MEDICINĂ GENERALĂ VI

C1 Balneofizioterapie
Ș.L. Dr. Mădălina-Codruța Verenca
 Roma Antică

Exercițiul fizic este bun doar pentru sclavi,

fiind destinat să-l practice doar gladiatorii în
arene.
 Martin Luther
„Muzica alungă tristețea și melancolia,
gimnastica face corpul robust și puternic,
menținându-l sănătos.
Gimnastica îndepărtează de tineri bolile,
destrăbălarea și beția”
C1 Aspecte actuale privind
conţinutul şi nosonimia
specialităţii
O analiză a patologiei generale
actuale, privind frecvența diferitelor
categorii de suferințe arată:
 -stresul, fumatul,
-devin vizibile modificările de
efectele dietă și activitate
fizică au
-patologii
secundare ale determinat o dezvoltate
-o deviere din
civilizației: creștere a posttraumatic
sfera acutului
sindroame de manifestărilor toate
în sfera vasculare, unele
dezadaptare, motivând
cronicului cu expresie
dezvoltarea programe de
clinică severă:
unei patologii accidentele recuperare.
de stress vasculare
cerebrale
 “Notre monde fait face à une transition
épidémiologique, autrement dit, les maladies
aiguës infectieuses se voient remplacées par des
maladies chroniques liées au vieillissement de la
population ”. Este evident că marea majoritate a
acestei categorii va fi beneficiara unor servicii de
recuperare și balneoclimatologie. Widmer, D.,
Jotterand, S., Ninane, F., Fauchère,M.P., Thomas
Bischoff,T., Herzig,L. TéléchMultimorbidité et
interprofessionnalité en médecine de famille. Rev
Med Suisse 2016; volume 12.937-941 e PDF
Recuperarea medicală este o specialitate
clinico terapeutică de tip conservator
prin care se urmărește:
-întreținerea sau creșterea nivelului
funcțional în diferite patologii, focalizat
în special asupra structurilor de relație
(structurile aparatului locomotor)
-realizarea unor mijloace facilitatorii,
compensatorii, fie intrinseci(ale
pacientului), fie extrinseci, cu ajutorul
cărora pacientul să-și desfășoare
activitatea cât mai aproape de nivelul
funcțional normal.
 Recuperarea medicală
domeniu complex de sisteme
 medical,
 educaţional,
 social şi
 profesional prin care se urmăreşte
restabilirea cât mai deplină a capacităţii funcţiilor
pierdute(nedezvoltate) de către un individ(adult sau copil) în
urma unei boli sau a unui traumatism, precum
şi dezvoltarea unor mecanisme compensatorii care
să-i asigure în viitor independența (Academia de Științe
Medicale, 1971).
Recuperarea este procesul prin care o persoană este
ajutată să atingă cel mai deplin(posibil) potențial:
fizic,

psihologic,

social,

vocațional,

și educațional, raportat la deficitul fiziologic sau anatomic, la limitările

ambientale, la dorințe și la planurile de viață ale unei anumite persoane(DeLisa
J., Gans B., et al. –Rehabilitation Medicine(3-rd edition) 1998
 Activitatea de Recuperare Medicală este
fundamentată pe obiective (ținte) terapeutice
O altă achiziție conceptuală relativ recentă este
includerea dimensiunii de profilaxie în cadrul RMFB,
ce poate fi aplicată concret, practic cu ajutorul
grupajelor metodologice, respectiv secvențe
procedurale fiziatrice, folosite în scop curativ sau/și
recuperator. Acestea trebuie doar modulate
parametrial în funcție de obiectivele urmărite,
realizând astfel programe:
 recuperatorii
 terapeutice
 sau profilactice.
Recuperarea impune un program de pregătire
activă

Pentru stimularea potențialului maxim

funcțional

Având ca finalitate realizarea unui nivel de

activitate social și profesional satisfăcător
Programele de recuperare medicală

active

creative

efort colectiv de echipă

 Scopul recuperării

Combaterea
Este atât Creând
Scăderea factorilor de
ameliorarea facilități și
gradului de agravare a
unor programe de
dependență unor disfuncții
deficiențe, recuperare
somatice
 Pe scurt,
RM folosește diferite metode de diagnostic și tratament
 care să corecteze disfuncțiile și
 să faciliteze dezvoltarea nivelului funcțional cat mai aproape
de normal, mai ales la pacienții gravi.
Acești pacienți la externarea din diferite secții clinice,
după perioada de echilibrare hemodinamică și monitorizarea
funcțiilor vitale trebuie să beneficieze de program funcțional:
1. Inițial de întreținere somatică: de exemplu combaterea
efectelor negative ale repausului prelungit la pat
2. urmat de un program de solicitare pentru adaptarea la viața
cotidiană:
 Mobilizarea în pat
 Mobilizarea din pat în șezut și verticalizare
 Mersul în diverse situații
 Dezvoltarea unor gesturi pentru autoservire(ADL).
Scopul inițial este crearea unui nivel funcțional satisfăcător și
realizarea unui grad de independență și
apoi reinserția socială și profesională.
 Echipa de recuperare
Chirurg,
ortoped

Medic de
Neurolog,
recuperare,
neuropsihiatru
Asistent kinetoterapeut,
social fizioterapeut,
ergoterapeut,
maseur

Logoped,
psiholog
 Premizele recuperării se pierd în negura istoriei medicinei
-la oamenii preistorici -ameliorarea algică produsă atât prin
masarea tegumentului supraiacent unei zone afectate cât și cea
produsă de imersia unui segment sau a întregului corp-dureroase-
într-o apă caldă (izvoare, lacuri termale)
-În Egiptul antic, se pare că se practicau oncțiunile cu nămol rece
pe suprafața corpului, urmate de expunerea la soare și apoi
urmate de spălări în apa mării. O astfel de procedură, bazată pe
acțiunea profilactică sau/ și terapeutică a unor factori termici
contrastanți, este utilizată și astăzi purtând denumirea de cură
naturistă sau cură egipteană
- tot vechii egipteni, în special femeile, în scop estetic, potențau
efectul de hiperpigmentare fiziologică, reactivă la acțiunea razelor
solare, aplicându-și pe tegumente extractul dintr-o plantă Ami
Majus, ce conține principii active de tip fotosensibilizant
(psoraleni).
 În Grecia antică Termele lui Asklepios(Peloponez) : ape
termale naturale folosite în scop curativ la nivelul aparatului
locomotor
 Pe tot cuprinsul Imperiului Roman pot fi admirate
ruinele termelor –erau apreciate elementele de
hidrotermoterapie reprezentate de balneația în terme,
folosind ape termominerale (suporturi naturale), fie apa
simplă încăzită(suport artificial).
 În Dacia romană, la Herculane: apele termo-minerale
sulfuroase pentru sechele posttraumatice
 Totuși cele mai vechi izvoare istorice atestă că primele
consemnări despre utilizarea în scop sanogen al apelor
minerale , pe teritoriul actual al României, se află în zona
Callatis.
 Evul Mediu
Pe urmele civilizației romane, în aproape toată Europa s-au
menținut și chiar dezvoltat, în zone bogate în resurse de FFTN
paleo-stabilimente de tip balnear. Chiar Paracelsus pare să-și fi
desfășurat activitatea (sfârșit de secol XII) în astfel de
stabilimente situate pe teritoriul Germaniei, Cehiei, Slovaciei.
În secolul XVII este atestată documentar utilizarea în scop
curativ a apelor minerale de la Vichy, respectiv termele de la
Buda(construite de cuceritorii otomani).
Pentru noi este importantă menționarea în lucrarea venețianului
Marco de la Frata 1687 utilizarea în scop terapeutic a surselor
de FFTN în Transilvania.
Începând cu acest secol se
trece de la folosirea Secolul XVII
Jons Jacob Berzelius
empirică la cercetarea
științifică a proprietăților
fizico-chimice și ulterior
farmacologice ale diverșilor
FFTN.
Unul dintre pionieri este
suedezul Jacob Berzelius,
care a studiat apele
minerale de pe teritoriul
Cehiei și Slovaciei.
 Secolul XIX secolul de aur al
stațiunilor balneare
Acestea au cunoscut în Franța, Germania, Imperiul Austro-Ungar,
Italia, o puternică dezvoltare, creându-se în epocă o adevărată
vogă a curelor balneoclimatice.
Uneori chiar în lipsa unei terapii etiologice, de exemplu pentru
tuberculoză, se recomandau cure îndelungate de
climatoterapie-Palermo (Nicolae Bălcescu).
 Secolul XX
• Importanța și valoarea curelor balneoclimatice s-a menținut,
pe baza progresului științelor medicale s-au clarificat tot mai
mult indicațiile, limitele dar și contraindicațiile utilizării
FFTN.
• Mai ales în ultimul sfert de secol atractivitatea multor stațiuni
a sporit datorită identificării și a unor valențe profilactice(pe
lângă cele terapeutice sau recuperatorii) ale sejururilor în
astfel de stațiuni.
• Astfel spre sfârșitul mileniului trecut s-a conturat conceptul
deosebit de actual al curelor profilactice active, de odihnă,
(Sbenghe), inclusiv cu valențe geronto-profilactice.
 Sunt de menționat contribuțiile :
 Institutul de Medicină Fizică, Balneoclimatologie și Recuperare
Medicală
 Institutul Național de Gerontologie și Geriatrie Ana Aslan
 Ministerul turismului, care au avut numeroase solicitări de
implementare a unor astfel de tipuri de cure, de către
specialiști români într-o serie de țări precum:
Venezuela, Costa Rica, Malta, Egipt, Thailanda, Turcia, Qatar,
Arabia Saudită
Anul 2000 a fost ales de către OMS World Spa Millenium, la
nivelul specialiștilor conturându-se ca strategie de priorități o
triplă dedicare:
 Deceniul calității vieții
 Al vârstnicilor
 Al bolilor osteo-articulare.
Curele balneo-climatice-fenomen demografic de importanță
internațională-unul dintre procesele de migrație
populațională de dimensiuni sesizabile la scară planetară.
-elemente incipiente de RM : protezele de membre –piciorul
de lemn al piraților
-dispozitive ajutătoare (asistive): bastoane, cârje din lemn,
-un eveniment istoric: medicul american W. Mitchell descrie
pentru prima dată manifestările locomotorii secundare
posttraumatice, mediate prin mecanism segmentar reflex, ale
maladiei AND (algoneurodistrofie)-CPRS(Complex Pain
Regional Sindrom)
Conturarea și implementarea sistematică a activităților de RM
apare după al II-lea război mondial.
• -în urmă cu un secol şi jumătate: MF şi B=BFT
• -în urmă cu jumătate de secol, la începutul
perioadei postbelice, apare conceptul de RM:
folosirea ţintită a factorilor fizici omogeni pe
bază de obiective terapeutice rezultate din
evaluarea clinică funcţională specifică
• -1999 Ro: RMFB
• -Fr,G: R şi MF-Balneologie
• -UK, SUA: MF şi R
Succesiunea demersurilor medicale este după cum urmează:
-profilaxie primară: cuprind acțiunile și mijloacele care vizează
împiedicarea apariției manifestărilor patologice sau a bolilor
propriu-zise
-terapie
-profilaxie secundară :au în vedere măsuri menite să amelioreze
evoluția negativă a tulburărilor, să prevină agravările și să
diminueze posibilitatea de cronicizare sau potențialul sechelar
al bolii.
-profilaxie terţiară: cuprind ansamblul măsurilor ce au drept
scop reducerea invalidității, reabilitarea și resocializarea
bolnavilor.
Prevenția este o noțiune care la rândul ei a
evoluat. Un medic de familie din Belgia, dr.
Marc Jamoulle, definește un nou concept, cel
de prevenție cuaternară. WONCA, Organizația
Mondială a Medicilor de Familie, definește
prevenția cuaternară ca fiind acțiunea de
identificare a pacienților cu risc de
supramedicalizare și de protejare împotriva
noilor metode invazive, sugerându-le care
intervenții sunt acceptabile din punct de
vedere etic. Mărginean, M. Medicul de familie
și prevenția. medfarm.ro/mm.
 1980 OMS obiective generice(cărora în măsură variabilă
li se adresează orice program de recuperare):
 Deteriorare(impairement): deficit sau anormalitate de
structură sau funcţie psihologică, fiziologică, anatomică
 Invaliditate(disability): reducere parţială sau totală(datorată
deteriorării) a capacităţii de a desfăşura o activitate de o
manieră sau între limitele considerate normale pentru o fiinţă
umană
 Handicap(handicap): prejudiciul adus destinului unei
persoane, rezultat al unei deteriorări sau invalidităţi, care
limitează sau chiar împiedică îndeplinirea unui rol normal
pentru individul respectiv(hemangiom).
 Evidence Based Medicine(EBM). Sunt numeroase
sisteme de evaluare ce tind să cuantifice cât mai precis
diversele aspecte patologice, de disfuncționalitate, precum și
impactul acestora asupra vieții pacienților, împărțite astfel:
a) Măsurători de proces (process measurement)
b) Măsurători de rezultat (outcome measurement)
c) Măsurători de prognostic.
Pentru RM cele mai importante sunt măsurătorile de
rezultat, deoarece pe baza lor există 7 obiective specifice
 Obiective specifice
1. Durere/disconfort/depresie( Distress)
2. Dezavantaje/inconveniente/ prejudicii -inclusiv efectele
secundare ale unor medicamente administrate timp indelungat
într-o suferință cronică (Disadvantages).
3. Deperformare
4. Deposturare
5. Insatisfacție
6. Dependență
7. Deprecierea calității vieții
 Modificări fizio-patologice lezionale
 Inflamație
 Ischemie
 Insuficiența drenajului veno-limfatic
 Dis(an) esteziile
 Dis(a)taxiile
 Dis(a)faziile
 Dis(a)praxiile
 Tulburările cognitive
 Distressul
 Decondiționarea, la efort, cardio-circulatorie sau/și
ventilatorie.
 Ca particularități ale specialității
Operăm cu programe de recuperare în
diferite categorii de patologie:
ortopedie, neurologie, reumatologie,
cardiologie, pediatrie

Cazuistică extrem de variată

Care trebuie analizată atât din punct de

vedere clinic cât și funcțional, realizând
aspecte particulare de diagnostic și
tratament

Urmată de integrare familială, socială,

profesională
 deci
• Este o specialitate de tip interdisciplinar
• Are nevoie de o bază de date cu valoare clinico-funcțională
• Principalul obiectiv al specialității îl reprezintă refacerea
aspectelor funcționale legate de integrarea pacientului în
mediu și societate:
-prehensiunea
-mersul
-gestualitatea cotidiană
-adaptarea cardiovasculară la diferitele solicitări, etc.
 Din punct de vedere taxonomic și
funcțional,
există trei categorii de afectare

• Infirmitate
1

2 • Incapacitate

• Handicap
3
 Infirmitatea
Denumită și impairment , defect, anomalie, deficit, sechelă,
deteriorare corespunde unor alterări structurale sau
funcționale, în plan psihologic, fiziologic sau anatomic, care
permit însă desfășurarea activității. De exemplu:
-redoare articulară
-modificări de vedere compensate cu ochelari
-deficiență auditivă compensată cu aparat
-defect de limbaj.
Deficiența se definește la nivel de organ sau sistem, poate fi
temporară sau definitivă, fără ecou în plan profesional.
 Incapacitatea
• Disability- restricție de activitate sau funcție, definită ca:
Reducere parțială sau totală a capacității de dezvoltare a unei
activități, de o manieră sau în limite considerate normale.
Sunt afectate performanțele, disponibilitățile de a dezvolta
diferite activități- dificultăți de autoîngrijire
- dificultăți de locomoție.
Unele pot fi -corectate chirurgical sau
-ameliorate
 Handicap

Infirmitate sau incapacitate

Limitează sau interzice

Desfășurarea unei vieți

normale
 Cele mai importante categorii
patologice cu determinări
funcționale
• Sistem musculo-scheletal
• Sistem cardiovascular
• Sistem nervos
• Sistem respirator
 Afectarea funcției de relație
• Limitarea activității cu aspecte disfuncționale variate,
invaliditate sau handicap
• Spitalizare unică sau repetată
• Deces
Cel mai fidel parametru al valorii programului de recuperare
este cel care măsoară gradul de realizare motorie, funcțională
și calitatea vieții pacientului( QOL), îi oferă pacientului mai
multe zile de viață, pe care să le trăiască în condiții cât mai
aproape de normal ( există programe de recuperare pentru
pacientul cu cancer, în stadiu terminal).
 QOL
Conceptul de QOL (1966
Elkington) bazat pe abordările
preliminare ale lui Katz(1963) și
Karnofski( 1948).
QOL vizează atât latura biologică
dar și psihologică și mai ales
relațiile individului, unde sunt
incluse 4 dimensiuni:
• Condiția și capacitatea/ performanțe fizice
• Starea de bine psihologică( stima de sine,
părerea despre propria înfățișare,
performanțele cognitive, relațiile
interpersonale).
• Poziționarea și relațiile sociale
• Statusul economic
Cella propune ca acest concept să se refere la modul în care
pacientul își evaluează starea de sănătate și la nivelul de
satisfacție pe care îl resimte, când se compară cu ceea ce
crede că ar fi idealul.
Recuperarea Medicală este disciplina medicală care poate aduce
în mod constant contribuții la ameliorarea conceptului QOL
 Recuperarea Medicală
Este alcătuită din 3 domenii solidare
conceptual și funcțional

1. Recuperare Medicală
2. Medicină Fizică
3. Balneoclimatologia
 Recuperare medicală
• Termenii de Recuperare și Medicină Fizică
Au fost considerați adesea sinonimi, deși au multe lucruri în
comun nu sunt identici.
Recuperarea a fost asociată cu aspectele de diagnostic și
tratament ale unor boli disfuncționale, având în centrul
atenției tulburări neurologice de tip senzitiv sau motor,
suferințe somatice legate de activitatea cotidiană care
modifică aspectele funcționale și alterează relația pacient –
mediu.
 Medicină fizică
• este domeniul ce utilizează o serie de vectori fizici aduși în
contact cu organismul uman predominant prin suporturi fizice
artificiale.
• Acest domeniu cuprinde următoarele grupaje metodologice:
 Electromedicina(electrodiagnostic și electroterapie)
 Foto-biologie și terapie( fototerapie și helioterapie)
 Hidro-termobiologie și terapie( hidroterapie și termoterapie)
 Balneoclimatologia
Este domeniul care utilizează în aceleași scopuri, o serie
de factori fizici sau chimici terapeutici naturali(FFTN),
subîmpărțiți în următoarele secțiuni:
1) Ape minerale( inclusiv lacuri/mări)
2) Nămoluri
3) Gaze/( mofete, sulfătării)
4) Elemente (fizico-chimice : agenți fizici, bioclimatici) ale unor
bioclimate sanogene sau și terapeutice.
 Domenii de utilitate
1. Patologie neuro-mioartro-kinetică
2. Patologie cardiovasculară
3. Patologie respiratorie
4. Patologie de civilizație
5. Patologie geriatrică
6. Patologie și profilaxie pediatrică
7. Patologie psihiatrică
8. Patologie digestivă
9. Patologie reno-urinară
 Domenii de utilitate

10. Patologie metabolică

11. Patologie ginecologică
12. Patologie dermatologică și cosmetologie
13. Patologie postcombustională
14. Patologie profesional-ocupațională
15. Patologie O.R.L.
16. Patologie oncologică.
Patologia neuro-mio-artro-kinetică
• SNV(autonom) funcționează prin programe cibernetice
închise, care nu vin în legătură cu funcțiile conștiente, pentru
care nu este necesară o instruire prealabilă, deci nici
reînvățarea după restabilirea unei funcții temporar întreruptă.
• Sistemul nervos al vieții de relație, somatic, funcționează pe
bază de programe cibernetice deschise.
• La nivelul hardului (SNC) există disponibilități cortico-
medulare ce pot fi engramate prin învățare: copilul învață să
meargă, să scrie, gestualitatea profesională se învață.
• Din momentul în care procesele învățate nu se mai
efectuează, engramele corticale se șterg și este necesară
reînvățarea, reeducarea, sau recuperarea.
• Mai mult chiar pot apărea
spontan/adaptativ noi
stereotipuri de mișcare,
uneori greu de înlocuit cu
cele corecte.
• În cazul pierderii definitive a
unor funcții-inspirația
toracică în spondilită-
echipa de recuperare
trebuie să instruiască
bolnavul să își dezvolte
respirația abdominală.
Motilitatea umană normală, cu numeroasele și complexele sale
componente, nu este posibilă decât prin conlucrarea într-o
inseparabilă interdependență funcțională a cel puțin două
sisteme (nervos și muscular) și a unui aparat –locomotor.
Intricarea activității celor trei sisteme/aparate menționate este
reflectată sub forma conceptului de (NMAK)
aparat neuro-mio-artro-kinetic
a cărui unitate funcțională este denumită unitate kinetică,
compusă din:
nerv-mușchi-articulație
Perturbările la nivelul oricăreia dintre componente NMAK pot
induce alterări extensive și la nivelul celorlalte.
Astfel de alterări generează obiectivele specifice pentru RM.
Aparatul NMAK a ajuns să domine cantitativ în cadrul patologiei
adulților presenescenți și vârstnicilor

Întreruperile în funcționarea • Nervos: leziune de nerv

SN al vieții de relație
furnizează majoritatea
cazurilor care beneficiază de
recuperare, pentru că se
însoțește de diferite
dizabilități sau dizarmonii
de mișcare situate la
diferite niveluri:
periferic
• Muscular: modificări de
tonus, hipotrofii musculare
• Articular: redori
• Tulburările trofice tisulare
secundare modificărilor
primare expuse.
A. Afecțiuni neurologice: hemi, tetra prin leziuni ale
SNC(înnăscute sau dobândite); Parkinson, scleroză multiplă, B.
Friedreich; neurale periferice: plexale, radiculare.

B. Reumatologice C. Posttraumatice
 Ca element de bioclimat, cu rol benefic în afecțiuni NMAK
sunt în primul rând
 bioclimatul de litoral marin
 Cel sedativ/neutru/de cruțare, din zonele de deal
 Și într-o oarecare măsură cel cel tonic-stimulant al altitudinilor
alpine joase, la limita dintre colinar și montan.
În această patologie un alt FFTN este reprezentat

de apele termo-minerale sărate (Marea

Neagră sau lacuri terapeutice: Amara,
Techirghiol, Balta Albă, Ursu), eventual
sulfuroase/sulfatate, iodurate sau
carbogazoase sau radonice,
 gaze terapeutice,
nămoluri,
talasoterapie.
 Patologie cardiovasculară
Recuperarea în acest domeniu presupune două sectoare ale
aparatului cardiovascular:
a. Patologia centrală, a pompei cardiace;reantrenarea mm.
Cardiac în anumite statusuri: BCI tratată conservator, post-
IM, post intervenții chirurgicale pentru valvulopatii sau BCI
(tip by-pass sau cardiologie intervențională-Percutaneous
transluminal Coronary Angioplasty, montări de stenturi), alte
sindroame de decondiționare cardio-circulatorii.
b. Patologie vasculară periferică
De tip arterial: aterosclerotică,
diabetică, autoimună( boala
Burger, unele cazuri de
sindrom Raynaud, boala
Takayasu), de cauză
angionevrotică-
funcțională(angiopatii
angiospastice). În astfel de
cazuri, se urmărește liza
fenomenului angiospastic și
stimularea dezvoltării
circulației arteriale colaterale
loco-regionale, aceasta
răspunzând pozitiv la eustresul
gradat reprezentat de forma
de antrenament dozat
progresiv pe care o constituie
mersul terapeutic.
 b. Patologie vasculară periferică
De tip venos
1. Alterări ale conținutului
sanguin din vene în
condițiile unor imobilizări
prelungite ce favorizează
tromboembolismul venos.
Procedeele aferente sunt din
domeniul KT și masajului:
(-posturări adecvate antideclive
-mobilizări pasive
-pasivo-active/active asistate)
și crioterapiei.
 b. Patologie vasculară periferică
De tip venos

