T5: RESTAURAREA CORONARĂ PRIN INCRUSTAŢII

(INLAY / ONLAY / OVERLAY) METALICE

Incrustaţia de tip inlay / onlay / overlay este un corp solid, rigid,

confecţionat din materiale metalice (diverse categorii de aliaje) sau nemetalice
(materiale pe bază de rășini compozite, ori mase ceramice), realizat prin metode /
tehnici semidirecte sau indirecte (indirecte imediate ori indirecte propriu-zise),
având forma şi dimensiunea adecvate pentru a restaura o preparaţie efectuată
anterior pe un dinte (datorată unei leziuni dentare), preparație în care va fi în final
fixată prin cimentare convențională, ori prin modalități bazate pe adeziune
(adeziune atât la structurile dure dentare, cât și la alte tipuri de substraturi=
=materiale de restaurare).
Astfel de incrustaţii au drept scop refacerea leziunilor dentare cu
pierderi / modificări patologice ale structurilor dure dentare, dar pot servi şi ca
mijloace de imobilizare a dinților, de sprijin / stabilizare al unor lucrări protetice, ori
chiar ca elemente de agregare în punţi dentare reduse (1-2 dinţi absenți).
 Clasificarea generală a incrustaţiilor
Clasificarea generală a incrustaţiilor este făcută după mai multe criterii:
(Shillingburg Jr. H.T. și colab., Rosenstiel S.F. și colab., Sakaguchi R.L. și colab.)
După raportul cu ţesuturile dure dentare: (vezi fig.1)
 intratisulare = inlay, care sunt inclavate în interiorul ţesuturilor
dure dentare, fiind înconjurate de acestea
 extratisulare = onlay, care acoperă parțial sau total cuspizi ori
suprafața ocluzală la dinții laterali (premolari / molari)
 extratisulare = overlay (coroane de înveliș parțiale), ce acoperă
3, respectiv 4 suprafețe coronare ale unui dinte frontal, respectiv lateral
→ pot fi overlay-uri (coroane parțiale) 3/4, care acoperă 3 dintre cele
4 suprafețe coronare la dinţii frontali (incisivi / canini), sau overlay-uri (coroane
parțiale) 4/5, care acoperă 4 dintre cele 5 suprafeţe coronare la dinţii laterali
(premolari / molari), iar în ambele situații suprafața coronară integră restantă,
neimplicată în preparație și în restaurare, este cea vestibulară
→ la molari, pot fi situații specifice în care se realizează overlay-uri
(coroane parțiale) 7/8, când suprafața coronară integră restantă neimplicată
în preparație și în restaurare este doar 1/2 mezială a suprafeței vestibulare a
molarului în cauză
 combinaţie de incrustație intra- și extratisulară = inlay-onlay
 pinlay = restaurare prin incrustație de tip inlay, onlay, ori inlay-onlay
ancorată suplimentar în structurile dure dentare cu ajutorul unor ştifturi (crampoane),
ce fac corp comun cu incrustaţia

Fig. 1

1
 După materialul din care sunt confecţionate:
 metalice (aliaje metalice pentru turnare):
- d.p.d.v. compoziție:
● din aliaje nobile:
- cu conținut crescut de aur (Au): ≥ 60-65%
(”high-noble dental casting alloy”)
- cu conținut scăzut de aur (Au): 40-60%
(”noble dental casting alloy”)
● din aliaje seminobile (tip palliag / pallidor):
- aliaje paladiu-argint
- aliaje paladiu-indiu-argint-aur
- d.p.d.v. duritate:
● din aliaje moi (tip I după specif. nr. 5 ANSI / ADA)
● din aliaje cu duritate medie (tip II după specif. nr. 5 ANSI / ADA)
- d.p.d.v. evaluare Au din conținut (carate):
● din aliaje de 22K (916‰) - pentru incrustații puțin extinse de tip
inlay
● din aliaje de 20K (833‰) - pentru toate incrustațiile de tip
inlay /
/ onlay în situații cu solicitări ocluzale normale
● din aliaje de 18K (750‰) - pentru toate incrustațiile de tip
inlay /
/ onlay / overlay în situații cu solicitări ocluzale crescute
● din aliaje de aur 20K (Au: 833‰) platinat (Pt: 8 -12%) - pentru
incrustații de tip inlay / onlay / overlay utilizate ca mijloace de
sprijin / stabilizare ale unor lucrări protetice, ori ca elemente
de agregare în punţi dentare reduse (1-2 dinţi absenți)
 nemetalice: - materiale compozite
- mase ceramice
(acestea pot avea aspect estetic, care permite reproducerea
culorii, translucidității și texturii suprafeței structurilor dure dentare
coronare)
 mixte: - metalo-ceramice
- metalo-compozite
După refacerea funcţiei fizionomice:
 nefizionomice
 fizionomice
 parțial fizionomice
După numărul suprafeţelor coronare dentare pe care este plasată:
pe 1,2,3 sau mai multe suprafețe (3/4 ori 4/5 → 7/8)
După topografie:
 pe o singură suprafață coronară dentară:
- pe suprafața ocluzală
- pe suprafaţa vestibulară sau orală
- pe suprafaţa mezială sau distală
 pe mai multe suprafețe coronare dentare:
- mezio-ocluzo-distale (MOD)
- mezio-ocluzo-vestibulare (MOV)
- mezio-ocluzo-palatinale / linguale (MOP / MOL)
- disto-ocluzo-vestibulare (DOV)

