C.

Principii biomecanice
PFU realizată trebuie să poată fi inserată pe dintele
preparat, să aibă:
retentie
stabilitate
rezistenţă
Unele din aceste cerinţe vin în contradicţie între ele; de
exemplu, o inserţie facilă presupune o retenţie
deficitară. Rezulta deci că medicul dentist trebuie să
conceapă şi să execute prepararea cea mai adecvată în
fiecare caz.
Retentia
este fenomenul fizic care constă în fricţiunea dintre
suprafeţele preparaţiei şi cele ale PFU, care sunt
paralele cu axul de inserţie al protezei fixe unidentare.
Retenţia se opune deci dislocării gingivo-ocluzale a
PFU. Mai poartă numele de retentie primara, căci ea
se perfectează prin cimentarea PFU, care conferă
retentie secundară, realizând împreună fixarea.
 Modalitatea realizării retentiei este în functie de tipul de raport dintre PFU
şi dinte, raport numit agregare care poate fi:
 extracoronara, tip „manşon" - existentă la coroanele de înveliş;
 intracoronara, tip „încastrare" -realizata de Incrustaţii (inlay-uri).
 intraradiculara - pivoturile radiculare;
 combinata : la pinledge, inlay corono-radicular, pinlay .
Se admite şi se recomanda o mica abatere de la paralelism, 2" - 6"
intre fetele opuse, cu scopul de a permite inserţia PFU respective :
- convergenta spre ocluzal la bonturile dentare (dintii şlefuiţi pentru
coroane de înveliş)
- divergenţa spre ocluzal la cavităţile pentru inlay şi lojele radiculare
pentru pivoturi
Valoarea retentiei scade odată cu marirea unghiului,
deci retentia este direct proporţională cu gradul de
paralelism
Deci un dinte şlefuit numit „bont coronar" are o formă
tronconica, cu baza mica spre ocluzal), dar cu
diferentă foarte mică între mărimea celor doua baze
(ocluzala şi cervicala). Mai indicata este forma
cilindro-tronconica a bontului coronar.
 Retentia
Retentia aste direct proportionala cu mărimea
pereţilor axiali ai bontului, deci un bont mai înalt sau
mai voluminos asigură o retenţie mai bună. La dinţii
cu volum mic va fi necesar să realizam pereţii cat mai
paraleli (bont cilindric), şi (sau) sisteme de retentie
suplimentară : puturi, şanţuri, casete, mai ales când
dinţii respectivi vor fi stâlpi de punte.
 Stabilitatea
 previne dislocarea PFU de catre forţe ce acţioneaza în
sens apical, oblic sau orizontal, deci ea se opune
forţelor masticatorii
Stabilitatea şi retentia se condiţionează reciproc; factorii ce
măresc retentia, măresc şi stabilitatea şi invers.
Factori pozitivi: - înâlţimea dinţilor
-paralelismul peretilor
-retentii suplimentare
Factori negativi: - bonturi scurte
-bonturi prea conice
-deformarea PFU
 Stabilitatea
Stabilitatea mai depinde şi de alti factori ;
relieful ocluzal al PFU, sa fie conform cu ocluzia funcţională.
Interferenţele cuspizilor PFU periclitează stabilitatea ei.
diametrul prea mare ai PFU comparativ cu cel al bontului,de
asemenea scade stabilitatea.
peretele pulpar rotunjit, concav, neorizontal al cavităţilor
pentru Inlay e nefavorabil stabilităţii acestora.
formele circulare (pe secţiune) sunt mai nefavorabile
stabilitatii decât cele ovale, de pişcot, de treflă sau pătrate, dar
cu muchii rotunjite.
pentru pivoturile corono-radiculare, lojele ovale pe secţiune
sau cu şanţuri antirotaţionale şi forma de acoperiş a suprafeţei
radiculare maresc stabilitatea pivotului.
 Axa de insertie
 Axa de inserţie - este linia imaginară de-a lungul căreia se aplica sau se
scoate PFU de pe bont. Ea trebuie calculată de medic.
 Pentru coroane unitare, deci când exista dinţi adiacenţi, de obicei nu sunt
probleme.
 în plan mezio-distal axa de insertie trebuie sa fie paralela cu zonele de contact
proximale şi corespunde in general cu axul dintelui. Dificultăţi apar atunci
cand exista migrari prin mezio- sau distoversiune (înclinare) a dintilor vecini,
fie din cauza unei edentaţii, urmată de inchiderea bresei, fie din cauza unei
carii proximale , care a determinat migrări ale dintelui adiacent.
