CURS 1 Aspecte actuale privind conţinutul şi nosonimia specialităţii

O analiză a patologiei generale actuale, privind frecvența diferitelor categorii de suferințe arată:

- o deviere din sfera acutului in sfera cronicului;

- devin vizibile efectele secudare ale civilizatiei; sindroame de dezadaptare, dezvoltarea unei patologii de stres;
- stresul, fumatul, modificarile de dieta si activitate fizica au determinat o crestere a manifestarilor vasculare , unele
cu expresie cliniva severe: AVC;
- patologii dezvoltate posttraumatic toate motivând programe de recuperare.

Recuperarea medicală este o specialitate clinico terapeutică de tip conservator prin care se urmărește:

• întreținerea sau creșterea nivelului funcțional în diferite patologii, focalizat în special asupra structurilor de relație
(structurile aparatului locomotor)

• realizarea unor mijloace facilitatorii, compensatorii, fie intrinseci(ale pacientului), fie extrinseci, cu ajutorul cărora
pacientul să-și desfășoare activitatea cât mai aproape de nivelul funcțional normal.

Recuperarea medicală
domeniu complex de sisteme

 medical,

 educaţional,

 social şi

 profesional prin care se urmăreşte

restabilirea cât mai deplină a capacităţii funcţiilor pierdute(nedezvoltate) de către un individ(adult sau
copil) în urma unei boli sau a unui traumatism, precum
şi dezvoltarea unor mecanisme compensatorii care să-i asigure în viitor independența (Academia de Științe
Medicale, 1971).

Recuperarea este procesul prin care o persoană este ajutată să atingă cel mai deplin(posibil) potențial:

- fizic
- psihologic
- social
- vocational
- și educațional, raportat la deficitul fiziologic sau anatomic, la limitările ambientale, la dorințe și la planurile de viață
ale unei anumite persoane(DeLisa J., Gans B., et al. –Rehabilitation Medicine(3-rd edition) 1998

Activitatea de Recuperare Medicală este fundamentată pe obiective (ținte) terapeutice .

O altă achiziție conceptuală relativ recentă este includerea dimensiunii de profilaxie în cadrul RMFB, ce poate fi aplicată
concret, practic cu ajutorul grupajelor metodologice, respectiv secvențe procedurale fiziatrice, folosite în scop curativ
sau/și recuperator. Acestea trebuie doar modulate parametrial în funcție de obiectivele urmărite, realizând astfel
programe:

 recuperatorii

 terapeutice

 sau profilactice.

Recuperarea impune un program de pregatire activa, pentru stimularea potentialului maxim functional, avand ca finalitate
realizarea unui nivel de activitate social si profesional satisfacator.
Programele de recuperare medicală:

- active
- creative
- efort colectiv de echipa.

Scopul recuperării
 Este atât ameliorarea unor deficiențe,
 Scăderea gradului de dependență,
 Combaterea factorilor de agravare a unor disfuncții somatice
 Creând facilități și programe de recuperare

Pe scurt, RM folosește diferite metode de diagnostic și tratament

 care să corecteze disfuncțiile și

 să faciliteze dezvoltarea nivelului funcțional cat mai aproape de normal, mai ales la pacienții gravi.

Acești pacienți la externarea din diferite secții clinice, după perioada de echilibrare hemodinamică și monitorizarea
funcțiilor vitale trebuie să beneficieze de program funcțional:

1. Inițial de întreținere somatică: de exemplu combaterea efectelor negative ale repausului prelungit la pat

2. urmat de un program de solicitare pentru adaptarea la viața cotidiană:

 Mobilizarea în pat
 Mobilizarea din pat în șezut și verticalizare
 Mersul în diverse situații
 Dezvoltarea unor gesturi pentru autoservire(ADL).
Scopul inițial este crearea unui nivel funcțional satisfăcător și realizarea unui grad de independență și apoi
reinserția socială și profesională.

Echipa de recuperare este formata din:

- Chirurg ortoped
- Asistent social
- Neurolog, neuropsihiatru
- Logoped, psiholog
- Medic de recuperare, kinetoterapeut, fizioterapeut,ergoterapeut, maseur.

Premizele recuperării se pierd în negura istoriei medicinei

• -la oamenii preistorici -ameliorarea algică produsă atât prin masarea tegumentului supraiacent unei zone afectate
cât și cea produsă de imersia unui segment sau a întregului corp-dureroase- într-o apă caldă (izvoare, lacuri
termale)

- În Egiptul antic, se pare că se practicau oncțiunile cu nămol rece pe suprafața corpului, urmate de expunerea la
soare și apoi urmate de spălări în apa mării. O astfel de procedură, bazată pe acțiunea profilactică sau/ și
terapeutică a unor factori termici contrastanți, este utilizată și astăzi purtând denumirea de cură naturistă sau cură
egipteană

- tot vechii egipteni, în special femeile, în scop estetic, potențau efectul de hiperpigmentare fiziologică, reactivă la
acțiunea razelor solare, aplicându-și pe tegumente extractul dintr-o plantă Ami Majus, ce conține principii active de
tip fotosensibilizant (psoraleni).

- În Grecia antică Termele lui Asklepios(Peloponez) : ape termale naturale folosite în scop curativ la nivelul aparatului
locomotor
 - Pe tot cuprinsul Imperiului Roman pot fi admirate ruinele termelor –erau apreciate elementele de
hidrotermoterapie reprezentate de balneația în terme, folosind ape termominerale (suporturi naturale), fie apa
simplă încăzită(suport artificial).
- În Dacia romană, la Herculane: apele termo-minerale sulfuroase pentru sechele posttraumatice
- Totuși cele mai vechi izvoare istorice atestă că primele consemnări despre utilizarea în scop sanogen al apelor
minerale , pe teritoriul actual al României, se află în zona Callatis.

Evul Mediu

Pe urmele civilizației romane, în aproape toată Europa s-au menținut și chiar dezvoltat, în zone bogate în resurse de FFTN
paleo-stabilimente de tip balnear. Chiar Paracelsus pare să-și fi desfășurat activitatea (sfârșit de secol XII) în astfel de
stabilimente situate pe teritoriul Germaniei, Cehiei, Slovaciei.

În secolul XVII este atestată documentar utilizarea în scop curativ a apelor minerale de la Vichy, respectiv termele de la
Buda(construite de cuceritorii otomani).

Pentru noi este importantă menționarea în lucrarea venețianului Marco de la Frata 1687 utilizarea în scop terapeutic a
surselor de FFTN în Transilvania.

Secolul XVII

Începând cu acest secol se trece de la folosirea ( Jons Jacob Berzelius) empirică la cercetarea științifică a proprietăților
fizico-chimice și ulterior farmacologice ale diverșilor FFTN.

Unul dintre pionieri este suedezul Jacob Berzelius, care a studiat apele minerale de pe teritoriul Cehiei și Slovaciei.

Secolul XIX secolul de aur al stațiunilor balneare

Acestea au cunoscut în Franța, Germania, Imperiul Austro-Ungar, Italia, o puternică dezvoltare, creându-se în epocă o
adevărată vogă a curelor balneoclimatice.

Uneori chiar în lipsa unei terapii etiologice, de exemplu pentru tuberculoză, se recomandau cure îndelungate de
climatoterapie-Palermo (Nicolae Bălcescu).

Secolul XX

Importanța și valoarea curelor balneoclimatice s-a menținut, pe baza progresului științelor medicale s-au clarificat tot mai
mult indicațiile, limitele dar și contraindicațiile utilizării FFTN.

Mai ales în ultimul sfert de secol atractivitatea multor stațiuni a sporit datorită identificării și a unor valențe profilactice(pe
lângă cele terapeutice sau recuperatorii) ale sejururilor în astfel de stațiuni.

Astfel spre sfârșitul mileniului trecut s-a conturat conceptul deosebit de actual al curelor profilactice active, de odihnă,
(Sbenghe), inclusiv cu valențe geronto-profilactice.

Sunt de menționat contribuțiile :

 Institutul de Medicină Fizică, Balneoclimatologie și Recuperare Medicală

 Institutul Național de Gerontologie și Geriatrie Ana Aslan

 Ministerul turismului, care au avut numeroase solicitări de implementare a unor astfel de tipuri de cure, de către
specialiști români într-o serie de țări precum: Venezuela, Costa Rica, Malta, Egipt, Thailanda, Turcia, Qatar, Arabia
Saudită

Anul 2000 a fost ales de către OMS World Spa Millenium, la nivelul specialiștilor conturându-se ca strategie de priorități o
triplă dedicare:

 Deceniul calității vieții

 Al vârstnicilor
 Al bolilor osteo-articulare.
Curele balneo-climatice-fenomen demografic de importanță internațională-unul dintre procesele de migrație populațională
de dimensiuni sesizabile la scară planetară.

-elemente incipiente de RM : protezele de membre –piciorul de lemn al piraților

-dispozitive ajutătoare (asistive): bastoane, cârje din lemn,

-un eveniment istoric: medicul american W. Mitchell descrie pentru prima dată manifestările locomotorii secundare
posttraumatice, mediate prin mecanism segmentar reflex, ale maladiei AND (algoneurodistrofie)-CPRS(Complex Pain
Regional Sindrom)

Conturarea și implementarea sistematică a activităților de RM apare după al II-lea război mondial.

• -în urmă cu un secol şi jumătate: MF şi B=BFT

• -în urmă cu jumătate de secol, la începutul perioadei postbelice, apare conceptul de RM: folosirea ţintită a
factorilor fizici omogeni pe bază de obiective terapeutice rezultate din evaluarea clinică funcţională specifică

• -1999 Ro: RMFB

• -Fr,G: R şi MF-Balneologie

• -UK, SUA: MF şi R

Succesiunea demersurilor medicale este după cum urmează:

-profilaxie primară:  cuprind acțiunile și mijloacele care vizează împiedicarea apariției manifestărilor patologice sau a bolilor
propriu-zise

-terapie

-profilaxie secundară :au în vedere măsuri menite să amelioreze evoluția negativă a tulburărilor, să prevină agravările și să
diminueze posibilitatea de cronicizare sau potențialul sechelar al bolii.

 -profilaxie terţiară: cuprind ansamblul măsurilor ce au drept scop reducerea invalidității, reabilitarea și resocializarea
bolnavilor.

Prevenția este o noțiune care la rândul ei a evoluat. Un medic de familie din Belgia, dr. Marc Jamoulle, definește un nou
concept, cel de prevenție cuaternară. WONCA, Organizația Mondială a Medicilor de Familie, definește prevenția cuaternară
ca fiind acțiunea de identificare a pacienților cu risc de supramedicalizare și de protejare împotriva noilor metode invazive,
sugerându-le care intervenții sunt acceptabile din punct de vedere etic. Mărginean, M. Medicul de familie și prevenția.
medfarm.ro/mm.

1980 OMS obiective generice(cărora în măsură variabilă li se adresează orice program de recuperare):

 Deteriorare(impairement): deficit sau anormalitate de structură sau funcţie psihologică, fiziologică, anatomică

 Invaliditate(disability): reducere parţială sau totală(datorată deteriorării) a capacităţii de a desfăşura o activitate

de o manieră sau între limitele considerate normale pentru o fiinţă umană

 Handicap(handicap): prejudiciul adus destinului unei persoane, rezultat al unei deteriorări sau invalidităţi, care
limitează sau chiar împiedică îndeplinirea unui rol normal pentru individul respectiv(hemangiom).

Evidence Based Medicine(EBM). Sunt numeroase sisteme de evaluare ce tind să cuantifice cât mai precis diversele aspecte
patologice, de disfuncționalitate, precum și impactul acestora asupra vieții pacienților, împărțite astfel:

a) Măsurători de proces (process measurement)

b) Măsurători de rezultat (outcome measurement)
c) Măsurători de prognostic.
Pentru RM cele mai importante sunt măsurătorile de rezultat, deoarece pe baza lor există 7 obiective specifice

Obiective specifice
 1. Durere/disconfort/depresie( Distress)
2. Dezavantaje/inconveniente/ prejudicii -inclusiv efectele secundare ale unor medicamente administrate timp
indelungat într-o suferință cronică (Disadvantages).
3. Deperformare
4. Deposturare
5. Insatisfacție
6. Dependență
7. Deprecierea calității vieții

Modificări fizio-patologice lezionale

 Inflamație
 Ischemie
 Insuficiența drenajului veno-limfatic
 Dis(an) esteziile
 Dis(a)taxiile
 Dis(a)faziile
 Dis(a)praxiile
 Tulburările cognitive
 Distressul
 Decondiționarea, la efort, cardio-circulatorie sau/și ventilatorie.

Ca particularități ale specialității

• Operăm cu programe de recuperare în diferite categorii de patologie: ortopedie, neurologie, reumatologie,

cardiologie, pediatrie

• Cazuistică extrem de variată

• Care trebuie analizată atât din punct de vedere clinic cât și funcțional, realizând aspecte particulare de diagnostic și
tratament

• Urmată de integrare familială, socială, profesională

• Deci este o specialitate de tip interdisciplinar

• Are nevoie de o bază de date cu valoare clinico-funcțională

• Principalul obiectiv al specialității îl reprezintă refacerea aspectelor funcționale legate de integrarea pacientului
în mediu și societate:

-prehensiunea
-mersul
-gestualitatea cotidiană
-adaptarea cardiovasculară la diferitele solicitări, etc.

Din punct de vedere taxonomic și funcțional,există trei categorii de afectare:

• Infirmitatea
• Incapacitatea
• Handicapul

INFIRMITATEA

Denumită și impairment , defect, anomalie, deficit, sechelă, deteriorare corespunde unor alterări structurale sau
funcționale, în plan psihologic, fiziologic sau anatomic, care permit însă desfășurarea activității. De exemplu:

 -redoare articulară
  -modificări de vedere compensate cu ochelari
 -deficiență auditivă compensată cu aparat
 -defect de limbaj.
Deficiența se definește la nivel de organ sau sistem, poate fi temporară sau definitivă, fără ecou în plan profesional.

INCAPACITATEA

• Disability- restricție de activitate sau funcție, definită ca:

Reducere parțială sau totală a capacității de dezvoltare a unei activități, de o manieră sau în limite considerate
normale.Sunt afectate performanțele, disponibilitățile de a dezvolta diferite activități:

dificultăți de autoîngrijire
dificultăți de locomoție.

Unele pot fi -corectate chirurgical sau ameliorate.

HANDICAP

Infirmitate sau incapacitate ce limiteaza sau interzice desfasurarea unei vieti normale.

Cele mai importante categorii patologice cu determinări funcționale

• Sistem musculo-scheletal
• Sistem cardiovascular
• Sistem nervos
• Sistem respirator

Afectarea funcției de relație

 Limitarea activității cu aspecte disfuncționale variate, invaliditate sau handicap

 Spitalizare unică sau repetată
 Deces

Cel mai fidel parametru al valorii programului de recuperare este cel care măsoară gradul de realizare motorie,
funcțională și calitatea vieții pacientului( QOL), îi oferă pacientului mai multe zile de viață, pe care să le trăiască în condiții
cât mai aproape de normal ( există programe de recuperare pentru pacientul cu cancer, în stadiu terminal).

QOL

• Conceptul de QOL (1966 Elkington) bazat pe abordările preliminare ale lui Katz(1963) și Karnofski( 1948).

• QOL vizează atât latura biologică dar și psihologică și mai ales relațiile individului, unde sunt incluse 4 dimensiuni:

• Condiția și capacitatea/ performanțe fizice

• Starea de bine psihologică( stima de sine, părerea despre propria înfățișare, performanțele cognitive,
relațiile interpersonale).
• Poziționarea și relațiile sociale
• Statusul economic

Cella propune ca acest concept să se refere la modul în care pacientul își evaluează starea de sănătate și la nivelul de
satisfacție pe care îl resimte, când se compară cu ceea ce crede că ar fi idealul.

Recuperarea Medicală este disciplina medicală care poate aduce în mod constant contribuții la ameliorarea conceptului
QOL

Recuperarea Medicală

Este alcătuită din 3 domenii solidare conceptual și funcțional

1. Recuperare Medicală
 2. Medicină Fizică
3. Balneoclimatologia

Recuperare medicală
• Termenii de Recuperare și Medicină Fizică

Au fost considerați adesea sinonimi, deși au multe lucruri în comun nu sunt identici.

Recuperarea a fost asociată cu aspectele de diagnostic și tratament ale unor boli disfuncționale, având în centrul atenției
tulburări neurologice de tip senzitiv sau motor, suferințe somatice legate de activitatea cotidiană care modifică aspectele
funcționale și alterează relația pacient –mediu.

Medicină fizică este domeniul ce utilizează o serie de vectori fizici aduși în contact cu organismul uman predominant prin
suporturi fizice artificiale.Acest domeniu cuprinde următoarele grupaje metodologice:

 Electromedicina(electrodiagnostic și electroterapie)
 Foto-biologie și terapie( fototerapie și helioterapie)
 Hidro-termobiologie și terapie( hidroterapie și termoterapie)

Balneoclimatologia este domeniul care utilizează în aceleași scopuri, o serie de factori fizici sau chimici terapeutici
naturali(FFTN), subîmpărțiți în următoarele secțiuni:

1) Ape minerale( inclusiv lacuri/mări)

2) Nămoluri
3) Gaze/( mofete, sulfătării)
4) Elemente (fizico-chimice : agenți fizici, bioclimatici) ale unor bioclimate sanogene sau și terapeutice.

Domenii de utilitate

1. Patologie neuro-mioartro-kinetică
2. Patologie cardiovasculară
3. Patologie respiratorie
4. Patologie de civilizație
5. Patologie geriatrică
6. Patologie și profilaxie pediatrică
7. Patologie psihiatrică
8. Patologie digestivă
9. Patologie reno-urinară
10. Patologie metabolică
11. Patologie ginecologică
12. Patologie dermatologică și cosmetologie
13. Patologie postcombustională
14. Patologie profesional-ocupațională
15. Patologie O.R.L.
16. Patologie oncologică.

Patologia neuro-mio-artro-kinetică

• SNV(autonom) funcționează prin programe cibernetice închise, care nu vin în legătură cu funcțiile conștiente,
pentru care nu este necesară o instruire prealabilă, deci nici reînvățarea după restabilirea unei funcții temporar
întreruptă.

• Sistemul nervos al vieții de relație, somatic, funcționează pe bază de programe cibernetice deschise.

• La nivelul hardului (SNC) există disponibilități cortico-medulare ce pot fi engramate prin învățare: copilul învață să
meargă, să scrie, gestualitatea profesională se învață.
 • Din momentul în care procesele învățate nu se mai efectuează, engramele corticale se șterg și este necesară
reînvățarea, reeducarea, sau recuperarea.

• Mai mult chiar pot apărea spontan/adaptativ noi stereotipuri de mișcare, uneori greu de înlocuit cu cele corecte.

• În cazul pierderii definitive a unor funcții-inspirația toracică în spondilită- echipa de recuperare trebuie să
instruiască bolnavul să își dezvolte respirația abdominală.

Motilitatea umană normală, cu numeroasele și complexele sale componente, nu este posibilă decât prin conlucrarea într-o
inseparabilă interdependență funcțională a cel puțin două sisteme (nervos și muscular) și a unui aparat –locomotor.

Intricarea activității celor trei sisteme/aparate menționate este reflectată sub forma conceptului de (NMAK) aparat neuro-
mio-artro-kinetic a cărui unitate funcțională este denumită unitate kinetică, compusă din: nerv-mușchi-articulație

Perturbările la nivelul oricăreia dintre componente NMAK pot induce alterări extensive și la nivelul celorlalte.

Astfel de alterări generează obiectivele specifice pentru RM.

Aparatul NMAK a ajuns să domine cantitativ în cadrul patologiei adulților presenescenți și vârstnicilor

Întreruperile în funcționarea SN al vieții de relație furnizează majoritatea cazurilor care beneficiază de recuperare, pentru
că se însoțește de diferite dizabilități sau dizarmonii de mișcare situate la diferite niveluri:

• Nervos: leziune de nerv periferic

• Muscular: modificări de tonus, hipotrofii musculare
• Articular: redori
• Tulburările trofice tisulare secundare modificărilor primare expuse.

A. Afecțiuni neurologice: hemi, tetra prin leziuni ale SNC(înnăscute sau dobândite); Parkinson, scleroză multiplă, B.
Friedreich; neurale periferice: plexale, radiculare.

• B. Reumatologice

• C. Posttraumatice

Ca element de bioclimat, cu rol benefic în afecțiuni NMAK sunt în primul rând

 bioclimatul de litoral marin

 Cel sedativ/neutru/de cruțare, din zonele de deal
 Și într-o oarecare măsură cel cel tonic-stimulant al altitudinilor alpine joase, la limita dintre colinar și montan.

În această patologie un alt FFTN este reprezentat

 de apele termo-minerale sărate (Marea Neagră sau lacuri terapeutice: Amara, Techirghiol, Balta Albă, Ursu),
eventual sulfuroase/sulfatate, iodurate sau carbogazoase sau radonice,
 gaze terapeutice,
 nămoluri,
 talasoterapie.

Patologie cardiovasculară

Recuperarea în acest domeniu presupune două sectoare ale aparatului cardiovascular:

a. Patologia centrală, a pompei cardiace;reantrenarea mm. Cardiac în anumite statusuri: BCI tratată conservator,
post-IM, post intervenții chirurgicale pentru valvulopatii sau BCI (tip by-pass sau cardiologie intervențională-
Percutaneous transluminal Coronary Angioplasty, montări de stenturi), alte sindroame de decondiționare cardio-
circulatorii.

