EDENTAȚIA TOTALĂ - NOȚIUNI GENERALE

Edentația totală se definește ca fiind absența tuturor dinților de la

nivelul unuia sau a ambelor maxilare. Poate fi deci, unimaxilară, interesând
doar maxilarul (edentație totală maxilară) sau doar mandibula (edentație totală
mandibulară), sau bimaxilară.

Etiologia edentației totale

A. Edentația totală congenitală, numită și anodonție toatală: se
întâlnește foarte rar, apărând în contextul mai larg al unor afectări
ale sistemului ectodermal.
B. Edentația totală dobândită - cauze:
 caria dentară și complcațiile ei
 parodontita marginală cronică
 procese infecțioase în sfera oro-maxilo-facială
 traumatisme în sfera dento-alveolară și maxilo-facială
 formațiuni tumorale localizate în sfera oro-maxilo-facială
 iatrogenii
În etiologia edentaţiei totale se recunosc şi cauze favorizante generale,
precum: diabetul, osteomalacia, rahitismul, osteoporoza generalizată.
Etiologia edentaţiei totale este strâns legată şi de:
- factori intrinseci: vârstă, circumstanţe fiziopatologice;
- factori extrinseci: profesie, condiţii de viață şi mediu.

Simptomatologia edentației totale

Tulburări masticatorii
Pacienții edentați total neprotezați nu pot să efectueze triturarea
alimentelor și sunt obligaţi să consume alimente moi. Prin pierderea
receptorilor parodontali apar modificări ale dinamicii mandibulare, mişcările
mandibulei vizând îmbunătăţirea eficienţei masticatorii. Astfel, se produce
modificarea stereotipului individual de masticaţie prin mişcări de apropiere
exagerată a crestelor edentate, care vor conduce în final la o poziţie de postură
cu mandibula în evidentă propulsie. Dificultăţi masticatorii se întâlnesc și la
pacienţii cu edentaţie totală neprotezată, din cauza menţinerii şi stabilităţii
deficitare a protezelor sau din cauza aspectului necorespunzător al suprafeţei
ocluzale a dinţilor artificiali.
8 Clinica și terapia edntației totale

Tulburări fizionomice
Apar brusc, în situația în care edentația totală se instalează abrupt, sau
mai lent, atunci când starea de edentația totală se instalează treptat. Alterarea
aspectului facial nu este cauzată doar de pierderea dinților, ci și de procesul de
resorbție osoasă, de modificarea dinamicii și tonusului musculaturii periorale,
precum și de vârsta, de obicei mai înaintată, a acestor pacienți. Fizionomia
pacientului apare modificată atât în repaus, cât și în timpul fonației și
masticației:
- șanțurile faciale preexistente se accentuează;
- se produce înfundarea buzelor;
- se modifică poziţia vârfului nasului datorită resorbţiei accentuate a
crestei alveolare în zona frontală maxilară; astfel, vârful nasului
coboară şi se curbează înapoi, apropiindu-se exagerat de menton;
- profilul facial poate deveni concav;
- are loc o diminuare a etajului inferior al feţei cu modificarea
consecutivă a indicelui facial;
- ca urmare a hipotoniei musculaturii periorale, se produc scurgeri de
salivă la nivelul comisurilor bucale, care favorizează apariția
cheilitei angulare.
Tulburări fonetice
Apar tulburări de fonaţie: modificarea pronunţiei dentalelor şi
siflantelor, imposibilitatea pronunţării unor foneme (dislalia), pronunţia
fonemelor însoţită de un şuerat (sigmatismul), paradislalia prin substituire ce
poate schimba sensul unor cuvinte.
În momentul instalării edentaţiei totale, aceste tulburări sunt evidente,
apoi, printr-un proces complex de acomodare, cutia de rezonanţă a cavităţii
orale reuşeşte să compenseze lipsa dinţilor. Tratamentul prin protezare totală
corectă reuşeşte să asigure o fonaţie asemănătoare cu cea din perioada de
dentat a pacientului.
Tulburări digestive
Deglutiția alimentelor insuficient triturate şi insalivate, scăderea
secreţiei salivare, precum şi diminuarea semnificativă a percepţiei gustative pot
conduce la tulburări ale secreţiei gastrice şi motilităţii intestinale, reprezentând
un factor predispozant pentru gastrite, colite, duodenite. Nu se poate face însă
dovada existenţei unor manifestări digestive cauzate în mod direct de starea de
edentaţie totală. Simptomele digestive apărute sunt de cele mai multe ori
rezultatul influenţei edentaţiei asupra evoluţiei unor afecţiuni preexistente.
Tulburări psihice
Infirmitatea creată de tulburările masticatorii, fizionomice, fonetice
asociate cu bătrâneţea, neputinţa și cu afecțiunile generale preexistente
Edentația totală - noțiuni generale 9

contribuie la apariţia tulburărilor psihice. Pacientul mansifestă o stare de

profundă nemulţumire, neîncredere, respingere, panică. În cazul paciențior mai
tineri, aceștia pot fi și mai afectați din punct de vedere psihologic de instalarea
stării de edentație totală.