 De aceea, când leziunea carioasă permite, în locul coroanei de înveliş se
preferă o reconstituire coronară (inlay, obturaţie armată cu pivoturi dentinare
sau cu pivoturi radiculare).
 Uneori se poate repoziţiona dintele migrat prin metode ortodontice
în plan vestibulo-oral, axul de insertie al PFU va fi
paralel cu axul dintelui la molari şi premolari.
Când PFU vor fi retentori pentru punţi dentare, axele
tuturor dinţilor şlefuiţi trebuie să devină paralele între
ele. Aceasta implică mari sacrificii de substanţă
dentară, mai ales la dinţii mandibulari, ale căror axe
sunt în mod fiziologic puţin convergente spre ocluzal.
 Rezistenta
Rezistenţa preparaţiei se asigură prin :
 manopere preprotetice de consolidare odontală (obturaţii simple,
reconstituiri armate)
 pregătire raţională - şlefuire economicoasă (strict necesară)
 şlefuire de la obturatie spre dinte la obturaţiile simple, pentru a nu le
disloca
 la dinţii cu obturaţii armate şi la cei cu pereţi dentinari subţiri, cavităţi
pentru Inlay cu pereti verticali cu o divergenţă foarte mică spre ocluzal
şi cu peretele pulpar plan,onzontal, evitând astfel efectul de ic
 protejarea cuspizilor când pereţii cavităţii pentru inlay sunt subţiri, prin
acoperire metalică = inlay -onlay = overlay
 realizarea corectă a lojei radiculare pentru pivoturi turnate : pereţii
radiculari să ramana cu grosime suficientă, iar „umerii" radiculari să fie
conformaţi sub formă de acoperiş, pentru ca forţelor ocluzale ale viitoarei
coroane de substituţie să acţioneze centripet favorabil
 Rezistenta
Rezistenţa protezei fixe unidentare - depinde de :
 materialul din care este confecţionată (metal, ceramică, acrilat)
 de corectitudinea fazelor tehnice, mai ales turnarea
 de grosimea coroanei la nivel ocluzal la dinţii laterali şi a feţei orale la
frontalii superiori
 de grosimea pereţilor axiali (verticali). La coroanele din două părţi,
inelul fiind prea subţire (0,28 mm) şi din material insuficient de dur (aur
916/mie), cedează deseori la forţele masticatorii, de aceea au fost
abandonate
 do sistemul de fixare intre cele doua componente ale coroanelor mixte:
cea metalică şi cea fizionomica
 de grosimea pivotului la locul de unire intre porţiunea coronară şi cea
radiculara a lui, locul de maximă concentrare de stress în ocluzie.
Definitie,generalitati
Def: Proteze fixe unidentare ce se agrega
extracoronar prin cimentare la suprafetele slefuite
ale coroanei dentare.
Utilizate -elemente unitare –afectiuni coronare
-elemente de agregare(retentori) PPF
Clasificare
Dupa intinderea fetelor acoperite:
Totale
Partiale
Ecuatoriale

Dupa aspect:
Nefizionomice
Fizionomice
Semifizionomice(mixte)
Dupa material:
Metalice
Nemetalice -polimerice
-compozite
-ceramice
Mixte-met-acrilice
-met-compozite
-met-ceramice
Dupa tehnologiile de realizare:
Ambutisare
 Turnare
Polimerizare
 Sinterizare
Frezare
Coacere
Tehnologii combinate-met-plastice
Obiectivele aplicarii cor de invelis
Sa consolideze coroana dintelui
Sa reproduca morfologia , proportiile si functiile
dintelui
Sa se incadreze in ocluzia functionala
Sa realizeze raporturi netraumatice cu parodontiul
marginal
Sa aiba o buna retentie si stabilitate
Sa ofere retentia si stabilitatea pt PPF sau proteze
Indicatii
Pe dinti cu afectiuni coronare
 Carii extinse
 Obturatii mari sau multiple
 Fracturi dentare
 Abrazii patologice
 Anomalii de forma
 Refacerea pt de contact
Pe dinti integri, fara afectiuni coronare, pentru:
-agregarea PPF
-ancorarea si sprijinul prot part. mobilizabile
-imobilizarea dintilor in parodontopatii
-solidarizarea cu o PPF sau cu o alta PFU a unui dinte
fara antagonist, pentru a preveni migrarea