• b. Patologie vasculară periferică

De tip arterial: aterosclerotică, diabetică, autoimună( boala Burger, unele cazuri de sindrom Raynaud, boala Takayasu), de
cauză angionevrotică-funcțională(angiopatii angiospastice). În astfel de cazuri, se urmărește liza fenomenului angiospastic și
stimularea dezvoltării circulației arteriale colaterale loco-regionale, aceasta răspunzând pozitiv la eustresul gradat
reprezentat de forma de antrenament dozat progresiv pe care o constituie mersul terapeutic.

De tip venos

1. Alterări ale conținutului sanguin din vene în condițiile unor imobilizări prelungite ce favorizează tromboembolismul
venos.

Procedeele aferente sunt din domeniul KT și masajului:

-posturări adecvate antideclive

-mobilizări pasive
-pasivo-active/active asistate
și crioterapiei.

2. suferințe parietale venoase

 primitive(boală varicoasă,insuficiență veno-limfatică cronică)

 Secundare(post-tromboflebitice).

RMFB: proceduri fizicale-kinetice și hidro-balneoclimatice(mersul la spartul valului.

Verticalizarea progresivă a pacienților care au păstrat repausuri clinostatice prelungite-demers recuperator.

Scop:prevenirea apariției fenomenelor de hipotensiune ortostatică, prin reantrenarea mecanismelor cardio-circulatorii

sistemice, inclusiv reflexe, adaptative responsabile de controlul TA în condiții de ortostatism.

Patologie respiratorie

 Sub aspect profilactic RMFB vizează menținerea capacității respiratorii.

 Sub aspect terapeutico-recuperator, RMFB vizează ca obiectiv global ameliorarea indicilor respiratori.

În disfuncțiile respiratorii predominant restrictive( scolioze, spondilite/spondiloze hiperostozante, morb Pott, hemipareze,
scleroză multiplă) principalele demersuri aparțin KT, vizând reeducarea/tonizarea musculaturii inspiratorii și creșterea
mobilității cutiei toracice.

In patologie respiratorie predominant obstructiv/mixt RMFB oferă tehnici kinetologice, de la cele de drenaj postural, de
reeducare a fluxului de aer în cavitățile/căile respiratorii:

 BPOC(emfizem pink puffer; blue bloater Bronșită cronică)-

 inclusiv astm bronșic,
 pneumoconiozele,
 silicozele,
 sechelele fibroase post TBC,
 atelectaziile.

Disfuncțiile respiratorii predominant restrictive, principalele demersuri specifice aparțin KT(tehnici, exerciții) vizând

 Reeducarea/tonizarea mm inspiratorii
 Creșterea mobilității cutiei toracice.
• Scolioză
• Spondilite/spondiloze
• Morb Pott
• Hemipareze
• Scleroza multiplă
În patologia respiratorie sunt utilizate și
  Aerosoloterapie
 Respirație în PP/negativă intermitentă
 Inhaloterapie(ape minerale sau aerosoli naturali
 Secvențe procedurale din balneoclimatologie-4 tipuri de bioclimat: marin, alpin, colinar, spații subterane(grote,
saline).

Patologie de civilizație

Aflată în plină evoluție la noi, această patologie s-a dezvoltat odată cu creșterea sedentarismului, care induce:

 deperformare musculară
 decondiționare la efort
 alterarea unor stereotipuri de mișcare
 reducerea progresivă a unghiurilor maximale, de lux
 reducerea oxigenării corespunzătoare a țesuturilor
 favorizarea depunerii de țesut adipos-asociată cu sindromul metabolic. Sedentarismul se asociază cu
decondiționarea igieno-comportamentală, care înseamnă habitus propensiv unei alimentații sofisticate, excesiv
calorigenă, agresivă asupra TD și glandelor anexe cât și asupra funcțiilor metabolice.

La acestea mai adăugăm:

 conotația psihică
 surmenaj intelectual
 sfera neurasteniilor
 stres
 distonii neuro-vegetative
 sindrom metabolic
 tulburări statico-posturale și F(x), emblematic fiind sindromul trofostatic –femeile obeze.

Cura balneoclimatică

1. Factori fizici/chimici terapeutici-naturali și artificiali, inclusiv kinetologici, aplicați sub forma unei largi palete
procedurale
2. Educația sanitară-inclusiv recondiționarea igienico-sanitară
3. Psihoterapia-tehnici de relaxare intrinsecă și antistres
4. Dietoterapia.

Patologie geriatrică

Acest domeniu cuprinde două aspecte:

 Gerontorecuperarea:

• programe recuperatorii
• îngrijiri recuperatorii/nursing de reabilitare
 Gerontoprofilaxia

Gerontorecuperarea recuperarea diferitelor disfuncții/dizabilități ale vârstnicilor în funcție de obiectivele identificate și

capătă o conotație aparte datorită biologiei particulare a individului trecut de 70 de ani.

Aici intervine măiestria medicului: balanța beneficii-riscuri; mijloacele specifice specialității (kinetologice, termoterapia)
sunt solicitante asupra aparatului cardio-circulator, respirator, SN, funcția renală și cea de termoreglare.

Este evidentă necesitatea modulării parametriale la vârstnici.

Cu toate acestea beneficiarii principali ai grupajelor metodologice ale RMFB sunt persoanele presenescente și vârstnice.
În prezent în clasificarea în funcție de vârstă a indivizilor există 2 categorii gerontologice:

 Vârsta a III-a, cuprinde persoanele care au atins vârsta de pensionare până la 75-80 ani, cu deplină independență

 Vârsta a IV-a, cuprinde categoria indivizilor de peste 75-80 ani, sau chiar mai tineri, dar la care există un oarecare
grad de dependență, în special prin deperformări ale unor funcții NMAK, senzoriale și mai ales psiho-cognitive.

Gerontoprofilaxia

Reprezintă contribuția complexă, multiprocedurală, a RMFB la întârzierea procesului de îmbătrânire, utilizând practic toate
mijloacele sale specifice.

Practic este o metaforă, deoarece nu se poate preveni ceea ce este fiziologic, dar sugerează încetinirea îmbătrânirii,
menținând individul în performanțe cât mai apropiate de cele normale ale adultului, adică menținând independența și
QOL.

În încheiere succint principalele domenii de patologie, deși una din caracteristicile fundamentale ale statusului biologic al
vârstnicului este polipatologia

1. Neuropsihiatrică:statusuri/sechele post AVC, Parkinson, complicații neurologice ale unor boli sistemice: arterita
giganto-celulară, polimialgia reumatică, neurastenii, depresii, sindroame dementive, inclusiv psiho-organice.
2. Musculoscheletală: afecțiuni articulare(degenerative-artroze-poli, statusuri post intervenții ortopedico-chirurgicale,
inflamatorii-PR a vârstnicului , polimialgia reumatică/psudopoliartrita rizomelică, arterita temporală/giganto-celulară)
sau/și abarticulare-fibromialgia-acute/subacute/cronice, axiale/periferice, osoase distrofice-osteoporoza, boala Paget,
musculare-hipo/amiotrofii de neutilizare neuro-miogene.
3. cardiovasculară: frecvent întâlnite fenomene de insuficiență circulatorie vertebro-bazilară și intracerebrală
4. Respiratorie
5. digestivă: constipație cronică, gastrită hipo-atrofică, colon iritabil
6. reno-urinară dominată de ITU, de cauză obstructivă la ambele sexe, cu următoarele particularități: la femei ITU apar în
cursul sarcinilor prin compresie ureterală, cu stază bazinetală de către uterul gravid, apoi se dezvoltă și sunt întreținute
ocult prin rupturi de perineu netratate, devenind manifeste în contextul imuno-ineficienței relative, specifice
senescenței. La bărbați, elementul compresiv este tardiv dar susținut și reprezentat de hipertrofia/adenomul de
prostată.

În plus, prin diminuarea senzației de sete, vârstnicii nu se hidratează suficient, factor care se adaugă celor propensivi pentru
ITU.

7. patologie metabolică dominată de diabet și obezitate

8. Patologia de decondiționare

Patologie și profilaxie pediatrică

Biologia copilului, chiar și a adultului tânăr, sub 16 ani, este relativ diferită de cea a adultului.

RMFB este o specialitate trivalentă, cu posibilități de profilaxie, terapie și recuperare.

Principalele domenii beneficiare de RMFB din cadrul patologiei pediatrice sunt:

 Maladii genetice(artropatie hemofilică)

 Congenitale-PC, displaziile subluxante,
 Dobândite prin tulburări de creștere-maladia Scheuermann, cifo-scoliozele
 Carențial distrofice-rahitism
 (Post)infecțioase-RAA, status postosteită/osteomielită
 Infecto-alergice-rinite, sinuzite, laringo-traheite, bronșite astmatiforme

Particularitățile biologiei copilului implică o serie de vulnerabilități ce impun prudență, restricții, modulări parametriale dar
paleta de mijloace procedurale pe care RMFB o poate oferi în acest domeniu este largă, cuprinzând toate grupajele
specialității.
Există cel puțin trei bioclimate sanogene cu efecte remarcabile, inclusiv în patologia pediatrică:

 Curele helio-marine, cu efect desensibilizant/antialergic-în sfera respiratorie și ORL, de călire, antirahitice, remitive
pentru unele dermatoze, afecțiuni inflamatorii osteoarticulare.
 Climatul tonic stimulant alpin
 Bioclimatul unor spații subterane de salină

Patologie psihiatrică

Principalele tipuri de afecțiuni psihiatrice care beneficiază de efectele sanogene ale unor secvențe procedurale din cadrul
RMFB, sunt

 neurasteniile
 stările reactive post stres
 surmenaj(ȘOC) sau
 stările post-șoc, respectiv statusurile psiho-comportamentale mergând până la stări distimice, consecutive
modificărilor psiho-endocrine, inclusiv de personalitate, uneori brutale din cadrul pubertăților/adolescențelor
problematice.

La celălalt pol de vârstă-vârsta a III-a, principalii beneficiari ai curelor balneoclimatice- stările depresive, legate de
pensionare/inactivitate/inutilitate, aferente retragerii progresive inerente recunosc rezultate benefice prin demersurile
terapeutice RMFB

Elementul natural cu valențe sanogene pentru patologia psihiatrică îl constituie bioclimatul sedativ/de cruțare din zonele
colinare și cel tonic stimulant alpin la înălțimi moderate.

Patologie digestivă

Multiple valențe sanogene, pe primul plan se situează elementul fizico-chimic-farmacologic: utilizarea apelor minerale în
cura internă: crenoterapia.

Organele interne funcționează după programe cibernetice închise, sub controlul SN autonom, deci pentru patologiile
digestivă, reno-urinară, metabolică, ORL,dermatologică, domeniul RM, din cadrul RMFB nu este în mod efectiv aplicabil,
accentul căzând net pe domeniile terapeutic profilactic.

Entitățile nosologice asupra cărora cel puțin 5 (alcaline, alcalino-teroase, sulfuroase, sulfatate, clorurate-sodice) din cele 11
tipuri fizico-chimice de ape minerale din țară au efecte terapeutice, sunt:

 Gastritele cronice cu sindrom hiperstenic

 Ulcerele gastro-duodenale
 Gastrtritele cu sindrom hipostenic/atrofice
 Duodenitele cronice
 Dischineziile bilio-duodenale
 Sludge biliar
 Sindroamele postcolecistectomie
 Constipația cronică habituală
 Colopatii cronice nespecifice, inclusiv colon iritabil
 Boli inflamatorii intestinale(ileita segmentară). Cu rol adjuvant proceduri de electro-, foto-, hidro-, termo-,
kinetoterapie/masaj

Patologie reno-urinară : litiaze renale cu calculi mici și eliminabili, patologie inflamatorie prostatică

Mijloace terapeutice:

-crenoterapia: ape minerale cu proprietăți diuretice și indirect antiinfecțioase/antireflux reno-ureteral redistributive de

irigație sanguină între corticală și medulară renală-oligominerale/metalice, sulfuroase, sulfatate/gipsoase, alcalino-teroase
-secvențe procedurale adjuvante din domeniul electro-, foto-, hidro-, termo-, kinetoterapiei
Patologie metabolică

Kinetoterapia este unul din pilonii trepiedului terapeutic alături de dietă și de elementul farmacologic.

 Crenoterapie: apele alcalie,

 alcalino-teroase,
 sulfuroase,
 sulfatate,
 oligominerale/metalice,
 carbogazoase.

Patologie ginecologică și domeniul obstetrical

• Patologia de tip infecțios/inflamator cronic, torpid, trenant pt. uter și anexe: anexite, perimetroanexite,
parametrite

• Sterilitatea

Obiectivele sunt terapeutice

Mijloacele procedurale privesc

Termoterapia profundă: băi de lumină la nivelul pelvisului, unde scurte, tamponamente cu nămol fierbinte, irigații vaginale
cu apă sărată caldă

În obstetrică

-kinetoproxilaxie: în scopul prevenirii hipotonizării musculaturii abdominale și a tegumentului adiacent

-exerciții de respirație, controlul sincronizării în scop proexpulsiv a presei abdominale
-hidrokinetologie: conferirea de către mediul acvatic a unor condiții optimizate pentru naștere

Postpartum:

Inițial mijloacele procedurale se concentrau pe principalul obiectiv recuperator: refacerea tonusului planșeului pelvin, prin
exerciții statice ale musculaturii perineale.

În prezent există o abordare mult mai complexă a acestei problematici:

 kinetoterapie pentru perineu, mușchii abdominali, paravertebrali și ai trenului inferior,

 masaj manual și instrumental cu accente metodologice pe drenajul veno-limfatic și anticelulită,
 electro-(mai ales body-former) și
 hidro(kineto)terapie.

Patologie dermatologică și cosmetologie

Spectrul patologic:

 psoriazis,
 eczeme,
 sau/și alte afecțiuni pruriginoase( neurodermite
 sau/și dermatoze genetice/autoimune-vitiligo),
 cicatrici,
 micozis fungoid etc.
Ele beneficiază(mai puțin micozis-ul) atât de:
 FFTN- helioterapie, aplicații de nămol,
 fototerapie(radiații ultraviolete PUVA/B, uneori LASER, infraroșii)

Cosmetologia: metodologii specializate de (micro)masaj-manual sau instrumental-dermodecrispant și tonizant, anticelulitic,

facial/corporal, eventual intricat cu elemente de presopunctură.
Au apărut:

 combine de micro-fizioterapie în scop estetic,

 fototerapie-bronzare artificială cu efecte discutabile din punct de vedere biologic
 și lumină polarizată

Patologia post-combustională

 Cicatricile retractile se abordează prin mijloace procedurale variate, statusurile complexe pe care le lasă
arsurile profunde

 Cheloide cu marcat potențial invalidant sub raport:

 funcțional
 estetic
 psihosocial, asociate -cu aderențe, posibile atrofii
 retracturi, redori, tulburări circulatorii consecutive

Patologie profesional-ocupațională

Se definesc 2 tipuri de entități nosologice majore din acest domeniu de patologie:

 boli profesionale: prin determinări ale noxelor și evaluări clinice, paraclinice și funcționale specifice se poate
stabili o relație cauzală directă între factorul profesional nociv și boala profesională

 boli legate de profesie- această relație de tip cauză-efect nu poate fi direct cuantificată. Conforn Normelor
Generale de Protecția Muncii 2002 bolile legate de profesie sunt boli cu determinare multifactorială la care unii
factori determinanți sunt de natură profesională.

Patologia ORL

• Inhaloterapia(aerosoli, inhalații) pentru afecțiuni ale căilor aeriene superioare:

 (sinuzite, rinite, rino-faringite, laringite, laringo-traheite),

 inclusiv cu ape minerale cu proprietăți antiinflamatorii, antialergice.
• Termoterapia profundă pentru sinuzitele cronice- diatermie cu unde scurte. Efecte benefice prin acțiune
antimicrobiană datorată endotermizării locale la temperaturi bactericide sau cel puțin intens imunostimulante, cu
creșterea astfel a aportului local de substanțe imunobiologic active.

Patologia oncologică

 clasic, reprezintă una din C.I. Majore pentru mijloacele procedurale ale RMFB
 argumentul: acțiunile de tip excitator ale cvasitotalității stimulilor fizicali la nivel celular
 masajul cu prudență
 kinetoterapia- în ablațiile musculare generatoare de dezechilibre funcționale între agoniști –antagoniști și sinergiști-
stabilizatori precum și de redori la nivelul articulațiilor respectivului membru superior, mai ales la nivelul umărului.

Durerea cronică, un alt simptom întâlnit și în oncologie

• Frecvent caracter neuropat

• Dpdv al RMFB este un obiectiv abordabil electroterapic sau electroterapic/neurochirurgical

• Abordarea electroterapică este neinvazivă/percutantă-TENS(transcutaneous Electrical Nerve Stimulation) care

constă în trimiterea, pe durate relativ îndelungate, de la nivelul zonei cutanate supraiacente teritoriului dureros de
electrostimuli, vibratori cel mai adesea, care datorită v superioare de conducere prin fibrele aferente specifice, în
raport cu cele ce transmit durerea, depolarizează deutoneuronii căii algo-conductoare, blocând astfel poarta uscată
de control al durerii.
 • Durerea –fenomen biologic.Are două laturi inseparabile:

 una fiziologică, nocicepție, cu semnificație sanogenă, protectivă, de alarmare sau/și declanșare reflexă a mișcărilor
necesare pt a îndepărta întregul organism sau un segment al acestuia de un factor agresiv ce-i amenință
integritatea

 și o alta patologică/patogenă-durerea cronică ( cu mecanism de autoîntreținere sau/și de multe ori fără a mai avea
legătură directă cu un substrat lezional precis, asimilată cu durerea neuropată.

Ambele tipuri de durere generează o serie de procese reactive:

 contractură musculară,
 ischemie,
 acidoză
 și din nou durere generată chimic prin scăderea pH-ului tisular local, la rândul lor parțial patogene, întreținând
cercuri vicioase de tipul ciclului mio-fascial.
Arsenalul procedural al RMFB, cu efecte antalgice , este cvasimaximal.

În funcție de gradul afectării un pacient disfuncțional somatic are mai multe alternative:

 Dependent de pat
 Parțial dependent
 Independent la domiciliu
 Integrat socio-profesional .
Programele de recuperare cresc sau întrețin gradul de independență pentru un nivel optim funcțional.

Acest aspect de independență funcțională se poate aprecia prin costul economic al dependenței, diferențiat pe cele trei
secțiuni de vârstă: pediatrie, adulți, geriatrie.

Cele mai frecvente situații de incapacitate de muncă sunt

 Afectările de coloană dorso-lombară-în mediul industrial prin solicitare fizică marcată, sau profesiile cu poziție
monotonă prelungită în șezut; 1/3 din disfuncții aparțin aparatului locomotor

 Boli cardiace și vasculare: afectări vasculare periferice și accidente vasculare

 Patologii induse posttraumatic

Programele de recuperare:

- Trebuie sa intretina un anumit nivel functional

- Sa performeze un nivel functional afectat
- Si sa gaseasca solutii compensatorii functionale( intrinseci, extrinseci).

CURS 2 – EXAMENUL CLINIC AL APARATULUI LOCOMOTOR

Evaluarea pacientului în recuperarea medicală :

- Elementele de anamneza care puncteaza terenul pacientului si antecedentele;

- Modalitati de evolutie a bolii, dinamica ei si corelatia cu celelalte suferinte existente
- Utilizarea anterioara a unor forme de tratament.

În recuperarea medicală diagnosticul de boală reprezintă prima etapă de evaluare a pacientului.

Examenul clinic trebuie să fie completat de aprecierea nivelului funcțional, ceea ce motivează bilanțul clinico-funcțional.

Motivele internării

Simptomatologia ALM:

1. Durere
2. Tumefacție
 3. Redoare articulară
4. Mialgie
5. Incapacitate funcțională

1. DUREREA

 Simptom dominant, întâlnit în numeroase afecțiuni ale ALM

 Divinus est opus sedare dolorem

 În bolile inflamatorii se datorează nocicepției induse de mediatorii inflamației

 Durerea din patologia c.v. se datorează iritării receptorilor de la nivelul articulațiilor interapofizare și sistemului
ligamentar dar și contracturii musculare.

 În bolile degenerative: este atribuită stimulării nociceptorilor prin creșterea presiunii intraosoase, dar și prin
stimularea celor din sinovialele inflamate.
 Durerea extraarticulară apare prin stimularea nociceptorilor de la nivelul inserțiilor tendinoase și musculare

 Durerea de tip nevralgic se datorează stimulării fibrelor senzitive

 Durerea de dezaferentare apare datorită: leziunilor persistente sau disfuncțiilor în sistemele de

control(polinevtrite)

 Durerea psihogenă: imaginară dar în același timp reală

Orice durere trebuie să fie caracterizată prin :

 Sediu:articular, regional, tenosinovial, enteze, mușchi

 Iradiere
 Intensitate
 Ritm
 Cum se calmează (posturi antalgice)
Durerea poate fi - sistematizată
- nesistematizată
- metamerică
Durerea poate fi de cauză
1. mecanică: se accentuează cu efortul, cu solicitarea și se calmează cu repausul
2. Inflamatorie: se accentuează nocturn
3. Mixtă

Durerea poate prezenta:

-factori de agravare: efort, umezeală, frig, condițiile și schimbările meteo

-factori de ameliorare: repaus
Durerea poate fi:

1. Directă: ca expresie a suferinței unor structuri

2. Iradiată: gonalgia din coxartroză
3. Proiectată: în ulcerul feței posterioare a stomacului, apare la nivelul unuia dintre omoplați, sau lombar

2. TUMEFACȚIA

• se poate însoți de toate semnele inflamației(dolor, rubor, calor, tumor)

 În artrită acută;
 dacă persistă cel puțin 6 săptămâni avem artrită cronică.
 în reumatismul palindromic tumefacția poate dura ore.
3. REDOARE ARTICULARĂ

 limitarea mai mult sau mai puțin importantă a mișcărilor articulare

 senzația de înțepenire articulară dureroasă
 dacă bolnavul o percepe mai ales matinal, cu durata de cel puțin 30 min se numește derouillage, desruginire
articulară(artroză)
 uneori este permanentă și accentuată (anchiloză) și se datorește organizării fibroase a sistemelor periarticulare,
musculare.
 anchiloza este expresia extremă a redorii
 leziunea opusă redorii este laxitatea articulară și conduce la instabilitate.

