LABORATOR 5 GERONTOLOGIE

Examinarea pacientului vârstnic edentat parțial cu boală parodontală,

evaluarea mobilității dentare.
Educația sanitară a vârstnicului: metodele de periaj dentar, metodele de
întreținere și igienizare a protezelor parțiale fixe, parțiale mobilizabile
acrilice și totale mobile.

Bătrânețea este singura șansă de a trai mult

ABRUZOV

Un important capitol din gerontostomatologie este reprezentat de eforturile conjugate

ale medicilor stomatologi, tehnicienilor dentari si ale altor specialisti, în vederea reintegrarii
sociale a vârstnicilor. În țările cu o cultură sanitară evoluată și cu o asistenta socială
multifuncțională, modificarile orale survenite la batranețe sunt tratate cu mare atenție, exact
la fel ca și tratamentele aplicate populației infantile. Atentia se îndreaptă asupra reinserării
sociale a vârstnicilor sub aspectul indeplinirii funcțiilor ADM. Pe primul loc în strategia
gerontosotmatologiei stau problemele legate de masticație, apoi funcția estetică și cea
fonetică. Fară rezolvarea satisfacatoare a acestor cerințe, specialiștii nu pot spera o bună
integrare psiho-socială și evitarea stărilor conflictuale date de infirmitatea bucală.
Examenul clinic minuțios este foarte important. În stransă colaborare cu medicul de
familie sau specialistul de care este dependent bolnavul datorită afecțiunii generale,
stomatologul are nevoie de un veritabil simț clinic și discernamant, în luarea deciziilor in
vederea elaborarii soluțiilor de tratament.
Examenele paraclinice, radiografiile din zona maxilară, măsuratorile prin tomografie
computerizată, vin să completeze tabloul clinic și ușurează luarea deciziilor.
Modificarile orale cel mai des întalnite la vârstnici prezintă uneori aspecte caracteristice.
La nivelul dintilor apar frecvent:
- uzura dentara, ce constă din dispariția lentă (fiziologică) sau rapidă (patologică) a țesuturilor
dentare dure. Deosebim diferite forme de micșorare a substanțelor dure dentare:

1
- uzura este pierderea de substanță dură din cursul actului fiziologic al masticatiei;
- atriția este uzura naturală, normală, fiziologică;
- abrazia este uzura naturală, rapidă prin alimente foarte dure sau parafuncții;
- abrazia fiziologica se refera la uzură dentară redusă, treptată, care apare in urma procesului
de masticatie;
- abrazia patologica se refera la o uzura marcată, prin contactele dento-dentare, generate de
abaterile functionale de tipul parafuncțiilor (de ex: contacte premature, interferente ocluzale,
bruxism, ticuri, interpunere de obiecte între arcadele dentare etc.) Abraziile accentuate pot
induce obliterarea canalelor dentare si sclerozarea tesutului conjunctiv pulpar, ceea ce
ingreuneaza tratamentele endodontice.

Figura 1.
Prin abrazie coroană anatomică se reduce coroana dentară, iar punctele de contact se
transformă în suprafețe de contact.
- carii de colet, cu erodarea smalțului, câteodata până aproape de canalul radicular, deobicei
nedureroase;
- resturi radiculare cu o rigiditate fermă în alveolă, care la examenul radiologic prezintă o
condensare osoasă periradiculară.
La nivelul parodontal apar deseori:
- semnele clinice ale bolii parodontale, îndeosebi atrofia verticală, retracția gingivală,
denudarea radiculară si mobilitatea patologică;
- atrofie alveolară orizontală, însotita de o rigiditate fermă în alveola dintelui.

