate pontic)
Contact tangenţial liniar la versantul

vestibular al crestei
Contact tangenţial liniar la mijlocul

crestei
Corp de punte suspendat
convenţional
modificat
SOLUȚII TERAPEUTICE ÎN
EDENTAȚIA PARȚIALĂ
REDUSĂ 11
RESTAURĂRI FIXE ÎN ZONA
LATERALĂ MAXILARĂ
Aşadar restaurările protetice din această zonă şi

mai ales materialele din care sunt elaborate trebuie
să răspundă în ordine la următoarele cerinţe:
•masticaţie;
•menţinerea stopurilor ocluzale şi DVO
(dimensiunea verticală de ocluzie);
•igienă bună (inclusiv autocurăţiere);
•fizionomie (mai ales la anumite profesii).
Edentaţie de molar secund permanent superior (clasa a III–a
Kennedy)
• Este o situaţie clinică mai rar întâlnită.

Atunci când molarul de minte este
corect poziţionat pe arcadă, iar dinţii
antagonişti există se va realiza o
restaurare fixă cu două elemente de
agregare pe cei doi dinţi stâlpi, mezial şi
distal.
Edentaţie de molar prim permanent superior (clasa a III–a
Kennedy )
Edentaţia molarului de şase ani în general poate

fi considerată urgenţă stomatologică.
Dacă edentaţia a survenit în copilărie (6–8 ani),
breşa poate fi închisă prin migrarea dinţilor
limitrofi.
•Dacă executăm o restaurare protetică fixă

aceasta va fi alcătuită mereu din două elemente
de agregare (fie pe molarul secund permanent şi
pe premolarul doi, fie în mod excepţional pe
molarul de minte şi pe molarul secund permanent
cu un intermediar sub formă de extensie mezială).
Ultima variantă nu este unanim acceptată.
•Dacă premolarul secund şi molarul doi sunt

integri şi rezerva osoasă permite, se poate insera
unul, sau două implante, dar numai după vârsta
de 18–20 ani.
Edentaţie de molar prim şi secund permanenţi superiori
(clasa a III–a Kennedy)
• Dacă molarul trei există şi are un ax

acceptabil de implantare se va realiza o
restaurare fixă cu două elemente de agregare
pe premolarul doi şi molarul trei. În situaţia
existenţei unor dinţi stâlpi cu valoare
funcţională mai slabă, restaurarea poate
avea trei elemente de agregare prin
cuprinderea şi a premolarului prim.
• Dacă molarul de minte nu există, nu are un

ax de implantare favorabil şi prezintă o
leziune coronară întinsă în suprafaţă şi
profunzime şi necesită a fi extras
(tratamentul endodontic fiind imposibil de
realizat), nu ne rămâne decât să propunem
inserarea a două sau chiar trei implante.
● Edentaţie de premolar secund şi molar prim superior
a.Cea mai frecvent adoptată variantă

terapeutică care se pretează la acest caz este
restaurarea protetică fixă care se întinde de la
premolarul prim la molarul secund, fiind
prototipul de lucrare protetică fixă cu doi
stâlpi, mezial şi distal
b.Desigur în funcţie de prezenţa, absenţa

şi/sau axul de implantare al molarului de
minte, acesta poate fi uneori prins în
restaurare
c.Când premolarul secund şi molarul secund

permanent sunt integri și pacientul refuză
utilizarea lor ca stâlpi de punte, i se poate
propune inserarea a 2–3 implante
Edentaţie de premolar secund superior (clasa a III–a Kennedy)
a.Restaurarea protetică fixă cu agregare pe doi

stâlpi domină rezolvarea acestei situaţii
b.Premolarul unu şi molarul prim permanent sunt

stâlpi tradiţionali, mai ales când aceşti dinţi
prezintă carii sau oburaţii. În situaţia când
premolarul prim este indemn, se pot folosi drept
stâlpi cei doi molari permanenţi asociaţi cu un
intermediar în extensie mezială
c.În mod excepţional dacă atât primul premolar cât

şi molarul secund permanent sunt indemni, putem
realiza o restaurare cu un stâlp distal (molarul prim
permanent) şi un intermediar în extensie mezială
d.Dacă dinţii limitrofi breşei sunt integri, condiţiile

ocluzale sunt favorabile, nu există o hiperfuncţie
musculară, igiena este foarte bună şi condiţiile
materiale permit, se poate propune pacientului
inserarea unui implant endoosos
Edentaţie de premolar prim superior (clasa a III–a Kennedy)
Alegerea elementelor de agregare de pe canin va fi bine

cântărită şi vor prevala: coroanele parţiale, incrustaţia în
incrustaţie, culisa intracoronară, etc.
Coroana mixtă şi în general coroanele de înveliş riscă

apariţia unor tulburări estetice.
• Pentru a evita aceasta se poate realiza un sprijin distal

pe doi stâlpi (premolarul secund şi molarul prim
permanent) la care se ataşează o extensie mezială.
• La copii şi adolescenţi intră în discuţie şi o restaurare

adezivă, cu pregătiri peliculare, ale caninului şi
premolarului secund dacă aceştia sunt indemni de
proces carios.
•Dacă dinţii limitrofi breşei sunt întregi şi rezerva osoasă

corespunzătoare, inserarea unui implant endoosos
rezolvă problema fără sacrificii de ţesuturi dure dentare
(după vârsta de 18–20 ani).
Edentaţie de premolar unu şi doi superior (clasa a III–a Kennedy)
În această situaţie clinică rezolvarea de elecţie în

protetica tradiţională este o restaurare fixă cu două
elemente de agregare şi doi intermediari.
Dezavantajul acestui tip de restaurare este prepararea

caninului, când vor fi preferate elemente de agregare
care lasă faţa vestibulară neatinsă şi păstrează
ghidajul canin.
Elementul de agregare trebuie astfel preparat încât să

refacă ghidajul canin, dacă acesta a existat anterior
preparaţiei.
Acest tip de edentaţie se pretează şi la inserarea a

două implante,în situaţia unei rezerve osoase
favorabile şi mai ales când dinţii care delimitează
breşa sunt integri.
Edentaţie de premolar doi şi molar doi superior (clasa a
III–a Kennedy cu o modificare)
• Dacă premolarul prim este integru şi molarul trei are o poziţie

normală pe arcadă, se va realiza o restaurare cu elemente de
agregare pe molarul prim şi pe molarul trei, un intermediar
pentru molarul secund absent şi o extensie mezială ce va
înlocui premolarul secund.
• Dacă premolarul prim prezintă leziuni carioase sau obturaţii,

se va realiza o restaurare protetică fixă cu trei elemente de
agregare (pe premolarul prim, molarul prim şi molarul trei)
care vor încadra cei doi intermediari ce restaurează breşele
edentate.
• Atunci când molarul trei prezintă o implantare vicioasă şi nu

există antagonişti, se va realiza o punte care se agregă pe
premolarul prim şi molarul prim, breşa distală rămânând
neprotezată.
• În situaţii de rezervă osoasă optimă, de dinţi stâlpi integri,

igienă bucală bună, condiţii ocluzale şi materiale favorabile
se pot insera două sau trei implante.
Edentaţie de premolar prim şi molar prim permanent superior
(clasa a III–a Kennedy cu o modificare)
• Dacă dinţii stâlpi prezintă o implantare bună este

restaurarea protetică fixă cu două elemente de agregare
(premolar şi molar secund) şi doi intermediari unul între
cele două elemente de agregare şi celălalt în extensie
mezială
• Dacă caninul este afectat: restaurare cu trei elemente de

agregare (molar, premolar secund şi canin) şi doi
intermediari între cele trei elemente de agregare
• Dacă molarul de minte este prezent şi are un ax de

implantare convenabil: restaurarea va avea trei elemente
de agregare (molar trei, molar şi premolar secund) şi doi
intermediari, dintre care unul în extensie mezială
• în situaţia unor stâlpi cu un anumit grad de insuficienţă

parodontală: restaurare cu patru stâlpi (canin, premolar
şi molar secund şi molarul trei)
• Este posibilă şi o terapie implantară cu inserarea unor

implante intraosoase în cele două breşe
Edentaţie de premolar prim şi molar secund permanent superior
Cea mai comună rezolvare lasă caninul neatins:

Restaurarea va avea trei elemente de agregare (premolarul
secund, molarul prim şi molarul trei).
Alte două variante sunt:
-restaurare protetică extinsă cu patru stâlpi (canin,
premolar doi, molar prim, molar de minte) la care se
apelează de obicei în scop de stabilizare
-apelează la aceeaşi stâlpi dar se fac două restaurări
separate
Alte variante:
-lasă breşa distală nerezolvată atunci când axul molarului
de minte este altul decât cel normal, dacă el este
semiinclus sau dacă este compromis şi trebuie extras.
-se derulează pe trei stâlpi şi include caninul
-este doar pe doi stâlpi (premolar secund şi molar prim) cu
o extensie mezială pentru a lăsa caninul integru.
-combinarea unui implant care se inseră în breşa
premolarului prim şi o restaurare cu două elemente de
agregare pe molarul prim şi cel de minte cu un intermediar
Edentaţie de premolar secund, molar prim şi molar
secund permanenţi superiori (clasa a III–a Kennedy)
Pentru rezolvarea acestei edentaţii este indicată

realizarea unei restaurări protetice fixe ancorată pe doi
stâlpi, mezial pe premolarul prim şi distal pe molarul trei
cu trei intermediari (dinţii limitrofi breşei - status
parodontal foarte bun).
Pentru aprecierea forţelor la care va fi supusă restaurarea

se va lua în considerare şi configuraţia arcadei
antagoniste, solicitările fiind mult mai mari dacă sunt
prezenţi dinţi naturali, comparativ cu o proteză totală sau
parţială.
Pentru a realiza o agregare mai rezistentă, când este

necesar, se va include şi caninul ca stâlp, mai ales dacă
acesta prezintă leziuni carioase sau obturaţii.
În situaţia unor dinţi integri şi corespunzător unei rezerve

osoase corespunzătoare se pot insera trei sau patru
implante endoosoase.
Edentaţie de premolari (prim, secund) şi molar prim permanent
Se va realiza o restaurare protetică fixă de

pe canin pe molarul doi şi dacă se
consideră necesar, se va include şi molarul
trei în restaurare.
În caz contrar el se va extrage deoarece

prezenţa lui în vecinătatea elementului de
agregare distal poate genera o pungă
parodontală.
Se poate opta şi pentru varianta unor

restaurări sprijinite pe implante dacă
condiţiile locale, generale şi materiale o
recomandă, situaţie în care dinţii integri
limitrofi breşei rămân neatinşi.
Edentaţie de premolar prim, de molar prim şi molar secund permanenţi
Situaţia clinică recunoaşte doar două variante:
Una tradiţională, adică o restaurare protetică

fixă cu trei elemente de agregare (pe canin,
premolarul secund şi molarul trei) şi trei
intermediari corespunzător breşelor edentate
Alta modernă care se pretează la situaţia când

caninul este integru şi există ghidaj canin. În
această variantă se inseră un implant
endoosos în breşa primului premolar şi se face
o restaurare fixă de pe premolarul secund pe
molarul trei
Edentaţie de premolari şi de primii doi molari permanenţi
În practică se pot descoperi restaurări fixe care se agregă

de pe canin pe molarul de minte cu o longevitate de peste
10 ani.
Dacă totuşi vom executa o astfel de restaurare fixă trebuie

foarte bine analizate câteva aspecte:
-statusul parodontal şi axele de implantare ale celor doi
stâlpi
-direcţia crestei edentate,
-arcada antagonistă,
-prezenţa sau absenţa unei hiperfuncţii musculare etc.
Dacă cea mai mare parte a acestor condiţii sunt favorabile