Există la nivel muscular, puncte trigger în hernia de disc lombară(HDL):

 fesier mijlociu
 subfesier
 mijlocul coapsei
 mijlocul gambei

Patologia de neuron motor central este insoțită de:

 contractură,
 retractură

4.MIALGIE

Poate fi întâlnită la toate categoriile de vârstă

Localizată oriunde la nivelul musculaturii
 Este cauzată de leziunea directă la nivel muscular,
 dar poate avea originea la nivel scheletal,
 sau osteoarticular.

5.Incapacitate functională

Este un semn frecvent, motiv de prezentare la medic, și însoțește procesele inflamatorii, degenerative, abarticulare,
mecanice

Îmbracă aspecte variate: jenă articulară, pierderea totală sau parțială a funcției segmentului sau a ALM în întregime.

Se poate pierde capacitatea de mers, prehensiunea.

Se poate anula autonomia, transformând bolnavul într-un dependent familial și social.

Examenul clinic

Examenul general-bilanț complet al stării pacientului în momentul respectiv:

 Informații despre starea normală

 Despre modificările patologice ale tuturor organelor și sistemelor

 Nu începem niciodată examinarea unui pacient cu zona presupus afectată

 La debutul examinării : G, T, temperatură

EXAMEN CLINIC GENERAL AL BOLNAVULUI

• Stare subfebrilă, febrilă, hipertermie

• Tipul constituțional
• Greutate
• Înălțime
 • Tegumente
• Țesut celular subcutanat
• Ganglionii
• Examen ORL
• Examen Oftalmologic
• Examen aparat cardiovascular:durere precordială, dispnee, tulburare de ritm, claudicație membre inferioare.
• Examen aparat respirator:prezența disfuncției respiratorii de tip restrictiv sau obstructiv
• Examenul aparatului digestiv
• Examenul aparatului urogenital
• Examenul endocrin
• Examen neurologic
• Examen psihic

EXAMEN CLINIC AL APARATULUI LOCOMOTOR

Reguli generale

 Modalitatea de evaluare este aceeași, atât pentru patologia degenerativă cât și inflamatorie
 Articulațiile portante se examinează în statică și dinamică, în ortostațiune și decubit
 Articulațiile pereche se evaluează comparativ
 Se începe cu inspecție,
Sesizăm la inspecție

 Aliniamentul membrelor
 Scurtarea membrelor
 Modificări articulare:
- volum ,
-culoare,
- consistență
 Poziții vicioase
 Atrofii: semn capital(cvadriceps, deltoid)
 Hipertrofia: fiziologică sau patologică(pseudo-hipertrofie): Duchenne
 Tulburări de ax: Genu valgum sau Genu varum
 simetria unor puncte,
 aliniamentul coloanei vertebrale
 Deformări
 Edemul
 Modificări ale rețelei venoase subcutanate

Palpare: aplicată la nivel articular, periarticular, o presiune de circa 4 atm, până la albirea unghiei examinatorului, ce
urmărește declanșarea durerii.

• Se palpează interliniul articular și punctele topografice specifice fiecărei articulații. Trebuie să diferențiem
tumefacția(element de activitate) de deformarea articulară(element de cronicitate).

• Tot palparea pune în evidență lichidul intraarticular(șoc rotulian), sau furnizează elemente despre elasticitate,
temperatură, crepitații.

Percuție: la nivelul c.v.(apofizele spinoase), la nivelul articulației CF, indirect, pe talon.

manevre sau teste speciale de evidențiere a leziunilor articulare sau abarticulare.

Testig articular: goniometrie pentru fiecare articulație cu grad de libertate.

 activ, pasiv
 se pot evidenția și mișcările patologice
  determină unghiul fiziologic/util/funcțional, zona cea mai solicitată în viața cotidiană )
 gradul maxim de mobilitate( gradele de lux)

Mobilizare articulară:

 se examinează mișcarea pe toate axele și pe întreaga amplitudine disponibilă,

 activ(mișcare efectuată de pacient) și
 pasiv(mișcare efectuată de examinator);
 se notează limitele(hipo sau hipermobilitate)
 și relația cu durerea.

Testing articular: apreciază capacitatea de mișcare articulară, cu ajutorul goniometrului

Odată cu bilanțul articular se pun în evidență:

 laxitatea ligamentară, care poate duce la hiperextensie

 laxitate complexă capsulo-ligamentară: la nivelul genunchiului mișcări de lateralitate.
 contractura în flexie cu apariția unui flexum, care în stadiul ireductibil face imposibilă extensia
Putem aprecia mobilitatea fără goniometru prin comparație cu mobilitatea normală controlateral.

Testarea forței musculare

Oferă date asupra

• -valorii funcționale a fiecărui mușchi

• -asupra disinergismelor
• -completează bilanțul funcțional

Testingul muscular pe scara 0-5 utilizează poziționări care pun în evidență acțiunea principală a fiecărui mușchi,
determină starea acestuia și gradul hipofuncției.

Testing muscular

Valoarea 0-mușchi denervat, nu schițează contracția

Valoarea 1-mușchi parțial denervat, permite evidențierea contracției
Valoarea 2- mușchi inervat, forță scăzută, nu poate executa mișcarea împotriva gravitației
Valoarea3- mușchiul execută mișcarea articulară completă, împotriva gravitației, dar fără rezistență
Valoarea 4, și 5: mușchiul execută mișcarea împotriva rezistenței minime 4, maxime 5.

Mersul-ambulația

Succesiunea de mișcări ale MI la care participă trunchiul și MS, având ca rezultat deplasarea corpului în spațiu.

Mersul patologic presupune modificarea poziției corpului sau a membrelor, sau efectuarea unor mișcări neobișnuite

Mersul patologic poate fi:

-simetric/asimetric
-ritmic sau aritmic

Tipuri de mers patologic

 Mers legănat, cu baza largă de susținere

 Mers șchiopătat
 Mers stepat, vârful piciorului atingând podeaua înaintea talonului(SPE)
 Mersul(dansul) coreic, nu păstrează nici o ritmicitate
 Mersul cosit al hemiplegicului, faza spastică
 Mersul târșit al parchinsonianului, pași mici, fără flexia genunchilor
 Mers ebrios(cerebelos)-SM
  Din pareză
 Talonat din tabes

Examenul coloanei vertebrale

Se desfășoară în dinamică, în statică, în ortostatism, în șezând, în decubit

Inspecția:

 curburile fiziologice și patologice

 Echilibru humeral
 Simetria triunghiului taliei
 Simetria crestelor iliace

Palparea coloanei

 Se efectuează pe segmente
 Pe linia mediană
 Din spinoasă în spinoasă
 Și la 1 cm în afara liniei mediane, pe articulațiile interapofizare posterioare (semnul soneriei)-discopatie.
 Articulațiile sacroiliace se palpează în regiunea parasacrată
 Emergența sciaticului-1/3 medie fesă(sdr.radicular jos)
 Palpăm puncte trigger pe trapez, interscapular, parasacrat(fibromialgii, tendinite)

Percuția coloanei vertebrale

 La nivelul fiecărei vertebre

 Pune în evidență o discopatie, metastază

Explorarea mobilității coloanei vertebrale cervicale:

• +/- cefalee,
• vertij,
• acufene,
• tulburări vizuale declanșate de iritarea simpaticului cervical posterior sau a arterei vertebrale de către procesele
degenerative

Mobilitate dorsală și lombară

Coloana dorsală:

 În plan frontal: flexia laterală trunchi

 În rotație mișcări de torsiune cu bazinul fixat
 În plan sagital: indicele Ott( distanța de 30 cm de la C7 măsurată în jos trebuie să crească cu 7 cm în anteflexie)
 Sau prin aprecierea expansiunii toracice

Mobilitatea coloanei lombare

Anteflexie

 index-sol,
 indicele Schober(distanța de 10 cm marcată pe coloană de la L5, în sens cranial crește cu cel puțin 3 cm)

Mobilitatea coloanei

 Extensia coloanei
 Înclinație laterală (vârful degetelor-genunchi)
  Manevrele pentru articulațiile SI:
-presiunea exercitată pe aripile sacrate, cu pacientul în dd, poate determina apariția durerii în sacroileită
-presiunea pe sacru
-semnul Mennell

Leziuni radiculare,Manevre de elongație:

 Bragard: flexia MI pe bazin cu dorsiflexie plantară

 Lasegue : MI cu genunchi în extensie, face flexia pe bazin, 40-45⁰ homolateral HDL
 Bechterew : Lasegue de partea bolnavă produce durere în fesa opusă
 Bonne: triplă flexie cu abducția coapsei
 Proba echerului: șezînd în pat cu MI în extensie. Hiperextensia coapsei: modalitate de elongare a radacinilor L3-
L4

Examen local în HD/spondiloza

Sindromul vertebral: static(SVS), dinamic(SVD)

 SVS: aliniamentul și postura cv CDL(Fși S), normal:curburile fiziologice,

Patologic- în plan sagital:

 pierderea lordozei cervicale,
 accentuarea cifozei dorsale-spondiloză cervicală,
 pierdere de lordoză fiziologică-HDL,
 accentuarea lordozei fiziologice HDL 10%, un semn de gravitate
 asociat cu abdomenul evazat pe flancuri, voluminos (sindrom trofostatic)

Patologic în plan frontal:

 atitudine scoliotică-reversibilă, specifică HD, respectiv scolioza, cu caracter ireversibil

 Notarea se face după convexitate

 SVD

Analizează mobilitatea activă a coloanei vertebrale CDL, pe principalele direcții de mișcare ale acesteia:

 flexie F
 extensie E
 inflexiuni laterale IL, dreaptă și stângă
 rotațiile nu se testează.

Rotațiile asociate cu ridicarea de greutăți constituie trigger în declanșarea herniilor discale

HDLdr:

-F (anteflexie) limitată
-E limitată
-IL limitate, dreapta mai mult decât stânga, notăm
ILdr>IL stg

Sindrom Musculoligamentar SML

 Constă în palparea ușoară a musculaturii paravertebrale CDL, eventual decelarea contracturilor musculare
 Tot prin palpare se decelează nodulii de fibromialgie( noduli miogelotici)

Sindromul Dural SD
  specific HD
 presupune efectuarea de manevre care produc criză de spațiu în canalul medular, comprimând astfel și rădăcina
nervoasă afectată în HD:

La tuse sau strănut apare durere la nivelul coloanei C, D, L: SD+

HDC-pentru C5-C8: Lasegue a membrului superior
 Lasegue a gâtului-
 HDL: Lasegue
 -dacă MI este extins peste 70, manevra de elongație nu este patognomonică
 -dacă manevra este executată corect și durerea apare sub genunchi, nu este pozitivă

Sindrom neuroradicular SNR

 -specific HD
 -presupune identificarea clinică a rădăcinii afectate după traseul durerii și al paresteziilor
 -precizarea reflexului afectat ROT
 -precizarea deficitului motor

Sindrom neuro-psihic/psiho-emoțional(SP), dacă pacientul prezintă agitație psiho-motorie, anxietate

Sindrom (dis) Funcțional, (SF): ADL, IADL, locomoție, precizarea limitărilor rezultând gradul de disfuncție locomotorie și de
autoîngrijire

Examen clinic membru superior

Inspecția apreciază:

 Aliniamentul segmentelor: axul median al brațului, se continuă cu cel al antebrațului și carpului, trecând prin
medius.
 modificări de aspect
 Deformări ale articulațiilor IF distale și proximale: Heberden și Bouchard
 Amiotrofie: poate afecta toate grupele musculare
• Noduli Heberden(interfalangieni distali), Bouchard(interfalangieni proximali)

Palparea, pe fiecare articulație

Umăr:

 edem,hipo/atonie, atrofie,
 puncte dureroase: relieful claviculei dinăuntru înafară(fractură fără deplasare)
 în cazul fracturilor de omoplat deși nu se simte soluția de continuitate, totdeauna se percep crepitații deosebit de
dureroase
 temperatura locală
 rețeaua vasculară: pulsul la humerală, radială, cubitală
 fracturile extremității externe a claviculei trebuie diferențiate palpatoriu de luxațiile AC: situate înlăuntrul
interliniei articulare și capul fragmentului intern este neregulat
 se va insista asupra articulației AC. Dacă raporturile normale sunt păstrate dar bolnavul acuză durere la P interliniei
: entorsă.
 dacă apare o denivelare dureroasă: subluxație AC.
 dacă fragmentul extern al claviculei este net ridicat deasupra acromionului: luxație AC
 spre deosebire de fracturile extremității externe a claviculei, capul ridicat este mai rotunjit și omogen și apare
semnul clapei de pian: reducerea sub apăsarea fragmentului clavicular a denivelării și refacerea denivelării după ce
apăsarea încetează.

Mobilitatea se apreciază la nivelul tuturor articulațiilor, activ, pasiv

Pentru articulațiile mici de la nivelul mâinii se execută:

 Prehensiune polidigitală și digitopalmară

  Opoziția policelui(afectată în paralizia de median,dureroasă în rizartroză)
 Pensa medianului(police-index)
 Pensa cubitală(police-deget 5)
 Abducție, adducție
 Carpul: F 70-80, E 70-80, înclinație cubitală 40, radială 15

Testing muscular

Măsurarea forței și rezistenței musculare, în vederea alcătuirii unui program de recuperare.

Sunt vizați mușchii centurii, biceps, triceps, mușchii flexori și extensori ai mâinii.

Bilanț funcțional global

 Mâna la gură
 Mâna în regiunea interscapulară, lombară, occipitală
• Grifa ulnara: pareza de ulnar

Palpare MS, pe fiecare articulație, presiuni în toate planurile

• La mână: IF,MF
• La carp
 articulația trapezometacarpiană
 canalul carpian
 eminențele tenare, hipotenare
 suplețea tegumentară
 percuția pe canalul carpian(semnul Tinel) parestezii în teritoriul medianului, dacă nervul este comprimat

Examen clinic membru inferior

Inspecția aliniamentului

 Axul mecanic al membrului inferior trece prin:

 -capul femurului
 -spațiul interspinos al tibiei
 -porțiunea medie a articulației tibiotarsiene
 -primul spațiu interosos
Articulațiile portante sunt foarte sensibile la deviațiile de ax

Examinarea MI se desfășoară în:

 -mers,
 -ortostatism,
 -decubit

 Se măsoară lungimea MI-(distanța ombilic-maleola internă) sau CT scan

 Grosimea gambei și coapsei în zona de circumferință maximă și respectiv la 10 cm deasupra rotulei

Palparea are mare valoare dg

la nivelul interliniilor articulare

la nivelul inserțiilor musculare, ligamentare

Mobilitatea fiecărui segment este deosebit de importantă în ansamblul biomecanic al trenului inferior

Testarea forței musculare mai ales pe grupele posturale

Examenul articulației coxofemurale

Examenul bazinului

1. Inspecție:

observăm linia care unește SIAS și SIPS care trebuie să fie orizontală. Poate fi oblică în caz de: asimetrie
bazin, inegalitate MI, insuficiența mm stabilizatori laterali ai șoldului(fesier mijlociu).
În cazul șoldului afectat hipotrofiile musculare sunt la nivelul cvadricepsului, fesier mare, mijlociu(căderea
pliului fesier).

2. Palpare:
putem localiza dureri la nivel trohanterian, retrotrohanterian, inghinal, inserția adductorilor
hipotonia musculară: cvariceps, fesierul mijlociu
contractura musculară: adductorii
atrofiile: prin măsurarea perimetrelor

3. Mobilitatea șoldului: goniometria stabilește abaterile de mobilitate.

afectată precoce la un șold lezat; flexie în coxite, rotație în coxartroză
F cu G extins este 90
F cu G flectat este 120
în dv cu G întins este 30
-abducția este 45-60
-adducția 30
-RE-60
-RI 30, mai ușor cu pacientul în dd cu G flectat

Teste funcționale specifice șoldului

 testul Patrick
 testul Trendelenburg
 testul Thomas(testarea contracturii iliopsoasului)
 testarea contracturii dreptului anterior

Genunchiul

- articulația cu cea mai complexă biomecanică

- pentru funcționare are nevoie de o bună contenție mm, capsulo- ligamentară
- de tonus mm ferm
- examen clinic: inspecție, palpare

Inspecție: ortostatism, mers, șezut

 Poate fi mărit de volum prin epanșament, hipertrofia sinovialei sau depunere de țesut adipos(lipartroză)

 Perimetrul se măsoară la nivelul interliniului, cu genunchiul în flexie 45⁰

 Se poate evidenția sindromul rotulian: apăsând rotula pe planul condilian apar dureri.

 Palparea se execută: pe interliniul articular, în spațiul popliteu(chist Baker)

 Se verifică existența șocului rotulian: lichid intraarticular

 La nivelul genunchiului, sinoviala urcă dedesubtul mușchiului anterior al coapsei (cvadriceps) formând un “fund de
sac” subcvadricipital

 Se palpează fundurile de sac subcvadricipital și laterorotulian

Leziune corn anterior menisc intern: durere provocată la extensia genunchiului, când se exercită presiune pe zona
anterointernă interliniu

Leziune corn posterior menisc intern: manevra Payr

Manevra McMuray: confirmă leziunea de menisc intern-durere anterointernă la extensie și rotație axială internă a gambei

Leziune menisc extern la extensia genunchiului asociată cu rotație axială externă, apariția durerii pe linia femurotibială în
porțiunea externă pune dg.

Controlul stabilității

face parte din examinarea de rutină a genunchiului

se testează stabilitatea laterală și rotatorie
stabilitatea laterală: LL intern și extern

Leziune de LLI, LLE

 Pacientul în dd
 MI în extensie
 Imobilizăm coapsa
 Cu cealaltă imprimăm mișcări de lateralitate la nivelul genunchiului
 Depistarea unor mișcări laterale indică leziuni de LLI, LLE

Stabilitatea antero-posterioară-LIA,LIP- Semnul Rocher

Sertar anterior

 Pacientul în dd,
 Genunchiul flectat la 90
 Piciorul sprijinit cu planta pe planul patului
 Se fac tracționări de gambă
 Apariția unui grad de alunecare anterioară evidențiază sertarul anterior(LIA)

Sertarul posterior

LIA este localizat in interiorul articulatiei genunchiului  si face parte din “pivotul central” impreuna cu LIP. Este pozitionat in
fosa intercondiliana – un spatiu dintre cei doi condili femurali, si are o directie oblica dintre anterior spre posterior si
dinspre medial spre lateral

Testarea stabilității rotatorii

 numai cu genunchiul flectat

 gamba prezintă o rotație axială( în jurul axului longitudinal)
 dacă cu genunchiul extins constatăm un grad de :
RI: leziune de LLI,LIP
RE: leziune de LLE, LIA

Studiul plantogramei

Este important acest studiu deoarece modificarea raporturilor intrinseci ale plantei, din diverse motive, schimbă:

 Morfologia piciorului
 Axele
 Zonele de sprijin

Palparea

Investighează fiecare linie articulară, inserția unor ligamente :ligamentul lateral extern (vârful maleolei externe),
ligamentul lateral intern, tendonul lui Ahile, suplețea aponevrozei plantare.

Mobilitatea

Apreciază libertatea în flexie(50⁰), în extensie(30⁰) a articulației TT, subastragaliene, interfalangiene a halucelui.

Pentru mers sunt necesare 40⁰ de F, 30⁰ de E.

Metoda plantografiei: Înregistrarea amprentei plantare se numește plantogramă.

Boli ce afectează planta:

- Plat valg in cadrul unei afectiuni neurologice.

Metoda pedometrică a lui Fridleand

 se măsoară lungimea tălpii

 se măsoară înălțimea bolții(de la suprafața de sprijin –osul navicular)
 indicele Fridleand=înălțimea bolții/L tălpiiX 100
 la talpa normală: 19,1-31.

Tipuri de mers

Mers în Parkinson, cu pasi mici

Mers cosit

MERSUL
Steindler: bipedalism alternativ.
-este o alternanță între mișcări și poziții de sprijin ale câte unui membru pelvin, pe care le repetă identic celălalt membru.

Termenul indisolubil legat de mers este pasul.

Marey : pasul dublu= seria de mișcări care se succed între două poziții identice ale unui picior.

Grossiord: pasul se desfășoară în 4 timpi

 Începutul sprijinului dublu

 Sprijinul dublu
 Sprijin unilateral
 Începutul dublului sprijin ulterior

Studiul mersului

Cele 4 secvențe ale unui pas:

 Atacul cu talonul
 Poziția medie
 Desprinderea
 Balansarea, cu subdiviziuni ale acestor faze.

