1. Obiectivul ortodontiei si sarcinile disciplinei, organizarea sectiei.

Deontologie.

*Obiectivul Ortodontiei: o ram a stom, ce abordeaza etiopatogenia , clinica,

diagnosticul si diverse metode de tratam anomaliilor dento-maxilare.
*Sarcinile ortodontiei: ameliorarea alinierii dentare si esteticii, a functiei
masticatorii si echilibrului articular, a esteticii faciale, a functiei respiratorii si a
starii generale de sanatate.

2. Definiti si descrieti notiunea de stomatologie preventiva si preventie în

ortodontie.

Stomatologia preventiva -o ramura a stomatologiei care are drept scop de a depista

si a trata cit mai precoce leziunile si bolile buco dentare.E mai usor sa previi decit
sa tratezi.

Obiectivul principal al stomatologiei preventive este ca elementele

anatomo-functionale ale odontomului, sa fie conservate de-a lungul intregii
vieti, pacientii prin educatie sa impiedice declansarea bolii, punând- o sub
control.

Prevenirea bolii reprezinta strategia de reducere a factorilor de risc

specifici unei maladii Strategia stomatologiei preventive este complexa,
difera de la tara la tara si cuprinde:

profilaxia primara, secundara si tertiara.

Preventia in ortodontie- prevenirea anomaliile dento-maxilare- dezvoltarea

cantitativa, de ritm, de pozitie, de directie a celor trei elemente ale aparatului
dento-maxilar (maxilare, alveole, dinti ) asociate cu tulburari functionale neuro-
musculare, ocluzale si bio-psiho-sociale
Cu toate ca in ortodontie situatia este un pic diferita. Ontogeneza
sistemului dentofacial este determinata de o interactiune complexa dintre un
numar mare de factori etiologici- ereditari si neereditari (de mediu) care pot
determina malocluziile sistemului stomatognat. Malocluziile sunt in
 majoritatea cazurilor de origine multifactoriala. Preventia in ortodontie este
foarte dificila si limitata:

Alimentatia mameic corecta in perioada de dezvoltare embrionara a fatului +

Modul si variatia de alimentare a fautului conform virstei
Insertia frenului buzei superioare – Plastia preventiva pentru a preintimpina
diastema
Frenujl limbii scurt- linguloversia incisivilor inferiori o arcada inferioara scurta
Meziodens - diastema
Macrodontie – ingesuirile dentare, ectopii, incluziuni
Dereglari de respiratie – consultatia preventiva si tratamentul ORL
Deglutie infantila- educarea la timp pentru a preveni inocluzie verticala, proturzie
incisiva

3.Definiti notiunea de dispensarizare. Etapele de dispensarizare.

Definitie: Metoda medicala activa curativo-profilactica individualizata, prin

care se supravegheaza, din initiativa medicului, categorii de persoane
sanatoase – expuse unor factori de risc – sau categorii de persoane bolnave
suferind de anumite afectiuni
Scopurile dispensarizarii sunt urmatoarele:
 mentinerea sanatatii si prevenirea bolii
 depistarea precoce a bolilor
 redobândirea sanatatii
 evitarea complicatiilor
 reducerea consecintelor bolii
 cresterea numarului de ani potentiali de viata câstigati
 scaderea numarului de decese premature
Etapele dispensarizarii:
1. I. Etapa preliminara
2. Consta în selectarea categoriilor de dispensarizabili,selectarea
dispensarizabililor se poate face în functie de anumite criterii:
3. 1) Natura bolii si stadiul evolutiv
4. 2) Vârsta: cu prioritate se dispensarizeaza persoane tinere, în plina
activitate, cu un potential mai mare de refacere si reversibilitate.
5. 3) Profesia: se acorda prioritate categoriilor profesionale care sunt
greu de înlocuit pentru ca exista un numar redus de specialisti în
domeniu si care necesita o pregatire.Selectarea lor în dispensarizare nu
înseamna ca ceilalti bolnavi/sanatosi vor fi abandonati, nesupravegheati,
pentru existând obligativitate unor controale periodice (cel putin odata
pe an) si la solicitare.
6. 4) Posibilitatea de cuprindere în dispensarizare:
7.  pentru medicul de familie – maxim 80-100 persoane
8. pentru medicul specialist – 100-150 persoane
9. II. Etapele propriu-zise
10. Depistare
11. Confirmarea diagnosticului
12. Înregistrarea si luarea în evidenta
13. Întocmirea planului de dispensarizare – recuperare
14. Urmarirea activa
15. Stabilirea eficientei dispensarizarii
16. Scoaterea din evidenta

4.Numiti si descrieti grupele de dispensarizare în stomatologie si

ortodontie.

Tinand seama de fecventa si evolutia anomaliilor in raport cu varsta, de

eficienta mijloacelor de prevenire si curative, de posibilitatile de aplicare,
dispensarizarea stomatologica se va face pe grupe de varsta:

 varsta prenatala- dispensarizarea gravidelor de catre reteaua de obstetrica,

profilaxia nutritionala.
 nou-nascutii- dispensarizarea de catre neurolog, profilaxia nutritionala si a
suptului.
  copiii din primul an de viata- dispensarizarea de catre medicul de familie,
profilaxia nutritionala si functional (supt, masticatie, obiceiuri vicioase).
 copiii intre 3-6 ani- dispensarizarea celor din crese si gradinite de catre
medicul stomatolog, profilaxia functionala, terapia leziunilor dentare si a
unor forme de anomalii incipiente.
copiii intre 6-19 ani- dispensarizarea elevilor de catre stomatolog-asistenta
curativo-profilactica complexa (pedodontica si ortodontica ).

a) Persoane sanatoase

 supuse unor factori de ris

c ereditari (ex. diabet)
din mediu (noxe profesionale)
b) Persoane bolnave
 convalescenta dupa boli acute grave (hepatita acuta virala,
tuberculoza)
 boli cronice


5.Anomaliile dento-maxilare. Definitie. Caracteristica generala.

Anomaliile dento-maxilare sunt tulburari ale aparatului dentomaxilar, asociate cu

tulburari functionale neuro-musculare, ocluzale si psiho-sociale. Desi anomaliile
dento-maxilare (malocluziile) sunt considerate o problema de dezvoltare, putem
afirma caatát ereditatea, cât si factorii de mediu au implicatii importante in acest
proces. Cercetarea cauzei unei anomalii are o importantadeosebita in
diagnosticarea ei, deoarece cunoastera patogeniei permite aplicarea unui tratament
potrivit cazului clinic.
An.D.M. fiind tulburari ale procesului de dezvoltare, se instaleaza insidios, au o
evolutie lenta, iar unele manifestari aparute brusc – in special legate de
fenomenologia evolutiei dentitiei — sint de fapt consecinta unor perturbari
anterioare. Modificari de conformatie si rapoarte
la nivelul diferitelor parti componente ale Ap.D.M. cu consecinte asupra
desfasurarii functiilor se gasesc si în afara anomaliilor dentomaxilare si anumel în:
malformatiile congenitale (cu cea mai mare frecventa se întilnesc despicaturile
labio-maxilo-palatine), care sînt tulburari ale perioadei de organogeneza, precum si
unele sechele rezultate dupa traumatisme sau afectiuni inflamatorii.
Anomaliile dentomaxilare, de cele mai multe ori, sînt rezultatul întrepatrunderii
actiunii unor factori etiologici generali (creditari, neuroendocrini, dismetabolici
etc.) si locali (perturbari în exercitarea functiilor, particularitati ale
comportamentului muscular, obiceiuri vicioase, modificari ale sistemului dentar
etc.).
An.D.M. sint foarte raspîndire si frecventa lor este în crestere. Desi exista deosebiri
in criteriile de apreciere (de diferentiere a variabilitatii
In cadrul normalului, de anomalii) toate studiile statistice scor în evidenta numarul
mare de copii cu An.D.M. Spre exemplificare dam datele unor cercetari personale
pe loturi de copii. La copiii cuprinsi între 3 si 7 ani, 18,49% prezentau modificari
manifeste, ce necesitau instituirea unui tratament de specialitate iar 23,4% aveau
modificari discrete, ce necesitau supraveghere. La copiii de virste intre 7 si 14 ani,
mai mult de jumatate (53,83%) prezentau An.D.M. dintre care la 35,43%
handicapul realizat de anomalie necesita instituirea unui tratament. Frecventa mare
a An.D.M. si variabilitatea manifestarilor se explica: in primul rind prin însasi
complexitatea fenomenologiei dezvoltarii acestui aparat; in al doilta rind prin
pozitia pe care o ocupa, fiind expus atit la actiunea factorilor in temi, cît si la
actiunea a numerosi factori externi; in al treilea rind, da. torita participarii acestui
aparat la desfasurarea mai multor functii, folosind acelasi structuri, ceea ce denota
– pe linga o mare abilitate de adaptare functionala – si posibilitatea aparitiei relativ
usoare a unor particularitati nefavorabile sau chiar dereglari; in al patrulea rind,
datorita alcatuirii sale: Ap.D.M. cuprinde tesuturi diferite ca origine, reactivitate si
aspect foarte important -- termene deosebite de atingere a maturitatii" structurale si
functionale (ex.: oase, dinti, muschi).
Observatii numeroase atesta o interconditionare strinsa intre diferitele elemente
ale Ap.D.M., atių in conditiile dezvoluirii normale cit si in cadrul An.D.M., unde la
acelasi caz clinic se inulnesc de obicei mai multe modificari morfologice si
functionale. Prezenta lor nu este in
timplatoare, intre ele se pot stabili corelatii, pot avea o ctiopatogenie comuna, se
influenteaza reciproc. Rezulta d se poate face un studiu al aprecierilor, pot fi
raportare la tablouri dinice de baza. E posibil sa se stabileasca apoi, care sînt
particularitatile individuale, ceea ce se adauga
sau ceca oc lipseste fata de un tablou clinic cunoscut. Aceasta metoda de abordare
permite o sistematizare a notiunilor, ajuta investigarea dinica indicînd pistele, pe
care trebuie calauzita examinarea si obligi la etapa de sinteza de valorificare a
datelor culese in vederea stabilir
diagnosticului, in instituirea tratamentului, in aprecierea prognosticului. Se creeaza
totodata si cadrul cel mai adecvat pentru întelegerea gradului de interesare a
diferitelor structuri ale Ap.D.M." S-a constatat ca daca se face o analiza complexa
a cazurilor se ajunge la concluzia ca,
in practica, se intilneste un numar relativ limitat de tablouri clinice de baza, a caror
însusire temeinica constituie un ghid pretios in activitatea clinico-terapeutica, iar
cunoasterca fenomenologiei formarii si dezvoltarii Ap.D.M. este necesara pentru
diferentierca normalului de patologic, pentru intelegerea mecanismelor etio-
patogenice pentru stabilirea cailor si scopului terapiei .

6. Numiti si descrieti factorii de baza în cresterea si formarea scheletului

facial.

Cresterea scheletului facial se realizeaza prin proliferarea cartilaginoasa la

nivelul sincondrozelor sau prin proliferarea la nivelul suturilor,iar osificarea este
rezultatul mineralizarii matricei astfel obtinute. Sensul cresterii este perpendicular
pe directia suturilor sau a sincondrozelor .
Cresterea bazei craniului e influentat de factorii genetici si cei metabolici.
Cresterea faciala este influentata de cresterea bazei craniului ,dar,in acelasi timp ,si
de factorii functionali ,scheletul facial fiind de origine desmala.
La aceasta se adauga cresterea periostala ,periostul constituiind o anvelopa cu rol
de crestere ,dezvoltare si modelare aparte ,deosebit de activ la nivelul oaselor
faciale. Acest tip de dezvoltare faciala este influentat in cel mai inalt grad de
factorii functionali si,in special,de activitatea musculara.
1. Factori genetici-ereditari. Factorii genetici sunt responsabili de
diferentierile constitutionale individuale imprimate în procesul de conceptie

2. Factori endocrini Dupa nastere rolul glandelor endocrine este mai

demonstrativa. Hormonul somatotrop actioneaza asupra cartilajelor de crestere prin
intermediul somatomedinei. El are un rol fundamental asupra condrogenezei.
Alaturi de hipofiza, tiroida si epiflza actioneaza în toate perioadele copilariei.
Hormonii tiroidieni predomina asupra osteogenezei si asupra condrocitului.

3. Factorii interni ai patologieidiferite afectiuni cronice digestive, expresie a

unor: insuficiente, tulburari de digestie sau de absorbtie (mucoviscidoza,
steatoreea, sindrom de malabsorbtie, diaree prin intoleranta) sunt cauze de frânare
ale cresterii si dezvoltarii

4. Factorii exogeni. rolul factorului alimentar este esential - atât calitativ cât
si cantitativ (lipide si glucide în principal au rol 7 energetic; proteinele sunt
predominant substante plastice). lipsa din ratia alimentara a unor factori esentiali
nesintetizati (aminoacizi esentiali, acidul linoleic, vitamine) au consecinte grave
asupra cresterii.

4.a. Factorii de mediu. detin de asemenea un rol important, fiind recunoscuta

influenta exercitata în timp asupra cresterii si pubertatii: geografici, dar mai ales
de clima calda si temperata factorii naturali (aerul, soarele, lumina, apa) ,
activitatea fizica si gimnastica, sportul influenteaza favorabil asupra dezvoltarii
armonioase a copilului. microclimatul familial, îngrijirile igienice mediul social,
regimul instructiv-educativ au acelasi rol pozitiv. cei emotivi si psihologici au
influenta favorabila

7.Preventia anomaliilor dento-maxilare. Definitie. Caracteristica generala.

Anomaliile dento-maxilare sunt considerate tulburari in cresterea si dezvoltarea

aparatului dento-maxilar, sub actiunea diversilor factori etiologici (regionali, locali
si functionali). Acestea determina tulburari functionale, care produc modificari
anatomice si aparitia manifestarilor clinice ale anomaliei.
Profilaxia anomaliilor dento-maxilare implica un ansamblu de masuri de
depistare si inlaturare a factorilor cauzali si conditionali, ce ar putea determina
aparitia acestor modificari.
Este necesara aplicarea masurilor de profilaxie cit mai timpuriu, inca din
perioada de gravitate, atunci cind se formeaza, se diferentiaza si se dezvolta
aparatul dento-maxilar la fat.
Preventia in ortodontie- prevenirea anomaliile dento-maxilare- dezvoltarea
cantitativa, de ritm, de pozitie, de directie a celor trei elemente ale aparatului
dento-maxilar (maxilare, alveole, dinti ) asociate cu tulburari functionale neuro-
musculare, ocluzale si bio-psiho-sociale
Cu toate ca in ortodontie situatia este un pic diferita. Ontogeneza
sistemului dentofacial este determinata de o interactiune complexa dintre un
numar mare de factori etiologici- ereditari si neereditari (de mediu) care pot
determina malocluziile sistemului stomatognat. Malocluziile sunt in
majoritatea cazurilor de origine multifactoriala.

Preventia in ortodontie este foarte dificila si limitata:

Alimentatia mameic corecta in perioada de dezvoltare embrionara a fatului +
Modul si variatia de alimentare a fautului conform virstei
Insertia frenului buzei superioare – Plastia preventiva pentru a preintimpina
diastema
Frenujl limbii scurt- linguloversia incisivilor inferiori o arcada inferioara scurta
Meziodens - diastema
Macrodontie – ingesuirile dentare, ectopii, incluziuni
Dereglari de respiratie – consultatia preventiva si tratamentul ORL
Deglutie infantila- educarea la timp pentru a preveni inocluzie verticala, proturzie
incisiva

8. Dezvoltarea ontogenetica a aparatului dento-maxilar.

Perioade si termeni.
Aparatul dento-maxilar sau ADM este un ansamblu de tesuturi care
constituie prima portiune de import al materiei. Aparatul dento-maxilar este
compus din: oasele maxilare, arcadele dentare, articulatia temporo-
mandibulara, muschii mobilizatori ai mandibulei, muschii oro-faciali (muschii
mimicii), limba, glandele salivare, mucoasa cavitatii bucale, tegumentele
regiunii crevico-faciale.

Ontogenia aparatului dento-maxilar (dezvoltarea de la celula ou până la moarte)

cuprinde 3 etape, fiecare cu particularitățile sale, dependente de influența factorilor
ce intervin în procesul evolutiv.

Etapele ontogenetice ale aparatului dento-maxilar:

Organogeneza – 0 - 12 săptămâni intrauterine, care include:

○ stadiul de ou sau zigot (0 - 2 săptămâni intrauterine);

○ perioada embrionară propriu-zisă (2 - 12 săptămâni intrauterine).

Morfogeneza – 4 luni intrauterine - 16 ani postnatal, care include:

○ perioada intrauterină (4 luni – naștere);

○ perioada postnatală (naștere – 16 - 21 ani).

Modelarea – de la 16 ani până la moarte.

9. Profilaxia prenatala a anomaliilor dento-maxilare.

Descriere generala. Masuri si realizare.
 Profilaxia anomaliilor dento-maxilare implica un ansamblu de masuri de
depistare si inlaturare a factorilor cauzali si conditionali, ce ar putea
determina aparitia acestor modificari.
Este necesara aplicarea masurilor de profilaxie cit mai timpuriu, inca din
perioada de gravitate, atunci cind se formeaza, se diferentiaza si se dezvolta
aparatul dento-maxilar la fat.
Anomaliile dento-maxilare sunt considerate tulburari in cresterea si
dezvoltarea aparatului dento-maxilar, sub actiunea diversilor factori etiologici
(regionali, locali si functionali). Acestea determina tulburari functionale, care
produc modificari anatomice si aparitia manifestarilor clinice ale anomaliei.

Profilaxia prenatala se adreseaza femeii gravide, pentru a se crea conditii

optime de dezvoltare normala fatului.
In acest scop se recomanda:
-Investigarea mostenirii genetice pe care viitoarea mama o cedeaza
copilului, a bolilor ereditare prezente la membrii familiei.

-O alimentatie complexa, rationala in care sa predomine alimentele lacto-

vegetariene bogate in vitamine si saruri minerale.

-Un echilibru neuro-endocrin cu inlaturarea tuturor cauzelor care ar putea

afecta dezvoltarea normala a fatului (boli distrofiante, boli infecto-
contagioase, cornice, intoxicatii).

-O nastere cat mai naturala, evitarea traumatismului facial facial determinat

de forceps
Asigurarea unor conditii optime de viata si de munca, evitarea stresului fizic
si psihic, se iau in vedere: evitarea mediilor de munca cu risc de toxicitate,
cu izotopi radioactive, raze X, evitarea traumelor fizice, evitarea consumului
de medicamente (cind aceasta se impune,se va efectua numai sub
supravegherea medicului),la fel si evitarea fumatului, consumului de alcool,
care se constituie factori de risc majori pentru embrion si fat

10. Actiuni de evitare a abuzului de medicamente si noxe chimice in

contextul dezvoltarii armonioase a aparatului dento-maxilar.

Alcoolul
Influența alcoolului asupra fătului a fost cercetată din plin. Etanolul pătrunde cu
ușurință prin placentă în sângele copilului generând malformații congenitale.
Anomalii faciale, microcefalie (subdezvoltare a creierului), subdezvoltare fizică,
anomalii ale organelor - asta e ceea ce amenință consumul de alcool, mai ales în
primul trimestru de sarcină.
Fumatul
Fumul de țigară conține monoxid de carbon, care reacționează cu hemoglobina și,
în timpul schimbului de gaze, înlocuiește o parte a oxigenului. În rezultat, atât
mama cât și fătul suferă de insuficiență de oxigen. Hipoxia intrauterină poate
genera întârzieri în dezvoltare, probleme legate de sistemul cardio-vascular,
imunitate scăzută. Fumatul în timpul sarcinii poate provoca desprinderea
placentei, decolorare sarcinii si chiar nașterea prematura. Nicotina, de asemenea,
poate influența psihicul viitorului copil.
Cafeaua
Se consideră că excesul de cafeină duce la suprasolicitarea sistemului cardio-
vascular atât a mamei cât și a fătului, trezește sentimentul de neliniște și poate
provoca chiar avort spontan și naștere prematură. Însă, trebuie să menționăm că
acest risc există dacă gravida consumă mai multe de 3 cafele expres în zi. Pentru
femeile cu tensiunea mărită, cafeaua în general este contraindicată
Medicamentele

În prospectul preparatelor medicamentoase întotdeauna este indicat dacă sunt

sau nu contraindicate gravidelor. Dacă nu se menționează acest lucru ar fi mai
bine să consultați medicul. În timpul sarcinii sunt interzise picăturile nazale
vasoconstrictoare, ambroxol, ambrobene, aspirina, unele antibiotice, și altele.

Cauzele nocive care vor acționa în perioada de organogeneză vor produce devieri
mari de la conformarea organelor (malformații congenitale) cu lipsa sau apariția
supranumerică a unor organe, uneori incompatibile cu viabilitatea fătului sau a
copilului.
Cauzele nocive care acționează în perioada de morfogeneză vor determina, ca
regulă, modificări morfologice și structurale ale organelor și aparatelor, asociate
cu tulburări funcționale (distrofii dentare, anomalii de formă a dinților și a
maxilarelor, ocluzii deschise etc.).

11.Actiuni de profilaxie a anomaliilor dento-maxilare în actul si

momentul nasterii.

Problemele si complicațiile ce pot apărea în timpul nașterii sunt

evenimente des întâlnite, însă nu toate prezintă un pericol important dacă
sunt tratate la timp. Este important pentru mamă să cunoască toate
problemele ce ar putea apărea, pentru a putea reacționa potrivit și a privi
situațiile cu calm, pentru a evita panica și stresul.

Unele complicații sau probleme la naștere pot fi evitate sau măcar reduse
ca risc dacă aveți o îngrijire prenatală potrivită, însă altele sunt mai greu de
prezis și de prevenit.

MOMENTUL NAŞTERII reprezintă un pas critic pentru copil prin aceea că

el trece dintr-un mediu de viață în altul și prin traumatismul pe care îl
reprezintă naşterea în sine. Evitarea travaliului prelungit, a aplicărilor de
forceps, a tracțiunilor şi presiunilor puternice au dus la scăderea anomaliilor
produse prin dezechilibre musculare şi prin afectarea centrilor de creştere.
Unele anomalii dento-maxilare cu caracter ereditar pot fi diagnosticate
chiar de la naştere, ca, de exemplu, ocluzia adâncă ereditară (Korkhaus).
Ea trebuie să fie în atenția permanentă a medicului ortodont, care
etichetează, supraveghează, înlătură factorii care ar putea duce la
agravare și stabileşte momentul optim al intervenției terapeutice

La naştere - aplicarea forcepsului pe zonele cefalică şi auriculo-mandibulară

determină uneori contuzii, luxaţii ale mandibulei, cu interesarea zonelor de
creştere şi tulburări în dezvoltarea zonelor afectate (anchiloză temporo-
mandibulară cu profil de pasăre).
Necunoasterea suficienta a instrumentului si manuirea defectuoasa pot duce la
complicatii in timpul nasterii. Aceste complicatii sunt insa relativ usoare si destul
de rare. Pot fi de natura taieturilor sau ranilor usoare pe corpul copilului si al
mamei, ruperea vaginului sau epiziotomia, ruperea peretului rectal, paralizie
faciala in cazul copilului si acumulari de sange intre osul cranian si tesutul ce-l
acopera. In cazuri extrem de rare, forcepsul poate duce chiar la fracturi de craniu.
Folosirea forcepsului la nastere poate rani copilul, cateodata pentru totdeauna.
Pentru manuirea forcepsului este implicata intotdeauna o anumita forta, astfel ca
riscul de complicatii este inerent. In cazul copilului, aceste complicatii constau in
vatamarea nervilor faciali, fracturi craniene si paralizii cerebrale.
Cele mai grave riscuri implicate de folosirea forcepsului la nastere sunt in cazul
lezarii nervilor faciali si al paraliziilor cerebrale. In ceea ce priveste nervii faciali,
pot aparea asimetrii faciale permanente, vizibile in mod special atunci cand
copilul rade sau plange. Paralizia cerebrala se dezvolta odata cu aparitia daunelor
asupra creierului mare, rezultand in dificultati de motricitate. Desi este o
dereglare non-progresiva, ceea ce inseamna ca nu evolueaza odata cu varsta, nu
exista un leac cunoscut pentru vindecarea ei. Cauzele exacte nu se cunosc, insa
este intotdeauna legata de traumele suferite la nastere, incluzand folosirea
forcepsului, precum si hipoxia, nasterea prematura, nasterile multiple si anumite
infectii ale mamei inainte si in timpul nasterii.

12. Profilaxia postnatala a anomaliilor dento-maxilare. Descriere

generala.

Profilaxia postnatală se adresează sugarului, preşcolarului şi copilului şcolar,

se face diferenţiat în funcţie de vârstă şi de factorii care, în diverse perioade,
pot acţiona asupra aparatului dento-maxilar. Se urmăreşte realizarea unei
stări de normalitate, în care să existe o concordanţă deplină m'orfo-
funcţională între elementele componente ale aparatului dento-maxilar,
aceasta fiind rezultatul unui proces de modelare continuă în legătură directă
cu dezvoltarea generală somatică.
Se are în vedere combaterea factorilor generali, locali sau funcţionali, care
prin prezenţa lor pot crea condiţii favorabile pentru manifestarea clinică a
anomaliei.

PROFILAXIA POSTNATALĂ. După naştere, medicul stomatolog cooperează strâns

cu mama şi cu medicul pediatru. Direcțiile de acțiune vizează: obtinerea şi
menținerea echilibrului între bazele osoase maxilare, dezvoltarea echilibrată a
grupelor musculare (cu consecințe în unitățile scheletale), profilaxia îmbolnăvirilor
mucoasei orale, asigurarea unul aport alimentar corespunzător în vederea
dezvoltării echilibrate a structurilor osoase, musculare şi dentare.