şi pacientul confirmă în scris opţiunea pentru o restaurare
fixă, aceasta se poate realiza cu rezerve.
De asemenea în condiţii favorabile se pot insera 4

implante endoosoase lăsând neatinşi cei doi dinţi naturali
integri care delimitează breşa.
Adoptând această ultimă soluţie, molarul trei poate fi si
extras, dacă această manoperă se impune.
RESTAURĂRI FIXE ÎN ZONA FRONTALĂ
MAXILARĂ
În această zonă elaborarea restaurărilor fixe este

dominată de refacerea fizionomiei, a fonaţiei, de
stabilitatea ocluziei şi de conducerea
mandibulară.
Edentaţie de incisiv central superior (clasa a III-a Kennedy)
Soluţia tradiţională este o restaurare fixă cu

două elemente de agregare pe incisivul central
de pe hemiarcada opusă şi pe incisivul lateral
de pe partea edentaţiei cu un intermediar.
În funcţie de integritarea dinţilor limitrofi breşei,

gabaritul breşei (prezenţa sau absenţa unei
diasteme) rezerva osoasă etc. se poate apela la:
-o punte adezivă sau
-la inserarea unui implant

Edentaţie de incisiv lateral superior (clasa a III-a Kennedy)
Unul din principiile de bază ale esteticii zonei frontale este ori
păstrarea integrităţii ambilor incisivi centrali, ori cuprinderea
ambilor într–o restaurare protetică .
Cea mai comună rezolvare este puntea cu un element de

agregare pe canin şi cu o extensie mezială ce înlocuieşte
lateralul lipsă - soluţia se adoptă de obicei când cei doi
centrali sunt integri.
Dacă primul premolar prezintă leziuni carioase sau obturaţii,

poate fi cuprins şi el în restaurare.
Dacă incisivul central de partea edentaţiei prezintă leziuni

carioase, obturaţii sau o coroană de înveliş, restaurarea
poate avea două elemente de agregare canin şi incisiv lateral.
Se poate opta pentru o punte adezivă cu pregătiri peliculare

ale stâlpilor sau pe un implant endoosos.
Edentaţie de incisivi centrali superiori (clasa a IV–a Kennedy)
Doar incisivii laterali nu reprezintă întotdeauna o garanţie

suficientă pentru sprijinul unei restaurări fixe când lipsesc ambii
centrali, de aceea ideal este să fie cuprinşi şi caninii (când
aceştia sunt integri, elementele de agregare pot fi două coroane
parţiale).
Dacă condiţiile ocluzale sunt favorabile, morfologia radiculară şi

valoarea parodontală a lateralilor sunt corespunzătoare se poate
apela doar la agregarea pe incisivii laterali.
La anumite vârste şi în anumite condiţii se poate opta ca soluţie

provizorie de lungă durată şi la o punte adezivă.
Dacă condiţiile locale, generale şi materiale permit se pot insera

două implante endoosoase.
Edentaţie de incisiv central şi lateral superior
Varianta standard este o restaurare cu două

elemente de agregare (pe caninul de aceeaşi
parte cu edentaţia şi pe incisivul central de pe
hemiarcada opusă) şi doi intermediari.
În situaţia când incisivul lateral prezintă procese

carioase sau obturaţii iar incisivul central
prezintă un anumit grad de insuficienţă
parodontală sau are în antecedente o rezecţie
apicală, este indicată suplimentarea stâlpilor cu
incisivul lateral.
Soluţiile terapeutice pot fi completate cu o punte

adezivă sau cu inserarea a două implante în
situaţia unor condiţii favorabile pentru acest tip
de restaurări.
Edentaţie de incisivi centrali şi un incisiv lateral superior
Rezolvarea de elecţie este o restaurare fixă cu

trei elemente de agregare (cei doi canini şi
incisivul lateral prezent) şi un corp de punte cu
trei intermediari.
În situaţia în care nu se doreşte prepararea

caninului se poate apela la inserarea unui
implant endoosos şi ulterior la o agregare
mixtă pe 2 stâlpi naturali şi pe unul artificial.
Soluţia nu este unanim agreată dar dă rezultate

bune şi poate fi aplicată în situaţiile când
pacientul nu–şi poate permite sau rezerva
osoasă este de aşa natură încât nu se pot
insera trei implante, ceea ce este de preferat
când dinţii sunt integri.
Edentaţia unui incisiv central şi a ambilor incisivi laterali
superiori
Soluţia unanim acceptată este restaurarea

tradiţională cu trei elemente de agregare şi
două corpuri de punte cu unul respectiv
doi intermediari.
În situaţia prezenţei unor dinţi integri

inserarea a trei implante endoosoase
poate oferi satisfacţii deosebite.
Edentaţia de canin superior
În caz de edentaţie singulară de canin se poate alege

ca soluţie de tratament restaurarea fixă cu două
elemente de agregare (mezial pe incisivul lateral şi
distal pe primul premolar) şi un corp de punte cu un
intermediar.
Dacă incisivul lateral este integru şi premolarii prezintă

leziuni carioase sau obturaţii, se va confecţiona o
restaurare cu două elemente de agregare pe ambii
premolari şi cu o extensie mezială - această variantă nu
este unanim acceptată.
Cea mai convenabilă rezolvare mai ales la tineri peste

18 ani, cu dinţi integri este inserarea unui implant
endoosos, rezerva osoasă fiind de obicei suficientă.
Edentaţie de incisivi centrali şi laterali superiori
Soluţia cea mai comună este restaurarea fixă cu două

elemente de agregare (pe canini) şi un corp de punte cu
patru intermediari.
În funcţie de statusul parodontal al caninilor şi de

integritatea premolarilor mai există trei variante tradiţionale:
-Două care beneficiază de suplimentarea unilaterală a câte
unui stâlp dintre premolarii primi (fie cel de pe hemiarcada
stângă fie cel de pe hemiarcada dreaptă)
-Una în care restaurarea are 4 stâlpi (cei doi canini şi
premolarii primi) şi un corp de punte cu patru intermediari
-Soluţia se preferă mai ales când premolarii primi sunt

afectaţi de carie, sau prezintă obturaţii mari.
Acest tip de edentaţie se pretează şi la o restaurare pe patru

implante endoosoase.
Ca restaurare provizorie care uneori se transformă într–o

provizorie, de lungă durată, menţionăm proteza mobilizabilă.
RESTAURĂRI FIXE FRONTO – LATERALE LA MAXILAR
Prezente destul de frecvent în practica curentă,

aceste edentaţii mixte care afectează atât zona
frontală cât şi cea laterală merită să li se acorde o
oarecare atenţie datorită multiplelor variante
terapeutice ce ne stau azi la dispoziţie.
Edentaţie de incisiv central, premolar prim şi molar prim de pe
aceeaşi hemiarcadă (clasa a III-a Kennedy cu două modificări)
a) Atunci când caninul este integru şi suntem în faţa

unei protecţii canine (cuspid protected oclusion) se
poate adopta varianta cu două restaurări separate
care lasă caninul neatins
b) Varianta „b” constă tot din două restaurări şi

trebuie luată în considerare când se pun probleme de
paralelism a stâlpilor, fiind cunoscut faptul că o
restaurare de amploare mai redusă are o precizie mai
mare
c) A treia variantă, (c) se deosebeşte de precedenta

(b) doar prin prezenţa pe arcadă a molarului de minte
care este folosit drept stâlp distal suplimentar
Edentaţie de incisiv central, premolar prim şi molar prim de pe
aceeaşi hemiarcadă (clasa a III-a Kennedy cu două modificări)
d) Varianta d se adoptă în situaţia unor stâlpi cu

insuficienţă parodontală, când restaurarea joacă şi
rol de şină de imobilizare
e) O soluţie modernă, rezolvă breşa rezultată prin

pierderea incisivului central printr–un implant
endoosos. În această situaţie atât incisivul central
de pe hemiarcada opusă cât şi lateralul (de pe
hemiarcada cu breşa edentată) integri rămân ca
atare, celelalte două breşe rezolvându–se printr–o
singură restaurare cu trei elemente de agregare şi
două corpuri de punte cu câte un intermediar
f) Inserarea a două implante (în breşa centralului şi

a primului premolar) se face atunci când dinţii
vecini breşelor sunt integri; spaţiul edentat rezultat
prin pierderea molarului de şase ani rezolvându–se
printr–o restaurare fixă cu două elemente de
agregare şi un intermediar
Edentaţie de incisiv central, lateral, premolar prim şi molar prim de
pe aceeaşi hemiarcadă (clasa a III–a Kennedy cu două modificări)
Soluţia tradiţională pentru această situaţie

clinică este restaurarea cu patru elemente de
agregare şi trei corpuri de punte cu doi,
respectiv cu câte un intermediar
În eventualitatea când incisivul lateral de pe

hemiarcada opusă are o leziune coronară
sau este nanic şi/sau distrofic va fi utilizat ca
stâlp suplimentar
Două implante în breşa frontală simplifică

rezolvarea în sensul posibilităţilor mai mari
de individualizare a incisivului central şi
lateral, urmând ca breşele din zona de sprijin
să fie rezolvate printr–o restaurare cu trei
elemente de agregare şi doi intermediari
Edentaţia celor patru incisivi şi a premolarului prim
superior (clasa a III-a Kennedy cu o modificare)
a) și b) Cele două variante de restaurări protetice fixe

tradiţionale pot prezenta trei respectiv patru elemente de
agregare (în funcţie de valoarea parodontală şi integritatea
dinţilor stâlpi) şi două corpuri de punte unul pentru incisivii
superiori şi celălalt pentru premolarul prim.
c) Soluţia care prevede inserarea a patru implante între
cei doi canini şi o punte cu două elemente de agregare
pentru edentaţia de premolar prim este cea mai optimă şi
modernă.
d) Dorinţa de a păstra cu orice preţ o conducere canină
pe hemiarcada stângă poate lăsa caninul în afara celor
două modalităţi de restaurare În funcţie de condiţii se poate
insera un implant şi în locul primului premolar superior,
permiţând astfel ca toţi dinţii limitrofi breşelor integri să
rămână ca atare.
Edentaţie de incisivi şi premolari superiori de pe o hemiarcadă
asociată sau nu cu edentaţia de molar prim (clasa a III–a Kennedy
cu o modificare)
a) și b) Primele soluţii terapeutice constau în

