RESTAURAREA CORONARA PRIN FATETE ESTETICE

FAŢETELE LAMINATE DIN CERAMICĂ

Faţetele laminate din ceramică sunt folii subţiri de material ceramic care se aplică pe faţa
vestibulară a unui dinte preparat in acest scop. Pot fi socotite şi coroane parţiale vestibulare
(Schmidseder 1998)(29). Sunt mai rezistente coloristic şi la uzură decat faţetele din materiale
compozite, efectul estetic obţinut fiind mult mai bun. Porţelanul are şi avantajul că nu reţine
placa dentară, dar, spre deosebire de preparaţiile efectuate pentru faţetele din material compozite,
faţetele din porţelan cer indepărtarea unei cantităţi mai mari de smalţ.

Indicaţiile şi contraindicaţiile faţetelor laminate ceramice

Indicaţiile faţetărilor din ceramică sunt:
 fracturi dentare la copii, fără interesarea dentinei;
 dinte unic devitalizat, intens colorat;
 eroziune forte a feţei vestibulare sau dinţi ce au avut anterior o
restauraţie
cervicală;
 coloraţii forte care nu pot fi eliminate prin metodele de albire sau
microabraziune;
 pierdere importantă de substanţă amelară;
 pierderi mari de substanţă cervicală;
 diasteme, treme, malpoziţii uşoare ale dinţilor ce pot fi compensate
prin faţete vestibulare;
modificări de formă şi volum ale dinţilor;
 malformaţii dentare, hipoplazii dentare;
 leziuni de uzură dentară.
Contraindicaţii:
 pierderi mari de substanţă dură dentară cu descoperirea dentinei;
 cand la nivelul dinţilor frontali există presiuni ocluzale mari localizate
in zona ce ar urma să primească faţeta (ocluzie cap la cap);
 la pacienţi cu bruxism, obiceiuri vicioase;
 la pacienţi cu carioactivitate crescută;
 absenţa motivaţiei faţetării;
 igienă bucală necorespunzătoare.
Avantaje şi dezavantaje ale faţetelor laminate din ceramică
Avantajele faţetelor din ceramică.
Faţetele din ceramică prezintă următoarele caracteristici:
 aspect coloristic optim din punct de vedere estetic, datorită posibilităţii alegerii
culorii care este considerată cea mai apropiată de culoarea dintelui precum şi a posibilităţii
imbunătăţirii aspectului coloristic graţie amelioratorilor de nuanţe;
 prezintă o rezistenţă mare la eroziune;
 culoarea este stabilă in timp;
 riscul de fractură este asemenea riscului de fractură a unei coroane ceramice;
 pentru realizarea sa se indepărtează 0,5-0,75 mm substanţă dură dentară, mai
mult decat pentru o faţetă de compozit dar mai puţin decat pentru realizarea unei coroane de
acoperire
 complicaţiile funcţionale postoperatorii sunt limitate deoarece faţeta ceramică se
limitează la faţa vestibulară a dintelui şi la marginea sa incizală;
 datorită noilor generaţii de adezivi amelo-dentinari şi a materialelor de fixare este
posibilă lărgirea indicaţiilor faţetelor vestibulare. Adeziunea intre porţelanul gravat acid şi
compozit este la fel de puternică cu cea dintre compozit şi smalţul gravat acid; coeficientul de
expansiune a faţetelor vestibulare este asemănător celui a structurilor dure dentare normale
 atata timp cat faţeta nu e fixată pe dinte ea este fragilă, dar o dată cimentată pe
dinte ea devine foarte rezistentă la tracţiune şi flexiune;
 in raport cu parodonţiul marginal ea poate fi plasată supragingival pentru că in
mediul umed bucal marginea ei devine invizibilă, dar poate fi plasată şi uşor subgingival, pentru
că este fixată cu material compozit insolubil şi marginea gingivală este in majoritatea cazurilor
mai puţin prejudiciată decat la o coroană.
Inconvenientele faţetelor din ceramică:
 pentru efectuarea faţetei de ceramică se recurge la indepărtarea de ţesut dur
dentar;
 restaurarea nu poate fi fixată provizoriu;
 dacă este fixată, toate corecturile ulterioare devin delicate şi cer rigurozitate,
uneori ele devin chiar imposibile;
 indepărtarea unei faţete cimentate in vederea unor retuşuri nu este posibilă, ea se
poate indepărta doar prin frezare şi apoi inlocuirea sa cu o altă sau cu o coroană;
 efectuarea faţetei vestibulare este o operaţiune foarte delicată, fiind pentru
ceramist o adevărată piatră de incercare atat pentru stabilirea culorii şi formei dar şi pentru
modelajul superficial şi realizarea caracteristicilor individuale pe o suprafaţă minimă;
□ preţ de cost relativ ridicat al faţetelor de porţelan..
Diagnostic şi plan de tratament
Pacientul care solicită o asemenea lucrare estetică trebuie, de la bun inceput, să fie
avertizat in legătură cu atenţia pe care trebuie să o acorde igienei orale, tehnicii şi regularităţii
efectuării acesteia. De asemenea, el trebuie să ştie de la inceput că este necesar să se prezinte
regulat la control.