Contraindicatii
Leziuni odontale reduse-obturatii, inlay, fatetare
Leziuni odontale prea extinse-met substituirii
Procese periapicale netratate sau tratate incorect
Parodontite marginale netratate
Implantare deficitara
Dinti cu mobilitate accentuata
Dinti cu inclinare mare peste 30 grade
Dinti fara antagonisti
Coroane dentare prea scurte
Tineri sub 16 ani
Cavitati orale neigienizate
Unele afectiuni generale
Avantaje
Consolideaza coroana unui dinte afectat
Au o buna retentie
Pastreaza vitalitatea dintelui
Carioprofilactice
Beneficiaza de materiale si tehnici variate
Dezavantaje
Necesita exereza accentuata
Ablatie dificila
Cele metalice sunt nefizionomice
Cele fizionomice au rezistenta redusa
 Coroanele de invelis totale
metalice
Indicate in zona molara, pe PM sau chiar C
Aliaje-nobile-Au-Paladiu,Au-Pa-Ag,Ag
Aliaje nenobile: Cr-Ni , Cr-Co, Fe, Ti
Tipuri de coroane metalice:
• Coroane stantate
• Coroane din doua parti
• Coroane turnate-cu grosime totala (fara grosime dirijata)
-cu grosime dirijata
Slefuirea dintelui pt coroana metalica
Obiectivele slefuirii:
1. Deretentivizarea coroanei dentare-obtinerea unui
bont dentar tronconic sau cilindro-tronconic, prin
eliminarea convexitatilor axiale
2. Realizarea spatiului necesar
Clasic se incepe cu fata ocluzala si apoi celelalte fete,
modern realizarea de santuri de ghidare a profunzimii
slefuirii pe fetele ocluzala ,V ,O si eliminarea puntilor
de smalt dintre ele.
Important la final bont corect slefuit ca forma si volum.
Instrumentar
Pietre
Discuri
Freze-metalice-diamantate
Slefuirea fetei ocluzale
Recomandata ca prima fata
Avantaje
Usureaza slefuirea fetelor laterale
Mai comoda ca acces
Permite o mai buna plasare a discului activ pe
periferie in cazul separarii in felie
Dezavantaje:
Pericol de a atinge dintii vecini
Dificultati la plasarea discului activ pe o fata la
separarea clasica
Slefuirea fetei ocluzale
Obiectivul slefuirii
Realizarea unui spatiu de 1-1,5 mm prin slefuirea unui
strat egal, obtinand un relief asemanator cu cel initial-
slefuire anatoforma-homotetica
Clasic-cu pietre actionate de piesa dreapta:roata
sferice, cilindrice conice, para
Met moderna-turbina
Cat se slefuieste:
 Din cuspizii de stabilizare -1 mm
 Din cuspizii de sprijin 1,5 mm
Controlul slefuirii:
 Inspectie
 Hartie de ocluzie
 Folie de ceara
 Cheie din silicon
Slefuirea fetelor proximale
Obiectiv
 Desfiintarea punctelor de contact si a convexitatilor
proximale
 Realizarea paralelismului fetelor proximale in zona
coletala si a unei convergente de 2-5 grade spre
ocluzal
 Tehnica: -cu disc monoactiv
- cu disc activ pe muchie-sect in felie
- cu freze de turbina din aproape in
aproape,mai subtiri sau mai groase-prag sau fara prag
Controlul slefuirii-inspectie, palpare

Particularitati in slefuire
Nu este dinte adiacent- acces facil
Doi dinti adiacenti trebuie slefuiti-slefuire concomitenta
Varstnici- abrazie
Dinti scurti
Clasic cu pietre roata
Modern cu turbina freze
diamantate cilindrice Slefuirea fetei vestibulara
Se pot crea santuri de ghidare si orala
a slefuirii cate unul pe cele
doua fete
In final fetele sunt in plan
frontal rectilinii sau usor
convexe sau biconvexe după
forma pe secţiune orizontala la
colet a dintelui respectiv:
oval la incisivi şi canini
pişcot la PM, cu axul V-O
pişcot la M inf., cu axul M-D
treflă la molarii superiori
Rotunjirea muchiilor
Prin şlefuirea succesivă a feţelor dintelui (molar,
premolar), teoretic pot apare muchii între ele :
patru ocluzo-laterale, două proximo-vestibulare
şi două proximo-orale.
Clasic, pentru rotunjirea muchiilor se utilizează
mai ales pietrele con invers, care permit mai
multe operaţiuni.
