UNIVERSITATEA ,,DUNĂREA DE JOS'' GALAȚI

DISCIPLINA PROTETICĂ DENTARĂ FIXĂ

An universitar 2020-2021, AN III

Coroanele de înveliș total.

Coroanele de înveliș total estetice.

Prof. Dr. Habil. Kamel Earar

I. Coroanele de înveliș totale
Metoda de terapie prin acoperire totală
apelează la coroana de înveliş care se agregă la
suprafeţele coroanei dentare pe care o acoperă în
totalitate.

Coroanele de înveliş prezintă ponderea cea

mai mare atât în rândul protezelor unidentare,
cât şi în rândul protezelor parţiale fixe.
Toate coroanele de înveliş se agregă la preparaţia
dentară, de care se fixează prin cimentare. Ele se
pot agrega şi la stâlpii implantelor de care se pot
fixa prin înşurubare sau cimentare.
Clasificare coroanelor de
înveliș totale
Pentru clasificarea acestora s-a recurs la numeroase criterii:
1. În funcție de posibilitatea refacerii funcției fizionomice:

-coroane fizionomice

-coroane nefizionomice

-coroane semi/parțial fizionomice

 2. În funcție de materialul utilizat:

- coroane metalice

- coroane nemetalice
• coroane ceramice

• coroane plastice (acrilice/diacrilice)

- coroane mixte
Coroanele metalice se pot confecţiona prin

- turnare (cu sau fară grosime dirijată),

- ştanţare (procedeu istoric care se practică azi izolat)
- şi printr-un procedeu combinat (ştanţarea inelului şi
tumarea capacului) la coroanele din două bucăţi.
Coroanele nemetalice, estetice sau fizionomice
din polimeri, materiale compozite sau ceramică, se
realizează prin:
- polimerizare,
- sinterizare
- sau frezare (mecanică sau computerizată).
Coroanele mixte prezintă o componentă metalică
(diferite aliaje cu destinaţie specifică protezelor
parţiale fixe) şi un placaj care poate fi acrilic,
compozit sau ceramic.
- infrastructura metalică - asigură rezistența
- suprastructura fizionomică - poate acoperi:
• parțial
• sau total infrastructura metalică
3. În funcție de tehnologia de realizare:

 -prin ștantare (nu se mai folosește)

-prin turnare
-Cad Cam
-prin polimerizare la cald și presiune -
baropolimerizare
Aparat de termo-baro-
-fotopolimerizare polimerizare

-termopolimerizare – rășini compozite

-ardere a ceramicii (arderea pe modele, pe
material refractar)
4. În raport de modul de preparare al joncțiunii dento-
protetice:

-tangențială („end-knife”, „knife edge”)

-cu prag
exemple:
drept
Chanfrein (excavat)
obtuz
dublu: drept și bizotat
dublu: excavat și bizotat
5. În funcție de raportul cu parodonțiul marginal
coroana poate avea:

- marginea cervicală plasată subgingival

- marginea cervicală plasată juxtagingival

- marginea cervicală plasată supragingival

II. Coroanele de înveliș total
estetice (polimerice, ceramice
Jacket, sisteme integral
ceramice).
Obiective

•Reabilitarea fizionomiei
•Asigurarea rezistenței bontului și a protezei
fixe unidentare
•Adaptarea perfectă pe dinte
•Rapoarte interdentare corecte cu dinții
adiacenți și antagoniști
Indicaţii:
 
Coroana estetică se recomandă aproape exclusiv
ca element unitar, în unele afecţiuni coronare
din zona frontală:

-discromii, distrofii, displazii;

-nanism dentar sau alte dismorfii;
-obturaţii inestetice sau neretentive;
 -unele malpoziţii (ex. oropoziţie);
 -fracturi dentare în 1/3 incizală;
 -carii clasa a IV-a Black
 În ultimele două cazuri, se intervine modern prin metoda
reconstituirii cu materiale din gruparăşinilor compozite, eventual cu
retenţii suplimentare sub formă de pivoturi dentinare. În caz de
insucces, se recurge tot la coroane de înveliş fizionomice. Mai recent,
în caz de discromii, oropoziţii, fracturi reduse ale marginii incizale şi
când eroziunea sau displazia interesează numaifaţa vestibulară, nu
se mai recurge la acoperirea totală cu coroane fizionomice (sau
mixte), ci la faţetare (acoperirea numai a feţei vestibulare cu material
fizionomic).
 