2. suferințe parietale venoase

 primitive(boală
varicoasă,insuficiență veno-
limfatică cronică)
 Secundare(post-
tromboflebitice).
RMFB: proceduri fizicale-
kinetice și hidro-
balneoclimatice(mersul la
spartul valului.
Verticalizarea progresivă a
pacienților care au păstrat
repausuri clinostatice
prelungite-demers
recuperator.
Scop:prevenirea apariției
fenomenelor de
hipotensiune ortostatică,
prin reantrenarea
mecanismelor cardio-
circulatorii sistemice,
inclusiv reflexe, adaptative
responsabile de controlul TA
în condiții de ortostatism.
 Patologie respiratorie
 Sub aspect profilactic RMFB vizează menținerea capacității
respiratorii.
 Sub aspect terapeutico-recuperator, RMFB vizează ca obiectiv
global ameliorarea indicilor respiratori.
În disfuncțiile respiratorii predominant restrictive( scolioze,
spondilite/spondiloze hiperostozante, morb Pott, hemipareze,
scleroză multiplă) principalele demersuri aparțin KT, vizând
reeducarea/tonizarea musculaturii inspiratorii și creșterea
mobilității cutiei toracice.
 Patologie respiratorie
 BPOC(emfizem pink puffer;
predominant obstructiv/mixt
blue bloater Bronșită cronică)-
RMFB oferă tehnici
kinetologice, de la cele de  inclusiv astm bronșic,
drenaj postural, de
reeducare a fluxului de aer  pneumoconiozele,
în cavitățile/căile respiratorii
 silicozele,

 sechelele fibroase post TBC,

 atelectaziile.
 Patologie respiratorie
Disfuncțiile respiratorii • Scolioză
predominant • Spondilite/spondiloze
restrictive, principalele • Morb Pott
demersuri specifice
aparțin KT(tehnici, • Hemipareze
exerciții) vizând • Scleroza multiplă
 Reeducarea/tonizarea
mm inspiratorii
 Creșterea mobilității
cutiei toracice.
În patologia respiratorie sunt
utilizate și
 Aerosoloterapie
 Respirație în PP/negativă
intermitentă
 Inhaloterapie(ape minerale
sau aerosoli naturali
 Secvențe procedurale din
balneoclimatologie-4 tipuri
de bioclimat: marin, alpin,
colinar, spații
subterane(grote, saline).
 Patologie de civilizație
Aflată în plină evoluție la noi, această patologie s-a dezvoltat
odată cu creșterea sedentarismului, care induce:
 deperformare musculară
 decondiționare la efort
 alterarea unor stereotipuri de mișcare
 reducerea progresivă a unghiurilor maximale, de lux
 reducerea oxigenării corespunzătoare a țesuturilor
 favorizarea depunerii de țesut adipos-asociată cu sindromul
metabolic. Sedentarismul se asociază cu decondiționarea
igieno-comportamentală, care înseamnă habitus propensiv
unei alimentații sofisticate, excesiv calorigenă, agresivă asupra
TD și glandelor anexe cât și asupra funcțiilor metabolice.
La acestea mai adăugăm conotația psihică
surmenaj intelectual sfera neurasteniilor
stres distonii neuro-vegetative
sindrom metabolic
tulburări statico-posturale și F(x),
emblematic fiind sindromul trofostatic –femeile obeze.
 Cura balneoclimatică
1. Factori fizici/chimici terapeutici-naturali și
artificiali, inclusiv kinetologici, aplicați sub
forma unei largi palete procedurale
2. Educația sanitară-inclusiv recondiționarea
igienico-sanitară
3. Psihoterapia-tehnici de relaxare intrinsecă și
antistres
4. Dietoterapia.
 Patologie geriatrică
Acest domeniu cuprinde două aspecte:
Gerontorecuperarea:
- programe recuperatorii
- îngrijiri recuperatorii/nursing de reabilitare
Gerontoprofilaxia
 Gerontorecuperarea
recuperarea diferitelor disfuncții/dizabilități ale vârstnicilor în
funcție de obiectivele identificate și capătă o conotație aparte
datorită biologiei particulare a individului trecut de 70 de ani.
Aici intervine măiestria medicului: balanța beneficii-riscuri;
mijloacele specifice specialității (kinetologice, termoterapia)
sunt solicitante asupra aparatului cardio-circulator, respirator,
SN, funcția renală și cea de termoreglare.
Este evidentă necesitatea modulării parametriale la vârstnici.
Cu toate acestea beneficiarii principali ai grupajelor
metodologice ale RMFB sunt persoanele presenescente și
vârstnice.
În prezent în clasificarea în funcție de vârstă a indivizilor
există 2 categorii gerontologice:
Vârsta a IV-a, cuprinde categoria
indivizilor de peste 75-80 ani, sau chiar
Vârsta a III-a, cuprinde mai tineri, dar la care există un oarecare
grad de dependență, în special prin
persoanele care au atins vârsta deperformări ale unor funcții NMAK,
senzoriale și mai ales psiho-cognitive.
de pensionare până la 75-80
ani, cu deplină independență
 Gerontoprofilaxia
Reprezintă contribuția complexă, multiprocedurală, a
RMFB la întârzierea procesului de îmbătrânire,
utilizând practic toate mijloacele sale specifice.
Practic este o metaforă, deoarece nu se poate preveni
ceea ce este fiziologic, dar sugerează încetinirea
îmbătrânirii, menținând individul în performanțe cât
mai apropiate de cele normale ale adultului, adică
menținând independența și QOL.
 În încheiere succint principalele domenii de patologie, deși una
din caracteristicile fundamentale ale statusului biologic al
vârstnicului este polipatologia
1. Neuropsihiatrică:statusuri/sechele post AVC, Parkinson,
complicații neurologice ale unor boli sistemice: arterita
giganto-celulară, polimialgia reumatică, neurastenii, depresii,
sindroame dementive, inclusiv psiho-organice.
2. Musculoscheletală: afecțiuni articulare(degenerative-
artroze-poli, statusuri post intervenții ortopedico-
chirurgicale, inflamatorii-PR a vârstnicului , polimialgia
reumatică/psudopoliartrita rizomelică, arterita
temporală/giganto-celulară) sau/și abarticulare-fibromialgia-
acute/subacute/cronice, axiale/periferice, osoase distrofice-
osteoporoza, boala Paget, musculare-hipo/amiotrofii de
neutilizare neuro-miogene.
3. cardiovasculară: frecvent întâlnite fenomene de insuficiență
circulatorie vertebro-bazilară și intracerebrală
4. Respiratorie
5. digestivă: constipație cronică, gastrită hipo-atrofică, colon
iritabil
6. reno-urinară dominată de ITU, de cauză obstructivă la ambele
sexe, cu următoarele particularități: la femei ITU apar în
cursul sarcinilor prin compresie ureterală, cu stază bazinetală
de către uterul gravid, apoi se dezvoltă și sunt întreținute
ocult prin rupturi de perineu netratate, devenind manifeste
în contextul imuno-ineficienței relative, specifice
senescenței. La bărbați, elementul compresiv este tardiv dar
susținut și reprezentat de hipertrofia/adenomul de prostată.
În plus, prin diminuarea senzației de sete, vârstnicii nu se
hidratează suficient, factor care se adaugă celor propensivi
pentru ITU.
7. patologie metabolică dominată de diabet și obezitate
8. Patologia de decondiționare
 Patologie și profilaxie pediatrică
Biologia copilului, chiar și a adultului tânăr, sub 16 ani, este
relativ diferită de cea a adultului.
RMFB este o specialitate trivalentă, cu posibilități de profilaxie,
terapie și recuperare.
Principalele domenii beneficiare de RMFB din cadrul patologiei
pediatrice sunt:
 Maladii genetice(artropatie hemofilică)
 Congenitale-PC, displaziile subluxante,
 Dobândite prin tulburări de creștere-maladia Scheuermann,
cifo-scoliozele
 Carențial distrofice-rahitism
 (Post)infecțioase-RAA, status postosteită/osteomielită
 Infecto-alergice-rinite, sinuzite, laringo-traheite, bronșite
astmatiforme
Particularitățile biologiei copilului implică o serie de
vulnerabilități ce impun prudență, restricții, modulări
parametriale dar paleta de mijloace procedurale pe care
RMFB o poate oferi în acest domeniu este largă, cuprinzând
toate grupajele specialității.
Există cel puțin trei bioclimate sanogene cu efecte remarcabile,
inclusiv în patologia pediatrică:
 Curele helio-marine, cu efect desensibilizant/antialergic-în
sfera respiratorie și ORL, de călire, antirahitice, remitive
pentru unele dermatoze, afecțiuni inflamatorii
osteoarticulare.
 Climatul tonic stimulant alpin
 Bioclimatul unor spații subterane de salină
 Patologie psihiatrică
Principalele tipuri de afecțiuni psihiatrice care beneficiază
de efectele sanogene ale unor secvențe procedurale din
cadrul RMFB, sunt
 neurasteniile
 stările reactive post stres
 surmenaj(ȘOC) sau
 stările post-șoc, respectiv statusurile psiho-comportamentale
mergând până la stări distimice, consecutive modificărilor
psiho-endocrine, inclusiv de personalitate, uneori brutale din
cadrul pubertăților/adolescențelor problematice.
 La celălalt pol de vârstă-vârsta a III-a,
principalii beneficiari ai curelor
balneoclimatice- stările depresive, legate de
pensionare/inactivitate/inutilitate, aferente
retragerii progresive inerente recunosc
rezultate benefice prin demersurile
terapeutice RMFB
 Patologie psihiatrică
Elementul natural cu valențe
sanogene pentru patologia
psihiatrică îl constituie bioclimatul
sedativ/de cruțare din zonele
colinare și cel tonic stimulant
alpin la înălțimi moderate.
 Patologie digestivă
• Multiple valențe sanogene, pe primul plan se situează
elementul fizico-chimic-farmacologic: utilizarea apelor
minerale în cura internă: crenoterapia.
• Organele interne funcționează după programe cibernetice
închise, sub controlul SN autonom, deci pentru patologiile
digestivă, reno-urinară, metabolică, ORL,dermatologică,
domeniul RM, din cadrul RMFB nu este în mod efectiv
aplicabil, accentul căzând net pe domeniile terapeutic
profilactic
Entitățile nosologice asupra cărora cel puțin 5 (alcaline, alcalino-
teroase, sulfuroase, sulfatate, clorurate-sodice) din cele 11
tipuri fizico-chimice de ape minerale din țară au efecte
terapeutice, sunt:
 Gastritele cronice cu sindrom hiperstenic
 Ulcerele gastro-duodenale
 Gastrtritele cu sindrom hipostenic/atrofice
 Duodenitele cronice
 Dischineziile bilio-duodenale
 Sludge biliar
 Sindroamele postcolecistectomie
 Constipația cronică habituală
 Colopatii cronice nespecifice, inclusiv colon iritabil
 Boli inflamatorii intestinale(ileita segmentară). Cu rol adjuvant
proceduri de electro-, foto-, hidro-, termo-,
kinetoterapie/masaj
 Patologie reno-urinară
litiaze renale cu calculi mici și eliminabili, patologie inflamatorie
prostatică

Mijloace terapeutice:
-crenoterapia: ape minerale cu proprietăți diuretice și indirect
antiinfecțioase/antireflux reno-ureteral redistributive de
irigație sanguină între corticală și medulară renală-
oligominerale/metalice, sulfuroase, sulfatate/gipsoase,
alcalino-teroase
-secvențe procedurale adjuvante din domeniul electro-, foto-,
hidro-, termo-, kinetoterapiei
 Patologie metabolică
Kinetoterapia este unul din pilonii trepiedului terapeutic alături
de dietă și de elementul farmacologic.
Crenoterapie: apele alcalie,
alcalino-teroase,
sulfuroase,
sulfatate,
oligominerale/metalice,
carbogazoase.
 Patologie ginecologică și domeniul
obstetrical
• Patologia de tip infecțios/inflamator cronic, torpid, trenant pt.
uter și anexe: anexite, perimetroanexite, parametrite
• Sterilitatea

Obiectivele sunt terapeutice

Mijloacele procedurale privesc

Termoterapia profundă: băi de lumină la nivelul pelvisului, unde
scurte, tamponamente cu nămol fierbinte, irigații vaginale cu
apă sărată caldă
 În obstetrică
-kinetoproxilaxie: în scopul prevenirii hipotonizării musculaturii
abdominale și a tegumentului adiacent
-exerciții de respirație, controlul sincronizării în scop proexpulsiv
a presei abdominale
-hidrokinetologie: conferirea de către mediul acvatic a unor
condiții optimizate pentru naștere
 Postpartum:
Inițial mijloacele procedurale se concentrau pe principalul
obiectiv recuperator: refacerea tonusului planșeului pelvin,
prin exerciții statice ale musculaturii perineale.
În prezent există o abordare mult mai complexă a acestei
problematici:
 kinetoterapie pentru perineu, mușchii abdominali,
paravertebrali și ai trenului inferior,
 masaj manual și instrumental cu accente metodologice pe
drenajul veno-limfatic și anticelulită,
 electro-(mai ales body-former) și
 hidro(kineto)terapie.
 Patologie dermatologică și
cosmetologie
Spectrul patologic: Ele beneficiază(mai
 psoriazis, puțin micozis-ul) atât
 eczeme, de:
 sau/și alte afecțiuni FFTN- helioterapie,
pruriginoase( neurodermite aplicații de nămol,
 sau/și dermatoze
fototerapie(radiații
genetice/autoimune-
vitiligo), ultraviolete PUVA/B,
 cicatrici, uneori LASER, infraroșii)
 micozis fungoid etc.
 cosmetologia
Cosmetologia: Au apărut:
metodologii specializate  combine de micro-
de (micro)masaj- fizioterapie în scop
manual sau estetic,
instrumental-  fototerapie-bronzare
dermodecrispant și artificială cu efecte
tonizant, anticelulitic, discutabile din punct de
facial/corporal, eventual vedere biologic
intricat cu elemente de
presopunctură.  și lumină polarizată
 Patologia post-combustională
Cicatricile retractile, abordează prin mijloace
procedurale variate,
statusurile complexe pe care
le lasă arsurile profunde
Cheloide
cu marcat potențial
invalidant sub raport
funcțional
estetic
psihosocial, asociate
-cu aderențe
posibile atrofii
/retracturi/
redori/tulburări
circulatorii
consecutive
Patologie profesional-ocupațională
Se definesc 2 tipuri de entități nosologice majore din acest
domeniu de patologie:
 boli profesionale: prin determinări ale noxelor și evaluări
clinice, paraclinice și funcționale specifice se poate stabili o
relație cauzală directă între factorul profesional nociv și boala
profesională
 boli legate de profesie- această relație de tip cauză-efect nu
poate fi direct cuantificată. Conforn Normelor Generale de
Protecția Muncii 2002 bolile legate de profesie sunt boli cu
determinare multifactorială la care unii factori determinanți
sunt de natură profesională.
 Patologia ORL
• Inhaloterapia(aerosoli,
inhalații) pentru afecțiuni
ale căilor aeriene
superioare:
 (sinuzite, rinite, rino-
faringite, laringite,
laringo-traheite),
 inclusiv cu ape minerale
cu proprietăți
antiinflamatorii,
antialergice.
• Termoterapia profundă
pentru sinuzitele cronice-
diatermie cu unde scurte.
Efecte benefice prin
acțiune antimicrobiană
datorată endotermizării
locale la temperaturi
bactericide sau cel puțin
intens imunostimulante,
cu creșterea astfel a
aportului local de
substanțe imunobiologic
active.
 Patologia oncologică
 clasic, reprezintă una din C.I. Majore pentru mijloacele
procedurale ale RMFB
 argumentul: acțiunile de tip excitator ale cvasitotalității
stimulilor fizicali la nivel celular
 masajul cu prudență
 kinetoterapia- în ablațiile musculare generatoare de
dezechilibre funcționale între agoniști –antagoniști și
sinergiști-stabilizatori precum și de redori la nivelul
articulațiilor respectivului membru superior, mai ales la
nivelul umărului.
 Durerea cronică, un alt simptom
întâlnit și în oncologie
• Frecvent caracter neuropat
• Dpdv al RMFB este un obiectiv abordabil electroterapic sau
electroterapic/neurochirurgical
• Abordarea electroterapică este neinvazivă/percutantă-
TENS(transcutaneous Electrical Nerve Stimulation) care constă
în trimiterea, pe durate relativ îndelungate, de la nivelul zonei
cutanate supraiacente teritoriului dureros de electrostimuli,
vibratori cel mai adesea, care datorită v superioare de
conducere prin fibrele aferente specifice, în raport cu cele ce
transmit durerea, depolarizează deutoneuronii căii algo-
conductoare, blocând astfel poarta uscată de control al
durerii.
 Durerea –fenomen biologic
Are două laturi inseparabile:

 una fiziologică, nocicepție, cu semnificație sanogenă,

protectivă, de alarmare sau/și declanșare reflexă a mișcărilor
necesare pt a îndepărta întregul organism sau un segment al
acestuia de un factor agresiv ce-i amenință integritatea
 și o alta patologică/patogenă-durerea cronică ( cu mecanism
de autoîntreținere sau/și de multe ori fără a mai avea legătură
directă cu un substrat lezional precis, asimilată cu durerea
neuropată.
 Ambele tipuri de durere generează o serie
de procese reactive:
contractură musculară,
ischemie,
acidoză
și din nou durere generată chimic prin
scăderea pH-ului tisular local, la rândul lor
parțial patogene, întreținând cercuri vicioase
de tipul ciclului mio-fascial.
Arsenalul procedural al RMFB, cu efecte antalgice , este
cvasimaximal.
 În funcție de gradul afectării
Un pacient disfuncțional somatic are mai multe alternative:
 Dependent de pat
 Parțial dependent
 Independent la domiciliu
 Integrat socio-profesional .
Programele de recuperare cresc sau întrețin gradul de
independență pentru un nivel optim funcțional.
Acest aspect de independență funcțională se poate aprecia prin
costul economic al dependenței, diferențiat pe cele trei
secțiuni de vârstă: pediatrie, adulți, geriatrie.
 Cele mai frecvente situații de incapacitate
de muncă sunt
 Afectările de coloană
dorso-lombară-în
mediul industrial prin
solicitare fizică marcată,
sau profesiile cu poziție
monotonă prelungită în
șezut; 1/3 din disfuncții
aparțin aparatului
locomotor
 Incapacitate de
muncă sunt
 Boli cardiace și
vasculare: afectări
vasculare
periferice și
accidente
vasculare
 Incapacitate de
muncă sunt

Patologii induse
posttraumatic
Programele de recuperare
Să întrețină
un anumit
nivel
funcțional

Să găsească soluții
compensatorii
funcționale(intrinseci
sau extrinseci)

Să
performeze
un nivel
funcțional
afectat
 Bibliografie
1. Onose G., Recuperare, Medicina fizica si
Balneoclimatologie, Ed. Medicala, 2008
2. Nica A. S,, Compendiu de medicina fizica si
recuperare, Ed. Universitara Carol Davila, 1998
3. Daia C., Electroterapie Principii practice, Ed.
Universitara Bucuresti, 2019
4. Daia C., Examenul local in recuperare, Ed. Universitara
Bucuresti, 2018
5. Radulescu A., Electroterapie, Ed. Medicala S.A., 2017
6. Tache G.O., Fizioterapia-prezentare si aplicatii in
patologia medicinii dentare, Curs si Lucrari Practice
Anul V, Bucuresti, 2006
 M.G.VI-C2

Examenul clinic al aparatului

locomotor
Ș.L. Dr. Mădălina-Codruța Verenca
Evaluarea pacientului în recuperarea
medicală
Elementele de
anamneză care
punctează terenul
pacientului și
antecedentele

Modalitățile de
evoluție ale bolii, Utilizarea
dinamica ei și anterioară a unor
corelația cu forme de
celelalte suferințe tratament
existente
În recuperarea medicală diagnosticul de
boală reprezintă prima etapă de
evaluare a pacientului.

Examenul clinic trebuie să fie completat

de aprecierea nivelului funcțional, ceea
ce motivează bilanțul clinico-funcțional.
 Motivele internării
Simptomatologia ALM:
1. Durere
2. Tumefacție
3. Redoare articulară
4. Mialgie
5. Incapacitate funcțională
 1. DUREREA
Simptom dominant, întâlnit în numeroase
afecțiuni ale ALM
Divinus est opus sedare dolorem
În bolile inflamatorii se datorează nocicepției
induse de mediatorii inflamației
Durerea din patologia c.v. se datorează iritării
receptorilor de la nivelul articulațiilor
interapofizare și sistemului ligamentar dar și
contracturii musculare.
 Durerea

În bolile degenerative:
 este atribuită stimulării
nociceptorilor prin creșterea
presiunii intraosoase,
 dar și prin stimularea celor
din sinovialele inflamate
 Durerea
Durerea extraarticulară apare prin stimularea
nociceptorilor de la nivelul inserțiilor
tendinoase și musculare
Durerea de tip nevralgic se datorează stimulării
fibrelor senzitive
Durerea de dezaferentare apare datorită:
leziunilor persistente sau disfuncțiilor în
sistemele de control(polinevtrite)
Durerea psihogenă: imaginară dar în același
timp reală
 Durerea
Orice durere trebuie să fie caracterizată prin :
Sediu:articular, regional, tenosinovial, enteze,
mușchi
Iradiere
Intensitate
Ritm
Cum se calmează (posturi antalgice)
Durerea poate fi - sistematizată
- nesistematizată
- metamerică
 Durerea
Durerea poate fi de cauză
1. mecanică: se accentuează cu efortul, cu
solicitarea și se calmează cu repausul
2. Inflamatorie: se accentuează nocturn
3. Mixtă
Durerea poate prezenta:
-factori de agravare: efort, umezeală, frig,
condițiile și schimbările meteo
-factori de ameliorare: repaus
Durerea poate fi:
1. Directă: ca expresie a suferinței unor structuri
2. Iradiată: gonalgia din coxartroză
3. Proiectată: în ulcerul feței posterioare a
stomacului, apare la nivelul unuia dintre
omoplați, sau lombar
 2. TUMEFACȚIA
se poate însoți de toate semnele
inflamației(dolor, rubor, calor, tumor)

 În artrită acută;
 dacă persistă cel puțin 6
săptămâni avem artrită
cronică.
 în reumatismul palindromic
tumefacția poate dura ore.
 3. REDOARE ARTICULARĂ
-limitarea mai mult sau mai puțin importantă a
mișcărilor articulare
-senzația de înțepenire articulară dureroasă
-dacă bolnavul o percepe mai ales matinal, cu
durata de cel puțin 30 min se numește
derouillage, desruginire articulară(artroză)
-uneori este permanentă și accentuată (anchiloză)
și se datorește organizării fibroase a sistemelor
periarticulare, musculare.
-anchiloza este expresia extremă a redorii
-leziunea opusă redorii este laxitatea articulară și
conduce la instabilitate.
• Există, la nivel muscular, puncte trigger în
hernia de disc lombară(HDL): -fesier mijlociu
-subfesier
-mijlocul coapsei
-mijlocul gambei
 Redoare articulara
Paralizie cerebrală
• Patologia de neuron
motor central este
insoțită de:
 contractură,
 retractură
 4.MIALGIE
Poate fi întâlnită la toate Localizată oriunde la nivelul
categoriile de vârstă musculaturii

 Este cauzată de leziunea

directă la nivel muscular,
 dar poate avea originea la
nivel scheletal,
 sau osteoarticular.
 5.Incapacitate functională
Este un semn frecvent, motiv de prezentare la
medic, și însoțește procesele inflamatorii,
degenerative, abarticulare, mecanice
Îmbracă aspecte variate: jenă articulară,
pierderea totală sau parțială a funcției
segmentului sau a ALM în întregime.
Se poate pierde capacitatea de mers,
prehensiunea.
Se poate anula autonomia, transformând
bolnavul într-un dependent familial și social.
 Se poate pierde
prehensiunea
Capacitatea de mers
 Examenul clinic
Examenul general-bilanț complet al stării pacientului în
momentul respectiv:
 Informații despre starea normală
 Despre modificările patologice ale tuturor organelor și
sistemelor
 Nu începem niciodată examinarea unui pacient cu zona
presupus afectată
 La debutul examinării : G, TA, temperatură
 EXAMEN CLINIC GENERAL AL
BOLNAVULUI
• Stare subfebrilă, febrilă, hipertermie
• Tipul constituțional
• Greutate
• Înălțime
• Tegumente
• Țesut celular subcutanat
• Ganglionii
• Examen ORL
• Examen Oftalmologic
• Examen aparat cardiovascular:durere precordială, dispnee,
tulburare de ritm, claudicație membre inferioare.
 EXAMEN CLINIC GENERAL AL
BOLNAVULUI
• Examen aparat respirator:prezența disfuncției
respiratorii de tip restrictiv sau obstructiv
• Examenul aparatului digestiv
• Examenul aparatului urogenital
• Examenul endocrin
• Examen neurologic
• Examen psihic
EXAMEN CLINIC AL APARATULUI
LOCOMOTOR
 Reguli generale
Modalitatea de evaluare este aceeași, atât pentru
patologia degenerativă cât și inflamatorie
Articulațiile portante se examinează în statică și
dinamică, în ortostațiune și decubit
Articulațiile pereche se evaluează comparativ
Se începe cu inspecție,
 Sesizăm la inspecție
Atrofii: semn capital(cvadriceps,
deltoid)
 Aliniamentul membrelor
 Scurtarea membrelor
 Modificări articulare:
- volum ,
-culoare,
- consistență
 Poziții vicioase
 Hipertrofia: fiziologică sau
patologică(pseudo-hipertrofie)

Duchenne
 Tulburări de ax

Genu valgum Genu varum

 Inspecție
Deformări
simetria unor puncte,
aliniamentul coloanei vertebrale
 Modificări ale rețelei venoase
Edemul subcutanate
• palpare: aplicată la nivel articular,
periarticular, o presiune de circa 4 atm, până
la albirea unghiei examinatorului, ce
urmărește declanșarea durerii.
• Se palpează interliniul articular și punctele
topografice specifice fiecărei articulații.
Trebuie să diferențiem tumefacția(element de
activitate) de deformarea articulară(element
de cronicitate).
• Tot palparea pune în evidență lichidul
intraarticular(șoc rotulian), sau furnizează
elemente despre elasticitate, temperatură,
crepitații.
 Palpare
Tumefacție articulară Deformare articulară
 percuție: la nivelul c.v.(apofizele spinoase), la nivelul
articulației CF, indirect, pe talon.
manevre sau teste speciale de evidențiere a leziunilor
articulare sau abarticulare.
Testig articular: goniometrie pentru fiecare articulație
cu grad de libertate.
-activ, pasiv
-se pot evidenția și mișcările patologice
-determină unghiul fiziologic/util/funcțional, zona cea
mai solicitată în viața cotidiană )
-gradul maxim de mobilitate( gradele de lux)
 mobilizare articulară:
 se examinează
mișcarea pe toate axele
și pe întreaga
amplitudine disponibilă,
 activ(mișcare efectuată
de pacient) și
 pasiv(mișcare efectuată
de examinator);
 se notează limitele(hipo
sau hipermobilitate)
 și relația cu durerea.
 Testing articular
apreciază capacitatea de mișcare articulară, cu ajutorul
goniometrului
Odată cu bilanțul articular se pun în evidență:
 laxitatea ligamentară, care poate duce la hiperextensie
 laxitate complexă capsulo-ligamentară: la nivelul
genunchiului mișcări de lateralitate.
 contractura în flexie cu apariția unui flexum, care în
stadiul ireductibil face imposibilă extensia