Se studiază mersul în încărcare:

pe vârfuri: imposibil în suferințe TT,MT,paralizie L5

pe fața externă:leziuni subastragaliene
pe fața internă: leziuni subastragaliene
pe călcâie: pareză de SPE

 MG VI

CURSUL 3 ELECTROTERAPIE 1
Medicină fizică este domeniul ce utilizează o serie de vectori fizici aduși în contact cu organismul uman predominant prin
suporturi fizice artificiale.

Acest domeniu cuprinde următoarele grupaje metodologice(4):

Electromedicina(electrodiagnostic și electroterapie)
 Foto-biologie și terapie( fototerapie și helioterapie)
Hidro-termobiologie și terapie( hidroterapie și termoterapie)
Kinetologie și Masaj

Electroterapia

Electroterapia este o parte a terapiei cu agenti fizici – terapia fizicala – in care curentul electric si campul electrostatic sunt
aplicate extern organismului uman , in scop terapeutic.

Curentul electric = deplasarea sarcinilor electrice printr-un conductor

Conductori electrici :

gradul I – metalici (prin care curentul trece fără să provoace reacții chimice)
gradul II – electrolitici (soluții de acizi, baze sau săruri în care trecerea curentului electric produce produce o
electroliză)
gradul III – gazosi

Din punct de vedere al comportamentului electric, organismul uman este un conductor de gradul II-ținând cont de
prezența soluțiilor electrolitice și coloidale și gradul mare de heterogenitate al comportamentului electric în diferite tipuri
de țesuturi:

 Conductor de gradul I (foarte buni conductori): Sângele, limfă, corp vitros, LCR
 Conductor de gradul II(buni conductori): Țesutul muscular, subcutanat, glande sudoripare, organe interne
 Conductor de gradul III(rău conductor): Țesutul adipos,nervos, osos, glande sebacee
 Conductor de gradul IV( foarte rău conductor) : Păr, epiderma

Aceste particularități de comportament electric țin de :

• Proporția variabilă de apă 45-80%
• Diversele categorii de ioni Na⁺,K⁺(măresc excitabilitatea țesuturilor)sau Ca⁺ și Mg⁺(scad excitabilitatea țesuturilor.

Matricea moleculei de apă

este esențială la trecerea curentului electric deoarece:

 Disociază în protoni de H⁺ ce au rol de catalizator

 Crează aciditate
 Influențează dinamica fenomenelor membranare
 Concomitent cu apariția protonilor de hidrogen apar și grupările (HO)⁻ care influențează nivelul alcalinității.

Radiaţia electromagnetica folosită în electroterapie genereaza mişcarea electronilor care vor afecta fiziologia celulelor
excitabile prin atragerea ionilor catre electrozi.
 Ionii negativi, cum ar fi Clorul va fi atras de polul pozitiv (anod)
 Ionii pozitivi precum Potasiu vor fi atraşi la polul negativ (catod)

Bazele fiziologice ale electroterapiei

Orice agent electric aplicat asupra organismlui viu constitutie un stimul care provoacă o reacţie tisulară:

 locală
 la distanță
 sau la nivelul întregului organism

Modul de acțiune al curenților electrici terapeutici se bazează pe proprietățile de iritabilitate și excitabilitate ale
substratului (celule vii) de a reacționa.   
  Iritabilitatea reprezintă capacitatea celulelor vii de a reacţiona(răspuns) la un stimul. Apare ca o reacţie primară la
un stimul cu un răspuns local.

 Excitabilitatea este o reacţie secundară a ţesuturilor şi se traduce prin transmiterea mai departe a stimulilor de
către celule şi nervi. Ca urmare apare o reacţie specifică – contracţia musculară, secreţia glandulară, salivaţia,
midriaza

 Pentru a declanşa o excitaţie, stimulul trebuie să aibă o intensitate minimă, precisă, ce se numeste intensitatea
prag  a stimulului, și să acționeze un anumit interval de timp, timp minim necesar.

 Numai stimulii peste valoarea prag pot determina o reacţie ce se propagă ca undă de excitaţie, care poate fi
măsurată la o distanţă determinată de locul excitaţiei. Stimulii sub nivelul prag au o acţiune limitată la acel nivel.

Potenţial de repaus

In repaus, procesele chimice si fizice din membrana celulara se afla intr-o stare de echilibru

Celulele corpului uman prezinta o diferenta de potential , de aprox. 70 mV , de o parte si de alta a membranei
celulare : (-) la interior si (+) la exterior .

Acest lucru este determinat de :

1. permeabilitate selectiva a membranei celulare la diverse tipuri de ioni . Este usor permeabila la K+ si aproape
impermeabila la ioni (-) si Na+
2. concentratia diferita a ionilor de o parte si de alta a membranelor .
 ionii de K+ predomina in interiorul celulei
 ionii de Na+ predomina la exteriorul celulei .
 K este mentinut in interiorul celulei datorita potentialului membranar ( 85 mV)
Potenţialul de repaus este în principal determinat de difuzia pasivă a ionilor K+ şi de transportul activ al ionilor de Na+ şi K+ prin

intermediul pompei de K-Na .

Potenţial de acţiune

Electroterapia se bazează pe efectele pozitive ale curentului electric care provoacă o depolarizare a celulelor excitabile prin
deplasarea forţată a ionilor (Na+ şi K+) prin membrana celulară.

Stimularea celulei prin diversi agenti fizici produce o brutala modificare a permeabilitatii ionice membranare care duce la un
influx masiv de ioni de Na+ dinspre exterior spre interiorul celulei . Depolarizarea membranei celulare duce la aparitia unui
potential de actiune ( 1 ms) .

Potentialul de actiune :

• depolarizare
• repolarizare
• hiperpolarizare
Depolarizarea

Membrana stimulata devine dintr-o data permeabila pentru ionii de sodiu , declansandu-se un flux masiv al acestor ioni
dinspre exterior spre interior, astfel partea externa a membranei devine negativa, iar cea interna pozitiva.

In timpul depolarizarii , conductanta membranei pentru sodiu ajunge sa fie de 30-40 de ori mai mare decat pentru potasiu.
Aceasta trecere masiva si rapida de ioni de Na in interiorul celulei se numeste OVERSHOOT.

Stimulul cu nivel de prag de excitare creste potentialul de repaus la -65 mV (acesta e considerat momentul depolarizarii si
declansarii potentialului de actiune)

Excitabilitatea

Daca intensitatea curentului electric creste incet intr-un interval mare de timp nu se produce excitare pentru ca apare
fenomenul de acomodare .
Factorii de care depinde stimularea tesuturilor :

densitatea curentului [ C/cm2 ]

viteza de crestere a intensitatii curentului[ A/s ]
durata de timp in care circula curentul .

Catelectrotonus :
 apare la catod ( - )
 scade pragul de excitabilitate
 creste excitabilitatea
Anelectrotonus
• apare la anod ( + )
• creste pragul de excitabilitate
• scade excitabilitatea ( hiperpolarizare )

Conductibilitatea membranei

Excitatia membranei, provocata de stimuli supraliminari, are capacitatea de a se propaga cuprinzand intreaga membrana
celulara.

Modul de conducere a excitatiei difera in functie de tipul fibrelor nervoase strabatute:

 In fibrele amielinice- excitatia este transmisa cu continuitate , prin propogarea din aproape in aproape, in ambele
sensuri , plecand de la catod.

 In fibrele mielinice- excitatia este transmisa saltator prin nodurile Ranvier, cu o viteza mult superioara. Teaca de
mielina este un izolant pentru curentul electric.

În cazul aplicației curentului continuu sau curentului de joasă frecvență cu impulsuri, excitația pe substratul biologic
se explică pe baza următoarelor teorii:

 Teoria ionică: susține rolul esențial al proceselor de membrană, în funcție de repartiția inegală a ionilor, de o parte
și de alta a membranei

 Teoria proteică: în care se consideră că rolul de bază în excitație revine structurilor proteice, a căror structură se
modifică, considerând modificările ionice drept secundare.

Efectele curentului electric

 efectul termic  al electricităţii este bazat pe legea Joule-Lenz: prin trecerea curentului electric printr-un conductor,
acesta se încălzeşte; organismul se comportă ca un conductor şi se încălzeşte la trecerea curentului electric prin el;

 efectul chimic:  prin trecerea curentului electric se produce electroliză în ţesuturi; electroliza se produce doar la
curent continuu, nu şi la curent alternativ;

 se pot steriliza canalele radiculare prin electroliză în câmp electric;

 între electrozi disociază ioni din electrolit:

-anioni la polul pozitiv

-cationi la polul negativ;

 efectul magnetic:  când trece printr-un conductor, curentul electric realizează un câmp magnetic, astfel se
realizează inducţia electro-magnetică;

 efectul fizic:  electroforeza, cataforeza, anaforeza; soluţia coloidală într-un câmp electric se desface, iar particulele
sunt atrase la poli, ele trecând printr-un perete gros, dar care trebuie să fie poros;

Din aceste efecte deriva principalele indicatii terapeutice in :

cianoza,
 angioneuropatii,
crio-parestezii functionale nocturne ale membrelor inferioare,
arteriopatiile periferice aterosclerotice din primele doua stadii,
algodistrofiile membrelor.

Electroterapia ameliorează și controlează verigile etiologice

 Elemente fiziopatologice:
 inflamație,
 edem

 Elemente clinice, simptomatice și funcționale:

 durere,
 contractură musculară,
 redoare articulară
 troficitatea musculaturii denervate
 sindroame dureroase și disfuncționale somatice

Clasificarea electroterapiei
a) in funcție de modalitatea de obținere a curentului
 Curenți redresați – se obțin pe baza redresarii curentului alternativ de la rețea

Curent direct continuu (curentul galvanic)

Curent monofazic redresat – cu o singura polaritate (TENS, curent faradic, curent exponential,
curent diadinamic)
Curent bifazic redresat – cu polaritate pozitiva dar si negativa, modulat specific ( TENS, curent
faradic)
 Curent alternativ modulat : CIF

 Radiații electromagnetice: unde scurte, microunde

b) in funcție de frecvență

1. Curenți de joasă frecvență 0-1000 Hz

 Curenți diadinamici
 Curent TENS
 Curent Trabert
 Curent exponențial
 Curent faradic

2. Curenți de medie frecvență

Frecvența este cuprinsă între 1000-100.000 Hz (10³-10⁶ Hz):

 Curenți interferențiali
 Curent de stimulare rusească

3. Curenții de înaltă frecvență

Sunt de fapt unde electromagnetice(UEM) cu frecvență peste 300 kHz care au caracter dublu: electric și magnetic.

 Unde decametrice, scurte, cu frecvență fixă 27,2 MHz

 Unde decimetrice , lungi, cu frecvență fixă 434 MHz
 Unde decimetrice , scurte, microunde, cu frecvență fixă 2450 MHz
 Unde kilometrice, TECAR, cu frecvență fixă, 500 kHz
Curentul galvanic (CG)

1870- Luigi Galvani a descoperit procesul de galvanizare: excitarea mușchilor striați scheletici ai piciorului unei broaște sub
acțiunea curentului electric

- Curent direct, curent continuu

Caracteristicile generale ale CG -curent redresat

1. Principiul excitației sincrone: fiecare impuls de curent determină o excitație

2. Principiul excitației polare: sub electrozi apar efecte polare astfel:

 Sub electrodul pozitiv se exercită efecte de stabilizare membranară, analgezie

 Sub electrodul negativ efecte de stimulare

3. Principiul rezistiviății cutanate crescute

sub electrozi se produc fenomene iritative:

 dermatoze,
 abraziuni epiteliale,
 arsuri, datorită rezistenței mari opusă de tegument la trecerea curentului electric(impedanță tegumentară
crescută)
4. Principiul dozării intensității curentului electric:

- Intensitate la vibrație: senzația cea mai slabă de curent pe care pacientul o percepe

- -I la furnicătură: următoarea senzașie pe care pacientul o resimte după furnicătură atunci când intensitatea
curentului continuă să crească
- -I la înțepătură: înțepături
- - I la contracție musculară submaximală
- -I la contracție musculară tetanizantă

În principiu

 în afecțiuni acute, pentru efectul antalgic, se prescrie intensitate la vibrație

 În afecțiuni cronice, pentru efectul antalgic, se prescrie intensitate la furnicătură
 Pentru electrostimulare se prescrie intensitate la contracție musculară submaximală

Caracteristici particulare ale CG

Caracteristici fizico-biologice

Curentul continuu( sau galvanic) aplicat pe substraturile biologice determină fenomenul de electroliză:

 disocierea structurilor chimice ionizabile

 scindarea lor , urmată de apariția ionilor liberi
 migrarea ionilor sub polul electric de semn opus
 formarea de structuri noi, stabile

Aplicația se realizează la nivel cutanat prin închiderea unui circuit electric între doi sau mai mulți electrozi.
Sub cei doi electrozi apar fenomene polare de tip diferit:

a) Sub polul pozitiv- anelectrotonus, caracterizat prin:

scăderea excitabilității, hiperpolarizare;

la nivelul feței externe a celulei se aduc sarcini pozitive, care sumându-se electropozitivității membranare
de repaus, consolidează acest profil-efect de tip analgetic
 b) Sub polul negativ- catelectrotonus, caracterizat prin:
-creșterea excitabilității
pentru că în contact cu membrana celulară îi reduce acesteia electropozitivitatea de repaus a feței externe
membranare
-și se produce sau doar se favorizează atingerea pragului critic.

Astfel se explică cu argumente electrofiziologice, de ce atunci când urmărim efecte excitatorii, electrodul ce trebuie aplicat
pe zona vizată este catodul.

Concomitent cu fenomenele de tip polar, la trecerea curentului prin țesuturi apar și fenomene de tip interpolar, asupra
sistemului nervos si sistemului circulator.

Ambele fenomene, polare și interpolare sunt urmate de modificări fiziologice de tipul:

 vasodilatație, cu ameliorarea metabolismului local

 efecte analgetice
 miorelaxante,
 decontracturante.

Din punct de vedere metodologic, curentul galvanic, fiind un curent electric continuu, elementele de variabilitate sunt:

 intensitatea curentului: dozată obiectiv, dar și subiectiv( intensitatea la senzația de furnicătură plăcută)
 durata aplicației.

Curentul galvanic nu are acțiune de neglijat, uneori determinând concomitent cu efectul analgetic și efecte negative de
gravitate variabilă:

 arsură
 escară cutanată
 necroză celulară
 infecție

Arsura cutanată poate fi datorată atât factorului electric cât și factorului chimic.

Factorul electric poate determina arsura cutanată, în funcție de densitatea sarcinilor electrice, limita superioară fiind de 0,1
mA/cm2 de suprafață electrod.

Modificările chimice sunt determinate de realizarea sub electrozi, secundar electrolizei, a unor structuri noi de tip acid sub
anod și de tip bazic sub catod, care pot duce la arsuri chimice.

Acest risc poate fi prevenit prin utilizarea unui strat de compresă hidratată( cu grosime de 1,5 cm) care să îmbrace
electrozii.

Numai curentul unidirecțional polarizat permite efectul ionizant(cazul curentului galvanic).

Efectele curentului galvanic depind de numeroși factori:

 calitatea electrodului(formă, dimensiune,compoziție)

 calitățile curentului(intensitate, densitate, direcție, sens, durată)
 anumite proprietăți ale organismului legate de comportamentul bioelectric( starea tegumentului, rezistența
electrică, reactivitatea organismului)

Actiunile biologice ale CG

Curentul galvanic acționează asupra structurilor excitabile, deci:

 asupra filetelor nervoase senzitive

 asupra filetelor nervoase motorii
 asupra fibrelor vegetative vasomotorii
  asupra SNC
 asupra SNV(autonom)
 asupra sistemului circulator.

Actiunea asupra fibrelor nervoase senzitive

Receptorii senzitivi din tegument inregistreaza la aplicarea curentului galvanic o senzatie de furnicatura, intepatura fina,
senzatie de arsura sau chiar de durere (in functie de intensitatea curentului)

La polul pozitiv se constata :

- cresterea pragului de sensibilitatea dureroasa , datorita hiperpolarizarii membranei celulare

- efect analgetic

Acțiunea asupra fibrelor nervoase motorii:

Polul negativ utilizat ca electrod activ produce:

- o scădere a pragului de excitație a fibrelor motorii, cu favorizarea depolarizarii membranelor

- efect stimulator prin cresterea excitabilitatii

O creștere mai bruscă a intensității curentului, dar și scădere bruscă, determină o contracție musculară promptă.
Acestă acțiune este utilizată de exemplu în aplicațiile premergătoare – cu scop de pregătire a fibrelor musculare- în
tratamentul cu curenți excitatori ai musculaturii denervate.

Actiunea asupra fibrelor vegetative vasomotorii

 actiune hiperemizanta, de activare a vascularizatiei

 dupa o perioada de vasoconstrictie se instaleaza o hiperemie prin vasodilatatie reactiva, manifestata prin aparitia
unui eritem cutanat la locul aplicarii si o crestere moderata a temperaturii locale, resimțită printr-o senzatie de
căldura plăcută. Aceasta reactie se mentine si dupa intreruperea curentului, fiind mai pronuntata si mai persistenta
sub electrodul negativ, disparand lent dupa cateva ore.
 efect biotrofic prin imbunatatirea nutritii tisulare
 resorbtie crescuta a exsudatelor si edemelor locale

Actiunea asupra SNC

Curentul galvanic determina la nivelul SNC:

- in aplicațiile descendente (electrodul pozitiv – proximal: cap/ membre superioare, electrodul negativ: membre
inferioare) : scad reflexele, scad excitabilitatea, efect sedativ, “narcoza galvanica”

- în aplicațiile ascendente (electrodul negativ – proximal: cap/ membre superioare, electrodul pozitiv: membre
inferioare): cresc reflexele, cresc excitabilitatea, “convulsia galvanica”

Actiunea asupra organelor de simt

Organele de simt reacționează specific față de curentul electric:

Reacțiile vizuale -numite fosfene- se produc ca senzații luminoase în forma de puncte, bastonașe, cercuri de
culoare galbene sau alte culori;
Reacțiile auditive se manifesta prin acufene – zgomote în urechi;
Reacțiile labirintice – amețeli, cu deviația capului spre dreapta (la normal) sau spre partea bolnavă;
Reacțiile gustative se traduc printr-un gust metalic, astringent, la polul negativ și printr-un gust acru la polul
pozitiv.

Actiunea supra sistemului circulator

 Hiperemie cutanata prin vasodilatatie reactiva dupa o scurta vasoconstrictie initiala, reactie mai pronuntata sub
electrodul negativ
  Efect vasculotrop
 Efect resorbtiv

Metodologia de aplicare

1. Galvanizare simplă
2. Baia galvanică
3. Ionogalvanizarea sau Iontoforeza

Galvanizare simplă
Frecvent se utilizează un singur circuit cuprinzând doi electrozi, prin aplicarea locală ( pe tegument) a polilor.

 Aplicare de tip transversal, latero-lateral sau longitudinal (proximo-distal)

 Se pot folosi electrozi de suprafață egală( aplicație bipolară, densitatea de sarcini electrice este egală sub ambii
electrozi) sau inegală (aplicație unipolară, un electrod de suprafață mai mare, densitatea de sarcini electrice
scade, denumit pol indiferent iar celălalt,mai mic, pol activ.
 Electrozii se aplica ferm pe tegument prin intermediul unor invelisuri hidrofile din tifon imbibate in apa
distilata.
 Daca se urmareste obtinerea unui efect analgetic , electrodul activ este cel pozitiv , iar daca se urmareste
obtinerea unui efect excitant , electrodul activ este cel negativ .
 Intensitatea curentului aplicat se dozeaza de la potentiometru in functie de sensibilitatea si toleranta
individului, senzatia corecta fiind cea de furnicatura placut . Aceasta corespunde unei intensitati a curentului de
0,1-0,2 mA pe cm2 de electrod .
 Durata tratamentului trebuie sa fie suficient de lunga , in general 20-30 minute .
 Numarul sedintelor necesare este de 8-10 in formele acute si 12-15 sau mai mult in cele cronice

Baia galvanică

Se aplica pentru tratarea unor regiuni mai intinse sau a intregului corp . Ele imbina efectul curentului galvanic cu efectul
termic al apei , care devine un mijlocitor intre electrozi si tegument . Curentul este repartizat pe o suprafata corporala
mare, astfel densitatea de curent de pe tegument este mai redusa, neexistand risc de arsura cutanata .

 Băi parțiale pentru membre (superior, inferior)

 Băi generale-baia Stanger.

Curentul galvanic se realizează prin intermediul apei și în funcție de modul de închidere a circuitelor avem:

a) Baie galvanică 4 celulare, se folosesc două circuite, unul se închide la nivelul membrelor superioare, altul la nivelul
membrelor inferioare.
b) Aplicații “2 celulare”, utilizând numai un circuit, doar pentru MS, sau MI, sau pentru un hemicorp.
c) Aplicații monocelulare, în care circuitul include numai unul dintre membre și un pol indiferent plasat cervical sau
lombar.

Avantajul acestei metode este dat de asocierea:

dintre efectul galvanic care determină vasodilatație

și efectele apei (36-36,5⁰C) prin care se descarcă o parte din greutatea segmentului imersat, iar temperatura
acționează sedativ, miorelaxant.

