LP 1 PROTETICA

Protetica este o ramură a stomatologiei care se ocupă cu restaurarea și menținerea funcției, confortului,
înfățișării și sănătății pacientului, prin restaurarea dinților naturali și/sau înlocuirea dinților care lipsesc și
a țesuturilor orale și maxilo-faciale cu substitute artificiale.

Ea poate fi divizată în:

 Protezare fixă
 Protezare mobilă
 Protezare mobilizabilă
 Protezare pe implante

Protezarea fixă este o ramură a proteticii dentare, care se ocupă de restaurarea dinților cu leziuni
coronare și refacerea continuității arcadelor dentare întrerupte, prin piese protetice (confecționate în
afara cavității bucale) din metal, polimeri, materiale compozite, ceramică și/sau combinații ale acestora
(metal – polimeri și metal – ceramică, metal – materiale compozite), care nu pot fi deplasate din
cavitatea bucală de către pacienți.

O restaurare protetică fixă poate deveni o ,,parte’’ din aparatul dento-maxilar, fiind asimilată și tolerată
perfect de organism sau dimpotrivă, ea poate provoca pacientului disconfort și iatrogenii (Stare psihică
produsă sau agravată pe cale psihogenă de către medic, ca urmare a unei manevre defectuoase sau a
unui tratament medical greșit).

Calitatea restaurării depinde de elaborarea planului de tratament, cunoștințele și îndemânarea

practicianului pe de-o parte, iar pe de altă parte, de terenul și reactivitatea pacientului.

ETAPELE CLINICO-TEHNICE DE REALIZARE A PROTEZELOR FIXE

Protezele fixe se realizează printr-o succesiune de faze (etape) clinico-tehnice care se desfăşoară printr-o
colaborare profesională între medicul stomatolog şi tehnicianul dentar. Etapele clinice se desfăşoară în
cabinetul de stomatologie, iar cele tehnice în laboratorul de tehnică dentară. Succesiunea şi derularea

1
lor este specifică pentru fiecare tip de proteză fixă, în funcţie de particularităţile acestora şi de
materialele din care se execută.

Reuşita terapiei de restaurare prin proteze fixe aparţine în egală măsură atât medicului, cât şi
tehnicianului dentar, dar responsabilitatea o poartă în exclusivitate medicul care conduce echipa şi
decide asupra planului şi soluţiei terapeutice.

Având în vedere faptul că protezele fixe, în general şi cele unitare (unidentare) în special, necesită o
mare precizie de execuţie, înglobând o varietate de tehnologii pretenţioase, ele reclamă din partea
echipei o acurateţe a procedeelor de lucru, ordine şi punctualitate în desfăşurarea etapelor clinico-
tehnice.

Alegerea unor soluţii terapeutice trebuie să fie în concordanţă atât cu nivelul profesional şi experienţa
echipei, cât şi cu dotarea tehnico-materială a cabinetului şi laboratorului de tehnică dentară.

În cadrul echipei medic/tehnician trebuie să domnească o atmosferă de încredere reciprocă, în condiţiile

unei ierarhizări a deciziilor dinspre cabinet către laborator.

Aceasta nu înseanmă că doar tehnicianul dentar poate greşi. Atunci când erorile se petrec în etapele
clinice fiind semnalate corect şi la timp de către tehnician (pe modelul de lucru), ele trebuie luate în
considerare şi remediate prompt. Scopul final al echipei este elaborarea unei restaurări protetice exacte,
care să se integreze morfologic şi funcţional în cadrul ADM fără a provoca iatrogenii.

FUNCȚIILE PROTEZELOR FIXE

• Transmiterea fiziologică a forţelor masticatorii din punct de vedere al intensităţii şi sensului

acestora la nivel desmodontal;
• Adaptarea reliefului lor ocluzal conform suprafeţelor ocluzale ale antagoniştilor;
• Să nu realizeze prematurităţi statice şi interferenţe în dinamica mandibulară;
• Să participe la realizarea stopurilor ocluzale multiple simetrice şi simultane concomitent şi
împreună cu restul dinţilor naturali (dacă este cazul);
• Să participe la procesul de analiză şi sinteză al stimulilor proveniţi de la proprioceptorii
desmodontali prin recunoaşterea corpilor străini şi a unor particule alimentare în vederea
sincronizării mişcărilor mandibulare în cursul masticaţiei şi a unor mecanisme de protecţie în
general;
• Să contribuie la secţionarea, respectiv triturarea eficientă a elementelor în cursul masticaţiei;
• Prin design-ul şi calitatea suprafeţelor lor să protejeze parodonţiul marginal şi să faciliteze
autocurăţirea;
• Să contribuie la menţinerea dimensiunii verticale de ocluzie;
• Să nu perturbe oprirea mişcării terminale a mandibulei pe parcursul efectuării contactelor
dento-dentare din RC;
• Să satisfacă toate cerinţele biostatice în special la nivelul zonelor de sprijin;

2
 • Să contribuie la menţinerea curburii arcadelor unde se inseră sau pe care le reconstituie în
totalitate;
• Să refacă aspectul fizionomic.

CLASIFICAREA PROTEZELOR FIXE

◦ Varietatea mare atât a restaurărilor unitare, cât şi a protezelor fixe parţiale, a impus
sistematizarea acestora.
◦ Sunt cunoscute mai multe criterii de clasificare care s-au impus în timp.

A) Clasificarea protezelor fixe unitare după tipul de agregare

a) Proteze unitare cu agregare coronară:

• intracoronară (inlay);
• extracoronară(onlay);
- parţială (faţete, coroane parţiale, elemente
de agregare adezive);
- totală (coroane de înveliş);
• intra - extracoronară (inlay-onlay/overlay).

b) Proteze unitare cu agregare radiculară (agregarea se face la nivelul canalului radicular şi a suprafeţei
radiculare) - coroane de substituţie, DCR -uri realizate în laborator.

c) Proteze unidentare cu agregare mixtă corono-radiculară: când se poate păstra o parte a coroanei
dentare, piesele protetice se pot agrega în canalul radicular (pinlay) sau parțial la segmentul păstrat din
coroana dentară (pinledge).

Tipurile de agregare menţionate mai sus pot fi considerate tradiţionale; ele necesită preparaţii dentare
specifice pentru fiecare tip de agregare şi presupun sacrificii însemnate de ţesuturi dure dentare. În
ultimele patru decenii au fost descrise şi ulterior puse în practică.

3
 d) Proteze unitare cu agregare adezivă, care mai sunt cunoscute şi sub numele de colaje. Ele presupun
sacrificii dentare minime (pregătiri peliculare), de obicei în grosimea smalțului; în cadrul protezelor fixe
unitare, faţetele vestibulare ceramice, ele beneficiază de acest gen de agregare.

e) Proteze unitare cu agregare implantară - sunt de obicei coroane de înveliş mixte, integral ceramice
sau din materiale compozite care se agregă la stâlpii implantari.

B) Clasificările protezelor fixe unitare după volumul ţesuturilor dure restaurate

În funcţie de volumul distrucţiilor coronare prin diferite leziuni şi de specificul preparaţiilor distingem:

1) Restaurări unitare care reconstituie un volum relativ redus de ţesuturi dure în profunzime sau
suprafaţă (incrustaţii de diferite tipuri);

2) Restaurări unitare indicate în pierderi mai mari de volum coronar sau în anomalii de formă, cum
ar fi faţetele (laminates, veneers) ceramice sau din materiale compozite introduse în practică
mai recent şi coroanele parţiale.

4
3) Restaurări unitare care reconstituie pierderi considerabile de ţesuturi dure coronare - ele acoperă
parţial sau în totalitate suprafeţe coronare preparate, putând fi utilizate frecvent şi ca elemente de
agregare (coroane parţiale şi de înveliş);

4) Proteze fixe care înlocuiesc coroanele dentare in totalitate (substituie coroanele dinţilor). Ele se
agregă prin pivotul radicular la rădăcinile dentare (coroane de substituţie).

C) Clasificarea protezelor fixe după tehnologiile de realizare

Protezele fixe se pot realiza prin:

a. Tehnologii tradiţionale:
- ambutisare
- turnare
- coacere (arderi succesive)
- polimerizare liniară ═> - la rece
- la cald
- la cald şi presiune
- la rece şi la cald

b. Tehnologii moderne:
◦ polimerizare reticulară
◦ galvanizare - curenţi de aer cald
◦ sintetizare - fotochimică - în condiţii atmosferice
◦ electroeroziune - în condiţii atmosferice, apoi în vid
◦ sonoeroziune - în condiţii atmosferice, apoi căldură plus lumină
◦ frezare computerizată (CAD/CAM)
◦ frezare prin copiere exclusiv mecanică – în condiţii atmosferice, apoi la cald şi vid
◦ injectare (presare)

5
D) Clasificarea protezelor fixe unidentare după indicaţiile terapeutice
• Proteze unidentare concepute pentru terapia afecţiunilor coroanelor dentare:
- distrucţii coronare în suprafaţă şi profunzime prin complicaţii ale proceselor carioase;
- coroane cu obturaţii voluminoase, cu pereţi de smalţ subţiri sau subminaţi în iminenţă de
fractură;
- procese de atriţie şi abrazie;
- distrucţii coronare prin traumatisme;
- leziuni coronare prin distrofii primare sau secundare;
• Proteze unidentare de corecţie a unor anomalii de formă, volum şi/sau poziţie sau discromii;
• Proteze unidentare utilizate în cursul tratamentelor preprotetice;
• Proteze unidentare elaborate pentru imobilizarea dinţilor;
• Proteze unidentare folosite ca elemente de agregare.

E) Clasificarea protezelor fixe după materialul (materialele) din care sunt confecţionate
• metalice
• polimerice
• materiale compozite
• metalo – ceramice
• metalo – polimerice (acrilice)
• metalo-compozite
• integral ceramice (fără
infrastructură metalică)

6
 LP 2
Instrumentarul necesar și particularitățile de preparare protetică a dinților pentru variatele tipuri de
proteze unidentare

INSTRUMENTARUL FOLOSIT PENTRU PREPARAREA DENTARĂ

 Instrumentarul folosit pentru preparaţiile dentare a fost influenţat de tehnologie şi
instrumentaţie, fapt demonstrat prin evoluţia pieselor de mână, a surselor de energie şi a
instrumentelor abrazive sau de tăiere.
SCURT ISTORIC
 Inițial apare motorul acţionat de picior al lui Morrison inspirat de maşina de cusut inventată de
Singer şi Howe
 Adaptarea motoarelor electrice la instrumentele dentare a reprezentat singurul progres
tehnologic din primii 40 de ani ai secolului 20
 În Germania în 1930 apar instrumentele diamantate
 În 1947 apar frezele din carbură de tungsten
 În 1950 creşte viteza pieselor de mână şi introducerea turbinelor pe aer
 Până atunci se foloseau instrumente cu 12.000 rotații maxime/ minut
CONSECINȚELE FOLOSIRII ACESTOR INSTRUMENTE TRADIȚIONALE
 Preparaţiile erau laborioase pentru medic şi incomode pentru pacient
 Se foloseau freze diamantate mari, roţi şi discuri
 Aceste instrumente au determinat la vremea aceea diferite modele de preparații
 Preparaţiile se realizau prin feliere, pragurile în „muchie de cuţit” şi „aripioare” supraextinse
 Preparaţiile pentru inlay-uri şi onlay-uri erau folosite drept elemente de agregare

Odată cu apariţia pieselor de mână cu viteze de peste 100.000 r.p.m. face posibilă prepararea mai
ușoară, mai exactă, folosind freze mai mici și obținerea unor design-uri mai practice.

RĂCIREA CU AER – APĂ

 Folosirea instrumentelor de mare viteză supraîncălzește dintele
 Se arde de trei ori mai multă dentină când se prepară pe „uscat” şi nu se folosește jetul de apă,
determinându-se inflamaţii pulpare sau necroze
 Și în cazul dinților devitali stress-ul termic își pune amprenta și anume o preparare fără răcire
determină microfisuri (microfracturi) în structura smalţului; cu cedarea marginilor viitoarei
restaurări
 Este contraindicată folosirea numai a aerului pentru răcire deoarece se produce deshidratarea
prelungită a dentinei proaspăt preparată și va determina afectarea pulpei dentare
 Folosirea jetului de apă fara aer nu garantează siguranţa păstrării vitalității pulpei dentare
 Jetul de apă trebuie să aibă o viteză şi direcţie optimă
 Jetul de apă creşte eficienţa instrumentelor
 Jetul de apă creşte vizibilitatea prin înlăturarea permanentă a sângelui şi a rămăşiţelor dentare
 Vederea indirectă poate fi folosită când se şlefuieşte „umed”, dacă oglinda a fost acoperită cu un
film de detergent; astfel, apa formează un film subţire fără să afecteze vizibilitatea

7
  Pacienţii nu sunt deranjați dacă aspiraţia funcţionează şi poziţia pacientului este optimă

INSTRUMENTARUL ROTATIV
 Clasificarea instrumentelor rotative dupĂ modul de acțiune:
1.freze diamantate - acționează prin abraziunea suprafeţei dentare. Instrumentele diamantate
îndepărtează structura dentară prin abrazarea suprafeței. Cel mai eficient abraziv pentru reducerea
structurii dentare îl reprezintă instrumentul diamantat.
2.freze din carbură de tungsten (extradure) realizează o şlefuire de precizie a preparaţiilor. Sunt
cutere în miniatură, cu lamele tăietoare, care reduc structura dură dentară.
3.freze tip burghiu cu muchii tăietoare în vârf, folosite pentru prepararea puțurilor și canalelor
radiculare.

1. FREZELE DIAMANTATE
 Sunt alcătuite dintr-un instrument de oţel cu forme diferite, și un mediu de lipit din nichel sau
crom și numeroase fragmente de diamant, tăioase şi cu formă neregulată depuse prin
galvanizare.
 Fiecare fragment de diamant înlătură o cantitate minusculă de structură dentară.
 Instrumentele rotative diamantate se prezintă sub diverse forme, dimensiuni şi granulaţii.
 Sunt eficiente în tăierea smalţului şi porţelanului.
 Frezele diamantate sunt de două-trei ori mai eficiente în înlăturarea smalţului decât frezele
nediamantate.
 Granulele de diamant sunt depuse pe 1-3 straturi pe suprafaţa instrumentului.
 Cele mai bune freze diamantate sunt acelea care au o distanţă egală între granulele de pe
suprafaţă şi au contact intim cu materialul de lipire.

8
Clasificarea frezelor diamantate se face după:

1. mărime şi formă

2. mărimea şi duritatea granulelor de diamant

După culoare:

 Galbene
 Roșii
 Albastre

9
  Verzi
După granulație:
 Extra Fine 20-30
 Fine 53-63
 Medii 106-125
 Grosiere 125-150

 Frezele diamantate sunt prezente într-o paletă mare de forme şi mărimi dar câteva din ele
alcătuiesc setul „de bază” standard.