Putem aprecia mobilitatea fără goniometru prin

comparație cu mobilitatea normală controlateral.
 Testarea forței musculare
Oferă date asupra
-valorii funcționale a fiecărui mușchi
-asupra disinergismelor
-completează bilanțul funcțional
Testingul muscular pe scara 0-5 utilizează poziționări
care pun în evidență acțiunea principală a fiecărui
mușchi, determină starea acestuia și gradul
hipofuncției.
 Testing muscular
Valoarea 0-mușchi denervat, nu schițează contracția
Valoarea 1-mușchi parțial denervat, permite
evidențierea contracției
Valoarea 2- mușchi inervat, forță scăzută, nu poate
executa mișcarea împotriva gravitației
Valoarea3- mușchiul execută mișcarea articulară
completă, împotriva gravitației, dar fără rezistență
Valoarea 4, și 5: mușchiul execută mișcarea împotriva
rezistenței minime 4, maxime 5.
 Mersul-ambulația
Succesiunea de mișcări ale MI la care participă
trunchiul și MS, având ca rezultat deplasarea corpului
în spațiu.
Mersul patologic presupune modificarea poziției
corpului sau a membrelor, sau efectuarea unor
mișcări neobișnuite
Mersul patologic poate fi:
-simetric/asimetric
-ritmic sau aritmic
 Tipuri de mers patologic
Mers legănat, cu baza largă de susținere
Mers șchiopătat
Mers stepat, vârful piciorului atingând podeaua
înaintea talonului(SPE)
Mersul(dansul) coreic, nu păstrează nici o ritmicitate
Mersul cosit al hemiplegicului, faza spastică
Mersul târșit al parchinsonianului, pași mici, fără
flexia genunchilor
Mers ebrios(cerebelos)-SM
Din pareză
Talonat din tabes
 Examenul coloanei vertebrale
 Se desfășoară în
dinamică, în statică, în
ortostatism, în șezând,
în decubit
 Inspecția: curburile
fiziologice și patologice
 Echilibru humeral
 Simetria triunghiului
taliei
 Simetria crestelor iliace
 Palparea coloanei
 Se efectuează pe segmente
 Pe linia mediană
 Din spinoasă în spinoasă
 Și la 1 cm în afara liniei mediane, pe articulațiile
interapofizare posterioare (semnul soneriei)-
discopatie.
 Articulațiile sacroiliace se palpează în regiunea
parasacrată
 Emergența sciaticului-1/3 medie fesă(sdr.radicular
jos)
 Palpăm puncte trigger pe trapez,
interscapular, parasacrat(fibromialgii,
tendinite)
interscapular,
parasacrat(fibromialgii, Palpăm puncte trigger pe trapez
tendinite)
 Percuția coloanei vertebrale
 La nivelul fiecărei vertebre
 Pune în evidență o discopatie, metastază
Explorarea mobilității coloanei vertebrale cervicale:
+/- cefalee,
- vertij,
- acufene,
- tulburări vizuale declanșate de iritarea simpaticului
cervical posterior sau a arterei vertebrale de către
procesele degenerative
 Mobilitate dorsală și lombară
Coloana dorsală:
În plan frontal: flexia laterală trunchi
În rotație mișcări de torsiune cu bazinul fixat
În plan sagital: indicele Ott( distanța de 30 cm
de la C7 măsurată în jos trebuie să crească cu
7 cm în anteflexie)
Sau prin aprecierea expansiunii toracice
În plan sagital indicele Ott( distanța de
30 cm de la C7 măsurată în jos trebuie
să crească cu 7 cm în anteflexie)
 Mobilitatea coloanei lombare
Anteflexie Indicele Schober
 index-sol,
 indicele Schober(distanța
de 10 cm marcată pe
coloană de la L5, în sens
cranial crește cu cel puțin 3
cm)
 Mobilitatea coloanei
 Extensia coloanei
 Înclinație laterală (vârful degetelor-genunchi)
 Manevrele pentru articulațiile SI:
-presiunea exercitată pe aripile sacrate, cu pacientul în
dd, poate determina apariția durerii în sacroileită
-presiunea pe sacru
-semnul Mennell
 Leziuni radiculare,Manevre de
elongație
Bragard: flexia MI pe bazin cu Lasegue : MI cu genunchi în extensie, face
dorsiflexie plantară , flexia pe bazin, 40-45⁰ homolateral HDL
Bechterew : Lasegue de partea bolnavă
produce durere în fesa opusă
Bonne: triplă flexie cu abducția coapsei
Proba echerului: șezînd în pat cu MI în
extensie. Hiperextensia coapsei: modalitate de
elongare a radacinilor L3-L4
 Examen local în HD/spondiloza
Sindromul vertebral: static(SVS), dinamic(SVD)
SVS: aliniamentul și postura cv CDL(Fși S),
normal:curburile fiziologice,
patologic- în plan sagital:
pierderea lordozei cervicale,
accentuarea cifozei dorsale-
spondiloză cervicală,
pierdere de lordoză fiziologică-HDL,
 SVS
• accentuarea lordozei
fiziologice HDL 10%, un
semn de gravitate
• asociat cu abdomenul
evazat pe flancuri,
voluminos (sindrom
trofostatic)
 SVS
• Patologic în plan frontal:
- atitudine scoliotică-
reversibilă, specifică HD,
- scolioza, cu caracter
ireversibil
• Notarea se face după
convexitate
 SVD
Analizează mobilitatea activă a coloanei
vertebrale CDL, pe principalele direcții de mișcare
ale acesteia:
-flexie F
-extensie E
-inflexiuni laterale IL, dreaptă și stângă
-rotațiile nu se testează.
Rotațiile asociate cu ridicarea de greutăți constituie
trigger în declanșarea herniilor discale
 SVD
• HDLdr:
-F (anteflexie) limitată
-E limitată
-IL limitate, dreapta mai
mult decât stânga,
notăm
ILdr>IL stg
 Sindrom Musculoligamentar SML
• Constă în palparea ușoară a musculaturii
paravertebrale CDL, eventual decelarea
contracturilor musculare
• Tot prin palpare se decelează nodulii de
fibromialgie( noduli miogelotici)
 Sindromul Dural SD
-specific HD
-presupune efectuarea de manevre care produc
criză de spațiu în canalul medular,
comprimând astfel și rădăcina nervoasă
afectată în HD:
La tuse sau strănut apare durere la nivelul
coloanei C, D, L: SD+
 SD
• HDC-pentru C5-C8: Lasegue a membrului superior
Lasegue a gâtului-
• HDL: Lasegue
-dacă MI este extins peste 70, manevra de elongație nu este
patognomonică
-dacă manevra este executată corect și durerea apare sub
genunchi, nu este pozitivă
 Sindrom neuroradicular SNR
-specific HD
-presupune identificarea clinică a rădăcinii afectate după traseul
durerii și al paresteziilor
-precizarea reflexului afectat ROT
-precizarea deficitului motor
• Sindrom neuro-psihic/psiho-emoțional(SP),
dacă pacientul prezintă agitație psiho-motorie,
anxietate
• Sindrom (dis) Funcțional, (SF): ADL, IADL,
locomoție, precizarea limitărilor rezultând
gradul de disfuncție locomotorie și de
autoîngrijire
 Examen clinic membru superior
Inspecția apreciază:
 Aliniamentul segmentelor: axul median al brațului, se
continuă cu cel al antebrațului și carpului, trecând
prin medius.
 modificări de aspect
 Deformări ale articulațiilor IF distale și proximale:
Heberden și Bouchard
 Amiotrofie: poate afecta toate grupele musculare
Noduli Heberden, Bouchard
 Palparea, pe fiecare articulație
Umăr: edem, -temperatura locală
hipo/atonie, atrofie, -rețeaua vasculară: pulsul la
-puncte dureroase: relieful humerală, radială,
claviculei dinăuntru cubitală
înafară(fractură fără
deplasare)
-în cazul fracturilor de
omoplat deși nu se simte
soluția de continuitate,
totdeauna se percep
crepitații deosebit de
dureroase
-fracturile extremității externe
a claviculei trebuie
diferențiate palpatoriu de
luxațiile AC: situate
înlăuntrul interliniei
articulare și capul
fragmentului intern este
neregulat
-se va insista asupra articulației
AC. Dacă raporturile
normale sunt păstrate dar
bolnavul acuză durere la P
interliniei : entorsă.
-dacă apare o denivelare
dureroasă: subluxație AC.
-dacă fragmentul extern al claviculei este net
ridicat deasupra acromionului: luxație AC
-spre deosebire de fracturile extremității externe
a claviculei, capul ridicat este mai rotunjit și
omogen și apare semnul clapei de pian:
reducerea sub apăsarea fragmentului
clavicular a denivelării și refacerea denivelării
după ce apăsarea încetează.
 Mobilitatea se apreciază la nivelul
tuturor articulațiilor, activ, pasiv
Pentru articulațiile mici de la nivelul mâinii se execută:
 Prehensiune polidigitală și digitopalmară
 Opoziția policelui(afectată în paralizia de
median,dureroasă în rizartroză)
 Pensa medianului(police-index)
 Pensa cubitală(police-deget 5)
 Abducție, adducție
 Carpul: F 70-80, E 70-80, înclinație cubitală 40,
radială 15
 Testing muscular
Măsurarea forței și rezistenței musculare, în vederea
alcătuirii unui program de recuperare.
Sunt vizați mușchii centurii, biceps, triceps, mușchii
flexori și extensori ai mâinii.
Bilanț funcțional global
 Mâna la gură
 Mâna în regiunea interscapulară, lombară, occipitală
Bouchard-proximal; heberden Grifa ulnara: pareza de ulnar
-distal
 Palpare MS, pe fiecare articulație, presiuni în
toate planurile

La mână: IF,MF La carp

-articulația trapezometacarpiană
-canalul carpian
-eminențele tenare, hipotenare
-suplețea tegumentară
-percuția pe canalul
carpian(semnul Tinel)
parestezii în teritoriul
medianului, dacă nervul este
comprimat
Semnul Tinel
 Examen clinic membru inferior
 Inspecția aliniamentului
 Axul mecanic al membrului inferior trece prin:
-capul femurului
-spațiul interspinos al tibiei
-porțiunea medie a articulației tibiotarsiene
-primul spațiu interosos
Articulațiile portante sunt foarte
sensibile la deviațiile de ax
Modificările în plan sagital
 Examinarea MI se desfășoară în -mers,
-ortostatism,
-decubit
 Se măsoară lungimea MI
-(distanța ombilic-maleola internă)
-sau CT scan
 Grosimea gambei și coapsei în zona de circumferință
maximă și respectiv la 10 cm deasupra rotulei
Atitudini particulare
Palparea are mare valoare Mobilitatea fiecărui
dg segment este deosebit
de importantă în
ansamblul biomecanic
-la nivelul interliniilor al trenului inferior
articulare
Testarea forței musculare
-la nivelul inserțiilor mai ales pe grupele
musculare, ligamentare posturale
Examenul articulației coxofemurale
Examenul bazinului
1. Inspecție: observăm linia care unește SIAS și SIPS
care trebuie să fie orizontală. Poate fi oblică în caz
de: asimetrie bazin, inegalitate MI, insuficiența mm
stabilizatori laterali ai șoldului(fesier mijlociu).
- În cazul șoldului afectat hipotrofiile musculare sunt la
nivelul cvadricepsului, fesier mare, mijlociu(căderea
pliului fesier).
2. Palpare: putem localiza dureri la nivel
trohanterian, retrotrohanterian, inghinal,
inserția adductorilor
-hipotonia musculară: cvariceps, fesierul mijlociu
-contractura musculară: adductorii
-atrofiile: prin măsurarea perimetrelor
3. Mobilitatea șoldului: goniometria stabilește
abaterile de mobilitate.
-afectată precoce la un șold lezat; flexie în coxite,
rotație în coxartroză
-F cu G extins este 90
-F cu G flectat este 120
-în dv cu G întins este 30
-abducția este 45-60
-adducția 30
-RE-60
-RI 30, mai ușor cu pacientul în dd cu G flectat
Teste funcționale specifice șoldului
-testul Patrick
-testul Trendelenburg
-testul Thomas(testarea contracturii
iliopsoasului)
-testarea contracturii dreptului anterior
 Genunchiul
-articulația cu cea mai complexă
biomecanică
-pentru funcționare are nevoie
de o bună contenție mm,
capsulo- ligamentară
-de tonus mm ferm
-examen clinic: inspecție,
palpare
 Examen clinic genunchi
Inspecție: ortostatism, mers, șezut
Poate fi mărit de volum prin epanșament,
hipertrofia sinovialei sau depunere de țesut
adipos(lipartroză)
Perimetrul se măsoară la nivelul interliniului,
cu genunchiul în flexie 45⁰
Se poate evidenția sindromul rotulian:
apăsând rotula pe planul condilian apar
dureri.
 Palparea se execută: pe
interliniul articular, în
spațiul popliteu(chist
Baker)
 Se verifică existența
șocului rotulian: lichid
intraarticular
 La nivelul genunchiului,
sinoviala urcă dedesubtul
mușchiului anterior al
coapsei (cvadriceps)
formând un “fund de sac”
subcvadricipital
 Se palpează fundurile de sac
subcvadricipital și
laterorotulian
Leziune corn anterior
menisc intern: durere
provocată la extensia
genunchiului, când se
exercită presiune pe zona
anterointernă interliniu
Leziune corn posterior
menisc intern: manevra
Payr
Manevra McMuray:
confirmă leziunea de
menisc intern-durere
anterointernă la extensie
și rotație axială internă a
gambei
 Leziune menisc extern
-la extensia genunchiului
asociată cu rotație
axială externă, apariția
durerii pe linia
femurotibială în
porțiunea externă pune
dg.
 Controlul stabilității
-face parte din examinarea de rutină a
genunchiului
-se testează stabilitatea laterală și rotatorie
-stabilitatea laterală: LL intern și extern
 Leziune de LLI, LLE
Pacientul în dd
MI în extensie
Imobilizăm coapsa
Cu cealaltă mana
imprimăm mișcări de
lateralitate la nivelul
genunchiului
Depistarea unor mișcări
laterale indică leziuni de
LLI, LLE
Stabilitatea antero-posterioară-LIA,LIP

Semnul Rocher Sertar anterior

Pacientul în dd,
Genunchiul flectat la 90
Piciorul sprijinit cu planta pe
planul patului
Se fac tracționări de gambă
Apariția unui grad de
alunecare anterioară
evidențiază sertarul
anterior(LIA)
 Sertarul posterior
LIA este localizat in
interiorul articulatiei
genunchiului si face parte
din “pivotul central”
impreuna cu LIP. Este
pozitionat in fosa
intercondiliana – un
spatiu dintre cei doi
condili femurali, si are o
directie oblica dinspre
anterior spre posterior si
dinspre medial spre
lateral
 Testarea stabilității rotatorii
-numai cu genunchiul flectat
-gamba prezintă o rotație axială( în jurul axului
longitudinal)
-dacă cu genunchiul extins constatăm un grad de
RI: leziune de LLI,LIP
RE: leziune de LLE, LIA
 Studiul plantogramei
Este important acest studiu deoarece
modificarea raporturilor intrinseci ale plantei,
din diverse motive, schimbă:
Morfologia piciorului
Axele
Zonele de sprijin
 Palparea
Investighează fiecare linie articulară, inserția unor
ligamente :ligamentul lateral extern (vârful maleolei
externe), ligamentul lateral intern, tendonul lui
Ahile, suplețea aponevrozei plantare.
Mobilitatea
Apreciază libertatea în flexie(50⁰), în extensie(30⁰) a
articulației TT, subastragaliene, interfalangiene a
halucelui.
Pentru mers sunt necesare 40⁰ de F, 30⁰ de E.
Metoda plantografiei
Înregistrarea
amprentei plantare
se numește
plantogramă.
Boli ce afectează planta
Plat valg
Plat valg în cadrul unei
afecțiuni neurologice
 Metoda pedometrică a lui Fridleand
-se măsoară lungimea tălpii
-se măsoară înălțimea bolții(de la suprafața de
sprijin –osul navicular)
-indicele Fridleand=înălțimea bolții/L tălpiiX 100
-la talpa normală: 19,1-31.
 Tipuri de mers
Mers în Parkinson Mers cosit
 Mersul

Steindler: bipedalism alternativ.

-este o alternanță între mișcări și poziții de
sprijin ale câte unui membru pelvin, pe care le
repetă identic celălalt membru.
Termenul indisolubil legat de mers este pasul.
Marey : pasul dublu= seria de mișcări care se
succed între două poziții identice ale unui
picior.
Grossiord: pasul se
desfășoară în 4
timpi

Începutul
sprijinului dublu
Sprijinul dublu
Sprijin unilateral
Începutul
dublului sprijin
ulterior
 Studiul mersului
Cele 4 secvențe ale unui pas:
Atacul cu talonul
Poziția medie
Desprinderea
Balansarea, cu subdiviziuni ale acestor faze.
Se studiază mersul în încărcare:
-pe vârfuri: imposibil în suferințe TT,MT,paralizie
L5
-pe fața externă:leziuni subastragaliene
-pe fața internă: leziuni subastragaliene
-pe călcâie: pareză de SPE
 Bibliografie

1. Onose G., Recuperare, Medicina fizica si

Balneoclimatologie, Ed. Medicala, 2008
2. Nica A. S,, Compendiu de medicina fizica si recuperare, Ed.
Universitara Carol Davila, 1998
3. Daia C., Electroterapie Principii practice, Ed. Universitara
Bucuresti, 2019
4. Daia C., Examenul local in recuperare, Ed. Universitara
Bucuresti, 2018
5. Radulescu A., Electroterapie, Ed. Medicala S.A., 2017
6. Tache G.O., Fizioterapia-prezentare si aplicatii in patologia
medicinii dentare, Curs si Lucrari Practice Anul V,
Bucuresti, 2006
 MG VI

ELECTROTERAPIE 1
C3
Ș.L. Dr. Mădălina-Codruța Verenca
 Medicină fizică
Medicina fizica este domeniul ce utilizează o serie de vectori
fizici aduși în contact cu organismul uman predominant prin suporturi
fizice artificiale.
Acest domeniu cuprinde următoarele grupaje
metodologice(4):

Electromedicina(el Foto-biologie și
ectrodiagnostic și terapie( fototerapie
electroterapie) și helioterapie)

Hidro-
termobiologie și
Kinetologie și
terapie(
Masaj
hidroterapie și
termoterapie)
 Electroterapia
• Electroterapia este o parte a terapiei cu agenti fizici
– terapia fizicala – in care curentul electric si campul
electrostatic sunt aplicate extern organismului uman
, in scop terapeutic.
Curentul electric = deplasarea sarcinilor electrice printr-un conductor
Conductori electrici :

gradul I – metalici (prin

care curentul trece fără să
provoace reacții chimice)

gradul II –
electrolitici (soluții
de acizi, baze sau
gradul III – gazosi
săruri în care trecerea
curentului electric
produce produce o
electroliză)
 Din punct de vedere al comportamentului
electric, organismul uman este un conductor de
gradul II-ținând cont de prezența soluțiilor
electrolitice și coloidale și gradul mare de
heterogenitate al comportamentului electric în
diferite tipuri de țesuturi:

Conductor de gradul I (foarte buni conductori): Sângele, limfă, corp

vitros, LCR

Conductor de gradul II(buni conductori): Țesutul muscular,

subcutanat, glande sudoripare, organe interne

Conductor de gradul III(rău conductor): Țesutul adipos,nervos, osos,

glande sebacee

Conductor de gradul IV( foarte rău conductor) : Păr, epiderma

 Aceste particularități de comportament electric țin
de :
- Proporția variabilă de apă 45-80%
- Diversele categorii de ioni Na⁺,K⁺(măresc
excitabilitatea țesuturilor)sau Ca⁺ și Mg⁺(scad
excitabilitatea țesuturilor.
 Matricea moleculei de apă
este esențială la trecerea curentului electric deoarece:
 Disociază în protoni de H⁺ ce au rol de catalizator
 Crează aciditate
 Influențează dinamica fenomenelor membranare
 Concomitent cu apariția protonilor de hidrogen apar
și grupările (HO)⁻ care influențează nivelul alcalinității.
 Radiatia electromagnetica folosita în
electroterapie genereaza miscarea electronilor care
vor afecta fiziologia celulelor excitabile prin atragerea
ionilor catre electrozi.

Ionii negativi, cum Ionii pozitivi

ar fi Clorul va fi precum Potasiu vor
atras de polul fi atraşi la polul
pozitiv (anod) negativ (catod)
 Bazele fiziologice ale electroterapiei

• Orice agent electric aplicat asupra organismlui viu

constitutie un stimul care provoacă o reacţie tisulară:
 locală
 la distanță
 sau la nivelul întregului organism
• Modul de acțiune al curenților electrici terapeutici se
bazează pe proprietățile de iritabilitate și
excitabilitate ale substratului (celule vii) de a
reacționa.

• Iritabilitatea reprezintă capacitatea celulelor vii de

a reacţiona(răspuns) la un stimul. Apare ca o
reacţie primară la un stimul cu un răspuns local.

• Excitabilitatea este o reacţie secundară a ţesuturilor

şi se traduce prin transmiterea mai departe a
stimulilor de către celule şi nervi. Ca urmare apare o
reacţie specifică – contracţia musculară, secreţia
glandulară, salivaţia, midriaza
• Pentru a declanşa o excitaţie, stimulul trebuie să
aibă o intensitate minimă, precisă, ce se numeste
intensitatea prag a stimulului, și să acționeze un
anumit interval de timp, timp minim necesar.

• Numai stimulii peste valoarea prag pot determina o

reacţie ce se propagă ca undă de excitaţie, care
poate fi măsurată la o distanţă determinată de
locul excitaţiei. Stimulii sub nivelul prag au o acţiune
limitată la acel nivel.
 Potenţial de repaus

In repaus, procesele chimice si fizice din membrana celulara se afla

intr-o stare de echilibru.

Celulele corpului uman prezinta o

diferenta de potential , de aprox. 70 mV , de o
parte si de alta a membranei celulare : (-) la
interior si (+) la exterior .
Acest lucru este determinat de :
1. permeabilitate selectiva a membranei
celulare la diverse tipuri de ioni . Este usor
permeabila la K+ si aproape impermeabila la
ioni (-) si Na+
2. concentratia diferita a ionilor de o parte si de alta a
membranelor .
- ionii de K+ predomina in interiorul celulei
- ionii de Na+ predomina la exteriorul celulei .
K este mentinut in interiorul celulei datorita
potentialului membranar ( 85 mV)

Potenţialul de repaus este în

principal determinat de difuzia pasivă a
ionilor K+ şi de transportul activ al
ionilor de Na+ şi K+ prin intermediul
pompei de K-Na .
 Potenţial de acţiune
• Electroterapia se bazează pe efectele pozitive ale
curentului electric care provoacă o depolarizare a
celulelor excitabile prin deplasarea forţată a ionilor
(Na+ şi K+) prin membrana celulară.

• Stimularea celulei prin diversi agenti fizici produce o

brutala modificare a permeabilitatii ionice membranare
care duce la un influx masiv de ioni de Na+ dinspre
exterior spre interiorul celulei . Depolarizarea membranei
celulare duce la aparitia unui potential de actiune ( 1
ms) .
Potentialul de actiune :
• depolarizare
• repolarizare
• hiperpolarizare
 Depolarizarea

• Membrana stimulata devine dintr-o data permeabila pentru

ionii de sodiu , declansanduse un flux masiv al acestor ioni
dinspre exterior spre interior, astfelpartea externa a
membranei devine negativa, iar cea interna pozitiva.
• In timpul depolarizarii , conductanta membranei pentru sodiu
ajunge sa fie de 30-40 de ori mai mare decat pentru potasiu.
Aceasta trecere masiva si rapida de ioni de Na in interiorul
celulei se numeste OVERSHOOT.
• Stimulul cu nivel de prag de excitare creste potentialul de
repaus la -65 mV (acesta e considerat momentul depolarizarii
si declansarii potentialului de actiune)
 Excitabilitatea

• Daca intensitatea curentului electric creste incet intr-un

interval mare de timp nu se produce excitare pentru ca apare
fenomenul de acomodare .
• Factorii de care depinde stimularea tesuturilor :
- densitatea curentului [ C/cm2 ]
- viteza de crestere a intensitatii curentului[ A/s ]
- durata de timp in care circula curentul .

• Catelectrotonus - apare la catod ( - )

- scade pragul de excitabilitate
- creste excitabilitatea
• Anelectrotonus - apare la anod ( + )
- creste pragul de excitabilitate
- scade excitabilitatea ( hiperpolarizare )
 Conductibilitatea membranei
Excitatia membranei, provocata de stimuli supraliminari, are
capacitatea de a se propaga cuprinzand intreaga membrana celulara.

Modul de conducere a excitatiei difera in functie de tipul fibrelor

nervoase strabatute:

o In fibrele amielinice- excitatia

este transmisa cu continuitate ,
prin propogarea din aproape in
aproape, in ambele sensuri ,
plecand de la catod.
o In fibrele mielinice- excitatia
este transmisa saltator prin
nodurile Ranvier, cu o viteza
mult superioara. Teaca de
Conducerea curentului electric in fibrele mielinice
mielina este un izolant pentru
curentul electric.
 În cazul aplicației curentului continuu sau curentului de
joasă frecvență cu impulsuri, excitația pe substratul
biologic se explică pe baza următoarelor teorii:

 Teoria ionică: susține rolul esențial al proceselor de

membrană, în funcție de repartiția inegală a ionilor, de
o parte și de alta a membranei

 Teoria proteică: în care se consideră că rolul de bază

în excitație revine structurilor proteice, a căror structură
se modifică, considerând modificările ionice drept
secundare.
 Efectele curentului electric

• efectul termic al electricităţii este bazat pe legea

Joule-Lenz: prin trecerea curentului electric printr-un
conductor, acesta se încălzeşte;

• organismul se comportă ca un conductor şi se

încălzeşte la trecerea curentului electric prin el;
• efectul chimic: prin trecerea curentului electric se
produce electroliză în ţesuturi; electroliza se
produce doar la curent continuu, nu şi la curent
alternativ;

• se pot steriliza canalele radiculare prin electroliză în

câmp electric;

• între electrozi disociază ioni din electrolit:

-anioni la polul pozitiv
-cationi la polul negativ;
• efectul magnetic: când trece printr-un conductor,
curentul electric realizează un câmp magnetic,
astfel se realizează inducţia electro-magnetică;

• efectul fizic: electroforeza, cataforeza, anaforeza;

soluţia coloidală într-un câmp electric se desface,
iar particulele sunt atrase la poli, ele trecând printr-
un perete gros, dar care trebuie să fie poros;
Din aceste cianoza,
efecte
deriva
principalele angioneuropatii,
indicatii
terapeutice
in : crio-parestezii functionale nocturne ale
membrelor inferioare,

arteriopatiile periferice aterosclerotice din

primele doua stadii,

algodistrofiile membrelor.
Electroterapia ameliorează și controlează verigile
etiologice

 Elemente fiziopatologice:
 inflamație,
 edem

 Elemente clinice, simptomatice și funcționale:

 durere,
 contractură musculară,
 redoare articulară
 troficitatea musculaturii denervate
 sindroame dureroase și disfuncționale somatice
 Clasificarea electroterapiei
a) in funcție de modalitatea de obținere a
curentului

• Curenți redresați – se obțin pe baza redresarii

curentului alternativ de la rețea
• Curent direct continuu (curentul galvanic)
• Curent monofazic redresat – cu o singura polaritate (TENS, curent
faradic, curent exponential, curent diadinamic)
• Curent bifazic redresat – cu polaritate pozitiva dar si negativa,
modulat specific ( TENS, curent faradic)

• Curent alternativ modulat : CIF

• Radiații electromagnetice: unde scurte, microunde
 b) in funcție de frecvență
1. Curenți de joasă frecvență 0-1000 Hz
 Curenți diadinamici
 Curent TENS
 Curent Trabert
 Curent exponențial
 Curent faradic
 2.Curenți de medie frecvență
Frecvența este cuprinsă între 1000-100.000 Hz (10³-10⁶
Hz):
 Curenți interferențiali
 Curent de stimulare rusească
 3. Curenții de înaltă frecvență
Sunt de fapt unde electromagnetice(UEM) cu
frecvență peste 300 kHz care au caracter dublu:
electric și magnetic.
 Unde decametrice, scurte, cu frecvență fixă 27,2
MHz
 Unde decimetrice , lungi, cu frecvență fixă 434 MHz
 Unde decimetrice , scurte, microunde, cu frecvență
fixă 2450 MHz
 Unde kilometrice, TECAR, cu frecvență fixă, 500 kHz
 Curentul galvanic (CG)
1870- Luigi Galvani a descoperit procesul de
galvanizare: excitarea mușchilor striați scheletici ai
piciorului unei broaște sub acțiunea curentului
electric

- Curent direct, curent continuu

 Modalitati de obtinere
electronic

• redresorul (format din diode , semiconductori) transforma curentul

alternativ sinusoidal de la retea in curent galvanic

electrochimic (electroliza) -

• intre doi electrozi metalici , plasati intr-un mediu acid se produce

curent galvanic

electromecanic

• electromotorul (dinam , generator electric) transforma energia

mecanica in energie electrica
Modalitatea electronica este cea folosita de aparatele actuale de electroterapie .
Caracteristicile generale ale CG
-curent redresat

1. Principiul excitației sincrone: fiecare impuls de

curent determină o excitație

2. Principiul excitației polare: sub electrozi apar

efecte polare astfel:
 Sub electrodul pozitiv se exercită efecte de
stabilizare membranară, analgezie
 Sub electrodul negativ efecte de stimulare
3. Principiul rezistiviății cutanate crescute .
Rezistenta cutanata la curent va fi cu atat mai
mica , cu cat frecventa curentului va fi mai mare .
In cazul curentului galvanic , unde frecventa este
zero , fenomenele iritative sunt cele mai mari :

abraziuni
dermatoze
epiteliale

arsuri
4. Principiul dozării intensității curentului electric:

I la contracție
I la contracție musculară
musculară tetanizantă
I la înțepătură submaximală

I la
furnicătură

Intensitate
la vibrație:
senzația
cea mai
slabă de
curent pe
care
pacientul
 În principiu

Pentru
In afecțiuni acute, În afecțiuni
electrostimulare
pentru efectul cronice, pentru
se prescrie
antalgic, se efectul antalgic, se
intensitate la
prescrie prescrie
contracție
intensitate la intensitate la
musculară
vibrație furnicătură
submaximală
 Caracteristici particulare ale CG
Caracteristici fizico-biologice
Curentul galvanic traverseaza tesuturile sub patru forme de
propagare
1. electrolitic - sub actiunea curentului galvanic ,
umorile (sange , limfa , lichide interstitiale)
organismului se disociaza in ioni pozitivi si negativi ,
care migreaza spre electrozii de semn contrar

ionii + (cationii) ionii - (anionii)

migreaza spre catod migreaza spre anod
(electrod negativ) (electrod pozitiv)
Consecintele disociatia ionica tisulara (prin fenomenul de electroliza)
sunt :

migrarea polara a ionilor (spre electrozii de semn opus)

electroliza biologica

ionoforeza (deplasarea ionilor prin structurile organice

semipermeabile sub actiunea curentului galvanic)
2. electroforetic - moleculele nedisociabile adsorb la suprafata
ioni + sau - si se deplaseaza , sub actiunea curentului galvanic
, spre electrodul pozitiv sau negativ , in functie de incarcarea
lor ionica

3. electrosmotic - deplasarea apei prin structuri tisulare datorita

tensiunii electromotoare

4. protonic - eliberarea de protoni din structurile tinta

permisibile sub actiunea curentului galvanic si deplasarea
acestora
 Efectele fiziologice
generale
efect caloric minimal la locul de aplicare

efecte vasomotorii - vasoconstrictie sub electrodul

pozitiv, vasodilatatie sub electrodul negativ

fenomene electrolitice - reactie acida sub electrodul

pozitiv, reactie bazica sub electrodul negativ

efecte metabolice locale

Efectele fiziologice polare
Efectele polare - efectele produse de curentul
galvanic prin intermediul electrozilor aplicati asupra
tesutului tinta

Sub cei doi electrozi apar fenomene polare de tip

diferit:
1. Anelectrotonus (la electrodul pozitiv - anod)
 mediul tisular de sub anod devine acid , de aceea , electrodul este
acoperit cu un strat de material hidrofil , imbibat cu o solutie bazica slaba ,
pentru inlaturarea riscului de arsura caustica acida
 sub electrodul pozitiv , la aplicarea curentului galvanic , se produce
analgezie
 catre anod migreaza si se lizeaza hematiile - efect trombolitic
 scaderea excitabilitatii , hiperpolarizare
2. Catelectrotonus (la electrodul negativ - catod)
 mediul tisular de sub catod devine bazic , de aceea , electrodul este acoperit cu
un strat de material hidrofil , imbibat cu o solutie acida slaba , pentru inlaturarea
riscului de arsura caustica bazica (necroza de colicvatie)
 prin aparitia potentialului de actiune , creste excitabilitatea tisulara la
electrostimuli ,se produce blocaj prin depolarizare excesiva sau blocaj catodic
sau oboseala catodica
 sub electrodul negativ se produce excitostimulare
Astfel se explică cu argumente electrofiziologice, de
ce atunci când urmărim efecte excitatorii,
electrodul ce trebuie aplicat pe zona vizată este
catodul.