Prevenția dezechilibrelor maxilo-faciale se realizează, în primul rând, prin

alimentația naturală a copilului (suptul la sân) care asigură reglarea relațiilor
spațiale intermaxilare. Prin actul suptului se obține prima mezializare de
mandibulă, producându-se astfel reglarea relației centrice. Au loc, de asemenea, o
dezvoltare echilibrată a câmpurilor musculare intra şi extraorale, dezvoltarea și
desfăşurarea normală a maturizării funcțiilor de bază ale aparatului dento-
maxilar, dezvoltarea echilibrată generalā fizică (Ilaptele matern nu poate fi
echivalat de nici un înlocuitor) şi psihică a copilului (mediul de siguranță şi
protecție îl conferă numai mama).

Dar medicul trebuie să acționeze pentru prevenirea anomaliilor dento- maxilare,

în condițiile pe care viața le impune. Integrarea mamei în câmpul muncii nu
permite asigurarea unei alimentații naturale pe o durată mai lungă de timp. Deci,
realitatea determină, uneori, trecerea la alimentația de tip mixt sau artificială. În
condițiile alimentației artificiale, trebuie avută în vedere utilizarea unor
dispozitive a căror acțiune să se apropie cât mai mult de condițiile alimentației
naturale. În privinţa formelor tetinelor, acestea trebuie să reproducă forma
mamelonului.

În cursul alimentației, copilul va fi asistat de către o persoană care-l ține într-o

poziție adecvată. Recipientul cu lapte este tinut în mână pe tot parcursul suptului.
Se evită, astfel, presiunile exercitate de greutatea sticlei asupra mentonului.
Durata suptului va fi apropiata de cea a alimentației naturale, de 15-20 minute
(Klink-Heckmann şi Igiena orală a sugarului va fi efectuată de către mamă prin
badijonări cu ceai de muşețel uşor alcalinizat. In jurul vârstei de 6 luni, are loc
erupția dinților care, în general, se desfășoară fără a ridica probleme, cu excepția
unor mici accidente la erupția caninilor.

13. Actiuni de profilaxie postnatala a anomaliilor dento-maxilare.

Mama trebuie instruită asupra rolului alimentației corecte a copilului şi a modului

de realizare a igienei orale în această etapă. În perioada de la 2-6 ani, regulile de
igienă trebuie să fie însuşite treptat de către copil prin crearea de deprinderi
adecvate. Astfel, acesta va fi conştientizat, creându-se motivația necesară, prin
puterea exemplului părinților şi al familiei, pentru actul de igienă orală.
Deprinderile ce urmează să fie formate au în vedere utilizarea corectă a trusei de
igienă orală personală, timpul şi durata acestui act. În această perioadă, medicul
acționează prin asistenta de profilaxie, familie, educatori.

În perioada dentiției temporare, în afară de igiena orală, se are în vedere

formarea deprinderilor de profilaxie nutrițională și funcțională. Dirijarea
alimentației către alimentele cu duritate mai mare, consumul de legume şi fructe
proaspete vor impune un act o activitate musculară crescută, care va asigura
echilibrul între grupele antagoniste, cu masticator viguros, cu efecte bune asupra
structurilor scheletale. În astfel de condiții se realizează actul de atriție dentară,
care va permite a doua mezializare de ocluzie şi va asigura libertatea mişcărilor
echilibrate ale mandibulei.

Profilaxia funcțională se concretizează prin actiuni de combatere a obiceiurilor

vicioase, ca: respirația orală, sugerea degetului, deglutiția de tip infantil. Aceasta
din urmă este considerata de Straube o consecinta directa a utiliezarii unei tetine
neaadecvate in alimentatia artificiala. De asemenea, se vor combate atitudinlle
posturale inadecvate, prin grija pentru o poziție corectă a corpului în timpul
activităților şi al repausului.

Controlul stomatologic sistematic trebuie să devină o practică obişnultă începând

de la 2-3 ani. Controlul se repetă la fiecare 6 luni, fără ca acesta să impună o
terapie ortodontică. Prima vizită la cabinet, prin climatul psiho-protectiv pe care
trebuie să-l ofere, va asigura cooperarea cu micul pacient și integrarea lui în
instituția sanitară. Pe de altă parte, cu această ocazie, se informează părinți în
legătură cu dezvoltarea copilului şi problemele legate de aceste procese,
reclamându-se astfel sprijinul lor.

Examenul clinic implică: estimarea echilibrului facial, starea de sănătate odontală

și parodontală, relația dento-alveolară, atriția dentară, ocluzia dentară în statică şi
dinamică, activitatea musculară, starea de sănătate a A.T.M. La necesitate,
examenul clinic trebuie completat cu modele de studiu și radiografii. Modelele de
studiu sunt mārturii în timp ale evoluției şi permit aprecieri obiective asupra
dezvoltării arcadei dento-alveolare şi a ocluziei dentare. Radiografiile permit o
obiectivare a observațiilor clinice şi completează modelele de studiu prin
informatii privind starea maxilarelor si a dintilor. Informații cu privire la relația
dento-maxilară se pot obține printr-o radiografie panoramică care ne oferă
ansamblul. Suficiente date pot fi constatate şi după radiografiile retrodentare
seriate. În condiția unei evoluții normale, este suficientă efectuarea unei
radiografii panoramice o dată la 2 ani (Graber), dar, în cazurile în care se
surprinde instalarea unei anomalii dento-maxilare, se face controlul radiologic
anual. Sarcina fundamentală a unei stomatologii preventive de calitate, care să
corespundă pe deplin cerințelor ortodonției preventive, este de a asigura starea
de sănătate odontală, prin igiena orală şi nutrițională, fluori- zarea, sigilarea
şanțurilor şi a gropitelor şi profilaxia funcțională.

Combaterea obiceiurilor vicioase, a pozițiilor posturale defectuoase și a

disfuncțiilor este una din problemele către care trebuie să-şi canalizeze eforturile
întreaga echipă: asistenta de profilaxie, familia şi educatorii. Îndepărtarea acestor
practici se va face cu măsuri şi mijloace specifice fiecărui copil, evitându-se stresul
psihic și fizic. După combaterea unui obicei vicios, pacientul trebuie strict
supravegheat o perioadă de timp, fiindcă vechea deprindere poate fi înlocuită cu
o alta. De exemplu, sugerea degetului este înlocuită prin sugerea buzei, iar
anomalia rezultată din practicarea celui de-al doilea obicei poate fi mai gravă,
evident datoritā faptului că de multe ori nu este depistată la timp. O atenție
deosebită se va acorda menținerii integritätii funcției de masticatie, realizări
atriției, ce vor conduce la dezvoltarea echilibrată a aparatului dento-maxilar, la
profilaxia inhibitorilor dezvoltării ocluziei dentare echilibrate (absența contactelor
şi a interferențelor ocluzale).
14. Rolul alimentatiei naturale a copilului sugar în dezvoltarea și
formarea aparatului dento-maxilar
Suptul la sinul mamei are un rol deosebit in evolutia normala a aparatului
dento-maxilar, asigura stabilitatea unui echilibru al musculaturii faciale, o
tonifiere a acesteia, propulsia mandibulei necesara dezvoltarii sale.
Laptele matern asigura in conditii optime principii alimentare usor de
asimilat si in proportii corespunzatoare, saruri minerale si vitamine in
cantitati suficiente.
In timpul suptului se realizeaza un raport cap la cap al crestelor alveolare
in regiunea frontala, premiza pentru stabilirea unui raport de acoperire
normal al incisivelor.

Daca alimentatia se face artificial cu ajutorul biberonului se produce un

dezechilibru muscular labio-genio-lingual cu repercusiuni asupra dezvoltarii
directionale ale arcadiilor alviolare.

De aceea hranirea cu biberonul trebuie sa se adapteze in asa fel incat sa

se apropie sub aspect functional de alimentatia naturala. In aceste conditii suptul
natural este suficient pina la 8 saptamini.

Majoritatea autorilor recomanda tetinele Nuk, care imita, din punct de

vedere anatomic si functional la suprafata lor superioara palatul si la cea
inferioara partea linguala a mandibulei.
Grasser aplica la biberonul sau o parte sub forma de mamelon din cauciuc
plin, moale, pentru a-i da o mare rezistenta contra comprimarii.
Se poate utilize dispozitivul Davis si Dunn care se foloseste o pelota
metalica, ce se sprijina pe buza superioara in timpul alimentatiei

Pelota poate fi indepartata sau apropiata de buza printr-o tija fixate de un inel pe
sticla, astfel incit copilul trebuie sa deplaseze mandibula pentru a fixa biberonul.

!!!Vezi intrebarea 13!!!

15. Terapia medicala generala in contextul profilaxiei postnatale a

anomaliilor dento-maxilare.

Se adreseaza sugarului in plina dezvoltare, urmarind pastrarea sau

marirea rezistentei organismului. Se vor combate acele boli care isi pot lasa
amprenta asupra dezvoltarii ulterioare a aparatului dento-maxilar.
 In colaborare cu medical pediatru vor combate bolile carentiale: rahitismul
(prin administrarea vit. D3),bolile digestive (dispepsiile), infecto-
contagioase, virotice, bolile cornice.
Stomatologul are datoria sa colaboreze cu medical endocrinolog in
tratamentul unor disendocrinii ce se pot insoti de tulburari generale ale
cresterii (hiper- sau hipopituitarism, hipotiroidie, pubertate precoce).
Medicatia diversa suplineste deficientele de alimentatie si sinteza ale
organismului in dezechilibru. Se pot administra vitamine, saruri minerale,
tonice generale.
Se introduce in alimentatia copilului preparate de calciu si fosfor, care
stimuleaza calcificarea si cresterea oaselor. Vor fi administrate de 3 ori pe
saptamina, o perioada de 3 saptami urmata de o pauza de 6 saptamini.

16. Asigurarea desfasurarii functiilor aparatului dento-maxilar și rolul lor

in dezvoltare si formarea aparatului dento-maxilar.

Aparatul dento maxilar indeplinește funcții esențiale vieții,în modul acesta se modelează și se
definitivează în procesul complex al creșterii și dezvoltării masivului maxilo-facial.

Funcțiile principale ale aparatului dento-maxilar sunt asigurate prin mișcările ritmice ale
mandibulei,maxilei,buzelor,mușchilor mimici,deprinse în cursul ontogenezei și coordonate neuro-
muscular și în alta parte automatizate. Corelaţia formă-funcţie-structură pe tot parcursul vieţii
individului are un rol important în procesul etiologic al anomaliei ocluzale. Dacă funcţia poate
influenţa creşterea maxilarelor, atunci modificarea funcţiei poate cauza anomalia dento-maxilară.
Aceste funcții la rîndul lor stimulează dezvoltarea normală a maxilarelor și modelează forma lor în
vederea adaptării la condițiile de mediu. ţiunii combinate a factorului constituţional şi a factorului
funcţional.

Desfăşurarea funcţiilor

In timpul activităţilor cât şi în starea de repaus, realizarea unui echilibru între musculatura exo-
şi endoorală este un lucru esenţial. Prezenţa unor dezechilibre, a unor presiuni anormale poate să
determine compresiuni la nivelul arcadelor cu tulburări de creştere direcţională a acestora, însoţite
de modificări de poziţie a dinţilor.

Respiraţia, masticaţia, deglutiţia, fonaţia şi'mimica au contribuit şi contribuie continuu la

modelarea aparatului dento-maxilar prin mişcările ritmice ale mandibulei sub acţiunea muşchilor.

Toate aceste ' funcţii stimulează dezvoltarea muşchilor, a maxilarelor, modelează forma .lor
pentru, adaptarea la mediul extern. Se produc simultan o serie de forţe de presiune, tracţiune cu
răsunet asupra restructurării arhitecturii craniului visceral.Pot să apară însă o serie de tulburări
funcţionale caracterizate prin: modificarea tonuşufui muscular în stare de repaus (hipotonie a
musculaturii orbicularului),' modificări ale contracţiilor ritmice ale diverselor chingi musculare care
duc Ia dezechilibru pe arcade şi dinţi.

Aceste tulburări funcţionale pot apare în cadrul disfuncţiiior sau datorită obiceiurilor vicioase. în
asemenea situaţii vom aplica o terapie funcţională a cărei acţiune se bazează pe stimularea forţelor
musculare şi pe suprimarea cauzelor care împiedică vindecarea. Această metodă caută să modeleze
morfologia aparatului dento-maxiiar pe baza unor exerciţii funcţionale.
 In terapia funcţională sunt trei posibilităţi-importante de acţiune:

♦ antrenamentul muscular sau mioterapie;

♦ reeducarea funcţională;

♦ combaterea obiceiurilor vicioase.

17.Rolul integritatii arcadelor dentare in profilaxia postnatala a anomaliilor

dento-maxilare.
In perioada 4-6 ani apar tremele si diastemele, se produce abraziunea patologica a cuspizilor dintilor
temporari, pregatind terenul pentru cea de-a doua mezializare a mandibulei. Abraziunea fiziologica a
dintilor temporari in timpul activitatii masticatorii asigura libertatea miscarilor mandibulei in toate
sensurile, in mod special permite realizarea celei de a doua mezializari a mandibulei.
Persistenta cuspizilor impiedica deplasarea meziala a mandibulei si franeaza dezvoltarea ei in sens
sagital (retrognatie functionala). Aceste , două poziţii ale mandibulei .influenţează aparatul dento-
maxilar în plină dezvoltare, modificând ocluzia articulaţiei temporo- mandibulare, structura .şi.forma
o.aselor, precum şi musculatura facială.
Masuri de profilaxie:
-Regim alimentar de consistenta dura.
-Masticatie eficienta prin utilizrea dintilor si a muschilor.
-Slefuirea esalonata in mai multe sedinte a cuspizilor.
-Inaltarea grupului lateral prin gutiere din acrilat, cand avem asociata o supraacoperire frontala.

Este deosebit de important ca această corectare morfologică să fie urmată de o corectare

funcţională, în acest fel se creează condiţii favorabile pentru autoreglare.
Integritatea dentiţiei temporare poate fi alterată prin procese carioase şi prin exfolierea precoce
a dinţilor sau extracţia lor prematură, adică înainte de perioada normală de înlocuire.
Pierderea prematură a dinţilor temporari are răsunet asupra dezvoltării aparatului dento-
maxilar prin lipsa stimulului funcţional şi prin complicaţiile pe care le produc.
Pierderea prematura a dintilor temporari are o influenta negative asupra dezvoltarii aparatului
dento-maxilar, manifestindu-se prin:
- incetinirea ritmului de crestere a maxilarului;
- deplasarea dintilor vecini bresei;
- extruzia dintilor antagonisti impreuna cu rebordul alveolar.
Mentinatoare de spatiu:
- fixe - mobile
Fiecare caz clinic trebuie individualizat ţinând cont de felul dintelui pierdut, vârsta pacientului, de stadiul
de dezvoltare şi tendinţa de dezvoltare a dentiţiei, de rezultatul examenului radiografie.
Cerintele unui mentinator de spatiu:
-SA ASIGURE SPATIUL NECESAR PENTRU ERUPTIA DINTILOR PERMANENTI;
-SA IMPIEDICE EGRESIUNEA DINTILOR ANTAGONISTI;
-SA NU IMPIEDICE CRESTEREA ARCADELOR ALVEOLARE;
-SA RESTABILEASCA FUNCTIILE PERTURBATE
Mentinatoarele de spatii fixe sunt confectionate din metal, iar dintii care delimiteaza bresa servesc ca
stalpi pentru ancorare. Ancorarea se poate face co ajutorul coroanelor sau inelelor metalice situate pe
dintele distal. La acesa e sudat in extensie meziala un dispozitiv de sarma cu rol sa stabilizeze in sens
mezio-distal spatiul edentat. Tipurile sunt variate dupa autori si au avantajul ca sunt simple, ieftine, nu
impiedica eruptia dintilor permanenti si permit mobilitatea fiziologica a dintilor in raport cu cresterea
maxilarelor. Dezavantajele lor sunt: nu permit indeplinirea functiei masticatorii si favorizeaza local
aparitia cariei dentare.

18.Afectiunile ereditare si impactul lor asupra aparatului dento-maxilar.

Ereditatea factoirii genetici normali-înţelegerea proceselor de transmitere ereditară prezintă dificultăţi

prin importanţa garniturii cromosomiale, la care realitatea genetică este diferită în funcţie de individ şi la
care se adaugă influenţa activă a condiţiilor de mediu,ce modifică mfluenţa selectivă!
Influenţa genetică asupra dezvoltării oaselor complexului cranio-facial Pot fi interesate structurile bazei
craniului, : ale maxilarelor, orientarea diferitelor planuri de - referinţă," articularea ..diverselor piese
osoase între eie şi a ansamblului cranio-facial. Determinarea formelor anatomice este supusă
variabilităţii, . iar influenţa, genetică este preponderentă.
Disarmonia dento-maxilară-, prognaţiile, retrognaţiile maxilare şi mandibulare, hipoplaziile sau aplaziiie
parţiale, ale maxilarelor sunt legate direct de o etiologie ereditară.

Rolul eredităţii în apariţia unor anomalii dentare a fost pus în evidenţă prin:

♦mărimea şi forma, dinţilor;

♦numărul (anodenţie, dinţi supranumerari);

♦mineralizarea;:

♦poziţia mugurilor şi direcţia erupţiei lor;

♦dispoziţia dinţilor în dentiţia mixtă;

♦forma arcadelor dentare;

♦similitudinea malocluziilor(diasteme, înghesuiri, supraocluzii,rotaţii)

Se poate preciza acţiunea exactă a factorilor ereditari asupra morfogenezei cranio-faciale, cu

interesarea:

♦ţesuturilor osoase; • - '

♦cartilajelor de creştere;

♦dinţilor şi arcadelor dentare;

♦sistemului neuro-musculâr;

♦ţesuturilor moi.
 19.Definiti notiunea de aberatie cromozomiala. Clasificarea aberatiilor
cromozomiale.
O aberatie cromozomiala reprezinta o anomalie privind lipsa, neregularitatea sau surplusul unei
portiuni din AND-ulcromozomial, putand fi determinate de unnumar atipic de cromozomi sau de o
anomalie structural in unul sau mai multi cromozomi.
Principalele anomalii cromozomiale sunt: cele congenitale ce apar din cauza unei repartitii
defectuoase cromozomiale in timpul formarii ovulului sau spermatozoidului sau in cursul primelor etape
de diviziune ale ovulului fecundat si cele dobandite ce constituie anomalii provocate de diferiti factori
interni sau externi (poluare, expunere la anumite substante).
Clasificarea aberatiilor cromozomiale
Anomalii cromozomiale numerice
★ Poliploidii (± unul sau mai multeseturi haploide complete de cromozomi
★ Aneuploidii (± unul sau mai multi cromozomi:
–monosomii, trisomii, polisomii)
–pot fi complete/partiale Clasificarea aberatiilor cromozomiale
Dupa numarul de celule afectate:
★ Anomalii cromozomiale omogene
★ Anomalii cromozomiale in mozaic
Dupa tipul de cromozomi afectati:
★ Anomalii cromozomiale autozomale

★ Anomalii cromozomiale gonozomale

20.Sindromul Langdon Down. Epidemiologie, manifestari clinice în teritoriull

oro-maxilo-facial.

- trisomia 21 sindromul down ( face smongloid, fata rotunda, plata; microstomie; macroglosie cu aspect
de limba geografica; micognatie, dezvoltare mandibulara insuficienta cu un aspect de hipogenezie a
fetei in etajele inferior si mijlociu; bolta ogivala.)

La nivelul dintilor se manifesta sub anomalii dentare de numar, volum, forma (ocluzie inversa, boala
paradontala, perturbari in eruptive dentara)

Aspect facial în sindromul Down

întâlnim deficit în dezvoltarea bazei craniului, care determină microretrognaţie superioară cu

ociuzie'.înversă frontală sau totală şi o endoinfragnaţie superioară, cu inocluzie verticală şi palat ogival.
Anomaliile dentare izolate de număr, formă; volum sunt frecvente. Erupţia dentară este întârziată şi .
există ün ‘deficit, important de creştere a rădăcinilor dentare. Este prezentă macroglosia cu plicaturarea
accentuată a feţei dorsale a limbii care poate să determine prognaţie mandibulară funcţională şi
proalveolodenţie inferioară'cu ocluzie inversă frontală. Igiena orală deficitară, lipsa penajului determină
explozii de carii dentare şi gingivite marginale.

Factori de risc:
Cercetatorii considera ca femeile mai in varsta au un risc mai mare de a naste un copil cu sindromul
Down decat cele mai tinere.
 Chiar daca la femeile de peste 35 de ani se inregistreaza doar 15% dintre nasterile totale in SUA, 40%
dintre copiii cu sindromul Down sunt nascuti de femeile de peste 35 de ani.
Riscul de a naste un copil cu sindromul Down in functie de varsta, conform National Institute of Child
Health and Human Development:
● O nastere la varsta de 25 de ani are procentul de risc 1 la 1300 de sarcini
● La 30 de ani-1 la 900
● La 35 de ani-1 la 350
● La 42 de ani-1 la 55
● La 49 de ani-1 din 25
Manifestari in teritoriul OMF
-sunt prezente o serie de modificări la nivel dentar (edentații, anodonții, malpoziții, protruziii, mobilitate
anormală)
-În ceea ce privește forma mandibulei, la persoanele cu SD, aceasta este hipoplazică, dar datorită
modificărilor care apar la nivelul bazei craniului , ea prezintă un anumit grad de prognatism;
-Majoritatea persoanelor cu SD prezintă macroglosie , dar aceasta este secundară deoarece mărimea
limbii este normală, dar apare mărită de volum în raport cu maxilarele hipoplazice. Macroglosia
determină protruzia dentară inferioară și influențează dezvoltarea mandibulară.
microcefalie ;
-brahicefalie cu occiput aplatizat (plagiocefalie)
-maxilarul ingust
-cavitatea bucala mica
-limba are aspect tipic scrotal
-proemina in afara cavitatii bucale

21.Sindromul Klinefelter. Manifestari clinice în regiunea oro-maxilo-faciala.

Sindromul Klinefelter (canotip 47xxy) este o afecțiune genetică întâlnită la bărbați, aceștia având un
cromozom X suplimentar. Cel mai comun semn al sindromului Klinefelter este infertilitatea. Sindromul
Klinefelter mai este întâlnit și sub denumirea de trisomia XXY dau disgenezia tubilor seminiferi. Alteori,
sindromul Klinefelter interferă cu vorbirea, învățarea și dezvoltarea.

în dezvoltarea aparatului dento-maxilar se observă.un prognatism mandibular anatomic, cu

ocluzie inversă frontală sau totală.şi supraocluzie frontală. Aceasta se datoreşte dezvoltării în exces a
condilului mandibular.

Băieții cu sindrom Klinefelter pot avea toate sau doar unele dintre următoarele semne fizice: un corp
mai înalt, mai puțin musculos decât alți băieți de vârsta lor-șolduri mai largi, picioare și brațe mai lungi
-sâni mai mari (ginecomastie)
-oase mai fragile
-un nivel de energie mai scăzut
-penisul și testiculele mai mici
-mai puțin păr facial și corporal după pubertate

Băieții cu sindrom Klinefelter pot avea dificultăți în vorbire, citire, scriere și păstrarea atenției. Ei tind să
fie liniștiți, timizi și mai rezervați sau mai sensibili decât ceilalți. Unii băieți cu sindrom Klinefelter sunt
mai puțin interesați de activități sportive sau fizice, din această cauză pot simți că nu se încadrează în
colectiv și nu au încredere în sine. Dar, ca bărbați, majoritatea au prietenii și relații normale.
 22.Sindromul Turner. Manifestarile clinice în regiunea oro-maxilo-faciala.
Sindromul Turner (cariotip 45X) este o afecțiune cromozomială legată de cromozomul X care afectează
doar sexul feminin, nefiind transmisă genetic.

Sindromul Turner este o aneuploidie, datorată absenței unui set de gene de pe brațul scurt al
cromozomului X sau a prezenței unei anomalii a acestui set.

Manifestari in teritoriul OMF:

-fata triunghiulara ;
-gat palmat ;
-maxilar ingust ;
-bolta palatina ogivala;
-eruptie dentara intarziata.

Faciesul bolnavelor este, particular şi constituie ai 3-lea semn caracteristic. Adeseori au o privire de om
îmbătrânit. Urechile sunt deformate, cu implantare joasă. Se remarcă existenţa unui palat gival şi o
creştere neregulată a dinţilor: microdenţii, rotaţii dentare, anodonţii de incisivi laterali sau premolari 2
inferiori, întârzieri în erupţia caninilor. De asemenea, se observă micrognaţie şi retrognaţie ca urmare a
unui deficit în creşterea osoasă cartilaginoasă, manifestată prin clivus scurtat, ramură ascendentă
mandibulară redusă dimensional, ramură.orizontală scurtată.

Plică cutanată care se întinde de la occiput până deasupra umerilor (pterigium colii) nu se întâlneşte
la toate bolnavele, insă gâtul gros şi scurt este caracteristic. La nivel cervical se observă o inserţie joasă a
pilozităţii. Pielosul gâtului se continuă şi la faţă cu fascicule suplimentare, care se inseră ia comisura
labială, narinară şi palpebrală, determinând clinic coborârea, unghiurilor externe ale fantei labiale,
aplatizarea narinelor şi oblicitatea în jos şi în afară a fantei palpebrale.