Componența setului de bază standard:

 freza cilindro-conică cu vârf rotunjit
 freza cilindro-conică cu vârf plat
 freza conică efilată lungă
 freza conică efilată scurtă
 frezele roată cu marginea rotunjită
 freza în vârf de torpilă, („glonț”, „torpedo”) şi freza „flacără” împerecheate cu omoloagele lor
nediamantate

La toate frezele ne interesează:

 diametrul vârfului
 diametrul bazei
 lungimea părţii active
 numărul de lame la frezele extradure de finisaj
 freza cu vârf inactiv

Frezele diamantate fine, cu diametru mic sau cu vârful subţire trebuie folosite cu grijă și în mod adecvat;
ele nu sunt foarte active și de regulă se aplică o presiune mai mare care conduce la pierderea granulelor
abrazive și se pot și rupe.

2. FREZELE DIN CARBURĂ DE TUNGSTEN

 Indicații și Avantaje:
 realizează o şlefuire de precizie a preparaţiilor
 realizează suprafeţe netede în dentină şi smalţ
 realizează terminaţii netede
 indicate pentru a tăia metal
Ambele tipuri de freze (diamantate şi din carbură pot fi folosite și pentru şlefuirea dentinei sănătoase)

10
  Aceste freze din carbură de tungsten sunt prezente în setul standard de instrumente necesare
pentru prepararea dinţilor pentru restaurări turnate din metal şi porţelan.
 În general frezele cu diametre mici sunt întrebuinţate pentru începerea preparării şanţurilor şi
accentuarea casetelor, iar frezele cu diametre mai mari sunt mai eficiente la îndreptarea
pereţilor axiali.

3. FREZELE TIP BURGHIU

 Caracteristici generale:
 Sunt realizate din oţel
 Pot fi active (taie) numai la nivelul vârfului său pe măsură ce avansează
 Pot avea şanţuri pereche helicoidale adânci care merg de jur împrejurul tijei într-o
spirală strânsă

Folosite la:
 ajută la înlăturarea detritusurilor din puțuri și canale

11
  realizează lăcaşuri cu diametru uniform şi pereţi paraleli în dentină pentru pivoţi retentivi
 diametrul burghiului trebuie să fie puţin mai mare decât cel al pivotului, pentru filmul de ciment
Frezele tip burghiu nu taie în smalţ.

 Frezele de acest gen se folosesc la piesa contraunghi la turație mică; altfel nu pot fi răcite
adecvat şi apare riscul de rupere a frezei în lăcaş. Freza tip burghiu nu se oprește din rotaţie cât
timp este în lăcaş; altfel se poate bloca şi rupe în lăcaş.

 Frezele diamantate sunt mai eficiente pentru îndepărtarea de substanţă dentară comparativ cu
cele extradure; lasă suprafeţe rugoase şi terminaţii concave, neregulate.

 Frezele extradure din carbură de tungsten realizează terminaţii netede şi elemente interne mai
bine definite.

 Frezele se vor completa una pe cealaltă; frezele diamantate servesc la șlefuirea reducţională iar
cele extradure pentru finisarea preparaţiei şi conturarea elementelor interne cum ar fi şanţurile,
casetele, istmurile, etc.

 La ora actuală tehnica de elecţie este să se folosească freze diamantate şi extradure de

dimensiuni şi configuraţii omoloage.

 Frezele diamantate crează o suprafață rugoasă care conduce la creșterea retenţiei restaurărilor
turnate.

 Pot crea dificultăți în îndepărtarea amprentei, pierzându-se astfel detaliile fine de pe model.

12
 Rugozitatea excesivă la nivelul terminaţiei împiedică adaptarea intimă a restaurării în zona de
închidere marginală.

 Prin urmare, suprafaţa netedă permite o amprentare de calitate.

 Frezele extradure (2 μm) şi frezele diamantate cu granulaţie fină lasă zgârieturi microscopice
destul de adânci pentru a spori retenţia, fără însă a compromite acurateţea.

 Nu se folosesc bizotatoarele de prag gingival pentru realizarea bizourilor gingivale ale

preparaţiilor pentru coroane turnate deoarece bizoul creat este neregulat şi rugos.

 Freza tronconică (cilidro-conică) diamantată (granulaţie medie) cu vârf plat produce un prag
neregulat, rugos.

 Pragurile se finisează cu o freză de înfundat pragul şi cu dăltițele de smalţ pentru a asigura o

terminaţie netedă.

LP 3 PRINCIPIILE PREPARĂRII DENTARE ÎN PROTETICA FIXĂ

PRINCIPIILE PREPARĂRII DENTARE ÎN PROTETICA FIXĂ

 Țesuturile dentare, comparativ cu alte țesuturi din organism, nu au capacitatea de regenerare,

dar structurile pierdute din diverse motive, cum ar fi smalțul și dentina pot fi înlocuite cu diferite
materiale biocompatibile, în scopul restaurării morfologiei și funcției pierdute.

 Pentru a permite restaurarea artificială a structurilor dentare pierdute, va trebui să preparăm

structurile dentare restante preparațiile dentare nu se fac la întâmplare; ele au la baza
cunoașterea și respectarea unor principii fundamentale, de bază.

PRINCIPIILE CARE GUVERNEAZĂ PREPARAREA DENTARĂ SUNT

1. biologice: vizează asigurarea stării de sănătate a țesuturilor orale

2. mecanice: se referă la menținerea integrității și durabilității restauraților pe termen lung

3. estetice: vizează asigurarea aspectului fizionomic

PRINCIPIUL BIOLOGIC ARE URMĂTOARELE OBIECTIVE:

 conservarea structurii dentare

 margini cervicale corect conturate
 rapoarte ocluzale armonioase
 rezistența dintelui

13
 PRINCIPIUL MECANIC ARE URMĂTOARELE OBIECTIVE:
 asigurarea formei de retenție
 asigurarea formei de rezistență
 împiedicarea deformării/ deteriorării în timpul exercitării funcțiilor

PRINCIPIUL ESTETIC PRESUPUNE URMĂTOARELE OBIECTIVE:

 etalarea minimă a metalului
 grosimea maximă a ceramicii
 suprafețe ocluzale ceramice
 margini subgingivale

Pentru realizarea unei preparații dentare, este nevoie de:

 Un sacrificiu de substanță dentară, cât mai mic
 Pe tot parcursul preparării, trebuie protejate țesuturile moi, dinții vecini și pulpa dentară
 Preparația trebuie să fie adecvată, altfel rezultă o restaurație cu margini cervicale
incorecte, cu un contur deficitar iar igiena orală devine dificilă, restaurația având un
prognostic rezervat, pe termen lung
 Protejarea țesuturilor în momentul preparării

PROTEJAREA DINȚILOR VECINI

 În momentul preparării dentare nu trebuie să atingem dintele vecin; comitem o neglijență
profesională (malpraxis), suntem în eroare medicală (iatrogenie), foarte des întâlnită.
 Zona dentară atinsă, de la nivelul punctului de contat, devine sussceptibilă la carii, chiar dacă se
reface și se remodelează. Acest lucru se explică prin faptul că în smalț există o concentrație mai
mare de fluor care dispare odată cu atingerea zonei în timpul preparației.
 Pentru evitarea acestui incident folosim o bandă metalică (matrice) subțire pe care o strângem
în jurul dintelui. Este posibil ca și această bandă metalică să fie perforată în timpul preparării
dentare.
 Din acest motiv, mai bine, folosim tehnica de preparare “slice cut”, “tehnica tăierii în felie”.
 Tehnica presupune (când realizăm separarea), poziționarea frezei diamantate de așa manieră
încât să rezulte o creastă de smalț între dinții vecini și dintele de preparat.
 Folosim o freză diamantată conică efilată, scurtă, subțire și tăiem o felie subțire din smalțul
dintelui de preparat. Pe tot parcursul operațiunii acordăm atenție să nu conicizăm prea mult
dintele.
PROTEJAREA ȚESUTURILOR MOI ÎNCONJURĂTOARE
 Pentru protejarea țesuturile moi, limba, obrajii, folosim oglinda dentară, vârful unui aspirator
sau diga.
 Limba trebuie protejată în mod special în timpul preparației suprafețelor orale ale molarilor
mandibulari.

14
PROTEJAREA PULPEI DENTARE
 Pulpa dentară trebuie protejată de injurii în momentul preparației dentare.
 În timpul preparațiilor dentare se produce secționarea tubulilor dentinari. Ca urmare a acestui
fapt, apar pulpitele ireversibile cauzate de temperatura mare, agenții chimici, microorganisme.
 Preparația dentară trebuie să respecte spațiul biologic pentru pulpa dentară.
 Cauzele injuriilor:
 căldura dezvoltată în timpul preparației
 acțiunea chimică a unor substanțe
 acțiunea bacteriilor

CONSERVAREA ȚESUTURILOR DURE DENTARE

 Pentru a reduce efectul nociv asupra pulpei dentare, din timpul preparației dentare, trebuie să
respectăm principiului de baza și anume conservarea structurii dentare, în concordanță, și cu
celelalte principii estetice și mecanice.
 Răspunsul pulpar este invers proporțional cu grosimea stratului de dentină restantă.
 Trebuie evitată întotdeauna încălcarea spațiului biologic pentru pulpă, să nu reducem prea
multă substanță dentară pentru că ne apropiem în mod periculos de pulpa dentară.

CONSERVAREA STRUCTURILOR DENTARE PRESUPUNE:

 Să folosim restaurațiile dentare începând de la cele minim invazive (coroane parțiale) și apoi cu
acoperire totală.
 Prepararea dinților să se facă cu o convergență minimă (60-100).
 Prepararea suprafeței ocluzale să se facă morfo-funcțional, urmărind planurile anatomice, în
scopul protejării pulpei dentare dar și pentru a obține o grosime considerabilă restaurației.
 Prepararea pereților axiali, astfel încât să rămână o cantitate maximă de dentină în jurul
țesuturilor pulpare. În cazul dinților înclinați, folosim redresarea ortodontică, pentru protejarea
dintelui de o preparare excesivă.
 Alegerea unui design marginal cervical (terminație cervicală finală) cât mai conservativă, cu
respectarea celorlalte principii ale preparării dentare.
 Evitarea extensiei preparației subgingival.

ASPECTE CARE AR AFECTA STAREA DE SĂNĂTATE:

 Reducerea minimă a pereților verticali, are drept rezultat o coroană de înveliș supraconturată
 Din acest motiv, ne împiedică să realizăm controlul plăcii bacteriene, generatoare de boală
parodontală sau carii dentare

LOCALIZAREA MARGINILOR CERVICALE TERMINALE

 În ceea ce privește poziționarea marginilor restaurațiilor există controverse. Marginile
restaurațiilor pot fi plasate fie supragingival, fie la nivelul gingiei sau subgingival.
 Corect este să plasăm marginile restaurațiilor supragingival. Localizarea marginilor subgingival,
reprezintă factorul etiologic major în declanșarea bolii parodontale și mai ales când lezează
inserția epitelială. Acest lucru a fost verificat și susținut de studii de specialitate.

15
  O preparație dentară cu margini supragingivale se realizează ușor și nu traumatizează țesuturile
moi; marginile supragingivale ale restaurației sunt poziționate în smalț, pe când cele
subgingivale, în dentină sau cement.

AVANTAJELE POZIȚIONĂRII MARGINILOR RESTAURAȚIEI SUPRAGINGIVAL:

 Marginile se pot finisa ușor, fără traumatizarea țesuturilor moi
 Igiena orală se face corect printr-un control adecvat al plăcii bacteriene
 Amprentarea este facilă, fără traumatizarea țesuturilor moi
 Evaluarea restaurației se poate face ușor, când suntem în etapa de adaptare intraorală (probă)
sau la următoarele vizite

INDICAȚIILE POZIȚIONĂRII SUBGINGIVALE A MARGINILOR RESTAURAȚIEI:

 Prezența eroziunilor și cariilor dentare în zona cervicală, extinse subgingival sau în caz de
alungire coronară
 Când aria de contact proximal se extinde spre creasta gingivală
 În cazuri când se cere un plus de retenție și rezistență
 În cazul restaurațiilor metaloceramice a căror colereta trebuie ascunsă
 Când nu putem să controlăm sensibilitatea radiculară (ca de exemplu, aplicarea agenților
bonding cum realizăm în cazul dentinei)
 În cazurile de modificare a conturului axial, pentru a obține un plus de retentivitate necesar
ancorării croșetelor protezelor mobilizabile

TIPURI DE PRAG
 Designul marginal se poate realiza sub mai multe variante, cu avantajele si dezavantajele lor.

MODELE DE TERMINAȚII CERVICALE PENTRU PREPARAȚII

Cele mai folosite tipuri terminaţii gingivale sunt:
 preparația tangențială (în „muchie de cuţit” )
 preparația cu prag
 preparația cu prag bizotat
 preparația în chanfrein

„MUCHIE DE CUŢIT”
 Sau fără prag - trebuie evitate (deși conservă structura dentară), pentru că nu oferă o grosime
suficientă marginilor (nu oferă spațiu).
 Tehnicianul dentar nu vede pe model o limită exactă a terminației cervicală, iar pentru mânuirea
machetei va fi obligat să recurgă la îngroșarea marginile machetei, mai mult decât este normal
(pentru a nu se deforma în această zonă), rezultatul este o restaurație mai mare,
supraconturată.
AVANTAJE:
 Se folosesc la dinţii înclinaţi
 Realizează o terminaţie bine definită, eliminând un minim de substanţă dentară

16
  Nu rămâne nici o muchie fragilă de smalţ
 Terminaţia în „muchie de cuţit” oferă cea mai bună închidere marginală în aceste cazuri (de
dinte înclinat)
 Acest model de terminaţie nu este recomandat, este dificil de urmărit, atât pe dinte cât şi pe
model

TERMINAȚIA MARGINALĂ ”ÎN CHAMFER”

 Este indicată pentru restaurațiile turnate, și anume pentru coroanele turnate metalice și
metaloceramice (componenta metalică).
 Avantaje:
 este o terminație clară
 se poate identifica cu ușurință pe model
 oferă o grosime adecvată restaurației
 determină un contur axial corect
 se prepară ușor dar trebuie avută grijă să nu lăsăm smalț nesusținut la nivelul cervical
 Terminația în chamfer, se realizează cu o freză specială, diamantată, conică cu terminația în vârf
de torpilă (glonț, torpedo, chamfer).

17
,,CU MARGINI BIZOTATE”
Indicații:
 Pentru restaurații protetice metalice
 Când au fost îndepărtate restaurațiile vechi iar preparația avea deja terminația realizată fie în
prag sau în treaptă
 În cazuri clinice unde sunt prezente cariilor dentare sau eroziuniile cervicale
Avantajele sunt:
 Permit marginilor turnăturii metalice să fie curbate sau brunisate spre structura dentară
preparată
 Minimalizează discrepanța marginală în timpul adaptării marginale
 Protejează structurile dentare nepreparate de ciobire (în momentul îndepărtării smalțului
nesusținut

,,PRAG” (DE 90‫)ﹾ‬

 Oferă un spațiu suficient pentru porțelan și este indicat pentru coroanele metalo-ceramice ale
căror margini sunt din porțelan (în regiunea cervicală nu este prezentă colereta metalică, și
astfel trece lumina naturală și dă un aspect de dinte viu).