Modern se rotunjesc odata cu slefuirea fetelor
respective
Şlefuirea la nivelul coletului dentar
Verificarea şi finisarea bontului
Este ultima fază înainte de amprentare, deci se verifică
încă o dată toate feţele şi muchiile prin :
- inspecţie (privire) directă sau în oglindă
- palpare cu latul sondei pe tetele axiale prin mişcări
verticale glngivo-ocluzale şi ocluzo-gingivale, care ne
sesizează denivelările (convexilăţi) sau treptele
existente
- Hartie de articulatie sau folie de ceara
 Slefuiri atipice
dinţii fără antagonişti, de obicei sunt egresaţi sau extruzati,
se şlefuiesc până la planul de ocluzie, ghidându-ne după
dinţii adiacenţi care au antagonişti. când trebuie şlefuit
mult), necesară depulparea şi chiar gingivectomie,
 - dinţii malpoziţionaţi: nu se şlefuieşte deloc (sau foarte
puţin) din faţa opusă înclinării şi mai mult din cea situată
spre direcţia înclinării. Frecvent în cazul edentaţiilor
neprotezate în timp util, ceea ce impune şlefuirea
accentuată a feţelor proximale dinspre spaţiul edentat,
pentru a le face paralele cu axul de inserţie al PPF care se va
realiza.
dinţii cu recesiuni gingivale
dinţii cu obturaţii simple ocluzo-proximale se şlefuiesc de la
obturaţie spre dinte, penlru a nu disloca obturaţia.
 Slefuiri atipice
dinţii cu obturaţii mari armate: cu pereţi restanţi subţiri, se
şlefuiesc de la dinte spre obturaţie, pentru a nu se fractura
peretele respectiv.
dinţii scurţi vot fi şlefuiţi în formă cilindrică şi cu şanţuri
pentru retenţie suplimentară
pentru coroanele telescopate: şlefuirea este mai accentuată,
obţinând un bont dentar cilindro-tronconic mai mic. Capa
(coroana primară), care se cimentează pe dinte, va realiza
fricţiunea necesară protezei sau punţii de care aparţine
coroana secundară. Ambele trebuie să se înscrie în
dimensiunile (morfologia) normale ale dintelui respectiv.
dinţii mobili se fixează manual (digital) in timpul şlefuirii.
Greseli
Accidente:
durere produsă de căldură, de vibraţii
lezarea părţilor moi: buze, obraji, limbă, planşeu, papilă
deschiderea camerei pulpare
traumatizarea parodontală
şlefuirea accidentală a dinţilor vecini sau antagonişti
fracturarea dintelui
ruperea frezelor
Prevenirea accidentelor:
instruirea pacientului
mâna sprijinită
 instrumente centrate
 şlefuirea dintelui fără presiune
 protejarea cu oglinda dentară, etc.
nu se scot instrumentele din gură în timpul rotaţiei,
Complicaţii posibile după şlefuire :
hiperestezie dentinară
pulpită acută ; necroză pulpara
dispariţia spaţiului ocluzal
Prevenirea lor:
şlefuire cu răcire
coroane provizorii, care păstrează şi spaţiul ocluzal
creat
Tratamentul complicaţiilor apărute :
cape de protecţie
tratament endodontic în pulpite sau necroze
reşlefuire ocluzală pentu crearea spatiului
PREPARAREA DINŢILOR ÎN ZONA COLETALĂ
Limita cervicală a preparaţiilor dentare interesează din
mai multe puncte de vedere, şi anume :
nivelul de plasare a limitei cervicale a preparaţiei
 configuraţia limitei de preparaţie
posibilităţile de creare a accesului pentru realizarea
unor amprente de precizie, in cazul în care această
limită este plasată intracrevicular.
 Nivelul de plasare a limitei
cervicale a preparaţiei
plasarea supra -. juxta- sau subgingivală a limitei cervicale
a preparaţiei dentare, va trebui să ţină cont de varsta
pacientului, starea sănătăţii sale parodontale şi de
necesităţile fizionomice.
Practicianului îi revine obligaţia de a lua în considerare
avantajele şi dezavantajele plasării limitei cervicale a
preparaţiei supra- sau subgingival, hotărând nivelul
plasării acesteia, pentru fiecare caz în parte.