23. Sindromul displazic ectodermal. Manifestari clinice in regiunea oro-

maxilo-faciala

Sindromul displazic ectodermal (anomalie la cromosomul X). Afecţiunea caracterizează

sexul masculin şi se transmite recesiv de la mamă, gena anormală fiind într-unul din.cei 2
cromosomi X ai mamei.
Displazia ectodermală se caracterizează prin anodenţii extinse, absenţa glandelor sebacee şi
sudoripare; lipsa parţială a părului şi a unghiilor, care sunt friabile.
Anodenţia interesează de obicei incisivii laterali, premolarii, molarii 2, 3 şi incisivii inferiori.
Dinţii sunt reduşi dimensional, sunt hipoplazici, în formă de cui. Pielea uscată şi netedă,
anhidroza, lipsa fibrelor elastice şi anodenţia dau copilului un aspect îmbătrânit.
Arcadele bazale mandibulare sunt normal dezvoltate, iar cele alveolare sunt dezvoltate
insuficient în plan vertical, cu reducerea considerabilă a etajalui inferior, cu accentuarea şanţului
labio-mentonier, iar buzele sunt eversate. Mucoasa gingivală este deseori hiperplazică, în
contrast cu mucoasa nazală care este atrofică.
24. Etiologia plurifactoriala a anomaliilor dento-maxilare. Notiuni generale.
Terapia cu continut profilactic a anomaliilor dento-maxilare.
Anomaliile dento-maxilare sunt de etiologie plurifactorială. De regulă, apar ca rezultat al acțiunii
unui complex de factori, care se influențează și intercondiționează reciproc, unul fiind
predominant. Anomaliile dento-maxilare sunt tulburări ale aparatului dento-maxilar, asociate
cu tulburările funcţionale neuro-musculare, ocluzale şi psiho-sociale. Deşi anomaliile dento-
maxilare (malocluziile) sunt considerate o problemă de dezvoltare, putem afirma că atât
ereditatea, cât şi factorii de mediu au implicaţii importante în acest proces.
Orice patologie care apare in evolutia ADM prezinta o cauza, cresterea si dezvoltarea
mandibulo-maxilara fiind supuse unor factori generali si loco-regionali.
Factorii generali care influenteaza cresterea sunt: ereditatea, factori neuro-endocrini, factori
metabolici. Ponderea cea mai mare o are ereditatea, care influenteaza dezvoltarea atat din
perioada intrauterina, cat si dupa
nastere. Desi are un rol preponderent pentru morfologia ADM, e greu de precizat in ce masura
interactioneaza cu factorii loco-regionali, astfel ca in etiologia anomaliilor DM: 75-90% sunt de
cauza functionala si 10-25% de cauza ereditara.
Este foarte importanta determinarea etiologiei in anomalii, pentru un diagnostic si tratament
corect; orice tratament trebuie sa inceapa cu atenuarea factorului etiologic.
Factorii generali ai anomaliilor dento-maxilare determină: potențialul de creștere, cantitatea,
durata și ritmul de creștere a componentelor arealului cranio-maxilo-facial.
Factorii loco-regionali influenteaza directia de crestere.
Cu cat factorul etiologic actioneaza in perioadele initiale ale formarii, cu atat patologia e mai
severa.
Impactul pe care il are aсțiunea factorilor etiopatogenetici depinde de:
 Momentul de evoluție ontogenetică în care se află ADM în momentul acțiunii factorului
etiopatogenetic
 Intensitatea factorilor
 Durata de acțoiune a factorilor
 Tipul de factor etiopatogenetic

25. Factorii etiologici si de risc ai anomaliilor dento-maxilare. Clasificare.

Anomaliile dento-maxilare sunt de etiologie plurifactorială. De regulă, apar ca rezultat al acțiunii
unui complex de factori, care se influențează și intercondiționează reciproc, unul fiind
predominant. Cunoașterea factorilor cauzali ai anomaliilor dento-maxilare a determinat
trecerea de la terapia simptomatică în ortodonție la cea cauzală cu conținut
profilactic.
Clasificarea factorilor etiologici ai anomaliilor dento-maxilare
Clasificarea factorilor etiologici și de risc ai anomaliilor dento-maxilare poate fi făcută conform
diferitor criterii. Nu este aplicată o clasificare unică, dar admitem utlizarea în clinică a celei mai
concise.
Graber T. propune clasificarea factorilor etiologici ai anomaliilor dentomaxilare, precum:
I. Factori generali
1. Ereditatea (tiparul)
2. Defecte congenitale (despicături labio-maxilo-palatine, torticolis,
dizostoză cleido-craniană, sifilis etc.)
3. Mediul înconjurător:
▪ prenatal - traume, dieta, metabolismul matern, boli infecțioase;
▪ postnatal - accidente la naștere, paralizie cerebrală, traume ATM
4. Tulburări endocrine și de metabolism, boli infecțioase
5. Tulburări de nutriție (deficiențe nurtiționale)
6. Presiuni anormale:
▪ obiceiuri vicioase - comportări anormale de supt la sugar, sugerea
degetului, mușcarea buzei, sugerea limbii, roaderea unghiilor)
▪ funcții perturbate - deglutiție infantilă, tulburări fonatorii,
respiratorii, adenoide, ticuri și bruxism
7. Postură
8. Traume și accidente
II. Factori locali
1. Anomalii dentare de număr
▪ dinți supranumerari
▪ absențe dentare (congenitale, caria complicată, accidente)
2. Anomalii dentare de volum
3. Anomalii dentare de formă
4. Fren labial anormal și bariere mucoase
5. Pierdere prematură a dinților
6. Retenție prelungită a dinților temporari
7. Întârzieri în erupția dinților permanenți
8. Cale anormală de erupție
9. Anchiloze dentare
10. Carie dentară
11. Restaurări dentare incorecte.

Ionescu E., Milicescu V. propun clasificarea factorilor etiologici și de risc ai

anomaliilor dento-maxilare după următoarea schemă:
I. Factori generali
1. Filogenetici
2. Ontogenetici
3. Ereditari
4. Endocrini
5. Metabolici
II. Factori loco-regionali
1. Tulburări funcționale
2. Obiceiuri vicioase
3. Cauze locale propriu-zise, precum: caria dentară și complicațiile ei, lipsa abraziunii fiziologice
în dentiția temporară etc

26. Factorii etiologici generali ai anomaliilor dento-maxilare. Descriere

generala.
Factorii etiologici generali ai anomaliilor dento-maxilare determină potențialul de creștere,
cantitatea, durata și ritmul de creștere al componentelor arealului cranio-maxilo-facial.
Factori generali
1. Ereditatea (tiparul) - aberațiile cromosomiale, anomalii genetice autosomale (S. Down,
Edward, Turner, Patau), deletiile autosomale, anomaliile gonosomiale (S.Klinefelter), anomalii
gonosomale prin gene anormale (S.displazic ectodermal)
2. Defecte congenitale (despicături labio-maxilo-palatine, torticolis,
dizostoză cleido-craniană, sifilis etc.)
3. Bolile osoase constituționale
Grupa I - cuprinde maladiile osoase constituţionale care prezintă modificări importante
localizate la faţă şi la craniu (boala Apert, boala Crouzon, craniostenozele, disostoza mandibulo-
facială, Franceschetti, disostoza cleidocraniană).
Grupa a II-a cuprinde boli care se caracterizează prin tulburări în creşterea şi dezvoltarea
oaselor ce provin direct din cartilaj şi mezenchim. Acestea sunt condrodistrofiile, care din punct
de vedere clinic se caracterizează prin întârziere în dezvoltarea staturală.
Grupa a III cuprinde afecţiunile osoase care se caracterizează prin condensare anormală a
oaselor scheletale.:
Grupa a IV-a cuprinde maladiile caracterizate prin fragilitate anormală a oaselor scheletului.
Grupa a V-a de boli este formată de afecţiuni osoase localizate: sindromul Klippel-Feil,
focomeliile, boala Madelung, displaziile epifizare hemimelice (tarsomegalie).
4. Mediul înconjurător:
▪ prenatal - traume, dieta, metabolismul matern, boli infecțioase;
▪ postnatal - accidente la naștere, paralizie cerebrală, traume ATM
5. Tulburări endocrine și de metabolism, boli infecțioase
6. Tulburări de nutriție (deficiențe nurtiționale)
7. Presiuni anormale:
▪ obiceiuri vicioase - comportări anormale de supt la sugar, sugerea
degetului, mușcarea buzei, sugerea limbii, roaderea unghiilor)
▪ funcții perturbate - deglutiție infantilă, tulburări fonatorii,
respiratorii, adenoide, ticuri și bruxism
8. Postură
9. Traume și accidente

27. Factorii etiologici loco-regionali ai anomaliilor dento-maxilare. Descriere

generala.
Creșterea cranio-facială, dezvoltarea maxilarelor sunt inluenţate de starea funcţiilor oro-faciale
(respiraţia, masticaţia, deglutiţia şi fonaţia). Funcţiile aparatului dento- maxilar pot produce
anomalii secudare, de adaptare, care ameliorează sau agravează anomalia primară.

Factori loco-regionali
1. Tulburări funcționale (depind de : momentul apariției difuncției, durata de acțiune,
intensitatea cu care se efectueaza)
✓ Deglutiția atipică - Trecerea de la modul de deglutiţie infantilă la deglutiţia adultă se
realizează pe la vârsta de 18 luni, prin coborârea limbii, prezenţa incisivilor şi alungirea
buzelor.
Caracteristic:
- înghitirea cu o simpla apasare liguală,
-Înghițire cu împingere linguala complexe
-înghițire infantilă reziduala
 Respirația orală -reprezinta trecerea coloanei de aer in inspir, prin cavitatea bucala.Duce la
aparitia sindromului de obstructie respiratorie. (compresia maxilarului superior insotita cu o
protruzie a arcadei dentare superioare, retropozitia mandibulara.)
Respiratia Orala poate fi :
R.O. Obstructiva-aerul la trecerea prin F.N. Intilneste obstructia lor completa si copilul e nevoit
sa respire prin cav.bucala.
R.O. de obisnuinta-copilul respira permanent pe gura, chiar si dupa inlaturarea obstructiei F.N.
R.O.anatomica – copilul prezinta buzasuperioara mai scurta, ce nu permite inchiderea completa
a gurii fara efort.
Etiologia respiraţiei orale:
• Obstrucţia nazală determinată de: deviaţiile de sept, polipii nazali în urma rinitelor, corpi străini
inclavaţi în fosele nazale
• Obstrucţiile nazo-faringiene (vegetaţii adenoide)
• Obstrucţiile linguo-faringiene (amigdale hipertrofiate, glosoptoză, retrognaţie mandibulară)
• Infecţiile nazo-faringiene care devin cronice - focar permanent de extindere spre laringe,
plamâni:
• Iritaţiile cronice infecţioase supraglotice, ce produc hiperexcitabilitatea centrului cardio-
respirator prin stimuli recepţionaţi de pneumogastric, determinând constricţia nazo-faringiană
prin vasodilatare orală şi reducerea ritmului şi amplitudinii respiratorii
Clinic un respirator oral se recunoaste prin:
*buze uscate și fisurate
*fața palidă alungită
*obrajii aplatizați ci șanț nazogenian șters
*nasul mic cu narine pensate
*gura permanent interdeschisă și buze hipotone
*proalveolodenție superioară și gingivită marginală hipetrofică a grupului frontal superior
*incapacitatea pacientului de a-și dilata narinele în inspir profund
 Tulburările de fonație - Fonaţia este un ansamblu de factori fiziologici şi neurofiziologici,
care concură la producerea vocii şi în particular a vorbirii. Ea face apel la un ansamblu de
mecanisme fiziologice complexe interesând succesiv plămânii, larin.gele, faringele,
cavităţile nazală, orală şi este comandat de către sistemul nervos.Acest proces fiziologic,
poate să se modifice ca urmare a unei perturbări la nivelul SNC, sau a organelor periferice şi
rezultă o disfuncţie a fonaţiei.
 Tulburări de masticație -Prezenţa, oricăror contacte premature în cadrul mişcărilor de
închidere-deschidere, propulsie-retropulsie sau de lateralitate ale mandibulei se asociază cu
o repartiţie inegală a forţelor musculare rnasticatorii pe suprafaţa dentară sau în axul dinţilor
şi ca urmare masticaţia este ineficientă.
2. Obiceiuri vicioase - sunt acte, gesturi însuşite spontan de subiect, practicate în mod
consecvent, pe o durată îndelungată a existenţei, cu o anumită frecvenţă, ritmicitate şi
intensitate şi care în perioada dezvoltării aparatului dento-maxilar, în corelaţie cu alţi factori
pot genera sau agrava anomaliile dento-maxilare. Aceste obiceiuri dereglează echilibrul
activităţii chingilor musculare antagoniste, determinând anomalii dento-maxilare
caracteristice.
Se disting trei categorii de obiceiuri vicioase:
 ♦obiceiuri de postură vicioasă ale corpului, capului şi mandibulei, în timp de veghe, în
timpul somnului sau ai activităţilor;
 ♦obiceiuri de sugere ale degetelor, buzelor, diverselor obiecte;
 ♦obiceiuri de interpoziţie a limbii sau a unor obiecte pe care le muşcă.

3. Cauze locale propriu-zise, precum: caria dentară și complicațiile ei, lipsa abraziunii
fiziologice în dentiția temporară

28. Factorii filogenetici in aparitia anomaliilor dento-maxilare. Tendintele

filogenetice ale aparatului dento-maxilar.
Studiul factorilor filogenetici cuprinde parcursul și tendințele evolutive filogenetice, adică
istorice, ale organismului uman. Involuţia filogenetică a aparatului dento-maxilar poate fi
considerată factor patogen în cadrul anomaliilor dento-maxilare, în sensul întârzierilor în
evoluţia filogenetică a unor elemente ale acestui - aparat (formele atavice), iar altele anticipează
volumul, forma, - structura şi funcţiile sistemului dentar al omului viitorului (elementele
proterogenetice).
Reducerea filogenetică a aparatului dento-maxilar se manifestă prin scăderea numărului de dinţi,
de piese osoase sau de muşchi, care fuzionează şi formează mase mai mari, mai diferenţiate şi
adaptate la funcţiile biologice şi la nevoile psiho-sociale ale omului.
Filogenetic, aparatul dento-maxilar are următoarele tendințe:
➲ modificarea raportului între neurocraniu, care se mărește și viscerocraniu, care se reduce;
➲ reducerea dimensională a maxilarelor;
➲ reducerea dimensiunii și numărului dinților (ca regulă, dispar ultimii dinți din fiecare grup);
➲ neconcordanță între reducerea dimensiunii maxilarelor, realizat cu o viteză mai mare și cea a
reducerii volumului și numărului dinților, realizat mai lent. Ca rezultat, apar înghesuiri dentare
cu risc de carie aproximală și parodontopatii, însoțite tot mai frecvent de accidente de erupție a
molarilor 3 sau chiar și a molarilor 2;
➲ activitate musculară redusă, datorită rafinării alimentelor, cu parodonțiu mai slab structurat,
sensibil și deseori vulnerabil.
Consecintele evolutiei filogenetice a extremitătii cefalice a speciei umane se manifestă în
patologia dento-maxilo-facială prin:
• fenomene atavice, care sunt expresii ale revenirii la formula şi morfologia dentară a
strămoşilor noştri.
• fenomene progresive (proterogenetice), care sunt expresii ale omului viitorului.
Alte fenomene dentare atavice sunt reprezentate de:
 rădăcini și cuspizi supranumerari sau tuberculi dentari (Bolk sau Carabelli);
 forma concavă a feței palatinale a incisivilor superiori (fără cingulum) care produce apariția
ocluziei adânci
 cuspid canin înalți în supraocluzie;
 molari temporari asemănători molarilor permanenți;
 reducerea ocluzală a molarilor i situarea punctelor de contact în ⅓ gingivală, care produce
apariția cariilor de colet;
 Erupția lentă a dinților;
 Erupția molarilor secunzi permanenți înaintea caninilor;
 Ocluzia frontală cap la cap.

Fenomene dentare progresive:

 Expresiile omului viitorului manifestate prin fenomene dentare progresive sunt reprezentate
de:
 reduceri dimensionale ale dinților terminali din serie (incisiv lateral, premolar secund, molar
secund sau molar de minte);
 reduceri numerice dentare (hipodonția incisivului lateral superior, a incisivului.

29. Factorii ontogenetici in aparitia anomaliilor dento-maxilare. Notiuni de

ontogenie a aparatului dento-maxilar.

Factorii ontogenetici în apariția anomaliilor dento-maxilare prevăd nerespectarea programului

genetic de formare și dezvoltare a elementelor aparatului dento-maxilar.
Ontogenia aparatului dento-maxilar (dezvoltarea de la celula ou până la moarte) cuprinde 3
etape, fiecare cu particularitățile sale, dependente de influența factorilor ce intervin în procesul
evolutive

Etapele ontogenetice ale aparatului dento-maxilar:

1. Organogeneza – 0 - 12 săptămâni intrauterine, care include:
a) stadiul de ou sau zigot (0 - 2 săptămâni intrauterine);
b) perioada embrionară propriu-zisă (2 - 12 săptămâni intrauterine).
2. Morfogeneza – 4 luni intrauterine - 16 ani postnatal, care include:
a) perioada intrauterină (4 luni – naștere);
b) perioada postnatală (naștere – 16 - 21 ani).
3. Modelarea – de la 16 ani până la moarte

• Cunoașterea ontogeniei aparatului dento-maxilar este importantă pentru înțelegerea

etiopatogeniei anomaliilor dento-maxilare și a malformațiilor congenitale.
• Cauzele nocive care vor acționa în perioada de organogeneză vor produce devieri mari de la
conformarea organelor (malformații congenitale) cu lipsa sau apariția supranumerică a unor
organe, uneori incompatibile cu viabilitatea fătului sau a copilului. (Anodontii, hiperdontii)
Cauzele nocive care acționează în perioada de morfogeneză vor determina, ca regulă, modificări
morfologice și structurale ale organelor și aparatelor, associate cu tulburări funcționale (distrofii
dentare, anomalii de formă a dinților și a maxilarelor, ocluzii deschise etc.)
30. Impactul factorilor nocivi in perioada de organogeneză si morfogeneză a
aparatului dento-maxilar.
Factorii nocivi care pot acţiona asupra embrionului sau a fătului se numesc
agenţi teratogeni. Viaţa intrauterină cuprinde două perioade: embrionară (1-12
săptămâni) şi fetală (13-până la naştere). Dacă agenţii teratogeni acţionează in
perioada embrionară, antrenează moartea intrauterină precoce. Când intensitatea
este mai mică pot determina doar oprirea sau tulburarea dezvoltării unui organ sau
a unei funcţii şi devin cauză de malformaţie congenitală. Acestea sunt
embriopatiile. în ceea ce priveşte fetopatiile, ele se produc atunci când agentul
teratogen acţionează asupra organismului în formare, după a 12-a săptămână de
viaţă intrauterină. La naştere copilul poate fi aparent normat şi boala se va
manifesta ulterior sau noul născut prezintă deja caracteristicile bolii sau sechele.
Factorii teratogeni cel mai frecvent incriminaţi sunt:
♦ tulburările utero-placentare şi hormonale materne;
♦ infecţii virale (rubeola, parotidita epidemică, rujeola, encefalita epidemică,
gripa, hepatita epidemică, varicela);
♦infecţii bacteriene: sifilis, listerioză;
♦ infecţii parazitare: toxoplasmoză;'
♦ factorii'endocrini: diabetul zaharat:
♦factorii imuni: izoimunizare, boli autoimune;
♦factorii mecanici: boala amniotică;
♦factorii iatrogeni: aminopterina, talidomida, testosteron, progesteron;
♦factorii chimice substanţe poluante;
♦ factorii fizici: razele X.
Tulburările de creştere embrio-fetale sunt datorate sistemului de reglare
(inductorul, factorul genetic şi neuro-endocrin) şi factorilor de mediu, în perioada
intrauterină fiind incriminaţi factorii cu potenţial teratogen prezenţi în circulaţia
maternă şi care pot străbate bariera embrio-placentară sau feto-piacentară.

31. Factorii ereditari in aparitia anomaliilor dento-maxilare. Descriere generala.

Numiti anomalii dento-maxilare transmise ereditar.
Înţelegerea proceselor de transmitere ereditară prezintă dificultăţi prin
importanţa garniturii cromosomiale, la care realitatea genetică este diferită în
funcţie de individ şi la care se adaugă influenţa activă a condiţiilor de mediu,ce
modifică influenţa selectivă! Deci, gena este unitatea de informaţie ereditară, un
segment al moleculei de ADN care codifică o proteină ce vă fi responsabilă de
determinarea unui caracter.
 Transmiterea informaţiilor daté' prin gene se realizează în trei stadii succesive:
♦în momentul diferenţierii celulare (embriogeneză);
♦în timpul morfogenezei diferitelor organe (organogeneza);
♦după naştere, pe toată durata de creştere:
Se poate preciza acţiunea exactă a factorilor ereditari asupra morfogenezei
cranio-faciale, cu interesarea:
♦ţesuturilor osoase; •- '
♦cartilajelor de creştere;
♦dinţilor şi arcadelor dentare;
♦sistemului neuro-musculâr;
♦ţesuturilor moi.
Influenţa genetică asupra dezvoltării oaselor complexului cranio-facial Pot fi
interesate structurile bazei craniului, : ale maxilarelor, orientarea diferitelor planuri
de - referinţă," articularea ..diverselor piese osoase între ele şi. a ansamblului
cranio-facial. Determinarea formelor anatomice este supusă variabilităţii, . iar
influenţa, genetică este preponderentă.
Disarmonia dento-maxilară-, prognaţiile, retrognaţiile maxilare şi
mandibulare, hipoplaziile sau aplaziiie parţiale, ale maxilarelor sunt legate
direct de o etiologie ereditară. . ,
Rolul eredităţii în apariţia unor anomalii dentare a fost pus în evidenţă prin:
♦ mărimea şi forma, dinţilor;
♦numărul (anodenţie, dinţi supranumerari);
♦mineralizarea; :
♦poziţia mugurilor şi direcţia erupţiei lor;
♦dispoziţia dinţilor în dentiţia mixtă;
♦forma arcadelor dentare;
♦similitudinea malocluziilor (diasteme, înghesuiri, supraocluzii,
rotaţii). •’ ’‘
Anomaliile ereditare ale părţilor moi au un loc limitat în cadrul malocluziilor
Malformaţiile următoare sunt cunoscute ca având un suport ereditar:
♦despicăturile faciale;
♦microstomiile;
♦anomaliile frenului labial;
♦anchiloglosia.
32. Factorii endocrini in aparitia anomaliilor dento-maxilare. Numiti perioadele
de actiune ale glandelor endocrine asupra dezvoltarii dintilor
Glandele endocrine influenţează profund, prin intermediul secreţiei lor,
metabolismul general, şi întreaga dezvoltare fizică şi psihică. Bolile sistemului
neuro-endocrin determină modificări patologice întinse, care la rândul lor pot
tulbura alte glande, în: sensul unei sinergii sau al unui antagonism
În perioada copilăriei, glandele endocrine influenţează creşterea şi dezvoltarea
organismului, aşadar perturbări ale secreţiei lor vor determina tulburări,
specifice-,.vârstei,- atât -în- dezvoltarea fizică cât şi în cea
intelectuală-:Hipersecreţia sau hiposecreţia glandelor în care este inclus şi
hipotalamusul determină importante modificări morfologice, funcţionale ale
aparatului dento-maxilar, cu apariţia variatelor forme de anomalii; în funcţie de
receptivitatea celulelor somatice, care este determinată de vârstă, sex şi gradul de
diferenţiere celulară.

Perioadele de acțiune ale glandelor endocrine se împart de la :

1. 0-6 ani
2. 6-16 ani
3. după 16 ani

33. Rolul hipofizei asupra dezvoltarii aparatului dento-maxilar. Actiuni nocive

in hiper- și hiposecreția hormonilor hipofizari.

Hipofiza ocupă un loc deosebit printre. glandele endocrine, deoarece ea

controlează fie direct, fie indirect prin intermediul altor glande cu secreţie internă,
cele mai importante funcţii ale organismului.
Nanismul hipofizar se întâlneşte predominant la băieţi. Când hiposecreţia.
somatotropului-apare între 0-6 ani (sindromul Lorai-Levi), maxilarele sunt mici cu
microretrognaţie maxilară şi mandibulară, erupţia dentară - este mult întârziată, iar
rădăcinile dinţilor temporari rămân larg deschise (taurodenţie), apare incongruenţa
dento- alveolară. Aspectul facial este de “păpuşă”, cu o pigmentaţie în “fluture”.
Când hiposecreţia somatotropului se produce între 6-16 ani (sindromul
Hutchinson-Gilford), pielea este ridată cu aspect uscat “bătut de vânt”, deci faţa.
îmbătrânită, cu apariţia tulburărilor de circulaţie sanguină, determinând o
senescenţă precoce, venele proliferează, părul devine rar şi friabil. Apare
dezvoltarea insuficientă a arcadelor alveolare cu prezenţa incluziilor şi a
malpoziţiilor dentare. Dacă hiposecreţia somatotropului se-produce după vârsta
de 16 ani {caşexia: hipofizară — Sindromul Simon.ds), . apar tulburări vasculare
cu atrofia pielii feţei,, un. proces-de demineralizare a arcadelor alveolare şi
pierderea dinţilor prin. paradontoză
Hiperfuncţia hipofizară . - . .
Macrosomia hipofizară este un sindrom caracterizat printr-o hipersecreţie de
hormon somatotrop, având 3 forme clinice distincte." ❖gigantismul
❖acromegalia - ❖giganto-acromegalia.
Craniul şi faţa îmbracă treptat tipül acromegalic: Faţa. are. tendinţa de creştere
sagitală cu prognaţie mandibulară.şi ocluzie inversă..frontală sau totală, creşterea
exagerată a.mentonului, a arcadelor sprâncenare şi pneumatizare facială.
Se produce erupţia dentară precoce, dezvoltarea exagerată a arcadelor alveolare,
apariţia spaţierilor dentare şi a macroglosiei.
Acromegalia., este o afecţiune caracterizată printr-o, creştere deformantă în
grosime şi lăţime, somatică şi viscerală, mai accentuată cranio-facial şi la nivelul
extremităţilor membrelor.
.
Din punct de vedere clinic se caracterizează prin:
 ♦ semne faciale: frunte îngustă, nasul, buzele groase, macroglosie cu aspect
geografic al limbii, prezenţa amprentelor dentare, prognatism mandibular, cu
ocluzie inversă totală şi spaţiere dentară.