2
 Mobilitatea fisziologica dentara totala este rezultatul deplasarii intraalveolare a
radacinii (mobilitate fiziologica primara circa 60-65%) si a deformarii alveolare elastice,
reversibile (mobilitate fiziologica secundara circa 35-40%).
Mobilitatea primara se datoreaza urmatorilor factori:
1. Fenomenul de resort al ligamentului parodontal
• Fibrele dento-alveolare având un traiect ușor ondulat prin desprindere se alungesc iar
în repos revin la poziția initială;
• Efectul hidrodinamic de comprimare a fluidului interstițial;
2. Efectul de comprimare al structurilor vasculare in special al formațiunilor de tip
glomerular;
• Elasticitatea substanței fundamentale a țesutului conjunctiv lax din desmodonțiu.
Mobilitatea dentara secundară rezultă din deformarea elastică a pereților alveolari si
este dependenta de:
 Gradul de mineralizare al osului alveolar;
 Densitatea structurii osoase trabeculare mai redusa la tineri și mai compactă la
vârstnici;
 Prezența unor zone de intărire ale osului alveolar prin prelungiri din corpul oaselor
maxilare constituind zone unde mobilitatea secundara este mai redusă (ultimii molari
inferiori, in dreptul liniilor oblice interne si externe, la nivelul crestei zigomato-
alveolare-molarul 1 superior, zona palatină a grupului frontal superior).
Mobilitatea fiziologica este transversală si verticală sau axială. Mobilitatea dentara este
influentată de factori genarali și locali.
Pe plan general, un rol important revine particularițatilor genetice, constițutionale și
metabolice, constând din rezistența sau receptivitatea la solicitarile cu potențial patogen,
precum și din calitatea osului si colagenului parodontal;
Pe plan local, un rol important revine particularițatilor stimulilor functionali, prezenței
factorilor de iritație și în primul rând, a placii bacteriene care determină inflamația locală.
În general se admit mai multe categorii de mobilitati dentare:
Mobilitate dentara tranzitorie;
Mobilitatea dentara reversibilă;
Mobilitate dentara ireversibilă;

3
 Din punc de vedere cinic se disting 3 grade de mobilitate:
Gradul I- mobilitate usor mai mare decat cea fiziologica in sens V-O, excursia extramitații
incizale sau ocluzale nu depășește 1mm;
Gradul II- mobilitate mult mai mare decat cea fiziologica, în sens V-O si M-D depașind 1mm;
Gradul III- mobilitate foarte accentuată în sens V-O, M-D si verical (axial).
La nivelul mucoaselor bucale întalnim:
 stomatitele protetice pot fi prezente din cauza unor lucrari protetice vechi,
necorespunzatoare biologic si medical;
 infectii cu Candida localizate pe mucoasa jugală, limbă sau sub forma unei cheilite
angulare;
 leziuni premaligne sau chiar maligne cu diverse localizari în părtile moi orale;
 datorita hiposialiei mucoasele pot prezenta o atrofie insotită de uscarea suprafețelor
și de eroziuni dureroase cu mare potențial de suprainfectare;
 xerostomia din diverse sindroame (SJÖGREN, postradiatie) duce la îngreunarea
masticatiei, cu slăbirea organismului;
 limba la edentatul total bimaxilar preia prin automatism functia de insalivare, de
formare a bolului alimentar și vine in sprijinul deglutiției. Din acest motiv limba se
hipertrofiază și astfel îngreuneaza eforturile de restaurare protetică.
Intr-un studiu multinational, efectuat in opt tari europene, LENZ si KÜNZEL, dupa
examinarea unui numar de 19.845 varstnici de peste 74 de ani, au constatat că modificarile
mucoaselor bucale se prezintă astfel: stomatite 43,5%; hiposialie 22,5%; desen vascular
accentuat (venectazii) 15,0%; ulcerație 9,6%; neoplasm 3,2%; alte leziuni 5,9%.
La nivelul oaselor maxilare în urma atrofiilor amintite oasele maxilare devin mai reduse, mai
gracile și mult mai vulnerabile, mergand pana la fracturi spontane. In atrofiile galopante rata
de reducere dimensionala osoasa este de 0,2 mm/an.
Bolile generale cu rasunet bucal. Deseori ingreunează realizarea planului de tratament și
necesită temporizare până la ameliorarea starii generale. Astfel pot sa apara: herpesul,

4
glosodiniile (dureri linguale sub forma de arsura) in cadrul bolilor hepatice, sindromul
SJÖGREN si altele.

Educația sanitară a vârstnicului.