2
 - disto-ocluzo-palatinale / linguale (DOP / DOL)
- mezio-ocluzo-disto-vestibulare (MODV)
- mezio-ocluzo-disto-palatinale / linguale (MODP / MODL)
După modul de construcţie:
 simple
 compuse: - cu știfturi
- cu crampoane (1, 2, 3)
- cu clavete
- cu glisieră
După scop:
 pentru restaurarea morfo-fucțională coronară a dinților, în:
- cavităţi de cls. I pe dinţii laterali
- cavităţi de cls. a II-a pe dinţii laterali
- cavităţi de cls. a III-a sau de cls. a IV-a pe dinţii frontali
- cavităţi de cls. a V-a la nivelul tuturor dinţilor
 ca element de agregare pentru punţi dentare reduse (1-2 dinţi
absenți)
 ca element de menținere / sprijin / stabilizare pentru proteze
parţiale mobilizabile
 ca element de fixare pentru dispozitive de solidarizare / imobilizare
a dinţilor
 pentru echilibrarea relației ocluzale
 Avantajele incrustaţiilor metalice turnate de tip inlay / onlay /
overlay
 oferă o rezistenţă mecanică şi chimică foarte bună în mediul bucal
 au o longevitate foarte bună, uneori fără necesitatea de înlocuire
 permit realizarea unei închideri marginale foarte bune, datorită
preciziei adaptării piesei de restaurare, cât şi a prelucrării, finisării şi lustruirii
ulterioare la nivelul interfeței cu marginea externă a preparației
 permit reconstrucţia diferitelor pierderi de substanţă de etiologii
diferite şi cu localizări diferite
 permit refacerea foarte exactă a ariei de contact interdentar
proximal şi o adaptare optimă la nivelul pragului gingival proximal, dificil de realizat
prin alte tipuri de restaurări
 permit restaurarea estetică dentară, cu refacerea funcției
fizionomice, prin posibilitatea de asociere / placare a aliajelor metalice nobile ori
seminobile cu materiale estetice / fizionomice
 pot fi utilizate ca elemente de agregare sau ca mijloace de
menținere / sprijin / stabilizare în alte construcţii protetice fixe ori mobile
 pot fi folosite ca mijloc de fixare pentru dispozitive de solidarizare /
imobilizare a dinţilor sau pentru echilibrarea relației ocluzale (modificare / stabilizare
a DVO)
 Dezavantajele incrustaţiilor metalice turnate de tip inlay / onlay / overlay
 necesită tehnică riguroasă de lucru pentru realizare, atât în faza
clinică cât şi în cele de laborator
 necesită respectarea relațiilor ocluzale funcționale ale dinţilor
restauraţi, atât în RC / IM, cât şi în dinamica mandibulară
 necesită timp de lucru mai mare, mai multe şedinţe de tratament
și restaurare provizorie (interimară)