Formele clinice ale edentației totale

Diverşi autori au realizat clasificări pe criterii morfologice ale formelor
clinice de edentaţie totală, majoritatea acordând o atenţie deosebită gradului de
atrofie osoasă.
Clasificarea crestelor edentate conform lui ATWOOD:
I. Starea osului alveolar înainte de extracție
II. Creasta edentată imediat după extracție
III. Creastă înaltă și neregulată
IV. Creastă înaltă, dar subțire (Knife Edge)
V. Creastă mai redusă, dar rotunjită
VI. Creastă absentă, pentru că resorbția a atins chiar osul bazal

Clasificarea crestelor edentate conform lui Atwood

Clasificarea edentației totale conform COLEGIULUI AMERICAN

DE PROTETICĂ DENTARĂ: cuprinde patru clase, prima fiind cea
mai favorabilă protezării, iar cea de-a IV-a cea mai defavorabilă.
Clasa I Această clasă reunește situațiile de edentație totală cel mai puțin
complicate, considerate cele mai apte de a fi tratate cu succes cu proteze totale
convenționale. Toate cele patru criterii de diagnostic sunt favorabile.
 Înălțimea osului rezidual de 21 mm, măsurată la mandibulă, pe
ortopantomografie
 Morfologia crestei edentate maxilare capabilă să se opună la
deplasarea orizontală și verticală a bazei protezei totale
10 Clinica și terapia edntației totale

 Inserțiile musculare favorizează menținerea și stabilitatea viitoarei

proteze
 Relație mandibulo-maxilară Clasa I
Clasa a II-a Această clasă cuprinde situațiile clinice caracterizate prin
câmpuri protetice mai puțin favorabile protezării decât cele încadrate în clasa I.
 Înălțimea osului rezidual de 16 - 20 mm, măsurată la mandibulă, pe
ortopantomografie
 Morfologia crestei edentate maxilare capabilă să se opună la
deplasarea orizontală și verticală a bazei protezei
 Inserții musculare cu o influență limitată asupra menținerii și
stabilității viitoarei proteze
 Relație mandibulo-maxilară Clasa I
 Forme ușoare de manifestări orale ale unor afecțiuni sistemice
Clasa a III-a
Această clasă este caracterizată de necesitatea efectuării unor intervenţii
chirurgicale asupra structurilor osoase şi mucozale ale câmpului protetic,
pentru a îmbunătății rezultatul tratamentului protetic.
 Înălțimea osului rezidual de 11 - 15 mm, măsurată la mandibulă, pe
ortopantomografie
 Morfologia crestei edentate aduce un aport minim în ceea ce
privește opunerea la deplasarea orizontală și verticală a bazei
protezei
 Inserții musculare cu o influență redusă asupra menținerii și
stabilității viitoarei proteze
 Relație mandibulo-maxilară Clasa I, II sau III
 Necesitatea unor intervenții chirurgicale minore asupra părților moi
 Necesitatea unor intervenții chirurgicale asupra structurilor osoase
 Permite inserarea implantelor; nu necesită intervenții de
augmentare osoasă
 Spațiu intercreste limitat (18 - 20 mm)
 Manifestări orale moderate ale unor boli sistemice,
cum ar fi xerostomia
 Afectări ale ATM
 Limbă mărită în dimensiuni
 Reflex de vomă accentuat
Edentația totală - noțiuni generale 11