Coroana fizionomică se poate indica şi ca element de agregare
în tratamentul unor edentaţii reduse, dar numai din acrilat (punţi
provizorii).
 
 Contraindicaţii:
 
-pe molari, premolari şi canini;
 -pe dinţi scurţi (bonturi neretentive);
 -în ocluzii adânci traumatizante;
 -în ocluzii cap la cap (cele ceramice);
-în abrazii avansate;
 -la tineri sub 17 ani (cameră pulpară
mare);
 -carii profunde şi extinse sau obturaţii
mari nearmate (cu pereţi dentari
subţiri).
 
Referitor la prima contraindicaţie, coroanele din
ceramică realizate pe canini sau premolari
sefracturează (sunt casante). Cele din acrilat
rezistă un anumit timp, dar se subţiază treptat şi
se perforează, apoi se fracturează şi ele, deci
nu pot fi considerate decât coroane provizorii.
 SCURT ISTORIC

Materiale utilizate pentru coroane nemetalice

Primele apărute în practica stomatologică au

fost coroanele ceramice arse pe folie de
platină.

La ora actuală ele sunt înlocuite de coroanele

integral ceramice.
 SCURT ISTORIC
În perioada interbelică, odată cu descoperirea
polimetacrilatului de metil, s-a iniţiat
utilizarea polimerilor în stomatologie. Acest tip de 
acrilat a fost utilizat atât pentru confecţionarea 
bazelor protezelor mobilizabile, a dinţilor artificiali,
cât şi a coroanelor de înveliş.
 
Datorită multiplelor defecte pe care le prezintă
(contracţie mare la polimerizare, absorbţie crescută
de apă, rezistenţă redusă la uzură, modificări
cromatice în timp etc.), răşinile acrilice au
pierdut tot mai mult teren în protezarea fixă, 
coroanele acrilice fiind socotite în perioada actuală,
doar lucrări protetice de tranziţie.Proprietăţile
răşinilor acrilice au fost îmbunătăţite prin utilizarea
unor monomeri polifuncţionali, care au dus la
apariţia polimetil-dimetacrilatului (PMMD),
prezentând o polimerizare reticulată.
 
 SCURT ISTORIC
O altă cotitură în realizarea coroanelor estetice
se produce odată cu
utilizarea RDC (răşinilordiacrilice compozite)
fotopolimerizabile, ca o alternativă la
coroanele ceramice.
 
În ultimii ani prin lansarea
sistemelor integral ceramice (In –Ceram, Dicor,
Optec, IPS–Empress), care elimină jacket-ul ars
pe folie de platină, balanţa începe să se încline
din nou spreutilizarea maselor ceramice,
comparativ cu a polimerilor.

Totuşi, prin apariţia

polisticlelor (Artglass–  1995; Belleglass – HP),
polimerii oferă proprietăţi mult îmbunătăţite
pentru realizarea coroanelor de înveliş.
 SCURT ISTORIC

Recent au fost lansate pe piaţă răşinile armate

cu fibre şi
ceromerii, utilizaţi pentru obţinereacoroanelor
de înveliş nemetalice.

Ceromerii sunt polimeri speciali

(multifuncţionali), cu un procent crescut de
umplutură anorganică (75–85% din masă),
particulele având dimensiuni foarte mici (30nm–
1µm) şi fiind silanizate şi dispersate în matricea
organică.

Astfel materialul prezintă ostructură

tridimensională omogenă, scăzând absorbţia de
apă şi solubilitatea în apă a
materialului,crescând totodată rezistenţa
sa mecanică.
COROANA CERAMICĂ

 
Cunoscută sub numele clasic de coroană jacket (Jacket-
Crown=coroană jachetă, căci “îmbracă” dintele preparat).

