Tema: Parodontologia ca știință medicală.

Obiective și sarcini. Principii de organizare a

asistenței parodontologice. Terminologie și
glosar.

Butnaru Tatiana
Gr.S1706
Profesor -Secher Eugen
 Cuprins

1. Parodontologia. Definiție. Obiective și sarcini.

2. Particularitățile parodontologiei ca specializare în cadrul
stomatologiei.
3. Terminologie și glosar
4. Principiile de bază ale organizării asistenței stomatologice/
parodontologice. Cerințele amenajării și organizării
cabinetului.
5. Documentația medicală stomatologică în cabinetul de
parodontologie.
1. Parodontologia. Definiție. Obiective și sarcini.

Parodontologia - reprezintă o ramură a stomatologiei, care se ocupă de patologiile ce

afectează țesuturilor înconjurătoare ale dintelui și care cuprinde gingia, cementul,
ligamentele periodontale și osul alveolar.
Parodontologia este ramura medicinii dentare ce se ocupă cu
profilaxia, diagnosticul şi tratamentul afecţiunilor parodonţiului
marginal, în contextul afecţiunilor buco-dentare şi sistemice.

Se cunosc două direcții în parodontologie: terapeutică și chirurgicală, dar care

în dependență de situațiile clinice, adesea sunt indinspesabile una de alta.
Manoperele de profilaxie, diagnosticare şi tratament se referă la:

1. Evidenţierea şi îndepărtarea factorilor cauzali ai imbolnăvirilor parodonţiului

marginal;
2. Manopere de igienizare, debridare gingivală, tratament antimicrobian
3. Chirurgie parodontală;
4. Restaurare protetică în parodontopatii
 2.Particularitățile parodontologiei ca specializare în cadrul
stomatologiei.
• Parodontologia a devenit o specialitate mai consistentă şi mai diversificată a
stomatologiei

• Parodontologia se ocupă de diagnosticarea și tratamentul patologiilor ce

afectează parodonțiul (așa cum sugerează însăși denumirea – totalitatea
țesuturilor ce înconjoară dinții, menținându-i la locul lor și protejându-le
integritatea).

• Atât țesuturile moi – gingiile, cât și cele dure – osul sau chiar dinții, se supun
multor factori nocivi zilnic (mâncarea prea caldă sau prea rece, alimente dure,
mestecate în grabă, deficiențe în igienă, suprasolicitarea, etc).

• Acești factori dăunători pot afecta parodonțiul, astfel protecția dinților, dar și
funcționalitatea cavității bucale în general are de suferit.

• Anume din acest motiv aici intervin o serie de servicii stomatologice, menite să
restabilească starea normală a cavității bucale și parodonțiului în particular.
 Terminologie și glosar
• Abces (engl. abscess) -colecţie de puroi circumscrisă, delimitată în urma unei inflamaţii.
• Abces parodontal - colecţie de puroi formată într-o pungă parodontală. Denumit şi: lateral a.; lateral
alveolar a., parietal a., peridental a. (cf. Dorland's Med. Dict.).
• Abfracţie - pierdere patologică a structurii dentare la colet, în formă de V, cauzată de unele forţe
biomecanice: flexie, compresiune sau tensiune.
• Abraziune (lat. abrasio, fr. abrasion, engl. abrasion, peeling)- acţiunea de uzură prin frecare din
cauza unor forţe mecanice anormale, nefiziologice.
• Acantoză -îngroşare excesivă a stratului malpighian al epiteliului.
• Alveolă dentară - complex de structuri dure, osoase şi moi care asigură fixarea şi menţinerea
dinţilor la nivelul oaselor maxilare.
• Alveolectomie - excizie totală sau subtotală a procesului alveolar la mandibulă sau maxilar.
• Alveoloclazie (a/vea/o + gr. klasis)- distrucţia osului alveolar.

• Anchiloză (gr. ankylosis, denumită şi arthrokleisis) - imobilizarea și în urma unei traumatism sau
rigidizarea unei articulaţii intervenţie chirurgicală.

• Anisodonţie- asimetrie, neregularitate de formă şi volum a dinţilor.

• Ankiloglosie (lat. lingua frenata)- reducerea mişcărilor limbii.

• Ankilotomie - reducerea prin frenectomie a ankiloglosiei.

• Aptialism (fr. engl. aptyalisme)- reducerea sau absenţa secreţiei salivare.

• Attachment / atașament (engl.) -sistem complex de fixare între dinte, epiteliul şi ţesutul conjunctiv
gingivo-parodontal.

• Attached gingiva (engl.)- periodontium protectionis (cf. Dorland's Med.Dict.) v. joncţiune gingivală.

• Axenic (engl.) - necontaminat de organisme străine; situaţia animalelor "germ-free".

• Boala BARLOW- afectiune rezultată prin carenta vitaminei C la copii; scorbut infantil.

• Biofilm (engl. biofilm)- strat subţire de microorganisme aderent de suprafaţa unei structuri organice sau
anorganice, împreună cu polimerii pe care îi secretă.

• Biomodulator- care modifică răspunsul biologic.

• Bioterapie (engl. biotherapy)- tratament biologic.

• Cauterizare - desfiinţarea pe cale chimică, termică, electrică, prin laserterapie a unei porţiuni de ţesut crescut în exces prin proliferare
hiperplazică pe un substrat tisular normal sau după o intervenţie chirurgicală la nivelul marginilor plăgii ca o formă de recidivă la scurt timp
după operaţie.
• Cauterizarea peretelui moale (sulcular) - acţiunea de desfiinţare a microulceraţiilor prin folosirea unei substanţe chimice atunci când
chiuretajul gingival pe cale mecanică , chiar cu cele mai fine şiascuţite instrumente nu reuşeşte.
• Cementiclu - mic focar de calcifiere în ligamentul periodontal cu sau fără structură de cement.
• Cementom - tumoră benignă a cementului radicular.
• Cementom gigant (engl. giant cementoma) - masă cementară dezvoltată în exces, cu caracter lobulat, care poate produce hipertrofii
deformante ale oaselor maxilare. Denumit şi cementom familial multiplu.
• Cementoperiostită- paradontită marginală.
• Chiuretă (fr. curette, engl. curet, scraper)- instrument în formă de lingură cu o suprafaţă convexă şi pe fața opusă o concavitate cu margini
ascuţite,tăioase. Folosit pentru îndepărtarea de la nivelul cavităţii unui ţesut sau a unei structuri crescută în exces.
• Chiuretaj (engl. curretaje sau curetement) - îndepărtarea de la nivelul pereţilor unei cavităţi sau a unei suprafeţe a ţesuturilor crescute în
exces sau a unui material străin.
• Chiuretaj gingival - îndepărtarea cu o chiuretă de la nivelul peretelui moale al şanţului gingival şi de la nivelul epiteliului joncţional a
zonelor de microulceraţie circumscrise şi acoperite de ţesut epitelial şi a ţesutului conjunctiv de granulaţie subiacent.
• Chiuretaj radicular- Tratament mecanic periodontal.
• Chiuretaj subgingival- îndepărtarea instrumentală a conţinutului patologic al pungilor parodontale
• Clearence ocluzal - situaţie în care suprafeţele ocluzale glisează liber, fără interferenţe între ele.
• Colutoriu (fr. collutoire, engl. collutory) - amestec de substanţe medicamentoase înglobate într-un vehicul semilichid, de regulă
glicerina,administrat la nivelul gingiilor şi a mucoasei bucale.
• Contiguitate (engl. contiguity) - stare în care două sau mai multe părţi,organe sunt în contact.
• Debridare gingivală- v. Tratament mecanic periodontal.
• Depozit dentar- v. Tartru dentar şi placă dentară bacteriană.
• Tartru dentar (engl. dental calculus) - complex organe-mineral depus pe suprafaţa
dintelui, supra- şi subgingiv
• Detartraj - v. Tratament mecanic periodontal.
• Dentifrice (lat. dens fricare sau dentifricium)- produse sub formă de pulbere,
pastă sau gel folosite pentru curăţirea suprafeţelor accesibile ale dinţilor şi gingiilor.
• Dentinalgie- senzaţie dureroasă provocată printr-o excesivă instrumentaţie
a suprafeţei radiculare cu retracţie gingivală în urma vindecării unor pungi adânci prin
intervenţii chirurgicale.
• Epulis (gr. epoulis) - termen nespecific acordat unor tumori sau mase de tip
tumoral de la nivelul gingiei. Se descriu: epulis congenital, fibromatos, cu
celule gigante, granulomatos, angiomatos.
• Eroziune- proces distructiv al substanţei dure dentare produs de substanţe
chimice, fără implicare bacteriană.
• Fisură gingivală (engl. cleft)- incizură alungită a gingiei deasupra unei zone de dehiscenţă a
osului alveolar.
• Fulguraţie (lat. fu/gur) - distructie tisulară sub acţiunea unui curent de înaltă frecvenţă; metodă
de tratament al hiperesteziei dentinare.
• Germ-free (engl.)- v. Axenic.
• Gingia interdentară- porţiunea situată între feţele aproximale dintre doi dinţi vecini.
• Gingie septală- porţiunea gingivală situată între dinţii laterali.
• Gingivalgie - durere gingivală.
• Gingivită fagedenică (gr. phagedaina)- gingivita acută ulcero-necrotică.
• Glosofitie - limba neagră.
• Glosotrichie - limba viloasă.
• Gomfoză (gr. gomphosis)- articulaţie de tip fibros prin care un element conic este fixat într-un
lăcaş ca un cui într-o scândură. Sindesmoză dentoalveolară.
• Halistereză (hal + gr. steresis) - pierdere de săruri de calciu din structura osului.
• Halenă (lat. halitus)- respiraţie urât mirositoare. Denumită şi fetor ex ore, tetororis, stomatodysodia.
• Halitoză- v. Halenă.
• Herpangina - infecţie acută virotică la nivelul ore-faringelui cu vezicule şiulceraţii. Denumită şi faringită
veziculară, sindrom Zaborsky.
• Joncţiune gingivo-dentară - porţiune de unire între gingie şi dinte prin intermediul epiteliului joncţional şi a
inserţiei epiteliale.
• Limbus, limb alveolar - porţiunea terminală a septului interdentar şi a osului alveolar.
• Ligatură - modalitate de contenţie temporară a dinţilor parodontotici prin folosirea unor fire metalice sau de
plastic.
• Mobilometrie - măsurarea mobilităţii dentare normale sau patologice.
• Mobilometru dento-parodontal- aparat folosit pentru măsurarea deplasării fiziologice şi patologice a dinţilor.
• Muguet (fr. muguet, engl. mycotic stomatitis, white mouse) - ulceraţii ale mucoasei bucale şi la nivelul gingiei
acoperite cu depozite albicioase produse de Candida albicans.
• Neoinserţie - refacerea joncţiunii gingivo-dentare după tratamentul chirurgical de desfiinţare a unei pungi
parodontale.
• Odontolit- v. Tartru dentar.
• Osteopenie - reducerea densităţii osoase prin diminuarea numărului osteoblaşti.
• Osteoporoză - leziune osoasă caracterizată prin reducerea grosimii şi a densităţii trabeculelor
osoase care se produce în unele circumstanţe ca:postmenopauza, înaintarea în vârstă şi care
predispune la tasări şi fracturi osoase, în special la nivelul vertebrelor, antebraţului, colului
femural, dar şi în alte oase, inclusiv maxilarele şi oasele alveolare.
• Recesiune gingivală (lat. recedere)- retracţie gingivală.
• Reinserţie - refacerea joncţiunii gingivo-dentare după tratamentul chirurgical muco-gingival
de restaurare a nivelului gingiei f,aţă de coletul dintelui în cazul unei retracţii gingivale
localizate.
• Scaling (engl.)- v. Detartraj.
• Stomatodisodie- v. Halenă.
• Sindrom Zaborsky- v. Herpangina.
• Tartar- v. Tartru dentar.
 4.Principiile de bază ale organizării asistenței stomatologice /
parodontologice. Cerințele amenajării și organizării cabinetului.
Există trei forme de organizare a asistenţei parodontale specializate :
1. Desemnarea unui medic stomatolog pentru acordarea persoanelor cu afecţiuni parodontale a
asistenţei medicale în cadrul unor vizite (consultanţe) terapeutice de rutină.
2. Crearea unui cabinet specializat.
3. Organizarea serviciului parodontal în cadrul unei instituţii medicale (spital, policlinică).

Primul nivel – asistenţa stomatologică califi cată.

Este acordată în cadrul primirii de rutină a pacienţilor, care activează în cabinete
stomatologice de pe lângă şcoli, puncte medicale şi centre de sănătate ale unor
întreprinderi şi fabrici, instituţii de învăţământ, clinici şi dispensare specializate,
servicii de consultaţii pentru femei, sau în procesul de sanare a cavităţii bucale de
către medicii stomatologi cu profil terapeutic în policlinici de sector, orăşeneşti şi
raionale. Forme nosologice ale patologiei parodontale: - gingivită; - parodontită
uşoară; - parodontită moderată şi severă (sunt efectuate diferite etape separate ale
terapiei complexe); - parodontoză.
Pentru a ajuta persoanele cu afecţiuni parodontale, medicul îndeplineşte în cadrul
consultului stomatologic obişnuit un volum minim de intervenţii, care prevede
efectuarea unei serii de măsuri:

1) training-ul în vederea deprinderii regulilor de igienă orală individuală; este realizat

de către igienist, asistentul stomatologului, sau de asistenta medicală, iar stomatologul
efectuează controlul şi, dacă este necesar, consultul;
2) sanarea terapeutică şi chirurgicală a cavităţii bucale, care este efectuată de către un
medic specialist şi, în caz de necesitate, fi nalizată prin protezare; pot fi efectuate
şlefuirea selectivă a dinţilor, imobilizarea dinţilor, chiuretajul, gingivotomia,
gingivectomia, frenotomia, deschiderea abcesului parodontal;
3) igienizarea profesională a cavităţii bucale; este realizată de către igienist, asistentul
stomatologului, sau de asistenta medicală, iar stomatologul efectuează controlul şi, dacă
este necesar, consultul şi corecţia;
4) terapia antibacteriană şi antiinflamatorie locală
 Al doilea nivel – asistenţa parodontală specializată.
Opţiunea optimă pentru acordarea asistenţei parodontale specializate, la etapa actuală, pare a fi
medicul parodontolog (sau stomatologii cu profi l terapeutic, proteticienii şi chirurgii cu pregătire
specială în parodontologie), care-şi desfăşoară activitatea în cabinetul parodontologic plasat în cadrul
unei policlinici stomatologice .
Acest tip de asistenţă este acordat în clinici raionale şi orăşeneşti cu servicii stomatologice de bază
(terapeutic, chirurgical, protetic), cabinete stomatologice private şi alte instituţii stomatologice
curativprofi lactice, în care activează medici cu pregătire specială în parodontologie.

Al treilea nivel – asistenţa parodontală ultraspecializată şi de înaltă calificare.

Serviciul parodontal este util să fi e organizat în cadrul unei instituţii stomatologice mari (de sector,
orăşenesc, raional, republican) sau centre, dotate cu spaţii adecvate pentru a găzdui variate servicii
/secţii/ specializate, şi dispunând de personal corespunzător (parodontologi, stomatologi chirurgi şi
proteticieni, cu înaltă califi care şi instruire specială) şi resurse fi - nanciare sufi ciente . În cadrul
serviciului parodontal elementar sunt amenajate cel puţin 3 cabinete – pentru tratament terapeutic,
chirurgical şi protetic. În cazul în care o clinică stomatologică generală (cu profi l larg) prevede
organizarea unui serviciu parodontal pentru acordarea unei asistenţe chirurgicale, protetice,
terapeutice şi fi zioterapice, atunci, pentru efectuarea diverselor tratamente terapice şi a intervenţiilor
chirurgicale minore, se alocă un spaţiu corespunzător (format dintr-un grup de 3-8 camere conexe,
sau dintr-o cameră mare divizată în câteva compartimente utile).
 Normative si cerinte fata de organizarea cabinetului stomatologic
Conform normativelor în vigoare, cabinetul stomatologic pentru un singur
medic va avea o suprafață nu mai mica de 16m^2. E de dorit ca fiecare unitate
de lucru sa fie amenajată într-o încăpere aparte sau dacă nu este posibil, se pun
fotolii adaugatoare.
Daca în cabinet se instalează cîteva fotolii, suprafața acestuia se calculeaza
adaugind la normative 10m^2 pentru fiecare fotoliu cu dispositive universal.
Intre fotolii trebuie să existe spatiu suficient pentru trecerea libera.
Se acordă atenție deosebită pentru podea, pereți și tavan.
 Podeaua va fi: Tapetata cu linoleum, marginile caruia vor trece pe pereti la o
inaltime de 10cm.
Locurile de iesire a țevilor vor fi chituite și vopsite cu vopsele nitro.
 Pereții si Tavanul cabinetelor se vopsesc cu pasta de silicat lavabila (se admite
si de ulei) –pentru a facilita prelucrarea sanitară eficientă (excluderea oricarei
posibilitati de acumulare a mercurului)
Dotarea cabinetului cu o nișă de ventilație și chiuvetă pentru prepararea
acestuia. Cabinetul va fi prevazut cu ventilatie prin refulare și aspirație.
 Iluminarea o asiguram prin folosirea combinata a luminii naturale si a celei artificiale.
 Lumina naturală o primim prin orientarea ferestrelor cabinetului spre Nord. Fotoliul
stomatologic trebuie sa fie asezat in fata geamului, astfel incit sa beneficieze la maxim de
lumina naturala

Lumina arficială se imparte in 2 surse:

1-una pentru cabinetul stomatologic, care sa permita o activitate comoda a personalului( Sursa de lumina
nu trebuie sa fie prea puternica , intrucît trecerea continua a privirii de la cimpul operator la restul
camerei oboseste ochii.
2-a doua pentru iluminarea cimpului operator (trebuie sa fie mai puternica decit restul cabinetului . Sursa
de lumina a cimpului operator trebuie sa fie puternica, necesitind o lampa care sa trimita un fascicul
luminous destul de intens. In acest scop exista reflectoare special( care retin undele infrarosii), acestea
fiind fixate pe un brat articulat, pot fi dirijate in directia necesara.
Cabinetul va fi inzestrat cu lampi de cuart, cu ajutorul caruia se face dezinfectarea aerului.
În cadrul serviciului parodontal respectiv trebuie incluse următoarele
cabinete:
• cabinet terapeutic–pentru testare, monitorizare activă şi tratamentul
pacienţilor cu boli parodontale;
• cabinet chirurgical – pentru intervenţii chirurgicale pe parodontal;
• cabinet protetic cu laborator de tehnică dentară;
• cabinet de proceduri;
• cabinet de fizioterapie;
• cabinet radiologic;
• laborator clinic;
• cabinet de igienă orală.
În cadrul serviciului parodontal sunt efectuate toate tipurile de tratament al
afecţiunilor parodontale .
Echiparea cabinetului parodontal depinde de numărul specialiştilor angajaţi.
Pe lânga seturile obişnuite de instrumente stomatologice pentru tratamente şi obturare a dinţilor, cabinetul trebuie să fi e
dotat cu instrumente speciale :
-aparat pentru realizarea igienei profesionale cu scaler ultrasonic;
-aparat Kulajenko;
-diatermocoagulator stomatologic;
-set de parodontometre;
-set de instrumente pentru realizarea igienei profesionale;
-set de instrumente pentru terapia parodontală;
-set de instrumente pentru chirurgie parodontală;
-set de instrumente pentru (imobilizare prin) şinare a dinţiilor;
-instrumente pentru biopsie, pentru prelevarea probelor de biomaterial pentru analize bacteriologice;
-seringă pentru irigaţii gingivale;
-instrumente pentru şlefuire selectivă;
-seringă pentru injectare;
-medicamente pentru tratamentul local al afecţiunii parodontale;
-instrumente pentru aplicarea pansamentelor parodontale;
-hidroxiapatită pentru umplerea defectelor osoase datorate parodontitei;
-compozite fotopolimere şi lampă de fotopolimerizare (cu halogen) pentru (imobilizare prin) şinare a dinţiilor parodontici
mobili;
-set de instrumente, medicamente pentru urgenţe medicale;
-set de preparate revelatoare de placă dentară;
-set de remedii igienice şi modele de maxilare pentru instruirea pacientului şi învăţarea (deprinderea) practică de către
acesta a regulilor de igienă individuală a cavităţii orale.
 5.Documentația medicală stomatologică în cabinetul de paradontologie

Fișa pacientului
Ce trebuie să conțină o fișă medicală:
 Datele personale (Nume, Prenume, CNP, Adresă, etc);
 Istoricul medical general – bolile de care suferă și tratamentul pe care îl urmează;
 Istoricul stomatologic –radiografiii, tratamentul pe care l-a urmat, durata, eventuale intervenții de
chirurgie dentară etc.;
 Consumul de medicamente;
 Obiceiuri vicioase ale pacientului – fumat, alcool, consum de droguri, care ar putea modifica
procesul de tratament din cabinetul stomatologic.
 Fișa pacientului reprezintă un act medico-legal, prin care medicul care tratează
trebuie să știe identitatea, eventualele afecțiuni și tratamente, pentru a se asigura
de o evoluție favorabilă al intervențiilor și procedurilor care se vor implementa.

 Istoricul medical general este foarte important în startul unui plan de tratament.
Este esențial ca medicul specialist să cunoască toate afecțiunile de care suferi,
mai ales în cazul în care ai probleme cu inima sau diabet. Astfel, acesta va putea
adapta planul de tratament și tipul de anestezic folosit.

 La finalul fișei, pacientul este rugat să își dea consimțământul pentru efectuarea
tratamentului. Această secțiune a fișei atestă faptul că medicul din cabinetul
stomatologic a explicat pe îndelete planul de tratament, pe care pacientul l-a
înțeles și acceptat.
Elaborare metodică nr.3
Tema: Etiologia, patogenia, conceptul modern în debutul și evoluția bolii parodontale. Clasificarea
bolii parodontale după OMS și Amsterdam 2018.

1. Rolul factorilor locali în debutul și evoluția îmbolnăvirii parodontale.

Îmbolnăvirea parodontală, cunoscută și sub numele de boală parodontală, este o afecțiune

inflamatorie cronică a țesuturilor de susținere a dinților, cum ar fi gingiile și osul care susține
dinții. Factorii locali joacă un rol crucial în debutul și evoluția acestei afecțiuni. Iată cum
influențează acești factori:

1. Placa bacteriană: Placa bacteriană este principalul factor local care contribuie la
îmbolnăvirea parodontală. Aceasta constă într-o acumulare de bacterii, resturi alimentare și alte
depozite pe suprafața dinților și a gingiilor. Dacă nu este îndepărtată printr-o igienă orală
adecvată, placa bacteriană poate duce la inflamația gingiilor (gingivită) și ulterior la afecțiuni
parodontale mai severe, cum ar fi parodontita.

2. Tartrul dentar: Tartrul dentar este forma mineralizată a plăcii bacteriene și poate fi rezultatul
neglijării igienei orale sau a unei igiene orale inadecvate. Acesta poate irita gingiile și poate
favoriza acumularea plăcii bacteriene, contribuind astfel la progresia bolii parodontale.

3. Anatomia dentară: Unele caracteristici anatomice ale dinților, cum ar fi suprafețele dentare
dificil de curățat sau prezența unor spații interdentare strâmte, pot favoriza acumularea plăcii
bacteriene și pot crește riscul de îmbolnăvire parodontală.

4. Malocluziile: Malocluziile sau pozițiile incorecte ale dinților pot crea spații inaccesibile
pentru igiena orală adecvată, facilitând acumularea plăcii bacteriene și dezvoltarea bolii
parodontale.

5. Trauma ocupațională: Trauma repetată sau ocupațională asupra țesuturilor gingivale și

parodontale, cauzată de obiceiuri precum mestecatul obiectelor dure sau utilizarea incorectă a
periuței de dinți, poate deteriora țesuturile de susținere a dinților și poate contribui la progresia
bolii parodontale.

6. Factori locali modificabili: Alți factori locali, precum fumatul, consumul excesiv de alcool
sau stresul oxidativ cauzat de expunerea la poluanți, pot agrava inflamația gingiilor și pot
influența negativ răspunsul organismului la infecții bacteriene, crescând astfel riscul de
îmbolnăvire parodontală.

2. . Rolul depozitelor moi și dure în dezvoltarea bolii parodontale.

Depozitele moi și dure joacă un rol semnificativ în dezvoltarea bolii parodontale. Aceste
depozite includ placa bacteriană (depozit moale) și tartrul dentar (depozit dur). Iată cum
influențează acestea evoluția bolii parodontale:

1. Placa bacteriană (depozit moale):

- Placa bacteriană este formată din bacterii, resturi alimentare și alte particule care se
acumulează pe suprafața dinților și a gingiilor.
 - Dacă placa bacteriană nu este îndepărtată printr-o igienă orală adecvată, bacteriile din aceasta
pot produce substanțe toxice care irită gingiile și duc la inflamația acestora (gingivită).
- Gingivita netratată poate progresa la parodontită, o afecțiune mai severă caracterizată prin
distrugerea țesuturilor de susținere a dinților, inclusiv a osului alveolar.

2. Tartrul dentar (depozit dur):

- Tartrul dentar este forma mineralizată a plăcii bacteriene, rezultată din calcificarea acesteia în
timp.
- Tartrul dentar este o suprafață rugoasă și poroasă care favorizează aderarea plăcii bacteriene,
ceea ce poate duce la o acumulare mai mare de bacterii și substanțe toxice în zona gingiilor.
- Îndepărtarea tartrului dentar necesită proceduri profesionale, deoarece nu poate fi îndepărtat
cu periuța de dinți sau cu ața dentară.

Atât placa bacteriană, cât și tartrul dentar contribuie la inflamația gingiilor și la deteriorarea
țesuturilor de susținere a dinților. Aceste depozite pot crea un mediu propice pentru creșterea
bacteriilor patogene și pentru formarea de infecții în țesuturile parodontale. În absența unei
igiene orale adecvate și a îngrijirii profesionale regulate, aceste depozite pot accelera progresia
bolii parodontale și pot crește riscul de pierdere a dinților. Prin urmare, îndepărtarea regulată a
depozitelor moi și dure prin igienă orală riguroasă și vizite regulate la dentist pentru igienizare
profesională sunt esențiale pentru menținerea sănătății parodontale.

3. Rolul celulelor B, al celulelor T, al citokinelor, al IgG, al IgA și al IgM în

stadiul de dezvoltare al gingivitei.

În stadiul de dezvoltare al gingivitei, care este o formă de boală parodontală caracterizată prin
inflamația gingiilor, mai multe componente ale sistemului imunitar și ale răspunsului inflamator
sunt implicate în patogeneză. Iată cum contribuie fiecare dintre acestea:

1. Celulele B: Celulele B sunt implicate în producția de anticorpi și în răspunsul imun adaptativ.

În stadiul incipient al gingivitei, celulele B pot fi activate pentru a produce anticorpi împotriva
antigenelor bacteriene prezente în placa bacteriană acumulată la nivelul gingiilor.

2. Celulele T: Celulele T sunt esențiale în modularea și reglarea răspunsului imun. În gingivită,

celulele T pot fi activate în consecința prezenței bacteriilor patogene și pot secreta citokine pro-
inflamatorii care conduc la inflamația gingiilor.

3. Citokinele: Citokinele sunt proteine implicate în comunicarea celulară și reglarea inflamației.

În gingivită, citokinele pro-inflamatorii, cum ar fi interleukina-1 (IL-1), interleukina-6 (IL-6) și
factorul de necroză tumorală alfa (TNF-alfa), sunt eliberate de celulele imune activate și de
celulele gingivale, contribuind la inflamație și la distrugerea țesuturilor.

4. Imunoglobulinele (IgG, IgA, IgM): Acestea sunt anticorpi produși de celulele B și sunt
implicate în apărarea împotriva infecțiilor. În gingivită, nivelurile de anticorpi IgG, IgA și IgM
pot fi crescute în saliva și în lichidul gingival, deoarece organismul încearcă să neutralizeze
bacteriile și antigenele din placa bacteriană. Cu toate acestea, prezența crescută a acestor
anticorpi poate fi un indicator al inflamației gingivale și poate contribui la leziunile țesuturilor.

În concluzie, în stadiul de dezvoltare al gingivitei, interacțiunea complexă între celulele imune,

citokinele și anticorpii este esențială pentru inițierea și perpetuarea inflamației gingivale.
Modularea acestor răspunsuri imune poate fi un obiectiv important în prevenirea și tratamentul
gingivitei și a altor afecțiuni parodontale.

4. Fazele inflamației acute (faza vasculară).

În gingivită, care este o formă de inflamație gingivală, faza vasculară a inflamației acute
implică o serie de evenimente similare cu cele descrise anterior, dar care au loc la nivelul
gingiilor. Iată cum se desfășoară faza vasculară a inflamației acute în gingivită:

1. Vasodilatație: În gingivită, vasele de sânge din țesuturile gingivale se dilată ca răspuns la

prezența plăcii bacteriene și a toxinelor bacteriene. Această vasodilatație are ca rezultat creșterea
fluxului sanguin către zona gingiilor inflamate. Această vasodilatație este mediata de substanțe
vasodilatatoare, cum ar fi histamina și substanțe similare eliberate de celulele endoteliale și de
mastocite.

2. Creșterea permeabilității vasculare: Substanțele chimice produse de bacterii și de celulele

gazdă în gingivită + ca urmare a vasodilatației se determină creșterea permeabilității vasculare.
Acest lucru permite lichidului plasmatic și celulelor imune să iasă din sânge și să intre în
țesuturile gingivale inflamate.

3. Exudarea plasmatică: Ca urmare a creșterii permeabilității vasculare, lichidul plasmatic și

proteinele din sânge se acumulează în țesuturile gingivale, determinând umflarea și edemul
gingiilor.

4. Migrația leucocitelor: Neutrofilele și alte celule albe sanguine sunt atrase de substanțele
chimice inflamatorii produse în gingivită și migrează din sânge în țesuturile gingivale inflamate
pentru a lupta împotriva bacteriilor și pentru a ajuta la eliminarea plăcii bacteriene.

5. Formarea cheagului de sânge: În cazul leziunilor gingivale sau a sângerării gingivale, se

poate forma un cheag de sânge pentru a opri sângerarea și pentru a iniția procesul de vindecare a
gingiilor.

Aceste evenimente ale fazei vasculare a inflamației acute în gingivită contribuie la răspunsul
inflamator și la începerea procesului de vindecare a gingiilor inflamate. Totuși, dacă inflamația
persistă din cauza igienei orale inadecvate sau a altor factori, gingivita poate progresa la o formă
mai severă de boală parodontală numită parodontită, care poate duce la distrugerea țesuturilor de
susținere ale dinților.

5. Rolul factorilor generali în debutul și evoluția bolii parodontale (gingivitei,

parodontitei marginale).

Factorii generali, care includ aspecte legate de sănătatea generală a individului, joacă un rol
semnificativ în debutul și evoluția bolii parodontale, inclusiv a gingivitei și a parodontitei
marginale. Iată câteva dintre aceste aspecte:

1. Sistemul imunitar: Sistemul imunitar joacă un rol crucial în răspunsul organismului la

bacteriile și inflamația asociată cu bolile parodontale. O funcție imună compromisă poate face ca
organismul să fie mai susceptibil la infecții și poate influența severitatea inflamației gingivale și
a parodontitei.
2. Starea generală de sănătate: Anumite afecțiuni medicale, cum ar fi diabetul zaharat, boala
cardiovasculară, boala pulmonară cronică și alte condiții cronice, pot influența severitatea și
progresia bolii parodontale. De exemplu, diabetul zaharat poate crește riscul de gingivită și
parodontită, iar severitatea bolii parodontale poate avea un impact negativ asupra controlului
glicemiei.

3. Stilul de viață și factorii de mediu: Obiceiurile precum fumatul, alimentația

necorespunzătoare, stresul și expunerea la poluanți pot afecta sănătatea gingiilor și pot crește
riscul de dezvoltare a bolii parodontale. Fumatul, în special, este un factor de risc important
pentru parodontită și poate agrava inflamația gingiilor.

4. Hormonii: Schimbările hormonale, cum ar fi cele care apar în timpul sarcinii, pubertății sau
menopauzei, pot afecta sănătatea gingiilor și pot crește riscul de gingivită și parodontită. Gingiile
sensibile sau sângerarea gingiilor sunt adesea observate în aceste perioade.

5. Medicamente: Unele medicamente, cum ar fi antidepresivele, anticonvulsivantele și

medicamentele imunosupresoare, pot influența sănătatea gingiilor și pot crește riscul de
inflamație gingivală și parodontală.

6. Genetica: Predispoziția genetică poate juca un rol în susceptibilitatea unei persoane la bolile
parodontale. Anumite variații genetice pot face ca unele persoane să fie mai predispuse la
inflamația gingivală și la dezvoltarea parodontitei.

6. Clasificarea bolii parodontale (OMS, IMSM, Amsterdam, 2018).

După OMS:
1.Gingivite;
2.Parodontite;
3.Parodontoza;
4.Parodontomele (afecţiuni tumorale şi pseudotumorale);
5.Sindroame şi simptoame, ce se reflectă оn ţesututrile parodonţiului, anterior această grupă era
denumită ca afecţiuni ideopatice (Papion Lefevr, Iţenco-Cuşing, Elers-Danlo, Cedic-Higaşi,
Down)

Clasificarea bolii parodontale conform IMSM (International Workshop for a Classification

of Periodontal Diseases and Conditions) este o abordare importantă care a fost elaborată pentru a
oferi o structură standardizată pentru diagnosticul și clasificarea bolilor parodontale. Această
clasificare a fost actualizată în 2017. Iată principalele categorii ale clasificării bolii parodontale
conform IMSM:

1. Boli parodontale necrozante:

a. Gingivita necrozantă ulcerativă.
b. Parodontita necrozantă ulcerativă.

2. Boli parodontale inflamatorii:

a. Gingivita indusă de placa bacteriană.
b. Gingivita indusă de factori specifici.
c. Gingivita asociată cu boli sistemice sau condiții medicale.
d. Gingivita asociată cu medicamente.
 e. Gingivita necrozantă ulcerativă.

3. Boli parodontale necroziante:

a. Parodontita necrozantă ulcerativă.

4. Boli parodontale asociate cu condiții medicale:

a. Parodontita asociată cu boli sistemice.
b. Parodontita asociată cu condiții medicale generale.
c. Parodontita asociată cu medicamente.
d. Parodontita asociată cu afecțiuni endocrinologice.

Această clasificare împarte bolile parodontale în mai multe categorii, luând în considerare
factorii etiologici, forma clinică și asocierea cu alte afecțiuni medicale.

În 2018, la Amsterdam, s-a propus o nouă clasificare a bolii parodontale care a fost
elaborată de către Federația Internațională de Parodontologie (IFP) și a fost adoptată de
Organizația Mondială a Sănătății (OMS). Această clasificare reprezintă o abordare modernă și
comprehensivă a bolii parodontale și are ca scop facilitarea diagnosticului, tratamentului și
cercetării în domeniu. Iată principalele categorii ale clasificării bolii parodontale conform
IFP/OMS din 2018:

1. Gingivita:

- Gingivita indusă de placa bacteriană.

- Gingivita indusă de factori locali.

- Gingivita asociată cu afecțiuni sistemice sau medicamente.

- Gingivita necrotizantă ulcerativă.

2. Parodontita:

- Parodontita cronică.

- Parodontita agresivă.

- Parodontita necrotizantă ulcerativă.

Clasificarea IFP/OMS din 2018 distinge între gingivită și parodontită, evidențiind diferitele
forme și grade de severitate a acestor afecțiuni parodontale. De asemenea, recunoaște că există
gingivite și parodontite care pot fi asociate cu afecțiuni sistemice sau medicamente, precum și
forme necrotizante ulcerative ale acestor afecțiuni.
Elaborare metodică nr. 4
Tema: Placa bacteriană – Biofilmul dentar; Tartrul supra și subgingival. Metode și intstrumentariu
de înlăturare a depozitelor dentare. Tehnici și procedee de detartraj. Periajul profesional. Remedii și
medicamente.

1. Placa bacteriană/Biofilmul dentar. Noțiune. Clasificare (placa bacteriană

supra- și subgingivală). Etapele formării/biofilmului dentar (pelicula dobândită)
și a plăcii bacteriene. Componența
Placa bacteriană, cunoscută și sub denumirea de biofilm dentar, este o peliculă aderentă și de
consistență vâscoasă, formată dintr-o combinație complexă de bacterii, resturi alimentare,
molecule organice și minerale. Aceasta se formează constant pe suprafața dinților și a gingiilor,
iar în absența unei igiene orale adecvate, poate duce la apariția bolilor parodontale și a cariilor
dentare.

Clasificarea plăcii bacteriene se face în funcție de localizarea sa în cavitatea orală:

1. Placa bacteriană supragingivală: Acest tip de placa bacteriană se găsește de obicei deasupra
marginii gingivale și este vizibilă cu ochiul liber. Se formează pe suprafețele dentare, inclusiv pe
suprafețele coronare ale dinților și pe suprafețele protezelor dentare. Este compusă în principal
din bacterii aerobe.
2. Placa bacteriană subgingivală: Acest tip de placa bacteriană se găsește sub nivelul marginii
gingivale, în șanțul gingival și în jurul rădăcinii dentare. Este mai greu de îndepărtat decât placa
supragingivală și este compusă în principal din bacterii anaerobe. Placa bacteriană subgingivală
este asociată în mod particular cu inflamația gingivală și cu bolile parodontale, cum ar fi
gingivita și parodontita.