3
  sunt mai costisitoare decât alte tipuri de restaurări, având în
vedere materialele din care sunt confecţionate și tehnicile de lucru
 necesită precauţii la dinţii cu volum redus, la care incrustaţia de tip
inlay poate determina fracturi coronare, deoarece poate avea efect de pană
 în caz de erori ori incorectitudini în concepere și / sau realizare,
incrustaţiile pot determina dereglări funcţionale și eșecuri mai grave decât
restaurările directe
 Indicațiile incrustaţiilor metalice turnate de tip inlay / onlay / overlay
restaurări care necesită rezistenţă crescută a materialului de
restaurare şi contur foarte exact, cu arii de contact interdentar
proximal foarte precise
restaurarea leziunilor dentare cu pierdere de structuri dure dentare:
leziuni carioase cavitare, leziuni de uzură (eroziune, abraziune,
atriție), leziuni traumatice (fracturi - mai ales la dinții laterali)
restaurarea unor leziuni distrofice evolutive
solidarizarea dinţilor mobili / parodontotici
elemente de agregare pentru punţi dentare reduse (1-2 dinţi absenți)
mijloace de menținere / sprijin / stabilizare pentru proteze parţiale
mobilizabile
elemente de echilibrare a relației ocluzale (modificare / stabilizare a
DVO în uzuri dentare accentuate, ș.a.)
la pacienţi cu posibilităţi financiare (sunt costisitoare)
 Contraindicațiile incrustaţiilor metalice turnate de tip inlay / onlay /
overlay
la pacienţi cu igienă buco-dentară deficitară / cu grad de risc
cariogen crescut
leziuni carioase cavitare extinse, situate pe mai multe suprafeţe
coronare, cu prezenţa unei cantităţi minime de structuri dure
dentare restante integre, cu rezistenţă insuficientă la solicitările
ocluzale / masticatorii
înlocuirea unor restaurări vechi, extinse, deficitare, la dinți care vor
necesita efectuarea unui tratament endodontic
la pacienţi cu probleme de sănătate generală, care nu permit
colaborarea corespunzătoare
la dinţi temporari sau la dinţi permanenţi tineri, în perioada de
formare și dezvoltare, (volumul camerei pulpare și evoluția pulpei
dentare reprezintă factori defavorabili)
la dinţi permanenți cu morfologie dentară nefavorabilă şi ocluzie
disfuncțională / dezechilibrată
elemente de agregare pentru punţi extinse
 Principii de stabilire a indicației de tratament prin incrustaţii
metalice turnate tip inlay / onlay / overlay
Pentru stabilirea indicației de restaurare morfo-funcţională a unui
dinte prin incrustaţie metalică turnată, trebuie să se ţină seama de două elemente
importante: - starea de sănătate a organului pulpar
- calitatea ţesuturilor dure dentare restante
Examenul clinic al dintelui în cauză va include testarea vitalităţii pulpei
dentare, starea parodonţiului marginal, relațiile ocluzale statice / dinamice şi se va
efectua un control Rx.