Medicul la randul său, pentru a putea decide să aleagă o astfel de soluţie terapeutică trebuie să
ştie să obţină prin anamneza pacientului cat mai multe informaţii utile cu
privire la:
 cauzele leziunilor dentare şi, dacă ele sunt determinate de alimentaţie, medicul
trebuie să ii atragă atenţia asupra acestui lucru pacientului, inainte de inceperea tratamentului;
alimentaţia acidă poate modifica suprafeţele de ceramică;
 trebuie notate parafuncţiile sau obişnuinţele ce conduc eventual la abraziunea
dinţilor anteriori şi medicul trebuie să decidă in anumite situaţii dacă nu este contraindicată
faţetarea dinţilor;
 va trebui să se cadă de acord cu pacientul asupra igienei orale la nivelul
restauraţiei; pastele de dinţi cu un pH scăzut sau cu capacitate abrazivă importantă sunt capabile
să modifice suprafaţa ceramicii in timp;
 după o curăţire profesională a dinţilor, culoarea acestora va fi determinată
ţinand cont de dorinţa pacientului şi ea este notată in fişa de tratament. Se recomandă in toate
cazurile efectuarea unei fotografii extraorale, o serie completă de radiografii retroalveolare, un
film panoramic şi eventual un model de studiu. Dacă se prevede modificarea formei, lungimii
dinţilor, inchiderea unor treme sau a unei diasteme, aceste modificări vor fi făcute iniţial in
ceară pe un model, in scopul alegerii metodei optime de rezolvare a disfuncţiei fizionomice.
Acolo unde e posibil se va efectua cu ajutorul imagisticii digitale, de faţă cu pacientul şi eventual
cu a unei alte persoane din familia sa, o vizualizare a imaginii disfuncţiei prezente şi a imaginii
probabile a acesteia după rezolvare. Aceasta va facilita şi colaborarea cu laboratorul de tehnică
dentară.
Atunci cand se observa din partea pacientului dorinţa de a alege o culoare mult prea deschisă in
raport cu varsta sa şi cu coloritul celorlalţi dinţi prezenţi pe arcadă, pacientul va fi sfătuit să
aleagă culoarea potrivită cu argumente cat mai convingătoare, cerand la nevoie şi sfatul
membrilor familiei.

Tehnica de preparare a dinţilor în vederea faţetării

Prepararea faţetelor vestibulare (veneer) din ceramică presupune, spre deosebire de prepararea
unei coroane, o tehnică mai uşor de realizat. Succesul clinic al restaurărilor cu ajutorul faţetelor
laminate de ceramică depinde de mai mulţi factori ce includ suportul dentar şi structurile
gingivale.
Pentru vizualizarea atingerii obiectivelor tratamentului şi a modului de pregătire adecvat, in
funcţie de scopul pentru care e necesară faţetarea, pe un model de laborator se va putea efectua
cu multă uşurinţă o faţetă de ceară.
Prepararea dinţilor in vederea faţetării se va face in funcţie de scopul faţetării şi de
situaţia clinică astfel:
 o faţeta realizată pentru o simplă mascare a unei discromii cere o preparare
simplă, de bază; in prezenţa unor importante restaurări din compozit pe dinţii respectivi
preparaţia va fi diferenţiată in funcţie de importanţa acestora;
 dacă trebuie corijate unele malpoziţii dentare uşoare sau coloraţii intense pe un
singur dinte sau trebuie inchisă o diastemă sau tremă, preparaţia va fi şi ea efectuată adecvat.
Obiectivele preparării sunt următoarele:
- să se obţină loc suficient pentru porţelan, fără supraextinderea sau bombarea
excesivă a refacerii;
- să permită mascarea limitelor preparaţiei;
- să se obţină un ax unic de inserţie al preparaţiei;
- atunci cand se cere utilizarea unor cimenturi opacifiante sau colorante ce necesită
un volum suplimentar de aproximativ 0,2 mm să se realizeze spaţiul necesar acestora;
- să uşureze plasarea faţetei;
- să conserve cat mai mult smalţ posibil;
- să inlăture zona de smalţ mai bogată in fluor şi rezistentă la gravarea acidă.
Pentru a obţine o anumită armonie estetică, clinicianul trebuie să reproducă pe
faţetele laminate ceramice diferitele componente anatomice, ca de exemplu:
- joncţiunea smalţ/cement;
- punctele de contact interdentare;
- lobii de dezvoltare;
- muchia incizală;
- liniile unghiulare;
Tehnica de preparare a dinţilor in vederea faţetării s-a dezvoltat, a evoluat spre un design
conservator care foloseşte de obicei o reducere de 0,5 mm pe faţa vestibulară şi 1mm reducere
incizală (Schwartz 2000)(31).
Preparaţia de bază se efectuează la nivelul feţei vestibulare totale prin indepărtarea a aproximativ
0,5-0,7 mm de smalţ.
Limita cervicală şi proximală trebuie să prezinte un şanţ cu adancimea de aproximativ 0,5 mm. E
important ca in spaţiul proximal marginile preparaţiei să se apropie cat mai mult posibil de
punctul de contact fără a-l desfiinţa. Marginea incizală va fi scurtată cu 1- 1,5 mm, iar limita
palatinală se va continua cu un şanţ terminal palatinal.
Deoarece preparaţia pe care medicul o va realiza se află in smalţ, ea va fi nedureroasă şi nu este
necesară o anestezie prealabilă. Inaintea preparării feţei vestibulare a dintelui se va plasa un fir
de retracţie gingivală care va rămane pe loc pană la luarea amprentei.
Datorită acestui fir e posibilă efectuarea, cand e cazul, a unei preparaţii uşor subgingivale.
Reducerea vestibulară poate fi efectuată cu freze speciale de ghidaj cu care se pot realiza şanţuri
verticale la o adancime de 0,5 mm pentru a obţine o reducere uniformă din grosimea feţei
vestibulare
Şanţurile de ghidaj pot să fie şi orizontale, dar ele nu sunt indispensabile.