Este important să se înțeleagă că placa bacteriană trebuie îndepărtată în mod regulat prin igiena
orală adecvată, care include periajul dentar zilnic și utilizarea aței dentare pentru a preveni
acumularea sa excesivă și a preveni dezvoltarea bolilor parodontale și a cariilor dentare.

Formarea biofilmului dentar și a plăcii bacteriene este un proces complex care implică mai multe
etape și implică o varietate de componente microbiene și substanțe organice și minerale. Iată
etapele și compoziția acestor formațiuni:

Etapele formării biofilmului dentar și a plăcii bacteriene:

1. Aderarea inițială: Primele etape ale formării biofilmului implică aderarea bacteriilor la
suprafața denticulară. Aceasta poate fi influențată de proprietățile suprafeței dintelui, precum și
de compoziția salivei și a filmului pelicular. Bacteriile se fixează inițial prin intermediul
interacțiunilor electrostatice și hidrofobe.

2. Formarea filmului pelicular: A doua etapă implică formarea unei pelicule subțiri,
transparente, numită film pelicular, care constă din mucus salivar, proteine salivare și alte
substanțe organice. Filmul pelicular oferă un mediu favorabil pentru aderarea și multiplicarea
bacteriilor.

3. Colonizarea bacteriană: Bacteriile încep să se adune și să se multiplice în filmul pelicular,

creând o comunitate diversă de microorganisme. Aceste bacterii sunt inițial în principal aerobe,
dar pe măsură ce filmul pelicular devine mai gros și mai complex, bacteriile anaerobe își găsesc
de asemenea un mediu adecvat.

4. Maturarea biofilmului și formarea plăcii bacteriene: Pe măsură ce bacteriile se înmulțesc,

biofilmul devine mai dens și mai organizat, iar unele bacterii pot produce o matrice extracelulară
(EPS) care le protejează și facilitează comunicarea între ele. Această etapă marchează formarea
plăcii bacteriene, o peliculă groasă și lipicioasă care se formează pe suprafața dinților și a
gingiilor.

Compoziția biofilmului dentar și a plăcii bacteriene:

1. Bacterii: Biofilmul dentar și placa bacteriană sunt populate de o varietate de bacterii, care pot
fi aerobe, anaerobe facultative sau strict anaerobe. Aceste bacterii pot include specii precum
Streptococcus mutans, Streptococcus sanguinis, Actinomyces spp., și Prevotella spp.

2. Proteine salivare: Filmul pelicular și placa bacteriană conțin o varietate de proteine salivare
care sunt adsorbite la suprafața denticulară și pot servi ca substrat pentru aderarea bacteriilor.

3. Polizaharide extracelulare (EPS): EPS-ul este o substanță polimerică produsă de bacterii în

biofilmul dentar. Această matrice extracelulară protejează și susține structura biofilmului și
facilitează schimbul de substanțe între bacterii.

4. Alte componente organice și minerale: Biofilmul dentar poate conține și alte substanțe
organice, cum ar fi resturile alimentare și moleculele organice rezultate din metabolismul
bacteriilor, precum și minerale provenite din salivă și din mediu.

2.Tartrul dentar Clasificare (supra- și subgingival). Componența

Tartrul dentar, cunoscut și sub numele de calculus dentar, este o acumulare dură și
mineralizată a plăcii bacteriene care se formează pe suprafața dinților. Aceasta este rezultatul
calcificării plăcii bacteriene în timp, sub acțiunea sărurilor minerale din salivă, în special a
carbonatului de calciu și a fosfaților de calciu. Iată clasificarea și compoziția tartrului dentar:

Clasificarea tartrului dentar:

1. Tartrul dentar supragingival: Acest tip de tartru se formează de obicei deasupra nivelului
gingiilor, pe suprafața coronară a dinților. Este vizibil ca o acumulare galbenă sau maro și poate
fi îndepărtat vizual sau cu ajutorul instrumentelor dentare.

2. Tartrul dentar subgingival: Acest tip de tartru se formează sub nivelul marginii gingivale, în
șanțul gingival și pe suprafața radiculară a dinților. Este adesea invizibil cu ochiul liber și poate
fi detectat și îndepărtat în timpul unei igienizări profesionale subgingivale.

Compoziția tartrului dentar:

1. Carbonat de calciu: Carbonatul de calciu este principala componentă minerală a tartrului
dentar. Este rezultatul precipitării ionilor de calciu din salivă și din fluidul gingival pe suprafața
dinților.

2. Fosfați de calciu: Fosfații de calciu, precum fosfatul tricalcic și fosfatul de calciu amorfi, sunt
și ei prezenți în tartrul dentar și contribuie la structura sa mineralizată.

3. Proteine salivare: Tartrul dentar poate conține, de asemenea, proteine salivare care sunt
adsorbite pe suprafața dinților și pot servi ca matrice pentru mineralizarea plăcii bacteriene.

4. Bacterii și resturi alimentare: Tartrul dentar poate conține și bacterii încorporate și resturi
alimentare care s-au acumulat inițial în placa bacteriană și care au fost ulterior mineralizate.

Este important să se înțeleagă că tartrul dentar este un depozit dur și aderent care nu poate fi
îndepărtat prin simpla igienă orală acasă. Pentru a îndepărta tartrul dentar, este necesară o
igienizare profesională realizată de un medic dentist sau de un igienist dentar. Îndepărtarea
regulată a tartrului dentar este esențială pentru menținerea sănătății gingiilor și a dinților și
pentru prevenirea bolilor parodontale.

3. Detartrajul. Noțiune. Tehnici manuale și mecanice de detartraj.

Detartrajul este un procedeu stomatologic utilizat pentru îndepărtarea tartrului dentar (sau
calculusului dentar) și a plăcii bacteriene de pe suprafața dinților. Acesta este un pas esențial în
îngrijirea orală și în prevenirea bolilor parodontale și a cariilor dentare.

Există două tehnici principale de detartraj: tehnica manuală și tehnica mecanică.

1. Tehnica manuală de detartraj:

- Instrumentele manuale utilizate în detartraj sunt denumite ultrasunete și includ varietăți de
ciocane, sonde și lame de detartraj.
- Ultrasunetele sunt instrumente manuale care utilizează vibrații ultrasonice pentru a
descompune tartrul dentar și placa bacteriană de pe suprafața dinților. Aceste instrumente pot fi
echipate cu vârfuri diferite pentru a se potrivi diferitelor zone ale gurii și ale dinților.
- Medicul dentist sau igienistul dentar utilizează aceste instrumente pentru a îndepărta tartrul și
placa bacteriană prin mișcări de zgâriere și de tăiere.

2. Tehnica mecanică de detartraj:

- Tehnica mecanică de detartraj implică utilizarea instrumentelor rotative, cum ar fi scalerul cu
ultrasunete și scalerul cu aer-piesă.
- Scalerul cu ultrasunete utilizează vibrații ultrasonice pentru a descompune tartrul și placa
bacteriană, în timp ce jetul de apă ajută la spălarea resturilor.
- Scalerul cu aer-piesă utilizează un jet sub presiune de particule fine de bicarbonat de sodiu
pentru a îndepărta tartrul și placa bacteriană.
- Aceste instrumente sunt utilizate în combinație cu jetul de apă pentru a oferi o îndepărtare
eficientă și confortabilă a tartrului și a plăcii bacteriene.

Indiferent de tehnica utilizată, detartrajul trebuie efectuat de către personalul medical calificat,
cum ar fi medicul dentist sau igienistul dentar. Este recomandabil ca detartrajul să fie efectuat
regulat, de obicei la fiecare șase luni sau conform recomandărilor medicului dentist, pentru a
menține sănătatea gingiilor și a dinților.

4. Tipuri de scalere. Scalere sonice și ultrasonice. (Scalerul ultrasonic

magnetostrictiv, scalerele ultrasonice piezoelectrice). Mecanismul de acţiune.
Există două tipuri principale de scalere utilizate în detartrajul dentar: scalerele sonice și
scalerele ultrasonice. Ambele tipuri folosesc vibrații ultrasonice pentru a descompune tartrul
dentar și placa bacteriană, dar diferă în mecanismul lor de acțiune și în modul în care produc
aceste vibrații. Iată o descriere a fiecărui tip de scală și a mecanismului lor de acțiune:

1. Scalerul ultrasonic magnetostrictiv:

- Scalerul ultrasonic magnetostrictiv folosește un cristal de cuarț sau o piesă metalică care este
excitată electric și produce vibrații ultrasonice.
- Mecanismul de acțiune implică transformarea energiei electrice în vibrații mecanice prin
acționarea cristalului de cuarț sau a piesei metalice. Aceste vibrații sunt transmise la vârful
instrumentului, ceea ce ajută la descompunerea tartrului și a plăcii bacteriene.
 - Scalerul ultrasonic magnetostrictiv poate fi echipat cu diferite vârfuri, cum ar fi vârfuri subțiri
pentru acces în spațiile interdentare sau vârfuri mai late pentru îndepărtarea tartrului de pe
suprafețele coronare ale dinților.
- Vibrațiile ultrasonice create de scalerul magnetostrictiv pot fi eficiente în îndepărtarea
tartrului și a plăcii bacteriene, dar pot produce și un zgomot mai puternic decât scalerele
piezoelectrice.

2. Scalerele ultrasonice piezoelectrice:

- Scalerele ultrasonice piezoelectrice folosesc un cristal piezoelectric care generează vibrații
ultrasonice atunci când este supus la un câmp electric.
- Mecanismul de acțiune implică transformarea energiei electrice în vibrații mecanice prin
acționarea cristalului piezoelectric. Aceste vibrații sunt transmise la vârful instrumentului și ajută
la descompunerea tartrului și a plăcii bacteriene.
- Scalerele piezoelectrice oferă o gamă mai largă de frecvențe și pot fi mai eficiente în
îndepărtarea tartrului și a plăcii bacteriene, fără a produce un zgomot excesiv.
- De asemenea, scalerele piezoelectrice sunt adesea mai ușoare și mai confortabile pentru
pacient, iar vârfurile lor pot fi mai fine și mai precise pentru accesul în spațiile înguste.

Atât scalerele ultrasonice magnetostrictive, cât și cele piezoelectrice, sunt instrumente eficiente
și frecvent utilizate în detartrajul dentar. Alegerea între acestea depinde adesea de preferințele și
experiența medicului dentist, precum și de necesitățile specifice ale pacientului.

5. Indicații pentru detartrajul manual și ultrasonic.

Detartrajul manual și detartrajul ultrasonic sunt două tehnici eficiente utilizate în îndepărtarea
tartrului dentar și a plăcii bacteriene, însă fiecare are indicații specifice în funcție de necesitățile
pacientului și de starea orală a acestuia. Iată principalele indicații pentru fiecare tip de detartraj:

Indicații pentru detartrajul manual:

1. Tartru supragingival: Detartrajul manual este adecvat pentru îndepărtarea tartrului dentar
care s-a acumulat deasupra nivelului gingiilor, pe suprafețele coronare ale dinților.
2. Pacienți cu sensibilitate dentară: Unele persoane pot avea sensibilitate crescută la vibrațiile
ultrasonice ale detartrajului ultrasonic, iar detartrajul manual poate fi mai confortabil pentru
acești pacienți.
3. Accesibilitate limitată: În cazul în care este dificil sau imposibil să se folosească detartrajul
ultrasonic, cum ar fi în spațiile interdentare înguste sau în regiuni greu accesibile, detartrajul
manual poate fi preferat.
4. Eliminarea tartrului grosier: Pentru îndepărtarea tartrului mai grosier sau mai rigid,
detartrajul manual poate fi mai eficient decât detartrajul ultrasonic.

Indicații pentru detartrajul ultrasonic:

1. Tartru subgingival: Detartrajul ultrasonic este eficient în îndepărtarea tartrului dentar care s-
a acumulat sub nivelul gingiilor, în șanțul gingival și pe suprafața radiculară a dinților.
2. Pacienți cu tartru abundent: Detartrajul ultrasonic poate fi mai eficient pentru îndepărtarea
cantităților mari de tartru și placa bacteriană, mai ales în cazul în care acestea s-au acumulat pe o
perioadă mai lungă de timp.
3. Pacienți cu dispozitive dentare: Detartrajul ultrasonic poate fi util în curățarea dinților care
poartă aparate dentare fixe sau alte dispozitive ortodontice, deoarece poate ajuta la îndepărtarea
tartrului în jurul acestor dispozitive.
4. Volum mare de lucru: Pentru a economisi timp și a lucra mai eficient, detartrajul ultrasonic
poate fi preferat în cazul tratamentului unui număr mare de pacienți sau a cazurilor cu cantități
mari de tartru și placa bacteriană.
Este important să se ia în considerare nevoile individuale ale fiecărui pacient și să se aleagă
tehnica de detartraj potrivită în funcție de acestea, precum și de preferințele și experiența
medicului dentist. Uneori, detartrajul manual și ultrasonic pot fi utilizate în combinație pentru a
obține cel mai bun rezultat în curățarea și igienizarea dinților și a gingiilor.

6. Contraindicaţii către detartrajul ultrasonic. Măsuri de protecţie.

Deși detartrajul ultrasonic este un instrument eficient în îndepărtarea tartrului dentar și a plăcii
bacteriene, există anumite contraindicații și măsuri de protecție care trebuie luate în considerare
pentru a minimiza riscurile și a asigura siguranța pacientului. Iată câteva contraindicații pentru
detartrajul ultrasonic și măsuri de protecție asociate:

Contraindicații către detartrajul ultrasonic:

1. Pacienți cu stimulatoare cardiace: Pacienții cu stimulatoare cardiace implantate ar trebui să
evite detartrajul ultrasonic, deoarece vibrațiile pot interacționa cu funcționarea stimulatorului
cardiac.
2. Pacienți cu dispozitive metalice sensibile la vibrații: Unele persoane pot avea dispozitive
metalice sensibile la vibrații, cum ar fi implanturile metalice sau plăcile de osteosinteză. În
aceste cazuri, detartrajul ultrasonic poate fi contraindicat.
3. Pacienți cu sensibilitate crescută la vibrații: Persoanele cu sensibilitate crescută la vibrațiile
ultrasonice pot experimenta disconfort sau durere în timpul detartrajului ultrasonic.
4. Pacienți cu anumite condiții medicale: Există anumite condiții medicale, cum ar fi
osteoporoza sau fracturile recente, care pot face ca detartrajul ultrasonic să fie contraindicat. Este
important ca medicul dentist să evalueze cu atenție starea de sănătate a pacientului și să decidă
dacă detartrajul ultrasonic este sigur în aceste cazuri.

Măsuri de protecție în timpul detartrajului ultrasonic:

1. Utilizarea ochelarilor de protecție: Pentru a proteja ochii pacientului de stropirea apei și a
particulelor de tartru sau placa bacteriană, este recomandat să se utilizeze ochelari de protecție.
2. Protejarea mucoasei orale: Unele persoane pot experimenta iritații ale mucoasei orale în
timpul detartrajului ultrasonic. Medicul dentist poate utiliza geluri sau creme protectoare pentru a
proteja mucoasa orală și pentru a reduce disconfortul.
3. Utilizarea de aspirație: Pentru a elimina apa și resturile de tartru din cavitatea orală și pentru
a asigura o vizibilitate mai bună, medicul dentist poate utiliza un sistem de aspirație în timpul
detartrajului ultrasonic.
4. Monitorizarea temperaturii: În timpul detartrajului ultrasonic, poate fi generată căldură în
jurul vârfului instrumentului. Este important să se monitorizeze temperatura și să se evite
supraîncălzirea țesuturilor orale.

Înainte de a efectua detartrajul ultrasonic, medicul dentist ar trebui să obțină un istoric medical
detaliat al pacientului și să efectueze o evaluare a stării de sănătate orală și generală pentru a
decide dacă acest procedeu este sigur și indicat pentru pacientul respectiv.

7. Periajul profesional. Tehnică și remedii. Air Flow-ul, noțiune, indicații,

contraindicații.
Periajul profesional este un procedeu stomatologic efectuat de medicul dentist sau de
igienistul dentar pentru îndepărtarea plăcii bacteriene, a tartrului dentar și a petelor de pe
suprafața dinților. Acesta implică utilizarea instrumentelor și a tehnologiilor specifice pentru a
curăța în profunzime suprafețele dentare și pentru a îmbunătăți igiena orală a pacientului. Iată
mai multe detalii despre periajul profesional și despre tehnica Air Flow:
1. Tehnica periajului profesional:
- În timpul periajului profesional, medicul dentist sau igienistul dentar utilizează instrumente
speciale, precum scalerul manual, scalerul ultrasonic sau scalerul piezoelectric, pentru
îndepărtarea tartrului dentar și a plăcii bacteriene de pe suprafața dinților.
- După îndepărtarea tartrului și a plăcii bacteriene, suprafețele dentare sunt periate cu o pastă
de dinți abrazivă, pentru a îndepărta petele și depunerile de pe smalț și pentru a poliza suprafețele
dinților.
- În unele cazuri, se poate utiliza și tehnologia Air Flow pentru a îndepărta petele și depunerile
de pe suprafața dinților cu ajutorul unui jet de apă, aer și particule fine de bicarbonat de sodiu.

2. Tehnologia Air Flow:

- Air Flow-ul este o tehnică de periaj profesional care utilizează un jet de apă și aer sub
presiune, împreună cu particule fine de bicarbonat de sodiu sau de carbonat de calciu, pentru a
îndepărta petele, placa bacteriană și tartrul dentar de pe suprafața dinților.
- Această tehnologie oferă o curățare profundă și eficientă a suprafețelor dentare, fără a afecta
smalțul.
- Air Flow-ul poate fi folosit pentru îndepărtarea petelor de pe suprafața dinților, inclusiv pete
de cafea, ceai, tutun sau alte coloranți.
- În plus, această tehnică poate fi utilă în îndepărtarea plăcii bacteriene și a tartrului de pe
suprafețele dentare, mai ales în cazul pacienților cu gingivită sau parodontită.

Indicații pentru utilizarea Air Flow-ului:

- Îndepărtarea petelor dentare extrinseci.
- Curățarea profundă a suprafețelor dentare în timpul periajului profesional.
- Îndepărtarea plăcii bacteriene și a tartrului de pe suprafața dinților.

Contraindicații pentru utilizarea Air Flow-ului:

- Pacienții cu hipersensibilitate dentară.
- Pacienții cu gingivită severă sau parodontită avansată.
- Pacienții cu leziuni deschise sau răni în cavitatea orală.
- Pacienții cu astm bronșic sau alte afecțiuni respiratorii care pot fi afectate de aerosoli.

Este important ca utilizarea Air Flow-ului să fie efectuată de către personalul medical calificat,
iar procedura să fie adaptată nevoilor și condițiilor individuale ale fiecărui pacient.

8. Evaluarea eficienției igienei profesionale prin controlul plăcii bacteriene.

Procedee și remedii.
Evaluarea eficienței igienei profesionale prin controlul plăcii bacteriene este esențială pentru
a monitoriza starea de sănătate orală a pacientului și pentru a evalua eficacitatea tratamentului.
Există mai multe procedee și remedii disponibile pentru acest scop. Iată câteva dintre ele:

1. Indicii de placa bacteriană:

- Coloranți speciali: Acești coloranți sunt substanțe colorate care se aplică pe suprafața dinților
și se leagă de placa bacteriană, făcând-o vizibilă. După aplicare, medicul dentist sau igienistul
dentar poate evalua cantitatea și distribuția plăcii bacteriene pentru a determina eficacitatea
igienei orale.
- Tabletele de colorare a plăcii bacteriene: Aceste tablete conțin coloranți care se dizolvă în apă
și se aplică pe suprafața dinților. Placa bacteriană va fi evidențiată prin colorarea sa, permițând
medicului dentist să evalueze eficacitatea igienei orale.
2. Tehnologia fluorescentă:
- Tehnologia fluorescentă utilizează lumina ultravioletă pentru a evidenția placa bacteriană.
Prin utilizarea unui dispozitiv special care emite lumina ultravioletă, placa bacteriană devine
vizibilă sub formă de fluorescență verde sau albastră. Aceasta oferă o modalitate rapidă și
eficientă de evaluare a plăcii bacteriene.

3. Scanarea și imagistica digitală:

- Imagistica digitală poate fi utilizată pentru a scana suprafața dinților și pentru a detecta
acumulările de placa bacteriană. Imaginile digitale pot fi apoi analizate și comparate pentru a
evalua eficacitatea igienei orale în timp.

Remedii pentru controlul plăcii bacteriene:

- Periajul dentar corect și regulat: Pacienții ar trebui să fie instruiți în tehnici adecvate de periaj
dentar și să fie încurajați să perieze dinții cel puțin de două ori pe zi, timp de cel puțin două
minute de fiecare dată.
- Utilizarea aței dentare sau a altor instrumente de igienă interdentară: În plus față de periajul
dentar, utilizarea aței dentare sau a altor instrumente de igienă interdentară este esențială pentru
îndepărtarea plăcii bacteriene și a resturilor alimentare din spațiile interdentare.

- Clătirea cu apă de gură antibacteriană: Clătirea cu apă de gură antibacteriană poate ajuta la
reducerea acumulării de placa bacteriană și la menținerea unei igiene orale sănătoase.

Este important ca evaluarea eficienței igienei profesionale și implementarea remedierilor

adecvate să fie realizate în cadrul unei colaborări strânse între pacient și medicul dentist sau
igienistul dentar. Educarea pacientului în ceea ce privește tehnici eficiente de igienă orală și
promovarea obiceiurilor sănătoase sunt esențiale pentru menținerea unei sănătăți orale optime.
Elaborare metodică nr.5
Tema: Examinarea pacientului cu boala parodontală Instrumente și metode de examinare, (clinic
și paraclinic). Diagnosticul: preventiv, diferențial și definitiv.

1. Examenul clinic: subiectiv (anamneza), clinic-obiectiv (instrumentar).

Examinarea pacientului cu boala parodontală este crucială pentru diagnosticul și tratamentul
adecvat. Aceasta constă într-o combinație între evaluarea subiectivă (anamneză) și examenul
clinic-obiectiv, care implică utilizarea instrumentarului adecvat. Iată mai multe detalii despre
fiecare parte a examinării:

1. **Anamneza (Evaluarea Subiectivă)**:

- În această etapă, medicul stomatolog va intervieva pacientul pentru a obține informații
despre:
- Istoricul medical și stomatologic al pacientului, inclusiv afecțiuni medicale preexistente,
medicamente luate și tratamente stomatologice anterioare.
- Simptomele raportate de pacient, cum ar fi sângerarea gingiilor, inflamația, sensibilitatea
dentară sau mobilitatea dinților.
- Obiceiurile de igienă orală ale pacientului, inclusiv frecvența periajului dentar, utilizarea aței
dentare și utilizarea de produse de igienă orală.
- Factori de risc personali, cum ar fi fumatul, alimentația necorespunzătoare sau stresul.
- Anamneza ajută medicul stomatolog să înțeleagă contextul general al bolii parodontale a
pacientului și să își orienteze examinarea clinică.

2. **Examenul Clinic-Obiectiv (Instrumentar)**:

- Examenul clinic-obiectiv implică utilizarea diferitelor instrumente și tehnici pentru a evalua
starea parodontală a pacientului.
- Acesta poate include:
- Inspectarea vizuală a cavității bucale și a gingiilor pentru a detecta semne de inflamație,
sângerare, umflare sau modificări ale țesuturilor.
- Măsurarea adâncimii sondajului parodontal pentru a evalua prezența și severitatea pungilor
parodontale (spațiile dintre dinte și gingie unde bacteriile se pot acumula și pot cauza
deteriorarea țesuturilor de susținere a dinților).
- Testarea mobilității dentare pentru a evalua stabilitatea dinților în osul maxilarului.
- Radiografiile dentare pentru a detecta pierderea de os și alte modificări ale țesuturilor de
susținere a dinților care nu pot fi vizibile prin inspecție vizuală.
- Evaluarea nivelului de atașament gingival pentru a determina gradul de retractie gingivala și
expunere a rădăcinii dentare.
- Evaluarea inflamației gingivale și a plăcii bacteriene.
- În funcție de starea parodontală a pacientului, medicul stomatolog poate recomanda teste
suplimentare sau alte proceduri pentru a confirma diagnosticul și pentru a elabora un plan de
tratament adecvat.

În ansamblu, examinarea pacientului cu boală parodontală combină atent atât evaluarea

subiectivă, prin intermediul anamnezei, cât și examinarea clinic-obiectivă folosind
instrumentarul adecvat pentru a obține o evaluare completă și precisă a stării parodontale a
pacientului. Aceasta este esențială pentru diagnosticul corect și instituirea unui plan de tratament
eficient.
 2. Parodontometria. Noțiune. Criterii clinice de evaluare în timpul unui examen parodontal:
(realizarea statusului parodontal) - nivelul marginei gingivale libere, adâncimea pungii
parodontale, pierderea atașamentului clinic, mobilitate, sângerare, supurare, culoarea,
conturul, textura, consistența țesutului gingival. Metode de relevare a plăcii bacteriene.

Parodontometria este o ramură a stomatologiei care se ocupă cu măsurarea și evaluarea stării

parodontale a pacientului. Aceasta implică utilizarea unor criterii clinice specifice pentru a
determina sănătatea gingiilor și a țesuturilor de susținere a dinților. În timpul unui examen
parodontal, următoarele criterii sunt esențiale pentru evaluarea statusului parodontal al
pacientului:

1. **Nivelul Marginei Gingivale Liberă**: Este măsurată distanța între marginea gingivală și
nivelul de inserție al gingiei pe dinte. În condiții normale, această distanță este de aproximativ 1-
3 mm.

2. **Adâncimea Pungii Parodontale**: Este măsurată distanța de la nivelul marginei gingivale

la fundul pungii parodontale. O adâncime mai mare indică prezența unei pungi parodontale, care
poate fi asociată cu boala parodontală.

3. **Pierderea Atașamentului Clinic**: Este măsurată distanța de la nivelul cementului

dintelui la nivelul pungii parodontale. Pierderea atașamentului clinic este o indicație a
deteriorării țesuturilor de susținere a dinților și este un semn al bolii parodontale.

4. **Mobilitatea Dentară**: Este evaluată prin mișcarea dinților în alveolă. Mobilitatea

crescută poate indica o pierdere a țesutului osos de suport și poate fi un semn al bolii parodontale
avansate.

5. **Sângerarea Gingivală**: Este observată în timpul sondajului parodontal și poate fi un

indicator al inflamației gingivale și a prezenței plăcii bacteriene.

6. **Supurarea**: Este observată atunci când există o infecție activă în țesuturile parodontale,
manifestându-se prin eliminarea de puroi la presiunea digitală sau la sondajul parodontal.

7. **Culoarea, Conturul, Textura și Consistența Țesutului Gingival: sunt caracteristici

importante care pot oferi indicii esențiale despre sănătatea gingiilor și despre prezența sau
absența unor afecțiuni parodontale. Iată mai multe detalii despre fiecare dintre aceste
caracteristici:

1. **Culoarea**:
- În mod normal, gingiile sănătoase au o culoare roz pal, uniformă în toată cavitatea orală.
- Gingiile inflamate sau afectate de boala parodontală pot avea o culoare roșie sau purpuriu și
pot prezenta pete roșii sau albe.
- O schimbare bruscă în culoare poate fi un semn de inflamație sau infecție.

2. **Conturul**:
- Gingiile sănătoase au un contur regulat și uniform în jurul fiecărui dinte.
- În cazul inflamației gingivale sau al bolii parodontale, conturul gingiilor poate deveni
neregulat, cu prezența unor zone de umflături sau retracții.

3. **Textura**:
- Gingiile sănătoase sunt netede și uniforme la atingere.
 - În cazul inflamației sau al bolii parodontale, textura gingiilor poate deveni îngroșată,
granuloasă sau pot apărea ulcerații sau leziuni.

4. **Consistența**:
- Gingiile sănătoase sunt ferme și elastice.
- În cazul inflamației sau al bolii parodontale, gingiile pot deveni moi și sensibile, iar în cazuri
avansate pot apărea chiar zone de gingie necrozată.

»»»Metode de Relevare a Plăcii Bacteriene:

Există mai multe metode utilizate pentru a releva placa bacteriană în timpul examenului
parodontal:
- **Testarea cu Fosfat de Zinc sau Eritrosină**: Aceste substanțe se aplică pe dinți și placa
bacteriană devine vizibilă sub lumină ultravioletă sau lumina albă.

- **Solutii de Colorare**: Solutiile de colorare (cum ar fi fără mirosul / savorile) se aplică pe

dinți și evidențiază placa bacteriană sub forma unui depozit colorat.

- **Utilizarea Plăcuțelor de Identificare a Plăcii Bacteriene**: Aceste plăci sunt tablete sau
pastile care se mănâncă și colorează placa bacteriană prezentă pe dinți.

- **Utilizarea Colorantelor Fluorescente**: Acestea sunt soluții care evidențiază placa

bacteriană sub lumină specială.

Toate aceste metode sunt utile pentru a evidenția placa bacteriană, ceea ce ajută medicul
stomatolog să evalueze starea igienei orale a pacientului și să identifice zonele cu risc crescut de
boală parodontală.

3. Indicii de apreciere a îmbolnăvirii parodontale (Indicele de placă, indicele de tartru,

Indicele de inflamație gingivală/parodontală).

Pentru a evalua starea parodontală a unui pacient și pentru a aprecia gradul de îmbolnăvire
parodontală, sunt utilizate mai multe indicii clinice standardizate. Iată câteva dintre cele mai
utilizate indicii:
_____________________________________________________________________________
Indicele de placă dentară este o metodă utilizată pentru a evalua cantitatea și distribuția
plăcii bacteriene pe suprafețele dentare. Acest indice oferă o evaluare obiectivă a igienei orale a
pacientului și poate fi utilizat pentru a ghida educația și instruirea privind igiena orală. Iată cum
se realizează și se interpretează acest indice:

1. **Realizarea Indicelui de Placă Dentară**:

- Pacientului i se aplică un agent de colorare a plăcii, cum ar fi soluția de eritrosină sau fără
miros și gust.
- După aplicarea colorantului, pacientul este instruit să nu-și perieze dinții timp de un timp
specificat, de obicei 30 de secunde până la 1 minut.
- După acest timp, medicul stomatolog sau asistentul dental examinează suprafețele dentare și
evaluează prezența și distribuția plăcii colorate.

2. **Interpretarea Indicelui de Placă Dentară**:

- Placa bacteriană este evaluată pe fiecare suprafață dentară în parte și se atribuie un scor în
funcție de gradul de acoperire a suprafețelor dentare cu placa.
- Scorurile obținute sunt adunate și împărțite la numărul total de suprafețe evaluate pentru a
obține un scor mediu pentru fiecare pacient.
 - Scorul mediu poate fi interpretat pentru a evalua eficacitatea igienei orale a pacientului:
- Un scor scăzut (de exemplu, sub 1) indică o igienă orală bună sau moderată.
- Un scor ridicat (de exemplu, peste 1) indică o igienă orală deficitară și un risc crescut de
dezvoltare a bolilor gingivale și parodontale.

3. **Utilizarea Indicelui de Placă Dentară**:

- Indicele de placă dentară poate fi utilizat pentru a evalua eficacitatea igienei orale a
pacientului în timpul unei vizite la dentist sau în timpul unui program de igienă orală.
- Rezultatele obținute pot fi utilizate pentru a educa pacientul despre tehnicile corecte de igienă
orală și pentru a evidenția zonele cu risc crescut de acumulare a plăcii bacteriene.
- Monitorizarea regulată a acestui indice poate ajuta la identificarea pacienților cu igienă orală
deficientă și poate contribui la prevenirea bolilor parodontale și a altor afecțiuni dentare.

_____________________________________________________________________________
Indicele de tartru este o metodă utilizată în stomatologie pentru a evalua prezența și gradul
de depunere a tartrului (pietrei dentare) pe suprafața dinților. Acest indice oferă informații
importante despre starea igienei orale a pacientului și poate fi util în ghidarea tratamentului și a
programului de igienă orală. Iată cum se realizează și se interpretează acest indice:

1. **Realizarea Indicelui de Tartru**:

- Pacientul este examinat cu ajutorul unei sonde periodontale sau a unei scobitori dentare
pentru a identifica prezența și gradul de acumulare a tartrului pe suprafețele dentare.
- Tartrul este vizualizat și/sau simțit sub formă de depozite dure sau granule pe suprafața
dinților, de obicei în special în zona marginilor gingivale și între dinți.

2. **Interpretarea Indicelui de Tartru**:

- Indicele de tartru poate fi evaluat subiectiv în funcție de gradul de acumulare a tartrului:
- Absent: nu există tartru vizibil sau simțit pe suprafețele dentare.
- Ușor: prezența tartrului este minimă, depozitele fiind puține și mici.
- Moderat: tartrul este mai vizibil și mai prezent, cu depozite mai mari și mai multe pe
suprafețele dentare.
- Sever: tartrul este abundent și prezent în cantități mari pe suprafețele dentare, cu depozite
mari și aderente.

3. **Utilizarea Indicelui de Tartru**:

- Indicele de tartru poate fi utilizat pentru a evalua eficacitatea igienei orale a pacientului și
pentru a identifica zonele cu risc crescut de acumulare a tartrului.
- Rezultatele obținute pot fi utilizate pentru a ghida pacientul în privința tehnicilor de igienă
orală corecte și pentru a evidenția necesitatea îndepărtării tartrului în timpul unei vizite la dentist.
- Monitorizarea regulată a acestui indice poate ajuta la prevenirea acumulării excesive de tartru
și la menținerea sănătății gingiilor și a dinților.
_____________________________________________________________________________
Indicele de inflamație gingivală/parodontală este o metodă utilizată pentru a evalua gradul
de inflamație al țesuturilor gingivale și parodontale. Acest indice oferă informații importante
despre starea sănătății gingiilor și poate fi util în diagnosticarea și monitorizarea bolilor
parodontale, cum ar fi gingivita și parodontita. Iată cum se realizează și se interpretează acest
indice:
1. **Realizarea Indicelui de Inflamație Gingivală/Parodontală**:
- Medicul stomatolog sau asistentul dental examinează vizual gingiile pacientului pentru a
identifica semnele de inflamație, precum roșeața, umflăturile, sângerarea gingivală și
modificările în textura sau consistența gingiilor.
 - Pacientul poate fi, de asemenea, testat pentru sensibilitate la sondajul parodontal și poate fi
evaluată mobilitatea dentară pentru a detecta semne ale bolilor parodontale avansate.

2. **Interpretarea Indicelui de Inflamație Gingivală/Parodontală**:

- Inflamația gingivală și parodontală poate fi evaluată subiectiv în funcție de gradul și
severitatea manifestărilor clinice:
- Ușoară: Gingiile pot prezenta o ușoară roșeață și umflare, iar sângerarea gingivală poate
apărea la sondajul parodontal.
- Moderată: Gingiile prezintă roșeață și umflare mai pronunțate, sângerarea la sondaj este mai
evidentă, iar pacientul poate prezenta disconfort sau sensibilitate la nivelul gingiilor.
- Severă: Gingiile sunt puternic roșii, umflate și pot prezenta ulcerări sau alte leziuni.
Sângerarea la sondaj este prezentă în mod frecvent, iar mobilitatea dentară și pierderea de
atașament parodontal pot fi evidente.

3. **Utilizarea Indicelui de Inflamație Gingivală/Parodontală**:

- Acest indice poate fi utilizat pentru a evalua starea sănătății gingivale și parodontale a
pacientului și pentru a identifica necesitatea unui tratament adecvat.
- Rezultatele obținute pot fi utilizate pentru a ghida pacientul în privința igienei orale corecte și
pentru a evidenția necesitatea vizitelor regulate la dentist pentru examinare și igienă orală
profesională.
- Monitorizarea regulată a acestui indice poate ajuta la prevenirea progresiei bolilor
parodontale și la menținerea sănătății gingiilor și a dinților.

4. Instrumentarul de examinare clinică obiectivă a pacientului cu boala parodontală.

Pentru examinarea clinică obiectivă a pacientului cu boală parodontală, medicul stomatolog

utilizează diverse instrumente pentru a evalua starea parodontală și pentru a stabili un diagnostic
precis. Iată câteva dintre instrumentele cheie folosite în timpul acestui proces:

1. **Sonde parodontale**:
- Sunt utilizate pentru măsurarea adâncimii pungilor parodontale și pentru a evalua nivelul
atașamentului gingival.
- Sondajul parodontal oferă informații importante despre prezența și severitatea pungilor
parodontale, mobilitatea dentară și pierderea de atașament.

2. **Sonde cu calibrare milimetrică**:

- Acestea sunt utilizate pentru a măsura adâncimea pungilor parodontale și nivelul de inserție al
gingiei pe dinte.
- Sunt calibrate în milimetri pentru a oferi o evaluare precisă a stării parodontale a pacientului.

3. **Sonde cu laser sau ultrasunete**:

- Pot fi utilizate pentru măsurarea adâncimii pungilor parodontale și pentru a evalua nivelul
atașamentului gingival.
- Aceste instrumente moderne pot oferi măsurători mai precise și pot ajuta la identificarea mai
rapidă a problemelor parodontale.