34. Rolul tiroidei în dezvoltarea aparatului dento-maxilar. Acțiuni nocive în

hiper- și hiposecreția tiroxinei.
Tiroida este indispensabilă pentru desfăşurarea normală a numeroaselor-procese
metabolice, pentru dezvoltarea, normală fizică şi intelectuală a individului-
Activitatea ei se află sub controlul hormonului tireotrop al lobului anterior
hipofizar, a cărui secreţie este sub influenţa hormonilor tiroidieni circulanţi.
Hipotiroidia la copil şe prezintă sub două-forme clinice:
❖mixedemul congenital;
❖mixedemul juvenil (dobândit).
Mixedemul congenital
Mixedemul congenital poate să fie cauzat de deficite embrionare de dezvoltare,
tiroide ectopice, enzimopatii.
Aspecte clinice: • - • - -
♦ semne generale: dezinteres pentru supt, constipaţie, somnolenţă, paloarea
tegumentelor şi a mucoaselor.
♦semne faciale: faţa are un aspect rotund, inexpresiv, cu o privire stinsă, în jurul
cavităţii orale se observă o uşoară cianoză. Fruntea este mică, nasut în şa, scurt şi
plat — trilobat. Gura este mare, cu buze groase; fantă labială întredeschisă cu
scurgere de salivă. Ochii sunt înfundaţi în orbite, cu arcadele orbitare proeminente.
Limba este mărită de volum (macroglosie) prin" infiltrare mixedematoasă,' cu
vârful limbii întotdeauna în afara cavităţii orale.

Tireotoxicozele-se definesc-ca un complex de-manifestări clinice datorate unui

exces de hormoni tiroidieni la nivel tisular, respectiv la nivelul receptorilor.
♦semne oro-dentare: se constată hiposalivaţie, uscăciunea mucoaselor, scăderea
sensibilităţii locale, coloraţia mucoaselor orale, roz spre roşu aprins.

35. Paratiroidele si suprarenalele in dezvoltarea aparatului dento-maxilar.

Actiuni nocive in hiper- si hiposecretia de parathormon și cortizon.
Cele 4 paratiroide sunt formaţiuni situate în contact intim cu parençhimul
tiroidian şi secretă un complex hormonal cu rol fundamental în reglarea
metabolismului fosfo-calcic. Hormonii paratiroidieni reglează calcemia, pe care o
menţin la un nivel constant 9-11 mg/100 ml, acest lucru realizându-se prin trei
mecanisme fundamentale:
❖reglarea absorbţiei intestinale a calciului;
❖reglarea eliminării renàle a caldului;
❖echilibrarea depunerii şi mobilizării fosfatului de calciu în oase.
HIPOPARATIROIDIA:
 Insuficienţa funcţiei paratiroidei se caracterizează în stadiul acut prin crize
tetanice, iar. cronic prin modificarea metabolismului fosfo-calcic, cu. repercusiuni
tisulare şi organice.
Criza tetanica apare mai frecvent în urma îndepărtării paratiroidelor cu ocazia
intervenţiilor chirurgicale pe tiroidă.
Aspecte clinice: -
^contractura musculaturii periorale.
Contracturile sunt nedureroase, durează câteva minute, cedează spontan sau la
administrarea de calciu iv. Uneori apare bronhospasm.
❖semne oro-dentare: se produc tulburări de mineralizare ale smalţului şi ale
dentinei sub forma unor hipoplazii în 1/3 incizală a incisivilor permanenţi şi
regiunea ocluzală a molarilor 1 permanenţi.
Smalţul şi dentina sunt striate, neregulate, fără luciu cu striuri transversale gălbui.
Dinţii,şunt crenelaţi, se cariază şi. se fracturează uşor. S-au notat întârzieri în
erupţia dinţilor. Dacă hipoparatiroidia se instalează după vârsta de 4 ani, nu se
însoţeşte de tulburări de mineralizare.

HIPERPATIROIDIA:
Hiperparatiroidia se caracterizează printr-o secreţie crescută de hormoni
paratiroidieni, leziuni distrofice în organe şi ţesuturi şi un sindrom biochimic
caracteristic: hipercalcemie, fosfatazemie alcalină crescută, eliminare crescută de
calciu şi fosfaţi prin urină.
♦semnele oro-dentare: în primele faze, radiografia arcadelor alveolare arată o
decalcifiere discretă, caracterizata prin ştergerea desenului trabecular. Ulterior apar
zone radiotransparente, ;care pot conflua. Maxilarele devin moi,"iar anomaliile
dento- maxilare se pot instala cu uşurinţă. Dinţii rămân indemni, nu se decalcifica,
iar erupţia dentară nu este afectată.
Glandele suprarenale
Semne oro-dentare: boala Addison (insuficienta cortico-suprarenaliana) se
caracterizează printr-o pigmentare a tegumentelor şi a mucoaselor (pete. violacee
situate la nivelul buzelor, gingiilor). Apare parodontopatia marginală profundă, ca
urmare a osteoporozei alveolare consecutive şi imposibilităţii de reparare a
ligamentului alveolo-dentar.
- Sindromul Cushing (hipersecreţia de glucocorticoizi)
♦ semne oro-dentare: subţierea, tegumentelor cu aspect transparent, pletora.facială,
echimoze, subfuziuni apărute in traumatisme minime, frecvente infecţii cutaneo-
mucoase. Din cauza osteoporozei se produce.o creştere a cavităţii sinusurilor
cranio-faciale şi o parodontopatie marginală profundă. Mucoasa gingivală se
hipertrofiază, sângerează la atingere şi se inflamează determinând pierderea
precoce a dinţilor.
 36.Factorii metabolici în dezvoltarea somatică generală și a aparatului dento-
maxilar. Rahitismul în teritoriul oro-maxilo-facial.

37.Factorii loco-regionali funcționali și influența lor asupra modelării aparatului

dento-maxilar.
1) factori neuromusculari: disfunctii, parafunctii, obiceiuri vicioase la
nivelul ADM:
 deglutitia atipica – varful limbii nu se sprijina pe regiunea anterioara a
palatului in timpul deglutitiei; acelasi lucru se intampla si in posturi anormale
linguale  deficit de crestere a maxilarului superior DDM cu inghesuire;
 respiratie orala
 suptul degetului – prin presiunile negative intraorale pe care le
determina;
- apare endoalveolie sau retroalveolodentie;
2) factori locali:
 factori dentari – dinti supranumerari inghesuiri dentare; caria
dintilor temporari si complicatiile acesteia; in carii aproximale se pierde lee-way
spaceul se micsorareaza spatiul pt ultimul dinte care trebuie sa erupa (Csup,
PM2 inf); pierderea precoce de dinti temporari micsorarea pana la disparitia
spatiului pt ultimul dinte care trebuie sa erupa;
 factorul iatrogen – neglijarea tratarii dintilor temporari de catre medic
sau tratamentul incorect cu extractii premature fara luarea masurilor necesare
(mentinatoare de spatiu, aparate ortodontice); distalizari de dinti pt a crea spatiu pt
dintii situati mai anterior (M1 in cazul in care s-a mezializat);

Obiective terapeutice:
 Armonizarea celor doua sisteme (osos si dentar) cu imbunatatirea functiei
fizionomice si de autointretinere;
 Eliminarea factorilor cauzali prezenti
Tratament profilactic – nu este specific:
 Asigurarea unei dezvoltari armonioase a intregului organism si implicit a
ADM
 Tratamentul afectiunilor generale (prevenirea si combaterea rahitismului)
 Combaterea disfunctiilor
  Profilaxia cariei dentare
 Profilaxia secundara a cariei dentare – tratamentul leziunilor carioase a
dintilor temporari cu refacerea morfofunctionala a coroanei
 Evitarea extractiilor premature si prevenirea consecintelor lor
 Urmarirea procesului de inlocuire a dintilor temporari

Tratament etiologic:
 Tratamentul afectiunii generale
 Inlaturarea factorilor disfunctionali (respiratia orala, alte disfunctii,
parafunctii (aspirare de buza), deglutitie atipica obiceiuri vicioase (suptul
degetului) care modifica dimensiunea arcadei)
 Indepartarea supranumerarilor

Tratament simptomatic:
 creere de spatiu
 alinierea dintilor in spatiul creat
 corectarea relatiilor de ocluzie

38.Disfuncția respiratorie și rolul ei în apariția anomaliilor dento-maxilare.

Îngustarea maxilarului superior la respiratorul oral.
Deoarece necesitatea de a respira este factorul determinant primar al poziţiei
mandibulei şi limbii, este considerat că modificarea tipului respirator, aşa ca
respiraţia
bucală, dar nu cea nazală, poate modifica poziţia capului, a maxilarelor şi a limbii.
Respiraţia orală poate fi determinată de unele ob- strucţii în teritoriul O.R.L.
(vegetaţii adenoide, deviaţii de sept nazal, polipi nazali, amigdale hipertrofice etc.)
În timpul respiraţiei bucale, mandibula se coboară împreună cu limba, iar capul se
află într-un grad anumit de extensie. la păstrarea acestor poziţii induse, ca rezultat
se
măreşte înălţimea facială şi va avea loc o extruzie a grupului lateral de dinţi,
mandibula
se va roti inferio-posterior formînd, ocluzia deschisă, iar presiunea mărită ca
rezultat al
tensiunii jugale, poate produce constricţia maxilarului superior.
Indivizii cu modelul de respiraţie bucală au fost descrişi clasic, ca posedînd maxila
îngustă în formă de „V“ cu bolta palatină înaltă, din cauza poziţiei joase a limbii
prezentă
în timpul respiraţiei bucale. (v
Respirului orala. Prin dispariţia triplei închideri orale se angajează un dezechilibru
între unităţile funcţionale musculare care conduce la hipertonia muşchilor maseter,
buccinator, mentalis şi la hipotonia muşchiului orbicular al gurii (al buzei
superioare).
Muşchii propulsori sunt hipotoni comparativ cu cei retropulsori.
Limba coboară, plasându-se in arcada mandibulară. Dezechilibrul dintre grupele
musculare intra- şi extraoralc se manifestă în modificări seheletale: apare
compresiunea
de maxilar, distalizarea mandibulei cu restructurări în ATM şi modificări în ocluzia
dentară. În respiraţia orala se modifică starea dc funcţionalitate a buzelor,
care schimba si comportamentul lingual în statică şi în funcţie conducând la
deglutiţia de tip protruziv.
39.Factorii locali în apariția anomaliilor dento-maxilare. Lipsa abraziunii
fiziologice și persistența dinților temporari drept cauză a unor anomalii.
Pierderea prematura a dintilor temporari prin extractie, inainte ca succesorul sa
fie suficient de dezvoltat pentru a-i lua locul, produce:
 intarzierea eruptiei dintelui permanent, prin formarea de os deasupra dintelui
definitiv;
 scurtarea arcadei dentare prin migrari meziale in spatiile edentate;
 egresia dintilor antagonisti
 denivelarea planului de ocluzie
 pierderea spatiului necesar eruptiei dintilor permanenti
 aparitia inghesuirii dento-alveolare precoce la dintii permanenti
 aparitia malpozitiilor dentare
 aparitia angrenajelor inverse
 aparitia interferentelor ocluzale;
Aspecte clinice:
❖ modificarea erupţiei dinţilor permanenţi:
 erupţie accelerată, consecinţa proceselor de osteită periapicală cu pierderea
dinţilor temporari. Se poate produce o modificare a secvenţelorde erupţie, iar
dinţii apar cu un grad diferit de imaturitate radiculară;
 erupţia întârziată prin constituirea unui capac fibros, care blochează
egresiunea dintelui permanent.
❖ reducerea spaţiului "restant prin deplasarea în sens sagital a dinţilor
limitrofi, însoţită de extruzia ântâgoniştilor;
❖ apariţia dezechilibrelor ocluzale ca urmare a interferenţelor şi a
modificării dinamicii relaţiilor bimaxilare.
 Dacă pierderea se face între 9-11 ani, se observă malocluzii cu malpoziţii
dentare datorită înclinării meziale a coroanei şi deplasării cuspizilor
molarilor 2 permanenţi în cele 3 direcţii ale spaţiului ;
 Ocluzia coboară prin pierderea molarilor 1 permanenţi inferiori, iar
mandibula are tendinţa de propulsie ;
 Pierderea între 11-12 ani produce o înclinare mezială mai redusă a molarilor
2 perrrianenţi inferiori, cu posibilitatea de producere a malocluziilor.

40.Impactul cariei dentare și a complicațiilor ei asupra dezvoltării aparatului

dento-maxilar.
Caria dentară poate produce malocluzii localizate prin pierderea
prematură a dințilot temporari și migrări dentare .
 Caria aproximală la dinții laterali temporari determină :
 Scurtarea arcadei dentare ;
 Pierderea spațiului necesar erupției grupului canin-premolar .
 Caria ocluzală la dinții temporari determină :
 Prabușirea ocluziei (ocluzie adâncă ) ;
 Tulburări verticale ocluzale prin egresiea dinților.

41.Anomaliile de volum și de inserție ale țesuturilor moi adiacente și rolul lor în

apariția anomaliilor dento-maxilare.
 Aceste anomalii includ germinația, fuziunea, macrodonţia,
microdonţia, cuspizii supranumerari şi incisivii dilaceraţi. Vor da naştere la
malocluzii localizate unilateral sau bilateral.
 De asemenea, putem întâlni anomalii de sediu: ectopia dentară, incluzia
dentară, transpoziţia şi heterotopia.
 Modificările de volum şi de mobilitate ale limbii:
 Macroglosia
 Pentru Herren macroglosia este o disarmonie între volumul lingual şi
cavitatea orală proprie. Există o macroglosie relativă, care nu este
descoperită decât la deschiderea cavităţii orale. Ea este în opoziţie cu
macroglosia absolută, congenitală, care se traduce prin imposibilitatea de a
menţine limba în interiorul cavităţii orale.
Consecinţele macroglosiei sunt cu atât mai severe cu cât creşterea de volum
este mai importantă:
 prognaţia mandibulară;
 falsă prognaţie ;
 infraocluzie incisivă;
 biproalveolie;
 proalveolie inferioară cu ocluzie inversă.
Anchiloglosia se caracterizează prin existenţa unui fren lingual anormal de
scurt, ce limitează deplasarea (mobilitatea) limbii şi o menţine într-o poziţie
anterioară. Acest tip de fren poate să fie responsabil de modificările arcadelor
dentare, ca urmare a presiunii exagerate a limbii asupra incisivilor.
Se întâlnesc frecvent :
 alungirea arcadelor dentare;
 inocluzie verticală anterioară.

42.Funcțiile aparatului dento-maxilar. Particularități în funcție de vârstă.

 Funcții normale :
 Funcția masticatorie ;
 Funcția respiratorie normală ;
 Funcția de deglutiție ;
 Funcția fonației ;
 Funcția mimică .
 Funcții patologice :
 Grupa disfuncțiilor :
 Masticația leneșă (implicit alimentația artificială a nou-născutului ) ;
 Respirația orală ;
 Deglutiția infantilă ;
 Fonația defectuoasă .
 Grup parafuncțiilor :
 Sugerea degetelor ;
 Sugerea lenjeriei ;
  Sugerea diverselor obiecte ;
 Ticurile si bruxismul .

43.Respirația orală. Etiologie. Mecanismul influenței asupra dezvoltării aparatului

dento-maxilar.
Respirația este o funcție biologică comună a aparatului respirator și dento-maxilar care
asigură schimburile gazoase. În anumite condiții, datorită necesității crescute sau dificultățiide
trecere a aerului în totalitate prin cavitățile nazale, se face apel la respirația orală.
Necesitatea de a respira este factorul determinant primar al poziției mandibuleiși limbii, este
consiiderat ca modificarea tipului respirator, așa că respirația bucală poate modifica poziția
capului, maxilarelor și limbii.
Respiratia Orala poate fi :
R.O. Obstructiva-aerul la trecerea prin F.N. Intilneste obstructia lor completa si copilul e
nevoit sa respire prin cav.bucala.
R.O. de obisnuinta-copilul respira permanent pe gura, chiar si dupa inlaturarea obstructiei F.N.
R.O.anatomica – copilul prezinta buzasuperioara mai scurta, ce nu permite inchiderea completa
a gurii fara efort.

Etiologie:

 Obstrucția nazală determinată de deviațiile de sept, polipii nazali, starea după rinite
repetate, corpi străiniinclavați în fosetele nazale.
 Obstrucții nazo-faringiene(vegetații adenoide)
 Obstrucții linguo-faringiene(amigdalite hipertrofice, glosoptoză, retrognație mandibulară)
 Infecții nazo-faringiene care devin cronice, focar permanent de extindere spre laringe,
plămâni
 Iritațiile cronice infecțioase supraglotice ce produc hiperexcitarea centrului cardio-
respirator
Respiraţia orală poate fi determinată de unele obstrucţii în teritoriul O.R.L. (vegetaţii adenoide,
deviaţii de sept nazal, polipi nazali, amigdale hipertrofice etc.)
Influența asupra dezvoltării aparatului dento-maxilar. Modificarile R.O.:
 În timpul respiraţiei bucale, mandibula se coboară împreună cu limba, iar capul se află
într-un grad anumit de extensie. La păstrarea acestor poziţii induse, ca rezultat se măreşte
înălţimea facială şi va avea loc o extruzie a grupului lateral de dinţi, mandibula se va roti
inferio-posterior formînd, ocluzia deschisă, iar presiunea mărită ca rezultat al tensiunii
jugale, poate produce constricţia maxilarului superior.
 Indivizii cu modelul de respiraţie bucală au fost descrişi clasic, ca posedînd maxila
îngustă în formă de „V“ cu bolta palatină înaltă, din cauza poziţiei joase a limbii prezentă
în timpul respiraţiei bucale.
 altă grupă de factori etiologici a anomaliilor dento-maxilare, sunt atitudinile
posturale,care adesea sunt neglijate de părinţii şi chiar unii medici. Posturile în timpul
 activităţilor şi al somnului pot determina modificarea echilibrului masivului cranio-facial,
manifestat prin poziţii mezializate sau distalizate ale mandibulei.
Respiratia orala este patologica:
1. Bolta palatina se adinceste si se ingusteaza
2.Planseul foselor nasale se ingusteaza iar R.N. Devine greoaie.
3.Tulburarea troficitatii mucoasei F.N. cu ap. rinitelor.
4. Mandibula ocupa o pozitie posterioara pt a facilita trecerea coloanei de aer.
5. Scade presiunea aerului din S.N., devine dominanta cea atm. Si are loc turtirea maxilarelor.
6.Limba nu mai contacteaza cu bolta palatina .
7.Endoalveolodentia cu proalveolodentie superioara.
8.Retrognatia mandibulara functionala
9.Ocluzie distalizata cu inocluzie vertical

Clinic un respirator oral se recunoaste prin :

1.Buze uscate si fisurate
2.Fata palida alungita
3.Obrajii aplatizati cu sant nazogenian sters
4.Nasul mic cu narine pensate
5.Gura permanent intredeschisa si buze hipotone
6.Proalveolodentie superioara si gingivita marginala hipertrofica a grupului frontal superior.
7.Incapacitatea pacientului de a-si dilata narinele in inspir profund
Examinării paraclinice pentru determinarea R.O. metode: Examen fotometric, antropometric
— Ortopantomografia
— Teleradiografia de profil
— Studiul pe model
— Analiza concluziilor date de medicul otorinolaringolog (inclusiv datele rinomanometriei).

44.Reeducarea funcțională. Noțiune. Avantaje. Metode.

Reeducarea functională este o metodă ce se bazează pe stingerea vechilor reflexe ce produceau
dezechilibre functionale şi formarea de noi reflexe, care să asigure un echilibru de presiune pe
arcade şi dinti in timpul contractiei muşchilor.
Reeducarea respirației - Descrierea exercipiului de respiratie nazala: copilul se ridică pe varful
picioarelor, indepärteaza bratele oblic pe langa corp şi face extensia capului, inspiránd profund
pe nas. Pentru expir copilul işi flectează coapsele pe gambá, ghemuindu-se şi evacuează complet
aerul din pulmon, deschizándu-şi gura in acest moment.
Exercitile se vor executa in reprize de 5-10 min, de doua ori pe zi.
Reeducarea deglutitiei infantile - Trebuie să obişnuim copilul cu o deglutitie de tip adult, in
care limba se proiectează in treimea anterioara a boltii palatine, asigurând stimularea centrelor
osteogenetice de la nivelul suturii intermaxilare pentru o dezvoltare in latime.
Aceste exercitii se fac zilnic şi pot fi asociate cu aparate ortodontice: scutul retroincizal sub
forma unui grilaj de sârmă aşezat pe o placă palatină ce impiedică propulsia limbi în timpul
deglutitiei.
Pe placa palatină se poate modela o bilă din acrilat care dirijează varful limbii spre bolta palatină
in timpul deglutitiei.
Reeducarea masticatiei leneşe- Masticatia prezintă o importanță deosebită pentru
dezvoltarea.oaselor maxilare, stabilirea rapoartelor intre arcade, armonia dentară, autocurațire şi
formarea stereotipului, de masticație.
Copiii vor fi obişnuiti să mestece bine alimentele, acestea vor avea o consistentă adecvată care să
solicite un efort masticator şi vom pretinde efectuarea tuturor mişcărilor, in special de
lateralitate.
Reeducarea masticatiei se referă la succesiunea şi ritmul mişcărilor mandibulei in timpul
masticației.
Reeducarea fonatiel defectuoase - Pentru reeducarea tulburarilor de fonatie este necesara
colaborarea cu un specialist logoped, in special in dislaliile funcționale, unde este evidentà lipsa
de coordonare a muşchilor buzelor, obrajilor şi limbii.
Dislalile functionale linguale trebuie corectate prin exerciții de vorbire, ce constau in citirea unor
texte în care predomină fonemele linguale 1, r, vocalele i, e, a, o şi consoanele c, j. Dislalile
dentale d, t frecvent intalnite in proalveoli, retroalveoli şi ocluzii deschise se pot corecta prin
citirea unor texte bogate in foneme dentale.
Dislalile labiale b, p, sau n, m sunt legate de obicei de defecte labiale sau velopalatine şi
beneficiază mult de reeducare fonetică.
Rinolalia se corectează numai după un tratament complet chirurgical-ortodontic-fonetic
(despicaturi LMP operate).
Avantaje: ajuta la remedierea obiceiurilor vicioase si la obtinerea unei articulari fonetice
corecte; modificarile in atm permit degajarea miscarilor si propulsia mandibulei, participarea
constienta si active a copilului la efectuarea exercitiului si supravegherea din partea familiei.
45.Obiceiurile vicioase orale. Definiție. Clasificare.
Oviceiurile vicioase sunt acte, gesturi ânsușite spontan de subiect, practicate în mod consecvent,
pe o durată îndelungată a existenței, cu o anumită frecvență, ritmicitate și intensitate și care în
perioada dezvoltării ADM, în corelație cu alți factori pot genera sau agrava anomaliile dento-
maxilare.
Se cunosc 3 categorii de obiceiuri vicioase:
- Obiceiuri de postură vicioasă ale corpului, capului și mandibulei în timp de veghe, în
timpul somnului sau a activităților.
- Obiceiuri de sugere ale degetelor, buzelor, diverse obiecte.
- Obiceiuri de interpoziție a limbii sau a unor obiecte pe care le mușcă.
Toate aceste obiceiuri modifică echilibrul dintre forțele musculare antagoniste, determinând o
dezvoltare neproporțională a elementelor scheletice pe care se inseră.

46.Obiceiuri vicioase exobucale (atitudini vicioase de postură). Noțiune. Clasificare.