In acelaşi scop se poate utiliza o freză diamantată uşor conică, rotunjită la varf, suficientă pentru
realizarea preparaţiei. Ea trebuie să aibă granulaţii normale, nu e necesară o freză diamantată cu
granulaţii fine pentru că suprafaţa rugoasă astfel obţinută măreşte retenţia feţei vestibulare a
dintelui atunci cand se plasează faţeta.
Limitele proximale trebuie să se intindă spre zonele de contact cat mai mult posibil, pentru a nu
fi vizibile şi fără a le desfiinţa. Pentru ca ceramica să nu fie prea subţire in acest loc, ceea ce ar
ingreuna mult munca tehnicianului in laborator şi ar mări riscul de fractură la inserţie, se prepară
un şanţ de ghidaj de aproximativ 0,5 mm profunzime.
La nivel gingival se va realiza un şanţ de ghidaj cervical cu ajutorul unei freze cu extremitatea
rotunjită. Scopul acestui şanţ de ghidaj este de a uşura munca tehnicianului pe de o parte şi de a
facilita plasarea de către medic a faţetei precum şi de a reduce riscul de fractură a unor margini
prea subţiri de ceramic.
La nivel incizal riscul de fractură al ceramicii este, după estimările unor autori, de aproximativ
13 ori mai mare dacă faţeta vestibulară nu acoperă marginea liberă Aceasta face necesară o
reducere a marginii libere incizale cu 1-1,5 mm şi preparaţia se va termina oral cu un şanţ ce se
realizează cu o freză diamantată cu o terminaţie in formă de obuz. Dacă trebuie şi o restaurare a
inălţimii dinţilor a căror coroană e scurtată mult ca urmare a abraziunii, este suficientă nivelarea
marginii libere incizale şi plasarea şanţului palatinal.
Preparaţia o dată finalizată, fiind uşor subgingival, nu e in general necesar să se pună un nou fir
de retracţie gingivală, altul decat cel plasat iniţial. Uneori, trebuie infundat un pic mai mult firul
de retracţie in sacul gingival şi se poate utiliza un fir mai gros, acesta rămanand in şanţul gingival
in timpul luării.
In anul 2000, Schwartz propune o nouă tehnică de preparare a dintelui in vederea acoperirii sale
cu faţetă laminată care să inlăture toate incongruenţele cu forma ideală a dintelui, redand un
aspect cat mai estetic şi mai natural faţetei ceramice, corectand in acelaşi timp defectele de
structură existente şi realizand o dimensiune corectă mezio-distală, vestibulo-orală şi incizo-
gingivală a dintelui, in deplină armonie cu ocluzia funcţională.Tehnica a fost denumită “tehnica
de preparare cu prag vertical” şi presupune o prealabilă identificare a elementelor anatomice
primare ale dintelui de restaurat. Aceste elemente care trebuie luate in considerare
sunt:
- joncţiunea cemento-amelară;
- conturul cervical al feţei vestibulare;
- punctele de concavitate;
- lobii de creştere longitudinală;
- liniile proximale concave;
- crestele proximale meziale şi distale;
- forma anatomică linguo-incizală.
Aceste elemente transmise tehnicianului dentar, ii permit acestuia să reface forma naturală a
dintelui.
Joncţiunea cemento-amelară, linia cervicală, punctele de concavitate şi linia de contur marginal
sunt repere anatomice care definesc limitele faciale, interproximale şi cervicale la nivelul 1/3
cervicale.
Punctele de concavitate ale unui incisiv central se găsesc la nivel interproximal, puţin superior de
intersecţia 1/3 cervicale cu 1/3 medie, “linia de supraveghere” ce defineşte forma exterioară a
dintelui. Privită dinspre oral, linia cervicală este creată de intersecţia dintre joncţiunea cemento-
amelară, linia de de contur cervical, punctele de concavitate şi ţesutul moale şi se intinde de la
mezial spre distal. Toate aceste repere anatomice realizează linia cervicală care la randul său,
determină forma marginii gingivale a faţetei laminate.
Marginea incizală este privită ca un factor determinant al succesului estetic al faţetelor laminate
ceramice. Ea se realizează cu ajutorul unei freze diamantate cilindrice cu ajutorul căreia se
crează pe marginea incizală 3 şanturi de ghidaj de 1,4 mm. Şanţurile se vor uni intre ele cu
ajutorul unei freze cilindrice astfel incat să rezulte o suprafaţă plată.
Reducerea incizală astfel obţinută are 1-1,5 mm permiţand stabilirea unei grosimi anatomice
corecte, de 2mm in sens vestibulo-oral la nivelul marginii incizale.
Pentru prepararea feţei vestibulare se vor plasa 3 şanţuri de ghidaj de 0.7mm adancime pe
suprafaţa vestibulară, peste lobii longitudinali de dezvoltare, cu o freză cilindrică cu diametrul de
1,4mm, numai 0,7 mm din aceasta fiind in smalţ. Şanţurile vor fi unite intre ele pentru a se obţine
reducerea vestibulară finală.
Pentru realizarea regiunii proximale se determină localizarea finală a marginii labiale şi se
prepară şanţul vertical de 1-1,2mm lăţime cu o freză diamantată plasată cu lungimea părţii active
perpendicular pe axul lung al dintelui şi păstrată in această poziţie pe tot parcursul realizării sale.