4. **Sonde cu vârf marcat**:

- Acestea sunt utilizate pentru a măsura adâncimea pungilor parodontale și nivelul de inserție al
gingiei pe dinte.
- Vârfurile marcate permit medicului stomatolog să identifice cu ușurință adâncimile pungilor
parodontale și să monitorizeze modificările în timp.
5. **Radiografii dentare**:
- Radiografiile dentare, cum ar fi radiografiile periapicale și radiografiile panoramice, sunt
utilizate pentru a evalua pierderea de os și alte modificări ale țesuturilor de susținere a dinților
care nu pot fi vizibile prin inspecție vizuală.

6. **Oglinzi dentare și sonde dentare**:

- Aceste instrumente sunt utilizate pentru a examina suprafețele dentare și gingiile pentru
semne de inflamație, sângerare și alte modificări.

7. **Fotografii intraorale**:
- Fotografiile intraorale pot fi utilizate pentru a documenta starea inițială a pacientului și pentru
a monitoriza evoluția tratamentului în timp.

Acestea sunt doar câteva dintre instrumentele esențiale utilizate în timpul examinării clinice
obiective a pacientului cu boală parodontală. Utilizarea acestor instrumente împreună cu o
evaluare atentă și completă poate ajuta la stabilirea unui diagnostic precis și la elaborarea unui
plan de tratament adecvat pentru fiecare pacient în parte.

5. Sonda parodontală. Tipurile. Sonda parodontală electronica - Florida probe.

Sonda parodontală este un instrument esențial folosit în stomatologie pentru măsurarea

adâncimii pungilor parodontale și a nivelului de atașament gingival. Există mai multe tipuri de
sonde parodontale, iar unul dintre aceste tipuri este sonda parodontală electronică, cunoscută și
sub numele de Florida Probe. Iată mai multe detalii despre fiecare:

I. **Sonde parodontale manuale**:

- Acestea sunt instrumente tradiționale utilizate pentru examinarea clinică a pacienților cu
boală parodontală.
- Sondelor manuale li se atașează o scară milimetrică pentru a măsura adâncimea pungilor
parodontale și nivelul de inserție al gingiei pe dinte.
- Sondelor manuale sunt disponibile în diferite tipuri și dimensiuni, cu vârfuri variate pentru a
se potrivi diferitelor condiții clinice.

Tipurile de sonde paradontale:

1. **Sonde Williams (sau sonde UNC)**:
- Acestea sunt printre cele mai utilizate sonde parodontale.
- Au o formă subțire, cu vârf ascuțit și marcat pentru măsurători precise.
- Uneori au și un indicator de adâncime, care poate fi util pentru citirea rapidă a măsurătorilor.

2. **Sonde cu măsurători milimetrice**:

- Acestea sunt sonde cu vârfuri marcate în milimetri pentru a permite măsurători precise ale
adâncimii pungilor parodontale și nivelului de inserție al gingiei.
- Sunt disponibile în diferite lungimi și forme, în funcție de preferințele și nevoile clinice ale
medicului stomatolog.

3. **Sonde Marquis**:
- Acestea sunt sonde cu o formă mai curbă, care permite accesul ușor în zonele interdentare.
- Sunt utile pentru examinarea și măsurarea pungilor parodontale în zonele mai dificil de
accesat.

4. **Sonde Nabers**:
 - Acestea sunt sonde cu vârfuri subțiri și curbate, care sunt utile pentru măsurarea pungilor
parodontale în zonele posterioare ale gurii.
- Au o formă care permite examinarea în jurul colțurilor dinților și în spațiile înguste.

5. **Sonde furcaționale**:
- Acestea sunt sonde speciale proiectate pentru evaluarea furcăturilor radiculare, adică a
spațiului dintre rădăcini.
- Au vârfuri speciale pentru a facilita accesul în aceste zone și pentru a măsura adâncimea
furcăturilor.

Fiecare tip de sondă parodontală are avantaje și utilizări specifice în funcție de anatomia
pacientului și necesitățile clinice. Alegerea instrumentului potrivit depinde de preferințele și
experiența medicului stomatolog, precum și de particularitățile fiecărui caz clinic.

_____________________________________________________________________________
II. **Sonda parodontală electronică (Florida Probe)**:
- Florida Probe este un sistem avansat de măsurare a pungilor parodontale și a nivelului de
atașament gingival, care utilizează tehnologia computerizată.
- Acest sistem constă dintr-o sondă parodontală specială cu senzori încorporați și un software
dedicat care permite înregistrarea și analiza datelor obținute în timpul examinării.
- Sonda electronică este conectată la un computer, iar măsurătorile sunt afișate în timp real pe
ecran.
- Avantajele utilizării sondei parodontale electronice includ înregistrarea precisă și automată a
măsurătorilor, analiza datelor pe termen lung și compararea cu evaluările anterioare, și integrarea
ușoară a rezultatelor în registrul electronic al pacientului.

Indiferent de tipul de sondă parodontală utilizat, scopul principal rămâne același: evaluarea stării
parodontale a pacientului pentru diagnosticarea și managementul bolii parodontale. Sonda
parodontală electronică oferă avantaje suplimentare prin facilitarea înregistrării și analizei
datelor, îmbunătățind astfel precizia și eficacitatea examinării parodontale.

Florida Probe este un sistem avansat de măsurare a pungilor parodontale și a nivelului de

atașament gingival, utilizat în practica stomatologică pentru evaluarea stării parodontale a
pacienților. Acest sistem a fost dezvoltat pentru a oferi o metodă mai precisă și mai eficientă de
examinare parodontală, înlocuind măsurătorile manuale tradiționale cu o abordare computerizată.
Iată mai multe detalii despre sonda Florida Probe:

1. **Componente ale sistemului Florida Probe**:

- Sonda parodontală Florida Probe constă dintr-o sondă specială cu senzori încorporați și un
software dedicat care permite înregistrarea și analiza datelor obținute în timpul examinării.
- Sistemul este conectat la un computer sau la un laptop, iar datele sunt afișate și înregistrate pe
ecran.

2. **Funcționare**:
- Sonda Florida Probe utilizează tehnologia computerizată pentru a măsura adâncimea pungilor
parodontale și nivelul de inserție al gingiei pe dinte.
- Sonda este prevăzută cu senzori care înregistrează adâncimea pungilor parodontale și transmit
datele către software-ul dedicat.
- Software-ul afișează și înregistrează datele în timp real, oferind o evaluare precisă a stării
parodontale a pacientului.
3. **Avantaje**:
- Precizie crescută: Sonda Florida Probe oferă măsurători precise și consistente ale adâncimii
pungilor parodontale și a nivelului de atașament gingival.
- Eficiență îmbunătățită: Utilizarea sistemului computerizat permite înregistrarea rapidă și
automată a datelor, economisind timp și efort în timpul examinării parodontale.
- Analiză ușoară a datelor: Software-ul dedicat oferă o analiză detaliată și ușor de interpretat a
datelor, permițând medicului stomatolog să identifice rapid problemele parodontale și să
stabilească un plan de tratament adecvat.
- Integrare în registrul electronic al pacientului: Rezultatele examinării parodontale cu sonda
Florida Probe pot fi integrate ușor în registrul electronic al pacientului, asigurând o documentare
precisă și completă a stării parodontale a acestuia.

Sonda Florida Probe reprezintă o inovație importantă în evaluarea stării parodontale a

pacienților, oferind o metodă precisă, eficientă și ușor de utilizat pentru examinarea parodontală
și pentru gestionarea bolilor parodontale.

6. Examenul paraclinic. Scop și obiective. Metode de examinare paraclinice: radiografice

(OPG, RVG, CT), de laborator (hemoleucograma, analiza biochimică a sângelui), teste
microbiologice (examenul bacteriologic, PCR). Rolul lor în stabilirea diagnosticului definitiv
a bolii parodontale.

Examenul paraclinic al pacientului cu paradontopatie are ca scop identificarea și evaluarea

factorilor care contribuie la boala parodontală și la determinarea gradului de severitate a acesteia.
Scopul examenului paraclinic al pacientului cu paradontopatie este de a completa și de a extinde
evaluarea clinică obiectivă a bolii parodontale, oferind informații suplimentare care să ajute la
diagnosticarea precisă, la planificarea tratamentului adecvat și la monitorizarea evoluției bolii.
Obiectivele principale ale examinării paraclinice sunt:

1. **Evaluarea severității bolii**: Examinările paraclinice permit evaluarea gradului de

afectare a țesuturilor de susținere a dinților, inclusiv pierderea osului alveolar, adâncimea
pungilor parodontale și pierderea atașamentului.

2. **Identificarea factorilor de risc și a comorbidităților**: Analizele paraclinice pot

identifica factorii de risc, cum ar fi prezența infecțiilor bacteriene sau a altor condiții medicale
care pot influența evoluția bolii parodontale.

3. **Determinarea necesității și planificarea tratamentului**: Rezultatele examinărilor

paraclinice ajută la stabilirea unui plan de tratament individualizat pentru fiecare pacient, care
poate include terapie chirurgicală, terapie non-chirurgicală, terapie antibiotică sau alte
intervenții.

4. **Monitorizarea progresului tratamentului**: Examinările paraclinice pot fi utilizate

pentru a monitoriza evoluția bolii parodontale în timpul tratamentului și pentru a evalua
eficacitatea intervențiilor terapeutice.

5. **Prevenirea complicațiilor și recidivei**: Evaluările paraclinice periodice pot ajuta la

identificarea precoce a complicațiilor sau a recidivelor bolii parodontale și la intervenția promptă
pentru prevenirea progresiei acesteia.
 Metodele de examinare paraclinică includ:
1. **Radiografiile dentare**:
- OPG (ortopantomogramă) și RVG (radiografie digitală intraorală) sunt utilizate pentru
evaluarea pierderii de os alveolar și a structurilor de susținere a dinților.
- Tomografia computerizată (CT) poate oferi imagini tridimensionale detaliate ale structurilor
orale și maxilarelor.

2. **Analize de laborator**:
- Hemoleucograma și analizele biochimice ale sângelui pot oferi informații despre starea
generală de sănătate a pacientului și despre eventualele afecțiuni sistemice asociate cu boala
parodontală.

3. **Teste microbiologice**:
- Examenul bacteriologic al plăcii bacteriene și teste precum PCR (reacția de polimerizare în
lanț) pot identifica speciile bacteriene implicate în patogeneza bolii parodontale și pot oferi
informații despre sensibilitatea lor la tratamentele antibacteriene.

Rolul acestor examinări paraclinice în stabilirea diagnosticului definitiv al bolii parodontale

este crucial. Aceste metode permit medicului stomatolog să obțină o imagine cuprinzătoare a
stării parodontale a pacientului și să formuleze un diagnostic precis, bazat pe dovezi. De
asemenea, rezultatele acestor examinări sunt esențiale pentru planificarea și gestionarea
tratamentului, precum și pentru monitorizarea progresului pacientului în timpul terapiei
parodontale. Integrarea datelor clinice și paraclinice este esențială pentru obținerea unui
diagnostic și tratament corespunzător pentru fiecare pacient.

7. Stabilirea diagnosticului. Criterii. Diagnosticul: preventiv, diferențial și definitiv.

Stabilirea unui diagnostic paradontologic implică evaluarea detaliată a simptomelor, a

semnelor clinice și a factorilor de risc, precum și utilizarea informațiilor obținute din examinările
paraclinice și de laborator. În procesul de diagnosticare a bolilor parodontale, sunt implicați mai
mulți pași, inclusiv diagnosticul preventiv, diferențial și definitiv.

1. **Diagnosticul Preventiv**:
- Acesta constă în identificarea factorilor de risc și a semnelor timpurii ale bolii parodontale
înainte de a apărea simptome evidente.
- Se bazează pe examinarea clinică și istoricul medical al pacientului pentru a identifica factorii
de risc precum igiena orală deficitară, fumatul, diabetul sau alte condiții medicale care pot
contribui la dezvoltarea bolii parodontale.
- Diagnosticul preventiv poate fi util pentru a educa pacientul în privința riscurilor și pentru a
încuraja măsuri preventive, precum o igienă orală adecvată și vizite regulate la dentist.

2. **Diagnosticul Diferențial**:
- Acesta implică excluderea altor afecțiuni care pot avea simptome similare cu cele ale bolii
parodontale, precum afecțiunile gingivale non-parodontale sau alte boli orale și sistemice.
- Se bazează pe evaluarea simptomelor, a semnelor clinice și a datelor obținute din examinările
paraclinice și de laborator pentru a stabili o distincție clară între bolile parodontale și alte
afecțiuni orale sau sistemice.
3. **Diagnosticul Definitiv**:
- Acesta este stabilit pe baza tuturor informațiilor obținute din examinările clinice, paraclinice
și de laborator.
- Include o evaluare completă a stării parodontale a pacientului, inclusiv identificarea și
clasificarea bolii parodontale (gingivită, parodontită), evaluarea severității și extinderii afecțiunii,
precum și stabilirea unui plan de tratament individualizat.
- Diagnosticul definitiv este esențial pentru planificarea și gestionarea tratamentului parodontal
și pentru monitorizarea progresului pacientului în timpul terapiei.

Criteriile utilizate în stabilirea diagnosticului paradontologic includ:

- Prezența și severitatea inflamației gingivale și parodontale.
- Adâncimea pungilor parodontale și pierderea de atașament.
- Mobilitatea dentară și pierderea osului alveolar.
- Evaluarea radiografică a pierderii de os și a altor modificări ale țesuturilor de susținere a
dinților.
- Identificarea factorilor de risc și a comorbidităților asociate cu bolile parodontale.

Diagnosticul paradontologic este esențial pentru instituirea unui tratament adecvat și pentru
prevenirea progresiei bolii. Este important ca acesta să fie stabilit în mod precis și complet, luând
în considerare toate aspectele clinice și paraclinice ale stării parodontale a pacientului.
Elaborare metodică nr. 6
Tema: Gingivita. Noțiune. Etiologie. Patogenie. Clasificare. Gingivita catarală, ulceroasă,
descuamativă, hipertrofică. Etiologie, patogenie, tablou clinic, diagnostic pozitiv şi diferenţial.
Tratamentul. Profilaxie.

1. Noțiune de gingivită.
Gingivita este o afecțiune comună a gingiilor care este cauzată de inflamația lor. Gingiile sunt
țesuturile moi care înconjoară și susțin dinții. Gingivita apare atunci când placa bacteriană, o
peliculă transparentă și lipicioasă formată în mod natural pe dinți, nu este îndepărtată
corespunzător prin igienă orală regulată, cum ar fi periajul și folosirea aței dentare. Această placa
se poate acumula și se poate transforma în tartru, un depozit dur care poate irita și inflama
gingiile.

Principalele simptome ale gingivitei includ roșeața, umflarea și sângerarea gingiilor în timpul
periajului dentar sau a folosirii aței dentare. De asemenea, gingiile pot fi sensibile la atingere și
pot avea un aspect inflamat. În stadiile incipiente, gingivita poate fi reversibilă și poate fi tratată
prin îmbunătățirea igienei orale și vizite regulate la dentist pentru curățare profesională. Totuși,
dacă este lăsată netratată, gingivita poate progresa la o afecțiune mai gravă numită boala
parodontală, care poate duce la deteriorarea țesuturilor de susținere a dinților și chiar la pierderea
acestora.

2. Factorii etiologici locali și generali, mecanismul patogenic în debutul și

evoluția gingivitei
Gingivita este rezultatul unei combinații complexe de factori etiologici locali și generali. Factorii
locali sunt cei care influențează direct gingiile și mediul oral, în timp ce factorii generali sunt cei
care afectează întregul organism și pot contribui la susceptibilitatea la boală.

Factorii etiologici locali includ:

1. Placa bacteriană: Este principalul factor etiologic în dezvoltarea gingivitei. Placa bacteriană
este o peliculă bacteriană aderentă care se formează pe suprafața dinților și gingiilor. Dacă nu
este îndepărtată prin igiena orală corespunzătoare, placa bacteriană poate irita gingiile și poate
declanșa un răspuns inflamator.
2. Tartrul dentar: Placa bacteriană care nu este îndepărtată se poate mineraliza și forma tartru.
Acest depozit dur poate irita și inflama gingiile și poate servi ca un mediu propice pentru
acumularea mai multei placi bacteriene.
3. Traumele locale: Factori precum restaurările dentare defectuoase, coroanele sau lucrările
protetice neadecvate pot irita gingiile și pot facilita acumularea plăcii bacteriene.

Factorii etiologici generali includ:

1. Fumatul: Fumatul este un factor de risc major pentru gingivită și boala parodontală.
Substanțele chimice din fumul de țigară pot irita gingiile, pot reduce fluxul de sânge către
acestea și pot afecta răspunsul imun al organismului la infecții bacteriene.
2. Stresul: Stresul poate afecta sistemul imunitar al organismului și poate crește susceptibilitatea
la afecțiuni inflamatorii, inclusiv la gingivită.
3. Factori genetici: Predispoziția genetică poate juca un rol în susceptibilitatea unei persoane la
gingivită și boala parodontală.
 Mecanismul patogenic al gingivitei implică o reacție inflamatorie a gingiilor la prezența plăcii
bacteriene. Placa bacteriană conține bacterii care produc substanțe toxice și enzime care irită
gingiile și declanșează un răspuns inflamator al sistemului imunitar. Acest răspuns inflamator
determină dilatarea vaselor de sânge din gingii, umflarea acestora și sângerarea la periajul dentar.
Dacă inflamația nu este controlată și placa bacteriană nu este îndepărtată, gingivita poate
progresa la boala parodontală, care poate duce la deteriorarea țesuturilor de susținere a dinților și
la pierderea acestora.

3. Leziunile initiale ale gingivitei. Leziunile precoce a gingivitei. Semnele

gingivitei acute și cronice. și in stadiul avansat
Leziunile inițiale ale gingivitei sunt primele semne ale inflamației gingivale și pot fi
detectate doar la nivel microscopic. Aceste leziuni apar ca răspuns la prezența plăcii bacteriene și
constau într-o acumulare de celule inflamatorii și alte modificări la nivelul gingiilor. Deși nu sunt
vizibile în mod obișnuit cu ochiul liber, leziunile inițiale ale gingivitei pot fi observate prin
intermediul unor tehnici de diagnosticare avansate, cum ar fi microscopia electronică sau biopsia
gingivală.

Principalele caracteristici ale leziunilor inițiale ale gingivitei includ:

1. Inflamație subclinică: Inflamația gingivală este prezentă, dar nu este suficient de pronunțată
pentru a fi observată fără ajutorul unor instrumente de diagnosticare specifice.
2. Dilatarea vaselor de sânge: În zona gingivală afectată, vasele de sânge se dilată pentru a
permite migrarea celulelor inflamatorii către locul infecției.
3. Infiltrarea celulelor inflamatorii: Celulele sistemului imunitar, cum ar fi limfocitele și
neutrofilele, se acumulează în țesutul gingival într-un efort de a combate infecția bacteriană.
4. Degradarea inițială a țesutului gingival: În acest stadiu timpuriu, nu există încă deteriorare a
țesutului gingival, dar există potențialul ca inflamația să avanseze și să ducă la leziuni mai
severe, cum ar fi boala parodontală.

Este important să se conștientizeze că leziunile inițiale ale gingivitei sunt reversibile dacă sunt
tratate la timp prin îmbunătățirea igienei orale și eliminarea plăcii bacteriene. Dacă nu sunt
tratate, aceste leziuni pot progresa la gingivită cronică sau la boala parodontală, care poate duce
la deteriorarea țesuturilor de susținere a dinților și la pierderea acestora.
_____________________________________________________________________________
Leziunile precoce ale gingivitei sunt primele semne vizibile ale inflamației gingivale și
reprezintă stadiul inițial al acestei afecțiuni. Aceste leziuni apar ca răspuns la acumularea plăcii
bacteriene în jurul gingiilor și sunt un semnal că gingiile au început să reacționeze la iritația
produsă de bacteriile din placa bacteriană.

Principalele semne și simptome ale leziunilor precoce ale gingivitei includ:

1. Gingii roșii și inflamate: Gingiile devin roșii și pot părea umflate sau îngroșate. Această
modificare a culorii și texturii gingiilor este un semn clar al inflamației.
2. Sângerare gingivală: Sângerarea gingiilor este unul dintre cele mai frecvente simptome ale
gingivitei timpurii și poate apărea la periajul dentar, folosirea aței dentare sau chiar în timpul
consumului de alimente. Sângerarea gingiilor indică o inflamație și o fragilitate crescută a
țesutului gingival.
3. Sensibilitate gingivală: Gingiile devin mai sensibile la atingere și pot deveni dureroase în
anumite zone. Această sensibilitate poate fi simțită în timpul periajului dentar sau chiar în mod
spontan.
4. Halenă neplăcută: Gingivita poate fi însoțită de o respirație urât mirositoare, cunoscută sub
numele de halenă neplăcută sau halitoză. Acest lucru se datorează acumulării de placa bacteriană
și resturi alimentare în cavitatea bucală.
 Este important să se identifice și să se trateze leziunile precoce ale gingivitei cât mai curând
posibil pentru a preveni progresia afecțiunii către forme mai severe de boală parodontală, care
pot afecta țesuturile de susținere a dinților și pot duce în cele din urmă la pierderea acestora.
Tratamentul precoce implică îmbunătățirea igienei orale, eliminarea plăcii bacteriene și, uneori,
utilizarea de medicamente sau proceduri profesionale pentru a reduce inflamația și a restabili
sănătatea gingiilor.
_____________________________________________________________________________
Semnele gingivitei acute și cronice, precum și semnele în stadiul avansat al bolii, pot varia
în funcție de gravitatea și durata inflamației gingivale. Iată o descriere a acestor semne:

### Gingivita acută:

1. **Durere**: Gingiile pot deveni dureroase și sensibile la atingere sau la mestecare. Durerea
poate fi resimțită în special în jurul gingiilor inflamate sau în zonele în care placa bacteriană s-a
acumulat în mod excesiv.
2. **Umflarea gingiilor**: Gingiile pot deveni inflamate, umflate și pot avea un aspect roșu
intens. Umflarea este un răspuns la inflamația activă care are loc în țesuturile gingivale.
3. **Sângerarea gingiilor**: Sângerarea poate apărea spontan sau la cea mai mică stimulare,
cum ar fi periajul dentar sau folosirea aței dentare. Sângele poate fi observat în saliva sau pe
periuța de dinți.

### Gingivita cronică:

1. **Gingiile reci**: Gingiile pot deveni palide sau albastre și pot avea un aspect mai fibros în
comparație cu gingiile sănătoase. Această modificare poate fi cauzată de deteriorarea țesutului
gingival și de formarea de cicatrice în cazul gingivitei cronice.
2. **Retragerea gingiilor**: Gingiile pot începe să se retragă de la marginea dinților, expunând
rădăcinile acestora. Acest fenomen este cunoscut sub numele de retracție gingivală și poate fi o
consecință a inflamației cronice și a deteriorării țesuturilor gingivale.
3. **Formarea de buzunare gingivale**: Gingiile pot forma buzunare adânci sau spații între
ele și dinți, care pot fi colonizate de placa bacteriană și tartru, provocând deteriorarea țesutului de
susținere a dinților.

### Stadiul avansat al gingivitei (în cazul în care nu este tratată):

1. **Mobilitatea dinților**: Deteriorarea țesuturilor de susținere a dinților poate duce la
mobilitatea acestora. Dinții pot începe să se miște sau să devină instabili în alveol, ceea ce poate
indica o pierdere semnificativă a țesutului osos.
2. **Formarea abceselor gingivale**: Infecția severă și acumularea de puroi pot duce la
formarea unor abcese gingivale, care sunt colecții de puroi localizate în țesuturile gingivale.
3. **Halitoză persistentă**: Respirația urât mirositoare poate persista sau se poate agrava pe
măsură ce infecția și inflamația se agravează în stadiile avansate ale bolii.
 4. Clasficarea gingivitelor

Gingivitele pot fi clasificate în mai multe moduri, în funcție de diferiți factori, inclusiv
cauzele lor, gravitatea și prezentarea clinică. Iată o clasificare generală a gingivitelor:

### După cauzele lor:

1. **Gingivite asociată cu placa bacteriană**: Este forma cea mai comună și este cauzată de
acumularea plăcii bacteriene pe suprafața dinților și în jurul gingiilor.
2. **Gingivite asociată cu factorii sistemici**: Gingivita poate fi influențată sau exacerbată de
factori sistemici, cum ar fi tulburările sistemice de sănătate, medicamentele sau modificările
hormonale.

### După severitate:

1. **Gingivită ușoară**: Gingivita este prezentă, dar simptomele sunt minime, iar inflamația
este localizată la nivelul gingiilor.
2. **Gingivită moderată**: Inflamația gingiilor este mai pronunțată și pot apărea sângerări mai
abundente la periajul dentar sau folosirea aței dentare.
3. **Gingivită severă**: Inflamația este extinsă și poate provoca durere, umflături și sângerări
severe. Pot apărea și alte simptome, cum ar fi retracția gingiilor sau formarea de buzunare
gingivale.

### După prezentare clinică:

1. **Gingivită generalizată**: Inflamația gingiilor afectează multiple zone din cavitatea bucală
și este prezentă în mod uniform pe gingii.
2. **Gingivită localizată**: Inflamația gingiilor este restrânsă la anumite zone sau dinți din
cavitatea bucală.

### După cursul lor:

1. **Gingivită acută**: Gingivita debutează brusc și prezintă simptome intense. Poate fi
cauzată de factori precum igiena orală necorespunzătoare, stresul sau anumite medicamente.
2. **Gingivită cronică**: Gingivita persistă sau recidivează pe termen lung și poate fi asociată
cu factori predispozanți cum ar fi fumatul, diabetul sau anumite afecțiuni sistemice.
 5. Gingivitele induse de biofilmul bacterian. Gingivita catarală. Etiologie,
patogenie, tablou clinic, diagnostic pozitiv şi diferenţial. Tratamentul.
Profilaxie.
Gingivita indusă de biofilmul bacterian este forma cea mai comună de gingivită și este
cauzată de acumularea plăcii bacteriene pe suprafața dinților și în jurul gingiilor. Gingivita
catarală este un tip specific de gingivită care este adesea asociată cu acumularea masivă de plăci
bacteriene și poate prezenta simptome acute.

### Etiologie:
- **Placa bacteriană**: Este principalul factor etiologic în dezvoltarea gingivitei induse de
biofilmul bacterian. Placa bacteriană este o peliculă aderentă formată din bacterii, resturi
alimentare și alte substanțe care se formează pe suprafața dinților și în jurul gingiilor.

### Patogenie:
- Placa bacteriană irită gingiile și declanșează un răspuns inflamator al sistemului imunitar.
- Reacția inflamatorie determină dilatarea vaselor de sânge din gingii, umflarea și sângerarea
acestora.
- Dacă inflamația nu este controlată, aceasta poate duce la deteriorarea țesuturilor de susținere a
dinților și poate progresa la boala parodontală.

### Tablou clinic:

- Gingiile roșii, inflamate și umflate.
- Sângerare la periajul dentar sau la folosirea aței dentare.
- Sensibilitate gingivală și durere.
- Halenă neplăcută.
- În cazul gingivitei catarale, poate apărea o acumulare masivă de plăci bacteriene, ducând la un
aspect albicios sau galben al gingiilor.

### Diagnostic pozitiv și diferențial:

- Diagnosticul se bazează pe examenul clinic al gingiilor și pe istoricul medical al pacientului.
- Diferențierea se face de alte afecțiuni care pot prezenta simptome similare, cum ar fi stomatita,
leucoplakia sau alte forme de boală parodontală.

### Tratament:
- Igienă orală riguroasă: Periaj dentar de două ori pe zi și utilizarea aței dentare zilnic pentru a
îndepărta placa bacteriană.
- Detartraj profesional: Eliminarea tartrului și a plăcii bacteriene de către un dentist sau un
igienist dentar.
- Igienă orală profesională: Instruirea pacientului în tehnici de periaj corecte și utilizarea aței
dentare.
- Tratament medicamentos: Utilizarea de agenți antimicrobieni sub formă de gargară sau de gel
aplicat local pentru a reduce bacteriile și inflamația.

### Profilaxie:
- Menținerea unei igiene orale corespunzătoare prin periaj și folosirea aței dentare regulată.
- Vizite regulate la dentist pentru curățare profesională și evaluare a sănătății gingiilor.
- Evitarea factorilor de risc precum fumatul și consumul excesiv de alimente și băuturi bogate în
zahăr.

Gingivita indusă de biofilmul bacterian și gingivita catarală pot fi gestionate cu succes printr-un
regim de igienă orală riguroasă și prin vizite regulate la dentist pentru evaluare și tratament.
 6. Gingivitele induse de biofilmul bacterian. Gingivita ulcero-necrotică.
Etiologie, patogenie, tablou clinic, diagnostic pozitiv şi diferenţial.
Tratamentul. Profilaxie. Gingivite non-induse de placa bacteriană.
Gingivita indusă de biofilmul bacterian și gingivita ulcero-necrotică sunt două forme de
inflamație gingivală care pot afecta gingiile și pot provoca simptome variate. Iată o descriere a
fiecăreia și a aspectelor lor relevante:
### Gingivita indusă de biofilmul bacterian:

#### Etiologie:
- Cauzată de acumularea plăcii bacteriene pe suprafața dinților și în jurul gingiilor.
- Principalele bacterii implicate sunt cele care fac parte din biofilmul oral, cum ar fi
Streptococcus mutans, Porphyromonas gingivalis, și altele.

#### Patogenie:
- Placa bacteriană irită gingiile, declanșând un răspuns inflamator al sistemului imunitar.
- Inflamația poate progresa la o formă cronică dacă nu este tratată, afectând țesuturile de
susținere ale dinților.

#### Tablou clinic:

- Gingii roșii, inflamate și sângerânde.
- Halenă neplăcută.
- Posibilă formare de tartru și retractie gingivală în stadiile avansate.

#### Diagnostic pozitiv și diferențial:

- Diagnosticul se bazează pe examenul clinic al gingiilor și pe istoricul medical al pacientului.
- Diferențierea se face de alte afecțiuni care pot prezenta simptome similare, precum boala
parodontală.

#### Tratament:
- Igienă orală riguroasă: Periaj dentar de două ori pe zi și utilizarea aței dentare zilnic pentru a
îndepărta placa bacteriană.
- Detartraj profesional: Eliminarea tartrului și a plăcii bacteriene de către un dentist sau un
igienist dentar.
- Tratament medicamentos: Utilizarea de agenți antimicrobieni sub formă de gargară sau de gel
aplicat local pentru a reduce bacteriile și inflamația.

#### Profilaxie:
- Menținerea unei igiene orale corespunzătoare prin periaj și folosirea aței dentare regulată.
- Vizite regulate la dentist pentru curățare profesională și evaluare a sănătății gingiilor.
- Evitarea factorilor de risc precum fumatul și consumul excesiv de alimente și băuturi bogate în
zahăr.
### Gingivita ulcero-necrotică:

#### Etiologie:
- Cauzată de infecții bacteriene, cum ar fi fusobacteriile și spirochetele, care pot duce la necroză
tisulară.
- Factori predispozanți includ stresul, fumatul, o igienă orală precară și lipsa de nutriție adecvată.

#### Patogenie:
- Bacteriile patogene invadează țesutul gingival, provocând necroză și ulcerații.
- Inflamația severă poate duce la distrugerea țesuturilor de susținere ale dinților.
#### Tablou clinic:
- Ulcerații gingivale și necroză tisulară.
- Sângerări profunde și durere intensă.
- Halenă neplăcută și sialoree (salivare excesivă).
- Posibile ganglioni limfatici inflamați în jurul maxilarului și gâtului.

#### Diagnostic pozitiv și diferențial:

- Diagnosticul se bazează pe prezentarea clinică a leziunilor și pe istoricul medical al pacientului.
- Diferențierea se face de alte afecțiuni care pot provoca ulcerații gingivale, cum ar fi stomatita
necrotică sau infecțiile virale.

#### Tratament:
- Tratamentul trebuie să fie rapid și agresiv pentru a controla infecția și a preveni pierderea de
țesut gingival.
- Antibiotice pentru a combate infecția bacteriană.
- Tratament local pentru curățarea și debridarea leziunilor.
- Igienă orală riguroasă și igienă generală pentru a preveni recurența.

#### Profilaxie:
- Evitarea factorilor de risc, cum ar fi fumatul și igiena orală precară.
- Vizite regulate la dentist pentru evaluare și curățare profesională.
- Menținerea unei diete echilibrate și a unui stil de viață sănătos.

### Gingivite non-induse de placa bacteriană:

Gingivitele non-induse de placa bacteriană sunt forme mai rare și pot fi cauzate de factori
precum iritarea mecanică, alergii sau boli autoimune. Acestea pot necesita abordări specifice
pentru tratament și management, iar diagnosticul și tratamentul trebuie să fie personalizate
pentru fiecare caz în parte. Este important ca pacienții să solicite sfatul și tratamentul adecvat din
partea medicului stomatolog sau parodontolog pentru aceste cazuri mai puțin obișnuite.

7. Gingivita descuamativă. Etiologie, patogenie, tablou clinic, diagnostic

pozitiv şi diferenţial. Tratamentul. Profilaxie.
Gingivita descuamativă, cunoscută și sub denumirea de gingivită erozivă sau gingivită de
desprindere, este o formă specifică de inflamație gingivală care se caracterizează prin
descuamarea și eroziunea gingiilor. Iată mai multe detalii despre această afecțiune:

### Etiologie:
- Cauzele exacte ale gingivitei descuamative nu sunt complet înțelese.
- Se crede că reacțiile alergice sau iritante la substanțe precum pastele de dinți, soluțiile de gură
sau alte produse orale pot juca un rol în dezvoltarea acestei afecțiuni.
- Anumite boli autoimune, cum ar fi pemfigusul, pemfigoidul și lichenul plan, pot, de asemenea,
contribui la gingivita descuamativă.

### Patogenie:
- Gingivita descuamativă este caracterizată prin descuamarea epiteliului gingival superficial și
eroziunea acestuia.
- Reacțiile alergice sau iritante conduc la deteriorarea stratului superficial al gingiilor, declanșând
un proces inflamator localizat.
### Tablou clinic:
- Gingii roșii, inflamate și sensibile.
- Descuamarea și eroziunea gingiilor, cu formarea de leziuni erozive sau ulcerații superficiale.
- Posibile simptome de disconfort sau durere în zona gingiilor afectate.

### Diagnostic pozitiv și diferențial:

- Diagnosticul se bazează pe prezentarea clinică a gingiilor afectate și pe istoricul medical al
pacientului.
- Diferențierea se face de alte afecțiuni care pot provoca leziuni gingivale similare, cum ar fi
stomatita alergică sau alte boli ale mucoasei orale.

### Tratament:
- Identificarea și eliminarea oricăror factori iritanți sau alergeni care pot contribui la inflamația
gingivală.
- Igienă orală riguroasă: Periaj dentar de două ori pe zi și utilizarea aței dentare zilnic pentru a
menține igiena gingiilor și a reduce acumularea de plăci bacteriene.
- Evitarea substanțelor care pot irita gingiile, cum ar fi anumite tipuri de pastă de dinți sau soluții
de gură.
- Administrarea de medicamente antiinflamatoare sau antiinflamatoare locale, sub formă de
geluri sau gargară, pentru a reduce inflamația și a ameliora simptomele.

### Profilaxie:
- Evitarea factorilor de risc cunoscuți, cum ar fi substanțele iritante sau alergenele, în special în
produsele de igienă orală.
- Vizite regulate la dentist pentru evaluare și curățare profesională.
- Menținerea unei igiene orale riguroase și a unei diete sănătoase pentru a menține sănătatea
gingiilor.

Gingivita descuamativă poate fi o afecțiune incomodă și deranjantă, dar poate fi gestionată cu

succes printr-un tratament adecvat și printr-o atenție specială acordată igienei orale. Este
important ca pacienții să urmeze recomandările medicului stomatolog și să evite factorii de risc
care pot agrava inflamația gingivală.

8. Gingivita hipertrofică. Gingivita de sarcină. Etiologie, patogenie, tablou

clinic, diagnostic pozitiv şi diferenţial. Tratamentul. Profilaxie.
Gingivita hipertrofică și gingivita de sarcină sunt două forme specifice de inflamație gingivală
care pot afecta gingiile, iar fiecare are caracteristici și factori de predispoziție specifici. Iată o
descriere detaliată a ambelor afecțiuni:

### Gingivita hipertrofică:

#### Etiologie:
- Cauzele exacte ale gingivitei hipertrofice nu sunt complet înțelese.
- Se crede că acumularea plăcii bacteriene și predispoziția genetică pot juca un rol în dezvoltarea
acestei afecțiuni.
- Unele medicamente, cum ar fi antiepilepticele, pot contribui, de asemenea, la creșterea
gingiilor.

#### Patogenie:
- Inflamația cronica a gingiilor duce la o creștere excesivă a țesutului gingival, cunoscută sub
numele de hipertrofie.
#### Tablou clinic:
- Creșterea excesivă a gingiilor, care pot acoperi parțial sau complet suprafața dinților.
- Gingiile pot avea un aspect inflamat, umflat și pot fi sensibile la atingere.
- Pot apărea sângerări gingivale la periajul dentar sau la folosirea aței dentare.

#### Diagnostic pozitiv și diferențial:

- Diagnosticul se bazează pe aspectul clinic al gingiilor și pe istoricul medical al pacientului.
- Diferențierea se face de alte afecțiuni care pot provoca creșteri gingivale, cum ar fi hiperplazia
gingivală cauzată de medicamente sau tumori gingivale.