restaurări fixe extinse, de la premolarul prim de pe
o hemiarcadă la molarul prim, respectiv al molarul
secund de pe hemiarcada opusă. Aceste tipuri de
restaurări au rol stabilizator asupra dinţilor
restanţi care sunt cuprinşi într–o proteză fixă
extinsă. Astfel, restaurarea va avea patru elemente
de agregare (pe premolarul prim, ambii canini şi
molarul prim respectiv secund de partea opusă).
Soluţia „c” apelează la restaurarea breşei frontale

cu ajutorul a patru implante endoosoase şi la
rezolvarea breşei laterale printr–o restaurare fixă
cu două elemente de agregare pe canin şi molarul
prim respectiv secund, cu un corp de punte cu doi
respectiv trei intermediari
Edentaţie de incisiv lateral şi canin, de pe aceeaşi hemiarcadă
a)Soluţia comună, dar cu indicaţii restrânse, este

restaurarea protetică cu două elemente de agregare (pe
un central şi pe premolarul prim) şi un corp de punte cu
doi intermediari .Dacă creasta edentată prezintă o
curbură mai accentuată şi pacientul are o conducere
canină, primul stâlp care va ceda va fi incisivul central.
b) De aceea este mai corectă adoptarea soluţiei „b” cu

patru elemente de agregare (cei doi incisivi centrali şi
cei doi premolari) şi corp de punte cu doi intermediari.
În situaţia prezenţei pe arcadă a unor dinţi limitrofi

breşei integri, a unei rezerve osoase acceptabile şi a
posibilităţilor şi dorinţei pacientului, inserarea a două
implante endoosoase este o soluţie ideală, după
douăzeci de ani. Tehnicile de RTG (regenerare tisulară
ghidată) pot extinde indicaţia variantei „c”şi la cazuri cu
rezervă osoasă deficitară.
Edentaţie de canin şi premolar prim superior de pe aceeaşi
hemiarcadă (clasa a III–a Kennedy)
a) Terapia edentaţiei de canin şi premolar prim superior este

dificilă cel puţin din două motive: primul este acela că ambii dinţi
(viitori stâlpi) care delimitează breşa au suprafeţe radiculare şi
valoare funcţională relativ mai reduse şi al doilea că de multe ori
viitorul corp de punte va realiza conducerea mandibulei.
De aceea soluţia a trebuie privită cu rezerve, iar soluţia b) poate fi
adoptată când morfologia radiculară şi implantarea incisivului
lateral sunt favorabile.
c) Cea mai sigură soluţie este varianta c) (cu patru elemente de

agregare) dar are dezavantajul că elementul de agregare de pe
incisivul central se va învecina cu omologul său natural de pe
hemiarcada opusă.
Pentru a evita acest dezavantaj este recomandabilă folosirea pe

incisivul central ales ca stâlp elemente de agregare care lasă
suprafaţa vestibulară neatinsă: coroane parţiale sau pinledge–uri.
Inserarea a două implante în condiţii favorabile acestui procedeu

poate fi adoptată după 18 ani dacă dinţii limitrofi breşei sunt
integri, ocluzia şi rezerva osoasă favorabile.
Edentaţie de canin şi a vecinilor săi (meziali și distali) – clasa a
III–a Kennedy
a) Prezenta variantă de edentaţie poate fi rezolvată

printr–o soluţie tradiţională: restaurare fixă cu patru
elemente de agregare şi un corp de punte cu trei
intermediari -această soluţie prezintă o rezistenţă şi
longevitate optimă.
b) În situaţia când incisivul lateral de pe hemiarcada

opusă edentaţiei este afectată de carie sau prezintă
obturaţii mari, restaurarea poate să–l cuprindă şi pe
acesta.
Nu este agreată varianta c) cu toate că este descrisă

în literatura de specialitate.
Inserarea a trei implante endoosoase de stadiul I sau

II, când condiţiile generale, locale şi materiale o
permit, rezolvă această situaţie fără sacrificii de
ţesuturi dure dentare.
Edentaţie de canin şi a vecinilor săi (meziali) – clasa a III–a
Kennedy
• Pentru această situaţie clinică cea mai indicată

soluţie este a: punte cu patru elemente de
agregare şi trei intermediari, mai ales la
bolnavii cu hiperfuncţie musculară.
• soluţia b nu este agreată decât în situaţii

excepţionale: rădăcini cu o morfologie
accentuată, implantare foarte bună, ocluzie
favorabilă, eventual pe arcada antagonistă o
rezolvare mobilizabilă sau mobilă.
• Solutia c- Inserarea a trei implante endoosoase

în condiţii adecvate pentru acest gen de
rezolvare poate aduce satisfacţii deosebite atât
pacientului cât şi medicului.
Edentaţie de canin şi a vecinilor săi (distali) – clasa a III–a
Kennedy
Soluţia a se poate adopta de cele mai multe ori.
!!!Atenţie însă la punga gingivală care se poate

dezvolta între primul molar permanent (cu
element de agregare) şi molarul permanent
secund.
Extinderea restaurării şi pe acesta din urmă este

posibilă dacă prezintă obturaţii mari.
Soluţia inserării a trei implante endoosoase ne

poate scuti de sacrificii dentare inutile.
RESTAURĂRI FIXE LA MANDIBULĂ
În principiu soluţiile de tratament prin restaurări fixe în zona de

sprijin la mandibulă seamănă cu cele de la maxilar.
Trebuie totuşi să remarcăm că mandibula este un os mobil. În cursul

dinamicii mandibulare (spre deosebire de maxilar), molarii inferiori se
apropie sau se îndepărtează unii de ceilalţi cu aproximativ 500 μm.
De asemenea ramura orizontală a mandibulei parcurge mişcări de

rotaţie în jurul unei axe sagitale, ceva mai pronunţată spre distal
decât spre mezial.
O restaurare fixă extinsă la mandibulă are mereu şanse mai mari de

descimentare de pe stâlpii distali.
Edentaţie fronto–laterală (clasa a III-a Kennedy cu o modificare)
Ori de câte ori o edentaţie de incisivi

inferiori se asociază cu lipsa a doi
sau trei dinţi din zona de sprijin se
recomandă ca restaurarea protetică
fixă să fie confecţionată din „două
bucăţi” sau să fie prevăzută cu
ruptori de forţă (acele dispozitive ce
preiau forțele de la suportul dento-
parodontal și îl transmit la cel muco-
osos).
Edentaţie latero– fronto– laterală (clasa a III a Kennedy cu
două modificări
Concepţiile mai recente de restaurare

a edentaţiilor întinse la mandibulă
contraindică restaurările fixe totale
(extinse).
•Astfel fie se confecţionează trei punţi

prevăzute cu ruptori de forţe (a)
•fie în zona frontală se inseră patru
implante endoosoase şi o restaurare
protetică sprijinită exclusiv implantar,
iar în zona de sprijin se fac două
restaurări cu câte trei elemente de
agregare şi trei intermediari(b).
Edentaţia de unul sau doi incisivi centrali madibulari
• Edentaţia de incisiv central inferior se rezolvă de

obicei (când implantarea dinţilor limitrofi breşei
este corespunzătoare) printr–o restaurare cu
două elemente de agregare gen coroane de
înveliş mixte şi un corp de punte cu un
intermediar – a
• Poate fi adoptată şi varianta b) care nu se

deosebeşte de prima decât prin suplimentarea
unui dinte stâlp.
• În variantele c) şi d) se prezintă două tipuri de

restaurări adezive care nu necesită decât
preparaţii peliculare dar longevitatea lor este
discutabilă dacă dinţii stâlpi au grade diferite de
mobilitate, mai ales pentru varianta d).
• În situaţia când spaţiul edentat are o dimensiune

mezio–distală corespunzătoare se poate încerca
inserarea unui implant rădăcină cu un diametru
care să nu depăşească 3,2 mm.
Breşa edentată rezultată prin pierderea
celor doi incisivi centrali se rezolvă:
• apelând la doi stâlpi – a
•la patru – b
•la o punte adezivă – c
• la o restaurare cu sprijin pur implantar -
d
Edentaţie de patru incisivi mandibulari ( clasa a IV–a
Kennedy)
• Soluţia tradiţională este o restaurare fixă cu

două elemente de agregare pe cei doi canini
şi un corp de punte cu patru intermediari, de
obicei din metalo–ceramică.
• Dacă premolarii prezintă obturaţii mari sau

caninii prezintă un anumit grad de mobilitate
(gradul I şi I/II) se poate apela la
suplimentarea stâlpilor (soluţia a şi b).
• La o arcadă cu dinţi integri unde condiţiile de

inserare a patru implante (cu diametru redus)
sunt îndeplinite, se poate apela la varianta c),
zona interforaminală fiind cea mai propice
pentru acest procedeu.
Sfârșit
53
CURS 12
PROTEZAREA COMBINATĂ FIXĂ – MOBILIZABILĂ
PUNȚILE DENTARE PE IMPLANTE 1
Prof. Dr. Habil. Kamel

EARAR
PARTEA I
Protezarea combinatĂ fixĂ – mobilizabilĂ

PROTEZA MOBILIZABILĂ
• Tratamentul edentaţiei parţiale

se realizează prin:
• - proteze conjuncte (fixe);
• - proteze adjuncte
(mobilizabile);
• - implante.
3
3
SITUAŢII CLINICE SPECIFICE TRATAMENTULUI
CU PROTEZE MOBILIZABILE:
• - edentaţii clasa I Kennedy (termino-terminale);

• - edentaţii clasa II Kennedy (uniterminale), protezele se
extind şi pe hemiarcada integră;
• - edentaţii clasa III Kennedy extinse (edentaţii laterale
care se extind şi în regiunea frontală);
• - edentaţii clasa IV Kennedy, cu lipsa tuturor frontalilor;
• - edentaţii combinate (termino-laterale sau termino-
fronto-laterale);
• - edentaţii cu existenţa unui număr mic de dinţi restanţi
(2-5 dinţi).
4
4
CLASIFICAREA PROTEZELOR
MOBILIZABILE
• 1. Forma clinică a edentaţiei:
• a) proteze uni sau biterminale;
• b) proteze latero-laterale şi latero-terminale;
• c) proteze frontale, mixte sau subtotale.
• 2. Materialul din care se confecţionează:

• a) proteze acrilice;
• b) proteze mixte (o componentă acrilică şi una metalică)
• c) proteze termoplastice.
5
5
MOBILIZABILE
• 3. Forma bazei:
• a) cu placă totală;
• b) cu placă redusă prin: decoletare parodontală;
fenestrare; răscroire distală în formă de U;
• 4. Tehnica de realizare:
• a) presare şi termopolimerizare;
• b) turnare a scheletului metalic al protezei scheletate;
• c) injectare.
6
6
MOBILIZABILE
• 5. Elemente de sprijin, menţinere şi stabilizare:
• a) croşete;
• b) sisteme speciale;
• 6. Sprijinul protezei (criteriul fundamental de diferenţiere

al protezelor parţial mobilizabile):
• a) proteze cu sprijin dentoparodontal (parodontal) care
transmit presiunile masticatorii asupra osului prin
intermediul dinţilor restanţi şi al parodonţiului;
• b) proteze cu sprijin mucoosos-mucoperiostal care
transmit presiunile masticatorii substratului osos prin
intermediul mucoasei crestei alveolare; 7
7
SISTEMELE SPECIALE DE MENȚINERE, SPRIJIN ȘI
STABILIZARE(ATAȘAMENTELE)
•Atașamentele constau în general din îmbinarea a două elemente

protetice
 matricea și patricea – care formează o articulare precisă,
dar separabilă.
Indicații:
•Rezolvarea problemelor de paralelism;
•Conectori ai protezelor parțiale mobilizabile (componente ale
protezelor parțiale fixe)
•Retenția protezelor parțiale mobilizabile;
•Retenția protezelor maxilo-faciale;
•Pentru supraprotezări.
8
8
ATAȘAMENTE
•Active = retenția între matrice și patrice poate fi ajustată,

astfel încât atașamentul poate fi activat când survine uzura sa.
-Sunt excelente elemente de retenție a protezelor parțiale mobilizabile sau a
supraprotezelor;
•Pasive = retenția între cele două elemente nu poate fi mărită sau diminuată.
-Se folosesc mai ales atunci când se dorește rezolvarea unor probleme minore
de aliniere dentară, pentru menținerea șeii terminale lungi a unei proteze
parțiale mobilizabile, sau ca ruptori de forțe la o proteză cimentată fixă-
mobilizabilă.
•Rigide = sunt cele la care între elementele componente nu există posibilitatea

de mișcare.
-Se folosesc cu precădere în edentații intercalate la protezele cu sprijin dento-
parodontal.
9
9
ATAȘAMENTE
•Reziliente = permit realizarea unor mișcări între matrice

și patrice când proteza este complet inserată pe câmp,
având astfel o funcție de ruptori de forțe.
-Mișcarea este de obicei una de balama și are ca scop
distribuirea forțelor cu potențial nociv de la dinții restanți la
creasta edentată în cazul edentațiilor terminale.
•De precizie (confecționate industrial)
•De semiprecizie (realizate în laboratorul de tehnică

dentară).
10
10
SISTEME DE CULISARE (MATRICE ȘI
PATRICE)
După raportul culisei cu microproteza:
•Intracoronare prefabricate: plasarea matricei în interiorul
perimetrului microprotezei;
•Extraplată de precizie (nu se activează) - este o culisă
simplă, cu patrice în „H”. Are cele mai mici dimensiuni și
este confecționată din aur intens platinat.
11
11
De precizie (patrice cu arc și bilă)
- Pentru mărirea fricțiunii, patricea este prevăzută cu un arc și o bilă,
care apasă pe matrice, sau patricea are un canal în care intră o bilă
sprijinită pe un arc din componența matricei
12
12
•Extracoronare prefabricate
– Culisa HUSSER652 (patrice cilindrică și știft orizontal)
- Culisa SCHATZMANN (patrice trapezoidală, culisă deschisă);
– Culisa CRISMANI: Culisă deschisă, cu patrice trapezoidală pe
secțiune și un arc în formă de „U” plasat bilateral pentru mărirea
fricțiunii;
- Culisa CHAYES: este prototipul culisei, fiind cea mai veche culisă,
realizată în 1906 de către Chayes; patricea în „T” este activabilă și
matricea deschisă, culisa putând fi utilizată atât extracoronar, cât și
intracoronar;
13
13
CULISA DENTAURUM (PATRICE ACTIVABILĂ DESPICATĂ)
14
14
SISTEM DE PROTEZARE HIBRID – FIXĂ ȘI
MOBILIZABILĂ
15
15
PARTEA II
PunȚile dentare pe implante

CE ESTE UN IMPLANT?
• Un implant dentar este un dispozitiv din titan

(asemănător unui șurub) care se inseră în os în locul
unui dinte lipsă. Implantul dentar are de fapt rol de
rădăcină dentară artificială.
17
COMPONENTELE IMPLANTULUI
• Corpul implantului
• Capa de vindecare
• Bontul de vindecare
• Bontul de transfer
• Implantul analog
• Bontul protetic
• Șurubul de fixare
• Coroana dentară
18
• Corpul implantului - este realizat din titan pur.
• Capa de vindecare - rolul de a proteja structura internă a implantului

până la integrarea osoasă.
19
•Bontul de vindecare - dispozitiv transfixiant gingival cu rolul de a

conforma un inel gingival periimplantar sănătos. Se montează în corpul
implantului și se lasă pe loc aproximativ 10-14 zile.
•Bontul de transfer - este folosit pentru a reproduce poziția exactă a

implantului în os atunci când se ia amprenta pentru realizarea
coroanelor dentare.
20
• Implantul analog - este un dispozitiv asemănător implantului dentar,

care este folosit de tehnicianul dentar pentru a fixa poziția exactă a
implantului în modelul de ghips.
• Bontul protetic - este un dispozitiv ce înlocuiește partea coronară a

dintelui. Se fixează pe implant prin înșurubare. Pot fi pentru lucrări
cimentate clasic sau pentru lucrări înșurubate. Pentru anumite tipuri de
lucrări complexe se pot folosi bile sau capse, sisteme de bare-călăreți
etc.
21
• Șurubul de fixare - face legătura între componentele

implantului.
• Coroana dentară - se realizează în laborator după

frezarea bontului protetic.
22
EVALUAREA PROTETICĂ ÎN
IMPLANTOLOGIA ORALĂ
• Spaţiul interarcadic.
• Poziţia transmucozală a implantelor
(stâlpilor implantelor).
• Planul de ocluzie existent.
• Relaţia interarcadică.
• Morfologia crestelor alveolare.
• Ocluzia existentă.
• Protezele existente.
• Numărul şi topografia dinţilor absenţi,
linia surâsului. 24
SPAŢIUL INTERARCADIC
• Spaţiul interarcadic existent poate avea diferite valori într-o regiune

edentată:
• Mărirea prin pierderea în sens vertical a osului sau oaselor maxilare
• Dinţii de înlocuire vor fi mai lungi, iar pentru păstrarea aspectului

natural se vor folosi frecvent, în regiunile cu importanţă estetică,
materiale care imită gingia.
25
SPAŢIUL INTERARCADIC
• Reducerea prin extruzia/egresiunea dinților antagoniști
• Realizarea unui corp de punte cu o grosime redusă față de

normal ceea ce are drept consecinţă fisurarea cimentului,
descimentarea elementelor de agregare şi/sau fractura
placajului, stres suplimentar pe pilieri şi la interfaţa implant/os.
26
POZIŢIA TRANSMUCOZALĂ A IMPLANTELOR
• Poziţia transmucozală a stâlpului are o

importanţă decisivă, mai ales la
suprastructurile, fixe.
• Plasament incorect poate compromite:

estetica reconstituirii, şi o serie de
aspecte biomecanice şi de menţinere
a igienei.
• Cea mai incorectă (şi de nedorit)

poziţie este cea vestibularizată, care
va compromite fizionomia, fonaţia,
27
poziţia buzei şi funcţionalitatea
Planul de ocluzie existent
• Ameloplastia, alteori chiar

coronoplastia moderată a
antagoniştilor, trebuie
adeseori practicate pentru
nivelarea planului de
ocluzie şi pentru
redirecţionarea forţelor
ocluzale în direcţia axului
lung al corpului
implantului.
28
Morfologia crestelor alveolare
• Morfologia crestelor alveolare diferă de cea a arcadelor

dentare.
• Crestele alveolare sunt ovoidale, pătrate sau „V", frecvenţa lor

fiind în ordinea menţionată.
• Forma pătrată este foarte des rezultatul unei resorbţii

vestibulare a oaselor în regiunea frontală, atunci când incisivii
au fost pierduţi mai devreme decât caninii şi molarii.
29
Morfologia crestelor alveolare
• Forma crestei este decisivă în situaţiile când o restaurare pe

implante necesită extensii distale (în regiunea premolarilor).
• În această situaţie, arcada pătrată conferă o prognoză mai

rezervată decât cea în „V".
• În cazul unei creste în „V", implantele anterioare sunt capabile

să compenseze forţele rezultate distal.
30
Ocluzia existentă
• Retuşurile ocluzale şi deblocările trebuie efectuate

înainte de conceperea suprastructurii pentru stabilizarea
planului de ocluzie şi direcţionarea cât mai fiziologică a
forţelor ocluzale.
31
Protezele existente
• Protezele vechi, la fel ca şi în protetica fixă tradiţională, ne pot da

o serie de relaţii despre planul de ocluzie, faţetele de abrazie,
similitudini cu dinţii naturali prezenţi, etc.
• Din examinarea lor putem evita o serie de deficienţe în cadrul

planului terapeutic ce urmează a fi stabilit.
• Dacă arcada antagonistă este restaurată cu o proteză cu sprijin

muco-osos, înseamnă că forţele ocluzale vor varia într-un
domeniu larg, în funcţie de remodelările osoase subiacente.
32
Protezarea provizorie pe implante
• Una dintre problemele stringente ale refacerilor protetice pe

implante este proteza tranzitorie, care este reclamată de pacienţi
după momentul inserării implantelor, până la finalizarea
suprastructurii finale.
• Sunt necesare reoptimizări repetate cu materiale elastice şi multă

atenţie la întreţinerea unei igiene corecte.
33
Numărul şi topografia dinţilor absenţi, linia
surâsului
• Numărul şi topografia dinţilor absenţi influenţează planul

terapeutic.
• Primul molar superior va oclude cu cuspizii meziali ai

antagonistului inferior (molarul doi), pentru a preveni
eventualele egresii ce pot genera interferenţe în cursul
dinamicii mandibulare.
34
surâsului
• Motivaţia celor expuse se bazează pe mai multe

considerente:
A) Canalul mandibular îşi începe ascensiunea, iar

sinusul maxilar este mai coborât în dreptul molarului
doi. Osul în regiunea molarului doi inferior este mai
puţin dens decât în alte regiuni ale mandibulei.
B) Dintele care generează cele mai dese interferenţe în

cursul efectuării ghidajului este molarul doi.
35
surâsului
C) Aproximativ 90% din eficienţa masticatorie se

desfăşoară anterior de jumătatea mezială a molarului
prim inferior.
D) Pe molarul doi se exercită, de obicei, o presiune

ocluzală cu 10% mai mare decât pe molarul unu, ceea
ce, în cursul unor parafuncţii poate duce la
descimentări, fracturi ale stâlpului implantului.
36
Flexibilitatea mandibulei
• Realizarea unor restaurări protetice totale, la