BAIA STANGER:

- formă particulară de baie galvanică care utilizează imersia generală

- efect vasodilatator semnificativ și efect hipotensor
- direcția circuitelor poate fi de tip ascendent sau descendent.
Ionogalvanizare-iontoforeza

-se bazează pe fenomenul de electroliză, utilizând substanțe farmacologice, ionizabile, care se plasează cu ionul
activ terapeutic sub electrodul de același semn.
-crește permeabilitatea cutanată, cu penetrația ionilor sau moleculelor ionizate.
-obținând efecte de tip analgetic,hiperemic, trombolitic, trofic, cheratolitic

Indicatiile galvanoterapiei

1. Afectiuni ale SN:

• nevralgii si nevrite diverse: nervul sciatic, plex cervicobrahial, meralgiaparestezica, nevralgia de femuro-cutanată
• pareze, paralizii : paraliziile flaste ale membrelor, de diferite etiologii;
• distonii neurocirculatorii

2. Afectiuni ale aparatului locomotor:

 sechele posttraumatice: post entorse, luxatii, contuzii

 reumatice: mialgii si neuromialgii, tendinite, tenosinovite, bursite, epicondilite,periartrite, artroze, artrite,
poliartrita reumatoida, spondilita anchilopoetica;

3. Afectiuni ale aparatului cardiovascular :

- tulburari de circulatie periferica: boala Raynaud, acrocianoza, degeraturile, arteriopatia obliteranta

- flebitele in faza subacuta si cronica;
- boala hipertensiva in stadiul neurogen

Contraindicațiile CG

Sunt CI generale ale fizioterapiei aplicabile și CG dar există și

Contraindicații specifice CG

1. Nu pe tegumente ne-indemne, leziuni tegumentare indiferent de cauza acestora: alergice, infecțioase,

postraumatice, postarsură, varicoase etc.
2. Nu pe zone cu tulburări de sensibilitate-indiferent de cauza acestora
3. Nu se aplică persoanelor cu hipersensibilitate/ intoleranță la curent
4. Nu se aplică persoanelor cu hemofilie, discrazii sangvine obiectivate, tulburări de coagulare, boli hematologice
cunoscute.

Electroterapia de electrostimulare

Acest grupaj terapeutic este caracterizat prin:

 Aplicația directă a electrozilor pe tegument, cu închiderea unor circuite de curent electric( de tip galvanic, de joasă
frecvență cu impulsuri, de medie frecvență).
 Apariția la închiderea circuitului, a efectelor de excitare, electrostimulare.
Efectele electrostimulării sunt în principal de tip
-excitomotor
-analgetic
1. Acțiune ionizantă ce permite penetrația substanțelor chimice prin piele, datorită acțiunii particulare a curentului
galvanic-galvanoterapie
2. Acțiune antalgică, prin blocarea transmiterii durerii
3. Acțiune excitomotorie, pe musculatura normal inervată, sau pe musculatura striată denervată(deficit motor de tip
periferic)
Motivația utilizării curentului electric de excitare în scop terapeutic are la bază particularitățile electrice ale membranelor
celulare :

-membrană trilamelară și soluții de continuitate la nivel membranar

-sarcini electrice repartizate diferențiat, de o parte și de alta a membranei celulare
-prezența pompelor ionice

Contractia musculara are loc datorita trecerii influxului nervos din nervul motor in fibra musculara in zona placii
motorii, la nivelul sinapsei neuromusculare. Muschiul formeaza cu nervul o unitate motorie cu caracter de unitate
functionala. Acest ansamblu este alcatuit din neuronul motor aflat in cornul anterior la maduvei spinarii, axonul si
colateralele sale, cat si fibrele musculare aferente cu toate sinapsele respective

Numărul de fibre musculare inervate de un motoneron medular reprezinta rata de inervație si diferă, în funcție de
activitatea desfășurată de mușchiul respectiv.

Fibrele musculare care apartin unei unitati motorii sunt inervate intotdeauna sincron.

Fibrele musculare ale unei unități motorii sunt intricate și printre unitățile motorii de vecinătate, ceea ce asigură
gradarea contracției.

Ionii de calciu au un rol în transmiterea excitației la nivelul sinapsei neuromusculare, prin urmare în declanșarea
contracției la nivelul miofibrilelor.

În urma unui deficit de calciu are loc creșterea excitabilității neuromusculare, apărând contracții spontane la
nivel muscular. Semnul clinic care pune în evidență deficitul de Ca este Chvostek. Semnul Chvostek reprezintă un spasm
anormal al mușchilor faciali care este evidențiat prin percuția ușoară a nervului facial. Acest semn indică de regulă o
hipocalcemie, însă poate să apară fiziologic la aproape 25% dintre persoane.

CURS 4 – ELECTROTERAPIE 2
TERAPIA CU CURENȚI DE JOASĂ FRECVENȚĂ

Frecventa utilizata terapeutic se înscrie între 0,1 ÷ si 300 -400 Hz.

Curenții de JF sunt folositi pentru electrostimularea unor substraturi biologice cu excitabilitate specifica cum ar fi:

• structurile musculare striate

• sistemul nervos

1. Aplicatia pe un substrat neuro-muscular normal inervat

Urmărește stimularea electrică:

 În scop antalgic( prin interferarea cu traseele de transmisie a impulsurilor algice)

 În scop de stimulare a musculaturii striate efect excito-motor
 În scop de stimulare a musculaturii netede vasculare: efecte vaso-active, prin stimularea musculaturii din pereții
vaselor.

Utilizarea unor frecvențe mici, 1-50 Hz, sunt urmate de efecte de stimulare pe musculatura striată, producând:
-contracții unice de tip secusă, frecvența 1-10 Hz
-sau contracții de tip tetanic 30-50Hz.
Cele mai fiziologice tipuri de impulsuri pentru stimularea musculaturii cu inervație păstrată sunt impulsurile
rectangulare(30-50Hz).

Impulsurile rectangulare

Se folosesc în caz de :
 Imobilizare post fractură, în aparat ghipsat, în aparatul gipsat se lasă ferestre pentru aplicarea electrozilor
  Hipotrofii accentuate după imobilizări prelungite, adulți și mai ales vârstnici.

În situațiile menționate se preferă KT(dacă nu este CI) sau o asociere între KT și această electrostimulare.

La frecvențe mai mari de 60-70 Hz, se constată instalarea efectului analgetic, cu efectul cel mai important la 90-100 Hz.

Ca forme de aplicație pentru curenții de JF cu impulsuri menționăm:

 Curenți rectangulari
 Alternativi sinusoidali
 Exponențiali
 Trapezoidali
 Triunghiulari
 Faradici și neofaradici.

Dintre aceste tipuri de curenți se utilizează cu frecvență mai mare

CDD=curenții diadinamici. Sunt curenți de JF, derivați din curentul de la rețea(curent alternativ sinusoidal, 50Hz),
redresat( se elimină semiunda negativă din cadrul ciclului oscilator, rămânând doar semiundele pozitive) și modulat
obținîndu-se două forme de bază:

 MF-monofazat fix-analgetic dar și îmbunătățește troficitatea țesutului conjunctiv

 DF-difazat fix –efect analgetic rapid

Curenți diadinamici: CDD

Curentul sinusoidal de la rețea are o frecvență de 50 Hz(50 cicli oscilatorii/s)

MF:50 impulsuri(pozitive/s)-frevență joasă

MF

Frecvențele joase(0-50 imp/s) au efect excitomotor. Cu cât frecvența este mai scăzută, cu atât efectul excitomotor este mai
pronunțat.

MF efecte:
excitomotor
crește tonusul muscular
produce vibrații care acționează ca un masaj electric profund
tonicizează pereții arteriali

Difazatul fix DF

• Redresare bialternanță
• Frecvența va fi 100 impulsuri(pozitive)/s
• 100 Hz/s este o frecvență înaltă
• Are efect antalgic
• Crește pragul sensibilității la durere
• Efect simpaticolitic
• Este folosit ca modalitate de debut

Perioada scurtă (PS) se obține: 1s MF +1s DF

PS are efecte intermediare:

 Excitator tonizant acționând ca un masaj electric pe musculatura netedă și striată

 Efect rezorbtiv
 Efect antalgic de lungă durată
  Frecvența 75 imp/s

Perioadă lungă(PL)

 Se obține prin trecerea progresivă de la MF la DF (PL=80-90 imp/s)

 Are efecte intermediare dar spre antalgic
 Miorelaxant persistent pe musculatura striată și netedă
 Decongestiv

CDD: ritmul sincopat(RS)

 Se obține prin adăugarea la o secundă de MF, o secundă de pauză, apoi ciclul se reia.
 Frecvența: 50+0 25imp/s
 Efecte excitomotorii
 Are cel mai pronunțat efect excitator, tonizant, acționând ca un masaj electric pe mm netedă și striată
normoinervată

Pentru că CDD se utilizează pe un substrat neuromuscular normal inervat și utilizarea uneia din cele două formule de bază
pentru un timp mai îndelungat produce acomodarea, cele două forme se utilizează modulat printr-o alternanță de DF și MF
cu PS(perioadă scurtă ), PL (perioadă lungă) si RS(ritm sincopat).

Concluzii CDD

25 imp/s 50 75 80-90 100imp/s

RS MF PS PL DF

excitomot excitomot excitomot miorelax

masaj electr analgezie antalgic
antalgic

Indicațiile privesc afecțiunile reumatismale, posttraumatice, tulburările circulatorii

Efect predominant excitomotor:

 MF
 PS
 RS
Durata ședinței: 4-8-10 minute.

Efect predominant antalgic:

 DF
 PL

Indicații CDD

 Reumatism abarticular: PSH, bursite, tenosinovite, fibromialgie

 Reumatism degenerativ: artroze
 Reumatism inflamator: PR, SA, gută-în afara puseului inflamator acut
 Post traumatic: sechele contuzii, entorse
 Medicina sportivă: contracturi mm.
 Neurologie: HD, algoneurodistrofia
Contraindicatii

• Generale ale fizioterapiei

• Specifice :
 Nu se aplica pe tegumente ne-indemne/ leziuni tegumentare
 Nu se aplica pe zone cu tulburari de sensibilitate
 Nu se aplica persoanelor cu hipersensibilitate/intoleranta la curent

Electrostimularea pe un substrat muscular denervat

În cazul musculaturii denervate, în perioada denervării, se constată o degenerescență progresivă a structurii musculaturii
striate,cu apariția de țesut fibros necontractil .

Fibrele musculare care degenerează își modifică parametrii electrofiziologici, nu mai răspund la electrostimulare în
parametrii fiziologici (curenți rectangulari).

Fibrele denervate încep să aibă comportamentul fibrelor musculare netede, răspunzând doar la stimulii cu intensitate
progresivă, aplicați timp îndelungat-electrostimulare ce se realizează utilizând curenți de JF în impulsuri cu pantă
progresivă de tip:
 Curenți exponențiali
 Curenți triunghiulari
 Curenți trapezoidali
- în acest caz nu se mai constată acomodarea
-utilizarea curenților cu pantă determinând acomodarea unităților normal inervate
-realizând astfel o electrostimulare selectivă pe musculatura denervată.

Înainte de electrostimulare se determină parametrii pe mm denervată(pantă, intensitatea curentului, durata stimulării) și

se pregătește substratul prin alte proceduri fizice cu efect trofic: galvanizare, baie galvanică, masaj.
Atenție!!

La aplicația curenților excitomotori se evită:

 zonele cu edem localizat
 zonele cu aderențe musculare și cicatrici recente
 zonele cu tulburări de sensibilitate termică
 infecții locale
 leziunile dermatologice
 aplicațiile locale în zona materialelor de osteosinteză.

Curenții de medie frecvență

 Sunt curenti alternativi

 Frecvența utilizată în scop terapeutic este cuprinsă între 3.000-10.000 Hz, aplicația lor ieșind din domeniul
fiziologicului
 Permite aplicarea nedureroasă și profundă a unor intensități mai mari de curent
 Excitația poate fi produsă la oricare dintre poli, chiar concomitent dacă aceștia sunt dispuși simetric.
 Se obține o blocare reversibilă a conductibilității nervoase.

Curenți interferențiali(CIF)

Se folosesc două circuite de curenți alternativi de MF, decalați sau difazați cu 100Hz. La locul de încrucișare a celor doi
curenți, endotisular, rezultă un curent de 100 HZ care se propagă după un vector, care mătură 360⁰ la fiecare interferență.

Trenul de frecvență obținut are următoarele efecte:

 Acționează în profunzime datorită rezistivității cutanate scăzute(avantaj față de JF)

 Produce stimularea musculaturii striate
  Acționează vasculotrop
 Produce analgezie

De menționat avantajul aplicației folosind atât forma manuală fixă, cât și forma spectru cu baleiaj de frecvență 0-100Hz,
schimbat ritmic la 15 s.

INDICAȚII TERAPEUTICE CIF

1. AFECȚIUNI ALE APARATULUI LOCOMOTOR:

 de tip reumatismal (cu abord dificil în profunzime șold, genunchi, zona lombosacrofesieră) : gonartroza,
coxartroza, scolioze, periartrita scapulo-humerala, fibromialgie
 posttraumatic : entorse, luxații, sindrom algoneurodistrofic, edem posttraumatic, redoare articulara,
 neurologic periferic : nevrite, tulburări vegetative, hernie de disc
2. AFECȚIUNI VASCULARE PERIFERICE: de tip arterial cât și veno-limfatic
3. AFECȚIUNI VISCERALE: din sfera
 digestivă: dischinezie biliară, atonii post operatorii
 reno-urinară: incontinență vezicală, hipertrofie de prostată

CI aceleasi cu aplicațiile anterioare.

CURENTUL DE ÎNALTĂ FRECVENȚĂ

Înalta frecvență reprezintă aplicarea terapeutică a câmpului electric și magnetic de înaltă frecvență și a undelor
electromagnetice cu frecvență peste 300 kHz.

Se caracterizează prin:
 Nu are efect electrolitic
 Nu provoacă excitație neuromotorie
 Are efect caloric de profunzime care durează peste 24 ore fără să angajeze termoreglarea
 Actiunea este in profunzime
Efecte biologice

Radiația electromagnetică de înaltă frecvență este absorbită la om de elemente tisulare bune conducătoare și este
transformată în căldură.
Această încălzire a țesutului fără influențarea pielii se numește diatermie.
Încălzirea țesutului cu unde cu frecvență înaltă are drept efecte:vasodilatația, rezorbția, spasmoliza, analgezia.

CLASIFICAREA CURENȚILOR DE ÎNALTĂ FRECVENȚĂ

 Diatermia cu unde lungi (TECAR)
 Diatermia cu unde medii
 Diatermia cu unde scurte
 Microundele radar.
În practică se folosește terapia cu TECAR, unde scurte și microunde.

UNDELE SCURTE

Au două modalități de aplicare: inductiv sau capacitiv.

DIATERMIA CAPACITIVĂ

Cel mai folosit sistem este cel cu electrozi condensatori-două discuri metalice cu diametrul de 10-20 cm izolați prin
îmbrăcăminte de sticlă sau plastic.

Metodologia de aplicare a tratamentului cu unde scurte

regiunea de tratat se introduce între armăturile condensatorului

se îndepărtează corpurile metalice
pentru stadiile acute se folosesc doze aterme și oligoterme I,II, timp de 1-5-10 min
 pentru stadiile cronice: dozele medii și calde III și IV timp de 20 de minute

Indicații terapeutice unde scurte

 Procese subacute și cronice ale aparatului respirator: sinuzite, traheite, astm, pneumopatii
 Ale aparatului digestiv: distonii vegetative
 Ale aparatului urogenital: metroanexite, periviscerite
 Procese reumatismale articulare, degenerative
 Nevralgii, nevrite
 Pregătirea musculaturii pentru kinetoterapie

Contraindicatiile undelor scurte

 stări acute, hemoragice, ischemice, TBC, tumori benigne si maligne
 zonele unde exista material de osteosinteza – pace-marker cardiac
 nu este permisa purtarea de obiecte metalice in timpul procedurii
 zonele cu tulburari circulatorii sau trofice: arteriopatii obliterante, varice
 se evita aplicarea in zona globilor oculari, zonele umede/transpirate
 la femei in perioada de ciclu mentrual si sarcina
 boala Basedow (agitatie severa post terapie)
Atentie!, se vor proteja ochii – expunerea poate duce la dezvoltarea de cataracta.

ULTRASUNETUL vibrația ultrasonică-ultrasonoterapia

Sunt produse de un cristal de cuarț care este supus unor descărcări de înaltă frecvență care îl deformează
succesiv(fenomen piezoelectric).

Emisia de ultrasunete poate fi în câmp continuu sau discontinuu.

Cuantificarea vibrațiilor se face prin exprimarea puterii în W/cm2

Vibrațiile se propagă în linie dreaptă în mediile solide și lichide

Efecte fizico-chimice ale US

1. Efectul Mecanic
 Se datoreaza vibrațiilor care se transmit fiecărei particule
 Deformarea celulelor are ca efect modificări electrice la nivelul membranei
 Oscilațiile de potențial electric vor influența fiziologia, accelerând metabolismul celular și mitoza celulară

2. Efect termic-caloric: termoterapie profundă în țesutul țintă

3. Efect de pseudocavitație: formarea unor goluri in mediul tinta
4. Efect de difuziune: procesul de ultrasonoforeză
5. Efecte chimice: preponderent se produce alcalinizarea țesuturilor
6. Efecte tixotropice: modificarea citoplasmei din stare de gel in stare de sol

Efecte biologice, terapeutice

Aplicațiile locale în emisie continuă au ca efect:

 antalgic, prin blocaj de transmitere a nocicepției(PSH, torticolis, gonartroze, traumatologia)
 spasmolitic, pe musculatura contractată
 rezorbtiv si vasculotrof:
 Fibrinolitic
 antiinflamator: tendinite, capsulite, tenosinovite, nevralgii
 -metabolic, activând metabolismul celular
 -de creștere a permeabilității cutanate
 -producere a hipertermiei osoase-dacă este aplicat pe eminențele osoase, cu riscul arsurii
 -degradare a moleculelor de ADN (CI pentru testicul și ovar)
 Indicatiile ultrasunetului

• Afecțiuni reumatice degenerative articulare: gonartroză, coxartroză,spondilodiscartroză CDL, scolioze, etc

• Afecțiuni inflamatorii articulare (reumatologice) cronice, în afara puseului inflamator acut: spondilita, PR
• Afecțiuni posttraumatice: sechele postentorse, luxații, contuzii, scurtarea perioadei de vindecare în aplicații cu
doze mici
• Afectiuni reumatice abarticulare: PSH, fibromialgie, tendinite diverse, sindrom miofascial, fasciita plantară
• Afecțiuni neurologice: nevralgii, algoneurodistrofie, sechele nevralgice post Herpes Zoster
• Afecțini dermatologice: cicatrice cheloidă, plăgi atone

Contraindicatiile speciale ultrasunet

 în zona cartilajului de crestere la copii și adolescenți

 pe zonele cu activitate speciala: creier, nu mai sus de C3, MS, ochi, ficat, splină, plămâni, cord, vase mari, organe
sexuale.
 La nivelul protuberanțelor ososase acoperite, aflate imediat subcutanat,
 La nivelul fracturilor, în regim continuu, la doze medii sau mari
 Aplicarea post HD operată

Metodologia de aplicare-ultrasunet

 pentru a asigura penetrabilitatea se interpune între piele și capul emițător un gel , ulei de parafină sau unguente
terapeutice
 permanent se asigură o deplasare lentă a capului emițător pe suprafața tegumentară
 aplicarea se face și în apă
 durata ședinței este până la 8 minute
 bolnavul resimte o căldură plăcută după 1 minut de tratament

ENERGIA RADIANTĂ
RADIAȚII INFRAROȘII
ULTRAVIOLETE
EMISIA LASER
1. Radiații infraroșii

Sunt radiații care determină efect termic important în aplicațiile generale cu rol de stimulare a reacțiilor adaptative în
homeostazia de termoreglare

Determină: eritem, pigmentație.

Efecte terapeutice: analgetic, miorelaxant, antiinflamator.

Modalități de aplicare: becuri cu filament de wolfram; corpul se plasează la 75cm de sursă, timp de 15-30 min.

Risc de șoc caloric la pacienți cu tulburări de termoreglare(paralizii).

2. Radiațiile ultraviolete

 Se clasifică în trei categorii: A,B,C

 Sunt absorbite în structurile superficiale ale pielii
 Se eliberează substanțe vasoactive cu efect vasodilatator și prostaglandine(prostanoid).
 Penetrația este dependentă de lungimea de undă: cu lungimea de undă mai mică 250nm sunt cele mai penetrante
 Determina: eritem, pigmentație (prin producerea accelerată de melanină), hipercheratoză, reacții fotoalergice

Efecte terapeutice
 stimularea circulației
  stimularea metabolismului general
 stimulare neurovegetativă și endocrino-metabolică
 stimulează transformarea precursorilor de vitamina D(U.V.B),
 efect bactericid (U.V.C)
 efect analgezic(doze eritem)
 efecte imunologice: depunerea de anticorpi la joncțiunea dermo-epidermică
 crește rezistența la infecții

Modul de aplicare

Este in funcție de sursă:

 Naturală - helioterapie
 Artificială- lămpi cu vapori de mercur de joasă presiune care emit U.V.A sau de înaltă presiune care emit U.V. A, B,
C.
Energia emisă de lămpile cu presiune înaltă este mare ceea ce impune o respectare riguroasă a distanței de 75 cm, a
timpului de 10 min care nu trebuie depășit.

Iradierile sunt generale și locale

Iradierea generală se face de la distanța de 1,5 m, crescându-se progresiv timpul pe ședință cu 1 min.