#### Tratament:
- Detartraj și periaj profesional pentru a îndepărta placa bacteriană și tartrul.
- În cazuri severe, poate fi necesară intervenția chirurgicală pentru a îndepărta excesul de țesut
gingival.
- În unele cazuri, medicamentele antiinflamatoare sau corticosteroizii pot fi prescrise pentru a
reduce inflamația și hipertrofia gingivală.

#### Profilaxie:
- Menținerea unei igiene orale riguroase prin periaj dentar de două ori pe zi și utilizarea aței
dentare zilnic.
- Vizite regulate la dentist pentru curățare profesională și evaluare a sănătății gingiilor.
- Evitarea factorilor de risc, cum ar fi medicamentele care pot contribui la creșterea gingiilor,
dacă este posibil.

### Gingivita de sarcină:

#### Etiologie:
- Cauzele exacte ale gingivitei de sarcină nu sunt complet înțelese, dar se crede că schimbările
hormonale asociate cu sarcina pot juca un rol important.
- Creșterea nivelurilor de estrogen și progesteron poate duce la creșterea sensibilității gingiilor la
placa bacteriană și la o reacție inflamatorie mai pronunțată.

#### Patogenie:
- Schimbările hormonale asociate cu sarcina pot duce la o inflamație gingivală crescută în
prezența plăcii bacteriene, ceea ce poate declanșa gingivita.

#### Tablou clinic:

- Gingii roșii, inflamate și sângerânde.
- Sensibilitate crescută a gingiilor și umflare ușoară.
- Poate apărea o creștere ușoară a gingiilor în timpul sarcinii.

#### Diagnostic pozitiv și diferențial:

- Diagnosticul se bazează pe prezentarea clinică a gingiilor și pe istoricul medical al pacientului,
inclusiv sarcina.
- Diferențierea se face de alte forme de gingivită și afecțiuni orale care pot prezenta simptome
similare.

#### Tratament:
- Igiena orală riguroasă: Periaj dentar de două ori pe zi și utilizarea aței dentare zilnic pentru a
îndepărta placa bacteriană.
- Detartraj și periaj profesional pentru a îndepărta tartrul și placa bacteriană acumulată.
- În cazurile severe, medicamentele antiinflamatoare sau corticosteroizii pot fi recomandați
pentru a reduce inflamația.

#### Profilaxie:
- Menținerea unei igiene orale riguroase pe tot parcursul sarcinii.
- Vizite regulate la dentist pentru evaluare și curățare profesională.
- Monitorizarea atentă a sănătății gingiilor și consultarea medicului dentist în cazul oricăror
modificări sau preocupări.

Gestionarea gingivitei hipertrofice și a gingivitei de sarcină implică un tratament adecvat și o

atenție deosebită acordată igienei orale. Este important ca femeile gravide să ia măsuri
suplimentare pentru a menține sănătatea gingiilor și să discute cu medicul dentist orice îngrijorări
sau schimbări observate pe parcursul sarcinii.

9. Dilatarea gingivală influențată de medicamente

Dilatarea gingivală influențată de medicamente este o condiție în care gingiile pacientului își
măresc volumul și devin hipertrofice ca rezultat al utilizării anumitor medicamente. Această
afecțiune este cunoscută și sub numele de hiperplazie gingivală medicamentoasă sau hiperplazie
gingivală indusă de medicamente. Iată mai multe detalii despre această condiție:

### Etiologie:
- Gingiile pot deveni dilatate și hipertrofice ca urmare a utilizării anumitor clase de
medicamente, în special a unor medicamente care afectează metabolismul colagenului în
țesuturile gingivale.
- Medicamentele asociate frecvent cu hiperplazia gingivală includ:
- Anticonvulsivantele, cum ar fi fenitoina, fenobarbitalul și carbamazepina.
- Imunosupresoarele, cum ar fi ciclosporina și tacrolimusul.
- Blocanții de canal de calciu, cum ar fi nifedipina, amlodipina și verapamilul.

### Patogenie:
- Mecanismul exact prin care aceste medicamente conduc la hiperplazie gingivală nu este pe
deplin înțeles.
- Se crede că aceste medicamente pot influența proliferarea fibroblastelor și sinteza de colagen în
țesuturile gingivale, ducând la creșterea excesivă a gingiilor.

### Tablou clinic:

- Creșterea excesivă a gingiilor, care pot deveni umflate și sănătoase.
- Pot apărea sângerări gingivale la periajul dentar sau la folosirea aței dentare.
- Pacienții pot prezenta dificultăți în igiena orală din cauza volumului crescut al gingiilor.

### Diagnostic pozitiv și diferențial:

- Diagnosticul se bazează pe prezentarea clinică a gingiilor și pe istoricul medical al pacientului,
inclusiv lista de medicamente utilizate.
- Diferențierea se face de alte cauze de creștere gingivală, cum ar fi gingivita hipertrofică non-
medicamentoasă sau tumori gingivale.

### Tratament:
- În primul rând, se recomandă oprirea sau schimbarea medicamentelor implicate în cazul în care
este posibil, sub supravegherea medicului.
- Îndepărtarea mecanică a plăcii bacteriene și a tartrului prin detartraj și periaj profesional.
- În cazuri severe, poate fi necesară intervenția chirurgicală pentru a îndepărta excesul de țesut
gingival.

### Profilaxie:
- Pentru pacienții care necesită continuarea medicamentelor asociate cu hiperplazia gingivală,
este importantă o igienă orală riguroasă și vizite regulate la dentist pentru curățare profesională și
evaluare a sănătății gingiilor.
- Medicul trebuie să fie conștient de riscul de hiperplazie gingivală asociat cu anumite
medicamente și să ia în considerare acest aspect în gestionarea pacienților care iau aceste
medicamente.

Este important ca pacienții să discute cu medicul lor despre posibilele efecte secundare ale
medicamentelor pe care le utilizează și să rămână vigilenți în ceea ce privește orice modificări
ale sănătății gingivale. O abordare colaborativă între medic și dentist poate contribui la
gestionarea eficientă a hiperplaziei gingivale asociate cu medicamentele.

10. Gingivita fibromatoasă-ereditară.

Gingivita fibromatoasă-ereditară este o afecțiune rară caracterizată prin creșterea excesivă a
gingiilor, cunoscută sub numele de fibromatoză gingivală. Această condiție este moștenită
genetic și poate afecta gingiile încă de la o vârstă fragedă. Iată mai multe detalii despre această
afecțiune:

### Etiologie:
- Gingivita fibromatoasă-ereditară este cauzată de mutații genetice care afectează dezvoltarea și
creșterea gingiilor.
- Este o afecțiune moștenită autosomal dominant, ceea ce înseamnă că o singură copie a genei
mutante este suficientă pentru a transmite afecțiunea de la unul dintre părinți.

### Patogenie:
- Mecanismul exact prin care mutațiile genetice conduc la creșterea excesivă a gingiilor nu este
complet înțeles.
- Se crede că aceste mutații afectează proliferarea fibroblastelor și producția de colagen în
țesuturile gingivale, ducând la formarea de țesut gingival fibros.

### Tablou clinic:

- Gingiile cresc excesiv, devenind dense și fibroase.
- Aspectul gingiilor poate varia de la roz până la roșu-violaceu.
- Gingiile pot acoperi parțial sau complet suprafața dinților, interferând cu igiena orală și
cauzând dificultăți în alimentație și vorbire.

### Diagnostic pozitiv și diferențial:

- Diagnosticul se bazează pe aspectul clinic al gingiilor și pe istoricul familial al afecțiunii.
- Diferențierea se face de alte forme de creștere gingivală, cum ar fi hiperplazia gingivală
medicamentoasă sau tumori gingivale.

### Tratament:
- Tratamentul gingivitei fibromatoase-ereditare poate fi dificil și necesită o abordare
multidisciplinară care implică medicul stomatolog și, uneori, chirurgul oral și maxilo-facial.
- Îndepărtarea chirurgicală a excesului de țesut gingival poate fi necesară pentru a restabili
funcționalitatea și estetica gingiilor.
- În unele cazuri, tratamentul chirurgical poate necesita mai multe intervenții și poate fi necesară
gestionarea pe termen lung a afecțiunii.
### Profilaxie:
- Deoarece gingivita fibromatoasă-ereditară este o afecțiune genetică, profilaxia se concentrează
pe gestionarea și tratamentul eficient al simptomelor pentru a menține sănătatea gingiilor și a
preveni complicațiile asociate, cum ar fi infecțiile și problemele dentare.
- Pacienții și familiile trebuie să primească consiliere genetică și să fie conștienți de riscul de
transmitere a afecțiunii altor membri ai familiei.

Gingivita fibromatoasă-ereditară este o afecțiune complexă care poate afecta în mod

semnificativ calitatea vieții pacienților. O abordare coordonată între medicii stomatologi și
chirurgii oral și maxilo-faciali este esențială pentru gestionarea și tratamentul eficient al acestei
afecțiuni.
Elaborare metodică nr.7
Tema: Parodontita marginală. Noțiune. Etiologie, patogenie. Clasificare. Rolul factorilor locali
şi generali în debutul și evoluția parodontitei marginale. Aspecte imunologice. Punga
parodontală Clasificare, conținutul pungii parodontale.

1. Parodontita marginală. Noțiune.

Parodontita marginală este o afecțiune inflamatorie a țesuturilor care susțin dinții, inclusiv
gingiile și osul dinților. Este cauzată de acumularea plăcii dentare în jurul marginilor gingiilor,
care determină inflamație și, în cele din urmă, distrugerea țesuturilor de suport. Factori precum
igiena orală precară, fumatul, predispoziția genetică și anumite condiții medicale pot crește riscul
de dezvoltare a parodontitei marginale.

Simptomele parodontitei marginale pot include inflamație gingivală, sângerare gingivală la periaj
sau la utilizarea aței dentare, sensibilitate crescută la rece sau la căldură și, în stadii avansate,
retracția gingivală și mobilitatea dinților.

Tratamentul parodontitei marginale implică de obicei îndepărtarea plăcii bacteriene și a tartrului

prin igienă orală riguroasă, periaj profesional și, în cazuri mai severe, intervenții chirurgicale
precum chiuretajul și grefele de țesuturi. Gestionarea factorilor de risc precum fumatul și
diabetul este, de asemenea, importantă pentru controlul acestei afecțiuni. Este esențial ca
pacienții să urmeze un program de igienă orală regulat și să efectueze vizite regulate la dentist
pentru prevenirea și gestionarea parodontitei marginale.

2. Etiologia. Rolul factorilor locali şi generali. Factori favorizanți în

dezvoltarea parodontiei marginale.

Etiologia parodontitei marginale implică o combinație complexă de factori microbiologici,

genetici, comportamentali și de mediu. Iată câțiva factori implicați:

1. **Placa dentară:** Este principala cauză a parodontitei marginale. Placa dentară este un
biofilm format din bacterii care se acumulează pe suprafața dinților și gingiilor. Dacă nu este
îndepărtată prin igienă orală adecvată, placa se calcifică și formează tartru, ceea ce poate agrava
inflamația gingiilor și poate duce la parodontită.
2. **Bacterii patogene:** Anumite specii de bacterii din placa dentară sunt implicate în
declanșarea și progresia parodontitei marginale. Aceste bacterii produc substanțe toxice care
agravează inflamația și distrug țesuturile de suport ale dinților.
3. **Factori comportamentali:** Igiena orală precară, inclusiv spălarea necorespunzătoare a
dinților și utilizarea insuficientă a aței dentare, poate contribui la acumularea plăcii bacteriene și,
implicit, la dezvoltarea parodontitei marginale. Fumatul este, de asemenea, un factor major de
risc, deoarece afectează circulația sângelui în gingii și reduce capacitatea organismului de a
vindeca țesuturile afectate de inflamație.
4. **Predispoziție genetică:** Există dovezi că predispoziția genetică poate juca un rol în
susceptibilitatea unei persoane la parodontită. Anumite variații genetice pot influența răspunsul
individual la infecție și inflamație, crescând riscul de dezvoltare a parodontitei marginale.
5. **Factori de mediu și de sănătate:** Diabetul zaharat, stresul, obezitatea și alte afecțiuni
sistemice pot influența starea de sănătate a gingiilor și pot crește riscul de parodontită marginală.
Un sistem imunitar slăbit sau tratamente medicamentoase care afectează fluxul salivar sau
răspunsul inflamator pot, de asemenea, contribui la dezvoltarea parodontitei.
_____________________________________________________________________________
Factori locali și generali:

### Factori locali:

1. **Placa dentară și tartrul:** Placa dentară este principalul factor local care contribuie la
dezvoltarea parodontitei marginale. Este un biofilm format din bacterii care se acumulează pe
suprafața dinților și gingiilor, iar dacă nu este îndepărtată printr-o igienă orală adecvată, poate
duce la inflamație gingivală și parodontită. Tartrul este placa dentară mineralizată, care poate
agrava inflamația și poate conduce la distrugerea țesuturilor de suport ale dinților.
2. **Traumatismele locale:** Traumatismele fizice sau chimice asupra gingiilor și țesuturilor
de susținere ale dinților pot crește riscul de dezvoltare a parodontitei marginale. Acestea pot fi
cauzate de obiceiuri precum periajul agresiv sau utilizarea unor obiecte aspre pentru curățarea
dinților.
3. **Anatomia dentară:** Unele caracteristici anatomice ale dinților, cum ar fi suprapunerea
excesivă a gingiilor sau prezența unor spații strâmte între dinți, pot crea condiții favorabile
pentru acumularea plăcii dentare și dezvoltarea parodontitei marginale.

### Factori generali:

1. **Starea generală de sănătate:** Afecțiunile sistemice precum diabetul zaharat, boala
cardiovasculară și bolile autoimune pot afecta sistemul imunitar și capacitatea organismului de a
lupta împotriva infecțiilor bacteriene, inclusiv a celor care contribuie la parodontită. Persoanele
cu astfel de afecțiuni sunt mai susceptibile la inflamație gingivală și parodontită.
2. **Fumatul:** Fumatul este un factor de risc important pentru parodontită. Substanțele
chimice din fumul de țigară pot reduce fluxul sanguin la nivelul gingiilor, afectând capacitatea
organismului de a vindeca și de a combate infecțiile bacteriene. De asemenea, fumul de țigară
poate modifica răspunsul inflamator al țesuturilor gingivale la placa bacteriană, ceea ce
agravează parodontita.
3. **Nutriția:** O dietă deficitară în nutrienți esențiali poate afecta sănătatea gingiilor și a
țesuturilor de susținere ale dinților, crescând riscul de parodontită.
4. **Stresul:** Stresul cronic poate afecta sistemul imunitar și poate amplifica inflamația
gingivală și progresia parodontitei marginale.
Managementul parodontitei marginale implică atât controlul factorilor locali, prin igienă orală
adecvată și tratamente profesionale, cât și gestionarea factorilor generali, cum ar fi controlul
bolilor sistemice și promovarea unui stil de viață sănătos.

______________________________________________________________________________
Factorii favorizanți: Acești factori pot fi împărțiți în două categorii principale: factori de mediu și
factori individuali. Iată câțiva dintre acești factori favorizanți:

### Factori de mediu:

1. **Igienă orală precară:** Lipsa igienei dentare adecvate, inclusiv periajul incorect și utilizarea
insuficientă a aței dentare, poate duce la acumularea plăcii bacteriene și la inflamația gingiilor, care
este un factor esențial în dezvoltarea parodontitei marginale.
2. **Fumatul:** Fumatul este un factor de risc major pentru parodontită. Substanțele chimice din
fumul de țigară pot afecta fluxul sanguin la nivelul gingiilor și pot modifica răspunsul inflamator al
țesuturilor, crescând astfel susceptibilitatea la parodontită.
3. **Stresul:** Stresul cronic poate afecta sistemul imunitar și poate amplifica inflamația gingivală
și progresia parodontitei marginale.
4. **Alimentația necorespunzătoare:** O dietă bogată în zaharuri și carbohidrați rafinați poate
favoriza creșterea bacteriilor din cavitatea orală și poate contribui la formarea plăcii dentare,
crescând riscul de parodontită.
5. **Traumatismele locale:** Traumatismele fizice sau chimice asupra gingiilor și țesuturilor de
susținere ale dinților, cum ar fi periajul agresiv sau utilizarea obiectelor aspre pentru curățarea
dinților, pot agrava inflamația gingivală și pot contribui la dezvoltarea parodontitei marginale.

### Factori individuali:

1. **Predispoziția genetică:** Există o componentă genetică în susceptibilitatea unei persoane la
parodontită. Anumite variații genetice pot influența răspunsul individual la infecție și inflamație,
crescând astfel riscul de dezvoltare a parodontitei marginale.
2. **Sexul:** Studiile sugerează că femeile ar putea avea un risc mai mare de parodontită marginală
în comparație cu bărbații, deși motivele exacte pentru această asociere nu sunt încă pe deplin
înțelese.
3. **Vârsta:** Riscul de parodontită crește odată cu înaintarea în vârstă. Gingiile și țesuturile de
susținere ale dinților pot deveni mai vulnerabile la infecții și inflamații pe măsură ce oamenii
îmbătrânesc.

Controlul acestor factori favorizanți este esențial în prevenirea și gestionarea parodontitei marginale,
împreună cu o igienă orală riguroasă și vizite regulate la dentist pentru evaluare și tratament.

3. Rolul puntului de contact, impactul alimentar ca factor etiologic local în

evoluția parodontitei marginale

Punctul de contact între dinți și impactul alimentar joacă un rol important în sănătatea gingiilor și în
evoluția parodontitei marginale. Iată cum acestea influențează afecțiunea:

### Rolul punctului de contact:

1. **Igiena orală:** Punctul de contact între dinți este o zonă în care placa dentară și resturile
alimentare pot fi dificil de îndepărtat prin periajul dentar obișnuit. Dacă aceste resturi alimentare nu
sunt eliminate, ele pot sta la baza formării plăcii bacteriene și a tartrului, care sunt factori cheie în
declanșarea parodontitei marginale.
2. **Irritație gingivală:** Dacă punctul de contact este îngust sau este supus presiunii excesive din
cauza unei măcelări necorespunzătoare sau a unor obiceiuri de mestecare, acest lucru poate irita
țesuturile gingivale și poate contribui la inflamația și retracția gingivală, care sunt caracteristici ale
parodontitei marginale.
3. **Accesul bacteriilor:** Un punct de contact strâns între dinți poate limita accesul adecvat al apei
și al aței dentare între dinți pentru curățare. Acest lucru poate crea un mediu propice pentru
acumularea bacteriilor și a plăcii dentare în acea zonă, crescând riscul de parodontită marginală.

### Impactul alimentar ca factor etiologic local:

1. **Placa dentară:** Resturile alimentare rămase între dinți pot acționa ca un mediu nutritiv pentru
bacterii, contribuind astfel la formarea plăcii bacteriene. Aceasta poate duce la inflamație gingivală
și, în cele din urmă, la parodontită marginală dacă nu este tratată.
2. **Aciditatea alimentelor:** Consumul frecvent de alimente și băuturi acide poate contribui la
demineralizarea smalțului dentar, permițând bacteriilor să pătrundă mai ușor în suprafața dinților și
să cauzeze inflamație gingivală și deteriorarea țesuturilor de suport.
3. **Textura alimentelor:** Alimentele tari sau lipicioase pot fi mai dificil de îndepărtat prin igienă
orală și pot rămâne mai mult timp între dinți, favorizând acumularea plăcii bacteriene și, implicit,
dezvoltarea parodontitei marginale.

Controlul igienei dentare și a alimentației, împreună cu vizitele regulate la dentist pentru curățarea
profesională și evaluare, este esențial pentru prevenirea și gestionarea parodontitei marginale.
Promovarea unui punct de contact sănătos între dinți și limitarea impactului alimentar prin alegeri
alimentare sănătoase pot reduce riscul de dezvoltare a acestei afecțiuni.

4. Spațiul biologic. Agresiunea iatrogenă a spațiului biologic.

Spațiul biologic paradontal este zona situată între gingie și osul alveolar care înconjoară dinții.
Acest spațiu este esențial pentru sănătatea gingiilor și a țesuturilor de susținere ale dinților și are un
rol important în menținerea integrității structurale a dinților în alveolă. Este compus din două
componente principale:
1. **Sulcus gingival:** Este un mic șanț sau o fâșie de țesut gingival care delimitează marginea
gingiei și se află între gingie și dinte.
2. **Cresta alveolară:** Este marginea osului alveolar care susține dinții și se găsește sub nivelul
sulcusului gingival.

Agresiunea iatrogenă a spațiului biologic paradontal se referă la deteriorarea acestui spațiu în

urma tratamentelor stomatologice sau a practicilor dentare incorecte. Aceasta poate include:
1. **Supraexcavație în exces:** În timpul procedurilor de obturație sau de restaurare a dinților,
supraexcavația excesivă poate duce la îndepărtarea excesivă a țesutului dentar sănătos și la
apropierea prea mare a materialelor dentare de marginea osului alveolar, ceea ce poate afecta spațiul
biologic.
2. **Marginea necorespunzătoare a obturațiilor sau a coroanelor:** Marginea necorespunzătoare
a obturațiilor sau a coroanelor dentare poate irita gingia și poate provoca inflamație gingivală. Dacă
marginea materialului restaurator se află sub nivelul osului alveolar, poate determina acumularea de
placa bacteriană și tartru, ceea ce poate duce la afectarea țesuturilor de susținere ale dinților.
3. **Proceduri chirurgicale necorespunzătoare:** Chirurgia dentară, cum ar fi intervențiile de
îndepărtare a gingiei (gingivectomie) sau de remodelare a osului alveolar, poate duce la modificări
ale spațiului biologic paradontal dacă nu este efectuată în mod corespunzător.
4. **Utilizarea inadecvată a instrumentelor dentare:** Utilizarea incorectă a instrumentelor
dentare, cum ar fi sondele sau aparatele de ultrasonic, poate duce la traume ale gingiei sau ale
țesuturilor de susținere ale dinților, afectând astfel spațiul biologic.

5. Mecanismul patogenic în debutul și evoluția parodontitei marginale.

Aspecte imunologice.

Parodontita marginală este o boală inflamatorie cronică a țesuturilor care susțin dinții, inclusiv a
gingiilor și a osului alveolar. Mecanismul patogenic în debutul și evoluția acestei afecțiuni implică o
serie de etape complexe:

### Debutul parodontitei marginale:

1. **Accumularea plăcii bacteriene:** Placa dentară, un biofilm compus din bacterii, se formează
constant pe suprafața dinților. Dacă nu este îndepărtată în mod regulat prin igienă orală adecvată,
placa bacteriană poate adera la suprafața dinților și a gingiilor, formând placa subgingivală.
2. **Inflamația gingivală:** Bacteriile din placa bacteriană declanșează un răspuns inflamator al
sistemului imunitar al gazdei. Gingiile devin inflamate, roșii și sensibile. Această etapă este
cunoscută sub numele de gingivită și este reversibilă dacă este tratată la timp.
3. **Formarea pungilor parodontale:** În continuarea inflamației, țesuturile gingivale se pot
retrage de pe suprafața dinților, creând spații adânci între gingie și dinte, numite pungi parodontale.
Aceste pungi devin locuri favorabile pentru acumularea mai mare a plăcii bacteriene și a tartrului.
 ### Evoluția parodontitei marginale:
1. **Distrugerea țesuturilor de susținere ale dinților:** Inflamația persistentă și răspunsul imun
amplificat conduc la distrugerea progresivă a țesuturilor de susținere ale dinților. Aceasta include
ligamentul parodontal, care conectează dinte de osul alveolar, precum și osul alveolar însuși.
2. **Mobilitatea și pierderea dinților:** Pe măsură ce distrugerea continuă, dinții pot deveni
mobili și, în cele din urmă, pot fi pierduți. Pierderea dinților este rezultatul direct al distrugerii
țesuturilor de susținere.

### Mecanismele patogenice implicate în evoluția parodontitei marginale includ:

- **Răspunsul inflamator:** Eliberarea de citokine proinflamatorii, cum ar fi interleukina-1 (IL-1),
interleukina-6 (IL-6) și factorul de necroză tumorală alfa (TNF-alfa), care recrutează și activează
celulele imune, cum ar fi neutrofilele și macrofagele, pentru a lupta împotriva bacteriilor.
- **Reacția imună adaptativă:** Limfocitele T și limfocitele B sunt implicate în recunoașterea și
eliminarea bacteriilor patogene prin producerea de anticorpi specifici și eliberarea de citokine
antiinflamatorii.
- **Activarea osteoclastelor:** Procesele inflamatorii pot activa osteoclastele, celule specializate
care resorb osul alveolar, contribuind la pierderea dinților.
- **Producerea de enzime proteolitice:** Bacteriile din placa bacteriană pot produce enzime
proteolitice care contribuie la distrugerea țesuturilor de susținere ale dinților.

În concluzie, mecanismul patogenic al parodontitei marginale implică interacțiuni complexe între

bacterii patogene, răspunsul imun al gazdei și alte factori patologici. Înțelegerea acestor mecanisme
este crucială pentru dezvoltarea de strategii de diagnostic și tratament eficiente pentru această
afecțiune.
______________________________________________________________________________
În parodontită, aspectele imunologice joacă un rol esențial în evoluția și progresia bolii. Aceste
aspecte implică răspunsurile imune ale gazdei la prezența bacteriilor patogene din placa bacteriană,
care conduc la inflamație și distrugerea țesuturilor de susținere ale dinților. Iată câteva aspecte
imunologice importante în parodontită:

1. **Inflamația gingivală:** Răspunsul imun al gazdei este inițiat de prezența bacteriilor și a

substanțelor lor toxice în placa bacteriană. Acest lucru declanșează un răspuns inflamator care
implică recrutarea celulelor imune în țesuturile gingivale. Citokinele proinflamatorii, cum ar fi
interleukina-1 (IL-1), interleukina-6 (IL-6) și factorul de necroză tumorală alfa (TNF-alfa), sunt
eliberate și mediează inflamația, determinând dilatarea vaselor de sânge și migrarea celulelor imune
la locul infecției.
2. **Răspunsul imun adaptativ:** Sistemul imunitar adaptativ, inclusiv limfocitele T și limfocitele
B, joacă un rol important în recunoașterea și eliminarea bacteriilor patogene. Limfocitele T sunt
implicate în recunoașterea antigenelor bacteriene și coordonarea răspunsului imun prin eliberarea de
citokine și recrutarea de alte celule imune. Limfocitele B produc anticorpi specifici pentru anumite
bacterii și toxine, contribuind la neutralizarea și eliminarea acestora.
3. **Distrugerea țesuturilor de susținere ale dinților:** În cazul parodontitei, inflamația
persistentă și răspunsul imun amplificat pot conduce la distrugerea țesuturilor de susținere ale
dinților. Celulele imune, cum ar fi neutrofilele și macrofagele, eliberează enzime și substanțe toxice
pentru a lupta împotriva bacteriilor, dar aceste substanțe pot, de asemenea, deteriora țesuturile
sănătoase. De asemenea, procesele inflamatorii pot activa osteoclastele, care resorb osul alveolar,
contribuind la mobilitatea și pierderea dinților.
4. **Răspunsul de reparare:** În încercarea de a repara țesuturile afectate, se activează procesele
de formare a țesutului nou, cum ar fi osteogeneza și fibrogenza. Cu toate acestea, în cazul
parodontitei netratate sau tratate inadecvat, acest răspuns de reparare poate fi insuficient pentru a
preveni progresia bolii și pierderea dinților.
În concluzie, aspectele imunologice ale parodontitei sunt complexe și interconectate și joacă un rol
crucial în evoluția și progresia bolii. Înțelegerea acestor aspecte este esențială pentru dezvoltarea de
strategii de diagnostic și tratament eficiente în gestionarea acestei afecțiuni.

6. Clasificarea parodontitei marginale.

Parodontita marginală poate fi clasificată în funcție de severitatea și localizarea sa. Iată o

clasificare comună a parodontitei marginale:

1. **Clasificare în funcție de severitate:**

- Parodontită marginală ușoară: Gingivita ușoară este caracterizată de inflamație gingivală,
roșeață și sângerare la periaj, dar fără pierdere a țesutului de susținere al dinților.
- Parodontită marginală moderată: În acest stadiu, inflamația gingivală este mai pronunțată, iar
pacienții pot prezenta retracție gingivală, mobilitate ușoară a dinților și posibil o ușoară pierdere a
atașamentului gingival (adică țesuturile care conectează gingia de dinte).
- Parodontită marginală severă: Este caracterizată de inflamație și sângerare gingivală
persistentă, retracție gingivală evidentă, mobilitate semnificativă a dinților și pierdere a
atașamentului gingival care poate fi profundă, cu posibile pungi parodontale profunde.

2. **Clasificare în funcție de localizare:**

- Generalizată: Parodontita marginală generalizată afectează mai mult de 30% dintre dinți și poate
fi distribuită pe toată cavitatea orală.
- Localizată: Parodontita marginală localizată afectează mai puțin de 30% dintre dinți și poate fi
concentrată în anumite zone ale gurii.

Este important de remarcat că aceste clasificări pot fi utilizate pentru a ghida diagnosticul și
tratamentul parodontitei marginale. Diagnosticul adecvat și stabilirea unui plan de tratament
personalizat sunt esențiale pentru gestionarea eficientă a acestei afecțiuni și pentru menținerea
sănătății gingiilor și a dinților.
Elaborare metodică nr. 8
Tema: Formele clinice de parodontită marginală. Clasificare. Gravitatea procesului. Aspecte
clinice. Extinderea procesului – localizată și generalizată. Progresia procesului.

1. Clasificarea bolii parodontale/Parodontitei marginale – IMSM (Clinică)

În conformitate cu cernţele ale OMS boala parodontală se clasifică în 5 grupe de bază (IMSM):
1. Gingivite;
2. Parodontite marginale
- după formă: ușoară, medie și garavă
- după evoluția clinică: acută (rapid progresică), cronică și cronică în acutizare
- după gradul de răspândire:localizată/generalizată
3. Parodontoza;
4. Parodontomele (afecţiuni tumorale şi pseudotumorale);
5. Sindroame şi simptoame, ce se reflectă în ţesututrile parodonţiului, anterior această grupă era
denumită ca afecţiuni ideopatice (Papion-Lefevr, Iţenco-Cuşing, Elers-Danlo, Cedic-Higaşi, Daun)

2. Clasficarea afecțiunilor parodontale și peri-implantare și stărilor de sănătate, Amsterdam,

2018 (gravitatea procesului/stadiile, extinderea procesului, progresia procesului/gradele
aspecte clinice/tablou clinic)

I. Sănătatea parodontală, Afecțiunile gingivale și alte stări

1. Sănătatea Parodontală și gingivală
2. Gingivitele induse de biofilmul dentar
3. Gingivitele ne-induse de biofilmul dentar
II. Parodontite
4. Afecțiunile parodontale necrotice
5. Parodontitele (Stadii și Grade)
6. Manifestările sistemice în Parodontite

III. Alte stări ce afectează parodonțiul marginal

6. Afecțiuni sistemice și stări ce afectează țesuturile parodontale de suport
7. Abcesele parodontale și leziunile endo-parodontale
8. Malformațiile mucogingivale și alte stări
9. Forțele ocluzale traumatice
10. Factorii determinați de poziția dentară și proteze

IV. Afecțiuinile Peri-Implantare și alte stări

V. Sănătate peri-implantară
VI. Mucozită peri-implantară
VII. Peri-implantită
VIII. Deficiențe peri-implantare alte țesuturilor moi și dure

Stadiile:
I - Parodontita incipientă;
II – Parodontita moderată;
III – Parodontita severă cu potențial suplimentar de pierderea dinților;
IV - Parodontia severă cu potențial de pierdea dentiției/danturii
Extinderea procesului: localizată și generalizată; distribuție – molar-incisiv;
Gradele:
A - rata de progresie înceată;
B - rata de progresie moderată;
C – rata de progresie rapidă.

=======================================================================
În ceea ce privește afecțiunile parodontale și peri-implantare, acestea pot fi clasificate în funcție de
fiecare criteriu astfel:

1. **Gravitatea procesului/stadiile:**
- Gingivită: Inflamația gingivală fără afectare a țesutului de susținere al dinților.
- Parodontită cronică:
- Ușoară: Pierdere de atașament de până la 2-3 mm, fără mobilitate dentară sau pierdere osoasă
semnificativă.
- Moderată: Pierdere de atașament între 4-6 mm, cu mobilitate dentară moderată și pierdere
osoasă moderată.
- Severă: Pierdere de atașament mai mare de 6 mm, cu mobilitate dentară severă și pierdere
osoasă extensivă.
- Parodontită agresivă: Progres rapid al parodontitei cu afectare severă a țesutului de susținere, de
obicei la un grup restrâns de pacienți.
- Parodontită necrotizantă: Afectare severă a țesutului moale și a osoase, asociată cu necroză
gingivală.

2. **Extinderea procesului:**
- Localizată: Afectează doar anumite zone sau dinți în cavitatea orală.
- Generalizată: Afectează mai multe regiuni sau majoritatea dinților în cavitatea orală.

3. **Progresia procesului/Gradele:**
- Ușoară: Progresie lentă a afecțiunii, cu pierdere de țesut minimă și simptome clinice moderate.
- Moderată: Progresie moderată a afecțiunii, cu pierdere de țesut moderată și simptome clinice
moderate spre severe.
- Severă: Progresie rapidă a afecțiunii, cu pierdere de țesut extensivă și simptome clinice severe.

4. **Aspecte clinice/Tablou clinic:**

- Inflamație gingivală: Gingii roșii, umflate și sângerânde.
- Recesiune gingivală: Retragerea gingiei, expunând rădăcinile dentare.
- Mobilitate dentară: Mișcare anormală a dinților în alveol.
- Pierdere osoasă: Pierdere de os alveolar, evidențiată prin radiografii.
- Formare de buzunar parodontal: Adâncirea spațiului dintre gingie și dinte ca rezultat al
distrugerii țesuturilor de susținere.
- Sângerare la sondaj: Sângerare la examinarea cu sondajul gingival.

3. Parodontita distrofică/parodontoza. Noțiune. Clasificare. Aspecte clinice

Parodontoza este un termen învechit care a fost folosit pentru a descrie ceea ce se credea
odată a fi un anumit tip de boală parodontală cronică unică și distinsă, care s-a manifestat ca
modificări osoase degenerative fără inflamație concomitentă. Deși utilizat de mai bine de 50 de
ani, termenul a fost renunțat de atunci în favoarea unei clasificări mai contemporane a bolii
parodontale.
 Descris de Gottlieb ca o „atrofie difuză a osului alveolar”, termenul de parodontoză a fost
aplicat ulterior și a câștigat acceptarea ca entitate de boală, fiind definită astfel:
„o distrugere degenerativă, neinflamatoare a parodonțiului, cu originea într-una sau mai multe
dintre structurile parodontale și caracterizată prin migrarea și slăbirea dinților în prezența sau
absența proliferării epiteliale secundare și a formării de pungi sau a bolii gingivale secundare”.
Parodontita distrofică este o afecțiune inflamatorie a țesutului care susține dinții în cavitatea
orală, cunoscut și sub denumirea de parodontită cronică. Este o formă de boală parodontală care
afectează gingiile, ligamentele și osul care susțin dinții.
Termenul "distic" se referă la modificări degenerative ale țesuturilor, în acest caz ale
țesuturilor parodontale. Parodontita distrofică este caracterizată prin inflamație persistentă și
distrucție lentă a țesuturilor parodontale, ceea ce duce la recesiunea gingiilor, pierderea osului
alveolar și, în cele din urmă, la pierderea dinților.

Parodontita distrofică poate fi clasificată în mai multe subtipuri în funcție de caracteristicile sale
clinice. Iată câteva aspecte importante ale clasificării și aspectelor clinice ale acestei afecțiuni:

### Clasificare:
1. **Parodontită cronică:** Este forma cea mai frecventă a parodontitei distrofice. Se
caracterizează prin inflamație persistentă a țesutului parodontal și distrugere progresivă a
țesutului de susținere a dinților într-o perioadă mai lungă de timp.
2. **Parodontită agresivă:** Este o formă mai rară, dar mai agresivă de parodontită distrofică.
Se caracterizează prin distrugere rapidă a țesutului de susținere a dinților și are o evoluție mai
rapidă decât parodontita cronică.
3. **Parodontită necrotizantă:** Este o formă severă și distructivă a parodontitei distrofice,
care implică necroză (moartea țesutului) a gingiilor, ligamentelor parodontale și a osului
alveolar. Este asociată adesea cu factori de risc precum fumatul și stresul.