Clasa a IV-a
Această clasă reunește situațiile de edentație totală cele mai
defavorabile. Aproape în toate aceste cazuri este nevoie de intervenții
chirurgicale ajutătoare, dar care nu pot fi întotdeauna realizate, din cauza
sănătății pacientului, preferințelor acestuia, istoricului stomatologic al
pacientului sau din considerente financiare.
 Înălțimea osului rezidual de 10 mm, măsurată la mandibulă, pe
ortopantomografie
 Relație mandibulo-maxilară Clasa I, II sau III
 Inserții musculare cu o influență crescută asupra menținerii și
stabilității viitoarei proteze
 Pentru a se putea inserara implante este nevoie de proceduri de
augmentare osoasă
 Este nevoie de intervenții chirurgicale proprotetice
 Spațiu intercreste insuficient, care necesită intervenții chirurgicale
de corectare
 Manifestări orale severe ale unor afecțiuni sistemice, cum ar fi
sechele de la tratamentul oncologic
 Defecte maxilo-faciale congenitale sau dobândite
 Ataxie mandibulo-maxilară
 Reflex de vomă accentuat, tratat medicamentos
 Pacient necooperant
SANGIOULO a descris următoarele forme clinice ale edentației totale:
Clasa I maxilară: substratul osos este puţin afectat de resorbţie şi
atrofie, crestele edentate fiind înalte şi rotunjite, tuberozităţile maxilare
proeminente, mucoasa palatină cu rezilienţa normală, torusul palatin absent,
bolta palatină adâncă sau medie;
Clasa I mandibulară: substratul osos este bine reprezentat, crestele
edentate cu versanţi mai înalţi de 6 mm şi rotunjite, tuberculul piriform
proeminent, liniile oblice şi apofizele genii situate la distanţă de muchia crestei
edentate, mucoasă cu rezilienţă normală;
Clasa a II-a maxilară: substrat osos şi tuberozităţi cu atrofie medie,
creasta alveolară cu o înălţime de 4 mm, bolta palatină medie sau plană,
rezilienţa mucozală este uşor crescută, iar torusul palatin este prezent în zona
medie sau anterioară a palatului dur;
Clasa a II-a mandibulară: creasta edentată cu versanţi cu înalţime de
4 mm, mucoasa cu rezilienţă uşor crescută, tuberculul piriform cu direcție
12 Clinica și terapia edntației totale

oblică, liniile oblice apropiate de muchia crestei, iar limba are în repaus o
poziţie posterioară;
Clasa a III-a maxilară: substratul osos şi tuberozităţile prezintă atrofie
marcată, crestele alveolare au înălţime mică, bolta palatină devine plată, spina
nazală anterioară şi creasta zigomato-alveolară sunt situate în apropierea
muchiei crestei edentate, rezilienţă mucozală mare cu apariţia mucoasei
balante;
Clasa a III-a mandibulară: substratul osos prezintă atrofie marcată cu
dispariţia proceselor alveolare, tuberculul piriform fiind complet atrofiat,
mucoasa prezintă mare mobilitate orizontală şi verticală, inserţia periferiei
mobile se face pe muchia crestei, iar limba are în repaus o poziţie anterioară.
Atât la maxilar, cât şi la mandibulă, exista zone în care resorbţia este
mai puţin accentuată. Numite şi „zone biostatice”, acestea sunt reprezentate de:
tuberozităţile maxilare, torus palatin, crestele zigomato-alveolare şi zonele de
inserţie a frenurilor alveolo-jugale şi labiale. Zonele tuberculilor piriformi
reprezintă de asemenea zone biostatice, datorită structurii osoase mai
condensate şi prezenţei la acest nivel a inserţiei ligamentului pterigo-
mandibular. Liniile oblice interne şi externe, cât şi torusurile mandibulare nu
sunt afectate nici ele de procese de resorbţie.
Tratamentul edentaţiei totale, faze clinice şi de laborator- enumerare
Protezarea edentației totale prin proteze totale convenționale se
realizează prin parcurgerea succesivă a unor faze clinice și de laborator,
rezultatul final fiind obținerea unei piese protetice (proteza totală) capabilă să
compenseze într-o anumită măsură modificările morfologice și funcționale
produse de edentația totală.
Proteza totală trebuie să îndeplinească următoarele obiective:
a) înlocuirea structurilor orale afectate de edentație (arcadele dentare,
structuri osteo-mucozale);
b) reabilitarea funcțională (masticație, fonație, fizionomie);
c) asigurarea unei stări de sănătate și de confort în cavitatea orală;
d) restabilirea echilibrului psihic al pacientului;
e) să contribuie la îmbunătățirea calității vieții pacientului.
Părţile componente ale unei proteze totale sunt reprezentate de baza
protezei şi de arcada dentară artificială. Baza protezei totale este confecţionată,
în mod uzual, din răşină acrilică şi prezintă o suprafaţă internă (mucozală)
nelustruită, şi o suprafaţă externă, lustruită. Baza protezei se sprijină pe
suprafaţa numită "de sprijin" a câmpului protetic, iar marginiele sale stabilesc
un raport corect cu fundurile de sac. Rolul bazei protezei este acela de a
compensa procesul de resorbţie şi atrofie al câmpului protetic edentat total şi de
a susţine arcada dentară artificială. Arcada dentară artificială este alcătuită din
Edentația totală - noțiuni generale 13

cel mult 14 dinţi artificiali, confecţionaţi din răşină acrilică, din rășină
diacrilică compozită, sau din ceramică, molarii de minte nemontându-se
niciodată într-o proteză totală.
Prezentăm mai jos principalele faze clinice și de laborator necesare
pentru realizarea protezei totale.