Primele coroane din ceramică dentară efectuate în 1887 de

către C.H.Land (din Detroit SUA), s-au realizat de la început
pe folie de platină şi pe dinţi preparaţi cu prag orizontal. S-au
îmbunătăţit mult masele ceramice, dar prepararea dintelui a
rămas
cvasi-neschimbată.
 
Avantajele coroanelor ceramice:

-pot reda nuanţele dorite de culoare, care sunt stabile în timp;

-dacă sunt bine glazurate, nu sunt placofile şi sunt foarte
bine tolerate de parodonţiul marginal;
-ceramica dentară este rău conducătoare de căldură, oferind
protecţie pulpei faţă de agenţii termici;
-este foarte rezistentă la presiune (de 4 ori mai puţin
deformabilă decât oţelul inoxidabil şi de 3ori decât dentina).
 
Dezavantajele: 
 
-nu rezistă la flexiune şi tracţiune, fiind fragilă la aceste
solicitări;
 -materialul ceramic este foarte dur, ceea ce reprezintă o
dificultate în adaptarea ocluzală, fiind un pericol pentru
antagonişti (mai ales zonele retuşate rămase neglazurate);
-tehnologia de realizare este complicată, cu arderi
succesive de noi straturi, pentru a compensa contracţia;
 -necesită mari sacrificii amelo-dentinare, pentru a obţine
o coroană cu grosime aproapeuniformă, de 1 mm;
 -nu pot fi retentori pentru punţi, ci doar coroane unitare.
Prepararea dintelui (incisiv central maxilar) 

 Obiectiv final:
 -obţinerea unui bont de 2/3 din lungimea coroanei dentare
naturale, neretentiv,cu reducerea aproximativ uniformă (1 mm)
din toate feţele, cu muchii rotunjite, dar nu desfiinţate, cu prag
orizontal uşor rotunjit.
 
 Principii generale:
 -având în vedere prepararea accentuată necesară rezistenţei
protezei fixeunidentare, scade rezistenţa bontului mai ales la dinţii
depulpaţi şi cu obturaţii mari, nearmate. De aceea mulţi autori
indică aceste coroane fie pe dinţi vitali, fie pe reconstituiri corono-
radicularet urnate.
Prepararea dinţilor vitali ridică probleme de protecţie tisulară şi pulpară,
deci principiile biomecanice vin în contradicţie cu cele biofuncţionale. 

După Hugel la un incisiv central al unui pacient adult, straturile de smalţ şi

de dentină au următoarele dimensiuni (grosime):

 -la jumătatea feţei vestibulare:

-smalţ = 0,84 mm
 -dentina = 1,48 mm
-total = 2,32 mm (maxim 2,32 mm, minim 1,86 mm, deci în medie 2 mm)

 -incizal: - maxim (total) = 4,91 mm
-minim = 3,5 mm, în medie 4 mm.

 Prepararea se va face deci în zona mijlocie şi cervicală până la 1,3 – 1 mm

de pulpă.
Ordinea de abordare a diferitelor feţe ale dintelui diferă de la
autor la autor.

 Prepararea clasică se face începând cu reducerea marginii

incizale şi continuând cu feţele proximale (separarea), faţa
vestibulară, orală, rotunjirea muchiilor, definitivarea pragului
şi finisarea.
 
 Autorii moderni încep cu şanţuri de ghidare trasate pe
marginea incizală, faţa vestibulară şiorală. Se definitivează
apoi prepararea marginii incizale, feţei vestibulare şi a celei
orale, prinablaţia punţilor de smalţ dintre şanţurile de
ghidare. Urmează separarea (feţele proximale) şi finisarea.
Reducerea marginii incizale

Clasic:se realizează cu pietre roată sau cilindrice.