Se incepe de la unghiul mezio-incizal şi freza se deplasează spre cervical, vestibular faţă de
punctul de contact. Sub punctul de contact se realizează punctele de concavitate păstrand
aspectul vertical al marginii in formă de prag. Componenta verticală a pragului se menţine in
timp ce se continuă preparaţia spre regiunea cervicală. Această secvenţă se repetă şi pentru
regiunea distală a dintelui, utilizand aceeaşi freză diamantată. Se vor realiza astfel praguri
verticale in zona proximală dar şi in zona cervicală a dintelui.
Unghiurile vestibulo-incizal şi unghiurile interne longitudinale şi cervical, create de pragul
vertical, se vor rotunji cu o freză diamantată cu partea activă scurtă.
Preparaţia astfel obţinută va fi finisată cu o piatră de Arkansas albă montată la piesa contraunghi.
Preparaţia terminată trebuie să fie netedă cu o margine a pragului vertical bine definită şi o
margine incizală plată ceramică după tehnica modificată Schwartz.

Avantajele preparării cu prag vertical:

- preparaţia cu prag vertical prezintă o margine plasată perpendicular pe axul apico-coronar al
dintelui, ceea ce permite creerea unui prag paralel cu axul lung al dintelui.
- realizarea unui prag vertical in 1/3 cervicală permite o refacere a formei anatomice a dintelui in
zona sa gingivală şi o formă exterioară cu aspect estetic maxim.
- pragul vertical se extinde şi in 1/3 mijlocie a dintelui in spaţiul său interproximal, sub punctul
de contact, ceea ce permite realizarea unor contururi proximale concave şi realizarea curburii
naturale a dintelui in această zonă, realizarea unei forme anatomice a ambrazurilor şi o trecere
naturală de la nivelul suprafeţei proximale la cea facială.
- prepararea cu prag gingival permite, atunci cand situaţia clinică o impune, plasarea şanţurilor
mai profund in ţesutul dentar, pentru a imbunătăţi aspectul estetic al faţetei.
- tehnica preparării cu prag vertical permite o realizare a faţetei ceramice cu o grosime suficientă,
rezistentă la fractură, pragul marginal al faţetei fiind perpendicular pe direcţia de acţiune a
forţelor dezvoltate in timpul masticaţiei la nivelul concavităţilor palatinale ale dinţilor frontali.
După ce preparaţia feţei vestibulare a dintelui a fost realizată, indiferent de tehnica de preparare
aleasă, se trece la amprentarea preparaţiei. Pentru amprentă se folosesc material care să aibă
rezistenţa necesară pentru a nu se deteriora la nivelul spaţiului interdentar ingust, in timpul
indepărtării sale. Dacă amprenta priveşte 1 sau 2 faţete vestibulare, ele pot fi luate in acelaşi
timp, permiţand şi amprentarea antagoniştilor. Dacă există deja un model de studiu, amprentarea
totală a arcadei va fi efectuată cu elastomer.
Dacă prin tehnica de faţetare cu faţete laminate din ceramică se urmăreşte inchiderea unei
diasteme sau treme, preparaţia efectuată pe dinte va fi facută mai spre palatinal, depăşind zona
obişnuită pentru punctul de contact şi aceasta pentru a inchide ambrazura interdentară cu ajutorul
faţetei ceramice. Preparaţia se va termina proximal mai spre palatinal, cu un şanţ rotunjit in rest,
preparaţia este identică cu cea descrisă anterior.
Dacă se urmăreşte ca prin faţetele laminate de ceramică să se realizeze corectarea unor malpoziţii
dentare uşoare, preparaţia vestibulară va fi făcută după tehnica descrisă dar faţetele vor fi mai
groase, in raport cu direcţia dinţilor, urmărindu-se o aranjare a dinţilor şi un aspect armonios
Restaurarea provizorie
Numeroşi autori consideră că nu e necesară efectuarea unei restaurări provizorii pentru că
defectul rezultat in urma preparaţiei dintelui nu e foarte vizibil; totuşi pacienţii, in cele mai multe
cazuri, solicită aceasta.
Există mai multe metode de restaurare provizorie:
 se poate folosi o faţetă vestibulară din compozit, efectuată prin metoda directă.
In acest scop, in centrul feţei vestibulare a dintelui preparat, smalţul va fi gravat acid. La nivelul
acestei zone gravate se plasează materialul adeziv şi fără a efectua polimerizarea adezivului, se
modelează deasupra sa o cantitate de compozit fotopolimerizabil, reconstituind forma dintelui.
Compozitul fiind fotopolimerizabil, practicianul are timp suficient pentru modelarea faţetei după
care, el va fi polimerizat. După terminarea polimerizării modelajul, poate fi incă corectat prin
adăugire sau indepărtare a unei cantităţi de compozit. Dacă modelajul e efectuat cu grijă, se evită
finisarea. Se va efectua la nevoie o finisare rapidă cu o pastă de lustruit şi se va verifica faţeta in
ocluzie şi funcţiune. Ea nu trebuie să antreneze pacientului nici o jenă funcţională.
 se poate folosi o coroană de celuloid transparentă sau o capă adaptată pe
modelul de studiu care se umple cu compozit de culoare potrivită, se inlătură excesul cu grijă şi
compozitul se fotopolimerizează, după care faţeta temporară este scoasă, ajustată şi se verifică
forma şi funcţionalitatea ei pe dinte.
Suprafaţa smalţului e parţial gravată acid punctual, in centrul feţei vestibulare şi
provizoriu va fi aplicată cu un adeziv fotopolimerizabil.
 se mai poate folosi un model de ipsos pe care se va realiza faţeta din compozit şi
apoi va fi plasată pe dinte după finisare şi adaptare.
Adaptarea şi cimentarea faţetei laminate din ceramică
Faţeta de porţelan este executată in laborator şi o dată terminată ea este trimisă pentru probă şi
plasarea sa pe dinte.