### Aspecte clinice:

1. **Gingivită:** Inflamația gingiilor este unul dintre primele semne ale parodontitei distrofice.
Gingiile devin roșii, umflate și sensibile la atingere. Sângerarea gingiilor poate apărea în timpul
periajului dentar sau la mestecare.
2. **Recesiune gingivală:** Gingiile pot începe să se retragă de la baza dinților, expunând
rădăcinile acestora. Aceasta poate duce la sensibilitate dentară crescută și poate afecta aspectul
estetic al zâmbetului.
3. **Mobilitate dentară:** Pe măsură ce țesutul de susținere a dinților este distrus, dinții pot
deveni mobili și pot începe să se miște în gură.
4. **Formarea de buzunare parodontale:** În timp, distrugerea țesutului parodontal poate
duce la formarea de buzunare adânci între gingii și dinți. Aceste buzunare sunt locuri propice
pentru acumularea plăcii bacteriene și a tartrului, ceea ce agravează inflamația și distrugerea
țesutului.
5. **Pierderea osului alveolar:** În stadiile avansate ale parodontitei distrofice, poate avea loc
pierderea osului care susține dinții în maxilar sau mandibulă, ceea ce poate duce în cele din urmă
la pierderea dinților.
Elaborare metodică nr. 9

1. Ce afecțiuni include compartimentul ”Alte stări parodontale”

Conform noii clasificări a bolii parodontale (Amsterdam 2018) grupul III

include:

III. Alte stări ce afectează parodonțiul marginal

- Afecțiuni sistemice și stări ce afectează țesuturile parodontale de suport

- Alte stări paodontale - Abcesele parodontale și afecțiuni endo-parodontale

- Malformațiile mucogingivale și alte stări din vecinătate dinților

- Forțele ocluzale traumatice

- Protezele dentare și poziția dinților în arcadele dentare ca factori ce

predispun la apariția bolii parodontale indusă de placa bacteriană

2. Care sunt afecțiunile sistemice și stări ce afectează țesuturile

parodontale de suport

Există o serie de afecțiuni sistemice și stări care pot afecta țesuturile

parodontale de suport, incluzând gingiile, ligamentele parodontale și osul
alveolar. Aceste afecțiuni pot influența sănătatea parodontală și pot agrava
bolile parodontale existente. Iată câteva dintre cele mai comune afecțiuni
sistemice și stări care pot afecta țesuturile parodontale de suport:

1. **Diabetul zaharat:** Diabetul poate afecta sănătatea parodontală prin

mai multe mecanisme, inclusiv scăderea răspunsului imun, creșterea
inflamației și deteriorarea țesutului gingival și osului alveolar. Persoanele cu
diabet au un risc mai mare de a dezvolta gingivită și parodontită.

2. **Boli cardiovasculare:** Afecțiunile cardiovasculare, cum ar fi boala

coronariană și hipertensiunea arterială, pot fi asociate cu un risc crescut de
parodontită. Inflamația cronică din parodontită poate contribui la inflamația
sistemului vascular și poate agrava afecțiunile cardiovasculare.

3. **Boli autoimune:** Boli precum artrita reumatoidă și lupusul eritematos

sistemic pot afecta țesuturile parodontale prin inflamație și deteriorare a
țesutului conjunctiv. Pacienții cu boli autoimune pot avea un risc crescut de
dezvoltare a parodontitei.

4. **Stresul:** Stresul cronic poate afecta sistemul imunitar și poate crește

inflamația în întregul corp, inclusiv în gingii. Acest lucru poate crește
susceptibilitatea la boli parodontale sau poate agrava afecțiunile parodontale
existente.

5. **Sarcina:** Schimbările hormonale asociate cu sarcina pot afecta

sănătatea gingiilor și pot crește susceptibilitatea la gingivită și parodontită.
Gingivita gravidică este o afecțiune comună în timpul sarcinii.

6. **Fumatul:** Fumatul este un factor de risc major pentru dezvoltarea

bolilor parodontale și poate agrava simptomele acestora. Fumatul poate
reduce fluxul sanguin gingival și poate afecta răspunsul imun al
organismului la infecții bacteriene.

7. **Deficiențe nutriționale:** Deficiențele de vitamine și minerale, cum ar

fi vitamina C și calciul, pot afecta sănătatea gingiilor și pot contribui la
dezvoltarea bolilor parodontale.

Sau

Afecțiunile sistemice și stările care afectează țesuturile parodontale de

suport pot fi diverse și pot influența semnificativ sănătatea orală a unei
persoane. Acestea pot fi împărțite în mai multe categorii, precum:
1. **Afecțiuni sistemice/genetice rare:**

- **Sindromul Papillon-Lefevre:** O afecțiune genetică rară caracterizată

prin keratoză palmoplantară și parodontită agresivă, care apare în copilărie.

- **Sindromul Down:** Persoanele cu sindrom Down pot avea un risc

crescut de parodontită și alte probleme de sănătate orală.

- **Albinismul (Sindromul Chediak-Higashi):** Albinismul poate fi

asociat cu probleme de sănătate orală, inclusiv sensibilitate crescută la soare
și risc crescut de carii dentare și boli parodontale.

- **Sindromul Cohen:** O boală genetică rară care poate afecta dinții și

gingiile, adesea asociată cu anomalii faciale și de dezvoltare.

2. **Afecțiuni sistemice primare sau stări/condiții:**

- **Diabetul zaharat:** Diabetul poate crește riscul de parodontită și poate

afecta răspunsul organismului la infecții, inclusiv infecțiile parodontale.

- **Fumatul:** Fumatul este un factor de risc major pentru bolile

parodontale și poate afecta negativ vindecarea și sănătatea țesuturilor
parodontale.

- **Bolile neoplazice:** Anumite forme de cancer și alte boli neoplazice

pot afecta țesuturile parodontale și pot influența răspunsul la tratamentul
parodontal.

- **Boli autoimune:** Boli precum lupusul eritematos sistemic pot afecta

sănătatea orală, inclusiv țesuturile parodontale.

3. **Afecțiuni inflamatorii și metabolice:**

- **Boli inflamatorii intestinale:** Bolile inflamatorii intestinale, cum ar

fi boala Crohn și colita ulcerativă, pot fi asociate cu probleme de sănătate
orală, inclusiv boli parodontale.

- **Tulburări metabolice endocrine:** Obezitatea și osteoporoza pot fi

asociate cu un risc crescut de probleme de sănătate orală, inclusiv boli
parodontale.
4. **Alte afecțiuni și stări:**

- **Boli care afectează mucoasa orală și țesuturile gingivale:**

Epidermoliza buloasă și alte boli care afectează mucoasa orală pot contribui
la probleme de sănătate orală, inclusiv boli parodontale.

- **Forțele ocluzale traumatice:** Traumele ocluzale pot afecta țesuturile

parodontale și pot contribui la progresia bolilor parodontale.

3. Noțiune de abces parodontal. Tablou clinic

Abcesul parodontal, cunoscut și sub denumirea de abces lateral sau abces

peridental, este o afecțiune inflamatorie acută a țesuturilor parodontale, care
rezultă dintr-o infecție bacteriană localizată în jurul unui dinte afectat de
parodontită. Iată principalele aspecte ale acestei afecțiuni:

1. **Noțiune:**

- Un abces parodontal se formează atunci când bacteriile din placa

bacteriană (biofilmul dentar) infectează țesuturile parodontale, provocând o
reacție inflamatorie.

2. **Tablou clinic:**

- Durere: Pacientul poate prezenta dureri locale sau dureri la nivelul

gingiei și a zonei înconjurătoare. Durerea poate fi constantă sau poate
deveni mai intensă în timpul masticării sau la atingerea zonei afectate.

- Umflătură: Pot apărea umflături sau edeme în țesuturile gingivale din

jurul dintelui afectat.

- Roșeață și căldură locală: Gingiile pot deveni roșii și sensibile la atingere,

iar zona afectată poate fi caldă la palpare.

- Sângerare gingivală: În unele cazuri, pacientul poate experimenta

sângerări gingivale spontane sau la atingere.
 - Gust neplăcut sau secreție purulentă: În cazurile severe, poate apărea un
gust neplăcut în gură sau secreții purulente (pus) la nivelul gingiei sau în
jurul dintelui afectat.

- Mobilitate dentară: În cazurile avansate, abcesul parodontal poate afecta

atașamentul ligamentului parodontal, ceea ce poate duce la mobilitatea
dintelui afectat.

- Adenopatie regională: Uneori, ganglionii limfatici din zona gâtului sau

submandibulari pot deveni inflamați și sensibili.

Este important să se trateze prompt abcesul parodontal pentru a preveni

complicațiile și pentru a ameliora simptomele neplăcute. Tratamentul poate
include drenajul abcesului, terapia antibiotică, eliminarea factorilor locali
iritanți (cum ar fi tartrul dentar) și, în unele cazuri, tratamentul chirurgical
pentru a restabili sănătatea țesuturilor parodontale afectate. Un medic
stomatolog sau un parodontolog poate stabili un plan de tratament adecvat în
funcție de severitatea și localizarea abcesului.

4. Noțiune de afecțiuni endo-parodontale. Tablou clinic

Afecțiunile endo-parodontale sunt afecțiuni care implică o combinație între

infecția pulpară (endo) și boala parodontală (parodontală), având ca rezultat
o interacțiune complexă între infecția pulpară și inflamația parodontală.
Aceste afecțiuni pot avea un tablou clinic variat, iar simptomele pot fi
influențate de severitatea și stadiul afecțiunii. Iată o descriere a noțiunii de
afecțiuni endo-parodontale și a tabloului clinic asociat:

1. **Noțiune:**

- Afecțiunile endo-parodontale sunt caracterizate de o legătură între

infecția pulpară (care afectează țesuturile interne ale dintelui, cum ar fi pulpa
și canalele radiculare) și boala parodontală (care afectează țesuturile de
susținere ale dintelui, cum ar fi gingiile, ligamentul parodontal și osul
alveolar).

- Infecția pulpară poate să pătrundă în spațiul parodontal prin canalele

radiculare și să provoace o reacție inflamatorie în țesuturile parodontale.

2. **Tablou clinic:**

- **Durere:** Pacienții pot prezenta durere localizată în zona dintelui

afectat, care poate fi constantă sau poate fi declanșată de stimuli precum
mâncarea fierbinte sau rece.

- **Sensibilitate la presiune:** Dintele poate fi sensibil la presiunea

exercitată în timpul mestecatului sau la atingerea zonei afectate.

- **Umflătură gingivală:** Gingia din jurul dintelui afectat poate prezenta

umflături sau edeme.

- **Mobilitate dentară:** În cazurile avansate, afecțiunile endo-

parodontale pot duce la mobilitatea dintelui afectat.

- **Sângerare gingivală:** Gingiile pot să sângereze la periajul dinților

sau la sondajul parodontal.

- **Secreții purulente:** În unele cazuri, pot apărea secreții purulente (pus)

la nivelul gingiilor sau în jurul dintelui afectat.

- **Halena:** Respirația pacientului poate avea un miros neplăcut din

cauza infecției și a secrețiilor purulente asociate.

- **Radiografii:** Imagistica radiografică poate arăta semne de leziuni

apicale (granulom, chist), precum și modificări ale conturului osului alveolar
sau ale canalului radicular.
Tratamentul afecțiunilor endo-parodontale poate implica tratamentul
endodontic pentru a îndepărta infecția din interiorul dintelui (cum ar fi
tratamentul de canal) și tratamentul parodontal pentru a trata inflamația și
leziunile parodontale. Este important ca aceste afecțiuni să fie diagnosticate
și tratate corespunzător pentru a preveni complicațiile și pentru a menține
sănătatea orală a pacientului. Un medic stomatolog sau un endodontist poate
stabili un plan de tratament adecvat în funcție de stadiul și severitatea
afecțiunii.

5. Enumerați malformațiile mucogingivale ce influențiază dezvoltarea

bolii parodontale

Malformațiile mucogingivale sunt anomalii congenitale sau dobândite ale

țesuturilor moi și a gingiilor care pot influența dezvoltarea și sănătatea
parodontală. Aceste malformații pot crea dificultăți în menținerea igienei
orale adecvate și pot crește susceptibilitatea la boli parodontale. Iată câteva
exemple de malformații mucogingivale care pot influența dezvoltarea bolii
parodontale:

1. **Recesiune gingivală:** Este caracterizată prin retragerea gingiilor de

pe suprafața dintelui, expunând rădăcina. Acest lucru poate duce la
sensibilitate dentară crescută și poate crește riscul de deteriorare a țesutului
parodontal.

2. **Hiperplazie gingivală:** Este o creștere excesivă a țesutului gingival,

ceea ce poate crea adâncimi de sondaj mai mari și poate dificulta igiena
orală adecvată. Aceasta poate crește susceptibilitatea la acumularea plăcii
bacteriene și la dezvoltarea bolilor parodontale.

3. **Lipsa gingiei keratinizate:** Gingiile keratinizate sunt importante

pentru menținerea sănătății parodontale și pentru protecția împotriva
iritațiilor. Lipsa gingiei keratinizate poate crește susceptibilitatea la
inflamație gingivală și la recesiunea gingivală.
4. **Adâncime redusă a fundului de sac vestibular:** Un spațiu biologic
insuficient între gingie și osul alveolar poate facilita acumularea plăcii
bacteriene și poate face mai dificilă igiena orală adecvată.

5. **Inserții anomalice ale frenulelor/mușchilor:** Frenulele sau mușchii cu

inserții anormale pot afecta poziția gingiilor și pot influența distribuția
presiunii în timpul masticării. Acest lucru poate contribui la apariția
recesiunii gingivale și la deteriorarea țesutului parodontal.

Aceste malformații mucogingivale pot fi identificate și evaluate de către un

medic stomatolog sau un parodontolog în timpul examenului oral și pot fi
luate în considerare în elaborarea unui plan de tratament personalizat pentru
pacient. În unele cazuri, tratamentul chirurgical poate fi recomandat pentru
corectarea sau gestionarea acestor malformații în vederea menținerii
sănătății parodontale.

6. Care sunt factorii legați de protezele dentare și poziția dinților în

arcadele dentare ce infuiențează apariția bolii parodontale

Există mai mulți factori legați de protezele dentare și poziția dinților în

arcadele dentare care pot influența apariția bolii parodontale. Acești factori
pot afecta igiena orală, presiunea exercitată asupra țesuturilor parodontale și
stabilitatea protezei, toate acestea putând contribui la dezvoltarea bolii
parodontale. Iată câțiva factori importanți:

1. **Marginile prost concepute ale protezei dentare:**

- Marginile protezei dentare care sunt prost adaptate sau care prezintă
suprafețe rugoase pot adăposti placa bacteriană și pot fi dificil de curățat,
ceea ce poate duce la acumularea plăcii bacteriene și la inflamație gingivală.

2. **Supraîncărcarea ocluzală:**

- Presiunea excesivă exercitată asupra țesuturilor parodontale în timpul

masticației poate duce la traumatisme ocluzale și la resorbția osoasă.
Protezele dentare cu o ocluzie incorectă sau cu puncte de contact inadecvate
pot crește riscul de apariție a bolii parodontale.
3. **Dinții mancanți sau malpoziționați:**

- Absența dinților naturali sau poziționarea incorectă a acestora în arcadele

dentare pot duce la modificări ale distribuției presiunii ocluzale și la
creșterea stresului asupra țesuturilor parodontale. Acest lucru poate contribui
la apariția recesiunii gingivale, a mobilității dentare și a pierderii de os
alveolar.

4. **Utilizarea protezelor fixe sau mobile:**

- Protezele dentare fixe sau mobile pot avea un impact diferit asupra
sănătății parodontale. De exemplu, protezele fixe pot facilita acumularea
plăcii bacteriene și pot face mai dificilă igiena orală adecvată, în timp ce
protezele mobile pot exercita presiuni și traumatisme asupra țesuturilor
parodontale.

5. **Influența factorilor iatrogeni:**

- Manoperele chirurgicale sau protetice incorecte, cum ar fi

supraîncărcarea implanturilor dentare sau expunerea inadecvată a marginilor
protezelor, pot contribui la apariția bolii parodontale.

placa bacteriană asociată cu protezele dentare poate fi un factor important în dezvoltarea bolii
parodontale. Protezele dentare pot adăposti placa bacteriană și pot face mai dificilă îndepărtarea
acesteia prin igiena orală obișnuită. Iată cum contribuie placa bacteriană asociată cu protezele la
apariția bolii parodontale:

1. **Accumularea plăcii bacteriene:** Suprafețele protezelor dentare, în special marginile prost

adaptate sau suprafețele rugoase, pot oferi un mediu propice pentru acumularea plăcii bacteriene.
Această placa bacteriană poate fi mai dificil de îndepărtat decât pe dinții naturali, deoarece
protezele nu au capacitatea de auto-curățare.

2. **Inflamație gingivală:** Placa bacteriană care se acumulează în jurul protezelor dentare poate
irita țesuturile gingivale, ducând la inflamație gingivală. Această inflamație poate fi exacerbata de
faptul că protezele pot exercita presiune asupra gingiilor în timpul masticației sau a vorbitului.

3. **Recurența bolii parodontale:** Pacienții care poartă proteze dentare pot fi mai susceptibili la
recurența bolii parodontale după tratament, deoarece placa bacteriană asociată cu protezele poate
provoca inflamație cronică a țesuturilor parodontale.
4. **Complicații ale protezelor:** Placa bacteriană acumulată în jurul protezelor dentare poate
duce la apariția altor complicații, cum ar fi infecțiile fungice (candidoză orală) sau abcesele
parodontale.

Pentru a preveni problemele asociate cu placa bacteriană și bolile parodontale, este important ca
pacienții să aibă o igienă orală riguroasă și să își curețe protezele dentare în mod corespunzător.
Acest lucru poate implica utilizarea unei soluții de curățare a protezelor dentare, periajul regulat al
protezelor și vizite regulate la medicul stomatolog pentru evaluarea sănătății parodontale și a
adaptației protezelor.
Elaborare metodică nr. 10
Tema: Forțele ocluzale traumatice. Trauma ocluzală primară și secundară. Forțele ortodontice.
Efectele nocive asupra dinților parodontopați. Ocluzograma, tehnici de realizare. Șlefuirea
selectivă, procedee și tehnici de șlefiure selective.

1. Noțiune de forțe ocluzale traumatice.

Forța ocluzală traumatică (anterior forță ocluzală excesivă) este orice forță ocluzală care
are ca rezultat afectarea dinților (uzura excesivă sau fractura dinților) si/sau complexul
elementelor de fixare parodontală. Ca noţiune, ocluzia traumatică include în sine o stare
patologică de contact (angrenare) a arcadelor dentare, în care apare o hiperfuncţie a unui dinte
separat sau a unui grup de dinţi ce induc modificări în ţesuturile parodonţiului de susţinere,
disfuncţii musculare, afecţiuni ale articulaţiei temporomandibulare (ATM). Forțele ocluzale
traumatice – trauma ocluzală primară, trauma ocluzală secundară, forțele ortodontice.
======================================================================
Forțele ocluzale traumatice sunt presiunile excesive sau traumatice exercitate asupra dinților și
structurilor de susținere în timpul ocluziei (mușcării și contactului dinților). Aceste forțe pot provoca
leziuni la nivelul dinților, gingiilor, osului alveolar sau articulației temporomandibulare (ATM).
Forțele ocluzale normale sunt necesare pentru funcționarea normală a sistemului stomatognatic, dar
când acestea devin excesive sau repetate în mod incorect, pot duce la deteriorarea țesuturilor.
Traumele ocluzale pot fi cauzate de mai multe factori, inclusiv:
1. Bruxismul și scrâșnitul dinților în timpul somnului.
2. Malocluzia, care implică alinierea incorectă a dinților atunci când mușcă.
3. Parafuncții, cum ar fi obiceiurile de mestecat a obiectelor dure sau de folosire a dinților pentru
deschiderea obiectelor.
4. Proceduri stomatologice incorecte sau necorespunzătoare.

Aceste forțe pot duce la multiple probleme, inclusiv uzura excesivă a dinților (abrazie dentară),
sensibilitate dentară, fracturi dentare, retracție gingivală, pierderea osului alveolar și chiar disfuncție
a articulației temporomandibulare, care se poate manifesta prin dureri de cap, dureri faciale sau
dificultăți la deschiderea sau închiderea gurii.

Forțele ocluzale traumatice paradontologice se referă la presiunile excesive exercitate asupra

țesuturilor de susținere a dinților în timpul ocluziei (mușcării și contactului dinților), care pot duce la
deteriorarea parodontiului, adică a țesuturilor care înconjoară și susțin dinții. Aceste țesuturi includ
gingiile, ligamentele parodontale și osul alveolar.
Când forțele ocluzale devin excesive sau sunt aplicate în mod incorect, ele pot provoca traumatisme
la nivelul parodontiului, inclusiv:
1. Traumatisme gingivale: Presiunea excesivă poate provoca inflamație gingivală și chiar leziuni
ale gingiilor, cum ar fi abraziile sau ulcerările gingivale.
2. Traumatisme ale ligamentelor parodontale: Ligamentele parodontale sunt țesuturi moi care
conectează dinții la osul alveolar. Forțele ocluzale excesive pot deteriora aceste ligamente, ceea ce
poate duce la mobilitatea excesivă a dinților sau chiar la pierderea acestora în cazuri severe.
3. Traumatisme ale osului alveolar: Forțele ocluzale prea mari sau aplicate în mod incorect pot
provoca resorbție osoasă sau chiar fracturi ale osului alveolar în jurul rădăcinilor dentare.
4. Recesiune gingivală: Forțele ocluzale repetate și excesive pot contribui la retracția gingivală,
expunând rădăcinile dentare și crescând riscul de sensibilitate dentară și carii radiculare.
Tratamentul forțelor ocluzale traumatice paradontologice poate implica corectarea malocluziei,
ajustarea ocluziei pentru a distribui forțele în mod uniform pe dinți, utilizarea de dispozitive de
protecție dentară pentru a reduce efectele bruxismului sau a altor parafuncții, precum și proceduri de
tratament parodontal pentru a restabili sănătatea țesuturilor parodontale afectate.
 2. Traumă ocluzală. Noțiune. Clasificare. Efectele nocive asupra
parodonțiului marginal și a dinților parodontopați.
Trauma ocluzală este o leziune sau o deteriorare a țesuturilor de suport ale dinților (numite și
parodonți) cauzată de forțe excesive aplicate în timpul ocluziei (mușcăturii). Aceste forțe pot fi
generate de obiceiuri cum ar fi bruxismul (scrâșnitul dinților), dar și de factori externi, cum ar fi
ocluzia incorectă, restaurările dentare necorespunzătoare sau traumatismele faciale.

► Clasificarea traumei ocluzale poate fi realizată în funcție de severitatea leziunii și de tipul

țesutului afectat. Unele categorii comune includ:
1. **Traumă ocluzală ușoară:** În acest caz, leziunile sunt minore și pot include inflamația
gingiilor sau sensibilitatea la nivelul dinților.
2. **Traumă ocluzală moderată:** Leziunile sunt mai severe și pot include recesiuni gingivale
(retragerea gingiilor), mobilitatea dinților și formarea de abcese parodontale.
3. **Traumă ocluzală severă:** Aceasta poate duce la fracturi ale dinților, pierderea țesutului osos
și chiar pierderea dinților.

► Efectele nocive ale traumei ocluzale asupra parodonțiului marginal (gingiilor) și a dinților
parodontopați (afectați de boala parodontală) pot include:
- **Creșterea inflamației:** Trauma ocluzală poate agrava inflamația gingiilor și poate duce la
progresia bolii parodontale.
- **Recesiune gingivală:** Forțele excesive aplicate pe gingii pot provoca retragerea acestora,
expunând astfel rădăcinile dinților și crescând riscul de sensibilitate și deteriorare a rădăcinii.
- **Mobilitatea dinților:** În cazurile severe, traumele ocluzale pot duce la o creștere a mobilității
dinților afectați, ceea ce poate afecta funcția de mestecare și poate fi un semn al deteriorării țesutului
de susținere.
- **Pierderea țesutului osos:** Trauma ocluzală severă poate duce la resorbția osului alveolar, care
este osul care susține dinții, ceea ce poate duce la slăbirea structurii de suport a dinților și la pierderea
acestora în cele din urmă.
În general, gestionarea traumei ocluzale implică identificarea și corectarea factorilor care
contribuie la aceasta, cum ar fi ajustarea ocluziei, protejarea dinților cu ajutorul echipamentelor de
protecție (cum ar fi plăcile de mărunțire pentru bruxism) și tratamentul condițiilor preexistente
precum boala parodontală. De asemenea, este important să se evite aplicarea forțelor excesive asupra
dinților prin obiceiuri cum ar fi bruxismul.

3. Trauma ocluzală primară. Cauze.

Trauma ocluzală primară se referă la leziuni sau daune directe provocate de forțe ocluzale
excesive asupra dinților și a țesuturilor lor de susținere. Aceste cauze pot fi diverse și includ:
1. **Bruxismul:** Este un obicei involuntar de a scrâșni sau de a-ți măcina dinții, în special în
timpul somnului. Această activitate poate exercita presiune excesivă asupra dinților și a țesuturilor de
susținere.
2. **Masticarea obiectelor dure:** Mestecarea sau mușcarea obiectelor dure, cum ar fi creioanele
sau ambalajele de plastic, poate provoca leziuni ocluzale primare.
3. **Ocluzia incorectă:** Ocluzia este modul în care dinții superiori și inferiori se încadrează atunci
când o persoană închide gura. Ocluzia incorectă, în care dinții nu se armonizează corect, poate duce
la puncte de contact excesive sau la încărcare incorectă a anumitor dinți, ceea ce poate provoca
trauma ocluzală.
4. **Restaurările dentare necorespunzătoare:** Restaurările dentare, cum ar fi coroanele sau
plombele, care nu sunt ajustate corespunzător sau care nu sunt echilibrate corect cu ocluzia pot crea
puncte de contact excesive sau presiuni neuniforme asupra dinților, provocând trauma ocluzală.
5. **Masticarea obiceiurilor dăunătoare:** Obiceiuri precum mestecarea unghiilor sau a
obiectelor tari pot contribui și ele la trauma ocluzală primară.
În general, trauma ocluzală primară poate fi cauzată de orice activitate care exercită presiune
excesivă sau neuniformă asupra dinților și a țesuturilor lor de susținere în timpul ocluziei. Este
important să se identifice și să se gestioneze aceste cauze pentru a preveni deteriorarea ulterioară a
dinților și a parodonțiului.

4. Trauma ocluzală secundară. Cauze. Mecanism de acțiune asupra

parodonțiului marginal

► Trauma ocluzală secundară este o formă de leziune a țesuturilor parodontale care rezultă din
factori indirecti sau preexistenți care devin exacerbate de forțele ocluzale. Aceste cauze pot include:
1. **Boala parodontală preexistentă:** Pacienții cu boală parodontală sunt mai susceptibili la
trauma ocluzală secundară deoarece țesuturile lor parodontale sunt deja slăbite sau deteriorate. În
acest caz, forțele ocluzale normale sau chiar mai mici pot agrava leziunile parodontale existente.
2. **Restaurările dentare necorespunzătoare:** Restaurările dentare care nu sunt echilibrate
corect cu ocluzia sau care au puncte de contact incorecte pot crea puncte de presiune excesivă pe
anumite zone ale gingiilor sau osului alveolar, contribuind la trauma ocluzală secundară.
3. **Distribuția incorectă a forțelor ocluzale:** Anumite condiții, cum ar fi ocluzia incorectă sau
absența dinților vecini, pot duce la distribuții neuniforme ale forțelor ocluzale. Acest lucru poate
exercita presiune excesivă pe anumite zone ale parodonțiului marginal.

► Mecanismul de acțiune al traumei ocluzale secundare asupra parodonțiului marginal poate

implica:
- **Comprimarea țesuturilor gingivale:** Forțele ocluzale excesive pot comprima țesuturile
gingivale împotriva coroanei dinților sau a marginilor restaurărilor, cauzând inflamație și posibil
recesiune gingivală.
- **Resorbția osului alveolar:** Forțele ocluzale repetitive sau excesive pot duce la resorbția osului
alveolar sub formele de zone de os necrotic, care pot agrava boala parodontală existentă sau pot duce
la pierderea osului de susținere a dinților.
Mecanismele de acțiune ale traumei ocluzale secundare pot implica mai multe procese care
afectează țesuturile de susținere ale dinților și pot fi descrise în mai multe etape:
1. **Aplicarea forțelor ocluzale excesive:** Factorii precum ocluzia incorectă, restaurările dentare
necorespunzătoare sau distribuția neuniformă a forțelor ocluzale pot duce la aplicarea de presiuni
excesive asupra anumitor zone ale dinților sau ale țesuturilor parodontale.
2. **Compresiunea țesuturilor gingivale:** Forțele ocluzale excesive pot duce la comprimarea
țesuturilor gingivale împotriva suprafețelor coroanelor dentare sau ale restaurărilor. Această
compresiune poate provoca leziuni ale gingiilor, inclusiv inflamație și recesiune gingivală.
3. **Stresul mecanic asupra osului alveolar:** Presiunea excesivă exercitată asupra dinților poate
determina transmiterea stresului mecanic către osul alveolar care îi susține. Acest stres mecanic poate
duce la resorbția osului alveolar și la deteriorarea țesutului osos.
4. **Microtraumatisme repetitive:** Trauma ocluzală secundară poate implica, de asemenea,
microtraumatisme repetitive asupra țesuturilor parodontale. Aceste microtraumatisme pot agrava
inflamația preexistentă și pot compromite integritatea structurală a țesutului parodontal.
5. **Răspunsul inflamator:** Trauma ocluzală poate declanșa un răspuns inflamator în țesuturile
parodontale, inclusiv în gingii și în osul alveolar. Acest răspuns inflamator poate contribui la
progresia bolii parodontale și poate agrava leziunile parodontale existente.
 5. Forțele ortodontice. Noțiune. Mecanismul de acțiune și efectele nocive
asupra țesuturilor parodntale.
Forțele ortodontice – unul din scopurile principale ale tratamentului orthodontic asociat cu
procedurile terapeutice complexe ale bolii parodontale este reabilitarea estetică, precum și
corectarea migrarilor dinților parodontopatici. Succesul tratamentului depinde de folosirea unor
forțe ortodontice controlate cu intensitate de 15-200 gr. cu ritm de acțiune intermitent sau
continuu. În cazul unei parodontite cu deplasare dinților se aplică o forță controlaltă, continuă
ușoară (10-15gr) cu aparate fixe în condiții de absență a inflamației gingivo-parodontală. Pentru
a controla mișcarea unui dinte trebuie de luat în considerare localizarea centrului de rezistență și
centrul de rotație (1/4-1/3 de la joncțiunea emal-cement) al dintelui în general și dintelui
parodontopat în special. Aceste 2 puncte sunt diferite.
În caz de forțe excesive se produce efectul de hialinizare – strangularea vaselor sangvine cu efect
de hipoxie, necroza sterilă, invadarea microbiană a spațiului necrotizat și după câteva zile
resobție osoasă.
=====================================================================
► Forțele ortodontice sunt forțele fizice aplicate asupra dinților și a structurilor orale pentru
a induce mișcări dentare și pentru a corecta malocluziile sau disfuncțiile ocluzale. Aceste forțe
sunt aplicate de dispozitive ortodontice precum bretelele, aparatele mobile sau aparatele
ortodontice invizibile.
► Mecanismul de acțiune al forțelor ortodontice constă în aplicarea unei presiuni controlate
și direcționate asupra dinților, care induce remodelarea țesuturilor de susținere (osul alveolar și
ligamentele parodontale) și permite mișcarea dentară în direcții dorite. Această remodelare a
țesuturilor parodontale este rezultatul unor procese biologice complexe, care includ resorbția și
formarea osului, remodelarea ligamentelor parodontale și deplasarea dinților în alveolă.
Cu toate acestea, în timp ce forțele ortodontice sunt concepute să inducă mișcările dentare
dorite, ele pot, în unele cazuri, provoca efecte nocive asupra țesuturilor parodontale. Aceste
efecte pot include:
1. **Reabsorbția radiculară:** În unele cazuri, forțele ortodontice pot determina resorbția
rădăcinii dentare, în special în cazul în care forțele sunt aplicate în mod excesiv sau într-o
direcție incorectă. Această reabsorbție radiculară poate duce la scurtarea rădăcinii dentare și la
deteriorarea structurii de susținere a dinților.
2. **Inflamația gingivală:** În timpul tratamentului ortodontic, gingiile pot deveni inflamate
din cauza presiunii exercitate de dispozitivele ortodontice asupra țesuturilor moi. În unele cazuri,
această inflamație poate duce la gingivită sau la alte probleme parodontale.
3. **Mobilitatea dinților:** Aplicarea forțelor ortodontice poate determina o ușoară mobilitate
a dinților, în special în primele etape ale tratamentului. Cu toate acestea, în cazul aplicării unor
forțe excesive sau neechilibrate, această mobilitate poate deveni excesivă și poate duce la
probleme ulterioare.
4. **Recidiva:** După încheierea tratamentului ortodontic, dacă nu se aplică măsuri
corespunzătoare de retenție, există riscul de recidivă a mișcărilor dentare. Acest lucru poate
implica schimbări în alinierea dinților sau în ocluzie și poate necesita tratament suplimentar
pentru a corecta aceste probleme.
În concluzie, forțele ortodontice sunt esențiale pentru corectarea malocluziilor și pentru
îmbunătățirea alinierii dentare, însă trebuie administrate cu atenție pentru a minimiza efectele
adverse asupra țesuturilor parodontale și pentru a asigura un rezultat ortodontic stabil și durabil.
Este important ca tratamentul ortodontic să fie supravegheat de către un ortodontist calificat și să
se acorde o atenție deosebită igienei orale și sănătății parodontale pe durata tratamentului.
 6. Rolul traumei ocluzale în evoluția bolii parodontale.

Trauma ocluzală poate juca un rol important în evoluția bolii parodontale, mai ales în cazul
pacienților care au preexistat boala parodontală sau care sunt predispuși la aceasta din cauza altor
factori. Iată câteva moduri în care trauma ocluzală poate influența evoluția bolii parodontale:
1. **Agravarea inflamației gingivale:** Trauma ocluzală poate agrava inflamația gingivală prin
comprimarea excesivă a țesuturilor gingivale împotriva dinților sau a marginilor restaurărilor.
Această inflamație poate accelera progresia bolii parodontale și poate agrava simptomele precum
roșeața, umflarea și sângerarea gingiilor.
2. **Recesiunea gingivală:** Forțele ocluzale excesive pot duce la retragerea gingiilor (recesiunea
gingivală), expunând rădăcinile dinților. Această recesiune poate crește sensibilitatea dentară și poate
expune țesuturile subiacente la riscul de leziuni și infecții.
3. **Mobilitatea și pierderea dinților:** Trauma ocluzală cronică poate duce la mobilitatea dinților
și la pierderea acestora. Forțele ocluzale excesive pot slăbi țesuturile de susținere ale dinților, inclusiv
osul alveolar și ligamentele parodontale, ceea ce poate duce în cele din urmă la pierderea dinților
afectați.
4. **Resorbția osului alveolar:** Forțele ocluzale repetitive sau excesive pot provoca resorbția
osului alveolar, care este osul care susține dinții în alveolele lor. Această resorbție poate slăbi
structura de susținere a dinților și poate contribui la mobilitatea și pierderea acestora.
5. **Instabilitatea tratamentelor ortodontice:** Pacienții care suferă de trauma ocluzală pot
prezenta un risc crescut de recidivă sau de instabilitate a tratamentelor ortodontice. Forțele ocluzale
neechilibrate sau excesive pot influența alinierea și poziția dinților în timpul și după tratamentul
ortodontic.

7. Ocluzograma. Noțiune. Metode de realizare.

Ocluzograma este o metodă de evaluare a contactelor ocluzale și a distribuției forțelor ocluzale în
cadrul ocluziei dentare. Această tehnică oferă informații detaliate despre modul în care dinții se
încadrează și se închid atunci când maxilarul superior și cel inferior se apropie unul de celălalt în
timpul mișcărilor de ocluzie și masticare. Ocluzograma este utilă în diagnosticarea malocluziilor și în
planificarea tratamentului ortodontic sau protetic.

Metodele de realizare a ocluzogramei includ:

1. **Articulare în ceară:** Această metodă implică utilizarea unui material de ceară special pentru
a obține ocluzograma. Pacientul mușcă în mod repetat într-un bloc de ceară colorată, iar apoi această
mușcătură este examinată pentru a evalua contactele ocluzale și pentru a detecta eventualele
discrepanțe.
2. **Foil de articulare:** O altă metodă comună implică utilizarea unui foil subțire de articulare,
care este plasat între dinți pentru a înregistra contactele ocluzale. Pacientul mușcă într-un foil
acoperit cu o substanță colorantă, iar apoi acesta este examinat pentru a evidenția zonele de contact și
pentru a evalua distribuția forțelor ocluzale.
3. **Sisteme digitale de înregistrare:** În era digitală, sunt disponibile și sisteme de înregistrare a
ocluziei care utilizează tehnologii precum scanarea intraorală cu laser sau cu camere intraorale.
Aceste sisteme oferă imagini tridimensionale precise ale ocluziei și permit o evaluare detaliată a
contactelor și forțelor ocluzale.