Se obțin efecte de stimulare și remineralizare.

Iradiere parțială: timpul necesar obținerii celui mai slab eritem. Distanța sursă-tegument în acest caz este 50cm.

Efectele negative impun necesitatea protecției ochilor pentru a se evita fotooftalmia și cataracta iar dozarea terapiei evită
atrofiile cutanate și degenerările cancerigene.

Indicații în:
 pediatrie-stimularea creșterii,
 dermatologie-psoriazis,vitiligo, herpes (UVB)
 reumatologie- reumatism abarticular si degenrativ
 ORL
 hipofuncție glandulară
 neurologie-nevralgii

Contraindicații ultraviolete

în special pentru persoanele cu sensibilitate cutanată sau formațiuni pigmentare cutanate(potențial de

malignizare),
vârstele extreme,
pacientul care foloseste medicatie fotosensibilizanta
aplicare pe regiunea carotidiana, pe tatuaje, la nivelul tiroidei
pacientii cu tromboza venoasa profunda, cu hemofilie, cu lupus
se adaugă CI generale din electroterapie.

LASER (Light Amplification by Stimulated Emission of Radiation)

(Emisie stimulată de radiație luminoasă amplificată)
Parametrii fizici ai laserului, unități de măsură
• Lungimea de undă: laserul este monocromatic, are o singură lungime de undă, măsurată în nm
• Puterea de ieșire-mW
• Frecvențe de modulație-Hz nr de oscilații pe sec.
• Densitatea de putere( doza) J/cm2 , energia emisă pe unitatea de arie.

Efectele biologice ale Laserului de putere mică( laser non-invaziv)

 • Efect analgetic
• Efect miorelaxant
• Efect antiedematos
• Efect de biostimulare
• Efect vasodilatator

Toate aceste efecte sunt confirmate de studii obiective verificate și validate:

• Îmbunătățirea microcirculației
• Creșterea activității intracelulare a multor enzime, în mod particular a ciclului Krebs
• Crește circulația oxigenului,
• Utilizarea mai eficientă a glucozei
• Stimulează sinteza de ADN
• Crește activitatea fibroblastelor
• Activarea fagocitozei
• Activarea pompei de Na/K a membranei
• Activarea proceselor metabolice la nivel celular: parțial prin activarea pompei Na/K a membranei și a transportului
de Ca, parțial prin activarea sistemului mitocondrial
• Schimbări la nivel local a unor mediatori importanți-inflamatori(histamină, prostaglandină) sau endorfine.

Se folosesc următoarele tipuri de aplicații:

Aplicația locală, laser terapia tisulară, cu acțiune direct la nivel celular, efectele se regăsesc :
o la nivel de țesut cutanat cu efect vasculotrop, stimulând procesul de cicatrizare; indicat în caz de ulcer
cornean, eczemă, afte, extracții dentare, cicatrici cheloide, ulcer varicos, herpes, escară,
o la nivelul sângelui sunt activate macrofagele și limfocitele, determinând creșterea reactivității imunologice
a organismului
o la nivelul țesutului cartilaginos stimulează refacerea structurilor cartilaginoase
Aplicația segmentară: în unele tipuri de nevralgii

Aplicația de tip reflex: iradierea se realizează pe punctele dureroase și în zonele de conexiune ale SNV , sub acțiunea
radiației laserului cu He-Ne

Laser acupunctura: utilizează energia în puncte speciale energetice, localizate pe meridiane, conform medicinei clasice
tradiționale chineze.

Contraindicațiile folosirii LASER:

 În zone injectate cu steroizi în ultimele 2-3 săptămâni
 În zone suspectate de a conţine ţesuturi canceroase.
 În zone cu hemoragii active.
 Pe uter cu sarcină.
 Pe gât (în regiunea tiroidă sau a sinusului carotid) sau piept (nervul vagus sau regiunea cardiacă a toracelui).
 direct peste zone cu răni deschise, dacă acestea nu sunt acoperite cu o barieră protectoare transparentă.
 tratamentul ganglionilor simptomatici
 în zona toracică a pacienţilor care folosesc un pacemaker cardiac.
 pe ochi şi nu va fi aplicat la ochi: focalizat pe ochi distruge retina.
 la ţesuturi ischemice la persoane cu boli vasculare unde alimentarea cu sânge nu poate urmări creşterea
metabolică a cererii şi unde pot rezulta necrozări ale ţesuturilor.

CÂMPURILE MAGNETICE DE JOASĂ FRECVENȚĂ

Noțiuni minimale de fizică

-un fenomen electric produce unul magnetic

-variațiile unui câmp electric într-un circuit conduc la apariția unui câmp magnetic variabil
-în interiorul bobinei câmpul magnetic este dispus sub forma unor linii de câmp
-densitatea liniilor de forță reprezintă suportul fizic al I cîmpului magnetic. I=T

Inducția electromagnetică este responsabilă de fenomenele biologice produse în interiorul organismului când este plasat
într-un câmp magnetic variabil de joasă frecvență

Tensiunile electrice care iau naștere în structurile vii pun în mișcare ionii din mediile tisulare, în ritmurile variațiilor
câmpului electric indus magnetic.

CMJF :
stabilizează substanțe paramagnetice cu electroni nepereche: O2, radicali liberi ai acestuia, H,
inhibă peroxidaza și citocromoxidaza
activează factori trancripționali genici,
modulează energetica celulară prin creșterea producției de ATP la nivel mitocondrial.

Efecte biologice CMJF

Aplicarea în regim continuu:
 are efect sedativ general,
 analgezic,
 simpatolitic (somnolenta,adinamie)
 trofotrop
 efect anabolic asupra metabolismelor
Aplicarea în regim întrerupt (ritmic sau aritmic) determină stimularea activității SNC, a metabolismelor
(efect catabolic) , a glandelor endocrine, creșterea tonusului muscular.

Modalități de aplicare

Există două mari tipuri de bobine:

 Bobine circulare (“self”) - generează principala componentă de câmp, care se poziționează în jurul elementelor de
schelet axial al corpului

Cel mai adesea se poziționează unul la nivel cervical și unul la nivel lombar

 Cel de-al doilea tip de bobine, de tip localizator, ce facilitează concentrarea suplimentară a CMJF, la diverse nivele
ale scheletului, mai ales zonele distale: pumn, degete, glezne

Orientarea CMJF terapeutice să nu se afle în conflict cu orientarea naturală a câmpului geo magnetic.

O prescripție completă trebuie să cuprindă:

 Tipul de bobină
 Intensitatea câmpului magnetic
 Durata aplicației
 Ritmul de aplicare
 Numărul total de ședințe
 Cronoritmicitatea
 Forma de CMJF aplicată: emisie în regim continuu, întrerupt ritmic, întrerupt aritmic

INDICAȚII MAGNETOTERAPIE
 Afecțiuni reumatismale inflamatorii, degenerative, abarticulare
 Sechele posttraumatice
 Nevroze, distonii neurovegetative
 HTA
 Afecțiuni vasculare periferice,ATS
 Afectiuni respiratorii:traheobronsite
  Afectiuni digestive: diskinezii biliare, ulcer g-d
 Afectiuni endocrine: DZ,hipertiroidie
 Afectiuni ginecologice: dismenoreee, metroanexite, cervicite, tulburari de climax

CI: sarcină, anemie, hemoragii, pace-maker, epilepsie

Deep oscillation
Este o terapie care combină:
 Efectele câmpului electrostatic
 Efectele câmpului magnetic
 Efectele masajului clasic, rezultând o terapie electrokinetică

Efecte biologice
1. Antiinflamator
2. Imunostimulator
3. Activează microcirculația locală
4. Regenerator tisular
5. Anti-fibrotic
6. Psihostimulant
7. Antalgic

Efecte terapeutice
1. Antiedematos, vasculotrofic
2. Regenerativ
3. Miorelaxant

Concluzie, este util pentru:

 Vindecarea rănilor-regenerativ
 Scăderea edemelor, limfedemelor
 Diminuarea durerii

Deep oscillation-prescriere
1. Zona de tratat
2. Frecvența câmpului electrostatic ce dorim a fi furnizată de aparat
3. Modul de funcționare al aparatului, raportul puls-pauză DI: DP
4. Timpul de aplicare al terapiei: 15-30, funcție de stadiu( acut, subac., cronic)
5. Regimul de aplicare: zilnic

Reacții adverse post-procedură

• Durere severă post-procedură
• Reacție vegetativă post-procedură(micțiune, transpirație, disconfort)=se oprește procedura, hipotensiune arterială
• Reacție cutanată locală(roșeață, abraziune)=se oprește procedura
• Eritem tegumenter ușor local= fenomen tranzitoriu, se remite în 1-3 ore
• Eritem tegumentar local persistent=se oprește procedura

Indicații speciale DO
1. Poate fi utilizat în siguranță în cazul osteosintezei sau al oricărui implant metalic
2. Poate fi utilizat în siguranță în tratarea pacienților cu neoplazii; poate fi aplicat simultan cu radioterapia și/sau
chimioterapia sau imediat postoperator
3. Poate fi folosit în tratarea afecțiunilor posttraumatice acute
4. Poate fi folosit în tratarea plăgilor postoperatorii acute
 5. Poate fi folosit din a 2-a zi post partum, în aplicații locale pentru stimularea lactației

CURSUL 5 ELEMENTE DE HIDROKINETOTERAPIE

 HIDROKINETOTERAPIA

Hidroterapia este o metoda de utilizarea apei in scop terapeutic, fiind o forma de tratament extern.

Apa poate fi utilizata pentru :

 Proprietatile biochimice ale substantelor continute ( dioxid de carbon dizolvat ,cu efect
vasodilatator periferic)
 Proprietatile fizice prin factorul termic si factorul de presiune
Apa reprezinta un mediu de facilitate pentru programele de kinetotarapie ( hidrokinetotarapie sau kinetobalneoterapie)
sau sub forma unor proceduri de hidromasaj.

Kinetobalneoterapia (KBT)

( KBT) utilizeaza :
 apa simpla,
 apa termala sau
 apa de mare si actioneaza:
moderat
diferentiat, in functie de componentele chimice, dar asemanator din punct de vedere al proprietatilor
fizice.

Efectele imersiei

Rolul presiunii hidrostatice:

 Forta cu care corpul este impins de jos in sus si dislocuieste un volum egal de lichid , este forta lui Arhimede, care se
aplica in centrul de greutate al volumului de lichid dislocat si nu in centrul de greutate al corpului imersat.

 Imersia corpului in apa este urmata de modificarea greutatii organismului, de o reducere sau descarcare , procentul
variind in functie de nivelul imersiei:
 La nivel gambier- 95% din greutate
 Până la jumatatea coapsei- 80% din greutate
 Până la linia trohanteriană- 66% din greutate
 Zona omblicală – 50% din greutate
 În zona trunchiului – 33% din greutate
 Până în zona cervicală- 7% din greutate
Avantajele KBT:
 Posibilitatea de a schimba progresiv nivelul de imersie, deci nivelul de solicitare mecanică
 Posibilitatea de asistență la mobilizarea activă, când forța musculară e foarte slabă, având in vedere că în apă sunt
suficiente o parte din unitățile motorii active pentru a realiza mișcarea
 Utilizarea de flotoare pentru a susține o parte sau întregul organism în unele exerciții
 Imersia facilitează circulația de întoarcere a membrelor inferioare
 Presiunea hidrostatică favorizează o mai bună percepție a poziției membrelor la stimulii produși în apă

Rolul rezistenței hidrodinamice

 Apa opune o rezistență la deplasarea corpului imersat. Acest parametru mecanic poate fi folosit diferențiat ,
obținând o solicitare variabilă adaptată aspectelor fiziopatologice.
 Avantajele rezistenței și imersiei în apă:
 O mișcare foarte lentă întămpină o rezistență nesemnificativă
 Mișcările rapide produc rezistență rapidă importantă
 La creșterea suprafețelor de contact crește travaliul muscular
 Opoziția la un curent de apă permite lucrul mecanic de tip izometric, fără mobilizarea articulară
ROLUL TEMPERATURII IN APA

Temperatura de indiferenta sau zona de neutralitate termica este temperatura mediului ambiant la care organismul
in repaus isi mentine temperatura centrala, fara sa puna in joc mecanismele de termoreglare.

Datorita proprietatilor intrinseci ale apei, termoconductibilitate crescuta, schimburile termice in apa sunt mult mai
rapide decat in aer, temperatura centrala crescand cand temperatura depaseste 35º C si scazand cand temperatura in apa
scade sub 26ºC.

Baia caldă provoacă:

 vasodilatatie periferica, responsabila de o scadere a tensiunii arteriale, de tahicardie si cresterea travaliului cardiac;
 scadere globala a starii de tonus muscular;
 scaderea sensibilitatii periferice cu modificarea perceptiei la durere.
Aceste efecte sunt accentuate cand temperatura apei depaseste 38º C.

Baia rece sub 26 º C provoaca efecte musculare si cardiovasculare inverse, constatandu-se ca are efect tonifiant.

Reguli de aplicare
 apa din bazinele de recuperare trebuie mentinute la temperaturi intre 35 -36 º C, temperatura la care se produc
efecte miorelaxante si antialgice - efectele cardiovasculare sunt moderate
 baile intre 26 – 31 º C sunt utilizate pentru programe de exercitii
 baile intre 18 – 26 º C sunt rezervate piscinelor sportive
 baile reci , sub 18 º C sunt utilizate in recuperare numai sub forma de baie partiala ( maini si picioare) , alternand
cu imersia in baie calda ( peste 38ºC) si realizand baia alternanta , cu efect vasculotrop, stimuland vasomotricitatea
periferica.

Efectul psihologic

Imersia în apă este urmată de o stare de confort psihic sau chiar euforie ( mai accentuată la copii), reacție psihică care
poate fi explicată prin efectul de facilitare a mobilității diferitelor segmente în apă, creându-i o stare de confort și încredere.

Efectul moderat:
 Antalgic
 Miorelaxant
 Decontracturant, completează starea psihică favorabilă
Indicatii hidrokinetoterapie

A. Sechele post-traumatice:

fracturi si interventii chirurgicale de rahis si membre inferioare;

entorse, traumatisme musculare si tendinoase;
In politraumatisme cu interesare de parti osoase articulare si leziuni neurologice;
In arsuri intinse, in programe de recuperare, in apa sterila dupa cicatrizare.

B. In suferintele ortopedice de tip distrofii de crestere:

- scolioze,
- cifoze
- epifizite
- dupa interventii chirurgicale care necesita mobilizare cu descarcare;

C. In reumatologie:
 leziuni articulare degenerative ( artrozele articulatiilor mari);
 suferinte reumatismale inflamatorii ( in afara puseului , atat clinic cat si biologic);
  suferintele discale, disco-vertebrale manifestate prin lombalgie, lombosciatalgie sau nevralgia
cervicobrahiala; descarcarea coloanei in apa si caldura permit o decontracturare a muschilor paravertebrali,
cu efect de facilitate pentru programele de exercitii in apa;
D. In suferintele neurologice:

- de tip periferic ( polinevrita ) , suferinte cu afectarea fortei musculare;

- sechele dupa leziuni centrale de tip medular ( paraplegia sau tetraplegia) sau cerebrale si cerebeloase
( traumatisme craniene , IMC, hemiplegie)
- scleroza in placi ( in afara puseelor)
- miopatii: mersul si mobilizarea articulara activa

E. In cardiologie si pneumologie- pentru programele de reantrenare la efort;

Contraindicatii hidrokinetoterapie

I. Contraindicatii legate de starea pacientului:

- afectiuni acute, stari febrile;
- suferinte ale aparatului locomotor cu evolutie rapida severa ( scleroza in placi, miopatii, cancer);
- afectiuni intercurente care agraveaza suferintele cardiovasculare si respiratorii si contraindica efortul fizic
prin riscul de decompensare;
- sindromul de involutie senila.
II. Contraindicatii legate de gradul de solicitare a exercitiilor in apa:
 afectiuni cardio-vasculare de tip coronarian, hipertensiunea arteriala instanbila, cardiopatiile valvulare grave;
 boli infectioase (fistulă, escară, eczemă, micoză), bronsita acuta, angina, sinuzita, diaree, pot contamina apa.
 unii pacienți care se tem de imersia în apă sau prezintă anumite profile psihologice pentru care imersia este
rezervată

Tipuri de bazin
1. bazine de mobilizare
a) Individuale
 cu imersie parțială- pentru recuperarea extremităților

 cu imersie completă- pentru mobilizarea pacientului

b) Colective – imersia 4-6 pacienți simultan

2. bazine de mers:
 cu fundul înclinat
 cu un culoar de mers și scară
3. bazine de înot

Rolul kinetoterapeutului
 Prescripția este individuală pentru fiecare bolnav
 Kinetoterapeutul trebuie
 să cunoască bolnavii, comportamentul lor obișnuit și limitele de solicitare,
 să îi încurajeze

Organizarea programului în apă

 Recuperarea în piscină se poate face zilnic, chiar in secțiuni de 2 ședințe pe zi
 Tegumentul este pregătit în prealabil , prin aplicație de duș și după programul în apă pacientul se va odihni cel puțin
15 min
 În general, secvența ședinței de hidrokinetoterapie se desfășoară aproape 1 h , din care 20-30 de min baia propriu-
zisă

Accidente. Incidente
  Rar, există riscul de înecare la adâncimi mai mari, în condiții de sol alunecos, oboseală, aglomerare în bazin, situații
în care se indică prezența de personal de supraveghere în bazin

 Alte accidente sunt cele cardiovasculare și tulburările psihosomatice ( criza de tetanie, comportament isteric)

 Riscul de infecție este crescut după imersia simultană si prelungită a mai multor pacienți în acelasi bazin ( toaletă
precară și temperatura crescută a apei care favorizează multiplicarea germenilor)

Prevenția
 Respectarea regulilor de igienă corporală (dușul cu săpun)
 Unele plăgi cutanate pot fi introduse in bazin, protejate cu un pansament bine aplicat, nu oferă o protecție
absolută, se recomandă combinezon de protecție
 Instalațiile trebuie curățate si dezinfectate frecvent
 Apa din bazine trebuie filtrată și dezinfectată, controlul calității apei din bazin zilnic

Programele de KBT se grupează:

 Exerciții de încărcare progresivă

 Recuperarea precoce a ortostatismului și mersului- fractură os portant
 Recuperarea în caz de politraumatisme cu leziuni de membre superioare
 Recuperarea la pacienți cu orteze sau proteze după amputație
 Exerciții de mobilizare, de tip activ, utilizate pentru:
 Conservarea și refacerea mobilității articulare
 Exersarea musculaturii deficitare
 Mobilizare pasivă pentru decoaptația articulară mecanic,manual , cu alunecare sau întinderi musculare
 Se pot realiza si posturări în apă , mai ales în cazul de flexum de genunchi sau șold
 Exerciții de recuperare neuro-motorie:
 Reprogramarea sistemului neuromuscular este necesară după imobilizare cu descărcarea prelungită de
membre sau trunchi
 După ligamentoplastie sau artroplastie a unei articulații portante
 Exercițiile sunt globale
Reeducarea controlului automat al stabilității articulare
Reeducarea tulburărilor de echilibru și coordonare
Hidromasaj
Apa se poate proiecta pe tegumentul pacientului:

sub formă de duș subacvatic

 Acțiunea variază cu temperatura ( 30-38 gr C), presiunea jetului(2-4kg/cm²), forma de aplicare.
 Jetul trebuie să fie tangențial și înclinat pe suprafața de tratat
 Tubul de emisie se plasează la distanță de pacient pentru a nu determina o senzație neplacută.
 Are efect antalgic, decontracturant, de drenaj al edemelor

dușuri sub formă de jet

 între 20-30 gr - efect tonifiant
 între 35-38 gr – efect relaxant, sedativ
 Aplicația alternantă- efect vasomotor
La presiuni mari, dușul se aplică la o distanță de 5 m, direcția jetului se face în sensul circulației de întoarcere și se evită
zonele fragile(față, sân, organe genitale, fosă poplitee)

Talazoterapia
Formă de terapie care utilizează diferite elemente ale mediului marin:
 Apa mării
 Nisipul
 Curenții de aer
  Vânturile
 Nămolul marin
Climatul marin este stimulent, de tip stresor, prin informația termică variabilă, care determină reacții importante de
ajustare pentru circuitele homeostaziei de termoreglare.

Ca factor de stres menționăm:

 Nivelul radiativ ( radiații infraroșii și ultraviolete)
 Variația hidromerică
 Alternanța termică prin prezența corpului la sol și apa mării și curenții de aer
Nisipul marin uscat și cald are efect termic- psamoterapie

Hidrokinetoterapie în mediul acval marin. Salinitatea crescută a apei mării (cu densitate superioară apei dulci și mai mare
decât densitatea corpului uman- 1035) facilitează o plutire importantă și o descărcare mai mare de greutate.