Concomitent cu fenomenele de tip polar, la trecerea

curentului prin țesuturi apar și fenomene de tip
interpolar, asupra sistemului nervos si sistemului
circulator.
 Efecte fiziologice
interpolare
• Efecte interpolare - efecte produse de catre curentul galvanic la
parcurgerea zonei dintre electrozi

1. SNC

galvanizarile descendente galvanizarile ascendente

(pozitiv proximal , negativ (pozitiv MI , negativ MS) -
distal) - efect sedativ , scad cresc ROT , cresc
ROT, scade excitabilitatea , excitabilitatea , apare
apare narcoza galvanica convulsia galvanica
2. SNP

 pe fibrele senzitive - efect analgetic la pol pozitiv(+) ,

prin cresterea pragului de sensibilitate dureroasa cu
hiperpolarizarea membranelor celulare

Receptorii senzitivi din tegument inregistreaza la aplicarea

curentului galvanic o senzatie de furnicatura, intepatura
fina, senzatie de arsura sau chiar de durere (in functie de
intensitatea curentului)
2. SNP

pe fibrele motorii - efect stimulator la pol negativ

(-), cu cresterea excitabilitatii, cu depolarizarea
membranelor celulare

O creștere mai bruscă a intensității curentului, dar și

scădere bruscă, determină o contracție musculară
promptă. Acestă acțiune este utilizată de exemplu
în aplicațiile premergătoare – cu scop de pregătire
a fibrelor musculare- în tratamentul cu curenți
excitatori ai musculaturii denervate.
2. SNP

 pe fibrele vegetative vasomotorii - efect

hiperemizant si vasodilatator, biotrofic prin
imbunatatirea nutritii tisulare si de resorbtie crescuta a
exsudatelor si edemelor locale

Dupa o perioada de vasoconstrictie se instaleaza o hiperemie

prin vasodilatatie reactiva, manifestata prin aparitia unui eritem
cutanat la locul aplicarii si o crestere moderata a temperaturii
locale, resimțită printr-o senzatie de căldura plăcută. Aceasta
reactie se mentine si dupa intreruperea curentului, fiind mai
pronuntata si mai persistenta sub electrodul negativ, disparand
lent dupa cateva ore.
3. SNV
efect neuroendocrin cu caracter general

3. Sistem circulator
 hiperemie cutanata , vasodilatatie reactiva dupa o scurta
vasoconstrictie initiala , mai pronuntata sub electrodul
negativ
efect vasculotrop , rezorptiv
5. Organe de simt

Reacțiile vizuale -numite fosfene- se produc ca senzații

luminoase în forma de puncte, bastonașe, cercuri de culoare
galbene sau alte culori;

Reacțiile auditive se manifesta prin acufene – zgomote în

urechi;

Reacțiile labirintice – amețeli, cu deviația capului spre

dreapta (la normal) sau spre partea bolnavă;

Reacțiile gustative se traduc printr-un gust metalic,

astringent, la polul negativ și printr-un gust acru la polul
pozitiv.
Ambele fenomene, polare și interpolare sunt urmate de modificări
fiziologice de tipul:

decontracturante vasodilatatorii

miorelaxante analgetice
 Din punct de vedere metodologic, curentul galvanic,
fiind un curent electric continuu, elementele de
variabilitate sunt:
 intensitatea curentului: dozată obiectiv, dar și subiectiv(
intensitatea la senzația de furnicătură plăcută)
 durata aplicației.

Curentul galvanic nu are acțiune de neglijat, uneori

determinând concomitent cu efectul analgetic și efecte
negative de gravitate variabilă:
 arsură
 escară cutanată
 necroză celulară
 infecție
 Arsura cutanată poate fi datorată atât
factorului electric cât și factorului chimic.
 Factorul electric poate determina arsura cutanată, în funcție de
densitatea sarcinilor electrice, limita superioară fiind de 0,1
mA/cm2 de suprafață electrod.
 Modificările chimice sunt determinate de realizarea sub electrozi,
secundar electrolizei, a unor structuri noi de tip acid sub anod și
de tip bazic sub catod, care pot duce la arsuri chimice.

Acest risc poate fi prevenit prin utilizarea unui

strat de compresă hidratată( cu grosime de 1,5 cm)
care să îmbrace electrozii.
 Numai curentul unidirecțional polarizat permite
efectul ionizant(cazul curentului galvanic).

Efectele curentului galvanic depind de numeroși

factori:
-calitatea electrodului(formă, dimensiune,compoziție)
-calitățile curentului(intensitate, densitate, direcție,
sens, durată)
-anumite proprietăți ale organismului legate de
comportamentul bioelectric( starea tegumentului,
rezistența electrică, reactivitatea organismului)
Metodologia de aplicare
Galvanizare
Baia galvanică
simplă

Ionogalvanizarea
sau Iontoforeza
 Galvanizare simplă
Reprezinta modalitatea de aplicare a curentului galvanic
uscat , prin intermediul a doi electrozi.

Modalitati de aplicare si prescriere

 zona unde se aplica
 metoda - bipolara (doi electrozi simetrici) densitatea de sarcini
electrice este egală sub ambii electrozi
- monopolara (electrozi de dimensiuni diferite) un
electrod de suprafață mai mare, densitatea de sarcini electrice
scade, denumit pol indiferent iar celălalt,mai mic, pol activ.

 modalitatea de aplicatie - transversala (de o parte si de alta a

unui segment articular )
- longitudinala (de-a lungul unui
segment de membru)
 dimensiunile electrozilor
o materialul din care sunt constituiti
o pot fi 20/10 cm , 10/10 cm , 2/2 cm
o necesitatea impaturirii in strat hidrofil gros imbibat in apa
distilata
o daca se urmareste obtinerea unui efect analgetic , electrodul
activ este cel pozitiv , iar daca se urmareste obtinerea unui
efect excitant , electrodul activ este cel negativ .

 intensitatea curentului
o I la furnicatura este intensitatea prag pentru curentul galvanic
o I la prag (furnicatura placuta) in afectiuni cronice si sub prag
(vibratie) pentru afectiuni acute
o I nu se va creste treptat in timpul sedintei - risc de dermatoza
electroterapica sau arsura
o se stabileste un prag numeric al intensitatii (in mA) raportata
la suprafata electrodului ales , care corespunde cu 0.1
mA/cm2 de electrod
 durata tratamentului trebuie sa fie suficient de
lunga , in general 20-30 minute

 ritm de aplicatie – zilnic sau la doua zile

 numarul sedintelor necesare este de 8-10 in formele

acute si 12-15 sau mai mult in cele cronice
Tipuri de aplicatii

paravertebrala

• de o parte si de alta a unui segment vertebral , se pozitioneaza electrozii paralel intre ei si

cu axul apofizelor spinoase , pe masa musculara paravertebrala

longitudinala

• de-a lungul unui segment de membru

• Varianta - aplicatie longitudinala bifurcata – un electrod paravertebral lombar (pozitiv) si
unul la nivelul membrului inferior (negativ)

transversala

• ex. la sold , genunchi

• Formula pentru dozimetrie la prag
Aria (suprafata electrodului) x 0.1 = intensitatea
- poate fi folosita in afectiunile cronice
- este doza maxima folosita in afectiunile acute , pentru o durata a
sedintei de max. 30 minute . Ex. electrod 20/10 , I = 20x10x0.1 =
20 mA
- in tehnica monopolara , pragul intensitatii se calculeaza dupa
electrodul cel mai mic (activ)
• Formula pentru dozimetrie maxim recomandata
Aria (spurafata electrodului) x 0.15 = intensitatea
- este doza maxima in afectiunile cronice . Ex. electrod 20/10 ,
I = 20x10x0.15 = 30 mA
- in tehnica monopolara , pragul intensitatii se calculeaza dupa
electrodul cel mai mic (activ)
 Baia galvanică
Se aplica pentru tratarea unor regiuni mai intinse sau a
intregului corp . Ele imbina efectul curentului galvanic cu
efectul termic al apei , care devine un mijlocitor intre electrozi
si tegument . Curentul este repartizat pe o suprafata
corporala mare, astfel densitatea de curent de pe tegument
este mai redusa, neexistand risc de arsura cutanata .

Băi parțiale pentru membre

Băi generale-baia Stanger.
(superior, inferior)
 Avantajul acestei metode este dat de
asocierea:
-dintre efectul galvanic care determină vasodilatație
-și efectele apei (36-36,5⁰C) prin care se descarcă o
parte din greutatea segmentului imersat, iar
temperatura acționează sedativ, miorelaxant.
Curentul galvanic se realizează prin intermediul apei și în
funcție de modul de închidere a circuitelor avem:

Baie galvanică 4 celulare, se folosesc două circuite, unul

se închide la nivelul membrelor superioare, altul la
nivelul membrelor inferioare

Aplicații “2 celulare”, utilizând numai un circuit,

doar pentru MS, sau MI, sau pentru un hemicorp.

Aplicații monocelulare, în care circuitul include numai

unul dintre membre și un pol indiferent plasat cervical
sau lombar
• Baie 4 celulară

 Este cea mai folosita .

 Se umple cu apa la 37.5°C , pana la jumatatea bratelor
(antebratele asezate in cuve) sau a gambelor , pacientul
stand asezat pe un scaun .
 Timpul de aplicare recomandat este de 20 – 30 minute .
 Efectele tin de polaritatea aleasa , pentru cei patru
electrozi din fiecare cuva
 bai galvanice descendente - in cuvele pentru MS electrozii au polaritatea
pozitiva , iar cei pentru MI au polaritatea negativa, respecta sensul de
curgere al curentului electric (+ → -)

Efectele asupra SNC sunt sedative , ajungandu-se la narcoza galvanica .

Efectele cardio-vasculare - accelereaza fluxul sangvin in circulatia pulmonara

- creste afluxul de sange oxigenat spre inima dreapta
- creste afluxul de sange arterial spre sistemul port
- favorizeaza descarcarea cordului spre periferie

Efecte la nivelul - MS - miorelaxant , analgezic

- MI - electrostimulant
 bai galvanice ascendente - in cuvele pentru MS electrozii au
polaritatea negativa , iar in cele pentru MI polaritatea pozitiva

Efectele asupra SNC sunt excitante , ajungandu-se la convulsia

galvanica

Efectele cardio-vasculare - accelereaza fluxul sangvin din MI catre

inima dreapta (incarca cordul cu sange din periferie) si il directioneaza
spre circulatia pulmonara

Efectele la nivelul musculaturii - MS - electrostimulant

- MI - miorelaxant , analgezic
 bai galvanice de acelasi semn pe partea dreapta/stanga -
electrozii de pe un hemicorp au aceeasi polaritate , pe celalalt
hemicorp polaritatea opusa

Efectele pe hemicorpul cu polaritatea - pozitiva sunt analgetice

- negativa sunt excitante ,
de electrostimulare
 Baia Stanger

-o formă particulară de
baie galvanică care
utilizează imersia
generală
-efect vasodilatator
semnificativ și efect
hipotensor
-direcția circuitelor poate
fi de tip ascendent sau
descendent.
 Ionogalvanizare-
iontoforeza
 Reprezinta metoda de electroterapie prin care se
introduc , cu ajutorul curentului galvanic , substante
farmacologic active. Bazandu-se pe pe fenomenul de
electroliză, substanțele farmacologice, ionizabile, se
plasează cu ionul activ terapeutic sub electrodul de
același semn.

 Invelisul hidrofil al unui electrod va fi imbibat cu o

substanta medicamentoasa , iar efectele obtinute vor
cumula efectele specifice ale curentului galvanic cu
cele ale substantei farmacologice active alese .

 Se obtin efecte de tip analgetic, hiperemic, trombolitic,

trofic, cheratolitic
La anod clorura de calciu 2%-5% , scop miorelaxant
(pozitiv) , se
aplica cationi sulfat de cupru 2% , scop fungicid

hidrocortizon 0.5%

dexametazona

sulfat de zinc

hialuronidaza , scop antiedematos

La catod acid acettic2%-5% , trat tendinita calcifianta

(negativ) , se
aplica anioni -
salicilati 2% ,
efect antialgic
iodura de potasiu 1%-3% , efect de activare a conducerii
nervoase
Cantitatea si calitatea substantelor introduse prin ionogalvanizare
depinde de:

 intensitatea curentului galvanic aplicat

 substanta activa aleasa

 greutatea moleculara (substante cu greutate moleculara mare patrund intrategumentar
superficial , minimal)
 polaritatea substantei alese (se alege un electrod de aceeasi polaritate cu substanta de
introdus , pe principiul respingerii reciproce , astfel incat , substanta activa sa fie
directionata intrategumentar
 concentratia de substanta activa aleasa (se recomanda concentratii mici)

 tesutul tinta
 concentratiile de H+ , migratia ionica competitiva . Nu se poate cuantifica ce cantitate de
substanta se introduce prin ionogalvanizare
Indicatii:

reumatologie , afectiuni
dermatologie oftalmologie
aparat locomotor vasculare

artrite
acnee, alergii
artroze arterite
eczeme conjunctivite bursite
furunculoze tromboflebita
irite , sclerite mialgii limfangite
ulcere atone
nevralgii
Stimularea transcutanata cu curent galvanic (transcranian

direct current stimulation , tDCS)

Reprezinta aplicarea de
curent continuu (galvanic , direct) de
intensitati mici , 1-2 mA , transcranian
, prin intermediul unor electrozi de
dimensiuni variabile , singulari sau
integrati intr-un sistem de tip casca
EEG , in functie de aparat .

Principiul terapeutic al tDCS

este neuromodularea electrica , cu
scopul de a modifica excitabilitatea
corticala si a influenta reteaua
electrica neuronala (efect facilitator la
anod si inhibitor la catod
Mecanismele stimularea neuroplasticitatii calciu-dependenta ,
intime stimularea neuronilor glutamatergici , in special la
neuronale
activate dupa nivelul cortexului motor primar , potentand reluarea
aplicarea functiilor motrice
tDCS sunt:
activarea receptorilor N-methyl-D-aspartate si
BDNF (Brain-derived neurotrophic factor)

neuromodulare dopaminergica , cresterea nivelului

de dopamina determinand cresterea performantelor
cognitive
• Reactii adverse

dermatoza
hipoestezie cefalee
electrotera greata
locala usoara
pica
 Indicatiile galvanoterapiei

1. Afectiuni ale SN:

• nevralgii si nevrite diverse: nervul sciatic, plex
cervicobrahial, meralgiaparestezica, nevralgia de femuro-
cutanată
• pareze, paralizii : paraliziile flaste ale membrelor, de
diferite etiologii;
• distonii neurocirculatorii
 2. Afectiuni ale aparatului locomotor:

 sechele posttraumatice: post entorse, luxatii,

contuzii
 reumatice: mialgii si neuromialgii, tendinite,
tenosinovite, bursite, epicondilite,periartrite,
artroze, artrite, poliartrita reumatoida,
spondilita anchilopoetica;
 3. Afectiuni ale aparatului cardiovascular:

- tulburari de circulatie periferica: boala

Raynaud, acrocianoza, degeraturile,
arteriopatia obliteranta
- flebitele in faza subacuta si cronica;
- boala hipertensiva in stadiul neurogen
 Contraindicațiile CG
Sunt CI generale ale fizioterapiei aplicabile și CG dar
există și
Contraindicații specifice CG
Nu pe tegumente ne-indemne, leziuni tegumentare indiferent
de cauza acestora: alergice, infecțioase, postraumatice,
postarsură, varicoase etc.

Nu pe zone cu tulburări de sensibilitate-indiferent de cauza

acestora

Nu se aplică persoanelor cu hipersensibilitate/ intoleranță la

curent

Nu se aplică persoanelor cu hemofilie, discrazii sangvine

obiectivate, tulburări de coagulare, boli hematologice cunoscute.
Electroterapia de electrostimulare
Acest grupaj terapeutic este caracterizat prin:
 Aplicația directă a electrozilor pe tegument, cu
închiderea unor circuite de curent electric( de tip
galvanic, de joasă frecvență cu impulsuri, de medie
frecvență).
 Apariția la închiderea circuitului, a efectelor de
excitare, electrostimulare.
Efectele electrostimulării sunt în principal de tip
-excitomotor
-analgetic
 Acțiune ionizantă Acțiune
ce permite excitomotorie, pe
penetrația musculatura normal
Acțiune antalgică,
substanțelor chimice inervată, sau pe
prin blocarea
prin piele, datorită musculatura striată
transmiterii durerii
acțiunii particulare a denervată(deficit
curentului galvanic- motor de tip
galvanoterapie periferic)
Motivația utilizării curentului electric de excitare în
scop terapeutic are la bază particularitățile
electrice ale membranelor celulare :
-membrană trilamelară și soluții de continuitate la
nivel membranar
-sarcini electrice repartizate diferențiat, de o parte și
de alta a membranei celulare
-prezența pompelor ionice
Contractia musculara are loc
datorita trecerii influxului nervos
din nervul motor in fibra
musculara in zona placii motorii,
la nivelul sinapsei
neuromusculare. Muschiul
formeaza cu nervul o unitate
motorie cu caracter de unitate
functionala. Acest ansamblu este
alcatuit din neuronul motor aflat
in cornul anterior la maduvei
spinarii, axonul si colateralele
sale, cat si fibrele musculare
aferente cu toate sinapsele
respective
 Numărul de fibre musculare inervate de un
motoneron medular reprezinta rata de inervație si
diferă, în funcție de activitatea desfășurată de
mușchiul respectiv.
Fibrele musculare care apartin unei unitati
motorii sunt inervate intotdeauna sincron.
Fibrele musculare ale unei unități motorii sunt
intricate și printre unitățile motorii de vecinătate,
ceea ce asigură gradarea contracției.
 Ionii de calciu au un rol în transmiterea excitației
la nivelul sinapsei neuromusculare, prin urmare în
declanșarea contracției la nivelul miofibrilelor.
În urma unui deficit de calciu are loc creșterea
excitabilității neuromusculare, apărând contracții
spontane la nivel muscular. Semnul clinic care pune
în evidență deficitul de Ca este Chvostek. Semnul
Chvostek reprezintă un spasm anormal al mușchilor
faciali care este evidențiat prin percuția ușoară a
nervului facial. Acest semn indică de regulă o
hipocalcemie, însă poate să apară fiziologic la
aproape 25% dintre persoane.
 Bibliografie
1. Onose G., Recuperare, Medicina fizica si
Balneoclimatologie, Ed. Medicala, 2008
2. Nica A. S,, Compendiu de medicina fizica si
recuperare, Ed. Universitara Carol Davila, 1998
3. Daia C., Electroterapie Principii practice, Ed.
Universitara Bucuresti, 2019
4. Daia C., Examenul local in recuperare, Ed. Universitara
Bucuresti, 2018
5. Radulescu A., Electroterapie, Ed. Medicala S.A., 2017
6. Tache G.O., Fizioterapia-prezentare si aplicatii in
patologia medicinii dentare, Curs si Lucrari Practice
Anul V, Bucuresti, 2006
MG VI CURS 4
ELECTROTERAPIE 2
Ș.L. Dr. Mădălina-Codruța Verenca
 TERAPIA CU CURENȚI
DE JOASĂ FRECVENȚĂ
Frecvența utilizată terapeutic se înscrie între 0,1 ÷ și
300 -400 Hz.
Curenții de JF sunt folosiți pentru electrostimularea
unor substraturi biologice cu excitabilitate specifică cum ar
fi:
• structurile musculare striate
• sistemul nervos
 1. Aplicația pe un substrat neuro-
muscular normal inervat
Urmărește stimularea electrică:
 În scop antalgic( prin interferarea cu traseele de
transmisie a impulsurilor algice)
 În scop de stimulare a musculaturii striate efect
excito-motor
 În scop de stimulare a musculaturii netede
vasculare: efecte vaso-active, prin stimularea
musculaturii din pereții vaselor.
 Utilizarea unor frecvențe mici, 1-50 Hz, sunt
urmate de efecte de stimulare pe musculatura
striată, producând:
-contracții unice de tip secusă, frecvența 1-10
Hz
-sau contracții de tip tetanic 30-50Hz.

Cele mai fiziologice tipuri de impulsuri pentru

stimularea musculaturii cu inervație păstrată sunt
impulsurile rectangulare(30-50Hz).
 Impulsurile rectangulare
Se folosesc în caz de :
 Imobilizare post fractură, în aparat gipsat, în
aparatul gipsat se lasă ferestre pentru aplicarea
electrozilor
 Hipotrofii accentuate după imobilizări prelungite,
adulți și mai ales vârstnici.

În situațiile menționate se preferă KT(dacă nu

este CI) sau o asociere între KT și această
electrostimulare.
 La frecvențe mai mari de 60-70 Hz, se constată
instalarea efectului analgetic, cu efectul cel mai
important la 90-100 Hz.

Ca forme de aplicație pentru curenții de JF cu

impulsuri menționăm:
 Curenți rectangulari
 Alternativi sinusoidali
 Exponențiali
 Trapezoidali
 Triunghiulari
 Faradici și neofaradici.
Dintre aceste tipuri de curenți se
utilizează cu frecvență mai mare
CDD=curenții diadinamici. Sunt curenți de JF, derivați
din curentul de la rețea(curent alternativ sinusoidal,
50Hz), redresat( se elimină semiunda negativă din
cadrul ciclului oscilator, rămânând doar semiundele
pozitive) și modulat obținîndu-se două forme de
bază:

MF-monofazat fix-analgetic dar și îmbunătățește

troficitatea țesutului conjunctiv

DF-difazat fix –efect analgetic rapid

Curenți diadinamici: CDD
Curentul sinusoidal de la rețea
are o frecvență de 50 Hz(50 MF:50 impulsuri(pozitive/s)-
cicli oscilatorii/s) frevență joasă
 MF
• Frecvențele joase(0-50 imp/s) au efect excitomotor.
Cu cât frecvența este mai scăzută, cu atât efectul
excitomotor este mai pronunțat.
• MF efecte: excitomotor
crește tonusul muscular
produce vibrații care acționează ca un
masaj electric profund
tonicizează pereții arteriali datorită
acțiunii vasoconstrictoare pe care o exercită
 Difazatul fix DF
Frecvența va fi 100
Redresare bialternanță impulsuri(pozitive)/s
 DF
• 100 Hz/s este o frecvență înaltă
• Are efect antalgic
• Crește pragul sensibilității la durere
• Efect simpaticolitic
• Este folosit ca modalitate de debut
 Perioada scurtă (PS) se obține:
1s MF +1s DF
PS are efecte intermediare:
 Excitator tonizant acționând ca un masaj electric
pe musculatura netedă și striată
 Efect rezorbtiv
 Efect antalgic de lungă durată
 Frecvența 75 imp/s
 Perioadă lungă(PL)
 Se obține prin trecerea progresivă de la MF la DF
(PL=80-90 imp/s)
 Are efecte intermediare dar spre antalgic
 Miorelaxant persistent pe musculatura striată și
netedă
 Decongestiv
 CDD: ritmul sincopat(RS)
 Se obține prin adăugarea la o secundă de MF, o secundă de
pauză, apoi ciclul se reia.
 Frecvența: 50+0 25imp/s
 Efecte excitomotorii
 Are cel mai pronunțat efect excitator, tonizant, acționând
caun masaj electric pe mm netedă și striată normoinervată
 Pentru că CDD se utilizează pe un substrat
neuromuscular normal inervat și utilizarea uneia din
cele două formule de bază pentru un timp mai
îndelungat produce acomodarea, cele două
forme se utilizează modulat printr-o alternanță de
DF și MF cu PS(perioadă scurtă ), PL (perioadă
lungă) si RS(ritm sincopat).
 Concluzii CDD
25 imp/s 50 75 80-90 100imp/s

RS MF PS PL DF
excitomotor excitomotor excitomotor miorelax
antalgic
masaj electr analgezie antalgic
 Indicațiile privesc afecțiunile
reumatismale, posttraumatice,
tulburările circulatorii
Efect predominant Efect predominant
excitomotor: antalgic:
 MF  DF
 PS  PL
 RS
Durata ședinței: 4-8-10
minute.
 Indicații CDD
 Reumatism abarticular: PSH, bursite, tenosinovite,
fibromialgie
 Reumatism degenerativ: artroze
 Reumatism inflamator: PR, SA, gută-în afara puseului
inflamator acut
 Post traumatic: sechele contuzii, entorse
 Medicina sportivă: contracturi mm.
 Neurologie: HD, algoneurodistrofia
 Contraindicatii
• Generale ale fizioterapiei
• Specifice :
• Nu se aplică pe tegumente ne-indemne/ leziuni
tegumentare
• Nu se aplică pe zone cu tulburări de sensibilitate
• Nu se aplică persoanelor cu hipersensibilitate/intolerantă
la curent
 Electrostimularea pe un
substrat muscular denervat
În cazul musculaturii denervate, în perioada
denervării, se constată o degenerescență
progresivă a structurii musculaturii striate,cu apariția
de țesut fibros necontractil.
Fibrele musculare care degenerează își
modifică parametrii electrofiziologici, nu mai
răspund la electrostimulare în parametrii fiziologici
(curenți rectangulari).
 Fibrele denervate încep să aibă comportamentul
fibrelor musculare netede, răspunzând doar la stimulii
cu intensitate progresivă, aplicați timp îndelungat-
electrostimulare ce se realizează utilizând curenți de
JF în impulsuri cu pantă progresivă de tip:
 Curenți exponențiali
 Curenți triunghiulari
 Curenți trapezoidali
- în acest caz nu se mai constată acomodarea
-utilizarea curenților cu pantă determinând
acomodarea unităților normal inervate
-realizând astfel o electrostimulare selectivă pe
musculatura denervată.