PRAG DE 120‫ﹾ‬
 Reduce smalțul nesusținut și oferă și o grosime apreciabilă capei metalice care poate fi subțiată
până la o margine în muchie de cuțit pentru a obține în final o fizionomie adecvată.

18
“ÎN PRAG BIZOTAT”
 Recomandată pentru fețele vestibulare ale restaurațiilor metalo-ceramice când este prezentă
colereta metalică.
 Bizotarea pragului permite îndepărtarea smalțului nesusținut și permite finisarea metalului.
 Din considerente biologice și estetice se preferă pragul în unghi drept sau pragul înclinat,
deoarece colereta metalică poate fi subțiată până la o muchie de cuțit și totodată permite
ascunderea ei în sulcusul gingival fără lezarea inserției epiteliale.

CRITERIILE CE DETERMINĂ ALEGEREA UN TIP SAU ALTUL DE DESIGN MARGINAL

 tipul de coroană folosit (metalică, metalo-ceramică, metalo-polimerică, metalo-compozită,
integral ceramică, coroane parțiale)
 care sunt cerințele estetice
 să se realizeze cât mai ușor
 să aibă o adaptabilitate bună

PRINCIPIILE MECANICE ALE PREPARAȚIILOR DENTARE

Respectarea principiilor mecanice, presupune:
 restaurația să nu fie dislocată
 să nu se fractureze
 să nu se distorsioneze în timpul exercitării funcțiilor

PENTRU REALIZAREA ACESTUI PRINCIPIU ESTE NEVOIE DE:

1. Asigurarea unei forme de retenție corecte
2. Asigurarea unei forme de rezistență corecte
3. Prevenirea deformării restaurației în timpul exercitării funcțiilor

1. ASIGURAREA FORMEI DE RETENȚIE

 Retenția este dată de calitatea preparației de a se opune desprinderii restaurației protetice sub
acțiunea fortelor paralele cu axa de inserție.

19
  Factorii care influențează retenția:
1. Intensitatea forțelor de desprindere
2. Forma bontului
3. Rugozitatea suprafeței interne a restaurației
4. Materialele de cimentare folosite
5. Grosimea filmului de cement

INTENSITATEA FORȚELOR DE DESPRINDERE CE ACȚIONEAZĂ ASUPRA RESTAURAȚIEI

 Cele mai mari forțe sunt cele care se dezvoltă când se consumă alimente lipicioase (caramel,
gume de mestecat etc)
 Intensitatea forțelor de desprindere depinde de:
 forța exercitatată de mușchii ridicători
 de gradul de vâscozitate a alimentelor
 de textura restaurației
 Retenția protezelor fixe depinde foarte mult de forma bontului decât de adezivitatea
oferită de cement
DESIGNUL PREPARAȚIEI DENTARE
 Valoarea retenției diferitelor modele de preparatii dentare corespunde ariei suprafețelor totale
axiale, cu o conicizare limitată, cu condiția ca și alți factori să se mențină constanți.
 Prin urmare, retenția unei coroane cu acoperire totală, este mult mai mare, chiar dublă
deoarece realizează o încercuire totală față de cea a unei coroanei parțiale care realizează o
încercuire sub forma unei jumătăți de cilindru.
2. FORMA DE REZISTENȚĂ
 Pentru ca o restaurație să nu poată fi dislocată de pe preparația dentară este nevoie ca aceasta
să prezinte trăsături specifice. În timpul masticației și parafuncțiilor se dezvoltă forțe oblice și
orizontale distructive care acționează asupra restaurației și tind să o disloce.
 Factorii de care depinde rezistența:
1. Intensitatea și direcția forțelor de dislocare
2. Designul preparației (forma bontului)
3. Proprietățile fizice ale cementului

REZISTENȚA DEPINDE DE RAPORTUL DINTRE:

 conicizarea pereților axiali
 diametrul preparației
 înălțimea preparației
 Rezistența scade atunci când crește conicizarea și diametrul sau înălțimea preparației este
redusă
 Raportul dintre diametrul și înălțimea preparației și rezistența este unul liniar
 Cu cât conicitatea preparației este redusă cu atât crește rezistența
 Dinții scurți dar cu diametere mari, oferă o formă de rezistență mai mică
 Conicizarea și unghiurile axiale rotunjite reduc rezistența
 Preparațiile tronconice au o rezistență mai mare decât cele conice

20
  Casetele sau șanțurile proximale adiționale sunt eficiente

3. EVITAREA DEFORMĂRII RESTAURAȚIEI

 În timpul funcțiilor restaurația trebuie să fie rezistentă, pentru a împiedica deformarea
permanentă, altfel apar modificări fie la interfața restaurație -preparație, fie la interfața metal -
porțelan.
CAUZELE DEFORMĂRII:
 alegerea incorectă a aliajului
 preparație dentară incorectă
 designul deficitar al scheletului metalo-ceramic

CONCLUZII
 principiile prepararii dentare sunt biologice, mecanice si estetice
 medicul decide care este designul preparației
 experiența medicului ajută să realizeze o preparație completă
 fiecare preparație trebuie măsurată și evaluată prin criterii clare
 să cunoaștem etapele, trăsăturile caracteristice pentru fiecare preparație, instrumentarul și
planul de tratament
 niciodată să nu sărim peste etape
 obținerea consimțământului scris este obligatorie

LP 4 – Metode de tratament protetic

Metodele de tratament protetic sunt:

1. Metoda acoperirii
2. Metoda reconstituirii
3. Metoda substituirii

1. Metoda acoperirii
Caracteristic metodei acoperirii este aplicarea unei coroane de înveliş, care acoperă parţial sau total
suprafaţa coroanei naturale a dintelui, pregătită în prealabil în acest scop.

21
Clasificarea coroanelor de înveliş se face după mai multe criterii:
A. după suprafeţele acoperite:
1. coroane totale, care acoperă întreaga coroană clinică a dintelui;
2. coroane parţiale, care:
 fie lasă liberă o faţă a dintelui;
 fie lasă libere mai multe feţe ale dintelui;

După numărul suprafeţelor coronare acoperite diferenţiem următoarele tipuri de coroane parţiale:
1. Coroanele parţiale 1/2: sunt specifice zonei frontale acoperind suprafaţa orală până la nivelul
marginii incizale şi jumătate din suprafeţele proximale;
2. Coroanele parţiale 3/4: acoperă în totalitate suprafeţele proximale ale dinţilor frontali, suprafaţa
orală şi suprafaţa ocluzală până la nivelul cuspizilor vestibulari. Suprafaţa vestibulară integră
rămâne complet vizibilă;
3. Coroanele parţiale 4/5: sunt specifice pentru dinţii laterali acoperind in plus faţă de coroana
parţială 3/4 şi marginea ocluzală a suprafeţei vestibulare. Au un pronunţat caracter retentiv;
4. Coroanele parţiale 7/8: sunt indicate la molarii superiori, acoperind toate suprafeţele, în afară
de jumătatea mezială a suprafeţei vestibulare care constituie porţiunea fizionomică a
restaurării.

Coroana 4/5 - Coroana 7/8

22
B. după tehnologia de laborator:
1. prin ştanţare;
2. prin turnare cu grosime totală sau cu grosime dirijată;
3. prin polimerizare;
4. prin coacere;
5. prin tehnologii mixte: - turnare polimerizare; - turnare – coacere.

C. după durata pentru care sunt prevăzute:

1. coroane provizorii:
- prefabricate;
- confecţionate extemporaneu de medic în cabinet;
2. coroane finale.

Criteriile de alegere a coroanei de înveliş

1. Scopul urmărit: Exemplu: există un incisiv central, care are modificări de culoare, se poate face o
coroană fizionomică, ceramică sau acrilică. Dacă, însă acest dinte trebuie folosit ca element de agregare
pentru o punte trebuie să alegem o coroană metalo-ceramică sau metalo-polimerică;
2. Topografia dintelui: Exemplu: dacă este vorba de molarul 3 nu sunt motive să facem o coroană
fizionomică sau parţial fizionomică;
3. Starea paradonţiului: dacă este un parodonţiu care a avut probleme se face o coroană cu prag
supragingival;
4. Starea organului pulpar: pe un dinte frontal se poate face o coroana ¾ la dinţii vitali, sau o coroană cu
pivot radicular la dinţii devitali;
5. Morfologia dintelui: anumite coroane de înveliş sunt contraindicate de particularităţile morfologice
ale coroanei dentare;
6. Condiţiile tehnico-materiale: aliaje disponibile, dotarea cabinetului şi a laboratorului, priceperea
tehnicianului, cunoştinţele şi manualitatea medicului.

Indicaţiile acoperirii
Acoperirea dinţilor se face în mai multe scopuri:
I) În scop restaurator - morfofuncţional:
 Carii întinse în suprafaţă;
 Carii întinse în suprafaţă şi în profunzime, în care coroana de înveliş se poate face după
o restauraţie corono-radiculară (fie turnată, fie extemporanee)
 Abraziune patrologică localizată
 Migrări verticale sau orizontale (după corectarea planului de ocluzie la migrările
verticale şi după redresarea poziţiei ortodontice şi prin şlefuire la cele orizontale)
 Modificări de culoare
 Anomalii de volum (microdonţie şi aceasta în anumite limite)
 Anomalii de formă
 Anomalii de poziţie: rotaţii mici în axul dintelui
 Abraziune patologică generalizată, pentru refacerea în întregime a morfologiei ocluzale.

23
II. În scop protetic:
 Element de agregare pentru punţi
 Elemente de menţinere, stabilizare şi sprijin la protezele parţiale mobilizabile
III) În scop preventiv-profilactic:
 Pentru prevenirea eroziunilor date de croşete
 La dinţii cu obturaţii mari, multiple
 Pentru evitarea locurilor de retenţie la dinţii care mărginesc breşa protezată mobilizabil
 Pe dinţii limitanţi ai breşei protezate mobilizabil
 La coroanele solidarizate între ele, pentru imobilizarea dinţilor parodontotici, după
tratament parodontal
2.Metoda reconstituirii
• Metoda reconstituirii este o metodă de tratament a leziunilor dentare prin care se reface
morfologia şi funcţiile coronare dentare, printr-o piesă numită incrustaţie.
• Incrustaţia este o piesă protetică ce ajută la refacerea morfofuncţională a coroanei dentare
printr-o turnătură (incrustaţie turnată) sau printr-o ardere (incrustaţie de ceramică).
• Incrustaţia poate fi folosită şi ca element de agregare pentru punţi scurte (de 1 dinte lipsă).
Indicaţiile incrustaţiilor
În refacerea morfofuncţională a pierderilor de substanţă cu suprafaţa mică:
 carii
 fracturi
 sunt folosite ca elemente de agregare în punţile unidentare
 pentru imobilizarea dinţilor în paradontopatii, folosindu-se de exemplu 2 incrustaţii MOD lipite
între ele
 ca mijloace de ancorare şi de sprijin în edentaţia parţială, protezată prin proteza mobilizabilă
Clasificarea incrustaţiilor

Criteriul I: după întindere:

a. inlay = incrustaţie intratisulară;
b. onlay = coroane parţiale (de exemplu);
c. inlay-onlay, de exemplu o incrustaţie intratisulară care acoperă şi faţa ocluzală;
d. pinlay = incrustaţie cu pivot.

24
Criteriul II: după localizarea leziunii carioase – este aceeaşi clasificare ca la Black, după cavitaţile care
rezultă după prepararea procesului carios.
Criteriul III: după material
– Metalice- aliaje metalice;
– nemetalice – sunt în special ceramice şi cunosc o mai frecventă utilizare astăzi.
Criteriul IV: după aspect:
– fizionomice;
– nefizionomice.
Criteriul V: după numărul de feţe pe care este aplicată:
– pe o faţă;
– pe 2 feţe;
– pe 3 feţe;
– pe 4 feţe.
Criteriul VI: după accesul la leziunea carioasă:
– incrustaţii la care accesul este uşor;
– incrustaţii la care accesul este greu, dificil (locurile sunt pe feţele proximale, mai ales
când există dinte vecin).
Criteriul VII: după modul de construcţie al incrustaţiei:
– incrustaţii simple – incrustaţii într-o cavitate de clasa I;
– incrustaţii compuse, care au în plus mijloace de retenţie, cum sunt: pivot,
şurub,crampoane. Toate aceste accesorii, care îngreunează pregătirea cavităţii, se
folosesc pentru refacerea unghiurilor incizale şi la incrustaţiile pe ma multe feţe.

Avantaje/ dezavantaje
Avantajele incrustaţiilor:
1. refac perfect morfologia şi funcţionalitatea dintelui, când sunt corecte, realizăm o economie mare de
substanţă dură dentară faţă de coroanele de înveliş;
2. previn apariţia cariei secundare, când sunt corecte;
3. sunt superioare ca rezistenţă obturaţiei.
Dezavantajele incrustaţiilor
1. este nevoie de o manualitate foarte bună;
2. trebuie un laborator dotat şi un tehnician foarte bun;
3. materialele sunt scumpe.

3. Metoda substituirii
• Metoda substituirii foloseşte coroana de substituţie, care este o coroană agregată
intraradicular, care reface morfologia şi funcţiile coroanei dentare absente sau amputate de
către medic.
• Comparativ reconstituirea corono-radiculară (RCR) este o proteză preprotetică şi nu trebuie să
fie confundată cu coroana de substituţie.

25
 • În afară de coroana de substituţie finală, există şi coroana de substituţie provizorie, formată din
acrilat şi ştift metalic.
• Forma coroanei de substituţie, a fost inventată de Richmond.

Indicaţiile coroanelor de substituţie

• restaurare morfofuncţională în leziunile coronare întinse în suprafaţă şi în profunzime (carii,
fracturi, în anomalii de poziţie, de culoare, unele anomalii de formă şi volum: de ex coroana este
mică, dar rădăcina este normală)
• ca element de agregare pentru punţi
• ca gazdă pentru elemente de sprijin, stabilitate şi menţinere pentru protezele mobilizabile
scheletate
• substituirea coronară este folosită şi pentru sisteme speciale: Sistemul Dolder sau sistemul cu
magneţi

Pentru a putea realiza substituţia coronară trebuie îndeplinite următoarele condiţii:

• să se facă pe dinţi monoradiculari sau biradiculari cu canale paralele;
• lungimea rădăcinilor să ne permită realizarea unui pivot cel puţin egal cu înălţimea viitoarei
coroane;
• canalul să fie obturat corect, până la apex;
• canalul să fie accesibil, adică să fie permeabil;
• canalul să fie drept pe o lungime cel puţin egală cu cea a viitoarei coroane;
• dintele să aibă împlantare osoasă bună;
• parodonţiul marginal superficial să fie sănătos sau tratabil;
• procese apicale absente sau tratabile;
• condiţii tehnico-materiale bune: dotarea cabinetului şi a laboratorului să fie bune,
• priceperea medicului şi a tehnicianului, posibilităţi materiale ale pacientului.