mandibulă, agregate pe implante, este contraindicată
deoarece flexibilitatea osului se manifestă chiar şi în
prezenţa restaurării, consecinţele fiind: resorbţie
osoasă în jurul implantelor, descimentări frecvente,
fisuri sau fractura placajelor sau chiar a implantelor,
senzaţie de disconfort pentru pacient etc.
37
ASPECTE PARTICULARE ALE AMPRENTĂRII PENTRU
PUNȚILE PE IMPLANTE
TEHNICA INDIRECTĂ
 necesită dispozitive de transfer indirecte (DTI) de tipul capelor metalice
sau plastice care se ataşează pe stâlpul implantului.
 Alte sisteme de implant oferă un stâlp de amprentare şi transfer care se
înşurubează.
CARACTERISTICI:
 Dispozitivul de amprentare înşurubat în implant rămâne la locul lui, pe
câmpul protetic în momentul îndepărtării amprentei.
 Când se foloseşte o capă de transfer, aceasta rămâne în amprentă.
 După îndepărtarea amprentei din cavitatea bucală se deşurubează
dispozitivul de amprentare de pe implant, se ataşează la stâlpul analog şi
se repune în amprentă.
 În cazul folosirii unei cape care a rămas fixată în amprentă se
introduce stâlpul analog în capă.
AVANTAJE:
• este asemănătoare tehnicilor de
amprentare clasice (deoarece
stâlpul implantului - când se
folosesc cape - şi dispozitivul de
transfer rămân pe loc);
DEZAVANTAJE:
• tehnica nu se aplică în cazul
implantelor cu diferențe de
paralelism mari;
• poate apare posibilitatea deformării
materialului de amprentă la
dezinserţia portamprentei de pe
câmpul protetic;
• există dificultăţi la repoziţionarea
ansamblului DTI - stâlp analog.
TEHNICA DIRECTĂ
• Tehnica directă de amprentare se utilizează la ora actuală numai
pentru amprentarea finală.
• Necesită dispozitive de transfer directe (DTD).
• Forma unanim acceptată a acestor dispozitive la ora actuală
este paralelipipedică, ele fiind prevăzute cu şuruburi lungi care
le permite ataşarea la stâlpul implantului.
Montarea implantului Amprenta cu implantul
analog analog montat și
izolată
Turnarea măștii
gingivale
AVANTAJE:
a. risc scăzut de deformare a amprentei după îndepărtarea
din cavitatea bucală;
b. tehnica se poate aplica şi în cazul implantelor cu
diferenţe de paralelism;
c. obţinerea unui model de lucru mai fidel.
DEZAVANTAJE:
a. posibilitatea de deformare a amprentei la
montarea stâlpilor analogi;
b. procedeul este greu de executat în regiunile
laterale, mai ales dacă pacientul prezintă o
amplitudine de deschidere mică a cavităţii
bucale;
c. în cazul existenţei mai multor implante, în
zonele laterale necesită timp îndelungat pentru
îndepărtarea şuruburilor de fixare înaintea
dezinserţiei.
Cheie de transfer
Ghid chirurgical
Lingură deschisă Amprentarea cu lingură

deschisă
Amprenta cu Amprenta cu
bontul de transfer implantul analog Modelul de lucru
Rășină acrilică fotopolimerizabilă Fixarea
Bonturile protetice
fixată pe dinții adiacenți ghidului
de transfer
Bonturile protetice
Cheie de transfer a bonturilor
Bonturile protetice + cheia
în cavitatea bucală
Amprentare cu lingura închisă
- Bont de transfer
- Implantul analog
Suprastructuri cimentate Suprastructuri demontabile
Avantaje Dezavantaje Avantaje Dezavantaje
- Nr. redus de - Șlefuirea - Componentele se - Creșterea
componente substanțială a pot schimba ușor numărului de
- Proceduri bontului dacă apar componente
familiare - Implantele nu se defecțiuni - Suprastructură
- Estetică mai bună pot evalua ca - Examinarea se mai complexă
- Se poate utiliza unități de sine face mai ușor - Dimensiune mai
cimentul stătătoare - Igienizarea se mare decât cea a
provizoriu - Lipsa de face mai ușor dinților naturali
rezistență a cu imposibilitatea
cimenturilor modelării corecte
temporare a ambrazurilor
- Posibilitatea
pierderii sau
avarierii șurubului
de fixare
Sfârșit
51
CURS 13
PROBA, ADAPTAREA ȘI FIXAREA PUNȚILOR

DENTARE
1

I. PARTICULARITĂȚI ALE ETAPELOR TEHNICE DE
REALIZARE A PUNȚILOR DENTARE
2
Probleme legate de turnarea amprentei
• Conservarea în timp a valorii înregistrării depinde de stabilitatea

dimensională a materialului de amprentă. În ultimă instanță toate
materialele suferă deformări, dar ele sunt cu atât mai importante cu
cât timpul scurs de la dezinserție este mai lung.
• Deformările se datorează cel mai adesea:

• Relaxării din solicitările (constrângerile) induse în timpul prizei;
• Sinerezei (pierdere de apă) - hidrocoloizi;
• Imbibiției la hidrocoloizi și polieteri;
• Contracției prin șoc termic la elastomeri, prin pierderea de
greutate la siliconii care reticulează prin condensare.
3
3
PROBLEME LEGATE DE TURNAREA
AMPRENTEI
• Ca o concluzie, se impune în general ca amprentele să

fie turnate după un interval cât mai scurt de timp. Câteva
minute (uneori chiar mai mult) sunt totuși necesare
pentru producerea relaxării după solicitările dezinserției.
4
4
PROPRIETĂȚI COMPARATIVE ALE
MATERIALELOR DE AMPRENTĂ
Dezinserția Decelarea Toleranța lntervalul de Rezistența la

Materiale Timp de priză amprentei contururilor umidității turnare al Turnarea
rupere
modelelor modelelor
Hidrocoloizi reversibili 5 min. usoara slaba excelenta 15 min slaba buna
Polisulfuri 12-14 moderata buna acceptabila 1 ora buna adecvata

min.
Siliconi cu reactie de 8-10 usoara buna slaba 48-72 ore adecvata slaba spre
condensare min. adecvata
Vinilpoli-siloxani 6-8 moderata spre buna slaba pentru 7 zile adecvata slaba pt. tipurile
min. dificila tipurile hidrofobe hidrofobe;
adecvata pentru adecvata pentru
tipurile hidrofile tipurile hidrofile
Polieteri 5-6 dificila buna buna 7 zile adecvata buna

min.
5
5
RELAȚII MODEL - AMPRENTĂ
• Rolul amprentării dinților preparați este reprezentarea fidelă

a ,,negativului" acestora, care să servească drept ,,tipar" în
turnarea modelului.
• Datorită faptului că restaurările protetice turnate, de la inlay și

coroane unitare până la PPF de mare întindere, se realizează
exclusiv indirect - pe model în laboratorul de tehnică dentară,
adaptarea perfectă a restaurărilor protetice se obține doar
atunci când modelul reflectă cât mai exact morfologia
câmpului protetic amprentat.
6
6
• Prima dintre exigențele impuse în amprentarea corectă și implicit în

vederea realizării unui model de fidelitate crescută este alegerea unei
linguri universale de amprentă adecvate.
• Se recomandă în general utilizarea lingurilor universale metalice.
• În cazul alginatelor, retenția mecanică realizată între material și

perforațiile de la nivelul lingurii de amprentă nu este satisfăcătoare,
putând induce deformări ale amprentei la dezinserția acesteia de pe
câmp.
• În cazul siliconilor, retenția mecanică obținută prin refluarea

materialului de amprentă prin perforațiile lingurii constituie un avantaj,
contribuind la fixarea amprentei în lingură fără a prezenta pericolul
deformării amprentei la dezinserție.
7
7
• Pentru a obține un model de lucru de precizie dintr-o amprentă

luată cu elastomer (tiocoli, siloxani, polieteri sau vinil-polisiloxani) se
impune utilizarea unei linguri individuale de amprentă, cu ajutorul
căreia se pot preîntâmpina variațiile volumetrice induse de
coeficientul de dilatare termică și de contracția de priză.
• Materialele de amprentă se contractă concentric dacă nu aderă la

lingura de amprentă. Consecința acestui fenomen ar fi micșorarea
negativului, deci a modelului.
• Cu cât grosimea stratului și cantitatea de material de amprentă sunt

mai mari raportate la volumul câmpului protetic, cu atât mai mare va fi
și volumul modelului.
8
8
• Prin utilizarea lingurii individuale de amprentă se poate

dirija depunerea materialului de amprentă astfel încât
grosimea stratului să fie uniformă, situată între 2-4 mm.
• În vederea obținerii unui model de lucru de precizie

superioară, pe lângă alegerea unui material de
amprentă adecvat trebuie să acordăm atenție și alegerii
materialului din care se va confecționa lingura
individuală de amprentă.
9
9
• După înregistrarea amprentei și turnarea modelelor,

montarea în articulator se face după ce masca din acrilat
se repoziționează pe modelul cu preparația.
• Uneori este necesară și în protezarea conjunctă

montarea modelelor pe simulatoare ale sistemului
stomatognat (articulatoare) realizând înregistrarea
rapoartelor mandibulo-craniene cu ajutorul arcurilor
faciale.
10
10
transferul modelelor in articulator
* PIM – pozitia de intercuspidare maxima
11
11
Verificarea machetelor de ocluzie
• Machetele de ocluzie reprezintă piese intermediare

protetice care, prin volum și formă prefigurează viitoarele
restaurări protetice.
• Ele au rolul de a crea suportul material necesar stabilizării

celor două oase maxilare în poziții fundamentale, de
referință și ulterior a transferului acestor date pe un
simulator al sistemului stomatognat pe care se va construi
aparatul protetic definitiv.
12
12
O machetă de ocluzie este alcătuită:
• dintr-o bază confecționată din material termoplastic (placă de

bază) sau acrilat
• Și o bordură de ocluzie confecționată din ceară sau alt

material termoplastic. Forma bordurii de ocluzie va fi
asemănătoare cu forma viitoarei arcade dentare artificiale.
13
13
Etapa clinică de verificare a machetelor de ocluzie se

realizează în două secvențe:
• verificarea extraorală
• verificarea intraorală
14
14
PROBA SCHELETULUI METALIC
15
Placarea scheletului metalic cu
materiale compozite
16
17
PLACAREA scheletului metalic CU
MASE CERAMICE
18
II. PROBA ȘI ADAPTAREA PROTEZELOR
PARȚIALE FIXE
19
ADAPTAREA ȘI FIXAREA PROTEZELOR FIXE
• lnserarea, adaptarea și fixarea unei restaurări protetice

fixe în poziție corectă pe câmpul protetic și în relații
optime cu antagoniștii reprezintă etapa finală a terapiei
protetice fixe.
20
20
ADAPTAREA ȘI FINISAREA PROTEZELOR
PARȚIALE FIXE
• După fixarea unei restaurări fixe nu se mai pot face

decât, eventual, doar mici ajustări ocluzale.
• De aceea, verificarea adaptării unei restaurări se face

întotdeauna înainte de fixare, inițial pe model, apoi pe
câmpul protetic.
21
21
PARȚIALE FIXE
• După verificarea pe model a gabaritului și contururilor

restaurării, a adaptării ei în zona terminală a preparației,
precum și a raporturilor ocluzale, se trece la verificarea
clinică a adaptării pe câmpul protetic în cele trei sfere:
proximală, cervicală și ocluzală.
Cele trei sfere: ..