Înainte de electrostimulare se determină

parametrii pe mm denervată(pantă, intensitatea
curentului, durata stimulării) și se pregătește
substratul prin alte proceduri fizice cu efect trofic:
galvanizare, baie galvanică, masaj.
• Stimularea cu impulsuri triunghiulare este forma
utilizată în mod frecvent pentru stimularea
musculaturii scheletice care prezintă deteriorarea
integritații nervilor periferici în urma traumatismelor.

• Această stimulare are drept obiectiv să prevină, sa

oprească sau să incetinească instalarea atrofiei
musculaturii denervate
 Atenție
La aplicația curenților excitomotori se evită:

 zonele cu edem localizat

 zonele cu aderențe musculare și cicatrici recente
 zonele cu tulburări de sensibilitate termică
 infecții locale
 leziunile dermatologice
 aplicațiile locale în zona materialelor de osteosinteză.
 Curenții de medie frecvență
-curenti alternativi
-frecvența utilizată în scop terapeutic este cuprinsă
între 3.000-10.000 Hz, aplicația lor ieșind din
domeniul fiziologicului
-permite aplicarea nedureroasă și profundă a unor
intensități mai mari de curent
-excitația poate fi produsă la oricare dintre poli, chiar
concomitent dacă aceștia sunt dispuși simetric.
-se obține o blocare reversibilă a conductibilității
nervoase.
 Curenți interferențiali(CIF)

-se folosesc două circuite de curenți alternativi de MF,

decalați sau difazați cu 100Hz. La locul de
încrucișare a celor doi curenți, endotisular, rezultă
un curent de 100 HZ care se propagă după un
vector, care mătură 360⁰ la fiecare interferență.
 Trenul de frecvență obținut are
următoarele efecte

 Acționează în profunzime datorită rezistivității

cutanate scăzute(avantaj față de JF)
 Produce stimularea musculaturii striate
 Acționează vasculotrop
 Produce analgezie

De menționat avantajul aplicației folosind atât

forma manuală fixă, cât și forma spectru cu baleiaj
de frecvență 0-100Hz, schimbat ritmic la 15 s.
 INDICAȚII TERAPEUTICE CIF

1. AFECȚIUNI ALE APARATULUI LOCOMOTOR:

 de tip reumatismal (cu abord dificil în profunzime
șold, genunchi, zona lombosacrofesieră) :
gonartroza, coxartroza, scolioze, periartrita
scapulo-humerala, fibromialgie
 posttraumatic : entorse, luxații, sindrom
algoneurodistrofic, edem posttraumatic, redoare
articulara,
 neurologic periferic : nevrite, tulburări vegetative,
hernie de disc
2. AFECȚIUNI VASCULARE PERIFERICE: de tip arterial
cât și veno-limfatic

3. AFECȚIUNI VISCERALE: din sfera

-digestivă: dischinezie biliară, atonii post operatorii
-reno-urinară: incontinență vezicală, hipertrofie de
prostată

CI aceleasi cu aplicațiile anterioare.

CURENTUL DE ÎNALTĂ
FRECVENȚĂ
Înalta frecvență reprezintă aplicarea terapeutică a
câmpului electric și magnetic de înaltă frecvență și
a undelor electromagnetice cu frecvență peste 300
kHz.
Se caracterizează prin:
 Nu are efect electrolitic
 Nu provoacă excitație neuromotorie
 Are efect caloric de profunzime care durează
peste 24 ore fără să angajeze termoreglarea
 Actiunea este in profunzime
Efecte biologice
Radiația electromagnetică de înaltă frecvență
este absorbită la om de elemente tisulare bune
conducătoare și este transformată în căldură.
Această încălzire a țesutului fără influențarea
pielii se numește diatermie.
Încălzirea țesutului cu unde cu frecvență înaltă
are drept efecte:vasodilatația, rezorbția,
spasmoliza, analgezia.
.
 CLASIFICAREA CURENȚILOR
DE ÎNALTĂ FRECVENȚĂ
 Diatermia cu unde lungi (TECAR)
 Diatermia cu unde medii
 Diatermia cu unde scurte
 Microundele radar.
În practică se folosește terapia cu TECAR, unde scurte
și microunde.
 UNDELE SCURTE
Au două modalități de aplicare: inductiv sau capacitiv.
DIATERMIA CAPACITIVĂ
Cel mai folosit sistem este cel cu electrozi
condensatori-două discuri metalice cu
diametrul de 10-20 cm izolați prin
îmbrăcăminte de sticlă sau plastic.
-
 Metodologia de aplicare a
tratamentului cu unde scurte

-regiunea de tratat se introduce între armăturile

condensatorului
-se îndepărtează corpurile metalice
-pentru stadiile acute se folosesc doze aterme și
oligoterme I,II, timp de 1-5-10 min
-pentru stadiile cronice: dozele medii și calde III și IV
timp de 20 de minute
 Indicații terapeutice
unde scurte
 Procese subacute și cronice ale aparatului
respirator: sinuzite, traheite, astm, pneumopatii
 Ale aparatului digestiv: distonii vegetative
 Ale aparatului urogenital: metroanexite,
periviscerite
 Procese reumatismale articulare, degenerative
 Nevralgii, nevrite
 Pregătirea musculaturii pentru kinetoterapie
 Contraindicațiile undelor scurte
 stări acute, hemoragice, ischemice, TBC, tumori benigne și
maligne
 zonele unde există material de osteosinteză – pace-marker
cardiac
 nu este permisă purtarea de obiecte metalice în timpul
procedurii
 zonele cu tulburări circulatorii sau trofice: arteriopatii
obliterante, varice
 se evită aplicarea în zona globilor oculari, zonele
umede/transpirate
 la femei în perioada de ciclu mentrual și sarcină
 boala Basedow (agitație severă post terapie)
Atentie!, se vor proteja ochii – expunerea poate duce la
dezvoltarea de cataractă.
 ULTRASUNETUL
vibrația ultrasonică-ultrasonoterapia

 Sunt produse de un cristal de cuarț care este supus

unor descărcări de înaltă frecvență care îl
deformează succesiv(fenomen piezoelectric).
 Emisia de ultrasunete poate fi în câmp continuu sau
discontinuu.
 Cuantificarea vibrațiilor se face prin exprimarea
puterii în W/cm2
 Vibrațiile se propagă în linie dreaptă în mediile
solide și lichide
 Efecte fizico-chimice ale US
Efectul Mecanic

 Se datorește vibrațiilor care se transmit fiecărei

particule
 Deformarea celulelor are ca efect modificări
electrice la nivelul membranei
 Oscilațiile de potențial electric vor influența
fiziologia, accelerând metabolismul celular și
mitoza celulară
 Alte efecte fizico-chimice
1. Efect termic-caloric: termoterapie profundă în țesutul
țintă

2. Efect de pseudocavitație: formarea unor goluri în

mediul tintă

3. Efect de difuziune: procesul de ultrasonoforeză

4. Efecte chimice: preponderent se produce alcalinizarea

țesuturilor

5. Efecte tixotropice: modificarea citoplasmei din stare de

gel in stare de sol
 Efecte biologice, terapeutice

Aplicațiile locale în emisie continuă au ca efect:

-antalgic, prin blocaj de transmitere a nocicepției(PSH,

torticolis, gonartroze, traumatologia)

-spasmolitic, pe musculatura contractată

-rezorbtiv si vasculotrof:
o Fibrinolitic
o antiinflamator: tendinite, capsulite, tenosinovite,
nevralgii
-metabolic, activând metabolismul celular

-de creștere a permeabilității cutanate

-producere a hipertermiei osoase-dacă este aplicat

pe eminențele osoase, cu riscul arsurii

-degradare a moleculelor de ADN (CI pentru testicul și

ovar)
 Indicatiile ultrasunetului
• Afecțiuni reumatice degenerative articulare:
gonartroză, coxartroză,spondilodiscartroză CDL,
scolioze, etc

• Afecțiuni inflamatorii articulare (reumatologice)

cronice, în afara puseului inflamator acut:
spondilita, PR

• Afecțiuni posttraumatice: sechele postentorse,

luxații, contuzii, scurtarea perioadei de vindecare
în aplicații cu doze mici
 Indicațiile ultrasunetului
• Afectiuni reumatice abarticulare: PSH,
fibromialgie, tendinite diverse, sindrom
miofascial, fasciita plantară

• Afecțiuni neurologice: nevralgii,

algoneurodistrofie, sechele nevralgice post
Herpes Zoster

• Afecțini dermatologice: cicatrice cheloidă,

plăgi atone
Contraindicatiile speciale ultrasunet

 în zona cartilajului de creștere la copii și

adolescenți
 pe zonele cu activitate specială: creier, nu mai
sus de C3, MS, ochi, ficat, splină, plămâni,
cord, vase mari, organe sexuale.
 La nivelul protuberanțelor ososase acoperite,
aflate imediat subcutanat,
 La nivelul fracturilor, în regim continuu, la doze
medii sau mari
 Aplicarea post HD operată
 Metodologia de aplicare-ultrasunet

-pentru a asigura penetrabilitatea se interpune între

piele și capul emițător un gel , ulei de parafină sau
unguente terapeutice
-permanent se asigură o deplasare lentă a capului
emițător pe suprafața tegumentară
-aplicarea se face și în apă
-durata ședinței este până la 8 minute
-bolnavul resimte o căldură plăcută după 1 minut de
tratament
ENERGIA RADIANTĂ
RADIAȚII INFRAROȘII
ULTRAVIOLETE
EMISIA LASER
 Radiații infraroșii
Sunt radiații care determină efect termic
important în aplicațiile generale cu rol de stimulare
a reacțiilor adaptative în homeostazia de
termoreglare
Determină: eritem, pigmentație.
Efecte terapeutice: analgetic, miorelaxant,
antiinflamator.
Modalități de aplicare: becuri cu filament de
wolfram; corpul se plasează la 75cm de sursă, timp
de 15-30 min.
Risc de șoc caloric la pacienți cu tulburări de
termoreglare(paralizii).
 Radiațiile ultraviolete
 Se clasifică în trei categorii: A,B,C
 Sunt absorbite în structurile superficiale ale pielii
 Se eliberează substanțe vasoactive cu efect
vasodilatator și prostaglandine(prostanoid).
 Penetrația este dependentă de lungimea de undă:
cu lungimea de undă mai mică 250nm sunt cele
mai penetrante
 Determina: eritem, pigmentație (prin producerea
accelerată de melanină), hipercheratoză, reacții
fotoalergice
 Efecte terapeutice

 stimularea circulației
 stimularea metabolismului general
 stimulare neurovegetativă și endocrino-metabolică
 stimulează transformarea precursorilor de vitamina
D(U.V.B),
 efect bactericid (U.V.C)
 efect analgezic(doze eritem)
 efecte imunologice: depunerea de anticorpi la
joncțiunea dermo-epidermică
 crește rezistența la infecții
 Modul de aplicare

Este în funcție de sursă:

 Naturală - helioterapie
 Artificială- lămpi cu vapori de mercur de joasă
presiune care emit U.V.A sau de înaltă presiune
care emit U.V. A, B, C.

Energia emisă de lămpile cu presiune înaltă este mare

ceea ce impune o respectare riguroasă a distanței de
75 cm, a timpului de 10 min care nu trebuie depășit.
 Iradierile sunt generale și locale
Iradierea generală se face de la distanța de 1,5
m, crescându-se progresiv timpul pe ședință cu
1 min.
Se obțin efecte de stimulare și remineralizare.
Iradiere parțială: timpul necesar obținerii celui mai
slab eritem. Distanța sursă-tegument în acest
caz este 50cm.
Efectele negative impun necesitatea protecției
ochilor pentru a se evita fotooftalmia și
cataracta iar dozarea terapiei evită atrofiile
cutanate și degenerările cancerigene.
Indicații în:
 pediatrie-stimularea creșterii,
 dermatologie-psoriazis,vitiligo, herpes (UVB)
 reumatologie- reumatism abarticular și degenrativ
 ORL
 hipofuncție glandulară
 neurologie-nevralgii
 Contraindicații
ultraviolete
-în special pentru persoanele cu sensibilitate cutanată
sau formațiuni pigmentare cutanate(potențial de
malignizare),
-vârstele extreme,
-pacientul care foloseste medicatie fotosensibilizantă
-aplicare pe regiunea carotidiana, pe tatuaje, la nivelul
tiroidei
-pacientii cu tromboza venoasă profundă, cu hemofilie,
cu lupus
-se adaugă CI generale din electroterapie.
 LASER (Light Amplification by Stimulated

Emission of Radiation)

(Emisie stimulată de radiație luminoasă amplificată)

Parametrii fizici ai laserului, unități de măsură

• Lungimea de undă: laserul este monocromatic, are
o singură lungime de undă, măsurată în nm
• Puterea de ieșire-mW
• Frecvențe de modulație-Hz nr de oscilații pe sec.
• Densitatea de putere( doza) J/cm2 , energia emisă
pe unitatea de arie.
Efectele biologice ale Laserului de
putere mică( laser non-invaziv)

• Efect analgetic
• Efect miorelaxant
• Efect antiedematos
• Efect de biostimulare
• Efect vasodilatator
Toate aceste efecte sunt confirmate de
studii obiective verificate și validate:
• Îmbunătățirea microcirculației
• Creșterea activității intracelulare a multor enzime,
în mod particular a ciclului Krebs
• Crește circulația oxigenului,
• Utilizarea mai eficientă a glucozei
• Stimulează sinteza de ADN
• Crește activitatea fibroblastelor
• Activarea fagocitozei
• Activarea pompei de Na/K a membranei
• Activarea proceselor metabolice la nivel celular:
parțial prin activarea pompei Na/K a membranei și
a transportului de Ca, parțial prin activarea
sistemului mitocondrial
• Schimbări la nivel local a unor mediatori importanți-
inflamatori(histamină, prostaglandină) sau
endorfine.
 Se folosesc următoarele tipuri de
aplicații:

• Aplicația locală, laser terapia tisulară, cu acțiune

direct la nivel celular, efectele se regăsesc :
o la nivel de țesut cutanat cu efect vasculotrop, stimulând
procesul de cicatrizare; indicat în caz de ulcer cornean,
eczemă, afte, extracții dentare, cicatrici cheloide, ulcer
varicos, herpes, escară,
o la nivelul sângelui sunt activate macrofagele și limfocitele,
determinând creșterea reactivității imunologice a
organismului
o la nivelul țesutului cartilaginos stimulează refacerea
structurilor cartilaginoase
• Aplicația segmentară: în unele tipuri de nevralgii
• Aplicația de tip reflex: iradierea se realizează pe
punctele dureroase și în zonele de conexiune ale
SNV , sub acțiunea radiației laserului cu He-Ne
• Laser acupunctura: utilizează energia în puncte
speciale energetice, localizate pe meridiane,
conform medicinei clasice tradiționale chineze.
Contraindicațiile folosirii LASER:
- În zone injectate cu steroizi în ultimele 2-3 săptămâni;
- În zone suspectate de a conţine ţesuturi
canceroase.
- În zone cu hemoragii active.
- Pe uter cu sarcină.
- Pe gât (în regiunea tiroidă sau a sinusului carotid)
sau piept (nervul vagus sau regiunea cardiacă a
toracelui).
Contraindicațiile folosirii LASER:
 direct peste zone cu răni deschise, dacă acestea
nu sunt acoperite cu o barieră protectoare
transparentă.
 tratamentul ganglionilor simptomatici
 în zona toracică a pacienţilor care folosesc un
pacemaker cardiac.
 pe ochi şi nu va fi aplicat la ochi: focalizat pe ochi
distruge retina.
 la ţesuturi ischemice la persoane cu boli vasculare
unde alimentarea cu sânge nu poate urmări
creşterea metabolică a cererii şi unde pot rezulta
necrozări ale ţesuturilor.
CÂMPURILE MAGNETICE
DE JOASĂ FRECVENȚĂ
Noțiuni minimale de fizică

-un fenomen electric produce unul magnetic

-variațiile unui câmp electric într-un circuit conduc la
apariția unui câmp magnetic variabil
-în interiorul bobinei câmpul magnetic este dispus sub
forma unor linii de câmp
-densitatea liniilor de forță reprezintă suportul fizic al I
cîmpului magnetic. I=T
 Inducția electromagnetică este responsabilă
de fenomenele biologice produse în interiorul
organismului când este plasat într-un câmp
magnetic variabil de joasă frecvență
Tensiunile electrice care iau naștere în structurile
vii pun în mișcare ionii din mediile tisulare, în ritmurile
variațiilor câmpului electric indus magnetic.
• CMJF :
- stabilizează substanțe paramagnetice cu electroni
nepereche: O2, radicali liberi ai acestuia, H,
- inhibă peroxidaza și citocromoxidaza
- activează factori trancripționali genici,
- modulează energetica celulară prin creșterea
producției de ATP la nivel mitocondrial.
 Efecte biologice CMJF
Aplicarea în regim continuu:
 are efect sedativ general,
 analgezic,
 simpatolitic (somnolența,adinamie)
 trofotrop
 efect anabolic asupra metabolismelor

Aplicarea în regim întrerupt (ritmic sau aritmic)

determină stimularea activității SNC, a
metabolismelor (efect catabolic) , a glandelor
endocrine, creșterea tonusului muscular.
 Modalități de aplicare
Există două mari tipuri de
bobine:
 Bobine circulare (“self”) -
generează principala
componentă de câmp,
care se poziționează în jurul
elementelor de schelet
axial al corpului

Cel mai adesea se

poziționează unul la nivel
cervical și unul la nivel
lombar
 Cel de-al doilea tip de bobine, de tip localizator, ce
facilitează concentrarea suplimentară a CMJF, la
diverse nivele ale scheletului, mai ales zonele
distale: pumn, degete, glezne
 Orientarea CMJF terapeutice să nu se afle în
conflict cu orientarea naturală a câmpului geo
magnetic.

O prescripție completă trebuie să cuprindă:

 Tipul de bobină
 Intensitatea câmpului magnetic
 Durata aplicației
 Ritmul de aplicare
 Numărul total de ședințe
 Cronoritmicitatea
 Forma de CMJF aplicată: emisie în regim continuu,
întrerupt ritmic, întrerupt aritmic
 INDICAȚII MAGNETOTERAPIE

 Afecțiuni reumatismale inflamatorii, degenerative,

abarticulare
 Sechele posttraumatice
 Nevroze, distonii neurovegetative
 HTA
 Afecțiuni vasculare periferice,ATS
 Afectiuni respiratorii:traheobronsite
 Afectiuni digestive: diskinezii biliare, ulcer g-d
 Afectiuni endocrine: DZ,hipertiroidie
 Afectiuni ginecologice: dismenoreee, metroanexite,
cervicite, tulburari de climax

CI: sarcină, anemie, hemoragii, pace-maker, epilepsie

 Deep oscillation
• Este o terapie care combină:
 Efectele câmpului electrostatic
 Efectele câmpului magnetic
 Efectele masajului clasic, rezultând o terapie
electrokinetică
 Deep oscillation
Efecte biologice Efecte terapeutice
1. Antiinflamator 1. Antalgic
2. Imunostimulator 2. Antiedematos,
3. Activează vasculotrofic
microcirculația locală 3. Regenerativ
4. Regenerator tisular 4. miorelaxant
5. Anti-fibrotic
6. Psihostimulant
 Deep oscillation
Concluzie, este util pentru:
 Vindecarea rănilor-regenerativ
 Scăderea edemelor, limfedemelor
 Diminuarea durerii
 Deep oscillation-
prescriere
1. Zona de tratat
2. Frecvența câmpului electrostatic ce dorim a fi
furnizată de aparat
3. Modul de funcționare al aparatului, raportul puls-
pauză DI: DP
4. Timpul de aplicare al terapiei: 15-30, funcție de
stadiu( acut, subac., cronic)
5. Regimul de aplicare: zilnic
 Reacții adverse post-
procedură
• Durere severă post-procedură
• Reacție vegetativă post-procedură(micțiune,
transpirație, disconfort)=se oprește procedura,
hipotensiune arterială
• Reacție cutanată locală(roșeață, abraziune)=se
oprește procedura
• Eritem tegumenter ușor local= fenomen tranzitoriu,
se remite în 1-3 ore
• Eritem tegumentar local persistent=se oprește
procedura
 Indicații speciale DO

1. Poate fi utilizat în siguranță în cazul osteosintezei

sau al oricărui implant metalic
2. Poate fi utilizat în siguranță în tratarea pacienților
cu neoplazii; poate fi aplicat simultan cu
radioterapia și/sau chimioterapia sau imediat
postoperator
3. Poate fi folosit în tratarea afecțiunilor
posttraumatice acute
4. Poate fi folosit în tratarea plăgilor postoperatorii
acute
5. Poate fi folosit din a 2-a zi post partum, în aplicații
locale pentru stimularea lactației
 Bibliografie
1. Onose G., Recuperare, Medicina fizica si
Balneoclimatologie, Ed. Medicala, 2008
2. Nica A. S,, Compendiu de medicina fizica si
recuperare, Ed. Universitara Carol Davila, 1998
3. Daia C., Electroterapie Principii practice, Ed.
Universitara Bucuresti, 2019
4. Daia C., Examenul local in recuperare, Ed. Universitara
Bucuresti, 2018
5. Radulescu A., Electroterapie, Ed. Medicala S.A., 2017
6. Tache G.O., Fizioterapia-prezentare si aplicatii in
patologia medicinii dentare, Curs si Lucrari Practice
Anul V, Bucuresti, 2006
ELEMENTE DE HIDROKINETOTERAPIE
Ș.L. Dr. Mădălina-Codruța Verenca
 Hidroterapia este o metoda de utilizarea apei
in scop terapeutic, fiind o forma de tratament extern.
Hidrokinetoterapia sau gimnastica acvatica este
practicata din cele mai vechi timpuri.
Hipocrate prescria imbaierea si consumul de ape
minerale pentru efectele terapeutice demonstrate.
 Apa poate fi utilizata pentru :
 Proprietatile biochimice ale substantelor continute
( dioxid de carbon dizolvat ,cu efect vasodilatator
periferic)
 Proprietatile fizice prin factorul termic si factorul de
presiune

Apa reprezinta un mediu de facilitate pentru

programele de kinetotarapie ( hidrokinetotarapie sau
kinetobalneoterapie) sau sub forma unor proceduri de
hidromasaj.
Kinetobalneoterapia (KBT)
Totalitate a tehnicilor de kineziterapie practicate asupra unui subiect in apa, in
bazin sau in piscina.

( KBT) utilizeaza :

 apa simpla,
 apa termala sau
 apa de mare si actioneaza:
 moderat
 diferentiat, in functie de componentele chimice, dar asemanator din
punct de vedere al proprietatilor fizice.
Efectele imersiei
 Rolul presiunii hidrostatice:
 Forta cu care corpul este impins de jos in sus si dislocuieste un volum
egal de lichid , este forta lui Arhimede, care se aplica in centrul de
greutate al volumului de lichid dislocat si nu in centrul de greutate al
corpului imersat.
 Imersia corpului in apa este urmata de modificarea greutatii
organismului, de o reducere sau descarcare , procentul variind in
functie de nivelul imersiei:
 La nivel gambier- 95% din greutate

 Până la jumatatea coapsei- 80% din greutate

 Până la linia trohanteriană- 66% din greutate

 Zona omblicală – 50% din greutate

 În zona trunchiului – 33% din greutate

 Până în zona cervicală- 7% din greutate

Avantajele KBT:
 Marele avantaj al hidrokinetoterapiei constă în aceea că în apă,conform
principiului lui Arhimede,corpul pierde din greutate o parte egală cu
volumul de apă dislocuit.Mişcările devin astfel mai lesne de executat şi
recuperarea grupelor musculare deficitare se efectuează în condiţii mult mai
uşurate ca sarcină.
 Posibilitatea de a schimba progresiv nivelul de imersie, deci nivelul de
solicitare mecanică
 Posibilitatea de asistență la mobilizarea activă, când forța musculară e
foarte slabă, având in vedere că în apă sunt suficiente o parte din
unitățile motorii active pentru a realiza mișcarea
 Utilizarea de flotoare pentru a susține o parte sau întregul organism în
unele exerciții
 Imersia facilitează circulația de întoarcere a membrelor inferioare
 Presiunea hidrostatică favorizează o mai bună percepție a poziției
membrelor la stimulii produși în apă
Rolul rezistenței hidrodinamice
 Apa opune o rezistență la deplasarea corpului imersat.
Acest parametru mecanic poate fi folosit diferențiat ,
obținând o solicitare variabilă adaptată aspectelor
fiziopatologice.
 Avantajele rezistenței și imersiei în apă:
 O mișcare foarte lentă întămpină o rezistență nesemnificativă
 Mișcările rapide produc rezistență rapidă importantă
 La creșterea suprafețelor de contact crește travaliul muscular
 Opoziția la un curent de apă permite lucrul mecanic de tip
izometric, fără mobilizarea articulară
 ROLUL TEMPERATURII IN APA

Apa are o conductibilitate termică de 30 de ori mai mare decât a aerului și de

aceea implică serios procesele de termoreglare. Alegerea temperaturii optime
pentru efectuarea exercițiilor terapeutice se face în funcție de scopul urmărit.
Temperatura de indiferenta sau zona de neutralitate termica este temperatura
mediului ambiant la care organismul in repaus isi mentine temperatura centrala,
fara sa puna in joc mecanismele de termoreglare.
Datorita proprietatilor intrinseci ale apei, termoconductibilitate crescuta,
schimburile termice in apa sunt mult mai rapide decat in aer, temperatura
centrala crescand cand temperatura depaseste 35º C si scazand cand
temperatura in apa scade sub 26ºC.
Clasificarea efectelor termice
 Efectele termice diferă în funcţie de temperatura utilizată.
Clasificarea lui Rostan:
2 –12 oC -baie foarte rece
12,5 –18,75ºC -baie rece
18,75 –25ºC -baie răcoroasă
25 –31,25ºC -baie călduţă
31,25 –37,5ºC -baie caldă
37,5 –45ºC -baie fierbinte
Clasificarea lui Boigey:
0 –26ºC -baie rece, care scade temperatura corpului
26 –35ºC -baie neutră, fără efecte notabile asupra temperaturii corpului
peste 35ºC -baie caldă.
Schimbul caloric dintre apa si
corpul uman
 Temperatura corpului la nivelul pielii este de circa 33,5o
C. Pentrubăile terapeutice se utilizează temperaturi de 32–
38oC. Căldura de conducţie şi suprafaţa mare a pielii
(1,5–2m2),caracterizată printr-o inervaţie bogată, asigură
creşterea schimburilor termice într-un timp foarte scurt
(răcire sau încălzire).
 Baia caldă provoacă:
 vasodilatatie periferica, responsabila de o
scadere a tensiunii arteriale, de tahicardie si
cresterea travaliului cardiac;
 Vasodilataţie periferică ce se concretizează
prin înroşirea tegumentelor, un mecanism de
apărare declanşat de sistemul hipofizo–
corticosuprarenal şi care se exteriorizează
prin tahicardie, scăderea tensiunii şi
solicitarea capilarelor neutilizate

 scadere globala a starii de tonus muscular;

 scaderea sensibilitatii periferice cu

modificarea perceptiei la durere.