Dispozitivele corono-radiculare
Conțin de regulă 4 elemente:
1. Dispozitiv radicular
2. Crampon
3. Dispozitiv coronar
4. Restaurarea coronară propriu-zisă

26
1. Dispozitivul radicular
• Este cimentat sau înfiletat în canalul radicular preparat în acest scop.
• Are rolul de a retenționa porțiunea coronară a restaurării și de a proteja structurile coronare
restante.
• Dispozitivele radiculare pot fi confectionate prin turnare sau se gasesc prefabricate.

2. Crampoanele
• Sunt dispozitive metalice care se mențin într-un lăcaș dentinar prin cimentare, fricțiune sau
înfiletare.
• Ele se pot folosi în asociere cu dispozitivul radicular pentru îmbunătățirea retenției dispozitivului
coronar sau în exclusivitate când dispozitivul radicular este contraindicat (canale foarte curbe).

27
3. Dispozitivul coronar
• Înlocuiește structurile pierdute ale coroanei dintelui.
• Are forma unui bont coronar și este confecționat din RDC sau este turnat din aliaje metalice
împreună cu dispozitivul radicular (= DCR).

4. Restaurarea finală
• Restaurarea finală este o coroană de înveliș metalică turnată, ceramică sau mixtă, care, de
obicei, se fixează peste dispozitivul coronar.

28
 LP 5 - PREPARAREA TANGENȚIALĂ A UNUI MOLAR PRIM
PENTRU COROANA METALICĂ TURNATĂ
INSTRUMENTAR NECESAR
• Instrument diamantat cilindro-conic cu vârf rotunjit şi granulaţie medie (0,8 mm)
• Instrument diamantat în formă de flacără, subţire şi scurt
• Instrument diamantat în chanfrein
• Instrument diamantat cilindro-conic cu vârf rotunjit (granulație fină)
• Placă de ceară roz
• Instrument diamantat în formă de flăcără
• Turbină cu răcire

ETAPELE DE PREPARARE
Etapele de preparare ale unui dinte pentru o coroană turnată sunt următoarele:

1. Şlefuirea reducţională a suprafeţei ocluzale

2. Şlefuirea feţelor vestibulară şi orală
3. Şlefuirea reducţională a feţelor proximale
4. Rotunjirea muchiilor
5. Şlefuirea la nivelul zonei terminale
6. Finisarea

TEHNICA DE PREPARARE
Înainte de începerea preparării se poate face o cheie din silicon chitos cu ajutorul căreia se va urmări
corectitudinea reducerii suprafeţelor dentare: index medio-sagital/ index vestibular.

1. ŞLEFUIREA REDUCȚIONALĂ A SUPRAFEŢEI OCLUZALE

Oferă următoarele avantaje:
- vizualizarea lungimii viitorului bont orientând astfel prepararea suprafeţelor axiale conform principiilor
biomecanice
- vizibilitate mai bună asupra zonei gingivale
- şlefuirea unor suprafeţe axiale cu dimensiuni verticale reduse solicită mai puţin pulpa dentară

29
 - accesul la suprafeţele axiale este uşurat, mai ales în zonele interproximale
Ca dezavantaj se menţionează riscul lezării dinţilor vecini

Prin preparare se urmăreşte crearea unui spaţiu interocluzal între bont şi dinţii antagonişti care să
ofere grosime suficientă metalului şi să permită refacerea morfologiei ocluzale în acord cu ocluzia
funcţională.
Şlefuirea trebuie să se facă uniform, urmărind reperele anatomice, cuspizii şi şanţurile
intercuspidiene.

• Şlefuirea aplatizată contravine principiului conservării ţesuturilor dure dentare, reduc

retentivitatea bontului prin scurtarea pereţilor şi prezintă riscul lezării unui corn pulpar.
• Mărimea spaţiului interocluzal trebuie să fie mai mare în dreptul cuspizilor de sprijin (1,5-2 mm)
decât la nivelul cuspizilor de ghidaj (1-1,5 mm).
• Deoarece după cimentare între bont şi suprafaţa internă a coroanei poate să apară o distanţare
faţă de situaţia de pe modelul de lucru, ceea ce impune o şlefuire selectivă, se recomandă ca din
cuspidul de sprijin să se şlefuiască 2 mm şi din cel de ghidaj 1,5 mm.

30
 • Dacă nu există dinţi antagonişti planul preparaţiei va fi dictat de dinţii vecini.
• La dinţii egresaţi şlefuirea se face în raport cu dinţii adiacenţi sau planul de ocluzie.
• Pentru a asigura o şlefuire uniformă atât la nivelul cuspizilor cât şi a şanţurilor intercuspidiene,
cu un instrument diamantat cilindro-conic cu vârful rotunjit se trasează şanţuri de orientare care
marchează profunzimea preparării.

REALIZAREA ŞANŢURILOR DE ORIENTARE OCLUZALĂ

• Este utilă iniţial efectuarea unor orificii cu adâncime de aproximativ 1 mm în fosetele centrale,
meziale şi distale; orificiile adâncite pot fi apoi unite astfel încât să se formeze un şanţ care trece
de-a lungul şanţului central şi se extinde până în crestele marginale, mezială şi distală.
• Șanţurile de orientare sunt apoi plasate în şanţurile intercuspidiene vestibulare şi orale şi pe
fiecare creastă cuspidiană ele se extind din vârful cuspidului spre centrul bazei sale.
• Cuspizii de sprijin trebuie să fie protejaţi de o grosime adecvată de metal.
• Adâncimea şanţului de orientare de pe versantul extern va fi uşor mai mică de 1,5 mm (pentru a
permite finisarea) în zona cuspidului de sprijin şi va diminua gradual în direcţie cervicală.
• Şanţurile de orientare servesc pentru a ne asigura că reducerea ocluzală urmăreşte configuraţia
anatomică şi astfel minimalizează pierderea structurii dentare.
• Adâncimea necesară a şanţurilor poate varia în funcţie de poziţia şi conturul dintelui.

• Odată ce şanţurile de orientare au fost considerate satisfacătoare, se unesc fundurile de şanţ ale
pereţilor despărțitori cu instrumentul diamantat cilindro-conic cu vârf rotunjit montat la turbină.
Amplasarea corectă a şanţurilor conduce automat la un spaţiu ocluzal adecvat.
• Se recomandă ca reducerea ocluzală să fie realizată în două etape.

31
• Jumătate din suprafaţa ocluzală este redusă iniţial, astfel încât cealaltă jumătate poate fi
menţinută ca o referinţă convenabilă. Odată ce reducerea impusă primei jumătăţi s-a realizat,
se finalizează reducerea jumătății care a rămas
• La nivelul cuspizilor de sprijin (palatinal superior, vestibular inferior) se şlefuieşte un bizou (plan
înclinat) pe versantele externe.
• în final un spaţiu minim de 1,5 mm va fi realizat pe cuspizii de sprijin şi de cel puţin 1 mm pe
cuspizii de ghidaj.
• Spaţiul trebuie verificat în toate mişcările excursive pe care pacientul le poate face.

• Se recomandă ca pacientul să închidă gura pe o placă de ceară roz cu grosimea de 2 mm,

încălzită la flacără şi aplicată la nivelul preparării.
• Ceara este îndepărtată din cavitatea bucală şi evaluată.
• Ceara este apoi reintrodusă în cavitatea bucală a pacientului, iar pacientul îşi mişcă mandibula
în poziţiile excursivă şi protuzivă. La îndepărtare, se măsoară din nou grosimea cerii, de această
dată pentru a verifica dacă există un spaţiu adecvat atât în mişcările excursive, cât şi în poziţia
de intercuspidare maximă.
• Se examinează la lumină punctele transparente care trădează zonele de şlefuire insuficientă.
• Se completează şlefuirea zonelor detectate. Verificările trebuie făcute repetat până se obţine o
grosime uniformă.

32
 2. ŞLEFUIREA FEŢELOR VESTIBULARĂ ŞI ORALĂ
Iniţial se realizează şanţuri de orientare pentru reducerea axială. Pe suprafeţele vestibulară şi
orală se plasează câte trei şanţuri de orientare cu ajutorul aceluiaşi instrument diamantat
cilindrico-conic cu vârf rotunjit. Unul este amplasat în centrul suprafeţei, iar câte unul în
apropierea unghiului de tranziţie spre suprafaţa mezială, respectiv distală. Când aceste şanţuri
de orientare sunt trasate, tija instrumentului diamantat trebuie să fie paralelă cu axa de inserţie
propusă a restaurării. Acest lucru produce automat o convergenţă între pereţii axiali ai şanţurilor
de orientare care este identică cu gradul de conicitate al instrumentului diamantat. Dacă se
utilizează un instrument diamantat cu o conicitate de 6 grade, va rezulta o convergenţă axială
identică între pereţii preparaţi.

Tehnica pentru şlefuirea suprafeţelor vestibulară şi orală este similară celei utilizate pentru şlefuirea
reducţională a suprafeţei ocluzale.
Cu un instrument diamantat de mărime şi formă adecvată se unesc fundurile de şanţ prin şlefuirea
pereţilor despărţitori.
Alegerea instrumentului abraziv pentru şlefuirea feţelor vestibulară şi orală depinde de forma de
preparare: în chanfrein sau tangenţial.
În prima alternativă întreaga preparare se face cu un instrument diamantat în chanfrein, reducând
feţele laterale se realizează şlefuirea reducţională, vârful conformând zona terminală.
Pereţii vestibulari şi orali trebuie să asigure o convergenţă ocluzală. Diametrul şi lungimea lor vor fi
adecvate lungimii bontului şi proximităţii dinţilor vecini.

33
3. ŞLEFUIREA FEŢELOR PROXIMALE
Urmăreşte desfiinţarea zonelor de contact cu dinţii vecini, asigurarea de spaţiu necesar pentru refacerea
contactelor interdentare şi a ambrazurilor în plan vertical, precum şi crearea condiţiilor pentru retenţia
şi stabilitatea coroanei.
Pentru desfiinţarea ariei de contact se foloseşte un instrument diamantat în formă de flacără, montat la
turbină. Instrumentul trebuie să fie subţire şi scurt. Mişcările sunt ocluzo-gingivale şi în plan orizontal.

Prin executarea corectă şi controlată a mişcărilor trebuie evitată lezarea dintelui adiacent. Dacă se
doreşte, dinţii adiacenţi pot fi protejaţi prin aplicarea unei matrici de metal interdentare.
După desfiinţarea ariei de contact prepararea se continuă cu un instrument de mărime mai mare şi
formă adecvată tipului de preparare: în chanfrein sau fără prag.

La turaţia convenţională se pot folosi discuri metalice abrazive pe o singură parte, şlefuirea facându-se
din aproape în aproape, pornind de la zona de contact interdentar.
In tehnicile moderne discurile diamantate au fost abandonate.
Controlul preparării se face vizual, direct şi / sau indirect (în oglindă) şi prin palpare cu sonda dentară.

4. ROTUNJIREA MUCHIILOR FORMATE ÎNTRE SUPRAFEŢELE AXIALE ALE BONTULUI

Este vorba de cele 4 muchii pe care le formează feţele vestibulară şi orală cu suprafeţele proximale.
Se folosesc freze de finisat de carbid - tungsten de formă adecvată tipului de preparare, în chanfrein sau
fară prag.
Alte tipuri de instrumente: instrumente diamantate cu granulaţie fină, discuri concave (abrazive pe faţa
concavă sau convexă), pietre diamantate con invers.
În esenţă, trecerea între suprafeţele bontului trebuie să fie lină, aşa cum este şi la dinţii naturali, fără a fi
complet desfiinţate demarcările.

34
5. ŞLEFUIREA LA NIVELUL ZONEI TERMINALE
• În cazul preparării în chanfrein această fază este inutilă deoarece cu freza chanfrein de rotunjit
muchiile s-a finisat şi zona terminală a bontului.
• La bonturile preparate fară prag se definitivează zona terminală prin şlefuirea crestelor de smalţ
asigurând o adaptare subgingivală.
• Şlefuirea se face cu instrumentul diamantat în formă de flacără, montat la turbină.
• Mişcarea se face uniform, circular, fară a leza epiteliul şanţului gingival. Jetul de apă de la
turbină, direcţionat pe vârful frezei, ajută la îndepărtarea gingiei libere.
• Pentru a evita contactul dintre parodonţiul marginal şi marginea coroanei, precum şi necesitatea
de a şlefui prea mult pentru deretentivizare, la dinţii cu retracţii parodontale accentuate, cu
convexităţi prea mari, se recomandă coroane ecuatoriale.
• Se deosebesc de coroanele de înveliş obişnuite prin deplasarea zonei terminale, în prag, la
nivelul ecuatorului anatomic al dintelui.

6. FAZA FINALĂ A PREPARĂRII BONTULUI

• Se rotunjesc muchiile formate între suprafaţa ocluzală şi feţele axiale pentru a uşura adaptarea
coroanei finite pe bont.
• Muchiile ascuţite se pierd adesea pe modelele de gips.
• Finisarea finală se face cu instrumente abrazive cu granulaţie foarte fină şi cu discuri de hârtie,
sub jet de apă.
• Se urmăreşte netezirea neregularităţilor şi asperităţilor apărute în cursul şlefuirii reducţionale.

Verificarea finală a bontului

Verificarea realizării obiectivelor biomecanice se face pe tot parcursul preparației.

Controlul final urmăreşte aprecierea acurateţii cu care s-a realizat şlefuirea reducţională, pentru a
corecta eventualele imperfecţiuni legate îndeosebi de o insuficientă deretentivizare.
În mod uzual examinarea finală a preparaţiei se face prin: inspecţie directă şi indirectă (în oglindă);
palpare cu vârful şi latul sondei dentare; tehnica dentimetriei;
Aprecierea amprentei, prin urmărirea în „negativ" a contururilor şi mai ales pe modelul de control, pe
baza unei amprente.

35
 LP. 6 PREPARAREA CU PRAG ROTUNJIT ÎN SFERT DE CERC A UNUI
MOLAR SECUND PENTRU COROANA METALICĂ
PREPARAREA BONTULUI

• Fazele clinice ale preparării bontului reprezintă prepararea reducțională a suprafețelor coronare
într-o succesiune precisă conform principiilor biologice și biomecanice.
• Ordinea depinde de autori.
• Fiecare variantă prezintă unele avantaje.

• Se pare că cele mai multe respectă următoarea ordine: ocluzal-vestibular-oral și proximal.

• Alte succesiuni: ocluzal-proximal-vestibular și oral sau proximal-ocluzal-vestibular și oral.
• Indiferent de variantă este esențial ca bontul să fie preparat într-o anumită ordine și nu haotic.
• Când se șlefuiesc mai mulți dinți în aceeași ședință este ergonomic ca la toți dinții să se execute
aceeși fază cu acelați intrument abraziv înainte de a trece la faza următoare.

Instrumentar necesar
• Instrument diamantat cilindro-conic cu vârf rotunjit şi granulaţie medie (0,8 mm)
• Instrument diamantat în formă de flacără, subţire şi scurt
• Instrument diamantat în chanfrein

36
 • Instrument diamantat cilindro-conic cu vârf rotunjit (granulație fină)
• Placă de ceară roz
• Instrument diamantat în formă de flăcără
• Turbină cu răcire

Etape de lucru
• Şanţuri de orientare ocluzale.
• Elemente suplimentare de retenţie.
• Şlefuirea reducţională a suprafeţei ocluzale.
• Şanţuri de orientare axiale.
• Şlefuirea reducţională a feţelor vestibulară şi orală.
• Şlefuirea reducţională a feţelor proximale.
• Prepararea chanfrein-ului.
• Finisare.
• Verificarea spaţiului ocluzal şi a designului bontului în general.

