Dr.Moldoveanu D.

Lucia Elena

CURSUL II
1

INTRODUCERE ÎN PROTETICA FIXĂ

2.1. GENERALITĂŢI

PROTEZAREA FIXĂ

Este o ramură a medicinei dentare care se ocupă cu restaurarea şi menţinerea aparatului dento-
maxilar, a confortului şi a fizionomiei precum şi a stării de sănătate a pacientului, prin restaurarea dinţilor
naturali şi/sau înlocuirea dinţilor care lipsesc, precum şi a ţesuturilor orale şi/sau maxilo-faciale, cu
substitute artificiale.

Protetica dentară are patru ramuri distincte:

• Protetica fixă;
• Protetica mobilă;
• Protetica maxilo-facială;
• Protetica implantologică;
Protezele dentare:

Sunt corpuri fizice confecţionate din materiale aloplastice (metale, ceramică, polimeri, compozite)
care se inseră pe un câmp protetic pentru a restaura morfologic şi funcţional ţesuturi sau segmente
modificate patologic sau pierdute.

În practica medicinii dentare sunt utilizate două categorii de proteze:

1. Proteze dentare;
2. Proteze aparat;
Protezele dentare, după caracterul lor de fixitate faţă de dinţii restauraţi, pot fi:

A. Fixe – agregate la ţesuturile dentare ;

B. Mobilizabile – ancorate prin sisteme speciale de menţinere, sprijin şi stabilitate;
C. Mobile – menţinute prin succiune, adeziune, tonicitate musculară şi retentivităţi
anatomice.
Protezele fixe pot fi de 2 categorii:

A. Fixe unidentare (PFU);

B. Fixe parţiale fixe (pluridentare) (PPF);
 Dr.Moldoveanu D.Lucia Elena

A. PFU – sunt acele proteze fixe care se utilizează în terapia afecţiunilor coronare de diferite
tipuri pentru reconstituirea, acoperirea sau substituirea coroanelor dentare în raport cu natura afecţiunii,
localizarea şi gradul de afectare;
B. PPF – sunt acele proteze care refac continuitatea arcadelor dentare întrerupte;
A. PFU se caracterizează prin următoarele:
• Sunt proteze de dimensiune mică;
• Refac forma şi funcţia unui singur dinte sau asigură protecţia lui;
• Sunt realizate din metale, mase ceramice, compozite, polimeri;
• Transmit forţe osului prin intermediul parodonţiului dintelui, a dintelui stâlp sau a implantului;
• Solidarizarea lor la dinte se face prin cimentare.
B. PPF se caracterizează prin următoarele:

• Au volum mai mare decât cele unidentare;

• Volumul lor este mai mic sau egal cu cel al dinţilor;
• Restabilesc integritatea morfologică şi funcţională a arcadelor dentare în cazul breşelor edentate;

2.2. FUNCŢIILE PROTEZELOR FIXE

Cele mai importante funcŃii pe care trebuie să le îndeplinească o proteză fixă, după Körber,
sunt următoarele:
• Transmiterea fiziologică a forţelor masticatorii din punct de vedere al intensităţii şi sensului
acestora la nivel desmodontal;

• Adaptarea reliefului lor ocluzal conform suprafeţelor ocluzale ale antagoniştilor;

• Să nu realizeze prematurităţi statice şi interferenţe în dinamica mandibulară;

• Să participe la realizarea stopurilor ocluzale multiple simetrice şi simultane concomitent şi

împreună cu restul dinţilor naturali (dacă este cazul);

• Să participe la procesul de analiză şi sinteză a stimulilor proveniţi de la proprioceptorii

desmodontali prin recunoaşterea corpilor străini şi a unor particule alimentare în vederea sincronizării
mişcărilor mandibulare în cursul masticaţiei şi a unor mecanisme de protecţie în general;

• Să contribuie la secţionarea, respectiv triturarea eficientă a elementelor în cursul masticaţiei;

• Prin designul şi calitatea suprafeţelor lor să protejeze parodonţiul marginal şi să faciliteze

autocurăţirea;
 Dr.Moldoveanu D.Lucia Elena

• Să contribuie la menţinerea dimensiunii verticale de ocluzie;

• Să nu perturbe oprirea mişcării terminale a mandibulei pe parcursul efectuării contactelor dento-

dentare din relaţie centrică (RC);

• Să satisfacă toate cerinţele biostatice în special la nivelul zonelor de sprijin;

• Să contribuie la menţinerea curburii arcadelor unde se inseră sau pe care le reconstituie în

totalitate;

• Să refacă aspectul fizionomic.