In cabinet, medicul o examinează atent după care se procedează la o curăţare a suprafeţei dentare
ce va primi faţeta. Această curăţare se execută cu o cupă de gumă şi pulbere de piatră ponce fină,
iar ambrazurile cu un disc diamantat fin. Se va curăţa cu atenţie şi intradosul faţetei din ceramică,
după care acesta este umezit pentru a-i creşte transparenţa şi faţeta va fi probată pe dintele şi el
umezit in prealabil.
Dacă forma şi culoarea faţetei sunt bune, faţeta vestibulară poate fi fixată pe dinte.
Dacă forma trebuie modificată prin ajustări minore, acestea se efectuează de preferinţă după
cimentare. In caz de modificări importante de formă, faţeta vestibulară va fi refăcută in laborator.
Micile defecte de culoare vor fi corectate cu ciment special care poate modifica culoarea spre alb
sau galben. Pot fi utilizate cimenturi opace sau colorante care pot fi probate inaintea
demineralizării acide in scopul obţinerii unor culori asortate. Dacă trebuie plasate mai multe
faţete, ele trebuie verificate individual şi apoi toate impreună, pentru a stabili ordinea de
plasare.Fixarea se face după o nouă curăţare a faţetei după care, in laborator aceasta se gravează
cu acid fosforic 32%, tratament ce condiţionează in acelaşi timp suprafaţa de ceramică pentru
silanizare. Intradosul faţetei vestibulare după gravare trebuie să aibă o suprafaţă asemănătoare cu
cea a smalţului gravat acid şi piesa de ceramică astfel pregătită e acoperită cu silan. Silanul este
un component uşor de manipulat dar cere gravarea acidă a suprafeţei de ceramică imediat inainte
de utilizarea lui. Se aplică 2-3 straturi de silan, după care suprafaţa faţetei vestibulare este
pregătită pentru tehnica adezivă.
In acelaşi timp se prepară dintele care e spălat, uscat, izolat şi gravat cu acid fosforic 37% timp
de 15 secunde. Acidul e aplicat la inceput la periferie, unde smalţul este dominant şi apoi spre
centrul feţei vestibulare unde, dacă există dentină descoperită, aceasta trebuie acoperită cu
cimenturi cu ionomeri de sticlă.
Suprafaţa dentară e spălată cu apă timp 15 secunde şi uscată după care se aplică pe aceasta o
răşină adezivă. Se utilizează de preferinţă un adeziv tricomponent din generaţia a 5-a.
Pe suprafaţa de ceramică silanizată se aplică puţin adeziv şi se face o uşoară uscare a acestuia. In
faţeta vestibulară este injectat cu ajutorul unei seringi un ciment fotopolimerizabil in strat fin şi
astfel pregătită, faţeta este fixată pe dintele pregătit anterior.
După fixarea faţetei trebuie imediat eliminat excesul de ciment, această manoperă fiind foarte
importantă pentru degajarea punctului de contact. Ea se realizează cu varful ascuţit al unei sonde
dentare, limita faţetei vestibulare fiind verificată cu oglinda dentară şi sonda. După o primă
indepărtare a excesului se face o scurtă polimerizare (10 secunde pentru partea vestibulară şi
linguală), şi cum, in această fază răşina, nu e total polimerizată, eventualul exces existent
poate fi indepărtat uşor.
Faţeta vestibulară este acum din nou fotopolimerizată din 3 direcţii diferite (vestibulo-cervical,
vestibulo-incizal şi linguo-incizal) 60 de secunde de fiecare dată. Această lungă etapă de
polimerizare poate fi făcută la sfarşit.
Dacă există mai multe faţete in acelaşi timp, de regulă se trece la fixarea pentru inceput a
faţetelor incisivilor centrali in acelaşi timp sau una după alta, apoi urmează incisivii laterali şi, la
sfarşit, caninii şi, eventual, premolarii.
Finisarea este foarte dificilă. Se elimină cu o chiuretă resturile de ciment de la suprafaţa faţetei
vestibulare. De asemenea, cu ajutorul sondei dentare se pot decela resturile care vor fi
indepărtate cu ajutorul unor freze de metal dur, ce au avantajul că, prin comparaţie cu freza
diamantată de finisat, nu au varful activ şi, deci, nu riscă să lezeze suprafaţa radiculară.
Se continuă finisarea cu freza de finisat din metal dur. Spaţiul proximal va fi nivelat cu un disc
de finisat, iar excesul lingual va fi indepărtat cu o freză din metal dur in forma de obuz.
Inainte de terminarea tratamentului se verifică ocluzia statică şi dinamică şi eventual se corijează.
Pacientul este indrumat să revină la control după 1-2 săptămani, pentru eliminarea unui eventual
exces rămas nedecelat, de cele mai multe ori fiind imposibil de eliminat tot excesul in prima
şedinţă.

TEHNICA FAŢETĂRILOR CU MATERIALE COMPOZITE

Este o metodă de rezolvare a unor defecte de fizionomie ale dinţilor prin acoperirea
totală a feţei lor vestibulare cu o faţetă fizionomică. Metoda necesită indepărtarea minimă a
smalţului de pe suprafaţa vestibulară a dintelui fiind astfel o metodă mai biologică decat
restaurarea cu microproteze. Metoda poate fi folosită şi după o prealabilă decolorare a dinţilor,
atunci cand rezultatele acesteia nu sunt satisfăcătoare, decolorarea potenţand rezultatele faţetării.