Consecințe.
Atitudinile posturale vicioase au cea mai pregnantă influentă asupra dezvoltani aparatului dento-
maxilar.
Ele sunt urmatoarele:
- Sprijinirea fetei pe pumn in timpul somnului sau chiar in stare de veghe, determinánd
deviati ale mandibulei.
- Hiperflexia capului In timpul somnului prin folosirea unei perne prea mari,
determinánd deplasarea anterioară a mandibulei.
- Hiperextensia capului in timpul somnului prin folosirea unei peme plate sub umeri,
determinand deplasarea in retropozitie a mandibulei.
In ultimul timp insä o serie de autori ca Balters, Duyzings, Roger, au atras atenția asupra
legäturi dintro pozitia corpului şi unele anomalii ale aparatului dento-maxilar. Din acest motiv in
colectivitatile de copii educatorii trebuie şå dea o mare importanta pozitiei corecte a acestora in
timpul orelor de program. In tratamentu anomalilor dento maxilare produse de obiceiurile
vicioase, pe primul plan se situează decondiționarea cat mai precoce. Factori traumatici. Asupra
produsului de conceptie pot actiona o serie de traumatisme inca din cursul vietii intrauterine,
ducand la aparitia asimetriilor. Aceste traumatisme consta in obiceiuri de presiune (strångerea cu
cordonul), posturi anormale sau chiar lovituri accidentale.
Astfel Holt şi Mc. Intosh au descris aparitia asimetriei faciale prin presjunea exercitată de
extremitati in timpul somnului gravidei in pozitie ghemuită. In momentul nasşteni, traumatismul
obstetrical prin aplicare de forceps, poate sa provoace fie hemiatrofii cranio faciale, fie o
anchiloză temporo - mandibulara. Dupå naştere traumatismele care provoaca fracturi condiliene
pot fi urmate de asemenea de o anchiloza temporo mandibulara sau de asimetrii mandibulare
prin consolidare vicioasa. In arsun lanivelul fetei pot exista deplasári dentare prin tractiunile
exercitate de tesutul cicatricial retractil (Lundstrom).
47.Obiceiuri vicioase prin disfuncție (respirație vicioasă orală, deglutiție atipică etc.)
și impactul asupra aparatului dento-maxilar.
Obiceiuri vicioase prin disfunctie:
- respiratie orala;
- deglutitie infantile (atipică);
- bruxismul.
Deoarece necesitatea de a respira este factorul determinant primar al poziţiei mandibulei şi
limbii, este considerat că modificarea tipului respirator, aşa ca respiraţia bucală, dar nu cea
nazală, poate modifica poziţia capului, a maxilarelor şi a limbii. Respiraţia orală poate fi
determinată de unele obstrucţii în teritoriul O.R.L. (vegetaţii adenoide, deviaţii de sept nazal,
polipi nazali, amigdale hipertrofice etc.).
În timpul respiraţiei bucale, mandibula se coboară împreună cu limba, iar capul se află întrun
grad anumit de extensie. la păstrarea acestor poziţii induse, ca rezultat se măreşte înălţimea
facială şi va avea loc o extruzie a grupului lateral de dinţi, mandibula se va roti inferio-posterior
formînd, ocluzia deschisă, iar presiunea mărită ca rezultat al tensiunii jugale, poate produce
constricţia maxilarului superior.
Indivizii cu modelul de respiraţie bucală au fost descrişi clasic, ca posedînd maxila îngustă în
formă de „V“ cu bolta palatină înaltă, din cauza poziţiei joase a limbii prezentă în timpul
respiraţiei bucale. (McNa- mara, 12)
Deglutiţia atipică se caracterizează prin proiec- tarea vîrfului limbii, în timpul bucal, anterior
cu pătrundere între arcadele dentare, atestat la copii peste 2 ani. Reminiscenţa comportamentului
lingual din perioada de sugar, etichetată drept o imaturiza- re a funcţiei de deglutiţie, poate fi un
simptom într- un sindrom determinat,uneori de cauze morfologice (fren scurt, macroglosie) sau
de un obicei vicios, ducînd la ruperea echilibrului care se creează în actul deglutiţiei. Interpoziţia
limbii produce sindromul de compresiune maxilară paralelă. Sub influenţa forţelor musculare
schimbate direcţional şi ca mărime apar răspunsuri scheletale: îngustarea maxilarului, retrognaţie
mandibulară ca răspuns la înghesuire maxilară, prodenţie superioară compensatorie, posibilă
retrodenţie sau prodenţie a incisivilor inferiori (elemente caracteristice anomaliei de clasa II/1
angle). Poziţia anterioară a limbii în repaus duce la instalarea unor inocluzii verticale grave în
zona frontală, totodată, prin alungire limba se subţiază, pierzînd contactul cu dinţii laterali, care
rămîn sub acţiunea musculaturii labio -jugale şi sunt palatinizaţi, aceasta şi datorită faptului că
această disfuncţie este practicată un timp foarte îndelungat în decursul celor 24 h.
***Obiceiurile orale induc anomalii dento-maxilare şi sunt dependente de frecvenţa, intesitatea
şi durata acţiunii obiceiului. Se consideră, de alt fel, că eliminarea obiceiurilor vicioase constituie
unul din cele mai valoroase servicii ortodontice interceptive. Asocierea reeducării funcţionale la
tratamentul cu aparate ortodontice scurtează durata tratamentului şi micşorează pericolul
recidivelor.
Fratu) Sugerea policelui - dacă se produce până la 3 ani, apar tulvurări de creștere numai în
sectorul anterior, modificările morfologice sunt temporare și dispar după normalizarea ocluziei.
Se manifestă prin endoalveolodenție cu proalveolodenție: superioară, retrognație mandibulară
funcțională, ocluzie adâncă în acoperiș, boltă ogivală, buza superioară hipotonă. Dacă se
continuă după vârsta de 3 ani, retrognația mandibulară se accentuează, apare inocluzia sagitală,
spațierea interdentară superioară, lingualizarea cu incongruență dentoalveolară inferioară, buza
inferioară pătrunde în spațiul de inocluzie sagitală, accentuând prodenția superioară și retrognația
inferioară.
48.Metode de combatere și profilaxie a atitudinilor vicioase de postură.
Deglutitia infantila- Trecereá de la deglutitia infantilä, caracteristica sugarula la deglutitia de tip
adult este un fenomen complex de transfer functional pe cá senzitivo-motori aparte. Premisele
transferului sunt asigurate la vársta de 18 lun dar aceasta se produce treptat, considerându-se de
catre uni autori ca persistenta obiceiului nu are semnificatie patologica inaintea vårstei de 10 ani
(la 6-9 ani, la 30 % dintre copii persista unele particularitati de comportament lingual specific de
glutitiei infantile) Mentinerea in timp a deglutitiei infantile poate tulbura echilibrul culoarului
dentar. Obiceiunile de deconditionare a deglutitiei infantile cum sunt miogimnastica limbil cu
ajutorul dispozitivului Nance. Se recomandã aplicarea varfului limbi cât mai posterior pe palat,
realizánd o deglutitie concomitent cu contactul interarcadic. Exercitile se fac de cáteva ori pe zi
câte 10-15 minute. Deglutitia de tip infantil produce o inocluzie frontalá sau lateralà, prin
presiunile pe care le exercita limba in axul dintilor si inhibarea dezvoltäri verticale a proceselor
alveolare la nivelul respectiv. Tulburärile de dezvoltare find intotdeauna asociate, reeducarea
deglutitiei se impune ca o necesitate. In anomalile grave, reeducarea degluttiei este doar o
componentà obligatorie a tratamentului ortodontic complex. Pentru reeducarea deglutitiei
indicam copilor så inghitä cu varful limbil aplicat pe palat si se insistä ca apartinatorii sa
urmareasca respectarea acestei indicati la fiecare alimente. Daca este necesarå aplicarea unui
aparat sub forma unei pläci palatine, se confectioneazã un mic bombeu din acrilat pe portiunea
mijlocie a fetei tustruite a pláçii, cu indicatia ca la fiecare deglutitie vårful limbi sa fie aplicat pe
acest bombeu. In cazurile rebele se confectionează un scut lingual anexat unei pläci palatine
Scutul este construit din un grilaj de sârmă de viplä, modelat in dreptul spatiului de inocluzie
verticală. Acesta reprezintă un obstacol mecanic de care se loveste limba in tendința de a se
interpune intre cele două arcade dentare.
Respiratia orala-Deconditionarea respiratiei bucale trebuie incepută intotdeauna cu un examen
O.R.L. care să precizeze starea de permeabilitate a căilor respiratorii superioare. In cazul
existentei obstacolelor rinofaringiene trebuie realizată permeabilizarea chirurgicală a
rinofaringelui. Dar tratamentul O.R.L fără reeducarea respiratiei nu este urmat in mod spontan de
reluarea respirației nazale. Adeseori prin persistenta respiratiei bucale, obstacolele faringiene
recidivează. Obişnuirea copilului cu o respiratie nazală normala cere o muncă îndelungată şi
perseverență. Reeducarea se face prin gimnastică respiratorie: copilul va efectua in fiecare
dimineată, cu geamul deschis, inspiratii şi expiratii profunde pe nas. Treptat numărul exercitilor
va creşte si vom indica practicarea lor şi in conditii de efort. Pentru respiratorii bucali nocturni
este indicatà confectionarea unei pläci vestibulare (placa vestibulară Hotz perforată) care
reprezintă un obstacol mecanic pentru trecerea aerului prin cavitatea bucala. Pentru ca actiunea
placii vestibulare så nu fie brutala printr-o deconditionare bruscă şi greu de suportat, placa
vestibulară va fi prevăzuta initial cu câteva orifici care vor fi obturate pe rând, la interval de 2-3
luni, cu acrilat autopolimerizabil. Placa va fi purtată noaptea, copilul obişnuinduse cu ea în
aproximativ 3 såptamáni.
Sugerea degetelor- există 4 situatii în care poate apare acest obicei:
- copi care in primele săptămâni de viatà au probleme cu alimentația;
- in momentul eruptiei molarilor temporari, degetul este folosit ca instrument ajutător în
eruptie;
- unii copii işi sug degetul pentru a micsora tensiunea dezvoltată de muşchi mentonului;
- pentru a atrage atentia părintilor, la copii care au sentimente de insecuritate.
Problema reeducării acestui obicei vicios constă in primul rând:
- A observa capacitatea de intelegere a copilului;
- Cooperarea cu părinti;
- Stabilirea scopului legat vårstei
Ca modalităti de decondiționare a obiceiului vicios:
- copilului i se va explica că va fi läsat să-şi practice mai departe obiceiul în intentia de a-l
face să se dezobişnuiască în mod constient;
- în caz contrar, va fi supus unor experiente neplãcute, cum ar fi: aplicarea de substante cu
gust nepläcut, manşoane de carton, mâneci oarbe, manuşi färá degete;
- dacă aceste metode simple, asociate cu mãsuri de educație nu au dat rezultate se va
recurge la aplicarea unor aparate ortodontice: placă vestibulara cu sau fară tetină, gutiere
acrilice cu tepi, aparat cu opritor pentru limbã, arcuri linguale fixate cu inele sau cape pe
molari şi prevázute cu pinteni scurți.
Poziția posturală in timpul somnului
- Pozitia cu capul in extensie poate favoriza obiceiul de a tine gura deschisa şi respiratia
orală iar,
- Pozitia cu capul in flexie poate favoriza propulsia mandibulei.
- Pozitii anormale ale limbii în repaus:
- limba poate fi protractată datorită hipertrofiei cronice a amigdalelor sau
- poate avea o pozitie joasă, anterioară.
Se recomandă exercitii de miogimnastică a limbii şi se pot folosi scuturile linguale.
Aspirarea sau muşcarea buzei - Poate determina sau intreține o protruzie a incisivilor
superiori, o retruzie a inferiorilor, ocluzii deschise.
Se recomandă:
- exercitii de miogimnastică statică aplicarea buzei inferioare peste buza superioară;
- exercițiu de miogimnastică dinamică aplicarea vârfului limbii in şantul vestibular
inferior, cu deplasări ritmice spre stânga şi dreapta;
- aplicarea unei plăcute vestibulare partiale.

56.Obicei vicios de sugere a buzei inferioare. Tablou clinic. Aparate ortodontice indicate.
Pentru decondiţionarea obiceiului de sugere a buzei inferioare sau interpunerii ei între cele două
arcade, Kraus recomandă scutul vestibular parţial. Acest aparat umple vestibulul în zona
mandibulei şi ajunge până la marginea incizală a frontalilor inferiori, fără să atingă suprafaţa
palatinală a celor superiori. Scutul vestibular parţial nu trebuie să apese dinţii, iar pentru,
confecţionarea sa este nevoie de rapoarte normale între arcadele dentare.
Interpoziția buzei inferioare apare în asociere cu
overbite sau overjet excesiv; în anomalia de clasa II/1
parafuncția este gravă și tratamentul trebuie realizat în
paralel cu repoziționarea corectă a incsivilor și corectarea
relațiilor de distalizare. Aspirarea buzei inferioare între
incisivi produce o protruzie superioară, lingualizarea
incisivilor inferiori și accentuarea inocluziei sagitale,
ocluzie deschisă anterioară. Această parafuncție se corectează
prin exerciții de miogimnastică și aparate de inhibiție
(plăcuța vestibulară parțială, lip-bumper).

57.Principiile terapiei functionale în tratamentul anomaliilor dento-maxilare produse prin

practicarea obiceiurilor vicioase bucale. ?
principiuI funcţional se referă la finalizarea tratamentului ortodontic, cu obţinerea unei
ocluzii funcţionale fară contacte premature la nivelul arcadelor dentare, interferenţe în mişcările
mandibulei sau alte disfuncţii ocluzale. Un tratament ortodontic incomplet poate crea aceste
tulburări şi iasă pacientul într-o situaţie mai dificilă decât la început.
în tratamentul cu aparate ortodontice fixe trebuie să avem în vedere corectarea malfu'nciiiior,
chiar dacă acestea nu au adus justificarea primară a tratamentului ortodontic. Se contraindică
tratarea malfuncţiilor ocluzale postratament îri perioada dentiţiei mixte sau permanente, prin
şlefuirea dinţilor permanenţi, deoarece ar duce la modificări asupra statusului funcţional al
ocluziei.
Pot aparea imediat dupa nastere si se extend in perioada copilariei, det un dezechilibru
muscular, cu tulburari in cresterea directional a oaselorin sensul tractiunilor si presiunilor
exercitate.
 Combaterea obiceiurilor de sugere a degetelor, a buzei sup/inf urmareste deconditionarea
reflexului vicios prin diverse procedee in functie de varsta copilului: deconditionarea
fiziologica (la sugar folosirea tetinei 10 min dupa alimentarea la san); Deconditionarea
psihica (metoda convingerii); Deconditionarea chimica (gust rau sau miros neplacut)
Pentru deconditionarea obiceiului de sugere a buzei inf, Kraus recomanda scutul
vestibular partial (umple vestibului in zona mandibulei si ajunge pana la marg incizala a
incisivilor inferiori)
Pentru combaterea obiceiului de interpozitie sau de muscare a obrajilor, Held recomanda
folosirea unei placi jugaleinterne asezata intre obraz si arcada dentara.
Combaterea interpozitiei limbii in stare de repaus sau deglutitie se poate face prin
reeducare functionala sau cu aparat orthodontic (placa palatine cu scut lingual)
 reeducarea funcțională;

 combaterea obiceiurilor vicioase;

 miogimnastica prin exerciții voluntare (antrenamentul muscular);

 metoda dinamico-funcțională musculo reflexă prin aparate ortodontice numite

activatoare;

Principiile terapiei funcționale

 Individualizarea sistemului de lucru în funcție de indicația terapeutică, de vârstă și
particularități psihomotorii;

 Aplicarea cu consecvență a tehnicii, respectarea orarului de lucru și a etapelor;

 Respectarea principiului efortului progresiv privind intensitatea, durata, ritmul efortului și

repausul muscular

 Suprapunerea exercițiului pe ritmul respirator

 Integrarea metodei în educația fizică generală;

 Asocierea terapiei funcționale cu cea ortodontică

Reeducarea funcțională:
 se referă la efectuarea corectă a funcției de masticație, respirație, deglutiție, fonație și
fizionomie;

 s-a demonstrat că este suficient ca una din funcții să se efectueze necorespunzător față de
modelul normal pentru ca celelalte să intre în dezechilibru prin intercondiționare -> ceea
ce determină un dezechilibru musculo-funcțional;

Deglutiția infantilă se asociază de obicei cu respirația orală sau cu sugerea degetului, în cazul
unui fren lingual scurt se adaugă și disfuncții fonatorii.
Reeducarea respirației:
După 10 luni de la naștere laringele coboară sub C4 astfel încât este posibilă respirația bucală
ce se poate automatiza prin reflexe condiționate anormale și este necesară decondiționarea prin
metode preventive.
După vârsta de 3 ani apar frecvent infecțiile nazo-faringiene și în acest caz etiologia respirației
orale poate avea substrat obstructiv la nivelul căilor respiratorii.
Se recomandă consultația medicului ORL și executarea unui program de exerciții de gimnastică
respiratorie pentru formarea inspirului și expirului nazal voluntar, exerciții de respirație forțată în
efort, lectura cu voce tare, păstrând ritmul respirator, etc.
Exercițiile de respirație se vor efectua în reprize de 5-10 minute de două ori pe zi.
Pentru o reușită deplină se recomandă purtarea unui scut vestibular, la început cu orificii, care se
vor închide treptat.
Reeducarea deglutiției:
După 1,6 ani copilul trebuie să treacă de la deglutiția infantilă la deglutiția normală de tip adult:
 Arcadele dentare în ocluzie;

 Mandibula stabilizată prin

contracția mușchilor ridicători;

 Vârful limbii presează contra

palatului în sus și în spatele

incisivilor superiori;
 Contracții minime sau nule

ale buzelor.
Prin exercițiu în fața oglinzii i se arată ce e normal și ce e este anormal în deglutiția pacientului.
Deseori numai prin exercițiu nu se poate corecta disfuncția și se asociază cu aparate ortodontice
mobilizabile cu un scut lingual.
Reeducarea masticației
Lipsa unei masticații viguroase - > dezvoltare deficitară a elementelor aparatului dento-maxilar;
Se recomandă:
- Introducerea alimentelor dure pentru a stimula secționarea cu incisivii și propulsia
mandibulei;

- Obținerea unei secvențe normale de masticație prin triturarea alimentelor pe ambele

părți;

- Stimularea abraziunii dentare fiziologice printr-o masticație viguroasă a alimentelor

permițând excursia liberă a mandibulei

Reeducarea fonației:
Este parțial efectuată de ortodont care asigură poziția normală a dinților frontali ( înclinare,
deplasare, rotație) și de medicul logoped care prin exerciții de miogimnastică asigură
poziționarea corectă a limbii în timpul articulării fonemelor.

58.Antrenamentul muscular în tratamentul anomaliilor dento-maxilare produse prin

practicarea obiceiurilor vicioase. Metode. Avantajele miogimnasticii musculaturii
periorale. ???
In terapia functionala sunt 3 posibilitati importante de actiune:
• Antrenamentul muscular sau mioterapie –urmareste cresterea functiei muscular statice si
dinamice prin hipertrofia miofibrilelor si prin automatizarea miscarilor. Pentru ca
mioterapia sa aiba success, trebuie satisfacute 2 conditii: o buna contractie muscular,
colaborarea efectiva cu pacientul.
Dupa Herbert Izard, calitatiile unei contractii muscular sunt:
• Sa se faca cu amplitudine maxima.
• Intensitatea contractiilor sa fie in raport cu rolul fiziologic al muschiului sau al grupului
de muschi.
• Contractia sa se faca lent la inceput si apoi din ce in ce mai accentuate, sa fie urmata de
un repaos de aceeasi durata.
• Exercitiul se executa pina la aparitia senzatiilor de usoara oboseala.
Pozitiile limita ale miscarilor trebuie mentinute aproximativ 10
sec.urmate de o pauza de 10 sec., se repeat de 10 ori pe repriza si se exercita de 3 ori pe zi,
urmate de o mioterapie generala sub forma exercitiilor fizice.
Exercitiile au carcter divers si se adreseaza grupelor de muschi ridicatori, coboritori,
propulsori, orbicularul buzelor.
Prin miogimnastica se influenteaza in primul rind pozitiile mandibulei, iar corectarea
acestora poate atrage dupa sine si modificari ale pozitiei dintilor. Cele mai bune rezultate se
obtin in prima perioada de crestere, dupa ce s-a atins un oarecare grad de dezvoltare psihica
(dupa 4 ani).
Miogimnastica cuprinde: Indicatii:
• Antrenamentul propulsorilor mandibulei in retrognatie cu ocluzia distalizata.
• Antrenamentul ridicatorilor mandibulei in hipotonie musculara generalizata.
• Antrenamentul pterigoidienilor externi unilateral in laterodeviatia mandibulei.
• Antrenamentul orbicularului buzelor in inocluzie labial prin hipotonie.
• Antrenamentul orbicularului buzelor in buza scurtata.
• Antrenamentul asociat al muschilor, obrazului si orbicularului in hipotonie labio-jugala.
• Antrenamentul muschilor limbii in deglutitia infantile.
Muschii orbiculari ai buzelor, buccinatorul si muschii limbii influenteaza dezvoltarea
arcadei alveolare superioare si inferioare. Braschi a aratat ca dezvoltarea maxilarului
superior se face sub influenta respiratiei, iar dezvoltarea mandibulei sub influenta muschilor
masticatori.
Pot sa apara dezechilibre musculare determinate de tulburari ale functiilor normale ale
aparatului dento-maxilar, si anume:
 • Respiratia orala.
• Deglutitia infantile.
• Tulburari de fonatie.
• Masticatie lenesa.
Se creaza un dezechilibru de tonus intre musculature endo- si exoorala cu repercusiuni
asupra dezvoltarii ulterioare directionale a arcadelor alviolo-dentare.

59.Fortele exercitate de musculatura periorala si influenta acestora asupra aparatului

dento-maxilar. ?
forţele musculare
presiunea exercitată de buze, obraji, limbă. Aceste presiuni sunt mai mici, în comparaţie cu
presiunea masticatorie, dar cu o durată de aplicare cu mult mai mare. Deoarece forţa din
partea ţesuturilor moi are loc mai mult în stare de repaus, care ocupă cea mai mare parte a
timpului.
m. Orbicularis oris- generează forțe cu direcție posterioară
m. Buccinator- generează forțe cu direcție latero-interioară
m. Lingual- generează forțe antero-superioare

60.Numiti consecintele hipotonusului musculaturii periorale (m. Orbicularis oris, limbii, m.

Maseter etc.)
Inchiderea incompleta a gurii
Dereglarea unor functii, deoarece mușchiul participă la supt, suflat, fluierat și masticație.
Mușchiul orbicularis oris- fanta labială întredeschisă, proalveolodonție superioară însoțită
de spațieri dentare
Mușchii limbii- incongruențe dento-alveolare, retroalveolodonție inferioară
Mușchii coborâtori-ridicători ai mandibulei- dinamică lentă de masticație, nu prezintă atriție
dentară, stare odonto-parodontală precară
Mușchii retropulsori-propulsori ai mandibulei- retrognații mandibulare funcționale, ocluzii
distalizate
Muschii Maseter-
61.Numiti consecintele hipertonusului musculaturii periorale (m. Orbicularis oris, limbii,
m. Maseter etc.)
Mușchiul orbicularis oris- buză scurtă, retroalvelodonție superioară și inferioară, incongruențe
dento-alveolare
Mușchii limbii- proalveolodonții superioare și inferioare cu spațieri dentare, inocluzii sagitale,
ocluzie deschisă
Mușchii coborâtori-ridicători ai mandibulei- bruxism -> hipertrofia mușchilor maseter,
eversarea unghiului mandibulei; reducerea înălțimii ocluziei prin uzură dentară în zona laterală
Mușchii retropulsori-propulsori ai mandibulei- ocluzii mezializate, prognații mandibulare
funcționale, prodenție inferioară asociată cu retrodenție superioară;
Muschii Maseter-

62.Disfunctiile aparatului dento-maxilar. Varietati. Impact asupra dezvoltarii

aparatului dento-maxilar.

Deprinderile vicioase. Acestea acţionează ca factori determinanţi în producerea

sindromului de compresiune maxilară. prin dezechilibrarea forţelor intra şi extraorale,
privind intensitatea, direcţia şi durata de acţiune, în funcţie de receptivitatea terenului.

Respirului orala. Prin dispariţia triplei închideri orale se angajează un dezechilibru între
unităţile funcţionale musculare care conduce la hipertonia muşchilor maseter, buccinator,
mentalis şi la hipotonia muşchiului orbicular al gurii (al buzei superioare).
Muşchii propulsori sunt hipotoni comparativ cu cei retropulsori.
Limba coboară, plasându-se in arcada mandibulară. Dezechilibrul dintre grupele
musculare intra- şi extraoralc se manifestă în modificări seheletale: apare compresiunea
de maxilar, distalizarea mandibulei cu restructurări în ATM şi modificări în ocluzia
dentară. În respiraţia orala se modifică starea dc funcţionalitate a buzelor,
care schimba si comportamentul lingual în statică şi în funcţie conducând la deglutiţia de
tip protruziv.
Dcglutifa atipică. Interpoziţia limbii in actul de degliiliţie intre arcade produce
sindromul de compresiune maxilară paralelă.
Suptul degetului determină compresiune alveolară cu protruzie, ocluzie adâncă
incomplctă.

63.Metode clinice si paraclinice de diagnostic al disfunctiilor aparatului dento-

maxilar.

A. Examenul extra oral al proportiilor dento-faciale si al esteticii

faciale (pozitia naturala a capului, egalitatea etajelor, simetria facial
prin aprecierea relatiei intre linia frenurilor si linia mediana a
scheletului, relatia dintilor cu buzele in sens vertical; convexitatea
sau concavitatera profilului, protruzia buzei si a incisivilor,
evaluarea dinamicii mandibulei si a functiei ocluzale in timpul
inchiderii cav. Orale)

B. Examenul endo-oral (statusul dentar al dintilor temporari si

evolutia eruptiei dintilor permanenti; aprecierea anomaliilor
dentare, eventuale procese patologice; prezenta marimea si
insertia frenurilor; verificarea tonicitatii buzelor si obrajilor;
volumul si mobilitatea linguala)
 C. Functia structurilor orale

-explorarea ATM (pozitia condililor si disfunctie ocluzala;

deschiderea maxima a cav orale)
-explorarea respiratiei (nazala-normala ; orala-obstructii nazale)

-explorarea posturii limbii si aspectul acesteia

-fonatia, masticatia

D. Examenele complementare (OPG, teleradiografia de profil, analiza modelelor)

64.Miogimnastica. Notiuni si obiective ale miogimnasticii la copii de diferite varste.

Miogimnastica (antrenamentul muscular) urmareste cresterea functiei musculare statice si
dinamice, cu hipertrofia miofibrilelor, obtinuta prin repetarea frecventa a anumitor
miscari. In cazul deficitului functional se creaza conditia necesara reechilibrarii tonusului
de repaus cat si reeducarii obiceiurilor vicioase (miogimnastica statica – aplicarea buzei
inf peste buza sup; miogimnastica dinamica – aplicarea varfului limbii in santul
vestibular inf, cu deplasari ritmice spre stanga si dreapta)
Obiectivele miogimnasticii
• pentru a efectua o dezvoltare selectivă a anumitor grupe musculare

• pentru a echilibra grupele musculare prin creșterea tonusului grupului muscular deficitar

• pentru a preveni anomaliile dento-maxilare

• pentru a preveni obiceiurile vicioase

Avantaje: ajuta la remedierea obiceiurilor vicioase si la obtinerea unei articulari fonetice

corecte; modificarile in atm permit degajarea miscarilor si propulsia mandibulei, participarea
constienta si active a copilului la efectuarea exercitiului si supravegherea din partea familiei.

65.Miogimnastica. Indicatii de utilizare.

• Miogimnastica –reprezintă un set de exerciții ce au ca scop creșterea funcției musculare
statice și dinamice prin hipertrofia miofibrelor și prin automatizarea mișcărilor.

Indicatii
• sigilarea buzelor

• poziționarea corectă a limbii

• înghițirea corespunzătoare

• facilitarea respirației nazale

• Decondiționarea obiciurilor vicioase

66.Exercitii indicate pentru reeducarea deglutitiei.

