TEHNOLOGIA PROTEZELOR DENTARE

GENERALITĂȚI, TERMINOLOGIE:
Protezele ADM sunt corpuri fizice confecţionate din materiale aloplastice (ex:
ceramică, polimeri), care se inseră pe un câmp protetic pentru a restaura morfologic şi
funcțional ţesuturi sau segmente modificate patologic sau pierdute.
In cadrul protezelor ADM, protezele fixe deţin o pondere importantă deoarece:
- au volum apropiat de al ţesuturilor pe care le înlocuiesc,
- au un caracter fix pe perioada funcţionării lor în cavitatea bucală,
- transmit forţele masticatorii dento-parodontal sau implanto-osos, prin urmare
- sunt mult mai apreciate de către pacienţi decât cele mobilizabile.
Protezele fixe sunt acceptate relativ uşor şi oferă satisfacţii deosebite, atât pacientului,
cât şi medicului. Ele pot transforma dentaţie inestetică şi nefuncţională într-una plăcută,
confortabilă, care restabileşte morfologia şi funcţiile alterate.
Îndepărtarea protezelor fixe de pe câmpul protetic (unde ele sunt agregate la respectiv
stâlpi naturali sau artificiali, prin cimentare sau lipire) se face prin secţionarea către medic, cu
excepţia celor mobilizabile şi demontabile.

În literatura de specialitate, nu există o unitate de vederi în ceea ce priveşte

terminologia folosită în protetica fixă. Pe parcursul cursului vom utiliza cât mai mulţi termeni
recunoscuţi pe plan internaţional (GPT1 7th ed.)

TERMENI VECHI TERMENI NOI (GPT-7)

microproteză =proteză conjunctă primară restaurare sau proteză unitară

punte dentară şi/sau proteze conjuncte proteze parţiale fixe
plurale

PROTEZELE DENTARE FIXE se clasifică în:

A. RESTAURARI PROTETICE UNITARE, și
B. PROTEZE PARȚIALE FIXE
Protezele parţiale fixe (fig.1f) se compun din:
- elemente de agregare (fixed partial denture retainer) — componenta protezei
parţiale fixe care se agregă la stâlp şi de care se fixează şi/sau se continuă cu intermediarii.
- intermediarii protezei parţiale fixe (corpul de punte) - constituiţi din unul sau mai
mulţi dinţi artificiali, care înlocuiesc dinţii naturali lipsă şi refac continuitatea arcadei
întrerupte.
- conector (rigid şi elastic) - porţiunea protezei care uneşte elementele de agregare cu
intermediarii.

1
The Glossary of Prosthodontic Terms — dicţionarul termenilor în protetica dentară,
editat de "Academy of Prosthodontics"; 7 ediţii, ultima în 1999

1
 CLASIFICAREA PROTEZELOR FIXE (după D. BRATU)

a. CLASIFICAREA PROTEZELOR FIXE UNITARE DUPĂ TIPUL DE AGREGARE:

a) Proteze unitare cu agregare coronară:
- INTRACORONARE de tipul incrustaţiilor (inlay-uri), care refac integritatea
morfologică şi funcţională a unei coroane dentare, adaptându-se la contururile
ţesuturilor dure dentare restante (fig.1a),
- EXTRACORONARE [coroane parţiale (partial veneer crown) (fig.1b) şi coroane
totale de înveliş (fig.1c)],
- INTRA-EXTRACORONARE: onlay-uri (fig.1d). Onlay-ul este restaurarea
protetică care reface în întregime suprafaţa ocluzală a unui dinte, fiind agregată la
preparaţie mecanic sau adeziv (GPT -7).
Un tip mai recent de restaurare protetică, este faţeta vestibulară (facial veneer):
- Faţetele înlocuiesc în totalitate suprafaţa vestibulară a coroanelor clinice (de obicei
a dinţilor frontali sau premolarilor) fig.1e;
- faţetele vestibulare pot fi confecţionate fie din materiale compozite, fie din
ceramică dentară (all ceramic laminate veneer).
- faţetă totală (total laminate veneer): cuprinde feţele proximale şi o parte din faţa
orală.

fig.1

b) Proteze unitare cu agregare radiculară (agregarea se face la nivelul canalului

radicular şi a suprafeţei radiculare) :
- coroane de substituţie,
- DCR-uri realizate în laborator.
c) Proteze unidentare cu agregare mixtă corono-radiculară: când se poate păstra o
parte a coroanei dentare, piesele protetice se pot agrega:
- în canalul radicular (pinlay) sau
- parțial la segmentul păstrat din coroana dentară (pinledge).