Faţetele pot fi realizate din:
materiale compozite, realizate prin tehnica directă sau indirectă;
- din ceramică, realizate prin metoda indirectă.
La inceput faţetările au urmărit doar acoperirea feţei vestibulare a dintelui cu o faţetă din
material compozit sau ceramică după o prealabilă gravare acidă a suprafeţei neşlefuite a
smalţului. Această metodă avea avantajul că era : - neinvazivă;
- permitea la nevoie să se recurgă la o altă
alternativă terapeutică.
Metoda era dezavantajoasă pentru că: - determina o faţă vestibulară a dintelui mult mai bombată
in raport cu omologul său şi cu dintele vecin;
- de multe ori determina inflamaţia mucoasei gingivale;
- dislocarea faţetei se producea destul de frecvent.
Aceste neajunsuri au determinat apariţia metodei care apelează la o indepărtare minimă din
smalţul feţei vestibulare a dintelui care urmează a primi o faţetă din răşină compozită. Această
preparaţie minimă are cateva avantaje:
 realizează spaţiul necesar materialului pentru faţetare refăcand in acelaşi timp şi
aspectul morfologic al dintelui;
 prin şlefuirea minimală ce se efectuează se indepărtează stratul superficial de
smalţ care, in genere este mai bogat in fluor şi deci mai rezistent la demineralizarea acidă;
 permite realizarea unei suprafeţe de smalţ rugoase, optimă adeziunii;
 permite realizarea unei delimitări nete a preparaţiei.
Faţetele din materiale compozite pot fi realizate prin două metode:
- metoda directă, in care faţetele sunt executate de medic in cabinet,
- metoda indirectă, cu faţete efectuate de medic in cabinet, după o amprentă
prealabilă şi un model de studiu efectuat după aceasta, sau in laborator de către tehnician, pe un
modelul efectuat după amprentă.
Această metodă constă in aplicarea pe suprafaţa vestibulară a dintelui modificat in acest scop a
unui material compozit fotpolimerizabil, de culoare asemănătoare cu cea a dintelui natural.
Inaintea tratamentului medicul trebuie să facă un examen clinic atent, care să-I permită
aprecierea unor elemente esenţiale pentru atitudinea terapeutică:
 prezenţa leziunii cauzatoare a modificării aspectului cosmetic al dintelui /dinţilor
cu aprecierea etiologiei sale;
 să stabilească gradul de implicare al ţesuturilor dure dentare (smalţ, dentină) şi
limitele acesteia;
 stabilirea statusului dentar, a igienei orale precum şi a riscului de carie al
pacientului;
 să stabilească morfologia viitoarei faţete, in conformitate cu cea a dintelui
omolog. In acest scop se vor efectua fotografii ale zonei implicate şi un model de studiu;
 să stabilească culoarea viitoarei preparaţii in acord cu dorinţa pacientului şi cu
varsta lui;
 să aleagă materialul compozit adecvat, in funcţie de ocluzie şi de posibilităţile de
finisare ale materialului ales;
 să stabilească tehnica de tratament cea mai indicată;
 să avertizeze pacientul că va trebui, ca purtător al restauraţiei ce va fi efectuată,
să respecte indicaţiile primite cu privire la igiena orală şi să revină cu regularitate la control.
Prepararea feţei vestibulare presupune indepărtarea din smalţul de pe faţa vestibulară a dintelui a
unui strat in grosime de 0,3-0,5 mm la dinţii vitali şi de 0,5-1 mm la dinţii devitali, respectand
conturul convex in sens axial şi transversal al coroanei dentare.
Limitele preparaţiei vor fi :
- cervical - pană la marginea liberă a gingiei,
- subgingival;
- supragingival;
- proximal - pană in vecinătatea punctului de contact fără a-l desfiinţa, pe cat
posibil;
- incizal - pană la nivelul muchiei incizale fără a se prelungi spre oral decat dacă
este necesară şi o alungire a dintelui/dinţilor.
Indicaţiile şi contraindicaţiile faţetărilor cu răşini compozite
Indicaţiile faţetelor compozite sunt:
 situaţii clinice in care este afectat smalţul fără interesarea dentinei cum ar fi :
 cazurile de uzură dentară prin abraziune, localizate in regiunea cervicală
a dinţilor anteriori;
 ca metodă de tratament a eroziunilor chimice;
 pată albă cretoasă ce nu beneficiază de rezolvare prin tehnica de microabraziune;
 hipoplazii minore de smalţ;
 fluoroză sau discromii determinate de administrare de tetraciclină, sau
de alte cauze, la care metodele de albire nu au dat rezultatele scontate;
 in situaţii clinice cu modificări de formă, volum şi poziţie ale dinţilor;
 pentru inchiderea unor treme sau diasteme;
 in funcţie de ocluzie, in sensul că o ocluzie psalidodontă sau o ocluzie
adancă este favorabilă faţetării dinţilor maxilari dar mai puţin avantajoasă pentru feţele
vestibulare ale dinţilor frontali mandibulari ce vin in contact direct cu faţa orală a dinţilor
maxilari. Tipul de ocluzie este factor determinant in alegerea tipului de material compozit.
Astfel, in ocluzia psalidodontă, pentru dinţii arcadei superioare, materialele composite
fotopolimerizabile cu microumplutură sunt de preferat, ele permiţand o bună finisare şi lustruire
şi deci un efect estetic maxim.
In ocluzie psalidodontă sau ocluzie adancă in acoperiş, la nivelul muchiei incizale
şi pe o anumită lungime a feţei vestibulare care suportă forţe mari, e necesar să se utilizeze
compo- zite hibride sau cu macroumplutură.