2.3. CLASIFICAREA PROTEZELOR FIXE

Varietatea mare atât a restaurărilor unitare, cât şi a protezelor fixe parŃiale, a impus
sistematizarea acestora.
Sunt cunoscute mai multe criterii de clasificare care s-au impus în timp.
A. Clasificarea protezelor fixe unitare după tipul de agregare:

a) Proteze unitare cu agregare coronară:

• intracoronară (inlay);

• extracoronară: parţială (faţete, coroane parţiale, elemente de agregare adezive);

• totală (coroane de înveliş);

• intra-extracoronară (onlay).

b) Proteze unitare cu agregare radiculară (agregarea se face la nivelul canalului radicular şi a suprafeţei
radiculare) – coroane de substituţie, DCR-uri realizate în laborator.

c) Proteze unidentare cu agregare mixtă corono-radiculară: când se poate păstra o parte a coroanei
dentare, piesele protetice se pot agrega în canalul radicular (pinlay) sau parţial la segmentul păstrat din
coroana dentară (pinledge).

Tipurile de agregare menţionate mai sus pot fi considerate tradiţionale; ele necesită preparaţii
dentare specifice pentru fiecare tip de agregare şi presupun sacrificii însemnate de ţesuturi dure dentare.
 Dr.Moldoveanu D.Lucia Elena

d) Proteze unitare cu agregare adezivă, care mai sunt cunoscute şi sub numele de colaje. Ele presupun
sacrificii dentare minime (pregătiri peliculare), de obicei în grosimea smalţului. În cadrul protezelor fixe
unitare, faţetele vestibulare ceramice, beneficiază de acest gen de agregare.

e) Proteze unitare cu agregare implantară – sunt de obicei coroane de înveliş mixte, integral ceramice sau
din materiale compozite care se agregă la stâlpii implantari.

B. Clasificările protezelor fixe unitare după volumul ţesuturilor dure restaurate în funcţie de
volumul distrucţiilor coronare prin diferite leziuni şi de specificul preparaţiilor

a) Restaurări unitare care reconstituie un volum relativ redus de ţesuturi dure în profunzime sau suprafaţă
(incrustaţii de diferite tipuri).

b) Restaurări unitare indicate în pierderi mai mari de volum coronar sau în anomalii de formă, cum ar fi
faţetele (laminates, veneers) ceramice sau din materiale compozite introduse în practică mai recent şi
coroanele parţiale.

c) Restaurări unitare care reconstituie pierderi considerabile de ţesuturi dure coronare. Ele acoperă parţial
sau în totalitate suprafeţe coronare preparate, putând fi utilizate frecvent şi ca elemente de agregare
(coroane parţiale şi de înveliş).

d) Proteze fixe care înlocuiesc coroanele dentare în totalitate (substituie coroanele dinţilor). Ele se agregă
prin pivotul radicular la rădăcinile dentare (coroane de substituţie).

C. Clasificarea protezelor fixe după tehnologiile de realizare

Protezele fixe se pot realiza prin:

Tehnologii tradiŃionale: - ambutisare;

- turnare;
- coacere (arderi succesive);
- polimerizare liniară;
- la rece şi la cald;
Tehnologii moderne: - polimerizare reticulară la cald şi presiune;
- galvanizare;
- curenŃi de aer cald;
- sintetizare;
- fotochimică;
- electroeroziune în condiŃii atm;
 Dr.Moldoveanu D.Lucia Elena

- sonoeroziune;
- frezare computerizată (CAD/CAM);
- frezare prin copiere exclusiv mecanică;
- injectare (presare).
D. Clasificarea protezelor fixe unidentare după indicaţiile terapeutice:

a) Proteze unidentare concepute pentru terapia afecţiunilor coroanelor dentare:

- distrucţii coronare în suprafaţă şi profunzime prin complicaţii ale proceselor carioase;

- coroane cu obturaţii voluminoase, cu pereţii de smalţ subţiri sau subminaţi în iminenţă de fractură;

- procese de atriţie şi abrazie;

- distrucţii coronare prin traumatisme;

- leziuni coronare prin distrofii primare sau secundare;

b) Proteze unidentare de corecţie a unor anomalii de formă, volum şi/sau poziţie sau discromii;

c) Proteze unidentare utilizate în cursul tratamentelor preprotetice;

d) Proteze unidentare elaborate pentru imobilizarea dinţilor;

e) Proteze unidentare folosite ca elemente de agregare.

E. Clasificarea protezelor fixe după materialul (materialele) din care sunt confecţionate:

• metalice;

• polimerice;

• materiale compozite;

• metalo-ceramice;

• metalo-polimerice (acrilice);

• metalo-compozite;

• integral ceramice (fără infrastructură metalică);