Prepararea coletală intrasulculară
(intracreviculară, subgingivală)
Avantaje:
rol carioprofilactic (cu condiţia respectării anatomiei
radiculare, restaurarea finală încadrându-se in profilul
emergenţei dintelui)
retenţie şi stabilitate mai bună (bontul coronar fiind
mai înalt)
satisface cerinţele fizionomice
 Prepararea coletală intrasulculară
(intracreviculară, subgingivală)
Dezavantaje ( mai numeroase la prepararea fără prag):
traumatizarea parodonţiului prin : şlefuire, coroane lungi,
anfractuoase sau cu margini groase, ciment restant în sulcus
amprentare mai dificilă, deseori inexactă, sau inexact
apreciată şi utilizată în laborator
marginile subţiri ale machetei se pot deforma
adaptare imprecisă axială (lungime) a coroanei
pot rămâne zone şlefuite dar neacoperite de coroană,
sensibile, rugoase, placofile
lezarea inserţiei epiteliale sau chiar a fibrelor ligamentare
(„ligamentul circular") care produce : inflamaţii, retracţii
gingivale, hipertrofii, pungi parodontale
Prepararea coletală intrasulculară
(intracreviculară, subgingivală)
Indicaţii pentru plasarea subgingivală:
obligatorie la coroanele stanţate şi la cele turnate
realizate pe preparări fără prag. Prepararea subgingivală
este contraindicată la hemofilici
când există obturaţii sau fracturi subgingivale
pe dinţii scurţi, în vederea măririi retentiei
din motive fizionomice (în zona frontală)
 Limita juxta- şi supragingivala
 Plasarea supragingivala a prep. satisface principiul parod.-
profilactic, dar nu şi pe cel mecanic, de retenţie şi stabil.,
precum şi pe cel fizionomic.
Avantaje:
nu periclitează parodonţiul marginal ( parod.-profilactice)
nu necesită dilatarea sulcusului
permite amprentare mai exactă
nu necesită gravare arbitrară în laborator
permite verificarea adaptării prin inspecţie
permite perfectarea adaptării prin brunisare
permite controale periodice ale închiderii marginale (dacă
apar carii, pot fi obturate)
Limita juxta- şi supragingivala
Dezavantaje :
retenţie redusă pe dinţii scurţi
inestetice în zonele vizibile
Indicaţii:
pe dinţi lungi, în zona laterală
când există, condiţii tehnico-materiale adecvate
la pacienţii hemofilici, diabetici, etc.
Configuraţia limitei de preparaţie
fără limită exactă (tangenţială, fără prag)
cu limită exactă (cu prag)
Prepararea coletală fără prag (deretentivizare
simplă, tangenţială
Se plasează întotdeauna aproximativ 0,5 mm
subgingival, atât la coroanele stanţate, cât şi la cele
turnate fără prag. Nu se recomandă la coroanele mixte
Avantaje:
preparare simplă, nepretenţioasă
realizează şi detartrajul subgingival
adaptare transversală bună la colet
 Prepararea coletală fără prag
Indicaţiile preparării tangenţiale:
pentru coroanele stanţate
pentru coroanele turnate, pe dinţi cu volum mic
pe dinţi cu convexităţi mari (ex. feţele linguale ale molarilor
inferiori), la care prepararea cu prag ar impune mari
sacrificii de substanţă dentară
pe dinţi greu accesibili.
 Prepararea coletală cu prag
Denumiri:
limba germană : Stufen (treaptă)
limba engleză :- shoulder (umăr) - pentru pragurile mai late
-chamfer - pentru cele mai înguste şi rotunjite
limba franceză : -epaulement (umăr) pentru pragurile mai late
şi orizontale
-chanfrein - pentru pragurile înguste,
rotunjite şi mai oblice
Prepararea coletală cu prag
Obiectivele pragurilor:
încadrarea protezei fixe unidentare în morfologia
normală a dintelui
(evitarea supraconturării)
adaptarea corectă la colet a coroanei
sprijin pe prag, nu numai ocluzal
rezistenţă buna a protezei fixe unidentare, prin pereţi
laterali mai groşi.
 Prepararea coletală cu prag
Caracteristicile pragurilor;
plasarea : - subgingivală
- juxtagingivală
- supragingivală
lăţimea: - se realizează mai îngust (0,5 mm) pentru coroanele
metalice
- mai lat (1,5 mm) pentru coroanele mixte
- forma pragurilor (tipuri de praguri)
Tipuri de praguri (profiluri)
simple
duble (bizotate).
Ambele tipuri pot avea forme geometrice.