Contraindicaţiile faţetărilor sunt:
 discromii severe;
 ocluzie cap la cap;
 obiceiuri vicioase (roaderea unghiilor, a creionului, pipei), pacienţi cu bruxism,
etc.;
Tehnica de realizare a faţetelor compozite
Tehnica de realizare a faţetelor compozite necesită o preparaţie specială, ce are
anumite caracteristici.
Pentru obţinerea adancimii necesare unei faţete din compozit se utilizează freze speciale cu
limitator, cu benzi active diamantate şi inactive, netede, cu care se fac in smalţ şanţuri
transversale sau verticale cu grosimea cerută, ce nu va depăşi profunzimea de 0,3-0,5 mm la
dinţii vitali după care, şanţurile astfel obţinute se desfiinţează cu o freză diamantată flacără cu
varf rotunjit sau cu o freză flacără obişnuită. (fig. 5.20). De preferinţă se lucrează fără anestezie
pentru a putea controla sensibilitatea dentară.
Pe dinţii in vestibulo-poziţie e necesară o şlefuire a unui strat mai gros de smalţ care să permită
realizarea unei faţete care să nu realizeze o bombare exagerată a feţei vestibulare.
Dinţii palatinizaţi vor fi faţetaţi fără o şlefuire prealabilă sau una minoră, pentru a reduce
cantitatea de material compozit necesară faţetării şi asemănător se va proceda şi in cazul
necesităţii inchiderii unor treme sau diasteme.
La dinţii foarte inchişi la culoare, la care va fi necesară aplicarea unor agenţi opacifianţi sau
coloranţi suplimentari se va şlefui o cantitate mai mare de smalţ care să permit aplicarea
acestora.
Marginile proximale ale preparaţiei trebuie să se extindă suficient pentru a permite mascarea
zonei afectate dar pe cat posibil, e bine să se păstreze punctul de contact intact, avand in vedere
că el e foarte dificil de realizat ulterior.
Limita cervicală a preparaţiei vestibulare se va realiza cu prag şi aici reducerea stratului de smalţ
este de 0,3 mm şi in concordanţă cu aspectul mucoasei gingivale. Această limită cervicală poate
fi plasată supragingival, subgingival sau de preferat, la nivelul marginii gingiei libere. In cazul
unor discromii dentare grave, ca de exemplu cele tetraciclinice grave, se va indepărta zona
inchisă la culoare de la baza preparaţiei.
Marginea incizală va fi la nivelul crestei incizale şi in această zonă se va şlefui un strat de 0,5
mm de smalţ (fig. 5.21). Cand este necesară in acelaşi timp şi o lungire a dintelui, şlefuirea se
extinde peste marginea incizală spre lingual şi se va termina cu prag lingual rotunjit.

Tehnica directă de faţetare

Tehnica directă de faţetare presupune următoarele etape:
 se alege culoarea materialului compozit pe un dinte alăturat, umezit in prealabil, pe care se va
aplica compozitul direct pe suprafaţa de smalţ negravat, la lumina zilei. Se va folosi cheia de
culori a trusei. Alegerea culorii este subiectivă, medicul poate să perceapă culoarea in mod diferit
faţă de pacient, de aceea e bine ca alegerea culorii să fie făcută impreună cu pacientul şi cu o altă
persoană, asistenta de cabinet sau un membru al familiei pacientului.Aceştia trebuie să se pună
de acord in privinţa culorii. Se va recurge, dacă e cazul, la realizarea unor tente de culori
diferenţiate pe arii cu aspecte cromatice diferite: 1/3 cervicală, 1/3 medie şi 1/3 incizală.
 se spală şi se usucă dintele după care se izolează cu multă atenţie pentru a se evita
contaminarea cu salivă a suprafeţei preparate şi demineralizate, ceea ce ar impiedica o adeziune
optimă. De asemenea, izolarea trebuie să fie bună un timp mai lung, necesar operatorului in
realizarea preparaţiei.
 se procedează la demineralizarea smalţului folosindu-se un gel demineralizant
timp de 15 secunde. Unii autori recomandă in prealabil izolarea dinţilor vecini cu benzi de
celuloid pentru a nu risca atingerea suprafeţelor lor cu gelul demineralizant;
 se spală cu apă suprafaţa gravată timp de 15 secunde;
 se usucă complet după care se umezeşte suprafaţa dentară cu o buletă de vată
umezită in apă distilată sau se face de la bun inceput o uscare incompletă a dintelui;
 se aplică adeziv amelo-dentinar, o picătură in zona centrală a smalţului după care,
cu o pensulă fină se intinde spre marginile preparaţiei şi apoi este suflată bland cu aer şi se
fotopolimerizează 20 secunde;
 se trece la aplicarea materialului compozit folosind una din tehnicile de faţetare
in capă sau strat cu strat.

Faţetarea directă în capă necesită folosirea unei cape transparente (1/2vestibulară) care va fi
adaptată la colet şi proximal pe suprafaţa preparată, inainte de realizarea demineralizării. Dacă
este vorba de aplicarea mai multor faţete de compozit, este bine să se recurgă anterior la
pregătirea capelor pe un model de studiu.