FAZE CLINICE
1. Examenul clinic, stabilirea diagnosticului și a indicației de
tratament
Această fază se realizează de medic în cabinet și are următoarele obiective:
 examinarea clinică a pacientului
 completarea fișei de tratament
 stabilirea diagnosticului
 stabilirea indicațiilor de tratament
2. Faza de tratament preprotetic și proprotetic
Se efectuează atunci când, în urma examenului clinic, se identifică
elemente ce impun un astfel de tratament și cuprinde totalitatea mijloacelor
menite să asigure condițiile necesare inserării unei proteze totale. Cuprinde:
 tratamentul preprotetic, reprezentat de:
- asigurarea unei igiene orale corespunzătoare
- tratarea mucoasei orale inflamate ca urmare a evoluției unor
afecțiuni generale (diabet, avitaminoze) sau locale, cele mai frecvente fiind
cele cauzate de purtarea unor proteze mobile vechi ce irită mucoasa suprafeței
de sprijin - în acest caz se impune reprotezarea; tratamentul antifungic în
cazurile de candidoză orală;
- renunțarea la purtarea unei proteze mobile existente, cu cel puțin
trei zile înainte de începerea tratamentului protetic de reprotezare;
- asigurarea unei dinamici musculare normale, prin combaterea
spasmelor și a engramelor de deplasare mandibulară necorespunzătoare
(medicație, fizioterapie, mijloace protetice, etc).
 tratamentul proprotetic reprezentat de toate tipurile de intervenții
chirurgicale asupra structurilor osoase și mucozale cu scopul de a asigura un
câmp protetic favorabil protezării.
Interventii chirurgicale de modelare a partilor moi:
 efectuate la nivelul frenurilor linguale sau labiale: dacă sunt
voluminoase, îngroşate, cu inserţie foarte aproape de creasta edentată sunt
supuse tratamentului chirurgical:
- frenotomia- indicată pentru frenurile linguale şi labiale scurte şi
subţiri, nehipertrofice, neîngroşate. Metoda constă în simpla secţionare a
14 Clinica și terapia edntației totale

frenului, hemostaza şi sutura, dupa care se aplică proteza mobilă pentru a dirija
cicatrizarea;
- frenectomia - indicată în cazul frenurilor labiale hipertrofice;
- frenoplastia - indicată pentru frenurile linguale sau labiale foarte
scurte, pentru a se realiza alungirea lor, eliberarea limbii sau a buzei şi
adâncirea fundurilor de sac.
 efectuate la nivelul bridelor vestibulare alveolo-jugale sau
paralinguale care pot fi subţiri sau îngroşate, unice sau multiple, cu baza mică
sau mare de inserţie, astupând zonele vestibulare şi fundurle de sac; prin
excizia lor se reface continuitatea fundurilor de sac;
 efectuate la nivelul hiperplaziilor ginigivo-mucoase; acestea sunt
formaţiuni proliferative pseudotumorale ale mucoasei, de etiologie traumatică,
întâlnite de obicei la vechii purtători de proteze defectuoase; în funcţie de
localizare se practică următoarele intervenţii chirurgicale:
- excizia plastică a hiperplaziilor gingivo-mucoase vestibulare
- excizia hiperplaziilor de pe creasta edentată
- excizia fibromatozelor tuberozitare
- excizia hiperplaziilor pseudotumorale palatinale
 plastia şanţurilor periosoase: în urma proceselor de atrofie şi
resorbţie osoasă accentuată, inserţia muşchilor priferici şi a mucoasei mobile se
realizează chiar pe creastă; intervenţia chirurgicală presupune adâncirea
fundurilor de sac periosoase şi extinderea suprafeţei osoase.
Intervenţii chirurgicale de modelare plastică a osului:
 regularizarea crestei alveolare; la nivelul crestei edentate în urma
extracţiilor laborioase sau realizate la intervale diferite de timp, pot apare
proeminenţe osoase neregulate, unice sau multiple, dispuse de-a lungul
crestelor alveolare;
 rezecţia modelantă a torusurilor:
- rezecţia modelantă a torusului palatin: se indică pentru torusurile
palatine foarte proeminente şi care provoacă basculări ale protezei maxilare;
- rezecţia modelantă a torusurilor mandibulare: dacă torusurile sunt
voluminoase şi impiedică adaptarea protezei totale inferioare, se recomandă
intervenţia chirurgicală:
 rezecția modelantă a crestei oblice interne ascuțite
 rezecția modelantă a apofizelor genii hipertrofice
 modelarea chirurgicala a hiperostozelor tuberozitare: rezecţia
modelantă a osului în exces
 tratamentul atrofiei osoase prin tehnici chirurgicale speciale:
regenerarea osoasă dirijată, tehnici de expansiune osoasă, tehnici de grefare;
Edentația totală - noțiuni generale 15