1-cervicală, 2- proximală, 3- ocluzală. 22
22
PARȚIALE FIXE
• Inexactitățile prezente în această sferă sunt depistate primele,

deoarece în cazul unor contacte prea strânse inserarea protezei
parțiale fixe se face greu sau nu este posibilă.
• Un contact proximal normal trebuie să permită depășirea lui doar
cu dificultate de către o matrice sau un fir de mătase dentară;
procedând în mod similar, pot fi depistate și zonele cu contact prea
strâns, care, dacă nu vor fi eliminate, pot împiedica inserarea
restaurării sau pot genera senzația de tensiune în arcadă.
• Această tensiune se percepe preponderent la nivelul dinților vecini,
fiind adeseori reclamată de către pacienți.
23
23
• Un contact proximal prea slab este, de asemenea, nedorit,
deoarece va favoriza impactul alimentelor cu gingia interdentară,
traumatizarea gingiei interdentare și retenția alimentelor.
• În mod tradițional calitatea contactelor interdentare se verifică cu

ajutorul unui fir de mătase dentară. În cursul igienizării suprafețelor
proximale, zona de contact interdentar este depășită cu o oarecare
dificultate. Mai precis, este percepută o rezistență, care este totuși
relativă.
24
24
• Dacă firul de mătase dentară nu poate depăși zona de contact,
se îndepărtează restaurarea de pe bont și se caută suprafețele
lucioase care apar în zona de frecare excesivă. Se corectează cu o
piatră mică montată, adecvată materialului. Operațiunea se repetă
până la inserarea optimă pe bont. În tot acest interval se evită
inserarea cu forța, prin exercitarea unor presiuni excesive pe
lucrare.
• Acuratețea testării cu ajutorul mătăsii dentare este pusă sub semnul

întrebării. Adesea, după ce firul cel mai subțire a depășit zona de
contact și se percepe acel ,,clic" caracteristic, la o examinare
atentă, după uscare cu aer, se poate observa o dehiscență.
25
25
PARȚIALE FIXE
• Ca alternativă, se recomandă plasarea de hârtie de articulație cu

grosime de 22,5µm (0,0009 inch) între suprafețele proximale și
adaptarea coroanei pe bont prin presiune digitală.
• Hârtia de articulație este apoi trasă spre vestibular, pentru a depista

zonele supraconturate. În caz de retenție, apare și o marcare a
zonei care trebuie corectată. Corectarea se face cu gume
impregnate cu oxid de aluminiu.
26
26
PARȚIALE FIXE
• Se contraindică corectarea cu instrumentar rotativ

abraziv (pietre și discuri cu granulații mari). Există
pericolul apariției de dehiscențe.
• Procedura de interpunere a hârtiei de articulație între

suprafețele proximale se repetă până când se va putea
pătrunde, cu o dificultate minimă, doar cu o singură folie
cu grosime de 12,5 µm (0,0005 inch), dar nu și cu două
grosimi.
27
27
PARȚIALE FIXE
• Pentru detectarea zonei de frecare
cu bontul, ocluzal sau axial, se
pot folosi diverse tehnici de
relevare: markeri solubili în apă,
spray-uri ocluzale.
• Poate cel mai expeditiv și fiabil este

siliconul cu reacție de condensare,
cu vâscozitate mică, conceput în
acest scop (Fit Checker, GC
International Corp, Scottsdale, AZ).
28
28
PARȚIALE FIXE
• Pelicula de silicon formată după aplicarea restaurării pe bont și

exercitarea de presiune ocluzală are grosimea stratului de ciment.
• Se corectează zona în care metalul devine vizibil.
• Se repetă operațiunea până când grosimea materialului devine

uniformă și metalul nu mai este vizibil.
29
29
PARȚIALE FIXE
• Se verifică dacă restaurarea reface și respectă

ambrazurile cervicale întocmai ca și dinții naturali
vecini, dacă acesția există. În situația inserării se vor
verifica raporturile conectorilor cu creasta edentată,
eventual raporturile lor cu ambrazurile cervicale, la
nivelul dinților stâlpi.
30
30
PARȚIALE FIXE
• După verificarea adaptării restaurării pe dintele preparat, urmează

evaluarea adaptării marginale, care poate fi cervicală sau
supragingivală.
• Controlul se face:
 vizual
 tactil
• Vârful sondei dentare bine ascuțite se plimbă dinspre restaurare spre

dinte și dinspre dinte spre restaurare. Astfel se pot detecta
discontinuitățile, mai ales dacă sunt supragingivale.
31
31
PARȚIALE FIXE
• Deosebit de critică pentru parodonțiul marginal este

păstrarea unor margini nefinisate.
• Neadaptarea cervicală a coroanelor pe bont poate fi

determinată de:
• resturi din cimentul provizoriu;
• plusuri pe suprafața internă a componentei metalice;
• Existența unor arii de contact prea strânse.
32
32
VERIFICAREA ÎNCHIDERII MARGINALE -
TIPURI DE DEFICIENȚE MARGINALE
33
ADAPTAREA OCLUZALĂ
• Restaurarea protetică trebuie să se integreze în funcția ocluzală, să
asigure contacte stabile, să solicite la minimum capacitatea de
adaptare a musculaturii și a parodonțiului de susținere. Cu alte
cuvinte nu are voie să creeze discrepanțe ocluzale.
• Verificarea raporturilor ocluzale se face în IM (intercuspidare

maximă), RC (relație centrică), miscări de lateralitate și protruzive.
34
34
ADAPTAREA OCLUZALĂ
• Adaptarea ocluzală se verifică cu hârtie de articulație,

folie de ceară sau rășină.
• În caz de contacte premature și interferențe ocluzale

corectările se vor face conform regulilor de șlefuire
selectivă și nu prin șlefuirea zonei care ,,înalță".
Suprafețele corectate vor fi relustruite.
35
35
CONTROLUL OCLUZIEI
36
36 36
III. FIXAREA PROTEZELOR PARŢIALE FIXE
37
fixarea
Fixarea protezelor unidentare sau a elementelor

de agregare se perfectează prin:
 cimentare
 fixare
38
38
fixarea
• Adeseori, în paralel sau în loc de noțiunea de cimentare,

se utilizează termenul de lipire care are o cu totul altă
semnificație.
• În acest sens menționăm ca și materiale de cimentare,
cimenturile simple și modificate care diferă de cele prin
care se realizează lipirea (cimenturi polielectrolitice și
unele cimenturi rășinice).
39
39
fixarea
• Fixarea unei lucrări protetice fixe prin cimentare sau

lipire este o etapă de lucru clinică în care pot surveni o
serie de erori și greșeli. Dacă ea eșuează, eroarea este
de obicei, irecuperabilă. Astfel, în câteva minute, se
anulează o muncă de zile sau săptămâni.
• De-a lungul desfășurării acestei etape clinice acționează

decisiv, pe lângă proprietățile cimentului utilizat și
asigurarea spațiului necesar acestuia (la interfața
bont/suprafață internă a restaurării).
40
40
• Raporturi bont-coroană: cu inserare exactă (1 - 3), după cimentare prezintă o
discrepanță cervicală și ocluzală (3 - 6), iar în urma acoperirii bontului cu lac (7 - 9)
se obțin coroane cu diametru intern mai mare.
41
41
Fixarea
Poate fi:
 Provizorie
 De durată
42
Cimenturi provizorii
43
Agentul ideal de fixare
• Timp de lucru suficient de lung

• Aderență bună la structurile dentare și la materialul restaurației
• Să asigure o bună închidere
• Biocompatibilitate
• Rezistență mecanică
• Să fie compresibil în strat subțire, să aibă o vâscozitate și
solubilitate scăzută
• Caracteristici bune de manipulare și de priză. Excesul să poata fi
îndepărtat ușor după priză
• Eliberare de fluor pentru carioprotecție
44
•
TIPURI DE AGENTI DE FIXARE
• Fosfat de Zn
• Silicofosfat
• Policarboxilat de Zn
• Zinc oxid-eugenol
• Ionomer de sticlă
• Rășini adezive
• Rășini modificate cu ionomeri de sticlă
45
CIMENTUL FOSFAT DE ZINC
- rezistență
- grosime 25 micrometri
- timp de lucru rezonabil
- ușor de îndepărtat
- toxicitate clinic
acceptabilă
46
CIMENTUL POLICARBOXILAT DE ZN
- biocompatibilitate relativă (molecule

mari care nu pătrund în canaliculele
dentinare)
- adeziune la structurile dentare
(chelator al calciului)
- nu aderă de aliaje de aur
- vâscozitate inițială mare la amestec
- comportament clinic asemănător/ mai
bun ca al fosfatului de Zn
- au comportament tixotrop
- performanțele legate de respectarea
proporțiilor lichid/pulbere
- timp de priză mai scurt, probleme la
cimentarea unităților multiple
- retenția mai slabă ca la oxifosfat de Zn
și îndepărtarea reziduurilor mai dificilă
47
CIMENTURILE ZOE CU/ FĂRĂ EBA (ACID
ORTO-ETOXI-BENZOIC)
• Extrem de biocompatibile
• Excelentă închidere a spațiului de sub coroană și a zonei terminale
• Proprietăți fizice inferioare celorlalte cimenturi ca rezistență, solubilitate și
grosime a filmului
• EBA înlocuiește o parte a eugenolului din cimentul ZOE clasic: îmbunătățirea
rezistenței la compresiune fără afectarea rezistenței la deformare
• Trebuie utilizat numai la cimentări de restaurații cu o bună retenție și când se
pune accentul pe biocompatibilitate și protecție pulpară.
• Timp de priză relativ scurt
• Excesul de material dificil de îndepărtat
48
48 48
CIMENTUL IONOMER DE STICLĂ
- biocompatibilitate
- adeziune la smalț și dentină
- efect carioprofilactic
- ușoară transluciditate
- proprietăți mecanice asemănatoare
cu ale oxifosfatului de Zn și superioare
cimentului policarboxilic
- se contaminează ușor, necesită
protecție cu lac
- studii care arată hiperemie pulpară
după cimentare cu ionomer de sticlă,
care nu apare după cimentările cu
oxifosfat de Zn
49
RĂȘINI ADEZIVE
50
FAZELE CLINICE ALE CIMENTĂRII DE LUNGĂ
DURATĂ
Înainte de cimentarea de durată trebuie executate următoarele

manopere:
• îndepărtarea completă a cimentului provizoriu de pe

suprafețele dentare, de pe restaurare și din șanțul gingival (dacă
este cazul)
• testarea vitalității dinților stâlpi (dacă este cazul)
• verificarea protezei fixe pe modelul de lucru, corectarea

marginilor și completarea lustruirii întregii piese protetice (dacă
este cazul)
51
51
ÎNDEPĂRTAREA RESTAURĂRILOR PROVIZORII
Clestele Bachhous 52
ÎNDEPĂRTAREA RESTAURĂRILOR PROVIZORII
Extractorul Richwil
Extractorul Hayer
PREGĂTIREA PIESEI PROTETICE
• Pregătirea piesei protetice se face înaintea pregătirii

câmpului protetic.
• În mod uzual, resturile de ciment provizoriu se

îndepărtează, apoi se curăță suprafața restaurării
implicată în fixare cu bulete de vată îmbibate cu apă
oxigenată, alcool și/sau neofalină, după care se usucă
cu spray-ul de aer.
• În cazul în care această suprafață se condiționează prin