Dacă dinţii sunt foarte inchişi la culoare se pot utiliza, pentru mascarea acestei culori, fie agenţi
opacifianţi, care impiedică trecerea luminii datorită oxidului de titan şi a altor pigmenţi opaci pe
care ii conţin, fie coloranţi destinaţi să modifice culoarea faţetei. Uneori, se pot aplica ambele in
scopul de a imbunătăţi rezultatul estetic al restauraţiei. Aceste substanţe sunt răşini de culori şi
vascozităţi diferite, pe bază de BisGMA sau UDMA şi cu adaus de pigmenţi sau coloranţi. Se
prezintă sub forma de:
- lacuri volatile (opacifianţi) care se pensulează pe suprafaţa dentară pregătită, in
grosime minimă;
- siropuri (opacifianţi şi coloranţi), care se aplică prin pensulare dar au tendinţa să se
acumuleze in zonele cu concavităţi şi să se aplice in strat mai fin in zonele convexe;
- geluri (opacifianţi şi coloranţi), aplicate prin pensulare sau cu ajutorul unui instrument
de metal sau de material plastic.
Dacă dintele ce va fi faţetat e foarte inchis la culoare se trece la aplicarea opacifiantului
care a fost ales in etapa de alegere a culorii şi se va aplica de la cervical spre incizal şi proximal
şi, datorită opacităţii sale va fi fotopolimerizat 40 de secunde. Se vor aplica 2-3 straturi şi fiecare
se va polimeriza separat. Excesul va fi indepărtat cu o freză fină diamantată. Peste stratul
opacifiant se va aplica din nou un adeziv care va fi fotopolimerizat 20 secunde. Pe preparaţia
astfel pregătită se va aplica o cantitate de compozit cu ajutorul unei spatule umezite in răşina
adezivă, după care matricea coronară este umplută cu material compozit şi va fi plasată pe dinte
in poziţie corectă şi cu presiune. Se va fotopolimeriza timp mai indelungat (60 de secunde)
vestibular şi oral şi se indepărtează excesul.
Finisarea faţetei se face cu freze diamantate efilate iar finisarea marginală cu discuri flexibile din
oxid de aluminiu. Faţeta va fi adaptată in poziţie de relaţie centrică, propulsie şi lateralitate.
Această metodă are avantajul că este : - mai rapidă;
- mai comodă;
- contracţia de priză a compozitului este mai
redusă;are insă dezavantajul că cere o bună manualitate din partea operatorului.
Faţetarea directă strat cu strat se face astfel:
- se aplică compozitul cu ajutorul unor spatule ce nu aderă de acesta, spatule de aluminiu
anodizat sau teflonat sau din material plastic, sau se umezeşte spatula inoxidabilă cu o picătură
de adeziv. Se aplică succesiv straturile de material compozit şi se fotopolimerizează pe rand strat
cu strat, după unii autori dinspre palatinal de 2-3 ori timp de 40-60 de secunde, apoi şi dinspre
vestibular. Metoda permite alegerea diferenţiată a culorilor pe vertical rezultand un aspect
fizionomic superior dar contracţia de priză e mai mare ca la metoda cu capă.
Nu trebuie să se realizeze o grosime exagerată a materialului, mai ales la colet pentru că excesul
de material compozit poate duce la afectarea parodonţiului marginal.
 se procedează la modelarea, in conformitate cu varsta pacientului, a lobilor
vestibu- lari şi a muchiei incizale.
 finisarea se face cu freze de finisat efilate, puţin active la inceput iar finisarea finală se face cu
discuri flexibile din oxid de aluminiu, benzi abrazive, gume şi paste de lustruit
Faţeta trebuie să respecte curburile anatomice ale dinţilor şi să se inscrie in curbura normală a
arcadei dentare.
Faţetarea poate fi precedată de o tehnică de albire a dinţilor. Atunci cand substratul dentar pe
care urmează a fi aplicată faţeta este foarte inchis, se pot utiliza agenţi de mascare a culorii sub
compozit, opacifianţi sau coloranţi.
Faţetarea presupune, in condiţiile aplicării de agenţi coloranţi sau opacifianti, indiferent de
tehnica directă aleasă, următorii timpi:
- preparaţia vestibulară,
- demineralizarea stratului de smalţ ce va fi acoperit de faţetă,
- aplicarea sistemului adeziv,
- aplicarea stratului de opacifiant / colorant,
- aplicarea materialului compozit şi polimerizarea sa,
- finisarea şi lustruirea finală,
- instruirea obligatorie a pacientului asupra metodelor de igienă indicate şi a restricţiilor
imediate necesare,
- controlul periodic al restauraţiei.
Avantajele faţetării directe cu material compozit sunt următoarele:
- se efectuează in cabinet intr-o singură şedinţă de tratament,
- are şanse mai mari de a fi mai exactă decat metoda indirectă,
- nu necesită laborator,
- este mai ieftină.
Dezavantajele metodei constau in faptul că:
- efectul fizionomic este mai puţin optim şi rezistenţa coloristică in timp e mai puţin
stabilă decat la faţetele realizate prin metodă indirectă;
- este dificil de realizat protecţia punctului de contact;
- au rezistenţă mecanică mai mică.
Tehnica indirectă de faţetare
Este o alternativă ce presupune un model realizat după o amprentă prealabilă cu un silicon cu
priză rapidă şi pe care medicul realizează faţeta din compozit fotopolimerizabil şi apoi o aplică in
aceeaşi şedinţă pe dinte prin cimentare. Această metodă cere mai mult timp de lucru decat
faţetarea directă dar este un procedeu mai simplu pentru practician.
Faţeta poate fi realizată şi in laborator, de către tehnicianul dentar pe un model de lucru efectuat
după o amprentă şi apoi trimisă pentru cimentare in cabinet. Are avantajul că contracţia de priză
a materialului compozit este mai mică, ea făcandu-se in afara cavităţii bucale dar necesită două
şedinţe de lucru şi, datorită intervenţiei laboratorului, este mai costisitoare.