Promovarea sănătăţii este procesul care oferă individului şi colectivităţilor
posibilitatea de a-şi creşte controlul asupra determinanţilor sănătăţii şi, prin aceasta, de a-şi
îmbunătăţi starea de sănătate. Reprezintă un concept unificator pentru cei care recunosc
nevoia fundamentală de schimbare atât a stilului de viaţă, cât şi a condiţiilor de trai.
Promovarea sănătăţii reprezintă o strategie de mediere între individ şi mediu, combinând
alegerea personală cu responsabilitatea socială şi având drept scop asigurarea în viitor a unei
mai bune stări de sănătate. Sănătatea orală are un efect marcant asupra stării generale de
sănătate, nivelurile de activitate și bunăstarea persoanelor în vârstă. Pierderea dinților,
durerea și bacteriile din cavitatea bucală sunt factori de risc pentru masticație și dificultățile
de înghițire, precum și bolile legate de disfagie cum ar fi pneumonie, malnutriție și
deshidratare.
Astfel, starea de sănătate orală, inclusiv numărul de dinți rămași și degradați și igiena
orală, au fost preocuparea majoră a numeroși cercetători care au efectuat activități de
promovare a sănătății orale pentru persoanele în vârstă. Starea de sănătate orală nu înseamnă
doar numărul de dinți prezenți și nivelul de igienă orală; activitățile funcționale, cum ar fi
limba și buzele, rata fluxului salivar și senzația de gust sunt de asemenea elemente
importante. Insuficiența funcțională orală reduce eficiența masticației, influențează
deficiențele nutriționale și descurajează persoanele în vârstă din plăcerea de a mânca și de a
comunica cu alte persoane, care poate duce în cele din urmă la izolarea socială. Caracteristici
superioare ale funcției orale împreună cu protezele dentare și o igienă orală bună au fost
raportate a fi eficace în prevenirea dificultății de înghițire. Prin urmare instituțiile de sănătate
publică derulează permanent programe de promovare a sănătății orale pentru persoanele în
vârstă și evaluează schimbările stării de sănătate orală și funcției orale a pacienților vârstnici
incluși în astfel de programe.
Îngrijirea orală a pacienților vârstnici. Referitor la îngrijirea orală, metodele folosite
cel mai des în ordinea frevenței au fost spălatul pe dinți, curățarea protezei, folosirea apei de

5
gură, curățarea limbii, umectarea protezei. Între obstacolele care apar în aplicarea tehnicilor
de îngrijire a cavității orale a vârstnicilor se numără costul crescut al asistenței dentare, lipsa
cooperării a aparținătorilor și a vârstnicilor, deopotrivă statusul general și oral în timpul
limitat al îngrijitorilor în aș îndeplinii sarcinile. Îngrijirea orală pentru vârstnici e înțeleasă în
general ca un set de măsuri luate fie de inițiative individuale sau publice sau din practici
adoptate de terți (îngrijitori și/sau profesioniști din instituții publice sau private). Aceste
măsuri au ca scop conservarea igienei orale, prevenția și tratamentul patologiilor și
reabilitarea pentru a promova un stil de viață sănătos vârstnicilor.
Principalul mijloc de îndepărtare a plăcii bacteriene este periajul dentar. Odată cu
placa bacteriană se înlătură şi depozitul moale de pe dinţi. Totodată se obţine şi un masaj al
gingiei care va stimula circulaţia sanguină în parodonţiu. Periajul corect al unei arcade
dentare complete durează minim 3 minute şi trebuie executat cel puţin odată pe zi, însoţit de
o clătire viguroasă a gurii. Corect este să spunem periaj gingivo-dentar, deoarece mişcarea
periei se prelungeşte şi pe suprafaţa gingivală.
Periajul obligatoriu este cel de seară, după masă, înainte de culcare. Acest periaj
gingivodentar este esenţial deoarece menţinerea în cavitatea bucală a plăcii microbiene, a
resturilor de alimente, în condiţii constante de temperatură şi umiditate, oxigenarea redusă,
repaosul părtilor moi favorizează dezvoltarea florei microbiene şi potenţarea acţiunii
patogene a unor tulpini microbiene asupra parodontiului marginal şi a dintelui. Periajul
gingivodentar de dimineaţă, înainte de masă, acţionează ca un masaj asupra gingiei,
stimulează tonusul, keratinizarea normală, circulaţia şi vascularizaţia gingivală. Completarea
periajului de dimineaţă şi seară prin clătirea gurii cu soluţii antiseptice de tipul: clorhexidină
şi sanguinarină (tipizate pentru uz stomatologic) favorizează o bună igienizare.
Timpul de periaj diferă de la o persoană la alta. Un periaj corespunzător se face în 3-
5 minute, când tehnica de periaj este însuşită corect şi efectuată complet. Periajul
gingivodentar trebuie făcut zilnic. Peria se spală abundent după folosire şi se degajează de
apa dintre filamente prin scuturare energică sau jet de aer. Este bine ca fiecare persoană să
posede două perii de dinţi, folosite alternativ; astfel menţin uscate şi se observă mai bine
înmuierea şi rărirea perilor, învechirea şi deci înlocuirea lor.
Instruirea pacientului pentru efectuarea unui penaj gingivodentar eficient, se face de
către asistenta medicală de profilaxie sau de medic, pe un model pe care sunt reproduse