4
 Decizia finală de efectuare a reconstituirii prin incrustație metalică
turnată se va face după îndepărtarea în totalitate a dentinei alterate ireversibil şi
evaluarea structurilor dure dentare restante, precum şi a profunzimii cavităţii
rezultate. Astfel se va definitiva design-ul viitoarei restaurări, precum şi alegerea
materialului indicat pentru aceasta.
 Principii generale de preparare a cavităţilor pentru incrustaţii
metalice turnate tip inlay
În prepararea cavităţilor pentru incrustaţii metalice turnate tip inlay
trebuie respectate următoarele principii (corelate cu regulile clasice de realizare a
cavităților convenționale, după Black):
 Se va ţine seama de următoarele elemente :
- caracteristicile morfologice şi funcţionale ale dintelui pe care
urmează a fi preparată cavitatea, în vederea restaurării
- volumul camerei pulpare
- grosimea stratului de smalț, respectiv de dentină
 Se vor îndepărta în totalitate, fără concesii, ţesuturile dure alterate
ireversibil. Dentina restantă trebuie să fie integră, de aspect, culoare şi duritate
normale, în strat suficient de gros pentru a asigura protecția pulpară
 Pentru a obține retenția (= menținerea + stabilitatea) restaurării,
preparația necesită realizarea următoarelor obiective:
 posibilitatea inserţiei şi dezinserţiei incrustaţiei = preparaţie care
să fie retentivo-neretentivă:
- neretentivă în direcția mișcării de inserţie / dezinserție (pentru a
permite introducerea şi îndepărtarea incrustației din cavitate), care trebuie să
coincidă cu direcția principală în care se exercită solicitările ocluzale / masticatorii
(cea axială = ocluzo- / incizo-gingivală)
- retentivă în toate celelalte direcții (longitudinală = mezio-distală,
respectiv transversală = vestibulo-orală)
Aceasta presupune :
▪ realizarea unor pereţi laterali (verticali) plani, cu o uşoară
convergenţă spre peretele pulpar (planșeul cavităţii) = divergență spre
deschiderea cavității, în unghi de 2-5º, față de axul vertical al preparației
▪ unghiurile interne de la întâlnirea dintre pereţii verticali şi peretele
pulpar să fie precizate, dar nu nete, foarte bine exprimate (precum cele pentru
restaurările cu amalgam, ori cele pentru RDA), ci uşor rotunjite
▪ eventual, realizarea unor elemente suplimentare de retenţie (pe
lângă design-ul primar al cavităţii), pentru augmentarea menținerii și stabilității
incrustației în preparație, care pot fi:
― cavităţi accesorii de retenţie tip ”coadă de rândunică”, mai reduse
ca dimensiuni decât cele pentru restaurările cu amalgam
― şanţuri în unghiurile interne / parapulpare (în special la
componenta proximală a preparației la cav. cls.a II-a)
― perete parapulpar / axial convex (la cav. cls.a V-a / cls.a II-a)
 Pentru realizarea formei de rezistenţă a preparaţiei este necesară
realizarea următoarelor obiective:
- o plasare și o poziționare a pereților laterali, astfel încât să aibă
orientarea optimă (paralelă / perpendiculară) în raport cu direcția de exercitare a
forțelor ocluzale / masticatorii
- perimetrul extern al cavităţii să fie constituit din pereţi de smalţ
susţinuţi de dentină integră

5
 - cuspizii restanți trebuie susţinuţi de dentină integră, pentru a nu se
fisura / fractura, datorită forțelor ocluzale/masticatorii; dacă nu, cuspizii de sprijin
(stopuri ocluzale) trebuie protejați prin reducere din înălțime de cca. 1,5 - 2 mm și
prin acoperire de către incrustaţie (combinație inlay-onlay), iar pentru restul
cuspizilor este suficientă o protecţie minimă, marginile preparaţiei putând fi plasate
pe pantele cuspidiene, chiar mai aproape de vârful cuspidului, apoi bizotate
 conturul extern al preparației trebuie să realizeze extensia
preventivă (până în zonele unde se face corect autocurăţirea şi curăţirea artificială,
pentru îndepărtarea plăcii microbiene / biofilmului dentar cariogen, zone care să nu
fie de retenție: şanţuri, fisuri, fosete, arii de contact interdentar proximal)
 e necesar să se reducă din structurile dure dentare suficient pentru
a realiza grosimea minimă necesară a materialului restaurator care să poată
rezista forţelor ocluzale / masticatorii, în raport cu zona dentară pe care o reface
incrustația (mai rezistentă în zonele cuspidiene), ori de scopul său (mai rezistentă
când servește ca element de agregare)
 finisarea finală a marginilor de smalț ale cavităţii necesită bizotare
în unghi de 30 - 40º, pentru a permite brunisarea marginală a incrustaţiilor
 trebuie realizată protecţia dentino-pulpară, care să fie în conformitate
cu profunzimea cavităţii și cu caracterele plăgii dentinare, ținând cont de cimentarea
finală a piesei în interiorul preparaţiei (cimentarea are rolul de optimizare a
etanșeității marginale şi de augmentare a retenției primare, obținută prin forma
retentivă a cavității)
 Fazele de lucru pentru realizarea unei incrustaţii metalice turnate
tip inlay
- amprentarea dinților antagonişti
- înregistrarea relațiilor de ocluzie (determinarea RIM)
- izolarea adecvată a câmpului operator (necesară pentru preparație
și protecție dentino-pulpară → se îndepărtează înainte de amprentare)
- îndepărtarea restaurărilor vechi (dacă e cazul) şi efectuarea
preparaţiei
- protecția adecvată dentino-pulpară
- amprentarea preparaţiei ori realizarea machetei incrustaţiei (de
către medic) şi transferarea acesteia în laboratorul de tehnică
dentară, cu toate indicaţiile necesare confecționării piesei
- restaurarea provizorie a preparaţiei (necesită reinstalarea izolării
câmpului operator)
- confecţionarea incrustației în laborator
- controlul piesei finite în cabinet (de către medic): extraoral, apoi
intraoral (în interiorul preparaţiei), după îndepărtarea restaurării
provizorii
- proba și adaptarea incrustaţiei
- izolarea adecvată a câmpului operator (necesară pentru cimentare)
- fixarea finală a piesei în cavitate (cimentare + brunisare), finisare și
lustruire
- îndepărtarea izolării şi controlul adaptării în ocluzie
 Prepararea cavităților pentru incrustaţii metalice turnate tip inlay
Cavitatea de clasa I ocluzală
 Conturul general al preparaţiei depinde de :
- gradul de afectare a smalţului în suprafaţă
- profunzimea leziunii cavitare (mai ales dacă este carioasă)