Indiferent de metoda folosită, ocluzograma oferă informații valoroase despre alinierea și contactele
ocluzale ale dinților, precum și despre modul în care acestea pot afecta funcția de mușcătură și
masticare. Această evaluare este esențială în diagnosticarea și tratamentul malocluziilor și în
planificarea restaurărilor dentare pentru a asigura ocluzia corectă și stabilă.
 8. Metode și tehnici de șlefuire selectivă.
Şlefuirea selectivă este un segment important în tratamentul complex al bolii parodontale și
este orientată spre înlăturarea supracontactelor ocluzale şi readucerea presiunii funcţionale
asupra ţesuturile parodonţiului functional de susţinere având ca scop reechilibrarea ocluzală.
Şlefuirea selectivă poate fi realizată utilizând diferite tehnici, în funcţie de conceptul ocluzologic
aprobat de diverşi autori, scopul însă este acelaşi.
Metoda B. Jankelson în diferite mişcări masticatorii dinţii superiori nu contactează cu dinţii
inferiori decât prin intermediul bolului alimentar. Contactul dinţilor ambelor arcade are loc în
ocluzie centrică numai la sfârşitul actului de masticaţie, care reprezintă poziţia funcţională a
mandibulei. Reieşind din aceste principii, şlefuirea selectivă este orientată la înlăturarea
contactelor premature, doar în ocluzie centrică.
Metoda Schuyler A. - susţine că poziţiile anterioare şi laterale ale mandibulei sunt stări
fiziologice ale ocluziei şi au loc în timpul masticaţiei. Metoda este orientată spre înlăturarea
contactelor premature ce îngreunează articularea arcadelor dentare anume în aceste poziţii.
=====================================================================

Șlefuirea selectivă reprezintă o tehnică utilizată în stomatologie pentru a ajusta suprafețele

dentare în scopul corectării ocluziei sau al eliminării punctelor premature de contact. Această
procedură poate fi efectuată în diverse situații, cum ar fi în cazul unor malocluzii minore sau în
timpul tratamentelor ortodontice sau protetice. Iată câteva metode și tehnici de șlefuire selectivă:

1. **Șlefuirea intercuspidară:** Această metodă implică șlefuirea selectivă a suprafețelor

ocluzale ale dinților pentru a ajusta contactele intercuspidare. Se utilizează pile fine sau discuri
abrazive pentru a reduce punctele de contact premature sau pentru a echilibra ocluzia în timpul
mișcărilor laterale și de protruzie.

2. **Șlefuirea proximală:** În această tehnică, suprafețele proximale ale dinților sunt ajustate
pentru a corecta contactele premature între dinți. Se utilizează benzi abrazive subțiri sau fire
abrazive pentru a șlefui suprafețele proximale până când se obține ocluzia corectă.

3. **Șlefuirea incizală sau palatină:** Această metodă este utilizată pentru a ajusta suprafețele
incizale sau palatine ale dinților anteriori. Se poate realiza cu ajutorul unor discuri subțiri sau pile
fine pentru a îndepărta suprafețe excesive sau pentru a corecta unghiurile de încrucișare.

4. **Șlefuirea de compensare:** În cazul unor malocluzii mai complexe sau în timpul

tratamentelor ortodontice, șlefuirea de compensare poate fi utilizată pentru a ajusta suprafețele
dinților în așa fel încât să se obțină o îmbunătățire a alinierii și a ocluziei. Această tehnică
implică adesea șlefuirea unor dinți selectați pentru a compensa malpozițiile dinților vecini.

5. **Șlefuirea funcțională:** Această metodă implică ajustarea ocluziei pentru a îmbunătăți

funcția și confortul pacientului în timpul mișcărilor de ocluzie și masticatorii. Se poate efectua
prin reducerea punctelor de contact excesive sau prin corectarea unghiurilor de încrucișare în
funcție de configurația arcadelor dentare.

Este important ca șlefuirea selectivă să fie realizată cu atenție și în conformitate cu principiile

biomecanice ale ocluziei. De obicei, este recomandat să fie efectuată de către un medic dentist
experimentat, care poate evalua cu atenție necesitatea și natura ajustărilor pentru fiecare caz în
parte.
Elaborare metodică nr. 11
Tema: Aspecte de tratament complex al bolii parodontale. Planul de tratament. Algoritmul
tratamentului complex al bolii parodontale. Rolul și importanța lui în tratamentul bolii
parodontale.

1. Noțiune de tratament complex al bolii parodontale (local și sistemic)

Boala parodontală este una dintre cele mai complexe patologiistomatologice și este necesar să
fie abordată în complex, atât în plan de diagnostic, cât și în plan de tratament. Măsurile
terapeutice prevăzute în planul de tratament, de asemenea necesită o abordare complexă și
totodată maximal individualizate în funcție de situația clinică
Planul de tratament – local:
Terapia preliminarǎ/Tratamentul urgentelor:
- urgentele dentare sau periapicale
- urgentele parodontale
=====================================================================
Tratamentul complex al bolii parodontale implică o abordare integrată care vizează atât
controlul local al infecției în țesuturile parodontale, cât și gestionarea factorilor sistemici care pot
influența evoluția bolii. Iată câteva aspecte ale unui tratament complex al bolii parodontale:
1. **Controlul plăcii dentare și a tartrului**: Este esențial pentru a reduce încărcătura
bacteriană în cavitatea orală și pentru a opri progresia bolii. Igiena orală riguroasă, periajul
dentar regulat și utilizarea aței dentare sunt piloni importanți în acest sens.
2. **Debridarea și detartrajul profesional**: Se realizează de către medicul dentist sau
igienistul dentar pentru a elimina placa bacteriană și tartrul acumulat subgingival și
supragingival.
3. **Chirurgia parodontală**: Poate fi necesară în cazurile avansate pentru a trata leziunile
parodontale și pentru a restaura sănătatea gingiilor și a osului alveolar.
4. **Antibiotice locale și/sau sistemice**: În anumite cazuri, se pot prescrie antibiotice pentru a
controla infecția bacteriană. Antibioticele locale pot fi administrate sub formă de geluri sau sub
formă de chipuri subgingivale, în timp ce antibioticele sistemice pot fi necesare pentru formele
severe de boală parodontală.
5. **Chirurgia regenerativă**: În unele cazuri, se poate recurge la tehnici chirurgicale pentru a
stimula regenerarea țesuturilor pierdute, cum ar fi membranele de regenerare și materialele de
înlocuire a osului.
6. **Educația și consilierea pacienților**: Este important să se ofere pacienților informații și
instrucțiuni privind igiena orală corectă, dieta echilibrată și alte obiceiuri sănătoase care pot
contribui la menținerea sănătății parodontale.
7. **Managementul factorilor de risc**: Factorii sistemici precum fumatul, diabetul și stresul
pot influența severitatea bolii parodontale. Astfel, este esențial să se identifice acești factori și să
se ia măsuri pentru a-i gestiona sau elimina.
8. **Monitorizarea regulată**: După tratamentul inițial, pacienții ar trebui să fie supuși unui
program de monitorizare regulat pentru a evalua evoluția bolii și pentru a preveni recurența sau
progresia ei.
 2. Planul de tratament al bolii parodontale (etapele tratamentului)
Planul de tratament al bolii parodontale implică mai multe etape, iar acestea pot varia în
funcție de gravitatea bolii și de necesitățile specifice ale fiecărui pacient. În general, planul de
tratament poate include următoarele etape:
1. **Evaluarea inițială și diagnosticul**: Medicul dentist va efectua o examinare clinică și
radiografică a pacientului pentru a evalua starea sănătății parodontale și pentru a face un
diagnostic precis. Acest pas implică măsurarea adâncimii sondajului parodontal, evaluarea
mobilității dentare, examinarea sângerării gingivale și evaluarea pierderii de atașament.
2. **Stabilizarea condiției acute**: Dacă pacientul prezintă simptome acute, cum ar fi abcese
parodontale sau inflamație severă, se pot lua măsuri pentru a controla aceste probleme înainte de
a începe tratamentul parodontal propriu-zis.
3. **Educația pacientului**: Este important să se ofere pacientului informații detaliate despre
boala parodontală, inclusiv despre cauzele sale, consecințele netratării și rolul igienei orale
corecte în gestionarea bolii.
4. **Controlul plăcii dentare**: Pacientul va fi instruit în tehnici eficiente de periaj dentar și
utilizare a aței dentare pentru a controla acumularea de plăci bacteriene.
5. **Debridarea și detartrajul**: Se efectuează pentru a îndepărta placa bacteriană și tartrul
acumulat de pe suprafețele dentare, inclusiv subgingival, cu ajutorul instrumentelor manuale sau
ultrasonice.
6. **Igienizarea subgingivală**: Pentru a curăța profund zonele subgingivale, pot fi folosite
tehnici și instrumente speciale pentru a îndepărta placa bacteriană și tartrul din pungile
parodontale.
7. **Chirurgia parodontală**: În cazurile mai severe, pot fi necesare proceduri chirurgicale
precum chirurgia de reducere a pungii parodontale, chirurgia de regenerare tisulară sau chirurgia
muco-gingivală pentru a trata leziunile parodontale și pentru a restabili sănătatea gingiilor și a
osului alveolar.
8. **Monitorizare și întreținere**: După tratamentul inițial, pacientul va fi inclus într-un
program de întreținere și monitorizare regulat, care poate include vizite periodice la medicul
dentist sau igienistul dentar pentru evaluare, curățare profesională și educație continuă în
domeniul igienei orale.
Este important de reținut că planul de tratament va fi adaptat în funcție de starea de sănătate a
fiecărui pacient și de progresia bolii parodontale. O colaborare strânsă între pacient și echipa
medicală este crucială pentru obținerea rezultatelor optime.

3. Noțiune de terapie etiologică (initială)

Terapia etiologică paradontală inițială este o abordare a tratamentului parodontitei care
vizează eliminarea factorilor cauzali ai bolii parodontale și stabilizarea stării de sănătate a
țesuturilor de susținere ale dinților. Aceasta este o etapă esențială în managementul parodontitei
și este concepută pentru a controla inflamația gingivală și pentru a încetini sau opri progresia
bolii.
Iată câteva aspecte importante ale terapiei etiologice paradontale inițiale:
1. Evaluarea inițială: Se realizează o evaluare detaliată a stării parodontale a pacientului,
inclusiv măsurarea adâncimii sondajului gingival, evaluarea mobilității dentare, examinarea
radiografică și identificarea factorilor de risc.
2. Îndepărtarea plăcii și tartrului dentar: Este necesar să se realizeze o igienizare riguroasă
pentru a elimina placa bacteriană și tartrul de pe suprafața dinților și de sub marginea gingivală.
3. Instruirea pacientului: Pacientul este instruit cu privire la tehnici de igienă orală eficiente și
importanța unei igiene dentare zilnice adecvate pentru menținerea sănătății parodontale.
4. Terapia adjuvantă: În unele cazuri, terapia etiologică paradontală inițială poate include și
utilizarea de agenți antimicrobieni sau clorhexidină pentru a reduce bacteriile patogene și
inflamația gingivală.
5. Monitorizarea: După finalizarea terapiei inițiale, pacientul este programat pentru o
monitorizare regulată pentru a evalua răspunsul la tratament și pentru a detecta orice semne de
recurență a bolii parodontale.

Scopul terapiei etiologice paradontale inițiale este de a crea un mediu oral sănătos care să
permită vindecarea țesuturilor afectate și să prevină progresia bolii parodontale. Este important
ca această etapă să fie urmată de o terapie parodontală ulterioară, dacă este necesar, pentru a
menține sănătatea parodontală pe termen lung.

4. Enumerati manoperele etapei inițiale de tratament

I. Terapia iniţială/etiologică
- tratamentul parodontal
- tratamentul odontal/endodontic
- tratament preprotetic/componenta chirurgicală
- tratamentul protetic (provizoriu)
- terapiea de biostimulare
=====================================================================
În cadrul terapiei etiologice paradontale inițiale, următoarele manopere sunt frecvente:
1. Evaluarea inițială: Includerea unui istoric medical și dentar detaliat, evaluarea stării de
sănătate orală și parodontală, măsurarea adâncimii sondajului gingival, evaluarea mobilității
dentare, examinarea radiografică.
2. Igienizarea orală profesională: Curățarea profesională a suprafețelor dentare pentru
îndepărtarea plăcii bacteriene și a tartrului.
3. Sondajul parodontal: Măsurarea adâncimii sondajului gingival pentru a evalua starea
sănătății parodontale și a identifica eventualele pungi parodontale.
4. Instruirea igienei orale: Educația și instruirea pacientului în tehnici eficiente de igienă orală
pentru a menține o igienă orală adecvată acasă.
5. Detartrajul și netezirea radiculară: Îndepărtarea tartrului și a suprafețelor radiculare
rugoase care pot adăposti bacterii și pot promova inflamația gingivală.
6. Instruirea pacientului: Furnizarea de sfaturi personalizate și instrucțiuni pentru a ajuta
pacientul să înțeleagă importanța unei igiene dentare corespunzătoare și a unei alimentații
sănătoase pentru sănătatea parodontală.

5. Noțiune de etapă corectivă de tratement (componente)

Terapia corectivă:
Chirurgie parodontală: toate procedeele chirurgicale la nivelul parodonțiului marginal vizând
toate comopnentele structurale, inclusiv chirurgia muco-gingivală și de inserare a implnturilor
endoosoase, terapia de biostimulare.
Restaurări protetice: Echilibrarea/reechilibrarea ocluzală prin tratament protetic definitiv prin
construcţii fixe, inclusiv pe implanturi endoosoase, proteze scheletate, pe culise, parţial
mobilizabile, etc.
Tratament ortodontic – după caz
====================================================================
 Etapă corectivă a tratamentului parodontal implică intervenții terapeutice menite să trateze
afectările parodontale identificate în etapa inițială, în scopul îmbunătățirii sănătății parodontale și
a stabilizării țesuturilor de susținere ale dinților. Aceasta poate include mai multe componente:
1. **Terapia parodontală non-chirurgicală**:
- Detartrajul și netezirea radiculară extinse: Îndepărtarea tartrului și a suprafețelor radiculare
rugoase pentru a elimina depozitele bacteriene și a îmbunătăți vindecarea țesuturilor parodontale.
- Sondajul și curățarea profundă a pungilor parodontale: Eliminarea plăcii și a tartrului de sub
nivelul gingiei pentru a reduce inflamația și a favoriza aderarea gingiei la dinte.
2. **Terapia adjuvantă**:
- Administrarea de antimicrobiene locale sau sistemice: Utilizarea de agenți antimicrobieni,
cum ar fi clorhexidina, antibioticul local sau sistemic, pentru a reduce incidența bacteriilor
patogene și a inflamației.
- Terapia antiinflamatoare: Administrarea de medicamente antiinflamatoare pentru a reduce
inflamația și a controla răspunsul imun exagerat în țesuturile parodontale.
3. **Chirurgia parodontală**:
- Chirurgia de reducere a pungii: Eliminarea țesutului inflamat și infectat din jurul dinților
pentru a reduce adâncimea pungilor parodontale și a facilita igiena orală.
- Grefele de țesut conjunctiv și osoase: Utilizarea de grefe de țesut pentru a înlocui sau a
stimula regenerarea țesuturilor parodontale pierdute în urma bolii parodontale.
4. **Monitorizarea și întreținere**:
- Programarea vizitelor regulate de întreținere și monitorizare pentru evaluarea continuă a
sănătății parodontale, igienă orală și a necesității unor tratamente suplimentare.
- Instruirea pacientului: Continuarea instruirii și educației pacientului pentru a asigura o igienă
orală corespunzătoare și pentru a preveni recurența bolii parodontale.

6. Tratamentul de menținere și rolului lui în menținerea sănătății parodontale

Terapia de menținere - reprezintă componenta tratamentului complex şi intervine la o
perioadă de 1-3 luni, până la 6 luni după sfârşitul etapei corective de tratament, în funcție de
gravitate procesului şi complexitatea tratamentului efectuat prin vizite profilactice cu
componenta parodontală, inclusiv terapia de bioctimulare și după caz, tratament general/sistemic
Terapia de menţinere are ca scop păstrarea rezultatului obținut ca urmare a planului de tratament
complex prin:
- vizite de control periodice, eşalonate în timp (de regulă, o dată în trimestru);
- controlul asupra plăcii bacteriene cu înlăturarea ei;
- suprimarea PPr în zonele cu recidivă a procesului inflamator;
- corecţia echilibrului ocluzal (după caz);
- şinarea dinţilor în caz de mobilitate patologică;
- alte tratamente de menţinere cu scop de profilaxie a recidivelor (biostimulare) etc.
Așadar, tratamentul de menţinere vizează una dintre cele mai importante componente ale
tratamentului complex al bolii parodntale - menţinerea la maximum posibil (în timp) a perioadei
de remisiune, asigurănd astfel, o sănătate parodontală bună și funcţionalitatea aparatului
dentomaxilar, totodată și sănătatea întregului organism.
Medicație de ordin general/systemic (la necesitate)
- antibiotico-terapia
- vitamino-terapie
=====================================================================
 Tratamentul de menținere în contextul sănătății parodontale este esențial pentru a asigura că
rezultatele obținute în urma tratamentului initial sunt menținute pe termen lung și că afecțiunile
parodontale nu recidivează. Rolul principal al tratamentului de menținere este de a preveni
recurența bolii parodontale, care poate include gingivită și parodontită.
Iată câteva aspecte importante ale tratamentului de menținere și rolul său în menținerea sănătății
parodontale:
1. **Monitorizarea periodica**: Pacienții care au suferit de afecțiuni parodontale ar trebui să
fie supuși unor vizite periodice la dentist pentru a monitoriza starea lor orală. Aceste vizite
periodice permit identificarea precoce a oricăror semne de recurență a bolii parodontale sau a
altor probleme orale.
2. **Igienă orală adecvată**: Educația pacientului în ceea ce privește igiena orală corectă este
esențială în tratamentul de menținere. Pacienții trebuie să fie instruiți cu privire la tehnicile de
periaj dentar, utilizarea corectă a aței dentare și a altor instrumente de igienă orală. O igienă orală
adecvată poate preveni acumularea plăcii bacteriene și a tartrului, care sunt factori de risc pentru
boala parodontală.
3. **Detartraj și detartraj subgingival regulat**: Detartrajul profesional este important pentru
îndepărtarea plăcii bacteriene și a tartrului de pe suprafețele dentare. În cazul în care tartrul s-a
acumulat sub nivelul gingiei, este necesar un detartraj subgingival pentru a curăța suprafețele
radiculare ale dinților. Aceste proceduri ar trebui să fie efectuate regulat în cadrul tratamentului
de menținere.
4. **Evaluarea poziției dinților și a mușcăturii**: În unele cazuri, modificările în poziția
dinților sau problemele cu mușcătura pot contribui la recurența bolii parodontale. De aceea, este
important ca pacienții să fie evaluați în mod regulat pentru a identifica orice modificări ale
poziției dinților sau probleme cu mușcătura care ar putea necesita intervenție.
5. **Consiliere pentru stilul de viață sănătos**: Stilul de viață poate influența sănătatea
parodontală. Fumatul, dieta necorespunzătoare și stresul pot crește riscul de a dezvolta afecțiuni
parodontale. Pacienții ar trebui să fie consiliați cu privire la adoptarea unui stil de viață sănătos
pentru a menține sănătatea parodontală.
Prin urmare, tratamentul de menținere joacă un rol esențial în menținerea sănătății
parodontale pe termen lung și în prevenirea recurenței bolii parodontale. Este important ca
pacienții să fie conștienți de importanța acestui tratament și să îl urmeze în mod regulat pentru a
asigura sănătatea orală optimă.

7. Algoritmul tratamentului complex al bolii parodontale

Algoritmul etapelor de trament al bolii parodontale

1. Medicație generală, la necesitate în funcție de severitatea cazului clinic
2. Igienizare profesională - detartraj US+Air Flow
3. Debridarea și decontaminarea PPr cu tehnologia ”Vector” sau Laser-terapie
4. Tratamente odontale/endodontice (după caz)
5. Șinarea dinților – provizorie (după caz)
6. Chiuretajul pe câmp închis pe cadrane
7. Terapia de biostimulare - procedeu de ”Plasmodent”, forma injectacilă - 3 x 7-10 zile
8. Reevaluarea clinică și paraclinică, inclusiv ”Statusul parodontal” în veredea planificării
următoarelor etape de tratament (corectivă – chirurgicală/protetică) sau se trece direct la etapa de
menținere
9. Etapa corectivă:
- component chirurgicală – extracții dentare, inserări de implanturi, chirurgie regenerativă,
rezectivă, muco-gingivală, terapia de biostimulare
- componenta protetică – reabilitarea prin protezarea fixǎ, inclusiv pe implanturi, protezare cu
construcții mobile sau mobilizabile
10. Reevaluarea clinică și paraclinică și planificare etapei de menținere, motivarea pacientului în
menținerea rezultatului obținut.
11. Terapia de menținere propriu-zisă: vizite profilactice cu componenta parodontală, inclusiv
terapia de biostimulare și după caz medicatie pe cale sistemică
Elaborare metodică nr. 13
Tema: Procedee și tehnici de debridare și decontaminare a pungilor parodontale– tehnologia
”Vector” și laser-ul terapeutic. Noțiune de terapie fotodinamică.

1. Noțiune de debridarea a pungilor parodontale

Debridarea pungilior parodontale (PPr) ca noțiune prevede înlăturarea țesuturilor patologice

de granulație de pe peretele moale ale PPr în caz de parodontită sau a peretelui estern al șanțului
șingival în caz de gingivite cu pungi gingivale (parodontale false).
Air Flow Paro, o metodă eficientă de înlăturarea depozitelor moi, a țesuturilor de granulație
desprinse după un chiuretaj gingival, care funcționează după principiul ”șuviței reactive” a
spray-lui ce conține apă și particule de bicarbonat de Na cu gust de lămâie, asigurând astfel și un
confort pentru pacient
=====================================================================
Debridarea pungilor parodontale este un procedeu utilizat în tratarea bolii parodontale, o
afecțiune a țesuturilor de susținere ale dinților. Această procedură constă în îndepărtarea plăcii
dentare și a tartrului acumulat sub marginea gingiei și în pungile parodontale (spațiul dintre
gingie și dinte), în cazul în care acestea sunt prezente.

2. Noțiune de decontaminare a pungilor parodontale

Decontaminarea – diminuarea cantitativă amicroorganismelor din pungile parodontale

(micșorarea), fie pe cale chimică/utilizarea antisepticilor, fie cu folosirea anumitor dispositive
medicale (tehnologia ”Vector”). Din punct al accesului limitat în PPr profunde și a zonelor de
furcație terapia cu sistemul Vector se potrivește întocmai pentru rezolvarea acestei probleme,
acționând asupra cauzei - rapid și eficace distruge microorganismele parodontopatogene înlătură,
toxinele (decontaminează PPr) și țesutul de granulație de peretele moale ale PPr (debridează)
Chiuretajul gingival: se efectuiază în șanțul gingival și pungile gingivale false, fără a depăși de
nivelul de inserție a epiteliului joncțional. Este o formă avansată de debridare gingivală pe cale
chirurgicală.
=====================================================================
Decontaminarea pungilor parodontale este un proces terapeutic folosit în tratarea bolii
parodontale avansate. Scopul său principal este eliminarea sau reducerea bacteriilor patogene din
pungile parodontale, spațiile dintre gingie și dinte, pentru a încetini progresia bolii și pentru a
favoriza vindecarea țesuturilor parodontale.
Procedura de decontaminare poate implica mai multe tehnici și instrumente, printre care se
numără:
1. Debridarea mecanică: Utilizarea instrumentelor speciale pentru îndepărtarea plăcii dentare,
tartrului și a altor depozite de pe suprafețele dentare și din pungile parodontale. Aceste
instrumente pot include sonde parodontale, curete parodontale, scaler ultrasonic etc.
2. Debridarea chimică: Utilizarea substanțelor chimice antiseptice sau antimicrobiene pentru a
distruge sau a reduce bacteriile patogene din pungile parodontale. De exemplu, clorhexidina,
peroxid de hidrogen sau soluții de clorură de sodiu pot fi folosite în acest scop.
3. Terapia antimicrobiană locală: Aplicarea directă a unor agenți antimicrobieni în pungile
parodontale pentru a reduce nivelul bacteriilor patogene. Acest lucru poate fi realizat prin
utilizarea de geluri, creme sau substanțe cu eliberare controlată.
4. Chirurgia parodontală: În unele cazuri severe de boală parodontală, poate fi necesară
intervenția chirurgicală pentru a accesa și a curăța în profunzime pungile parodontale.

Decontaminarea pungilor parodontale este esențială pentru controlul infecției și pentru

promovarea vindecării țesuturilor parodontale afectate.
 3. Indicații și contraindicații către procedeele de debridare și decontaminare a PPr

Indicații:
1. Gingivite cronice cu microulcerații pe peretele moale a șanțului gingival și sângerări la cele
mai ușoare atingeri.
2. Gingivite cronice, parodontite marginale cronice incipiente, cu pungi false, care nu cedează la
tratament antimicrobian.

Contraindicații:
1. Gingivite alergice.
2. Gingivite fibroase cu aspect clinic fibromatos.
=====================================================================
Procedeele de debridare și decontaminare a pungilor parodontale (PP) sunt utilizate în
tratamentul bolilor parodontale și au anumite indicații și contraindicații:

Indicații pentru procedeele de debridare și decontaminare a PPr:

1. Prezența pungilor parodontale profunde: Pacienții cu pungi parodontale profunde (de obicei,
adâncimea pungilor este mai mare de 4 mm) pot beneficia de procedurile de debridare și
decontaminare pentru îndepărtarea plăcii bacteriene și a tartrului din aceste zone.
2. Inflamație gingivală și sângerare la sondaj: Pacienții cu semne de inflamație gingivală
(roșeață, umflare) și sângerare la sondaj pot prezenta o boală parodontală activă și pot beneficia
de debridarea și decontaminarea pungilor parodontale.
3. Pierderea sau slăbirea atașamentului gingival: Pacienții cu afectare a atașamentului gingival,
cum ar fi pierderea osului sau recesiunea gingivală, pot necesita debridare și decontaminare
pentru a încetini progresia bolii parodontale.
4. Recesiune gingivală: Pacienții cu recesiune gingivală pot dezvolta depozite bacteriene
subgingivale care pot agrava boala parodontală și pot beneficia de decontaminare a acestor zone.
5. Necesitatea chirurgiei parodontale: În multe cazuri, procedeele de debridare și
decontaminare sunt utilizate ca pregătire pentru intervenția chirurgicală parodontală, pentru a
reduce nivelul de bacterii înainte de intervenția chirurgicală.

Contraindicații pentru procedeele de debridare și decontaminare a PPr:

1. Imposibilitatea accesului la pungi parodontale: Uneori, anatomia dentară sau gingivală poate
face dificilă accesarea sau efectuarea procedurilor de debridare și decontaminare în anumite
zone.
2. Infecții acute sau abcese: Infecțiile acute sau abcesele pot necesita tratament prioritar și
gestionare adecvată înainte de efectuarea debridării și decontaminării pungilor parodontale.
3. Hipersensibilitatea dentară severă: Pacienții cu hipersensibilitate dentară severă pot fi
sensibili la procedurile de debridare și decontaminare și pot necesita anestezie locală sau alte
modalități de gestionare a durerii.
4. Afecțiuni medicale generale: Unele afecțiuni medicale generale pot reprezenta contraindicații
relative sau absolute pentru procedurile de debridare și decontaminare a pungilor parodontale.
Este important să se ia în considerare starea generală a pacientului și să se efectueze evaluări
adecvate înainte de a recomanda aceste proceduri.

4. Remedii medicamentoase utilizate în decontaminarea PPr

Pentru decontaminarea pungilor parodontale (PPr), pot fi utilizate o serie de remedii
medicamentoase, care includ atât antiseptice locale, cât și antibiotice. Este important să se țină
cont de indicații și contraindicații specifice pentru fiecare remediu în parte. Iată câteva exemple:
1. Clorhexidina: Este un antiseptic puternic utilizat frecvent pentru decontaminarea pungilor
parodontale. Clorhexidina este eficientă împotriva unei game largi de bacterii patogene din
cavitatea orală. Se poate utiliza sub formă de soluție sau gel. Totuși, trebuie să fie utilizată cu
precauție întrucât poate cauza colorarea dinților și a gustului neplăcut.
2. Clorura de zinc: Aceasta poate fi folosită pentru a aplica clorură de zinc în pungile
parodontale, ajutând la reducerea bacteriilor.
3. Antibiotice locale: Unele antibiotice pot fi administrate local în pungile parodontale sub
formă de geluri sau paste. Un exemplu este gelul de metronidazol, care poate fi utilizat pentru a
trata infecțiile parodontale. Este important să se țină cont de rezistența bacteriană și de
sensibilitatea individuală la antibiotice.
4. Soluții de peroxid de hidrogen: Acestea pot fi utilizate pentru dezinfectarea pungilor
parodontale. Totuși, trebuie utilizate cu precauție deoarece pot irita țesuturile moi.
5. Antibiotice sistemice: Uneori, în cazul bolii parodontale avansate sau în cazul unei infecții
severe, pot fi prescrise antibiotice administrate pe cale orală. Exemple includ amoxicilina,
azitromicina, doxiciclina și metronidazol. Acestea ajută la combaterea bacteriilor patogene în
întregul organism, inclusiv în pungile parodontale.
6. Chimiostatice locale: Unele substanțe chimioterapeutice pot fi utilizate pentru a încetini
creșterea bacteriilor din pungile parodontale. Un exemplu este substanța sub formă de gel numită
doxiciclină, care poate fi aplicată local în pungile parodontale.
7. Substanțe antiinflamatoare: Unele medicamente cu proprietăți antiinflamatoare pot fi
utilizate pentru a reduce inflamația și pentru a promova vindecarea țesuturilor parodontale
afectate. Exemple includ ibuprofenul sau diclofenacul, care pot fi administrate sub formă de
comprimate sau geluri aplicate local.
8. Antiseptice naturale: Anumite plante sau uleiuri esențiale au proprietăți antimicrobiene și
antiinflamatoare și pot fi utilizate pentru decontaminarea pungilor parodontale. Exemple includ
uleiul de arbore de ceai, uleiul de mentă sau extractul de coajă de rodie.
Este important să se rețină că utilizarea acestor remedii medicamentoase trebuie să fie făcută
sub supravegherea și recomandarea unui medic stomatolog sau a unui specialist în
parodontologie. Este esențial să se respecte dozele și instrucțiunile de utilizare pentru a evita
efectele adverse și pentru a obține rezultatele dorite în tratarea bolii parodontale.

5. Instrumente și tehnici folosite în debridarea PPr

Debridarea pungilor parodontale (PPr) este un proces esențial în tratamentul bolii parodontale
și implică utilizarea diferitelor instrumente și tehnici pentru îndepărtarea plăcii bacteriene și a
altor depozite din pungile parodontale. Iată câteva instrumente și tehnici comune utilizate în
debridarea PPr:
1. Sonde parodontale: Aceste instrumente sunt utilizate pentru măsurarea adâncimii pungilor
parodontale și pentru evaluarea stării de sănătate a țesuturilor parodontale. Sondele parodontale
sunt esențiale pentru identificarea zonelor cu depozite și pentru ghidarea debridării.
2. Scaler ultrasonic: Este un instrument care utilizează vibrații ultrasunete pentru a îndepărta
placa bacteriană, tartrul și alte depozite de pe suprafețele dentare și din pungile parodontale.
Scalerul ultrasonic este eficient în îndepărtarea depozitelor dure și poate fi mai confortabil pentru
pacient decât instrumentele manuale.
3. Curete parodontale: Aceste instrumente manuale sunt utilizate pentru îndepărtarea
depozitelor moi de pe suprafețele dentare și din pungile parodontale. Curetele parodontale au
diferite forme și dimensiuni pentru a se potrivi diferitelor zone ale gurii și pot fi utilizate pentru
îndepărtarea plăcii bacteriene subgingivale și pentru netezirea suprafețelor radiculare.
4. Air-polisher: Este un dispozitiv care utilizează un jet de apă, aer și particule fine de abraziv
pentru a îndepărta placa bacteriană și alte depozite de pe suprafețele dentare. Air-polisherul
poate fi utilizat în debridarea PPr pentru a ajuta la îndepărtarea depozitelor moi și pentru a curăța
eficient suprafețele dentare.
5. Terapia cu laser: Unele clinici utilizează laserul pentru debridarea PPr. Laserul poate fi
utilizat pentru a îndepărta țesuturile infectate și pentru a steriliza zonele tratate. Terapia cu laser
poate fi eficientă în reducerea bacteriilor și a inflamației în pungile parodontale.
6. Irigatoare dentare: Aceste dispozitive utilizează un jet de apă sub presiune pentru a curăța
spațiile interdentare și pungile parodontale. Irigatoarele dentare pot ajuta la îndepărtarea plăcii
bacteriene și a resturilor alimentare din zonele greu accesibile și pot completa eficient igiena
orală.
7. Medicamente subgingivale: Unele clinici utilizează medicamente locale, cum ar fi gelurile
sau soluțiile antimicrobiene, care sunt aplicate direct în pungile parodontale după debridare.
Aceste medicamente pot ajuta la reducerea bacteriilor și a inflamației și pot promova vindecarea
țesuturilor parodontale afectate.
8. Ozonomulții: Aceste dispozitive utilizează ozon pentru decontaminarea și sterilizarea
pungilor parodontale. Ozonul are proprietăți antimicrobiene și poate ajuta la reducerea bacteriilor
patogene fără a afecta țesuturile sănătoase.
9. Terapia cu plasma rece: Acesta este un tratament non-invaziv care utilizează plasma rece
pentru decontaminarea și sterilizarea pungilor parodontale. Plasma rece este eficientă împotriva
unei game largi de bacterii și poate fi utilizată pentru a spori eficacitatea debridării.

6. Noțiune de tenologia ultrasonică ”Vector”

Tehnologia ultrasonică "Vector" este un sistem avansat folosit în tratamentul bolii
parodontale și în îngrijirea generală a sănătății orale. Acest sistem utilizează un dispozitiv cu
ultrasunete pentru debridarea și curățarea eficientă a suprafețelor dentare și a pungilor
parodontale. Iată câteva aspecte-cheie ale tehnologiei "Vector":
1. Tehnologia ultrasonică: Dispozitivul "Vector" utilizează ultrasunete pentru a vibra și a
pulveriza apă într-un jet fin, care este direcționat spre suprafețele dentare și pungile parodontale.
Această tehnologie permite o curățare eficientă și non-invazivă a depozitelor dentare și a plăcii
bacteriene.
2. Vibrare direcțională: Una dintre caracteristicile distincte ale tehnologiei "Vector" este
capacitatea sa de a vibra în mai multe direcții. Această mișcare multidirecțională permite accesul
mai eficient la suprafețele dentare și la pungile parodontale, facilitând îndepărtarea plăcii și a
tartrului.
3. Irigare și răcire activă: Dispozitivul "Vector" utilizează un sistem integrat de irigare și răcire
pentru a menține suprafețele dentare și pungile parodontale umede și pentru a preveni
supraîncălzirea. Acest lucru ajută la reducerea disconfortului pentru pacient și la prevenirea
daunelor termice asupra țesuturilor moi.
4. Confort pentru pacient: Tehnologia "Vector" este proiectată pentru a oferi o experiență mai
confortabilă pentru pacient în timpul tratamentului. Vibrarea și irigarea delicată ajută la
reducerea senzației de disconfort și a senzației de presiune asociate cu alte metode de debridare.
5. Eficiență și precizie: Datorită mișcării multidirecționale și a jetului de apă pulverizat,
tehnologia "Vector" este considerată a fi eficientă și precisă în îndepărtarea depozitelor de pe
suprafețele dentare și din pungile parodontale. Acest lucru poate duce la rezultate mai bune în
tratarea bolii parodontale și în menținerea sănătății orale generale.

În concluzie, tehnologia ultrasonică "Vector" reprezintă o opțiune avansată și eficientă în

tratamentul bolii parodontale și în îngrijirea orală. Prin utilizarea ultrasunetelor, vibrării
multidirecționale și irigării active, acest sistem oferă o curățare mai precisă și mai confortabilă
pentru pacient, contribuind la îmbunătățirea stării de sănătate a gingiilor și a țesuturilor
parodontale.

7. Noțiune de terapie fotodinamică.

Terapia fotodinamică cu aparatul laser Helbo - acțiune de decontaminare a PPr în proprție

de 90-95% și biostimulare.
=====================================================================
Terapia fotodinamică (PDT) este o modalitate inovatoare de tratament care utilizează o
combinație de lumină și un fotosensibilizator (o substanță fotosensibilă) pentru a distruge
celulele patogene, inclusiv bacteriile, fungii și celulele canceroase. Procedura implică trei
elemente principale: o sursă de lumină adecvată, un fotosensibilizator și oxigen.
Iată cum funcționează terapia fotodinamică:
1. Aplicarea fotosensibilizatorului: Pacientul primește administrare locală sau sistemică a
fotosensibilizatorului. Această substanță este selectiv absorbită de către țesuturile țintă, cum ar fi
bacteriile sau celulele canceroase.
2. Illuminarea cu lumină adecvată: După un interval de timp specific, în care
fotosensibilizatorul este lăsat să se acumuleze în țesutul țintă, o sursă de lumină este direcționată
spre zona de tratament. Această lumină are o lungime de undă specifică care activează
fotosensibilizatorul.
3. Generarea de specii reactive de oxigen: Lumina interacționează cu fotosensibilizatorul
pentru a produce specii reactive de oxigen în țesutul țintă. Aceste specii reactive de oxigen, cum
ar fi oxigenul singlet și radicalii liberi de oxigen, au capacitatea de a distruge membranele
celulare și de a afecta structurile interne ale celulelor patogene.
4. Distruge celulele patogene: Speciile reactive de oxigen produse în urma interacțiunii dintre
lumină și fotosensibilizator au un efect distructiv asupra celulelor patogene. Ele pot distruge
membranele celulare, pot afecta ADN-ul și alte structuri vitale ale celulelor patogene, ducând în
cele din urmă la moartea acestora.
[ Terapia fotodinamică este utilizată într-o varietate de aplicații medicale, inclusiv în
tratamentul infecțiilor bacteriene, în terapia cancerului și în tratamentul bolilor dermatologice,
precum acneea sau psoriazisul. Avantajele acestei tehnici includ selectivitatea sa pentru
țesuturile țintă, minimizând daunele colaterale asupra țesuturilor sănătoase, și potențialul său de
a fi utilizată ca terapie non-invazivă și eficientă. Cu toate acestea, terapia fotodinamică necesită
încă cercetări suplimentare pentru a înțelege pe deplin mecanismele sale de acțiune și pentru a
optimiza aplicațiile sale terapeutice.]