 Dacă este prea fierbinte (peste38oC), apa

poate avea efecte nocive, provocând în special
o astenie incompatibilă cu activitatea
dinamică.
 Reguli de aplicare

 apa din bazinele de recuperare trebuie mentinute la

temperaturi intre 35 -36 º C, temperatura la care se
produc efecte miorelaxante si antialgice - efectele
cardiovasculare sunt moderate
 baile intre 26 – 31 º C sunt utilizate pentru programe de
exercitii
 baile intre 18 – 26 º C sunt rezervate piscinelor sportive

 baile reci , sub 18 º C sunt utilizate in recuperare numai

sub forma de baie partiala ( maini si picioare) , alternand
cu imersia in baie calda ( peste 38ºC) si realizand baia
alternanta , cu efect vasculotrop, stimuland
vasomotricitatea periferica.
Efectul psihologic
 Imersia în apă este urmată de o stare de confort psihic
sau chiar euforie ( mai accentuată la copii), reacție
psihică care poate fi explicată prin efectul de facilitare
a mobilității diferitelor segmente în apă, creându-i o
stare de confort și încredere.
 Efectul moderat:
 Antalgic
 Miorelaxant
 Decontracturant, completează starea psihică favorabilă
 Indicatii hidrokinetoterapie

A. Sechele post-traumatice:
- fracturi si interventii chirurgicale de rahis si membre
inferioare;
- entorse, traumatisme musculare si tendinoase;
- In politraumatisme cu interesare de parti osoase articulare si
leziuni neurologice;
- In arsuri intinse, in programe de recuperare, in apa sterila
dupa cicatrizare.
B. In suferintele ortopedice de tip distrofii de
crestere:
- scolioze,
- cifoze
- epifizite
- dupa interventii chirurgicale care necesita
mobilizare cu descarcare;
C. In reumatologie:
- leziuni articulare degenerative ( artrozele articulatiilor
mari);
- suferinte reumatismale inflamatorii ( in afara
puseului algic , atat clinic cat si biologic);
- suferintele discale, disco-vertebrale manifestate prin
lombalgie, lombosciatalgie sau nevralgia
cervicobrahiala; descarcarea coloanei in apa si caldura
permit o decontracturare a muschilor paravertebrali, cu
efect de facilitate pentru programele de exercitii in apa;
D. In suferintele neurologice:
- de tip periferic ( polinevrita ) , suferinte cu afectarea fortei musculare;
- sechele dupa leziuni centrale de tip medular ( paraplegia sau
tetraplegia) sau cerebrale si cerebeloase ( traumatisme craniene ,
IMC, hemiplegie)
- scleroza in placi ( in afara puseelor)
- miopatii: mersul si mobilizarea articulara activa
E. In cardiologie si pneumologie
- pentru programele de reantrenare la efort;
- afectiunile cardio-respiratorii, in vederea reantrenarii fizice la efort
(postinfarct miocardic, astm bronsic), cele circulatorii periferice, inclusiv
insuficienta circulatorie venolimfatica de la nivelul membrelor inferioare
F. Alte indicatii:
- recuperarea dupa nastere;
- tulburarile de statica vertebrala la copii.
 Contraindicatii hidrokinetoterapie

I. Contraindicatii legate de starea pacientului:

- afectiuni acute, stari febrile;

- tulburari trofice cutanate

- suferinte ale aparatului locomotor cu evolutie rapida severa (

scleroza in placi, miopatii, cancer);

- afectiuni intercurente care agraveaza suferintele cardiovasculare

si respiratorii si contraindica efortul fizic prin riscul de
decompensare;

- sindromul de involutie senila.

 Contraindicatii hidrokinetoterapie
II. Contraindicatii legate de gradul de solicitare a
exercitiilor in apa:
- afectiuni cardio-vasculare de tip coronarian,
hipertensiunea arteriala instanbila, cardiopatiile
valvulare grave;
- boli infectioase (fistulă, escară, eczemă, micoză),
bronsita acuta, angina, sinuzita, diaree, pot
contamina apa.
- unii pacienți care se tem de imersia în apă sau
prezintă anumite profile psihologice pentru care
imersia este rezervată
Tipuri de bazin
1. bazine de mobilizare
a. Individuale
 cu imersie parțială- pentru recuperarea extremităților
 cu imersie completă- pentru mobilizarea pacientului
b. Colective – imersia 4-6 pacienți simultan
2. bazine de mers:
 cu fundul înclinat
 cu un culoar de mers și scară

3. bazine de înot
 Rolul kinetoterapeutului
 Prescripția este individuală pentru fiecare bolnav
 Kinetoterapeutul trebuie
 să cunoască bolnavii, comportamentul lor obișnuit și limitele
de solicitare,
 să îi încurajeze

Prin intermediul exercițiilor este vizată redobândirea forței

musculare și a capacității de a face efort, redobândirea controlului și
a echilibrului muscular și îmbunătățirea legăturii dintre creier și
mușchi. În cazul în care un mușchi este afectat ireversibil, se
urmărește antrenarea altor mușchi care să preia parțial din funcțiile
celui afectat.
Organizarea programului în apă
 Recuperarea în piscină se poate face zilnic, chiar in
secțiuni de 2 ședințe pe zi
 Tegumentul este pregătit în prealabil , prin aplicație de
duș și după programul în apă pacientul se va odihni cel
puțin 15 min
 În general, secvența ședinței de hidrokinetoterapie se
desfășoară aproape 1 h , din care 20-30 de min baia
propriu-zisă
 Accidente. Incidente
 Rar, există riscul de înecare la adâncimi mai mari, în
condiții de sol alunecos, oboseală, aglomerare în
bazin, situații în care se indică prezența de personal de
supraveghere în bazin
 Alte accidente sunt cele cardiovasculare și tulburările
psihosomatice ( criza de tetanie, comportament
isteric)
 Riscul de infecție este crescut după imersia simultană
si prelungită a mai multor pacienți în acelasi bazin (
toaletă precară și temperatura crescută a apei care
favorizează multiplicarea germenilor)
 Prevenția
 Respectarea regulilor de igienă corporală (dușul cu
săpun)
 Unele plăgi cutanate pot fi introduse in bazin,
protejate cu un pansament bine aplicat, nu oferă o
protecție absolută, se recomandă combinezon de
protecție
 Instalațiile trebuie curățate si dezinfectate frecvent
 Apa din bazine trebuie filtrată și dezinfectată,
controlul calității apei din bazin zilnic
Programele de KBT se grupează:

 Exerciții de încărcare progresivă

 Recuperarea precoce a ortostatismului și mersului-
fractură os portant
 Recuperarea în caz de politraumatisme cu leziuni de
membre superioare
 Recuperarea la pacienți cu orteze sau proteze după
amputație
 Exerciții de mobilizare, de tip activ, utilizate pentru:
 Conservarea și refacerea mobilității articulare
 Exersarea musculaturii deficitare
 Mobilizare pasivă pentru decoaptația articulară
mecanic,manual , cu alunecare sau întinderi musculare
 Se pot realiza si posturări în apă , mai ales în cazul de flexum de
genunchi sau șold
 Exerciții de recuperare neuro-motorie:
 Reprogramarea sistemului neuromuscular este necesară
după imobilizare cu descărcarea prelungită de membre
sau trunchi
 După ligamentoplastie sau artroplastie a unei articulații
portante
 Exercițiile sunt globale
1. Reeducarea controlului automat al stabilității articulare
2. Reeducarea tulburărilor de echilibru și coordonare
 Hidromasaj
 Apa se poate proiecta pe tegumentul pacientului:
 sub formă de duș subacvatic
Acțiunea variază cu temperatura ( 30-38 gr C), presiunea jetului(2-
4kg/cm²), forma de aplicare.
Jetul trebuie să fie tangențial și înclinat pe suprafața de tratat
Tubul de emisie se plasează la distanță de pacient pentru a nu
determina o senzație neplacută.
Are efect antalgic, decontracturant, de drenaj al edemelor
 dușuri sub formă de jet
 între 20-30 gr - efect tonifiant
 între 35-38 gr – efect relaxant, sedativ
 Aplicația alternantă- efect vasomotor

La presiuni mari, dușul se aplică la o distanță de 5 m, direcția jetului

se face în sensul circulației de întoarcere și se evită zonele
fragile(față, sân, organe genitale, fosă poplitee)
 Talazoterapia
(de la grecescul “thalassa=mare” )
 Formă de terapie care utilizează diferite elemente ale
mediului marin:
 Apa mării
 Nisipul
 Curenții de aer
 Vânturile
 Nămolul marin
Climatul marin este stimulent, de tip stresor, prin informația termică
variabilă, care determină reacții importante de ajustare pentru
circuitele homeostaziei de termoreglare.
Ca factor de stres menționăm:
 Nivelul radiativ ( radiații infraroșii și ultraviolete)
 Variația hidromerică
 Alternanța termică prin prezența corpului la sol și apa mării și
curenții de aer
 Climatul marin caracteristic Mãrii Negre este perfect pentru talasoterapie, ceea ce a facut
ca in 1903 sa fie construit primul sanatoriu maritim din tara noastra la Eforie Sud.
 Bãile de mare asociate cu aerul marin reîntineresc celulele şi pielea şi au un efect
revigorant asupra organismului, fiind o modalitate eficienta de atenuare a stresului, a
nervozitatii si oboselii cronice.
 De asemenea, talasoterapia este o cale de detoxifiere si remineralizare, pielea permitand
microelementelor din mediul marin - în special ionii de calciu, magneziu, potasiu si iod -
sã pãtrundã si sa reechilibreze pe cale naturala structura corporala, mai ales cand
temperatura apei este caldã.

 Transferul este cu atat mai eficient cu cat apa marii are o temperatura de peste 23 - 25 de
grade Celsius.

 Atentie: Baile terapeutice se fac numai atunci cand temperatura apei marii are cel putin
18 grade Celsius, iar cea a aerului minim 20, cu conditia ca ziua sa fie insorita. Ca sa aiba
efect, o sedinta de masaj gratuit facuta de valuri trebuie sa dureze minimum 20 minute si
trebuie repetata timp de 5 -7 zile. Fizioterapeutii recomanda chiar „alergatul” in apa pana
la brau, exercitiu preluat din programele complexe de recuperare medicala.
 Nisipul marin uscat și cald are efect termic- psamoterapie
 Hidrokinetoterapie în mediul acval marin. Salinitatea
crescută a apei mării (cu densitate superioară apei dulci și mai
mare decât densitatea corpului uman- 1035) facilitează o plutire
importantă și o descărcare mai mare de greutate.

 Alte efecte ale talasoterapiei:

 - Are un rol benefic în profilaxia a numeroase boli ca si în
convalescentã dupã diferite boli infectioase.
 - Are rezultate evidente în bolile reumatismale inflamatorii
cronice si mai ales în poliartrita reumatoida si spondilitã
anchilozanta,
 - Influenteazã favorabil o serie de boli inflamatorii ginecologice
cronice prin normalizarea functiei hipofizare.
 Termoterapia
Termoterapia foloseste ca factor terapeutic vectorul
temperatura , care poate fi transferata corpului prin intermediul
unor suporturi termice, cum ar fi:
 apa ,
 aerul,
 parafina,
 namolul,
 nisipul,
 geluri siliconate etc.
Dintre toate aceste suporturi termice apa este cel
mai des folosita pentru multiplele avantaje:
 are termoconductibilitate
 segmentul imersat in apa beneficiaza de
avantajul legii Arhimede, descarcarea de
greutate facilitand miscarile
 Homeostazia de termoreglare subordoneaza activitatea
diferitelor sisteme, putand fi influentata prin proceduri generale
cu factor termic intens stresor. In aplicatiile locale in functie de
deficitul termic se pot obtine reactii locale termice, uneori reactii
sistemice ( aplicatie de parafina).

Din punct de vedere al reactiilor termice, intre diferitele

zone ale organismului s-a constatat ca exista:

 zona centrala cu temperatura mai ridicata, cu media 37-37,3ºC;

 o zona periferica ( piele, tesutul celular cutanat, uneori chiar

masele musculare) – rol de reglare adaptativa, desfasurandu-se
ca o harta.
 Pielea este un receptor termic complex, in primul rand prin
receptorii termici specifici, cat si prin celelalte componente
implicate in functia de termoreglare:
 reteaua vasculara – prin componenta venoasa bogata
reprezentata poate inmagazina o cantitate semnificativa din
sangele circulant, mobilizandu-l la nevoie in circulatia
sistemica;
 reteaua arteriala – transporta o data cu sangele caldura,
care se poate degaja prin convectie si conductie, in zonele
tisulare periferice traversate;
 glandele sudoripare antrenate si solicitate la expuneri de
temperaturi ridicate, in procesele de termoreglare de tip
termolitic, prin evaporare contribuind la termoliza;
 tesutul adipos – nu permite transferul caloric catre
exterior, protejand organismul fata de expunerea la frig, in
conditiile unei expuneri prelungite prin procesele complexe de
termoliza sunt antrenate transformari metabolice initiate de
cortisolul endogen in cadrul reactiei de stres termic si
termogeneza.
 Informatia prelucrata central semnaleaza conditiile
termice la care este expus organismul si se pot dezvolta doua
grupaje de reactii:
A. in cazul expunerii la temperaturi ridicate, informatia este
prelucrata de centrul termolizei din hipotalamus, care
declanseaza in periferie reactii noi termice adaptative realizate
prin procese de tip fizic:
 conductie ( transferul caloric din aproape prin diverse
structuri si tesuturi)
 convectie ( transferul caloric prin lichide sau gaze )
 evaporarea ( realizata prin stimularea activitatii glandelor
sudoripare).
Termoliza se declanseaza cand temperatura centrala tinde
sa depaseasca 37,3 – 37,5 º C.
B. În cazul expunerii la temperaturi scazute,
informatia este preluata de centrul
termogenezei, proces complex de tip biochimic,
care determina neoglicogeneza,
- in conditii extreme fiind solicitat ficatul ( “
termogeneza netremuranda”) si masele
musculare striate ( “ termogeneza
tremuranda”).
 Termoterapia realizata prin intermediul apei se
ordoneaza intr-un grupaj terapeutic specific fizical –
hidrotermoterapia, apa putand fi folosita la diverse
temperaturi, sub forma de aplicatii generale sau
segmentare-locale.
Zona termica in care organismul primeste minim de
informatie termica din exterior si elimina caldura
metabolica in conditii satisfacatoare este zona de
neutralitate termica.
Raportandu-se la temperatura apei , zona de
neutralitate termica a acesteia se situeaza la
valori de 34- 35º C si in functie de ea procedurile
termice se impart in:

A. proceduri calde

B. proceduri reci.
 Proceduri calde

 blande – 36-37,5ºC, 15-30 minute, cu efect

sedativ moderat, miorelaxant decontracturant si
vasculotrop.
 hiperterme – 38,5-40ºC, se realizeaza prin
imersia corpului initial la 35ºC, acomodare 5
minute, urmata de cresterea temperaturii apei cu
un grad la 2 minute, urmarindu-se cresterea
progresiva a temperaturii centrale pana la 38ºC.
 intens hiperterme, 40ºC.
 Proceduri reci.
 racoroase (18 – 22ºC),
 reci (10 - 15 ºC),
 aplicatia de gheata ( crioterapie)
 hipotermia generalizata ( procedura folosita de
exceptie in salile de chirurgie in interventiile pe
cord deschis).
 Aplicatia de parafina , procedura locala calda, ocupa un loc aparte
prin proprietatile termice si modul in care se transfera caldura. Parafina in
jurul punctului de solidificare ( 50- 60ºC) cedeaza cea mai mare parte din
caldura inmagazinata pe care o transfera substratului de tratat. Transferul
caloric este urmat de:
 vasodilatatie marcata, asigurand o mai buna circulatie a sangelui in
regiunea unde este aplicata, activand metabolismul local si grabind
procesul de recuperare medicala
 ameliorarea metabolismului local,
 efecte analgetice,
 miorelaxante, decontracturante.
 cresterea elasticitatii: la o temperature intre 40 si 45’C, extensibilitatea
colagenului din tendoane, ligamente, capsule articulare creste, permitand
exercitiile de intindere necesare reducerii anumitor retractii. In acelasi
timp, redoarea articulara este diminuata datorita scaderii vascozitatii
lichidului sinovial;

Parafina se poate aplica sub forma de :

 baie de parafina,
 placa de parafina sau pensulare,
evitandu-se zonele cu reactii inflamatorii. In aplicatiile locale se dezvolta
mecanisme vasodilatatorii.
 Avand in vedere toate efectele aplicarilor impachetarilor cu parafina,
acestea sunt indicate in:

 - afectiuni reumatismale degenerative si inflamatorii si cele

posttraumatice ale aparatului musculo-artro-kinetic;

 - suferinte ale sistemului nervos periferic;

 - circulatie periferica deficitara (sindromul mainilor si picioarelor

reci);

 - redarea mobilitatii;

 - decontracturarea musculara.
 Exista si contraindicatii:

 - inflamatii acute;

 - insuficienta cardiorespiratorie;

 - hipertensiune arteriala;

 - afectiuni dermatologice;

 - afectiuni canceroase;

 - in perioada sarcinii.
 Excitantul termic rece poate fi aplicat in scop terapeutic,
frigul fiind un excitant al terminatiilor nervoase din piele,
determinand in campurile receptoare cutanate modularea
reactivitatii.

Refrigeratia tisulara antreneaza modificari:

 vasculare ( vasoconstrictie apoi vasodilatatie fixa)
 biochimice ( eliberarea de biostimuline)
 nervoase ( paralizie a vasoconstrictorilor si a fibrelor nervoase
perivasculare tributare tesutului muscular)

Exista :
 efecte metabolice
 efecte nervoase
 efecte vasculare.
 Crioterapia utilizeaza gheata locala in scop terapeutic.

Scopul:

 modifica conditiile metabolice locale

 scade potentialul de actiune
 creste timpul de latenta ( se reduce viteza de transmitere a
impulsurilor nervoase)
 reducerea vitezei transmiterii impulsului la muschi prin
blocarea sinapsei, a conducerii nervoase iar in final creste tipul
de contractie a muschiului, ca si faza de relaxare musculara.
 induce analgezie
 corecteaza procesele inflamatorii
 realizeaza starea de miorelaxare, decontracturare prelungita.
ELEMENTE DE
BALNEOCLIMATOTERAPIE
Namoluri terapeutice ( peloidele)
 “ Peloid ” = substanta care se formeaza in
conditii naturale, sub influenta proceselor geologice si care, in
amestec cu apa, se foloseste in practica medicala sub forma de
aplicatii generale si aplicatii locale.

 Exista namoluri:
 sapropelice (de origine vegetalo-animala) - sunt bogate in
hidrosulfura de fier coloidala si se gasesc pe fundul lacurilor
sarate si al marilor.
 de turba (de origine vegetala) - sunt bogate in substante
organice, continand procente ridicate de acizi humici, bitumine,
grasimi, ceruri, pectine, celuloza si substante proteice.
 minerale (de origine minerala) - sunt bogate in substante
minerale.
 Namolurile:

 actioneaza in sens de frenare enzimatica

 le revin proprietatea de schimbatori de ioni
 contin substante estrogen-active
 sunt emoliente pentru tegument
 au continut bogat in vitamina C, B1 , B2, B12 auxine si
biotine ( produse de bacteriile endogene),
biostimuline, acid nicotinic si substante carotenoide
 S-a demonstrat ca namolurile:

 au actiune bacteriostatica si bactericida

 au proprietati de
desensibilizare,
vaccinare
reabilitare a echilibrului umoral
 Indicatiile tratamentelor cu namol:

 In scop profilactic: - onctiunea cu namol rece – prin cresterea

adaptarii organismului la contrastele termice
 In scop terapeutic:
 in bolile reumatismale degenerative
 ginecopatii cronice si subacute
 afectiuni ortopedice pre si post operator
 leziunile de neuron motor periferic
 bolile endocrine hipofunctionale, perivisceritele,
 afectiuni dermatologice. (inclusiv eczeme, neurodermatite,
psoriazis etc.);
 boli ale tractului gastrointestinal;
 - namolul are efect antiinflamator si antimicrobian, curata pielea,
imbunatateste tonusul pielii si circulatia sangelui in tesuturi si stimuleaza
procesele regenerative;
 - are efect cosmetic, hidratand si detoxifiind pielea, este exfoliant si
activeaza circulatia subcutanata;
 - relaxeaza muschii si imbunatateste circulatia sanguina;
 - este un bun balsam de par.
 Emanatiile de gaze naturale ( CO2) se numesc mofete.

 Emanatiile de hidrogen sulfurat se numesc solfatare.

Statiuni balneare unde putem gasi mofete:

-Baile Tusnad
-Borsec
-Harghita Bai
-Santimbru Bai
 Indicatiile gazelor naturale –mofetelor (CO2)

 afectiunile cardiace cu rezerve functionale limitate

 in bolile arteriale cu tulburari trofice cutanate si

manifestari de ateroscleroza sistemica.

 unele afecțiuni ale aparatului locomotor - reumatisme

cronice degenerative articulare.
Contraindicatiile mofetelor
 cardiopatie ischemică,
 tulburări de ritm cardiac
 cei care au suferit un infarct miocardic recent.
 hipertensiunea arterială de gradul II și III,
 în insuficiența cardiacă,
 în ateroscleroza celebrală,
 în insuficiențe venoase stadiul II-III
 în bolile digestive sau renale,
 în afecțiunile respiratorii cronice.
 Contraindicatiile generale pentru cura
balneoclimatica la adulti:

1. Afectiuni acute febrile

2. Boli infectioase
3. Purtători de germeni patogeni sau infestați cu paraziți
4. Bolnavi care prezintă risc de decompensare (
cardiovascular, digestiv, renal, hepatic, etc.)
5. Bolnavi care nu se pot autoservi
6. Stări cașectice
7. Hemoragii repetate
8. Boli de sange sau de sistem ( limfoame, leucemii)
9. Alcoolismul cronic
10. Psihopatiile
11. Epilepsia
12. Boli dermatologice cu potential de contangiune
13. Tumori benigne
 Apele minerale provin din izvoarele minerale naturale
sau sunt scoase la iveală prin foraje. Sunt solutii
complexe de săruri minerale sau gaze, neproductibile in
laborator.

Apa minerală trebuie să îndeplineasca una sau mai

multe din urmatoarele conditii:
I.
 să aibă la izvor o temperatură de peste 20 ⁰ C;

 să conțină cel puțin 1 gram de săruri dizolvate la un

litru de apă
 să conțină elemente chimice cu acțiune
farmacologică pronunțată (Fe, I, etc.) într-o proporție
admisă ca minimum necesară ( denumite
oligominerale)

 să conțină gaze ca CO2 , SH2 sau Radon în

concentrații admise ca având valoare terapeutică.

 să aibă o acțiune curativă.

II.
Clasificarea chimica are la baza compozitia chimica:

 anionii si cationii sau gazele terapeutice, raportate la 1 litru de

apa minerala si regasite in cantitatea cea mai mare

 exista si ape lipsite de gaze dizolvate( ape plate)

 apa minerala sa fie inscrisa intr-un buletin de analiza ( un

prospect) ce exprima compozitia chimica a apei

Dupa temperatura apei :

 ape minerale terapeutice hipotermale , intre 20⁰ - 31⁰ C;
 ape minerale terapeutice izoterme, intre 32 ⁰ - 38 ⁰ C;
 ape minerale terapeutice hiperterme, cu temperatura peste
38 ⁰C.
III.
Mineralizarea totala reprezinta rezultatul sumei
miligramelor tuturor elementelor , anioni si cationi,
pe care le contine. Este exprimata presiunea
osmotica, oferindu-ne relatii asupra numarului de
ioni si molecule continut in apa minerala respectiva.
Aceasta valoare impreuna cu cifra mineralizarii
totale, ne permite sa apreciem modul de administrare
al apei minerale, respectiv cura interna (
crenoterapie) sau cura externa ( baie generala sau
partiala) . Ca termen de comparatie folosim valoarea
serului fiziologic exprimata prin cifra de 325 mmoli.
 Astfel :
 apele minerale a carei mineralizare este ≈ 325 , le corespunde o
mineralizare de 8 – 10 gr.% ( ape izotone)

 apele sub aceasta valoare, le corespunde o mineralizarede 1 -8

gr. % ( ape hipotone)

 apele cu valoare ce depaseste 325 mmoli, le corespunde o

gama larga de concentratii ( ape hipertone)

Este de semnalat ca limita concentratiei permise pentru

folosirea apelor minerale in cura interna este de 15 gr. %.
IV.
Apele oligominerale ( acratice), au mai putin de 1 g de
substanta solida/ litru .

Au efecte farmacologice si terapeutice.

Exista doua categorii:

 calde ( acratoterme)
 reci ( acratopege).

Utilizarea cea mai importanta : crenoterapia de diureza in

suferintele reno-urinare ( cresterea si ameliorarea fluxului
sanguin la nivelul zonei medulare renale)
V
Apele carbogazoase , contin cel putin 1 g CO2 liber/l; se
utilizeaza si CO2 sub forma gazoasa – mofete ( aplicatia “
uscata “ a CO2 ).

Efectele terapeutice:
 actiune marcanta vasodilatatoare periferica;
 efect hipotensor.

In afara de cura externa se poate folosi si in:

 unele suferinte digestive
 suferinte reno- urinare
Contraindicatii - orice suferinta cardio-vasculara cu risc de
decompensare.
VI.
Apele alcaline si alcalino-teroase indicate in:

 afectiunile gastroduodenale cu hiperaciditate

 efect de potentare al insulinei( diabetul simplu)

 dispepsiile gastro-intestinale

 enterocolitele cronice

Statiunile Sangeorz si Slanic Moldova.

VII.
Apele feruginoase - in climatul montan.

Exista doua forme:

 ape mixte feruginoase

 carbogazoase

Indicatii:- unele forme de anemie hipocroma.

Statiunile: Vatra Dornei, Stana de Vale, Tusnad.

VIII.

Apele arsenicale pure nu exista de regula in

natura. Se gaseste arseniul alaturi de fier in apele
carbogazoase.

Concentratia de arseniu superioara valorii de

0,2 mg/litru trebuie considerata toxica.
IX.
Apele clorurate-sodice
Clasificare:
 hipotone
 izotone
 hipertone.

Actiune:
 Primele doua se folosesc in cura interna si au ca efect :
 stimularea secretiei si motilitatii stomacului
 stimularea secretiei si peristalticii intestinului

 La nivelul mucoasei cailor aeriene superioare - efecte

hiperemiante si secretorii( sub forma inhalatorie) ( Slanic
Moldova, Govora).

 La nivelul mucoasei vaginale – actiune antiinflamatorie

 X.
Apele iodurate:

 sarate
 mixte : alcaline
sulfuroase.

Efecte:

 asupra metabolismului lipidic

 in afectiunile inflamatorii cronice ale cailor respiratorii.

Baile Govora si Bazna.
XI.
Apele sulfuroase:

 simple
 mixte: - sulfuroase,
- cloruro-sodice
- alcalino-teroase
- carbogazoase

Indicatiileterapeutice sunt numeroase, datorita faptului ca

H2S se resoarbe la nivelul mucoaselor.
 Efectele cele mai importante:

 ameliorarea reactiilor imunologice;

 stimularea corticosuprarenalei cu cresterea eliminarilor de 17
cetosteroizi;
 activarea circulatiei cutanate- in afectiuni reumatismalela:
Herculane, Pucioasa, Nicolina – Iasi.
 in ateroscleroza
 in diabet
 in afectiunile bronho-pulmonare
 in afectiunile dermatologice
 in gastro-duodenitele cronice cu hipoaciditate si hipopepsie la
Caciulata
 in colecistita cronica, colelitiaza
 influenteaza activitatea reno-urinara, la Calimanesti Caciulata
Cozia
XII.
Apele sulfatate sodice si magneziene - se folosesc in cura
externa la Baltatesti.