6
  Forma de contur va urmări ca:
- smalţul să fie în totalitate sprijinit pe dentină integră
- deschiderea leziunii carioase să se facă în raport cu extinderea reală a
acesteia, urmărind îndepărtarea în totalitate a prismelor de smalţ nesusţinute de la
marginile cavității
- exereza dentinei alterate să se facă în totalitate
- extensia preventivă să includă în conturul cavității toate zonele de
retenţie, unde este posibilă apariţia cariei secundare marginale, ori a unei noi
leziuni carioase primare (→ marginile cavităţii preparate vor fi extinse în zonele
accesibile autocurăţirii şi curăţirii artificiale)
 Forma de rezistenţă a preparaţiei se realizează prin:
- păstrarea de pereţi laterali suficient de groşi și de cuspizi integri,
pentru a rezista presiunilor ocluzale / masticatorii, iar smalţul trebuie să fie sprijinit
pe un strat de dentină integră de min. 1,5-2 mm
 Forma de retenţie a preparaţiei depinde de:
- înălțimea suficientă a pereţilor verticali
- divergența minimă (în unghi de 2-5º față de axul vertical al cavității)
spre deschidere (spre ocluzal) a pereţilor laterali verticali
- orientarea planșeului (→ peretele pulpar = plan sau în trepte), astfel
încât să primească perpendicular forțele exercitate asupra sa
- crearea unor elemente suplimentare de retenţie (şanţuri, puţuri, etc.)
Finisarea pereţilor și a marginilor preparaţiei se execută astfel:
- unghiurile interne sunt precizate, dar nu nete, foarte bine exprimate
(precum cele pentru restaurările cu amalgam, ori cele pentru RDA), ci uşor
rotunjite, pentru a permite îndepărtarea amprentei / machetei, respectiv pentru a
putea efectua proba intraorală a incrustaţiei, precum şi cimentarea sa
- bizotarea marginilor externe de smalț la nivel ocluzal se face în
unghi de 30-40º față de axul vertical al peretelui (dacă unghiul ar fi mai mic de 30º,
marginile metalice nu ar mai putea fi brunisate, iar dacă ar fi mai mare de 40º, ar
rezulta margini metalice susceptibile de fracturare), cu o lăţime a bizoului care
trebuie să fie 0,25-0,50 mm (1/4 din grosimea stratului de smalţ)
 Tratamentul plăgii dentinare și protecția dentino-pulpară se realizează
în conformitate cu profunzimea preparaţiei și cu caracterele plăgii dentinare
Cavitatea de clasa a II-a proximo-ocluzală
Incrustaţiile metalice turnate tip inlay utilizate pentru această
categorie de restaurări oferă avantajul că modalitatea de realizare permite
reconstrucția foarte corectă și foarte precisă a conturului coronar, pecum și a ariei
de contact interdentar, în zona proximală în cauză, iar zona pragului gingival
poate fi refăcută foarte exact.
Componenta ocluzală a acestei preparaţii este asemănătoare cu
cavitatea de cls.I, descrisă mai sus, dar mai puţin extinsă (în ambele cazuri,
extinderea este mai redusă decât cea pentru restaurările din amalgam)
 Exereza dentinei alterate trebuie făcută în totalitate
 Forma de contur are următoarele caracteristici:
▪ extensia preventivă pentru cavitatea orizontală / ocluzală este
similară cu cea a unei cavităţi de cls.I, cuprinzând toate şanţurile şi fosetele de pe
suprafaţa ocluzală, excepţie făcând M1 maxilar la care nu este absolut necesar ca
preparaţia să depășește nivelul crestei oblice de smalț
▪ extensia preventivă pentru cavitatea verticală / proximală necesită
realizarea divergenţei pereţilor laterali verticali, care vor fi scoşi în afara punctului de