Deglutiţia infantilă este caracteristică perioadei de sugar. Păstrarea ei peste limita de

vârstă de 3 ani poate să aibă repercusiuni defavorabile asupra creşterii direcţionale a
arcadelor alveolare şi a poziţiei dinţilor. Poate să determine proalveolie cu prodenţie sau
ocluzie deschisă în funcţie de poziţia limbii în actul de deglutiţie.
De aceea, trebuie să obişnuim copilul cu o deglutiţie de tip adult, în care limba se
proiectează în treimea anterioara a bolţii palatine,asigurând stimularea centrelor
osteogenetice de la nivelul suturii intermaxilare pentru o dezvoltare în lăţime.
Aceste exerciţii se fac zilnic şi pot fi asociate cu aparate ortodontice: scutul retroincizal
sub forma unui grilaj de sârmă aşezat, pe o placă palatină ce împiedică propulsia limbii în
timpul deglutiţiei.
Pe placa palatină se poate modela o bilă din acrilat care dirijează vârful limbii spre bolta
palatină în timpul deglutiţiei. (bobita Walkoff)..

67.Exercitii indicate pentru reeducarea respiratiei orale.

Corectarea respiraţiei orale se face după un control ORL, pentru a stabili existenţa
permeabilităţii căilor nazo-faringiene.
Se execută un program de exerciţii de gimanstică respiratorie care cuprinde;
♦ exerciţii pentru formarea inspirului nazal voluntar;
♦ exerciţii pentru formarea expirului oral voluntar;
♦ exerciţii de respiraţie forţată împotriva unei rezistenţe crescânde;
♦ exerciţii de expir - inspir în clinostatatism, cu antrenarea diafragmului;
♦exerciţii de inspir-expir în clinostatatism, cu antrenarea diafragmului, cu aplicarea de
greutăţi în regiunea epigastrică;
♦ exerciţii de inspir-expir în ortostatism;
♦ exerciţii de inspir-expir în ortostatism, cu anteflexiuni ale corpului în expir
prelungit;
♦ pronunţarea de elemente componente ale cuvântului în timpul expirului oral;
♦lectura cu voce tare, păstrând ritmul respirator.

68.Exercitii indicate pentru reeducarea fonatiei.

Fonaţia normală se caracterizează prin mişcări coordonate ale vârfului limbii, pe arcadele
alveolo-dentare şi mişcările diferenţiate ale muşchilor buzelor, faringelui şi laringelui.
Se cunosc situaţii clinice în care tulburările de fonaţie, dislalia (imposibilitatea de a pronunţa
anumite foneme)-, sau paradislalia (pronunţarea unor foneme în locul altor foneme).-produc
 un dezechilibru al grupelor musculare antagoniste cu repercusiuni defavorabile asupra
creşterii direcţionale a arcadelor alveolare, asupra poziţiei dinţilor, ducând la apariţia unor
anomalii dento-maxilare incipiente.
Pentru reeducarea tulburărilor de fonaţie este necesară colaborarea cu un specialist logoped,
în special în dislaliile funcţionale, unde este evidentă lipsa de coordonare a muşchilor
buzelor, obrajilor şi limbii.
Dislaliile funcţionale linguale trebuie corectate prin exerciţii de vorbire, ce constau în citirea
unor texte în care predomină fonemele linguale I, r, vocalele i, e, a, o şi consoanele c, j.
Dislaliile dentale d, t, frecvent întâlnite în proalveolii, -retroalveolii şi -ocluzii deschise se pot
corecta prin citirea unor texte bogate în foneme dentale.
Rinolalia se corectează numai după -un tratament complet chirurgical - ortodontic - fonetic
(despicături LMP operate).
Reeducarea funcţională a fonaţiei se face aşezând subiectul pe un scaun înalt, cu picioarele
susţinute pe bara scaunului în.poziţie dreaptă, cu genunchii strânşi, în faţa unei oglinzi mari,
cu o oglindă mică în mână (după Tomescu). Fixează bine vârful limbii pe cerul gurii în
dreptul rugilor palatine şi înghite, concentrând forţele sublinguale. Acestea se palpează
submentonier, dând senzaţia de piston. Genunchii se desfac lent lateral odată cu
întredeschiderea gurii. Se pronunţă d, t, 1, n, cu vârful limbii fixat pe bolta palatină. Se spune
logatomica: da, ta, na, la, at, al, an. Umflă buza superioară cu aer şi reţine din activitate pe
cea inferioară. Apoi întinde buzela în efort maxim, , terapeutul ţinând contraforţă cu ambele
mâini, în timp ce se încearcă aducerea buzelor în ocluzie perfectă. - Pacientul strânge dinţii şi
fluieră ca şarpele '‘sss”, joacă aerul în gură între un obraz şi altul. Se acoperă inocluzia
labială cu degetul şi pronunţă silabele sa, su, şi, sue, seu, asi, cu tracţiune laterală a buzelor.
Acestea pot constitui exerciţii de antrenament muscular înainte de tratamentul ortodontic, în
timpul tratamentului şi după tratamentul ortodontic, pentru contenţie.

69.CINEMATICA MANDIBULARA
Pentru indeplinirea functiilor ADM, mandibula executa numeroase miscari, care pornesc, ajung
sau
traverseaza cateva pozitii de referinta.
Clasificare miscarilor mandibulare (V. Burlui)
Miscari fundamentale
Miscare de rotatie
Miscare de translatie
Miscari combinate
Miscari limita
Miscari functionale

Miscarea de rotatie pura - in aceasta miscare orice punct de pe mandibula parcurge o traiectorie
curba a carei
lungime creste proportional cu distanta punctului considerat la axa de rotatie.
Translatie – fiecare punct de pe mandibula se va deplasa pe o traiectorie aproximativ liniara, iar
distanta
fiecarui punct de pe mandibula (nu mai este axa, coboara in centri de rotatie), parcurge distaante
egale fata de
punctul de origine.
Miscarile fundamentale au loc in cele 3 planuri:
- Sagital: axa bicondiliana; translatia tot perpendicular pe planu sagital
- Orizontal: cele 2 axe de rotatie, dr/stg, se afla la nivelul unuia dintre condili.
- Translatie: (alunecare in plan sagital) propulsia/retruzia.
Translatii in plan transversal/ si frontal sunt mai greu de stabilit, se intalnesc in miscarile
combinate.
Cea mai edificatoare metoda de studiu al miscarilor mandibulei este metoda utilizata de
POSSELT – a
studiat miscarile mandibulei urmarind deplasarile efectuate de un singur punct = punctul
interincisiv
mandibular, punctul de contact intre unghiurile mezioincizale ale incisivilor centrali mandibular.
Directia si amplitudinea miscarilor mandibulei sunt determinate de structurile particulare ale
ATM, de
contractia muschilor mobilizatori si de relieful ocluzal al celor 2 arcade dentare.
Cele 3 categorii de elemente anatomice poarta numele de determinanti:
posterior – articular
mijlociu – muscular
anterior - dentar
Practic este vorba de miscarile de:
• deschidere
• inchidere
• propulsie
• retruzie
• si rezultatele compunerii acestora in plan sagital
Inregistrarea acestor miscari maxime, limita, in plan sagital duce la obtinerea unui grafic (de
forma
asemanatoare cu a unui premolar) = aria miscarilor maxime (limita) = “bicuspoidul lui Posselt”
Analiza acestei arii de deplasare maxima in plan sagital poate evidentia diversitatea de miscari
ale
mandibulei si pozitiile fundamentale ale acesteia:
1. RC = relatia centrica
2. IM = intercuspidare maxima
3. CCP = pozitia cap la cap in propulsie
4. PM = propulsia maxima
5. DM = deschiderea maxima
6. I = deschiderea gurii in axa balama terminala
7. R = repaus

72. Deglutitie fiziologica.Notiuni generale. Varietati in funtie de virsta.Influenta deglutitiei

asupra dezvoltarii aparatului dento- maximar
- deglutitie infantile, de tranzitie si de tip adult
Deglutitia infantila:
- este normala la nou-nascut si la sugar(0-6 luni) ; in timpul actului suptului, limba este
interpusa intre arcadele maxilare, care sunt departate;
- in zona laterala, musculatura obrajilor si mucoasa jugala este interpusa intre arcadele
maxilare ;
- buzele asigura inchiderea etansa a cavitatii orale; deglutitia are loc cu contractia puternica
a musculaturii fetei (buzelor si obrajilor);
- directia fortelor de actiune este in sens antero-posterior;
Deglutitia de tranzitie:
- este normala intre 6 luni si 2 ani, odata cu aparitia primilor dinti temporari si cu
diversificarea alimentatiei;
- eruptia incisivilor temporari determina retragerea limbii dintre arcade in timpul
deglutitiei, fiind plasata in spatele dintilor;
- in zona laterala, limba este interpusa intre arcade (nu exista dinti) , pentru a fixa
mandibula in timpul deglutitiei, prin contractia muschilor ridicatori ai mandibulei;
- eruptia caninilor si molarilor temporari determina cuprinderea limbii in interiorul
arcadelor in timpul deglutitiei;
Deglutitia de tip adult:
- este normala dupa 2-3 ani si pe tot parcursul vietii;
- varful limbii preseaza pe ¼ anterioara a boltii palatine si in 1/3 gingivala a incisivilor
superiori;
- mijlocul limbii se gaseste in 1/3 anterioara a boltii palatine;
- in zona laterala marginile limbii sunt la nivelul coletului dintilor laterali superiori;limba
se deplaseaza posterior , facand un unghi de 45grade cu bolta palatina;
- limba atinge limita dintre palatal dur si palatal moale, apoi se deplaseaza in sus si inapoi
pentru separarea de cavitatea nazala;
- portiunea posterioara a limbii este paralela cu faringele; deglutitia se realizeaza prin
contractia muschilor masticatori si ai limbii (fara contractia muschilor fetei);
 - directia de actiune a fortelor este postero-anterioara;

70.Muschii implicati in cinematica mandibulara si rolul lor in dezvoltarea aparatului dento-

maxilar.

Sub influenţa forţei musculare are loc modificarea ţesutului osos. Disfuncţia musculară poate
deregla creşterea şi dezvoltarea normală a ţesutului osos. Dacă forţele musculare nu sunt
echilibrate, fapt prezent în exercitarea obiceiurilor vicioase, aceasta se reflectă asupra ţesuturilor
dure, apar modificări ce în rezultat pot duce la anomalii de tip dento-alveolar sau de tip gnatic.
Modelele funcţionale şi obiceiurile, ce pot produce anomalii ocluzale, sunt privite ca potenţiali
agenţi etiologici din punct de vedere a teoriei echilibrului. Aceasta teorie preluată din domeniul
fizicii spune că, obiectul ce se află sub influenţa forţelor neechilibrate, capătă acceleraţie şi îşi
modifică poziţia sa în spaţiu. Aplicabilitatea acestei teorii, în studierea obiceiurilor vicioase ca
agent etiologic în anomaliile dento-maxilare, constă în modificările ţesutului osos ca răspuns la
cerinţele funcţionale.
O altă aplicabilitate a teoriei forţelor echilibrate este argumentată prin poziţia dentară sau dento-
alveolară influenţată de diferite tipuri de presiuni exercitate. Deşi, se pare că ar trebui să fie
valabilă relaţia: Forţa x Timp (durata)= efect, în procesul dezvoltării dento-maxilare durata
aplicării unei forţe, ca rezultat manifestîndu-se o reacţie biologică, este mai importantă decît
valoarea acestei forţe
Acest moment important se poate explica prin analiza reacţiei biologice la presiunea exercitată în
timpul actului de masticaţie: dacă presiunea se menţine mai mult de cîteva secunde, atunci prin
creşterea sensibilităţii dureroase, se întrerupe exercitarea presiunii masticatorii. Un alt grup de
factori ce influenţează instalarea anomaliei dento-maxilare este reprezentat de presiunea
exercitată de buze, obraji, limbă. Aceste presiuni sunt mai mici, în comparaţie cu presiunea
masticatorie, dar cu o durată de aplicare cu mult mai mare. Deoarece forţa din partea ţesuturilor
moi are loc mai mult în stare de repaus, care ocupă cea mai mare parte a timpului, poziţia dentară
sau dentoalveolară este influenţată de acest tip de presiune, deşi are o valore mai mică.

73: Deglutitia patologica. Varietati .Probe clinice utilizate.

Deglutitia anterioara simpla ( sindromul lingual protruziv anterior incomplet) :
- este o deglutitie atipica, intalnita dupa 2 ani;
- varful limbii se plaseaza pe incisivii superiori;
- limba are efect de impingere a incisivilor superiori, determinand prodentia superioara;
- apare dezechilibrul grupelor musculare antagoniste: hipotonia muschilor maseteri,
hipotonia orbicularului buzei superioare, hipotonia muschiului mentalis;
- conduce spre o disarmonie dento-maxilara cl II Angle, diviziunea 1;
Deglutitia anterioara complexa (sindromul lingual protruziv anterior complet):
- este o deglutitie atipica, intalnita dupa varsta de 2 ani;
- varful limbii se plaseaza intre incisivii superiori si inferiori;
- limba are efect de franare asupra frontalilor in eruptie , determinand ocluzia deschisa
frontala;
- apare dezechilibrul grupelor musculare antagoniste: hipotonia muschilor maseteri ,
hipotonia orbicularului buzei superioare, hipertonia muschiului mentalis;
- conduce spre o ocluzie deschisa frontala prin infraalveolodentie frontala;
Deglutitia sublinguala:
- este o deglutitie atipica, intalnita dupa varsta de 2 ani;
- varful limbii se plaseaza pe incisivii inferiori; limba are efect de impingere asupra
incisivilor inferiori, determinand prodentia inferioara;
- apare dezechilibrul grupelor musculare antagoniste: hipertonia orbicularului buzei
superioare , hipertonia muschilor coboratori;
- conduce spre o disarmonie dento-maxilara clasa III Angle (prognatie mandibulara
adevarata);
Deglutitia palatala:
- este o deglutitie atipica , intalnita dupa varsta de 2 ani;
- varful limbii ia contact numai cu 1/3 anterioara a boltii palatine;
- limba nu mai are nici un efect asupra incisivilor superiori- determina retrodentia
superioara;
- apare dezechilibrul grupelor musculare antagoniste: hipertonia orbicularului buzei
superioare , hipertonia muschilor temporali;
- conduce spre o disarmonie dento-maxilara cl II Angle , div 2 cu ocluzie adanca acoperita;
Deglutitia unilaterala:
- deglutitie atipica, rar intalnita;
- varful limbii se plaseaza intre dintii laterali pe o singura parte;
- limba are efect de franare asupra dintilor in eruptie , determinand ocluzia deschisa
laterala;
- apare dezechilibrul grupelor musculare simetrice: hipotonia muschilor maseteri pe partea
in care se realizeaza deglutitia atipica;
- conduce spre o ocluzie deschisa laterala;
Deglutitia bilaterala:
- este o deglutitie atipica, intalnita rar;
- varful limbii se plaseaza intre dintii laterali pe ambele parti;
- limba are efect de franare asupra dintilor in eruptie, determinand ocluzia deschisa
bilaterala;
- apare dezechilibrul grupelor musculare: hipotonia muschilor maseteri;
- conduce spre o ocluzie deschisa bilaterala.

74.Deglutite atipica.Caracteristici generale.Mecanism de actiune in aparitia disfuntiilor

deglutiei la copii

Deglutia atipica: reminiscenta comportamentului lingual ca o imaturizare a functiei de deglutitie.

Cauze morfologice: macroglosie, fren scurt, sau obicei vicios.
*Tipuri de deglutitie: deglutitie infantila, deglutitie atipica, deglutitie normala.
*Tulburarile provocate: are loc ruperea echilibrului muschilor limbii, maseter si orbicular al
buzei. Astfel, limba nu mentine contactul cu bolta palatina. Cind limba se proiecteaza pe incisivi
se realizeaza ocluzie in zona laterala, incisivii fiind vestibularizati. Cind limba e plasata
interincisival se produce hipotonia mushiului maseter si orbicular, muschii mentalis in
hipertonie, are loc intruzia incisivilor cu ocluzie deschisa. Cind limba este in zona frontala si
laterala se formeaza ocluzia deschisa latero-fronto-laterala.
* In respiratie orala: aerul inspirat are actiune directa asupra boltii palatine provocind
compresiune de maxilar, reducerea pres din sinusul max duce la ingustarea lui, lipsa de eficienta
a buzei sup cu deplasarea incisivilor in prodentie, compresiunea lat a mus buccinator.

75.Functia de masticatie la copii de diferite virste . Eficacitatea masticatorie.

MASTICATIA – rol de a pregati mecanic produsele alimentare, de a le insaliva. Insaliveaza
bolul alimentar, il
inmoaie si in acelas timp incepe si procesul de digestie: amilaza salivara.
Masticatia cunoaste o declansare voluntara corticala, o organizare subcorticala si o modelare,
control
modelator prin reflexe periferice (parodontale).
Masticatia este un act reflex dobandit, la nou-nascut nu exista o masticatie pina la aparitia
dentitiei.
Deglutitia si hranirea la nou nascuti se face prin reflexe muco-musculare, reflex tactilo-
chinestezic.
Odata cu aparitia dintiilor dinamica mandibulara se bazeaza pe un reflex parodonto-muscular, se
dezvolta alti
receptori la nivelul mucoasei si a limbii. Astfel in cat reflexul devine tactilo-gustativo-
chinestezic.
Prof. Costa a impartit tipurile individuale de masticatie in 3:
-tocator
-frecator
-mixt
Ramfjord a considerat ca acte esentiale in masticatie mai intai prehensiunea/prinderea si incizia
alimentelor. O
propulsie a mandibulei pina la pozitia cap la cap, apropierea arcadelor muchie la muchie,
frangerea alimentului.
Fragmentul este preluat de limba care are rol foarte mare in masticatie.
In dinamica mandibulara limba ia fragmentul si il plaseaza pe una din hemiarcade in zona
laterala urmand
faramitarea. Joaca un rol si chinga labio-geniana care nu permite bolului alimentar sa treaca in
vestibul ci
ramane pe suprafetele ocluzale unde urmeaza triturarea/macinare.
In masticatie deschiderea gurii se face cam in ½ fata de maxim. (3.5 cm femei; 4 cm barbati).
Mandibula
in pozitie maxima de lateralitate pe partea unde se afla alimentul si revenirea in propulsie.
Ciclul masticator are forma unei picaturi. Unghiul format de orizontala cu traseu de intoarcere
este cam
de 45 de grade; unghiul format intre traseul de intoarcere si verticala este de 20-25 de grade. 5-
6mm este
deplasarea laterala.
Contactul final de revenire este un contact de scurta durata 0,15 sec. In deglutitia pe gol este de
1,5 sec.
Viteza de deplasare a mandibulei este de 7,5 m pe secunda.

76. Disfuncții de masticație și influența lor asupra dezvoltării aparatului dento-

maxilar.
 Disfunctiile aparatului dento-maxilar, prin dezechilibrul angajat la nivelul structurilor
functionale musculare, provoaca tulburari grave, directe sau indirecte, ale cresterii
dimensionale si directionale a maxilarelor. Astfel, respiratia orala, suptul, interpozitia,
 comportamentele musculare linguale anormale produc proalveolia bimaxilara, ocluzii
deschise, înghesuirca sau aparitia spatierii dento-alveolare.
 Insertia pe creasta a unui fren cu baza larga de implantare, prezenta unui sept osos sunt
agentii etiologici ai diastemei. Caria dentara si complicatiile ei se constituie în cea mai
frecvcnta si mai de temut cauza a dezechilibrelor ocluzo -articulare.
 Traumatismele dento-alveolare (fracturile, luxatiile prin influente directe si indirecte,
locale si la distana) determina dezechilibre ce se pot constitui în anomalii
Tulburări ale suptului, deglutiției, masticației :
Preocuparea pentru alimentație are diferite faze, începând de la suptul laptelui matern, până la
autoservirea unui menu complet la masă, folosind tacâmurile necesare. Problemele alimentației
sunt diverse, în funcție de dezvoltarea copilului și starea sa de sănătate. Prematurilor și celor
născuti cu probleme congenitale (de ex. probleme cardiace), sau celor cu paralizie cerebrală
(PC), le lipsește energia de a suge sau chiar reflexul de supt. Structurile anatomice ale gurii și
gâtului suferă modificări semnificative în primele 12 luni de viață.

Suptul
Primul mod de supt durează cca 4 luni, fiind caracterizat prin mișcări înainte și înapoi ale
limbii, acompaniate de mișcări ale mandibulei. Este modul de supt ce se produce înainte de
maturizarea centrului motor oral.
Suptul matur apare după 4 luni, când limba se mișcă pe direcția cranio-caudală, iar mișcările
mandibulei se reduc. La 6 luni mișcările limbii cranio-caudale sunt puternice, cu minimum de
excursie ale mandibulei.
La 9 luni copilul suge bine din biberon, dar va trece la suptul primar dacă trece la ceașcă, dar se
va adapta repede, aplicând buza de sus pe marginea cănii, pentru a favoriza intrarea lichidului în
orificiul bucal, iar limba asigură pătrunderea în gură.
La 24 de luni copilul bea normal din cană, cu mișcări cranio-caudale ale limbii, înghite cu
ușurință, nu pierde lichid. Respirația este încetinită în timpul suptului și se realizează între
secvențele de supt. Dacă există incoordonare între supt, deglutiție și respiratie, copilul va tuși.
După 9 luni copilul oprește respirația în timpul a 3-4 secvențe de supt. La 12 luni deglutiția
urmează suptul fără pauză ; va înghiți de 3 ori înainte de a face pauză. La 15-18 luni există
coordonare perfectă între supt, deglutiție și respirație.
Mușcarea și masticația
La 4-5 luni există o stereotipie: «mușcă și eliberează» a unui obiect, cu mișcări de sus în jos ale
mandibulei. În faza următoare copilul «molfăie» (munch) piureul; mișcările mandibulei sunt pe
verticală, iar ale limbii de extensie și retracție.
La 7-8 luni textura alimentelor fiind diferită, există mișcări ale mandibulei pe diagonală.
La 9 luni copilul transferă alimentele din centrul gurii spre părțile laterale cu ajutorul limbii,
favorizând începutul masticației.
La 24 de luni copilul mușcă cu usurință, poate mânca și legume crude. Mandibula are mișcări
circulare, caracteristice masticației; limba are mișcări de răsucire, transferând alimentele dintr-o
parte în alta, curață buzele și gingiile.
Autoalimentația
Chiar înainte de 6 luni sugarul își pune mâinile pe biberon dorind să-l țină. Pe la 8 luni copilul
apucă un biscuit, cu prehensiune radială, iar pe la 9-13 luni se dezvoltă abilități de
autoalimentare.
Pe la 12 luni prinde lingurița neajustând poziția antebrațului și articulația pumnului. Abilitatea de
a mânca cu lingurița apare între 15-18 luni, copilul mobilizând umărul, cu pronația antebrațului.
La 24 de luni mănâncă cu lingurița alimente solide, fără să le verse.
La 36 de luni începe să folosească furculița.
Băutul
Îndemanarea de a bea din ceașcă se perfectează pe la 12 luni când e capabil să încline cana spre
gură, fără să o verse. Cu paiul este capabil să bea pe la 2 ani, când închide bine buzele.

77. Funcția de fonație și influența ei asupra dezvoltării aparatului dento-maxilar.

Tulburările fonetice poate duce la presiuni anormale a limbii pe diferite grupe dentare

Este un act motor in dinamica mandibulara de mare complexitate si care necesita

coordonare neuro-reflexa precisa.
Se realizeaza prin miscari de ridicare si coborare a mandibulei si rare ori miscri de
propulsie.
Fonatia are si ea 2 mecanisme de producere:
-faza subglotica
-faza supraglotica
Faza subglotica - cantitatea de aer pulmonar aruncat in arborele bronhotraheal,
ajunge in istmul laringian unde se transforma in sunet.
De aici incolo urmeaza faza supraglotica in care sunetul este transformat in foneme.
La formarea carora participa istmul faringian, orificiul bucal, arcadele dento-
alveolare, bolta palatina si cel mai important limba

Celalalte necesita interventia limbii, palatului, dintiilor:

- consoanele lingo-palatale d, t;
- lingo-dentale: n, l;
 - dento-dentale: s, tz, z;
- dento-labiale v, f;
- bilabiale b, p, etc

78. Disfuncții de fonație și influența lor asupra aparatului dento-maxilar.

Fonaţia este un ansamblu de factori fiziologici şi neurofiziologici, care concură la
producerea vocii şi în particular a vorbirii. Ea face apel la un ansamblu de mecanisme
fiziologice complexe interesând succesiv plămânii, larin.gele, faringele, cavităţile
nazală, orală şi este comandat de către sistemul nervos.
Acest proces fiziologic, poate să se modifice ca urmare a unei perturbări la nivelul
SNC, sau a organelor periferice şi rezultă o disfuncţie a fonaţiei
Modificările întâlnite în timpul emiterii fonemelor sunt grupate astfel:
 anomalii determinate de tulburările laringiene: voce nazonată, rinolalie, voce guturală;
 anomalii datorate unui defect al punctului de articulare: voce peltică, sigmatismul,
mutacismul;
 anomalii generate de .unele tulburări de debit sau de ritm ale vorbirii: bâlbâială, tahilalia,
bradilalia.
Consecinte :
Este stabilit că o funcţie sau o disfuncţie are un rol morfologic asupra osului alveolar.
Cauhepe (1954) arată că anomaliile de sprijin muscular, în timpul articulării
fonemelor, joacă un rol esenţial în geneza unor anomalii dentomaxilare, precizând că
deformaţiile variază în funcţie de echilibrul forţelor musculare oro-faciale. Vantha
afirmă că tulburările de fonaţie sunt rar cauza unei anomalii, iar Tulley arată că
“anomaliile de fonaţie cu proiectare linguală anterioară pot să se întâlnească în cadrui
unei ocluzii normale.
În cadrul pronunţiei consoanelor palato-alveolâre (D,Ţ), care se face cu sprijinul
apico-lingual al incisivilor superiori, poate să apară o proalveolodenţie în situaţia în
care muşchiul orbicular nu poate neutraliza forţa exercitată de limbă.