Prepararea coletală cu prag

Tipuri de praguri:
•Prag orizontal
•Excavat
•Dublu,excavat si bizotat
•Obtuz
•Dublu,drept si bizotat in panta de 45 grade
•Dublu,drept si bizotat in panta de 75 grade
•Slefuire tangentiala
 Prepararea coletală cu prag
Praguri simple
a.Pragul orizontal = în unghi drept. Are lăţimea de 0,75 -1
mm. Acest prag asigură cel mai bine dispersia forţelor
şi conferă o rezistenţă mai mare PFU. Are dezavantajul
închiderii marginale cele mai deficitare.
b.Pragul în unghi ascuţit -dificil de realizat şi periculos.
Se utilizează uneori la prepararea peretelui gingival
pentru inlay-uri proximale
c.Pragul în unghi obtuz = în bizou = înclinat. Este utilizat
pentru coroane metalice sau metalo - ceramice, în
funcţie de lăţimea lui. Unghiul înclinării este de 135°.
Praguri simple
d.Pragul rotunjit în sfert de arc de cerc. Este de obicei un
prag lat(conge large, deep chamfer) uşor de realizat.
Se utilizează pentru coroanele metalo-ceramice total
fizionomice dar şi pentru coroanele ceramice din noile
generaţii (Flexebond, Cerestore, Dicor, Cerapearl,
Empress, Hi-Ceram,Optec, In-Ceram)
e.Pragul rotunjit „în sfert de elipsă". Este asemănător
cu cel anterior, având unghiul terminal mai oblic. Este
de fapt foarte asemănător şi cu pragul înclinat,
doar că unghiul obtuz este foarte rotunjit. Se poate
utiliza pentru coroane metalice sau pentru coroane
mixte.
 Praguri simple
f. Pragul excavat. Este un mini-chamfer(francezii
„chanfrein". Este de fapt o preparaţie intermediară
între prepararea tangenţială = fără prag, pragurile
înclinate (obtuze) şi cele rotunjite, înguste. Pragul
excavat are deci forma de arc de cerc larg deschis, care
îmbină avantajele coroanelor fără prag (care însă au
margini prea subţiri şi limita imprecisă), cu
avantajele coroanelor cu prag (cu limită exactă,
margini mai groase, brunisabile, înscrise în
perimetrul dentar).
Este pragul cel mai utilizat pentru coroanele
turnate metalice.
B. Praguri duble (compuse, bizotate)
Au fost imaginate din dorinţa de a elimina unele dezavantaje ale
pragurilor simple descrise anterior, mai ales a celor late, cu
unghiul terminal mai aproape de orizontală decât de verticală.
a. Pragul orizontal bizotat, pentru coroanele ceramice clasice. Era
nevoie de un prag orizontal în unghi de 90°,dar se impunea şi o
bizotare fină a marginilor pragului. Aceasta bizotare lină
b. Pragul rotunjit şi bizotat Este frecvent utilizat, dar numai
pentru coroanele metalo-ceramice
Scopul bizotării pragurilor:
-de a preveni fracturarea prismelor de smalţ de la
marginea pragului
-de a se putea realiza amprenta fără inel de cupru
-de a se ascunde colereta metalică a coroanelor
mixte
-de a realiza condiţii pentru o joncţiune dento-
protetică cât mai bună.
Tehnica şi instrumentele de preparare a pragului
Clasic : Se şlefuieşte dintele tangenţial, până la colet (deretentivizare), apoi se
realizează pragul supragingival, bontul devenind cilindro-tronconic. Se
adaptează inelul de cupru, apoi se înfundă pragul subgingival cu freze active
frontal.
Modern : pragul se poate realiza şi plasa deodată cu şlefuirea feţelor laterale,
alegând freza adecvată tipului de prag dorit (forma şi eventual grosimea frezei).
Particularităţi : când se indică prag supragingival sau ecuatorial,,
după sau odată cu şlefuirea feţelor laterale, se va perfecta
pragul cu freza corespunzătoare.
La pragurile duble : - se prepara în doi timpi :
prepararea dintelui cu prag de lăţimea necesara PFU (la
coroana mixtă 1,5 mm), plasat la nivelul vârfului crestei
gingivale
realizarea bizotării subgingivale
Preparări mixte : praguri cu lăţimi diferite, vestibular mai lat şi
în rest mai îngust, sau prag numai vestibular, care se pierde
treptat pe feţele proximale (prag în semilună), utilizat la
coroanele mixte metalo-acrilice.
Pentru bizotare se indică freze diamantate cu granulaţie fină
(cu inel roşu sau galben), pentru ca zona să nu fie rugoasă,
să permită o amprentă precisă şi detaşarea machetei de pe
model, fără deformare.
Prepararea dintelui în zona coletului trebuie să respecte forma
pe secţiune a dintelui la acest nivel.