7
contact cu dintele vecin (vor fi evazaţi spre acesta), iar pragul gingival se va afla la cel
puţin 1-1,5 mm distanță spre gingival față de aria de contact interdentar proximal
▪ planșeul cavităţii ocluzale, respectiv peretele axial parapulpar al
cavității proximale trebuie plasate în dentină, la adâncimea suficientă de min. 0,5
mm distanță de joncţiunea amelo-dentinară
 Forma de rezistență a cavităţii necesită păstrarea de pereţi laterali
suficient de groşi și de cuspizi integri, nesubminați, pentru a rezista presiunilor
ocluzale / masticatorii, iar smalţul trebuie să fie sprijinit pe un strat de dentină
integră de min. 1,5-2 mm
 Forma de retenţie a cavităţii presupune :
- pereţi verticali vestibulari și orali uşor divergenţi spre ocluzal (în unghi
de 2-5º față de axul vertical al cavității)
- continuitatea axului cavităţii verticale cu cel al cavităţii orizontale
- orientarea planșeului cavității orizontale (→ peretele pulpar = plan sau
în trepte), astfel încât să primească perpendicular forțele exercitate asupra sa
- peretele gingival al cavității verticale necesită orientare asemănătoare
cu planșeul cavității orizontale (astfel încât să primească perpendicular forțele
exercitate asupra sa), trebuie să aibă min. 2 mm lățime şi la întâlnirea cu peretele
parapulpar să formeze un unghi drept (=90º) bine exprimat, iar atunci când lățimea
sa este mai redusă, pentru a se opune alunecării incrustaţiei spre spaţiul proximal,
se realizează înclinarea peretelui spre interior, formând un unghi ascuțit (<90º) la
întâlnirea cu peretele parapulpar, ori, eventual, un șanț de retenție suplimentară la
nivelul acestui unghi
 Finisarea pereţilor și a marginilor preparaţiei necesită:
- finisarea la nivelul cavităţii orizontale, care se realizează la fel cu cea
descrisă la cavitatea de clasa I ocluzală
- finisarea la nivelul cavităţii verticale, unde se execută:
▪ bizotarea spre ambrazuri a marginilor externe de smalț ale pereţilor
laterali, în unghi de 40º, care să permită brunisarea şi menținerea unei zone mai
rezistente de smalţ
▪ bizotarea pragului gingival, în unghi de 30º, cu o lăţime a bizoului de
0,5-1 mm, marginea metalică a incrustației putând fi astfel brunisată
▪ se teşește la 45º unghiul de întâlnire în interiorul preparației între
peretele pulpar (orizontal - ocluzal) și cel parapulpar (vertical - proximal)
▪ dacă în şanțul sau foseta de pe fața vestibulară sau orală la molari
există o leziune carioasă cavitară, pentru includerea acesteia se extinde preparația,
sub forma unui şanț cu adâncimea de 1,5-2 mm, ale cărui margini externe de smalț
vor fi și ele bizotate (cu o lățime a bizoului de aproximativ 1 mm), peretele mezial şi
distal continuând bizoul ocluzal în unghi de 40º, iar peretele gingival în unghi de 30º
 În prepararea cavităţilor de clasa a II-a pentru incrustații de tip
inlay metalice turnate se poate folosi metoda “slice cut”, care uşurează mult
prepararea la nivelul fețelor
 Pentru realizarea incrustațiilor metalice turnate de tip inlay, în cazul
leziunilor existente pe ambele suprafețe proximale ale unui dinte lateral se vor
prepara, fie 2 cavităţi proximale separate distincte, fie o cavitate transversală
orizontală care va permite unirea celor 2 cavităţi verticale, sub forma unei cavităţi
mezio-ocluzo-distale, care asigură mai bine rigiditatea şi retenţia incrustației în
interiorul preparaţiei (vezi fig.2)
Cavitatea de clasa a III-a / clasa a IV-a / clasa a V-a