37
Tehnica de preparare
Înainte de începerea preparării se poate face o cheie din silicon chitos cu ajutorul căreia se va urmări
corectitudinea reducerii suprafeţelor dentare.

TIMPI OPERATORI
PRIMA ETAPĂ A PREPARĂRII: Șanțuri de orientare pentru șlefuirea reducțională a suprafeței ocluzale.
• INSTRUMENT RECOMANDAT: Instrument diamantat cilindro-conic cu vârf rotunjit (granulație medie)
• CRITERII: Spațiu minim pe cuspizii de ghidaj 1 mm / Spațiu minim pe cuspizii de sprijin 1,5 mm

A DOUA ETAPĂ A PREPARĂRII: Șlefuirea reducțională a suprafeței ocluzale și bizotarea cuspizilor de sprijin.
• INSTRUMENTUL RECOMANDAT: Instrument diamantat cilindro-conic cu vârf rotunjit (granulație medie).
• CRITERII: Mimează configurația anatomică normală a suprafeței ocluzale.

38
A 3-A ETAPĂ A PREPARĂRII: Șanțuri de orientare pentru reducerea axială.
• INSTRUMENT RECOMANDAT: Instrument diamantat cilindro-conic cu vârf rotunjit (granulație medie).
• CRITERII: Reducerea uniformă a suprafețelor vestibulară și orală.

A 4-A ETAPĂ A PREPARĂRII: Șlefuirea suprafețelor vestibulară și orală.

• INSTRUMENT RECOMANDAT: Instrument diamantat cilindro-conic cu vârf rotunjit.
• CRITERII: Reducerea se realizează paralel cu axa de inserție.

Pereţii vestibulari şi orali trebuie să asigure o convergenţă ocluzală. Diametrul şi lungimea lor vor fi adecvate
lungimii bontului şi proximităţii dinţilor vecini.

A 5-A ETAPĂ A PREPARĂRII: Șlefuirea suprafețelor proximale.

• INSTRUMENT RECOMANDAT: Instrument diamantat în formă de flacară subțire și scurt, urmată de freză
cilindro-conică cu vârf rotunjit.
• CRITERII: Desființarea zonelor de contact cu dinții vecini. Asigurarea de spațiu pentru refacerea
contactelor interdentare și a ambrazurilor.

39
Şlefuirea la nivelul zonei terminale

• În cazul preparării în chanfrein această fază este inutilă deoarece cu freza chanfrein de rotunjit muchiile s-
a finisat şi zona terminală a bontului

A 6-A ETAPĂ A PREPARĂRII (i.): Faza finală a preparării bontului

• INSTRUMENT RECOMANDAT: freze de finisat de carbid - tungsten de formă adecvată tipului de
preparare, în chanfrein în cazul nostru.
• CRITERII: Se rotunjesc muchiile formate între suprafaţa ocluzală şi feţele axiale pentru a uşura adaptarea
coroanei finite pe bont.

40
A 6-A ETAPĂ A PREPARĂRII (II.): Finisarea finală a bontului.
• INSTRUMENT RECOMANDAT: Instrument diamantat cu granulație fină și cu discuri de hârtie.
• CRITERII: Se urmăreşte netezirea neregularităţilor şi asperităţilor apărute în cursul şlefuirii reducţionale.

Verificarea finală a bontului

Controlul final urmăreşte aprecierea acurateţii cu care s-a realizat şlefuirea reducţională, pentru a corecta
eventualele imperfecţiuni legate îndeosebi de o insuficientă deretentivizare.

În mod uzual examinarea finală a preparaţiei se face prin:

• inspecţie directă şi indirectă (în oglindă);
• palpare cu vârful şi latul sondei dentare;
• tehnica dentimetriei.

41
 Lp 7. PREPARAREA UNUI INCISIV CENTRAL PENTRU COROANA DE
ÎNVELIȘ INTEGRAL CERAMICĂ
 Forma bontului are o deosebită importanță, în ceea ce presupune aspectele clinice pe care le implică o
restaurare estetică din ceramică:
 Culoarea și transluciditatea depind de șlefuirea reducțională uniformă
 Longevitatea depinde de suportul oferit de bont și de transpunerea principiilor biomecanice în
prepararea lui
 Aspectul estetic și sănătatea parodontlă depind de contururi și de raportul cu țesuturile moi.

PREPARAREA BONTULUI
1. Prepararea marginii incizale
2. Prepararea feței vestibulare
3. Prepararea feței orale
4. Rotunjirea muchiilor
5. Definitivarea pragului gingival

INSTRUMENTARUL NECESAR
 Instrumente diamantate cilindro-conice cu vârf rotunjit (0,8 mm), granulație medie și fină.
 Instrument diamantat efilat.
 Instrument diamantat cilindro-conic cu vârf plat (1 mm), granulație medie.
 Instrument diamantat de formă lenticulară sau con invers.

42
  Instrument diamantat în formă de minge de rugby.
 Freze de finisare.
 Freză piatră de moară.
 Freză de înfundat pragul gingival.
 Sondă parodontală.

1. PREPARAREA REDUCȚIONALĂ A MARGINII INCIZALE

OBIECTIVE:
 asigurarea unei grosimi adecvate a marginii incizale a coroanei, având rol mecanic și estetic
 asigurarea unui spațiu necesar pentru mișcările de protruzie
 crearea unui plan înclinat palatinal la incisivii superiori și vestibular la incisivii inferiori, pentru ca forțele
ocluzale să acționeze în unghi drept

43
 Înainte de începerea preparării, se poate face o cheie cu ajutorul căreia se poate urmări corectitudinea
reducerii suprafețelor dentare.

44
  Prepararea marginii incizale (şi a feței vestibulare) se recomandă să fie precedată de crearea unor şanțuri
de orientare, care uşurează toate fazele preparării.
 Astfel se plasează trei şanțuri de orientare în muchia incizală, păstrându-le inițial la o adâncime de
aproximativ 1,3 mm pentru a permite o pierdere suplimentară din structura dintelui în timpul şlefuirii.
 Șanțurile sunt orientate perpendicular pe axul lung al dintelui pentru a asigura un suport adecvat pentru
coroana de ceramică.
 Vestibular, şanțurile au o adâncime de 0,8 mm şi vor fi trasate în două planuri pentru a asigura o suprafață
convexă bontului.
 Din marginea incizală se şlefuiesc 2 mm, cu ajutorul unui instrument diamantat cilindro-conic cu vârf plat,
montat în piesa de turbină. Se poate folosi și o piatră de moară de mărime adecvată.
 Planul de şlefuire are o înclinare de 45ᣞ palatinal la incisivii superiori și vestibular la incisivii inferiori.
 În caz de ocluzie cap la cap planul va fi drept.
 Bontul trebuie să ofere maximum de suport pentru coroană. Dacă se depașeşte limita de 2 mm, bontul va
fi prea scurt și nu va oferi suficientă retenție.
 În cazul coroanelor de înveliş ceramice confecționate la dinții laterali, se procedează ca și în cazul
coroanelor de înveliş turnate, implicând realizarea şanțurilor de orientare şi incluzând utilizarea unui bizou
al cuspizilor de sprijin.
 Pe aceşti dinți spațiul interocluzal va fi de aproximativ 2 mm.

2. PREPARAREA FEȚEI VESTIBULARE

Obiective:
 prepararea pragului gingival,
 derentivizarea suprafeței vestibulare,
 asigurarea unei grosimi uniforme de 1 mm pentru coroana de înveliş ceramică.

45
 Prepararea feței vestibulare trebuie să se facă în două planuri: un plan incizal paralel cu conturul original
al dintelui și altul cervical paralel cu axa de inserție propusă.
 Se asigură astfel grosime uniformă pereților coroanei de înveliş ceramice şi un efect estetic mai bun, fără a
prejudicia vitalitatea dintelui.
 Se prepară inițial jumătatea incizală a suprafeței vestibulare (până dispar şanțurile de orientare) cu un
instrument diamantat cilindro-conic cu vârf plat.
 Prepararea se continuă cu jumătatea gingivală a suprafeței vestibulare şi include conformarea pragului
gingival.
 În continuare prepararea se extinde de pe suprafața vestibulară pe suprafața vestibulo-proximală și se
termină pierdut în jumătatea orală a suprafeței proximale.

46
3. PREPARAREA FEȚEI ORALE
 Prepararea suprafeței palatinale supracingulare are în vedere asigurarea unui spațiu necesar pentru
confecționarea coroanei astfel încât să aibă grosimea necesară, dar în acelaşi timp să permită ghidajul
anterior și mişcările de lateralitate.
 Pentru şlefuirea reducțională se vor folosi pietre în formă de roată de moară sau un instrument diamantat
în formă de minge de rugby.

 Se șlefuiește suprafața orală subcingulară și se prepară pragul gingival. Acesta se continuă pe jumătatea
orală a feței proximale până la unirea cu pragul vestibular.
 Pragul va trebui să urmărească creasta gingiei libere şi nu se va extinde subgingival. Astfel fața palatinală
subcingulară se prepară la un unghi de convergență de 6- 10° cu jumătatea gingivală a feței vestibulare.

47
4. ROTUNJIREA MUCHIILOR DINTRE PEREȚII AXIALI
 Se face cu instrumente diamantate cilindro-conice cu granulație fină (sau cu freze din carbură de
tungsten).
 Muchiile trebuie rotunjite, dar nu vor dispărea complet.

 La coroanele ceramice orice unghi ascuțit de la nivelul bontului reprezintă zone de concentrare de stress
care pot duce la fisurarea și în final la fracturarea coroanei.
 Se admite prezența unui unghi ascuțit doar la nivelul pragului.
 În aceeași ordine de idei, a concentrării de stress, trebuie evitate grosimile neuniforme ale pereților
coroanei.

5. DEFINITIVAREA PRAGULUI GINGIVAL

 Coroana de înveliş ceramică trebuie să se sprijine pe un prag circular, care formează cu pereții axiali un
unghi de 90°.
 Pragul va fi paralel cu vârful crestei gingiei libere.
 Lățimea pragului este de 1 mm, variațiile în minus fiind legate de dimensiunile dinților și suprafețele
dentare (0,50-0,75 proximal).
 Clasic se preconizează ,,înfundarea" subgingivală a pragului. S-au discutat avantajele și dezavantajele.
 Dacă se alege alternativa plasării subgingivale a marginilor coroanei, pragul va trebui să fie la distanță de
0,5-1 mm de inserția epitelială.
 Pentru conformarea pragului foarte utile sunt frezele de înfundat pragul gingival, la care pereții axiali sunt
inactivi.

48
 Finisarea marginilor de smalț de la nivelul pragului se face cu instrumente de mână (dălți, bizotatoare).
 În final, bontul, o miniatură a dintelui va prezenta următoarele caracteristici:
 un plan incizal în unghi de 45ᣞ in vederea întâlnirii forțelor de masticație în unghi drept;
 toate suprafețele axiale uşor convergente spre axul preparării;
 Suprafața vestibulară convexă gingivo-incizal şi mezio-distal, formă care asigură grosime
uniformă ceramicii;
 suprafața palatinală (la incisivii superiori) uşor concavă mezio-distal și gingivo-incizal care se
extinde de la planul incizal la creasta cingulumului;
 spațiul adecvat, între bont și antagonişti pentru a asigura ceramicii o grosime suficientă;
 treimea gingivală a feței palatinale uşor convergentă spre incizal;
 pragul gingival circular, care formează cu pereții axiali un unghi de 90°.
 suprafața palatinală (la incisivii superiori) uşor concavă mezio-distal și gingivo-incizal care se
extinde de la planul incizal la creasta cingulumului;
 spațiul adecvat, între bont și antagonişti pentru a asigura ceramicii o grosime suficientă;
 treimea gingivală a feței palatinale uşor convergentă spre incizal;
 pragul gingival circular, care formează cu pereții axiali un unghi de 90°.
 Localizarea pragului este dictată de considerente estetice şi parodontale. Când se impune, considerentul
estetic va trece pe prim plan. În restul situaților se dă preferință integrității parodonțiului.

49
LP 8 Prepararea unui dinte din zona frontală pentru o coroană
mixtă metalo-ceramică
INSTRUMENTAR
 Reducerea volumului - instrumente diamantate cilindro-conice cu vârf rotunjit, de granulație
medie (1)
 Finisare - instrumente diamantate cilindro-conice cu vârf rotunjit, de granulație fină
 Suprafața orală a dinților
◦ instrument diamantat efilat (3, 4)
◦ instrument diamantat în formă de roată de moară (5)
◦ Prag - instrument diamantat cilindro-conic cu vârf plat (2)

ETAPELE DE PREPARARE A UNUI DINTE DIN ZONA FRONTALĂ PENTRU O COROANĂ MIXTĂ METALO-
CERAMICĂ
1. ȘLEFUIREA MARGINII INCIZALE
2. ȘLEFUIREA FEȚEI VESTIBULARE
3. ȘLEFUIREA FEȚELOR PROXIMALE
4. ȘLEFUIREA FEȚEI ORALE
5. ROTUNJIREA MUCHIILOR
6. DEFINITIVAREA PRAGULUI GINGIVAL

PREGĂTIREA UNEI CHEI DE SILICON

Index medio-sagital/index vestibular

50
1. ȘLEFUIREA MARGINII INCIZALE
Șanturi de orientare - instrumente diamantate calibrate cilindro-conice cu vârful plat; se fac
incizuri în marginea incizală în profunzime de 2 mm.
a. fața vestibulară - șanțurile vor fi dispuse în 2 planuri și anume:
◦ în jumătatea de colet - 1,2 mm
◦ în jumătatea incizală - 1,5 mm.
b. marginea incizală se reduce paralel cu conturul natural al marginii incizale (se obține o
vizibilitate bună asupra suprafețelor axiale și zonei gingivale)

2. ȘLEFUIREA FEȚEI VESTIBULARE

Se realizează în 2 planuri - cervical și incizal
◦ planul cervical determină axa de inserție a restaurării finale
◦ planul incizal asigură spațiul necesar pentru ceramică
◦ Șlefuirea reducțională de acest gen se numește biofuncțională și asigură convexitatea
incizo-gingivală și mezio-distală

51
a. inițial se șlefuiește porțiunea incizală a feței vestibulare urmărind desființarea șanțurilor de orientare
cu instrumentele diamantate cu vârful plat;
b. urmează reducerea zonei gingivale până la distanța de 1 mm de marginea gingivală liberă;
c. prin netezirea suprafețelor cu freza din carbură de tungsten cilindro-conică se conformează pragul
gingival care se prelungește în jumătatea vestibulară a feței proximale.