79. Disfuncțiile aparatului dento-maxilar ce induc la compresiune de maxilar.

• Deprinderile vicioase.Acestea acţioneazăca factori determinanţi în producerea

sindromului de compresiune maxilară. Prin dezechilibrarea forţelor intra şi extraorale,
privind intensitatea, direcţia şi durata de acţiune, în funcţie de receptivitatea terenului.
• Respirului orala.Prin dispariţia triplei închideri orale se angajeazăun dezechilibru între
unităţile funcţionale musculare care conduce la hipertonia muşchilor maseter, buccinator,
mentalis şi la hipotonia muşchiului orbicular al gurii (al buzei superioare).Muşchii
 propulsori sunt hipotoni comparativ cu cei retropulsori.Limba coboară, plasându-se in
arcada mandibulară. Dezechilibrul dintre grupele musculare intra-şi extraoralc se
manifestăîn modificari seheletale: apare compresiunea de maxilar, distalizarea
mandibulei cu restructurări în ATM şi modificări în ocluzia dentară. În respiraţia orala se
modificăstarea dc funcţionalitate a buzelor,care schimba si comportamentul lingual în
staticăşi în funcţie conducând la deglutiţia de tip protruziv.
• Deglutitia atipica.Interpoziţia limbii in actul de degliiliţie intre arcade produce sindromul
de compresiune maxilarăparalelă.Suptul degetului determina compresiune alveolarăcu
protruzie, ocluzie adânca incomplcta
• Efectuarea ritmică a mişcărilor mandibulei în timpul ciclului masticator, adaptarea
forţelor de contracţie ale muşchilor la calităţile fizice ale alimentelor şi la suprafeţele de
contact interdentar, constituie elementele dezvoltării normale, proporţionale ale
maxilarelor şi ale alveolelor, condiţie necesară pentru menţinerea dinţilor în stare de
funcţionare.
• Capacitatea de adaptare a raporturilor interdentare, intraalveolare şi iritermaxilare la
condiţiile diferite de mediu, în scopul exercitării funcţiilor, determină în timp ocluzia
stabilizată ;
• Prezenţa oricăror contacte premature în cadrul mişcărilor de închidere-deschidere,
propulsie-retropulsie sau de lateralitate ale mandibulei se asociază cu o repartiţie inegală
a forţelor musculare masticatorii pe suprafaţa dentară sau în axul dinţilor şi ca urmare
masticaţia este ineficientă;
• în cursul mişcărilor de lateralitate, contactele precoce de partea “balansată” sunt nocive
pentru musculatură şi ATM,deoarece declanşează mişcări nefiziologice de lateralitate ale
dinţilor respectivi. Acest fenomen este datorat erupţiei exagerate a unor dinţi după
extracţii sau pierderea precoce a antagoniştilor

80. Tratamentul interceptiv. Noțiuni. Caracteristică generală. Obiective de

tratament la copii cu diferite vârste.

Prin tratament interceptiv se intelege surprinderea unor forme incipiente sau usoare de
anomalii dento-maxilare prin depistari active si instituirea unor masuri prin care se
previne instalarea malocluziei adevarate sau se reduce tratamentul ortodontic la unele
masuri simple.

GRABER a definit rolul ortodontiei interceptive, spunand ca „scopul ei este de a elimina

orice factor patogen existent si de a reduce la minimum consecintele nocive ale factorilor
etiologici asupra dentitiei”. Acest scop nu este intotdeauna usor de atins datorita faptului
ca în etiologia anomaliilor dento-maxilare se incrimineaza la ora actuala atat factori
endogeni, genetici, cat si exogeni

 Tratamentul interceptiv cuprinde un ansamblu de metode care se adreseaza primelor

simptome observate clinic. Dupa aparitia modificarilor patologice clinice, factorii
 etiologici pot fi depistati in multe cazuri si simpla lor inlaturare este suficienta pentru
redresarea morfo-functionala.
 Terapia interceptiva este considerata ca fiind prima etapa obigatorie in tratamentul
complex al unei anomalii dento-maxilare
 Majoritatea tratamentelor interceptive se practica in dentitia temporara, motiv pentru care
ortodontia interceptiva este inclusa de majoritatea autorilor în pedodontie. Intervenţia in
dentitia temporara duce la suprimarea obstacolelor în dezvoltarea normala a aparatului
dento-maxilar şi la mentinerea sau restaurarea functiilor normale ale acestui aparat
Mijloacele tratamentului interceptive :
- deconditionarea obiceiurilor vicioase.
- mentinerea dintilor temporari in special a molarilor II temporari pana la exfolierea lor
fiziologica;
- extractia dintilor temporari prezenti pe arcada peste limita normala ( dupa efectuarea
examenului radiologic);
- slefuiri selective in special asupra caninilor temporari sau in cazul interferentelor
ocluzale;
- interventii asupra partilor moi (frenectomie , frenotomie, decapusonare);
- terapia functionala care se realizeaza prin miogimnastica : antrenamentul prin exercitii,
cat si prin metoda dinamica -functionala, musculo-refleza cu ajutorul activatoarelor;

81. Tratamentul interceptiv al disarmoniilor dento-alveolare în plan sagital.

Tratamentul funcţional al prognaţiei mandibulare se realizează prin:

• reeducarea poziţiei linguale;
• frenectomia sau frenoplastia frenului lingual scurt (anchiloglosia);
• ablaţia amigdalelor hipertrofice;
• aparat funcţional pentru redarea poziţiei înalte a limbii (bionatorul Balters tip III).

Tratamentul prognaţiei mandibulare anatomice se face cu aparate ortodontice fixe

sau mobilizabile activ-mecanice şi funcţionale cu rolul de a stimula creşterea
maxilarului superior şi dirijarea deplasării mandibulei spre posterior, prin producerea
concomitentă a unor restructurări morfo- funcţionale
Se vor utiliza aparatelor bimaxilare:
• plăcile duble cu sistem de ghidaj,
• activatorul rigid Petrick,
• activatorul Wunderer,
• aparatul Reichenbach
Tratamentul retrognaţiei mandibulare :
Tratamentul constă în îndepărtarea obiceiului vicios de sugere a degetelor (policele) şi de
interpoziţie a buzei inferioare.
- se realizează cu ajutorul mioterapiei şi al aparatelor ortodontice, care determină propulsia
mandibulei, alungirea ei şi obţinerea unei ocluzii corecte.
Aparate:
♦scutul vestibular (placa Hotz);
♦aparate funcţionale bimăxilare-(aparatul Andresen-Haupl);
♦resorturi auxiliare adaptate la nivelul monoblocului;
♦corectarea retrodenţiei incisive prin aplicarea unef forţe cu direcţie anterioară asupra incisivilor
inferiori - arcurile linguale acţionează prin resorturile auxiliare;
la arcul vestibular se realizează tracţiunile elastice ale incisivilor;
♦placă linguală cu resorturi auxialiare;
♦plâcă palatinală cu plan înclinat.
Tratament :
• în formele uşoare şi medii -plăci palatine cu supraînălţare, şurub ortodontic, arcuri pentru
vestibularizarea frontalilor cu aplicare de forţe extra-orale occipito-mentoniere sau forţe
extra-orale mandibulare în caz de propulsie;
• în formele severe - se aplică masca Delaire şi se fac tracţiuni orizontale pe maxilarul
superior

82. Tratamentul interceptiv al disarmoniilor dento-alveolare în plan transversal.

Prin ortodonţie interceptivă se înţelege surprinderea unor forme incipiente sau uşoare
de anomalii dento-maxilare prin depistări active şi instituirea unor măsuri prin care se
previne instalarea malocluziei adevarate sau se reduce tratamentul ortodontic la unele
măsuri simple.
Tratamentul interceptiv cuprinde un ansamblu de măsuri şi mijloace instituite în
vederea opririi cursului dezvoltării unei abateri de la normal. Precizările lui Graber sunt
în acest sens edificatoare: " anomalia este o stare obiectivă în curs de constituire, sau
chiar de curând constituită, şi în care se urmăreşte redirijarea proceselor de creştere şi
dezvoltare pe linia normalităţii".

Terapia interceptivă este considerată ca fiind prima etapă obigatorie in tratamentul

complex al unei anomalii dento-maxilare.
Tratamentul interceptiv se bazează pe depistarea precoce a micilor variaţii ale tiparului
normal de dezvoltare. Unele dintre aceste variaţii sunt abia perceptibile, în timp ce altele,
mai accentuate, se pot uneori corecta spontan.
 Tratamentul in dentitia mixta :
I perioada a dentitie mixte :
Scopul: de a obtine relatii sagitale si verticale corecte la nivelul grupului incisiv si al
molarilor permanenti.
 Se utilizeaza activatoarele elastice:
• Reglatorul functional Frackel tipurile I si II:
• Terapia psihosomatica Balters(bionatorul Balters tip I si II)
• Activatoarele rigide tip Andresen-Haupl-Petrik.
 In cazurile cu dezechilibre scheletale mari se practica atata mioterapia cat si
mecanoterapia (Moyers)

A II-a perioada a dentitiei mixte :

Scopul :
 1. Reglarea cresterii etajului mijlociu;
 2. Stimularea dezvoltari mandibulei;
Terapia functionala maxilara prin activator rigid ( cazurile cu ingustare pina la 5 mm)
este tratamentul de electie,deoarece in asa mod se realizeaza expansiunea de maxilar,
distalizarea dintilor din zona laterala cu potentarea cresterii sagitale;mezializarea de
mandibula cu mezializarea zonei laterale;inaltarea ocluziei;echilibrarea musculaturii
extra- si intraorale.La virste mai mici se poate utiliza activatorul cu dublu arc.
 In endoalveolie simetrica se recomanda aparate de expansiune (Schwarz) prevazute cu un
surub ortodontic median, arc vestibular, cresete de ancoraj, gutiere laterale plane si
eventual plan inclinat cu platou.La finisarea tratamentului mecanic activ, mandibula
trebuie sa fie cuprinsa de arcada dentara superioara,iar rapoartele interocluzale trebuie sa
fie stabile in plan sagital,transversal si vertical.De asemenea in timpul tratamentului se
urmareste indepartarea interferentelor ocluzale ce au determinat latero-deviatiile ale
mandibulei si realizarea contentiei cu ajutorul unei placi mobilizabile.
 In endoalveolie asimentrica,obiectivul principal este corectarea ocluziei inverse
frontale,fara modificarea rapoartelor trasversale de partea opusa(normala).
 Se efectueaza o slefuire selectiva a cuspizilor dintilor temporari de partea inversa si se
aplica un aparat ortodontic activ cu surub paramedian de partea interesata,crosete ca
mijloc de ancorare,gutiera plana pe partea inversa si gutiera pe partea normala.
 Corectarea este lenta intre 6 luni si 1 an.Contentia se realizeaza cu o placa de
contentie.Aparate ortodontice fixe se utilizeaza pentru corectarea endoalveoliei
superioare a ocluzie si proalveolodentie
 Corecatarea ocluziei se realizeaza prin placile de supraocluzie(placa Hawley) si
tractiunile elastice.
Tratamentul interreceptiv :
 Terapia functionala-pentru desfasurarea normala a functiilor;
 Aplicarea aparatelor ortodontice active mobilizabile prevazute cu suruburi ortodontice si
arcuri secundare de actiune;
 Utilizarea aparatelor functionale (activatoare): -andresen tip II, Frackel tip II.

Tratament a asimetriilor faciale :

Laterodevierea mandibulara :
Obiectivele:
1. Instalarea mandibulei in pozitie corecta;
2. Inlaturarea cauzei;
3. Slefuirea cuspizilor neabraziati;
4. Corectarea obturatiilor;
5. Expansiunea arcadei superioare.
Se folosesc: activatorul,bionatorul si placi cu plan inclinat lateral

Laterognatia mandibulara :
Definitie- Anomalie scheletica provocata de o tulburare de dezvoltare in exces sau deficit
a unei jumatati a mandibulei.
Etiologia:
• Factorii ereditari- plagocefalia,microsomia hemifaciala;
• Factorii dobinditi-inflamatii,tumori,absenta congenitala a condilului,dispicaturi labio-
palatine,traumatisme in timpul nasterii;
• Factorii iatrogeni-tratament ortopedic incorect;
• Factorii functionali-functia musculara asimentrica
 Exobucal-asimentrie faciala grava, devierea mentonului spre partea afectata;
 Endobucal-inclinatie vestibulara a crestelor dento-alveolare laterale de partea
afectata(bolnava) si lingual de partea sanatoasa,devierea liniei interincisivale, tulburari de
fonatie si masticator.
 Examenul fotostatic- evidentiaza pozitia asimentrica a mentonului fata de planul medio-
sagital.
 Tratament :

 Dispozitive ortopedice in perioada de crestere (Franckel)

 Dupa perioada de crestere- tratament chirugical (osteostomii cu refacerea
reliefului facial si a relatiilor ocluzale)

83. Tratamentul interceptiv al disarmoniilor dento-alveolare in plan vertical.

Tratamentul interceptive:
Tratamentul interceptiv este si un tratament etiologic care are ca scop eliminarea factorilor
cauzali a.i. sa se reduca la minim sau chiar sa se excluda consecintele acestora asupra cresterii si
dezvoltarii ADM;
- se adreseaza anomaliilor produse prin:
 dezechilibrele grupelor musculare intra si extraorale (chinga linguo-labio-jugala): ocluzia
inversa frontala, incrucisata, distalizata, deschisa, protruzie de supt deget
 conducerea fortata a mandibulei: laterodevieri, prognatism mandibular functional,
retrognatie mandibulara functionala
- interceptia se poate adresa tuturor celor 3 tipuri de dentatii, dar succesul maxim se obtine in
dentatia temporara (orice tratament in dentatia temporara este un tratament precoce);
• Reeducarea deglutitiei infantile
• exerciţii specifice pentru deglutiţia de tip adult
• Se pot utiliza aparate ortodontice funcţionale ca: scutul vestibular prevăzut cu scut
lingual şi inel vestibular, monoblocul (aparatul Andresen-Hîupl), bionatorul
Balters tip II,'activatorul Metzelder tip II.
• Reeducarea respiratiei orale
• Se va face control la medicul ORL
• Exercitii de respiratie nazala
• Reeducarea fonatiei
• se face după vîrsta de 3 ani acordînd o mare importanţă fonemelor dentale .
Reeducarea se face cu ajutorul logopedului, în acelaşi timp cu realizarea
tratamentului ortodontic.
• Deconditionarea obiceiurilor vicioase
• introducerea tetinei ca mijloc de linistire , cea mai bună tetină este cea prevăzută
cu scut şi nu cu inel (Balters, Miller).
• Miogimnastica musculaturii linguale și periorale(cel mai efectiv la vîrsta de 4-5 ani).
• Utilizarea aparatului Rodgers-dilatator cu inele elastice
• Puterea de contracție a mușchilor circulari periorali trebuie sa fie mai mare decît
contracția inelului elastic.
• Dispozitivul Frieli -plasat între buza superioară și inferioară inițial se menține un minut
apoi 3-5 min.
• Activatorul Dassa construcția din sîrmă ortodontică de 1-1,2mm și masa plastică o
porțiune din sîrmă cu lungimea de 25cm se îndoie în centru în formă de cerc iar la capete
sub formă de triunghi din masa plastică autopomilirizabilă se modelează individual scutul
labial care este plasat în vestibul.Copilul cuplează buzele și cu policele trage din inel
aplicînd o forțăde înlăturare a aparatului din cavitatea bucală .Exercițiile se fac de 2 ori
pe zi a cîte 5-20 ori.
• De asemenea se utilizează aparate mobilizabile,activatoarele cu filet ortodontic,scut
lingual,gutiere ocluzale.
• Cantz-recomandă după erupția primilor molari utilizarea coroanelor pe ei pentru înălțarea
ocluziei după 10-20 zile coroanele se înlătură se șlefuiesc dinții temporali pîna la
contactul primilor molari apoi coroanele se refixează aceste manipulații se repetă de
cîteva ori.Metoda se utilizează pînă la erupția dinților frontali și molarilor 2.
• Activatorul Klamt constă dintr-o baza acrilică superioară și inferioară unite print-o masă
interocluzală. În porțiunea anterioară este deschis, dar acțiunea limbii asupra dinților
frontali este blocată prin 4 anse sub forma literei V. Conține arc vestibular pentru
delpasarea dinților frontali distal și palatinal pentru mezializarea dinților frontali
superiori. Poate conține filet pentru expansiune.
• APARATUL SHWARTZ: Placă mobilizabilă superioară sau inferioară, baza căreia
contactează cu mucoasa și ultimii 2 molari în regiunea coletului. Arcul vestibular în
regiunea molarilor are formă de buclă, iar porțiunea medie sutuat în loja inelelor fixați pe
dinți. Principiul de acțiune constă în utilizarea forței mecanice dezvoltate de arcul
spiralat.Periodic arcul este activat în direcție verticală
• Aparatul Herbst: Constă din inele prevăzute cu cîrlige deschise distal, fixate pe primii
molari superiori și inferiori.
o Inele cu cîrlige deschise superior la dinții frontali superiori și cîrlige orientate inferior
la cei mandibulari.
o Elastice intermaxilare în regiunea frontală și încrucișate de la dinții 16-36, 26-46.
• În dentiția mixtă și permanentă se vor utiliza tracțiuni intermaxilare prin intermediul
arcului Angle, aparatul Cojocaru.
o Pe dinți se fixează gutiere sau inele utilizînd, elasticele intermaxilare, pentru
închiderea spațiilor de inocluzie verticală.
• Pentu reducerea supraalveoliei laterale se utilizează aparate cu gutiere laterale, care
conduc la reorganizarea țesutului alveolar, reducînd astfel înălțimea alveolei laterale, al
spațiului vertical și înălțimea etajului inferior, favorizind aspectul facial al bolnavului.
• În dentiția mixtă tardivă și permanentă se utilizează aparate fixe, ce pot fi asociate cu
forțe verticale extraorale
• Pot fi utilizate arcurile Revers, arcuri vestibulare pentru extruzia dinților frontali și
intruzia celor laterali
84. Tratamentul profilactic si precoce al deglutitiei patologice.

Deglutitia infantila - Trecerea de la deglutitia infantila, caracteristica sugarula la deglutitia de tip

adult este un fenomen complex de transfer functional pe ca senzitivo-motori aparte. Premisele
transferului sunt asigurate la vsrsta de 18 luni dar aceasta se produce treptat, considerându-se de
catre uni autori ca persistenta obiceiului nu are semnificatie patologica inaintea varstei de 10 ani
(la 6-9 ani, la 30 % dintre copii persista unele particularitati de comportament lingual specific de
glutitiei infantile). Mentinerea in timp a deglutitiei infantile poate tulbura echilibrul culoarului
dentar.
Deglutitia infantila care in norma este pina la virsta de 18 luni, poate fi una patologică după 18
luni. Pentru a preveni deglutiția patologică este necesară profilaxia deglutitiei infantile și
Reeducarea deglutitiei infantile
Profilaxia deglutitiei : Se tine cont de:
 alimentatia naturala a sugarului,
 desfasurarea functiilor (antrenamentul muscular, reeducare functionala, combaterea
obiceiurilor vicioase);
 asigurarea integritatii arcadelor alveolo-dentare.
1. Alimentatia la san a nou-nascutului este principalul mod de alimantare prezentand un act
reflex conditionat.
Suptul la sanul mamei are un rol deosebit in evolutia normala a ap DM, asigura stabilitatea unui
echilibru al musculaturii faciale, o tonifiere a acesteia, propulsia mandibulei necesara dezvoltarii
sale.
In timpul suptului se realizeaza un raport cap la cap al crestelor alveolare in reg frontal, premiza
pu stabilirea unui raport de acoperire normal al incisivilor. Daca alimentatia se face cu biberonul
se produce un dezechilibru muscular labio-genio-lingual cu repercusiuni asupra dezvoltarii
directionale a arcadelor alveolare. De aceea hranirea cu biberonul trebuie sa se adapteze in asa
fel incat sa se apropie sub aspect functional de alimentatia naturala. In aceste conditii suptul
natural este sufficient 8 saptamani.
Alimentatia naturala presupune miscarea inainte-inapoi sau antero-posterioara, miscari de
propulsie din retropozitie fiziologica.
Asigura stabilitatea unui echilibru al musculaturii faciale, o tonifiere a acesteia, propulsia
mandibulei necesara dezvoltarii sale.
In alimentatia artificiala se indica utilizarea: tetinelor Nuk, biberonul Grasser si dispozitivul
Davis-Dunn.
2. Antrenamentul muscular sau miogimnastica: Antrenamentul muschilor limbii in deglutitia
infantile.
Muschii orbiculari ai buzelor, buccinatorul si muschii limbii influenteaza dezvoltarea arcadei
alveolare superioare si inferioare. Braschi a aratat ca dezvoltarea maxilarului superior se
face sub influenta respiratiei, iar dezvoltarea mandibulei sub influenta muschilor masticatori.
3. Reeducarea deglutitiei infantile.
Deglutitia infantile este caracteristica perioadei de sugar. Pastrarea ei peste limita de virsta de 3
ani poate sa aiba repercusiuni defavorabile asupra cresterii directionale a arcadelor alviolare si a
pozitiei dintilor. Poate sa determine proalveolie cu prodentie sau ocluzie deschisa in functie de
pozitia limbii in actul de deglutitie.
De aceea trebuie sa obisnuim copilul cu o deglutitie de tip adult, in care limba se proiecteaza in
treimea anterioara a boltii palatine, asigurind stimularea centrelor ostiogenetice de la nivelul
suturii intermaxilare pentru o dezvoltare in latime.
Aceste exercitii se fac zilnic si pot fi asociate cu aparate ortodontice: scutul retroincizal- sub
forma unui grilaj de sirma asezat pe o placa palatine ce impiedica propulsia limbii in timpul
deglutitiei.
Pe placa palatine se poate modela o bila din acrilat care dirijeaza virful limbii spre bolta palatinei
in timpul deglutitiei (bobita Walkoff).

Tratament:
- Trebuie să obişnuim copilul cu o deglutitie de tip adult, in care limba se proiectează in treimea
anterioara a boltii palatine, asigurând stimularea centrelor osteogenetice de la nivelul suturii
intermaxilare pentru o dezvoltare in latime.
Aceste exercitii se fac zilnic şi pot fi asociate cu aparate ortodontice: scutul retroincizal sub
forma unui grilaj de sârmă aşezat pe o placă palatină ce impiedică propulsia limbi în timpul
deglutitiei.
Pe placa palatină se poate modela o bilă din acrilat care dirijează varful limbii spre bolta palatină
in timpul deglutitiei.
Obiceiunile de deconditionare a deglutitiei infantile cum sunt miogimnastica limbil cu ajutorul
dispozitivului Nance. Se recomanda aplicarea varfului limbi cât mai posterior pe palat, realizand
o deglutitie concomitent cu contactul interarcadic. Exercitile se fac de cateva ori pe zi câte 10-15
minute. Deglutitia de tip infantil produce o inocluzie frontalá sau laterala, prin presiunile pe care
le exercita limba in axul dintilor si inhibarea dezvoltari verticale a proceselor alveolare la nivelul
respectiv. Tulburarile de dezvoltare find intotdeauna asociate, reeducarea deglutitiei se impune
ca o necesitate. In anomalile grave, reeducarea degluttiei este doar o componentà obligatorie a
tratamentului ortodontic complex. Pentru reeducarea deglutitiei indicam copilor sa inghita cu
varful limbii aplicat pe palat si se insista ca apartinatorii sa urmareasca respectarea acestei
indicati la fiecare alimente. Daca este necesara aplicarea unui aparat sub forma unei placi
palatine, se confectioneaza un mic bombeu din acrilat pe portiunea mijlocie a fetei tustruite a
placii, cu indicatia ca la fiecare deglutitie varful limbi sa fie aplicat pe acest bombeu. In cazurile
rebele se confectionează un scut lingual anexat unei placi palatine. Scutul este construit din un
grilaj de sârmă de vipla. modelat in dreptul spatiului de inocluzie verticală. Acesta reprezintă un
obstacol mecanic de care se loveste limba in tendinta de a se interpune intre cele două arcade
dentare.

85. Termenii de eruptie si formare a dinților temporari.

Erupţia dentară este un proces fiziologic, îndelungat, complex, dictat genetic care aparţine
odontogenezei şi care este strâns corelat cu creşterea şi dezvoltarea restului structurilor
craniofaciale.
Erupţia dentară reprezintă procesul prin care un dinte se deplasează din locul germinativ iniţial
(poziţia sa de formare intraosoasă din grosimea oaselor maxilare) până la atingerea planului de
ocluzie şi intrarea în funcţie.

Eruptia dintilor temporari : - apar incepand cu varsta de 6 luni; - intervalul de eruptie intre ei
este de 6 luni; - pastreaza ordinea de eruptie de la linia mediana spre distal. Dintii isi incep
dezvoltarea in a 6-a saptamana a vietii intrauterine, prin invaginarea ectodermului de la nivelul
stomodeumului in mezenchimul subiacent al primului arc branhial, care reprezinta procesele
alveolare primare. Din lamina dentara se vor forma 20 de digitatii (cate 10 pentru fiecare
maxilar), ce constituie mugurii dintilor temporari, cu existenta unor ingrosari in pozitiile
viitorilor dinti.