Termoterapia
Termoterapia foloseste ca factor terapeutic vectorul temperatura , care poate fi transferata corpului prin intermediul
unor suporturi termice, cum ar fi:
 apa ,
 aerul,
 parafina,
 namolul,
 nisipul,
 geluri siliconate etc.
Dintre toate aceste suporturi termice apa este cel mai des folosita pentru multiplele avantaje:
 are termoconductibilitate
 segmentul imersat in apa beneficiaza de avantajul legii Arhimede, descarcarea de greutate facilitand miscarile

Homeostazia de termoreglare subordoneaza activitatea diferitelor sisteme, putand fi influentata prin proceduri generale
cu factor termic intens stresor. In aplicatiile locale in functie de deficitul termic se pot obtine reactii locale termice, uneori
reactii sistemice ( aplicatie de parafina)

Din punct de vedere al reactiilor termice, intre diferitele zone ale organismului s-a constatat ca exista:
 zona centrala cu temperatura mai ridicata, cu media 37-37,3ºC;
 o zona periferica ( piele, tesutul celular cutanat, uneori chiar masele musculare) – rol de reglare adaptativa,
desfasurandu-se ca o harta.
Pielea este un receptor termic complex, in primul rand prin receptorii termici specifici, cat si prin celelalte componente
implicate in functia de termoreglare:
reteaua vasculara – prin componenta venoasa bogata reprezentata poate inmagazina o cantitate
semnificativa din sangele circulant, mobilizandu-l la nevoie in circulatia sistemica;

reteaua arteriala – transporta o data cu sangele caldura, care se poate degaja prin convectie si conductie, in
zonele tisulare periferice traversate;

glandele sudoripare antrenate si solicitate la expuneri de temperaturi ridicate, in procesele de termoreglare de

tip termolitic, prin evaporare contribuind la termoliza;

tesutul adipos – nu permite transferul caloric catre exterior, protejand organismul fata de expunerea la frig, in
conditiile unei expuneri prelungite prin procesele complexe de termoliza sunt antrenate transformari metabolice
initiate de cortisolul endogen in cadrul reactiei de stres termic si termogeneza.

Informatia prelucrata central semnaleaza conditiile termice la care este expus organismul si se pot dezvolta doua grupaje
de reactii:

A. in cazul expunerii la temperaturi ridicate, informatia este prelucrata de centrul termolizei din hipotalamus,
care declanseaza in periferie reactii noi termice adaptative realizate prin procese de tip fizic:
 conductie ( transferul caloric din aproape prin diverse structuri si tesuturi)
  convectie ( transferul caloric prin lichide sau gaze )
 evaporarea ( realizata prin stimularea activitatii glandelor sudoripare).
Termoliza se declanseaza cand temperatura centrala tinde sa depaseasca 37,3 – 37,5 º C.

B. În cazul expunerii la temperaturi scazute, informatia este preluata de centrul termogenezei, proces complex de tip
biochimic, care determina neoglicogeneza,

- in conditii extreme fiind solicitat ficatul ( “ termogeneza netremuranda”) si masele musculare striate ( “ termogeneza
tremuranda”).

Termoterapia realizata prin intermediul apei se ordoneaza intr-un grupaj terapeutic specific fizical –hidrotermoterapia,
apa putand fi folosita la diverse temperaturi, sub forma de aplicatii generale sau segmentare-locale.

Zona termica in care organismul primeste minim de informatie termica din exterior si elimina caldura metabolica in conditii
satisfacatoare este zona de neutralitate termica.

Raportandu-se la temperatura apei , zona de neutralitate termica a acesteia se situeaza la valori de 34- 35º C si in functie de
ea procedurile termice se impart in:
A. proceduri calde
B. proceduri reci.

Proceduri calde
 blande – 36-37,5ºC, 15-30 minute, cu efect sedativ moderat, miorelaxant decontracturant si vasculotrop.
 hiperterme – 38,5-40ºC, se realizeaza prin imersia corpului initial la 35ºC, acomodare 5 minute, urmata de
cresterea temperaturii apei cu un grad la 2 minute, urmarindu-se cresterea progresiva a temperaturii centrale pana
la 38ºC.
 intens hiperterme, 40ºC.

Proceduri reci.
 racoroase (18 – 22ºC),
 reci (10 - 15 ºC),
 aplicatia de gheata ( crioterapie)
 hipotermia generalizata ( procedura folosita de exceptie in salile de chirurgie in interventiile pe cord deschis).

Aplicatia de parafina , procedura locala calda, ocupa un loc aparte prin proprietatile termice si modul in care se transfera
caldura. Parafina in jurul punctului de solidificare ( 50- 60ºC) cedeaza cea mai mare parte din caldura inmagazinata pe care
o transfera substratului de tratat. Transferul caloric este urmat de:
 vasodilatatie marcata,
 ameliorarea metabolismului local,
 efecte analgetice,
 miorelaxante, decontracturante.

Parafina se poate aplica sub forma de :

 baie de parafina,
 placa de parafina sau pensulare, evitandu-se zonele cu reactii inflamatorii. In aplicatiile locale se dezvolta
mecanisme vasodilatatorii.

Excitantul termic rece poate fi aplicat in scop terapeutic, frigul fiind un excitant al terminatiilor nervoase din piele,
determinand in campurile receptoare cutanate modularea reactivitatii.\
Refrigeratia tisulara antreneaza modificari:
 vasculare ( vasoconstrictie apoi vasodilatatie fixa)
 biochimice ( eliberarea de biostimuline)
 nervoase ( paralizie a vasoconstrictorilor si a fibrelor nervoase perivasculare tributare tesutului muscular)
Exista :
 efecte metabolice
 efecte nervoase
 efecte vasculare.

Crioterapia utilizeaza gheata locala in scop terapeutic.

Scopul:
 modifica conditiile metabolice locale
 scade potentialul de actiune
 creste timpul de latenta ( se reduce viteza de transmitere a impulsurilor nervoase)
 reducerea vitezei transmiterii impulsului la muschi prin blocarea sinapsei, a conducerii nervoase iar in final
creste tipul de contractie a muschiului, ca si faza de relaxare musculara.
 induce analgezie
 corecteaza procesele inflamatorii
 realizeaza starea de miorelaxare, decontracturare prelungita.
ELEMENTE DE BALNEOCLIMATOTERAPIE
NAMOLURI TERAPEUTICE
Namoluri terapeutice ( peloidele)

“ Peloid ” = substanta care se formeaza in conditii naturale, sub influenta proceselor geologice si care, in amestec cu apa,
se foloseste in practica medicala sub forma de aplicatii generale si aplicatii locale.
Exista namoluri:
 sapropelice
 de turba
 Minerale
Namolurile:
 actioneaza in sens de frenare enzimatica
 le revin proprietatea de schimbatori de ioni
 contin substante estrogen-active
 sunt emoliente pentru tegument
 au continut bogat in vitamina C, B1 , B2, B12 auxine si biotine ( produse de bacteriile endogene), biostimuline,
acid nicotinic si substante carotenoide

S-a demonstrat ca namolurile:

 au actiune bacteriostatica si bactericida
 au proprietati de
 desensibilizare,
 vaccinare
 reabilitare a echilibrului umoral

Indicatiile tratamentelor cu namol:

 In scop profilactic: - onctiunea cu namol rece – prin cresterea adaptarii organismului la contrastele termice
 In scop terapeutic:
 in bolile reumatismale degenerative
 ginecopatii cronice si subacute
 afectiuni ortopedice pre si post operator
 leziunile de neuron motor periferic
 bolile endocrine hipofunctionale, perivisceritele, afectiuni dermatologice.

GAZELE NATURALE TERAPEUTICE

Gazele terapeutice naturale:
 Emanatiile de gaze naturale ( CO2) se numesc mofete.
  Emanatiile de hidrogen sulfurat se numesc solfatare.

Indicatiile gazelor naturale –mofetelor (CO2)

 afectiunile cardiace cu rezerve functionale limitate
 in bolile arteriale cu tulburari trofice cutanate si manifestari de ateroscleroza sistemica.

Contraindicatiile generale pentru cura balneoclimatica la adulti:

1. Afectiuni acute febrile

2. Boli infectioase
3. Purtători de germeni patogeni sau infestați cu paraziți
4. Bolnavi care prezintă risc de decompensare ( cardiovascular, digestiv, renal, hepatic, etc.)
5. Bolnavi care nu se pot autoservi
6. Stări cașectice
7. Hemoragii repetate
8. Boli de sange sau de sistem ( limfoame, leucemii)
9. Alcoolismul cronic
10. Psihopatiile
11. Epilepsia
12. Boli dermatologice cu potential de contangiune
13. Tumori benigne

APE MINERALE TERAPEUTICE

Tratamentul cu ape minerale termale

Apele minerale provin din izvoarele minerale naturale sau sunt scoase la iveală prin foraje. Sunt solutii complexe de săruri
minerale sau gaze, neproductibile in laborator.
Apa minerală trebuie să îndeplineasca una sau mai multe din urmatoarele conditii:
I.
 să aibă la izvor o temperatură de peste 20 ⁰ C;
 să conțină cel puțin 1 gram de săruri dizolvate la un litru de apă
 să conțină elemente chimice cu acțiune farmacologică pronunțată (Fe, I, etc.) într-o proporție admisă ca minimum
necesară ( denumite oligominerale)
 să conțină gaze ca CO2 , SH2 sau Radon în concentrații admise ca având valoare terapeutică.
 să aibă o acțiune curativă.

II.Clasificarea chimica are la baza compozitia chimica:

 anionii si cationii sau gazele terapeutice, raportate la 1 litru de apa minerala si regasite in cantitatea cea mai mare
 exista si ape lipsite de gaze dizolvate( ape plate)
 apa minerala sa fie inscrisa intr-un buletin de analiza ( un prospect) ce exprima compozitia chimica a apei
Dupa temperatura apei :
 ape minerale terapeutice hipotermale , intre 20⁰ - 31⁰ C;
 ape minerale terapeutice izoterme, intre 32 ⁰ - 38 ⁰ C;
 ape minerale terapeutice hiperterme, cu temperatura peste 38 ⁰C.

III. Mineralizarea totala reprezinta rezultatul sumei miligramelor tuturor elementelor , anioni si cationi, pe care le
contine. Este exprimata presiunea osmotica, oferindu-ne relatii asupra numarului de ioni si molecule continut in apa
minerala respectiva. Aceasta valoare impreuna cu cifra mineralizarii totale, ne permite sa apreciem modul de administrare
al apei minerale, respectiv cura interna ( crenoterapie) sau cura externa ( baie generala sau partiala) . Ca termen de
comparatie folosim valoarea serului fiziologic exprimata prin cifra de 325 mmoli.
Astfel :
 apele minerale a carei mineralizare este ≈ 325 , le corespunde o mineralizare de 8 – 10 gr.% ( ape izotone)
  apele sub aceasta valoare, le corespunde o mineralizarede 1 -8 gr. % ( ape hipotone)
 apele cu valoare ce depaseste 325 mmoli, le corespunde o gama larga de concentratii ( ape hipertone)
Este de semnalat ca limita concentratiei permise pentru folosirea apelor minerale in cura interna este de 15 gr. %.

IV. Apele oligominerale ( acratice), au mai putin de 1 g de substanta solida/ litru .

Au efecte farmacologice si terapeutice.
Exista doua categorii:
 calde ( acratoterme)
 reci ( acratopege).
Utilizarea cea mai importanta : crenoterapia de diureza in suferintele reno-urinare ( cresterea si ameliorarea fluxului
sanguin la nivelul zonei medulare renale)

V. Apele carbogazoase , contin cel putin 1 g CO2 liber/l; se utilizeaza si CO2 sub forma gazoasa – mofete ( aplicatia “
uscata “ a CO2 ).
Efectele terapeutice:
 actiune marcanta vasodilatatoare periferica;
 efect hipotensor.
In afara de cura externa se poate folosi si in:
 unele suferinte digestive
 suferinte reno- urinare
Contraindicatii - orice suferinta cardio-vasculara cu risc de decompensare.

VI. Apele alcaline si alcalino-teroase indicate in:

 afectiunile gastroduodenale cu hiperaciditate
 efect de potentare al insulinei( diabetul simplu)
 dispepsiile gastro-intestinale
 enterocolitele cronice
Statiunile Sangeorz si Slanic Moldova.

VII. Apele feruginoase - in climatul montan.

Exista doua forme:
 ape mixte feruginoase
 carbogazoase
Indicatii:- unele forme de anemie hipocroma.
Statiunile: Vatra Dornei, Stana de Vale, Tusnad.

VIII.Apele arsenicale pure nu exista de regula in natura. Se gaseste arseniul alaturi de fier in apele carbogazoase.
Concentratia de arseniu superioara valorii de 0,2 mg/litru trebuie considerata toxica.

IX.Apele clorurate-sodice
Clasificare:
 hipotone
 izotone
 hipertone.
Actiune:
 Primele doua se folosesc in cura interna si au ca efect :
 stimularea secretiei si motilitatii stomacului
 stimularea secretiei si peristalticii intestinului
 La nivelul mucoasei cailor aeriene superioare - efecte hiperemiante si secretorii( sub forma inhalatorie) ( Slanic
Moldova, Govora).
 La nivelul mucoasei vaginale – actiune antiinflamatorie

X. Apele iodurate:
  sarate
 mixte : alcaline, sulfuroase.
Efecte:
 asupra metabolismului lipidic
 in afectiunile inflamatorii cronice ale cailor respiratorii.
Baile Govora si Bazna.

XI.Apele sulfuroase:
 simple
 mixte:
sulfuroase,
cloruro-sodice
alcalino-teroase
carbogazoase
Indicatiile terapeutice sunt numeroase, datorita faptului ca H2S se resoarbe la nivelul mucoaselor.
Efectele cele mai importante:
 ameliorarea reactiilor imunologice;
 stimularea corticosuprarenalei cu cresterea eliminarilor de 17 cetosteroizi;
 activarea circulatiei cutanate- in afectiuni reumatismalela: Herculane, Pucioasa, Nicolina – Iasi.
 in ateroscleroza
 in diabet
 in afectiunile bronho-pulmonare
 in afectiunile dermatologice
 in gastro-duodenitele cronice cu hipoaciditate si hipopepsie la Caciulata
 in colecistita cronica, colelitiaza
 influenteaza activitatea reno-urinara, la Calimanesti Caciulata Cozia

XII.Apele sulfatate sodice si magneziene - se folosesc in cura externa la Baltatesti.

XIII. Apele radioactive -radonul continut explica efectele in afectiunile neurologice. La Felix si 1 Mai.

XIV. Lacul helioterm de la Sovata – factor termic important pentru bolile micului bazin.

CURS 6 Elemente de Masaj

Definiție. Clasificare

Masajul reprezintă un grupaj de exercitări mecanice de tip manual sau tehnic prin care, luându-se contactul cu tegumentul
se efectuează diferite manevre, care inițial stimuleaza pielea determinând reacție vasculară, biochimică, de stimulare
senzitivă și induce reacții de tip reflex în vecinătatea zonei de masat sau la distanță.

În prezent se folosesc, tehnici cu efect local, sistemic, de tip reflex sau alte tipuri de acțiune.

Efectele obținute pot fi clasificate astfel:

a. Efect sedativ: netezire și vibrație
b. Efect excitant, tonizant: fricția, frământare, tapotajul, petrisajul sau diferite tipuri de presiuni cu mobilizarea
tegumentului și a structurilor subiacente.

Tehnici de bază în masaj

1. Netezire
2. Presiuni profunde cu alunecare
3. Presiuni locale statice
4. Fulajul
5. Fricțiunile
 6. Petrisajul
7. Rularea, frământarea
8. Vibrațiile
9. Percuția

1. Netezirea (efleuraj)
• Reprezintă presiunea exercitată prin alunecare superficială, cu deplasarea mâinii alunecând pe piele.
• Ritmul este lent
• Este manevra de introducere a programului de masaj sau de trecere de la o tehnica la alta.
• Este o manevră de tip reflex cu scop miorelaxant analgetic
• În ritm rapid determina stimulare vasomotorie
• În ritm neregulat are efect de creșterea tonusului
• Este bine tolerată
• Rareori prezintă fenomene de intoleranță

2. Presiuni profunde cu alunecare

 Presiuni exercitate mai puternic la nivelul tegumentului, antrenând tegumentul și masele musculare subiacente.
 Manevrele se efectueaza cu una sau ambele mâini prin alunecare simultană sau alternativă
 Acțiunea se propagă în vecinătate atât în manevrele cu sens longitudinal cât și cu sens cranio-caudal sau caudo-
cranian.
 Ritmul este relativ lent (3-5s/fază)
 Scopul terapeutic este de a stimula circulația de întoarcere
 Manevra de masaj poate fi asociată cu posturări antideclive
 Atât masajul cât și posturarea modifică tonusul în masa musculară

3. Presiuni locale statice

 Efectuate cu ajutorul uneia sau ambelor mâini așezate una peste alta, sau cu talonul mâinii, policele sau antebrațul,
aplicație de tip tangențial exercitând o presiune perpendiculară pe zona de tratat
 Se evită presiunile locale ale planurilor osoase subiacente sau alte zone fragile
 Presiunea locală se aplică progresiv până la o intensitate maximă suportabilă cu decompresiune gradată controlată
 Ritmul este lent, 12s/secvență
Efectul este:
 - sedativ, antispastic la nivelul maselor musculare
 - efect circulator prin utilizarea de presiuni etajate, în care primul timp este compresiv, efectuat proximal de
colectorul limfatic, urmat de relexare și o nouă presiune realizată mai sus de sectorul tratat; presiunile locale
dinamice stimulează drenajul limfatic

4. Fulajul
• Presiuni locale exercitate cu ritm rapid de-a lungul traiectului muscular
• Se pot utiliza alternativ ambele mâini, contactul talonului cu tegumentul sau pulpa degetelor
• La nivelul șanțurilor paravertebrale talonul mâinii trebuie sa cuprindă câteva secunde masa musculară cu tendința
de desprindere a planurilor
• Scopul terapeutic: miorelaxant, decontracturant, antispastic

5. Fricțiunile
Manevre de masaj care mobilizează planul superficial pe planul profund, care rămâne fix (de o manieră variabilă)
Contactul între suprafața de stimulare (pulpa degetelor) și epiderma rămâne neschimbat
Pielea este antrenată și mobilizată cât îi permite elasticitatea
Sensul manevrelor putând fi:
- circular
- dilacerant în stea
- liniar de ”du-te-vino”
Ritmul, intensitatea și durata nu are codificare, ele se adaptează
O forma specială de fricție este masajul cu gheață

6. Petrisajul
• Manevră care necesită obligatoriu ambele mâini și care se realizează prin mișcări alternative exercitate pe țesutul
de mobilizat
• Se aplică frecvent o componentă de torsiune în raport cu axa longitudinală
Tipuri de petrisaj:
1. petrisaj longitudinal – pentru musculatura membrelor
2. petrisaj în reptație
3. petrisaj în torsiune

7. Rularea, frământarea
• Se situează între petrisaj și presiunea locală
• Un segment de membru se prinde între cele două mâini care mobilizează masele musculare în jurul diafizei ca și
cum ar rula pe un cilindru fără a mobiliza articulația
• Manevra are efect decontracturant
• Se aplică la nivelul brațului, coapsei

8. Vibrațiile
• Masajul vibrator se realizează printr-o serie de impulsuri manuale cu frecvențe și amplitudine variabile aplicate pe
zonele de tratat
• Cel mai frecvent se realizeaza o alternanță rapidă de comprimări si decomprimări efectuate cu o singură mână, cu
ambele mâini sau pulpa degetelor.
• Amplitudinea este moderată cu efect sedativ
• Creșterea amplitudinii si frecvenței are efect ușor stimulant
• Se poate folosi un dispozitiv mecanic generator de vibrații pus în contact cu pielea, care nu are același efect scontat
fdar care aplicat la nivelul tendoanelor poate avea efect de stimulare proprioceptivă.

9. Percuția
• Poate fi executată prin lovirea moderată cu marginea cubitală sau cu vârful degetelor a zonei de tratat

Indicații
• Indicatiile masajului tin cont de:
 Scopul urmarit sedativ sau stimulant,
 Locul de actiune superficial sau profund,
 De modul de actiune direct (numit si mecanic, constand in modificarile fizice de tensiune din tesuturi) sau
indirect (pe cale reflexa, nervoasa sau umorala),
 Mecanismele de actiune,
 Extinderea actiunii partiala, segmentara sau generala,
 Durata de timp dupa care se evidentiaza efectele asteptate imediate sau tardive,
 Localizarea influentelor masajului.
Principalele indicații
1. Patologie capsulo-ligamentară: entorse benigne recente, sechele după entorse, sechele după capsulită la distanță
2. Patologie tendinoasă: tendinite de surmenaj sau post traumatic, tenosinovite, tendinoze
3. Patologie musculară:
sechele după lovituri sau traumatisme musculare
Contuzii, întinderi, rupturi ale structurilor aparatului locomotor, însotite de sindrom algic, contractură musculară,
tulburari circulatorii și trofice,
Miozite, tendinite, tenosinovite peritendinite, atrofie, atonie musculara, spasticitate sau pareze
4. Fracturile
5. Entorsele, luxatiile, alte inflamatii articulare, precum artrite, periartrite, artroze, îngroșări cicatriciale, retractii sau
depuneri grasoase periarticulare,
6. Leziuni ale nervilor periferici insotite de tulburari motorii, de sensibilitate si trofice, precum hipo- sau anestezie,
contracturi musculare si hipertonii, hipotonii, pareze si paralizii locale,
7. Tulburari ale functiilor respiratorii, cardiocirculatorii (tulburari de ritm cardiac, modificari ale tensiunii arteriale),
tulburari trofice si metabolice, starile de oboseala cronica si patologica, disfunctionalitati ale tubului digestiv,
renourinar si genital.