Modern: se trasează, (mai ales când lipsesc dinţii adiacenţi), 1-3

şanţuri de ghidare aadâncimii preparării (fig.) , şanţuri care
corespund (se continuă) cu şanţurile de ghidare de pefaţa
vestibulară.
Feţele proximale:

Clasic se prepară prin desfiinţarea

punctului de contact cu discuri,
progresiv sau slice-cut (ultima este
cea mai periculoasă!)

Modern
separarea se face cu freze cilindrice
diamantate cu vârf plat
Feţele vestibulară şi orală
 
Clasic: se începe cu schiţarea pragului cu
muchia unei pietre lenticulare sau con
invers (fig.), paralel cu gingia, la 0,5 mm
de ea vestibular şi la 1-1,5 mm oral.

Modern: se folosesc freze diamantate

aplicate în piesa de turbină sau în piesa
cu micromotor, cilindrice sau cilindro-
conice cu vârf plat. Se practică trasarea
prealabilă a unor şanţuri de ghidare a
adâncimii preparării. Grosimea frezei (1
mm) poate fi reperul.
Rotunjirea muchiilor 
 
 – este necesară, căci orice muchie sau unghi ascuţit rămas,
constituie o zonă de concentrare de stress, care poate duce la
fisurarea coroanei. 

Definitivarea pragului 
 
 – care a fost schiţat iniţial prin metoda clasică, înseamnă
adâncirea,finisarea şi înfundarea (vestibular) subgingival, după
adaptarea inelului de cupru. Prin metoda modernă el se
plasează de obicei de la început în zona stabilită şi se realizează 
concomitent cu prepararea feţelor.
Verificarea bontului 
 
Se procedează ca şi la bonturile preparate
pentru coroane metalice. Inspecţia (privirea
directă sau în oglindă) este de obicei
concludentă, dar se poate face şi palparea cu
latul sondei sau dentimetrie pe prag.
VARIANTE ALE
COROANEI
CERAMICE = SISTEME
INTEGRAL CERAMICE
VARIANTE ALE COROANEI
CERAMICE = SISTEME INTEGRAL CERAMICE

Vechea clasificare a ceramicii dentare după temperatura de

fuziune:

•De înaltă fuziune 1280-1390 grade C

•De medie fuziune 1090-1260 grade C (pentru Jacket-urile arse
pe folie de Pt)
•De joasă fuziune 870-1065 grade C (metalo-ceramica)
•De foarte joasă fuziune 660-780 grade C (emailarea Ti, a
aliajelor cu conţinut mare de Au)
Proprietăţile finale ale unei proteze ceramice (rezistenţa
mecanică, microstructura, precizia adaptării,
proprietăţile optice) rezultă din natura chimică a
materialului şi din procedeul de obţinere al piesei
finite.

Se impune deci o clasificare în funcţie de:

• Natura chimică a materialului ceramic,

• Tehnologia de obţinere a piesei protetice.
După natura chimică:

1. Ceramica feldspatică
a. Din vechea generaţie (utilizată pentru coroane Jacket clasice
arse pe Pt)
b. Noua generaţie include ceramici cu conţinut ridicat de
leucit, utilizate în realizarea restaurărilor integral ceramice

2. Vitroceramica (procedeele Dicor, Cerapearl) se referă la

materialele ceramice obţinute în forma sticloasă, care suportă
ulterior un tratament termic de cristalizare voluntară,
controlată, parţială
3. Ceramica aluminoasă

A fost utilizată pentru prima dată de McLean în 1965 (cea

conţinând 40% în greutate alumină) pentru acoperirea unei
infrastructuri metalice.
4. Materiale ceramice noi:

S-a apelat la anumiţi oxizi (ZrO2, Al2O3) care găsindu-se

sub formă cristalină în masele ceramice, îmbunătăţesc
parametrii de rezistenţă mecanică a acestora, permiţând
realizarea unor construcţii plurale integral ceramice în
zonele laterale ale arcadei.
Cristalele de oxizi dispuse omogen în masa sticloasă,
împiedică propagarea fracturilor (asemănător nodurilor din
lemn la încercarea de despicare a unui buştean).
B. După microstructură (care determină proprietăţile
mecanice, optice şi termice):