2
 Tipurile de agregare menţionate mai sus pot fi considerate tradiţionale; ele necesită
preparaţii dentare specifice pentru fiecare tip de agregare şi presupun sacrificii însemnate de
ţesuturi dure dentare.
d) Proteze unitare cu agregare adezivă = colaje: presupun sacrificii dentare minime
(pregătiri peliculare), de obicei în grosimea smalţului; Ex: faţetele vestibulare ceramice.
e) Proteze unitare cu agregare implantară - sunt de obicei coroane de înveliş mixte,
integral ceramice sau din materiale compozite care se agregă la stâlpii implantari.

Fig. 2. Diferite tipuri de agregare

a protezelor unidentare:
a- intracoronară (inlay);
b - intra-extracoronară fără
depăşirea suprafeţei ocluzale;
c - intra-extracoronară cu
depăşirea suprafeţelor ocluzale
(overlay);
d şi e - extracoronară, coroane de
înveliş, metoda acoperirii;
f- agregare radiculară prin
metoda substituirii.

B. CLASIFICĂRILE PROTEZELOR FIXE UNITARE DUPĂ VOLUMUL ŢESUTURILOR

DURE RESTAURATE:
a) Restaurări unitare care reconstituie un volum relativ redus de ţesuturi dure în
profunzime sau suprafaţă (incrustaţiile);
b) Restaurări unitare indicate în pierderi mai mari de volum coronar sau în
anomalii de formă: faţetele (laminates, veneers) ceramice sau din materiale compozite şi
coroanele parţiale.
c) Restaurări unitare care reconstituie pierderi considerabile de ţesuturi dure
coronare. Ele acoperă parţial sau în totalitate suprafeţe coronare preparate, putând fi utilizate
frecvent şi ca elemente de agregare (coroane parţiale şi de înveliş);
d) Proteze fixe care înlocuiesc coroanele dentare in totalitate (substituie coroanele
dinţilor). Ele se agregă prin pivotul radicular la rădăcinile dentare (coroane de substituţie).

C. CLASIFICAREA PROTEZELOR FIXE DUPĂ TEHNOLOGIILE DE REALIZARE

De-a lungul istoriei protezelor fixe, tehnologiile de elaborare ale acestora (sau a unor
componente) au evoluat în paralel cu dezvoltarea materialelor şi a cuceririlor ştiinţifice din
multiple domenii, medicina dentară împrumutând şi adaptând o serie de idei şi procedee
industriale. Dacă până la jumătatea secolului XX tehnologiile protezelor fixe recunoşteau
patru procedee majore de elaborare (ambutisarea şi turnarea pentru aliaje, coacerea pentru
ceramică şi polimerizarea pentru polimeri), în ultimele decenii asistăm la o explozie de
tehnologii noi care au culminat cu tendinţele de înlocuire a amprentei convenţionale cu
amprenta optoelectronică şi mecano-electronică. Aceste modalităţi noi de amprentare au
permis conceperea şi ulterior dezvoltarea unor tehnologii noi dintre care tehnicile CAD/CAM
au revoluţionat specialitatea.

3
  Tehnologii tradiţionale
- ambutisare
- turnare
- coacere (arderi succesive)
- polimerizare liniară ═ -la rece
- la cald
- la cald şi presiune
- la rece şi la cald

 Tehnologii moderne
- polimerizare reticulară «—--- la cald şi presiune
-galvanizare - curenţi de aer cald
- sinterizare - fotochimică •==>- în condiţii atmosferice
- electroeroziune - în condiţii atmosferice, apoi în vid
- sonoeroziune - în condiţii atmosferice, apoi căldură
lumină (vizibilă, incoerentă, stroboscopică)
- în condiţii atmosferice, apoi la cald şi vid
- frezare computerizată (CAD/CAM)
- frezare prin copiere exclusiv mecanică
- injectare (presare)

D. CLASIFICAREA PROTEZELOR FIXE UNIDENTARE DUPĂ INDICAŢIILE

TERAPEUTICE
a) Proteze unidentare concepute pentru terapia afecţiunilor coroanelor dentare:
- distrucţii coronare în suprafaţă şi profunzime prin complicaţii ale proceselor
carioase;
- coroane cu obturaţii voluminoase, cu pereţi de smalţ subţiri sau subminaţi în
iminenţă de fractură;procese de atriţie şi abrazie;
- distrucţii coronare prin traumatisme;
- leziuni coronare prin distrofii primare sau secundare;
b) Proteze unidentare de corecţie a unor anomalii de formă, volum şi/sau poziţie
sau discromii;
c) Proteze unidentare utilizate în cursul tratamentelor preprotetice;
d) Proteze unidentare elaborate pentru imobilizarea dinţilor;
e) Proteze unidentare folosite ca elemente de agregare.