3. ȘLEFUIREA FEȚELOR PROXIMALE

Materiale - instrumente diamantat efilate, subțiri, de turbină
Tehnica de lucru
instrumentarul diamantat se plasează la 1-1,5 mm de suprafața proximală a dintelui adiacent,
șlefuirea se face până în apropierea vârfului papilei;
fețele proximale – convergente, unghi de 6°

4. ȘLEFUIREA FEȚEI PALATINALE

• Suprafața palatinală supracingulară se șlefuiește cu o piatră mică de moară sau cu un instrument
diamantat în formă de minge de rugby.

52
 • Dacă suprafața orală a CMMC va fi metalică este suficientă o reducere de 0,5 mm la acest nivel
iar în cazul în care CMMC va prezenta la acest nivel și material ceramic, se indică o reducere
orală de 1-1,2 mm.
• Suprafața palatinală subcingulară va fi conformată ca un perete axial deretentivizat care
realizează o convergență de 6-10° cu porțiunea gingivală a feței vestibulare asigurându-se astfel
condiții de retenție pentru coroană.
• Terminația este în chanfrein (en congẻ) care se prelungește în jumătatea orală a feței proximale.

POSIBILITĂȚILE DE CONFORMARE A PRAGULUI GINGIVAL ÎN ZONA VESTIBULARĂ

1. Prag cu bizou:
• asigură o închidere bună marginală a CMMC
• colereta metalică se adaptează la prag, asigură o bună stabilitate marginală în cursul
arderii ceramicii;
DEZAVANTAJE:
• colereta metalică subgingivală colorează inestetic în albastru cenușiu marginea
gingivală, în special la pacienții ce prezintă o gingie liberă subțire;
• mascarea coleretei în șanțul gingival determină inflamația gingivală; acoperirea coleretei
metalice cu ceramică (foarte greșit) va determina supraconturarea marginilor, efect
inestetic, influența negativă asupra parodonțiului prin acțiune mecanică și porozitatea
ceramicii;
Cu toate dezavantajele aduse, prepararea cu prag rămâne răspândită; înfundarea
subgingivală a pragului se face după lărgirea temporară a șanțului gingival, iar bizoul se creează
cu vârful unei freze chanfrein

53
2. Pragul înclinat
• Prepararea bontului cu prag înclinat urmărește suprimarea coleretei metalice inestetice,
dar menține o margine metalică cu ajutorul căreia să se prevină contracția porțelanului
în cursul sinterizării. Se reproșează acestei tehnici că se întâlnesc prea multe straturi
heterogene: dinte, ciment, metal, porțelan opac și gingival, ceea ce favorizează
acumularea de placă bacteriană
3. Prag drept de 90°
• CMMC se confecționează prin diferite tehnici, care în esență urmăresc același scop:
îmbunătățirea efectului estetic prin joncțiune „cap la cap” a ceramicii cu pragul gingival
al bontului. Marginea metalică se întinde până la prag.
• Recent s-a pus la punct o soluție hibridă, care combină rezistența metalo-ceramicii cu
estetica coroanei din ceramică. Marginea coroanei este complet ceramică în treimea
cervicală a zonei vestibulare, în rest este metalo-ceramică. Se indică la restaurări unitare
sau lucrări protetice fixe în edentații restrânse (1-2 dinți) ale zonei frontale când linia
surâsului este înaltă și gingia este vizibilă.

54
4. Chanfreinul
• Indicațiile acestei terminații se vor limita la dinți cu coroană clinică lungă și în zona
furcațiilor pentru a preveni pulpectomizarea lor.
“Blend gold technique” - marginea coroanei metalice se bizotează, se arde primul strat de opac
peste care se aplică un amestec de aur, apoi un nou strat de opac și o nouă ardere a
porțelanului.

55
LP. 9 PREPARAREA UNUI DINTE DIN ZONA LATERALĂ PENTRU O COROANĂ MIXTĂ METALO-CERAMICĂ
INSTRUMENTAR
 Instrumente diamantate cilindro-conice cu vârf rotunjit (cu granulaţie medie pentru reducerea
volumului, granulaţie fină pentru finisare)
 Instrument diamantat efilat
 Instrument diamantat în formă de piatră roată de moară.
 Instrument diamantat cilindro-conic cu vârf plat (pentru prepararea pragului)
 Freze de finisare
 Sondă parodontală
 Daltă şi conformator de unghiuri
ETAPE ALE ȘLEFUIRII SUPRAFEȚELOR CORONARE PENTRU O COROANĂ DE ÎNVELIȘ METALO-CERAMICĂ
1. şlefuirea suprafeţei ocluzale;
2. şlefuirea feţei vestibulare;
3. şlefuirea feţei proximale;
4. şlefuirea feţei orale;
5. rotunjirea muchiilor;
6. definitivarea pragului gingival.

 Înainte de începerea preparării se poate face o cheie cu ajutorul căreia se urmăreşte

corectitudinea reducerii suprafeţelor dentare.
 Se poate realiza un index medio-sagital din silicon prin secţionarea în jumătate de-a lungul liniei
mediane vestibulo-orale a dintelui ce trebuie preparat.
 Se mai poate confecţiona şi un index vestibular realizat prin secţionarea siliconului de-a lungul
cuspizilor vestibulari ai dinţilor. Cheia vestibulară astfel formată este mai departe împărţită de-a
lungul unei linii mediane situate între liniile cervicale ale dinţilor şi vârfurile cuspizilor vestibulari.
Se îndepărtează jumătatea ocluzală şi se foloseşte jumătatea gingivală drept indicator.

1. Şlefuirea suprafeţei ocluzale

 Şlefuirea reducţională se începe cu realizarea şanţurilor de orientare cu un instrument
diamantat cilindro-conic cu vârf rotunjit.

56
  În zonele ce vor fi placate cu ceramică reducerea suprafeţei ocluzale va fi de 1,5-2 mm.
 Şlefuirea ocluzală este realizată în continuare prin îndepărtarea prismelor de smalţ restante
între şanţurile de orientare folosind tot instrumentul diamantat cilindrico-conic cu vârf rotunjit.
 Reducerea trebuie să se realizeze după planuri bine definite care să reproducă morfologia
ocluzală generală sau forma geometrică de bază a suprafeţei ocluzale.

 Bizoul de la nivelul cuspidului de sprijin, asigură o grosime corespunzătoare materialului de

restaurare pe pantele externe ale cuspizilor palatinali maxilari şi ale cuspizilor vestibulari
mandibulari.
 Adâncimea şanţurilor de orientare realizate la acest nivel va fi de 1,5 mm dacă restaurarea este
metalică şi de 2 mm dacă metalul va fi placat cu ceramică.
 Bizoul de pe cuspidul de sprijin este realizat apoi prin îndepărtarea prismelor de smalţ restante
între şanţurile de orientare. Angulaţia bizoului trebuie să aproximeze înclinaţia cuspizilor opuşi .
2. Şlefuirea feţei vestibulare
 Suprafaţa vestibulară va fi şlefuită în două planuri, urmărind şi în această situaţie conturul
natural al dintelui. Acest tip de şlefuire reducţională se numeşte „bio funcţională" şi asigură
convexitatea ocluzo-gingivală şi mezio-distală.

57
 Pentru a asigura o şlefuire uniformă, se indică realizarea unor şanţuri de orientare dispuse în
două planuri având adâncime de 1,2 mm în jumătatea gingivală şi 1,5 mm în jumătatea ocluzală.
 Iniţial se şlefuieşte porţiunea ocluzală a feţei vestibulare urmărind desfiinţarea şanţurilor de
orientare prin reducerea structurii dentare restante între acestea cu ajutorul instrumentelor
diamantate cu vârf plat.

 Zona gingivală se reduce în acelaşi fel până la distanţa de 1 mm de creasta gingiei libere.
 Cu ajutorul unei freze cilindro-conice din carbură-tungsten se netezesc suprafeţele şi se
conformează pragul gingival care se prelungeşte în jumătatea vestibulară a feţei proximale.

58
3. Şlefuirea feţelor proximale

 Se face cu instrumente diamantate efilate, subţiri, montate în piesa de turbină. Diametrul lor
redus permite reducerea proximală fără riscul lezării dinţilor vecini.
 Instrumentul diamantat este plasat la 1-1,5 mm de suprafaţa proximală a dintelui adiacent şi
printr-o mişcare vestibulo-orală se efectuează separarea fară a realiza o convergenţă exagerată
a suprafeţei preparate şi fară a leza dintele vecin.

4. Şlefuirea feţei orale

 Şlefuirea suprafeţei orale se realizează cu un instrument diamantat pentru chanfrein.
 Se realizează o reducere adecvată atât pe pereţii orali cât şi în jumătatea orală a suprafeţelor
proximale pentru a obţine o zonă terminală distinctă în chanfrein, acolo unde nu va fi o placare
cu ceramică.

 Zona terminală şi suprafeţele axiale adiacente ei sunt finisate apoi cu o freză de finisat din
carbură de tungsten pentru chanfrein.
 Rotunjirea muchiilor şi definitivarea pragului gingival, constituie etapa finală a preparării
bontului.

59
60
 LP10. ETAPELE PREPARĂRII PENTRU O RESTAURARE ESTETICĂ PRIN PLACARE CU FAȚETĂ A UNUI
INCISIV MAXILAR

Scurt istoric
• Procedeul de fatetare (Veneer) a apărut de la ideea de sacrificiu minim de țesut dentar sănătos
pentru a face corecturi estetice în zona frontală.
• Fațetele sunt jumătăți de coroană care înlocuiesc smalțul dislocat de pe fața vestibulară și de pe
fețele proximale (fațete moderne totale).
• Fațeta totală (propusă de Rousse J. S.0) - pentru fațetele care acoperă atât fața vestibulară cât și
întreaga arie de contact, întinzându-se spre oral.
• Fațetarea elimină prepararea circulară de pe fața orală
• Confecționate la început din rășini acrilice (Frank Faunce 1970)
 ulterior din RDC
 apoi ceramică

Fațete – indicații
• Prezența fisurilor amelare
• Anomalii de formă
• Distrofii dentare de pe fața vestibulară
• Închiderea diastemelor
• Dinți cu obturații mari pe fața vestibulară dar cu fața orală indemnă
Fațete – contraindicații
• Predispoziție la carii dentare
• Igienă bucală defectuoasă sau inexistentă

61
 • Prezența unor obturații coronare masive
• Bruxismul
• Tulburări de ocluzie - ocluzie adâncă sau labiodontă (cap la cap)
Fațete din compozit
• Avantajele fațetelor din compozit:
 economie de țesuturi dentare
 risc minim de iritație pulpară
 posibilitatea de relipiri, optimizări în caz de dezlipiri
 efect estetic mulțumitor dar nu de durată
• Dezavantajele fațetelor de compozit
 modificări cromatice, atât la marginea gingivaăa cât și în restul zonei de închidere
marginală
 modificări cromatice ale fațetei însăși
 dezlipirea fațetelor
 fracturi la nivelul marginii incizale
 Fațetele din compozit nu au transluciditate naturală, dau aspectul “de lipsit de viață”, rezistență
scăzută la uzură și sunt susceptibile la retenția de placă.
Fațetele ceramice
• Avanteje:
 Cerințe conservative
 Stabilitate cromatică
 Biocompatibilitate
 Rezistență la uzură
 Retenție scăzută a plăcii bacteriene
 Mimează transluciditatea dintelui natural, asigură stabilitatea conturului și a culorii cu
risc minim de iritație gingivală
• Stabilitatea fațetelor s-a imbunatatit odata cu adoptarea conceptului de gravare acida a
ceramicii.

PREPARAREA DINTELUI ÎN VEDEREA RECEPTĂRII UNEI FAȚETE

• Forma preparației depinde de modificările culorii și se reflectă în localizarea zonelor proximale și
de colet.
• Zona statică de vizibilitate
 Suprafața vestibulară a dintelui +zona gingivală și ambrazura vestibulară
 pacientul în poziție șezândă și o iluminare corespunzătoare, buzele complet retractate
• Zona dinamică de vizibilitate a ambrazurii vestibulare depinde de perspectiva clinicianului,
influențată de umbrele structurilor învecinate. Buza, conturul dinților învecinați, poziția lor,
arhitectura gingivală precum și controlul, culoarea și poziția dintelui sunt factori ce se au în
vedere.
• Zona dinamică de vizibilitate a 1/3 gingivale depinde de poziția buzei în timpul zâmbetului
maxim (linia surâsului)
• Prepararea dinților se face diferențiat în funcție de modificările cromatice.

62
MODIFICăRI CROMATICE MINORE
• Șlefuirea marginii incizale
 se asigură circa 1 mm grosime ceramicii
 dacă restaurarea finală va avea o DV cu 0,5 mm mai lungă decât a dintelui se va șlefui
din dinte 0,5 mm
 dacă se alungește dintele cu 1 mm, se va rotunji marginea incizală și se va crea o linie
terminală
 forma cap la cap a liniei terminale asigură grosimea suficientă ceramicii la margini
pentru a preveni fractura.
 linia terminală ușor înclinată spre gingival (75 ˚ față de suprafața vestibulară)
 se realizează șanțuri de orientare la nivelul marginii incizale cu un instrument diamantat
cilindric
 șanturile de orientare sunt unite folosind instrumentul diamantat cilindric pentru a
stabili poziția finală a marginii.
 conturul incizal al viitoarei restaurări să fie identic cu conturul incizal minus 1 mm (ce s-a
șlefuit).
 se rotunjesc muchiile incizale pentru a reduce stress-ul intern.
Trasarea șanțurilor de ghidaj – marginea incizală

Etapele preparării incisivului central maxilar pentru realizarea unei fațete din ceramică:
a – aspect vestibular a șanțurilor de orientare
incizale;
b - aspect proximal a șanțurilor de orientare
Incizale.

Reducerea marginii incizale

• Fereastră (,,windows"), în care fațeta este aproape de marginea incizală dar nu o depășește.
• Pană (,,feather"), în care fațeta se întinde până la nivelul marginii incizale dar aceasta nu este
redusă.

63
 • Cu înclinare (,,bevel"), în care înclinarea vestibulo-palatinală se prepară peste întreaga lățime a
marginii incizale, obținându-se astfel și o reducere a acesteia.
• Supraacoperirea incizală (,,overlap"), în care marginea incizală este redusă și apoi prepararea se
extinde și pe fața palatinală a dintelui.