oxidare, cositorire sau sablare nu mai este permisă
contaminarea ei (umiditate, grăsime, etc.).
54
54
PREGĂTIREA CÂMPULUI
• Izolarea câmpului operator

de salivă și secreții din șanțul
gingival trebuie facută cu cea
mai mare grijă, deoarece orice
urmă de umiditate afectează
calitățile cimentului și lzolarea câmpului operator mandibular cu sistemul de digă
longevitatea agregării.
55
55
• Ținând cont de faptul că în majoritatea cazurilor limita

preparației se găsește subgingival, utilizarea digii
devine improprie.
• Stoparea totală a secrețiilor din șantul gingival poate fi

considerată o utopie. În cazul unor CIS (cimenturi
ionomer de sticlă) anhidre, prezența unui anumit grad
de umiditate influențează pozitiv timpul de priză și
proprietățile fizico-chimice ale materialului.
56
56
• Condiționarea bontului se face diferențiat, în funcție de

vitalitatea acestuia.
• Condiționarea țesuturilor dure dentare înainte de

aplicarea pastei de ciment, ca măsura de îmbunătățire
a adeziunii constituie subiectul a numeroase studii, în
special pentru dentină. În acest scop s-au recomandat
agenți de curățire (cleaning agents – soluții apoase de
acizi organici, de exemplu acid citric) și agenti de
mineralizare (soluții apoase de săruri anorganice).
57
57
• Prepararea cimenturilor diferă în funcție de tipul de
ciment.
Prepararea cimentului FOZ
Prepararea cimentului fosfat de zinc prin mișcări

lntroducerea progresivă a pulberii în lichid
circulare. Aria de spatulare crește progresiv prin
înglobarea unor noi părți de pulbere
58
58
ÎNCĂRCAREA PIESEI PROTETICE CU CIMENT
• Cimentul pregătit la consistența de cimentare, se aplică

în (sau pe) restaurare, având grijă ca în interiorul
coroanelor de înveliș să căptușească doar pereții.
• Pentru a evita formarea incluziunilor de aer, se aplică

pastă de ciment și în șanțurile sau puțurile bontului,
acesta putând fi acoperit chiar în întregime.
59
59
Aplicarea protezei fixe
• Proteza se aplică pe bont în axul de insertie și se

exercită presiuni inițial dozate, apoi ferme, până la
adaptarea completă pe bont.
• Se controlează raporturile cu antagoniștii.
• Priza trebuie să se facă sub presiune.
60
60
CIMENTAREA DE LUNGĂ DURATĂ
• După priza cimentului se îndepărtează cu grijă

excesul, în special din șanțul gingival și din
ambrazurile cervicale.
• Îndepărtarea excesului depinde de proprietățile

cimentului utilizat.
61
61
CIMENTAREA DE LUNGĂ DURATĂ
• Priza finală a cimenturilor cu atingerea valorilor

maxime ale rezistenței poate dura mai mult timp.
• De aceea se recomandă aplicarea unui strat de

varnish sau bonding, la marginea restaurării, imediat
după îndepărtarea excesului.
• O ultimă verificare a cimentării protezei fixe precum și

eventualele retușuri ocluzale se pot face și a doua zi
după fixare.
62
62
Cimentarea
63
Sfârșit
64
64
CURS 14
I. ÎNTREȚINEREA IGIENEI ORALE ȘI DISPENSARIZAREA PACIENȚILOR
CU PROTEZE DENTARE FIXE
II. ERORI, ACCIDENTE ŞI COMPLICAŢII ALE TRATAMENTULUI PRIN

PROTEZE PARȚIALE FIXE.
1
III. REPARAŢIILE PROTEZELOR PARŢIALE FIXE

I. ÎNTREȚINEREA IGIENEI ORALE ȘI
DISPENSARIZAREA PACIENȚILOR CU PROTEZE
DENTARE FIXE
2
A. Igienizarea individuală
B. Igienizarea profesională
3
3
A. IGIENIZAREA INDIVIDUALĂ
Mijloacele utilizate pentru îndepărtarea mecanică a plăcii

sunt următoarele:
• peria dentară
- acționată manual
- acționat electric
• dentifricele
• mijloacele auxiliare sau suplimentare de igienă 4

4
• mijloacele auxiliare sau suplimentare de igienă
- firul dentar (mătasea dentară, dental floss)
- stimulatoarele interdentare
- periuțele interdentare
- hidropulsoarele bucale (water pick)
5
5
Fig. 25. Eficiența firului de mătase introdus sub diferitele tipuri de intermediari: a,b,c
- permite igienizarea mecanică cu ajutorul firului de mătase; d,e - raportul în șa și
semișa al corpului restaurării cu creasta alveolară prezintă zone concave, care nu
permit igienizarea mecanică cu ajutorul firului de mătase. 6
6
B. IGIENIZAREA PROFESIONALĂ
• Igienizarea mecanică profesională urmărește îndepărtarea în totalitate

a plăcii dentare, atât de pe suprafețele ușor accesibile, cât și de pe cele
retentive.
• Se efectuează de obicei la încheierea unei ședinte de control (recall).
• Un periaj profesional atent și minuțios executat, este urmat de

suspendarea formării de noi plăci pentru 24 - 30 de ore, perioadă mult
mai lungă decât cele 12 ore după care apare placa în urma unui periaj
dentar manual individual cu o tehnica corectă.
7
7
CONTROLUL PLĂCII DENTARE PRIN MIJLOACE
CHIMICE
• Micșorarea ritmului depunerii plăcii dentare se poate

realiza și cu ajutorul diverselor substanțe chimice.
• În comerț se găsesc ape și soluții bucale, precum și alte

produse care conțin diversi compuși fluorurați,
clorhexidina etc.
8
8
CONTROLUL PLĂCII DENTARE PRIN MIJLOACE
CHIMICE
• Utilizarea acestor preparate poate reduce semnificativ

indicele de placă, dar nu poate înlocui un periaj
dentar efectuat cu o tehnica corectă.
• Lavajele bucale cu clorhexidină sunt contraindicate

la pacienții cu restaurări protetice fixe cu componentă
fizionomică polimerică, deoarece aceasta poate colora
atât RA (rășini acrilice), cât și RDC (rășini diacrilice
compozite).
9
9
DISPENSARIZAREA PACIENȚILOR PURTĂTORI
DE LUCRĂRI PROTETICE FIXE
•În urma controlului final după cimentarea de lungă durată,

medicul dă pacientului indicații de igienizare individuală,
aratând eventual pe un model cum se utilizează o tehnică
de periaj corectă și mijloacele suplimentare de igienizare.
•Totodată, medicul explică pacientului importanța

semnificativă a controlului regulat (mimin 6 luni), în cadrul
căruia se va efectua și o igienizare profesională.
10
10
II. ERORI, ACCIDENTE ŞI COMPLICAŢII ALE
TRATAMENTULUI PRIN PROTEZE PARȚIALE FIXE
III. REPARAȚII ALE LUCRĂRILOR PROTETICE FIXE 11

După fixarea de durată a protezelor fixe pot apărea
mai devreme sau mai târziu unele
complicații/incidente precum:
• senzație de disconfort,
• mobilitatea protezei fixe,
• decompensare parodontală,
• carii și complicații pulpare la nivelul dinților stâlpi,
• perforarea elementelor de agregare,
• fractura sau dezlipirea intermediarilor protezei fixe,
• fractura sau desprinderea fațetelor,
• lipsa de funcționalitate a construcției protetice etc.
12
12
Protezele fixe, pe lângă avantajele indiscutabile pe care le prezintă - în
primul rând din punct de vedere psihic datorită caracterului de fixitate
- au și o serie de inconveniente ce decurg din următoarele:
 necesitatea exerezei de țesuturi dentare, cu pericolul lezării

imediate sau tardive a organului pulpar, atunci când nu se iau
măsurile de protecție în timpul preparațiilor.
13
13
• Suprimarea ariilor de contact
• Modificarea formelor
• Modificarea contururilor coronare și cervicale
• prejudiciază atât rapoartele dinților între ei, dar şi a

acestora cu țesuturile înconjurătoare, determinând
adaptări ulterioare nefavorabile;
14
14
Solidarizarea a doi sau a mai multor dinți prin
proteze parțiale fixe determină o restrângere a
mişcărilor funcționale individuale ale fiecărui dinte în
parte, atât în privința amplitudinii cât și a direcției – motiv
pentru care pot apărea cu timpul fenomene de tip
degenerativ (lize osoase alveolare, radiculare etc.), ceea
ce are repercursiuni asupra ansamblului
restaurare/stâlp.
Sunt situații când contenția este salutară, aceasta

constituind singura metodă de menținere a dinților în
boala parodontală.
15
15
incidente
Descimentările, datorate unor cauze multiple, duc

adeseori la compromiterea RPF (restaurărilor protetice
fixe).
16
16
• Cu toate că situațiile descrise anterior pot apărea, un număr mare
de proteze fixe îşi îndeplinesc în mod corespunzător funcțiile timp
îndelungat, ceea ce ne obligă la cunoaşterea şi înlăturarea cauzelor
aşa numitelor „eşecuri".
• În ultimă instanță, nici o RPF şi nici dinții antagonişti nu pot oferi

garanție pentru o viață.
• De aceea şi termenul de proteze definitive trebuie abandonat. Este

mai potrivit termenul „de durată".
17
17
Înlocuirea unei restaurări protetice după un număr de ani nu
poate fi considerată eşec.
Accidentele care se prodục după fixarea de durată a

protezei fixe, la nivelul câmpului protetic sau al restaurării
protetice, pot fi preîntâmpinate în mare măsură:
• încă din faza proiectării piesei protetice, prin evaluarea

adecvată a terenului, prin pregătirile preprotetice
nespecifice şi specifice făcute corespunzător,
• printr-o realizare tehnică corectă,
• prin măsurile corespunzătoare luate la adaptarea şi fixarea
protezei fixe
• şi prin instituirea şi păstrarea unei igiene riguroase.
18
18
Senzația de disconfort este un simptom care apare destul de
frecvent după fixarea protezei fixe.
De obicei este determinată de:
• prezența unor contacte premature sau interferențe ocluzale,
• de inserția într-o poziție inadecvată a lucrării protetice fixe,