XIII.
Apele radioactive -radonul continut explica efectele in
afectiunile neurologice. La Felix si 1 Mai.

XIV.
Lacul helioterm de la Sovata – factor termic important
pentru bolile micului bazin.
 Bibliografie
1. Onose G., Recuperare, Medicina fizica si
Balneoclimatologie, Ed. Medicala, 2008
2. Nica A. S,, Compendiu de medicina fizica si recuperare,
Ed. Universitara Carol Davila, 1998
3. Daia C., Electroterapie Principii practice, Ed. Universitara
Bucuresti, 2019
4. Daia C., Examenul local in recuperare, Ed. Universitara
Bucuresti, 2018
5. Radulescu A., Electroterapie, Ed. Medicala S.A., 2017
6. Tache G.O., Fizioterapia-prezentare si aplicatii in
patologia medicinii dentare, Curs si Lucrari Practice Anul
V, Bucuresti, 2006
C6
Elemente de Masaj
Ș.L. Dr. Mădălina-Codruța Verenca
Definiție. Clasificare
Masajul reprezintă un grupaj de
exercitări mecanice de tip
manual sau tehnic prin care,
luându-se contactul cu
tegumentul se efectuează diferite
manevre, care inițial stimuleaza
pielea determinând reacție
vasculară, biochimică, de
stimulare senzitivă și induce
reacții de tip reflex în vecinătatea
zonei de masat sau la distanță.
• Tehnica şi metoda de masaj variază în raport cu forma şi
structura tesuturilor sau ale organelor pe care dorim să le
masăm şi cu scopul pe care îl urmărim.

• In ordinea dispozitiei lor anatomice, de la suprafată spre

profunzime, părtile moi ale corpului care sunt prelucrate
prin masaj, sunt:

Strat
subtegumentar Tesuturile si
Vasale si
Tegumentul (Tesut Muschii organele
nervii
conjunctiv si profunde
grasos)
Efectele fiziologice ale masajului
Efectele locale sunt în general datorate actiunii factorului mecanic
asupra tegumentului şi componentelor sale, în special a glandelor
sudoripare. Factorul mecanic, prin presiunea mecanică produsă şi
complianţă musculară crescută, va duce la o rată crescută a mobilităţii
articulare, va scădea pasiv dar şi activ rigiditatea prin mecanisme
biomecanice.
Actionând asupra tegumentelor şi a glandelor sudoripare, masajul
creşte eliminarea permanentă şi importantă a lichidelor de stază.
Hiperemia produsă duce la o irigare mai bună a pielii şi a
tesuturilor subiacente, favorizând astfel şi nutritia tisulară.
Masajul are actiune deosebită asupra structurilor
colagene şi elastice ale tegumentului, inducând absorbtia
spectaculoasă a unor fibroze, miogeloze, hipertrofii
cutanate sau aderente.

Modifică presiunea intratisulară, favorizând procesele de

difuziune prin membranele celulare. Astfel, în tesutul
subcutanat aceasta poate creşte de la 90 mm Hg la 220
mm Hg, observându-se şi o creştere a temperaturii
cutanate cu 2°C. După masaj se observă o mai bună
utilizare a O2 la nivel tisular şi o epurare mai energică a
catabolitilor locali.
Eliberarea de histamină şi heparină prin degranularea
mastocitară acreditează masajul ca fiind foarte util în
tratamentul şi profilaxia aterosclerozei. Substantele
histaminice produc eritem şi cresc irigatia sanguină, dar în
cantităti prea mari induc procesul de osteoporoză.

Masajul accelerează procesele de resorbtie şi de

regenerare la nivelul tesuturilor inflamate aseptic.

Ca rezultat al acestor actiuni

conjugate se ameliorează
simptomatologia algică, iar
hipertoniile şi contracturile
musculare scad, indiferent
de cauza lor.
Efectele generale
 Efectele generale au la bază mecanismul reflex, care se
declanşează prin stimularea exteroceptorilor din tegumente şi a
proprioceptorilor din muşchi, tendoane, capsule articulare. La nivelul
acestora iau naştere prin stimularea cu diverse intensităti a
receptorilor, impulsuri care ajung, pe căile ascendente, la sistemul
nervos central; de aici pornesc impulsuri spre diverse sisteme şi
organe, influentându-le functia.
stimularea functiilor aparatelor cardiovascular şi respirator

creşterea metabolismului bazal

efecte favorabile asupra stării generale a bolnavului, cu îmbunătătirea

somnului şi îndepărtarea oboselii musculare

influentarea functiilor organelor interne afectate care se manifestă

prin senzatii dureroase ale peretelui toracic sau abdominal (zone
Head)

efect antinociceptiv cu activarea oxitocinei şi producerea de

antagonişti ai oxitocinei
Influentele masajului medical asupra
organismului.

Influenta masajului asupra tegumentului

• Tegumentul, prin situaţia sa anatomică şi structura sa,

reprezintă prima formaţiune cu care tehnicianul vine în
contact, iar prin structurile sale specializate, respectiv prin
receptorii tegumentari, este înalt adaptată pentru recepţia
şi transmisia modificărilor induse de masaj
 Efectele masajului asupra pielii:

reduce sensibilitatea tegumentară prin creşterea

pragului de percepţie a senzaţiilor senzitive

produce asuplizare, elasticizare, creşte

mobilitatea tegumentului prin acţiune pe fibrele
elastice şi de colagen

stimulează troficitatea tegumentară prin creşterea

vitezei de circulaţie şi vasodilataţie tegumentară activă;
pielea devine mai moale, mai caldă, se combate atonia
şi atrofia tegumentară, se resorb partial sau total
cicatricile sau induratiile cutanate fibroase
 Efectele masajului asupra pielii:

favorizează procesele de eliminare a sudorii şi a secretiilor

sebacee, ajutând detoxifierea organismului

favorizează descuamarea stratului cornos tegumentar,

favorizează regenerarea tegumentară şi creşte
rezistenţa generală nespecifică

facilitează mişcarea tegumentului faţă de alte structuri

superficiale şi se dovedeşte astfel o foarte bună
metodă de încălzire musculară

favorizează lipoliza, masajul ducând la scăderea stratului

adipos.
Influenta masajului asupra ţesutului
celular subcutanat
Prin intretine supletea şi măreşte rezistenta
actiunea fibrelor conjunctive şi elastice;
directă,
mecanică:
ajută la desfacerea aderentelor, dezagregă
celulitele, nodulii fibroşi sau scleroşi;

influentează favorabil procesul de vindecare

şi de formare a cicatricelor;

activează resorbtia infiltratelor patologice

(aseptice);
Prin activează circulatia sângelui local prin vasodilataţie, cu activarea
schimburilor nutritive intra tisulare şi absorbţia mai rapidă şi mai
mecanism bună a reziduurilor, dar totodată produce o stimulare
reflex: semnificativă a circulaţiei de întoarcere venolimfatică

ajută la diminuarea stratului de ţesut celuloadipos, cu reducerea

acestuia şi scăderea depozitelor de grăsime, dar nu creşte
arderile energetice, nu măreşte semnificativ metabolismul bazal
şi nu poate fi utilizată singular în cura de slăbire

influentează functiile neurovegetative

influenţeaza benefic activitatea organelor interne prin

intermediul zonelor reflexe Dicke sau a meridianelor energetice
descrise în masajul reflex oriental
Influenta masajului asupra musculaturii
scheletale

• Masajul influentează favorabil muşchii, tendoanele,

fasciile, aponevrozele, tecile sinoviale, capsulele
articulare, tesuturile moi periarticulare şi chiar periostul.

• Masajul muşchilor influentează atât direct, prin actiunea

mecanică a manipulărilor, cât şi reflex, structurile
aparatului locomotor.
Prin presiune şi relaxare se influentează tonusul şi elasticitatea,
excitabilitatea şi contractilitatea fibrelor musculare. Aceste proprietăti
sunt stimulate prin manevre rapide, intense, executate într-un ritm viu,
excitant. Manevrele de masaj executate lent, uşor, liniştitor, induc în
muşchi o stare de relaxare.

Prin manevre de stoarcere se activează circulatia în capilarele şi venele

muşchiului; se deschid capilarele de rezervă, creşte debitul circulator
local. Aceasta se datorează actiunii mecanice şi reflexe a masajului.

După efort, masajul accelerează îndepărtarea oboselii musculare şi

refacerea resurselor energetice ale muşchilor.

Masajul influentează favorabil muşchii atrofici, traumatizati, paretici,

contracturati.
Efectele masajului asupra sistemului muscular sunt
stimulante, relaxante şi decongestive.

• se induc prin manevre scurte, centripete, cu

intensitate progresiv crescândă, aplicate muşchilor
Efectele hipotrofici, atrofici sau neantrenati.
stimulante

• se induc prin manevre lungi, blânde, neînsotite de

presiuni, ducând la scăderea excitabilitătii şi a
Efectele contractilitătii musculare.
relaxante

• se induc prin manevre blânde; mâinile alunecă

rapid, centripet, după care se prind strâns masele
Efectele musculare cărora li se imprimă o mişcare de jos în
decongestive sus.
Masajul articular

Tesuturile moi periarticulare, sinoviala şi cartilajul articular sunt

influentate prin stimularea circulatiei sanguine şi a terminatiilor
nervoase din tesuturile periarticulare.
Ajută la resorbtia revărsărilor de lichide seroase sau sânge din
cavitatea articulară sau din bursele seroase periarticulare, cu
rol in păstrarea sau recuperarea mobilitătii normale.
În tratamentul tulburărilor de mobilitate, masajul articular este
necesar pentru pregătirea articulatiei înaintea exercitiilor de
mobilizare metodică.
Prin masaj se combat aderentele, retracturile, depozitele
patologice periarticulare, cicatricele şi toate sechelele artritelor
şi periartritelor, inflamaiilor şi traumatismelor ligamentelor,
capsulei, cartilajului articular, entorselor , luxatiilor şi fracturilor.
Influenta masajului medical asupra
circulatiei sangelui si a limfei

• Influenta masajului asupra circulatiei este datorată în primul rând

actiunii mecanice, sângele din vase şi limfa fiind împins spre inimă.

• Efectele de durată ale masajului se datoresc însă unor mecanisme

reflexe şi umorale. Aceste reactii, pe lângă efectele hiperemice locale,
pot contribui, prin efecte derivative, la repartitia şi la reglarea
circulatiei sângelui în organism.

• Masajul poate interveni în mecanismele de echilibrare dintre circulatia

periferică şi cea profundă a corpului.
 Ajută la golirea venelor şi a capilarelor, a limfaticelor şi a
spatiilor intercelulare, diminuand staza şi tensiunea din
tesuturi.

Uşurează circulatia sângelui în artere, scăzând efortul

cordului. Manevrele de masaj efectuate centripet, în sensul
circulatiei de întoarcere, uşurează travaliul inimii stângi, dar
supraîncarcă uşor inima dreaptă şi circulatia pulmonară.

Influentează circulatia arterială şi arteriolară: fluxul sanguin

creşte ca urmare a creşterii debitului sistolic, secundară
activării circulatiei de întoarcere.

Masajul profund şi cel lent, centripet are ca efect scăderea

tensiunii arteriale, pe când cel viguros are efecte hipertensive.

Creşte numărul hematiilor şi al leucocitelor, creşte cantitatea

de hemoglobină, prin stimularea organelor hematopoetice şi
prin mobilizarea rezervelor de sânge din organism.
Influenta masajului medical asupra
sistemului nervos
Masajul actionează în mod diferit asupra terminatiilor nervoase periferice.
Executat energic şi într-un ritm
viu, masajul produce efecte
stimulatoare asupra sistemului
nervos. Manevrele stimulatoare
sunt folosite pentru activarea
functiilor organelor, acestea
mărind sensibilitatea,
conductibilitatea şi reactivitatea
structurilor nervoase.
Executat lent şi uşor, masajul
produce efecte calmante,
liniştitoare, scade sensibilitatea,
conductibilitatea şi reactivitatea
elementelor nervoase.
Manevrele calmante sunt
indicate împotriva încordărilor
excesive, a durerilor şi a stării de
nelinişte.
 • Se explică prin interrelatiile dintre diferite regiuni metamerice,
realizate prin conexiuni nervoase. Datorită acestora se evită, la
Efecte nivel subcutanat, creşteri ale tensiunii tesutului conjunctiv,
segmentare responsabile de instalarea retracturilor.

• Se datorează relatiilor suprasegmentare şi implicării

sistemului nervos central. Manevrele de masaj determină
descărcarea, în terminatiile senzitive, de impulsuri nervoase
către centrii, care declanşează reactii diferite, în functie de
Efectele tehnica utilizată. Manevrele executate continuu, cu ritm
generale lent şi intensitate scăzută induc efecte sedative, analgezice.
Manevrele scurte, energice, efectuate cu ritm viu şi
intensitate crescută induc efecte stimulante.

• Sunt induse tot prin stimularea terminatiilor senzitive cutanate.

Efectele Masajul, prin apropierea psihologică dintre pacient şi maseur,
psihologice determină o stare de relaxare percepută ca o stare „de bine”.
Influenta masajului asupra tesuturilor si
organelor profunde
• Tesuturile şi organele profunde ale corpului nu pot fi influentate de
actiunea mecanică a procedeelor obişnuite de masaj.
• Pentru a le putea influenta trebuie folosite tehnici speciale, cu actiune
de profunzime sau la distantă, sau să se utilizeze actiunea sinergică a
manevrelor de masaj.
• Efectele sinergice se pot obtine prin masajul tesuturilor care acoperă
cavitătile corpului: craniană, toracică şi abdominală.
• Masajul capului, prin procedee speciale, are un efect
decongestionant şi liniştitor asupra centrilor şi a căilor
nervoase .
• Prin masajul spatelui şi al pieptului se obtin efecte
reflexe utile asupra organelor din torace.
Masajul toracal Respiratia este activată prin reflexe cu punct de plecare în peretele
toracic, care stimulează, la distantă, centrii automatismului respirator.

Prin procedee speciale se poate accelera sau linişti functia cardiacă.

Se pot stabili sinergii functionale între circulatie şi respiratie, între

schimburile gazoase din plămâni şi tesuturi.

Masajul Se îmbunătătesc absorbtia şi digestia prin activarea circulatiei

abdominal intraabdominale şi prin creşterea secretiilor digestive.

Creşte peristaltismul tubului digestiv şi al căilor biliare.

Creşte apetitul.
Clasificarea efectelor masajului in functie de procedeul
folosit

În prezent se folosesc, tehnici cu efect local, sistemic, de tip

reflex sau alte tipuri de acțiune.
Efectele obținute pot fi clasificate astfel:
a. Efect sedativ: netezire și vibrație
b. Efect excitant, tonizant: fricția, frământare, tapotajul,
petrisajul sau diferite tipuri de presiuni cu mobilizarea
tegumentului și a structurilor subiacente.
Procedeele de masaj
1. Netezire
2. Presiuni profunde cu alunecare
3. Presiuni locale statice
4. Fulajul
5. Fricțiunile
6. Petrisajul
7. Rularea, frământarea
8. Vibrațiile
9. Percuția
1. Netezirea (efleuraj)
• Se adresează în special tegumentelor şi constă în alunecări
ritmice şi uşoare, aplicate cu diferite părti ale mâinilor în
sensul circulatiei de întoarcere
• Este manevra de introducere a programului de masaj sau
de trecere de la o tehnica la alta.
• Este o manevră de tip reflex cu scop miorelaxant
analgetic
• În ritm rapid determina stimulare vasomotorie
• În ritm neregulat are efect de creșterea tonusului
• Alunecările lungi şi uşoare sunt calmante, relaxante,
reduc sensibilitatea, scad durerea şi contractura
musculară pe regiunea masată
• Este bine tolerată
• Rareori prezintă fenomene de intoleranță
2. Presiuni profunde cu alunecare
Presiuni exercitate mai puternic la nivelul tegumentului,
antrenând tegumentul și masele musculare
subiacente.
Manevrele se efectueaza cu una sau ambele mâini prin
alunecare simultană sau alternativă
Acțiunea se propagă în vecinătate atât în manevrele cu
sens longitudinal cât și cu sens cranio-caudal sau caudo-
cranian.
Ritmul este relativ lent (3-5s/fază)
Scopul terapeutic este de a stimula circulația de întoarcere
Manevra de masaj poate fi asociată cu posturări antideclive
Atât masajul cât și posturarea modifică tonusul în masa
musculară
3. Presiuni locale statice
Efectuate cu ajutorul uneia sau ambelor mâini așezate
una peste alta, sau cu talonul mâinii, policele sau
antebrațul, aplicație de tip tangențial exercitând o
presiune perpendiculară pe zona de tratat

Se evită presiunile locale ale planurilor osoase subiacente

sau alte zone fragile

Presiunea locală se aplică progresiv până la o intensitate

maximă suportabilă cu decompresiune gradată controlată
Ritmul este lent, 12s/secvență
Efectul este:
 sedativ, antispastic la nivelul maselor musculare
 efect circulator prin utilizarea de presiuni etajate, în
care primul timp este compresiv, efectuat proximal
de colectorul limfatic, urmat de relexare și o nouă
presiune realizată mai sus de sectorul tratat;
presiunile locale dinamice stimulează drenajul
limfatic
4. Fulajul
• Presiuni locale exercitate cu ritm rapid de-a lungul
traiectului muscular
• Se pot utiliza alternativ ambele mâini, contactul talonului
cu tegumentul sau pulpa degetelor
• La nivelul șanțurilor paravertebrale talonul mâinii trebuie
sa cuprindă câteva secunde masa musculară cu tendința
de desprindere a planurilor
• Scopul terapeutic: miorelaxant, decontracturant,
antispastic
5. Fricțiunile
Manevre de masaj care mobilizează planul
superficial pe planul profund, care rămâne fix (de o
manieră variabilă)
Contactul între suprafața de stimulare (pulpa
degetelor) și epiderma rămâne neschimbat
Pielea este antrenată și mobilizată cât îi permite
elasticitatea
Sensul manevrelor putând fi:
- circular
- dilacerant în stea
- liniar de ”du-te-vino”
Ritmul, intensitatea și durata nu are codificare, ele se
adaptează
O forma specială de fricție este masajul
cu gheață
6. Petrisajul
• Manevră care necesită obligatoriu ambele mâini și care
se realizează prin mișcări alternative exercitate pe țesutul
de mobilizat
• Se aplică frecvent o componentă de torsiune în raport cu
axa longitudinală
• Tipuri de petrisaj:
1. petrisaj longitudinal – pentru musculatura membrelor
2. petrisaj în reptație
3. petrisaj în torsiune

Petrisaj profund
Petrisaj superficial
7. Rularea, frământarea
• Se situează între petrisaj și presiunea locală
• Un segment de membru se prinde între cele două mâini
care mobilizează masele musculare în jurul diafizei ca și
cum ar rula pe un cilindru fără a mobiliza articulația
• Manevra are efect decontracturant
• Se aplică la nivelul brațului, coapsei
8. Vibrațiile
• Masajul vibrator se realizează printr-o serie de impulsuri
manuale cu frecvențe și amplitudine variabile aplicate pe
zonele de tratat
• Cel mai frecvent se realizeaza o alternanță rapidă de
comprimări si decomprimări efectuate cu o singură mână,
cu ambele mâini sau pulpa degetelor.
• Amplitudinea este moderată cu efect sedativ
• Creșterea amplitudinii si frecvenței are efect ușor
stimulant
• Se poate folosi un dispozitiv mecanic generator de vibrații
pus în contact cu pielea, care nu are același efect scontat
fdar care aplicat la nivelul tendoanelor poate avea efect
de stimulare proprioceptivă.
9. Percuția
• Poate fi executată prin lovirea moderată cu marginea
cubitală sau cu vârful degetelor a zonei de tratat
MASAJUL SPECIAL
• Masajul special utilizează, în general, tehnici clasice,
respectiv neteziri, frictiuni, vibratii şi presiuni.

Masajul Masajul
Hidromasajul.
reflexogen. instrumental.

Masajul cu Masajul Masajul cu jet

gheată. limfatic. de aer cald.

Masajul cu
bule gazoase
în apă
1. Masajul reflexogen
• Masajul reflexogen se bazează pe influenta reflexă a unor
manevre clasice aplicate pe zonele de proiectie dureroasă
tegumentară sau periostală.

tehnica Cyriax;

tehnica Vogler;

Această categorie include tehnicile: tehnica Knapp;

masopunctura chinezească;

masajul tesutului conjunctiv;

masajul pe zone reflexogene Head.

a. Tehnica Cyriax

• Tehnica Cyriax numită şi masaj transversal profund se

execută în următoarele etape:
Se depistează punctul ligamentar sau
tendinos cel mai dureros, prin palpare
directă sau prin creşterea tensiunii
musculare obtinută prin contractie
izometrică.

Se aplică pe acest punct dureros fie

policele, fie indexul şi mediusul
suprapuse.

Se execută frictiuni circulare,

concentrice sau excentrice, de mică
amplitudine, antrenând pielea
perpendicular pe directia fibrelor.
• Durerea produsă trebuie să fie suportabilă; presiunea este foarte
uşoară la început şi se intensifică pe măsură ce durerea scade;
durata şedintei nu va depăşi 20 de minute.

• Masajul transversal profund realizează înlăturarea aderentelor

fibroase secundare traumatismelor aparatului locomotor. Prin
mobilizarea transversală a tesuturilor moi se refac zonele de clivaj şi
de alunecare fiziologică ale muşchilor şi ale tendoanelor. Are o
actiune trofică locală, producând hiperemie şi diminuarea durerii la
locul de aplicare.
• Tehnica Cyriax se foloseşte în tratamentul tendinitelor,
peritendinitelor, miotendinitelor, leziunilor musculare
cicatrizate, în sechelele după entorse.

• Este contraindicat în stadiul acut al afectiunilor amintite

anterior şi în afectiunile inflamatorii ale aparatului
locomotor.
b. Tehnica Vogler (masaj periostal)
• Tehnica Vogler (masaj periostal) constă în depistarea
punctelor dureroase şi aplicarea de presiuni la acest nivel;
presiunile se execută fie cu vârfurile degetelor foarte bine
întinse, fie cu articulatiile interfalangiene proximale ale
indexului şi mediusului flectate.

• Intensitatea şi durata presiunilor se vor adapta tolerantei

bolnavului. Durerea declanşată are următoarea evolutie:
este destul de intensă la început, devine suportabilă pe
parcurs şi dispare la sfârşit.
• Presiunea se exercită timp de 2-3 minute pe fiecare punct, fiind
însotită de frictiuni circulare. Manevra se poate repeta de 2-3 ori
pe un punct, apoi se trece pe alte puncte dureroase la palpare.

• Masajul periostal combate fenomenele congestive, de

contractură şi le atenuează pe cele dureroase, prin aplicare pe
zona de proiectie periostală învecinată zonei afectate.
Dezavantajul metodei constă în faptul că pacientul are dureri pe
toată durata aplicării presiunii.
c. Tehnica Knapp
Tehnica Knapp reprezintă practic presiuni profunde, centripete urmate de frictiuni
circulare, concentrice sau excentrice, repetate de 40-50 de ori, executate la
nivelul:

sistemului venos al
abdomenului pentru
membrelor inferioare,
efectul anticonstipant;
pentru prevenirea stazei;

punctelor dureroase care

corespund: insertiilor
musculare, tendinoase,
ligamentare, zonelor de
emergentă ale nervilor,
zonelor de fibroză.
d. Masopunctura chinezească (presopunctura)

• Masopunctura chinezească este o tehnică derivată din acupunctură;

aceasta necesită cunoaşterea perfectă a localizării punctelor asupra
cărora se actionează prin masaj.

• Punctele sunt situate pe anumite meridiane; la nivelul acestora se

execută frictiuni superficiale, cu pulpa degetelor sau chiar cu unghia,
înlocuind astfel acele.

• Acest procedeu are ca efecte reducerea durerii, micşorarea tonusului

muscular şi realizarea relaxării musculare.
Procedeul se foloseşte în afectiuni musculare, cum ar fi:

 miozitele de efort
 contracturile musculare din artroze şi periartrita scapulohumerală
 afectiuni ale sistemului nervos periferic de tip nevralgie
 tendinite
 entezite.
e. Masajul tesutului conjunctiv

• Masajul tesutului conjunctiv se bazează pe efectul

stimulării nervilor periferici, prin întinderea tesutului
conjunctiv, cu răspunsuri reflexe vegetative.

• Întinderile se vor doza în functie de pragul durerii, care

creşte treptat, ca urmare a „dezechilibrului vegetativ”.

• Se recomandă în: miogeloze, cicatrici, periartrită

scapulohumerală, dureri lombosacrate.
f. Masajul pe zone reflexogene Head

• Masajul pe zone reflexogene Head se bazează pe faptul

că un anumit neuromer inervează prin fibre nervoase
vegetative o arie viscerală şi în acelaşi timp, prin fibre
nervoase somatice, o suprafată bine delimitată a
tegumentelor, numită dermatom.