8
 Pentru aceste tipuri de cavităţi, incrustațiile metalice turnate de tip
inlay nu mai sunt astăzi folosite în mod curent, din cauza aspectului lor neestetic,
care ridică probleme în refacerea funcției fizionomice. În aceste cazuri, sunt
preferate incrustaţiile din materiale compozite ori ceramice, al căror aspect estetic
permite refacerea optimă a fizionomiei.

Fig. 2

Transmiterea datelor către laboratorul de tehnică dentară

După prepararea cavităţii, urmează transmiterea datelor necesare
pentru confecționarea incrustației metalice turnate în laboratorul de tehnică dentară.
Aceasta se poate face prin metoda directă (=confecționarea machetei) sau prin
metoda indirectă (=amprentare)
 Confecționarea machetei (metoda directă)
Metoda este mult mai puțin folosită la ora actuală, datorită calităților
din ce în ce mai bune ale materialelor de amprentare existente astăzi.
Cavitatea preparată este izolată printr-un strat subţire de vaselină
neutră ori glicerină. Ceara specială pentru machete este introdusă în cavitate (prin
picurare, fulare, ș.a., conform tehnicii specifice de lucru cu materialul în cauză).
Cu instrumente de modelat încălzite, ceara este prelucrată, până la refacerea
corespunzătoare a morfologiei funcționale a dintelui respectiv (contur coronar,
convexități vestibulare / orale, arii de contact interdentar proximal, relief ocluzal, ș.a.)
După finalizarea modelării funcţionale, suprafaţa machetei este netezită
cu ajutorul unui solvent specific pentru ceara de machete respectivă.
În partea cea mai voluminoasă a machetei, sunt introduse unul sau
mai multe ştifturi metalice încălzite care, după răcire, servesc la scoaterea
acesteia din preparație, iar apoi în laborator ca tije de turnare.
 Amprentarea (metoda indirectă)
Este cea mai folosită în prezent, deoarece facilitează mult activitatea
medicului în cabinet, mai ales când este vorba de preparații pentru restaurări mai
complexe, cu mai multe detalii, ori de mai multe restaurări alăturate / simultane.
Amprentarea urmărește reproducerea situației clinice și înregistrarea
datelor privind preparaţia / preparațiile dentare, rapoartele lor cu dinţii vecini, cu
dinții antagonişti și relația de ocluzie (RIM).
Amprenta este trimisă în laborator însoţită de toate indicațiile care
sunt necesare pentru confecționarea incrustaţiei / incrustațiilor metalice turnate.