• de un câmp masticator supradimensionat sau dimpotrivă micşorat,
cu eficiență masticatorie diminuată,
19
19
• de un exces de presiune asupra țesuturilor de sprijin ale
protezei,
• de arii de contact prea strânse cu dinții învecinați,
• de țesuturi gingivale insuficient protejate,
• de acumularea resturilor alimentare la nivelul piesei
protetice etc.
• Îndepărtarea zonelor de contact prematur se face

după toate regulile echilibrărilor ocluzale.
20
20
Mai greu de corectat este o suprafață masticatorie
supradimensionată.
Se recomandă:
• să se încerce îngustarea vestibulo-orală a
intermediarilor pe seama cuspizilor orali,
• să se accentueze ambrazurile,
• iar pentru ameliorarea confortului masticator să se
accentueze şi să se lărgească şanțurile de
descărcare a alimentelor, atât spre vestibular cât şi
oral.
21
21
Efectul de torsiune poate fi generat de contacte
premature sau interferențe ce acționează în mişcările de
lateralitate şi care se pot remedia prin şlefuiri efectuate
la nivelul suprafeței ocluzo-protetice.
Senzația de presiune poate apare datorită resturilor de

ciment rămase:
• sub intermediari,
• în şanturile gingivale
• şi în ambrazuri
din momentul fixării.
22
22
• Zonele cervicale sensibile pot fi cauzate de coroanele
provizorii cu margini prea lungi şi/sau purtate o perioadă
prea lungă de timp.
• Retracția gingivală poate apare la coroanele prea scurte

sau prea lungi, defectuos adaptate cervical.
23
23
• Sensibilitatea termică.
• Dacă după un timp de la fixarea protezei persistă

sensibilitate la variații termice la nivelul unui dinte stâlp,
aceasta poate fi determinată şi de o implicație pulpară,
un contact prematur sau o zonă terminală preparată
intempestiv neacoperită corect, expusă insultelor
mecanice și termice.
24
24
• Adeseori cu toate că se respectă toate regulile de
preparație şi de protezare provizorie, după fixarea de
durată a restaurării, o vreme dinții stâlpi rămân
sensibili la variații termice.
• De obicei în decurs de 10-15 zile această sensibilitate

dispare.
• Sunt însă situații când ea se augumentează, apar

fenomene de hiperemie şi chiar pulpite.
• În aceste cazuri devitalizarea dinților se impune prin 25

25
Mobilitatea protezelor parțiale fixe
O proteză parțială fixă se poate mobiliza în următoarele

situații:
• deformarea elementelor de agregare,

• efectul mişcării de torsiune,
• contacte ocluzale disfuncționale,
• cimentare incorectă,
• solubilizarea cimentului,
• procese carioase,
• mobilizarea unuia sau mai multor stâlpi prin
decompensare parodontală,
26
26
• Retracțiile gingivale şi rezorbțiile alveolare pot avea
loc ca urmare a suprasolicitării dinților stâlpi datorită
lungimii breşelor şi dimensiunii câmpului ocluzal, prin
conformarea inadecvată a ambrazurilor, conturul
necorespunzător al elementelor de agregare, prin
numărul prea mic al stâlpilor, la RPF (resturări protetice
fixe) cu elemente de agregare ce pătrund subgingival
exagerat şi dincolo de spațiul biologic.
27
27
• Incidența cariei
• Leziunile carioase pot să apară când marginile

coroanelor sunt prea scurte sau coroanele sunt prea
largi.
• Se mai pot produce datorită unei igiene defectuoase în

cazul unei RPF fără ambrazuri corect conformate.
• În general, la pacienți cario-receptivi nu se utilizează

coroane parțiale.
28
28
• Leziuni pulpare.
• Procesele carioase cu evoluție lentă ce apar sub diferite

restaurări pot provoca atrofii pulpare cu leziuni
degenerative de toate tipurile.
• O inflamație pulpară latentă poate fi reactivată prin

prepararea necorespunzătoare a dinților stâlpi sau prin
acțiunea factorilor iritanți (lichidul cimentului fosfat de
zinc) și datorită malocluziilor care prin
microtraumatismele pe care le generează pot avea
efecte nocive asupra pulpei.
29
29
Simptomatologia unei inflamații pulpare poate apărea:
• imediat după aplicarea RPF, ca o consecință a unei

preparări traumatizante
• sau tardiv datorită complicațiilor cariilor care evoluează

sub restaurări.
30
30
• În cazul simptomatologiei pulpare semnalate sau a apariției
mobilității patologice la nivelul dinților stâlpi se recurge la
trepanarea restaurării şi a dintelui stâlp urmată de o terapie
endodontică.
• Apariția mobilității dentare presupune de obicei ablația protezei şi

aplicarea unei terapii de reechilibrare parodontală, eliminarea cauzei
ce determină mobilitatea şi chiar eventual consolidarea stâlpului prin
metode de RTG (regenerare tisulară ghidată) sau transfixație.
31
31
• În complicațiile periapicale, consecutive necrozelor
pulpare, tratamentul se efectuează prin trepanare,
urmată sau nu de rezecție apicală.
• În cazul unor dinți pluriradiculari cu rădăcini curbe

inaccesibile, sau când stâlpul este definitiv compromis
printr-un abces parodontal, se recurge la extracție,
fireşte după ablația protezei.
32
32
Accidente ale intermediarilor
Scheletul metalic al intermediarilor se poate dezlipi de

elementele de agregare (la nivelul conectorilor) sau
fractura din următoarele cauze:
• lipirea deficitară a intermediarilor la elementele de

agregare (aliajul de lipit are porozități, iar suprafața
destinată lipirii are dimensiuni foarte reduse);
• tehnică incorectă de turnare şi de manipulare a aliajului;
• suprasolicitarea protezei parțiale fixe datorită unei breşe
prea întinse.
33
33
Accidente la nivelul placajelor
• Placajele fracturate sau descimentate nu necesită mereu

îndepărtarea protezei fixe.
• Fațetele de acrilat sau materiale compozite se pot

desprinde în totalitate de pe scheletul metalic sau se pot
fractura.
• Cauza acestor accidente sunt retenția insuficientă oferită

de scheletul metalic sau factorii ocluzali. 34
34
• Se poate interveni prin reoptimizarea fațetelor, când
parțial au rămas integre sau atunci când au dispărut în
totalitate se pot confecționa altele în laborator după o
amprentă prealabilă.
• În cazul unor proteze fixe metalo-ceramice, deteriorarea

placajului se poate repara cu o serie de chituri speciale,
destinate acestui scop.
• Uneori însă refacerea în totalitate a restaurării nu poate

fi ocolită.
35
35
Accidente ce interesează integritatea restaurărilor
De multe ori o restaurare se poate fractura (mai ales cele

integral ceramice şi/sau polimerice) sau poate apărea o
perforație.
Fracturarea presupune înlocuirea acesteia.
Perforarea poate fi rezolvată de la caz la caz cu o incrustație

sau printr-o „obturație" cu diferite materiale, dar de multe
ori şi acest accident poate duce la înlocuirea restaurării.
36
36
ETAPA POSTPROTETICĂ ÎN
TERAPIA PRIN PUNȚI DENTARE
• Tratamentul postprotetic se adresează pacientului şi

restaurării fixe după perioada de adaptare secundară.
• Trebuie reținut că, deşi se consideră eronat că

tratamentul protetic este definitiv, acesta are doar un
caracter provizoriu prin involuția fiziologică a
țesuturilor cu care restaurarea protetică vine în
contact intim.
37
37
• Acesta nu reuşeşte decât să surprindă la un moment dat un
anumit echilibru între elementele componente ale sistemului
stomatognat şi restaurarea protetică, echilibru care poate fi
perturbat prin modificarea constantelor biologice în cadrul
diferitelor afecțiuni sau sub influența factorilor de stress.
• Pacientul trebuie urmărit sub aspectul igienei

cavității orale, în egală măsură o atenție
deosebită trebuie acordată transformărilor de la
nivelul țesuturilor sistemului stomatognat.
38
38
Se va realiza un control medical periodic prin
dispensarizarea activă a bolnavilor, cel puțin o dată la 6
luni.
La acest control se va urmări:

• starea de igienă oro-dentară,
• igienizarea punții dentare, fără a eluda congruența
restaurării fixe cu câmpul protetic,
• starea țesuturilor în ansamblul sistemului stomatognat,
cât şi la nivelul câmpului protetic.
39
39
• Se vor realiza radiografii retro-dento-alveolare, atât
pentru dinții stâlpi, cât şi pentru crestele edentate,
urmărind zonele indicatoare.
40
40
VĂ MULȚUMESC PENTRU ATENȚIE!
41

Protetica Cursuri

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Protetica Cursuri

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA ,,DUNĂREA DE JOS'' GALAȚI

DISCIPLINA PROTETICĂ DENTARĂ FIXĂ

Prof. Dr. Habil. Kamel Earar

• Preocuparea de înlocuire a dinţilor absenţi este

• Încă din antichitate, s-au făcut cercetări în acest

•Nu se remarcă progrese deosebite în domeniul protezării

•Dinţii artificiali care s-au utilizat pentru confecţionarea

 La Forgue realizează baze protetice metalice care se menţin

 Utilizarea curentă a acestor materiale dentare a fost principalul

o Procese fiziologice de îmbătrânire

• Edentația reprezintă sechele ale unor

• Există o multitudine de factori etiologici care

 oligodonţie: absenţa unui număr mai mare

 anodonţie: absenţa tuturor unităţilor dentare

• Se pot manifesta clinic prin

• Examinarea radiologică este

 Prin prisma descoperirilor actuale privitoare la etiologia bolii

 În aceste condiţii, boala carioasă poate fi considerată ca fiind

• Diminuarea suportului dentar induce modificarea

• Alveoliza avansată reprezintă (în multe situaţii clinice)

EXTRACȚIA ÎN SCOP ORTODONTIC

Terminale uni- Reduse (1-2

Intercalate Întinse (3-4 dinți)

- edentație frontală (F)

Edentație laterală Edentație terminală Edentație mixtă

Are trei tipuri de deformități ale crestei edentate, la

Prof. Dr. Habil. Kamel Earar

• Este definită ca fiind o conversaţie ce permite

• Reprezintă motivul pentru care pacientul solicită asistenţă

• Problemele descrise de pacient sunt

• Motivul prezentării ajută la stabilirea

= Descrierea cronologică a simptomelor ce trebuie

Practicianul trebuie să obţină informaţii despre

 Când a apărut pentru prima oară problema?

• Trebuie să includă informaţii despre bolile pacientului, tratamentele

• Toate bolile prezentate de pacient trebuie înregistrate în ordine

• Pacientul trebuie evaluat pentru: afecţiuni cardiovasculare,

• Ne informează de atitudinea pacientului faţă de tratamentele

• Ne oferă informaţii generale despre modul în care pacientul este

• Informaţiile importante despre tratamentele anterioare pot fi de

 Consultaţiile dentare anterioare incluzând frecvenţa,

• Sunt importante pentru că există o serie de afecţiuni care au

o Onicofagie – modificările ce pot apărea sunt următoarele:

 Ţinerea de diverse obiecte între dinţi

 Malpraxii » Masticaţie unilaterală

 Alte obiceiuri vicioase

o Dormitul cu capul în poziţii extreme

o Poziţia incorectă la lecţii la şcoală

•Tensiunea arterială este importantă pentru

•Rata respiratorie – 16 – 20 resp/min

•Temperatura 36.5 - 37°

• Care sunt tehnicile de examinare fizică a

o Percuţia – implică diferenţe de transmitere a

• Palparea grupelor limfatice

• Palparea punctelor de emergenţă

• Aprecierea sensibilităţii generale a

o normotrof sau normosom (dezvoltarea generală

o hipotrof sau hiposom (pacientul este mai mic decât

o hipertrof sau hipersom (pacientul este mai mare decât

• Din normă frontală

• Delimitarea etajelor feţei:

• Grosimea buzelor: groase, mijlocii, subţiri

• Tonicitatea buzelor - introducerea a două degete la