Cele Patru tipuri de preparări incizale pentru fațete

a) fereastră
b) pană
c) cu înclinare
d) supraacoperire incizală

Șlefuirea reducțională vestibulară

• se șlefuieste 0,5 mm-0,7 mm
• trebuie să existe o grosime uniformă a smalțului
• uneori este necesară prepararea și în dentină care trebuie să fie sub 50% din suprafața totală.
• linia terminală se situează în întregime în smalț (pentru fixare optimă).
• se trasează șanțurile de orientare la nivelul suprafeței vestibulare cu instrument diamantat
cilindric;
• se unesc apoi pentru o reducere uniformă;

Trasarea șanțurilor de ghidaj a suprafeței vestibulare

Etapele preparării suprafeței vestibulare ale dintelui
a- vedere frontală
b- vedere laterală

64
Șlefuirea la nivelul suprafețelor proximale
• Cu atenție pentru a nu afecta dinții adiacenți
• Până la punctul de contact – în vederea mascării joncțiunii dinte-fațetă
• Separația nu se face cu disc, nu cu freze , se efectuează cu benzi abrazive fine
• Linia terminală proximală să fie sub formă de chanfrein exceptând zonele de diastemă când are
formă de pană.
• Zona de sub punctul de contact
 este zona care nu este vizibilă când dintele este privit dinspre fața vestibulară și de
aceea de multe ori rămâne nepreparată
 din poziția oblică devine vizibilă și impune prepararea acestei zone

Șlefuirea la nivelul liniei terminale gingivale

• se preferă terminația în chanfrein
• liniile terminale supragingivale oferă aceleași avantaje ca și liniile terminale proximale care se
termină vestibular față de zonele de contact.
• amprentarea este mai facilă când zona terminală este supragingivală
• posibilitatea ca marginea restaurării să se găsească în smalț
• dezavantajul poziționării terminației supragingivale este vizualizarea marginii restaurării în caz
de colorări ulterioare.
• indicația majoră când linia surâsului este coborâtă
• dacă în timpul surâsului se vede, toata marginea dentară va fi plasată 0.1 mm în șanțul gingival

Aspect final al incisvului maxilar pregătit pentru aplicarea fațetei

Dintele preparat pentru aplicarea unei fațete din ceramică:
a - aspect vestibular al preparării finalizate;
b - aspect proximal al prepării finalizate

65
Aspectul preparației finale

MODIFICăRI CROMATICE MAJORE

Deosebiri:
• extinderea preparării interproximale în zona de contact până la jumătate din profunzimea
ambrazurii vestibulare
• linia terminală gingivală se poate extinde 1 mm în șanțul gingival fără afectarea lățimii biologice
• se admit și terminații supragingivale dacă linia surâsului permite
• profunzimea șlefuirii suprafeței vestibulare poate fi crescută la 0,7 mm dacă grosimea smalțului
permite
• tehnicianul dentar confecționează fațetele pe baza unui model de lucru frecvent pe un model
refractar
• fixarea fațetei se face prin colaj.

LP.11 PREPARAREA UNUI PREMOLAR PENTRU O COROANA PARTIALA 4/5

Dintii cei mai frecvent folositi pentru restaurarile partiale sunt premolarii.
Uneori coroanele partiale sunt utilizate ca elemente de agregare si pentru canini sau molari.

Obiectivele prepararii bontului

A. Stabilirea conturului marginal

66
 B. Crearea formei de retentie si stabilitate
C. Crearea formei de rezistenta
D. Prepararea peretilor axiali
E. Prepararea zonei terminale gingivale

A. Stabilirea conturului marginal

Marginile vestibulare ale coroanei partiale trebuie plasate astfel incat sa permita accesul pentru
igienizare dar totusi sa nu fie prea vizibile, ceea ce ar afecta estetica atat la nivelul marginii incizale cat si
a celor proximale

B. Crearea formei de retentie si stabilitate

Pentru o buna retentie si stabilitate se creaza santuri in peretii proximali ai dintelui, santuri care trebuie
sa fie:
- Paralele cu cele 2/3 incizale ale suprafetei vestibulare, ceea ce permite plasarea marginilor in
zone de acces pentru igienizare.
- Paralele sau usor convergente intre ele (5-6 grade)
Santurile proximale la dintii laterali trebuie sa fie paralele cu axul lung al dintelui

C. Crearea formei de rezistenta

Santurile transversale creaza lacas nervurilor orizontale ceea ce asigura rigiditatea coroanei partiale.
Nervurile verticale ofera rezistenta structurilor marginale vestibulare

D. Prepararea peretilor axiali

Peretii proximali trebuie sa fie cat mai paraleli intre ei, sau usor convergenti (5-6 grade).

E. Prepararea zonei terminale gingivale

Este de preferat sa se realizeze terminatia in chanfrein

Instrumentar necesar prepararii

- Freze diamantate cilindro-conice subtiri cu varf rotunjit (granulatie medie sau mare)
- Freze diamantate cilindro-conice cu varf rotunjit de dimensiune normala (aprox. 1-2mm) si
granulatie fina
- Freza diamantata in forma de flacara scurta, subtire si efilata.
- Freza diamantata pentru chanfrein
- Freza diamantata ovoidala si roata de moara
- Freze cilindro-conice tungsten
- Freza burghiu cu diametru mic
- Freza con invers din tungsten

67
Etapele de preparare pentru o coroana partiala 4/5 pentru un premolar maxilar
1. Slefuirea reductionala a suprafetei ocluzale. Se realizeaza santuri de orientare de 1.5mm la nivelul
cuspidului palatinal (de sprijin) , si de 1 mm la nivelul santului mezio-distal al cuspidului vestibular.
2. Slefuirea suprafetei palatinale. Santurile de ghidaj trebuie sa fie paralele cu axul lung al dintelui

3. Slefuirea reductionala asupra suprafetelor proximale presupune desfiintarea zonei de contact cu dintii
vecini.
4. Prepararea santurilor proximale cu ajutorul frezelor tungsten cilindro-conice cu varf plat.
5. Prepararea santului orizontal, pe suprafata ocluzala cu ajutorul frezei cilindro-conice cu varf plat.
Forma santului este de treapta.

6. Crearea unui bizou terminal (0.5mm) de-a lungul zonei vestibulo-orale cu ajutorul frezei diamantate
flacara.

68
Schema prepararii unui bont pentru o coroana partiala 4/5 (premolar maxilar)
1. Sant proximal: retentie, stabilitate si rezistenta structurala.
2. Perete vestibular: integritate marginala.
3. Bizou vestibular: integritate marginala.
4. Sant transversal ocluzal: rezistenta structurala.
5. Suprafata ocluzala: rezistenta structurala.
6. Bizou extern pe cuspidul de sprijin: rezistenta structurala.
7. Perete axial: retentie, stabilitate, rezistenta structurala si protectie parodontala.
8. Zona terminala in chanfrein: integritate marginala si protectie parodontala.

LP.12 PREPARAREA UNI DINTE MONORADICULAR îN VEDEREA REALIZăRII UNUI D.C.R. TURNAT

D.C.R.
o Restaurarea unui dinte cu tratament endodontal se realizeaza prin adaptarea unei coroane de
invelis pe un dispozitiv corono-radicular turnat.
o D.C.R. se toarna din aliaje nobile sau crom-cobalt.
INDICATII :
- La dintii monoradiculari cat si la pluriradiculari,
- Cele mai bune rezultate se obtin la dintii cu canale ovoidale si la dintii cu canale lungi,
- Pot fi amprentate cu usurinta iar D.C.R. turnat este puternic.

Fazele clinice ale restaurarii cu d.c.r. si coroane de invelis.

1) Pregatirea dintelui;
2) Amprentarea ptr. dispozitiv ( sau confectionarea directa a machetei);
3) Adaptarea si cimentarea D.C.R.;
4) Amprentarea ptr. coroana de invelis;
5) Adaptarea si cimentarea coroanei de invelis.

69
Pregatirea dintelui.
 Se prepara un bont adecvat restaurarii finale, peretii axiali se slefuiesc cu instrumentar
diamantat efilat cu vf. rotunjit.
 Urmeaza exereza cu o freza globulara a tesuturilor cariate si indepartarea vechilor restaurari,
tesuturile coronare restante vor fi evaluate pentru ca cele sanatoase sa fie incorporate in
restaurare.
 Nu se face o amputare coronara; se indeparteaza doar peretii subtiri si tesuturile subminate.

Prepararea peretilor axiali. Prepararea suprafetei bontului coronar.

 Prepararea canalului radicular cu freze de forat Pesso;

 Dupa terminarea conformarii canalului cu o freza cilindro-conica din carbura de tungsten se
creaza un lacas in zona in care peretele dentinar este cel mai voluminos, dimensiunile lacasului
sunt de 1mm adancime si 4 mm lungime, acest lacas are rol de orientare in cursul adaptarii
D.C.R. si antirotational.
 In final, cu un instrument diamantat in forma de flacara se slefuieste un bizou larg, circular, la
nivelul sup. externe ocluzale se asigura astfel spatiu ptr. o colereta metalica rolul ei fiind de a
preveni fracturile dentinare in cursul cimentarii si mai tarziu.

PREPARAREA CANALULUI RADICULAR. PREPARAREA CONTRABIZOULUI. PREPARAREA LACASULUI ANTIROTATIONAL.

70
AMPRENTAREA PENTRU DISPOZITV.
 Se face prin tehnici directe si indirecte: modelarea machetei din acrilat autopolimerizabil sau din
ceara;
 Amprentarea canalului radicular se poate obtine cu :
1) RA, masa termoplastica sau ceara rezultand o amprenta-macheta, peste care se construeste
macheta DC;
2) Elastomer de sinteza utilizand ca suport o tija metalica.

Urmeaza adaptarea si cimentarea D.C.R. ,

Amprentarea pentru coroana de invelis ,
Adaptarea si cimentarea coroanei de invelis.

D.C.R.
 https://www.youtube.com/watch?v=QFB50gSRGIs
 https://www.youtube.com/watch?v=f96v_pCDZEQ

Tehnici alternative de executare a d.c.r.

 D.C.R. pentru coroana integral ceramica ca si particularitate a prepararii consta in faptul ca sup.
de sectiune coronara se prepara ca un prag circular in jurul dispozitivului coronar, fata de dintii
vitali prezinta avantajul unui prag mai lung ce permite o grosime mai mare pentru ceramica.
 D.C.R. ptr. corana integral ceramica.

 Prepararea canalului radicular la dintii cu rezectie apicala se va pastra cat mai mult posbil din
structurile coronare in acest fel D.C.R. va fi format partial din dentina si in rest din metal,
raportul dintre lungimea D.C.R. si inaltimea coroanei se va echilibra.
 Extinderea procesului carios sub nivelul crestei gingivale, peretele dentinar poate prezenta
unele discontinuitati datorita evolutiei procesului carios, sau in urma unor fracturi (mai frecvent
palatinal la incisivii superiori).
 In astfel de situatii se practica gingivoplastia pentru a evidentia marginea radiculara si se
modifica conturul D.C.R.

71
  Coroana de invelis se va sprijini pe un prag metalic se va acorda o mare atentie lustruirii
metalului in contact cu marginea gingivala.

1.MODIFICAREA RAPORTURILOR DINTRE PORTIUNILE INTRATISULARE SI EXTRATISULARE ALE D.C.R.

2.MODIFICAREA CONTURULUI D.C.R. IN FUNCTIE DE EVOLUTIA PROCESULUI CARIOS

Realizarea coronara a dintilor in malpozitie, dinti frontali care nu sunt aliniati in arcada ( palatinizati,
vestibularizati) si care din cauza varstei nu mai beneficiaza de tratament ortodontic pot fi realiniati in
portiunea lor coronara cu ajutorul DCR modificand angulatia dintre DCR si cel coronar pana la 30 grade,
astfel coroana de invelis va restabili estetica.

SCHIMBAREA AXEI CORONARE CU AJUTORUL D.C.R..

MODIFICAREA AXEI CORONARE SE POATE REALIZA PE MAI MULTI DINTI.

D.C.R. ASOCIATE SUPRAPROTEZARII.

 In edentatii subtotale se indica mentinerea radacinilor restante ptr. a oferi un sprijin parodontal
protezei totale (partiale).

72
  Se imbunatateste retentia si stabilitatea protezei si se intarzie rezorbtia crestei.
 Retentia capei metalice ce acopera bontul radicular se realizeaza cu ajutorul unui D.C.R. ce are
3-4 mm lungime iar daca se prevad mijloace aditionale de retentie D.C.R. trebuie sa fie mai lung.
 Marginile capei metalice vor fi la nivelul crestei marginale , grosimea capei va fi de 1 mm pentru
a asigura rezistenta iar portiunea proeminenta la 2 mm de nivelul crestei marginale a gingiei .
A. CAPA DE PROTECTIE A BONTULUI CU RETENTIE INTRARADICULARA.
B. CONFORMITATEA PORTIUNII CORONARE NECESITA RETENTIE RADICULARA SUPLIMENTARA.

LP. 13 EXERSAREA TEHNICILOR DE AMPRENTARE PENTRU PROTEZAREA UNIDENTARĂ.

Amprentarea. Generalități.
 Amprenta, etapă clinică cu un rol important în reușita elaborării unei restaurări protetice.
 Este o reproducere în negativ a unui relief.
 În amprentarea clasică un material în stare plastică se aplică acoperind câmpul protetic și se
așteaptă până se întărește.
 După întărire se îndepărtează și este folosită pentru confecționarea replicii pozitive ce devine
model de lucru.

Metode de amprentare
 Convențională
-prin procedeu direct, când machetarea protezei unidentare se face direct în cavitatea orală
-prin metoda indirectă cu diverse materiale de amprentă în diferite linguri de amprentă (standard sau
individuale)- portamprente
 Mecanică sau mecano-electronică
 Opto-electronică

73
Obiective
- Redarea cât mai fidelă a formei, detaliilor și dimensiunilor preparației
- Preluarea și redarea cu fidelitate maximă a rapoartelor preparației cu parodonțiul marginal
- Înregistrarea și redarea cât mai corectă a reliefului dinţilor antagonişti;
- Redarea exactă a rapoartelor preparației cu dinții vecini;
- Să ofere posibilitatea obţinerii unui model de lucru cât mai exact .

Factori
 Fidelitatea unei amprente poate fi influențată de mai mulți factori cum ar fi:
- Factori clinici
- Modalitatea de prezentare a limitelor preparației (se utilizează inele sau fire de retracție)
- Modul de aplicare al materialului de amprentă
- Portamprentă
- Materialul de amprentă
- Metoda de amprentare și momentul confecționării modelului

Factorii clinici
 Suprafețele de amprentat trebuie să fie uscate, fără urme de secreții, salivă și/sau sânge.
 În cazul preparației subgingivale, materialul de amprentă trebuie să depășească limita
preparației, pătrunzând în șantul gingival.
 Sângerarile de la nivelul parodonțiului trebuiesc oprite înainte de amprentare.
 Este contraindicată amprentarea în aceeași ședintă cu prepararea bonturilor - în cazul
preparațiilor subgingivale.
 Ea se poate face la câteva zile de la aceasta, ideal 2-3 săptămâni.

AMPRENTAREA CÂMPULUI PROTETIC

Etapele amprentării
 Controlul fluidelor;
 Evicțiunea gingivală;
 Materiale de amprentă;
 Portamprente ;
 Tehnici de amprentare.

Controlul fluidelor bucale

Controlul fluidelor bucale se poate realiza :
 Rulouri de vată şi comprese;
 Aspiratorul de salivă, aspiratorul chirurgical;
 Medicaţia antisialogogă.