Aparatul laser Helbo este un dispozitiv medical utilizat în tratamentul bolilor parodontale și
în igiena orală. Acesta este un laser cu diode de înaltă tehnologie, proiectat special pentru a oferi
tratamente precise și eficiente pentru pacienții cu afecțiuni parodontale. Iată câteva aspecte cheie
legate de aparatul laser Helbo:
1. Tehnologia laserului: Aparatul laser Helbo utilizează tehnologia laserului cu diode pentru a
furniza o sursă de lumină cu o lungime de undă specifică, care poate fi direcționată cu precizie
către zonele afectate ale țesutului gingival și ale pungilor parodontale. Lungimea de undă a
laserului poate fi ajustată în funcție de necesitățile tratamentului.
2. Aplicații în tratamentul parodontal: Aparatul laser Helbo poate fi utilizat într-o varietate de
proceduri parodontale, inclusiv în debridarea și curățarea pungilor parodontale, în tratamentul
gingivitei și al parodontitei, în chirurgia parodontală minim invazivă și în stimularea regenerării
țesuturilor parodontale.
3. Eficacitate și precizie: Tehnologia laserului Helbo oferă o precizie ridicată în tratamentul
țesuturilor gingivale și parodontale, ceea ce permite medicului dentist să trateze zonele afectate
fără a afecta țesuturile sănătoase din jur. Acest lucru poate duce la rezultate mai bune și la o
recuperare mai rapidă pentru pacient.
4. Confort pentru pacient: Utilizarea laserului Helbo poate oferi o experiență mai confortabilă
pentru pacient în comparație cu procedurile tradiționale. Laserul produce mai puțină vibrație și
zgomot decât instrumentele de debridare convenționale, iar procesul poate fi mai puțin invaziv și
mai puțin dureros.
5. Rezultate predictibile: Aparatul laser Helbo oferă rezultate predictibile și consistente în
tratamentul bolilor parodontale. Folosind tehnologia avansată a laserului, medicul dentist poate
controla mai precis adâncimea și intensitatea tratamentului, asigurându-se că zona afectată este
tratată eficient.
Aparatul laser Helbo reprezintă o opțiune avansată și eficientă în tratamentul bolilor
parodontale și în igiena orală. Folosind tehnologia laserului cu diode, acest dispozitiv oferă o
combinație de precizie, eficacitate și confort pentru pacient, contribuind la îmbunătățirea stării de
sănătate orală și la reducerea simptomelor asociate bolilor parodontale.
Elaborare metodică nr. 14
Tema: Bioterapia/terapia de biostimulare în tratamentul bolii parodontale. Principii, indicații și
contraindicații, procedee și tehnici de itulizare. Utilaj, instrumente și remedii medicamentoase.

1. Noțiune de bioterapie/teapie de biostimulare

Bioterapia/terapia de biostimulare are ca scop - stimularea procesele de autoregenerare a

țesuturilor parodontale (țesutul conjunctiv, osos, substanța fundamentală, etc.) în fază de
lezare/degradare sau chiar pierdute parțială.
=====================================================================
Bioterapia sau terapia de biostimulare în paradontologie este o abordare terapeutică care
vizează stimularea proceselor naturale de vindecare și regenerare în țesuturile parodontale
afectate de boală parodontală. Boala parodontală este o afecțiune inflamatorie a țesuturilor de
susținere a dinților, care poate duce la pierderea acestora dacă nu este tratată corespunzător.

2. Scopul utilizării bioterapiei/biostimuare

Scopurile utilizării bioterapiei și terapiei de biostimulare în paradontologie includ:

1. Reducerea inflamației: Substanțele biologice, cum ar fi factorii de creștere și citokinele, pot

fi utilizate pentru a reduce inflamația în țesuturile parodontale afectate de boală parodontală.
2. Promovarea regenerării țesuturilor: Unele substanțe biologice, precum factorii de creștere,
pot stimula regenerarea țesuturilor parodontale, inclusiv regenerarea osului și a ligamentului
parodontal.
3. Consolidarea țesuturilor de susținere a dinților: Terapia de biostimulare poate ajuta la
întărirea țesuturilor gingivale și a osului alveolar, ceea ce poate îmbunătăți stabilitatea dinților în
cavitatea orală.
4. Reducerea pierderii de dinți: Prin îmbunătățirea sănătății țesuturilor parodontale și
consolidarea suportului dinților, utilizarea bioterapiei și terapiei de biostimulare poate contribui
la prevenirea pierderii dinților cauzate de boala parodontală.
5. Ameliorarea simptomelor asociate cu boala parodontală: Utilizarea acestor tehnici poate
ajuta la reducerea simptomelor precum sângerarea gingiilor, mobilitatea excesivă a dinților și
sensibilitatea crescută.

În esență, scopul principal al utilizării bioterapiei și terapiei de biostimulare în paradontologie

este de a îmbunătăți sănătatea și funcționalitatea țesuturilor parodontale, ajutând astfel la
menținerea sănătății orale pe termen lung și prevenirea complicațiilor asociate cu boala
parodontală.

3. Mecanisme de acțiune induse la utilizarea bioterapiei

Mecanisme de acțiune complexă a extractelor tisulare
- modifică gradul de polimerizare a componentei nefibrilare din țesutul conjunctiv parodontal și
prin aport de acid hialuronic activează eliminarea metaboliților intermediari.
- Formează o barieră ce împedică penetrarea microbiană favorizând penetrarea substanțelor
antimicrobiene
- Stimulează îmulțirea celulelor heparino-formatoare cu acțiune antiinflamatorie;
=====================================================================
Utilizarea bioterapiei în paradontologie poate implica mai multe mecanisme de acțiune care
influențează pozitiv sănătatea țesuturilor parodontale. Acestea includ:
1. Promovarea regenerării țesuturilor: Unele substanțe biologice utilizate în bioterapie, cum
ar fi factorii de creștere, pot stimula procesele naturale de regenerare a țesuturilor parodontale.
Factorii de creștere, cum ar fi factorul de creștere al fibroblastului (FGF) și factorul de creștere al
plachetelor (PDGF), pot stimula proliferarea și diferențierea celulară, promovând astfel formarea
de țesuturi noi, inclusiv os și ligamente parodontale.
2. Reducerea inflamației: Unele substanțe biologice pot avea proprietăți antiinflamatorii, care
ajută la reducerea inflamației în țesuturile parodontale afectate de boala parodontală. Acest lucru
poate îmbunătăți sănătatea gingiilor și poate reduce distrugerea ulterioară a țesuturilor de suport
a dinților.
3. Îmbunătățirea angiogenezei: Substanțele biologice pot stimula formarea de noi vase de
sânge (angiogeneză) în țesuturile parodontale afectate. Acest lucru poate îmbunătăți fluxul de
sânge către țesuturile afectate, promovând astfel vindecarea și regenerarea acestora.
4. Întărirea țesuturilor de susținere a dinților: Unele substanțe biologice pot ajuta la
consolidarea și întărirea ligamentelor parodontale și a osului alveolar. Acest lucru poate
îmbunătăți stabilitatea și funcționalitatea dinților în cavitatea orală.
5. Proprietăți antimicrobiene: Unele substanțe biologice pot avea proprietăți antimicrobiene,
care pot ajuta la combaterea bacteriilor patogene care contribuie la boala parodontală. Aceasta
poate contribui la reducerea inflamației și la îmbunătățirea sănătății țesuturilor parodontale.

În general, mecanismele de acțiune ale bioterapiei în paradontologie vizează reducerea

inflamației, stimularea regenerării țesuturilor, consolidarea țesuturilor de susținere a dinților și
îmbunătățirea sănătății generale a parodonțiului. Utilizarea acestor tehnici poate contribui la
îmbunătățirea rezultatelor tratamentului și la menținerea sănătății orale pe termen lung.

4. Idicații și contraindicații în utilizarea bioterapiei/biostimulare

Indicații: în special îmbolnăvirilor parodontale în care predomină leziunile distrofice de tip

clinic involutiv, dar și în situațiile de inflamație pentru ușurarea și grăbirea vindecarii
=====================================================================
Indicațiile și contraindicațiile în utilizarea bioterapiei și a terapiei de biostimulare în
paradontologie pot varia în funcție de pacient și de stadiul specific al bolii parodontale. Iată
câteva exemple:
• Indicații:
1. Boală parodontală în stadii incipiente sau moderate: Utilizarea bioterapiei și a terapiei de
biostimulare poate fi benefică în tratamentul bolii parodontale în stadii incipiente sau moderate,
pentru a încetini progresia bolii și a promova regenerarea țesuturilor parodontale afectate.
2. Necesitatea regenerării țesuturilor parodontale: În cazurile în care este necesară regenerarea
osului sau a ligamentului parodontal, utilizarea factorilor de creștere și a altor substanțe biologice
poate fi indicată pentru a stimula procesul de regenerare tisulară.
3. Îmbunătățirea vindecării după intervenții chirurgicale parodontale: Bioterapia și terapia de
biostimulare pot fi utilizate pentru a accelera vindecarea după intervenții chirurgicale
parodontale, cum ar fi chirurgia de ridicare a gingiei sau de regenerare tisulară ghidată.
4. Pacienți cu risc crescut de recurență a bolii parodontale: Pentru pacienții cu istoric de
recurență a bolii parodontale sau care prezintă factori de risc pentru dezvoltarea acesteia,
utilizarea bioterapiei și a terapiei de biostimulare poate ajuta la menținerea sănătății parodontale
pe termen lung.

• Contraindicații:
1. Alergii sau reacții adverse la substanțele biologice utilizate: Pacienții cu alergii cunoscute
sau reacții adverse la substanțele biologice utilizate în bioterapie sau terapia de biostimulare ar
trebui să evite aceste tratamente.
2. Infecții active în zona tratată: Infecțiile active în țesuturile parodontale pot contraindica
utilizarea bioterapiei sau a terapiei de biostimulare, deoarece aceste tratamente ar putea agrava
infecția sau interfera cu procesul de vindecare.
3. Stadii avansate ale bolii parodontale cu pierdere severă de țesuturi de susținere: În unele
cazuri, în stadiile avansate ale bolii parodontale în care există pierderi severe de os și ligament
parodontal, bioterapia și terapia de biostimulare pot avea beneficii limitate sau pot fi
contraindicate.
4. Anumite condiții medicale preexistente: Există anumite condiții medicale preexistente,
precum anumite afecțiuni autoimune sau boli cronice, care ar putea contraindica utilizarea
bioterapiei sau a terapiei de biostimulare. Este important ca medicul dentist să evalueze fiecare
caz în parte și să ia în considerare istoricul medical al pacientului înainte de recomandarea
acestor tratamente.
5. Remedii utilizate în bioterapie

În cadrul bioterapiei, folosirea extractelor tisulare de origine animală sau vegetală se bazează
pe prezența în citoplasma celulelor tinere a unor activatori biologici asemănători hormonilor
Bioterapia se realizează prin administrarea substanțelor medicamentoase per os, sub formă
injectabilă sau în cadrul tratamentului chirurgical
=====================================================================
Bioterapia în paradontologie implică utilizarea diferitelor remedii biologice pentru a stimula
vindecarea și regenerarea țesuturilor parodontale afectate de boala parodontală. Unele dintre
remediile comune utilizate în bioterapie includ:
1. Factori de creștere: Factorii de creștere, cum ar fi factorul de creștere derivat din placheta
(PDGF), factorul de creștere transformant beta (TGF-β) și factorul de creștere fibroblast (FGF),
sunt proteine implicate în reglarea proceselor de vindecare și regenerare tisulară. Acești factori
de creștere pot fi folosiți pentru a stimula regenerarea osului și a ligamentului parodontal.
2. Matricea metaloproteinazelor (MMP): Acestea sunt proteine implicate în remodelarea
țesuturilor și în procesele de vindecare. Utilizarea matricei metaloproteinazelor poate ajuta la
regenerarea țesuturilor parodontale prin stimularea activității celulare și a sintezei matricei
extracelulare.
3. Plasma bogată în plachete (PRP) și fibrină (PRF): Acestea sunt derivate din sângele
pacientului și conțin concentrații crescute de factori de creștere și alte proteine care promovează
vindecarea. PRP și PRF pot fi folosite ca adjuvanți în procedurile chirurgicale parodontale pentru
a îmbunătăți procesul de vindecare și pentru a stimula regenerarea țesuturilor.
4. Biomateriale sintetice sau naturale: Acestea includ materiale precum biomaterialele de
substituție a osului, membranele de regenerare tisulară și gelurile de colagen, care sunt utilizate
pentru a susține și a ghida regenerarea țesuturilor parodontale.
5. Terapie cu celule stem: Utilizarea celulelor stem în bioterapie pentru paradontologie este o
zonă de cercetare în continuă dezvoltare. Celulele stem pot fi folosite pentru a promova
regenerarea țesuturilor parodontale prin diferite mecanisme, inclusiv diferențierea în osteoblaști
și fibroblaste.
Acestea sunt doar câteva exemple de remedii utilizate în bioterapie în paradontologie. Este
important să subliniem că fiecare pacient și fiecare caz poate necesita o abordare individualizată,
iar decizia asupra remediilor utilizate trebuie să fie luată de către medicul dentist în funcție de
nevoile specifice ale pacientului și de stadiul bolii parodontale.

6. Procedee și tehnici utilizate în efectuarea terapiei de biostimulare

Laser-terapia –stimulează procesele reparatorii, formarea colagenului și grăbește vindecarea
după tratamentul antimicrobian și chirurgical. Masajul gingival–îndepărtează celulele
superficiale detașabile din stratul cornos, stimuleazăcirculația.sangvină în corion și epitelizarea.
Bioterapia cu autoplasmă îmbogățită cu trombocite (PRP). La baza acestei tehnologii, stă
conținutul factorilor de creștere eliberate prin activarea trombocitelor, care și iniţiează procesele
celulare de autoregenerare. Factorii de creștere inițiază și induc procesele de autoregenerare a
țesuturilor parodontale în fază de lezare/degradare sau chiar pierdute parțial.
=====================================================================
 Terapia de biostimulare în paradontologie implică utilizarea unor tehnici și proceduri care
încurajează organismul să-și mobilizeze resursele proprii pentru a repara și regenera țesuturile
deteriorate. Aceste tehnici pot include:
1. Laserterapia: Utilizarea laserului în tratamentul bolii parodontale poate stimula regenerarea
țesuturilor, reducând inflamația și distrugând bacteriile patogene.
2. Terapia cu factori de creștere: Factorii de creștere sunt substanțe biologice care reglează
procesele de creștere și regenerare a celulelor. Aceștia pot fi utilizați pentru a stimula formarea
de noi țesuturi parodontale sănătoase.
3. Utilizarea materialelor de regenerare osoasă: În cazurile severe de boală parodontală, poate
fi necesară regenerarea țesutului osos pierdut în jurul dinților afectați. Materialele de regenerare
osoasă sunt utilizate pentru a sprijini creșterea osului și pentru a restabili structura și funcția
osului afectat.
4. Tehnici de transplant de țesut: În unele cazuri, poate fi necesară transplantarea de țesut
gingival sau osos sănătos pentru a înlocui țesuturile pierdute din cauza bolii parodontale.

Aceste tehnici pot fi utilizate singure sau în combinație pentru a obține rezultate optime în
tratamentul bolii parodontale. Terapia de biostimulare în paradontologie reprezintă o abordare
modernă și eficientă în gestionarea acestei afecțiuni, cu scopul de a menține sănătatea și
funcționalitatea țesuturilor parodontale și de a preveni pierderea dinților.

7. Aparate și dispozitive folosite în terapia de biostimulare

În terapia de biostimulare în paradontologie, sunt utilizate diverse aparate și dispozitive care

ajută la administrarea și aplicarea substanțelor biologice sau a energiei pentru a stimula
vindecarea și regenerarea țesuturilor parodontale. Iată câteva exemple:
1. Laserul terapeutic: Laserul poate fi folosit în terapia de biostimulare pentru a stimula
regenerarea țesuturilor prin creșterea circulației sanguine, reducerea inflamației și stimularea
activității celulare. Laserul poate fi aplicat direct pe țesuturile parodontale afectate pentru a
accelera vindecarea și regenerarea.
2. Lampa cu lumină LED (Light Emitting Diode): Aparatele cu lumină LED sunt utilizate
pentru a activa substanțele fotosensibile, cum ar fi fotoiniciatorii, care pot fi incluse în
compoziția anumitor materiale utilizate în terapia de biostimulare. Acest lucru poate îmbunătăți
eficacitatea tratamentului prin stimularea proceselor de regenerare tisulară.
3. Ultrasonografia terapeutică: Utilizarea ultrasunetelor în terapia de biostimulare poate ajuta
la penetrarea substanțelor biologice în țesuturile parodontale și poate stimula vindecarea prin
îmbunătățirea circulației sanguine și a activității celulare.
4. Aparate de electrostimulare: Acestea sunt dispozitive care folosesc stimularea electrică
pentru a stimula procesele de vindecare și regenerare în țesuturile parodontale. Electroterapia
poate fi utilizată în combinație cu alte tratamente pentru a îmbunătăți rezultatele terapeutice.
5. Dispozitive de ozonoterapie: Ozonul poate fi utilizat în terapia de biostimulare pentru
proprietățile sale antibacteriene și capacitatea de a îmbunătăți oxigenarea tisulară. Dispozitivele
de ozonoterapie pot fi utilizate pentru tratamentul gingivitei și a altor afecțiuni parodontale.

Utilizarea unui anumit dispozitiv sau a unei combinații de dispozitive depinde de nevoile
specifice ale pacientului și de indicațiile terapeutice stabilite de medicul stomatolog.
***PRP:

Bioterapia cu autoplasmă, cunoscută și sub denumirea de terapie cu plasma bogată în

plachete (PRP - Platelet-Rich Plasma), este o tehnică terapeutică în care se utilizează propriul
sânge al pacientului pentru a stimula vindecarea și regenerarea tisulară în diverse domenii
medicale, inclusiv în paradontologie. Procedeul presupune obținerea și concentrarea plachetelor
din sângele pacientului, care sunt apoi reintroduse în zona afectată pentru a stimula vindecarea și
regenerarea.

Pașii principali ai procedurii de bioterapie cu autoplasmă:

1. Prelevarea sângelui: În primul rând, se prelevează o cantitate mică de sânge din venă, de
obicei din brațul pacientului, în mod similar cu o recoltare de sânge obișnuită.
2. Separarea componentelor sângelui: Sângele prelevat este apoi centrifugat pentru a separa
componentele sale. În timpul centrifugării, plachetele și alte elemente celulare sunt concentrate
într-o porțiune mică de sânge, formând plasma bogată în plachete.
3. Obținerea plasmei bogate în plachete: Plasmă bogată în plachete este colectată și poate fi
prelucrată suplimentar pentru a crește concentrația de plachete.
4. Aplicarea în zona afectată: Plasma bogată în plachete este apoi aplicată direct în zona
afectată, cum ar fi țesuturile parodontale deteriorate sau lezate.
5. Biostimularea și vindecarea: Plachetele conțin factori de creștere și alte substanțe biologice
care ajută la stimularea proceselor de vindecare și regenerare în țesuturile tratate. Aceasta poate
include creșterea vascularizării, stimularea creșterii celulare și promovarea formării de țesut nou.

Pentru a efectua bioterapia cu autoplasmă, sunt utilizate diverse aparate și dispozitive

medicale specializate. Iată câteva dintre acestea:
1. Centrifugă: Centrifuga este un dispozitiv esențial utilizat pentru a separa componentele
sângelui și pentru a obține plasma bogată în plachete. Aceasta este necesară pentru a concentra
plachetele într-un volum mic de plasmă.
2. Kit-uri de preparare a PRP: Există kit-uri speciale concepute pentru a simplifica procesul de
preparare a plasmei bogate în plachete. Aceste kit-uri pot conține tuburi speciale de colectare a
sângelui, substanțe anticoagulante și alte accesorii necesare pentru prepararea PRP.
3. Sisteme de administrare a PRP: După obținerea plasmei bogate în plachete, aceasta trebuie
aplicată în mod corespunzător în zona afectată. Sistemele de administrare pot include seringi și
ace speciale sau dispozitive de injectare pentru a livra PRP în mod precis în țesuturile
parodontale.
4. Echipamente de monitorizare și control al procedurii: În timpul procedurii de preparare și
administrare a PRP, poate fi necesară monitorizarea parametrilor critici, cum ar fi viteza de
centrifugare și volumul de sânge prelevat. Aparatele de monitorizare și control ajută la
asigurarea că procedura este efectuată în condiții optime și că se obține un PRP de calitate.
5. Echipamente de protecție și sterilizare: Pentru a asigura siguranța și igiena procedurii, sunt
necesare echipamente de protecție personală, cum ar fi mănuși și măști, precum și echipamente
de sterilizare a instrumentelor și a echipamentelor utilizate în timpul procedurii.
Elaborare metodică nr. 15
Tema: Noțiune de chirurgie parodontală. Clasificare. Lichidarea pungilor. Noțiune de chirurgie
muco-gingivală, chirurgie osoasă alveolară. chirurgie regenerativă, inclusiv RTG.

1. Noțiune de chirurgie parodontală

Tratamentul chirurgical face parte din etapa corectivă a tratamentului complex al PM. După
un detartraj/surfasaj sub-gingival se obține o reducere a progunzimii pungilor parodontale,
această reducere este limitată și este proporțională cu adăncimea inițială. La faza de reevaluare
clinică după terapia inițială, când sunt prezente pungilor parodontale (PPr) ”reziduale” (>5 mm)
nu prezintă o stabilizare optima a parodontitei, atunci se recurge la tratament chirurgical pentru a
reduce profunzimea PPr la sondare.
=====================================================================
Chirurgia parodontală este o ramură a chirurgiei dentare care se ocupă cu tratamentul
bolilor parodontale. Parodonțiul este țesutul care înconjoară și susține dinții și include gingiile,
osul alveolar, ligamentele parodontale și cimentul radicular. Bolile parodontale, cum ar fi
gingivita și parodontita, pot afecta aceste țesuturi și pot duce la inflamație, sângerare gingivală,
retracție gingivală și pierderea țesutului osos.

2. Scopul fazei chirurgicale de tratament a parodontitelor

Scopul terapiei chirurgicale de reducere a PPr este: eliminarea modificărilorpatologice din

PPr printr-un acces optim; reconturarea țesuturilor dure și moi pentru obținerea unei topografii
armonioase; obținerea unui status stabil (<5 mm); stimularea regenerării parodontale.
=====================================================================
Scopul fazei chirurgicale a tratamentului parodontitelor este de a elimina țesutul infectat, de
a restabili sănătatea țesutului parodontal și de a îmbunătăți funcția și estetica zonei afectate.
Această fază a tratamentului este adesea necesară în cazurile în care boala parodontală a
progresat în mod semnificativ și a cauzat deteriorarea țesutului de susținere a dinților.

3. Obiectivul de bază a chirurgiei parodontale

Obiectivul principal al intervențiilor chirurgicale în parodontite este reducerea pungilor

parodontale și obținerea unui sulcus gingival de adăncimi normale. Reducerea PPr associate unor
defecte vertical se poate obține prin tehnici chirurgicale regeneratoare (lambou plus materiale de
adiție sau membrane, sau factori de creștere, sau combinații). Un alt obiectiv secundar al
intervențiilor chirurgicale este – corectarea defectelor anatomice care pot predispune la
acumulări de placă sau creează un defect estetic. În această categorie intră: chirurgie plastică
parodontală de augumentare dimensională a gingiei fixe sau de acoperire a recesiunilor
gingivale.
=======================================================================
Prin chirurgia parodontală, se pot urmări mai multe obiective:
1. Eliminarea infecției: Chirurgul va îndepărta chirurgical țesutul gingival inflamat și infectat,
precum și alte depozite de bacterii și tartru din zona afectată.
2. Reducerea adâncimii buzunarelor parodontale: Chirurgia parodontală poate fi utilizată
pentru a elimina chirurgical țesutul inflamat și infectat din jurul rădăcinilor dinților, reducând
astfel adâncimea buzunarelor parodontale și facilitând curățarea ulterioară.
3. Regenerarea țesutului osos: În unele cazuri, chirurgul poate utiliza tehnici chirurgicale
specifice pentru a stimula regenerarea țesutului osos pierdut din cauza bolii parodontale.
4. Corectarea recesiunii gingivale: Chirurgia parodontală poate fi utilizată pentru a corecta
retractarea gingivală și pentru a acoperi porțiunile expuse ale rădăcinilor dinților, îmbunătățind
astfel estetica și protecția rădăcinilor.
5. Restabilirea funcției și esteticii: Chirurgia parodontală poate ajuta la restabilirea sănătății
țesutului parodontal și la îmbunătățirea funcției și aspectului estetic al zonei afectate, contribuind
astfel la menținerea sănătății dentare pe termen lung.

În general, scopul fazei chirurgicale a tratamentului parodontitelor este de a crea un mediu

favorabil pentru vindecarea și regenerarea țesutului parodontal afectat și pentru a preveni
progresia bolii parodontale.

4. Clasificarea intervențiilor chirurgicale parodontale

Clasificarea intervențiilor chirurgicale parodontale:

- Chirurgie parodontală muco-gingivală (frenulo-plastii, înciderea recesiunilor,
gingivectomie/gingivoplastie)
- Chirurgie parodontală rezectivă (operații cu lambou)
- Chirurgie parodontală regenerativă, inclusiv RTG (operații cu lambou)
=====================================================================
Intervențiile chirurgicale parodontale pot fi clasificate în diverse moduri, în funcție de scopul,
tehnicile utilizate și caracteristicile procedurii. Iată o clasificare generală a intervențiilor
chirurgicale parodontale:
1. După scopul intervenției:
- Chirurgie de reducere a buzunarelor: Aceste intervenții sunt realizate pentru a reduce
adâncimea buzunarelor parodontale, îndepărtând țesutul inflamat și infectat din jurul dinților și
îmbunătățind astfel accesul pentru igiena orală.
- Chirurgie de regenerare a țesutului osos: Intervențiile chirurgicale de acest tip vizează
stimularea regenerării țesutului osos pierdut din cauza bolii parodontale, utilizând tehnici precum
utilizarea de materiale de regenerare osoasă sau tehnici de grefare a osului.
- Chirurgie de corecție a recesiunii gingivale: Aceste intervenții sunt destinate corectării
retractării gingivale, acoperind porțiunile expuse ale rădăcinilor dinților și îmbunătățind estetica
și protecția rădăcinilor.

2. După tehnica utilizată:

- Chirurgie cu lamă: Aceste intervenții implică utilizarea instrumentelor chirurgicale cu lamă
pentru a îndepărta țesutul gingival sau osos.
- Chirurgie cu laser: Unele intervenții chirurgicale parodontale pot fi efectuate cu ajutorul
laserului, care poate oferi precizie și control mai mare în tratamentul țesutului gingival și osos.
- Chirurgie cu ultrasunete: Ultrasunetele pot fi utilizate în unele proceduri chirurgicale
parodontale pentru îndepărtarea eficientă a tartrului și a altor depuneri de pe suprafața rădăcinilor
dinților.

3. După gradul de invazivitate:

- Intervenții chirurgicale minore: Acestea includ proceduri mai puțin invazive, cum ar fi
gingivectomia sau detartrajul subgingival.
- Intervenții chirurgicale majore: Acestea sunt proceduri mai complexe, care implică adesea
incizii și manipulări chirurgicale mai extinse, cum ar fi chirurgia de regenerare a țesutului osos
sau corecția recesiunii gingivale.
 5. Numiți metode și tehnici de tratament chirurgical indicate în chirurgia parodontală.

Chirurgia parodontală poate fi necesară în cazurile în care bolile parodontale au progresat și

au cauzat deteriorarea țesutului parodontal. Unele proceduri comune de chirurgie parodontală
includ:

1. Gingivectomia: Această procedură implică îndepărtarea chirurgicală a țesutului gingival

excesiv în jurul dinților. Este utilizată în special pentru tratarea hiperplaziei gingivale sau pentru
îndepărtarea țesutului gingival afectat de boala parodontală.

2. Chirurgia de reducere a PPr: Această tehnică implică îndepărtarea chirurgicală a țesutului

inflamat și infectat din jurul rădăcinilor dinților, în scopul reducerii adâncimii buzunarelor
parodontale. Acest lucru facilitează curățarea adecvată a zonelor afectate și ajută la îmbunătățirea
stării parodontale.

3. Chirurgia de regenerare a osului: În cazurile în care boala parodontală a dus la pierderea

țesutului osos în jurul dinților, această tehnică este utilizată pentru a stimula regenerarea țesutului
osos. Se pot folosi materiale de regenerare osoasă sau tehnici de grefare a osului pentru a
promova creșterea osului nou.

4. Grefe de țesut gingival și osos: Această metodă implică transferul de țesut gingival sau osos
de la o altă parte a gurii sau dintr-o altă sursă, precum și utilizarea de materiale de substituție,
pentru a repara sau a înlocui țesutul gingival sau osos deteriorat.

5. Chirurgia de corecție a recesiunii gingivale: Această procedură este utilizată pentru a trata
retractarea gingivală, care poate expune rădăcinile dinților și poate duce la sensibilitate și alte
probleme. Chirurgul poate utiliza tehnici de îndepărtare a țesutului gingival excesiv sau de
transplantare a țesutului gingival pentru a acoperi rădăcinile expuse.

6. Chirurgia mucozală de plasă: Această tehnică implică utilizarea unei plase de țesut moale
pentru a acoperi zonele de defecte parodontale sau pentru a sprijini regenerarea țesutului
parodontal afectat.
Elaborare metodică nr. 16
Tema: Chiuretaj pe câmp închis. Indicații și contraindicații. Instrumente și remedii
medicamentoase utilizate.

1. Chiuretaj pe câmp închis. Noțiune.

Chiuretajul subgingival/pe câmp închis: se realizează în pungi parodontale adevărate dincolo
de zona de inserție a epiteliului joncțional.
=====================================================================
Chiuretajul pe câmp închis se referă la o procedură chirurgicală utilizată pentru tratarea
afecțiunilor parodontale, cum ar fi boala parodontală și gingivita avansată. Această procedură
este realizată pentru a îndepărta depozitele de placa bacteriană și tartru acumulate sub gingii și în
jurul rădăcinilor dinților.
Chiuretajul pe câmp închis implică ridicarea gingiei pentru a oferi acces la rădăcinile dinților
și îndepărtarea țesutului infectat, inflamat sau deteriorat. Această operație poate fi efectuată sub
anestezie locală pentru a minimiza disconfortul pacientului. După îndepărtarea țesutului afectat,
suprafețele radiculare ale dinților sunt adesea netezite pentru a împiedica acumularea ulterioară
de placa bacteriană și tartru.

2. Indicații și contraindicații.
Indicații:
1. Pungi parodontale de până la 4 mm adâncime.
2. Pungi parodontale adânci (>4-5mm).
3. Pungi parodontale adânci pe una sau doua fețe ale rădăcinii situate în zone accesibile sau care
devin accesibile prin crearea unui microlambou papilar.
4. Fistule apico-gingivale
5. Recidive după alte intervenții chirurgicale, etc.

Contraindicații:
1. La nivelul bi- și trifurcațiilor radiculare, unde nu este eficient ca intervenție singulară.
2. La dinți cu mobilitate crescută și pericol de avulsie prin manevre de chiuretaj.
=====================================================================
Indicațiile pentru chiuretajul pe câmp închis în paradontologie includ:
1. Boală parodontală avansată (periodontită): Chiuretajul pe câmp închis poate fi recomandat
atunci când boala parodontală a progresat și a cauzat deteriorarea țesutului gingival și alveolar
care susține dinții.
2. Gingivită avansată: Dacă gingivita nu este tratată și evoluează către o formă mai severă, care
afectează țesuturile de suport ale dinților, chiuretajul pe câmp închis poate fi necesar pentru a
îndepărta placa bacteriană și tartrul acumulate sub gingii.
3. Prezența pungilor parodontale: Pungile parodontale sunt spații adânci care se formează între
gingii și rădăcinile dinților din cauza afecțiunilor parodontale. Chiuretajul pe câmp închis poate
fi utilizat pentru a curăța și a trata aceste pungi, împiedicând progresia bolii.

Contraindicațiile pentru chiuretajul pe câmp închis pot include:

1. Alergii la anestezice locale sau alte medicamente utilizate în timpul procedurii.
2. Afecțiuni medicale severe care pot crește riscul de complicații în timpul sau după procedură,
cum ar fi boli cardiovasculare sau sistemice.
3. Starea de sănătate generală precară a pacientului, care poate face ca procedura să fie riscantă
sau să nu fie bine tolerată.
4. Unele afecțiuni dentare sau parodontale specifice în care chiuretajul pe câmp închis poate fi
contraproductiv sau nu este recomandat de către medicul stomatolog sau parodontolog.

3. Instrumente și remedii medicamentoase utilizate în efectuarea chiuretajului pe câmp

închis.
Instrumentele:
1. Chiurete periodontale: Aceste instrumente au o formă specifică și sunt utilizate pentru
îndepărtarea plăcii dentare, tartrului și țesutului inflamat din jurul dinților și din interiorul
buzunarului parodontal. Chiuretele periodontale vin în diferite dimensiuni și forme pentru a se
potrivi diferitelor tipuri de anatomie a dinților și a buzunarelor parodontale.
2. Sonde paradontale: Instrumentele date sunt utilizate pentru măsurarea adâncimii buzunarelor
parodontale. Este esențial în determinarea gradului de afectare parodontală și în stabilirea
planului de tratament.
3. Instrumente de reconturare a osului (Bisturie, chiurete, freze, pile, r[zu;e, osteotome):
Uneori, în timpul chiuretajului pe câmp închis, poate fi necesară și remodelarea osului pentru a
restabili suportul osos al dinților. Instrumentele de reconturare a osului pot fi utilizate pentru a
îndepărta osul deteriorat sau pentru a modela osul pentru a îmbunătăți forma și structura.
4. Pensule și bureți chirurgicali: Aceste instrumente sunt utilizate pentru a aplica soluții
antiseptice și antibioticse în zonele tratate pentru a preveni infecțiile și pentru a promova
vindecarea.
5. Fire de sutură și ace chirurgicale: După ce procedura de chiuretaj pe câmp închis este
finalizată, poate fi necesar să se închidă rana cu fire de sutură pentru a permite vindecarea
corespunzătoare. Aceste fire de sutură pot fi absorbabile sau non-absorbabile, iar acele
chirurgicale sunt folosite pentru a le insera în țesuturile moi.

Remedii:
1. Anestezice locale: Acestea sunt utilizate pentru a amorti zona de intervenție și a reduce
disconfortul și durerea pacientului. Anestezicele locale comune includ lidocaina, articaina și
prilocaina.
2. Antibiotice: Uneori, antibioticele sunt prescrise înainte sau după procedura de chiuretaj
pentru a preveni infecțiile și a ajuta la vindecare. Antibioticele comune utilizate în tratamentul
paradontozei includ amoxicilina, metronidazolul, clindamicina sau doxiciclina.
3. Antiseptice: Aceste substanțe sunt utilizate pentru a reduce riscul de infecție în timpul și după
procedura chirurgicală. Antisepticele comune folosite în paradontologie includ clorhexidina și
iodul povidon.
4. Analgezice: După procedură, pacienților li se pot prescrie analgezice pentru a reduce
disconfortul și durerea. Analgezicele comune includ ibuprofenul, paracetamolul și ketorolacul.

4. Consecutivitatea etapelor chiuretajului pe câmp închis

1. Anestezie locală: Înainte de începerea procedurii, se administrează anestezie locală pentru a
adormi zona care urmează să fie tratată. Aceasta poate fi sub formă de gel aplicat pe gingie sau
prin injecție pentru a amorti complet zona și a minimiza disconfortul pacientului.
2. Evaluarea și sondarea: Medicul stomatolog sau parodontolog evaluează starea generală a
gingiilor și a țesutului parodontal, folosind sonde și instrumente specifice pentru a măsura
adâncimea pungilor parodontale și a identifica zonele afectate.
3. Izolarea și protecția zonei de lucru: Se poate utiliza o barieră de cauciuc sau alte materiale
pentru a izola zona de lucru și a proteja țesutul moale din jurul dinților pentru a preveni
contaminarea și pentru a asigura un mediu de lucru steril.
4. Ridicarea gingiei: Se folosesc instrumente speciale pentru a ridica gingia și a oferi acces la
rădăcinile dinților și la pungile parodontale. Acest lucru permite medicului să vizualizeze mai
bine și să curețe suprafețele radiculare.
5. Chiuretajul și curățarea suprafețelor radiculare: Utilizând chiuretele parodontale și alte
scule de curățare, se îndepărtează placa bacteriană, tartrul și țesutul gingival inflamat sau
deteriorat de pe suprafețele radiculare ale dinților. Acest proces poate necesita o abilitate delicată
și precisă pentru a asigura îndepărtarea completă a depozitelor.
6. Netezirea suprafețelor radiculare: După îndepărtarea țesutului afectat, suprafețele radiculare
ale dinților pot fi netezite pentru a împiedica acumularea ulterioară de placa bacteriană și tartru și
pentru a facilita atașamentul țesuturilor sănătoase.
7. Curățarea și dezinfectarea zonei tratate: După finalizarea chiuretajului, zona tratată este
curățată și dezinfectată cu soluții antiseptice pentru a preveni infecțiile și pentru a promova
vindecarea.
8. Suturarea (dacă este necesar): În unele cazuri, poate fi necesară suturarea țesutului gingival
ridicat. Pentru aceasta, se utilizează materiale de sutură specifice care ajută la închiderea rănilor
și la vindecarea corespunzătoare.
9. Instrucțiuni postoperatorii: Pacientul primește instrucțiuni detaliate pentru îngrijirea zonei
tratate și pentru menținerea sănătății parodontale pe termen lung. Acest lucru poate include
igienă orală riguroasă, evitarea alimentelor și băuturilor care ar putea irita zona și programarea
unei vizite de urmărire pentru evaluarea și monitorizarea evoluției tratamentului.