• După Mackenzie şi Head, în cazul suferintei unui viscer,

impulsurile plecate de la acest nivel sunt proiectate de
centrii talamici pe zonele somatice ale pielii. În acest fel
se explică senzatiile de hiperestezie sau durere proiectate
pe tegumentele abdomenului din dreptul organului
subiacent sau pe zone ale pielii situate la distantă.
Principalele zone reflexogene ale
abdomenului pentru masajul diverselor
organe sunt următoarele:
Epigastru Stomac

ficat şi
hipocondrul
drept vezicula
biliară

zona intestinul
flancul colonul ombilicală subtire
stâng sigmoid

flancul colonul vezica

drept ascendent hipogastrul
urinară
2. Masajul instrumental

Masaj
Vibromasaj
pneumatic
3. Hidromasaj

Masaj Dus-
subacval masajul
Indicații
Indicatiile masajului tin cont de:
• Scopul urmarit sedativ sau stimulant,
• Locul de actiune superficial sau profund,
• De modul de actiune direct (numit si mecanic, constand
in modificarile fizice de tensiune din tesuturi) sau indirect
(pe cale reflexa, nervoasa sau umorala),
• Mecanismele de actiune,
• Extinderea actiunii partiala, segmentara sau generala,
• Durata de timp dupa care se evidentiaza efectele
asteptate imediate sau tardive,
• Localizarea influentelor masajului.
Principalele indicații
1. Patologie capsulo-ligamentară:
• entorse benigne recente, sechele după entorse,
sechele după capsulită la distanță, luxatii, contuzii,
intinderi
2. Patologie tendinoasă:
• tendinite de surmenaj sau post traumatic,
tenosinovite, tendinoze
3. Patologie musculară:
• sechele după lovituri sau traumatisme musculare,
miozite, atrofie, atonie, contractura musculara
Indicații
• Inflamatii articulare, precum artrite, periartrite, artroze,
îngroșări cicatriciale, retractii sau depuneri grasoase
periarticulare,
• Fracturi
• Leziuni ale nervilor periferici insotite de tulburari
motorii, de sensibilitate si trofice, precum hipo- sau
anestezie, contracturi musculare si hipertonii, hipotonii,
pareze si paralizii locale,
• Tulburari ale functiilor respiratorii, cardiocirculatorii
(tulburari de ritm cardiac, modificari ale tensiunii arteriale),
tulburari trofice si metabolice, starile de oboseala
cronica si patologica, disfunctionalitati ale tubului
digestiv, renourinar si genital.
Contraindicații
• Bolile de piele, deoarece masajul se poate aplica doar la
persoanele cu pielea perfect sanatoasa, fara boli de
natura parazitara, inflamatorie, eczeme, eruptii, plagi,
arsuri sau alte forme de manifestare a unor afectiuni
acute sau cronice sau pe regiunile care acopera un
proces inflamator de profunzime, precum furunculele,
abcesele, flegmoanele sau alte colectii purulente,
artrite supurate, osteite, osteomielite.
Contraindicații
• Starile patologice cu caracter general insotite de febra si
stare de agitatie, de oboseala acuta si debilitate sau
astenie intensa, in toate bolile infecto-contagioase, in
inflamatiile centrilor nervosi, in hemoragiile cerebrale
recente.
• Bolile sau leziunile cu caracter hemoragic sau cand exista
riscul unor complicatii grave cum se poate intampla in cazul
miocarditei, endocarditei, infarctului miocardic, emboliilor,
hipertensiunii arteriale, anevrismelor de aorta, varicelor
voluminoase si inflamate, ulcerului varicos, flebitelor si
periflebitelor in evolutie, hemofiliei, leucemiilor etc.
• Bolile acute pleuro-pulmonare, precum pneumonii, pleurezii,
in unele forme de tuberculoza pulmonara, in abcesele
pulmonare si in pleureziile purulente
Contraindicații
• Masajul abdominal este contraindicat si chiar interzis in
inflamatiile acute si cronice de orice natura, in
tulburarile digestive, in boli ale organelor abdominale,
stomac, intestin, ficat, pancreas, splina, ganglioni limfatici,
rinichi, vezica urinara, organe genitale.
• Orice suferinta acuta, dureroasa, hemoragica, tumorala,
inflamatorie sau de alta natura, care caracterizeaza
starea de abdomen acut, reprezinta contraindicatie a
masajului sub orice forma.
• Boli, tulburari si leziuni ale sistemului endocrin si
nervos sau ale aparatului locomotor, pana ce se
gasesc in stadiul de vindecare.
Contraindicații
• Tumorile canceroase in forma generalizata si unele boli
psihice cu caracter excitativ si confuzional reprezinta
contraindicatii categorice ale masajului, indiferent de
procedeu,
• Exista unele contexte care conduc la restrictii in aplicarea
masajului, precum sensibilitatea specifica, lipsa de
profesionalism tehnic a aplicantului, dezinteresul si
neincrederea pacientului fata de procedura in sine.
Bibliografie
1. Onose G., Recuperare, Medicina fizica si
Balneoclimatologie, Ed. Medicala, 2008
2. Nica A. S,, Compendiu de medicina fizica si recuperare,
Ed. Universitara Carol Davila, 1998
3. Daia C., Electroterapie Principii practice, Ed.
Universitara Bucuresti, 2019
4. Daia C., Examenul local in recuperare, Ed. Universitara
Bucuresti, 2018
5. Radulescu A., Electroterapie, Ed. Medicala S.A., 2017
6. Tache G.O., Fizioterapia-prezentare si aplicatii in
patologia medicinii dentare, Curs si Lucrari Practice
Anul V, Bucuresti, 2006
 C7
ELEMENTE DE KINETOTERAPIE
Ș.L. Dr. Mădălina-Codruța Verenca
 Programele de recuperare medicală urmăresc refacerea
unor funcții diminuate sau creșterea nivelului funcțional în
diverse suferințe (sechele post-traumatice, suferințe
neurologice de tip periferic sau central, suferințe
reumatismale, cardio-vasculare, respiratorii etc.)
Unul dintre cele mai importante instrumente de lucru în
programele de recuperare este kinetoterapia.
 • Kinetoterapia reprezintă o formă de
terapie, de tip conservator, ce utilizează
energia mecanică în scop funcțional
(terapie prin mișcare).
• Formă terapeutică individualizată
care, plecând de la programe de exerciții
Definiție fizice, statice și dinamice, se poate folosi
în programele terapeutice
- profilactice,
- curative
- și de recuperare.
 Kinetoterapia studiază mecanismele neuromusculare și articulare
care asigură organismului activitățile motrice normale, analizând și
corectând mecanismele neuromusculare deficitare
 Kinetoterapie profilactică - urmărește:
- menținerea unui nivel funcțional satisfăcător
- creșterea nivelului funcțional (profilaxie primară)
- aplicarea unor programe de prevenire a agravării
sau de apariție a complicațiilor (profilaxie
secundară).
Clasificare
Kinetoterapie de tip curativ
Kinetoterapie de recuperare
- refacerea funcțiilor diminuate
- creșterea nivelului funcțional
- realizarea de mecanisme funcționale adaptative
 Obiectivele kinetoterapiei
Obiective principale:
1. Refacerea forței musculare și creșterea rezistenței musculare
2. Creșterea și adaptarea capacității de efort
3. Ameliorarea funcției de coordonare, control și echilibru.
Aceste obiective nu se pot realiza decât în contextul unui nivel psihic echilibrat și
al unui nivel funcțional satisfactor al celorlalte elemente din complexul mio-
atro-kinetic. De aceea vor fi analizate și celelalte obiective ale kinetoterapiei:
a) Relaxare
b) Corectarea posturii și aliniamentul corpului
c) Creșterea mobilității articulare
d) Reeducarea respiratorie
e) Reeducarea sensibilității
 Suportul anatomo-funcțional al programelor
de kinetoterapie este aparatul mio-artro-kinetic
(respectiv aparatul locomotor).
I. Oasele plasate într-o dispoziție funcțională
Motivația suferă remaniere osoasă dictată de solicitarea
fiziologică și mecanică.
fiziopatologică a Osul se dezvoltă în funcție de solicitările
mecanice, având două aspecte particulare:
programelor de
- volum minim
kinetoterapie
- rezistență maximă
Fie congenital, fie dobândit, osul suferă
modificări importante: apare osteoporoza sau
osteofitoza ca reacție față de agresiunea
mecanică.
II. Articulațiile permit conexiunea între diferite oase, cu un grad
variabil de mobilitate.
În funcție de conexiunea suprafețelor ososase avem articulații:
1. Fibroase, fixe funcțional
2. Cartilaginoase/fibrocartilaginoase, care permit un oarecare grad
de mobilitate
3. Articulații sinoviale (diartroze), mobile, structuri înalt specializate,
ce asigură mobilitatea articulară.
 • Cartilaj hialin, acoperă capetele
osoase în contact, permite
alunecarea suprafețelor cu frecare
minimă
• Membrana sinovială
Articulațiile • Lichidul sinovial, umple cavitatea
sinoviale articulară, transformând-o în
cavitate virtuală
(diartrozele) sunt
• Alte structuri specifice
alcatuite din intraarticulare, cu funcție
biomecanică binedefinită (ex.
meniscurile)
• Vascularizația și inervația
diartrozelor este bogat
reprezentată.
 Diartrozele cuprind receptori articulari care se
organizează pe mai multe tipuri de structuri:

Receptori încapsulați de tip Pacini, în capsulă și ligamente – sunt

mecanoreceptori de tip dinamic, pentru adaptări rapide
Organ Golgi, articular – mecanoreceptor sensibil la modificări de
poziție și direcția mișcării.
Receptori necapsulați, de tip Ruffini – sunt mecanoreceptori de tip
static și dinamic. Semnalează poziția articulară, modificările de
presiune articulară, direcția, amplitudinea și rapiditatea mișcărilor –
culeg informația în special pentru adaptările de tip lent.
Fibre nervoase libere, la nivelul joncțiunii capsulo-ligamentare,
osteo-capsulare și în fascia periarticulară
Frecvent se constată asocierea dintre receptori încapsulați,
necapsulați și terminațiile nervoase libere realizând triada
proprioceptivă.
 Articulația mobilă se întreține prin mobilizare, între limite
considerate fiziologice.
Suprasolicitarea articulară duce la uzură rapidă, membrana
sinovială reacționează, realizând artrita de tip mecanic, cu
modificări secundare de cartilaj hialin, de tip artrozic
(osteofite, osteoscleroză).
Lipsa de solicitare mecanică este factor de reducere a
mobilității prin efectul negativ asupra schimburilor
metabolice, cu risc de organizare fibroasă periarticular
(periartrita scapulohumerală).
 Cauzele de limitare a amplitudinii articulare pot avea la bază
afectări generale sau locale (afectare articulară, musculară,
ligamentară, capsulo-tendinoasă, osoasă, vasculo-nervoasă). Se poate
dezvolta o limitare simetrică sau asimetrică.
Limitarea articulară asimetrică este indusă cel mai frecvent de
următoarele cauze:
- afectare musculo-tendinoasă
- patologie ligamentară
- afectare de nerv (prin tracțiune, compresie)
Limitarea articulară simetrică poate fi indusă de:
- patologie osoasă sau cartilaginoasă
- redoare de tip capsulo-ligamentar
- reacție sinovială cu poziție antalgică și contractură reflexă
 Cauze de limitare locală a mobilității articulare
Limitare:
- prin reflex articular
- prin pierderea proprietăților
elastice necontractile (capsulă,
ligamente) și a țesutului
extensibil și contractil
- de origine nociceptivă - reacție
inflamatorie locală, tendinită,
tracțiunea pe nerv
- fiziologic, limitare tranzitorie
moderată în zona mușchilor
biarticulari, care nu pot tolera
o amplitudine completă,
solocitând ambele articulații
(ex. m. ischio-gambieri)
 Au ca particularitate anatomo-
funcțională prezența miofilamentelor de
actină și miozină, ce determină proprietăți
contractile.

III. Masele
musculare
striate
 Pentru întreținerea funcțională a mușchiului striat, acesta are
nevoie de comanda de contracție nervoasă și de realizarea
parametrilor fiziologici de contracție.
În repaus, mai ales prelungit, poate aparea hipotonie, hipotrofie
până la atrofie de inactivitate pe unele grupe musculare (ex. m. fesieri,
abductori ai coapsei, cvadriceps) iar pe altele se constată fibroză și
organizarea de contracturi-retracții (ex. m. ischiogambieri)
 În desfășurarea unei
mișcări participă de o
manieră diferită, dar
echilibrat, grupe
musculare de tip agonist-
antagonist, premiza
fiziologică pentru gestica
normală.
Contracție izometrică - fără
deplasare

Contracție de tip dinamic,

ce deplasează segmentele
unele față de altele -
contracție de tip izotonic
 Activitatea musculară se realizează la
parametri fiziologici printr-un complicat
proces de recepție al excitației nervoase și de
răspuns motor muscular, care are nevoie de
lanțul de integrare, analiză și efectuare
neuro-motorie.
IV. Structurile Deteriorarea secvențelor neurologice de
la nivel de receptor (fus neuro-muscular,
nervoase aparat tendinos Golgi), etaj medular de
integrare, talamus, reprezentare corticală,
joncțiune mioneuronală, cât și ale căilor
ascendente și descendente ale integrării
neuromotorii pot duce la modificări ale
activității musculaturii striate, prezentând o
mare varietate de modificări fiziopatologice.
 Când influxul nervos lipsește sau este insuficient, în funcție de
topografia leziunii neurologice se descriu:
 Paralizie sau pareză de tip periferic - prin afectare radiculară,
tronculară, plexală sau de nerv periferic
 Paralizia de tip central - (prin accident vascular cerebral
hemoragic, embolic etc) care în faza inițială poate avea aspect de
paralizie de tip flasc, iar în următoarele luni de paralizie de tip spastic.
Secvența corticală ce controlează și corectează acțiunile subcorticale
lipsește, activitatea centrilor medulari scăpând de sub control, apare
hiperreflectivitatea osteo-tendinoasă, spasticitatea, sincineziile.
  Bilanț clinic
 Bilanț funcțional articular și muscular
Pentru  Bilanțul gestualității:
organizarea - aprecierea diferitelor tipuri de
programelor de pense (digitale, digito-palmare)
kinetoterapie - aprecierea prehensiunii și gesturilor
este nevoie de uzuale
un bilanț  Aprecierea disponibilității pacientului
pentru mobilizare, încărcare - mobilizarea
complex care în pat, la marginea patului, posibilitatea
include: de verticalizare, mersul în diverse situații
(teren plat, accidentat), urcatul/coborâtul
scărilor.
 După modelul de apreciere, analitic și sintetic se
descriu
a. metode analitice de activare, segmentare,
specifice
b. metode de sinteză, de activare globală și sinergică
Clasificare în funcție de participarea activă și
voluntară a subiectului
a. Kinetoterapie pasivă – poate fi de tip static sau
Clasificarea dinamic. Urmărește atât combaterea efectelor
secundare ale repausului prelungit la pat cat si
programelor de efectele secundare ale complicațiilor somatice
legate de diferite patologii (traumatic,
kinetoterapie reumatismal, neurologic) în care nu se pot aplica
programe active.
b. Kinetoterapie activă – exerciții de mobilizare
simplă/cu rezistență
Din punct de vedere al solicitării articulare există
kinetoterapii:
a. akinetice
b. kinetice
  Punerea în repaus a sistemelor de
mișcare
a. Programele  Protejarea articulațiilor și a structurilor
periarticulare
akinetice au ca
 Prevenirea apariției unor mișcări
principale anormale
obiective  Corectarea deformațiilor sau a
tendințelor de deformare pe structurile
somatice
 Este o terapie de imobilizare care trebuie să respecte câteva reguli:
 Imobilizarea nu trebuie să compromită vascularizația și să
favorizeze tulburările trofice
 Imobilizarea nu trebuie să favorizeze deprecieri articulare de
vecinătate și deformări sau deviații prin adoptarea unor posturi sau
poziții vicioase; în acest scop imobilizarea se va face în poziție
funcțională
 1. Osteoporoza de inactivitate
2. Hipotonie, hipotrofie, până la atrofie de
inactivitate
3. Pierderea elasticității țesuturilor moi
(capsule, tendoane, fascii, ligamente)
4. Contracturi retracturi musculo-tendinoase
5. Organizarea unor poziții vicioase
Terapia de 6. Alterarea schemei corporale și siderarea
imobilizare are musculară
7. Tulburări circulatorii
multiple efecte 8. Scăderea adaptării la efort
negative 9. Tulburări respiratorii
10. Tulburări nervoase
11. Tulburări urinare
12. Tulburări digestive
13. Tulburări trofice: infecții cutanate, escare!
14. Tulburări psihice
 A. Kinetoterapie activă liberă
b. Programe B. Kinetoterapie activă asistată
kinetice C. Kinetoterapie activă rezistivă
 Se referă la programe de exerciții de solicitare
medie, atunci când pacientul poate mobiliza
diverse segmente, obținându-se mișcări simple,
repetitive, urmărindu-se și solicitarea
antigravitațională.
Se realizează:
• mobilizare activă articulară cu tendința de
creștere a amplitudinii articulare, atunci când nu
sunt afectate structurile periarticulare
1. Kinetoterapia • întreținerea tonusului si forței musculare,
activă liberă utilizând solicitare antigravitaționlă și rezistență
moderată
• refacerea schemelor de mișcare concomitent
cu refacerea coordonării
• În unele situații patologice (afect. Neurologice
de tip central/periferic, sechele posttraumatice,
suferințe reumatismale) sunt necesare tehnici
ajutătoare de tip proteză/orteză, care facilitează
realizarea solicitării mecanice aproape de
normal.
 În cadrul scăderii forței de contracție
musculară, mobilizarea segmentului se
realizează prin kinetoterapie activa asistată
Se realizează prin:
 ajutor manual al kinetoterapeutului
2.Kinetoterapia • scheme mecanice de susținere:
activă asistată hidrokinetoterapie
Obiectivele sunt:
- descărcarea articulară
- activarea musculaturii care nu poate realiza
deplasarea fără suspensii ajutătoare
- solicitarea musculaturii agoniste
 3.Kinetoterapia activă rezistivă
O formă de solicitare mecanică în care contracția sau deplasarea se efectuează
împotriva unei forțe superioare mult mai importantă decât simpla deplasare a
segmentului.
Se poate realiza în apă sau în sala de kinetoterapie
• mișcarea în apă se realizează
- împotriva unei rezistențe moderate în momentul mobilizarii de sus în jos
(datorita legii lui Arhimede)
- dacă aceeași mișcare se realizează în sens opus se pot realiza programe de tip
rezistiv, fie folosind doar această mișcare, fie adaugând tehnici ajutătoare de tip
palete, flotoare
• în sala de kinetoterapie: programe rezistive prin aplicarea unor rezistențe directe
pe segmentul respectiv (saci cu nisip)
Obiective
- menținerea și creșterea
mobilității articulare
- ameliorarea troficității
musculare
- ameliorarea coordonării
- refacerea schemelor de mișcare
 Se urmăresc trei parametri
1.Tensiunea de contracție
capacitatea unui mușchi de
a efectua o contracție musculară simplă (T)
Refacerea forței 2.Forța musculară
musculare include tensiunea de contracție, dar se
face împotriva unei sarcini (F)
3.Rezistența musculară
contracție împotriva unei sarcini în timp (R)
 Forța musculară este un element funcțional de prim rang în activitatea
sistemului mio-artro-kinetic, foarte sensibil la lipsa de solicitări mecanice sau
solicitări defectuoase, când apar diverse modificări de tonus și de forță
musculară
În general, tendința bolnavului post-traumatic, neurologic sau reumatismal
este de repaus prelungit, fie segmentar, fie global.
Lipsa de solicitare fizică duce la modificări importante ale aparatului
locomotor, iar forța musculară scade cu 3-4% în fiecare zi
Progresiv cu scăderea forței musculare apare și fenomenul de siderare
musculară, mușchiul pierzându-și sensibilitatea kinestezică
O apreciere obiectivă a tonusului, forței și rezistenței musculare se poate
realiza prin bilanțul sau testingul muscular.
 Bilanț/Testing muscular
NU poate fi utilizat în cazul leziunilor cerebrale centrale,
cu spasticitate crescută
Ajută la aprecierea prognosticului funcțional al pacientului
Necesită:
 starea de relaxare a pacientului
 cunoașterea corectă a anatomiei funcționale a sistemului muscular
 colaborare bună cu pacientul
 controlul fenomenelor dureroase și asocierea unui bilanț articular pentru a
aprecia factorii de corecție sau de eroare
 controlul fenomenelor dureroase și asocierea unui bilanț articular pentru a
aprecia factorii de corecție sau de eroare.
 MRC scale
Valoarea 0
nu se simte tensiune în tendon și masa musculară,
nu apare schiță de contracție, practic mușchiul este denervat;
Valoarea 1
apare tensiune în tendon și masa musculară , contracție modestă fără executarea miscării;
Valoarea 2
se realizează o contracție prin care se deplasează segmentul, scos de sub forța gravitației sau
orice altă rezistență;
Valoarea 3
contracția este suficientă pentru a deplasa segmentul antigravitațional, dar fără altă
rezistență;
Valoarea 4
contracția realizează mobilizarea segmentului contra gravitației plus o rezistență medie;
Valoarea 5
contracția e posibilă și realizează deplasarea segmentului contra gravitației plus o rezistență
marcată;
Creșterea forței
și rezistenței • Exerciții statice (izometrice)
musculare se • Exerciții dinamice (izotonice)
realizează prin
 Exerciții statice (izometrice)

• Se realizează prin punerea în contracție a unui mușchi, o anumită

durată fără modificarea lungimii lui.
• Pentru a realiza creșterea forței musculare, contracția trebuie sa
dezvolte minim 35% din tensiunea maximă musculară iar pentru
hipertrofie 2/3 de forță maximă de contracție (60-70%).
• În cadrul procesului de hipertrofie musculară, aceasta impune
realizarea unui număr mare de contracții izometrice (zeci de
contracții izometrice/zi) și de dificultate crescută (ridicare de
greutăți).
• Contracția izometrică se desfășoară deobicei pe o durată de 6
secunde, cu o pauză de 20 de secunde între contracții.
 Exerciții dinamice (izotonice)

• Sunt contracții realizate cu deplasarea segmentelor împotriva unor

rezistențe
• Printre cele mai utilizate tehnici se numara si tehnica De Lorme Watkins
- se fac zece mișcări cu excursie completă în zece secunde, împotriva
unei greutăți maximale (10RM) cu greutăți progresive.
- se testează săptămânal și se fac programe de tipul:
- în prima săptămână - un set cu 50% din 10 RM;
- a doua săptămână cu 75% din 10RM;
- a treia săptămână cu 100% din 10RM.
 Obiective
- solicitare crescută cardio vasculară
pentru o furnizare adecvată a fluxului
sanguin la nivelul grupelor musculare
Creșterea solicitate
rezistenței - solicitare crescută a funcției respiratorii:
musculare și a aport crescut de oxigen la nivelul micii și
capacității de marii circulații
efort - solicitare pe lanțurile metabolice, la
început tip aerob apoi de tip anaerob,
care prin antrenament repetat și solicitare
progresivă va determina o toleranță mai
bună a organismului la "datoria de oxigen"
 În condițiile unei solicitări fizice crescute, când efortul depășește
capacitatea maximă cu 50%, grupele musculare solicitate utilizează mecanismele
anaerobe.
În condiții de solicitare medie se folosește mecanismul aerob – ciclul Krebs
care duce în final prin epuizare și transformări succesive la acid lactic (proces
adaptativ). Cei neantrenați fac "febră musculară" pe când cei antrenați pot suporta
cantități mai mari de acid lactic, criteriul de orientare fiind definit ca datoria de
oxigen lactacidă.
Există o datorie de oxigen alactacidă dependentă de alte mecanisme
adaptative, de exemplu:
- sisteme macroergice de tip fosfocreatinină sau ATP-ADP
- creșterea diferenței saturației în oxigen la nivelul mușchiului în activitate –
desaturarea este mai importantă la un individ antrenat
 Creșterea capacității de efort
Reprezintă un obiectiv de prim rang in kinetoterapie
În cazul pacienților cu infarct miocardic la care se constată în același timp, atât
scăderea importantă a capacității funcționale a miocardului cât și efectele defavorabile
cardio-vasculare prin imobilizare prelungită, toate acestea sunt argumente pentru o instituire
precoce a programelor de recuperare, în care obiectivul central constă în refacerea capacității
cardio-vasculare și a capacității de efort a organismului. Se va ține cont de balanța repaus-
miscare.
Pe de o parte mobilizarea precoce poate determina: tulburări de ritm și de
conducere, risc de ruptură miocardică.
Pe de altă parte se instalează progresiv efectele negative ale repausului prelungit:
edeme declive, modificări de stază la niv. musculaturii striate și netede (constipație, stază
urinară), infecții, tromboflebită, embolie.
În aceste condiții este necesar un bilanț riguros clinico-functional al pacientului
urmat de testarea capacității de efort.
 Pentru persoanele cu nivel funcțional normal cardio-vascular se
utilizează efortul de ridicare al corpului prin urcarea pe pante, scări,
alergare, înot etc.
Creșterea capacității de efort în condițiile civilizației actuale se
impune ca o metodă de profilaxie primară cardio-vasculara,respiratorie
și locomotorie.
 Ameliorarea funcției de coordonare, control și
echilibru

Acest obiectiv are la bază schemele de mișcare realizate în stereotipurile

motorii din copilărie, respectiv: mersul, prehensiunea și diverse tipuri de gestică
cotidiană.
Functia de coordonare este o funcție complexă, în care sunt implicate
elementele privind controlul gestualității și calitatea executării, respectiv
dexteritatea. Sunt necesare:
- activitate performantă la nivel medular
- activitate performantă pe etajele supramedulare (elementele care
controlează tonusul muscular, funcția de echilibru)
- control eficient cortical al corelației dintre aceste etaje funcționale.
Activitatea echilibrată și susținută a acestor secvențe neurofiziologice se
traduce prin apariția de stereotipuri de miscare
 Necesită o învățare condiționată, se
întreține prin repetare și se poate pierde
prin lipsa de utilizare. Din punct de vedere
al stereotipurilor motorii se definesc două
mari grupări:
a. stereotipuri de bază, transmise
ereditar, în care există un fond motor cu
transmitere genetică
Stereotipul b. stereotipuri obținute prin
experientă kinetică din copilărie (realizate
prin solicitări de complexitate cât mai
mare ex: balet, ski, patinaj, înot, pian,
vioară).
Un stereotip pierdut se reface mai ușor
decât în situația când se învață de la
început.
Coordonarea, controlul și echilibrul se referă
la funcții esențiale de relație, respectiv
prehensiunea, ortostatismul și mersul.
 Atunci când există:
Cu inervație păstrată, recuperarea
se realizează prin efectuarea unor mișcări
descompuse și însușirea lor prin multiple
repetări.
a. Afectări Programul recuperator se poate
desfășura și în bazin, mai ales pentru
patologice de tip reeducarea mersului. Pentru prehensiune
mio-atro-kinetic se realizează inițial mișcări pe grupe de
pense, cu multiple repetări, fiind educată
de la nivele grosiere către exerciții de
finețe și cu viteză de execuție diferită.
 Se pune accentul pe regenerarea nervilor și
reinervare. Este necesar să se depășească o
perioadă critică (luni sau ani) deoarece
regenerarea se realizează cu aprox. 2 mm pe zi. În
această perioadă de așteptare există riscul
instalării unor modificări fiziopatologice pe
b. Afectări de structurile mio-atro-kinetice: hipotrofie și fibroză
musculară, redoare și chiar ankiloză articulară.
neuron motor De aceea aceste structuri trebuie întreținute prin:
periferic - electrostimulare pe musculatura
denervată
- kinetoterapie (mobilizări pasive,
autopasive, posturări, tracțiuni) asociată cu masaj
(clasic sau reflex), electro și termoterapie. Primele
semne de reinervare se constată electromiografic.
 Asistăm la o trecere succesivă de la
starea flască la paralizie-pareză.
În fazele inițiale pe primul plan este
întreținerea funcțiilor vitale ale pacientului
asociind programe de nursing pentru
c. Afectări de combaterea efectelor negative legate de
neuron motor repausul prelungit la pat.
central În faza de spasticitate se apelează la
programe de kinetoterapie, adaptate
bolnavilor (se urmarește refacerea
funcțiilor de bază: ortostatism, mers,
alimentare – funcții pentru care se folosesc
tehnici speciale de facilitare)
 Tehnici de facilitare neuromusculare proprioceptive
(metode de încurajare sau grăbire a răspunsului mecanismului
neuromuscular)
La baza mecanismelor de facilitare neuromusculare proprioceptivă stau
receptorii care primesc semnalele senzitive și care au fost clasificați în grupe de
elemente de tipul:
a. Elemente proprioceptive: întindere rapidă, rezistența, vibrația, telescoparea,
tracțiunea, accelerația, rostogolirea ritmică
b. Elemente exteroceptive: atingere ușoară, periaj, gheață, tapotaj paravertebral
c. Elemente combinate
d. Elemente telereceptive: informația culeasă de nervii senzoriali (văz, auz,
miros) influențează actul motor
e. Elemente interoceptive cum ar fi stimularea sinusului carotidian care în afară
de modificările cardiovasculare mărește efectul depresor pe centrii medulari
și scade tonusul muscular
 1. Onose G., Recuperare, Medicina fizica si
Balneoclimatologie, Ed. Medicala, 2008
2. Nica A. S,, Compendiu de medicina fizica
si recuperare, Ed. Universitara Carol
Davila, 1998
3. Daia C., Electroterapie Principii practice,
Ed. Universitara Bucuresti, 2019
Bibliografie 4. Daia C., Examenul local in recuperare, Ed.
Universitara Bucuresti, 2018
5. Radulescu A., Electroterapie, Ed.
Medicala S.A., 2017
6. Tache G.O., Fizioterapia-prezentare si
aplicatii in patologia medicinii dentare,
Curs si Lucrari Practice Anul V, Bucuresti,
2006