Contraindicații

Bolile de piele, deoarece masajul se poate aplica doar la persoanele cu pielea perfect sanatoasa, fara boli de natura
parazitara, inflamatorie, eczeme, eruptii, plagi, arsuri sau alte forme de manifestare a unor afectiuni acute sau cronice sau
pe regiunile care acopera un proces inflamator de profunzime, precum furunculele, abcesele, flegmoanele sau alte colectii
purulente, artrite supurate, osteite, osteomielite.

Starile patologice cu caracter general insotite de febra si stare de agitatie, de oboseala acuta si debilitate sau astenie
intensa, in toate bolile infecto-contagioase, in inflamatiile centrilor nervosi, in hemoragiile cerebrale recente.

Bolile sau leziunile cu caracter hemoragic sau cand exista riscul unor complicatii grave cum se poate intampla in cazul
miocarditei, endocarditei, infarctului miocardic, emboliilor, hipertensiunii arteriale, anevrismelor de aorta, varicelor
voluminoase si inflamate, ulcerului varicos, flebitelor si periflebitelor in evolutie, hemofiliei, leucemiilor etc.

Bolile acute pleuro-pulmonare, precum pneumonii, pleurezii, in unele forme de tuberculoza pulmonara, in abcesele
pulmonare si in pleureziile purulente

Masajul abdominal este contraindicat si chiar interzis in inflamatiile acute si cronice de orice natura, in tulburarile
digestive, in boli ale organelor abdominale, stomac, intestin, ficat, pancreas, splina, ganglioni limfatici, rinichi, vezica
urinara, organe genitale.

Orice suferinta acuta, dureroasa, hemoragica, tumorala, inflamatorie sau de alta natura, care caracterizeaza starea de
abdomen acut, reprezinta contraindicatie a masajului sub orice forma.

Boli, tulburari si leziuni ale sistemului endocrin si nervos sau ale aparatului locomotor, pana ce se gasesc in stadiul de
vindecare.

Tumorile canceroase in forma generalizata si unele boli psihice cu caracter excitativ si confuzional reprezinta contraindicatii
categorice ale masajului, indiferent de procedeu,

Exista unele contexte care conduc la restrictii in aplicarea masajului, precum sensibilitatea specifica, lipsa de profesionalism
tehnic a aplicantului, dezinteresul si neincrederea pacientului fata de procedura in sine.

CURS 7 - ELEMENTE DE KINETOTERAPIE

Definiție Kinetoterapie

Kinetoterapia= terapie de tip conservator, ce utilizează energia mecanică în scop funcțional, se definește ca terapie prin
mișcare.

Formă terapeutică individualizată care plecând de la programe de exerciții fizice, statice și dinamice, se poate folosi în
programele terapeutice :

• -profilactice,
• curative
• -și de recuperare.

Clasificare Kinetoterapie

a) Kinetoterapie profilactică care urmărește:

 -menținerea unui nivel funcțional satisfăcător
  creșterea nivelului funcțional( profilaxie primară)
 aplicarea unor programe de prevenire a agravării sau de apariție a complicațiilor( profilaxie secundară).
a) Kinetoterapie de tip curativ
b) Kinetoterapia de recuperare
 -refacerea funcțiilor diminuate
 creșterea nivelului funcțional
 realizarea de mecanisme funcționale adaptative

Obiectivele Kinetoterapiei
1. Refacerea forței musculare și creșterea rezistenței musculare
2. Creșterea și adaptarea capacității de efort
3. Ameliorarea funcției de coordonare, control și echilibru.
Aceste obiective nu se pot realiza dacă nu sunt îndeplinite și celelalte obiective ale kinetoterapiei:
a) Relaxare
b) Corectarea posturii și aliniamentul corpului
c) Creșterea mobilității articulare
d) Reeducarea respiratorie
e) Reeducarea sensibilității

Motivația fiziologică și fiziopatologică a programelor de Kinetoterapie

Suportul anatomo-funcțional al programelor de kinetoterapie este aparatul mio-artro-kinetic( respectiv aparatul

locomotor).

Oasele.plasate într-o dispoziție funcțională suferă remaniere osoasă dictată de solicitarea mecanică. Osul se dezvoltă in
funcție de solicitările mecanice, având două aspecte particulare:
- volum minim
- rezistență maximă.
Lipsa de solicitare mecanică: osteoporoză de inactivitate

Agresiune mecanică: osteofitoză.

Elemente de Kinetoterapie

Articulațiile: permit conexiunea între diferite oase, cu un grad variabil de mobilitate.

În funcție de conexiunea suprafețelor ososase avem articulații:

1. Fibroase,fixe funcțional
2. Cartilaginoase/ fibrocartilaginoase, care permit un oarecare grad de mobilitate
3. Articulații sinoviale, (diartroze), mobile, structuri înalt specializate, ce asigură mobilitatea articulară.
• Cartilaj hialin, acoperă capetele osoase în contact, permite alunecarea suprafețelor cu frecare minimă
• Membrana sinovială
• Lichidul sinovial, umple cavitatea articulară, transformând-o în cavitate virtuală
• Alte structuri specifice intraarticulare, cu funcție biomecanică binedefinită( meniscurile).
• Vascularizația și inervația diartrozelor: bogat reprezentată.

Receptorii articulari se organizează pe mai multe tipuri de structuri:

- Receptori încapsulați de tip pacini, în capsulă și ligamente
- Organ Golgi, articular
- Receptori necapsulați, de tip Ruffini
- Fibre nervoase libere, la nivelul joncțiunii capsulo-ligamentare, osteo-capsulare, fascia periarticulară
- Sau asocierea dintre receptori încapsulați, necapsulați și terminațiile nervoase libere =triada proprioceptivă.

Articulația mobilă se întreține prin mobilizare, între limite considerate fiziologice.

Suprasolicitarea articulară duce la uzură rapidă, membrana sinovială reacționează, realizând artrita de tip mecanic, cu
modificări secundare de cartilaj hialin, de tip artrozic(osteofite, osteoscleroză)
Lipsa de solicitare mecanică este factor de reducere a mobilității prin efectul negativ asupra schimburilor metabolice, cu risc
de organizare fibroasă periarticular(periartrita-scapulohumerală).

Dintre cauzele de limitare locală a mobilității articulare:

 prin reflex articular
 prin pierderea proprietăților elastice necontractile
 De origine nociceptivă-reacție inflamatorie locală, tendinită, tracțiunea pe nerv
 Fiziologic, limitare tranzitorie moderată în zona mușchilor biarticulari, care nu pot tolera o amplitudine completă,
solocitând ambele articulații

Masele musculare striate

•Particularitate anatomo-funcțională prezența miofilamentelor de actină și miozină, ce determină proprietăți

contractile.
• În desfășurarea unei mișcări participă de o manieră diferită, dar echilibrat, grupe musculare de tip agonist-
antagonist, premiza fiziologică pentru gestica normală.
• Contracție izometrică-fără deplasare
• Contracție de tip dinamic, ce deplasează segmentele unele față de altele-contracție de tip izotonic
Pentru întreținerea funcțională a mușchiului striat, acesta are nevoie de comandă de contracție și de realizarea
parametrilor fiziologici de contracție.

În repaus, mai ales într-un repaus prelungit, poate apărea hipotonie, hipotrofie, până la atrofie de inactivitate pe unele
grupe musculare( cvadriceps, fesieri, abductori ai coapsei) iar pe alte grupe se constată fibroză și organizarea de
contracturi, retracturi(ischiogambieri).

Structurile nervoase

Activitatea musculară se realizează la parametrii fiziologici printr-un complicat proces de recepție al excitației nervoase și
de răspuns motor muscular, care are nevoie de lanțul de integrare, analiză și efectuare neuro-motorie.

Deteriorarea secvențelor neurologice de la nivel de receptor(fus neuro-muscular, aparat tendinos Golgi), etaj medular de
integrare, talamus, reprezentare corticală, joncțiune mioneuronală, cât și ale căilor ascendente și descendente ale integrării
neuromotorii pot duce la modificări ale activității musculaturii striate, prezentând o mare varietate de modificări
fiziopatologice.

Când influxul nervos lipsește sau este insuficient, în funcție de topografia leziunii neurologice se descriu:

 Paralizie sau pareză de tip periferic-prin afectare radiculară, tronculară, plexală sau de nerv periferic

 Paralizia de tip central-(prin accident vascular cerebral hemoragic, embolic etc) care în faza inițială poate avea
aspect de paralizie de tip flasc, iar în următoarele luni de paralizie de tip spastic. Secvența corticală ce controlează și
corectează acțiunile subcorticale lipsește, activitatea centrilor medulari scăpând de sub control, apare
hiperreflectivitatea osteo-tendinoasă, spasticitatea, sincineziile.

Pentru organizarea programelor de kinetoterapie este nevoie de un bilanț complex care include:
 Bilanț clinic
 Bilanț funcțional articular și muscular
 Bilanțul gestualității: aprecierea diferitelor tipuri de pense(digitale, digito-palmare), aprecierea prehensiunii și
gesturilor uzuale.
 Aprecierea disponibilității pacientului pentru mobilizare, încărcare-mobilizare în pat, la marginea patului,
posibilitatea de verticalizare, mersul în diverse situații(teren plat, accidentat), urcatul/coborâtul scărilor.

Modalități de efectuare a programelor de kinetoterapie

Clasificarea programelor de kinetoterapie

I. După modelul de apreciere, analitic și sintetic se descriu

 metode analitice de activare, segmentare, specifice;
metode de sinteză, de activare globală și sinergică

II. Clasificare în funcție de participarea activă și voluntară a subiectului

a. Kinetoterapie pasivă
b. Kinetoterapie activă

III. Din punct de vedere al solicitării articulare există kinetoterapii: akinetice și kinetice.

Programele akinetice au ca principale obiective

 Punerea în repaus a sistemelor de mișcare
 Protejarea articulațiilor și a structurilor periarticulare
 Prevenirea apariției unor mișcări anormale
 Corectarea deformațiilor sau a tendințelor de deformare pe structurile somatice
Este o terapie de imobilizare care trebuie să respecte câteva reguli:

imobilizarea nu trebuie să compromită vascularizația și să favorizeze tulburările trofice

imobilizarea nu trebuie să favorizeze deprecieri articulare de vecinătate și deformări sau deviații prin adoptarea
unor posturi sau poziții vicioase; în acest scop imobilizarea se va face în poziție funcțională

Terapia de imobilizare are multiple efecte negative:

1. Osteoporoza de inactivitate
2. Hipotonie, hipotrofie, până la atrofie de inactivitate
3. Pierderea elasticității țesuturilor moi(capsule, tendoane, fascii, ligamente)
4. Contracturi retracturi musculo-tendinoase
5. Organizarea unor poziții vicioase
6. Alterarea schemei corporale și siderarea musculară
7. Tulburări circulatorii
8. Scăderea adaptării la efort
9. Tulburări respiratorii
10. Tulburări nervoase
11. Tulburări urinare
12. Tulburări digestive
13. Tulburări trofice: infecții cutanate, escare!
14. Tulburări psihice

Programe kinetice
A. Kinetoterapie activă liberă
B. Kinetoterapie activă asistată
C. Kinetoterapie activă rezistivă

I. Refacerea fortei musculare: Urmarim 3 parametrii:

   1.Tensiunea de contractie – capacitatea unui muschi de a efectua o contractie musculara simpla (T)
   2.Forta musculara  – include tensiunea de contractie, dar se face impotriva unei sarcini (F)
   3.Rezistenta musculara - contractie impotriva unei sarcini in timp
Forta musculara este un prim element functional in activitatea sistemului mio-artro kinetic,
foarte sensibil la lipsa solicitarii mecanice sau solicitarii defectuoase.

Lipsa de solicitare fizica duce la modificari importante ale aparatului locomotor, iar forta musculara scade cu 3-4%

in fiecare zi (pentru muschiul/grupa musculara neutilizata)

Progresiv cu scaderea fortei musculare (aprecieri prin hipotrofie), apare si fenomenul de siderare musculara, muschiul pier
zandu-si sensibilitatea kinestezica. 
 Bilant/Testing muscular

O apreciere obiectiva a tonusului, fortei si rezistentei musculare se poate realiza prin bilantul/testingul muscular – element
de apreciere clinico-functionala la pacientii post-traumatici, cu suferinte reumatismale sau suferinte neurologice periferice.

NU poate fi utilizat in cazul leziunilor cerebrale centrale, cu spasticitate crescuta.

Ajuta la aprecierea prognosticului functional al pacientului

Necesita :
o starea de relaxare a pacientului
o cunoasterea corecta a anatomiei functionale a sistemului muscular
o colaborare buna cu pacientul  
o controlul fenomenelor dureroase si asocierea unui bilant articular pentru a aprecia factorii de corectie sau de eroare    

Exista un sistem de cotare internationala, adoptat si la noi in tara. Sistemul are scala 0+5.
• Valoarea 0 = nu se simte tensiune in tendon si masa musculara,
nu apare schita de contractie, practic muschiul este denervat;

• Valoarea 1 = apare tensiune in tendon si masa musculara , contractie modesta fara executarea miscarii;

• Valoarea 2 = se realizeaza o contractie prin care se deplaseaza segmentul , scos de sub forta gravitatiei sau orice
alta rezistenta;

• Valoarea 3 = contractia este suficienta pentru a deplasa segmentul antigravitational, dar fara alta rezistenta;

• Valoarea 4 = contractia realizeaza mobilizarea segmentului contra gravitatiei plus o rezistenta medie;

• Valoarea 5 = contractia e posibila si realizeaza deplasarea segmentului contra gravitatiei plus o rezistenta marcata.

Exista 2 tipuri de exercitii pentru a creste forta si rezistenta musculara:

1. exercitiile statice(izometrice) se realizeaza prin punerea in contractie a unui muschi,o anumita durata, fara modificarea l
ungimii lui. 

Pentru a realiza cresterea fortei musculare sau hipertrofia, contractia trebuie sa dezvolte minim35%din tensiunea maxima 
musculara, iar pentru hipertrofie 2/3 de forta maxima de contractie (60-70%).

La cei cu musculatura hipotona , cresterea de forta de contractie arela baza exercitii ce se realizeaza prin recrutarea spatiala 
si temporala de unitati motorii.

 La cei cu hipertrofie musculara  se impune un numar mare de contractii izometrice si de dificultate crescuta.

 De obicei, contractia izometrica se desfasoara pe o durata de 6 secunde , cu o pauza de 20 de secunde intre contractii.

2. Exercitii dinamice(izotonice)– sunt contractii realizate cu deplasarea segmentelor impotriva unor rezistente (cresc forta 
musculara).

 Printre cele mai utilizate tehnici se numara si tehnica  De  Lorme  Watkins  –

se fac zece miscari cu excursie completa, in zece secunde , impotriva unei greutati maximale (10RM),
cu greutati progresive . 

Se testeaza saptamanal si se fac programe de tipul:
-S1- un set cu 50% din 10 RM;
-S2- cu 75% din 10RM;
-S3- cu 100% din 10RM.

II. Cresterea rezistentei musculare si a capacitatii de efort

Obiective: 
 - solicitare crescuta cardio vasculara pentru o furnizare adecvata a fluxului sanguin la nivelul grupelor musculare solicitate
- solicitare crescuta a functiei respiratorii: aport crescut de oxigen la nivelul micii si marii circulatii
- solicitare pe lanturile metabolice la inceput tip aerob apoi de tip anaerob care prin antrenament repetat si solicitare
progresiva va determina o toleranta mai buna a organismului la "datoria de oxigen"
 

 In conditiile unei solicitari fizice crescute, cand efortul depaseste capacitatea maxima cu 50%, grupele musculare solicitate
utilizeaza mecanismele anaerobe.

   In conditii de solicitare medie se foloseste mecanismul aerob – ciclul Krebs – care duce in final prin epuizare si
transformari succesive la acid lactic (proces adaptativ). Cei neantrenati fac "febra musculara" pe cand cei antrenati pot
suporta cantitati mai mari de acid lactic, criteriul de orientare fiind definit ca datoria de oxigen lactacida.

 Exista o datorie de oxigen alactacida dependenta de alte mecanisme adaptative, de exemplu:

- sisteme macroergice de tip fosfocreatinina sau ATP-ADP
- cresterea diferentei saturatiei in oxigen la nivelul muschiului in activitate – desaturarea este mai importanta la un
individ antrenat
  

Cresterea capacitatii de efort reprezinta un obiectiv de prim rang in kinetoterapie

   In cazul pacientilor cu infarct miocardic la care se constata  in acelasi timp, atat scaderea importanta a capacitatii
functionale a miocardului cat si efectele defavorabile cardio-vasculare prin imobilizare prelungita, toate acestea sunt
argumente pentru o instituire precoce a programelor de recuperare, in care obiectivul central consta in refacerea
capacitatii cardio-vasculare si a capacitatii de efort a organismului. Se va tine cont de balanta repaus-miscare.

   Pe de o parte mobilizarea precoce poate determina:  tulburari de ritm si de conducere, risc de ruptura miocardica.

   Pe de alta parte se instaleaza progresiv efectele negative ale repausului prelungit: edeme declive, modificari de staza la
niv. musculaturii striate si netede (constipatie, staza urinara), infectii, tromboflebita, embolie.

   In aceste conditi este necesar un bilant riguros clinico-functional al pacientului urmat de testarea capacitatii de efort.

   Pentru persoanele cu nivel functional normal cardio-vascular se utilizeaza efortul de ridicare al corpului prin urcarea pe
pante, scari, alergare, inot etc.

   Cresterea capacitatii de efort in conditiile civilizatiei actuale se impune ca o metoda de profilaxie primara cardio-
vasculara, respiratorie si locomotorie. 

III. Ameliorarea functiei de coordonare, control si echilibru

    Aceste obiectiv are la baza schemele de miscare realizate in stereotipurile motorii din copilarie, respectiv: mersul,
prehensiunea si diverse tipuri de gestica cotidiana.

    Functia de coordonare este o functie complexa, in care sunt implicate elementele privind controlul gestualitatii si
calitatea executarii, respectiv dexteritatea. Sunt necesare:
- activitate performanta la nivel medular
- activitate performanta pe etajele supramedulare (elementele care controleaza tonusul muscular, functia de
echilibru)
- control eficient cortical al corelatiei dintre aceste etaje functionale.

Activitatea echilibrata si sustinuta a acestor secvente neurofiziologice se traduce prin aparitia de stereotipuri de miscare

   Stereotipul necesita o invatare conditionata, se intretine prin repetare si se poate pierde prin lipsa de utilizare. Din punct
de vedere al stereotipurilor motorii se definesc doua mari grupari:

a. stereotipuri de baza, transmise ereditar, in care exista un fond motor cu transmitere genetica
b. stereotipuri obtinute prin experienta kinetica din copilarie (realizate prin solicitari de complexitate cat mai
mare ex: balet, ski, patinaj inot, pian, vioara).
   Un stereotip pierdut se reface mai usor decat in situatia cand se invata de la inceput

   Coordonarea, controlul si echilibrul se refera la functii esentiale de relatie, respectiv prehensiunea, ortostatismul si
mersul.

In cazul de:

a. afectari patologice de tip mio-atro-kinetic, cu inervatie pastrata, recuperarea se realizeaza prin efectuarea unor miscari
descompuse si insusirea lor prin multiple repetari. Programul recuperator se poate desfasura si in bazin, mai ales pentru
reeducarea mersului. Pentru prehensiune se realizeaza initial miscari pe grupe de pense, cu multiple repetari, fiind educata
de la nivele grosiere catre exercitii de finete si cu viteza de executie diferita.

b. afectari de neuron motor periferic – se pune accentul pe regenerarea nervilor si reinervare. Este necesar sa se
depaseasca o perioada critica (luni sau ani) deoarecere regenerarea se realizeaza cu aprox. 2 mm pe zi. In aceasta perioada
de asteptare exista riscul instalarii unor modificari fiziopatologice pe structurile mio-atro-kinetice: hipotrofie si  fibroza
musculara, redoare si chiar ankiloza articulara. De aceea aceste structuri trebuie intretinute prin:
   - electrostimulare pe musculatura denervata
   - kinetoterapie (mobilizari pasive, autopasive, posturari, tractiuni) asociata cu masaj (clasic sau reflex),
electro si termoterapie. Primele semne de reinervare se constata electromiografic.

c. afectari de neuron motor central asistam la o trecere sucesiva de la starea flasca la paralizie-pareza. 

   In fazele initiale pe primul plan este intretinerea functiilor vitale ale pacientului asociind programe de nursing pentru
combaterea efectelor negative legate de repausul prelungit la pat. 

   In faza de spasticitate se apeleaza la programe de kinetoterapie, adaptate bolnavilor (se urmareste refacerea functiilor
de baza:ortostatism, mers, alimentare – functii pentru care se folosesc tehnici speciale de facilitare)

Tehnici de facilitare neuromusculare proprioceptive

(metode de încurajare sau grăbire a răspunsului mecanismului neuromuscular)

La baza mecanismelor de facilitare neuromusculare proprioceptivă stau receptorii care primesc semnalele senzitive și care
au fost clasificați în grupe de elemente de tipul:
a. Elemente proprioceptive: întindere rapidă, rezistența, vibrația, telescoparea, tracțiunea, accelerația, rostogolirea
ritmică
b. Elemente exteroceptive: atingere ușoară, periaj, gheață, tapotaj paravertebral
c. Elemente combinate
d. Elemente telereceptive: informația culeasă de nervii senzoriali(văz, auz, miros)influențează actul motor
e. Elemente interoceptive cum ar fi stimularea sinusului carotidian care în afară de modificările cardiovasculare
mărește efectul depresor pe centrii medulari și scade tonusul muscular