Este important ca fiecare etapă a chiuretajului pe câmp închis să fie efectuată cu atenție și
profesionalism pentru a asigura succesul procedurii și sănătatea orală a pacientului.

5. Care sunt recomandările pentru pacient după efectuarea chiuretajului pe câmp închis
După efectuarea chiuretajului pe câmp închis, este important ca pacientul să urmeze anumite
recomandări pentru a asigura vindecarea corespunzătoare a țesutului și pentru a menține
sănătatea orală. Iată câteva recomandări generale:

1. Igienă orală riguroasă: Pacientul trebuie să continue să-și mențină igiena orală prin periajul
dentar de două ori pe zi și utilizarea aței dentare cel puțin o dată pe zi. Este important ca
pacientul să nu perieze prea tare sau să folosească o periuță prea dură, pentru a evita
traumatizarea gingiilor.
2. Evitarea alimentelor și băuturilor iritante: În primele zile după chiuretaj, pacientul ar trebui
să evite alimentele și băuturile foarte calde, foarte reci sau iritante pentru a preveni disconfortul
și pentru a permite vindecarea gingiilor.
3. Evitarea fumatului: Fumatul poate afecta negativ vindecarea țesutului gingival și poate
crește riscul de complicații postoperatorii. Pacientul ar trebui să evite fumatul sau să reducă
consumul de tutun pe cât posibil după procedură.
4. Evitarea efortului fizic intens: Pacientul ar trebui să evite efortul fizic intens în primele zile
după procedură pentru a permite recuperarea și vindecarea corespunzătoare a țesutului gingival.
5. Administrarea medicamentelor prescrise: Dacă medicul a prescris medicamente pentru a
controla durerea sau pentru a preveni infecțiile, pacientul ar trebui să le administreze conform
indicațiilor și să nu întrerupă tratamentul prematur.
6. Vizitele de urmărire: Este important ca pacientul să urmeze programul stabilit de medic
pentru vizitele de urmărire și pentru evaluarea evoluției tratamentului. Aceste vizite sunt
esențiale pentru monitorizarea vindecării și pentru identificarea eventualelor complicații sau
probleme.
7. Menținerea unei alimentații sănătoase: O dietă echilibrată și bogată în nutrienți poate
susține vindecarea și sănătatea gingiilor. Pacientul ar trebui să consume alimente bogate în
vitamine și minerale, cum ar fi fructele și legumele proaspete.
8. Comunicarea cu medicul: Dacă pacientul resimte orice disconfort sau observă semne de
complicații, cum ar fi sângerarea excesivă, umflarea persistentă sau durerea intensă, ar trebui să
contacteze imediat medicul pentru evaluare și recomandări suplimentare.
Elaborare metodică nr. 17
Tema: Urgențe în parodontologie. Clasificarea urgențelor parodontale. Abcesul parodontal.
Tratamentul abcesului parodontal.

1. Noțiune de urgențe în parodontologie.

Leziunile parodontale acute reprezintă entități clinic specificate în noua clasificare a BP
(2018) și au characteristic distincte comparative cu alte forma de parodontită, cee ace facilitează
diagnosticul diferențial: instalare bruscă, durere, discomfort, distrucție tisulară cu evoluție
rapidă. Din această categorie de leziuni fac parte: abcesele parodontale (gingival și parodontal),
bolile parodontale necrozante, gingiva-stomatita herpetică și sindromul endo-parodontal
====================================================================
Urgențele în parodontologie se referă la situațiile în care pacienții se confruntă cu probleme
acute legate de țesuturile de susținere a dinților (cum ar fi gingiile, osul și ligamentele). Aceste
situații necesită adesea intervenție imediată pentru a preveni complicații grave și a conserva
sănătatea și integritatea structurilor parodontale.

Iată câteva exemple de urgențe în parodontologie:

1. Abces parodontal: O infecție bacteriană severă în țesuturile parodontale, care poate duce la
umflături dureroase și sensibilitate crescută. Tratamentul poate implica drenarea abcesului și
administrarea de antibiotice.
2. Perioadontită acută: O inflamație acută a țesuturilor de suport ale dinților, care poate
provoca dureri intense, sângerări gingivale și mobilitate dentară. Este necesar tratament prompt
pentru a opri progresia bolii.
3. Traumatisme dentare: Accidentele care implică pierderea sau deteriorarea dinților și a
țesuturilor parodontale necesită evaluare și gestionare imediată pentru a preveni complicații
ulterioare, cum ar fi infecțiile sau pierderea permanentă a dinților.
4. Gingivită ulcerativă necrotizantă: O formă severă de gingivită caracterizată prin ulcerare a
gingiilor, durere intensă și miros neplăcut din cavitatea bucală. Tratamentul implică de obicei
igienă orală riguroasă și terapie antimicrobiană.
5. Sângerare gingivală severă: Sângerarea gingivală persistentă și abundentă poate fi semnul
unor probleme grave de sănătate orală și poate necesita tratament urgent pentru a opri sângerarea
și a evalua cauza subiacentă.
Este important ca pacienții să solicite asistență medicală de urgență în parodontologie în cazul
în care experimentează orice simptom neobișnuit sau durere severă în zona gingiilor sau a
dinților, pentru a preveni complicațiile și a menține sănătatea orală.

2. Clasificarea urgențelor parodontale sau afecțiunile acute (gingivita necrozantă GN).

În 2018, clasificarea urgențelor parodontale și a afecțiunilor acute, inclusiv gingivita
necrotizantă, este în principal bazată pe criterii clinice și simptomatologie. Iată o clasificare
simplificată a acestor urgențe:
1. Gingivită ulcerativă necrotizantă (GUN):
- Este o formă severă de gingivită caracterizată prin ulcerare a gingiilor și necroză a țesuturilor.
- Poate fi clasificată în formele:
- Gingivită ulcerativă necrotizantă marginală: afectează doar marginea gingivală.
- Gingivită ulcerativă necrotizantă difuză: implică și zonele interdentare și poate afecta mai
multe părți ale gingiei.
2. Absces parodontal:
- Este o acumulare localizată de puroi în țesuturile parodontale.
- Poate fi clasificat ca:
- Absces gingival: situat în gingie.
- Absces parodontal lateral: situat în jurul dinților.
- Absces parodontal apical: situat în jurul apexului radicular.
3. Perioadontită acută:
- Este o inflamație acută a țesuturilor de suport ale dinților.
- Poate fi clasificată în:
- Perioadontită acută localizată: afectează un singur dinte sau o zonă restrânsă.
- Perioadontită acută generalizată: afectează mai mulți dinți sau mai multe zone ale gingiei.
4. Traumatisme dentare:
- Includ fracturile dentare, luxațiile dentare și alte leziuni ale dinților și ale țesuturilor
parodontale.
- Poate fi clasificat în funcție de severitatea și localizarea leziunii.

3. Abcesul parodontal. Noțiune. Clasificarea abcesului parodontal. Tabloul clinic.

Abcesul parodontal (AP) - reprezintă o acumulare de puroi cu caracter localizat și se situiază
în interiorul peretelui gingival al PPr/sulcusului gingival cu o distrucție rapidă a țesuturilor. AP
face parte din urgențele parodontale infecțioase în clasificarea nouă se atârnă către ”Alte
stări/condiții ce afectează parodonțiul” Abcesul parodontal reprezintă 7,7-14% din toate
urgențele parodontale.
Clasificarea AP (2018):
1. abcesul parodontal pacienții cu PM într-o punga parodontală preexistentă;
2. abcesul parodontal pacienții non-parodontotici (nu este obligatorie PPr).
Tratamentul abcesului parodontal – în două etape: I - faza acută /de urgență – drenarea; II-
tratamentul leziunii de bază.
====================================================================
Abcesul parodontal este o afecțiune inflamatorie acută care implică acumularea de puroi în
spațiul parodontal. Este adesea cauzat de bacteriile care se acumulează în jurul dinților, formând
plăci bacteriene și tartru. Aceste bacterii produc toxine care irită țesuturile gingivale și duc la
inflamație. Dacă inflamația nu este tratată, aceasta poate evolua într-un abces parodontal.

Clasificarea abcesului parodontal poate fi realizată în funcție de localizarea sa și de gradul de

implicare a țesuturilor parodontale:
1. Absces gingival: Se formează în gingie și este adesea asociat cu prezența unei pungi
parodontale adânci.
2. Absces parodontal lateral: Se formează în jurul dinților, în țesuturile parodontale adiacente.
3. Absces parodontal apical: Este localizat în jurul apexului radicular al unui dinte, ca urmare a
unei infecții a pulpei dentare care se extinde în țesuturile parodontale.

Tabloul clinic al abcesului parodontal poate include următoarele simptome și semne:

- Durere localizată sau difuză în jurul dinților afectați, care poate fi intensă și constantă sau
fluctuantă.
- Umflături sau inflamație în zona afectată.
- Sensibilitate la presiune sau la mestecare.
- Mobilitate dentară.
- Sângerare gingivală.
- Gust neplăcut în gură sau halenă.

Diagnosticul abcesului parodontal este adesea stabilit pe baza examinării clinice și a

radiografiilor dentare pentru a evalua extinderea și severitatea afecțiunii.

Tratamentul abcesului parodontal implică de obicei drenarea puroiului și administrarea de

antibiotice pentru a controla infecția. De asemenea, poate fi necesară efectuarea unui tratament
parodontal suplimentar, cum ar fi detartrajul și curățarea profundă a pungilor parodontale pentru
a elimina cauza subiacentă a infecției.
 4. Care sunt manoperele de urgență în tratamentul abcesului parodontal.
Manoperele de urgență în tratamentul abcesului parodontal includ:
1. Drenajul abcesului: Această procedură implică deschiderea și drenarea puroiului din abces.
Se face o incizie locală pentru a permite scurgerea puroiului și eliberarea presiunii din interiorul
abcesului. Acest lucru ajută la reducerea durerii și inflamației și la accelerarea vindecării.
2. Curățarea și dezinfectarea zonei afectate: Este important să se curețe și să se dezinfecteze
zona în jurul abcesului pentru a elimina bacteriile și plăcile bacteriene care pot contribui la
recurența infecției. Această igienizare poate fi realizată prin detartrajul suprafețelor dentare și
curățarea pungilor parodontale adânci.
3. Administrarea de antibiotice: În anumite situații, poate fi necesară administrarea de
antibiotice pentru a controla infecția și a preveni răspândirea acesteia. Selecția antibioticului este
determinată de către medic în funcție de sensibilitatea bacteriană și de starea generală a
pacientului.
4. Controlul durerii: Administrarea de analgezice poate fi necesară pentru a controla durerea
asociată cu abcesul parodontal și pentru a oferi confort pacientului. Aceasta poate fi realizată
prin administrarea de medicamente analgezice prescrise de către medic.
5. Instructajul pentru îngrijirea orală la domiciliu: Pacientul trebuie instruit cu privire la
igiena orală adecvată pentru a preveni recurența infecției. Acest lucru include periajul regulat al
dinților, utilizarea aței dentare și a soluțiilor de gargară antibacteriene, precum și vizite regulate
la medicul dentist pentru control și igienizare profesională.
Elaborare metodică nr. 18
Tema: Gingivectomia/gingivoplastia. Noțiune. Indicații și contraindicații. Metode și tehnici de
efectuare. Instrumente și remedii medicamentoase utilizate.

1. Noțiunea de gingivectomie. Indicații și contraindicații.

Gingivectomia - este metoda de înlăturare a elementelor hiperplazice gingivale chiar şi în

lipsa pungilor parodontale veritabilă Profunzimea inciziei este corelată cu adâncimea pungii
parodontale de după intervenţie (nu mai mult de 3 mm) pentru a avea posibilitatea controlului
maxim al periajului mecanic. În unele cazuri gingivectomia poate fi realizată numai în scopuri
cosmetice - când relieful gingival festonat lipseşte în totalitate. În astfel de situaţii este vorba de
gingivoplastie.
Local, gingvectomia se aplică în două situaţii clinice frecvent întâlnite:
- alungirea coroanei clinice, în scop de protezare, şi
- decapişonarea molarilor trei, îndeosebi a celor inferiori.
====================================================================
Gingivectomia este o procedură chirurgicală stomatologică în care se îndepărtează excesul de
țesut gingival (gingivă). Această intervenție poate fi necesară pentru a trata diverse afecțiuni ale
gingiilor sau pentru a îmbunătăți aspectul estetic al gingiilor.

Indicații pentru gingivectomie:

1. Hiperplazia gingivală: Gingiile pot crește excesiv ca răspuns la iritații cronice, inflamație sau
unele medicamente. Gingivectomia poate fi utilizată pentru a îndepărta excesul de țesut și a
restabili proporțiile normale ale gingiilor.
2. Pungi parodontale: În unele cazuri de parodontită (boală parodontală avansată), pot apărea
pungi parodontale profunde care nu pot fi curățate eficient prin metode non-chirurgicale.
Gingivectomia poate fi utilizată pentru a accesa și curăța aceste pungi parodontale, ajutând la
reducerea riscului de deteriorare a osului și a altor complicări.
3. Estetică dentară: Gingivectomia poate fi utilizată pentru a corecta aspectul gingiilor, în
special în cazul zâmbetului gingival, când o cantitate excesivă de gingie este vizibilă atunci când
persoana zâmbește. Prin îndepărtarea excesului de gingie, se poate obține un zâmbet mai estetic
și proporționat.

Contraindicații pentru gingivectomie:

1. Infecții active: Dacă gingiile sunt inflamate sau prezintă o infecție activă, este posibil să fie
necesară amânarea gingivectomiei până când infecția este sub control.
2. Afecțiuni sistemice severe: În unele cazuri, afecțiuni medicale severe pot fi contraindicații
pentru intervenții chirurgicale dentare, inclusiv gingivectomie. Înainte de a recomanda sau
efectua o gingivectomie, medicul stomatolog trebuie să evalueze starea generală a sănătății
pacientului și să ia în considerare eventualele contraindicații.
3. Afecțiuni ale țesutului moale: Anumite afecțiuni ale țesutului moale oral pot contraindica
efectuarea unei gingivectomii. Acestea pot include afecțiuni precum leucoplakia, lichen planus
sau alte leziuni ale mucoasei orale, în funcție de gravitatea și localizarea acestora.

Este important ca fiecare pacient să fie evaluat individual de către medicul stomatolog pentru a
determina dacă gingivectomia este o opțiune adecvată pentru necesitățile și starea sa specifică.

2. Metode și tehnici chirurgicale a gingivectomiei.

Tehnica operaţiei după A. Gubman şi modificată de I. Glicman, (1990). După anestezie şi
prelucrarea antiseptică a câmpului operatoriu, cu o pensă specială - „pensă marcher”, se
măsoară profunzimea PPr, aplicând pe feţele vestibulară şi orală câte 2-3 înţepături în zona
fiecărei PPr. Incizia orizontală se realizează cu 1 mm mai sus de linia unirii acestor înţepături, cu
ajutorul bisturiului înclinat sub un ungi de 45° faţă de procesul alveolar.
După înlăturarea gingiei hipertrofiate, se efectuează şlefuirea şi lustruirea suprafeţelor
radiculare. În final, pe zona intervenţiei se aplică pansamentul parodontal de protecţie a plăgii cu
Periodontal- Pack, Coe-Pack, Voco-Pack, Barricade etc., pentru o perioadă de 12-14 zile, cu
recomadările de igienizare a cavităţii bucale.
====================================================================
Există mai multe metode și tehnici chirurgicale utilizate pentru a efectua o gingivectomie.
Acestea pot varia în funcție de necesitățile specifice ale pacientului și de scopul intervenției. Mai
jos sunt câteva dintre cele mai comune metode și tehnici:

1. Gingivectomie cu bisturiu: Aceasta este cea mai tradițională metodă de efectuare a

gingivectomiei. Chirurgul folosește un bisturiu pentru a tăia și îndepărta excesul de țesut
gingival. Această metodă poate fi utilizată pentru îndepărtarea țesutului gingival hiperplazic sau
pentru a corecta problemele estetice ale gingiilor.
2. Gingivectomie cu laser: În această tehnică, un laser este folosit pentru a îndepărta excesul de
țesut gingival. Laserul taie și sigilează simultan țesutul, reducând sângerarea și durerea
postoperatorie. Gingivectomia cu laser poate fi o opțiune mai puțin invazivă și poate oferi o
recuperare mai rapidă pentru pacienți.
3. Gingivectomie electrochirurgicală: Această tehnică utilizează un dispozitiv
electrochirurgical pentru a tăia și a îndepărta excesul de țesut gingival. Curentul electric este
utilizat pentru a tăia țesutul și pentru a controla sângerarea în același timp. Gingivectomia
electrochirurgicală poate fi eficientă și oferă o recuperare relativ rapidă.
4. Gingivectomie cu ultrasunete: În această tehnică, un dispozitiv cu ultrasunete este utilizat
pentru a îndepărta excesul de țesut gingival. Ultrasunetele sunt folosite pentru a tăia și a
îndepărta țesutul gingival fără a afecta țesuturile înconjurătoare. Această metodă poate fi mai
puțin invazivă și poate oferi o recuperare mai rapidă pentru pacienți.

Indiferent de metodă sau tehnică utilizată, este important ca gingivectomia să fie efectuată de
către un medic stomatolog calificat și experimentat. Pacienții ar trebui să discute cu medicul lor
stomatolog despre opțiunile disponibile și să decidă împreună care este cea mai potrivită metodă
pentru nevoile lor individuale. De asemenea, este esențial să urmați instrucțiunile postoperatorii
pentru a asigura o recuperare adecvată și pentru a evita complicațiile.

3. Instrumente folosite la efectuarea gingivectomiei.

Pentru a efectua o gingivectomie, medicul stomatolog utilizează o serie de instrumente

chirurgicale specializate. Aceste instrumente sunt concepute pentru a ajuta la îndepărtarea
precisă a țesutului gingival și pentru a asigura un rezultat eficient și sigur. Iată câteva dintre
instrumentele comune folosite în timpul unei gingivectomii:

1. Bisturiu: Este un instrument chirurgical cu o lamă ascuțită și mâner, utilizat pentru a tăia și a
îndepărta excesul de țesut gingival. Există diverse tipuri de bisturii, iar medicul poate selecta
tipul potrivit în funcție de necesitățile specifice ale procedurii.
2. Forfeca gingivală: Aceste forfeci sunt utilizate pentru a tăia țesutul gingival în timpul
procedurii. Ele sunt concepute pentru a oferi o tăiere precisă și controlată a gingiei.
3. Sondă periodontală: Este un instrument subțire și lung, cu o vârf ascuțit, utilizat pentru a
măsura adâncimea pungilor parodontale și a evalua starea gingiilor și a osului alveolar înainte și
după procedură.
4. Retractor gingival: Acest instrument este folosit pentru a ține în poziție țesuturile gingivale,
astfel încât chirurgul să aibă acces și vizibilitate adecvate în timpul procedurii.
5. Pompe de irigare și aspirare: Aceste dispozitive sunt utilizate pentru a furniza apă și soluții
de dezinfectare în timpul procedurii și pentru a aspira excesul de lichid și țesut gingival
îndepărtat.
6. Instrumente pentru suturare: După ce procedura este finalizată, poate fi necesară suturarea
gingiei pentru a ajuta la vindecare. Instrumentele pentru suturare includ ace, fire de sutură și
pensete speciale pentru a asigura o sutură corectă și sigură.
Acestea sunt doar câteva dintre instrumentele comune folosite în timpul unei gingivectomii.
Medicul stomatolog poate utiliza și alte instrumente sau tehnologii în funcție de nevoile specifice
ale procedurii și de preferințele sale personale. Este important ca toate instrumentele să fie
sterilizate și utilizate în conformitate cu standardele de igienă și siguranță pentru a minimiza
riscul de infecție și complicații.

4. Metode și substanțe anestezice. Medicamente utilizate în tratamentul plăgii

postoperatorii.

Există mai multe metode și substanțe anestezice utilizate în stomatologie pentru a reduce
durerea și disconfortul pacientului în timpul și după proceduri chirurgicale, precum
gingivectomia. De asemenea, există diverse medicamente utilizate în tratamentul plăgii
postoperatorii pentru a controla durerea, inflamația și a accelera procesul de vindecare. Iată
câteva exemple:

Metode și substanțe anestezice:

1. Anestezie locală: Este cea mai comună metodă de anestezie utilizată în stomatologie.
Anestezicele locale, cum ar fi lidocaina sau articaina, sunt injectate direct în zona afectată pentru
a bloca temporar senzația de durere. Acestea oferă un control eficient al durerii în timpul
procedurii.
2. Anestezie topică: Unele substanțe anestezice, cum ar fi gelurile sau spray-urile anestezice cu
lidocaină, pot fi aplicate topic pe gingie sau pe țesutul oral înainte de injectarea anestezicului
local pentru a reduce senzația de disconfort asociată cu introducerea acului.
3. Sedare conștientă: În unele cazuri, pacienții pot fi supuși unei sedări conștiente pentru a-i
ajuta să se relaxeze și să reducă anxietatea în timpul procedurii. Aceasta poate implica
administrarea de medicamente sedative pe cale orală sau intravenoasă.

Medicamente utilizate în tratamentul plăgii postoperatorii:

1. Analgezice: Medicamentele analgezice, cum ar fi paracetamolul sau ibuprofenul, sunt adesea
prescrise pentru a controla durerea postoperatorie. Aceste medicamente pot fi utilizate pentru a
reduce senzația de durere și disconfort după procedură.
2. Antiinflamatoare non-steroidiene (AINS): AINS-urile, cum ar fi ibuprofenul sau naproxenul,
sunt folosite pentru a reduce inflamația și umflarea în jurul plăgii postoperatorii. Ele pot ajuta, de
asemenea, la reducerea durerii asociate cu inflamația.
3. Antibiotice: În unele cazuri, medicul stomatolog poate prescrie antibiotice pentru a preveni
sau a trata infecțiile postoperatorii. Acestea sunt utilizate în special în situațiile în care există un
risc crescut de infecție, cum ar fi în cazul procedurilor chirurgicale mai complexe sau în cazul
pacienților cu un sistem imunitar slăbit.
4. Clătirea cu soluții antiseptice: După o intervenție chirurgicală orală, poate fi recomandată
clătirea gurii cu soluții antiseptice pentru a reduce riscul de infecție și pentru a menține zona
curată.
Este important ca pacienții să urmeze cu atenție instrucțiunile medicului lor stomatolog
referitoare la administrarea de medicamente și îngrijirea plăgii postoperatorii pentru a asigura o
recuperare rapidă și fără complicații.
 5. Noțiune de gingivoplastie. Indicații și contraindicații.

Gingivoplastia – este reconturarea gingiei pentru a crea un contur cât mai fiziologic. De
regulă, gingivectomia și gingivoplastia sunt realizate simultan.
====================================================================
Gingivoplastia este o procedură stomatologică care implică remodelarea sau reconturarea
țesutului gingival pentru a îmbunătăți estetica gingiilor și a zâmbetului. Această intervenție poate
fi utilizată pentru a corecta aspectul gingiilor într-un mod mai puțin invaziv decât gingivectomia,
în care se îndepărtează țesutul gingival în exces. Gingivoplastia se concentrează pe remodelarea
și conturarea delicată a gingiilor pentru a obține proporții și contururi gingivale estetice.

Indicații pentru gingivoplastie:

1. Estetică dentară: Gingivoplastia poate fi recomandată pentru a corecta zâmbetul gingival,
când o cantitate excesivă de gingie este vizibilă atunci când pacientul zâmbește. Prin
remodelarea gingiilor, se poate obține un zâmbet mai armonios și mai estetic.
2. Corectarea asimetriilor gingivale: Uneori, gingiile pot fi asimetrice sau neuniforme în jurul
dinților. Gingivoplastia poate fi utilizată pentru a uniformiza conturul gingival și a corecta aceste
asimetrii.
3. Eliminarea suprafețelor iritante: Unele proeminențe ale țesutului gingival pot crea suprafețe
iritante care pot fi dificil de curățat sau care pot favoriza acumularea de plăci bacteriene.
Gingivoplastia poate elimina aceste suprafețe iritante și poate facilita igiena orală.

Contraindicații pentru gingivoplastie:

1. Afecțiuni parodontale avansate: În cazul unor afecțiuni parodontale avansate, precum
parodontita avansată sau pierderea severă a inserției dentare, gingivoplastia poate fi
contraindicată. În aceste cazuri, este posibil să fie necesare alte tratamente pentru a trata boala
parodontală înainte de a efectua o intervenție estetică precum gingivoplastia.
2. Infecții active: Dacă gingiile sunt inflamate sau prezintă o infecție activă, este posibil să fie
necesară amânarea gingivoplastiei până când infecția este sub control.
3. Afecțiuni medicale grave: Anumite afecțiuni medicale grave, precum problemele de
coagulare a sângelui sau afecțiunile sistemice severe, pot fi contraindicații pentru gingivoplastie.
Înainte de a recomanda sau efectua o gingivoplastie, medicul stomatolog trebuie să evalueze
starea generală a sănătății pacientului și să ia în considerare eventualele contraindicații.

6. Metode și tehnici chirurgicale a gingivoplastiei.

Gingivoplastia este o procedură chirurgicală stomatologică care implică remodelarea țesutului
gingival pentru a obține un aspect mai estetic și armonios al gingiilor. Există mai multe metode
și tehnici chirurgicale utilizate în gingivoplastie, iar selecția lor depinde de necesitățile specifice
ale pacientului și de scopul intervenției. Iată câteva dintre metodele și tehnicile comune:

1. Gingivoplastia cu bisturiu: Aceasta este cea mai tradițională și comună metodă de efectuare
a gingivoplastiei. Medicul stomatolog utilizează un bisturiu pentru a tăia și a remodela țesutul
gingival în exces, corectând conturul și forma gingiilor conform cerințelor estetice.
2. Gingivoplastia cu laser: Tehnologia cu laser oferă o opțiune mai puțin invazivă pentru
gingivoplastie. Un laser este utilizat pentru a sculpta și a vaporiza țesutul gingival în exces, fără a
fi necesară tăierea cu bisturiul. Această metodă poate oferi o recuperare mai rapidă și mai
confortabilă pentru pacient, deoarece laserul minimizează sângerarea și reduce riscul de infecție.
3. Gingivoplastia cu ultrasunete: Această tehnică utilizează un dispozitiv cu ultrasunete pentru
a remodela și a îndepărta țesutul gingival în exces. Ultrasunetele sunt utilizate pentru a tăia și a
contura țesutul gingival într-un mod precis și controlat. Gingivoplastia cu ultrasunete poate fi
mai delicată și mai confortabilă pentru pacient comparativ cu alte metode chirurgicale.
4. Gingivoplastia prin ablație chimică: În această tehnică, se utilizează substanțe chimice
speciale pentru a "topi" și a remodela țesutul gingival în exces. Substanțele chimice sunt aplicate
pe gingii pentru a produce o ablație controlată a țesutului. Această metodă poate fi utilizată în
cazuri specifice și necesită o pregătire și o aplicare adecvată pentru a evita complicațiile.
Elaborare metodică nr. 19
Tema: Reevaluarea clinică a pacientului cu boală parodontală. Periodicitatea. Elemente de
dispensarizare.

1. Reevaluarea clinică a pacientului cu boală parodontală controlul asupra plăcii

bacteriene
Reevaluarea pacientului cu boală parodontală prevede examinarea pacientului după
anumite etape de tratament/monitorizare cu scopul de a aprecia eficiența tratamentului efectuat,
controlul asupra plăcii bacteriene, corectarea și îmbunătățirea igienei cavitîții bucale și motivarea
pacientului, dar și planificarea următoarelor etape de tratament parodontal. Astfel, situația clinică
a pacientului este monitorizată în timp prin luarea la evidență dispanserică.
====================================================================
Reevaluarea clinică a pacientului cu boală parodontală și controlul asupra plăcii bacteriene
sunt două aspecte esențiale în gestionarea acestei afecțiuni. Iată câteva considerații importante
pentru fiecare:
Reevaluarea clinică a pacientului cu boală parodontală:
1. Istoric medical și dental: Obținerea unui istoric detaliat al pacientului poate oferi informații
esențiale despre starea sa de sănătate generală și orice factori care ar putea influența starea
parodontală.
2. Evaluarea parodontală: Aceasta implică măsurarea sondajului parodontal pentru a determina
adâncimea șanțurilor gingivale și recesiunile gingivale, examinarea mobilității dentare și
evaluarea gradului de sângerare gingivală.
3. Radiografiile: Radiografiile pot oferi informații suplimentare despre pierderea osului alveolar
și prezența altor probleme parodontale.
4. Identificarea factorilor de risc și modificarea acestora: Identificarea și gestionarea factorilor
de risc, cum ar fi fumatul, diabetul sau igiena orală necorespunzătoare, este esențială pentru
gestionarea bolii parodontale.
5. Planificarea tratamentului: Bazându-se pe evaluarea clinică, se poate elabora un plan de
tratament personalizat care să abordeze nevoile specifice ale pacientului.
6. Educația pacientului: O componentă crucială a reevaluării este educația pacientului cu privire
la importanța igienei orale adecvate, a vizitelor regulate la dentist și a altor aspecte legate de
gestionarea bolii parodontale.
Controlul asupra plăcii bacteriene:
1. Igienă orală adecvată: Instruirea pacientului în tehnici de periaj corecte și utilizarea regulată a
aței dentare pentru a îndepărta placa bacteriană este esențială pentru controlul bolii parodontale.
2. Vizite regulate la dentist: Vizitele la dentist pentru igienizare profesională și evaluare
periodică sunt esențiale pentru menținerea sănătății parodontale și identificarea precoce a
oricăror probleme.
3. Utilizarea de produse de igienă orală specifice: Anumite produse, cum ar fi soluțiile de gură
antimicrobiene sau irigatorii dentare, pot fi recomandate pentru a ajuta la controlul plăcii
bacteriene.
4. Alimentație sănătoasă: O alimentație echilibrată poate ajuta la menținerea sănătății generale a
gingiilor și a altor țesuturi orale.
5. Evitarea factorilor de risc: Fumatul, stresul excesiv și alte obiceiuri nesănătoase pot agrava
boala parodontală și trebuie evitate.

Controlul asupra plăcii bacteriene și reevaluarea clinică regulată sunt cheia în gestionarea
eficientă a bolii parodontale și în menținerea sănătății gingiilor și a dinților pe termen lung.
 2. Periodicitatea prezenței pacientului la medicul parodontolog.
Periodicitatea prezenței pacientului la medicul parodontolog poate varia în funcție de
stadiul bolii parodontale, de planul de tratament stabilit și de necesitățile individuale ale
pacientului. În general, se recomandă următoarele frecvențe pentru vizitele la medicul
parodontolog:

1. Pacienți cu boală parodontală în stadiile incipiente (gingivită sau parodontită ușoară):

- Vizite de control la fiecare 3-6 luni, în funcție de gravitatea cazului și de răspunsul la
tratament.

2. Pacienți cu boală parodontală în stadiile avansate (parodontită moderată sau severă):

- Vizite de control la fiecare 3-4 luni sau chiar mai des, pentru monitorizarea progresului
tratamentului și prevenirea recidivelor.

3. Pacienți cu factori de risc crescuți (cum ar fi fumătorii, diabeticii sau cei cu o istorie
familială de boală parodontală):
- Pot necesita vizite de control mai frecvente, la intervale de 2-4 luni, pentru a menține sub
control riscul de deteriorare a sănătății parodontale.

4. După tratamentul chirurgical sau terapeutic:

- Pacienții pot necesita vizite de control mai frecvente în primele luni după tratament pentru a
monitoriza vindecarea și a ajusta planul de îngrijire, apoi pot trece la un program de vizite de
rutină, conform recomandărilor medicului.

Este important să înțelegem că fiecare caz este unic și necesită o abordare individualizată.
Medicul parodontolog va stabili periodicitatea optimă a vizitelor de control în funcție de evoluția
bolii și de răspunsul pacientului la tratament. Este esențial ca pacientul să respecte vizitele
regulate pentru a asigura menținerea sănătății parodontale și prevenirea complicațiilor ulterioare.

3. Evaluarea statusului parodontal inițial și în dinamică (la etapele de monitorizare).

Evaluarea statusului parodontal inițial și în dinamică este esențială pentru diagnosticul,

planificarea tratamentului și monitorizarea evoluției bolii parodontale. Iată câteva aspecte cheie
ale acestui proces:

Evaluarea inițială a statusului parodontal:

1. Anamneză și examinare clinică: Se colectează un istoric detaliat al pacientului și se
efectuează o examinare clinică amănunțită, inclusiv măsurarea adâncimii sondajului parodontal,
evaluarea sângerării gingivale, mobilității dentare și identificarea altor semne și simptome ale
bolii parodontale.
2. Radiografiile: Se obțin radiografii pentru a evalua pierderea osului alveolar, nivelul de
atașament al gingiei și alte anomalii asociate cu boala parodontală.
3. Diagnosticul: Pe baza informațiilor colectate, se stabilește un diagnostic precis al stadiului și
severității bolii parodontale, precum și a altor afecțiuni concomitente.
4. Planificarea tratamentului: Se elaborează un plan de tratament individualizat care să
abordeze nevoile specifice ale pacientului și să vizeze controlul infecției, reducerea inflamației și
menținerea sănătății parodontale pe termen lung.
 Evaluarea în dinamică (monitorizare):
1. Vizite de control regulate: Pacientul este programat pentru vizite de control regulate conform
planului de tratament stabilit, pentru a evalua eficacitatea tratamentului și pentru a identifica
orice modificări în starea parodontală.
2. Reevaluare clinică: La fiecare vizită de control, se efectuează o reevaluare clinică a statusului
parodontal, inclusiv măsurarea sondajului parodontal, evaluarea sângerării gingivale, mobilității
dentare și alte semne de inflamație sau deteriorare.
3. Radiografiile periodice: Radiografiile sunt realizate periodic pentru a monitoriza evoluția
bolii parodontale și pentru a identifica eventualele schimbări în pierderea osului alveolar.
4. Evaluarea răspunsului la tratament: Se evaluează răspunsul pacientului la tratament și se fac
ajustări în planul de îngrijire dacă este necesar, pentru a asigura continuarea progresului și
menținerea sănătății parodontale.
5. Educația pacientului: Pacientul este informat și instruit în continuare în privința igienei orale
corecte și a factorilor de stil de viață care pot influența starea parodontală.

Prin evaluarea inițială și monitorizarea regulată în dinamică, se poate asigura o gestionare

eficientă a bolii parodontale și menținerea sănătății gingiilor și a dinților pe termen lung.

4. Dispensarizarea pacienților cu boala parodontală.

Dispensarizarea trebuie sa includă trei grupe de pacienţi:

I – sănătoşi, care nu necesită tratament stomatologic;
II – practic sănătoşi, dar la care după tratament se observă stabilizarea procesului (remisiune)
timp de: pentru gingivite – până la 1 an; pentru parodontite marginale – 2 ani. Această grupă de
pacienţi include persoanele tinere fără simptoame clinice ale afecţiunilor parodontale, dar cu
factori de risc (afecţiuni generale, deformaţii, anomalii de ocluzie, ocluzia traumatică etc.).
III – grupă – persoanele care necesită tratament stomatologic. Pacienţii cu gingivite, parodontite
generalizate.
Pacienţii: I-ei grupe se examinează de parodontolog o dată în an şi li se dau recomendaţii
privitor la igiena cavității bucale. Dar cu alte motive de tratamente odontale (cariei
dentare,afecțiuni pulpare) se adresează la necesitate.
Pacienții Grupei a II-a, deasemenea se examinează odată în an dar lor li se va efectuă un
tratament profilactic: detartraj, şlefuirea selectivă, recomandări privitor la igiena bucală,
automasaj, hidromasaj, etc.
Pacienţii grupei a III se împart în 2 subgrupe:
a) cu evoluţie activă a afecţiunii parodontale
b) în stadiul de remisiune
Pacienţii cu gingivite se invită la tratament peste fiecare 6 luni (dacă apar acutizări după
adresare). Dacă procesul s-a stabilizat pacienţii sunt transferaţi în subgrupa – în stadiul de
remisii.
În caz de parodontită marginală incipientă și moderată, tratamentul de menținere se efectuiază de
2 ori în an, dacă timp de 2 ani se observă stabilizarea procesului, pacienţii deasemenea se
transferă în subgrupa în stadiul de remisiune. În parodontitele severe (stadiul III-IV), tratamentul
se repetă de 3-4 ori pe an (după caz).