74
Evicţiunea gingivală
Pregătirea şanţului gingival

În vederea facilitării accesului materialului de amprentă în zona subgingivală, atunci când limita cervicală
a preparaţiei a fost plasată la acest nivel, se recurge la evicţiune gingivală.
Această intervenţie trebuie să asigure în zona subgingivală un spaţiu lipsit de fluide (pentru momentul
amprentării) cu o adâncime şi grosime care să permită etalarea materialului de amprentă cu dimensiuni
minime asiguratorii ale calităţii amprentării.
Pentru realizarea evicţiunii gingivale uneori este necesară anestezia, aceasta devenind obligatorie când
se foloseşte bisturiul electric.
Metode de evicţiune gingivală:
a. mecanice:
 inel (tub) de Cu, Al pregătit pentru amprentare cu material termoplastic sau elastic (siliconi);
 şnurul de bumbac simplu, neimpregnat, cu diverse grosimi, cu suport metalic;
 coroane provizorii;
b. chimice:
 substanţe caustice (acid sulfuric, tricloracetic, clorura de Zn) – din ce în ce mai puţin folosite;
 vasoconstrictoare (epinefrina) – atenţie la pacienţii cu contraindicaţii (HTA, hipertiroidism,
tratamente cu RAUWOLFIA blocante ganglionare);
 decongestionanţi nazali / oftalmici (VISINE);
c. mecano-chimice:
 şnur preimpregnat;
 şnur impregnat după aplicare;
 inele cu diametre diverse, impregnate;
 benzi de retracţie MEROCEL;
 clorură de Al + caolin într-un amestec pregatit pentru injectare subgingivală (EXPASYL);
 hidrocoloid reversibil injectat;

Şnururi de evicţiune:
 Răsucite ;
 Împletite ;
 Cu mijlocul plin;
 Cu mijlocul gol ;

75
Verificarea statusului ţesutului moale
 Dacă sângerează- hemostază
 Dacă nu se poate face hemostază
 Verificarea adaptării marginale a lucrării provizorii, finisare şi lustruire
 Prescrierea de hemostatice şi amânarea amprentarii.
Etape
 Alegerea portamprentei şi a materialelor de amprentare;
 Pregătirea pacientului în vederea amprentării;
 Amprentarea propriu-zisă;
 Controlul amprentei ;
 Dezinfecţia amprentei.
 Izolare;
 Se măsoară adâncimea şanţului gingivo-dentar pentru alegerea grosimii şnurului;
 Se impregnează şnurul în substanţa astringentă;
 Se înfăsoară şnurul în jurul dintelui şi se introduce în şanţul gingivo-dentar;
 Se începe din zona proximală;

76
Tehnica cu un şnur

 Utilizată în special pentru dinţii anteriori;

 În sanţurile adânci;
 Ţesutul poate colaba deasupra şnurului = accesul materialului de amprentă restricţionat.
 Șnurul trebuie să fie vizibil în şanţ, (dacă nu e vizibil=prea subţire);
 Se menţine în jur de 5 minute şi se scoate înainte de injectarea materialului de
amprentă.

77
  Pentru şanţuri adânci;
 Dacă sunt dificultăţi în obţinerea hemostazei.
Etape:
 Un șnur subţire (mărimea 000 - 00 ) se plasează adânc în șanţul gingival (în fundul
șanţului) sub marginile preparației pentru a controla umiditatea și hemoragia ;
 un şnur mai gros se plasează deasupra (0-1) şi se lasă în jur de 5 min;
 Șnurul de deasupra este îndepărtat înainte de injectarea materialului de amprentă.

78
  Utilizată în anumite zone, în special interproximal.
 Se introduce o mică bucată de șnur în zona repectivă iar apoi se introduce în totalitate (360º) al
doilea șnur.

Tehnica cu două şnururi

79
Materiale de amprentă utilizate în protetica fixă
Clasificarea materialelor de amprentă după D.Munteanu şi D.Bratu:
 Rigide şi semirigide ireversibile- gipsuri, polimeri acrilici, paste ZOE
 Rigide reversibile-materiale termoplastice: compounduri Stents, gutapercă, cerurile, materiale
bucoplastice
 Elastice reversibile- hidrocoloizi agar – agar
 Elastice ireversibile- hidrocoloizi ireversibili: alginate, elastomeri de sinteză, polisulfuri, siliconi,
polieteri, poliuretano-dimetilmetacrilat
Portamprentele
 Suporturi rigide în care se aplică materialele de amprentă;
 Standard : Metalice , din mase plastice;
 Individuale : Acrilat, compozit, poliesteri.

Portamprente parțiale pentru amprente segmentare

Linguri de plastic
Lingură individuală

Tehnici de amprentare
Clasificarea procedelor de amprentare a câmpului protetic în protetica fixă se realizează în funcţie de :
a) timpii de lucru:
 Într-un singur timp (monofazică)
 În doi timpi (bifazică)
b) numărul componentelor folosite:
 Amprenta cu o componentă
 Amprenta cu două componente.
Amprenta unimaxilară:
 Amprenta obişnuită sau într-un timp;
 Amprenta în doi timpi;
 Amprenta de spălare (în două faze);
 Amprenta în dublu amestec;
 Amprenta compusă (sandwich);
 Amprenta pentru RCR/DCR.
Amprenta bimaxilară

Amprenta unitară, cu mase termoplastice sau mase elastice (elastomeri de sinteza) în tub (inel) de
cupru.
Amprenta bimaxilară, cu masa termoplastică şi elastomeri de sinteză sau cu elastomeri de sinteză chit şi
fluid în lingura specială.

80
Amprenta într-un singur timp (monofazică)

INDICAŢII:
 Amprenta arcadelor antagoniste
 Amprente preliminare în vederea realizării modelelor pe care se confecţionează portamprentele
individuale
 Amprente finale cu elastomeri de sinteză.
Amprentele monofazice se pot realiza utilizând:
 Portamprente standard-hidrocoloizi ireversibili
 Portamprente individuale-elastomeri de sinteză
 Portamprente speciale-hidrocoloizi reversibili.

Tehnică
Materialul ales pentru amprentare se depune într-o lingură universală, care este aşezată pe câmpul
protetic.
Această amprentă se realizează pentru înregistrarea dinţilor antagonişti.
Materialul folosit este reprezentat în general de hidrocoloizii ireversibili.
Pentru toate amprentele cu elastomeri de sinteză este pregătit şanţul gingival.

Amprenta în doi timpi

În primul timp, pe dintele preparat şi în fundul de sac gingival se depune prin injectare, elastomerul
fluid.
În timpul doi, siliconul solid preparat cu reactivul, depus într-o lingură universală se aşează pe câmpul
protetic, ca să înglobeze siliconul fluid. În această categorie poate să fie introdusă tehnica de
amprentare prin injectare.

Amprenta de spălare (wash technique)

Amprenta se obţine în două faze:
 elastomerul solid (chit) este preparat, depus în lingura universală prevăzută cu sistem eficient de
retenţie (orificii de 2mm) şi aşezată pe câmpul protetic. După priza materialului, amprenta este
îndepartată de pe câmpul protetic.
 Între cele două faze ale amprentării se realizează evicţiunea şanţului gingival.
Amprenta reprezentată de elastomerul solid este pregatită astfel:
 spălată suprafaţa sub jet de apă;
 uscată cu jetul de aer de la unitul dentar;
 Se îndepărtează materialul de amprentă de la nivelul regiunilor retentive;
 Se decupează sanţuri triunghiulare (delimitate de 2 pereţi) la nivelul feţelor vestibulare şi orale
(amprentele dintilor) care se continuă pe versantul vestibular şi palatinal sau lingual (inferior).
Rolul şanţurilor este să permită refularea excesului de silicon fluid la aşezarea amprentei pe
câmpul protetic. Prezenţa şanţurilor împiedică deformarea primei amprente prin suprapresiune.

81
Examinarea amprentei
 Materialul fluid, cu altă culoare decât cel chitos, prezintă limitele preparaţiei bontului şi
fundurile de sac.
 Fiecare indentatie este bine delimitată printr-o proeminenţă inelară care depăşeşte suprafața
amprentei cu 0,5-1 mm, cât a pătruns în şanţul gingivo–dentar.
 Între impresiunea bontului dentar şi dinţii vecini mezial şi distal, apare un perete cu grosime
care arată ce spatiu s-a creat pentru peretele viitoarei microproteze;
 În părţile declive ale impresiunilor apar reliefurile negative ale feţelor ocluzale;
 Amprenta trebuie să cuprindă dinţii vecini, meziali şi distali;
 Ambele materiale să fie solidare. Materialul fluid pentru înregistrarea detaliilor se poate
desprinde de pe cel solid (chitos), dacă suprafaţa primei amprente nu a fost foarte bine uscată –
defecţiune posibilă care impune repetarea amprentei din faza II.

Amprenta în dublu amestec

Această tehnică se desfăşoară astfel:
 Șantul gingival este preparat după o metodă cunoscută și preferată de specialist;
 În prima fază, materialul elastomer chitos este preparat și depus în lingura universală, așezat pe
arcadă unde este situat bontul dentar.
 Sunt efectuate câteva mișcări în plan orizontal. Se obțin impresiunile dinților mărite și
deformate, lingura împreună cu materialul de amprentare sunt îndepărtate imediat din
cavitatea bucală;
 Materialul chitos îndepărtat, în stare plastică, este uscat. Elastomerul fluid, pregătit de asistentă,
tras în seringi, se depune în șanțul gingival, pe suprafața bontului și pe suprafața materialului
chitos din lingură, care este tot în fază plastică;
 Lingura cu cele două materiale se reintroduce în cavitatea bucală și se așază pe arcada dentară.
 În timpul prelucrării materialelor nu se exercită presiuni.
După priză, amprenta este îndepărtată din cavitatea bucală, se spală și se examinează sistematic toate
elementele.

Amprenta compusă (sandwich)

Reprezintă o variantă a tehnicii descrise anterior.
 elastomerul consistent (chitos), este pregătit şi depus în lingura universală, măsurată în
prealabil. Concomitent se prepară elastomerul fluid care se depune pe suprafaţa celui din
lingura astfel încât să-l acopere într-un strat uniform de gros.
 lingura cu ambele materiale este aşezată în poziţia necesară efectuării amprentei, pe arcada
dentară. După polimerizarea materialelor, desfăşurată în acelaşi timp, amprenta este
îndepărtată din cavitatea bucală, spălată şi uscată.

Amprenta segmentară (1. amprenta unitară)

se realizează în doi timpi:
 Amprenta unitară;
 Amprenta de situaţie.

82
Amprenta unitară
Este amprenta care înregistrează un singur dinte preparat pentru reconstituire, acoperire sau
substituţie.
Amprenta unitară pentru acoperire prezintă două elemente caracteristice:
 forma bontului dentar cu toate aspectele posibile (trunchi de con mai apropiat de cilindru sau
mai apropiat de con);
 dimensiunea bontului dentar la nivelul feţelor laterale, cuprinse între sanţul gingio–dentar şi
faţa ocluzală sau marginea incizală;
 de asemenea, dimensiunile feţei ocluzale pentru dinţii laterali şi marginea incizală pentru dinţii
frontali.
 limita gingivală este întotdeauna foarte fidel înregistrata.

Amprenta segmentară (2. amprenta de situație)

Amprenta de situaţie este al doilea timp al amprentei segmentare ,care se poate finaliza cu elastomeri
de sinteză sau hidrocoloizi inseraţi în portamprente care cuprind fie câte o hemiarcadă fie o arcadă
întreagă.
Amprentale de situaţie se pot realiza în trei,doi sau într-un singur timp.
Amprenta de situaţie în trei timpi:
 Timpul 1-cu elastomeri de sinteză în portamprentă se înregistrează arcada cu preparaţia
dentară,incluzând amprenta unitară
 Timpul 2- elastomeri de sinteză sau hidrocoloizi ireversibili se înregistrează arcada antagonistă
 Timpul 3-cu ceară,elastomeri de sinteză,mase termoplastice sau paste ZOE se înregistrează
raporturile de ocluzie.
Amprenta de situaţie este al doilea timp al amprentei segmentare ,care se poate finaliza cu elastomeri
de sinteză sau hidrocoloizi inseraţi în portamprente care cuprind fie câte o hemiarcadă fie o arcadă
întreagă.
Amprentale de situaţie se pot realiza în trei,doi sau într-un singur timp.
Amprenta de situaţie în trei timpi:
 Timpul 1-cu elastomeri de sinteză în portamprentă se înregistrează arcada cu preparaţia
dentară,incluzând amprenta unitară
 Timpul 2- elastomeri de sinteză sau hidrocoloizi ireversibili se înregistrează arcada antagonistă
 Timpul 3-cu ceară,elastomeri de sinteză,mase termoplastice sau paste ZOE se înregistrează
raporturile de ocluzie.

Amprenta pentru RCR/DCR

Amprentarea canalului radicular se poate obține cu:
a) RA, masă termoplastică sau ceară rezultând o amprentă-machetă (tehnica semidirectă - directă)
peste care se construiește macheta DC tot în cavitatea bucală, sau se ia o supraamprentă (tehnici
combinate)
b) elastomer de sinteză utilizând ca suport o tijă metalică (tehnica indirectă)
 Tehnica indirectă - Amprentarea canalului radicular (elastomer de sinteză - siliconi)
 Tehnica indirectă - Amprentarea canalului radicular (elastomer de sinteză - polisulfuri)

83
  Tehnica directă - Amprentarea canalului radicular

Amprenta bimaxilară
Indicaţii:
 Ocluzie stabilă ( să existe stop ocluzal distal);
 1-2 coroane solo;
 RCR.
Contraindicaţii:
 Mai mult de 2 coroane solo;
 Punţi;
 Coroane elemente de agregare pentru proteze;
 Pacientul nu poate să ocludă în IM cu lingura în cavitatea bucală;
 Ocluzie instabilă.

Dezinfecţia amprentei
 Soluţie de glutaraldehidă 2%;
 Spray cu iodoform;
 Pot apărea distorsionări ale amprentelor la imersia prelungită (HC rev şi irev sau polieteri).

Înregistrarea ocluziei
Ocluzie stabilă :
 pacienţi cu contacte ocluzale stabile în IM, DVO normală
 poziţionarea manuală a modelelor în IM
 înregistrarea poziţiei de IM
Ocluzie instabilă:
 pacienţi cu contacte ocluzale instabile, DVO incertă
 înregistrarea poziţiei RC
Fără ocluzie:
 pacienţi fără contacte ocluzale între dinţii restanţi
 înregistrarea RC cu ajutorul şabloanelor de ocluzie

Înregistrarea ocluziei
Reprezintă o amprentă a feţelor ocluzale (margini incizale) ale ambelor arcade aflate în raportul dorit .
 Trebuie să cuprindă cât mai mulţi dinţi.
 Nu trebuie să depăşească ecuatorul clinic.
 Nu trebuie să acopere sub nici o formă părţile moi deoarece acestea reprezintă zone reziliente.
 Nu trebuie să fie perforată în cazul înregistrării RC.

Materiale
 Ceară de ocluzie (Beautypink)
 Ceară cu adaos de pulberi metalice (cuprowax)
 Ceară armată cu folie de aluminiu (aluwax)

84
 Pastele ZOE-colofoniu pe diferite suporturi
 Polieteri speciali (Ramitec-ESPE)
 Siliconi de adiţie speciali ( Dimension Bite- ESPE, Regisil 2x- DeTrey, Kristall – Omicron dental,
etc.)

85