1. Termenii de erupție a dinţilor temporari.

- DT erup între 6 luni – 21/2 ani (30 luni)
- cronologia erupţiei DT este influenţată în special de factori genetici, mai puţin de factori de
mediu deoarece o bună perioadă de timp (9 luni) aceşti dinţi sunt protejaţi de organismul matern
- erupţia DT se desfăşoară în 3 etape separate între ele de o pauză de câteva luni:
I. I (6-12 luni)
II. M1 (12-18 luni) şi C (18-24 luni)
III. M2 (24-30 luni)
I. etapa I (vârste medii)
- ICI la 6 luni
- ICS la 10 luni
- ILS la 11 luni
- ILI la 12-13 luni PAUZĂ
II. etapa II: M1 şi C (vârste medii)
- M1 inf. la 1 an şi 4 luni (16 luni)
- M1sup la scurt timp după primul
- C inf la 1 an şi 7 luni (19 luni)
- C sup. la câteva săptămâni. PAUZĂ
III. etapa III : M2(vârste medii)
- M2 inf la 2 ani şi 3 luni (27 luni)
- M2 sup la 2 ani şi 4-6 luni (28-30 luni).
Ordinea:
1.incisivii centrali inferiori
2.incisivii centrali superiori
3.incisivii laterali superiori
4.incisivii laterali inferiori
5.primii molari inferiori si superiori
6.caninii inferiori si superiori
7.molarii doi inferiori si superiori
86. Termenii de eruptie si formare a dintilor permanenti.

o Primul molar 6 ani

o Incisivul central 6-8 ani
o Incisivul lateral 8-9 ani
o Primul premolar 9-10 ani
o Caninul 10-11 ani
o Premolarul secund 11-12
o Molarul secund 12-13

o Succesiunea erupției dinților permanenți :

o Primii molari inf
o Primii molari sup
o Incisivii centrali inf
o Incisivii centrali sup
o Incisivii lat inf
o Incisivii lat sup
o Primii premolari sup
o Caninii inf, sup
o Primii premolari inf
o Premolarii 2 inf
o Premolarii 2 sup
o Molarii 2 inf
o Molarii 2 sup
87. Eruptia dentară. Etape. Dereglari ale procesului de eruptie dentara.

Erupţia dentară este un proces fiziologic, îndelungat, complex, dictat genetic care aparţine
odontogenezei şi care este strâns corelat cu creşterea şi dezvoltarea restului structurilor
craniofaciale.
Erupţia dentară reprezintă procesul prin care un dinte se deplasează din locul germinativ iniţial
(poziţia sa de formare intraosoasă din grosimea oaselor maxilare) până la atingerea planului de
ocluzie şi intrarea în funcţie.
Erupţia dentară se desfăşoara în trei etape caracteristice în funcţie de mişcările
eruptive:
- Etapa preeruptivă care cuprinde mişcările pe care dintele le face din zona unde s-a format
până la atingerea mucoasei bucale.
- Etapa eruptivă (prefuncţională)care cuprinde mişcările pe care le face dintele în cavitatea
bucală din momentul apariţiei primului punct de sub mucoasă până la atingerea planului de
ocluzie şi întâlnirea cu anatgoniştii.
- Etapa posteruptivă (funcţională).care cuprinde perioada din momentul intâlnirii cu dintele
antagonist şi intrarea în funcţie.
În etapa preeruptivă, intraosoasă, mugurele dentar începe mişcările predominant axiale, de mică
amplitudine, în momentul în care coroana este complet mineralizată, iar formarea rădăcinii este
doar începută. La sfărşitul acestei perioade se va forma între o treime şi maximum jumătate din
lungimea totală a rădăcinii. În cursul acestui proces este demonstrată rata de multiplicare foarte
rapidă a celulelor pulpare de la baza germenului dentar, având drept consecinţă o creştere rapidă
a volumului pulpei în acest sector, şi exercitarea unor presiuni permanente asupra părtii bazale a
sacului folicular, denumit şi ligamentul în hamac. Procesele ce se desfăşoară în cursul acestei
etape au încercat a fi explicate printr-o multitudine de teoriiÎn concluzie, în timpul etapei
preeruptive au loc următoarele procese:
- deplasarea dentară intraosoasă poate fi apreciată drept o consecinţă a dezvoltării rapide a
celulelor pulpare
- direcţia deplasării este asiguată de multiplicarea resturilor epiteliale din jurul mugurilor dentari
- modificările osului alveolar nu par a juca nici un rol, ele fiind în general limitate şi evidente, cel
mult pe pereţii laterali ai alveolelor.
  Etapa eruptivă (prefuncţională), este etapa care durează cel mai mult. Elementul
determinant în asigurărea deplasării dinţilor îl reprezintă modificările osului alveolar, care sunt
caracterizate prin creşteri importante pe fundul alveolei, şi mai reduse pe pereţii laterali ai
acesteia, insoţite de continuarea formării rădăcinii. Mişcările dinţilor în erupţie sunt predominant
axiale au amplitudinea cea mai mare, iar direcţia deplasării este influenţată de musculatura
periorală şi de limbă.

 Etapa posteruptivă (funcţională), este reprezentată de mişcările parcurse de dinte de

când atinge planul de ocluzie, întră în funcţie şi până când îşi încetează existenţa pe arcadă
Mişcările dinţilor sunt oprite de contactul acestora cu dinţii antagonşti şi cu cei vecini dar şi de
terminarea formării rădăcinii. Mişcările sunt de obicei reprezentate de mezializări, mai puţin
distalizări, extruzii, egresiuni. Deplasările sunt limitate şi sunt rezultătul restructurării
permanente a rapoartelor dintre pârghiile extra-alveolare şi cele intra-alveolare şi al modificărilor
ce au loc la nivelul punctelor de contact.

TULBURĂRI DE ERUPȚIE
1. Tulburari in eruptia dentara:
- programul genetic de control al modului de eruptie contine niste alterari care determina
anomalii de eruptie
- anomaliile pot fi legate de varsta, pozitie si ordinea de eruptie
a. erupita prematura = dintele isi face aparitia inainte de termenul normal, este incomplet
format si cel mai frecvent se pierde. Din cadrul acestei anomalii fac parte: dintii natali si
neonatali.
Dintii natali sunt prezenti inca de la nastere, insa radacina este incomplet dezvoltata astfel ca
acesta prezinta mobilitate accentuata. Este intalnit in cazul despicaturilor labio-maxilo-palatine,
sindromul Ellis van Creveld, etc.
Dintii neonatali = erup in primele 30 de zile de viata extrauterina, locul de eletie fiind regiunea
frontala mandibulara.
b. eruptia precoce = dintele erupe mai devreme, iar factorii care determina aceasta eruptie sunt
diferite boli.
c. Eruptia intarziata = dintele erupe mai tarziu, iar factorii care determina acest lucru sunt
diverse obstacole in calea de eruptie a dintelui cum ar fi dintii supranumerali.

2. Tulburarile legate de pozitia de eruptie:

- sunt reprezentate de malpozitii, transpozitii si heterotopii
- tulburarile legate de pozitia de eruptie a dintilor pot fi lipsa de spatiu, obstacole in eruptie,
etc.
Malpozitiile = aparitia dintelui in pozitie modificata pe arcada.
Transpozitia = inversarea intre 2 dinti vecini ca locuri pe arcada.
Heterotopiile = prezenta dintelui la distanta mare fata de locul normal.

3. Tulburarile legate de ordinea de eruptie:

- factorii care pot afecta ordinea normala de eruptie sunt factori locali care afecteaza mai
frecvent zona frontala si factori generali care schimba ordinea de eruptie si sunt
reprezentati de carente vitaminice, hipotiroidism.

4. stari patologice care favorizeaza intarzierea eruptiei dentare:

- sindrom Down, sindrom Turner, sindrom Apert, sindrom Cornelia De Lange, sindrom
Hunter, osteogeneza imperfecta tip I, rubeola prenatala, rahitism, stari febrile, etc.

Anomalii de erupție: incluzia, reincluzia,ectopia,transpoziția,

Incluzia- persistența în os a dintelui peste perioada de erupție normală cu mai mult de 1 an de
zile. Forme clinice: incluzia intraosoasă completă și incluzia submucoasă. Dinții cei mai
interesați de incluzie sunt caninii, mai des cei superioari și mai rar cei inferiori, molarii de minte,
premolarii 2 și incisivul central superior. Tratamentul: eliminarea dintelui inclus; conservatoare,
crearea de spațiu pentru alinierea dintelui inclus, descoperirea, ancorarea, aducerea pe arcadă.

Reincluzia- este tendința de reîntoarcere în profunzime a osului a unui dinte care a fost parțial
sau total erupt, fenomenul interesînd mai julți dinți temporari, și anume molarul 2 temporar.
Cauze mecanice care determină înfundarea dintelui în procesul alveolar, în momentul erupției
vecinilor. Tratamentul duce la înlăturarea dintelui anchilozat pentru a permite reluarea
dezvoltării normale a dintelui permanent.

Ectopia- poziția dintelui vestibular sau oral față de locul lui normal de erupție. Heteroctopie-
erupția dintelui în altă zonă. Cei mai interesați dinți sunt caninul superior, premolarul 2
superior,premolarul 2 inferior.Cuzele: poziția mugurelui dentar, micșorarea spațiului de erupție,
de obstacole întîlnite în calea de erupție. Tratamentul: crearea de spațiu c alinierea dintelui
ectopic.

Transpoziția dentară- inversarea locului de erupție pe arcadă între doi dinți vecini. Dinții cei mai
interesați sunt caninul superior, incisivul lateral, premolarul 1 superior. La arcada inferioră sunt
interesați incisivul lateral și caninul. Cauzele: poziția naormală a mugurilor dentari, în cazul
pierderii precoce a dinților temporari, erupția mezializată a prem 1 , care determină erupția
caninului în poziție distalizată. Tratament: aducerea dinților în poziția lor corectă,

88. Pierderea precoce a dintilor temporari. Notiune. Cauze. Impact asupra dezvoltarii
aparatului dento-maxilar.

Cauze:
 Resorbție radiculară
 Traumatisme
 Carii urmate de extracții
Consecinte:
 Dimensiune scăzută a arcadelor dentare
 Înghesuire
 Rotație
 Incluzie
 Asimetrii
Dintii temporari se pierd, in mod normal intre 6 si 12 ani, respectand un tipar genetic.
Exista anumite situatii care perturba procesul natural de inlocuire a dintilor temporari si duc
la inlocuirea acestora mult mai repede. Accelerearea procesului poate duce la tulburari de
dezvoltare a dintilor permanenti, dar si la tulburari de dezvoltare generale.
Se considera pierdere prematura a dintilor temporari atunci cand intervalul pana la
eruptia celor definitive depasteste 1,5 - 2 ani.
Etiologia:
 Procesele carioase (ex. caria de biberon) cu ulterioara extractie.
  Traumatismele - cadere, contuzii, fracturi si luxatii ale dintilor temporari
 Eruptia precoce (este rara) a dintilor permanenti in cazul unor boli generale care
stimuleaza dezvoltarea somatica si a radacinii dentare:
• acromegalia juvenila
• hipergonadism
• hipertiroidie
• bolile febrile ce determina o hiperemie periapicala
Dereglarile procesului de eruptie dentara:
 Modificari in ordinea de eruptie – eruptia M2 permanenti inaintea grupului premolar-
canin sau schimbarea ordinei de eruptie intre canini si premolari.
 Modificari in cronologia de eruptie:
• Eruptia precoce – e atunci cand pot aparea incisii inf. in primele zile dupa
nastere sau in cazul foliculitei expulsive Capdepont (osteomielita sugarului)
• Eruptia intarziata – persistenta dintilor temporari, reducerea de spatiu prin
deplasari ale dintilor vecini, osteoscleroza sau hiperostoza care nu permit
resorbtia osoasa, carente alimentare, boli endocrine (hipotiroidita, nanism), factori
genetici (sdr, Down, sdr. Turner).
 Modificari de pozitie sau de inclinare a dintilor in perioada de eruptie:
• Ectopii
• Rotatii
• Transpozitii
• Incluzii
Migrarilor dentare:
 Reprezinta deplasarea dintilor in directia minimei rezistente in directie orizontala si/sau
verticala.
 Amplitudinea deplasarii e cu atat ai mare, cu cat pierderea dentara a avut loc la o varsta
mai mica. Deplasarea este mai mare in cazul maxilarului superior fata de cel inferior, si
mai favorizata in cazul dintilor distali bresei.
 Deplasarile in plan vertical sunt induse de lipsa contactului antagonist si minimilizarea
functionala.

89. Mentinatoarele de spatiu. Tipuri. Indicatii de utilizare.

MENŢINĂTOARELE DE SPAŢIU
Menţinătoarele se spaţiu sunt dispozitive ortodontice pasive, destinate prevenirii unor
deplasări dentare anormale, care pot apare după pierderea precoce a dinţilor temporari.
Consecinţele pierderii precoce a dinţilor temporari sunt complexe, fiind de ordin
funcţional şi morfologic, iar tabloul clinic variază de !a individ la individ, depinzând de:
- numărul şi topografia dinţilor care s-au pierdut; ritmul pierderilor
unităţilor dentare;
- intervalul de timp scurs dintre momentul pierderii precoce a dinţilor temporari şi
termenul biologic de înlocuire cu dintele permanent;
- poziţia şi raporturile dinţilor succesionali; particularităţile
echilibrului forţelor faciale;
- existenţa altor tulburări de dezvoltare a aparatului dento-maxilar.
- Indicaţiile menţinătoarelor de spaţiu:
- prevenirea instalării anomaliei dento-maxilare, prin pierderea precoce a dinţilor
temporari;
- prevenirea închiderii spaţiului edentat necesar erupţiei dinţilor permanenţi, în cazul în
care spaţiul este insuficient;
- prevenirea apariţiei complicaţiilor unei malocluzii deja existente, prin pierderea
spaţiului pe arcadele dentare;
Contraindicaţiiie menţinătoarelor de spaţiu:
- când coroana dintelui ce va erupe a depăşit osul alveolar şi este aşezat submucos;
- când exista un spaţiu suficient pentru erupţia dintelui permanent;
- când spaţiul de erupţie este în exces faţă de spaţiul necesar erupţiei dintelui permanent;
- când există discrepanţe mari dento-maxilare, care vor necesita aparat ortodontic şi
extracţii;
- când există anodonţia dintelui permanent şi se doreşte închiderea spaţiului.
Clasificarea menţinătoarelor de spaţiu:

> după modul de agregare:

menţinătoare de spaţiu mobiiizabile - în edentaţii pluridentare;
menţinătoare de spaţiu fixe - în edentaţii unidentare
- fixate la o singură extremitate;
- fixate la ambele extremităţi.
> după caracteristicile lor generale:
- menţinătoare de spaţiu independente;
- menţinătoare de spaţiu asociate ajtqr aparate ortodontice.
Condiţiile ideale care trebuie să le îndeplinească un menţinător de spaţiu sunt următoarele:
- să împiedice migrarea orizontală a dinţilor ce mărginesc breşa edentată şi migrarea verticală
a antagoniştilor;
- să refacă integritatea morfo-funcţională a arcadei dentare; să nu jeneze dezvoltarea arcadelor
alveolare;
să nu irite parodonţiul marginal al dinţilor existenţi;
să nu interfereze cu procesele de creştere dentară şi osoasă;
- să fie cât mai confortabile pentru pacient, permiţând exercitarea funcţiilor aparatului dento-
maxilar, în special funcţia masticatoarie;
să favorizeze erupţia dinţilor succesionali de la nivelul breşei edentate;
să se stabilească dimensiunile ocluziei dentare.
Alegerea menţinătorului de spaţiu cel mai potrivit se face în funcţie de anumite condiţii
clinice:
menţinător de spaţiu independent, când nu este instalată încă o anomalie dento-maxilară, dar
există extracţii dentare premature ale dinţilor temporari.
menţinător de spaţiu asociat altui aparat ortodontic activ, când este instalată o anomalii
dento-maxilare şi spaţii de extracţii.
 Menţinătoarele de spaţiu mobilizabile sunt cele mai utilizate datorită avantajelor sale, iar
cele fixe independente.ou sunt utilizata în perioada de creştere, datorită dezavantajelor sale
multiple.
Perioada optimă pentru aplicarea unui menţinător de spaţiu este
imediat după pierderea prematură a unui dinte temporar, când pierderea dintelui temporar s-a
făcut cu 1-2 ani înainte de erupţia succesorului său.
• Menţinătoarele de spaţiu mobilizabile Independente sunt aparate pasive,
caracterizate prin existenţa unor valuri acrilice ocluzale la nivelul breşelor
edentate, susţinute şi unite (dacă sunt mai multe breşe) printr-o bază (placă
palatină sau linguală)

• Indicaţii:
- pierderi dentare multiple pe arcada superioară sau inferioară. Alcătuire:
- placă palatină sau linguală;
- elemente de ancoraj - croşete simple deschise spaţiului edentat;
- val de acrilat în spaţiu! edentat cu/fără dinţi acrilici.
Descriere:
- valul de ocluzie este ca o prelungire a plăcii acrilice în spaţiul edentat;
- valul nu se prelungeşte la mvelul şanţului vestibular, ci se opreşte pe creasta alveolafăr
pentru a nu împiedica creşterea în sens transversal şi sagital;
- pentru a menţine dimensiunea verticală a arcadelor antagoniste,
- valul se realizează până la niye[ul planului de ocluzie pentru a
- împiedica extruzia dinţilor antagonişti sau poate prezenta dinţi acrilici (mai ales în zona
frontală, pentru a restabili funcţia fizionomică).

Avantaje:
- restabileşte morfologia şi funcţia arcadelor dentare;
- transmite presiunile masticatorii asupra suportului muco-osos, stimulând creşterea;
- previne instalarea tulburărilor de ocluzie;
- se adaptează permanent la situaţia clinică:
- permite şlefuirea pentru dirijarea erupţiei dinţilor permanenţi din spaţiul edentat;
- redă fizionomia şi funcţia fonetică;
- este uşor de realizat, nu necesită materiale şi instrumente costisitoare şi nici o manualitate
deosebită din partea tehnicianului dentar;
- permite o igienă dentară foarte bună.
-
Dezavantaje:
- sunt incomode datorită volumului lor mare, ocupând din spaţiul limbii (în acest sens s-au
creat menţînătoarele de spaţiu scheletate);
- sunt purtate la latitudinea copilului, putând apare migrări dentare, dacă acesta nu îl poartă
un timp suficient;
- trebuie schimbate din 6 în 6 luni, pentru a nu împiedica creşterea aparatului dento-
maxilar.

• Menţinătoare de spaţiu asociate aparate ortodontice active mobilizabile se caracterizează

prin existenţa unor valuri acrilice ocluzale la nivelul breşelor edentate, în afara elementelor
componente active şi/sau funcţionale, care intră în alcătuirea lui.

Indicaţii:
- orice anomalie dento-maxilară care prezintă pierderi dentare pe arcada superioară sau
inferioară.
-
 Alcătuire:
placă palatină sau linguală; elemente de ancoraj; elemente
active; elemente funcţionale;
- val de aurilat în spaţiul edentat cu/fără dinţi acrilici.
-
Avantaje:
- rezolvă simultan două situaţii clinice: păstrează spaţiului pe arcade, necesar erupţiei dinţilor
permanenţi şi corectează anomalia dento- maxilară;
- permite utilizarea presiunilor elective în anumite puncte alo coroanelor dentare în erupţie, cu
scopul de a restabili axele dentare.
-
Dezavantaje:
- în timpul meselor, aparatul este scos din cavitatea orală, datorită volumului mare şi a
mobilităţii lui.
Mentinator de spatiu
Inel cu ansa “Band and Loop”:
 Sunt frecvent folosite pentru menţinerea spaţiului unui singur dinte şi au următoarele
elemente componente:
• Inel metalic ce se aplică de obicei pe dintele situat distal (molar de 6 ani sau
molar II temporar). Dacă acesta este foarte distrus se poate folosi o coroană
metalică.
• Partea intermediară de tipul unei anse de sârmă sau uneori chiar dinţi artificiali.
 Indicații:
• pierderea M1temporar
• pierderea M 2 temporar,cu M1 permanent prezent
Mentinator de spatiu
Distal shoe:
 Indicații:
• pierderea M2 temporar înainte de erupția M1 permanent
 Avantaje:
• dirijează erupția M1 pemanent în poziție corectă
 Acest mentinator este compus din inel sau coroana metalica, ansa si extensie gingivala
(sub forma de picior/pantof).
 extensia gingivală trebuie să pătrundă 1mm sub marginea M1permanent
 se verifică poziția Rx înainte de cimentare
 după erupția M1 permanent se înlocuiește cu alt menținător despațiu
Mentinator de spatiu
Arcul lingual:
 Este format din doua inele metalice si un arc ce se mentine pe cingulum a incisivilor.
 Se fixeaza pe M2 temporar sau pe M1 permanent.
 Indicatii:
• pierderea bilaterala a dintilor temporari posteriori cand grupul incisiv permanent
deja a erupt.
 Avantaje
• mentine lungimea si latimea arcadei
• permite eruptia dintilor permanenti
• se poate modifica de catre medic
• vestibularizarea grupului frontal inf. (daca e nevoie)
• nu se deformeaza usor
Mentinator de spatiu
Arcul transpalatal:
 Este format din doua in inele si un arc care traverseaza suprafata palatului .
 Are rolul de a menţine molarii pe loc în timpul tratamentului ortodontic prin prevenirea
migrarii meziale si bucale a molarilor .
 Prin activarea arcului transpalatal, medicul ortodont poate obţine derotarea molarilor.
Mentinator de spatiu
Aparatul Nance:
 Este constituit din doua inele metalice fixate, un arc ce traverseaza palatal si un buton sau
placa acrilica ce se sprijina pe mucoasa palatina.
 Acest apparat ajuta la stabilizarea molarilor prin prevenirea rotatiei lor meziolinguale si
prin minimalizarea migrarii lor spre mezial.
 Dezavantaj – poate irita mucoasa palatina
Mentinatoarele de spatiu
Mobilizabile:
 Prezintă dinţi sau valuri ocluzale la nivelul breşelor edentate, susţinute şi unite printr-o
bază.
 Indicații:
• pierdere bilaterală a dinților temporari
• inlocuirea dintilor temporari frontali din considerente estetice
 Avantaje:
• permit prevenirea migrărilor de la nivelul mai multor breşe
• procesele de creştere alveolară sunt în plină desfăşurare
• soluţiile protetice nu sunt acceptate
• situate pe aceeaşi arcadă;
 • permit desfăşurarea tuturor funcţiilor ADM
• nu deranjează dezvoltarea arcadelor;
• deşi voluminoase, sunt bine tolerate de către copii.
• permit o igienă corectă
Contraindicatii:
 Dintele successional erupe activ cândrădăcina este dezvoltată 2/3
 Osul alveolar care acoperă dintele în erupție are o grosime mai mică de 1 mm
 Pierdere de os alveolar semnificativă după pierderea dintelui temporar
 Pacientul este în dentiție mixtă târzie
 Perioada lungă de timp de la pierderea dintelui temporar
 Pacienți necooperanți (igiena necorespunzatoare)

90. Metode interceptive de creare a spatiului pe arcada dentara.

Dizarmonia dento-maxilara (D.D.M.) este definita ca o incongruenta sau nepotrivire între
volumul maxilarelor si volumul dentar; diferenta între spatiul necesar, reprezentat de perimetrul
dentar si spatiul disponibil, reprezentat de perimetrul arcadei duce la aparitia DDM 1.
Tratamentul interceptiv este si un tratament etiologic care are ca scop eliminarea factorilor
cauzali a.i. sa se reduca la minim sau chiar sa se excluda consecintele acestora asupra cresterii si
dezvoltarii ADM;
- se adreseaza anomaliilor produse prin:
 dezechilibrele grupelor musculare intra si extraorale (chinga linguo-labio-jugala): ocluzia
inversa frontala, incrucisata, distalizata, deschisa, protruzie de supt deget
 conducerea fortata a mandibulei: laterodevieri, prognatism mandibular functional,
retrognatie mandibulara functionala
- interceptia se poate adresa tuturor celor 3 tipuri de dentatii, dar succesul maxim se obtine in
dentatia temporara (orice tratament in dentatia temporara este un tratament precoce);
Material si metoda
În functie de gradul de înghesuire (usoara, medie sau grava)2,3,4 a DDM-ului, marimea lee-way-
space-ului, relatiile de ocluzie, ordinea de eruptie, starea dintilor din zona de sprijin se aplica
una din metodele prin care se poate obtine necesarul de spatiu:
- extractii dentare - în functie de gradul de înghesuire dentara: în cazuri cu înghesuire usoara se
monitorizeaza anomalia, în înghesuiri medii se stimuleaza marirea perimetrului arcadei
alveolare, iar în cazurile prezentei înghesuirii grave extractia dentara este cea mai buna metoda
terapeutica
- largirea arcadelor dentare prin dilatare, expansiune, disjunctie sau largire asimetrica. Metoda de
expansiune a arcadei se recomanda în DDA cu înghesuire de forma usoara sau medie la subiectii
cu profil concav sau drept, cu tonicitate musculara medie3. Se recomanda expansiunea în
perioada dentitiei temporare si mixte. Disjunctia e indicata la tineri, în formele grave, asociate cu
endognatie maxilara si ocluzie încrucisata bilateral.
- stripping (slefuirea fetelor aproximale ale dintilor temporari sau permanenti) micsorarea
diametrelor mezio-distale a dintilor duce la echilibrarea spatiului disponibil pe arcada cu
marimea dintilor.
- protrudarea dintilor frontali, realizata în cazul prezentei unei baze apicale bine dezvoltate ce va
permite majorarea perimetrului si corectarea dizarmoniei secundare.
- distalizarea dintilor laterali - în dizarmoniile secundare, cauzate de mezializarea dintilor laterali
în urma extractiilor precoce8,5. Deci, practic prin distalizare se realizeaza repozitionarea
molarului prim permanent.
SAU:
Exemple de tratamente interceptive:
Expansiunea maxilarului superior (marirea perimetrului acestuia) pentru a elimina o ocluzie
incrucisata (dintii posteriori superiori sunt circumscrisi de cei posteriori inferiori)
Expansiunea maxilarelor pentru a crea spatiu dintilor inghesuiti
Pastrarea spatiului in cazul in care s-au efectuat extractii de dinti de lapte inainte de perioada de
eruptie a dintelui definitiv inlocuitor
Extractia dirijata, controlata a dintilor de lapte in vederea evitarii unei inghesuiri in dentatia
permanenta
Reducerea protruziei dintilor frontali superiori (pozitiei avansate a acestora), lucru important si
in vederea evitarii traumatizarii acestora