E. CLASIFICAREA PROTEZELOR FIXE DUPĂ MATERIALUL (MATERIALELE) DIN

CARE SUNT CONFECŢIONATE:
- metalice
- polimerice
- materiale compozite
- metalo-ceramice
- metalo-polimerice (acrilice)
- metalo-compozite
- integral ceramice (fără infrastructură metalică)

F. CLASIFICAREA PROTEZELOR FIXE DUPĂ ASPECTUL FIZIONOMIC (ESTETIC)

- protezele fixe fizionomice refac estetica dentară, fiind confecţionate fie în totalitate din materiale estetice , fie
cu un suport metalic care-i conferă rezistenţă, acoperit în întregime cu material estetic.

4
- protezele fixe nefizionomice sînt confecţionate din aliaje metalice, caracterizate prin culoarea specifică a
aliajului (galben pentru aur, galben-gri pentru aur platinat, alb-argintiu pentru argint-paladiu şi alb-cenuşiu pentru
crom-cobalt şi crom-nichel).
- protezele fixe parțial fizionomice confecţionate dintr-un aliaj metalic și un material estetic fixat pe faţa
vizibilă.

Câmpul protetic este reprezentat de totalitatea ţesuturilor cu care protezele dentare prezintă
raporturi. Elementele structurale ale câmpului protetic sînt :
— dintele pentru care se confecţionează proteza unitară;
— ţesuturile parodontale ale dintelui respectiv;
— dinţii vecini şi dinţii antagonişti.

ETAPELE CLINICO - TEHNICE DE REALIZARE A

PROTEZELOR FIXE

Protezele fixe se realizează printr-o succesiune de faze (etape) clinico-tehnice care se

desfăşoară printr-o colaborare profesională între medicul dentist şi tehnicianul dentar. Etapele
clinice se desfăşoară în cabinetul dentar, iar cele tehnice în laboratorul de tehnică dentară.
Succesiunea şi derularea lor este specifică pentru fiecare tip de proteză fixă, în funcţie de
particularităţile acestora şi de materialele din care se execută.
Reuşita terapiei de restaurare prin proteze fixe aparţine în egală măsură atât medicului,
cât şi tehnicianului dentar, dar responsabilitatea o poartă în exclusivitate medicul care
conduce echipa şi decide asupra planului şi soluţiei terapeutice.
Având în vedere faptul că protezele fixe, în general şi cele unitare (unidentare) în
special, necesită o mare precizie de execuţie, înglobând o varietate de tehnologii pretenţioase,
ele reclamă din partea echipei o acurateţe a procedeelor de lucru, ordine şi punctualitate în
desfăşurarea etapelor clinico-tehnice. Alegerea unor soluţii terapeutice trebuie să fie în
concordanţă atât cu nivelul profesional şi experienţa echipei, cât şi cu dotarea tehnico-
materială a cabinetului şi laboratorului de tehnică dentară.
Scopul final este elaborarea unei restaurări protetice exacte, care să se integreze
morfologic şi funcţional în cadrul ADM fără a provoca iatrogenii.

Restaurările unitare se utilizează :

1. În terapia afecţiunilor coronare de diferite tipuri pentru:
– reconstituirea,
– acoperirea sau
– substituirea coroanelor dentare în raport cu natura afecţiunii, localizarea şi
gradul de afectare.
2. Ca elemente de agregare în cadrul protezelor parţiale fixe sau
3. Ca elemente de ancorare şi sprijin pentru protezele mobilizabile.

Caracteristicile restaurărilor (protezelor) unitare :

• proteze de dimensiune mică;
• refac forma şi funcţia unui singur dinte sau asigură protecţia lui;
• sunt realizate din metale, mase ceramice sau polimeri;
• solidarizarea lor la ţesuturile dure ale dintelui sau la stâlpii implantelor se face:
- mecanic, prin:• fricţiune;• şanţuri;• pivoturi.

5
- fixare, prin: • cimentare (sigilare); • lipire; • înşurubare.