Microstructura maselor ceramice moderne este bifazică: o fază

sticloasă şi una cristalină. Proporţia crescută a fazei cristaline
îmbunătăţeşte caracteristicile mecanice.
C. După tehnologia de obţinere a restaurării protetice:
1. Cu suport metalic (aparţin metalo-ceramicii)
2. Fără suport metalic (sisteme integral ceramice)  folosesc
următoarele procedee tehnologice:

a) Sinterizarea pulberii de ceramică pe suport refractar (tehnica

stratificării)
b) Turnarea prin procedeul cerii pierdute, urmată de ceramizare
c) Injectarea într-un tipar
d) Barbotina + sinterizare + infiltrare
e) Uzinare
a. Sinterizarea pulberii de ceramică pe suport refractar
(tehnica stratificării)

b. Turnarea prin procedeul cerii pierdute, urmată de

ceramizare - Sistemul Dicor şi Cerapearl

c. Injectarea într- un tipar (Cerestore, Empress)

d. Barbotina + sinterizare + infiltrare (InCeram)

e. Uzinare

Se prelucrează blocuri de ceramică prefabricate obţinute industrial

prin diverse procedee.

2 categorii de metode de prelucrare:

Sisteme analoage
Sisteme digitale
1. Sistemele analoage = de copiere prin frezare şi prin
eroziune

2. Sistemele digitale = sisteme CAD/ CAM (computerul

utilizat în proiectare şi execuţie)
 Tehnologii computerizate CAD/CAM
• CARACTERISTICI
• Indicat pentru realizarea restaurărilor fără schelet metalic, coroane,
infrastructuri pentru punţi
• Scanarea şi frezarea sunt coordonate computerizat (PC)
• Programul este bazat pe soft Windows
• Softul 3D permite realizarea designului scheletului virtual pe ecran
• Elimină etapele de machetă, ambalare, dezambalare, topire şi turnare
• Substructurile sunt frezate dintr-un bloc solid de ceramică (Vita In-Ceram
Spinell, Alumina, sau Zirconia)
• Intregul proces durează maxim 30 minute
• Restauraţiile pot fi cimentate pe preparaţii cu prag sau chainfrein
ALEGEREA CULORII PENTRU
COROANE FIZIONOMICE
Este un moment foarte important. Se utilizează un eşantion (“cheia
de culori”), de dorit din cutia (şarja) respectivă de material (pot
exista diferenţe între şarje).
 
Culoarea nu este uniformă pe toată suprafaţa vestibulară, ci mai
închisă (gălbuie) la colet şi mai deschisă (alb transparent) spre
incizal. Se împarte faţa vestibulară în trei sectoare: cervical,
mijlociu şi incizal şi se desenează pe fişă lăţimea fiecărui sector,
deoarece fie că nu au aceeaşi lăţime, fie că nu sunt plasate la
acelaşi nivel pe toţi dinţii.
Unii specialişti recomandă a se împărţi faţa vestibulară şi
vertical, realizând 9 cadrane, şi aleg culoarea adecvată pentru
fiecare cadran, înainte de a prepara dintele, dacă este integru
dar va fi stâlp de punte (coroană mixtă), sau după culoarea
omonimului.

Terapia de restaurare, şi în special cea cu caracter estetic,

cere ca medicul stomatolog să fie un artist şi un om de
ştiinţă în acelaşi timp.
 Elementele estetice cum ar fi forma,
simetria, proporţionalitatea, poziţia, alinierea,
textura,culoarea, trebuie continuu avute în vedere, mai ales
la pacientul tânăr, care prezintă exigenţe estetice crescute
şi la care ţesuturile în vecinătatea cărora se vor aplica
restaurările stomatologice sunt
sănătoase, mimetismul tisular, iluzia naturalului trebuind să
fie perfectă pentru obţinerea unor rezultate optime.
VĂ MULȚUMESC
PENTRU ATENȚIE!