aceste tehnici fac parte din tratamentul chirurgical preimplantar și deci se

adresează, evident, situațiilor în care se optează pentru un tratament de
protezare cu srijin implantar.
3. Amprentarea preliminară a câmpului protetic edentat total
 pregătirile în vederea amprentării
 amprentarea preliminară propriu-zisă
 indicațiile de realizare a lingurii individuale
4. Faza de amprentare finală - în această fază se realizează:
 verificarea execuției lingurii individuale
 adaptarea lingurii individuale pe câmpul protetic
 modelarea marginală a lingurii individuale
 amprentarea finală
5. Faza de determinare a relațiilor intermaxilare - cuprinde
următoarele etape:
 pregătirea pacientului
 controlul extraoral și intraaoral al șabloanelor de ocluzie
 determinarea curburii vestibulare a bordurii de ocluzie a șablonului
maxilar
 determinarea nivelului și direcției planului de ocluzie
 determinarea dimensiunii verticale de ocluzie
 determinarea poziției de relație centrică
 obținerea datelor necesare montării modelelor în articulator
 trasarea liniilor de orientare pentru montarea dinților
 indicații de montare a dinților
6. Proba machetelor în ceară ale protezei totale – se efectuează:
 controlul articulatorului sau al ocluzorului
 controlul extraoral al machetelor
 controlul intraoral al machetelor
 indicații privind folierea și gravarea modelelor
7. Aplicarea protezelor în cavitatea orală - această etapă cuprinde:
 controlul extraoral al protezelor
 aplicarea protezelor
 verificarea intraorală a protezelor
 indicații date pacientului
8. Controlul și optimizarea marginală și ocluzală a protezelor:
 adaptarea pacientului cu protezele
 capacitatea de reabilitare funcțională a protezelor
 depistarea și corectarea zonelor ce produc leziuni de decubit
 examinarea și optimizarea relațiilor de ocluzie statice și dinamice
16 Clinica și terapia edntației totale

FAZE DE LABORATOR
1. Confecționarea lingurii individuale – cuprinde:
 turnarea amprentei preliminare și obținerea modelului preliminar
 transpunerea pe modelul preliminar a conturului suprafeței de
sprijin a câmpului protetic
 realizarea lingurii individuale conform indicațiilor primite
2. Faza de confecționare a șabloanelor de ocluzie presupune:
 cofrarea amprentei preliminare
 turnarea amprentei finale și obținerea modelului final (de lucru)
 realizarea bazei șabloanelor de ocluzie
 realizarea bordurilor de ocluzie
3. Realizarea machetei din ceară a protezei totale cuprinde:
 Fixarea modelelor în articulator
 Trasarea pe model a liniilor de orientare pentru montarea dinților
 Realizarea bazei din ceară a machetei protezei totale
 Montarea dinților artificiali și realizarea arcadei dentare artificiale
4. Transformarea machetei în proteză cuprinde:
 Pregătirea modelului
 Ambalarea machetei și obținerea tiparului
 Stupuirea și polimerizarea acrilatului
 Finisarea protezelor
SUCCESIUNEA FAZELOR CLINICO-TEHNICE DE
REALIZARE A PROTEZEI TOTALE
1. Examenul clinic, stabilirea diagnosticului și a indicației de tratament
2. Faza de tratament preprotetic și proprotetic
3. Amprentarea preliminară
4. Faza de turnare a modelelor preliminare și confecționare a lingurilor
individuale
5. Faza de amprentare finală
6. Faza de turnare a modelelor finale și confecționare a șabloanelor de
ocluzie
7. Faza de determinare a relațiilor intermaxilare
8. Transferul relațiilor intermaxilare pe simulator (ocluzor sau
articulator) și realizarea machetei din ceară a protezei totale
9. Proba machetelor în ceară a protezei totale
10. Transformarea machetelor în proteze
11. Aplicarea protezelor în cavitatea orală
12. Controlul și optimizarea marginală și ocluzală a protezelor