9
 Restaurarea provizorie a preparaţiei
Restaurarea provizorie a preparaţiei între şedinţele de lucru are drept
scop protejarea acesteia şi evitarea apariţiei durerii dentinare. În acelaşi timp,
oferă confort pacientului, pentru utilizarea dintelui, în mod normal, în activitățile
funcționale ale ADM.
Verificarea incrustaţiei şi fixarea sa finală în preparație
Prelucrarea şi finisarea primară a incrustației, după confecționare, va
fi făcută în laborator, de către tehnicianul dentar.
În cabinet, controlul executat de către medic al piesei finite va fi făcut
extraoral (întâi pe model, apoi după îndepărtarea de pe model), după aceea
intraoral (în interiorul preparaţiei), după îndepărtarea restaurării provizorii.
În urma controlului extraoral, eventualele surplusuri de turnare
restante depistate vor fi îndepărtate utilizând instrumentarul rotativ adecvat, cu
grija de a nu modifica marginile piesei, pentru a nu compromite astfel adaptarea
sa marginală.
Controlul intraoral, pentru proba și adaptarea incrustaţiei, va fi
efectuat după inserarea piesei, urmată de poziționarea sa corectă în interiorul
cavității preparate, folosind în acest scop fie un rulou de vată, fie un beţişor de
lemn moale, cu rolul de a dirija concentrarea forţelor ocluzale la nivelul suprafeţei
respective a incrustației, în momentul în care pacientul este solicitat să realizeze
poziția de intercuspidare maximă.
După aceste manopere se verifică adaptarea marginală a incrustației,
se depistează (cu ajutorul hârtiei de articulaţie) eventualele surplusuri de pe
suprafaţa ocluzală, care apoi vor fi îndepărtate cu ajutorul instrumentarului rotativ
adecvat (cu abrazivitate redusă), până se obţine o corectă adaptare ocluzală
(d.p.d.v. static şi dinamic), după care piesa este dezinserată din preparație.
Urmează izolarea adecvată a câmpului operator, necesară pentru
fixarea finală a incrustației în cavitate (cimentare + brunisare), finisare și lustruire.
După toaleta cavităţii în vederea cimentării, se prepară cimentul ales
pentru fixare, care se aplică atât pe pereții preparației, cât și pe suprafaţa internă
a piesei. Aceasta este inserată în interiorul cavităţii şi apoi poziționată corect cu
ajutorul aceloraşi mijloace folosite pentru proba piesei în ocluzie, respectiv rulou
de vată sau bețișor de lemn moale. Odată ajunsă piesa în poziţia dorită, ea este
menţinută în această poziţie până la priza finală a cimentului.
După aceea se va realiza brunisarea, prin netezirea şi aplicarea intimă
a marginilor metalice ale incrustaţiei pe conturul de smalț bizotat, folosind
instrumentar special, cu care se lucrează prin presiune de la centru spre periferie.
În final, toată suprafața externă accesibilă a incrustaţiile metalice
turnate este finisată și lustruită cu gume, perii şi pufuri / filţuri speciale, la care
poate fi adăugată şi pastă de lustruit.
Respectarea precauţiilor privind calităţile pe care trebuie să le aibă
smalțul şi dentina din structura pereţilor restanţi poate preveni complicaţiile după
cimentarea incrustaţiilor.
Eşecuri şi defecţiuni ale incrustaţiilor metalice turnate tip inlay
 Caria secundară marginală → cauze:
- margini de smalț / metalice fragile, expuse fracturării (→ bizou cu un
unghi mai mic de 30º sau mai mare de 40º)
- creastă oblică de smalţ subminată, nesusţinută de dentină integră, ori
prea îngustă (<1,5-2 mm), situată între 2 cavităţi vecine localizate
ocluzal (→ M1 maxilar), expusă fisurării / fracturării

10
 - zone de smalț subminat, nesusținut de dentină integră, situate la
nivelul pereţilor laterali / verticali, ori la cel al cuspizilor, expuse
fisurării / fracturării
- brunisare absentă / incorectă a marginilor incrustaţiei, care lasă
cimentul liber în cavitatea bucală şi duce la dizolvarea acestuia
- lipsa adaptării marginale / parietale optime între incrustaţie și
preparaţie
- extensie preventivă incompletă / incorectă
 descimentarea incrustaţiei → cauze:
- formă de retenţie ineficientă a preparaţiei, în raport cu forma şi
dimensiunea incrustaţiei
- divergența prea mare a pereţilor verticali ai preparaţiei
- echilibrare ocluzală funcţională incorectă / absentă
- preparaţie cu formă de contur (design) prea complex, ce nu permite
conformarea şi bizotarea corespunzătoare
- absența mijloacelor suplimentare de retenţie (în situațiile în care sunt
necesare)
- cimentare incorectă / defectuoasă (material / tehnică de lucru)
 fisură / fractură dentară → cauze:
- pereţi laterali / verticali subminați, cu smalț nesusținut de dentină
integră, ce nu prezintă rezistenţă la solicitările ocluzale / masticatorii
- cuspizi subminaţi, cu smalț nesusținut de dentină integră, ce nu
prezintă rezistenţă la solicitările ocluzale / masticatorii
- echilibrare ocluzală funcţională incorectă / absentă
 pierderea vitalității organului pulpar → cauze:
- protecţie dentino-pulpară incorectă / absentă
- prepararea cavităţii, utilizând manopere intempestive / incorecte
- unghiuri interne / retenţii suplimentare plasate prea profund, care
necesită manopere executate prea aproape de camera pulpară
- vitalitatea pulpei dentare testată incorect / netestată inițial

CAVITATEA DE CLASA I

11
CAVITATEA DE CLASA A II-A

12
13