6
direcţiile de deplasare ale periei de dinţi. Pacientul va continua, în faţa oglinzii, perajul cu o
perie umezită, fiind corectat în eforturile sale de însuşire a unei tehnici eficiente de penaj.
Evidenţierea în prealabil a plăcii microbiene prin colorare uşurează şi orientează aceste
încercări ale pacientului de a efectua un penaj corect.
Metodele de periaj dentar
Orice tehnică de periaj trebuie să îndeplinească o serie de condiţii:
• să cureţe mecanic toate suprafeţele denfare;
• să nu lezeze ţesuturile dento-parodontale;
• să fie cât mai simplă, pentru a fi însuşită cu uşurinţă
• să fie executată sistematic, pe grupe de dinţi, atît vestibular cât şi oral şi ocluzal.
Protezele dentare parțiale sau totale necesită o îngrijire și curățare speciale. Este
important ca protezele să fie curățate la fel cum sunt îngrijiți dinții naturali. O igiena orală
riguroasă este la fel de importantă în cazul protezelor ca si în cazul dintilor naturali. O
igienizare riguroasa, a protezelor mobile sau mobilizabile, este indicată cel puțin o data pe
zi, dar și după unele mese în caz că este nevoie. În afara acestor igienizari efectuate în
cavitatea orală, se poate indepărta și clăti proteza sub un jet de apă dupa fiecare masă daca
pacientul simte această nevoie.
După clătirea protezei este necesară curățarea dinților rămași a gingiile si mucoasele
orale precum si a limbii. Se poate folosi o periută cu cap mic sau mediu cu peri moi. Se
evitată periuțele cu peri tari deoarece acestea pot deteriora suprafața protezelor. Există periute
specifice concepute pentru curățarea protezelor. Pentru curățare se poate utiliza săpunul,
lichid de spălat vase diluat sau un produs specific pentru curățarea protezelor. Este bine să se
evitate detergentii puternici sau pastele de dinți foarte abrazive. Se evitată în special pastele
de dinti cu proprietati de albire sau orice alți agenti de albire deoarece sunt extrem de abraziv.
Exista o serie de produse concepute pentru curățarea protezelor. Printre acestea:
periuțe speciale, paste de curățat sau solutii. Pastilele efervescente reprezintă un produs de
curațare extrem de eficient. Protezele se introduc într-o soluție preparată din 1 sau 2 pastile
diluate într-un pahar cu apă. Soluțiile efervescente au un efect ridicat de curățare, îndepartand
petele care nu ies la periaj și împrospatand aspectul protezelor. Este important să se respectate
instructiunile din prospectul fiecarui produs. Pentru curățarea protezelor nu se utilizeză apă

7
fierbinte doarce aceasta poate deteriora proteza. Unele proteze partiale au sisteme metalice
de ancorare. Anumite produse de curatare pot deteriora metalul.
Majoritatea medicilor stomatologi recomandă îndepărtarea protezelor din gură în
timpul nopții (mai ales in cazul protezelor totale) pentru a oferi mucoaselor orale o perioadă
de repaus. În timpul noptii, protezele trebuie pastrate În apă pentru a nu se usca și deforma.
De fapt, ori de cate ori nu sunt purtate, protezele trebuie pastrate in apa sau într-o soluție
specială pentru proteze.
La anumite intervale de timp, protezele pot necesita inlocuirea unor sisteme de
ancorare sau alte operatii de reconditionare. Protezele care au pierdut adaptarea pe câmpul
protetic datorită atrofiei osoase sau au suferit accidente (fracturi, fisuri, ruperea croşetelor,
desprinderea unor dinţi), pot fi refăcute funcţional prin intervenţii protetice denumite
“recondiţionări”.
Recondiţionările se realizează prin două metode:
- căptuşirea protezelor parţiale;
- reparaţia protezelor parţiale.